Investigarea Dactiloscopica

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII GENERALE

Din cele mai vechi timpuri, omul a simțit nevoia să își recunoască semenii și să îi diferențieze. Pentru acest lucru a fost nevoie de anumite metode și mijloace care au evoluat și s-au perfecționat o dată cu trecerea timpului, in ritmul cuceririlor făcute de știința și în acest domeniu.

În contextul acestor căutări ale omului a apărut o metodă minunată de identificare a persoanei numită „Dactiloscopia” care este opera timpului și a multor cercetători pasionați, însă nu ar fi cinstit ca cineva să își atribuie drept de paternitate.

Începând cu anul 1877, William Herschel în India, dr. Henry Faulds în Japonia, Francis Galton și Edward Henry în Anglia, dr. Wilhem Eber în Prusia, Juan Vucetich în Argentina, A. Joseph Faurot în Statele Unite ale Americii și alții au avut fiecare în parte o contribuție la nașterea și afirmarea dactiloscopiei.

De-a lungul timpului pentru identificarea persoanei au fost întrebuințate, pe lângă elemente de natură științifică și elemente mistice (de exemplu ordaliile și torturile) ceea ce avea drept rezultat, în multe situații, comiterea unor grave erori judiciare. Identificarea persoanelor pe baza urmelor lăsate la locul faptei și a altor elemente din acest loc, a impus încă din cele mai vechi timpuri organelor de represiune din diferite state și necesitatea înregistrării recidiviștilor, în scopul aplicării unor pedepse mult mai aspre. Printre metodele recunoscute pentru înregistrarea recidiviștilor, amintim însemnarea fizică (însemnarea cu fierul roșu și tatuarea), practicată și în țara noastră în timpul lui Matei Basarab și Vasile Lupu.

O dată cu evoluția societății moderne, elementele de natură științifică pătrund tot mai mult și în activitatea polițiilor din diferite state, elementele mistice fiind din ce în ce mai puțin folosite și în final abandonate. Țara noastră a fost printre primele țări din lume care a adoptat sistemul antropometric de identificare și înregistrare a infractorilor, merite deosebite în această direcție având prof. dr. Mina Minovici, fondatorul școlii românești de medicină legală și inițiatorul Institutului de medicină legală. Astfel, în 1892, în capitală apare și se dezvoltă primul sistem științific de înregistrare a infractorilor care funcționează pe lângă organele de poliție. România a rămas mult timp fidelă acestui sistem cu toate că avantajele dactiloscopiei fuseseră de mult demonstrate. Promotorul introducerii dactiloscopiei judiciare în țara noastră este profesorul dr. Nicolae Minovici, care deși la început a fost adept al antropometriei, ulterior a militat cu înflăcărare pentru introducerea dactiloscopiei în activitatea organelor de poliție.

Sarcina cea mai importantă pe care o are de rezolvat dactiloscopia este aceea de a stabili dacă o anumită urmă ridicată de la locul faptei, a fost creată de degetul, palma sau planta piciorului unei persoane.

1.1. Mecanismul de formare a urmelor papilare

În criminalistică, activitatea de identificare a persoanei după urmele de mâini lăsate la fața locului ocupă un loc deosebit, elaborându-se în acest sens metode și procedee tehnice de căutare, descoperire și examinare automată între urmele descoperite și fișele persoanelor aflate în evidențele criminalistice, cunoscând fiind faptul că ori de câte ori un deget sau mâna unei persoane atinge o suprafață lucioasă pe aceasta rămâne o urmă invizibilă ce poate fi relevată cu ușurință.

Formarea urmelor de mâini se explică prin existența permanentă pe suprafața palmei și a degetelor a unei substanțe secretate de piele, substanță formată din compuși organici și anorganici care nu se evaporă cu trecerea timpului.

Contactul palmei și plantei infractorului cu diferitele suprafețe întâlnite la locul săvârșirii faptei creează urme ale crestelor papilare. Aceste urme apar, în cele mai multe cazuri, ca efect al depunerii de substanță de pe degete, palme sau tălpi pe obiectele cu care vin în contact. Contactul mâinilor cu diferite obiecte, pe care se reproduc urmele papilare pot avea loc ca urmare a prinderii acestora cu mâna, sprijinirea palmei sau degetelor de aceste obiecte caz în care corpul creator -mâna- cât și cel primitor -obiectul- se găsesc într-o relativă stare de repaus sau având aceeași mișcare permit crearea unei urme apte a fi cercetată criminalistic în vederea identificării.

Totodată, când aceste urme se produc ca urmare a alunecării sau frecării palmei sau degetelor pe diferite obiecte, urmele rămase se prezintă de regulă sub forma unor mânjituri fără valoare pentru realizarea identificării. Experiența ne arată că urmele se descoperă în majoritatea cazurilor cu ocazia cercetării la fața locului iar cele mai multe sunt din regiunea falangelui și mai rar a falanginei sau a palmei. Ele pot lua însă naștere și prin detașarea de substanță de pe suprafața atinsă(praf, sânge, vopsea, etc.). Când obiectul atins este moale, crestele papilare se imprimă în adâncime, lăsând urme de relief.

Urmele digitale se pot găsi la fața locului sub cele trei aspecte: mulate, vizibile și latente. După plasticitatea materiei pe care se creează urmele digitale, palmare sau plantare pot fi de suprafață ori de adâncime. Urmele de suprafață pot fi, la rândul lor, vizibile și invizibile(latente).

Urmele vizibile, care se mai numesc și colorate, sunt lăsate de degetele murdărite cu substanțe colorate, cum ar fi: sânge, vopsea, cerneală, noroi, praf, ciment, funingine, var, tuș, etc. În unele cazuri, urmele digitale colorate rămase pe obiecte nu rețin în condiții perfecte caracteristicile desenului papilar, fiind simple mânjituri, datorită îmbibării cu substanță a șanțurilor ce despart crestele papilare.

În funcție de gradul de îmbâcsire a crestelor papilare cu substanță colorantă, urmele papilare vizibile pot avea aspect diferit. Astfel, degetele murdărite cu sânge sau vopsea și aplicate în mod repetat pe diferite obiecte vor lăsa la început urme digitale pe sub formă de mânjituri, iar apoi urmele crestelor vor fi albe iar cele ale șanțurilor, colorate. Explicația este următoarea: la început, datorită cantității mari de substanță colorantă, șanțurile sunt îmbibate cu substanța respectivă și, de aceea, urmele papilare nu se disting de cele ale șanțurilor, având aspectul unor mânjituri. Prin atingerea repetată a diferitelor obiecte, substanța colorantă aflată pe crestele papilare, care sunt în relief, se subțiază din ce în ce până se șterge. Când pe creste nu se mai află materie colorantă se vor reproduce doar urmele șanțurilor papilare, prin depunerea substanței care se mai află în ele. În această situație urmele apar ca un negativ al desenelor papilare.

Urmele papilare invizibile (numite și latente ) rămân prin depunerea sudorii și a grăsimii umane de pe piele, ca efect al atingerii cu mâna sau planta, voluntar ori involuntar, a anumitor obiecte (de exemplu, când infractorul a pus mâna pe borcanul găsit pe fereastră, pe diferite cărți, acte, sau s-a sprijinit cu mâna pe mobila din încăpere, a băut apă dintr-un pahar, etc.).

La crearea acestui gen de urme pot să concure și alte substanțe, deoarece vârfurile degetelor în anumite situații sunt murdărite cu o largă varietate de substanțe invizibile susceptibile transferului, cum sunt mai ales grăsimile (ulei ), unsorile de pe piesele metalice, produsele petroliere, cremele și vaselinele incolore, sărurile de urină, etc.

Prin urme invizibile nu se înțeleg numai cele menționate ci și acelea care sunt vizibile într-o oarecare măsură, însă pentru a fi examinate corespunzător este necesar să fie relevate.

Urmele papilare de adâncime (mulate ) rămân prin imprimarea profilului crestelor papilare în diverse materii plastice, ca: argila proaspătă, chitul și vopseaua proaspete de la geamuri sau pe diferite obiecte chituite ori vopsite, ceara, anumite alimente (ciocolată, unt, etc.) în praf, făină și altele.

Urmele de adâncime pot rămâne și pe suprafețele ușor prăfuite prin detașarea de pe acestea a stratului de praf care se depune pe degete, de exemplu pe cristalele de pe birouri, pe dulapuri, pervazurile ferestrelor, unele piese ale autovehiculelor, etc.

1.2.Timpul cât se poate conserva o urmă papilară

Procedura relevării urmelor s-a perfecționat continuu, însă o atenție deosebită trebuie acordată modalităților de căutare și descoperire, precum și a locurilor pe unde acestea trebuie căutate pentru a le descoperi, în vederea valorificării.

Principiul este că orice suprafață netedă și lucioasă atinsă cu mâna va păstra urme, însă valoarea de identificare este determinată de mai mulți factori, din care este recomandabil să amintim: modul cum a fost atins obiectul cu mâna; timpul cât a fost atins; presiunea cu care a fost luat; data relevării urmei după ce a fost lăsată la fața locului. Se consideră greșită părerea celora care cred că un contact prelungit sau apăsat între mână și obiect va da cele mai bune rezultate, o mână pusă ușor cu un contact scurt poate da rezultate mai bune decât o mână apăsată. De asemenea o mână spălată sau curată și uscată lasă pe obiectele pe care le atinge o impresiune impecabilă.

Urmele de adâncime rămase în diferite substanțe care posedă plasticitatea se păstrează un timp foarte îndelungat, cu condiția ca suprafața pe care ele s-au format să fie durabilă prin ea însăși.

În unele cauze, când se efectuează cercetarea la fața locului se întâmplă să se descopere urme digitale care par lăsate în praf. Totuși, la o examinare de aproape, se constată că acestea sunt urme de adâncime create pe o vopsea de ulei și umplute cu praf, existente poate de ani de zile.

Urmele papilare create cu negru de fum, făină, pudră de toaletă sau cu material folosit pentru umplerea spațiului dintre pereții caselor de bani (nisip, cenușă ) dispar relativ repede. În schimb, sunt durabile și, în condiții favorabile, se pot păstra timp îndelungat urmele papilare rămase de la degetele, palma ori planta murdărite cu pigmente, sânge, cerneală și ulei. Pe sticlă sau pe porțelan ori alte obiecte netede urmele digitale se pot păstra ani de zile dacă ele sunt bine apărate.

Obiectele care se găsesc în aer liber păstrează urmele papilare un timp mai scurt. Totuși, uneori s-au relevat urme de pe astfel de obiecte după trecerea a două-trei săptămâni sau chiar a câtorva luni de zile de când au fost create. Chiar sub acțiunea apei, urmele se pot conserva destul de bine. Dacă se găsesc sticle, cioburi, hârtii umede de rouă, zăpadă sau de ploaie, acestea vor fi uscate încet și urmele vor putea fi relevate. Numai curentul puternic de apă sau ploaia îndelungată și cu stropi mari și denși poate șterge urmele.

Urmele digitale lăsate pe hârtie se întind pe suprafața acesteia și devin neclare chiar paste câteva zile. Pe o hârtie care nu este densă, de exemplu pe un ziar, urma se întinde peste câteva ore. Dacă pe hârtia găsită cu ocazia cercetării la fața locului se presupune că există urme digitale, ele nu trebuie relevate cu pudre colorate, fiindcă grăsimea și sudoarea din urmă se întind și sunt absorbite de către hârtie, astfel că urma se va transforma într-o pată întinsă. Totuși, uneori, pe hârtie urmele își conservă forma chiar ani de zile, dar tehnica de relevare obișnuită nu mai poate fi aplicată.

Urmele papilare dispar foarte repede sub acțiunea aerului uscat și cald sau a razelor solare directe. De aceea, la efectuarea cercetării locului faptei în aer liber este necesar ca urmele să fie relevate cât mai repede sau să fie apărate de lumra solară directă într-un fel sau altul.

Situațiile în care urmele digitale se păstrează timp îndelungat sunt foarte numeroase și variate, așa încât nu se pot da înainte toate indicațiile când și unde se conservă cel mai bine urme digitale. Urmele se conservă bine și pe metale, pe porțelanuri și chiar pe pereți. Se impune uneori, aprecierea vechimii urmei pentru că în acest fel se poate face legătura între faptă și urmă.

Problema determinării vechimii urmelor papilare se pune în mod frecvent pentru toate categoriile de urme rămase la fața locului pe diverse obiecte.

Ea trebuie studiată în legătură cu natura fiecărui obiect și cu influența pe care acesta o exercită asupra aspectului și a transformărilor în timp a acestui aspect. Obiectele, diferitele suporturi, având calități absorbante diferite, ca hârtia, lemnul lustruit, pereții vopsiți, etc., exercită o influență deosebită asupra transformării aspectului urmelor papilare în timp. Astfel urmele latente pe geamuri, prezintă elemente comune cu cele rămase pe metale cromate, nichelate, vopsite sau foarte bine lustruite, dar nu și cu aceea a urmelor ramase pe o suprafață metalică necromată care este influențată și modificată de proprietățile absorbante ale suportului.

Urmele papilare cele mai des întâlnite sunt urmele latente -invizibile- și ca atare problema determinării vechimii este extrem de importantă pentru a face posibilă eliminarea din cercul de suspecți a persoanelor care ar fi putut lăsa urmele înainte de data comiterii faptei, fie în mod accidental, fie prin faptul că au avut acces în câmpul infracțiunii.

Stabilirea vechimii urmelor latente mai poate fi necesară și în scopul de a diferenția urmele proaspete ale infractorului de cele mai vechi ale locatarilor, precum și pentru faptul de a se ști ce substanțe sau metode de relevare trebuie aplicate în funcție de vechimea urmei.

Cercetarea urmei papilare latente lăsate pe diferite obiecte sau suporturi netede și lustruite furnizează indicii asupra vechimii urmelor prin următoarele examinări elementare ce se efectuează în laborator atunci când suportul nu este prea voluminos și poate fi transportat: prin observare cu ochiul liber, lupă, sub lumină dirijabilă. În timpul examinării se observă modul de imprimare a crestelor, aspectul șanțurilor dintre creste, modul de atașare la creste a prafurilor de relevare sau a altor impurități precum și aspectul colorației la acțiunea vaporilor de iod.

Toate aceste examinări pot furniza indicii prețioase referitoare la vechimea urmei, prin raportarea aspectului acestora la alte urme rămase pe același gen de suport examinate experimental la intervale de timp cunoscute pentru fiecare procedeu în parte.

Aspectul modului cum s-au atașat prafurile colorate la creste va fi de asemenea raportat la cele realizate experimental la intervale de timp bine cunoscute. La suporturile cu suprafață lucioasă, care dau reflexii, examinarea urmelor desenelor papilare este dificilă, însă aceasta se poate înlătura prin aranjarea luminii din partea opusă examinării.

Aspectul urmelor papilare latente lăsate pe obiecte lustruite, vopsite proaspăt, cromate sau sticlă se caracterizează prin faptul că sunt clare, cu liniile și șanțurile curate în primele ore de la crearea lor și se poate păstra până la trei patru zile.

Relevarea se face cu ușurință, grăsimile fiind proaspete, și dă liniilor papilare o colorație completă absorbind masiv praful colorat cu care se relevă urmele. Sub acțiunea vaporilor de iod, liniile papilare iau rapid o colorație cafenie pronunțată iar șanțurile devin ușor gălbui.

După patru-cinci zile se observă pe liniile papilare și între șănțulețe o aderență mai mică a substanței cu care se relevă, iar cu ocazia examinării la microscop urmele prezintă particule de praf din atmosferă și o pojghiță cu crăpături longitudinale, iar grăsimea începe să se usuce.

De la formarea pojghiței protectoare și până la uscarea totală a urmei pot trece 15-30 de zile în funcție de loc și de condițiile atmosferice în care a fost ținută urma. După circa 30 de zile de la crearea urmei șanțurile se prăfuiesc și devin vizibile cu ochiul liber.

În ceea ce privește aderarea prafului colorat după 4-5 zile de la creare, prin pensulare de-a lungul liniilor papilare urma se colorează bine dar este necesară o pensulare mai abundentă iar substanța de relevare este recomandată să aibă în compoziție mai multă substanță grasă.

Aspectul urmelor digitale latente lăsate pe diferite suporturi de hârtie se manifestă aproximativ la fel în primele ore până la 24 h.

În cazul prafului colorat -negru de fum- se observă o îmbâcsire la urmele proaspete, adică praful este reținut mai accentuat în șanțurile ce separă crestele.

În urma experimentelor efectuate de relevare a urmelor papilare lăsate pe hârtie velină folosindu-se negru de fum și metoda prăfuirii s-au obținut următoarele rezultate:

Urmele cu vechime de la 1-3 zile se colorează negru intens;

Urmele cu vechime între 3-10 zile se colorează slab;

Urmele cu vechime între 10-30 zile se colorează foarte slab.

Urme de sânge pe hârtie:

2. Urme pe sticlă

1.3. Structura pielii și formarea crestelor papilare

Pielea este învelișul care îmbracă suprafața corpului uman. Ea este formată din trei straturi: epidermul, dermul și hipodermul.(fig.1).

Fig.1 – Secțiune transversală în piele.

Epidermul;

Dermul.

Epidermul este partea exterioară a pielii, fiind alcătuit din mai multe straturi de celule epiteliale. Celulele superioare ale epidermului sunt celule moarte și formează un strat cornos relativ dur, care face din epiderm un înveliș protector al pielii.

Dermul sau pielea propriu-zisă, este un țesut fibros, viu, conjunctiv și elastic. El conține vasele capilare, vasele arteriale și venoase, precum și terminațiile a numeroși nervi senzitivi.

Hipodermul este stratul cel mai profund, situat sub derm, care face legătură între piele și organele interioare.

La punctul de contact cu epidermul, la partea sa superioară, dermul prezintă o serie de proeminențe, de ridicături conice, care se numesc papile. În vârful papilelor, ce sunt străbătute fiecare de câte un canal, se află porii prin care este eliminată transpirația. Papile dermice sunt înșiruite liniar, unele lângă altele. Rândurilor de papile le corespund rânduri de creste papilare situate la suprafața dermului.(fig.2).

a) Epidermul în care se mulează papilele;

b) Papilele conice ale stratului papilar.

Fig.2. Dermul de pe care s-a dezlipit epidermul

Crestele papilare care se formează la suprafața dermului au o înălțime ce variază între 0,1-0,4 mm și o lățime între 0,2-0,7 mm. Ele sunt despărțite de niște șănțulețe numite „șanțuri papilare”, ce au aceleași dimensiuni ca ale crestelor pe care le separă. Forma crestelor papilare de la suprafața dermului este reprodusă identic de stratul epidermic, ceea ce face ca în exterior epidermul să prezinte aceleași caracteristici ca și dermul.

Sudoarea excretată de glandele sudoripare și substanțele grase (sebum) secretate de glandele sebacee formează la suprafața epidermului un strat de săruri și grăsimi care, la contactul cu un obiect, se depun pe acesta și redau întocmai forma crestelor papilare.

De asemenea, crestele papilare sunt legate de simțul tactil datorită terminațiilor senzitive care sunt localizate în derm și cu cât papilele-și, în consecință, crestele papilare – sunt mai numeroase cu atât simțul tactil este mai dezvoltat. Prin aceasta se explică și multitudinea de creste papilare existente pe suprafața interioară a mâinilor și picioarelor.

Crestele papilare existente pe suprafața pielii, de pe interiorul mâinilor și de pe talpa picioarelor, formează desenul papilar, un desen pe cât de complicat, pe atât de util în identitatea fizică a unei persoane.

Din desenele papilare sunt considerate ca făcând parte și încrețiturile pielii care străbat transversal crestele papilare, denumite linii albe, precum și liniile ce se formează pe epiderm în zona șanțurilor flexorale.(fig.3).

a) Creste papilare;

b) Linii albe;

c) Linii ale șanțurilor flexorale.

Fig.3. Desen papilar

Desenele papilare imprimate pe suprafața unor obiecte, cunoscute în criminalistică și sub denumirea de dactilograme, sunt de două feluri:

dactilograme care reprezintă desenele papilare imprimate voluntar. În limbajul de specialitate acesta sunt denumite fie amprente papilare, fie impresiuni, fie amprente de comparat;

dactilograme care reprezintă desenele papilare imprimate involuntar pe un obiect oarecare. Sunt denumite urme papilare sau amprente în litigiu.

În funcție de locul unde se află situat pe suprafața pielii desenului papilar, impresiunile și urmele pot fi:

digitale, când reprezintă crestele papilare de pe suprafața interioară a degetelor;

palmare, când reprezintă crestele papilare de pe întreaga suprafață interioară a palmelor;

plantare, când reprezintă crestele papilare de pe talpa picioarelor.

În evidența dactiloscopică decadactilară a cazierului judiciar sunt înmagazinate și pot fi comparate numai impresiuni și respectiv urme, care reprezintă creste papilare de pe suprafața interioară a degetelor – mai precis zona falangetei.

Studiind cu atenție un desen papilar de la o falangetă, începând cu marginea degetului, respectiv a desenului papilar, urmărindu-se prima creastă se constată că ea pornește dintr-o latură a desenului, aproape de bază, își urmează traseul chiar pe marginea vârfului degetului și-l încheie în cealaltă parte, descriind un arc de cerc; continuându-se studiul cu traseul crestei care este situată imediat sub aceasta, se va constata că are aceeași formă, a unui arc de cerc, ca și prima creastă. Examinându-se mai departe, se va observa că la un moment dat crestele nu mai au forma unui arc, ci a unor lațuri, spirale sau cercuri introduse unul într-altul și din ce în ce mai mici până se ajunge în centrul desenului, care poartă numele de nucleu.

Denumirea de dactiloscopie provine din cuvintele grecești (daktylos – deget; skopian – a studia), deci este știința identificării persoanelor cu ajutorul desenelor papilare.

Dactiloscopia este o parte a științei criminalisticii care are ca obiect examinarea amprentelor digitale, palmare și plantare în scopul identificării persoanei.

Cu ajutorul dactiloscopiei decadactilare, cazierul judiciar rezolvă următoarele probleme:

înregistrează dactiloscopic persoanele, în cazurile prevăzute de lege (reținute sau arestate preventiv, au început executarea pedepsei cu închisoarea etc.);

identifică persoanele în situațiile în care nu prezintă un act de identitate sau există suspiciuni asupra autenticității actului prezentat, uzează de nume sau acte de identitate false;

identifică persoanele bolnave psihic și cadavrele a căror identitate nu se cunoaște;

identifică infractori cu ajutorul urmelor papilare găsite la locul faptei.

1.4. Proprietățile desenelor papilare

Valoarea identificatoare a desenului papilar se datorește particularităților lui fundamentale:

fixitatea;

unicitatea desenului papilar.

Fixitatea desenului papilar constă în neschimbarea lui ca formă și construcție în tot timpul vieții. Desenul papilar își face apariția între a treia și a patra lună a vieții intrauterine, primește o formă definitivă prin luna a șasea, deci cu câteva luni înainte de naștere și nu dispare nici după moartea persoanei, decât prin procesul de putrefacție a țesuturilor.

În timp ce organismul se dezvoltă, se maturizează, în timp ce culoarea pielii, a părului expresia feței, trăsăturile și întregul fel de a fi al unei persoane se schimbă cu vârsta, cu evenimentele mai importante din viață ei, care și-au lăsat amprentele pe întregul fel de a se prezenta, desenul papilar rămâne în aceeași formă neschimbat ca structură, așa cum s-a format din perioada intrauterină.

Numeroasele experiențe în acest domeniu au dovedit că, luând impresiunile digitale ale unei persoane, la intervale mari de timp, de exemplu 25-30 de ani, și comparând între ele aceste impresiuni, structura desenelor papilare a rămas aceeași, adică raporturile în care se găsesc diferitele detalii de structură nu au suferit nici o modificare, modificându-se doar dimensiunile.

Încercările de distrugere a desenelor papilare, prin frecarea feței degetelor, prin opăriri sau procedee chimice, nu înlătură relieful caracteristic al desenelor papilare decât vremelnic. Arestaților care încearcă să-și înlăture desenele papilare prin frecarea degetelor de zid, li se îmbracă mâinile în mănuși și se prind în cătușe, până la ridicarea impresiunilor digitale de către serviciul tehnico-științific al poliției.

Desenele papilare pot fi înlăturate vremelnic prin diferiți reactivi chimici, aplicați în mod intenționat sau datorită muncii profesionale. Astfel, formolul, acetona etc. distrug desenele papilare, dar numai pentru un timp destul de scurt, căci datorită procesului de regenerare a pielii, ele se vor reface, fără nici o modificare după încetarea acțiunii acestor substanțe.

Tăieturile profunde alterează desenul papilar, brăzdându-l cu cicatrici, dar nu-l distrug complet, afară de unele cazuri când în urma zdrobirii degetului desenul papilar devine destul de greu de recunoscut. O dată cicatricea formată, ea însăși va servi ca element caracteristic în plus, pentru amprentele digitale formate după apariția cicatricei.

Criminalistul francez Edmond Locard a experimentat pe propriile degete. Arzându-se cu fierul roșu, cu apă clocotită și cu ulei încins, a constatat că, după vindecare, forma detaliilor desenului său papilar au rămas neschimbate. Aceasta se explică prin faptul că papilele sunt așezate în stratul de profunzime al pielii și în cazurile de rănire ușoară, prin care nu li se afectează integritatea, crestele papilare se regenerează în forma lor anterioară.

Sunt cunoscute în acest sens cazurile cioplitorilor în piatră, zidarilor, celor ce lucrează cu diferite substanțe chimice corosive ale căror desene papilare se alterează frecvent în procesul activității specifice. Încetând de a mai veni în contact cu asemenea corpuri sau substanțe, după 8-10 zile epidermul se va reface și va continua să prezinte aceleași caracteristici ale desenului papilar ca înainte de alterare (fig.4,5).

Fig. 4 (a-b). Amprente ale unor degete cu creste papilare parțial distruse

Fig. 5 (a-b). Amprente papilare cu cicatrice

Unicitatea sau individualitatea desenului papilar este a doua însușire importantă a desenului papilar. La baza organizării identificării dactiloscopice stă unicitatea desenelor papilare. Unicitatea desenelor papilare constă în faptul că fiecare persoană are un desen papilar propriu, pentru fiecare deget în parte, neexistând două degete cu desene identice, chiar și la aceeași persoană. Marea varietate și complexitate a desenului papilar face ca aceasta să nu se poată reproduce în mod asemănător, decât la intervale foarte mari de ani, ceea ce nu stânjenește cercetarea penală.

După un calcul matematic, prin aranjamente și combinări, efectuat de către Galton și de către Balthazard, la care, de fapt, nu s-au luat în considerare toate elementele, s-a ajuns la rezultatul că la cca 64 miliarde de desene s-ar putea găsi două desene papilare cu caracteristici coincidente. Totuși se poate considera acest lucru imposibil, deoarece, conform legilor naturii, nu se admite existența a două lucruri absolut identice. Într-adevăr, dacă se iau în considerare și alte elemente decât cele patru avute în vedere de Balthazard, se constată, folosind formula probabilității compuse, că practic nu se pot găsi două amprente identice.

Deși practica metodei de identificare dactiloscopică împlinește în curând un secol, iar fișele întocmite de diferitele servicii de identificare sunt de ordinul a sute de milioane, nu s-au constatat asemănări între desenele papilare a două persoane, nici măcar în combinațiile unui singur deget. Desenul papilar, în complexitatea lui individuală, nu se transmite ereditar, deci nici sub acest aspect nu pot apărea asemănări.

Desenele papilare își păstrează fixitatea lor ca structură morfologică prin regenerarea continuă a pielii de pe fața mâinilor și talpa picioarelor, epiderma nouă formată reproducând, în continuare relieful dermei pe care o acoperă.

Această regenerare continuă a epidermei va reproduce fără modificări formele anterioare, atât timp cât leziuni eventuale nu ating derma sau stratul bazilar al epidermei, formând cicatrici, care apoi se regenerează ca o caracteristică proprie de structură.

Unicitatea se explică prin varietatea desenelor papilare. Ele sunt variate atât în ceea ce privește forma generală, cât și în amănuntele construcției crestelor ce le compun. Chiar dacă se găsesc două desene papilare asemănătoare între ele, părând le prima vedere că ar fi identice, la o examinare amănunțită se poate vedea că detaliile formei crestelor papilare nu mai corespund ca număr, formă și plasament.

CAPITOLUL II

CERCETAREA URMELOR PAPILARE

LA FAȚA LOCULUI

2.1. Căutarea și descoperirea urmelor papilare la fața locului

Descoperirea urmelor de mâini rămase în câmpul infracțiunii presupune o activitate sistematică de căutare, ținând cont atât de natura locului unde s-a comis fapta, cât și de împrejurările concrete ale săvârșirii acesteia. Aceste urme sunt de dimensiuni mici, uneori doar sub forma unor fragmente, neputând fi ușor observate. Neatenția ori superficialitatea în căutarea unor astfel de urme poate conduce fie la nedescoperirea ori ștergerea lor, fie la lăsarea în câmpul infracțiunii a propriilor urme.

Pe bună dreptate s-a afirmat că „pentru descoperirea urmelor unei infracțiuni, în cercetarea fiecărui caz, organul de urmărire penală va căuta să reconstituie mintal fiecare fază a desfășurării infracțiunii, parcurgând cu atenție, în sens direct sau invers drumul presupus că a fost făcut de infractor”1.

Urmele de mâini nu se caută la întâmplare ci după un anumit plan, întocmit în raport de împrejurările faptice în care se impune cercetarea.2

Căutarea trebuie făcută cu mare atenție întrucât acestea sunt de mici dimensiuni, latente și nu le putem observa. Totodată, trebuie acordată atenția faptului că se pot lăsa propriile urme ale echipei de cercetare, pe care le putem releva și ridica. Pentru aceasta obiectele trebuie mișcate cu o pensetă sau mâna înmănușată și apucate de locurile pe unde nu pot rămâne urme digitale.3 Urmele trebuie căutate și se pot găsi pe întregul traseu parcurs de făptuitor -iter criminis- adică în diferite locuri ale itinerariului unde a acționat sau insistat, locurile pe unde a pătruns și a părăsit spațiul, obiectele pe care le-a mișcat sau a fost obligat să le înlăture din calea lui, obiecte sau bunuri abandonate, pierdute, etc.

De regulă, urmele se caută pe: geamuri, oglinzi, cioburi de geamuri, arme, pahare, becuri, farfurii, căni, bibelouri, faianță, căzi și lavoare, mobilă, aparatură electronică, birouri, rame tablouri, obiecte de ebonită, bachelită, mânere telefon, hârtie, documente și orice alt obiect sau bun pe care specialistul îl consideră că e purtător de urme papilare și acestea pot fi puse în evidență cu tehnicile actuale. Într-un mare restaurant în care s-a comis o infracțiune nu se vor căuta urme pe miile de sticle, pahare și farfurii la întâmplare, ci ele se vor căuta numai pe „iter criminis”. Dacă e spartă o ușă, urmele trebuie căutate pe broască pe mânerele ușii sau în imediata lor apropiere și în orice alt loc pe care infractorul ar fi putut să-l atingă cu mâna. Când e spartă fereastra, se vor căuta cu atenție deosebită bucățile de geam spart. Infractorul pătrunde uneori prin fereastră în felul următor: în geam se face o mică spărtură, atât cât e necesar să se ajungă cu mâna la zăvorul ferestrei. Pe bucățile de geam, aproape întotdeauna rămân urmele digitale ale infractorului. Bucățile de geam nu se găsesc întotdeauna pe pervaz, ci uneori sunt aruncate departe, rezemate de zid sau ascunse. De aceea, ele trebuie căutate și examinate pentru a se stabili dacă provin de la fereastra în cauză și dacă au urme digitale.

Pe sticlă și pe porțelan, de obicei rămân urme digitale clare. Dacă infractorul a consumat băuturi spirtoase în câmpul infracțiunii, cercetările pot de asemenea să dea rezultate satisfăcătoare, chiar în cazuri în care infractorul a lucrat la început cu mâinile înmănușate, pentru că, îmbătându-se, treptat uită de precauție și scoate mănușile. Urmele papilare se caută pe sticla cu băutură alcoolică, pe vase, pahare sau căni de sticlă ori de porțelan, folosite de infractor pentru turnarea băuturilor. Dacă există lumină electrică, este necesar să se cerceteze întrerupătoarele, pereții din jurul acestora și becurile care au fost deșurubate parțial sau total de infractor.

Se pot găsi de asemenea urme digitale pe obiectele pe care infractorul le-a adus și le-a lăsat în câmpul infracțiunii sau în imediata apropiere, de exemplu, pe hârtia în care au fost ambalate uneltele pentru comiterea faptei, pe bateria veche a lanternei electrice, pe care a schimbat-o la fața locului și a aruncat-o, etc.

În condiții favorabile, urmele pot fi descoperite și pe suprafețe aspre, pe gulere de la îmbrăcăminte, pe rufăria scrobită, pe țesături fine, pe manșete, ziare, etc. La examinarea mobilei nu trebuie să se piardă din vedere locurile pe care infractorul le-a putut atinge prin scoaterea sertarelor, prin mutarea mobilei, etc.

Chiar în cazul când infractorul lucrează cu mâinile înmănușate, la fața locului pot rămâne urmele papilare. În timpul mutării obiectelor grele din interior, mănușile pot să alunece, să se rupă sau pot fi atât de deschise la locul de încheiere pe mână, încât prin deschizătură rămâne urma unei părți a palmei. Acest fapt atestă că nu trebuie să se renunțe la căutarea urmelor papilare,chiar și atunci când s-a ajuns la concluzia că infractorul a operat cu mănuși. În această situație trebuie să intervină imaginația, fantezia și experiența celor care au misiunea de a efectua cercetarea la fața locului. Spre exemplu, dacă infracțiunea s-a comis într-o vreme călduroasă, este greu de presupus că infractorul a venit pe stradă cu mâinile înmănușate, de aceea se impune ca urmele papilare să fie căutate la intrare, pe ușă, etc. De asemenea, ele vor fi căutate la toaletă, pe mânerul de apă, pe robinet, dacă sunt indicii că infractorul a folosit aceasta.

Când s-a scotocit în plicuri sau în bibliotecă este de presupus că infractorul și-a scos mănușile iar urmele trebuie căutate pe hârtia plicului, a cărților, etc. Dacă s-au folosit mănuși de cauciuc, medicinale sau vinilin și au fost abandonate la fața locului, acestea se ridică cu penseta și vor fi căutate amprentele infractorului pe ele. Urmele vor fi căutate atât în interior cât și în exterior, tăindu-se cu atenție mănușa până la capătul degetelor. Unii criminaliști citează cazuri când infractorii au lăsat la fața locului urme papilare prin mănuși de nailon sau din țesătură din ciorapi de nailon.1

Din cauza unor idei preconcepute, că pe obiectele cu suprafața prea mică, cum sunt: butonii de la mănuși, nasturii de la haine, bijuterii sau pe fructe si legume ori pe obiectele cu suprafețe poroase (cu rugozitate mare), scânduri, pereți, nu pot rămâne urme, se evită căutarea acestora pe astfel de suprafețe. Este semnificativ cazul unui furt comis în București, în care infractorul a lăsat la fața locului pe o pătlăgea roșie o urmă papilară. Aceasta fiind descoperită și relevată de criminalist a permis identificarea infractorului în cauză.

Pe bună dreptate, referindu-se la activitatea de căutare a urmelor digitale, C.Țurai, în lucrarea „Elemente de criminalistică si tehnică criminală”, București, 1947, p.96, spunea că: „specialistul criminalist trebuie să aibă răbdarea și intuiția unui artist”.

Atunci când suportul este neted și lucios, pentru ușurarea căutării urmelor digitale invizibile, se folosește un fascicul de lumină, înclinat sub un unghi de 45, privind suprafața obiectului din direcție opusă. La o asemenea înclinare, lumina dirijată se reflectă pe suprafața lucioasă iar în locul unde a rămas urma papilară apare o pată mată rezultată din faptul că grăsimea cu care e îmbibată urma absoarbe razele de lumina.

În cazuri deosebite se poate recurge la căutarea urmelor prin pulverizarea pe obiectul examinat a unei soluții pe baza de luminol. Sub acțiunea razelor ultra-violete urma va apare intr-o luminiscență specifică pentru un timp scurt.

2.2. Relevarea urmelor papilare rămase la locul faptei

Potrivit literaturii de specialitate relevarea urmelor este operația de tehnică criminalistică prin care urmele invizibile sunt puse în evidentă cu ajutorul unor substanțe sau procedee fizice sau chimice.

Pentru relevarea urmelor papilare latente, în practica criminalistică s-au cristalizat în decursul timpului o serie de metode fizice sau chimice, care satisfac cerințele operative în aproape oricare din situațiile ce se pot ivi la fața locului. Acestea nu sunt niște reguli impuse de cineva, specialistul fiind singurul in măsură sa hotărască ce procedeu tehnic folosește pentru fiecare caz în parte. Din acest punct de vedere acesta își asumă o mare responsabilitate în alegere, practic orice greșeală, profesional conduce implicit la distrugerea urmei, neexistând posibilitatea folosirii a două procedee simultan, sau intr-o succesiune, deci repararea erorii de apreciere a metodei greșit folosite.

Cu ocazia cercetării la fața locului, în majoritatea cazurilor se găsesc urme papilare în stare latentă. Pentru a le putea exploata in interesul cercetărilor și aflării adevărului ele trebuie evidențiate. Pentru aceasta este necesar a ține cont de elementele componente din materia care formează urma – grăsime sau transpirație – și să se recurgă la folosirea acelor substanțe care în contact cu obiectele cercetate să fie făcute vizibile si să le fixeze pentru a putea fi fotografiate si folosite în vederea efectuării operațiilor de examinare.

Metodele de relevare variază în funcție de obiectele purtătoare de urmă și pot fi:

Metode chimice – care se bazează pe reacția chimica ce are loc intre substanța utilizată și compoziția chimica a urmelor;

Metode fizice – care se bazează pe întrebuințarea unor substanțe în stare pulverulentă. Secrețiile se vor asocia doar mecanic cu substanța folosită, reacționând chimic.

Metode optice – de fapt, relevarea urmelor de mâini începe cu metodele optice după utilizarea acestora urmând a fi aplicate celelalte metode menționate.

Metodele chimice de relevare

Folosirea acestor metode necesită o serie de soluții și anumite condiții de lucru, în general un mediu de laborator. Cu toate că aparent par mai dezavantajoase, metodele chimice sunt folosite deoarece sunt situații când nu se poate utiliza altă metodă.

Dintre metodele chimice utilizate în practica criminalistică, menționăm:

vaporizarea cu iod (relevarea cu vapori de iod sau aburire cu vapori de iod);

relevarea cu reactivi chimici propriu-ziși.

1. Această vaporizare se realizează cu ajutorul vaporilor de iod condensați, aceștia colorând diferit urma, în contrast cu fondul. Ea constă în aceea că vaporii de iod relevă urmele ce au în conținut clorură de natriu. Se aplică de obicei la relevarea urmelor proaspete lăsate pe hârtie, suprafețe lucioase și mai ales în cazurile când nu pot fi relevate prin metodele poluării sau pudrării cu prafuri. Metoda constă în a supune hârtia sau obiectul cercetat acțiunii vaporilor de iod ce se degajă dintr-un recipient ce conține cristale de iod. Locurile unde este o urmă se vor colora în brun.

Metoda poate fi realizată prin mai multe procedee, astfel :

-condensarea vaporilor de iod pe o placă de sticlă groasă pusă deasupra caserolei în care, pe nisipul încălzit, se presară câteva cristale de iod metalic. Placa de sticlă cu vaporii condensați se așează pe obiectul purtător de urme latente, urmele relevate având o culoare brun-roșcată;

-condensarea vaporilor de iod direct pe obiectul purtător de urmă. Procedeul poate fi folosit atunci când obiectul respectiv nu are un volum prea mare, prin suspendarea lui deasupra unei surse de vapori;

-pulverizarea vaporilor de iod. Acest procedeu prezintă avantajul că poate fi aplicat în orice loc, indiferent de mărimea și forma obiectelor purtătoare de urme.

Pentru simplificarea metodei și pentru a putea fi aplicată pentru orice obiecte indiferent de formă se folosește un pulverizator cu vapori de iod. El este acționat cu ajutorul unui furtun ce are la un capăt o pară de cauciuc iar încălzirea se face ținând vaporizatorul cu mâna. Vaporizatorul constă într-un tub de sticlă în care se găsesc cristale de iod, prevăzut cu două șicane la extremități care sunt umplute cu vată pentru a împiedica cristalele de iod să iasă din tub. La una din extremități tubul din sticlă este prevăzut cu o pâlnie iar la celălalt capăt cu furtunul, pentru a putea permite curentului de aer cald să circule spre pâlnia care se așează pe locul unde se presupune că există urma.

Dezavantajul relevării urmelor cu vapori de iod constă în faptul că reacția este foarte rapidă iar urmele dispar, uneori abia se poate reuși fotografierea acestora. Pentru a nu dispărea, urma relevată prin această metodă poate fi tratată cu pastă de dextrină. Se va lua pastă cu degetul și se va trece peste urma respectivă astfel ca peste aceasta să adere un strat foarte subțire.

Astfel prelucrată urma este durabilă în timp dar pentru acest motiv hârtia nu trebuie supusă acțiunii vătămătoare, să nu fie frecată sau îndoită.

Practic este recomandabil ca atunci când se aplică ceastă metodă specialistul trebuie să aibă pregătit utilajul adecvat pentru fotografierea urmei în acele condiții, având în vedere timpul foarte scurt cât aceasta poate fi vizibilă. Reluarea reacțiilor nu se mai poate face întrucât se consumă materialul depus pe obiect și nu mai are ce reacționa la o noua încercare.

Avantajul metodei constă în aceea că se poate aplica la documentele ce au o anumită valoare și nu pot fi alterate, actul respectiv nu suferă nici un fel de modificare vizibilă, acesta putând fi utilizat în destinația pentru care a fost creat. De asemenea avantajul folosirii acestui procedeu constă atât în rapiditatea și simplitatea acestuia,cât și în posibilitatea utilizării lui indiferent de locul unde se găsește obiectul purtător de urme.

2. Relevarea cu reactivi chimici propriu-ziși:

Relevarea urmelor cu soluție de ninhidrină

Ninhidrina este un reactiv pentru identificarea aminoacizilor în cromatografia pe hârtie. Este o pulbere albă ce se obține din nitrozodimetilanilină, indianină în soluție alcoolică de KOH prin hidroliză cu acid sulfuric diluat prin fierbere. Din punct de vedere al compoziției produsul este toxic, dar se pot obține rezultate foarte bune, deoarece se știe că transpirația conține o cantitate apreciabilă de aminoacizi. În urma reacției se obține o colorație brun roșcată stabilă în timp, pe suprafața hârtiei. De asemenea, reacția apare și la urmele papilare mai vechi, în schimb documentul rămâne pătat iar dacă ulterior se manevrează cu mâna apar noi urme papilare ca aceasta.

Reactivul cu ninhidrină pentru relevarea urmelor papilare se poate realiza după mai multe procedee 1:

în 60 ml apă se dizolvă 75 mg. clorură de cadmiu, iar după dizolvare se adaugă 0,3 ml. acid acetic concentrat și 100 ml. acetonă; datorită faptului că se alterează foarte repede, înainte de folosire, se adaugă 2g. ninhidrină.

în 140 ml eter etilic sau eter etilic cu alcool, se adaugă un gram de ninhidrină. Evaporarea rapidă a eterului împiedică distrugerea urmei de către soluție.

în 100 ml acetonă se dizolvă 0,3g. reactivul urmând a fi aplicat imediat.

Reactivii conținând ninhidrină se aplică pe obiectul purtător de urmă prin tamponare cu vată înfășurată pe o vergea de sticlă, sau prin introducerea obiectului în soluție dacă este posibil până se umezește după care se lasă lângă un bec sau reșou. Reacția apare și la temperatura camerei dar timpul de așteptare este mai mare.

Urmele pot apare de la câteva ore până la câteva zile.2 Nu se recomandă pulverizarea soluției din cauza toxicității ridicate iar la tamponare trebuie evitată frecarea tamponului de obiectul purtător deoarece urma se poate șterge sau îmbâcsi prin frecare. Indiferent de intervalul când apare urma această reacție este stabilă în timp iar conturarea elementelor poate fi influențată de vechimea urmelor ș și calitatea suportului de hârtie pe care se află. Un mare avantaj al metodei este acela că soluția de ninhidrină nu atacă traseele de cerneală sau creion, astfel documentul poate fi supus ulterior unei expertize grafice. Un alt avantaj al acestei metode este faptul că se pot releva și urme mai vechi, din acest punct se poate aprecia ca fiind singura metodă eficace.

Dezavantajul metodei constă în aceea că timpul îndelungat necesar până la evidențierea urmei nu permite aplicarea la fața locului ci numai în laborator, iar obiectele trebuie manevrate cu penseta.

Relevarea urmelor cu ajutorul soluției de Sudan III, denumită și metoda Stockis.

Roșu de Sudan III –roșu naftalin- se prezintă ca un amestec de clorură de monoaminonaftildinaftazonin (+C30H21N3Cl) și clorură de diaminonaftilainfoflazanin (C30H21N4Cl), este solubilă în alcool și are o culoare roșie iar sub incidența radiațiilor ultraviolete prezintă fluorescență.

Această substanță se pretează la relevarea urmelor papilare grase, uleioase. In acest scop se prepară o soluție alcoolică cu 2 Sudan III. Evidențierea se realizează înmuind obiectul în soluție sau turnând soluție peste acesta. După câteva minute se va îndepărta surplusul de reactiv prin spălare cu apă. Urma apare în colorație de maro, iar fixarea se realizează pe fotografie deoarece nu are multă stabilitate în timp.

Relevarea cu acid fluorhidric

Este o metodă de relevare a urmelor de pe suporturi din sticla si metal. Datorită proprietăților sale de a ataca suportul, urmele relevate prin această metodă devin parte integrantă din suportul urmei, rămânând permanent pe acestea. Acidul fluorhidric corodează sticla în locurile ramase libere dintre creste, dar nu atacă sticla acoperită de grăsimile lăsate de urmă.1 După acțiunea acidului fluorhidric , acesta se îndepărtează iar sticla se spală și se degresează. Pentru a se obține un contrast între sticlă și partea corodată se poate freca partea respectivă cu un creion moale negru sau altă culoare. Aburirea se realizează prin simpla așezare a sticlei deasupra vasului în care se află acidul fluorhidric, astfel vaporii degajați să intre în contact cu sticla. Timpul necesar relevării este de aproximativ 5 minute.

Relevarea cu soluție de cianoacrilat

Metoda de folosire a vaporilor de cianoacrilat (adesea denumită metoda super glue),la relevarea urmelor papilare,s-a dovedit a fi un instrument eficient pentru investigatorii profesioniști, iar calitatea rezultatelor a facut-o populară.Orice specialist, care lucrează în domeniu și nu folosește deja metoda relevării cu cianoacrilat,ar trebui să se gândească serios în a o adopta.

Metoda „Super Glue” a fost folosită pentru prima dată de specialiștii de la Poliția Națională Japoneză, în anul 1978. Imediat după aceasta, metoda a fost adusă în Statele Unite ale Americii și în Europa, în prezent fiind folosită, în mod frecvent, de forțele de poliție.

În România, metoda a fost cunoscută la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90, însă a fost folosită ocazional, mai mult din curiozitate, de un număr redus de specialiști care foloseau instalații improvizate de vaporizare a cianoacrilatului. Se poate spune că folosirea metodei de relevare s-a extins în anul 2002, o dată cu dotarea Institutului de Criminalistică și a serviciilor criminalistice cu autolaboratoare pentru cercetarea la fața locului, care sunt prevăzute cu o instalație modernă de relevare a urmelor papilare latente cu vapori de cianoacrilat.

Unii experți criminaliști consideră metoda de relevare cu super glue a doua ca importanță, după cea de relevare folosind pulberile, alții consideră că ar trebui să fie prima ca importanță în relevarea urmelor, dar nimeni nu poate nega că aceasta este cea mai nouă și revoluționară.

Prezentarea metodei de relevare a urmelor papilare cu cianoacrilat

Această metodă produce rezultate extraordinare în cazul obiectelor cu suprafețe neporoase (metal,sticlă,plastic,etc.).

Cianoacrilatul (etilesterul) este o substanță folosită ca adeziv din categoria celor mai rapide, care poate fi subordonată substanțelor de lipit la secundă. Cianoacrilatul lichid, aflat în contact cu căldura, degajă rapid vapori care reacționează cu grăsimea de pe crestele urmelor papilare latente, punându-le astfel în evidență.

Calitatea relevării unei urme papilare prin această metodă este influențată de cantitatea de apă din urma papilară. De cele mai multe ori, aceasta are un conținut scăzut în apă, deoarece ea se evaporă cu o rapiditate direct proporțională cu temperatura mediului ambiant. De aceea, este indicat să se trateze în prealabil urma papilară cu vapori de apă. Această umidificare poate fi obținută prin introducerea obiectului purtător de urme în instalația de vaporizare, iar după acționarea spre dreapta a butonului de la indicatorul pentru umiditate se așteptă cca. 5 min., până când acesta arată umiditatea aerului de aproximativ 80%.

Durata de timp este variabilă atât în procesul umidificării substanței urmelor papilare, cât și în cel al relevării acestora prin depunerea vaporilor de cianoacrilat, în funcție de obiectul purtător de urme. De aceea este necesar ca, o dată cu introducerea obiectelor purtătoare de urme în instalația de vaporizare, să se introducă și o plăcuță pe care s-au creat, în prealabil, urme martor, deoarece acest lucru poate fi de ajutor la determinarea duratei celor două operațiuni.

În urma testărilor efectuate, am constatat faptul că, atunci când temperatura plăcii de încălzire este de cca. 130 grade C, cianoacrilatul degajă vapori care se depun pe crestele urmelor papilare, care devin vizibile, având o culoare gri. Apariția urmelor papilare poate să decurgă foarte repede.

În procesul de expunere a obiectului purtător de urme la vaporii de cianoacrilat trebuie să se țină cont de tipul de Super Glue folosit, de concentrația cianoacrilatului din acesta și de greutatea substanței.

Testările au fost efectuate folosind trei tipuri de Super Glue, prezentate în foto 1-3. La fiecare testare s-a folosit conținutul de cianoacrilat al unui tub cu greutatea de 2g (foto 1-2), sau 3g (foto 3).

Timpii de expunere a obiectului purtător de urme la vaporii de cianoacrilat (după atingerea temperaturii de 130 grade C) au fost următorii :

-5 -10 min. pentru Super Glue „Chemmer” 2g – foto 1;

-10 – 15 min. pentru Super Glue „Vultur”2g – foto 2;

-15 – 20 min. pentru Super Glue de 3g – foto 3.

Întreg procesul de relevare a urmelor papilare latente cu vapori de cianoacrilat, folosind instalația din dotarea autolaboratorului, durează între 30 și 40 min., în funcție de obiectul purtător de urme și de tipul de Super Glue folosit.

Foto 1

Foto 2

Foto 3

Foto 1-3 Tipuri de Super Glue, ce conțin cianoacrilat, folosite la testări parametrii

Cel mai bun rezultat în relevarea urmelor papilare cu vapori de cianoacrilat, la toate tipurile de obiecte purtătoare de urme testate, a fost obținut folosind Super Glue „Chemmer” de 2g.

Timpii de expunere de mai sus sunt orientativi, întreg procesul de evaporare a cianoacrilatului va fi atent urmărit, deoarece urmele papilare pot deveni vizibile într-un timp foarte scurt, iar expunerea prelungită poate duce la imposibilitatea exploatării urmei din punct de vedere dactiloscopic. Spre exemplu, s-a observat faptul că, în cazul obiectelor confecționate din înlocuitori din piele (precum portofele, genți, coperte de agende etc. ) expunerea îndelungată (peste 10 min) duce la depunerea în exces a vaporilor de cianoacrilat și la îmbâcsirea crestelor papilare.

Contrastul urmelor papilare, relevate prin procedeul de vaporizare cu cianoacrilat, poate fi îmbunătățit prin pensulare cu prafuri (pulberi) fluorescente, negre sau argintii, care pot fi magnetice sau nemagnetice, în funcție de obiectul tratat și de culoarea de bază a suportului.

Când urmele papilare nu devin vizibile, după folosirea unui anumit tip de Super Glue, respectând procedura de lucru cu instalația de vaporizare cu cianoacrilat din dotarea autolaboratorului, se recomandă folosirea unui alt tip de Super Glue, până la obținerea unei relevări utile a urmei papilare (dacă aceasta există).

La un număr redus de obiecte purtătoare de urme (2 – 4), nu se recomandă folosirea unei cantități mai mari de Super Glue, decât în cantitățile mai sus enumerate,deoarece există riscul deteriorării urmelor prin îmbâcsirea crestelor cu cianoacrilat.Dacă însă, după evaporarea unui tub cu cianoacrilat, rezultatul nu este satisfăcător (urmele papilare nu sunt bine conturate), se reia procesul prin adăugarea de cianoacrilat (un tub), cu ajutorul furtunului din plastic, prin orificiul din fereastră.

În cazul urmelor papilare mai vechi, de pe suprafețe lipicioase sau poroase, această metodă de relevare prezintă avantaje considerabile.

Ridicarea urmelor papilare latente, după relevarea cu vapori de cianoacrilat

Una din metodele de ridicare a urmelor relevate cu vapori de cianoacrilat și conturate cu ajutorul pulberilor este prin transferarea pe folio adezivă.

Ridicarea urmelor papilare relevate cu vapori de cianoacrilat, folosind instalația de vaporizare cu cianoacrilat din dotarea autolaboratorului, se poate face și prin fotografiere directă la scară în sistem analog sau digital.

Avantajele folosirii vaporilor de cianoacrilat pentru relevarea urmelor papilare latente

Avantajele folosirii acestui procedeu de relevare a urmelor papilare constau în faptul că vaporii de cianoacrilat se imprimă și se fixează foarte bine pe crestele urmelor papilare, fără a exista riscul îndepărtării (ștergerii) acestuia la manevrarea greșită a obiectului purtător de urme, precum și în faptul că aplicarea pulberii de contrast prin pensulare poate fi repetată, fără deteriorarea urmei, dacă după prima ridicare pe folio a urmei papilare rezultatul nu este satisfăcător. Un alt avantaj al folosirii acestui procedeu de relevare a urmelor papilare este acela că se elimină riscurile îmbonlăvirii specialistului criminalist (acesta nu intra în contact direct cu vaporii de cianoacrilat). La celelalte procedee de relevare a urmelor papilare există riscul inhalării prafului din pulberile folosite.

Procedeul de relevare prin vaporizare cu cianoacrilat a dat rezultate bune și în cazul tratării unor obiecte de dimensiuni mici (tuburi, gloanțe, cioburi, fragmente fier etc.). Din cauza dimensiunilor reduse ale obiectelor purtătoare, urmele obținute sunt de cele mai multe ori, doar fragmente cu un număr redus de elemente. Aceste urme pot fi exploatate prin comparare într-un cerc restrâns de suspecți (numărul de elemente este redus) sau chiar în sistemul „AFIS 2000”, când au cel puțin 7 elemente de identificare.

De asemenea, rezultate foarte bune în relevarea urmelor papilare cu vapori de cianoacrilat au fost obținute în cazul obiectelor din lemn și fier (ciocane, topoare etc.), cuțite de mici dimensiuni, pistoale, pistoale mitralieră, lemn, plastic, cartușe de diferite dimensiuni și calibre.

Un rezultat deosebit a fost obținut prin tratarea cu vapori de cianoacrilat a cartușelor de vânătoare cu alice, care, datorită striațiilor existente pe tub și a dimensiunilor reduse ale talonului și rozetei, urmele papilare nu pot fi puse în evidență prin folosirea procedeului obișnuit (aplicarea pulberei prin pensulare).

Această metodă de relevare a urmelor papilare, funcționează pe majoritatea suprafețelor unde pulberile sunt ineficiente.

Procedeul de relecare a urmelor papilare cu vapori de cianoacrilat este o metodă simplă, ieftină și, prin practică, se pot obține rezultate deosebite cu minim de efort, fiind una din cele mai bune metode pentru obținerea unor probe fizice care rezistă în timp.

Un lucru nu lipsit de importanță este faptul că această metodă de relevare a urmelor papilare cu vapori de cianoacrilat nu afectează urmele biologice pentru stabilirea profilului genetic.

Prin folosirea acestei metode de relevare, se pun în evidență toate urmele papilare existente pe obiectul purtător, astfel se elimină îndoielile de genul că au existat urme papilare, dar nu a fost folosită pulberea corectă sau că aceasta nu a fost aplicată bine de către specialistul criminalist.

Dotările autolaboratorului care includ și instalația de vaporizare cu cianoacrilat, cu ajutorul căreia se pot releva urme de pe obiecte purtătoare de urme, care prin alte metode ar fi mai greu sau imposibil de relevat și ridicat posibilele urme existente :

Fig.1 Fig.2

Fig. 1 și 2- camera unde se introduc obiectele purtătoare de urme, plăcuța pe care s-au creat, în prealabil, urme martor, precum și cianoacrilatul.

Plăcuța pe care s-au creat urme martor.

Tăvuța în care se pune cianoacrilatul, așezată pe o plită care se încălzește, astfel degajându-se vapori care reacționează cu grăsimea de pe crestele urmelor papilare latente, punându-le în evidență.

Relevarea cu ajutorul acidului osmic.

Aceasta permite relevarea urmelor papilare formate prin depunerea pe suporturi a urmelor îmbibate cu ulei sau alte grăsimi. Urma se expune o perioadă scurtă de timp la vaporii de acid osmic, iar grăsimea respectivă se transformă în oxid osmic de culoare închisă, astfel urma devine vizibilă. Vaporii de acid osmic sunt foarte toxici.

Relevarea cu ajutorul soluției de Negru de Sudan.

Această soluție acționează asupra corpurilor delicte pe care au fost create urme de grăsime, pe suprafețe neporoase de sticlă, metal, material plastic. Relevarea urmelor se face cu soluție activă care se toarnă într-o cuvă curată și uscată, iar obiectele purtătoare de urme se cufundă în soluție timp de câteva minute fiind manipulate cu penseta. Se spală în apă curentă și se usucă la temperatura mediului ambiant. Soluția folosită se compune din 15 grame Negru de Sudan dizolvate in 1000 ml. alcool denaturat, la care se adaugă 500 ml. apă distilată.

Relevarea cu nitrat de argint.

Nitratul de argint- sau rodamina B- are proprietatea de a reacționa cu sudoarea din piele dând o colorație intensa( colorația intensa apare chiar în cazul unei cantități mici de sudoare depusă în urmă). Acesta se folosește in concentrație de 8% in apa distilata- pentru urmele ramase pe lemn si hârtie- si de 20%, pentru urmele existente pe sticla și porțelan. Relevarea cu ajutorul nitratului de argint se poate realiza prin mai multe procedee, cum ar fi :

Depunerea stratului de nitrat de argint pe suprafața obiectului cu ajutorul unui tampon cu vata, urmată de expunerea la lumina solară sau la un bec de 500 w;

Sub influența nitratului de argint, clorurile din sudoare se transformă în cloruri de argint care, sub acțiunea luminii, capătă o culoare violet închis și negru. Pentru a nu înnegri întregul suport, imediat după apariția imaginii urmei se tratează suprafața obiectului cu un fixator fotografic.

Acoperirea locului unde s-a format urma cu un strat subțire de nitrat de argint, în soluție de 5%, urmată de spălarea cu apă distilată și expunerea la un bec de 100 w.

După expunere, stabilită prin tatonare, suprafața obiectului purtător de urmă se prelucrează ca orice material fotografic, într-o baie de developare si o baie de fixare. Pentru a evidenția mai bine urma băii de developare trebuie să fie mai de contrast. De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că expunerea la lumină a urmei tratate cu nitrat de argint trebuie să se facă moderat, în caz contrar întreaga suprafață căpătând o culoare roșie-cenușie ( acesta nuanță nu mai poate fi îndepărtată fără a distruge urma).

Relevare cu azotat de argint.

Asemănător metodei relevării urmelor cu nitrat de argint, relevarea cu azotat de argint, se bazează tot pe proprietatea acesteia de a transforma sărurile din sudoare în clorură de argint. Soluția de azotat de argint are o concentrație de 4-10 %, putând fi aplicată pe suprafața obiectului fie cu ajutorul unei pensule fie prin introducerea obiectului purtător de urme, de obicei a hârtiei, în soluție. Întreaga operație se efectuează pe întuneric, reacția având loc într-un timp extrem de scurt. Atragem atenția asupra faptului că obiectul purtător de urme- hârtie- trebuie introdus imediat într-o baie de apă distilată curgătoare, aceasta având rolul de a spăla azotatul de sodiu și de argint, rămânând numai clorura de argint, insolubilă în apă.

După spălare în baia de apă distilată timp de aproximativ 15 minute , se procedează la scoaterea obiectului din soluție și expunerea lui circa un minut la acțiunea luminii. Expunerea se realizează la un bec de 100 w. Se trece apoi la developarea într-o soluție de revelator fotografic normal, urma devenind vizibilă. Developarea trebuie întreruptă imediat ce imaginea apare vag vizibilă pe versoul hârtiei purtătoare de urmă. Următoarea operație constă în introducerea hârtiei într-o baie de fixare timp de 10-15 minute, în final procedându-se la spălarea și uscarea acesteia întocmai ca o hârtie fotografică.

Relevare urmelor papilare formate prin depunerea unui strat de sânge.

Relevarea unor astfel de urme se poate face cu orice reactiv care scoate sângele în evidență, cu condiția ca stratul de sânge să nu fie dizolvat și prin urmare, urma să nu fie distrusă. Pentru aplicarea acestei metode se pot folosi următoarele procedee :

Se aplică pe suprafața obiectului purtător o soluție de benzidină bazică în eter (70 ml.), și câteva picături de acid acetic glacial, urma de sânge colorându-se în albastru, iar fondul în maro;

Aplicare pe urma latentă a leucoverdemalachitului (luminal ), din care se dizolvă un gram la 70 ml. eter, la care se adaugă 10 picături de acid acetic glacial și înainte de utilizare câteva picături de apă oxigenată.

Reactivii menționați se aplică pe urma latentă cu ajutorul unei pipete mici pe întreaga suprafață a obiectului. Pentru a accelera evaporarea se suflă peste soluția aplicată în scopul de a nu lăsa timp pentru dizolvarea sângelui, implicit pentru distrugerea detaliilor urmei. Imaginea urmei latente se colorează în verde, urma trebuind a fi fotografiata rapid întrucât imaginea ei nu durează prea mult. Această metodă se poate aplica la orice fel de suprafețe netede sau poroase chiar și la pielea cadavrului.

Relevarea urmelor de mâini de pe pielea umană.

Mâna, ca factor creator de urme, generează pe corpul uman modificări diverse, în raport cu modul de angajare a uneia sau alteia dintre părțile componente ale structurii sale anatomice. Pielea umană constituie obiectul primitor al energiei mecanice transmise prin forța de lovire a făptuitorului. Cum acest obiect este de natură organică, el este caracterizat de elasticitate, plasticitate, reactivitate, rezistență la acțiunile îndreptate împotriva structurii sale, atenuare în cazul unui impact.1

Astfel relevarea urmelor de mâini de pe pielea umană e posibilă atât prin folosirea unor metode chimice cât și a unor metode fizice. De exemplu, în țara noastră e utilizat un procedeu ce constă în aplicarea pe pielea victimei în locurile unde se presupune că ar exista astfel de urme a unei folii de aluminiu cu grosimea de 0,05 mm, acoperită cu un strat subțire de silicagel cu granulație foarte fină. După aplicarea foliei de aluminiu- cu partea acoperită cu silicagel – aceasta se pulverizează cu vapori de iod. După apariția urmei papilare se procedează la fotografierea acesteia. În cazul în care urmele nu apar, ori nu există posibilitatea de pulverizare cu vapori cu iod, folia de aluminiu se pulverizează- pe partea acoperita cu silicagel- cu o soluție de acid sulfuric, în concentrație de 30%, după care se încălzește, fie într-o etuvă, fie la altă sursă- timp de 5-15 minute și la temperatura de 1200-1400 C. Încălzirea foliei durează până când urma capătă o culoare neagră pe fond alb și are intensitate maximă.2

A1. Procedee de relevare a urmelor papilare prin metoda chimică, utilizată în laboratoarele poliției tehnico-științifice din Franța

Utilizarea sistemului AFIS 2000 impune creșterea calității și numărului urmelor papilare relevate și ridicate în câmpul infracțiunii prin îmbunătățirea continuă a actului de cercetare la fața locului și aplicarea operativă a metodelor optice, mecanice și chimice în laboratoarele criminalistice.

Câmpul infracțiunii este astăzi din ce în ce mai divers grație metodelor ingenioase de operare ale infractorilor, însă urmele papilare rămân la fel de frecvente și de interesante din punct de vedere criminalistic. Specialistul criminalist utilizează tehnicile tradiționale de relevare la care se adaugă procedeele fizico-chimice care permit tratarea suprafețelor poroase, umede, grase sau colorate cu care autorul vine în contact papilar.

În timpul stagiului de pregătire specialiștii din Franța au prezentat câteva fragmente chimice utilizate în funcție de suportul cu care autorii au venit în contact și pe care au creat urme papilare:

Relevarea urmelor papilare pe suprafețe adezive prin tratarea cu violet de gențiană sau pudră Sticky-Side.

Această metodă oferă rezultate excelente în relevarea urmelor papilare ce se găsesc pe benzile adezive(tip scotch) sau adezive pe ambele fețe utilizate în domenii medicale, industriale, colorând după reacția chimică crestele papilare în violet sau negru.

Soluția concentrată de violet de gențiană: 5g violet de gențiană cristalizată și 10 g de fenol sunt dizolvate în 50 ml etanol.

Soluția de lucru: 4 ml soluție concentrată se diluează în 100 ml apă distilată sau un gram violet de gențiană cristalizată se diluează în 1000 ml apă. Ca tehnică de lucru se scufundă banda adezivă în vasul cu soluția de lucru cu suprafața adezivă către soluție sau se aplică soluția cu pipeta pe suprafața adezivă. După două minute de tratare, excesul de colorant aflat pe banda adezivă se îndepărtează sub jet de apă curentă. Crestele papilare vor fi de culoare violet, iar pentru contrast vom utiliza la fotografiere un filtru portocaliu. Nu se tratează benzile cu adezivi solubili în apă.

Pudra Sticky-Side se utilizează sub următoarea metodă de lucru: 0,5 g de Lighting Sticky-Side Powder, diluată în 90 ml apă distilată și 10 ml Kodak Photo-flo200. Se amestecă această soluție până devine o pastă fluidă care se aplică cu ajutorul unei pensule pe suprafața adezivă pe care ar fi posibile urme papilare. Se lasă cca. 15 secunde, apoi se spală sub jet de apă la robinet pentru îndepărtarea surplusului de soluție. După spălare se observă crestele papilare de culoare neagră pe un fond clar care pot fi fotografiate. Mixtura poate fi conservată pentru mai multe săptămâni în flacon bine închis, iar în cazul când se solidifică se adaugă puțină apă în amestec cu Kodak Photo-Flo revenind la consistența adecvată.

Relevarea urmelor papilare cu ajutorul soluției p-DMAC-4- dimethylaminocinamaldehyde, procedeu utilizat în relevarea urmelor papilare lăsate pe hârtie de fax, hârtie termică, etc.

Soluția de lucru A: 0,25 g PDMAC dizolvat în 50 ml etanol.

Soluția de lucru B: 1g acid 5-sulfosalicilic dizolvat în 50 ml etanol. Cele două soluții se amestecă în raport 1:1, după care se îmbibă două coli de hârtie în acest reactiv. Hârtia de fax pe care sunt urmele papilare de relevat se așează între cele două coli de hârtie impregnate în reactiv sub forma unui sandwich și peste acestea se trece cu o sursă de căldură(fier de călcat la poziția nailon) cu vapori de apă. Apoi se lasă până a doua zi în cuvă sau uscătorul de filme. Crestele papilare obținute sunt de culoare roșu pal și prezintă luminiscență prin excitare la 505 nm și observarea la 610 nm.

Relevarea urmelor papilare cu ajutorul suspensiilor de microparticule

Această metodă este recomandată pentru relevarea urmelor papilare create pe suprafețe neporoase, polistiren espandat, înlocuitori din piele, pungi din material plastic, hârtii glasate sau plastificate.

Formula de lucru: soluția concentrată 10g pudră disulfit de molibden, 0,8ml tergitol7 dizolvate în 100ml apă distilată. Metoda poate fi utilizată în două variante:

– relevarea prin imersiune: 100 ml soluție concentrată diluată în 900 ml apă distilată;

– relevarea prin vaporizare: 100 ml soluție concentrată diluată în 600 ml apă distilată (pulverizarea soluției se va face cu pulverizatorul de menaj cca. 10 secunde, după care suprafața tratată se va spăla cu apă distilată).

Urmele papilare relevate pot fi fotografiate direct sau transferate cu benzi adezive după uscare.

Relevarea urmelor papilare create cu sânge prin utilizarea de Negru Amido

Metoda este deosebit de eficientă în cazul urmelor papilare cu sânge lăsate pe suprafețe neporoase, deoarece colorează în albastru închis proteinele conținute în sânge, evidențiind în acest fel crestele papilare.

Formula utilizată:

Soluția de fixare a urmei: 20 g de 5-acid sulfosalycilic dizolvat în 1000 ml apă distilată(poate fi conservată în recipient opac);

Soluția de colorare: 0,2 g naphtol blue-black (naftalină 12 B ) dizolvată în 90 ml metanol, 10 ml acid acetic și amestecate până la dizolvarea completă cu ajutorul unui agitator magnetic cca.30 minute;

Soluții de spălare: metanol și acid acetic (900 ml-100 ml); apă distilată și acid acetic (950 ml-50 ml); apă distilată.

Mod de lucru: obiectul purtător de urme papilare se introduce în soluția de fixare timp de două minute apoi se introduce în soluția de colorare 30 secunde și succesiv în cele trei soluții de spălare. După spălare suportul purtător de urme se usucă la temperatura ambiantă, iar crestele papilare colorate în albastru se fotografiază direct utilizând un suport de contrast.

Relevarea urmelor papilare cu ajutorul soluției nitrat de argint AgNO3

Se utilizează următoarea formulă: 2g nitrat de argint dizolvate în 100 ml metanol (soluție păstrată în recipient de sticlă opacă )

Mod de lucru: acest procedeu este indicat pentru relevarea urmelor papilare vechi create pe suporturi din polistiren, lemn natur, hârtie tip carton pentru ambalaje, carton lucios. Soluția poate fi aplicată pe obiectul purtător prin imersiune într-o cuvă de sticlă sau prin pulverizare. În ambele cazuri, timpul de reacție este de 1-2 secunde după care se introduce pentru uscare într-o cuvă complet întunecată pentru câteva minute. Cu ajutorul unei surse de lumină puternică (Polilight), se vor evidenția pe suport crestele papilare de culoare maro sau gri, care pot fi fotografiate direct, utilizând în cazul suporturilor cu fond închis un filtru de culoare verde.

Relevarea urmelor papilare utilizând metoda tratării cu Negru de Sudan

Metoda se aplică cu succes la tratarea suprafețelor neporoase de sticlă, material plastic acoperite cu un strat subțire de grăsimi, uleiuri, deșeuri alimentare, precum și drept colorant în cazurile de relevare cu cyanoacrylat. Soluția activă colorează în albastru componentele grase ale glandelor sebacee vizualizând desenul papilar al urmei.

Formula de lucru: 15 g Negru de Sudan se amestecă într-un litru de alcool denaturat și 500 ml apă distilată, după care această soluție se conservă într-un vas de sticlă pentru o perioadă lungă de timp. Ca tehnici de lucru se utilizează atât pulverizarea cât și inversiunea timp de 2-3 minute. Apoi se spală cu grijă în apă curentă.

Relevarea urmelor papilare cu ajutorul vaporilor produși de esterul de cyanoacrylat.

Acest procedeu permite relevarea urmelor papilare proaspete pe suprafețe netede semiporoase, materiale plastice flexibile sau rigide, cauciuc, arme, înlocuitori de piele, ambalaje P.V.C., metale(argint, zinc, nichel), colorând crestele papilare în alb.

Tehnica de lucru: pentru obiecte de dimensiuni reduse se poate realiza o etuvă gen acvariu acoperită cu capac din sticlă, care va fi încălzită la temperatura de 80-1200C, iar pentru umiditate în interior se va introduce un pahar cu apă caldă pentru câteva minute. Obiectele pentru tratare vor fi suspendate în interiorul etuvei. Printr-un orificiu situat la baza etuvei se va introduce un dispozitiv ce poate fi realizat dintr-un pistol electric de lipit, având la capătul de metal ce asigură lipirea un căpăcel metalic în care se pune cyanocrylat, care, în momentul încălzirii (100-2000C) va degaja vaporii de cyanocrylat ce vor adera la urmele papilare. Operațiunea poate dura 20-30 minute, după care suportul se spală sub apă curentă, se usucă și urma poate fi fotografiată direct la lumină naturală sau artificială. Dacă se confundă cu suportul, urma se tratează cu pudră clasică pentru contrast sau fluorescență, apoi se fotografiază.

În cele ce urmează vom prezenta alte formule chimice noi folosite, atât în relevarea urmelor latente cât și pentru descoperirea petelor de sânge. Ele au la bază utilizarea substanțelor :

amino black(Naftalină 12 B);

crystal violet;

coomasie blues;

crowle’s.

Amino black. Metoda relevării urmelor latente cu ajutorul substanței amino black este o metodă foarte eficientă pentru reliefarea mai puternică a urmelor latente decât în alte cazuri, prin folosirea altor substanțe.

Există două soluții de amino black (naftalină 12 B), una bazată pe formula apei, iar cea de-a doua are la bază formule organice.

Soluția bazată pe formula apei

Aici deosebim o solutie de lucru,iar în plan secundar o soluție de clătire.Astfel, soluția de lucru se compune din :

– acid citric 38 g ;

– apă distilată 2 l .

Se amestecă acidul citric cu apa distilată până când acidul este complet dizolvat. Se introduce apoi suprafața purtătoare de urmă într-o cupă de laborator care conține substanța de lucru. În continuare va fi necesară a doua solutie, de clătire, formată din : soluția de lucru bazată pe acid citric, la care se adaugă naftalină 12 B – 2 g și soluție Kodak foto Flo 600.

Procesul este următorul :

Cupa de laborator ce conține soluția permanentă de acid citric se plasează pe un agitator sau se agită cu mâna, concomitent cu adăugarea de naftalină 12 B.Acest amestec se agită, timp de 30 minute, după care se adaugă soluția Kodak Flo 600.Urma va apărea într-o culoare albastru închis spre negru.

Soluția bazată pe formula organică

Aceasta are mai multe etape.Există o soluție de lucru și două soluții de clătire, în total trei etape.

Soluția de lucru se compune din :

– naftalină 12 B – 2g

– acid acetic glacial – 100 ml ;

– methanol – 900 ml ;

Aceste substanțe trebuie amestecate bine și agitate până când sunt dizolvate complet.

Prima soluție de spălare are în compoziție :

– acid acetic glacial- 100 ml ;

– menthanol – 900 ml.

A doua soluție cuprinde :

– acid acetic glacial – 50 ml ;

– apă distilată – 950 ml.

Procedura :

Primul pas îl constituie depistarea suprafeței purtătoare de urmă sau pe care se presupune că ar exista urme.Pasul următor constă în introducerea suprafeței suspecte într-o soluție de menthanol și se ține timp de o oră.Dacă urma latentă este pe o suprafață colorată, ori pe o altă suprafață sau substrat, ce nu poate fi afectată de menthanol, se poate recurge la formula de amino black, bazată pe apă.

Urmează folosirea soluției de lucru, compusă din naftalină 12 B, acid acetic glacial și menthanol.

Suprafața purtătoare de urmă se ridică din soluția de menthanol unde a fost lăsată timp de o oră și se introduce în soluția de lucru, timp de 2 sau 3 minute, până când urma devine albastră la culoare sau albastru cu negru.

Prima operațiune de spălare a urmei se desfășoară astfel :

După ce urma ținută în substanța de lucru a fost relevată în albastru, suprafața purtătoare de urmă se introduce rapid într-o tavă ce conține substanța pentru prima spălare (acid acetic glacial și menthanol) si se scutură bine tava.

Când colorantul în exces a fost îndepărtat din fundalul urmei, proba trebuie scoasă din prima substanță de clătire și introdusă rapid în cea de-a doua substanță de clătire (acid acetic glacial și apă distilată).

Proba introdusă în tavă se mișcă ușor, aproximativ 30 de secunde, după care se scoate și se lasă să se usuce la temperatura camerei.

Metoda relevării urmelor papilare latente cu ajutorul substanței crystal violet

Această substanță, crystal violet, se folosește pe suprafețe extrem de fine, unde urmele nu ar putea fi relevate cu succes, folosind procedeele fizice, prin utilizarea de prafuri și pensule magnetice sau confecționatedin păr de coadă de veveriță.Nici chiar unele substanțe chimice, deja cunoscute, nu s-ar comporta conform așteptărilor specialiștilor.

Crystal violet este o substanță care acționează excepțional de bine pe suprafețe adezive, cum ar fi benzile de casete, spre exemplu. O data ce au fost relevate folosindu-se această substanță, urmele latente sau parțial latente pot fi fotografiate și folosite pentru comparare și analiză.

Există două formule, una folosind gelatină violetă, iar cealaltă cristale violete.

Prima formulă are în compoziție soluție permanentă :

– gelatină violetă – 1,5 g ;

– alcool etilic – 100 ml.

Soluția de lucru include soluția permanentă de mai sus la care se adaugă 100 ml de apă.

A doua formulă cuprinde soluția permanentă :

– crystal violet – 5 g ;

– alcool etilic – 50 ml ;

– phenol – 10 g.

Soluția de lucru cuprinde :

– 1 ml de soluție permanentă ;

– 100 ml de apă.

Procedeul :

Banda adezivă trebuie înlăturată cu grijă de pe suprafață. Pentru separarea straturilor de bandă care au aderat se poate recurge la înghețarea benzii cu nitrogen lichid.Banda purtătoare de urmă se introduce în soluția de lucru. Este necesar ca întreaga suprafață a benzii să fie acoperită cu substanță.

Banda trebuie lăsată în soluție timp de câteva minute și se agită usor.

Eșantionul se scoate din soluția de colorare.

Se clătește suprafața cu apă rece.

Menționăm că se poate utiliza atât gelatina violetă, cât și cristalele violete, însă acestea se folosesc alternativ și nu concomitent, amestecate.

Soluția bazată pe cristale violete este mai consistentă decât cea bazată pe gelatină, mai pretențioasă, și acesta este motivul pentru care soluției de lucru, pe lângă 100 ml de apă, pe care o are în conținut i se adaugă doar un ml de soluție permanentă bazată pe cristale violete.

Cealaltă soluție, care are în componență gelatină, este mai puțin concentrată, din moment ce 100 ml de apă se adaugă la întreaga soluție permanentă (compusă din gelatină violetă – 1,5 g și alcool etilic – 100 ml ), și nu la un ml soluție, ca în cazul celei bazate pe cristale.

Un avantaj substanțial, atunci când banda adezivă, banda de casetă etc., purtătoare de urme este lipită de suprafață, constă în posibilitatea înghețării benzii cu nitrogen lichid pentru separarea straturilor de bandă care au aderat.

Urmează dezghețarea benzii, pentru tratarea cu soluție, însă dezghețarea trebuie făcută treptat, natural iar nu forțat pentru a se evita deteriorarea urmelor sau distrugerea lor.După ce banda a fost complet dezghețată și uscată la temperatura camerei, doar atunci se poate recurge la tratarea cu soluție crystal violet.

Analiza prin activare cu neutroni

Analiza prin activare cu neutroni face parte din cele mai moderne metode de cercetare, fiind caracterizată atât printr-o sensibilitate deosebită cât și printr-o precizie superioară față de alte metode analitice.În plus,ea are avantajul de a fi o metodă nedistructivă, la fel ca în cazul difracției de raze X.Deși aparent simplă, ea se aplică în practică cu o oarecare dificultate, necesitând folosirea unor tehnici de vârf.

Metoda constă în iradierea probei sau substanțelor cercetate, de regulă cu neutroni.În urma acestei bombardări nucleare componentele chimice care alcătuiesc priba, dacă au avut atomi stabili, devin radioactive.Identificarea probei se efectuează în reactori nucleari și în acceleratoare de particule.

Pentru detecția și masurarea radiațiilor se folosesc diverse tipuri de detectoare (contoare cu scintilatie, camere cu ceață, etc).

Identificarea este posibilă datorită radiației specifice emisă de atomii fiecărui element și se realizează prin determinarea naturii radiației emise, a energiei, a constantei de dezintegrare, etc.

Metodele fizice de relevare

Metodele fizice de relevare a urmelor papilare sunt cunoscute în literatura de specialitate ca tratamentul mecanic al urmelor. Aceste metode au o largă utilizare practică datorită faptului că sunt mult mai simple, mai rapide și se evită într-o oarecare măsură posibilitatea de a se deteriora în timpul relevării.

Practic, pentru relevarea urmelor cu ajutorul prafurilor, se folosește o pensulă din păr de veveriță, pană de struț sau fibră de sticlă care se introduce într-un praf și aderă pe aceasta. Pensula se trece ușor pe suprafața obiectului unde se găsește urma mișcându-se circular pe direcția crestelor papilare. Praful se va fixa pe urmă, o va evidenția iar surplusul se va îndepărta ușor. La folosirea prafurilor colorate vom ține cont în mare măsură de natura și culoarea suporturilor purtătoare de urme.

Pentru relevarea urmelor papilare latente, în practica criminalistică se folosesc frecvent următoarele metode fizice:

1.Prăfuirea (pudrarea)

2.Pulverizarea

1. Prăfuirea (pudrarea)

Prăfuirea se aplică pentru colorarea urmelor digitale invizibile. Pentru realizarea prăfuirii, procedeul cel mai răspândit constă în răsturnarea obiectelor mobile și întinderea –pe suprafața lor orizontală-, ușor, a substanței pentru relevare: carbonat bazic de plumb(ceruza), roșu de Sudan III, pulbere de aluminiu III, etc. Întinderea ușoară a prafului de relevat se face cu o pensulă foarte fină, așa cum am explicat anterior, coloarea prafurilor fiind întotdeauna în contrast cu cea a obiectului examinat.

În afara pensulei dactiloscopice, pentru relevarea urmelor papilare se mai folosește și pensula magnetică. Aceasta este formată dintr-un magnet cilindric, fixat într-un mâner. Magnetul se introduce într-o pulbere fină de fier redus cu hidrogen. Această pulbere se adună la polul magnetului după direcția liniilor de forță. Plimbată pe suprafața cu urme papilare, pulberea aderă doar la grăsimea din urmă, fondul rămânând curat. Trebuie reținut că pensula magnetică nu poate fi folosită pe suprafețele cu grăsime și la obiectele feromagnetice, de tipul fierului, fontei și oțelului.

2. Pulverizarea

Pulverizarea se aplică la suprafețele care nu sunt orizontale și nu pot fi aduse în aceeași poziție, cum ar fi, de exemplu: pereți, sobe, șifoniere, autovehicule. Pulverizarea este tot o prăfuire, însă aplicarea substanței nu se face cu ajutorul pensulei ci prin folosirea pulverizatorului de praf. Pulverizarea are rolul de a arunca praful cu o oarecare presiune asupra urmei, el lipindu-se de aceasta. Altfel spus, este înlocuită greutatea proprie a prafului de relevat cu presiunea creată de pulverizator. În final se curăță urma de praful suplimentar aderat pe porțiunile dintre crestele papilare, în acest scop folosindu-se tot pensula din păr de coadă de veveriță.

Există însă și alte metode fizice de relevare a urmelor latente, mult mai rar folosite:

1. Metalizarea într-o cameră de vid, constând în evaporarea unui amestec de aur-cadmiu, vaporii aderând selectiv la urma crestelor și a șanțurilor papilare; procedeul, deși costisitor, poate fi folosit la relevarea urmelor de pe obiectele cu asperități, inclusiv a cărămizilor.1

2. Folosirea dispozitivului cu câmp electric de frecvență medie, utilizat atât pentru relevarea urmelor de mâini, cât și a celor create de buze, mănuși, încălțăminte, rămase pe materiale textile sau plastice.2

3. Marcarea cu izotopi radioactivi a proteinelor din sudoarea aflată în urma creată pe un suport textil, detaliile desenului papilar fiind puse în evidență prin autoradiografie.3

4. Îmbunătățirea calității fragmentelor urmelor papilare prin prelucrarea urmei cu ajutorul unei instalații electronice denumite optimoscop.4

Cele mai utilizate substanțe în cadrul metodelor fizice de relevare sunt următoarele:

a) Pulberea de aluminiu- argentoratul – se folosește în general pentru evidențierea urmelor papilare de pe suprafețe dure, netede, lustruite și uscate ca: sticlă, porțelan, mobilă lustruită. Nu se recomandă utilizarea pe obiecte poroase sau neregulate deoarece are o aderență foarte mare și poate îmbâcsi urma. Pentru a elimina acest incovenient adesea pulberea de aluminiu se amestecă cu licopodiu în proporție de 10-20%. Prin aceasta puterea de aderare a argentoratului scade. În această compoziție se pot releva urme papilare de pe material plastic, hârtie, celofan, ebonită, etc.

b) Carbonatul bazic de plumb-ceruza: este o pulbere albă și poate fi folosită pentru relevarea urmelor papilare pe orice suprafață care are un contrast cu substanța. Rezultate foarte bune se obțin pentru evidențierea urmelor de pe suprafețe și anumite suporturi din sticlă, bachelită, etc.

c) Negrul de fum- este considerat un revelator universal deoarece dă un contrast bun pentru majoritatea suprafețelor. Această substanță se poate utiliza și pentru relevarea urmelor papilare proaspete de pe hârtie și obiecte de culoare deschisă, realizându-se astfel un contrast între urmă și suport. Pentru a se evita îmbâcsirea hârtiei, negrul de fum se mai poate amesteca cu licopodiu sau cuarț pisat în proporții de 1 la 3 sau 4 și se experimentează practic pentru a se observa rezultatele.

d) Pigmentul galben, fluorescent- permite relevarea urmelor de pe suporturi multicolore deoarece această pulbere se pune bine în evidență sub incidența radiațiilor ultraviolete. Substanța are o aderență foarte bună la toate suporturile lucioase de pe care se relevă urme papilare indiferent de culoare întrucât sub acțiunea radiațiilor emite o fluorescență intensă de culoare galben-verzuie. Această substanță a fost obținută prin combinarea pigmenților ce au la bază grăsimi melaminoformaldehidice la care se adaugă auramină. În situația când pulberea obținută este prea fină se mai adaugă la această combinație carbonat bazic de plumb, într-o proporție foarte mică-5%.

e) Oxidul de cupru- are o bună putere de aderare și nu îmbâcsește urma redând în mod clar toate detaliile caracteristice ale urmei. După unele aprecieri, rezultatele sunt mai bune calitativ decât prin folosirea pulberii cu negru de fum, deoarece aceasta se poate aplica și în cantități mai mari pe suportul urmei, după care se îndepărtează fără riscul de a distruge urma. Oxidul de cupru poate fi utilizat și în condiții de umiditate pentru că nu este hidroscopic.

f) Funinginea de camfor sau polistirenul ars- pentru relevare se introduce într-un vas o cantitate de camfor sau polistiren care se aprinde, iar prin fumul și funinginea degajată se va trece obiectul de pe care se încearcă relevarea de urme până când acesta se acoperă de funingine. Surplusul se îndepărtează cu o pensulă fină. Metoda este indicată pentru evidențierea urmelor papilare de pe metale lucioase, nichelate sau cromate ca: lame de cuțit, pensete, spatule, linguri, furculițe, etc.

g) Pulberile magnetice- ce pot evidenția urmele papilare pe obiecte nemetalice sau care nu au proprietăți magnetice. Pentru aceasta se folosește o pensulă magnetică pe care o introducem în pulbere și vom plimba foarte ușor pe suprafața corpului delict. Pulberea va adera la grăsimea din urmă făcând-o vizibilă. Surplusul de substanță se va îndepărta cu pensula sau prin răsturnarea obiectului și scuturarea lui. Prin această metodă se pot releva urmele papilare proaspete de pe hârtie de calitate.

Eficacitatea relevării depinde în primul rând de experiența specialistului, substanța aleasă și grija cu care execută operațiile. Pudrarea și pensularea se aplică de regulă pe suprafețe netede și fine direct la fața locului, cu rezultate imediate. Este indicat atunci când este posibil ca obiectele tratate să se afle în poziție orizontală.

Metode optice de relevare

Inițial, obiectele și locurile presupuse a fi purtătoare de urme sunt examinate cu ochiul liber sub acțiunea unor surse de lumină incidentă, cum ar fi lanterne, reflectoare, oglinzi. Dintre metodele optice de relevare a urmelor care se constituie în tehnici de vârf, un loc prioritar îl deține folosirea laserului, în special al laserului cu argon.

Radiația de tip laser cu argon este proiectată pe obiectul purtător de urmă oblic, sub un unghi de aproximativ 45o și determină apariția unei fluorescențe specifice substanțelor secretate de glanda sebacee. Dacă se impune, această fluorescență poate fi întărită cu ninhidrină. Întrucât radiația laser este joasă putere- 200miliwați – 4wați și între 188-514,5 nanometri- procedeul nu este distructiv.

Există și laseri cu oxigen, cu cristale, cu coloranți lichizi și cu xenon. De asemenea, au fost fabricate mai multe tipuri de lămpi cu arc cu xenon ce produc un ansamblu de spectre luminoase cuprinzând surse u.v., vizibile, și i.r., permițând atașarea filtrelor necesare. Dintre acestea, anumite tipuri- polilight și crimescop – sunt special concepute pentru cercetarea la fața locului și examinarea urmelor papilare.

Dispersia luminoasă a unei raze de lumină incidentă- proiectată pe suprafața obiectului purtător de urmă- constituie o altă metodă modernă de relevare. Imaginea urmei se obține cu ajutorul unor filtre electronice. Folosirea metodei permite fixarea urmei fie prin fotografiere, fie pe bandă videomagnetică, procedeul prezentând și avantajul de a nu fi distructiv.

2.3. Fixarea, conservarea, ridicarea și transportarea urmelor papilare

Prin fixarea urmelor papilare la fața locului se înțelege activitatea de tactică criminalistică prin care urmele descoperite la fața locului este obligatoriu să fie consemnate procesual într-un document ce le oferă calitate de probă în procesul penal.

În practica criminalistică fixarea urmelor se realizează prin două moduri și anume:

Fixarea prin descrierea în procesul-verbal de cercetare 1

Fixarea prin mijloace tehnice

Practic în acest capitol vom face referire numai la modul cum trebuie descrise în procesul- verbal de cercetare și mijloacele tehnice criminalistice prevăzute de lege, astfel: urmele trebuie să redea cu precizie locul descoperirii, plasamentul și poziția obiectului descoperit, principalele caracteristici privitoare la tipul urmei – digitală, palmară, plantară, valoarea acesteia în procesul de identificare, modul de relevare și ridicare al acestora, vechimea aproximativă și dacă a fost fotografiată sau nu.

Din categoria mijloacelor tehnice fotografia reprezintă principala modalitate de fixare. Urma papilară se fotografiază în primul rând pentru a evidenția locul unde a fost descoperită, loc ce în prealabil a fost marcat prin unul din procedeele cunoscute și care se menționează în procesul verbal.

Trebuie făcută precizarea că în acest moment fotografia are rol de fixare a urmelor papilare și a nu se confunda cu fotografia ca metodă de ridicare a urmelor, iar regulile de efectuare sunt cele de la fotografia detaliilor și urmelor din capitolul fotografia judiciară.

Ridicarea urmelor papilare este o etapă în parcursul cercetării ce se execută în faza dinamică a cercetării locului faptei și în sens criminalistic, prin ridicare se înțelege luarea lor ca atare de pe obiectul purtător sau a acestuia, cu scopul de a se transporta în laborator pentru a fi studiate, examinate și valorificate în soluționarea cauzei penale.

La fața locului urmele se pot ridica în următoarele moduri:

Prin fotografiere- fotografierea este metoda de bază a ridicării urmelor papilare și se aplică întotdeauna când condițiile permit acest lucru, fiind preferate celorlalte metode de ridicare; se execută la fața locului atunci când obiectul purtător nu poate fi transportat în laborator. Această fotografiere se execută după regula fotografiei la scară folosind tehnica și regulile impuse de condiția esențială ca în imagine urma să fie redată în formă și dimensiuni reale.

Transferarea urmelor pe bandă adezivă- atunci când condițiile concrete de la fața locului nu permit fotografierea directă, urmele de suprafață se pot transfera pe o peliculă folio sau pe bandă scotch. În practică urmele relevate de pe corpuri ce nu au suprafața plană, ca de exemplu obiectele rotunde, curbate, etc, se impune obligatoriu transferarea pe folio pentru a le reda într-un plan orizontal deoarece în astfel de cazuri urma se deformează, sau nu putem realiza o claritate în profunzime pe întreaga suprafață. Pelicula pe care se transferă urma trebuie să fie în contrast cu substanța revelatoare a urmei. După ridicare urma trebuie fotografiată cât mai urgent posibil deoarece substanța cu care s-a relevat urma poate fi absorbită în masa peliculei existând riscul dispariției unor elemente individuale ce va îngreuna valorificarea ulterioară a urmelor.

Ridicarea urmelor prin mulaj- se aplică în situațiile când acestea se află imprimate în adâncime pe diferite obiecte ca plastilină, chit sau alte materiale cu proprietăți plastice, situație în care urmele se fotografiază pentru a se fixa locul unde au fost descoperite după care se pregătește compoziția pentru ridicare. Acestea se pot ridica în principal cu una din următoarele substanțe: parafină, ceară, oxid de zinc, alginat sau ipsos. După fotografiere urmele se pregătesc pentru ridicare prin curățare și împrejmuirea locului cu plastilină astfel încât mulajul să aibă o grosime corespunzătoare pentru a nu se deforma sau sparge în procesul de manevrare ulterioară, după care se pregătește compoziția și se toarnă după regulile cunoscute. Mulajele obținute după uscare și întărire se acoperă cu un strat subțire de tuș pentru a se obține un contrast, după care se pot rula pe hârtie pentru a se obține urma sau se va fotografia direct mulajul dacă este posibil în condiții de laborator.

Ridicarea obiectului purtător de urme- atunci când urmele sunt descoperite pe obiecte de dimensiuni mici se procedează la ridicarea obiectului purtător, respectându-se următoarele reguli:

Înainte de ridicare a obiectului urmele trebuie să fie relevate pentru a se constata plasamentul acestora și a se evita deteriorarea sau distrugerea lor;

Obiectele purtătoare de urme trebuie manevrate cu multă atenție, apucându-se de părțile în care nu pot rămâne urme digitale.

Astfel, dacă urmele au fost descoperite și relevate de pe o sticlă, aceasta va fi apucată prin introducerea degetului în gâtul sticlei iar cu degetul arătător de la cealaltă mână de muchia fundului sticlei.

În cazul unui pahar, ridicarea acestuia se va face prin apucarea sa între degetul mare și degetul mijlociu, de așa manieră încât degetul mare să fie pe buza paharului, iar cel mijlociu pe muchia fundului acestuia.

Fragmentele de geam vor fi apucate de margini, între degetul mare și degetul mijlociu, evitându-se astfel atingerea suprafeței acestora.

Tot astfel, un cuțit de pe care s-au relevat urme trebuie ridicat fie prin aplicarea unui dop în vârful lamei și sprijinirea plăselei cu un deget, fie prin sprijinirea extremităților cu podul palmelor ori între degete. De asemenea, hârtiile pe care s-au descoperit și relevat urme se ridică cu ajutorul pensetei.

Cât privește transportarea obiectelor purtătoare de urme evidențiem faptul că trebuie luate toate măsurile pentru a preveni deteriorarea urmelor. În afara respectării cu strictețe a regulilor de manipulare descrise mai sus, pentru asigurarea integrității urmelor și a obiectelor purtătoare acestea trebuie ambalate, sigilate și etichetate.

Cunoscut fiind faptul că majoritatea urmelor papilare la fața locului sunt invizibile iar pentru evidențierea acestora este necesară operațiunea de relevare, o atenție deosebită trebuie acordată prinderii și manevrării acestora pentru a se putea releva urmele. Ca atare, în practica de specialitate nu se recomandă rețete, lăsându-se la aprecierea specialiștilor modul de prindere și manevrare în raport de condițiile concrete, de forma și dimensiunea obiectului examinat, să se folosească metodele pe care le consideră cele mai adecvate.

2.4. Examinarea și interpretarea la fața locului a urmelor papilare

Examinarea și interpretarea urmelor de mâini descoperite la fața locului vizează obținerea unor informații preliminare privitoare la obiectul creator de urmă, persoana făptuitorului, activitățile desfășurate de acesta în câmpul infracțiunii și succesiunea acestora. Atât literatura de specialitate, cât și practica criminalistică sunt unanime în a aprecia că interpretarea la fața locului a urmelor papilare are drept scop următoarele:

Stabilirea acțiunilor întreprinse de făptuitor în câmpul infracțiunii;

Determinarea degetului sau mâinii care a creat urma;

Stabilirea tipului de desen papilar digital;

Aprecierea valorii de identificare a urmei.

1. Stabilirea acțiunilor întreprinse de făptuitor în câmpul infracțiunii

În primul rând, organul judiciar și specialistul criminalist trebuie să examineze manieră în care făptuitorul a intrat în contact cu obiectul pe care s-au descoperit și relevat urme, prefigurând mintal acțiunile acestuia de a apuca sau mânui obiectul respectiv. În acest sens din experiența acumulată în decursul timpului s-a stabilit că în urma diferitelor acțiuni desfășurate de făptuitor la locul faptei- de a apuca, împinge sau forța anumite obiecte ori obstacule- urmele digitale rămân grupate. Excepție fac cazurile când obiectele purtătoare de urme au fost sparte, în astfel de situații urmele putând fi și izolate. Dacă urmele sunt îmbibate cu sânge, noroi, grăsime, vopsea, praf, etc., se poate stabili itinerariul parcurs de făptuitor, activitățile concrete desfășurate și, uneori, chiar profesia acestuia. În raport cu mărimea urmei descoperite se poate aprecia dacă aceasta a fost creată de o persoană adultă, de un adolescent sau de un copil, fapt deosebit de important în formarea așa numitului ”cerc de bănuiți„.

Tot astfel, înălțimea la care s-au creat urmele poate furniza indicii prețioase cu privire la înălțimea făptuitorului, inclusiv obișnuința sau stângăcia de a apuca anumite obiecte.1 Nu în ultimul rând, amplasarea urmelor- pe sertare, case de bani, casete de bijuterii- poate oferi indicii cu privire la mobilul unui omor.

2. Determinarea degetului sau mâinii care a creat urma

Pentru stabilirea mâinii și a degetului de la care au rămas urmele grupate trebuie să se țină cont de anumite criterii, astfel:

Dacă obiectul purtător de urme(sticlă sau pahar) a fost apucat cu mâna dreaptă, urma degetului mare va fi la stânga, în timp ce urmele celorlalte degete – arătător, mijlociu, inelar și mic – vor fi plasate în partea dreaptă;

Un fragment de geam – îndepărtat sau aruncat de făptuitor – va purta pe una din părți urma degetului mare, în timp ce pe cealaltă parte vor rămâne, de cele mai multe ori, urmele degetului arătător și a celui mijlociu, nefiind exclusă existența urmelor tuturor celorlalte degete( nu trebuie omis faptul că unele persoane sunt stângace, în timp ce altele sunt ambidextre);

Raporturile de simetrie și dimensiunile degetelor pot indica degetul care a lăsat urma(este cunoscut faptul că între degetele arătător și inelar și celelalte degete există diferențe de lungime – degetul mic fiind întotdeauna plasat mai jos -, dimensiunea urmelor indicând degetul care le-a creat);

În cazul urmelor lăsate de mâna dreaptă, șanțul de flexiune al degetului mare – care pornește de la baza desenului papilar – urmează o curbă ascendentă spre stânga, în timp ce șanțul flexiunii metacarpiene(care pornește de sub degetul mic) se va curba spre stânga sus, în direcția degetului arătător;

Șanțurile de flexiune ce delimitează cele trei regiuni ale palmei sunt cute ale pielii, urmele acestora fiind linii albe și fără creste papilare;

La urmele formate de mâna stângă, șanțul de flexiune metacarpian prezintă o orientare spre dreapta; prin urmare inversul direcției șanțurilor de flexiune indică mâna care a lăsat urma la locul infracțiunii. La urmele izolate, pentru stabilirea mâinii și a degetului care le-a creat se va proceda la analiza tipurilor și varietăților desenelor papilare. De asemenea, pentru stabilirea degetului și mâinii care au creat urma este necesar să se facă și corelarea între desenele papilare ale falangetei cu cele din regiunea falanginei. În regiunea falanginei crestele papilare pot fi dirijate în 6 feluri, astfel: orizontal, oblic spre dreapta, oblic spre stânga, concav, convex, neregulat(sau excepțional).

S-a constatat că există o strânsă corelație între un anumit deget cu un anumit tip de desen papilar și modul de dirijare a liniilor papilare din regiunea falanginei. La stabilirea mâinii și a degetului care a lăsat o urmă digitală, în afara criteriilor generale menționate, contribuie și analiza structurii desenului papilar, respectiv: stabilirea tipului și varietății desenului papilar, formarea nucleului, dirijarea crestelor papilare din partea superioară a regiunii marginale, înclinarea șanțului de flexiune care separă falangina de falangetă și dirijarea crestelor papilare din regiunea falanginei.

Astfel, la varietatea arc simplu, desenele papilare ale degetelor mâinii drepte din regiunea falangetei se înclină ușor spre dreapta, în timp ce desenele papilare ale degetelor mâinii stângi prezintă o ușoară înclinație spre stânga. Excepție fac desenele papilare ale degetului arătător drept care au o ușoară înclinație spre stânga. O înclinare ușoară spre stânga prezintă și crestele papilare ale falanginei.

La varietatea arc pin, înclinarea spre stânga sau spre dreapta a structurii pinului poate indica mâna de la care provine urma. Subliniem însă că și la această varietate desenele papilare ale degetelor arătătoare pot prezenta uneori înclinații neregulate. Dar, ca regulă generală, dacă aceste creste papilare sunt dirijate spre dreapta ele provin de la un deget al mâinii stângi și invers.

În cazul varietății dextrodeltice – tipul laț -, majoritatea urmelor provin de la mâna stângă (numai în mod excepțional această varietate se întâlnește și la degetele arătător, mijlociu și inelar ale mâinii drepte). Cât privește nucleul în formă de rachetă, varietatea dextrodeltică indică – într-o proporție de 90% – proveniența de la mâna stângă. În schimb, nucleul în formă de rachetă, în varianta sinistrodeltică, indică – într-o proporție de 99% – mâna dreaptă.

În sfârșit, în cazul urmelor de tip cerc, stabilirea mâinii și degetului care le-a creat poate fi făcută prin analiza crestelor papilare din regiunea marginală, mai exact din zona superioară a acesteia. Înclinarea acestora spre stânga sau spre dreapta indică mâna de la al cărui deget a provenit urma izolată(în raport cu forma crestelor papilare din regiunea centrală și, în special, cu forma nucleului). Nucleul în formă de cerc punctat ori în formă de cercuri concentrice atestă faptul că urma provine de la mâna stângă sau dreaptă, după cum acesta este plasat în centrul, în stânga sau în dreapta desenului papilar.

3.Stabilirea tipului de desen papilar digital

În opinia specialiștilor1, aceasta reprezintă o problemă de cea mai mare importanță în efectuarea comparațiilor dactiloscopice, de modul în care se realizează selectarea dintr-un grup de fișe a urmei depinzând identificarea ori neidentificarea persoanei care a creat-o. selectarea parcurge astfel următoarele etape:

Stabilirea tipului și subtipului desenului papilar al urmei;

Eliminarea amprentelor de alt tip și subtip;

Examinarea aprofundată în cazul descoperirii unei amprente de același tip cu urma în litigiu.

4. Aprecierea valorii de identificare a urmei

Această activitate se efectuează, de regulă, cu ocazia examinării criminalistice a locului faptei. În acest sens, specialistul criminalist procedează la o selectare a urmelor relevate care au bine imprimat centrul desenului papilar – sau zone semnificative ale acestuia – și conțin minim 12 puncte caracteristice de identificare. Evident, o astfel de apreciere conține un grad mai mic sau mai mare de probabilitate, în raport cu experiența specialistului criminalist. Totuși, aprecierea valorii de identificare a urmei are ca efect, pe de o parte, eliminarea urmelor ce aparțin persoanelor ce locuiesc ori își desfășoară activitatea în locul faptei și care sunt victimile activității infracționale, iar, pe de altă parte, neridicarea urmelor care din capul locului, nu sunt apte pentru comparări dactiloscopice.

2. 5. Posibilități și limite de exploatare a urmelor create de organele vegetative ale plantelor1

O categorie aparte, deosebită, de suporturi primitoare de urme o constituie suporturile vegetale vii, cum ar fi frunzele, petalele florilor și chiar fructul unei plante.

La venirea în contact a autorului unei infracțiuni cu suporturile vegetale amintite, pe acestea se pot crea urme-formă de stratificare sau ca urmare a acțiunii mecanice de apăsare cu diferite părți ale corpului.

Relevarea urmelor create prin stratificare sau destratificare nu întâmpină greutăți mari, deoarece în aceste situații pot fi utilizate cu rezultate remarcabile, metodele cunoscute cum ar fi tratamentul optic, constând în examinarea suportului cu ochiul liber, sub acțiunea unor surse de lumină ce emit fluxuri luminoase cu lungimi de undă și sub unghiuri de incidență diferite, sau tratamente fizice realizate prin pudrarea ori prăfuirea cu diverse substanțe relevante( argentorat, ceruză, pigment galben fluorescent, etc.). o problemă deosebită o ridică însă relevarea, fixarea și conservarea urmelor-formă create ca urmare a acțiunii mecanice exercitate de autorul infracțiunii asupra suporturilor vegetale, întrucât în această situație, ele suferă o serie de modificări, alterări morfologice, histologice și citologice imperceptibile vizual ci numai microscopic, care exploatate în anumite condiții temporale și ambientale, vor juca un rol important în procesul de relevare, fixare și conservare a urmelor.

Evident, pentru abordarea problemei este necesară o scurtă punere în temă de natură botanică. Frunza – este un organ lateral al tulpinii și ramurilor plantelor din care ia naștere, ea îndeplinind principalele funcții fiziologice de care depinde viața plantei și anume fotosinteza sau asimilația clorofiliană, respirația și transpirația. Majoritatea frunzelor sunt alcătuite din trei părți distincte:

Limbul sau lamina, partea cea mai importantă a frunzei, care este lat, verde și străbătut de nervuri conductoare;

Pețiolul este un cordon de formă cilindrică sau convexă-concavă care în majoritatea cazurilor, se prinde de nodurile tulpinii;

Teaca este partea lățită, bazală a pețiolului, cu care se prinde de nodurile tulpinii.

Dintre cele trei părți componente ale frunzei, numai limbul poate constitui suport primitor de urme, datorită dimensiunilor sale. Structura anatomică a limbului foliar se compune din: epiderma superioară, parenchimul palisadic, parenchimul lacunar și epiderma inferioară.

Epiderma este formată dintr-un singur strat de celule strâns unite între ele, vie, în mare majoritate fără clorofilă. Parenchimul palisadic se găsește sub epiderma superioară și conține în celulele sale o cantitate mare de cloroplaste care posedă pigmenți clorofilieni ce dau culoare verde a frunzei. Aceasta conține 80% clorofilă. Parenchimul lacunar se află sub epiderma inferioară și este format din celule paremchimatice neregulate de diferite forme, lăsând spații mari intercelulare. În aceste lacune se acumulează aer, care constituie o rezervă de bioxid de carbon și oxigen necesar funcțiilor vitale. Acesta conține 20% clorofilă.

Prin presarea, ruperea, strivirea frunzei de către mână, planta omului, etc., zona afectată își schimbă sensibil culoarea(devine un verde mai intens) față de restul limbului foliar, datorită faptului că prin acțiunea mecanică exercitată supraliminal, cloropastele purtătoare de pigmenți clorofilieni se sparg, iar clorofila migrează în lacune(spațiile intercelulare) și epidermă, pe traseele create de topografia suprafeței de contact a agentului vulnerant(mână, plantă, încălțăminte, etc.), redând cu fidelitate urma creată ( fig 1.)

Exploatate în anumite condiții temporale și ambientale, modificările structurale produse prin acțiune mecanică ce depășește capacitatea de rezistență naturală a substratului tisular vegetal, asupra frunzelor, petalelor florilor, pot conduce la relevarea, fixarea și conservarea urmelor astfel create. Metoda de relevare, fixare și conservare a urmelor-formă create pe suporturi vegetale, conform invenției reliefează modificările structurale produse prin acțiune mecanică, ce redau topografia suprafeței de contact a agentului vulnerant și permite exploatarea urmei în condiții excelente.

Această metodă cuprinde o primă fază de descoperire și selectare, la locul faptei, a suporturilor vegetale – frunze și petale de flori rupte sau deformate pe care se presupune că s-au creat urme formă; de exemplu urme papilare. La examinarea cu ochiul liber, zonele lezate ale petalei sau ale frunzei, nu prezintă deosebiri esențiale față de restul zonelor care nu au avut de suferit de pe urma acțiunii mecanice exercitată de autorul infracțiunii, cu alte cuvinte se creează urme latente pe suporturi vegetale.

Pentru a evidenția aceste urme suporturile vegetale selectate sunt supuse unei operații de stopare a procesului de fotosinteză și a respirației, prin privarea lor de lumină și umiditate, concomitent cu menținerea lor în stare relativ plană la o temperatură de circa 200C. după o perioadă de timp de circa 6-8 ore, odată cu începerea opririi procesului de fotosinteză și a respirației, începe să apară o diferență de contrast cromatic dintre zona lezată și restul suprafeței suportului vegetal, ca urmare a inițierii procesului de etiolare a zonelor învecinate zonei lezate, dar și datorită alterărilor și interferențelor celulare produse prin distrugerea cloroplastelor și difuzării clorofilei în celulele epidermice lezate și în spațiile intercelulare ale paremchimului asimilator. După circa 48 ore, procesul de fotosinteză este complet oprit, contrastul cromatic este maxim și suportul vegetal cu urma papilară de acum relevată poate fi conservată cu ajutorul plăcilor de sticlă opacă menționate anterior și la temperatura precizată, o perioadă nedeterminată de timp.

Urma papilară, astfel relevată, (fig 2) este supusă operației de fixare prin fotografiere, directă, alb-negru sau color pentru a spori contrastul, atunci când urma este bine conturată sau prin fotografiere prin iluminare prin transparență atunci când aceasta este mai bine relevată. În cazul în care urma a fost fixată prin transparență se va proceda la diapozitivarea acesteia în vederea obținerii de creste negre. Există posibilitatea ca operația de descoperire și selectare a materialului vegetal purtător de urme papilare să se producă într-un moment în care materialul vegetal este deja uscat. O frunză uscată devine casantă, se contractă și își pierde din elasticitate, iar urmele sunt deformate, modificându-și atât aspectul cât și dimensiunile.

Fructul- este ovarul dezvoltat și crescut în urma fecundației. De obicei se naște din pistil și, uneori, la apariția lui participă și alte părți ale florii. O dată cu transformarea ovarului în fruct are loc și transformarea ovulelor în semințe. După numărul de semințe care se găsesc într-un fruct, fructele pot fi clasificate astfel:

Monosperme- la care fiecare fruct conține câte o sămânță(alun, cireș, etc.);

Polisperme- care conțin mai multe semințe (măr, păr, mac, etc.);

Partenocarpice- lipsite de semințe.

Dintre fructele menționate cele polisperme pot fi obiecte primitoare de urme, ideale, inclusiv de urme papilare. Acestea sunt formate din trei straturi:

Unul extern numit epicarp sau exocarp, corespunzător epidermei externe a peretelui ovarului;

Un strat mijlociu denumit mezocarp, care este cel mai dezvoltat;

Un strat intern denumit endocarp, mai subțire și lignifiat.

Pe fructele cu exocarpul cerifiat (ex. măr) se pot crea cu facilitate urme papilare ca urmare a depunerii sudorii, grăsimii de pe degete sau palmele persoanei care a pus mâna pe ele. Aceste urme pot fi relevate în bune condițiuni(FOTO1+2) cu ajutorul unor amestecuri de pulberi (albă + pigment galben fluorescent, albă+ argentorat, etc.)

În cazul în care urmele create pe acest tip de fructe sunt vechi, pentru ca pulberile revelatoare să adere, se va ține fructul deasupra unui vas cu apă fiartă circa 15-20 minute astfel încât aburii degajați să se depună pe suprafața pe care se bănuie că se află urma papilară.

După aceste operațiuni se lasă fructul la o temperatură de circa 15-17 grade C, până când aburii de apă se usucă, după care se trece la relevarea urmelor papilare, cu ajutorul unei pensule din păr de veveriță, ce se rotește în jurul acelor de ceasornic, folosindu-se substanțele relevante menționate.

În vederea exploatării ulterioare urmele se pot ridica prin fotografiere directă, la masa de reprodus, sau cu ajutorul blițului, pentru a se obține un contrast mai bun. La fotografiere se pot folosi filme color sau alb-negru cu sensibilitate mai mare.

Întrucât după pozitivare urmele papilare au crestele albe se va proceda la diapozitivarea acestora folosindu-se film”AZOPAN”-21 DIN sau „AZOCOPY” pentru a spori contrastul.

CAPITOLUL III

TEHNICA EXAMINĂRII URMELOR

3.1. Elemente care stau la baza aprecierii identității dintre urmă și impresiune

Sarcina principală a dactiloscopiei este de a constata dacă o amprentă incriminată și o amprentă de comparație sunt create de același deget, palmă sau plantă și, pa această bază de a stabili identitatea fizică a unei persoane. Cele două amprente, reproducând „ștampila” crestelor papilare ale aceleiași zone, pe baza principiului unicității, în mod inevitabil vor avea același aspect morfologic, ținându-se seama de modificările inerente care apar în procesul de imprimare a acestor desene : în funcție de manoperele ce se desfășoară la locul comiterii infracțiunii, de felul și calitatea instrumentelor utilizate pentru amprentare, de gradul de apăsare, de proprietățile materialului pe care rămân urmele, etc. Aspectul morfologic, care este același, demonstrează identitatea de origine a urmei ci impresiunea și, în același timp, le deosebește de urmele și impresiunile provenite de la alte degete.

Dactiloscopia, ca și celelalte ramuri ale criminalisticii care folosesc examinările comparative în scopul identificării, utilizează anumite puncte caracteristice sau elemente individuale ce aparțin amprentelor care fac obiectul examinărilor.

În practica dactiloscopică din țara noastră, aceste puncte sau elemente care aparțin morfologiei particulare a unei amprente sunt numite detalii caracteristice ale desenelor papilare. Detaliile caracteristice care se caută în câmpul papilar al unei dactilograme se referă la:

Traseul crestelor papilare;

Formele porilor;

Elemente adiacente desenelor papilare.

Examinarea detaliilor caracteristice descoperite la desenele papilare în cauză se face din punctul de vedere al plasamentului, formei și dimensiunii.

Când se face referire la plasament, se are în vedere ca un detaliu caracteristic descoperit atât la amprenta de comparat, cât și la cea în litigiu ( incriminată) să se găsească la aceeași distanță și în aceeași direcție față de un alt punct comun. De exemplu, un cerc cu punct din nucleul unui desen bideltic incriminat care se găsește la o distanță de 6 creste papilare față de delta din dreapta, și pe direcția oblic spre stânga față de deltă, trebuie să se găsească la aceeași parametri și în desenul papilar de comparat.

Cu privire la forma detaliului, se urmărește ca aspectul său morfologic să se reflecte absolut fidel în ambele amprente. Așa, de exemplu, dacă într-o amprentă incriminată se găsește o creastă care se bifurcă și își continuă brațele paralel până la sfârșit, fiind plasată la distanță de două creste în sus față de nucleu, este necesar ca aceeași formă a crestei să se găsească în același loc și la amprenta de comparat. Dacă în cea de comparat, după un anumit drum, cele două ramuri ale bifurcației se unesc din nou într-o singură creastă papilară, este evident că nu există coincidență din punctul de vedere al formei.

Prin dimensiunea detaliilor se înțelege că ele trebuie să corespundă perfect și din punctul de vedere al mărimii liniare. Un fragment de creastă papilară plasat între alte două creste mari trebuie să aibă aceeași lungime în ambele desene care se compară, în cazul când se conchide spre identitate. Dimpotrivă, diferențele ce se constată în lungimea lor demonstrează lipsa de identitate, adică faptul că nu sunt create de același deget, palmă sau plantă.

Conform practicii actuale, pentru a decide dacă urma și impresiunea au fost create de același deget, nu este suficient ca punctele evidențiate să coincidă, ci trebuie să se precizeze un număr minim de caracteristici coincidente. Dacă nu s-a găsit numărul de puncte coincidente cerut, identitatea nu este considerată ca fiind dovedită.

Practic și teoria identificării criminalistice cunoaște trei metode aplicate pentru identificarea dactiloscopică:

Cantitativă, în care se impune să se găsească un număr minim obligatoriu de puncte coincidente;

Calitativă, la care se apreciază numai valoarea punctelor de coincidență, valoare dată de frecvența lor, fără a se ține seama de numărul punctelor;

Mixtă, metodă care ține seama în aceeași măsură de calitatea și cantitatea detaliilor descoperite în amprentă.

Cu privire la eficiența diferitelor procedee aplicate în examinarea comparativă a impresiunilor papilare există încă păreri divergente, iar în România, practica judiciară a așezat la baza identificării dactiloscopice metoda cantitativă, solicitând în toate cazurile, stabilirea poziției identice a cel puțin 12 puncte caracteristice.

3.2. Traseul crestelor papilare

Detaliile care coincid se numesc puncte de coincidență. Când se găsesc aceleași detalii caracteristice în două amprente care se compară între ele, întotdeauna se caută a se stabili dacă sunt la fel ca formă, dimensiune și plasament. Dacă din aceste puncte de vedere sunt la fel, se conchide că detaliile coincid. În stabilirea identității, un principiu fundamental statuează că nu este suficient să se descopere un număr oarecare de puncte coincidente, ci, în același timp, este obligatoriu să nu existe nici un detaliu necoincident. Traseul caracteristic pe care îl poate urma o creastă papilară constituie una din categoriile de detalii din care se caută punctele de coincidență necesare pentru identificarea persoanei pe cale dactiloscopică.

În practica dactiloscopică din România s-au stabilit următoarele denumiri ale detaliilor caracteristice:

Început de creastă papilară ( capăt de creastă papilară ) este numit locul de unde o linie papilară își începe traseul;

Sfârșit de creastă papilară ( capăt de creastă papilară ) este considerat punctul terminus al traseului;

Bifurcație a crestei papilare se numește punctul unde o creastă se desparte în două trasee diferite;

Trifurcație este considerat punctul în care o creastă papilară se desparte în trei trasee diferite;

Ramificație se numește acel detaliu întâlnit în câmpul papilar al unei dactilograme în care o creastă se divide în două creste cu trasee separate, apoi, după un drum de câțiva milimetri, una din ele se desparte iar în două creste și așa mai departe, întreaga figură având aspectul unei ramuri;

Contopire de creste papilare se formează în punctul de pe dactilogramă unde două creste papilare se unesc;

Contopire triplă se formează în punctul în care trei creste papilare își unesc traseele într-unul singur;

Fragmentul este o creastă papilară foarte scurtă, a cărei lungime depășește doar de câteva ori grosimea sa și este situată între alte două creste papilare de lungimi mai mari;

Butoniera este forma pe care o capătă o creastă care se bifurcă, iar după un drum foarte scurt cele două ramuri ale acesteia se unesc din nou, având în continuare un singur traseu. Construcția papilară respectivă are forma unui oval alungit care se aseamănă cu o butonieră;

Inelul este la fel ca butoniera, cu deosebirea că este circular;

Inelul punctat este un cerc care are în centru un punct papilar;

Depășire se consideră locul unde sfârșitul unei creste papilare depășește cu 2-3 mm. începutul alteia care își are traseul alăturat;

m) Creasta aderentă sau cârligul este un fragment lipit cu unul din capete de o altă creastă mai lungă;

n) Întrerupere se consideră locul în care o creastă papilară își întrerupe traseul apoi, după 2-3 mm, reapare și își continuă traseul;

o) Punctul papilar este o creastă papilară cu forma asemănătoare unui punct și, de obicei, este situat fie într-o întrerupere de creastă, fie în deltă sau între două creste;

p) Grupul de creste papilare este detaliul format din mai multe puncte papilare, înșiruite în linie sau într-o altă configurație;

q) Triunghiul capetelor de creste se formează în locul unde un sfârșit sau un început de creastă papilară este față în față cu două capete de creste care pot fi sfârșituri sau începuturi de creste;

r) Anastomoza este o creastă scurtă care face legătura între alte două creste. Ea se mai numește și creastă transversală sau podeț;

s) Devierea se formează când două creste care vin una în întâmpinarea celeilalte cu puțin înainte de a se întâlni se încovoaie brusc și se sfârșesc;

t) Creste alternative se consideră detaliul care ia naștere în locul unde două creste paralele ce se află învecinate își schimbă pozițiile, astfel una se întrerupe și deviază ușor de pe traseul său, iar cealaltă îi ia locul trecând prin întrerupere;

u) Intersecția este locul unde o creastă se încrucișează cu alta;

v) Reîntoarcerea este creasta care după ce a parcurs un drum din traseu se îndoaie formând o buclă și se întoarce în sensul din care a venit;

x) Un alt detaliu caracteristic este cicatricea.

Detaliile caracteristice sunt macroscopice și de aceea pot fi distinse cu ochiul liber sau cu o lupă ce mărește de trei ori. Ele au fost descrise în ordinea frecvenței lor de apariție; la început au fost trecute cele care se întâlnesc foarte des în comparațiile dactiloscopice, iar către sfârșitul descrierii sunt menționate cele care apar mai rar sau chiar foarte rar.

Detaliile caracteristice dintr-o dactilogramă digitală de la falangetă se citesc circular, în sensul mersului acelor de ceasornic, iar axul acestor ace este considerat centrul nucleului dactilogramei date.

La fragmentele de urmă sau la dactilogramele palmare ori plantare la care nu se poate stabili tipul de desen papilar, ele se citesc de la stânga la dreapta și de sus în jos, adică:

O creastă care merge de la stânga la dreapta și se desparte în două este bifurcare, iar în sens invers este contopire;

Dacă o creastă este dirijată de sus în jos și se desparte în două este bifurcare, iar în sens invers este contopire.

3.3. Formele porilor ( poroscopie ) și formele marginilor crestelor (crestoscopie )

Se ivesc numeroase situații când, la fața locului, se descoperă numai urme ale unor fragmente de desene papilare, în care nu se reproduce decât un sector limitat de creste ale amprentei, de pildă un număr de 10-15 creste papilare.

Cu toată străduința expertului, la asemenea fragmente, de cele mai multe ori, nu se pot descoperi nici cel puțin 6-8 detalii caracteristice macroscopice care să demonstreze, pe baza frecvenței lor, că urma a fost lăsată de un anumit deget, palmă sau plantă.

Luându-se în considerație faptul că nu se poate renunța la urma în cauză a fragmentului n papilar, în continuare se vor folosi alte tehnici de lucru, cum ar fi o mărire fotografică sau prin microfotografiere. Prin acestea se vor scoate în evidență microdetalii cum sunt, de pildă, formele orificiilor porilor, care se găsesc pe traseul crestelor papilare ce fac obiectul examinării.

Orice creastă papilară care este privită cu o lupă puternică, ce mărește de 10-12 ori, sau cu un microscop de mic grosisment, se va vedea ca o linie întreruptă datorită orificiilor porilor situați în vârful papilelor dermice. Ca și traseul crestelor, orificiile porilor au forme, dimensiuni și plasamente deosebite și, de aceea, indicarea lor pe un raport de expertiză poate constitui un element de identificare. Față de creste, la pori se mai poate reține și numărul lor pe unitatea de măsură în lungime.

Practica arată1 că este indicat să nu se efectueze o expertiză poroscopică separată, ci să se aleagă 2-3 creste papilare mai clar imprimate care, în cadrul aceleiași expertize dactiloscopice, vor fim examinate și din punctul de vedere al caracteristicilor porilor. Pentru ilustrarea caracteristicilor porilor în raportul de expertiză, crestele papilare vor fi mărite de 10-20 de ori prin macrofotografiere sau microfotografiere, direct pe placa fotografică negativă.

Examinarea punctelor caracteristice coincidente ale porilor se va face în succesiunea următoare:

Se va lua în considerare, în primul rând, forma caracteristică a porilor, care poate fi: circulară, ovală, în formă de șa, în formă de semilună, franjurată, etc.

Se vor studia și reține ca elemente de comparare plasamentul porului față de altul, precum și distanța și poziția lui pe creastă: central, aproape marginal, pe marginea crestei;

Se va aprecia mărimea porului în unități absolute sau în comparație cu cei vecini

( diametrul porilor variază de la 80 la 250 microni );

Se va lua în considerare numărul porilor fie pe o unitate de lungime dintr-o creastă, fie pe un fragment determinat sau pe brațul unei bifurcări care, de asemenea, are o lungime determinată ( cifra variază între 9 și 18 pori pe un milimetru ).

Partea din dactiloscopie care are drept obiect elaborarea metodelor de examinare și expertiză a orificiilor porilor de pe crestele papilare poartă denumirea de poroscopie.

Porii așezați pe marginile crestelor au forme deosebite față de cei așezați în cuprinsul crestelor, pentru că aceștia nu se reproduc total în urmă, ci doar parțial. Compararea crestoscopică se efectuează tot cu ocazia examinării poroscopice. Variabilitatea laturilor crestelor papilare dă naștere unei diversități extrem de mari de forme caracteristice marginilor acestor creste care apar franjurate sau dantelate marginal.

Detaliile caracteristice ce sunt descoperite pe cele două margini ale unei creste papilare apar sub aspectul general de scobituri sau golfulețe care pot avea forme variate: dreaptă, convexă, de dinte, de masă, de buzunar, concavă, de unghi neregulată ( când se prezintă sub orice altă formă ). Așadar, prin dubla lor proprietate, ca și a crestelor papilare –fixitatea și unicitatea – orificiile sudoripare constituie un element de prim rang în efectuarea identificărilor.

În practică, poroscopia oferă posibilitatea utilizării fragmentelor de urmă care nu depășesc câteva creste papilare. Ea permite să se răspundă cu certitudine în numeroase cazuri în care numărul de puncte caracteristice coincidente ale crestelor papilare este insuficient. Caracteristicile desenului porilor sunt influențate atât de presiunea degetului când se lasă urma sau impresiunea, cât și cantitatea de substanță cu care se iau impresiunile.

3.4. Elemente adiacente ale desenelor papilare

Pentru identificarea dactilogramelor, atunci când sunt detalii puține, se vor folosi, în vederea întregirii lor, și alte elemente care deși nu sunt construite din creste papilare, fac parte totuși, tangențial, din desenele respective. Acestea se numesc elemente adiacente ale desenelor papilare.

Detaliile care intră în categoria menționată sunt următoarele:

Cicatricea care apare la degetele rănite sau la suprafața palmei ori pe talpa piciorului;

Liniile albe ce se găsesc situate în locurile unde pielea prezintă cute ( pliuri );

Liniile șanțurilor de flexiune ce se găsesc reproduse în desenul papilar tot sub formă de spații albe, dar de lungimi mult mai mari și locuri specifice care corespund articulațiilor palmei sau plantei;

Negi sau alte malformații ce apar în relief pe piele și se reproduc fidel în amprentă.

Examinarea comparativă a acestei categorii de detalii se realizează avându-se în vedere aceleași puncte de referință ca și la traseul crestelor papilare: formă, dimensiuni și plasament. De menționat că diversele forme pe care le iau liniile albe pot fi indicate sub aceleași denumiri care se folosesc și la crestele papilare: capete, bifurcații, anastomoze, etc. O particularitate a elementelor adiacente o constituie faptul că n-au stabilitatea absolută a crestelor papilare, putându-se modifica la intervale diferite de timp. De exemplu, negul poate fi operat, liniile albe ori cele care alcătuiesc șanțul de flexiune se pot lungi sau înmulți datorită bătrâneții ori unor boli, etc. Totuși, când se compară două dactilograme obținute la intervale scurte de timp, elementele adiacente pot constitui un indiciu de bază al identității.

CAPITOLUL IV

OBȚINEREA AMPRENTELOR PAPILARE DE COMPARAȚIE

Situațiile în care este necesară amprentarea dactiloscopică

În vederea verificării dacă o persoană este înregistrată într-o cartotecă dactiloscopică ca autor al unei infracțiuni pentru care a fost condamnată, sau în cazul efectuării unei expertize dactiloscopice cu scopul de a identifica persoana ce a lăsat la fața locului urmele papilare, precum și în orice alte situații când se efectuează identificarea prin dactiloscopie, este necesară obținerea impresiunilor digitale, palmare ori plantare de la persoanele care fac obiectul acestor activități. Procedeul aplicat pentru obținerea impresiunilor papilare este numit „amprentare dactiloscopică”.

Amprentarea persoanelor sau a cadavrelor trebuie realizată de așa manieră încât impresiunile papilare obținute să fie clare și să reproducă în întregime desenul sau regiunea papilară ce interesează în cazul respectiv. În criminalistică, impresiunile papilare constituie modele de comparație (martor) și, în funcție de calitatea lor, identificarea se realizează mai repede sau mai lent, ori nu poate fi realizată.

Situațiile în care se impune amprentarea persoanelor, pentru comparație, sunt următoarele:

Când s-a pronunțat o condamnare penală;

Când se cercetează o infracțiune, învinuiții(inculpații) în cauză vor fi amprentați cu scopul de a li se compara impresiunile cu urmele ridicate de la fața locului. La fel se va proceda și cu persoanele incluse în cercul de suspecți, format pe parcursul cercetărilor;

Pentru compararea amprentelor digitale ale victimelor și altor persoane care au avut acces în câmpul infracțiunii, în vederea eliminării urmelor lor din grupul de urme papilare relevate și ridicate de la fața locului;

Când este descoperit un cadavru cu identitate necunoscută, i se iau amprentele digitale în vederea identificării și pentru a fi comparate cu urmele papilare ridicate de la locul săvârșirii infracțiunilor rămase cu autori necunoscuți;

Când este descoperită o persoană cu identitate necunoscută se procedează la fel;

Când se solicită de către un cetățean un certificat de cazier judiciar i se iau impresiunile digitale pentru a se verifica dacă este înregistra la cartoteca dactiloscopică decadactilară sub alt nume și dacă are antecedente penale.

Amprentarea se poate realiza manual sau automat atunci când se folosesc sisteme automate de examinare și identificare a amprentelor papilare (AFIS).

4.2. Tehnica amprentării manuale a persoanelor

Prelevarea amprentelor papilare nu constituie o operație complicată, ea necesitând totuși o anumită obișnuință: este vorba de a derula o suprafață curbă și moale( pulpa degetului) pe o suprafață plană și dură (fișa dactiloscopică). Această operație are o mare importanță căci ea este indispensabilă pentru a obține amprente de bună calitate, atât sub aspectul întinderii cât și al clarității pentru a facilita examinarea și clasificarea. În funcție de materialele folosite și scopul urmărit se practică trei tipuri de amprentare: amprentarea cu tuș tipografic, amprentarea chimică și amprentarea specială pentru evidențierea porilor crestelor papilare.

Pentru obținerea amprentelor de la persoane și cadavre sunt necesare următoarele instrumente și materiale:

O placă plană pentru întins tușul, având dimensiunile de 12×30 cm, ce poate fi confecționată din zinc, sticlă sau material plastic, folosită de regulă pentru amprentarea digitală;

O placă curbată (convexă) cu dimensiunile de 20x30cm. Sau un cilindru pentru amprentarea palmară;

O masă dactiloscopică cu înălțimea de 110cm. sau, în lipsa acesteia, o masă obișnuită sau o planșetă pe care să poată fi așezată coala de hârtie sau fișa pe care se imprimă amprentele;

Un rulou din cauciuc sau din alte materiale cu proprietăți similare;

Un flacon cu tuș tipografic;

Fișe dactiloscopice tipărite pe hârtie specială pentru amprentare chimică;

O tușieră impregnată cu substanțe chimice pentru amprentare;

Substanțe chimice utilizate la realizarea rețetelor pentru amprentarea poroscopică;

O lingură specială pentru amprentarea cadavrelor;

Soluții și substanțe pentru conservarea fragmentelor de piele cu creste papilare prelevate de la cadavre;

Seringă cu ace groase pentru injectarea de lichide sub pielea

vârfului degetelor cadavrelor ce urmează a fi amprentate;

Flacon cu benzină;

Săpun, prosop, periuță de unghii

În cazul amprentării cu tuș tipografic, pentru a se obține impresiuni de calitate este necesar ca mâinile să fie curate. În acest scop, ele se spală cu apă și săpun sau cu detergenți, iar dacă șanțurile papilare sunt îmbâcsite de la practicarea diverselor meserii, se curăță și cu periuța de unghii sau cu neofalină.

Pe placa de zinc sau de sticle pune o cantitate de tuș tipografic de mărimea unui bob de mazăre și, cu ajutorul ruloului de cauciuc, se întinde pe una din jumătățile plăcii, de-a lungul ei. Apoi, stratul de tuș ce a rămas pe rulou se întinde pe cealaltă jumătate a plăcii de zinc, rămasă curată, până când întreaga suprafață a plăcii a fost acoperită uniform.

Cel care ia impresiunile se va așeza în față și lateral în raport cu persoana amprentată, în așa fel încât să fie în partea opusă mâinii căreia i se iau impresiunile. Cu o mână va prinde pe rând fiecare deget de părțile laterale ale falangetei, iar cu a doua mână va prinde porțiunea de la articulația dintre falangetă și falangină și va rula degetul pe placa de zinc, apăsând în același timp pe vârful acestuia. Când se rotește degetul se va urmări ca rotirea să fie completă, astfel încât tușul să se depună pe întregul desen papilar al falangetei. După aceea, se va aplica amprenta fiecărui deget în spațiul liber, indicat pe fișa dactiloscopică, respectându-se aceleași reguli ca la rotirea pe placă. Se va ține seama să nu se revină prin răsucirea degetului, deoarece crestele desenului papilar se vor imprima a doua oară, formându-se o impresiune neclară.

În timpul efectuării operației de amprentare se va solicita persoanei în cauză să nu încordeze mâna sau degetele, în caz contrar, nu se pot roti degetele și nici apăsarea nu va fi uniformă. În cazul când este necesară repetarea amprentării, pentru că nu s-a reușit realizarea ei în cele mai bune condiții de prima dată, persoana în cauză se va spăla de tușul anterior cu benzină sau neofilină, își va freca mâinile cu periuța, spălându-se apoi cu apă și săpun pentru a îndepărta tușul, care poate pătrunde între crestele papilare și pori.

O metodă mai puțin folosită, dar care se află în curs de răspândire tot mai rapidă, este amprentarea chimică. Ea se realizează mult mai ușor și fără murdărirea pe mâini a persoanei căreia i se iau amprentele, iar instrumentele necesare se poartă mai lesnicios asupra celui însărcinat cu executarea amprentării.

Setul de piese destinat amprentării chimice nu este realizat decât pentru cea digitală, dar nu se pun probleme deosebite în vederea confecționării unor piese utilizabile și pentru amprentarea palmară. Trusa de amprentare chimică este compusă dintr-o casetă metalică asemănătoare unei tușiere pentru ștampile, iar în interior are o pâslă specială mai densă(dură), impregnată cu o substanță chimică incoloră, aleasă în așa fel încât să intre în reacție și să se înnegrească rapid atunci când vine în contact cu substanță de pe hârtia special impregnată pentru amprentarea chimică.

Procedeul de amprentare este următorul: se rotește degetul persoanei în cauză pe pâsla trusei, se așează apoi pe folia de hârtie special impregnată, după care se rulează pe aceasta, astfel încât prin realizarea contactului dintre cele două substanțe(de pe pâslă și de pe hârtie) impresiunile apar într-o nuanță de indigo foarte închis – aproape negru – similare amprentelor luate cu tuș tipografic. Asemenea impresiuni nu se pot obține pe imprimantele tip ale fișelor dactiloscopice, care nu sunt impregnate, ci numai pe folii libere, și deci nu pot fi folosite la întocmirea fișelor ce urmează a fi introduse în cartoteci.

Amprentarea chimică este aplicată cu rezultate bune pentru luarea impresiunilor de la victimele infracțiunilor, în scopul efectuării comparațiilor dactiloscopice de excludere.

În cazul amprentării speciale pentru examinarea porilor, pentru a nu se astupa orificiile acestora, nu se vor mai utiliza fișele dactiloscopice și cerneala tipografică. Astfel, se prepară la cald următorul amestec, care se poate conserva pe timp nedeterminat: ceară galbenă – 4g; rășină grecească – 16g; seu –5g. acest amestec se lasă să se răcească într-un recipient plat, din sticlă sau metal, puțin adânc. Când masa este solidă, se rulează degetul (în prealabil spălat și degresat cu eter sau xilol ) pe o folie de celuloid, după care urma lăsată se fotografiază în reflexie.

Se poate rula degetul după ce a fost rotit în amestecul de mai sus, și pe hârtie foarte fină și densă. În continuare, amprentele se relevă cu oxid de cobalt sau negru de antimoniu și se fixează cu următorul amestec:

Gumă arabică – 25 g

Alaun de potasiu – 10 g

Formol 40% – 5 g

Apă – 300 g

Hârtia cu amprente trebuie ținută sub o sticlă pentru a fi perfect lisă atunci când se scoate în vederea comparării amprentelor. Pentru expertiza orificiilor porilor, amprentele de comparat se pot obține și prin rularea degetelor sau punerea palmei direct pe suprafața unei sticle, creându-se în acest fel urmele latente ale desenelor papilare, datorită grăsimii și transpirației existente pe creste. Prin fotografierea în reflexie, ca și la urmele desenului papilar și impresiune, datorită gradului de apăsare a degetului sau a sensului diferit de rotire. De aceea, amprentele de comparat se iau de mai multa ori, cu grade diferite de apăsare și prin rotirea degetului, separat, în ambele sensuri.

Tot o amprentare specială poate fi considerată fotografierea directă a desenului papilar al degetelor, realizată cu aparatură modernă de înregistrare a imaginilor cu care sunt dotate sistemele automate de identificare a amprentelor (AFIS).

4.3. Obținerea impresiunilor papilare de la cadavre

În ceea ce privește tehnica de luare a impresiunilor digitale de la un cadavru există o serie de deosebiri față de modul cum se amprentează persoanele vii, întrucât la cadavre intervin: rigiditatea cadaverică, deshidratarea, îmbibația hidrică, putrefacția sau mumificarea.

Rigiditatea cadaverică

Aceasta acționează asupra articulațiilor și astfel împiedică răsucirea degetelor. În situația când rigiditatea cadaverică face mai dificilă luarea impresiunilor digitale, se fac mișcări forțate de flexiune și extensie atât la articulația pumnilor, cât și asupra oaselor metacarpofalangiene. Dacă nu se reușește astfel, se recomandă introducerea mâinilor și antebrațelor cadavrului timp de 10-15 minute într-un vas cu apă caldă.

După ce rigiditatea a fost înlăturată, se procedează la luarea impresiunilor papilare cu același material ca și la persoanele vii, cu deosebirea că în loc să se rotească degetele pe placă, stratul necesar de tuș se aplică cu ruloul pe degete. Înainte de a se aplica tușul, trebuie să se șteargă degetele cadavrului cu un tampon de vată îmbibată în benzină. După aceea, se iau cartonașe dreptunghiulare, cu dimensiunile aproximativ egale cu ale spațiului rezervat pentru un deget pe fișa dactiloscopică, și se fixează în lingura de amprentat cadavre, care se găsește în orice trusă criminalistică universală sau în trusele speciale pentru amprentarea cadavrelor. Pe câte un cartonaș se rulează, într-un singur sens, fiecare deget. Operația se face cu multă atenție pentru a nu se îmbâcsi impresiunile cu tuș sau pentru a nu fi mișcate și neclare. Cartonașele cu impresiuni obținute se lipesc pe spațiile corespunzătoare amprentelor fiecărui deget din fișa dactiloscopică. Pentru aceasta, trebuie să se noteze din timp pe spatele fiecăruia denumirea mâinii și a degetului, iar în momentul când se realizează lipirea pe fișă este necesar să se verifice cu toată atenția ordinea fiecărui deget. În vederea simplificării operațiunii, în locul cartonașelor individuale pentru fiecare deget, se por folosi benzile de carton decupate din fișa dactiloscopică decadactilară pe care sunt delimitate prin tipărire spațiile destinate amprentării degetelor de la mâna dreaptă și stângă. După obținerea amprentelor papilare, benzile se lipesc pe o fișă dacadactilară mamă. În acest fel dispare și pericolul inversării locului degetelor pe fișă.

Deshidratarea și îmbibația hidrică

Uneori, într-un prim stadiu, înaintea intrării în putrefacție, stratul celular gras subcutanat se deshidratează, producând la pulpele degetelor o serie de cute și depresiuni(zbârcituri) ce fac imposibilă luarea impresiunilor digitale. În astfel de situații este nevoie ca sub pielea vârfului degetelor să se injecteze cu o seringă, prevăzută cu un ac lung și gros, unul din următoarele lichide: apă caldă, vaselină lichidă, glicerină cu alcool, ulei de parafină sau un amestec de gelatină și glicerină, până ce cutele dispar. Amprentarea trebuie realizată imediat după introducerea în țesuturi a lichidului, altfel acesta se poate scurge în afară prin pori sau prin orificiul prin care a fost introdus.

Un fenomen invers deshidratării, dar cu aceleași consecințe de zbârcire a pielii, se petrece și cu cadavrele care au stat în apă și încă nu au intrat în putrefacție. În această situație pielea se îmbibă cu apă(îmbibație hidrică), își mărește suprafața prin dilatarea celulelor și capătă o serie de încrețituri

Un procedeu care poate fi folosit fără a fi nevoie să se învingă starea de rigiditate și nici să se inoculeze parafină în stratul subcutanat este cel cunoscut sub denumirea de „metoda Schifferdeckorn”1

Pentru aplicarea acestei metode sunt necesare următoarele materiale: negru de fum, o pensulă și două seturi a câte 5 folii dreptunghiulare colorate pe una din părți după cum urmează: negru – pentru degetul mare, roșu – pentru arătător, albastru – pentru mijlociu, galben – pentru inelar și verde – pentru degetul mic.

Se impune ca foliile să fie subțiri, lipicioase și albe pe partea pe care urmează să se ia amprentele. Amprentarea se execută astfel: se prăfuiesc bine cu negru de fum degetele cadavrului, folosindu-se o pensulă fină din puf de marabut( o pasăre africană ). După colorarea degetului cu pulbere neagră se ia folia corespunzătoare degetului și se lipește bine de acesta, imprimându-se toate caracteristicile. Foliile se aplică apoi pe fișa dactiloscopică.

Putrefacția

Acest proces creează dificultăți foarte mari la amprentarea dactiloscopică a cadavrelor, uneori fiind necesare operații ce nu se pot efectua decât de către medicii legiști.

În unele cazuri, pielea de pe fața interioară a degetelor cadavrului se tumefiază(umflă) și se detașează, formând o bășicuță. Această porțiune se poate tăia și extrage prin incizii în jurul unghiei și părților laterale ale falangetei. Pielea obținută este însă extrem de fragilă, putându-se rupe la cea mai ușoară tracțiune ce s-ar exercita asupra ei. Ea poate fi întărită și se conservă bine prin introducerea într-un vas cu alcool în amestec cu glicerină. În astfel de cazuri, evidențierea desenului papilar se realizează cel mai bine folosind tehnica fotografierii prin transparență a epidermului.

Uneori, procesul de putrefacție aplatizează crestele papilare sau face să dispară proeminențele ei de pe suprafața exterioară a degetelor; în astfel de situații este preferabil ca fragmentele să fie studiate pe fața lor internă, unde crestele se conservă mai bine și mai mult timp.

Întrucât aceste fragmente de piele, din cauza fragilității, nu pot fi colorate cu cerneală tipografică, singura posibilitate de le scoate în evidență o oferă fotografierea lor. În vederea executării fotografiei, fragmentele se întind ușor, cu fața externă în jos, pe plăcuțe din lemn de tei, brad, plută, etc. și se prind pe margini cu ajutorul unor ace cu gămălie. Prin iluminare laterală, șanțurile de pe fața internă apar negre, deci corespunzător crestelor de pe fața externă, și astfel pot fi fotografiate.

Pentru cadavrele găsite în apă și intrate în putrefacție, la luarea impresiunilor digitale se va folosi mănușa morții.1 În raport cu starea de putrefacție, aceasta va fi umplută fie cu vată, fie cu ceară, iar apoi se vor lua impresiunile, în același mod ca și la cadavre, după ce în prealabil va fi ținută câteva zile într-o soluție de alcool etilic în amestec cu glicerină. Nu se recomandă introducerea în formol, întrucât se întărește puternic, ca o talpă, și nu mai poate fi manevrată.

O modalitate mai simplă de luare a amprentelor după „mănușa morții” constă( atunci când gradul mai puțin avansat de putrefacție o permite) în îmbrăcarea „mănușii” pe degetele criminalistului, protejate cu mănuși chirurgicale, și rularea pe rând a degetelor întinse în acest mod.

Mumificarea

Este un proces distructiv ce face ca pielea să devină aspră, uscată și zbârcită. În asemenea împrejurări, de cele mai multe ori, este imposibilă obținerea amprentelor prin rostogolirea „lingurii” de amprentat cadavre în jurul degetelor.

Dintre procedeele cunoscute, cel mai frecvent se aplică „reîmprospătarea” pielii cu soluție de 1-3% hidroxid de potasiu în apă. În acest scop, degetele se țin în soluție până când pielea revine la normal. După aceea, se trece la rotirea degetelor pe placă și obținerea amprentelor, iar, în cazul că s-a desprins numai pielea, după reîmprospătarea în soluție, aceasta se întinde pe suport de lemn moale.

Unii practicieni recomandă mulajul de latex. De asemenea, se poate realiza mulajul de alginat( mulaj dentar ). Mulajul de alginat trebuie folosit extrem de repede, deoarece își micșorează considerabil volumul în timp. Procedeul cu latex este următorul: se face o bilă din plastilină, ce se presează apoi între două suprafețe plane pentru a se elimina amprentele tehnicianului care lucrează. După ce a fost presată, se apasă bine în ea degetul mumifiat, care apoi se îndepărtează din plastilină cu multă grijă. Se picură din lichidul latex ( lapte de cauciuc) în urma respectivă, avându-se grijă ca bucata de plastilină să fie continuu înclinată în dreapta și în stânga, în față și înapoi, pentru a permite lichidului să intre uniform în toate depresiunile create de crestele papilare. Operația se repetă de 4-5 ori până când stratul de mulaj are o grosime de 0,5-1mm.( în general rezultatele cele mai bune se obțin cu un strat subțire ). După circa 15-20 minute, când latexul sau alginatul s-a uscat, el este desprins ușor cu o pensetă și se obține o peliculă plană, moale, elastică, ce poate fi ușor presată pe tușieră în vederea obținerii amprentelor, sau se îmbracă pe pulpa degetului mare al tehnicianului și se rulează.

Practica criminalistică cunoaște și situații neprevăzute în care amprentarea cadavrelor impune efectuarea unor încercări și experiențe inedite.

În temeiul acestei idei, în revista „Criminalistica”, nr.4 din iulie 2000, colonelul Jac Stănică, șeful Serviciului Criminalistic I.P.J. Sălaj, publică o metodă de prelevare a impresiunilor papilare de la cadavrele aflate în fază avansată de putrefacție.

Astfel, cele mai mari dificultăți în amprentarea cadavrelor le ridică putrefacția, datorită acesteia producându-se tumefierea și detașarea parțială a epidermei. Putrefacția nu alterează desenul papilar, el fiind prezent inclusiv pe dermă, însă prelevarea impresiunilor este dificilă. Obținerea impresiunilor papilare se poate realiza fie de pe epidermă, fie de pe dermă, dacă epiderma a fost complet înlăturată prin putrefacție.

Epiderma, ca urmare a îmbibației hidrice și a putrefacției, prezintă în majoritatea cazurilor numeroase cute, având, totodată, tendința de a se detașa de pe dermă ( fenomen cunoscut sub denumirea de „mână de spălătoreasă” ).

Epiderma, în condițiile de mai sus își pierde din elasticitate, devine deosebit de fragilă și prezintă un fenomen de aplatizare a desenului papilar, făcând imposibilă prelevarea corespunzătoare a desenului prin rulare cu tuș tipografic.

Exemple de impresiuni papilare relevate cu tuș tipografic

Întrucât desenul papilar este totuși prezent și vizibil, singura metodă de obținere a acestuia în condiții bune este metoda fotografică. În acest scop s-a procedat la detașarea epidermei de falangete, iar apoi s-a trecut la fotografierea desenului papilar. Pentru obținerea unui desen papilar de calitate am recurs la fixarea fragmentelor de epidermă între două lamele de sticlă și fotografierea impresiunii papilare de pe fața externă sau internă, cu inversarea ulterioară a poziției clișeului.

Iluminarea, pentru contrast optim, s-a realizat prin transparență. În acest scop s-a folosit film de 24×36 mm. cu sensibilitate de 21 DIN. În aceste condiții de fotografiere nu a mai fost necesară diapozitivarea.

Aplicând metoda fotografică descrisă mai sus, au fost obținute desene papilare de bună calitate, perfect exploatabile prin examinări comparative dactiloscopice.

Fotogramele impresiunilor papilare digitale realizate prin fotografiere directă :

Fotograma desenului papilar al Fotograma desenului papilar al

inelarului de la mâna stângă. arătătorului de la mâna stângă.

În cazul degetelor uscate, mumifiate sau înghețate, pentru înlăturarea cutelor, redarea formei și a elasticității epidermei, se poate utiliza o soluție de hidroxid de potasiu, în concentrație de 3% până la 5%.

O concentrație mai mare sau o prelungire excesivă a timpului de tratare duce la înlăturarea epidermei, fiind apoi necesară prelevarea impresiunilor papilare direct de pe dermă. Procesul poate fi întrerupt prin introducere în alcool etilic timp de 15 minute, apoi în acid acetic 94%-96% și reluat ulterior, procesul fiind astfel controlabil. Durata operațiunii de tratare cu KOH poate fi de la 60 minute până la câteva zile și depinde de gradul de uscare și de împrospătare a soluției, pe măsură ce aceasta își schimbă culoarea.

Fotografia prezintă situația în care lipsește epiderma, prelevarea impresiunilor papilare făcându-se de pe dermă.

Pentru obținerea impresiunilor papilare de pe dermă se poate încerca pensularea degetelor cu negru de fum și rularea pe hârtie de folio albă sau fotografierea directă.

CAPITOLUL V

PROCEDURA IDENTIFICĂRII PERSOANELOR DUPĂ URMELE ȘI AMPRENTELE PAPILARE

5.1.Tehnica efectuării comparațiilor dactiloscopice

Sarcina principală a dactiloscopiei este de a constata dacă o amprentă incriminată și o amprentă de comparație sunt create de același deget, palmă sau plantă și, pe această bază, de a stabili identitatea fizică a unei persoane. Cele două amprente, reproducând „ștampila” crestelor papilare ale aceleiași zone pe baza principiului unicității, vor avea în mod inevitabil același aspect morfologic, ținându-se, bineînțeles, seama de modificările inerente care apar în procesul de imprimare a acestor desene, modificări determinate de manoperele ce se desfășoară la locul comiterii infracțiunii, de felul și calitatea instrumentelor utilizate pentru amprentare, de gradul de apăsare, de proprietățile materialului pe care rămân urmele etc. Aspectul morfologic, care este același, demonstrează identitatea de origine a urmei cu impresiunea și, în același timp, le deosebește de urmele și impresiunile provenite de la alte degete.

Identificarea prin metodele elaborate de dactiloscopie, necesită efectuarea în prealabil a numeroase examene comparative între amprentele în litigiu și amprentele martor prin care se înțeleg cele aflate în cartotecile mono sau decadactilare, cele provenite de la persoane din cercul de suspecți, de la persoanele cărora urmează să li se stabilească identitatea, de la cadavrele cu identitate necunoscută sau urmele papilare ridicate de pe diverse obiecte ce aparțin persoanei dispărute.

În cele mai multe cazuri, amprentele ce urmează a fi identificate sunt câteva, adesea numai una singură, pe când cele martor sunt foarte multe, sute de mii sau chiar milioane, dintre care trebuie găsită aceea care are puncte de coincidență cu amprenta în litigiu.

Activitatea de comparare dactiloscopică, care urmează a se desfășura într-un anumit caz, are la bază folosirea unor reguli menite să simplifice și să ușureze munca celor ce o execută, să-i orienteze rapid și eficace în noianul de amprente ce le stau la dispoziție. Deprinderea de a se lucra foarte repede se capătă și se menține într-o formă corespunzătoare numai prin exerciții permanente, zilnice. Se recomandă ca în timpul zilei de muncă să existe pauzele necesare, iar cel ce lucrează într-o cartotecă să rezolve, tot zilnic, la interval de 3-4 ore și alte sarcini, ca, de pildă, efectuarea unei planșe pentru o expertiză dactiloscopică etc., cu scopul de a-i feri vederea de o solicitare susținută, care poate duce la oboseală și la scăderea, uneori, accentuată a atenției, lăsând să-i treacă neobservate amprentele ce ar fi trebuit să le descopere în colecția respectivă. Acest fapt poate avea consecințe nefavorabile pentru soluționarea corectă sau operativă a unui caz, prin aceea că se dă un răspuns care nu este în concordanță cu realitatea.

Tehnica de lucru, referitoare la activitatea de comparare dactiloscopică, impune să se înceapă mai întâi cu studierea temeinică a amprentei de identificat, memorându-se bine topografia ei și notându-se în mod amănunțit elementele care constituie punctele de reper pentru trecerea în revistă a amprentelor de comparat și recunoașterea imediată a celor ce prezintă interes. Studiindu-se amprenta în litigiu se stabilește mai întâi din ce zonă provine: dacă este o amprentă digitală, de la care falangă, iar dacă este palmară ori plantară, din ce parte a palmei sau a plantei. Această măsură este necesară întrucât nu se pot compara, de exemplu, fragmente de amprente palmare cu amprente digitale.

Probleme deosebit de dificile se pun în cazul fragmentelor de urmă care nu prezintă toate elementele necesare în vederea identificării zonei desenului papilar care le-a creat. În asemenea situații, experiența dobândită de cel ce efectuează compararea, are un rol deosebit. O experiență bogată este fundamentul unui spirit de comparație foarte dezvoltat, permițându-i celui în cauză să recunoască zona după o serie de elemente fine, ca: frecvența anumitor forme de creste într-o regiune, forma și direcția de dirijare a crestelor, existența încrețiturilor pielii etc.

După identificarea zonei trebuie să se stabilească, în cazul amprentelor digitale, tipul și varietatea amprentei sau amprentelor și să se întocmească, pe această bază, formula decadactilară primară, pentru a se limita compararea numai la cele ce prezintă aceeași formulă. Se vor studia nucleul și crestele de pe linia delto-centrală și se va întocmi și formula decadactilară secundară sau, dacă în discuție nu se pune decât o singură amprentă, formula monodactilară.

În desfășurarea comparării și pentru trierea rapidă a impresiunilor care nu interesează, mare importanță prezintă felul și forma nucleului, acestea fiind elemente de reper ce se observă ușor și care permit să se compare zeci de amprente pe minut ce sunt excluse ca fiind altele decât cele ce ne interesează.

În cazul când una din amprentele de comparat are nucleul la fel cu cea în litigiu se va face o comparare mai amănunțită, numărându-se crestele pe linia delto-centrală și observându-se dacă deltele au aceeași construcție. Atunci când toate aceste elemente sunt la fel, se poate deduce că s-a descoperit amprenta căutată, dar pentru aceasta este necesar să se ajungă la o concluzie certă, care se realizează printr-o comparare amănunțită a detaliilor caracteristice ale celor două amprente în discuție. Metoda uzuală în astfel de situații constă în așezarea alăturată a celor două amprente urmată de descoperirea și marcarea unui număr de puncte caracteristice comune.

5.2. Categorii de comparații dactiloscopice

Comparațiile dactiloscopice se efectuează, de regulă, în următoarele situații:

Confruntarea urmelor papilare descoperite și ridicate de la locul comiterii infracțiunii cu amprentele papilare obținute de la victime sau de la persoanele care în mod normal aveau acces în câmpul infracțiunii, pentru a constata care din urmele descoperite sunt străine de personalul menționat. În limbajul dactiloscopic, acestea sunt denumite comparații de excluderi sau mai simplu, excluderi;

Compararea urmelor ridicate de la locul faptei cu colecția de urme rămase în evidență de la infracțiunile comise anterior și ai căror autori au rămas neidentificați, în scopul stabilirii faptului dacă același autor – rămas necunoscut – a comis și fapte ce se reclamă în prezent. Acestea se numesc comparații de conexare;

Compararea urmelor ridicate de la locul faptei cu amprentele papilare de pe fișele cartate în cartotecile decadactilare sau monodactilare după formulele desenelor papilare în scopul identificării autorului faptei. Asemenea operații sunt cunoscute sub denumirea de verificări în cartotecile dactiloscopice;

Compararea urmelor papilare ridicate de la fața locului cu amprentele papilare ( digitale și palmare ) care au fost obținute de la persoanele pentru care sunt suspiciuni întemeiate că ar fi comis infracțiunea ce face obiectul cercetării în derulare. În limbajul curent, acestea sunt denumite comparații cu cercul de suspecți;

Comparările în procesul efectuării expertizei dactiloscopice, se realizează în stadiul în care verificările anterioare au condus la ipoteza că urmele prezintă elemente de asemănare cu amprentele unei persoane, și au ca rezultat formularea unei concluzii certe de identificare sau de deosebire.

În primele patru categorii de comparații este posibilă apariția unei erori care pot genera concluzii greșite cu privire la existența sau inexistența amprentei căutate în grupul de fișe verificate. Cu alte cuvinte, din eroare, se poate opina că nici una din persoanele verificate nu a creat urmele descoperite și ridicate de la fața locului când realitatea este de fapt contrară.

Erorile pot apărea în cazul comparațiilor de excludere când acestea sunt efectuate cu un număr mare de fișe dactiloscopice, sau pe timpul verificărilor în cartotecile monodactilare când se urmărește în principal, selectarea fișelor cu desene papilare care prezintă asemănări cu urma găsită la locul faptei și eliminarea celor cu desen papilar diferit.

În cadrul acestei operații, atenția dactiloscopului este concentrată asupra elementelor generale ale desenului papilar și orice apreciere greșită a acestora se poate solda cu nedescoperirea fișei căutate.

Examinările comparative efectuate în cadrul expertizei criminalistice se derulează după o altă metodologie, care exclude erorile, ba mai mult, ele corectează greșelile comise în etapele anterioare de confruntare a urmei cu multitudinea fișelor ce conțin amprentele posibililor autori. Erorile apărute în decursul verificărilor în grupele mari de amprente pot genera serioase întârzieri în procesul de identificare a făptuitorului.

5.3.Utilizarea sistemului automat de stocare, codificare și comparare a urmelor și impresiunilor „AFIS 2000”1

La peste un secol de la consacrarea dactiloscopiei ca metodă de identificare certă a persoanei, de utilizare eficientă a sa pentru stabilirea identității infractorilor recidiviști ca și în probarea vinovăției făptuitorilor pe baza urmelor papilare ridicate de la fața locului, metodologia și tehnologia de lucru în acest domeniu al poliției tehnico-științifice, se aflau în același stadiu ca la începuturi.

În esență ele constau în actualizarea și exploatarea manuală a cartotecilor dactiloscopice locale și centrale, instrumentul esențial de lucru fiind lupa.

Pe parcursul evoluției acestor cartoteci, rațiuni pragmatice ce au impus divizarea lor în:

Cartoteci decadactilare

Cartoteci monodactilare

Organizate la nivel central și local, fiecare încercând să răspundă unor necesități relativ diferite, stabilirea identității infractorilor recidiviști și respectiv probarea vinovăției făptuitorilor pe baza urmelor ridicate de la fața locului.

În contextul creșterii în timp a volumului de date privind atât impresiunile cât și urmele ce necesitau a fi examinate, operativitatea și precizia acestor cartoteci s-au diminuat considerabil. Creșterea numărului de specialiști dactiloscopi nu s-a dovedit o soluție viabilă, întrucât cu toate eforturile de perfecționare a pregătirii acestora și concomitent cu inovațiile privind diversificarea formulelor de clasificare, a fost imposibil să se elimine în totalitate subiectivismul.

În analiza calității și eficienței acestor activități trebuie subliniat că eforturile fizice considerabile nu puteau fi finalizate printr-un randament corespunzător. Nu trebuie neglijat nici faptul că în ceea ce privește cartotecile monodactilare, înseși spațiile de lucru deveniseră neîncăpătoare, fără a mai lua în calcul cheltuielile considerabile de materiale și timp pe care le presupuneau amprentarea monodactilară și completarea fișelor respective. Diversificarea extraordinară a metodelor de căutare și relevare a urmelor papilare ceea ce a permis exploatarea unor categorii tot mai largi de suporturi ca și profesionalizarea specialiștilor criminaliști de teren au condus la creșterea numărului de urme examinate în cartotecă, dar acestea nu s-au reflectat proporțional pe planul cazurilor soluționate.

De asemenea, a crescut exponențial numărul cazurilor în care imprimarea fragmentară a urmelor, nu permite valorificarea lor prin examinarea în cartotecile clasice, în care toate sistemele de cartare se raportează la situații ideale, respectiv imprimarea cvasicompletă a desenului papilar. Toate acestea au condus la situații total inacceptabile sub aspectul finalității judiciare. Astfel, la nivelul cartotecii centrale nu se putea rezolva la zi problema examinărilor nici măcar pentru urmele de cea mai bună calitate. Practic, pentru o faptă comisă în județul Arad în anul 1990, urmele erau examinate în 1993, iar la identificarea autorului se constată că are domiciliul în județul Iași și că se află în executarea unei pedepse pronunțată de instanța din acest județ la începutul anului 1992.

Cu asemenea stări de fapt s-au confruntat autoritățile judiciare din toate țările, ceea ce a impus exploatarea și punerea în operă a unor soluții de modernizare, astfel încât începând cu anii `80, se poate aprecia fără exagerare, că are loc o veritabilă revoluționare a dactiloscopiei.

Stadiul actual al tehnologiilor informatice și rezultatele extraordinare obținute în domeniul tratării matematice a analizei imaginilor au permis punerea la punct și implementarea în activitatea curentă a autorităților judiciare a unor sisteme automate de identificare a amprentelor AFIS( Automated Fingerprint Identification System), aflate astăzi într-o continuă perfecționare și expansiune. Practica utilizării unor asemenea sisteme ca și testările efectuate de către noi, pe parcursul a patru ani, în cadrul procedurilor preliminare dotării actuale, precum și în perioada de instruire au demonstrat avantaje considerabile față de modul clasic de lucru, printre care :

Automatizarea cvasicompletă a celor mai anevoioase operațiuni în procesul valorificării amprentelor de la selectarea datelor la compararea impresiunilor sau urmelor;

Precizia și fiabilitatea, factori care permit analizarea a milioane de impresiuni și urme într-o unitate de timp inimaginabilă anterior, respectiv minute, fapt ce permite specialiștilor efectuarea unor activități de validare și analiză a rezultatelor;

Compatibilitatea cu sisteme informatice preexistente;

Arhitectura modulară și flexibilă, care permite adaptarea la necesitățile utilizatorului;

Exploatarea relativ simplă, modul de lucru putând fi însușit de specialiștii dactiloscopi într-o perioadă destul de scurtă, interfața cu utilizatorul permițând vizualizarea alăturată pe ecran a amprentei de identificare și a celei alăturate existente în memorie;

Abordarea și tratarea automată a oricăror amprente, chiar a urmelor imprimate fragmentar, inexploatabile prin metode tradiționale;

Posibilitatea de prelucrare a imaginii – operatorul fiind în măsură să completeze lacunele acesteia – prin măriri, parțiale a zonelor cu minuții clare, ajustarea contrastului sau inversarea crestelor (alb-negru, stânga-dreapta);

Citirea directă a amprentei de pe degetul persoanei, fără a mai fi necesară amprentarea clasică, folosind scanarea electronică.

Tehnologia AFIS de codificare, examinare și stocare automată a amprentelor și urmelor papilare prezintă multiple avantaje și a marcat un pas important pe linia modernizării poliției tehnico-științifice și susținerii eforturilor profesionale ale specialiștilor criminaliști privind:

– eficientizarea dactiloscopiei, una dintre cele mai sigure metode de identificare a persoanelor;

procesarea operativă a amprentelor și stabilirea în timp real a identității persoanelor și faptelor comise de acestea, indiferent de distanța existentă între locul investigării și cel al comiterii infracțiunii în diverse situații cum ar fi: dejucarea unor tentative de fals privind identitatea, verificarea unor stări de recidivă, evidența și controlul refugiaților, azilanților și apatrizilor, urmărirea internă și internațională a răufăcătorilor, stabilirea identității unor persoane sau cadavre cu identitate necunoscută, sistemul fiind operațional permanent;

examinarea dactiloscopică rapidă a amprentelor și urmelor papilare imprimate fragmentar cu o pondere întâlnită de aproximativ 90% în cauzele cu autori necunoscuți, venind în contrast cu sistemul clasic de lucru în care criteriile de organizare și utilizare a cartotecilor monodactilare se raportau la o situație ideală și anume cerința imprimării complete a desenului papilar în vederea atribuirii unei formule de clasificare cât mai exactă;

identificarea pe baza urmelor papilare ridicate de la fața locului a autorilor de infracțiuni la scurt timp sau chiar la data efectuării cercetării la fața locului, facilitând administrarea probatoriului, recuperarea prejudiciului și stabilirea unor conexiuni între cauzele nesoluționate;

rezolvarea unor aspecte logistice importante ce vizau organizarea spațiului de lucru, timpul și efortul deosebit alocat codificării și examinării clasice a unui număr mare de fișe dactiloscopice acumulat la nivelul cartotecii centrale, toate acționând în detrimentul operativității și eficienței.

Stuctura sistemului AFIS

Schema logică de funcționare efectivă a sistemului este aceea a oricărei cartoteci monodactilare:

Impresiuni de Impresiuni în

verificat evidență

Urme de Urme în

verificat evidență

Ca mod de lucru, sistemul AFIS identifică detaliile amprentelor, atribuie fiecăreia o clasificare și procedează la codificarea detaliilor, ulterior operația fiind supravegheată și corectată de operatorul dactiloscop. În mod diferit față de specialistul dactiloscop, procesorul de imagini "vede" amprenta ca orice sistem de computere convertind informația în date numerice sau binare.

Prelucrarea imaginii impresiunilor se realizează de pe fișele decadactilare iar a urmelor de pe fotograme, clișeele fotogramelor la mărime naturală sau de pe obiectele purtătoare de urme a căror grosime nu depășește 5 mm.

Pentru utilizatori, sistemul AFIS a fost conceput să gestioneze numai imaginile urmelor respectiv impresiunilor și caracteristicile desenelor papilare, minuțiile, fiecare imagine având un cod numeric.

Producătorul a motivat adoptarea acestei variante pentru asigurarea confidențialității bazei de date a sistemului, cu toate că practica a dovedit că orice informație în plus oferă o imagine de ansamblu a cazului în sine și reducerea timpului de finalizare al acestuia.

Gestionarea în clar a datelor de identificare a persoanelor amprentate precum și a cazurilor de la care s-au ridicat urmele ce urmează a fi examinate în sistem se realizează cu ajutorul unor microcalculatoare de uz curent (P.C.), care nu fac parte din sistem.

Elementul de legătură între aceste programe și sistem este numărul de identificare (I.D.) unic pentru fiecare fișă decadactilară și de asemenea pentru fiecare urmă papilară.

Pentru soluționarea operativă a identificărilor, descriptorii fizici, fotogramele urmelor digitale și fișele decadactilare sunt cartate strict în cartoteci separate.

Condiții pe care trebuie să le îndeplinească impresiunile și urmele papilare

Amprentarea persoanelor pentru activități operative ale poliției poate fi realizată:

a) electronic, prin facilitățile sistemului AFIS la stația de amprentare LSS 2000 ;

b) manual, cu tuș negru tipografic pe fișe dactiloscopice decadactilare tip AFIS sau tip U.E.-dactilocarta.

La amprentare trebuie respectate următoarele reguli tehnice privind calitatea acestei operațiuni:

a) imprimarea zonei reliefului papilar numai cu tuș negru tipografic la amprentarea clasică, repartizat uniform pe suprafața degetelor și palmelor;

orientarea verticală a amprentelor pe formular;

apăsarea și rularea completă a suprafeței falangetelor fără întoarcere la punctul de plecare;

plasarea desenelor papilare strict în spațiile delimitate pe formular excluzând cu desăvârșire inversarea degetelor sau mâinilor (stânga-dreapta) evitând astfel înregistrările duble;

completarea obligatorie a rubricilor de pe aversul și reversul imprimatelor pe care sunt prelevate amprentele papilare ;

înaintarea la AFIS numai a fișelor cu amprente originale fiind excluse amprentele xerocopiate sau transmise prin fax ;

pe fișele dactiloscopice ce fac obiectul examinării cu ajutorul tehnologiei AFIS nu se atașază agrafe sau capse pentru fixarea fotografiilor, acestea fiind lipite cu substanță adezivă.

La sistemul AFIS se înaintează pentru a fi procesate alături de impresiunile papilare și:

a) urmele papilare digitale descoperite cu ocazia cercetării la fața locului pe obiecte tratate cu pulberi relevante sau prin metode fizico-chimice, ridicate cu folii adezive sau prin fotografiere directă, obligatoriu cu etalon, cu condiția să conțină minim 12 detalii caracteristice dactiloscopice, bine evidențiate, din categoria celor ce le marchează operatorul dactiloscop, conform manualelor de utilizare AFIS (început, sfârșit, contopire și bifurcație de creastă papilară), astfel încât codificarea să se poată realiza cu maximum de precizie;

b) filmul negativ (alb-negru) pe care este fotografiată urma papilară, obligatoriu cu etalon ce atestă prelucrarea la mărime 1:1.

Urmele papilare digitale ridicate cu ocazia cercetării la fața locului și filmul negativ ( alb negru ) pe care este fotografiată urma papilară sunt scanate, iar operatorul identifică detaliile urmelor papilare denumite minuții, le atribuie fiecăreia o clasificare, codifică detaliile și le trimite la căutare în banca de date.

Sistemul AFIS identifică detaliile amprentelor, atribuie fiecăruia o clasificare și codifică detaliile (punctele sau elementele de identificare) pentru scopul stabilit. AFIS recurge la clasificarea automată a amprentelor lucru care elimină mare parte din munca manuală investită în procesarea amprentelor.

Oricum în mod diferit față de ființele umane, procesorul de imagine nu poate «vedea » o amprentă ca orice sistem de baze de date AFIS interpretează informația sub formă de numere.Pentru a clasifica automat urmele și a codifica detaliile AFIS convertește informația primită în date numerice sau binare

Amprentele prelevate cu tuș (cerneală) și amprentele scanate electronic sunt folosite pentru o înregistrare a caracteristicelor unice ale impresiunii. Următoarele cuvinte sunt termeni folosiți în mod curent pentru a descrie caracteristicele amprentei :

– RIDGES-crestele papilare vizibile prelevate cu tuș ale amprentei ;

– DIVERGENCE- două creste paralele care se curbează una sau mai multe curburi formează nucleul zonei centrale;

– TYPE RIDGES – sunt crestele situate spre interior care mărginesc zona centrală și formează deltele;

– PATTERN AREA – este acea zonă a urmei care determină clasificarea și care conține nuclee și delte. Zona centrală, fie la tipul laț fie la tipul spirală, este înconjurată de crestele marginale (de demarcație) care pornesc paralel și apoi se despart înconjurând zona centrală;

– CORE și DELTA – nucleul și delta se găsesc în interiorul zonei centrale a lațurilor și spiralelor. Nucleul este curbura cea mai centrală a amprentei iar delta este zona unde capelele crestelor de demarcație se despart;

– MINUTIAE – sunt „punctele” (elementele) de identificare a amprentei. Există două tipuri de detalii: capete și bifurcații;

– ENDING RIDGE – este un punct de detaliu unde o creastă începe sau se termină;

BIFURCATION – este un punct de detaliu în care o creastă simplă se bifurcă și formează două creste paralele;

– PATTERN TYPES – sunt clasificări ales pentru a reprezenta elementele unei amprente bazate pe direcția crestelor în interiorul zonei centrale și localizarea nucleelor și deltelor.

Modernizarea sistemului AFIS cu ultimele descoperiri în materie este redată prin noua generație a sistemului OMNITRAK care prezintă următoarele facilități:

– compatibilitate cu programele U.E. în domeniu și sistemele AFIS ale altor firme producătoare;

– migrarea secvențială de la AFIS 2000 la OMNITRAK;

– procesarea automată a amprentelor, fotografiei, semnăturii și datelor de identificare a persoanelor;

– o calitate superioară a preluării și prelucrării urmelor papilare prin utilizarea filtrelor de curățare a imaginii, stabilirea șanțului și crestelor papilare,

– procesarea automată a amprentelor palmare inclusiv extremitatea regiunii hipotenare;

– setarea automată a parametrilor de căutare;

– selectarea unei urme dintr-un grup de urme suprapuse

– vizualizarea imaginii tridimensionale a urmei papilare sau impresiunii codificate în scopul verificării calității marcajului minuțiilor;

– posibilitatea de import electronic de la fața locului a urmelor prin fotografiere digitală la mărime naturală și transmiterea spre verificare cu ajutorul unui calculator portabil la baza de date centrală.

Sistemul din dotarea Poliției Române AFIS 2000 instalat la Institutul de Criminalistică din Inspectoratul General al Poliției la sfârșitul anului 1996, are următoarele caracteristici principale:

Baza de date inițială – impresiunile a 300.000 persoane;

Baza de date optimă : impresiunile a 600.000 persoane;

Posibilități de extensie a memoriei fără a modifica actuala arhitectură, impresiunile a 1.000.000 persoane;

Viteza de lucru zilnică;

a impresiunilor unui număr de 200 persoane;

Introducerea și verificarea în bazele de date a 150 urme papilare, pe intervalul a 2 schimburi.

5.4. Sistemul automat de identificare pentru amprente LSS 2000

LSS 200 – este desemnat stocării datelor demografice și a imaginilor amprentelor. Acesta comunică cu Sistemul Exterior de Identificare Automată a Amprentelor (AFIS), un echipament via Ethernet sau prin alt modem. Pe plan intern Procesorul Amprentelor (FP) 2000 (S) realizează o verificare de calitate AFIS, extrăgând imaginea fiecărei amprente, lucrând alături de imprimare laser de înaltă tehnicitate.

CPU – Unitatea Centrală de Procesare.

Unitatea Centrală (Corpul Control al Aparatului) reprezintă calculatorul „gazdă” sau calculatorul „principal”. Este localizat pe un suport în partea de jos a sistemului,în dreapta imprimantei,cu doi indicatori luminoși (LED sau Light Emilting Diodes, dioade luminoase) situate în partea frontală a CPU. Prima lumină se aprinde când sistemul este sub tensiune.Al doilea indicator luminos (localizat direct dedesubtul LED) se aprinde sub LED când sistemul lucrează datele.

Procesorul amprentelor digitale (FP – Fingerprint Processor 2000 (S) – este inclus ca instalație de construcție în CPU. FP-ul îndeplinește rolul de mărire a imaginii și de focalizare pe unele detalii.

Sistemul de achiziție pentru amprente digitale (FAS)

FAS–ul se află situat într-un locaș sub partea superioară, fiind utilizat pentru captarea amprentelor.

Singura parte vizibilă a FAS-ului este geamul de cercetare pentru amprente digitale, unde subiectul pune degetele.O lumină roșie constantă – strălucește de dedesubtul acestui ecran pentru amprent digitale, numai când aparatul este sub tensiune.Deasupra acestui ecran al amprentelor digitale se află indicatorul care are un rând de diode emițătoare de lumină (LED).

Operațiuni de bază

Deși aparatul LSS 2000 este un calculator destul de sofisticat, este destinat și celor care sunt începători în utilizarea calculatorului.Instalațiile speciale ale aparatului reduc situația de a selcta o informație incorectă.Posibilitățile multiple de selectare fac intrările infotmațiilor rapid și corect.

Se pot efectua astfel :

– mișcarea pe ecran cu mause-ul, atingerea ecranului și apăsări pe taste;

– selectarea meniurilor (liste de date, imagini, etc.);

– protejarea ecranului de deteriorări.

Atingerea ecranului este de fapt o metodă a calculatorului de recunoaștere a localizării atingerii pe suprafața sa.Se utilizează pentru activarea unei opțiuni sau pentru a face o selectare.

Tastatura este utilizată pentru introducerea informațiilor care nu se realizează numai prin atingerea ecranului.

După examinarea unei amprente, apare descrierea imaginii (calitate slabă, bună, corectă, „Image generality is good Select Accept sau Rescon – imaginea este corectă.

Echipamentul utilizat pentru examinarea amprentelor digitale :

FAS – Fingerprint Aequisition System – este utilizat la captarea imaginilor amprentelor digitale.Singura zonă vizibilă a FAS-ului este sticla păstrată de amprentare localizată deasupra pupitrului aparatului (cu lumină roșie).Sticla ecranului amprentelor digitale emite o lumină roșie când aparatul este sub tensiune.Deasupra ecranului amprentelor digitale se află indicatorul care conține diode emițătoare de lumină (LED).

Aceste LED asistă procesarea amprentelor și captarea imaginilor amprentelor de înaltă calitate.Pentru claritatea amprentelor, ecranul de sticla se va păstra foarte curat.

Plasarea optimă pentru degete.Dacă degetul individului nu e plasat în poziție corectă, LSS 2000 (echipamentul) poate interpreta greșit amprentele.

Când este examinată o amprentă și imaginea este „good”, există butonul Auto Accept, care pornește în mod automat sistemul pentru examinarea degetului următor.

Dacă calitatea imaginii este „poir” (slabă) sau „foir” (corect) sistemul așteaptă ca utilizatorul să selecteze „rescon” (pentru rescanarea unei amprente digitale)sau „accept” (pentru a salva imaginea și a etala din nou fereastra ecran).

5.5. O nouă metodă de lucru în demonstrarea identității1

Nu este o noutate să constați că, în domeniul de investigație criminală, amprentele digitale sunt indiciile cel mai frecvent întâlnite la locul de comitere a delictului și nu încape îndoială că, actualmente, dactiloscopia și ramurile secundare, dependente de ea, constituie o metodă mai bună de identificare a individului. Aceasta este posibilă datorită caracteristicilor fundamentale pe care le prezintă crestele papilare cum sunt perenitatea (sunt de neșters de când ne naștem ), imuabilitatea (rămân invariabile, independent de metodele care se folosesc pentru alterare (falsificare ) în lumea delictuală, aceste alterări facilitează mai ales identificarea, prin vătămarea produsă în subiect ) și, ca ultimă caracteristică, menționăm diversitatea (care face posibilă diferențierea între persoane deoarece fiecare individ are individualizare proprie).

Punctele caracteristice stau la baza comparării dactilogramelor și acestea sunt cele care înlesnesc identificarea pozitivă sau negativă între două mostre, îndoiala și indubitabilitatea (siguranța).

Din această cauză și ținând seama de caracteristicile de identificare a crestelor papilare menționate și de expunerea grafică și clarificatoare a avantajelor, ce le oferă amprentele digitale, lucrarea de față constituie o metodă de studiu prealabil comparării digitalizate, care este compatibilă cu compararea finală, ca un suport în investigarea care este în desfășurare, bună în faza sa preliminară intermediară sau finală, facilitând înțelegerea, decizia și rezolvarea ulterioară a cazului care a fost prezentat „judecătorului”.

Caracteristicile fundamentale pe care le prezintă crestele papilare sunt: perenitatea(sunt de neșters), imuabilitatea(nu se pot altera) și diversitatea(face posibilă diferențierea între persoane). Ca o notă clasificatoare este cazul să spunem că o imagine digitală poate fi prezentată pe un ordinator, obținerea în prealabil din hardwardul – specific capturii digitale. Poate fi un scaner, în care se transformă o lucrare tipărită pe hârtie într-o imagine digitală. Deja se vede printr-o cameră digitală, în care obținem imaginea în timp real și digitalizată, care, ulterior, se vor transfera informației experte, în formă de imagine imprimată.

În legătură cu avantajele digitalizării amprentelor, pentru a face cât mai demonstrativ cele menționate anterior, vom prezenta imagini diverse ale unei amprente digitale relevată și obținută indirect de pe un document fotocopiat, care, ulterior, va fi tratată digital; folosind diverse tehnici obținem una mai bună în același timp, fără ai altera conținutul. În primul rând se prezintă mostra, așa cum a fost obținută de pe original, însemnând pe ea cele 16 puncte caracteristice.

Amprenta prezintă o anumită „murdărie” datorată calității fotografiei, care nu îngreunează căutarea punctelor de identificare, deși se pot da cazuri de amprente în care această îngreunare să fie determinantă în clipa de finalizare a unui studiu obiectiv. În continuare, se va trece la amplificarea imaginii, efectuând o „spălare” asupra ei, îmbunătățind cu aceasta acuratețea pentru studiul ulterior.

De asemenea, se va efectua un schimb de culori aplicând un fond negru cu crestele papilare în culoare albă.

După cum se apreciază, punctele de identificare din imagine au fost schimbate de culoare, însă nu de situație, nici de morfologie. Pe o amprentă se pot folosi numeroase efecte, fără ca aceasta să notifice o alterare a conținutului, deși variază înfățișarea „estetică”. În același fel se vor realiza crestele ei, aplicând un relief amprentei.

Amprenta digitală a fost obținută, în prealabil, în mulaj pe suprafața moale, dându-i o realitate importantă cu relieful folosit.

Rezultă o zonă de interes major, bună prin morfologia punctului, mai puțin asiduu în amprentele digitale, bună pe o zonă deltică, cicatrice, etc., care dorim să fie diferențiată de restul. În același fel apreciem că, pe planul generic putem aplica zonei de interes o culoare suavă pentru a o diferenția de restul, dublând-o și mărind-o în forma sa originală. De asemenea, folosind un focar de lumină, se poate distinge și capta atenția observatorului pe o suprafață determinată de amprentă, în care apare o zonă sau un punct caracteristic puțin comun, ce ar putea genera mai puține îndoieli în identificare.

Am văzut că focarului de lumină i se poate destina o culoare pentru a atrage atenția observatorului asupra amprentei digitale. În continuare, se va însemna cu culoare difuză creasta papilară, unde se află punctul caracteristic.

În acest fel, observăm și diferențiem clar de rest morfologia punctului caracteristic și creasta unde se află situat. De asemenea, se pot folosi simultan diverse tehnici pe aceeași amprentă; se spune că se poate combina folosirea unui relief pe un fond de culoare ales și cu un focar de lumină pe o zonă de interes special. Combinațiile sunt multiple și avantajoase pentru studiul dactiloscopic, putând fi folosite împreună sau individual, după cum am putut observa. O amprentă chiroscopică întâlnită (palma de la mână), cu amprentele sale digitale respective, poate fi prezentată scoțând una sau câteva din ele, mărindu-le, în același plan, cu analizele lor corespunzătoare.

După cum am putut verifica, o dată cu diversele imagini arătate, unei amprente i se pot aplica numeroase efecte, fără ca ea să notifice o alterare a conținutului ei, chiar dacă este în înfățișarea sa „estetică”.

CONCLUZII

Trăim într-o lume în continuă schimbare,această schimbare nu se mărginește însă la ceea ce este bun ci se răsfrânge și în domeniul infracțional ,apărând din ce în ce mai mulți infractori cu metode de operare mai sofisticate ,mai elevate.În fața acestui val uriaș de explozie infracțională,oamenii legii trebuie să se specializeze pentru a ține piept expansiunii nestăvilite a infractorilor.

Oricât de fin ar opera un individ,oricâte precauții ar utiliza la fața locului,rămân urme,care,oricât de fine ar fi acestea,experiența criminaliștilor le vor evidenția.Însă în câmpul infracțional suntem puși în situația de a lucra cu numeroase tipuri de urme.Eficiența criminalistului va interveni ,stabilindu-se acel “iter criminis” – calea de pătrundere în locul cercetat,modul de operare utilizat de infractor și traseul parcurs de acesta în câmpul infracțional.

În procesul identificării criminalistice, urmele de mâini ocupă un loc important, deoarece fac parte din categoria celor care se întâlnesc tot mai frecvent la fața locului și ofera numeroase elemente de comparație care duc la identificarea certă și rapidă a persoanei care le-a creat.

Prin atingerea unor suprafețe din câmpul infracțional se creeaza urme ale crestelor papilare datorită depunerii de substanță de pe degete pe obiecte sau prin detașarea de substanță de pe suprafața obiectelor ori prin mularea crestelor papilare în materiile ce prezintă un anumit grad de plasticitate.

În majoritatea cazurilor cercetate la fața locului s-a constatat că cele mai multe urme papilare descoperite au rămas ca urmare a atingerii cu mâna, voluntar sau involuntar,a anumitor obiecte a caror suprafață permite păstrarea acestor substanțe sebacee secretate de papilele situate în epidermă.

În cazul urmelor papilare create prin stratificare cu sângele victimei, persoana în cauză trebuie să dea explicații serioase anchetatorilor.

La crearea urmelor papilare au concurat de mai multe ori și alte substanțe deoarece vârfurile degetelor au fost murdărite cu o largă varietate de substanțe invizibile, susceptibile transferului,cum sunt: grăsimile, unsorile de pe piesele metalice,produse petroliere, creme si vaseline incolore.

Pentru descoperirea acestei categorii de urme este necesară o atenție sporită pentru că acestea sunt de dimensiuni mici, uneori reproducând doar fragmente ale desenelor papilare care abia se pot observa cu ochiul liber. La căutarea urmelor papilare, calitatea materialelor folosite pentru evidențierea și prelevarea acestora trebuie completată cu o gândire meticuloasă a criminalistului, care să intuiasca modul de pătrundere al infractorului, să descopere ce l-ar fi putut tenta și chiar mijloacele folosite la înfăptuirea actului infracțional. Totuși, este necesară o precauție deosebită pentru a nu se lăsa propriile urme și a nu fi șterse, din neatenție, pe cele care aparțin faptuitorului.

Urmele papilare ridicate din câmpul infracțiunii vor fi înaintate unui compartiment specializat în “a citi” aceste urme și eventual a spune cui aparțin, dactiloscopia, un loc unde răbdarea, minuțiozitatea și mai ales spiritul de observație ocupă un loc important. Aici sosesc urmele ridicate din câmpul infracțiunii și, de cele mai multe ori, în urma excluderilor persoanelor care au avut acces legal la locul faptei, tot aici ies și numele și datele de identificare ale infractorilor.

Introducerea sistemului AFIS-2000 a revoluționat identificarea criminalistică a infractorilor pe baza urmelor papilare ridicate cu ocazia cercetarii la fața locului. Acest sistem avansat permite ca un infractor, un cadavru cu identitate necunoscuta sau o persoană disparută să fie identificată în doar câteva minute după amprente și urme digitale.

Mijloacele folosite în identificarea urmelor papilare au fost îmbunătățite de-a lungul vremii pornindu-se de la utilizarea lupei și ajungându-se astăzi la folosirea calculatorului, la utilizarea unei aparaturi performante de identificare a urmelor, fără a folosi clasicele prafuri putând fi ridicate direct prin fotografiere după identificare.

Sistemul AFIS compară urma digitală ridicată de la locul faptei cu seturile de amprente existente într-o bază de date, iar în final, selectează o scurtă listă de candidați pe baza elementelor de identificare coincidente. Un specialist dactiloscop verifică apoi lista prezentată de sistem și se va pronunta asupra identității dintre urmă și amprentă, astfel identificându-se autorul faptei.

O cercetare minuțioasă a locului faptei pune în evidență o gama largă de urme extrem de variate, fie create pentru a se realiza pătrunderea cu ușurință la locul faptei, cum ar fi în cazul unor striații produse asupra sistemelor de asigurare cu ajutorul unor instrumente de forțare,urmele create de picioarele sau încalțămintea autorilor.

Valorificându-se aceste categorii de urme prin constatarile tehnico-științifice pot duce la identificarea autorilor, comparându-se urmele ridicate prin mijloace specifice de la locul faptei și cele create în mod voluntar în condiții asemănătoare în laborator, punându-se accent pe caracteristici de individualizare asemănătoare.

Dactiloscopia a revoluționat lumea criminalisticii și a dus la identificarea multor autori de fapte penale fiind și astăzi la fel de actuală ca și la apariția sa, schimbându-se și perfecționându-se doar mijloacele, metodele și tehnicile de exploatare a acestui segment de la o zi la alta.

Propunere de „lege ferenda”

Toate persoanele, de la împlinirea unei anumite vârste, ar trebui amprentate și păstrarea amprentelor într-o bază de date, aceasta pentru rezolvarea mai rapidă și facilă a identificărilor în cazul catastrofelor, cataclismelor, omorurilor deosebit de grave, etc.

Dacă în baza de date a sistemului AFIS ar exista amprentele tuturor persoanelor care au împlinit 14 ani și au primit actul de identitate, o dată cu acesta efectuându-se și amprentarea lor, ar fi mult mai ușoară descoperirea infractorilor pe baza urmelor descoperite la fața locului și înaintate spre verificare la stațiile AFIS, ușurând astfel munca criminaliștilor.

La fel și în cazul descoperirii unor persoane cu identitate necunoscută, acestea obligatoriu fiind amprentate, se pot compara impresiunile lor cu cele existente în baza de date.

ANEXE

MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI

SERVICIUL CRIMINALISTIC

Raport de expertiză dactiloscopică

Nr.17896538

Dosar nr. ………. al Poliției Orașului …………

Expert : … ……….., șeful Serviciului Criminalistic

Specialist : ……..………. din cadrul Serviciului Criminalistic

Obiectul expertizei :

Prin rezoluția motivată nr. ….. din ….., Poliția Orașului …..dispune efectuarea unei expertize dactiloscopice privind pe A.N., prin care să se stabilească :

dacă urma papilară relevată și ridicată cu ocazia cercetării locului faptei de pe sticla cu vin din altar este aptă pentru comparații dactiloscopice ;

daca urma papilară a fost creată de numitul …….. ;

Materialele puse la dispoziție :

fișa dactiloscopică decadactilară cu impresiunile papilare prelevate de la ……..

urma papilară relevata și ridicată cu ocazia cercetării la fața locului în cazul furtului comis prin spargere în noaptea de … din Biserica Sf. Nicolae din comuna …, de pe o sticla cu vin aflată în altar.

Față de cele dispuse și în baza dispozițiilor art. 112 și 113 C.p.p. și art. 259 și 260 C.p., am procedat la efectuarea lucrării.

Examinări – Constatări :

În litigiu este considerată urma papilară relevată și ridicată cu ocazia cercetării la fața locului în cazul furtului comis prin spargere în noaptea de ……, de pe o sticlă cu vin aflată în altar.

Examinând din punct de vedere dactiloscopic fragmentul de urma papilară expus mai jos, constatăm următoarele :

Foto 1

Foto 1 – fragment de urmă papilară digitală relevat prin pensulare cu pulbere relevantă neagră și ridicat pe folio transparent, este de tip bideltic, cu centrul oval și conține suficiente elemente individuale de identificare ;

În continuare am procedat la efectuarea de comparații dactiloscopice între urma pusă la dispoziție și impresiunile numitului ……….. , stabilind că între aceasta și impresiunea degetului mic de la mâna dreaptă a numitului ………. există elemente caracteristice individuale coincidente ca formă și plasament.

Foto 2

Foto 3

Foto 2,3 – aversul și reversul fisei decadactilare cu impresiunile numitului Cojocaru Lovin Marian

Pentru demonstrație vizuală expunem în continuare fragmentul de urmă papilară din foto 1 și impresiunea degetului mic de la mâna dreaptă a numitului …… pe care indicăm elementele caracteristice individuale coincidente.

– urma papilară în litigiu ; – impresiunea degetului mic de la mana dreapta a numitului Cojocaru Lovin-Marian ;

– sfârșit de creastă papilară ; 7. – început de creasta păpilară ;

– sfârșit de creastă papilară ; 8. – sfarșit de creastă papilară ;

– început de creastă papilară ; 9. – sfârșit de creastă papilară ;

– contopire de creste ; 10. – sfârșit de creastă papilară ;

– sfârșit de creastă papilară ; 11. – sfârșit de creastă papilară ;

– început de creastă papilară ; 12. – început de creastă papilară.

Față de cele constatate și demonstrate prin descrieri și fotograme conchidem prezenta lucrare cu următoarele :

– fragmentul de urma papilară relevat și ridicat cu ocazia cercetării la fața locului în cazul furtului comis prin spargere în noaptea de …… .. din comuna….., de pe o sticlă cu vin aflată în altar este apt comparatiilor dactiloscopice conținând suficiente elemente individuale de identificare ;

– fragmentul de urma papilară relevat și ridicat cu ocazia cercetării la fața locului în cazul furtului comis prin spargere în noaptea de …. din ….. din comuna …., de pe o sticlă cu vin aflată în altar a fost creat de degetul mic de la mâna dreapta a numitului …………

Prezentul raport de expertiză dactiloscopică conține un număr de 4 file și 4 fotograme.

BIBLIOGRAFIE

Tratate, cursuri, monografii

A. Ciopraga, Criminalistică , Ed. Gama, Iași , 1996

A. I. Tudorache, Criminalistică, Ed. Nomina Lex, București, 2010

A.Swensson, O.Wendel, Techenique of crime, scene investigtion, American Elsevier Publising Company Inc., New York, 1963

C. Țurai, Amprentele papilare, București, 1962

C.Suciu, Criminalistică, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972

C.Țurai, Elemente de criminalistică și tehnică criminală, București, 1947

Colectiv, Tratat practic de criminalistică, Ed. Ministerului de Interne, București, 1978

D.Nicolae, Tratat practic de criminalistică, vol.II, Ed. Ministerului de Interne, București, 1979

E.Stancu, Criminalistică, vol. I, Editura Actami, București, 1999

E.Stancu, Tratat de criminalistică, Ed.Universul Juridic, București, 2002

E.Stancu, Tratat de criminalistică, Ediția a IV-a, Ed. Universul Juridic, București, 2007

Ed.Locard, Manuel de technique policiere , Ed.Pazot, Paris, 1948

F. Ionescu, Criminalistică, vol. I, Ed. Universitară, București, 2008

Gh. Pășescu, Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei, Ed. Național, 2000

Gh.Pășescu, I.R.Constantin, Secretele amprentelor papilare, Ed. Național, București, 1996

Gh.Popa, Microurmele – o problemă pentru practica cariminalistică românească, Ed. Sfinx 2000

I. Mircea, Criminalistica, Ed. Lumina Lex,București, 1999

I.Mircea, Criminalistică , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1978

I.Mircea, Criminalistică, Ed. Fundației Chemarea, Iași,1992

I.R.Constantin, M.Rădulescu, Dactiloscopia, Ed. M. I., București, 1975

J. Brooks Jr., Fingerprint and identification magazine, Nr. 6, 1972

J.I. Thoroliton, La doctrine de la dissimilitude unique dans l’identification dactyloscopique, R.I.P.C. nr.306, martie, 1977

L. Ionescu, D. Sandu, Identificarea criminalistică, Ed. Științifică, București, 1990

L. Ionescu, D. Sandu, Identificarea criminalistică, Ed. Științifică, București, 1990

L.Cârjan, Criminalistică-tratat, Ed. Pinguin-book, București, 2005

L.Ionescu, D. Sandu, Identificarea criminalistică, Ed. Științifică, București, 1990

M. Constantinescu, Considerații privind conceptul de identificare în expertiza criminalistică, Ministerul Justiției, București, 1979

M. Terbancea, C. Țurai, Istoricul descoperirii făptuitorului după urmele desenelor papilare în România, vol. Școala românească de criminalistică, Ed. Ministerului de Interne, București, 1975

M.Minovici, Tratat complet de medicină legală, vol.II, București, 1930

M.Ruiu, Valorificarea științifică a urmelor infracțiunii (curs de tehnică criminalistică-vol. II ), Ed. Little Star, București, 2003

N.V. Catuna, Criminalistică, Ed. C.H.Beck, București, 2008

P.Theis, Y.Turges, A le Pareux, G.Chevet, P.F.Ceccaldi, Nouvelle techique de realisation des traces papilaires latentes (sur le papier) par metallisation sur vide, în R.I.P.C. nr. 217/1978

R.Constantin, Tratat practic de criminalistică, vol.I, Ed.Ministerul de Interne, București, 1976

S.A. Golunski, Criminalistica, Ed. Științifică, București, 1961

Tratat practic de criminalistică, Vol. I, Ministerul de Interne, București, 1976

Tratat practic de criminalistică, vol. II, Ministerul de Interne, București, 1978

V. Beliș, Tratat de medicină legală, vol. II, Ed. Medicală, 1995

V. Bercheșan, M. Ruiu, Tratat de Tehnică Criminalistică, Ed. Little Star, București, 2004

V. Dongoroz ș.a., Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român, vol.I, partea generală, Ed. Academiei Române, București, 1975,

V.Bercheșan, M.Ruiu, Tratat de tehnică criminalistică, Metode chimice de relevare a urmelor digitale latente

V.Sava, Manual de dactiloscopie, Imprimeria Penitenciar Văcărești, București, 1943

Studii și articole în literatura de specialitate

Balthazard, Comunicare la Academia Franceză de Științe, 26 iunie 1911

Cercetarea Penală, Criminalistica- Teorie și practică ( Îndrumar complet de cercetare penală ), Editura Icar, București, 2001.

Investigarea științifică a infracțiunilor, Editura Tempus, București, 1986.

Metodologie elaborată de Institut

Sistemul automat de identificare pentru amprente , Manualul utilizatorului

Reviste

Revista Canade Nuclear Technology. Activarea prin neutroni în sprijinul descoperirii crimelor, 1962.

Revista Criminalistică – Relevarea urmelor papilare de pe diverse obiecte folosind instalația de vaporizare cu cianoacrilat din dotarea autolaboratorului, I. Pleșea, Nr.5, septembrie 2005;

Revista Criminalistică, Gh.Popa, Nr.4,sept.1999; Nr.2, martie 2000, invenție brevetată de O.S.I.M.

Revista Criminalistică, Prof. C. Iancu, Nr. 1 ianuarie 2003;

Revista română de criminalistică, august 2010;

Revistele Criminalistică: Nr.2/mai 1999; Nr.4/septembrie 1999; Nr.2/martie 2000; Nr.4/iulie 2000; Nr.3/mai 2002; Nr.5/septembrie 2005;

Legislație

Codul de procedură penală, Ed. Nomina Lex, București, 2009

Codul penal român, Ed. Nomina Lex, București, 2009

Surse internet

www.rasfoiesc.com

www.regielive.ro

www.scrigroup.com

www.scritube.com

www.studiijuridice.ro