Invatarea Si Predarea In Invatamantul Primar

Capitolul I

Limbă, limbaj și comunicare

1.1 Definirea limbii și a limbajului

Limba reprezintă una dintre caracteristicile de bază ale finței umane, în general, și ai fiecărui individ, în special, este un element definitoriu al existenței umane nu doar sub aspect logico-filosofic, ci și din punct de vedere biologic. Funcția de bază a limbii este de a permite oamenilor să comunice între ei, să se înțeleagă. Comunicarea, însă, nu este specifică finței umane, deoarece și alte ființe utilizează alte forme de comunicare, dar omul are abilitatea de a vorbi. Această trăsătură determină omul, din perspectiva sociologică, la nivelul grupului ca membru al unei activități în cadtul căreia se utilizează o anumită limbă. Totodată, apar și caracteristicile individuale ale limbii, în utilizarea ei de către fiecare om în parte.

Limba este un fenomen social ce permite comunicarea, socializarea cu alți oameni, oferindu-le posibilitatea în același timp de a-și exprima toate elementele specifice comunității umane. Relația dintre limbă și societate este de dependență reciprocă: nu putem discuta despre limbă fără a face trimitere la societate, așa cum o societate nu se poate descrie și analiza ignorând dimensiunea lingvistică a acesteia. Trebuie precizat că, din punct de vedere social si psihic, limba îi permite omului accesul la o viață ușoară atât în ceea ce privește aspectul practic al existenței umane ( limba este un instrument de supraviețuire în societate), cât și cel spiritual, creativ și recreativ (tot limba este un mijloc de comunicare pentru părerile filozofice și inspirațiile literare).

Limba ca vorbire naturală se realizează în trei planuri importante;

– aptitudine

– cunoaștere

– utilizare

Ca formă de exprimare și comunicare între oameni, capacitatea de a vorbi permite transmiterea informației. Cu ajutorul ei oamenii reușesc să perceapă lumea, să se înțeleagă unii cu alții și pe ei înșiși.

Structura lingvistică cuprinde două planuri, cel de conținut și cel de exprimare. Această configurație bipartită presupune coexistența planului care cuprinde unități cu semnificație proprie (cuvintele) și a celui cuprin din unități care au semnificație doar prin combinare (sunetele).

De altfel, oamenii pot comunica și înțelege și prin alte modalități precum, gesturilesau cu ajutorul stegulețelor (semnale vizuale) sau al semnalelor cu fum (semne iconice și indicinale în general) dar și utilizând alte coduri, sisteme simbolice aduse în vorbirea curentă din domenii diverse, ca matematica, fizica, chimia, muzica, alfabetul Morse.

Limba este un sistem de semne verbale, iar vorbirea reprezintă realizarea, materializarea acestui sistem. Vorbirea fiecărui membru al comunității lingvistice este specifică, ea depinde, între altele, de mediul social și de nivelul educațional al individului. De exemplu, vorbirea unui copil este diferită de cea a unui vârstnic, deși limba este aceeași. Limba și vorbirea sunt interdependente: limba a evoluat sub forma unei vorbiri organizate iar vorbirea s-a dezvoltat în baza limbii.

Știința modernă despre limbă, poartă numele de lingvistică și scoate în față faptul că formele analogice ale vorbirii de creare a limbii sunt exprimarea (vorbirea orală) și scrierea ( exprimarea scrisă. Gestica sau gesticularea este o formă neverbală și de comunicare, având funcția de a evidenția și completa exprimarea (vorbirea orală), precum și de a întării informația scrisă.

1.2 De ce greșesc copiii în exprimare ?

Experiența verbală a unui copil în primii 6 ani de viață, influențează întreaga dezvoltare psihică a acestuia. Până în momentul intrării la școală, acesta învață să vorbească într-un mod mai spontan, iar de la această vârstă apar o serie de noi caracteristici în acest sens. Ele se datorează procesului de instruire verbală și de formare a culturii verbale. Din momentul intrării la școală, copilul are o anumită experiență intelectuală dar și verbală. el înțelege în general, limpede vorbirea celor din jurul său și chiar se poate face înțeles prin exprimarea gîndurilor în propoziții și fraze alcătuite corect din punct de vedere logic și gramatical.

Cunoașterea tulburărilor de limbaj prezintă o importanță deosebită, deoarece au o frecvență relativ mare, influențând negativ nu doar randamentul școlar ci și integrarea în colectiv și în activitățile organizate în cadrul acestuia.

Între cauzele dificultăților de învățare a vorbirii și al deficiențelor de articulație se numără însușirile inadecvate ale pronunției, care pot fi remediate cu ajutorul unei acțiuni convergente, ce determină diminuarea accestora odată cu maturizarea și dezvoltarea elevului în activitatea școlară și eliminarea acestora prin abordarea lor din timp cu ajutorul unor metode terapeutice și logopedice. Corecturi se mai pot aduce prin modele de vorbire corectă, încurajând și stimulând elevului în vederea asumării acestora.

Un copil care prezintă dificultăți de învățare la nivelul exprimării lingvistice trebuie să se identifice prin caracteristici cum ar fi: vocabularul restrâns, sărăcăcios, dificultatea în învățarea unor cuvinte noi, fraze scurte și simple, simplificările sintactice atât ca lungime, cât și ca varietate categorială, omiterile unor elemente cheie din fraze.

Școlarul din clasele primare timpurii exprimă bine diferențele dintre obiecte și fenomene, poate avea discuții contradictorii, poate chiar înțelege subtilitățiile vorbirii aluzive, glumele. Dorințele, preferințele, politețea sunt din ce în ce mai bine și mai variat comunicate. Exprimarea aceasta este ajutată și de volumul mare al vocabularului, cuprinzând aproximativ 2500 de cuvinte din care cca. 700-800 fac parte din vocabularul activ. La finalul clasei a IV-a copilul poate să ajungă să cunoască și să utilizeze aproximativ 4000 -5000 de cuvinte din care 1500 – 1600 să facă parte din vocabularul lui activ. Putem observa diferențe mari de la un copil la altul în ceea ce privește dezvoltarea limbajului, acest fapt datorându-se capacității intelectuale deosebite a fiecărui copil în parte și influențelor mediului familial și social.

Învățarea scrisului și cititului creează un câmp larg de dezvoltare și organizare ai intereselor intelectuale. Sub influența acestui proces apare un stil personal de exprimare a ideilor. Deși limbajul nu este suficient automatizat și încă mai întâlnim elemente ale limbajului situativ, vorbirea școlarului mic devine un element al exprimării gândirii cu pronunțate note personale. Dacă în clasa I-a și a II-a se întâlnesc expuneri incomplete, în clasa a III-a și a IV-a apar răspunsuri mai complexe, mult main organizate și mai sistematizate. O astfel de exprimare fluentă și coerentă este facilitată și de dezvoltarea limbajului inferior care constituie cadrul de organizare al limbajului exterior.

Dificultăți de sistematizare și organizare succesivă, coerentă a comunicării verbale există pe parcursul întregii copilări. Acesta este alimentată de vorbirea defectuoasă din familie sau de caracteristicile dialectale ale mediului lingvistic în care copilul crește. Unele defecte temporare de vorbire pot fi puse în seama unor disfuncții ale creșterii sau particularității trecătoare ale dezvoltării. S-a observat o problemă deosebită cu privire la caracteristicile pronunției: prezența sunetelor parazitare în vorbirea orală a școlarului mic de tip monologat ( deobicei atunci când copiii expun lecția și mai puțin în dialoguri). Cea mai mare fregvență ca sunete parazitare, o au sunetele î și a la sfârșitul și începutul propozițiilor.

Perioada micii școlarități este perioada în care scrierea devine un nou potențial al sistemului verbal, foarte multe diferențe individuale. În dezvoltarea scrierii corecte, se manifestă la început greutăți de diferențiere a sunetelor. În scriere apar sunete supraadăugate ( ,,viouara", ,,diminiața", ,,artimetrica", etc. ); apar și cazuri de inversări ale silabelor unui cuvânt, este vorba despre o insuficient de clară analiză auditiv verbală cu privire la componența sonoră a cuvintelor.

În general, în vorbirea școlară frecvența cea mai mare o au dezacordurile gramaticale, în care, de regulă categoria numărului este cea realizată defectuos: exmple

Putem afirma așadar, că limbajul elevului mic se caracterizează prin formulări neclare, neglijente sau greoaie. Pentru o dezvoltare normală limbajul necesită o permanentă stimulare, prin antrenarea permanentă și insistentă a copilului în activitățile școlare. Climatul afectiv, încurajările și crearea unui tonus psihic ridicat constituie factori deosebit de importanți pentru recuperarea copiilor cu deficiențe de limbaj.

Un copil care nu înțelege lucrurile care se spun în jurul lui este un copil frustrat, stresat și demoralizat. Ameliorarea acestor cazuri este posibilă în școală dacă situațiile sunt depistate și tratate la timp, cu răbdare și multe explicații.

Se poate întâmpla și este normal, ca la început, când elevii învață să scrie și să citească simultan și într-un ritm alert, având și alte sarcini și solicitări școlare în același timp, aceaștia să prezinte anumite manifestări: probleme perceptive, scăderea capacității de concentrare, anxietate, dezorganizare generală, chiar și o inhibare totală. Cei care trebuie să ofere înțelegere copiilor sunt educatorul și părinții, pentru a reuși să evite probleme care pot apărea ăn acest sens, precum negativismul sau chiar mutism și manifestări de tip schizofrenic.

1.3 Importanța limbii și literaturii române în învățământul primar

Disciplina Limba și literatura română are un rol foarte important în formarea profesională a elevilor și a personalității acestora, în dezvoltarea unor deprinderi și abilități utile, care le asigură accesul la învățare pe toată durata vieții și integrarea activă într-o societate bazată pe cunoștere.

Ca limbă maternă, limb română se învață repede, încă din primii ani de viață în cadrul relațiilor familiale – sociale, dintre copii și adulți, practica fiind un pilon de bază în învățarea ei. Pentru perfecționare, există multiple variante și contribuții, iar cea mai eficientă este predarea românei la școală. Aici limba își îndeplinește rolul de instrument de cunoștere și un mijloc de comunicare ajutând la transmiterea cunoștințelor teoretice și practice din diferitele materii predate și la însușirea influențelor educative, adică, pe scurt, formarea profilului moral. Din aceste motive la disciplina Limba și literatura română ocupă un loc fundamental în programa școlară din învățământul primar. Ea este încadrată în aria curriculară Limbă și comunicare și îi sunt atribuite aproape jumătate din totalul orelor din programul cadru pe o săptămână.

Asemenea competențe și capacități presupun cunoșterea și stăpânirea unor tehnici de învățare, a unor instrumente ale activității intelectuale, care să permită individului autoinstruiirea, pentru a se putea adapta și readapta la noile condiții ce vor apărea în mod inevitabil: ,, Implicațiile cele mai semnificative ale studiului limbii și literaturii române în școala primară țin în deosebi de formarea și cultivarea la elevi a capacității de a învăța cu mijloace proprii, de știința de a învăța; altfel spus, " a învăța să înveți" , în perspectiva educației permanente. "

Competenșele și capacitățile sus-menționate nu se formează unitar, într-un singur an de învățare și în cadrul unui anumit obiect de studiu, ci pe tot parcursul școlii, la toate disciplinele predate. În cea mai mare parte abilitățile evidențiate se dezvoltă prin studierea limbii și literaturii române, care contribuie la realizarea primei alfabetizări în vederea structurării la copii și școlari a capacității de comunicare.

Obiectivele actului de predare-învățare sunt formulate în programa școlară și se referă la capacități ale intelectului care au valorea unor instrumente de activitate de învățare. Obiectivele-cadru și câteva obiective de referință ale studierii limbii și literaturii române vizează:

– Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului oral, care se referă la calități de ascultători în comnunicarea orală;

– Dezvoltarea capacității de exprimare orală, prin construirea de enunțuri logice și propoziții corecte din punct de vedere gramatical, pronunția clară și corectă a sunetelor etc.

– Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului scris (citire/lectură) ; identificare idilor principale dintr-un text, capacitatea de a înțelege mesajul unui text etc.

– Dezvoltarea capacității de exprimare scrisă; (corectitudinea scrisului este definită atât din punct de vedere caligrafic cât și ortografic ).

Scopul principal al studierii limbii și literaturii române în perioada ciclului primar, este de a oferi elevului o cultură comunicațională și literară de bază, astfel încât el să fie capabil să înțeleagă lumea, să poată comunica și interacționa, să reușească să își utilizeze în mod corect, creativ și eficient capacitățile pentru rezolvarea problemelor, să reușească să continue oricând procesul de învățare.

1.4 Formarea și educarea limbajului prin lectură

Înțelegerea și receptarea mesajului scris se face prin lectura sau citirea textului. Elevii învață în clasa I, elementele de bază ale cititului, adică literele, silabele, cuvintele, combinarea acestora pentru înțelegerea și formularea unui mesaj clar. În clasele mai mari cititul devine un act automatizat, un gest, care este executat pentru colectarea de informații din diferitele domenii de activitate/ interes. Ca un exerciuțiu de performanță, așa se manifestă lectura. Se aplică la diferite tipuri de texte, literare sau nonliterare, cunoscute sau la prima vedere.

Dezvoltarea abilității de a citii ține întru totul de dobândirea primei alfabetizări, așa cum rezultă din obiectivele referențiale ale Curriculumului Național, conform cărora elevul trebuie să poată:

– să identifice litere, grupuri de litere, silabe, cuvinte într-un text tipărit și un text scris de mână;

– să exprime legătura dintre text și imagine;

-să asocieaze forma grafică a cuvintelor cu sensul acestora;

– să înțeleagă semnificația globală a unui text dat;

– să citască fluent și corect enunțuri cunoscute;

– să citească, în ritm propriu, un scurt text cunoscut;

– să manifeste curiozitate pentru lectură.

Pentru învățarea elementelor citirii, este nevoie să se treacă prin două etape, cea prealfabetară și cea alfabetară.

În etapa prealfabetară, elevii se pregătesc să învețe literele. Pentru a începe acest studiu,învățătorul are datoria să se asigure că elevii pronunță corect cuvintele uzuale și disting toate suntele dintr-un cuvânt. Este nevoie să se insiste pe pronunția corectă a unor sunete care în anumite combinații pot fi ușor pronunțate greșit cum ar fi: r, l, s, z. Aceste activități de învățare au un caracter intuitiv, se bazează pe multe materiale didactice ilustrate. Întâi elevii sunt învățați să lectureze după imagini (învățătorii mai folosesc în această perioadă imagini care îi provoacă pe elevi să alcătuiască propoziții). Ei sunt deprinși să refacă o povestire pe baza ilustrațiilor și prin imitare, să analizeze limbajul. Exemple de imagini care elevii le pot citi( interpreta) includ povești cunoscute ca și : ,, Punguț cu doi bani ", ,, Ursul păcălit de vulpe ", ,, Capra cu trei iezi". Această perioadă are rolul de a îi familiariza pe copii cu atmosfera de școală, de a despita probleme de pronunțare, de sinteză și de analiză, de a-i ajuta pe elevi să scape de sentimentul de inhibiție.

În etapa alfabetară, elevii învață toate literele alfabetului limbii române, învață să le pronunțe, să le recunoască, să le unească în silabe, cuvinte, propoziții, texte. Elevii învață să citească în ritmul propriu, texte cunoascute, de aproximativ 40-50 de cuvinte și chiar să memoreze poezii de două-trei strofe.

Metoda fundamentală de învățare în etapa alfabetară este cea fonetică, analitico-sintetică, bazându-se pe următorul sistem de reguli:

– convorbirea inițială;

– desprinderea unei propoziții:

– separarea în cuvinte și analiza unui cuvânt;

– despărțirea în silabe;

– separarea sunetului;

– familiarizarea cu sunetul.

Un rol complex în a consolida citirea o are perioada postalfabetară, aceasta desfășurându-se în clasa a II-a , în prima parte a semestrului I. Elevii primesc texte unitare, din punctul de vedere al conținutului, fără greșeli ortografice sau de punctuație, ușor de înțeles. Exercițiile de citire, selectivă, fragmentară, în lanț sau cu sarcini, au un rol foarte important. În această perioadă este esențial ca toți elevii din clasă să aibă formate deprinderile sigure de citire și scriere nu doar corectă ci și cursivă, conștientă, activă a textelor de până la 75 de cuvinte.

Ajungând în clasa a II-a, receptarea mesajului scris, îi pune pe elevi în fața unor obiective de referință mai complexe. Acestea sunt identificarea literelor, grupurilor de litere, cuvintelor și sintagmelor în spațiul grafic, citirea în ritm propriu a unui text cunoscut și cu voce tare, identificare informațiilor specifice dintr-un scurt text citit în gând, corelarea imaginilor cu textul, lectura unui text de mică întindere, la prima vedere, precum și citirea expresivă, cu intonarea corectă a sugestiilor oferite de semnele de punctuație ( punct, semnul întrebării, semnul exclamării). Elevii învață despre titlu, autor, alineat, text și ilustrație. Vor relata întâmplări din texte narative, vor recita poezii. Vor începe să citească în mod dirijat cărți de literatură pentru vârsta lor.

Clasa a III-a, este prima clasă din ciclul de dezvoltare în care, sunt propuse, obiectivele de referință, cerințele legate de abordarea unor texte literare și nonliterare, șitirea unui text necunoscut în mod corect, și manifestare interesului pentru lectura unor texte variate literare și nonliterare. În această perioadă elevii sunt capabili să își exprime sentimentele, gândurile, opiniile în legătură cu faptele și acțiunile personajelor. Pe lângă familiarizarea unor noi cunoștiințe despre elementele unei cărți, elevii vor învăța și despre texte nonliterare cum sunt reclamele și informațiile din ziar.

În clasa a IV-a, elevii au capacitatea de a recepta un mesaj scris ca un cititor de performanță. În aeastă perioadă elevii sunt puși în temă cu anumite secrete ale lecturii, ca modurile de exprimare, caracterizarea și rolul personajelor, ideile organizate pe subiect și conflict. Obiectivul de referință este acela de a crește dorința și interesul pentrua numite tipuri de lectură.

Lectura suplimentara este o continuare a lecturii textelor din manualul școlar. Controlul și îndrumarea lecturilor suplimentare ale elevului, au rolul de a perfecționa abilitatea elevului de parcurgere și înțelegere a unui text scris, cu ajutorul activității independente, indirect, al exersării pe diferite tipuri de texte. DEți în programa școlară nu figurează ore suplimentre de lectură, îndrumarea și controlul acesteia rămâne tot responsabilitatea învățătorilor. LEctura trebuie să devină o rutină pentru învățara permanentă. În cadrul opțiunii ,, Literatura pentru copii", lectur suplimentară ca fapt devine o activitate de bază care ,, formează interesul și gustul pentru lectură, pune bazele unei judecăți de valoare și discernământ asupra lecturilor parcurse "

În actul de citire este nevoie de doi actanți, aceștia fiind textul și cititorul. Pentru activitățile școlare și suplimentare, textele trebuie să fie bine selectate, speifice, pentru a fi înțelese de elevi, cu aprticularități individuale și de vârstă epntru prima etapă de școlarizare. Cu alte cuvinte lectura desfășurată la clasă și cea individuală are nevoie de texte școlare și centrate pe cititorii școlari.

Capitolul II

Rolul textelor literare în procesul de predare-învățare

2.1 Modalități de însușire a limbii române prin intermediul textelor literare

Textul scris este alcătuit ca un model de limbă literară, ca mijloc de informare și exersare a instrumentelor principale de muncă intelectuală. Dintre însușirile esențiale ale textului literar, trei pot fi identificate cu preacădere în creațiile destinate copiilor:

– caracterul formativ ( textul trebuie să comunice informații bine organizate într-un mesaj specific)

– expresivitatea, prin care înțelegem explorarea însușiriilor estetice ale limbajului;

– caracterul formativ al operei, percepută de către elevi în diversitatea semnificațiilor mesajelor sale, care contribuie la educarea elevilor în spiritul unor vituți morale alese.

Învățământulprimar prevede studiul limbii și literaturii române în baza unor obiective ce vizează formarea și dezvoltarea unor capacități obligatorii continuării activității de învățare: capacitatea de receptare a mesajelor orale și scise și capacitatea de exprimare orală și scrisă.

Studiera limbii române în școală este un aspect de interes pentru întreaga societate din punct de vedere lingvistic, ca un proces de însușire efectivă a limbii, dar și din punct de vedere cultural, ca un proces de formare a copilului prin studierea literaturii.

Studiind un text literar, elevul trebuie să devină cititor avizat de literatură, nu un critic literar, ci un ins capabil să vadă în creația literară – o veritabilă descoperire- sau cel puțin sufestii pentru îndelungi meditații, parcurgând-o nu numai dintr-o curiozitate fără urmări, – ,,ci din dorința de a o recompune într-un proces în care să se întâlnească plăcerea estetică cu pasiunea unui cărturar."

Un astfel de cititor se formează treptat, școala oferind condițiile necesare pentru introducerea în literatură. Cultivând valențele formative deosebit de complexeale studiului textului literar, orele și lecțiile de limba română aspiră să devină activități unde se realizează, într-o interacțiune continuă, obiective definitorii atât din domeniul lingvistic, cât și din cel literar – cultural.

În acțiunea de îndrumare a procesului de predare/învățare a limbii și literaturii române, învățătorii trebuie să înceapă de la două obiective fundamentale; elevul trebuie să fie competent să înțeleagă mesajele textelor ascultate/ citite și să fie apt să le prezinte oral și în scris, ajungându-se astfel la comunicarea reală. Întrucât cunoștiințele de limbă ( fonetică, gramatică și vocabular) sunt repetate permanent în parcurgerea textului literar, acesta dobândește o mare importanță în asimilarea normelor limbii literare de către elevi.

Lectura textului literar este unul dintre factorii care avantajează în cel mai mare măsură cunoșterea și folosirea limbii române de către elevi, îmbogățindu-le vocabularul și dezvoltându-le capacitățile de comunicare.

Opera literară, în ciclul primar, este aleasă pentru a sevi drept un prim model de limbă română literară, permițând familiarizarea elevilor cu frumusețea și expresivitatea limbii, introducerea primelor noțiuni de fonetică, gramatică și vocabular. Acest tip de texte are un accentuat caracter educativ și invită elevii să descopere literatura ca domeniu specific de cunoaștere.

În procesul de receptare a textului literar de către elevi, performanțele în comunicarea orală și cea scrisă, înțelegerea ți asimilarea vocabularului sunt înfluențate de exemplul de lectură propus de învățător. Virtuțiile modelatoare ale lecțiilor de limba română în clasele I-IV se află în capacitatea învățătorului de a dirija elevii spre aflarea semnificațiilor textelor studiate, a structurii și valorii acestora, a artei scriitorului, în aptitudinea sa de a accentua elevilor modalități diverse de a reprezenta în opera literară unele experiențe umane, fapte și întâmplări, situații, gânduri și trăiri, de a scoate în evidență expresivitate limbii și de a prezenta modele de limbă spre exersare.

Învățarea limbii literare este una dintre atribuțiile de bază ale învățătorului și ale copilului în procesul educativ. În urma acestuia, școlarul trebuie să asimileze capacitatea de a comunica cu persoanele din jurul lui, de a-și exprima în mod clar ideile, impresiile, ceea ce va constitui fundamentul muncii și al vieții sociale de mai târziu.

Elevul, poate împărtăși ceea ce percepe, simte, dorește, gândește prin intermediul limbii. Școlarul dobândește, învățând limba, mijlocul prin care poate efectua comunicarea cu cei din jur și, în același timp, poate fi educat mai ușor. Cuvântul îl face pe copil să gândească, să compare, să analizeze, să tragă concluzii, să clarifice. Trebuie să muncească mintal, să afle un răspuns, și astfel i se dezvoltă gândirea și limbajul, crescând capacitatea de cunoaștere, se mărește câmpul de cunoștințe. Prin dezvoltarea, vocabularului, și posibilitatea de exprimare se extinde.

Prin conținutul lor bogat, divers și prin limba frumoasă și expresivă, textele literare au o importanță aparte în însușirea cuvântului. Exprimarea liberă a ideilor, creează o puternică activitate pe plan mintal, ea activează contextul potrivit aflării și fixării la loc potrivit a cuvintelor în propoziții și fraze înlesnind utilizarea unor formulări bine structurate.

Înțelegerea conținutului textului literar este în strânsă legătură cu dezvoltarea vorbirii și a gândirii școlarului mic. Interferența dintre genurile liric, epic și dramatic accentuează receptivitatea cititorului.

Limba și stilul din operele literare cuprinse în bibliografia școlarilor mici sunt caracterizate prin naturalețe, armonie, simplitate, originalitate, ceea ce ușurează înțelegerea mesajului artistic. Contactul cu diferite texte literare și studiul acestora îi îmbogățește elevului vocabularul și îi dezvoltă capacitatea de comunicare.

Prin intermediul literaturii, elevii întâlnesc cuvinte și expresii noi, diferite structuri gramaticale și lexicale, precum și interjecțiile ( ,, Și pupăza – zbrrr pe o dugheană ") , cuvintele derivate ( căscioară), arhaismele (răzeș), regionalismele ( păpușoi) și neologismele ( cibernetică ).

Astfel, vocabularul elevilor se dezvoltă în cel puțin două direcții. Pe de-o parte se cultivă un lexic modern, adecvat zilelor noastre, iar pe de altă parte elevii învață cum să exploateze în mod optim vocabularul pe care deja îl dețin, deoarece ei trebuie să învețe să caute, să folosească și să explice, în diverse contexte, cuvintele și expresile întâlnite.

Conceptele de sinonime, omonime și antonime sunt descoperite de către elevi tot prin textele literare, în care învață, aproape în joacă, să stabilească raporturi de sens între cuvinte fără a avea o definiție teoretică, tehnică pentru activitățile lingvistice operate. Cunoșterea sinonimele le ușurează ccomunicare orală și scrisă, doarece îi ajută să înlocuiască în anumite contexte, unele cuvinte cu altele asemănătoare sub aspect semantic, învățăndu-i astfel să stabilească relații de sens între cuvinte. căutând să explice unele cuvinte întânlnite în textele citite, descoperă că ele se pot înlocui cu altele care au același înțeles, aria sinonimelor fiind de multe ori foarte bogată. De exemplu pentru cuvântul -,, împărat"- întâlnit de elevi în unele povești, alte forme lexicle sinonimice pot fi indentificate, precum ,, crai " și ,, rege ". Alt exemplu care poate fi invocat ete cuvântul ,, păgând " care este întâlnit în forme sinonimice multiple: ,, nemilos" , ,, rău" , ,, cumplit", sau cuvântul, ,, pururi" , care este asociat ca înțeles cu : ,, mereu" , ,, veșnic" și întotdeauna ".

Umele dintre personajele întâlnite în textele literare sunt gândite în antiteză, ceea ce îi familiarizează pe elevi cu antonimele. Un exemplu este în povestea ,, Fata babei și fata moșului" de Ion Creangă unde sunt folosite mai multe perechi de antonime care sunt cunoscute foarte ușor de elevi; fata moșului e fată bună, frumoasă și harnică, în timp ce fata babei este rea, urâtă și lenesă. Antonimele ajută elevii la caracterizarea celor două personaje principale, rămânând totodată, în vocabularul lor activ pentru a putea fi folosite și în alte contexte.

Omonimele sunt descoperite tot prin intermediul textelor literare. Aici putem da exemplu povestea ,, Țupa Țup " , scrisă de Irimie Străuț, unde găsim cuvântul ,, toc " care are mai multe sensuri. Elevi le vor cunoaște îndrumți de învățător: ,,toc de scris", ,, toc de pantof ", ,, tocul de la ușă ", interjecța ,, toc, toc, toc! ". Fiind inspirați de povești, elevi vor învăța jocul omonimelor și vor învăța să decopere cât mai multe cuvinte de acest fel.

Prin intermediul literaturii și al textelor studiate, elevii învață sensul unor expresii verbale care îndeplinesc o funcție artistică în comunicare, deprinzându-se, în același timp să le folosească în compunerile lor. Expresiile cunoscute precum: -,, a-și depăna amintirile"- , ,, o umbrelă de bucurie ", ,, sunet strident" ( Sandra Georgescu – Vacanța lui Vlăduț) sau ,,- îl scormonea ceva la inimă-", ,,- lovit în suflet-"( Ion Creangă – Mos Ion Roată și Cuza Vodă), pătrunde în vocabularul elevilor și îi ajutp să ofere expresivitate limbajului folosit zi de zi.

De asemenea mai ușor de asimilat grație literaturii sunt noțiunile de gramatică. Textele literare îi ajută pe elevi să observe faptele de limbă, să recunoască părți de propoziție și de vorbire, chiar să identifice tipurile de propoziții și forme ale lor și să descopere raporturi logice între propoziții.

Pentru predarea adjectivului se poate începe de la predarea unui text cu multe epitete și mai ale descrieri, precum ,,- Căprioara-" de Emil Gârleanu. Prin analiza acestor epitete se ajunge la concluzia ca elementele lexicale constituite arată, toate, însușiri ale ființelor, lucrurilor sau fenomenelor naturale.

Convorbirile pe teme legate de textele studiate ajută la dezvoltarea gândirii, capacității de analiză. Sunt utile în special pentru a oferi elevilor posibilitatea de a se exprima liber, pentru a reuși să își cultive expresivitatea limbajului. Copilul povestește momente ale poveștii, caracterizează personajele, le analizează, chiar compara personajele, reușind să își dezvolte creativitatea.

Prin toate aceste modalități de cunoaștere a textului literar se dezvoltă limbajul, se activează și se îmbogățește vocaularul elevului. Se fac cunoscute noțiunile gramaticale și se realizează scopul urmărit pe tot parcursul perioadei școlare, de a folosi însuși corect limba română.

2.2 Studiul textului literar în ciclul primar

Introducerea elevilor în cunoșterea și studiul textului literar pentru a spori eficiența învățării limbii române, formează un interes permanent al celor ce sunt implicați în procesul instructi-educativ.

Ca formă de cunoaștere prin intermediul imaginilor artistice, studierea textelor literare, trebuie să țină cont de o multitudine de obiective, fără de care nu poate fi concepută însușirea limbii române, fiecare în parte: citire, scriere, gramatică, lectură, compunere. Între cele cinci componente trebuie să fie o permanentă interferență.

Obiectivele specifice -importante- predării -învățării limbii române sunt, dezvoltarea vocabularului activ, formarea și consolidarea deprinderilor de scriere corectă, posibilitatea exersării vorbirii, deprinderea de a citii corect, cursiv, expresiv, conștient, formarea gustului estetic prin dezvoltarea simțului critic, posibilitatea de a argumenta afirmații care sunt în strânsă legătură cu textele studiate.

Un caracter informativ ( cognitiv) are orice text, dar opera literară transmite informații artistice aranjate într-un mesaj specific și transmise într-un cod. În virtutea acestor fapte, învățătorul trebuie să aibă în vedere urmăoarele:

a) diferența dintre caracterul conotativ ( figurat) al informației estetice și cel tranzitiv ( propriu) specific mai mult disciplinelor cu profil real

b) folosirea limbajului figurat ( expresivitatea )

c) caracterul formativ

Chiar în clasele mici, textul literar ajută foarte mult la dezvoltarea unor procese psihice precum gândirea, limbajul, memoria, imaginația și chiar contribuie la sensibilizarea elevilor.

Mulți studenți întâmpină dificultăți în înțelegerea textelor literare din diferite genuri, astfel încât este necesar să se facă, la nivel teoretic și practic, diferențierea între liric, epic și dramatic., fiind cunoscut faptul că genurile sunt moduri diferite de gândire artistică a vieții umane. În genul liric prezența scriitorului este directă, dar la genul epic această prezență alternează cu cea indirectă, adică este realizată prin intermediul unor personaje. În textele din genul dramatic, în primplan sunt personajele. Învățătorul nu va transmite elevilor terminologia, ci va ține cont de interferența genurilor și de specificul fiecăruia.

Pentru studierea unei creații literare, metoda fundamentală este lectura explicativă, prin care se face trecere de la lectura pasivă, cantitativă la lectua activă a unui text, fără a ține cont de genul de care aparține.

Introducerea elevilor în receptarea textului literar pe baza acestei metode, se face în ciclul curricular al achizițiilor fundamentale, în special în clasa a II-a. Pe baza lecturii explicative, munca începe efectiv din prima clasă din ciclul curricular de dezvoltare, clasa a III-a, extinzându-se în celelalte clase ale ciclului respectiv, trecând chiar și la gimnaziu.

În utilizarea eficientă la clasă a acestei metode, trebuie cunoscute și etapele ei:

(1) Lectura integrală a textului realizată de cadrul didactic;

(2) Stabilirea structurii textului citit;

(3) Povestirea orală a fiecărui fragment de către elev;

(4) Formularea ideilor principale, corespunzătoare fiecărui fragment;

(5) Realizarea planului de idei cu implicarea elevilor;

(6) Povestirea integrală a textului de către elevi;

(7) Lectura finală.

După finalizarea analizei textului literar se continuă cu povestirea orală. Astfel, elevul este pus să comunice, povestind prima dată pe fragmente pentru a reuși să formuleze ideile principale, după care realizează planul de idei. În acest mod povestirea textului studiat va deveni o sarcină aproximativ ușoară.

În cazul textelor lirice, nu se poate vorbi de povestirea pe fragmente și de formularea ideilor principale. După identificarea unităților logice, elevii trec la identificarea imaginilor poetice exprimate în mod direct de autor, găsite în secvențele textului și la prezentarea acestora de către elevi. Doar după aceste etape se trece la formularea ideilor principale.

Situație mai aparte găsim la textele lirice construite sub forma dialogului imaginar, ce are ca procedeu artistic de bază, personificarea. Exemple se pot oferi din lirica eminesciană: ,, Ce te legeni…", ,, Revedere" . Aceastea sunt cazuri în care elevul poate fi tentat să creadă că parcurge un text narativ, de aceea receptarea și analizarea unei creații de acest fel este dificilă.

Pentru predarea acestor poezii, discuția introductivă trebuie să fixeze în clasă o atmosferă relaxată, un climat emotiv, astfel încât prin mijlocirea dialogului elevii să înțeleagă mesajul artistic al textului și semnificația lui. Accentul se pune pe înțelegerea, de către elevi, a sentimentelor exprimate în mod direct chiar din dialogul dintre eul liric și codru, simbolurile fiind descifrate în clasele mai mari. Se pot formula întrebări pentru a dirija elevii spre o interpretare corectă ținându-se cont de caracterul liric al textului analizat. Întrebări de tipul ,,Cum se adresează poetul codrului? " și ,, Ce cuvinte arată apropierea dintre cei doi participanți la dialog ? " sunt câteva exemple în acest sens.

O sarcină deosebită ce rezultă din interpretarea unei poezii la nivelul de înțelegere propriu elevilor de clasa a III-a, ține de argumentarea afirmațiilor din versuri semnificative, pe care elevii să le memoreze. Astfel se poate cultiva dorința elevilor pentru frumos, dezvoltându-li-se capacitatea dea înțelege expresiile cu sens figurat și bogate valențe artistice, pe cale practic-operațională. Se parcurge o treaptă în contactul elevului cu textul literar din diverse genuri și specii literare. La vârsta școalră mică, contactul cu opera literară, îmbracă forme specifice impuse de:

– gradul dezvoltării psihice ( gândirea, limbajul, emoțiile, sentimentele);

– sfera de interese;

– posibilitățile de înțelegere a semnificației operei.

Prin respectarea acestor factori se va reuși realizarea obiectivului important urmărit prin orele de limbă română, acestea fiind, formarea și dezvoltarea exprimării corecte și expresive a școlarilor mici, educarea în spiritul înțelegerii limbii române. Înțelegerea este condiția obligatorie a acestui proces, deoarece nu se poate iubii ceea ce nu se înțelege și nici nu se poate practica o limbă și o cultură care nu sunt cunoscute în profunzime.

2.3 Textul literar – valențe formative

Fiind privită ca o diversitate de genuri și specii literare, literatura pentru copii, deține un izvor nesecat de exemple pentru școlarii mici, constituind un ajutor pentru cadrele didactice în dorința de a-i face pe elevi mai comunicativi, mai drepți și mai buni.

Textele literare ajută copilul la descoperirea universului propriu de cunoștere, și la stabilirea aspirațiilor sale. Aceste creații artistice aparțin unor genuri și specii diferite, al căror rol este de a cultiva aplecarea copiilor față de frumos, condiția fiind să fie accesibil. Elevii citesc cu mare plăcere nu numai operele literare ce sunt date de învățător, ci și altele din afara programei școlare, care îi interesează și îi atrage prin valoarea lor artistică și frumusețea limbii. Câteva exemple cunoscute, in ambele categorii, sunt : ,, Aminitiri din copilărie " de Ion Creangă, ,, Călătoriile lui Gulliver" de Jonathan Swift, ,, Somnoroase păsărele " de Mihai Eminescu. Potrivit lui Călinescu,

,, Copilul se naște curios de lume și nerăbdător de a se orienta în ea. Literatura care îi satisface această pornire îl încântă. ( … ) ca să fie opere de artă scrierile pentru copii și tineret trebuie să intereseze și pe oamenii maturi și instruiți. A ieși din lecturi cu stimă sporită pentru om, acesta e secretul marilor literaturi pentru tineret. "

Literatura înțeleasă ca o adevărată artă a cuvântului, având un limbaj și o concepție aparte de a crea un univers care este paralel cu lumea reală și indirect o reflectare a acesteia, reprezintă sursa din care copilul învață experiențe pe care altfel nu le-ar cunoaște. Operele populare în proză sau în versuri, ca basmele, poveștile, snoavele, doinele, cântecele de leagăn, proverbele, zicătorile, ghicitorile, au format din-totdeauna fondul de aur al literaturii. Datinile și obiceiurile, aspirașiile poporului au fost, sunt și vor fi cunoscute prin intermediul creațiilor literare.

Literatura contemporană pentru copii duce mai departe o tradiție importantă pornind de la metodele conscrate ale genului. Bibliografia școlară din ciclul primar include poet și prozator ca Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Marin Sorescu, Nicolae Labiș, Ana Blandiana și mulți alții. Textele cuprinse în bibliografiile obligatorii și suplimentare sunt menite să stimuleze încrederea elevilor în ei înșiși, în capacitatea omului de a învinge răul și de a-și explora nesecatele sale resurse creatoare.

Poeziile, povestirile și basmele permit experiențe de lectură ce deschid porțile sufletelor copiilor. Acestea oferă un întreg univers de sentimente și gânduri, de aspirații, de idealuri înalte. Universul creat de lumea poveștilor se va forma într-o zestre spirituală, cu condiția ca opera literară să corespundă sarcinilor multiple pe care le impune educația estetica, orientate spre stimularea interesului, a pasiunii pentru literatură a copilului și a dorinței sale de (auto) cunoaștere.

Prin intermediul textelor literare se scot în evidență trăsăturile personajelor,prin care elevului i se oferă posibilitatea de a învăța să facă diferența dintre frumos și urât, bine și rău, să urmeze exemplele presonajelor pozitive, ale eroilor.

Toate speciile literare populare – basmul, povestea, povestirea, poezia, fabula – sunt un spirjin important pentru învățător în efortul de a forma elevilor trăsăturile pozitive de caracter și, în același timp, de a realiza celelalte sarcini ale educației.

Prin multitudinea lor tematică, textele literare pun școlarul în legătură cu diversitatea mediilor sociale, a obiceiurilor și a relațiilor interumane, potolind setea elevului de a cunoaște și a contribui la propria educație intelectuală, morală și estetică.

Schițele, povestirile și descrierile au un rol important în educarea elevilor, deoarece prin conținutul variat, oferă cunoștințe referitoare la cele mai diverse aspecte ale vieții, îi familiarizează cu natura, cu lumea vegetală și cea animală, sau cu fenomene fizice, antrenându-le întreaga activitate psihică. Astfel elevii ies din pasivitate, memorează, compară și analizează materialul dat stabilind relații între fapte și personaje. Apar confruntările de opinii, întrebări-problemă, duc la dezvoltarea unor calități necesare existenței elevului și dincolo de mediul școlar, creativitate, flexibilitate, inițiativă.

Creațiile literare pentru copii sunt adresate celor mai diferite vârste. Este o diferență mare de la un text cu poze, alături fiind câteva versuri sau proză, din perioada școlară și clasele I-a și a II-a, când caracterul concret-intuitiv al gândirii obligă ilustrația ca auxiliar important în deslușirea semnificației operei, la cărțile din clasa a III-a și a IV-a, în care primatul îl deține textul literar, în perioada când gândirea concret-intuitivă a copilului începe să fie competență de generalizări. Din aceste motive este nevoie ca textele alese să țină cont de nivelul de înțelegere al elevului, de particularitățile sale de vârstă.

Este foarte important ca din fiecare fragment citit, elevii să înțeleagă ceva, cu cât înțeleg mai mult cu atât e mai bine. Trebuie să fie capabili să deosebească ceea ce este bun, constructiv și util, de ceea ce ar putea fi dăunător, formulând clar opinii despre ceea ce au citit.

În concluzie, se poate afirma că textele literare sunt mijloace importante în procesul instructiv-educativ din școală, întrucât contribuie la educarea intelectuală, morală și estetică a elevului prin exersarea și cultivarea limbii sub toate aspectele, prin dezvoltarea capacității de a exprima logic și cursiv gândurile și sentimentele, prin valoarea lor cognitivă, morală și etică, toate având o influență multilaterală spre formări holistice a personalității copilului.

2.4 Tipuri și genuri literare

Genul literar este un mijloc de expresie artistică prin care se definește raportul dintre autor și opera lui, un mod în care autorul este prezentat în operă. Există trei genuri esenșiale în literatură; epic, liric și dramatic.

Opera epică este creația literarp în versuri sau proză, în care autorul își exprimă în mod indirect ideile, gândurile, sentimentele prin intermediul personajelor, al evenimentelor, al descrierilor etc. Textele epice au ca mod de expunere predominant narațiunea. Prezența peronajelor duce la nașterea dialogului. Acțiunea fiind încadrată în timp și spațiu, are nevoie de elemente de prezentare: locuri, momentul zilei/nopții, descrierea fiin folosită și în prezența unor personaje. De obicei în textele epice narațiunea este împletită cu dialogul și descrierea.

Textul narativ este foarte ușor de înțeles de către elevi, deoarece are un narator, povestitor, un șir de întâmplări, evenimente ( fir epic) și personajele care participă la desfășurarea lor.

Naratorul este cel care paote apărea în mai multe posturi în cadrul unui text narativ:

– poate fi prezent la desfășurarea evenimentelor, observându-le și relatându-le fără a se implica în desfășurarea propriu-zisă a acțiunii, astfel devenind narator martor.Toată rlatarea se face la persoana întâi.

– de la început până la sfărșit, naratorul participă la acțiune, fiind personaj principal. Un exemplu foarte bun putem lua din ,, Amintiri din copilărie " , de Ion Creangă, unde naratorul- personaj face relatarea la persoana întâi.

-naratorul povestește o întâmplare despre care a auzit sau pe care și-a imaginat-o, astfel creând acțiunea și personajele, relatarea facându-se la persoana a III-a. În această situație se încadrează basmele.

E folositor ca elevii să fie inițiati în stabilirea acestui raport, al naratorului cu opera. Când vor fi în situația de a crea ei înșiși texte, compuneri bazate pe narațiuni, vor putea opta pentru una dintre aceste situații și nu vor face greșeli de organizare sau de redactare.

Narațiunea are o logică internă de acțiune, cu care școlarii trebuie familiarizați, astfel încât ei să poată descoperi că pot, la rândul lor, să își structureze într-un mod logic planul după care să expună oral sau să redacteze un text bazat pe desfășurarea acțiunii, având personaje.

Textul liric este creația literară în versuri sau proză în care autorul, cunoscut sau anonim, își exprimă sentimentele, gândurile, ideile, atitudinile în mod direct. Modul de expunere specific este descrierea. Particularitățile structurale ale textelor lirice sunt:

-lipsa de subiect, acțiune și personaje;

-descrierea sentimentelor și a gânduriloreului liric cu ajutorul imaginilor artistice și al figurilor de stil;

-nu se povestesc sentimentele, ci se trăiesc, de aceea textele lirice nu trebuie doar înțelese, ci și trăite;

-declanșarea sentimentelor prin intermediul unui text liric presupune mai întâi a înțelege semnificațiile artistice folosite de autor.

Pentru a familiariza elevii cu textele lirice, se pot da sarcini ca memorarea poeziei, explicarea orală/ scrisă a unor sintagme poetice, alcătuirea unor compuneri cu punct de plecare textul liric respectiv sau selectarea din text a expresiilor care sugerează unele stări sufletești, imagini auditive, vizuale șicinetice.

Toate manualele de limba română, începând cu clasa a II-a, cuprind un număr crescător de texte din lirica patriotică. Receptarea acestora este mai dificilă comparație cu textele narative sau cele care aparțin liricii peisagistice.

Genul dramatic conține operele create pentru a fi prezentate pe scenă, un spațiu care nu poate înfățișa continuitatea în evoluția acțiunii și a personajelor. În operele dramatice acceptăm convenția că acțiunea și personajul se pot schimba de la un tablou la altul. Conflictul dramatic este mai concentrat, impactul dintre pasiuni sau caractere este mult mai intens decât în literatura epică, acesta fiind motivul pentru care și personajele sunt prezentate în momente semnificative, cruciale din evoluția lor. În opera dramatică principala formă de expresie este dialogul. În mică măsură se folosește monologul și vorbirea colectivă.

Speciile de bază ale acestui gen sunt tragedia, comedia și drama, diferența dintre ele fiind dată de felul impresiei estetice (tragică, comicăori impresia de viață reală, cu împletirea ei complexă de tragic și comic).

CAPITOLUL III

Modalități de utilizare a textului literar

la orele de limba română din ciclul primar

3.1 Structura și tipurile activităților care neecsită utilizarea textului literar

Abordarea integrată a limbii și literaturii române impune ca o necesitate formarea elevilor în spirit activ-participativ, încurajează interesul pentru formarea și dezvoltarea capacității elementare de comunicare, permite rularea lecției în așa fel încât să ofere elevilor cunoștiințe aplicabile în contexte cât mai variate, provocând astfel învățătorul să iasă din limitele stricte ale disciplinei, să realizeze saltul către predarea holistică determinată de însăți natura lucrurilor și a fenomenelor realității. Această activitate face posobilă trecerea de la diversitate la unitate, de la juxtapunere la integrare.

Pentru realizarea noului model comuniccativ-funcțional, învățătorul are obligația de a pune în aplicare un model operațional-strategic de predare a limbii române care va avea drept premise:

– formarea și perfecționarea exrcitiilor de citire,

– îmbogățirea, exersarea și nuanțarea vocabularului,

– învățarea ortografiei și a punctuației prevăzută în prorama școlară pentru clasele I-IV,

– formularea compunerilor,

– învățarea, de către elevi, a elementelor de construcție a comunicării orale și scrise.

În alegerea corectă a demersului analitic și metodic, este util (și chiar obligatoriu) să ținem seama de varietatea textelor literare urmărind aspecte referitoare la:

– prezența unor moduri de expunere diferită, dar ăn interfață,

– apartenența la genuri și specii literare diferite,

– caracteristicile conținutului textului: fragment istoric, ficționale, etic, patriotic etc.

Activitățile didactice prin care se poate exersa, din diferite perspective, abilitatea de a comunica, folosind ca bază textul literar sunt:

– povestirea, expunerea, relatarea, prezentarea

-repovestirea, convorbirea, comentarea

– memorizarea, audiția, șezătoarea, jocul didactic

3.1.1 Povestirea

Povestirea este o formă de activitate didactică specifică în grădiniță și în clasele primare pentru a exersa funcționarea actului comunicării. Calitatea activităților de povestire țin de valențele informative, educative și formative pe care acestea le au. Povestire:

– prezintă elevilor anumite cunoștiințe din diferite domenii, care nu pot fi dobândite de ei prin experința personală,

– contribuie la educare morală prin diferite modele etice oferite atât de personajele din povestire, dar si de situațiile descoperite,

– înlesnește dezvoltarea memoriei, imaginației, atenției, gândirii, toate aceste procese psihice se dezvoltă,

– ajută la dezvoltarea capacității de exprimare a școlarilor prin modelele folosite de învățător,

– prezintă aspecte expresive ale limbii și încurajează activitatea elevilor.

Formarea activităților de povestire sunt: povestirea învățătorului și povestirea elevilor.

Povestirea învțătorului presupune comunicarea/ expunerea orală a unor creații literare, adică poveți, povestiri, legende. Această metodă reprezintă o sursă de informații pentru elevi și un model de comunicare pe mai multe niveluri: pronunțare și intonație, exprisivitate stilistică, corectitudine gramaticală, claritatea expunerii.

Tipul acesta de activitate dezvoltă imaginația, creativitatea școlarilor și capacitatea lor de exprimare prin câteva calități de bază:

– reprezintă un model comunicativ pentru elevi,

– scoate în evidență momentele subiectului,

– pune accent pe acțiunile esențiale și pe urmările psihologice,

– conține anumite calități din arta dramatică, deoarece poate lua forma punerii în scenă.

Există câteva etape care trebuie parcurse pentru ca povestirea să fie realizată:

– anunțarea titlului,

– menționarea personajelor povestirii și al întâmplărilor care sunt desfășurate,

– continuarea povestirii textului ales în manieră dramatică. De exemplu:

– în timpul povestirii, când se ajunge la momentul culminant înainte de a se prezenta se poate se poate cere părerea elevilor pentru continuare,

– după aceea când se ajunge la final le se cere elevilor să citească acasă si să povestească.

Tot acest proces presupune reproducerea unui text literar, un basm cunoscut, o povestire, legendă sau fabulă cu ajutoul mijloacelor specifice.

Când elevii povestesc se vor parcurge următoarele etape:

– anunțarea titlului lecturii,

– relatarea episoadelor succesive,

– intervenția la pasajele dramatizate, chiar jucând rolul personajului si citit replicile,

– aprecierile finale făcute de învățător asupra calității povestirii.

Activitățile de povestire sunt eficiente, deoarece educă atenția elevilor, dezvoltă deprinderile de citire conștientă, formează deprinderile de povestire logică, stimulează trăirile efective și chiar stimulează dorința de a citii și de a expune.

3.1.2 Memorizarea

Memorizarea este aceea activitate ce constă în imprimarea mentală și reținerea efectivă a unui material înțeles pe de plin de elevi, pe de o parte, în totalitatea sa și pe de altă parte, în elementele sale constitutive.

Realizarea memorizării poate lua următoarele forme:

– după auz, în clasa I, când elevii nu știu să citească, dar rețin textul ascultând recitarea acestui de către învățător de mai multe ori,

– independent, pe baza parcurgerii individuale a textului de catre elevi,

– fragmentat, dacă textul este mai mare, acesta va fi împărțit pe câteva unități logice, iar elevii vor învăța fragmentele în ordinea succesiunii lor.

Prima etapă începe cu pregătirea activității, învățătorul alege textul folosit în activitatea de memorizare și mijloacele prin care va capta atenșia copiilor, diferite materiale ca ilustrații, cărți, diafilme etc.

Desfășurarea activității este a doua etapă în care elevul vor fi familiarizați cu tema activității, cu conținutul acesteia. Prezentarea titlului, a autorului textului, explicarea cuvintelor noi care nu sunt cunoscute de elevi, explicarea sensurilor figurate sau al simbolurilor se realizează tot în această etapă. Se folosesc ilustrații sugestive, reprezentative pentru fiecare segvență a conținutului imagistic al textului pentru a ușura activitatea.

Acțiunea efectivă constă în următorii pași:

– recitarea/ lectura cu voce tare de către învățător a textului ales,

– analizarea conținutului de idei și de imagine,

– memorarea propriu-zisă unde se pot repeta unul, două versuri până se învață sau se repetă strofa/ textul în totalitate până se reține.

Memorizarea se va realiza prin tehnica reluării alternative, cu voce tare sau în șoaptă, în cor, pe grupe sau individual:

– evaluarea activității de memorizare cu ajutorul unor procedee ca recitarea în lanț, recitarea alternativă, pe perechi sau în ștafetă, recitarea pe roluri sau selectiv.

La încheierea acestei activități elevii vor fi ajutați dacă au întrebări, încurajați și apreciați.

Prin exercițiile și activitățiile de memorizare elevii își dezvoltă capacitatea de pronunțar clară și corectă a cuvintelor, și formează intonația adecvată pentru marcarea senelor de punctuație în vorbire și a sensului exprimat de conținutul textului. Mai învață să exprime pauzele logice și afective, își dezvoltă claritatea și expresivitatea limbajului.

3.1.3 Jocul literar

Acestă activitate este o formă ditractivă de a explora textul literar. Importanța metodei decurge din finalitățiile pe care le presupune:

– formează gândirea elevilor,

– stimulează procesele psihice,

– duce la dezvoltarea memoriei voluntare,

– oferă un impuls imaginației și spiritului creator,

– formează capacitatea de selectare, comparare, asociere,

– dezvoltă si antrenează spiritul de competiție.

Jocul literar se poate derula în mai multe moduri, atingând diferite subiecte: numirea autorului sau a operei date, numirea altor opere de același autor ca textul primit, identificare operei după citirea unui fragmen,t identificare unui personaj după citirea caracterizării sau a unei replici. Continuarea unei povestiri care este întreruptă este tot un joc literar, la fel ca enumerarea unor opere care au aceeași temă sau același motiv. Se pot folosi și jocurile rebus, jocuri cu versuri care constau în recitare, comunicare și recunoaștere.

Pentru realizarea unui joc literar trebuie urmate niște etape:

– stabilirea atentă a jocului după obiectivele urmărite,

– integrarea metodică a jocului în activitatea didactică, drept o secvență în partea introductivă a lecției, un moment în decursul activității didactice, sau chiar pentru a încheia activitatea,

– prezentarea jocului este următoarea etapă care trebuie luată în vedere, ea constă în organizarea și explicarea regulilor jocului literar, dirijarea acestuia de către cadrul didactic și la final aplicarea criteriilor de evaluare.

Pentru a fi eficient, jocul literar, trebuie să cuprindă un conținut tematic adecvat gradului de dezvoltare intelectuală al elevilor, intereselor și preocupărilor acestora. De asemene jocul literar trebuie să fie structurat în forme originale, antrenente, să ofere copiilor satisfacție când participă și în același timp să îi stimuleze calitățile intelectuale.

Acesta devine mult mai atrăgător și mult mai antrenant dacă se folosesc mijloace de învățare cât mai variate precum filme, casete, imagini, portrete de scriitori.

3.1.4 Mdalionul literar

Această activitate didactică este deosebit de atractivă. Ea presupune pezentarea unui autor și a operei sale. Trebuie aleși acei autori care prin tematică, mesaj și specificul operei se adresează exact capacității de receptare a elevilor și conțin și valențe educative și formative.

De exemplu, Vasile Alecsandri cu volumul ,, Pasteluri", Ion Creango cu ,, Amintiri din copilărie" și I.L. Caragiale cu ,, Momente și schițe " pot constituie subiecte bogate pentru medalionul literar.

În cadrul acestei activități, biografia scriitorului va fi prezentată în aspecte esențiale, punandu-se accentul pe detalii emoționante sau interesante din copilăria autorilor. În prezentare operei unui scriitor se pot folosi o varietate de modalități precum expoziția de volume sau comunicare unei sinteze asupra universului artistic specific.

Realizarea medalionului literar presupune parcurgerea unor etape:

– planificare activității, care va fi desfășurată de exemplu, la finalul unui semestru, la intervale mari de timp,

– stabilirea autorului și a tematicii, alegerea materialului ilustrativ,

– cultivarea aspectului interdisciplinar al activității, prin implicare muzicii, a imaginilor plastice și a artei dramatice,

– alegerea unor mijloace de predare auxiliare, ca expoziția de carte, portrete ale autorului, discuri/CD, filme, teatru,

– pregătirea elevilor pentru participarea la medalionul literar, se comunică data și locul de desfășurare al activității, se precizează autorul, tematica și mijloacele de predare implicate, se explică scopul activității,

– desfășurarea activității, care se poate efectua într-o sală de clasă obijnuită, un cabinet de limba română sau o casă memorială. Pentru a pune accent pe emoția estetică și interesul pentru cunoaștere și comunicare, se poate amenaja festiv și expresiv locul în care are loc activitatea.

Pentru a ilustra metoda medalionului literar, prezentăm, în cele ce urmează o posibilă planificare a activității, constituite în jurul temei Ion Creangă – ,, Amintiri din copilărie ":

1) Cadrul didactic prezintă aspecte ale vieții și operei scriitorului și folosește ca mijloace didactice portretul lui Ion Creangă sau chiar un album cu imagini din viața autorului

2) Invitat special va fi bibliotecarul, care va face o scurtă prezentare a expoziției de volume ,, Amintiri de copilărie"

3) Elevii care participă vor pune întrebări, atât bibliotecarului cât și învățătorului referitoar la tema abordată și vor participa cu lecturi, povestiri din volumele ,, Amintiri din copilărie"

4) Cu ajutorul unei prezentări Powerpoint, elevii vor putea descoperi locurile în care a copilărit Ion Creangă și la care fac trimitere evenimentele și descrierile din ,, Amintiri din copilărie", casa memorială, școala etc.

5) Se poate face o expoziție cu desene ale copiilor tot pe această temă

6) La finalul activității elevii vor fi apreciați pentru participare, încurajați pentru a lua parte și la alte activități de acest gen, și vor primii un medalion cu portretul lui Ion Creangă.

3.1.5 Șezătoarea literară

O altă activitate educativă, artistică și foarte atractivă pentru elevi este șezătoarea literară. Aceasta implică un conținut tematic literar, utilizând însă metode de predare și materiale variate:

– proverbe, ghicitori, zicători,

– lecturi cu tematică despre animale,

– lecturi din opera unui anumit autor,

– povestiri cu și despre copii,

-basmele și poveștile.

Organizarea unei săți de clasă pentru această activitate sau planificare activității într-o sală specializată sau la bibliotecă se planifică din timp și elevi sunt anunțați în prealabil. Ei vor fi pregătiți pentru sezătoare, vor ști dinainte succesiunea momentelor și modul în care vor fi antrenați în desfășurarea activității prin povestiri, recitări, cântece, interpretări etc.

Cadrul didactic va pregădi mijloacele auxiliare de susținere a conținutului activității, de exemplu: filme, costume, casete/CD.

În cadrul acestor șezători literare se pot organiza și întâlniri cu scriitori și actori.

Vizionarea unor spectacole reprezintă de asemenea o activitate instructivă și în același timp atractivă pentru elevi. Aceasta urmărește cunoașterea operelor literare prin intermediul altor arte.

Opera literară transpusă în film sau teatru constituie o manieră educativă și atractivă de predare a limbii și literaturii române datorită elementelor specifice, artei cinematografice și teatrale: scenografia, jocul actorilor, expresivitatea figurilor, costume, decoruri, muzică etc.

Astfel de spectacole se planifică din timp . Se anunța data și locul desfășurării evenimentului artistic, precizându-se nu doar numele spectacolului, ci și detalii referitoare la conținutul acestuia, iar după vizinare se poartă discuții asupra impresiilor create.

În esență eficiența acestei activități constă în faptul că dezvoltă gustul estetic al elevilor, imaginația și spiritul lor creator.

Indiferent de ce activitate didactică desfășurăm în cadrul orelor de limba și literatura română, este foarte important ca, la finalul clasei a IV-a, elevul să aibă capacitatea de a analiza un text literar fără ajutorul învățătorului și abilitatea de a utiliza limba română corect, oral și în scris, în mod adecvatîn funcție de situațiile de comunicare date. Aceasta este o problemă cu atât mai importantă cu cât învățătorul, cu ajutorul textului, va rămâne pentru o lungă perioadă de timp principalul mijloc de instruire și cultivare a omului.

3.2 Abordarea interdisciplinară a textului literar în vederea dezvoltării gândirii critice

Oricare obiect luat separat și împreună cu altele, din perspectiva holistică, are darul de a dezvolta capacitățile intelectuale ale elevilor, de a le modela caracterul și a-i forma pentru viață. Limba română se întâlnește cu toate disciplinele de învățământ, prin însuși faptul că este vectorul comunicării. Caracterul pluridisciplinar al acestui obiect de studiu, garantează posibilitatea acumulării de cunoștiințe din alte domenii, iar pe de altă parte ajută la dezvoltarea mobilității gândirii și creativității. Asimilarea corectă a limbii, creează posibilitatea perfecționării și sub un alt aspect, cel comunicativ, al relațiilor sociale, al spiritului și gândirii pozitive.

Această abordare interdisciplinară a textelor literare și folosirea metodelor activ-participative ajută la dezvoltarea gândirii critice al elevilor. Nu trebuie însă rupte metodele active de cele tradiționale pentru că ele marchează un nivel deosebit în spirala de modernizare a strategiilor didactice.

Metodele activ-participative nu sunt doar activități propriu-zise, ci toate situațile în care elevii sunt scoși din statutul de obiect al formării și transformați în subiecți activi, parteneri de lucru ai învățătorului și ai colegilor de clasă.

Instrumentele acestea de lucru la clasă au un efect pozitiv atât asupra elevilor, cât și asupra învățătorilor, care își dezvoltă astfel imaginația și creativitatea didactică.

Prin promovarea interdisciplinarității și utilizarea metodelor active, elevii sunt ajutați și pregătiți pentru învățarea continuă, pentru asimilarea tehnicilor și a regulilor muncii intelectuale, pe scurt, îi învățăm, defapt gândirea critică. Astefel abordarea unei opere literare permite ieșirea din cadrul strict al disciplinei sau al unui sector de activitate, oferind elevilor mici asociații și corelații permanente între diferite sfere de cunoaștere. Se dezvoltă așadar, gândirea logică, puterea de selectare, de sistematizare, de ordonare și chiar de interpretare a semnificațiilor conexiunilor realizate.

Din marea mulțime de argumente care pot fi aduse pentru susținerea afirmațiilor formulate, ne oprim la un exemplu de abordarea interdisciplinară a unei creații literare studiată în ciclul primar, ,, Ștefan cel Mare și Vrâncioaia" . În acest mod se poate discuta despre personalitatea lui Ștefan cel Mare axându-ne pe cunoștiințele istorice din dotare. Folosind metoda ,, Ciorchinelui " pentru ca elevii să îi caracterizeze pe domnitori.

Aceste exerciții pe text scot în evidență semnificația istorică a conținutului fără a neglija calitatea actului citirii.

Metoda ,, cubului" este folosită pentru a-i învăța pe elevi să analizeze un text citit.

De exemplu, se dau cerințele:

1. Descrieți-l pe Ștefan cel Mare folosind patru însuțiri.

2. Comparați-l pe Ștefan cel Mare cu un alt domnitor cunoscut de voi.

3. Analizați comportamentul Vrâncioaiei.

4. De aplicat: citiți textul pe roluri.

5. Explicați semnele de punctuație din primul fragment.

6. Argumentați dacă hotărârea Vrâncioaiei a fost înțeleaptă.

În această legendă sunt amintiți Munții Vrancei, fiind un bun prilej de a face o trecere spre altă disciplină, geografia. Pe hartă sunt identificați Munții și Țara Vrancei, putându-se stabili zona geografică din care ținutul delimitat face parte.

Chiar sub formă de joc, se poate trece și la alt domeniu, desenul, formulându-se o cerință pentru care elevii să redea în limbaj plastic, imagistic, ceea ce i-a impresionat în narațiune. Lecția se poate încheia cu sinteză a tot ceea ce s-a învățat.

Această abordare interdisciplinară a textului literar pune în evidență forța expresivă limbii și al creației literare. Totodată, ea ne ajută ca încă din clasa întâi să îi învățăm și pregătim pe elevi pentru învățarea continuă, în vederea dobândirii mecanismelor gândirii critice.

Pentru a putea răspunde cerințelor sociale, învățământul are obligația de a se orienta spre o formă interdisciplinară a instruirii personalității umane, deoarece un astfel de model educațional este flexibil și ușurează adaptarea rapidă la mutațiile ce intervin în evoluția societății. Învățarea interdisciplinară este o activitate ce îmbină sarcinile didactice din domenii de cunoaștere diverse, cu o structură unitară ce este axată pe învățarea în condiții agreabile și relaxante. Această perspectivă asupra educației copilului de vârstă școlară mică are pronunțate valențe formative, chiar mai mult decât aprofundarea conexiunilor reale între discipline.

Cadrele didactice trebuie să înțeleagă că o activitate interdisciplinară implică mai mult decât simpl accentuare a unor cunoștiințe din mai multe domenii. O condiție a îndeplinirii etapelor didactice în cheie interdisciplinară o reprezintă realizarea conexiunilor între mai multe discipline, folosindu-le în procesul cunoașterii prin generalizări și abstractizări.

În general elevii și copiii fac mult mai bine ceea ce le place. Prin jocurile interdisciplinare ce au la bază textul literar, cătăm să oferim o motivație mai puternică în timpul orelor fără ca elevii să simtă învățatul drept o povară, trezindu-le astfel dorința de a participa la propria formare. În același timp, jocurile interdisciplinare asigură transferuri de cunoștințe asimilate la situațiile nou create pregătind școlarii pentru activități practice și stimulându-le creativitatea.

Propunem ilustrarea acestor aspecte printr-un exemplu practic, jocul ,, complectează povestirea".

„A fost odată un împărat care avea un fiu pe nume Făt-Frumos. Când a împlinit ___ (2 x 4 +10) ani, feciorul a plecat de acasă ca să își caute norocul. A umblat mult și a reușit să treacă peste ___ (3+ 6) mări și ___ (25+14-30) țări, până a ajuns la împăratul ___ (dacă nu e Alb, e…?). Acesta avea ___ (27: 9) fete.

Pentru a se putea însura cu cea mai frumoasă fată, prințul a trebuit să treacă prin___ (2+3+5-7) probe. El a reușit să treacă peste cele___ probe ale împăratului, s-a căsătorit cu prințesa, iar nunta lor a ținut ___ (15:3) zile și ___ (3×1) nopți. Au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.”

Acest exercițiu a inclus matematica și literatura, prin basm, o specie literară care, în cele mai multe cazuri este foarte îndrăgită de copii. Combinând operațiile matematice cu textul suport al unei povestiri sau al unei poezii și realizând totodată, legătura cu alte discipline, elevul va lucra cu plăcere fără a simți efortul depus. Este o modalitate captivantă și atractivă de a rezolva sarciniile unei activități.

De asemenea, cerințele de lucru sunt resimțite mai puțin intens, din perspectiva efortului intelectual depus și prin ,, jocul de rol” , motodă de predare care asigură antrenarea cunoștiințelor dintr-o sferă mai largă și încurajează ineracțiunea dintre elevi. Învățându-i informații prin astfel de jocuri, creăm contextul potrivit deprinderii abilității de a se transpune în pielea unor personaje, le dezvoltăm capacitățile empatice, îi ajutăm să își îmbogățească mijloacele de expresie, receptivitate și toleranță față de interlocutori. Acestea presupun o implicare deplină a școlarilor, care sunt puși să discute comportamentul corect al personajelor. Pentru eficiență ,, jocul de rol ” se poate asocia cu metoda ,, scaunul intervievatului ”, oferind astfel personajelor posibilitatea de a-și motiv faptele și atitudinile.

Și rebusurile pot fi considerate jocuri interdisciplinare, dacă construcția lor apelează la cunoștiințele elevilor din mai multe domenii de învățământ. În general jocul didactic reprezintă cea mai accesibilă cale de abordare interdisciplinară, pentru că prin joc se realizează sarcinile formative importante ce presupun antrenarea, exercițiul operațiilor gândirii dezvoltarea creativității, a spiritului de inițiativă și de observație.

Textele literare studiate în ciclul primar au subiecte variate. Cu ajutorul acestor putem readuce în atenția școlarilor mici, sensurile de bază ale spațiului și contextului social în care ei se vor integra, le cultivăm sentimentele de dragoste față de cei apropiași și de țară.

Folosite în fiecar oră, exercițiile lexicale pe baza fragmentelor literare reprezintă un mjloc bun de a forma elevilor deprinderea de a trece ușor de la o arie curriculară la alta, asigurând în același timp o cunoaștere profundă a limbii române.

Se cunoaște faptul că, opera litară are în centrul său omul, că reflectă intersectarea acestuia cu istoria. În ceea ce privește interacțiunea dintre limba română și alte discipline, se remarcă, fără a pierde identitatea, fiecare obiect de studiu, fiecare venind în întâmpinarea celuilalt, constituindu-se astfel baza unei cooperări reale.

3.3 Cartea și activitățile de lectură

Cartea, oferă aceluia ce o citește, nu doar satisfacțiile pe care le poate aduce orice fapt cultural, ci și prilejuri unice de reflexie și de trăiri spirituale. Acest aspect îl invită pe elev la auto-observare și are un rol important în modelarea personalitățiiși a comportamentului.

Una dintre cele mai accesibile și plăcute activități educative, rămâne lectura. Dacă apropierea copilului de lectură se face cât mai devreme, efectele acesteia sunt mai durabile în fiecare domeniu, nu doarla nivelul limbajului sau al comunicării, ci și în comportamentși socializare.

Cartea trebuie să fie sau să devină un prieten de nădejde al copilului și al elevului, deoarece acesta îl va ajuta să treacă prin etapele cunoașterii, de la concert la abstract, și de la intuiție la reprezentare, fantezie. Tot cu ajutorul cărții, elevul va putea intra în posesia acelos multor instrumente care îi vor satisface dorința de descoperire a realității înconjurătoare.

Prima întâlnire efectivă a unui copil cu o carte, este la o vârstă foarte fragedă, chiar în momentul în care poate prinde și ține ceva în mână, poate să o răsfoiască. Ajunge la grădiniță, unde se uită la imginile din cărțile oferite și colorează. De fapt, intrarea efectivă în această lume a cărților are loc în clasa I, iar școala și învățătorul au rolul cel important să îl apropie pe copil de universul literaturii.

Scrierea și citirea sun niște instrumente cu ajutorul cărora copilul va reuși să dobândească cunoștiințe noi, să formuleze și să dezvolte celelalte competențe ce sunt propuse de programeșe școlare. Eșecul sau succesul în acest proces de a forma copilul depinde de calitatea acestor deprinderi noi.

Pentru a reuși să îi facem pe copii să aprecieze momentele singurătate cu o carte în față, să reușim să îi facem să descopere că nu poși fi singur atâta timp cât ai o carte în față, avem obligația să le împărtățim plăcerea lecturii. Dacă le și citim și povestim, putem să îi încurajăm să discute pe tema cărților sau poveștilor citite sau chiar despre textele pe care reușesc să le scrie ei înșiși.

Discutăm despre prietenie în alte circumstanțe decât cele psihologice putem afirma următoarele, pornind de la literatură:

"Cartea este prietenul cel mai credincios; nu trădează, nu rănește, nu lovește. Suntem salvați de suferințe, de singurătate, de tristețe, de neîncredere datorită cărții. Ne împlinim visuri, idealuri prin carte. Ne recreăm, ne relaxăm, ne odihnim, ne distrăm, râzând până la lacrimi cu o anumită carte. Cartea ne ajută să nu murim spiritual, învățând toată viața… Avem cărți la care nu renunțam, cărți în care ne-am regăsit sau am descoperit modele de viață, exemple ce ne vin în minte în momentede grea cumpănă”

Lectura începe doar după ce copilul reușește să descifreze (atât singur, cât și cu puțin ajutor) secretul semnelor grafice. Procesul acesta de recunoaștere nu este numai prima treaptă din procesul psihologic prin care școlarii îl realizează când citesc. Nu este de ajuns ca ei să cunoască și să recunoască semnele, trebuie să le și înțeleagă. Pentru priceperea unei idei dintr-un text proaspăt citit sunt necesare simultanmai multe operații ale gândirii,concentrarea atenției, voință multă și, bineînțeles, interes pentru a descoperi lucruri necunoscute anterior.

Cititorul care dorește să pătrundă sensul fiecărui cuvânt nu va trece la următorul dacă are pasaje care nu le poate înțelege. Caută în dicționar, consultă alți cititori, iar după ce le-a înțeles, va continua. Pe de altă parte, cei ce sunt cititori „grăbiți” nu au timp să aprecieze toată frumusețea povestirii, să își imagineze locurile descrise, să lase fantezia să zboare sau să trăiască alături de personaje momentele de frică, suspans, emoție și bucurie.

Este foarte important pentru învățător să știe că nu numai ce și cât citesc elevii este important, ci și cum înțeleg textul pe care îl parcurg. Considerăm fundamental ca școlarii să înțeleagă ceea ce citesc, să fie capabili să facă deosebire între ceea ce este util, bun, educativ și ceea ce poate fi dăunător, iar la final să își poată forma opinia clară despre ceea ce au citit.

Pentru a înțelege sensul cuvintelor noi, copii din clasa a II-a pot fi formați să folosească dicționarul. Acest mod de lămurire semantică a textului și, totodată, de îmbogățire a vocabularului școlarilor se realizează prin notarea cuvintelor noi în caietul vocabular, iar prin acest exercițiu, de a identifica, scrie și desluși cuvintele noi, acestea se rețin fără efort.

Pentru școlarul mic, un rol foarte important îl au orele de lectură suplimentară desfășurate împreună cu bibliotecarul. Drept exemple putem oferi discuțiile pe baza romanului ,,Robinson Crusoe" de Daniel Defoe, organizarea și desfășurarea unui concurs pe o temă aleasă, ca ,,Poveștile și povestirile" lui Ion Creangă, sau carnavalul cu personaje din ,,Vrajitorul din Oz" de Frank Baum.

În concluzie, se poate afirma că lectura unei cărți reprezintă un mijloc foarte important de dezvoltare intelectuală a școlarilor mici. Este fundamental ca din fiecare carte citită să se poată învăța ceva. Acest lucru se poate obține printr-o lectură atentă, prin a deosebi ceea ce este esențial de ceea ce nu este esențial, prin notarea unor idei și impresii și prin extragerea unor cuvinte și expresii noi.

Important este ca elevii noștrii să înțeleagă valoarea morală și culturală a cărților, dincolo de aportul lor educativ și informațional, astfel încât să continue drumul cunoașterii cu un mesaj simplu: „Cartea este cel mai bun însoțitor și cel mai înțelept sfătuitor, oriunde te-ai afla!”

3.4 Modalități de stimulare a elevilor în vederea dezvoltării gândirii critice prin și în lectură

Cercetarea pedagogică este o acțiune de observare și investigare, pe bza căreia cunoaștem. ameliorăm sau înnoim fenomenul educțional.

Nu toate fenomenele educaționale pot fi supuse unor experimente inovatoare drastice, de exemplu, formarea sentimentelor morale. Deci modernizarea în învățământ se realizează nu doar prin experimentare, ci mai ales pin generalizarea experienței avansate. Practica educativă constituie pentru cel preocupt să se dezvolte permanent și pentru care cercetează doemniul pedagogiei, o sursă de cunoaștere, un mijloc de experimentare, o cale de a verifica ipotezele și de a generaliza experiența pozitivă. Cercetarea pedagogică poate fi fundamentală și aplicativă, observațională sau experimentală, spontană sau științifică. Însă proce formă ar lua ea contribuie la perfecționarea procesului educativ și a sistemului de învățământ.

Rolul cercetării pedagogice este de a explica, interpreta, generaliza și inova fenomenul educațional sau chiar prin introducerea unor metodologii noi , mai eficiente.

Funcțiile cercetării pedagogice pot fi descrise după cum urmează:

– funcția explicativă care este specifică pedagogiei fundamentale și este orientată spre noutatea științifică. Ea presupune elaborarea modelelor teoretice explicative care sunt necesare cunoașterii fenomenelor educaționale;

– funcția praxiologică se referă la cercetare aplicatăvă, cu ajutorul investigațiilor empirice, care ontribuie la creșterea eficienței acțiunilor educaționale și la inovarea practicii școlare prin introducerea de modele acționale noi;

– funcția sistematizatoare este cea în care cercetarea pedagogică oferă o bază logică de sinteză, organizare și prelucrare a datelor experimentale;

– funcția referențială-informațională asigură adunarea de informații cu privire la funcționalitatea procesului instructiv-educativ;

– funcțiile de evaluare și de control științific al procesului de instruire și formare a personalității sunt raportate la cerințele sociale;

– funcția de perfecționare și inovare a învățământului și educației este în raport cu cerințele de dezvoltare a științei, tehnicii, culturii și economiei de piață;

– funcția predicativă se referă la anticiparea unor modele educaționale cerute de perspectiva dezvoltării social-economice.

Proeictul de cercetare este o sinteză organizării cercetării pe etape și trebuie să aibă o structură clară, bine implementată:

-tema sau problema de cercetare este aleasă în funcție, importanță și actualitatea ei;

-motivarea alegerii temei se formulează având în vedere scopul cercetării și modul de evaluare;

– în istoricul studierii problemei se menționează stadiul actual al cercetării;

– ipoteza generală, ipoteza parțială și obiectivele cercetării trebuie enunțate clar;

– în metodologia cercetării, se ating mai multe puncte bine-cunoscute; durată, loc, echipă, etape, variabile, metode, tehnici, eșantion, mijloace de învățământ, instrumente de cercetare;

– verificare ipotezei de cercetare se face prin teste finale sau prin alte modalități;

-finalizarea cercetării trebuie să facă referire și la valorificarea ei.

Din inventarul vast al metodelor și tehnicilor de cercetare putem aminti următoarele:

a) Lectura științifică este consemnată în fișe de probleme și subprobleme ce cuprind: autorul, titlul lucrării, locul apariției, anul, editura și pagina. Aceste fișe pot fi de mai multe tipuri, fișe de idei de citate, de sinteză sau care cuprind și judecăți de evaluare a ideilor;

b) Rezumatul simplu este informativ, conținând idei de bază dintr-o lucrare;

c) Conspectul este defapt o formă mai complexă de rezumat. Alături de referat, recenzie și sinteză, conspectul este utilizat pentru informarea și documentarea științifică.

d) Metoda de observație se folosește pe scară mare pentru a investiga și aduna date experimentale, respectându-se diferite cerințe ca stabilirea unui scop precis al observării, alcătuirea unui plan de observare, înregistrarea datelor, clasificare lor, compararea, raportarea și interpretarea acestora. Observarea poate fi spontană, științifică, de explorare sau experimentare.

e) Metoda studiului de caz cuprinde :

› prezentarea cazului

› analiza acestuia

› propunerea unor soluții și testarea lor, iar în final,

› aplicarea soluției mai eficiente.

f) Analiza produselor activității școlare vizează planificări, proiecte didactice, catalogul, lucrări efectuate de elevi la disciplinele obligatorii și opționale.

g) Experimentul pedagogic se referă la măsurarea efectului produs ca urmare a introducerii unui factor experimental – de exemplu , introducerea instruirii cu asistare de calculator. Acest experiment se poate desfășura cu ajutorul mai multor tehnici, tehnica grupului pe care se experimentează, tehnic grupelor paralele având același nivel de cunoștiințe ( o metodă experimentală și de control) tehnica rotației factorilor, când grupa de control devine grupă experimentală și invers.

h) Eșantionarea se utilizează în alegerea unui număr fix de subiecți din elevii sau persoanele din școală care urmează să fie supuși acestui experiment. În aceste cazuri se folosește numai eșantionul experimental și se testează înainte de experimentare situația de la care se pornește.

i) Metoda testelor , este o probă scrisă precis determinată, care implică o temă sau un grup de sarcini, itemi. TEstele se aplică la un eșantion, grupul de referință, iar făcând acest lucru obținem etalonul sau tabelul de notare, o scaro cu repede numerice. În funcție de felul în care măsurăm ne putem întâlni cu teste pedagogice, teste psihologice și sociometrice, al căror scop este să măsoare relațiile interpersonale din grup. Cerințele pe care un teste trebuie să le îndeplinească pentru a fi corect construit sunt:

– validitatea ( testul trebuie să măsoare într-adevăr ceea ce ne propunem )

-etalonarea ( testul trebuie să fie corespunzător pentru grupa în care este aplicat)

-standardizarea ( aplicarea și verificarea corectă a testului este la fel de importantă ca și structura sa)

j) Interviul și chestionarele scrise, convorbirea individuală sau în grup, acheta psihopedagogic și studiul documentelor scolare sunt tehnici eficiente pentru a culege și nterpreta datele necesare cercetării pedagogice. În cazurile acestea se menșionează problema de cercetare, eșantionul și indicatorii la care ne raportăm.

k) Metoda analizei psihopedagogice a datelor experimentale vizează clasificarea și ordonarea acestora, folosind calculul statistic, curbele statistice de mărire, distribuției si corelației, al căror coeficient exprimă gradul de legătură dintre șiruri de măsuri corespunzătoare.

l) MEtoda scărilor de opinii și atitudini, presupune distribuirea rezultatelor pe o scară cu mai multe intervale. Avem de exmplu, opinii sau atitudini, corecte, incorecte, mai puțin corecte etc. La o clasă rezultatele la învățătură pot fi împărțite pe o scară cu 4 intervale a câte 5 puncte fiecare sau pe o scară de calificative ca foarte bine, bine, suficient, insuficient.

Capitolul IV

Învățare și predareîn ciclul primar prin explorarea textului literar

4.1 Contribuția textului literar la dezvoltarea creativității școlarului mic

Se știe că școala trebuie să se schimbe din toate punctele de vedere, astfel încât să poată oferi elevilor posibilitatea de a dobândi o experiență socială pozitivă și constructivă, bazată pe colaborare în rezolvarea problemelor vieții, asumată în vederea dezvoltării abilității de a conviețui într-o lume pașnică.

Învățarea este un proces care se manifestă în ordine cronologică, de esență atât formativă, cât și informativă, care urmărește formarea la elev a unor obiceiuri, priceperi, într-o manieră activă, exploratorie. Profesorul modern are datoria să promoveze o formă de pedagogie activă, în virtutea căreia elevul să fie privit ca un adult, să îi lase libertatea de a alege și de a se exprima. Astfel, elevului i se dezvoltă curiozitatea, încrederea în forțele proprii, capacitatea de comunicare, care îi oferă o liberatate mai mare de exprimare în alegerea obiectivelor, ținând cont de propriile interese.

Patru piloni fundamentaliai educației active din secolul XX sunt: a învăța să cunoști, a învăța să faci, a învăța să fii și a învăța să conviețuiești. Din această perspectivă, elevul este pus în ipostaza de subiect activ și paticipă la propria formare. Rolul învățătorului este acela de a operaționaliza cunoștințele pe care le au la îndemână elevii, de a crește și dezvolta interesul și motivația acestora pentru diferitele domenii de cunoaștere, de a-i pregăti în perspectiva integrării în viața socială, de a-i învăța să învețe pe tot parcursul vieții, în același timp pregătindu-i și pentru auto-învățare.

Principiile educației moderne au condus la abordarea integrată a studierii limbii române și la restructurarea lecției de limba și literatura română, în sensul că nu se mai predau separat noțiunile de literatură, gramatică, ortografie, lexic, punctuație și fonetică. Drept argument menționăm faptul că programa școlară precizează că unele cunoștințe de vocabular, fonetică și punctuație nu formează un cuprins distinct de învățare, ci sunt aplicații pe textele literare-suport. Aceste tipuri de aplicații determină o puternică activitate pe plan intelectual, dezvoltă gândirea logică la elevi, ei găsindu-se în situația de a căuta, învăța și exersa strategii inductive, deductive și transductive, care esențiale oricărui demers euristic.

Textul literar proriu-zis, ca rezultat al procesului special de creație, solicită din partea elevului un efort mai mare în descifrarea mesajului și îl implică într-o continuă mișcare de recreare a operei. Astfel, îl ajută pe elev să-și îmbogățească universul afectiv și de cunoaștere, să-și dezvolte capacitatea de gândire, judecată și acțiune.

Prin studiul operei literare, elevul poate să devină un cititor avizat de literatură, fiind capabil să observe în creația literară diferite mesaje, să nu parcurgă numai odată, de curiozitate, fără urmări, „ci și din dorința de a recompune într-un proces în care să se întâlnească plăcerea estetică cu pasiunea unui cărturar”.

Literatura ca artă a cuvântului solicită la cel mai înalt grad resursele limbii și pune accent pe puterea de reprezentare și invenție. În absența literaturii, limbajul nu poate fi procesat decât în dimensiunea sa utilitară, lipsită de creativitate. Fiind însă creația cea mai importantă a ființei umane, limbajul are rolul de a produce semnificații. Lucrul acesta presupune nu doar corelarea semnelor existente după legile deja fixate, ci și crearea altor semne, stabilirea altor reguli, raporturi noi, deoarece în absența acestor acțiuni„adevărurile nu pot fi scoase din ascundere”.

Când se studiază o operă literară, trebuie să se aibă în vedere componenta lingvistică, dar și componenta textului literar, construcția de ansamblu a textului, structura sa narativă, argumentativă etc. Doar așa elevii vor fi capabili să înțeleagă textul și să facă diferențe între genuri și specii literare.

Textul narativ are o importanță mare în formarea intelectuală a elevului, speciile epice studiate cu predilecție fiind basmul, povestea și povestirea. Textele care pot fi încadrate în acest gen sunt considerate expresii ale unui mod de gândire, cel narativ, cu ajutorul căruia spiritul elaborează semnificația într-un anumit fel. În timp ce modul de gândire logico-științific este caracteristic tratării lucrurilor fizice, a științelor exacte, bazate pe receptarea de tip rațional, gândirea narativă se referăla oameni și problemele lor, presupunând o receptare de tip empatic.

Gândirea narativă pune accentul pe înțelegerea lecturii, pe interpretarea și crearea textului narativ, ceea ce ajută în studiul literaturii pe de-o parte, dar, pe de altă parte, dezvoltă raționarea de tip critic. Valoarea formativă a textelor narative le permit acestora să fie în prim plan în ciclul primar,datorită modelelor de acțiune și contrucție de identitate pe care le oferă.

Dirijarea elevului spre textele narative creează o premisă importantă pentru stimularea creativității și dezvoltarea imaginației creatoare. Când ascultă sau citesc istorioarele propuse de învățător, elevii le transpun în episoade vizuale, imagini interioare ale întâmplărilor, prin activitatea lor mentală. Ar trebui întotdeauna să găsim timp pentru a ne scufunda împreună cu copii în aceste imagini, unde am putea descoperi fel de fel de lucruri minunate, și pentru a le lăsa să se transforme în propriile imagini vorbitoare.

Lectura operelor literare narative îi ajută pe copii să se apropie de realitate, creându-le pespective vaste spre cunoașterea unor forme noi ale literaturii, în general. Fiecare text studiat de elevi are calitatea de a le dezvolta capacitățile intelectuale, de a le modela caracterul și de a-i forma pentru viață. Însă în același timp, acumularea considerabilă a faptelor de limbă creează posibilitatea de dezvoltare a abilităților de comunicare și, sub acest asepct,a relațiilor sociale.

Efortul depus la vârsta școlară mică pentru însușirea cunoștințelor, formarea obiceiului de exprimare orală și scrisă, pentru lectură sau diferitele tipuri de activități este imens. Tocmai de aceea, copilul trebuie motivat, pentru a parcurge cu propriile puteri textul literar, pentru a prinde interes să-l cunoască.

În clasele mici, clasa I și a II-a, se formează deprinderile de lucru cu textul literar, sub coordonarea învățătorului. Elevii nu învață numai să citească aceste texte, ci și să le și redea, să le repovestească, să le memoreze, să reproducă poezii, să extragă ideile principale și să studieze textele din punct de vedere gramatical, lexical și ortografic. Exercițiile și jocurile ajută elevul să perceapă textul dintr-o perspectivă mai largă, să reflecteze asupra sarcinilor; îl impulsionează să cerceteze și să dezvolte soluțiile optime pentru eventualele probleme ivite.

Pentru creativitatea elevilor mici, sunt foarte antrenante compunerile bazate pe imagini, cele care formează capacitatea de a depăși concretul, ajutându-i pe elevi să afle noi legături de sens între obiectele percepției și să descopere sensurile unor cuvinte și expresii literare. În perioada ciclului primar prinde contur învățarea ghidată pe instruire, ceea ce dezvoltă mintea elevului în ideea capacității abstracției, al generalității, comparării, discriminării și reconstrucțiilor, al memorării logice. Toate acestea sunt elemente de noutate în parcursul școlar.

Operele literare se deosebesc printr-un dinamism global al imaginii; ele evocă un cadru, care transmite o trăire ce trebuie adusă în centrul atenției elevilor. Ei au obligația să învețe cum să facă lectura textului, urmând pașii de bază, adică fragmentându-l în părți și reconsituindu-l ca întreg. Pe lângă toate sarcinile și cererile care se reiau de la un text la altul, memorarea versurilor, explicarea cuvintelor, descrierea întâmplării, ceea ce ne interesează este măsura în care se realizează dezvoltarea mentală și cea afectivă, adică cât și ce reușește elevul să realizeze, bineînțeles în special în sensul creativității verbale, al personalizării planului expresiei literare și al interiorizării valorii acesteia.

Cu autorul complexității și bogăției lexico-semantice, textele literare contribuie semnificativ la formarea și dezvoltarea gîndirii și creativității copilului. Acestea permit utilizarea unor exerciții și jocuri foarte bune pentru însușirea unor cunoștințe, dar și pentru aprofundarea și verificarea lor.

Exemple:

1. Găsiți cuvinte cu sens asemănător în următoarele situații:

cioban –

istețime-

straie –

2. Scrieți cuvinte cu sens opus pentru următoarele cuvinte:

supărat –

rău –

neliniștit –

întunecat –

tânăr –

alb –

statornic –

3. Formulați enunțuri în care cuvintele date să aibă alte sensuri

4. Identificați în text două ortograme și alcătuiți enunțuri cu ele.

5. Explicați utilizarea semnelor de punctuație în textul citit.

6. Compuneți un text de 10 rînduri, în care să caracterizați personajul principal.

7. Povestiți fragemntul dat.

8. Găsiți familia lexicală a cuvântului frunză.

9. Transcrieți din textcuvintele ce conțin grupurile de litereea, ia, ie, oa, ua.

10. Explicați expresiile subliniate în text.

Cu ajutorul unor astfel de exerciții, se dezvoltă capacitatea de comunicare orală și scrisă. Pe lângă acestea, se exersează actul vorbirii, se îmbogățește vocabularul sub aspect fonetic, lexical și gramatical.

Jocul didactic este o altă formă de a învăța, mai ales daca profesorul știe să utilizeze cuvântul ca mijloc de îndrumare a elevilor. Așa asigură o legătură strânsă între tema jocului și materialul didactic existent, fără a omite elementele ludice: surpriza, întrecerea, ghicitoarea.

Sunt foarte multe jocuri și exerciții care au ca materiale suport texte literare. De asemenea, există metode de evaluarea elevilor care pornesc de la jocuri bazate pe texte literare. Câteva exemple de astfel de jocuri sunt:

1. Recunoșterea personajului

2. Ce știi despre mine?

3. Povestirea în lanț

4. Recunoașterea autorului

5. Schimbă finalul poveștii

6. Traista cu povești

Rebusurile literare,folosite cu foarte mult succes la clasă, fac parte din altă categorie de jocuri, care solicită gândirea logică a școlarului mic. Sunt eficiente tocmai pentru că sunt bazate pe logică, ceea ce îi determină pe elevi să se concentreze la rezolvarea lor.

Astfel de exerciții și jocuri, împreună cu utilizarea altor metode active de a stimula curiozitatea și interesul elevilor, captează atenția școlarilor, încurajează competiția, stimulează imaginația și le oferă dascălilor oportunitatea și posibilitatea de a-i învăța pe elevi cum să gândească creativ, argumentativ, critic, în sincron cu vremurile moderne.

4.2 Metode de predare-învățare aplicabile textului literar

Învățarea eficientă și durabilă este cea care are la bază participarea activă a elevului la deprinderea informațiilor, la prelucrearea acestora, la înțelegerea sensului și a necesității lor. Dacă vrem ca elevii să gândească critic, avem obligația de a-i învăța să-și exprime liber ideile, să le compare cu altele convergente sau divergente, să argumenteze.

Având în vedere că procesul se dobândește prin exercițiu, avem nevoie de câteva metode și tehnici de predare-învățare, care să accentueze funcționalitatea minții, să dezvolte capacitatea ei de explorare și descoperire, analiză și sinteză, raționare și evaluare.

4.2.1 Braindstormingul (asaltul de idei, furtună în creier)

Aceasta este o metodă simplă și eficientă,în același timp, care poate ajuta participanții să își exprime opiniile, liberi. Îi ajută să formuleze idei proprii, să exerseze atitudinile deschise și creative în grup. Îi învață pe elevi să fie motivați și deschiși acestei activități, într-un mediu plăcut, și să aibă încredere atât în ei înșiși, cât și în cei din jur.

Brainstormingul funcționează după anumit reguli, cum ar fi stimularea unei producții cât mai ample de idei, strângerea ideilor emise de alții și valorificarea acestora prin diferite ajustări, suspendarea oricărui gen de critică și manifestarea liberă a imaginației.

Avantajele acestei metode sunt multiple, câteva dintre acestea fiind costurile mici pentru aplicarea ei (se poate aplica aproape în orice domeniu, se obțin rapid și ușor idei și soluții noi), stimularea participării active, dezvoltarea creativității participanților, a spontaneității și încrederii lor, dezoltarea abilității de lucru în echipă.

Dacă este aplicatăcu profesionalism și inspirație de către cadrul didactic, această metodă este simplă, eficientă și accesibilă.

4.2.2 Predicția

Această tehnică are rolul de a ajuta elevii să își reactualizeze cunoștințele care sunt în strânsă legătură cu tema lecției. Prin predicție, elevilor li se stârnește interesul, ei devenind astfel motivați să participe la oră.

Învățătorul alege câteva teme-cheie dintr-un text care urmează să fie studiat și le scrie pe tablă. Elevii sunt așezați pe perechi și, printr-o conversație care durează 4-5 minute, ei încearcă să determine care ar putea fi relația dintre acei termeni (de cauzalitate, succesiune logică sau cronologică). De asemenea, în cazul textelor literare elevii pot fi invitați să să creeze o poveste, folosind cuvintele scrise pe tablă.

Rolul acestei metode este de a capta atenția și interesul asupra noțiunilor importante pentru înțelegerea textului. Îi determină pe elevi să prezicălegătura dintre termenii oferiți, fapt care le solicită gândirea și imaginația.

4.2.3 Știu/vreau să știu/ am învățat

Acestă metodă este una de conștientizare asupra aspectelor pe care elevii nu le știu sau cred că le știu referitor la un subiect anume și, în același timp, asupra a ceea nu știu, dar doresc să știe sau să învețe.

Li se cere elevilor să scrie informațiile pe care consideră că le știu cu privire la subiectul abordat. Aceste idei sunt notate la rubrica Știu. După aceea, aceștia notează ceea ce ar dori să afle în legătură cu tema respectiva, în rubrica Vreau să știu. După studierea unui text sau realizarea unei investigații, elevii dobândesc cunoștințe noi pe tema dezbătută. Prin urmare, la final, în ultima rubrică, Am învățat, vor nota cu ce li s-a îmbogățit bagajul de cunoștințele după lecție.

4.2.4 Ciorchinele

O altă metodă care îi încurajează pe elevi să gândească deschis și liber,ciorchinele este o tehnică de căutare a unor căi de acces spre propriile cunoștințe, credințe, convingeri ale elevilor, evidențiind modul personal al fiecărui copil de a aborda și înțelege o anumită temă.

Pentru realizarea acestei metode, este nevoie de parcurgerea unor pași. Întâi se scrie în caiet un cuvânt sau o propoziție, aceasta fiind ca un nucleu, în mijlocul paginii(în cazul folosirii tablei sau a unei planșe, elementul central se amplasează tot la mijloc). Următorul pas este aflarea unor cuvinte sau sintagme legate de tema pusă în discuție și notarea lor. Aceste cuvinte/ sintagme se leagă de nucleu prin trasarea unor linii care scot în evidență legătura dintre idei. Ultimul pas este scrierea tuturor ideilor referitoare la tema abordată, găsite până la finalul orei sau timpului alocat pentru această activitate.

Metoda ciorchinelui poate fi folosită atât individual, cât și în grup, oferind elevilor posibilitatea de a gândi liber, fără nici o restricție.

4.2.5 Mozaicul

Această metodă pune accent pe învățarea prin colaborarea elevilor, stimulează încrederea și dezvoltă abilitățile de comunicare ale școlarilor.

Clasa de elevi se împarte în grupe de câte patru elevi, fiecare membru primind câte o fișă de învățare.Cei ce sunt cu numărul 1 și 2, respectiv, 3 și 4, formează o grupă de experți care discută textul primit. Sarcina lor este de a învăța foarte bine materialul din secțiunea de text care le-a fost repartizată. O citesc și o discută între ei, pentru a o înțelege, iar după acești pași se vor hotărî asupra modului de a o preda grupului lor. La final cei patru elevi se întorc la grupa inițială și predau conținutul. Toate întrebările și nelămuririle sunt notate și clarificate de către cei patru.

Prin acestă metodă de predare reciprocă se poate realiza o învățare mai bună a conținutului informațional, iar la finalul lecției, fiecare elev va ști și va stăpâni întregul text.Cadrul didactic, învățătorul, monitorizează toată activitatea și se asigură că informațiile și cunoștințele se transmit și se asimilează corect. Dacă sunt cazuri în care elevii se pierd, se împotmolesc, acesta îi ajută să depășească momentul.

4.2.6 Turul galeriei

O metodă de învățare realizată prin colaborare este turul galeriei. Cu ajutorul acesteia, elevii sunt încurajați să își exprime opiniile cu privire la soluțiile date unei probleme de către colegii lor. Există niște etape care trebuie urmate. Elevii sunt împărțiți în grupe și rezolvă o problemă succeptibilă de a avea mai multe soluții. Toată munca realizată de grup se pune într-o schemă ce poate fi notată pe un poster. După finalizarea posterelor, acestea sunt expuse pe pereții clasei, ca la o galerie. Fiecare grup trece pe lângă poster și examinează soluțiile propuse de colegi; se fac observații, care pot fi scrise sub poster, astfel oferindu-se și alte soluții.

4.2.7 Cubul

Metoda aceasta poate fi utilizată la toate disciplinele cu real succces, pentru că solicită operațiile gândirii și aplicarea cunoștințelor și competențelor dobândite pe parcursul unei unități de învățare.

Cubul are notat pe fiecare față câte o sarcină, pe care elevii trebuie să o îndeplinească, folosindu-se de cunoștiințe și deprinderi dobândite anterior. Aceste sarcini sunt aceleași din perspectiva acțională: descrie, compară, explică, aplică, argumenteză. Metoda se poate pune în aplicare și pe grupe de câte șase elevi, fiecare rezolvând câte o sarcină de pe una dintre fețele cubului.

Prin această metodă se stimulează munca în echipă și antrenarea găsirii unor soluții, rezolvarea cât mai eficientă a unei sarcini primite. Se poate folosi când se dorește explorarea unui subiect din mai multe perspective, astfel dezoltând competențecare sunt necesare unei abordări complexea textului literar și nu numai.

4.2.8 Explozia stelară

Aceasta este o metodă nouă,axată pe creativitate. Este similară brainstormingului,începe din centru, cu un concept, și propagându-se în afară, cu întrebări.

Ideea se scrie pe o foaie, iar după aceea se înșiră mai multe întrebări ce au legătură cu ea. Scopul acestei metode este de a obține cât mai multe întrebări și, în continuare, cât mai multe conexiuni între concepte. Metoda se folosește pentru că stimulează creativitatea atât la nivel individual, cât și în grup.

Aceste metode, pun bazele unei învățări eficiente, de lungă durată. Cel mai important lucru este că ele sunt centrate pe participarea activă a elevului. Folosirea acestor metode activ-participative necesită cunoaștere și pregătire temeinică din partea cadrului didactic, pentru a putea fi realizat obiectivul fundamental, accela de a dezvolta gândirea elevului. Lecțiile desfășurate cu ajutorul acestor metode contribuie la însușirea de către elevi a unor concepte, principii și legi de bază, pe care se vor clădi cunoștințele ulterioare.

4.3 Textele literare– mijloace eficiente de dezvoltare multilaterală a școlarului mic

În clasele primare, adică la vârsta școlară mică, limba română se învață ușor datorită curiozității pe care copii o au față de latura sonoră a comunicării, față de armonia limbii din operele literare. Elevul (și copilul, în general), dacă nu are la dispoziție cuvântul de care are nevoie, îl creează, inspirându-se din textele pe care le aude sau le citește. Această atitudine față de limbă este la baza activităților ce sunt desfășurate la orele de limbă română, care încep chiar din primul an de școală.

Ca obiect de studiu, limbii române îi revin sarcini exacte în dezvoltarea capacității de comunicare și a creativității. Este obligatoriu și necesar ca studiul integral al limbii să cuprindă exerciții pentru dezvoltarea creativității verbale, acest lucru având ca suport textul literar.

Psihologia scoate în evidență tot mai des faptul că, gândirea umană operează cu anumite semne, simboluri care sunt purtătoare de informații. Aceste semne sunt, în primul rând, cele de natură lingvistică. Cu ajutorul acestora există posibilitatea de a primi și prelucra informația despre anumite obiecte sau fenomene fără a opera nemijlocit cu ele, acesta fiind un fapt ce constituie o performanță considerabilă a gândirii omenești. După ce își însușește cuvintele cu semnificația lor, copilul le poate folosi în cele mai variate forme ale activității, în special în activitatea de cunoaștere, comunicare și creație. Un model al cuvântului este oferit elevilor prin intermediul textelor literare, care servesc gândirii ca un suport intuitiv și creativ.

Fiecare cadru didactic trebuie să știe și să fie conștient de acest lucru, exploatând la maximum textul literar prin folosirea celor mai eficiente metode de predare-învățare. Alegerea acestor metode se face ținându-se cont, în primul rând, de avantajele oferite, mai ales pentru că textele oferă suportul necesar pentru a aborda interactiv lecția. Metodele interactive se bazează și pe cooperarea elevilor, care relaționează unii cu alții în timpul orei; astfel, responsabilitatea individuală și cea de grup devine presupoziția majoră a succesului.

Lecțiile de limba română desfășurate pe baza textelor literare oferă posibilitatea de a dezvolta gândirea critică a elevilor, prin faptul că ei lucrează în mod liber, creativ și cooperând unii cu alții, realizând o învățare eficeintă. Textele literare valorifică eficient potențialul intelectual de învățare și formare al elevilor, construindu-le deprinderi importante în gândirea critică.

Metoda ,, brainstormingului" este foarte utila pentru a stimula creativitatea în condițiile activității de grup, participanții la acest tip de dezbatere fiind solicitați să emită cât mai multe idei. Acestă metodă, aplicabilă la mai multe lecții, permite observarea faptului că asocierea liberă, spontană de idei poate duce, de multe ori, la identificarea unor idei vriabile și inedite. Putem oferi ca exmplu textul ,, Iarna" scris de Mihail Sadoveanu. În aplicarea acestei metode le propunem elevilor să noteze tot ce le vine în minte despre iarnă. Ideile lor sunt adunate și trecute pe tablă, apoi folosite în compunerea unui text descriptiv intitulat : ,, Iarna "

În predarea textului ,, Povesta unui on leneș" de Ion Creangi, se poate aplica metoda predicției în cadrul căreia elevii sunt solicitați să anticipeze derularea evenimentelor care vor fi prezentate în text, pornind de la câțiva termeni – cheie. Elevii scriu în caiete predicțiile făcute, prima dată singuri iar apoi pe perechi. Câteva predicții sunt alese și scrise pe tablă, iar elevii le notează pe fișă. Textul se citește pe fragmente. La final, copiii constată dacă evenimentele descrise în text s-au derulat în aceeași succesiune cu cea stabilită de ei înainte.

Operele literare oferă copiilor posibilitatea de a dezbate teme cât mai variate, iar prn utilizarea ciorchinelui, metodă de structurare a conținuturilor, numărul ideilor și legăturilor dintre acestea nu sunt limitatea. Prin această metodă, gândirea școlarilor mici devine tot mai flexibilă, independentă de alți factori, iar informațiile se rețin mai ușor.

O altă metodă foarte atractivă de caracterizare a personajului dintr-o operă este ,,cvintetul". Prin această metodă se solicită atât cunoștiințele gramaticale, cât și stilistice, dezvoltând capacități de analiză și sinteză ale școlarilor.

Aplicând metoda aceasta, se reușește caracterizarea personajelor într-un mod neconvențional, plăcut pentru copii, aceștia putând compune scurte poezii și au folosit expresii aflate în operele studiate, punând accentul pe diferite procedee artistice, ca personificări, epitete, comparații.

Prin aplicarea metodelor interactive, elevii rețin conținutul textelor istorice, chiar reușesc să pună întrebări referitoare la conținut. Aceștia iau la cunoștința de momente cruciale din istoria neamului și își cultivă sentimentul de mândrie națională cu ajutorul lecțiilor.

Foarte eficienteîn lecțiile de consolidare și recapitulare a textelor literare sunt metoda ,,cadranelor" și ,,cubul". Gândirea elevilor are nevoie să fie direcționată spre mai multe operații, cum ar fi generalizarea, abstractizarea, analiza, sinteza, toate determinând formarea și consolidarea deprinderlor de muncă intelectuală. Având în vedere că activitatea se desfășoară pe mai multe planuri, metoda cadranelor se aplică cu rezultate foarte eficiente la studierea unui text literar.

Un text se poate aborda prin diferite perspective, iar metodele de învățare activ-participativ ajută învățătorul și elevii să realizeze acest lucru.

Învățăndu-i și ajutându-i pe elevi să lucreze cu textul literar, îi vom apropia de foarte multe domenii de cunoaștere. Îi vom face să găsească singuri răspunsuri acceptabile și argumente la întrebările pe care aceștia și le pun sau care le sunt adresate. Vor exersa exprimarea atât orală, cât și scrisă, vor învăța să fie deschiși la schimbul de idei și vor înțelege că pot să existe diferite soluții pentru o problemă.