INVAZIA SOVIETICĂ DIN AFGANISTAN – FACTOR AL EVOLUȚIEI FUND AMENTALISMULUI ISLAMIC Coordonator științific: Lect. dr. Ioan MANCI Absolvent: Adrian… [603649]

UNIVERSITATEA BABEȘ – BOLYAI
FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE
DEPARTAMENTUL DE STUDII INTERNAȚIONALE
ȘI ISTORIE CONTEMPORANĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:
Lect. dr. Ioan MANCI
Absolvent: [anonimizat]

2017

UNIVERSITATEA BABEȘ – BOLYAI
FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE
DEPARTAMENTUL DE STUDII INTERNAȚIONALE
ȘI ISTORIE CONTEMPORANĂ

INVAZIA SOVIETICĂ DIN AFGANISTAN –
FACTOR AL EVOLUȚIEI
FUND AMENTALISMULUI ISLAMIC

Coordonator științific:
Lect. dr. Ioan MANCI
Absolvent: [anonimizat]
2017

Declarație
Prin prezenta declar că Lucrarea de licență cu titlul „ Invazia sovietică din
Afganistan – factor al evoluției fundamentalismului islamic ” este scrisă de mine și nu a mai
fost prezentată niciodată la o altă facultate sau institu ție de învă țământ superior din țară sau
străinătate. De asemenea, declar că toate sursele u tilizate, inclusiv cele online, s unt indicate
în lucrare, cu respectarea regu lilor de evitare a plagiatului:
− toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traduc ere proprie din altă
limbă, dețin referin ța precisă a sursei;
− reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către al ți autori de ține referin ța
precisă;
− rezumarea ideilor altor autori de ține referin ța precisă la textul original.

Cluj-Napoca, data
Absolvent: [anonimizat]
_________________________
(semnătura în original)

Profesor coordonator,
(semnătura în original)

Cuprins
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 5
Capitolul 1 – Terorismul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 8
1.1. Definirea terorismului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 8
1.2. Fundamentalismul islamic ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 11
Capitolul 2 Invazia sovietică – 1979 -1989 ………………………….. ………………………….. ………………….. 15
2.1. Afganistan ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 15
2.2. Relația Afganistan – URSS ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 17
2.3. Interesele U.R.S.S. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 19
2.4. Invazia propriuzisă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 24
2.5. Fazele luptei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 26
Capitolul 3 Mujahedinii anti -soviet ici ………………………….. ………………………….. ………………………… 29
3.1. Organizarea rețelelor rezistenței ………………………….. ………………………….. ……………………… 33
Capitolul 4 Război civil ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 35
4.1. Rivalitatea mujahedină ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 36
4.2. Talibanii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 37
Capitolul 5. Studiu de caz: ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 41
Afganistan după 28 de ani de la finalul invaziei sovietice ………………………….. …………………………. 41
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 47
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 50

Introducere

Am ales să abordez în această lucrare un domeniu mult discutat, analizat, cercetat
și studiat, un domeniu despre care s -a scris foarte mult și probabil se va mai scrie, am ales
să vorbesc despre originea terorismului contemporan și implicit, originea
fundamentalismului islamic modern . Motiv ul alegerii acestui sector atât de vast se datorează
în pri mul rând unei credințe personale – trăim într -o lume a violenței. Oamenii, indiferent
de epocă, formă de organizare sau grad de dezvoltare, întotdeauna au apelat la violență și la
forță atât pentru a se autoproteja cât și pentru a domina .
Azi toate organismele internaționale de securitate sunt de acord cu faptul că
amenințarea secolului în care trăim este reprezentată de fenomenul terorist. Asta deși , nu cu
mult timp în urmă, odată cu finalul lumii bipolare terorismul părea a-și fi consumat tendințel e
de expansiune iar mapamondul asista la declinul unui fenomen caracteristic unor realități ce
păreau trecute. Analizând aceste două afirmații , după o cercetare a fenomenului terorist a
perioadei post Război Rece, am decis să îmi aprofundez studiul pe cauzele și motivele care
au dus la amplificarea riscurilor și amenințărilor teroris te la nivel mondial. Pornind de la
momentul zero al ascensiunii și a recunoașterii terorismului drept flagel internațional, și
anume declarația din 2001 a președintelui Bush și invocarea pentru prima dată a articolului
5 din Tratatul Alianței Nord -Atlantice1, mergând înapoi pe firul evenimentelor, am
concluzionat că un eveniment cheie care a dus la ascensiunea și internaționalizarea
fenomenului terorist a fost – Invazia sovietic ă în Afganistan din perioada 1979 – 1989.
În urma retragerii forțelor sovietice din Afganistan din februarie 1989 a fost
perpetu at fundamentalismul islamic iar diversele rețele luptătoare anti -sovietice au fost
angren ate într-un conflict intern care a dus în final la dezvoltarea rețelei talibane și a
musafirilor săi – Al-Qaeda. Implicațiile internaționale au devenit evidente în momentul când,
pe lângă valul de represiune pe care regimul taliban l -a dezlănțuit, Afganistanul a fost pus,
ca spațiu de pregătire și recrutare, la dispoziția grupurilor extremiste al căror program polit ic
și ideologic depășea granițele statale. Găzduind Al -Qaeda pe pământ afgan, talibanii au sădit
sămânța pentru atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, care la rândul lor au provocat o
reacție devastatoare din partea SUA și a NATO. Toată această cuti e a Pandorei pare a se fi
deschis odată cu invadarea de către sovietici a Afganistanului și cu războiul care a urmat.

1 http://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_110496.htm , accesat în 10.05.2017 .

Bala Adrian Introducere

6
Consider acest subiect a fi de atracție pentru oricine este interesat de
studierea fenomenului terorismului islamic in general precum și d e studiul și
evoluția rețelelor fundamentaliste islamice în particulat , având în vedere că la
aproape trei decenii de la încheierea conflictului sovieto -afgan, finalizat cu
retragerea armatei roșii din teatrul de operații, istoria pare a se repeta , forțele
naționale de securitate afgane nereușind să mențină un status -quo în lupta cu
insurgența, fără sprijin internațional. În anul 2014 m isiunea ISAF di n Afganistan
și-a închis porțile și un număr important de militari au fost retrași din conflict , iar
apariția u nor noi amenințări2 ce au necesitat reorientarea polilor de securitate în
regiune au făcut c a Afganistanul să rămână în planul secund al atenției opiniei
publice.
Cu toate acestea recentele analize de securitate constată că amenințarea
fundamentalistă islamică în Afganistan are o creșter e fără precedent în ultimii ani
iar în luna mai a acestui an , președintele SUA Donald Trump propunea NATO
suplimentarea numărului de militar i pentru a st abiliza situația de securitate și a
diminua fenomen ul terorist islamic ce pare a lua amploare în țară.
Având în vedre că fenomenul terorist este unul complex, multidisciplinar
iar combaterea sa în mod eficient impune obligatoriu studierea realităților istorice,
geografice, politice, sociale, naționale și culturale ale celor care îl întrețin, consider
că subiectul lucrării este unul de actualitate și poate ajuta punctual , alături de alte
materiale de specialitate, la o înțelegere comprehensivă a fenomenului.
Pentru redactarea lucrării am utilizat ca surse b ibliografice cărți, reviste de
analiză, articole din presă dar și diferite documente declasificate și publicate de
către structurile internaționale de informații . De asemen ea, sursele online au
reprezentat o reală sursă de ajutor.
Lucrarea de față , intitul ată Invazia sovietică din Afganistan: factor al
evoluției fundsmentalismului islamic am structurat -o pe cinci capitole, după cum
urmează: primul capitol tratează problema terorismului printr -o abordare teoretică,
în care se încearcă o definire și o delimitare a conceptului de fundamentalism
islamic. A doua parte a lucrării abordează problema invaziei sovietice în
Afganistan, accentul fiind pus pe interesele Uniunii Sovietice dar și pe etapele
ducerii luptelor. În cel de -al treilea capitol sunt descrise acțiunile, caracteristicile,

2 http://abcnews.go.com/International/biggest -news -stories -2014/story?id=27466867 , accesat în 10.05.2017.

Bala Adrian Introducere

7
organizarea și tacticile luptătorilor de opoziție mujahedini iar în cea de -a patra parte a lucrării
este abordată situația politico -economică a țării după retragerea trupelor sovietice, războiul
civil dintre facțiunile mujahed ine și ascensiunea mișcării talibane. Ultima parte este
reprezentată de un studiu de caz al insurgenței care acționează în Afganistan în anul 2017,
unde este subliniată legătura de continuitate dintre rețelele teroriste actuale și rețelele
mujahedine forma te în urmă cu 30 de ani.

Capitolul 1 – Terorismul

Terorismul este flagelul care poate lovi oricând și oriunde, motiv pentru care nimeni
nu se poate considera ferit de efectele și consecințele dire cte sau indirecte ale acestuia. El
este astăzi un fenomen cu implicații globale, greu de controlat, de prevenit și de gestionat
deoarece nu se mai prezintă doar ca o infracționalitate violentă, ca o criminalitate, ca o
reacție atipică, adesea în disperare de cauză la o anumită evoluție a sistemelor politice și
sociale, ci devine o problemă majoră a societății omenești în ansamblul ei, o altă latură
deosebit de virulentă a vieții sociale, o acțiune violentă, primitivă, dar în același timp,
dinamică și comple xă, simetrică, într -un fel, evoluției sistemelor sociale spre performanță ,
echilibru și relativă stabilitate3.
1.1. Definirea terorismului
Complexitatea fenomenului în sine poate rezulta din faptul că, de aproape un secol,
comunitatea internațională nu a reușit să dea terorismului o definiție unanim acceptată.
Există peste 150 de definiții oficiale emise de diferite state sau organisme internaționale.
Unele dintre acestea consideră fenomenul terorist ca fiind normal, ca reacție la ,,virusarea”
sistemelor societa le și la bulversarea sistemelor de valori, altele îl plasează în formele
extreme de manifestare a violenței umane iar cele mai multe îl consideră un fenomen de
patologie socială, adică o reacție asimetrică, anormală, chiar atipică și în general cu totul
disproporționată la progres, la tendințele evolutive ale societăților.4
O abordare interesantă a problemei definirii fenomenului terorist a fost realizată de
către doi cercetători danezi, Alex Schmid și Albert Jongman. Ei au analizat , după
compunere, un numă r de 109 definiții oficiale ale terorismului. Au descoperit ca termenul
”violență” era inclus în 85,5% din definiții; scop politic în 65% în timp ce 51% abordau
elemente ca frică, teamă și teroare. Numai 21% din definiții includeau ținte arbitrare iar
17,5% vorbeau despre victimizarea civililor, necombatanților sau a străinilor.5

3 Centrul de Studii Strategice de Securitate, Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul
terorist. Războiul împotriva terorismului , Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, 2002, p. 12.
4 Ibidem , p. 18.
5 Albert J. Jongman, Political terrorism: A new guide to actors, authors, concepts, data bases, theories, and
literature . transaction Publishers, 1988, p p.5-6

Bala Adrian Terorismul

9
Studiind definițiile citate de Schmid și Jongman, se poate conchide că e xistă trei
elemente comune: folosirea violenței; existența unor obiective politic e și intenția de a
semăna frică într -o populație țintă.
Însă cele trei caracteristici de bază convenite asupra terorismului nu sunt suficiente
pentru a stabili o definiție utilă. Principala problemă este că acestea nu oferă diferențierea
clară dintre terorism și alte forme de conflict violent, cum ar fi lupta de gherilă sau chiar
războiul convențional. În mod evident, atît războaiele convenționale, cît și cele de gherilă
presupun folosirea violenței în scopuri politice. Totuși, Departamentul de Stat al SUA
definește termenul ”terorism” ca fiind ”violența motivată politic, premeditată, săvârșită
împotriva unor ținte necombatante de către grupuri subnaționale sau clandestine, agenți de
stat, de obicei intenționați să influențeze o audiență”.6
Acestă definire subl iniază că violența insurgentă este caracteristica fenomenului
terorist.
Termenul terorism își are originea în limba latină (terror – terroris) și era folosit de
legiunile romane în procesul de impunere forțată a autorității asupra populațiilor cucerite.
Adolf Hitler apreciază pe aceeași notă în cartea sa Mein Kampf, că ,,singurul mijloc de a
câștiga cu ușurință împotriva rațiunii îl reprezintă teroarea și forța”. Aceste acțiuni au fost
practicate sub diverse forme în decursul vremurilor, în mai toate popoarele lumii,
manifestându -se prin acte reprobabile individuale sau de grup, care au trezit în conștiința
universală revoltă și indignare, cu consecințe negative a supra dezvoltării normale a relațiilor
interumane sau interstatale. Terorismul, ca și războiul, a cunoscut mutații importante pe
parcursul istoriei omenirii.
Primele apariții ale fenomenului le întâlnim în secolul al IV -lea î.Hr. pe continentul
eurasiatic, ca urmare a antagonismului specific epocii respective dintre nomazi și sedentari.
Istoria prezintă fapte extrem de violente săvârșite de huni, mongoli, avari, unguri, turci, sau
tătari asupra populațiilor spațiului eurasiatic . Mai târziu, numeroasele legi uni romane au
utilizat teroarea ca mijloc de supunere a populațiilor cucerite și anexate la imperiu7.
Unii autori prezintă termenul mai mult sub forma motivației religioase: „Motivat
religios, în antichitate și evul mediu, terorismul a utilizat sabia și p umnalul în timpul
cruciadelor sângeroase. Astfel, sunt edificatoare acțiunile evreilor împotriva stăpânirii

6 https://www.state.gov/documents/organization/65464.pdf , accesat în 10.05.2017.
7 Gerard Chaliand, Antologie mondiale de la strategie , Robert Laffont, Paris, 1990, p. 19 apud . Centrul de
Studii Strategice de Apărare și Securitate, Terorismul ― răul din umbră al începutului de secol, Editura
Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2014, p.20.

Bala Adrian Terorismul

10
romane în Iude ea (sec. I d.Hr.) și martiriul as asinilor (o ramură a islamului), în lupta cu
cruciații și cu sunniții din Persia, Siria și alte zone din Orientul Mijlociu (sec. XI – XIII
d.Hr.). Exemplul lor a demonstrat că terorismul poate fi eficient și rezistent la riposte, chiar
dacă mijloacele folosite erau, de obicei, primitive”8. Tot în aceeași perioadă, în religia
mahomedană care interzice sin uciderea s -a perpetuat o credință sectară, în virtutea căreia a
muri pentru Allah ar fi un gest răsplătit prin așezarea celui ce se jertfește direct în Paradis.
Așa au luat ființă Intifada și Jihadul Islamic – concepte care stau la baza terorismului de
esență armată.
Alți autori sunt de părere că terorismul actual nu este decât rezultatul ciocnirii dintre
civilizația democratică și civilizațiile nedemocratice, blocate în subdezvoltare, lips ite de
resurse și prejudecăți. Pentru aceștia, fenomenul terorist este caracteristic numai societăților
ale căror subsisteme sunt atinse grav de neregul i majore, manifestate sub forma absenței
valorilor sociale, a creșterii criminalității și a inadaptării sociale și a proliferării economiei
subterane.
Totuși , nu orice act de violență poate fi catalogat drept un act terorist. Înainte de
toate terorismul nu este o mișcare politică sau o filozofie, ci este o formă specială de violență
politică . Aceasta are cinci caracteristici speciale: este premeditată și urmărește să creeze un
climat de teamă și teroare extremă; este direcționată către o audiență și un obiectiv mai
importante decât victimele imediate ale violenței; implică atacuri împotriva unor ținte
întâmplăt oare și simbolice, inclusiv împotriva civililor; actele de violen ță comise sunt
considerate anorma le de societatea în care se produc, întrucât ele încalcă normele sociale,
cauzând astfel un sentiment de groază; este folosit pentru a încerca influențarea
comportamentului politic al oponenților și pentru a atrage și mai mulți adepți, motivați de
ură profundă și sete de răzbunare la adresa guvernelor și instituțiilor desemnate de teroriști
ca inamici.9
Formele de manifestare ale terorismului contemporan sunt extrem de diverse.
Îmbrăcate în haina ideologiei, ele pot fi reprezentate de terorism politic, religios sau militant .
De cele mai multe ori , cauze le fenomenului pot fi regăsite în crizele economice, culturale și
sociale, în politica imigranților, în reacțiile civilizațiilor occidentale asupra zonelor în care
religia și prejudecățile sunt “politici de stat”, în expansiunea rețelelor de criminalitate
transfrontalieră.

8 Gheorghe Arădăvoaice, Gabriel Naghi, Dan Niță, Sfârșitul terorismului? , Editura Antet Press, București,
2002, p. 4 -19 apud . Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securita te, Opcit . p.21.
9 Magda Ferchedău -Muntean , Terorismul. Istoric, combatere , Editura Omega, București, 2001, p. 195 .

Bala Adrian Terorismul

11
După cum am arătat, povestea și istoria terorismului a însoțit istoria evoluției
omenești încă de la începuturile sale. Spre deosebire de perioada premoderna, astăzi
fenomenul nu mai reprezintă doar o reacție izolată și sporadică a unor disfuncții sociale ale
sistemului.
Evoluția terorismului religios caracter istic vremurilor noastre a câștigat teren în
special în perioada ulterioară Războiului Rece, fiind determinată de exacerbarea conflictelor
etnice și religioase și de influențele procesului de globalizare. Totuși, în anul 1968, an
considerat punct de referi nță al terorismului modern internațional, niciuna din cele 13 grupări
teroriste active ale perioadei respective nu a fost catalogată drept religioasă. Cu toate acestea,
treizeci de ani mai târziu, la începutul mileniului trei, aproximativ un sfert din grup ările
teroriste active la nivel mondial invocau motivații religioase pentru acțiunile lor.10
Evoluția statelor din zona Orientului Apropiat și a Orientului Mijlociu a fost
marcată de cîteva evenimente majore care, coroborate cu perspectiva unei bipolarităț i
îndelungate au influențat radicalismul islamic și pe acest fond, escaladarea acțiunilor cu
caracter terorist. Aceste evenimente sunt înființarea Israelului în 1948, revoluția islamică din
Iran în 1979 și războiul sovieto -afgan dim perioada 1979 -1989.
Fenomenul terorist funcționează ca o amenințare asimetrică și atipică la adresa
democrației și civilizației atât prin forțele și mijloacele întrebuințate, cât, mai ales, prin
formele și procedeele subversive utilizate. Evoluția lui, de la o serie de acte răz lețe la un
summum al fanatismului, violenței și cruzimii, adică la un adevărat război terorist, a stârnit
reacția omenirii la nivel modial în forma a ceea ce numim războiul antiterorist. Prin
dimensiunile și formele sale de manifestare, terorismul a deveni t una din calamitățile cele
mai teribile, din ce în ce mai active și mai amenințătoare ale comunității internaționale11.
1.2. Fundamentalismul islamic
Conceptul de „neoterorism“ reprezintă forma inedită de manifestare pe plan
mondial a confruntărilor militare asimetrice, care pot îmbrăca fie caracterul clasic de acțiune
militară, fie de folosire a unor mijloace sau metode specifice neconvenționale . Rivalitatea
religioasă împletită cu xenofo bia, cu ura pătimașă manifestată fățiș în numele unor precepte
absolutizate reprezintă o realitate veche de secole. Neoterorismul de factură fundamentalist –
religioasă se particularizează de cel clasic prin impactul mediatic pe care este capabil să -l

10 Ibidem . pp. 166 -167.
11 Ion Bodunescu, Relații internaționale, problematici și priorități pentru mileniul III, Editura Tipoalex,
București, 2000, p. 11.

Bala Adrian Terorismul

12
realiz eze, prin potențialul de intimidare și de inducere a terorii de care dispune.
Fundamentalismul religios își poate direcționa potențialul de ură și violență, inclusiv spre
proprii coreligionari care deviază de la linia preceptelor absolutizate. Sursa
fundam entalismului islamic ca și a terorismului de origine extremist -islamică nu a constituit –
o niciodată Coranul, Sharia sau alte precepte religioase musulmane, ci dezvoltarea
anacronică a țărilor musulmane în contextul afirmării economice și politice a Occiden tului
creștin. Mulți musulmani fervenți au interpretat starea de inferioritate economică, socială și
politică ca pe un semn al „relaxării“ lor spirituale, fapt care a dus la năruirea imperiilor arabe
și a celui otoman. 12
La mijlocul secolului al XVIII -lea, un teolog numit El -Wahhab a pus bazele unei
mișcări de renaștere a Islamului, bazată pe disciplina religioasă , mișcare ce a devenit
ideologie de luptă unui șeic local, Mohamed Ibn Saud care a unit triburile din Peninsula
Arabică punând bazele Arabiei Sau dite și dinastiei cu același nume. Resurecția islamică a
adus cu sine și primele derapări de factură teroristă, El -Wahhab autorizând masacrele de la
Qarbala, unde au fost uciși mii de arabi. Cu toate acestea, primul apostol al
fundamentalismului islamic vi olent a fost un molah itinerant, scriitor și activist politic numit
El-Afgani, care a decretat că nu există nici o compatibilitate între islam (care cuprindea
religia, legea, guvernarea și socialul) și modul de viață de tip occidental (european).13
Transfo rmarea fundamentalismului religios în politică de mase a debutat în 1928
când un activist egiptean, El -Banna, a format Frăția Musulmană. Această organizare politică
a derapat spre terorism datorită ideologului Said Qutb14 carea trasat linia politică clasică a
terorismului fundamentalist islamic, angajîndu -l în lichidarea tuturor guvernelor musulmane
„corupte de ideile occidentale“ și înlocuirea acestora cu conduceri devotate aplicării stricte
a „Shariei“. Victima cea mai proeminentă a fundamentaliștilor isla mici clasici a fost
președintele egiptean Anwar El Sadat asasinat în 1981, dar fundamentaliștii au obținut și
succese politice și militare de proporții cum a fost revoluția islamică din Iran, din 1979, care
a condus la instaurarea regimului Ayatolahului Kh o-meiny și ocuparea Kabulului în 1996
de către regimul taliban afgan.
Diferența esențială între fundamentalismul islamic clasic și neoterorismul
fundamentalist islamic constă în faptul că primul era îndreptat în special împotriva

12 Neculai Stoina , Fundamentalismul islamic, modalitate de manifestare a neoterorismului , 2005 , disponibil
la http://actrus.ro .
13 https://en.wikipedia.org/wiki/Muhammad_ibn_Abd_al -Wahhab , , accesat în 10.05.2017 .
14 http://www.encyclopedia.com/people/philosophy -and-religion/islam -biographies/sayyid -qutb ,accesat în
10.05.2017.

Bala Adrian Terorismul

13
guvernărilor musulmane bănuite a fi corupte de civilizația apuseană, în timp ce neoteroriștii
islamici își propun în secolul al XXI -lea să distrugă „sursele și promotorii corupției Shariei“,
adică civilizația apuseană.15
Primul centru ideologic al neoterorismului fundamentalist a apărut la Azhar, în
Egipt unde Omar Abder Rahman – clericul orb (sau Ayatolahul Khomeiny al Egiptului) a
redactat o disertație de 2000 de pagini pe tema Jihadului, pe care îl considera apelul la arme
pentru distrugerea necredincioșilor. Motivația acestei pervertiri a Coranului consta în faptul
că istoric, Islamul a fost impus prin război iar în viitor aceasta este singura alternativă pentru
musulmani.16
Derapând și mai grav de la conceptele Coranului, șeicul Abdullah Azzam a fondat
o nouă școală islamică: „Jihadismul“ care a pus accent ul pe martiraj în comiterea actelor de
terorism. Azzam a fost unul din fondatorii organizației teroriste palestiniene Hamas și a
recrutat mujahedini pentru Afganistan, unde a editat o enciclopedie a arabilor mar tiri din
război ul sovieto -afgan . Azzam a fost locțiitorul ideologic al lui Osama bin Laden și
împreună cu Abdel Rahman, șeicul orb, au pus la cale primele atentate teroriste de la World
Trade Center, Nairobi, Dar -es-Salam și din Cartierul turistic din Cairo. Deoarece suc cesul
acestor atentate a fost relativ mare, emulii acestora au perseverat și în secolul al XXI -lea
atacând de data aceasta decisiv turnurile gemene din New York și Pentagonul.17
Fundamentalismul este divizat în două curente : Frații musulmani și salafismul, care
pretinde că revine la o lectură puritană, severă în vigoare a Islamului și care tinde să
depășească diferențele și diferendele dintre țările arabe. Salafismul reprezintă un sistem de
idei care critică „decadența“ presupusă a unor conducători și prezența trupelor creștine pe
teritoriul sfânt al Islamului și se bazează pe purificarea constantă a sufletului prin adeziunea
la legea sfântă, mo noteism și recunoașterea Coranului ca s ursă indiscutabilă a Islamului.
Ascensiunea grupărilor islamiste între anii ’80 și ’90 a avut loc ca motivație mai
degrabă religioasă și protestatară decât politică: mesajul lor, propagat prin practicile
teroriste, denunță mai degrabă decât să propună o alternativă politică elaborată. Es te adevărat
că societățile musulmane s -au reislamizat în această perioadă, în mod spontan. Tendințele
spre elaborarea unei societăți islamice au înlocuit puțin câte puțin aspirațiile de formare a
unor state -națiuni raționale și moderne. Această radicaliza re s-a concretizat în multiplicarea
școlilor religioase de stat sau private. Aceste școli au crescut numărul persoanelor educate

15 Neculai Stoina , Op.cit.
16 https://en.wikipedia.org/wiki/Omar_Abdel -Rahman , accesat în 10.05.2017.
17 https://en.wikipedia.org/wiki/Abdullah_Yusuf_Azzam , accesat în 10.05.2017.

Bala Adrian Terorismul

14
la o formă militantă de exegeză a Coranului și pentru care islamizarea societății civile e ste
un fapt de la sine înțeles.18

18 Neculai Stoina , Op.cit.

Capitolul 2 Invazia sovietică – 1979 -1989

2.1. Afganistan
Afganistanul, țara pe care puseseră ochi i britanicii și rușii, situat la încrucișarea de
drumuri dintre imperiile central -asiatice de la nord, subcontinentul indian la sud, vechea
Persie la vest și China la est , este unul din spațiile locuite din cele mai vechi timpuri. Pentru
scurtă vreme, Alexandru cel Mare a domnit acolo , fiind urmat apoi de imperii budiste și
persane, până când acestea au fost alungate de Ginghis Han și Tamerlan în secolele al XIII –
lea și al XIV -lea. Babur, urmaș al ambilor conducători, a înființat Imperiul Mogul în secol ul
al XIV -lea cu capitala la Dehli, însă el a cerut să fie înhumat la Kabul. În ciuda războaielor
succesive, ”miezul moștenirii culturale afgane rămâne intact (chiar dacă amenințat): încă
este unul dintre cele mai mari tezaure culturale din întreaga Asie”19.
După etnie, populația Afganistanului este alcătuită din paștuni, tadjici, uzbeci,
hazari și alte comunități mai puțin numeroase. Fiecare dintre acestea se subdivizează în
clanuri, definite deseori de poziția geografică. Fiecare clan este împărțit în fami lii, adeseori
ostile unele față de altele. Locuitorii sunt mânați de o etică a mândriei feroce, a valorilor
marțiale, a onoarei și ospitalității, totul mediat de instituția vendetei. La toate nivelurile, de
la cel local la cel central, politica și loialita tea sunt definite de conflicte și înțelegeri între
aceste grupuri și chiar între familii. În acest fel, sentimentul de entitate națională, pe baza
căruia se poate construi un stat unitar funcțional, este firav20.
Majoritatea afganilor sunt musulmani sunniți . Paștunii reprezintă doua cincimi din
populație iar limba lor, paștu na, este una dintre cele doua limbi oficiale ale țării. Majoritatea
acestei populații trăiește în partea sudică a țării, precum și în Pakistanul învecinat. Însă un
număr important de pașt uni trăiesc în nordul țării, unde la sfârșitul secolului al XIX -lea au
fost mutați în vederea întăririi controlului Kabulului asupra locuitorilor de alte etnii .
Alte grupuri etnice mari sunt reprezentate de tadjici, care se găsesc în procent de 27
% din p opulație și trăiesc în nord ul și vest ul țării și uzbecii, în procent de 9 % care locuiesc
în partea de nord, fiind înrudiți cu popoarele de peste graniță. Cele doua grupuri etnice
folosesc ca limbaj dari, forma afgană a persanei, a doua limbă oficială a ță rii. O altă etnie

19 Ball W., Monuments of Afghanistan, Londra, 2008, p.15.
20 Rodr ic Braithwaite, URSS în Afganistan(1979 -1989) , Editura Corint, București, 2015, p. 27.

Bala Adrian Invazia sovietică – 1979 -1989

16
prezentă în Afganistan în procent de 9% este reprezentată de populația șiită hazara,
descendentă a mongolilor, care trăiește în munții din centrul țării .
Perioada cea mai lungă de stabilitate și prosperitate din istoria recentă a
Afganistanului, considerată de popor drept ”epocă de aur”, a avut loc în perioada 1933 –
1973, cât timp a domnit regele Mohammad Zahir Șah (1914 -2007). Începând cu 1953 acesta
l-a numit in funcția de prim -ministru pe conservatorul Mohammed Daoud Khan (1909 –
1978), un reformator în plan social și economic. Reformele începute de înaintașii săi au
continuat, a fost ales un parlament, au fost construite uzine, sisteme de irigații, aerodromuri
și șosele cu sprijin din partea SUA, RFG și URSS. A fost modernizată ar mata afgană cu
echipament, arme și instructaj sovietic iar presa a obținut un grad destul de mare de libertate
de exprimare. O nouă formă de monarhie constituțională a luat ființă, femeile au primit drept
de vot, s -a permis înființarea de partide politice , a fost garantată educația primară și sistemul
de educație s -a dezvoltat sistematic, cu precădere în capitala țării.
Primele mișcări politice în Afganistan s -au născut în universități. În 1963 primul
ministru Daoud este obligat să demisioneze. În 1965 a f ost înființat un partid comunist, numit
Partidul Democratic al Poporului din Afganistan, de către trei studenți care ulterior, în
perioada premergătoare invaziei sovietice, vor juca un rol major. Aceștia sunt Nur Mohamed
Taraki, Babrak Karmal și Hafizullah Amin.
Toate schimbările în sistemul statal s -au bucurat de destul de puțin sprijin din partea
poporului afgan. Numărul de afgani educați și reformiști a crescut în Kabul și în alte câteva
orașe însă aceștia aveau o foarte puțină influență în zonele rural e, care au rămas sub controlul
conducătorilor tribali, proprietarilor de pământ și a mulahilor. Constituind o societate
predominant agrară , cu 90% din populație locuind în comunități rurale , Afghanistanul avea,
în anul 1979, doar un singur oraș mare, cu p este 500 000 de locuitori – capitala Kabul,
amplasat în nord-estul țării. Alte orașe de importanță secundară sunt Herat în vest și
Kandahar în sud, dar acestea nu depășeau 200 000 de oameni21.
Islamul, veriga de coeziune a afghanilor, era confesat la sfârși tul anilor 1970 de
98% din numărul populației, dintre care 80% sunniți și 18% șiiți. Conservatorismul religios
era relevant prin faptul că liderii spirituali mențineau o inf luență substanțială în comunitățile
locale afgan e. Clerul era constituit din 250 00 0 de oameni, în țară erau 15 000 de moschei și
locuri sacre, unul din 10 afghani au efectuat pelerinaje la Medina și Mecca. Astfel, un mullah
confesa la 60 de credincioși, iar la o moschee erau arondați 360 de locuitori. Pentru

21 Rosanne Klass , Afghanistan. The Great Game Revisited , New York, Freedom House, 1987, p. 193 .

Bala Adrian Invazia sovietică – 1979 -1989

17
comparație, în Iran, stat fu ndamentalist, un mullah revenea la 27 0 de oameni, iar în Turcia
la 1600. 22
2.2. Relația Afganistan – URSS
Pentru a înțelege mai bine intervenția militară a Uniunii Sovietice in Afghanistan
este necesară o privire generală asupra dinamicii relațiilor sovieto – afghane. Proximitatea
dintre Afganistan și URSS a constituit principalul element catalizator al legăturilor dintre
cele două state, însă, pe lângă factorul istoric -geografic, factorul economic, a avut un rol
substanțial.
După ce de -Al Doilea Răz boi Mondial, Afganistanul, în planul relațiilor economice,
s-a orientat, treptat, către țările occidentale, în special către SUA și Anglia. Această situație
i-a alarma t pe sovietici, fapt concretizat prin direcționarea comerțului exterior al
Afghanistanulu i către Uniunea Sovietică și țările lagărului socialist. Între Uniunea Sovietică
și Afghanistan schimburile de mărfuri s -au intensificat pe o bază reglementată, începând din
anii 1950. În anul 1953 a fost semnat, la Kabul, un acord comercial în baza căruia URSS a
livrat Afghanistanului produse industriale și de consum. Referindu -se la acest moment, Peter
Calvocoressi, în lucrarea consacrată politicii mondiale postbelice, afirma: ,,Din 1953, când
a devenit primul beneficiar necomunist al ajutorului sovietic, Afghanistanul a intrat sub sfera
de influență a URSS”23. Acordul din 1953 a fost reînnoit în fiecare an, volumul schimbului
de mărfuri dintre cele două state fiind în continuă creștere, iar în 1956, guvernul sovietic,
pentru a contrabalansa ajutorul occide ntalilor, i -a acordat Afghanistanului un credit în
valoare de 100 000 000 de dolari pe termen de 30 de ani24.
Activitatea economică a URSS în Afganistan, intensificată și în urma
contrabalansării activității puterilor occidentale (SUA, în primul rând), a fost dirijată în
câteva direcții : schimb comercial, infrastructură, asigurare tehnică etc. Cu alte cuvinte, s -a
constituit un mecanism pașnic de atragere a țării vecine în sfera de influență a Uniunii
Sovieti ce, constatându -se însă și poziția geostrategică a acestor obiective.25
O altă caracteristică a relațiilor sovieto -afghane din perioada postbelică a constituit –
o intensificarea așa -numitului ajutor militar. La începutul anului 1956 a fost semnat un tratat
de ajutor militar, conform căruia Afghanistanul achiziționa din URSS armament în valoare

22 K.A Merkulov, Islamul în politica mondială , Moscova, 1982, p. 107-114.
23 Peter Calvacoressi, Politica mondială după 1945 , București, Allfa, 2000, p. 518 .
24 I.F. Ivașin, Contribuții la istoria politicii externe a URSS , Bucu rești, Editura Politică, 1960, p. 501 -502
25 Rodric Braithwaite, Op.cit. , p. 38.

Bala Adrian Invazia sovietică – 1979 -1989

18
de 25 mil. de dolari, incluzând tancuri, bombardiere, elicoptere și arme de calibru mic. În
baza acestei tranzacții, se acorda asistență militară și se detașau consili eri militari, obiectiv
finalizat prin politizarea armatei afghane, direcție menținută de URSS până la sfârșitul
deceniului nouă. Numărul consilierilor sovietici s -a majorat de la 1500, în anul 1973, până
la 5000, în anul 197826.
Relațiile economice și milit are sovieto -afghane erau dublate în perioada postbelică
și de cele politice. Caracteristica de bază a diplomației sovietice și afghane din anii 1950 –
1960 a constituit -o uniformizarea punctelor de vedere în problemele internaționale.
În anii 1970, în viața politică a Afghanistanului au intervenit tensiuni. La 17 iulie
1973, un grup de ofițeri comuniști afghani, în frunte cu fostul premier Muhammad Daoud,
ajutat de susținători ai Partidului Comunist din Afghanistan – PDPA, au organizat o lovitură
de stat, fi ind abolită monarhia și proclamată republica. URSS a recunoscut noul regim,
considerând că o țară de orientare socialistă ar fi o vecină mai bună decât o monarhie.
Guvernul Daoud, pe lângă continuarea relațiilor cu URSS, a promovat o politică de
ameliorare a legăturilor diplomatice cu Occidentul pentru a obține ajutor financiar.
Demersurile respective nu erau susținute de Uniunea Sovietică, care s -a arătat vexată și de
represiunile guvernului Daoud împotriva oamenilor politici de stânga.
Situația social -politică avea să se schimbe din nou, la 27 aprilie 1978, atunci când
armata afghană, instruită și de consilieri sovietici (o treime dintre ofițerii afghani efectuaseră
stagiul militar în URSS), a dat încă o lovitură de stat, președintele Daoud fiind asasinat, iar
membrii cabinetului arestați. Consiliul Revoluționar avea să proclame noua Republică
Democrată Afghanistan (RDA), condusă de președintele și prim -ministrul – Noour
Mohammed Taraki, vicepreședinte și viceprim -ministru – Babrak Karmal, al doilea
vicepre ședinte și ministru al Afacerilor Externe – Hafizolla Amin, liderii comuniștilor
afghani, membri ai Partidului Democratic al Poporului Afghan (PPDA), constituit în 1965
și scindat între timp în două fracțiuni – Khalq (Poporul) și Partcham (Stindardul).
Un moment important al relațiilor sovieto – afghane l -a constituit semnarea, la 5
decembrie 1978, a Tratatului de prietenie, bună vecinătate și cooperare dintre URSS și noua
administrație afghană. Tratatul se baza pe ,,solidaritate revoluționară, echitate depl ină și
respectare a suveranității naționale, integrității teritoriale și neintervenție în treburile interne
ale acestora.” În articolul 4 al Tratatului se menționa că cele două state ,,se vor consulta și,
cu acordul ambelor părți, vor întreprinde măsuri n ecesare în vederea asigurării unei securități

26 Ion Xenofontov, Războiul din Afghanistan, 1979 -1989 : în memoria participan ților din Republica
Moldova : realitate istoric ă și imaginar social , Iaşi, Editura Lumen, 2010, p. 70.

Bala Adrian Invazia sovietică – 1979 -1989

19
a independenței și integrității teritoriale ale ambelor țări ”27. În vizita efectuată la Moscova
(4 –7 decembrie 1978), președintele N. Taraki vorbea despre ,,imperi alism și reacții
internaționale ”28, astfel, ală turi de tratatul menționat, aceste direcții ale politicii externe
afghane au avut un rol semnificativ în evoluția ulterioară a relațiilor politice și militare cu
sovieticii, deoarece în decembrie 1979, când a intervenit în Afghanistan, URSS s -a bazat pe
suportul juridic al acestui document.
Primele măsuri ale noii puteri de la Kabul, stabilite în aprilie 1978, demonstrau că
țara era hotărâtă să se orienteze spre socialism, evitând însă particularitățile societății
tradiționale afghane, reticentă la orice sc himbare. Naționalizarea și reforma agrară s -au
accelerat, s -a anunțat scutirea țăranilor de datorii față de marii proprietari, se introducea
divorțul și începea un program de alfabetizare la nivel național. În stilul liderilor sovietici,
Taraki și Amin au mobilizat mijloacele de informare, formându -și un cult al personalității .
Arestările și execuțiile erau analoge represaliilor staliniste din Uniunea Sovietică în
anii 1930. Conform datelor furnizate de Amnesty International, în această perioadă au fost
închiși, fără proces, 12 000 de prizonieri29. Lansarea terorii a intensificat emigrarea
populației în regiunile de frontieră cu Iranul și Pakistanul. Astfel, ca urmare a acestei acțiuni,
până la sfârșitul anului 1979, în aceste țări s -au expatriat 400000 de l ocuitori afghani30.
Administrația Taraki a efectuat și o serie de măsuri antipopulare, una dintre acestea, o gravă
eroare, constituind interzicerea practicării religiei pentru toate confesiunile. Drept urmare,
liderii locali religioși care au reușit să reun ească populația afghană sub stindardul islamului,
s-au arătat ostili regimului de la Kabul și au pornit o revoltă de amploare în orașul Herat
între 15 și 19 martie 1979. Aceasta revoltă practic reprezintă momentul zero al conflictelor
îndelungate ce au urm at, și totodată momentul de apariție în scenă a unui nou actor:
populația, care a avut un rol decisiv în războiul ce a urmat.
2.3. Interesele U.R.S.S.
Conform analizei reputatului profesor de studii internaționale Tony Judt, Invazia
din Afganistan din 1979 nu era un nou front în lupta strategică a Războiului Rece dintre
comunism și lumea liberă. Ea s -a datorat mai degrabă unor temeri legate de problemele

27 Ion Xenofontov, Op.cit. , p. 86.
28 Rodric Braithwaite, Op.cit. , p. 60 apud . Vizita lui Mohammed Taraki la Biroul Politic , 1978, Moscova,
Politizdat, 1978, p. 26.
29 Amnesty International Report 1980, London, 1980, p. 177 -179.
30 Harry Rositzke, Managing Moscow: Guns or Goods? , New York, Willam Morrow and Company INC,
1984, p. 103

Bala Adrian Invazia sovietică – 1979 -1989

20
interne. Recensământul sovietic din 1979 indica o creștere fără precedent a populației
musulmane din Asia Centrală sovietică iar în Kazahstanul sovietic și în republicile adiacente
frontierei afgane – Turkmenistan, Uzbekistan și Tadjikistan – populația crescuse cu peste
25% față de 1970. În decursul deceniului următor, dacă pop ulația Ucrainei a crescut cu doar
4%, cea din Tadjikistan s -a mărit cu aproape 50%. Rusia europeană, se temeau conducătorii
ei, era sub amenințarea demografică a minorităților interne: după cum a admis Leonid
Brejnev la Congresul al XXVI -lea al partidului, din februarie 1981, ”chestiunea
naționalităților” nu era rezolvată.31
Dacă ocupația Afganistanului s -ar fi soldat cu instalarea unui guvern stabil și
prietenos la Kabul, liderii sovietici ar fi bifat un dublu succes. Ei ar fi întărit prezența
Moscovei în Orientul Mijlociu, trimițând în același timp un ”mesaj clar” noii generații de
musulmani sovietici care nutreau vise de independență. Dar sovieticii, bineînțeles, au dat
greș în Afganistan. Brejnev, Gromîko și generalii lor au nesocotit nu numai lecția
Vietnamului, repetând astfel multe dintre erorile americanilor; ei au uitat și eșecurile Rusiei
țariste, suferite cu 80 de ani în urmă în aceeași regiune. Încercarea dezastruoasă de a susține
un guvern marionetă într -un teritoriu nefamiliar și ostil a generat o opoziție intransigentă
formată din gherile și fanatici înarmați și finanțați de peste hotare. În loc să ”rezolve”
problemele naționale ale imperiului, ea n -a făcut decât să le exacerbeze.32
O serie de teorii au fost avansate pentru acțiunea sovieticilor. Aceste interpretări ale
motivelor sovietice nu au căzut întotdeauna de acord însă au un lucru în comun: decizia a
fost influențată de mulți factori – Brejnev spunea ca decizia de a invada Afganistanul "nu a
fost o decizie simpla." Două motive au cântarit puternic în calculele făcute de sovietici.
Uniunea Sovietică, întotdeauna interesată în stabilirea unui cordon de state serviabile sau
neutre la frontierele sale, a fost din ce în ce mai alarmată de situația instabilă și imprevizibilă
de la frontiera sa s udică. Probabil la fel de important, a doua motivație ar putea fi doctrina
Brejnev care stabilise că Uniunea Sovietică avea "dreptul" să vină în sprijinul unei țări
”socialiste prietene” aflată în pericol, presupunând că Afganistanul a fost o ”țară prietenă”
care nu putea supraviețui fără asistență directă a Uniunii Sovietice din cauza cresterii
presiunii rezistenței.
În altă ordine de idei, d eși există un acord general asupra cauzelor imediate ale
invaziei, evaluarea pe termen lung a intereselor, obiectivelor și strategiilor Moscovei
referitoare la Afganistan este destul de controversată.

31 Judt Tony, Epoca Postbelică: o istorie a Europei după 1945, Iași, Editura Polirom, 2008, p. 543.
32 Ibidem , p. 534

Bala Adrian Invazia sovietică – 1979 -1989

21
Există o școală de gândire care explică invazia sovietică în termeni de obiectiv
pe termen pe scurt , limitat la salvarea unui regim socialist de atacurile externe și
dezintegrarea internă. Trupele au fost desfășurate pentru a gestiona o situație de urgență
urmând apoi a se retrag e, similar cu intervenția militară a Statelor Unite din Liban în
195833 sau din Republica Dominicană în 196534. Însă rep lierea rapidă nu a funționat , în
decembrie 1985 trupele sovietice fiind în țar ă deja de șase ani : Moscova a fost prinsă în "
mlaștina" afgană.
O altă școală de gândire "strategică", adesea bazându -se pe determinismul
geopolitic al începutului de secol XX, descrie ocupația sovietică din Afganistan drept
marșul inevitabil al unei puteri terestre către oceanul planetar . În 1904 geograful britanic
Halford M ackinder a publicat un articol extrem de influent, " Pivotul geografic al istoriei",
argumentând că Asia Centrală ("pivot" mai târziu, cunoscută sub numele de "heartland"),
fiind imună la puterea maritimă a adversarilor , putea fi o bază necucerit a unui st at care
astfel, s-ar putea afirma în dominarea modială .35 Alți teoreticieni (în special A . T. Mahan,
un susținător al puterii maritime ) au afirmat că Rusia avea nevoie de acces la porturi ale
mărilor calde pentru că vastele sale suprafețele terestre făceau imposibilă legătura usoară
dintre Rusia Europeană și Siberia iar războiul ruso japonez din 1904 părea să justifice
această idee. Căile ferate trans -siberiene nu au putut efectua livrările logistice în volum
suficient pentru a s prijini armatele de teren Țarului în Manciuria. Flota rusă a Mării
Baltice, pentru a ajunge în apele Asiei de Est, au navigat opt luni după ce britanicii le -au
interzis accesul la Canalul Suez . Cu rezerve scăzut e și cu echipajele răzvrătite, flota rusă
a navigat prin Strâmtoarea Tsushima în mai 1905 unde a fost decimată de o flota japoneză.
O baza navală de aprovizionare și realimentare în Oceanul Indian ar fi schimbat soarta și
ecuația războiului .36
Susținătorii ideilor geostrategice au prezis ca Rusia ar cauta sa construiască un
coridor, prin vestul Afganistanului sau Iran, la Marea Arabiei: într -o epocă a muniției
strategice și a rachetelor balistice intercontinentale, dinamica geopoliticii pare însă
învechită. Totuși, p entru mulți analisti, ocupația Afganistanului părea la acel moment
pasul decisiv făcut de Rusia Sovietică în marșul spre Oceanul Indian.

33https://web.archive.org/web/20081017021624/http://www.marines.mil/news/publications/Documents/Mari
nes%20in%20Lebanon%201958%20PCN%2019000318500.pdf , accesat în 16.05.2017.
34 http://nsarchive.gwu.edu/NSAEBB/NSAEBB513/ , accesat în 16.05.2017.
35 https://www.foreignaffairs.com/articles/1954 -04-01/pivot -history , accesat în 16.05.2017.
36 https://archive.org/details/problemasiaandi04mahagoog accesat în 16.05.2017.

Bala Adrian Invazia sovietică – 1979 -1989

22
Strategia Moscovei de a cultiva relații de prietenie cu statele de la Oceanul
Indian, cum ar fi India, Madagascar, fostul Yemen de Sud și acumularea d e prezență
navală sovietică în zon ă în timpul anilor 1960 și a anilor 1970 părea să justifice o astfel de
concluzie. O dată aflată în posesia fermă a Afganistanului, raționamentul continua prin
ideea că sovieticii și -ar putea extinde influența și controlul și spre sud în Pakistan, un stat
instabil, divizat etnic cu ieșire la Indian Ocean. Un analist respectat a sugerat la acea vreme
că la începutul secolului XXI sovieticii fie se vor fi retras înapoi peste fluviul Amudaria,
fie vor fi forța militară și politică dominantă în Asia de Sud și Or ientul Mijlociu.37
O idee specifică Războiului Rece opinată pe scară largă în SUA în momentul în
care forțele sovietice au intrat în Afganistan în 1979 a fost aceea că motivul final era cel
de acapara re a comerțului petrolului din Golful Persic. Realitățile economice a celei de -a
doua jumătăți a secolului al XX -lea – petrolul – au adăugat o nouă dimensiune la țelul de
secole a Rusiei: căutarea unui port de apă caldă în Golf. Având în vedere că m ai mult de
jumătate din petrolul implicat în comerțul internațional provine din regiune , cuvintele
fostului secretar de stat Edmund Muskie – "consecințele unei întreruperi a alimentării cu
petrol din Golful Persic, pentru Occident, sunt prea catastrofale pentru a fi ignorate" –
conferă greutate ideii de motiv ație economică a invaziei . O bază navală sovietică în
Chah Bahar din Iran sau Gwadar din Pakistan ar putea transforma Oceanul Indian și
întregul său litoral în patrimoniu sovietic , oferi nd Moscovei mijloacele de a se apropia în
mod deosebit de acele state care furnizează minerale strategice Occidentului și Japoniei și
crează potențialul pentru constrângerea Europ ei de Vest și a Japoniei în tranzacționare a
de petrol pentru tehnologii avansate. Având în vedere dependența de petrol ul din Golf, o
astfel de poli tică ar putea fi folosită pentru a crea o ruptură între Statele Unite și aliații ei
cei mai apropiați.38
Era imposibil de știut la acea vreme dacă ocupația a fost o acțiune forțată de
împrejurări sau a fost parte a unui plan cu rază lungă de acțiune. Astăzi dovezile sugerează
prima variantă. Avantaje le strategice ale menține rii unei capabilități militare sovietice
sporite (avioane de cursă lungă și o flotă în Oceanul Indian) la numai cîțiva kilometri
depărtare de Golful Persic sunt indubitabile, însă invazia a adus și anumite beneficii
imediate . O generație de ofițeri sovietici au câștig at experiență în războiul de gherilă și au
obținut promov ări rapid e ducând la profesionalizarea armatei iar n oi sisteme de arm ament
au fost testate în luptele reale. Afganistanul este o ț ară bogată în minerale, în special gaze

37 http://www.globalsecurity.org/militar y/world/war/afghanistan -1979 , accesat în 16.05.2017.
38 Judt Tony , Opcit, p.579 .

Bala Adrian Invazia sovietică – 1979 -1989

23
naturale , care au putut fi exploatate mai ușor decât atunci când Afganistanul era o țară
independentă. Dar aceste avantaje nu au depăș it costurile, mai ales antipatia atrasă de
popoarele lumii occi dentale și popoarele lumii a treia.
O perspectivă teoretică apropie însă atât teoreticienii intervenției limitate cât și
pe cei susținători ai intervenției strategic e. Aceasta sugerează că sovieticii , din motive
ideologice și strategice, au fost determinati să își extindă sfera de influență și control, deși
erau con știenti de limitele lor. Astfel factorii răspunzători de la Kremlin au luat decizia
grea de a interveni numai după o analiză atentă.
O analogie utilă se poate face cu istoria Imperiulu i Britanic la mijlocul și sfârșitul
secolului al XIX-lea. Expansionismul britanic din subcontinentul indian în Asia de Sud –
Est și în altă parte au avut un caracter defensiv în sensul că factorii de decizie politică erau
mai preocupați de protejarea intere selor existente decât de construirea de noi imperii.
Expedițiile în Afganistan în 1837 -1842 și 1878 -1979, de exemplu, au fost întreprinse nu
pentru a cuceriri, ci pentru a proteja teritoriul britanic din India. O analogie mai apr oapiată
cu cazul sovietic este anexarea Birmaniei superioare în 1885 de către britanici. Slăbiciunea
statului Birmanez sub regele Thibaw a reprezentat promovarea anarhiei care amenința
interesele comerciale britanice. Percepția unei amenințări de intervenție a francezilor în
Birman ia superioară, zonă considerată de britanici ca exclusiv in sfera lor de influenta ,
atunci când regele a dovedit că nu po ate sau nu dore ște să restabilească ordinea și să
protejeze privilegiile acordate britanicilor prin t ratat, a făcut ca trupele coroanei să se
implice .
Puțini observatori și analiști occidentali de la mijlocul anilor 1980 au crezut că ar
putea fi un final rapid al ocupației sovietice. S -a constatat că aveau dreptate și că sovieticii
au planificat să rămână în Afganistan pentru cel puțin 10 -15 ani pentru același motiv
pentru care au invadat: să păstreze un regim prietenos care nu ar putea supraviețui fără
asistență armată substanțială. Cheltuielile militare ale Moscovei au fost relativ modeste.
Numărul estimat de trupe sovietice implicate în invazie diferă, după surse între 105.000 si
150.000, dar cel mai adesea este dat ca aproximativ 118.000, un număr suficient de mare
pentru a menține status quo -ul războiului, dar nu suficient pentru a zdrobi decisiv
rezistența . Cifra este în mod substanțial mai mică decât numărul de militari ai SUA
implicați în Vietnamul de Sud la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970 – 500.000
de militari . Acest angajament limitat ar fi dat timp suficient sovieticilor să realizeze mai
multe obiective importante: crearea unui puternic partid și a organizațiilor de stat, educarea
unei noi generații de afgani loiali Uniunii Sovietice și dezvoltarea de legături culturale,

Bala Adrian Invazia sovietică – 1979 -1989

24
sociale și economice strânse între Afg anistan și Republicile Socialiste Sovietice de la nord
Amudaria.
Perspectiva unei invazii pe termen lung a fost evidentă prin politica Moscovei
de a trimite copiii afgani, în special orfanii de război, în Uniunea Sovietică pentru educație.
În 1984 a fost initiat un nou program care implica trimiterea a mii de copii cu vârste
cuprinse între șapte și 10 ani în școli sovietice pentru o perioadă de 10 ani. Un prim
contingent de acest gen cu 870 de copii a fost trimis în noiembrie 1984 în URSS .39
2.4. Invazia propriuzisă
În 1979, pe fundalul diminuării economice și a creșterii cheltuielilor militare,
Uniunea Sovietică a invadat Afganistanul pentru a sprijini un guvern marxist amenințat de
războiul civil și iminenta prăbușire . Scopul de bază declarat al Moscovei a fost de a asigura
continuarea unui regim pro -sovietic comunist, care să poată conduce țara pe cont propriu,
fără o amplă prezență militară sovietică. La început, sovieticii au apreciat invazia ca fiind
”limitată" și "temporară" , în speranța că un regim moderat la Kabul condus de Babrak
Karmal, împreună cu asistența militară sovietică, ar intimida insurgenții , ar întări armata
afgană și ar permite trupelor sovietice să se retragă în decurs de câțiva ani .40
Pe 27 aprilie 1978 partidul comunist din Afganistan P.D.P.A. (People's Democratic
Party of Afghanistan) , care a avut strânse legături ideologice cu Uniunea Sovietică , a inițiat
o lovitură de stat sângeroasă. În decembrie 1978, Moscova a semnat un nou tratat bilateral
de priet enie și cooperar e cu Afganistan, tratat care a permis ca programul de asistență
militară sovietică să crească semnificativ. Supraviețuirea regimul ui de la Kabul a devenit tot
mai dependentă de asistența militară sovietică datorită răspândirii insurgenței și datorită
armat ei afgane care începea să se prăbușească .
În septembrie 1979, Hafizullah Amin, care mai înainte fusese prim -ministru și
ministru al apărării, a preluat puterea. Cu toate acestea până în Octombrie 1979, relațiile
între Afganistan și Uniunea Sovietică au f ost tensionate din cauza lui Hafizullah Amin care ,
pe fondul vederilor sale occidentale și a relațiilor cu vestul, a refuzat să primească sfatul
sovieticilor despre cum de a să își stabilizeze și consolideze guvernul. În următoarele 2 luni,
regimul lui Ami n a fost dominat de instabilitate, el concentrându -se mai mult asupra

39 Braithwaite Rodric, Op.cit. , p. 114
40 Dosar CIA, The costs of Soviet involvment in Afghanistan, disponibil la
https://www.cia.gov/library/readingroom/docs/DOC_0000499320.pdf , accesat în 16.05.1017

Bala Adrian Invazia sovietică – 1979 -1989

25
înlăturării inamicilor din PDPA. În decembrie 1979 , moralul partidului era la pământ și
insurgența era în creștere .
Confruntându -se cu deteriorarea situației de securitate, în noaptea de 24 -25
decembrie 1979, un număr mare de forțele aeropurtate sovietice au început să aterizeze în
Kabul. L -au ucis Hafizullah Amin și l -au instalat ca prim -ministru pe Karmal Babrak, liderul
exilat al fracțiunii Parcham .
Forțele armate sovietice care au invadat Afganistanul în decembrie 1979 au fost
formate din aproximativ 40.000 de militari și forțe de securitate cu antrenament special .
Rezistența aprigă a forțel or de gherilă mujahidine afgane i-au forțat pe sovietici să își
întărească numărul și gradul de sofisticare a l unităților militare, iar spre sfârșitul lui 1985 ,
un oficial al guvernului Statelor Unite a estimat că unitățile sovietice din Afganistan
cuprindeau aproximativ 118.000 de oameni, dintre care aproximativ 10.00 0 au fost
raportate ca fiind în Poliția secretă sovietică și alte unități speciale .41
Un motiv pentru creșterea capacităților sovietice a fost lipsa de eficiență a unităților
militare și paramilitare afgane. Atunci când Partidul Democrat al poporului din Af ganistan
(PDPA) a preluat puterea prin lovitura de stat din aprilie 1978, armata afgană era formată
din aproximativ 80.000 de militari iar forțele aeriene din aproximativ 10.000. Ambele
instituții armate erau aproape complet dependente de Uniunea Sovietică pentru echipamente ,
mentenanță și piese de schimb. Un număr foarte mare de ofițeri și subofițeri au fost instruiți
în Uniunea Sovietică iar consilierii militari sovietici erau prezenți în toate unitățile și
instituțiile militare.
Cu toate acestea, până î n momentul invaziei sovietice , armata terestră și forțele
aeriene afgane erau grav afectate de dezertările în masă și de luptele interne între membri
celor două facțiuni Parcham și Khalq ale partidului aflat la putere PDPA. Deși datele privind
forțele armate erau incomplete și speculative, informațiile oferite de rapoartele declasificate
ale CIA la sfârșitul anului 1985 estimau puterea armatei afgane la nu mai mult de 40.000 de
oameni , majoritatea dintre ei fiind oblig ați să intre în serviciul militar. Forțele aeriene
dispuneau de aproximativ 7.000 de oameni în uniformă , asistați și supravegheați de
aproximtiv 5.000 de consilieri militari cubanezi și cehoslovaci.
Militarii sovietici erau responsabili atât de deciziile militare importante luate la
nivelul Ministerului Apararii Afgan cât și de cele de rutină , din toate unitățile și
detașamentele militare . După invazie și instalarea unui nou președinte , strategia militară a

41 Ibidem.

Bala Adrian Invazia sovietică – 1979 -1989

26
Moscovei prevedea, ca obiectve cheie, reimpunera stabilității în țară prin protejarea
principalelor artere de circulație, amplasarea de garnizoane în marile orașe, instituirea de
puncte logistice de aprovizionare si a unor baze aeriene. Următoarea etapă planificată a
luptei era reprezentată de direcționa rea eforturilor armatei afgane împotriva rezistenței din
zonele rurale ale țării și sprijinul operațiunilor din punct de vedere logistic, informațional,
sprijin de aviație și de artilerie .42
După cum se vede, Kremlinul calculase asumarea de către militarii sovietici a unui
rol secundar în conflict, cu intrarea cât mai puțin în contact cu populația locală. Planul de a
contribui la consolidarea trupelor armate controlate de guvern și înfrângerea rezistenței fără
o implicare directă a eșuat însă încă din primel e luni ale conflictului. Forța militară stabilită
de Kremlin pentru a stabiliza situația din Afganistan a fost Armata a 40 -a sovietică, o mare
unitate organizată, instruită și echipată pentru a participa la misiuni în câmpia Europei de
Nord sau pe câmpiile din nordul Chinei. Aceasta s -a vazut nevoită să își readapteze încă din
primele zile ale invaziei tacticile, tehnicile, procedurile și chiar echipamentele la noul model
de inamic, la terenul arid și la climatul Afgnistanului.
2.5. Fazele luptei
Istoricii au împărțit Războiul sovieto -afgan în două faze distincte, totuși se impune
precizarea că, prin natura ei, insurgența nu se pretează la astfel de împărțiri convenabile.
Bătăliile planificate, campaniile distincte și acțiunile decisive își găsesc c u greu locul într –
un război asimetric. Caracteristica principală a insurgenței o constituie tocmai astfel de
ciocniri de joasă sau moderată intensitate între forțele participante și discrepanța enormă
existentă în ceea ce privește echipamentul de luptă, as tfel încât niciuna dintre părți nu
reușește să dea o lovitură decisivă celeilalte într -o confruntare directă. Ca în cazul oricărui
alt conflict de natură neconvențională, deznodământul avea să depindă în cazul conflictului
sovieto -afgan de rezultanta anilo r lungi de luptă îndârjită și extenuantă, în care iarna a jucat
și ea un rol important în distrugerea adversarului, cauzându -i pierderi inacceptabile sau
înfringându -i voința .
Dacă, încă de la începutul războiului, luptele au avut loc în toată țara, cele m ai
importante dintre acestea au avut loc totuși în est, fapt confirmat și de numărul mare de
refugiați și de afgani nevoiți să -și părăsească localitățile și casele în timpul celor nouă ani de
conflict. Deoarece această parte a țării se afla la granița cu P akistanul, ea reprezenta poarta

42 Gregory Fremont -Barnes, Războiul sovieto -afgan 1979 -1989, Corint Books, București, 2015, p.41.

Bala Adrian Invazia sovietică – 1979 -1989

27
de intrare în țară a ajutoarelor străine pentru cei din rezistență, astfel încât provinciile estice
ale Afganistanului au devenit o țintă specială de interes pentru sovietici, ce aveau ca obiectiv
principal crearea unui cordon sanitaire sau a unei linii de tampon în regiune.43
Din punctul de vedere sovietic, cel mai îndelungat război din istoria Uniunii
Sovietice care s -a extins pe o perioadă de nouă ani și șapte săptămâni , poate fi împărțit în
patru etape:
– decembrie1979 – februarie 1980;
– martie 1980 – aprilie 1985;
– mai1985 – decembrie 1986;
– noiembrie 1986 – februarie 1989.
Prima etapă, cea a invaziei și perioada imediat următoare este caracterizată de
conștientizarea factorilor de răspundere politici de la Moscova că strate gia de intervenție în
Afgani stan, după rețeta intervenției fulger din Cehoslovacia din 1968, era eronată. Lipsa
profesionalismului armatei naționale afgane și forța opoziției reprezentată de rezistență au
făcut ca Armata a 40 -a să fie nevoită să preia misi unea de a se lupta direct cu insurgenții din
toată țara, o misiune pentru care nu era nici echipată nici pregătită corespunzător. Drept
dovadă, până la finalul lunii februarie 1980, sovieticii înregistraseră deja 245 de morți în
urma atacurilor regulate al e mujahedinilor.
O a doua etapă a războiului, întinsă pe mai mult de cinci ani, aduce schimbări de
tactică atât în rândurile armtei sovietice cât și în rândurile opozanților. S -a observat o repliere
a insurgenței, în sensul că limitase contactul direct cu forțele de securitate, acționând mai
mult cu tactici specifice trupelor de gherilă, punând la cale atacuri de dimensini folosind
capcane, mine sau rachete și căutând să folosească avantajul ambuscadelor. Armata a 40 -a a
adoptat o politică de evacuare a pop ulației din zonele rurale către orașe, unde situația putea
fi gestionată mai bine, sau către alte regiuni ale țării, mai puțin importante strategic. În același
timp a continuat să instaleze baze și avanposturi militare de -a lungul graniței cu Pakistanul
pentru a tăia liniile de alimentare mujahedine și a condus operații majore în regiuni în care
informațiile sugerau că există luptători de rezistență în număr mare. Cacteristica acestei etape
a războiului este reprezentată de slaba urmărire a țelului victorie i de ătre sovietici.44
Perioada dintre mai 1985 și decembrie 1986 este definită de analiștii ru și ca fiind
cea de -a treia etapă a conflictului armat. Ea este caracterizată de schimbările de viziune de
la vârful Partidului Comunist din URSS, de instalarea lui Gorbaciov ca președinte și de

43 Ibidem, p.37-38.
44 Ibidem, p.46-47

Bala Adrian Invazia sovietică – 1979 -1989

28
începerea negocierilor pentru pace. Confruntarea cu forțele de gherilă di n teatrul de operații
revine din ce în ce mai mult armatei afgane, sprijinită de aliații sovieti ci atât operațional cât
și moral. În estul țării au loc operațiuni de amploare, soldate cu foarte mulți morți și răniți
de ambele tabere dar și din rândul populației civile iar în sud, în regiunea Kandahar,
ciocnirile constau de obicei în episoade sporadic e de violență. O particularitate a acestei
perioade este reprezentată de moralul scazut al armatei de ocupație care, în urma creșterii
numărului de victime în rândurile proprii, a generat un ciclu de violențe și contraviolențe
specifice războiului asimetri c. Ambele tabere s -au dedat la tot felul de atrocități, marea
majoritate a actelor având scopul de răzbunare a atacurilor anterioare. Acte brutale și total
contraproductive guvernului de la Kabul au reușit să gonească mase mari de oameni din
casele și satele lor, făcându -i să se alăture grupurilor locale de mujahedini sau să caute
refugiu în Pakistan, în bazele rezistenței de la Peshawar, de unde se întorceau instruiți,
înarmați, înverșunați și dornici de răzbunare.
În ultima parte a războiului , începând cu noiembrie 1986, sovieticii urmau deja
planul de retragere trasat de Moscova și aveau ca obiectiv punctual consolidarea poziției
noului președinte Mohammed Najibullah care promova o politică de reconciliere a
guvernului cu liderii religioși moderați. Forțele sovietice au continuat să sprijine eforturile
armatei naționale afgane , aflată în această perioadă în proces de ridicare a capacității
operaționale a trupelor, în specia l prin atacuri aeriene și sprijin de artilerie. Tot în această
perioadă, în arsenalul trupelor de gherilă apare un instrument care s-a evidențiat în loviturile
suferite de trupele aeropurtate sovietice. Este vorba de racheta sol -aer de producție
americană Stinger care a afectat operațiunile aeriene de joasă înălțime, determinând piloții
sovietici să zboare la înățimi mari pentru a rămâne în afara razei de acțiune a armei.
Referitor la costurile plătite de sovietici , agenția de informații americană CIA a
estimat că de la invazia lor inițială din decembrie 1979 până în 1986, sovieticii a cheltuit
aproximativ 18 miliarde de ruble în desfășurarea războiului. Măsurat în dolari, ceea ce ar fi
costat Statele Unite pentru a procura, opera și menține aceeași forță în Afganistan – CIA
estimează că costul pentru cei șapte ani de război a fost de aproximativ 50 de miliarde de
dolari. Acest lucru reprezintă însă decât 75 la sută din cât au plătit St atele Unite în războiul
din Vietnam în anul de vârf 1968.45

45 Dosar CIA, Opcit.

Capitolul 3 Mujahedinii anti-sovietici

Rezistența armată dusă împotriva prezenț ei sovietic e a fost cunoscută sub numele
de "mujahedini" – practicieni a jihadului și a avut componente diferite, care au acționat la
mai multe niveluri. Din această mișcare de rezistență fac parte inclusiv partide le politice
localizate preponderent în Pakistan, comunitățile afgane care au sprijinit mișcarea și
comandanț ii cu grade diferite de influență , al căror caracter aparte a fost un punct forte în
timpul anilor 1980 ( în timpul cooptării de membri ) dar o slăbiciune după 1991 ( când nu au
avut coeren ță în a-și exercita puterea de stat în mod eficient).
Având în vedere că nu a putut fi numi tă “armată” ci mai mult o populație
răzvrătită , mujahedinii afgani sunt imposibil de caracteriz at în termeni militari
convenționali. Ei reflect ă fragmentarea societății afgane, acesta fiind profund divizată din
punct de vedere t ribal, etnic, regional, religio s și ideologic. Cu toate acestea mișcarea a
rămas una formidabilă, capabilă de a interzice controlul regimului în mai mult d e 80 la
sută din țară, prin lupte de gherilă si atac uri ale regimul ui și obiective lor sovietice chiar în
inima capitalei.
Ca vârstă, l uptători i variau de la 12 la 80 de ani, de la băieți preadolescen ți la
bătrâni veterani al celui de -Al Treilea Război Anglo -Afgan din 1919. Numărul total de
mujahid ini a fost dificil de estimt. Publicația The Military Balance , în perioada 1985 -1986 a
publicat o cifra de 90.000 de mujahedini , cu o r ezervă de aproximativ 110.000. Alte estimări
occidentale au fost în intervalul de 200.000 – 250.000, iar cifrele date de surse afgane au
mers până la 744.000. Numărul real al celor im plicați direct în rezistență precum și al celor
care o sprijineau în diverse moduri ar putea fi egal cu circa 10 la sută din populația rurală,
acestea totalizând aproximativ 7 – 9 milioane la mijlocul anilor 1980.
Tot l a mijlocul anilor 1980 existau aproxi mativ 90 zone separate, situate în
întreaga țară , comandate de lideri mujahidini. În anii dinaintea primele revolte împotriva
regimului PDPA al anilor 1978, două tendințe au devenit evidente. Una a fost apariția unei
noi generații de lideri de rezistență, care au câștigat importanță datorită priceperii l or de
luptă, mai degrabă decât din cauza statutului lor în structura socială tradițională. Acești
oameni a câștigat adepți și sprijinul popular local, adesea umbrind tradiționale elitele laice
și temporale ale regiunilor unde au operat. Probabil cea mai iz bitoare reprezentare a acestei
noi generații a fost Ahmad Shah Mahsud; o tadjik care a comandat forțele în Valea
Panjsher și a dejucat în mod repetat cu succes ofensiva armatei sovietice și afgane.

Bala Adrian Mujahedinii anti -sovietici
30
Un al doilea trend a fost o îmbunătățire constantă a abi lităților de lupta ale
mujahedi nilor și coordonarea diferitelor grupuri de rezistență. Cultura afgană, în special
cea a paștunilor, a afirmat valoarea unei vieti sub arme. Dar stilurile de luptă tradiționale
erau foarte individualiste și nedisciplinate , bărbații afgani nefiind "născuti luptători de
gherilă” au trebuit să învețe, adesea cu un preț foarte mare, lecțiile de lupta împotriva unui
adversar modern, bine echipat. O mai mare coordonare între grupuri a fost realizarea noii
generații de comandanți mujah idini. Acești oameni aparent au fost mai puțin fermi și mai
puțin legați de vechile distincții etnice și sociale decât bătrânii lor și astfel au putut trece
cu vederea animozitățile vechi, reușind a crea noi legături și alianțe. Dezvoltarea prin
cooperare între diversele grupuri rebele a fost esențială în cazul rezistenței care avea rolul
de a contracara forțele sovietice și PDPA în încearcarea lor de a aplica strategia clasică
divide și cucerește.
Observatorii și analiștii războiului au caracterizat rezi stența afgană în
diferite moduri, în funcție de perspectiva de care dispunea fiecare. Astfel, d e exemplu,
Gerard Chaliand, expert în mișcările de gherilă în întreaga lume, descrie rezistență ca o
revolta tradiționalistă, o respingere violentă a sistemului ambițios de modernizare al
PDPA. El observă că "spre deosebire de aproape toate mișcările de gherilă din Asia, Africa
sau America Latină, rezistența a fgană nu are nimic nou de arătat : nu există centre
decizionare alese la nivel local ; nu există un program de integrare a femeilor în lupta; nu
există planuri de deschidere a noi clinici , spitale sau școli , magazine care vând sau schimbă
mărfuri esențiale; ateliere mici care să contribuie la auto -suficiența economică locală și
care se găsesc în tabere le de gher ilă în întreaga lume. Rebelii afgani s -au angajat fără a
experimenta îmbunătățiri politice sau sociale."46
Scriitorii de Stânga precum Fred Halliday vedea, de asemenea, rezistență în
termeni eminamente negativi. În eseul său din 1980, "Război și revoluție în Afganistan,"
Halliday explică revolta în termenii unei subdezvoltări statale a mediului rural afgan. Din
cauza puterii și tăriei loialitatății tribale, lipsa luptei de clasă, etosul politic violent al
Afganistanului și natura reacționară a Islamului militant, reformele PDPA din 1978 -79 au
trezit opoziția populară pe scară largă: afgan țăranii nu au fost gata pentru revoluție ,
deoarece aveau încă legături puternice economice și emoționale față de membrii elitelor
locale.

46 Dosar CIA, Opcit.

Bala Adrian Mujahedinii anti -sovietici
31
La celălalt capăt al spectrului politic, comentatori i realiști descriu rezistență în
termeni de naționalism afgan drept o luptă între forțele de "libertate" și "totalitarism."
Precum cei de stânga, perspectivele și hotărârile lor sunt adesea compromise de aderarea
la conceptele occidentale. Idei cum ar fi naționalism sau libertate sunt lipsite de sens pentru
toți mujahedinii , în afara unei mino rități destul de mici de luptători ai rezistenței.
În cele din urmă, există perspectiva islamic ă. Într -un articol din 1984, "Islamul în
rezistența afgan ă," savantul francez Olivier Roy susține că "rezistența afgan ă vede lupta
mai mult în termeni de ”război sfânt – jihad ” decât ca un război de eliberare națională. Într –
o țară în care trimiterea la "națiune" este un fenomen foarte recent, în cazul în care statul
este perceput ca ceva exterior pentru societate, și în care loialitatea aparține comunității
local e, Islamul rămâne singurul punct de referință pentru toți afganii." Edward Girardet,
un jurnalist care a petrecut mult timp cu rezisten ța în Afganistan, constată că " dușmanul
Rusiei cel mai formidabil este nu unul militar, ci este Islamul… Dificil pentru mintea de
Vest (și rusă) să înțeleagă, credința este cea mai mare putere a afganilor, ale căror întreaga
abordare a vieții este strâns legat de lupta sa constantă pentru supraviețuire."
Deși conceptul Islamic jihad este o temă comună pentru toate grupuril e
importante de rezistență, ar fi simplist să se presupună că au în comun o singură ideologie
islamică. Mai degrabă, există mai multe circumscripții islamice cu diverse perspective
asupra religi ei, societatății și statului. Într -o țară unde 99 la sută din populație este
musulmană, Islamul aparent oferă o bază pentru unitate și legitimitate.Totuși, variațiile în
cadrul comunității musulmane sunt atât de pronunțate încât diferitele grupuri care
profesează țelurile islamice, au prea puțin în comun cu excepția cuvintelor din Coran,
ostilitatea față de invadatori străin și, uneori, aprecierea față de beneficiile materiale de
acțiunilor întrunite.
Poate mai fundamental pentru rezistență decât chiar Islamul este diversitatea
culturală, etnică și socială din Afganis tan. Statul afgan a existat de la ascensiunea lui
Ahmad Shah Durrani în mijlocul secolului al XVIII -lea. Ea a avut, cu toate acestea, un
minim impact asupra vieții cotidiene sau a concepțiilor celor mai mulți afgani . Statul nu a
reușit în promovarea un se ntiment coerent de națiune afganilor. Diviziunile vechi sociale
rămân extrem de important: cei între diferite etnii, între Durrani și Ghilzai, între vorbitori
de pashtu și vorbitori de dari, dintre sunniți și șiiți, dintre comunitățile Sufi și alți
musulmani și între agricultorii, nomazi și orășeni, să nu mai vorbim de unele dintre cele
mai importante.

Bala Adrian Mujahedinii anti -sovietici
32
Elitelor locale apărute din această complexitate social ă, le-a convenit, cu puține
excepții, autoritatea de necontestat. Căderea lui Amanullah în 1929 arată că puteau sabota
eforturile statului prin exercit area puter ii la nivel local sau prin promova rea schimbăril or
sociale radicale. Rezistenta mujahidină apăru tă la începutul în 1978 a fost, probabil, la fel
de mult o expresie a intereselor politice locale așa cum a fost o luptă religioasă. Revolta,
a fost mai mult decât atât, nimic nou. În politică afgană, violența nu este ceva extrem, este
decât o parte din st atus quo -ul vechi de secole.
Astfel, rezistență în mijlocul anilor 1980 reflecta diversitatea și complexitatea
societății afgane. Cu excepția câteva comandanți celebri, cum ar fi Ahmad Shah Mahsud
în Valea Panjsher, grupuri le înarmate din peste 90 de loca litati și liderii lor au fost mai
puțin cunoscuti de observatorii și analiștii din exteriorul țării. Cele șapte partide politice
susținătoare ale rezistenței afgane care aveau sediul în Peshawar, Pakistan, sunt
identificate în presa vestică drept conducăto arele mujahed inilor. Grupuri le de la Peshawar
au jucat un rol vital, făcând publică lupta afgan ă în întreaga lume și în furnizând arme și
fonduri de la donatorii externi grupurilor de luptă d in interiorul țării. Ele au reprezentat,
de asemenea, curentul general de ideologie islamică și politică.
Complexitatea rezistenței a fost accentuată de relieful accidentat din Afganistan
și de efectele economice ale războiului. Atacuri le sovietice și sabo tajul mujah edinilor
aspra drumurilor și podurilor a u izolat comunitățile loale, făcându -le economic mai
independente decât au fost înainte de 1979. În același timp, a înflorit traficul de produse
alimentare și alte mărfuri din Pakistan si Iran. Pentru că m ajoritatea populației, inclusiv
gherilele, erau formate din agricultori de subzistență și nomazi, supraviețuirea lor a făcut
să nu depindă de un sistem economic integrat de felul celui din în țările dezvoltate. Astfel,
sovieticilor le -a fost relativ difici l să impună o dominație economică prin embargo .
Analiștii conflictului în general au clasificat grupurile de rezistență diferite,
unitățile de gherilă din interiorul țării și p artidele din Pakistan în categoriile
"fundamentalisti islamic i" și "tradi ționali ști". Acestea etichete sunt înșelătoare, uneori,
însă ele reflecta semnificativele clivaje sociale și politice. O a treia categorie a constat în
grupuriile șiite. Unele, dar nu toate, a avut strânse legături cu Iranul revoluționar al
mijlocului anilor 1980 . Au fost, de asemenea, mici grupuri de maoiști de stânga implicati
în rezistența, desi rolul lor în mijlocul anilor 1980 a fost minim.
În Afganistan, forțele sovietice au întâlnit un tip neobișnuit de inamic – formațiuni
de luptă opozante guvernului – mujahedinii. Ideologiile partidelor politice susținătoare ale

Bala Adrian Mujahedinii anti -sovietici
33
acestora variau de la extremă dreapta și până la stânga extremă. Istoricul și dezvoltarea
acestor formațiuni de opoziție este foarte furtunos.
3.1. Organizarea rețele lor rezistenței
Rezistența nu a fost niciodată unită și nici chiar interesul comun pentru izgonirea
ocupanților sovietici nu a put ut realiza acest lucru. Nu a existat niciodată o conducere
centrală și un lanț de comandă clar. Mai degrabă, dezbinarea a caracterizat rezistenta, cu
vechi di spute și dușmănii continu ate pe toată durata războiului. Uneori, facțiuni le (chiar și
ele grupate în sub-facțiuni) se alătura u temporar în urmărirea unui scop. Alteor i cooperare a
era refuzată, sau chiar abandonată în timpul unei operații.
La sfârșitul anilor 1970 și în special după lovitura de stat comunistă din 27 aprilie
1978, un mare număr de organizații și grupuri afgane aflate în opoziție se găseau concentrate
în Pakistan, în regiunea de frontieră cu Afganistanul. În iunie 1981 aceste grupuri s -au unit,
pentru a forma IUAM – Islamic Unity of Afghan Mujahideen (Unitatea Islamică afgana a
mujahedinilor). După nici două luni, în august 1981 entitatea s -a divizat în două grupuri:
IUAM -7 (grupul celor șapte) – o uniune a organizațiilor fundamentaliste ș i IUAM -3 (grupul
celor trei) – uniunea grupurilor tradiționaliste.47
În luna mai 1985 ambele grupuri a reintrat în cadrul IUAM cu scopul de a institui
o opoziție organizată , cunoscută sub numele de “Peshawar Seven”. Membri erau: Partidul
Islamic (HIH) (Hezb -e-Gulbuddin -Mami); Societatea Islamică (AIJ) (Jamiat -i-Islami);
Mișcarea Revoluționară Islamică (IRMA) (Harakat -e-Inqilab -j-Islami); Uniunea Islamică
pentru Eliberarea Afganistanului (IUA) (Ettihad -i-Mami) Partidul Islamic (HIK) (Hezb -e-
Islami -Khalis); Fr ontul Național Islamic Afganistan(NIFA) (Mahaz -e-Melli Islami); și
Frontul Național de Eliberare din Afganistan (ANLF) (Jebh -e-Nejat -i-Melli Afganistan).
În ciuda reuniunii, între aceste partide aflate în opoziție existau diferențe
semnificative, începând cu programele politice și terminând cu obiect ivele strategice ale
liderilor. Structura organizațională a “Peshawar Seven” era asemănătoare. Acestea erau
alcătuite din comandament, secretariat și un număr de comisii.
În lipsa unei platforme comune, singurul lucru care unea aceste organizații și pe
liderii lor erau sentimentele anti -sovietice și anti -guvern. Viitorul Afganistanului era văzut
în mod diferit de fiecare în parte. Unul lupta pentru fondarea unei Republici Islamice, altul

47 The Afghanistan Justice Project, Casting Shadows: War Crimes and Crimes against Humanity 1978 –2001 ,
Afghanistan Just ice Project, Kabul, 2005.

Bala Adrian Mujahedinii anti -sovietici
34
se vedea pe sine ca un li der în viitoarea guvernare în timp ce al treilea era dispus să creeze o
formă diferită de guvern islamic care să conducă Afganistanul. În ciuda încercărilor
regimurilor islamice reacționare de a stabili o structura politică și militară singulară bazată
pe mujahedini, aceștia nu au reușit.
Multe coaliții și uniuni au funcționat temporar, acestea fiind rezultatul încercărilor
serviciilor speciale (CIA și ISI) de a reuni cumva mișcarea contrarevoluționară.
Comitetele islamice erau legătura dintre partide și po pulație. Acestea erau alcătuite
din lideri care în majoritatea cazurilor aveau antrenament special în Pakistan sau Iran, din
agenți locali religioși cu influență, foști lorzi feudali și mari proprietari de terenuri. Sediile
comitetelor se aflau, obligatoriu, în fortărețe foarte bine păzite. Compunerea lor diferea în
funcție de scopul activității, numărul populației și de trupele combatante din aria de
operațiuni. În majoritatea cazurilor, corpul de guvernare era alcătuit din 5 până la 30 de
membri .
Comitetele islamice a câtorva sate sau subdistricte erau subordonate unui comitet
central situat în district. Cele mai influente dintre acestea au fost grupate într -o uniune cu
activități repartizate pe un teritoriu considerabil. Uniunea era compusă din trei până la șapte
comitete islamice. Conducerea partidului coordona munca comitetelor uniunii prin direcții
de acțiune și ordine precum și prin conferinț e ținute în afara Afganistnului la care erau
chemați ș i liderii comitetelor islamice.
În afara lidersh ipului rezistenței, războinicul mujahedin afgan simplu lupta pentru
familia sa , pentru tribul și religia sa. Făcea asta ca voluntar fără plată din dragoste de libertate
și din simțul datoriei. Cei mai mulți luptători erau localnici, cu responsabilități fam iliale ,
neinstruiți din punct de vedere militar.
Odată cu evoluția războiului , au apărut grupuri le mobile de luptători, formate în
mare parte din tineri bărbați, necăsătoriți, uneori plătiți, c are aveau un standard de instruire
de bază. Ei erau controlați de fracțiunile majore, acționau pe zone mai largi și au făcut
posibilă o largă scală de operațiuni. Se foloseau de configurația terenul ui, și aveau
capabilitatea de a se deplasa rapid pe distanțe considerabile . Au excelat î n lupt ele duse pe
timpul nopții (de care se temeau sovieticii), bucurându -se de sprijinul populației p entru
furnizarea de recruți, alimente, adăpost și informații .48

48 C J Dick, Mujahideen Tactics in the Soviet -Afghan War, Royal Military Academy, Sandhurst, 2002, p.6.

Capitolul 4 Război civil

Noua conducere a URSS sub Mihail Gorbaciov, care a devenit secretar general al
Partidului Comunist în martie 1985, a considerat că sosise momentul ca afganii să își asume
angajamentul în a menține securitatea propriei țări. La cel de -al 27 -lea Congres al partidului
din februar ie 1986, Gorbaciov a făcut referire la Afganistan ca la o “rană sânger ândă "49 și la
5 mai Babrak Karmal a fost înlocuit din funcția de secretar general al Comitetului Central al
PDPA de către dr. Najibullah, conducătorul poliției secrete a regimului. La 13 noiembrie
1986, biroul politic sovietic a luat decizia de retragere a forțelor pe o perioadă de doi ani.
Najibullah a fost încurajat să se angajeze într -o încercare de extindere și promovare
a regimului său printr -un program de "reconciliere națională", deși rănile războiului erau
încă prea proaspete iar trecutul său în poliți a secretă îl descalifica u din postura de arhitect al
reconcilierii naționale. Însă c u ajutorul sprijinului material substanțial oferit de către
sovietici, Najibullah a reușit să supraviețuiască după retrager ea din 1989, d ar după cum a
devenit clar, supraviețuirea lui era dependentă de resursele furnizate de URSS, resurse cu
care cumpăra l oialitatea actorilor -cheie din diferite părți ale țării. Aproape imediat după ce
furnizarea unor astfel de resurse a fost sistată de Moscova, regimul său a început să se
destrame, iar liderii gherilelor și -au reconfigurat poziția; în aprilie 1992, regimul său
prăbu șindu-se complet.50
Efectele războiului asupra Afganistanului au fost absolut devastatoare. Între 1978
și 1987, în medie, peste 240 de afgani au fost uciși în fiecare zi, timp de zece ani, constituind
un nivel de victime civile de cincizeci de ori mai mare decât cel înregistrat în 2010.51 Acest
nivel ridicat al mortalității a fost însoțit de șocante crime de război și încălcări ale drepturilor
omului.52 De asemenea, toată această perioadă a fost însoțită de o vastă migrație forțată a
populației, dând naștere pe termen lung problemelor sociale.53 Dacă populația
Afganistanului înainte de război era estimată la aproximativ 13,05 milioane de persoane, la

49 Rodric Braithwaite, Op.cit. , p. 130, apud Materials of the 27th Congress of the Communist Party of the
Soviet Union , politicheskoi literatury, Moscow, 1986, p. 69
50 Phillip Corwin, Doomed in Afghanistan: A UN Officer’s Memoir , 1992, Rutgers University Press, New
Brunswick, NJ, 2003.
51 Noor Ahmad Khalidi, Afghanistan: demographic consequences of war , 1978 –1987 , Central Asian
Survey, Vol. 10, 1991, p. 101 –126.
52 Laber Jeri, Barnett R. Rubin, A Nation is Dying : Afghanistan under the Soviets 1979 –87,
Northwestern Press, Evanston, 1988.
53 Schmeidl Susanne, Maley William, The case of the Afghan refugee population: finding durable
solutions in contested transitions , Howard Adelman , Aldershot, 2008, pp. 131 –179

Bala Adrian Război civil
36
începutul anului 1990 în jur de 6,2 milioane trăiau în străinătate ca refugiați, în special în
Pakistan și Iran.
Taberele de refugiați din Pakistan – madrassa – s-au dovedit a avea un scop dual ,
funcționând nu doar pentru protejarea refugiaților vulnerabili, ci și pentru antrenamentul
combatanților,54 ceea ce, în cele din urmă a făcut ca ele să fie punctul d e plecare al unui nou
actor – mișcărea talibană.
4.1. Rivalitatea mujahedină
Afganistanul a fost profund traumatizat de evenimentele anilor '80 și în față i se
contura un drum lung de parcurs înainte de a avea o s peranță de recuperare completă.
Dezintegrarea regimului lui Najibulllah a dus la preluarea Kabulului de către elemente ale
mujahedinilor afgani. Cu toate acestea, mujahedinii s -au confruntat cu două probleme. Prima
a fost faptul că deși au cucerit simbolurile statului afgan , funcționarea mecanismelor stat ale
era paralizată : birocrații s -au împrăștiat sau au fugit, armata sa despărțit după criterii etnice
și regionale, și pur și simplu nu mai erau disponibile instituții pentru a extrage și a redistribui
resursele. În istorie, p uține mișcăr i de rezistență au dobândit vreodată o astfel de moștenire
debilitată.
A doua problemă a fost intensificarea divizărilor dintre mujah edini. În t imp ce
majoritatea liderilor sun niți musulmani mujahedini au semnat un acord la 24 aprilie 1992
pentru a forma u n "consiliu de leadership" (Shura -i Qiyadi) sub savantul islamist
Sibghatullah Mojadeddi , liderul facțiunii Hezb -e Islami , Gulbuddin Hekmatyar a refuzat să
participe; purtătorul său de cuvânt declarase anterior că Hekmatyar nu poate accepta nimic
din ceea ce are vreo legătură cu Ahmad Shah Massoud55. În ciuda mai multor încercări
ulterioare de a rezolva aceste diviziuni, ele au rămas o sursa acută de tensiune,56 și când, în
cele din urmă, H ekmatyar sa întors la Kabul ca prim -ministru în iunie 1996, unicul său scop
a fost acela de a contamina reputația guvernului, care până în acel moment era condus de
Burhanuddin Rabbani. Unul dintre motivele cheie pentru aceasta a fost că rivalitatea intra –
mujahid ină a produs conflicte armate brutale care au provocat daune și victime masive în
capitală.

54 Terry Fiona, Condemned to Repeat? The Paradox of Humanitarian Action , Cornell University Press,
Ithaca, 2002, p. 55 –82.
55 International Herald Tribune, 22 April 1992, p. 2.
56 William Maley, The future of Islamic Afghanistan , Security Dialogue, Vol. 24, December 1993,
p. 388 –390.

Bala Adrian Război civil
37
În timp ce mortalitatea în majoritatea părților din Afganistan era într -o continu ă
scădere, în Kabul se întâmpla contrariul. Diferite părți ale orașului au ajuns sub controlul a
mai multe forțe: Hezb -e-Wahdat în vestul orașul ui, forțele loiale lui Massoud din nord, o
miliție asociată cu fostul comandant comunist Abdul Rashid Dostam în zona Bala Hissar și
loialistii lui Abdul Rab Al -Rasoul Sayyaf în Paghman. Luptele între Hezb -e-Wahdat și
forțele Sayyaf au izbucnit prima dată în iunie 1992.57
Consecințele umane ale acestei perioade au fost atroce, cu crime de război la scară
largă comise de mai multe forțe implicate în conflict.58 Abia în martie 1995 Massoud a reușit
securizarea orașului și a împrejurimilor acestuia pentru scurt ă durată, până la intrarea în
scenă a talibanilor.
4.2. Talibani i
În acest context socio -politic a apărut în scenă mișcarea talibană în cepând cu anul
1994, cucerind mai întâi orașul Kandahar, apoi Herat în 1995 și în final, Kabul în septembrie
1996.59 Cuvântul "taliban " reprezintă pluralul persanizat al cuvântului arab " student ".
Diferite organizații și fronturi și grupări sub numele de ”talibani ” au existat în Afganistan
încă de la începutul anilor 1980 dar a ceastă mișcare era total diferită , fiind mai mult o forță
militară convențională. Apariția sa a reflect at dorința fundamentală a Pakistanului de a avea
un surogat prin care putea obține și ocupa părți semnificative de teritoriu, lucru pe care
Gulbuddin Hekmatyar și facțiunea sa Hezbe -Islami nu l-au putut realiza. În discursurile sale,
ministrul de Interne al Pakistanului, general -maior în retragere Nasseerullah Babar, obișnuia
să se refere la t alibani ca la "băieții noștri".60
Rolul Pakistanului în sprijinirea mișcarii talibane a fost esențial pen tru dezvoltarea
sa, așa cum a susținut Human Rights Watch, dintre toate puterile străine implicate în
eforturile de a susține și manipula cursul luptelor în desfășurare, ”Pakistanul se distinge atât
prin obiectivele sale cât și prin amploarea eforturilor d epuse. Aceste eforturi includ
finanțarea talibanilor, protejarea operațiunilor financiare talibane, oferirea de sprijin
diplomatic sponsorilor talibanilor sosiți din străinătate, organizarea și formarea luptătorilor,
recrutarea de forță de muncă calificată și necalificată pentru a servi în armatele talibane,

57 Harpviken Kristian Berg , Political Mobilization among the Hazara of Afghanistan: 1978 –1992 , Report No.
9, Department of Sociology, University of Oslo, Oslo, p. 113.
58 Human Rights Watch, Blood -stained Hands: Past Atrocities in Kabul and Afghanistan’s Legacy of
Impunity , Human Rights Watch, New York, 2005.
59 Anthony Davis, How the Taliban became a military force , in William Maley (ed.), Hurst & Co., London,
1998. p. 43 –71.
60 Iftikhar Murshed, Afghanistan: The Taliban Years , Bennett & Bloom, London, 2006, p. 45.

Bala Adrian Război civil
38
planificarea ofensivelor, furnizarea și facilitarea transporturilor de muniție și combustibil și
în mai multe ocazii ofe rirea în mod direct de sprijin pentru luptă ”.61
În 1993 -1994, clericii islamici afgani și studenții din zonele rurale, de origine
paștună au format mișcarea talibană. Mulți erau foști mujahedini care deveniseră
deziluzionați de conflictul dintre partidele mujahedinilor și se mutaseră în Pakistan pentru a
studia în seminariile islamice (madrassas) o interpretare a islamului similară cu
"wahhabismul" practicat în Arabia Saudită. Practicile talibanilor au fost, de asemenea, în
concordanță cu tradițiile conservatoare ale paștunilor tribali. Liderul talibanilor, mulahul
Muhammad Omar, fuses e luptător în partidul Hezb -i-Islam, chiar dacă partidul lui Khalis
fusese în general moderat islamist în timpul războiului antisovietic. Ca și Omar, majoritatea
figurilor superioare din regimul taliban erau paștuni ghilzai , etnie predomin antă în estul
Afganistanului.
Talibanii au apreciat guvernul Rabbani ca fiind slab, corupt și împotriva
paștunilor, iar cei patru ani de război civil dintre grupările mujahedinilor (1992 -1996) au
creat sprijin popular pentru talibanii care promiteau să aducă stabilitate. Ei au preluat
controlul asupra orașului sudic Kandahar în noiembrie 1994 și în februarie 1995 luptătorii
mișcării s -au apropiat de Kabul. În septembrie 1995, au capturat provincia Herat,
învecinată cu Iranul, și l -au închis pe guvernatorul Tadjikului, Isma il Khan (aliatul lui
Rabbani și al lui Masoud), care ulterior a evadat în Iran. În septembrie 1996, victoriile
talibane din apropierea Kabulului au condus la retragerea lui Rabbani și a lui Masoud în
Valea Panjshir (la nord de Kabul); Talibanii preluând co ntrolul asupra Kabulului în 27
septembrie 1996 .62
O proclamație din anul 1997 a redenumit țara în Emiratul Islamic Afganistan, cu
liderul taliban Mullah Omar drept șef de stat și comandant al credincioșilor. Un emirat
este un teritoriu politic, un principat, care este condus de un musulman monarh numit emir
și este subordonat unui califat. Guvernarea țării era asigurată din Kandahar , de către un
consiliu de guvernământ alcătuit din șase membri, însă autoritatea supremă pentru
guvernare a talibanilor era Mullahul Omar, șeful Shura (Consiliului).
În Afganistan, în cele două dece nii de război civil și instabilitate politică nu a
existat un guvern central functional. Principalul element al economiei statului a fost

61 Human Rights Watch, Afghanistan – Crisis of Impunity: The Role of Pakistan, Russia and Iran in Fuelling
the Civil War , Human Rights Watch, New York, 2001, p. 23
62 Neamatollah Nojumi, The Rise of the Taliban: Mass Mobilization, Civil War, and the Future of the Region ,
Palgrave, New York, 2002, p. 117 –124.

Bala Adrian Război civil
39
reprezentat de agricultură, în special de cultivarea macului de opiu. Pentru al doilea an
consecutiv, în anul 2000 țar a a fost cel mai mare producător de opiu din lume. Sectorul
agriculturii însă a suferit un regres major din cauza celei mai grave secete din ultimii 30
de ani. Experții au estimat că a fost afectată mai mult de jumătate din populație, în toate
zonele țării , provocând o creștere a migrației interne datorate pierderii mijloacelor de
subzistență. În plus față de secetă, sectorul agricol a continuat să fie suprimat din cauza
lipsei resurselor și a războiului civil prelungit, care a împiedicat reconstrucția sist emelor
de irigații și repararea infrastructurii. Mai mult decât atât, prezența a milioane de mine
terestre și a muniții neexplodate în întreaga țară a restricționat zonele de cultivare și a
încetinit întoarcerea refugiaților atât de necesari pentru reconst rucția economiei.63
Comerțul a fost realizat în principal cu Pakistanul și a constat în tranzacții cu
produse ca: opiu, fructe, minerale și pietre prețioase. Țara era dependentă de asistența
internațională, venitul pe cap de locuitor, pe baza cifrelor Bănci i Mondiale, fiind de
aproximativ 280 de dolari pe an. Reconstrucția infrastructurii a continuat numai în zonele
aflate sub control ferm al talibanilor: Herat, Kandahar și Ghazni.
Talibanii au pierdut sprijinul internațional și national impunând respectarea strictă
a obiceiurilor islamice în zonele pe care le controlau, aplicând pedepse dure, inclusiv
execuții. Ei au autorizat "Ministerul pentru promovarea virtuții și suprimarea vic iului" să
folosească pedepse fizice pentru a impune practici strict islamice, inclusiv interzicerea
accesului la televiziune, muzică occidentală și dans. Femeilor le -a fost interzis să participe
la școală sau să lucreze în afara casei, cu excepția servicii lor medicale, iar unele femei au
fost executat e în mod public pentru adulter.
După cum a remarcat fostul ministru de externe al Pakistanului, Abdul Sattar,
Islamabadul a eșuat să prevadă că talibanii vor fi percepuți la nivel internațional ca fiind
creați a Pakistanului și, ca singurul prieten al talibanilor, Pakistanul va fi acuzat de politicile
lor ".64 Politicile talibanilor față de femei au fost condamnate internațional, și tratamentul
minorităților a fost adesea inuman, cea mai dramatică situație fiind expusă public de către
un membru al biroului Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați: în Mazar -e
Sharif în august 1998, peste 2000 de etnici Hazaras au fost masacrati în doar trei zile, în
circumstanțe îngrozitoare.65 Adăugate la astfel d e atrocități au fost și foarte multe acte de

63 Maley William, Human rights in Afghanistan , Shahram Akbarzadeh and Benjamin MacQueen (eds), Islam
and Human Rights in Practice: Perspectives Across the Ummah, Routledge, New York, 2008, pp. 89 –107.
64 Abdul Sattar, Pakistan’s Foreign Policy 1947 –2005 , Oxford University Press, Karachi, 2007, p. 227.
65 Physicians for Human Rights, The Taliban’s War on Women: A Health and Human Rights
Crisis in Afghanistan , Physicians for Human Rights, Boston, 1998 .

Bala Adrian Război civil
40
vandalism brut, ca de exemplu distrugerea celebrului Buddha din Bamiyan în martie 2001.
În plus, în timp ce lupta de rezistența anti -talibană a continuat în nordul țării sub conducerea
lui Ahmad Shah Massoud, mi șcarea s -a dovedit incapabilă în a -și menține poziția în cadrul
ONU, și nu a obținut recunoașterea diplomatică internațională decât din partea guvernelor
Pakistanului, Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite.
La 19 decembrie 2000, Consiliul de Securitat e al ONU a impus sancțiuni
suplimentare împotriva mișcării talibane aflate sub conducerea Afganistanului inclusiv un
embargo asupra armelor și interzicerea vânzării de substanțe chimice utilizate la fabricarea
heroinei. Aceste sancțiuni (rezoluția 1333), c are intrau în vigoare într -o lună în cazul în
care talibanii nu se conformau, aveau ca scop să -i convingă pe afgani să -l predea pe Osama
bin Laden, suspectat de diverse atacuri teroriste, inclusiv bombardamentele ambasadei
americane din Kenya și Tanzania. Aceste ultime sancțiuni au fost în plus față de
sancțiunile (rezoluția 1267) impuse Afganistanului în noiembrie 1999, sancțiuni ce
includeau înghețarea activelor talibane și interzicerea zborurilor internaționale de către
compania aeriană națională Ariana, afgană. Guvernul din Afghanistan a reacționat la noile
sancțiuni, ordonând un boicot asupra mărfurilor din SUA și Rusia și s -a retras din discuțiile
de pace mediate de ONU, menite să pună capăt războiului civil din țară.66
Sfârșitul regimului taliban a venit destul de repede. Osama bin Laden și
rețeaua sa teroristă Al -Qaeda au reusit să -l asasineze pe Massoud în 9 septembrie 2001 și să
efectueze atacurile asupra țintelor SUA două zile mai târziu, c eea ce a condus la o ofensivă
directă a SUA în octombrie 2001 (Operațiunea Enduring Freedom) astfel că talibanilor le -a
fost imposibil să reziste. Până la jumătatea lunii noiembrie, Kabulul a căzut sub asediul
forțelor anti -talibane reunite în Alianța Nor dului și a militarilor NATO iar la mijlocul lunii
decembrie, majoritatea conducătorilor talibani au fugit în Pakistan.

66 Lischer Kenyon Sarah , Dangerous Sanctuaries? Re fugee Camps, Civil War, and the Dilemmas of
Humanitarian Aid , Cornell Un iversity Press, Ithaca, 2005, p . 44–72.

Capitolul 5. Studiu de caz:
Afganistan după 28 de ani de la finalul invazi ei sovietic e
Obiectivul de clarat al administrației Obama pentru Afganistan a fost acela de a
împiedica organizațiile teroriste care pot planifica atacuri împotriva SUA, a partenerilor și a
intereselor lor în a obține un refugiu în Afganistan. Pentru a atinge acest obiectiv, politica
Statelor Unite ale Americii a fost de a susține guvernul afgan și forțele de securitate pentru
a apăra țara împotriva insurgenței și pentru a guverna în mod eficace și transparent. Noua
administrație Trump nu a formulat o intenți e de a modifica această politică.
Stabilit atea Afganistanului în fața insurgen ței a reprezentat o provocare și a fost
susținută de o serie de factori, printre care: numărul mic de forțe de securitate în zonele
rurale; lipsuri le logistice și de altă natură din partea forțelor de securitate afgane ; refugiu l
militanțilo r în Pakistan; reacți a la victimele civile provocate de operațiunile militare și
așteptările publice nerealizate privind performanța economică, eficiența și integritatea
guvernanței afgane.
Există numeroase grupuri insurgente în Afganistan, toate fiind în general – deși nu
întotdeauna – aliate unul cu celălalt. Regulile NATO de angajare permit operațiuni împotriva
Al-Qaeda, împotriva Statului Islamic (din ianuarie 2016) și grupurilor asociate prin afiliere
dar împotriva talibanilor și a altor grupuri insurg ente numai dacă acestea reprezintă o
amenințare iminentă pentru forțele americane sau pentru forțele de securitate afgane .67
Insurgența este în continuare condusă în primul rând de mișcarea talibană. Moartea
în 2013 a liderului său inițial, mulahul Omar, a fost dezvăluită într -un anunț din iulie 2015
al talibanilor. Într -un proces de selecție contestat, el a fost urmat de Akhtar Mohammad
Mansour, care, la rândul său, a fost ucis de o dronă a armatei SUA la 21 mai 2016. Câteva
zile mai târziu, talibanii au confirmat moartea și au anunțat alegerea unuia dintre adjuncții
săi , Haibatullah Akhunzadeh, în calitate de nou lider al tali banilor. Grupul a anunțat doi
adjuncți : mulahul Yaqub (fiul mulahului Omar) și Sirajuddin Haqqani (comandant ul
operațional al rețelei Haqqani).
Talibanii non -paștuni
Unele rapoarte de presă menționează că grupurile anti -guvernamentale non -paștune
(tadjce sau uzbece ) operează în zone non -paștune (în special în nordul Afganistanului) și se

67 Matthew Rosenberg, Obama Loosens Restrictions on U.S. Forces Fighting Taliban in Afghanistan , New
York Times , June 10, 2016.

Bala Adrian Studiu de caz
42
afiliază din ce în ce mai mult cu talibanii; unele rapoarte notează, de asemenea, noile eforturi
ale talibanilor de a recruta în rândul populațiilor non -paștune68. Capturar ea temporară a
orașului nordic Konduz de către talibani în octombrie 2015 a fost văzută de mulți observatori
ca o consecință a acestei tendințe și un potențial precursor de activitate mai mare în
regiune .69Aceste facțiuni se consideră a fi mai puțin ideolog ice decât nucleul mișcării
talibane în punerea în aplicare a legii islamice și a altor restricții în zonele aflate sub controlul
lor.
Pakistanezi i talibani
Un grup pakistanez important, talibanii pakistanezi (Tehrik -e-Taliban Pakistan,
TTP), se crede acum a fi înfruntat de lupte în urma unei succesiuni de conducere
controversate în 2013 și a numărului de dezbinări proeminente în cadrul organizației în 2014.
Unii luptători TTP operează de la locații situate în zonele controlate de talibani pe latura
afgană a frontierei cu Pakistanul , iar mulți au dezertat și s -au alăturat Statului Islamic în curs
de dezvoltare din provincia Khorasan.70 Departamentul de Stat a desemnat TTP ca
organizație teroristă externă pe 2 septembrie 2010.
Al Qaeda
În mai 1996, cu puțin timp înainte ca talibanii să intre în Kabul, Osama bin Laden
s-a mutat din Sudan în Afganistan, unde a fost recrutorul luptătorilor arabi în timpul
războiului antisovietic. El s -a stabilit inițial pe teritoriul din provincia Nangarhar (lângă
orașul Jalalab ad), dar mai târziu și -a extins aria de operare, întrucât talibanii au capturat
teritorii suplimentare în Afganistan. După atacurile din 11 septembrie, Al Qaeda a fost în
mare măsură expulzată din Afganistan de către forțele afgane sprijinite de SUA, care i-au
înlăturat pe talibani de la putere.
Misiunea a mericană de contraterorism post -2014 din Afganistan se concentrează în
mare parte pe Al Qaeda și pe afiliații săi. Din 2001 până în 2015, oficialii S.U.A. au
considerat că Al -Qaeda are doar o prezență mini mă (mai puțin de 100 de persoane) în
Afganistan, operând în principal ca organizator pentru grupurile insurgente, mai ales în nord –
est. Cu toate acestea, la sfârșitul anului 2015, forțele pentru operații speciale din S.U.A. și
partenerii lor ANDF au descop erit și distrus o mare tabără de antrenament Al Qaeda în
provincia Kandahar – o descoperire care a indicat că Al Qaeda și -a extins prezența în

68 Shamil Shams, Who is fighting in northern Afghanistan? Deutsche Welle , 7 octombrie 2015
69 Khilesh Pillalamarri, Here’s the Most Disturbing Thing About the Taliban Takeover of Kunduz , The
Diplomat , 2octombrie 2015.
70 http://edition.cnn.com/2014/12/17/world/asia/pakistan -taliban -explainer/ , accesat în 18.05.2017 .

Bala Adrian Studiu de caz
43
Afganistan. În aprilie 2016, comandanții americani și -au ridicat public estimările privind
luptătorii din Al Qaed a în Afganistan la 100 -300 persoane și au spus că relațiile dintre Al
Qaeda și talibani sunt din ce în ce mai aproapiate.71 După o scurtă perioadă, oficialii afgani
au estimat numărul de luptători Al -Qaeda în Afganistan la aproximativ 500.72
Statul islamic -provincia Khorasan (ISKP)
O afiliere a Statului Islamic – Statul Islamic Provincia Khorasan (ISKP, cunoscut și
ca Statul Islamic din Irak și Levant -Khorasan, ISIL -K), numit după o zonă care cuprindea în
trecut părți din Iran, Afganistan și Pakistan – a fost activ în Afganistan de la mijlocul anului
2014. ISKP a fost inclus de către Departamentul de Stat american pe 14 ianuarie 2016 pe
lista organizațiilor teroriste externe . Luptătorul statului islamic Abu Bakr a l-Baghdadi a
locuit în Kabul în timpul regimului tali ban și a cooperat cu Al -Qaeda.73 Prezența grupului în
Afganistan a pornit de la mai mulți talibani afgani de nivel local și de alte facțiuni militante
– cum ar fi Da Fidayano Mahaz și Tora Bora Mahaz – care au anunțat afilierea cu organizația
în 2013. Prezența Statului Islamic a crescut în continuare, deoarece facțiuni talibane
suplimentare s-au alăturat grupului și au reușit captura rea cât orva zone, î n principal în estul
Afganistanului. Membrii săi includ de asemenea, și fostii luptători ai facțiunii taliba nilor din
Pakistan . Începând cu sfârșitul anului 2015, afiliații afgani ai statului islamic au început să
primească asistență financiară din partea organizației centrale aflate în auto -declaratul
"califat" din unele părți ale Irakului și din Siria.74 Comandanții americani și -au estim at un
număr de 1200 – 1300 de luptători ISKP în Afganistan în septembrie 2016.75 Oficialii
americani declară că obiectivul Statului Islamic în Afganistan este extinderea prezenței sale
în nord -estul Afganistanului și Kandahar.
Rapoarte de presă indică faptul că afganii consideră că practicile talibanilor în
domeniile lor de control sunt moderate în comparație cu brutalitatea practicată de adepții
statului islamic. ISKP și luptătorii talibani s -au ciocnit uneori pentru a controla teritorii sau
din cauza unor diferențe politice sau de altă natură. ISKP și -a asumat responsabilitatea pentru
o serie de atacuri la scară largă, în special în Kabul, inclusiv atentate cu bombardame nte care

71 Comunicat de presă al adjunctului șefului St atului Major pentru probleme de comunicare Misiunea
Resolute Support, General Charles Cleveland, 14 aprilie 2016.
72 Mujib Mashal, Eric Schmitt, Afghan Security Crisis Sets Stage for Terrorist `s Resurgence , New York
Times , 2 decembrie 2016.
U.N. resolutions sanctioning the Taliban. U.N. Security Council Document S/2014/888. 11 decembrie 2014.
74 Gordon Michael, Islamic State Building ‘Nests’ in Afghanistan, U.S. Says. New York Times , 19 decembrie
2015.
75 Department of Defense Press Briefi ng, Gen. Nicholson teleconference from Afghanistan, 23 septembrie
2016, disponibil la https://www.defense.gov/News/Transcripts/Transcript -View/Article/954839/department –
of-defense -press -briefing -by-general -nicholson -via-teleconference -fr.

Bala Adrian Studiu de caz
44
vizează minoritatea șiită a Afganistanului și atacurile armate împotriva obiectivelor
guvernamentale.76
Facțiunea Hikmatyar (HIG)
Recenta reconciliere cu guvernul afgan a unei fracțiuni insurgente, Hizb -e-Islami –
Gulbuddin (HIG), condusă de fostul lider al partidului mujahedin, Gulbuddin Hikmatyar, a
fost văzută ca un posibil model pentru o continuare a unei soluționări politice. HIG a primit
sprijin din partea SUA în timpu l invaziei Uniunii Sovietice, dar s -a întors împotriva colegilor
mujahedini după ce guvernul comunist a căzut în 1992. În perioada post -talibană, HIG s -a
aliat cu talibanii, deși câteodată se ciocnea cu ei la nord și la est de Kabul. HIG nu a fost un
facto r major în ceea ce privește câmpul de luptă din Afganistan și s -a concentrat în primul
rând pe atacuri de profil, cum ar fi un atac cu sinuci gași î n 18 septembrie 2012, c e a dus la
uciderea a 12 persoane, inclusiv 8 cetățeni sud -africani. . HIG a ucis de as emenea șase
americani (doi soldați și patru contractori) într -un atac cu sinucigași la Kabul pe 16 mai
2013. La 19 februarie 2003, guvernul SUA la desemnat pe Hikmatyar drept "terorist global
desemnat special" . Grupul nu este desemnat ca o "Organizație Ter oristă Externă" (FTO) . În
ianuarie 2014, Hikmatyar și -a instruit adepții să voteze în alegerile prezidențiale afgane. La
22 septembrie 2016, după luni de negocieri, a fost semnat un acord de reconciliere în urma
căruia a obținut un post guvernamental și susținerea afgan ă pentru a obține ridicarea
sancțiunilor din partea S.U.A. Drept urmare sancțiunile ONU împotriva lui au fost eliminate
în februarie 2017.
Rețeaua Haqqani
Fondată de Jalaludin Haqqani, comandant mujahedin și aliat al SUA în timpul
invaziei sovietice, este adesea citat ă de oficialii americani drept ”o amenințare puternică
pentru forțele și interesele SUA și ale aliaților și susținăto are Al Qaeda "77. Jalaluddin
Haqqani a servit în regimul taliban ca ministru al afacerilor tribale, iar rețeaua sa a luptat
împotriva actualului guvern afgan. În ultimii ani, fiul lui Jalaludin , Sirajuddin a preluat în
mare parte operațiunile grupului și a devenit din ce în ce mai influent în stabilirea strategiei
generale de insurgență. Sirajuddin rămâne lider adjunct al talibanilor sub noul lider, Mullah
Akhunzadeh. Doi dintre frații lui Sirajuddin, Badruddin și Nasruddin, au fost uciși de
operațiunile din SUA și Pakista n în perioada 2012 -2013. Un alt frate, Anas, este deținut de
guvernul afgan și a fost condamnat la moarte.

76 https://www.afghanistan -analysts.org/the -islamic -state-in-khorasan -how-it-began -and-where -it-stands –
now-in-nangarhar/ , accesat în 19.0 5.2017.
77 Raportul Departamentului de Stat al USA privind stabilitatea în Afganistan în luna aprilie 2014, p. 12.

Bala Adrian Studiu de caz
45
Unii văd rețeaua Haqqani ca fiind în declin. Rețeaua Haqqani a avut în jur de 3000
de luptători și susținători la apoge u în perioada 2004 -2010, dar s e crede că are mult mai
puțini în prezent. Cu toate acestea, rețeaua este încă capabilă să efectueze operațiuni, în
special în orașul Kabul. Rețeaua câștigă fonduri prin intermediul afacerilor legale precum și
a celor ilegale în zonele din Afganistan, unde are prezență, precum și în Pakistan și Golful
Persic. Grupul se pare că a îneput practicarea răpirilor din ce în ce mai mult probabil pentru
a câștiga fonduri și pentru a dobândi notorietate . Printre victime sunt și doi profesori
(Timothy Weeks, un austra lian și cetățean ul american Kevin King) care au fost răpiți de la
Universitatea Americană din Afganistan în august 2016; doi americani (Joshua Boyle,
canadian și american ca Caitlan Coleman și doi copii care s -au născut în captivitate) au fost
răpiți în timp ce se deplas au la sud de Kabul în 2012; un jurnalist (Paul Overby) răpit în 2014
după ce a intrat în Afganistan pentru a încerca să intervieveze conducerea Haqqani.78
Sugerând că deseori acționează ca un instrument al intereselor pakistaneze, rețeaua
Haqqani a vizat mai multe interese indiene în Afganistan. Rețeaua a preluat responsabilitatea
pentru două atacuri asupra ambasadei Indiei în Kabul (iulie 2008 și octombrie 2009) și este
suspectată în mare măsură de efectuarea atacului asupra consulatului di n Jalalabad, din 4
august 2013. De asemenea, oficialii americani au atribuit grupului atacul din 28 iunie 2011
asupra hotelului Intercontinental din Kabul; atacul unui convoi în 10 septembrie 2011 în
provincia Wardak (care a rănit 77 de militari americani) ; atacurile asupra sediului
Ambasadei SUA și a ISAF din Kabul la 13 septembrie 2011. Apoi, generalul Mullen , în
urma atacurilor din septembrie 2011 asupra Ambasadei SUA Kabul, a mărtur isit (în Senat ul
SUA , 22 septembrie 2011) că rețeaua Haqqani acționează "ca un veritabil braț" al Direcției
Internaționale de Intelligence din Pakistan (ISI). Alți oficiali din S.U.A. au emis versiuni
mai prudente ale acestei afirmații. Unele rapoarte asociază grupului un atac major ce a avut
loc în 10 ianuarie 2017, la locuința guvernatorului din Kandahar, care a ucis cel puțin șase
diplomați din Emiratele Arabe Unite, inclusiv ambasadorul EAU în Afganistan , împreună
cu câțiva oficiali afgani.79
Comandanții Haqqani au declarat jurnaliștilor că rețeaua Haqqani ar participa la o
înțelegere politică cu guvernul afgan dacă talibanii vor decide să accepte un astfel de acord.80

78 Ibidem, p16.
79 http://www.bbc.com/news/world -middle -east-38580156 , accesat în 20.05.2017.
80 Jibran Ahmad. Afghan Haqqani Factions Would Consider Talks Under Taliban. Reuters, 13 noiembrie
2012.

Bala Adrian Studiu de caz
46
Totuși, participarea fracțiunii la o înțelegere ar putea fi complicată prin desemnarea sa ca
Organizație Teroristă Externă.
Ajustări la nivelul forțelor î n lumina deteriorării securității
SUA și aliații săi au devenit îngrijorate în legătură cu planul de tragere post -2014
odată cu intensificarea ofensivei din Irak din iunie 2014 a luptătorilor Statului Islamic. S -a
afirmat că decizia de a nu lăsa în Irak o forță reziduală semnificativă după 2011 a contribuit
la dezvoltarea Statului Islamic în regiune și că evenimente similare s -ar putea întâmpla în
Afganistan dacă forțele americane pleacă.
În ciuda afirmațiilor comandanților americani că forțele de securitate afgane
îmbunătățesc situația de securitate a țării , preocupările lor și ale observatorilor externi au
crescut de la începutul anului 2015. Talibanii au câștigat teren în provincia Helmand iar
capturarea orașului Konduz în luna septembrie 2015 a reprezentat prima victorie majoră de
la căderea regimului taliban din 2001. Șeful Statului Major , generalul Joseph Dunford a
mărturisit în septembrie 2016 că situațiile din teatrul de operații reprezintă " un impas" și că
insurgenții ar putea să dețină sau să fie activi în până la 30% din terito riul afgan.81

81 https://www.washingtonpost.com/news/checkpoint/wp/2016/09/22/u -s-backed -forces -control -70-percent –
of-afghanistan -us-military -chief -says/ , accesat în 20.05.2017.

Bala Adrian Concluzii
47
Concluzii

La începutul acestui mileniu, terorismul, prin amploarea și formele sale de acțiune
și manifestare constituie o amenințare complex ă, extinsă la nivel mondial.
Fenomenul terorist contemporan a devenit practic, o expresie a schimbării tipului
naturii conflictelor armate , o nou ă form ă de ducere a r ăzboiului, rezultat ă din revolu ția
tehnologic ă, trasformările politic o-sociale și structurale la nivel statal, regional și mondial ,
respectiv, din dinamica centrelor de greutate a le puterii la nivel internațional.
Pentru forțele sovietice, războiul din Afganistan s -a încheiat odată cu retragerea din
15 februarie 1989. Sovieticii ar fi trebuit să s e retragă mai devreme, dar era necesar ca liderii
afgani să dezvolt e politica "reconcilierii naționale" începută în 1986. În ianuarie 1987,
Consiliul r evoluționar al Republicii Democrate Afganistan a emis declarația privitoare la
”reconcilierea națională", care prevedea reducerea lupte lor și restabilirea situației din țară
prin negocieri. Demersul final internațional asupra Afganistanului a fost semnat la Geneva
la 14 aprilie 1988 între Afganistan, Pakistan, Uniunea Sovietică și Statele Unite și obliga
Uniu nea Sovietică să înceteze luptele în Afganistan.
Când cei mai înalți lideri politici ai URSS au trimis armata roșie în acest război, nu
au luat în considerare particularitățile istorice, religioase și naționale din Afganistan. Odată
cu primele operațiuni , aceste particularități s -au dovedit a fi cei mai importanți factori ,
deoarece ei au decis natura lungă și foarte dificilă a conflict ului armat. Istoria poporului
afgan, care i nclude m ulte secole de război cu diferiți inamici , a făcut ca străinii înarmaț i
intrați în țară în 1979 să fie văzuți ca invadatori . Și din moment ce acești străini n u erau
musulmani, un factor religios a fost adăugat la aversiunea națională. Ace ste cauze au fost
suficien te pentru a declanșa o rezistență masivă în rândul oamenilor, rezistență p e care
forțele sovietice au întâlnit -o atunci când au ajuns în Afganistan.
Tactica de luptă a mujahedinilor a fost cea folosită și în războaiele anglo -afgane, iar
evoluția tehnologi ei și a armelor a adăugat acțiunilor un plus de distanță și de precizie . Au
fost necesare mai multe inovații din partea forțelor sovietice pentru a contrabalansa tactica
terenului aplicată de luptărorii rezistenței. Două sisteme noi , elicopterul și mina a ntipersonal,
au creat probleme grave tactici lor clasice mujahedi ne. Cu toate acestea , pentru a diminua
discrepanța tehnologică , luptătorii rezistenței au dat dovadă de adaptabilitate și au dezvoltat
treptat noi tehnici și proceduri de luptă împotriva atacurilor aeriene și a posturilor de
securitate fortificate.

Bala Adrian Concluzii
48
Deși tehnologia, în general oferă avantaje, nu a fost decisivă în acest tip de război.
Bombe le inteligente sovietic e au avut un impact decisiv numai atunci când s -a putut
identifica un set adecvat de ținte. Rachete de apărare stinger , odată intrate în mâi nile
mujahedi nilor, au creat o mare consternare și a u dus la o dramatică schimbare a tacticii de
luptă aeriene a sovieticilor. Nici un sistem, totuși, nu a dus la crearea avantajului și implicit
la câștigarea război ului.
Utilizarea religiei pentru atragere a luptătorilor și folosirea acesteia pentru a promova
interesele anumitor grupuri s -a produs de multe ori în istorie. În cazul conflictului sovieto –
afgan și a războiului civil ce i -a urmat însă, fundamentalismul și radicalizarea au devenit
politică de st at. Luptărori i recrutați își privesc propriile acțiuni ca pe o datorie cu caracter
divin și acționează pentru epu rarea societăți i musulmane de necredincioși occidentali în
condițiile în care, există pe rcepția că Occidentul este prin cipalul factor responsab il de actuala
lor situație .
Privind spre continentul european, mișcările islamice au reușit să promov eze
fundamental ismul islamic ca religie și de asemeni au reușit să creeze în interiorul anumitor
state europene adevărate nuclee de susținere a propriilor activități pe linia colectării de
fonduri financiare și armament pentru mișcările integraționiste din state le arabe. După 1990
se constată o creștere a interesului grupărilor fundamentaliste pentru penetrarea țărilor din
Europa centrală și de sud -est prin fructificarea vulnerabilităților acestora.
Terorismul a cunoscut mutații importante pe între g parcursul istoriei umanității iar
schimbările de esență înregistrate în ultimii ani ai secolului XX și, mai ales, la începutul
secolului XXI, sunt atât de complex e și de avansate, încât se poate afirma că în prezent
societatea se confruntă cu o nouă formă de terorism, ce marchează sfârșitul sau apusul tero –
rismului clasic – așa cum a fost el perceput timp de peste 2000 de ani.
Actul de terorism în forma sa clasică avea ca scop general descurajarea. Victima
primară a atentatului terorist de tip tradițional era mai puțin importantă în comparație cu
efectul general scontat asupra unei colectivități țintă căreia îi era adresat de fapt. El avea un
caracter coercitiv, me nit să influențeze prin manipulare voința victimelor sale secundare
(colectivitatea – țintă), prin lovirea unor victime primare selecționate cu grijă astfel încât
șocul provocat colectivității să fie maxim. Cu alte cuvinte, obiectivul imediat al teroriștil or
tradiționali îl reprezenta crearea panicii, fricii, angoasei și terorii ș i nu distrugerea țintei
vizate82.

82 Lucian Stăncilă, Terorismul – provocare a secolului XXI , Editura Universității Naționale de Apărare „Carol
I”, București, 2007, p. 27.

Bala Adrian Concluzii
49
Specialiștii în domeniu au identificat un nou tip de terorism – neoterorismul, a cărui
apariție are la bază fondarea Frontului Internațional de Lu ptă împotriva Evreilor și
Cruciaților, în anul 1998, în Afganistan de către liderul rețelei teroriste Al -Qaida. Primul
edict al acestui front afirma că „este o datorie religioasă a fiecărui musulman să ucidă
americani oriunde este posibil, inclusiv civili” .
O caracteristică a acestui tip de terorism o constituie faptul că organizațiile
neoteroriste nu mai au nevoie acută de sponsori, deoarece și -au creat sisteme organizaționale
descentralizate cu auto -reglare într -un mare număr de state de pe glob.
Noul fenomen poate fi sintetizat prin faptul că „teroriștii se gândesc, în zilele noastre,
cum să omoare în masă”. Ei sunt interesați doar de numărul cât mai mare de victime pe care
pot să -l provoace și mai puțin de scopurile propuse.
Modificarea strategiilor acționale aduse de conceptul neo terorism a determinat
totodată transformări structurale de esență la nivelul organizațiilor teroriste. Ierarhia și
infrastructura clasică de tip centru de comandă – grup ope rativ – susțină tori, tinde să dispară.
Comando urile nu mai au o conducere în sensul clasic , iar atentatorii devin elementele unei
rețele transnaționale întinse pe orizontală. Celulele combatante sunt autonome tactic, logistic
și din punctul de vedere al co menzii, comunicațiilor și controlului, singurul element de
coeziune transnațională reprezentându -l doctrina comună.

BIBLIOGRAFIE
Cărți
1. Arădăvoaice, Gheorghe, Naghi, Gabriel, Niță, Dan, Sfârșitul terorismului? , Editura
Antet Press, București, 2002;
2. Ball W., Monuments of Afghanistan, Londra, 2008;
3. Bodunescu, Ion, Relații internaționale, problematici și priorități pentru mileniul III,
Editura Tipoalex, București, 2000;
4. Braithwaite, Rodric, URSS în Afganistan(1979 -1989) , Editura Corint, București,
2015;
5. Calvacoressi, Peter, Politica mondială după 1945 , București, Allfa, 2000;
6. Chaliand, Gerard, Antologie mondiale de la strategie , Robert Laffont, Paris, 1990;
7. Corwin, Phillip, Doomed in Afghanistan: A UN Officer’s Memoir , 1992, Rutgers
University Press, New Brunswick, NJ, 2003 ;
8. Davis, Anthony, How the Taliban became a military force , in William Maley (ed.),
Hurst & Co., London, 1998 ;
9. Dick, C J, Mujahideen Tactics in the Soviet -Afghan War, Royal Military Academy,
Sandhurst, 2002;
10. Ferchedău -Muntean, Magda, Terorismul. Istoric, combatere , Editura Omega,
București, 2001;
11. Fremont -Barnes, Gregory, Războiul sovieto -afgan 1979 -1989, Corint Books,
București, 2015;
12. Iftikhar, Murshed, Afghanistan: The Taliban Years , Bennett & Bloom, London,
2006;
13. Ivașin, I.F., Contribuții la istoria politicii externe a URSS , București, Editura
Politică, 1960;
14. Jongman, Albert J., Political terrorism: A new guide to actors, authors, concepts,
data bases, theories, and literature . transaction Publishers, 1988;
15. Judt, Tony, Epoca Pos tbelică: o istorie a Europei după 1945, Iași, Editura Polirom,
2008;
16. Klass, Rosanne, Afghanistan. The Great Game Revisited , New York, Freedom
House, 1987;
17. Laber Jeri, Barnett R. Rubin, A Nation is Dying : Afghanistan under the Soviets 1979 –
87;
18. Maley, William, Human rights in Afghanistan , Shahram Akbarzadeh and Benjamin
MacQueen (eds), Islam and Human Rights in Practice: Perspectives Across the
Ummah, Routledge, New York, 2008;
19. Merkulov, K.A, Islamul în politica mondială , Moscova, 1982 ;
20. Neamatoll ah, Nojumi, The Rise of the Taliban: Mass Mobilization, Civil War, and
the Future of the Region , Palgrave, New York, 2002 ;
21. Northwestern Press, Evanston, 1988 ;
22. Rositzke, Harry, Managing Moscow: Guns or Goods? , New York, Willam Morrow
and Company INC, 1984;
23. Schmeidl Susanne, Maley William, The case of the Afghan refugee population:
finding durable solutions in contested transitions , Howard Adelman, Aldershot,
2008 ;
24. Terry Fiona, Condemned to Repeat? The Paradox of Humanitarian Action , Cornell
University Press, Ithaca, 2002 ;

Bala Adrian Bibliografie
51
25. Xenofontov, Ion, Războiul din Afghanistan, 1979 -1989 : în memoria participan ților
din Republica Moldova : realitate istoric ă și imaginar social , Iaşi, Editura Lumen,
2010.
Documente
1. Amnesty International Report 1980, London, 1980;
2. Comunicat de presă al adjunctului șefului Statului Major pentru probleme de
comunicare Misiunea Resolute Support, General Charles Cleveland, 14 aprilie
2016;
3. Department of Defense Press Briefing, Gen. Nicholson teleconference from
Afghanistan, 23 septemb rie 2016;
4. Dosar CIA, The costs of Soviet involvment in Afghanistan, disponibil la
https://www.cia.gov/library/readingroom/docs/DOC_0000499320.pdf ;
5. Human Rights Watch, Afghanis tan – Crisis of Impunity: The Role of Pakistan,
Russia and Iran in Fuelling the Civil War , Human Rights Watch, New York, 2001;
6. Human Rights Watch, Blood -stained Hands: Past Atrocities in Kabul and
Afghanistan’s Legacy of Impunity , Human Rights Watch, New Y ork, 2005;
7. Materials of the 27th Congress of the Communist Party of the Soviet Union ,
politicheskoi literatury, Moscow, 1986;
8. Raportul Departamentului de Stat al USA privind stabilitatea în Afganistan în luna
aprilie 2014;
9. U.N. resolutions sanctioning the Taliban. U.N. Security Council Document
S/2014/888. 11 decembrie 2014;
10. Vizita lui Mohammed Taraki la Biroul Politic , 1978, Moscova, Politizdat, 1978.
Articole de presă
1. Gordon, Michael, Islamic State Building ‘Nests’ in Afghanistan, U.S. Says. New
York Ti mes, 19 decembrie 2015;
2. International Herald Tribune, 22 April 1992;
3. Jibran, Ahmad. Afghan Haqqani Factions Would Consider Talks Under
Taliban. Reuters, 13 noiembrie 2012;
4. Khilesh, Pillalamarri, Here’s the Most Disturbing Thing About the Taliban Takeover
of Kunduz , The Diplomat , 2octombrie 2015;
5. Mujib, Mashal, Eric Schmitt, Afghan Security Crisis Sets Stage for Terrorist `s
Resurgence , New York Times , 2 decembrie 2016;
6. Rosenberg, Matthew, Obama Loosens Restrictions on U.S. Forces Fighting Taliban
in Afghani stan, New York Times , June 10, 2016;
7. Shamil, Shams, Who is fighting in northern Afghanistan? Deutsche Welle , 7
octombrie 2015.
Literatura on -line
1. Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate, Terorismul ― răul din umbră
al începutului de secol, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”,
București, 2014;
2. Centrul de Studii Strategice de Securitate, Terorismul. Dimensiune geopolitică și
geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva terorismului , Editura
Academiei de Înalte Studii Militare, București, 2002;
3. Crisis in Afghanistan , Physicians for Human Rights, Boston, 1998;
4. Harpviken Kristian Berg , Political Mobilization among the Hazara of Afghanistan:
1978 –1992 , Report No. 9, Department of Sociology, University of Oslo, Oslo;
5. Khalidi, Noor Ahmad, Afghanistan: demographic consequences of war , 1978 –1987 ,
Central Asian Survey, Vol. 10, 1991;

Bala Adrian Bibliografie
52
6. Lischer Kenyon Sarah , Dangerous Sanctuaries? Refugee Camps, Civil War, and the
Dilemmas of Humanitarian Aid , Cornell University Press, Ithaca , 2005;
7. Maley, William, The future of Islamic Afghanistan , Security Dialogue, Vol. 24,
December 1993;
8. Physicians for Human Rights, The Taliban’s War on Women: A Health and Human
Rights
9. Sattar, Abdul, Pakistan’s Foreign Policy 1947 –2005 , Oxford University P ress,
Karachi, 2007;
10. Stoina, Neculai, Fundamentalismul islamic, modalitate de manifestare a
neoterorismului , 2005;
11. The Afghanistan Justice Project, Casting Shadows: War Crimes and Crimes against
Humanity 1978 –2001 , Afghanistan Justice Project, Kabul, 2005.

Surse on -line
http://abcnews.go.com/International/biggest -news -stories -2014/story?id=27466867
http://actrus.ro .
http://edition.cnn.com/2014/12/17/world/asia/pakistan -taliban -explainer/
http://nsarchive.gwu.edu/NSAEBB/NSAEB B513/
http://www.afghan -network.net/maps/Afghanistan -Map.pdf .
http://www.bbc.com/news/world -middle -east-38580156
http://www.encyclopedia.com/people/philosophy -and-religion/islam -biographies/sayyid –
qutb
http://www.globalsecurity.org/military/world/war/afghanistan -1979
https://archive.org/details/problemasiaandi04mahagoog
https://en.wikipedia.org/wiki/Abdullah_Yusuf_Azzam
https://en.wikipedia.org/wiki/Omar_Abdel -Rahman
https://web.archive.org/web/20081017021624/http://www.marines.mil/news/publications/
Documents/Marines%20in%20Lebanon%201 958%20PCN%2019000318500.pdf
https://www.afghanistan -analysts.org/the -islamic -state-in-khorasan -how-it-began -and-
where -it-stands -now-in-nangarhar/
https://www.foreignaffairs.com/articles/1954 -04-01/pivot -history ,
https://www. state.gov/documents/organization/65464.pdf
https://www.theguardian.com/world/2001/sep/21/september11.usa13
https://www.washingtonpost.com/news/checkpoint/wp/2016/09/22/u -s-backed -forces –
control -70-percent -of-afghanistan -us-military -chief -says/
ttps://en.wikipedia.org/wiki/Muhamm ad_ibn_Abd_al -Wahhab