Investigatii Asupra Trichinelozei la Porc Si Mistret In Judetul Vrancea Intre Anii 2010 2014

Diverse2

Investigatii Asupra Trichinelozei la Porc Si Mistret In Judetul Vrancea Intre Anii 2010 2014

Byadmin ianuarie 1, 2024

Investigații asupra trichinelozei la porc și mistreț

ȋn județul Vrancea între anii 2010-2014

CUPRINS

Contents

INTRODUCERE

Capitolul 1. Morfofiziologia țesutului muscular striat la proc și mistreț

1.1. Morfologia țesutului muscular striat la porc și mistreț

1.2. Date privind fiziologia țesutului muscular striat la porc

Capitolul 2. Disfuncțiile țesutului muscular striat (fiziopatologie)

Capitolul 3. Trichineloza la porc și la mistreț

3.1 Etiologie

3.2 Epidemiologie

3.3 Mecanisme patogenezice

3.4 Clinic

3.5 Paraclinic

3.6 Anatomopatologic

3.7 Diagnosticul

3.8 Prognosticul

3.9 Metode de tratament

3.10 Măsurile de profilaxie

Partea a II-a

Cercetări proprii

Capitolul 4. Perioada investigațiilor, locul de desfășurare și descrierea aparaturii

Capitolul 5. Diagnosticul trichnelozei la porc, mistreț

5.1. Material și metodă

5.2. Aparatura utilizată și laboratorul implicat în cercetări

5.3. Probele de țesut muscular prelevate de la porc și mistreț și locul de prelevare

5.4. Metode de examen paraclinic

Capitolul 6. Rezutatele examenelor de laborator

6.1. Rezultatele examenului trichineloscopic direct

6.2. Rezultatele examenului histopatologic

Capitolul 7. Ancheta epidemiologică

7.1. Stabilirea prevalenței trichinelozei la porc și mistreț

7.2. Stabilirea prevalenței trichinelozei la om în judetul Vrancea (2010-2014)

Capitolul 8. Rezultate și discuții

Concluzii

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

LISTĂ FIGURI

Fig. nr. 3.1 – ALGORITM DE DIAGNOSTIC ÎN TRICHINELOZĂ 26

Fig. nr. 3.2 – Excreția comparativă a derivaților benzimidazolici în bilă, fecale si urină. 29

Fig. 5.4. Trichineloscop 39

Fig. 5.5 Proba de examinat, carne de mistreț 39

Fig. 5.6 Soluție pentru clarificarea probei, acid acetic glacial 40

Fig. 5.7 Proba de examinat tocată 41

Fig. 5.8 Cântarirea probei se efectuează cu ajutorul cântarului electonic 41

Fig. 5.9 Reactivii utilizați, Pepsina și Acid Clorhidric 25% 42

Fig. 5.10 Prepararea probei de examinat, folosind agitatorul magnetic și aparatul Baermann 42

Fig. 5.11 Etalarea probei în placă Petri 43

Fig. 5.12 Examinarea probei la trichineloscop, probă pozitivă la mistreț 43

Fig.6.12 Larvă închistată de Trichinella spp. la mistreț (metoda prin compresie) 45

Fig.6.14 Larvă închistată de Trichinella Spp. la mistreț (metoda prin compresie) 46

Fig.6.15 Chist de Trichinella Spp. în probă pozitivă de mistreț (metoda prin compresie) 46

Fig.6.16 Mușchi striat de tip scheletic la mistreț cu chist trichinelic Col. HEA X100 47

Fig.6.18 Secțiune transversală prin mușchi striat de tip scheletic la mistreț parazitat, țesut edemațiat și infiltrat, Col. HEAx100 48

Fig.6.19 Secțiune transversală prin chist trichinelic la o extremitate Col. MGGx400 48

Fig.6.20 Mușchi striat de tip scheletic la mistreț cu chist trichinelic secțiune longitudinală Col. MGG x100 49

Fig.6.21 Secțiune transversală prin țesut muscular striat cu chist trichinelic Col. HEA X100 49

Fig.6.22 Chist trichinelic (detaliu) Col. HEA X400 50

Fig.7.23 Numărul de cazuri de trichineloză diagnosticate la carnea porc și mistreț în laboratorul DSVSA Vrancea între anii 2011-2014 51

Fig.7.24 Numărul de cazuri înregistrate în fiecare an 52

Fig.7.25 Numărul de cazuri la 1000 de locuitori înregistrate în județul Vrancea în perioada 2010-2014 53

Fig.7.26 Harta fondului de vânătoare a Județului Vrancea 53

Fig.7.27 Mistreți în mediul natural 54

Fig.7.29 Semicarcase de porc 55

INTRODUCERE

Trichineloza sau trichinoza este o boală parazitară cosmopolită, contractată de om prin consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic care conține larvele infestante a unui nematod vivipar din genul Trichinella. Ciclul de viață al parazitului presupune o singură gazdă care joacă atât rolul de gazdă definitivă (găzduiește paraziții adulți în mucoasa intestinală), cât și de gazdă intermediară (găzduiește larvele infestante care parazitează fibrele musculare striate). Contaminarea se produce prin ingestia de carne parazitată (de porc, mai rar de mistreț, focă, urs, cal, câine,pisică etc. în funcție de obiceiurile alimentare), consumată crudă sau insuficient preparată termic, care conține larve vii închistate de Trichinella. Trichineloza prezintă un risc alimentar pentru oameni, datorită numărului mare de specii, repartiției cosmopolite a parazitului, slabei specificității a gazdei și complexității ciclului epidemiologic.

Perioada de incubație este variabilă, între 2 si 28 de zile, cu media între 10-14 zile, fiind invers proporțională cu severitatea infestării. Trichineloza evoluează în 3 faze. Prima fază. faza intestinală cu debut la 1-2 zile după ingestia de carne, se manifestă prin diaree, greață,vomă, dureri abdominale. Faza a doua faza de diseminare a larvelor în sânge, cu debut la 2-4 săptămâni după ingestia de carne, manifestată prin febră, mialgii, edeme faciale și palpebrale bilaterale, erupții urticariene și eozinofilie care poate depăși 50%, ajungînd chiar la 80%.. A treia fază faza tisulară sau de închistare a larvelor în mușchi(cronică), începe în săptămâna a 3-a, când febra scade, însă mialgiile și manifestările alergice persistă mult timp. În acest stadiu larvele închistate pot fi evidențiate în biopsia musculară.

Radiologic, se pot pune în evidență focare de calcifiere în masele musculare. În forme severe de boală apar complicații neurologice, cardiovasculare,etc.

Manifestările clinice care asociază febra, mialgia, edemul periorbital bilateral și astenia sunt extrem de sugestive pentru trichineloză. Semnele biologice sugestive asociază o eozinofilie foarte crescută și o creșterea a enzimelor musculare. Confirmarea se face prin diagnostic serologic.

Tratamentul de cele mai multe ori asociază albendazolul sau mebendazolul combinat cu o corticoterapie.

Severitatea clinică a anumitor forme de boală (atingere neurologică și cardiacă), riscul letal al bolii și obiceiurile alimentare ale populației explică importanța cunoașterii acestei parazitoze și impactul acesteia asupra sănătății publice.

Trichinella spiralis este un nematod trichocefalic al cărui stadiu adult se dezvoltă în intestinul subțire, iar larvele în musculatura striată a aceleiași gazde. În infestațiile naturale la animale evoluează subclinic, dar determină leziuni microscopice tipice, importanța acestei helmintoze fiind datorată receptivitășii deosebite a omului și a evoluției clinice grave a bolii, evoluția netratată fiind uneori mortală. Principalul rezervor natural al acestui nematod este constituit de animalele din preajma locuințelor umane și a a fermelo, acesta fiind constituit din șobolani, carnivore domestice inclusiv porcii. Se apreciază ca și vulpile joacă un rol în raspandirea bolii, în Europa fiind infectate cu Trichinella spp. în proporție de 4-15%..

Deși parazitul, agentul etiologic al bolii, a fost descoperit de Owen numai acum 166 de ani în urmă (1835), totuși trichineloza pare să fie destul de veche, fiind cunoscută atât la om cât și la animale înca din antichitate. În România, parazitul a fost identificat la 18 specii de animale

Extensivitatea și intensivitatea infestației omului cu Trichinella sunt influențate de prezența și gradul de infestare a alimentelor implicate în transmiterea bolii la om, obiceiurile populației, insuficiența aplicării măsurilor profilactice și ineficiența acestora, lipsa educației sanitare a populației.

Receptivitatea omului față de infestarea cu Trichinella nu este influențată de rasă, sex, vârstă, starea socioeconomică sau anotimp, dar educația sanitară, cultura și civilizația au un rol important în epidemiologia trichinelozei omului.

Trichineloza, subiectul acestei lucrări, este o boală parazitară din ce în ce mai frecventă în România, în ciuda faptului că aplicarea unor măsuri simple de profilaxie ar conduce la scăderea semnificativă a numărului de îmbolnăviri.

Trichineloza reprezintă o importantă problemă de sănătate publică în România, cu implicații multiple medicale, veterinare, sociale , culturale și economico-financiare. Prezenta lucrare este structurată în două capitole.

Scopul lucrării: presupune investigarea gradului de infestare cu trichineloză la porci și mistreți în județul Vrancea, studierea unor aspecte epidemiologice, analizarea tabloului clinic simptomatic și a unor constante de laborator în dinamică și în raport cu forma clinică evolutivă de trichineloză analizată, în vederea elaborării unor criterii de severitate clinice și paraclinice, alături de eventuala formulare a unui algoritm diagnostic.

Capitolul 1. Morfofiziologia țesutului muscular striat la proc și mistreț

Morfologia țesutului muscular striat la porc și mistreț

”Țesuturile musculare reprezintă formațiuni histologice alcătuite din celule de formă alungită denumite miocite sau fibre musculare (netede, striate de tip scheletic și striate de tip cardiac)-specializate pentru realizarea contracțiilor musculare (excitabilitate și contractilitate) și substanță fundamentală”.(Alin Mateescu., 1964)

. Este țesutul foarte bogat vascularizat și inervat, cu un metabolism foarte intens ce intră în alcătuirea mușchilor scheletici din structura organismului animal și a aparatului de susținere și mișcare. Miocitele sunt celule alungite și cu formă variată.
1. Leiocitul (sau fibra musculară netedă) din mușchiul neted este fusiform (lungime de 50-500 microni și diametru de 4-8 microni). (www.anatomiaanimalelor.blogspot.com)
2. Rabdocitul (sau fibra musculară striată de tip scheletic) este cilindrică (lungime de 5- și diametru de 50-100 microni). (www.anatomiaanimalelor.blogspot.com)
3. ”Fibrele musculare striate de tip cardiac se dispun în rețea (cu o lungime de 100-150 microni și diametru de 20 microni). Din punct de vedere structural, fiecare celulă musculară prezintă o membrană (denumită sarcolemă) cu structură lipoproteică trilamelară peste care se
dispune, la exterior o membrană de natură conjunctivă. (denumită endomisium)”. (Alin Mateescu, 1964)

1.2. Date privind fiziologia țesutului muscular striat la porc

Musculatura organismelor este de trei tipuri și anume:

striată;

netedă;

cardiacă.

În organismul porcinelor, ”musculatura netedă si cea cardiacă se află în cantități mici, deci este evident că prin carne se înțelege musculatura striată (scheletică) împreună cu țesuturile la care aderă, adică: pielea, grăsimea, cartilajele, oasele, vasele sanguine, nervii, vasele limfatice și limfoganglionii”. (Alin Mateescu, 1964)

Țesutul muscular striat este componentul de bază al cărnii porcine și este reprezentat de musculatura striată somatică, a cărei unitate morfo-structurală o constituie fibra musculară striată sau rabdocitul. Rabdocitul este o celulă cilindrică, cu membrană (sarcolemă) și citoplasmă (sarcoplasmă). În sarcoplasmă se găsesc miofibrilele groase de miozină și cele subțiri de actină. Acestea dau aspectul striat prin alternanța lor în lungul miofibrilei.

La exteriorul sarcolemei se dispune o membrană conjunctivă (endomisium), care leagă între ele mai multe fibre musculare formând fascicule musculare.

Fasciculele musculare sunt reunite de un țesut conjunctiv numit perimisium și formează mușchii. Aceștia sunt acoperiți la exterior de țesut conjunctiv numit epimisium. Fibrele musculare se continuă cu fibre conjunctive de colagen (tendoane sau aponevroze), care se insera pe os.
În funcție de țesut, proteinele aparțin țesutului muscular striat (reprezintă 90% din proteinele din carne) și țesutului conjunctiv

În cadrul primei categorii sunt incluse proteinele : sarcolemice (colagenul, elastina, reticulina, muchie), sarcoplasmice (miogenul, miostromina, mioglobina, mioalbumina, globulina X), miofibrilare (miozina, actina, actomiozina, tropomiozina, contractina) și nucleoproteinele rabdocitului (nucleoproteide, proteine acide și proteine remanente).

Culoarea cărnii este dată de culoarea de fond a fibrelor musculare (alb-cenușiu), de culoarea mioglobinei și hemoglobinei, la acestea anitate morfo-structurală o constituie fibra musculară striată sau rabdocitul. Rabdocitul este o celulă cilindrică, cu membrană (sarcolemă) și citoplasmă (sarcoplasmă). În sarcoplasmă se găsesc miofibrilele groase de miozină și cele subțiri de actină. Acestea dau aspectul striat prin alternanța lor în lungul miofibrilei.

La exteriorul sarcolemei se dispune o membrană conjunctivă (endomisium), care leagă între ele mai multe fibre musculare formând fascicule musculare.

Fasciculele musculare sunt reunite de un țesut conjunctiv numit perimisium și formează mușchii. Aceștia sunt acoperiți la exterior de țesut conjunctiv numit epimisium. Fibrele musculare se continuă cu fibre conjunctive de colagen (tendoane sau aponevroze), care se insera pe os.
În funcție de țesut, proteinele aparțin țesutului muscular striat (reprezintă 90% din proteinele din carne) și țesutului conjunctiv

În cadrul primei categorii sunt incluse proteinele : sarcolemice (colagenul, elastina, reticulina, muchie), sarcoplasmice (miogenul, miostromina, mioglobina, mioalbumina, globulina X), miofibrilare (miozina, actina, actomiozina, tropomiozina, contractina) și nucleoproteinele rabdocitului (nucleoproteide, proteine acide și proteine remanente).

Culoarea cărnii este dată de culoarea de fond a fibrelor musculare (alb-cenușiu), de culoarea mioglobinei și hemoglobinei, la acestea adăugându-se culoarea țesutului conjunctiv și a celui adipos, ce intră în structura mușchilor.

Textura țesutului muscular este determinată de dimensiunea, densitatea, structura și mărimea fibrelor musculare, de cantitatea și consistența țesutului conjunctiv, de marmorare și perselare, de prezența sau absența structurilor mai puțin apreciate de consumator (tendoane, ligamente, cartilaje și oase).

Calitatea cărnii este apreciată din mai multe puncte de vedere, atât după criterii subiective cât și obiective. Astfel, pentru producători, calitatea cărnii este apreciată prin prisma stării de îngrășare a animalului, prin randamentul la sacrificare, prin măsurători și cântăriri, prin perselarea și marmorarea cărnii etc.

Capitolul 2. Disfuncțiile țesutului muscular striat (fiziopatologie)

Țesutul muscular de natură porcină absoarbe și reține diferite mirosuri străine din încăperile de sacrificare și păstrare, aspect ce trebuie avut în vedere în cadrul acțiunilor de igienizare a acestor incinte.

Din punct de vedere al consistenței, musculatură poate fi: moale, fermă (elastică) și tare. în

mod normal, carnea are o consistență fermă. Carnea cu consistență tare se pretează pentru obținerea preparatelor uscate cu durată mare de conservare.

Aspectul țesutului muscular, apreciat prin inspecție, poate fi:

– plăcut: carnea proaspătă are suprafața ușor uscată, cea congelată prezintă pe suprafață cristale fine de gheață, iar carnea decongelată are suprafața umedă;

– acceptabil: carnea după refrigerare este încă umedă, iar carnea tranșată are suprafața umedă, lipicioasă;

– neplăcut: suprafața cărnii are un strat de mucus abundent de culoare verde, culoarea grăsimii și a tendoanelor este modificată, sunt prezente urme de lovituri pe piele sau țesutul conjunctiv subcutatnat, infiltrații seroase pe secțiune.

Din punct de vedere chimic, nutrițional, calitatea cărnii trebuie definită și prin conținutul de proteine, grăsimi, vitamine și săruri minerale.

Consumatorii apreciază și percep calitatea cărnii prin cantitatea de țesut muscular, de țesut adipos și osos pe care o are, dar și prin suculentă, culoare și aromă.

Proporțiile de țesuturi diferă, în funcție de clasa de calitate în care este încadrat animalul. De exemplu, carnea de taurine se împarte în trei calități, de remarcat fiind că la această specie carnea conține mai mult țesut muscular pe măsură ce calitatea se reduce.

Consumatorii apreciază cantitatea de țesut adipos în funcție de locul și modul cum este depozitat (subcutan, pe organe, compact sau diseminat) și de consistența acestuia. În general, carnea grasă este mai puțin agreată de consumatori.

De asemenea, o carne cu valoare calitativă ridicată trebuie să aibă o consistență elastică, aspect plăcut, marmorarea și perselarea să nu fie în exces, să fie fragedă și suculentă.

Capitolul 3. Trichineloza la porc și la mistreț

3.1 Etiologie

Agentul etiologic, în marea majoritate a cazurilor este reprezentat de Trichinella spiralis. Aceasta este o subspecie ce infectează în special, șoarecele, porcul și omul.

În prezent sunt descoperite un număr de 5 specii de Trichinella:

Trichinella spiralis: aceasta este specia cea mai raspandită pe întreg globul. Femela este vivipară iar adulții trăiesc în intestinal subțire;

Trichinella britovi: această specie este prezentă în toate zonele temperate. Se întâlnește la vulpi, alte carnivore, mistret, cal dar și la om;

Trichinella native: această specie este întalnită în zona arctică, cum ar fi la focă și ursul polar – larvele din musculatura acestora sunt foarte rezistente la frig;

Trichinella nelsoni: această specie este întâlnită în Africa Tropicală la carnivore și omnivore – larvele din musculatura sunt foarte sensibile la frig;

Trichinella pseudospiralis: această specie este întalnită în zona Caucazului, Asia Centrală, Spania, Australia. Apare la raton, pisici, rozătoare. Este posibilă și infestarea umană. (DULCEANU N., CRISTINA TERINTE, 1994)

3.2 Epidemiologie

Trichineloza ca boală parazitară este o zoonoză, omul fiind o gazdă accidentală. Boala este răspândită pe tot globul fiind mai frecventă în emisfera nordică și în zonele temperate și polare. La tropice și regiunile subtropicale se întâlnește mai rar, dar este prezentă în special specia Trichinella nelsoni.

Noțiunile ce privesc epidemiologia acestei boli sunt:

Sursa de infecție (prima verigă a lanțului epidermic);

Modul de transmitere la om;

Omul ca gazdă receptivă a parazitului;

Sursa de infecție.

Rezervorul de infecție este format în principal de porcine, precum și alte mamifere. Se apreciază că vulpile din Europa sunt infectate cu Trichinella Spiralis în proporție de 4-15%. În România , parazitul a fost identificat la 18 specii de animale. Larga răspândire în natură este asigurată de canibalism. Porcii se infectează prin consum de carne crudă sau de animale peridomestice, în special șobolani sau alte rozătoare.

Modul de transmitere la om. Omul se infectează prin consum de carne de porc insuficient prelucrată termic de exemplu, pentru anul 1981, Centrul de Control al Bolilor Transmisibile (CDC-Atlanta, Statele Unite) a incriminat în 71% din cazurile de trichineloză, o sursă formată din produse alimentare de porc. Produsele pe bază de carne de vită cum ar fi hamburger, pot constitui la rândul lor surse de infecție, ca urmare a folosirii comune a malaxoarelor de măcinat, cu amestec de porc. S-au raportat cazuri de trichineloză umană și prin consum de cârnați de urs sau mistreț.

Omul ca gazda receptivă. Receptivitatea este generală, trichineloza nu lasă o imunitate protectoare. Experimental, la animale s-a observat că infecțiile repetate pot conduce la obținerea unui grad mediu de imunitate. (DULCEANU N., CRISTINA TERINTE, 1994)

Morbiditatea bolii este doar parțial cunoscută, deoarece boala, deși are o raportare obligatorie, nu este întotdeauna diagnosticată tabloul clinic este deseori confundat cu cel al altor afecțiuni dar există și forme asimptotice. România a cunoscut după 1989 o creștere de 800 de ori a prevalentei trichinelozei, una din cele mai înalte din Europa (Institutul pentru Calitatea Vieții-Raport Annual, 1994).

Gravitatea formelor clinice de boală este modulată de mai mulți factori:

doza infectantă este de 50-75 larve (doza letală pe kg corp în valoare absolută este de 5800 larve);

existența unei imunități anterioare;

specia de Trichinella.

Sub raport rasial nu există diferențe între albi și negrii. Din punct de vedere al sexului boala, după mai multe statistici, este mai frecventă la femei decât la bărbați.

Sub raportul vârstei, infestația se produce la orice vârstă, existând cazuri de trichineloză sub l an și peste 80 ani.

3.3 Mecanisme patogenezice

Manifestările clinice ale trichinelozei sunt proteiforme, putând evolua ca aproximativ alte 50 boli. Această simptomatologie variată și complexă a bolii, depinde atât de cantitatea de larve ingerate cât și de starea de imunitate eventual câștigată printr-o expunere anterioară.

Astfel, când infestarea se face cu un număr mic de larve, manifestările clinice pot trece neobservate (boala fiind subclinică), iar când infestarea este masivă, apar de la început manifestări digestive și manifestări generale severe.

Numărul minim de larve necesare pentru a produce semnele clinice de boală se apreciază că ar fi de 100 în timp ce doza letală este de ordinul a 300000/adult standard (om adult de 70 kg.)

Perioada de incubație a bolii este variabilă în medie de 10-14 zile, cu limite între 1-28 zile, uneori și mai mult. Se înțelege că în urma unei infestări mai mari, incubația va fi mai scurtă, iar infestările mai reduse și deci în îmbolnăvirile mai ușoare , în general lungimea perioadei de incubație fiind invers proporțională cu gravitatea bolii.

3.4 Clinic

Manifestările clinice ale bolii reflectă ciclul evolutiv al parazitului, atât faza intestinală cât și cea de invazie musculară având o simptomatologie caracteristică.

CLINIC am prezentat punctat elemente clinice ale simptomatologiei întâlnite în trichineloza acută și cronică, în cele trei etape ale ciclului biologic, dublate de un studiu amănunțit al tabloului clinic în dinamică. Totodată am elaborat unele particularități evolutive al diferitelor forme clinice de trichineloză umană, grupate pe aparate și sisteme:

Faza intestinală. Cuprinde manifestări clinice în general reversibile și mult mai puțin semnificative față de cele prezente în faza de invazie musculară. (NITZULESCU V., GHERMAN, 1986)

Aceste manifestări cu care începe boala sunt explicate de tabloul lezional produs de transformarea în adulți a larvelor ieșite din chiști, Acestea determină la nivelul intestinului o enterită catarală însoțită de hiperemie, edem al mucoasei și uneori chiar ulcerații .

Clinic apar:

Diareea – prezentă la aproximativ 40% dintre subiecții cuprinși într-un episod epidemic de trichineloză scaunul este apos mucoid, rareori cu striuri sanghinolente. (NITZULESCU V., GHERMAN, 1986)

Dureri abdominale- apar la 20% din cazuri, în timp ce voma interesează 10% dintre bolnavi. Bolnavii cu infecție masivă pot deceda chiar în această fază intestinală, ca urmare a enteritei fulminante instalate. Simptomatologia acestei faze apare în general în prima săptămână postinfecție. (NITZULESCU V., GHERMAN, 1986)

Faza de invazie. Manifestările din această fază debutează în ziua a zecea postinfecție .Ele corespund fazei de migrație a larvelor și de invazie a mușchilor striați.

Febra – este prezentă în majoritatea cazurilor. De cele mai multe ori, ea crește treptat și ajunge la 39-40C în câteva zile. Curba febrilă poate fi neregulată, remitentă sau în platou. Durata perioadei febrile este în medie de 2-3 săptămâni.

Dureri în masele musculare (care sunt tumefiate și în stare de tensiune dureroasă ca în infecția gripală) se însoțesc de senzație de astenie și dificultăți de mers.

Mialgia asociată cu astenia fizică și curbatura extrem de exprimată apare la peste 30% din cazuri. De obicei , debutează la mușchii extraoculari și se întinde spre mușchii maseteri, ai cefei, limbii, musculatura flexorie a extremităților și cea lombară.

Erupțiile cutanate pot fi localizate și mai rar generalizate, ele sunt polimorfe. Apar în 16-18 % din cazuri. (NITZULESCU V., GHERMAN, 1986)

Manifestările respiratorii – cuprind tuse , disfonie, raluri bronșice, spută hemoptoică.

La majoritatea bolnavilor, aceste simptome ating un vârf la 2-3 săptămâni postinfecție . După acest interval, febra diminuează și mialgiile devin suportabile, dar astenia și starea generală de slăbiciune pot persista timp de câteva săptămâni.

Cauza obișnuită a morții este miocardită interstițială (larvele nu se închistează în miocard), encefalita sau pneumonia.

Leucograma prezintă modificările caracteristice începând după 8-10 zile de la infecție hiperleucocitoza (20000-30000 de leucocite/ml) cu neutrofilie și deviere spre stinga și, hipereozinofilie care poate depăși 50% ajungând chiar la 80%. VSH este normal sau un pic crescut.

Faza de convalescență. Coincide cu faza de inchistare a larvelor și corespunde retrocedării treptate a manifestărilor clinice. Radiologic, se pot pune în evidență focare de calcificare musculară. (www.medikal.ro)

Forme clinice. Există :

forme asimptomatice, subclinice, care trec total neobservate și care reprezintă aproximativ 50% din cazurile diagnosticate pe baza eozinofiliei moderat crescute sau în urma anchetelor epidemiologice efectuate în focare de trichineloză;

forme ușoare, determinate în special de infestările cu un număr mai mic de larve, dar pot apare și la persoanele cu o anumită rezistență câștigată printr-o infecție anterioară; forme mai grave, – 15-20 din cazuri. (www.medikal.ro)

Complicații:

Neuropsihice:

nespecifice: cefalee, apatie, confuzie, modificări de reflexe, meningism , apar în 10-17 % din cazuri, fiind incluse în tabloul clinic clasic al bolii. (NITZULESCU V., GHERMAN, 1986)

tulburări neurologice de focar : reprezintă complicațiile trichinelozei;

Vasculare: flebite și tromboze, arterite;

Complicații neuropsihice. Manifestările neuropsihice nespecifice apar în 10-17 % din cazuri și fac parte din tabloul clinic al bolii. Dintre acestea putem enumera cefalee, apatie, confuzie, modificări de reflexe, meningism. (NITZULESCU V., GHERMAN, 1986)

Mai grave sunt tulburările neurologice care urmează: meningita, encefalita, poliomielita.

În cazuri mai rare tulburările neurologice din cursul trichinelozei pot căpăta aspect de boală cerebro-vasculară. În aceste cazuri, semnele neurologice pot fi reprezentate de encefalopatie și deficite focale cu mici zone de hipodensitate la nivelul cortexului și substanței albe, detectate prin computer-tomograf. Examinarea necropsică poate detecta leziuni ischemice cu microtrombi arteriolari multipli. (S. R. Palmer, D. I. H. Simpson, 2005)

Pacienții cu tablou meningită prezintă: fotofobie, vărsături incoercibile, cefalee, semne Kernig I și II și Brudzinski I și II dar LCR poate rămâne de aspect normal.

Pot exista paralizii de nervi cranieni:

nervi oculomotori (III,IV,VI) cu strabism (convergent, divergent, supravergent, subvergent), diplopie, midriază, abolirea reflexului fotomotor;

nerv trigemen V, cu abolirea reflexului cornean și maseterian;

nerv facial VII (cel mai frecvent afectat în trichineloză cu afectarea SNC), cu asimetrie facilă, lagoftalmie, reflex cornean absent în teritoriul nervului facial lezat, reflexe palpebral, optico-palpebral și acustico palpebral absente de partea lezată;

nerv glosofaringian IX dificultăți de deglutiție, mai ales pentru solide, semnul cortinei prezent (peretele posterior al faringelui coborât de partea lezată), scăderea sau abolirea reflexului faringian;

nerv vag X dificultăți de deglutiție (pentru lichide), deviație a vălului palatin de partea sănătoasă, abolirea reflexului velo-palatin, disfonie;

nerv spinal XI tulburări de deglutiție pentru lichide, tulburări de fonație, capul deviat ușor spre partea sănătoasă și rotat; (S. R. Palmer, D. I. H. Simpson, 2005)

Dacă bolnavul prezintă polineuropatie, la examenul clinic putem găsi tulburări motorii (pareză musculară variabilă), tulburări de sensibilitate (parestezii, disestezii, senzații novocain), ROT scăzute, sau abolite chiar în lipsa deficitului motor, fasciculații musculare, crampe musculare.

În cazurile grave boala capătă aspect psihotic sau se poate ajunge chiar la comă. În caz de encefalită bolnavul prezintă vărsături incoercibile, cefalee, alterarea marcată a stării generale, comă

Miocardita trichinozică. Este cea mai frecventă și cea mai serioasă complicație a trichinozei. Decesele apar, în general, între a patra și a opta săptămână după infecție.. Deteriorările permanente apar foarte rar, de la fibroza interstițială, urmând granulomatozei miocardice severe.De aceea, pacientul cu trichineloză trebuie urmărit atent, clinic și electrocardiografic. (S. R. Palmer, D. I. H. Simpson, 2005)

Din punct de vedere clinic, ne atrag atenția tahicardia (cel mai frecvent), zgomotele cardiace, asurzite, suflurile sau semnele de insuficiență cardiacă numai când afectarea este severă). Pe electrocardiogramă se pot observa modificări ale fazei terminale, hipovoltări ale complexului QRS, tulburări de conducere diverse. (NITZULESCU V., GHERMAN, 1986)

S-a mai descris un sindrom cardio-neurologic, caracterizat prin prezența concomitentă a simptomelor de encefalopatie, semne de focar, zone mici de hipodensitate în substanța albă și cortex și a simptomelor cardio-vasculare reprezentate de miocardită (așa cum sugerează ECG și modificările izoenzimei CPK-MB serice).

Acest sindrom se dezvoltă precoce în cursul bolii, în timp ce eozinofilia este mult crescută ( 4000 eozinofile / mm3) iar procentul pacienților cu hipereozinofilie este mai mare în rândul celor cu disfuncții neurologice decât în rândul celor fără tulburări neurologice.

Pentru descrierea acestui sindrom au fost selectate următoarele criterii:

Apariția precoce (în câteva zile după primele simptome generale) a simptomelor neurologice;

Implicarea SNC constând atât din encefalopatie difuză cât și din deficite neurologice focale, de obicei instalate simultan. Afectare miocardică concomitentă și/sau infarct;

Eozinofilie marcată (4000 eozinofile/mm3) în momentul apariției primelor semne cardioneurologice;

CT – cranian care arată mici zone de hipodensitate în substanța albă emisferică și în cortex. (NITZULESCU V., GHERMAN, 1986)

La necropsie se pot găsi microtromboze arteriolare multiple la nivelul creierului și miocardului, însoțite de leziuni ischemice.

Afectare musculară:

Incidența mialgiilor și grupele musculare afectate;

Topografia mialgiilor în raport cu forma clinică de trichineloză;

Localizarea și frecvența de apariție a mialgiilor în convalescență;

Asocierea cefaleei, vertijului și fotofobiei cu mialgiile cervicale.

Afectarea cardio-vasculară:

Evaluarea modificărilor stetacustice cardiace și a ritmului cardiac în funcție de forma clinică de boală;

Incidența hipertensiunii și hipotensiunii în formele clinice de trichineloză;

Incidența miocarditei la copii și adulți, pe grupe de vârstă și pe sexe, în diferite forme clinice de trichineloză;

Analizarea miocarditei în raport cu dinamica valorii medii a eozinofiliei.

Manifestări neuro-psihice:

Incidența tulburărilor neuro-psihice în trichineloză.

Manifestări renale:

Incidența și repartiția tulburărilor de micțiune pe forme clinice de trichineloză.

Manifestări respiratorii:

Incidența tusei uscate, tusei productive, ralurilor și murmurului vezicular aspru în diferite forme clinice de trichineloză;

Evaluarea complicațiilor respiratorii în raport cu formele clinice de boală.

Afectarea digestivă:

Incidența simptomelor digestive în diferite forme clinice de trichineloză;

Corelarea modificărilor digestive patologice cu formele clinice de boală.

Manifestări generale:

Dinamica curbei febrile pe forme clinice de trichineloză;

Repartiția topografică a edemelor pe forme clinice de trichineloză;

Incidența afectării oculare, manifestărilor alergice și a sindromului alergic in trichineloză. (NITZULESCU V., GHERMAN, 1986)

3.5 Paraclinic

Afectare musculară:

Modificarea traseului electromiografic in trichineloză;

Examenul trichinoscopic;

Biopsia musculară. (VOICULESCU M.Gh., 1990)

Afectarea digestivă:

Modificări biologice în diferite forme clinice de trichineloză;

Modificările proteinelor serice, ale raportului albumine- globuline și ale fracțiunilor electroforetice la internare, dar și pe parcursul evoluției clinice, în raport cu forma clinică de boală. (VOICULESCU M.Gh., 1990)

Tabloul hematologic:

Distribuția procentuală a numărului de leucocite la internare, pe forme clinice de trichineloză;

Frecvența apariției anemiilor la pacienții cu diferite forme clinice de trichineloză;

Frecvența, intensitatea și dinamica eozinofiliei în diferite forme clinice de boală;

Studiul comparativ al frecvenței eozinofiliei față de modificările proteinelor serice și a altor teste de laborator;

Variația eozinofiliei in funcție de sex, vârstă și corelația acesteia cu tipul de tratament administrat;

Dinamica eozinofiliei în trichineloza umană. (VOICULESCU M.Gh., 1990)

Imunodiagnosticul:

Corelarea valorilor pozitive ale RPL-lui și ELISA cu formele clinice de trichineloză;

Noi metode de imunodiagnostic uman. (VOICULESCU M.Gh., 1990)

3.6 Anatomopatologic

Examenul trichineloscopic. În acest examen se evidențiază chisturile musculare prin examinarea unor bucăți mici din mușchii recoltați. Zonele de elecție pentru mușchi sunt: pilierii diafragmatici, intercostalii, maseterii, psoasii. (MANDELL G.L., BENNETT J.E., DOLIN R., 2000)

Se necesită un compresor. Acesta va fi format din 2 plăci de sticlă, placa inferioară va fi divizată în 24 de câmpuri egale.

Tehnica de lucru: din musculatura de elecție se secționează în lungul fibrelor musculare bucăți mici (cât un bob de ovăz), și se etalează pe lama inscripționată a compresorului. Peste fragmentele etalate se aplică a 2 lamă a compresorului și se fixează preparatul prin strângerea celor două șuruburi ale dispozitivului. (MANDELL G.L., BENNETT J.E., DOLIN R., 2000)

Examinarea: la trichineloscopul cu ecran sau la microscop (obiectivele de 6x sau 10x). Pentru porcii din sistemul gospodăresc se vor examina 28 de câmpuri/carcasă, pentru cei din sistemul intensiv 14/carcasă iar pentru mistreți se examinează 3 compresoare.

Chisturile calcificate se pot decalcifica cu acid acetic 10%.

Tabel nr. 1.3.6

Zonele de elecție pentru larvele de Trichinella la diferite specii

Digestia artificială.

Obiectiv: extragerea formelor infestante, din musculatură, prin punerea în contact a probelor cu sucul gastric artificial. Larvele se recoltează prin sedimentare. Zonele de elecție pentru examen rămân aceleași ca și pentru examenul cu compresorul.

Se necesită pepsină și acid clorhidric, mașină de tocat, termostat, aparat Baermann.

Tehnica de lucru: se realizează o probă comună din bucățile recoltate, care se va fragmenta cu ajutorul tocătorului. În continuare se poate realiza digestia artificială prin două metode:

Digestia lentă: proba macinată se introduce în aparatul Baermann și se menține la termostat timp de 24 de ore. După 24 de ore, se recoltează primele picături apărute la deschiderea aparatului Baermann, într-o placă Petri, examinându-se la microscop. În caz de infestație se vor observa larvele de Trichinella.

Digestia rapidă: se realizează prin agitarea probei , în contact cu sucul enzimatic, timp de 30 de minute, după care se introduce la termostat, pentru de 2-4 ore. Se examinează la fel ca și în cazul primei metode, avantajul principal constând în reducerea timpului la maxim 4 ore

3.7 Diagnosticul

Diagnostic pozitiv. Diagnosticul de trichineloză pornește de la o anamneză corect efectuată (obiceiuri culinare ale bolnavului, semne primare ale infecției) și de la ancheta epidemiologică (stabilește existența mai multor cazuri în focar). (GHERMAN I., 1990)

Diagnosticul de laborator cuprinde toate metodele paraclinice și de laborator care pot orienta medicul de la o suspiciune de trichineloză ( ridicată pe baza datelor clinice) catre un diagnostic de probabilitate. Diagnosticul pozitiv (de certitudine) este însă susținut numai pe baza identificării parazitului adult sau a formei lui larvare , prin metode specifice în organismul uman.

Diagnosticul de laborator. Leucograma arată hiperleucocitoză cu hipereozinofilie 10-75%. Eozinofilele cresc în săptămâna a doua de boală , în săptămâna a 3-a ating valoarea maximă pentru a reveni la normal în 6 luni. (GHERMAN I., 1990)

-Număr de hematii în general normal. In cazurile de boală prelungită apare o anemie hipocromă.

-VSH normal sau ușor crescut

-Glicemie frecvent hipoglicemie

Diagnostic imunologic. Detectează prezența anticorpilor specifici anti-Trichinella de clasă IgG, IgM, sau IgE, folosind variate tehnici imune și anume:

-reacția de precipitare circumlarvară RPL specifică, destul de sensibilă.

-reacția de floculare cu bentinită un titru de 1/5 sau o creștere în dinamică de minimum 4 ori a titrului inițial de anticorpi are valoare diagnostică, este rapidă, simplă, și reproductibilă;

-reacția de aglutinare pe lamă cu tricina-latex foarte sensibilă și specifică, dar scumpă;

-intradermoreacție cu antigen de Trichinella are doar valoare epidemiologică, nu permite diferențierea dintre o infecție veche și una recentă, de aceea nu este utilă în diagnosticul bolii;

-reacția imunoenzimatică ELISA cea mai sensibilă și specifică, performanțele sale fiind mult crescute prin folosirea de antigene larvare purificate pe gel de poliacrilamidă. S-au izolat două asemenea antigene , primul cu greutatea moleculară de 43 KDa și al doilea de 47 KDa;

-detectarea antigenelor circulante este metoda cea mai bună de diagnostic imunologic. (S. R. Palmer, D. I. H. Simpson, 2005)

Antigenele somatice de Trichinella pot fi detectate prin metoda Sandwich-Elisa sau Western-Blott și dau rezultate reproductibile și specifice, întrucât există un singur epitop imunodominant la Trichinella, cu greutatea moleculară de 45 Kda. Sensibilitatea antigenemiei este dovedită de cercetări recente comparative antigen/anticorp și care au detectat la asimptomatici antigene prezente în 21,4 % din cazuri și doar 5% prin anticorpi specifici. (Iacob Olimpia, 2002)

Diagnosticul de certitudine (parazitologic). Se stabilește numai prin punerea în evidență a parazitului (adult sau larve) în fecale, sânge, lichid cefalorahidian sau în musculatură.

Decelarea paraziților în scaun este dificilă în faza de invazie. Momentul maxim al paraziților în scaun este la 3 săptămâni de la infestare. (Vasile Ceaușu, 2007)

Decelarea paraziților în sânge. Se face în a 2-a sau a 3-a săptămână de boală. Se recoltează 10 ml sânge la care se adaugă acid acetic 30%. Se centrifughează iar sedimentul obținut se cercetează pentru o eventuală prezență a larvelor facându-se un frotiu colorat prin metoda Gimsa.

Biopsia musculară reprezintă o metodă simplă de diagnostic prin evidențierea larvelor de Trichinella. Ea se efectuează în cursul săptămânilor a3-a și a 4-a a bolii, după Bergstrom, cu un ac Vimsilvermann, recoltând de pe 2mm lungime, în toate direcțiile din deltoid, biceps, gastrocnemian, marele pectoral. Fragmentul se examinează la trichinoscop sau microscopic pe preparat proaspăt sau după includere la parafină și colorat hematoxilină-eozină. Biopsia poate fi negativă și nu este recomandată la formele ușoare de trichineloză.

Diagnosticul enzimatic. Din a doua săptămână de boală apar creșteri ale unor enzime creatinfosfokinaza, miokinaza, transaminaze, aldolaza. (Vasile Ceaușu, 2007)

Diagnostic diferențial. Din cauza polimorfismului său clinic și în condițiile apariției unor cazuri lipsite de un anumit context epidemiologie, trichineloza devine o boală în care un diagnostic diferențial va trebui să se facă cu un număr ridicat de boli. (Vasile Ceaușu, 2007)

Fig. nr. 3.1 – ALGORITM DE DIAGNOSTIC ÎN TRICHINELOZĂ

3.8 Prognosticul

Trichineloza este o boală care se manifestă diferit de la un organism la altul. Primele simptome pot apărea la unele persoane la doar două zile după consumarea cărnii infestate, în timp ce la altele, procesul durează chiar și două săptămâni. În formele ușoare și medii care alcătuiesc imensa majoritate a cazurilor, prognosticul este favorabil, vindecarea obținându-se cu deplină redobândire a capacității vitale. În formele severe mortalitatea este în medie în 2% din cazuri, cu extreme 5-10%

În majoritatea cazurilor boala este asimptomatică sau autolimitată. În cazul apariției complicațiilor, pacienții vor suferi toată viața de pe urma acestora.

Prognosticul bolii depinde de mai mulți factori, cei mai importanți fiind mărimea inoculului infestant, statusul imunitar al gazdei, perioada de timp scursă de la infestare până la începerea unei terapii adecvate, promptitudinea stabilirii diagnosticului, complicațiile apărute în cursul evoluției bolii, precum și tarele preexistente îmbolnăvirii. În general, prognosticul este bun în formele asimptomatice și ușoare, nefavorabil dacă eozinofilia scade brusc în timpul atacului acut și rezervat în formele severe, cu perioadă de incubație foarte mică.

3.9 Metode de tratament

Tratament etiologic. Tratamentul etiologic este încă foarte controversat.

De-a lungul timpului s-au folosit o serie de medicamente în tratamentul etiologic al trichinelozei, dintre care Piperazina și derivații săi Dietilcarbamazina și Thiabendazolul au fost cele mai folosite. (Vasile Ceaușu, 2007)

Astăzi se cunoaște că vermicidele au o acțiune certă asupra paraziților în faza intestinală a bolii (mebendazolul, thiabendazolul, piperazina).

În ceea ce privește faza circulatorie sau musculară (de migrare și respectiv de localizare a larvelor de Trichinella spiralis) în ultimii ani se folosește cu succes Mebendazolul.

Eficiența thiabenzadolului este maximă doar în faza intestinală a bolii (eliminând adulții), dar după 10-14 zile de la infecție, în faza diseminativă, medicamentul nu mai influențează soarta larvelor și nici cursul bolii. Efectele secundare sunt prezente în 50 % din cazuri și sunt neplăcute : amețeli, exantem, greață etc . Intensitatea acestora diminua dacă nu se depășește doza zilnică de 3g, iar prizele medicamentoase se iau postprandial.

În ultimii ani cercetătorii și-au îndreptat atenția asupra albendazolului. Astfel, un grup de cercetători din Slovacia a publicat în martie 1993 în Journal of Helminthology din Londra un studiu morfologic privind efectele albendazolului în faza musculară a Trichinellei spiralis la șoarece, în care demonstrează eficacitatea albendazolului astfel tratat (liposomizat).

Farmacokinetica acestor medicamente a demonstrat că aceste noi generații de medicamente au o eficiență crescută ca urmare a existenței metaboliților biliari excretați, atât liberi, neconjugați, cât și conjugați. (Vasile Ceaușu, 2007)

Metaboliții biliari neconjugați sunt imediat absorbiți în treimea proximală a intestinului subțire, în timp ce flora bacteriană din colon va hidroliza metaboliții biliari conjugați, promovând absorbția ulterioară. Toți metaboliții biliari sunt reciclați în cadrul circuitului enterohepatic.

Tabel nr. 1.3.9

Excreția comparativă a derivaților benzimidazolici în bilă, fecale si urină.

Fig. nr. 3.2 – Excreția comparativă a derivaților benzimidazolici în bilă, fecale si urină.

Pentru albendazol, 14% este secretat în bilă, ceea ce reprezintă o cale relativ minoră de clearence al acestui medicament. Marea majoritate a medicamentului absorbit este oxidată, cu apariția unor metaboliți, sulfoxid-albendazolul fiind cel mai activ și totodată principalul metabolit din plasmă și urină (69%). Datorită polarității sale și greutății moleculare mici, sulfoxid-albendazolul este excretat predominant urinar, fără să necesite faze metabolice consecutive. Doar 20% este excretat în fecale ca urmare a excreției biliare de albenzadol conjugat ca glucuronide sau sulfat-ester. (Iacob Olimpia, 2002)

În colon, acești derivați sunt deconjugați de bacterii și reabsorbiți , dar în proporție nesemnificativ plasmatică.

Medicamentele folosite în tratamentul etiologic al trichinelozei la noi în țară sunt thiabendazolul (pentru faza intestinală a parazitului), mebendazolul și albendazolul (pentru toate cele trei faze) și dietil carbamazina (folosită mai ales când faza toxică a dispărut și larvele sunt deja închistate). (Iacob Olimpia, 2002)

Albendazolul prezintă o puternică activitate antihelmintică. El este foarte bine tolerat digestiv, pătrunde bine prin mucoasa intestinală ajungând în țesuturi.

Ca și Efecte secundare: diaree, vărsături, vertij, cefalee, dureri abdominale, rash, prurit cutanat, alopecie. Medicamentul nu se administrează femeilor însărcinate.

Tratamentul patogenic. Este de mare utilitate în trichineloză. Este necesar a se folosi cortizonul în majoritatea formelor clinice medii și în toate formele severe de boală, cu rezultate foarte bune. în formele ușoare și în unele forme medii, ca și în convalescența celorlalte forme în care s-a folosit cortizonul în fază acută, se folosesc antiinflamatorii nesteroidiene.

Edemele voluminoase necesită tratament diuretic cu furosemid, iar tromboflebitele, terapie anticoagulantă (heparină, trombostop).

Tratamentul simptomatic. Se adresează manifestărilor însoțitoare greață, vărsăturietc. Se mai pot folosi antialgice, decontracturante musculare, când este cazul.

3.10 Măsurile de profilaxie

Datorită faptului că trichineloza este o boală parazitară cu transmitere digestivă, rolul cel mai important în ruperea lanțului epidemiologic al bolii revine profilaxiei, măsurile adresându-se fiecărei verigi implicate în proces. Profilaxia în trichineloză trebuie să aibă în vedere sursa de infecție și modul de transmitere. Sursa de infecție, fiind cel mai frecvent reprezentată de carnea de porc infestată, va trebui supusă acțiunii agenților fizici. (Pârvu Ionuț-Alexandru, 2005)

Dintre agenții fizici, frigul are un rol important în distrugerea larvelor de Trichinella Spiralis, întrucât are 2 calități:

-omoară parazitul;

-nu produce modificări organoleptice ale cărnii. (Savuta Gheorghe, Mitrea, 2007)

Încă din 1949, s-a observat că larvele sunt distruse prin congelare rapidă la minus 30° C, timp de 24 ore. La performanțele termice ale congelatoarelor casnice (-15° C), timpul necesar distrugerii larvelor este de 20 zile.

Temperaturile ridicate nu au același efect ca și frigul. Larvele izolate în ser fiziologic sunt omorâte în 10 minute la temperatura de 58° C. Larvele din carne, fiind protejate de mase musculară, au o rezistență mult mai mare. Ele pot fi distruse fie menținând carnea o jumătate de oră la 100° C fie o oră la 80° C. Deoarece în profunzimea cârnaților și a fripturilor în sânge nu se obțin aceste temperaturi larvele își păstrează activitatea infestantă.

Agenții chimici (sărare uscată, umedă, afumare) nu afectează viabilitatea parazitului.

În acest scop este necesar un examen trichineloscopic care să aibă în vedere carnea porcinelor sacrificate în abatoare, piețe de desfacere, gospodării particulare. Trebuiesc examinate și salamurile, cărnurile de mistreț și urs.

Referindu-se la combaterea bolii prin preîntâmpinarea căilor ce duc la răspândirea ei în natură, se cere să avem cu deosebire în vedere pe acelea care depind de activitatea umană.

Pe lângă adăposturi corespunzătoare pentru porci merită să fie permanent susținute măsurile de stârpire a șobolanilor și acelea care privesc deratizările periodice.

Măsuri profilactice aplicate sursei de infecție. După cum ne arată statisticile, în România principala sursă directă de infestare o constituie porcul, acesta contractând boala prin ingestia șobolanilor contaminați sau prin coprofagie. Rezultă de aici o măsura eficientă de profilaxie: deratizarea. Aceasta, alături de menținerea unei igiene corespunzătoare în locurile de creștere a porcilor, s-ar putea dovedi suficientă pentru o situare a României între țările cu o incidență scăzută a trichinelozei. Potrivit normelor igienico-sanitare, în crescătoriile de porci, deratizările trebuie făcute de patru ori pe an și urmate obligatoriu de colectarea și incinerarea cadavrelor de rozătoare. Din literatura de specialitate consultată și potrivit experienței personale nu am cunoștiință de existența unor campanii sistematice de deratizare în gospodăriile în care se cresc porci și nici de existența unei propagande profilactice în acest domeniu în rândurile populației. Cum după 1989 s-a produs potrivit studiilor sociologice o amplă mișcare de “reîntoarcere” la țară și o extindere a economiei autarhice de subzistență, carențele semnalate mai sus au repercusiuni semnificative și, evident, negative asupra indicatorilor de sănătate publică. Fenomenul aprovizionării cu carne de porc a celor de la oraș direct de la cunoștiințele aflate la țară sau ocazional de pe o piață neorganizată și necontrolată, deși are o justificare economică de înțeles, înseamnă totuși un consum riscant în condițiile ignorării necesității controlului sanitar-veterinar și a măsurilor profilactice elementare. Alte practici, care țin pentru a spune așa de igiena alimentației porcului, cum ar fi introducerea în hrana porcilor sănătoși a resturilor de la porci bolnavi de trichineloza sacrificați sau vagabondajul porcilor întâlnit în unele zone rurale multiplică și favorizează căile de transmitere. Nu trebuie uitate nici celelalte surse de infecție, mai rare dar posibile, cum este porcul mistret, unde se impune ca și în cazul porcului domestic controlul trichineloscopic obligatoriu al cărnii înainte de consum. Simpla afumare sau sărare a cărnii nu asigură sterilizarea acesteia, astfel încât pericolul de infestare pentru om se menține. (Savuta Gheorghe, Mitrea, 2007)

Măsuri profilactice aplicate căilor de transmitere. Fiind o boală cu evoluție în focar, trichineloza poate deveni o problemă serioasă de sănătate publică în condițiile nerespectării măsurilor profilactice în special pe calea de transmitere. Din 1961 în România s-a legiferat obligativitatea efectuării examenului trichineloscopic al cărnii de porc înainte de consum. În zonele endemice pe lângă examenul trichineloscopic se recomandă ca măsură de siguranță suplimentară metoda digestiei artificiale. O măsură eficientă și simplă de profilaxie adecvată producției și consumului cărnii în cadrul gospodăriei este cea a preparării termice a cărnii pe o durată suficientă pentru a distruge eventualele larve.

Expunerea la radiații X sau gamma, metodă ce se aplică în industrie distruge larvele . O atenție deosebită trebuie acordată și celorlalte produse care ar putea fi contaminate în condițiile unei infestări masive a cărnii; este vorba de intestinele și slănina care intră în alimentația omului și care, necontrolate, pot expune consumatorul riscului de îmbolnăvire.

Măsuri profilactice aplicate receptorului. Aceste măsuri trebuie luate în primul rând pentru cei care prezintă expunere profesională: personal care lucrează în alimentația publică (bucătari, ospătari), lucrători în abatoare, măcelari, medici veterinari. Se recomandă renunțarea la consumul de carne insuficient preparată termic, achiziționarea cărnii din surse autorizate în care se realizează controlul sanitar veterinar. În mod inexplicabil, există situații când, deși s-a efectuat un control trichineloscopic al cărnii din producție proprie, aceasta a fost consumată înaintea aflării rezultatului examinării, producându-se îmbolnăvirea. Nu este deloc de neglijat educația sanitară a populației, fiind necesară furnizarea unei informații care să capteze atenția și care să fie adaptată în funcție de nivelul de înțelegere al fiecăruia. Având în vedere că boala nu lasă o imunitate de lungă durată, iar posibilitatea inducerii unei imunități, și aceea de slabă calitate, este prin infecții repetate, se ajunge la ideea că cea mai lejeră cale de evitare a îmbolnăvirii este respectarea măsurilor de profilaxie primară pe cele 3 verigi ale lanțului epidemiologic.

Partea a II-a

Cercetări proprii

Capitolul 4. Perioada investigațiilor, locul de desfășurare și descrierea aparaturii

Cercetările au fost efectuate în județul Vrancea între anii 2010-2014, în perioada sezonului de vânătoare la mistreț, din data de 1 august până la data de 15 februarie.

Județul Vrancea este situat în Moldova, într-o regiune istorică, iar prin poziția sa geografică una din principalele ocupații ale locuitorilor din mediul rural și chiar urban o constituie creșterea animalelor, ce oferă trichinelozei umane și animale un larg câmp de desfășurare. Din aceste considerente mi-am propus că în lucrarea de față să sintetizez observațiile mele și ale colectivului Spitalelor de Boli Infecțioase din județ, pe o cazuistică semnificativă privind unele aspectele clinice, paraclinice și epidemiologice ale trichinelozei, concluzionând prin formularea finalăa unor criterii evolutive de gravitate.

Pentru elaborarea acestei lucrări am colaborat cu domnul dr. Pungă Alexandru reprezentant al Asociației Județene de Vânătoare și Pescuit Sportiv Vrancea. Această asociație are 2 reprezentanțe în județ, respectiv Focșani și Adjud.

Reprezentanțele au în supraveghere fondul de vânătoare zonal și au cunoștințe în ce privește efectivul de mistreți și arealul lor.

Doamna dr. Ciornohac Mona, reprezentantă a Laboratorului de Parazitologie din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și Sănătate Animală din județul Vrancea, a pus la dispoziție fragmente de carne de mistreț pentru proba de digestie artificială, examenul trichineloscopic și examenul histopatologic.

La noi în țarăexamenul trichineloscopic a fost obligatoriu pentru toate porcinele sacrificate în abatoare, carnea de mistreț și urs, lăsând ca metodă de referință proba digestiei artificiale.

Acestea din urmă examenul trichineloscopic și examenul histopatologic au fost efectuate în cadrul Facultății de Medicină veterinară Iași, sub stricta îndrumare a doamnei Conf. Dr. Olimpia Iacob.

Direcția de sănătate publică Vrancea a fost reprezentată de doamna dr. Maiorov Marina, șefă a compartimentului de Epidemiologie, aceasta a pus la dispoziție date privind cazurile de trichineloză la om prezente în perioadă 2010 – 2014 în județul Vrancea.

Capitolul 5. Diagnosticul trichnelozei la porc, mistreț

5.1. Material și metodă

Condițiile necesare pentru organizarea și autorizarea unui laborator ce efectuează examenul de depistare a trichinelozei sunt:

• un spatiu suficient de mare, închis cu cheie, obscur, care să poată permite utilizarea trichineloscopului cu ecran prevăzut cu lumină naturală sau artificială, care să nu modifice culorile;

• trichineloscop cu ecran interior cu putere de marire de 50 ori mărire normală de lucru și de până la 100 ori mărire pentru identificarea anumitor formațiuni neclare, aparute la mărirea de 50 ori;

• compresoare constituite din 2 plăci din sticlă care se pot presa una peste alta, lama inferioară fiind divizată in 28 de campuri egale;

• agitator magnetic, aparat Baermann, termostat, masină de tocat, pepsină, acid clorhidric 25%;

• cuțite, foarfeci mici curbe, recipiente pentru probe, pipete, soluție de acid acetic 10% si hidroxid de potasiu sau de sodiu 3% folosite pentru clarificare;

5.2. Aparatura utilizată și laboratorul implicat în cercetări

Examenul trichineloscopic direct cuprinde trei faze operatorii importante: recoltarea probelor, pregătirea câmpurilor, etalarea și examinarea propriu-zisă.

Recoltarea probelor în vederea examinării trichineloscopice directe a cărnii, se efectuează din locurile de elecție a larvelor de Trichinella spiralis în mușchii scheletici.

Locurile de elecție a larvelor de Trichinella spiralis în musculatura striată scheletică, este reprezentată cu precadere în apropierea inserției mușchiului pe os sau la nivelul la care fibra musculară se continuă cu tendonul sau aponevroza, locuri ce constituie o barieră naturală ce pune capăt migrației larvei. Astfel locurile de elecție sunt urmatoarele:

• pentru porcine: musculatura limbii, pilierii diafragmei, porțiunea costală a diafragmei, mușchii intercostali, mușchii maseteri, mușchii laringieni, mușchii profunzi ai cefei, mușchii abdominali superiori;

• pentru mistreț: localizarile larvelor sunt relative uniforme în diferiți mușchi striați, predominând în locurile clasice de elecție ;

Pentru fiecare probă de carne de vânat, recoltată în vederea examenului trichineloscopic, se efectuează câte un compresor a 28 secțiuni.

Probele dupa recoltare, sosesc în laborator unde sunt pregătite în vederea examinarii. Se pregatește compresorul în vederea etalării desfacând cele două plăci și se asează în prim plan placa inferioară iar în plan secund placa superioară, garniturile și piulițele. Se notează pe porțiunea rodată numerele probelor. Cu forfecuța se recoltează fragmente mici de carne de mărimea unui bob de ovăz, pe cat posibil din apropierea inserției tendinoase și întotdeauna secțiunile se efectuează în lungul fibrelor musculare. Aceste fragmente de came sunt depuse în mijlocul câmpurilor. După ce au fost completate toate câmpurile compresorului, se asează placa superioară a compresorului, se apasă uniform cu podurile palmelor, iar cu degetele se imprimă plăcii superioare o mica alunecare în asa fel ca secțiunile să fie bine strivite. Se asează apoi garniturile și se înșurubează piulițele. Când secțiunile sunt bine executate și bine presate, ele ocupă până la trei sferturi din suprafața câmpului. Dacă proba de examinat este uscată și veche, înainte de a fi presată trebuie ținută timp de 10-20 minute în soluție de hidroxid de potasiu, diluată cu două parți de apă.

5.3. Probele de țesut muscular prelevate de la porc și mistreț și locul de prelevare

Examenele de laborator pentru detectarea Trichinella spp. se efectuează în laboratoarele autorizate sanitar veterinar, conform legislației în vigoare și acreditate pentru determinarea Trichinella spp., în conformitate cu prevederile Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului nr 882/2004.

Trichineloscopia directă este utilizată frecvent în abatoare, piețe și laboratoare veterinare. Pentru aplicarea acesteia se recoltează porțiuni de musculatură (10-20g) din regiunile de elecție ale larvelor si anume :

pilieri diafragmatici;

mușchii intercostali ;

mușchii linguali;

mușchii laringieni;

Probele se individualizează, purtând numărul de ordine al animalului. În cazul în care carcasele sunt parcelate sau trebuie efectuate examene pe porțiuni de preparare, acestea se individualizează recoltatându-se probe din fiecare piesă.

Metoda de detecție de referință este metoda digestei probelor combinate utilizând un agitator magnetic.

Din probele recoltate se toacă în mixer 100g. Carnea tocată se introduce într-un pahar de 3 litri conținând apă, pepsină și acid clorhidric.

Lichidul de digestie se agită până când particulele de carne dispar (aproximativ 30 min) se filtrează lichidul de digestie printr-o sită și se pune într-un vas de decantare.

În cazul anumitor tipuri diferite de carne (limbă, carne de vânat, etc.) sunt necesare perioade mai lungi de digestie dar care nu depășesc 60 minute.

Procedeul de digestie se consideră satisfăcător în cazul în care 5% din greutatea eșantionului iniția rămâne pe sită.

Se lasă lichidul de digestie în tubul de decantare timp de 30 de minute după care se transferă un eșantion de 40 ml din acesta într-o eprubetă gradată sau în vasul de centrifugare.

Eșantionul de 40 ml se lasă timp de 10 minute să se sedimenteze apoi se aspiră 30 ml din lichidul de suprafață, astfel încât să se înlăture straturile superioare și să se lase un volum maxim de 10 ml, după care se separă lichidul de sedimentul rămas într-un vas pentru numărătoarea larvelor sau într-o placă Petri.

Eprubetele gradate sau tubul de centrifugare se clătesc cu maxim 10 ml apă de la robinet care se toarnă în vasul pentru urmărirea larvelor sau în placă Petri, după care se efectuează examenul trichineloscopic mărit de 15-20 de ori. În toate cazurile în care există zone suspecte sau forme asemănătoare paraziților, se utilizează o mărire mai semnificativă (de 60-100 de ori).

Lichidele de digestie se examinează imediat după pregătire, fiind interzisă amânarea examinării pentru a doua zi. În cazul în care lichidele de digestie nu sunt examinate în termen de 30 de minute de la prepararea lor, acestea în mod obligatoriu se limpezesc.

5.4. Metode de examen paraclinic

Pentru a fi admisă pentru prelucrarea în vederea consumului public sau pentru consumul public ca atare, carnea proaspată și produsele din carne proaspată trebuie să fie supuse unui examen efectuat sub controlul și responsabilitatea unui medic veterinar oficial.

Examenul trichineloscopic trebuie efectuat astfel încat fiecare preparat să fie examinat încet și cu atenție.

Examenul trichineloscopic. În acest examen se evidențiază chisturile musculare prin examinarea unor bucăți mici din mușchii recoltați. Zonele de elecție pentru mușchi sunt : pilierii diafragmatici, intercostalii, maseterii, psoașii.

Se necesită un compresor. Acesta va fi format din 2 plăci de sticlă, placa inferioară va fi divizată în 24 de câmpuri egale.

Tehnica de lucru: din musculatura de elecție se secționează în lungul fibrelor musculare bucăți mici (cât un bob de ovăz), și se etalează pe lama inscripționată a compresorului. Peste fragmentele etalate se aplică a 2 lamă a compresorului și se fixează preparatul prin strângerea celor două șuruburi ale dispozitivului.

Examinarea: la trichineloscopul cu ecran sau la microscop (obiectivele de 6x sau 10x). Pentru porcii din sistemul gospodăresc se vor examina 28 de câmpuri/carcasă, pentru cei din sistemul intensiv 14/carcasă iar pentru mistreți se examinează 3 compresoare. Chisturile calcificate se pot decalcifica cu acid acetic 10%.

Dacă in cursul examenului trichineloscopic se decelează formațiuni suspecte a caror natură nu pot fi determinate cu certitudine chiar și cu ajutorul unui trichineloscop cu grosisment mai puternic, va trebui să se procedeze la un examen de control cu ajutorul microscopului.

Examenul microscopic se va efectua în asa fel încat fiecare preparat să fie examinat încet și cu atenție, cu un grosisment de 30-40 de ori.

În caz de dubii, examenul trebuie repetat pe alte probe și preparate, dacă este necesar cu un grosisment superior, până la obținerea rezultatului precis. Examenul trichineloscopic trebuie să dureze cel puțin 3 minute pentru o proba.

Fig. 5.4. Trichineloscop

Fig. 5.5 Proba de examinat, carne de mistreț

Fig. 5.6 Soluție pentru clarificarea probei, acid acetic glacial

Digestia artificială.

Obiectiv: Extragerea formelor infestante, din musculatură, prin punerea în contact a probelor cu sucul gastric artificial. Larvele se recoltează prin sedimentare. Zonele de elecție pentru examen rămân aceleași ca și pentru examenul cu compresorul

Se necesită pepsină și acid clorhidric, mașină de tocat, termostat, agitator magnetic și aparat Baermann.

Tehnica de lucru: Se realizează o probă comună din bucățile recoltate, care se va fragmenta cu ajutorul mașinii de tocat. În continuare se poate realiza digestia artificială prin două metode:

Digestia lentă: proba macinată se introduce în aparatul Baermann și se menține la termostat timp de 24 de ore. După 24 de ore, se recoltează primele picături apărute la deschiderea aparatului Baermann, într-o placă Petri, examinându-se la microscop. În caz de infestație se vor observa larvele de Trichinella spp. la trichineloscop.

Digestia rapidă: se realizează prin agitarea probei , în contact cu sucul enzimatic, timp de 30 de minute, după care se introduce la termostat, pentru de 2-4 ore. Se examinează la fel ca și în cazul primei metode, avantajul principal constând în reducerea timpului la maxim 4 ore.

Fig. 5.7 Proba de examinat tocată

Fig. 5.8 Cântarirea probei se efectuează cu ajutorul cântarului electonic

Fig. 5.9 Reactivii utilizați, Pepsina și Acid Clorhidric 25%

Fig. 5.10 Prepararea probei de examinat, folosind agitatorul magnetic și aparatul Baermann

Fig. 5.11 Etalarea probei în placă Petri

Fig. 5.12 Examinarea probei la trichineloscop, probă pozitivă la mistreț

Diagnosticul pozitiv (de certitudine) este însă susținut numai pe baza identificării parazitului adult sau a formei lui larvare.

Capitolul 6. Rezutatele examenelor de laborator

6.1. Rezultatele examenului trichineloscopic direct

În cazul utilizării probelor recoltate din partea musculară a diafragmei, din musculatura limbii din muschii maseteri sau din mușchii abdominali, examenul trichineloscopic trebuie să dureze cel putin 6 minute. Timpul fixat pentru examinare nu cuprinde timpul necesar pentru recoltarea probelor si pentru pregatirea preparatelor.

În timpul examinarii se pot identifica larve de Trichinella spiralis în diferite stadii de evoluție precum și alți paraziți sau formațiuni asemanatoare trichinelelor. S-au constat în câmpurile examinate larve în stadiile de închistare. Larvele în stadiul de închistare când sunt complet dezvoltate măsoara aproximativ 11mm in lungime iar în grosime acestea masoara 40 de microni. În acest stadiu larvele cu siguranță reprezintă o sursă de infestare. Chistul este bine definit și prezinta capsula îngrosată. Mai pot fi deasemena descoperite larve în stadiul de întindere și curbare, dar și în stadiul de spiralare. Cele in stadiul de întindere și curbare apar vizibile după 15-18 zile de la infestarea animalului în câmpul optic, iar cele în stadiul de spiralare sunt dezvoltate aproape complet, unele putând prezenta numai un început de spiralare. La acestea cuticula este transparentă cu structura internă a parazitului bine marcată observandu-se astfel un contrast față de fibrele musculare și în aceasta fază larvele fiinnd sigur infestante. Pentru descoperirea lor este necesară o examinare atentă a întregului compresor și a tuturor câmpurilor.

.

Fig.6.12 Larvă închistată de Trichinella spp. la mistreț (metoda prin compresie)

Fig.6.13 Chist de Trichinella spp. în probă pozitivă de mistreț (metoda prin compresie)

Fig.6.14 Larvă închistată de Trichinella Spp. la mistreț (metoda prin compresie)

Fig.6.15 Chist de Trichinella Spp. în probă pozitivă de mistreț (metoda prin compresie)

6.2. Rezultatele examenului histopatologic

Examenul histopatologic a fost efectuat pe carnea de mistreț, parazitul fiind mai des întalnit în aceste probe.

Fig.6.16 Mușchi striat de tip scheletic la mistreț cu chist trichinelic Col. HEA X100

Fig.6.17 Chist trichinelic în mușchi striat de tip scheletic la mistreț (detaliu) Col. HEA x400

Fig.6.18 Secțiune transversală prin mușchi striat de tip scheletic la mistreț parazitat, țesut edemațiat și infiltrat, Col. HEAx100

Fig.6.19 Secțiune transversală prin chist trichinelic la o extremitate Col. MGGx400

Fig.6.20 Mușchi striat de tip scheletic la mistreț cu chist trichinelic secțiune longitudinală Col. MGG x100

Fig.6.21 Secțiune transversală prin țesut muscular striat cu chist trichinelic Col. HEA X100

Fig.6.22 Chist trichinelic (detaliu) Col. HEA X400

Capitolul 7. Ancheta epidemiologică

7.1. Stabilirea prevalenței trichinelozei la porc și mistreț

Tabel 2.4.1.1.

Cazurile de trichineloză depistate în perioada 2011- 2014

Fig.7.23 Numărul de cazuri de trichineloză diagnosticate la carnea porc și mistreț în laboratorul DSVSA Vrancea între anii 2011-2014

7.2. Stabilirea prevalenței trichinelozei la om în judetul Vrancea (2010-2014)

Este recunoscut că un factor important în epidemiologia trichinelozei la animalele sălbatice este obiceiul vânătorilor de a abandona în păduri resturile și cadavrele vânatului sau animalelor de blană, acestea reprezentând surse de infestație pentru alte animale. Din punct de vedere epidemiologic, trichineloza este o infestație parazitară cosmopolită a carnivorelor, în special canibale și necrofage, prezentă în orice arie geografică.

În graficele și tabele ce urmează am efectuat o cazuistică cu îmbolnaviri la om, reprezentate de date oficiale obținute de la DSP-Vrancea, necunoscându-se cu exactitate entitatea îmbolnăvirii dacă aceasta a avut loc în urma consumului cărnii de mistreț sau de porc. Se va observa o creștere îngrijorătoare în anul 2014.

Tabel 2.4.2

Numărul de îmbolnăviri înregistrate la Spitalul de Boli infecțioase Focșani între anii 2010-2014

Fig.7.24 Numărul de cazuri înregistrate în fiecare an

Fig.7.25 Numărul de cazuri la 1000 de locuitori înregistrate în județul Vrancea în perioada 2010-2014

Fig.7.26 Harta fondului de vânătoare a Județului Vrancea

Fig.7.27 Mistreți în mediul natural

Fig.7.28 Mistreți în căutare de hrană în mediul natural

Fig.7.29 Semicarcase de porc

Capitolul 8. Rezultate și discuții

Consumul cărnii de mistreț are loc în special în perioada specifică sezonului de vânătoare, iar consumul cărnii de porc are loc pe tot parcursul anului.

Incidența îmbolnăvirilor la om are loc cu preponderență în mediul rural în lunile decembrie și ianuarie a fiecărui an. În această perioadă sacrificările având un număr considerabil și în același timp înregistrându-se un număr scăzut al examenelor depistării formelor de trichineloză.

Datorită lipsei de informare și educare privind controlul sanitar veterinar al carnii, atât de mistreț cât și cea de porc, numărul îmbolnăvirilor este crescut.

Ancheta epidemiologică a stabilit filiația cazurilor din focar, a depistat sursa de infecție, rezervorul peridomestic de paraziți și cel silvatic precum și deficiențele de prevenire ale îmbolnăvirii (absența controlului sanitar veterinar trichineloscopic, în sacrificările particulare de porcine și a deratizării).

Elementele unui program eficient de prevenire a trichinelozei în creșterea porcului sunt:

Respectarea strictă a prevederilor referitoare la furajarea cu resturi, în special necesitatea sterilizării termice (100 ͦ C pentru 30 de minute).

Combaterea strictă a rozătoarelor.

Prevenirea contactului animalelor cu cadavre, în special de porci și rozătoare.

Eliminarea promptă și corespunzătoare a cadavrelor de porci și alte animale (îngroparea, incinerare, prelucrarea termică), reducând riscul infestației pentru animalele sălbatice comensale.

Realizarea unor bariere eficiente între porci, animale sălbatice și chiar alte animale domestice.

Concluzii

Datele oferite de literatura „clasică” susțin că trichineloza la om are evident o sezonalitate de iarnă și mai puțin de primăvară, corelată cu obiceiurile populației de a-și sacrifica porcii în gospodăriile proprii înaintea marilor sărbători creștinești: Crăciunul și Paștele. Repartizând frecvența îmbolnăvirilor de trichineloză pe ani și anotimpuri, remarcăm că indiferent de an sau numărul de focare înregistrate, frecvența cea mai ridicată am desperit-o sub îndrumarea coordonatorilor în lunile decembrie-februarie.

În principiu, populația din mediul urban care consumă în special carne și preparate din carne provenite din abatoare au mai puține șanse de a se infecta decât populația din mediul rural care consumă de la porci sacrificați pentru consum din propriile gospodării și la care în anumite cazuri carnea de porc nu se examinează trichineloscopic înainte de consum.

Deși cunoscută încă din 1835 Trichinella rămâne un subiect de actualitate prin prisma incidenței încă ridicate și prin sudiile de actualitate ce încearcă să deslușească secretele arsenalului impresionant de peptide secretate de parazit. Aceste peptide se pare că sunt cele ce garantează coexistența dintre parazit si gazdă (ce se poate întinde chiar pe o perioadă de 30 de ani). Se speculează că odată ce va fi aflat rolul acestor peptide, acestea vor putea fi folosite in medicină sau în industria de medicamente. Studiul Trichinellei spiralis rămâne deci de actualitate și poate rezerva încă multe surprize pentru viitor.

Procedurile de conservare a cărnii de porc care să distrugă Trichinella sunt greu de standardizat (fierbere, congelare, sărare etc), de aceea se acordă o importanță deosebită posibilității de iradiere a cărnii pentru a reduce riscul îmbolnăvirilor.

În cazul cărnii de vânat, cosumarea acesteia are loc numai după un control obligatoriu prin trichineloscopie sau digestie peptică sau numai după o prelucrare termică serioasă.

Un factor cu rol preponderent în expunerea la infectare îl constituie obiceiurile alimentare ale populației. În zonele în care populația consumă mai puțină carne în alimentație și aceasta mai bine fiartă sau prăjită, infectările care se produc pot fi mai slabe și mai puțin manifeste clinic.

Trichineloza animală și implicit trichineloza la om sunt puternic influențate de acțiunea factorilor de mediu, dar în special de schimbările sociale care au loc în structura societății noastre. Pe măsura înaintării pe calea privatizării, ponderea numărului de animale crește pe seama întăririi sectorului gospodăriilor populației și a micilor ferme zootehnice, iar trichineloza urmează cursul acestor schimbări. Criza economică, morală și socială ce caracterizează perioada de tranziție la economia de piață influențează și ea dinamica acestei parazitoze.

Omul este considerat factorul determinant în lupta împotriva acestei maladii. El, acționând conștient poate preveni boala, se poate apăra pe sine, poate preveni infectarea altor animale sau mediului. Omul needucat, neinformat poate acționa inconștient, fără rea credință, contribuind esențial la difuzarea invaziei cu Trichinella atât la om cât și la animale. De aceea educația pentru sănătate are o importanță capitală, va trebui să aibă un caracter permanent, profesional să fie efectuată în colaborare de către sectorul uman și cel veterinar care vor trebui să găsească un limbaj comun cu mas-media scrisă și vorbită pentru propagarea corectă a informațiilor despre trichineloză.

Receptivitatea generală față de trichineloză impune necesitatea creării unei alte atitudini a eligibililor față de această maladie, și anume: consumul cărnii de porc sau vânat să se practice numai din surse autorizate și controlate de medicii veterinari, obligativitatea examenului trichineloscopic pentru porcinele sacrificate în gospodării proprii, prelucrarea termică a cărnii de porc sau vânat înainte de consum.

Este de remarcat ștergerea sezonalității în trichineloza la om, ceea ce atenționează încă o dată asupra faptului că infecția cu Trichinella a animalelor sursă de îmbolnăvire pentru om nu este pe deplin cunoscută și deci stăpânită.

Sectorul medical uman și veterinar trebuie susținut în activitatea sa de supraveghere și control a parazitozelor de către factorii cu putere de decizie politică și administrativă în teritoriul județului în vederea limitării extinderii acestei maladii.

Trichinella spiralis produce o parazitoză cosmopolită, care afectează omul și peste 300 de specii de vertebrate, care constituie pentru țara noastră o mare problemă de sănătate publică, cu implicații economice, sanitare și sociale..

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. ANCELLE, TH. ~ PATH. BIOL., 1992;

2. ANDREWS, J.R.; AINSWORTH, R.; ABERNETHY, D-TRANS. ROY. SOC. TROP MED. HZG., 1994;

3. ALCANTARA, P.;CONREA, D.-INTERN. J. PARAZITOL , 1993;

4. BANDI, C.; LA ROȘA G.; COMINCINI, S; DAMIANI, G.; POTIO, E.-
PARAZITOL., 1993;

5. BRODDUS, R. R.; WARKOVICH, M. J.; COSTEO, G.A.-CLIN. INFECT. DIS., 1993;

6. BRYANT, C.-ACTA TROFICA, 1993;

7. CAMPTON, S J.; CELUM, C.L.; LEE, C.; THOMSON, D.; SUMII, S.M.- CLIN. INF. DIS., 1993;

8. C D C-TRICHINOSIS SURVEILLANCE IN USA, 1981;

9. CHAPA RUIZ, M.R.; SALINAS-TOBON, M.R.; AGUILAR-ALVAREZ, D.J.- REV. LATINEO – AM., MICROBIOL., 1992;

10. FROGILLO, R.F.; BALDELLI, B.; POZIO, E.; CRAPĂ, G.; DI GIULI, C.- EUROP. J. EPIDEMIOL., 1992;

11. GORDMAN, R.E.; OBLOK, J.; BELL, R.G.-BIOCHEM. BIOPHYS. RES. COMM., 1992;

12. HARMS, G.; BINZ, P.; FELDMEIER, M.; ZWINGENBERGER, K.-CLIN. INFEST.DIS. 1993;

13. HOMAN, W.L.; DERKSEN, A.C.; VANKNAPSEN, F.-PARASITOL. RES.,1992;

14. LUPAȘCU, GH.; PANAITESCU, D.-TRICfflNELOZA, ED. ACADEMIEI.1970;

15. MARAKOTE, N.; STJKHAVAT, K.; KHAMBOONMANG, C.;
SIRIPRASERT, V.-TROP. MED. PARASITOL., 1992;

16. MC LEAN, J.D.; POIRIER, L.; GHIOKOS, T.W.; PROLUX, J.F.-J. INFECT. DIS. 1992;

17. METZLER, M.; SAHGAL, K.; WOLFF, G.S.-AMER. J. DIS. CH3L., 1992;

18. NISHlYAMA, T.; ARAKI. T.; MIZUNO, N.; WADA, T.; IDE,
T.;YANAGUCHI, I-TRANS. ROY. SOC. TROP. MED., 1992;

19. OLAISON, L.; LYURGSTROM, I.-TRANS. ROY. SOC. TROP. MED.
HYG., 1992;

20. OLTEANU, GH. ȘI COLABORATORII-MICROBIOLOGIA, 1965;

21. POZIO, E.; LA ROȘA, G.; MURELL, M.K.; LICHTENFELS, J.R.-J.
PARAZITOL., 1992;

22. POZIO, E.; VARESE. P.; MORALES, M. A.; CRAPPO, G.P.; PELLICCIA, D.-AM. J. TROP. MED. HYG., 1993;

23. RĂDULESCU, S.; MEYER. E.- PARAZITOLOGIE MEDICALĂ, ED.
ALL., 1993;

24. SANTOS DURAN-ORTIZ. J.; GARCIA DE LA TORRE-J. REUMATHOL.,1992;

25. SCHREIBER, S.- MONIT. OFICIAL, 1866;

26. SIMASKOS, N.; PALAIAOGOS, K.; ETIOPOULOS, P.N.-J. LARYNG.
ORTHOLOGZ, 1992;

27. STADNYK, A.; GAULDIE, J.-PARASITOL. TODAY, 1994;

28. TOMASIK, J.; GRYBOWSKI, J.; GOLINSKA, Z.; PROKOPOWICZ, D.-WIADOM. PARAZYTOL., 1992;

29. VENTURIELLO, S.M.; CAMINORA, R.A.; VENEROM, R.;
COSTANDINO, S.N. – MEDICINA, 1993;

30. WAKELIN, D.- J. PARASITOL., 1993;

31. YEPEZ-MULIA, L.; ORTEGA; PIERRES, M.G.- REV LATINO-AM.,
MICROBIOL., 1994;

32. RAPORT ANUAL 1998 AL INSTITUTULUI PENTRU CALITATEA
VIEȚII;

33. EL-AZZOUNI, M Z. J. EGYPT SOC PARASITOL., 1997;

34. LOPEZ GARCIA ML ; TORRADODURAN ; MARTINEZ FAR, BOLAS,
F.F. -INTERNAI, J. PARASITOL., 1997;

35. ISHIKAVA N. ; WAKELIN, D : MAHÎDA, Y R – GASTROENTEROL. ,
1997;

36. TARATUTO L. , VENTURJELLO S. M. – BRAIN PATHOL. , 1997;

37. WRANICZ M.J. ; KOYRO H.W.; STELZER R. – PARASITOL RES. 1996;

38. CABIE A. ;BOUCHAUD O. ; MOUZE S. ; RUGGIERI C. ; ANCELLE J.
CLIN. INFECT, BIO. ; 1996;

39. CAPO V. ; DESPOMMIER D.D. ; – CLIN. MICROBIOL. REW. , 1996;

40. SAHU K. ; RAGHUVEER CV ; PARS R – CYTOPATHOL. , 1997;

41. WANG C.H., – PARASITOLOGY, 1998;

42. ANCELLE T.; – PARASITOLOGY, 1998;

43. WU Z.; – PARASITOLOGY, 1998;

44. JIMENEZ GONZALEZ; – PARASITOL, RES. 1998;

45. LAWRENCE CE.; – EUR. J. IMUNOL, 1998;

46. COSOROABĂ L; – VET. PARASITOL., 1998;.

47. GAMBLE, H.R., BRADY, R.C., PARASITOL., E.A. 1999;

48. KAPEL, C.M.O., GAMBLE, H.R. 2000. INTERNATIONAL JOURNAL for PARASITOLOGY;

49. RIBICICH, M., SANTILLAN, G.,. 2000. PARASITOLOGY;

50. GAMBLE, H.R., BESONOV, A.S., . 2000. . PARASITOL;

51. J MAETINEZ , J PEREZ-SERRANO , W E BERNADINA, CRYOBIOLOGY, Dec 2001;

52. D S ZARLENGA , M B CHUTE , A MATRIN , PARASITE, Jun 2001;

53. PYBURN, D.G., , ANDERSON, L.A. . 2002. THE PROFESIONAL ANIMAL SCIENTIST.