Investigarea Traficului de Fiinte Umane

UNIVERSITATEA ,,BABEȘ-BOLYAI’’

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE

DEPARTAMENTUL STUDII DE SECURITATE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Investigarea traficului de ființe umane

Coordonator științific:

Prof. univ. dr. Toader NICOARĂ

Absolvent:

Milchiș Denisa-Ioana

Cluj-Napoca

2016

Argument

Traficul de ființe umane reprezintă sclavia modernă. Este uimitor faptul că in cel mai dezvoltat secol al umanității continuă să persiste acest tip de sclavie. Câstiguri fabuloase in timp record. Ființe umane vândute în scopul exploatării sexuale. Naivitate. Sărăcie. Durere. Violentă. Lacrimi. Vieți sfărmate pentru totdeauna. Traficanți fără scrupule. Consumatori de sex avizi de noutate. Acestea sunt elementele care compun tragicul tablou al traficului de ființe umane care se întinde ca o caracatița pe tot întinsul globului pământesc.

Zi de zi, tinerii cad pradă traficanților. Informarea este unul dintre principalele elemente care face diferența. Informația înseamnă putere. Și uneori, în astfel de cazuri reprezintă puterea de a evita o tragedie cu greu de imaginat. Anunțuri subtile, promisiuni strălucitoare, plecări în străinătate, instituții fantomă, câștiguri ușoare, acte false, toate acestea compun capcanele traficanților de ființe umane. Deși pare un film de acțiune acesta este realitatea de zi cu zi. Realitatea de langa noi, peste tot. Ce se poate face? Poate fi prevenit traficul de ființe umane? Cine este urmatoarea victimă? Care este cea mai bună metodă pentru ca informațiile să fie reținute? Merită să investim în campanii de informare pentru a pentru a putea preveni perpetuarea acestui fenomen?

Am ales această temă deoarce traficul de persoane continuă să fie pe prima pagina a agendelor organizațiilor guvernamentale și internaționale. Preocuparea constantă a agențiilor de aplicare a legii din România pentru diminuarea traficului de persoane va avea rezultate scontate în măsura în care toate autoritățile guvernamentale se vor implica în prevenirea și combaterea acestui fenomen, ținînd cont de standardele internaționale în domeniu și experiența dobândită până în prezent.

În lucrare am urmărit să punctez cele mai importante aspecte ale acestui fenomen, acestea fiind structurate pe capitole și subcapitole. Principalele obiective sunt definirea noțiunii traficului de ființe umane, identificarea trăsăturilor acestui fenomen, evaluarea formelor traficului de ființe umane, estimarea importanței incriminării infracțiunii de trafic de ființe umane cât și prevenirea și combaterea lui.

Lucrarea de față, încearcă să propună unele răspunsuri. Merită orice eforturi pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen pentru simplu motiv că ființele umane nu au preț!

Introducere

Traficul de persoane constituie o violare a drepturilor omului și o atingere adusă demnității și integrității ființei umane, o amenințare asupra securității individului și valorilor sociale și morale.

Acest tip de infracționalitate afectează în mod direct individul prin impactul direct pe care îl are asupra unuia dintre drepturile individuale fundamentale, libertatea individuală, dar în același tip societatea suportă de asemenea influențe negative prin impulsionarea corupției, a faptelor anti-sociale și violente, crearea unor mecanisme criminale care obțin profituri substanțiale din acest tip de activitate afectând stabilitatea economică și securitatea regională.

Deși se află pe agendele internaționale încă din anul 2000, traficul de persoane, ca fenomen infracțional și social, rămâne în continuare o realitate ce necesită un efort susținut și continuu din partea organismelor internaționale, a fiecărui stat în parte, dar și a comunității în general. Conștientizarea efectelor negative, a impactului distrugător pe care îl are acest flagel oribil asupra tinerilor și categoriilor sociale vulnerabile devine o cerință fundamentală a demersului instituțional în statul de drept modern.

Dimensiuni puțin vizibile și acceptate în ultimii ani devin necesități în contextul unei globalizări accentuate, a unei libertăți de mișcare, a eliminării frontierelor interne, a liberalizării pieței muncii, reglementări noi în domeniul transplantului de organe, legalizarea activităților sexual-comerciale în anumite state. Cererea crescândă de servicii sexuale, de muncă ieftină, dorința de a obține profit cu investiții minime, sunt atâția factori care influențează în mod direct intensificarea activității rețelelor de trafic.

I. Considerații generale privind traficul de persoane

De-a lungul istoriei umanității, mișcările migratorii au constituit un fenomen constant, astfel că s-a ajuns să se afirme că „istoria lumii este istoria migrației”.

Deplasările populației la nivel internațional se datorează unor cauze diferite, în funcție de momentul istoric analizat, în special circumstanțele economice, politice sau religioase.

Traficul de persoane reprezintă o violare a drepturilor omului, a demnității și libertății acestuia, un fenomen care există și se manifestă în aproape toate țările lumii, indiferent de gradul acestora de dezvoltare. An de an, femei, bărbați și copii devin victime ale exploatării sexuale, ale exploatării prin muncă forțată sau pentru prelevarea de organe.

Cauzat de o multitudine de factori psiho-sociali precum sărăcia, lipsa de educație, relații familiale dezorganizate etc., traficul de persoane ia amploarea unui fenomen în special în țările slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare. De asemenea, efectele sale pot afecta o multitudine de arii din viața unei comunități precum mișcările demografice, sănătatea, securitatea publică, nivelul de educație, gradul de ocupare a forței de muncă.

Traficul de persoane nu este un fenomen recent, existând rapoarte ale poliției din alte state, datate la sfârșitul secolului al XIX-lea. Cel mai recent Raport anual privind traficul de persoane prezentat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, apreciază că „aproximativ 800.000 de persoane sunt traficate anual în afara granițelor naționale, cifră care un include milioanele de persoane traficate în propriile țări.”

Biroul Internațional al Muncii, structura specializată a Organizației Națiunilor Unite, afirmă într-un raport dat publicității în luna februarie 2008, că cel puțin 2,4 milioane de persoane sunt victime ale traficului de persoane în scopul exploatării forței de muncă în toată lumea, generând un profit estimat de 32 miliarde dolari SUA anual. Cât privește Europa, aceeași organizație estimează că aproximativ 300.000 femei ar fi afectate de traficul de persoane în fiecare an.

La rândul său, UNICEF estimează că „la nivel global, aproximativ 1.2 milioane copii sunt traficați în fiecare an, atât în țările lor, cât și în afara granițelor acestora”.

Organizația Internatională privind Migrația și Comisia Europeană estimează că de la 12.000 până la 36.000 de persoane sub 18 ani sunt trafícate anual în Europa în diverse scopuri, inclusiv pentru a fi puși la muncă forțată, munci casnice, munci agricole, cerșit și furat.

Potrivit Raportului Uniunii Europene privind situația crimei organizate din anul 2004, la scară globală traficul de ființe umane este o afacere de 8,5 miliarde euro până la 12 miliarde euro pe an.

Deși cifrele referitoare la numărul de persoane traficate diferă uneori mult de la o sursă la alta, iar o estimare bazată pe o metodologie unitară, acceptată de specialiștii în domeniu continuă să fie încă un deziderat, ele confirmă o realitate extrem de îngrijorătoare: traficul de persoane înseamnă, înainte de orice, multe, prea multe tragedii umane, vieți distruse pentru profitul traficanților.

In conformitate cu art.3 al Protocolului pentru prevenirea, suprimarea și pedepsirea traficului de persoane, adițional Convenției ONU împotriva criminalității transnaționale organizate (Protocolul de la Palermo, 2000) „traficul de persoane reprezintă recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin amenințare de recurgere sau prin recurgere la forță ori la alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate sau de o situație de vulnerabilitate ori prin oferta sau acceptarea de plăți ori avantaje pentru a obține consimțământul unei persoane având autoritate asupra alteia în scopul exploatării”.

Exploatarea conține, cel puțin, exploatarea unei alte persoane prin prostituarea acesteia sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau serviciile forțate, sclavia sau practicile analoage sclaviei, folosirea sau prelevarea de organe.

Această definiție are mai multe aspecte pozitive care reflectă realitatea fenomenului: nu restrânge traficul la exploatarea sexuală. Ea se concentrează asupra condițiilor de muncă forțată, aservire, ținere în stare de sclavie și a practicilor similare sclaviei, fiecare din ele după cum au fost definite în dreptul internațional; ea nu se concentrează în exclusivitate asupra femeilor și fetelor, dar recunoaște că femeile, bărbații, fetele și băieții pot fi cu toții victime; ea nu cere ca victimele să traverseze un hotar recunoscut internațional, ținînd cont de faptul că persoanele pot fi traficate intern, dintr-o regiune în alta, în hotarele unei singure țări;.

„În conformitate cu art.4 al Convenției Consiliului Europei privind măsurile contra traficului de ființe umane, expresia „trafic de ființe umane” desemnează recrutarea, transportul, transferul, cazarea sau primirea persoanelor, prin amenințarea cu ori prin uti lizarea forței sau a altor forme de constrangere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate ori de o situație de vulnerabilitate sau prin oferirea ori acceptarea de plăți sau de avantaje pentru obținerea consimțămîntului unei persoane avand autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării”.

„Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție cu privire la practică aplicării legislației în cauzele despre traficul de ființe umane și traficul de copii” definește traficul de ființe umane ca fi ind recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane cu sau fără consimțământul acesteia, în scop de exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forțate, în sclavie sau în condiții similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activități criminale, de prelevare a organelor sau țesuturilor pentru transplantare, săvârșita prin: amenințare cu aplicarea sau aplicarea violenței fi zice sau psihice nepericuloase pentru viața și sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin confiscare a documentelor și prin servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil; înșelăciune; abuz de poziție de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăți sau beneficii pentru a obține consimțământul unei persoane care deține controlul asupra unei alte persoane, cu aplicarea violenței periculoase pentru viața, sănătatea fi zică sau psihică a persoanei; prin folosirea torturii, a tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura subordonarea persoanei ori prin folosirea violului, dependenței fi zice, a armei, a amenințării cu divulgarea informațiilor confidențiale familiei victimei sau altor persoane, precum și a altor mijloace.

Exploatarea cuprinde cel puțin exploatarea altor persoane prin prosti tuție sau alte forme de exploatare sexuală, munca ori serviciile forțate, sclavia sau practicile similare acesteia, aservirea ori prelevarea de organe.

Forme ale traficului de ființe umane

Pot fi evidențiate următoarele forme ale traficului de ființe umane, în dependență de scopul propriu-zis al traficului inițiat:

• traficul de ființe umane, în special al femeilor și copiilor, cu scop de exploatare sexuală, inclusiv: pentru organizarea prostituției, pentru organizarea practicării prostituției în unitățile militare sau în locurile de dislocare a forțelor armate, pentru organizarea turismului sexual, pentru servicii pornografice (în special, folosirea copiilor de ambele sexe în acest scop);

• traficul de ființe umane în scop de exploatare prin sclavie, inclusiv: folosirea în munci istovitoare, folosirea în economia tenebră, folosirea în activități de producere a produselor ilegale sau de contrabandă, folosirea în lucrări casnice, munca copiilor (spălarea mașinilor, lucrări agricole etc.);

• traficul de ființe umane, în special al copiilor și invalizilor, în activitatea de cerșetorie, cum ar fi: folosirea copiilor, folosirea invalizilor, „arenda” pruncilor pentru cerșetorie;

• căsătoriile în scop de exploatare (inclusiv folosirea sistemului „mirese prin poștă”): pentru folosirea persoanei în muncă casnică (menajeră etc.), pentru nașterea forțată a copiilor, pentru îngrijirea bolnavilor și vârstnicilor, copiilor etc.;

• traficul de copii în scopul impunerii la maternitate surogat, pentru reproducere;

• traficul de ființe umane în scopul prelevării și transplantării organelor și țesuturilor;

• traficul de copii în scopul adopției ilegale;

• traficul de ființe umane în scopul folosirii în conflicte armate;

• impunerea soldaților și deținuților la muncă forțată;

1.2 Etapele activității infracționale

Ca pregătire pentru trafic de ființe umane ori trafic de copii pot fi evidențiate acțiunile care formează condițiile necesare pentru săvârșirea acestor infracțiuni, cum ar fi colectarea informației cu privire la victimele traficului, căutarea coparticipanților, formarea unui grup organizat pentru acest scop și încheierea unui acord preventiv pentru săvârșirea traficului de ființe umane și a traficului de copii s.a.

Tentativa este posibilă la infracțiunea de trafic de ființe umane și constă în începerea realizării acțiunilor de recrutare, transportare, transfer, primire sau adăpostire, care nu au fost duse până la capăt din motive independente de voința făptuitorului, cum ar fi reținerea acestuia de organele de poliție etc.

Epuizarea infracțiunilor de trafic are loc atunci când elementul material al laturii obiective se înfăptuiește prin acțiunile de transportare, transferare și cazare care, prin natura lor, continuu și se prelungesc în timp, încetând odată cu sistarea activității infracționale. Infracțiunea de trafic de ființe umane este una formală. Ea se consideră consumată din momentul obținerii controlului asupra facultăților victimei de a se deplasa nestingherit.

Pentru considerarea infracțiunii de trafic de ființe umane ca fiind consumată, nu este necesară trecerea victimei peste frontieră. Din perspectiva traficantului, deplasarea victimei este esențială pentru aducerea ei într-un mediu de izolare fizică sau socială, în scopul exploatării vulnerabilității acesteia.

Urmarea periculoasă constă în starea de pericol creată pentru atributele fundamentale ale persoanei, în special, a libertății individuale și a relațiilor sociale a căror normală desfășurare este condiționată de ocrotirea acestei valori sociale. Ea se produce independent de atingerea scopului exploatării victimei, fiind suficient ca făptuitorul să acționeze în vederea acestei finalități nu și în realizarea ei efectivă.

În afară de starea de pericol care constituie urmarea imediată, traficul de persoane poate avea uneori și anumite consecințe obiective, când infracțiunea este una de rezultat, constând în lezarea adusă corpului victimei prin vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, contaminarea venerică, avortul provocat ilegal, ori chiar moartea ori sinuciderea victimei. Producerea unui anumit rezultat nu este o formă obligatorie a traficului de ființe umane, ci determină reținerea unei forme agravate a infracțiunii.

Consimțământul victimei reprezintă un subiect destul de discutabil în teoria dreptului penal, datorită specificului său și influenței lui asupra activității infracționale. Luând în considerație particularitățile acestuia, legislația penală a diferitelor state îl tratează în mod diferit, raportându-l la anumite componențe de infracțiuni sau reglementând doar unele aspecte generale privind condițiile aplicării lui.

Există însă diferite modalități de interpretare a influenței consimțământului victimei la calificarea infracțiunii, fie acesta este obligatoriu pentru existența componenței de infracțiune, fie prezența lui atrage excluderea caracterului penal al faptei în dependență de prevederile legale în acest sens.

Fenomenul traficului de ființe umane este generat de o serie de factori care favorizează nu doar apariția acestui fenomen, dar și menținerea constantă a nivelului acestuia. Astfel, o gamă întreagă de factori contribuie la dezvoltarea traficului de ființe umane, ale cărui cauze pot fi calificate, fără îndoială, ca fiind „structurale”. Trebuie menționate în mod deosebit următoarele:

− inegalitățile de dezvoltare economică între țări, care incită persoanele să își părăsească țara de origine și să își caute un serviciu mai bine plătit în străinătate.

− transformarea progresivă a fluxurilor migratoare: dacă în trecut femeile erau cele care veneau pentru a se alătura împreună cu copiii capului de familie care emigrase într-o țară mai bogată, situația tinde să se modifice în zilele noastre.

Acum multe femei au devenit ele înseși capi de familie și încearcă să emigreze pentru a-și găsi de lucru și a le putea trimite bani copiilor și familiilor rămase în țara de origine; de o manieră mai generală, femeile nu mai ezită să își caute un loc de muncă în străinătate.

− statutul femeii: statutul femeii față de cel al bărbatului, atât în țara de origine, cât și în cea de destinație este un alt factor al traficului. „În țările de origine femeile nu au întotdeauna aceleași posibilități profesionale sau economice ca bărbații, ele sunt mai atinse de sărăcie, ceea ce le poate împinge la dorința de a emigra. În țările de destinație atitudinea unei anumite părți a populației masculine joacă și ea un rol: prejudecățile sexuale, uneori atinse de viziuni rasiste, creează existența efectivă a unei cereri, în anumite țări, de femei din anumite țări, deoarece se crede că acestea sunt „supuse”, „nesofisticate” sau „exotice”;”

− situațiile de criză și/sau conflict: orice situație de acest tip creează o situație de non-legalitate (prăbușirea sau absența structurilor juridice tradiționale), care este deosebit de favorabilă dezvoltării tuturor tipurilor de trafic, inclusiv a traficului de ființe umane.

Guvernele sunt invitate să își concentreze eforturile în lupta împotriva sărăciei și în asistența de dezvoltare ținând cont de traficul de ființe umane și de consecințele acestuia.

Potrivit unui studiu comandat de Organizația Internațională pentru Migrație în România, s-au identificat o serie de factori care determină vulnerabilitatea la traficanți, factori care se constituie în tot atâtea cauze care determină și preced apariția traficului de ființe umane. Printre aceștia: − amplasarea geografică „avantajoasă”; România fiind țară de origine, de tranzit și de destinație, favorizează dezvoltarea traficului.

De asemenea, comunitatea devine o cauză atunci când ne referim la localizarea geografică într-o regiune săracă (majoritatea victimelor traficului provin din Moldova și Muntenia) și rezidența într-o aglomerare urbană (de exemplu, tinerele care locuiesc în marile orașe sunt mai vulnerabile față de trafic, în comparație cu cele care locuiesc în comunități mici, rurale).

− grupurile de apartenență; tinerele care locuiesc într-un mediu instituționalizat sunt semnificativ mai vulnerabile la trafic decât cele care trăiesc singure sau cu familia.

− abuzul și disfuncționalitatea familială, lipsa de comunicare în familie și dezintegrarea socială; astfel, experiența unui abuz, fie în familie, fie într-o instituție, crește substanțial vulnerabilitatea față de trafic.

Mediul familial abuziv este un factor generator de migrație și trafic, alimentând sentimentul eșecului în relațiile personale și determinându-le pe tinere să-și caute libertatea în altă parte; pe de altă parte, comunicarea redusă dintre părinți și tinere generează sentimentul de non apartenență la familie și mărește vulnerabilitatea față de trafic; lipsa unui grup de prieteni accentuează sentimentul dezintegrării și facilitează desprinderea de familie și de comunitate.

− achizițiile și aspirațiile personale; dorința de realizare personală și independență financiară se află într-un raport de directă proporționalitate cu riscul traficării (proiectarea succesului în străinătate este o cauză dominantă în apariția traficului). Elementele principale care creează condițiile în care traficul se poate dezvolta prezintă următoarele caracteristici:

− mari discrepanțe economice între țările de origine și cele de destinație;

− restricționarea oportunităților de migrare legală în țările de destinație;

− persoane dezavantajate din punct de vedere economic, ce nu pot migra din țara de origine în cea de destinație prin mijloace proprii;

− factori sociali determinativi, cum ar fi presiunea economică la care sunt supuse familiile cu prea mulți copii;

− organizații criminale exploatative, prezente atat în țările de origine, cat și în cele de destinație, care oferă accesul către piețele de muncă din țările de destinație.

Convențional, factorii care contribuie la apariția fenomenului traficului de ființe umane pot fi divizați în două categorii:

1) factori de îndemn

− țările în tranziție

− discriminare sexuală

− violența îndreptată împotriva reprezentanților unui sex

− șomajul și discriminarea pe piața muncii

− factori sociali;

2) factori de ademenire

− cererea de forță de muncă ieftină sau de alte servicii exploatatoare

− realizarea avantajelor pe care le oferă viața în statele vestice bogate. O examinare atentă a cauzelor care au determinat apariția fenomenului traficului de ființe umane, la nivelul țării noastre, face posibilă clasificarea acestora în următoarele categorii.

1.2.1 Cauze macro-sociale

Factori socioeconomici

• nivelul de trai

• șomajul

Nivelul de trai

Problemele economice care afectează numeroase țări furnizează un teren propice de recrutare pentru organizațiile criminale, constituind, totodată, și motivul pentru care aceștia reușesc cu relativă ușurință să corupă funcționarii de stat, pentru a obține vize sau pașapoarte, pentru a facilita traficul ori a scăpa de vigilența serviciilor represive.

Cauzele principale care amplifcă acest fenomen sunt legate de sărăcia existentă în anumite zone ale globului, de instabilitatea politică și conflictele din unele țări.

Șomajul

Schimbări politice, sociale și culturale au determinat o creștere a sărăciei și a ratei șomajului, o distribuție inegală de putere pe piața muncii între bărbați și femei. În ultimii ani, s-a creat situații de criză, răspândirea traficului fiind efectul feminizării sărăciei și a migrației pe piața muncii.

Discriminarea pe piața muncii relevată prin ratele ridicate ale șomajului (pe piața muncii femeile sunt ultimele angajate și primele concediate, în acest mod fiind împinse tot mai mult către sectoarele neconvenționale ale economiei, trebuind să muncească „la negru” pentru a-și caștiga existența, unul dintre cele mai profitabile sectoare de pe piața muncii la negru fiind industria sexului), combinată cu sărăcia motivată de remunerarea proastă a muncii și cu ocaziile de a emigra, au determinat considerarea emigrării în țările mai dezvoltate ca unică soluție.

Factori demografici

Migrația forței de muncă joacă un rol aparte în evoluția situației demografice și continuă să fie o problemă importantă pe termen mediu și lung.

Factori educaționali

Carențele educaționale pot fi considerate ca fiind cele ce precipită, de fapt, procesul angajării în prostituție sau proxenetism, poziționand subiectul în imposibilitatea altei alegeri. Practic, gradul de instruire reprezintă cel mai important factor determinant al unei conduite care, în final, mai ales în cazul prostituției, aduce celei ce o adoptă postura de victimă.

El apare ca o rezultantă a educației receptate și sedimentate în familie, a pregătirii școlare și profesionale, a percepției experiențelor proprii.

Deși motivația declarată a practicării prostituției o reprezintă lipsurile materiale, în realitate ceea ce determină această decizie este rezistența scăzută la frustrarea produsă de aceste lipsuri. Această incapacitate, bazată pe o lipsă acută de încredere și respect de sine, este determinată de educația care formează anumite repere, limite și puncte de sprijin la nivel intelectual și emoțional, datorită cărora o persoană se poate autovictimiza cu ușurință

Factori socioculturali

Dezvoltarea fenomenului traficului de persoane reflectă un complex de mentalități ale societății care conduc la devalorizarea ființei umane în favoarea câștigului material.

Totodată, este rezultatul confuziilor, frustrărilor, inhibițiilor (transformate apoi în exhibiții), reprimărilor referitoare la sexualitate, pe plan național și mondial, ceea ce constituie terenul excelent pentru comercializarea relației umane referitoare la sexualitate.

Prostituția reprezintă, de altfel, doar una dintre fațetele mozaicului de manifestări sexuale aberante, alături de homosexualitate, transsexualitate, pornografie, corupție sexuală, pornografie infantilă etc. De asemenea, traficarea prostituatelor reflectă mentalitatea de devalorizare a femeii în raport cu bărbatul: în timp ce bărbații care cumpără favoruri sexuale continuă să rămană persoane respectabile, femeile care le vând aceste favoruri sunt stigmatizate.

La nivelul percepției generale, chiar dacă în relația proxenet-prostituată aceasta din urmă este în cele mai multe cazuri o victimă, ea este mai culpabilizată decat proxenetul care o exploatează.

1.2.2 Cauze micro-sociale

Mediul familial

Mediul familial influențează considerabil dezvoltarea personalității umane. Considerent din care, în cazul traficului de ființe umane, mediul și dezvoltarea familiei de multe ori constituie un factor dacă nu determinant, atunci destul de important.

În general, este vorba de familii în care alcoolismul, violența și antecedentele penale sunt o constantă, ca și lipsa afecțiunii parentale. În plus, în multe cazuri se întalnesc episoade traumatizante în care subiecții au fost supuși violului, incestului, maltratării, abuzurilor diverse, abandonului familial.

De această situație profită unii dintre traficanți, care mimează față de victime interese de natură afectivă. Violența în familie conduce la sporirea gradului de vulnerabilitate față de traficul de ființe umane.

Conform datelor Organizației Internaționale pentru Migrație, „majoritatea victimelor traficului de ființe umane asistate au fost supuse violenței în familie și, în consecință, erau disponibile să se confrunte cu un grad sporit de risc pentru a evita abuzul la care erau supuse”.

Apartenența la diferite grupuri

Nivelul scăzut de instruire, o anumită incapacitate de adaptare conferă persoanelor traficate o viziune deformată referitoare la propria integrare în viața socială.

Cazul tinerelor pe care le introduc prietenii în rețelele de prostituție, al elevelor cu o conduită libertină față de sexualitate, care fac din prostituție o distracție, inițial în grupul pe care îl frecventează, ajungând apoi la profesionalizare, pe măsura creșterii dorinței de caștiguri materiale, cazurile de prostituție mascată de diverse ocupații din domeniul modelling-ului etc. demonstrează încă o dată interdependența dintre apartenența la un anumit grup social și modul de viață ales, gradul de influențare la care poate fi supusă o persoană. Femeile care se prostituează în țara lor de origine sunt cele mai expuse riscului de a fi traficate.

Industria sexului în țări precum Bulgaria, Moldova și România este organizată după principii oarecum asemănătoare. Prostituția locală este controlată aproape în întregime de proxeneți și se bazează pe un sistem de trafic intern.

Dificultatea tragerii la răspundere a traficanților se datorează faptului că sistemul de organizare a rețelelor de trafic este bine pus la punct și sprijinit de funcționarii locali corupți. Atât România, cât și Republica Moldova reprezintă, în special, țări de origine și de tranzit pentru victimele traficului internațional de persoane.

Pentru a preîntampina efectele negative ale traficului, dar și pentru a oferi un suport persoanelor care au ajuns să fie traficate, s-au inițiat legi și s-au întreprins acțiuni prin structuri guvernamentale.

Lipsa generală de informare

Factorii informaționali scăzuți privind situația reală pe piața muncii sau nivelul de trai în țările de destinație, privind posibilitățile reale de angajare în câmpul muncii peste hotare, consecințele muncii la negru determină aprecierea incorectă a șanselor reale de succes, favorizând traficul.

Cu toate că s-ar părea că, „datorită măsurilor de ultimă oră luate la nivel național de informare a populației în vederea prevenirii traficului de ființe umane, acesta ar trebui să-și reducă dimensiunile, mai există încă multe cazuri în care, anume din lipsa de informație, persoanele devin victime ale traficului”.

Acest lucru este condiționat și de faptul că formele de inducere în eroare a potențialelor victime au evaluat, fiind perfecționate de către făptuitori.

1.2.3 Metodele de prevenție terțiară a traficului de ființe umane

Prevenția terțiară cuprinde toate eforturile de a pune capăt comportamentului criminal sau de a preveni repetarea altei infracțiuni, inclusiv a revictimizării victimelor. Ca exemple de metode de prevenție terțiară ar putea servi:

• Politica de sancționare, incriminările din Codul penal

In același timp, este important ca victimele să fie tratate în mod consecvent cu respect și compasiune și să nu fie condamnate pentru încălcări minore ale unor norme legale.

O măsură care vine să completeze, și nicidecum să înlocuiască penalizarea și condamnarea, sunt programele de instruire, concepute să reflecte răul infractorilor făcut victimelor, să îi motiveze să-și accepte responsabilitatea și să-și schimbe atitudinea și comportamentul.

Asemenea programe s-au dovedit a fi promițătoare în multe contexte de infracțiune violentă, începand cu violatorii și terminand cu membri ai grupurilor neonaziste.

• Protecția victimelor

În cadrul structurii complexe a unei strategii antitrafic cuprinzătoare, prima prioritate este protecția persoanelor aflate în pericol.

Nu numai organele de poliție, ci și alți actori, dar în special sistemul judecătoresc, trebuie să țină seama de chestiunea siguranței atunci când acționează în contextul măsurilor antitrafic.

De exemplu, atunci cand un inculpat este eliberat, trebuie cantărit faptul dacă acesta reprezintă un pericol pentru siguranța altor persoane. În acest caz, înainte de a elibera inculpatul, este imperativă informarea poliției sau a organizației de sprijin al victimelor, la care victima a găsit adăpost.

• Dezarmarea organizațiilor criminale

„Orice fel de instrument folosit de organizațiile criminale pentru a-și atinge scopurile trebuie confiscat, indiferent dacă infractorii sunt sau nu condamnați (de ex., conturi în bancă, case și oficii, materiale promoționale folosite pentru recrutare, mijloace de transport, aparte de telecomunicații etc.)”.

„Articolul 4 al Legii privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane prevede că principiile de bază ale combaterii traficului de ființe umane sunt următoarele”:

a) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului;

b) declararea traficului de ființe umane ca fiind o infracțiune ce atentează la drepturile fundamentale ale omului, la demnitatea, libertatea și integritatea fi inței umane;

c) inevitabilitatea pedepsei pentru traficanții de ființe umane;

d) legalitatea;

e) accesul liber la justiție;

f) siguranța victimelor traficului de ființe umane, atitudinea echitabilă față de ele;

g) utilizarea complexă a măsurilor de profilaxie: juridice, politice, social-economice și informaționale;

h) parteneriatul social, colaborarea autorităților administrației publice cu organizații internaționale, organizații neguvernamentale, cu alți reprezentanți ai societății civile;

i) proporționalitatea între respectarea drepturilor fundamentale ale victimelor traficului de ființe umane și condițiile de urmărire penală, astfel încat să nu fie aduse prejudicii drepturilor părții apărării;

j) abordarea egală a tuturor formelor și tipurilor de trafic național sau transnațional de ființe umane, legat sau nu de crima organizată etc.;

k) colaborarea cu autoritățile administrației publice și cu organizațiile competente ale altor state, cu organizații internaționale în vederea realizării obiectivelor de combatere a traficului de ființe umane.

Conform Planului național de prevenire și combatere a traficului de fințe umane, urmează a fi întreprinse următoarele acțiuni:

a) Desemnarea persoanelor responsabile de colaborarea interministerială, cu structurile neguvernamentale și internaționale în domeniul prevenirii și combaterii traficului de ființe umane;

b) Elaborarea și semnarea acordurilor interministeriale naționale de cooperare privind profilaxia, prevenirea și combaterea traficului de ființe umane;

c) Crearea secretariatului permanent al Comitetului național de combatere a traficului de ființe umane, elaborarea și aprobarea cadrului de funcționare a acestuia;

d) Elaborarea propunerilor de modificare a legislației în vigoare în partea ce ține de acordarea permiselor de ședere temporară victimelor traficului de ființe umane, cetățenilor străini sau apatrizilor;

e) Elaborarea și aprobarea proiectului Strategiei naționale privind implementarea Sistemului Național de Referire în vederea protecției și asistenței sociale a victimelor și a potențialelor victime ale traficului de ființe umane;

f) Elaborarea și aprobarea unor norme și proceduri standard de identifi care și referire a victimelor, a Regulamentului cu privire la colectarea, utilizarea și schimbul de informații privind serviciile acordate victimelor traficului de ființe umane;

g) Implementarea unui sistem de instruire pentru judecători și procurori în domeniul traficului de persoane;

h) Crearea și menținerea bazelor de date cu privire la victimele traficului de ființe umane asistate și cu privire la traficanții implicați în comiterea acestei infracțiuni etc.

Ca măsuri de prevenire sunt menționate:

• sensibilizarea publicului larg privind pericolul traficului de ființe umane;

• creșterea sensibilizării grupurilor de risc privind pericolele asociate traficului și migrației ilegale;

• organizarea sesiunilor de informare a copiilor, tinerilor, părinților și personalului din școli cu tematica traficului și a altor forme de exploatare a muncii copilului;

• organizarea campaniilor de sensibilizare pentru tineri, inclusiv activități culturale pentru copii;

• crearea centrelor regionale de informare în domeniul migrației, implementarea programelor de instruire premigrare;

• elaborarea și implementarea programelor de instruire a resurselor umane implicate în activități de prevenire a traficului de ființe umane;

• consultanță pentru potențialii migranți și victme ale traficului de persoane;

• reducerea vulnerabilității față de trafic și retraficare prin:

− dezvoltarea sistemului informațional al pieței forței de muncă, asigurarea accesului la Internet a agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă;

− orientarea, instruirea profesională și plasarea în campul muncii a copiilor, tinerilor și adulților din grupurile marginalizate, a potențialelor victime, precum și a victimelor traficului;

− asigurarea accesului victimelor traficului de ființe umane la programele de instruire în domeniul antreprenorial și acordarea de microcredite pentru inițierea afacerilor;

− crearea și dotarea centrelor de reintegrare socială și a centrelor maternale;

− crearea Centrului național de informare a populației despre piața muncii în cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă;

− implementarea unui program monitoring pentru susținerea tinerilor în dezvoltarea afacerilor proprii.

• diminuarea activităților nereglementate în sectorul angajării cetățenilor la muncă peste hotare.

Pericolul generat de infracțiunea de trafic de ființe umane necesită o reacție promptă, rapidă și profesionistă din partea organelor de drept atât pe plan intern, cât și internațional.

Traficanții sunt persoane care cunosc suficient legile, sunt abili și foarte buni psihologi.

Ei activează la scară internațională, deseori folosind cele mai performante tehnologii și tehnici de comunicare și spălare a banilor. Aceste performanțe contribuie la eficientizarea activității criminale.

„Convenția împotriva criminalității transnaționale organizate cheamă statele să optimizeze eficacitatea măsurilor de descoperire și de reprimare a infracțiunilor transnaționale, ținand seama de necesitatea de a exercita, în modul cuvenit, un efect de descurajare în ceea ce privește săvarșirea lor”.

Fiecare stat este chemat să ia măsurile corespunzătoare conform dreptului său intern și ținând seama de dreptul la apărare, pentru a face în așa fel încât condițiile cărora le sunt subordonate deciziile de punere în libertate în așteptarea judecății sau a procedurii de apel să asigure prezența apărătorului în timpul procedurii penale. Instanțele judecătorești trebuie să țină seama de gravitatea infracțiunilor prevăzute de Convenție atunci cand examinează eventualitatea unei liberări anticipate sau condiționate de persoane recunoscute ca vinovate de săvârșirea lor. Potrivit art.12 al Convenției, statele adoptă, în măsura posibilităților, în cadrul sistemelor lor juridice naționale, măsurile necesare pentru a permite confiscarea:

a) produsului infracțiunii provenit din infracțiune sau a bunurilor a căror valoare corespunde celei a produsului;

b) bunurilor, materialelor și a altor instrumente folosite sau destinate a fi folosite pentru săvârșirea infracțiunii. Statele sunt chemate să adopte măsurile necesare pentru a permite identificarea, localizarea, blocarea sau sechestrarea produsului infracțiunii, fie a bunurilor folosite la comiterea infracțiunii; să coopereze în scopul confiscării produselor și bunurilor prin transmiterea cererii autorităților competente în vederea pronunțării unei decizii de confiscare și, în cazul în care aceasta intervine, să fie executată.

În scopul cooperării în combaterea criminalității transnaționale, statele pot încheia tratate sau acorduri bilaterale, pot lua măsurile necesare pentru a permite să se recurgă în mod corespunzător la livrările supravegheate și, cand consideră potrivit, la alte tehnici de anchete speciale, precum supravegherea electronică sau alte forme de supraveghere și operațiunile de infiltrare, de către autoritățile sale competente pe teritoriul său în vederea combaterii eficiente a criminalității organizate. Statele sunt încurajate să încheie, dacă este necesar, acorduri sau aranjamente bilaterale sau multi laterale corespunzătoare pentru recurgerea la tehnici de anchete speciale în cadrul cooperării internaționale.

Aceste acorduri sau aranjamente sunt încheiate și aplicate cu respectarea deplină a principiului egalității suverane a statelor și sunt puse în aplicare cu respectarea strictă a dispozițiilor pe care le conțin deciziile de a se recurge la tehnici de anchete speciale la nivel internațional, fiind luate de la caz la caz, și pot, dacă este necesar, să țină seama de înțelegeri și aranjamente financiare în ceea ce privește exercitarea competenței lor.

Livrările supravegheate la care s-a hotărat să se recurgă la nivel internațional pot include, cu consimțămantul statelor respective, metode de interceptare a mărfurilor și de autorizare a urmăririi lor. Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane stabilește că fiecare parte va adopta acele măsuri legislative sau alte măsuri necesare pentru stabilirea jurisdicției sale asupra infracțiunilor stabilite în conformitate cu această Convenție.

Cand infracțiunea este comisă pe teritoriul său, sau la bordul unei nave, sau de către unul dintre cetățenii săi, sau de către un apatrid care are reședința pe teritoriul său, dacă infracțiunea este pedepsită conform dreptului penal aplicabil acolo unde a fost comisă sau dacă infracțiunea este comisă în afara jurisdicției teritoriale a oricărui stat sau împotriva unuia dintre cetățeni săi.

Intervenția rapidă în cazul cand sunt indice temeinice că a fost comisă o infrac- țiune de trafic de fiinte umane, este necesară în scopul de a salva victimele, fie de a preveni victimizarea altor persoane, ori de a obține probe care pot fi distruse în cazul tergiversării intervenției.

Utilizarea datelor operative de investigații la etapele incipiente ale procesului permit determinarea strategiei de efectuare a urmăririi penale și ajustarea metodelor de investigație la circumstanțele reale ale faptei.

În situațiile care sunt impuse de circumstanțele cauzei necesită a fi efectuate percheziții sau alte acțiuni procesuale fără autorizația judecătorului de instrucție, în condițiile legii, cu indicarea motivelor în ordonanțele acțiunilor procesuale respective.

În aceleași condiții se efectuează și reținerea persoanelor bănuite, indiferent de rolul acestora în infracțiune. De regulă, persoanele implicate în calitate de organizatori ai traficului de ființe umane întreprind măsuri de a distruge probele, inclusiv de a ascunde rolul lor în infracțiune la etapele incipiente.

În asemenea categorii de infracțiuni există pericolul de a identifica agentul sub acoperire în momentul primelor intervenții, fie de a supune victima riscului avansat. Din aceste motive, se solicită elaborarea unui plan operativ de efectuare a reținerii, care poate fi modificat în funcție de circumstanțele reale. Termenele în care se efectuează reținerile trebuie să permită obținerea probelor suplimentare.

Există diferite modalități de investigare a cazurilor de trafic de ființe umane în func- ție de condițiile stabilite. În unele infracțiuni, investigația se efectuează fără atragerea victimelor în activitatea procesuală, în situația cand acestea nu pot să depună declarații împotriva traficanților prin intermediul datelor operative obținute din cadrul activității agenților sub acoperire, al înregistrărilor, al altor măsuri operative autorizate sau acțiuni procesuale. Totuși, în asemenea situații este necesar de a întreprinde toate măsurile pentru a obține acordul victimei.

Din aceste considerente, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că obligația unui stat contractant de a asigura garanția dreptului la viață (art.2 al Convenției) depășește însăși îndatorirea primordială de a-i asigura eficiența, printre altele, prin adoptarea unei legislații penale concrete, care să prevină atingerile aduse persoanei, conținand și un mecanism de aplicare a ei, conceput spre a urmări și pedepsi eventualele atingeri.

În anumite circumstanțe, bine definite, art.2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului „poate impune autorităților naționale obligația pozitivă de a lua în mod preventiv măsuri pentru protecția persoanei, dacă sunt temeiuri de a constata că viața acesteia este în pericol”.

De asemenea, în cadrul racolării pot fi utilizate sursele de reclamă privind angajarea persoanelor. O deosebită importanță au investigațiile comune ale organelor diferitelor țări. De regulă, traficanții se simt într-o mai mare siguranță în țările de origine decît în cele de destiație.

Acțiunile comune și coordonarea comună a organelor respective eficientizează identificarea traficanților. De regulă, în țara de destinație pot fi administrate probe concludente și suficiente. Aceasta, însă, nu înseamnă că urmărirea se va efectua neapărat în aceeași jurisdicție.

Organele de urmărire pot efectua acțiuni comune de pornire a urmăririi și acțiunilor procesuale în una din țări. Pană la efectuarea acțiunilor comune este necesară respectarea unor reguli.

În primul rand, organul care efectuează urmărirea propriu-zisă trebuie să identifice organul fără a pune în pericol operațiunea sau victimele traficului; organul cu care se colaborează trebuie să dispună de potențialul necesar pentru efectuarea investigațiilor.

În al doilea rand, este necesar a se constata dacă există în țările respective acte normative sau acorduri de colaborare în materie de asistență juridică internațională.

În al treilea rand, organele trebuie să accepte o strategie unică de colaborare, elaborări tactice și operațiuni comune, luand în considerație faptul că în țările cooperante sunt diferite și regulile de efectuare a unor operațiuni comune, cum ar fi :

− identitatea și activitățile persoanelor bănuite de implicare în aceste infracțiuni, locul unde se află ele sau locul unde se află alte persoane în cauză;

− circulația produsului infracțiunii sau a bunurilor provenind din săvarșirea de infracțiuni;

− circulația bunurilor, a materialelor sau a altor instrumente folosite ori destinate a fi folosite la săvarșirea acestor infracțiuni;

− transmiterea, cand este cazul, a pieselor și cantităților de substanțe necesare în scopurile analizei sau anchetei;

− facilitarea unei coordonări eficiente între autoritățile, organismele și serviciile competente și favorizarea schimbului de personal și de experți, inclusiv, sub rezerva existenței de acorduri sau de aranjamente bilaterale, utilizarea agenților;

− schimbul de informații privind mijloacele și procedeele specifice folosite de grupurile infracționale organizate, inclusiv, dacă este cazul, în legătură cu mijloacele de transport, precum și asupra folosirii de identități false, de documente modificate sau falsificate sau a altor mijloace de ascundere a activităților lor;

− schimbul de informații și coordonarea măsurilor administrative și a altora luate, după cum se decide, pentru a descoperi cat mai repede infracțiunile.

„La investigarea traficului de ființe umane sunt aplicate mijloace probatorii, care în multe situații constituie o ingerință în viața privată. În asemenea situații, este necesară respectarea rigorilor determinate de art.5 și 8 ale Convenției Europene a Drepturilor Omului privind libertatea și siguranța persoanei și inviolabilitatea vieții private.”

Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane stabilește în art.11 că „fiecare Parte va proteja viața privată și identitatea victimelor.

Datele cu caracter personal vor fi înregistrate și utilizate în condițiile prevederilor Convenției pentru protecția persoanelor cu privire la procesarea automatizată a datelor cu caracter personal.

În special, fiecare parte va adopta măsuri pentru a se asigura că identitatea sau elementele care permit identificarea unui copil victimă a traficului să nu fie făcute publice prin mass-media sau prin alte mijloace, în afară de circumstanțele excepționale care să permită găsirea membrilor familiei copilului sau să asigure bună-starea și protecția acestuia.

Cu respectarea art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa cum este interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, „fiecare Parte va avea în vedere adoptarea de măsuri pentru a încuraja mass-media să apere viața privată și identitatea victimelor”.

Traficul de ființe umane este o infracțiune specifică care solicită tehnici și metode speciale de investigație. Aceasta se datorează și faptului că în cadrul investigației unor asemenea categorii de infracțiuni se întreprind ingerințe în viața privată a persoanei.

În majoritatea sistemelor de drept tehnicile speciale de investigație trebuie să fie aprobate de instanța de judecată, deoarece multe dintre aceste tehnici pot constitui imixtiuni grave în drepturile fundamentale ale bănuiților. Judecătorii trebuie să țină cont de protocoalele internaționale de administrare a probelor.

„Procurorii trebuie să conlucreze cu poliția pentru a asigura colectarea probelor, astfel încat ele să poată fi utilizate în instanță. În acest aspect, misiunea procurorului este atat de a conduce eficient urmărirea penală, cat și de a asigura respectarea drepturilor persoanelor implicate în infracțiune”.

II. Coaliția regională împotriva traficului de ființe umane

Definiție: parteneriat strategic al unor organizații independente care au o misiune comună.

Data înființării: iunie 2003

Misiunea: de a lupta pe teritoriul României, împotriva traficului de ființe umane, a exploatării sexuale sau prin muncă, de a ajuta la protejarea și reinserția socială a victimelor traficului de ființe umane și de a promova respectarea drepturilor omului.

Membrii:

Asociația Alternative Sociale – Iași (coordonatorul Coaliției)

Organizația Salvați Copiii – filialele Suceava, Neamț, Vaslui, galați

Asociația Activ – Botoșani

Asociația Avicenna – Bacău

Crucea Roșie – filiala Vrancea

Coaliția regională împotriva traficului de ființe umane este deschisă către alte organizații care aderă la misiunea Coaliției.

Obiective generale:

Prevenirea fenomenului traficului de ființe umane prin acțiuni de conștientizare publică si educație;

Promovarea de inițiative privind reforma sistemului legal ce se referă la problematica traficului de ființe umane;

Inființarea, extinderea și diversificarea serviciilor de protejare și reinserție socială a victimelor traficului de ființe umane;

Apărarea drepturilor omului;

Promovarea intereselor comune ale organizațiilor membre ale Coaliției;

Intărirea capacității instituționale a Coaliției;

Implicarea comunităților locale în promovarea și participarea la activitățile desfășurate de «Coaliția regională împotriva traficului de ființe umane».

Principii de funcționare:

Participare

Parteneriat

Asigurarea relației de egalitate și respectarea autonomiei și diversității

Profesionalism

Responsabilitate față de grupul țintă și membrii comunității

Inovație și creativitate

Nonpartizanat politic, religios, etnic si sexual

Respectarea diversității și a valorilor tradiționale

Transparență

Voluntariat

Optimism

Solidaritate

Supervizare

Proiecte derulate:

1 mai – 30 noiembrie 2003 Coaliția împotriva traficului de femei și Campania regională de conștientizare publică, proiect finanțat de uSAId prin World Learning

15 ianuarie 2004 – 30 mai 2005 Campania regională de prevenire a traficului de ființe umane, proiect finanțat de Ambasada Britanică la București

1 octombrie 2005 – 30 septembrie 2006 Rețeaua regională de prevenire și combatere a traficului de ființe umane, proiect finanțat de Uniunea Europeana prin programul Phare 2003 – Consolidarea Societății Civile

2.1 Proiectul rețeaua regional de prevenire și combatere a traficului de ființe umane

Asociația Alternative Sociale din Iași, în colaborare cu ONg-urile membre ale Coaliției împotriva Traficului de Ființe umane, a derulat în perioada 1 octombrie 2005 – 30 septembrie 2006 proiectul « Rețeaua regională de prevenire și combatere a traficului de ființe umane », finanțat de Uniunea Europeană prin programul Phare 2003 – Consolidarea Societății Civile în România.

Proiectul a fost implementat în cele 8 județe ale moldovei (Suceava, Botoșani, Iași, Vaslui, Bacău, Neamț, galați, Vrancea) cu sprijinul membrilor Coaliției regionale împotriva traficului de ființe umane.

Scopul acestui proiect l-a constituit colaborarea eficientă între organizațiile neguvernamentale și instituțiile guvernamentale cu atribuții în domeniul traficului de ființe umane specificate de “Legea nr. 678/2001 în vederea îmbunătățirii activității de prevenire și combatere a traficului de persoane”.

Principalii beneficiari ai proiectului au fost:

Organizațiile neguvernamentale, membre ale Coaliției împotriva traficului de ființe umane

Instituțiile guvernamentale reprezentate la nivel local, precizate în Legea 678/2001privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, din cele 8 județe ale moldovei:

AJOFm – Agenția Județeană de Ocupare a Forței de muncă

ASP – Autoritatea de Sănătate Publică

ATOP – Autoritatea Teritorială de Ordine Publică

BCCO – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate

CJAP – Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică

dgASPC – direcția generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

dIICOT – direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

IJPF – Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră

IPJ – Inspectoratul de Poliție Județean – Compartimentul de Prevenire și Analiză a Infracționalității și Poliția de Proximitate

ISJ – Inspectoratul Școlar Județean

ITm – Inspectoratul Teritorial de muncă

SPCEEPS – Serviciul Public pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple

Autoritățile publice locale (Consilii Județene, primării din mediul urban și rural)

Partener: Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Iași

Bugetul proiectului: 44 430.68 Euro

2.2 Profilul recrutorului

Nimeni nu se oferă să fie victimă a exploatării, fie că este vorba de exploatare în scopuri sexuale, muncă sau pentru activități ilegale. Cu toate acestea, în funcție de modul în care percepem situația în care ne aflăm, tindem să acordăm încredere persoanelor care oferă soluții problemelor noastre.

Caracteristicile prezentate mai jos schițează portretul recrutorului/traficantului de persoane.

Vârsta cuprinsă între 20 și 45 de ani.

Majoritatea recrutorilor/traficanților au vârstele menționate, deși există cazuri de traficanți cu vârste mai mici sau mai mari.

Potrivit stadiilor de dezvoltare propuse de psihologul american Erik H. Erikson, acest grup de vârstă se caracterizează prin dezvoltarea capacității de a întreține relații intime ca urmare a formării identității personale în stadiul anterior (12-18 ani).

Această etapă de vârstă se caracterizează din punct de vedere psiho-social prin orientarea vocațională și structurarea carierei. în cazul recrutorilor, experiențele de viață, valorile socio-culturale accesibile au determinat orientarea spre activități cu caracter ilicit ca rezultat al lipsei unor modele alternative și a suportului necesar unei bune dezvoltări a identității personale.

Aspect fizic îngrijit.

Statisticile arată că traficul de persoane reprezintă una din cele mai „profitabile” infracțiuni după treaficul de arme și droguri.

Pe de altă parte, poveștile de succes presupun reflectarea „realizărilor” prin vestimentație și accesorii nu neapărat conservatoare, ci mai degrabă conforme cu valorile socio-culturale ce promovează gusturi pentru produsele „de marcă”. Toate acestea devin vizibile sub forma unui aspect fizic îngrijit ce promovează, alături de ceilalți factori, imaginea succesului promis.

Nivel de educație mediu.

Recrutarea și traficarea persoanelor presupun abilități de comunicare și de persuasiune achiziționate într-o formă de educație formală peste nivelul minim. Majoritatea recrutorilor/traficanților sunt absolvenți de licee sau școli profesionale, deși acest criteriu nu este unul general valabil; în multe cazuri experiența de viață și, implicit, experiența în cadrul rețelelor de crimă organizată au contribuit substanțial la „educarea” abilităților necesare.

Istoric de abuz în familie.

Cercetările psihologice confirmă teoria conform căreia abuzatorul a fost, la rândul său, victimă. dintre caracteriasticile abuzatorului se pot enumera: martor la manifestările violente dintre părinți, victimă a abuzurilor fizice și/sau emoționale în familie în perioada copilăriei, stima de sine scăzută, minimalizarea propriilor responsabilități, nevoia de a se impune și de a controla persoanele cu care intră în contact.

Inteligență emoțională.

In contextul fenomenului traficului de persoane, inteligența emoțională reprezintă o caracteristică întâlnită în special în cazul recrutorilor care folosesc tehnici de manipulare mai subtile, sugerând abilitatea unei persoane de a empatiza cu ceilalți pentru a veni în întâmpinarea nevoilor celor din urmă, prin aceasta asigurându-și atingerea scopului final: recrutarea.

Face parte dintr-o rețea de traficanți.

Definiția traficului de persoane conform Protocolului de la Palermo (2000) face referiri la un proces complex care necesită construirea unor relații care să faciliteze parcurgerea tuturor etapelor, de la recrutare, transportare, vânzare, adăpostire până la exploatarea propriu-zisă.

Cu toate acestea, în special în țara de destinație, recrutorul poate acționa de unul singur, folosindu-se de relații ce nu țin neapărat de o structură organizată.

Manifestă comportament violent.

Acest tip de comportament este întâlnit în special în cazul traficanților care se folosesc de agresiunile verbale și fizice ca metodă de control, dar și ca metodă coercitivă (reală sau „anticipată”) în scopul obținerii obedienței privind interdicțiile impuse și comportamentele așteptate (ex. interdicția de a vorbi despre anumite subiecte cu clienții sau acceptarea tuturor clienților).

Este foarte bine organizat.

Deși în faza de recrutare poate da impresia că acceptă dreptul persoanei de a se răzgândi, adaptându-se la situație, în realitate traficantul urmează un plan prestabilit, cu date și rute exacte, evenimentele neprevăzute fiind de cele mai multe ori anticipate sau combătute prin folosirea unor tehnici de manipulare (ex. dacă persoana dorește să amâne data plecării i se spune „acum ori niciodată”).

2.3 Profilul victimei traficului de persoane

Cercetările efectuate de OLM București asupra vulnerabiltății față de trafic a populației tinere din România au identificat o serie de factori care pot spori riscul de de a deveni victimă a traficului de persoane. Aceștia sunt:

Comunitatea: localizarea geografică într-o regiune săracă; rezidență într-o aglomerare urbană.

Grupuri de apartenență: locuire într-un mediu instituțional; abuz și disfuncționalitate familială; lipsă de comunicare în familie; dezintegrare socială.

Achiziții și aspirații profesionale: nivel scăzut de educație; dorință de realizare personală și independență financiară.

Mobilitate și percepția succesului: expunerea la povești de migrație de succes; proiectarea succesului în străinătate; intenția de plecare în străinătate.

Pe baza analizei acestor factori pot fi identificate o serie de caracteristici ale posibilelor victime (tinere cu vârsta între 14-25 de ani):

Locul de proveniență: orașe mari (în care lipsește sentimentul comunității)

Sentiment scăzut de apartenență socială;

Experiența unor abuzuri repetate;

Nivelul de educație nu depășește, de regulă, studiile liceale;

Grupul de prieteni în care trăiește valorizează în special banii;

Legături slabe cu biserica;

Dorință intensă de independență, în special financiară;

Situație economică precară, lipsa de perspective;

Receptează pozitiv experiențele unor cunoscuți care au lucrat (lucrează) în străinătate;

Este gata să-și asume riscurile pe care le implică o eventuală decizie de plecare în străinătate.

Nu toate persoanele vulnerabile devin victime ale traficului de persoane!

Există însă anumite momente dificile, aparent fără ieșire pentru aceste persoane, iar „oferta” de muncă în străinătate pare a fi „soluția salvatoare”. Recrutorii aleg cu grijă aceste momente pentru recrutarea viitoarelor victime.

2.4 Mituri privind traficul de ființe umane

2.4.1 Măsurile legislative actuale sunt suficiente pentru a combate traficul de persoane?

În realitate legislația privind prevenirea și combaterea traficului de persoane necesită îmbunătățiri, pe lângă faptul de a fi insuficientă în combaterea fenomenului.

Aplicarea legislației implică existența și eficiența tuturor structurilor și programelor prevăzute (grupul interministerial de lucru, aplicabilitatea facilităților prevăzute de lege pentru victimele traficului de persoane, Centrul de asistență etc.) lucru ce se realizează într-un ritm lent, justificat cel mai adesea prin lipsa fondurilor necesare.

Pe lângă acest lucru, în domeniul prevenirii și combaterii apare ca necesară elaborarea unei strategii locale care presupune cooperarea autorităților publice cu organizațiile neguvernamentale, precum și cu grupurile interministeriale și implicarea exponenților mass-media în sensibilizarea opiniei publice asupra fenomenului traficului de persoane și consecințelor acestuia.

Definiția traficului de persoane este unanim acceptată în lume.

Definiția traficului de persoane continuă să fie subiect de dezbatere, existând dezacorduri atât la nivel global, cât și regional sau chiar național, acest lucru fiind elocvent în ceea ce privește disputele ideologice ce marchează discursul asupra acestui fenomen.

Absența consensului asupra definiției acestuia are implicații profunde asupra planificărilor strategice și posibilităților de dezvoltare a unor programe eficiente din moment ce unele definiții oferă practici concrete ce se pot contrazice între ele.

Cu toate acestea, trebuie recunoscut faptul că există o serie de elemente ale traficului asupra cărora există un acord general: violența, înșelăciunea, utilizarea forței, lipsirea de dreptul de mișcare, abuzul autorității, impunerea unor datorii, munca forțată și ale forme de exploatare.

Prostituția este o alegere voluntară.

Prostituția voluntară presupune decizia unei persoane de a se angaja în această activitate în cunoștință de cauză, prin oferirea consimțământului. Acest consimțământ implică un set de relații existente ce se pot continua sau întrerupe în funcție de regulile implicite sau explicite pe care și le fixează persoana respectivă. Cu toate acestea, consimțământul nu presupune în mod necesar acordul, referindu-se la simpla complezență în absența forței fizice.

Prostituția în absența forței fizice ar reprezenta așadar situația din care o persoană poate ieși oricând, fără a fi împiedicată prin măsuri coercitive. Referindu-ne la cauzele acestui fenomen, putem spune că suntem cu toții responsabili pentru propria sărăcie și lipsa de oportunități, însă cel mai adesea acest argument maschează și justifică lipsa unor alternative viabile. în afara cauzelor externe, pot fi invocați factori psihologici cum ar fi dependența de droguri sau abuz sexual, tulburări de atașament etc.

Toate acestea reprezintă factori de vulnerabilitate pentru o altă formă de prostituție: cea forțată – în care nu există nici consimțământ, nici complezență, ci utilizarea forței, amenințarea, obligarea prin impunerea unei datorii etc., încadrându-se în fenomenul traficului de ființe umane.

Toate victimele sunt răpite.

Chiar dacă unele dintre victimele traficului sunt luate cu forța, cele mai multe sunt păcălite și/sau convinse să însoțească pe cineva de bunăvoie. Adesea recrutorul va face o serie de promisiuni false despre țara spre care urmează să plece victima și despre locul, felul și remunerația muncii acolo.

Migranții care călătoresc în străinătate respectând condițiile legii nu pot deveni victime ale traficului.

Chiar dacă există cazuri în care victimele sunt aduse într-o anumită țară în mod ilegal, sunt și numeroase cazuri în care victimele au călătorit în deplină legalitate, unele având chiar și viza de muncă în țara respectivă.

Cele mai multe victime sunt traficate în scopul exploatării sexuale.

Chiar dacă există dovezi bine documentate despre cazurile de exploatare în industria sexului, oamenii pot fi traficați în mult mai multe scopuri, inclusiv pentru muncă forțată în agricultură, industrie, pescuit, construcții, mine, ateliere, servicii, sclavie ca personal domestic, cerșetorie, mica criminalitate, serviciu militar forțat în conflicte armate sau transplant de organe. Astfel devine evident că și bărbații pot fi victime ale traficului.

Toate victimele traficului sunt femei și copii.

Intr-adevăr, femeile și copiii sunt categoriile cele mai expuse și mai vulnerabile.

Există însă cazuri în care victimele sunt bărbați. Pe viitor va fi nevoie de o mai bună cercetare și înțelegere a mecanismelor ce alcătuiesc traficul în scopul exploatării prin muncă.

Traficul este o problemă caracteristică doar Europei de Est și Asiei de Sud-Est.

În mod regretabil, traficul este un fenomen prezent în toată lumea. mai mult, criminalitatea transfrontalieră se manifestă în toate regiunile lumii. desigur, atunci când ne referim la trafic ca la un fenomen global, trebuie să avem în vedere caracteristicile sale specifice în funcție de regiune, dezvoltare economică, context socio-cultural, nivel de informare și educație etc.

Doar cei fără educație sau cei foarte săraci pot cădea pradă traficului de persoane.

Chiar dacă unele victime sunt mai vulnerabile pentru că trăiesc în sărăcie, toate categoriile de oameni pot deveni victime ale traficului. de exemplu, există zone ale lumii unde femeile cu educație academică sunt expuse riscului de a fi traficate tocmai pentru că se găsesc prea puține slujbe corespunzătoare gradului lor de pregătire, fiind nevoite să caute aceste oportunități în altă parte.

Recrutarea victimelor se face doar prin anunțuri în ziare.

În cele mai multe cazuri recrutarea are loc față în față, fără intermedierea prealabilă a anunțului la mica publicitate, „poveștile de succes” având un rol determinant în acest proces.

Traficantul este bărbat și are o înfățișare „fioroasă”, de om aflat în afara legii, de reprezentant al lumii interlope.

Recrutorul, prima verigă a rețelei criminale care ia legătura cu victima, poate fi atât bărbat cât și femeie. Există cazuri în care un cuplu, „soț și soție”, acționează împreună pentru a prezenta mai multă credibilitate.

Traficantul nu poate fi recunoscut după anumite caracteristici fizice, precum sex, aspect corporal, ținută, posesia unei mașini sau a unui telefon mobil.

Traficantul manifestă un comportament prietenos și aparent dezinteresat, în primă instanță, putând fi identificat doar ulterior, când devine violent și agresiv atunci când plasează victima în situația de exploatare.

Doar copiii care au fost abandonați sunt supuși riscului de a fi traficați.

Copiii abandonați de părinți reprezintă una din categoriile de persoane vulnerabile la traficul de persoane. mulți dintre copiii abandonați nu au cărți de identitate, alții nu figurează în nici un document oficial, traseul acestora nemafiind monitorizat după ce părăsesc instituțiile de plasament.

În aceste condiții este foarte ușor ca ei să dispară, să fie vânduți și revânduți. dar nu numai copiii abandonați riscă acest lucru. din cauza sărăciei, șomajului și lipsei de perspective, tinerii reprezintă, în totalitate, un grup expus riscului la trafic.

2.4.2 Prevenirea traficului de persoane

Nu crede tot ce ți se promite!

Acceptarea unei oferte de muncă de la o persoană (fizică sau juridică) este un lucru extrem de riscant, chiar dacă aceasta pare bine intenționată, putând fi cunoștință, prieten sau chiar rudă!

Nu semna documente dacă nu înțelegi conținutul acestora!

In cazul în care închei un contract cu o firmă și acel contract este redactat într-o limbă străină, tradu mai întâi contractul astfel încât să-l poți citi cu atenție. Cere și sfatul unui notar/jurist atunci când anumite prevederi ale contractului nu sunt clare.

Lasă rudelor tale copii după toate actele cu care pleci!

Comunică rudelor sau prietenilor tăi cât mai multe date despre locul unde vei locui și lucra: nume ale persoanelor, adrese, numere de telefon etc.

Informează-te!

Verifică dacă firma care îți oferă de lucru este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului/Camera de Comerț și/sau la Inspectoratul Teritorial de muncă în raza căruia își desfășoară activitatea și dacă are ca obiect de activitate plasarea forței de muncă!

Caută și citește legislația țării unde vrei să pleci! Află și păstrează numărul de telefon și adresa Ambasadei/Consulatului României din acea țară pentru a le folosi dacă vei avea nevoie!

Informează-te la ambasadele din România cu privire la condițiile de muncă din țara respectivă (tip de viză, procedeul de obținere a vizei etc.)!

Nu da pașaportul tău decât instituțiilor abilitate prin lege!

Buletinul sau cartea de identitate este recunoscut doar pe teritoriul țării și la ambasadele acesteia din străinătate. Pașaportul este singurul act prin care îți poți dovedi identitatea în afara granițelor României. Singurele persoane care au dreptul să îți ia pașaportul sunt reprezentanți ai organelor de poliție, autorităților judiciare, misiunilor diplomatice, oficiilor consulare ale României din străinătate și ai birourilor de pașapoarte.

Nu folosi acte false și nu munci „la negru”!

Să lucrezi „la negru” înseamnă să renunți la drepturile tale (concediu, asigurări de sănătate, pensie etc.).

Acceptă cu prudență și rezervă „poveștile de succes”!

Există cu siguranță și persoane care au reușit în această încercare de a lucra în străinătate, însă nu există rețete de succes și, mai ales, nu există garanții că experiența ta va fi similară. în plus, nu toate detaliile acestor povești reflectă adevărul, multe dintre acestea fiind „înfrumusețate” din diverse motive.

III. Cadrul legislativ în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane

3.1 Legislație națională

Constituția României;

Codul Penal;

Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane (publicată în monitorul Oficial nr. 783/11.12.2001);

Hotărârea nr.1216/27.11.2001 privind aprobarea Planului Național de acțiune pentru combaterea traficului de ființe umane (publicată în monitorul Oficial, Partea I, nr. 806/17.12.2001);

Ordonanța de urgență nr. 143/24.10.2002 pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal și unele legi speciale, în vederea ocrotirii minorilor împotriva abuzurilor sexuale;

Legea nr. 39/21.01.2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate (publicată în monitorul Oficial nr. 50/29.01.2003);

Hotărârea nr. 299/13.03.2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane;

Legea nr. 211/27.05.2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor (publicată în monitorul Oficial, Partea I, nr. 505/4.06.2004);

Ordonanța de urgență a guvernului nr. 79/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane;

Legea nr. 287/11.10.2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a guvernului nr. 79/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane;

Hotărâre nr. 1584/8.12.2005 pentru organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Prevenire a Traficului de Persoane și monitorizare a Asistenței Acordate Victimelor Traficului de Persoane (publicată în monitorul Oficial nr. 5/4.01.2006);`

Ordonanța de urgență a guvernului nr.1083/2006 pentru modificarea

si completarea Hotărârii guvernului nr.1584/2005 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Prevenire a Traficului de Persoane și monitorizare a Asistenței Acordate Victimelor Traficului de Persoane.

3.2 Legislație internațională

Declarația universală a drepturilor Omului;

Convenția Europeană a drepturilor Omului, 1953;

Declarația drepturilor Copilului, adoptată de Adunarea generală a ONu la 20.11.1959;

Declarația pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, adoptată de Adunarea generală ONu la 23.02.1994;

Declarația de la Beijing – Platforma de Acțiune, 1995; Convenția ONU Privind Eliminarea Tuturor Formelor de discriminare împotriva Femeilor (CEdAW)/1979 la care România este parte începând cu 1980;

Convenția privind drepturile Copilului, adoptată de Adunarea generala ONu la 20.111989, intrată în vigoare în 1990 (este ratificată de România prin Legea nr. 18/1990);

Carta Socială Europeană revizuită, adoptată, la Strasbourg la 3 mai 1996 (este ratificată de România prin Legea nr. 74/1999);

Convenția Națiunilor unite împotriva criminalității transfrontaliere organizate, de la Palermo, 2000;

Protocolul de la Palermo (2000) privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor unite împotriva criminalității transfrontaliere organizate (publicat în monitorul Oficial nr. 813/8.10.2002);

Declarația de la Bruxelles, septambrie 2002.

3.3 Agenția națională împotriva traficului de personae

Relații de subordonare: ministerul Administrației și Internelor (MAI).

Relații de subordonare: 15 compartimente regionale, în județele în care funcționează Curți de Apel

Legislația în baza căreia funcționează:

Hotărâre nr. 1584/8.12.2005 pentru organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Prevenire a Traficului de Persoane și monitorizare a Asistenței Acordate Victimelor Traficului de Persoane (publicată în monitorul Oficial nr. 5/4.01.2006);

Ordonanța de urgență a guvernului nr.1083/2006 pentru modificarea și completarea Hotărârii guvernului nr.1584/2005 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Prevenire a Traficului de Persoane și monitorizare a Asistenței Acordate Victimelor Traficului de Persoane.

Scurtă descriere a rolului: „Agenția coordonează, evaluează și monitorizează la nivel național aplicarea politicilor în domeniul traficului de persoane de către instituțiile publice, precum și a celor din domeniul protecției și asistenței acordate victimelor acestuia.”(art.1, alin.2, Ordonanță de urgență a guvernului nr.1083/2006 pentru modificarea și completarea Hotărârii guvernului nr.1584/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Prevenire a Traficului de Persoane și monitorizare a Asistenței Acordate Victimelor Traficului de Persoane).

Atribuțiile în domeniul prevenirii, combaterii și asistenței victimelor traficului de persoane:

Conform art.1, alin.3 al Ordonanței de urgență a guvernului nr.1083/2206 pentru modificarea și completarea Hotărârii guvernului nr.1584/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Prevenire a Traficului de Persoane și monitorizare a Asistenței Acordate Victimelor Traficului de Persoane:

“elaborează, pe baza propunerilor instituțiilor cu atribuții în domeniu, proiectul Strategiei naționale împotriva traficului de persoane, care se supune spre aprobare guvernului;

monitorizează și evaluează activitățile desfășurate de instituțiile publice cu atribuții în domeniul traficului de persoane, urmărind îndeplinirea obiectivelor prevăzute în planurile de acțiune întocmite în baza Strategiei naționale;

asigură coordonarea activităților de colaborare desfășurate de instituțiile publice cu organizațiile neguvernamentale pentru realizarea obiectivelor din Strategia națională;

elaborează proiectele standardelor naționale în domeniu împreună cu instituțiile publice și organizațiile neguvernamentale implicate, pe care le supune aprobării guvernului, în condițiile legii;

stabilește indicatorii și criteriile de apreciere a fenomenului traficului de persoane;

colectează, stochează, procesează și analizează date și informații cu caracter statistic în domeniul său de competență; pe baza acestora efectuează studii și cercetări privind diagnoza și evoluția fenomenului traficului de persoane;

facilitează schimbul de date și informații cu caracter statistic între instituțiile cu competențe în domeniu, din țară și străinătate;

formulează propuneri pentru modificarea și completarea legislației în domeniul său de activitate;

elaborează răspunsurile la chestionare, precum și rapoartele de țară în domeniul traficului de persoane;

dezvoltă programe proprii pentru realizarea activităților de prevenire a traficului de persoane și de acordare a asistenței victimelor traficului de persoane și sprijină, la cerere, programe în derulare; desfășoară activități de cooperare internațională în domeniul de competență, monitorizează și evaluează activitățile de cooperare internațională desfășurate de instituțiile publice în domeniul de competență;

asigură reprezentarea în grupuri specializate sau structuri ale uniunii Europene, precum și în organizații internaționale în domeniu de competență; Agenția exercită și alte atribuții potrivit legii”.

Colaborare cu alte instituții: Conform art.1, alin.2 al Ordonanței de urgență a guvernului nr.1083/2006: „Pentru realizarea atribuțiilor sale Agenția cooperează cu instituții publice și organizații neguvernamentale române și străine, precum și cu organizații internaționale.”

IV. Traficul de persoane- Pericol al criminalității organizate

Traficul de persoane, acest pericol al criminalității organizate, impune organismelor naționale și internaționale adoptarea de măsuri corespunzătoare pentru a apăra societatea de acțiunile criminale și de a contribui eficient la asigurarea climatului de siguranță civică și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor.

Noțiunea de trafic de persoane este definită în dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 678/2001, în care se prevede că „prin trafic de persoane se înțelege faptele prevăzute la art. 12 și 13”.

Raportat la conținutul acestor texte de lege, traficul de persoane (adulte sau minore) presupune uneia dintre modalitățile alternative prin care se realizează latura obiectivă a infracțiunilor incriminate în art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001, respective recrutarea,transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane, în scopul exploatării acesteia.

Recrutarea constă în racolarea potențialelor victime prin atragerea lor de către traficanți prin diferite procedee, cele mai frecvente fiind poveștile de succes ale altor persoane care au fost ajutate să plece în străinătate și care au revenit cu mari sume de bani după o perioadă relativ scurtă de timp. Metodele și tehnicile de recrutare utilizate sunt , în funcție de gradul de vulnerabilitate a victimei, datorită vârstei, nivelului ei de instruire, stării sale materiale, de cele mai multe ori precară, lipsei experienței de viață, naivității, toate acestea fiind speculate de traficanți.

Principalele mijloace de recrutare constau în:

promisiunea unei slujbe onorabile și bine plătite în țări din Occident, făcută direct de către traficant, ori prin intermediul rudelor sau prietenilor victimei care se bucură de încredere din partea ei. Acesteia i se promite o carieră de model, servicii în baruri, cluburi, ori un post de bonă sau menajeră.

Cel mai recent, victimele au fost atrase cu promisiuni privind burse academice. Propunerea de angajare în altă țară poate veni și din partea unor cunoștințe recente ale victimei, abia întoarse din străinătate și care lucrează pentru traficanți, fiind ele însele anterior victime ale traficului.

De regulă, după ce victima a acceptat promisiunea traficantului de a-i găsi un loc de muncă peste hotare, se scurge un interval foarte scurt până la momentul plecării efective, pentru ca victima să nu aibă prea mult timp de gândire și să nu aibă posibilitatea de a vorbi cu alte persoane care ar putea să o determine să se răzgândească.

În toate cazurile, decizia de a pleca peste hotare, victima a fost influențată în mod exclusiv de traficanți, aceștia fiind cunoștințe sau prieteni apropiați care i-au sugerat să nu își informeze rudele despre plecare.

După racolarea victimei, traficantul se ocupă de obținerea documentelor necesare trecerii granițelor și de organizarea deplasării, însă din momentul recrutării inițiale și până la sosirea în tara de destinație femeile sunt vândute de două sau mai multe ori.

Anunțurile din ziare privind oferte de locuri de muncă în străinătate, deosebit de atractive sub aspectul salariului foarte mare ce poate fi obținut, în raport de condițiile minime privind pregătirea cerute viitorilor angajați. Traficanții racolează victimele pe care le transportă în țara de destinație, unde sunt vândute, deposedate de acte, situație în care ele devin vulnerabile și ușor de constrâns.

Anunțuri ale agențiilor matrimoniale. Victimele sunt atrase de perspectiva căsătoriei cu cetățeni occidentali pe care o privesc ca fiind unica posibilitate de a scăpa de sărăcie și de a-și ajuta familiile, însă după ce ajung în țara de destinație, traficanții le confiscă pașapoartele și apoi le obligă să se prostitueze.

Transportarea presupune deplasarea victimei dintr-un loc în altul în interiorul țării de proveniență ori din statul de origine direct în statul de destinație sau prin țările de tranzit.

Uneori, transportul este organizat de recrutor și se realizează de cele mai multe ori prin trecerea legală a frontierei statului de origine, prin intermediul unor agenții de transport internațional ori cu autoturisme închiriate.

În alte cazuri, atunci când victimele nu posedă documentele necesare sau acestea nu întrunesc condițiile legale (eventuale vize pentru țara de destinație ori termenul de valabilitate), traficanții utilizează o varietate de modalități: utilizează pașapoartele sustrase de la victimele anterioare, din care se alege cel al cărei fotografie seamănă cât mai mult, cu noua victimă ori procedează la falsificarea vizelor.

Unii traficanți, pentru a reduce cheltuielile și a evita riscurile suplimentare, nu traversează frontierele prin punctele vamale pentru a nu intra în contact cu autoritățile și trec granița ilegal, prin intermediul călăuzelor.

Uneori, mai ales în „țările de tranzit, traficanții apelează la unii cetățeni care se pregătesc să treacă granița cu autoturismul (și care au aceeași naționalitate ca și victimele) și cărora li se solicită să ia în mașina lor, contra unei sume de bani, persoana ori persoanele ce fac obiectul traficului”.

Transferarea ca modalitate prin care se realizează traficul constă în transmiterea victimei de la un traficant la altul, atunci când este vândută, pur și simplu, ca o marfă, inițial fără ca ea să știe, sau face obiectul unei alte tranzacții încheiate între traficanți (de ex. schimbul ori achitarea unei datorii).

Protocolul facultativ al Convenției cu privire la drepturile copilului, privind vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă, semnat de România la 25.09.2001 și ratificat prin Legea nr. 470/2001 definește înțelesul noțiunii vânzare de copii” astfel: „vânzarea de copii este considerat orice act sau tranzacție prin care un copil este transferat de orice persoană sau grup de persoane către o altă persoană ori către un alt grup contra cost sau contra oricăror alte avantaje materiale”.

Vânzarea are loc în țările de destinație, iar vârsta și aspectul fizic sunt elementele în raport de care se fixează prețul de vânzare (care poate pleca și de la 300 dolari SUA până la 4000 dolari SUA, ori chiar mai mult).

Victimele își dau seama că au fost vândute și că au devenit „proprietatea” unor patroni atunci când sunt deposedate de acte, duse în locuri izolate și permanent supravegheate unde sunt lipsite de orice mijloc de comunicare, nu li se permite să intre în contact cu alte persoane și sunt supuse unor tratamente dezumanizante pe fondul cărora devin foarte vulnerabile și ușor de exploatat: captivitate, amenințări cu moartea, maltratare, violuri comise de una sau mai multe persoane.

În aceste condiții, victima este supusă exploatării, devenind practic un obiect în mâinile traficanților care îi impun prestări de servicii ca restituire a unei așa-zise „datorii”.în cele mai multe cazuri, victima este revândută unui alt „patron”ce continua sa o exploateze, pretinzând că trebuie să-și recupereze banii din „munca” ei.

Cazarea constituie o altă modalitate normativă prin care se efectuează traficarea și se concretizează în instalarea unei persoane temporar într-o locuință ori înțr-un alt amplasament având această destinație (hotel, motel, cabană, camping). De regulă, cazarea este o activitate cu caracter organizat și presupune instituirea unui raport patrimonial între traficant și persoana care cazează, atunci când primul apelează la o terță persoană.

Pentru a fi reținută ca element material al infracțiunii de trafic de persoane (incriminate în art. 12 din Legea nr. 678/2001), acțiunea de cazare trebuie să fie înfăptuită întotdeauna în scopul exploatării persoanei cazate și printr-unul dintre mijloacele expres prevăzute în același text de lege (prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimță-mântului persoanei care are autoritate asupra altei persoane).

Găzduirea este o modalitate de realizare a elementului material al infracțiunii de trafic de minori și semnifică primirea unei persoane sub 18 ani într-o locuință și adăpostirea vremelnică a acesteia. În esență, ea presupune acceptul persoanei care posedă locuința de a oferi spațiu, hrană, în general condiții de locuit unei atte persoane în care are încredere, acest aspect reprezentând caracteristica găzduirii.

Ca activitate de traficare a victimei minore, găzduirea trebuie să fie efectuată în scopul exploatării acesteia. Primirea presupune preluarea victimei de un traficant, de la un altul, ca urmare a unei tranzacții intervenite între cei doi.

Pentru a constitui o modalitate alternativă prin care are loc traficarea, primirea trebuie să se realizeze în scopul exploatării persoanei, iar în cazul în care aceasta are peste 18 ani, este necesar ca făptuitorul să utilizeze diferite forme de constrângere, abuzul de autoritate sau de situația de vulnerabilitate în care se află victima, diverse metode prin care să înfrângă voința acesteia ori să obțină consimțământul persoanei care are autoritate asupra ei prin stimulente materiale.

4.1 Mijloacele utilizate pentru traficarea persoanelor

Mijloacele utilizate de traficanți pentru realizarea acțiunilor de traficare sunt enumerate în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, regăsindu-se și în conținutul modalităților agravate ale infracțiunii de trafic de minori, reglementate în art. 13 din Legea nr. 678/2001 și constau în: amenințare, violență, alte forme de constrângere, răpire, fraudă sau înșelăciune, abuz de autoritate, profitarea de imposibilitatea unei persoane de a se apara ori de a-și exprima voința, oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau alte foloase pentru obținerea consimțământului unei persoane.

De cele mai multe ori, „traficanții folosesc nu doar unul dintre aceste mijloace față de victime, amenințarea fiind însoțită de acte de violență, după ce, eventual victima a fost atrasă prin promisiuni false cu privire la o slujbă în străinătate, ori a fost răpită și supusă ulterior unor tratamente degradante”.

Acțiunile prin care se realizează traficarea se săvârșesc de cele mai multe ori prin constrângerea victimelor care, datorită tratamentului aplicat de către traficanți, acționează împotriva voinței lor, acceptând și supunându-se cererilor acestora.

A constrânge înseamnă a sili pe cineva, a forța, a obliga o persoana sa facă un anumit lucru pe care de bună voie nu l-ar face sau să aibă o anumită conduită ori un anume comportament.

Constrângerea poate fi fizică sau psihică (morală), iar mijloacele prin care se obține în fapt sunt amenințarea și violența.

Constrângerea fizică presupune întrebuințarea unor acte de violență sau a oricăror alte acte care presupun folosirea forței fizice a făptuitorului pentru înfrângerea rezistenței victimei.

Constrângerea morală presupune amenințarea victimei cu producerea unui rău îndreptat în mod nemijlocit asupra acesteia, asupra soțului sau unei rude apropiate, rău care poate fi îndepărtat numai prin acceptarea cererilor făptuitorului.

Amenințarea constituie unul dintre procedeele cele mai frecvent utilizate de traficanți, prin care victimelor li se insuflă temerea că vor fi expuse unui pericol grav, ele sau unele persoane de care sunt legate printr-un sentiment de afecțiune puternică, toate astea pentru a fi intimidate și determinate să cedeze presiunilor, astfel încât să se supună pretențiilor traficanților.

Adeseori victimele care au intrat în puterea traficanților sunt amenințate cu moartea, cu bătaia, fiind constrânse în acest mod să accepte abuzurile și umilirile din partea celor în stăpânirea cărora se află. În alte cazuri victimelor li se spune că li se cunoaște familia, iar în cazul în care nu se supun, rudele lor vor fi ucise, traficanții oferind chiar exemple concrete cu privire la mutilarea membrilor familiilor unor alte tinere care nu au vrut să coopereze. Alteori, victimelor li se prezintă fotografii ale celor apropiați lor și li se sugerează sa fie înțelegătoare pentru că altminteri aceștia vor avea de suferit.

Violența față de lucruri poate constitui o amenințare pentru victimă,respectiv, ruperea legăturilor telefonice, distrugerea soneriei, incendierea unor lucruri aparținând victimei, distrugerea cu violență a unor bunuri în fața victimei, toate având un efect intimidant asupra victimei și fiind de natură să o alarmeze și să exercite o puternică constrângere morală a acesteia.

Violența constituie un alt mijloc coercitiv prin care se săvârșesc acțiunile de traficare (recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane, acțiuni care trebuie să fie efectuate în scopul exploatării victimei), sub influența căruia persoana față de care este întrebuințat nu mai are posibilitatea de a acționa liber, conform propriei voințe.

Violența – ca modalitate de realizare elementului material al infracțiunii de trafic de persoane (minore și majore) – presupune folosirea forței fizice față de victimă ori a altor procedee brutale prin care aceasta este constrânsă să se supună voinței traficantului.

Violența exercitată de traficanți asupra victimei este „raționalizată”, controlată și dirijată, în mod conștient, asupra acesteia, pentru a atinge un anumit rezultat și anume, coerciția și controlul victimei respective.

Accepțiunea termenului de violentă avut în vedere de legiuitor la enunțarea mijloacelor de săvârșire a traficului este mai largă decât cea a actelor prin care se realizează latura obiectivă a infracțiunii de lovire și alte violențe.

Astfel, violența poate fi:

fizică, realizată prin oricare dintre acțiunile de a lovi (cu palmele, pumnii, picioarele ori obiecte contondente), a tortura, a strangula, a mușca, a înțepa, a trage de păr, a trânti, a arde, a împinge etc.;

psihologică, care se manifestă în principal prin izolare, dispreț, umilire, insulte ori prin atribuirea unei responsabilități victimei pentru un statut social sau intelectual defavorizat;

sexuală, care se concretizează în orice activitate sexuală forțată;

economică, constând în controlul asupra bunurilor victimei și în impunerea unei dependențe materiale a ei de traficant.

Uneori membrii rețelelor de trafic, utilizează la început, față de noțle persoane tinere pe care le cumpără pentru a le exploata, așa zisele „tehnici de prelucrare” (temeni folosiți de traficanți), constând în violarea lor sistematică și în maltratarea victimelor tocmai pentru ca acestea să nu mai opună nici o rezistență și să devină astfel mai ușor de exploatat.

Alte forme de constrângere utilizate de făptuitor pentru realizarea acțiunilor de traficare se pot materializa în lipsirea de libertate a victimei (atunci când aceasta este sechestrată, ținută în captivitate și obligat sa se supună pretențiilor traficantului).

Confiscarea documentelor victimei care astfel este lipsită de posibilitatea de a se deplasa în mod liber, servitutea pentru plata unei datorii întotdeauna exagerate și care reprezintă un mijloc pentru a ține victima în condiții de sclavie sau munca forțată, folosirea drogurilor de către traficanți pentru manipularea victimei.

Răpirea presupune luarea victimei de către traficanți de la locul unde se află, prin constrângere ori prin înșelare și ducerea ei, cu încălcarea voinței sale, în locul decis de aceștia, unde intră în stăpânirea lor.

În concret, femeile tinere cu insuficientă experiență de viață, naive și cu o educație precară, sunt atrase de către traficanți sub diverse pretexte în locuri izolate sau puțin circulate unde, prin diverse metode: administrarea de narcotice, uzul de forță, amenințare ori alte procedee de intimidare sunt constrânse să dea curs cererilor traficanților.

În unele situații, răpirea se realizează prin seducerea femeilor tinere de către traficanți cu false promisiuni de căsătorie în străinătate, unde odată ajunse, sunt exploatate chiar de către cei care le-au captat încrederea ori sunt vândute ca niște mărfuri.

Frauda ca mijloc de realizare a elementului material al infracțiunilor de trafic de persoane semnifică actul ori actele de rea credință săvârșite de făptuitor, de obicei pentru a obține un avantaj material prin încălcarea drepturilor altei persoane.

Conform definițiilor folosite în majoritatea jurisdicțiilor penale, frauda este un termen mai îngust sau mai specific și poate fi inclus în noțiunea de înșelăciune. Înșelăciunea reprezintă un procedeu frecvent folosit de traficanți pentru a convinge victimele să accepte propunerile lor și se materializează în activități de inducere a acestora în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, ca, de exemplu,amăgirea victimei prin false promisiuni privind locuri de muncă în străinătate foarte bine plătite și care nu necesită o pregătire specială.

De cele mai multe ori, traficantul dă asigurări victimei care provine, de obicei din zone ori localități defavorizate, are un nivel redus de pregătire, nu vorbește limbi străine și este discriminată acasă și, eventual, la locul de muncă – că-i va facilita obținerea unei slujbe în străinătate, se va ocupa de transportul ei, de cazare și de procurarea actelor necesare deplasării. în acest context, traficantul oferă totodată sprijin financiar victimei, convenind cu ea ca banii să-i fie restituiți dupăangajare.

Odată ajunsă în țara de destinație, victima este prinsă într-un lanț al datoriilor, fiind obligată să muncească în cu totul alte condiții decât cele promise de traficant, ori constrânsa sa practice prostituția, aceasta în cazul în care nu este transmisă altor persoane în vederea exploatării.

Prin abuzul de autoritatese înțelege folosirea, exercitarea în exces, ori cu încălcarea legii ori a normelor specifice, a puterii, a influenței de orice natură, instituțională sau nu, pe care o persoană o are asupra alteia (de ex. autoritatea părintelui asupra copilului sau a tutorelui față de minor, a preotului asupra enoriașului său, dar și instituțională rezultată din funcționarea unor organisme însărcinate cu ocrotirea unor anume categorii de persoane ș.a.).

Reținerea acestui element circumstanțial presupune preexistenta unei relații special privitoare la raporturile dintre victimă și o terță persoană care, în calitatea pe care o deține, are înrâurire ori ascendent asupra acesteia, aspecte care sunt speculate de făptuitor în scopul traficării victimei.

Profitarea de imposibilitatea unei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința reprezintă unul din mijloacele prin care se săvârșesc acțiunile de traficare a unei persoane, constituind un element circumstanțial care agravează fapta atunci când victima este minoră.

„Profitarea de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-și exprima voința presupune abuzarea de către făptuitor de o anumită stare ori situație specială în care se află victima și datorita careia aceasta este incapabilă să opună vreo rezistență”.

Imposibilitatea persoanei de a se apăra semnifică incapacitatea sa fizică de a se împotrivi acțiunii făptuitorului și care poate fi determinată de o boală, infirmitate, stare de leșin, oboseală extremă, intoxicație cu alcool sau alte substanțe.

Se află în imposibilitate de a-și exprima voința persoana care, datorită stării ori situației în care se găsește, nu își poate da acordul ori manifesta dezacordul față de activitatea desfășurată de traficant. Starea ori situația ce împiedică persoana sa iși dirijeze în mod liber actele de conduită poate avea aceleași cauze care generează și imposibilitatea persoanei de a se apăra, însă uneori pot fi determinate și de anumite afecțiuni ale acesteia (alienare mintală, stări schizofrenice).

Pentru a fi reținută această modalitate de realizare a elementului material al infracțiunii, este indiferent dacă victima se afla în stare de neputință de a se apăra ori de a-și exprima voința datorită acțiunii făptuitorului, a altor persoane ori independent de activitatea acestora.

Oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acesteia reprezintă alte mijloace prin care poate fi realizat elementul material al laturii obiective a traficului de persoane.

Oferirea constă în acțiunea făptuitorului de a pune la dispoziție, a înfățișa, a prezenta, a dărui, a propune altei persoane să primească bani sau alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, în scopul exploatării acesteia. În această modalitate, fapta constituie infracțiune chiar dacă cel căruia i s-au oferit banii ori foloasele nu le-a acceptat.

Darea semnifică remiterea efectivă a banilor sau a altor foloase de natură materială.

Acceptarea reprezintă încuviințarea expresă sau tacită privind primirea banilor sau altor foloase în scopul obținerii consimțământului persoanei care poate influența potențiala victimă a traficului să dea curs solicitărilor făptuitorului.

Primirea constă în acțiunea de a intra efectiv în posesia a banilor ori foloaselor destinate obținerii consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane.

Oricare dintre aceste modalități trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase (avantaje de ordin patrimonial sau nepatrimonial) și care reprezintă o răsplată pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării.

Persoana care are autoritate asupra unei alte persoane și care, în cele mai multe situații, are calitatea de părinte al acesteia – are aptitudinea de a influența în luarea deciziilor sale datorită naturii speciale a relațiilor dintre ele.

V. Protecția victimelor traficului de persoane

5.1 Categorii de victime

Victimele traficului de persoane sunt: persoanele supuse la violență, abuzuri de autoritate sau la amenințări ce au stat la baza procesului ce a dus la exploatarea lor sexuală, sau persoanele care au fost înșelate de traficanți și au crezut că au un contract de muncă atrăgător, fără legătură cu comerțul sexual, sau persoanele care sunt conștiente de adevăratele intenții ale traficanților și care au consimțit anterior la această exploatare sexuală datorită situației lor vulnerabile (psihică, socială, economică, familială).

Traficul de persoane are consecințe deosebit de grave (materiale si morale) pentru victim, consecințe de care nu se ține cont in cursul anchetelor și al urmăririi penale împotriva traficanților.

Victimele care doresc să coopereze prin furnizarea de informații, ca martori, trebuie ajutate, încurajate și asistate permanent.

5.1.1 Copiii – victime ale traficului de persoane

Anual, mii de copii (băieți, fete) sunt traficați pentru a fi exploatați în scopuri comerciale, fiind recrutați – fie prin înșelaciune, constrângere sau forță, fie sunt transportați în țara sau peste granițele naționale și vânduți în repetate rânduri.

Ei devin victime ale acestui fenomen larg răspândit România se transformă, tot mai mult în țară de origine și de tranzit a traficului de persoane.

Cel mai bun instrument legislativ în prevenirea, protecția și recuperarea copiilor traficați sau care riscă să fie traficați este Convenția Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului (1989), în art. 355 se stipulează „drepturile copilului de a fi protejat împotriva traficului”.

Un alt instrument legislativ care completeaza Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva Crimei Organizate Transfrontaliere (Un Convention against Transnational Organisational Crime) devenit și Protocolul de la Palermo, definește copilul – orice persoană cu vârstă mai mica de 18 ani.

Legislația română în vigoare garantează protecția și asistență minorilor – victime ale traficului de persoane – prin Legea nr. 678/2001, art. 26 alin. (4).

Traficul de copii se realizează în mai multe etape:

traficul sau separarea copilului de/din comunitatea sa,

prezumția de corecție, fraudă, înșelăciune sau abuz de putere din partea traficantului,

intenția de a exploata etc.

Cum pot fi traficați copiii?

Mijloacele de traficare a acestei categorii umane reduse altfel la condiția de marfă sunt multiple: recrutare, transport, transfer, adăpostire sau primirea copilului cu scopul de a fi pus la muncă forțată (agricolă, casnică), la cerșit, furat sau de a fi exploatat sexual sau pentru a fi dat illegal spre adopție, pentru transfer de organe.

După recrutare și intrarea în țara de destinație victimele-copii devin captivi total: nu au acte de identitate, nu au dreptul la liberă circulație sau comunicare, sunt continuu amenințați.

Cei care preiau copiii le oferă hrană, haine, adăpost, droguri – în perioada exploatării lor, îi obligă să reîntoarcă, prin muncă, valoarea acestora. Copiii nu primesc bani pentru activitățile lor, sunt abuzați fizic, hrăniți prost și supuși perversiunilor sexuale de la 8 la 12 ore pe zi (câte 6 – 10 clienți/zi).

Recrutorii acestor victime sunt persoane cunoscute lor: bărbați sau femei, cunoștințe, vecini, părinți, iubiți.

Unele fete care au fost traficate devin la rândul lor traficanți, se întorc în locațiile de unde au plecat și recrutează alte persoane implicând în trafic (în cazul copiilor foarte mici) membrii familiei (mame, unchi, frați). Aceștia însă, nu recunosc acest fapt, ci văd o sursă de protejare a copilului, de supraviețuire a familiei). După recrutare, copiii pot fi traficați de-a lungul granițelor naționale sau internaționale.

De exemplu, în Europa de sud-est, principalele țări de origine sunt Albania, Bulgaria, România și Moldova (copiii fiind traficați spre alte țări), țări de destinație (unde sunt primiți copiii) sunt Kosovo, Macedonia, Bosnia și Herțegovina, iar principalele țări de tranzit (care servesc ca punct de intrare în altă țară) sunt Serbia, Muntenegru și Croația.

Copiii pot deveni victime prin intervenția unor factori de risc (de vulnerabilitate): respingerea sau apoziția normelor sociale și morale de contact ale mediului lor social, anumite istorii din viața lor, factori de stres (abuz sexual, tortură, maltratare).

Împotriva fenomenului de a deveni victime și pentru protecția copilului trebuie maximalizată intervenția factorilor protectivi.

Majoritatea copiilor traficați suferă prin separarea de comunitatea unde au trăit, prin condițiile vitrege de viață și muncă, prin amenințările proxeneților, ale traficanților, prin neîncrederea în autorități, lipsa unui statut legal și astfel dezvoltă relații de dependență emoțională cu traficanții lor (iubindu-i și urându-i în același timp).

Traficantul devine singurul adult pe care îl are copilul în țara unde este exploatat. Chiar dacă reușesc să „evadeze” din lumea traficului și se întorc acasă, impactul social devine mai puternic: familia îl poate respinge, nu mai are aceleași abilități sociale, educative cu ale celorlalți copii, iar impactul psihologic este un prag greu de trecut: sentimentele de rușine și vinovăție conduc la lipsa încrederii, conduc la gânduri și tentative de sinucidere, la toate acestea adăugându-se și impactul fizic ale traficului suferit: violența fizică din partea traficanților, clienților, proxeneților, contactarea de boli cu transmitere sexuală.

Toate eforturile anti trafic–copii se regăsesc în respectarea celor cinci drepturi ale lor: la viață, la dezvoltare, la protecție, dreptul la participare, dreptul la informație (al copiilor-victime ale traficului, copiilor vulnerabili de a fi exploatați). Asistența și protecția copilului – victimă a traficului de ființe umane trebuie să fie cu totul specială, distinctă de a adulților din toate punctele de vedere: lege, politică, programe, acțiuni adoptate de instituții publice, private, tribunale.

Printre măsurile speciale de protejare și ajutorare a copiilor – victime ale traficului sunt incluse unele proceduri, astfel încât:

să nu fie implicați penal, nu trebuie sancționați ca urmare a situației lor de ființe traficate;

să se realizeze o reunire a copiilor traficați cu familiile lor (după o analiză de risc și consultarea copilului dacă este în interesul copilului);

li se vor oferi, pe timpul procesului penal, programe de asistență fizică, psihică, medicală, juridică, educativă;

să fie protejați împotriva traficanților (și în timpul procedurilor de obținere a compensațiilor)

să le fie protejate intimitatea și identitatea, prin inițierea de programe adecvate, de către persoanele ce lucrează cu copiii-victime.

Statisticile privind numărul copiilor traficați sunt greu de obținut, fiind îngreunate de natură clandestină a mijloacelor de traficare și dificultăților legale de identificare a acestor categorii de victime.

Națiunile Unite au oferit unele statistici estimative, indicându-se la nivel mondial aproximativ milioane de copii traficați în scopul exploatării prin muncă; rapoartele ONG-urilor estimează că băieți și fete mai mici de 13 ani sunt traficați din și în interiorul Europei de est pentru muncă forțată, cerșit, furt, iar Banca Mondială indică faptul că peste un milion de copii muncesc de la vârsta de 5 ani și nu au acces la apă potabilă.

5.1.2 Femeile – victime ale traficului de persoane

Traumele acestor victime-femei, traficate cu scopul de a fi exploatate sexual, își au originea într-un abuz mintal și fizic din istoria lor de viață. De aceea, procesul de reintegrare și recuperare a lor este de lungă durată, persoanele angrenate în acest proces urmăresc continuu cauzele traficului, istoria și fondul personal al fiecărei femei traficate.

Cauzele ce îi ajută însă pe traficanți să își atingă scopurile sunt generate de habitatul fiecărei femei, educația și pregătirea socială, nevoile materiale și morale. De exemplu, o adolescentă traficată argumenta motivația pentru care a plecat din România: „Când m-am hotărât să părăsesc România, nu exista nici o șansă pentru mine aici. Aveam un copil de crescut, părinții mei îmi tot cereau bani, tatăl copilului plecase în Italia și nu se mai întorsese. Am încercat de multe ori să-mi găsesc de lucru, dar cine să mă angajeze fără o diplomă de liceu și cu un copil care mă aștepta acasă? Așa că am crezut că asta era ultima mea șansă. Am plecat în Serbia cu ajutorul unui bărbat și, în final, m-am trezit în Sarajevo.”

Vulnerabilitatea socială stă la baza factorilor de risc pentru fiecare femeie traficată, factori ce include medii de familie abuzive, sprijin limitat, sărăcie, precum și visul oricărei femei de a avea un viitor mai bun. Această problemă o putem exemplifica prin situația a două tinere surori, abuzate sexual de tatăl lor și care au fugit de acasă și au fost abordate de un „lider” al străzii, care a vrut să le ducă în Serbia, însă au fost salvate pentru moment prin Centrul de Consiliere al Organizației Salvați Copiii – România.

Deși se află în siguranță, își continuă școala, există momente în care își doresc „să-și încerce norocul” peste hotare.

Femeile sunt ademenite prin promisiuni de câștiguri importante, încheie contracte de lucru în bar (ca dansatoare, animatoare, prostituate, ori nu se specifică acest lucru).

Din raportul unor victime-femei, s-a evidențiat faptul că au fost transportate în grupuri, au trecut pe la mai mulți intermediari și țări, au fost examinate medical și nu au știut unde se află. Ele erau obligate să se prostitueze în țările de tranzit.

O altă cauză ce are influență asupra traficului de femei (făcându-le vulnerabile) este influența mijloacelor mass-media, a tehnologiilor informaționale noi – imagini înșelătoare, degradante ale femeii.

Concluzii

Traficul de ființe umane a devenit în timp, așa cum s-a arătat, o temă importantă pe agenda politică a UE. În acest sens, se poate observa diversitatea instrumentelor legislative adoptate pentru a face posibile atât prevenirea, cât și combaterea și sancționarea traficului de ființe umane, deoarece acest fenomen reclamă din partea tuturor țărilor (de origine,tranzit, destinație) o abordare globală și internațională, adoptarea unor măsuri eficiente de prevenire a traficului, de pedepsire a traficanților și de protecție a victimelor.

Măsurile întreprinse au contribuit la stabilizarea situației în acest domeniu, însă dimensiunea fenomenului în cauză impune Guvernul să definească acțiuni concrete și modalități noi de prevenire și combatere a traficului de ființe umane.

Îndeosebi să existe o informare amplă si ca fiecare să rețină că oricine poate deveni victima acestui fenomen și că informația reprezintă un atu cu care putem lupta împotriva lui, putând să evităm să cădem în «capcana morții» pavată cu intenții bune de către traficanți.

Făcând o trecere în revistă a eforturilor de combatere a traficului de ființe umane în țara noastră, este de remarcat că acest fenomen reprezintă una dintre cele mai serioase provocări cu care se confruntă Romania la etapa actuală, aducând atingere imaginii țării în exterior, procesului de integrare europeană și dezvoltării armonioase a statului.

Deși a înregistrat, într-un termen record, proporții inimaginabile și inacceptabile pentru societatea noastră, fenomenul nu este, practic, în atenția savanților criminologi, el fiind studiat ocazional.

Cu toate că la ora actuală traficul de persoane este conștientizat de opinia publică, populația percepe în continuare superficial fenomenul, esența lui nefiind înțeleasă.

Această problemă persistă și în rândurile angajaților organelor de drept. Apar probleme privitoare la încadrarea juridică corectă a faptelor de trafic de ființe umane.

Activitatea de prevenire și contracarare a fenomenului traficului de ființe umane trebuie să fie fundamentată pe rezultatele și recomandările cercetărilor științifice în domeniu. Ori, în caz contrar, există riscul ca eforturile depuse în vederea stopării acestui flagel să eșueze, iar traficulde ființe umane să se amplifice în continuare.

Traficul de persoane este un subiect inepuizabil. Dramele prin care trec zeci de mii de persoane anual constituie fiecare o poveste aparte, care merită toată atenția agențiilor de aplicare a legii pentru a diminua efectele produse.

Practica judiciară demonstrează că traficul de persoane este un fenomen în continuă schimbare, în care grupările criminale își perfecționează permanent modul de operare, drept răspuns la eforturile antitrafic.

Astăzi, elementele tradiționale suferă mari schimbări, înregistrându-se tendințe noi atât privind categoriile de persoane vulnerabile, cât și scopurile de exploatare sau modalitățile de manipulare și de control.

Pentru a putea face față noilor provocări se impune intensificarea colaborării internaționale, sincronizarea acțiunilor și intervențiilor precum și armonizarea metodelor de abordare a cazurilor de trafic de persoane.

Bibliografie

Codul Penal;

Codul de procedură penală;

Consiliul Europei;

Legea nr.84/1995 – Legea învățământului;

Legea nr.108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției muncii;

Convenția Națiunilor unite împotriva criminalității transfrontaliere organizate, de la Palermo, 2000;

Protocolul de la Palermo (2000) privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor unite împotriva criminalității transfrontaliere organizate;

Hotărârea guvernului nr.1239/2000 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Ordonanței guvernului nr.92/2000 privind organizarea și funcționarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor și de supraveghere a executării sancțiunilor neprivative de libertate;

Ordonanța de urgență a guvernului nr.92/2000 privind organizarea și funcționarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor și de supraveghere a executării sancțiunilor neprivative de libertate;

Hotărârea guvernului nr.1216/2001 privind aprobarea Planului național de acțiune pentru combaterea traficului de ființe umane;

Legea nr.215/2001 a administrației publice locale;

Legea nr.678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane; Ordonanța guvernului nr.83/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor, aprobată prin Legea nr.362/2002;

Ordonanța de urgență a guvernului nr.104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, aprobată prin Legea nr.81/2002;

Hotărârea guvernului nr.787/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a autorității teritoriale de ordine publică;

Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr.129/2002 pentru aprobarea Ordonanței guvernului nr.92/2000 privind organizarea și funcționarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor și de supraveghere a executării sancțiunilor neprivative de libertate;

Legea nr.218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române;

Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului; Hotărârea guvernului nr.90/2003 pentru aprobarea Regulamentului – cadru de organizare și funcționare a serviciului public de asistență socială;

Hotărârea guvernului nr.299/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr.678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane;

Legea nr.39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate;

Ordonanța de urgență a guvernului nr.124/2004 pentru modificarea Legii nr.303/2004 privind statutul magistraților și a legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară;

Hotărârea guvernului nr. 1584/2005 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de prevenire a Traficului de Persoane și monitorizare a Asistenței Acordate Victimelor Traficului de Persoane;

Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate;

Legea nr.287/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgența a guvernului nr.79/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane;

Ordonanța de urgență a guvernului nr.79/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr.678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane;

Hotărârea guvernului nr.94/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate;

Ordonanța de urgență a guvernului nr.1083/2006 pentru modificarea și completarea Hotărârii guvernului nr.1584/2005 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Prevenire a Traficului de Persoane și monitorizare a Asistenței Acordate Victimelor Traficului de Persoane;

Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei, New-York, 1979 // Tratate internaționale. Ediție oficială. Vol.I. – Chișinău, 1998;

Gheorghita Mateut si colectiv- Traficul de fiinte umane, infractor, victima, infractiune, Asociatia Alternative Sociale Iasi;

Hurdubaie Ioan – Elemente de noutate ale acquis-ului comunitar în vederea asigurării probațiunii, comunicare la Simpozionul de criminalistică „Rolul și contribuția probelor criminalistice și medico-legale în stabilirea adevărului”, Editura Luceafărul, București, 2005;

Lilie Hans – Specific Offences of Organized Crime and German, Criminal Law – in Revue Internationale de Droite Penal, Editura Eres, Paris, 1998;

M.C. Țupulan – „Particularitățile cadrului juridic european circmscris cooperării judiciare în materie penală”, „Revista de Investigare a Criminalității”, Anul IV, Nr. 1/2011, Editura Universul Juridic, Bucuresti;

Drepturile victimei traficului de ființe umane. – Chișinău, 2007;

Botnaru Gh., Bujor V., Bejan O. Caracterizare criminologică și juridico-penală a traficului de ființe umane, 2008;

Vizdoga I. Traficul de persoane – o violare gravă a drepturilor omului // Revista Națională de Drept, 2004, nr.2;

Stepaniuc V. Traficul de ființe umane poate fi prevenit prin acțiuni de conștientizare publică și educație. 2008, nr.8;

I.C. Ichim, Minorul – în reglementările europene, Editura Timpul, Iași, 2003;

L. Ciorbea, Protecția copilului în legislația actuală;

OIM, Traficul cu femei și copii, Republica Moldova, 2001;

www.legi_internet.ro;

www.antitrafic.ro;

www.antitrafic.arca.org.ro;

www.osce.org;

www.e-juridic.ro.