INVESTIGAREA JUDICIARĂ A INFRAC ȚIUNII DE [631774]

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
ACADEMIA DE POLIȚIE ,,Alexandru Ioan Cuza”
FACULTATEA DE POLIȚIE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC:
Prof. univ.doctor
Giurea Laurențiu

MASTERAND: [anonimizat]
2018

MINIS TERUL AFACERILOR INTERNE
ACADEMIA DE POLIȚIE ,,Alexandru Ioan Cuza”
FACULTATEA DE POLIȚIE

DISCIPLINA : POLIȚIE JUDICIARĂ

TEMA: INVESTIGAREA JUDICIARĂ A INFRAC ȚIUNII DE
ÎNȘELĂCIUNE PRIN METODA “ACCIDENTUL”

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC:
Prof. univ.doctor
Giurea Laurențiu

MASTERAND: [anonimizat]
2018

1
Cuprins
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 2
Capitolul I: Considerații gen erale asupra infracțiunilor contra patrimoniului ………. 4
1.1 Necesitatea ocrotirii patrimoniului ………………………….. …………………………. 4
1.2 Protecția patrimoniului prin mijl oace legale ………………………….. ……………. 5
1.3 Principalii factori care favorizează săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune … 8
1.4 Considerații generale despre autorii infracțiunilor de înșelăciune ……………… 9
Capitolul II: Analiza juridică a infracțiunii de înșelăciune ………………………….. ….. 11
2.1. Noțiune ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 11
2.2 Condiții preexistente ale infracțiunii de înșelăciune ………………………….. …… 12
2.3 Conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune ………………………….. ….. 14
2.4 Forme, modalități, sancțiuni. ………………………….. ………………………….. ……… 17
Capitolul III: Înșelăciuni prin metoda Accidentul ………………………….. ……………… 19
3.1 Considerații generale privind modul de operare Metoda Accidentul ………… 19
3.2 Activități primordiale de urmărire penală ce trebuie desfășurate de organele
de cercetare penală. ………………………….. ………………………….. ………………………… 21
3.3 Alte activități de cercetare penală ce se impun în investigarea infracțiunii de
înșelăciune. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 32
3.3.1 Percheziția domiciliară ………………………….. ………………………….. ………. 32
3.3.2 Percheziția informatică a terminalelor mobile utilizate la comiterea
infracțiunilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 40
3.3.2 Identificarea persoanelor ………………………….. ………………………….. …… 43
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 45
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 48

2
INTRODUCERE
Societatea omenească, până în prezent, a manifestat o a tenție sporită față de
proprietatea privată, considerând că este acea formă prin care sunt duse la îndeplinire
condițiile de manifestare în mod liber a indepentenței economice, determinând
totodată ascensiunea calitativă a vieții omului, atât din punct de vedere material, cât
și spiritual.
În ceea ce privește doctrina de specialitate, problematica infracțiunilor contra
patrimoniului este des abordată, prin prisma faptului că s -a constatat o creștere
alarmantă în ceea ce privește modalitățile la care recurg autorii infracțiunilor de
înșelăciune, denumiți generic escroci, la inducerea în eroare a potențialelor victime,
cu scopul de a obține un folos patrimonial.
În prezent, infracțiunile de înșelăciune îndreptate împotriva persoanelor care
prezintă o stare văd ită de vulnerabilitate, datorată fie vârstei, fie problemelor de
sănătate, au cunoscut o mare creștere față de anii precedenți, creștere care a fost
influențată și de vasta modalitate prin care acestea pot fi induse în eroare.
Astfel, organele competente, au încercat să reprime această creștere prin
incriminarea mai severă a faptelor de această natură, prin norme de drept, cât și prin
multitudinea acțiunilor de prevenire și informare a populației.
În dreptul penal românesc, ocrotirea patrimoniului se face atât prin
Constituție, cât și prin legi speciale, primordială fiind utilizarea normelor de drept
penal, întrucât aceasta urmărește identificarea autorilor comiterii faptelor de acest
gen și tragerea acestora la răspundere penală.
Conform art. 136 alin. 1, 2 și 5 din Constituția României, “proprietatea este
publică sau privată ”. Proprietatea publică este garantată și ocrotită prin lege și
aparține statului sau unităților administrativ -teritoriale, iar proprietatea privată este
inviolabilă, în condițiile legi i organice”.

3

Deși proprietatea, fie ea privată sau publică, este protejată, acesteia i se pot
aduce atingeri ca urmare a inducerii în eroare, a amăgirii persoanelor vulnerabile.
Astfel, urmărind să fie asigurată încrederea interpersonală, cât și buna –
credință, legiuitorul a incriminat în art. 244 din Codul Penal infracțiunea de
înșelăciune.

4

Capitolul I : Considerații generale asupra infracțiunilor contra patrimoniului
1.1 Necesitatea ocrotirii patrimoniului
Noțiunea de patrimoniu își ar e rădăcinile în limba latină sub termenul de
patrimonium , ce înseamnă bunurile, averea moștenită de la parinți. Acest termen,
transpus în prezent, semnifică totalitatea drepturilor și a obligațiilor cu valoare
economică de care dispune un titular, o persoa nă, fie ea fizic
În contextul în care dreptul de proprietate este garantat de Constituția
României, trebuie evidențiat faptul că noțiunea de patrimoniu are o sferă mai vastă
decât noțiunea de proprietate, incluzând nu doar proprietatea, ci și totalitatea
drepturilor și obligațiilor care au valoare economică.
Așadar, patrimoniul este ocrotit, în primul rând, printr -un ansamblu de
mijloace juridice extrapenale, civile și de altă natură și numai în ultimă instanță prin
intermediul normelor penale1, mai ales î n privința faptelor cu grad ridicat de pericol
social.
În doctrină, patrimoniul, ca entitate juridică distinctă, reprezintă
universalitatea drepturilor patrimoniale și obligațiilor patrimoniale care aparțin unei
persoane, care există și se menține indifere nt de modificările ce intervin în conținutul
său2.
Noul Cod civil definește patrimoniul în art. 31, în sensul că acesta reprezintă
totalitatea drepturilor și datoriilor ce pot fi evaluate în bani și care aparțin unei
persoane fizice sau juridice, rezultând existența a două laturi, activă și pasivă.
Din latura activă derivă totalitatea drepturilor patrimoniale care aparțin unei
persoane, atât drepturile reale, cât și de creanță, cu excepția celor nepatrimoniale, iar
latura pasivă este formată din totalitatea obligațiilor titularului care pot fi evaluabile
în bani.

1 T. Toader , Drept penal român. Partea specială, ed. a 6 -a, Ed. Haman giu, 2012, p. 174.
2 L. Pop , Dreptul de proprietate și dezmembrămintele sale , Ed. Lumina Lex, București, 2001, p. 10

5
Dreptul penal asigură ocrotirea patrimoniului prin combaterea faptelor
îndreptate direct sau indirect împotriva lucrurilor exterioare asupra cărora se exercită
drepturile patrimoniale, adică asupra acelor lucruri care, în materialitatea lor, ar
putea fi însușite, distruse sau tulburată posesiunea lor3.
1.2 Protecția patrimoniului prin mijloace legale
Din punct de vedere al legii civile, aceasta, prin Codul civil, cuprinde o
varietate de mijloace prin car e poate fi apărat atât dreptul la proprietate al persoanei,
cât și celelalte drepturi reale principale.
Aceste mijloace de protecție se cristalizează în posibilitatea titularului de a
introduce acțiuni civile care, ulterior, să ducă la înlăturarea atingeri lor îndreptate
către drepturile sale, precum și asigurarea exercitării acestora în mod independent,
în condiții normale.
În ceea ce privește asigurarea protecției patrimoniului împotriva faptelor de
înșelăciune, trebuie avut în vedere și principiul bunei -credințe, prevăzut de art. 14
din noul Cod civil, care are la bază bună credință și încrederea interpersonală.
Deși libertatea voinței este realizată pe dispozițiile dreptului civil, uneori
intervine și problema viciilor de consimțământ, care se poate afla la limita dintre
răspunderea civilă și cea penală, motiv pentru care, dacă mijloacele de constrângere
civilă sunt insuficiente, se poate justifica folosirea dreptului penal, acesta din urmă
având o forță coercitivă mai severă față de cea de natură civilă.
În doctrină, s -a încercat delimitarea dintre situațiile în care fie sunt incidente
dispozițiile legii civile, existând în acest sens viciile de consimțământ, prevăzute de
art. 1206 din noul Cod civil, respectiv eroarea, dolul, violența sau leziunea, fie
dispozițiile legii penale, prevăzute de noul Cod penal în Titlul al III – lea intitulat
„Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii” .

3 T. Toader , op. cit., p. 174; G. Antoniu , Infracțiunile contra patrimoniului . Generalități, în R.D.P. nr. 4/2000, p. 11.

6
În principal, patrimoniul este ocrotit de alte ra muri ale dreptului, legea penală
având un rol auxiliar, fiind utilizată în ultimă instanță atunci când celelalte norme de
drept nepenale se dovedesc a fi ineficiente, dar, în măsura în care este incidentă,
legea penală constituie forma cea mai energică și mai eficientă de apărare a
patrimoniului4.
De altfel, în situațiile în care acestea valori sociale sunt puse în pericol prin
atingeri grave aduse acestora, singura modalitate de a combate aceste fapte este de a
se interveni prin folosirea forței coercitive a legii penale.
În lupta infracțiunilor care aduc ating ere patrimoniului, dreptul penal exercită
atât un rol represiv, cât și un rol educativ, contribuind la reeducarea infractorilor și
prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni5, precum și la educarea societății în ansamblul
ei în sprijinul grijii pentru apărar ea patrimoniului.
Aceste fapte îndreptate împotriva patrimoniului sunt incriminate prin
prevederile Titlului II din Codul penal, intitulat „Infracțiuni contra patrimoniului”
(art. 228 -256), gradul de pericol fiind unul crescut, fiind determinat atât de
importanța relațiilor interpersonale, care pot suferi în urma săvârșirii de asemenea
fapte, urmările fiind răsfrânse asupra societății, cât și de frecvența comiterii acestui
tip de infracțiuni în raport cu celelalte.
Prin incriminarea acestor infracțiuni, su nt protejate atât relațiile referitoare la
dreptul de proprietate publică și privată, cât și posesia și detenția acestora, întrucât
prin patrimoniu se înțelege un complex de drepturi și obligații care privesc entități
susceptibile de o evaluare economică, ceea ce înseamnă că noțiunea de patrimoniu,
care presupune toate drepturile reale, toate drepturile cu caracter patrimonial, toate
obligațiile sau orice situație care prezintă doar o aparență de drept, este mai largă
decât cea de proprietate6.

4G. Antoniu, C. Duvac, D.I. Lămășanu, I. Pascu, C. Sima, T. Toader, I. Vasiu, Explicații preliminare ale noului Cod
penal, vol. III. Partea specială, art. 188 -256, Editura Universul Juridic, București, 2013, p.280
5 O.A. Stoica , Drept penal. Partea specială , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1976, p. 184;
6 Gh. Diaconescu , Infracțiunile în Codul penal român, vol. I , Ed. Oscar Print, Bucureș ti, 1997, p. 360 .

7
În doctrină s-a afirmat în mod corect că nu se poate face abstracție de faptul
că baza normativă care asigură protecția juridică a patrimoniului o constituie Codul
civil român7.
În dreptul civil , patrimoniul presupune totalitatea drepturilor și obligațiilor pe
care l e are o persoană și care au valoare economică, pot fi evaluate în bani, adică
totalitatea drepturilor actuale și viitoare, în timp ce în dreptul penal noțiunea de
patrimoniu are un sens restrâns la bunurile privite în individualitate lor și nu ca
universal itate, susceptibile de a fi apropriate de făptuitor prin mijloace frauduloase,
distruse, tăinuite etc.8
Sub aspectul civil, patrimoniul înseamnă totalitatea drepturilor și obligațiilor
pe care le are o persoană și care au valoare economică, adică pot fi ev aluate în bani,
sau cu alte cuvinte, totalitatea drepturilor și datoriilor actuale și viitoare ale unei
persoane9, în schimb, în sensul legii penale, prin patrimoniu înțelegem bunurile din
punct de vedere material, care pot fi apropiate de făptuitor, care pot fi distruse,
deteriorate, etc.
Infracțiunea nu poate fi îndreptată împotriva patrimoniului ca universalitate
de bunuri, deoarece acesta va exista întotdeauna indiferent de numărul sau valoarea
bunurilor din care se compune, ci se îndreaptă contra bunur ilor care fac parte din
patrimoniu, la activul acestuia, însemnând bunurile și implicit drepturile, pasivul
care reprezintă obligațiile sau datoriile nu prezintă niciun interes pentru infractor10,
chiar cu propunerea ca denumirea „infracțiunile contra patri moniului” să fie
denumite „infracțiuni contra bunurilor care fac parte din acest patrimoniu”11.

7 I. Doltu , Politica penală …(II), p. 168 .
8 A. Boroi , Drept penal român. Partea specială .
9 Popescu Brăila , Drept civil, vol. I , imprimat la Romcart S.A. , București, 1993, p. 38.
10 I. Pascu , M. Gorunescu , Drept penal. Partea specială, Ed. Hamangiu , Bucureș ti, 2008, p. 224; I. Doltu , Politica
penală…(II), p. 175.
11 I. Pascu , M. Gorunescu , op. cit., p. 224.

8
1.3 Principalii factori care favorizează săvârșirea infracțiunilor de
înșelăciune
În urma analizelor efectuate privind acest gen de infracțiune au rezultat
urmă toarele condiții și împrejurări12 mai importante care favorizează săvârșirea
infracțiunilor de înșelăciune:
 Neglijeța sau ușurința manifestată la verificarea documentelor false
prezentate de suspecți;
 Diminuarea atenției, mai ales a funcționarilor băncilor, judecătoriilor,
CEC -urilor, oficiilor vamale, secțiilor financiare, notariatelor, primării etc., prin
solicitarea efectuării unor operațiuni de serviciu în orele de aglomerație, datorită
grabei și volumului sporit de muncă;
 Fluctuația unor funționari ai i nstituțiilor menționate, fapt ce împiedică
specializarea lor ți nepriceperea în a indentifica documentele falsificate;
 Neglijența unor cetățeni ori a unor funcționari în păstrarea libretelor
CEC, cărților de credit, acțiunilor, actelor de studii și identit ate, cărților de muncă,
formularelor, documentelor și actelor de proprietate, ștampilelor etc/ ceea ce
înlesnește folosirea lor în scopuri frauduloase;
 Posibilitatea relativ ușoară a falsificării unor documente sau acte și mai
ales a ștampilelor, datorită simplității lor constructive;
 Interesul unor cetățeni de a -și procura unele obiecte mai mult solicitate
dar care pentru o anumită perioadă are un circuit dirijat ori nu acoperă cererea pieței;
 Naivitatea și ignoranța unor persoane de a -și rezolva anumite i nterese
și pe alte căi decât cele legale;
 Dorința unor cetățeni de a se îmbogăți repede și ușor;
 Existența unor concepții mistico -religioase la unii oameni ce cred în
posibilitatea producerii de muncă;

12 Chestor dr. Bujor Florescu, Curs de Investigații Criminale , Ed. Bren, 2007, București, p . 255;

9
 Desfășurarea la un nivel necorespunzător de către unit ățile de poliție a
activităților de identificare, cerificare și supraveghere prin mijloace specifice a
escrocilor.
La aceste condiții și împrejurări se pot adăuga cauzele care generează și
condițiile care favorizează săvârșirea infracțiunilor ce pot fi împ ărțite în două mari
categorii13:
a) Cauze și condiții obiective sau de natură socială, din care enumerăm: lipsa
de educație, alcoolismul și consumul de droguri, în adaptarea socială a unor indivizi
cu sau fără antecedente penale, prezentarea în mass -media vizu ală în mod excesiv a
unor programe care abundă în scene de violență, lipsa fondurilor necesare pentru o
eficientă prevenire și combatere a fenomenului infracțional analizat;
b) Cauze și condiții subiective, care țin de slaba implicare a structurilor
statului cu atribuții de prevenire și combatere a acestui gen de infracțiuni,
necooperarea victimelor care, fiind cetățeni străini parasesc țara, îngreunând
administrarea probelor.
1.4 Considerații generale despre autorii infracțiunilor de înșelăciune
Autorii infr acțiunilor de înșelăciune, denumiți generic escroci, sunt
considerați ca fiind infractori intelectuali, prin prisma faptului că aceștia sunt
inteligenți, acționând pe cale verbală și având o mare putere de persuasiune și
inducere în eroare a persoanelor vă tămate.
Aceștia manifestă o mare elasticitate în gândire, descoperind rapid
slăbiciunile victimelor și găsesc soluții ad -hoc, care să -i scoată din încurcatură.14
Totodată, pentru a zădărnici sau a îngreuna identificarea lor, acționează sub
identitate falsă, sens în care depun toate eforturile pentru a intra în posesia actelor
de identitate sau legitimațiile altor persoane, obținându -le prin furt sau prin diverse
promisiuni pe care le fac.

13 Idem p. 256
13 PRO -PS_IC_12_ Procedura înșelăciuni și fals

10
După obținerea actelor de identitate sau legitimațiilor altor persoa ne, de
regulă, aplică pe acestea fotografiile lor și se prezintă sub identitățile respective, pe
care și le schimbă de la o perioadă la alta15.
Autorii infracțiunilor de înșelăciune se caracterizează printr -un simț al
observației și al oportunității deoseb it, fiind persoane inventive, inteligente, care dau
dovată de prestanță și perspicacitate, folosind un limbaj academic.
În ceea ce privește limbajul elevat al escrocilor, acesta este de natură să
sporească încrederea persoanel or vulnerabile față de ei, li mbaj specific calităților
mincinoase pe care aceștia și le atribuie.
Tupeul pe care îl au constă în poziția hotărâtă, convingătoare pe care o adoptă
în dialogul direct cu victima în susținerea afirmațiilor sale, fără sfială, fără ezitare și
fără gesturi ca re să le demaște.16
Din practica judiciară a rezultat faptul că printre cele mai frecvente calități
mincinoase pe care escrocii și le atribuie se numără polițiștii, procurorii, judecătorii,
înalți funcționari, medici, avocați, consuli, etc.
Cu privire la lo curile favorabile comiterii înșelăciunilor, în funcție de modul
de operare, acestea sunt: bănci comerciale, case de schimb valutar, CEC -urile,
oficiile poștale, agenții loto, judecătoriile și tribunalele, primăriile, secțiile
financiare, oficiile forțelor de muncă, notariatele, birourile de informații ale unor
ministere, companii de asigurări, Registrul Auto Român, ambasadele și consulatele
țărilor occidentale, oficii vamale, agențiile de turism, complexele și societățile
comerciale, centrele universitare, hoteluri, stațiuni, piețe, târguri, principalele artere
de circulație, zonele de agreement și interes turistic vizate de cetățeni străini17.

15 Barbu Nicu -Damian – Investigații criminale, Editura Sitech, Craiova, 2015 , p.357.
16 Curs de Poliț ie judiciară, Vol. I , Editura M.I., București 1996, p. 254;
17 Barbu Nicu -Damian – op.cit., p.359.

11
Capitolul II: Analiza juridică a infracțiunii de înșelăciune
2.1. Noțiune
Ocrotirea patrimoniului prin normele drept ului penal a constituit
dintotdeauna un obiectiv prioritar al oricărui sistem de drept, patrimoniul
reprezentând o componentă importantă a vieții de zi cu zi a oricărei persoane fizice
sau juridice, de care depinde atât satisfacerea cerințelor curente, dar mai ales
prosperitatea, la nivel individual, precum și micro sau macro -social18.
Înșelăciunea este incriminată în art. 244 din noul Cod penal în două variante,
tipică și agravantă.
Forma tipică , de bază, a înșelăciunii, conform noului Cod Penal, reprezintă
“inducerea în eroare a unei personae prin prezentarea ca adevărată a unei fapte
mincinoase ori ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru
sine sau pentru altul un folos patrimonial injust, dacă astfel s -a pricinuit o pagubă
materia lă”. [art. 244 alin. (1) din noul Cod Penal] .
Varianta agravantă a infracțiunii constă în înșelăciunea săvârșită prin folosirea
de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase. [ art. 244 alin. (2)
din noul Cod Penal] .
Noul Cod Penal nu a m ai incriminat distinct înșelăciunea în convenții sau
înșelăciunea prin emiterea de cecuri, aceste fapte fiind acoperite fie de forma de bază
a infracțiunii, fie de varianta agravantă; nu se mai regăsește în NCP nici variant
agravantă a înșelăciunii care a produs consecințe deosebit de grave valoarea
prejudiciului urmând a fi avută în vedere la individualizarea pedepsei; unele variante
ale înșelăciunii în convenții se regăsesc sub forma incriminării autonome a abuzului
de încredere prin fraudarea creditorilo r [art. 239 alin. (2)]19.

18A se vedea, pe larg, G. Antoniu , Infracțiunile contra patrimoniului. Generalități , R.D.P. nr. 4/2000, p. 9 și urm.; K.
Guiu, Infracțiunile contra patrimoniul ui. Considerații generale , Dreptul nr. 3/2004 p. 172 -205; G. Antoniu, Ocrotirea
penală a patrimoniului , Juridica nr. 6/2001, p. 9; M. Gorunescu, M.R. Murariu, Infracțiunile contra patrimoniului în
noul Cod penal , Dreptul nr. 10/2005, p. 110.
19 Mihail Udro iu – Drept penal. Partea specială. Noul Cod penal, Ediția a 2 – a revizuită și adăugită, Editura CH
Beck București, 2015, p. 265.

12
O altă diferență dintre infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 din
Codul Penal din 1969 și cea prevăzută de art. 244 din noul Cod Penal o constituie
sancționarea.
Astfel, dacă în reglementarea nouă sancțiunea este de la 6 luni la 3 ani (pentru
varianta de bază) și de la unu la 5 ani (pentru varianta agravată), în reglementarea în
vigoare din 1969 sancțiunile pentru variantele corespunzătoare acestora sunt 6 luni
la 12 ani și respectiv 3 la 15 ani.
Totodată, tot din prisma regimului sancționator, spre deosebire de Codul
Penal din 1969, noul Cod Penal prevedere că „împăcarea părților înlătură
răspunderea penală”. [art. 244 alin. 3 din noul Cod Penal] .
În ceea ce privește conținutul juridic al infracțiunii de înșelăciune menț ionăm
faptul că acesta este bine configurat de prevederile noului Cod penal, însă prin
înlăturarea anumitor modalități normative din conținutul agravat al acesteia, așa cum
a dorit legiuitorul prin abrogarea dispozițiilor alin. (4) al art. 215 din Codul p enal
de la 1969, să reînvie controversa dacă într -o atare situație se rețin doar dispozițiile
din art. 244 sau cele din art. 311 (falsificarea de titluri de credit sau instrumente de
plată), ori ambele în concurs20.
2.2 Condiții preexistente ale infracțiuni i de înșelăciune
2.2.1. Obiectul infracțunii de înșelăciune
Obiectul juridic material al infracțiunii de înșelăciune este comun cu al
celorlalte infracțiuni contra patrimoniului fiind reprezentat de orice bun corporal
care are valoare economică, inclusiv î nscrisurile cu valoarea patrimonială.
În noțiunea de patrimoniu sunt incluse bunurile corporale și incorporale,
bunurile consumptibile ori fungibile, mobile sau imobile, principale ori accesorii,
adică tot ceea ce reprezintă puteri, facultăți, aptitudini a le subiectului privite din

20C. Duvac, Conferința internațională a Institutului de Cercetări Juridice – Noua legislație penală – recodificare,
reformă, p rogres juridic , București, 6 oct. 2012, Ed. Universul Juridic

13
punct de vedere al valorii lor economice și al raporturilor care se nasc din exercițiul
acestor puteri, fa cultăți, aptitudini.
Obiectul material există dacă activitatea de inducere în eroare se raportează la
un bun, caz în care obiectul material este acest bun mobil sau imobil, în caz contrar,
obiectul material lipsește21.
Obiectul juridic specfic se referă la încrederea și buna –credință,
indispensabile în relațiile de natură patrimonială22.
Acesta reprezintă valoarea socială, r elațiile sociale de ordin pa trimonial a
căror existență, evoluție și dezvoltare este condiționată de păstrarea situa ției fizice a
bunurilor mobile de către titularul lor și de împiedicare a luării pe nedrept a acestor
bunuri din patrimoniul privat sau p ublic.
2.2.2 Subiecții infracțiunii de înșelăciune

Subiectul activ al infracțiunii poate fi orice persoană care îndeplinește
condițiile generale ale răspunderii penale23 și care poate desfășura activitatea de
inducere în eroare24. Când subiectul activ nemij locit are calitatea de funcționar
public, iar acțiunea de amăgire este săvârșită în exercitarea atribuțiilor sale de
serviciu, fapta nu constituie înșelăciune, ci abuz în serviciu25.
Din considerentele de mai sus, rezultă faptul că subiect activ al infracți unii
de înșelăciune poate fi orice persoană, în măsura în care legea nu prevede o calitate
specială pentru acesta ( subiect activ calificat).
Subiectul pasiv este persoana fizică sau juridică privată ori publică al cărei
patrimoniu a fost lezat, păgubit, p rin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune26.

21Nasty Marian Vlădoiu, op. cit. p. 225
22Nasty Marian Vlădoiu, Curs de drept penal. Partea specială , Editura Hamangiu, București, 2012,
p. 225

23V. Dobrinoiu, N.Neagu, Drept penal. Partea spec ială, Ed. Wolters Kluwer, București, 2008, p. 330
24Nasty Marian Vlădoiu , op. cit. p. 226
25V. Dongoroz și colaboratorii, vol. III, p. 527
26A se vedea A. Boroi, op. cit., p. 137

14
În practica judiciară există situații când se poate distinge un subiect pasiv
principal și altul secundar. Astfel, dacă proprietarul anumitor bunuri mobile le
încredințează unei alte persoane să le păstreze, în baza unui contract de depozit, iar
făptuitorul induce în eroare pe depozitar, spunându -i că a cumpărat acele bunuri de
la proprietar și îl determină să i le predea, vom avea un subiect pasiv principal, în
persoana proprietarului, al cărui patri moniu a fos t diminuat prin însușirea acelor
bunuri de către făptuitor și un subiect pasiv secundar, victima acțiunii de amăgire,
în persoana depozitarului, dacă prin fapta de înșelăciune s -au produs pagube în
patrimoniul său (de exemplu, depozitarul poate fi obligat să restituie contravaloarea
bunurilor)27.
2.3 Conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune
2.3.1 Elementul material
În doctrină, elementul material este reprezentat, în oricare din varian tele
infracțiunii, de o acțiune frauduloasă de amăgire ori inducere în eroare a victi mei28,
prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, sau ca minci noasă a unei fapte
adevărate.
Acesta constă în “inducerea în eroare printr -o acțiune sau omisiune a unei
persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase ori ca mincinoasă
a unei fapte adevărate, având ca efect crearea unei reprezentări eronate, false a
realității ” 29.
Fapta poate fi comisă și cu prilejul încheierii sau executării unui contract,
nefiind însă necesar ca inducerea în eroare s a fi fost determinată pentru încheierea
sau executarea contractului de persoana vătămată (o asemenea cerință era prevăzzută
explicit de vechiul Cod Penal, în cazul înșelăciunii în convenții, prin nepreluarea în
noul Cod Penal a unei asemenea cerințe, va op era practic o extindere a incidenței

27A se vedea I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 3515 din 31 octombrie 2012
28Nasty Marian Vlădoiu , op. cit. p. 226
29 Mihail Udroiu, op. cit., p. 266.

15
normei de incriminare în materia înșelăciunii în convenții); realitatea falsă creată
trebuie să se refere la fapte sau împrejurări care puteau fi verificate la momentul
încheierii ori executării contractului30.
Prezenta rea frauduloasă, denaturată sau alterată a realității trebuie să fie aptă
de a inspira încrederea victimei și de a o induce în eroare, de a o amăgi sau de a o
menține în eroarea produsă anterior31.
Această prezentare frauduloasă, denaturată sau alterată a realității, trebuie să
fie aptă de a capta buna -credință, încrederea victimei și să o inducă în eroare, să o
amăgească sau să o mențină în eroarea produsă anterior32.
În ceea ce privește realizarea infracțiunii, escrocrul folosește o varietate de
mijloace ( orale sau scrise), care depind de inteligența și creativitatea sa, prin care să
ducă la îndeplinire rezoluția infracțională, respectiv inducerea în eroare a persoanei,
vulnerabilitataea acesteia din urmă raportându -se și la naivitatea sa.
În practica judic iară s -a reținut că săvârșește infracțiunea de înșelăciune acela
care omite să comunice părții cocontractante că, deși este proprietarul terenului pe
care dorea să -l înstrăineze, cu privire la acesta exista un proces civil ce viza însăși
stabilirea persoan ei care ar fi putut fi titular al dreptului de proprietate33.
Folosirea de nume sau de calități mincinoase34 presupune utilizarea de titluri,
funcții etc. pe care făptuitorul nu le are în realitate (de exemplu, se prezintă ofițer de
poliție, procuror, funcț ionar la oficiul poștal sau își poate da calitatea evident nereală
de prieten al unui membru al familiei, mesager al unei cunoștințe , etc).
În cazul în care mijlocul folosit în comiterea infracțiunii constituie prin el
însuși infracțiune se vor aplica regu lile de la concursul de infracțiuni.

30 Idem.
31A se vedea O.A. Stoica, Drept penal, partea specială , Ed. Didactică, București, 1976, p. 169; V. Dobrinoiu,
N.Neagu, Drept penal. Partea specială , op. cit., p. 331
32O.A. Stoica , Drept penal român. Parte specială , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1976,
p. 169
33Trib. București, sect I penală, dec. nr. 307/2005, în www.jurisprudenta.ro
34Nasty Marian Vlădoiu , op. cit. p. 226

16
Astfel, în ipoteza comiterii înșelăciunii prin fals sau uz de fals, acestea nu se
absorb în conținutul înșelăciunii, ci vor constitui o pluralitate de infracțiuni (concurs
real)35.
2.3.2 Urmarea imediată
În cazul infr acțiunii de înșelăciune, urmarea imediată comiterii acesteia este
reprezentată de prejudiciul material cauzat victimei. De menționat faptul că, în
conformitate cu art. 248 din Codul Penal, “tentativa la infracțiunile prevăzute în art.
239 alin. 1, art. 244 și art. 244 – 247 se pedepsește”.
2.3.3 Legătura de cauzalitate
Pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii de înșe lăciune trebuie să se
constate existența unei legături de cauzalitate între ele mentul material – acțiunea de
amăgire – și paguba produsă (urmarea imediată)36.
În sens contrar, dacă prejudiciul cauzat persoanei vătămate se datorează altor
cauze decât cea a acțiunii de inducere în eroare, de amăgire, se va constata faptul că
nu sunt întrunite elementele constituitive ale infracțiunii d e înșelăciune.
2.3.4 Latura subiectivă
Infracțiunea de înșelăciune se comite cu intenție directă, întrucât textul de
incriminare cere ca acțiunea ce formează elementul material să se realizeze în scopul
obținerii pentru sine sau pentru altul, a unui folos material injust (intenție calificată
prin scop)37.
Pentru existența infracțiunii de înșelăciune nu este nevoie ca folosul material
injust să fi fost realizat, ci numai să fi existat ca o posibilitate urmărită de făptuitor.
Mobilul nu prezintă relevanță p entru existența infracțiunii, dar poate fi reținut
pentru individualizarea pedepsei38.

35A se vedea I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 12 33 din 29 martie 2011, document disponibil online în www.scj.ro
36A. Boroi, op. cit., p. 139
37Nasty Marian Vlădoiu , op. cit., p. 227
38Idem

17
2.4 Forme, modalități, sancțiuni.
Formele infracțiunii.
Actele de pregătire sunt posibile, însă nu sunt incriminate, actele de pregătire
efectuate de un terț, de care se servește autorul, constituie acte de complicitate;
tentativa (perfectă, imperfectă, relativ improprie) este posibilă și incriminată;
infracțiunea se consumă la momentul producerii prejudiciului39.
Modalitațile de comitere ale infracțiuni sunt fie forma de bază, fie cea
agravantă, incriminate în alin. 1 și 2 din art. 244 al noului Cod Penal.
Sancțiuni.
Infracțiunea de înșelăciune este sancționată în varianta simplă cu închisoarea
de la 6 luni la 3 ani art. 244 alin. 1 C.pen.
În cazul variantelor agravat e, când s -au folosit mijloace frauduloase,
pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
Față de dispozițiile Codului penal anterior, observăm reducerea limitelor
pedepsei privative de libertate, însă este de reflectat dacă o reducere atât de drastică
a limitelor speciale de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de înșelăciune va
contribui la reducerea infracționalității în domeniu.
Potrivit unei opinii40, răspunsul nu poate să fie decât negativ, deoarece
considerăm că promptitudinea represiunii penale și o acțiune mai fermă asupra
cauzelor care determină comiterea infracțiunii de înșelăciune, ar putea contribui la
scăderea numărului acestei categorii de fapte neconvenabile sau, după caz, la
înlăturarea pagubelor pricinuite prin acestea41.
În art. 244 alin. 3 C.pen. este instituită o cauză de înlăturare a răspunderii
penale, respectiv împăcarea părților înlătură răspunderea penală , dispozițiile art. 159
din Codul Penal aplicându -se în mod corespunzător.

39 Mihail Udroiu, op. cit., p. 270.
40C. Duvac, op. cit.
41Idem

18
Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a
intervenit și dacă are loc până la citirea rechizitoriului, actul de sesizare a instanței.
De asemenea, art. 159 alin. 4 prevede că “pentru persoanele lipsite de
capacitate de exercițiu, împăcarea se face numai de reprezentanții lor legali, i ar
persoanele cu capacitate de exercițiu restrânsă se pot împăca cu încuviințarea
persoanelor prevăzute de lege”.

19
Capitolul III : Înșelăciuni prin metoda Accidentul
3.1 Considerații generale privind modul de operare Metoda Accidentul
În prezent, cel mai frecvent mod de operare folosit de autorii infracțiunilor de
înșelăciune este denumit în practica judiciară metoda Accidentul, constând în aceea
că escrocii, atribuindu -și calități mincinoase (polițist, procuror, avocat, consul,
ambasador, medic, asistent, judecător, etc), apelează persoanele vătămate, pe
telefonul fix, și sub pretextul că o rudă a fost implicată într -un accident rutier, pentru
a o scăpa de tragerea la răspundere, fie prin mituirea organelor judiciare, fie prin
despăgubirea membrilor familiei victimei, solicită o sumă de bani, ulterior remisă
de acestea fie către ei, fie către terțe persoane.
Din practica judiciară a rezultat faptul că autorii pretabili comiterii de astfel
de înșelăciuni , denumiți generic “trăgători”, sunt p ersoane private de libertate,
deținuți. Aceștia reușesc să își procure terminale mobile și cartele SIM pe care,
ulterior, prin diferite modalități, reușesc să le introducă în penitenciar și să le
utilizeze în scopul comiterii de înșelăciuni.
S-a remarcat faptul că deținuții pretabili la săvârșirea acestui tip de fapte au
fost arestați și condamnați definitiv fie pentru fapte comise cu violență ( tâlhărie
calificată, omor, omor calificat), fie pentru fapte de înșelăciune, având de ispășit
pedepse de cel puți n 15 ani de închisoare.
Motivația acestor escroci constă în faptul că pot să își asigure un trai decent
în penitenciar cu sumele provenite din săvârșirea infracțiunilor, având dreptul să își
procure diferite produse alimentare, țigări , precum și produse d e igienă personală,
oferindu -le totodată suport financiar și rudelor sale, o parte din ba ni ajungând și la
acestea.
Întrucât așa-zișii trăgători se află în penit enciar și nu au posibilitatea de a se
deplasa perso nal pentru ridicarea banilor, aceștia își recruteză persoane din exterior

20
care să ridice sumele de bani remise de persoanele vătămate , denumite generic în
practica judiciară “săgeți”.
Aceste persoane fie sunt recrutate direct, deoarece sunt rude ale deținuților,
fie în mod indirect, prin intermedi ul acestora.
Totodată, aceștia caută să recruteze posibile săgeți și prin intermediul site –
urilor de aplicare pentru diferite slujbe, în mod frecvent acestea aplicând pentru
posturi de secretare, având drept probă de angajare ridicarea de plicuri de la di ferite
adrese, neavând cunoștință că sunt și ele induse în eroare, participația acestora fiind
improprie.
Escrocii, de regulă, își apelează victimele în timpul nopții, preponderent după
ora 22:00, pentru a le surprinde pe acestea într -o stare psihico -fizică în care impactul
emoțional provocat acestora să fie amplificat.
De altfel, s -a constatat faptul că aceste victime, aflate sub șocul emoțional
provocat de către escroci, pun la dispoziția acestora, în mod involuntar, atât date cu
privire la numele copi ilor, pe care ulterior și le atribuie, adresa unde locuiesc, cât și
cu privire la ce sumă de bani dețin.
Pentru a părea cât mai credibili, escrocii, după ce au indus victimele în eroare
în primă fază, le solicită acestora să scrie declarații olograf, în m ai multe exemplare,
în conținutul cărora să consemneze faptul că suma de bani a fost remisă de bunăvoie,
pentru soluționarea amiabilă a cazului.
Astfel, aceste declarații, împreună cu suma de bani, sunt puse de către
persoana vătămată într -un plic pe care ulterior îl remite persoanei trimise de escroc
la adresa acesteia.
De asemenea, autorii, folosindu -se de diferite pretexte, își conving victimele
să nu încheie convorbirea telefonică și nici să ia legătura cu alte persoane, reușind
astfel să ducă la capă t rezoluția infracțională.

21
3.2 Activități primordiale de urmărire penală ce trebuie desfășurate de
organele de cercetare penală.
3.2.2 Audierea persoanei vătămate
Audierea persoanei vătămate reprezintă o importanță deosebită în ceea ce
privește activită țile ulterioare ce se impun pentru identificarea autorilor și tragerea
la răspundere penală a acestora.
Astfel, audierea trebuie să fie făcută într -un mod cât mai detaliat, urmând ca
persoanei vătămat e să-i fie puse cât mai multe întrebări cu privir e la d ata la care a
fost sunată și intervalul orar, ce număr de apel deține telefonul pe care a fost apelată,
numărul de telefon de pe care a fost apelată, dacă este afișat, dacă și cum s -a/s-au
recomandat persoana/persoanele care au apelat -o.
În ipoteza în car e fapta a fost săvârșită în formă consumată, fiind remisă vreo
sumă de bani, persoana vătămată va fi întrebată cu privire la suma remisă,
modalitatea de remitere a acesteia , respectiv dacă a fost trimisă prin mandat poștal ,
Western Union, Money Gramm ori a lte asemenea mijloace sau dacă a fost remisă
unei persoane.
Dacă suma de bani a fost remisă prin mandat poștal, Western Union , Money
Gramm sau alte asemenea mijloace, persoanei vătămate i se vor cere detalii cu
privire la destinatarul sumei de bani, posi bilul cont bancar pus la dispoziție de acesta,
etc.
Pe altă parte, dacă suma de bani a fost remisă unei persoane trimise de către
autor, organele de cercetare penală trebuie să obțină de la persoana vătămată cât mai
multe date cu privire la persoana în ca uză: vârsta, sexul, aspectul fizic al acesteia
(înălțime, greutate, posibile cicatrici sau tatuaje, deficiențe în vorbire, handicap
locomotor vizibil) , la articolele de vestimentație pe care le purta la data comiterii
faptei, dacă la locul faptei s -a depla sat cu autoturism sau pe jos etc.
Totodată, dacă din declarația persoanei vătămate rezultă informații cu privire
la itinerariul parcurs fie de aceasta, fie de persoana care a ridicat banii, organele de

22
cercetare penală vor efectua investigații cu privire la posibili martori oculari sau
camere video de supraveghere care să ofere mai multe date și informații cu valoare
operativă.
3.2.3 Obținerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de
rețele publice de comunicații electronice și s olicitarea mă surilor de
supraveghere tehnică

În investigarea infracțiunilor de înșelăciune prin metoda Accidentul, este
imperativ ca organele de poliție să identifice cartelele SIM și terminalele mobile
utilizate la comiterea acestora.
Astfel, în temeiul Legii nr. 50 6/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter
personal și protecția vietii private în sectorul comunicațiilor electronice, modificată
și completată prin Legea 235/2015, și având în vedere dispozițiile art. 152 alin. 1
din Codul de procedură penală, “orga nele de urmărire penală, cu autorizarea
prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți, pot solicita unui furnizor de rețele
publice de comunicații electronice sau unui furnizor de servicii de comunicații
electronice destinate publicului transmiterea datelor reținute, în baza legii speciale
privind reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de rețele publice de
comunicații electronice și de furnizorii de servicii de comunicații electronice
destinate publicului, altele decât conținutul comu nicațiilor, în cazul în care există o
suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și există temeiuri
pentru a se crede că datele solicitate constituie probe, pentru categoriile de
infracțiuni prevăzute de legea privind reținerea datelor generate sau prelucrate de
furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și de furnizorii de servicii de
comunicații electronice destinate publicului.”

Solicitarea de transmitere a datelor reținute de către un furnizor de rețele
publice de com unicații electronice sau a unui furnizor de servicii de comunicații

23
electronice destinate publicului se face în baza unui referat întocmit de către
organele de cercetare penală .
Este necesar ca acest referat să conțină date cu privire la infracțiunea pen tru
care s -a dispus începerea urmăririi penale, starea de fapt, mijloacele materiale de
probă administrate în cauză până la momentul solicitării.
Astfel, organele de cercetare penală vor solicita identificarea cartelor SIM și
ale seriilor IMEI (Identitate Internațională a Echipamentului Mobil) ale terminalelor
mobile în care acestea au fost introduse și utilizate pentru apelarea persoanelor
vătămate, transmiterea listing -urilor convorbirilor telefonice purtate de pe și pe
cartelele SIM și terminalele mobil e cu seriile IMEI identificate, datele de identificare
ale utilizatorilor apelați/apelanți, precum și localizarea acestora pentru o perioadă de
6 luni, anterioară comiterii faptei, și până la data solicitării.
De menționat faptul că fiecare terminal mobil (telefon mobil) deține o serie
IMEI, formată din 15 cifre, ultima dintre acestea neavând relevanță, fiind variabilă.
În prezent, există și terminale mobile în care pot fi introduse două cartele SIM,
acestea având două serii IMEI.
Referatul organelor de ce rcetare penală, împreună cu dosarul penal întocmit
în cauză se va înainta judecătorului de drepturi și libertăți, care, î n conformitate cu
art. 152 alin. 2 din Codul de procedură penală, “se pronunță în termen de 48 de ore
cu privire la solicitarea organel or de urmărire penală de transmitere a datelor, prin
încheiere motivată, în camera de consiliu.”
În principiu, având în vedere pericolul social al faptelor de înșelăciune prin
metoda Accidentul, respectiv crearea de prejudicii persoanelor vătămate, cât ș i prin
diminuarea gradului de încredere al populației față de autoritățile publice, ale căror
calități escrocii și le atribuie, în mod frecvent aceste solicitări sunt admise de către
judecătorul de drepturi și libertăți.

24
După emiterea încheierii motivate de către judecătorul de drepturi și libertăți,
în trei exemplare, și preluarea acestora împreună cu dosarul cauzei, organele de
cercetare penală vor înainta un exemplar către lucrătorii din cadrul Unității
Teritoriale de Analiză a Informațiilor, care oferă sprijin în prelucrarea datelor
solcitate.
De asemenea, aceștia, la cerere, pot să ofere sprijin și cu privire la
examinarea/interpretarea datelor obținute, respectiv a listing -urilor convorbirilor
telefonice.
Dacă se optează doar pentru prelucrarea date lor, lucrătorii din cadrul Unității
Teritoriale de Analiză a Informațiilor, după recepționarea tuturor datelor solicitate
de la furnizorii de rețele de comuncații, le inscripționeză pe un suport optic pe care
îl înaintează lucrătorului de caz care a făcut solcitarea.
Este imperativă studierea listing -ului convorbirilor telefonice, în sensul că
acesta trebuie interpretat în mod minuțios, depunându -se toate diligențele. Astfel, se
va avea în vedere identificarea numărului cartelei SIM de pe care a fost apela tă
persoana vătămată și identificarea seriei IMEI a terminalului în care aceasta a fost
introdusă.
De asemenea, se va avea în vedere în ce terminale mobile a mai fost introdusă
această cartelă SIM, precum și alte cartele SIM care, la rândul lor, au fost i ntroduse
în terminalele mobile identificate.
În urma analizei listing -urilor convorbirilor telefonice, s -a constatat faptul că
autorii utilizează o varietate de cartele SIM și terminale mobile, alternându -le.
Uneori, escrocii, pentru a îngreuna cercetăril e organelor de cercetare penală, se
opresc din a le utiliza pentru o perioadă te timp, pentru ca acestea să apară ca fiind
inactive în momentul solicitării de noi listing -uri ale convorbirilor telefonice.
Totodată, în practica judiciară, din varietatea de examinări efectuate asupra
listing – urilor convorbirilor telefonice, s -a constatat faptul că, în mod frecvent,

25
autorii apelează victimile pe terminale de telefonie fixă, după ce, în prealabil, obțin
minimul de date despre ele, respectiv numele acestora, fie din cărțile de telefoa ne
disponibile în mediul online, fie cu sprijinul terțelor persoane.
De asemenea, pe parcursul convorbirilor telefonice purtate cu victimile, după
ce acestea “cad în plasă”, autorii inițiază conferințe audio, constând în aceea că
adaugă convorbirii telefonice un al treilea membru, de cele mai multe ori fiind cel
din mediul exterior, care este “delegat în vederea ridicării sumelor de bani” și pe
care îl direcționează la adresele persoanelor vătămate.
După ce sunt identificate cart elele SIM și terminalele mobile în care au fost
introduce, precum și numerele de apel ale cartelelor SIM cu care conversează acestea
în mod frecvent, procurorul, în baza probelor administrate de către organele de
cercetare penală, solicită judecătorului de drepturi și libertăți, în baza art. 140 alin.
2 din Codul de procedură penală, încuviințarea supravegherii tehnice, pe o durată de
cel mult 30 de zile.
Conform dispozițiilor art. 140 alin. 3 din Codul de procedură penală, “cererea
formulată de procuror trebuie să cuprindă: indicarea măsurilor de supraveghere
tehnică care se solicită a fi dispuse, numele sau alte date de identificare a persoanei
împotriva căreia se dispune măsura, dacă sunt cunoscute, indicarea probelor ori a
datelor din care rezultă susp iciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea unei
infracțiuni pentru care se poate dispune măsura, indicarea faptei și a încadrării
juridice, iar, în cazul măsurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere, dacă
se solicită și încuviințarea ca organe le de urmărire penală să pătrundă în spații
private indicate pentru a activa sau a dezactiva mijloacele tehnice ce urmează a fi
folosite pentru executarea măsurii supravegherii tehnice, motivarea caracterului
proporțional și subsidiar al măsurii. Procuroru l trebuie să înainteze dosarul
judecătorului de drepturi și libertăți.

26
În situațiile expres prevăzute de legea penală “procurorul poate autoriza, pe o
durată de maximum 48 de ore, măsurile de supraveghere tehnică atunci când:
a) există urgență, iar obține rea mandatului de supraveghere tehnică în condițiile art.
140 ar conduce la o întârziere substanțială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau
distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranța persoanei vătămate, a martorului
sau membrilor familiilo r acestora; și
b) sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 139 alin. (1) și (2).” (art. 141 alin. 1
din Codul de procedură penală).
Totodată, mandatul de supraveghere tehnică poate fi prelungit, pentru motive
temeinic justificate, de către judecătoru l de drepturi și libertăți de la instanța
competentă, la cererea motivată a procurorului, în cazul în care sunt îndeplinite
condițiile prevăzute la art. 139, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile42.
Durata totală a măsurilor de supraveghere tehnică , cu privire la aceeași
persoană și aceeași faptă, nu poate depăși, în aceeași cauză, 6 luni, cu excepția
măsurii de supraveghere video, audio sau prin fotografiere în spații private, care nu
poate depăși 120 de zile43.
Întreaga activitate de supraveghere t ehnică este desfășurată de către lucrătorii
de poliție din cadrul structurilor de Operațiuni Speciale, în baza mandatelor de
supraveghere tehnică emise în cauză.
Totodată, lucrătorul de caz desfășoară toate activitățile ce se impun în v ederea
administrării de probe în baza unei delegări dis pusă de procuror în temeiul art. 201
din Codul de procedură penală.
În conformitate cu prevederile art. 143 alin. 1 și 2 din Codul de procedură
penală, (1) Procurorul sau organul de cercetare penală î ntocmește un proces -verbal
pentru fiecare activitate de supraveghere tehnică, în care sunt consemnate rezultatele

42 Articolul 141 alin. 1 din Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală, publicată în Monitorul
Oficial nr. 486 din 15 iulie 2010, în vigoare din 1 februarie 2014.
43 Articolul 141 alin. 3 din Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală, publicată în Monitorul
Oficial nr. 486 din 15 iuli e 2010, în vigoare din 1 februarie 2014.

27
activităților efectuate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau
contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, datele de identificare ale
suportului care conține rezultatul activităților de supraveghere tehnică, numele
persoanelor la care se referă, dacă sunt cunoscute, sau alte date de identificare,
precum și, după caz, data și ora la care a început activitatea de supra veghere și data
și ora la care s -a încheiat.
(2) La procesul -verbal se atașează, în plic sigilat, o copie a suportului care
conține rezultatul activităților de supraveghere tehnică. Suportul sau o copie
certificată a acestuia se păstrează la sediul parchet ului, în locuri speciale, în plic
sigilat și va fi pus la dispoziția instanței, la solicitarea acesteia. După sesizarea
instanței, copia suportului care conține activitățile de supraveghere tehnică și copii
de pe procesele -verbale se păstrează la grefa ins tanței, în locuri speciale, în plic
sigilat, la dispoziția exclusivă a judecătorului sau completului învestit cu
soluționarea cauzei.
3.2.4 Organizarea acțiunilor de prindere în flagrant
Termenul de “flagrant” provine din limba latină, respectiv din part icipiul
“flagrans; -tis” al verbului latin “flagro; -are” care înseamnă a arde. Conform
Dicționarului Explicativ al Limbii Române, adjectivul flagrant are mai multe
sinonime, respectiv care sare în ochi, izbitor,vădit, evident44.
Din interpretarea sensuril or termenului în cauză, cât și raportarea acestuia la
legea penală, respectiv la infracțiune, se reliefează faptul că acesta presupune
prinderea făptuitorului în timpul comiterii faptei sau imediat după.
Din punct de vedere al legii penale, infracțiunea flagrantă, cât și procedura
acesteia sunt prevăzute în Codul de procedură penală în articolele 293 și 298.
Astfel, conform art. 293, “(1) Este flagrantă infracțiunea descoperită în
momentul săvârșirii sau imediat după săvârșire.

44 Dicționarul Explicativ al Limbii Române, ediția a III – a, p. 307.

28
(2) Este de asemenea consid erată flagrantă și infracțiunea al cărei făptuitor,
imediat după săvârșire, este urmărit de organele de ordine publică și de siguranță
națională, de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public ori
prezintă urme care justifică suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârșit infracțiunea sau
este surprins aproape de locul comiterii infracțiunii cu arme, instrumente sau orice
alte obiecte de natură a -l presupune participant la infracțiune.
(3) În cazul infracțiunii flagrante, organele de ordine pub lică și siguranță
națională întocmesc un proces -verbal, în care consemnează toate aspectele
constatate și activitățile desfășurate, pe care îl înaintează de îndată organului de
urmărire penală.
(4) Plângerile și cererile prezentate în scris, corpul delict, precum și obiectele
și înscrisurile ridicate cu ocazia constatării infracțiunii sunt puse la dispoziția
organului de urmărire penală.
Totodată, în conformitate cu art. 298 din Codul de procedură penală, acesta
prevede că “ (1) În caz de infracțiune flagra ntă, organul de cercetare penală este
obligat să constate săvârșirea acesteia, chiar în lipsa plângerii prealabile.
(2) După constatarea infracțiunii flagrante, organul de urmărire penală
cheamă persoana vătămată și, dacă aceasta declară că face plângere p realabilă,
începe urmărirea penală. În caz contrar, organul de cercetare penală înaintează
procurorului actele încheiate și propunerea de clasare. „
În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsisă
de art. 244 din Codul penal, punerea în mișcare a acțiunii penale se face din oficiu,
nefiind necesară altă condiție.
În practica judiciară, în cazul infracțiunilor de înșelăciune având ca mod de
operare Metoda Accdentul, după ce lucrătorul de caz stabilește tiparul după care
escroc ii își desfășoară rezoluția infracțională, solicită lucrătorilor desemnați cu
activitatea de supraveghere tehnică să îi ofere informații, în timp real, în vederea

29
organizării de acțiuni de prindere în flagrant a persoanelor care ridică sumele de bani
de vi ctime.
În ceea ce privește prinderea în flagrant a acestor persoane, este imperativă
transmiterea datelor cu privire la săvârșirea infracțiunilor în timp real.
Activitatea de prindere a unei persoane care ridică sumele de bani de la
persoanele vătămate este materializată într -un proces – verbal de constatare a
infracțiunii flagrante, încheiat în baza dispozițiilor de art. 293 și art. 298 din Codul
de procedură penală.
În ipoteza în care persoana trimisă după ridicarea sumelor de bani se
deplasează cu a utoturism, se va solicita sprijinul lucrătorilor cu atribuții pe linie
rutieră în vederea opririi acestuia.
Se va efectua controlul corporal al persoanei, de către o persoană de același
sex, solicitându -i-se în prealabil să ofere, de bunăvoie, bunurile in terzise deținerii,
cât și controlul autoturismului în cauză.
Cu ocazia controlului corporal, cât și al autoturismului, se vor căuta sume de
bani, remise de persoanele vătămate, cartele SIM și telefoane mobile care au fost
folosite la comiterea faptelor, u lterior urmând a fi ridicate.
Ridicarea bunurilor și sumelor de bani găsite asupra persoanei în cauză se face
în temeiul art. 170 din Codul de procedură penală, fiind încheiată în acest sens, în
două exemplare, dovadă de predare – primire.

30
3.2.5 Audie rea persoanei depistate cu ocazia prinderii în flagrant
În legislația actuală, în faza incipientă a urmăririi penale, persoana prinsă în
flagrant în timpul comiterii faptei sau la scurt timp după aceasta, urmează a fi audiată
în calitate de martor, cu res pectarea drepturilor și obligațiilor procedurale.
Astfel, persoana va fi audiată cu privire la cine este persoana care a trimis -o
pentru ridicarea sumei de bani și în ce mod a intrat în legătură cu aceasta (cum a fost
recrutată în acest sens). Se va avea în vedere obținerea detaliilor cu privire la ce
cartele telefonice a u folosit pentru a comunica , atât ea, cât și autorul propriu -zis, la
sumele de bani dobândite în urma comiterii faptelor, modalitate de împărțire a a
acestora și către ce alte terțe persoan e au ajuns aceste sume de bani, dacă a participat
și la alte fapte, precum și alte aspecte ce interesează cauzei, lucrătorul de caz
adaptându -se în funcție de fiecare situație.
De menționat că, deși dispozițiile art. 118 din Codul de procedură penală
prevăd că “declarația de martor dată de o persoană care, în aceeași cauză, anterior
declarației a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate
fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligația să menționeze, cu ocazia
conse mnării declarației, calitatea procesuală anterioară.”, aceasta poate fi folosită ca
mijloc material de probă împotriva altor persoane care au participat la săvârșirea
înșelăciunilor.
Din practica judiciară, în cele mai multe cazuri, persoanele care sunt p rinse în
flagrant, după audierea lor în fază incipientă, în calitate de martor, ulterior în calitate
de suspect și inculpat, față de acestea, în urma administrării materialului probator,
se ia măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, în baza ordona nței emisă de
organele de cercetare penală, urmând a se propune alte măsuri preventive asupra
acestora.

31
Totodată, deși în unele cazuri, față de aceste persoane este reținută ca formă
de participație complicitatea, prevăzută în art. 48 din Codul penal, considerăm că
săvârșirea faptei de către un autor aflat în regim de detenție ar fi imposibilă fără
ajutorul acordat de către o persoană aflată în exterior, rezoluția infracțională putând
fi văzută ca o simbioză între actele săvârșite de cele două persoane, motiv pentru
acesteia din urmă , în ce ea ce privește modalitatea de participație, îi sunt incidente
preve derile art. 46 alin. 2 din Codul Penal “ coautori sunt persoanele care săvârșesc
nemijlocit aceeași faptă prevăzută de legea penală.”
Condiția esențială pentru existența coautoratului 45→ contribuția a cel
puțin două persoane la comiterea faptei :
 contribuțiile trebuie să reprezinte elementul material al laturii obiective;
 activitățile coautorilor nu trebuie să fie identice, ci să se completeze într -o
activi tate unică;
 tot acte de executare, de coautorat sunt și cele prin care se contribuie indirect
la comiterea faptei, adică acelea care, fără a fi parte din acțiunea tipică descrisă în
norma de incriminare, contribuie într -o măsură determinantă la realizarea ei;
 în cazul infracțiunii complexe, coautoratul se poate realiza prin acte de
executare diferite, corespunzătoare acțiunilor ce constituie elementul material al
laturii obiective a acestei infracțiuni;
 în ipoteza infracțiunilor continue, coautoratul poate să se realizeze oricând pe
parcursul săvârșirii faptei;
 la infracțiunile continuate, coautorii pot săvârși împreună toate actele din
componența acesteia sau numai unele dintre ele; contribuția coautorilor poate fi
concomitentă sau succesivă; sub acest aspe ct, nu influențează existența coautoratului
momentul când își aduc contribuțiile coautorii la săvârșirea faptei.

45 Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Ed. Universul Juridic , București,
2014, p. 364 -386.

32
3.3 Alte activități de cercetare penală ce se impun în investigarea
infracțiunii de înșelăciune.
3.3.1 Percheziția domiciliară

Perchezițiil e sunt cercetări materiale, efectuabile coercitiv, îngăduite prin
excepțiile de la garanțiile normale ale libertăți individuale, în scopul de a asigura
procesului lucruri care pot servi ca probă sau de a aresta pe inculpatul sau pe altă
persoană suspectată de infracțiune sau evadată.”46
„În conflictul dintre dreptul „social” sau „procesual” de percheziție și dreptul
individual asupra persoanei și domiciliului, s -a dat preferință dreptului social sau
procesual; adică în mod excepțional, libertatea persoanei t rebuie să sufere limitare,
atingere în caz de percheziție personală, iar inviolabilitatea domiciliului, în caz de
percheziție domiciliară; aceasta în interes procesual; a trebuit să se impună acest
sacrificiu dreptului individual asupra persoanei și domici liului, în interesul
descoperirii și asigurării probelor de vinovăție, sau a prinderii infractorilor și deci în
interesul pedepsirii infracțiunilor, sau al apărării sociale; acestui interes procesual și
în același timp acestui interes social superior a tr ebuit să se supună dreptul
individual; căci dacă pentru aceste interese superioare este sacrificată libertatea
individuală prin deținerea preventivă (măsura procesual penală cea mai gravă), era
inevitabil, ca să se admită și un sacrificiu mai mic al dreptu lui individual prin
percheziții.”47
Potrivit art. 157 din Codul de procedură penală, “(1) Percheziția domiciliară
ori a bunurilor aflate în domiciliu poate fi dispusă dacă există o suspiciune rezonabilă
cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o p ersoană ori la deținerea unor
obiecte sau înscrisuri ce au legătură cu o infracțiune și se presupune că percheziția
poate conduce la descoperirea și strângerea probelor cu privire la această infracțiune,

46 V. Manzini, Tr attato di Diritto processuale penale, Vol. III, Torino, 1931 -1932, p. 357, cit. de Traian Pop, Drept
procesual penal Vol. III. Ed. Tipografia Națională S.A. Cluj.1947, p.479.
47 Traian Pop, Drept procesual penal Vol. III. Ed. Tipografia Națională S.A. Cluj. 1947, p.480.

33
la conservarea urmelor săvârșirii infracțiunii sau l a prindere a suspectului ori
inculpatului.
(2) Prin domiciliu se înțelege o locuință sau orice spațiu delimitat în orice mod
ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică.
În cazul infracțiunilor de înșelăciune prin metoda Accidentul, urmat e de
prinderea în flagrant a așa -ziselor “săgeți”, este imperativă solicitarea percheziției
domiciliare la locuințele acestora, întrucât există posibilitatea ca, după obținerea
mandatului de percheziție domiciliară și desfășurării activității în cauză, să fie
obținute noi mijloace materiale de probă care să intereseze cauzei (sume de bani și
terminale mobile ori cartele SIM, altele decât cele depistate asupra acestora la
momentul prinderii).
Potrivit art. 158 din Codul de procedură penală, “(1) Percheziția domiciliară
poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, de judecătorul de
drepturi și libertăți de la instanța căreia i -ar reveni competența să judece cauza în
primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei
circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care
efectuează sau supraveghează urmărirea penală. În cursul judecății, percheziția se
dispune, din oficiu sau la cererea procurorului, de către instanța învestită cu
judecar ea cauzei.
(2) Cererea formulată de procuror trebuie să cuprindă:
a) descrierea locului unde urmează a se efectua percheziția, iar dacă sunt
suspiciuni rezonabile privind existența sau posibilitatea transferării probelor, datelor
sau persoanelor căutate în locuri învecinate, descrierea acestor locuri;
b) indicarea probelor ori a datelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu
privire la săvârșirea unei infracțiuni sau cu privire la deținerea obiectelor ori
înscrisurilor ce au legătură cu o infracțiune;
c) indicarea infracțiunii, a probelor sau a datelor din care rezultă că în locul în
care se solicită efectuarea percheziției se află suspectul ori inculpatul sau pot fi

34
descoperite probe cu privire la săvârșirea infracțiunii ori urme ale săvârșirii
infracți unii;
d) numele, prenumele și, dacă este necesar, descrierea suspectului sau
inculpatului despre care se bănuiește că se află în locul unde se efectuează
percheziția, precum și indicarea urmelor săvârșirii infracțiunii ori a altor obiecte
despre care se pr esupune că există în locul ce urmează a fi percheziționat.
(3) În cazul în care, în timpul efectuării percheziției, se constată că au fost
transferate probe, date sau că persoanele căutate s -au ascuns în locuri învecinate,
mandatul de percheziție este vala bil, în condițiile legii, și pentru aceste locuri.
Continuarea efectuării percheziției în această situație se încuviințează de către
procuror.
(4) Procurorul înaintează cererea împreună cu dosarul cauzei judecătorului de
drepturi și libertăți.
(5) Cererea prin care se solicită încuviințarea efectuării percheziției
domiciliare se soluționează, în termen de 24 de ore, în camera de consiliu, fără
citarea părților. Participarea procurorului este obligatorie.
(6) Judecătorul dispune, prin încheiere, admiterea ce rerii, atunci când este
întemeiată, și încuviințarea efectuării percheziției și emite de îndată mandatul de
percheziție. Întocmirea minutei este obligatorie.
(7) Încheierea instanței și mandatul de percheziție trebuie să cuprindă:
a) denumirea instanței;
b) data, ora și locul emiterii;
c) numele, prenumele și calitatea persoanei care a emis mandatul de
percheziție;
d) perioada pentru care s -a emis mandatul, care nu poate depăși 15 zile;
e) scopul pentru care a fost emis;

35
f) descrierea locului unde urmează a se efectua percheziția sau, dacă este
cazul, și a locurilor învecinate acestuia;
g) numele sau denumirea persoanei la domiciliul, reședința ori sediul căreia
se efectuează percheziția, dacă este cunoscută;
h) numele făptuitorului, suspectului sau inculpat ului, dacă este cunoscut;
i) descrierea făptuitorului, suspectului sau inculpatului despre care se
bănuiește că se află în locul unde se efectuează percheziția, indicarea urmelor
săvârșirii infracțiunii sau a altor obiecte despre care se presupune că exist ă în locul
ce urmează a fi percheziționat;
j) mențiunea că mandatul de percheziție poate fi folosit o singură dată;
k) semnătura judecătorului și ștampila instanței.
(8) În cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că nu sunt
îndeplinite condițiile prevăzute la art. 157, dispune, prin încheiere, respingerea
cererii de efectuare a percheziției domiciliare.
(9) Încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra
cererii de încuviințare a efectuării percheziției dom iciliare nu este supusă căilor de
atac.
(10) O nouă cerere de efectuare a unei percheziții domiciliare în același loc
poate fi formulată dacă au apărut ori s -au descoperit fapte sau împrejurări noi,
necunoscute la momentul soluționării cererii anterioare d e către judecător.
(11) În cursul judecății, din oficiu sau la cererea procurorului, instanța de
judecată poate dispune efectuarea unei percheziții în vederea punerii în executare a
mandatului de arestare preventivă a inculpatului, precum și în cazul în ca re există
suspiciuni rezonabile că în locul unde se solicită efectuarea percheziției există
mijloace materiale de probă ce au legătură cu infracțiunea ce face obiectul cauzei.
Dispozițiile alin. (2) -(8) și ale art. 157 se aplică în mod corespunzător.

36
De menționat faptul că, în practica judiciară, lucrătorul de caz întocmește un
referat prin care solicită încuviințarea percheziției domiciliare, în care sunt
consemnate toa te probele administrate în cauză , de natură să conducă la suspiciunea
rezonabilă că a fost săvârșită o infracțiune de către o persoană sau pot fi găsite bunuri
utilizate la comiterea acestora .
În cazul infracțiunilor flagrante, percheziția domiciliară se impune cu atât mai
mult, datorită faptului că făptuitorul a fost prins în timpul comit erii infracțiunii sau
la scurt timp după aceasta.
În ceea ce privește modalitatea efectuării percheziției domiciliare, aceasta se
desfășoară în conformitate cu prevederile art. 159 din Codul de procedură penală
“(1) Mandatul de percheziție se comunică proc urorului, care ia măsuri pentru
executarea acestuia.
(2) Percheziția se efectuează de procuror sau de organul de cercetare penală,
însoțit, după caz, de lucrători operativi.
(3) Percheziția domiciliară nu poate fi începută înainte de ora 6,00 sau după
ora 20,00, cu excepția infracțiunii flagrante sau când percheziția urmează să se
efectueze într -un local deschis publicului la acea oră.
(4) În cazul în care este necesar, organele judiciare pot restricționa libertatea
de mișcare a persoanelor prezente sau acc esul altor persoane în locul unde se
efectuează percheziția, pe durata efectuării acesteia.
(5) Înainte de începerea percheziției, organul judiciar se legitimează și
înmânează o copie a mandatului emis de judecător persoanei la care se va efectua
percheziț ia, reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsă,
oricărei alte persoane cu capacitate deplină de exercițiu care cunoaște persoana la
care se va efectua percheziția și, dacă este cazul, custodelui.
(6) În cazul percheziției efectuate la sediul unei persoane juridice, mandatul
de percheziție se înmânează reprezentantului acesteia sau, în lipsa reprezentantului,

37
oricărei alte persoane cu capacitate deplină de exercițiu care se află în sediu ori este
angajat al persoanei juridice respect ive.
(7) În cazul în care efectuarea percheziției este extinsă în locuințele învecinate
în condițiile art. 158 alin. (3), persoanele din aceste spații vor fi înștiințate cu privire
la extinderea efectuării percheziției.
(8) Persoanelor prevăzute la alin. ( 5) și (6) li se solicită, înainte de începerea
percheziției, predarea de bunăvoie a persoanelor sau a obiectelor căutate. Percheziția
nu se mai efectuează dacă persoanele sau obiectele indicate în mandat sunt predate.
(9) Persoanelor prevăzute la alin. (5) și (6) li se aduce la cunoștință că au
dreptul ca la efectuarea percheziției să participe un avocat. Dacă se solicită prezența
unui avocat, începerea percheziției este amânată până la sosirea acestuia, dar nu mai
mult de două ore de la momentul la care ac est drept este comunicat, luându -se măsuri
de conservare a locului ce urmează a fi percheziționat. În cazuri excepționale, ce
impun efectuarea percheziției de urgență, sau în cazul în care avocatul nu poate fi
contactat, percheziția poate începe și înainte de expirarea termenului de două ore.
(10) De asemenea, persoanei percheziționate i se va permite să fie asistată ori
reprezentată de o persoană de încredere.
(11) Când persoana la care se face percheziția este reținută ori arestată, va fi
adusă la perchez iție. În cazul în care nu poate fi adusă, ridicarea de obiecte și
înscrisuri, precum și percheziția domiciliară se fac în prezența unui reprezentant ori
martor asistent.
(12) Organul judiciar care efectuează percheziția are dreptul să deschidă, prin
folosi rea forței, încăperile, spațiile, mobilierul și alte obiecte în care s -ar putea găsi
obiectele, înscrisurile, urmele infracțiunii sau persoanele căutate, în cazul în care
posesorul acestora nu este prezent sau nu dorește să le deschidă de bunăvoie. La
deschiderea acestora, organele judiciare ce efectuează percheziția trebuie să evite
daunele nejustificate.

38
(13) Organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor
și înscrisurilor care au legătură cu fapta pentru care se efectuează ur mărirea penală.
Obiectele sau înscrisurile a căror circulație ori deținere este interzisă sau în privința
cărora există suspiciunea că pot avea o legătură cu săvârșirea unei infracțiuni pentru
care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu se ridică în totdeauna.
(14) În mod excepțional, percheziția poate începe fără înmânarea copiei
mandatului de percheziție, fără solicitarea prealabilă de predare a persoanei sau a
obiectelor, precum și fără informarea prealabilă privind posibilitatea solicitării
prezen ței unui avocat ori a unei persoane de încredere, în următoarele cazuri:
a) când este evident faptul că se fac pregătiri pentru acoperirea urmelor sau
distrugerea probelor ori a elementelor ce prezintă importanță pentru cauză;
b) dacă există suspiciunea că în spațiul în care urmează a se efectua percheziția
se află o persoană a cărei viață sau integritate fizică este pusă în pericol;
c) dacă există suspiciunea că persoana căutată s -ar putea sustrage procedurii.
(15) În cazul în care în spațiul unde urmează a fi efectuată percheziția nu se
află nicio persoană, aceasta se efectuează în prezența unui martor asistent.
(16) În cazurile prevăzute la alin. (14) și (15), copia mandatului de percheziție
se înmânează de îndată ce este posibil.
(17) Organele judiciare care efectuează percheziția pot folosi forța, în mod
adecvat și proporțional, pentru a pătrunde într -un domiciliu:
a) dacă există motive temeinice pentru a anticipa rezistență armată sau alte
tipuri de violență ori există un pericol cu privire la distruger ea probelor;
b) în cazul unui refuz sau dacă nu a fost primit niciun răspuns la solicitările
organelor judiciare de a pătrunde în domiciliu.
(18) Este interzisă efectuarea în același timp cu percheziția a oricăror acte
procedurale în aceeași cauză, care pr in natura lor împiedică persoana la care se face

39
percheziția să participe la efectuarea acesteia, cu excepția situației în care se
desfășoară, în aceeași cauză, simultan mai multe percheziții.
(19) Locul în care se desfășoară percheziția, precum și persoan ele sau
obiectele găsite pe parcursul percheziționării pot fi fotografiate ori înregistrate
audiovideo.
(20) Înregistrarea audiovideo sau fotografiile efectuate sunt anexate
procesului -verbal de percheziție și fac parte integrantă din acesta.”
Pe parcursul percheziției domiciliare “ (1) după identificare, obiectele sau
înscrisurile se prezintă persoanei de la care sunt ridicate și persoanelor prezente,
pentru a fi recunoscute și a fi însemnate de către acestea spre neschimbare, după care
se etichetează și s e sigilează.
(2) Obiectele care nu pot fi însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete și
sigilii se împachetează sau se închid, pe cât posibil împreună, după care se aplică
sigilii.
(3) Obiectele care nu pot fi ridicate se lasă în păstrarea celui la ca re se află sau
a unui custode. Persoanei căreia i se lasă spre păstrare obiectele i se pune în vedere
că are obligația de a le păstra și conserva, precum și de a le pune la dispoziția
organelor de urmărire penală, la cererea acestora, sub sancțiunea prevăz ută la art.
275 din Codul penal.
(4) Probele pentru analiză se iau cel puțin în dublu și se sigilează. Una dintre
probe se lasă celui de la care se ridică, iar în lipsa acestuia, uneia dintre persoanele
prevăzute la art. 159 alin. (11).48”
Activitatea de pe rcheziție domiciliară se va materializa într -un process –
verbal întocmit în conformitate cu prevederile art. 161 din Codul de procedură
penală, în două exemplare, unul fiind înmânat fie persoanei la domiciliul căreia a

48 Articolul 160 din Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală, publicată în Monitorul Oficial nr.
486 din 15 iulie 2010, în vigoare din 1 februarie 2014. .

40
fost efectuată percheziția, fie unei a dintre persoanele prevăzute la art. 159 alin. (5)
sau (6) care au participat la percheziție.
3.3.2 Percheziția informatică a terminalelor mobile utilizate la
comiterea infracțiunilor .

În cazul infracțiunilor de înșelăciune prin metoda Accidentul, dac ă în urma
percheziției domiciliare au fost găsite alte terminale mobile , înafară de cele ridicate
în urma prinderii în flagrant a “săgeților”, organele de cercetare penală, prin
intermediul procurorului, solicită percheziționarea informatică a tuturor terminalelor
mobile ridicate de la acestea, având drep t scop de a obține alte date care să intereseze
cauzei, respectiv apelurile telefonice și mesajele text efectuate către și primite de la
autorii aflați în penitenciar.
În practica judiciară, în urma perche ziției informatice, din conținutul
mesajelor text, deseori, au rezultat fie adresele persoanelor vătămate, fie numele
terțelor persoane sau ale deținuților care urmau să primească o parte din suma de
bani obținută în urma comiterii faptei.
“1) Prin perche ziție în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor
informatice se înțelege procedeul de cercetare, descoperire, identificare și strângere
a probelor stocate într -un sistem informatic sau suport de stocare a datelor
informatice, realizat prin intermediul unor mijloace tehnice și proceduri adecvate,
de natură să asigure integritatea informațiilor conținute de acestea.
(2) În cursul urmăririi penale, judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța
căreia i -ar reveni competența să judece cauz a în primă instanță sau de la instanța
corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului
din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală
poate dispune efectuarea unei percheziții informa tice, la cererea procurorului, atunci
când pentru descoperirea și strângerea probelor este necesară cercetarea unui sistem
informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice.

41
(3) Procurorul înaintează cererea prin care se solicită încuviințarea efectuării
percheziției informatice împreună cu dosarul cauzei judecătorului de drepturi și
libertăți.
(4) Cererea se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților.
Participarea procurorului este obligatorie.
(5) Judecătorul dispune prin închei ere admiterea cererii, atunci când aceasta
este întemeiată, încuviințarea efectuării percheziției informatice și emite de îndată
mandatul de percheziție.
(6) Încheierea instanței trebuie să cuprindă:
a) denumirea instanței;
b) data, ora și locul emiterii;
c) numele, prenumele și calitatea persoanei care a emis mandatul;
d) perioada pentru care s -a emis mandatul și în cadrul căreia trebuie efectuată
activitatea dispusă;
e) scopul pentru care a fost emis;
f) sistemul informatic sau suportul de stocare a datel or informatice care urmează a
fi percheziționat, precum și numele suspectului sau inculpatului, dacă este cunoscut;
g) semnătura judecătorului și ștampila instanței.
(7) Încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra
cererii d e încuviințare a efectuării percheziției informatice nu este supusă căilor de
atac.
(8) În cazul în care, cu ocazia efectuării percheziției unui sistem informatic
sau a unui suport de stocare a datelor informatice, se constată că datele informatice
căutate sunt cuprinse într -un alt sistem informatic ori suport de stocare a datelor
informatice și sunt accesibile din sistemul sau suportul inițial, procurorul dispune de
îndată conservarea, copierea datelor informatice identificate și va solicita de urgență

42
completarea mandatului, dispozițiile alin. (1) -(7) aplicându -se în mod
corespunzător.
(9) În vederea executării percheziției dispuse, pentru asigurarea integrității
datelor informatice stocate pe obiectele ridicate, procurorul dispune efectuarea de
copii.
(10) Dacă ridicarea obiectelor care conțin datele informatice prevăzute la alin.
(1) ar afecta grav desfășurarea activității persoanelor care dețin aceste obiecte,
procurorul poate dispune efectuarea de copii, care servesc ca mijloc de probă.
Copiile se reali zează cu mijloace tehnice și proceduri adecvate, de natură să asigure
integritatea informațiilor conținute de acestea.
(11) Percheziția în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor
informatice se efectuează în prezența suspectului ori a incu lpatului, dispozițiile art.
159 alin. (10) și (11) aplicându -se în mod corespunzător.
(12) Percheziția în sistem informatic ori a unui suport de stocare a datelor
informatice se efectuează de un specialist care funcționează în cadrul organelor
judiciare sa u din afara acestora, în prezența procurorului sau a organului de cercetare
penală.
(13) Procesul -verbal de percheziție informatică trebuie să cuprindă:
a) numele persoanei de la care a fost ridicat sistemul informatic sau suporturile de
stocare a datelor informatice ori numele persoanei al cărei sistem informatic este
cercetat;
b) numele persoanei care a efectuat percheziția;
c) numele persoanelor prezente la efectuarea percheziției;
d) descrierea și enumerarea sistemelor informatice ori suporturilor de st ocare a
datelor informatice față de care s -a dispus percheziția;
e) descrierea și enumerarea activităților desfășurate;
f) descrierea și enumerarea datelor informatice descoperite cu ocazia percheziției;

43
g) semnătura sau ștampila persoanei care a efectuat percheziția;
h) semnătura persoanelor prezente la efectuarea percheziției.
(14) Organele de urmărire penală trebuie să ia măsuri ca percheziția
informatică să fie efectuată fără ca faptele și împrejurările din viața personală a celui
la care se efectuează percheziția să devină, în mod nejustificat, publice.
(15) Datele informatice identificate cu caracter secret se păstrează în condițiile
legii.
(16) În cursul judecății, percheziția informatică se dispune de către instanță,
din oficiu sau la cererea procuro rului, a părților ori a persoanei vătămate, în cazurile
prevăzute la alin. (2). Mandatul de efectuare a percheziției informatice dispuse de
instanță se comunică procurorului, care procedează potrivit alin. (8) -(15).49”
Întreaga activitate, ca în cazul supr avegherii tehnice, se desfășoară în baza
delegării procurorului de caz, urmând a fi dusă la îndeplinire de cele mai multe ori
din cadrul lucrătorilor de poliție din cadrul structurilor de combatere a crimei
organizate, ei fiind specializați pe această lini e. Activitatea, de asemenea, se
desfășoară în prezența lucrătorului de caz și a suspectului/inculpatului.
Materializarea activității se concretizează într -un proces – verbal întocmit în
baza dispozițiilor art. 168 alin. 13 din Codul de procedură penală.
3.3.2 Identificarea persoanelor după fotografii
Procedeul probatoriu al identificării persoanelor sau obiectelor vizează
compararea pe baza caracteristicilor individuale, de către o persoană care le -a văzut,
a identității dintre o anumită persoană sau obi ect și o persoană sau un obiect cu
privire la care organul judiciar are suspiciunea că ar fi fost văzute de persoana căreia
i se solicită a face identificarea, atunci când activitatea este necesară în scopul
clarificării împrejurărilor cauzei50.

49 Articolul 168 din Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penal ă, publicată în Monitorul Oficial nr. 486
din 15 iulie 2010, în vigoare din 1 februarie 2014..
50 D. Cheagă, Gh. Sava, Ghid de anchetă penală, ediția a III -a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București,
2015, p. 178 -179.

44

45

CONCLUZII

46

Având în vedere cele expuse în lucrare, remarcăm că prin aceasta am încercat
să arătă m importanța dreptului la viață , principalii factori care determină comiterea
acestei infracțiuni(factori criminogeni și victimo geni), anumite probleme care
trebuie să fie stabilite prin investigarea judiciară a omorului și activitățile întreprinse
pentru administrarea probelor.
Totodată, prin redactarea acestei lucrări am urmărit contribuirea la ridicarea
nivelului de profesionali sm în ceea ce privește investigarea acestei infracțiuni,
datorită faptului este lezat cel mai important drept al omului, viața , identificarea
autorului și tragerea acestuia la răspundere reprezentând cele mai importante
obiective care trebuie duse la îndep linire în cel mai scurt timp.
Pericolul social al omorului este dat de faptul că suprimarea vieții unei
persoane duce la o stare de neliniște a întregii societăți, astfel nemaifiind posibilă o
liniștită conviețuire socială între oameni.
De asemenea, infrac țiunea de omor este incriminat ă în Noul Cod Penal atât
într-o variantă simplă(omorul), cât și într -o formă mai gravă(omorul calificat).
Astfel, conform art. 188 al.1 „Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea
de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”, iar potrivit art. 189,
omorul calificat reprezintă:
(1) Omorul săvârșit în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspunde re
penală sau de la executarea unei pedepse;
d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni;
e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o
tentativă la infracțiunea de omor;
f) asupra a doua sau mai multor persoane;
g) asupra unei femei gravide;
h) prin cruzimi

47
Având în vedere faptul că infracțiunea de omor este o infracțiune comisivă, ea
poate fi săvârșită atât printr -o acțiune, cât și printr -o inacțiune. Așadar, comiterea
infracțiunii cunoaște următoarele ipoteze:
 omorul c omis prin „acțiune directă” – autorul provoacă moartea victimei
acționând în mod direct (prin strangulare, spânzurare, împușcare, înjunghiere
etc).
 omorul prin “acțiune indirectă” – autorul, pentru a -și atinge scopul, pune în
mișcare o forță materială (de exemplu, asmuțirea un câine asupra victimei) ori
expune victima la situații periculoase.
 omorul săvârșit prin “inacțiune” – autorul nu aduce la îndeplinire un act la care
era obligat prin lege sau printr -o convenție.
Astfel, datorită gravității și pericolu lui social infracțiunii de omor, se va avea
în vedere în primul rând o încadrare juridică cât mai corectă, necesară fiind
stabilirea tipului morții (violentă sau nonviol entă), pentru evitarea oricărei erori
judiciare și în al doilea rând, efectuarea anchet ei în mod operativ, însă cu
respectarea întocmai a activităților ce trebuie întreprinse pentru administrarea
probelor, obiectivul final fiind acela de a trage la răspundere autorii acestor fapte
de omucidere.
În final, aș vrea să subliniez faptul că o bun ă relaționare dintre cetățeni și
organele judiciare conduce la o administrare mai rapidă a probelor prin aceea că
declarațiile martorilor, anumite ponturi sau denunțuri oferă informații de preț și
constituie un punct de plecare în întocmirea unui cerc de s uspecți care poate duce la
identificarea celor vinovați de comiterea omorului și sancționarea acestora,
menținându -se astfel starea de liniște socială.

48

BIBLIOGRAFIE

Acte normative
1. Constituția României actualizată și republicată în Monitorul oficial nr. 767
din 31 octombrie 2003.
2. Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a
Organizației Națiunilor Unite la 10 de septembrie 1948
3. Legea nr. 126/1995 privind reg imul materiilor explozive, publicat ă în
Monitorul Oficia l al României
4. Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală , publicată în
Monitorul Oficial nr. 486 din 15 iulie 2010, în vigoare din 1 februarie 2014.
5. Legea nr. 286/2009 privind noul Cod Penal , publicată în Monitorul Oficial nr.
510 din 24 iulie 2009, în vigoare de la 1 februarie 2014.
6. Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor
7. Legea nr.76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de
Date Genetice Judiciare.
8. Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice din 16.12.1966 în
vigoare de la 20.11.1974.

Literatură de specialitate
1. A. Swensson, O. Wendel, -Descoperirea infracțiunilor – metode moderne de
investigație criminalistică, Stockholm, 1954
2. Barbu Nicu -Damian – Investigații criminale , Editura Sitech , Craiova, 2015
3. Boroi Alexandru, Drept penal si drept procesual penal, Ed. C.H. Beck,
București, 2006

49
4. Bujor Florescu – Curs de investigații criminale, Editura Concordia, Arad, 2007
5. Camil Suciu – Criminalistică, Editura Didactică și Pedagogică, Bucureș ti,
1972
6. Constantin Aionițoaie, Vasile Bercheșan (coordonatori) și colectiv – Tratat de
metodică criminalistică (vol.I), Editura Carpați, Craiova, 1994
7. Constantin Drăghici, Adrian Iacob, Ciprian Iftimie – Metode și tehnici
moderne de cercetare și identific are criminalistică. Tratat, Editura Lumina
Lex, București, 2006
8. I.Dobrinescu – Infrac țiuni contra persoanei , București, 1988.
9. Emilian Stancu – Investigarea științifică a infracțiunilor – Curs de
criminalistică pentru învățământul juridic universitar și pos tuniversitar, partea
I, Tipografia Universității București, 1986
10. Emilian Stancu – Tratat de criminalistică. Ediția a III -a revăzută și adăugită,
Editura Universul Juridic, București, 2004
11. Emilian Stancu -Tratat de Criminalistică, Editura „Universul Juridic ”,
București -2002;
12. Emilian Stancu – Criminalistică, vol.II, Editura Actami , București, 1995
13. Gh.Scripcaru – Medicină Legală, Editura Didactică și Pedagogică, București –
1993
14. Gh.Scripcaru și M.Terbancea – Patologie Medico -Legală, Editura Didactică
și Pedagog ică, București -1978
15. Gheorghe Baciu – Curs de medicina legală , Chișinău , 2013
16. I.Moraru – Medicină legală, Editura Medicală, București -1967
17. Igor A. Ciobanu – Criminologie, vol. I, Chișinău: Cartdidact, 2007
18. Ioana -Teodora Butoi, Tud orel Butoi, Psihologie judiciară – curs universitar
ediția a Il -a, București, Editura Fundației România de Mâine, 2004
19. L.Quai, M.Tebancea, V.Mărgineanu – Introducere î n tema și practica medico –
legală , Editura Dacia , Cluj -Napoca, 1978
20. Lupu Coman – Aspecte privind cercetarea l a fața locului în infracțiunile d e
omor, Editura Ministerului de Interne – Institutul de criminalistică, București,
1975
21. Mihail Udroiu – Drept penal. Partea specială . Noul Cod penal, Ediția 2,
Editura C.H Beck , București , 2015

50
22. Nicolae Văduva – Criminalist ică. Curs universitar de tactică și metodică,
Editura Universitaria, Craiova, 2004
23. Petru Albu – Crima organizată în perioada de tranziție ,o amenințare majoră la
adresa securității internaționale, Editura Ministerului Internelor și Reformei
Administrative, București, 2007
24. Rusnac Svetlana – Psihologia dreptului, Ed. ARC, Chișinău , 2000
25. Silviu Morar – Medicină legală – curs , Editura Universității „Lucian Blaga”
din Sibiu , 2006
26. T.Bogdan și colaboratorii – Comportamentul uman în procesul judiciar, M.I.,
Serviciul editorial și cinematografic, București, 1983
27. T.Bogdan, I.Sântea, Analiza psihosocială a victimei. Rolul ei în procesul
judiciar, M.I., Serv iciul editorial și cinematografic, București , 1988
28. V.Beliș – Asfixii prin compresiune, în Medicină legală, Edi tura Juridică,
București, ediția a IV -a
29. V.Berchesan , M.Ruiu – Tratat de criminalistica , Editura Little Star,
Bucuresti , 2004
30. V.Măcelaru – Balistica judiciară , Ed. Ministerului de Interne, București, 1972
31. Vintilă Dongoroz și colab. – Explicații teoreti ce ale Codului Penal român.
Partea specială, vol.III, Editura Academiei Române, București , 1971
32. Viorel Vasile – Investigarea și cercetarea infracțiunilor îndreptate împotriva
vieții, integrității corporale și sănătății persoane, Editura Ministerului
Afacer ilor Interne, Bucuresti , 2013
33. Viorel Vasile, Georgica Panfil , Dănuț N echita , Petruț Enache – Tehnică
criminalistică – Îndrumar teoretic ș i practic , Editura EstFalia, București , 2014