Investigarea Atitudinilor LA Parintii Care Aplica O Disciplina Severa

Psihologie

Investigarea Atitudinilor LA Parintii Care Aplica O Disciplina Severa

Byadmin ianuarie 1, 2024

INVESTIGAREA ATITUDINILOR LA PĂRINȚII CARE APLICĂ O DISCIPLINĂ SEVERĂ

Cuprins

Rezumat

Summary

I. Relația dintre atitudinile parentale și aplicarea pedepselor

corporale

1.1. Pedeapsa corporală: Definiție

1.1.1. Diferența dintre pedeapsă și abuz

1.2. Impactului pedepsei corporale asupra copiilor

1.3. De la pedeapsa corporală la abuz fizic

1.4. Atitudinile parentale

II.Concepte si teorii asupra fenomenomenului de abuz fizic

2.1.Abuzul fizic asupra copilului: Definiție

2.2 Prevalența

2.3. Consecințe

2.3.1 Comportament agresiv și violent

2.3.2 Comportament nonviolent infracțional

2.3.3 Abuz de substante

2.3.4 Comportamnet de rănire și suicid

2.3.5 Probleme emoționale

2.3.6 Probleme interpersonale

2.3.7 Dificultăți academice și vocaționale

2.4. Obiectivele și ipotezele cercetării

III. Metodologie

3.1. Designul cercetării

3.2. Participanți

3.3. Instrumente utilizate în cercetare

3.4. Procedura

3.5. Metoda de analiză a datelor

IV. Prezentarea și interpretarea rezultatelor obținute

V. Concluzii

VI. Bibliografie

REZUMAT

Lucrarea de față are ca scop investigarea unei posibile legaturii dintre atitudinile parentale fata de pedeapsa corporala si abuzul fizic.

Ipotezele studiului se bazează pe considerentul că acei parinti a caror atitudine fata de pedeapsa corporala este una pozitiva vor fi predispusi sa isi abuzeze fizic copilul/copiii.

Designul propus pentru studiu este unul non-experimental de tip corelațional, avand doua variabile, și anume atitudinile parentale pozitive față de pedeapsa corporală și abuzul fizic, fiind urmărită relația dintre acestea două.

Pentru măsurarea variabile “atitudini parentale față de pedeapsa corporală” se vor folosi următorul instrumente: chestionarul Adult-Adolescent Parenting Inventory (AAPI) Believe în Corporal Punishment, iar pentru măsurarea abuzului fiziz, Conflict Tactics Scale – Parent-Child; acestea nu sunt adaptate în România în momentul de față, fiind nevoie de această procedură dacă cercetarea va fi aplicată practic. Pentru a verifica dacă există o relație între cele două variabile se apelează la analiza corelaționala de tip Pearson.

Rezultatele obținute în urma realizării studiului presupunem că vor susțin ipoteză conform părinții a căror atitudini față de pedeapsa corporală sunt pozitive riscă să își abuzeze fizic copilul/copiii.

SUMMARY

The present research aims to investigate the possible relation between parental attitudes towards corporal punishment and physical abuse.

The study hypothesis are based on the consideration that those parents whose attitude toward corporal punishment is positive will be more likely to physically abuse their child/children.

The design proposed in the study is a non-experimental correlational type, with two variables, namely parental attitudes towards corporal punishment and physical abuse, being pursued relationship between these two.

To measure variable "positive parental attitudes towards corporal punishment" it will be used the following instrument: Adult-Adolescent Parenting Inventory (AAPI) Belief in Corporal Punishment questionnaire and to measure the physical abuse, Conflict Tactics Scale – Parent-Child questionnaire; the instruments are not adapted in Romania, thing that will be necessary if the study will be applied. To investigate if there is a connection between the two variables it will be used the Pearson correlation analysis.

Results obtained at the end of the research should support the hypothesis that parents whose attitudes towards corporal punishment are positive risk to abuse physically their child / children.

I. Relația dintre atitudinile parentale și aplicarea pedepselor corporale

Creșterea și educarea copiilor este considerată de cele mai multe ori ca fiind un proces natural sau instinctiv. Odată cu nașterea copilului, părintele se așteaptă să fie într-o oarecare masure complet echipat cu abilitățile necesare pentru creșterea lui. Însă conștientizarea unor probleme de mare amploare precum abuzul și neglijarea copilului, tulburările emoționale a copiilor, fuga de acasă și sarcinile adolescenților au dat de înțeles părinților că acesta perioadă este una dificilă. Astfel, au fost dezvoltate programe pentru ajutorarea părinților în sarcinile și rolurile lor, însă cu toate acestea, cunoștințele procesului fundamental ce stă la baza relației dintre copil și părinte și pe ce modalitate de intervenția ar trebui să se bazeze, sunt limitate.

Pedeapsa corporală: Definiție

Dovezile ce indică că majoritatea părinților americani folosesc bătaia sau alte forme legale a pedepsei corporale asupra copiilor sunt disponibile de mulți ani, pedeapsa corporală reprezentând așadar un aspect universal al copiilor din America, și nu numai. Numărul dovezilor conform cărora pedeapsa corporală poate avea efecte negative la vârsta maturității chiar dacă este administrată de părinți iubitori și suportivi, sunt în creștere.

Supozițiile culturii americane – pedeapsa corporală este necesară uneori, și chiar dacă este aplicată cu moderație de către părinții iubitori și suportivi, nu este dăunătoare – nu sunt însă susține de către Ștraus și Stewart (1999). Aceasta opininie a culturii americane este împărtășită de cel puțin două treimi dinte americani (Ștraus și Mathur, 1996). Opinia celor doi cercetători, este că părinții nu ar trebui să utilizeze niciodată pedeapsa corporală, alte metode de pedeapsă fiind la fel de eficiente și nu implică riscul ca pedeapsa să ia forma abuzului fizic (Ștraus, 1994; Ștraus și Paschall, 1998).

Conform teoriei lui Ștraus (1994) “pedeapsa corporală reprezintă utilizarea forței fizice cu intenția de a cauza copilului durere dar fără a-l răni, cu scopul de a corecta sau a controla comportamentul unui copil” (Ștraus 1994, p.4).

Scala Tacticilor Conflictuale Părinte-Copil (Parent-Child Conflict Tactics Scale – CTSPC; Ștraus, Hamby, Finkelhor, Moore, și Runyan, 1998) a fost folosită pentru a obține date despre pedeapsa corporală. Această versiune CTS include șase itemi care se încadrează în intervalul legal al aplicării pedepsei corporale, părinții fiind întrebații cât de des au apărut astfel de coportamente în ultimele 12 luni.

1.1.1. Diferența dintre pedeapsă și abuz

Diferențierea pedepsei corporale normative de abuzul fizic este una dintre problemele cruciale ale unei cercetări, Gershoff (2002) susținând că pedeapsa corporală se poate transforma în abuz fizic sub anumite condiții. “Multe dintre cazurile de abuz fizic se aseamănă cu pedeapsa corporală în manifestările lor; într-adevăr, ambele implică adeseori lovirea copiilor cu mâna sau cu obiecte. Când aceasta lovire este limitată la câteva palme aplicate copilului în zona posteriorului cu o palmă deschisă având ca scop modificarea comportamentului, aceasta este considerată ca fiind pedeapsă corporală normatica și o metodă adecvată de a crește și de a educa copilul. Totuși aceleași dimensiuni care caracterizează pedeapsa corporală ca fiind normativă poate, atunci când este dusă la extrem, să facă ca lovirea unui copil să se asemene mai mult cu abuzul decât cu pedeapsa.” (Gershoff 2002, p.604).

În tabelul de mai jos (Tabel 1.1.) sunt oferite câteva exemple ce ilustrează modul în care comportamentele ce stau atât la baza pedepsei corporale cât și la baza abuzului fizic sunt adesea în esență la fel. “Este într-adevăr dificil să determini unde de-a lungul unui continuum de 3 palme la 30 ar trenui trasă linia dintre pedeapsă și abuz. Din nefericire, muncitorii din cadrul serviciului de protecție al copilului și jurații din țară trebuia să facă asemena distincții în fiecare zi, iar legea nu le oferă prea mult ajutor”. (Gershoff 2002, p.604).

Holden (2002) a remarcat două probleme de cercetare legate de modul în care se face diferența dintre pedeapsa corporală severă și cea normativă, și anume ca unele studii nu întreabă precis despre tehnicile prea aspre folosite de părinți, astfel părinții vor putea raporta faptul că au aplicat pedepse corporale mai puțin aspre. Ambele dintre aceste probleme de design provin dintr-o grijă reală, atât din partea cercetătorilor cât și din cea a participanților aflați în rândul părinților, cu privire la oligatia etica a cercetatoril de a raporta autorităților cazurile suspecte de abuz. Cercetători precum Putnam, Liss și Landsverk (1996) fiind de părere că această cerință este, fără îndoială, un procedeu important și necesar în protecția bunăstării copiilor. Totuși, părinții care se tem să nu fie raportați autorităților ce se ocupă cu protecția copilului își pot modifica conținutul raportului referitor la tehnicile severe pentru a nu risca să fie clasificați ca părinți abuzivi. Preocupările referitoare la modul în care și cum trebuie raportat în baza de date aceste cazuri îi fac pe mulți cercetători să evite întrebările legate de abuz. Astfel, orice referință la pedeapsă corporală se limitează la a pălmui sau a plezni, termeni acceptați ca fiind normativi.

“Presiunea ce cade atât pe părinți cât și pe cercetători, riscă sa creeze o abordare de tipul “don’t ask, don’t tell” a acelor practicilor disciplinare ce ar putea fi considerate abuzive.” (Gershoff 2002, p. 604)

Tabel 1.1 Exemple ale dimensiunilor in care pedeapsa corporala parentala variaza de la “normativ” la “abuziv”

Impactul pedepsei corporale asupra copiilor

Un număr din ce în ce mai mare de cercetători din ultimii o sută de ani au eximinat eficienta pedepsei corporale ca metoda de corecție a comportamentului copiilor, cât și a potențialelor efecte negative ce le poate avea acesta metodă disciplinară asupra copiilor. Dezbaterile ce au loc în jurul acestui subiect au un caracter destul de neobișnuit, întrucât preponderența literaturii de specialitate care tratează acest subiect nu a căutat dacă este o metodă de succes în atingerea scopurilor urmărite de părinți atunci când folosesc pedeapsă corporală, promovând supunerea copiilor și reducerea comportamentelor problematice. Majoritatea cercetătorilor au examinat dacă pedeapsă corporală ar putea efecte negative nedorite, cum ar fi nivelul crescut al agresivității copilului. Cu toate acestea, este importantă examinarea eficienței utilizării pedepsei corporale pentru atingerea scopurilor de scurtă sau de lungă durată.

Părinții folosesc în primul rând pedeapsa corporală pentru a reduce comportamentele nedorite ale copiilor din present și pentru a crește comportamentele dezirabile din viitor. Este bine de luat în considerare succesul cu care pedeapsa corporală atinge aceste două scopuri, având în vedere că unul este imediat, în timp ce al doilea este un scop fixat pe termen lung.

Chiar dacă părinții speră că copiii lor se vor conforma în viitor indiferent de modalitatea de disciplinare aleasă, este neclar cum pedeapsa corporală ar trebui să crească complianța copilului pe termen lung a sau a internalizarii morale. Asocierea unui stimul negativ cu un comportament ar trebui să ducă la reducerea ratei de apariție a comportamentului. Totuși acest tip de obediență nu se consideră a fi internalizat deoarece este probabil să apară numai atunci când copilul percep amenințarea cu pedeapsa ca fiind mare (ex. Părintele este în apropiere fiind posibil să îl pedepsească). Scopul primar al socializării ar trebui să promoveze internalizarea motivelor pentru care copilul trebuie să se comporte adecvat, și nu numai pentru a evita pedeapsa.

Părinții au recunoscut că unul din cazurile în care folosesc pedeapsa corporală, este atunci copilul lor să comportat agresiv, cum ar fi să lovească un coleg, sau a avut un comportament antisocial, furând bani de la părinți. Totuși există motive care ne fac să credem pedeapsa fizică ar putea duce la creșterea comportamentului agresiv și antisocial al copiilor, în loc să îl diminueze și totodată să crească probabilitatea ca acești copiii se vor conforma în viitor indiferent de modalitatea de disciplinare aleasă, este neclar cum pedeapsa corporală ar trebui să crească complianța copilului pe termen lung a sau a internalizarii morale. Asocierea unui stimul negativ cu un comportament ar trebui să ducă la reducerea ratei de apariție a comportamentului. Totuși acest tip de obediență nu se consideră a fi internalizat deoarece este probabil să apară numai atunci când copilul percep amenințarea cu pedeapsa ca fiind mare (ex. Părintele este în apropiere fiind posibil să îl pedepsească). Scopul primar al socializării ar trebui să promoveze internalizarea motivelor pentru care copilul trebuie să se comporte adecvat, și nu numai pentru a evita pedeapsa.

Părinții au recunoscut că unul din cazurile în care folosesc pedeapsa corporală, este atunci copilul lor să comportat agresiv, cum ar fi să lovească un coleg, sau a avut un comportament antisocial, furând bani de la părinți. Totuși există motive care ne fac să credem pedeapsa fizică ar putea duce la creșterea comportamentului agresiv și antisocial al copiilor, în loc să îl diminueze și totodată să crească probabilitatea ca acești copiii să facă atribuții ostile, atribuții care la rândul lor vor crește probabilitatea de a se comporta neadecvat în interacțiunile sociale (Dodge, 1986; Weiss, Dodge, Bates și Pettit, 1992). Într-o meta-analiză a 27 de studii ale lui Gershoff (2002) s-a descoperit că pedeapsa corporală era asociată cu agresiunea copiilor. Din cele 13 studii incluse în meta-analiză asocierii pedepsei corporale cu coportamentul antisocial al copiilor, 12 dintre acestea au confirmat acest lucru.

Concluzia principală care reiese din literatură de specialitate este că dacă scopul părinților este acela de crește internalizarea morală a copilului și de a diminua coportamentul antisocial și agresiv prin utilizarea pedepsei corporale, sunt puține dovezi care să demonstre cum că această practică disciplinară este eficientă în atingerea acestor scopuri.

3.3. De la pedeapsă corporală la abuz fizic

Unul dintre aspectele problematice ale pedepsei corporale îl reprezita asocierea cu abuzl fizic. Cercetătorii din domeniul abuzului fizic au susținut mult timp faptul că pedeapsa corporală și abuzul fizic sunt puncte de-a lungul unui continuum de violență împotriva copiilor. (Garbarino, 1977; Gelles & Ștraus, 1988). Diferențele dintre pedeapsa fizică și abuz sunt arbitrare, precum același comportament (ex. Lovirea copilului cu scopul de a-i cauza durere) este pus într-o anumită categorie exlusiv pe baza gradului de forță folosită sau a cantității de durere sau a rănilor provocate copilului. Aceasta intersectare dintre pedeapsa corporală și abuzul fizic este recunoscută de către agenția federală însărcinată cu prevenirea abuzului la copii. Departamentului de Servicii de Sănătate și Umane al Statelor Unite a definit abuzul fizic că incluzând răni ce rezultă în urma unei discipline severe sau a pedepsei corporale, pedeapsa ce nu este potrivită pentru vârsta sau condiția copilului.

Dovada conform căruia pedeapsa corporală și abuzul fizic sunt intrinsec asociate este susținută de faptul că majoritatea incidentelor de abuz fizic au avut loc în contextul unei pedepse (Gil, 1973; Kadushin & Martin, 1981; Vastă, 1982). Examinările cazurilor de abuz fizic au dezvăluit că multe dintre acestea au început inițial sub forma pedepsei corporale. În anul 2003 Studiul Canadian al Incidentei Copiilor Neglijați (Canadian Incidence Study of Child Maltreatment, Durrant et al., 2006), a descoperit că 75% dintre cazurile motivate de abuz fizic implicau folosirea pedepsei corporale. Părinții abuzivi din Statele Unite ale Americii au recunoscut chiar ei că două treimi dintre incidentele abuzive au debutat că încercări de a schimba comportamentul copiilor sau de a-i învăța o lecție (Coontz & Martin, 1988; Gil, 1973; Kadushin & Martin, 1981).

Jaffee (2004) a descoperit că există o componentă genetică importanta în ceea ce privește faptul dacă copilul va primi o pedeapsă corporală, dar nu și dacă acesta va fi abuzat fizic; co-aparitia pedepsei corporale și a neglijenței copilului nu poate fi explicată de genetică ci mă degrabă de mediul familial împărtășit.

3.4. Atitudinile parentale

Termenul de atitudine reprezintă un construct ipotetic, făcând referire la sentimentele pozitive sau negative asupra evaluării unei persoane, obiect sau problema (Petty & Cacioppo, 1986). Atitudinile pot face referire și la predispozițiile învățate față de un anumit obiect (Fishbein & Ajzen, 1972). Conform studiilor efectuate de Mowan & Minor, (1998) și O’Keefe, (1990) s-a ajuns la concluzia că atitudinile sunt învățate, influențează comportamentul și sunt de durată, în timp ce abordarea tradițională sugerează că acestea au la baza trei componente importante: afective, cognitive și conative (Bagozzi, Tybout, Craig, & Sternthal, 1979; Lutz, 1977; Shimp, 1997). Componenta afectivă este reprezentanta de gânduri și evaluări, cea cognitiva reprezintă convingerile individuale bazate pe cunoașterea unui obiect sau o problemă, iar componenta conativă reprezintă intențiile unui individ de a se angaja în anumite comportamente.

Atitudinile legate de creșterea și educarea copilului reprezintă cogniții ce predispuns un individ să se comporte fie pozitiv fie negativ față de copil. Aceste atitutini par a fi predictori buni a comportamentului parental întrucât ele reprezintă indicatori ai climatului emoționale în care părinții și copiii operează, așadar a relației dintre ei. Atitutidinile cele mai frecvent luate în cosiderare sunt cele legate de gradul de căldură și acceptare sau de răceală și respingere ce există în relația părinte-copil. În ultimul timp cercetătorii au început să acorde atenție schemlor și gândurilor corespunzătoare anumitor situații specifice. Acestea includ cogniții precum convingerile legate de abilitățile implicate în creșterea și educarea copiilor, expectante asupra competentelor copiilor și a motivelor copiilor de a se comportate într-un mod particular.

Caracteristicile părintelui, precum atitudinile legate de modul de creștere și educare a copiilor (ex. Credința în valorea pedepsei corporale) dar și a patternurilor procesărilor de informație legate de situaților de creștere a copiilor (ex. Abilitatea de a integra anumite semne situaționale) sunt considerate a fi asociate cu riscul pentru abuzul fizic la copii (Milner, 1993, 2000). Părinții abuzivi cred cu tărie în importanța pedepsei corporale, considerând că copiilor nu ar trebui să li se permită “să scape cu orice”, periodic aratand-le “cine este șeful în casa”, iar aceștia la rândul lor trebuie să respecte autoritatea pentru a nu risca să devină neascultători și încăpățânați (Steele, 1975). Wasserman (1975) a descoperit că părinții abuzivi nu numai că cosidera pedeapsa corporală o metodă disciplinară adecvată dar și că își apără cu vehemență dreptul de a utiliza forța fizică.

Atitudinile parentala reprezintă factori ce țin din practicile disciplinare, indentificarea lor fiind importantă pentru eficacitatea intervențiilor. Mulți cercetători sunt de parare că atitudinile parentale față de creșterea și educarea copiilor derivă din modul în care au fost crescuți părinții.

II. Concepte și teorii asupra fenomenomenului de abuz fizic

Fenomenul de abuz fizic al copilului nu este un fenomen recent, dar nici asociat cu o anumită perioadă istorică sau practica culturală. Dezvoltarea relativ recentă a interesului în ceea ce privește prevenția și tratamentul abuzului fizic al copiilor este cauzată de gândirea societății din jurul acestui subiect, acesta evoluând în ultimele decade. Din totdeauna au existat copii abuzați fizic întrucât copiii prin natura și imaturitatea lor au avut nevoie de controlul și îndrumarea adulților, deși mulți dintre aceștia nu au fost pregătiți corespunzător pentru acest rol vital și solicitant. În consecință, corecția fizică, pedeapsa corporală și alte metode de impunere a puterii au dominat alegerile în ceea ce privește metoda de disciplină.

2.1.Abuzul fizic asupra copilului: Definiție

Stabilirea unei definiții operaționale a abuzului fizic la copii este dificilă din câteva motive. În primul rând, modul în care oamenii privesc pedeapsa corporală variază, de la convingerea că orice comportament fizic indrepatat spre copil este inacetabil până la concepția ca pedeapsa fizică reprezintă o metodă de disciplină eficientă și adecvată. Lipsa unui acord face în acest caz dificilă distingerea actelor fizice asupra copilului ce reprezintă o metodă disciplinară extrema față de cele calificate ca fiind abuzive. În plus, deși leziunile fizice pot indica prezența abuzlui fizic, este important să fie luați în considerare și alți factori care însoțesc prezenta abuzlui fizic precum prevalenta, perioada de timp, severitatea, vârsta la care a început abuzul, precum și impactul valorilor culturale asupra practicilor de socializare a părinților.

În ciuda dificultăților în formularea unei definiții a abuzlui fizic la copii, câteva concepte au ajus la un punct comun. De exemplu, din cauza naturii directe, și invazive a abuzlui fizic, acesta a fost conceptualizat ca fiind un act prin care un îngrijitor produce intetionat durere fizică sau leziuni unui copil. În concordanță cu această noțiune NCCAN (Național Center on Child Abuse and Neglect) a definit abuzul fizic asupra copilului ca “vătămarea fizică (variind de la vânătăi minore până la fracturi severe sau moare) ca rezultat al lovirii cu pumnul, a bataii, lovirea cu piciorul, a muscarii, înjunghierii, sufocării, a lovirii ( cu mâna, cu cureua sau alt obiect), arderii sau a altor răni provocate copilului.”

Complexitatea acestui fenomen, și anume cel de abuz fizic la copii, este evidență mai ales în definirea circumstanțelor ce constituie intradevar un abuz. Deși majoritatea experților sunt de acord ca abuzul fizic include o serie de comportamente ce cauzează răni observabile copiilor, nu de aceasi părere sunt și în ceea ce privește limita dintre abuzul fizic și practicile parentale normale, sau comportamente ce nu cauzează răni observabile (de exemplu plesnitul). Recent, raportul Studiilor Naționale de Incidenta (Național Incidence Studies – NIS) a clasificat abuzul utilizând doua standarde: (a) Standardul vătămării, conform căruia copiii sunt victime ale abuzului fizic dacă au răni observabile ce rămân cel puțin 48 de ore; (b) Standardul de risc, conform căruia copiii sunt victime abuzate dacă sunt considerate a fi realment supuse riscului de a fi rănite.

Discuțiile în contradictoriu se centrează în special pe comportamentele ce se situează undeva între pedeaspsa corporală normală și excesivă. Experții din câmpul psihologiei critica pedeapsa în general din mai multe motive. În primul rând, cercetările din laborator au arătat cât de neeficienta este pedeapsa dacă nu este administrată “perfect”, și chiar și așa pedeapsa elimina rar comportamentele nedorite permanent. Pe de altă parte însă, trauma unei pedepse aspre este posibil să cauzeze schimbări neorobiologice permanente. Atât sociologii cât și psihologii critica pedeapsa deoarece este neproductivă, iar copiii nu percep tot timpul pedeapsa ca fiind corectă.

Conform definiției date de Ștraus și Gelles (1990), pedeapsa corporală reprezintă “ un act violent permis din punct de vedere legal făcând parte din rolul de părinte”. Pedeapsa corporală include diferite forme de “violenta severă”, precum lovirea cu un obiect. În timp ce disciplină fizică este privită ca fiind un aspect pozitiv în ceea ce privește creșterea și educarea copiilor, pedeapsa corporală îi învața pe copii ca cei puternici îi pot forța pe ceilalți să se supună.

2.2.Prevalenta copiilor abuzați fizic

Cercetătorii folosesc în general una dintre cele două metode existe de estimare a cazurilor de abuz fizic. Estimările oficiale provin de la agențiile guvernamentale și se bazează pe numărul de cazuri raportate agențiilor de aplicare a legii și serviciilor sociale. Alte estimări provin raportările victimelor și a făptașilor, informațiile fiind colectate prin intermediul studiilor de cercetare.

Statisticile oficiale din ultimele două decenii indica că raportările în ceea ce privește abuzul fizic al copiilor din cadrul Departamentului de Servicii de Sănătate și Umane (Department of Health and Human Services – DHHS) a scăzut din 1992 până în 2004.

Departamentului de Servicii de Sănătate și Umane a identificat în anul 2008 peste 750.000 de copii maltratați, acesta utilizând doar înregistrările oferite de Serviciile de Protecție a Copilului (Child Protective Services), în timp ce Studiul Național de Incidenta – 4 (NIS-4) din 2005-2006 a identificat peste 1.250.000 de copiii maltratați, informații preluate din cadrul Serviciilor de Protecție a Copilului, a consilierilor școlari, etc. (Tabel 2.1)

Tabel 2.1. Numbers of Children Reported for Physical Abuse on the Harm Standard the Național Incidence Studies

O altă sursă de informare a cercetătorilor din Statele Unite, sursa care îi ajută să estimeze rata abuzului fizic asupra copilului, o reprezintă sondajele famililor. Cercetătorii le cer de obicei părinților să raporteze tipul de violență fizică pe care o folosesc împotriva copiilor.

Sondajul Violenței Familiale a fost realizat pentru prima dată în anul 1985 prin intermediul telefonului, utilizându-se Scala Tacticilor Conflicutuale (Conflict Tactics Scale – CTS) pentru măsurarea abuzlui, sondaj prin care părinții raportau tipul de violență folosit asupra copiilor în ultimul an. Aceștia își selectau răspunsul dintr-o scală în care violența era clasificată de la formlele ei cele mai blânde (plesnit sau pălmuit) până la formele cele mai severe de violență (bătaie, ardere, utilizarea cuțitului său a unei arme). Rezultatele au arătat că 75% dintre părinți au recunoscut folosirea a cel putint unuia din actele violente prezentate în scala pentru educarea și creșterea copiilor. Pentru a îmbunătății metodă de măsurare a abuzului fizic la copii, cercetătorii au dezvoltat Scala Tacticilor Conflictuale Părinte-Copil (Parent-Child Conflict Tactics Scale – CTSPC). Aceasta scală include noi scale concepute pentru măsurarea disciplinei non-violente, a neglijării copilului și a abuzului sexual, scala la nivelul căreia se disting trei nivele ale agresării fizice: agresarea minoră (pedeapsa corporală), agresarea severă (abuzul fizic) și agresarea foarte severă (abuzul fizic sever).

2.3. Consecințe

În ultimii 30 de ani interesul pentru extinderea și natura fenomenului de abuz fizic a avut ca efect creșterea interesului asupra efectelor abuzului și neglijenței copiilor. Dovezile acumulate până în prezent arata ca copiii care au fost abuzați sunt predispuși să aibă probleme în dezvoltarea fizică, cognitiva, emoțională și socială, probleme ce se acumulează în timp.

În unele cazuri însă, copiii nu par să prezinte semne ale abuzului fizic. Acești copii au fost influențați de caracteristici personale precum stima de sine ridicată, abilități cognitive ridicate. Efectele dăunătoare pot fi minimalizate dacă abuzlui se produce doar o singură dată sau dacă este prezent un adult care îl face pe copil să se simtă protezat.

Copiii abuzați fizic risca să fie agresivi cu colegii, să aibă dificultăți în relaționarea cu colegii și capacitate diminuată în a resimții empatie față de restul persoanelor. Pe măsură ce înaintează în vărsata, copiii abuzați tind să aibă performante scăzute la școală și să comită diferite infracțiuni. De asemenea, acești copii sunt predispuși mai des în a suferi probleme emoționale, despresie, gânduri suicidale, probleme sexuale și abuz de alcool sau droguri. Unii dintre ei își internalizeaza reacțiile abuzului suferit, devenind depresivi sau dezvoltând tulburări de alimentație sau de somn, în timp ce alții își externalizează reatiile, devenind agresivi din punct de vedere fizic.
Conform datelor din literatură de specialitate, studiul asupra consectintelor pe termen lung al abuzului fizic este împărțit în șapte domenii tematice: comportament agresiv și violent, comportament nonviolent infracțional, abuz de substanțe, comportamnet de rănire și suicid, probleme emoționale, probleme interpersonale și dificultăți academice și vocaționale.

2.3.1 Comportament agresiv și violent

Majoritatea literaturii axata asupra consecințele pe term lung al abuzului fizic se concentrează asupra comportamentelor agresive și violențe în adolescență și la maturitate. Aceste cercetări pot fi divizate în cinci categorii: violență în adolescență, violență la maturitate asupra persoanelor nefamiliale, asupra copiilor, asupra partenerilor, și asupra soțului/soției.

Violență în adolescență. Studiile bazate pe cercetările metodologice sutin legătura dintre abuzul fizic și agresivitatea în adolescență. Adolescenții care prezintă comportamente violente și agresive, demonstrează rate mai mari ale maltratării sau a neglijenței decât populația generală (Alfaro, 1981; Garbarino& Plantz, 1986; Roscoe & Callahan, 1985). De asemnea s-a observat că printre copiii care primesc tratament pentru sănătatea mentală, cei care au fost abuzați fizic sunt mult mai agresivi din punct de vedere comportamental decât colegii lor care nu au fost abuzați (Blount & Chandler, 1979; Cavaiola & Schiff, 1988; Kent, 1976; Monane, Leichter, & Lewis, 1984; Tarter, Hegedus, Winsten, & Al terman, 1984). Aceste descoperi sunt valabile numai pentru băieți însă.

Violență la maturitate asupra persoanelor nefamiliale. Studiile desemnate cu compara ratelor de abuz fizic la adulții violenți și nonviolenți prin intermediul chestionarelor susțin relația dintre abuzul fizic și violenta asupra persoanelor nefamiliale. De exemplu, în urma cercetărilor efectuate de Sack și Manson (1980) s-a descoperit că infractorii de sex masculin condamnați, în special cei care au comis ofense sexuale, au raportat rate mai mari ale abuzului fizic în copilărie decât bărbații neinstituționalizați.

Conform cercetărilor întreprinse de M. Rosenbaum and Bennet (1986) s-a descoperit ca pacienții externi de sex masculin cât și de sex feminin, cu porniri criminale și depresivi prezentau rate ale abuzlui fizic mult mai mari decât cei care nu avea porniri criminale și depresivi, ce erau asemănători din punct de vedere al sexului, vârstei și statutului marital

Violență la maturitate asupra asupra copiilor. În completarea studiiilor în ceea ce privește violenta nonfamiliala, câteva investigări au examinat modele a violenței la adulții ce au fost abuzați fizic în copilărie. Conform cercetărilor efectuate de Kaufman & Zigler, (1987) și Widom, (1989), o treime din indivizii abuzați fizic sau neglijați în copilărie îs abuzează propii copii.

Violență la maturitate asupra partenerilor. Studiile care au utilizat metodologii diferite de auto-raportare au dovedit că există o relație între abuzul fizic în copilărie și violenta asupra partenerilor, studiu realizat asupra relatilor dinte studenții de la facultate. Conform unui studiu realizat de Laner și Thompson (1982), studenții care au fost abuzați în copilărie au prezentat rate mai mari în ceea ce privește violenta asupra partenerilor decât studenții care nu au fost abuzați. Mai mult decât atât, aproximativ 75% dintre subiecții abuzați au folosit aceasi formă de violență asupra partenerilor asemeni celeia de care au avut parte în copilărie.

Violență la maturitate asupra soțului/soției. Kroll (1985) a descoperit că bărbații alcoolici abuzați fizic erau mult mai violenți cu soțiile lor în timpul tratamentului decât cei din grupurile de comparație, care nu au fost abuzați și nu erau alcoolici. A. Rosenbaum și O’Leary (1981) au administrat chestionare cuplurilor abuzive (ex. Soțul a comis cel puțin un act de abuz fizic) și cuplurilor nonviolente ce primeau tratament psihologic, dar și cuplurilor satisfăcute din punctul de vedere al căsniciei din comunitatea respectivă. S-a descoperit că soții abuzivi au fost la rândul lor abuzați fizic, și totodată au asistat la scene de violență parentală, spre deosebire de soții nonabuzivi care nu au avut parte de acest tratament.

2.3.2 Comportament nonviolent infracțional

Tulburarea de conduită nonagresiva, noncomplianta și alte comportamente de externalizare sunt mult mai des întâlnite în rândul copiilor care au fost abuzați fizic decât în grupurile de comparație care nu au primit acest tratament (Conaway & Hansen, 1989; Hansen et al, 1990; Kashani, Shekim, Burk, & Beck, 1987; Lamphear, 1985; Rogeness et al, 1986). Similar, cercetările asupra delicventei juvenile au descoperit că adolescenții abuzați fizic au mult mai multe probleme legale decât grupurile de comporatie nonabuzate (Cavaiola & Schiff, 1988; Garbarino & Plantz, 1986; Lane & Davis, 1987; Pfouts, Schopler, & Henley, 1981).

2.3.3 Abuz de substanțe

Exita dovezi care susțină relația dinte abuzul fizic în copilărie și abuzul de substanțe în adolescență. Caviola și Schiff (1988) au efectuat o analiză retrospectiva a 500 de adolescenți ce au fost admiși într-un program de tratament rezidențial. S-a descoperit că 30% dintre subiecți au fost abuzați fizic sau sexual, aceștia începând să consunme alcool și droguri de la o vârstă mult mai fragedă decât subiecții dependenți de substanțe din program dar care nu au fost abuzați, cât și față de cei care nu erau dependenți de nici o substanță.

2.3.4 Comportamnet de rănire și suicid

Comporatmentul de vătămare și rele aplicate copiilor a fost asociate cu comportamentul de rănire și suicid la adolescenți în studii ce utilizaut două tipuri diferite de metodologii. Studiile de arhivă au arăt ca grupurile de adolescenți abuzați fizic sau sexual prezentau mult mai multe încercări de suicid față de grupurile de comparație nonabuzate (Cavaiola & Schiff, 1988; Deykin, Alpert, & McNamarra, 1985). Izolând abuzul fizic ca variabilă de interes, Rogers și LeUnes (1979) au examinat arhivele a 52 de subiecți ce au fost instituționalizați pentru diferite ofense infracționale, însă nu au găsit diferențe în încercările de suicid dintre adolescenții abuzați fizic, instituționalizați și colegii lor neabuzati, acest lucru probabil datorându-se și din cauză că au examinat doar încercările de sucid ce au apărut în ultimile șase luni.

2.3.5. Probleme emoționale

Tinerii abuzați fizic cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani și copiii ce provin din familii violente prezintă significant mai multe probleme emoționale, inclusiv anxietate și depresie, față de comunitățile de copii neabuzati (Hjorth & Ostrov, 1986; Wolfe & Mosk, 1983).

Două studii ce au folosit Lista Simptomelor-90-Revizuita (Symptom Checklist—

90— Revised -SCL-90-R) pentru măsurarea simpotomelor psihiatrice la adulții abuzați și neabuzati au fost cele realizate de Chu și Dill (1990) și Bryer (1987). În primul studiu s-a constatat că femeile abuzate fizic au obținut scoruri mai mari la subscalele de Anxietate, Ostilitate, Paranoia-Ideatie și Psihoticism, iar în al doilea studiu s-a descoperit că femeile abuzate fizic au obținut scoruri mai mari la subscale de Depresie, Anxietate Fobica, Anxietate, Paranoia- Ideație, și Psihoticism. Aceste rezultate demonstrează faptul că există o relație între abuzul fizic din copilărie și problemele emoționale la pacienții de sex feminin.

2.3.6. Probleme interpersonale

Pe baza raporturilor primite de la părinți și profesori, câteva studii indică faptul că copiii abuzați fizic prezintă mai puține competente sociale decât cei neabuzati fizic (Kent, 1976; Wolfe & Mosk, 1983) în timp ce alte cercetări nu au găsit diferențe între grupuri (Jaffe et al., 1986). Deoarece Wolfe și Mosk (1983) au descoperit de asemenea că copiii abuzați fizic și copiii ce provin din familii cu relații tensionate nu diferă în ceea ce privesc competentele sociale, aceste diferențe s-ar putea datora variabilelor familiale incontrolabile (ex. Distres, conflict părinte-copil)

2.3.7. Dificultăți academice și vocaționale

Câteva studii indică faptul că relele tratamente aplicate copiilor și adolescenților afectează performanta intelectuală și academică, studiile bazându-se pe rezultatele testelor de performanță (ex Kent, 1976; Rogeness et al., 1986; Tarter et al., 1984). În plus, abilitățile cognitive ar putea fi afectate de către factorii aplicării relelor tratamente. Băieții neglijați au scoruri ale IQ significat mai mici decât băieții abuzați fizic și cei neabuati, în timp ce scorul fetelelor abuzate fizic și a celor care au fost neglijate este mai mic decât a fetelor din grupurile neabuzate (Rogeness et al., 1986).

2.4. Obiectivele și ipotezele cercetării

Obiectivele cercetării

Conform informațiilor și a studiilor prezentate în primele două capitole, capitole ce constituie partea teoretică ale acestei cercetări, am constatat că părinții a căror atitudini sunt pozitive față de pedeapsa corporală, tind să utilzeze frecvent această metodă disciplinară. Folosirea frecvență și mai intensă a acestei metode poate transforma acesta tehnica de modificare a comporatamentelor indezirabile a copiilor în abuz fizic. Unul dintre motive îl poate constitui pierderea eficacității a formelor mai blânde ale pedepsei, părinții fiind nevoiți să crească atât intestitatea cât și frecvența aplicații pedepsei corporale asupra propiilor copii.

Obiectivul principal al cercetării de față implica studiul atitudinilor parentale pozitive vis-a-vis de pedepsa corporală, acestea fiind considerate predictori pentru abuzul fizic.

Ipotezele cercetării

Ipoteza specifică testată în studiul de față este următoarea:

Părinții a căror atitudini parentale față de pedeapsa corporală sunt pozitive utilizează metode disciplinare caracteristice abuzului fizic.

Pentru testarea ipotezei formulate mai sus vom formula următoare ipoteze statistice:

Părinții a căror convingeri față de pedeapsa corporală sunt pozitivă vor obține scoruri mari în urma completării chestionarului destinat măsurării atitudinilor și expectantelor legate de creșterea și educarea copiilor (Adult-Adolescent Parenting Inventory (AAPI) Believe în Corporal Punishment).

Părinții a căror convingeri față de pedeapsa corporală este pozitivă vor obține scoruri mari în urma completării chestionarului destinat măsurării abuzului fizic (Conflict Tactics Scale – Parent-Child).

III.Metodologie

3.1. Designul cercetării

Designul cercetării prezentate mai sus este un design non-experimental de tip corelațional, întrucât se doresteste studierea relației dintre atitudinile parentale față de pedeapsa corporală și abzul fizic.

Designul non-experimental implica un set de variabile ce nu sunt manipulate de către cercetător fiind studiate în formă existența. Multe variabile de interes din știința socială nu pot fi manipulate întrucât sunt considerate a fi variabile atributive, cum ar fi genu, statutul socioeconomic, stiluri de învățare sau alte trăsături personale, sau, în cercetarea de față, variabilă atributivă fiind reprezentate de către atitudinile parentale față de pedeapsa corporală. Fiind totodată și un studiu de tip corelațional vom încerca să vedem dacă există o relație între cele două variabile luate în calcul în cercetare, și anume atitudinile parentale pozitive față de pedeapsa corporală și abuzul fizic.

3.2. Participanți

Cercetarea de față se va realiza pe un eșantion format atât din familii biparentale cât și monoparentale. Studiul va include 64 de participanți, cuprinzând părinți a căror copii au vârsta curpinsa între 6 -11 ani. În studiu vor fi incluși numai paritnii ce trăiesc în mediul urban întrucât cercetarea va fi mai ușor de realiazat.

Selecția participanților vă urmării criteriile enumarate mai sus, aceștia participând voluntar în cadrul cercetării. Participanții la studiu vor fi anunati prin intermediul telefonului de opurtunitatea participării la cercetare, primind totodată siinformatile necesare legate de scopul cercetării și obiectivele sale.. Datele de contact ale părinților vor fi puse la dispoziția cercetătorilor de către școala de care aparțin copiii, semnându-se în prealabil un contract cu privire la confidențialitatea acestor date.

Mărimea estantionului de participanți a fost cu calculată cu ajutorul programului statistic G*Power (Tabel 3.1.).

Tabel 3.3 Eșantionul de participanți

În calcularea numărului de participanți s-a ținut cont de mărimea efectului, astfel ca pentru o relație pozitivă între cele două variabile valoarea lui r a fost setată la 0.30, probabilitatea erorii α lla 0.05 iar puterea la .80 (unde β = .20).

3.3. Instrumente utilizate în cercetare

În vederea investigării relației dintre atitudinile parentale pozitive față de pedeapsa corporală și abuzul fizic este necesară recoltarea unor informații ce țin cont de aplicarea acestei metode disciplinare. În acest sens s-a recurs la aplicarea a doua chestionare și anume Adult-Adolescent Parenting Inventory (AAPI) Belief în Corporal Punishment și Conflict Tactics Scale – Parent-Child.

Adult-Adolescent Parenting Inventory (AAPI) Believe în Corporal Punishment pentru măsurarea atitudinile și expectantele legate de creșterea și educarea copiilor; AAPI este un chestionar ce conține patru scale construite pentru a măsura atitudinile și expectantele legate de creșterea și educarea copiilor. Scala APPI Belief în Corporal Punishment este alcătuită din 10 itemi ce au fost concepuți să măsoare atitudinile parentale în ceea ce privește pedeapsa corporală.

Conflict Tactics Scale – Parent-Child pentru identificarea abuzului fizic; CTS-PC este un chestionar ce cuprinde 35 de itemi care măsoară câte de des au folosit părinții metode specifice de disciplină (atât violente cât și non-violente) în ultimul an, având 6 subscale ce măsoară: disciplina nonviolentă, agresiunea psihologică, asaltul fizic minor, asaltul fizic sever, asaltul fizic foarte sever și neglijența.

Instrumentele selectate pentru a fi utilizate în cercetarea de față nu au fost standardizate pentru țara noastră, întrucât cercetarea de față nu a fost aplicată practic.

3.4. Procedura

Participanții selectați pentru participarea la studiu vor fi rugați să vină în la școală unde învața copilul/copiii lor, locul de desfășurare a procedurii colectării datelor având loc în incita școlii, după finalizarea orelor. Pentru derularea studiului se va solicita acordul Inspectoratului Școlar Județean Cluj, aplicarea chestionarelor desfășurându-se în incinta școlilor primare din municipiul Cluj-Napoca de care aparțin copiii.

Primul pas va fi acela de a explica parintilot în ce constă participarea lor la acesta cercetare, fiind informați că vor avea de completat două chestionare: unul ce măsoară atitudinile față de pedeapsa corporală, și unul ce măsoară abuzul fizic. Totodată vor fi asigurați că numele și datele necesare completării celor două chestionare vor fi strict confidențiale.

Durata estimată pentru timpul necesar completării a celor două chestionare se încadrează între 30 și 40 de minute, interval de timp ce conține informatile acordate aferente completării chestionarelor.

Colectarea datelor necesare pentru efectuarea cercetării va necesita o singură aplicare a fiecărui chestionar.

3.5. Metoda de analiză a datelor

În vederea analizării datelor obținute, se poate utiliza programul statistic SPSS cu ajutorul căruia se vor calcula scorurile obținute în urma colecatarii datelor cu ajutorul celor două chestionare, fiind necesară utilizarea analizei corelaționala simplă (Bravais- Pearson). Această metodă de analiza va fi folosită cu scopul de a determina dacă există o relația între cele două variabile, în cercetarea de față aceastea fiind reprezentate de atitudinile parentale pozitive față de pedeapsa corporală și abuzul fizic.

În urma analizei corelationle se va stabili gradul de relație, fiind determinată apropierea dintre cele două variabile. Acesta relație este exprimată de obicei printr-un număr aflat în intervalul (-1; +1), număr cunoscut sub numele de coeficient de corelație. În cazul în care coefiecintul de corelație va fi pozitiv, corelația va fi pozitivă iar valorile marile ale primei variabile fiind asociate cu valorile mări a celei de a doua variabiabila. În schimb, dacă coeficientul de corelație va fi negativ, valorile mari ale rpimei variabile vor fi asociate cu valorile mici a celei de a doua variabilă. O valoare a coeficientului egală cu 0 va indica faptul că între cele două variabile nu există nici o relație.

Pentru calcularea coeficientului de corelația simplă (Bravais- Pearson) se va utiliza următoare formula de calcul:

Unde: n – numărul subiecților

Sx – abatarea standard pentru variabilă atitudine parentală față de pedeapsa corporală

Sy – abaterea standard pentru variabilă abuz fizic

Mx – media variabilei atitudine parentală față de pedeapsa corporală

My – media variabilei abuz fizic

Pentru a calcula media variabilei atitudine parentală pozitivă față de pedeapsa corporală se va calcula suma totală a scorurilor obținută în urma completării chestionarului și se vă împărții la numărul subietilor. La fel se va proceda și în cazul calculării mediei pentru variabilă abuz fizic.

Pentru a calcula abaterile standard pentru fiecare dintre cele două variabile se va utiliza următoarea formula de calcul:

Unde: n- numărul subiecților

M- este media eșantionului

X – valorile individuale

IV. Prezentarea și interpretarea rezultatelor obținute

Rezultatele obținute în urma prelucrării datelor celor două variabile, și anume variabilă atitudinne pozitivă față de pedeapsa corporală și abuz fizic vor fi trecute în tabelul de mai jos (Tabel 4.1.). Tabelul va conține valorile mediilor celor două variabile, abaterea standar și valoara coeficientului de corelație.

Tabel 4.1. Rezultate

Pentru că ipotezele să fie confirmate scorurile obținute în urma completării celor două chestionare trebuie să fie ridicate. Un scor mare obținut în urma completării Adult-Adolescent Parenting Inventory (AAPI) Believe în Corporal Punishment va corela cu un scor mare în urma completării chestionarului Conflict Tactics Scale – Parent-Child.

Interpretarea rezultatelor va ține cont de valoarea coeficientului de corelație (r) obținut în urma calculelor efectuate anterior. În cazul în care coeficientul de corelație va avea o valoarea cuprinsă între 0 și 0.3, corelația între cele două variabile va fi slabă, ceea ce înseamnă că între atitudinea parentală pozitivă fata de pedeapsa corporală și abuzul fizic nu exista o legătură, cauza abuzului fizic nefiind inluentat de importanta valorii asupra pedepsei corporale. Un coeficient de corelație cuprins între 0.3 și 0.7 indica o corelație medie, legătura dintre atitudinea parentală pozitivă fata de pedeapsa corporală și abuzul fizic. O valoare a coeficientului de corelație mai mare de 0.7 indica o corelație puternică între cele două variabile, ceea ce înseamnă că atitudinile pozitive sunt factori ce influențează aplicarea pedepselor corporale copiilor, aceste pedepse riscând ulterior să ia forma abuzului fizic.

Mărimea coeficientului de corelație poate fi observată în tabelul de mai jos.

Tabel 4.2. Mărimea coeficientului de corelația

V. Concluzii

Pedeapsa corporală poate fi privită ca o modaliate de creștere și educare a copiilor. Această practică reprezintă totodată și un aspect al disciplineim aspect ce a fost îndelung controversat, mulți cercetători fiind de părere că linia care delimitează pedeapsa corporală de abuzul fizic este relativ subțire. Un rol important în aplicarea acestei practici disciplinare îl constituie atitudinile parentale față de pedeapsa corporală. Așadar părinții care adopta această practică acorda o mare importanță pedepsei corporale și a valorii acesteia, considerând că copiilor nu ar trebui să li se permită să scape nepedepsi în urma săvârșirii unor comportamente indezirabile, aceștia la rândul lor fiind învățați să respecte autoritatea pentru a nu risca să devină neascultători. De cele mai multe ori acești părinți tind să creadă că este dreptul lor de a folosi această practică disciplinară.

Într-un studiu realizat de Gracia și Herrero (2008), rezultatele au arătat că mai mult de 56% din populația spaniolă adultă cred că utilizarea pedepsei corporale este necesară. Mai mult decât atât, aceștia au remarcat că procentul populației adulte din Spania ce crede că este necesară această tehnică disciplinară în educarea copiilor, este similar cu unele studii desfășurate în Statele Unite (Gelles & Cornell, 1990; Giles-Sims, Ștraus, & Sugarman, 1995; Ștraus & Stewart, 1999). Rezultatele studiului au confirmat ipoteza celor doi cercetători, conform căreia părinții care susțin pedeapsa corporală ca o practică adecvată de a crește și educa copiii consideră că rata abuzul fizic în familiile spaniole nu este atât de mare, în comparație cu cei care cred că pedepsele corporale nu ar trebui să fie utilizat.

Majoritatea părinților considera că pedeapsa corporală este o metodă eficientă de disciplinare, o metodă prin care pot întări caracterul copiilor, însă aceasta are mai multe efecte negative decât pozitive. În cazul în care această metodă disciplinară ajunge să ia forma abuzului fizic, copiii riscă numeroase consecințe atât pe termen scurt cât și pe termen lung. Pe lângă posibilitatea leziunilor fizic și deces (Brittain, 2006), copiii abuzați fizic, comparative cu cei neabuzati, sunt mai predispuși să experimenteze probleme psihosociale, precum deficite cognitive, performante academice proaste, stima de sine scăzută, depresie, anxietate, furie, distress psihologic, probleme relaționale. Mai mult decât atât, copiii abuzați prezintă un risc crescut în ceea ce privește angajarea în comportamente cu risc crescut, precum fumatul, mâncatul în exces, consumul de alcool sau droguri, angajarea în comoprtamente sexuale riscante.

Mai mult decât atât, copiii care care au fost abuzați fizic, comparative cu cei neabuzati, prezintă un risc crescut în a săvârși comportamente violente. Deși sunt excepții (e.G., Neller, Denney, Pietz, & Thomlinson, 2005), abuzul fizic al copiilor a fost identificat ca un factor de risc pentru câteva tipuri de violenta interpersonală, printre care agresarea colegilor (Benda & Corwyn, 2002; Manly, Kim, Rogosch, & Cicchetti, 2001; Yexley, Borowsky, & Ireland, 2002), violenta intimă (Merrill, Hervig, &Milner, 1996; Reitzel-Jaffe&Wolfe, 2001; Riggs, O’Leary, &Breslin, 1990; Smith&Williams, 1992; Wekerle et al., 2001; Wolfe, Scott, Wekerle, & Pittman, 2001), infracțiuni violente (Smith, Ireland, & Thornberry, 2005), și atacuri sexuale (Merrill, Thomsen, Gold, & Milner, 2001).

Bowlby, 1973; Hill & Safran, 1994; Main&Kaplan, 1985; Ryle, 1985; Shirk, 1998; Stern, 1985). Așadar aceste modele furnizează expectații în ceea ce privesc relațiile și ghidează comportamentele relaționale.

VI. Bibliografie

Barnett, O. W., Miller-Perrin, C. L., & Perrin, R. D. (2004). Family violence across the lifespan: An introduction. Sage Publications, Incorporated.

Bavolek, S. J. Conceptual development of the nurturing programs.

Crouch, J. L., & Behl, L. E. (2001). Relationships among parental beliefs in corporal punishment, reported stress, and physical child abuse potential. Child Abuse & Neglect, 25(3), 413-419

Dubowitz, H., & Bennett, S. (2007). Physical abuse and neglect of children.The Lancet, 369(9576),1891-1899

Edwards, L. P. (1995). Corporal punishment and the legal system. Santa Clara L. Rev., 36, 983.

English, D. J. (1998). The extent and consequences of child maltreatment. The Future of Children, 39-53

Fontes, L. A. (2002). Child discipline and physical abuse in immigrant Latino families: Reducing violence and misunderstandings. Journal of counseling & development, 80(1), 31-40.

Gershoff, E. T., & Bitensky, S. H. (2007). The case against corporal punishment of children: Converging evidence from social science research and international human rights law and implications for public policy.Psychology, Public Policy, and Law, 13(4),231.

Gershoff, E. T. (2002). Corporal punishment, physical abuse, and the burden of proof: Reply to Baumrind, Larzelere, and Cowan (2002), Holden (2002), and Parke (2002). Psychological Bulletin, 128(4), 602-611.

Gracia, E., & Herrero, J. (2008). Beliefs in the necessity of corporal punishment of children and public perceptions of child physical abuse as a social problem.Child abuse & neglect, 32(11), 1058-1062.

Grusec, J. E. (2006). Parents’ attitudes and beliefs: Their impact on children’s development.

Jambunathan, S., & Counselman, K. (2002). Parenting attitudes of Asian Indian mothers living in the and in . Early Child Development and Care, 172(6), 657-662.

Joel S. Milner, Cynthia J. Thomsena, Julie L. Croucha, Mandy M. Rabenhorst, Patricia M. Martens, Christopher W. Dyslin, Jennifer M. Guimond, Valerie A. Stander, Lex L. Merrill. (2009). Do trauma symptoms mediate the relationship between childhood physical abuse and adult child abuse risk?

Malinosky-Rummell, R., & Hansen, D. J. (1993). Long-term consequences of childhood physical abuse.

Newberger, C. M. (1980). The cognitive structure of parenthood: Designing a descriptive measure. New Directions for Child and Adolescent Development,1980(7), 45-67.

Robinson, D. H., Funk, D. C., Beth, A., & Bush, A. M. (2005). Changing beliefs about corporal punishment: Increasing knowledge about ineffectiveness to build more consistent moral and informational beliefs. Journal of Behavioral Education, 14(2), 117-139.

Sava, F. A. (2004). Analiza datelor în cercetarea psihologică

Srnaus, M. A. (2000). Corporal punishment and primary prevention of physical abuse.

Straus, M. A., & Stewart, J. H. (1999). Corporal punishment by American parents: National data on prevalence, chronicity, severity, and duration, in relation to child and family characteristics. Clinical child and family psychology review, 2(2), 55-70.

Straus, M. A., Hamby, S. L., Finkelhor, D., Moore, D. W., & Runyan, D. (1998). Identification of child maltreatment with the Parent-Child Conflict Tactics Scales: Development and psychometric data for a national sample of American parents. Child abuse & neglect, 22(4), 249-270.

Vittrup, B., Holden, G. W., & Buck, J. (2006). Attitudes predict the use of physical punishment: a prospective study of the emergence of disciplinary practices. Pediatrics, 117(6), 2055-2064.

Whipple, E. E., & Richey, C. A. (1997). Crossing the line from physical discipline to child abuse: how much is too much?. Child Abuse & Neglect,21(5), 431-444.

http://2012books.lardbucket.org/books/research-methods-in-psychology-core-concepts-and-skills/section_11.html

http://www.luciantrasa.ro/doc/mtcp.pdf

http://media.wiley.com/product_data/excerpt/95/04701810/0470181095-1.pdf

http://www.sjsu.edu/faculty/gerstman/StatPrimer/correlation.pdf

http://statisticasociala.tripod.com/parametri.htm

Bibliografie