INVESTIGAREA CRIMINALISTICĂ A INFRACȚIUNILOR DE FALS DE MONEDĂ ȘI ALTE VALORI COORDONATOR TEZĂ DE DOCTORAT: PROF.UNIV.DR. GHEORGHE POPA DOCTORAND:… [310311]

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU BUCUREȘTI

ȘCOALA DOCTORALĂ DE DREPT

INVESTIGAREA CRIMINALISTICĂ A INFRACȚIUNILOR

DE FALS DE MONEDĂ ȘI ALTE VALORI

COORDONATOR TEZĂ DE DOCTORAT:

PROF.UNIV.DR. GHEORGHE POPA

DOCTORAND: [anonimizat]

2018

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU BUCUREȘTI

ȘCOALA DOCTORALĂ DE DREPT

TEZĂ DE DOCTORAT

INVESTIGAREA CRIMINALISTICĂ A INFRACȚIUNILOR

DE FALS DE MONEDĂ ȘI ALTE VALORI

COORDONATOR TEZĂ DE DOCTORAT:

PROF.UNIV.DR. GHEORGHE POPA

DOCTORAND: [anonimizat]

2018

CUPRINS

LISTA ABREVIERILOR

C.pen. – Cod penal

C.pr.pen. – Cod procedură penală

B.N.R. – Banca Națională Română

B.C.E. – Banca Central Europeană (Eurosistemul)

U.E. – Uniunea Europeană

D.I.I.C.O.T. – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

E.M.V. – Europay, MasterCard, Visa

P.I.N. – Personal Identification Number

S.U.A. – [anonimizat]

U.S.D. – dolar american

C.F.M. – [anonimizat] – Unitatea Europeană de Cooperare Judiciară

S.M.F. – Sistemul de Monitorizare a Falsificărilor

O.L.A.F. – Oficiului European de Luptă Antifraudă

C.E. – Comisia Europeană

art. – articol

alin. – alineat

lit. – literă

Cod pen. – Cod penal

Cod proced. pen. – Cod de procedură penală

C.B.C.D.G. – Central Bank Counterfeit Deterrence Group

M.A.I. – Ministerul Afacerilor Interne

O.I.P.C. – Organizația Internațională de Poliție Criminală

S.I.E. – Serviciul de Informații Externe

S.R.I. – Serviciul Român de Informații

M.F.P. – Ministerul Finanțelor Publice

M.P. – Ministerul Public

Î.C.C.J – Înalta Curte de Casație și Justiție

R.I.L. – Recurs în Interesul Legii

O.N.U. – Organizația Națiunilor Unite

S.C.C.I. – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice

D.G.P.M.B. – Direcția Generală de Poliție a Municipiului București

O.N.P.C.S. – Oficiul Național de Prevenire a Spălării Banilor

S.U.A. – [anonimizat] – Etherum (monedă electronică de ultimă generație)

Btc. – Bitcoin (monedă electronică de ultimă generație)

I.T. – Information Technology

P.C.I. – Security Standards Council

J.C.B. Internațional – International payment brand (companie)

A.T.M.I.A sau A.T.M. – Automated Teller Machine (bancomat)

C.T.S.E – Centrul Tehnic și Științific European

D.E.X. – Dicționarul explicative al Limbii române

J.A.I. – Justiție și Afaceri Interne

ș.a.m.d. – și așa mai departe

ș.a. – și altele

etc. – et caetera

nr. – număr

p. – pagina

pp. – paginile

Ed. – Editura

op. cit. – operă citată

vol. – volum

idem. – [anonimizat], același (indică o similaritate a afirmațiilor)

ibidem. – în același loc (indică faptul că o [anonimizat], pagină etc., identic cu una anterioară)

[anonimizat], [anonimizat], legându-i de valoarea și munca noastră. [anonimizat], și nu de bani. Dragostea pentru „arginți” [anonimizat], pentru revoluționari reprezintă cătușele muncitorului. [anonimizat].

Pornind de la ipoteza de lucru „investigarea criminalistică a infracțiunii de fals de monedă și alte valori”, ca principal scop în cercetare a reprezentat studierea și analizarea noilor provocări și metode ori mijloace de prevenire întâmpinate de investigarea activităților cu caracter ilicit în domeniu.

Această infracțiune strârnește intereseul infractorilor prin simplul fapt că reprezintă o modalitate facilă de obținere a unor venituri în timp scurt. Tentația de a obține acest venit ilicit, este și motivul pentru care tema este de actualitate. Actualitate reprezentată și de evoluția continuă a tehnicii așa cum am amitit și pe parcursul prezentei.

Crima și criminalul au suscitat întotdeauna interesul umanității, din cauza părții întunecate a omului, implicit avem și rezultate negative din folosințele ilicite ale banului. Criminologia, prin excelență, este o știință legată de nevoile practicii, de aplicarea cât mai rapidă a soluțiilor propuse de cercetarea științifică în activitatea concretă de realizare a politicii penale și este chemată să studieze fenomenul infracțional și din punct de vedere psihologic, așa cum acesta se manifestă în condițiile unei anumite societăți.

Specialiștii criminaliști se confruntă cu numeroase cazuri în care trebuie să examineze bancnote străine suspecte de contrafacere ce fac obiectul unor sesizări sau lucrări penale. De aceea este necesar ca ei să cunoască elementele de protecție specifice cupiurilor respective. Dacă moneda euro și dolarul american ”se bucură de o faimă” relativă, datorită circulației acestora și, implicit, a numeroaselor falsificări, alte valute sunt mai puțin cunoscute, iar puterea de comparație este anevoioasă.

Cercetarea vine cu ajutorul informațiilor obținuțe prin studiul științific teoretic al literaturii de specialitate, al surselor online, al privirii comparative, al studiilor de caz și al cercetărilor făcute în rândul practicienilor, organe de cercetare (si nu numai), care datorită activităților de investigare a infracțiunilor de falsificare a monedelor și a altor valori prezintă directa realitate în materie (de la modul de operare utilizat de infractori, instrumentele de investigare folosite, modalitatea de cooperare internațională, felul în care se implică instituțiile de specialitate în procesul prevenirii și combaterii fenomenului, obstacolele pe care le întâmpină în practică, până la ceea ce consideră necesar a se face în sensul perfecționării procedurale și legislative).

Prin prezenta, urmărim abordarea sistemelor instituționale la nivel național, european și internațional de prevenire și combatere a infracțiunii de fals de monedă și alte valori, precum și aspectele privind fenomenul de criminalitate economico-financiară prin tipurile de activități infracționale analizate.

Metodologia cercetării doctorale, din punct de vedere istoric și logic, capătă formă prin studiul scrierilor amintite s-a concretizat prin comparația acestora cu informațiile obținute urmare discuțiilor, opiniilor împărtășite de profesioniști și celor remarcate în cadrul legislativ din afara granițelor.

Pe parcursul evoluției, baterea de monedă a devenit apanajul exclusiv al statelor prin autoritatea centrală a acestuia, de aceea toate statele lumii au înțeles să prevadă un sistem punitiv, ca protecție deosebită. Contramăsurile trebuie să fie imediate și punctuale în ceea ce îi privește în primul rând pe cetățeni, drept consecință s-ar ajunge la o scădere a încredereii în monedă, pentru aceștia având o importanță deosebită și în al doilea rând pentru stat, care trebuie să răspundă prompt și eficient în ceea ce privește eliminarea practicilor ilicite.

Pentru a servi unor scopuri cu caracter penal, instumentele folosite trebuie să reflecte în mod real un adevăr și să se bucure de încrederea întregii societăți. Relațiile sociale indiferent de complexitatea și amploarea lor, începând cu relațiile dintre doi indivizi și până la relațiile dintre state, presupun în mod necesar utilizarea acelor instrumente. Instrumente datorită cărora, prin valoarea lor probantă, imprimă certitudine și siguranță. De aceea, pentru a putea ocroti integritatea materială și de conținut a instrumentelor și a încrederii, legea penală incriminează ca ”fals,, orice contrafacere sau falsificare de astfel de instrumente.

Multiplicarea în orice fel a banilor constituie o ilegalitate. De asemenea, infracțiune este considerată și punerea în circulație, primirea sau deținerea banilor astfel produși.

Europa depune toate diligențele pentru a face bancnotele mai sigure contribuind la menținerea încrederii societății în monedă.

Banii, prin gradul de indispensabilitate pe care l-au dobândit de-a lungul evoluției continue, au devenit unicul mod de satisfacere a nevoilor cotidiene.

Pe parcursul evoluției, baterea de monedă a devenit apanajul exclusiv al statelor prin autoritatea centrală a acestuia, de aceea toate statele lumii au înțeles să prevadă un sistem punitiv, ca protecție deosebită. Contra-măsurile trebuind să fie imediate și punctuale în ceea ce îi privește în primul rând pe cetățeni. Drept consecință am vedea o scădere a încredereii în monedă, în primul rând, pentru public având o importanță deosebită și în al doilea rând, pentru stat, care trebuie să răspundă prompt și eficient în ceea ce privește eliminarea practicilor ilicite.

Pentru a servi unor scopuri cu caracter penal, instumentele folosite trebuie să reflecte în mod real un adevăr și să se bucure de încrederea întregii societăți. Relațiile sociale indiferent de complexitatea și amploarea lor, începând cu relațiile dintre doi indivizi și până la relațiile dintre state, presupun în mod necesar utilizarea acelor instrumente. Instrumente datorită cărora, prin valoarea lor probantă, imprimă certitudine și siguranță. De aceea, pentru a putea ocroti integritatea materială și de conținut a instrumentelor și a încrederii, legea penală incriminează ca „fals”, orice contrafacere sau falsificare de astfel de instrumente.

Chiar dacă nu există studii ale unui raport în acest sens, vis-à-vis de titlurile de credit sau alte instrumente asemănătoare, moneda este de departe cel mai falsificat instrument.

Datoria care îi revine teoriei și practicii judiciare este să arate care este sensul falsificării, stabilind metodele, mijloacele și modalitățile de comitere, cum este denaturat adevărul și cum a luat naștere prin manoperele și procedeele folosite de o persoană pentru a induce în eroare o altă persoană.

Prezența de monede și bancnote false afectează interesele de stabilitate a statelor și a persoanelor care vin în contact cu acestea.

Teoreticienii și practicienii sunt unanim de acord cu faptul că, falsificarea presupune o acțiune, care nu poate fi realizată și de către oricine. Acțiunea are anumite particularități atât în ceea ce privește persoana care acționează, cât și modalitățile și mijloacele folosite pentru realizarea falsului. Deși legea penală, nu face nici o deosebire între activitățile desfășurate pentru realizarea falsului, referindu-se numai la efect și la rezultatul produs, practica recunoaște două modalități prin care infractorii realizează o bancnotă falsă: falsificarea monedei și a altor valori și contrafacerea acestora.

De asemenea, atât la nivel internațional, prin Interpol, cât și în activitatea Poliției Române, distincția este aceeași. Din punct de vedere juridic și etimologic, interesează numai efectul, deoarece contrafacerea este tot o falsificare, dar organul judiciar are interes și asupra stabilirii metodei prin care s-a ajuns la bancnota falsă.

”Biletele de bancă ce nu pot fi imitate sau falsificate nu există și, probabil, nici nu vor exista vreodată. Ceea ce omul a făcut, poate să și refacă, întâmpinând mai multe sau mai puține dificltăți”.

De-a lungul timpului, o metodă de protejare a monedei împotriva falsificatorilor reprezenta pedeapsa cu moartea. În actualitate a dispărut, deoarece prin multitudinea de pacte internaționale care regelementează drepturile omului, au fost de neconceput. Cu titlu de exemplu, conform marelui jurist roman Ulpian, falsificatorii de monedă din aur erau aruncați spre sfâșiere la fiare sălbatice. De asemenea, tot cu titlu de exemplu, Lex Cornelia de „falsis”, era o lege concretă pentru pedepsirea falsificatorilor, oamenilor liberi le erau confiscate averile și erau exilați, iar sclavilor li se aplica pedeapsa cu moartea prin tortură.

Datorită amenințării pe care o aduce în societatea noastră această infracțiune, la nivel de încredere în întregul sistem monetar, bancar, financiar și economic, este imperios necesar un grad sporit de specializare în utilizarea noilor tehnologii apărute tocmai din cauza progresului permanent al falsurilor și al infractorilor deveniți ”profesioniști” în materie.

Evoluția este extremă în ultimii ani. Din trecut și până în prezent, specialiștii în domeniu au putut constata moduri de falsificare de la cele mai rudimentare până la cele mai ingenioase.

Practic, subiecții au devenit din ce în ce mai ageri. Pe de o parte infractorii, constituiți în adevărate rețele infracționale cu o dibăcie fantastică în domeniu. De cealaltă parte, instituțiile emitente și cele care au menirea de a identifica, prinde și trage la răspundere penală.

Implicația cea mai mare în prevenție, și totodată, cea mai importantă, este a instituției bancare care consolidează metodele de securitate și protecție a monedelor și a altor valori.

Înaltul grad de specializare impune abordări din toate punctele de vedere, din punct de vedere economico-financiar, tehnic (electronic), juridic, informatic (internet) etc..

În categoria vastă a acestei infracțiuni, cercetarea face referire la o analiză asupra monedei (metalice și de hârtie), carduri, bitcoin, etherum (btc, eth sau altele).

Dat fiind faptul că, falsificarea cardurilor și moneda de tip bitcoin reprezintă o fraudă electronică care utilizează noi tehnnologii, se impune și viziunea din categoria criminalității informatice. Toate, generează acea pierdere a încrederii în sistemele de prevenire și combatere prin simplul fapt că, rezultatul final este pierderea financiară substanțială. În prezent, nu există reglementări asupra acestei monede și nici a celor similare acesteia (etherum – eth. ș.a.). În capitol destinat examinării criminalistice, am făcut câteva precizări despre aceasta.

Crima organizată desfășoară activități infracționale extrem de sofisticate și de dinamice. Inclusiv la nivel internațional, în fraudare implicația fiind la cote greu de imaginat. Datorită posibilităților pe care tehnologia avansată le aduce continuu, formele criminalității se dezvoltă veritiginos. Fapt evidențiat prin capturile făcute de instituțiile abilitate.

Moneda este de departe cel mai falsificat instrument. Chiar dacă nu există studii ale unui raport în acest sens, vis-à-vis de titlurile de credit sau alte instrumente asemănătoare.

Datoria care îi revine teoriei și practicii judiciare este să arate care este sensul falsificării, stabilind metodele, mijloacele și modalitățile de comitere, cum este denaturat adevărul și cum a luat naștere prin manoperele și procedeele folosite de o persoană pentru a induce în eroare o altă persoană.

Prezența de monede și bancnote false afectează interesele de stabilitate a statelor și a persoanelor care vin în contact cu acestea.

Teoreticienii și practicienii sunt unanim de acord cu faptul că, falsificarea presupune o acțiune, care nu poate fi realizată și de către oricine.

Acțiunea are anumite particularități atât în ceea ce privește persoana care acționează, cât și modalitățile și mijloacele folosite pentru realizarea falsului. Deși legea penală, nu face nici o deosebire între activitățile desfășurate pentru realizarea falsului, referindu-se numai la efect și la rezultatul produs, practica recunoaște două modalități prin care infractorii realizează o bancnotă falsă: falsificarea monedei și a altor valori și contrafacerea acestora.

De asemenea, atât la nivel internațional, prin Interpol, cât și în activitatea Poliției Române, distincția este aceeași. Din punct de vedere juridic și etimologic, interesează numai efectul, deoarece contrafacerea este tot o falsificare, dar organul judiciar are interes și asupra stabilirii metodei prin care s-a ajuns la bancnota falsă.

”Biletele de bancă ce nu pot fi imitate sau falsificate nu există și, probabil, nici nu vor exista vreodată. Ceea ce omul a făcut, poate să și refacă, întâmpinând mai multe sau mai puține dificultăți”.

De-a lungul timpului, o metodă de protejare a monedei împotriva falsificatorilor reprezenta pedeapsa cu moartea. În actualitate a dispărut, deoarece prin multitudinea de pacte internaționale care regelementează drepturile omului, au fost de neconceput.

Fondată în ultimele decenii ale secolului XIX, în Italia, de către un medic, ulterior promovată de profesori de drept și magistrați, criminologia se preocupă în mod special de analizele sociologice și psihologico-morfologice ale criminalității, în consonanță cu descoperirile juridice.

Pentru a dobândi asemenea valențe, criminologia românească trebuie să-și croiască un drum propriu determinat de fenomenul infracțional din țara noastră. Oricât de interesante ar fi unele din concluziile pe care știința criminologiei le oferă pe plan mondial, în prezent, este absolut necesar ca acestea să fie verificate în condițiile specifice de dezvoltare ale țării noastre.

Desprinderea legităților și sensurilor fenomenului infracțional, a tendințelor și devenirilor sale, presupune permanenta lui observare, descriere și explicare, reclamând totodată, o examinare aprofundată a corelațiilor sale cu alte fenomene sociale.

Într-adevăr, delimitarea obiectului criminologiei, despărțirea ei de alte discipline care au tangență cu fenomenul criminalității (dreptul penal, criminalistica) a fost urmată de un proces de integrare a criminologiei în ansamblul disciplinelor care studiază omul și comportamentul acestuia în mediul social.

Criminologia se înscrie într-un profund sistem la care se asistă pe plan mondial în ultimele decenii și anume, acela „de dialectizare a științei contemporane prin întrepătrunderea și integrarea diferitelor discipline, prin folosirea metodelor unora de către altele".

Astfel, aplicarea în criminologie a unor metode de cercetare ce au fost elaborate în vederea realizării altor scopuri decât acelea ale explicării fenomenului infracțional și interferența ce se produce între metodele proprii științelor sociale și metode specifice unor alte domenii de cercetare (matematică, medicină, biologie) au drept consecință un anume „dualism”, după cum se exprima R.M. Stănoiu pentru a evidenția coexistența în cadrul aceleiași discipline a criminologiei, a unor metode diferite de studiu a căror geneză este revendicată de discipline științifice foarte diverse și la prima vedere fără legătură. Folosirea unor metode din alte ramuri ale științei în studiul fenomenului infracțional face ca acestea să dobândească, în procesul aplicării lor concrete, trăsături, particularități deosebite, în funcție de obiectul cercetat. „Dacă există metode comune pe ansamblul științelor sociale – arăta Albert Brimo – nimeni nu poate nega că fiecare știință socială utilizează în mod specific aceste metode conform propriului său obiect".

Criminologia, regina fără regat, cum o denumea Thorsten Sellin în 1938, și-a schimbat substanțial statutul în ultimul sfert de veac.

Cercetarea criminologică cuprinde trei etape. Într-o anumită măsură, etapele cercetării criminologice se deduc din funcțiile acestei științe. Descrierea, explicarea, predicția și profilaxia criminalității nu pot fi realizate decât în baza unei cercetări etapizate care să includă documentarea, formarea ipotezelor explicative și verificarea acestor ipoteze.

Capitolul I. Reglementarea juridică a infracțiunii de fals de monedă și alte valori

Infracțiunea de fals de monedă și alte valori face parte din categoria faptelor incriminate sub denumirea generică de infracțuni de fals, care sub aspectul modalităților de săvârșire, a structurii și a reglementării juridice este particularizată.

1.1. Scurt istoric

Țările Române, în sec. XVI, cunoștea moneda „taler-leu”. Monedă bătută în Olanda „taler”, dar care pe una din fațete avea desenat un leu, de la care i s-a tras și denumirea de „leu” a zilelor noastre. Denumirea de „Leu” a fost oficial utilizată prin Legea nr. 14/1867 privind înființarea unui nou sistem monetar monetar și pentru fabricarea monedelor naționale.

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii române, banii sunt o monedă măruntă, de mică valoare.

La început, monedele romane erau bătute în Templul Iunonei Moneta, aflat pe Capitoliul din Roma. De aici a ajuns, până la noi, prin intermediul limbilor franceză și italiană, cuvântul monedă, cu varianta, mai puțin folosită și considerată (în prezent) incorectă, monetă. Însă termeni derivați ai cuvântului monetă precum sunt substantivul monetar, cu cele două sensuri, „persoană” și „inventar al banilor”, adjectivul monetar sau monetară, din sintagmele sistem monetar sau emisiune monetară, substantivul monetărie, verbele a monetiza sau a demonetiza sunt considerate corecte.

Moneda nu a reprezentat o invenție a cuiva, ci a născut din necesitatea oamenilor care dezvoltau producția de mărfuri. Dezvoltarea producției care a generat la rîndul ei dezvoltarea producției de monedă. Toate într-un flux continuu.

Banul reprezintă mijlocul general de schimb, recunoscut de participanții la schimb. În timp, o dată intrat în circuitul civil, se va cota diferit în funcție de valoarea pe care societatea o va da mărfurilor.

Banii joacă un rol major în economia actuală, chiar dacă tendința este de folosire pe scară largă a banilor electronici în detrimentul banilor clasici. Inițial se foloseau ca monedă de schimb diverse bunuri în funcție de îndeletnicirile principale ale celor care făceau schimbul. Înainte de apariția monedei de formă discoidală s-au folosit alte obiecte cu valoare de schimb. Spre exemplu în Grecia în perioada arhaică se foloseau un fel de „frigări” grele din fier, care s-au găsit depozitate ca ofrandă în î. Hr. – al V-lea î.Hr. se foloseau inițial ca mijloace de schimb local vârfuri de săgeți temple. Pe teritoriul României în cetățile grecești din Dobrogea în secolele al VI-lea din bronz, al căror tub de înmănușare se umplea cu plumb pentru a anula calitatea de armă a obiectului. Ulterior s-au turnat semne premonetare din bronz care aveau o formă asemănătoare unei frunze de salcie și greutatea de câteva grame. Astfel se foloseau pentru schimb unelte din agricultură, cum ar fi harlețul (după apariția monedelor acestea aveau inscripționat pe ele harlețul – China 770-256 î.H.) sau pentru cei care se ocupau cu vânătoarea un obiect important de schimb era cuțitul (după apariția monedelor acestea aveau forma de cuțit).

La începuturi monedele erau confecționate din piatră, os, bronz. Primele monede rotunde de bronz au aparut în China in secolul IV î.Hr. Acestea erau găurite la mijloc pentru a putea fi înșirate în cazul unor tranzacții mai mari, purtând însemne cu valoarea nominală. La acea vreme valoarea monedelor era dată în principal de valoarea și greutatea materialului din care erau confecționate, astfel că atunci când aveau tranzactii mai mari de făcut sau se impunea deplasarea în alte zone pentru schimburi comerciale, banii erau destul de greu de transportat chiar daca erau legati pe șiruri. În acest fel viața a impus necesitatea de a lăsa banii în grija unei persoane de încredere care în schimb elibera o hârtie pe care era menționată valoarea banilor. Putem spune că acesta a fost începutul apariției banilor de hârtie și chiar al sistemului bancar în modul cel mai rudimentar. În timpul dinastiei Ming banii de hârtie s-au răspândit pe întreg teritoriul Chinei.

În sec al VII-lea, Herodot din Halicarnas, părintele istoriei grecești scrie că primele monede de aur au apărut într-o provincie romană, Lydia (denumire dată, care inițial reprezenta doar o parte a Asie Mici), unde în aceeași perioadă, sub domnia regelui Croesus, au apărut și bancnotele de hârtie. Cea mai cunoscută formă a monedei este cea metalică apărută în anii 500 î. Hr..

Numai după anul 5000 î. Hr, o să putem vorbi de și de alte funcții ale monedei în afara celor principale ale sale: principal mijloc de măsurare a valorii și mijloc de circulație.

Marele gramatician, pedagog și nu numai, Pierre Athanase Larousse, care în anii 1817 – 1875, a dat naștere Marelui Dicționar Universal al secolului XIX, a definit moneda din metal ca fiind orice instrument jurdic cu aceleași funcții.

Începând cu anul 1609, în Europa, Amsterdam a fost printre primele bănci emitente de bancnote, urmată de Banca din Hamburg în anul 1619. În anul 1708, a luat naștere prima Bancă Națională, Banca Angliei, care deținea un monopol al emiterii de bancnote.

Poporul român a cunoscut în sec. XVI, monede turcești: asprul, dinarul.

În Sarmizegetusei Regia, a fost descopertă o matrița veche de aproape 2000 de ani, care aparținea unui bijutier orfevrier. În cetățile dacice se bătea această moneda, compoziția era din aur masiv și cântărea 8 grame. Pe avers conținea în desen un vultur cu o cunună de lauri și un sceptru și pe revers erau trei persoane și inscripția specifică Kosonului.

Banii falși, plasați pe piață în cantități mari, pot crea dezechilibre monetare care vor afecta economia unei țări. Istoria a arătat faptul că deosebit de periculos este falsul ridicat la politică de stat care poate crea haos economic și nu numai. Un exemplu în acest sens este cel al Germaniei conduse de Hitler, în perioada 1941-1945, când naziștii au tipărit în condiții grafice foarte bune și pe hârtie de bună calitate, aproape 15.000.000 lire sterline, bani care au fost introduși în piață pentru a destabiliza economia britanică. Se pare că o parte din acești bani au circulat până în anul 1960.

De-a lungul timpului banii au evoluat de la metalele prețioase din care erau confecționați, la metale comune, mai târziu la banii de hârtie și apoi la banii electronici. Cu toate că pedepsele pentru falsificarea de monedă sunt destul de aspre totuși tentația pentru infractori este foarte mare pentru că în astfel de cazuri câștigurile sunt rapide.

Banii au ca principal rol acela de echivalent general în schimbul de mărfuri sau servicii. Datorită rolului său general banii au constituit și constituie o tentație foarte mare, mulți oameni căutând să obțină cât mai mulți bani. Cele mai multe infracțiuni, indiferent de natura lor, au ca scop final obținerea de bani. Astfel fie că vorbim de infracțiuni de furt, tâlhărie, infracțiuni economice, infracțiuni de corupție sau chiar de omor, în general acestea au ca principal scop obținerea unor câștiguri materiale care sunt transformate apoi în bani, datorită faptului că banii asigură obținerea oricăror bunuri sau servicii ce sunt dorite de o anumită persoană.

Primele falsificări au luat naștere urmare neajunsurilor, pe atunci ale schimburilor (trocurilor). Cunoscute sunt falsurile din timpul lui Hammurabi, rege babilon.

Falsificarea de monedă constituie o infracțiune internațională pedepsită de legislațiile tuturor statelor lumii. Putem afirma că atât timp cât există o monedă folosită de un stat sau o regiune vor exista și încercări de falsificare a acesteia.
Trebuie precizat faptul că, în situația când într-un context general se face referire la bani în general, se folosește termenul de monedă, prin care se subînțelege atât moneda metalică, cât și banii de polimer sau hârtie, iar prin fals de monedă înțelegându-se falsificarea banilor de orice fel.

Falsificarea de monedă este fapta persoanei care contraface sau alterează monede sau alte titluri de valoare aflate în circulație și autorizate de lege.

Așa cum rezultă și din definiție acțiunea de falsificare a unei monede poate fi realizată în două moduri și anume: contrafacere (plăsmuire-producere prin imitare) care reprezintă confecționarea prin imitarea monedei reale; alterare (prefacere) care reprezintă modificarea conținutului sau aspectului unei monede în scopul de a crea o aparență necorespunzătoare adevărului și de a-i da o valoare mai mare.

În literatura de specialitate apar mai multe definiții ale falsificării de monedă, unele fiind mai simple iar altele mai ample și cuprinzatoare. Ulterior în legislația internațională au fost consacrate definiții și incriminări ale acestor fapte.

Falsul de monedă este fapta persoanei care: contraface (produce prin imitare) monede sau titluri de valoare; alterează (modifică material) monede pentru a le da, aparent, o valoare mai mare.

La nivel internațional prima incriminare a acestui gen de fapte a fost consacrată prin Conventia de la Geneva din 20 aprilie 1929. Astfel în art. 3 se prevedea că „Următoarele fapte sunt infracțiuni și se pedepsesc: Falsificarea sau modificarea în orice mod a monedei; Punerea în circulație de monedă contrafăcută; Introducerea într-o țară, primirea sau obținerea de monedă falsă în vederea punerii în circulație a acesteia, cunoscând că este contrafăcută; Tentativa și orice fel de participație la comiterea faptelor sus-menționate; și Fabricarea ilegală, primirea sau obținerea de instrumente sau dispozitive modificate în vederea contrafacerii sau falsificării de monedă.”.

La nivel european, la data de 03.05.1998 Consiliul Europei a hotărât introducerea pe piață a monedei Euro începând din 01.01.2002, punerea în circulație a bancnotelor Euro făcându-se prin intermediul Băncii Centrale Europene și Băncilor Centrale Naționale ale statelor membre. Era importantă adoptarea rapidă a unui sistem de protecție Euro contra falsului de monedă cu scopul ca acesta să fie operațional înaintea punerii în circulație a bancnotei Euro. Astfel în 1999 se extinde competența EUROPOL (înființat în 1995) în ceea ce privește falsurile de monedă și a mijloacelor de plată.

Protecția legală a monedei EURO nu poate fi asigurată eficient de către statele membre individual, deoarece bancnotele și monedele EURO vor circula pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

Pentru expertizarea monedelor contrafăcute euro Consiliul a adoptat la 28.02.2000 o modalitate de culegere sistematică a informațiilor tehnice privind contrafacerea euro de către BCE, prin înființarea la nivel european a Centrului Tehnic și Științific European (ETSC), pentru analizarea tehnică și clasificarea contrafacerilor de monedă euro și la nivel național a Centrelor Naționale de Analiză a Monedelor (CNAC).

În vederea asigurării unui schimb de date actuale, operaționale și comparabile s-a convenit centralizarea la nivel național a informațiilor strategice și operaționale precum și schimbul de date. Statele membre vor lua măsurile necesare pentru a permite oficiilor centrale să-și îndeplinească atribuțiile conform Convenției de la Geneva, în vedeera asigurării schimbului de informații între acestea și unitățile naționale Europol.

Punerea în circulație a monedei străine falsificate, de către o persoană care a cumpărat-o, neștiind că este falsă, constituie infracțiunea de falsificare de monede prevăzută în art. 282 alin. 2 raportat la art. 284 Vechiul Cod penal, în concurs cu infracțiunea de înșelăciune.

Punerea în circulație a unor monede false, prin vânzare, întrunește elementele constitutive nu numai ale infracțiunii prevăzute în art. 282 alin. 2, ci și pe cele ale infracțiunii de înșelăciune prevăzute în art. 215 Vechiul Cod penal, deoarece cumpărătorul a fost indus în eroare și i s-a pricinuit o pagubă, iar inculpatul a urmărit realizarea unui folos material injust. Întrucât acțiunea, datorită împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a produs, întrunește elementele ambelor infracțiuni, sunt aplicabile prevederile art. 33 lit. b Vechiul Cod penal privitoare la concursul ideal de infracțiuni.

Directiva 2014/62/UE a Parlamentului European din 15 mai 2014 și a Consiliului privind unele măsuri de drept penal a monedei euro și a altor monede împotriva falsificării, prin care s-a înlocuit Decizia-cadru 2000/383/JAI a Consiliului European din 29 mai 2000 privind consolidarea, prin sancțiuni penale și de altă natură, a protecției împotriva falsificării, cu ocazia introducerii monedei euro, ne definește termenul de monedă ca fiind bancnotele și monedele a căror circulație este autorizată legal, inclusiv bancnotele și monedele euro a căror circulație este și ea autorizată legal prin Regulamentl (CE) nr. 974/98 din 3 mai 1998 prvin introducerea euro.

Sub aspectul falsificării de monedă, ca deținere de valori falsificate ori tentativă la infracțiunea de înșelăciune deținerea de monedă, cu știință că este falsificată, în vederea punerii în circulație, constituie infracțiunea prevăzută în art. 282 alin. 2 Vechiul Cod penal, chiar dacă nu a fost pusă în circulație.

Practic, înainte de a încerca să vândă moneda falsificată, făptuitorii nu au comis tentativa la infracțiunea de înșelăciune, deoarece lipsește actul de punere în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, condiție prevăzută în art. 20 Vechiul Cod penal. Sub aspectul acestei infracțiuni, fapta a rămas în faza actelor preparatorii, nesancționată de lege.

Falsificare de monede sau de alte valori. Înșelăciune, nu fals și uz de fals. Faptele de a înscrie în cecuri sume fără acoperire în contul bancar și folosirea lor pentru plata unor mărfuri cumpărate, constituie trei infracțiuni aflate în concurs, și anume de falsificare de cecuri prevăzută în art. 282 alin. 1, de punere în circulație a valorilor falsificate prevăzute în art. 282 alin. 2 și de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. 3 Vechiul Cod penal.

Deosebiri între falsificarea de monede sau alte valori și titlu pentru efectuarea plăților. Ordinul de plată nu constituie titlu pentru efectuarea plăților în accepțiunea art. 282 Vechiul Cod penal deoarece, potrivit Regulamentului Băncii Naționale a României, nr. 8 din 19 august 1994, pentru a face plăți pe baza acestui ordin, fără putere circulatorie în sine, societatea bancară este obligată să îndeplinească anumite operațiuni fără de care transferul sumei de bani nu se poate realiza. În atare situație, fapta de falsificare și folosire a unui ordin de plată constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. 1 Vechiul Cod penal, iar nu infracțiunile de falsificare de monede sau de alte valori prevăzute de art. 282 alin. 1 și de art. 282 alin. 2 Vechiul Cod penal.

Încredințarea de către un administrator de societate comercială, fără disponibil în cont, a unei file cec semnată de el, în vederea completării ei cu valoarea mărfii ce urma a fi ridicată de la furnizor, constituie atât participație improprie la infracțiunea de falsificare de monede sau de alte valori prevăzute de art. 31 alin. 1 raportat la art. 282 alin. 1 și 2 Vechiul Cod penal, cât și participația improprie la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 31 alin. 1 raportat la art. 215 alin. 2 și 3 Vechiul Cod penal, pentru ambele cu aplicarea art. 13 Vechiul Cod penal, dacă persoana căreia i s-a încredințat fila CEC a completat-o și a folosit-o ca instrument de plată.

Ordinul de plată nu are, în sine, putere circulatoriem și deci nu poate servi, direct, ca mijloc de plată; el nu constituie titlu pentru efectuarea plăților în sensul art. 282 Vechiul Cod penal.

Biletul la ordin constituie un titlu pentru efectuarea plăților și se încadrează în categoria valorilor la care se referă art. 282 Vechiul Cod penal.

Referitor la falsificarea de valori străine prin punerea acestora în circulație, la înșelăciune și la existența concursului, infracțiunea prevăzută în art. 282 alin. 2 Vechiul Cod penal, raportat la art. 284 Vechiul Cod penal constând în punerea în circulație de valori străine falsificate este în esență, prin toate elementele sale constitutive, o înșelăciune comisă în legătură cu circulația monetară. De aceea, infracțiunea prevăzută în art. 215 alin. 2 Vechiul Cod penal nu poate fi reținută în concurs, nici chiar ideal, ci se absoarbe în aceasta.

Punerea în circulație presupune, întotdeauna, înșelarea bunei credințe a celui căruia I s-a oferit moneda, titlul sau valoarea falsificată presupune ieșirea valorii din mâna ofertantului și primirea sa de către cel indus în eroare; ea implică o trecere reală a produsului infracțiunii în stăpânirea celui căruia i s-a aflat o schimbare efectivă a detentorului. Până atunci nu se poate vorbi decât de o încercare de punere în circulație. Prin urmare, prezentarea la plată cu o monedă falsificată, fără a se reuși să fie acceptată, deoarece falsul este observat nu constituie o infracțiune consemnată, ci o tentativă.

De asemenea, infracțiunea este consemnată ca deținere a valorilor falsificate în vederea punerii în circulație, dacă a existat o îndoială (rea – credință) de viciere. Tentativa la înșelăciune se oprește la producerea pagubei.

Într-o altă viziune, emiterea unui cec fără acoperire, nici nu constituie o contrafacere (producere prin imitare), nici o alterare (modificare materială), deci nu este încadrat la art. 282, cila art. 215 (incriminarea este asemănătoare, doar redactarea este mai concisă).

Cecul are numai funcția de instrument de plată, nu de credit.

Așa cum am mai precizat, pentru a fi apreciată ca monedă, titlul trebuie să fi avut anterior putere de circulație.

În zilele noastre, Codul penal, la Titlul VI, Infracțiuni de fals – Capiolul I ”Falsificarea de monede, timbre sau alte valori, incriminează falsul de monedă sau alte valori, astfel: Articolul 310, alineatul (1), (2) și (3), în Codul penal de la 1969, era reglementată la art. 282 – falsificarea de monedă cu valoare circulatorie, falsificarea unei monede, emise de către autoritățile competente, înainte de punerea oficială în circulație a acesteia, precum și tentative, se pedepsește. Articolul 311, în reglementarea anterioara, Codul penal de la 1969, art. 282 și art. 24 din Legea nr. 365/2002, incriminează falsificarea de titluri de credit, titluri sau instrumente pentru efectuarea plăților sau a oricăror altor titluri ori valori asemănătoare. De asemenea, se are în vedere și instumentul de plată electronic, precum și tentativa la săvârșirea unei astfel de fapte. Alineatele (1) și (2) ale articolului 312 ( în Codul Penal de la 1969 era incriminată la art. 283) fac vorbire despre falsificarea de timbre de orice fel, mărci poștale, plicuri poștale, cărți poștale sau cupoane răspuns internațional și despre tentative la fapta de falsificare de timbre poștale sau efecte poștale. Punerea în circulație de valori falsificate este incriminată la articolul 313. Reglementarea anterioara din Codul penal de la 1969 –art. 282, art. 283 și art. 24 din Legea nr. 365/2002. Deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori este reglementată la articolul 314. Reglementarea anterioara din Codul penal de la 1969 –art. 285 și art. 25 din Legea nr. 365/2002. Articolul 315, alineatul (1), (2) și (3) – confecționarea de monedă autentică prin folosirea de instalații sau material destinate acestui scop, cu încălcarea condițiilor stabilite de autoritățile competenete sau fără acordul acestora, punerea în circulație a monedei confecționate precum și primirea, deținerea sau transmiterea acesteia, în vederea punerii în circulație, se pedepește.

Moneda reprezintă piesa metalică, bancnota din hartie, banii electronic și banii virtuali. La baza afirmație stă faptul că termenii sunt similari, ceea ce conduce și la similitudinea dintre noțiunile de circlație monetară și circulație bănească.

Aristotel, spunea că moneda îndeplinește trei funcții: etalon al valorii, instrument de plată și mijloc de tezaurizare.

Am vorbit de tezaurizare, acest fenomen presupunea acumularea de rezerve sub formă de aur (lingouri prezentate la monetăriile statului), însă, dat fiind faptul că cea mai tentantă metodă de economisere în zilele noastre, după ce băncile emiteau și bilete de bancă, a devenit crearea depozitelor sub formă de conturi curente personale (băncile comerciale emit monedă scripturală) sau de active cu valoarea certă, aceasta nu a mai avut același ”succes” și a pierdut teren, mai cu seamă în fața dobânzilor pe care băncile le pun la dispoziție publicului. La începutul sec. XX, arheologul Hogarth din cadrul Museului Britanic, a descoperit tezaurul de la Efes, de lângă Templul zeiței vânătorii din Olimp, Artemis, unde, pe lângă monedele de aur, argint și fildeș, exista și moneda electron, de mică dimensiune.

1.2. Aspecte comune

O examinare comparativă a conținutului incriminărilor cuprinse în Codul penal anterior și în noul Cod penal în materia infracțiunilor de fals pune înevidență asemănări și deosebiri.

Asemănările constau în faptul că noul Cod penal a menținut incriminările, în materia falsurilor din Codul penal anterior, cu mențiunea că unele dintre acestea au fost reformulate. Deosebirile se remarcă, pe deoparte, în introducerea unor noi incriminări determinate de nevoia adaptării acestora la realitățile sociale, iar pe dealtăparte, de modificările și completările conținutului unor incriminări a faptelor de fals pentru a realiza o armonizare a acestora cu cele prevăzute în alte legislații penale străine ori în decizii cadru ale Consiliului Uniunii Europene (aceste modificări și completări vor fi prezentate pe larg în cadrul comentariului pe text).

1.2.1. Obiectul juridic generic și material al infracțiunilor de fals

A. Obiectul juridic generic al infracțiunilor de fals îl constituie relațiile sociale care se formează și dezvoltă în legătură cu valoarea socială a încrederii publice, de care trebuie să se bucure anumite lucruri cărora legea le atribuie însușirea de a exprima adevărul.

Încrederea publică (fides publica) reprezintă una dintre cele mai importante valori sociale și este specifică statului de drept, contribuind în mod decisiv la buna desfășurare a relațiilor interumane și la normala evoluție a unor activități sociale și economice, cum sunt: operațiunile financiar – bancare, interne și internaționale, activitățile privitoare la eliberarea unor documente, înscrisuri ori interesând raporturile cetățeanului cu autoritatea publică în împrejurări care sunt de natură să producă consecințe juridice etc..

În ansamblul instituțiilor de drept penal, încrederea publică reprezintă o valoare, o categorie juridică distinctă de încrederea personală pe care și-o acordă oamenii între ei și care are o cu totul altă semnificație.

În cazul infracțiunilor de fals prevăzute în Titlul VI, încrederea este acordată in rem, adică însuși lucrului căruia i se atribuie însușirea de a exprima adevărul, adevăr care a fost alterat prin fapta săvârșită.

Obiectul juridic propriu tuturor infracțiunilor de fals constă, prin urmare, în această valoare socială a "încrederii publice" care trebuie să fie acordată de orice persoană lucrurilor, semnelor și înscrisurilor cu valoare probatorie expresă (cum ar fi: actele de stare civilă, înscrisurile autentice, legalizate sau sub semnatură privată, diplomele, declarațiile oficiale consemnate, probele scrise etc.) sau implicită (ca de exemplu monedele, timbrele, titlurile de credit, cecurile, biletele de călătorie sau transport etc.). Atunci când lucrul asupra căruia s-a efectuat falsificarea nu are însușirea de a servi ca proba, nu ne vom afla în ipoteza unei infracțiuni de fals, fapta constituind eventual o altă infracțiune, cum ar fi înșelăciunea (de exemplu, dacă alterarea adevărului privește o monedă ieșită din circulație, situație în care moneda respectivă nu mai poate avea o funcție probatorie).

B. Obiectul material. La majoritatea infracțiunilor de fals întâlnim și un obiect material care poate fi reprezentat fie prin înseși materialele din care este contrafăcut obiectul sau titlul (de exemplu, în cazul contrafacerii de monedă sau titluri de valoare) fie chiar din obiectele sau înscrisurile falsificate (în cazul alterării conținutului acestora) asupra cărora se exercită acțiunea infracțională: monedă metalică sau de hârtie, timbre, mărci, bilete de transport, instrumente de autentificare sau marcare, înscrisuri oficiale sau sub semnatură privată etc..

1.2.2. Subiecții infracțiunilor

A. Subiect activ nemijlocit poate fi, de regulă, orice persoană responsabilă care îndeplinește condițiile generale ale subiectului infracțiunii. La infracțiunea de fals intelectual subiectul activ nemijlocit trebuie să îndeplinească calitatea de funcționar în accepțiunea prevederilor C. pen.. Aceeași calitate constituie o circumstanță agravantă, în cazul infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

La toate infracțiunile de fals, participația penală este posibilă atât sub forma coautoratului, a instigării, cât și a complicității. La infracțiunile de fals care presupun existența unui subiect calificat, această calitate va trebui să existe și în persoana coautorilor.

B. Subiect pasiv al acestor infracțiuni este statul român, care este periclitat prin apariția sentimentului de neîncredere publică în anumite lucruri, obiecte, valori sau înscrisuri care au o funcție probatorie și care asigură ocrotirea și nestânjenita dezvoltare a relațiilor sociale. La unele infracțiuni vom întâlni și un subiect pasiv secundar (persoană juridică sau fizică) ale cărui interese sunt vătămate prin activitatea infracțională concretă săvârșită.

Săvârșirea infracțiunilor de fals nu este condiționată de existența unor cerințe privind locul și timpul unde acestea au fost executate.

1.2.3. Latura obiectivă

A. Elementul material al infracțiunilor de fals propriu-zis se realizează printr-o acțiune de alterare a adevărului. Această acțiune se poate realiza în două modalități principale: contrafacere și alterare.

Contrafacerea, denumită și plăsmuire, presupune confecționarea în mod artificial, în întregime, a unei valori sau a unui lucru din cele ce formează obiectul material al infracțiunilor de fals (monede, cecuri, titluri de credit, timbre, mărci, înscrisuri oficiale etc.), creându-se aparența că aceste imitații sunt adevărate, veridice.

Alterarea  se realizează prin  modificarea  conținutului obiectului supus falsificării, prin schimbarea datelor reale ale acestuia.

În cazul executării unor infracțiuni derivate, elementul material se realizează prin alte acțiuni decât cele pe care le implică faptele de fals propriu-zis, cum ar fi: punerea în circulație, deținerea în vederea punerii în circulație, folosirea valorilor falsificate, folosirea fără drept etc..

B. Urmarea imediată a acestor infracțiuni constă în crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită prin lege, adică pentru încrederea publică acordată anumitor valori, lucruri, semne, înscrisuri etc.. Urmarea arătată este implicită săvârșirii acțiunii incriminate, deoarece legea nu condiționează, de regulă, existența infracțiunii de producere a unui rezultat determinat.

Unele dintre faptele incriminate în acest titlu pot deveni, în anumite situații, și fapte cauzatoare de vătămări, atunci când implică producerea unui rezultat independent de acțiune și determinat de aceasta.

C. Infracțiunile de fals, fiind, de regulă, infracțiuni de pericol, deci care nu cuprind în descrierea normei un rezultat, identificarea raportului de cauzalitate nu ridică probleme deosebite, deoarece urmarea imediată este rezultatul implicit al acțiunii.

1.2.4. Latura subiectivă

A. Forma de vinovație. Toate infracțiunile care fac parte din titlul consacrat infracțiunilor de fals se săvârșesc, prin prisma formei de vinovăție, cu intenție directă sau indirectă. Deoarece la unele infracțiuni scopul cu care se comit este explicit prevăzut de lege ca o cerință esențială a laturii subiective forma de vinovăție în cazul acestora este intenția directă. În aceste situații, făptuitorul prevede ca prin contrafacerea, alterarea unui obiect, înscris etc., acesta va avea un conținut care nu corespunde adevărului și urmărește realizarea faptei în acest mod și, implicit producerea stării de pericol care constituie urmarea imediată a acțiunii. Faptele de alterare a adevărului nu constituie infracțiuni dacă sunt săvârșite din culpă.

B. Mobilul infracțiunilor de fals poate fi, în cele mai multe situații, avariția, dorința obținerii cu ușurință a unor ridicate profituri materiale. Chiar dacă mobilul nu este cerut de lege pentru existența vreuneia dintre aceste infracțiuni, identificarea și probarea lui este deosebit de importantă în procesul de individualizare a răspunderii penale, precum și pentru luarea anumitor măsuri de siguranță sau a unor măsuri de prevenire.

C. Scopul. Determinarea scopului cu care se săvârșesc aceste infracțiuni, ca cerință a laturii subiective, va ajuta la stabilirea formei de vinovăție ca fiind intenția directă. Dar chiar și atunci când scopul nu este prevăzut expres în textul de lege, el trebuie precizat, deoarece aceasta va ajuta la o corectă individualizare a pedepsei.

1.2.5. Forme. Modalități. Sancțiuni

A. Forme. Infracțiunile de fals, săvârșindu-se de regulă, prin acțiune, pot parcurge toate etapele activității infracționale intenționate, începând cu actele pregătitoare, continuând cu tentativa și încheind cu infracțiunea consumată – epuizată. Ca o particularitate, actele pregătitoare sub forma deținerii de instrumente în vederea falsificării de valori se pedepsesc ca infracțiune de sine stătătoare. Tentativa se pedepsește la infracțiunile prevăzute de art. 320 – 328 C. pen..

Infracțiunile de fals se consumă în momentul realizării acțiunii de denaturare a adevărului, de falsificare, punere în circulație, folosire a înscrisului falsificat, în măsura în care această acțiune este de natură să producă consecințe juridice, fără a fi, însă, necesar ca aceste consecințe să se producă efectiv.

B. Modalități. Infracțiunile de fals sunt incriminate sub numeroase modalități normative: simple sau agravate. La rândul ei, fiecare modalitate normativă poate cunoaște nenumărate modalități faptice de realizare concretă, determinate de diversitatea metodelor și mijloacelor cu care acestea pot fi executate.

C. Sancțiuni. Pedeapsa principală pentru infracțiunile de fals diferă de la o infracțiune la alta, fiind pedeapsa închisorii prevăzută ca pedeapsă principala unică, sau pedeapsa închisorii alternativ cu cea a amenzii.

În cazurile în care tentativa se pedepsește, se aplica regulile de sancționare special prevăzute.

1.3. Aspecte specifice

La o singură infracțiune, falsificarea de monede sau alte valori se prevede și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Incriminările cuprinse în Capitolul I ”Falsificarea de monede, timbre sau alte valori” din Titlul VI al noului Cod penal, Partea specială, au corespondent pe cele prevăzute în Capitolul I, care poartă aceeași denumire, din titlul VII al Părții speciale a Codului penal anterior. Între cele două grupe de incriminări distingem mai multe deosebiri.

O primă deosebire se referă la volumul incriminărilor. Dacă în Codul penal anterior, în Capitolul I „Falsificarea de monede, timbre sau alte valori” din Titlul VII, erau incriminate patru fapte de fals (falsificarea de monede sau alte valori, art. 282; falsificarea de timbre, mărci sau bilete de transport, art. 283; falsificarea de valori străine, art. 284; deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, art. 285), în noul Cod penal, Capitolul I, titlul VI al Părții Speciale, sunt incriminate șapte fapte de fals (falsificarea de monede, art. 310; falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, art. 311; falsificarea de timbre sau efecte poștale, art. 312; punerea în circulație de valori falsificate, art. 313; deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, art. 314; emiterea frauduloasă de monedă, art. 315; falsificarea de valori străine, art. 316). După cum se observă, grupul acestor incriminări, în noul Cod penal, a fost extins. Prin aceasta s-a urmărit transpunerea în dreptul intern a Dispozițiilor Deciziei-cadru nr. 2000/383/JAI a Consiliului Uniunii Europene, privind întărirea prin sancțiuni penale a prevenirii falsificării de monedă cu ocazia introducerii monedei euro. Textele din acest capitol au fost completate cu noi modalități normative și a fost introdusă o nouă incriminare. Astfel, în conținutul infracțiunii de falsificare de monedă a fost inclusă o nouă modalitate normativă care constă în falsificarea unei monede, emisă de către autoritățile competente înainte de punerea efectivă în circulație (cerută de art. 5 din Decizia-cadru). Deasemenea, în cazul infracțiunilor de punere în circulație de monedă falsificată și al deținerii de instrumente în vederea falsificării au fost introduse mai multe modalități normative de comitere (cerută de art. 3 din Decizia-cadru).

Tot astfel, a fost prevăzută o nouă incriminare cu denumirea marginală „emiterea frauduloasă de monedă” care va fi incidentă atunci când emiterea s-a făcut chiar prin folosirea de instalații sau materiale destinate acestui scop, dar fără acordul autorităților ori cu încălcarea condițiilor stabilite de acestea. Incriminarea este cerută de art. 4 din Decizia-cadru menționată mai sus.

A doua deosebire vizează modul în care legiuitorul noului Cod penal a procedat la formularea și sistematizarea incriminărilor privitoare la falsificarea de monedă sau alte valori prevăzută în art. 282 Cod penal anterior. În acest text, falsificarea de monedă sau alte valori era incriminată într-o variantă tip (principală), două variante derivate și două variante agravate.

Varianta tip (principală) [art. 282 alin.(1)] constă în falsificarea de monedă metalică, monedă de hârtie, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel, pentru efectuarea plăților emise de instituția bancară ori de alte instituții de credit competente, sau falsificarea oricăror alte titluri ori valori asemănătoare.

Prima variantă derivată [art. 282 alin.(2) teza I] constă în punerea în circulație, în orice mod, a valorilor falsificate arătate la varianta tip.

A doua variantă derivată [art. 282 alin.(2) teza a II-a] constă în deținerea valorilor falsificate arătate la varianta tip, în vederea punerii în circulație.

Prima variantă agravată [art. 282 alin.(3) teza I] există în cazul faptelor descrise la varianta tip și variantele derivate dacă ar fi putut cauza o pagubă importantă sistemului financiar.

A doua variantă agravată [art. 282 alin.(3) teza a II-a] se realizează în ipoteza în care faptele de mai sus au cauzat o pagubă importantă sistemului financiar.

În noul Cod penal dispozițiile art. 282 alin.(1) Cod penal anterior care descriau varianta tip a falsificării de monede sau de alte valori au fost separate în două texte: primul text (art. 310) care vizează numai fapta de falsificare de monede; al doilea text (art. 311) care se referă la falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată. Se justifică o astfel de soluție ținând seama de gravitatea în abstract diferită a celor două fapte. Deasemenea, variantele derivate ale infracțiunii de falsificare de monede sau de alte valori prevăzute în art. 282 alin.(2) Cod penal anterior, în noul Cod penal au fost incriminate distinct, într-un alt text (art. 313) revenind astfel la soluția tradițională în dreptul nostru (art. 389 C.pen. din 1936), consacrată și de alte legislații penale străine, potrivit căreia repunerea în circulație a unei valori falsificate de către o persoană care a primit-o fără să știe inițial acest lucru, constituie infracțiune dar se sancționează cu o pedeapsă mult mai redusă decât prima punere în circulație.

Variantele agravate ale infracțiunii de falsificare de monede sau alte valori prevăzute în art. 282 alin.(3) Cod penal anterior nu au mai fost menținute și în noul Cod penal.

A treia deosebire se remarcă în privința pedepsei, mai precis a limitei maxime speciale, care este mai redusă în noul Cod penal în raport cu legea penală anterioară.

Infracțiunile de fals prevăzute în Titlul VI al noului Cod penal, Partea specială, au ca obiect juridic generic relațiile sociale bazate pe încrederea publică în lucrurile (entitățile) care au legal însușirea de a face probă (monede, titluri, instrumente de autentificare, înscrisuri etc.), considerată ca o reală valoare socială ce necesită ocrotire prin mijloace de drept penal.

Falsificarea de monede este incriminată în art. 310 C.pen. în două modalități normative.

Prima modalitate normativă [art. 310 alin.(1)] constă în falsificarea de monedă cu valoare circulatorie.

A doua modalitate normativă [art. 310 alin.(2)] presupune falsificarea unei monede, emise de către autoritățile competente, înainte de punerea oficială în circulație a acesteia.

Ceea ce caracterizează fapta de falsificare de monede este alterarea adevărului prin efectuarea activității de producere sau modificarea unei monede cu valoare circulatorie sau a unei monede, emise de către autoritățile competente, înainte de punerea oficială în circulație a acesteia, în așa fel încât aceasta să prezinte aparent însușirile unei monede de aceeași valoare, dar adevărate.

Falsificarea de monede prezintă o evidentă gravitate, întrucât produsul falsificat este de natură, pe de o parte, să surprindă și să înșele încrederea celor care ar fi puși în situația de a primi moneda falsificată crezând-o valabilă, iar pe de altă parte, să aducă o gravă atingere încrederii publice față de moneda respectivă, atunci când ar afla că există în circulație monede false, împiedicând sau îngreunând astfel normala circulație și acceptarea acesteia.

Prin incriminarea faptei de falsificare de monedă, legea penală ocrotește încrederea publică, iar din punct de vedere civil apără atât interesele persoanelor, cât și interesele autorităților care emit monede cu valoare circulatorie.

Obiectul juridic special al infracțiunii de falsificare de monede, în ambele sale modalități normative, îl formează relațiile sociale referitoare la încrederea publică în autenticitatea monedelor cu valoare circulatorie.

Așa cum s-a precizat în literatura de specialitate, obiectul material al infracțiunii de falsificare de monedă diferă după cum activitatea făptuitorului constă într-o acțiune de contrafacere sau o alterare a monedei cu valoare circulatorie sau a monedei emise de către autoritățile competente, înainte de punerea oficială în circulație a acesteia.

Atunci când falsificarea se realizează prin alterare, obiectul material constă în moneda asupra căreia operează acțiunea de alterare, iar în cazul în care infracțiunea se săvârșește prin contrafacere, obiectul material este reprezentat de materialele din care au fost confecționate, acestea din urmă constituind, în mod evident, produsul infracțiunii.

În art. 310 C.pen. legiuitorul nu a mai precizat ce fel de monedă constituie obiectal falsificării rezumându-se la denumirea generală de monedă cu valoare circulatorie sau monedă emisă de autoritățile competente, înainte de punerea oficială în circulație a acesteia.

Moneda cu valoare circulatorie poate fi metalică sau de hârtie, românească sau străină. Moneda ieșită din circulație, de principiu, nu poate constitui obiect al infracțiunii decât atunci când este supusă falsificării pentru a putea corespunde cu cea reală, adevărată.

În România circulația bănească este asigurată prin bilete de bancă și monede metalice emise de Banca Națională. Biletele de bancă (monedele de hârtie) sunt în valoare nominală de 1, 5, 10, 50, 100, 200 și 500 lei; monedele metalice sunt în valoare de 1, 5, 10, 50 bani.

Forma și valoarea nominală a biletelor de bancă și a monedelor metalice se pot schimba după anumite criterii care privesc starea economică a țării, problemele de securizare a acestora ori din alte motive.

Obiectul material al infracțiunii de falsificare și produsul acesteia constituie întotdeauna utile și relevante mijloace de probă materiale în constatarea judiciară a infracțiunii de falsificare de monede.

Subiectul activ nemijlocit al infracțiunii de falsificare de monede poate fi orice persoană, legea necerând să îndeplinească o anumită calitate.

Având însă în vedere operațiunile destul de complexe pe care le presupune falsificarea de monede, mai ales când se realizează prin contrafacere, se înțelege faptul că, făptuitorul trebuie să posede cunoștințele necesare pentru efectuarea unei falsificări a unei monede și care să poată fi luată ca având aparența celei valabile.

De aceea, de regulă, autori ai infracțiunii de falsificare de monede sunt desenatori, graficieni, filigraniști, chimiști, tipografi, etc..

Practica judiciară a demonstrat că, în cele mai multe cazuri, această infracțiune se săvârșește prin contribuția mai multor persoane în calitate de coautori, instigatori sau complici.

Subiectul pasiv cert al infracțiunii de falsificare de monede este autoritatea care a emis moneda ce a fost falsificată întrucât, este nevoită să retragă toate monedele falsificate care au ajuns în circuitul serviciilor sale, pierzând în acest fel contravaloarea acestora și, în plus, pierde și încrederea publică în valabilitatea monedelor de felul celor falsificate. Este suficient să se răspândească știrea că se găsesc în circulație monede falsificate pentru ca neîncrederea în monedele de același gen valabile să devină generală. Întrucât prin săvârșirea infracțiunii de falsificare de monede se aduce atingere ori se lezează întreaga colectivitate, stânjenind relațiile între oameni, datorită afectării încrederii publice ca valoare socială, apare mai evident decât la orice altă infracțiune că societatea în ansamblul său este subiect pasiv generic.

Infracțiunea de falsificare de monede are ca subiect pasiv eventual pe cel care a fost indus în eroare, primind ca valabilă moneda falsificată și care prin aceasta a fost prejudiciat patrimonial.

Elementul material al infracțiunii de falsificare de monede, în ambele sale modalități normative, se concretizează într-o acțiune de falsificare, care presupune o operație de contrafacere sau alterare a unei monede.

Contrafacerea constă în confecționarea, producerea, imitarea unei monede. În cazul monedelor metalice, contrafacerea se realizează prin turnarea sau baterea acestora ori dând unor piese demonetizate apariția unor monede legale prin imprimarea unei noi efigii; în situația monedelor de hârtie contrafacerea se realizează prin imprimare sau orice alte procedee grafice de plăsmuire.

Nu este necesar ca imitarea să fie perfectă. Este suficient ca imitarea să fie astfel făcută încât moneda contrafăcută, datorită aparenței de autenticitate, să poată fi luată în considerare drept o monedă cu valoare autentică.

Dacă imitarea este atât de nereușită încât nimeni nu ar putea lua moneda falsificată drept adevărată, fapta nu constituie infracțiune de falsificare de monede, datorită modului absurd în care a fostconcepută executarea [art. 32, alin.(2)].

De exemplu, vopsirea hârtiei simple în culorile unei monede de hârtie nu poate constitui infracțiunea de falsificare de monedă nici în forma consumată, nici în forma tentată, deoarece concepția ce a stat la baza ”fabricării” acestui ”bilet debancă” a fost evident absurdă, iar rezultatul falsificării nu poate îndeplini funcțiile banilor și nu va induce niciodată pe nimeni în eroare.

Alterarea constă în modificarea conținutului sau aspectului exterior al unei monede. Dacă obiectul material al alterării îl constituie o monedă metalică, această operație poate consta, de exemplu, în modificarea greutății sau compoziției sale, lipsind-o de o parte din valoarea sa intrinsecă; dacă poartă asupra unei monede de hârtie, alterarea nu poate viza decât înfățișarea acesteia, semnele sau cifrele înscrise în cuprinsul său.

Pentru existența infracțiunii nu are relevanță dacă s-a falsificat o singură monedă sau mai multe și nici dacă acțiunea de falsificare a constat în contrafacere sau alterare. De precizat că dacă în cazul falsificării de monede prin contrafacere se folosesc, deregulă, instrumente care permit multiplicarea, asistăm la producerea unor monede false în serie, în ipoteza falsificării de monede prin alterare care presupune o muncă specială și minuțioasă asupra fiecărei monede înparte, în fapt, numărul acestora este mai limitat.

Ținând seama de această realitate, organele judiciare, mai cu seamă în cazul falsificării de monede prin contrafacere, trebuie să stabilească și să identifice toate persoanele implicate în acțiunea de falsificare, să cunoască întinderea masei monetare falsificate în vederea retragerii din circulație a acesteia.

Pentru ca elementul material să poată întregi conținutul obiectiv al infracțiunii de falsificare de monede, trebuie să fie îndeplinite următoarele două cerințe esențiale.

Prima cerință esențială presupune ca moneda falsificată să corespundă uneia dintre monedele cu valoare circulatorie sau să fie emisă de către autoritățile competente, înainte de punerea în circulație a acesteia.

Dacă moneda falsificată are valoare circulatorie ori nu a fost emisă de autoritatea competentă nu constituie elementul material al infracțiunii prevăzute în art. 310 C.pen..

A doua cerință esențială este ca moneda sau monedele falsificate să se afle în momentul falsificării în circulație, adică să aibă legal puterea de a circula, ori să poată dobândi această calitate. Această cerință este îndeplinită și în cazul falsificării unei monede retrase din circulație dar care mai poate fi încă preschimbată.

Urmarea imediată a acțiunii de falsificare de monede constă în crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite, respectiv încrederea publică în monedele aflate în circulație, sau care au fost emise de autoritățile competente și urmează să fie puse în circulație.

Pentru existența laturii obiective a falsificării de monede este necesară existența unei legături de cauzalitate între acțiunea incriminată și urmarea imediată.

Aceasta rezultă, cel mai adesea, din materialitatea faptei nefiind nevoie de probatorii deosebite, atâta timp cât falsificarea de monede este o faptă de pericol.

Forma de vinovăție cerută de norma de incriminare a faptei de falsificare de monede este intenția.

Aceasta presupune ca făptuitorul să-și dea seama că falsifică, prin contrafacere sau alterare, monede cu valoare circulatorie sau care au fost emise de autoritățile competente și urmează să dobândească valoare circulatorie, vrea să săvârșească fapta, prevăzând că prin aceasta creează o stare de pericol pentru încrederea publică în autenticitatea monedelor, stare de pericol pe care o urmărește sau acceptă.

În cazul în care infracțiunea de falsificare este efectuată de mai multe persoane, cu roluri diferite, existența elementului subiectiv, adică voința și intenția, vor trebui să fie cercetate și verificate în raport cu fiecare participant. Când vreunul dintre participanții la realizarea falsificării a fost indus în eroare asupra contribuției sale, se vor aplica dispozițiile privitoare la participația improprie (art. 52 C.pen.).

Scopul și mobilul nu au relevanță pentru realizarea conținutului infracțiunii, cunoașterea lor va contribui la individualizarea pedepsei.

Falsificarea de monede, în ambele sale modalități normative, implică o amplă și atentă pregătire care poate consta în strângerea de materiale, procurarea de instrumente, găsirea de specialiști etc..

În principiu, actele preparatorii nu sunt incriminate ca formă de săvârșire a infracțiunii, dar pot avea valoare de acte de complicitate anterioară când au fost efectuate de alte persoane decât autorul și s-a trecut la executarea acțiunii de falsificare.

Noul Cod penal nu incriminează actele pregătitoare la infracțiunea de falsificare de monede însă în dispoziția art. 314 se prevăd ca infracțiuni de sine stătătoare, unele fapte care au vădit caracter de acte de pregătire în raport cu falsificarea de monede.

Tentativa la infracțiunea de falsificare de monede, potrivit art. 310 alin.(3) C.pen., se pedepsește. Există tentativă la această infracțiune dacă executarea acțiunii de contrafacere sau alterarea unei monede a fost întreruptă înainte de a fi efectuată în întregime din cauze străine făptuitorului sau deși a fost dusă până la capăt nu a dat rezultat, în sensul că nu s-a obținut moneda dorită ori cea obținută nu este reușită pentru a putea fi pusă în circulație.

Consumarea are loc în momentul în care acțiunea de falsificare a fost efectuată în întregime și s-a produs urmarea imediată. Nu are relevanță cantitatea monedelor falsificate fiind suficientă o singură monedă falsă, susceptibilă de a fi pusă în circulație.

Infracțiunea de falsificare de monede, de cele mai multe ori, capătă caracterul de infracțiune continuată, caz în care distingem și un moment al epuizării de care se va ține seama la stabilirea datei săvârșirii infracțiunii, la individualizarea pedepsei și la alte instituții incidente în soluționarea cauzei.

Ambele modalități normative ale infracțiunii de falsificare de monede se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Cum întotdeauna prin săvârșirea acestei infracțiuni se urmărește obținerea unui folos patrimonial, pe lângă pedeapsa închisorii, instanța poate aplica și pedeapsa amenzii, potrivit dispozițiilor art. 62 C.pen..

Monedele produse prin acțiunea de falsificare, în temeiul art. 112 lit. a) C.pen. sunt supuse confiscării.

Textul art. 311 alin.(1) noul Cod penal are corespondent dispozițiile art. 282 alin.(1) Cod penal anterior în care erau incriminate atât fapta de falsificare de monede, cât și fapta de falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată, sancționate cu aceeași pedeapsă ca natură și limite speciale.

Legiuitorul noului Cod penal a procedat la incriminarea faptei de falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată într-un text separat de cel care incriminează falsificarea de mone deși a prevăzut pentru această faptă o pedeapsă mai redusă.

Soluția legiuitorului noii legi penale este justificată luând în seamă pericolul în abstract diferit al celor două incriminări determinat de importanța obiectului material asupra căruia se execută acțiunea de falsificare.

De altfel, asemenea soluție este promovată și de alte legislații penale străine. Astfel, Codul penal spaniol incriminează falsificarea de monede în art. 386, iar falsificarea de documente oficiale în art. 390; Codul penal german incriminează falsificarea de monede în 146, iar falsificarea cărților de plată și a eurocecurilor în 152 a); Codul penal francez incriminează falsificarea de monede în art. 442-1, iar falsificarea titlurilor sau a altor valori în art. 443-1.

Dispozițiile art. 311 alin.(2) noul Cod penal incriminează o altă variantă a falsificării de titluri de credit sau instrumente de plată și anume, când falsificarea privește un instrument de plată electronic. Această variantă nu are corespondent în Codul penal anterior, ci în art. 24 alin.(1) din Legea nr. 365/2003 privind comerțul electronic republicată în M.Of. nr. 959 din 29 noiembrie 2006. În conținutul prevederilor art. 311alin.(1) noul Cod penal nu figurează cecurile printre instrumentele de plată care fac obiectul falsificării, probabil că acestea au fost cuprinse în expresia „titluri sau instrumente pentru efectuarea plăților”.

Când acțiunea de falsificare constă în contrafacere, obiectul material al infracțiunii îl constituie materialele din care se confecționează titlul de credit sau instrumentul de plată; la aceste materiale se referă dispozițiile art. 314 C.pen..

În cazul falsificării prin alterare, titlul de credit adevărat sau instrumentul de credit adevărat asupra căruia s-a efectuat operația de alterare constituie în același timp și produsul și obiectul material al infracțiunii.

Potrivit art. 311 C.pen., pot fi produs al infracțiunii de falsificare de titlu de credit sau instrumente de plată sau obiect material al acestei fapte, în mod limitativ, următoarele:

a) titlurile de credit. Sunt înscrisuri care emană de la o instituție bancară sau de la alte instituții de credit care conferă proprietarului un drept de creanță ori un document constatator al unei creanțe.

Potrivit dicționarului bancar, titlul de credit reprezintă un înscris emis de o bancă sau de o instituție de credit, care conferă destinatarului său dreptul de creanță precis determinat în cuprinsul său și care se poate referi la dreptul de a primi sau de a transmite o sumă de bani, la garantarea unui credit. Posesorul unui titlu de credit dispune de suma prevăzută la un anumit termen numit scadență, dar poate să intre în posesia ei și înaintea acestuia prin transmitere pe calea girului sau prin scontare.

În literatura de specialitate, titlurile de credit, după modul de circulație, se clasifică în nominative, la ordin și la purtător.

Titlurile nominative cuprind indicarea nominală a titularului dreptului patrimonial urmărind ca transmiterea titlului să se facă numai cu concursul emitentului, care trebuie să o menționeze în registrul său, dar și în titlu. Transmiterea lor se poate face prin gir sau prin cesiune.

Titlurile la ordin sunt acele înscrisuri care cuprind drepturi ce pot fi exercitate numai de o persoană determinată, adică de primul beneficiar sau de o altă persoană căreia i-au fost transmise aceste drepturi printr-o formalitate numită gir. Dobânditorul exercită drepturile la „ordinul” beneficiarului.

Titlurile la purtător sunt acele înscrisuri care indică persoana debitorului fără a-l menționa pe creditor, în consecință, titularul drepturilor menționate în scris este posesorul legitim al înscrisului. Transmiterea titlurilor la purtător se realizează prin simpla remitere materială a înscrisurilor;

b) titlurile sau instrumentele pentru efectuarea plăților sau a oricăror altor titluri ori valori asemănătoare. Fac parte din această categorie de titluri sau valori, de exemplu cambia, biletul la ordin, cecul, conosamentul, pentru că acestea sunt apte să servească la efectuarea plăților prin simpla lor înmânare creditorului.

Cambia este un titlu de credit, de obicei pe termen scurt și reprezintă un instrument de plată care circulă pe calea girului. Girul este un act juridic prin care posesorul cambiei, numit girant, transmite altei persoane, numită girator, toate drepturile izvorând din titlu.

Biletul la ordin este un titlu de credit prin care se constată angajamentul clientului (semnatarului) de a plăti el însuși beneficiarului sau la ordinul acestuia, o sumă de bani la o anumitădată.

Cecul reprezintă un titlu de credit, nominal sau la purtător și are valoare de instrument și ordin de plată.

Conosament este un titlu de credit cu o formă adecvată transporturilor maritime constituind un document aferent unei încărcături pe vas.

Ordinul de plată (care se folosește la diverse tranzacții) nu poate servi direct ca mijloc de plată astfel că el nu constituie titlu pentru efectuarea plăților în accepțiunea art. 311 C.pen.. Practica judiciară promovează această soluție.

c) instrument de plată electronică; este acel obiect care permite titularului să efectueze retrageri în numerar, încărcarea și descărcarea unui instrument de monedă electronică precum și transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate și executate de instituții financiare.

Falsificarea de timbre sau efecte poștale este incriminată în art. 312 Cod penal într-o singură variantă și constă în falsificarea de timbre de orice fel, mărci poștale, cărți poștale, sau cupoane de răspuns internaționale.

Incriminarea acestei fapte este necesară întrucât, pe de o parte prin săvârșirea ei, se slăbește încrederea publică în timbrele ori efectele poștale adevărate suscitând temerea că ar putea fi false, ori pe de altă parte cauzează prejudicii patrimoniale atât celor care au fost înșelați cumpărând timbre sau efecte poștale, cât și instituției în competența căreia este dată emiterea acestor valori adevărate, instituție păgubită prin contravaloarea timbrelor sau efectelor poștale în locul cărora au fost folosite timbrele sau efectele poștale falsificate, ca de exemplu, cupoanele răspuns internațional sunt confecționate de Biroul Internațional al Uniunii Poștale Universale și puse la dispoziția țărilor membre care au semnat Convenția mondială poștală încheiată la Bruxelles la 11 iulie 1952.

Prin urmare, prin incriminarea faptei de falsificare de timbre sau efecte poștale se ocrotește, în primul rând, încrederea publică în autenticitatea și veridicitatea acestor valori, iar în al doilea rând, se apără civil atât interesele persoanelor, cât și pe acelea ale instituțiilor însărcinate cu emiterea acestor valori, implicit a patrimoniului lor.

1.4. Aspecte criminalistice și criminologice

1.4.3. În contextul actual

În contextul actual în condițiile în care au fost reevaluate atât reglementările privind libera circulație a persoanei la nivelul spațiului comunitar cât și la nivel global, coroborat cu fenomenele specifice generate de criza economică pe care o parcurgem, infracțiunea de falsificare a mijloacelor de plată a rămas una dintre infracțiunile grave din sfera criminalității organizate.

Acest gen de infracțiuni pot contribui la amplificarea dezechilibrelor economice ale unei țări și pot genera așa-zisele "furtuni monetare", care afectează în mod direct atât fondurile publice cât și cele private, aducând prejudicii de imagine sistemului financiar al unui stat, prin slăbirea încrederii populației în moneda națională sau alte devize de circulație.

1.4.2. La nivel Național

Se pedepsește conform legii, falsificarea sau contrafacerea bancnotelor și monedelor.

Titlul VI al Noului Cod penal reglementează la Capitolul I, falsificarea de monede, timbre sau alte valori. Față de Vechiul Cod penal, incriminarea este distinctă a falsificării d monedă în raport cu falsificarea altor valori, introducându-se noi infracțiuni: punerea în circulație de valori falsificate (echivalentul unei variante a infracțiunii anterioare de falsificare de monede sau alte valori) și emiterea frauduloasă de monedă.

În actuala reglementarea este evidentă voința legiuitorului de a securiza moneda aflată în circuitul civil (cea cu valoare circulatorie) și simpla monedă emisă (fără valoare circulatorie datorită faptului că nu a fost ăncă introdusă oficial în circuit). Evidentă este protecția pe care o aduce oricărei monede și astfel se extinde și paleta de intrumente de plată care intră sub incidența legii.

Totodată, în vechea reglementare infracțiunea de falsificare de emonede și alte valori cuprindea și falsificarea de titluri de credti sau instrumente de plată, ceea ce în actuala reglementare nu se mai întâmplă, aceasta din urmă este reglementată ca infracțiune distinctă în cuprinsul art. 311. Alin. (1) prevede fapta de falsificare de titluri de credit, titluri sau instrumente pentru efectuarea plăților sau a oricăror altor titluri de ori valori asemănătoare. Alin (2) prevede varianta agravantă afalsificării unui instrument de plată electrnică.

La nivel național sub aspectul problematicii și al situației operative înregistrate, fenomenul falsului de monedă, timbre și alte valori este caracterizat printr-o serie de particularități de ordin general cum ar fi: nivelul constant al interesului infracțional pentru contrafacerea de monedă, în special pentru moneda națională; creșterea calității falsurilor prin folosirea unor materiale, tehnici tipografice și a imprimantelor profesionale; pentru moneda națională creșterea numărului de contrafaceri realizate pe suport care imită polimerul; pentru moneda euro, sub aspectul punerii în circulație, se păstrează tendința introducerii contrafacerilor în țară, fără intenție de către persoane care nu aveau cunoștință de calitatea bancnotelor și care au intrat în posesia acestora în urma remunerațiilor primite pentru activitățile desfășurate în străinătate; specific pentru moneda americană este că aceasta este introdusă în țară pe diverse filiere, în majoritatea situațiilor prin zona de Sud și Nord – Est a țării, cea mai frecventă contrafacere fiind cea din cupura de 100 USD.

Precizăm faptul că, de-a lungul timpului, moneda a căpătat calitatea de unitate de calcul sau de cont. În 1969, a fost creat Fondul Monetar Internațional, acesta reprezenta activul de rezervă al băncilor centrale, implicate direct în procesul de finanțare internațional. Caracterul internațional era datorat faptlui că, scopul de creștere al lichidităților viza în principal eliminarea riscurilor instabilității dolarului american. Aici exista instrumentul D.S.T. unitate de cont care se afla la același nivel cu moneda USD. În 1974, D.S.T a fost definit pe baza a șaisprezece monede din țările cu peste 1% din comerțul internațional. În 1981, D.S.T. a fost redefinit ca o monedă coș creată pe baza a cinci monede liber utilizabile: dolarul american, lira sterlină, marca germană, francul francez și yenul japonez. La momentul creării monedei euro, D.ST. a fost iar, redefinit, creat acum pe baza monedelor: dolar american, euro, liră sterlină și yenul japonez.. D.S.T devenind astfel, în timp, cel mai utilizat în relațiile comerciale, atât la nivel intern (în zona privată), cât și la nivel internațional (între state).

1.4.3. La nivel European

La nivel european specific fenomenului de fals de monedă, timbre și alte valori se evidențiază următoarele tendințe: evoluția tehnică, într-o manieră rapidă, a metodelor de reproducere și falsificare care are ca efect creșterea numărului persoanelor implicate în acest gen de fapte și lărgirea ariei locațiilor în care aceste falsuri sunt produse (tipografii clandestine); integrarea falsurilor în fenomenul de criminalitate transnațională care conduce la creșterea gradului de specializare a filierelor internaționale; creșterea cazurilor în care falsul de monedă, timbre și alte valori este o "infracțiune mijloc" de susținere și amplificare a marii criminalități organizate (ex.: traficul de persoane, traficul de droguri).

În scopul definirii falsficării de monedei euro, în tot ansamblul și pentru a avea în permanență o statistică a fenomenului, în 2001 Consiliul Uniunii Europene a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1338/2001 de definire a măsurilor necesare protecției euro împotriva falsificării.

Un alt aspect al problematicii falsului de monedă îl constituie tipologia grupurilor implicate și anume: grupurile sau rețelele de plasatori care, în contextul actual, dispunând de mijloace, pot acoperi o arie geografică amplă, ceea ce favorizează punerea în circulație a unor mari cantități de falsuri (mijloace de transport, resurse financiare, documente false, etc); grupurile de falsificatori care dispun de o bază tehnică performantă și de cunoștințe care să permită obținerea unor falsuri de calitate (tipografi, specialiști IT, utilaje tipografice ofset, tehnică de calcul etc.).

Pentru că există riscul de falsificare a monedei euro, pentru protecția acesteia și pentru păstrarea credibilității publice primul pas pe care la făcut Consiliul Uniunii Europene a fost să adopte Decizia-cadru nr. 2000/383/JAI din 29 mai 2000 privind consolidarea, prin sancțiuni penale și de altă natură, a protecției împotriva falsificării, cu ocazia introducerii monedei euro, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 974/98. Decizie-cadru la care s-a venit în completare cu Decizia-cadru nr. 2001/888/JAI din 6 decembrie 2001 privind recunoașterea recidivei în cazul infracțiunilor.

Pentru a putea identifica zonele de interes operativ, trebuie să identificăm în primul rând zonele pretabile, de interes, unde pot fi comise astfel de infracțiuni.

In acest sens, din punct de vedere al locurilor plasării, se constată că, în majoritatea situațiilor, plasatorii preferă locurile aglomerate gen piețe, târguri, dar și magazine stradale, în cazul acestora folosindu-se cu precădere perioada nocturnă.

De asemenea sunt vizate locațiile în care se realizează tranzacții "la negru" între persoane fizice, locațiile în care se achiziționează sau consumă droguri, sau pentru plata unor servicii sexuale.

Din punct de vedere al persoanelor implicate, sunt vizate, de regulă, persoanele fizice de condiție modestă, care nu cunosc elementele de siguranță ale bancnotelor autentice, cele neatente sau implicate în diverse tranzacții pseudo-ilegale, cu această ocazie speculându-se diferite împrejurări favorizante. De regulă, plasatorii provin din categoria persoanelor care au cunoștință de calitatea bancnotei și care, cu intenție, încearcă să plaseze bancnote contrafăcute. O altă categorie o constituie plasatorii ocazionali care, fie au intrat în posesia bancnotelor contrafăcute și le plasează fiind în situația erorii de fapt sau au intrat în posesia bancnotei contrafăcute fără să aibă reprezentarea calității acesteia, dar care, ulterior, având suspiciuni că bancnota este contrafăcută, o pun în circulație pe considerentul verificării bănuielilor proprii.

In derularea activităților infracționale plasatorii pot proveni din categoria infractorilor recidiviști care, datorită evoluției sociale se reorientează către domenii mai puțin riscante și, de ce nu, mai profitabile.

O altă categorie o constituie persoanele care dețin cunoștințe în domeniu și care, motivate financiar, se implică în astfel de activități, cum ar fi: specialiștii tipografi, IT, graficieni etc. care, de regulă, sunt și falsificatori.

Practica a demonstrat că plasatorii pot proveni și din rândul operatorilor de schimb valutar, lucrătorilor bancari, comerciali, "valutiștii", personal hotelier.

Din punct de vedere al locului identificării contrafacerilor, este necesar să facem o delimitare strictă.

In prima categorie intră locurile în care, în mod imperativ, este reglementată depistarea și reținerea mijloacelor de plată contrafăcute sau care prezintă suspiciuni de contrafacere. Din această categorie fac parte instituțiile bancare, casele de schimb valutar, unitățile din sectorul comercial, unitățile din sectorul prestări servicii și orice altă instituție care lucrează cu lichidități.

A doua categorie o constituie, generic locațiile unde se desfășoară orice activitate comercială sau de altă natură care presupune tranzacții cu lichidități.

Având în vedere cele 3 criterii luate în discuție și anume particularitățile locului plasării al persoanelor implicate și al locului identificării stabili din punct de vedere operativ putem stabili zonele de interes care se pot constitui în domeniul falsului de monedă.

Astfel, zonele pretabile avute în vedere în derularea activităților de prevenire și combatere a falsului de monedă, vor fi stabilite ținându-se cont de particularitățile criteriilor menționate mai sus. De asemenea, prin monitorizarea permanentă a cazurilor de plasare se vor întocmi analize care vor indica în mod concret zonele de risc și categoriile de persoane implicate.

La nivel național, au fost identificate o serie de zone de interes care au fost influențate de specificul zonei geografice respective, a activităților desfășurate în zonă precum și a persoanelor implicate.

In acest sens precizăm anumite caracteristici specifice în funcție de zonele avute în vedere:

In mediul rural: s-a observat creșterea numărului bancnotelor contrafăcute plasate cu ocazia tranzacțiilor între persoane fizice, gen achiziție animale vii în târguri sau la domiciliul vânzătorului, tranzacții la comercianții care vând produse pe marginea drumurilor publice, la magazinele sătești, precum și cu ocazia unor evnimente sociale: nunți, manifestări culturale; în aceste situații, persoanele implicate sunt de un nivel mediu de educație, având cunoștințe superficiale asupra elementelor de siguranță ale bancnotelor; în astfel de situații locul depistării bancnotelor este diferit de locul plasării, aspect care, din punct de vedere polițienesc, generează activități complexe privind stabilirea împrejurărilor de fapt, identificare persoanelor implicate, a legăturilor, proveniența falsurilor etc.

In mediul urban: în ceea ce privește locația plasării, se preferă zonele comerciale aglomerate, gen centre comerciale, piețe agro-alimentare, chioșcuri, buticuri dar și locuri în care se desfășoară activități de comerț ambulant, bănci și case de schimb valutar; de regulă persoanele implicate fac parte din categoria persoanelor fizice fără o calitate anume care comercializează ocazional diverse bunuri, lucrători comerciali, operatori de schimb valutar, personal bancar, dar și persoane din domeniul prestării de servicii (ex.: taximetriștii); majoritatea bancnotelor contrafăcute depistate în mediul urban sunt identificate în locațiile în care există norme imperative care reglementează concret acest lucru și anume: unități comerciale de orice fel, bănci, case de schimb valutar, urmând apoi persoanele fizice victime ale infracțiunii.

Un alt capitol îl constituie locațiile în care, de regulă, se comit alt gen de infracțiuni și unde sunt pretabile plasările de bancnote contrafăcute.

În acest sens amintim locurile unde se comercializează bunuri provenite din infracțiuni, unde se practică jocuri de noroc ilegale, în traficul de droguri, prostituție – proxenetism, contrabandă.

Din punct de vedere al infracționalității transfrontaliere, falsul de monedă timbre și alte valori constituie o infracțiune care are ramificații ce pot cuprinde mai multe state (activitate de falsificare pe teritoriul unui stat și cea de plasare pe teritoriul altui stat), fiind organizate adevărate rețele specializate, implicate atât în falsificare dar și transport și plasare.

Aspectele menționate sunt întâlnite în special în cazul valutelor de largă circulație, USD și Euro, care sunt transportate folosindu-se anumite itinerarii de deplasare în funcție de țara de origine/țintă.

Pentru stabilirea zonelor de interes operativ din domeniul falsului de monedă, întotdeauna trebuie să ținem cont de anumite particularități ale fenomenului specifice la nivel național și anume: pericolul social al faptei, falsificarea de monedă putând pune în pericol economia unui statului prin slabirea încrederii cetățenilor în moneda națională; creșterea interesului infractorilor pentru perfecționarea activităților de contrafacere, prin folosirea unor materiale și tehnici moderne; creșterea numărului de persoane implicate în astfel de activități, organizate în grupări specializate și care dispun de posibilități financiare din ce în ce mai mari; implicarea tot mai frecventă a cetățenilor români în activități de cărăușie a mijloacelor de plată contrafăcute în general și de introducere a acesteia în țară, în particular; creșterea numărului de cazuri când operațiunile în valută se efectuează „la negru", în afara cadrului legal, ceea ce îi determină, de cele mai multe ori, pe cei care au intrat în posesia contrafacerilor să nu sesizeze instituțiile competente, ci să încerce să scape de banii falși, plasându-i altor persoane; mijloacele tehnice, din ce în ce mai perfecționate, ajunse la îndemâna falsificatorilor, le dau acestora posibilitatea să realizeze contrafaceri reușite care pot induce în eroare nu numai publicul larg, dar chiar și instituțiile specializate; internaționalizarea fenomenului, care oferă posibilitatea infractorilor să lucreze „în liniște" departe de granițele țării a cărei monedă este falsificată.

În ceea ce privește cazuistica, falsificarea de bancnote s-a comis frecvent între anii 1990-1992, ținta fiind bancnotele americane. După 1992, numărul falsificărilor s-a diminuat; au luat însă amploare contrafacerile bancnotelor autohtone, mai ales după ce calculatoarele, scannerele și imprimantele au devenit foarte performante. Pentru existența infracțiunii de falsificare de monede, legea penală cere îndeplinirea cumulativă a două cerințe esențiale: moneda falsificată să corespundă uneia din monedele metalice sau de hârtie – expres prevăzute de lege; moneda falsificată să aibă corespondent în monedele cu putere circulatorie.

Situația se explică prin aceea că falsificarea de monede nu poate fi concepută și săvârșită fără existența prealabilă a unei monede adevărate care să servească drept model, astfel încât rezultatul falsificării să dea aparența unei monede adevărate. A doua condiție pentru existența infracțiunii este ca monedele la care face referire textul de lege să aibă putere circulatorie. Prin urmare, operațiile de falsificare realizează efectul material al infracțiunii numai în situația în care produsul acestora corespunde unei monede aflate legal în circulație.

În afară de forma principală, falsificarea de monede are și două forme derivate, fiind incriminate atât punerea în circulație, cât și deținerea în vederea punerii în circulație a unor monede. Acestea sunt infracțiuni subsecvente, ele presupunând săvârșirea la o dată anterioară a unei alte fapte de natură penală. Din acest considerent situația premisă constă în preexistența infracțiunii de falsificare de monede, în oricare din acțiunile folosite de făptuitor în acest scop și indiferent de procedeele ori mijloacele de comitere. Nu poate fi concepută infracțiunea de punere în circulație a monedelor falsificate atât timp cât nu s-a dovedit infracțiunea de falsificare de monede.

Punerea în circulație presupune introducerea monedelor fasificate în circuitul monetar, alături de cele veritabile, prin efectuarea de plăți, schimb valutar etc, de obicei în mod repetat, motiv pentru care fapta caută aspectul unei infracțiuni continuate, aspect de care se va ține cont în încadrarea juridică a faptei.

Infracțiunea de falsificare de monedă poate fi săvârșită și într-o variantă agravantă, în sitația în care falsificarea, punerea în circulație ori deținerea în vederea punerii în circulație a monedelor contrafăcute sau alterate (falsificate parțial) au cauzat ori ar fi putut cauza o pagubă importantă sistemului financiar.

Contrafacerea este o activitate complexă, care nu este la îndemâna oricui. Ea presupune o anumită calificare în domeniul în care sunt folosite și mijloace tehnice adecvate.

În ceea ce privește protecția bancnotelor, toate biletele de bancă au caracteristici speciale, printre care: elasticitate, colorit, rezistență și format deosebit. Fiecare emitent înzestrează bancnotele cu anumite elemente de protecție pentru a le proteja împotriva falsificării și contrafacerii, realizate în procesul de fabricare a hârtiei, la tipărire sau finisare. Principalele elemente de protecție a bancnotelor aflate în circulație sunt:

Hârtia pe care se tipăresc bancnotele are o compoziție specială, cu conținut mare de fibre textile – de obicei bumbac – care îi conferă rezistență mare la umiditate și pliere (de exemplu, bancnotele americane au în compoziție 85% bumbac). Fabricarea ei este limitată și strict controlată, tipul respectiv nefiind găsit pe piața liberă;

Filigranul care este un desen imprimat în hârtie în procesul de fabricație de către sita cadrului, pe care se adâncește desenul dorit sau se coase în relief. Este vizibil în transparență;

Firul de siguranță – fir metalic sau din material plastic încorporat în masa hârtiei, după o direcție transversală (paralel cu marginea îngustă a bancnotei); este vizibil în transparență când este complet încorporat în hârtie și vizibil direct pe una din fețe, când firul este parțial încorporat. Firul poate fi imprimat sau neimprimat, semitransparent și poate fi vizibil în UV;

Fibre colorate, inserate în masa hârtiei în procesul de fabricație, atunci când pasta de hârtie este fluidă. Ele pot fi din mătase ori din poliester, situație în care au în secțiune o formă specifică, greu de imitat;

Tipărirea ”intaglio” (tipar adânc) permite obținerea unei calități deosebite a desenului și culorilor, provocând un relief al cernelei pe hîrtie, care poate fi pus în evidență prin paloare, dar și la examinarea cu ajutorul stereomicroscopului. Imprimarea intaglio este folosită în general pentru desenul principal, portret, numele emitentului și valoarea nominală (exprimată în cifre și litere); celelalte elemente pot fi realizate cu tipar plan (litografic) sau offset. Specific acestui procedeu de imprimare este matrița gravată (prezentând cavități gravate din care tușul tipografic se transferă pe hârtie, prin presare);

Holograma – particulă din material plastic sau metal, încorporată sau lipită de hârtie. Imaginile și culorile hologramei variază în funcție de unghiul sub care sunt privite;

Elementele fluorescente – fibre, confecții sau particule de hârtie colorate, încorporate în hârtie și vizibile în UV;

Microtextul – imprimare de mare fidelitate a unui text cu caractere mici sau foarte mici (sub 1 mm), vizibil cu aparate optice de mărit;

Culoarea desenului – care de obicei este în degrade, cu îmbinări de nuanțe care să nu poată fi descompuse prin fotografia separatoare de culori;

Elemente de suprapunere față/verso – desen imprimat cu o mare precizie dimensională în același loc, pe fiecare față a bancnotei; la examinarea în transparență a acesteia, cele două desene se suprapun perfect sau formează o imagine compusă;

Text în undă sau liniar – imprimare de mare fidelitate a unui text cu caractere mici (1-2 mm), urmând o liniatură ondulată sau dreaptă, vizibilă cu ochiul liber;

Liniatură anticopiere – linii foarte subțiri care acoperă o parte din suprafața bancnotei și nu sunt reproductibile cu copiatorul;

Imprimare cu cerneală anticopiere – se folosește o cerneală a cărei culoare nu este reproductibilă cu copiatorul (ex. gri deschis);

Imprimare cu cerneală fluorescentă – se folosește o cerneală cu conținut ridicat de pigmenți fluorescenți, vizibilă în UV;

Imprimare cu cerneală magnetică – folosită prin intermediul unor pigmenți feromagnetici, ce pot fi puși în evidență cu un tester magnetic.

Pentru a nu exista probleme la nivelul circulației libere a monedei la nivel internațional, aceasta a cunoscut convertirea. Moneda poate fi preschimbată în orice tip de monedă care circulă pe teritoriul unui anumit stat. Motiv pentru care, pe parcursul lucrării am înțeles să prezentăm și aspecte refeitoare la alte valute.

Deși deținerea de instrumente în vederea falsificării reprezintă o infracțiune reglementată juridic ( este considerată chiar act preparatoriu) ca infracțiune distinctă, aceasta este o infracțiune de mijloc, prin intermediul acțiunilor desfășurate n comiterea acestei infracțiuni se contribuie implicit la infracțiunea de fals de monedă. Dacă o modalitate de falsificare a monedelor, la care să contribuie un instrument de falsificare, nu există, implicit, nici ifracțiunea de deținere nu subzistă.

Practic, ca scurtă analiză, latura obiectivă nu există dacă materialele și instrumentele nu sunt utilizate în scopul falsificării; urmarea imedată se concretizează când obiectele ntră în posesia autorilor infracțiunilor; elementul material este reprezntat în deținerea pentru falsificare ori prin fabricarea instrumentelor sau mijloacelor de falsificare; cercetarea efectuată de organele judiciare trebuie să dovedeasă legătura de cauzalitate dintre starea de pericol reată de deținerea ori fabricarea instrumentelor sau mijloacelor și tot acestea să constituie urmarea imediată.

1.4.4. Germania

Moneda este definită ca fiind orice mijloc de plată acreditat de stat prin autoritășile îndrituite de lege, ca măsură de valoare destinată punerii în circulația civilă.

Statul German sancționează infracțiunea de fals de monedă ca atingere adusă contra siguranței și securătății de ordin financiar și al lumii afacerilor.

Art. 146 din Codul penal german sancționează contrafacerea și alterarea banilor laolaltă cu cumpărarea de banifalși în scopul punerii lor în circulație. Totodată este incriminată fapta de obținere a banilor falși cu intenția de ai ”comercializa” pe piață și introducându-i astfel în circuitul monetar civil.

Cauză de înlăturare a răspunderii penale, conform alin. (2) al art. 149 din Codul penal, reprezintă: renunțarea falsificatorului de a duce la capăt infracțiunea; acțiunea de determinare a celorlați de renunțare la săvârșirea falsului; distrugerea instrumentelor de falsificare sau predarea acestora către autorități.

1.4.5. Anglia

Legea privind falsificarea și contrafacerea din 1981, la art. 28 definește falsificarea per ansamblu alăturat de: contrafacere sau alterarea monedei autentice, falsificarea biletlor de bancă și de falsificarea a două sau maimulte bilete de bancă. Legea britanică are în vedere împreună falsificarea, transferarea, oferirea, predarea, păstrarea sau controlul asupra monedei ori biletelor de mancă.

Nu ne vom afla în prezența unei infracțiuni din punct de vedere al legislației penale atunci când acțiunea de remitere de către făptuitor invocă o autorizație legalăsau o justificare întemeiată ( când este făcută către poliția engleză).

Legea incriminează acțiunea persoanei care fabrică sau păstrează orice obiect pe care îl utilizează la confecționarea mondei false ori a biletelor de bancă falsificate, dacă au fost făcute cu intenția de a le transfera ori distribui ca autentice.

O situație interesantă avem atunci când art. 15, alin (2) al Legii, așa cum am menționat mai sus, incriminează și simpla predare ori remitere, fără autorizație expresă legală ori justificată a oricărui obiect despre care are cunoștință că este falsificat. Elementul important este reprezentat de acțiunea cunoașterii sau a convingerii autorului, că obiectul supus transferului este un fals, care este indispensabilă pentru a ne putea afla în prezența unei infracțiuni

1.5. Tipuri de monedă

1.6. Scurte concluzi. De lege ferenda.

Așadar, moneda reprezintă un mijloc de a obține o rezervă a valorii prin faptul că are un caracter de tezaurizare și îndeplinește funcția de instrument de plată prin carcateristica sa de mijloc de schimb.

Pe măsură ce istoria s-a scris și se scrie, monedei i se relevă întreaga ”utilitate”: măsurarea valorii, mijloc de circulație, crearea rezervei și, cea mai cunoscută, intrument de plată. Prin amploarea evoluției pe care a căpătat-o adevenit recunoscută, ușor portabilă și extrem de omogenă.

În istorie, prin condițiile cerute de monedă ca instrument de schimb, au fost acceptate metalele prețioase ( aur, argint și apoi, cupru, bronz și fier) ca cel mai bun element care să îndeplinească rolul de mijloc de schimb și de etalon al unei valori. Înainte ca moneda să fie interpretată doar în calitatea sa metalică, aceasta a cunoscut și simbolistica ca marfă (sub formă de ceai, tutun, țesături, sclavi etc.)

Comisia Europeană dorește să armonizeze pedepsele pentru falsificarea bancnotelor și monedelor euro la nivelul întregii Uniuni Europene, întărind astfel regulile în state membre precum Bulgaria, numită de agenția Europol drept una dintre sursele principale ale bancnotelor euro false.

În prezent, legislațiile naționale din UE prevăd sancțiuni diverse, inclusiv simple amenzi, ca în cazul Lituaniei și Irlandei. Executivul european propune introducerea unei pedepse minime de șase luni de închisoare în cazuri grave și măsuri pentru a scoate falsurile rapid din circulație, scrie Thomson Reuters.

"O abordare armonizată în ce privește pedepsele și cooperare transfrontalieră mai bună ne va ajuta să dăm o lovitură puternică falsificării de monedă", a declarat Algirdas Semeta, comisarul european însărcinat cu lupta împotriva fraudei.

Bancnotele de 20 și 50 de euro sunt cele mai vizate de falsificare, potrivit Băncii Centrale Europene (BCE), alcătuind împreună circa 80% din cele 280.000 de bancnote false retrase în al doilea semestru al anului trecut. Măsurile propuse de Comisie ar veni în completarea elementelor de securitate suplimentare, precum filigranele noi de pe noua bancnotă de 5 euro lansată de BCE în ianuarie 2013.

Euro este folosit în 17 state din Uniunea Europeană, plus alte țări și teritorii din afara blocului comunitar, cum ar fi Muntenegro și Kosovo. Bancnotele euro aflate în prezent în circulație au o valoare de 913 miliarde de euro, iar monedele euro și eurocenți valorează 16 miliarde de euro.

Decizia cadru a Consiliului Europei din 29 mai 2000 privind consolidarea protecției împotriva falsificării de monedă prin sancțiuni penale și de altă natură, cu ocazia introducerii euro (2000/383/JAI) a fost înlocuită de Directiva 2014/62/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind protecția prin măsuri de drept penal a monedei euro și a altor monede împotriva falsificării, în care se stipulează   dispoziții comune pentru consolidarea luptei împotriva acestor infracțiuni și pentru ameliorarea anchetării acestora, precum și pentru asigurarea unei mai bune cooperări împotriva falsificării. Directiva are caracter obligatoriu pentru statele membre ale Uniunii Europene, iar dispozițiile sale trebuie să fie implementate la nivel european. Directiva prevede ca infracțiuni în articolul 3:

“ (1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că următoarele fapte sunt incriminate ca infracțiuni atunci când sunt săvârșite cu intenție:

a) orice acțiune frauduloasă de fabricare sau alterare de monedă, indiferent de mijlocul folosit;

b) punerea în circulație frauduloasă de monedă falsă;

c) importul, exportul, transportul, primirea sau procurarea de monedă falsă cu scopul de a o pune în circulație și știind că este falsă;

d) fabricarea frauduloasă, primirea, procurarea sau deținerea de:

– instrumente, obiecte, programe de calculator, date informatice și orice alt mijloc adaptat în mod specific fabricării sau alterării de monedă;

– elemente de securitate, precum holograme, filigrame sau alte elemente ale monedei care servesc la protecția împotriva falsificării.

(2)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că faptele menționate la alineatul (1) literele (a), (b) și (c) sunt incriminate și în ceea ce privește bancnotele sau monedele care sunt sau au fost fabricate prin utilizarea de instalații sau materiale legale fără respectarea drepturilor sau a condițiilor în care autoritățile competente pot emite bancnote sau monede.

(3)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că faptele menționate la alineatele (1) și (2) sunt incriminate și în ceea ce privește bancnotele sau monedele care încă nu au fost emise, dar sunt destinate circulației ca mijloc legal de plată.”

Capitolul II Aspecte criminologice privind infracțiunile de fals de monedă și alte valori

2.1. Consideratii generale privind cercetarea fundamentală în criminologie a infracțiunii de fals de monedă și alte valori

De-a lungul timpului, criminalitatea în domeniul economico-financiar a cunoscut evoluții fără precedent. Această stare, caracterizată ca prag al criminalității, deoarece prin fapte de evaziune fiscală, bancruta frauduloasă, fals de monedă și la regimul contabilității rezultă produsul infracțiunii economice grave care, dat fiind faptul că devine o preocupare constantă a agenților economici, grupurilor de interese sau persoane, afectează considerabil climatul de ordine economică.

Dacă facem referire la criminalitatea financiar-bancară, sistemul de după anul 1995, a fost marcat de o stare evidentă de criză, pricinuită de o carență a lichidităților rezultantă a activităților anterioare, marcate de încălcarea normelor de prudențialitate, acordându-se credite uriașe, la care se adaugă ritmul mare al inflației și stările de faliment în care au fost CreditBank, Dacia Felix, Bancorex, Albina și în mare dificultate Columna, Banca Agricolă, ș.a..

Toate aceste considerente care au determinat în mod hotărâtor caracterizarea economiei românești ca fiind de tip „nebancar" au fost analizate permanent, rezultând grave acte de indisciplină financiară, abuzuri, o elementară lipsă de control gestionar, ș.a., ceea ce a permis infractorilor din bancă și din afara ei să obțină profituri uriașe, iar sumele, de ordinul sutelor de miliarde, să fie reinvestite în interesul lor, cea mai mare parte fiind ilegal transferat în valută și scoasă din țară.

Un alt tip de infracțiune este frauda în domeniul privatizării, prin maniera ilegală, infracțională în care proprietatea publică a fost administrată sub oblăduirea directă a Fondului Proprietății de Stat, care deține 70% din acțiunile unei societăți publice, demonstrat de cazuistica rezolvată. De notorietate sunt cazurile I.M.G.B. vândută cu 500.000 dolari și CICO cu 12 milioane de dolari în cont.

O nouă oportunitate pentru cei care săvârșeau fapte cu caracter penal a apărut în domeniul jocurilor de noroc și al cazinourilor, infracțiunile fiind comise atât de patroni, cât și de clienți.

Această categorie include infracțiunile de omor, tentativă de omor, lovitura cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, tâlhării, violuri, furturi.

Prin cercetarea fundamentală în criminologie a infracțiunii de fals de moneda si alte valori trebuie să învederez și modul în care instanțele înțeleg să transpună prevederile legale prin hotărârile pe care le iau și, totodată pedepsele în speță.

Deciziile intanțelor de judecată de cele mai multe ori aduc în discuție o problemă asupra căreia în doctrină și practica judiciră nu există unitate de vedere.

Datorită complexității fenomenului infracțional, metodologia criminologică apare ca parte din criminologie, care se ocupă cu studiul metodelor și tehnicilor de investigare a fenomenului infracțional, urmărind integrarea acestora într-un sistem logic și coerent.

Prin metodologie înțelegem acea teorie științifică care se referă la modalitățile de sporire a eficacității cunoașterii umane. Dezvoltarea ramurilor științei a determinat apariția metodologiilor particulare desprinse din cea generală.

Cuvântul metodă vine de la grecescul "methodos", care înseamnă "cale" către ceva. După A.Lalande, metoda este "un program reglând dinainte o succesiune de operații și semnalizând anumite greșeli de evitat în vederea atingerii unui rezultat determinat .

Metoda se deosebește de ceea ce numim tehnică; aceasta constă într-un ansamblu de procedee bine definite și transmisibile, destinate să producă anumite rezultate judecate utile (A. Lalande). Tehnica prevede totdeauna anumite acțiuni, procese concrete, ea nu se rezumă numai la fapte de conștiință.

Cercetarea fundamentală își pune amprenta prin scopul pe care îl are, prin cunoașterea lumii care ne înconjoară, prin posibilitatea pe care o conferă de a deschide noi perspective și lărgirea posibilităților de explicare a realității. Practic, aceasta se referă la cunoașterea și explicarea obiectului de studiu al științei.

Studierea fenomenului infracțional pentru o anumită zonă geografică și într-o anumită perioadă de timp nu se concretizează fără o cunoaștere în profunzime a evoluției fenomenului, neputându-se realiza decât apelând la anumite metode: observarea, experimentul, metode clinice, ș.a.m.d..

Metodologia criminologică este acea parte din criminologie care se ocupă cu studiul metodelor și tehnicilor de investigare a fenomenului infracțional, urmărind integrarea acestora într-un sistem logic și coerent, care să permită îndeplinirea scopurilor acestei științe.

Falsificarea de monedă și traficul de monedă falsificată

In structura criminalității organizate trasnaționale, un loc aparte îl deține falsificarea de monedă și traficul de monedă falsificată. Este suficient să menționăm, spre exemplu, că numai în ultimii ani, s-a falsificat moneda din 30 de țări, descoperindu-se peste 100 de tipografii clandestine afectate falsificării de monedă; în ultimii ani au fost descoperiți dolari falsificați tipăriți în 1946 și distribuiți în 35 de țări. Numai într-un singur an (1975) confiscările de dolari americani în afara Statelor Unite ale Americii s-au ridicat la 19 milioane, dintre care două mari confiscări semnalate de Interpol în 1975: în Australia – 11 milioane de dolari și în Sierra Leone – 3 milioane de dolari. In Europa occidentală au avut loc confiscări de bilete false provenite din statele vest-africane, din Austria, Belgia, Marea Britanie, Olanda, Spania, Franța, India, Italia, Liban, Portugalia, Elveția, Turcia, Venezuela, Zair. In Asia au avut loc confiscări de bilete false provenite din India, Indonezia, Irak, Liban, Malayezia, Pakistan, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite.

Trebuie să menționăm că, o particularitate a acestora din urmă dimensiuni ale criminalității transnaționale o constituie îmbinarea activităților ilicite de trafic de stupefiante cu traficul de monede. Deși zonele de acțiune – „traseele” – ale traficanților de stupefiante și ale celor de monedă par a fi împărțite, totuși, se semnalează cazuri când traficanții plătesc, de pildă, heroina cu monedă falsă: lumea meschină a traficanților își are „paradisurile fiscale” și paradoxurile ei… Este, în această din urmă situație, parcă o versiune modernă a cazului supranumit „Cicero” – al spionului de origine turcă, care a furnizat naziștilor, în timpul celui de-al doilea război mondial, importante documente sustrase de la ambasada britanică din Ankara, dar pe care naziștii – cu cinismul și perfidia lor l-au plătit cu lire sterline false, după cum avea să constate el însuși, cu amărăciune, abia după război.

Metodele supraviețuiesc. Metodele marilor și micilor traficanți de narcotice și de monede false, răspândiți de-a lungul și de-a latul frontierelor lumii, amintesc de procedeele criminalilor de război naziști, deoarece izvorăsc din fanatism, din rigiditatea spiritului, din primatul forței asupra inteligenței.

Înțelegerea problemelor teoretice fundamentale ale criminologiei precum și a procesului de integrare a criminologiilor specializate într-o disciplină autonomă este condiționată și de dobândirea unor cunoștințe privind metodologia cercetării criminologice.

Preocupările pentru metodologia cercetării criminologice deține un caracter empiric, numai că „meditațiile" cu privire la particularitățile căilor și procedeelor de studiere a fenomenului infracțional, la existența unei metodologii proprii a cercetării criminalității, apar mult mai târziu. Delimitarea obiectului științei criminologiei prin separarea ei de alte discipline care au tangență cu fenomenul criminalității, a fost urmată de un proces de integrare a metodologiei criminologice în ansamblul disciplinelor care studiază omul și comportamentul acestuia în mediul social.

Date fiind toate aceste aspecte anterior menționate, criminologia se înscrie într-un proces vast de integrare și a celorlalte discipline, prin înglobarea metodelor unora de către celelalte.

2.2. INFRACȚIUNILE DE FALS DE MONEDA CA FENOMEN. MONEDE SI VALORI FRECVENT FALSIFICATE. PROFILUL FALSIFICATORULUI.

Într-un studiu statistic pe o perioadă de peste 10 ani, am adus în discuție numărul infracțiunilor comise și numărul infractorilor raportat la fiecare dintre anii pentru care s-a întocmit un astfel de raport. Potrivit studiului statistic al Inspectoratului General al Poliției Române referitoare la activitatea poliției române privind infracțiunile de fals de monedă în intervalul 2004 – 2015, se remarcă:

Criminalitatea organizată în anul 2016, din cele 1632 de cauze de soluționat având ca obiect infracțiunea prevăzută de art. 367 din Codul Penal, privind constituirea unui grup infracțional organizat (din care 795 cauze nou înregistrate în perioada de referință) au fost soluționate 490 cauze, față de 599 cauze soluționate în 2015, ceea ce reprezintă o scădere cu 8,21% a cauzelor nou intrate și cu 18,19 % a cauzelor soluționate.

Prin rechizitoriu și acord de recunoaștere a vinovăției au fost soluționate 223 cauze față de 84 cauze în 2015, ceea ce marchează o creștere cu 165,47%. Relevă asociat cu aceste date, un număr de 35 cauze care au vizat activitatea unor grupuri specializate în traficul de persoane (15, 70%), 5 cauze au vizat activitatea unor grupuri specializate în traficul de migranți (2, 24 %), 1 cauză a vizat activitatea unui grup specializat în fals de monedă (0,45%), 10 cauze au vizat activitatea unor grupuri specializate în alte tipuri de infracțiuni asociate criminalității organizate (4, 48%), 66 cauze au vizat activitatea unor grupuri specializate în traficul de droguri (29,60), 82 cauze au vizat activitatea unor grupuri specializate din zona infracțiunilor economico-financiare și de spălare a banilor (36, 77%), 24 cauze au vizat infracțiunile informatice (10, 76%).

Totodată, numărul celor care săvârșesc astfel de fapte este oscilant în funcție de mediul din care provin și grupurile organizate din care acestia fac parte, întrucât atunci când vorbim despre astfel de infracțiuni, în cele mai multe dintre situații, făptuitorii sunt organizați în grupuri atât de bărbați cat și de femei. Provin din familii dezavantajate cu situație materială precară, cu studii cel mult medii, și comportament deviant încă de la vârste fragede. Inițial, tendința este de a susține că, aceștia provin din mediul urban, însă o dată studiind fenomenul se poate remarca faptul că, dintre cei aparținând mediului rural, numărul infractorilor este impresionant, mai mult decât atât, acolo sunt și ”punctele de lucru sau fabricile”.

Un ultim raport pe anul 2016 al Băncii Naționale a României și Inspectoratului General al Poliției Române arată că, numărul bancnotelor false a crescut cu peste 50 %. Bancnota de 100 lei este cea mai falsificată. Falsurile de bancnote romanești expertizate la Banca Națională a Romaniei (BNR) au totalizat 6.985 bucăți, în creștere cu 56% față de anul 2015, iar din numărul total de bancnote false, 60 au fost capturate de poliție.

În urma perchezițiilor efectuate, procurorii D.I.I.C.O.T. au reținut, cu titlu de exemplu, doar la finalul anului 2012, 11 persoane. Indivizii aveau vârste cuprinse între 17 și 45 de ani și aveau experiență în falsificarea și punerea în circulație de monedă națională falsă. Gruparea, căci așa erau organizați, punea banii falși în piețe și în special în zone aglomerate, pentru a li se pierde cât mai repede urma. Preponderent afectată de acest ”fenomen” este regiunea de sud a țării, membrii grupării plasau bancnotele contrafăcute pe raza municipiului București, a județelor Giurgiu, Argeș, Olt, ș.a..

Totodată, în prima jumătate a anului 2012, Banca Central Europeană, a scos din piață 251.000 de bancnote false. O cifră impresionantă, însă în scădere față de cele 310.000 retrase în a doua jumătate a anului 2011.

Conform Raportului privind activitatea desfășurată de Ministerul Public, în anul 2016 s-a înregistrat o scădere cu 53, 30% a cauzelor de soluționat, cu 68.02 % a cauzelor nou intrate și cu 21, 81 % a cauzelor soluționate, din cele 219 cauze de soluționat ce aveau ca obiect infracțiuni de fals de monedă, dintre care 110 cauze nou înregistrate în perioada de referință, au fost soluționate 43 de cauze față de numărul celor din 2015, și anume 55. Dintre cele menționate, au fost soluționate prin rechizitoriu 4 cauze, în raport cu cele 10 din anul 2015 astfel, a fost înregistrată o scădere cu 60 %; o creștere cu 13,04 % s-a înregistrat pentru că 26 inculpați au fost trimiși în judecată, față de cei 23 din anul 2015, dintre care 17 au fost arestați preventiv, față de 9 arestați preventiv în 2015, vorbim așadar de o creștere cu 88,88%. Urmare a activităților de urmărire penală derulate în cursul anului 2016 au fost retrase din circulație bancnote contrafăcute 7,055 – lei, 1873 – euro, 902 – usd, 218 – alte valute pe când, în anul 2015 au fost scoase din circulație, ca urmare a investigațiilor penale, 5689 – lei, 2874 – euro, 699 – usd.

La finele anului 2016, autoritățile bulgare au descoperit, în nordul țării, o imprimerie de bancnote false de 100 de euro, și au confiscat peste 2,5 milioane de euro falși, ce urmau a fi puși în circulație. Operațiunea a vizat o locuință dintr-un sat de pe teritoriul statului bulgar și alte două locații. Forțele de ordine au descoperit la toate cele trei adrese mașini de tipărit, imprimante laser, holograme, substanțe chimice și alte materiale folosite la falsificarea banilor.

Forțele de ordine au arestat trei persoane, cu vârste cuprinse între 30 si 40 de ani, dintre care două cu antecedente pentru săvârșirea unor astfel de infracțiuni, una dintre aceste persoane era vizată de un mandat internațional de arestare emis în 2014.

De asemenea, tot cu titlu de exemplu, 13 milioane de euro au fost găsite pe teritoriul statului român, operațiunile fiind lansate urmare a cercetărilor efectuate de autoritățile din Sofia, care au fost alertate de autoritățile internaționale pentru faptul că, pe piața europeană se află în circulație bani falși produși în Bulgaria.

Tot de actualitate, reiterez, este și raportul Băncii Centrale Europene care, la începutul anului 2016 a arătat că, 445000 bancnote euro contrafăcute a fost retrase din circulație în a doua jumătate a anului 2015, cu 2 % mai puțin decât în prima jumătate a anului, dintre care 83% erau de 20 și 50 de euro (acestea pot fi verificate utilizând metoda ”simt, arată și înclină”, acestea continuând să fie un mijloc de plată). Numărul bancnotelor false rămâne foarte scăzut în comparație cu numărul tot mai mare de bancnote autentice în circulație (peste 18 miliarde în a doua jumătate a anului 2015).

Tendință semestrială în perioada 2012/2 – 2015/2 este de 280000 – 507000 falsuri, punctul maxim fiind înregistrat în cea de-a doua jumătate a anului 2014, 507000 falsuri. Ulterior, înregistrându-se scăderi de până la 445000 falsuri în cea de-a doua jumătate a anului 2015.

În funcție de valoarea nominală, s-a efectuat o defalcare a numărului total de falsuri retrase din circulație în a doua jumătate a anului 2015, și anume: pentru moneda de 5 euro – 1,1%, 10 euro – 3, 0%, 20 euro – 46,2%, 50 euro – 37,1 %, 100 euro – 10,1 %, 200 euro – 1, 2%, 500 euro – 1,3%.

Așa cum am mai precizat, bancnotele de 20 de euro și cele de 50 de euro au continuat să fie cele mai des contrafăcute, în procent de 83,3 %. Dacă facem comparație cu cifrele din prima jumătate a anului 2015, proporția bancnotelor contrafăcute de 20 de euro a scăzut, iar cea a bancnotelor de 50 de euro a crescut. În țările din zona euro au fost înregistrate cele mai multe dintre falsuri, 98,0%, numai aproximativ 1,3% au fost descoperite în statele membre Uniunii Europene din afara zonei euro și mai puțin de 0,7% din alte părți ale lumii.

Moneda metalică

Peste două treimi din falsul de monedă euro este din cupiura de 2 euro. În acest domeniu, practica a demonstrat că, în circuitul monetar, activitățile de verificare a bancnotelor de cupiuri mici și a monedelor este superficial, din cauza unor factori obiectivi, dar și subiectivi.

Din punctul de vedere al cauzelor generatoare ale acestor aspecte negative, unul din motive este masa monetară relativ mare aflată în circulație, dar și necunoașterea elementelor de siguranță ale monedei metalice. Atâta timp cât costul de producție al unei astfel de monede este mai mic decât valoarea ei intrinsecă, aceasta va fi în continuare supusă contrafacerii.

Moneda metalică reprezintă la nivel național un mijloc de plată cu o pondere relativ redusă, în sensul că, atât casele de schimb valutar din bănci, cât și ale operatorilor societăților comerciale ce au ca obiect de activitate schimbul valutar, nu acceptă astfel de tranzacții.

De asemenea, nici interesul persoanelor fizice nu este mare față de moneda metalică, neexistând încă în România o rețea bine dezvoltată de terminale de schimb în subdiviziuni.

Semnificativ este faptul că, modul de operare folosit de infractori se bazează în primul rând pe necunoașterea elementelor de siguranță de către cei care manevrează valori, cât și atenția redusă acordată monedei divizionare de către aceștia, fapt care nu a necesitat constituirea unei rețele de plasatori.

Singura autoritate autorizată din România pentru expertizele monedei unice europene este Comisia Națională de Studiere a Falsurilor de Monedă Euro din cadrul B.N.R. pentru expertiză.

Există două mici diferențe între monedele contrafăcute ale clasei 24 și cele autentice: magnetismul părții interne este ușor mai ridicat decât cel al monedelor autentice, conductivitatea internă a inelului extern este de asemenea, mai ridicată decât cea a inelului monedelor autentice.

Falsul reprezintă o suprafață mai netedă, părțile în relief sunt puțin rotunjite și, din această cauză, ceva mai moi. Falsurile reprezintă proprietăți anormale ale materialelor din care sunt realizate, spre exemplu, folosirea lor la automatele cu produse fiind limitată.

De asemenea, nici interesul persoanelor fizice nu este mare față de moneda metalică, neexistând încă în România o rețea bine dezvoltată de terminale de schimb în subdiviziuni.

Numărul monedelor euro falsificate retrase din circulație a scăzut cu 15 % ajungând la 157000, față de 186000 de monede în anul anterior, conform unui comunicat publicat pe site-ul Comisiei Europene.

Așadar, moneda de 2 euro rămâne de departe, dacă nu cea mai falsificată, una dintre cele mai falsificate.

2.2.1. Personalitatea, un habitat conjunctural – act infracțional. Noțiune

Personalitatea, un habitat conjunctural – act infracțional. O analiză strict psihologică a actului infracțional, constă în analiza modului în care personalitatea infractorului (inteligența, afectivitatea, motivația și voința) se manifestă în pregătirea, săvârșirea și în atitudinea postinfracțională. Infractorul se prezintă ca o personalitate deformată, ceea ce permite comiterea unor acțiuni atipice cu caracter antisocial sau disocial.

Infractorul apare ca un individ cu o insuficientă maturizare socială, aflat într-un conflict continuu cu cerințele sistemului de valori al mediului în care trăiește.

Sub aspectul particularităților psihologice s-a reușit să se stabilească anumite caracteristici comune care se regăsesc la majoritatea celor care încalcă în mod frecvent legea. Instabiliatatea emotiv-acțională, inadaptarea socială, sensibilitatea deosebită, duplicitatea comportamentului, imaturitatea intelectuală, afectivă, frustrarea, complexul de inferioritate, egocentrismul, labilitatea, agresivitatea, indiferența afectivă.

Datorită experienței negative, a educației deficitare primite în familie, a deprinderilor și a practicilor antisociale însușite, infractorul este un individ instabil din punct de vedere emotiv-emoțional, un element care trădează prin discontinuitate, salturi nemotivate de la o extremă la alta, inconstanță în reacții față de stimuli.

Din punct de vedere social, cei mai greu educabili sunt devianții, deoarece formarea s-a realizat în mod nesatisfăcător și în condiții neprielnice. Anamnezele făcute infractorilor arată că, în majoritatea cazurilor, aceștia provin din familii dezorganizate (cu părinți decedați, divorțați, infractori la rândul lor ori alcoolici), unde nu există condiții, priceperea sau preocuparea necesară educării copiilor.

Dat fiind faptul că, anumiți excitanți din mediul ambiant exercită asupra lor o stimulare spre acțiune cu mult mai mare ca asupra omului obișnuit, aceștia acuză o sensibilitate deosebită. Infractorul este caracterizat de o lipsă a unui sistem de inhibiții, elaborate pe linie socială.

Conștient de caracterul socialmente distructiv al actului infracțional, infractorul lucrează în taină, observă, plănuiește și execută totul ferit de ochii oamenilor, în general, și ai autorităților, în special. Reprezentând o dominantă a personalității, duplicitatea infractorului este a doua natură, care nu se maschează numai în perioada în care comite fapta infracțională, ci tot timpul.

Imaturitatea intelectuală constă în incapacitatea infractorului de a prevedea pe termen lung consecințele acțiuniilor sale antisociale. Arbuthnot (1987) concluzionează faptul că, acesta este centrat pe prezent, și nu discriminează cert delicvența de nondelicvență. În ce privește delicvența afectivă, aceasta constă în decalajul persistent între procesele cognitive și afective, în favoarea celor din urmă. Aceasta pe parcurs conduce la rigiditate psihică, comportamente infantile pentru obținerea unor plăceri imediate, minore, chiar nesemnificative. Asociate cele două tipuri de imaturități despre care facem vorbire, predispune la manifestări și comportamente antisociale cu urmări deosebit de grave.

Frustrarea este o stare emoțională resimțită de infractor atunci când este privat de unele drepturi, recompense, satisfacții, etc., pe care consideră că, i s-ar cuveni și i se interpun diverse obstacole. Cei puternic frustrați au tendința să-și piardă pe moment autocontrolul acționând haotic, inconstant, atipic, agresiv și violent, cu urmări grave.

Complexul de inferioritate presupune o stare de insuficiență și incapacitate personală care incită adesea la comportamente compensatorii, iar în cazul infractorilor la comportamente de tip inferior orientate antisocial. J. Pinatel (1971) arată că, la majoritatea marilor delincvenți există un nucleu al personalității ale cărui elemente componente sunt: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea și indiferența afectivă.

Egocentrismul reprezintă tendința individului de a raporta totul la el însuși, acesta fiind el și doar el în centrul tuturor lucrurilor și situațiilor. Devine invidios și susceptibil, dominator și chiar despotic, nu poate vedea dincolo de propriile dorințe, scopuri și interese, atunci când greșește, în loc să-și reconsidere poziția, atacă cu virulență. De asemenea, indiferența afectivă mai este numită insensibilitate morală, caracterizată prin incapacitatea infractorului de a înțelege durerile și nevoile celorlalți, prin satisfacția resimțită față de durerile altora. Legătura dintre aceste doua caracteristici, constă în: infractorul este străin de sentimentul de vinovăție și culpabilitate.

Labilitatea este o trăsătură a personalității care semnifică fluctuația emotivității, capriciozitatea și, ca atare, o accentuată deschidere spre influențe. Acțiunile individului fiind astfel imprevizibile (instabilitatea emoțională reprezintă o insuficientă maturizare afectivă). Nu își poate inhiba pornirile ori dorințele față de pericol.

Ca urmare a orientării axiologice, a sistemului de valori pe care îl posedă, infractorul este incapabil din punct de vedere psihic să desfășoare o muncă social susținută. Această incapacitate este dublată de disprețul față de muncă, de atitudinea negativă față de cei ce desfășoară o activitate organizată, productivă.

Teoriile care au avut drept temă centrală personalitatea au cunoscut o diversitate remarcabilă datorită abordărilor extrem de variate a diverșilor autori.

a) Teoriile genetice: în raport cu acestea, personalitatea este un produs al dezvoltării istorice și maturizării, constând în organizarea internă a persoanei caracterizată prin complexitate, libertatea structurilor și cicluri funcționale.

b) Teoria psihanalitică a genezei și funcțiunii Eului. După Freud, organizarea psihică se efectuează din adâncime la suprafață, prin aceasta delimitându-se trei instanțe psihice: Sinele, Eul și Supraeul. Sinele reprezintă matricea personalității, fiind conceput ca o instanță a organismului, conținând tendințele sexual-libidinale.

c) Teoria personalității în psihologia analitică a lui Jung, conform căreia, personalitatea constituie un tot de energie, parțial închis, relativ stabilizat, suferind continuu influențe și modificări din exterior, având în autoactualizare scopul dezvoltării.

d) Teoria personalității în psihologia individuală a lui Alfred Adler. După acesta, Eul, eminamente creator, acționând asupra lumii, transformă omul într-o personalitate subiectivă, personală, dinamică și unic stilizată.

e) Teorii sociale neofreudiste. H.S.Sulivan admite că, personalitatea este un model de durată relativă a situațiilor periodice interpersonale care caracterizează viața umană, depinzând de trei procese principale: cel al dinamismelor ei, cel al personificării (imaginea pe care individul și-o face despre el și despre alții), de procesele cognitive.

Teoriile, puncte de greutate puse pe comportament: Behaviorismul, concepe personalitatea ca rezultat al condiționării și învățării, o serie de reacții individuale față de stimulii specifici. După Watson, personalitatea este o sumă de activități comportamentale de-a lungul unei perioade de timp, un produs al sistemelor noastre de deprinderi; teoriile socio-culturale despre personalitate pun accent pe rolul deosebit în modelarea personalității, rezultând că, o mare parte din comportament este un produs al culturii; teoria rolului, având în G.H.Mead un reprezentant important, înțelege personalitatea ca o sumă de roluri, prin intermediul cărora Eul devine capabil de adaptări multiple și de extensiune.

Personalitatea infractorului este produsul unei îmbinări relative neizbutite, necesare sau întâmplătoare, permanente sau temporare a factorilor care conduc la formarea sa, îmbinare care dă naștere unei personalități temporare imperfecte, dizarmonice, care întâmpină dificultăți de diferite grade în procesul de adaptare la cerințele vieții în societate. Corecta apreciere a personalității criminale, în general a fiecărui individ infractor, nu poate fi realizată decât prin luarea în considerare a caracterului complex bio-psiho-social al individului uman, pe de o parte, a îmbinării și întrepătrunderii strânse între acești factori și a preponderenței, a rolului decisiv pe care îl au, în acest ansamblu, elemente de natură socială, pe de altă parte.

Aptitudinile

Latura instrumental-operațională a personalității.

Valoarea aptitudinilor trebuie pusă în legătură directă cu eficiența, calitatea și modul de îmbinare a operațiilor.

Aptitudinile sunt subsisteme sau sisteme operaționale superior dezvoltate care mijlocesc performanțele supramedii în activitate.

În cadrul aptitudinilor, un rol deosebit îl au aptitudinile generale, iar dintre acestea se remarcă inteligența.

Termenul de inteligență este definit ca fiind o calitate pe care o deține cineva înzestrat cu inteligență, deștept, ager la minte, pătrunzător, care denotă inteligență. Provine din latinescul „înțelegere" care înseamnă a relaționa, a organiza și de la cuvântul „înterlegere”, care desemnează stabilirea de relații între relații (din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis).

Deși de-a lungul timpului, părerile despre inteligență au oscilat între exagerarea rolului său în cunoaștere și minimalizarea sau eliminarea acestui rol, în zilele noastre s-au cristalizat două poziții: inteligența ca sistem complex de operații și inteligența ca aptitudine generală.

Atunci când vorbim de inteligență ca „un sistem complex de operații care condiționează mediul general de abordare și soluționare a celor mai diverse sarcini și situații problematice” se au în vedere următoarele aspecte: adaptarea la situații noi, generalizarea și deducția, anticiparea consecințelor, compararea rapidă a variantelor de acțiune și alegerea celei optime, rezolvarea ușoară și rapidă a unor probleme cu grad ridicat de dificultate. Corespunzător, identificăm și patru tipuri de atitudini: atitudinea față de lume (ex.: patriotismul), atitudinea față de muncă (ex.: hărnicie), atitudinea față de propria persoană (ex.: demnitatea, exigența față de sine), atitudinea față de oameni (încrederea în oameni).

Principala problemă care se ridică în legătură cu personalitatea infractorului este aceea dacă între infractori și neinfractori există diferențe esențiale și dacă există, prin ce se deosebesc, sub aspect psihologic, unii de ceilalți.

În urma unor investigații minuțioase, au fost constatate diferențe semnificative la nivelul conduitei, al comportamentului, în modul de a acționa și reacționa în spațiul psiho-social și, în modul de soluționare a situațiilor conflictuale care apar. Studii elocvente în acest sens, nu au avut ca rezultat inventarierea complexă de caracteristici și trăsături stabile înregistrate la majoritatea celor care încalcă în mod frecvent legea.

Astfel, una dintre cele mai frecvente particularități psihice ale delincvenților o constituie instabilitatea psiho-emoțională. Termenul este foarte eterogen netrebuind a fi înțeles ca o chestiune ce, per a contrario, omul normal, nedelincvent, ar avea o stabilitate asupra atitudinilor și reacțiilor emotiv-afective. In acest sens, ar fi în contradicție cu principiul adaptării continue la multiple și variate solicitări ale ambianței. La omul normal, stabilitatea reacțiilor la mediu este relativă, realizându-se prin durata reacțiilor sale reglate voit și conștient, prin continuitatea lor, prin lipsa de oscilații excesive. In raport de excludere cu acesta, cel care are un comportament infracțional trădează prin manifestările sale intermitente, salturi nejustificate de la o extremă la alta, inconstanță și imprevizibilitate a reacțiilor.

De asemenea, o altă particularitate o constituie inadaptabilitatea, incapacitatea de a se conforma cerințelor sociale exprimate prin norme și reguli care impun o anumită conduită, fiind refractari la orice influențe social-educative organizate. Familia acestora ca grup de apartenență este și ea, la rândul ei, de cele mai multe ori o „familie problemă” anamnezele relevând fie deficiențele de structură, lipsa unui părinte ca urmare a decesului, abandonului, condamnării sau divorțului, fie deficiențe funcționale, când familia este structural intactă, dar lipsește priceperea, interesul sau preocuparea de a educa corespunzător copilul, ca urmare a nivelului socio-economic și cultural scăzut, al alcoolismului unuia sau ambilor părinți, al preocupărilor cu tentă infracțională ș.a.. Pentru că în familiile bine structurate și cu un nivel economic și cultural ridicat, există un soi de eliminare a oricăror griji de a deține controlul ridicat asupra evoluției acestuia, survenind cel mult eventuale corecții și sancțiuni sporadice, apar astfel de probleme. Se poate aprecia că, acolo unde nu se acordă atenția cuvenită normelor, regimului zilnic de viață a individului, îndeosebi etapele incipiente ale vârstei, se pun pe nesimțite bazele unei inadaptări.

Deprinderea de a merge de timpuriu în consens, în contrasens sau pe lângă linia impusă de normele sociale, este decisivă, deoarece începând cu primii ani ai dezvoltării umane se fixează primele repere ale conduitei. Dacă, spre exemplu, în perioada preșcolară și cea școlară copilul are libertatea să vagabondeze, atunci prin natura lucrurilor i se oferă posibilitatea de a parcurge evoluția infracțională de la micile furturi până la crimele agresive.

Vagabondajul, teren propice al evoluției criminale individuale, constituie nu numai o formă concretă de inadaptare, dar și un mijloc și o cale sigură de fixare și adâncire și a altor deprinderi legate de inadaptare. Lipsa aproape permanentă de la domiciliu înseamnă nu numai lipsa unei influențe pozitive, ci, în primul rând și în mod necesar, o raliere la formele organizate de activitate infracțională care o constituie bandele, inițial predelicvente, iar mai târziu delicvente în toată regula.

A treia caracteristică psihică a delicventului o constituie căutarea satisfacției materiale sau morale prin infracțiune. Acțiunea infracțională este, desigur, nocivă pentru societate, dar dincolo de acest aspect, ea aduce sub toate formele ei un folos infractorului, îl favorizează într-o anumită măsură, pe linie materială sau morală. Rezultatul infracțiunii nu trebuie să fie numaidecât un beneficiu material imediat, el poate fi un folos de ordin moral și cu efecte mai îndepărtate în timp. Mobilul de interes imediat sau îndepărtat se pot vedea la fel de bine și în micile pungășii și în marile escrocherii sau delapidări, dar și în crimele de mare violență.

Comportamentul uman are bază observațională, condiționalitatea ori, cu alte cuvinte, posibilitatea acestuia de a-și forma mai greu sau mai ușor reflexe condiționate. De aceea, de cele mai multe ori, indivizii vor fi introvertiți și nu extrovertiți, ori ambiverți, mai exact duetul dintre cele două tendințe, introversiune și extroversiune , situați la mijlocul distanței dintre extreme și caracteristice preluate relativ egal.

Psihologul Hans Jürgen Eysenck, face vorbire despre faptul că, infractorii se nasc cu precădere din rândurile extremei extravertiților, unde caracteristica fundamentală din punct de vedere psihofiziologic o constituie dificultatea de a fi condiționați, adică educați și socializați.

Extravertitul tipic, descris de autor, reflectă în linii mari imaginea oarecum convențională a celor mai mulți dintre cei care intră în conflict cu legea. Astfel, el apare ca un element sociabil, căruia îi plac petrecerile, care are mulți prieteni, simțind mereu nevoia de a avea pe cineva căruia să i se adreseze; îi displac lectura solitară sau studiul de unul singur; caută mereu noutatea, senzaționalul, este gata oricând să-și asume riscuri și, în genere, este impulsiv, acționând sub impresia de moment; amator de farse, este gata de replică și caută permanent schimbare, varietate; este optimist, lipsit de griji, se pierde ușor cu firea, devenind agresiv și incapabil de autocontrol, privind propriile acte și fapte.

Dacă facem vorbire despre infractorii care prezintă caracteristici specifice introvertiților, în genere se consideră faptul că, aceștia provin în cele mai multe dintre cazuri din familii cu influențe negative, întrucât aceștia sunt caracterizați de o mare condiționalitate, și anume, facilitatea de a-și putea forma reflexe condiționate, deprinderi negative, concepții și atitudini imorale.

Teoria personalității criminale a lui J. Pinatel (1971) se bazează pe concepția stării de periculozitate psihică, pe potențialul de periculozitate psihică a delincventului, care impun astfel un diagnostic criminologic al acestuia, un diagnostic de capacitate penală. In acest scop, Pinatel structurează o personalitate criminală caracterizată prin egocentrism și egofilie, impulsivitate și inafectivitate ca nucleu central al acestei personalități. Mai mult, Pinatel consideră că, personalitatea criminală este elementul principal de trecere la act, între cauzele infracțiunii și realizarea sa interpunându-se totodată personalitatea delincventă.

Giacomo Canepa, medic legist, este unul dintre continuatorii teoriei personalității delincvente în cadrul criminologiei clinice, ca o maladie morală a societății, caracterizată printr-o deteriorare a valorii sale morale fundamentale. Așadar, face legătura dintre absența normelor sau valorilor sociale la nivelul individului.

Pavlov, atenționa că, formarea unui reflex condiționat nu presupune numai reluări în asocierea stimulului condiționat cu cel necondiționat, ci și coincidența celor doi stimuli. Pedeapsa ar trebui să succeadă imediat actul infracțional (fiind un stimul condiționat) fapt care, are loc în situații excepționale. Fenomenul de recidivă, este abordat și în Teoria lui Eysenck. In virtutea legii condiționării, o pedeapsă ca stimul negativ condiționat, ar urma să oprească infractorul de la comiterea noilor delicte. Toate acestea, întrucât, autorul și-a propus să lămurească și psihologia a ceea ce el a numit „paradoxul criminal” și anume, care sunt mecanismele care îl determină, totuși, pe infractor, să comită actele sale când el știe că în cele din urmă va fi pedepsit.

Eysenck apelează la „legea secvenței temporale", stabilită de psihologul american O.H.Mowrar. În accepțiunea acestuia, un anumit act uman, este determinat nu numai de consecințele lui, ci și de apariția în timp a acestora.

Consecințe

Cu alte cuvinte, conceptul de criminalitate, în conținut și dimensiuni, are două consecințe, pozitivă – premiu, laudă, apreciere și, negativă – sancțiune, ambele fiind egale ca pondere. Practic, situația de conflict creată se soluționează diferit. Consecința imediată este pozitivă, în timp ce consecința negativă (în speță, sancțiunea legală) este mai îndepărtată în timp și manifestă un grad de incertitudine.

Din punct de vedere sociologic, criminologic și victimologic, spre deosebire de Eysenck, care pornește de la analiza psihofiziologică în înțelegerea personalității infractorului, Pinatel se orientează spre analiza psihosocială. In accepțiunea lui Pinatel, pornirile spre antisocialitate și creșterea criminalității, în genere, este influențată de dezvoltarea accelerată a societății și a tehnicii, față de care credințele, moravurile și ideile rămân în urmă. Astfel, omul întâmpină dificultăți de adaptare, aflându-se în imposibilitate de a intra în consonanță cu o societate în care nimic nu are stabilitate certă, totul este într-o continuă tranziție. Accelerarea, tehnicizarea vieții, conduc către dispariția valorilor care răspund cel mai bine naturii fizice, intelectuale și spirituale a omului.

Pornirile spre antisocialitate și creșterea criminalității, în genere, ca fenomen social trebuie căutate, după Pinatel, în dezvoltarea accelerată a societății și a tehnicii, față de care credințele, moravurile și ideile rămân în urmă. In astfel de condiții omul întâmpină dificultăți de adaptare; el nu poate intra în consonanță cu o societate în care nimic nu este stabil, totul este în mișcare și schimbare. Accelerarea ritmului de viață, tehnicizarea stilului de viață, fac să dispară valorile fundamentale, acele valori care răspund cel mai bine naturii fizice, intelectuale și spirituale a omului.

Pinatel constată că, este inutil și inoperant să împărțim oamenii în buni și răi, deoarece în circumstanțe speciale orice om poate deveni delincvent. Pinatel vedea criminalitatea de azi ca o maladie morală a progresului. De maladie morală nu poate suferi decât omul, iar cel atins de ea nu poate fi decât ceea ce Pinatel numește „personalitatea criminală”. Nu vorbim de o variantă a speciei umane în sens antropologic, ci de un concept operațional, un model care permite cercetătorilor să se descurce în studiul criminalilor și să aprecieze gradul lor de periculozitate socială. Acest model relevă faptul că, delicvenții, deși infinit variați și deosebiți, ca de altfel toți oamenii, au totuși ceva în comun care îi apropie și îi aseamănă.

Deosebirile dintre cei care săvârșesc fapte cu caracter penal, țin de pragurile care sunt foarte coborâte, unii neavând nevoie de puține incitații exterioare pentru a trece la act, în timp ce pentru alții, actul survine numai în cazul unor înclinații deosebit de puternice, pragurile fiind cu valori foarte ridicate. Practic, atitudinea este cea care permite distingerea delincventului de nedelicvent și chiar delincvenții între ei.

Tot Pinatel, arată că, există situații periculoase specifice când ocazia nu are nevoie să fie căutată de către persoana cu aptitudini evidente de trecere la actul propriu-zis și nespecifice, imprecise, când situațiile trebuie sa fie pedante.

2.2.2. Teorii criminologice cu privire la tipuri specifice de infracțiuni. Falsul de monedă și alte valori

Prezentând anterior cauzele, metodologia și condițiile care favorizează declanșarea fenomenului criminal și măsurile care ar trebui avute în vedere pentru fapte ce prezintă un anumit grad de pericol social, este necesară de asemenea, și analizarea teoriilor criminologice pentru infracțiunea de fals de monedă și alte valori.

Unele categorii reprezentând: crima fără victime, crima organizată și crima gulerelor. Aici problema care se ridică, de exemplu, este asupra crimei fără victime, sau faptele ilegale comise de către gulerele albe, sunt reale infracțiuni, și ne întrebăm, oare câtă organizare există în speța unei crime organizate? De aici și importanța dată implicației avute de cercetare și de teoriile criminologice.

Elemente ale crimei organizate și-au făcut simțită prezența în contexte infracționale din România încă de prin anii '90, ulterior, astfel de infracțiuni se produceau în fosta URSS, organizându-se în grupări de tip „rakeți”. Conaționalii reprezentau unele dintre obiective, cei care se aflau în interes de serviciu sau turiști în statul român puteau deveni victime prin blocarea autocarelor sau autoturismelor în care călătoreau, în zone izolate, similar situațiilor din țările vecine.

Polițiștii din unitățile asupra cărora au fost efectuate controale, au întocmit extrem de multe dosare de cercetare penală care au avut ca obiect comiterea de către membrii ai grupurilor, a unor variate tipuri de infracțiuni: fals de monedă, trafic de stupefiante, șantaj, tâlhărie, încălcarea regimului armelor și munițiilor, etc..

In perspectivă, sunt tot mai frecvente expunerile prin care, specialiști în domeniul combaterii crimei organizate, ne arată faptul că, statele lumii se confruntă cu internaționalizarea organizațiilor criminale, de la mafiile clasice americane, ruse și italiene, până la triadele chinezești.

O reală influență o reprezintă deschiderea puternică spre exterior și integrarea în structurile europene care au dus nu doar la o mișcare fără precedent a bunurilor, persoanelor și serviciilor, ci și a fenomenului infracțional cu elemente specifice de extraneitate.

Vechea legilație penală precum și Legea 39/2003 ce viza prevenirea și combaterea crimei organizate a urmărit alinerea cu legislația țărilor membre Uniunii Europene și corespondența cu nevoile societății românești, incluzând chiar și elaborarea de norme legislative speciale suplimentare, care să definească și incrimineze în mod concret activitățile intreprinse în sfera crimei organizate. De asemenea, țintă, au fost, sunt și vor fi personalitățile politice, martorii, funcționarii din administrația publică, care ar putea avea implicație în astfel de structuri, prin eliminarea problemelor pe care le ridică imunitățile pe care le au, totul căpătând o transparență evidentă pentru activitatea desfășurată.

Legenda lui Hercule, erou mitologic la greci, ne furnizează un răspuns: „Hercule se hotărăște să-l doboare pe leul din Nemeea, animal feroce și cunoscut că era invincibil. Treaba era foarte aproape să iasă altfel decât și-a dorit, însă Hercule în căutarea inamicului său, îl găsește fără să-și dea seama. Luase coama animalului drept barba lui. Dându-și seama, in extremis, eroul a omorât monstrul. Cu crima organizată societățile democratice procedează frecvent în același mod, prezența monstrului în sânul lor este atât de evidentă, încât nu-și dau seama și continuă să doarmă mângâindu-și blând inamicul. Va avea loc oare trezirea?”

2.3. Moduri de falsificare și metode de depistare a falsurilor de moneda si alte valori

Metodele constituie, o tentativă de a utiliza ordinea în locul arbitrariului, o modalitate prin care cunoașterea spontană empirică, devine instrument de cercetare. Practic, modalitatea procedurală se numește tehnică, așadar, reprezintă o metodă. De aceea, în cele mai multe cazuri denumirea este folosită atât cu referire la metodă, cât și pentru a fi desemnată tehnica prin care se realizează aceasta.

O metodă extrem de importantă de prevenire a săvârșirii unor astfel de infracțiuni, cu siguranță este aceea de a produce monede cu elemente de siguranță pe cât se poate de greu de reprodus. De exemplu, noua bancnotă de 10 euro când a fost pusă în circulație, aceasta reprezenta un nou model cu elemente de siguranța care să il facă mai greu de falsificat. Vechile bancnote circulau în paralel, ulterior acestea fiind retrase treptat. Băncile centrale din zona euro au pus în circulatie, în acelasi timp, noua bancnotă, insistând asupra faptului că, modelul este mult mai rezistent. Fără îndoială, principalul motiv pentru luarea acestei masuri a fost acela ca bancnota să fie mai greu de falsificat (bancnota redă în hologramă și în filigran un portret al Europei, personaj din mitologia greaca ce a dat numele continentului).

O metodă ingenioasă prin care cel mai recent s-a descoperit că un bărbat de 40 de ani a falsificat sute de bancnote într-un mod inventiv este aceea prin care acesta a folosit imprimanta fiicei sale, pe care o cumpărase inițial pentru că îi era necesară fetei la diverse activități școlare. Falsificatorul distribuia banii contrafăcuți prin intermediul persoanelor vârstnice, cărora le solicita să îi schimbe bancnote false de valoare mare, de 50 sau 100 lei, în bancnote de 5 sau 10 lei, dar autentice. Alegându-și victimele cu precauție și căutând să efectueze schimbul de bani în zone unde nu existau camere de supraveghere, brăileanul a reușit să plaseze numeroase bancnote false, din martie 2015, până în urmă cu câteva zile, când anchetatorii aflați pe urmele lui au reușit, într-un final, să îl depisteze și să îl rețină.

O altă metodă este aceea pe care a folosit-o un tânăr care a reușit sa falsifice peste 100 de cupiuri de 50 de lei. Improvizația sa a fost ușor descoperită. Capii răutăților erau doi bărbați care, în trecut, au fost implicați și într-o rețea care falsifica documente (printre numele folosite era și cel de Robert De Niro). Au falsificat și au pus în circulație bancnote ce nu erau autentice. De asemenea, lucrau la instigarea unei persoane care suferea de o boală gravă, însă care avea conexiuni în mediul infracțional. Potrivit rechizitoriului, înfracțiunea era săvârșită în centrul unui mare oraș din țară. „X falsifica bancnote prin scanarea unei bancnote autentice, după care, prin prelucrare software, scotea seria de pe ea și făcea un șablon de trei bancnote pe pagină. Odată finalizat șablonul, scotea la imprimantă trei bancnote pe pagina pe care imprima seriile. A inscripționat bancnotele astfel falsificate cu serii diferite, folosind un tabel generator de serii în program Excel“, se arată în rechizitoriu.

În același document se mai precizează că, după ce seriile erau imprimate, tăia bancnotele cu ajutorul unei ghilotine. Ulterior, decupa cu un cutter fereastra transparentă a cupiurilor și lipea o bucată de bandă scotch modelată cu ajutorul cutterului astfel încât, să acopere fereastra bancnotei. Ulterior, desena capul unui vultur cu ajutorul unui instrument folosit la desenul tehnic. La final, lipea bandă scotch și pe partea cealaltă a ferestrei transparente a cupiurilor.

Din motive neștiute, afacerea a picat, iar unul dintre cei implicați, alături de o altă persoană, s-au întors. Pe drum, acesta a intrat într-un magazin dintr-o comună dintr-un alt județ pentru a-și cumpăra țigări. Doar că, în momentul în care a dat o bancnotă falsă, vânzătorul și-a dat seama că, ceva e în neregulă cu ea, și a refuzat să o primească. A plecat și a fost oprit pe drumul spre localitatea de ”baștină” de o patrulă de poliție. Asupra sa, au fost găsite 103 cupiuri false.

Aceștia au mai fost implicați și într-un alt dosar, de înșelăciune, ei devenind celebrii la nivel national, după ce la perchezițiile din acel dosar autoritățile au descoperit un buletin de identitate falsificat care conținea chipul actorului american Robert De Niro.

Prin anii 2011 – 2012, a fost reținută o grupare care a povestit anchetatorilor cum produceau falsurile. Aceștia foloseau o metodă rudimentară, scoteau bancnotele la imprimantă, le lipeau cu scotch, apoi le conturau cu pixul. Printre cei care erau implicați se regăseau și factori poștali, aceștia plasau banii falși în pensiile oamenilor. Astfel, acest lucru a dus la ”împrăștierea” a peste 20.000 de lei falși în magazinele din România.

“Inculpații luau fiecare bancnotă contrafăcută și aplicau o bucată de scotch adeziv. Cu ajutorul unui pix cu gel de culoare albă desenau masca, apoi aplicau o altă bucată de scotch. Practic, desenul ce reprezenta masca de teatru ajungea să fie cuprinsă între cele două straturi de scotch. După, eliminau surplusul de scotch prin tăierea cu un cutter”, potrivit anchetatorilor. Pe lângă plasarea bancnotelor false în pensiile oamenilor și în diferite magazine, falsificatorii comercializau falsurile. La una dintre tranzacții, pentru 40 de bancnote false de 100 de lei, inculpații au cerut 400 de lei. Printre cumpărători s-au aflat însă și anchetatori sub acoperire.

Alte metode folosite în vederea falsificării monedelor au fost descoperite la finele anului 2016, când autoritățile au descoperit, o imprimerie de bancnote false de 100 de euro, și au confiscat peste 2,5 milioane de euro falși, ce urmau a fi puși în circulație. Pentru falsificarea monedei erau folosite mașini de tipărit, imprimante laser, holograme, substanțe chimice și alte materiale folosite cu acest scop.

Autoritățile Băncii Central Europene au în vedere în permanență să aducă un design nou bancnotelor aflate în circulație, precum și a celor care urmează să intre, astfel se previne falsificarea acestora (în 2011 pentru moneda de 5 euro, se dorea a fi folosită imaginea unei zeițe din mitologia greacă).

La examinarea bancnotelor și mijloacelor de plată suspecte de contrafacere se folosesc mijloace clasice – lupă, stereomicroscop, microscop comparator, lampă cu radiații ultraviolete, – dar și mijloace moderne, intrate relativ mai recent în dotarea laboratoarelor criminalistice.

Examinarea unei bancnote este permisă prin utilizarea ”doc.ubox”-ului (cu ajutorul acestuia se obțin imagini instantanee ale examinărilor efectuate, acesta asigură totodată și prelucrarea imaginii reflectate, prin mai multe procedee și sursă de lumină filtrată, cu o anumită temperatură și culoare potrivită, incidental polarizată, cu unghiuri de 45 și 15 grade, în transparență ori în radiații ultraviolete.

Imaginea este preluată de o cameră de luat vederi de înaltă rezoluție și vizualizată pe un monitor. Prin comenzi simple pot fi reglate intensitatea luminii (mărirea sau micșorarea puterii acesteia și diafragma) și mărirea optimă a zonei examinate, prin zoom-are. Imaginea reflectată poate fi prelucrată prin filtre cu valori de 570, 610, 630, 645, 695, 715, 780, 830, 850 și 1000 nanometri, situație în care devin vizibile unele imagini latente imprimate cu cerneluri speciale, se diferențiază traseele executate cu substanțe scripturale diferite, pot fi îndepărtate depunerile parazitare și pot fi vizualizate textele acoperite. Aparatul este conectat la un calculator cu program special de prelucrare a imaginii. Cu ajutorul acestuia pot fi efectuate suprapuneri sau juxtapuneri ale unor imagini preluate și memorate, cu cele aflate în obiectivul camerei video. Calculatorul poate memora mai multe imagini care pot fi inversate, diapozitivate și îmbunătățite din punct de vedere al contrastului, pentru efectuarea examinărilor comparative.

2.3.1. Metode de contrafacere utilizate de către autorii infracțiunilor de fals de monedă și alte valori

Fasificarea prin modificarea valorii nominale (cupiurii bancnotei autentice). Autorii lucrează manual prin ștergerea însemnelor valorii inițiale și înscrierea alteia, procedeu regăsit cel mai des în sectorul dolarilor americani deoarece au dimensiuni identice iar coloritul și cadrul general se asemănă (bancnota de 1 $ – în 10$ sau 100$, bancnota de 2 $ – în 20$, bancnota de 5 $ – în 50$; falsuri destul de nereușite – ușor de descoperit) sau de modificare a cupiurii prin decolorarea bancnotei de 5 $ și imprimarea acesteia cu imaginea bancnotei de 100 $.

Contrafacere prin tipărire/letter press, tehnicile de tipărire sunt diferite. De la placa tipografică, până la mașinile complicate care reușesc o fină suprapunere a clișeelor (sunt greu de realizat, cele care nu mai redau la imprimare un cadru fidel). Implică scanere, copiatoare și calculatoare care reproduc imaginea cu ajutorul tonnerelor de plastic și tușurilor lichide (contururile sunt inegale în dimensiuni, hârtia este una obișnuită, cernelurile sunt tipografice și nu speciale). Calitatea bancnotelor este variabilă în funcție de cel care le produce și ”cunoștintele sale în domeniu”.

Un echipament special pentru printare, materiale și abilități, îl reprezintă contrafacerea prin litografiere (offset). Destul de înșelătoare pentru ”public” dar ușor de detectat de casierii specializați, periculozitatea acestui tip de fals rezidă din numărul mare de bancnote ce pot fi contrafăcute. Negativare pentru offset (fotografie în negativ), se șterg numărul de serie și sigiliul trezoreriei care este negativat separat. Mașina offset este monocromă, are nevoie de trei momente succesive de imprimare cu cerneluri de culori diferite, de placă de imprimat offset prin transpunerea din negativ pe o suprafață intermediară și apoi pe hârtie (de aceea se numește offset), de o suprafața intermediară ce poartă denumirea de „patură” (pe cilindru) care rămâne permanent imprimată și nu poate fi ștearsă.

O altă metodă elocventă de contrafacere este aceea operată cu ajutorul foto-copiatoarelor (este făcut pe hârtie obișnuită cu ușurință de operare și cost scăzut). Perfecționarea mijloacelor tehnice a simplificat mult activitatea falsificatorilor în acest sens, cea de tip color a devenit principalul mod de operare și este săvârșit prin două variante: prin utilizarea copiatoarelor alb – negru și colorarea ulterioară a desenului cu carioca sau diverse tușuri și, prin utilizarea copiatoarelor color. Dificultatea depistării este cauzată de fidelitatea pe care o asigură copiilor, însă dezavantajele sunt date de faptul că, firul de de siguranță din interiorul hârtiei este imitat printr-o linie desenată, filigranul lipsește complet, imaginile sunt în ceață și microtextele sunt aproape imposibil de reprodus prin fotocopiere.

Totodată, proba științifică oferită de criminalistică contribuie nu numai la determinarea materialității faptelor, ci mai ales la probarea vinovației infractorului identificat prin metodele și procedeele tehnice, tactice și metodologice puse la dispoziția organelor judiciare de aceasta.

Aplicarea principiilor și tehnicilor științelor fizico-chimice și naturale presupune efectuarea de cercetării și analize folosind echipamente, reactivi și specialiști în materie. Metodologia criminalistică indică mijloacele specifice de cercetare a infracțiunilor, tehnica criminalistică reunind totalitatea metodelor tehnico-științifice de descoperire, relevare, fixare, ridicare și examinare a urmelor. Expertizele criminalistice fiind: grafică, tehnică a documentelor, dactiloscopică, traseologică, fizico-chimică.

Expertiza traseologică are ca scop identificarea obiectelor care au creat urmele formă (de adancime sau de suprafață) descoperite la locul faptei în cazul cercetării diferitelor genuri de infracțiuni.

Sunt examinate atât urmele în litigiu ridicate de la fața locului prin fotografiere, mulaj sau obiectele purtătoare în urme, comparativ cu modelele experimentale create de expertul criminalist cu ajutorul obiectelor presupuse că le-au lasat la locul infracțiunii.

Este foarte important ca modelele de comparație să fie create în condiții cât mai apropiate formării urmelor în litigiu.

Urme ce fac obiectul expertizei traseologice: urmele de picioare și de încălțăminte; urmele de dinți create pe corpul victimei, pe alimente, frunte, obiecte; urmele de buze, urechi și alte părți componente ale feței; urmele lăsate de instrumentele de spargere; urmele mijloacelor de transport; noduri și legături; aschii de lemn, resturi de la fumat, pelicule de vopsea, cioburi de sticlă, produse textile, substanțe toxice, stupefiante, s.a..

Urmele de încălțăminte iau naștere prin contactul dintre talpă și elementele componente ale locului faptei (sol, dușumea, parchet, linoleum, gresie, covor etc.). Ele ajută să identificăm drumul parcurs de infractor și încălțămintea care le-a creat. La urmele de încălțăminte de adâncime se creează urme cu încălțămintea brută și se ridică prin mulaj de ghips. Prin expertiza criminalistică traseologică se poate stabili încălțămintea care a creat urma de la fața locului, când aceasta conține suficiente elemente de identificare se poate formula o concluzie certă pozitivă.

Urmele mijloacelor de transport pot fi create de părțile de rulare a autovehiculelor care prezintă caracteristici ale desenelor anvelopelor și unele defecțiuni ce permit identificarea de gen sau individuală. Ansamblurile și subansamblurile vehiculelor pot crea urme de lovire, frecare, compresiune, produse de barele de protectie, faruri, capote etc.. Pe baza urmelor mijloacelor de transport ridicate de la fața locului expertiza traseologica poate stabili: numărul osiilor vehiculului, tipul, modelul, marca, lungimea urmelor de frânare, diametrul roților vehiculului, direcția de deplasare și viteza cu care circulă, dacă toate frânele au funcționat. Pentru identificarea propriu-zisă a autovehiculului care a lăsat urmele pneurilor la locul faptei se au în vedere urmatoarele elemente individuale: urmele exploziilor, taieturilor, înțepăturilor, urmele de vulcanizare, elemente de uzură a benzii de rulare, diferite corpuri străine în dosarul anvelopei.

Urmele instrumentelor, toate uneltele, sculele, aparatele și oricare alte obiecte care se folosesc la comiterea unei infracțiuni. Din practică a rezultat că cele mai des utilizate sunt: cleștii, ciocanele, cuțitele, topoarele, șurubelnițele, fierăstraiele, rangile, levierele, foarfecile, cheile fixe și mobile, dispozitivele de forțare a butucului yalelor, cheile potrivite, iar pentru autovehicule, „piciorul de căprioară”, instrument folosit pentru forțarea portierelor, ștanțe, matrițe, iar mai nou, copiatoare și imprimante. După modul de acționare, urmele instrumentelor pot fi create prin: lovire, apăsare, tăiere, înțepare, frecare-alunecare, prin detonarea unor fragmente din instrumentele folosite, etc.; urmele instrumentelor se caută pe corpul victimei, al faptuitorului, pe mecanismele de inchidere-deschidere, pe uși, ferestre, case de bani, dulapuri, sertare, autoturisme etc.. Prin expertizarea acestor urme pot fi stabilite următoarele: ce fel de instrument a creat urma, care este mecanismul de formare al urmei, care este succesiunea de creare a urmelor, dacă urmele au fost create cu același instrument, dacă urmele au fost create cu instrumentul corp delict pus la dispoziție, dacă fragmentele descoperite la fața locului au făcut corp comun cu instrumentul prezentat pentru examinare, dacă instrumentul este fabricat în serie sau artizanal. În cazul furturilor din locuințe, birouri, cabinete și alte spații asigurate, atunci când nu sunt descoperite urme de forțare la nivelul ușilor și ferestrelor, se creează suspiciunea că s-a pătruns prin chei potrivite. In aceste situații, încuietorile vor fi ridicate în vederea examinării în laborator. Cel mai des întâlnite sunt încuietorile cu cilindru (tip yale), datorită gradului relativ ridicat de securitate la unele tipuri existând peste 3000 de modele de chei.

Urmele de dinți pot fi lăsate de infractor pe diferite produse alimentare, pe corpul victimei ori de către victimă pe corpul infractorului. Prin expertiza traseologică poate fi identificată persoana care a creat urma de mușcatură în litigiu.

Urmele de buze, de urechi și nas, precum și alte părți ale feței umane sunt urme care rămân în stare latentă pe suportul pe care au fost lasate (capota mașinii în cazul accidentelor de circulație, uși, pereți, etc.).

Urmele de urechi sunt formate de pavilionul extern al acestora, care poate lăsa, ca urmare a secreției glandelor sudoripare, prin contact cu obiectele ce au suprafețe plane, lucioase, urme vizibile sau latente, statice ori dinamice. Se imprimă de regulă, marginea exterioară a pavilionului urechii (helixul) și lobul, dar când presiunea este puternică se imprimă și celelalte elemente, cele mai valoroase fiind urmele statice.

Prin interpretarea acestor urme se pot stabili date referitoare la sex, vârstă, malformații ale urechii, mecanismul de formare și chiar identificarea persoanei. Ele sunt cele mai valoroase, deoarece urechea diferă de la o persoana la alta, atât prin forma generală a pavilionului, dimensiunea și modul de dispunere, cât și prin caracteristicile proprii fiecărui element (helix, antihelix, trages, și lob), precum și prin proprietățile privind unicitatea și fixitatea acestor elemente.

Urmele lăsate de nas, frunte și alte părti ale feței prezintă importanță în identificarea persoanei care le-a lasat, iar în anumite situații, în coroborare cu alte categorii de urme găsite la fața locului, pot contribui la stabilirea apartenenței de gen și a altor date cu privire la persoana ce le-a creat.

Urmele materie macroscopică apar la fața locului sub forma unor fragmente sau pelicule de diferite culori, nuante și grosimi. Uneori aceste urme apar sub formă de dungi sau ștersături ca urmare a impactului unui obiect vopsit cu altul, și pot fi descoperite pe îmbrăcăminte, încălțăminte, obiecte de lemn sau metal. Practica a demonstrat că urmele de vopsea apar cel mai des în cazul accidentelor de circulație și în furturile prin efracție la care se folosesc instrumente de spargere.

Alte categorii de urme traseologice (așchii de lemn, urme de sol, urme de produse textile, resturi de fumat, urme de hartie, substante toxice și stupefiante, noduri și legături, resturi alimentare, nasturi etc.).

Metoda observației

Observația, ca metodă, constă într-o urmărire atentă și sistematică a unor reacții psihice cu scopul de a sesiza aspectele lor esențiale. In psihologie există două feluri de observații, după cum urmărim reacțiile psihice exterioare ale unei persoane sau propriile noastre procese psihice. Introspecția este tocmai această observare atentă a propriilor noastre trăiri, insesizabile din exterior. Observarea este una din principalele căi de cunoaștere a fenomenului infracțional care reprezintă momentul contactului inițial între cercetător și obiectul său de studiu.

Cunoașterea aprofundată a fenomenului infracțional nu se poate realiza decât printr-o observare științifică. Aceasta se referă la contemplarea intenționată și metodică a realității, fiind orientată către un scop bine determinat.

In domeniul criminologiei, observarea are ca obiect domeniul comportamentului delincvent, individual și de grup; acțiunile în care și prin care acesta se manifestă; reacțiile pe care faptele antisociale le provoacă în rândul membrilor societății.

Pentru ca o convorbire să se ridice la rangul de metodă științifică ea trebuie să fie premeditată în vederea obținerii unor date cu privire la o persoană. Premeditată în sensul de a fi pregătită, gândită dinainte cu scopul îndeplinirii unor condiții care se garanteze obținerea unor date valabile, importante pentru cercetarea ce o întreprindem.

Convorbirea cu o persoană este cea mai directă cale pentru a afla detalii referitoare la motive, aspirații, trăiri afective, interese. Dacă cineva ar vrea să afle ce filme preferă un adolescent pe bază de observație, ar trebui să se transforme în detectiv, să-l urmărească zilnic, multă vreme; e mult mai simplu să-l întrebe.

Desigur, trebuie să avem certitudinea că subiectul va fi sincer și ne va comunica exact părerea lui, constatările sale. Aceasta e principala dificultate, fiindcă de obicei, fiecare are tendința de a da acel răspuns pe care îl consideră a-i fi favorabil, în psihologie, se face vorbire de ”tendință de fațată”, aceea de a prezenta celorlalți o aparență pozitivă. Totodată, când se pun întrebări mai complicate trebuie să avem garanția că persoana va face efortul de gândire necesar și nu va răspunde superficial. Avem deci nevoie de o colaborare din partea sa. Din acest motiv se consideră convorbirea a fi cea mai dificilă metodă; nu e simplu să convingi o persoană, de obicei necunoscută, să colaboreze cu sinceritate în sondarea ființei sale. Intervine tactul cercetătorului de a se face plăcut, de a inspira încredere; de el depinde, în măsură hotărâtoare, succesul convorbirii.

O chestiune cu importanță sporită o reprezintă înregistrarea răspunsurilor subiectului. În zilele noastre deținem „reportofon” (casetofon). În acest sens, dat fiind faptul că, la noi în țară, oamenii nu s-au obișnuit cu microfonul, este necesară consemnarea răspunsurilor. Interpretarea rezultatelor convorbirii fiind mai facilă, dacă este corect manageriată și pregătită, chiar dacă uneori pot răzbate din inconștient reflecții ce pot fi interpretate în moduri diferite.

Metoda biografică

Metoda biografică este denumită și anamneză după termenul folosit în medicină, unde ea desemnează reconstituirea istoricului unei maladii. In psihologie, metoda biografică implică o analiză a datelor privind trecutul unei persoane și a modului ei actual de existență. Acest studiu al trecutului este foarte important deoarece în primii ani ai vieții, îndeosebi în familie, se pun bazele caracterului, ale personalității. Aici găsim cauzele primare ale comportamentului din perioada matură; tirul vieții psihice concrete, desfășurat de-a lungul anilor, ne dezvăluie motivele, interesele, aspirațiile reale. Apoi, examinând modul concret de reacție al cuiva în condițiile vieții obișnuite, ajungem la o imagine corectă asupra specificului său, nedistorsionat de ambianța artificială a unui examen psihologic.

Aspectul esențial și cel mai dificil al metodei biografice este efortul de interpretare. In cazul tuturor metodelor, interpretarea este necesară, dar numai în biografică este „o hermeneutică” a materialului oferit de existența unei persoane.

Interpretarea biografiilor urmărește să precizeze o serie de situații și relații care influențează mult formarea personalității, în special cristalizarea caracterului.

Experimentul

Experimentul este considerat cea mai importantă metodă de cercetare, având posibilitatea de a ne furniza date precise și obiective. Ințelegem prin experiment provocarea unui fenomen psihic, în condiții bine determinate, cu scopul de a găsi sau verifica o ipoteză. Valoarea experimentului derivă din aceea că modificăm una din condiții și urmărim ce transformări rezultă; mărimea acestora ne indică ponderea factorului influențat în producerea efectului.

Iată o experiență efectuată de J. Bullock pentru a stabili care din simțuri asigură șarpelui precizia în prinderea prăzii. El a astupat ochii unui șarpe și a constatat că, reptila n-a fost prea mult stânjenită în detectarea unui șoricel plasat în apropiere. De asemenea, astupându-i pe rând urechile și nările, n-au rezultat modificări. In schimb, acoperind 2 orificii aflate deasupra nărilor șarpele a devenit dezorientat, neputnd să prindă prada. In aceste orificii se regăsesc 250.000 de celule senzoriale termice (sensibile la căldură), adică de 5 ori mai mult decât găsim pe întregul corp omenesc. Ca urmare, șarpele poate sesiza diferențe termice extrem de mici, prin care el detectează locul unde se află un animal, chiar și pe întuneric.

În conceperea și desfășurarea unui experiment se disting mai multe etape:

a) observația inițială în care urmărim modul de manifestare a unui fenomen psihic și vizând o problemă ce se cere soluționată;

b) imaginăm o presupunere, o ipoteză vizând soluționarea problemei degajate; totodată, concepem și modul de verificare a ipotezei (descriem un montaj experimental);

c) urmează desfășurarea efectivă a experimentului în care observăm și înregistrăm rezultatele;

d) ultima etapă consistă în organizarea și prelucrarea statistică a datelor (experimentul psihologic se efectuează de obicei cu numeroase persoane) care ne permit să tragem concluziile, generalizându-le în măsura îngăduită de structura și amploarea populației. Deseori concluziile ne duc la schimbarea ipotezei și conceperea unui alt experiment.

Experimente psihologice:

a) experimentul de laborator realizat într-o încăpere amenajată, utilizându-se diferite aparate sau materiale. Avem avantajul posibilității de a elimina tot felul de factori perturbatori, însă subiectul se află în condiții artificiale și în fața unor sarcini neobișnuite, încât e greu să putem extinde rezultatele obținute și asupra comportării în condițiile vieții obișnuite.

b) experimentul în condiții standardizate – care se desfășoară într-o ambianță obișnuită (un birou, o sală de clasă), dar subiectul e supus totuși unor probe cu care nu e familiarizat, premisele acestora sunt strict standardizate – aceleași pentru toți subiecții.

c) experimentul natural invocat de psihologul rus Lazurski, la începutul secolului, constă în a urmări o persoană (sau un grup) în condițiile vieții sale obișnuite – în care a survenit o modificare.

O dificultate reală există: restricțiile de ordin moral. Nu putem interveni în așa măsură încât să dereglăm total personalitatea (să-i insuflam unui subiect un sentiment intens de ură ori de afecțiune). Experimentul se termină, dar subiectul rămâne cu atitudini, convingeri, sentimente împovărătoare. Astfel, atât viața afectivă superioară și complexă, cât și voința în sine, devine inabordabilă din punct de vedere experimental.

In timpul ultimului război mondial, naziștii au încercat prin schingiuiri oribile să transforme caracterul ferm al unor membri din rezistența franceză, în firi slugarnice care să spioneze și să-și trădeze camarazii. In unele cazuri au reușit să le „spele creierul”. Desigur, un asemenea act constituie o crimă condamnată de orice tribunal. Persoana este inviolabilă atât fizic, cât și psihic.

Metoda clinică

Această metodă cercetează cazul individual în scopul formulării unui diagnostic și prescrierii unui tratament.

In privința mijloacelor de realizare, metoda clinică nu operează cu variabile ci se bazează pe anamneză (istoria cazului sau studiul de caz).

In cadrul cercetării criminoiogice studiul personalității infractorului are o importanță deosebită, motiv pentru care metoda clinică este utilizată frecvent datorită importanței care se acordă personalității infractorului. Ea reprezintă calea prin care se tinde către o cunoaștere multilaterală a personalității infractorului.

Criminologia clinică are ca suport metodologic această metodă. Ea își propune să orienteze regimul de executare a sancțiunilor penale și programul de resocializare a infractorului în raport cu concluziile ce rezultă din examenul clinic al acestuia.

Metoda clinică se realizează în practică printr-un complex de tehnici de investigare, cum sunt: observarea, studierea documentelor, testele psihologice, interviul clinic aprofundat, examene de laborator, etc..

Testul

Unii autori dau o definiție foarte largă testului, vorbind de test oricând intervine o măsură (L.Cronbach, 1970). Credem că e mai bine să restrângem caracterizarea, altfel nu vom putea delimita o categorie (și așa foarte largă) de probe. Considerăm că, testul este o probă standardizată, care vizează determinarea cât mai exactă a gradului de dezvoltare a unei însușiri psihice sau fizice.

Teste pot fi de inteligență și dezvoltare intelectuală; teste de aptitudini și capacități; teste de personalitate (referindu-se la trăsături de caracter și temperamentale); teste de cunoștințe (utilizate de obicei în învățământ). Structura probelor este extrem de variată: uneori se utilizează aparate, alteori diferite materiale (cuburi, planșe, fotografii, etc.); în multe cazuri se recurge doar la creion și hârtie, ca la orice probă de control (se dau probleme aritmetice, se cer stabilirea de asemănări, continuarea unor serii, ș.a.m.d.). Printre testele de personalitate cele mai răspândite sunt testele proiective, denumite astfel deoarece au la bază în special, fenomenul de proiecție (ne identificăm cu o persoană și tindem să proiectăm asupra ei, felul nostru de a fi: așa cum facem la un spectacol când ne identificăm cu un personaj anumit).

Din practica examinărilor au fost culese numeroase cazuri dovedind necesitatea recurgerii la teste. De exemplu, bine cunoscutul scriitor american Truman Capote (autorul romanului Cu sânge rece) când avea 12 ani constituia o problemă pentru profesorii săi. Intr-o zi, directorul școlii a venit la părinții elevului să-i roage să-și înscrie copilul la o școală specială, el fiind debil mintal. Surprinși, aceștia și-au dus băiatul la un institut de psihologie unde, după aplicarea unui test de inteligență, s-a obținut diagnosticul „copil genial”. Dar, probabil că, pe Truman Capote îl plictisea școala. Viitorul a dovedit cu prisosință justețea diagnosticului psihologic.

Observarea, ca tehnică fundamentală de percepere sistematică a fenomenului infracțional, vizează surprinderea, urmărirea și examinarea manifestărilor comportamentale prin tehnica observării care se poate realiza, în funcție de scopul urmărit, asupra unor subiecți sau grupuri de subiecți infractori aflați în stare de libertate sau de deținere.

Observarea se realizează de către cercetătorul individual sau de către o echipă de cercetători. De regulă, observarea nesistematizată de tip participativ se realizează de un singur observator sau de o echipă restrânsă de cercetare; observarea cantitativă sistematizată presupune un număr mare de specialiști.

Principalul instrument de culegere și evaluare a datelor este instrumentul uman, cercetătorul însuși care trebuie să aibă talent în sesizarea evenimentelor, a conexiunilor între fenomene, să se integreze ușor în colectiv, să dispună de rigoare, precizie, luciditate și obiectivitate.

Chestionarul reprezintă una din tehnicile de cercetare la care criminologii apelează des întrucât ea poate fi utilizată în cele mai diferite scopuri, pe eșantioane mari, cu o structură eterogenă, dispersate teritorial. Studiile de victimizare sau de autoportret se bazează pe tehnica chestionarului, pentru a se obține cifra neagră a criminalității. Chestionarul este aplicat și în studiile privind reintegrarea postcondamnatorie.

Eficiența investigației prin chestionar depinde foarte mult de formularea întrebărilor, de modul în care întrebările vor reuși să exprime cât mai exact obiectivele cercetării. Limbajul folosit trebuie să fie simplu, precis, corect gramatical.

In structura chestionarului întrebările vor fi prezentate într-o anumită succesiune. Sunt situații în care anumite întrebări, prin efectul lor psihologic, pot influența și răspunsul la alte întrebări, fapt ce recomandă dispersarea acestora spre partea finală a chestionarului.

Chestionarul este conceput și format ca un sistem de întrebări astfel încât să se obțină date cât mai exacte cu privire la o persoană sau la un anumit grup social.

Cercetarea aplicată în criminologie are drept scop soluționarea unei probleme concrete, importante și urgente și anume, aprecierea valorii științifice a mijloacelor de luptă contra delincvenței, descoperirea modalităților de îmbunătățire a acestora și chiar de identificare a altora.

Cercetarea aplicată se desfășoară pe parcursul a trei etape: documentarea, care presupune studierea domeniului supus cercetării; diagnosticarea este o consecință logică a documentării și se referă la o apreciere științifică asupra eficacității mijlocului studiat; propunerea de schimbare ca etapă finală are loc doar dacă rezultatele cercetării o impun.

2.4. Cauze care generează și condițiile care favorizează falsificarea monedelor și a altor valori

Legătura criminologiei cu crimnalistica este realizată de fenomenul criminalității, dar au obiective de cercetare diferite care îl generează, iar criminalistica se ocupă de infracțiuni concrete, le cunoaște în complexitatea lor. Cu toate aceste deosebiri, cele două științe elaborează măsuri specifice de prevenire a fenomenului infracțional.

Printre măsurile concrete de prevenire luate de băncile naționale și agențiile de aplicare a legii în domeniu, au constat în elemente de securitate pe care le-au avut în permanență în vedere. Importanța sporită în acest sens o reprezintă însăși cooperarea optimă dintre Banca Națională a României și agențiile de aplicare a legii, care are în principal în vizor activitățile instituționale din domeniu, prin protejarea instrumentelor de plată împotriva falsificării și destructurarea rețelelor de falsificatori. Prin noile structuri (de organizare și funcționare) de prevenire a fraudelor din instiuțiile financiar-bancare și nu numai, au fost consolidate în ultimii ani într-un mod corespunzător activitățile de aplicare a legii.

În contextul actual, autoritățile tuturor statelor sunt interesate în inițierea și consolidarea formelor și modalităților de cooperare privind prevenirea și combaterea falsificării instrumentelor de plată. Instituțiile monetare, instituțiile financiar-bancare, instituțiile emitente ale cardurilor, agențiile de aplicare a legii, organele judiciare, forurile politice și legislative și, alături de acestea, cetățenii și formele de asociere din cadrul societății civile, sunt factorii sociali interesați în securitatea deplină a circuitului financiar.

Un prim element ar fi tipul și compoziția hârtiei, constând în 25% in și 75% bumbac, fibre mici roșii și albastre distribuite aleatoriu, peliculizată pe ambele fețe cu o soluție specială, care are menirea de a face dificilă contrafacerea prin copiere (culorile de nuanțe sunt diferite de cele ale originalului). Un alt element important este reprezentat de modul în care este efectuată imprimarea (există două feluri): intaglio (în relief, greu de realizat) și tipografic (există unui halou de cerneală în jurul marginilor imprimării). Cerneala irizantă, culoarea cernelii se schimbă odată cu variația unghiului de la 45 grade la 90 grade. Claritatea portretului este un alt element (bancnotele emise în 1996 au un portret mărit încadrat într-un oval alcătuit din linii concentrice, iar cele din 2004 au un portret mărit și decentrat fără ca acesta să fie încadrat). Avut în vedere este și filigranul care reprezintă o imagine foarte puțin vizibilă similară portretului, fiind vizibil pe orice parte dacă bancnota se află în fața unei surse de lumină. Firul de siguranță, din poliester, clar vizibil, încorporat vertical în hartie (este inscripționat cu denominația bancnotei și este vizibil doar când este ținută în sus spre lumină, strălucind în UV).

De asemenea, tot elemente de siguranță sunt și: microtextul, numărul de serie, sigiliul trezoreriei, al băncii emitente, litera de control și numărul de tipar (avers), litera sau numărul rezervei federale, anul emisiunii și seria bancnotei.

BNR a luat în mod constant măsuri legislative și tehnice de protecție a monedei naționale împotriva contrafacerii, prin decizia de a introduce bancnotele din suport pe polimer, astfel, reducându-se considerabil cantitatea de bani falși depistați.

Prevenirea și combaterea contrafacerii monedei prin facilitarea schimbului de informații, generează analize operaționale și strategice, suportul fiind concretizat prin sprijinul financiar pentru toate operațiunile transfrontaliere în acest sens, precum și ajutorul operațional acordat la fața locului. La nivel european, responsabilitățile de prevenire și combatere a contrafacerii monedei EURO sunt partajate între Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, Europol și Eurojust. Comisia pregătește inițiative legislative, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), în numele Comisiei, organizează și finanțează instruiri și asistență tehnică statelor membre și gestionează Centrul Tehnic și Științific European (CTSE), iar Banca Centrală Europeană (BCE) analizează continuu tehnica noilor tipuri de bancnote falsificate, stocând datele tehnice și statistice privind bancnotele și monedele falsificate într-o bază de date centrală. Totodată, le difuzează către toate celelalte instituții abilitate în acest sens, implicate în combaterea contrafacerii. Europol sprijină agențiile de aplicare a legii din statele membre, precum și țările terțe cu care sunt încheiate acorduri operaționale/strategice. În domeniul cooperării judiciare, Eurojust facilitează cercetările și urmăririle penale desfășurate de autoritățile competente din statele membre, precum și executarea cererilor de asistență judiciară reciprocă și oferă sprijin financiar pentru operaționalizarea echipelor comune de anchetă (ECA/JIT).

Efectuarea expertizei este o activitate complexă de cercetare științifică a urmelor și a altor mijloace materiale de probă, în scopul identificării persoanelor, obiectelor și fenomenelor, a determinării anumitor însușiri sau schimbări intervenite în conținutul, forma sau structura acestora. În timpul efectuării expertizei sunt parcurse mai multe etape: studierea și însușirea obiectului lucrării, examinarea separată a materialului litigiului, a modelelor de comparație, precum și formularea concluziei (positive sau negative).

În literatura de specialitate, criminalistica vorbește despre expertiza grafică, tehnică a documentelor, dactiloscopică, balistică judiciară a armelor de foc și a urmelor lăsate de acestea, traseologică, fotografiei de portret, criminalistică fizico-chimică și biocriminalstică.

Expertiza tehnică a documentelor, are ca scop stabilirea autenticității sau contrafacerii unor acte, bancnote și alte mijloace de plată, precum și, dacă acestea au fost falsificate. Noțiunea acoperă o întreagă gamă a materialelor care pot face obiectul examinărilor criminalistice. Deși în legea penală nu se face o diferență între activitățile desfășurate pentru realizarea falsului, practica tehnico-criminalistică face distincția între falsificare și contrafacere.

Prin falsificare se înțelege intervenția asupra unui document preexistent pentru a schimba conținutul acestuia sau valoarea inițială, realizată prin radiere, spălare, corodare, retușare, repasare, adăugire, înlocuirea fotografiei titularului.

Contrafacerea se face prin procedeele: copiere, tipărire și editare computerizată și constă în realizarea unui document cu totul nou, care nu are nimic în comun cu emitentul, neavând nimic autentic. De aceea, în timp ce falsificarea poate fi considerată un fals parțial, contrafacerea este un fals total.

Principale problemele pe care le rezolvă expertiza tehnică a documentelor sunt numeroase, iar examinările sunt efectuate cu aparate optice, de mărit, în lumină naturală, radiații ultraviolete sau infraroșii, în lumină incidentală.

Factorii criminogeni

Abordarea individuală a factorilor criminogeni trebuie canalizată spre relevarea corelațiilor existente între o condiție sau o diversitate de condiții și criminalitate.

J. Pinatel clasifica factorii criminogeni în factori geografici, economici, culturali și politici.

R. Gassin era sceptic cu privire la mediul geographic și că acesta ar constitui un factor criminogen relevant la nivelul fenomenului infracțional.

D.Szabo analizează problema cauzalității, fără a evidenția cauzele criminalității ca fenomen social și cauzele actului infracțional în mod concret.

În vederea analizarii factorilor care determină criminalitatea ca fenomen social, aceștia pot fi clasificați în factori economici, demografici, culturali și politici.

Factorii economici cu conținut criminogen sunt: industrializarea, șomajul, nivelul de trai și crizele economice.

Când facem vorbire despre industrializare, spunem locuri de muncă, posibilități de instruire și specializare și, creșterea nivelului de trai.

Efectele produse de industrializare în subsidiar, sunt: poate produce o specializare care generează înstrăinare; influențează în sens negativ, generând stres în rândul muncitorilor având efecte negative și asupra echilibrului ecologic; creșterea masivă a mobilității orizontale a unei întregi populații rurale, care se deplasează spre zonele industrializate. Inlocuirea mediului social rural cu cel urban, în care individul a devenit un necunoscut, este de natură să producă efecte negative asupra acestei categorii de oameni, provocând modificări în structura lor de personalitate.

Totodată, prin scăderea nivelului de trai și instabilitatea emoțională pe care o determină șomajul, îl pune pe individ în imposibilitatea de a-și putea realiza, prin mijloace legale, propriile sale aspirații, creând probleme nu doar din punct de vedere material, ci și din punct de vedere ale implicațiilor asupra structurii familiale.

Nivelul de trai. Sărăcia nu are doar o dimensiune economică obiectivă, ci și o dimensiune spirituală. Dimensiunea obiectivă se raportează la un nivel de trai mediu într-o societate dată. Dimensiunea subiectivă se referă la percepția individuală, la evaluarea personală pe care individul o face statutului său economic. Astfel, același salariu poate fi considerat foarte bun de unele persoane, în timp ce altele îl pot considera insuficient pentru un trai decent.

Sărăcia, dorința de îmbogățire, scăderea nivelului de trai sunt unele dintre cauzele care determină pe unii dintre indivizi la comiterea infracțiunilor. Practic, persoanele afectate sunt cele vulnerabile prin prisma predilecției către infracționalitate.

Factorii demografici

Statistic, s-a constatat că, exploziile în rata natalității, structura demografică a sexelor, mobilitatea geografică și socială a populației reprezintă factori criminogeni importanți.

Relația existentă între rata natalității și criminalitate este de natură indirectă, la amplificarea delincvenței juvenile contribuind o multitudine de alți factori între care putem evidenția structura familială, carențele instructiv-educative, rolul negativ al mass-media ș.a..

Mobilitatea socială și urbanizarea.

Mobilitatea geografică este determinată cel mai adesea de urbanizare și are astfel consecințe criminogene certe.

Mobilitatea conduce la dezorganizarea instituțiilor sociale existente și la crearea altora noi.

Creșterea rapidă a mediului urban care nu permite amenajarea cartierelor; mediul tehnic urban, manifestat în forme multiple, cu structuri modificate permanent; rapiditatea transformărilor social-culturale; toate acestea supun personalitatea umană la perturbații evidente.

Scăderea controlului social atât informal cât și formal determină creșterea delincvenței.

Factorii socio – culturali

„In sens larg, cultura reprezintă totalitatea valorilor materiale și spirituale create de societatea omenească de-a lungul istoriei. In criminologie interesează în mod deosebit acei factori culturali care au un rol predominant în socializarea pozitivă sau negativă a indivizilor și care, finalmente, îi conduc la săvârșirea faptelor antisociale”.

Conform definiției lui Cl.Levi-Strauss, familia este un grup care își are originea în căsătorie, fiind alcătuită din soț-soție și copiii născuți din unirea lor (grup căruia i se pot adăuga și alte rude), pe care îi unesc drepturi și obligații morale, juridice, economice, religioase și sociale.

Astăzi, familia tinde tot mai mult să se reducă la un cuplu orientat unidirecțional spre viitor, chiar dacă acest viitor are multe incertitudini. Simbolismul casei strămoșești este loc sacru unde se reînnoiesc și întăresc legăturile de rudenie; este din ce în ce mai puțin perceput în aglomerările urbane. Odată cu mobilitatea societății moderne, casa copilăriei rămâne până la urmă o simplă amintire.

Opiniile asupra familiei sunt însoțite de numeroase paradoxuri și contradicții. O parte din studiile pe această temă, precum și presa, televiziunea repetă obsesiv: „dispariția familiei”, „familia în bucăți”, „familie asistată”, „familia totuși”, o certitudine că, familia contemporană și-a micșorat dimensiunile cât și rolurile, restrângându-se în bună parte la cuplul conjugal. Din punct de vedere economic, ea a încetat să devină o comunitate de producție, fiind doar una de consum. De menționat faptul că, nici funcția de asistență pe care o realiza altădată: îngrijirea bătrânilor, a rudelor bolnave, astăzi familia nu o mai îndeplinește, fiind alarmantă situația în care România, se pare că nu este pregătită să suporte o astfel de schimbare a raporturilor sociale interfamiliale.

Remarcant este faptul că, funcția pe care o păstrează, totuși în pondere destul de mare, este aceea de socializare și educare a copiilor.

„Astfel, una din cele mai importante funcții ale familiei constă în educarea și formarea tinerilor în vederea integrării lor optime în viața și activitatea socială”.

După cum am observat, familia, celula de bază a societății, cum a mai fost numită, are o serie de valențe, rolul de socializare imprimând copilului un anumit standard valoric, precum și atitudini de aderare ori de lipsă de cooperare față de anumite valori sociale.

„Familia asigură copilului siguranța indispensabilă atingerii maturității intelectuale, sociale și culturale, precum și o identitate proprie în baza căreia va fi acceptat ca partener social”.

In ultimul timp însă, un asemenea punct de vedere a fost depășit, considerându-se că, în cazul familiilor dezorganizate nu structura familiei ca atare se face vinovată de apariția conduitelor deviante, ci marile ei lipsuri: „carența familiei constând în incapacitatea ei psihologică, pedagogică și morală”.

„Ce este de fapt familia dezorganizată? Este familia care își pierde integritatea ca urmare a separării părinților datorită unor motive precum: desfacerea căsătoriei prin divorț, decesul unuia din părinți”.

Studiile asupra delincvenței juvenile au arătată că, în mare măsură, atmosfera din familiile dezorganizate, lipsa autorității părintești, a controlului, precum și a afecțiunii acestora, ca urmare a divorțului, i-au determinat pe copii la adoptarea unor acte antisociale. Astfel, divorțul care duce la dezorganizarea familiei poate contura serioase tulburări afective și tulburări comportamentale ce conduc la readaptarea socială.

Numeroase date de ancheta efectuată pe copii delincvenți demonstrează faptul că, în mare măsură, comportamentul deviant este determinat de dezorganizarea vieții familiale ca o consecință a divorțului.

O. Philippon întreprinde un studiu pe un eșantion imens, cuprinzând 18.376 de fete internate în instituții de reeducare din 25 de state și ajunge la concluzia că 81,88% din manifestările antisociale și delincvențiale se datorează mediul familial deficitar, care, la rândul lui este determinat, în ordine descrescătoare, de următorii factori: divorțul sau separarea părinților (22,3%); organismul (18,09%); procrearea din legături nelegitime (16%), alcoolismul părinților (15,49%).

Din multiplele cercetări efectuate, efectul principal al relațiilor interpersonale conflictuale din cadrul familiei asupra personalității copiilor îl constituie devalorizarea modului parental și, totodată, pierderea posibilității de identificare cu acest model. Mai mult, modelul parental, în asemenea situații, poate fi respins activ de către copii, devenind „model negativ” care, treptat, poate conduce la stimularea și dezvoltarea agresivității și comportamentului antisocial.

Desigur, nu de puține ori, copiii care resimt puternic influențele climatului conflictual familial, fug de acasă și caută să găsească diferite grupuri de apartenență care, la rândul lor, pot fi orientate antisocial. Situația este mult mai dramatică în cazul în care, în cadrul familiei sunt cazuri de alcoolism, imoralitate și promiscuitate. Astfel, după unii cercetători, alcoolismul în familiile din care provin delincvenții se manifestă într-o proporție de aproape trei ori mai mare decât în celelalte familii.

Familiile caracterizate printr-un potențial conflictogen ridicat și puternic carențiale din punct de vedere psihoafectiv și psihomoral afectează în cea mai mare măsură procesul de maturizare psihologică și psihosocială a personalității copiilor. Fuga de acasă a copiilor asociată cu lipsa de supraveghere parentală, îi determină să adere la unele medii și grupuri extrafamiliale cu un mare potențial delincvențial.

Eșecuri privind integrarea școlară.

Chiar dacă nu în totalitate, un mod de validare a strategiilor educaționale utilizate în cadrul familiei îl constituie adaptarea și integrarea școlară. Nivelul de adaptare și integrare școlară, la rândul lui, poate fi analizat în funcție de doi indicatori mai importanți:

a) randamentul școlar (note, medii, rezultate, procedee, etc);

b) gradul de satisfacție resimțit de elev (motivație, interese, atitudini pozitive, atracție, preferință în raport cu viața și activitatea școlară).

Cu certitudinte, există mari diferențe interindividuale în ceea ce privește adaptarea și integrarea școlară. Practic, aceasta poate fi concepută ca un continuum, ce are la o extremitate, nivelul maxim de integrare (randament școlar crescut și grad înalt de satisfacție) și la cealaltă extremitate, inadaptarea școlară (randament școlar foarte slab și lipsa nivelului de satisfacție). Copiii inadaptați școlar intră în categoria „copiilor problemă” care adoptă o conduită deviantă în raport cu cerințele vieții și activității școlare.

Cercetările efectuate confirmă faptul că, există o corelație între conduita delincventă și nivelul pregătirii întrucât delincvenții minori, de regulă, prezintă totodată și un nivel de pregătire școlară scăzută.

Un alt centru de interes mult mai benefic decât televizorul îl constituie calculatorul. Puțini, însă, beneficiază de calculator personal.

Mijloacele moderne de informare în masă crează nu doar o influență mare asupra numărului de indivizi, ci și difuzarea unor știri proaspete din cele mai diferite domenii și arii geografice. Creșterea considerabilă a numărului de informații, fie și numai pentru a satisface cererile unui public devenit exigent, antrenează riscul suprainformării. Publicul pare că a devenit sensibil la plăcerea simultană pe care i-o produce un anumit ritual al informării și caracterul surprinzător al știrii care i se transmite.

Radioul, primul suport informativ.

Televiziunea, cel mai popular mijloc de informare în masă.

Presa scrisă a ajuns să dețină cele mai serioase avantaje. Diversitatea reprezintă atuul principal. Cotidienele, publicațiile săptămânale, lunare sau trimestriale, chiar și atunci când tratează subiecte asemănătoare o fac în moduri diferite. Mai multe decât concurentul lor audiovizual, publicațiile au o posibilitate de retragere și de critică mai serioasă, bine argumentată. In același ziar sunt întâlnite modalități diferite de prezentare: scurte informații de actualitate, reportaje aprofundate, cronici mai mult sau mai puțin specializate, editoriale, comentarii, articole de popularizare, care sunt oferite împreună cititorului, lăsându-i posibilitatea de a alege ceea ce-l interesează.

Studiile efectuate au relevat influența, deseori negativă, exercitată de mijloacele de informare în masă. Criminologii occidentali au menționat pe primele locuri violența în mass-media și, în special, video-violența.

Cercetările s-au concentrat asupra acestui aspect, ceea ce înseamnă că, violența pe micul sau marele ecran furnizează modelele de comportament negativ.

2.5. Măsuri de prevenire a infracțiunilor de fals de monedă și alte valori

Prin Codul Penal, Titlul VI, Capitolul I, si legislația prin care s-au transpus: Directiva nr. 62/2014 privind protecția prin măsuri de drept penal a monedei euro și a altor monede împotriva falsificării și de înlocuire a Deciziei-cadru 2000/383/JAI a Consiliului; Regulamentul European (CE) 1338/2001 al Consiliului privind Sistemul de protecție a monedei euro împotriva falsificării cu rol de instituire a unui sistem care le permite țărilor Uniunii Europene (UE) să colecteze și să schimbe între ele informații privind bancnotele și monedele falsificate, precum și cu Banca Centrală Europeană (BCE), Comisia Europeană, Oficiul European de Poliție (Europol) și țările din afara UE, unde este cazul; Decizia Băncii Central Europene din 8 noiembrie 2001 privind anumite condiții referitoare la accesul la Sistemul de Monitorizare a Falsificărilor (SMF), BCE/2001/11 – 2001/912/CE, se reglementează infracțiunile de fals.

În plus, Comisia a realizat și o evaluare la jumătatea perioadei referitoare la intervalul 2006-2010 pentru a evalua eficacitatea programului ”Pericles 2020”. Această evaluare la jumătatea perioadei a fost utilizată în cadrul evaluării impactului Comisiei care, totodată însoțea propunerea sa pentru programul sus-amintit (în cadrul financiar multianual (CFM) 2014-2020, a se vedea secțiunea 4).

Raportul se concentra asupra punerii în aplicare în mod concret, a programului și asupra rezultatelor anuale obținute în perioada 2006-2013.

Date fiind prevederile legale cuprinse în Legea 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, Legea 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu modificările cuprinse în OUG nr. 131/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și cât și cele cuprinse în Codul Penal sus-amintite, modalitățile de acțiune în cazul de depistare a unui mijloc de plată contrafăcut sunt diferențiate în funcție de numărul persoanelor implicate și a modului de operare.

Astfel, competențele de instrumentare și soluționare a cauzelor din domeniul falsului de monedă aparțin Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în cazul în care faptele sunt comise de persoane care aparțin unor grupuri infracționale organizate sau unor asociații sau grupări constituite în scopul săvârșirii de infracțiuni sau Parchetelor de pe lângă judecătoriile locale în situațiile în care nu sunt întrunite cumulativ condițiile de grup infracțional organizat prevăzute de art. 2 și 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.

Programul Pericles este un program de schimb, asistență și formare profesională pentru protecția monedei euro împotriva contrafacerii. Programul a fost instituit prin Decizia 2001/923/CE a Consiliului din 17 decembrie 2001, pentru o perioadă de patru ani (1 ianuarie 2002 – 31 decembrie 2005). Această decizie a fost modificată prin două decizii ale Consiliului: Decizia 2006/75/CE din 30 ianuarie 2006 și Decizia 2006/849/CE din 20 noiembrie 2006 , denumită în continuare „Decizia privind programul Pericles”. Această din urmă decizie a prelungit durata programului până la 31 decembrie 2013.

Așa cum am amintit în debutul prezentului capitol, Partea Special a Codului penal, dedică Titlul VI, infracțiunilor de fals. În primul capitol, articolele de la 310 la 319 (vechiul C. Pen – art. 282 – art. 285), reglementând falsificarea de monede, timbre sau de alte valori.

Incriminările preluate din Codul Penal anterior au fost reconsiderate, mai ales cele privind falsificarea de monede, timbre sau alte valori.

Se pedepsește atât falsificarea de monedă cu valoare circulatorie, precum și cea emisă de atoritățile competente, înainte de punerea oficială în circulație a acesteia, cât și tentativa la aceasta (vechiul C. Pen – art. 282 – art. 287).

În articolul second, atât tentativa, falsificarea de titluri de credit, titluri sau instrumente pentru efectuarea plăților sau a oricăror altor titluri ori valori asemănătoare, cât și situația în care acesta privește un instrument de plată electronică, este pedepsită.

Tot aici, Codul penal, reglementează și infracțiunea de fals de timbre de orice fel, mărci poștale, plicuri poștale, cărți poștale sau cupoane răspuns internațional.

În vederea prevenirii, legea sancționează, cu o pedeapsă a cărei limită specială este redusă la jumătate, și punerea în circulație a valorilor falsificate, primirea, deținerea sau transmiterea acestora în vederea punerii lor în circulație. Dacă punerea în circulație a valorilor falsificate a fost săvârșită de către autor sau un participant la infracțiunea de falsificare, sancțiunea este aceeși cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de falsificare prin care au fost produse.

Totodată, legea are în vedere și problematica primirii, deținerii ori transmiterii de echipamente, inclusiv hardware ori software, care servesc la falsificarea de valori sau titluri, nu este pedepsită persoana care predă instrumentele sau materialele deținute autorităților judiciare ori încunoștințează aceste autorități despre existența lor, după comiterea vreuneia dintre aceste fapte prevăzute de legea penală, dar înainte de descoperirea acestora și înainte de a se fi trecut la săvârșirea faptei de falsificare.

Confecționarea de monedă autentică cu ajutorul folosirii de instalații sau de materiale cu acest scop, încălcând condițiile stabilite de autoritățile competente sau fără acordul acestora, punerea în circulație, și de asemenea și tentativa, este incriminată în același capitol al Titlului VI din Codul penal.

Dispozițiile cuprinse aici au aplicabilitate și în cazul infracțiunii care vizează monede, timbre, titluri de valoare ori instrumente de plată emise în străinătate.

În cel de-al doilea capitol (vechiul Cod penal art. 286-287), se incriminează și falsificarea instrumentelor oficiale de autentificare (ștampile, sigilii) sau de marcare de care se folosesc persoanele fizice – funcționari publici (art. 175 C.pen.), persoanele din autoritățile publice, instituțiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.

De asemenea, legiuitorul înțelege să facă vorbire, într-un articol distinct, și despre sancționarea simplei folosiri de instrumente false și de autentificare străine. Conținutul articolului 316 este similar cu cel din articolul 284 al legii penale anterioare, aici o chestiune care a consacrat este reprezentată de o cauză de nepedepsire, când autorul faptei predă instrumentele ori încunoștiințează autoritățile despre existența lor, înainte de a se fi trecut la comiterea faptelor.

De asemenea, pentru a asigura transpunerea în dreptul intern a dispozițiilor Deciziei – cadru 2000/383/JAI a Consiliului Uniunii Europene, privind întărirea, prin sancțiuni penale, a prevenirii falsificării de monedă, textele din acest capitol au fost completate cu noi modalități normative și a fost introdusă o nouă incriminare. Astfel, în cuprinsul infracțiunii de falsificare, a fost inclusă și modalitatea falsificării unei monede deja emise, înainte de punerea efectivă în circulație (art. 5 din Decizia cadru). Tot astfel, în cazul infracțiunilor de punere în circulație de monedă falsificată și al deținerii de instrumente în vederea falsificării, au fost introduse noi modalități de comitere (art. 3 Decizie cadru). În fine, a fost prevăzută o nouă incriminare, emiterea frauduloasă de monedă, ce va opera atunci când emiterea s-a făcut chiar prin folosirea instalațiilor sau materialelor în mod legal pentru emitere de monedă, dar fără acordul autorităților competente ori cu încălcarea condițiilor stabilite de acestea. Incriminarea este cerută de art. 4 din Decizia – cadru.

Decizia 2001/923/CE a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2006/849/CE care impune transmiterea unui raport detaliat privind punerea în aplicare și rezultatele programului, care urma să fie prezentat Parlamentului European și Consiliului până la 30 iunie 2014. Raportul constituind un răspuns la această cerință (2006-2013) și se baza pe evaluarea efectuată în 2013. De asemenea, prin aceasta se solicita Comisiei să trimită Parlamentului European și Consiliului un raport, independent de administratorul programului, de evaluare a relevanței, eficienței și eficacității programului, precum și o comunicare privind oportunitatea continuării și adaptării programului respectiv, însoțită de o propunere corespunzătoare. Această evaluare a fost efectuată de structura de audit intern și de funcția de evaluare a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) în cursul anului 2013. Comisia a transmis această evaluare detaliată Parlamentului și Consiliului, alături de Comunicarea sa COM/2013/588; evaluarea se refera la perioada cuprinsă între anul 2002 și prima cerere de propuneri din 2012.

Prin Directiva despre care am făcut mențiune anterior, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (în special articolul 83 alineatul (1)), propunerea Comisiei Europene, după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale, avizul Băncii Centrale Europene, avizul Comitetului Economic și Social European și, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară în calitate de monedă unică folosită în comun de statele membre din zona euro, moneda euro a devenit un factor important pentru economia Uniunii și pentru viața de zi cu zi a cetățenilor acesteia. Cu toate acestea, de la introducerea monedei euro în 2002, falsificarea acesteia, ca monedă care se află permanent în atenția grupărilor de crimă organizată, active în domeniul falsificării banilor, a generat, prejudicii financiare de cel puțin 500 de milioane EURO. Este în interesul Uniunii în ansamblul său să se opună oricărei activități care are potențialul de a pune în pericol, prin falsificare, autenticitatea monedei euro și să incrimineze astfel de activități.

Banii falși au efecte negative considerabile asupra societății. Falsificarea aduce prejudicii cetățenilor și agenților economici, cărora nu li se rambursează valoarea mijloacelor de plată falsificate, chiar dacă au fost primite cu bună credință. Falsificarea banilor ar putea genera în rândul consumatorilor preocupări legate de nivelul suficient de protecție a banilor în numerar, precum și temerea de a primi bancnote și monede false. Este, prin urmare, deosebit de important să se asigure încrederea cetățenilor, a agenților economici și a instituțiilor financiare din toate statele membre, precum și din țări terțe, în autenticitatea bancnotelor și a monedelor.

Este esențial să se garanteze că măsuri eficace și eficiente de drept penal protejează moneda euro și orice altă monedă a cărei circulație este autorizată legal în mod corespunzător în toate statele membre.

Regulamentul (CE) nr. 974/98 al Consiliului privind introducerea euro obligă statele membre a căror monedă este euro să asigure sancțiuni adecvate împotriva contrafacerii și falsificării bancnotelor și a monedelor euro.

Regulamentele (CE) nr. 1338/2001 și (CE) nr. 1339/2001 ale Consiliului prevăd măsurile necesare pentru protecția euro împotriva falsificării, în special măsuri de retragere din circulație a bancnotelor și a monedelor euro falsificate.

Convenția Internațională privind stoparea falsificării de monedă, semnată la Geneva la 20 aprilie 1929, împreună cu protocolul la aceasta („Convenția de la Geneva”) – (3), stabilește regulile pentru prevenirea, urmărirea și pedepsirea cu eficacitate a infracțiunii de falsificare a monedei. În particular, aceasta vizează garantarea faptului că, pot fi impuse sancțiuni penale severe și alte sancțiuni pentru infracțiunile de falsificare a monedei. Toate părțile contractante la Convenția de la Geneva trebuie să aplice principiul nediscriminării în privința altor monede decât moneda lor națională.

Prezenta directivă completează dispozițiile Convenției de la Geneva și facilitează aplicarea acesteia de către statele membre. În acest scop, este important ca statele membre să fie părți contractante la Convenția de la Geneva care Are la bază și actualizarea Decizie-cadru 2000/383/JAI a Consiliului. Aceasta completează respectiva decizie-cadru cu dispoziții suplimentare privind nivelul sancțiunilor, instrumentele de anchetă și analiză, identificarea și detectarea, în cursul procedurilor judiciare, a bancnotelor și a monedelor euro falsificate.

Totodată, Directiva ar trebui să protejeze orice bancnotă și monedă a cărei circulație este autorizată legal, indiferent dacă este fabricată din hârtie, metal sau orice alt material. Europa depune toate diligențele pentru a face bancnotele mai sigure contribuind la menținerea încrederii societății în monedă.

Eurosistemul – Banca Central Europeană (BCE) și cele 19 bănci central naționale din zona euro, comunică în diferite și numeroase forme pentru a putea ajuta oamenii să facă distincția între bancnotele autentice și cele contrafăcute și pentru a ajuta pe cei care se ocupă cu gestionarea numerarului asigurându-se că mașinile de procesare a bancnotelor și de prelucrare pot identifica fiabil și pot retrage falsurile din circulație.

Încă de la emiterea primei serii euro, Eurosistemul a îndemnat oamenii să rămână vigilenți atunci când primesc bancnote. Bancnotele autentice pot fi recunoscute prin utilizarea simplă a metodei ”simțire, privire, înclinare” descrisă pe paginile euro de pe site-ul web al Băncii Central Europene și pe site-urile internet ale băncilor central naționale ale Eurosistemului.

Dacă există suspiciuni ca a fost primită o bancnotă falsă indicația ar fi ca aceasta să fie comparată direct cu una pe care se cunoaște a fi autentică, ulterior sesizând organele de poliție abilitate ori, în funcție de practica fiecărui stat în parte, banca central națională în speță. În vederea prevenirii, eurosistemul sprijină agențiile de aplicare a legii în lupta împotriva contrafacerii monedelor având datoria de a proteja integritatea bancnotelor euro și de a continua să îmbunătățească tehnologia bancnotelor.

Contrafacerea bancnotei euro, prima de acest fel din România, a fost semnalată inițial în Craiova – în luna martie 2002, la o casă de schimb valutar. Centrul zonal de combatere a crimei organizate fiind sesizat asupra apariției unei prime bucăți. Ulterior, au fost identificate și scoase din circuit și în alte zone ale țării (Cluj, București) alte câteva bilete, inclusive cupiurile de 20 și 100 EURO, toate însă reprezentând același tip de contrafacere. Cel mai probabil, contrafacerea la momentul respective, a fost făcută în străinătate, prin scanare, prelucrarea imaginii pe un computer de ultimă generație și imprimare pe o imprimantă inkjet.

Cu titlu de exemplu, moneda de 20 de euro, cu caracteristicile sale inovatoare de securitate, a fost lansată la 25 noiembrie 2015. Producătorii echipamentelor de bancnote și ceilalți furnizori continuând să primească sprijinul Eurosistem-ului în adaptarea mașinilor și tuturor dispozitivelor de autentificare la noua bancnotă. Dacă echipamentul lor nu ar fi putut accepta această bancnotă, operatorii ori proprietarii, trebuiau să contacteze furnizorii ori producătorii fără întârziere.

Bancnotele euro, prin însăși concepția lor, au fost prevăzute cu un număr important de elemente de protecție împotriva contrafacerilor, dintre care cel puțin 7 sunt destinate, în mod expres, publicului. Tehnic vorbind, față de dolarul SUA, există o reală discrepanță, în favoarea monedei europene, în ceea ce privește pachetul unitar de elemente de siguranță.

În vederea combaterii circulației contrafacerilor, elementele de siguranță sunt prioritare. Bancnota modernă nu se bazează doar pe elementele de siguranță amintite, ci și pe implementarea unui pachet unitar de astfel de elemente, astfel cel care deține bancnote să se afle în posibiliatea de a compara autenticitaea în timp real și mai ales de a cunoaște aceste elemente în prealabil.

Mijloacele actuale de reproducere color sunt din ce în ce mai accesibile tuturor – deci, și criminalilor, din păcate – ceea ce face imperioasă necesitatea ca elementele de autentificare introduse de autoritatea de emisiune să fie greu, cât mai greu de realizat prin mijloace ,,comerciale!”. Este, consider eu, și în cazul bancnotelor EURO, care au fost prevăzute – prin concepție și imprimare – cu elemente forte, care nu pot fi imitate, iar dacă da, greu și nu fidel, prin mijloacele cele mai moderne existente azi”.

Elementele de imprimare specială sunt: cerneala variabilă optic (în înclinare, biletele de 50, 100, 200, 500 euro, pe verso își schimbă nuanța din roșu în violet, oliv, maro), imprimare în relief, element de contrapunere (cupiura are imprimată, în stânga sus pe fața biletului, cifra valorii, dar ”spartă”).

Elementele specifice hârtiei speciale, sunt: hârtia specială (rigidă și lucioasă pe față și mată pe verso), filigranul (imaginea elementului de grafică, arcada și cifra care indică valoarea nominală a biletului, vizibile doar cu privire contra luminei și în transparență), firul de siguranță (în transparență, linie continuă pe toată lățimea biletului).

Toate acestea, împreună cu pastila holografică (o pastilă metalizată cu imaginea cifrei respective, în înclinare și cu privire contra luminii schimbă imaginea cu fereastra de pe față la bancnota de 50, 100, 200 și 500 euro), ca element aplicat și timbrul, împreună cu stelele U.E., nu sunt menționate expres publicului, dar sunt vizibile printr-o minilampă fluorescenta cu lumină. O dată cu moneda, își face apariția și un fenomen în mult mai mică măsură tentant față de metalele din aur și argint, în cazul monedei metalice: falsul și contrafacerea. Și, o dată cu el, și efortul autorităților de a-l combate, pe de o parte, prin descoperirea și arestarea falsificatorilor, pe de alta, introducând treptat elemente de siguranță care să facă bancnotele tot mai greu de falsificat.

BNR, ca unic emitent al bancnotei românești prin compartimentul special ”Imprimerie”, are sarcina organizării procesului de emisiune monetară, cu toate aspectele ce decurg din aceasta.

Este remarcabil efortul specialiștlor BNR care, în decursul anilor, au reușit să creeze noile monede și bancnote, măsură monetară existentă până în anul 1990 fiind înlocuită.

Elemente de siguranță la bancnotele românești, de polimer, sunt reprezentate ca și în celelalte valute de filigran (luminată opus privirii se remarcă imaginea oglindită a portretului celui de pe o anumită bancnotă și sigla BNR aflată pe partea dreaptă a ferestrei, privind aversul), de fereastră transparentă (zonă clară pe partea stângă, pe aversul bancnotei, în interior fiind imprimată și valoarea nominală a bancnotei) și elementul de suprapunere avers – revers (sub denumirea băncii centrale, luminat opus privirii, se suprapun perfect cu elementele imprimate pe revers formând o imagine completă). Graficele bancnotelor sunt înreistrate la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci din România (O.S.I.M. România).

Unul din aspectele extrem de importante îl reprezintă raportul de expertiză al bancnotelor, cărților de credit și cecurilor de călătorie suspecte de contrafacere, care se supune tuturor principiilor prezentate, el având și unele particularități. Prin prisma modurilor de examinare și procedeelor folosite, încadrarea într-un anumit gen de expertiză criminalistică clasică este ambiguă.

În general, expertizarea bancnotelor și a celorlalte instrumente de plată în vederea stabilirii autenticității nu este o operațiune dificilă, ea făcându-se pe baza examinării comparative a piesei în litigiu și a uneia autentice folosită ca model de comparație.

Sunt situații în care piesele în litigiu sunt atat de bine contrafăcute încât stabilirea diferențelor dintre ele și cele autentice este greu de sesizat.

Unul dintre cazurile care au necesitat examinări amănunțite și folosirea microscopului comparator, este cel al unui tip de contrafacere a cupiurii de 100 de dolari americani emisiune 1990, la care s-a folosit tehologie avansată, specifică unei imprimerii. Aceasta a constiuit la momentul respectiv cea mai reușită contrafacere a cupiurii respective și care a circulat destul de mult până să fie depistată. Unul din elementele care a arătat diferența are ca obiect elementul imprimat cu cerneală bicromatică. Pe lângă faptul că, nu își schimbă culoarea, ceea ce se poate observa și cu ochiul liber, la modificarea unghiului de examinare, este diferit din punct de vedere al cromaticii și lipsit de contrast.

2.6. Scurte concluzii

In concluzie, așa cum am făcut vorbire în prezentul capitol, criminologia este o disciplină ce a luat naștere la finele secolului XIX, în Italia, profesori de drept și magistrați, preocupându-se în mod special de analizele sociologice, psiho-morfologice ale criminalității în acord cu descoperirile juridice și prin metodologia cercetării reușind să înfățișeze o adevărată „armă” de prevenire și combatere a faptelor antisociale.

Dotată cu o mare finalitate, criminologia se înfățișează ca „o armă redutabilă de prevenire și combatere a faptelor antisocial”.

Moneda poate fi falsificată parțial, procedeul de contrafacere efectuându-se prin mai multe alte procedee așa cum am făcut referire pe parcursul întregului capitolul, prin falsificare lovindu-ne de un fenomen extrem de periculos. Prima mențiune a unui fals a fost făcută de Herodot, când Polierates din Samos a izbutit să-i amăgească pe spartani cu monede având miez de metal ieftin și înveliș din aur și argint. Guy Innord, concluzionează: ”Falsificatorul cel mai primejdios este cel care, în afara îndemânării, cunoaște cu adevărat creațiile pe care le imită. Experiența m-a învățat că, un falsificator nu e -genial- decât în măsura în care are de a face cu un fraier. Unul nu merge fără celălalt.”

Nu există o metodă sigură de depistare vizuală a acestor contrafaceri, existând o legătură direct proporțională între costul ”de producție” al unei astfel de monede contrafăcute și contravaloarea ei intrinsecă.

Prin excelență, criminologia reprezintă o știință legată de nevoile practicii, de aplicarea promptă a soluțiilor propuse de cercetarea științifică în activitatea concretă de politică penală, având ca obiect de studiu fenomenul infracțional, așa cum acesta se manifestă în anumite perioade istorice, în condițiile unui anumit tip de societate.

Pentru a dobândi asemenea valențe, criminologia românească a trebuit să-și croiască un drum propriu determinant în studiul fenomenului infracțional din țara noastră. Indiferent de gradul de importanță pe care l-au dobândit unele din concluziile pe care știința criminologiei le oferă pe plan mondial, este absolut necesar ca acestea să fie verificate în condiții bine determinate de nivelul de dezvoltare al fiecărei țări în parte. Separarea legislațiilor fenomenului infracțional și a tendințelor față de alte discipline, precum dreptul penal și criminalistica, presupun o permanentă observare, explicare și examinare aprofundată a corelațiilor sale cu celelalte fenomene sociale prin studiul efectuat asupra omului și a comportamentul său în mediul social.

La modul general, profilul psihocomportamental al infractorului, așa cum am facut vorbire pe parcursul textului, cuprinde acele elemente care se pot desprinde din analiza trăsăturilor fundamentale ale unui număr mare de infractori. Imaginea prezentată este mai degrabă una statistică, ea permite un număr mare de excepții, un joc mare de deplasări cauzate fie de elemente temperamental – caracteriale, fie de exercitarea unei specialități infracționale deosebite. Ponderea cu care apar aceste caracteristici diferă foarte mult de la un infractor la altul, în funcție și de genul de infracțiune pe care îl realizează.

In legile penale – cod penal și legi speciale, sunt multe crime, infracțiuni. In statul nostru sunt înscrise circa 300 de tipuri de crime. Acestea sunt modele abstracte și juridice de infracțiuni. Cu fiecare ocazie în care se comit astfel de fapte, acestea se cercetează în raport cu legea penală. Insă, criminologia, studiază crimele săvârșite. Crimele prevăzute de lege interesează pe criminolog doar ca punct de referință. Apoi, într-un an, nu se comit toate crimele prevăzute de lege, ci numai unele din ele. De exemplu, în cazul crimelor contra statului se comit unele – spionaj, complot – dar, nu se comit multe crime de trădări. In alt an, se comit acestea din urmă și nu se comit primele. Tot așa cu crimele contra persoanei ori contra bunurilor (deși aici se comit din fiecare grupă sau subgrupă).

Totodată, cu titlu de concluzii precizez următoarele: nu există contrafacere perfectă, există elemente de bază ce nu pot fi imitate; un element asupra căruia nu se poate ”interveni” este reprezentat de filigram, element inclus în hârtia autentică specială; un punct ”forte” este reprezentat și de imitația pastilei holografice, prin aplicarea unei folii gen ”hologramă”, dar care nu are însă claritate pe schimbarea de imagine și nici pe cea a unei holograme autentice; și, ușor de depistat este contrafacerea din mediul bancar sau cea făcută de o persoană avizată și extrem de atentă.

Capitolul III Metode de falsificare și tehnici de depistare a infracțiunilor de fals de monedă și alte valori

3.1. Falsificarea. Metode, modalități și evoluție

Falsificarea reprezintă intervenția făcută asupra unei bancnote autentice pentru a se modifica cupiura acesteia (marirea valorii). Cel mai elocvent exemplu, datorită faptului că este cel mai des falsificată bancontă, este bancnota de 1 dolar, care se modifica și se făcea o bancnotă de 100 de dolari, intervenind peste elementele caracteristice ale acesteia. Elementele în cazul acesta, chiar dacă erau două bancnote cu valori diferite sunt asemănătoare și nu era necesară intervenția asupra ei în întregime, deoarece era o monedă care era extrem de răspândită. De precizat este că nici nu se putea pune problema despre o verificare a autenticității în fiecare operațiune în care persoanele foloseau această monedă și nici categoria de persoane care o făceau cel mai des, nu cunoștea atât de bine elementele de siguranță.

Ceea ce este cel mai greu de crezut este faptul că, falsificarea se făcea, de cele mai multe ori, de însăși autoritatea emitentă.

De aceea, necunoașterea caracteristicilor bancontelor emise de alte state au fost un plus în luarea amplorii în timp a fenomenului, permițându-se astfel falsificarea nu doar a dolarului, ci și a celorlalte valute (exemplu: euro, marca germană etc.).

Amintesc de marca germană, întrucât în 1979, în timpul celui de-al doilea război mondial, în podul unei locuințe din Transilvania a fost găsită o cantitate considerabilă din acestă monedă falsificată. Din punct de vedere al modalității de săvârșire și a întinderii acțiunii asupra bancnotei, a fost cel mai simplu fals. Vizat falsificării a fost doar anul emisiei, 1917, care a fost modificat în 1977. Chiar dacă în acea perioadă deținerea și operațiunile cu mijloace de plată străine erau interzise, dintre cei care aveau voie cu valută erau teatrele și echipele sportive, nu a fost greu ca acestea să fie plasate. Pentru statul german, acest fals ar fi extrem de ușor de indentificat, însă pe teritoriul statului român au produs exact urmările dorite de falsificatori. Același lucru fiind valabil și în cazul dolarului sau chiar și a leului, pe teritoriul României.

Prin anchete și expertize criminalistice, au fost formulate următoarele considerații vis-à-vis de falsificarea de monede și alte valori: de cele mai multe ori se acționează asupra unei monede cu valoare mică, pentru a obține una cu valoarea mai mare; considerentul este datorat riscului redus de a găsi o bancnotă de valoare mică falsificată; în cele mai multe cazuri bancnotele vizate sunt cele izolate și în cantității mici, nu este necesar a se constitui un grup, putându-se face și individual; nu înotdeauna este necesar un mijloc deosebit, complex ori sofisticat; sunt situații în care cel care falsifică este și cel care pune în circulație; greu de probat; și prevenția greu de realizat deoarece nu este o acțiune care să necesite activități pregătitoare de lungă durată care să dea de bănuit.

Având în vedere modalitățile de falsificare descrise și ce presupune falsificarea din punct de vedere practic rezultă că, numai bancnota poate fi și falsificată, nu și moneda. Moneda putând fi doar contrafăcută.

3.2. Metode de falsificare

Din punct de vedere al majorității specialiștilor și al definițiilor care au fost date falsului și a mijloacelor folosite în procesul de falsificare, profesorul Vintilă Dongoroz precizează în analiza pe care o face asupra infracțiunilor de fals, că niciuna dintre acestea nu se apropie de simbolistica reală a fenomenului decât aceea, scrisă de scritorul german Heinrich Schmittcare definește falsul ca fiind ceva care se pretinde a fi altceva decât este în realitate.

Dat fiind faptul că, în principal, falsul reprezintă o noțiune jurică, apreciem, așa cum am analizat într-un capitol anterior, relevanța reglementărilor din actele normative în vigoare. În corelare cu dispozițiile Codului penal, articolul 3 din Regulamentul nr. 17 din 14 octombrie 2011 al Băncii Naționale Române privind asigurarea autenticității bancnotelor și monedelor EURO, prin noțiunea de bancnote falsificate și monede falsificate se înțelege bancnotele și monedele neautorizate, produse prin utilizarea echipamentelor legale sau a materialelor legale, dar cu dispozițiile în temeiul cărora autoritățile competente pot emite însemne monetare sau care au fost puse în circulație cu încălcarea legilor conform cărora autoritățile competente pot pune în circulație însemne monetare și care nu au acordul acestor autorități.

Falsificarea înglobează alterarea adevărului prin două operațiuni: contrafacerea sau plăsmuirea și alterarea sau prefacerea. Sub aspect economic, contrafacerea monedei și a altor valori având efecte mult mai majore decât falsificarea monedei și a altor valori.

2.1.1. Metode de falsificare și de contrafacere a bancnotelor

Falsificarea presupune realizarea unui bilet de bancă cu totul nou, care este aparte de emitentul înscris pe bancnota falsă. Aici exceptează situațiile când sunt folosite în vederea confecționării bancnotelor, material de hârtie și cerneluri sustrase de la emitentul cu autorizație, bancnota contrafăcută neavând autenticitate. Așadar, falsificarea din punct de vedere tehnico-criminlistic este un fals parțial, în timp ce contrafacerea face obiectului unui fals total.

Contrafacerea este o activitate complexă ce presupune o calificare în ”domeniu”, în care se folosesc mijloacele tehnice adecvate care vin în ajutorul imitării în condiții prielnice a bancnotei originale, până la aparența de autenticitate. Teoretic, poate fi comisă de orice persoană, practic, prin organul de urmărire penală, după metoda de contrafacere, atenția este îndreptată asupra numai anumitor persoane care pentru aceștia, au o poziție ,,specială”.

În anul 2014, în Oradea, trei persoane de cetățenie italiană împreună cu o româncă, au fost reținuți de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism pentru falsificarea a aproximativ 19 milioane de Euro, în bancnote de 20, 50, și respective 100 de Euro, bani care urmau să ajungă în Italia pentru a fi plasați în circuitul civil. Dat fiind faptul că bancnotele falsificate erau perfecte, atât echipamentele identificate, cât și bancnotele au fost ridicare pentru a fi supuse analizei specialiștilor din cadrul BCE, al Europolului și al experților din cadrul Institutului Național de Criminalistică. Tipografia clandestină a fost descoperită urmare a acțiunii române și italiene.

Asemănările și deosebirile în raport cu ”falsificarea”, prin activitatea practică de prevenire și descoperire a contrafacerii bancnotei, evidențiază câteva particularități care eficientizează activitatea organelor judiciare: Falsificarea are ca obiect bancnote izolate, falsificate în parte, în intervale scurte ori mari de timp, pe când, contrafacerea presupune producerea unei cantități mari de bancnote într-un interval redus de timp; Bancnotele, în cele mai multe cazuri, au același prefix și aceeași serie. Așa cum se remarcă la falsificatorul Ciutacu: își constituise o evidență a seriilor, pentru a elimina riscul de a produce două bancnote cu aceași serie; Falsificatorii pun imediat în circulație moneda, acționează în grup pentru că au o cantitate mare de bancnotă; O parte din membrii grupului contraface, iar ceilalalti plaseasă; Plasarea se efectuază concomitent sau la intervale scurte de timp, în locații diferite; Sunt constituite grupuri și la nivel internațional; Vizate sunt bancnotele cu cupiură mare sau cu putere de circulație mare (euro, dolar, liră etc.); Contrafacerea necesită mijloace tehnice adecvate și locuri special amenajate în care să se producă infracțiunea; Sunt desfășurate diverse activități care pregătesc în acest sens realizarea falsului de monedă: întâlniri, procurări de materiale necesare, găsirea locului, precum și stabilirea acestuia (o posibilitate a organelor judiciare specializate de prevenire a contrafacerii sau descoperirii operative).

În zilele noastre, metoda rudimentară de obținere a unui fals, de contrafacere prin desenare ori prin fotografiere, nu se mai folosește datorită multiplelor măsuri complexe de securitate luate de către emitenții de bancnote. O altă imitație bună a mai fost făcută și prin tipărire, cu ajutorul multiplicatoarelor color de producție apărute de-a lungul timpului (tipar înalt, plan sau adânc).

Până după anul 1960, recordul în materie de contrafacere a bancnotelor a fost deținut de statul german, care, în perioada celui de-al doilea război mondial, prin cantitatea de bancnote contrafăcute, aproximativ 150 de milioane de lire sterline, și prin calitatea contrafacerii, a permis acestor lire false să circule. La nivel mondial, în istoria falsului, cea mai roditoare perioadă, este aceea a inflației cauzate de criza economică din anii 1929 și 1933, când contrafacerea era făcută prin tipărire. Totul, până când rezultatele falsificatorilor nu mai dădeau rezultate deoarece măsurile de siguranță ale emitenților oficiali au crescut și accesul la mijloacele tehnice necesare a devenit costisitor și din ce în ce mai greu posibil.

Locul întâi în clasamentul falsurilor obținute prin acest procedeu este deținut de dolarul american, deoarece elementele de grafică și dimensiune (15,6×6,6 mm) sunt extrem de comune.

În ceea ce privește moneda națională, România, țară europeană, a făcut și ea parte din rândul ”victimelor”, falsificatorii cu ”talie” mondială, Grigoraș și Ciutacu au fost cei mai mari din istoria nostră.

Aparent, tendinta naturala a omului este aceea de a sustine faptul că perfecționarea mijloacelor tehnice de falsificare a bancnotelor a îngreunat sau chiar a făcut imposibil realizarea falsului, însă, în realitate, progresul tehnologic a simplificat foarte mult activitatea falsificatorilor, iar ingeniozitatea falsificatorilor a reușit să completeze neajunsurile tehnicii de care dispuneau. Semnificativă a fost contrafacerea bancnotelor de 5000 de lei de la începutul anului 1993, efectuată cu ajutorul unui copiator cu tuș și cariocă (alb-negru și color).

În anul 1991, la Conferința Europeană a Interpolului s-a învederat faptul că, pe plan mondial, multiplicarea color este principalul mod de operare, problema culorilor și a nuanțelor de culoare ale bancnotelor era rezolvată prin perfecționările de ultimă oră a copiatoarelor color, care reproduceau fidel nuanțe pe care ochiul uman nu era capabil să le observe. Practic, orice persoana care dispunea de fonduri financiare pentru procurarea unui copiator performant, putea contraface și nu necesita cunoștințe deosebite în domeniu.

Însă, la o examinare minuțioasă, falsul putea fi imediat evidențiat, întrucât, chiar dacă mijloacele tehnice moderne reușeau să redea la suprafață bancnota contrafăcută, elementele de siguranță ale bancnotei autentice nu puteau fi contrafăcute.

Tehnologia modernă și accesul la aceasta, economia de piață și libera circulație a persoanelor, au creat mari avantaje falsificatorilor și au îngreunat considerabil sarcinile polițiștilor, întrucât accesul la tehnica de ultimă oră este limitat, iar economia de piață presupunea plata informației din fonduri care nu existau de cele mai multe ori. Totodată, economia de piață ”ajuta” lumea interlopă să poată manevra sume fantastice de bani și, astfel incumba o necesitate mare de bani lichizi, ceea ce determina ușurința falsificatorilor pentru a-și plasa ”roadele”.

Pe măsură ce afacerea este mai ilegală, pe atât riscul este mai mare, pe măsura ce libera circulație a persoanelor este mai fluidă, pe atât riscul ia amploare. Așa a putut fi explicată acțiunea întreprinsă de câteva grupuri infracționale, formate din persoane din zone diferite ale lumii, având concursul plasatorilor români și contrafacerea de bancnote românești în alte zone ale lumii, a bancnotelor de 5000 de lei, care apăruseră pe teritoriul României.

În condițiile economice ale anilor 1996-1999, de asemenea erau bifate toate elementele proliferării contrafacerii de bancotă și de plasare a acesteia. La acel moment, în decursul unei saptămâni, mass-media a semnalat apariția de bancnote, naționale și nu numai, false în zone diferite ale țării.

Un rol edificator pentru moneda națională, căci, în ceea ce privește moneda străină aceasta nu beneficiază de aceeași protecție, și prejudiciile aduse persoanelor fizice și juridice sunt grave, îl poartă Banca Națională a României, care, ia măsuri speciale de protecție a bancnotei prin perfecționarea continuuă a măsurilor de siguranță, dorind să facă bancnotă cât mai dificil de falsificat. În permanență, organele abilitate își organizează activitatea și cooperează cu cele din alte state, raportându-se la noile condiții, creând direcții și compartimente de specialitate pentru lupta împotriva crimei organizate, prevenire și descoperire.

Așa cum am mai spus, practica a demonstrat că, cea mai vizată este cupiura de valoare mică pentru că nu sunt necesare echipamente tehnice deosebite și atenția este îndreptată către simpla adăugarea unei cifre în plus (importanța atenției este sportită doar pe asemănarea care trebuie să o aibă față de celelalte).

O dată cu evoluția tehnologiei și a modalităților de falsificare, relevantă a fost și falsificarea prin fotocopiere. Cum ar fi, informația apărută în spațiul public, prin mass-media, cum că, procurorii D.I.I.C.O.T. au descoperit o grupare de falsificatori, formată și din poștași (care erau plasatorii), care scoteau bancnotele falsificate la imprimantă, le lipeau cu scotch, le conturau cu un pix de culoare albă și apoi surplusul de scotch era eliminat cu un cutter. În circuitul civil, poștașii, intorduceau bancnotele false printre pensile cetățenilor.

O altă manieră de falsificare, extrem de costisitoare (unde sunt necesare scanere și imprimante performante, cu posibilitate de imitare fidelă) este reproducerea prin metoda ”tehnic press” sau tipărire efectivă, după scanarea în prealabil a bancnotei.

În cazul bancnotelor românești pe suport de hârtie, pentru imitarea ferestrelor transparente a fost decupată o zonă din sportul hârtiei pentru a se putea permite lipirea a două folii din material plastic transparent cu un strat adeziv, de cele mai multe ori poliacrilat.

3.2.2. Metode de falsificare și contrafacere a monedelor metalice

Metode folosite: turnarea, baterea, electroeroziunea sau galvanoplastia.

Așa cum am mai amintit, dacă falsificatorul deține metalul care să se asemene cât mai mult cu cel din care este făcută moneda autentică și deține dispozitivele tehnice de presare, falsul se poate realiza prin ștanțarea efectivă ori prin baterea metalului.

Depistarea în cazul acestora este relativ ușoară întrucât, nu pot fi reproduse perfect toate elementele de securitate, printre care: numărul zimților nu este respectat și nici distribuit așa cum se întâmplă pe original, nu sunt respectate secvențele reproduse pe original etc..

De asemenea, testarea pieselor metalice se efectuează și prin supunerea acestora la temperaturi ridicate. Prin temperatură ridicată starea de incandescență produce o lumină și o coloristică diferită față de piesa metalică originală, aliajul topindu-se de la temperaturi mai mici.

Nici acestea nu sunt excluse metodei de alterare prin încercarea de mărire a valorii. Cu titlu de exemplu, falsificatorul prin adăugiri sau ștersături schimbă conținutul unei monede preexistente, creând aparența unei monede de altă valoare.

Dintre metodele de falsificare a monedelor metalice, cea mai uzitată este alterarea sau prefacerea, acțiune ce constă în modificarea conținutului sau aspectului unei monede adevărate, în scopul de a crea o aparență necorespunzătoare adevărului. Alterarea devine și mai dificilă atunci când vorbim de moneda care apare o dată la un anumit interval de timp, cu elemente de protecție mult diferite față de cea clasică, numismatică(având valoare circulatorie).

De asemenea, nu trebuie neglijat faptul că moneda reală își poate pierde proprietățile prin simplu proces al uzurii fizice, în acest sens, în prezent, pentru a rezista mai mult la utilizarea zilnică și pentru a fi îngreunat procesul de falsificare, se face un marcaj micronic cu pigmenți fluorescenți care se introduc pe moneda metalică.

3.2.3. Metode de falsificare și contrafacere a monedei electronice

Trei români sunt acuzați că au reușit să fure sute de mii de euro cu ajutorul unor cartele de metrou. Timp de trei ani, au clonat cardurile turiștilor din Asia și au golit zeci de bancomate. Totul, printr-o metodă complet nouă chiar și pentru anchetatori. Afacerea ilegală a pornit într-un apartament aflat în comuna Măgura, din județul Bacău. Aici, procurorii au găsit o cantitate impresionantă de echipamente folosite pentru păcălirea bancomatelor și clonarea tuturor cardurilor care erau introduse în ATM. Membrii rețelei călătoreau des în Asia și instalau dispozitivele în Kuala Lumpur și Manila, în locurile frecventate de turiști. Problema procurorilor a fost că nu au găsit niciun card clonat, ci doar zeci de cartele de metrou. Surpriza ulterioară a fost mare. Infractorii extrag de pe carduri configurația acestora, fac o clonă, care poate fi chiar și o cartelă de metrou sau orice fel de cartelă pentru suport și află codul PIN al cardului, pe care l-au aflat în momentul în care clienții au tastat codul la bancomat, prin intermediul tastaturii false sau l-au putut vedea prin intermediul camerelor de supraveghere. Suspecții au fost arestați.

De la începutul anului 2018, la Brigada de Combatere a Crimei Organizate au ajuns aproape 200 de reclamații de skimming (furnizări), care se referă la clonarea cardurilor bancare, iar două grupări care au obținut cu astfel de carduri, aproape jumătate de miliard vechi, au fost anihilate. În același timp, și acțiunile de tip phishing reprezintă un pericol, prin care clienților băncilor li se solicită prin intermediul e-mailului codul PIN al cardului sau alte informații personale. Acțiunile de skimming pot avea loc chiar și când românii sau străinii merg în alte țări, de unde pot extrage bani din România. Criza economică poate să mărească apariția cazurilor de skimming, pentru că infractorii se pot reprofila, de la a da în cap unor persoane pentru a fura, la clonarea cardurilor.

Cu titlu de exepmlu, în anul 2013, Symatec, companie de software, a descoperit existența lui Backdoor Ploutus, program malware, care era un ajutor pentru cei interesați să atace un bancomat și să retragă diferite sume de bani cu ajutorul unei tastauri care se punea peste tastatura bancomatului fără a fi nevoie de folosirea unui card bancar fals. Cu ajutorul portului USB din dotarea telefoanelor mobile se făcea conexiunea la sistemul bancomatului și se infesta cu un virus. Infractorii comandau ATM-ul prin mesaje text într-un format pe care bancomatul îl primea ca și pachet de informații de rețea.

Și acesta este doar un exemplu de astfel de cazuri care au ca obiect falsul monedei electronice. În zilele noastre, moneda electronică capătă din ce în ce mai mult teren, pentru că societatea dorește o rapiditate în orice, mai cu seamă în efectuarea operațiunilor de plăți. Totodată, mai remarcăm faptul că, posesorul unei anumite sume de bani, nu mai poate constata existența acesteia ”ex propriis sensibus”, întucât inclusiv transferul bancar se face în sistem electronic.

La nivel internațional, toate atacurile cibernetice, cyper-crime, se fac în mediul virtual, nu remarcăm aici legătura cu moneda electronic.

Noutatea zilelor noastre este dată de moda plăților contactless. Plățile sunt făcute prin intermediul de unde radio (funcția de identificarea prin frecvența radio – Radio Frequency Identification) care, ajutate de funcția NFC (Near Field Communication, este o formă de comunicare la distanță între două dispozitive mobile) activată pe un ”SMART” informația se poate scana și accesa rezervele din contul persoanelor utilizatoare. Opțiunea de plată wireless, a fost menită să vină pentru falsificatori tot ca un ”ajutor”.

O altă metodă de falsificare constă în introducerea de date care induc în eroare funcțiile informatice și care generează răspunsuri la comenzi neintroduse corespunzător având astfel o încercare de accesare a programelor informatice ale instituției bancare, ajungând la datele din conținutul conturilor – victime ale infractorilor (infractori cu abilități speciale și cunoștințe vaste în domeniul informaticii).

Ca metodă de securitate și protecție, în afara PIN-ului și a benzii magnetice care erau inițial unicele, noile carduri emise de bănci au incorporate cip-uri, hologramă pe revers-ul acestuia (cu globul pământesc), numele titularului, numărul de cont imprimat în relief (începe cu o anumită cifră în funcție de tipul cardului), tipul de card (VISA, MASTERCARD etc.) și logo-urile băncilor emitente.

Profesorul Nicolae Buzatu, împreună cu profesorul Gheorghe Popa, într-o lucare de specialitate, opinează că, informațiile de pe card erau imprimate în relief și alăturate prin tăiere, iar peste ele se lipeau cifrele de pe alte carduri. Acest mod de acționare l-au denumit procedeul răzuire-lipire.

Pentru că am menționat mai sus despre ”noutățile” timpurilor în care trăim, un fenomen important și extrem de prezent poartă numele de bitcoin (sistem de plată electronică descentralizat și monedă digitală – criptomonedă, creată în anul 2009, pentru a asigura protecția investițiilor și finanțarea liberă a afacerilor, fără a face apel la instituții financiare și în afara oricăror constrângeri și reglementări). Un avantaj pe care îl dă sistemului, credem noi, este faptul că, se naște posibilitatea ca la un moment dat din circuitul monetar extrem de complex să dispară toate tipurile de monedă și de asemenea posibilitatea de dispariție a falsului de monedă și alte valori.

3.3. Metode și mijloace moderne de protecție și siguranță a monedei și a altor valori

3.3.1. Măsuri de siguranță și de protecție. Etape

În timp, întrucât societatea este într-o continuă tranziție, iar valoarea banului în toate sferele vieții are o importanță deosebită, măsurile de siguranță au evoluat permanent, evoluție reprezentată prin progresele făcute de știință și de tehnica pusă la dispoziția emitentului tocmai pentru a face o bancnotă din ce în ce mai greu de imitat. Dar, aceeași știință și evoluție se află și la dispoziția falsificatorilor, lucru care face ca lupta împotriva fenomenului să fie și mai dificilă. Instituțiile bancare au aplicat măsuri de protecție cât mai perfecționate, care reduc posibilitățile falsificatrorilor, dar nu le elimină în totalitate.

Pentru imprimarea bancnotelor, s-au folosit două moduri: ”offset” (umed sau uscat) și ”intaglio” (o calitate deosebită a desenului, folosit pentru unul sau mai multe elemente desenate, cerneala este în relief, sesizabil inclusiv la privirea bancnotei, folosit de regulă la portretele de pe bancnote, la scrierea denumirii emitentului și a valorii acesteia). Bancnotele moderne sunt realizate prin combinarea ambelor moduri.

În urma examenelor făcute de specialiști, protecția cea mai sigură, ar reprezenta-o semnătura olografă a unei persoane anume desemnate de instituția emitentă, pe fiecare bancnotă, dar emisiunea de masă monetară foarte mare a condus la imposibilitatea menținerii acestui fenomen doar pentru o scurtă perioadă de timp.

Reproducerea dificilă prin mijloace clasice este datorată doar pentru că bancnotele sunt realizate în culori și tonalități de culori cât mai variate. Însă, în circuitul monetar nu se putea face în permanență o analiză a cernelii, și doar se realizează nuanțe cât mai apropiate de cea autentică, cernerurile speciale folosite doar pentru bancnote, nu au fost un element care să stopeze fenomenul falsului.

Astfel, pentru că nici desenele complicate, nici colorațiile și nici semnăturile nu au putut fi bariere definitive în calea fenomenului, s-a apelat și la un nou mijloc de apărare, și anume, la un suport de hârtie special cu filigran și conceput expres pentru bancnote.

Filigranul, era încastrat prin imprimare în hârtia special fabricată pentru emisiunile monetare, fiind vizibil doar cu privirea în transparență a hârtiei.

Considerat o măsură optimă de protecție, chiar dacă procesul de realizare a unor bancnote devenea din ce în ce mai greu, totuși nici acesta nu a putut constitui un element care să nu poată fi imitat. Falsificatorii imitau prin presarea foarte puternică a unei matrițe, prin utlizarea unei matrițe împreună cu matrițele pentru culorile desenului sau prin aplicare a unei matrițe căreia i se punea o substanță uleioasă. Toate acestea erau descoperite urmare a controalelor de rutină efectuate de bănci în circuitul zilnic al banului.

O nouă etapă a constituit sistemul de codificare al înscrierii bancnotelor, complicat și ținut secret de emitentul bancnotelor, fapt ce a reprezentat un nou element care se dorea a fi unul care să conducă la imposibilitatea de producere a falsurilor. Constituind o corelare între trei elemente de referință: literă, serie și număr de ordine. Acest sistem presupune imprimarea pe fiecare bancnotă a unui număr, alăturat de un număr distinct de ordine general care, indică totalitatea biletelor care faceau parte dintr-o singură emisiune.

Acest sistem nu face obiectul imposibilității de falsificare, ci reprezintă cu certitudine, un mijloc sigur de protecție prin descoperirea acestora, o dată ce se efectuează controale din partea emitentului deoarece: indiferent de modalitatea în care se află metoda băncii emitente, se descoperă faptul că există două bancnote cu aceeași serie și dacă seria este aplicată aleatoriu, descoperirea este tot facilă fiind imposibilă corelarea obligatorie dintre litere și cifre.

Firul de siguranță, este sesizabil tot cu privirea în transparență, reprezintă un element extrem de important de protecție, introdus tot în hârtia – suport al bancnotei, imposibil de reprodus de către falsificatori. În situații excepționale poate face obiectul unui fals dacă este, cel mult, desenat (induce în eroare doar persoane neautorizate și superficiale).

Ca măsură neobișnuită de protecție, printre elementele de siguranță, se regăsește și existența substanței fluorescente folosite la tipărirea liniilor, formelor de confetii, desenelor, înscrierilor ori fragmentelor liniare colorate pe bancnote, insesizabile cu ochiul liber, doar sub lumina undelor ultraviolete.

Liniatura anticopiere este o altă măsură de siguranță pe care o regăsim în hârtia suport și presupune trasarea prin imprimare de linii extrem de subțiri care nu pot fi reproduse de copiatoarele clasice.

De asemenea, testul liniar sau de undă, cu dimensiune între 1 și 2 mm, este și el o măsură de siguranță. Este posibilă vizibilitatea lui cu ochiul liber doar sub o lumină puternică.

O altă etapă, a reprezentat microtipărirea pe anumite zone ale bancnotei de cifre sau litere (sub formă de text), care nu puteau fi văzute decât sub lupă ori microscop și nu poate fi reprodusă cu niciun fel de mijloc modern de copiere.

Cu timpul, s-au introdus și: cernelurile magnetice, a căror lipsă poate fi constatată doar în urma unui control din partea emitentului, fiind necesare anumite instrumente de evidențiere a câmpului magnetic creat de acestea. Falsificatorii utilizează pulberi magnetice în cernelurile pe care le folosesc și pot induce în eroare, dar mașinăriile de copiere color nu pot reproduce proprietățile magnetice; imaginea latentă, vizibilă cu ochiul liber și elementul optic variabil presupune existența în compoziția grafică de imprimare a unor substanțe care își schimbă imaginea în funcție de unghiul din care este privit și, elemente de dispunere cu precizie maximă de suprapunere față-verso a bancnotei, sub aspectul dimensionării pe ambele fețe ale bancotei sub formă de suprapunere perfectă a celor două imagini și, de compunerea perfectă ale celor două părți ale imaginii situate pe câte o față a acesteia.

Acoperirea bancnotei sau încorporarea în masa hârtiei a unei pelicule din material plastic, constituie holograma, imaginile sau culorile de pe bancnotă variază în funcție de unghiul din care sunt privite (se regăsesc sub formă de: fereastră, poartă, curcubeu).

Microperforațiile sunt încrieri ale valorii nominale a cupiurii prin perforarea fină a bancnotelor mari și sunt extrem de legate de microtext, revelând un tip de microtipărire.

Cu titlu de exemplu, tot în timpul celui de-al doilea război mondial, germanii au apelat la cei mai cunoscuți matematicieni pentru a putea să pătrundă în sistemul britanic de protecție prin înscriere al lirei sterline.

Banda iridiscentă, identificată pe avers și pe revers, observabilă la înclinarea bancnotei într-o parte, regăsită la moneda euro într-un auriu strident și la moneda românească într-un auriu deschis, are trecute în ea cifre, litere sau simboluri.

Infractorii vor căuta să deseneze ori să imprime filigranul în maniere artizanale, să imite elementele de securitate activă prin desenarea firelor colorate, a pastilelor fluorescente sau a firelor de protecție sau să imprime desenele cu cerneluri aflate în comerț.

3.3.2. Elementele de protecție generale și speciale împotriva infracțiunii de fals de monedă și alte valori

Elementele generale reprezintă ansamblul, dat de forma, dimensiunile, și corelațiile imaginilor vizibile cu ochiul liber ale bancnotei (și colorația acesteia) prin care aceasta să fie cât mai ușor de recunoscut de către emitent, raportat la alte bancnote.

Ceea ce am amintit și anterior: hârtia cu toate elementele ei, pe care este tipărită bancnota, cernelurile speciale, modul de tipărire și înserierea bancnotelor, reprezintă elementele speciale.

Colorația ansamblului general, este dată de cernelurile (tușurile) speciale, cu totul diferite de cele clasice pe care le regăsim în comerț. Diferența este dată de proprietățile fizice și chimice proprii: insolubile în apă, alcool sau alte lichide cu care ar putea intra în contact, cu rezistență la diverși agenți chimici, toate coroborate conducând la acea peliculă care acoperă întreaga suprafață a bancnotei conferind astfel, și o elasticitate, foșnet, claritate și durabilitate. De asemenea, ansamblul general capătă îmbunătățiri, în momentul în care proprietățile sunt combinate cu cernelurile anticopiere, magnetice, fluorescente etc..

Imaginile bancnotei se caracterizează prin claritate, finețe (pentru detalii) și întrepătrunderi armonioase între elementele subtile.

La înscrierea cupiurilor sunt folosite litere și cifre care trebuie să fie cu caractere neobișnuite și diferite, realizate altfel decât apar în tipăriturile obișnuite.

Înserierea, prin combinațiile de litere și cifre, reprezintă un secret al emitentului. Nu este o măsură de protecție pentru persoanele fizice ca public atunci când primește o singură bancnotă, ci atunci când primește mai multe bancnote cu serie identică fiind o reală măsură de siguranță pentru emitent.

Protecția este din ce în ce mai eficentă pe măsură ce între cupiurile diferite ale aceluiași emitent există deosebiri la dimensiuni, colorație și desenele specifice.

Emitentul urmărește ca bancnota să fie ușor de identificat, simplă, clară și greu de reprodus, acționând pe două planuri: proiectare, pentru fiecare cupiură ține cont atât de elementele generale cât și de cele speciale de sigurață și execuție.

Hârtia specială, este produsă doar în secții speciale, cu grad ridicat de securitate, total diferită de cea obișnuită, atât sub aspectul materiei prime utilizate, cât și al compoziției chimice (are o anumită greutate, sonoritate, structură la suprafață, transparență, florescență, rezistență etc.) și al procesului de fabricație, vrând să se asigure astfel prevenirea oricărei sustrageri.

Dacă în circulație sunt lăsate și bancnotele vechi și uzate, atunci expunerea la risc este una destul de mare, plasarea fiind posibilă ”învechind” artificial (îndoiri, frecări, murdărire), așa reușind să creeze impresia publicului că este autentică. De aceea, retragerea din circuație a tuturor bancnotelor care se află într-o stare nefirească, se retipăresc (costul acestui proces este ridicat, însă în politica statelor nu reprezintă un inconvenient pentru că, așa este facilitată depistarea bancnotelor falsificate ori contrafăcute relativ rapid față de momentul la care sunt introduse în ciculație și așa se ușureză și identificarea plasatorului).

Pe hârtie, culorile pun probleme deosebite, pentru utilizatorii de mijloace tehnice clasice, deoarece pentru fiecare culoare trebuie să se realizeze câte un clișeu de imprimare iar suprapunerea trebuie să fie perfectă. De aceea, cu cât bancnota are mai multe culori și nuanțe de culori pe fiecare față în parte, falsificarea este din ce în ce mai greu de realizat (Dolarul ocupă ultimul loc în lume, la acest capitol, are o singură culoare pe ambele fețe).

Putem identifica etape diferite pentru asigurarea protecției hârtiei. La fabricare, când este realizat filigranul, se introduce și firul de siguranță și se adaugă și fibrele ori confetiile colorate și fluorescente. La tipărire, este folosită întreaga gamă de substanțe pentru realizarea liniilor, figurilor și desenelor cu ajutorul unor instrumente care măresc sub lumină ultravioletă sau cu sursă de detecție a proprietăților magnetice care se introduce în acest moment (microtext, text ”în undă”, cerneală anticopiere, elemente optice varibile și de suprapunere, imagine latentă, holograme, cerneluri magnetic etc.).

Astfel, putem afirma că, Banca Națională a Romniei, sub toate aceste aspecte, a luat toate măsurile de protecție și siguranță necesare pentru a face din munca falsficatorilor, cel puțin una cât mai dificilă.

În cazul monedei electronice, organele de specialite pentru o situație extrem de des întâlnită și de actualitate, roagă clienții să tragă de fanta în care introduc cardul bancar, pentru a vedea dacă este falsă și de asemenea, să tragă de tastatură, pentru că aceasta, dacă este o clonă, se va desprinde. Un alt mijloc prin care se pot depista tastaturile infractorilor instalate la bancomate este cifra ”5”, care la bancomatele neclonate este reliefată. De asemenea, persoanele se mai pot proteja prin acoperirea tastaturii atunci când introduc codul PIN, pentru că acesta să nu fie văzută prin camerele de supraveghere ale băncii.

3.4. Specificitatea bancnotei românești

Unicul emitent al bancnotei românești, este Banca Națională a României, prin intermediul compartimentului special „Imprimerie”, cu sarcini organizatorice în procesul de emisiune monetară.

Elementele de protecție și siguranță speciale pentru fiecare bancnotă în parte apărute de-alungul timpului după anii `90.

Protecția specială a bancnotelor de 200 și 500 de lei (anii 1991-1992)

Pentru prima dată, bancnota de 200 lei a fost pusă în circulație în 1992, cu toleranță de +/- 1 mm, dimensiune de 153×77 mm, pe hârtie specială, cu filigran continuu care conținea sigla Băncii Naționale a României dispusă aleator, fire color pe toată suprafața, cu fluorescență în lumină ultravioletă. În rozete conținea numărul 200, iar fundalul era imprimat cu microtextul ”BNR”, Recto-ul (pe față) era în culorile maron închis, verde și albastru. Elemente grafice cu stema României și ale florei și faunei Deltei Dunării, denumirea emitentului, portretul lui Grigore Antipa (deasupra lui, textul ”în undă”, ”DOUĂ SUTE LEI DELTA DUNĂRII”, în dreapta, pe fundal roz ireproductibil prin copiere clasică, un desen liniar antiscanner), imaginea vaporului cu aburi ”Tudor Vladimirescu”, farul vechi de la Sulina, valoarea nominală în cifre și litere, număr serie și de ordine (tipărite în cerneală roșie), semnăturile guvernatorului și casierului central. Verso-ul, în culori și nuanțe de culori predominante, galben și albastru, pe care era imprimată harta Deltei Dunării, o imagine cu o plasă pescărească și elemente reprezentative din fauna Deltei Dunării. Medalionul, reprezenta roza vânturilor, textul ”Falsificarea acestor bilete se pedepsește conform legilor” și data emisiunii ”Decembrie 1992”.

În aprilie 1991, a fost emisă bancnota de 500 lei, care în anul 1995 urma să fie scoasă din circulație. Cu toleranță de +/- 1 mm, dimensiune de 160×77 mm, pe hârtie specială, cu filigran centrat care conținea sigla Băncii Naționale a României, semnătura guvernatorului, fir metalic în zona centrală, melanj diferit colorat. Pe față era în culorile maron și verde-albastrui, având imprimată denumirea băncii emitente ”BNR”, portretul sculptorului Constantin Brâncuși, valoarea nominală în cifre și litere, număr serie și de ordine, data emisiunii ”ianuarie 1991” și o rozetă în centrul căreia se găsea ”Poarta sărutului” (și pe verso). Verso-ul, în culori de galben și maron, pe care era imprimată figura lui Constantin Brâncuși în atelier (alăturat avea ”Coloana infinitului” denumirea și sigla bănci emitente și textul ”Falsificarea acestor bilete se pedepsește conform legilor”. Ulterior, în 1992 a fost emisă o nouă bancnotă de 500 lei, cu aceeși dimensiune și toleranță. I s-a adăugat elementul firelor color care prezentau fluorescență sub lumină ultravioletă. Pe față, culori și nuanțe de culori maron-roșcat, albastru și cenușiu cu elemente grafice ale stemei României, denumirea emitentului ”BNR” și sigla Băncii, un microtext ”BNR” portretul lui Constntin Brâncuși, imaginile lucrărilor ”Coloanei infinitului” și ”Pasării măiastre”, valoarea nominală în cifre și în litere, număr de serie în cerneală roșie și de ordine în cerneală neagră, semnătura guvernatorului și a casierului central. Rozeta conținea numărul 500 și un microtext ”BNR”, în stânga era imprimat textul liniar ascendet ”Banca Națională a României”. Verso-ul, avea predominant culorile cenușiu deschis, albastru și maron-roșcat, în fundal imaginea cu: ”Poarta Sărutului”, ”Domnișoara Pogany”, ”Oul” și ”Cocoș”, medalionul conținea un element stilizat cu sculptură populară, textul ”Falsificarea acestor bilete se pedepsește conform legilor”, data emisiunii ”Decembrie 1992” și valoarea nominală în cifre și litere.

În luna septembrie a anului 1991, apare bancnota de 1000 lei, cu toleranță de +/- 1 mm, dimensiune de 167×77 mm, pe hârtie specială, cu filigran centrat în care figurează potretul lui ”Mihai Eminescu”, sigla Băncii Naționale a României, semnăturile guvernatorului și a casierului central, fir metalic de securitate încorporat cu melanj diferit colorat. Ambele fețe au imprimate rozete cu grafică diferită, cu o corespondență în locul de dispunere a dimensiunilor. Culorile predominante pe față sunt alb-verzui și maron-roșcat, sunt imprimate denumirea și sigla ”BNR”, suprafață ilustrată cu sigla ”BNR”. Pe verso, un peisaj cu imaginea ”Mănăstirii Putna”, valoarea nominală în cifre și litere, denumirea și sigla ”BNR”, textul ”Falsificarea acestor bilete se pedepsește conform legilor” și data emisiunii ”Septembrie 1991”.

Hârtie specială, cu filigran centrat care reprezenta portretul lui ”Avram Iancu” și cu fir metalic de securitate, dispus transversal pe toată lățimea bancnotei se regăseau pe bancnota cu valoare nominală de 5000 lei, pusă în ciculație în 1992. Pe față, culorile și nuanțele de culori erau violet închis și deschis, albastru deschis și albastru-versui, având imprimate denumirea băncii emitente ”Banca Națională a României”, portretul lui ”Avram Iancu” (în dreapta, elemente anticopiere) imaginea unei biserici din Maramureș cu fundalul care reprezenta un relief muntos din zona Ardealului. Pe față, sunt reprezentate două coloane între se află medalionul care conține emblema mișcării pașoptiste ”Dacia Felix” și primul sigiliu a lui Mihai Viteazu (cu cerneală anticopiere) după unirea din 1600 a celor trei țări române, valoarea nominală în cifre și litere, numărul de serie și de ordine, tipărite în cerneală neagră, sigla ”BNR”, semnăturile guvernatorului și a casierului central și microtextul ”BNR” sub filigran sub chenarul unde se află numărul 5000. Pe verso, predomină culorile violet închis, maron, gri-verzui, albastru deschis, imaginea bisericii din Densuș din Ardeal și Poarta Cetății Alba-Iulia (pe întreg fundalul, elemente anticopiere), deasupra acesteia este imprimată imaginea stindardului dacic (pe fundal, text ”în undă”), valoarea nominală în cifre și în litere, denumirea și sigla băncii emitente ”BNR”, textul ”Falsificarea acestor bilete se pedepsește conform legilor” și data emisiunii ”Martie 1992”.

Din punct de vedere tehnic, protecția specială a monedei de 10 000 lei, pusă în circulație în 1994 este realizată astfel: dimensiune 181x77mm, toleanță +/- 1 mm, pe hârtie specială, care conține portretul lui ”Nicolae Iorga”, fir metalizat color ”întrețesut” (cu irizații în trei nuanțe vizibile succesiv la privire sub diferite unghuri). Firul metalizat privit în contralumină apare ca o linie continuă, prin unirea porțiunilor vizibile cu restul firului. Pe față, culorile care predomină sunt roșu și albastru-violet, liniatura de imprimare este anticopiere în dreapta, unde sunt imprimate portretul lui Nicolae Iorga, fibula metalică din tezaurul de la pietroasa (cu cerneală anticopiere de culoare gri deschis, dacă este reprodusă își schimbă culoarea originalului), imaginea zeului șarpe Glycon (statuetă antică descoperită în Dobrogea), filigranul centrat care redă portretul lui Nicolae Iorga (în zona albă din partea stângă, nu poate fi reprodus), stema României, sigla ”BNR”, semnăturile guvernatorului și casierului central, microtext pentru inițialele „BNR” în chenarul cu numărul 10 000 din stânga jos. Verso-ul, conține aceleași culori ca și cele de pe fața bancnotei, statuia zeiței Fortuna – protectoarea cetății antice Tomis (în spatele ei se regăsea liniatură anticopiere), statuia din lut ”Gânditorul de la Hamangia”, imaginea muzeului de istorie din București (palatal Șuțu), textul ”Falsificarea acestor bilete se pedepsește conform legilor”, data emisiunii ”Februarie 1994”, text ”în undă” imprimat continuu pe fundalul imaginii centrale ”BANCA NAȚIONALĂ a ROMÂNIEI ZECE MII LEI” (dacă este reprodus, apare neclar și discontinu) și în dreapta jos, microtext ”BNR” în chenarul cu numărul 10 000. În plus, în zona centrală, imprimarea este efectuată cu cerneală fluorescentă aurie, fire fluorescente vizibile doar sub lumină ultravioletă dispuse aleator, seria este imprimată cu cerneală fluorescentă de culoare roșie și numărul de ordine cu cerneală magnetică neagră.

După anul 2001, România ocupa locul trei în clasamentul țărilor care aveau toate bancnotele din polimer. Cea mai gravă problemă de contrafacere a unei bancnote constatată era legată de contrafacerea celei în valoare de 100 de lei. Contrafacerea era aproape perfectă, o persoană avizată nu putea identifica imediat elementele care o diferențiau de original, testul sub lumina ultravioletă – îl trecea, tipărirea intaglio era si ea de asemenea, indusă. Centrele speciale de verificare fiind singurele care sub analiză microscopică care vizează marginile franjurate ale elementelor de grafică și cromatică realizată din îmbinări ale unor puncte invizibile făcute cu cerneală cyan, galbenă și magenta, pot constata falsul.

La data de 1 iulie 2005, moneda națională a României, leul, a fost denominată astfel încât 1 leu nou echivalează cu 10 000 lei vechi. Leii vechi au avut putere circulatorie pâna la data de 31 decembrie 2006.

În anul 2012, Banca Națională a României, a achiziționat un echipament extrem de performant și rapid (în mai puțin de o oră sunt verificate 120.000 de bancnote), cu un software avansatcare ajută la distrugerea on-line a bancnotelor considerate false ori extrem de uzate, cu ajutorul căruia sunt verificate și depistate la o scară de 100 % bancnotele false și contrafăcute. Dacă prin filtrul normal de verificare se mai poate întâmpla să scape un fals, de acest aparat este imposibil acest lucru. Astfel de detectoare se regăsesc pe teritoriul fiecărui stat potrivit normelor impuse de băncile centrale emitente de monedă.

Pentru că întotdeauna o piesă metalică sau o bancnotă de cupiură mare, va prezenta o atracție deosebită pentru posibilii falsificatori, gustul dulce al obținerii cu ușurință a unor câștiguri rapide este extrem de tentant. Utilizarea, de exemplu a unei cantități mari de bancnote contrafăcute în valoare de 500 de euro fiecare, ar conduce la apariția unor dezechilibre economico-financiare colosale.

Banca Central Europeană, poate raporta statistici ale tuturor băncilor centrale din statele membre Uniunii Europene, datorită centrului pe care îl are în structura sa și care colectează informații din întreag spațiul acesteia.

Conform Consilului guvernatorilor Băncii Centrale Europene, după o analiză efectuată asupra seriei ”Europa” din anul 2016, a monedei Euro, s-a decis oprirea producerii bancnotei de 500 de euro deoarece astfel de bancnote pot favoriza activitățile ilicite.

În anul 2017, a fost pusă în circulație bancnota de 50 de euro care a fost anterior prezentată pentru prima dată în anul 2016, acest lucru a reprezentat un element strategic de siguranță, chiar dacă tehnologia care ține de multiplele posibilități de protecție, a evoluat fantastic. Banca Central Europeană, de asemenea, a comunicat faptul că, pentru finalul anului 2018, după oprirea emiterii bancnotei de 500 de euro, care își va păstra calitatea de mijloc de plată a valorii sale, se preconizează a fi puse în circulație și bancnotele de 100 și 200 de euro.

Așa cum se regăsesc și la nivel național, în actualitate, pentru bancnotele euro, ca elemente de siguranță și protecție, pe lângă normele juridice de la nivelul fiecărui stat care urmăresc comportamentul cetățenilor și valorile sociale, precizăm: codurile de țară (banca centrală solicitantă obține la tipărirea bancnotelor o literă sau un cod de țară, care urmează a fi inscripționate în fața numărului de serie), numerale de serie (tipărite pe reversul bancnotei, unul pe orizontală în culoare neagră și unul pe verticală de culoare diferită) înscrise pe bancnotele din prima serie ”Europa”, semnătura președintelui Băncii Central Euopene și harta geografică a Europei imprimată prin metoda offset (în noile serii, harta este revizuită cu statele Cipru și Malta).

În sensul legislației, ca element de siguranță și protecție, precizăm la nivel European: Directiva 2014/62/UE a Parlamentului European și a Consiliului European a înlocuit Decizia-cadru 2000/383/JAI a Consiliului European, Convenția de la Geneva din 20 aprilie 1929, Decizia-cadru 2000/383/JAI a Consiliului Eropean modificată prin Decizia-cadru 2001/888/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2001 și la nivel național: Codul Penal român în vigoare, care au fost menționate într-un capitol anterior prezentului.

Cu titlu de observație, Banca Națională a României a înțeles să vină cu o aplicație pentru telefoanele smart, ca element de noutate pentru Leul Românesc, și anume: Leul Românesc aplicație oficială a BNR dedicată monedei naționale. Utilizatorii de dispozitive mobile Apple iOS și Android pot descoperi în cadrul aplicației detalii despre Bancnote, elementele de siguranță și principalele elemente de design, pot experimenta interactiv ce se întâmplă atunci când o bancnotă este înclinată, când este luminată din spate sau cum se prezintă în lumină ultraviolet. Monedele în circulație beneficiază și ele de un spațiu dedicat.

3.5. Tehnici de descoperire a falsului de monedă și alte valori

Datorită dezvoltării tehnologice din zilele noastre, depistarea falsului de monedă reprezintă un proces complex, rapid și concret, efectuat cu ajutorul specialiștilor care se pronunță asupra examinărilor criminalistice din laboratoarele de specialitate dotate cu echipamente care aplică tehnici științifice ultramoderne.

Astfel de laboratoare există în toate statele lumii (inclusiv în instituțiile bancare centrale) și reprezintă apanajul unei strânse colaborări în vederea schimbului de informații rezultate din analizele efectuate de fiecare în parte.

La nivelul României, protecția este asigurată de către Banca Națională a României care deține un astfel de laborator și de Institutul Național de Expertize Criminalistice din București, instituție aflată în cadrul Ministerului Justiției.

I.N.E.C. nu este deținătorul unui compartiment expres creat pentru studierea monedei și a altor valori false, dar se folosește de metodele generale de analiză și comparație a culorilor și a nuanțelor de culori, atât în faza gazoasă, cât și în cea lichidă, prin examinări micro și macroscopice, precum și prin microscopie electronică cu baleiaj.

Este extrem de important ca pe lângă instituțiile de specialitate ale statului, care asigură protecție maximă monedei, și fiecare cetățean să se autoprotejeze împotriva actelor ilicite. Precizăm asta, deoarece în cele mai multe cazuri, plasarea bancnotelor false a fost facilitată de necunoaștere, ignoranța membrilor societății și, uneori prin simplul fapt că exista dorința cu orice preț de a încheiea o ”afacere” ”murdară”. Astfel, se omiteau măsurile minime de siguranță.

Practic, dacă fenomenul contrafacerii nu poate fi prevenit în totalitate, fenomenul plasării bancnotelor falsificate poate fi prevenit întrucât sunt la îndemâna oricui. Emitentul are obligația de a depune toate diligențele pentru a avea toate măsurile extreme de protecție și siguranță asupra bancnotei și de a disemina prin toate mijloacele caracteristice monedei informația către orice cetățean. Totodată, organele de specialitate sunt cele care au obligația să informeze societatea despre existența unor falsuri și să atragă atenția asupra elementelor la care să sporescă atenția (nu rare sunt situațiile când insăși cel păcălit descoperă faptul că deține un fals).

Tehnicile de descoperire a falsurilor au ca fundament comparația (nu în sensul expertizei criminalistice, ci ca o bună cunoaștere a originalului) bancnotei contrafăcute cu cea autentică prin examinarea rapidă în raport cu originalul (cel mai des, îl folosim din memorie).

Compararea se face prin două mari categorii: simplă (la îndemâna oricui) și modernă (cu ajutorul mijloacelor tehnice și a specialiștilor).

3.5.1. Tehnici simple de descoperire a falsului

Sunt la îndemâna oricărei persoane, se bazează pe simțurile fiecăruia (celor care sunt obișnuiți cu mânuirea banului, le este cel mai ușor) de văz, auz și pipăit.

a. Tehnica examinării vizuale este efectuată prin lumină incidentă: lumina zilei, unde sunt observate formatul și dimensunea bancnotei, desenul acesteia, aspectul general, colorația, imaginea latentă, elementul optic variabil și holograma (aici, exemplul dolarului american este iar cel mai potrivit, deoarece indiferent de valoare, are aceeași colorație și dimensiune); ori prin transparență: posibilă atât la lumină naturală cât și artificială, unde sunt evidențiate elementele de protecție din interiorul hârtei bancnotei (firul de siguranță, filigranul etc.).

Tendința plasatorilor este de a plasa monedă falsă după apusul soarelui, simulând diverse situații care să determine vulnerabilitatea publicului. Așa nu pot vedea desenul neuniform și lipsa suprapunerii, prezența unor puncte de culoare albă pe suprafața bancnotei, lipsa elementelor de detaliu, lipsa expresivității efigiei, neconcordanța tuturor componentelor din desen și a elementelor de siguranță în general.

Se poate pune problema ca o bancnotă contafăcută să aibe filigraul și firul de siguranță autentice, doar sustrase fiind din bancnota original, însă datorită măsurilor deosebite de siguranță nu poate fi posibilă o astfel de sustragere, iar copiatoarele reflectă ceea ce se află la suprafața monedei și nu ceea ce este în masa ei.

În legătură cu examinarea vizuală în cazul ”falsificării”, trebuie avut în vedere că, întrucât pentru realizarea falsului, se acționează asupra unei bancnote autentice cu valoare mică, hârtia bancnotei este autentică, deci prevăzută cu fir de siguranță și filigran autentice. Aceasta nu înseamnă că în situațiile respective examinarea vizuală ar fi fără efect. Totodată, este adevărat și că, examinarea prin transparență nu numai că ar duce la convingerea că bancnota este autentică, dar – și aici este marele pericol – încrederea exclusivă în aceste două elemente determină renunțarea la celelalte măsuri preventive care pot fi luate tot prin examinare vizuală, dar în incidență.

b. tehnicile examinării prin auz, sunt efectuate prin mișcările de frecare ale bancnotei care emite astfel un foșnet specific. Sunetul diferit al falsului, comparat cu cel al originalului, poate fi imediat sesizat.

c. tehnicile examinării prin pipăire sunt posibile prin faptul că tipărirea este făcută în relief și așa este imposibilă reproducerea prin imprimare la copiatoare clasice. Palparea hârtiei poate să demonstreze diferența dintre hârtia obișnuită și cea falsă constatând deosebirile față de ansamblul bancnotei și locurile în care s-a intervenit și coloritul celei false, care o dată ce atingerea se face mai puternic se va constata că acesta se șterge, împrăștie ori se modifică.

Pentru că aceste simțuri, extrem de importante ca rol și fundament, nu sunt suficiente în securitatea monetară, au luat naștere metodele moderne. Superficialitatea față de anumite aspecte, lipsa cunoașterii, limitele și dezvoltarea insuficientă a simțurilor în acest sens, condițiile improprii și incomparabile cu cele în care se efectuează metodele moderne, sunt doar câteva dintre motivele care stau la baza necestății utilizării tehnicii și specialiștilor (spre exemplu, știința a stabilit că există 42 de nuanțe de negru, pe care ochiul uman nu le poate percepe în totalitate).

3.5.2. Tehnici moderne de descoperire a falsului de monedă

Instituțiile specializate folosesc mijloace tehnice simple și complexe care vizează emisia de masă monetară și expertizarea bancnotelor care sunt presupuse a fi false.

Pentru infracțiunile de fals, legea nu impune un mod special de probare, ceea ce ne determină să spunem că, acesta se poate face prin orice mijloc de probă, dar este de neconceput ca trimiterea în judecată să nu fie operată pentru săvârșirea acestei infracțiuni. Teoretic, ”descoperirea” și ”demonstrarea” unui fals crează confuzie, deși ele definesc două chestiuni diferite. Practic, demonstrarea este sinonimă cu probarea și descoperirea cu depistarea.

Măsurile preventive care se impun se împart în două categorii: măsurile preventive generale care sunt aplicate continuu și, măsurile preventive speciale.

a. un real ajutor venit pentru măsurile preventive generale îl reprezintă mass-media, caracterizată în primul rând prin populariatea pe care o generează. Cunoașterea de către public a elementelor de siguranță și de protecție a bancnotelor prin simplul contact cu ”moneda”, instruirea și testarea funcționarilor din instituțiile bancare, a celor cu atribuție de serviciu în colectarea (cu dotarea tehnică necesară), manipularea și posibilitățile de depistare a bancnotelor.

Totodată, și retragerea automată din circulație a bancnotelor uzate reprezintă o măsură preventivă generală.

b. ulterior introducerii în circulație a bancnotelor false, se iau măsurile preventive speciale. Instruirea casierilor cu privire la caracteristicile pe care bancnota trebuie să le aibă, seria, particularitățile vizibile cu ochiul liber a desenului, colorația etc..

Colaborarea dintre poliție, instituțiile de specialitate ori cele implicate în cotidianul bănesc și public, trebuie să existe în permanență.

O măsură preventivă specială o reprezintă faptul că, emitentul apelează la mijloace sau metode tehnice din ce în ce mai sofisticate pentru protejarea bancnotei emise. Așa cum am mai amintit, imprimarea anumitor texte, desene, imagini, linii invizibile, fluorescența, microtipărirea etc..

Două mijloce tehnice fără de care nu este posibilă examinarea completă sunt: examinarea în radiații ultraviole și examinarea microscopică.

Interesul este ca bancnota să conțină elemente invizibile cu ochiul liber, examinarea în radații ultraviolete este cea care ajută să fie verificate aceste elemente de securitate concepute expres în acest fel și presupune o stimulare a materiei, ce provoacă starea de luminiscență.

Examinarea microscopică sau examinarea efectuată cu ajutorul unor instrumente optice de mărire este menită să evidențieze detaliile fine din cuprinsul desenului și suprapunerea acestora, liniile fine de pe hârtia bancnotei, microtextele, texele ”în undă”, care nu pot fi văzute cu ochiul liber, neuniformitatea imprimării, difuzia în masa hârtiei a cernelurilor, structura diferită a hârtiei, scămoșarea hârtiei în zonele unde s-a intervenit etc.. Aici este efectuat examenul comparativ dintre bancnota autentică și fals.

De asemenea, supusă examinării microscopice, este și valoarea bancnotei.

Un exemplu extrem de interesant, îl reprezintă tot dolarul american, care prezintă anumite particularități determinate de faptul că, există mai multe bănci care emit bancnotă cu aceeași valoare. Între bancnota emisă în California și cea emisă în Illinois, există deosebiri, de aici necesitatea de a efectua examinarea comparativă între bancnote de aceeași valoare și emise de același stat.

Pentru analizarea compoziției hârtiei, se folosește spectograful care suprapune etapele de producere și analizează diferitele elemente organice și anorganice care sunt știute doar de personalul instituției emitente.

Elementele de siguranță ale monedei metalice sunt: zimți și inscripții (cu caracter comemorativ pe cant (în număr determinat pentru fiecare în parte și dispuși pe grupe de trei sau cinci).

Monedele, piese metalice, au ca principal element de protecție, tipul metalului din care sunt confecționate deoarece în urma experimentelor efectuate s-a demnostrat faptul că, și acestea pot fi mai rezistente sau mai puțin rezistenete în funcție de structura moleculară. De cele mai multe ori monedele sunt făcute din aliaje (amestec omogen cu proprietăți metalice a două sau mai multe proprietăți metalice) care au luat naștere prin combinarea unor structuri moleculare diferite, respectând anumite proporții, cu grad mare de rezistență la uzura fizică.

Pentru a evidenția falsul monedei metalice, se apela la expertiza traseologică care avea menirea să constate continuitatea dintre elementele de securitate și respectarea distanțelor dintre acestea.

Monedele românești folosesc aliaje de oțel cu nichel și cupru pentru monedele de 1 ban, 5 bani și 10 bani sau alamă pentru moneda de 50 de bani. În trecut, aliajul folosit era cel natural, din aur (în latină, „aurum” ) și argint, cunoscut sub denumirea de electron, în zilele noastre, sunt înlocuite cu fierul, bronzul, cuprul, staniul etc..

Pentru că o piesă importantă din elementele de securitate o reprezintă introducerea treptată a acestora, vă menționăm exemplul seriei de monedă euro, ”Europa” care a introdus în această serie bancnotele de 5, 10, 20 și respectiv 50 de euro și, începând cu anul 1991, exemplul dolarului american a cărui element nou apărut era firul cu caracteristci speciale ce contura portretele președinților de pe bancnotele emise.

Programele informatice în viteză de evoluție tehnică accelerată, sunt folosite ca mijloace de falsificare, creând posibilitatea de accesare a softurilor de creare de monedă ori de clonare.

Chiar dacă am precizat că, moneda virtuală bitcoin este una împotriva căruia procesul de falsificare va fi imposibil, totuși există opinii care spun că aceste monede au un caracter controversat din cauza algoritmului matematic de codificare, auto-perpetuare și auto-reglementare, au potențial de schimbare fundmentală a modului de efectuare a tranzacțiilor.

Pe parcursului unui alt capitol voi acorda o atenție sporită prezentarii modalităților speciale de supraveghere sau cercetare și operațiunilor sub acoperire. Cu titlu de exemplu într-un astfel de caz:

La data de 29.08.2005 lucrători din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au fost sesizați de o persoană care nu a dorit să-și decline identitatea din motive de siguranță, cu privire la faptul că numitul I.V. din Constanța, racolează clienți amatori de pe raza județelor Constanța, Tulcea, Arad. Călărași și din București să cumpere valută contrafăcută (euro și dolari SUA) și pentru a fi mai convingător, sus-numitul încredințează cumpărătorilor câte o bancnotă contrafăcută, ca mostră. Astfel, acesta a încredințat persoanei care a sesizat B.C.C.O. Constanța o bancnotă contrafăcută din cupiura de 50 Euro, fapt ce a determinat ca celui în cauză să i se întocmească dosar penal. Împreună cu ofițerii O.N.C, B.C.C.O. Constanța, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța s-a stabilit modul de acțiune. Pentru obținerea datelor și informațiilor referitoare la activitatea infracțională, în cauză au fost autorizați, un investigator și un colaborator sub acoperire si au fost emise autorizări de interceptare a convorbirilor telefonice si în mediul ambiental. Fiind în anturajul suspectului, colaboratorul sub acoperire a oferit informții referitoare la activitatea acestuia și a persoanelor cu care acesta intră în contact. După aproximativ două luni, la sfârșitul anului 2005, s-a realizat infiltrarea în cauză a unui investigator, sub acoperire, prin intermediul colaboratorului realizându-se primele întâlniri dintre suspect și investigator. Pentru documentarea activității infracționale, s-au realizat și activități investigative, în special în momentul în care existau informații că suspectul va procura valuta contrafăcută.

3.6. Scurte concluzii

Dat fiind demersul nostru științific de studiu asupra acestei problematici, o parte din aspectele care vizează acest subiect, le evidențiem prin prezenta lucrare.

Trebuie să remarcăm faptul că, organele statului trebuie să ofere o atenție sporită asupra infracțiunii de fals, întrucât pericolul din ce în ce mai crescut, cauzat de viteza de dezvoltare a metodelor de contrafacere, de viteza de acționare și de înlăturare a urmelor infracționale, ridică probleme deosebite pentru întreaga societate. Banii joacă un rol extrem de important în bunul mers al societății noastre. Banii influențează de ipso sistemele în demeniu și întreaga societate.

Cooperarea interinstituțională este și va fi întotdeauna una dintre cele mai eficiente metode de prevenire și combatere a infracțiunii de fals de monedă și alte valori. Este importantă cooperarea realizată integrat, atât la nivel național, european, cât și internațional prin intermediul instituțiilor abilitate în acest domeniu.

Fenomenul abordat este într-o continuă creșere și poate căpăta ”valori” dincolo de previziunile pe care le pot face instituțiile ”cheie”.

Realizarea de câștiguri mari într-o perioadă scurtă de timp va fi mereu un ”păcat” tentant. Tocmai din acest considerent infractorii individuali, cât și cei organizați în grupări criminale își asumă acest risc.

Infractorul reușește să intervină asupra monedei sau altei valori și apoi o plasează, realizând astfel, venituri uriașe și într-un timp foarte scurt.

Un alt avantaj al falsificatorului este abilitatea acestuia în domeniu și faptul că persoanele vizate au o sincopă uriașă în nivelul de pregătire individuală. Infractorii stabilesc ținte precum astfel de persoane și locuri publice lipsite de sisteme de supraveghere stradale.

Așa cum pe mai multe filiere se fac tot soiul de promovări, și în această situație campanii, spoturi publicitare făcute de către autorități împreună cu mass-media în toate zonele ”cheie” (în și pe site-urile instituțiilor administrativ-teritoriale ale statului, școli, medii universitare, etc.), numere unice de apelare pentru aceste tipuri de infracțiuni (poate fi folosit chiar și pentru situațiile în care am vorbi de o pierdere, așa am putea vorbi de o diseminare a informației rapidă putându-se lua măsuri într-un timp relativ scurt) ar fi un real element de protecție și securitate.

Actualmente, putem afirma faptul că, există măsuri concrete de prevenire și combatere a acestui fenomen prin existenta unei bune cooperări între structurile teritoriale ori regionale pe filiere juridice, economice și sociale. Astfel, obținând o înlăturare cât mai completă a amenințrilor pe care acest fenomen le pricinuează. Precizăm acestea, deoarece autoritățile statului sunt principalele subiecte cărora le revine asigurarea unei protecții strașnice asupra încrederii publice în valorile monetare, urmate, evident de cetățean, căruia nu trebuie să îi lipsească interesul asupra protejării monedei și altor valori prin cunoașterea elementară a particularităților pe care acestea le au.

De asemenea, considerăm că, sancțiunile aplicate de legislația penală în vigoare sunt mici, ceea ce ne-a fost învederat și de către Europol, și nu poate să determine, ceea ce urmăresc prin definiție acestea, o renunțare la actul infracțional. În alte state membre ale Uniunii Europene pedepsele sunt mult mai drastice, practic, se poate forma un blocaj judiciar, ceea ce la un moment dat ar putea genera o repartiție inegală a resurselor de prevenire și combatere a acestui fenomen.

CAPITOLUL IV EXAMINAREA CRIMINALISTICĂ A INFRACȚIUNII DE FALS DE MONEDĂ ȘI ALTE VALORI

Concept apărut în Europa Occidentală, în prezent utilizat la scară globală, este mai restrâns, dar mai riguros prin trimiterea la un domeniu precis. Practic, criminalistica este echivalentă cu știința forensic, adică cu o componentă tehnică, științifică, a investigației penale. În această viziune, criminalistica este o știință exactă, multidisciplinară, de sine stătătoare, bazată pe preluarea și adaptarea științelor pozitive la descoperirea și analizarea macro și micro urmelor, inclusiv la identificarea persoanei după semnalmente, produse biologice și amprenta genetică.

Legiuitorul urmărește ca toate procedurile necesare unei bune desfășurări a procesului penal, să fie asigurate, de la urmărirea penală in rem, până la o hotărârea definitivă pronunțată de către organele judiciare.

Organele judiciare stabilesc adevărul prin toate procedeele pe care le au la dispoziție. Însă, pentru anumite aspecte de natură probatorie, este imperios necesar ajutorul specialiștilor îndrituiți prin lege pentru anumite domenii.

Conform art. 77 din Codul de proced. pen., persoana cu privire la care, din datele și probele exitente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, se numeste suspect, practic, procesul penal a început prin ordonață dată in rem și vorbim de trecerea la etapa următoare a procesului penal, prin care învinuid, stabilim calitatea de suspect. Expertiza este dispusă ținând cont de aceasta.

Aplicarea principiilor și tehnicilor științelor fizico-chimice și naturale presupune efectuarea de cercetări și analize folosind echipamente și reactivi, de către specialiști în materie. Această activitate deosebit de complexă nu se reduce la laboratorul de tehnică criminalistică, ea se extinde și la cercetarea locului faptei, care astfel nu mai apare ca o problemă de tactică, ci de investigație tehnică, incluzând și regulile de căutare și consemnare a stării locului faptei.

Depistarea comportamentului simulat, a nesincerității, prin interogarea și confruntarea de către anchetator este, desigur, o problemă de tactică. Atunci când se apelează la poligraf, ea devine o problemă de tehnică criminalistică executată de specialist, singurul capabil să conducă tesatarea și să interpreteze rezultatele.

Orice activitate întreprinsă într-un proces penal care presupune o cercetare științifică elocventă pentru a clarifica anumite aspecte definitorii ale cauzei, în orice moment al procesului, presupune intervenția crimimalisticii.

Principiul de bază în cercetarea criminalistică este acela potrivit căruia orice activitate ilicită se consumă în timp și spațiu și lasă urme, confirmând astfel, teza consacrată cum că nu există o infracțiune perfectă.

Din punct de vedere al tehnicii criminalistice, între expertiză și constatare tehnico-științifică nu există deosebiri. Ambele folosesc aceleași proceduri de lucru și etape de examinare, iar, raportul final are același conținut. Însă, din punct de vedere procesual penal, între ele sunt deosebiri. Constatarea tehnico-științifică se dispune atunci când există pericolul dispariției unor mijloace de probă ori schimbarea unor situații de fapt și este neceară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei.

Examinarea criminalistică a monedelor (de hârtie sau valorilor) presupuse false se face prin metode generale folosite la cercetarea înscrisurilor.

Un veritabil mijloc de probă în procesul penal îl constituie expertiza judiciară. Expertul cercetează cauza supusă atenției sale și ulterior formulează concluzii care sunt menite a lămuri aspecte care necesitau studii cu caracter științific pentru o corectă și justă soluționare a cauzei.

Ceea ce crează cea mai mare controversă și care lansează cele mai mari problematici, așa cum s-a mai precizat, în doctrină, în media etc., o contrafacere reușită, nu poate fi ”îndeplinită” fără a avea la dispoziție elemente, pe care doar cei însărcinați în mod legal să paticipe la emiterea și producerea de monedă ori alte valori, le au la dispoziție.

Sub aspectul originalității unei monede sau altei valori, o revizuire va porni mereu de la elementele de securitate care au fost de exemplu, reproduse, și care aparțin unei singure unități emitente. Aici, facem mențiune de calitatea hârtiei folosite, de cerenelurile pentru tipografiile care pun în evidență înclusiv nuanțele de culori, de filigranul introdus, de holograme, de toate desenele, de coduri, de toate elementele care au putut fi imitate.

Examinarea nu se va opri la simpla constatare a faptului că bancnota nu este autentică, ci va căuta elemente de natură a duce la identificarea tipului de imprimantă, a imprimantei sau a sistemului de tipărire, constituindu-se într-un mijloc de probă valoros, care ar putea fi însușit de organul judiciar.

Examinarile criminaliste trebuie să privească atât într-o viziune de ansamblu, cât și detaliat, toate măsurile de sercuritate și de protecție în domeniu. Alterarea adevărului se produce fie prin întocmirea în întregime a unui înscris – contrafacerea – fie prin modificarea ori alterarea prin orice mod a unui înscris existent, reținută de legea penală ca modalitate de falsificare valabilă pentru ambele ipoteze.

Plecând de la cele precizate anterior, practic, făptuitorul își atinge scopul de a obține într-o manieră ilictă, foloase materiale.

Reglementările în acest domeniu sunt în acord cu art. 10 din Directiva Parlamentului European și a Consiliului privind protecția prin măsuri de drept penal a monedei euro și a altor monede împotriva falsificării și de înlocuire a Deciziei-cadru 2000/383/JAI a Consiliului, prin care se instituie și obligația de a transmite bancnote și monede euro falsificate pentru analiza și detectarea falsurilor: „statele membre garantează că autoritățile judiciare permit examinarea bancnotelor și a monedelor suspectate de a fi false în scopul analizei, identificării și detectării altor falsuri. În acest scop, autoritățile judiciare transmit fără întârziere centrului național de analiză eșantioanele necesare din fiecare tip de bancnotă suspectată de falsificare și centrului de analiză a monedelor eșantioanle necesare din fiecare tip de monedă suspectată de falsificare.”; „dacă eșantioanele necesare din bancnotele și monedele suspectate a fi contrafăcute nu pot fi transmise din cauză că este necesar ca acestea să fie reținute ca dovezi în cadrul procedurilor penale, în vederea garantării unui proces echitabil și eficace și a dreptului la apărare a autorului prezumat, centrul național de analiză și centrul național de analiză a monedelor primesc neîntârziat acces la acestea”.

Așa cum am precizat în capitolul V, analizele tehnice se fac de către: Centrul Național de Analiză, și Centrul Național de Analiză a Monedelor din cadrul Băncii Naționale a României. Conform Hotărârii Guvernului nr. 368/1998 cu modificările și completările ulterioare, la nivel național, prin Institutul Național de Expertize Criminalistice, există posibilitatea efectuării de expertize criminalistice prin care se analizează din punct de vedere fizico-chimic, mostrele de monedă falsificată puse la dispoziție de organele abilitate. În afara instituțiilor sus-amintite, astfel de laboratare există și la nivelul fiecărei bănci (la nivel național, european ori intențional) emitente.

Interpol-ul, prin structurile sale speciale, contolează datele în materie contribuind, atât la formarea specialiștilor sau a experților, cât și la schimbul de informații între organismele naționale. Organele de urmărire penală pot fi informate prin toate modurile de sesizare cunoscute: plângere, denunț sau din oficiu. Urmărirea penală este efectuată în mod obligatoriu de procurorul de la parchetul instanței competente să judece cauza potrivit Codului de proced. pen.. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Infracțiunile derivate, punerea în circulație și deținerea de monede falsificate în vederea punerii în circulație, subzistă și deci pot fi urmărite chiar dacă împoriva autorului infracțiunii principale nu s-a pus în mișcare acțiunea penală.

Pentru că am făcut mențiune cu privire la Banca Națională a României, ca instituție centrală emitentă de monedă, aceasta deține un laborator prin care analizează un posibil fals, determinând gradul de falsificare, asigurând astfel o protecție asupra monedei emise și a autenticității ei. Pentru o cooperare optimă și nu numai, în permanență își actualizează numărul de contrafaceri depistate, a tuturor elementelor asupra cărora s-a intervenit, a metodelor care s-au folosit, precum și a fidelității, în propria bază de date.

La nivel european, analizele sunt efectuate de Banca Centrală Europeană prin intermediul unui centru al contrafacerilor de monedă. Centrul contrafacerilor de monedă al B.C.E. colectează informațiile de pe teritoriul U.E. despre cele mai noi tehnologii de imprimare și a numărului de bancnote confiscate, elaborând în final statistici împreună cu băncile centrale ale statelor membre.

Dată fiind proliferarea falsificării, la nivel internațional, expertiza crimnalistică deține o poziție centrală în cadrul laboratoarelor de specialitate, atât la nivel național, cât și în afara granițelor, inclusiv din cadrul unor organisme internaționale specializate care luptă contra crimelor organizate. Interpol-ul înființează în acest sens și Oficiul Central Internațional penru combaterea falsului de monedă.

In urmatoarea parte a acestui capitol voi acorda o atenție sporită definirii și analizării conceptului de expertiză. Imi voi concentra atenția asupra clasificării acestui concept și evidențierii particularitaților pe care le deține.

4.1. Expertiza

Expertiza este un mijloc de probă care prin intermediul criminalisticii, reprezintă o modalitate de obținere a unui probatoriu elocvent, pe temeiuri științifice, în care, specialiștii studiază urmele create în câmpul infracțional (asupra obiectelor, zonelor de contact relevante etc.). Expertiza se desfășară într-un cadru strict, în limitele unor drepturi și obligații expres stabilite.

Conform celor prezentate anterior, între cele două tipuri de fals există dosebiri. Problema întâmpinată constă în modalitatea de copiere care este realizată cu ajutorul unui mijloc tehnic de copiere; de tipăririle plane, înalte ori adânci; de editarea computerizată prin scanner ori imprimante performante.

Expertiza criminalistică a monedei și altor valori este un proces realizat în laboratoare criminalistice dotate cu echipamente speciale în domeniu. Expertizele sunt efectuate de către specialiști criminaliști, care prin tehnicile necesare din game variate de științe, pot afirma dacă există sau nu un fals. Tehnicile necesare, despre care am făcut mențiune, presupun existența în laboratoarele de specialitate a echipamentelor de ultimă generație în domeniu. Practic, se folosește metoda de examinare microscopică și macroscopică de comparare a ”presupusului fals” cu ”autenticul”, analizând de exemplu: culori și nuanțe de culori. Analiza se efectuează, atât în fază gazoasă, cât și în fază lichidă. Adică, prin analiza culorilor și a nuanțelor de culori, analiză care poartă denumirea de analiză cromatografică, se pot compara reultatele obținute din fazele pe care le-am menționat anterior.

O altă analiză performantă pe același palier de comparație se mai efectuează și prin procedura microscopie electronică cu baleiaj (pentru aceasta sunt necesare și cunoștințe inginerești).

Expertul, prin cunoștințele sale, expune o opinie fundamentată pe cele constatate urmare a cercetării efectuate în legătură cu modalitatea de desfășurare a actului infracțional, cu participanții, cu caracteristicile acestora, cu corpurile delicte descoperite ca fiind utilizate și cu modificările care s-au produs, influențate de factori interni și externi. Expertul este o persoană cu studii superioare și cu cel puțin trei ani de stagiu în materie. Această calitate este atestată prin înregistrarea sa într-un tabel nominal făcut la nivelul unităților administrativ – teritoriale.

Pe parcursul lucrării am făcut referire de mai multe ori la deosebirea dintre falsificarea parțială și contrafacerea (aici sunt utilizate cele mai ingenioase și specializate metode care stârnesc cele mai mari interese) monedei sau altor valori.

La nivel național, european și internațonal există laboratoare de criminalistică, care sunt în cooperare permanentă. Practic, există o continuă informare reciprocă despre metodele noi de falsificare, tehnicile noi de depistare și rezultatele pe care fiecare le obține ca urmare a activităților întreprinse conform procedurilor speciale.

Dat fiind faptul că, înaintea începerii urmării penale nu există un proces penal, Noul Cod de proced. pen. nu mai permite dispunerea expertizei decât după începerea urmării penale. În trecut, exista instituția actelor premergătoare, care permitea efectuarea actelor de cercetare penală (expertiza era dispusă și înaintea începerii urmării penale), însă datorită faptului că, procesul verbal întocmit în urma oricărui procedeu desfășurat (nu și unul de urmărire penală) reprezenta mijloc de probă în procesul penal, a fost înlăturat.

Expertiza extrajudiciară este efectuată în afara cadrului procesului penal, dar la aprecierea organelor judidicare, el poate reprezenta mijloc de probă în procesul penal.

4.1.1. Problemele pe care le rezolvă expertiza în procesul penal

Expertul tehnic judiciar elaborează un raport de expertiză. Expertiza poate viza orice domeniu de activitate științifică.

Evidențiind cele prezentate anterior, expertiza criminialstică a falsului de monedă și alte valori, trebuie să aibe în vedere stabilirea caracterului penal al faptei prin examinările specialiștilor care ne spun dacă ne aflam sau nu, în fața unei monede ori bancnote false. Expertiza este dispusă imediat după momentul începerii urmării penale in rem.

Analizând perspectiva originalității unei monede sau altei valori, o revizuire va porni mereu de la elementele de securitate care au fost, de exemplu, reproduse, și care aparțin unei singure unități emitente. Aici facem mențiune de calitatea hârtiei folosite, de cerenelurile pentru tipografiile care pun în evidență inclusiv nuanțele de culori, de filigranul introdus, de holograme, de toate desenele, de coduri, de toate elementele care au putut fi imitate.

Laboratoarele, în baza rezoluțiilor emise în acest sens, prin experții și instrumentele performante cu care sunt dotate pentru a răspunde la întrebările elocvente în domeniu, procedează la examinarea fizico-chimică a posibilelor falsuri. Procedura urmărește verificarea autenticității prin urmărirea elementelor de siguranță, de codurile înscrise sub forma seriilor, de modalatitatea de falsificare etc..

De exemplu, am precizat în capitolul anterior, faptul că înserierea respectă o anumită regulă, dacă toate bancnotele ar purta aceeași serie, acest lucru ne-ar indica faptul că acestea sunt un fals. Ceea ce este și mai important, este obținerea indiciilor care să ajute la o depistare rapidă și eficentă a modalității în care se ajunge la obținerea unui fals și, evident, la falsificator.

În procesul de examinare tehnică a monedei care se află într-un litigiu, se examinează prin fotografiere posibilul fals și autenticul, aflat în similitudine. Prin compararea autenticului cu falsul, se verifică rapid valoarea monetară. Acestea sunt efectuate pentru stabilirea compoziției hârtiei pe care sunt imprimate bancnotele. Astfel, se prelevează porțiuni, care sunt supuse analizelor și trecute apoi într-un raport special realizat. Raportul de expertiză conține detalii despre: contrafacere, metoda folosită, existența elementelor de securitate și protecție (exemplu: așa se depisteaza tipul de imprimante utilizate) etc..

Pentru a verifica rezitența la factorii externi în funcție de standardele emitentului, se procedează la verificarea prin juxtapunere sau suprapunere, intervenindu-se prin diverse procese fizico-chimice.

Dacă sunt respectate toate tehnicile performante pe care specialișii le au la dipoziție și dacă se parcurg toate etapele, se poate depista daca s-a utilizat un soft și dacă da, ce tip de software s-a folosit în procesul de falsificare.

O altă analiză care se efectuează asupra bancnotei, prin intermediul expertizei criminalistice, este cea sonografică, realizată prin intermediul sonografului care semnalează diferența de sunete emise de fals față de autentic (posibilă și asupra monedei metalice).

În investigarea criminalistică a falsului de bancnotă contribuie și spectograful, cu ajutorul căruia se analizează hârtia, sub aspectul suprapunerii etapelor de producere a bancnotei și a elementelor anorganice pe care hârtia din care este produsă le conține și pe care doar personalul implicat în emitere le cunoaște.

Din punct de vedere criminalistic, constatările tehnico-științifice sau expertizele dețin o poziție fruntașă în stabilirea existenței unui fals. În funcție de cele descoperite în timpul efectuării cercetărilor asupra grupului infracțional, se dispun și constatările tehnico-științifice, expertizele balistice, expertizele fizico-chimice, expertizele grafoscopice sau expertizele contabile judiciare asupra obiectelor (arme, substanțe toxice, documente etc.).

În funcție de urmele descoperite, se defășoară următoarele activități: cercetarea la fața locului, constatarea infracțiunii flagrante, percheziția, ridicarea de obiecte sau înscrisuri etc..

Examinările asupra monedei se vor efectua urmărind calitatea hârtiei din care este produsă, tușurile folosite, modalitatea de imprimare, existența filigranului în compoziția hârtiei, desenele de pe fațetele hârtiei bancnotei presupuse a fi un fals, înscrierile făcute de fiecare instituție emitentă etc..

Pe baza celor amintit anterior, principalul suport pe care se realizează falsul, este hârtia. Hârtie specială, de o anumită grosime, cu o greutate specifică, produsă din polimer (iar euro, usd, ș.a., au suport de hârtie) care deține în compoziție fibre metalice (vizibile cu ochiul liber, la lumina zilei și la stereomicroscop, tratate cu reactivi de culoare pentru a le despista compoziția), nu se găsește în comerț, are o elasticitate, rezistență, umplutură și fluorescență deosebite. Suportul prezintă caracteristici proprii de fabricație: fibre scurte cu fluorescență în UV răspândite neuniform în compoziția fibroasă, precum și fibre de bumbac, care nu se regăsesc în componența hârtiilor comerciale folosite la falsificare sau contrafacere.

Aceste elemente de securitate sunt relevante deoarece complexitatea tehnicilor de realizare a bancnotelor contrafăcute (ingeniozitatea și tehnologia avansată de care dispun falsificatorii) face uneori dificilă identificarea metodei de contrafacere. Astfel, rolul examinării fizico-chimice este acela de a confirma sau infirma prezența elementelor de securitate intrinseci ale suportului de hârtie.

Compoziția fibroasă a hârtiei este caracteristică fiecărui sortiment de hârtie. La fabricarea hârtiei se folosesc paste de lemn, fibre textile, vegetale rare, bumbac, mătase, precum și amestecuri ale acestora. Pe lângă aceste paste, în compoziția hârtiei vor mai fi identificate materiale de umplutură, care asigură rolul de liant al fibrelor componente, înălbitori, uneori uleiuri speciale sau paste plastice speciale. Înălbitorii sunt substanțe chimice utilizate în procesul de fabricație pentru a conferi hârtiei gradul de alb necesar. Pentru a obține o hârtie lucioasă, transparentă, se folosesc uleiuri speciale, iar pentru realizarea unei rezistențe deosebite, diferite de cea a hârtiilor normale se folosesc paste speciale (spume plastice speciale), care acoperă hârtia sau care pot fi componentă a masei de hârtie.

Tușurile sunt rezistente la contactul cu acizii și conțin în anumite situații particule magnetice. Desenele au forme diferite, respectând o anumită ordine, există câte un clișeu pentru fiecare culoare. Imprimarea este făcută din combinația mai multor metode: offset sau tiparul plan, tifdruk sau tiparul adânc, fotozincografic sau tiparul înalt, fotogravat și cel mai recent, procedeul intaglio.

În privința aplicațiilor în criminalistică, profesorul Gheorghe Popa, într-o lucrare de specialitate, vorbește despre Sistemul FORAM 685-2: analiza spectrală a traseelor realizate de un instrument scriptural (cerneluri, pastă de pix, tuș, creion), indiferent de vechimea acestora și compararea rezultatelor obținute cu traseele considerate modele de comparație și cu cele aflate în „librărie” (după constituirea bazei de date); folosirea cu succes în cazul documentelor (bancnote, pașapoarte etc.) în vederea identificării tipului de tuș utilizat, raportat la substanțele de tipărire autentice; analiza spectrală a peliculelor de vopsea. Sistemul DOCUBOX DRAGON: unitatea centrală este compusă din surse de „lumină albă”, cu ajutorul căreia documentul care urmează a fi examinat este vizualizat în zona de interes; unitatea centrală este compusă din surse de lumină I.R., poate cea mai importantă sursă de lumină a echipamentului, care, prin combinarea filtrelor de excitație și emisie, conduce la evidențierea unui text acoperit, a unui text îndepărtat prin radiere mecanică sau chimică; unitatea centrală este compusă din surse de lumină laterale pentru evidențierea, în principal, a tiparului înalt și adânc (tipar intaglio); unitatea centrală este compusă din surse de lumină pentru vizualizarea prin transparență a documentelor. Se folosesc de regulă, pentru evdențierea firelor de siguranță și a filigranelor.

Cu titlu de exmplu, similar cu ceea ce am exemplificat despre dolarul american, și marca germană a trecut printr-un val de falsificări extrem de puternic. La moneda de 100 de mărci falsă, lipseau elementele de siguranță, culoarea de fond a bancnotei era mult mai deschisă, potretele desenate erau evident diferite din cauza elementelor imperfecte din conținutul portretelor etc.. Alterarea acestor monede nu era extrem de des întâlnită ca în cazul USD-ului întrucât dimensiunile bancnotelor, colorația și desenele de pe hârtie nu erau aceleași.

Strict, pentru moneda metalică, căci aceasta necesită tehnici speciale, expertiza traseologică este cea mai în măsură să constate existența unui fals. Prin această metodă este constatată lipsa ori existența continuității elementelor de siguranță și protecție introduse pe monedă. De asemenea, se constată dacă este păstrată distanța dintre acestea conform celor din original. Prin acest tip de expertiză se utilizează diferite procedee chimice asupra metalului din care este făcută moneda. Prin intermediul susbtanțelor chimice, care conduc la corodarea puternică a metalului sau prin analiza spectrală de emisie se apreciază calitatea metalului din care este efectuat falsul.

Expertiza tehnică poate fi dispusă din oficiu, de organele judiciare ori de unul din participanții la actul infracțional.

De asemenea, destinate să faciliteze descoperirea falsului, supuse proceselor de verificare și greutate a piesei, sunt și zimții pe care îi prezintă și modul de reluare a fiecărui grup în parte etc..

Pentru că relevantă este compoziția metalului, toate aceste proceduri se efectuază prin testare sub temperaturi ridicate. Aliajele se topesc la temperaturi mici, iar coloristica pe care o emite incandescența creată de temperaturile foarte ridicate, face existența unui fals să fie și mai evidentă.

Întotdeauna, vom putea compara cu acuratețe maximă felul în care se manifestă falsul, raportatându-ne la original.

Pe baza informațiilor rezultate în urma expertizelor efectuate asupra caracteristicilor monedei false, se obțin date importante sub aspect probator, care fac referire la locul producerii faptei, la plasatorii implicați, la cei care au pus la dispoziția falsificatorilor echipamentele deosebite. Deosebite, pentru că astfel de materiale nu fac parte din comerțul obișnuit. De ce? Deoarece, aceste echipamente sunt, create strict pentru producere de monedă și strict pentru instituțiile abilitate să emită monedă. Cu titlu de observație, anterior punerii la dispoziție strict către aceste instituții, echipamentele sunt supuse unor teste.

Atenție sporită se acordă soft-urilor folosite la crearea de valoare monetară. Precizăm aici programele informatice folosite ca mijloc de falsificare prin intermediul cărora se clonează chiar soft-urile în domeniu. Cele mai vizate sunt instrumentele de plată electronice.

De exemplu, în cazul instrumentelor de plată electronică următoarea situație: Sentința penală nr. 31/P/09.02.2010

Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamț s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului T.M.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de Falsificare a instrumentelor de plată electronică, prev. de art. 24 al. 1 din Lg. 365/2002 cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, constând în aceea că la începutul lunii august 2009, a contrafăcut un număr de 54 de carduri bancare, pe care intenționa să le folosească în scopul efectuării unor extrageri neautorizate de numerar de la bancomate amplasate pe teritoriul Ungariei, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 27 al.1 din Lg. 365/2002 cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal și de accesare fără drept a unui sistem informatic, prev. de art. 42 al. 1 din Lg. 161/2003, cu aplic. disp. art. 37 lit. b Cod penal, cu aplic. disp. art. 33 lit. b Cod penal, constând în aceea că la data de 26.05.2009 a folosit două carduri contrafăcute cu scopul de a efectua retrageri neautorizate de numerar de la un bancomat aparținând Băncii Transilvania, situat în municipiul Piatra Neamț.

Prin același rechizitoriu, s-a mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale  și trimiterea în judecată a inculpaților F.A.și B.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 27 al. 1 din Lg. 365/2002 și de accesare fără drept a unui sistem informatic, prev. de art. 42 al. 1 din Lg. 161/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. b Cod penal, constând în aceea că la data de 29.05.2009 au folosit două carduri contrafăcute cu scopul de a efectua retrageri neautorizate de numerar de la un bancomat aparținând BRD,  situat în municipiul Piatra Neamț, reușind să obțină astfel suma de 1.000 lei.

Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

În cursul anului 2009,  printr-o modalitate ce a rămas nedeterminată, inculpatul T.M.C. a obținut datele de identificare, codurile de securitate și codurile PIN reale aparținând unor cetățeni italieni, pe numele cărora fuseseră emise carduri de către unități bancare din Italia. Folosind aceste informații, precum și mai multe carduri blank, inculpatul a contrafăcut și clonat mai multe carduri, pe majoritatea dintre acestea inscripționând ulterior codurile PIN aferente, în scopul de a realiza ulterior retrageri neautorizate de numerar.

La data de 26.05.2009, inculpatul T.M.C. s-a deplasat la un A.T.M. aparținând Băncii Transilvania, situat pe str. G-ral Dăscălescu din Piatra Neamț, cu intenția de a efectua retrageri neautorizate, folosind două din cardurile pe care le contrafăcuse. Acestea conțineau datele de identificare ale unor carduri reale, tip Visa Electron, emise pe numele unor cetățeni italieni de către o unitate bancară din Italia, respectiv POSTE ITALIENE SPA. Ambele carduri au fost capturate de ATM-ul băncii.

Inculpații F.A. și B.A.P. sunt prieteni, primul fiind fostul cumnat al inculpatului T.M.C.. În baza prieteniei dintre ei, Inculpatul T.M.C i-a predat inculpatului F. A. mai multe carduri contrafăcute, pentru a extrage numerar de la bancomatele băncilor din municipiul Piatra Neamț.

La data de 29.05.2009, folosind cardurile contrafăcute primite de la inculpatul T. M. C., inculpații F.A. și B. A. P. s-au deplasat la un ATM aparținând BRD, situat în cartierul „Precista” din Piatra Neamț, cu intenția de a efectua extrageri neautorizate. Inculpatul F. A. i-a înmânat inculpatului B.A. P. mai multe carduri contrafăcute, acesta din urmă ocupându-se de operațiunile de la ATM.

Inculpatul B.A. P. a folosit pe rând cardurile aflate în posesia sa, acestea fiind însă captate de către bancomat, cu excepția unuia, cu care a reușit efectuarea a două retrageri neautorizate, de 600 și respectiv 400 de lei. Sumele de bani retrase au fost cheltuite de ambii inculpați.

În același timp, cât și în perioada următoare, inculpatul T.M.C.a desfășurat o activitate intensă de obținere a datelor și de clonare a unor noi carduri, dar și de obținere a unor carduri contrafăcute, în scopul de a le folosi pentru extrageri neautorizate de la ATM-uri situate în străinătate.

La data de 05.08.2009, inculpatul T.M.C. a primit de la o persoană neidentificată până în prezent, cunoscută cu apelativul „Moșu”, un număr de 9 carduri contrafăcute, care au fost expediate prin intermediul unui microbuz ce efectua curse pe relația Iași – Piatra Neamț. După primirea cardurilor, inculpatul l-a contactat telefonic pe „Moșu” și a discutat cu acesta detalii concrete cu privire la modalitățile de deplasare în străinătate și de extragere a banilor din ATM-uri, țara vizată în mod special fiind Ucraina.

În această perioadă, inculpatul a discutat telefonic cu mai multe persoane despre posibilitatea unei deplasări în străinătate pentru a efectua retrageri de numerar cu carduri contrafăcute. Totodată, s-a interesat de posibilitatea de a achiziționa o mini-cameră video, cu o memorie de 16 GB, care să fie capabilă să înregistreze imagini continue, pentru o perioadă mai mare de timp, el nedispunând decât de camere cu memorie de 4 GB și 8 GB, insuficiente pentru filmarea în mod continuu pentru o perioadă mai mare de timp. Camera urma să fie folosită pentru confecționarea unui dispozitiv optic, care să permită înregistrarea pentru o perioadă mai mare de timp a codurilor PIN tastate de către clienții ATM-urilor.

Cu un aparat de tip MSR, inculpatul a inscripționat datele de identificare ale unor carduri reale pe un număr de 54 de carduri blank.

La data de 05.08.2009, inculpatul T. M.C. și martorul D.C.G. s-au pregătit pentru o deplasare în Ungaria, în scopul de a efectua retrageri neautorizate de la ATM-uri. Inculpatul T.M.C. a inscripționat serii de cifre pe mai multe cartele tip metrou sau carduri cu bandă magnetică, după care i-a solicitat lui D. C. G. să le împacheteze împreună cu celelalte lucruri necesare în bagajele pe care urmau să le ia cu ei. Apoi, cei doi au plecat împreună, folosind un autoturism marca Audi A6, înmatriculat sub numărul IF-84-CYF, către Ungaria. În jurul orelor 18,00, pe raza localității Bicaz, autoturismul a fost oprit de către organele de poliție.

Cu ocazia percheziției efectuate în autoturism, a fost găsită o haină de culoare crem, aparținând inculpatului T. M.C.. În buzunarul interior al acestei haine a fost găsită o pungă de material plastic transparent, în interiorul căreia se aflau două pachețele de dimensiuni mici, ambalate în hârtie igienică de culoare roz, care conțineau cartele din material plastic, prevăzute cu bandă magnetică, pe care erau aplicate etichete autocolante cu diverse înscrisuri și cartele din carton, prevăzute cu bandă magnetică, cu însemnele „Metrorex”, pe care erau scrise olograf mai multe serii de cifre.

În urma citirii datelor de pe benzile magnetice ale cardurilor și cartelelor găsite în posesia inculpatului, a rezultat faptul că acestea conțineau informații privind datele specifice unor conturi de card emise de bănci din străinătate.

Cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului T.M.C., au fost identificate mai multe dispozitive artizanale aflate într-un stadiu de dezvoltare și asamblare intermediar și fiind destinate efectuării unor transferuri de date între două dispozitive ce folosesc comunicație serială.

Situația de fapt reținută rezultă din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești.

Astfel, din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și planșa foto, rezultă că la data de 05.08.2009, ora 18, în orașul Bicaz, a fost oprit autoturismul în care se aflau inculpatul T.M.C. și martorul D. C. G., iar cu ocazia percheziției, în buzunarul interior al unei jachete de culoare crem, ce aparține inculpatului T., a fost găsită o pungă în care se aflau două pachete ambalate în hârtie igienică. Primul pachet conținea 17 cartele din material plastic, prevăzute cu bandă magnetică, având etichete autocolante pe care erau scrise olograf serii de numere. Al doilea pachet conținea 19 cartele din material plastic având etichete autocolante pe care erau scrise olograf numere și 18 cartele din carton cu bandă magnetică, cu însemnele „Metrorex”, pe care erau scrise olograf diverse numere.

Din procesul verbal de citire a informațiilor aflate pe benzile magnetice ale cardurilor identificate în posesia inculpatului T.M.C.,  rezultă că acestea conțineau informații privind datele specifice unor conturi de card emise de bănci din străinătate.

Din procesul-verbal de percheziție la domiciliul inculpatului T. M. C. coroborat cu declarațiile martorilor N. A.M. și B. Ș. rezultă că inculpatul deținea la domiciliu un dispozitiv electronic confecționat artizanal, având la un capăt o mufă din material plastic, de culoare gri, cu intrare 9 pini, legată la o placă textolit de 3/2 cm cu circuite pe ambele părți, iar la celălalt capăt legat la o mufă 3 pini și un dispozitiv electronic confecționat artizanal, având la un capăt o mufă de 5 pini din care unul lipsă, conectat prin patru fire la o plăcuță textolit ce conține o mufă trapezoidală și un circuit.

Din raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de Institutul de Tehnologii Avansate, rezultă că dispozitivele ridicate de la domiciliul inculpatului Timofte Marius Costel cu ocazia percheziției domiciliare se află într-un stadiu de dezvoltare și asamblare intermediar și destinate efectuării unor transferuri de date între două dispozitive ce folosesc comunicație serială.

Din declarația martorului D.C.G., rezultă că inculpatul T. M.Costel și martorul s-au înțeles în urma unei discuții ce a avut loc pe litoral să meargă împreună în Ungaria, că în timpul acelei discuții inculpatul a avut o convorbire telefonică cu o persoană “G” despre carduri, că inculpatul i-a spus că va lua cu el cardurile pe care le-a adus din Italia, că la domiciliul inculpatului a observat că acesta avea un laptop cu mai multe fire cu mufe și că a scris pe niște cartele cu pixul date pe care le citea de pe laptop și că aceste cartele au fost împachetate de inculpat.

Din declarațiile acestui martor cât și din procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice rezultă preocuparea inculpatului T.M.C. pentru contrafacerea cardurilor și retragerea unor sume de bani prin accesarea fără drept a sistemelor informatice.

Toate aceste probe, privite în ansamblul lor, dovedesc faptele descrise anterior și înlătură susținerile inculpatului T. în declarația pe care a dat-o în faza cercetării judecătorești. Astfel, probele administrate dovedesc că inculpatul T. a falsificat cardurile și nu că le-ar fi găsit într-o mașină în Italia și i le-a trimis la Piatra Neamț o altă persoană, el neavând nicio legătură cu falsificarea lor.

Nici aserțiunea inculpatului că o parte din cardurile și cartelele găsite la percheziție în haina lui sunt ale martorului D. C. nu poate fi primită, pentru că este contrazisă de celelalte probe administrate, așa cum s-a detaliat mai sus. De altfel, inculpatul nu a putut explica contrazicerile între cele două declarații pe care le-a dat pe parcursul procesului penal, referitor la acest aspect. În declarația pe care a dat-o în ziua de 06.08.2009, când s-a soluționat de această instanță propunerea de arestare preventivă a inculpatului, a arătat că toate cardurile aparțin martorului D. C. și nu că o parte sunt ale lui, cum a declarat în faza cercetării judecătorești, și că cele două carduri pe care le-a folosit la ATM-ul Băncii Transilvania din Piatra Neamț au fost primite de la martorul D. C. și nu că sunt dintre cele găsite în Italia, cum a declarat în faza de cercetare judecătorească. Întrebat despre contrazicerile între aceste declarații, inculpatul nu a putut oferi explicații credibile, ci doar că era bolnav și timorat și că a vrut să dea vina pe martor.

În ceea ce privește interceptările și înregistrările convorbirilor telefonice efectuate în cauză, Tribunalul, fiind dator să le verifice prin prisma art. 8 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, constată că nu a fost încălcat dreptul inculpaților la respectarea vieții private. Amestecul autorităților în exercitarea acestui drept este prevăzut de lege și constituie o măsură, care, într-o societate democratică, este necesară pentru apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 8 parag. 2 din Convenție.

Prima condiție impusă, și anume ca ingerința să fie prevăzută de lege, este îndeplinită. Posibilitatea organelor judiciare de interceptare și înregistrare audio-video este reglementată de art. 911- 916 Cod procedură penală.

Prin publicarea în Monitorul Oficial, această lege este accesibilă tuturor, dar este și previzibilă, în sensul că are suficientă precizie pentru a permite individului să-și regleze conduita în funcție de prescripțiile ei. Codul de procedură penală reglementează, pe larg, cazurile și condițiile de interceptare și înregistrare, organele care le efectuează, certificarea, precum și verificarea lor.

A doua condiție impusă, și anume ca ingerința să urmărească un scop legitim, este și ea îndeplinită. Ea a fost necesară pentru apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, în condițiile în care înainte de efectuarea interceptărilor și înregistrărilor existau date că inculpații urmau să săvârșească fapte privind comerțul electronic.

Și cea de-a treia condiție, respectiv ca ingerința să fie necesară într-o societate democratică, este îndeplinită. O ingerință este necesară într-o societate democratică dacă răspunde unei nevoi sociale imperioase. În cauză, ingerința răspunde nevoii de apărare a ordinii, de prevenire a săvârșirii de infracțiuni și de luptă împotriva crimei organizate.

Deși textul Convenției nu o prevede în mod expres, jurisprudența Curții Europene a consacrat și o altă condiție a ingerinței, și anume proporționalitatea măsurii cu restrângerea dreptului la viață privată. Și această condiție este îndeplinită, având în vedere particularitățile cauzei, importanța probelor ce urmau a fi obținute și gravitatea infracțiunilor pentru care sunt judecați inculpații.

Și principiul subsidiarității a fost respectat în prezenta cauză, deoarece alte mijloace de probă, a căror administrare nu presupunea o ingerință atât de gravă în viața privată a inculpaților, nu erau de natură să contribuie eficient la descoperirea infracțiunii, stabilirea situației de fapt, identificarea participanților și la desfășurarea cu celeritate a urmăririi penale. Cu alte cuvinte, nu puteau fi utilizate mijloace mai puțin intruzive, pentru că nu erau apte să conducă la aceleași rezultate.

Autoritatea competentă care a autorizat ingerința în prezenta cauză este o autoritate independentă. Inițial, interceptările și înregistrările au fost autorizate, cu titlu provizoriu, pe o perioadă de 48 de ore, prin ordonanțe ale procurorului. Ulterior, aceste ordonanțe au fost confirmate de Tribunalul Neamț, care a autorizat interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice pe mai departe. Măsura dispusă în cursul urmăririi penale este verificată sub aspectul temeiniciei și de această instanță, care a fost sesizată cu judecarea cauzei.

Până în această fază a procesului penal, nu s-a pus problema contestării înregistrărilor.

În cursul cercetării judecătorești, s-a respins cererea inculpatului T. M. de efectuare a unei expertize informatice, pentru motivele arătate în încheierea din 28.10.2009.

Faptele inculpatului T. M. C., așa cum au fost reținute și dovedite, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de falsificare a instrumentelor de plată electronică, prev. de art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, falsificare a instrumentelor de plată electronică, prev. de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, tentativă la efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 20 Cod penal, raportat la art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 și accesare fără drept a unui sistem informatic, prev. de art. 42 alin. 1 din Legea nr. 161/2003.

Faptele inculpatului F. A., așa cum au fost reținute și dovedite, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 și accesare fără drept a unui sistem informatic, prev. de art. 42 alin. 1 din Legea nr. 161/2003.

Faptele inculpatului B. A.P., așa cum au fost reținute și dovedite, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 și accesare fără drept a unui sistem informatic, prev. de art. 42 alin. 1 din Legea nr. 161/2003.

Astfel tribunalul va admite cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpatul T. M. C. și de procuror.

Pentru a decide în sensul admiterii cererii procurorului de schimbare a încadrării juridice (reținerea infracțiunii prev. de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002 pe lângă cele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Timofte), tribunalul a avut în vedere că dispozițiile art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 365/2002 reglementează două infracțiuni distincte, prima privind falsificarea instrumentelor de plată electronică, iar cea de-a doua, punerea în circulație sau deținerea în vederea punerii în circulație a instrumentelor de plată electronică falsificate. Or, din probele administrate, rezultă nu numai că inculpatul T. a falsificat instrumentele de plată electronică, dar și că le-a pus în circulație și le-a deținut în vederea punerii în circulație. Astfel, inculpatul T. a deținut cardurile și cartelele falsificate, a folosit fără succes două carduri și le-a dat inculpatului F. care, împreună cu inculpatul B., a pus în circulație o parte din cardurile falsificate, reușind să facă două retrageri cu unul dintre ele. Punerea în circulație nu se realizează doar prin retragerea de bani, ci și prin remiterea lor altor persoane, care le-au folosit.

Nu poate fi primită apărarea inculpatului T. cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de procuror, în sensul că se reține o faptă nouă în sarcina inculpatului și că procedeul care trebuia folosit ar fi fost extinderea procesului penal pentru alte fapte în baza art. 336 Cod procedură penală. Faptele care alcătuiesc elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002 nu sunt noi în sensul art. 336 Cod procedură penală, ci sunt dintre acelea reținute de procuror la trimiterea în judecată, fiind încadrate în art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 alături de acțiunile de falsificare a instrumentelor de plată electronică, considerându-se că falsificarea presupune și deținerea și punerea în circulație a instrumentelor da plată electronică. Nefiind noi (adică descoperite în cursul judecății) în sensul art. 336 Cod procedură penală, nu se pune problema punerii în mișcare a acțiunii penale pentru aceste fapte ci, așa cum corect a solicitat procurorul, se impune o nouă încadrare juridică a faptelor cu care instanța a fost sesizată.

Și cererea inculpatului T. de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea consumată prevăzută de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 în tentativă la această infracțiune este fondată. Infracțiunea prev. de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 se consumă în momentul în care se efectuează una dintre operațiunile prevăzute de art. 1 pct. 11 din lege, adică, în cazul nostru, retragerea de numerar. Or, niciuna din probele administrate nu conduce la concluzia că inculpatul T. a retras numerar de la ATM-ul Băncii Transilvania, ci doar că a încercat, folosind două carduri contrafăcute, să realizeze această operațiune, fără a avea succes. Așa fiind, fapta sa a rămas în stadiul de tentativă, care, potrivit art. 27 alin. 5 din Legea nr. 365/2002, se pedepsește.

Tribunalul înlătură apărarea inculpatului T. că nu poate fi reținută infracțiunea prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002 întrucât nu a reușit să retragă numerar. În primul rând este evident că inculpatul a deținut cardurile contrafăcute (chiar și în varianta sa de săvârșire a faptelor, înlăturată așa cum s-a arătat mai sus, a recunoscut deținerea lor), iar cât privește punerea în circulație, pentru existența infracțiunii nu era necesar ca inculpatul să retragă bani de pe card, atât timp cât a remis cardurile celorlalți inculpați, care au reușit această operațiune. În al doilea rand elemental material al infracțiunii prev. de art. 24 alin. 2 este alternativ, el putându-se realiza nu numai prin punerea în circulație cât și prin deținerea în vederea punerii în circulație.

Nu pot fi primite nici apărările inculpaților F. și B., teribilismul invocat nefiind o cauză care să înlăture răspunderea penală. Sub aspect subiectiv, inculpații au acționat cu intenție directă, și nu din culpă așa cum s-a susținut, ei urmărind retragerea de bani folosind cardurile primite de la inculpatul T. M. Atitudinea lor psihică față de rezultatul faptelor lor rezultă și din aceea că după ce au reușit retragerea de bani i-au cheltuit împreună, ceea ce înseamnă că au urmărit rezultatul.

Nu are relevanță că inculpatul F. nu a efectuat operațiunile la bancomat. Acest inculpat a așteptat la cca 20 m. ca inculpatul B. să facă operațiunile, a ținut continuu legătura prin telefon cu inculpatul B. și a făcut aceasta în urma unei înțelegeri prealabile.

În capitoul anterior am discuta și despre Bitcoin, monedă vituală, cu caracter controversat.

De exemplu, moneda virtuală Etherum (soră mai mică a monedei bitcoin), are la bază un contract virtual prin care sunt stabilite condițiile de lucru cu aceasta. Sancțiunea neîndeplinirii clazelor contractuale este neefectuarea tranzacței pentru care a fost încheiat contractul.

Cu Etherum, tranzacțiile pot fi efectuate și „wallet to wallet”, ceea ce presupune inexistența unui contract, ca în cazul tranzacțiilor cotidiene cu monedă ”obișnită”.

Ce o influențează să îi crescă sau să îi scadă valoarea? (bitcoin ajungând la începutul anului 2018 la o valoare uriașă, peste valoarea aurului, peste 10.000 usd/BTC) În aceste procese cea mai mare influeță o are cererea și mass-media. Cu cât cererea este mai mare cu atât valoarea îi crește. Valoarea este dată în funcție de cât sunt dispuși oamenii să plătească pentru ea.

Practic, monedele de acest tip, se ”minează” (generează), ceea ce ar putea fi încadrat într-o anumită măsură ca proces de falsificare. Modalitatea de generare cu siguranță se va schimba. Cu titlu de exemplu, dacă într-o zi câștigul era de 25 de usd, a doua zi câștigul pentru aceeași monedă ajungea la 100 de usd, avem așadar un proces și o monedă extrem de volatilă. Scăderile sau creșterile pot fi de 2000 sau 3000 de usd de la o zi la alta pentru un btc sau de 300 până la 400 de usd, de la o zi la alta pentru un eth.

4.2. Tehnica de falsificare

Expertul tehnic judiciar elaborează un raport de expertiză. Experții criminaliști trebuie sa răspundă la următoarele întrebări: Moneda supusă examinării este un fals? Dacă da, cum a fost făcut falsul? Care este calitatea hârtiei? Care sunt caractersticile fizico-chimice ale hârtiei? Care au fost instrumentele pe care le-a folosit (atât pentru alterare, cât și pentru contrafacere)? În cazul alterării, care este valoarea reală? Care sunt diferențele între calitatea cernelurilor folosite la original și care sunt diferențele la contrafăcut? Care sunt particularitățile imprimării? Au putut fi ridicate instrumenetele folosite de la făptuitori pentru a fi supuse analizelor? Există diferențe de dimensiune a monedei? Care sunt elementele de securitate care lipsesc în cazul contrafacerii? etc..

Raportul tehnic reprezintă actul juridic al organelor judiciare care l-au solicitat. Aceștia îl supun atenției și persoanelor care sunt vizate în mod direct. Falsul poate fi făcut prin adăgare de text. Aceste adăugiri pot fi stabilite după mai multe criterii (grafice și fizico-chimice).

În cazul adăugirilor dactilografice, la altă marcă sau model de scris decât aceea la care s-a dactilografiat inițial, acest lucru va evidenția imediat indicii suficiente pentru a putea proba.

În cazul adăugirilor făcute la aceeași mașină de scris, falsul va fi dovedit de neconcordanțele topografice ce pot exista între cele două scrisuri: depășirea marginilor textului inițial, intercalarea între rândurile acestuia sau scrierea la intervale diferite.

Dacă particularitățile fizico-chimice ale unui text diferă de ale altui text, va fi clar că scrierea s-a efectuat cu materiale diferite. Ceva mai greu de aplicat această metodă este atunci când se scrie cu cerneală de aceeași culoare sau de aceeași natură.

Metodele de analiză a materialelor de scriere în vederea diferențierii lor sunt diverse, completându-se una pe alta. Se vor aplica cu prioritate metodele fizice de examinare a comportării materialelor de scriere, analiza cromatografică, diferențierea cromatică, metoda copierii și examinarea comportării față de radiațiile invizibile a materialelor de scriere.

Cercetarea documentelor sau bancnotelor suspecte de a fi falsificate sau contrafăcute are loc în cadrul expertizei criminalistice sau a constatării tehnico-științifice prevăzute de legea penală ca mijloace materiale de probă. Rezultatele examinărilor tehnico-chimice ale suportului de hârtie al bancnotelor suspecte sunt extrem de importante în cercetarea criminalistică a acestora, oferind informații semnificative pentru rezolvarea cauzei.

Menționăm că, în majoritatea cazurilor, aceste informații sunt utile numai cu coroborarea rezultatelor obținute prin analiza materialelor scripturale folosite la realizarea grafică sau olografă a documentelor examinate.

4.3. Expertiza criminalistică. Etapele examinării criminalistice

Efectuarea expertizei reprezintă o activitate complexă de cercetare științifică a urmelor și a altor mijloace materiale de probă, în scopul identificării persoanelor, obiectelor și fenomenelor, a determinării anumitor însușiri sau schimbări intervenite în conținutul, forma sau structura acestora. În timpul efectuării experizei sunt parcurse mai multe etape.

Etapa studierii și însușirii obiectului lucrării, etapă în care se procedează la lecturarea actului prin care s-a dispus efectuarea expertizei, fiind necesar să se acorde o atenție deosebită condițiilor în care au fost descoperite, ridicate și conservate obiectele supuse examinării.

Etapa examinării separate a materialului în litigiu, având ca scop determinarea caracteristicilor generale și individuale ale acestuia, scoțându-se în evidență toate particularitățile esențiale, proprii numai obiectului respectiv și nerepetabile la toate celelalte, inclusiv la cele care îi sunt asemănătoare.

Etapa examinării separate a modelelor de comparație, de obicei în cazul expertizelor traseologice și balistice, sunt urme create experimental cu obiectele presupuse ca având legătură cu cauza. Pe cât posibil, codițiile de prelevare a modelelor de comparație trebuie să corespundă cu cele în care au fost create probele în litigiu. În cazul expertizelor grafice pot fi folosite scripte sau semnături preexistente, pentru a se elimina posibila tendință de deghizare.

Etapa examinării comparative se face de regulă prin procedeul confruntării și poate fi realizată prin mai multe metode: pe cale sintetică, cu ajutorul tabelelor sinoptice, pe bază de diagrame, prin suprapuneri sau juxtapuneri.

Etapa demonstrației servește la fundamentarea concluziilor prin invocarea de argumente care, în succesiunea lor logică, conduc la o cunoaștere calitativă nouă a probelor examinate de expert.

Etapa formulării concluziei, finală, reprezintă răspunsul la întrebările formulate de organul judiciar, precum și părerea ștințifică a expertului asupra obiectivului expertizei. La formularea concluziei, expertul trebuie să aibă o atitudine obiectivă, punând la baza aprecierilor sale numai datele stabilite în mod real. Concluziile pot fi certe (pozitive sau negative), de probabilitate sau de imposibilitate.

Când materialele supuse examinării conțin caracteristici generale și individuale suficiete efectuării unor demonstrații pertinente și concludente, care pot convinge fără tăgadă organele de anchetă și părțile implicate în procesul penal, se formulează o concluzie certă.

Când materialele supuse examinării conțin caracteristici generale și individuale relativ suficiente pentru expert pentru a-și forma o convingere intimă, dar insuficiente pentru a convinge și alte persoane, se formulează o concluzie de probabilitate. Aceasta se poate traduce prin aceea că expertul este convins în proporție de 90 – 95% că în speță ar putea fi emisă o concluzie cert pozitivă, dar nu poate demonstra total convingător.

Concluzia de imposibilitate se formulează atunci când materialele supuse examinării nu conțin suficiene caracteristici individuale, iar întrebările puse expertului depășesc limitele cunoștințelor acestuia sau posibilitățile tehnice.

Formularea unei concluzii de imposibilitate nu reflectă ”nepriceperea” expertului, ci conștiința profesională că materialele puse la dispoziție, cunoștințele sale ori metodele tehnice nu îi permit formularea unei concluzii de probabilitate, și cu atât mai puțin, a unei concluzii certe. Edmond Locard, o somitate în domeniul expertizei criminalistice, afirma: „Nu vă considerați niciodată obligați să ajungeți la concluzii mai ferme decât cele furnizate de examinările tehnice. Dacă există o mică îndoială, exprimați-o.”

În timpul efectuării expertizei trebuie acordată o grijă deosebită față de materialele puse la dispoziție și în special față de cele aflate în litigiu, care constituie probe materiale, de cele mai multe ori unice în cazul respectiv.

4.4. Expertiza fizico-chimică

Multi consideră că obiectul criminalisticii este definit de laturile aplicative clasice: dactiloscopia, traseologia, balistica, grafica, fără să ia în considerare și posibilitățile oferite de chimia judiciară cum sunt: spectroscopia în infraroșu, spectrometria de fluorescență în raxe X, spectrofotometria UV-VIS, microscopia electrică etc..

Dacă expertizele biocriminalistice, dactiloscopice, grafice au la bază examinarea unor caracteristici intrinseci individului (desenul papilar, respectiv profilul ADN), expertizele chimice, în majoritatea cazurilor, se referă la examinări și analize a unor elemente sau caracteristici ale obiectelor care au legătură cu împrejurările infracțiunii, în special ale celor care au legătură directă cu rezultatele examinării.

Întrucât majoritatea probelor ridicate de la fața locului constituie o matrice neunitară din punct de vedere al compoziției chimice, expertizarea presupune abordarea de către expertul chimist a unui întreg evantai de mijloace și metode analitice prin care matricea inițială să fie descompusă în elementele constitutive, astfel încât, prin examinarea comparativă cu proba model de comparație ridicată de la o persoană suspectă, să poată fi formulată o concluzie certă sau de probabilitate din punct de vedere al similitudinilor compozțiilor chimice.

Instrumentele analitice dintr-un laborator de chimie judiciară sunt următoarele: aparate de analiză optică, spectrofotometre în spectru vizibil și ultraviolet, spetrofotometre de absorbție și fluorescență atomică, spetrofotometru IR cu transformare Fourier, aparate de analiză cromatografică, gazocromatografe, lichidocromatograf, dispozitive pentru cromatografie în strat subțire, spectrometre de rezonanță magnetică nucleară, spectrometre de rezonanță electronică de spin, spectrometre de masă, spectrometre de fluoresceță în raze X, microscop electronic cu baleiaj și sondă analitică.

Obiectivul de bază al expertizelor fizico-chimice este determinarea naturii probelor ridicate cu ocazia investigări locului faptei și examinarea comparativă a acestora în contextul stabilirii adevărului juridic.

4.5. Particularități ale cercetării infracțiunii de deținere de instrumente în vederea falsificării de monede și alte valori

Așa cum am mai precizat, valoarea falsificată este produsul infracțiunii de fals de monedă și alte valori, iar obiectul material al acestuia este instrumentul cu care s-a produs falsul.

Legea o prevede ca faptă distinctă ”deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori”.

În doctrină, atât sub egida vechii reglementări, cât și sub actuala reglementare, se evidențiază faptul că, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, reprezintă într-o anumită măsură un act preparatoriu, o infracțiune de mijloc față de infracțiunea care reprezintă scopul acesteia. Am spus act preparatoriu, întrucât aceste instrumente sunt susceptibile de utilizare la infracțiunea de fals.

Practic, aceasta este considerată ca infracțiune derivată din cea de fals de monedă și alte valori, însă din punct de vedere al momentului în care este săvârșită, aceasta este produsă anterior acțiunilor de alterare ori contrafacere.

Obiectul juridic generic este similar cu cel al infracțiunilor de falsificare de monede, protejarea relațiilor sociale a căror formare și dezvoltare impun grija deosebită față de încrederea publică, constituind o valoare de care trebuie să beneficieze orice entitate ce poartă în materialitatea ei proba valabilității. La rândul său, obiectul juridic special este identic cu cel al infracțiunilor de falsificare, legea ocrotind aceleași relații sociale în formarea și desfășurarea cărora apare ca inevitabilă folosirea monedelor, fiind indispensabilă încrederea în valabilitatea acestora.

4.6. Particularități ale activităților de urmărire penală pentru administrarea probelor

Actuala reglementare, face diferența între expertiza judicară și constatarea judiciară. Art. 172 alin. (9) al Codului de proced. pen. lămurește necesitatea acestei diferențieri din cauza faptului că, specialistul care a efectuat o constatare este considerată insuficientă, organele judiciare au posibilitatea de a dispune efectuarea unei expertize pentru a aprofunda toate aspectele neclare. Pentru posibila situație în care nici expertiza nu este considerată definitorie, specialistul care a afectuat activitățile științifice și care a elaborat raportul de expertiză în urma celor efectuate, va oferi explicații în cadrul unei audieri organizate special în acest sens și, poate ajunge la efectuare a unui supliment la expertiză. De asemenea, dacă nici în aceste condiții procedura nu clarifică, se va proceda la efectuarea unei noi expertize.

4.6.1. Cercetarea la fața locului

Cercetarea la fața locului este o activitate de urmărire penală, ce presupune descoperirea, fixarea și ridicarea instrumentelor cu ajutorul cărora a fost săvârșită infracțiunea de fals și cele despre care se bănuiește că ar putea fi folosite în acest sens.

Organele de urmărire penală urmăresc în detaliu locul unde se află respectivele instrumente ori unde au fost descoperite falsurile (hârtia, cernelurile, scannerele ș.a.m.d.). Detaliile vizează aspecte referitoare la felul în care erau depozitate (dacă erau ascunse), dovezile care atestă existența oricărui obiect folosit în scop infracțional, modurile în care erau ambalate resturile de la obiectele folosite sau de la falsurile ”eșuate”, dacă există etichete pe care s-ar putea vedea numele vreunui ”comerciant”, felul în care erau folosite instrumentele descoperite, cât de recentă este ultima utilizare, dacă utilizarea era manuală sau automată și alte detalii, până la cele mai minore și aparent neînsemnate.

Descrierea detaliată a locației conține aspecte referitoare la amplasarea acesteia, configurație raportată la împrejurimi și tot ceea ce în ansamblul lor conduc la concluzii despre intenția infractorului de a produce infracțiunea.

La locul faptei, se pot descoperi: hârtie, cerneluri, matrițe, monedă autentică, monedă alterată sau contrafăcută, monedă ”greșită”, instrumente de falsificare de la cele mai rudimentare la cele mai preformante (de aici relevând de cele mai multe ori și sursa) și alte asemenea obiecte și dispozitive pe care în cuprinsul prezentei le-am amintit. Toate acestea, sunt descrise din toate punctele de vedere: cantitate, calitate etc..

Monedelor descoperite li se notează detaliile de pe avers și revers, seriile, anii de emisie și alte detalii elocvente.

4.6.2. Flagrantul

Flagrantul este o activitate de urmărire penală, organizată diferit în funcție de modul de operare în care sunt săvârșite faptele, dacă se intervine încă de la fabricarea ori obținerea (de la un alt falsificator, de la o persoană care prin atribuțiile pe care le are într-o bancă emitentă are acces la acestea, ș.a.) instrumentelor de falsificare sau, dacă se intervine ulterior utilizării acestora și sunt obținute ”produsele” finite și eventual chiar în timpul plasării.

Expertiza este dispusă înainte de existența unei învinuiri. Vorbim de prinderea în flagrant a făptuitorilor. Cercetarea fiind efectuată anterior, sub egida urmării penale, prin mijloace speciale. În această situație, echivalent al măsurilor preventive, vorbim de existența calității de inculpat.

4.6.3. Percheziția

Percheziția este o activitate de urmărire penală, poate fi efectuată la locul de muncă, la domiciliu sau în oricare altă locație pentru care s-a dispus această măsură.

De exemplu, dacă o persoană a primit de la făptuitor spre păstrare colete conținând materiale și instrumente destinate falsificării de monede și declară că nu a avut cunoșință de natura bunurilor ce i-au fost încredințate, în cuprinsul procesului verbal trebuie descrise, printre altele, următoarele: modul de ambalare, legăturile ambalajului (sfoară, sârmă, bandă adezivă etc.), dacă există semne că s-a umblat la coletele în cauză sau nu ș.a.. Constatările făcute nemijlocit de organul de urmărire penală, coroborate cu celelalte probe și mijloace de probă, vor putea concluziona asupra calității procesuale viitoare a celui ce a primit spre păstrare coletele (martor sau autor al infracțiunii de deținere de instrumente sau materiale în vederea falsificării de valori).

Aici, organele judiciare trimit în judecată pentru concurs de infracțuni: fals de monedă și alte valori și deținere de instrumente în vederea falsificării de monede și valori.

4.6.4. Reconstituirea

Reconstituirea este o activitate de urmărire penală, care ajută la verificarea informațiilor deținute. Cel care deține calitatea de învinuit sau inculpat este pus să întreprindă activitățile ilicite ale cauzei, astfel putându-se aprecia aptitudinile și deprinderile pe care le are, atât din punct de vedere personal, cât și tehnic. Practic, sunt analizate manierele de confecționare a unui instument, material ori fals.

4.7. Scurte concluzii

Scopul expertizei criminalistice se concretizează prin examinarea efectuată de un specialist în domeniu în vederea aflării adevărului cu ajutorul probelor materiale existente la dosar.

Practica a demonstrat faptul că, expertizele criminalistice sunt apreciate ca fiind cele mai importante probe. Concluziile la care se ajunge în urma examinărilor efectuate de către specialiști sunt trecute într-un raport. Raportul constituie probă în procesul penal, fiind rezultat din cercetarea tehnico-științifică efectuată de specialiștii în domeniu. Cercetare tehnico-științifică și expertiza sunt efectuate în limitele impuse de instanța de judecată (actul de solicitare poartă denumirea de încheiere) sau de către organul de urmărire penală (actul de solicitare poartă denumirea de ordonanță).

În sarcina constatării sau a expertizei criminalitice, este lămurirea aspectelor care vizează stabilirea compoziției chimice a materialelor, metodelor și procedeelor de falsificare, posibilitatea utilizării acestora în vederea atingerii scopului infracțional de obținere a unui fals.

CAPITOLUL V SISTEMUL DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A INFRACȚIUNII DE FALS DE MONEDĂ ȘI ALTE VALORI

5.1. Aspecte privind sistemul instituțional național, european și internațional de prevenire și combatere a infracțiunii de fals de monedă și alte valori

5.1.1. Sistemul național de prevenire și combatere a infracțiunii de fals de monedă și alte valori

Un aspect apreciabil, datorită interesului sporit al autorităților, de la nivel național și internațional, de consolidare a tuturor formelor de cooperare privind prevenirea și combaterea falsificării monedei și altor valori, al instituțiilor bancare emitente, al organelor judiciare, al politicului, al legislativul, al cetățenilor și al totalității formelor prin care aceștia se manifestă în zona publică civilă, putem considera că îl reprezintă circuitul financiar complet.

Evoluția cazurilor de fals este rapidă, pentru a plasa ușor era necesar să ai acees la diverse instrumente (hărtie specială, cerneluri, media etc.) și să fii înzestrat cu abilități ”deosebite”. În timp, tehnologia a avansat, au apărut computerele, imprimantele performate, alterarea ori contrafacerea au devenit moduri care nu mai sunt atât de greu de țintit, iar abilitățile deosebite de care am amintit nu mai erau atât de indispensabile.

5.1.1.1. Banca Națională a României (B.N.R.)

Legea nr. 312/2004, articolul 14 alineatul (3) reglementează astfel: ”falsificarea sau contrafacerea bancnotelor și monedelor se pedepsește conform legii”.

Aceeași Lege sus-amintită, în articolul 2 alineatul (2) face vorbire despre emiterea de monedă ca mijloc legal de plată pe teritoriul României, stabilirea regimului valutar și supravegherea respectării acestuia.

La nivel național, Banca Națională a României ocupă primul loc în rândul instituțiilor competente în domeniu. Este îndrituită cu emiterea, efectuarea operațiunilor cu monedă și circularea acesteia în țara noastră.

Calitatea bancnotelor românești este reglementată prin Regulamentul nr. 4/2013, în cadrul căreia, atât procedura de sesizare a organelor penale este reglementată, cât și procedura de transmitere a bancnotelor asupra cărora există suspiciuni. Transmiterea se face de către B.N.R. către Oficiul Național Central din cadrul I.G.P.R. însoțite de buletinul de analiză emis în urma expertizei efectuate.

De asemenea, B.N.R. deține o poziție importantă și în fața protejării bancnotei EURO, poziție determinată de atribuțiile pe care le au structurile specializate din cardul B.N.R. în administrarea pe teritoriul României a Sistemului de Monitorizare a Falsificărilor (așa a luat naștere și Regulamentul nr. 17 din 14 noiembrie 2011 privind asigurarea autenticității bancnotelor și monedelor euro).

Totodată, conform Regulamentului nr. 6/2006, emiterea, punerea în circulație a instrumentelor de plată electronică și renunțarea la acestea, se fac doar cu notificarea în prealabil a B.N.R.. Sub această egidă, sunt monitorizate activitațile de plăți cu instrumente de plată electronică, precum și fraudarea acestora. Astfel, se solicită emitenților toate documentele necesare pentru a putea asigura contolul (audit în domeniu) și pentru a evalua securitatea instrumentului de plată. Prin art. 5, alin. (5) din același Regulament, B.N.R. este îndrituită cu posibilitatea de a investiga orice activitate care are ca scop prevenirea fraudării instrumentelor de plată electronice, și sancționa cu retragerea acestuia.

În materia prevenirii și combaterii, activitatea pe care o desfășoară banca, care are calitatea de Centru de analiză națională, trebuie să fie extrem de bine delimitată față de celelalte.

5.1.1.2. Băncile comerciale

În aceeași ordine a priorităților și băncile comerciale sunt implicate în procesul de prevenire și combatere a falsificării prin reglementările subiective ale modului în care este organizată (departamente proprii antifraudă) și reglementată activitatea personalului bancar pentru astfel de situații. Rolul acestora este extrem de important pentru identificarea fraudelor, atât la nivel național, cât și internațional, importanță oferită de colaborarea directă cu organele de cercetare.

Pentru bunul mers al acestor colaborări, în a doua jumătate a anului 2011 a fost semnat un protocol între I.G.P.R. și Asociația Română a Băncilor.

În Regulamentul nr. 17 din 14 octombie 2011 al B.N.R., la Capitolul II sunt stipulate toate obligațiile pe care agenții care opereză cu numerar trebuie să le respecte, atât față de moneda euro, cât și față de moneda națională. Detectarea falsificărilor și asigurarea autenticității monedei primite care urmează să fie repusă în circulație. În caz de suspiciuni, moneda în cauză va fi retrasă și transmisă către instituțiile abilitate. Suspiciunile se constată în urma unui control efectuat de personalul calificat, atât manual, cât și cu ajutorul echipmentului tehnic.

Instrumentele de plată electronică sunt prevăzute în Regulamentul nr. 6/2016 al B.N.R.. Operațiunile de emitere și de utilizare efectuate de către bănci, transferurile și toate celelalte operațiuni cu banca sunt reglementate tot prin documentul sus-amintit. Condițiile sunt prevăzute într-un contract asumat de ambii subiecți.

În vederea prevenirii fraudării monedei electronice este necesar a se asigura elementele de siguranță și limitarea efectelor cauzate de pierdere, furt și distrugere. Astfel, se evită inclusiv pierderea încrederii în sistemele de astfel de plăți; păstrarea confidențalității codului P.I.N., a numelui, parolei ori a codului de identificare; distribuirea fizică a monedei doar la solicitarea proprietarului ori la momentul expirării; centralizarea tranzacțiilor pentru perioada imediat următoare efectuării; sesizarea la numerele de urgență ale emitentului de posibilele situații anterior menționate în care se află deținătorul-client și luarea măsurilor imediat după efectuarea anunțului. Investigațiile vizează: cardurile pierdute, furturile, emiterea și neintrarea în posesie de către deținător, eliberarea în baza unei cereri false ori eronate, manipularea cardurilor contrafăcute, folosirea de către o persoana neautorizată și utilizarea ilicită a numărului de cont pentru anumite tranzacții.

Toate băncile centrale naționale au acces la S.M.C. pentru: organizarea campaniilor de informare, acordarea ajutorului la expertizele tehnice solicitate de instanțe de judecată și pentru a instrui personalul și pe toți ceilalți manipulatori de monedă.

5.1.1.3. Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

Competența efectuării procedurii de urmărire penală îi revine D.I.I.C.O.T.. Procurorii din cadrul acestei structuri sunt îndrituți cu această putere prin art. 50, alin (3) al Codului de proced. pen..

Structurile organizate în interiorul D.I.I.C.O.T. competente în domeniu, sunt: Serviciul de prevenire și combatere a criminalității – organizat prin Biroul de combatere a infracțiunilor de fals de monedă, alte valori și contrafacere; Serviciul de prevenire și combatere a criminalității informatice – organizat prin Biroul de combatere a infracțiunilor informatice și Biroul de combatere a infracțiunilor cu cărți de credit și alte mijloace de plată electronică.

Prin dispozițiile Legii nr. 508/2004, sunt stabilite atribuțiile D.I.I.C.O.T. în cauzele cu infracțiuni de fals de monedă și alte valori, astfel: efectuarea urmării penale, delegarea ofițerilor și agenților de poliție judiciară aflați în coordonarea Direcției; sesizarea instanțelor judecătorești competente și studierea etiologică a fenomenului.

Aceeași lege sus-amintită, prin prevederile art. 18, contribuie și la eficientizarea activităților judiciare de prevenire și combatere, prin identificarea și tragerea la răspundere a membrilor grupărilor infracționale care comit infracțiuni de fals de monedă și alte valori.

Totodată, Legea nr. 508/2004 prevede și o cauză de diminuare a răspunderii penale prin reducerea la jumătate a pedepselor în următoarele situații: să fie comisă o infracțiune atribuită D.I.I.C.O.T., să fie începută urmărirea penală și denunțul să fie făcut în timpul urmăririi penale (denunțul trebuie să fie făcut de persoana în cauză și datorită căruia să fie facilitată identificarea altor persoane, participante la comiterea infracțiunii).

5.1.1.4. Poliția Română

În cadrul poliției române funcționează unitățile de combatere a crimei oganizate, sub egida cărora funcționează Oficiul Național Central pentru combaterea falsului de monedă. Tot aici se regăsesc și condițiile de prevenire și combatere a falsului de monedă și alte valori. Oficiul a luat naștere datorită reorganizărilor impuse de recomandările U.E. și a prevederilor Convenției de la Geneva din 1929.

Oficiul Național Central pentru combaterea falsului de monedă, analizează, propune, organizează și coordonează măsuri de prevenire și combatere a stării de criminalitate, stabilește direcțiile de acțiune evaluând cauzele, condițiile și factorii generatori, și, de asemenea, asigură cooperarea cu B.N.R., S.I.E., S.R.I., M.F.P., M.P. etc..

Conform Regulamentului B.N.R nr. 17 din 14 octombrie 2011 privind asigurarea și autenticitatea bancnotelor și monedelor euro, Oficiul Național Central pentru combaterea falsului de monedă este o autoritate națională care transmite bancnotele și monedele Euro, asupra cărora există și simple suspiciuni, către Centrul Național de Analiză a Monedelor din cadrul B.N.R. și către Centrul Național de Analiză.

Activitatea Poliției Române se concretizează prin intervenția operativă a oricărui polițist, care ulterior constatării ori sesizării despre o infracțiune, informează unitatea competentă. La nivel central, Oficiul Național Central este entitatea care asigură coordonarea și controlul activităților în domeniu. La nivel teritorial, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și inspectoratele județene de poliție, prin brigăzile și serviciile cu competență în domeniu criminalității organizate, au compentență în identificarea, primirea și reținerea bancnotelor și monedelor euro falsificate și suspecatate ca fiind falsificate.

Oficiul Național Central pentru combaterea falsului de monedă deține competența deplină pentru efectuarea cercetării penale a infracțiunilor de contrafacere și falsificare a mijloacelor de plată emise de către instituțiile financiare și monetare, cu valoare nominală.

Prin intermediul Oficiului, la nivel național, mai multe rețele de falsificatori au fost anihilate. De exemplu: o dată ce a apărut moneda EURO și moneda națională de polimer, au reușit să formeze adevărate piedici pentru infractori și, de asemenea, să scadă numărul de plasări și să le catalogheze pe cele existente în piață ca provenind tot de la grupările annihilate.

Toate entitățile despre care am făcut vorbire sunt unități operative ale Inspectoratului General al Poliției Române.

Tot în cadrul Poliției Române, sub egida Ministerului Afacerilor Interne, există Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice care are competență și specialiști în desfășurarea activităților din domeniul fraudei monedei electronice și care deține contracte de colaborare cu firme private în comerț electronic și de I.T..

Cooperează cu structurile internaționale, respectiv cu, ofițerii străinii din România și cu cei români aflați în străinătate prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, pentru stabilirea procedurii manierei de instrumentare a cauzelor. Totodată, Poliția Română cooperează la nivel național și cu D.I.I.C.O.T și cu companiile de carduri VISA, MASTERCARD etc..

5.1.2. Sistemul european și internaționl de prevenire și combatere a infracțiunii de fals de monedă și alte valori

5.1.2.1. Banaca Centrală Europeană

Ca și băncile naționale, Banca Centrală Europeană este protectorul cu rol semnificativ în prevenirea și combaterea falsificării monedei euro.

Regulile și procedurile comune ale echipamentelor tehnice de procesare a monedei de hârtie, în special pentru detectarea falsurilor și procedurile Eurosistemului, privind clasificarea și tratamentul bancnotelor euro sunt bine determinate. Scopul regulilor și procedurilor este de a stabili autenticitatea, calitatea și repunerea în circulație a bancnotelor euro.

B.C.E. este o instituție care își desfășoară activitatea în strânsă colaborare cu Europol-ul conform articolului 3 din Regulamnentul (CE) nr. 1338/2001 de definire a măsurilor necesare protecției monedei euro împotriva falsificării. ,,B.C.E. are dreptul exclusiv de a autoriza emisiunea de bancnote în cadrul Comunității. B.C.E. și băncile centrale naționale sunt singurele care au statutul de mijloc legal de plată în cadrul Comunității”..

,,Statele membre pot emite monede, sub rezerva aprobării de către B.C.E. a volumului emisiunii. Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 252 și după consultarea B.C.E., poate adopta măsuri de armonizare a valorilor nominale și specificațiile tehnice ale tuturor monedelor metalice destinate circulației în măsura necesară pentru asigurarea bunei lor circulații în interorul Comunității”.

Prin Versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, B.C.E. deține competență exclusivă în emiterea de monedă EURO. Astfel, doar B.C.E. deține drepturile și obligațiile de a asigura protecția și de a lua toate măsurile necesare pentru a menține integritatea monedei și încrederea publică intactă.

Banca Centrală Europeană prin intermediul Centrului de Analiză a Contrafacerilor analizează din punct de vedere tehnic bancnotele contrafăcute. Prin Sistemul de Monitorizare a Contrafacerilor diseminează informații către entitățile imiplicate în combaterea falsificării monedei euro, informații tehnice și statistici înregistrate tocmai cu acest scop. Pentru familiarizarea societăților cu caracteristicile monedei euro, asigură alături de băncile naționale ale fiecărui stat membru UE, campanii de informare. Cooperează la nivel internațional pentru a obține un schimb de informații în domeniul prevenirii și combaterii.

Băncile din cadrul Sistemului European al Băncilor Centrale au obligația de a avea în structura lor Centre naționale de monitorizare a falsificărilor, care să fie administrate de un administrator de securitate C.N.M.F..

5.1.2.2. Oficiul European de Poliție

Misiunea Oficiului Național de Poliție, EUROPOL, ca agenție a UE de aplicare a legii, este aceea de sprijinire a statelor membre ale U.E. în acțiunile de prevenire și combatere a criminațității grave și a terorismului. Contrafacerea monedei EURO și a monedei electronice reprezintă o amenințare pentru securitatea U.E., deci formă a criminalității grave. Totodată, ,,Intelligence” reprezintă un schimb de informații care determină la nivel de EUROPOL existența de informații cu valoare adăugată.

Prin intermediul implicării acestei agenții, protejarea monedei Euro a dobândit o importanță și mai mare. Toate informațiile în domeniu, sunt centralizate și analizate de către Europol. Una dintre consecințe este aceea că EUROPOL a devenit țintă a organizațiilor de falsificare, care ativează , atât de la nivelul țărilor membre U.E., cât și de la nivel internațional.

Prin intermediul agenției, s-au intensificat colaborările cu statele membre U.E. în scopul consolidării sistemului de protecție, astfel că, volumul de monedă EURO falsă a scăzut. Aplicarea Convenției de la Geneva privind stoparea falsificării de monde din 20 aprilie 1929, a devenit mult mai eficientă.

EUROPOL, de asemenea, încurajează coordonarea măsurilor puse în aplicare de către autoritățile competente ale statelor membre sau în cadrul echipelor comune de anchetă, după caz, în scopul combaterii falsificării monedei euro. La cerere Europol poate sprijini financiar anchetele privind falsificarea mondei euro.

În calitate de birou central, EUROPOL: centralizează și prelucrează toate informațile care facilitează cercetarea, prevenirea și combaterea infracțiunii; colaborează și corespondează cu birourile centrale naționale; transmite specimene de monedă euro originlă; la nivel internațional, oferă informații cu privire la retragerile de monedă și noile emisiuni monetare și asigură prezența la conferințele pe teme privind falsificarea de monedă conform Convenției de la Geneva privind stoparea falsificării de monedă din 20 aprilie 1929.

De asemenea, EUROPOL este implicat și în prevenirea și combaterea infracțiunilor de fals de monedă electronică. Informează până la cele mai mici detalii cu privire la noile modalități de operare a infractorilor și a celor mai recente tehnici.

Din punct de vedere al investigării criminalistice, Oficiul European de Poliție, crează adevărate rețele de experți criminaliști care expertizează dispozitivele de skimming. Asigură totodată, o cooperare prin tehnicile de investigare și asistență tehnică acordată în acest sens.

Printre partenerii Oficiului European de Poliție se regăsesc: O.L.A.F., Banca Centrală Europeană, Interpol etc..

5.1.2.3. Grupul de Descurajare al Falsificării

Central Bank Counterfeit Deterrence Group sau C.B.C.D.G., este entitatea care susține și aplică tehnologiile de prevenire și de utilizare a echipamentelor digitale în scop illicit. Un sistem de descurajare a contrafacerii a fost elaborat de C.B.C.D.G. pentru a descuraja utilizarea calculatoarelor personale, a echipamentelor digitale de imagine și a software-ului în contrafacerea bancnotelor. C.B.C.D.G. a inițiat un Sistem care a fost adoptat în mod voluntar de către producătorii de hardware și software și care împiedică computerele personale și instrumentele de imagini digitale să capteze sau să reproducă imaginea unei bancnote protejate (nu are capacitatea de a urmări utilizarea unui calculator personal sau a unor instrumente de imagini digitale).

Fiecare țară are restricții legale privind reproducerea imaginilor bancnotelor. Restricțiile variază de la o țară la alta, în unele țări orice reproducere a imaginilor bancnotelor, chiar și pentru utilizări artistice sau publicitare, este strict interzisă. Chiar și în țările care permit o utilizare limitată a imaginilor bancnotelor, există reguli și cerințe specifice.

C.B.C.D.G. este compus din 32 de membrii organizat la cererea guvernatorilor băncilor centrale.

5.1.2.4. Seviciul Secret din Statele Unite ale Americii

Serviciul Secret SUA este una dintre cele mai vechi agenții federale, divizie investigativă și de aplicare a legii. Are sediul în Washingtown D.C.. Este organizată în 139 de birouri la nivel intern și 21 de birouri la nivel extern.

Misiunile Serviciului Secret sunt: pe de o parte, de asigurare a protecției Președintelui, Vicepreședintelui, foștilor președinți, candidați la președinție, demnitari străini ai SUA, precum și altor persoane; pe de altă parte, de investigare a infracțiunilor financiare.

Misiunea de investigare a infracțiunilor financiare vizează mai mule tipuri de infracțiuni, printre care se regăsesc: infractiunile de falsificare a valutei, a obligațiunilor de tezaur, a cec-urilor, a instrumentelor de acces, a băncilor, a celor privind identitatea, a celor electronice și informatice.

Pilonii strategiei Serviciului Secret al SUA sunt: atribuirea resurselor ce se impun pentru maximizarea impactului asupra societății; sprijinirea poliției locale; stabilirea grupurilor operative la nivel formal și informal; cooperarea cu zona academică și cu reprezentanții din zona financiară; instruirea poliției private.

Serviciile Secrete combină resursele Grupurilor operative. Cele ale poliției statului și ale poliției locale cu cele din domeniului financiar.

Grupurile operative urmăresc prevenirea săvârșirii de astfel de infracțiuni și apărarea legii prin educarea societății. Trimestrial organizează întâlniri în vederea obținerii parteneriatelor de încredere între poliție și zona academică, precum și, diseminarea informației în timp real pe rețele stabilite expres.

5.1.2.5. Consiliul Standardelor de Securitate

Consiliul Standardelor de Securitate P.C.I. sau Security Standards Council este un forum global pentru dezvoltarea, îmbunătățirea, stocarea, difuzarea și implementarea în continuare a standardelor de securitate pentru protecția datelor unui cont.

P.C.I. este o fundație puternică de securitate a datelor, formată din: oameni, procese și tehnologie, cu ajutorul căreia se pot afla mult mai multe despre cum se pot asigura datele unei plăți (de exemplu: prin codul P.I.N.).

Consiliul, a luat naștere cu ajutorul celor cinci mari fondatori: MasterCard, Visa, American Express, Discover Financial Services și J.C.B. Internațional.

5.1.2.6. Asociația Industriei A.T.M.I.A.

Asociație non-guvernamentală și non-profit, care promovează utilitatea A.T.M.-ului la nivel mondial. Este compusă din 65 de membrii. Deține peste 2,2 milioane de A.T.M.-uri instalate.

A.T.M.I.A. sau A.T.M. (Automated Teller Machine, în sens literal „casier automat”, este un aparat electronic sau electromecanic care permite clienților să efectueze diferite tranzacții bancare prin autoservire.

Asociația Industriei A.T.M. are ca scop protejarea propriilor interese și a încrederii publicului, educarea publicului și crearea de oportunități de networking pentru organizațiile membre.

În domeniul său de specialitate desfășoară conferințe globale, module practice, simpozioane ș.a..

5.2. Aspecte privind fenomenul de criminalitate economico-financiară

În ceea ce privește sistemul financiar al unui stat, practicile de obținere rapidă de capital, pot conduce, așa cum am mai menționat și în celelalte capitole, la adevărate catastrofe, datorită dezechilibrelor care rezultă din acestea.

Orice stat și orice individ are la dispoziția sa toate modalitățile legale de a-și forma un capital care să îi acopere nevoile.

Practic, metodele de realizare, coordonare, conducere și rectificare a unui sistem de finanțe reprezintă prerogativa statului, ca subiect al mediului economico-financiar în domeniu.

Finanțele publice reprezintă relațiile sociale de natură economică exprimate sub formă bănească, apărute cu prilejul constituirii și utilizării fondurilor la dispoziția statului, organismelor și instiuțiilor sale.

Printre cele mai răspândite și cunoscute fenomene care au impact major asupra echlibrului economico-financiar și pe care le vom prezenta concentrate, sunt: inflația, spălarea banilor, evaziunea fiscal și bancruta.

5.2.1. Inflația

Încă din cele mai vechi timpuri acest fenomen a existat. Pe atunci, inflația era asociată cu falsificarea, pentru că viza moneda metalică în a cărei compoziție erau metalele prețioase. Practic, moneda dobândea valoare reală diferită de cea nominală.

În România, după luna decembrie a anului 1989, rata inflației a atins cote foarte mari, între 200 % și 300 % până în anul 1993, ulterior s-au înregistrat perioade cu creșteri și scăderi de până la 150% până în anul 2000, iar perioada imediat următoare până în 2009 s-a înregistrat o reală scădere a inflației.

Într-o economie de piață, prețurile bunurilor și serviciilor se pot modifica oricând. Unele prețuri cresc, altele scad. Se poate vorbi de inflație atunci când se înregistrează o creștere generalizată a prețurilor bunurilor și serviciilor, nu doar ale unor articole specifice. În consecință, cu un euro se poate cumpăra mai puțin, respectiv un euro valorează mai puțin, fapt ce demonstreaza degradarea monedei euro.

Vorbim de un fenomen negativ, cu impact major asupra sistemului economico-financiar, bazat pe o creștere puternică a prețurilor simultan cu o scădere drastică a puterii de cumpărare a monedei. Inflația poate fi considerată o formă specială de creștere a prețurilor. Banca Centrală Europeană precizează că, se poate vorbi de existența inflației atunci când se înregistrează o creștere generalizată a prețurilor bunurilor și serviciilor.

În 1929 a fost înregistrată o mare criză economică, practic, a avut loc o scădere colosală a puterii de cumpărare a monedei cu consecințe drastice.

Și, deși există diferențieri între diversele curente de gândire economică, socială și politică privind natura și efectele inflației, se poate vorbi de un consens privind necesitatea controlării inflației și evitării procesului inflaționist.

Lipsa previziunilor din punct de vedere economico-financiar, respectiv monetar, pot conduce la menținerea unei ciclității a crizelor economice.

Așa cum am mai amintit în capitolele anterioare, Germania lui Hitler, folosea diverse metode de falsificare asupra monedei engleze. A produs și falsificat liră sterlină în valoare de 15 milioane pe care le-a introdus în circuitul monetar, folosind hârtie de o calitate superioară și metode care au reușit să reproducă din punct de vedere grafic și calitativ cât mai loial bancnotele de liră sterlină.

Legătura falsificării și contrafacerii bancnotelor cu fenomenul inflației este extrem de strânsă deoarece cu cât cantitatea de bani falși este mai mare, cu atât este mai inevitabilă inflația.

Creșterea cantității de monedă în circuitul monetar și deci creșterea cererii efective de produse, față de lipsa creșterii producției și a creșterii prețurilor, conduce la atingerea pragului inflaționist.

De asemenea, așa cum vorbim despre inflație ca fenomen negativ, există și personaje care se raportează extrem de pozitiv la acest fenomen.

În prezent, valorile nivelului inflației pe care statele și le fixează pentru menținerea unui climat de securitate economico-financiar a ajuns să fie o țintă a inflației.

Misiunea principală a autorității bancare centrale este aceea de menținere a prețurilor, definită ca o rată anuală a inflației indicelui armonizat al prețului de consum inferioară, apropiată de nivelul de 2% pe termen mediu, B.N.R. a urmărit etapa anului 2005-2012 pentru a consolida procesul dezinflației și staționării fenomenului reflectat în prețuri stabile pe termen mediu.

În Rapoartele asupra inflației din mai 2017, B.N.R. arată că rata anuală a inflației indicelui de consum a avut înregistrări pozitive, în creștere față de finele anului 2016 – 0,16%, la începutul anului 2017 – 0,18% în martie (continuând în creștere în primul trimestru al anului 2017).

5.2.2. Splarea banilor

Activitate infracțională din care rezultă ”bani murdari”.

Constituie infracțiune de spălare a banilor schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile, să se sustragă de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei. De asemenea, ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienței, dispoziției circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni, precum și dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.

În anul 1972, în scandalul iscat din ”afacerea Watergate”, pentru prima dată spălarea banilor a fost definită ca operațiune financiară de ascundere a surselor de proveniență a banilor obținuți în mod nelegal. Tot atunci, pentru prima dată a apărut și noțiunea de ”money laundering”. Sumele obținute reprezentau fondurile pentru campania desfășurată în scopul reobținerii unui mandat la președinția Americii de către Nixon. Banii erau trimiși pe teritoriul Mexicului și reveneau prin intermediul unor companii din Miami, folosite tocmai pentru această afacere. Presa a avut o implicație uriașă, scandalul iscat, a condus la demisia lui Nixon și la nașterea unor acte normative care impuneau transparență financiară în cazul membrilor din administrația publică, precum și amendamente la ”Freedom of Information Act” din anul 1968.

Este unul din exemplele care reprezintă un temei pentru interesul pe care statele îl au pentru acest fenomen ca reglemenările juridice să fie cât mai închegate și extrem de stringente. La nivel mondial, în toate statele lumii există acest fenomen al economiilor subterane, sume enorme trec prin acest proces al spălării banului. Cu titlu de exemplu, tot în SUA, autoritățile americane au descoperit aproximativ un milliard de usd trecuți prin procesul spălare a banilor .

Așadar, infracțiunea de spălare a banilor reprezintă rezultatul dobândirii ilicite a unei mari cantități de bani care trebuie introdusă în circuitul civil, urmând a fi folosită cât mai rapid pentru însăși scopul care a „motivat” acest proces ilicit. Practic, proveniența sumelor de bani este bine ascunsă, din punct de vedere legal aceasta nu poate fi justificată, și deci nu poate fi supusă regulilor de fiscalitate care sunt aplicabile în cazul profitului, sub forma taxelor impuse de stat.

Sursa sumelor obținute astfel poate fi: traficul de droguri, traficul de arme, traficul de persoane, prostituție, proxenetism, infracțiuni de corupție, infracțiuni de falsificare de monedă și alte valori etc..

De unde terminologia de ”spălare a banilor”? În timpul prohibiției din SUA, în Chicago, un număr considerabil de incinte ascundeau proveniența banilor murdari rezultați din evaziune fiscală, trafic de persoane sau contrabandă. Aceste incinte erau spălătorii de rufe. Sumele erau trecute în contabilitate ca proveniți din activtăți economice rezultate din serviciile prestate locuitorilor. Banii erau strânși de infractor, în speță, gangsterul Al Capone, din jocuri de noroc, produse alcoolice etc., și erau ținute în diverse locuri (de exemplu: pe rafturile din cămara proprie) și nu puteau fi introduși în circuitul civil. În momentul în care a deschis afaceri ca paravan pentru aceste ilegalități care aveau ca obiect spălătorii de rufe ori de mașini, a fost anihilat.

Ca și falsificarea de monedă și alte valori, și fenomenul infracțional de spălare a banilor este într-o permanentă rapiditate evolutivă, tehnicile pe care infractorii le utilizează sunt tot mai complexe. Infractorii se ascund în spatele unui complex de tranzacții, care includ transferuri internaționale dispersate în sume mici de bani și întotdeauna pe numele altor persoane, beneficiind de experți bancari, contabili, brokeri, notari, avocați.

Legislația națională a incriminat pentru prima dată această infracțiune ca fiind în legătură cu infracțiunea de trafic de droguri. Sumele foarte mari de bani care proveneau din aceste infracțiuni determinau legătura directă, ulterior, descoperindu-se faptul că sumele proveneau și din alte infracțiuni cu grad mare de pericol social. Ceea ce este evident și de remarcat însă, este faptul că, această infracțiune trebuie în prealabil, să dețină o infracțiune premisă, din care să provină sumele care urmează a fi supuse spălării banilor.

Infracțiunea de spălare a banilor are caracter corelativ, întrucât existența ei este condiționată de săvârșirea prealabilă a unei infracțiuni din care să provină bunul supus unei operațiuni de spălare.

Datorită caracterului complex al obiectului infrațiunii de spălare a banilor, se face trimitere la Directivele Parlamentului European și Consiliului. Directive care au fost adoptate în vederea stabilirii unui standard înalt în protejarea sectorului financiar și a altor activități vulnerabile, de efectele dăunătoare ale câștigătorilor din infracțiuni.

La nivelul UE, a fost adoptată Directiva (UE) 2015/849 sau Directiva a IV-a a Parlamentului European și a Consiliului, privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau a finanțării terorismului, de modificare a Reglamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei nr. 2005/60/CE a Parlamentului European și al Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei.

În preambulul Directivei 2001/97/CE, la alineatul 14 se arată că, în rândul spălătorilor de bani se manifestă tendința de a face apel din ce în ce mai mult la activități fără caracter financiar.

O altă directivă care își aduce aportul este Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014, privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în UE.

La nivel național, prin Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor a fost transpusă Convenția de la Strasbourg din anul 1990 privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii. Ulterior, dispozitiile Convenției de la Palermo și oricare alte modificări au mai survenit prin directivele europene în domeniu au fost transpuse prin Legea nr. 656/2002 republicată în 2012 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, act normativ prin care Legea 21/1999 a fost abrogată.

Tot prin Legea nr. 656/2002, a fost înființat Oficiul Național de Prevenire a Spălării Banilor. O.N.P.C.S. este organizat prin H.G. nr.1599/2008 privind Regulamentul de organizare și funcționare. Printre altele, obiectul de activitate presupune institurea unor măsuri de prevenire și combatere a spălării banilor prin analizarea și prelucrarea informațiilor pe care le primește și sesizează instituțiile îndrituite în domeniu.

Obiectul juridic al infracțiunii de spălare a banilor este dat de relațiile sociale privitoare la protecția instituțiilor economice, financiare, bancare, de asigurări, de investiții. precum și a celorlalte entități menționate în articolul 10 din Legea 656/2002, astfel ca acestea să nu poată fi folosite în scopul spălării banilor.

De asemenea, după intrarea în vigoare a unui întreg pachet legislativ în 2014, Institutul Național al Magistraturii, prin și pentru specialiști în domeniu, a elaborat un Ghid pentru combaterea spălării banilor.

Din cauza gradului de pericol social al acestei infracțiuni, legiuitorul a avut în vedere următoarele: indiferent că infracțiunea este sau nu săvârșită pe teritoriul statului român, norma incriminatorie se va aplica și dacă în timpul urmăririi penale se face un denunț care duce la facilitarea identificării și tragerii la răspundere penală a infractorilor și a tuturor celorlalți participanți la actul infracțional, aceștia vor beneficia de o cauză de reducere a pedepsei.

Î.C.C.J. printr-o decizie a Secției penale: infracțiunea de spălare a banilor poate să subziste în condițiile neintervenirii condamnării prealabile a autorilor infracțiunii primare, deoarece instanța învestită cu judecarea infracțiunii de spălare a banilor este obligată, în virtutea rolului activ să verifice, în baza probatoriului administrat în cauză, existența condițiilor de vinovăție cu privire la săvârșirea infracțiunilor care au produs sumele de bani supuse spălării.

Prima etapă a infracțiunii de spălare banilor o reprezintă plasarea, care presupune rocada veniturilor obținute ilegal separându-le de nucleul lor.

A doua etapă, stratificarea, presupune plimbarea banilor în mai multe conturi pentru a pierde urma acestora.

Integrarea, sau cea de-a treia etapă, presupune revenirea banilor la nucleu, urmând a fi introduși în circuitul civil.

Dată fiind existența corelației dintre cele două infracțiuni, una principală și cealaltă de spălare a banilor obținuți urmare anterioarei, infracțiunea de spălare a banilor are ca obiect principal relațiile care asigură desfășurarea normală a activităților de justiție, în special în ceea ce privește identificarea și confiscarea produselor infracțiunii.

Nici Legea nr. 656/2002 și nici Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale nu reglementează sancțiuni pentru infractorul faptei care a generat fapta de spălare a banilor, însă, aceste aspecte sunt elucidate prin prisma faptului că, cel care săvârșește infracțiunea principală, este și autorul celei rezultante, de spălare a banilor.

În vederea prevenirii și combateri infracțiunilor de spălare a banilor, Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate instituie obligația statelor membre de reglementare și de control al instituțiilor bancare și nebancare și al instituțiilor care sunt expuse acestui risc, în limitele competenței.

Prin intermediul O.N.U. se impune o cooperare la nivel: bilateral, subregional, regional și internațional a entităților cu jurisdicție și competență în domeniu.

Subiectul activ (delictum subsequens) al infracțiunii de spălare a banilor nu poate fi autorul sau coautorul, complicii ori instigatorii la infracțiunea principală (delictum principale de unde provin banii murdari).

5.2.3. Evaziunea fiscală

Ca și infracțiunea de fals de monedă și alte valori, evaziunea fiscală este rezultatul unei dorințe de realizare a veniturilor în mod facil și ingenios.

Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea unor persoane fizice sau juridice de la plata impozitelor sau taxelor. Evaziunea fiscală se manifestă adesea prin denaturarea informațiilor ce sunt raportate la autorități, precum declararea unor venituri sau profituri mai mici decât în realitate, sau mărirea artificială a cheltuielilor.

Prin Strategia Națională de Apărare a Țării sunt trasate direcții clare, modalități de atingere a țintelor stabilite și securizare națională. Așa putem vorbi de ordine și încredere publică, de prevenire și combatere a infracțiunilor și contracarări ale fenomenului prin identificarea grupurilor criminale și a modului de acțiune.

Pentru că statul este cel care deține atributul gestionării sistemului fiscal (administrare, încasare a contribuțiilor fiscale), tot el este și cel care stabilește modalitatea de exercitare a controlului în acest sistem. Ministerul finanțelor publice comunică faptul că, România a susținut măsurile de combatere a evaziunii fiscale la Consiliul miniștrilor de finanțe din Uniunea Europană și a adoptat directivele în domeniu în acest scop, cu termen de implementare până la finele anului 2019.

Statul este cel care stabilește, unilateral, obligația de plată a unei anumite sume de bani de către fiecare persoană fizică și juridică în parte la bugetul de stat, până la un termen anterior stabilit.

În sens larg, doctrina, analizează legislația în domeniul evaziunii fiscale raportându-se la: articolul 296 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, articolul 3 din Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea, articolul 48 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului și reglementările din Codul penal referitoare la infracțiunile de fals.

România, deține unul din locurile fruntașe în clasamentul țărilor care se luptă cu acest fenomen, datorită amplorii fenomenului de evaziune fiscală. De aceea statul român a instituit măsuri sancționatorii drastice care sunt luate de instituții create tocmai pentru a se implica direct în combaterea și prevenirea infracțiunii de evaziune fiscală, de majorare a veniturilor țării și în cazurile infracționale economico-financiare în general.

Majorarea veniturilor țării se concretizează printr-un mediu economic neafectat și care să performeze pe toate palierele: antreprenorial, investițional precum și bugetar.

Evaziunea fiscală poate fi provocată de stat pe două zone: pozitivă și negativă. Evaziunea fiscală provocată de stat pe zona pozitivă este sub forma capitalului. Evaziunea fiscală provocată pe zona negativă este sub forma protejării unor interese de tip mafiot cu toate consecințele pe care le incumbă.

Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale abrogată prin intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005 pentru combaterea evaziunii fiscale republicată, este cea care reprezintă egida protecției juridice a situațiilor ivite de-a lungul timpului în societate. Modificarea Legii nr. 241/2005 s-a făcut prin Legea nr. 50/2013 prin care s-a urmărit o înăsprire puternică a sancțiunilor.

Menționăm că, pe măsură ce forța coercitivă a statului s-a impus din ce în ce mai aspru, și indivizii au fost mai motivați să găsească diferite maniere de păcălire a autorităților. Practic, sursele de venit ale fecărui cetățean în parte, amator de astfel de „obiceiuri” erau mult mai mici decât cele reale.

Există și infracțiuni similare celor de evaziune fiscală. Asimilarea este datorată tipurilor de relații sociale pe care le protejează și de importanța lor. Articolul 1 din Legea nr. 241/2005 face vorbire de măsurile de prevenire și de combatere a infracțiunilor de evaziune fiscală, precum și a unor infracțiuni în legătură cu acestea.

Intervenții asupra acestei Legi s-au tot făcut, de exemplu: Decizia 363/2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, revitalizând și schimbând practica anterioară conform instanțelor din România care au pronunțat inclusiv condamnări la pedeapsa cu închisoarea în regim doar de executare. „Sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă”, Curtea Constituțională considera reglementarea ca imprevizibilă și incompletă în criteriile de stabilire a conduitei exacte și corecte a celor cărora li se opunea.

După cum am arătat, Decizia este pronunțată de Curtea Constituțională din 2015, puterea legislativă nu a pus textul legii în accord cu Decizia mentionață nici până astăzi (au fost radiate de pe rolul instanțelor de judecată și a parchtelor un număr mare de cauze ce aveau ca obiect săvârșirea infracțiunii reglementată la articolul despre care am făcut vorbire).

Precizăm de asemenea că, datorită dispozițiilor articolului 5 din Codul penal referitor la Principiul aplicării legii penale mai favorabile, sunt dosare penale pe rolul instanțelor care se află sub incidența acestei reglementări și astfel ne aflăm în prezența unor ”conflicte”. Aceeași situație și pentru Legea nr. 202/2010 unde era inclusă o dispoziție similară cu cea a articolului 741 din Vechiul Cod penal, de la 1969, unde s-a discutat despre „mica reformă” și care nu a avut o durabilitate foarte mare datorită declarării ca neconstituțional de către Curtea Constituțională a României, în anul 2011.

Procedura în cazul rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești pronunțate pentru una dintre infracțiunile aflate sub incidența Legii nr. 241/2005 este aceea de transmitere de către instanța de judecată către Oficiul Național al Registrului Comerțului a unei copii a dispozitivului hotărârii pronunțate care urmează să opereze modificările ce se impun în registrul comerțului. Sumele datorate către bugetul de stat se stabilesc cu ajutorul evidențelor persoanei în cauză ori prin procedurile prevăzute în Codul de procedură penală.

O altă Decizie cheie a fost dată de Î.C.C.J. datorită recursului în interesul legii formulat de către Procurorul General al României, referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor articolului 19 din Codul de procedură penală. Î.C.C.J. a admis R.I.L.-ul prin Decizia nr. 17/ 2015. Practic, cauzele penale care aveau ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de Legea nr. 241/2005, instanța soluționând acțiunea civilă, a dispus obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală.

La nivel European, strategia eficentizării impozitării urmărea o bună guvernare din punct de vedere fiscal la nivel general și oferea soluții de înlăturare a tuturor amenințărilor care apăreau externe pieței comune. Directiva 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, impunea introducerea schimbului automat a rapoartelor pentru fiecare stat mebru al U.E.. De asemenea, Directiva a urmărit și introducerea unor clauze anti-abuz în tratatele de evitare a dublei impuneri.

Directiva 2011/16/UE a Consiliului privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, conține propuneri pentru următoarele domenii: deductibilitatea dobânzii, impozitarea la ieșire sau exit-taxes, clauza switch-over, o regulă generală anti-abuz prin norme privitoare la societățile străine controlate și un cadru de combatere.

În zilele noastre, evaziunea ficală reprezintă un dezastru pentru societate în globalitatea sa prin efectele nocive pe care le are asupra stabilității economice, sociale și chiar politice, de aceea îndatoriri în procesul combaterii și mai cu seama prevenirii acestor tipuri de infracțiuni trebuie să îi vizeze în primul rând pe cetățeni, care trebuie să își respecte obligațiile fiscale impuse de lege. Așa, o să putem discuta despre o bună funcționare a statului printr-o colectare corectă a taxelor și impozitelor și a tuturor obligațiilor fiscale care survin.

Evaziunea fiscală legală, neincriminată, a luat naștere ca urmare a interpretării reglementărilor în domeniu, în favoarea contribuabilului.

Evaziunea fiscală ilicită sau reală, cea incriminată, este disimularea obiectului supus impozitării. Reprezintă subevaluarea masei impozabile pentru a atrage taxe cu mult mai mici. Vorbim din nou de modalitatea de sustragere de la respectarea obligațiilor față de bugetul de stat.

5.2.4. Bancruta

Bancruta este definită ca fiind falimentul însoțit de nereguli financiare în dauna creditorilor. În limba română cuvântul a pătruns din limba franceză, fiind echivalentul cuvântului baqueroute. În limba franceză bancruta are ca semnificație falimentul unui comerciant ocazionat de culpa sa și pedepsit de lege (Nouveau Petit Larousse).

Bancruta frauduloasă reprezintă forma agravantă prin animus fraudandi a bancrutei.

Quasi-bancruta, infracțiune săvârșită de necomercianți, dar sancționată ca cele două forme de bancrută sus-aminte.

Înfracțiunea de bancrută a fost reglementată de-a lungul timpului prin: Codul comercial, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale; Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Bancruta în forma ei „simplă” presupune o lipsă a introducerii sau o introducere făcută cu întârziere de către debitor a cererii de deschidere a procedurii conform termenului legal. Debitorul, se întruchipează în persoana reprezentantului legal al persoanei juridice ori în a persoanei fizice.

Practic, debitorul fie falsifică, fie sustrage, fie distruge toate evidențele. Astfel, ne aflăm în prezența unei ascunderi prin tot soiul de maniere, a activului (bani, bunuri etc.).

Prin bun se înțelege o valoare economică ce este utilă pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a omului și este susceptibilă de apropiere sub forma dreptului patrimonial.

Modalități de înșelare sunt și prezentarea unor datorii care nu există, precum și, înstrăinarea activelor în stare de insolvență.

Datoriile pot fi prezentate în conțiutul registrelor. În faza de urmărire penală, înscrisurile sunt ridicate și verificate. Ridicarea este activitatea de urmărire penală și tactică criminalistică prin intermediul căreia organul de urmărire penală sau instanța de judecată asigură obiectele și documentele care pot servi ca mijloc de probă în procesul penal. Toate aceste acțiuni ilegale sunt exercitate pentru a frauda creditorii.

Bancruta în forma frauduloasă este reglementată ca infracțiune în care au loc modalități de acționare complexe, și anume: omisivă și comisivă.

Practică judiciară, sub incidența Legii nr. 31/1990 – Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu prin Dosarul cu nr. 40/P/1999.

Înculpatul P.E. a fost cercetat sub aspectul infracțiunii de bancrută fraudulosă prevăzută de art. 276 din Legea nr. 31/1990 republicată ca urmare a plângerii formulate de S.C. GSM ROAMING COMPANY S.R.L. cu motivarea că, în calitate de administrator unic al S.C. PRISCILA S.R.L. a achiziționat de la partea vătămată mărfuri în valoare de 88.988.761 lei pe care le-a vândut și nu le-a evidențiat în contabilitate, prin manoperele frauduloase aducând societatea în incapacitate de plată. Prin rezoluția din 8.12.1999 s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale în cauză cu motivarea că, S.C. PRISCILA S.R.L. nu a fost declarată în stare de faliment și simpla neachitare a mărfurilor cumpărate nu constituie infracțiune.

Motivarea de neîncepere a urmăririi este neconvingătoare. În varianta prevăzută de art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 bancruta frauduloasă nu necesită o hotărâre de declarare a falimentului, iar starea de încetare de plăți este rezultată din neachitarea creanței în termen de 30 de zile de la scadență. Prin plângere s-a invocat faptul că, debitorul nu a înregistrat în contabilitate marfa primită și sumele rezultate din vânzarea ei, ceea ce constituie o diminuare a activelor societății, o ascundere a acestora, iar motivarea rezoluției se referă la faptul că nu s-au înstrăinat părți din active, cerință prevăzută pentru varianta de tip incriminată de art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990.

5.3. Scurte concluzii

Responsabilitățile de prevenire și combatere a contrafacerii monedei Euro sunt partajate între Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, Europol și Eurojust.

La nivel european, în domeniul cooperării judiciare, Eurojust oferă suport pentru: cercetările și urmăririle penale pe care le desfășoară autoritățile statelor membre Uniunii și asistență judiciară și financiară pentru operaționalizarea echipelor care anchetează.

Comisia Europeană este inițiator legislativ, în numele său, O.L.A.F. organizează și finanțează instruiri ale sistemelor tehnice către statele membre și asigură administrarea C.T.S.E-ului.

B.C.E. analizează din punct de vedere tehnic noile bancnote falsificate, coroborând toate datele tehnice și statistice într-un centralizator care reprezintă baza de date centrale, diseminând apoi către toate entitățile implicate în domeniu.

Oficiul Național de Prevenire a Spălării Banilor este o intituție cheie în procesul de identificare a activității infracționale în domeniu, cu strânse legături la nivel european și internațional.

Prin urmare, activitățile care sunt desfășurate pentru administrarea probelor în cauze cu astfel de infracțiuni (fals de monedă și alte valori, bancrută, evaziune fiscală, spălare de bani ș.a.) sunt: documentare asupra specificului activității societății comerciale; planificarea cercetărilor; ridicare de obiecte și înscrisuri; efectuarea perchezițiilor; constatări tehnico-științifice; identificarea și ascultarea martorilor; ascultarea învinuiților sau inculpaților și alte activități care sunt specifice infracțiunilor (confruntări, recunoașteri, măsuri asiguratorii ș.a.).

Cu titlu de observație, o instituție pe care nu am abordat-o în mod direct dar despre care dorim a face cateva precizări este Interpol. După retragerea României în anul 1950 din cadrul renumitei Organizații Internaționale de Poliție Criminală sau Interpol, în anul 1973 aceasta redevine membru și este recunoscută și ca membru fondator al Organizației.

În perioada anilor 1970 România a avut cel mai mare avânt în stabilirea relațiilor la nivel internațional. Acest fapt se datora vizitelor cu scop turistic ale străinilor. Însă, nu întotdeauna scopul era doar unul turistic, sau mai bine spus, de multe ori scopul era total diferit de cel turistic. Străinii pătrundeau pe teritoriul statului român și comiteau infracțiuni dintre cele mai grave: plasare de monedă falsă, scoatere din țară a obiectelor de artă cu valoare mare, trafic de valută, trafic de droguri etc.

De la acel momen, imediat după reafilierea în cadrul Interpol, România prin intermediul Ministerului Afacerilor Interne, a înființat și un Birou Național Interpol, astfel era asigurată o cooperare fără echivoc.

Capitolul VI Concluzii finale

Așadar, persoanele vătămate sunt fie persoane juridice, fie persoane fizice afectate de acțiunea infracțională a autorului faptei (inclusiv persoana care primește, adică cel care din eroare se regăsește în această poziție). Paguba materială pricinuează direct instituției care are în sarcină emisiunea monetră, instituțiilor care manipulează valori, precum și instituțiilor bancare publice ori de drept privat. Activitățile acestor instituții înregistrează un recul prin simplul fapt că știrea ia amploare în circuitul monetar și în cotidianul publicului, care imediat vor manifesta reticență față de acest „risc”.

Pentru că infracțiunea de fals de monede și alte valori reprezintă o infracțiune cu relevanță juridică enormă (nu interesează dacă „dimensiunile” sunt mai mici sau mai mari ale pagubei, este adevărat, dacă dobândește altă „conotație” în momentul în care tot sistemul financiar este afectat și ajungem, de exemplu, la inflație, majorare de prețuri ș.a.), care aduce atingere încrederii publice (colectivitatea – subiect pasiv al infracțiunii), iar repercursunile lipsei acesteia sunt drastice. În specificitatea infracțiunii, vorbim de reciprocitatea încrederii investite între public și instituțiile statului. Practicienii în unanimitate, consideră că, odată ce ne aflăm în ipoteza unei pagube majore care vizează întreg sistemul financiar, modalitățile de săvârșire a faptei și particularitățile în întreg ansamblul lor devin definitorii în stabilirea gravității infracțiunii.

Date fiind cele menționate, ne aflăm în prezența unui sistem format din legislație complexă, instituții cheie și instrumentele de plată ca metode de prevenire și combatere a falsificării. Legislația complexă este evidentă prin actele normative adoptate la nivel internațional în domeniu și pe care România le-a semnat, ratificat și implementat în sistemul juridic național. Instituțiile cheie despre care am amintit pe parcursul prezentei, și cooperarea dintre acestea, atât între ele, cât și în relația lor cu Banca Națională a României care este cea upgradată constant cu metode și tehnici de prevenire a monedei naționale (introducerea monedei de polimer a fost un adevarat reducător al procesului de falsificare) s-a creapt un nucleu care ca principal scop a avut scurizarea și protejarea instrumentelor de plată. Cadrul legislativ național, eurpean și internațional deține instrumentele pentru prevenirea și combarea fenomenului infracțonal de falsofcare de monede și alte valori

Așa cum am susținut în debutul și pe parcursul prezentei, acest fenomen a căpătat de-a lungul timpului valențe colosale. Tehnologia a avansat atât pentru societate și instituțiile statului în ansamblul lor, cât și pentru infractori. De aici și interesul de cunoaștere a acestui subiect cu toate aspectele care țin de legiferare, cooperare interinstituțională și particularități investigative din punct de vedere criminalistic. Lipsa cunoașterii ori cunoașterea insuficientă a noastră, a tuturor reprezintă un alt atuu pentru cei care urmăresc obținerea de venituri ilicite.

De asemenea, ceea ce am mai abordat și am considerat că deține poziția cea mai importantă, este expertiza criminalistică, în mod evident toate elementele nu pot face obiectul studiului într-o singură lucrare datorită faptului că, palierul este extrem de vast și ceea ce am precizat în rândul elementelor de protecție și securitate nu vor putea face obiectul unui studiu în integralitate și prin prisma faptului că unele dintre elementele meționate fac parte din zona celor clasificate și secrete.

Autoritățile consideră faptul că statisticile pe care le-am învederat și noi pe parcursul prezentei, au caracter orientativ. Nivelul falsificărilor este evident unul deloc îmbucurător. Așa cum tehnica avansează și dorește să creeze o barieră împotriva fenomenului, și subiecții activi ai infracțiunii de falsificare de monede și alte valori avansează, atât în tehnică, cât și în cunoștințe. Valorile monetare au o calitate din ce în ce mai bună, însă și contrafacerile se pare că tind către aceeași calitate. Înfractorii sunt extreme de abili și motivația lor suficient de mare.

Caracteristica abilități se concretizează cel tare la momentul plasării monedei, a felului în care operează (locurile pe care le aleg) și asupra cărui tip de persoane (persoane cu grad slab spre deloc de cunoaștere).

Sincope evidente de care se lovesc autoritățile, și nu numai: în doctrină subiectul nu este tratat, jurisprudență nu există suficient cât să creeze zonă marcantă, normele incriminatorii strict caracterizate de societatea noastră nu s-au remarcat (de problemele acesteia, de gradul de evoluție, de nivelul de educație și de informare, de superficialitate etc.).

Așa cum am mai precizat, o posibilă campanie de cunoaștere creată de instituțiile abilitate și cu ajutorul zonei de media(spot-uri publicitare în diferite zone cheie), ar fi un real ajutor în sporirea atenției și a felului în care orice cetățean s-ar raporta la acest fenomen. Acest lucru s-ar concretiza în creșterea nivelului de conștientizare a importanței cunoașterii (astfel este înlăturată și superficialitatea societății civile într-o anumită măsură) autenticului și pericolului fenomenului. Ne aflăm astfel în fața unei responsabilizări sociale.

Pentru că avem cooperare interinstituțională la nivelul statelor member U.E., transpunere în legislația națională a directivelor, tratatelor și deciziilor în domeniu, avem și armonizare a legislației penale și, implicit, ținte commune.

Cum se preconizează și se dorește înca din timpurile în care moneda electronică devenea tot mai utilizată, ca în unele state unde deja este implementat un system în care efectiv nu există monedă fizică, aceasta din urmă, să dispară. „Astăzi”, ceea ce trebuie să stârnească cel mai puternic atenția (ca nivel următor) este faptul că, domeniul de interes este cel care a luat cel mai puternic avânt, si anume, cel virtual.

ANEXA I

ELEMENTE GRAFICE ALE BANCNOTELOR EURO

– denumirea este redată pe bancnotele din prima serie cu caractere atât latine (EURO), cât și grecești (EYPΩ), în timp ce pe bancnotele din seria „Europa" este redată și cu caractere chirilice (EBPO);

– în prima serie inițialele Băncii Centrale Europene se regăsesc în cinci variante: BCE, ECB, EZB, EKT și EKP;

– în cea de-a doua serie se regăsesc în zece variante: BCE: franceză, italiană, portugheză, română și spaniolă; ECB: cehă, daneză, olandeză, engleză, letonă, lituaniană, slovacă, slovenă si suedeză; ЕЦБ: bulgară; EZB: germană; EKP: estonă si finlandeză; EKT: greacă; ESB: croată; EKB: maghiară; BĊE: malteză; EBC: polonă;

– simbolul ”©” reprezintă protecția drepturilor de autor;

– drapelul UE

ANEXA II

CODURILE DE ȚARĂ ÎNSCRISE PE BANCNOTELE EURO DIN PRIMA SERIE

ANEXA III

NUMERELE DE SERIE ÎNSCRISE PE BANCNOTELE DIN SERIA ”EUROPA”

ANEXA IV

Semnătura guvernatorului, casierului delegate si casierului bancher pe bancnota de două deci lei din anul 1880

Semnătură a casierului central pe bancnota de 500 lei din 1947

Amprenta guvernatorului si semnătura casierului central pe bancnota de 500 lei

Semnătura Guveratorului si a casierului central de pe bancnota de 10.000 lei în anul 2000

Semnătura Președintelui în exercițiu a B.C.E. de pe o bancnotă de 50 euro

Semnătura Trezorierului S.U.A și Secretarului Trezoreriei de pe bancnota de 5 usd din anul 1999

Semnătura Guvernatorului și a Casierului Central de pe bancnota de 10 lire sterline

ANEXA V

Elemente de securitate și protecție

ANEXA VI

Bancnota din seria Europa, privită spre sursă de lumină. Ferastra-portret, filigranul-portret și firul de siguranță devin vizibile

Bancnota din prima serie, privită spre sursă de lumină. Ferastra-portret, filigranul-portret și elemental de suprapunere devin vizibile

Bancnota în circulație, de 200 lei

Bancnota de 1.000.000 de lei, retrasă din circulație

Bancnota de 20 de dolari americani

Moneda numismatică, Monedă din Aur, în valoare de 10 lei

Monedă în ciculație, de 50 bani, din alamă, 2005

Monedă cu caracter comemorativ, 10 ani de la aderarea României la UE 5

Monedă retrasă din circulație, de 5000 leilei

Monedă electronică. Card VISA

Moneda virtual Bitcoin și Etherum

ANEXA VII

Raport de constatare tehnico – științifică

I. Obiectul constatării

Prin rezoluția motivată nr. ………… din ………….. organul de cercetare penală dispune efectuarea unei constatări tehnico-științifice prin care să se stabilească:

B. Dacă bancnotele puse la dispoziție sunt autentice sau contrafăcute;

C. În cazul în care acestea sunt contrafăcute, care este modalitatea de realizare.

II.Materialele supuse examinării

Pentru efectuarea constatării au fost puse la dispoziție:

Litigiu:

….. bancnote din cupiura ……, cu seriile ………..;

…… bancnote din cupiura …….., cu seriile ………..;

Materialele u fost ambulate în plic sigilat cu sigiliu …… nr. ……. și îndeplinesc cerințele prevăzute în PL 5.8. – privind ambalarea, sigilarea și transportul.

III. Descrierea materialeler supuse examinării

1. Cele…. bancnote în litigiu din cupiura….., au dimensiunile de ………. și conțin grafica specfică cupiurii din care fac parte. Pe avers sunt redate: portretul………. Pe revers sunt redate …….. .

2. 1. Cele…. bancnote în litigiu din cupiura….., au dimensiunile de ………. și conțin grafica specfică cupiurii din care fac parte. Pe avers sunt redate: portretul………. Pe revers sunt redate …….. .

IV. Examinări – constatări

Pentru efectuarea examinarilor comparative am folosit …… bancnote SPECIMEN corespunzătare bancnotelor în litigiu, astfel:

….. bancnotă Specimen din cupiura de ……., cu seria……(foto nr. …..);

….. bancnotă Specimen din cupiura de ……., cu seria……(foto nr. …..);

În conformitate cu PSL 01-02 și IL 01-01, IL 01-07 am procedat la efectuarea examinărilor separate și comparative a bancnotelor puse la dispoziție, ce fac obiectul przentei lucrări, constatând urătoaele:

IV.1. Bancnotele în litigiu, din cupura………

A. Bancnotele în litigiu cu seriile ……… prezintă texte, însemne și desene realizate și plasate asemănător cu cele ale bancnotei SPECIMEN, rspectiv:

fluorescență asemănătoare a suportului bancnotei;

imprimarea seriei pe principiul tiparului înalt;

imprimare intaglio;

fibre de culoare…..;

fir de siguranță încorporat în masa hârtiei, …..;

microtext;

traseele desenelor grafice…. etc.;

B. Bancnotele în litigiu cu seriile: …………..

imitarea firului de siguranță….

imitarea fibrelor…. etc..

IV.2. Bancnotele în litigiu, din cupiura……..

A. Bancnotele în litigiu cu seriile ……… prezintă texte, însemne și desene realizate și plasate asemănător cu cele ale bancnotei SPECIMEN, rspectiv:

fluorescență asemănătoare a suportului bancnotei;

imprimarea seriei pe principiul tiparului înalt;

imprimare intaglio;

fibre de culoare…..;

fir de siguranță încorporat în masa hârtiei, …..;

microtext;

traseele desenelor grafice…. etc.;

Examinărle comparative au evidențiat și aspect specific cuiurii de……….,

B. Bancnotele în litigiu cu seriile: …………..

redarea neclară și mprecisă a traseelor grafice;

lipsa tiparului înalt la imprimarea seriei bancnotei ( foto nr. ….) etc.

V. Concluzii

A. Din punct de vedere al autenticității, contrafacerii și falsificării bancnotelor în litigiu:

1. Bancnotele din cupiura de ……. cu seriile ……… autentice / contrafăcute / falsificate;

2. Bancnotele din cupiura de ……. cu seriile ……… autentice / contrafăcute / falsificate;

* * *

Prezentul raport conține …………. file.

Notă: odată cu raportul se restituie materile examinate, ambulate în plic sigilat prin ștampile.

SPECIALIST,

ANEXA VIII

ANEXA IX

ANEXA X

Spectrofotometru absorbție atomică Spectrofotometru de absorbție

Fourier Transform Spectrometru cu infrarosu Spectrofotometru UV

Microscop electronic de baleiaj, modul de functionare și schema de principiu

Schema

Cromatografia de lichide

Cromatografia de gaze

ANEXA XI

Activitatea DIICOT în intervalul 2015-2016, în domeniu

ANEXA XII

Țintele de inflație

Rata inflației în perioadele 1989 – 2009

Rata inflației în perioadele 1991 – 2009

Bibliografie

Acte normative

Noul Cod Penal și Noul Cod de Procedură Penală în vigoare de la 1 februarie 2014 – iulie 2016, Editura Rosetti, București

Noul Cod penal și Noul Cod de procedură penală în vigoare de la 16 mai 2014, Universul Juridic, București, 2014

Vechiul Cod penal și Vechiul Cod de procedură penală, actualizat la 24 septembrie 2012, ediție îngrijită de conf. univ. dr., judecător Dan Lupașcu, Editura Universul Juridic, 2012, București.

Vechiul Cod penal și Vechiul Cod de procedură penală, actualizat la 25 ianuarie 2012, ediție îngrijită de conf. univ. dr., judecător Dan Lupașcu, Editura Universul Juridic, 2012, București

5. Convenția internațională pentru represiunea falsificatorilor de monede, încheiată la Geneva la 20 aprilie 1929**)

6. Directiva 2014/62/UE privind protecția prin măsuri de drept penal a monedei euro și a altor monede împotriva falsificării și de înlocuire a Deciziei-cadru 2000/383/JAI a Consiliului

7. Decizia-cadru 2000/383/JAI a Consiliului din 29 mai 2000 privind consolidarea, prin sancțiuni penale și de altă natură, a protecției împotriva falsificării, cu ocazia introducerii monedei euromodificată prin Decizia-cadru 2001/888/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2001

8. Decizia 2002/187/JAI a Consiliului din 28 februarie 2002 de instituire a Eurojust în scopul consolidării luptei împotriva formelor grave de criminalitate

9. Legea nr. 127/2011 privind activitatea de emitere de moneda electronica. Emiterea de monedă electronică

10. Legea nr. 286/2009 privind Noul Cod Penal actualizt la 14 august 2017

11. Legea nr. 312 din 28.iun.2004 privind Statutul Băncii Naționale a României

12. Monitorul Oficial al României nr. 801 din data de 11 noiembrie 2011

13. Monitorul Oficial al României nr. 1019 din 21 decembrie 2006

14. Monitorul Oficial al României nr. 248 din 3 iulie 1998

15. Ordonanță de urgență nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

16. Noul Cod Penal și Noul Cod de Procedură Penală în vigoare de la 1 februarie 2014 – iulie 2016, Editura Rosetti, București

17. Noul Cod penal și Noul Cod de procedură penală în vigoare de la 16 mai 2014, Universul Juridic, București, 2014

18. Vechiul Cod penal și Vechiul Cod de procedură penală, actualizat la 24 septembrie 2012, ediție îngrijită de conf. univ. dr., judecător Dan Lupașcu, Editura Universul Juridic, 2012, București.

19. Vechiul Cod penal și Vechiul Cod de procedură penală, actualizat la 25 ianuarie 2012, ediție îngrijită de conf. univ. dr., judecător Dan Lupașcu, Editura Universul Juridic, 2012, București

20. Decizia BCE/2010/14 DIN 16 septembrie 2010 privind verficarea autenticității și a calității și repunerea în circulație a bancnotelor euro

21. Decizia 2005/511/JAI din 12 iulie 2005 privind protecția EURO împotriva falsificării

22. Decizia Consiliului 2009/371/JAI din 6 aprilie 2009 privind înființarea Oficiului European de Poliție (Europol)

23. Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene 2012/C 326/01

24 Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei 77/799/CEE

25. Regulamentul (CE) nr. 1338/2001 de definire a măsurilor necesare protecției monedei euro împotriva falsificării

26. Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în vigoare de la 26 noiembrie 2004 până la 21 noiembrie 2016, fiind abrogată și înlocuită prin Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 78/2016.

27. Legea nr. 286/2009 privind Noul Cod Penal actualizat la 14 august 2017

28. Lege nr. 312 din 28 iunie 2004 privind Statutul Băncii Naționale a României

29. Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, abrogată

30. Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și cmbatere a finanțării actelor de terrorism

31. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

32. Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea

33. Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerțului

34. Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, abrogată

35. Legea nr. 241/2005 pentru combaterea evaziunii fiscal

36. Legea nr. 50/2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscal

37. Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor – Mica reforma a Justitiei

38. Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale

39. Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței

40. Codul Comercial din 1887 în vigoare de la 27 iunie 1997, Editura

41. Noul Cod Penal și Noul Cod de Procedură Penală în vigoare de la 1 februarie 2014, Editura Rosetti, București, actualizat 2015

42. Noul Cod penal și Noul Cod de procedură penală în vigoare de la 1 februarie 2014, Universul Juridic, București, actualizat 2016

43. Vechiul Cod penal și Vechiul Cod de procedură penală, , ediție îngrijită de conf. univ. dr., judecător Dan Lupașcu, Editura Universul Juridic, 2012, București, actualizat 2012

44. Hotărârea Guvernului nr. 1599/2008 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor

Cursuri de specialitate

1. Nicolae Buzatu, Gheorghe Popa – Expertizarea bancnotelor și a altor instrumente de plată, Editura Little Star, București, 2005;

2. Gheorghe Popa, Tehnică criminalistică – curs universitar, editura Pro Universitaria, București, 2008;

3. Viorel Pașca, Bancruta Fauduloasă, comentarii și practică judiciară, ediția a II-a revăzută și adăugită, Ed. Lumina Lex, București, 2005

4. P.Albu, Al Mircea, Activități specifice care se întreprind pentru combaterea falsificărilor de monedă, Tipografia M.I., 1993

5. Dongoroz V. și alții, Explicații teoretice ale Codului Penal Român/partea specială, Editura Academiei Române, București, vol.4, 1972

6. Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ediția a VI-a, revăzută, Editura Universul Juridic, București, 2015

7. Ion Vochescu, Vasile Bercheșan, Bancnota și falsificatorii de bancnote, Casa de editură și presă ”Șansa,, S.R.L, București, 1996

8. George Antoniu, Tudorel Toader și colectiv, Explicațiile noului Cod penal, Voi IV Articolele 257-366, Editura Universul Juridic, București, 2015-2016

9 C. Aionițoaie, V. Bercheșan, I. Dumitrașcu, C. Pletea, I.E. Sandu, Tratat de metodică criminalistică, Ed. Carpați, Craiova, 1994

10. V. Bercheșan – Metodologia investigării infracțiunilor – curs de criminalistică, vol. II, Ed. Paralela 45, Pitești, 2000

11. Negrea R., Moneda, Ed. Albatros, București, 1988

12. Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roșca, Explicații teoretice ale Codului penal român, vol. IV, Partea Specială, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1972

13. Octavian Loghin, Tudorel Toader, Drept penal român, Partea Specială, Edița a III-a revăzută și adăugată, Ed. Casa de editură și presă ”Sansa” S.R.L, București, 1997

14. Alexandru Boroi, Drept penal, Partea Specială, conform noului Cod penal, Ed. C.H. Beck, București

15. Costin Kirițescu C., ”Sistemul bănesc al leului și precursorii lui”, Editura Academiei Române, București, 1964

16. Williams, Marcela M.; Anderson, Richard O.. Currency Design in the United States and Abroad: Counterfeit Deterrence and Visual AccessibiUty, Federal Reserve Bank of Saint Louis Review, September/October 2007, 89(5).

17. Y. Guyon – Droit penal des affaires, Ed. Economica, Paris, 1997

18. V.Pașca – Bancruta frauduloasă, Ed Lumina LEX, București, 2000

19. V.Hanga, Mic dicționar juridic, Ed. LuminaLex, București, 1999.

20. S. Cărpenaru, Drept comercial român, ed. a 8-a, revizuită și adăugită, Ed.Universul Juridic București,2008.

21. P. Dungan,T.Medeanu,V.Pașca, Manual de drept penal, Partea specială, vol.II, Ed.Universul Juridic, București, 2011.

22. T.Toader, Dreptul penal român, Partea specială, Ed.Hamangiu, ed.a 3 –a , București, 2008.

23. Octavian Iliescu – Moneda în România 491-1864, Editura Meridiane, București, 1970.

24. Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM 2), Editura Univers.

25. G. Guțu, Dicționar latin – român, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983.

26. România a ratificat această Convenție prin Decretul nr. 277/1954 (B. Of. nr. 6 din 29 februarie 1954), 5. T. Vasiliu și colaboratorii, Codul penal comentat și adnotat, Partea specială, vol. 2, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1977

27. V. Papadopol – Codul penal comentat și adnotat; vol. II.

28. Stanciu Cărpenaru, Drept comercial român, Ed.All, Bucuresti, 1998, p.516

29. Tudorel Butoi, Ioana Teodora Butoi, Tratat universitar de psihologie judiciară – teorie și practică-, Editura Phobos, București, 2003;

30. Rodica Mihaela Stănoiu, Criminologie, Vol. I, Editura Oscar Print Seria Criminologie, București, 1995;

31. Tudorel Butoi, Dan Voinea, Alexandru Butoi, Manuela Cristina Prodan, Valentin Iftene, Constantin Zărnescu, Ioana Teodora Butoi, Luminița Gerogeta Nicolae, Victimologie, Curs universitar, perspective psihologiei victimale asupra cuplului penal victim-agresor, Editura Pinguin Book, București, 2004;

32. Aurel Dineu, Bazele criminologiei, Ed. Proarcadia, București, 1993;

33. Alexandru King și Bertrand Slineider, Prima revoluție globală – O strategie pentru supraviețuirea lumii, Editura Tehnică – București, 1993;

34. Costică Voicu, Criminalitatea afacerilor, Editura M.I., București, 1997;

35. Florin Sandu, Gheorghe – Iulian Ioniță, Criminologie teoretică și aplicată, Editura Universul Juridic, București, 2005;

36. Valerian Cioclei, Criminologie Etiologică, Editura Actami, București, 1996;

37. Alexandru Pintea, Criminologie generală, Editura ERA, 2002;

38. Lygia Negriei – Dormont, Costică Voicu, Georgeta Ungureanu, Introducere în criminologie aplicată, Ediția a II-a, Editura Pro Universitaria;

39. Freda Adler, Gerhard O.W. Mueller, William S. Laufer, Criminology, Second Edition

40. Tudor Amza, Criminologie, Tratat de teorie și politică criminologică, Editura Lumina Lex, 2002

41. Tudor Amza, Cosmin Petronel Amza, Criminologie, Tratat de teorie și politică criminologică, Editura Lumina Lex, București, 2008

42. Iancu Tănăsescu, Gabriel Tănăsescu, Camil Tănăsescu, Metacriminologie, Editura C.H.Beck, București, 2008

43. Ioan Gheorghiu Brădeț, Criminologie generală premise, principii, sinteze, Unex A-Z – Complex universitar Universitatea de Științe și arte, Facultatea de Drept și Ziaristică;

44. Sorin Rădulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei și criminalității, Editura Caxa de editură și presă ”Șansa”S.R.L, București, 1996;

45. Georgeta Ștefania Ungureanu, Criminologie, Editura & Tipografia Timpolis;

46. Ortansa Brezeanu, Particularități ale criminalității în perioada de tranziție, Editura Fundației ”România de mâine”;

47. Ion Oancea, Probleme de criminologie, Editura All;

48. Cesare Beccaria, Despre infracțiuni și pedepse, traducere din italiană, notă asupra ediției și note de Dana Grasso cu prefață de Giulio Giorello, Editura Humanitas, București;

49. Aura Preda , Denis Szabo si evolutia criminologiei, Editura Universul Juridic, București, 2012;

50. Dan Drosu Șaguna, Tratat de drept financiar și fiscal, Ed. All Beck, București, 2001

51. Milton Friedman, Inflație și sisteme monetare, Editura Științifică București, 1968

52. R. Jurj Tudoran, D.D. Șaguna, Spălarea banilor. Teorie și practică judiciară, Ed. a 2-a CH.Beck, București, 2016

53. C. Voicu, Al. Boroi, F. Sandu, I. Molnar, Dreptul penal al afacerilor, Ediția a 2-a, Ed. All.Beck, București, 2003

54. D. A. P. Florescu, D. Bucur, Th. Mrejeru, M. Pantea, A. Martinescu, V. Manea, Evaziunea fiscală, Ed. UJ, București, 2013

55. V. Pașca, Bancruta frauduloasă, Comentarii și practică judiciară, Ediția a II-a revizuită și adăugită, Ed. Lumina LEX, București,2005

56. C. Aionițoaiei, E. Pălănceanu, Tratat de tactică criminalistică, Ed. Carpați, Craiova, 1992

57. Gh. Beleiu, Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil. Casa de editură și presă Șansa S.R.L., București, 1999

Reviste, articole și note de specialitate

Banca Central Europeană, Eurosistemul. Sistemul european al băncolor centrale, 2009

Revista de drept penal nr. 1-2, Doctrină și jurisprudență, anul 2016

Revistă română de criminalistică, de informare, documentare și opinii, nr. 6, anul IV, noiembrie 2002;

Revista română de criminalistică, nr. 2 din aprilie 2013, vol. XIV, Asociația română de criminalistică;

Ziarul "Ziua" nr. 6 – 8 sept. 1999, Filiera Manciu Oncu;

Revista de Criminologie, criminalistică și penologie, Ministerul Public, studii nr. 1-2/2015, nr. 3/2015, nr. 4/2015;

Revista de Criminologie, criminalistică și penologie, Ministerul Public, studii nr. 1-2/2014, nr. 3-4/2011, nr. 3-4/2010;

Revista română de criminalistică, Asociația română de criminalistică , nr. 2 din aprilie 2013, vol. XIV;

Scurt istoric al bancnotelor și monedelor EURO. Cum a devenit EURO moneda noastră. Banca Centrală Europeană, 2007.

Proiectul de concluzii privind consolidarea cooperării și a schimbului de informații în domeniul luptei împotriva falsificării de monede, în special a monedei euro. Consiliul UE. Bruxelles, 25.11.2011.

Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu cu privire la punerea în aplicare și la rezultatele programului Pericles pentru protecția monedei euro împotriva falsificării în 2014.

Raportul Comisiei din 20 februarie 2006 – Al doilea raport pe baza art. 14 din Decizia-cadru din 28 mai 2001 a Consiliului privind combaterea fraudei și a falsificării mijloacelor de plată, altele decât numerarul [COM(2006) 65 final -Nepublicat în Jurnalul Oficial].

Raportul Comisiei din 30 aprilie 2004 pe baza art. 14 din Decizia-cadru din 28 mai 2001 a Consiliului privind combaterea fraudei și a falsificării mijloacelor de plată, altele decât numerarul [COM(2004) 346 final – Nepublicat în Jurnalul Oficial].

Raportul anual 2011. Banca Națională a României.

Inițiativa Comună a Secretarului General OIPC-Interpol și a Directorului Europol privind combaterea falsificării de monedă. în special a monedei euro. Bruxelles, 2001.

Comprehensive Study on Cybercrime, UNODC, Febaiary 2013.

Revista de Criminalistică nr. 5 (101), octombrie 2015, vol XVI, p. 2057 – Ciprian Dumitrașcu, Moneda virtuală, un instrument facil pentru cyberlaundering

Circulara Băncii Naționale a României nr. 5/2017 (în vigoare de la 10 mai 2017 și are drept caracteristici pe avers mențiunile în arc de cerc ”ROMÂNIA” și ”SISTEMUL MONETAR NAȚIONAL – 150 ANI”

Revista de Criminologie, Criminalistică și Penalogie, nr. 3-4, anul 2013 – Maria Georgeta Stoian, Daniela Laura Feraru, Expertiza tehnico-chimică – mijloc de probare a falsurilor și contrafacerilor de cărți de identitate și de bancnote

”Arta falsificatorilor – falsificatorii artei”, Președinte al Ligii germane pentru Drepturile Omului, autor al operei Kunst der Falscher – Falscher der Kunst, București, în anul 1970, la Editura Meridiane.

Revista Impozite și Taxe – nr. 5/1996;

Revistă română de criminalistică, de informare, documentare și opinii, nr. 6, anul IV, noiembrie 2002;

Revista de Criminologie, criminalistică și penologie, Ministerul Public, studii nr. 1-2/2016;

Revista de Criminologie, criminalistică și penologie, Ministerul Public, studii nr. 1-2/2015, nr. 3/2015, nr. 4/2015;

Revista de Criminologie, criminalistică și penologie, Ministerul Public, studii nr. 1-2/2014, nr. 3-4/2011, nr. 3-4/2010;

Revista Studii de Securitate Publică nr. 2/2013 – Gheorghe Popescu, Elena Florea, Unele considerații privitoare la infracțiunea de falsificare de monedă

Revista ”Lumea Detectivilor”, nr 15/2005 – Tudorel Butoi, Investigatorul acoperit (posibilități și limite)

Revista de Criminologie, criminalistică și penologie, Ministerul Public, studii nr. 1-2/2015, nr. 3/2015, nr. 4/2015;

Revista de Criminologie, criminalistică și penologie, Ministerul Public, studii nr. 1-2/2014, nr. 3-4/2011, nr. 3-4/2010;

Revista română de criminalistică, Asociația română de criminalistică, nr. 2 din aprilie 2013, vol. XIV;

Scurt istoric al bancnotelor și monedelor EURO. Cum a devenit EURO moneda noastră. Banca Centrală Europeană, 2007.

Proiectul de concluzii privind consolidarea cooperării și a schimbului de informații în domeniul luptei împotriva falsificării de monede, în special a monedei euro. Consiliul UE. Bruxelles, 25.11.2011.

Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu cu privire la punerea în aplicare și la rezultatele programului Pericles pentru protecția monedei euro împotriva falsificării în 2014.

Mihai Adrian Hotca, Spălarea Banilor, subiectul activ al infracțiunii, articol publicat pe blog-ul personal.

Revista Dreptul nr. 3/2006, autor, Mioara Ketty Guiu, Spălarea banilor.

Ghid elaborat printr-un grant din partea statului elvețian, judecător Camelia Bogdan și procuror Elena Hach, publicat pe site-ul I.N.M..

Revista de cercetare Șiințifică a studenților economiști, Ecostudent Nr. 1/2013, autor, Costescu Emilia Mihaela, Inflația, un fenomen monetar! Analiza dinamicii infrației în România.

Prezentări și interviuri ale Băncii Naționale a României din 25 aprilie 2012, prezentare a Guvernatorului Mugur Isărescu referitoare la Considerațiile privind Criza Economică din 1929-1933 în secțiunea prezentare a Guvernatorului

Raportul anual 2011. Banca Națională a României.

21. Comprehensive Study on Cybercrime, UNODC, Febaiary 2013.

22. Circulara Băncii Naționale a României nr. 5/2017 (în vigoare de la 10 mai 2017 și are drept caracteristici pe avers mențiunile în arc de cerc ”ROMÂNIA” și ”SISTEMUL MONETAR NAȚIONAL – 150 ANI”.

23. Revista de drept penal nr.3/2000, Ciuncan Dorin, Bancruta frauduloasă.

24. Revista Dreptul nr. 6/1995, Pașca Viorel, Infracțiunea de bancrută.

25. Revista „Pro lege” nr. 4/1996, 2048/19 iulie 1995

26. Revista „Pro lege” nr. 3/1997, 367/15 februarie 1996

27. Revista „Pro lege” nr. 4/1997, 1557 din 20 iunie 1996

28. Revista „Pro lege” nr. 4/1997, 646 din 15 martie 1996

29. Revista „Pro lege” nr. 3/2000, 2839 din 2 august 1999

30. Notă potrivit Regulamentului B.N.R., nr. 8 din 19 august 1994

31. Revista în „Pro lege” nr. 1/1992, 1265 din 22 august 1991, cu notă în același sens, Secția penală, Decizia nr. 1913/1989, în Caietele Tribunalului Suprem, nr. 60

32. Revista de drept commercial nr. 11/ 1996

33. Revista „Dreptul” nr. 10/1998, T.Teodorescu, Note – Consecințele penale ale unui cec fără acoperire în total sau în parte

34. Revista de criminalistică

35. C. Butic, Note – Deținerea și punerea în circulație a valorilor falsificate, „R.D.P.” nr. 3/1998

36. V. Papadopol, Notă, CAB, C.D., 1998

37. Ilie (Moraru) Ionela, Falsul de monedă, Lucrare de licență, USH, Constanța, 2012

Pagini web

www.criminologie.org.ro

www.criminalistic.ro

www.encyclopedia.com

http://www.ecb.int/home/html/index.en.html – Banca Central Europeană

www.crimesciencejournal.springeropen.com

www.law.jrank.org

www.mai.gov.ro

Cum se falsifică banii. Metode rudimentare, cu scotch şi pix

http://www.ziare.com/articole/falsificarea+bancnotelor+euro

www.europa.eu

10. www.interpol.int

11. www.criminalistic.ro

12. www.dex-online.ro

13. http://www.ecb.int

14. www.crimesciencejournal.springeropen.com

15. www.law.jrank.org

16. www.mai.gov.ro

17. https://www.romaniatv.net

18. http://www.ziare.com

19. www.europa.eu

20. www.dexonline.ro

21. www.eurlex.europa.eu

22. www.jurnalistii.ro

23. www.laws-lois.justice.gc.ca

24. www.videotutorial.ro

25. www.bnr.ro

26. www.capital.ro

27. www.cdep.ro

28. www.cpcs.ro

29. www.dcnews.ro.

30. www.dcnews.ro.

31. www.dea.gov

32. www.dictionareconomic.ro

33. www.diicot.ro

34. www.ecb.europa.eu

35. www.euroj ust.europa.eu

36. www.europoI.europa.eu

37. www.historia.ro

38. www.history.com

39. www.wikipedia.com

40. www.money.ro.

41. www.inm-Iex.ro

42. www.monitoruljuridic.ro

43. www.poIitiaromana.ro

44. www.universuljuridic.ro

45. www.inec.ro

46. www.antena3.ro

47. www.capital.ro

48. www.rulesforuse.org

49. www.interpol.int

50. www.insse.ro

51. www.scj.ro

52. www.pcisecuritystandards.org

53. www.atmia.com

54. www.juridice.ro

55. ww.politiaromana.ro

56. www.dcnews.ro

57. www.secretservice.go

58. www.rulesforuse.org

59. www.criminalistic.ro

60. http://www.ecb.int

61. www.crimesciencejournal.springeropen.com

62. www.mai.gov.ro

63. http://www.ziare.com

64. www.europa.eu

65. www.dexonline.ro

66. www.eurlex.europa.eu

67. www.bnr.ro

68. www.capital.ro

69. www.cdep.ro

70. www.cpcs.ro

71. www.dcnews.ro.

72. www.dcnews.ro.

73. www.dea.gov

74. www.dictionareconomic.ro

75. www.diicot.ro

76. www.ecb.europa.eu

77. www.eurojust.europa.eu

78. www.europoI.europa.eu

79. www.history.com

80. www.wikipedia.com

81. www.money.ro.

82. www.inm.ro

83. www.monitoruljuridic.ro

84. www.legeaz.net

85. www. euroavocatura.ro

86. www.dorinciuncan.com

87. www.scritub.ro

88. www.jurisprudenta.com