Investigatia Criminalistica a Infractiunilor Savarsite la Regimul Armelor Si Munitiilor
INVESTIGAREA CRIMINALISTICĂ A INFRACȚIUNILOR SĂVÂRȘITE LA REGIMUL ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR
Principalele probleme pe care trebuie să le lămurească cercetarea
Principalele probleme ce trebuie clarificate prin investigarea criminalistică a infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, consider că sunt următoarele:
Activitatea ilicită desfășurată;
Armele și munițiile ce constituie obiectul activității ilicite;
Împrejurările de loc și timp ce caracterizează desfășurarea activității ilicite;
Făptuitorii, calitatea și contribuția fiecăruia la desfășurarea activității ilicite;
Concursul de infracțiuni – legătura activității ilicite cu grupări ale crimei organizate;
Cauzele, condițiile și împrejurările care au generat, înlesnit sau favorizat săvârșirea infracțiunilor.
Particularitățile principalelor activități ce se desfășoară pentru administrarea probatoriului
Cu privire la particularitățile activităților ce se desfășoară pentru administrarea probatoriului, apreciez ca necesară expunerea unor observații în legătură cu:
* constatarea infracțiunii flagrante;
* cercetarea la fața locului;
* efectuarea percheziției;
* verificarea și ridicarea de înscrisuri;
* dispunerea de constatări tehnico-științifice și expertize criminalistice;
* ascultarea martorilor;
* ascultarea învinuitului/inculpatului.
Constatarea infracțiunii flagrante.
Înainte de toate, trebuie observat că organele judiciare ori funcționari ai altor instituții cu atribuții de control în diverse domenii ale vieții sociale pot constata desfășurarea unor activități ilicite ce pot întruni elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor atât în urma unei atente și necesare pregătiri cât și ca urmare a desfășurării unor activități de rutină, mai degrabă cu scop de prevenție generală decât având ca obiectiv constatarea săvârșirii de infracțiuni – situație în care se exclude, ca principiu, orice activitate prin care să se poată pregăti constatarea.
Pregătirea acestei activități presupune o analiză detaliată a fiecărui element ce poate influența desfășurarea în teren a activităților specifice, orice ignoranță sau neglijență putând conduce, în mod nemijlocit, la escaladarea situației cu consecința punerii în pericol a vieții, integrității corporale sau sănătății membrilor echipei ce desfășoară constatarea în flagrant și a altor persoane prezente la fața locului, generarea de prejudicii de natură materială, etc.
În ceea ce privește alegerea locului și timpului în care poate fi desfășurată constatarea, desfășurând activitățile pregătitoare, se poate opta pentru orice sistem de referință spațiio-temporal în care se desfășoară acțiunile incriminate de către legiuitor – deținerea, portul, confecționarea, transportul, precum și orice operații privind circulația armelor de foc și munițiilor – relevant pentru încadrarea juridică și tragerea la răspundere penală fiind constatarea începerii efectuării oricăreia dintre activitățile incriminate, neinteresând dacă a fost săvârșită doar una ori mai multe dintre activitățile incriminate.
Din considerente ce țin de managementul anchetei, de eficiența și impactul social al activităților desfășurate de către organele abilitate ale statului și al rezultatelor acestor activități, consider că trebuie să existe preocuparea pentru a desfășura activități de constatare în flagrant numai în anumite condiții, printre cele mai importante care trebuie avute în vedere la fundamentarea deciziei de a desfășura o astfel de activitate fiind următoarele:
activitatea ilicită nu poate fi întreruptă în alt mod și, în urma unui riguros proces de evaluare a riscurilor, a rezultat că întreruperea activității ilicite într-un asemenea mod a devenit oportună,
să permită identificare cât mai multor persoane implicate în pregătirea, desfășurarea și valorificarea produsului activității ilicite;
să permită documentarea unui segment cât mai mare din așa numitul iter criminis – drumul infracțiunii, corespunzător perioadei externe a săvârșirii infracțiunii ce începe din momentul în care persoana care a luat hotărârea de a săvârși o infracțiune pășește la prima manifestare externă prin care se tinde la înfăptuirea rezoluției infracționale și sfârșește la momentul când activitatea fizică voită, în baza hotărârii luate, a ajuns la punctul său final și, de asemenea, s-a produs rezultatul în dimensiunile sale definitive.
să prezinte cele mai puține riscuri pentru viața, integritatea ori sănătatea persoanelor, pentru prejudicierea unor interese firești și legale ale cetățenilor.
să poată conduce la încetarea întregii activități ilicite, în măsura în care aceasta are o anumită amploare ce excede segmentului care poate fi constatat în flagrant – așa cum este cazul activităților ilicite desfășurate de grupări ale grimei organizate.
să poată oferi premisele necesare dezvoltării anchetei în direcția descoperirii tuturor împrejurărilor în care armele de foc au fost folosite sau urmează să fie folosite.
În ceea ce privește documentarea activității ilicite, o abordare profesionistă a lucrurilor presupune cunoașterea obligatorie a unor date despre persoanele implicate, despre natura și cantitatea de arme și muniții asupra cărora poartă activitatea ilicită. Astfel, atunci când se pregătește constatarea în flagrant este importantă obținerea de date referitoare la:
numărul și identitatea persoanelor implicate în desfășurarea fiecăreia dintre activitățile incriminate de legiuitor, dacă acestea aparțin unor grupuri socio-profesionale sau etnii minoritare în zona în care urmează să se desfășoare constatarea în flagrant;
pregătirea, abilitățile, deprinderile și modul cum reacționează persoanelor implicate în situații de criză;
dacă în rândul persoanelor implicate sunt indivizi care au mai fost cercetați, judecați sau condamnați pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul armelor sau pentru infracțiuni săvârșite cu violență;
cercul social frecventat de aceste persoane, natura relațiilor, dacă este posibil sau nu ca alte persoane să intervină, eventual, violent în scopul aplicării de pedepse ori pentru a le asigura scăparea;
tipul armelor, dacă sunt sau nu însoțite de muniția aferentă, dacă sunt armate, cum sunt ambalate, dacă există posibilitatea să fie folosite facil, dacă sunt depozitate la un loc ori în locuri diferite;
proveniența armelor și munițiilor, dacă s-au făcut modificări constructive ori de altă natură, dacă și în ce condiții au fost folosite, scopul urmărit prin folosirea acestora;
dacă armele și munițiile sunt ascunse, caracteristicile locurilor de ascundere, măsura în care activitatea de constatare în flagrant va include și suprafața domiciliilor unor persoane, sediilor sau a altor locuri unde își desfășoară activitatea persoane juridice ori autorități publice.
Dacă cu ocazia desfășurării unor activități pregătitoare – se pot face analize, se pot evalua riscuri, se pot lua măsuri oportune pentru formarea unei echipe cu un număr adecvat de membri, alocarea unei grupe suplimentare de intervenție, dotarea cu mijloace tehnice și de intervenție adecvate, planificarea intervenției într-un sistem spațiio-temporal adecvat, stabilirea unor mijloace de transport, de ambalare, unor locuri de depozitare a armelor și munițiilor descoperite, etc. – atunci când armele și munițiile ce constituie obiectul material al infracțiunii sunt descoperite cu ocazia desfășurării unor activități de rutină – cum sunt controalele – ori a unor activități care au alt scop declarat, este exclusă orice activitate prin care să se poată pregăti constatarea în flagrant.
Ce este de făcut sau ce poate fi făcut într-o asemenea situație? Nu cumva lipsa de diligență, o atitudine detașată poate pune în pericol viața, integritatea corporală sau sănătatea funcționarilor publici ori a altor persoane aflate în zonă ce pot fi rănite sau ucise prin folosirea armelor de foc și a munițiilor ori luate ostatice de către infractori pentru a-și asigura scăparea?
Desigur că, se poate recomanda echilibru desăvârșit în orice gest sau acțiune, raționament ascuțit, prezență de spirit, îndemânare în aplicarea procedeelor de imobilizare și în folosirea propriului armament din dotare și alte asemenea.
Practic, în opinia mea, orice funcționar public – funcționar specializat cu atribuții de control, polițist, procuror, etc. – are ca principală sarcină, în condițiile desfășurării unor activități, în condiții de loc, timp și persoane, catalogate ca fiind de risc, observarea acelor indici de suspiciune, de natură a pune la îndoială buna credință a persoanelor cu care intră în contact. O stare de nervozitate nejustificată, un comportament arogant, sfidător, nerespectarea indicațiilor date de către funcționar în vederea efectuării controlului corporal sau al mijloacelor de transport, o atitudine prea prietenoasă, incoerența gesturilor și exprimării, lipsa de reacție, mimică ori gesturi de natură a pregăti folosirea armelor de foc, etc. sunt împrejurări care pot fi catalogate drept indici de suspiciune la constatarea cărora funcționarul trebuie să-și adapteze comportamentul situației, ce devine de pericol cu posibilitatea scăpării de sub control.
Ca regulă, îmi permit să recomand ca atunci când datorită împrejurărilor de fapt există posibilitatea reală ca situația să scape de sub control, să degenereze în conflict deschis cu folosirea de o parte și de alta a armelor, funcționarii să adopte o poziție degajată de natură a calma situația, la nevoie, chiar să renunțe la control, să accepte mită sau să dea de înțeles că pot accepta, să dea de înțeles că sunt alte lucruri „cu adevărat importante” fiind prea preocupați și absorbiți de acestea pentru a insista „în mod deranjant” în a controla persoane și locuri în situația dată. Nu poate fi vorba despre o renunțare, despre a tolera desfășurarea și proliferarea activității ilicite, despre a pactiza cu infractorii, ci despre o atitudine oportună, necesară în condițiile date. Este prea importantă viața, integritatea corporală și sănătatea, atât a funcționarilor publici cât și a altor persoane care se găsesc conjunctural în zonă, pentru a accepta riscuri ce nu pot fi acceptate. Activitatea ilicită urmează a fi supravegheată operativ prin mijloace adecvate, ales un moment și un loc oportun, formată o echipă superioară – ca număr și dotare – infractorilor, după care se va acționa cu mari șanse de succes.
Desfășurarea propriu-zisă a activității de constare în flagrant se va desfășura conform regulilor generale, însă, va fi guvernată de precauție. Totul va fi pregătit și desfășurat astfel încât să fie evitat orice risc, pericolele fiind mari și putând apare în orice moment.
O problemă importantă care apare de fiecare dată când se desfășoară a activitate, a organelor abilitate ale statului, în desfășurarea căreia există riscul ca viața, integritatea corporală ori sănătatea persoanelor să fie pusă în pericol, constă în crearea și acceptarea unei ierarhii, a unei priorități în ceea ce privește ocrotirea persoanelor sau categoriilor de persoane – categorii distincte putând fi constituite în funcție de gradul de implicare în desfășurarea activității ilicite: făptuitori, membrii echipei ce efectuează constatarea în flagrant, alte persoane aflate întâmplător în zonă ori venite din curiozitate sau/și dintr-un sentiment de solidaritate cu făptuitorii sau ca urmare a unei ostilități declarate față de orice activitate desfășurată de către poliție sau alte organe ale statului. Pot fi emise diferite opinii: mai importanți sunt funcționarii statului, mai importante sunt persoanele care nu au nici un fel de amestec în activitatea ilicită, mai importanți sunt copii, femeile gravide, persoanele cu diferite handicapuri fizice ori psihice, persoanele aparținând unor minorități sau – din contră – majorității, etc.
Orice prioritate este, cel puțin, inoportună – a accepta că dreptul la viață, integritate corporală, sănătate al unei persoane ori al unei categorii de persoane este mai important decât al altuia ori al alteia, deci nesocotirea drepturilor fundamentale în cazul unor persoane este un mod e a gândi ce trebuie să fie străin pentru planificarea și desfășurarea activității de constatare în flagrant a infracțiunilor, în general, și a infracțiunilor la regimul armelor și munițiilor, în special. Fiecare persoană este importantă, fiecare persoană se bucură de exercițiul unor drepturi fundamentale garantate prin Constituția României și întreaga legislație subsecventă, prin sistemul de convențiile, acorduri și tratate internaționale la care România este parte. Pregătirea și desfășurarea constatării în flagrant trebuie să se facă în respectul drepturilor fundamentale ale persoanelor. Forța, folosirea armamentului, desfășurarea de acțiuni care să se soldeze cu suprimarea vieții uneia sau a mai multor persoane, cu crearea de pagube materiale, cu tulburarea gravă a climatului social dintr-o comunitate sau alte asemenea urmări grave, nu pot fi acceptate decât ca excepții absolut regretabile, niște eșecuri ale profesionalismului și rațiunii, pentru care cei răspunzători trebuie să dea socoteală.
În legătură cu desfășurarea activității ilicite, printre cele mai importante elemente de interes pentru anchetă sunt următoarele:
○ constatarea și materializarea procedurală a acțiunilor desfășurate de către fiecare persoană aflată în câmpul infracțional, înainte de începerea, pe parcursul și după încetarea primelor activități specifice constatării în flagrant: luarea măsurilor necesare pentru întreruperea activității ilicite, dezarmarea, identificarea, controlul corporal și ascultarea fiecărei persoane implicate în activitatea ilicită;
○ existența armelor și munițiilor, poziția și descrierea acestora;
○ dacă armele de foc și munițiile descoperite cu prilejul desfășurării activităților specifice constatării în flagrant au fost folosite înainte ori în timpul constatării împotriva funcționarilor publici;
○ dacă a fost pusă în pericol viața, integritatea corporală sau sănătatea vreuneia dintre persoanele prezente al fața locului ca urmare a activităților desfășurate de către făptuitori, de către membrii echipei care a făcut constatarea;
○ numărul și identitatea persoanelor rănite sau ucise, împrejurările exacte în care au survenit aceste urmări, persoanele care și modul cum a fost acordat primul ajutor;
○ pagubele materiale create prin desfășurarea activității ilicite ori prin intervenția organelor judiciare, măsurile luate pentru limitarea lor și persoanele care au avut de suferit;
Ajungând aici, îmi permit să observ că nu poate fi considerată epuizată problematica legată de particularitățile constatării în flagrant a infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor fără a face referiri și la înregistrările de sunet și imagine. Desigur că acestea sunt necesare, desigur că este necesară folosirea unei dotări tehnice adecvate și a personalului calificat; problema constă în a stabili ce trebuie înregistrat și, eventual, cum se poate face acestea.
Pentru a documenta și a completa, în mod adecvat, constatarea în flagrant sunt necesare:
◙ înregistrări de imagine care să orienteze geografic și criminalistic locul desfășurării activității ilicite și al efectuării constării în flagrant;
◙ înregistrări de imagine care să surprindă locul desfășurării activității ilicite și al efectuării constării în flagrant în plenitudinea sa, cu toate reperele caracteristice;
◙ înregistrări de sunet și imagine care să ilustreze modul de desfășurare al activității ilicite – interesează atât acțiunile caracteristice cât și urmările acestora;
◙ înregistrări de sunet și imagine care să prezinte modul de acțiune al echipei destinată pentru constatarea în flagrant, în condițiile desfășurării complexului de acțiuni necesar pentru încetarea acțiunii ilicite și modul cum au reacționat celelalte persoane prezente la fața locului – făptuitorii și posibilii martori oculari;
◙ înregistrări de sunet și imagine focalizate pe rezultatul intervenției echipei – pagube materiale, persoanele rănite ori ucise, cum s-a acordat și cine a acordat primul ajutor medical;
◙ înregistrări de sunet și imagine care să fixeze modul cum s-au desfășurat cercetarea la fața locului, identificarea, percheziția corporală și ascultarea persoanelor implicate;
◙ înregistrări de imagine care să aibă ca obiect armele și munițiile asupra cărora a purtat activitatea ilicită – modul cum erau, purtate, ținute, depozitate, transportate, elementele de identificare, eventualele urme ce au fost descoperite pe acestea, pe ambalaje ori mijloace de transport;
◙ înregistrări de imagine cu locul în care a avut loc constatarea în flagrant după terminarea activității, dacă s-a restabilit situația anterioară, așa-numita normalitate specifică.
Așa cum se poate constata, problemele nu sunt și nici nu au cum să fie simple, în componența echipei fiind necesar să existe cel puțin un membru care să aibă ca principală efectuarea înregistrărilor de sunet și imagine. Am făcut referire la cel puțin un specialist acceptând că, adesea, unul singur este prea puțin, fiind multe stări de fapt și aspecte ale activității echipei de constatare în flagrant care trebuie înregistrate. Mai mult, pot fi activități care se desfășoară în același timp, ca să nu mai facem referire la faptul că amploarea elementelor acționale ale activității ilicite și intervenției echipei de constatare pot depăși posibilitățile de înregistrare ale unui singur operator.
Cercetarea la fața locului
Gândită într-o logică firească, desfășurarea cercetării la fața locului în cadrul investigării criminalistice a infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor va fi subsecventă constatării în flagrant. În mod practic, odată cu obținerea unor informații rezonabile cu privire la modul în care a fost pregătită și desfășurată activitatea ilicită se poate trece la efectuarea unor activități specifice de căutare în perimetre pe care se presupune, în mod întemeiat, că vor fi descoperite urme și mijloace materiale de probă care să contribuie la elucidarea tuturor împrejurărilor cauzei. Astfel, exemplificativ, vor fi avute în vedere:
◊ locurile unde au fost ascunse sau depozitate armele și munițiile clandestine și împrejurimile acestora;
◊ suprafețele pe care își desfășoară activitatea atelierele de reparat arme – atât încăperile în care sunt amplasate utilaje și se desfășoară, nemijlocit operațiunile de reparare cât și anexele unde sunt depozitate materiale, piese de schimb, etc;
◊ mijloacele de transport, locurile unde s-au desfășurat operațiuni de încărcare/descărcare a armelor și munițiilor, locurile unde au fost staționate temporal ori sunt staționate în mod obișnuit mijloacele de transport;
◊ locurile unde au fost asamblate armele și munițiile – în măsura în care armele și munițiile sunt traficate pe distanțe mari este preferat transportul lor pe subansamble pentru ca operațiunea să poată fi mai ușor disimulată;
◊ locurile unde au fost construite armele artizanale;
◊ locurile în care au fost făcute trageri, experimentale sau pentru pregătirea trăgătorilor, cu arme și muniții deținute clandestin;
◊ locurile în care au fost desfășurate activități ilicite prin folosirea de arme și muniții clandestine;
◊ locurile unde au fost abandonate armele și munițiile după folosirea lor ilegală ori ca urmare a sesizării și intervenției funcționarilor de poliție ori ai altor instituții abilitate.
Dincolo de respectarea regulilor generale de tactică criminalistică în materia cercetării la fața locului, ca elemente specifice, consider că trebuie subliniate:
▪ căutarea, descoperirea și manipularea cu precauție a armelor și munițiilor;
▪ acordarea unei atenții deosebite descoperirii și exploatării urmelor de miros și a urmelor secundare ale tragerilor cu armele de foc;
▪ căutarea, descoperirea și exploatarea, în interesul anchetei, a altor categorii de urme care să conducă la identificarea persoanelor implicate și la lămurirea tuturor aspectelor ce caracterizează desfășurarea activității ilicite – urme papilare, urme biologice, urme ale instrumentelor folosite la manipulare, urme ale substanțelor folosite pentru gresare, microurme, etc;
▪ utilizarea obligatorie, și aici, a înregistrărilor de sunet și imagine pentru documentarea desfășurării activităților de căutare și a rezultatelor acestora, focalizându-se pe elementele specifice de identificare a armelor și munițiilor, pe starea acestora și urmele descoperite pe suprafața lor;
▪ ridicarea în vederea examinărilor de laborator, atât a armelor și munițiilor cât și a pieselor ori anexelor descoperite, cu deosebită grijă – ambalarea fiind făcută în incinte căptușite cu materiale moi care să permită conservarea tuturor urmelor;
▪ evitarea desfășurării oricăror operațiuni cu armele de foc și munițiile descoperite de natură a provoca accidente ori distrugerea urmelor care s-ar putea afla pe acestea.
Efectuarea de percheziții
Trebuie observat că efectuarea de percheziții – domiciliară sau la locul unde își desfășoară activitatea o persoană juridică – poate fi privită, atât ca o activitate care poate sta la originea unei constatări în flagrant ori a unei cercetări la fața locului, cât și ca o activitate care să succeadă, uneia sau a alteia, dintre cele două, bazată pe datele de anchetă obținute ca urmare a desfășurării acestora ori ca urmare a folosirii anchetatorilor sub acoperire sau a altor surse de informații.
Cum esențial pentru percheziție este activitatea de căutare, în context devine foarte important a se specifica ce se caută și unde. În mod normal se caută, în primul rând, armele și munițiile asupra cărora poartă activitatea ilicită. La fel de importante pentru anchetă pot fi ambalajele; instrucțiunile de întreținere; dispozitivele suplimentare de ochire sau de amortizare a zgomotelor și anexele folosite pentru curățarea armelor; înscrisurile ce atestă proveniența armelor și munițiilor, operațiunile în curs de desfășurare cu acestea, modul în care se fac plățile, cum se valorifică sumele de bani obținute, cum se împarte profitul între participanții la desfășurarea activității ilicite; trofeele de vânat obținute prin braconare; bunurile obținute ca urmarea a folosirii armelor de foc și munițiilor la săvârșirea de infracțiuni.
Particularitățile activităților de căutare, locurile în care se vor desfășura acestea, mărimea, pregătirea și dotarea echipei care se va deplasa în teren pentru desfășurarea percheziției depind în mod esențial de amploarea activității ilicite – este vorba despre activități izolate care ca obiect o singură armă și muniția aferentă, este vorba despre desfășurarea de operațiuni interzise, la anumite intervale de timp, cu cantități mici de arme și muniții (câteva unități) sau este cazul unor activități cu o anumită amploare care pot pune în pericol siguranța națională ori reprezintă suportul pentru alte activități ilicite deosebit de periculoase.
În pregătirea activității va trebui să se acorde o atenție deosebită cunoașterii locurilor unde urmează să se desfășoare percheziția și persoanelor ce dețin controlul asupra acestora. Activitățile practice au scos în evidență și necesitatea cunoașterii și evaluării riscurilor în raport cu manifestările persoanelor care, în mod obișnuit, pot fi găsite în incinta locurilor unde urmează să se desfășoare percheziția.
Cunoașterea topografiei locurilor, pe lângă importanța pe care o are pentru planificarea și desfășurarea blocării perimetrului și activităților de căutare, prezintă importanța și sub aspectul includerii în echipă a unor specialiști cu dotarea tehnică adecvată pentru descoperirea, deschiderea și explorarea ascunzătorilor ce sunt folosite adesea de către făptuitori pentru inducerea în eroare a celor ce desfășoară percheziția.
În ceea ce privește locurile unde vor fi concentrate activitățile de căutare, trebuie acceptat că, atunci când este vorba despre mai multe arme cu sau fără muniția necesară, depozitarea și transportul acestora se face cu luarea unor măsuri de securitate speciale. Totul este disimulat, ascunzătorile sunt pregătite, căile de acces sunt ascunse și asigurate. În aceste condiții, pe lângă informațiile obținute, descoperirea armelor și munițiilor clandestine este condiționată de modul cum membrii echipei ce desfășoară nemijlocit activitățile de căutare știu și au experiența necesară pentru a acorda atenția necesară detaliului, oricărei împrejurări care poate fi acceptată ca reprezentând un indiciu de suspiciune.
În cazul armelor și munițiilor izolate căutarea va fi focalizată pe pereți, dușumea, scări, balustrade, piese de mobilier, incintele unde se găsesc instalațiile sanitare și electrice, uscătorii, grajduri, adăposturi temporale și alte anexe, terenul împrejurător.
Dat fiind specificul cercetării, o subliniere trebuie să aibă ca obiect necesitatea efectuării percheziției corporale, atât ca măsură de prevedere menită să înlăture orice posibilitate ca persoanele prezente la locul percheziției să poată ataca membrii echipei sau alte persoane aflate întâmplător în zonă, cât și ca element al activității generale de căutare în vederea realizării scopurilor specifice percheziției.
Verificarea și ridicarea de înscrisuri
Pentru documentarea activității ilicite, pe lângă ceea ce presupune efectuarea de percheziții, adesea, este necesară verificarea și ridicarea unui volum important de înscrisuri.
Printre actele care pot fi utile în cercetarea infracțiunilor ce constituie obiectul prezentului demers apreciez că trebuie avute în vedere următoarele documente prevăzute explicit în cuprinsul Legii 295/2004: permisul de armă, pașaportul european pentru arme de foc, cartea de identitate a armei, certificatul de deținător, ordinul de serviciu, permisul de transfer al armelor, autorizația de transfer fără acord prealabil, autorizația de procurare a armei, atestatul de colecționar, autorizația temporară de transport și folosire a armei, certificatul de deținător, avizului de constituire a armurierilor, autorizația de introducere pe teritoriul României a armelor.
În cazul în care activitatea ilicită constă în nedepunerea armei și muniției în termenul prevăzut de lege – în cazul retragerii permisului de armă, atunci când titularul autorizației a decedat ori a fost declarat dispărut prin hotărâre judecătorească – va fi necesară ridicarea comunicării emise de organul abilitat, certificatul de deces sau, după caz, hotărârea judecătorească. În cazul cluburilor de tir se vor ridica toate înscrisurile care atestă participarea la ședințele de antrenament ori la competiții, cantitatea de muniție folosită, primirea/predarea armelor, mutarea sau transportul lor, etc.
Dispunerea constatărilor tehnico-științifice sau expertizelor criminalistice
În cadrul cercetării criminalistice a infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor un loc important trebuie să îl ocupe rezultatele efectuării de constatări tehnico-științifice și expertize criminalistice.
Prin dispunerea unei expertize balistice – prima la care ne duce gândul, dat fiind specificul anchetei în cazul dat – în funcție de specificul cauzei pot fi lămurite probleme precum:
dacă obiectele care sunt prezentate în fața expertului sunt sau nu arme de foc, în sensul avut în vedere de către legiuitor;
tipul și modelul armei de foc;
starea de funcționare a armei;
posibilitățile de tragere în cazul armelor ce prezintă defecțiuni sau deteriorări;
posibilitățile de declanșare a tirului fără acționarea trăgaciului;
starea de funcționare, calibrul și eficacitatea dispozitivului sau dispozitivelor construite artizanal destinat să funcționeze ca o armă de foc;
dacă pe corpul armei de foc există urme secundare ale tragerii;
dacă cu arma în cauză s-a executat o tragere recentă;
distanța, direcția din care s-a tras, poziția victimei și a trăgătorului în momentul efectuării tirului;
dacă ținta a fost lovită ca urmare a executării unui tir direct sau prin ricoșeu;
revelarea seriei armei de foc în condițiile în care aceasta a fost înlăturată;
tipul, modelul și marca armei de foc folosită la executarea tragerilor implicate în efectuarea activității ilicite, în funcție de urmele de pe gloanțele și tuburile găsite la fața locului;
dacă tuburile și gloanțele descoperite la fața locului au fost sau nu trase cu arma în litigiu, pusă la dispoziție pentru expertizare.
În ceea ce privește muniția, prin dispunerea unei expertize se va urmări lămurirea unor probleme precum:
○ stabilirea seriei de fabricație și, implicit, producătorul;
○ modelul, felul glonțului și al tubului;
○ calitatea – dacă poate fi folosită pentru trageri, cu performanțe normale ori diminuate;
○ dacă a fost construită industrial sau artizanal;
○ dacă muniția suspectă a fost fabricată de același producător sau în aceleași condiții cu muniția prezentată de proveniență certă prezentată spre expertizare.
Dispunerea constatărilor tehnico-științifice sau expertizelor criminalistice, pentru o cercetare completă, trebuie să depășească nivelul, oarecum, exclusivist promovat de către unii practicieni, utile în cauză putând deveni și examinări dactiloscopice; examinări ale urmelor biologice – sânge, fire de păr, celule epiteliale, etc. – descoperite pe arme, muniții ori în vecinătatea acestora; fonobalistice; traseologice; etc.
Ascultarea martorilor
Problematica ascultării martorilor trebuie particularizată, în funcție de caracteristicile activității ilicite investigate, putând apare diferențe semnificative. Astfel într-un fel se pregătește și desfășoară anchetatorul ascultarea unui martor ce cunoaște elemente ce țin de desfășurarea unei activități ilicite ce are ca principal scop braconajul și altfel stau lucrurile când se anchetează un transport clandestin de arme ce tranzitează teritoriul național și urmează a fi valorificat într-o zonă sensibilă din punctul de vedere al stabilității politice, în vecinătatea României sau într-o zonă de proxim interes, ori când preluând din experiența altor forțe armate se sustrag cantități de arme și muniții din arsenalele structurilor militarizate din România pentru a fi valorificate elementelor teroriste – situații în care amploarea activității ilicite este deosebită fiind, deja, implicate grupări ale crimei organizate si ale terorismului internațional.
Înainte de a puncta problemele cadru ce trebuie urmărite prin ascultarea martorilor, consider util să fac o subliniere cu privire la necesitatea evaluării riscurilor ce țin de implicarea unei anumite persoane într-un proces penal sub aspectul securității personale, a persoanelor apropiate, a intereselor fundamentale, etc.
Ancheta este – și trebuie să fie așa – guvernată de operativitate, de exploatarea rapidă sau, cel puțin, într-un timp util a datelor de anchetă în vederea opririi activității ilicite și identificării persoanelor implicate. Potrivit legislației procesual penale persoanele care cunosc date în legătură cu desfășurarea unei activități ilicite sunt obligate să le aducă la cunoștința organelor judiciare, în anumite condiții conduita contrară putând constitui, chiar, elementul material al infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Care este reacția oportună a organului judiciar în condițiile în care martorul consideră că participarea lui, în această calitate în procesul penal, este de natură să-i pună în pericol viața lui ori a apropiaților săi sau interesele sociale legitime. Apreciez că în loc să se caute argumente legale sau de altă natură care să-l forțeze pe martor să depună mărturie – practic să dea declarații de pe poziții de rea credință, de refuz al cooperării – este mult mai important să se găsească acea punte de comunicare care să fundamenteze colaborarea în interesul justiției după ce au fost evaluate, riguros, toate riscurile ce pot apare și au fost găsite soluții rezonabile.
Într-o logică simplă putem accepta că am putea avea de a face cu:
Martori care refuză să dea declarații;
Martori care refuză să dea declarații dar care acceptă să furnizeze date și informații utile organului judiciar,
Martori care acceptă cooperarea totală cu organul judiciar.
În cadrul pozițiilor extreme pot fi identificate, de asemenea, extreme, care trebuie excluse datorită posibilităților foarte mici de a fi adoptate.
Sintetizat anchetatorul va putea să lucreze – cu șanse de reușită – cu persoane care oscilează între mai multe poziții pe care le-ar pute adopta între a oferi informații și a da declarații. Elementul comun pentru toți este rezerva în a coopera total, generată de un posibil conflict de interese: interesul judiciar – interesul personal legitim.
Colaborarea anchetator – martor va fi mai fructuoasă pe măsură ce primul va avea capacitatea de a convinge martorul că interesele sale legitime sunt avute în vedere. Martorul va putea fi introdus în programe speciale de protecție, va putea fi audiat în procesul penal în condiții speciale, informațiile furnizate de el vor fi valorificate prin desfășurarea unor alte activități al căror rezultat să excludă caracterul fundamental pentru anchetă al declarației sale.
Cu toate acestea unele riscuri vor continua să persiste. Ele vor trebui să fie evaluate cu cât mai mare obiectivitate în colaborare cu martorul. Trecerea la folosirea martorului în anchetă se va face numai în măsura în care acesta a acceptat riscurile la care se expune – la nevoie i se va putea acorda un timp pentru gândire, pentru a lua hotărârea cea mai bună. Cât de mare va fi perioada de gândire ? Greu de dat soluții exacte, principial această perioadă de timp nu poate fi decât foarte mică, presiunea anchetei punându-și amprenta atât asupra anchetatorului cât și asupra martorului.
Revenind la problemele cadru ce trebuie urmărite prin ascultarea martorilor, îmi permit să subliniez importanța următoarelor:
● tipul, marca și caracteristicile armamentului ce constituie obiectul activității ilicite;
● proveniența armelor și munițiilor;
● data, locul și condițiile în care armele și munițiile au constituit obiectul activității ilicite;
● dacă au apărut și alte rezultate în urma desfășurării activității ilicite, dincolo de inducerea în mediul social a unei stări firești de teamă și nesiguranță;
● ce date cunosc despre persoanele implicate în desfășurarea activității ilicite;
● care este rolul jucat de fiecare dintre persoanele participante la activitatea ilicită;
● în condițiile unei activități infracționale organizate, cine finanțează activitatea, modul de operare, concursul unor funcționari publici, cum se repartizează profitul, etc.
● scopul desfășurării activității ilicite.
Ascultarea învinuitului/inculpatului
Așa cum am arătat, și în cazul, ascultării martorilor modul de abordare a ascultărilor trebuie particularizat în funcție de caracteristicile activității ilicite investigate. Indiferent de rolul deținut în cadrul desfășurării activității ilicite învinuiții/inculpații au de pierdut pe lângă libertate – în cazul aplicării unor pedepse privative de libertate – sume importante de bani, legături infracționale și, foarte important, poziția deținută în cadrul lumii interlope.
Și aici trebuie acceptat că pentru a obține o colaborare eficientă din partea unuia sau a altuia dintre participanți este necesară o evaluare cât mai precisă intereselor particulare și a relațiilor dintre cei implicați în activitatea ilicită.
Printre problemele ce pot fi lămurite prin ascultarea învinuitului/inculpatului în cadrul investigării infracțiunilor ce se săvârșesc la regimul armelor și munițiilor, îmi permit să le subliniez pe următoarele:
◊ în ce constă activitatea ilicită și participarea învinuitului/inculpatului;
◊ tipul și modelul armelor și munițiilor asupra cărora poartă activitatea ilicită;
◊ desfășurarea în timp și spațiu a activității ilicite;
◊ identitatea celorlalte persoane implicate în activitatea ilicită și în ce constă participarea fiecăreia, în parte;
◊ conexitatea dintre activitatea ilicită specifică infracțiunilor ce se săvârșesc la regimul armelor și munițiilor și activitatea ilicită specifică săvârșirii altor categorii de infracțiuni – infracțiuni contra persoanei, patrimoniului, etc.;
◊ ce alte persoane mai cunosc despre săvârșirea activității ilicite;
◊ cum au fost valorificate foloasele obținute ca urmare a desfășurării activității ilicite.
◊ înființarea, scopul funcționării și relațiile dintre membrii grupului organizat care este implicat în desfășurarea activității ilicite;
Particularitățile cercetării infracțiunii de uz de armă letală, fără drept – reglementată în cuprinsul art. 136 din Legea 295/2004, privind regimul armelor și munițiilor;
Important, aici, este observarea condițiilor legale în care se poate face uz de armă letală.
Înainte de toate, demersul judiciar va ține seama că prin uz de armă trebuie înțeles executarea tragerii cu o armă – deci folosirea armelor letale conform destinației lor specifice – nefiind pertinentă problemei utilizarea armelor letale în alt mod – pentru lovire, impresionarea adversarilor, pentru obținerea de bani în tranzacții oneroase, etc.
Apreciez că, practic, prin această infracțiune legiuitorul a dorit să incrimineze nerespectarea regimului impus pentru uzul armelor letale. În ce constă acest regim?
În conformitate cu prevederile Legii 295/2004 titularul dreptului de a purta și folosi arme de apărare și pază are obligația de a păstra arma înscrisă în permisul de armă în condiții de securitate, astfel încât să nu permită accesul la aceasta al persoanelor neautorizate.
Arma poate fi purtată numai de către titularul permisului, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
a) trebuie să fie asigurată și să nu fie armată;
b) să aibă efectuată inspecția tehnică periodică și să nu prezinte defecțiuni, cu excepția situației în care este transportată la armurier;
c) trebuie să stea în permanență introdusă în toc, cu excepția situațiilor în care persoana este autorizată, potrivit legii, să o utilizeze;
d) să se afle în permanență numai asupra sa și să nu fie înmânată, sub nici o formă, altor persoane, cu excepția armurierilor, organelor de poliție competente, precum și personalului abilitat prin lege să păstreze și să asigure securitatea temporară a armelor, la intrarea în instituțiile publice, în mijloacele de transport naval sau aerian, precum și în alte locuri unde portul armei este interzis prin lege;
e) deținătorul să nu se afle sub influența băuturilor alcoolice, produselor sau substanțelor stupefiante, a medicamentelor cu efecte similare acestora ori în stare avansată de oboseală sau să nu sufere de afecțiuni temporare, de natură să genereze o stare de pericol, în condițiile în care poartă arma asupra sa.
Titularii dreptului de a purta și folosi armele de apărare și pază pot face uz de armă numai în poligoanele autorizate sau în caz de legitimă apărare ori stare de necesitate. Folosirea armelor de apărare și pază în poligoanele autorizate se poate face numai în condițiile stabilite prin regulamentele de ordine interioară ale acestora.
Persoana care a făcut uz de armă este obligată să acționeze imediat, pentru a se acorda primul ajutor și asistență medicală persoanelor rănite și să anunțe de îndată cel mai apropiat organ de poliție, indiferent dacă au rezultat sau nu victime ori pagube materiale.
Organul de poliție sesizat are obligația să efectueze cercetarea la fața locului și a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul. Arma care a fost folosită rămâne în custodia organului de poliție care desfășoară cercetarea, până la încheierea acesteia.
Persoanele incluse într-un program de protecție a martorilor pot păstra, purta și folosi armele înscrise în permisul de armă numai în condițiile stabilite în protocolul de protecție.
Dreptul de a purta și folosi armele de vânătoare se acordă, în condițiile legii, vânătorilor care sunt membri ai unor asociații de vânători sportivi, legal constituite, ce își desfășoară activitatea conform Legii fondului cinegetic și a protecției vânatului 103/1996, republicată, cu modificările ulterioare, care au susținut examenul pentru obținerea calității de vânător și dețin permis de vânătoare cu viză valabilă. Titularul dreptului de a purta și folosi arme de vânătoare poate face uz de arma înscrisă în permisul de armă numai asupra vânatului pentru care a fost autorizat în condițiile legale, precum și pentru antrenament, în poligoanele autorizate în condițiile legii.
Dreptul de a purta și folosi armele de tir se acordă, sportivilor și antrenorilor de tir. Portul și utilizarea armelor de tir în incinta locurilor la locurile de antrenament se fac în condițiile stabilite prin regulamentele de ordine interioară ale acestor locuri.
Suspendarea dreptului de port și folosire a armelor letale se dispune de către organul competent care a acordat acest drept. Pe perioada suspendării dreptului de port și folosire a armelor, permisul de armă se retrage de către organul de poliție care a dispus măsura, iar armele și întreaga cantitate de muniție deținute se depun, de îndată, la un armurier autorizat în acest sens, cu excepția situației în care acestea se ridică de către organele de poliție.
În contextul arătat o subliniere este necesară în legătură cu particularitățile constatării infracțiunii flagrante. În opinia mea trebuie distinse două situații:
• constatarea spontană a infracțiunii flagrante
• constatarea infracțiunii flagrante în urma desfășurării de activități pregătitoare
În primul caz, avem de a face cu funcționari ai serviciilor de poliție judiciară, magistrați ori funcționari ai altor instituții cu competențe de control care desfășurând activități de rutină, fiind în timpul liber ori în diverse împrejurări care nu țin de un demers direct referitor la activitatea ilicită ce constituie obiectului problemei.
Situația impune precauție deosebită, util fiind ca cel care constată nemijlocit elementele caracteristice activității ilicite să rețină toate amănuntele de interes pentru anchetă – ca exemplu: numărul și identitatea persoanelor implicate, în ce constă activitatea fiecărei persoane implicate, rezultatele desfășurării activităților ilicite, armele letale utilizate în condiții ilegale – și să sesizeze organul judiciar competent a derula activitățile de anchetă. Teoretic totul poate părea simplu – ceea ce am arătat este posibil doar în condițiile în care funcționarul își poate păstra anonimatul, fiind necesare condiții ce țin de spațiio-temporalitate, prezență de spirit, șansă, etc.
De cele mai multe ori lucrurile se complică funcționarul este implicat, într-un fel sau altul, în desfășurarea activității ilicite. Trebuie să promoveze o atitudine – cea normală fiind aceea care conduce la încetarea activității ilicite – care va trebui să țină cont de amploarea activității ilicite, de persoanele implicate, de posibilitățile reale de acțiune, riscurile ce pot fi asumate, etc. Ca regulă generală, întregul efort trebuie să aibă ca rezultat ținerea situației sub control – sub aspectul amplorii activității ilicite și a consecințelor – până la sosirea echipei competente în a continua cercetările. Foarte importantă este scoaterea armei letale de sub controlul făptuitorului – dacă aceasta se realizează, potențialul de pericol al situației scade existând posibilitatea instaurării controlului și, în final, imobilizarea făptuitorului. Atâta vreme cât arma letală nu este în siguranță, situația poate escalada în orice moment cu consecințe dintre cele mai grave.
În situația unei sesizări care permite desfășurarea de activități pregătitoare, intervenția va putea să fie caracterizată de precizie, eficiență și asumarea unor riscuri minime. Desigur evaluarea, la fața locului, a riscurilor – atât a celor ce pot fi asumate în firescul activității, cât și a celor care prin particularitățile lor exced normalului, în măsura în care se poate vorbi, în domeniu, despre normal – este deosebit de importantă și nu se pot da soluții cadru cu privire la cât și cum să se intervină.
Problematica nu poate fi considerată încheiată fără a fi făcută o subliniere cu privire la modul de manevrare și de examinare, la fața locului, a armei letale și a muniției ce constituie obiectul material al infracțiunii. Nu trebuie uitat că foarte important, pentru anchetă, este stabilirea legăturii între persoana făptuitorului, activitatea ilicită și arma letală.
În aceste condiții, apreciez că, încă de la fața locului este necesară examinarea cu cea mai mare atenție a armei și a făptuitorului. Urmele secundare a le tragerii pot fi descoperite cu ușurință atât pe corpul armei cât și pe cel al trăgătorului, la care se pot adăuga urmele papilare de pe corpul armei ori alte categorii de urme – urme biologice, urme de sol, de textile, etc. – astfel că, încă de la începutul anchetei se va proba folosirea armei letale, fără drept, de către o anumită persoană.
Particularitățile cercetării infracțiunii de ștergere sau modificare, fără drept, a marcajelor de pe armele letale – reglementată în cuprinsul art. 137 din Legea 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor
În conformitate cu prevederile Legii 295/2004, armele și munițiile atât cele fabricate pe teritoriul României cât și cele fabricate în străinătate pot fi deținute sau comercializate numai dacă îndeplinesc următoarele condiții:
a) sunt marcate de armurierul român autorizat să le producă sau de către de producătorul din străinătate;
b) sunt omologate sau sunt avizate de Autoritatea Națională pentru Omologarea Armelor și Munițiilor, pentru conformitate cu normele de omologare;
c) sunt înregistrate în Registrul Național al Armelor și sunt însoțite de cartea de identitate a armei.
Marcarea armelor și munițiilor produse de armurierii români se face în cadrul procesului de fabricație prin aplicarea de marcaje destinate identificării acestora. Marcajele trebuie să cuprindă:
• indicativul de țară al României;
• indicativul armurierului care le produce;
• indicativul corespunzător categoriei din care face parte arma sau, după caz, muniția pe care se aplică;
• anul de fabricație al armelor și munițiilor și numărul de ordine al fiecărei arme.
Armurierii români care produc arme și muniții au obligația de a ține evidența armelor și munițiilor fabricate, în registre constituite cu avizul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sau al inspectoratelor de poliție județene în a căror rază teritorială de competență își au sediile sociale și înregistrate al Poliției Române care ține evidența registrelor tuturor armurierilor autorizați să producă arme și muniții.
Registrele arătate se păstrează de armurierii autorizați să producă arme și muniții, timp de 10 ani, după care se depun, pentru arhivare, al Poliției Române. În situația în care armurierii își încetează activitatea de producere a armelor și munițiilor, registrele se depun al Poliției Române, în termen de 10 zile de la încetarea activității.
Relevante pentru problema marcării armelor de foc – în special pentru a se putea înțelege ce presupune marcarea armelor și munițiilor produse în străinătate – sunt și prevederile Legii 9/2004, pentru aderarea României împotriva fabricării și traficului ilegale de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții, adoptat la 31 mai 2001, adițional Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la 15 noiembrie 2000, care cu impune ca în scopurile identificării și înregistrării fiecărei arme de foc, statele părți trebuie:
a) în momentul fabricării fiecărei arme de foc, să impună un mod unic de marcare prin care să se indice numele producătorului, țara sau locul de fabricare și numărul de serie, să păstreze orice alt marcaj unic și realizat în mod simplificat, bazat pe folosirea simbolurilor geometrice simple, combinate cu un cod numeric și/sau alfanumeric, prin care să se permită tuturor statelor identificarea cu ușurință a țării de fabricație;
b) să impună marcarea corespunzătoare simplă a fiecărei arme de foc importate, pentru a se permite identificarea țării importatoare și, dacă este posibil, a anului în care a fost realizat importul, și să facă posibilă înregistrarea armei de foc de către autoritățile competente ale acestei țări, ca și o marcare unică, dacă arma de foc nu posedă o asemenea marcare. Condițiile enunțate în prezentul alineat nu vor fi aplicate importurilor temporare de arme de foc, realizate în scopuri legale care pot fi verificate;
c) în momentul transferării unei arme de foc din stocurile unui stat în vederea dării sale în folosință civilă permanentă, să asigure marcarea corespunzătoare unică, care să permită tuturor statelor părți identificarea țării de transfer.
De asemenea, pentru a încuraja dezvoltarea industriei armelor de foc, statele părți la protocol trebuie să întreprindă măsuri prin care să se împiedice înlăturarea sau alterarea marcării.
Expertizele criminalistice
Pertinentă problemei, prin particularitățile sale, expertiza metalografică este instrumentul științific de maximă eficiență pe care îl oferă tehnica criminalistică pentru lămurirea problemelor de anchetă în cazul ștergerii sau modificării seriilor de pe armele letale.
Modul cum sunt imprimate marcajele de pe armele letale ține de tehnologia fiecărui armurier, seriile imprimate de către armurieri diferiți pot diferi – componența cifrică și literală are un anumit plasament, aliniament, formă și spațiere a caracterelor.
Orice intervenție făcută pe locul destinat din fabricație seriei va lăsa urme ce pot fi revelate prin folosirea unor procedee chimice, electrochimice și magnetice. În practică cel mai folosit procedeu este procedeul electrochimic – folosirea electronoserpilului, dispozitiv confecționat special pentru astfel de revelări.
În practică s-a constatat un anumit interes al infractorilor pentru ștergerea sau modificarea seriilor armelor letale în condițiile în care devine probabilă o acțiune a organelor judiciare și există riscul descoperirii armelor asupra lor. Mai există posibilitatea ca după săvârșirea unor infracțiuni grave folosind arme letale, infractorii să arunce armele cu seriile modificate ori șterse pentru a nu se putea stabili nici o legătură între armă și persoana lor ori pentru a încerca să orienteze cercetările pe piste greșite.
Principala metodă folosită constă în alterarea seriei originale folosind metode abrazive, astfel încât toată seria ori numai anumite caractere, apreciate ca fiind de interes de către infractori, să nu mai poată fi distinse la orice examinare comună.
Principalele probleme pe care le poate lămuri expertiza metalografică pot fi sintetizate după cum urmează:
dacă arma supusă expertizării are sau nu seria modificată;
care este seria originală armei prezentată spre expertizare în condițiile în care seria a fost ștearsă sau modificată.
Foarte important pentru cercetare este că expertiza pune la dispoziția anchetatorilor seria originală a armei letale și pe baza acesteia, consultând evidențele obligatorii – ce se țin în toate țările semnatare ale Protocolul împotriva fabricării și traficului ilegale de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții, adoptat la 31 mai 2001, adițional Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la 15 noiembrie 2000 – în legătură cu proveniența și deținătorul fiecărei arme letale în parte se poate stabili traseul urmat de armă de la fabricant până la utilizarea finală în săvârșirea de infracțiuni.
Cooperarea internațională – Pentru a putea lupta eficient împotriva traficului ilegal de arme de foc, ștergerea sau modificarea, fără drept, a marcajelor de pe armele letale, fiind doar un aspect, statele interesate trebuie să coopereze. Modalitățile de cooperare trebuie să țină seama de sistemul juridic al fiecărei țări, în parte.
O primă modalitate de cooperare o reprezintă schimbul de informații cu privire la producătorii, negociatorii, importatorii, exportatorii, transportatorii autorizați de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții.
De asemenea, sunt necesare schimburi de informații cu privire, în special, la:
a) grupurile criminale organizate, cunoscute sau bănuite că participă la fabricarea ilegală ori la traficul ilegal de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții;
b) mijloacele de ascundere utilizate la fabricarea ilegală sau la traficul ilegal de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții, ca și la mijloacele de detectare a acestora;
c) metodele și mijloacele, punctele de expediere și de destinație și rutele frecvent utilizate de grupurile criminale organizate implicate în traficul ilegal de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții;
d) date privind experiențele legislative, ca și practicile și măsurile destinate prevenirii, combaterii și eradicării fabricării și traficului ilegale de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții;
e) informații științifice și tehnologice pertinente anchetelor;
Statele interesate vor coopera pentru înregistrarea armelor de foc, pieselor și componentelor acestora, precum și a munițiilor care pot face obiectul fabricării sau traficării ilegale și, în limita mijloacelor disponibile, vor răspunde cu rapiditate solicitărilor de asistență în acest domeniu.
Foarte importantă pentru obținerea unei eficiente rezonabile a anchetelor este obținerea sprijinului și cooperării din partea fabricanților, negociatorilor, importatorilor, exportatorilor, intermediarilor și transportatorilor comerciali de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții.
Ascultarea de persoane – în cadrul cercetării infracțiunii de ștergere sau modificare, fără drept, a marcajelor de pe armele letale ascultarea de persoane este centrată pe două direcții: ascultarea de martori și ascultarea învinuiților/inculpaților. Principalele probleme ce pot fi lămurite prin ascultarea acestora pot fi sintetizate astfel:
• identitatea armelor letale cărora li s-au șters sau modificat, fără drept, marcajele;
• identitatea persoanelor implicate în activitățile de traficare legală sau nu a armelor letale;
• identitatea persoanelor care au desfășurat nemijlocit operațiunile de ștergere sau modificare a marcajelor;
• condițiile de loc și timp în care s-au desfășurat operațiunile incriminate;
• scopul urmărit prin modificarea sau ștergerea marcajelor;
• dacă și modul cum au fost valorificate armele cu marcaje modificate sau șterse;
• dacă armele cu marcaje modificate sau șterse au fost folosite pentru desfășurarea de activități ilicite;
• alte consecințe ale modificării sau ștergerii marcajelor de pe armele letale;
• dacă activitățile de modificare sau ștergere a marcajelor au fost desfășurate ca o activitate ilicită continuată ori este vorba despre activități izolate;
• poziția și legăturile celor care au desfășurat și organizat activitatea ilicită cu segmente ale crimei organizate.
METODOLOGIA INVESTIGĂRII
FURTULUI ȘI TÂLHĂRIEI
1. PROBLEME PE CARE TREBUIE SĂ LE LĂMUREASCĂ ANCHETA ÎN RAPORT CU INFRACȚIUNILE SĂVÂRȘITE ȘI CU MODUL DE OPERARE FOLOSIT DE AUTOR
Noțiuni introductive
În titlul III,”Infracțiuni conta patrimoniului”, din codul penal sunt incriminate la articolele 208-211 infracțiunile de furt și tîlhărie.
Infracțiunea de furt prevăzută de art. 208 este una dintre cele mai des întîlnite infracțiuni. Datorită apariției sale de foarte mult timp cît și frecvenței ridicate, această infracțiune a fost incriminată în toate codurile penale existente. Codul penal roman acordă o importanță foarte mare acestei infracțiuni incriminînd separat furtul( art. 208); furtul calificat (art. 209) și furtul la plîngerea prealabilă (art. 210).
Din studierea dispozițiilor art. 208 c.p. putem constata faptul că pentru existența infracțiunii de furt în formă simplă trebuie îndeplinite cumulativ următoarele cerințe:
– bunul sustras să fie un bun mobil.
– bunul în cauză să fie în posesia sau detenția altei persoane, decît făptuitorul.
– acțiunea de luare a bunului să se realizeze fără consimțămîntul posesorutui sau deținătorului.
– scopul urmărit de făptuitor să fie însușirea fără drept a bunului sustras.
Mergînd mai departe și ținînd cont de multiplele modalităti de comitere a infracțiunii de furt și de multitudinea obiectelor sustrase, legiutorul incriminează în art. 209 c.p. infracțiunea de furt calificat. Pentru existența acestei infracțiuni este necesară întrunirea unor condiții legale. Dezbaterea acestor condiții nu face obiectul acestui curs.
De asemenea, legiutorul, ținînd cont de legătura (gradul de rudenie) dintre autor și partea vătămată a incriminat în art. 210 c.p. “furturi ce pot fi pedepsite la plîngerea prealabilă”, respectiv furturile între soți ori rude apropiate.
Titlul III c.p. incriminează în art. 211 c.p. infracțiunea de tîlhărie.
Tîlhăria, conform prev. art. 211 c.p. este „furtul săvîrșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputința de a se apăra”.
Observăm o foarte mare asemănare între infracțiunile de furt și tîlhărie, atît din punct de vedere al comiterii și urmărilor faptei, cît și al incriminării acestora în legea penală. Acest aspect ne permite să tratăm împreună cele două infracțiuni, în ceea ce privește metodologia de cercetare.
PROBLEME PE CARE TREBUIE SĂ LE LĂMUREASCĂ CERCETAREA
La cercetarea furtului și a tîlhăriei trebuie avute în vedere formele pe care le îmbracă aceste infracțiuni, diversitatea modalităților de comitere, prejudiciile cauzate, precum și frecvența cu care se săvîrșesc.
Principalele probleme pe care trebuie să le lămurească cercetarea sunt:
1. stabilirea existenței infracțiunii.
2. stabilirea corectă a locului și timpului săvîrșirii faptei.
3. identificarea făptuitorului și contribuția fiecăruia la comiterea faptei.
4. modul de operare folosit de făptuitori.
5. identificarea persoanei prejudiciate.
6. identificarea bunurilor și valorilor sustrase.
7. stabilirea destinației bunurilor și valorilor sustrase.
8. posibilitățile de căutare, ridicare, recuperare a bunurilor furate.
9. existența concursului de infracțiuni.
10. depistarea cauzelor, condițiilor și împrejurărilor care au favorizat săvîrșirea acestor fapte și stabilirea măsurilor de prevenire.
1. Stabilirea existenței infracțiunii.
Pentru a putea aduna probe și a cerceta din toate punctele de vedere activitatea infracțională a unei persoane este necesară stabilirea încă din prima fază a infracțiunii pe care o vom cerceta.
Înainte de a planifica și a porni la cercetarea unei infracțiuni trebuie să cunoaștem exact care este acea infracțiune.
De exemplu, dacă există proba certă că o persoană a sustras un bun ce se află în posesia sau detenția altei persoane, este clar că urmează a se efectua cercetări pentru comiterea infracțiunii de furt.
Este de asemenea adevărat și faptul că pe parcursul cercetărilor se poate stabili o agravantă, o altă faptă sau un concurs de infracțiuni, dar existența faptei pentru care au fost demarate cercetările subzistă.
Practic stabilirea existenței infracțiunii constă într-o analiză paralelă a datelor inițiale, reclamate și condițiile prevăzute de legea penală pentru existența infracțiunii.
În cazul infracțiunii de tîlhărie, un element important, pe lîngă condițiile prezentate la infracțiunea de furt, este “existența unei acțiuni violente.”
2. Stabilirea corectă a locului și timpului săvîrșirii faptei.
Determinarea precisă a locului și timpului săvîrșirii faptei se realizează analizînd datele din sesizare și informațiile adunate prin mijloace specifice.
Lămurirea acestei probleme are importanță din mai multe considerente:
-locul faptei oferă multiple posibilităti pentru identificarea, relevarea, fixarea și ridicarea urmelor și mijloacelor materiale de probă
-asigură indicii prețioase pentru identificarea și căutarea autorului faptei
-asigură indicii în vederea formării corecte a cercului de suspecți
-ajută la canalizarea activității de culegere de informații cu prioritate în zona stabilită
-cunoașterea locului și timpului săvîrșirii faptei constituie punctul de plecare în identificarea martorilor
-se pot obține date despre locul unde au fost ascunse sau valorificate bunurile sustrase.
3. Identificarea făptuitorilor și contribuția fiecăruia la comiterea faptei.
Importanța identificării făptuitorilor este iminentă și nu necesită comentarii. O dată cu aceasta însă se impune cunoașterea tuturor persoanelor care au participat la comiterea infracțiunii precum și contribuția fiecăruia la realizarea actului infracțional.
Activitatea are importanță în cazul furturilor și tîlhăriilor comise de grupuri de infractori. Stabilirea concretă a modului de constituire al grupului, a înțelegerilor dintre membrii grupului, scopul realizării grupului și rolul fiecăruia în grupul respectiv, ajută organul de anchetă să stabilească exact dacă li se va reține în sarcina proprie și infracțiunea de “asociere în vederea săvîrșirii de infracțiuni”
De asemenea, această problemă o dată lămurită, ajută ulterior, la individualizarea corectă a pedepselor de către instanța de judecată.
4. Modul de operare folosit de făptuitori.
Una din sarcinile importante ale cercetării infracțiunilor de furt și tîlhărie este stabilirea modului de operare. Aceasta prezintă importanță din următoarele considerente:
– în funcție de modul de operare se poate stabili dacă fapta a fost comisă în forma simplă sau calificată.
– pentru infracțiunea de tîlhărie se poate stabili în ce au constat violențele, amenințările sau acțiunile prin care victima a fost pusă în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra.
– se pot stabili mijloacele folosite la comiterea faptei și luarea măsurilor pentru identificarea și ridicarea lor.
– se realizează cu ușurință formarea cercului de suspecți, folosindu-se evidențele după modul de operare.
– ajută organele de anchetă la extinderea cercetărilor la alte fapte rămase cu autori necunoscuți.
5. Identificarea persoanei prejudiciate.
De cele mai multe ori persoana care reclamă comiterea faptei, este una și aceeași cu persoana prejudiciată, situație ce permite identificarea cu ușurință a acesteia.
Practica a demonstrat că în multe cazuri, persoana prejudiciată nu este cunoscută și trebuie identificată. În cazul infracțiunii de furt, identificarea persoanei prejudiciate permite desfășurarea corectă a cercetărilor avînd în vedere că această persoană poate furniza o serie de informații pertinente în legătură cu comiterea faptei și bunurile sustrase.
Identificarea persoanei vătămate constituie o sarcină deosebită în cazul săvîrșirii infracțiunii de tîlhărie, în care victima se află în stare de inconștiență sau a decedat, iar asupra ei nu se află nici un act de identitate pentru că i-au fost sustrase de făptuitor, sau nu le avea asupra sa.
6. Identificarea bunurilor și valorilor sustrase.
Problema identificării bunurilor și valorilor sustrase se pune atît în cazul infracțiunilor de furt în dauna persoanelor fizice și juridice, cît și în cazul infracțiunilor de tîlhărie.
Determinarea corectă a bunurilor și valorilor sustrase cu ocaziacomiterii infracțiunilor de furt și tîlhărie ajută la:
– recuperarea bunurilor și valorilor, respectiv a prejudiciului.
– darea în urmărire a bunurilor și valorilor sustrase.
– verificarea și stabilirea cu exactitate dacă bunurile sau valorile reclamate ca furate au fost în posesia victimei.
Practica judiciară a demonstrat faptul că de foarte multe ori persoana reclamă că i s-au furat mai multe bunuri decît în realitate. Prin aceasta încearcă să-și acopere o serie de lipsuri în gestiune sau să obțină despăgubiri mai mari decît prejudicial real.
7. Stabilirea destinației bunurilor sau valorilor sustrase.
O obligație majoră a organelor de anchetă o constituie cunoașterea destinației bunurilor și valorilor sustrase. Aceasta se realizează analizînd declarațiile tuturor părților implicate, a martorilor, precum și a informațiilor descoperite cu ocazia investigațiilor efectuate în cauză.
Importanța clarificării acestei probleme constă în :
Oferă garanția recuperării prejudiciului prin restituirea bunurilor și valorilor sustrase persoanei păgubite.
Constituie un mijloc de probă în dovedirea vinovăției făptuitorului.
Dă posibilitatea descoperirii eventualilor complici sau tăinuitori la infracțiunea comisă.
Dă posibilitatea stabilirii bunei sau relei credințe a persoanelor care au achiziționat.
8. Posibilitățile de căutare, ridicare, recuperare a bunurilor furate.
O dată identificate și reperate ca destinație bunurile și valorile furate trebuie căutate și recuperate.
Căutarea și ridicarea bunurilor și valorilor furate se poate realizaprin activități de tactică criminalistică precum: percheziția și ridicarea de obiecte și înscrisuri.
În cazul în care persoana la care se găsesc bunurile sau valorile sustrase, nu are nici o implicație în comiterea faptei și este cumpărător de bună credință și refuză să predea bunurile în cauză, pînă la lămurirea situației, aceste bunuri se vor lăsa în custodia persoanei respective, încheindu-se un proces-verbal în acest sens.
9.Existența concursului de infracțiuni.
Legea penală incriminează clar atît pentru infracțiunea de furt, cît și pentru cea de tîlhărie posibilitatea producerii lor în formă agravată.
Forma agravată a faptei se stabilește prin analiza modalităților de producere și încadrarea situației reale în prevederile legale.
Pe lîngă acest aspect este necesar ca organele de anchetă să stabilească exact existența sau inexistența altor infracțiuni pe lîngă infracțiunea de bază.
Se impune lămurirea acestei probleme deoarece de foarte multe ori infracțiunile de furt și tîlhărie se comit în concurs cu alte fapte de același gen sau diferite. De asemenea, codul penal, în art. 33 stipulează ”concursul de infracțiuni” ceea ce obligă organele de anchetă ca pe timpul cercetărilor să lămurească și acest aspect.
EXEMPLE:
-tîlhărie în concurs cu infracțiuni la viața sexuală (viol, perversiuni sexuale).
-furt în concurs cu infracțiuni la regimul circulației.
-furt în concurs cu infracțiuni de distrugere.
-tîlhărie în concurs cu infracțiuni la regimul armelor, munitiilor, substanțelor ori produselor toxice sau stupefiantelor.
10. Depistarea cauzelor, condițiilor și împrejurărilor care au favorizat săvîrșirea acestor fapte și stabilirea măsurilor de prevenire.
Una din atribuțiile organelor de poliție este “prevenirea și combaterea săvîrșirii de infracțiuni”.
Pentru a putea realiza acest deziderat este absolut necesară cunoașterea cauzelor și condițiilor care au favori comiterea infracțiunilor, lucru ce nu se poate face mai bine decît în timpul cercetării infracțiunilor constatate.
Este evidentă multitudinea cauzelor și condițiilor care favorizează comiterea infracțiunilor de furt și tîlhărie, dar numai cunoscînd aceste cauze putem stabili măsurile de prevenire.
EXEMPLU:
Se constată comiterea mai multor infracțiuni de tîlhărie într-o zonă întunecoasă și nepăzită dintr-un parc, pe unde trec mai multe persoane în drum către și de la serviciu.
Cunoscînd aceasta se poate interveni pentru iluminarea zonei respective, paza acestuia și supravegherea atentă în orele critice.
MĂSURI PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNTREPRINDĂ ORGANELE DE CERCETARE PENALĂ
Anchetarea infracțiunilor de furt și tîlhărie se realizează de către organele judiciare. Acestea sunt obligate să realizeze ancheta conform metodologiei și legislației în vigoare, să obțină rezultatele urmărite fără a încălca drepturile omului.
După ce a primit sesizarea organul de urmărire penală va efectua următoarele acte procedurale:
1. Constatarea infracțiunii flagrante.
2. Cercetarea locului faptei.
3. Ascultarea persoanei vătămate.
4. Efectuarea de percheziții.
5. Verificarea și ridicarea de înscrisuri.
6. Identificarea, urmărirea, prinderea și ascultarea învinuitului.
1. Constatarea infracțiunii flagrante.
Infracțiunea este flagrantă dacă este descoperită în momentul săvîrșirii sau imediat după comiterea ei. În general, constatarea infracțiunii în flagrant ajută substanțial la cercetare, iar în cazul infracțiunilor de furt și tîlhărie descoperite în momentul săvîrșirii sau imediat după săvîrșire soluționarea cazului este relative simplă.
Opinia că descoperirea în flagrant a infracțiunilor de furt și tîlhărie simplifică ancheta este argumentată de faptul că în acest caz poate fi reținut ușor autorul, se recuperează bunurile sustrase și se găsesc probe indubitabile care să-l incrimineze pe autor.
De regulă astfel de cazuri se întîlnesc în locuri publice unde se află mai multe persoane și autorul este urmărit de victimă, de strigătul public acesteia, de alte persoane.
De asemenea putem considera flagrantă prinderea autorului în apropierea locului faptei, avînd asupra sa obiecte sau bunuri de natură a-l presupune participant la comiterea ei. Și acest caz înlesnește cercetarea, avînd în vedere existența făptuitorului, a instrumentelor folosite și a bunului produs al infracțiunii.
În toate cazurile de constatare în flagrant a infracțiunilor de furt și tîlhărie se impune efectuarea unei cercetări amănunțite a locului faptei. Constatările făcute cu această ocazie vor fi menționate în procesul verbal de constatare în flagrant.
Cele prezentate mai sus, se referă la infracțiunile flagrante constatate în mod spontan. Pentru infracțiunile de furt și tîlhărie constatate în flagrant în urma unor activități pregătite și organizate de organele judiciare, pe baza informațiilor deținute, se urmează aceeași metodologie, inclusiv efectuarea amănunțită a cercetării locului faptei.
2. Cercetarea la fața locului.
Cercetarea locului faptei este necesară și obligatorie la toate infracțiunile de furt și tîlhărie, este o activitate indispensabilă realizării scopului procesului penal.
Cînd spunem cercetarea locului faptei, în cazul infracțiunilor de furt și tîlhărie ne gîndim la o cercetare amănunțită a locului faptei unde s-a consemnat fapta, a traseului parcurs de făptuitor, intrările și ieșirile din cîmpul infracțional, împrejurimile locului faptei, locul unde au fost exercitate violențele precum și locul unde au fost ascunse bunurile.
Prin cercetarea locului faptei în care s-aconsumat o infracțiune de furt sau tălhîrie se pot obține:
– date importante cu privire la metodele și mijloacele folosite la săvîrșirea faptei.
– perioada de timp în care s-a consemnat infracțiunea.
– numărul persoanelor care au participat la comiterea infracțiunii.
– instrumentele folosite de autori la comiterea faptei.
– vor fi descoperite fixate și ridicate urmele lăsate de autor.
– se găsesc obiectele pierdute sau abandonate de autor.
– se realizează exploatarea urmelor olfactive cu ajutorul cîinelui de urmărire.
– se pot evidenția împrejurările negative, a indiciilor ce pot demonstra înscenarea furtului sau tîlhăriei.
– se stabilesc martori oculari care pot contribui substanțial la rezolvarea cazului.
– se trag concluzii și se elaborează primele versiuni cu privire la modul de comitere al faptei și autori.
3. Ascultarea persoanei vătămate.
În cazul infracțiunilor de furt și tîlhărie, activitatea de identificare și ascultare a victimei se realizează cît mai urgent posibil. Trebuie ținut cont însă de starea în care se află victima imediat după comiterea faptei.
Pentru infracțiunea de tîlhărie este indicată audierea imediată a victimei, cel putin referitor la semnalmentele făptuitorilor, avînd în vedere faptul că victima a suferit o serie de agresiuni fizice și poate fi decedat în perioada imediat următoare.
Prin realizarea activității de ascultare a persoanei vătămate se realizează o serie de obiective:
Obținerea de date concrete cu privire la modul în care se prezintă locul faptei inainte de infracțiune și cum se prezintă după.
Obținerea de date concrete cu privire la bunurile furate( elemente de identificare, caracteristici, semne particulare).
Obținerea de date concrete privind semnalmentele făptuitorului sau datele de identificare cînd acesta este cunoscut de victimă.
Obținerea unor date privind persoanele bănuite de comiterea faptei, persoanele care aveau cunoștință de locul și existența bunurilor furate.
Valoarea totală a prejudiciului.
Date privind modul în care victima și-a petrecut timpul înainte, în timpul și după comiterea faptei. Toate informațiile primite de la victimă precum și toate afirmațiile acesteia sunt consemnate în declarații.
4. Efectuarea de percheziții.
Efectuarea de percheziții este recomandată de practica judiciară în investigarea unei marje mari de infracțiuni, dar cu precădere în cazul infracțiunilor de furt și tîlhărie. Utilitatea percheziției în investigarea infracțiunilor de furt și tîlhărie constă în:
a) posibilitatea descoperirii obiectelor care au fost folosite la comiterea infracțiunii.
b) descoperirea probelor și mijloacelor materiale de probă în vederea documentării activității infracționale.
c) descoperirea bunurilor furate.
d) descoperirea unor bunuri sau valori ce fac obiectul unor fapte comise anterior sau deținute contrar dispozițiilor legale.
e) descoperirea unor obiecte de îmbrăcăminte sau încălțăminte purtate de făptuitor în momentul săvîrșirii faptei, care au lăsat urme la fața locului, sau pe care se pot găsi resturi de urme materiale sau urme biologice.
f) descoperirea unor bunuri sau valori ce aparțin făptuitorului și care pot servi la acoperirea prejudiciului.
Pe parcursul investigării infracțiunilor de furt și tîlhărie constatate în flagrant se efectuează percheziții corporale și domiciliare la persoanele implicate imediat.
5. Verificarea și ridicarea de înscrisuri.
Activități de verificare și ridicare de înscrisuri se efectuează de către organul judiciar și în cazul investigării infracțiunilor de furt și tîlhărie.
Apar și o serie de aspecte specifice pe de o parte în cazul cînd aceste infracțiuni aduc atingere patrimoniului persoanelor fizice și pe de altă parte cînd s-a adus atingere proprietății publice.
În cazul furtului sau tîlhăriei săvîrșit asupra unei persoane se vor verifica și ridica înscrisurile care au aparținut victimei și sunt găsite la autor sau la alte persoane (notițe, agende, scrisori), înscrisurile care dovedesc existența bunurilor reclamate ca furate precum și înscrisurile care dovedesc legătura autorului cu partea vătămată( contracte de vînzare-cumpărare, de închiriere, facturi telefonice).
În cazul furturilor săvîrșite asupra proprietății publice vor fi verificate și ridicate documentele contabile și alte documente de evidență precum și documente de corespondență.
Prin verificarea amănunțită și profesională a înscrisurilor se realizează:
– aprecierea oportunității dispunerii unor expertise sau constatări tehnico-științifice.
– stabilirea întinderii reale a prejudiciului.
– descoperirea unor aspecte negative legate de înscenarea comiterii faptei cu scopul de a acoperi alte infracțiuni comise anterior.
– extinderea cercetărilor la alte fapte comise de învinuit.
6.Identificarea, urmărirea și prinderea infractorilor.
Activitățile de identificare, urmărire și prindere a făptuitorilor, constituie problema esențială a investigării infracțiunilor de furt și tîlhărie, practic scopul final și trebuie avută în vedere din primul moment al cercetării.
Practic întreaga paletă de activități desfășurate de organul de urmărire penală are ca țintă finală prinderea și pedepsirea făptuitorului.
Pentru atingerea acestui scop organele judiciare se folosesc de datele obținute cu ocazia :
– cercetării la fața locului
– ascultării părții vătămate.
– ascultării martorilor.
– perchezițiilor.
– constatărilor tehnico-științifice și expertizelor medico-legale.
– investigațiilor efectuate la locul faptei și în împrejurimi.
În practica judiciară se folosesc, cu rezultate bune, pentru identificarea autorilor de furturi sau tîlhării, o serie de programe:
a) analiza modului de operare.
La nivelul Inspectoratului General al Poliției Romane s-a organizat un sistem de evidență a modurilor și procedeelor specifice de săvîrșire a furturilor și tîlhăriilor.
b) A.F.I.S.- program ce realizează identificarea persoanelor (făptuitorului) după amprentă. La nivelul poliției romane există acest program care este foarte util în identificarea infractorilor.
c) Portretul vorbit (portretul robot sau amprenta facială) este o altă posibilitate de identificare a făptuitorilor în cazul infracțiunilor de furt și tîlhărie.
Porteretul robot se realizează pe baza datelor obținute de la victimă, martori sau alte persoane.
d) Programul IMAGETRAK este un program mai complex cu legături internaționale care permite identificarea persoanei după fotografie, semne particulare și alte date personale.
ALTE ACTIVITĂȚI CARE SE ÎNTREPRIND
PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR
Pentru atingerea scopului final al activității de cercetare și anume prinderea și tragerea la răspundere a celor ce încalcă legea, organele judiciare trebuie să “administreze probe”.
Activitățile care conduc la administrarea probelor sunt:
1. Planificarea cercetării.
2. Ascultarea învinuitului.
3. Ascultarea martorilor și a altor persoane.
4. Dispunerea de constatări medico-legale, tehnico-științifice și expertize.
5. Efectuarea de confruntări.
6. Efectuarea de prezentări pentru recunoaștere.
7. Efectuarea de reconstituiri.
8. Efectuarea de conduceri în teren.
9. Identificarea și ridicarea de bunuri, valori și înscrisuri.
1. Planificarea cercetărilor.
O bună organizare a activităților de cercetare impune planificarea acesteia. Planificarea activității de cercetare se materializează în planuri de cercetare întocmite întotdeauna în formă scrisă care trebuie să țină seama de trei principii:
– respectarea legalității și a drepturilor omului
– individualitatea fiecărui plan
– caracterul dinamic al planificării
Planul de cercetare va cuprinde toate versiunile posibile, problemele ridicate de fiecare versiune, metodele folosite pentru rezolvarea problemelor și timpul necesar acestor activități.
Pentru cauzele mai simple planul de cercetare se mai numește și “notă de sarcini”.
În cazul unei infracțiuni de furt din locuință se va lua în calcul și versiunea unei înscenări și se va verifica această versiune.
Problemele de lămurit în acest caz diferă de problemele ce trebuie lămurite în cazul unei infracțiuni de furt din buzunare sau din autovehicule.
Cercetînd o versiune de tîlhărie comisă cu o armă de foc se vor lămuri și problemele referitoare la folosirea armei, felul armei, urmele lăsate, găsirea armei.
În cazul unei versiuni de tîlhărie cu moartea victimei, specifice vor fi problemele referitoare la cauza morții, mijloacele folosite, mobilul, împrejurările care au concurat la decesul victimei.
2. Ascultarea învinuitului.
Activitate indispensabilă atît din punct de vedere legal, cît și tactic, ascultarea învinuitului trebuie realizată cu mare atenție și profesionalism.
Practica judiciară a demonstrat faptul că în cazul infracțiunilor de furt și tîlhărie de cele mai multe ori învinuitul încearcă să ascundă adevărul sau demascarea altor persoane care au participat la comiterea faptei (coautori, complici, instigatori, tăinuitori).
De asemenea pe parcursul anchetei și chiar în faza de judecată, învinuitul revine asupra primei declarații în unele cazuri de mai multe ori.
Pentru evitarea acestor aspecte negative, organul judiciar va verifica operativ toate afirmațiile învinuitului și va stabili coroborat cu alte probe dacă versiunile sale sunt reale sau false.
3. Ascultarea martorilor și a altor persoane.
Ascultînd martorii și alte persoane care dețin date despre activitatea infracțională, în cazul infracțiunilor de furt și tîlhărie se lămuresc o serie de aspecte:
– dacă versiunea învinuitului este reală
– numărul autorilor
– modul de comitere a faptei
– bunurile sustrase și locul unde se află acestea
– obiectele folosite la comiterea faptei
– semnalmentele făptuitorilor
– locul pe unde a fugit și unde s-a ascuns făptuitorul
Pe lîngă persoanele care au perceput direct sau indirect activitatea infracțională în cazul investigării infracțiunilor de furt și tîlhărie se pot audia și persoane care nu au legătură cu fapta, dar pot lămuri unele aspecte(experți, tehnicieni, medici, psihologi).
4. Dispunerea de constatări medico-legale, tehnico-științifice și expertize.
Legea penală prevede că se dispun constatări tehnico-științifice și expertise în cazul cînd pentru lămurirea unor aspecte este necesară concluzia unui specialist.
Cercetarea furturilor și tîlhăriilor confirmă ipoteza că nu poate exista infracțiune perfectă și că acest gen de infracțiuni solicită mult opinia specialiștilor prin constatări tehnico-științifice, medico-legale și expertize.
În cazul infracțiunilor de furt se impune dispunerea și efectuarea de constatări tehnico-științifice și expertize dactiloscopice, traseologice, fizico-chimice și biocriminalistice.
Pe lîngă acestea, cercetarea unei infracțiuni de tîlhărie impune obligatoriu realizarea unei constatări medico-legale prin care să se stabilească:
– dacă victima prezintă sau nu leziuni corporale.
– natura leziunilor constatate și mecanismul de formare.
– instrumentele sau obiectele cu care au fost create leziunile.
– data producerii leziunilor.
– consecințele leziunilor provocate asupra integrității corporale, sănătății sau vieții victimei.
– numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare.
– dacă viașa victimei a fost pusă în pericol.
– data instalării morții și mecanismul de producere (tîlhărie cu moartea victimei).
– raportul de cauzalitate între leziunile existente pe corpul victimei și rezultatul produs.
Dacă autorul infracțiunii a fost prins la locul faptei sau imediat după comiterea acesteia se impune obligatoriu expertizarea urmelor prelevate de pe corpul și îmbrăcămintea acestuia.
5. Efectuarea de confruntări.
Este cunoscut faptul că activitatea de confruntare se realizează în vederea înlăturării contrazicerilor dintre declarațiile părților precum și pentru a întări unele declarații.
În cazul infracțiunilor de furt și tîlhărie se vor putea efectua confruntări între învinuit și partea vătămată, învinuit și martori și dacă se impune chiar între martori.
Cu ajutorul confruntării se pot lămuri aspecte cum ar fi:
– persoana făptuitorului.
– mobilul comiterii faptei.
– bunurile sustrase.
– numărul participanților la faptă.
– modificările survenite în cîmpul infracțional.
– sinceritatea persoanei audiate.
6. Efectuarea de prezentări pentru recunoaștere.
Prezentarea pentru recunoaștere este o activitate tactică folosită foarte des în decursul cercetării infracțiunilor de furt și tîlhărie.
Activitatea are drept scop identificarea învinuitului (autorului), a altor participanți la comiterea faptei și a bunurilor sustrase.
Prezentarea pentru recunoaștere se face cu ajutorul victimei, a martorilor oculari și a persoanelor care au cumpărat bunurile produs al infracțiunii.
7. Efectuarea de reconstituiri.
Este o activitate procedurală de mare utilitate în cercetarea infracțiunilor de furt și tîlhărie. Prin reconstituire se poate reprezenta experimental o parte din fapta comisă sau întreaga faptă.
Reconstituirea ajută la lămurirea următoarelor aspecte:
– verificarea declarațiilor învinuitului, martorilor și a persoanei vătămate.
– posibilitatea sau imposibilitatea comiterii faptei în condițiile date.
– reproducerea unor activități desfășurate de autor.
– posibilitățile martorilor sau a persoanei vătămate de a vedea sau a auzi cele declarate.
– verificarea unor versiuni.
– existența unei eventuale înscenări a infracțiunii.
8. Efectuarea de conduceri în teren.
Este o activitate nestipulată expres de legea procesual penală dar acceptată de instanțele din Romania. Această activitate se realizează de regulă cu făptuitorul în vederea lămuririi unor situații recunoscute de acesta, dar despre care nu poate preciza amănunte.
De exemplu, pentru a se stabili exact denumirea străzii și numărul poștal al unui imobil unde s-a comis infracțiunea și pe care făptuitorul nu le poate preciza din diferite motive se procedează la deplasarea în teren împreună cu autorul.
Rezultatele activității se materializează într-un proces-verbal de conducere în teren.
9. Identificarea de bunuri, valori și înscrisuri.
Pentru documentarea solidă a activității infracționale a unui autor de furt sau tîlhărie, organul de anchetă este obligat să strîngă absolut toate probele. Bunurile, valorile, înscrisurile care au legătură cu fapta trebuie ridicate și folosite ca atare.
În cazul în care bunurile sau înscrisurile constituie probe iar deținătorul acestora refuză să le predea organelor judiciare, se procedează la ridicarea silită conform prevederilor art. 99 din C.P.P.
ACTIVITĂȚI CE SE ÎNTREPRIND PENTRU EXTINDEREA CERCETĂRILOR ASUPRA TUTUROR INFRACȚIUNILOR ȘI INFRACTORILOR.
Extinderea cercetărilor este o obligație prioritară a organului de anchetă, care trebuie realizată pe tot parcursul cercetării unei infracțiuni.
Este evident faptul, demonstrat și de practica judiciară că nu toți autorii de furturi și tîlhării sunt prinși după comiterea primei fapte. De cele mai multe ori infractorul sau grupul de infractori în momentul prinderii de către organele de poliție au deja comise mai multe infracțiuni. Acestea trebuie depistate și documentate pentru a fi reținute în sarcina făptuitorilor.
De asemenea de multe ori se reușește prinderea unui făptuitor care refuză să recunoască faptul că împreună cu el la comiterea faptei au mai participat și alte persoane. Organul de anchetă are sarcina de a extinde cercetările în vederea identificării, prinderii și tragerii la răspundere și a acestor persoane.
PARTICULARITĂȚILE INVESTIGĂRII FURTURILOR SĂVÎRȘITE ÎN SECTORUL TRANSPORTURILOR FEROVIARE
Furturile comise în sectorul transporturilor feroviare prezintă unele particularități. Astfel, modul de săvîrșire a faptelor este specific, în sensul că sunt furturi din vagoane, garnituri de tren.
Modul de sesizare – comiterea faptelor este sesizată de reprezentanții C.F.R., nu neapărat de proprietarii bunurilor sustrase și de regulă se sesizează în alt loc decît locul comiterii.
Constatarea faptei se face de către organul de poliție unde s-a sesizat fapta. Este posibil însă ca săvîrșirea faptei să fi avut loc la sute de km distanță. Acest aspect îngreunează realizarea cercetării locului faptei. Trebuie considerat loc al faptei de exemplu, locul unde a staționat garnitura de tren și s-a comis fapta, drumul parcurs și opririle efectuate precum și locul unde s-a constatat fapta.
De multe ori, se fură dintr-un vagon, din componenta unei garnituri de tren și pînă la locul unde se constată fapta, garnitura suferă mai multe modificări.
O altă particularitate o prezintă persoana care a sesizat fapta, raportul dintre aceasta și evenimentul produs.
Modul de operare este specific acestor furturi, fie prin ruperea sigiliilor, fie prin spargerea pereților vagoanelor.
Documentele însoțitoare ale mărfii – cu ocazia cercetării locului faptei se ridică obligatoriu documentele care însoțesc marfa. Acestea vor fi verificate și analizate foarte atent pentru a se lămuri existența sau inexistența mărfii sau o eventuală simulare a furtului cu scopul de a se acoperi alte fapte.
PARTICULARITĂȚILE INVESTIGĂRII FURTURILOR DE ȘI DIN AUTOVEHICULE.
Furturile de autovehicule au luat o amploare foarte mare în ultima perioadă, datorită numărului mare de mașini, diversității de mărci precum și posibilității persoanelor de a se deplasa în afara granițelor țării.
În investigarea furturilor de autovehicule se pleacă inevitabil de la cele două mari scopuri urmărite de autor:
– furtul autovehiculului în vederea schimbării unor caractere(serie, șasiu și alte elemente de identificare) și vinderea acestuia ca autoturism în sine.
– furtul autovehiculului în vederea demontării acestuia și vinderii părților componente.
Trebuie amintit aici și un al treilea aspect mai rar întălnit și anume furtul unui autovehicul și vinderea acestuia cu acte false.
Activitățile prioritare în cazul investigării unor furturi de autovehicule sunt:
– cercetarea la fața locului.
– percheziții domiciliare și la ateliere de reparații auto.
– darea în urmărire a autovehiculului.
– verificări și investigații în tîrguri și locuri unde se vînd mașini.
Furturile din autovehicule au o pondere foarte mare în evidența infracțiunilor de furt. Cu toate că valoarea bunurilor sustrase, de cele mai multe ori nu este mare aceste furturi au un impact negativ, deranjant, de nesiguranță.
De multe ori autorii acestui gen de infracțiune au cunoștințe tehnice și în domeniul electronicii pentru a putea anihila sistemele de alarmare și de a bloca sistemele de închidere ale ușilor autovehiculelor.
De cele mai multe ori autorii , fie că acționează singuri sau în grup sunt specialități pe acest gen de furt și au un anumit mod de operare.
Pentru investigarea corectă a unui furt din auto este necesară o cercetare la fața locului profesională, ocazie cu care să se poată găsi o serie de urme papilare sau de alt gen necesare la identificarea și prinderea autorului.
De asemenea se impune identificarea tuturor bunurilor sustrase și darea lor în urmărire.
Pentru a strînge o serie de probe concludente vor fi audiate cît mai multe persoane care se ocupă cu vînzarea sau reparația autovehiculelor, conducători de taxi sau mijloace de transport în comun.
CERCETAREA INFRACȚIUNILOR SĂVÂRȘITE
PE DRUMURILE PUBLICE
PROBLEME:
Particularitățile investigării conducerii unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală sau se află în stare de ebrietate.
Cercetarea conducerii fără permis sau cu permis necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul.
Cercetarea părăsirii locului accidentului fără încuviințarea autorităților judiciare.
Unele precizări terminologie
Forma simplă:
Constă în aceea că făptuitorul are o îmbibație alcoolică de peste0,80 g/litru alcool pur în sânge ori o concentrație ce depășește 0,40mg/l alcool pur în aerul expirat sau care se află sub influența unor substanțe sau produse medicamentoase.
Agravantă – constând în aceea că persoana care se află în una din situațiile prevăzute mai sus efectuează transport public de persoane ori transportă substanțe sau produse periculoase.
Textul de lege mai prevede:
Conducătorul auto testat cu un mijloc tehnic certificat poate solicita și recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Codul rutier mai încriminează ca infracțiune și refuzul, împotrivirea sau sustragerea unei persoane care conduce pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai de a se supune recoltării probelor biologice.
Problemele pe care trebuie să le clarifice cercetarea
Faptul că persoana în cauză a condus autovehiculul sau tramvaiul;
Natura drumului;
Făptuitorul și starea în care se afla acesta în momentul conducerii;
Activitățile întreprinse pentru a realiza refuzul, împotrivirea sau sustragerea de la recoltarea probelor biologice ori a testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei;
Existența concursului de infracțiuni.
Această condiție esențială nu este îndeplinită atunci când autovehiculul staționează, iar făptuitorul se află la volanul acestuia.
Din practica judiciară a rezultat faptul că surprinderea unei persoane în interiorul autovehiculului staționat, indiferent că are motorul pornit sau oprit, nu este de natură să ducă la concluzia că s-a consumat fapta, chiar dacă ulterior se dovedește că acesta avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.
Trebuie să fie vorba de un drum public.
Starea conducătorului auto trebuie apreciată și în funcție de anumite manifestări ale acestuia, specifice unei astfel de stări:
incoerență în vorbire;
diminuarea reflexelor;
nemenținerea echilibrului, etc.
Condiția este aceea că făptuitorul să fi fost invitat în mod expres să se supună recoltării probelor biologice și acesta să fi refuzat să dea curs unei asemenea invitații.
Poate fi săvârșită în concurs cu:
furtul de autovehicule;
distrugere;
celelalte fapte prevăzute de codul rutier, etc.
Activități ce se întreprind pentru probarea existenței infracțiunilor
Constatarea infracțiunii flagrante;
Dispunerea expertizei în vederea stabilirii stării de intoxicație alcoolică (RECALCULAREA ALCOOLEMIEI);
Identificarea și ascultarea martorilor;
Ascultarea învinuitului sau inculpatului.
Cercetarea conducerii fără permis sau cu permis necorespunzător
categoriei din care face parte autovehiculul
Conform Codului rutier autovehiculele și tramvaiele pot fi conduse, pe drumurile publice, numai de persoanele care posedă permis de conducere corespunzător categoriei autovehiculului respectiv și, care este înmatriculat.
De asemenea constituie infracțiune și încredințarea cu știință a unui autovehicul sau tramvai pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere sau al cărui permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, ori acestuia i-a fost retras sau suspendat ori anulat dreptul de a conduce.
Problemele pe care trebuie să le lămurească investigarea criminalistică
Conducerea autovehiculului de către o persoană, pe un drum public, cu încălcarea prevederilor legale;
Categoria (tipul) din care face parte autovehiculul condus pe drumul public;
Inexistența permisului de conducere necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul respectiv;
Făptuitorul și forma autovehiculului respectiv;
Existența concursului de infracțiuni;
Activitățile specifice care se întreprind pentru administrarea probelor
Constatarea infracțiunii flagrante;
Verificarea și ridicarea de înscrisuri;
Ascultarea martorilor;
Ascultarea învinuitului-inculpatului.
Cercetarea părăsirii locului accidentului fără încuviințarea autorităților judiciare
Din punct de vedere criminalistic, prin locul accidentului se înțelege suprafața pe care s-a consumat evenimentul rutier și pe care se găsește o varietate de urme materiale relevante pentru accident și pentru stabilirea mecanismului de producere a acestuia.
Locul accidentului poate fi părăsit:
– autovehiculele – Poliției;
– Serviciul de ambulanță;
– Apărarea civilă;
– M.Ap.N.:
– Jandarmerie;
– S.R.I.;
– S.P.P., care au în funcțiune dispozitivele de avertizare sonoră și luminoasă și se află în misiune și conducătorii auto care în lipsa altor mijloace de transport, ei înșiși transportă persoanele rănite la spital, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului.
Problemele pe care trebuie să le lămurească investigarea
Existența accidentului de circulație și consecințele acestuia;
Făptuitorul, calitatea acestuia și forma de vinovăție;
Existența concursului de infracțiuni.
Existența accidentului de circulație și consecințele acestuia
Practica judiciară a demonstrat că nu conducătorul autovehiculului este cel care apreciază dacă trebuie sau nu să rămână la locul accidentului, acest lucru fiind de competența organelor judiciare.
Făptuitorul, calitatea acestuia și forma de vinovăție
Poate fi făptuitor și conducătorul oricărui vehicul care a modificat sau a șters urmele accidentului de pe urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane.
Făptuitori ai infracțiunii de părăsire a locului accidentului nu pot fi conducătorii autovehiculelor aparținând:
– Poliției;
Serviciului de ambulanță;
M.Ap.N. (destinate controlului circulației vehiculelor din parcul propriu sau care însoțesc coloane militare);
Jandarmeriei;
S.R.I.;
S.P.P.
Calitatea de făptuitor o are și conducătorul auto care, în lipsa mijloacelor de transport, el însuși a transportat persoanele rănite la spital dar nu s-a mai înapoiat imediat la locul accidentului.
Activitățile
Cercetarea locului faptei;
Dispunerea de expertize;
Verificarea și ridicarea de înscrisuri;
Identificarea și ascultarea martorilor;
Ascultarea învinuitului sau inculpatului.
METODOLOGIA INVESTIGĂRII INFRACȚIUNII DE
ULTRAJ
PROBLEMELE TEMEI:
Problemele pe care trebuie să le lămurească investigarea.
Activitățile care se întreprind pentru administrarea probelor.
Particularitățile investigării infracțiunii de ultraj săvârșită împotriva lucrătorilor de poliție.
Măsurile de autoapărare pe care trebuie să le respecte lucrătorii de poliție în constatarea și anchetarea acestei infracțiuni.
PROBLEMELE PE CARE TREBUIE SĂ LE
CLARIFICE CERCETAREA.
Activitatea ilicită desfășurată. Metode și mijloace de comitere a infracțiunii.
în ce constă activitatea de ultragiere: insultă, calomnia, amenințarea săvârșite nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă (scrisori, telefon, presă, etc.);
lovirea sau orice acte de violență, ori vătămarea corporală;
aceleași fapte îndreptate contra familiei funcționarului (art. 2391) – intră și lipsirea de libertate;
producerea unor acte de dezordine (D.L. 41/90 asimilat ultrajului).
Delimitarea corectă a ultrajului ca infracțiune de contravențiile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 61/91 în raport cu pericolul social al activității ilicite.
Calitatea de funcționar public a persoanei ultragiate.
cerință legală obligatorie. Activitatea ilicită trebuie îndreptată împotriva unei persoane ce poartă exercițiul autorității publice, aflate în exercițiul funcțiunii. Nu orice funcție publică poate determina ultrajului și numai exercitarea efectivă a autorității (ex. comisarii gărzii financiare, gardienii publici, lucrătorii SRI, primari, prefecți etc.);
aspecte specifice ce duc la agravarea răspunderii: calitatea specială a funcționarului: polițist, magistrat, alt militar (art. 239 alin. 3;
introdusă prin Legea nr. 140/1996 ca persoană vătămată și familia funcționarului.
A se avea în vedere activitatea desfășurată de funcționarul public. (Modul de exercitare a funcției, legalitatea și oportunitatea activităților desfășurate). În caz de abuz sau depășire a atribuțiunilor legale, nu avem de-a face cu ultraj.
Urmările activității ilicite și scopul urmărit (intenția directă):
încălcarea onoarei demnității funcționarului;
leziuni fizice, vătămări corporale;
pagube materiale (proprii și ale unității), distrugeri;
împiedicarea de a-și exercita funcția, timorarea sa, etc.;
Făptuitorii, calitatea și contribuția fiecăruia:
nu este o cerință expresă calitatea făptuitorului. Poate fi orice persoană.
interesează însă comportamentul general al acestora vis-à-vis de faptele comise, pentru individualizarea faptelor și împrejurărilor acestora.
Relațiile dintre făptuitori și persoanele ultragiate:
existența provocării. Dacă învinuitul cunoștea calitatea de funcționar public.
Existența concursului de infracțiuni:
ultraj + vătămare corporală gravă, distrugere, tentativa de omor, etc.;
ultraj + UCBM și TLP.
Cauzele, condițiile și împrejurările care au determinat, favorizat sau înlesnit comiterea faptelor:
măsuri de prevenire;
de văzut și contribuția victimei (neîndeplinirea obligațiilor de serviciu și profesionale, aroganță, comportament abuziv, etc.);
măsuri față de cei vinovați;
Probleme specifice în cazul ultrajului săvârșit asupra lucrătorilor M.I.R.A.
condițiile concrete în care s-a săvârșit fapta;
misiunea în care se afla lucrătorul M.I.;
necesitatea, legalitatea, oportunitatea activității desfășurate;
modul de investire, atribuțiunile de serviciu (a se vedea Legea nr. 26/1994);
ținuta, comportamentul anterior și apoi, etc.;
Atenție deosebită la delimitarea infracțiunii de ultraj de contravenție Legea nr. 61/1991 (Nu orice discuție neprincipială cu organele M.I.R.A. poate constitui ultraj). Dar nici nu trebuie tolerată comiterea de asemenea fapte.
ACTIVITĂȚI CE SE ÎNTREPRIND
PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR.
Înainte de a trece la activitățile propriu-zise de cercetare penală, anchetatorul, în speță procurorul, căci cercetarea ultrajului este de competența procurorului (art. .p.p) trebuie mai întâi să verifice sesizarea și să determine caracterul penal al faptei, delimitând ultrajul de eventuala contravenție prevăzută de Legea nr. 61/1991.
După stabilirea competenței se va proceda la desfășurarea următoarelor activități de anchetă:
a) Ascultarea amănunțită a funcționarului ultragiat.
Vor fi avute în vedere, în principiu, următoarele aspecte:
modul în care își exercită funcția publică, cum a fost investit, calitatea la momentul activității ilicite;
felul în care a intrat în contact cu făptuitorul;
acțiunile agresive (fizic și verbal) îndreptate împotriva sa;
urmările acestor agresiuni (violențe/vătămări, distrugeri, pagube);
dacă a opus rezistență, dacă s-a apărat, cum a făcut-o;
cum a evoluat conflictul, cum s-a aplanat, când;
în ce a constat împiedicarea exercitării atribuțiunilor de serviciu și consecințele acesteia;
pretenții civile pe care le formulează etc.
b) Constatarea infracțiunii flagrante.
Dacă sunt întrunite condițiile necesare pentru constatarea în flagrant a infracțiunilor se va proceda în consecință, cu respectarea regulilor tactice criminalistice privind constatarea infracțiunii flagrante. Înainte de toate vor fi luate toate măsurile de precauție pentru preîntâmpinarea sau stoparea tulburării și altor aspecte negative. Atragerea concursului persoanelor de bună credință.
Toate constatările se materializează într-un proces-verbal la care se anexează fotografiile judiciare ce se efectuează cu acest prilej și care ilustrează faptele și constatările făcute.
Constatările se fac de procuror și numai cele care nu suferă amânare și de către organele de poliție.
c) Cercetarea la fața locului.
În cazul că, la fața locului pot fi găsite urme și mijloace materiale de probă se va efectua cercetarea la fața locului, după regulile tactice criminalistice cunoscute.
Atenție deosebită va fi acordată salvării victimelor și acordării primului ajutor medical – dacă situația o impune, după care se trece la activitatea propriu-zisă de cercetare la fața locului, având ca sarcină prioritară descoperirea acelor urme și mijloace materiale de probă care să ateste comiterea faptelor și împrejurările acestora.
d) Efectuarea de percheziții. Ridicarea de obiecte și înscrisuri.
În raport cu specificul cauzei, vor fi căutate, identificate și ridicate acele obiecte și înscrisuri care să servească la dovedirea faptelor și probarea vinovăției făptuitorilor. Vor fi avute în vedere instrumentele folosite la producerea de vătămări, scrisori de amenințare, materiale de presă, publicații, casete înregistrate etc. Toate acestea se ridică în vederea cercetării, cu respectarea regulilor procedurale specifice.
De asemenea, vor fi avute în vedere, solicitate și ridicate actele și documente din care reiese calitatea de funcționar public, funcția deținută, atribuțiunile de serviciu, aspectele legate de modul de îndeplinire a lor, de unde se poate concluziona asupra legalității, oportunității și necesității activităților vis-à-vis de acțiunile agresive (fizic sau verbal) îndreptate împotriva sa.
Atenție deosebită la manipularea actelor și documentelor, în dosarul de urmărire penală nepunându-se materialele cu caracter secret ci numai cele ce pot fi făcute publice. Dacă sunt absolut necesare date privind misiunea sau activitatea desfășurată și acestea sunt secrete se vor anexa la dosar doar extrase din documentele respective, cu protejarea secretului, așa încât să nu fie făcute publice chestiuni ce nu trebuie date publicității. De altfel, nici nu este necesar, fiind suficient a se extrage din documentul respectiv faptul că se afla în misiune ordonată de prevenire și combatere a infracțiunilor, de exemplu.
e) Dispunerea și efectuarea de constatări tehnico-științifice și expertize criminalistice și medico-legale.
În raport cu specificul faptelor comise (violențe, agresiuni, prin presă, etc.) vor fi dispuse și efectuate după caz:
constatări și expertize medico-legale (pentru precizarea naturii și gravității leziunilor, infirmităților, etc.;
constatări tehnico-științifice și expertize criminalistice – grafoscopice, a vocii și vorbirii, dactiloscopice, etc.
f) Identificarea și ascultarea martorilor.
vor fi avute în vedere împrejurările faptelor, ce și cât cunosc aceștia, interesul pe care-l au în cauză, etc.
g) Ascultarea învinuiților (inculpaților).
se vor avea în vedere apărările acestora, „justificarea” faptelor, dacă se pot „explica”. Toate afirmațiile și apărările învinuiților (inculpaților) trebuie verificate textual, de urgență, în amănunt, astfel încât să poată fi înlăturate/confirmate.
este cunoscut faptul că, de regulă învinuiții (inculpații) vor să-și justifice faptele invocând împrejurarea provocării de către funcționar, aspect ce trebuie clarificat expres în cursul anchetei.
h) Efectuarea de prezentări pentru recunoaștere, confruntări,
reconstituiri.
prezentările pentru recunoaștere se efectuează din grup sau după fotografie sau chiar după voce și vorbire, atunci când funcționarul reține în memorie semnalele sau caracteristicile acestuia;
confruntările se efectuează între părți atunci când există contraziceri esențiale între declarații, nu însă între învinuit (inculpat) și persoana ultragiată;
reconstituirile vizează diverse împrejurări ale faptelor (posibilități de audibilitate, intervenție etc.) nu și actul de violență.
PARTICULARITĂȚILE CERCETĂRII ULTRAJULUI
SĂVÂRȘIT ASUPRA LUCRĂTORILOR DE POLIȚIE.
Problemele generale pe care le ridică cercetarea ultrajului sunt în mare aceleași și în cazul săvârșirii asupra polițistului.
legea nr. 26/1994 art. 16 statuează calitatea de funcționar public iar în continuare obligația de a fi la datorie 24 de ore din 24 de ore;
trebuie să se stabilească clar legalitatea și oportunitatea activității polițistului, sarcină de serviciu;
să se stabilească faptul că autorul a cunoscut calitatea sa și a urmărit direct sau indirect producerea consecințelor – că a atentat la funcția sa și nu la persoana lui – altfel infracțiune contra persoanei;
trebuie stabilite cu exactitate urmările (consecințele) activității ilicite (împiedicare, intimidare, vătămări, pagube, etc.);
element de noutate prin Legea nr. 140/1996 – și familia polițistului e apărată;
trebuie văzute relațiile anterioare – dacă există – între polițist și persoana ultragiată (poate a fost provocare din partea polițistului);
de apreciat comportamentul polițistului vis-à-vis de acțiunile agresive (fizice sau verbale) contra lui;
ancheta procurorului, obligatoriu de sesizat – el conduce ancheta;
garantarea respectării tuturor drepturilor persoanei (învinuit/inculpat);
actul de constatare nu poate fi făcut de polițistul ultragiat sub nici un motiv – el întocmește un raport (incompatibilă calitatea de vătămat cu cea de organ constatator);
solicitare de relații scrise de la unitate – date oficiale pentru clarificarea calității, atribuțiunilor de serviciu, misiuni de îndeplinit etc. Atenție, nu se pun la dosarul de urmărire penală acte și documente ce conțin date cu caracter secret, ci cel mult extrase;
ascultarea urgentă, în detaliu a polițistului ultragiat, stabilirea împrejurărilor – verificarea urgentă și amănunțită a lor;
identificarea și ascultarea tuturor martorilor, tuturor persoanelor implicate;
ascultarea învinuitului (inculpatului) – cu verificarea apărărilor;
paguba: în principal M.I., în subsidiar polițistul – partea civilă M.I. (art. 43 din Legea nr. 26/1994) are dreptul să recupereze pagubele de la învinuit/inculpat și cheltuielile avansate de spitalizare, îngrijiri medicale etc.;
MĂSURI DE AUTOAPĂRARE PE CARE TREBUIE SĂ LE AIBĂ ÎN VEDERE LUCRĂTORII M.I. CU OCAZIA CONSTATĂRII ȘI ANCHETĂRII UNOR INFRACȚIUNI DE ULTRAJ.
îndeplinirea exemplară a sarcinilor de serviciu, a misiunilor ordonate, cu respectarea strictă a dispozițiilor legale în vigoare;
comportare demnă, civilizată, cu mult calm și tact în toate împrejurările și mai ales în situațiile delicate;
intervenție fermă, hotărâtă, fără ezitări, cu responsabilitate;
obiectivitate, corectitudine, nepărtinire în toate ocaziile, echidistanță;
evitarea conflictelor, tulburărilor, dezordinilor, preîntâmpinarea prin măsuri adecvate a tuturor evenimentelor și aspectelor negative;
uzul de armă – numai cu respectarea strictă a legalității;
evitarea amestecului diverselor medii și a publicității excesive, mai ales în faza incipientă;
atunci când se constată fapta de acest gen, se informează de îndată, cu maximă urgență procurorul competent pentru a prelua ancheta și a conduce el cercetările. Fapta care nu suferă amânare se constată și de către poliție, dar imediat după aceasta se anunță procurorul;
consemnarea cu exactitate și obiectivitate a tuturor constatărilor și actelor efectuate, fără opinii și păreri;
neangajare politică, evitarea încercărilor de atragere în acțiuni cu caracter politic (ex. mineriade, devastări sedii partide, etc.).
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Investigatia Criminalistica a Infractiunilor Savarsite la Regimul Armelor Si Munitiilor (ID: 128328)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.