Investigarea Criminalistica a Infractiunilor din Domeniul Traficului de Droguri

INVESTIGAREA CRIMINALISTICA A INFRACTIUNILOR

DIN DOMENIUL TRAFICULUI DE DROGURI

CAPITOLUL I

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND DROGURILE

In ultimii ani asistăm la o generalizare a problemelor legate de traficul de stupefiante, iar situația generală in acest domeniu s-a inrăutățit foarte mult din cauză că nu ne mai confruntăm cu situații particulare; din păcate acest fenomen al drogurilor a cuprins toate regiunile lumii.

Dacă in urmă cu mulți ani traficul și consumul de droguri constituia o problemă pentru un număr limitat de țări, in prezent, statele care se confruntă cu dureroasele consecințe ale consumului și traficului de droguri s-au inmulțit. Puterea economică și influența pe toate planurile a cartelurilor drogurilor sunt in continuă creștere, iar odată cu globarizarea consumului de droguri se realizeză și-o cooperare tot mai strânsă și complexă intre organizațiile criminale. Se evidențiază cu pregnanță pe de-o parte, o specializare a cartelurilor pe diferite tipuri de droguri iar pe de altă parte organizațiile criminale implicate in traficul de droguri, sunt angrenate tot mai mult și-n alte forme de activități infracționale, din ce in ce mai organizate și violente, folosind mijloace tehnice tot mai sofisticate și sisteme de comunicare, in felul acesta ele controlând intregul circuit al drogurilor, de la producție, până la desfacere cu amănuntul.

Organizațiile criminale implicate in traficul de droguri depozitează mari cantități in țări al căror regim legislativ in materie este slab ori pedepsele prevăzute sunt mici, iar pentru tranzit sau trafic folosesc cu predilecție teritoriul statelor care ne sunt semnatare ale tratatelor internaționale privitoare la droguri, ori dacă le-au ratificat nu au luat măsuri de prevenire a acestora. De asemenea sunt preferate teritoriile țărilor care se confruntă cu războaie civile, activități teroriste, instabilitate politică, conflicte etnice, care nu pot asigura controlul guvernamental asupra unor părți din teritoriul național, ori in care sistemele de control vamal, finaciar și judiciar nu funcționază cu eficiență corespunzătoare. Se remarcă de asemenea că, dacă in trecut se puteau face deosebiri intre țările producătoare și cele consumatoare de droguri, acum este evident că asemenea diferențieri nu mai au importanță, pentru că, in quasitotalitatea lor, țările consumatoare au devenit producătoare și invers, iar termenul de “țară de tranzit” și-a pierdut din semnificația inițială aceasta devenind de regulă consumatoare și in final chiar producătoare.

In multe state, creșterea consumului de droguri este explicată și prin lipsa unei legislații eficiente și-a unui control corespunzător asupre circulației unor droguri ce se administrează pentru calmarea suferințelor unor bolnavi, fie in unitățile sanitare , fie ambulatoriu. Atfel, intr-un număr tot mai mare de țări , se constată folosirea pe scară largă a produselor ce conțin droguri care, neelaborate pe baza rețetelor medicale ajung să fie vândute pe piața neagră. Pentru a ințelege mai bine problemele cu care se confruntă omenirea in materie de droguri este necesar să prezint țările mai importante care fac parte din comerțul cu droguri și cotinentele de care aparțin.

America de Sud

Acest continent constituie zona cea mai atinsă de flagelul mafiei stupefiantelor, in câteva țări sud-americane producerea, prelucrarea, traficul și consumul illicit de droguri sunt realități cotidiene care generează situații deosebite atât din punct de vedere economic cât și din punct de vedere social, unele dintre ele insoțite de fenomene grave cum ar fi inlăturarea fizică a unor rivali și chiar lovituri de stat. Majoritatea țărilor sud-americane cultivă canabisul de regulă pentru consumul local, dar și pentru aprovizionarea piețelor ilegale din alte state.

In ultima perioadă a luat o amploare deosebită cultivarea macului, indelednicire ce este mai profitabilă decât cultivarea tufișurilor de coca .

Practicată cu precădere in regiunea andină, se estimează că pe teritoriul Columbiei plantațiile de mac acoperă circa 20.000 de hectare, ele fiind intâlnite in suprafețe considerabile și in Brazilia și Peru

Peru rămâne principalul producător mondial de pasta de coca, plantațiile fiind intinse pe o suprafață imensă, in ordine urmând Bolivia și Ecuador .

Folosința ilegală a acestui drog este chiar favorizată de legislația boliviană care consideră legal mestecatul de coca și chiar prepararea de către unele companii private a produsului denumit “mate de coca” și-a altor produse considerate substanțe farmaceutice . Consumul de pastă de coca sub diferite forme a devenit o obișnuință in Bolivia , nordul statului Chile, Columbia, Ecuador și Peru, iar fumatul acestei paste, deosebit de dăunător pentru sănătate, este practicat in mai ales de tineri și persoane foarte sărace .

O problemă deosebită intâlnită in țările sud-americane o constituie și inhalarea de solvenți organici, obicei răspândit printre copiii străzii de la periferiile marilor orașe , care produce tulburări importante atât in starea

de sănătate a consumatorilor cât și in comportamentul lor.

Caracteristic zonei este extinderea masivă a activității cartelurilor columbiene in țările vecine. Astfel, Venezuela a devenit țara prin care se tranzitează cantităti importante de cocaină. De aici traficanții trimit tone de droguri spre Europa, folosind transportul pe apa și cel aerian in timp ce livrările spre S.U.A. se fac exclusiv pe cale maritimă.

Argentina, Brazilia, și Chile au devenit țări de tranzit pentru drogurile destinate Americii, iar zonele și porturile libere de pe teritoriul uruguayan reprezintă baze serioase și aproape sigure pentru manipularea și expedierea stupefiantelor in diferite zone ale lumii.

Cea mai importantă țară din America de sud in ceea ce privește traficul de stupefiante este Columbia. Columbia este o țară săracă, cu o economie in declin, o inflație ridicată și o sărăcie masivă a cetățenilor din mediul rural, iar pe acest fond, a inflorit in mod deosebit activitatea organizațiilor criminale care se ocupă cu traficul de droguri. Sumele de bani obținute din vânzarea drogurilor aducându-le traficanților un lux exorbitant și posibilități mari de-a câștiga influență in rândul politicienilor și guvernanților, fiind de notorietate mituirea unor personalități din țară dar și din alte state ale Americii de Sud, ‘’aici drogul este banul, iar banul inseamnă putere” (1) Intre organizațiile columbiene CARTELUL CALI (2), este cel mai influent in domeniul traficului de droguri din emisfera vestică devenind in ultima perioadă o prezență importantă și crescândă pe piața din Statele Unite. Cartelul a obținut și menține monopolul general al cocainei prin supravegherea culturilor si recoltelor de frunze de coca din Bolivia și Peru, dar si prin transportul si distribuirea cocainei pe străzile orașelor americane. Din datele obținute de poliția Americană rezultă că 75% din cocaina ce intră in Statele Unite provine de la Cartelul Cali care o transportă de regulă cu avioanele cartelului prin nordul Columbiei, Peru, El Salvador sau Nicaragua unde aeronavele sunt realimentate pentru destinația de depozitare, respectiv Guatemala sau Mexic, de unde “marfa” este preluata in camioane și remorci și dusă la destinație in America.

O altă cale folosită de Cartel este cea maritimă prin utilizarea unor nave inregistrate legal, sub pavilioane canadiene, olandeze , care de regulă folosesc rute ocolitoare pentru derutarea autorităților, iar containerele cu produse stupefiante intră in Statele Unite cu predilecție prin Huston, Los Angeles, Miami, New York și San Francisco. S-a stabilit că ruta cea mai folosită este cea spre nordul Los Angeles-ului, iar când nava se apropie de oraș, incărcătura este transferată pe alte nave mai mici, fără ca nava de mare tonaj să devieze de la ruta autorizată . Activitățile legate de traficul de stupefiante ale Cartelului Cali au fost identificate și in Costa Rica, Nicaragua, Panama,Venezuela și chiar Italia și Spania.

O altă organizație criminală este CARTELUL MEDELLIN, care mulți ani a deținut supremația in traficul de droguri, insă in ultimi ani a primit grele lovituri din partea autorităților columbiene din cauză că a recurs la asasinarea unor personalități de vază a lumii politice columbiene (3). {i acest Cartel se ocupă cu traficul de droguri in legătură cu care se evidențiază o noua tehnică pentru trecera frontierei ce constă in, integrarea sub formă lichidă sau semilichidă a drogului intr-o masă de plastic sau cauciuc, care apoi este prelucrată intr-o matriță luând diferite forme.

Inițial, Cartelul folosea avioane proprii și bărci de mare viteză cu care transporta drogurile in Statele Unite, Canada, Brazilia, Argentina și alte țări .

In ultimul timp Cartelul Medellin face eforturi mari pentru a intra și pe piețele din Europa deoarece aici prețul drogului este de 2-3 ori mai mare decât pe piața americană insă intâmpină mari greutăți din cauza Cartelului CaIi care deține in Europa circa 80% din piața cocainei.

Pe lângă cele două mari Carteluri, in Columbia mai actionează numeroase organizații independente care se ocupă cu traficul de droguri, majoritatea având bazele in orașele Cartagena, Santa Mara, Peninsula Guajira și pe Coasta de nord a Columbiei. Inițial, grupările criminale de pe Coasta de nord s-au ocupat cu contrabanda de smaralde și apoi cu traficul de marijuana, pe parcurs insă au devenit principalii transportatori de cocaină, ei deservind in aceste operațiuni ambele Carteluri, Cali și Medellin. Ruta cea mai des folosită de aceste organizații in transportul de droguri este cea prin Venezuela, cocaina fiind transportată pe căi rutiere cu autovehicule, traversând de regulă granița de nord fără riscuri, deoarece organele vamale sunt cumpărate, iar din Venezuela marfa este dusă cu camioanele intr-un oraș portuar și de aici, cu ajutorul navelor de transport marfă, prin containere, este expediată pe piețele din Statele Unite sau Europa.

In ultimii ani s-a dovedit faptul că, traficanții Cartelurilor din Columbia iși dezvoltă legături strânse cu mafia siciliană efectuând tot mai multe livrări de cocaină către Italia cu ajutorul navelor mici și mijlocii ce navighează prin Strâmtoarea Gibraltar. ‘’Există dovada inițierii de contacte intre traficanții columbieni și mafia siciliana, o alianță care a produs până acum o cifră de afaceri de 600.000 de miliarde de lire . Circa 70% din acești bani provin din traficul de droguri și sunt introduși pe piețele financiare ale tuturor continentelor pentru a fi spălați. Acest lucru inseamnă enorme riscuri de instabilitate economică pentru intregul sistem mondial și afectarea sistemelor bancare și a ratei dobânzilor’’ (4)

Cartelurile columbiene și traficanții de pe Coasta de Nord iși “spală” veniturile provenite din traficul de droguri prin intermediul unor suporteri financiari bine cunoscuți in zonă . Prin corupție și-au creat relații apropiate in rândul autorităților politice, militare și ale populației, ceea ce le asigură o protecție eficientă și o mare libertate in activitățile criminale desfășurate.

America de Nord

Toate cele trei state americane, respectiv S.U.A., Mexic și Canada se confruntă de mult timp cu traficul și consumul de droguri, remarcându-se in ultima perioadă că guvernele acestora duc o politică antidrog deosebit de riguroasă, forțele și mijloacele fiind direcționate atât in domeniul combaterii fenomenului, al perfecționării legislației, dar și in domeniul educației sub diferite forme și al tratamentului unor persoane devenite dependente .

Aproape intotdeauna când se discută despre dosarul drogurilor, in America sunt amintite repulsia pe care o stârneau acestea cu decenii in urmă, legile adoptate de Congres pentru reglementarea i și sunt introduși pe piețele financiare ale tuturor continentelor pentru a fi spălați. Acest lucru inseamnă enorme riscuri de instabilitate economică pentru intregul sistem mondial și afectarea sistemelor bancare și a ratei dobânzilor’’ (4)

Cartelurile columbiene și traficanții de pe Coasta de Nord iși “spală” veniturile provenite din traficul de droguri prin intermediul unor suporteri financiari bine cunoscuți in zonă . Prin corupție și-au creat relații apropiate in rândul autorităților politice, militare și ale populației, ceea ce le asigură o protecție eficientă și o mare libertate in activitățile criminale desfășurate.

America de Nord

Toate cele trei state americane, respectiv S.U.A., Mexic și Canada se confruntă de mult timp cu traficul și consumul de droguri, remarcându-se in ultima perioadă că guvernele acestora duc o politică antidrog deosebit de riguroasă, forțele și mijloacele fiind direcționate atât in domeniul combaterii fenomenului, al perfecționării legislației, dar și in domeniul educației sub diferite forme și al tratamentului unor persoane devenite dependente .

Aproape intotdeauna când se discută despre dosarul drogurilor, in America sunt amintite repulsia pe care o stârneau acestea cu decenii in urmă, legile adoptate de Congres pentru reglementarea vânzării și folosirii cocainei precum și a altor stupefiante fiind foarte stricte. “Moda” consumului și abuzului de droguri a inceput in anii 1960 in perioada de apogeu a societății de consum , indiciu evident că nu era totul chiar atât de grozav cum se credea. O generație intreagă de tineri se simțea frustrată, instrăinată, nu cunoșteau adevăratele valori, considerau imorale deciziile guvernului și nedrept războiul din Vietnam unde sute de tineri erau trimiși să moară pentru o cauză pe care nu o ințelegeau. O generație intreagă socotea,eronat, că poate eluda aceste probleme consumând droguri, o iluzie . A urmat apoi obișnuința, insistența afaceriștilor intreprinzători și verosi care au știut sa obțină profituri mari din traficul ilegal cărora le cădea victimă tineretul american . O mare problemă a reprezentat pentru America și implicarea Mafiei siciliene in traficul de stupefiante . Astfel, Mafia siciliană in colaborare cu mafia deja existentă in America a stabilit o retea impresionantă de import și distribuire a narcoticelor in Statele Unite . Heroina adusă din Asia de Sud-Est era distribuită prin pizzeriile din S.U.A., iar cazul a fost prima apariție majoră a Mafiei siciliene in justiție .Cunoscută sub numele de “ Pizza Connection” această filieră transporta droguri in Statele Unite sub pretextul unui lanț de pizzerii. Dezmembrată in 1984 procesul rețelei a inceput in 1985 când pe băncile acuzării s-au aflat mafioți căutați de multă vreme de poliție . {eful acestei rețele era Gaetano Badalamenti un cunoscut mafiot sicilian.

In ultimi ani in America un nou fenomen pare să ia amploare, acela al “bandelor din ghetouri “, care ademenesc șomerii și tinerii fiind extrem de violente, având curaj să impuște in public , chiar și membrii ai forțelor de ordine . Pătrunderea acestor “ bande din ghetouri” in traficul de droguri la scară mare poate să creeze cea mai gravă problemă din ultimul deceniu . Profiturile din negoțul cu droguri sporesc și totodata se inmulțesc și asasinatele legate de droguri . Manifestarea bandelor implicate in traficul de droguri este foarte asemănătoare cu ce s-a petrecut in ultimii ani ai prohibitției când Cosa Nostra și-a consolidat statutul de Cartel al lumii interlope construindu-și imperiul pe vânzările ilegale de alcool. ‘’Să nu uităm cum s-a dezvoltat crima organizată in S.U.A. Dacă am invățat ceva este faptul că, dacă ii lăsăm pe tipi astia să devină prea mari vom ajunge intr-o situație pe care nu o vom mai putea stârpii decât peste decenii ‘’ (5).

In Statele Unite, datorită măsurilor intreprinse, numărul consumatorilor de droguri se diminuează de la an la an, in schimb au sporit cazurile de imbolnăviri grave și accidente datorate creșterii purității drogurilor, mai ales al heroine, a derivatelor obținute din cannabis, dar și folosirii unor metode noi in administrare . Deși cantitățile importante de cannabis consumat in Statele Unite iși au proveniența din Columbia, Jamaica și Mexic, in ultimul timp a luat amploare și cultivarea acestui produs pe suprafețe tot mai mari

și-n America, realizându-se astfel o noua sursă importantă de aprovizionare a vastei piețe interne americane.

Heroina este produsă illicit in Mexic, de unde este exportată aproape in totalitate in Statele Unite reprezentând circa 25% din existentul de pe piață, iar restul fiind livrată din zonele de sud-vest și sud-estul Asiei și din Columbia. Cocaina și mai ales crack-ul reprezintă o amenințare pentru societatea americană, in toate marile orașe fiind disponibile mari cantitățI aduse de Cartelurile columbiene.

In Statele Unite și Mexic, conform statisticilor, se estimează că numărul consumatorilor de cocaină este de circa 7 milioane, iar cel al consumatorilor dependenți de acest drog este in jur de 2,3 milioane.

Mexicul se mai confruntă și cu consumul de halucinogene, estimându-se existența a peste 52.000 de potențiali consumatori din rândul tinerilor, minorilor și săracilor. Cu toate măsurile drastice luate de autoritățile din aceste state abuzul de stupefiante,indeosebi heroina,cocaine, cannabisul și crack-ul constituie o problemă pentru minori și tineri in general, dar mai ales pentru cei care trăiesc la periferia societății.

ASIA

Zona de sud-est a Asiei este cel mai mare producător mondial de opiu, in zona existând foarte mari plantații de mac, mai ales in zonele de frontieră ale Birmaniei, in Laos, Thailanda si Vietnam.

Cannabisul este cultivat mai ales in sud-estul Asiei in Laos și Birmania și este folosit cel mai mult in Hong Kong, Malayezia, Filipine,Japonia și Coreea.

“Triunghiul de aur “ din regiunea de sud-est a Asiei deține cele mai multe și mai complexe laboratoare de rafinare a heroinei, numai in zona de frontieră dintre Mynamar și Thailanda sunt cunoscute peste 25 de laboratoare clandestine care produc și livrează anual 10 tone de heroină .

China, Taiwan, Japonia, Hong Kong, Vietnam sunt numai câteva state ale căror teritorii sunt folosite tot mai mult pentru tranzitarea drogurilor către Australia, Canada, S.U.A., iar Bangkokul, capitala Thailandei reprezintă cel mai important punct din care se incarcă curierii ce transportă heroina către Europa și America de Nord, atât pe mare cât și cu aeronavele . Chiar și unele părți din teritoriul chinez sunt folosite ca puncte de tranzit ale drogurilor, in ultima perioadă autoritățile chineze confiscând cantități inseminate de droguri cum ar fi 1945 kg. opiu și 1898 kg. de heroina in provincia Yunam din vecinătatea Birmaniei .

In India, macul pentru opiu este cultivat fără restricții și chiar sub controlul guvernului, cantități insemnate din acest drog fiind produse și in Nepal. Tot in India au fost descoperite laboratoare clandestine de fabricare a heroinei și a anhidridei acetice, substanță ce a fost plasată sub regimul de control al drogurilor și substanțelor psihotrope in anul 1993 .

Traficul cu heroină din Asia de sud-vest și sud-est continuă să rămână o problemă majoră pentru statele din zonă ; cantitățile tot mai mari ce se expediază spre Europa și America de Nord având baze sigure in Birmania și Bangladesh. Creșterea traficului ilicit cu heroină s-a produs in paralel cu mărirea cantităților consumate de catre autohtoni, administrarea intravenoasă a drogului și răspândirea largă a SIDA reprezentând problemele importante cu care se confrontă autoritățile locale .

Consumuri din ce in ce mai mari se inregistrează in Sri-Lanka și Maldine unde cifra celor care se droghează cu heroina este estimată la peste 50.000 de personae. In Malaezia opiul ajunge foarte ușor, el este transportat in Birmania, spre țărmul apusean, de unde este incărcat pe vase pirat și dus spre sud, spre frontiera dintre Thailanda și Malaezia , aici opiu este transformat in heroină și trimis spre Kuala Lumpur . Astăzi, in Malaezia, peste 2.000 de traficanți de droguri iși așteaptă procesul, 191 au fost deja condamnați la moarte, 232 au fost spânzurați, iar 190 străini iși așteaptă moartea .

In regiunea Asiei de vest cultivarea ilicită a cannabisului și traficul cu rașină de cannabis constituie caracteristica principală a țărilor din această regiune, intre care Afganistanul a rămas principalul furnizor pentru Europa, drogul fiind transportat prin contrabandă, pe diferite rute, direcționate prin țările din Rusia sau cele din Balcani. Afganistanul este una dintre cele mai mari țări producătoare de opiu din lume, culturile de mac din această țară ocupând peste 65.000 de hectare cu o producție aferentă de circa 3000 de tone anual. Cea mai mare parte a opiului din Afganistan, Turkmenistan, Kazahstan este transformată in heroină pe teritoriul Pakistanului, laboratoarele de prelucrare fiind amplasate indeosebi in regiunea Tirah de lângă frontiera cu Afganistanul. De aici o bună parte a drogurilor obținute sunt expediate pe piețele consacrate ale lumii” ruta balcanică” care cuprinde și România rămânând una dintre principalele căi de aprovizionare cu heroină a țărilor din vestul Europei.

Flagelul drogurilor s-a extins in toate țările din Asia. Tolerate cândva, din considerente politice, culturile de orice fel (mac, coca) sunt declarate ilegale, iar autoritățile din aceste țări luptă pentru la le desființa . Astfel, se inmulțesc capturile de droguri, distrugerea laboratoarele clandestine, arestările, condamnarile se inăspresc, se recurge chiar la pedeapsa cu moartea in Iran, Pakistan și Afganistan iar Bangladeshul inființează un Organism National pentru prevenirea traficului și abuzului de droguri. “ Chiar dacă ne-am hotărâ să luptăm serios impotriva consumului de droguri, nu este limpede dacă am putea opri fluxul acestora . In cazul heroinei, de pildă, dacă am admite complexitatea problemei, in loc să o simplificăm prin sloganuri, am obține unele rezultate. Traficul cu heroină ține de fărădelege numai in detalii. Realitatea lui este politică. Toate zonele in care se cultivă mac sau opiu sunt instabile din punct de vedere politic și militar.

Dacă vrem cu adevărat să stopăm traficul de droguri, singura cale este de a distruge culturile din care se extrag acestea . Dincolo de ele este prea târziu “. (6).

AFRICA

Multe din țările “ continentului negru” sunt răvășite de războaie civile și conflicte tribale care se soldează cu sute de mii de victime, de exodul populației dintr-o zonă in alta și de foame, paralel cu adâncirea mizeriei, violenței, instabilității și implicit traficul și consumul de droguri . Cannabisul ocupă locul intâi in clasamentul drogurilor folosite in Africa, in majoritatea țărilor din regiune piața ilicită fiind aprovizionată din culturile locale și din traficul zonal. In Africa de Nord, Vest și Centrală, principalele țări furnizoare sunt Maroc, Nigeria, Zair, insă cultivarea cannabisului se face pe scară largă și in Africa de Sud, Uganda, Malawi și Zambia.

Există date care confirmă că in Maroc culturile de cannabis acoperă peste 500.000 de hectare,această țară reprezentând principalul furnizor pentru Europa, punctele de incărcare a drogurilor fiind, porturile mari ale Africii de Nord si Est. In același timp este semnalată cultura intensivă a macului in Egipt și Kenya, iar aeroporturile din Africa de Vest ca și porturile din aceeași regiune sunt folosite de organizațiile criminale internaționale pentru a primi și tranzita transporturile de heroină provenite din Asia, principalii curieri fiind selecționați din rândul nigerienilor.

In toate regiunile Africii se semnalează consumul de substanțe stimulente și tranchilizante ușoare, in schimb fabricarea clandestină a amfetaminelor și metafetaminelor este limitată la câteva state, indeosebi in Nigeria unde se comercializează atât cele originale, dar mai ales contrafăcute și chiar false. Cele mai mari probleme cu care se confruntă regiunile din estul și sudul Africii sunt taficul și consumul de metagualon a cărei fabricare s-a constatat in Kenia . {i in Africa de Sud fabicarea acestui drog a devenit o afacere destul de rentabilă el fiind distribuit in Europa și America de Nord, traficul facându-se prin principalele orașe din Botswana, Kenya, Malawi, Uganda, dar există și calea inversă acest drog fiind adus din India, țară de tranzit fiind Kenya.

In multe țări din Africa, datorită proastei organizări a instituțiilor din domeniul asigurării sănătății, majoritatea preparatelor farmaceutice nu sunt prescrise de specialiști, ele sunt procurate de regulă de pe “ piața neagră “ fapt pentru care consumul s-a extins aproape in toate zonele din țară. Drogul de bună calitate este distribuit in mici localuri in jurul școlilor, in lungul drumului Ghana-Togo, de catre camionagii sau de mici grupuri de delincvenți, formate din cinci până la douăzeci de persoane foarte greu de prins.

Alcătuirea in unele țări a unor organisme specializate in controlul drogurilor ( Drog Abuse Control Unit in Nigeria cu un buget de 40 de milioane de franci francezi ; Comisia Națională de Control a Stupefiantelor din Algeria ) nu inseamnă mult in absența cooperării la nivel regional și a permeabilității frontierelor . Potrivit specialiștilor, Africa paricipă din ce in ce mai activ la aprovizionarea cu cannabis a pieței ilegale internaționale in cantități mult mai mari, deoarece poliția nu reușește să captureze decât a zecea parte din volumul real. Este imposibil de realizat un “ portret-robot “ al traficanților. Acestia reușesc să-și asigure complicitatea unor “cetățeni aflați in afara oricăror bănuieli, unii beneficiază chiar de imunitate diplomatică ceea ce confirmă importanța intereselor financiare aflate in joc.

Câinii speciali dresați ai vameșilor nu reușesc să detecteze drogurile ascunse in cele mai inimaginabile locuri : transporturi de banane, bidoane cu ulei de palmier, statuete, aparate hi-fi ; compartimente false aflate in frigidere precum și multe altele.

}ările africane sunt din ce in ce mai conștiente de enormele mize financiare pe care le reprezintă traficul de droguri și de aceea multe dintre ele aderă la tratatele internaționale asupra drogurilor ( din 15 țări africane care au aderat in 1991 numărul lor a crescut azi la 29). Conferințele regionale ale Interpolului se desfășoară in mod regulat in Africa, pentru a stabilii o mai bună coordonare a luptei impotriva drogurilor.

EUROPA

Ca și in alte zone, cannabisul rămâne cel mai folosit drog din Europa, fiind adus, de regulă, din Africa și Asia de Vest. In cercetările făcute in diverse țări europene și din capturile realizate de polițiile naționale rezultă că dintre țările africane Marocul este principalul furnizor, iar tranzitarea drogului se face in principal prin Spania, iar din regiunea Asiatică, majoritatea cantităților sunt expediate din Nepal, Pakistan și Turcia .Un alt drog foarte folosit in Europa este heroina. Circa 70-80% din acest drog provine din Asia de Vest, principala poartă de intrare in Europa fiind Turcia. Vestita rută balcanică Turcia-Bulgaria-Iugoslavia-Austria-Germania a suferit transformări din cauza războiului care a fost in Iugoslavia și s-a lungit in nord prin România și este cea mai folosită rută ce traversează țările din Rusia, Cehia, Germania.

In Europa ultimilor ani se constată o creștere ingrijorătoare a consumului de cocaină principalul furnizor fiind Columbia, tranzitul făcându-se de preferință prin Portugalia și Spania, operațiunea fiind favorizată și de legăturile lingvistice, culturale și economice dintre aceste două țări și America de sud. Pentru ,,primirea’’ unor mari cantitățI de cocaină se folosesc și porturile și aeroporturile belgiene și olandeze, aeroporturile țărilor central și est-europene, cu predilecție Budapesta, de aici drogul fiind transportat spre Europa Occidentală cu trenurile, autoturismele, autobuzele și camioanele de transportat mărfuri.

Comerțul clandestin cu stupefiante a constituit in ultimele decenii, in Italia sursa cea mai importantă de câștiguri a mafioților iar experții in combatere acestui flagel apreciază că in ultimii ani, Italia a devenit “ placa turnantă “ a traficului de droguri. Drumul drogului, controlat acum de Mafie incepe in țările producătoare, in Orientul Apropiat, Asia Mică și Africa de Nord unde se obține materia primă brută: opiul, morfina, hașișul. Cota destinată exportului clandestin incepe o lungă odisee la capătul căreia se află venituri de miliarde . Materia primă brută face primul popas pe coasta italiană a Adriaticii, in regiunile Bari, Brindusi, Veneția și Triest, de unde este trimisă apoi in Franța pentru rafinare. Drogul rafinat, heroina, ia drumul Siciliei și se oprește in portul Castellamare del Golfo. De aici drogul pleacă cu vaporul spre S.U.A., dar o anumită cantitate merge spre Germania și Europa de Nord.

Intre cele două Mafii, cea veche și cea nouă, se duce o luptă acerbă pentru controlul pieței drogurilor. Dacă vechea mafie ținea mult ca Sicilia să rămână

“ curată “ și iși instala rafinăriile peste hotare mai ales in Marsilia , noua mafie nu și-a făcut astfel de probleme instalând laboratoare chiar pe insulă.

In schimb vechea mafie a organizat in Sicilia o intreprindere de ambalare și expediere a stupefiantelor. O intreprindere atât de bine pusâ la punct incât primește, cu avionul chiar și o parte din drogul produs in America Latină .

Ca mulți oameni de afaceri, gangsterii și-au extins rețelele, devenite mai sopfisticate, la nivel global, iar afluxul de bani proveniți din droguri a făcut ca Mafia să se angajeze in felurite intreprinderi bancare sau de construcții ca mijloc de “spălare “ a banilor . Vechii arme a terorii i se adaugă acum și puterea economică . Italienii au astfel de infruntat o amenințare majoră din partea Mafiei drogurilor care indiferent de mijloacele folosite rămâne o adevărată putere in această țară. Noua mafie bazată pe droguri s-a transformat acum intr-o forță destul de puternică, incât să se opună autorității statului Italian. Conștiința crizei a obligat guvernul italian să intre in acțiune. Parlamentul a aprobat un buget antidrog de 369 milioane de euro destinat atât intăririi forțelor polițienești, cât și centrelor de recuperare care s-au dovedit salutare pentru un mare număr de drogați. Această situație a dat naștere la o dezbatere și in final la adoptarea legeii antidrog care este la fel de aspră ca și legea antimafia deoarece este necesară combaterea acestui trafic de droguri “ A combate mafia inseamnă a combate drogul, atâta vreme cât drogurile vor continua să fie căutate, de mafia, marele furnizor, va fi greu de dezrădăcinat “. (7)

O altă țară unde traficul de stupefiante a luat o mare amploare datorită mafiei este Rusia. Nivelul ridicat al contrabandei in Rusia se datorează, in primul rând, corupției funcționarilor vamali, a altor structuri financiare, lipsei de experiență și de echipamente tehnice corespunzătoare și nu in ultimul rând lipsa unei legislații fiscale și vamale corespunzătoare.

Traficul de stupefiante a luat o mare amploare mai ales după izbucnirea războiului din Iugoslavia și căderea “Rutei Balcanice “, când Rusia a devenit unun important teritoriu de tranzit, la aceasta contribuind ridicarea restricțiilor de călătorie și lipsa controalelor eficiente la graniță. Adevărata stare de lucruri din Rusia rezidă din ipoteza lansată de un expert englez și anume că “ organizațiile de traficanți dispunând de baze in Turcia, Afganistan, Pakistan și alte state din Orientul Apropiat și Asia de Sud- Est au devenit atât de puternice incât sunt in măsură să influențeze deciziile Kremlinului și fac incontrolabile evoluțiile dintre Federația Rusă iar dacă nu se va acționa cu toată hotărârea pentru combaterea traficului de droguri, democrațiile fragile din această regiune nu au nici un fel de perspectivă “. Cert și trist este faptul că drogul pare deja fixat in această regiune, iar lumea interlopă este cosiderată aptă, oricând, din punct de vedere financiar, nu doar să participe la traficul de droguri, ci să il și organizeze. Traficul de droguri se practică tot mai intens, atât prin depozitarea și tranzitarea drogurilor spre țările de Vest (Belgia, Olanda, Franța, }arile Scandinave), atât mai ales pentru aprovizionarea masei mari de toxicomani autohtoni din Berlin .

Heroina este drogul cel mai consumat in Germania, acesta fiind adusă in cea mai mare parte de către traficanții turci. Cocaina a inceput să apară tot mai mult pe piața germană adusă din America de Sud, indeosebi de clanurile mafiote italiene, iar amfetaminele de inaltă calitate, sunt sintetizate de regulă in Polonia și apoi transportate in Germania.

Poliția din Cehia și Slovacia a dezvăluit că deține date verificate, de mare certitudine, din care rezultă că organizații mafiote din Rusia și crima organizată din Italia, au realizat un acord privind traficul de stupefiante. Acordul incheiat in mare secret la Praga prevede, printre altele, alcătuirea unor echipe mixte de profesioniști care să acționeze in Iran și țările limitrofe pentru crerea unor baze de producție și prelucrare a drogurilor, asigurarea transportului și plasări lor pe piațele tradiționale din Europa, America de Nord și Australia. Poliția Slovacă iși indreaptă atenția in mod deosebit spre orașul Kosice, amplasat lângă frontiera cu Ucraina și unde există semnale că mafioți din Rusia atrag minori cărora le oferă gratuit droguri penru a-i face dependenți de acest viciu și de ai folosi mai târziu in comercializarea stupefiantelor și in executarea unor acțiuni de forță .

Problema gravă cu care se confruntă poliția din cele două state rămâne consumul și traficul de droguri. Astfel până in anii 1989-1990, in Cehia și Slovacia, ca de altfel și in celelalte state fost comuniste, traficul și abuzul de droguri avea un caracter sporadic, fără existența unei piețe definite, respectiv importul era total accidental, din cauza costului deosebit de mare in valută. In prezent insă condițiile s-au schimbat piața drogurilor atingând proporții uriașe ale cărei ramificații și magistrale incep din Triunghiul de Aur (Myanmar-Birmania-Laos-Thailanda) și Semiluna de Aur (Iran-Afganistan-Pakistan) traversând apoi teritoriul celor două state, spre parte vestică a Europei.

Din datele obținute de poliția cehă și cea slovacă precum și din surse internaționale, circa 150 de kilograme de heroină destinate Europei, părăsesc Istanbulul in fiecare zi, urmând rutele bine cunoscute. Cea mai des folosită este calea ferată, dar și autocamioanele, insă operațiunile nu se limitează numai la tranzitarea drogurilor, mafia internațională efectuând deja vânzarea de cantități insemnate mai ales in cele doua capitale Praga și Bratislava .

In care sens au trecut la recrutarea masivă a producătorilor, traficanților și distileriilor autohtone fiind evidentă tendința de asociere și intrepătrundere a pieței locale a drogurilor cu crima organizată .

Polonia a devenit și ea rapid una dintre principalele porți de intrare in Europa de Vest pentru traficanții de droguri, iar activitățile concrete de tranzitare și comercializare a produselor stupefiante sunt preluate de organizațiile criminale internaționale intre care mafia italiană joacă un rol determinant . Se pare că Polonia se profilează a fi unul dintre cei mai mari producători ilegali de amfetamină din Europa. Acest drog este destinat in mare măsură exploatării sale in Germania, dar și in țările scandinave in care există numeroși adepți ai utilizării amfetaminelor.

O problemă ce merită tratată este cea referitoare la locul Bulgariei in “Filiera Balcanică “ a traficului de droguri. După operațiunile de proporții ale poliției americane impotriva mafiei cocainei din America Latină, după intreruperea filierei turco-franceze a traficului de droguri către S.U.A. cu baza la Marsilia și mai ales după declanșarea crizei iugoslave, filiera bulgară a atras un număr impresionant de traficanți internaționali de droguri. Poziția geografică a Bulgariei este propice pentru folosirea teritoriului ei ca punct de bază pentru tranzitul drogurilor din Orientul Mijlociu și Apropiat spre Europa Apuseană și America de Nord pe așa zisul “ drum bulgăresc al narcoticelor “. Pe această cale se tranzitează in special heroina și intr-o masură mai mică hașiș, cannabis și opiu, stupefiante ce provin din țările Semilunei de Aur . Mijloacele de transport mai des folosite de traficanții de stupefiante sunt autocamioanele pentru transport internațional, autobuze de călători, autoturisme și \ntr-o măsură mai redusă trenurile internaționale unde, de regulă, marfa este ascunsă in locuri special amenajate, iar făptuitorii rămân, aproape intotdeauna neidentificați. Grupurile de traficanți turci și arabi, care transportă heroina \n Europa, aduc narcotice nu numai din Turcia ci și din Liban și Siria, pe teritoriul bulgar fiind desfășurate activități de depozitare, preambalare și expediere a pachetelor pe o direcție cunoascută respectiv, România-Ungaria-Cehia-Polonia-Germania . Au fost constituite și canale netradiționale pentru traficul de droguri, respectiv transporturile aeriene, aeroporturile bulgărești constituind puncte de tranzit \ntre bazele producătoare de droguri din “ Triunghiul de Aur ‘, Europa Apuseană și America de Nord.

Trebuie menționat că Bulgaria este una dintre cele șapte țări ale lumii căreia, potrivit convențiilor internationale, \i este permis să cultive plantații de materii prime pentru droguri, fapt ce a determinat dezvoltarea unei industrii autohtone de fabricare a drogurilor și a unor substanțe psihotrope, intervenția poliției in acest domeniu fiind fără rezultat. }inând cont de demersurile și de tendințele de dezvoltare ale afacerilor cu droguri, autoritățile bulgare socotesc traficul de stupefiante și substanțe psihotrope ca o acțiune criminală strâns legată cu alte forme ale crimei organizate, flagel ce constituie o reală amenințare pentru stabilitatea economică, siguranța și suveranitatea Bulgariei și a comunității internaționale in general, fapt ce a determinat extinderea colaborării poliției cu organismele similare din țările europene, in vederea coordonării unor acțiuni conjugate de prevenire și combatere a fenomenului.

Având in vedere amplasarea intr-o regiune geografică destul de sensibilă țara noastră a devenit un segment important al “ Rutei Balcanice “ de traficare a drogurilor cu predilecție pe varianta nordică a acesteia respectiv Iran, Turcia, Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Germania, Olanda și chiar mai departe. Inainte de 1989 România era numai o țară de tranzit, drogurile erau aduse de marinarii străini de pe navele comerciale, de șoferii de T.I.R. care tranzitau țara noastră și chiar de studenții care veneau să \nvețe in Universitățile din București . După anul 1989 țara noastră a devenit un teritoriu propice pentru depozitarea drogurilor venite pe căi rutiere, navale, aeriene, care sunt stocate in diferite locuri pentru anumite perioade de timp, uneori reambalate și in final distribuite pe destinații precise, spre țările din Occident. Calea clasică de pătrundere a drogurilor in Romania este frontiera din Sud cu Bulgaria, de regulă prin punctele vamale , Giurgiu și Vama Veche, portul Constanța, dar și alte porturi și locuri favorabile de pe granița fluvială și de uscat. Dintre mijloacele de transport folosite de traficanți sunt preferate

Tir-uri și autocare in care locurile de ascundere sunt ușor de disimulat, un rol insemnat in acest trafic avându-l firmele turcești de transport și turism.

Caracteristic ultimilor ani este și faptul că România prezintă un interes din ce in ce mai mare pentru rețelele de traficare a hașișului din Africa și a cocainei din America de Sud, porturile și aeroporturile din țară fiind preferate ca puncte de stație și depozitare in drumul spre Europa Occidentală, spre țările cu un consum ridicat: Germania,Olanda, Belgia, Italia, Spania, Austria.

Aceste organizații de tip mafiot din străinătate, in care sunt atrași tot mai mulți români, domiciliați in țară ori stabiliți in stăinătate, iși intind tentaculele asupra României, țara noastră intrând in circuitul transnațional al drogurilor, care astăzi reprezintă cea mai puternică activitate economică, o cifră de afaceri estimată la 600 miliarde de euro anual, la care se mai adaugă alte sute de miliarde pentru cheltuieli adiacente, inclusiv armamentul procurat pentru siguranța traficului și-a participanților la aceste activități ilicite.

Trebuie menționată practica traficanților internaționali care, pentru a crea noi piețe de desfacere și consum, oferă gratuit droguri ușoare, cu predilecție in mediul elevilor, studenților, tinerilor in general, pentru a se crea dependența de acestea, după care urmează inevitabilul, cheltuirea tuturor surselor de venit pentru procurarea stupefiantelor și apoi degenerarea și autodistrugerea fizică.

Problema apariției pe piață a drogurilor sintetice nu trebuie privită cu ușurință. Ea trebuie să constituie o prioritate pentru autoritățile române, existând pericolul iminent ca cetățenii străini interesați , mai ales din rândul rețelelor mafiote italiene și turcești, să intre in contact cu reprezentanți ai firmelor și societăților românești de profil pentru achiziționarea unor substanțe sintetice pentru fabricarea drogurilor pentru a fi puse apoi in circulație pe piață.

In fața acestui real pericol care-l constituie traficul și consumul de stupefiante, un adevăr de necontestat este acela că nu se pot obține succese deosebite pe linia combaterii traficului de stupefiante fără o colaborare strânsă cu polițiile din zonele de producere, de tranzit și de desfacere a drogurilor, pentru că acțiunile izolate conduc numai la căderea unui segment neinsemnat al rețelelor ( respectiv curierii) rămânând in libertate conducătorii și organizatorii marilor afaceri,inclusiv, cei care valorifică și spală banii proveniți din acestea.

In fața acestei realităti, autoritățile române au militat pentru extinderea permanentă a colaborării cu alte organisme polițienești internaționale, atenția principală fiind indreptată spre acțiunile comune ce urmează să se desfășoare in Europa. Una din cele mai eficiente modalități de colaborare intre polițiile diferitelor state o reprezintă supravegherea livrărilor de droguri, adică organizarea unor măsuri operative eficiente, prin care activitatea unei rețele criminale este urmărită de la livrarea și imbarcarea cantităților ce fac obiectul transportului și depozitările intermediare, până la destinatar. In felul acesta se pot obține date complete despre rețeaua in cauză și se pot lua măsuri atât impotriva celor care au livrat și transportat efectiv stupefiantele, cât și depistarea celor care finanțează aceste operațiuni, și-a celor care spală sumele din aceste operațiuni.

In ciuda riguroaselor acțiuni intreprinse pe plan național și internațional, droguri tot mai puternice inventează piața. Rețelele de traficanți sunt dezarticulate , iar membrii lor trimiși in spatele gratiilor, dar alte rețele, mai numeroase și cu metode mai sofisticate le iau locul aproape instantaneu.

S-au luat măsuri de frânare a traficului illicit , s-au operat arestări și mai mulți traficanți au fost condamnați la moarte, dar fenomenul a renăscut din nou cu vigoare.

Problema nu a fost niciodată mai gravă și mai complexă, numeroase țări fiind atinse de acest flagel al drogurilor care le destabilizează și le macină infrastructurile dezechilibrându-le mecanismele politice. Perspectivele nu sunt deloc luminoase dacă o acțiune intensă și coordonată nu este urgent inițiată pentru a reușii să stopeze traficul și consumul de droguri. Situația concretă pe diferite continente este așa cum am arătat , foarte gravă in ; Europa Occidentală au sporit crimele și decesele legate de droguri; }ările Europei de Est nu mai sunt de mult doar țări de tranzit ; In Rusia vameșii confiscă anual peste 5 tone de droguri; traficul și consumul de droguri a devenit o plagă in Statele Unite; in Asia Centrală și in Sud traficul de droguri a devenit o problemă majoră; in Asia grupuri rebele continuă să profite de instabilitatea anumitor zone pentru a spori producția de opiu; in orientul Mijlociu și Apropiat se consumă droguri in ciuda măsurilor severe; in Africa traficanții profită de deficiențele masive ale sistemului de apărare. De aceea toate țările trebuie să participle la acest război impotriva stupefiantelor și traficanților .

CAPITOLUL II

DEFINITIA SI CLASIFICAREA DROGURILOR

Secțiunea I

Definiția drogului

Potrivit dicționarului explicativ al limbii române ( DEX) , drogul este o substanță de sorginte vegetală , animală sau minerală care se intrebuințează la prepararea unor medicamente sau ca stupefiant.

Definind drogul ( cuvântul ,,drog’’ vine din olandezul ,,droog ‘’), trebuie consemnat că in accepțiunea Organizației Mondiale a Sănătații ,,drogul este substanța care , absorbită de un organism viu, \i modifică una sau mai multe funcții.’’

Din punct de vedere farmacologic , drogul este o substanță utilizată in medicină , a cărei folosire abuzivă poate crea dependența fizică și psihică sau tulburări grave ale activității mintale, ale percepției și ale comportamentului.(8)

Observatorul francez al drogurilor și toxicomanilor (O.F.D.F ) prezintă pentru drog următoarea defineție ,, produs natural sau sintetic, consumat in vederea modificării stării de constiență , având potențial de uzanță nociv, de abuz sau de dependență, a cărui folosire poate să fie legală sau nu ‘’(9). Calificarea ca drog a unui produs provenit din traficul și consumul illicit de droguri, nu depinde de concentrația substanței stupefiante sau psihotrope din acest produs .

Potrivit Convențiilor Internationale prin droguri trebuie să ințelegem o parte dintre stupefiantele supuse controlului internațional prin Convenția O.N.U privind stupefiantele din anul 1961 și anume: cocaina, codeina, heroina, hașis, morfina , in timp ce substanțele psihotrope ( alcoolul, tutunul, ciupercile halucinogene ) sunt supuse controlului internațional prin Convenția O.N.U privind substanțele psihotrope din anul 1971 și Convenția Națiunilor Unite impotriva traficului ilicit de stupefiante și substante psihotrope din 1988. Referindu-se la droguri , in ințelesul Legii nr.143/2000, legiuitorul român le-a definit ca fiind plantele și substantele stupefiante sau psihotrope , sau amestecurile care conțin asemenea plante și substanțe.

Secțiunea II

Clasificarea drogurilor

In prezent, datorită varietății de droguri apărute și a urmărilor pe care acestea le pot produce, s-a procedat la impărțirea lor in mai multe categorii. Astfel,

1. Legea nr.143/2000, clasifică drogurile in :

Droguri de mare risc – in aceasta categorie sunt incluse : heroina, cocaina, morfina mescalina, codeina, opiul.

Droguri de risc – in această categorie sunt incluse : cannabisul, rășina de cannabis, uleiul de cannabis, diazepamul.

2. Convenția Unică asupra stupefiantelor din 1961 precum și, mai recent, Raportul Mondial al O.I.P.C Interpol din 1999 clasifică substanțele psihotrope in grupe de droguri :

Stimulentele – sunt incluse in aceasta categorie amfetaminele și derivații acesteia.

Depresivele – categorie in care sunt incluse LSD-ul, MDMA-Ecstasy, mescalina, psilocybina, phencyclidine, marihuana.

Prin substanțe psihotrope, in sens larg, se ințelege substanțele de origine sintetică sau de natură să influențeze activ psihicul și comportamentul uman, iar in sens restrâns , substanțe a căror acțiune farmacodinamică implică efecte pronunțate asupra proceselor mentale și emoționale. (10 )

3. In nomenclatura internațională, substanțele psihotrope sau halucinogene, se impart in patru grupe :

Droguri care inhibă centrii nervoși : cannabis, opiacee, morfina, derivații de morfină, heroina, metadona, petidina, codeina, barbiturice, tranchilizante

Droguri care stimulează centrii nervoși : cocaine, amfetamina, crack-ul.

Droguri halucinogene : LSD, Ecstasy, Phencyclidina ( PCP), Peyote

( mescalina ), Psilocybina și Psilocyna.

Inhalații : solvenți organici, lacuri, vopsele ( ,,Aurolac‘’ ), gaz, adezivi, benzine ușoare.

4. Intr-o altă clasificare generală, drogurile se impart in două mari categorii:

Substanțe psihotrope care se pot subclasifica in substanțe de origine naturală, semisintetică sau sintetică și in raport cu efectele psihofizice.

Substanțe psihoactive ( natural, semisintetice și sintetice ), care se subclasifică in nouă categorii : alcool, opiacee ( latex, morfină, heroină ), cocaina și derivatele ei, canabisul și marijuana, halucinogene, tranchilizante și sedative hipnotice ( barbiturice și benzodiazepine ), solvențI organici, stimulente psihice

( amfetamine), droguri folosite ca medicamente .

5. O altă clasificare a drogurilor care generează abuzul :

– drogurile natural, semisintetice și sintetice

– produsele extrase din cannabis

– cocaina și celelalte substanțe extrase din coca

– barbituricele și celelalte sedative hipnotice

– tranchilizantele minore

– amfetaminele șI substanțele analoage

– LSD și alte halucinogene

– așa-zisele ,,Designer Drugs ‘’

– solvenții organici șI inhalanți.

6. Reținem, in final, clasificarea făcută de Organizația Mondială a Sănătății :

a) după modul de acțiune :

– psiholeptice ( depresive ): – hipnotice, neuroleptice , tranchilizante.

– psihoanaleptice ( stimulente ): – opiacee ( opiu, morfină, heroină ), amfetamine

– psihodisleptice ( halucinogene ) : – halucinogene propriu- zise ( hașiș, mescalină ), halucinogene depersonalizate ( LSD, psilocybină )

b) după modul de producere :

– produse de natură vegetală : opiacee, cannabis, cocaină, peytol

– produse de natură sintetică : mescaline, psilocybina, LSD. (11)

Secțiunea III

Principalele droguri intâlnite in traficul de droguri, apariția și evoluția lor

In ceea ce privește drogul, există numeroase referiri , izvoare scrise ori tradiții orale care atestă rolul său in viața oamenilor incă de la inceputul istoriei. Oamenii din timpuri străvechi au constatat că unele plante au proprietăți ce pot inlătura diferite dureri, pot vindeca anumite afecțiuni creând totodată unele senzații plăcute sau pot provoca senzații stranii deformând trecerea timpului, percepția sunetelor și culorilor. De când oamenii au devenit constienți de aceste efecte, drogurile au fost utilizate atât in activitățile cu caracter terapeutic cât și-n practicile mistico- religioase. Apariția drogurilor in viața oamenilor este contemporană cu cea a nașterii practicilor mistico-religioase, cu apariția primelor altare de cult din temple, ele constituind o parte intrinsecă a culturii religioase a multor popoare inspirând unele ritualuri ciudate , exotice la care s-a facut apel vreme indelungată. Acordând drogurilor esență divină , omul credea că, prin consumarea lor, poate accede in lumea zeităților responsabile de viața și sănătatea sa.

,, Nu există pe Pământ , exceptând alimentele sau alte substanțe care să fie atât de intim asociate vieții popoarelor ca drogurile. Intr-o căutare mărturisită sau constientă , omul a căutat prin droguri paradisele artificiale pentru a scăpa de condițiile sale de existență , a-si ușura durerile fizice și morale , să comunice cu zeii, să facă sacrificii rituale , să scape de plictisul unui ego mult prea echilibrat sau prea pușin structurat.’’ (12)

Aceste procedee ne indică calea și motivația pentru care popoarele au inceput , din ce in ce mai mult, să consume droguri. ‘’ In afara comunității de viață și de limbă , popoarele se exprimă și prin tradeții , ritualuri și credințe proprii. Utilizarea drogului constituie un element esențial al culturilor ancestrale , cu același titlu ca și versul ori formula magică ce le conferă sensul misterios și sacru.’’ (13)

La ora actuală omenirea cunoaște un număr mare de droguri , toate obținute prin transformarea chimica a opiaceelor naturale și a altor plante .

Pentru ca ,,panoplia’’ drogurilor să-și ,,dezvaluie’’ conținutul și implicațiile este necesar să urmărim aceste substanțe in periplul lor istoric cunoscând astfel indeaproape și plantele din care se extrag.

MACUL OPIACEU

Este cunoscut sub denumirea științifică de ,,papaver somniferum’’ și este o plantă care se cultivă in țările cu climă temperată din Europa și Asia fiind deosebit de bine climatizat in India, China, Pakistan, Rusia, Peninsula Balcanică , Polonia. In țara noastră, zonele de cultureă favorabile sunt in primul rând Câmpia Moldovei, Podișul Transilvaniei, Podisul Someșului .

Tulpina macului atinge inălțimi ce variază de obicei intre 1- 1,5 m, iar rădăcina sa are forma unui pivot cu lungimea de 20- 25 cm. Frunzele sunt de culoare verde-albăstrui , au aspect cerat , fiind dispuse alternative pe tulpină, au o forma ovală, alungită, cu marginea zimțată. Florile macului opiaceu pot fi de culoare albă, roșie sau violacee, cu sau fără pete negre. Fructele, numite

,, capete de mac’’ au forma unei capsule sferice sau alungite de culoare verde- cenușie inainte de coacere sau galben- brun după aceea.

In interiorul capsulelor se găsesc numeroase semințe, mici ca dimensiune, colorate in funcție de varietate in cenușiu, albastru ori negru-albăstrui ce nu conțin alcaloizi și ca atare sunt folosite in mod curent, fiind comestibile.

Tulpina, frunzele și capsulele prin rupere sau incizare după o tehnică specială, secretă la exterior un suc alb și lipicios numit ,, latex’’ care in contact cu aerul se inchide la culoare, brunificându-se și apoi se solidifică .

După solidificare se recoltează și se usucă la umbră timp de mai multe zile după care se strâng in bucăți mai mari care poartă numele de OPIU.

Intrebuințările opiului sunt in general două , terapeutic medicale și industriale.

In scop terapeutic opiul nu se utilizează direct sub forma in care este recoltat , ci, in prealabil, este prelucrat in vederea obținerii unui conținut standardizat in alcaloizi, in special in morfina. De asemenea poate fi utilizat in obținerea opiului pulbere , extractului uscat de opiu, opiului concentrat, tincturii de opiu. Pentru industria farmaceutică, opiul constituie sursa din care se obțin : morfina și papaverina, ca produse principale , iar ca subproduse tebaina și codeina.

In traficul ilicit distingem ca varietate opiul preparat care se obține din opiul brut după prelucrări simple, cum ar fi : incălzirea, coacerea, fermentarea, pentru a-l putea face apt de fumat și poartă numele de CHANDOO . Acesta se obține, de obicei, prin amestecarea opiului brut cu apa după care amestecul se incălzește și se filtrează pentru a elimina rămășițele macului . Produsul obținut este din nou incălzit și lăsat să se evapore până se obține consistența dorită . Fumatul se face cu pipa iar aceasta conține intre 0,20-0,60 gr. de CHANDOO. Opiul preparat poate fi intâlnit și sub forma unor batoane de mărimea și forma unei țigări de culoare neagră sau aurie . In țările asiatice macul este cultivat in mod obișnuit și tradețional pentru obținerea ilicită a opiului iar in cele europene, de regulă, numai pentru recoltarea capsulelor in scopuri terapeutice . Deoarece este un ,,drog vegetal ‘’ foarte puternic, macul imbină proprietățile de-o excepțională valoare cu cele malefice .

Așa după cum ne arată unele descoperiri arheologice,macul este cunoscut din timpuri străvechi; astfel, populația care locuia in orașele semi- lacustre de pe malurile lacurilor din Elveția de astăzi cunoștea și folosea macul opiaceu . Alte dovezi referitoare la utilizarea opiului datează de circa 7000 de ani , ele sunt inscrise pe tablețele sumeriene descoperite pe teritoriul Irakului . Contemporanii faraonului AMENOPHIS I cunoșteau la rândul lor multe preparate din opiu care erau remedii pentru diferite afecțiuni, iar vechii afgani, acum 3000 de ani se foloseau de proprietățile sedative ale aceleiași substanțe. Vechii cretani , a căror civilizație o precede pe cea greacă, o adorau pe Mnemosyne – zeița macului, a cărei efigie , reprezentată pe numeroase monede, ne-o arată purtând o cască de metal impodobită cu capsule de mac .

Inegalabilul ,, bard al antichității’’ Homer, ne spune in Iliada, că soldații greci răniți in luptele cu troienii utilizau pentru calmarea durerilor un medicament extras din semințe de mac. Scribonus Largos , in anul 17 I.d.H menționează și el opiul ca substanță cu proprietăți curative deosebite, iar Andromahos, medicul particular al impăratului Nero, prepară o tinctură pe bază de opiu ca antidot impotriva otrăvirii.

In secolele VI-VIII arabii, pricepuți neguțători, vor fi cei care răspândesc ,, faima ‘’ opiului in Orientul Indepărtat . Răspândirea opiului a avut loc pe așa-zisa ,, cale persană’’ ce lega Damascul, Palmyra, Mesopotamia, Golful Persic , dar și pe ,, calea arabă’’ ce parcurgea Damascul, Mecca, Yemenul și Arabia de Sud.

Concomitent, arabii vor deveni și beneficiarii unei,, farmacii tradiționale ‘’ renumită in acea vreme, care prepara și administra droguri, substanțe cu caractere narcotice ori afrodisiace.

In Japonia drogul iși face apariția in anul 701 d.H , aici inființându-se chiar un ,, Oficiu al medicamentelor’’ in care iși desfășura activitatea un personal calificat in realizarea de preparate pe bază de plante in timp ce prin țară circulau vindecători și vânzători de ierburi și de opiu.

In India, prima cultură de mac opiaceu datează din secolul al XI- lea, iar Abou Imram Ben Maimoun zis Maimonide in lucrarea sa ,, Despre otrăvuri și antidoturi’’ descrie opiul , arsenicul, mătrăguna și ciupercile.

Medicul Papei Nicholas al IV-lea ( 1288-1292) face și el referiri la opiu și descrie prepararea acestuia in Egipt , iar Nicholas Myrepsus amintește intr-o lucrare a sa despre folosirea buretelui imbibat cu opiu sau camfor ( extras din nufăr și mătrăgună ) care era folosit ca anestezic in unele operații chirurgicale In China , intre anii 1311-120 I.d.H a apărut o carte de farmacologie unde era descris modul de preparare al unor pilule de opiu. In timpul dinastiei Ming,

( 1368-1644 ), China cunoaște o puternică inflorire a comerțului cu mărfuri , in general, și-a celui cu opiu in mod special. Se prelucra, cumpăra și vindea atât opiu brut , obținut din macul cultivat pe plantațiile autohtone, cât și cel extras din plantele importate. O dată cu acostarea primului vas sub pavilion portughez la Canton indelungata ,, carieră a macului ‘’ va cunoaște o nouă răspândire. Marinarii portughezi vor fi astfel primii europeni ce cad pradă

,, viselor purpurii’’ date de stupefiantul cu miros dulceag . Tot marinarii portughezi vor fi cei care contribuie la răspândirea viciului in lumea intreagă.

Incercând să-și lărgească sfera de influență in Extremul Orient, reprezentanții Marilor Puteri din acea vreme, in primul rând , Franța și Anglia iși dau seama de șansele unice oferite de opiu pentru consolidarea pozițiilor dobândite și, de aceea, iși vor intensifica exporturile de opiu in China și in multe alte zone. Avide și ele de câștiguri ușoare, nici celelalte puteri ale lumii nu au rămas indiferente in fața comerțului cu ,, moartea lentă’’ incepând astfel o adevărată invazie a opiului in China ,, favorizată’’ din motive politice și de asociațiile secrete existente in număr considerabil in Imperiul Chinez. Pus in fața avalanșei de opiu ce sufocase și paralizase țara, impăratul Yung Ching

(1703-1736 ) va fi nevoit să interzică , in anul 1729, cultivarea, importarea, comercializarea și consumarea opiului. Era o măsură ințeleaptă și binevenită dar, in curând, impăratul a trebuit să se declare neputincios in a-și pune in aplicare interdicția in fața comercianților străini de opiu precum și a propriilor funcționari corupți așa că opiul va continua să infesteze China. Opiul iși extinde astfel necontenit aria de acțiune și ajunge in curând in nordul Africii, in Orientul Apropiat pentru ca ulterior, la inceputul sec. al XIX-lea să fie prezent și-n magazinele londoneze fără nici o restricție, fiecărui cetățean i se vindeau pilule de opiu.

Marea Britanie, nemulțumită de ostilitatea guvernului chinez in privința opiului incearcă să recâștige grabnic China ca piață de desfacere a ucigașei mărfi. Astfel , in anul 1773 , Campania Indiilor Orientale, creată cu capital englez, iși plasează navele de război in apele teritoriale chineze . Vasele respective erau incărcate cu opiu destinat comercializării, dar, la ordinele impăratului această marfă este distrusă. Distrugerea navelor incărcate cu opiu va constitui pretextul necesar inceperii primului război anglo- chinez având ca țel, pe de-o parte, răspândirea opiului iar, pe de altă parte distrugerea comerțului cu această substanță nocivă. Cel de-al doilea ‘’război al opiului ‘’ va fi purtat intre anii 1840-1842 sub pretextul rechiziționării de către China a unui vas incărcat cu opiu ce pătrunsese in apele sale teritoriale. Câstigătoare, Marile Puteri din acea vreme ( Anglia, Franța, Rusia ) vor impune Chinei numeroase și inrobitoare tratate comerciale concepute exclusiv in folosul lor. Opiul se va răspândi pe scară largă nu numai in Imperiul chinez ci in intreaga lume. In anul 1858 vânzarea opiului este legalizată in China care va număra, in preajma inceputului secolului nostrum, circa 50 de milioane de opiomani , iar producția de opiu pe scară globală era de 200 tone anual.

Astăzi producția mondială de opiu realizată pentru scopuri terapeutice , adică legale, este de aproximativ 1500 tone annual, insă nivelul stocurilor disponibile este foarte ridicat față de necesitățile medicale ( circa 3000 tone ). Printre producătorii cunoscuți și autorizați de opiu , pe primele locuri se situează China, Japonia și India . Cele mai mari cantități de opiu sunt exportate de S.U.A – 50%, statele din fostul bloc sovietic 25%, urmate de Anglia, Franța, Italia. Se estimează că producția ilegală de opiu in lume, este , in continuare, extrem de mare, ,,recolta ‘’ clandestină din renumitul ‘’Triunghi de Aur ‘’ ( Mynamar – Birmania – Laos ) atingând niveluri record.

Cu toate succesele obținute in ultimul timp in acțiunile de depistare și distrugere a culturilor ilicite sau in cele de suprimare a rețelelor de traficanți de către organele care se ocupă cu stoparea acestui flagel, producția și traficarea ilegală a opiului nu a reușit să fie stopată.

Fructele numite ‘’capetele de mac’’

Cultură de mac opiaceu

Substanța rezultată in urma procesării

capetelor de mac Opiul brut uscat

MORFINA

Morfina, faimoasa ,, Lady M’’ este un opiaceu natural, extras din opiu , unde se găsește in proporție de 10- 12 % . Se obține direct din capetele de mac ori din concentratul de capete de mac in scopul utilizării sale in terapeutică. Intr-o primă fază se izolează morfina brută. Aceasta se poate prezenta sub formă de cuburi compacte cu dimensiuni de 5X 15 cm, cântărind intre 1200-1500 gr. Dimensiunile și greutatea lor variază , ca de altfel și culoarea ce merge de la alb la brun inchis și poartă in relief , deasupra, marca 999. Fiecare bloc conține 70-90 % clorhidrat de morfină , sub formă de pudră, are culoarea albă sau maronie fiind granulată fin. O intâlnim sub această formă după secționarea blocurilor ori prin sfărâmarea lor. Prin purificare și tratare cu acid clorhidric se obține clorhidratul de morfină , solubil in apă, de culoare albă. Se condiționează sub formă de soluție apoasă in concentrație de 1% in fiole de 1-2 ml și se poate administra oral sau injectabil. Clorhidratul de morfină are un puternic caracter dependogen și proprietăți hipoanalizice. Datorită solubilității sale in apă , clorhidratul de morfină, este compusul cel mai utilizat in terapeutică.

Morfina- bază

Este un analgezic puternic , acțiunea sa fiind insoțită și de un efect narcotic. Se administrează sub formă de injecție , de comprimate sau de supozitoare. Morfina este un produs terapeutic apreciat deși, in ultimii 10-15 ani consumul său a scăzut considerabil , locul fiindu-i luat de substanțele obținute pe cale sintetică care sunt mai ușor de obținut și inlătură , in parte, dezavantajele morfinei ce apar după administrare ( adică riscul crescut pentru instalarea mult temutei dependențe ).

Potrivit documentelor, morfina apare in anul 1804, când renumitul chimist Jean Seguine , un ofițer din armata napoleoniană și farmacistul Friedrik Serturner vor izola din opiu – morfina care a fost denumită astfel după zeul somnului Morfeu. In anul 1817 Jean Paul Robiquet va izola narcotina din morfină și tot el va fi cel care reușește să extragă codeina, un alt important alcaloid. In timpul războiului franco- german (1870-1871) morfina a fost utilizată pe scara largă ca anestezic așa cum fusese folosită și-n Războiul de Secesiune de pe continentul american. In anul 1871 Lohr prezintă lumii primul caz de morfinomanie in adevăratul sens al cuvântului , constatat in Europa continentală care, in 1879 va număra alți peste 100 de indivizi cunoscuți cu asemenea ,, preocupări ‘’ fără insă a se ști cu precizie câți erau in realitate. In perioada anilor 1875-1900 in lume se generalizează folosirea morfinei sub formă injectabilă ( fusese descoperită seringa de Charles Gabriel Prounez ) . In anul 1876 K.L.A Fiedler scrie lucrarea ‘’Morfinomania ‘’ , iar E. Scheiderling și B. Korff introduc narcoza cu morfină și scapolamină.

In ultimele decenii, morfina și-a pierdut mulți dintre adepții săi, aceștia fiind atrași de un alt opiaceu , mult mai periculos, heroina .

Morfina sub diferite forme ( praf, pastille și soluție injectabilă )

HEROINA

Este o substanță opiacee, de culoare diferită, in funcție de calea de sinteză sau in funcție de culoarea morfinei de la care pleacă, poate fi albă, roz sau brună, pentru cea care nu este indeajuns purificată. Heroina se obține prin tratarea morfinei cu anhidrida acetică ori cu clorura de acetil prin metoda incălzirii sau prin acetilarea opiului. In comparație cu morfina , heroina este un drog mult mai puternic, fiind răspândit actualmente in aproape intreaga lume disputându-și intietatea in ceea ce privește numărul de consumatori căzuți pradă ei, cantitățile traficate și câștigurile ilicite realizate de traficanți.

După o utilizare intensă in practica medicală, heroina a fost abandonată in multe țări deoarece efectele sale sunt toxice și accentuate. Se mai folosește in unele țări in spitalele de psihiatrie. Heroina induce dependența de tip morfinic cunoscută sub numele de heroinomanie care se instalează deosebit de rapid . Heroina este toxică chiar și pentru câinii speciali dresați in scopul descoperirii acesteia după miros. Iată deci considerentele majore ce ingrădesc utilizarea heroinei in terapeutică și motivele pentru care puține țări ( Belgia Japonia ) o mai produc legal, dar in cantități reduse, pentru nevoile terapeutice proprii.

In traficul ilicit se intâlnesc mai multe tipuri de heroină, individualizate in funcție de conținutul acestora in substanță activă, impurități, ingrediente, culoare și aspect. Astfel:

Heroina – bază – este diacetilmorfina inaintea transformării sale in clorhidrat și amestecarea sa cu aditivi și diluanți. Este o pulbere granulată ce poate fi sfărâmată cu ușurință intre degete, iar culoarea sa variază de la griul clar, la gri inchis sau brun. In unele regiuni ale Asiei de sud-est este numită,, heroina nr.2 ‘’.

Heroina nr. 3 se prezintă de obicei sub formă granulată, cu aspect neregulat și

câteodată sub formă de pulbere, denumită și ,,brown sugar ‘’. De cele mai multe ori se fumează dar se și injectează. Culoarea acestui tip de drog merge de la maroul clar la griul inchis iar principalul său diluant este cofeina dar se mai folosește și chinina, stricnina, scopolamina sau aspirina. Conține in mod obișnuit intre 25-45% diacetilmorfină.

Heroina nr. 4 – zisă și ,,alba ‘’ sau ,, albul de China ‘’ conține până la 98% clorhidrat de diacetilmorfină deoarece, in stadiul de fabricație , este supusă unei purificări foarte atente și conține extrem de puține impurități .Se injectează subcutanat , intramulscular și chiar intravenos. Producția de heroină realizată in laboratoarele clandestine este foarte mare, aceasta purtând numele țării ori regiunii geografice de unde provine ( heroina mexicană, heroina libaneză, heroina iraniană etc. )

Heroina apare pe piață in anul1879 când este descoperită de chimistul german Heinrich Dreser care a fost convins că a găsit, in sfârșit, leacul impotriva tuberculozei, boală care făcea ravagii in acel sfârșit de secol . De altfel și denumirea heroinei provine din cuvântul german ,, heroisch’’ care inseamnă eroic, vitejesc .

Dintre toate drogurile cunoscute până astăzi, heroina este cea care dă naștere, cu cea mai mare ușurință toxicomaniei iar euforia extrem de rapidă și intensă pe care o provoacă o face, in ochii consumatorilor de pe toate continentele, cel mai apreciat derivat al morfinei. Starea de euforie durează în mod obișnuit 4-6 ore. Sub influența heroinei consumatorii au pupilele contractate, pleoapele căzute, apare depresia, apatia, descrește activitatea fizică și apare o stare de rău. Un consumator frecvent poate să ,,moțăie’’ sau aparent să doarmă și deseori își scarpină sau atinge fața și nasul. Dozele mai mari de heroină pot induce somn, vomă și respiratie superficială. O supradoză poate cauza o respiratie superficială și încetinită, tegumente umede, convulsii, comă sau moarte.

Heroina brună

Heroina albă praf și soluție( in seringă) Heroină ambalată capturată de

autorități

CANNABISUL – CANEPA INDIANA ( Cannabis Sativa )

Este o plantă anuală, cultivabilă, dar care poate crește și spontan. Cannabisul este o plantă valoroasă pentru obținerea fibrelor , motiv pentru care este indispensabilă in industria textilei și accesoriilor navale. Cannabisul crește in zonele cu climă caldă și umedă și poate atinge chiar și o inălțime de 6 m . Frunzele sale sunt lungi, inguste, cu marginea zimțată, ușor de recunoscut, grupate căte 3,5,7 până la 15 in formă caracteristică de evantai. Sunt, de asemenea, lucioase, lipicioase, suprafața lor fiind acoperită cu peri minsuculi, vizibili la microscop. Frunzele sunt situate la capătul unui pețiol lung iar planta de cannabis conține circa 50 de alcaloizi numiți, in general, cannabinoizi, in rândul cărora se detașează prin psihoactivitatea sa puternică Delta 9 Tetrahydrocannabiol (THC ) urmat de Delta 8 Tetrahydrocannabiol, aflat intr-o cantitate mai mică și cu efecte mai reduse. Puterea de acțiune a drogului este determinată de concentrația de THC care variază in functie de mai mulți factori ca soiul plantei, climat, sol, timpul de recoltare. Culturile actuale au ajuns să produca cânepă cu un procent de 4-7 ori mai mare de THC decât aveau culturile din anii trecuți, iar concentrația din hașiș, o rășina extrasă din florile plantei, este de 5-10 ori mai mare ca cea din cânepa crudă.

Cannabisul a fost cunoscut incă de pe vremea sciților care, așa cum relatează părintele istoriei, Herodot obișnuiau să pună semințele umezite de cannabis pe pietrele inroșite in foc, aspirând apoi vaporii degajați, care aveau efecte halucinogene care \i făceau pe cei ce inhalau vapori ,, sa scoată strigăte de mulțumire,,. Istoricul Vasile Pârvan ii considera pe sciți,, persoane religioase

care merg pe nori,, iar Mircea Eliade le spunea,, umblători prin fum,, referindu-se la dansatorii și vrăjitorii care foloseau in mod curent cannabisul la obținerea unor tranșe mistice, exotice, deci, cu alte cuvinte, se drogau. Istoricul Diodor din Sicilia ne relatează că femeile tebane preparau din semințele de cannabis o băutură cu calități magice care inlătura tristețea. In anul 1050, renumitul călător Marco Polo, ne istorisește despre un șeic din munții Libanului care, in spatele zidurilor cetății avea plantații nenumărate din care extrăgeau o licoare amețitoare numită hașiș.

In secolul al XVI –lea cânepa indiană se cultiva in zona coastelor răsăritene ale Africii , iar de cealaltă parte a Oceanului Atlantic, conchistadorii, care cuceresc America Latină scriind astfel una din cele mai sângeroase pagini din istoria omenirii, duc in Lumea Nouă și cannabisul unde se aclimatizează extraordinar de repede, iar din 1545 este consumat pe scară largă atât de cuceritori cât și de cuceriți. In timpul expediției franceze in Egipt ( 1798-1801) in fruntea căreia se afla Napoleon Bonaparte , medicul-șef al armatei napoleoniene descoperă plantații de cannabis și metoda fumării cannabisului. Ulterior, la intoarcerea la Paris acesta aduce cu el câteva ramuri din planta cannabis care vor fi studiate de cu interes de botanistul Jean Baptiste de Lamark .

Acesta va descoperi proprietățile euforizante, excitante și halucinogene, studii pe care le face cunoscute și lumii științifice europene. In anul 1839 cannabisul este introdus in terapeutica medicală europeană pentru anumite maladii strict limitate. In anul 1861, poetul francez Charles Baudelaire in cartea ,,Paradisul artificial’’ , face un veritabil studiu psihologic și literar in care descrie senzațiile deosebite date de marihuana. In anul 1884 Raportul Warnock, publicat la cererea Comisiei de stupefiante a guvernului englez, redă in mod detaliat efectele nocive ale consumului de cannabis, remarcând totodată indelungarea folosire a acestuia in practicile religioase indiene, analizând implicațiile majore in viața socială a Indiei, răspândirea in lumea arabă și nu numai.

Incepând cu deceniul al șaselea al secolului trecut omenirea cunoaște o recrudescență alarmantă a consumului de cannabis care devine ,, iarba sacră,,

a mișcării ,,hippie’’. Mișcarea hippie a fost cea mai șocantă manifestare a nemulțumirilor unei generații inconjurată de abundență materială dar și de confuzii . Ceremonialele ,,hippie’’ imitau religiile orientale și recurgeau in mod necontrolat la hașiș sau marihuana. Astăzi, cannabisul, cu varietățile sale principale hașiș și marihuana sau secundare, este utilizat de milioane de ființe umane. Incă de acum 4000- 5000 de ani oamenii prizează, fumează sau amestecă aceste substanțe in diferite băuturi. Cele mai extinse culturi de cannabis le intâlnim in Pakistan, Liban, Afganistan, Columbia.

Marihuana este un amestec din frunze, tulpini si inflorescente marunțite ale cannabisului, ce are aspect de tutun verzui tăiat foarte fin. Marihuana este cel mai frecvent drog ilicit utilizat in lume și mult mai periculos decât cred, de obicei, consumatorii. Consumul acestui stupefiant determina apariția mai multor simptome: uscăciunea gurii și a gâtului, accelerarea ritmului cardiac, scăderea echilibrului, diminuarea memoriei recente. El este căutat deoarece produce o stare de bine, insoțită de relaxare și visare, provocând iluzii consumatorilor mai ușor sugestivi și modifică percepțiile. De aceea devin extrem de periculoase condusul mașinii in această stare, al motocicletei, al bicicletei precum și desfășurarea unor activități folosind diverse utilaje și masini. Dozele mai puternice produc reacții mai intense, alterând puternic percepțiile, provocând crize de paranoia sau halucinații. Consumul de marihuana scade și capacitatea creierului de a acumula și memora informații. Un studiu efectuat a demonstrat că incapacitatea de concentrare, de analiză și sinteză, persistă și la 24 de ore după ultima priză. Studii mai recente, efectuate pe loturi de adulti, arată clar că marihuana poate provoca pierderi ireversibile ale capacităților intelectuale. Cercetări efectuate pe animale au aratăt ca drogul provoacă modificări ireversibile ale zonelor din creier care sunt responsabile de memorie și capacitatea de invațare. Mai mult, consumatorul cronic al stupefiantului amintit este expus la răceli frecvente, pneumonii, bronșite, emfizem pulmonar și astm bronșic. Cu timpul, din cauza deteriorării plămânilor și a căilor respiratorii, crește riscul de cancer. Acest risc, determinat de substanțele chimice toxice din cannabis, este de 5 ori mai mare la fumătorii de marihuana decât la fumătorii de tabac.

Marihuana scade și starea de imunitate a organismului, adică puterea de a lupta cu bolile și infecțiile, influențează sistemul endocrin, adică secreția hormonilor, poate provoca intârzierea pubertății. Copiii născuți din aceste mame care sunt consumatoare de drog au greutate și dimensiuni mai reduse decât normal, fiind mai predispuși la imbolnăviri.

Legislația noastră ca și a altor alt țări din lume, interzice folosirea marihuanei ca medicament iar Organizația Mondială a Sănătății rămâne intransigentă in ceea ce privește legalizarea cannabisului , atitudinea sa fiind bazată pe studii medicale profunde.

Hașișul – este răsina secretată de glandele situate la nivelul frunzelor de cânepa (Cannabis). Hașișul se comercializeaza în "bulgări" solizi sau plăci presate și se prezintă – în funcție de țara de origine – în nuanțe de culoare roșie, maron, verde sau negru. Hașișul și uleiul de hașiș sunt forme mai puternice de marihuana. Efectele cestui drog sunt, în general, asemănătoare dar diferă de la un consummator la altul descriindu-se astfel diferite faze ale stării tipice de euforie. Printre efectele inițiale se numără adesea o stare de agitație, însoțită ocazional de stare de tensiune și anxietate, stări ce vor fi urmate în curând de o senzație plăcută de siguranță și ocrotire . Urmează stări introspective și echilibrate, de un calm deosebit .Alteori pot apărea oscilații ale stării de spirit, râsul nemotivat alternând cu tăcerea contemplativeă. Este caracteristică intensificarea percepției mediului extern și intern. În cazul consumului în grup, aceste modificări pot determina o trăire mai intensă a relațiilor de grup. Pierderea aptitudinilor critice pe durata stării de stupoare poate duce la perceperea defectuoasă a realității obiective. Consumatorul nu face față întotdeauna intensității trăirilor noi, ceea ce poate duce la apariția unor stări de anxietate severă. Periculozitatea aacestui drog și faptul că a crescut numărul utilizatorilor și a scăzut varsta la care se incepe consumul este un semnal important de alarmă.

Cannabis și hașiș sub diferite forme

Marijuana recoltată și tigara ce conține marijuana

COCAIERUL ( Erytroxylon Coca )

Este un arbust tipic regiunii andine putând fi intâlnit indeosebi pe coasta orientală a munților Anzi , la inălțimi ce variază intre 250- 2000 m unde există o climă umedă și constant caldă. Frunzele sale sunt netede și ovale, sunt grupate câte 7 pe tijă , prezintă două nervuri longitudinale, plasate de-o parte și de alta a nervurii mediane. Culoarea lor este verde intens pe fața superioară și mai gălbuie pe cea inferioară. Atât floarea albă cât și fructul sunt lipsite de alcaloizii pe care-i conțin frunzele. Recoltarea frunzelor are loc in lunile iulie- noiembrie și martie incepând cu cel de-al doilea an al cultivării arbustului. Un cocaier trăiește in medie circa 50-100 de ani. In scopuri legale, frunzele de coca sunt folosite la extragerea unor substanțe aromatice sau stimulente ale sistemului nervos central. Au fost utilizate și la prepararea faimoaselor băuturi răcoritoare Coca-Cola, Pepsi-Cola și a vinului Mariani.

COCAINA

Este alcaloidul natural și constituentul chimic principal al frunzelor de coca și reprezintă 30- 50% din totalul alcaloizilor acestei frunze. Cu mult timp in urma, cocaina era extrasă din planta de coca, iar frunzele erau mestecate de către amerindienii peruani și cei din diferitele țări ale Americii de Sud.

Au fost descoperite urme și pe niște oale din America de Sud care demonstrează faptul că mestecatul frunzelor de coca era un fapt cultural incă dinaintea apariției Imperiului Incaș, cu aproximație in jurul anului 3.000 i.Hr. și că efectele acestora asupra stării de spirit și asupra comportamentului erau foarte mult apreciate de către indieni.

Planta era considerată a fi un dar al zeilor și era folosită in timpul ritualurilor religioase, inmormântărilor și a altor situații speciale .

In secolul al XV-lea,in momentul apariției spaniolilor, Imperiul Incaș era in declin iar in această perioadă, frunzele de coca nu mai erau folosite decât de către clasa conducătoare sau doar in scop ritualic. La inceput, spaniolii au incercat să-i avertizeze pe amerindieni cu privire la folosirea frunzelor de coca, deoarece le considerau o barieră in calea convertirii la creștinism dar, mai târziu, acestea au devenit o modalitate de recompensare a băștinașilor pentru munca acestora. In acest fel, spaniolii ii puteau obliga pe indigeni , care erau o importantă forță de muncă, sa lucreze in condiții grele, la altitudini inalte, in minele lor de aur si argint.

Frunzele de coca, laolaltă cu ceaiul, cafeaua și tutunul au fost aduse in Europa de către exploratori in secolul al XVI-lea, dar spre deosebire de celelalte produse, frunzele de coca au devenit nepopulare chiar inainte de secolul al XIX-lea. Acest fapt se putea datora și deteriorării frunzelor in timpul călătoriei, ceea ce le slăbea mult efectul. In 1862 Albert Niemann reușește sa extragă dintr-o substanță cristalină derivată din frunzele de coca o formă pură de cocaină. Cocaina era extrem de prețuită in deceniile opt și noua ale secolului al XIX -lea și multe figuri proeminente ale momentului recomandau utilizarea therapeutică a cocainei . Papa Leon al XII-lea, Sigmund Freud, Jules Verne și Thomas Edison aprobau in anul 1888 folosirea cocainei, a băuturii Coca-Cola ce conținea in mod natural cocaina și se recomanda ca fiind "băutura care inlătură obosela". ( Intre timp Coca- Cola a inlocuit conținutul de cocaina cu cofeina).

Inainte de anul 1960, cocaina era folosită in Statele Unite doar printre animatorii din localuri și cântăreții de jazz. Utilizarea drogului a fost interzisă, atat in domeniul medical, cât și in scop recreativ incepând din anul 1914.

Nativii din Anzi folosesc incă frunzele de coca pentru efectul stimulant. Adesea ei le amestecă cu scrum și var pot merge zile intregi fără să le fie foame sau să se simta obosiți. Totuși, utilizatorii au un mers șovăielnic, dinții le sunt acoperiți de un strat verzui, au insomnii incurabile și o stare generala de apatie.

Cocaina a fost utilizată și in medicină , lista afecțiunilor considerate a fi vindecabile cu ajutorul cocainei, lista alcătuită de personalități medicale ale deceniilor opt și nouă ale secolului al XIX-lea, este cu adevărat impresionantă și lasă să se ințeleagă faptul că planta de coca este un drog miraculos care poate vindeca orice, inclusiv sifilisul. In 1884 Sigmund Freud a publicat un articol referitor la calitățile de potential anestezic local ale cocainei. Un punct de vedere extrem de bizar, care a fost sustinut cu tărie de către Freud, acesta căpătând astfel de informații asupra subiectului din prospectele firmelor farmaceutice in care se afirma că drogul poate fi folosit in tratarea dependenței de morfină și alcool. Freud nu credea că aceasta poate provoca dependență.

Deși cocaina era populară in acele timpuri, de la sfârșitul secolului, a inceput să devină evident faptul că folosirea acesteia poate avea urmări dezastruoase.

Cocaina se obține prin extracție din frunzele de coca, iar această operațiune cuprinde mai multe faze, intermediar obținându-se pasta de coca, apoi cocaina –bază brută. In final, cocaina bază brută este supusă purificării și folosită ca atare sau este tratată cu acid clorhidric , obținându-se astfel clorhidratul de cocaină.

Clorhidratul de cocaină

Clorhidratul de cocaina este derivatul cu cea mai mare utilizare in scopuri legale (practica medicinală),dar și in scopuri ilicite. Alături de clorhidratul de cocaină se cunosc și alți derivați, cum ar fi, nitratul de cocaină și sulfatul de cocaină. Cocaina este un anestezic local, unul dintre cei mai puternici cunoscuți in prezent. Se utilizează in practica medicinală sub forma de soluții sau se incorporează in diferite paste care se aplică local pe mucoase, la intervențiile chirurgicale de scurta durată. Administrarea medicală precum și utilizarea din proprie inițiativa ,in doze repetate conduc la dependența, aceasta instalându-se relativ ușor.

Coca- pastă este un produs intermediar in extracția chimică a cocainei din frunzele de coca. Este numita impropriu (pasta) prezentindu-se ca o pudră (rareori fină) cu cristale ce se sparg ușor la apăsare. Culoarea este albă, brună sau cenușie, cu miros caracteristic ușor de recunoscut. Are o compoziție chimică complexă in care cocaina sub forma de bază sau sulfat ocupă procentul cel mai mare, de 40-90%. Cocaina prizată sau injectată este clorhidratul de cocaină.

Alcaloidul pur are punctul de topire la 100 grade C, punct de topire mai mare decât al cocainei clorhidrat, se vaporizeaza și poate fi fumat ca atare la temperaturi scăzute. Prepararea este relativ simplă, folosindu-se produse chimice obișnuite pentru care există numeroși inlocuitori, cele mai cunoscute metode sunt “metoda Californiană și metoda prin fierbere”. Prima metodă constă in dizolvarea cocainei in apă, in care se adauga bicarbonat de sodiu. Cocaina precipitată este dizolvata apoi in eter, iar după evaporarea acestuia se obține un rezidiu de cocaina bază ce poate fi fumat. In cea de a doua metodă, cocaina este fiartă in apă impreună cu bicarbonatul de sodiu și amoniac, iar baza liberă se precipită și se separă. Prin această metodă se obține un produs cu puritate asemănătoare celui obținut prin metoda anterioara. Baza libera se fumează cu o pipă classică cu apă asemanatoare cu HONKA ( pipa fumatorilor de hașiș ), dar de o mărime mai redusă. Cocaina bază este utilizată cu totul excepțional in practica medicinală.

Consumul de cocaină naște dependență și provoacă iritabilitate și schimbări bruște de dispoziție, paranoia sau halucinații auditive. Consumul în doze din ce în ce mai mari crește toleranța consumatorului față de starea de euforie dar crește și sensibilitatea lui față de efectul anestezic al cocainei.

În astfel de momente, pot surveni decese accidentale, funcția anestezică a cocainei putând provoca consumatorului un stop respirator și de aici un stop cardiac. Cocaina cunoaste astazi din punct de vedere al abuzului, o răspândire foarte mare depașind cu mult aria geografică tradițională, cucerind Europa, Orientul Mijlociu și Asia.

Cultură de cocaier

Cocaină in diferite stadii de procesare

Crack-ul

Este un cuvânt de origine engleză care inseamnă, pocnet, pleznitură și desemnează o noua formă de cocaină, cu o mare putere de dependogenă.

Se obține din cocaina- bază care se fierbe cu praf de copt și apa, procesul durând circa opt – zece minute care amplifică efectele tipice ale cocaine.

Crack-ul se prezintă sub formă de cristale cu un conținut ridicat in alcaloid, care se fumează. Produce de indată o stare euforică intensă care nu durează decât câteva minute, determinind pe consumator să utilizeze in continuare, pentru obținerea aceluiași efect, doze mai mari.

Stimularea inițială și senzatia creșterii capacității de concentrare sunt urmate de o stare de prăbușire care afectează tocmai aceste insușiri .

Abuzul de crack este deosebit de periculos pentru inimă, plămâni și sistemul nervos central, consumatorul are o stare de neliniște și confuzie ce ajunge, uneori, până la manifestări paranoide și schizofrenoide .

Crack-ul

L.S.D- ul 25 ( lyisergic diethylamid saure)

Este unul dintre cele mai redutabile droguri apărute in epoca prolifică a substanțelor chimice. L.S.D.-ul este dyetilamida acidului lisergic iar cifra arată că este al 25-lea produs dintr-o serie de 27 de compusi sintetizați din această familie . A fost sintetizat abia in 1938, iar efectele sale nocive sunt constatate peste incă 5 ani, adică in 1943 când Albert Hoffman ii descoperă calitățile psihotrope .L.S.D-25 este un lichid incolor, inodor, insipid, extrem de puternic.

O doză obișnuită luată din acest drog cântărește cca.200-500 de micrograme. Acidul lisergic este extras in condiții de laborator din ergotul de secară, ciuperca ce parazitează secara. Ingerarea L.S.D-ului provoacă consumatorului depresie, agitatie, confuzie, panică, dar și o stimulare a creativitații intelectuale. Efectele negative ale L.S.D.-ului pot surveni uneori la câteva săptămâni ori chiar luni sau ani de zile de la data primului consum. Aceste efecte sunt foarte neplăcute și afectează pentru o perioadă de timp sănătatea psihică a persoanei drogate. Efectele periferice ale LSD includ contracția vaselor sanguine și scăderea presiunii sângelui, dilatarea pupilelor precum și hipertermia. Aceste efecte au natură simpatică și pot fi indepărtate prin blocarea ganglionilor.

Efectele parasimpatice includ salivarea, lăcrimarea, voma, hipotensiune și brahicardie. Unele efecte secundare precum transpireția, nervozitatea și insomnia pot fi ușor confundate cu cele ale amfetaminei, un alt halucinogen. .

Potrivit opiniei specialiștilor, cele mai importante laboratoare clandestine in care ce obține L.S.D.-ul se găsesc in Olanda și pe coasta de sud a Statelor Unite.

Incepând cu anul 1998, de când aceasta substanța este controlată, in Taiwan, America de Nord și Canada au apărut numeroase laboratoare clandestine care produc L.S.D.

LSD-ul 25 – substanțe care se dizolvă in diverse lichide

Halucinogenele

Sub denumirea de halucinogene sunt reunite in general, substanțe foarte diferite, din numeroase grupe chimice și farmacologice, de care se abuzează in ultimele decenii din ce in ce mai des. Civilizațiile și culturile trecute au cunoscut numeroase cazuri de folosire a acestor substanțe in special in practicile lor mistico-religioase. Vechii greci cunoșteau proprietățile Cyceonului

(o băutură cu efecte halucinogene consemnată in ziua a treia a Marilor Mistere celebrate in anticul Elusis). Refacând trecutul istoric al halucinogenelor trebuiesc amintite in primul rând ciupercile Psylocibina și Psylocina, ai căror alcaloizi au proprietăți halucinogene, fiind adorate și considerate sacre de către indienii mexicani ce le numeau ”carnea zeilor”. Folosite intens timp de mai multe secole, in practicile mistico-religioase ale populațiilor Americii Centrale, ele au fost ținute departe de privirile străinilor pentru a li se păstra secretul așa incât acestea au fost descoperite și studiate de puțină vreme.Pe teritoriul mexican s-au descoperit in mai multe locuri, numeroase reprezentări in piatră ale ciupercilor, ele fiind in mod cert considerate obiecte de cult. Cele două ciuperci au fost “redescoperite” chiar in anul 1955 de bancherul American R.G. Wasson.

Planta cunoscută in Africa tropicală sub numele de Niando, ce crește spontan, culeasă de băștinașii care o fumează, \nlocuiește prin proprietățile sale canabisul.

Ciuperca Ananita Muscaria “Palaria șarpelui” conține alcaloizii muscazon, muscinal și acidul ibotenic care sunt substanțe psihoactive foarte puternice. In doze mari provoaca bronhoconsticție (contracție a bronhiilor ) și apoi decesul.

Substațele D.M.T și D.E.T care au și efecte marcant halucinogene pot fi obținute din diferite plante din regiunea geographică sud-americană.Uscate și apoi pulverizate, pot fi prizate. Ele au fost utilizate de ameridieni din timpuri străvechi in ceremoniile lor religioase deoarece, după credința, lor le dădea posibilitatea de-a intra in contact cu zeii.

Mescalina este alcaloidul deosebit de puternic obținut din cactusul Anbalonium Lewini cunoscut și sub numele de Peyote (a stimula). Acest alcaloid puternic halucinogen va fi descoperit relativ târziu, abia in 1894 de către Arthur Heffter. Mescalina a \nceput sa se comercializeze pe piața ilicită catre sfârșitul secolului trecut. A fost sintetizată in anul 1919, de către chimistul Thomas E.Spath iar in prezent este obținută in condiții de laborator. Mescalina sintetică face obiectul traficului intens prinre alte numeroase halucinogene.

Incep\nd cu anii 1950, mescalina este utilizata ca “subiect” \n studii de psihiatrie, pe baza lor reușindu-se fundamentarea științifică, \n 1956, a teoriei privind patogenia biochimică a psihozelor.

Deși este mai puțin activeă decât alte substanțe, mescalina produce efecte la fel de puternice, tulbur\nd profund personalitatea consumatorului, provocând, dupa afirmațiile specialiștilor, simptome sinonime cu cele \ntâlnite \n schizofrenie.

Pastile cu conținut halucinogen

Ciuperci halucinogene

Cactusul Peyote din care se extrage Praf de mescalină pură

mescalina

Etnobotanicele

Etnobotanicele sunt un amestec de prafuri sau plante uscate stropite cu diferite substanțe chimice. Proportia acestor substanțe diferă de la plic la plic, de aceea unii consumatori riscă să consume substanțe impure, amestecuri nocive sau riscă să consume in supradoze. De regulă etnobotanicele se prizează sau se fumează in pipe speciale sau sub forma de țigară. Consumul de prafuri din plicuri "etnobotanice" pot dezvolta dependența fizică și psihică incă de la primul consum, mai ales in cazul substanțelor care conțin metamfetamine. Cantitatea de substanță care se consumă o dată (la o priză) încă nu este pe deplin cunoscută, deoarece compușii chimici sunt pulverizeți peste amestecurile de plante, iar dozarea nu este foarte exactă, astfel că, în ciuda testelor de laborator efectuate până în prezent, nu se știe câtă substanță chimică se consumă o dată. Etnobotanicele sunt chiar mai nocive decat alte droguri.
Din păcate in țara noastră asistăm in prezent la o creștere vertiginoasă a consumului de etnobotanice, mai ales in rândul tinerilor. Chiar dacă sunt conștiențI de riscurile la care se supun din ce in ce mai mulți români consumă aceste substanțe. Potrivit unui raport al Centrului Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului, Romania a ajuns pe locul patru in Uniunea Europeana in topul consumului de etnobotanice.

Tipuri de plante etnobotanice

Așa cum am văzut, drogurile , sub felurite infățișări , intotdeauna bivalente, au constituit un insoțitor permanent al spiritualității umane, un fenomen transcendental a cărui origine se pierde in negura timpului. Substanțele sau produsele stupefiante sunt substanțe chimice extrase din anumite plante și prelucrate chimic care, introduse in organism pe diferite căi, provoacă o stare euforică specifică și crează obișnuință șI dependență, in special pentru tineret, categoria de populație cel mai mult afectată de acest flagel.

In pofida faptului că, datorită proprietății lor puternic calmante, multe dintre substanțele stupefiante sunt de mare utilitate in medicină, fapt care face necesară cultivarea in acest scop de plante producătoare de astfel de substanțe, producerea necontrolată, prelucrarea și in general traficul de substanțe stupefiante rămân activități deosebit de periculoase..

CAPITOLUL III

Reglementări interne și internaționale privind traficul și consumul ilicit de droguri

Secțiunea I

Reglementări interne

In țara noastră, măsuri pentru stoparea traficului și consumului de stuperfiante s-au luat incă din anul 1864 când apare “Regulamentul pentru comerțul cu obiecte medicamentoase și otrăvitoare in Principatele Unite” și tot in același an apare “Regulamentul Pharmaceutic”.

Primul război mondial a insemnat pe lângă atâtea pierderi de vieți omenești și distrugeri materiale, prezența pe teritoriul nostru a multor armate străine. Mulți ofițeri din rândul acestor armate ne-au adus, printre altele și moda prizării cocainei și injectarea morfinei. In urma acestor armate și mai ales o dată cu exodul multor ruși sosiți la noi dupa Revoluția din 1917, peisajul nocturn bucureștean a devenit deosebit de eterogen. A crescut, ca atare, in mod simțitor numărul consumatorilor de droguri. Plaga toxicomaniei a căpătat la noi proporții de necrezut in perioada interbelică. Ministerul Sănătății din acea vreme a primit numeroase reclamații din care rezultă că unii farmaciști fac in mod clandestin comerț cu stupefiante, uneori chiar cu aprobarea tacită a medicilor. Opinia publică românească din acea vreme, fiind in mod firesc consternată de evoluția abundentă a fenomenului toxicomaniei, reclamă măsuri severe impotriva tuturor celor care facilitau intr-un fel sau altul accesul la drogurile cu caracter dependogen. Astfel, in anul 1926 se constituie o Comisie de redactare a proiectului legii privind sturpefiantele, comisie formată din farmaciștii Alexander Iteanu, Ion Racoviță și Ion Vintilescu,( vor fi considerați mai târziu “părinții ‘’Legii 58/1928 ).

Legea stupefiantelor va fi votată de Adunarea Deputaților in ședința din 21 Martie 1928 cu majoritate de voturi, iar in Senat va fi votată la 3 Aprilie 1928 tot cu majoritate de voturi. Potrivi acestei legi, de-o covârșitoare importanță, erau considerate ca sturpefiante: opiul și preparatele sale sub orice formă, cocaina și derivații săi, hașișul și preparatele sale, precum și alte substanțe naturale ori sintetice cu efecte similare. De aseamenea legea prevedea că “importul, fabricarea și comerțul cu stupefiante sunt interzise de acum incolo tututror persoanelor, cu excepția celor care posedă autorizații speciale emise de Ministerul Sanatații și Ocrotirii Sociale și de farmacii”. Pentru cei care importă, fabrică, dețin sau vând substanțe stupefiante, ori care inlesnesc procurarea sau utilizarea lor fără drept sunt prevazute pedepse cu inchisoarea. Pentru deținătorii ilegali ori care incearcă să le obțină, legea prevedea pedepsa inchisorii de la 6 luni la 1 an și același cuantum de amenzi.

Aceleași pedepse și amenzi sunt prevazute pentru cei care consumă in public stupefiante, oferă sau inlesnesc intrebuințarea lor prin orice mijloace precum și pentru medicii care inlesnesc obținerea sau consumul abuziv, ca și farmaciștii care le eliberează fără ordonață medicală ori pe bază de ordonanțe false. Pedeapsa pentru agenții vamali sau alți funcționari publici care inlesnesc intrarea frauduloasă in țară a stuperfiantelor este aceeași, cu mențiunea că aceștia sunt obligați să rețină marfa traficată.

Legea nr.58/1928 privind combaterea traficului și abuzului de sturpefiante conține și unele dispoziții procedurale foarte bine elaborate. Astfel, se prevede in mod expres că ” procesele verbale de constetare a infracțiunilor flagrante incheiate de organele Ministerului de Finanțe la punctele de trecere a frontierei de stat și ofițerii de poliție judiciară, fac dovada deplină in fața instanțelor judecătorești, proba contrară nefiind admisă decât prin inscriere in fals”.

Legea cerea ca procesele verbale să fie in mod obligatoriu insoțite de corpul delict sau de urmele acestuia, iar constatarea săvârșirii infracțiunii să fie facută in prezența a cel puțin doi martori. Urmărirea penală se făcea de urgență, iar delictele erau judecate după procedura Parchetului. Infracțiunile neflagrante erau prevazute ” a fi judecate de instanțele judecatorești ordinare, dar cu urgență și cu precădere in termen de 15 zile obligatoriu”. Pentru infracțiunile săvârșite la legea stupefiantelor, din voința legislativului, in caz de recidivă, nu se puteau acorda infractorului circumstanțe atenuante . Dar această lege, așa cum se intâmplă de fiecare dată, nu a fost respectată chiar de cei chemați să mențină ordinea și să țină”in frâu” traficul și consumul de sturpefiante

O nouă lege a fost adoptată in anul 1933 și publicată in Monitorul Oficial nr.176 din 24 Iulie 1933. S-a inființat astfel ”Regulamentul Monopolului de Stat al Stupefiantelor” care era o instituție juridică creată in temeiul Legii Sanitare și de ocrotire din 27 Aprilie 1933. Din acest moment, important in istoria drogurilor pe teritoriul României este faptul că ” importarea, fabricare, punerea in circulație și comerțul in intreaga țară cu substanțe stupefiante precum și confecționarea lor in orice formă farmaceutică sunt un drept exclusive al statului exploatat prin monopolul de stat al stupefiantelor.’’ Monopolul de stat al stupefiantelor cuprindea “ toate produsele naturale și drogurile care au conținut stupefiant ori substanțe extrase ori fabricate din acestea, ca și pe cele sintetice preparate sub orice formă farmaceutică, precum și specialitățile farmaceutice in orice cantitate”.

De asemenea, erau supuse controlului monopolului cultivare in scop industrial a plantelor cu conținut stupefiant, activitate ce se putea face numai in localitațile și pe suprafețele incluse in autorizația persoanelor, netransmisibilă și care nu putea fi valabilă mai mult de 5 ani. Acestă autorizație era eliberată numai de Ministerul Sănătații Publice și avea avizul Comisiei monopolului stupefiantelor. Introducerea in țară a produselor și substanțelor stupefiante se putea executa de acum inainte in conformitate cu prevederile acestui Regulament numai prin Vama Antrepozite și Vama Poștei din București, unde ele erau vămuite in prezența unui membru al respectivei Comisii.

Această Comisie ,datorită importanței deosebite ce i se acorda, precum și-a greutății și irevocabilității deciziilor luate, lucra sub directa indrumare a ministrului ori a secretarului general al Ministerului Sănătații Publice. La lucrările Comisiei participau cu act consulativ și directorul fondurilor speciale sanitare și de ocrotire. Deciziile Comisiei, după aprobarea dată de ministru, deveneau executorii, iar cele de interes general care angajau raporturile dintre monopolul de stat și particular deveneau executorii și opozabile numai după aplicarea lor in extras in Monitorul Oficial. De la data publicării Regulamentului nu se mai putea introduce in țara noastră nici un produs sau substanță stupefiantă ori preparat conținând stupefiante decât cu aprobarea și prin intermediul monopolului. Pentru stupefiantele care nu corespundeau din punct de vedere calitativ condițiilor impuse, se cerea returnarea lor in locul de origine, de către responsabilul firmei respective, pe cheltuiala acestuia și fară ca persoana care le-a adus ori depozitat să beneficieze de despăgubire. Stupefiantele care treceau “proba” examinărilor in laboratorul de analiză, inainte de recepționarea și depozitarea definitivă, primeau din partea serviciului” Monopolului de stat asupra stupefiantelor” confirmarea de recepție și li se aplica banderola de garanție peste ambalajul definitiv. Apariția ”Monopolului de stat al stupefiantelor” a constituit un moment semnificativ in indelungatul proces de “inchegare” in România a unui sistem suplu și-n același timp eficient de control al tuturor operațiunilor legate de droguri. Acest act normativ și-a adus intr-o proporție mult mai mare contribuția asupra traficului și consumului de stupefiante deturnate din circuitul medico-farmaceutic legal, decât legea cadru in materie apărută in anul 1928. Această concluzie rezultă din restrângerea numărului de cazuri de toxicomanie și deturnarea din circuitul legal. Din momentul inceperii funcționării monopolului nu mai există nici o posibilitate illicită de obținere a stupefiantelor și nici una din specialitațile ori preparatele farmaceutice in componența cărora se regăsesc stupefiante nu puteau fi puse in comercializare dacă nu aveau lipită banderola care le garanta apartenența la monopol. Deținătorii de pe intreg teritoriul României trebuiau să inceteze această activitate și să depună produsele stupefiante pe bază de inventar la depozitul monopolului. La rindul lor, laboratoarele și fabricile de substanțe toxice și stupefiante erau obligate să declare, la data intrării in vigoare a monopolului, cantitățile de materii prime și produse finite obținute.

Era considerată infracțiune deținerea sau vânzarea stupefiantelor lipsite de banderolă, iar potrivit art. 2 din Legea 58/1928 ‘’contrafacerea ștampilelor și sigiliilor aplicate de funcționarii publici pe ambalajele produselor și substanțelor stupefiante erau pedepsite comform codului penal cu 3-5 ani inchisoare.’’

Odată cu apariția Legii 73/1969 se vor simplifica normele ce statuau regimul legal al stupefiantelor in țara noastră, stabilind totodată și sarcini precise pentru Ministerul de Interne și Direcția Generelă a Vămilor in subordonarea cărora existau organe ale administrației române de stat specializate in combaterea traficulu și abuzului de droguri.

Potrivit art.17 alin. 2 al Legii 73/1969 “constituie infracțiune de trafic de stupefiante fapta persoanei care experimentează substanțe sau produce stupefiante, administrează astfel de produse sau substanțe, sub orice formă, unuei alte persoane fară indicație medicală sau care recoltează ori deține in scop de prelucrare, plante care conțin stupefiante”. Potrivit acestei legi erau declarate substanțe stupefiante: cocaine, codeina, opiul, heroina, morfina,iar prin substanțe sau produse toxice se ințelegeau : adrenalina, alcoolul metilic, clorul lichid, fosforul alb, nitroglicerina, stricnina, atropina, precum și plantele care conțin astfel de substanțe.

Până in iulie 2000,in Codul penal Român traficul de stupefiante a fost incriminat prin dispoziițiile art. 312 intr-o variantă tip și două variante asimilate. Textul a fost modificat și completat prin Legea nr.140/1996 pentru modificarea și completarea codului penal prevăzindu-se pedepse mai aspre și instituindu-se o variantă agravată a infracțiunii constând in săvârșirea faptei in mod organizat.

Astfel, potrivit art.312 c.p.alin. 1 constituie infracțiune de trafic de stupefiante

‘’producerea, deținerea sau orice operație privind circulația produselor sau substanțelor stupefiante sau toxice, cultivarea in scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe ori experimentarea produselor sau substanțelor toxice,toate acestea fară drept”. Obiectul infracțiunii il constituia regimul juridic al substanțelor sau produselor stupefiante sau toxice, adică ansamblul de reglementări de-a căror respectare depinde apărarea sănătății populației impotriva drogării prin substanțe stupefiante toxice. Subiectul activ al infracțiunii este diferit in raport cu modalitatea de săvârșire a infracțiunii. Astfel, la modalitațile de producere, deținere ori circulație a produselor ori substanțelor stupefiante, subiect activ poate fi orice persoană. In cazul variantei privind prescrierea de către medic a unei rețete cu stupefiante fără a fi necesar, subiectul activ nu poate fi decât o persoană cu o anumită calitate, deși subiectul este calificat. Infracțiunea poate fi săvârșită in oricare din formele de participație

( dacă autorul trebuie să fie o persoană având o anumită calitate, coautorii vor trebui să aibă aceleași calitați. Subiectul pasiv este persoana care suferă consecințele traficului de substanțe toxice sau stupefiante, fiindu-I periclitată sănătatea.

In varianta tip , elemental material al laturii obiective constă in săvârșirea dintre acțiunile prevăzute in textul incriminator; producerea, deținerea sau orice altă operație privind circulația produselor de stupefiante sau toxice, cultivarea in scop de prelucrare a plantelor ori experimentarea produselor sau substanțelor stupefiante. Cerința esențială pentru existența infracțiunii este ca, operațiunile să se facă fără drept , adică fără un temei legal, cum ar fi autorizarea sau comanda de-a produce sau prelucra astfel de substanțe in scopuri terapeutice. In variantele asimilate, in cazul prescrierii de către medic a produselor sau substanțelo stupefiante, fapta constă in această prescriere( această activitate de prescriere nu trebuie ințeleasă in sensul unei erori medicale, ci folosirea abuzivă a calității de medic pentru a inlesni pe calea prescrierii medicale procurarea unor produse sau substanțe stupefiante.) Intre acțiunea intreprinsă și urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate.

Săvârșirea infracțiunii implică din partea subiectului activ intenție, care poate fi directă sau indirectă. Intenția presupune cunoașterea de către făptuitor a faptului că produsele cu care operează sunt stupefiante sau toxice, eroare de orice grad excluzând intenția, exclude și noțiunea de trafic de stupefiante.

Actele pregătitoare și tentativa la infracțiunea de trafic de stupefiante se pedepsesc. Infracțiunea se consumă chiar in momentul cind executarea oricăreia dintre acțiunile incriminate este dusă până la capăt, producându-se urmarea imediată, adică starea de pericol pentru sănătatea publică.

Infracțiunea de trafic de stupefiante are, in anumite modalitați de săvârșire, caracterul unei infracțiuni continue, existând și un moment al epuizării, anume al incetării activității delictuale. In afară de varianta simplă, prevăzută in alin.1 art. 312cod penal, legea incriminează această faptă și printr-o variantă agravată prevăzută in alin. 2 și care ” constă in săvârșirea operațiunilor cu substanțe stupefiante in mod organizat”, pentru existența organizării se cere o pluraritate de consumatori de stupefiante, indiferent că aceștia vor consuma impreună sau separat, concomitent sau la anumite intervale substanțe stupefiante sau toxice.

Este posibil ca infracțiunea de trafic de stupefiante să intre in planul unei asociații sau grupări, caz in care ea va exista in concurs cu ” asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni”, potrivit art. 323 alin .2 cod penal. Dacă fapta de asociere a fost urmată de săvârșirea unei alte infracțiuni, se aplică celor care au săvârșit infracțiunea respectivă pedeapsa pentru acea infracțiune in concurs cu pedeapsa prevăzută la alin .1, adică inchisoarea de la 2 la 10 ani.

Amploarea pe care au luat-o in ultimul timp in țara noastră traficul și consumul de droguri, precum și necesitatea alinierii la legislația internațională in domeniu au condus la apariția Legii nr. 143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri , modificată șI completată prin Legea nr. 552 din 24 noiembrie 2004. (14) Această nouă lege a acoperit intreaga varietate a activităților ilicite efectuate in legătură cu drogurile , arătându-se în acest sens ce sunt drogurile și precursorii .

De asemenea, legiuitorul definește noțiunea de droguri ca fiind ‘’plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conțin asemenea plante și substanțe, înscrise în tabelele nr. I-III, iar precursorii ca fiind substanțele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise în tabelul nr. IV. ‘’

În capitolul II al Legii nr.143/2000 s-au introdus instituții noi, și anume livrare

supravegheată, investigator sub acoperire, lărgindu-se totodată și competențele procurorului în activitatea de urmărire penală. Livrările supravegheate sunt efectuate pentru a se descoperi întreaga rețea de traficanți de droguri, începând de la cultivator, producător și până la distribuitor și consumator. Măsurile de prevenire a consumului ilicit de droguri constau în totalitatea activităților desfășurate de instituțiile abilitate, în scopul evitării începerii consumului, întârzierii debutului acestuia, evitării trecerii la un consum cu risc mare și promovării unui stil de viață sănătos.

Agenția Națională Antidrog ține evidența programelor de prevenire a consumului de droguri derulate și monitorizează programele aflate în derulare, pe baza unei fișe standard aprobate prin decizie a președintelui Agenției Naționale Antidrog. Măsurile de combatere a traficului și a consumului ilicit de droguri constau în totalitatea activităților desfășurate de organele administrației publice și organele judiciare în acest sens.

Potrivit Legii nr.143/2000 constituie infracțiuni:

– cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc ori a drogurilor de mare risc, fără drept;

– fapta de introducere sau scoatere din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc ori de mare risc, fără drept;

– cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,cumpărarea sau deținerea de droguri de risc sau a drogurilor de mare risc pentru consum propriu, fără drept;

– punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unui local, a unei locuințe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri;

– prescrierea de droguri de mare risc, cu intenție, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical ori fapta de eliberare sau obținere, cu intenție, de droguri de mare risc, pe baza unei rețete medicale fără ca acest lucru să fie necesar ori rețeta medicală să fie falsă;

– administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condițiilor legale;

– furnizarea, în vederea consumului, de inhalanți chimici toxici unui minor;

– producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deținerea de precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc;

– organizarea, conducerea sau finanțarea unor fapte mai sus – menționate;

– îndemnul la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace, indiferent dacă este sau nu urmat de executare.

Drogurile și alte bunuri care au făcut obiectul infracțiunilor se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. De asemenea, același regim vor avea și banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea drogurilor .

Drogurile ridicate în vederea confiscării se distrug cu excepția:

a) medicamentelor utilizabile, care sunt remise farmaciilor sau unităților spitalicești, după avizul prealabil al Direcției farmaceutice din cadrul Ministerului Sănătății;

b) plantele și substanțele utilizabile în industria farmaceutică sau în altă industrie, în funcție de natura acestora, care au fost remise unui agent economic public sau privat, autorizat să le utilizeze ori să le exporte;

c) unor cantități corespunzătoare, care vor fi păstrate în scop didactic și de cercetare științifică sau au fost remise instituțiilor care dețin câini și alte animale de depistare de droguri, pentru pregătirea și menținerea antrenamentului acestora, cu respectarea dispozițiilor legale.

Programul integrat de asistență a consumatorilor și a consumatorilor dependenți de droguri . Persoana care consumă ilicit droguri aflate sub control național este supusă uneia dintre următoarele măsuri: cură de dezintoxicare sau supraveghere medicală, în baza unei expertize medico-legale efectuate de una din unitățile medicale stabilite de Ministerul Sănătății. Cheltuielile necesare desfășurării măsurilor și efectuării expertizei medico-legale sunt suportate de stat, de persoana în cauză, în raport cu posibilitățile sale, de familie sau de un organism privat în condițiile legii.

De asemenea, persoana care consumă ilicit droguri aflate sub control național poate fi inclusă, cu acordul său, într-un program integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri.

Stabilirea programului psihologic și social individualizat se face de către centrul de prevenire, evaluare și consiliere, pe baza evaluării psihologice și sociale în concordanță cu rezultatele examinării medicale solicitate unității medicale.

Programul integrat de asistență, constă într-un ansamblu complex de programe terapeutice, psihologice și sociale, complementare, simultane sau secvențiale concretizat într-un plan individualizat de asistență.

Acordarea asistenței medicale, psihologice și sociale presupune:

1. să se parcurgă următoarele etape:

a) evaluarea;

b) stabilirea programului și elaborarea planului individualizat de asistență;

c) includerea în program prin semnarea acordului de asistență;

d) implementarea măsurilor prevăzute în planul individualizat de asistență;

e) monitorizarea și evaluarea implementării măsurilor prevăzute în planul individualizat de asistență și rezultatele acestora;

2. să se facă în următoarele situații:

– la cererea consumatorului sau a reprezentantului legal, în cazul minorilor, sau a

persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă;

– la dispoziția procurorului sau a altui organ judiciar;

– de urgență.

3. ca solicitarea să se adreseze:

a) centrelor de prevenire, evaluare și consiliere antidrog din cadrul Agenției Naționale Antidrog;

b) altui furnizor de servicii de asistență.

În cazul în care solicitarea de acordare a serviciilor de asistență medicală, psihologică și socială se face de către procuror, instituțiile medico-legale sunt obligate să transmită centrelor de prevenire, evaluare și consiliere antidrog din cadrul Agenției Naționale Antidrog o copie a raportului de expertiză toxicologică, în termen de 5 zile de la dispunerea acesteia de către procuror.

Procurorul prezintă învinuitului sau inculpatului raportul de evaluare și planul individualizat de asistență propus și îi solicită acordul de a intra în program.

Dacă învinuitul sau inculpatul își dă acordul pentru includerea în program, o copie a procesului-verbal ( încheiat cu ocazia prezentării raportului de evaluare și a planului de individualizare de asistență propus, precum și acordului acestuia), a actului de dispoziție a procurorului și acordul semnat se trimit centrului de prevenire, evaluare și consiliere antidrog pentru punerea în aplicare a planului de individualizare. Orice nerespectare a măsurilor din acordul de asistență medicală, psihologică și socială se comunică de către managerul de caz organului judiciar.

Dacă inculpatul este arestat preventiv va fi introdus într-un program derulat la locul de deținere, iar dacă persoana se află în stare privativă de libertate, evaluarea se efectuează de către personalul centrelor de prevenire, evaluare și consiliere antidrog la locul de deținere care asigură condițiile necesare pentru aceasta. În situația în care persoanele aflate în stare privativă de libertate au nevoie de tratament imediat, acesta se asigură de către orice unitate medicală competentă, dintre cele desemnate prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului administrației și internelor și ministrului justiției.

Elemente generale ce trebuie stabilite în investigarea traficului de stupefiante

Din analiza metodele utilizate cel mai des de traficanți pentru a intra în posesia produselor chimice , fie licit prin achiziționarea lor de pe piața obișnuită, fie în mod ilegal, prin deturnarea acestora de la destinația lor legitimă rezultă faptul că ei apelează la falsificarea etichetelor aplicate pe ambalaje ori la crearea de societăți sub nume de împrumut. Dintre metodele de deturnare ale substanțelor chimice esențiale și ale precursorilor enumerăm: furtul, contrabanda, reetichetarea și etichetarea frauduloasă, înlocuirea unui produs chimic cu altul, falsificarea documentelor ori utilizarea de documente false, schimbarea proprietarului mărfii, imediat după expedierea acesteia.

În urma desfășurării cercetării trebuie s se stabilească:

– activitatea ilicită desfășurată și dacă prin metodele și mijloacele de comitere face parte din cele prevăzute de Legea 143/2000;

-identitatea făptuitorilor, calitatea și contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunilor.

Din cercetare trebuie să reiasă:

– dacă persoana care le-a săvârșit face parte dintr-o organizație sau asociație ori dintr-un grup de cel puțin trei persoane, cu structuri determinate și care sunt constituite în scopul comiterii acelor fapte și urmăresc beneficii materiale sau alte foloase ilicite

– dacă persoana care a comis o infracțiune îndeplinea o funcție ce implică exercițiul autorităților publice și s-a folosit de aceasta

– dac fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o altă persoană care potrivit legii, are atribuții în lupta împotriva drogurilor;

– dacă sunt persoane ce au pus la dispoziție localuri, locuințe sau alte locuri amenajate unde publicul are acces sau tolerează consumul ilicit de droguri.

Pentru individualizarea pedepsei se va avea în vedere și consecințele faptelor (dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pagube materiale, dacă a pus în primejdie viața ), precum și cauzele, condițiile și împrejurările care au determinat, favorizat sau înlesnit comiterea acestora.

Locul producerii faptei, intenția, mobilul și scopul infracțiunii. Astfel, se va stabili dacă faptele au fost comise într-o instituție medicală, de învățământ, loc de detenție, centru de reeducare, instituție medical-educativă ori locuri în care desfășoară activități de agrement elevii, studenții sau tinerii.

Existența vreunei cauze de exonerare sau diminuare a răspunderii penale raportându-se la momentul denunțului.

În acest sens, sunt două situații:

– când denunțul s-a făcut înainte de începerea urmăririi penale, astfel cum este stipulat in articolul 12 din Legea 143/2000 care prevede că: ”nu se pedepsește persoana care, mai înainte de a fi început urmărirea penală, denunță autorităților competente participarea sa la o asociație sau înțelegere în vederea comiterii

uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 2-10, permițând astfel identificarea și tragerea la răspundere penală a celorlalți participanți”;

– când denunțul s-a făcut după începerea urmăririi penale astfel cum este stipulat in articolul 16 din Legea 143/2000 care prevede că: „persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la articolul 2-10, iar în timpul

urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”.

Alte activități de natură operativă

Legea nr.143/2000 mai prevede și alte activități de natură operative cum sunt livrarea supravegheată și folosirea investigatorilor acoperiți.

Livrarea supravegheată este definită ca fiind metoda folosită de instituțiile sau organele legal abilitate, cu autorizarea și sub controlul procurorului, care constă în permiterea trecerii sau circulației pe teritoriul țării de droguri ori precursori, suspecți de a fi expediați ilegal, sau de substanțe care au înlocuit drogurile ori precursorii, în scopul prevenirii activității infracționale și al identificării persoanelor implicate în aceste activități.

Investigatorii acoperiți sunt polițiști desemnați să efectueze cu autorizația

procurorului, investigații în vederea strângerii datelor privind existența infracțiunii și identificarea făptuitorilor și acte premergătoare, sub o altă identitate decât cea reală, atribuită pe o periodă determinată. Potrivit articolului 22 din Legea 143/2000 „polițiștii din formațiunile de specialitate care lucrează ca investigatori acoperiți, precum și colaboratorii acestora pot procura droguri, substanțe chimice esențiale și precursori, cu autorizația prealabilă a procurorului, în vederea descoperirii activități infracționale și a identificării persoanelor implicate în astfel de activități”.

Condițiile în care se poate autoriza procurarea de droguri, substanțe chimice

esențiale și precursori trebuie îndeplinite cumulativ și sunt următoarele:

– să existe date și indicii temeinice că s-au comis sau se pregătește comiterea unor infracțiuni;

– indiciile temeinice să privească săvârșirea sau pregătirea unei infracțiuni prevăzute de Legea nr.143/2000.

– activitățile infracționale și persoanele implicate să nu poată fi identificate în alt mod;

– scopul procurării drogurilor, substanțelor chimice esențiale și precursorilor să fie descoperirea activităților infracționale și identificarea persoanelor implicate în astfel de activități. Prin cererea de autorizare a investigatorului acoperit se va solicita și autorizarea ca acesta să procure droguri, substanțe chimice esențiale și precursori, precum și cantitatea în care acestea urmează să fie procurate.

Efectuarea de percheziții

In ceea ce privește percheziția aceasta este prevăzută în articolele 100-111 din Codul de procedură penală și se poate efectua când persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun înscris din cele arătate în articolul 98 cod procedură penală, tăgăduiește existența sau deținerea acestora, precum și ori de câte ori, pentru descoperirea și strângerea de probe este necesar ca organul de urmărire penală sau instanța de judecată dispune efectuarea unei percheziții.

Prevederile codului de procedură penală enunțate anterior, sunt completate de Legea nr.143/2000 care adaugă și faptul că ‘’perchezițiile se efectuează in locurile în care sunt indicii că s-a comis sau se pregătește comiterea unor infracțiuni prevăzute în legea specială”. Astfel, percheziția se efectuează când există date și informații privind existența drogurilor ascunse în anumite locuri, după regulile tactice criminalistice, cu respectarea prevederilor legale, urmând a se căuta amănunțit în împrejurimi în funcție de specificul locului percheziționat și de indiciile existente în cauză. Bunurile, valorile și înscrisurile se ridică și se ambalează spre a ajuta la buna desfășurare a activității tactice.

Cu ocazia desfășurării percheziției și ridicării de obiecte se întocmește un proces-verbal care trebuie să cuprindă mențiuni cu privire la: locul, timpul și condițiile în care înscrisurile și obiectele au fost găsite și ridicate, starea lor, cantitatea, enumerarea și descrierea lor amănunțită pentru a putea fi recunoscute. Percheziția se mai fixează prin realizarea fotografiilor și înregistrarea acesteia pe bandă magnetică și video.

În cazul în care există indicii că o persoană transportă droguri ascunse în corpul său, pe baza consimțământului scris, organul de urmărire penală dispune efectuarea unor examene medicale, în vederea depistării acestora.

Actele prin care se consemnează rezultatul investigațiilor medicale, precum și cele privind modul în care acestea s-au efectuat se transmit de îndată procurorului sau organului de urmărire penală care le-a solicitat. În acest sens, condițiile trebuie îndeplinite cumulativ și sunt următoarele:

– să existe indicii temeinice că o persoană transportă droguri ascunse;

– drogurile transportate să fie ascunse în corpul persoanei;

– persoana care ascunde drogurile în corpul său nu își dă consimțământul pentru a se efectua examenele medicale;

– scopul examinării medicale să fie depistarea drogurilor ascunse în corpul unei persoane.

Particularități în constatarea în flagrant a infracțiunilor de trafic și consumului ilicit de droguri .

Pentru a se putea realiza flagrantul în prealabil trebuie obținute cât mai multe date despre persoanele implicate, locurile, tranzacțiile și împrejurările în care se desfășoară asemenea fapte. În pregătirea, organizarea și desfășurarea constatării infracțiunilor flagrante, organele de cercetare pot să ia măsuri pentru a se folosi investigatori sub acoperire ori livrări supravegheate, interceptări ori supravegheri telefonice. De asemenea, este foarte important și momentul intervenției întrucât făptuitorii trebuie prinși în momentul desfășurării uneia din acțiunile ilicite ce constituie infracțiunea prevăzută de Legea nr.143/2000.

În asemenea situații percheziția corporală este obligatorie și se va desfășura cu

deosebită atenție ținându-se seama de caracteristicile drogurilor, a substanțelor chimice esențiale și a precursorilor, de varietatea locurilor în care pot fi ascunse ori aruncate atunci când echipa de intervenție sosește la locul acțiunii.

Secțiunea II

Reglementări internaționale

Deoarece operațiunile cu substanțe stupefiante sunt producătoare de venituri fabuloase și stimulează dezvoltarea pe plan internațional a criminalității, statele lumii au decis cooperarea pe plan internațional pentru combaterea acestui flagel. Reacția pe plan internațional impotriva traficului de stupefiante s-a concretizat in adoptatarea unor Convenții Internaționale la care a aderat și țara noastră.

Astfel la 1 Februarie 1909 au loc la Shanghai, din inițiativa guvernului Statelor Unite condus de Theodore Rooselvet, lucrările ‘‘Comisiei internaționale asupra opiului”. Era inceputul unui șir de măsuri de control iar semnarea tratatului va fi in sine un eveniment ce va constitui in istoria omenirii prima activitate de această naturăcoordonantă pe plan internațional. Treisprezece state, din care șase europene ( Germania, Rusia, Franța,Anglia, Olanda, Portugalia), au adoptat nouă rezoluții prin care se crea guvernelor de la masa tratativelor ‘’posibilitatea de a suprima consumul de opiu pe teritoriile și posesiunile lor”.

In dorința de a avansa cât mai grabnic pe cale deschisă, la 23 Ianuarie 1912, douăsprezece state, dintre care șapte europene printre care se afla și România, se intâlnesc la Haga pentru adoptarea unui tratat. Acest tratat prevedea in mod expres că producția ca și desfacerea opilui brut trebuiau supuse controlului național prin legi adoptate de fiecare stat in parte. Din acest moment cooperarea internațională in materie de control de control a drogurilor devenea o problemăde drept internațional. Tara noastră a aderat la această ”Convenție privind stuperfiantele” de la Haga dar a intervenit problema declanșării războiului balcanic și prima conflagrație mondială, de aceea nu s-a putut concretize o legislație nouă in materie pe plan intern.

Totuși, in Aprilie 1914 la “Congresul internațional de poliție judiciară” de la Monaco, România a fost prezentă prin inspectorul general al Poliției, Romulus Voinescu. La acest congres s-au pus bazele anchetelor judiciare in ceea ce privește traficul și consumul de stupefiante. (România este membră fondatoare, alături de alte țări, a Interpolului de astăzi). Realitatea pașilor făcuți devenea din ce in ce mai vizibilă.

Astfel, la data de 11 Februarie 1925 s-a semnat “Acordul de la Geneva” iar la data de 27 Noiembrie 1931 s-a semnat “Acordul de la Bankok”. Aceste acorduri aveau ca sferă de aplicabilitate toate posesiunile și teritoriile din Extremul Orient ale statelor semnatare, pe baza cărora fumatul opiului era incă temporar admisă. Ca măsuri preventive, conținute de respectivele acorduri, erau: instituirea monopolului statal pentru importul, vânzarea, distribuirea și fabricarea opiului: vânzarea en-detail precum și distribuirea acestuia să se facă numai in magazinele care sunt proprietatea statului. O altă gamă de măsuri limita chiar consumul propriu-zis sancționându-se prin tragerea la răspundere penală a celor care au incheiat tranzacții ilicite, dacă persoanele in cauză aveau domiciliul pe teritoriul uneia dintre părțile semnatare ale acordurilor. Cu și mai mare severitate era pedepsită fumarea opiului de către minorii sub 21 ani. “Convenția internațională a drogurilor” semnată la 11 Februarie 1925 la Geneva intinde câmpul de aplicație al Convenției de la Haga și asupra frunzelor de coca și cânepei indiene interzicându-se “uzajul acestora in alte scopuri decât cele medicale și stiițifice “. Totodată obligă părțile semnatare să aplice drastice sancțiuni penale pentru săvârșirea de infracțiuni care aduc atingere reglementărilor sale. Din acest punct de vedere, Convenția instituie “regimul certificatelor de import și-al licențelor de export” activitate care de acum inainte necesită aprobări guvernamentale pentru orice operațiune de-o asemenea natură. A fost de asemenea inființat “Comitetul Central permanent al Stupefiantelor” care avea ca sarcină urmărirea permanentă a stupefiantelor pe plan internațional, având posibilitatea ca in anumite situații să recomande embargoul asupra exportului de stupefiante. Convenția de la Geneva a fost semnată de statul român la 19 Februarie 1925 prin imputernicitul sau plenipotențial și ratificată la 18 Mai 1928. Iată ce declara trimisul nostru la Convenția de la Geneva,” România are obligațiunea de-a da partea sa de contribuție in lupta asupra abuzului stupefiantelor, cu atât mai mult cu cât acest obicei a prins rădăcini și la noi. In acest fel, apărând sănătatea, propriei sale populațiuni, apară și interesele celorlalte țari contribuind și la stăvilirea unei plăgi sociale care a stins o bună parte a omenirii”.

Ingrijorată in mod firesc de fenomenul răspândirii drogurilor, Societatea Națiunilor convoacă, din nou, la Geneva o nouă conferință internațională a experților in materie. Aceștia au elaborat, la 27 Mai 1931 “Convenția pentru limitarea fabricanților și reglementarea distribuțiunii stupefiantelor” care a fost semnată de 42 de state (această convenție a fost semnată si de România prin trimisul nostru extraordinar și ministrul plenipotențial Constantin Antoniade).

Această Convenție avea la rândul ei drept scop limitarea in intreaga lume a fabricării și reglementarea distribuirii drogurilor in scopuri medicale și științifice. Se rezerva numai guvernelor dreptul să importe droguri numai in scopuri considerate legitime. Acest important document internațional conținea, concomitent, dispoziții aspre pentru a produce diminuarea cantităților de droguri in țările semnatare.

In cuprinsul Convenției din 1931 se vor institui noi măsuri, astfel;

părțile trebuie să-și stabilească o administrație specifică, națională, având drept sarcină principală aplicarea prepscripțiilor convențiilor internaționale și supravegherea comerțului cu droguri.

– să organizeze lupta impotriva toxicomaniei la nivel național, luând din acest punct de vedere orice masură considerată necesară in scopul impiedicării dezvoltării acestui fenomen, precum și combaterea traficului ilicit de droguri. Următorul pas din instituirea controlului internațional al stupefiantelor va fi

“ Convenția pentru pedepsirea traficului illicit de droguri dăunătoare”, semnată la Geneva la 26 Iunie 1936 și care va intra in viguare in Octombrie 1939,, cere in mod expres pedepsirea severă a traficanților. Părțile iși luau angajamentul ca, pe lângă aplicarea pedepsei cu inchisoarea pentru săvârșirea actelor constitutive ale infracțiunii, să urmărească obținerea sancțiunilor ori să acorde extrădarea in anumite cazuri a celor ce se fac vinovațI de comiterea acestor fapte. Totodată prevederile sale asigurau utilizarea in practica internațională a comisiilor rogatorii, concomitent inființându-se un oficiu central insărcinat cu coordonarea pe plan mondial a luptei impotriva traficului și consumului de droguri. Convenția din 1936 a fost ultimul tratat incheiat sub egida Societații Națiunilor in domeniul stupefiantelor inainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial.

După cel de-al doilea război mondial se inființează Organizatii a Națiunilor Unite căreia ii revenea, printre alte măsuri importante, sarcina să edifice in continuare controlul internațional in materie de droguri. La prima reuniune, ce-a avut loc in Februarie 1946, Consiliul Economic și Social va crea ‘’ Comisia de Stupefiante” un organism tehnic, capabil să-și asume exercitarea funcțiilor Comisiei Consultative a Societății Națiunilor in materie. Inițial, această Comisie era compusă din 15 membri dar numărul lor va ajunge la 21 in anul 1961, și au fost desemnați prin vot dintre cetățenii statelor membre.

La 1 Decembrie 1961 are loc incheierea unui Protocol care transferă Organizației Națiunilor Unite funcții exercitate inainte de Societatea Națiunilor, in virtutea tratativelor privind stupefiantele existente până la acea dată. La prima sa sesiune de la sfârșitul lui decembrie 1961, Comisia pentru stupefiante a inceput studierea procedurii de urmat in viitor, pentru punerea sub strict control a unor noi droguri. Acest lucru era necesar deoarece la vremea când au fost elaborate principalele tratate internaționale toxicomania se datora, in principal, drogurilor obținute din 3 plante : macul opiaceu, cocaierul și canabisul, dar, intre timp, cercetătorii au obținut in laboratoare, prin sinteză, un mare număr de produse anterior necunoscute, ce nu aparțineau nici uneia dintre grupele chimice definite prin Convenția din 1931.

Comisia va adopta o Convenție care va intra in vigoare la data de 28 Decembrie 1964 și care va marca, după opinia specialiștilor, un alt moment important in istoria controlului internațional de stupefiante atât de necesar asigurării unei liniști relative a planetei in care tensiunile economice și politice, deloc puține, iau o mare amploare. In prevederile acestei Convenții intâlnim obligații contractuale in intregime noi, ca de exemplu cele referitoare la tratamentele medicale și readaptarea toxicomanilor, in timp ce altele sunt preluate din Convențiile anterioare din 1925 și 1931. Semnatarele Convenției mai sunt obligate să ia măsuri speciale de control, impotriva unor droguri deosebit de dăunătoare organismului, cocaina și heroina. România a aderat la această Convenție pe care a ratificat-o prin Decretul nr. 626/1973. Deși Convenția unică era un tratat cu un mod de aplicare foarte suplu și care reprezenta un cumul de obligații internaționale , in general acceptate de statele semnatare, se impunea totuși să se aducă unele amendamente.

In acest scop, la Geneva, intre 6-25 martie 1972 are loc o Conferință a Plenipotențialilor din 100 de state, in scopul examinării amendamentelor necesare a fi aduse Convenției respective. Protocolul privind amendamentele aduse Convenției unice asupra stupefiantelor din 1961, adoptat la Geneva la 27 martie 1972 se referă in principal la:

completarea regimului pentru evaluare suprafețelor cultivate cu mac și fabricarea stupefiantelor sintetice.

limitare producției de opiu și distrugerea macului opiaceu și a canabisului cultivate in mod ilegal.

Măsuri privind prevenirea abuzului de stupefiante și asigurarea unui tratament medical corect pentru toxicomani și reintegrarea socială a acestora.

La 26 Martie 1981, Secretarul General al O.N.U. aduce la cunoștința opiniei piblice crearea “Fondului Națiunilor Unite pentru lupta impotriva abuzului de droguri” ( F.N.U.L.A.D). Crearea acestuia se impunea cu necesitate, intrucât programul de asistență tehnică al O.N.U a contribuit masiv la imbunătățirea controlului internațional fără a putea preveni apariția noilor droguri și extinderea traficului ilicit, ceea ce impunea crearea unei noi strategii precum și resurse financiare. Astfel F.N.U.L.A.D. se va costitui prin contribuția voluntară a statelor, prin ajutoarele materiale furnizate de organizațiile internaționale și indeosebi de instituțiile specializate ale O.N.U . Luând in considerare preocuparea manifestată de comunitatea internațională față de faptul că traficul de stupefiante și abuzul de droguri constituie un obstacol pentru bunăstarea fizică și morală a popoarelor și indeosebi a tineretului, Comisia de Stupefiante era rugată, prin rezoluția nr.39/141 a Adunării Generale, să inițieze de urgență elaborarea unui proiect de Convenție impotriva traficului ilegal cu stupefiante și substanțe psihotrope.

Astfel, Adunarea Națională declară că:

1)’’ Traficul de stupefiante și abuzul de droguri constituie probleme de-o extremă gravitate care, prin amploarea și prin numeroasele lor efecte s-au transformat intr-o activitate criminală internațională căreia era imperios să i se acorde o atenție urgentă și rangul de prioritate absolută.

2) Producția ilegală, ca și cererea, consumul și traficul ilegal cu droguri au impiedicat progresul economic și social constituind o gravă amenințare petru securitatea și dezvoltarea unui mare numar de țări. De aceea trebuie să fie combătut prin toate mijloacele morale și juridice la nivel național și internațional.

3) Eliminarea traficului de stupefiante intră in responsabilitatea colectivă a tuturor statelor, indeosebi a celor care se confruntă cu probleme de producție, trafic sau consum ilegal.

4) Statele membre trebuie să utilizeze instrumentele juridice contra producției, cererii și traficului ilegal de droguri și să adopte măsurile suplimentare necesare pentru a lupta impotriva noilor forme ale acestei crime infame și odioase.

5) Statele membre se angajează să sporească eforturile și să coordonezee strategii vizând lupta impotriva problemei complexe pe care o constituie traficul de stupefiante și abuzul de droguri și să le elimine prin intermediul unor programe care să ia in considerare diferite soluții economice, sociale și culturale”. In anul 1985, Adunarea Generală a ONU hotăra organizarea unei conferințe internaționale pentru stoparea traficului de stupefiante.

Astfel, se intâlnesc la Viena intre 17-26 Iunie 1987, reprezentanți a 138 de state și aproape 200 de organisme neguvernamentale care au adoptat o Declarație ce reafirma dorința politică a statelor de a combate drogurile și de a lua măsuri riguroase impotriva traficului ilegal și abuzului de stupefiante. Se sugerau prioritațile de acțiune și se punea accentul pe rolul guvernelor in a promova strategii naționale care să intărească cooperarea pe plan internațional. Declarația recunoștea rolul important al sistemului O.N.U in eforturile de combatere a abuzului și traficului de stupefiante. Convenția permitea suspendarea unor reglementări privind secretul bancar și va face mai dificilă ascunderea profiturilor obținute din traficul ilegal cu droguri, prevăzând confiscarea bunurilor traficanților și obligând guvernele fie să-i pedepsească, fie să-i extrădeze. Traficanții de droguri sunt lipsiți de orice refugiu nemaiputând beneficia de posibilitatea de-a fugi dintr-o țară in alta deoarece arestarea acestor mari traficanți, anchetele judiciare și transferul de proceduri sunt astfel reprezentate incât fac aproape imposibile tentativele de sustragere de la urmărirea penală.

La inceputul lunii ianuarie 1990 a fost dat publicității ” Raportul pe 1989 al Organului Internațional al O.N.U pentru pentru controlulul stupefiantelor’’ care concluziona, printre altele, că deteriorarea situației mondiale in materie de producție ilicită și abuz de droguri, insoțită de-o escaladare a violenței a intrat intr-o nouă etapă și-a atins un nivel periculos.

Niciodată până acum n-a existat pericolul atât de mare ca unele țări să-și vadă instituțiile politice și economiile paralizate de mafia drogurilor.

Concluziile acestui raport a determinat Adunarea Generală a Națiunilor Unite să creeze in Decembrie 1990 ”Programul O.N.U pentru Controlul Internațional al drogurilor ‘’ care include, sub egida secretariatului, Organul internațional de Control al Stupefiantelor (O.I.C.S), Divizia de Stupefiante și Fondul Națiunilor Unite pentru lupta impotriva traficului și abuzului de droguri. In cadrul acestui program iși desfașoară activitatea patru servicii și patru divizii ( serviciul de documentare, serviciul de relații externe și colectare a fondurilor, divizia insărcinată cu aplicarea tratatelor și-a aspectelor juridice, divizia de coordonare șI divizia externă ). Lupta guvernamentală impotiva traficului și consumului ilicit de droguri este desfășurată prin intermediul unor organisme și instituții, unele din acestea fiind deja create in acest scop, in timp ce celelalte participă la luptă potrivit competențelor.

Deoarece legătura dintre traficul de droguri și crima organizată a devenit tot mai strânsă, la data de 18 Ianuarie 1992 la Arbs,in sudul Franței, a avut loc o intâlnire a miniștrilor de justiție din Italia, Spania, Grecia, Portugalia, România, care , impreună cu omologul lor francez au decis constituirea unui front de luptă impotriva mafiei drogurilor. Cu această ocazie s-a stabilit că principalul rol in combaterea mafiei drogurilor il are Italia, unde crima organizată s-a dezvoltat mai mult decât in orice stat, tentaculele sale atingând chiar cercurile inalte ale puterii. Au fost elaborat de asemenea un program riguros de acțiune menit să stopeze această ” alianță mafie-drog “ și care să fie pus in aplicare cât mai curând.

Intre 27-29 Mai1993, la Roma, s-au desfașurat lucrările ” Conferinței ministeriale privind rutele europene ale traficului de droguri” la care au luat parte reprezentanți din 41 de state, printer care șI România. Cu acest prilej s-a discutat necesitatea incheierii de acorduri bilaterale intre țările prezente pentru stoparea enormelor cantități de droguri care vin pe filierele din Africa, America, Asia. S-a avut in vedere, de asemenea, intărirea pazei la granițe, in porturi și aeroporturi și s-a decis folosirea câinilor special dresați pentru detectarea drogurilor. }ara noastră a incheiat , cu acest prilej, acorduri de cooperare bilaterală in viitor cu mai multe dintre statele prezente. In același timp, Italia este decisă să acționeze cu mai multă insistență acordând o atenție deosebită combaterii traficului de droguri din așa- numita ”Rută Balcanică” care afectează in mod deosebit statul italian. Reluând o inițiativă mai veche, Italia a semnat in luna Ianuarie 1996 un acord bilateral cu Turcia, in urma căruia s-a instalat deja la Ankara aparatura electronică necesară realizării legăturii directe dintre serviciile de combatere a traficului de droguri și crimei organizate turc și italian.

La data de 15 Aprilie 1997 s-a semnat la București un acord de cooperare bilaterală romano-italian in vederea combaterii traficului de droguri, crimei organizate și spălării de banilor iar la data de 7 Mai 1997, s-a semnat la Washington, acordul e cooperare bilaterală dintre Statele Unite și Columbia in vederea stopării traficului de stupefiante. De asemenea toate țările care au fost prezente la la Conferința din 1993 au decis să ia măsuri pentru armonizarea legislației naționale cu prevederi noi potrivit principiului de drept “pacta sunt servanda’’ , adică convențiile trebuie să fie respectate.

Dacă legile impotriva producției și traficului de droguri se inăspresc intr-o țară, traficanții se mută intr-un loc mai sigur și fără aceste eforturi de cooperare ar fi extreme de dificil să fie reduse activitățile grupurilor criminale. Realitatea este că atitudinile fataliste și ingăduitoare din trecut au permis problemei drogurilor să atingă proporțiile cu care ne confruntăm astăzi. Amploarea problemei actuale a drogurilor depășește preocupările forțelor de ordine și ale lumii medicale, constituind o amenințare pentru ordinea economică și socială a lumii. Problema depășește frontierele naționale ale oricărui stat confruntat cu traficul și consumul de droguri. Statele lumii, așa cum am văzut, au recunoscut că abuzul a sporit la cote alarmante și s-au facut progrese in zonele unde au fost avute in vedere toate aspectele problemei; abuz, aprovizionare, producție, trafic și tratament. Problema drogurilor nu poate fi soluționată foarte repede, dar, cu participarea activă a tuturor statelor și organizațiilor, ea poate fi in cele din urmă rezolvată.

CAPITOLUL IV

Investigarea infracțiunilor privind traficul și consumul ilicit de droguri

Secțiunea I

Modalități de ascundere a drogurilor.

1. Metode de ambalare sau disimulare in vederea traficării

In scopul traficării drogurilor se apelează la metode diversificate de ascundere și transportare a drogurilor, urmărindu-se firește, sustragerea de la depistarea de către autoritățile vamale sau judiciare.

Dintre modalitățile de mascare sau ascundere și metodele propriu-zise de traficare ilicită a stupefiantelor, cele mai frecvente sunt :

a) Fabricarea pe cale industrială a mijloacelor de ascundere a drogurilor prin folosirea mașinilor, cutiilor și etichetelor unor linii tehnologice de la fabricile de conserve, folosind in acest scop complicitatea unor personae din astfel de intreprinderi .Operațiunea constă in inlocuirea produselor alimentare cu stupefiante.

b) Producerea pe cale artizanală a mijloacelor de ascundere – prin achiziționarea de mașini și materiale de bază cum ar fi : capace, cutii goale, etichete ( noi sau dezlipite de pe cutii pline ) cu dimensiuni corespunzătoare. In aceste mijloace confecționate in mod artizanal se ascund drogurile ce urmează a fi transportate.

Mijloace de ascundere fabricate artizanal trebuie să respecte caracteristice celor fabricate industrial.

c) Inlocuirea produsului finit din cutiile de conserve , efectuată in mai multe modalități

– deschiderea normală a cutiei, eticheta fiind dezlipită, cutia desfăcută, apoi golită de conținut, curățată și tăiată transversal pe dedesubtul sulului care marchează sertisajul fabricii.După introducerea drogului este relipită eticheta.

La sfârșitul acestor operațiuni inălțimea cutiei va fi mai mică cu câțiva milimetri.

– deschiderea cutiei prin efectuarea unor orificii in pereții laterali ai acesteia, după indepărtarea etichetei. După golire se introduce drogul, decupajele sunt cositorite șI bine ajustate, iar in final se lipește eticheta.

– tăierea transversală a cutiei șI confecționarea unui capac veritabil . După dezlipirea etichetei, cutia este tăiată transversal la aproximativ 13 mm de marginea superioară, iar in interior se sudează o bandă metalică, astfel incât aceasta să depășească partea superioară cu aproximativ 1 mm.

Drogul este introdus in partea inferioară a cutiei, iar capacul este ambalat deasupra, la nivelul tăieturii circulare șI lipit cu ajutorul unei benzi adezive , după care se lipește eticheta.Se poate astfel transporta orice fel de drog, in stare lichidă sau solidă, fără să degaje miros.(15)

d) Imbibarea țesuturilor cu stupefiante pentru transportul cocaine. Metoda constă in dizolvarea acesteia in alcool pur. Se imbibă apoi țesătura de bumbac cu acest amestec care a fost in prealabil filtrate. După uscarea țesăturii, aceasta poate fi transportată fără a atrage atenția.

e) Folosirea sistemului poștal , in special prin ascunderea in scrisori sau obiecte din colete.

f) Folosirea curierilor . ‘’Curierii’’ sau ,, cărăușii ‘’ sunt personae dintre cele mai diverse, de diferite funcții și profesii, de la țărani la diplomațI, iar modurile de ascundere sunt dintre cele mai ingenioase.

Aceștia practică uneori sistemul inghițirii drogurilor, ei absorbând mici cașete de plastic , cât o măslină, ermetice șI impermeabile, conținând fiecare câteva grame de cocaină. De asemenea, pentru ascunderea drogurilor in cadrul micului traffic de stupefiante, sunt folosite toate cavitățile anatomice ale bărbaților șI femeilor.

Drogurile sunt ascunse și-n corsete, proteze, slipuri, sutiene, incălțăminte, sprayuri pentru bărbierit, aparate de uscat părul, casete false, baterii de tranzistor trucate, cutii de conserve.

Metodele șI tehnicile de identificare a drogurilor i-au determinat pe producătorii acestora să le modifice culoarea și compoziția chimică , provocând, până la identificarea noilor substanțe, difficultăți in depistarea drogurilor astfel disimulate. (16)

g) Metode de mascare a mirosurilor specifice unor droguri

Pentru a preveni depistarea drogurilor datorită mirosului specific al unora dintre acestea de către câinii de urmărire specializați in asemenea operațiuni,traficanții recurg la diverse metode cum ar fi :

– impachetarea in cartoane speciale sau in canistre de tablă, in special a marihuanei, in care s-au introdus pești uscați cu miros ințepător și bile contra moliilor.

– introducerea in colete, alături de droguri, a unor esențe de usturoi sau ceapă al căror miros derutează câinii de serviciu.

– ambalarea in containere inchise ermetic , care nu permit nici o degajare de miros, exceptând situația in care aceste cutii au fost manipulate de personae murdare pe mâini de drogul ambalat. (17)

h) Metode de evitare sau anihilare a diferitelor dispositive folosite pentru depistarea drogurilor

Pentru evitarea dispozitivelor de depistare a drogurilor traficanții folosesc metode ingenioase in funcție de comlexitatea șI modernitatea măsurilor de supraveghere de la punctele de trecere a frontierei. Astfel, la punctele de trecere a frontierei, in special la cele aglomerate, se folosesc , pentru depistarea stupefiantelor, șI dispositive cu raze X pentru controlul bagajelor călătorilor . Totuși traficanții cu experiență sau cunoștințe in domeniu, invelesc drogul in staniol sau foiță indigo, care opresc razele X. (18)

2. Modalități de ascundere in trafic a stupefiantelor

Pentru trecerea frontierelor, traficanții ascund foarte bine drogurile astfel incât acestea să nu fie descoperite de vameși sau de organele de poliție. Ascunderea stupefiantelor și locul de ascundere a lor reprezintă o problemă esențială, atât pentru traficanți cât și pentru autorități. Locurile și modalitățile de disimulare sunt diferite , ele depinzând de ingeniozitatea traficanților care se dovedesc foarte inventivi. Alegerea unui loc pentru ascunderea stupefiantelor depinde de o serie de factori cum ar fi: cantitatea de stupefiante ce urmează a fi traficată, mijlocul de transport folosit, exigența controalelor la care să se supună traficantul pe traseul parcurs.

a) Locuri de ascundere in mijloace de transport

In funcție de tipul de mijloc de transport, stupefiantele pot fi ascunse in :

– mijloacele de transport auto , in special autoturisme, constituie mijloacele cele mai frecvent folosite in contraband cu stupefiante, deoarece in ele se pot ascunde până la 100 kg de stupefiante fără a atrage atenția autorităților.

Pot fi folosite pentru amenajarea ascunzătorilor necesare contrabandei cu droguri șI locurile unde sunt materiale de acoperire ( tapiserie, capacele roților ) sau care sunt ușor manevrabile . In raport de construcția și tipul autovehiculelor s-au descoperit ascunzători realizate inclusive in plafon, tapiseria scaunelor, faruri, torpedo, roată de rezervă sau in alte locuri special amenajate.

Aceste locuri de ascundere sunt folosite și-n autobuzelor și autocamioanelor , cu precizarea că, in cazul cestora din urmă, pot exista numeroase alte locuri in funcție de gabaritul pe care-l au.

– vagoanele de cale ferată sunt mijloace de transport folosite foarte des de traficanții de stupefiante datorită multiplelor posibilități de ascundere și controlului prin sondaj ce se face de organele vamale, la trecerea frontierei, din cauza timpului limitat avut la dispoziție. Ascunderea se poate face in locurile cu destinație tehnică de la capetele vagoanelor, in toalete, in compartimente, pe culoare și chiar in instalațiile din exteriorul vagonului.

– in avioane drogurile se pot transporta in bagajele pasagerilor și-n numeroase alte locuri care oferă posibilități in acest sens, uneori cu complicitatea personalului din aeroporturi.

– pe vapoare, locurile cele mai propice pentru ascunderea stupefiantelor sunt: cisternele goale de carburanți, țevile, dulapurile șI rafturile cu registrele de navigație, centurile de salvare, magaziile lăzile, frigiderele, părțile concave ale catargelor, elicea, colacii de frânghii. (19)

b) Locurile de ascundere in obiecte de imbrăcăminte sau pe corp

Traficanții transportă personal drogurile disimulându-le in diferite obiecte pe care le au asupra lor sau in imbrăcăminte cașI in toate cavitățile anatomice ale bărbaților șI femeilor. Drogurile pot fi ascunse in : gură, reverul hainei, interiorul cravatei, epolețI, cataramele de la curea, șlițul șI manșetapantalonilor, pălării , șepci șI tocuri false.

Drogurile pot fi transportate in ascunzători realizate in sutiene, corsete, coafuri, proteze, slipuri, suporturi special confecționate pentru ascunderea stupefiantelor pe corp, incălțăminte special confecționată. Plăcuțele de cannabis sunt modelate sub formă de talpă interioară și acoperite cu branțul din piele al fabricii . Femeile pot simula graviditatea , ascunzând stupefiante in săculețe fixate pe abdomen.

c) Locuri de ascundere in obiecte de uz casnic și personal Potrivit ,, bogatei’’ practic existente in materie , cel mai adesea se constată : confecționarea unor valize cu fund dublu, bastoane de sprjin, umbrele, folosirea ramelor de tablouri :; ascunderea drogurilor in stilouri, pixuri, statui, jucării, păpușI, bibelouri, in mici carpate, lumânări de ceară sau paraffină, covoare rulate, la rădăcina florilor, in cutia unei benzi de casetofon, in saci pentru corturi .

d) Locuri de ascundere in alimente, băuturi, țigări – stupefiantele pot fi ascunse in conserve de pește, carne sau legume, in fructe, cașcaval, cârnați, salam, cutii de lapte, cuburi de zahăr imbibate cu LS, pâine, ciocolată amestecată cu stupefiante. (20)

B Moduri de operare

In sensul său larg, pentru efectuarea traficului de droguri se apelează la cele mai diverse moduri de fabricare, de transport șI de consumare propri- zisă a acestora.

a) Fabricarea drogurilor

O mare varietate de narcotice ( codeine, metadone), stimulente( amfetaminele ) șI depresive ( diazepam ) sunt fabricate legal , in scopuri medicale.

O altă categorie o reprezintă stupefiantele a căror materie primă este dată de culturile clandestine de cannabis, mac opiaceu, plante de coca, halucinogene.

Culturile clandestine sporesc adesea, din păcate, in detrimentul culturilor alimentare. Acest gen de activitate illegală il face pe fermierul- cultivator complet dependent de banii proveniți de la traficanții de droguri, la bunul plac al acestora șI in totală opoziție cu Guvernul .

Ca și culturile, fabricarea stupefiantelor se face in mod clandestin, inlaboratoare special amenajate in subsoluri, bucătării nefolosite sau depozite de unelte dar

și-n clădiri special construite in locuri isolate.Echipamentul tehnic este improvizat, foarte ieftin, fiind cumpărat din magazine fără a trezi suspiciuni.

Practica a dovedit că traficanții nu folosesc prea des aceeașI incăpere pentru producerea de stupefiante ci schimbă frecvent laboratorul pentru a nu fi identificațI de poliție. Existența unui astfel de laborator clandestine este trădată de mirosul de acetonă, amoniac sau alte substanțe chimice, care sunt indispensabile in procesul de fabricare a morfinei sau heroinei.

In afară de marihuana, celelalte droguri, atât cele produse prin sinteză cât șI celesintetice in totalitate, necesită pentru fabricare tehnologii șI substanțe chimice precursori, Traficarea acestor chimicale face parte din activitatea traficantului de droguri, fiind pedepsită de lege.(21)

b) Transportul drogurilor

Transportul drogurilor se face pe rute aeriene, rutiere șI maritime. Mijloacele de transport, așa cum am văzut, sunt diferite incepând cu omul șI terminând cu avionul șI elicopterul .

Traficanții de droguri folosesc tot mai mult autovehicule cu numere false de inmatriculare sau numere de transit de tip Z sau W pentru transportarea mărfurilor de contrabandă și implicit a drogurilor. Uneori traficanții ascund drogurile in autovehicule aflate in traficul internațional, fără ca personalul de deservire al acestora să aibă cunoștință despre acest fapt.

Transporturile de droguri se efectuează, in general, cu autovehicule de tip TIR , cu trenuri, aeronave sau nave . In cazul transporturilor de droguri efecuate autovehicule TIR, traficanții profită e faptul că acestea , fiind incărcate de cele mai multe ori cu produse alimentare perisabile ( fructe, legume, carne ), nu pot fi oprite șI controlate timp indelungat.

In zona est-europeană, deci șI in România, drogurile sunt transportate in autoturisme particulare care nu apar pe listele organelor de poliție , astfel incât dacă autoritățile au unele informații urmăresc camionul, iar transportul de droguri este dus la destinație de autoturism. In alte imprejurări mașina este abandonată de traficanțI intr-u oraș timp de câteva zile, după care marfa este preluată de alți infractori șI predateă la destinație. Organele de poliție au totușI sub control traficul illegal de stupefiante , iar pentru unele lovituri mai mari, drogul este lăsat intenționat să treacă, pentru a permite ‘’livrarea controlată ‘’. (22)

C. Distribuirea drogurilor

,,Piața neagră’’ sau piața secretă unde sunt desfăcute stupefiantele este diferită .In unele locuri această piață nu este chiar atât de secretă in sensul că acestea se vând cu complicitatea autorităților acelui stat.Unele personae vând hașișul prin restaurant , iar altele ișI expun marfa pe marginea străzii. Ambalarea șI prezentarea spre desfacerea a stupefiantelor este o chestiune importantă pentru traficanți . Producătorii de opiu il ambalează in săculețe de pânză și-I dau forma unei turte, iar pe marfa ambalată se aplică șI o marcă de recunoaștere.

Această marcă poate consta intr-un desen reprezentând păsări, cărțI de joc sau fluturi iar pe unele pachete se poate citi inscripția ,, de cea mai bună calitate’’ sau ,, opiul are un gust excelent’’.

In ceea ce-i privește pe toxicomani,pentru procurarea drogurilor aceștia folosesc metode șI mijloace diferite , de la cele pașnice, la cele extreme de violente.

Atâta timp cât toxicomanii au la indemână sau iși pot obține cu regularitate drogurile sunt, de regulă, liniștiți și pașnici deoarece trăiesc in euforia dată de droguri. Când nu mai au drogul dorit, toxicomanii pot deveni periculoși și se manifestă ca niște elemente antisociale inrăite , in cele din urmă ajungând să comită fapte antisociale.(23)

Secțiunea II

Elemente metodologice folosite in investigarea traficului de droguri

Pentru depistarea traficanților șI a drogurilor, organelle de poliție specializate apelează la mijloace diverse care depend de complexitatea fenomenului , de modul de organizare șI de specificul organelor cu atribuții in acest domeniu , de capacitatea și competența professională a acestora șI de experiența cre o au in acest gen de activitate.

Depistarea traficanților presupune o activitate complexă, organizață minuțios , de cele mai multe ori de lungă durată,in care investigațiile șI verificările au o mare importanță.

1. Modalități de documentare pentru inceperea urmăririi penale

Activitatea de documentare presupune obținerea unor informații, date referitoare la fapta săvârșită și autorul ei pentru ca, pe baza acestora, organele competente să decidă dacă este sau nu cazul să dispună inceperea urmăririi penale.

In funcție de locul și modul de operare, se poate recurge la următoarele mijloace de probă:

a) In cazul traficanților depistați la punctele de frontieră , la intrarea sau ieșirea din țară cu stupefiante asupra lor

Procese verbale incheiate de vameși sau cadre ale poliției de frontieră, in care trebuie să se precizeze cu exactitate persoanele asupra cărora s-au găsit substanțele stupefiante, locurile unde au fost ascunse acestea, sortimentele și cantitățile, forma de ambalare și prezentare, metodele de ascundere precum și orice alte amănunte referitoare la acestea.

Rapoartele de constatare tehnico – criminalistică sau buletinele de analiză din care să rezulte că substanțele sau produsele in cauză sunt ori conțin stupefiante.

Informațiile desprinse din declarațiile date de alte persoane audiate sau de complici ai acestora .

Fotografii judiciare operative efectuate cu ocazia controlului sau al percheziției corporale

Obiecte sau inscrisuri găsite asupra persoanelor implicate in traficul de stupefiante, ori in mijloacele de transport, care au legătură cu stupefiantul găsit . Așa cum dovedește practica, de multe ori, unele inscrisuri, cum ar fi, notele de plată a cazării la hoteluri, chitanțele de achitare a convorbirilor telefonice, diferite adrese, fotografii, vizele de pe pașapoarte pot contribui la dovedirea vinovăției suspecților. (24)

b) In cazul traficanților depistați in interiorul țării noastre

Procesele verbale de prindere in flagrant cu substanțe stupefiante asupra lor ori in momentul vânzării – cumpărării

Fotografii operative efectuate cu ocazia prinderii in flagrant , in care vor fi prezentate stupefiantele găsite, locurile de ascundere, mijloacele folosite, persoanele implicate, locurile in care s-au săvârșit faptele.

Datele furnizate de martori oculari, la care se adaugă obiecte și inscrisuri pe care traficanții le au asupra lor. (25)

c) In cazul persoanelor depistate că sustrag stupefiante din spitale

Procesele- verbale de prindere in flagrant .In aceste cazuri prinderea in flagrant trebuie realizată in momentul in care stupefiantele sunt sustrase sau predate unor solicitanți, pentru a se putea dovedi că substanțele in cauză au fost sustrase cu intenția de a fi folosite de către toxicomani . Investigarea in aceste cazuri face necesară ridicarea actelor și intocmirea proceselor -verbale de constatare din care să rezulte: cine a ridicat și pe ce bază stupefiante in ziua respectivă sau in zilele anterioare, pentru a se descoperi și alte pesoane implicate in comiterea infracțiunii ; faptul că din farmacia spitalului s-au eliberat fiole cu aceeași serie ca a celor consemnate in procesul- verbal incheiate cu ocazia realizării flagrantului; faptul că in condicile de prescriere a unor asemenea substanțe există adăugiri sau modificări.(26)

d) In cazul prescrierii de droguri prin rețete cu timbru sec fără a fi necesare

Rețetele cu timbru sec in baza cărora s-au eliberat stupefiante precum și caietele cu evidența rețetelor cu timbru sec aflate asupra medicilor , dacă in ele au fost trecute numele unor persoane iar in rețete ale altora.

Procesele verbale de constatare ce atestă că persoanele pentru care s-au prescris stupefiante nu există in realitate sau copiile după actele de deces, atunci când la data prescrierii rețetelor , persoanele pe numele cărora s-au eliberat erau decedate.

Actele de expertiză medicală intocmite pentru persoanele cărora li s-au prescris stupefiante , deși in realitate nu sufereau de afecțiunile trecute pe rețete și nici nu necesitau un astfel de tratament.

Declarații ale unor persoane pentru care s-au prescris stupefiante , fără ca ele să cunoască acest fapt , din care să rezulte că nu au primit rețetele sau substanțele in cauză și că nici nu Ii s-au făcut asemenea injecții .(27)

e) In cazul stupefiantelor abandonate sau ascunse

Practica a demonstrat că, sunt situații când substanțele și produsele stupefiante pot fi găsite abandonate in locuri ca : pe raza unor puncte de frontieră, camere de hotel, ascunse in locurile de depozitare a bagajelor, toalete, săli de mese mijloace de transport și alte locuri de acces public. Astfel de situații pot apare atunci când persoanele implicate in traficul de stupefiante s-au sesizat de intensificare controlului vamal ori și-au dat seama că sunt urmărite.

In imprejurarea arătată se impune o deosebită atenție, fiind necesară o cercetare amănunțită a locului in care substanțele au fost descoperite , efectuarea de fotografii și audierea persoanelor prezente .

Produsele și substanțele trebuie să fie ridicate cu grijă , ambalate in mod corespunzător și predate specialiștilor in vederea descoperirii amprentelor sau oricăror alte urme ce pot contribui in final la identificarea și prinderea deținătorilor. (28 )

2. Metode tactice

Pentru depistarea traficului de stupefiante se efectuează supravegheri și verificări, verificări de registre, corespondențe și evidențe financiar- contabile,

inclusiv cele pe suport informatic, care ar putea avea legătură directă sau indirectă cu bunurile importate, exportate sau tranzitate pe teritoriul național.

De asemenea, se efectuează supravegherea și verificarea operativă a clădiri-

lor, depozitelor, terenurilor, unde ar putea să se găsească stupefiante sau

precursori (substanțe utilizate frecvent în fabricarea drogurilor) precum și prevalarea de probe in vederea identificării șI xpertizării bunurilor ce au făcut obiectul operațiunilor vamale.Pentru depistarea traficanților se apeleză și la ceea ce este denumit ,,urmărirea zborurilor sensibile ‘’ , adică a acelor zboruri despre care se dețin informații că sunt folosite pentru transportul unor produse și substanțe stupefiante, ascunse in diferite locuri de pe aeronave.

In această situație controlul se va efectua atât asupra călătorilor, personalului navigant și a bagajelor acestora cât și asupra aeronavei, verificându-se cu atenție toate locurile posibile de ascundere a stupefiantelor, folosindu-se specialiști ( mecanici ) care cunosc caracteristicile tehnice de construcție a aeronavei.

O altă metodă specifică folosită de poliție pentru depistarea traficanțior o constituie ,, livrarea controlată ‘’ atunci când drogurile sunt lăsate intenționat să treacă prin filtrele de control, pentru ca, prin urmărirea persoanelor care le transportă, să se ajungă in final la marii traficanți sau la alte personae implicate, la rețelele și filierele organizate de aceștia, la mijloacele și metodele folosite. (29)

2. Metode tehnico-științifice de depistare.

Pentru depistarea stupefiantelor sunt folosite dispozitive cu raze X, mai ales pentru controlul bagajelor și a locurilor greu accesibile, ca și aparatură de

examinare neutronică.

Pentru interceptarea transporturilor clandestine, autoritățile folosesc tehnică ultrasofisticată, cum ar fi nave rapide, aparatură de control (radare), avioane AWACS ( radar cu rază foarte mare de scanare) și sateliți. Aceștia mai sunt folosiți și pentru depistarea culturilor clandestine.

Drogurile și implicit traficanții mai pot fi descoperiți și cu ajutorul câinelui detector de droguri ( special dresat pentru depistarea stupefiantelor ). Câinele se așează in fața valizelor și le zgârie cu labele pe cele care conțin droguri. (30)

3. Identificarea toxicomanilor.

Pentru identificarea toxicomanilor în mod operativ, până la efectuarea unei investigații medico- legale, trebuie știute următoarele:

a) când se apropie momentul injectării sau ingerării, deci nevoia de drog, la toxicomani apar simptome ca lăcrimări, curgeri nazale, dureri, mâncărimi, căscături, stări de teamă, transpirații, frisoane, dilatarea pupilelor,

irascibilitate, agitație, nervozitate.

b) toxicomanii aflați sub influența stupefiantelor sunt somnolenți, apatici, puțin comunicativi, privesc în gol și se izolează pentru a“gusta plăcerea” stupefiantului.

c) diverse obiecte aflate in preajma drogatului ca pipe cu care s-a fumat, resturi de țigări, fiole groase care sunt găsite asupra sa, ori mirosurile specifice ii pot trăda pe cei care au consumat stupefiante.

d) urmele lăsate de instrumentele de administrare ca ințepături, cruste, cicatrici pe membrele superioare sau inferioare sunt indicia că este vorba de un toxicoman, ceea ce presupune examinare medicală.

Identificarea toxicomanilor este posibilă și pe baza registrelor aflate la proprietarii de farmacii și angajații acestora, a rețetelor cu timbru sec onorate de policlinici, spitale și farmacii in care, pentru aceeași persoană, sunt trecute, la intervale de timp scurte, diagnostice diferite; a carnetelor de evidență a rețetelor cu timbru sec distribuite medicilor, care pot duce la descoperirea unor fictivitățI șI falsuri sau prescrieri de stupefiante fără a fi necesare. Aceste nereguli pot fi depistate prin verificarea pe teren a datelor inscrise in carnetele respective.

Condicile de la camerele de gardă oferă indicii despre persoanele de serviciu in ale căror schimburi consumul a fost mai mare, depistându-se ,,bolnavi ‘’ ce frecventează mai des aceste locuri pentru a li se administra stupefiante, iar evidențele de la unitățile de interveneție șI salvare ajută la identificarea persoanelor care solicită mai des intervenția salvării, acuzând dureri acute, urmărind in acest fel să li se administreze stupefiante .(31)

4 Constatări tehnico – științifice.

Constatările tehnico-științifice sau expertizele sunt absolut necesare în

cauzele penale referitoare la traficul de stupefiante, ele constituind principalele modalități științifice de dovedire a existenței stupefiantului. Identificarea urmelor de substanțe stupefiante se bazează pe punerea in evidență a caracteristicilor calitative proprii fiecărui stupefiant ( stare de agregare, formă de cristalizare, punct de topire, structură moleculară, comportare față de reactivii specifici, proprietățI biochimice ) care se păstrează neschimbate , indiferent de conjunctura existentă in momentul folosirii lor ca mijloc al comiterii infracțiunii.

Unele substanțe stupefiante, după pătrunderea in organism, suferă o serie de transformări ( prin metabolizare ) din care pot rezulta compuși netoxici. Evidențierea acestora in produsele biologice poate constitui o dovadă a existenței inițiale in organism a stupefiantului de la care provin. Evidențierea proprietăților stupefiantelor se face prin folosirea de metode fizico-chimice obiective, rezultatele obținute fiind comparate cu caracteristicile substanțelor menționate in cataloage sau lucrări de specialitate. Sarcina identificării stupefiantelor este de competența specialiștilor și a laboratoarelor de profil, unde se vor trimite pentru analiză substanțele bănuite a face part din această categorie.

In cazuri urgente, lucrătorii vamali sau organelle de poliție care intră in posesia unor substanțe suspecte a fi stupefiante sau a conține asemenea substanțe, pot proceda la o primă identificare, utilizând in acest scop trusa de reactivi. Intrebările la care trebuie să răspundă specialistul sau expertul trebuie formulate clar șI precis. Primele intrebări la care trebuie să răspundă exact sunt următoarele : dacă substanța este sau conține stupefiante iar in caz afirmativ, despre ce substanță este vorba , se recomandă să se menționeze denumirea stupefiantului bănuit pentru a limita sfera de căutare de către specialiști.

Totodată se vor adresa experților intrebări referitoare la puritatea, concentrația, umiditatea, greutatea stupefiantelor și dacă acestea au fost sau nu falsificate.

Analizele de laborator trebuie să ajute și la descoperirea originii stupefiantelor, precizând dacă sunt sustrase dintr-o fabrică, provin din surse ilicite, au aceeași compoziție chimică, descoperire ce se realizează prin examinarea comparativă a eșantionului de probă cu substanțele incriminate.

Având in vedere că prin expertizele toxicologice se identifică stupefiantele, este necesar să fie trimise pentru asemenea analize și unele obiecte suspecte ca : fiole, seringi, pahare, pipe, resturi de țigări necesare pentru descoperirea eventualelor urme ale acestor substanțe.

In urma examinării substanțelor sau produselor de către specialiști se pot formule următoarele concluzii:

– cert pozitivă – ( substanța supusă examinării este hașiș )

– cert negativă- ( substanța supusă examinării nu este stupefiant )

– de probabilitate ( substanța supusă examinării este probabil opiu )

– de imposibilitate ( nu se poate stabili dacă substanța supusă examinării este stupefiant )

Pentru identificarea stupefiantelor și a altor substanțe toxice sunt folosite gazcromtografe portabile care sunt capabile să depisteze aceste substanțe chiar in atmosfera unei camera in care există asemenea substanțe, pentru identificare fiind suficientă o cantitate de produs extreme de redusă . (32)

5. Identificare drogurilor

De obicei drogurile au in compoziție ingredient de drog activ, de origine și identitate necunoscută , precum și aditivi ( zahărul sau chinina ) ceea ce diluează concentrația și restrânge valoarea lor pe piața ilicită.

Dificultatea in identificare drogurilor intervine in selectarea procedurilor analitice care pot pune in evidență o identificare specifică a unui drog . Prezența unor substanțe de origine și compoziție necunoscută determină specialiștii să adopte un plan de acțiune care in final să ducă la identificare drogului. De cele mai multe ori se efectuează o serie de teste de culoare care produc o coloratură caracteristică pentru multe droguri ilicite comune.

Următoarea fază constă in identificarea drogului. In multe situații specialiștii folosesc teste specific, precum spectrofotometria in infraroșu și spectometria de masă pentru a identifica un drog prin excluderea tuturor celorlalte.

In unele cazuri se folosesc o serie de teste nespecifice ori prezumtive iar fiecare test , prin el insuși, este insuficient pentru a dovedi identitatea drogului, insă o combinație corectă de teste poate determina un rezultat caracteristic unei singure substanțe chimice adică drogul investigat .

Testele de rutină folosite de specialiști in identificare drogurilor sunt :

-testele de culoare

– testele microcristaline

– cromatografia

– spectrofotometria

– spectometria de masă

a) Testele de culoare

Multe droguri au un colorit caracteristic atunci când intră in reacție cu un agent chimic specific. Aceste teste sunt indicatori utili a prezenței drogurilor fiind de asemenea utilizate de investigatori in examinarea materialelor suspecte a conține droguri. In mod curent sunt utilizate cinci teste de culoare :

– Marquis – este reactivul in prezența căruia heroina și morfina, precum și majoritatea derivaților opiului se colorează in purpuriu, iar in prezența amfetaminei și a metilamfetaminei se colorează in orange –brun .

– Dillie –Koppanyi – este un reactiv valoros in testarea barbituricelor, in prezența căruia acestea se colorează in albastru violet .

– Duquenois Levine – se folosește in testarea marijuanei, prezența drogului fiind evidențiată de o culoare purpurie.

– Van Urk – este acel reactiv ce capătă culorea albastru purpuriu in prezența LSD-ului.

– Scott – este testul de culoare utilizat pentru a pune in evidență cocaina .

b) Testele microcristaline – reprezintă o tehnică specifică numai testelor color, o picătură de reactiv adăugată unei cantitățI mici de drog determinând o precipitare cristalină forma și măsura cristalelor examinate a microscop prezintă caracteristicile specifice fiecărui tip de drog.

– c) Cromatografia pe strat subțire și cromatografia de gaze sunt două tehnici de separare ce pot fi folosite cu success in analiza drogurilor .

– d) Spectrofotometria – Absorbția selectivă a luminii de către droguri in zonele UV și IR ale spectrului electromagnetic definește spectrofotometria ca fiind o tehnică valoroasă in caracterizarea drogurilor. Spectrul ultraviolet nu este concludent pentru o identificare pozitivă a unui drog deoarece și alte materiale pot produce un spectru asemănător. In același timp spectrofotometria este adesea utilizată ca tehnică de probabilitate in aprecierea identității unui drog .

Spectrofotometria in infraroșu este una dintre acele câteva tehnici ce pot fi folosite de specialiști pentru identificarea drogurilor.Spectrul infraroșu este unic pentru fiecare componentă a unei substanțe, reprezentând o amprentă a acestora.

e) Spectometria de masă este considerată o tehnică valoroasă in analiza drogurilor, având in vedere ușurința cu care se poate separa drogul propriu- zis de restul substanțelor ce pot fi prezente in compoziția drogului amalgamat. (33)

Secțiunea III

Particularități ale cercetării locului faptei

Pentru descoperirea și ridicarea mijloacelor materiale de probă, un rol important il are cercetarea la locul săvârșirii infracțiunii iar datorită specificului său, traficul de droguri este susceptibil să se comită in diverse locuri.

In cercetarea la fața locului se vor folosi :

a) Trusa criminalistică – care conține truse cu reactivi pentru testarea stupefiantelor , sonda de control ( periscop ) pentru verificarea locurilor greu accesibile din autovehicule ; aparatura necesară radiografierii unor obiecte in care sunt ascunse stupefiante . Trusele pentru testarea stupefiantelor conțin tuburi cu reactivi ce permit identifiocarea unor substanțe stupefiante, printer care hașișul, marijuana, LSD-ul, substanțe din grupa opiaceelor sau amfetaminelor

b) Faza statică a cercetării la fața locului – Iin această fază se va insista asupra următoarelor aspecte : luarea măsurilor de prevenire a intoxicațiilor cu stupefiante șI de salvare a eventualelor victime; fotografierea sau filmarea stupefiantelor, a locurilor unde au fost ascunse; descoperirea obiectelor corp- delict șI a urmelor vizibile ; efectuarea percheziției corporale asupra persoanelor implicate sau găsite la fața locului; darea spre prelucrare a urmei de miros câinelui de urmărire.

c) Faza dinamică a cercetării la fața locului – In această fază se vor intreprinde următoarele: examinarea amănunțită de către medic a persoanelor suspecte că sunt sub influența stupefiantelor in vederea recoltării probelor de sânge și urină și a luării măsurilor medicale ce se impun ; precum șI examinarea imbrăcămintei , a bagajelor șI coletelor ( pereții, capacele sau fundurile duble ); examinarea conținutului real al unor cutii de conserve, alimente, sticle cu băuturi ( alcoolice sau răcoritoare ).Vor fi efectuate fotografii sau filmări de detaliu indeosebi asupra urmelor de injecții, a resturilor publerilor de stupefiante, a pachetelor de țigări, a mucurilor de țigară, a rețetelor și altor documente ce interesează cauza;

controlarea autovehiculelor pentru a se identifica locurile special amenajate in vederea ascunderii stupefiantelor prin modificări aduse caroseriei, verificarea barelor de protecție, a pneurilor, roților de rezervă, rezervoarelor de benzină, a sistemelor de ventilație și incălzire, a bateriei.

In cazul navelor și aeronavelor vor trebui avute in vedere cabinele personalului navigant, obiectele pe care aceștia le au asupra lor ( de imbrăcăminte, alimente, țigări) , părțile commune ale navei ( toalete, tubulatura de aerisire din băi – in cazul navelor ), calele de depozitare a mărfurilor, sălile de mese, locurile destinate depositării alimentelor, bunurile echipajului și bagajelor pasagerilor.

Vagoanele de cale ferată se va verifica cu deosebită atenție exteriorul și interiorul acestora, locurile accesibile călătorilor cum sunt : cușetele de dormit sau cele de bagaje, toaletele, tablourile electrice, coșurile pentru resturile menajere, scrumierele, sistemele de incălzire, canapelele din compartimente.

Având in vedere nenumăratele forme și varietăți de droguri, pentru impachetarea acestora nu se recomandă un anumit tip de ambalaj. Cerința generală este aceea de-a preveni pierderea sau contaminarea probei ,fiind de preferat, de cele mai multe ori, să se păstreze ambalajul original. Probele suspecte ce conțin solvențI volatile vor fi impachetate in containere etanșeizate pentru a preveni evaporarea solventului iar pachetele astfel sigilate vor fi apoi etichetate.

Fixarea rezultatelor cercetării la fața locului se va face prin process verbal la care se pot anexa fotografii, schițe, desene ori alte asemenea lucrări cum ar fi : rolele de film sau benzile video magnetice.(34)

Consecintele medicale, socio-economice, culturale și politice nefaste ale consumului si traficului de stupefiante le intâlnim, așa cum am văzut, din cele mai vechi timpuri . Transformările radicale ale societății de-a lungul istoriei sale, evoluția mijloacelor de producție și apariția noilor tehnologii, crearea și dezvoltarea continuă a rețelelor de căi de comunicație intercontinentală, necesitând perioade de timp din ce in ce mai reduse pentru parcurgerea distanțelor, au determinat extinderea anatemei drogurilor la nivel mondial, nici o țară nemaiputandu-se considera aparată de efectele distructive ale stupefiantelor. Consolidarea structurilor crimei organizate, care functionând in mod similar unei entitati economice legale, dar in domenii ale cerintei de mărfuri și servicii prohibite de către societate prin norme juridice trebuie sa fie competitiva pentru a se autoproteja, și-a găsit expresia in acutizarea fenomenului traficului ilicit de stupefiante,in ciuda repetatelor și a tot mai deselor incercări ale comunității internationale de elaborare a unor strategii eficiente de luptă in vederea prevenirii si a combaterii acestui flagel. Internaționalizarea activităților infracționale a provocat apariția unor noi grupări organizate care, in loc să lupte intre ele pentru impunerea dominației asupra unui anumit teritoriu, iși unesc fortele, urmând modelul fuzionărilor care operează in cadrul economiei ilicite. Contextul geopolitic și social al României, aflată la răscrucea principalelor rute de trafic de droguri intre Orient și vestul Europei este marcat de difficultățile inerente perioadei de tranzitie prelungită intre sistemul economiei de stat centralizate și crearea mecanismelor specifice economiei de piata. Izolarea timp de multi ani, prin constrângeri politice și economice, a Romaniei, una dintre rarele zone de pe mapamond care nu prezintă in cultura ei tradețională modele de comportament care să includeă consumul de droguri, criza economică și larga deschidere a frontierelor statale ce faciliteaza tranzitul in continua creștere al persoanelor, mărfurilor și serviciilor pe teritoriul statului român sunt factori ce favorizează traficul și consumul de stupefiante in țara noastră.

1. Pregătirea constatării infracțiunii flagrante

Printre activitățile pregătitoare sau preliminare constatării infracțiunii flagrante se inscriu :

a) Stabilirea oportunității și necesității infracțiunii flagrante

In luarea hotărârii privind necesitatea constatării infracțiunii, organul de urmărire penală trebuie să procedeze la analiza temeinică a fiecărui caz in parte. Astfel, in unele situații organelle de urmărire pot proceda la o “ supraveghere “ a traficuli de droguri ( așa-zisa “ livrare controlată” ) care are ca scop depistarea șI destrămarea rețelelor de traficanțI, descoperirea mijloacelor șI metodelor folosite, a modurilor de operare. In aceste situații se apreciază că are valoare mai mare descoperirea unei rețele de traficanțI decât prinderea unui singur traficant.

b) Obținerea de date referitoare la făptuitor și activitatea sa infracțională

Cunoscând unele date despre persoanele implicate in traficul de stupefiante și despre activitățile pe care aceștia le desfășoară , organele de urmărire au posibilitatea să stabilescă modalitățile concrete in care trebuie să se acționeze pentru constatarea infracțiunii flagrante. Interesează naționalitatea, cetățenia, domiciliul sau reședința, persoanele din anturaj, antecedente penale, metode, mijloace și moduri de operare folosite, locurile din care procureă stupefiante.

c) Pregătirea mijloacelor tehnice criminalistice

In cazul acestor infracțiuni, echipa trebuie să fie dotată cu trusa pentru testarea stupefiantelor, cu dispozitive pentru prelevări de aer din diverse locuri, cu aparate de fotografiat și video.

d) Stabilirea momentului și a modului de acțiune

In cazul infracțiunii de trafic de stupefiante, momentul acțiunii trebuie fixat in perioada producerii ,deținerii sau altor operațiuni privind circulația produselor ori substanțelor stupefiante sau toxice , in timpul cultivării in scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe sau in timpul experimentării produselor sau substanțelor toxice. Stabilirea modului de acțiune și a momentului intervenției trebuie să li se acorde o atenție deosebită.(35)

2. Realizarea efectivă a prinderii in flagrant presupune :

a) Identificarea martorilor oculari .Prin identificare și ascultarea martorilor oculari se asigură posibilitatea obținerii și altor probe decât cele ce se constată nemijlocit , cu referire la activități desfășurate de către persoanele implicate in traficul de droguri, inaintea sosirii organelor de constatare, persoanele care le-au ajutat , locurile in care au fost ascunse ori aruncate produsele șI substanțele toxice sau stupefiante, mijloacele folosite. De multe ori, in scopul realizării operative a activităților propuse, organelle de urmărire penală trebuie să apeleze la concursul unor persoane de bună-credință aflate la locul faptei.

b) Stabilirea activității ilicite desfășurate in momentul constatării

La aceste infracțiuni, activitățile ilicite pot consta in producerea, deținerea sau orice operație privind circulația produselor ori substanțelor stupefiante sau toxice, cultivarea in scop de prelucrare a plantelor ce conțin astfel de substanțe, ori experimentarea produselor sau substanțelor toxice , dacă toate acestea se desfășoară fără drept.

c) Declinarea calității organului judiciar și luarea măsurilor pentru intreruperea activității ilicite.

In momentul intervenției, organul de urmărire penală trebuie să-șI prezinte calitatea și să indice unitatea din care face parte, arătând actul doveditor in acest sens, in mod deosebit in cazurile când sunt imbrăcațI in ținută civilă.

După prezentarea calității , organul de urmărire penală trebuie să ia toate mâsurile necesare pentru incetarea activității ilicite, in acest scop apelând șI la sprijinul persoanelor de bună-credință care se află la locul faptei.

d) Acordarea primului ajutor persoanelor intoxicate

Această activitate poate avea loc in cazul unor persoane aflate in stare gravă datorită supradozelor consummate, situație in care se impune internarea imediată. Atunci când există date și informații despre persoane care consumă stupefiante, cu ocazia realizării flagrantului, este necesar ca din echipă să facă parte și un medic specialist.

Inainte de-a fi transportată la spital , in raport cu starea ei, persoana in cauză trebuie să fie identificată, făcându-se mențiune despre aceasta și despre măsurile luate in procesul – verbal.

e) Identificarea făptuitorului. Autorul faptei trebuie să fie identificat pe baza actelor de identificare pe care le are asupra sa, reținându-se numele, prenumele, numele și prenumele părinților, data și locul nașterii, seria, numărul și unitatea de poliție care a emis actul de identitate, domiciliul și reședința acestuia. Atunci când făptuitorul nu are asupra sa actele din care să rezulte identitatea, vor fi menționate datele declarate de acesta, urmând a fi verificate ulterior de urgență, \n evidențele unităților de poliție.

f) Efectuarea percheziției corporale. Percheziția corporală prezintă o mare inportanță, se efectuează cu prioritate și este obligatorie in toate cazurile.

In aceste cazuri trebuie evitate, pe cât posibil, locurile agglomerate. Percheziția se extinde și asupra bagajelor și autoturismului \n care se găsește persoana respectiveă. In aceste \mprejurări, asupra făptuitorului pot fi găsite substanșe sau produse stuprfiante ori toxice, țigări care conțin plante stupefiante, băuturi \n care sa-u introdus astfel de substanțe, alimente folosite ca ascunzători, dar și diferite \nscrisuri ca; note de plată a cazării la hotel sau a diferitelor servicii prestate de acesta ( telefon, televizor, spălat, călcat ) hărți pe care sunt \nsemnate traseele de parcurs, agende cu nume de persoane, adrese, numere de telefon.(36)

g) Luarea măsurilor cu privire la făptuitor și la obiectele, valorile și \nscrisurile descoperite. După efectuarea percheziției corporale, făptuitorului I se va asigura paza, acesta având dublu rol; pe de o parte, pentru a nu-I da posibilitatea să dispară de la locul faptei, iar pe de altă parte precum a nu distruge eventualele mijloace materiale de probă. Obiectele purtătoare de urme (seringi, fiole,țigări prelucrate ) rămân asupra organelor de urmărire penală pentru a se dispune constatările tehnico-știițifice, expertizele și analizele la laborator necesare identificării substanțelor stupefiante.

Intervenția propriu-zisă va fi făcută doar de echipe specializate, care trebuie să-și decline identitatea, inspecial dacă nu poartă uniformă pentru a nu fi confundate cu membrii grupării adverse, in principal la infracțiunile axate pe tranzacțiile cu droguri. Ceilalți participanți vor asigura identificarea și reținerea suspecților care au părăsit zona de acțiune, identificarea martorilor.

Flagrantul realizat in timpul comiterii faptei presupune ca , in momentul intrării in dispozitiv, infracțiunea să fie in curs de desfășurare. In această fază, există unele riscuri deoarece autorul se poate afla intre alte personae, este intr-o stare de tensiune extremeă, dispus să riposteze in orice moment.

De asemenea, pot fi rănite persoane datorită stării de panică și există pericolul luării de ostatici de către făptuitor care va incerca să-și asigure scăparea.

Prinderea in flagrant realizată după consumarea actului infracțional constituie

cel mai prielnic moment de acțiune intrucât organizatorii prinderii in flagrant dispun de avantajul factorului surpriză, iar infractorul se găsește de obicei intr-un moment de relaxare și deconcentrare. In această alternativă există insă riscul dispariției infractorului cu bunurile care reprezintă obiectul infracțiunii sau al abandonării acestora pentru a-și asigura mai ușor scăparea.

Membrii echipei pot alege cea mai bună alternativă de intervenție, fiind necesar să se schimbe pe parcurs modul de acțiune, in funcție de apariția unor evenimente imprevizibile sau care determină creșterea pericolului ori a altor riscuri, in cazul aplicării planului inițial.

De asemenea, se va avea in vedere faptul că locurile deschise oferă infractorilor posibilitatea de a observa mai bine zona șI dezavantajul echipei de intervenție care poate fi ușor reperată . Plasarea membrilor echipei se va face acoperit, in ținută civilă adecvată mediului respective, pentru a nu crea suspiciuni infractorilor ori persoanelor care domiciliază in zonă și care-i pot avertiza.

După realizarea flagrantului, zona de acțiune trebuie degajată rapid pentru a se preveni concentrarea persoanelor curioase, formarea de blocaje, intervenția altor infractori sau alte elemente negative .(37)

CAPITOLUL V

ASPECTE CRIMINOLOGICE PRIVIND DROGURILE

Drogurile sunt un fenomen foarte complex, profund și tragic al lumii contemporane , una din cele mai dramatice probleme cu care se confruntă lumea de azi . An de an miliarde de euro sunt deturnați spre scopuri antisociale , in buzunarele unor traficanți și bande de criminali care sfidează autoritățile și legile. An de an milioane de oameni cad pradă drogurilor și un număr din ce in ce mai mare dintre ei sunt cu desăvârșire pierduți pentru societate. In fiecare an se inmulțesc apelurile , intrunirile, conferintele care isi propun sa gaseasca cele mai adecvate metode pentru a pune capat acestui flagel mondial care-l reprezinta traficul si consumul de stupefiante.

Motivele pentru care oamenii se indreaptă către consumul de droguri sunt dintre cele mai diverse. Uneori inceputul poate fi făcut prin prescriere in scopuri terapeutice a unui somnifer sau a unei substanțe psihotrope. Presiunea grupului, curiozitatea, ignoranța, modificare structurilor sociale, urbanizarea, șomajul, plictisul vieții cotidiene, sunt numai câțiva factori care-I determină pe mulțI oameni să recurgă la droguri.Pentu un individ care se simte izolat in familie, intr-un grup sau in comunitate, drogul poate constitui un refugiu, dar din păcate un refugiu temporar și tragic. Atunci când se modifică structurile sociale care au constituit sprijinul unor membrii ai societății, unii dintre ei pot fi incapabili să se adapteze șI vor căuta un liman in droguri. Lipsa unui loc de muncă, lipsa unei educații adecvate, distrugerea familiei sau diverse probleme personale pot impinge o ființă slabă spre consumul de droguri.Cel incapabil să adapteze lumea reală la aspirațiile sale iși crează drogându-se o lume de vis in care speră să-și implinească destinul. Există miliarde de oameni in toată lumea care recurg la droguri abuzând de aceste substanțe ilegale.

,, Pierzându-și identitatea omul s-a instrăinat de familie, de comunitate, de societate șI de natură rămânând singur in fața pericolului. Incercând să se salveze nu va reușI singur și-n acest fel sensul vieții se afundă intr-o moarte lentă, iar moartea devine ultima speranță a vieții.’’ . Drogul este un factor criminogen important producând tulburări mentale cu efecte in planul comporatmentului infracțional. Comportamentul infracțional este influențat de temperamental nevrotic sau psihotic dat de consumul de droguri.

Toxicomania provoacă o stare tipică de confuzie mentală, conduce la o stare de delir șI agresivitate căreia i se atribuie o parte importantă a infracțiunilor săvârșite cu violență. Cum majoritatea consumatorilor nu-și pot satisface pe căi cinstite dorința de-a consuma droguri, aceștia se văd nevoiți să recurgă la săvârșirea de infracțiuni ca furturi, tâlhării, prostituție, unii dintre ei ajungând chiar și la comiterea de crime.

In amplificarea criminalității de orice fel, un rol insemnat l-a avut apariția șI chiar adâncirea decalajelor dintre nivelul aspirațiilor sociale șI cel al imposibilităților material. Accentuarea tot mai vizibilă a diferențelor in condiția materială de viață intre indivizi șI chiar grupuri, a avut ca effect proliferarea sentimentului de frustrare, sentiment care, neputând fi pe deplin conturat, duce in mod inevitabil la consumul de droguri și ulterior , de cele mai multe ori, săvârșirea unor fapte penale. De multe ori in tentația de realizare a scopurilor propuse, indivizi sau grupuri sociale, folosesc mijloace nelegitime ș interzise prin norme sociale cu character moral, juridic, politic sau religios. Exagerarea sau ignorarea acestor norme duce la consumul de droguri la mulțI indivizi șI implicit la fapte grave de incălcare a normelor de conduită, ajungându-se la măsuri extreme de suprimare a propriei viețI, a vieții membrilor familiei sau chiar a colectivității din care fac parte indivizii in cauză.Cu timpul, consumul de droguri poate deveni singurul reper de comportament. In viața unor indivizi șI colectivitățI constituind criteria unice de comportare in societate șI formând așa zisele ,, subculturi criminale ‘’ alcătuite din bande de răufăcători care se conformează unui system de norme șI valori diferite de cele ale societății.

Mulți specialiști au atras atenția asupra așa-numitelor „etnobotanice“, apărute la noi cam prin 2008, care conțin și compuși chimici cu efecte similare cu cele ale unor droguri ușoare. În timp, rețeaua „magazinelor de vise“ a devenit o alternativă facilă pentru cei care cred că „noul drog“ este o soluție la problemele cu care se confruntă și, nu mai puțin, o afacere deosebit de profitabilă.

Mass-media prezintă aproape zilnic ravagiile consumului de etnobotanice care produc perturbări comportamentale, de percepție și cogniție ce pot ajunge până la halucinații.

Având in vedere această stare de fapt ,in societatea civilă românească a fost necesară adoptarea unei poziții deschise și obiective cu privire la realele pericole ce amenință ordinea publică și legalitatea. S-au declanșat numeroase operațiuni in școli, licee și universități unde specialiștii implicați in campania de prevenire și combatere a drogurilor in care le- au prezentat acestora pericolele la care se expun prin consumarea stupefiantelor deoarece generațiile viitoare trebuiesc salvate de la pericolul pe care-l reprezintă drogurile .

Familia are și ea un rol bine determinat și anume acela că trebuie să dea societății indivizi cu o personalitate puternică, capabili să facă față greutăților vieții. De asemenea, familia va trebui să-i invețe să respecte adevăratele valori sociale fără de care nu s-ar putea impune in societate.Pentru ca toate acete invățăminte primite in familie să fie utile este necesar ca și familia să fie un model de comportament social.

Strategiile antidrog presupun colaborarea mai multor specialiști, medici și psihologii care pot interveni benefic în prevenție, în adicție (dependență) și post-servaj și în realizarea inserției sociale. Mai întâi în prevenție, când psihologul poate iniția un proces de informare-educare care să conștientizeze tinerii asupra efectelor nocive pe care le au diferite droguri. Informarea corectă și cât mai completă, cu exemple cât mai realiste, poate avea și caracter formativ în sensul modelării unei personalități echilibrate.

Foarte importante sunt și relațiile interumane, desfășurarea unor activități de petrecere a timpului liber care să favorizeze dezvoltarea echilibrată a personalității – sport sau diferite manifestări culturale. Reconstruirea și remodelarea personalității este mai dificilă odată cu instalarea dependenței, când comunicarea este perturbată iar specialistul trebuie să ofere o alternativă de supraviețuire.

În cazul consumului de droguri, intensitatea e mai puternică, durata e de cinci ori mai mare și, deși produce obișnuință, crește motivația și necesitatea unui consum sporit pentru a spori și satisfacția. Mai mult, după un tratament rămâne posibilitatea recăderii. Pentru reușita tratamentului, este esențial ca decizia de a renunța să angajeze întreaga personalitate care să fie pregătită pentru a reintra în viața normală și a face față realității de dincolo de tratament.

Soluțiile sunt personalizate urmărind reinserția socială a dependentului de droguri odată cu recuperarea identității sale și integrarea reală în mediul social.

La fel de complexe sunt și aspectele juridice și în țara noastră legislația din acest domeniu urmează dinamica fenomenului și actele normative internaționale.

Cea mai importantă lege a fost dată în anul 2000 și modificată de atunci de patru ori. Un rol important în aplicarea acestei legislații îl are Agenția Națională Antidrog, care a prezentat anul trecut în fața Parlamentului un Raport național privind consumul de droguri. Din comunicările și discuțiile care au urmat a reieșit necesitatea unor cercetări interdisciplinare ale căror rezultate să poată fundamenta acțiuni eficiente pentru ca acest adevărat flagel să nu mai facă atâtea victime.

INVESTIGAREA CRIMINALISTICA A INFRACTIUNILOR

DIN DOMENIUL TRAFICULUI DE DROGURI

CAPITOLUL I

Considerații introductive privind drogurile

CAPITOLUL II

Definiția și clasificarea drogurilor

Secțiunea I

Definiția drogului

Secțiunea II

Clasificarea drogurilor

Secțiunea III

Principalele droguri intâlnite in traficul de droguri, apariția și evoluția lor

CAPITOLUL III

Reglementări interne și internaționale privind traficul și consumul ilicit de droguri

Secțiunea I

Reglementări interne

Secțiunea II

Reglementări internaționale

CAPITOLUL IV

Investigarea infracțiunilor privind traficul și consumul ilicit de droguri

Secțiunea I

Moduri și sisteme de operare folosite de traficanții de droguri

Modalități de ascundere a drogurilor

Moduri de operare

Distribuirea drogurilor

Secțiunea II

Elemente metodologice folosite in investigarea traficului de droguri

Metode tactice

Metode tehnico-științifice de depistare

Identificarea toxicomanilor

Constatări tehnico-științifice

Identificarea drogurilor

Secțiunea III

Particularități ale cercetării locului faptei

Trusa criminalistică

Faza statică

Faza dinamică

Pregătirea constatării infracțiunii flagrante

CAPITOLUL V

Aspecte criminologice specific traficului și consumului de droguri

Studiu de caz

BIBLIOGRAFIE

– Lazăr Cârjan, Mihai Chiper – Criminalistică , Editura Fundației Romania de Mâine – București – 2009

– Emilian Stancu – Criminalistică ediția a III a , volumul II, Editura ,,Actami’’ București 1999

– Emilian Stancu – Tratat de Criminalistică, ediția a IV a, Editura Universul Juridic București – 2007

– Revista Română de Criminalistică nr. 5/2006

– Legea nr . 143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri , cu modificările și completările ulterioare

NOTE BIBLIOGRAFICE

(1) William Jaramillo – fost primar al orașului Medellin intr-un discurs ținut in acest oraș, privind pericolul drogurilor.

(2) Cartelul – este o uniune de organizații criminale specializate in traficul de droguri; este format din 10 până la 30 de membri care acționeză intr-o strânsă conspirație.

(3) In perioada 1990-1997, au fost uciși 52 de magistrați, 94 de polițiști și 21 de oameni politici care au avut curajul de-a lupta impotriva mafioților din acest Cartel).

(4) fragment din cuvântarea ținută de judecătorul italian Giovanni Falcone la 12 Mai 1992 la o intrunire de lupta antidrog

(5) din discursul lui Thomas Reppetto un fost oficial newyorkez pe tema combaterii traficului de droguri

(6) fragment din discursul Generalului Chavolit, un luptător contra drogurilor din Asia, la o conferință antidrog.

(7) din discursul judecătorului italian Giovanni Falcone la o conferință antimafia de la Palermo

(8) Lazar Cârjan – Mihai Chiper – Criminalistica , Editura Fundației Romania de Mâine – București- pag. 409

(9) Lazar Cârjan – Mihai Chiper – Criminalistica , Editura Fundației Romania de Mâine – București- pag. 409

(10) Lazar Cârjan – Mihai Chiper – Criminalistica , Editura Fundației Romania de Mâine – București- pag. 410

(11) Lazar Cârjan – Mihai Chiper – Criminalistica , Editura Fundației Romania de Mâine – București- pag. 410 -411

(12) Louis Lewin in lucrarea ,,Phantastica’’

(13) Potrivit opiniei reputatului etnobotanist Jean Marie Pelt

(14) Lazar Cârjan – Mihai Chiper – Criminalistica , Editura Fundației Romania de Mâine – București- pag. 408

(15) Emilian Stancu – Tratat de Criminalistică, ediția a IV a, Editura Universul Juridic București – pag. 635

(16) Emilian Stancu – Tratat de Criminalistică, ediția a IV a, Editura Universul Juridic București – pag. 636

(17) Emilian Stancu – Tratat de Criminalistică, ediția a IV a, Editura Universul Juridic București – pag. 637

(18) Emilian Stancu – Tratat de Criminalistică, ediția a IV a, Editura Universul Juridic București – pag.637

(19) Emilian Stancu – Tratat de Criminalistică, ediția a IV a, Editura Universul Juridic București – pag. 638

(20) Emilian Stancu – Tratat de Criminalistică, ediția a IV a, Editura Universul Juridic București – pag. 638-639

(21) Emilian Stancu – Tratat de Criminalistică, ediția a IV a, Editura Universul Juridic București – pag.640

(22) Emilian Stancu – Tratat de Criminalistică, ediția a IV a, Editura Universul Juridic București – pag. 640-641

(23) Emilian Stancu – Tratat de Criminalistică, ediția a IV a, Editura Universul Juridic București- pag. 641

(24) Emilian Stancu Criminalistica, editura Actami – București pag. 402

(25) Emilian Stancu Criminalistica, editura Actami – București pag.402-403

(26) Emilian Stancu Criminalistica, editura Actami – București pag.403

(27) Emilian Stancu Criminalistica, editura Actami – București pag.404

(28) Emilian Stancu Criminalistica, editura Actami – București pag.404

(29) Emilian Stancu – Tratat de Criminalistică, ediția a IV a, Editura Universul Juridic București – pag. 642

(30) Emilian Stancu – Tratat de Criminalistică, ediția a IV a, Editura Universul Juridic București –pag. 642

(31) Emilian Stancu – Tratat de Criminalistică, ediția a IV a, Editura Universul Juridic București – pag.643

(32) Emilian Stancu Criminalistica, editura Actami – București pag. 411-412

(33) Emilian Stancu – Tratat de Criminalistică, ediția a IV a, Editura Universul Juridic București- pag.652

(34) Emilian Stancu – Tratat de Criminalistică, ediția a IV a, Editura Universul Juridic București- pag. 646

(35) Emilian Stancu – Tratat de Criminalistică, ediția a IV a, Editura Universul Juridi Emilian Stancu – pag. 647

(36) Emilian Stancu – Tratat de Criminalistică, ediția a IV a, Editura Universul Juridic București- pag. 648-649

(37) Revista Română Criminalistică – nr 5/2006 pag. 34-35

(38) Ralph Linton – Fundamentele personalității.

BIBLIOGRAFIE

– Lazăr Cârjan, Mihai Chiper – Criminalistică , Editura Fundației Romania de Mâine – București – 2009

– Emilian Stancu – Criminalistică ediția a III a , volumul II, Editura ,,Actami’’ București 1999

– Emilian Stancu – Tratat de Criminalistică, ediția a IV a, Editura Universul Juridic București – 2007

– Revista Română de Criminalistică nr. 5/2006

– Legea nr . 143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri , cu modificările și completările ulterioare