Inventarierea Patrimoniului

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE BUCURESTI

PROGRAMUL DE STUDII DE MASTERAT

CONTABILITATEA AGENTILOR ECONOMICI

ȘI A INSTITUTIILOR PUBLICE

PROIECT

CU TEMA:

INVENTARIEREA PATRIMONIULUI

Conducător științific:

Conf. univ.dr. Lucian ILINCUTA

Masterand: Uceanu (Cruceru-Uceanu) Teodora

-BUCURESTI-

2016

INTRODUCERE

Toate entitațile cu personalitate juridică titulare de partimoniu posedă un ansamblu de bunuri corporale și necorporale necesare desfășurării activitații economice, sociale și politice, bunuri din a căror utilizare si gestionare rezultă drepturi și obligații cu valoare economică, determinarea elementelor de active si de pasive la nivel global realizându-se prin inventariere.

Realizarea operațiunii de inventariere a elementelor de active si de pasive ale patrimoniului unei entitați, asigură premisele îndeplinirii obiectivului fundamental în ceea ce privește produsele și instrumentele financiar-contabile, prin prezentarea situațiilor financiare anuale de închidere a exercițiului financiar doar a acelor informații caracterizate prin sinceritate, fidelitate si realitate.

Din această cauză informațiile vor fi deosebit de relevante și pentru prevenirea unor consecințe cu implicații nefavorabile în gestionarea elementelor de activ și de pasiv ale entitații și bineânțeles în adoptarea de către , conducatorul(ordonatorul de credite) a unor decizii care nu concordă cu realitatea.

În această lucrare de licentă, dată fiind importanța inventarierii în ceea ce privește administrarea, verificarea existenței și asigurarea integritații patrimoniului unei entitați, voi prezenta modalitatea toeretică de organizare și efectuare a inventarierii elementelor de activ si de pasiv, reglementate de prevederile legale în vigoare la această dată, precum și modalitatea de transpunere în practică a actelor normative pentru desfăsurarea activitații specifice inventarierii în vederea înregistrarii în evidenta contabilă a diferențelor constatate la inventar și realizării documentației necesare ca urmare a constatărilor făcute.

CAPITOLUL I.

ASPECTE GENERALE PRIVIND INVENTARIEREA

Potrivit Normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de activ si de pasiv aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1.802/2014, inventarierea elementelor de activ si de pasiv reprezinta ansamblul operatiunilor prin care se constata existenta tuturor elementelor respective, cantitativ-valoric sau numai valoric, dupa caz, la data la care aceasta se efectueaza.

Conform art. 7, alin.(1) din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, persoanele prevazute la art. 1 au obligatia sa efectueze inventarierea generala a elementelor de activ si de pasiv detinute la inceputul activitatii, cel putin o data pe an pe parcursul functionarii lor, in cazul fuziunii sau incetarii activitatii, precum si in alte situatii prevazute de lege.

Potrivit art. 3 din normele mai sus mentionate, unitatile au obligatia sa efectueze inventarierea generala a elementelor de activ si de pasiv si in urmatoarele situatii:

a) la cererea organelor de control, cu prilejul efectuarii controlului, sau a altor organe prevazute de lege;

b) ori de cate ori sunt indicii ca exista lipsuri sau plusuri in gestiune, care nu pot fi stabilite cert decat prin inventariere;

c) ori de cate ori intervine o predare-primire de gestiune;

d) cu prilejul reorganizarii gestiunilor;

e) ca urmare a calamitatilor naturale sau a unor cazuri de forta majora;

f) in alte cazuri prevazute de lege.

In cazul in care, in situatiile enumerate mai sus, sunt inventariate toate elementele de activ dintr-o gestiune, aceasta poate tine loc de inventariere anuala, cu aprobarea administratorului, a ordonatorului de credite sau a persoanei care are obligatia gestionarii elementelor de activ si de pasiv.

1.1.Definirea, rolul și funcțiile inventarierii

În conformitate cu Legea contabilității nr. 82/1991, agenții economici au obligația să efectueze inventarierea generală în următoarele momente: la începutul activității; cel puțin o dată pe an; pe parcursul funcționării sale; în momentul fuziunii sau încetării activității; în alte situații prevăzute de lege.

Inventarierea reprezintă ansamblul operațiunilor prin care se constată existența tuturor elementelor de activ și de pasiv, cantitativ și valoric, după caz în patrimoniul unității, la data la care acesta se efectuează. În aceste condiții inventarierea poate fi considerată ca un ansamblu de operațiuni logice și practice strâns legate între ele, prin care se măsoară la un moment dat mărimea elementelor patrimoniale, din punct de vedere cantitativ și valoric, în scopul punerii de acord a datelor contabilității cu realitatea.

Inventarierea patrimoniului unităților prezintă o importanță deosebită pentru activitatea practică din mai multe puncte de vedere:

– inventarierea patrimoniului este punctul de plecare la unitățile nou înființate, având ca obiect principal stabilirea și evaluarea elementelor patrimoniale ce constituie aportul în natură;

– inventarierea este importantă și pentru motivul că permite cunoașterea corectitudinii cu care sunt gestionate mijloacele materiale și bănești ale unității patrimoniale, descoperindu-se degradările, lipsurile, sustragerile, furturile, permițând stabilirea răspunderilor celor vinovați și luarea măsurilor pentru recuperarea prejudiciilor;

– inventarierea contribuie la calculul corect al unor indici și indicatori care la rândul lor au o mare importanță în fundamentarea deciziilor; se pune accent pe dimensionarea producției și a producției în curs, calculul corect al costului producției, stabilirea rezultatelor financiare finale;

– inventarierea contribuie la mobilizarea resurselor interne prin aceea că permite identificarea valorilor materiale fără mișcare și în general neutilizabile, avariate sau degradate, ca și creanțele și angajamentele cu termene expirate pe care unitatea are obligația să le lichideze, astfel accelerând avântul economic și în general contribuind la respectarea disciplinei financiare.

Prin operația de inventariere se pune deci, față în față informația contabilă pe de o parte și situația patrimonială concretă pe de altă parte în vederea stabilirii diferențelor și apoi restabilirea concordanței dintre ele.

Inventarierea, în calitatea sa de procedeu al metodei contabilității, îndeplinește mai multe funcții, dintre care mai semnificative sunt:

funcția de control al concordanței între informațiile furnizate de contabilitate și realitate. Oricât de riguros este organizată o activitate de recepție, depozitare gestionare și eliberare din gestiune a bunurilor economice, oricât de bine este organizată și ținută contabilitatea elementelor patrimoniale, în anumite situații pot să apară diferențe între soldurile scriptice și realitate. De regulă, informațiile furnizate au un caracter relativ deoarece:

– bunurile economice suferă modificări cantitative și calitative din cauza unor factori obiectivi și subiectivi (perisabilități, expiră termenul de garanție, creșterea sau scăderea în greutate);

– în anumite gestiuni sau la alte sortimente de bunuri au loc sustrageri, furturi, risipă, proastă gospodărire;

– înregistrarea eronată în contabilitate (înregistrarea de mai multe ori, de la o gestiune la alta se folosesc greșit unitățile de măsură, indicii de calitate, etc);

– personalul care gestionează, manipulează mișcarea acestor bunuri dă dovadă de neglijență sau nepricepere;

– la unele stocuri s-au creat stocuri fără mișcare, greu vandabile sau de prisos;

– la unele elemente patrimoniale se înregistrează calamități naturale.

funcția de stabilire a situației nete și a rezultatului exercițiului.

Inventarierea este punctul de pornire și punctul de închidere a oricărui exercițiu. Pe baza inventarierii se deschid conturile și se definitivează bilanțul contabil.

funcția de calcul și de evidență a stocurilor, consumurilor și vânzărilor.

Unitățile patrimoniale pot folosi pentru evidența stocurilor metoda inventarului permanent și intermitent, în funcție de mărimea acestora. Se recomandă ca la unitățile mari să se folosească inventarul permanent, iar la unitățile mici, metoda inventarului intermitent.

Inventarierea, ca procedeu al metodei contabilității se clasifică după următoarele criterii:

a) Din punct de vedere al conținutului economic al elementelor patrimoniale supuse inventarierii există:

– inventarierea mijloacelor economice se referă la inventarierea materialelor, a obiectelor de inventar, a mărfurilor, a ambalajelor, a mijloacelor bănește, etc;

– inventarierea mijloacelor circulante în decontare cum sunt: clienții, debitorii, decontările cu acționarii și asociații, care se efectuează prin controlul documentelor care au stat la baza constituirii acestor operații;

– inventarierea obligațiilor față de bugetul administrației de stat, față de furnizori, creditori, obligații față de bancă pentru creditele obținute, care se efectuează pe baza documentelor de decontare întocmite cu ocazia creării obligației respective.

b) Din punct de vedere al sferei de cuprindere poate fi: generală și parțială.

Inventarierea generală cuprinde toate elementele patrimoniale aflate în patrimoniul unei unități. Această inventariere este destul de amplă și se execută o dată pe an. Inventarierea parțială cuprinde numai unele elemente patrimoniale aflate în patrimoniul unității sau numai unele gestiuni sau la anumite produse. Inventarierile periodice sunt de regulă parțiale.

c) După modalitatea de efectuare, inventarierile sunt: totale și prin sondaj.

Inventarierile totale se extind asupra tuturor sortimentelor care formează un element patrimonial sau asupra tuturor bunurilor dintr-o gestiune indiferent de natura lor. Inventarierea prin sondaj cuprinde numai unele sortimente sau numai unele bunuri dintr-o gestiune. Dacă la inventarierile prin sondaj se constată nereguli semnificative, acestea se transformă în inventarieri totale.

d) În funcție de condițiile în care se desfășoară: inventarieri ordinare și inventarieri extraordinare.

Inventarierile ordinare au caracter programat normal, planificat. Se execută pe baza unei programări făcute la începutul anului de către compartimentul financiar-contabil. Inventarierea extraordinară este executată în afara celor prevăzute în programul întocmit de compartimentul contabilitate, având loc în următoarele situații: când intervin operații de predare-primire; când se modifică prețurile la mărfurile aflate în stoc; cu ocazia divizării sau concesionării gestiunii; în cazul în care au loc calamități sau alte cazuri de forță majoră, când sunt sesizări repetate și dovedite că în anumite gestiuni se petrec fapte ilicite, nerespectându-se normele financiar-contabile; la cererea unor organe de control din cadrul unității patrimoniale sau din afară (instanțele de judecată, procuratura).

e) După momentul în care se efectuează se deosebesc: inventarieri periodice și inventarieri anuale.

Inventarierile periodice se efectuează conform unor planificări proprii întocmite de către fiecare unitate patrimonială. Frecvența acestor inventarieri se stabilește în funcție de particularitățile fiecărei gestiuni și de ritmul de mișcare al elementelor patrimoniale. Astfel, gestiunile unor mijloace bănești se inventariază lunar, mărfurile din magazinele de desfacere cu amănuntul se inventariază de două sau trei ori pe an, etc. Inventarierile anuale sunt obligatorii de efectuat înainte de închiderea conturilor și întocmirea situațiilor anuale simplificate. Inventarierile anuale sunt lucrări complexe care necesită un volum mare de muncă, ele neputându-se efectua concomitent asupra gestiunilor și elementelor patrimoniale dintr-o unitate.

1.2. Sructurile calitative supuse inventarierii

Pentru desfașurarea în bune condiții a operațiunilor de inventariere, în comisiile de inventariere vor fi numite persoane cu pregătire corespunzătoare economică și tehnică, care să asigure efectuarea corectă și la timp a inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, inclusiv evaluarea lor conform reglementărilor contabile aplicabile.

Pentru executarea acțiunii de inventariere, conducătorii unităților numesc comisii de inventariere la propunerea contabilului-șef/conducătorului compartimentului financiar-contabil și a adjunctului conducătorului pentru logistică/similari prin dispoziție/ordin de zi pe unitate, în care se menționează componența comisiei, numele președintelui fiecărei comisii, modul de efectuare a inventarierii, metoda de inventariere utilizată, gestiunile supuse inventarierii, data de începere și terminare a operațiunii, precum și dacă inventarierea este integrală sau parțială. De asemenea, în dispoziție/ordin de zi pe unitate se menționează obligativitatea instruirii comisiilor de inventariere cu privire la:

a) cunoașterea actelor normative care reglementează inventarierea;

b) modul de lucru al comisiei de inventariere;

c) documentele care se întocmesc și modul de valorificare a rezultatelor inventarierii.

 Instructajul comisiilor de inventariere se efectuează de către contabilul-șef/conducătorul compartimentului financiarcontabil împreună cu adjunctul conducătorului pentru logistică/similari și se consemnează într-un proces-verbal semnat de toți membrii comisiilor, contabilul-șef/conducătorul compartimentului financiar-contabil și adjunctul conducătorului pentru logistică/similari. Instructajul conține în mod obligatoriu precizări referitoare la modul de evaluare a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, în conformitate cu reglementările contabile aplicabile.

În cazul unităților care nu dispun de structuri logistice, comisia și, după caz, subcomisiile de inventariere se numesc prin ordin/dispoziție zilnică al/a conducătorilor acestora. Subcomisiile de inventariere se compun din personal al unității și persoane desemnate de unitatea care asigură suportul logistic. Instructajul comisiilor/subcomisiilor de inventariere se efectuează de către contabilul-șef/conducătorul compartimentului financiar-contabil al unității, împreună cu adjunctul conducătorului pentru logistică/similar din cadrul unității care asigură suportul logistic.

Comisiile de inventariere sunt coordonate, acolo unde este cazul, de catre o comisie centrală, numită prin decizie scrisa – DECIZIE INVENTARIERE emisă de administratorul, ordonatorul de credite sau alte persoane care au obligația gestionării entitații. In

decizia de numire se menționează în mod obligatoriu componența comisiei (numele președintelui și membrilor comisiei) modul de efectuare a inventarierii, metoda de inventariere utilizată, gestiunea supusă inventarierii, data de începere și de terminare a operațiunilor.

Comisia centrală de inventariere are sarcina să organizeze, să instruiască, să supravegheze și să controleze modul de efectuare a operațiunilor de inventariere.

Comisia centrală de inventariere răspunde de efectuarea tuturor lucrărilor de inventariere, potrivit prevederilor legale.

Inventarierea și evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii se pot efectua atât cu salariați proprii, cât și pe baza de contracte de prestări de servicii

încheiate cu persoane juridice sau fizice cu pregătire corespunzătoare.

Din comisia de inventariere nu pot face parte gestionarii depozitelor supuse inventarierii, contabilii care țin evidența gestiunii respective și nici auditori interni sau statutari. Prin proceduri interne, entitațile pot stabili ca la efectuarea operațiunilor de inventariere să participe și contabilii care țin evidența gestiunii respective, fără ca aceștia să facă parte din comisie.

Membrii comisiilor de inventariere nu pot fi înlocuiți decât în cazuri bine justificate și numai prin decizie scrisă, emisă de către cei care i-au numit.

În condițiile în care entitățile nu au nici un salariat care să poată efectua operațiunea de inventariere, aceasta se efectuează de către administratori.

Pe toată durata inventarierii, programul și perioada inventarierii se afișeaza la loc vizibil.

Pentru desfășurarea corespunzătoare a inventarierii este indicat, dacă este posibil, să se sisteze operațiunile de intrare-ieșire a bunurilor supuse inventarierii, luându-se din timp măsurile corespunzătoare pentru a nu se stânjeni procesul normal de livrare sau de primire a bunurilor.

1.3.Reglementări privind inventarierea în țara noastră.

Inventarierea trebuie efectuată de toate persoanele juridice prevăzute la art. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991 cu modificările și completările ulterioare. Cadrul legal aplicabil include Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, cu completările ulterioare.

Pentru entitățile care au optat pentru sistemul simplificat de contabilitate se aplică prevederile OMFP 2.239/2011, iar societățile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată aplică prevederile OMFP 1286/2012. Pentru prezentul articol am avut în vedere entitățile care aplică 1802/2014. Entitățile trebuie să organizeze și să finalizeze procesul de inventariere astfel încat să se poată valorifica și înregistra rezultatele acestuia cu ocazia întocmirii situațiilor financiare.

Entitățile care au stabilit exercițiul financiar diferit de anul calendaristic organizează și efectuează inventarierea anuală astfel încat rezultatele acesteia să fie cuprinse în situațiile financiare întocmite pentru exercițiul financiar stabilit. Rezultatele inventarierii vor fi actualizate cu intrările și ieșirile de bunuri din perioada cuprinsă între data inventarierii și data încheierii exercițiului financiar. 

       Rezultatele inventarierii se înregistrează în contabilitate pe baza Procesului verbal privind rezultatele inventarierii, în conformitate cu reglementarile contabile aplicabile.

Înregistrarea plusurilor/minusurilor cantitative:

       Plusurile la inventar se înregistrează ca intrări după cum urmează: 
       – plusurile de natura imobilizărilor necorporale și corporale se înregistrează în conturile corespunzătoare din clasa 2 în contrapartidă cu contul 4754 (care se reia la venituri concomitent cu amortizarea sau scoaterea din gestiune a imobilizărilor corporale sau necorporale respective), 
       – plusurile de natura stocurilor achiziționate se înregistrează în conturile de stocuri prin ajustarea cheltuielilor corespondente, 

       – plusurile de natura produselor finite, semifabricatelor sau produselor în curs se înregistrează în conturile de stocuri corespunzătoare prin creditarea contului 711. 

       În cazul constatării unor plusuri în gestiune, bunurile respective se evaluează la valoarea justă. Operațiile nu sunt impozabile din punct de vedere al TVA. 

       Minusurile de inventar se înregistrează pe cheltuieli sau prin afectarea contului 711 (în cazul stocurilor obținute din producție proprie). Prezentăm cu titlu de exemplu înregistrarea minusului la inventar în câteva situații.

BIBLIOGRAFIE

Andronie M., (), Analiza și proiectarea sistemelor informatice, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2007

Băluța Aurelian-Virgil, – Contabilitate și gestiune fiscală, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007

Bondrea, A. și colab., Ghid privind metodologia de elaborare și susținere a licenței în domeniul economic, Editura Fundației România de Mâine, București, 2001

Coman Florin, Contabilitatea financiară a societăților comerciale, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007

Feleaga Niculae, Feleaga (Malciu) Liliana, Contabilitate financiară – o abordare europeană și internațională, vol. I și II, Editura Infomega, București, 2008

Fusaru Doina, Gherasim Zenovic și colab., Aplicații economice în Visual Basic și Access, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2005

Gherasim Zenovic, Programare si baze de date, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2007

Gherasim Zenovic, Fusaru Doina, Andronie Maria, Sisteme informatice pentru asistarea deciziei economice, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2007

IASB, Standardele Internaționale de Raportare Financiară, traducere din limba engleză, Editura CECCAR, București, 2009 sau 2013

Ilincuta Lucian-Dorel, Contabilitatea financiară. Teorii, aplicații practice și teste pentru autoevaluare, Vol. 1, Editura Fundației România de Mâine, București, 2013

Ilincuta Lucian-Dorel, Chivu Ramona-Maria, Gadau Liana, Contabilitatea financiară. Aplicații practice și teste grila pentru autoevaluare, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008

Ionescu Cicilia – Contabilitate – baze și proceduri, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2008

Ionescu Cicilia – Sisteme contabile moderne, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2005

Mareș D., (), Sisteme informatice financiar bancare, Ed. Fundației România de Mâine, București

Popescu Lucian, Metode și procedee de calculație a costurilor, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007

Popescu Lucian, Procedee de calculație a costurilor de productie, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006

Răboacă, G., Ciucur, D., Metodologia cercetării științifice economice, Editura Fundației România de Mâine, București, 2004

Ristea Mihai și colab., Contabilitatea societăților comerciale, vol. I și II, Editura Universitară, București, 2009

Rotaru, Simona; Ghiță, Mirela, Analiza și modelarea sistemelor informatice, Vol. I, Editura Sitech, Craiova, 2006

Rotaru, Simona; Ghiță, Mirela, Proiectarea și implementarea sistemelor informatice, Vol ÎI., Editura Universitaria, Craiova 2006

Rotaru, Simona; Ghiță, Mirela, Proiecte de management financiar contabil, Editura Sitech, Craiova, 2007

Reglementări contabile și fiscale

1. Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2869/2014, pentru modificarea si completarea unor reglementari contabile a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 882, din 29 decembrie 2014

2. Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 3055/2009 privind aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, M. Of. nr. 766 și 766 bis din 10 noiembrie 2009

3. Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, M. Of. nr. 704 din 20 octombrie 2009

4. Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008, privind documentele financiar-contabile, M. Of. nr. 870, din 23 decembrie 2008

5. Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2226/2006 privind utilizarea unor formulare financiar-contabile de către persoanele prevăzute la art.1 din Legea contabilității nr.82/1991, M. Of. nr. 1056 din 30 decembrie 2006