INVESTI ȚIONAL AL B.C” VICTORIABANK „S.A ÎN CONDIȚIILE CRIZEI FINANCIARE TEZĂ DE LICENȚĂ La specialitatea „Finanțe și Bănci Elaborat de studenta:… [609913]

1

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA ȘTIINȚE ECONOMICE
DEPARTAMENTUL FINANȚE ȘI BĂNCI

GESTIONAREA PORTOFOLIULUI
INVESTI ȚIONAL AL B.C” VICTORIABANK „S.A
ÎN CONDIȚIILE CRIZEI FINANCIARE
TEZĂ DE LICENȚĂ
La specialitatea „Finanțe și Bănci

Elaborat de studenta:
Cîrlan Aurica, anul I II, Grupa Fb1604

Conducător științific:
Bajura T Dr.hab. ,prof.univ.

Chișinău,2019

2

CUPRINS
INTRODECERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 3
Capitplul I. IDENTIFICAREA ȘI GESTIONAREA RISCURILOR ÎN ACTIVITATEA
FINANCIAR -BANCARĂ:TEORII MODERNE ȘI PRACTICI AVANSATE ………………………….. … 5
1.1Esența ,categorii și caracteristici principale ale fenomenelor de risc ………………………….. …………. 5
1.2Abordări metodice privind identificarea și evaluarea riscurilor în activitatea financiar -bancară
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 10
1.3 Teorii moderne și practici avansate de gestionare și contractare a riscurilor ……………………….. 16
CAPITALOL II. ANALIZA FACTORIALĂ A FENOMENELOR DE REISC LA ETAPA DE
„AFTERSHOCK” A CRIZEI FINANCIARE ………………………….. ………………………….. ………………. 19
2.1. Diagnostica sistemului existent de gestionare a riscurilor în cadrul B.C “Victoriabank S.A” .. 19
2.2. ANALIZA FACTORILOR DE RISC NIVELULUI DE PREÎNTÂMPINARE (COMBATERE)
A LOR ÎN ACTIVITATEA INVESTIȚIONALĂ A BĂNCII ………………………….. ……………………… 25
2.3.APRECIEREA PĂRȚIILOR ȘI NEGATIVE A SISTEMULUI DE GESTIONARE A
RISCURILOR ÎN ACTIVITATEA INVESTIȚIONALĂ A
BC”VICTORIABANK”S.A.(ANALIZA SWOT) ………………………….. ………………………….. ………….. 29
CAPITOLUL III.DI REC ȚII PRINCIPALE DE PERFECȚIONARE A SISTEMULUI DE
GESTIONARE A RISCURILOR INVESTIȚIONALE ………………………….. ………………………….. …. 32
3.1……………………. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 32
3.2 DIVERSIFICAREA PORTOF OLIULUI BĂNCII ÎN BA ZA APLICĂRII METODEL OR MEDERNE DE
EVALUARE A PROIECTEL OR INVESTIȚIONALE ………………………….. ………………………….. …………….. 37
3.3.ACIVITATEA PE PIAȚA VALORILOR MOBILIARE ȘI PIAȚA DE CAPITAL ……………… 41
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 45
Bibliografii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 47
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 49

3
INTRODECERE
Actualitatea și importanța temei cercetate .Orice societate modernă aspiră spre o dezvoltare
continuă a nivelului și condițiilor de viață,ceea ce poate fi asigurat dpar de o creștere stabilă a
economiei acestei societăți.Creșterea durabilă a economiei,ănsă nu este mereu aceeași,ci este
permanent întreruptă de perioade economice instabile,numite perioade de criză.Aceste situații
reprezintă niște momente de cotitură ,trecere,schimbare și consecutivitatea proceselor ce se
realizează într -o entitate economică.
Practica economică ne adeverește că situațiile de criză sunt caracteristice oricărei entități
economice în procesul evoluției sale,situații care,de regulă,semnalează despre acumularea unei
mase critice -a factorilor de restîngere,a căror eliminare sau activizare este necesară,fie pentru
prelungirea procesului de reproducere,fie pentru trecerea într -o nouă calitate.
Criza mondială din ultimii ani a făcut ca gestiunea anticriză să devină unul dintre cele mai
populare termene din viața economică.Pe lîngă aciasta,și situația de criză a econo miei
naționale,însoțită de o instabilitate cronică în toate ramurile economice,determină necesitatea
elaborării unor măsuri care ar fi cooerente în noile condiții ale mediului economic.Dificultatea
situației date este confirmată de înrăutățirea stării fina nciare a instituțiilor financiare, de creșterea
pierderilor și,respectiv,a numărului de instituții aflate în pragul de faliment .Aceasta face extrem
de actuală problema organizării eficiente a gestiunii activității instituției financiare,alegerea
metodelor de gestiune a situațiilor de criză și transformarea acesteia într -un instrument
eficient.Rolul hotărîrilor,în acest sens,trebuie să le revină diagnosticării și previziunii pericolelor
de apariție a situațiilor de criză.
Până în prezent,gestiunea situațiilor de criză financiară a fost constrânsă de dezvoltarea
insuficientă a bazei informațional -metodice în acistă direcție.În acest ansamblu,nu doar experienșa
autohtonă,dar și cea mondială, a arătat că utilizarea gestiunii situațiilor de criză este destul de
dificilă din punct de vedere practic,respectiv,ea necesită o perfecționare și dezvoltare în plan
metodico -metodologic.Aceasta ar permite o înțelegere mult mai profundă a fenomenelor de criză
care stau la baza cauzelor d e apariție a acestora la întreprinderle autohtone ,în același timp,ar genera
o atenție mult mai mare a factorilor de criză care pun în pericol realizarea obectivelor instituțiilor
financiare ;în cele din urmă,aceasta ar asigura o eficiență mai sporită a acți unilor și măsurilor
anticriză aplicată de organelle împuternicite.În condițiile actuale ale economiei autohtone,această
problemă este una cheie,determinând,în mare măsură,supravețuirea instituțiilor financiare din
economia națională.

4
Astfel,cercetarea pr oblemelor legate de gestiunea situațiilor de criză,în Republica Moldova,în
condițiile actuale,este o necessitate impusă d practică,de importanță vitală pentru funcționarea și
dezvoltarea instituțiilor financiare într -o perspectivă de lu gă durată.
Scopul acestei lucrări este de a cerceta,de a analiza activitatea instituției în condițiile de criză
financiară,de a indica riscurile aferente activității investiționale și de a propune metode și tehnici
de minimizare, diminuare și neutralizare a riscurilor invest iționale.
Datorită specificului cercetării date ,care compară un character complex,iar fenomenul studiat
prezintă impact asupra sistemelor economice,financiare,sociale metodologia cercetării se va baza
atât pe principiile generale de analiză ,cît și pe cel e specific.
Prin urmare ,pentru atingerea scopurilor stabilite , autorul a utilizat următoarele metode de cer –
cetare șiințifică, precum:dialectică, analitică, monografică,de grupare statistică,grafică,compara –
tive,a mediei și deviației standart,metoda scenariilor,analiza de regresie și corelație ,discrimina –
te,metoda ratelor,factorială etc.
Strucrura și conținutul tezei. Luînd în considerație scopul,sarciniile și metodologi a cercetării a
fost determinate următoarea structură a tezei:introd ucere,trei capit ol,concluzii și recomandări, bi-
bliografie,anexe.
Capitolul I. În capitolul dat am identificat care este esența,categoriile și caracteristicile principale
ale fenomenului de risc ,ampoi am specificat care sunt principalele metode și teorii privind
identificarea și evaluarea riscurilor în activitatea financiar bancară.
Capitolul II. În acest capitol am evalaborat o analiză factorială a fenomenelor de risc la etapa de
afthersho ck a crizei financiare.Am reprezentat o diagnostică a sistemului existent de gestiune a
riscurilor în cadrul B.C Victoriabank S.A,factorii de preîntîmpinare și combatere a acestora
,utilizînd o relatare prin analiza SWOT.
Capitolul III. În ultimul capitol am specificat căile de perfecționare a proiectelor a sistemului de
gestionare investiționale a riscurilor investiționale.,deasemenea am relatat despre valorile
mobiliare a B.C ” Victoriabank ” S.A .
Concluzii .În final am evaluat și cercetat 26 de surse și am el aborat o concluzie totală a impactului
crezei financiare asupra portofoliului de investiții a B.C “Victoriabank ” S.A.

5
Capitplul I. IDENTIFICAREA ȘI GESTIONAREA RISCURILOR ÎN ACTIVITATEA
FINANCIAR -BANCARĂ:TEORII MODERNE ȘI PRACTICI AVANSATE
1.1 Esența ,categorii și caracteristici principale ale fenomenelor de risc
Mai întîi de toate, aș dori să încep cu concepul de criză, care la rîndul său este strins legat de
conceptul de risc,care într -o măsură sau alta influențează metodologia de elaborare a oricărei
decizii manageriale.În acest context,criza -ca o stare critică a întreprinderii economice,care
reprezintă pri sine o anumită plată pentru o gestiune neeficientă și riscantă a conducerii
întreprinderii.
Uneori,însă, criza poate fi nimic alc eva,decât o rată în dezvoltarea întreprinderii
economi ce,un punct de cotitură,fără care,nu ar exista creștere și progres.Este important doar de
găsit , acele forme de gestiune a acestei etape din viața întreprinderii economice,care ar minimiza
pierderile po sibile și ar contibui evident la trecerea ei la un alt nivel de funcționare , unul mai
performant și eficient ce ar corespunde noilor condiții economice.
În activitatea pe care o desfășoara orice bancă într -o economie de piață, aceasta se confruntă
cu probleme de risc și incertitudine. Scopul activitații băncilor, ca societați comerciale, este
maximizarea profitului în condițiile minimizarii riscurilor.
Cum relația risc -profit este indisociabilă, trebuie ca bancile să -și asume o doza oarecare de
risc, cu condiția că marimea acestuia să fie menținuta în limite controlabile. Riscul există
permanent, el însoțeste ca o umbră toate operațiunile băncii ș i se produce sau nu în funcție de
condițiile care i se oferă.
BC “ VICTORIABANK ” S.A. acordă atenție prioritară organizării eficiente a controlului
și gestionării riscurilor. Scopul final al gestionării riscurilor este asigurarea corelației optime
dintre profitabilitatea, lichiditatea și siguranța BC “ VICTORIABANK ” S.A. prin modificarea
cantitativă a pozițiilor de risc și evaluarea pierderilor posibile. [1,p.31]
În BC “ VICTORIABANK ” S.A. funcționează un sistem de gestionare a riscurilor, care
permite abordarea lor atît la etapa adoptării deciziilor manageriale, cît și în procesul de desfășurare
a activității bancare. Acest sistem se bazează pe identificarea la timp și clasificarea riscurilor
posibile, analiza, măsurarea și estimarea pozițiilor de risc, precum și pe aplicarea metodelor
concrete de gestionare a riscurilor bancare. Procedurile de evaluare a riscurilor și gestionare a lor
sînt integrate în procesele de efectuare a operațiunilor curente.
La elaborarea sistemului de gestionare a ris curilor în BC “VICTORIABANK” S.A. se ține
cont de cerințele Băncii Naționale a Moldovei și recomandările comitetului Basel de supraveghere
și reglementare bancară.

6
Principalele tipuri de riscuri identificate de către BC “VICTORIABANK” S.A. pentru
gestiona re sunt: [1.p.32]
 riscul de creditare;
 riscul de piață;
 riscul de lichiditate;
 riscul operațional;
 riscul reputa țional ;
 riscul de țară;
 riscul de rată a dobânzii din activități în afata portofoliului de tranzacționare;
 riscul strategic;
 risc asociat folosirii excesive a efectului de levier;
 risc de conformitate;
 alte riscuri ce apar în activitatea economică a Băncii.
Gestionarea riscurilor de creditare
Prin gestionarea riscului de creditare se subînțelege mecanismul de gestiune a operațiunilor
Bănc ii în scopul limitării pierderilor privind neexecutarea de către o parte (debitor) față de cealaltă
parte (Bancă) a obligațiilor privind termenii și/sau suma.
Drept mecanism de gestionare a riscului de creditare servesc limitele stabilite de organele
autorizate și de comitetele Băncii în conformitate cu politica de gestionare a riscurilor în baza
principiului de divizare a riscului pe poziții creditare, ce asigură posibilitatea unei repartizări
eficiente a limitelor, precum și efectuarea controlului operat iv asupra utilizării lor.
Controlul, analiza și monitorizarea gestionării riscului de creditare se efectuează de
comitetele autorizate ale BC “VICTORIABANK” S.A. și de Secția control al riscurilor de
creditare a Direcției control al riscurilor a BC “VICTO RIABANK” S.A.
Gestionarea riscurilor de piață (ratei dobînzii, valutare)
Prin gestionarea riscului de lichiditate se subînțelege mecanismul de limitare a riscului de
neexecutării de către Bancă a obligațiilor sale la termen, precum și limitarea mărimii pierderilor
posibile legate de necesitatea realizării urgente a activelor în legătură cu divergențele privind
termenii de achitare a activelor și pasivelor.
În scopul optimizării gestionării riscului de lichiditate se efectuează gestionarea separată a
riscului de lichiditate curentă și structurală.
Monitorizarea stării curente ș i prognozate a lichidității pe termen scurt se efectuează zilnic
în baza elaborării calendarului de plăți și prognozei necesităților în resurse pe termen scurt.

7
Monitorizarea stării lichidității structurale se efectuează prin elaborarea regulată a
rapoartelor curente și de prognozare privind diferența scadențelor activelor și pasivelor.În
conformitate cu politica de gestionare a riscurilor în BC “VICTORIABANK” S.A . gestionarea
curentă a lichidității structurale se efectuează ținînd cont de asigurarea volumului necesar de
rezerve ale lichidității Băncii în caz de apariție a unei situații de criză.
Controlul, analiza, monitorizarea gestionării riscului de lichiditat e se efectuează de
Comitetul de gestionare a activelor și pasivelor al BC “UNIBANK” S.A., Secția control al
riscurilor financiare a Direcției control al riscurilor, Trezoreria BC “UNIBANK” S.A.
Gestionarea riscurilor operaționale
BC “VICTORIAB ANK” S.A. efectuează supravegherea permanentă a riscurilor
operaționale în scopul de a lua măsuri de menținere a acestora la un nivel acceptabil, care nu
amenință stabilitatea financiară a Băncii, interesele creditorilor și deponenților, acționarilor,
anga jaților, partenerilor.
În scopul prevenirii sau micșorării (minimizării) impactului negativ a unor evenimente
asupra proceselor în BC “VICTORIABANK” S.A., precum și micșorării (excluderii) eventualelor
pierderi, BC “VICTORIABANK” S.A. implementează instru mente de gestionare a riscurilor
operaționale, recomandate de comitetul Basel de supraveghere bancară, precum depistarea
cazurilor de apariție a riscurilor operaționale, înregistrarea lor, analiza motivelor, metodelor de
eliminare a acestora, identificarea și colectarea datelor privind pierderile interne și externe, analiza
și estimarea acestora. Toți colaboratorii Băncii, cît și organele de conducere în activitatea sa și/sau
în procesul de luare a deciziilor țin cont de influența riscurilor operaționale. [1,p.34]
Organizarea, monitorizarea și controlul asupra gestionării riscurilor operaționale sînt
încredințate Comitetului de gestionare a activelor și pasivelor, conducerii BC
“VICTORIABANK” S.A. și subdiviziunii Direcției control al riscurilor ale BC
“VICT ORIABANK” S.A.
Gestionarea riscului reputa țional
Riscul de imagine (pierderea reputației de afaceri) poate afecta BC “VICTORIABANK”
S.A. în cazul perceperii nefavorabile a imaginii BC “VICTORIABANK” S.A. și estimării
negative a activității acesteia de către clienți, contractanți, acționari, parteneri de afaceri, organe
ale puterii și alți participanți ai circulației civile.
În scopul prevenirii riscului de imagine în BC “VICTORIABANK” S.A. a fost elaborat un
mecanism de asigurare a unui complex de acțiuni eficiente, orientat spre identificarea, evaluarea ,
monitorizarea, analiza, controlul și minimizarea riscurilor de imagine; de asemenea, se întreprind
toate măsurile necesare pentru minimizarea eventualelor pierderi, păstrarea și menținerea
reputației de afaceri ale Băncii față de clienți și contractanți, fondatori, participanți ai pieței

8
financiare, organele puterii de stat și administrație locală, asociația bancară, organizațiile de
autoreglementare la care participă Banca.
O atenție deosebită se acordă asigurării respectării legislației RM, inclusiv pr ivind
combaterea legalizării (spălării) veniturilor obținute ilegal și finanțării terorismului, conformarea
activității Băncii la uzanțele circulației de afaceri și la principiile eticii profesionale, precum și
asigurarea stabilității situației financiare.
În scopul neadmiterii formării unei percepții negative o atenție specială se acordă
organizării unui sistem complet și credibil de dezvăluire publică a informație cu privire la
activitatea BC “VICTORIABANK” S.A. și a persoanelor corelate. [1,p.36]
Organizarea, monitorizarea și controlul asupra gestionării riscului de pierdere a reputației
de afaceri sunt încredințate organelor de conducere, organului executiv al BC
“VICTORIABANK” S.A. și Direcției control al riscurilor a BC " VICTORIABANK” S.A.
Gestionarea riscul de rată a dobânzii din activități în afata portofoliului de tranzacționare
În conformitate cu politica de gestionare a riscurilor în BC “VICTORIABANK” S.A. riscul
de țară și riscul de transfer sunt la fel gestionate de Bancă, ținîndu -se con t de ele în procesul de
luare a deciziilor privind efectuarea operațiunilor cu contractanții străini. BC
“VICTORIABANK” S.A. stabilește limite de țară, care fixează volumul de operațiuni cu
contractanții rezidenți ai unei țări. În legătură cu fenomenele de criză pe piețele financiare și
bancare, în scopul minimizării expunerii la riscurile de țară și la riscurile de transfer, în Bancă se
efectuează în permanență monitorizarea ratingului țărilor partenere și băncilor contractante cu
care Banca efectuează ope rațiuni financiare. De asemenea, se desfășoară activitatea de identificare
a băncilor sensibile închidereii piețelor financiare, în scopul reexaminării limitelor la operațiunile
cu ele.
Controlul, analiza și monitorizarea gestionării riscurilor de țară și riscurilor de transfer se
efectuează de organele autorizate ale conducerii BC “VICTORIABANK” S.A., de Comitetul de
gestionare a activelor și pasivelor, de Trezorerie, de Direcția control al riscurilor ale BC
“VICTORIABANK” S.A.
Gestionarea riscurilor str ategice
Prin gestionarea riscurilor strategice se subînțelege ansamblul de acțiuni orientate spre
îmbunătățirea calității analizei la etapa de elaborare a strategiei și minimizarea riscurilor privind
realizarea strategiei Băncii.
Gestionarea riscurilor strategice se efectuează permanent, atît la formarea și reexaminarea
strategiei băncii, cît și în procesul de realizarea a acesteia. Pentru minimizarea riscurilor, în
procesul de planificare strategică, BC “VICTORIABANK” S.A. utilize ază diferite metode, în

9
baza cărora se formează acțiunile strategice necesare (programe, proiecte), care permit asigurarea
utilizării eficiente a potențialului Băncii, utilizarea la maxim a sinergiei diferitelor businessuri;
Analiza de scenariu și modelarea, care permite examinarea unui set larg de variante de
dezvoltare ale Băncii în diferite condiții și asigură echilibrul resurselor și tempourilor de creștere;
Ajustarea indicilor cantitativi obținuți în rezultatul analizei sensibilității față de
modificarea parametrilor de dezvoltare;
Elaborarea planurilor de acțiuni pentru cazurile de schimbare imprevizibilă a condițiilor de
activitate ale Băncii.
Monitorizarea periodică a pozițiilor de piață ale Băncii și a gradului de r ealizare a
scopurilor strategice.
Controlul, analiza, monitorizarea gestionării riscurilor strategice se efectuează de organele
autorizate ale conducerii BC “VICTORIABANK” S.A., Comitetul de gestionare a activelor și
pasivelor și Direcția de planificare s trategică și analiză a BC “VICTORIABANK” S.A.
Gestionarea riscului de securitate informațională
Gestionarea riscului de securitate informațională reprezintă elaborarea și aplicarea
metodelor și procedurilor orientate spre minimizarea probabilității petre cerii unui eveniment care
va avea consecințe negative asupra confidențialității, integrității sau accesibilității informației, sau
resurselor informaționale ale BC “VICTORIABANK” S.A.
Minimizarea riscului de securitate informațională este direcționată spr e menținerea
confidențialității, integrității și accesibilității informației sub orice formă (în format electronic, pe
suport hîrtie, etc.) și spre protecția resurselor implicate în gestionarea ei. În afară de aceasta, în
BC “VICTORIABANK” S.A. sunt implic ate în acest proces alte proprietăți, cum ar fi
autenticitatea, responsabilitatea, funcționarea fără erori și siguranța sistemului informațional.
Sistemul de asigurare a securității informaționale ale BC “VICTORIABANK” S.A. este un
element al sistemului de control intern, bazat pe prelucrarea riscurilor de securitate informațională,
care constă din ansamblul de măsuri tehnice și organizaționale (de exemplu, actele legislative,
procedurile interne, resursele umane, procesele TI, resursele și serviciile TI, e tc.), și este orientat
spre atingerea scopului de asigurare a securității informaționale în bancă. [1,p.37 ]
Organizarea, monitorizarea și controlul gestionării riscurilor de securitate informațională
sunt încredințate conducerii BC “VICTORIABANK” S.A. și Direcției securitate a BC
“VICTORIABANK” S.A.

10
1.2Abordări metodice privind identificarea și evaluarea riscurilor în activitatea financiar –
bancară

Metoda de eva luare a riscului este o anumită tehnică, procedeu (sau o totali tate a lor), cu ajutorul
căreia poate fi efectuată evaluarea necesară a riscului. De fapt, nu se poate de termina, cu exactitate,
numărul metodelor de evaluare a r iscurilor, deoarece nu se poate determina, cu precizie, număru l
tipurilor de riscuri. Totuși, va fi util să se examineze metodele cele mai cunoscute, în prezent
(figura 1.2). Alegere a metodelor pentru analiză care sunt propuse în cadrul prezente i lucrări este,
în primul rând,c ondiționată de răspândirea și utilitatea lor.

Figura . 1.2 Metodele de bază de evaluare a riscurilor întreprinderii
Sursa: Elaborată de autori în baza literaturii [2.p.55 ]
Evaluarea riscului, de asemenea, poate fi efectuată utilizând metoda analogiilor . Această
metodă, fiind una din cele mai răsp ândite metode euristice, presupune utilizarea datelor afacerilor,
proiectelor, lucrărilor efectuate anterior. Ea implică, deci, compararea unor situații istorice cu cele
curente pentru a estima evoluțiile viitoare. Conceptual, tehnica este simplă și ușor a plicabilă. Cea
mai mare parte a datelor necesare sunt disponibile, fiind furnizate prin intermediul surselor publice
de informare, sau există, deja, în cadrul întreprinderii.
Pe lângă avantajele oferite, tehnica analogiilor are propriile dezavantaje. Ce l mai serios
dezavantaj este dependența completă de setul de date istorice utilizat. Ipoteza fundamentală că
evoluțiile precedente, reflectate în setul de date utilizat, denotă automat faptul că riscurile viitoare
vor fi similare cu cele din trecut. Dacă i poteza poate fi rezonabilă în anumite situații, în altele poate
induce serioase distorsiuni. Spre exemplu, în cazurile în care datele disponibile sunt insuficiente
sau irelevante, ceea ce poate conduce la estimarea unui grad de risc scăzut, lipsit de verid icitate.
Ori setul de date poate include evenimente rare, extreme, care sar putea să nu se reproducă în
viitor, ceea ce conduce, în acest caz, la o supraestimare a gradului de expunere la risc și, pe cale Metodele de bază
de evaluare a
riscurilor
întreprinderii Experților
Analogiilor Economico –
matematice
Statistice
Bazate pe analiza
economico –
financiară

11
de consecință la eliminarea unor variante deciziona le sau oportunități investiționale cu un potențial
de risc mult mai mic, în realitate, decât cel estimat. Prin urmare, dezavantajele tehnicii analogiilor
sunt legate de setul de date ales, perioada aferentă acestora. Deci, la analiza riscurilor cu ajutorul
metodei date este necesar să se acorde o atenție deosebită analizei situațiilor concrete. Este
recomandabilă utilizarea tehnicii analogiilor în complementaritate cu tehnica elaborării scenariilor.
Trebuie menționat că utilizarea, în prezent, a acestei metode în unitățile de producție din
Republica Moldova este destul de problematică, deoarece, în primul rând, agenții economici
autohtoni încă nu au acumulat experiență în acest domeniu și, în al doilea rând, situația economică
creată nu permite a stabili puncte de reper exacte.
Importanța aplicării metodelor economico -matematice constă în faptul că ele permit a măsura
cantitativ fenomenele economice și, în particular, valoarea riscului, ceea ce, spre deosebire de
evaluările prin intermediul metodei expe rților, asigură posibilitatea celei mai exacte comparări a
fenomenelor. Mai mult decât atât, modelele matematice permit a imita situațiile economice și a
evalua consecințele la alegerea deciziilor, fără a recurge la experimente costisitoare. [2,p.58]
Cele m ai răspândite metode economico -matematice sunt:
a. Teoria jocurilor – teoria modelelor matematice de adoptare a deciziilor optime în condiții de
incertitudine, de existență a intereselor contrare ale diferitelor părți, a conflictului. Deși unele
lucrări au fost publicate încă în anii 20, această teorie pentru prima dată a fost expusă detaliat
de Neiman și Morgenstern în anul 1944.
În modelul de joc riscul este legat de totalitatea factorilor nedeterminați ai mediului
înconjurător. La alegerea deciziei optime se utilizează metodele minimaxului (regretului) a lui
Savage și maximinului (pesimist) al lui Abraham Wald și diferite criterii determinate, în
funcție de circumstanțele concrete (de exemplu, criteriul pesimistului -optimistului a lui
Hurwic z).
Trebuie menționat că majoritatea autorilor (A.S. Șapkin, V.A. Cernov, N.L. Marenkov)
preocupați de problemele aferente metodelor de evaluare a riscurilor, la compartimentul
privind metodele economico -matematice, în primul rând, și -au focalizat aten ția asupra
elementelor teoriei jocurilor.
S=S1*S2 *…*Sn (1)
b. Metoda „Monte Carlo” prevede descrierea formalizată a incertitudinii și se utilizează în cele
mai complicate procese de prognoză, în special atunci când sunt tratate problem
c. multidimensionale (spre exemplu, rezultatul depinde de mai multe variabile sau factori de
risc).

12
Totuși, rezultatele acestei metode depind, în mod critic, de modelele utilizate pentru descrierea
fenomenelor, de unde și neajunsul său major: expunerea la riscul indus de modelul, posibil
inadecvat, stabilit pentru descrierea fenomenului sau evenimentului („ riscul de model”). Din acest
motiv, pe lângă volumul de muncă considerabil și complexitatea sa, care mai degrabă complică
lucrurile decât le simplifică, metoda Monte Carlo este recomandabilă doar în cazurile în care alte
tehnici mai simple sunt inadecvate, cu predilecție atunci când rezultatul depinde mai mult de o
variabilă și nu pot fi utilizate alte tehnici de modelare a factorilor de risc.
Mai detaliată informația despre avantajele și dezavantajele acestor metode sunt prezentate în
(tabelul 1.2)
d. Un anumit interes prezintă aplicarea metodelor grafice. Una dintre tehnicile frecvent utilizate
în evaluarea riscului este Arborele decizional .
Arborele decizional reprezintă o imagine a relațiilor logice dintre evenimentele ce stau la baza
deciziei. R eprezentarea grafică a contextelor decizionale permite o bună înțelegere a problemelor,
descrierea rezumativă a rezultatelor estimate, ulterioare deciziei, și estimarea probabilităților
aferente acestora ajută decidentul în procesul de luare a deciziei, ia r prezentarea cronologică a
consecințelor deciziilor viitoare permite evaluarea influenței acestora asupra deciziilor curente.
Metoda permite luarea în calcul a considerațiilor nestatistice, subiective, și modificarea
raționamentelor pe măsura introducerii în problemă a unor informații suplimentare .[2,p.60]
Decizia optimă, într -un context dat, este dictată de prioritățile decidentului, adică de ceea ce el
consideră că trebuie să obțină sau să evite și de exactitatea estimărilor privind evenimentele sau
fenomenele viitoare. Din acest motiv, arborele de deci zie este frecvent folosit în ghidarea și
controlul fazelor decizionale în cazul proiectelor de investiții, programelor de marketing sau a
celor comerciale etc. Principalul neajuns este generat, în cazul utilizării arborelui de decizie, de
absența informați ilor despre dispersia și forma distribuției rezultatelor posibile ale unei acțiuni și
despre probabilitățile asociate acestor rezultate.
e. Drept o anumită varietate de arbore decizional este considerată metoda scenariilor.
Meritul acestei metode constă în faptul că ea permite a evalua influența concomitentă a câtorva
parametri asupra rezultatelor finale, prin probabilitatea realizării fiecărui scenariu. Ea presupune
descrierea formalizată a incertitudinii, ceea ce o caracterizează ca fiind cea mai exactă și , totodată,
cea mai complicată din punct de vedere tehnic metodă de evaluare.
Este important a deosebi scenariile de prognoze. Metoda scenariilor, evident, presupune
incertitudinea în prezentarea descrierilor de alternativă ale viitorului.

13
În elabor area și utilizarea scenariilor trebuie luate în considerare interacțiunile dintre diferite
categorii de riscuri și corelațiile dintre diverse variabile. Problema cea mai critică privind
utilizarea scenariilor în evaluarea riscului rezidă în totala dependen ță de scenariul ales, de unde și
importanța experienței și expertizei persoanelor implicate în elaborarea scenariilor. Elaborarea
unui scenariu adecvat, rezonabil, care să nu implice supoziții contradictorii sau lipsite, totalmente,
de plauzibilitate, care să reflecte interdependențele dintre factorii de risc sau dintre variabilele
implicate nu este un demers ușor, fiind, uneori, o sarcină extrem de dificilă.
Posibilitățile aplicării metodelor matematice în analiza riscurilor nu se limitează doar la
tehni cile enumerate. În funcție de situația concretă, în procesul analizei pot fi utilizate și alte
metode și procedee, care contribuie la soluționarea unor sau altor probleme legate de evaluarea
nivelului riscului și elaborarea planului optim de acțiuni în sit uații de risc.
Unele metode economico -matematice utilizate, în condițiile incertitudinii, insuficienței și
inexactității informației, existenței imposibilității formalizării depline a proceselor economice,
permit a accepta pentru analiză doar rezultatel e aproximative ale calculelor. În cazuri aparte, sunt
posibile și erori. Însă, utilizarea lor ridică semnificativ gradul de autenticitate al analizei.
Metodele statistice de evaluare a riscurilor se utilizează frecvent pe parcursul evaluării
cantitative a riscurilor întreprinderii cu ajutorul metodelor economico -statistice, în baza datelor
statistice din perioadele precedente.
Instrumentele principale ale acestor metode sunt: devierea medie pătratică, coeficientul de
variație și dispersia.
Devierea medie pătratică indică abaterea posibilă de la valoarea medie așteptată a indicelui
calculat atât în direcția creșterii, cât și în direcția descreșterii indicatorului examinat.
Coeficientul variației caracterizează nivelul riscului pe o unitate de rezultat scontat.
Riscurile financiare, provocate de fluctuațiile rezultatului vizavi de valoarea așteptată, sunt
evaluate cu ajutorul dispersiei sau a devierii medii pătratice . În cadrul gestionării capita lului,
unitatea de măsură răspândită a gradului de risc este probabilitatea apariției pierderilor sau a
veniturilor neîncasate, în comparație cu rezultatul prognozat. [2,p.62].
Neajunsul grupei respective de metode este necesitatea acordării și prelucră rii unui volum mare
de informație
Metodele bazate pe analiza economico -financiară .Un alt grup de metode de evaluare a
riscurilor este bazat pe analiza economico -financiară.

14
În condițiile actuale, drept garanție a viabilității și a unei dezvoltări pro spere a întreprinderii
servește situația și stabilitatea ei economico -financiară.
Stabilitatea economică presupune, în primul rând, stabilitatea procesului de producție și
comercializare, lărgirea și înnoirea lui, în baza asigurării unei utilizări eficien te a forței de muncă,
mijloacelor fixe și a resurselor materiale.
Stabilitatea financiară presupune o astfel de stare a surselor financiare, care ar permite
întreprinderii să -și manevreze liber mijloacele bănești și, respectiv, să -și realizeze toate scopurile
propuse.
Deci, stabilitatea economico -financiară este o noțiune complexă, care se ca racterizează printr -un
sistem de indicatori absoluți și relative.
Analiza economico -financiară furnizează un ansamblu de concepte, tehnici și metode, care
permit tratarea informațiilor interne și externe, interpretarea acestora, emiterea unor judecăți de
valoare și aprecieri asupra activității întreprinderii, în vederea formulării unor recomandări
pertinente privind evoluția acesteia, nivelul și calitatea performanțelor, gradul de risc întrun mediu
concurențial extrem de dinamic . Rezultatul analizei este evaluarea bunăstării financiare a
întreprinderii, starea patrimoniului ei, a activelor și pasive lor bilanțului, a vitezei de rotație a
capitalului, eficacității mijloacelor utilizate etc. Toate acestea, la rândul lor, presupun criteriul de
evaluare a gradului de vulnerabilitate și de risc .
Scopul analizei constă nu numai în evaluarea stării econom ico-financiare a întreprinderii, ci, de
asemenea, și în exercitarea unei activități permanente, orientate spre îmbunătățirea ei, elucidând
direcțiile concrete de efectuare a acestei activități. În conformitate cu aceasta, rezultatele analizei
economico -financiare răspund la întrebarea: Ce metode de îmbunătățire a stării economice și
financiare a întreprinderii și ce metode de gestiune a riscurilor necesare pot fi aplicate în etapa
dată?
Printre cele mai principale metode de evaluare a riscurilor întrepri nderii ale analizei economico –
financiare, care au fost utilizate ulterior de către autori în monografia dată, pot fi evidențiate
analiza coeficienților (ratelor financiare) și analiza factorială .
Analiza coeficienților constă în calculul raporturilor di ntre datele din dările de seamă,
determinarea interconexiunii indicatorilor.
Analiza factorială constă în calculul și determinarea influenței unui sistem de factori generali și
detaliați asupra indicatorului rezultativ cu ajutorul modelărilor determinate s au stocastice de
cercetare .[2,p.64]

15
De menționat faptul că o particularitate a metodelor analizei economico -financiare este
orientarea în preponderență la utilizarea datelor documentației contabile. O asemenea abordare
pare puțin simplificată, deoarece informația din rapoartele financiare, după un șir de cauze
subiective și obiective, oferă o evaluare foarte aproximativă a stării financiare a întreprinderii.
Acest lucru este conexat cu rapoartele financiare, care se întocmesc cu o anumită periodicitate ș i
caracterizează starea întreprinderii la o anumită dată .
Concomitent, dimensiunile unor coeficienți (rate financiare) au un conținut de informație redus.
Anumite concluzii se pot formula numai efectuând analiza spațialtemporală pe calea comparării
rezultatelor obținute cu indicatorii analogici ai întreprinderilor înrudite, cu valorile etalon, cu
indicatorii medii pe ramură, precum și cu indicatorii analogici ai întreprinderii analizate pe anii
precedenți.
Actualmente, pentru întreprinderile din Rep ublica Moldova compararea valorii acestor
indicatori cu valoarea lor acceptată, pe plan mondial, nu este utilă, din cauza condițiilor de
activitate total diferite. În ceea ce privește compararea cu nivelul mediu pe ramură, aceasta este o
problemă complicat ă, din punct de vedere al colectării datelor inițiale. De aceea, pentru aprecierea
situației economico -financiare a întreprinderii este rațional să se examineze evoluția în dinamică
a acestor coeficienți.
Pentru o examinare comparativă a avantajelor și dezavantajelor de bază ale metodelor de
evaluare a riscurilor, menționate anterior, a fost construit un tabel în care este reflectată succint
informația dată (tabelul 1 .2).
În opinia noastră, în majoritatea cazurilor este insuficient a utiliza o singură metodă de evaluare
a riscurilor, în primul rând, din cauza că în diferite situații și la evidențierea diferitelor riscuri este
necesar să se utilizeze anumite metode concre te de evaluare. Cu mult mai justificată va fi utilizarea
câtorva metode, adică abordarea procesului de evaluare a riscurilor întreprinderii în mod complex.
În concluzie, vom remarca că evaluarea riscurilor are o mare importanța din următoarele
considerente: măsurile realizate în cadrul acesteia permit a obține un rezultat atât cu caracter
cantitativ, cât și calitativ, care ulterior influențează la alegerea metodelor de optimizare asupra
riscului și, în final, asupra eficienței întregului proces d e gestiune a riscurilor întreprinderii. Însăși
evaluarea se efectuează având la bază scopurile propuse și informația obținută și, deci, ea depinde
de corectitudinea îndeplinirii acțiunilor respective. Astfel, evaluarea riscurilor reprezintă un punct
de gra vitate în procesul de gestiune a riscurilor și are o interconexiune clară cu celelalte etape ale
procesului dat.

16
1.2 Teorii moderne și practici avansate de gestionare și contractare a riscurilor

Noțiunea de risc în activitatea economică a existat în cele mai vechi timpuri. Posibil că ea este
sămaș al activității conștiente a omului. Anume, din acest motiv, în orice limbă, ea constituie
noțiunea inițială a vorbirii cotidiene, care se utilizează zilnic în cele mai diverse situații și față de
cele mai diverse fenomene, cu mici nuanțe referitoare la conținutul ei. Experiența istorică arată că
riscul neobținerii rezultatelor scontate a început să se manifeste, îndeosebi, în perioada apariției
relațiilor marfă -bani, a concurenței participanților în circuitul econ omic. De aceea, odată cu
dezvoltarea relațiilor capitaliste, apar și diverse teorii cu privire la risc, clasicii teoriei economice
manifestând o atenție semnificativă cercetării problemelor aferente riscului în activitatea de
antreprenoriat.
Analizând literatura de specialitate consacrată riscurilor în activitatea economică, constatăm că
nu există o părere unică referitoare la noțiunea de risc. Aceasta se explică, în special, prin aspectul
multilateral al acestui fenomen mai puțin accentuat pâ nă în prezent de legislația economică
națională cu privire la activitatea de antreprenoriat .Mai mult decât atât, riscurile reprezintă un
fenomen complex, care posedă o mulțime de principii contradictorii, uneori chiar incompatibile.
Aceasta oferă posibili tatea existenței diferitelor tratări privind noțiunea de risc sub diferite aspecte.
Noțiunea de risc este utilizată în diverse științe. În fiecare din ele studierea riscului derivă din
obiectul cercetării științei în cauză și se bazează pe metodele și tratările proprii. În continuare vom
examina unele abordări, definiții și tratări ale noțiunii de risc în limita unui concept concret asupra
acestei probleme.
În dicționarul lui Webster riscul este definit ca „pericolul unei pierderi sau daune material e”.
Deci, riscul se referă la posibilitatea apariției unei anumite situații nefavorabile .[4].
Un interes anumit provoacă tratarea riscului în dicționarul explicativ al limbii vii al lui Dall: „a
risca înseamnă a porni întrun noroc, la o afacere nesigur ă, … a acționa curajos, cu ingeniozitate,
sperând la noroc”. [6] Adică a risca înseamnă a face ceva fără calcule, fără evaluare. Însă, trebuie
menționat faptul că evaluarea riscului este menită de a nu lichida riscul, ci a -l optimiza pentru
îndeplinirea s arcinii primordiale a activității de antreprenoriat. Este interesant că riscul se
menționează ca un satelit al spiritului întreprinzător, ceea ce este just.
Teoria riscului în activitatea de antreprinoriat a luat naștere în țările cu economie de piață
dezvoltată. P. Hizrici menționa că „noțiunea de risc în activitatea de antreprinoriat s -a răspândit în
sec. XVII, atunci când „antreprenor” a fost numită persoana ce a încheiat contract cu statul, în
vederea îndeplinirii unei munci sau serviciu”. [7 p.39]. Cu toate acestea, cel mai activ au început

17
să fie studiate diferite aspecte ale riscului la sfârșitul sec. XIX – începutul sec. XX. Au apărut o
serie de teorii, elaborate pe principiul responsabilității obiective pentru contribuire („riscul
integral”, „ri scul acțiunilor neobișnuite”, „teoria riscului profesional” etc.). În literatura economică
contemporană se evidențiază două teorii ale riscului – clasică și neoclasică.
Conform teoriei clasice , ai cărei reprezentanți de vază sunt John Stuart Mill și Senior, în
structura profitului antreprenorului se evidențiază un procent din capitalul investit, salariul
capitalistului și plata pentru risc (ca despăgubire pentru riscul posibil legat de activita tea de
antreprenoriat). O astfel de abordare unilaterală a riscului a cauzat o critică dură din partea
economiștilor. Generalizând părerile expuse în teoria clasică, putem menționa că riscul se
identifică cu probabilitatea de a suporta pierderi și pagube m ateriale sau cu speranța matematică a
pierderilor, care poate apărea ca rezultat al realizării deciziei și strategiei alese. [7 p.62]
Teoria neoclasică a fost elaborată în anii 20 -30 ai secolului XX de către economiștii A. Marchall
și A. Pigou. Adepții acestei teorii consideră că întreprinderea, care își desfășoară activitatea în
condiții de incertitudine, trebuie să țină cont de două elemente: mărimea p rofitului așteptat și
mărimea abaterilor lui posibile. Comportamentul antreprenorului, conform acestei teorii, se
identifică cu concepția profitului maximal. Acest fapt presupune că dacă, de exemplu, este necesar
să se aleagă între două proiecte investițio nale, care aduc același profit, se alege acel proiect în care
variațiile profitului sunt mai mici. Din teoria neoclasică a riscului rezultă că profitul garantat are o
valoare mai mare decât profitul așteptat în aceeași mărime, dar stingherit de posibile va riații.
Completând teoria neoclasică, John M. Keynes și -a îndreptat atenția spre noțiunea „înclinație spre
risc”, adică luarea în considerare a factorului de satisfacție în urma apelării la risc, ceea ce
sugerează următoarea concluzie: pentru așteptarea un ui profit mare, antrepren orul poate să recurgă
la risc. [8, p.120].
Astfel, teoria neoclasică identifică riscul cu posibilitatea abaterii de la scopul propus. Deci,
conform teoriei neoclasice, antreprenorul, activând în condiții de incertitudine, obține profit care
este considerat o variabilă neconstantă și, la încheierea unui contract, se conduce de două criterii:
a) mărimea profitului preconizat;
b) mărimea abaterilor de la profitul perioadei anterioare.
O asemenea tratare identifică, în final, anu mite abordări metodologice, care permit analizarea
activității agenților economici și determinarea regulilor și criteriilor de care se conduc
antreprenorii și managerii în realizarea activității de antreprenoriat, în alegerea și luarea deciziilor
corecte p entru fiecare situație creată.

18
Este necesar să se sublinieze caracterul condițional în delimitarea abordărilor școlii clasicilor și
neoclasicilor. Dacă în primul caz orientarea presupune pericolul de a suporta pierderi, ca urmare a
devierii de la scopu l propus, în cel de -al doilea esența reprezintă realizarea scopului, iar obținerea
pierderii este cauza devierii de la scopul propus.
Riscul în activitatea de antreprenoriat, ca noțiune, face trimitere la posibilitatea de a evalua
cantitativ și calitat iv probabilitatea unor variații ale rezultatelor scontate, față de valorile sau
nivelurile estimate inițial, care pot avea loc în urma anumitor acțiuni sau inacțiuni ale întreprinderii
și generează diverse consecințe cu caracter negativ.
Concluzionând cele expuse anterior, putem afirma că în fenomenul riscului se evidențiază
următoarele elemente, interconexiunea cărora determină conținutul riscului:
• posibilitatea abaterii de la scopul preconizat, pentru care se realizează alternativa aleasă;
• prob abilitatea obținerii rezultatului scontat;
• lipsa certitudinii în atingerea rezultatului scontat;
• posibilitatea apariției urmărilor negative în timpul realizării anumitor acțiuni, în condițiile de
incertitudine, pentru subiectul ce aderă la risc;
• pierderile materiale sau de alt gen, legate de realizarea alternativei alese în condițiile de
incertitudine;
• prevederea pericolului, insuccesului, ca rezultat al realizării alternativei alese.
Considerăm că aceste elemente caracterizează suficient de exact esența riscului. Există nu numai
diferite aprecieri ale conținutului noțiunii de risc, ci și diferite modalități de evaluare a
caracterului obiectiv și subiectiv al acestuia.

19
CAPITAL OL II. ANALIZA FACTORIALĂ A FENOMENELOR DE REISC LA ETAPA
DE „AFTERSHOCK” A CRIZEI FINANCIARE
2.1. Diagnostica sistemului existent de gestionare a riscurilor în cadrul
BC „VICTORIABANK”S.A
Unul dintre cele mai importante domenii ale managementului activelor și pasivelor bancare îl
repregintă gestiune riscului .Prin urmare ,riscul reprezintă pericolul de a suferi o pierdere,acesta
poate fi definit ca un eveniment incert,dar posibil ,originea lui aflîndu -se în incertitudine.
Criza financiară mondială a impus necesitatea modificării legislației în domeniul bancar ce ar
asigura nu doar stabilitate financiară, dar ar proteja băncile de riscurile cu care se confruntă în
activitatea sa. În aces te condiții a fost aprobat Acordul BASEL III, care prevede o abordare
integrată a gestiunii riscurilor bancare.

Sursa :Sondaj de Reglementare și supraveghere al Băncii Mondiale [26].
Prin abordare integrată a gestiunii riscurilor se înțelege gestiunea complexă și eficientă a tuturor
riscurilor care influențează activitatea băncii, ținând cont de interdependența lor. Tot în acest
context este necesar să menționăm că abordarea integrată prevede includerea în guvernanța
corporativă a conceptului de risk ma nagement și integrarea lui în planificarea strategică. În (figura
2.1) sunt prezentate nivelurile de management integrat al riscului bancar în contextul
actual .[9,p.12]

Figura 2.1. Nivelurile de management integrat al riscului bancar
2000 2005 2010 2015 2020Anul adoptării prevederilor Basel II
mediana abaterea standart .
gestiunea riscului global al băncii se realizează
de Comitetul ALCO
gestiunea cu anumite categorii de riscuri în
contextul limitelor și cerințelor prudențiale
impuse de BNM se realizează de Departamentul
de risc al băncii •identificarea și aprobarea politicilor și
strategiilor de gestiune și monitorizare a
riscurilor bancare
•determinarea cerințelor prudențiale față
de anumite contracte și operații bancare

20
Sursa: elaborat de autor
Gestiunea riscurilor reprezintă totalitatea unor anumite metode, procedee și măsuri cu ajutorul
cărora se efectuează evidențierea, evaluarea și, în caz de necesitate, calculul influenței factorilor
asupra riscului examinat, cu scopul reducerii pierderii și/sau majorării profi tului întreprinderii.
Gestiunea și monitorizarea riscurilor nu este o problemă nouă pentru sectorul bancar. Ea
constituit subiect de dezbateri pentru mai mulți specialiști din domeniu precum Zellmer G., Berger
A.N., Udell G.F., Lavrușin O., Conzari L ., Cociug V. Etc. Astfel, savantul rus Lavrușin O.
consideră ca modalități de gestiune a riscurilor următoarele:
– transferul riscului;
– asimilarea riscului;
– compensarea riscului;
– repartizarea riscului;
– diversificarea riscului.
Metodele enunțate desigur că pot fi mult mai multe, fapt ce ar permite unificarea modalităților
care au la bază același scop, după cum rezultă din figura 2 .1.

Figura 2 .1. Modalități de gestiune a riscurilor bancare
Sursa: adaptat de autor
La etapa de restricționare a riscului se urmărește limitarea unui nivel stabilit de risc și repartizarea
împuternicirilor și a responsabilităților în luarea deciziilor, cunoscură în literatura de specialitate
sub denumirea de limitare a riscului .
Transferul riscului unei persoane terțe se realizează prin vânzarea activului r iscant către cei care
sunt cointeresați să -l procure. restricționar ea riscului ieșirea din risc prin transferarea
lui
Acceptarea riscului minimizarea riscului prin
renunțarea la veniturile posibile Modalități de gestiune a
riscurilor bancare

21
În cadrul etapei de repartizare a riscului pierderilor probabile între participanți în mod egal se
urmărește nu doar repartizarea echitabilă a acestuia, dar și segmentarea în funcție de contribuția
fiecărui participant . [9,p.13]
Minimizarea riscului prin renunțarea la veniturile posibile include:
– participarea la operațiuni riscante, rezultatele cărora nu sunt corelate prin diversificarea riscurilor
bancare;
– păstrarea stării de profitabilita te prin intermediul unor tranzacții de nivelare a riscului prin
compensare, hedging sau securitizare;
– diminuarea riscului prin transferarea pierderilor ocazionale în cheltuieli minime permanente prin
unificarea riscurilor bancare;
Acceptarea riscul ui presupune neutralizarea pierderii probabile la producerea evenimentului
prin crearea de rezerve și posibilitatea de a asimila riscurile bancare.
Componentele cheie ale gestiunii eficiente a riscului, care trebuie să existe în cadrul unei bănci
și să fie evaluate de specialiști, trebuie sa includă următoarele:
– o funcție de conducere argumentată de managerii de top a băncii, care să fie responsabili de
gestionarea riscului și de implementarea politicilor și deciziilor formulate de Comitetul pentru
active și datorii (ALCO);
– o strategie bine definită și clară, pentru managementul riscului ce va include politici aflate în
corelație cu sarcinile preconizate spre realizare;
– existența unui nivel acceptabil de formalizare și coordonare a deciziilor st rategice în funcție de
prioritățile managementului riscului, parametrii acestuia, cu scopul realizării procesului decizional
pentru toate operațiunile relevante;
– colectarea de date complete, veridice ce se referă la gestiunea eficientă a riscului, la toate etapele
de funcționare, precum și din alte domenii cum ar fi tendințele macroeconomice care ar avea
impact asupra gestiunii și monitorizării riscului.
Conform unui comunicat emis de BNM, aceasta va implementa sistemul de monitorizare a
riscurilor. Pentru un bun management al activității băncilor, BNM vrea să implementeze în
domeniul supravegherii bancare abordarea bazată pe riscuri. Scopul implementării acestui proces
este managementul eficient al riscurilor în activitatea băncilor, printre care ri scul de credit, riscul
structurii netransparente a acționarilor băncii, dar și riscul spălării banilor și finanțarea

22
terorismului. În acest sens, BNM planifică să creeze o platformă la nivel central, pentru asigurarea
sarcinilor supravegherii prudențiale.
Crearea sistemulu i riscurilor va oferi BNM capacitatea necesară pentru analiza și monitorizarea
informației oferite în timp real de către băncile licențiate, în scopul evaluării riscurilor de credit,
riscurilor structurii netransparente a acționarilor băncii, dar și riscului spălării bani lor și finanțării
terorismului [11].
Extrapolarea activității bancare este condiționată de efectul advers al crizei mondiale și a
problemelor cu care se confruntă sistemul bancar în asigurarea unei funcționări efic iente. În aceste
condiții apare necesitatea unei monitorizări mai dure din partea organelor abilitate. Procesul de
integrare a sistemelor de monitorizare a riscurilor bancare este un proces dificil ce necesită
determinarea minuțioasă nu doar a componentelo r, dar și a scopului urmărit și include etapele
prezentate în ( tabelul 2 .1).
Tabelul. nr2
Etapele procesului de integrare a sistemelor de monitorizare a riscurilor bancare
Etapele Scopul
Identificarea riscurilor și evaluarea
semnificației lor Stabilirea riscurilor importante, care influențează
asupra activității băncii
Formarea sistemului de gestiune a riscurilor
semnificative Repartizarea funcțiilor de gestiune a riscurilor
bancare între departamente și personal
responsabil, formarea bazei metodologice ce
reglementează gestiunea riscurilor
Planificarea nivelului expunerii băncii la diverse
riscuri Determinarea nivelului țintă al riscului bancar
prin luarea în considerare a valorilor de risc în
planul de afaceri
Identificarea apetitului față de risc Declarația bancară și acordul cu Consiliul de
Supraveghere al băncii cu privire la nivelul
maxim admisibil de risc pe care îl poate prelua
banca, precum și formarea unui sistem de limite și
restricții, care să permită respectarea apetitului de
risc stabilit
Gestionarea nivelului agregat al riscurilor bancare asigurarea respectării valorilor țintă cu referire la
nivelul de risc bancar, în legătură cu care are loc
evaluarea periodică a riscurilor băncii și
gestionarea lor prin intermediul restricțiilor sau
modi ficărilor în activitatea băncii
Sursa: adaptat de autor după Doherty, N., 2000.
Procesul de implementare a gestiunii integrate a riscurilor în cadrul băncii include mai multe
etape și este diferit de la bancă la bancă. Astfel, el se poate deosebi în funcție de indicatorii care
sunt puși la baza elaborării planurilor de dezvoltare stra tegică, de exemplu numărul personalului

23
angajat, mărimea băncii etc. Cu toate acestea, în cadrul abordării integrate a sistemelor de
monitorizare a riscurilor bancare pot fi identificate 3 etape principale :[9,p.15]
1) etapa diagnosticării;
2) etapa de luare a deciziilor;
3) etapa de realizare a deciziilor .
Etapele menționate necesită a fi descrise mai detaliat cu scopul de a evalua importanța fiecăreia
în procesul de monitorizare a riscurilor bancare.
Etapa diagnosticării presupune c ompararea indicatorilor din perioada curentă cu normativele
impuse de reglementator. Beneficiul acestei etape constă în obținerea unor date veridice utilizate
în analiza activității bancare. Totodată aceste date servesc pentru compararea per sistem bancar,
dar și pe regiune sau interstatală .
În calitate de instrumente de analiză, la această etapă se utilizează:
– anchetele;
– datele din rapoartele interne;
– cercetări și colectarea de date ce vor fi utilizate în cadrul etapelor ulterioare;
– implemen tarea tehnologiilor informaționale în construirea de modele de soluționare a
problemelor depistate .
Rezultatul final al etapei de diagnostic este elaborarea recomandărilor de implementare a
practicilor moderne în gestiunea și prevenirea riscurilor banca re.
Etapa de luare a deciziilor presupune măsuri de perfecționare a sistemului de gestiune și
monitorizare a riscului bancar luate de managementul superior. Aici este necesar de a determina
scopurile strategice, de a evalua „apetitul la risc”, de revizu it structura organizațională de gestiune
a riscului. De asemenea, în cadrul acestei etape se ține cont de specificul fiecărui risc bancar și
implementarea metodelor și modelelor moderne în minimizarea efectului negativ generat de
apariția riscurilor bancar e. Reprezentanții managementului urmează să ia decizii oportune și
corecte în vederea identificării nu doar a cauzelor de apariție a riscurilor bancare, dar și a
consecințelor acestora asupra profitabilității bancare și a reputației băncii. În procesul de luare a
deciziilor, managerul va ține cont de rezultatele celor mai bune practici din domeniu și va asigura
condițiile necesare de implementare a acestora în bancă.

24
La alegerea variantei optime de soluționare a problemelor, managerul va elabora un plan de
activitate pe viitor în concordanță cu prevederile planului de dezvoltare a băncii și a integrării în
sectorul bancar.
Etapa de realizare încheie procesul de implementare a sistemului integrat de monitorizare a
riscurilor bancare. La această etapă, sub conducerea managerilor de top se realizează programele
elaborate la etapa de luare a deciziilor și se urmăresc rezultatele scontate. Managerii de vîrf
urmează să aducă la cunoștința personalului angajat toate măsurile ce vor fi realizate pentru
depăși rea problemelor depistate și realizarea eficientă a programelor elaborate .
Ca feedback la implementarea sistemului integrat de monitorizare a riscului bancar vor apărea
următoarele:
– sistem viabil și stabil cu privire la gestiunea eficientă a riscului operațional, de piață, de credit și
de lichiditate bazat pe conlucrarea între personalul angajat și o structură organizatorică logică;
– politica eficientă de gestiune a riscurilor și elaborarea unui regulament intern care ar include
mecanismele eficiente de monitorizare și control a gradului de expunere a băncii la risc;
– sistemul de raportare în conformitate cu prevederile legislative;
– implementarea tehnologiilor informaționale.
Indicatorul final al eficienței abordării integrate a sistemelor de monitorizare a riscurilor bancare
reflectă nivelul potențial al prejudiciului care ar putea fi prevenit, ca urmare a respectării de către
bănci a indicatorilor cheie de risc (Doherty, N., 2000):
Ief = PPpotențială x (Ki real – Ki limită) (2)
Ki real – valoarea reală a indicatorului pentru anul precedent până la im plementarea procesului
(puncte);
Ki limită – valoarea limită a indicatorului (puncte);
PP potențială – evaluarea pierderii potențiale pe 1 unitate de indicator (lei);
În concluzie la cele abordate în studiul prezent, menționăm că dezvoltarea liniilor directoare
pentru construirea unui sistem de gestionare și monitorizare a riscurilor pe baza abordării integrate,
implică o descriere a tuturor proceselor de risc ale băncii într -o singură notație, care evidențiază
funcția realizată de către participanții la proces, facilitează detectarea și eliminarea „blocajelor”, a
pierderilor excesive și apariția contradicțiilor între diferite nivele de management. [9,p.19].

25
2.2. ANALIZA FACTORILOR DE RISC NIVELULUI DE PREÎNTÂMPINARE
(COMBATERE) A LOR ÎN ACTIVITATEA INVESTIȚIONALĂ A BĂNCII

Deși fiecare etapă a duratei de viață a proiectelor prezintă riscuri specifice,strategiile
de prevenire și combatere sunt în general aceleași dar cu eficacitate diferită.De exemplu în
etapa de construcție organiz area reacției prompte la risc este principalul remediu de prevenire
a efectelor nefaste.
Reducerea riscurilor în etapa de pregătire presupune acțiuni de pregătire și coordonare
a viitoarelor activități, în ipoteza că sunt dezavantajate de șansă și ca atare fundamentarea
lor se va face pe baza unor scenarii alternative. Limitarea riscului încă dinfaza de elaborare
are la bază două direcții principale de acțiuni: îmbunătățirea informării și externalizarea
riscului.
Pentru aplicarea ambelor soluți i este nevoie de timp și bani, și nu există certitudinea
eliminării complete a riscului. De aceea este bine să se facă un compromis între o bună
dominare previzionară a riscului și o bună organizare a reacției la apariția efectelor nefastea
riscului .[12,p. 115]
Îmbunătățirea informării – este o problemă serioasă deoarece, în majoritateacazurilor
investi -torul/coordonatorul nu va dispune de toată informația necesară. Calitatea volumului
și pertinența informațiilor asupra activităților ce se vor executa se îmbunătățesc pe măsura
avansării lucrărilor. De aceea activitatea investițională este un proces bazat peipoteze de
lucru, mai mult sau mai puțin riscante. De aceea este de înțeles preocuparea dea determina
expunerea la riscuri în principal prin îmbunăt ățirea nivelului de informare a coordonatorilor.
Dar această preocupare este dorită pe tot parcursul implementării, înspecial atunci când se
pregătește dosarele tehnice necesare luării unor decizii importante.Este posibil ca să apară
activități de căutare de noi informații ceea ce ar conduce la modificarea structurii investiției.
Îmbunătățirea nivelului de informare se poate realiza prin: descompunerea activități –
lor în lucrări elementare, extinderea consultării chiar la nivele inferioare, rafinar ea/reevaluar
ea anumitor estimări anterioare, dări de seamă scrise la reuniuni care săimplice mai profund
toți participanții implicați, ect.
Externalizarea riscurilor vizează diminuarea riscului previzionat printr -o clară
definire a riscurilor pe care și le asumă investitorul și a celor care se pot transfera
altor participanți; furnizori, subcontractori, proiectanți ect. Cu aceștia trebuie să se
stabilească reguli precise astfel răspunderea poate fi diluată iar asigurarea de risc iluzorie. De

26
obicei anumite lucruri se execută de către terți pe bază de contract de execuție care are la
bază prevederile din caietul de sarcini, unde sunt net definite specificații privind
calitatea,costul, termenele de execuție coerente din punc t de vedere tehnic și economic.
De reținut că investitorul are anumite obligații; punerea la dispoziția executanților
aspecificațiilor de lucru, a produselor, eliberarea resurselor, ect. care dacă nu sunt respectate
sau este exonerat prin cauze contractuale, asigurarea în fața riscurilor este incertă existând
condiții să nu fie respectate duratele sau calitatea. Daci, nu este sufficient să apelezi
la parteneri de înalt profesionalism, ci trebuie ca toți contractanții să -și respecte obligațiile
contractuale.
Organizarea reacției la risc – înseamnă capacitatea investitorului de a modifica rapid
definiția activității investiționale, pentru a ține cont de noile informații care pot să pună în
discuție ipotezele de lucru ce au stat la baza prog ramării curente. Aceste ipoteze vizează
resursele disponibile,volumul lucrărilor, legăturile dintre acestea, termenul
deexecuție. Modificările pot duce la întârzieri fără consecințe semnificative, în special
dacănu vizează activități critice, dar pot pune în cauză însăși buna execuție a întregii activități
investiționale. De aceea trebuie organizată reacția promptă prin :[12,p.118]
– Implementarea unui sistem de alertă, a unui sistem de prelucrare prin excepție
ainformațiilor, ect. care să asigure o identificare rapidă a riscurilor.
– Implementarea mijloacelor, procedurilor de reducere a riscurilor.
Reacția prin modificări în definiția activității investiționale. Activitatea investițională
poate fi modificată sub presiunea evenimentelor dar și ca urmare a noilor informații
disponibile. Responsabilii de investiție pot aduce modificări corective pentru a da un răspuns
satisfăcător mai puțin problemelor ce se anticipează cât și problemelor neașteptate.
Reacția prin modificarea activității i nvestiționale poate fi: anticipativă (la rece)
dauadaptive (la cald), deși aceasta împărțire este oarecum arbitrară deoarece anticipările
decele mai multe ori conduc la adaptare.
Reacția prin anticipare are în vedere că anumite lucruri îndepărtate p ot fi influențate cu
ocazia execuției unor lucrări mai recente. Noile informații disponibile pot pune în discuție
alegerea de noi condiții ceea ce ar conduce la o nouă programare a lucrărilor viitoare.
Pe de altă parte, programarea activității inve stiționale se bazează pe anumite ipoteze de
disponibilitate a resurselor, a echipamentelor. Șeful de proiect are interessă asigure periodic
prezervarea acestora, mai ales că privit pe perioade mai lungi acestea pot fi împărțite între

27
diferite proiecte. Pre zervarea poate fi un act arbitrar între disponibilitate și nevoie
previzională, deoarece fața de momentul prezervării ladata când trebuie utilizate
și disponibilitățile și nevoile pot fi diferite.
Față de noile condiții constatate sunt frecvente cazurile în care noile decizii numai au
coerență vis -a-vis de vechile decizii. Anticiparea presupune o mai mare latitudine în alegerea
răspunsurilor la cald a unei probleme neprevăzute.
Reacție prin adaptare în funcție de abaterile constatate înseamn ă reajustarea obiectivelor
inițiale, însă numai dacă realismul datelor este acceptat de toți factorii;
– datele jalon pot fi întârziate, ceea ce poate duce la întârzierea duratei finale,
– nivelele de calitate admise pot fi diminuate față de nivelele fixat e prin caietul desarcini, dar
numai dacă sunt acceptate de client,
– costul investiției poate fi revizuit în sensul creșterii.
Dacă revizuirea de obiective va conduce la eșec este de preferat să
semodifice specificațiile activității investițional e. Acțiunea asupra specificațiilor presupune
modificări în lista de lucrări, a legăturilor dintre ele, a conținutului lucrărilor, suprapunerea
mai multor lucrări critice permite reducerea întârzierilor,dar implică cel mai adesea ca
lucrările -amonte să gen ereze informații pertinente,eliminarea unor lucrări ”accesorii” în
măsura în care nu pun în cauză finalitatea investiției, adăugarea anumitor lucrări suplimentare
dacă astfel se asigură o mai bună administrare a riscurilor majore identificate pe parcursul
execuției, schimbarea conținutului unor lucrări de regulă se abandonează un procedeu, o
tehnologie nouă în favoarea uneia cunoscute .[12,p.124]
Este posibil să se apeleze la mobilizarea pe moment de resurse suplimentare pentru a se
respecta obiectivel e de termen, cost sau calitate: resurse interne (ore suplimentare, munca în
zile nelucrătoare legal, personal suplimentar de la alte servicii sau proiecte etc), sau resurse
externe (în măsura competențelor primite se poate apela la subcontractări, interimari etc).
Reactivitate organizațională – pentru a face față riscului nu este suficient să se pună la
punct proceduri de identificare și limitare ci, în egală măsură trebuie luate măsuri de adaptare
a sistemului pentru a face față unor interven ții rapide. Puterea de reacții se bazează pe
următoarele:
 Formarea unor competențe colective în materie de gestiune a riscului prin
implementare a de programe de formare a unei culturi comune (vocabular, principia

28
metodologice, documente standard, sisteme informatice etc) și o bună capitalizare a
cunoștințelor (savoir faire – know how).
 Implementarea unei adevărate structuri de gestiune a activității investiționalecare să
dispună de un grad de autonomie și o libertate de decizie, ceea ce ar permite detectar ea
rapidă a problemelor și rezolvarea lor corectă fără a fi nevoie de arbitrajul nivelelor
ierarhice superioare, detecția și urmărirea riscurilor face obiectul unor proceduri
particulare.
 Implementarea unor procedee fiabile de circulație rapidă a informaț iilor
princombinarea rețelelor clasice; ascendente, descendente, transversale și folosirea
demijloace informatice performante. Aceste informații pot fi brute sau prelucrate în
optica diagnosticului sub formă de tablou de bord, punând problema alegerii
indicatorilor cei mai pertinenți și a modului de interpretare a lor.
 Implementarea unei dinamici de grup prin incitații diverse care să întărească coeziunea
grupului, astfel ca interesul fiecăruia să coincidă cu interesul grupului, iar acesta să
corespundă int eresului general al întreprinderii. [12,p.150]

Figura 2.2 .Direcții de prevenire a riscului
Sursa: Elaborată de autor în baza literaturii ” Stoian M. „ Gestiunea investițiilor ” București
2003,p.249.
Direcții de prevenire a riscului
În etapa de elaborare Organizarea reacției
Ameliorarea
nivelului de
informare Externalizar
ea riscului Reactivitatea prin
modificarea
definițiilor proiectului Reactivitatea
organizațională
Reacții prin
anticipare Reacții prin
adaptare

29
2.3.APRECIEREA PĂRȚIILOR ȘI NEGATIVE A SISTEMULUI DE GESTIONARE A
RISCURILOR ÎN ACTIVITATEA INVESTIȚIONALĂ A
BC”VICTORIABANK”S.A.(ANALIZA SWOT)
Motto: „Când pornești la o acțiune, trebuie să ai în vedere și riscurile ei.”
Eugen Lovinescu
Analiza SWOT este de fapt o tehnica prin care se pot identifica punctele tari si slabe si se pot
examina oportunitatile si amenintarile unui proiect, ale unei firme sau ale unei persoane si poate
fi utiliza ca element de realizare a bilantulu i.
Corporațiile, fondurile de investiții, băncile, și, în general, orice organizații economice care
urmăresc profitul sunt sisteme complexe, deschise care acționează într -un mediu extern marcat de
incertitudini. Acestea se pot transfera asupra organizației respective și pot să -i afecteze obiectivele
și performanțele. Din acest motiv managementul trebuie să identifice riscurile și să adopte cele
mai adecvate acțiuni pentru a stabiliza efectele evenimentelor de risc între limite acceptabile, din
punct de vedere al consecințelor și al costurilor de evitare / transfer sau asigurare.
Se impune astfel o analiză sistematică și periodică a riscurilor asociate activităților pe care le
desfășoară organizația în operațiile sale curente pe piață, în relaț iile cu mediul său specific, cu
autoritățile sau cu investitorii ori publicul său.
Prezintă interes în primul rând riscurile majore, care pot afecta semnificativ obiectivele
organizaționale. Delimitarea dintre un risc considerat acceptabil (costul evi tării sale nu se justifică
în raport cu consecința) comparativ cu un risc major, constă în definirea unui prag adecvat de
semnificație, plecând de la aspecte cum sunt frecvența de manifestare, probabilitatea sau impactul
asupra obiectivelor organizaționale .
Funcționarea cu succes a unei întreprinderi în mediul concurențial actual este condiționată tot
mai mult de existența unui flux informațional care conține atribute de fiabilitate, exactitate,
relevanță, actualitate și oportunitate.
În aceste sc opuri, managementul va defini: tipul, conținutul, sursele, destinatarii și frecvența de
colectare a datelor și informațiilor relevante pentru activitatea organizației, identificând și modelul
cel mai adecvat de fluidizare a acestora, astfel încât să fie di sponibile personalului potrivit în timpi
suficient de scurți ca să permită reacții eficiente.
Acest flux de schimb de date și informații este atât unul intern cât și unul extern, reprezentând
una din componentele de bază ale sistemului de inteligență c ompetitivă (IC) indispensabil astăzi
organizațiilor moderne, care se doresc și competitive.

30
Fluxul în sine, adaugă valoare operațiunilor firmei, dar ceea ce îl potențează la un nivel superior
este în realitate comunicarea internă și externă, flexibilă, eficientă și rapidă pe toate palierele de
interferență cu mediul intern și extern, și anume:
– la nivel simbolic și de identitate (de la logo și slogan la sisteme de valori recunoscute de public),
-financiar (ex. raportările periodice să fie percepute ca și complete și relevante de utilizatori), – –
-socio -emoțional (ex. perceperea companiei ca un “bun cetățean”, atașat valorilor moderne de
dezvoltare durabilă și sustenabilitate),
– juridico/legal/etic (ex. percepția de corectitudine a activității și rel ațiilor cu autoritățile și
partenerii, de guvernanță corporativă în relațiile cu investitorii) etc.
Continua schimbare a mediului extern presupune reconsiderarea periodică a ipotezelor inițiale
de lucru, pe baza cărora au fost stabilite obiectivele stra tegice, tactice sau cele operaționale.
Unul din elementele cheie folosite de un management performant este relaționarea ipotezelor
de obiective și de personalul responsabil de realizarea obiectivelor. Și asta atât în fazele inițiale
cât și la orice eve ntuale reconsiderări ale parametrilor de intrare, mai ales dacă se modifică
parametrii de ieșire. Tehnici diverse, cum sunt “war rooms”, brainstormingul cu echipe de experți
etc. nu ar trebui deloc ignorate, mai ales într -o industrie atât de sofisticată cu m este cea a fondurilor
de investiții.
Orice activitate poate beneficia de existența unor proceduri bine definite, care se adresează
celor mai importante aspecte ale activităților unei organizații. Documentații scrise, complete și
precise, care pot cup rinde: manuale, instrucțiuni, liste de verificare sunt puse la dispoziția
personalului asigurând continuitatea activității în situațiile de absență / indisponibilitate a unor
persoane cheie. Totodată se asigură și accesul la cunoștințele necesare realizări i sarcinilor de
bază la un nivel minim dorit și impus.
B.C “Victoriabank”S.A pe parcursul anilor dar în special în anul 2018 gestiunea riscului bancar
ilustreaza existența permanent a riscului,care însoțește ca o umbra toate afacerile băncii și se
produce sau nu,în funcție de condițiile care I se creează ,cel mai simplu spus,riscul bancar este
probabilitatea ca într -o tranzacție să nu sa obțină profitul așteptat și chiar să apară o pierdere.Se
poate afirma că riscul bancar este un fenomen care apare pe parcursul derulării operațiunilor
bancare și care provoacă efecte negative asupra activitățiilor respective,prin deteriorarea calității
afacerilor,diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi,cee ace duce la afectarea
Băncii .[26,p.120.

31
Tabel nr.2.3
Analia SWOT a sistemului de gestiune a fiscului B.C „Victoriabank”S.A

Puncte forte
1.Ține de siguranța și integritatea financiară a
Băncii, iar evaluarea riscului este parte
integrantă a dezvoltării strategice a Băncii.
2.Cuantificarea și diminuarea efecte lor
negative ale riscurilor asupra instituției
bancare.
3.Modelarea și controlarea prin diferite
metode și tehnici.
4.Menținerea unui process adecvat de
gestiune și monitorizare a riscului.
Puncte slabe
1.Evidențierea unei posibilități ca într -o
anumită tranzacție să nu se obțină profitul
așteptat .
2.Are loc diminuări ale profitului sau chiar
pierderi,afectând întreaga funcționalitate
a băncilor.
3.Incertitudinea și impactul riscului sunt
necunoscute.
4.Posibilități de prognoză pe termen scurt.
5.Afectarea atingerilor obectivelor băncii
Așteptări
1.Societate comerciala incearca sa -si
maximizeze profitul pin gestionarea riscului
specific domeniului sau de activitate si prin
evitarea sau transferarea riscului pe care
aceasta nu doreste sa -l preia .
2.Cunoștințe slabe privind rezultatele.
3.Protejarea profitului Băncii de variațiile
ratelor de dobândă,a cursurilor valutare,care
sunt factorii interni și independenți
4.Nerealizareea obectivelor propuse fa pt de ar
aduce la neîncrederea cliențiilor ,de aceea B.C
“Victoriabank”S.A trbuie să lege legăruri
externe cu parteneri și furnizori de încredere.
5. Riscul poate fi provocat în interiorul bănci
de către clenți sau din cauza mediului
concurențial extern.

Opurtunități
1.Trebuie inventariate și definite cât mai bine
cu putință în perspectiva analizării măsurării
și controlării lor .
2.Banca pot gestiona cu succes riscurile
bancare doar dacă recunosc rolul strategic al
gestiunii riscurilor, dacă folosesc anali za si
gestiunea în vederea creșterii eficientei,
dacăadoptă măsuri precise de adaptare a
performanței la risc și, dacă vor crea
mecanisme deraportare a performanței în
funcție de risc, pentru a se asigura că
investitorii înțeleg impactul gestiunii riscului
asupra valorii instituției bancare.
3.Luarea de măsuri cu privire la orice la orice
modificare a condițiilor ce au loc în entitatea
data.

32
CAPITOLUL III.DIREC ȚII PRINCIPALE DE PERFECȚIONARE A SISTEMULUI DE
GESTIONARE A RISCURILOR INVESTIȚIONALE
3.1,…

Riscul afectează activitatea instituției în general și rezultatele activității în special. Din moment
ce rezultatele societății depind în mod direct de metodele de lucru acceptate si utilizate în procesul
investițional, de comunicarea și relaționarea i nter-departamentală, de cunoștințele și utilizarea
eficientă a resurselor umane, de siguranța și securitatea utilizării sistemelor interne, gestionarea
riscului este o componentă de o importanță capitală în activitatea curentă a societății.
Pentru soc ietățile de investiții financiare se definește că (Stancu 2002): “riscul unei investiții
reprezintă posibilitatea apariției abaterilor de rentabilitate față de media așteptată, ca urmare a
variației anticipate și neanticipate a fenomenelor economico – financiare care o determină. În
raport cu frecvența acestei abateri și cu distribuirea mai mult sau mai puțin simetrică a lor de o
parte și de alta a mediei, se poate anticipa mărimea riscului.” [13]
În teoria investițiilor se afirmă că riscul investițiil or poate fi abordat în douăcoordonate
esențiale, și anume:
1)riscul fluxurilor de încasări, respectiv riscul veniturilor;
2) riscul fluxurilor de plăți, respectiv riscul costurilor.
Riscul veniturilor și costurilor este semnificativ asupra activității de investițiiși are influență
mare asupra activității investitorului mai ales în cazul investițiilor noi,a investițiilor de dezvoltare
și strategice. În schimb, este redus în cazul investițiilor de ameliorare a condițiilor de muncă și a
celor privind protecția mediului.
Riscul în investiții comportă cauze și manifestări specifice în funcție de naturași scopul
investițiilor (investiții pentru reducerea costurilor producției, demod ernizare, de extindere și
dezvoltare, strategice, de ameliorare a condițiilor demuncă, pentru protecția mediului, plasamente
financiare ect.).
În timp s -au conturat diverse metode de analiză a riscului în investiții, care dealtfel pot fi
încadrate în do uă categorii, respectiv 🙁 figura 3.1 )
-metoda subiectivă;
-metoda obiectivă;

33
Cu privire la încadrarea în aceste două categorii a diverselor metode deanaliză a riscului, la
utilizarea și semnificația lor nu s -a realizat un consens.
Gestionarea riscului investițional se face pe baza unor limite de risc stabilite prin algoritmi
matematici și utilizându -se metodele de măsură pe baza unor măsuri cum sunt:
Valoarea la Risc – VaR, Cash Flow la Risc
– CFaR si Profitul la Risc -PaR, pe când gestionarea riscului operațional se face în cea mai mare
măsura prin proceduri (RiskMetrics Group 1999).
În cadrul unei SIF, documentele de raportare a riscurilor propuse de noi sunt de două tipuri :
– rapoarte de evenimente de risc;
– rapoarte de risc.
Rapoartele de evenimente de risc sunt realizate de diferite poziții din organigramă, iar rapoartele
de risc vor fi redactate de membrii compartimentului de management al riscului. Aceste rapoarte
sunt electronice, distribuite și accesabile automat prin serve rul instituției. Responsabilul cu
elaborarea raportului de eveniment sau de risc, după caz, întocmește documentul în format
electronic după care îl postează la locul indicat pe serverul instituției.
Toate aplicațiile informatice ce susțin procesul de raportare au la bază algoritmi de calcul care
au scopul de a automatiza procesul de măsurare și raportare a riscului -algoritmii și programele
informatice fac parte din sistemul integrat de management al riscului (Manațe, Fărcaș, Pescar
2006).
Valoarea la risc (VaR) este cea mai cunoscută metodă de măsurare a riscului de piață, fiind
folosită de instituțiile financiare pentru a determina pierderea maxima pe care o poate suferi un
anumit portofoliu, într -o perioadă de timp și pentru o probabilitate dată (RiskMetrics Group 1999).
VaR măsoară riscul la diferite niveluri, începând cu nivelul unei poziții, până la nivelul unui
portofoliu complex. VaR măsoară riscul atât prin utilizarea modelelor statistice precum și prin
simulări capabile să măsoare volatilit atea activelor portofoliului . VaR este un instrument flexibil
de măsurare a riscurilor, poate lua în calcul diverse orizonturi de timp ( de o zi la o luna) precum
și diferite nivele de încredere ( între 90% și 99%).
Cele mai uzitate metode de calcul a VaR sunt, care sunt utilizate și în cadrul managementului
riscului la SIF Banat -Crișana sunt:
1. Metoda VAR/COVAR – variatie/covariatie;

34
2. Metoda simulărilor Monte -Carlo;
3. Modelul EWMA (Exp onential Weight Moving Average);
4. Metoda de simulare istorică.
Tehnic. evaluarea VaR pentru portofoliul de instrumente financiare din cadrul SIF Banat –
Crișana presupune împărțirea portofoliului în clase (Manațe, Fărcaș, Pescar 2006). În urma
împărțirii portofoliului SIF, în mai multe clase de instrumente , pentru fiecare clasa s -au proiectat
algoritmii de calcul și s -a adaptat un model de calcul al parametrului VaR :
– Pentru clasa de acțiuni tranzacționate pe BVB, lichide, VaR se calculează prin metoda Varianță
– Covarianță;
– Pentru clasa de actiuni tr anzacționate pe BVB, nelichide, VaR se calculează prin simulare
Monte -Carlo;
– Pentru clasa de actiuni nelistate, VaR se calculează prin simulare Monte -Carlo, pornind de la
capitalizarea profitului net;
– Pentru fiecare din clasele de clasa de obligațiun i, clasa de depozite și certificate de depozit și
clasa de titluri de stat se estimeaza VaR prin metoda de simulare MonteCarlo, pornind de la date
statistice ale variației valorilor, care pot fi determinate
– Pentru intregul portofoliu SIF se va agrega un parametru VaR, prin adaptarea metodei Monte –
Carlo.
Pentru SIF Banat -Crișana sursele care dimensionează fluxurile de numerar și implicit rezultatul
net ale organizației sunt următoarele (Manațe, Fărcaș, Pescar 2006):
1. venituri/încasări din dobânzi afere nte instrumentelor financiare cu venit fix (depozite bancare
în lei și devize, titluri de stat în lei și devize, obligațiuni corporatiste și municipale în lei și devize);
2. venituri/încasări din diferențe favorabile de curs valutar aferente instrumentelor financiare în
devize;
3. venituri/încasări din dividende cuvenite din deținerea de participații la capitalul social al
societăților din portofoliu;
4. venituri/încasări provenite din tranzacțiile cu privire la dezinvestirea participațiilor deținute la
capitalul social al societăților din portofoliu din portofoliu;

35
5. venituri/încasări din activitățile auxiliare ale organizației. Riscul de nerealizare a fluxurilor
financiare, estimate anual în cadrul instrumentului " Plan Financiar ", sunt cuantificate prin d ouă
mărimi specifice:
a. PaR – Profitul la Risc
b. CFaR – Cash -Flow -ul la Risc.
Factorii de influență identificați care contribuie la variabilitatea celor două mărimi analizate,
Cash -Flow și Profit net, sunt:
– variația ratei dobânzii (diferențiată pe tipuri de plasamente),
– variația cursului de schimb valutar,
– variația volumului de dividende cuvenite/încasate de SIF Banat -Crișana,
– variația veniturilor din vânzarea participațiilor din portofoliul organizației.
Variabilitatea rezultatelor analizate (Rezultat net și Cash -flow) se analizează în raport cu nivelul
bugetat în cadrul Planului Financiar pentru anul respectiv. Punctul de plecare pentru analiza
impactului factorilor de influență detaliați mai sus îl re prezintă Planul Financiar al organizației,
întrucât instrumentul are la bază tocmai formalizarea matematică a relațiilor de legătură stabilite
între factorii de influență identificați și cele două mărimi de ieșire și răspunde în acest fel cerințelor
studiu lui.
Raportarea profitului la risc PaR.
Profitul la risc (PaR) reprezintă scăderea maximă a Profitului net (P) față de un obiectiv țintă de
profit care poate fi înregistrată pentru o anumită perioadă de raportare, cu un anumit interval de
încredere, dato rită expunerii la riscurile de piață. Sunt vizate riscurile care pot afecta semnificativ
principalele fluxuri de venituri, care sunt:
1. riscul de rată a dobânzii,
2. riscul de rată a cursului de schimb,
3. riscul de nerealizare a Cash Flow -urilor planificate, care se datorează :
3.1. variației volumului de dividende cuvenite din deținerea de participații la capitalul social al
emitenților din portofoliul SIF Banat -Crișana,
3.2. variației venitur ilor din vânzarea acțiunilor din portofoliu.
Raportarea cash -flow-ului la risc CFaR .

36
Un alt parametru de estimare a riscurilor este Cash Flow la risc (CFaR), care reprezintă scăderea
maximă față de un obiectiv țintă de cash flow care poate fi înregistrată pentru o anumită perioadă
de raportare, cu un anumit interval de încredere, datorită expunerii la riscurile de piață ce pot
influența semnificativ principalele fluxuri de încasări/plăți. Variația Cash Flow -ului planificat are
o sursa in riscul de lichidi tate.
Operațiunile financiare derulate în cadrul SIF Banat -Crișana vizează intrări și ieșiri zilnice de
fluxuri de numerar, deoarece există zilnic solicitări de fonduri pentru finanțarea proiectelor
investiționale și acoperirea nevoilor curente (pentru menținerea funcționării în condiții normale a
organizației: salarii, taxe și impozite, comisioane, etc.) și disponibilizare de fonduri, ca urmare a
ajungerii la scadență a instrumentelor financiare cu venit fix sau a încasării sumelor aferente
dezinvesti rilor din portofoliu.
Necorelarea optimă a încasărilor cu plățile poate duce la:
– pierderea de oportunități investiționale, adică fructificarea în condiții mai puțin eficiente a
capitalurilor investite;
– nerealizarea fluxurilor de numerar estimate;
– lipsa lichidităților necesare.
Majoritatea factorilor de influență asupra profitului au impact și asupra fluxurilor de numerar,
factori de influenta de pe piața monetara si de pe piața de capital.
Din punct de vedere al pieței monetare, la scad ența instrumentelor financiare cu venit fix, sau în
situația excepțională a răscumpărărilor anticipate a instrumentelor financiare cu venit fix, tabloul
fluxurilor de numerar oferă imaginea lunară a încasărilor (dobânzi, diferențe favorabile de curs
valuta r) și plăților (comisioane bancare, diferențe nefavorabile de curs valutar) din piața monetară
la nivel lunar, respectiv trimestrial, semestrial și anual. Din punct de vedere a pieței de capital
variația volumului dividendelor încasate și al volumului în casărilor din vânzarea de titluri
financiare are impact direct în Cash -Flow -ul organizației.
Modificarea oricărui element: dobânzi încasate, dividende încasate, sume din vânzarea titlurilor
financiare sau plata comisioanelor, taxelor, salariilor, a alt or servicii prestate de terți se reflectă în
abaterea față de nivelul bugetat, abatere măsurată atât în val oare absolută cât și procentual.

37
3.2 DIVERSIFICAREA PORTOF OLIULUI BĂNCII ÎN BA ZA APLICĂRII METODEL OR MEDERNE DE
EVALUARE A PROIECTEL OR INVESTIȚION ALE

Cartografierea proceselor Metodele moderne de identificare a riscului au fost inspirate și s -au
dezvoltat din tehnici deja testate și aplicate de managementul riscului. De exemplu, metoda
scorurilor pentru riscuri își are originea în metodele scorurilor echilibrate, utilizate pentru
cuanti ficarea performanței afacerilor, în timp ce metodologia cartografierii proceselor s -a
dezvoltat din domeniul managementului calității și se bazează pe tehnicile din domeniul diagramei
fluxului (Institutul Managementului de Risc, 2003).
Orice companie se dezvoltă pe baza unei varietăți de procese. Prin reprezentarea acestor procese
sub formă de diagramă – cartografierea lor – managerul de risc încearcă o îmbunătățire a activității
companiei. Această metodă își are originile în managementul calității și în perioada reorganizării
(reproiectării) proceselor din anii ’80 și ’90 din Statele Unite ale Americii și din Europa. Sloganul
curentului era „dacă nu s -a distrus, repară!” adică, chiar dacă o afacere (companie) operează
eficient și efectiv, ea poate totu și să beneficieze de pe urma unei analize detaliate a proceselor în
vederea îmbunătățirii acestora (Dickson, 2003).
Procesele sunt seturi de evenimente care transformă intrările companiei în ieșiri ce satisfac
nevoile clienților. Intrările procesel or sunt acele elemente necesare pentru realizarea proceselor
(resurse umane, resurse fizice, cunoștințe, tehnologii). Ieșirile proceselor reprezintă rezultatele –
produse, servicii, informații, semiproduse, semifabricate. Harta proceselor reprezintă o diag ramă
care relevă, în funcție de gradul de precizie, activitatea unei companii și modul în care se realizează
această activitate.
Harta proceselor este similară unei hărți a drumului – prezintă cele mai importante elemente
ale fiecărui proces, ordin ea elementelor, intrările proceselor (resursele) necesare pentru executarea
fiecăruia, precum și ieșirile asociate. Principalul obiectiv al hărții proceselor constă în identificarea
fluxului de muncă, astfel încât abordarea riscurilor să aducă cu sine o îm bunătățire în termeni de
eficiență, siguranță și costuri asociate. Tehnica presupune divizarea tuturor operațiilor în elemente
discrete și detalierea acestora pentru identificarea și cuantificarea unor aspecte de risc (Institutul
Managementului de Risc, 20 03).
Clasificarea riscurilor .Crearea unei liste de priorități în ceea ce privește riscurile unei organizații
este fundamentală pentru analiza riscurilor. Cunoscută drept proces de evaluare a priorității
riscurilor, metoda se concentrează pe ordonarea unui număr variat de riscuri ținân d cont de
importanța lor, respectiv de probabilitatea ca un incident să cauzeze consecințe de o anumită
gravitate (Baldwin, 2002). Metodologia a fost dezvoltată prin revizuirea unei serii de metode de

38
evaluare și ordonare a riscurilor din surse oficiale și informale, aplicate cu succes de -a lungul
timpului în diverse domenii. Metoda se aplică pentru evaluarea riscurilor acute din organizațiile
mici și mijlocii. Tehnica presupune un proces în șase pași:
1. identificarea evenimentului;
2. probabilitatea de producere a evenimentului;
3. modul în care evenimentul afectează persoanele;
4. numărul de persoane afectate;
5. evaluarea riscurilor;
6. clasificarea, planificarea și revizuirea soluțiilor.
Metoda are la bază un sistem de scoruri bazat pe gradul de seriozitate a accidentelor de la locul
de muncă. Întregul algoritm se bazează pe incidente din trecut pentru a previziona pierderi viitoare,
ținând cont de statistici naționale. Potrivit procesului de evaluare a priorității riscurilor, cu cât este
mai m are scorul riscului, cu atât problema este mai serioasă și de aici se impune o decizie mai
structurată pentru reducerea acestuia.
Cardul de notare a riscului este o metodă strategică, cu o gamă mai largă de aplicații pentru
identificarea riscurilor. Aborda rea de notare pentru îmbunătățirea performanțelor unei organizații
se bazează pe raționamentul următor: îmbunătățirea performanței poate fi realizată prin
cuantificarea indicatorilor -cheie de performanță. Principalii indicatori de performanță luați în
considerare sunt cei din domeniul clienților, operațiilor interne și al managementului financiar.
Una dintre variantele metodei este cardul de notare a riscurilor FIRM (financiar, infrastructură,
reputație, mediu). Metoda se concentrează asupra evoluției riscurilor în timp, a impactului
riscurilor asupra organizației și a corelării dintre expunerea l a risc și capacitatea de risc a
organizației. Astfel, metoda (cardul de notare) ilustrează natura complexă și interdependența
riscurilor din cadrul activității și efectul asupra întregii organizații. Potrivit acestei metode,
riscurile sunt interne (infrast ructură și financiar) și externe (reputație și mediu).
Resursele financiare sunt riscuri cu impact asupra resurselor financiare și a bilanțului, în special
a fondurilor disponibile, a veniturilor controlate (Ciurel, 2000). Riscurile se pot cuantifica cu
ușurință, întrucât se măsoară pierderile/valorile oportunităților nevalorificate din cauza
managementului defectuos. Persoanele implicate în evaluarea riscurilor financiare sunt directorul
financiar, managerul de risc, contabilii și auditorii interni, care î nțeleg sistemele de control

39
financiar intern. Sistemele de control în acest caz includ autorizări pentru achiziții și proceduri de
control financiar intern.
Riscurile de infrastructură sunt cele denumite „riscuri stabilite”, adică acele riscuri acoperite
prin asigurări și mecanisme similare (Badea și Ionescu, 2001). Exemplele tipice includ
echipamente, mașini, clădiri, angajați, terțe părți afectate de activitatea organizației. Riscurile din
această arie a cardului vor afecta operarea și eficiența organiza ției și sunt legate de evenimente
lipsite de rutină. În mod normal, aceste riscuri pot fi cuantificate cu ușurință, întrucât sunt interne;
complicațiile apar în circumstanțele unor aspecte externe. Etalonul pentru aceste riscuri este legat
de tipul efectul ui produs de riscul de infrastructură sau o vedere detaliată a impactului financiar
asupra capacității de profit a organizației. Personalul implicat în evaluarea riscurilor de
infrastructură este format din managerul de operații (producție), managerul de r isc și managerul
de siguranță. Mecanismele de control presupun proceduri, politici, mecanisme de întreținere și
asigurare.
Riscurile de reputație sunt legate de imaginea organizației față de clienți, furnizori, acționari și
societate, în general. Aceste r iscuri sunt variate, dificil de înțeles și cuantificat. Exemple de astfel
de riscuri ar fi managementul firmei, aspecte de etică, aspecte legale. Rezultatul poate fi o imagine
negativă și nedorită care afectează imaginea și reputația companiei (Tănăsescu ș i Dobrin, 2002).
Riscurile din această clasă afectează relația cu clienții și furnizorii organizației, percepția părților
interesate, imaginea companiei și tăria brandului. Cuantificarea lor este oarecum problematică –
un indicator ar fi efectul acestor ri scuri asupra indicatorilor financiari. Mecanismele de asigurare,
procedurile de management al crizelor și de continuare a activității reprezintă mecanismele de
control accesibile.
Profilul riscurilor Metoda profilul riscurilor oferă un cadru pentru realiza rea unor raportări
publice anuale privind controale de managementul riscului, permițând evaluarea și monitorizarea
strategică, sistematică și structurată a riscurilor existente (Dickson, 2003). De asemenea, metoda
oferă siguranța suplimentară împotriva pie rderilor dezastruoase, un control efectiv al riscurilor pe
perioade de schimbări și creștere, un management continuu, fără devieri, în timpul fuzionărilor și
al achizițiilor. Potrivit unei organizații de inovații din Marea Britanie, care oferă soluții de
management al riscului, această metodă este formată din cinci etape (AEA Technology, 2003).
1. definirea unităților de risc;
2. stabilirea unor grade și a unei scheme de priorități;
3. identificarea și evaluarea amenințărilor;

40
4. clasificarea riscurilor și identificarea controalelor;
5. monitorizarea și planurile de acțiune pentru controlul riscului.
Deși există un număr semnificativ de metode de identificare, există o serie de caracteristici
comune pentru toate acestea. De obicei, nu este suficient ă o singură metodă de identificare pentru
relevarea tuturor problemelor de risc cu care o organizație are de -a face. Nu este de dorit aplicarea
numai a uneia sau a două tehnici de identificare a riscurilor, întrucât excluderea celorlalte ar duce
la restrân gerea numărului de riscuri pe care managerul de risc va putea să le releve.
În majoritatea cazurilor, este de dorit și mult mai fezabilă utilizarea unei întregi combinații de
metode care să asigure relevarea cât mai multor cauze ale riscurilor. Manager ul de risc este
persoana care trebuie să fie atentă la schimbările și noutățile aduse în acest domeniu de dezvoltarea
activităților. Uneori, anumite metode sunt mai folositoare în unele domenii de activitate decât în
altele. Astfel se explică și de ce anum ite metode își au originea în satisfacerea unor probleme
specifice pentru un anumit domeniu de activitate. De exemplu, un flow -chart reprezintă un
exemplu propice pentru un proces industrial care implică transferul unor bunuri sau materiale
printr -o serie de etape. Totuși, în cazul în care activitatea nu prevede un flux continuu, se
recomandă aplicarea unor metode specifice de identificare. Crearea unei corespondențe între
metoda de identificare și riscul existent este foarte importantă – nu este posibilă s tabilirea unor
linii directorare ferme referitoare la modul în care această corespondență este făcută, dar de un real
folos este cunoașterea de către managerul de risc a domeniului de activitate, în general, și a
companiei, în special.
De obicei, aleg erea unei anumite metode de identificare se va realiza de managerul de risc cu
ajutorul unui număr cât mai mare de persoane din afara departamentului de management al
riscului. Înainte de identificarea riscurilor, managerul de risc trebuie să identifice ac ele persoane –
cheie care ar putea ajuta la acest proces – consultații cu manageri diverși și cu persoane importante
din forța de muncă a companiei care cunosc activitatea și care ar putea avea propriile păreri despre
riscurile existente. Identificarea riscu rilor nu trebuie să fie un proces static care se desfășoară o
singură dată. Realizarea unei serii de „exerciții” de identificare a riscurilor va releva un anumit
număr de riscuri, dar de obicei riscurile nu sunt evenimente certe și statice, după o perioadă de
timp apărând fie cu o intensitate nouă, fie sub o formă nouă. De aceea este recomandat ca
programul de identificare a riscurilor să fie un proces continuu, fără a exagera totuși. Este
important ca riscurile identificate să fie monitorizate, iar riscuri le noi să fie relevate. Un program
de identificare a riscurilor implică o planificare atentă din partea managerului de risc.

41
3.3.ACIVITATEA PE PIAȚA VALORILOR MOBILIARE ȘI PIAȚA DE CAPITAL

Piața de capital -este termenul general folosit pentru a desemna piața în cadrul căreia sunt
vândute și cumpărate instrumente financiare. Această piață include toate entitățile și operațiunile
care susțin aceste procese. Piața de capital asigură legăturile dintre emitenți și investitori. Pe piața
de capital se t ranzacționează instrumentele financiare care servesc drept suport al schimbului de
capitaluri.
Valoarea mobiliară de stat (VMS) -este o formă a datoriei de stat, reprezentând un contract de
împrumut pe termen scurt, mediu sau lung cu valoarea exprimată în moneda naționala sau în alta
monedă legală, care intervine între Republica Moldova în calitate de debitor și persoane fizice sau
juridice în calitate de creditori.
Banca, în calitate de societatea de învestiții în baza licenței de categoria „C” eliberată de Comi –
sia Naționala a Pieței Financiare, oferă persoanelor juridice următoarele servicii și activități de
investiții pe piața de capital:
• primirea și transmiterea ordinelor privind unul sau mai multe instrumente financiare;
Primirea și transmiterea ordinelor privind instrumentele financiare se consideră toate operațiunile
necesare pentru recepționarea de către Bancă a ordinelor clienților și remiterea spre executare a
acestora.
• executarea ordinelor privind instrumentele financiare în numele cli enților;
Executarea ordinelor privind instrumentele financiare în numele clienților se consideră realizarea
operațiunilor necesare pentru încheierea tranzacțiilor de vânzare sau de cumpărare a instrumente –
lor financiare în numele clienților.
• consultanț a de investiții;
Consultanța de investiții reprezintă recomandarea personala data unui client la cererea acestuia,
in legătură cu una sau mai multe tranzacții cu instrumente financiare. Activitatea dată implica
prestarea serviciilor de: analiza a instrumen telor financiare, evaluarea acestora si recomandări in
legătură cu vânzarea si cumpărarea de instrumente financiare, consultanță și asistența la desfășu –
rarea ofertelor publice a valorilor mobiliare pe piața secundară.
• custodia instrumentelor financia re.
Custodia instrumentelor financiare constă în depozitarea pe numele Băncii a valorilor mobiliare
deținute de clienți, prin deschiderea subconturilor individuale pe numele fiecărui client în parte
pentru evidența separată a valorilor mobiliare deținute. Conform cerințelor CNPF, depozitarea pe
numele Băncii a valorilor mobiliare este obligatorie în cazul tranzacțiilor de vânzare -cumpărare
înregistrate în afara pieței reglementate sau MTF.

42

Pornind de la obectivul de a utiliza în cel mai eficient mod li chiditățiile disponibile,precum și de
a pune la dispozițiia clienților un spectru cât mai larg de servicii.B.C „Victoriabank” S.A este un
jucător important pe piața monetară și cea de capital.În calitate de Dealer primar,Banca a participat
la toate licitați ile de plasare a valorilor mobiliare de stat șia efectuat tranzacții cu certificate ale
Băncii Naționale a Moldovei și valorii mobiliare de stat pe piața primară și secundară.
Excedentul de lichiditate generat din activitatea de bază a fost valorificat prin plasarea acestuia
în valori mobiliare de stat,certificate ale Băncii Naționale a Moldovei și obligațiuni.La finele
anului ,portofoliu acestor titluri de valoare a înregist rat 2.708,5 milioane lei,diminuându -se
comparativ cu finele anului precedent cu 38,7 % .Ponderea titlurilor de datorie în total active a
înregistat un nivel confortabil de 19,0% cu 11,5 puncte procentuale mai puțin decât la finele anului
2017.
Venituri le din dobânzi aferente titlurilor de datorie reprezintă în 2018 cca ¼ din total venituri,în
expresie absolută acesta crescând comparativ cu anul precedent,ca urmare a evoluției soldurilor
medii invetite.Totodată,pe parcursul anului rata de dobâ ndă la Cert ificatele Băncii Naționale a
Moldovei a fost menținută constantă,iar rata portofoiului de valori mobiliare de stat a înregistrat
un trend descendent.
Banca,în calitate de Dealer primar,prestează clienților servicii de intermediere la tranzacționa –
rea va lorilor mobiliare de stat.La cererea clienților ,au fost efectuate 495 tranzacții de cumpărare
/vânzare a valorilor mobiliare de stat pe piața primară și secundară în volum total de 983,4 milioane
lei.Conform evaluării Ministerului Finanțelor pentru anul 2 018 B.C „Victoriabank”S.A,s -a
poziționat pe locul I în clasamentul dealerilor primari.
Portofoliul cotelor de participare în capitalul unitățiilor economice a înregistrat valoarea de 246,4
milioane lei,în creștere cu 16,2 % față de sfârșitul anului 201 7 .Această majorare se datorează
creșterii prețurilor pentru acțiunile emise de companiile americane Visa Inc. Și MasterCard
Inc.,tranzacționate la Bursa din New York.
În calitate de socieetate de investiții,Banca oferă cliențiilor servicii de intermedie re la
tranzacționarea valorilor mobiliare comparative pe piața de capital.Astfel,pe parcursul anului 2018
au fost intermediate 232 tranzacșii în volum total de 1.781,1 milioane lei,în creștere semnificativă
comparativ cu perioada precedentă.Acestă creștere a fost cauzată de intermedierea de către Bancă
a tranzacției cu acțiuni proprii,dar și de interesul clienților pentru tranzacțiile cu acțiuniile emise
de bănciile comerciale,tranzacțiile de acumulare a pachetelor de control ale unor companii etc.

43
În anu l 2019 se planifică majorarea substanțială a numărului de tranzacții pe piața secundară și
menținerea de către Bancă a poziției de lider pe piața VMS.O preocupare importantă rămâne a fi
utilizarea eficientă a lichiditățiilor ,inclusiv în valută străină.

Figura 3.3. Titluri de datorie mil,lei
Sursa :elaborat în baza raportului 2018

Figura 3.3.Instrumente de capital propriu ,mil. Lei
Sursa :elaborat în baza raportului 2018
Anul 2018 poate fi considerat o perioadă cu mai multe transformări atât impuse de către BNM
tuturor băncilor comerciale cât și o multitudine de realizări și optimizări interne.

1702122465
0 50 100 150 200 250 300
2018 2017 2016

44

Sursa :elaborate de autor în baza sintezei situațiilor financiare
Schimbarea structurii acționariatului B.C “Victoriabank”S.A ;I parametrului strategic dintre
BERD ;I banca Transilvania ,constituit ]n acest sen,au avut impact semnificativ asupra obectivelor
strategice ale Băncii.Acționarii și -au propus să continuie creșt erea B.C “ Victoriabank ”S.A și să
contribuie la consolidarea mediului bancar și de afaceri din Republica Moldova.Astfel au fost
stabilite cîteva priorități:
 Susținerea mediului de afaceri privat din Republica Moldova ,în special sectorul IMM;
 Dezvoltarea unei palete cît mai variate de produse și servicii pentru persoanele fizice;
 Alinierea structurii organizaționale și guvernanței corporative ale Băncii la cele ale
Grupului Financiar Banca Transilvania;
 Implicarea în dezvoltarea personal și profesională a pe rsoanelor cu spirit întreprinzător din
Republica Moldova.
Misiune B.C “Victoriabank”S.A este să dezvolte business -ul cliențiilor și al Băncii prin oferirea
serviciilor și produselor calitative și innovative.

14,2
11,9
2,214,4
12
2,4Active ; 12,6
Datorii ; 10,3
Capital propriu ; 2,2
Active Datorii Capital propriuEvoluția valorilor mobiliare de Stat(mil.lei)
2016 2017 2018

45
Concluzii
Analiza aspectelor legate de conținutul economic a riscurilor a demonstrat lipsa unei abordări
unice a noțiunii de risc, general acceptată d e majoritatea economiștilor. De a semena în prezent,
nu există o delimitare riguroasă a tuturor tipurilor de risc bancar. Diversitatea riscurilor cu care se
poate confrunta o bancă în special B.C “Victoriabank”S.A, precum și multitudinea situațiilor care
generează riscuri, face imposibilă o clasificare unică a acestora . Au fost identificate unele dintre
cauzele care au generat varietatea f ormelor riscului bancar, dintre acestea, cele mai reprezentative
sunt fenomenul globalizării și procesul de inovare. Beneficiile reglementării în domeniul bancar
sunt evidente. Cu toate acestea, Acordului Basel II i s -au adus numeroase critici.
Unul d intre aspecte e ste legat de costurile necesare implementării unui sistem de management
al riscului funcțional în conformitate cu cerințele acordului.La aceste costuri s -a adaugat și lipsa
de informații și date, despre riscul de credit, și mai ales, despre riscul operațional . Un alt neajuns
este faptul că folosirea unor metode similare de către instituțiile bancare poate produce efecte
dezastroase în situații de criză când deciziile sunt omogene. În aceste condiții a fost necesară o
regândire a întregii arhi tecturi a reglementărilor prudențiale, concretizată într -o formă consultativă
a Acordul Basel III care reprezintă o revizuire și o consolidare fundamentală a standardelor globale
de capi tal.
Existența și managementul riscurilor bancare sunt inerente î n activitățile desfășurate de bănci și
în rolul băncilor de intermediari financiari. Analiza aspectelor legate de dezvoltarea tendințelor
actuale în management ul riscului bancar a domonstrat importanța pe care guvernanța corporatistă
trebuie să o dețină p recum și necesitatea implementării principiilor managementului bancar
durabil.
Din cele prezentate în acest teză rezultă de asemenea necesitatea corelării managementului
riscului de credit, cu cel de piață și cu cel operațional, cu scopul de a echilibr a sistemul gestionării
riscurilor bancare, rezultând într -un sistem integrat al managementului riscurilor.
În acest context, apare nece sară revizuirea reglementărilor internaționale în domeniul riscului
bancar prin adaptarea continuă a metodelor de ma nagement al riscurilor la realitățile economice,
precum și întocmirea de către fiecare instituție bancară a unui plan de lichiditate care să fie mereu
supus testelor de stress,pentru a se putea ide tifica din timp existența unor factori perturbatori.
Băncile pot gestiona cu succes riscurile bancare doar dacă recunosc rolul strategic al gestiunii
riscurilor, dacă folosesc analiza si gestiunea în vederea creșterii eficientei, dacă adoptă măsuri
precise de adaptare a performanței la risc și, dacă vor crea mecanisme de raportare a performanței

46
în funcție de risc, pentru a se asigura că investitorii înțeleg impactul gestiunii riscului asupra valorii
instituției bancare.
O altă concluzie a cercetării în domeni ul managementului riscului este că deși riscuri le sociale
și de mediu nu au intrat în atenția Comitetului de la Basel până acum, în următorii ani, vor exista
reglementări care vor acoperi și aceste probleme legate de managementul bancar durabil,
măsurarea riscurilor sociale și de mediu.
…../…….

47
Bibliografii
1.https://www.victoriabank.md/uploads/default/0001/05/b9a06da64f9eee286e573fa8a55a26412f
0dc1f0.pdf
2.Analiza și evaluarea riscurilor la nivel de întreprindere :aspecte teoretice și aplicative “Neli
Muntean Vladimir Balanuță”
3.A.S. Șapkin, V.A. Cernov, N.L. Marenkov
4. dicționarul lui Webster
ШАПКИН, А.С. (2005), Экономические и финансовые риски. Оценка, управление,
портфель инвестиций. – 3-е изд., М.: Издательско -торговая корпорация «ДашковиК», c.544;
5. dicționarul expl icativ al limbii vii al lui Dall
6. www.m -w.com – dicționarul on -line
7. ЧАЛЫЙ -ПРИЛУЦКИЙ, В.А. (1994), Рынок и риск. Методические материалы по анализу,
оценки и управления риском(пособие для бизнесменов),М.: НИУР, ЦентрСИНТЕКС, c.134
8. ИЛЬЕНКОВА, Н.Д. (2001), Производственыйменеджмент, М.: Юнити -Дана, c.288;
9.Abordarea int egrative a sistemelor de monitorizare a riscurilor bancare Victoria COCIUG
10. Zellmer G., Berger A.N., Udell G.F., Lavrușin O., Conzari L., Cociug V. Etc. Astfel, savantul
rus Lavrușin
11. (http://www.infomarket.md/ro/banks ).
12. Stoian M. „ Gestiunea investițiilor ” București 2003,p.249.
13. Stancu 2002) Finan țe
14. LEGE Nr. 199 din 18.11.1998 cu privire la piața valorilor mobiliare*
15.Doherty, N
16.Regulamentul BNM cu privire la plasarea, tranzacționarea și răscumpărarea valorilor
mobiliare de stat în formă de înscriere în cont nr. 170/2018
17.Regulile Depozitarului central unic, aprobate prin Hotărârea Consiliului de supraveghere al
DCU nr. 25 din 25.07.2018
18.Condițiile Ministe rului Finanțelor de plasare, circulație și răscumpărare a obligațiunilor de
stat cu dobândă fixă /flotantă nr.08/3 -1/323 din 14 august 2008
19.Legea cu privire la piața de capital nr. 171 din 11.07.2012

48
20.Regulamentul privind serviciile și activitățile de investiții, aprobat prin Hotărârea CNPF nr.
49/3 din 26.08.2015;
21.Regulile pieței reglementate Bursa de Valori a Moldovei, acceptate prin Hotărârea CNPF
nr.23/3 din 08.05.2015;
22.Regulile sistemului multilateral de tranzacționare (MTF) al Bursei de Val ori a Moldovei,
operator de sistem, acceptate prin Hotărârea CNPF nr.60/8 din 13.11.2015;
23.Regulile Depozitarului Național de Valori Mobiliare al Moldovei, acceptate prin Hotărârea
CNPF nr. 25/3 din 15.05.2015;
24.Dickson, 2003
25. Ion Nițu Managementul riscului bancar
26. “ Simpozionul științific al tinerilor cercetători „(Ediția a X -a 28-29 aprilie 2012
/……………………..

49

ANEXE

50

Tabel nr. 1.2.
Situația sintetizată a poziției finanaciare B.C "Victoriabank"S.A
( în mil lei ) 2018 2017 2016
ACTIVE
Numerar și solduri cu Banca Națională a Moldovei 5,132,310 3,409,914 2,754,531
Conturi curente și plasamente la bănci 2,568,585 2,152,838 1,417,538
Cont Nostro sechestrat 90,819 228,67 267,972
Titluri de valoare 2,708,491 4,420,263 170,411
Credite acordate cliențiilor 2,945,972 3,438,708 4,530,187
Investiții corporale 129,526 140,033 151,714
Investiții necorporale 59,578 58,268 55,698
Investiții imobiliare 501 183 202,362
Creanțe privind impozitul curent 10,156 6,715 12,36
Alte active 316,413 423,67 124,315
Total active 14,208,731 14,491,342 12,612,723
DATORII
Depozite de la bănci 41,35 32,768 28,438
Depozite de la clienți 11,699,826 11,527,312 9,919,649
Alte împrumuturi 34,036 135,163 281,525
Datorii privind impozitul amânat 6,689 5,318 0
Alte datorii 142,078 324,499 126,287
Total DATORII 11,923,979 12,025,060 10,327,545
Acțiuni ordinare 250,001 250,001 250,001
Prime de capital 10,25 10,25 10,25
Rezerve statulare 25 25 25
Alte rezerve 685,741 1,041,195 1,215,124
Rezultat reportat 1,076,200 1,083,861 628,005
(Dividende interimare) -140,001 0
Total capitaluri proprii 2,284,752 2,466,282 2,285,178
Total datorii și capitaluri proprii 14,208,731 14,491,342 12,612,723

51
Analiza comparativă a metodelor de gestiune a riscurilor pe piață

Metoda Avantaje Dezavantaje
Metoda variația -covariația  Ușor de înțeles
 Nu presupune calcule
intensive
 Frecvent utilizată în
industrie
 Cel mai ușor de
implimentat  Nu capturează în
întregime riscurile carre
nu evoluiază linear
 Ipoteza volatilităților
constant
 Nu include “valori
extreme”
Metoda stimulării istorice  Ușor de înțeles
 Poate captura riscurile
care nu evoluiază linear
 Distribuția empirică
 Include “valori
extreme”
 Func ționează bine în
cazul opțiunilor  Cerințe informaționale
intensive
 Ipoteza că trecutul este
o reprezentare corectă
a viitorului
 Este utilizat un singur
scenariu
Stimularea Monte -Carlo  Suportă varietatea de
modele și ipoteze
statistice
 Poate captura riscurile
care nu evoluiază linear
și instrumen tele cu
cîștiguri complexe
 Poate fi aplicată pe
multiple perioade  Nu include “valori
extreme”
 Presupune calculi
intensive
 Mai puțin
transparență/mai dificil
de înțeles
 Cerințe informaționale
intensive referitoare la
poziții

Sursa :preluare date dup ă KPMG –Angela Manolache „Riscul de piață.Metode avansatede evaluare ”

Tabelul 1.2
Caracteristica comparativă a metodelor de bază de evaluare a riscurilor

52
Metodele de
evaluare exactitatea
evaluării complexita
tea
evaluării operativitatea
evaluării costul
evaluării universalitatea
evaluării flexibilitatea
evaluării
Experților Depinde de
profesiona –
lismul
experților;
poartă un
caracter
subiectiv Depinde de
procedeele
alese de
efectuare a
evaluării În ansamblu
joasă; depinde
de numărul
experților și
procedeelor
alese de
efectuare a
evaluării Poate fi destul
de înalt;
depinde de
rangul
experților și
numărul lor Înaltă, adică
metoda experților
este condiționat
universală și se
poate aplica în
situațiile de
insuficiență de
informație Flexibilitatea
joasă a evaluării
este condiționată
de necesitatea
probabilă a
corectării
volumelor de date
disparate
Analogiilor Exactitatea
joasă a evaluării
este
condiționată de
o mică
probabilitate a
coincidenței
exacte a
situațiilor În funcție de
situații; este
condițion ată
de
necesitatea
comparării
atotcuprinzăt
oare a
situațiilor În funcție de
situația concretă În funcție de
situația
concretă; în
ansamblu este
relativ jos Joasă, deoarece
este limitată de
situațiile
examinate Relativ înaltă din
cauza lipsei
calculelor
complicate
Economicom
atematice Înaltă, este
condiționată de
aplicarea
procedeelor
matematice
exacte de
efectuare a
evaluăr Inițial,
operațiile de
calcul sunt
complicate,
se simplifică
la utilizarea
mijloacelor
de program
PC Inițial, operațiile
de calcul sunt de
lungă durată; se
accelerează la
utilizarea
mijloacelor de
program PC Relativ jos, cu
excepția
cazurilor de
efectuare a
calculelor
complicate Medie, deoarece
metodele pot fi
utilizate numai în
anumite cazuri;
este posibilă
adaptarea la
situații noi Inițial,
flexibilitatea
evaluării este
joasă; crește brusc
la utilizarea
mijloacelor de
program PC
Statistice Înaltă, este
condiționată de
aplicarea
procedeelor
statistice exacte
de efectuare a
evaluării Inițial,
operațiile de
calcul sunt
complicate,
se simplifică
la utilizarea
mijloacelor
de program
PC Inițial, operațiile
de calcul sunt de
lungă durată; se
accelerează la
utilizarea
mijloacelor de
program PC Relativ înalt,
depinde de
sursele
informaționale
necesare și de
complexi -tatea
calcu -lelor Medie, deoarece
metodele se pot
utiliza numai în
anumite cazuri;
este posibilă
adaptarea la
situații noi Inițial,
flexibilitatea
evaluării este
joasă; crește brusc
la utilizarea
mijloacelor de
programul PC
Bazate pe
analiza
economicofi
nanciară Înaltă, este
condi ționată de
datele exacte ale
informației
inițiale Inițial, joasă;
depinde de
spectrul
sarcinilor
soluționate Relativ joasă, cu
excepția
cazurilor
existenței unui
algoritm Jos, ca urmare
a algoritmului
bine prelucrat Joasă, deoarece
este limitată, în
princi pal, de
riscurile sferei
financiare Inițial,
flexibilitatea este
joasă; crește brusc
la utilizarea
mijloacelor de
program PC
Sursa:elabotat de autor

Tabelul 2.1
Unele abordări privind structura procesului de gestiune a riscurilor

53
Autorul Algoritmul de gestiune a riscurilor
Grabovâi P. G. Petrova S. N. [93, p.58 -59] 1. Evidențierea factorilor interni și externi, care majorează sau micșorează un tip
concret de riscuri
2. Analiza factorilor evidențiați
3. Evaluarea unui tip concret de risc din punct de vedere financiar
4. Stabilirea nivelului admisibil de risc
5. Analiza unor anumite operațiuni corespunzător nivelului de risc ales
6. Elaborarea măsurilor de reducere a riscului
Lapusta M. G. Șarșukova L. G. [110] 1. Evidențierea riscului presupus
2. Evaluarea riscului
3. Alegerea metodei de gestiune a riscului
4. Aplicarea metodelor alese
5. Evaluarea rezultatelor
Siropolis N. [125] 1. Distingerea posibilității pierderilor
2. Cercetarea evenimentelor
3. Determinarea mărimilor pierderilor maximum posibile
4. Analiza pericolelor
5. Aplicarea metodelor corespunzătoare de gestiune a riscului
Kinev I. I. [104 1. Obținerea și prelucrarea informației
2. Fixarea riscurilor
3. Întocmirea algoritmului deciziei
4. Evaluarea calitativă a riscurilor
5. Evaluarea cantitativă a riscurilor și informației
6. Adoptarea preventivă a deciziei despre acțiune
7. Analiza valorilor critice
8. Adoptarea deciziei finale
Lobanov A. Ciugunova A. [111, p.60] 1. Evidenție rea și clasificarea tipurilor principale de risc
2. Calcularea măsurii calitative adecvate și ușor interpretate a riscului
3. Adoptarea deciziei despre micșorarea sau majorarea riscurilor evidențiate
4.Elaborarea și realizarea procedurii controlului asupra riscurilor curente

Sursa :elaborate de autor

54

NU

DA

Figura 2.1. Procesul de gestiune a riscurilor întreprinderii
Sursa: Elaborată de autor
Formularea scopurilor de gestiune a
riscurilor
Identificarea riscurilor pe domeniile de
activitate
Colectarea informației primare despre
riscuri
EVALUAREA RISCURILOR
Alegerea metodelor și tehnicilor de
optimizare a riscurilor
Aplicarea în practică a metodelor alese
Evaluarea rezultatelor gestiunii riscurilor
Scopul inițial
e atins?
Finalizarea procesului de gestiune a
riscurilor

55

Figura . Metode de analiză a riscului investițional
Sursa : Elaborat de autor în baza „Metode de analiză a riscului în investiții”Lazăr M. Cristelecon „
Economia, eficiența și finanțarea în investiții – București: Economica, 2002, pag. 374

Metode de analiză a riscului investițional
Metoda subiectiv ă Metoda obiectivă
Metoda informală
Metodaraportului
dintrevaloarea
actualănetă și durata
de recuperare
actualizată
Metoda bazată pe
flexibilitate
Metoda
utilizăriicriteriului
durateide recuperare
Metoda„echivalentului
cert”
Metoda ajustării ratei de
actualizare
Metoda ratei de
randament prag Metoda abaterii standard
și a coeficientului de
variație
Metoda analizei
sensibilității proiectelor de
investiții
Metoda
stimulării probabilistice a
riscului
Metoda analizei medie –
varianță
Metoda arborelui decizional

56
Repartizarea indicatorilor după ritmul de creștere Tabel

Sursa: Elaborat de autori.

Ordinea
etalon Indicatorii
1 VV – Veniturile din vânzări
2 VPV – Volumul producției finite vândute (livrate)
3 VPF – Volumul producției fabricate
4 CPV – Costul produselor vândute
5 Chp – Cheltuielile perioadei
6 MFa – Mijloacele fixe active
7 MF – Mijloacele fixe
8 FRm – Fondul de remunerare al muncitorilor
9 FRp – Fondul de remunerare al personalului
10 Nm – Numărul mediu scriptic de muncitori
11 Ns – Numărul mediu scriptic de salariați

57
Maculator
3.1 Metode de analiză a riscului investițional.
Riscul afectează activitatea instituției în general și rezultatele activității în special. Din moment
ce rezultatele societății depind în mod direct de metodele de lucru acceptate si utilizate în procesul
investițional, de comunicarea ș i relaționarea inter -departamentală, de cunoștințele și utilizarea
eficientă a resurselor umane, de siguranța și securitatea utilizării sistemelor interne, gestionarea
riscului este o componentă de o importanță capitală în activitatea curentă a societății.
Pentru societățile de investiții financiare se definește că (Stancu 2002): “riscul unei investiții
reprezintă posibilitatea apariției abaterilor de rentabilitate față de media așteptată, ca urmare a
variației anticipate și neanticipate a fenomenelor economico – financiare care o determină. În
raport cu frecvența acestei abateri și cu distribuirea mai mult sau mai puțin simetrică a lor de o
parte și de alta a mediei, se poate anticipa mărimea riscului.” [13]
În teoria investițiilor se afirmă că ris cul investițiilor poate fi abordat în douăcoordonate
esențiale, și anume:
1)riscul fluxurilor de încasări, respectiv riscul veniturilor;
2) riscul fluxurilor de plăți, respectiv riscul costurilor.
Riscul veniturilor și costurilor este semnificativ asu pra activității de investițiiși are influență
mare asupra activității investitorului mai ales în cazul investițiilor noi,a investițiilor de dezvoltare
și strategice. În schimb, este redus în cazul investițiilor de ameliorare a condițiilor de muncă și a
celor privind protecția mediului.
Riscul în investiții comportă cauze și manifestări specifice în funcție de naturași scopul
investițiilor (investiții pentru reducerea costurilor producției, demodernizare, de extindere și
dezvoltare, strategice, de amelio rare a condițiilor demuncă, pentru protecția mediului, plasamente
financiare ect.).
În timp s -au conturat diverse metode de analiză a riscului în investiții, care dealtfel pot fi
încadrate în două categorii, respectiv:(vezi figura 3.1)
-metoda subiectiv ă;
-metoda obiectivă;
Cu privire la încadrarea în aceste două categorii a diverselor metode deanaliză a riscului, la
utilizarea și semnificația lor nu s -a realizat un consens.

58
Metoda subiectivă de analiză a riscului în investiții include: metoda informa lă,metoda raportului
VAN – Dra, metoda ajustării ratei de actualizare, metoda ratei derandament prag, metoda
„echivalentului cert” ect.
1.Metoda informală sau intuitivă de sesizare și identificare a riscului în
investiții are caracter empiric. În fapt, această metodă presupune compararea proiectelor concu –
rente prin prisma valorii actuale nete – VAN și alegerea proiectelor care generează valoarea
actuală netă r idicată, considerându -l mai puțin riscant. Metoda este simplă și nu necesită calcule
laborioase.
2.Metoda raportului dintre valoarea actuală netă și durata de recuperare actualizată (VAN –
Dra) are ca bază de referință faptul că un proiect de investițiidev ine prioritar în luarea deciziei dacă
generează un flux de venituri actualizate – VAN (efecte valorice) mai mare, într -un orizont de timp
mai redus – Dra
Metoda are capacitatea informațională limitată, întrucât se ignorează evoluția posibilă, probabilă,
variabilă a fluxului de venituri aferente unui proiect supuseanalizei este, sau poate fi, variabilă în
timp, inclusiv datorită ratei de actualizare,generând aprecieri incorecte asupra unor proiecte.
Totuși, pentru analiza risculuiunor proiecte a căror dura tă de viață este redusă metoda se va dovedi
oportună.
3.Metoda bazată pe flexibilitate constă în adoptarea unor proiecte care săcomporte flexibilitatea
tehnică și flexibilitatea financiară.
Flexibilitatea tehnică presupune realizarea proiectelor de inve stiții în tranșe pentru ca investi –
torul să poată opera modificările ce se impun pe parcursul exercitării investiție.
Flexibilitatea financiară a proiectelor de investiții implică evitarea riscurilor evitarea riscurilor
prin adoptarea proiectelor care implică transformarea rapidă aunui activ în lichidități cu un cost
cât mai redus. Desigur se dă prioritate investițiilor financiare în detrimentul investițiilor corporale.
4.Metoda utilizării criteriului duratei de recuperare (criteriu întârzieriirecuperă rii) constituie o
metodă previzională empirică. Se caracterizează prin faptul că susține oportunitatea proiectului
recuperat din venit, în cel mai scurt timp, dar ignorează variația veniturilor.
5.Metoda „echivalentului cert” denumită și metoda majorării și diminuăriiarbitrare sau subiective
constă în subevaluarea veniturilor sau supraevaluareacheltuielilor, respectiv convertirea acestora
cu ajutorul unui coeficient variind între 0 și 1. Astfel coeficientul este cu atât mai redus cu cât
riscul asociat la ven itul viitor este mai ridicat.

59
Metoda echivalentului cert pleacă de la premisa că majoritatea investitorilor sunt aversivi față
de risc și deci preferă câștiguri mai mici, dar certe. Echivalentulcert (α) este raportul între fluxul
de lichidități cerute ( impuse) de investitor, ca fiindcerte (Fch) și fluxurile de lichidități așteptate,
incerte (Fah) la momentul respectiv(h), adică:

(2)
Iar
(3)
Proiectele de investiții sunt ajustate cu riscul specific. Fluxurile de lichiditățiincerte sunt
transpuse în echivalențe certe și apoi se determină valoarea actuală netă„echivalentă cert”. Pentru
actualizare se folosește rata de randament a activelor financiare fără risc (rfr ) și nu costul
capitalurilor permanente.
6.Metoda ajustării ratei de actualizare cu o „primă de risc” constă in luarea înconsiderare a unei
rate de actualizare impuse de riscul asociat proiectului, deci maimare decât costul capitalu lui, dacă
proiectul este riscant.
Prima de risc este stabilită ca diferență între costul capitalului (CK ) și ratadobânzii aferente
titlurilor financiare fără risc (rfr ), respectiv:
(4)
Se apreciază ca metodă, are aplicabilitate în evaluarea riscului asociat proiectelor de investiții
cu valoare redusă, facilitând luarea unor decizii corecte. Nuse poate ignora însă faptul că primele
de risc asociate proiectelor sunt diferențiate pecriterii subiective. Pe de altă parte se formulează
opinii conform cărora în planteoretic metoda „echivalentului cert” este superioară metodei ratei de
actualizarea justate.
7.Metoda ratei de randament prag este similară metodei ratei de actualizareajustate. În cadrul
acestei metode îns ă, pentru evaluarea rentabilității proiectului seutilizează rata internă de
rentabilitate, în locul Valorii actuale nete. Deci, rata derandament ajustată cu prima de risc, pentru
un anumit proiect, îndeplinește funcțiade „prag” pentru admiterea sau resping erea altor proiecte.

60
Metoda are caracter subiectiv și este insuficient fundamentată dar, fiind exprimată prin mărimi
relative,ea devine facilă în plan practice.
Metode obiective
Metodele obiective de analiză a riscului proiectelor de investiții secaracte rizează prin faptul că în
cearcă să cuantifice obiectiv variabilitatearandamentelor proiectelor de investiții.
Principalele metode obiective de analiză a riscului sunt: metoda abateriistandard și a
coeficientului de variație; analiza sensibilității proie ctelor de investiți;metoda simulării
probabilistice; metoda arborelui de decizie.
1.Metoda abaterii standard și a coeficientului de variație implică o serie deipoteze, respectiv:
a) faptul că valorile pe care le ia o variabilă aleatoare asociată unui proie ct deinvestiții sunt
independente unele de altele, în orice moment de referință; valorilesunt distribuite, în timp,
conform legii normale; valorile sunt determinate de hazard;
b)valorile care caracterizează un proiect (costuri, venituri, capitaluri invest ite,valoarea reziduală
etc.) sunt evaluate la niveluri probabile;
c) rata de actualizare este apreciată a fi rata randamentului activelor financiarefără risc.
În contextul enunțat s -a exprimat opinia privind calcularea abaterii standard șia coeficientul ui de
variație pentru principalii indicatori de rentabilitate a proiectelor de investiții. Evitarea riscului ia
în considerare două ipoteze, astfel:
-în cazul unui singur proiect implicat în analiză acesta poate fi acceptat dacăValoarea actuală netă
medie este pozitivă, iar coeficientul de variație a VAN esteinferior unei norme impuse subiectiv;
-în cazul analizei riscului mai multor proiecte de investiții se iau în consideraretoate combinațiile
posibile, apoi se determină abaterea standard și coeficientul devariație pentru VAN globală a
fiecărei combinații.
Abaterea standard măsoară dispersia evenimentelor posibile în jurul mediei exprimând rădăcina
abaterilor medii pătratice ( σ), respectiv:
(5)
în care dispersia mediei (µ) se stabilește astfel:

61
(6)
Unde: Xi – evenimentul pentru cazul i ;
Pi– probabilitatea procedurii evenimentului în cazul i;
n – numărul de evenimente posibile;
Coeficientul de variație ( v) leagă dispersia evenimentelor de medie prin raportuldintre abaterea
standard și dispersia medie, astfel:
(7)
Metoda abaterii standard se poate aplica și la alți indicatori de apreciere a eficienței proiectelor
de investiții, între care rata internă de r entabilitate – RIR; indicele de profitabilitate ( sau
coeficientul rentabilității actualizată – Kra).
(8)
Unde:a min și a max reprezintă respectiv, rata minimă și maximă de actualizare folosită în calculul
VAN -lui.
2.Metoda analizei sensibilității proiectelor de investiții presupune -determinarea sensibilității
randamentul proiectului de investiții la modificarea uneianumite variabile. Analiza sensibilității
proiectelor de investiții arată cât de mult seva modifica VA N a unui proiect ca urmare a modificării
fluxurilor de lichidități. În principiu, este necesară formularea a trei scenarii privind lichidarea netă
(optimist ,pesimist șineutral ). Pentru fiecare scenariu se determină VAN și astfel poate
fiidentificată variant a care implică riscul minim.
3.Metoda stimulării probabilistice a riscului constituie o metodă de evaluare ariscului, în general,
vizând deci și domeniul investițiilor. Ca orice risc, riscul îninvestiții poate avea „șansa” de a se
produce sau nu, fiind aso ciat astfel conceptuluide probabilitate. Cu alte cuvinte, riscul se referă la
probabilitatea ca efectele sperate( randamentele) ale investițiilor să se realizeze în proporție mai
redusă, să serealizeze la nivelul sperat ori să nu se realizeze.

62
4.Metoda ana lizei medie – varianță. Prin raportarea la analiza sensibilității,ipotezele considerate
în analiză medie – varianță sunt furnizate de gradele deverosimilitate cuantificate prin
probabilități.
Pentru un proiect de inovare este inevitabil ca probabilitățil e să fie
subiective.Pentru unul de dezvoltare, modernizare datelor istorice există și pot ajuta la constru –
irea distribuțiilor de probabilități obiective.
coeficientul de variație( K v)va fi:
(9)
5.Metoda arborelui decizional poate fi abordată în cazul când decizia de investiții se prezintă ca o
suite de secvențe, de etape, a fiecărei etape corespunzându -i anumite reacții (alternative) posibile.
Este cazul unor proiecte care admit mai multe alternative; fiecare alternativă se caracterizează prin
parametri specifici (efort,efecte). Ca atare calcularea VAN și a riscului se impune pentru fiecare
alternativă,secvențial, rezultatele fiind reflectate arbor escent.
Există diverse alternative, situații privind analiza riscului investițional prin metoda arborelui
decizional.
– realizarea investiției pe etape în timp, fapt care leagă fiecare variantă decizionalăipotetică de
evenimentele impuse și probabilităț ile inițiale și condiționale;
– legăturile între rata de actualizare fără risc și rata cu risc prin prisma coeficientuluiechivalent
cert, în cadrul evaluării eficienței (rentabilității) unui proiect de investiții;