Invatarea Permanenta Si Adaptarea Adultului
Motto
„vârsta adultă este un octombrie care răspunde acelei perioade
din viața unui om când nu mai este dependent de stările lui
de schimbare, când toată experiența lui coace în înțelepciune,
când fiecare rădăcină, ramură și frunză a sa strălucește în maturitate.
Ceea ce a fost și a făcut în primăvara și vara lui se arată acum:
el rodește este vârsta la care trebuie să devină conștient de forța lui,,.
Ralph Waldo Emerson
INTRODUCERE
Lumea contemporană ca și lume a schimbărilor sociale, o lume a dezvoltării dinamice, a progresului tehnico-științific, a informatizării permanente, a pus în umbră pe cel care creează, gestionează și întrebuințează totul. Astfel, informatizarea societății, care duce la restructurare și sau reînnoire în toate domeniile vieții sociale, schimbările geopolitice și economice , toate aduc în discuție OMUL și problemele cu care acesta se confruntă.
Condițiile sociale, culturale, economice, și-au pus amprenta asupra dezvoltării fiecărei perioade din viața acestuia (copilărie, adolescență, adulți), modelând felul de a gândi, de a simți, de a fi și de a lua atitudine. Coexistența generațiilor în același mediu social-cultural generează o mare mișcare de idei, dar și dorința securitate.
Problemele globale se manifestă sub forma unor contradicții, apărute în anumite sfere ale activității societății omenești. Ca și domeniu al interdependențelor, lumea contemporană, are în centrul tuturor lucrurilor și evenimentelor individul.
Amenințările la adresa securității sunt multiple, problemele economice și sociale, inacceptarea convingerilor religioase, terorismul internațional, lipsa unor principii democratice, pertinente, a unor norme de ordine, sunt doar câteva din potențialele elemente ce constituie cadrul propice pentru apariția haosului și degradării societății umane.
Modernizarea apărării naționale în concordanță cu mediul de securitate, cu condițiile naționale și dezvoltarea militară națională se constituie ca un obiectiv important de atins, la fel de important ca și apărarea drepturilor și intereselor sale și promovarea unei politici de pace și neagresiune.
Educația permanentă nu este continuarea educației de bază, ci are drept scop ameliorare calității vieții și adaptarea permanentă prin cunoaștere a omului la transformările din societate. Educația permanentă nu are început și nici sfârșit. Educația la adulți este un subdomeniu de acțiune al educației permanente.
Procesul de îmbătrânire a populației ne vizează pe noi toți. Dezvoltarea personalității, dar și posibilitatea de a participa activ la viața socio-economică și culturală, pentru a putea face parte provocărilor viitorului sunt doar câteva dintre obiectivele acestuia. Descoperirile geografice, revoluțiile, migrația, urbanizarea, tehnologiile de ultimă generație influențează și stimulează educația adulților. Educația la adulți a apărut o dată cu omenirea și vine în sprijinul indivizilor, ajutându-i să acumuleze, să se autodepășească, animat de dorința de a se simți viu, util, de a se trezi la viață și a lua parte la aceasta. Aspirația de a evada din rutină, dorința de a răspunde favorabil unor așteptări sociale, curiozitatea, nevoia de nou , acestea sunt doar câteva dintre trăsăturile omului de astăzi!
Trăim intr-o lume care se afla sub semnul schimbării, integrarea în Uniunea Europeană a modificat fizionomia economiei naționale și a antrenat noi abordări în ceea ce privește modelul de pregătire profesională a omului din societatea de astăzi. Noua filozofie a educației la adulți trebuie să aibă drept preocupare interogarea umană și îndreptarea ei, având în vedere experiența profesională și pregătirea de specialitate, către personalizarea acesteia și reconstrucția unui adult ce poate să aibă mai mult spirit antreprenorial, flexibilitate în pregătire, capacitate de autoeducație, creativitate, încredere în forțele sale. Ca o soluție la schimbările ce au loc în diverse domenii ale vieții noastre și ale societății și ca o necesitate, se impune din ce in ce mai mult formarea profesionala continuă ca parte componentă a învățării permanente.
Lucrarea își propune să abordeze nu numai o problemă actuală a lumii moderne, educația la adulți, și să încerce să răspundă la unele întrebări cu care literatura de specialitate, destul de săracă, se confruntă.
Astăzi, când tehnologia transformă cu rapiditate totul si lumea se confruntă cu probleme majore ale șomajului, când o serie de profesii apar și altele dispar, când fenomenul globalizării a depășit granițele naționale, regionale, se impune inevitabil, modificarea structurii forței de muncă.
În acest context, tema este de actualitate și promovează interesul național deoarece a investi în oameni înseamnă să investești în viitor. Categoria aleasă ca „eșantion”- adultul, folosește un sistem alcătuit din pregătirea profesională acumulată în sistemul educațional instituțional, dar și experiența acumulată din interacțiunea cu mediul, ambele trecute printr-un proces de maturizare „o profesiune nu este numai un complex de aptitudini psihofizice maturizate, ci și o etică, luminată de un ideal, un mod de a vedea preocupările profesionale prin prisma unei concepții de viață” (Stoian, 1971)
Marea majoritate a adulților aflați în situația de a-și schimba cariera se confruntă cu sentimentul incertitudinii datorat unei serii întregi de factori dintre care amintim: instabilitatea economică, conflictul dintre generații care într-un mod surprinzător cunoaște o schimbare de poziție întrucât tinerii nu acceptă adulții care vor să se autodepășească, sentimentul inutilității care se datorează încorsetării sociale, a prejudecăților și stereotipurilor.
Lucrarea încearcă să descrie unele aspecte teoretice ale conceptelor de educație permanentă, educație la adulți, pregătire profesională continuă, securitate umană, precum și să propună un model complex al participantului la formarea profesională continuă, să găsească noi roluri ale formatorului de astăzi, punând accent pe cooperare inter-instituțională, disponibilitate, flexibilitate și mobilitate.
Plecând de la ideea că formarea persoanelor adulte are un rol important în societatea de astăzi dar mai ales în cea din viitor, consider că formarea continuă poate fi un factor de eliberare a individului zilei de mâine ce va duce la o schimbare de mentalitate, la adaptabilitate, pentru că omul se adaptează la mediu și nu mediul se schimbă în funcție de oameni. Dacă vom reuși să înțelegem și să-l facem pe adult să conștientizeze că noul rol este constructiv, că societatea are nevoie de experiența profesională precum și cea de viață a adultului, pe care nici o școala nu i-o conferă, atunci vom reuși să explicăm și să controlăm fenomenul de „psihoză a viitorului” în ceea ce privește structura pieței muncii.
Cadrul legislativ oferă puține repere de stimulare a participării la formare a acestui segment și atunci ne punem întrebarea firească „cine vinde și cine cumpără cunoaștere?”. Conform teoriei trebuințelor lui Maslow fiecare individ are nevoia de autorealizare, de dezvoltare personală, împlinire de sine. Cred că adultului de astăzi îi trebuie activat managementul de sine printr-un program individual de educație. Acesta l-ar motiva să facă ceva dincolo de rutina zilnică și i-ar reda încrederea în viitor.
Tema de cercetare propune construcția unui model de educație al adultului în raport cu lumea în care trăim, care i-ar putea readuce acestuia dorința de a activa, de a se angaja, de a se trezi la viață prin înțelegerea realității și perceperea timpului motivați de dorința de autodepășire.
Educația adulților este un subansamblu în proiectul global al educației, drept urmare am optat pentru termenul „reorientare” pe care îl consider adecvat temei propuse. Modelul de educație a adulților pe care mi l-am propus să-l elaborez, oferă ocazia unei reformări a procesului de formare profesională globală în sensul reorientării acestuia către o categorie ce a rămas puțin în umbră. Aceștia nu mai sunt considerați simple produse ale mediului în care își desfășoară activitatea, ci agenți activi, creativi, care au permisiunea și dorința de a schimba mediul, construindu-l și reconstruindu-l în favoarea tuturor.
Lucrarea propune un alt mod de a percepe „adultul” de lângă noi, un mod de a ne întoarce privirea spre oameni, de a le descoperi potențialul, de a le înțelege necesitățile de pregătire și reconversie profesională și socială, de a le dezvolta gândirea critică și practică, de a folosi experiența celor de lângă noi în sens constructiv.
Pagina alba
CUPRINS
CAPITOLUL I
EDUCAȚIA LA ADULȚI, EDUCAȚIA PERMANENTĂ,
EDUCAȚIA DE-A LUNGUL VIEȚII
Problematica domeniului educației la adulți este extrem de diversă și complexă, dar în același timp provocatoare. Este un domeniu relativ nou, există numeroase confuzii terminologice, o legislație destul de precară, însă un subiect ofertant având în vedere schimbările lumii moderne. Pentru a putea face față provocărilor lumii contemporane apare necesitatea prelungirii perioadei „învățării” dincolo de vârsta copilăriei și adolescenței. Astfel, abordarea educației adulților apare ca o necesitate.
1.1 Delimitari conceptuale
Schimbările economice, sociale, culturale și politice deschid noi direcții de cercetare într-un domeniu ce pare să preocupe tot mai mult pedagogia contemporană. În ultimii ani formarea adulților a fost bazată pe cursuri de reconversie profesională și socială, încercându-se adaptarea din mers a acestora la schimbările majore ale lumii de astăzi. Lărgirea ariei publicului căruia i se oferă oportunități educative, considerăm ca este un real câștig pentru societate și individ, dezvoltând o adevărată reformă a educației adulților.
Cele mai multe studii au avut în vedere nevoile educaționale ale copilului și ale adolescenților și mai puțin ale adulților. Schimbările economice, sociale, politice și informaționale au determinat în ultimi ani schimbări ale profilului de competențe profesionale și a ierarhiei de valori, aducând în atenție „adultul” și problemele sale.
În urma analizării literaturii de specialitate putem remarca că există numeroase definiții dar și confuzii referitoare la analiza termenilor. Astfel, în opinia unor specialiștilor în științe ale educației „educația la adulți este un concept cu o considerabilă întindere pragmatică, normativă, bogat în semnificații”.
Conceptul de „educația a adulților” folosit la început cu sensul de „iluminare a maselor largi”( după C.J.Timus, 1996), a căpătat noi valențe. Astfel, în spațiul scandinav a însemnat „sprijinul social acordat adulților pentru continua lor dezvoltare”, iar francezii l-au ales referitor la formarea profesională. Indiferent de forma acceptată „education populaire”, „volksbildung”, „adult education”, în funcție de nevoile care le-au generat, au reprezentat fenomene sociale și foța care le-a ameliorat. Termenii s-au impus rapid la nivel internațional căpătând noi valențe în funcție de realitățile fiecărei țări, unele organisme internaționale pun chiar semnul de egalitate între termenii de „educația adulților” și „educația permanentă”. Jarvis P. în lucrarea „Adult and continuing education” consideră că sintagma „educație pentru adulți,, este mai potrivită, incluzând toate nevoile de educație a adulților și pe cele legate de viața profesională”.
Americanii au optat pentru „educație continuă” și prin aceasta au încercat să surprindă două probleme: includerea în programe compensatorii pentru cei care au abandonat studiile, dar și ca o prelungire a educației inițiale.
Conceptele au evoluat și s-a ajuns la idea că: „educația continuă vizează continuitatea pregătirii de –a lungul carierei profesionale” și „educația de –a lungul vieții este o investiție continuă și articulată în dezvoltarea individului pe toate planurile”.
La sesiunea a XIX a Conferinței generale UNESCO (Nairobi, 1976) referitor la „educația adulților,, a fost dată definiția conform căreia ,, ar fi un ansamblu de procese organizate care au drept scop să prelungească sau să înlocuiască forma inițială (formală) de educație realizate în școli. Ideea lansată este extrem de surprinzătoare în continuarea definiției pentru că aduce în atenție educația la adulți ca și formă de perfecționare, în virtutea căreia aceștia își ,,dezvoltă aptitudinile, își îmbogățesc cunoștințele, ameliorează calificarea tehnică sau profesională sau îi dau o nouă orientare”.
Fiind o consecință a schimbărilor din toate domeniile educația permanentă, prin aceasta s-a urmărit dezvoltarea și a laturii umaniste, având drept scopuri declarate posibilitatea și necesitatea dezvoltării personale,crearea și menținerea unei cetățenii active,care vor avea drept urmare realizarea includerii sociale, angajabilitatea și mobilitatea indivizilor(Comisia Europeană/Making European Area of Lifelong Learning a Relity, 2001).
Adultul, prins în vârtejul schimbărilor din plan personal (îndeplinește diverse roluri, :părinte, soț, divorțat) și în plan profesional (angajat, șomer), se trezește la un moment dat că se găsește într-o situație de criză. Îmbucurător cei mai mulți înțeleg că au nevoie de consiliere, de o reorganizare a educației sale (perfecționare, recalificare, etc.).
Lucrarea nu-și propune elucidarea termenilor (pedagogia este cea care caută noi sensuri ale devenirii umane) ci propune înțelegerea acesteia ca factor al reechilibrării adultului de astăzi, de adaptare la cerințele societății actuale și de mâine. Dincolo de diversitatea accepțiunilor conceptelor se află omul contemporan (individul postmodern) responsabil de construcția propriei lumi, pus să aleagă și să se redescopere prin alegerile făcute.
După cercetarea materialelor din literatura de specialitate îndrăznim să facem următoarea afirmație: educația la adulți, ca parte a procesului de educație permanentă este o știința care propune adulților, ca participanți activi, noi experiente educaționale, având drept scop reinventare, reformare și dezvoltare personală, bazate pe reciprocitatea individ- societate, conferindu-i siguranța și împlinire.
Educația adulților înseamnă mult mai mult decât o știință în devenire, ea este o „mișcare socială, fiind cauza întregii societăți moderne”. Prin ea se oferă șanse egale tuturor, rezolvând atât o problemă de realizare personală cât și a dreptului de cetățean. Implicarea în planul democratic se observă în preocupările leguitorilor în respectarea justiției și a egalității de șanse
În ultimii ani se remarcă prezența tot mai numeroasa a adulților în instituțiile de învățământ superior. Dacă în trecut perioada propice procesului de învățare era până la vârsta de 25 de ani, vârsta a cunoscut o reală extindere. Adultul nu este greu să-l formezi altfel decât a fost creat dacă devine conștient de valoarea sa și are plăcerea de a învăța, de a se învăța pe sine, dorind sa se cunoască și să se depășească.
„A învăța să fii” înseamnă determinare, autonomie, spirit critic, utilitate, toate acestea devin posibile și prin autoeducație.
Educația adulților prin specificul său aduce omului de astăzi o nouă provocare: „a învăța să te schimbi”, axată pe situații concrete, având în spate o experiență profesională și de viață. Educația permanentă înțeleasă la început ca o etapă ulterioară celei școlare, ca o adaptare la condițiile mereu noi ale vieții și ca „reciclare” sau chiar o „reconversie profesională” a adulților, ajunge să creeze în individ independență și dorința de autodepășire.
Educația permanentă pune accentul pe eficacitate (să faci ceea ce trebuie), pe satisfacția individului și susținere prin propriul efort de voință. Dacă nu este conștient de necesitatea schimbării și de faptul că schimbarea vine din el, că educația de-a lungul vieții îi va da puterea să se înțeleagă, să treacă mai departe și să privească provocările lumii contemporane ca ceva firesc, atunci adultul va avea insatisfacții, se va simți inutil.
Educația pe tot parcursul vieții fie că este sub forma „învățării formale”, (finalizată prin diplome și certificate), prin „învățare nonformală (oferită de instituțiile angajatoare sau de organizații ale societății civile), fie că se realizează „informal”(prin oferta socială și culturală), trebuie să permită formarea unor indivizi informați, motivați responsabili, dornici de cunoaștere, de nou care să facă față provocărilor lumii contemporane.
Formarea profesională continuă, desfășurată atât în cadru instituțional cât și în afara instituțiilor specializate, îl ține pe individul conștient și dornic de schimbare, departe de criza vârstei semnalată în literatura de specialitate. Din fericire, cei mai mulți, găsesc puterea de a se redescoperii, de a începe reconstrucția propriei vieți.
Drept urmare se impune, tot mai mult, necesitatea dezvoltării unui nou concept în pedagogia modernă și anume pedagogia centrată pe individul postmodern, bazat pe învățarea transformativă ce are în vedere experiența, abstractizarea, generalizarea și implicarea.
Concluzionând cele descoperite în literatura de specialitate, consider că adulții acceptă conștient sau nu formarea profesională continuă pentru a răspunde solicitărilor și provocărilor lumii contemporane. Adaptarea poate fii una tensionată, când individul respinge schimbarea, sau confortabilă, acceptând noul prin formarea continuă într-un cadru organizat alături de propria învățare.
În urma studierii materialelor referitoare la acest subiect se pot formula cateva definiții:
educația la adulți o știința care propune adulților, ca participanți activi, noi experiente educaționale, având drept scop reinventare, reformare și dezvoltare personală, bazate pe reciprocitatea individ- societate, conferindu-i siguranța și împlinire. Știința care îi ajută pe adulți să se reinventeze, făcând apel la reorientarea experienței (comportamentală, atitudinală și cognitivă), la capacitatea acestora de a emite judecăți de valoare, la simțul practic crescut, ajutându-i, orienându-i să-și valorifice la maxim potențialul de care dispun .
educația permanentă: este suma formelor de educație, organizată pe paliere și realizată conștient în mod continuu în vederea achiziționării de noi priceperi, abilități și valori necesare pentru a trăi într-o lume în schimbare.
educația pe tot parcursul vieții: dezvoltă conceptul de sine al individului de la naștere până la sfârșitul vieții, prin asumarea de către acesta a responsabilităților ce implică direcționarea propriei vieți.
formare profesională continuă: indiferent de forma în care se realizează este un proces de construire a realității dirijat către realizarea unor scopuri profesionale, care pe baza unor structuri mentale existente se adaptează la cerințele mediului ( învățarea fiind privită ca înțelegere și interpretare personală a cunoștințelor).
autoeducația: filtrul conștiinței de sine, a nevoii de depășire, de reconstrucție al propriul „Eu”.
1.2 Cadrul legislativ al formării profesionale a adulților
Lumea de astăzi oferă o imagine contradictorie, în care, alături de o creștere a numărului de studenți, apare și un dezechilibru pe piața muncii. Persistența problemelor de natură economică, financiară și socială, accentuarea fenomenelor de corupție, șomajul, toate aceste fenomene au efecte negative asupra coeziunii și solidarității sociale, asupra vieții cetățenilor. Păstrarea unei așa numite stări de liniște a populației, prin programe de reducere a unor posibile conflicte sociale, crește nivelul de încredere al cetățenilor în instituțiile statului și întărește coeziunea socială și civică. Practic fiecare individ, în trecerea sa prin această lume, experimentează, într-o formă sau alta procesul învățării. Există și va exista mereu o nepotrivire între „evoluția lumii” și capacitatea oamenilor de a ține pasul cu ea. Indiferent cât de mult am învăța complexitatea lumii contemporane pare să depășească permanent capacitatea noastră de adaptare la schimbare.
Provocările lumii contemporane aduc în atenție „adultul”. Până mai ieri doar executantul în procesul muncii, astăzi se impune să-i atribuim noi roluri, pe care nici el nu le bănuia.
La nivel național s-a constatat o serie de demersuri legislative în acest sens. O serie de ministere (Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Educației Naționale), și agenții specializate( Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și, în special, Autoritatea Națională pentru Calificări), elaborează acte normative cu privire la educația adulților, la formarea profesională a acestora. Acestea se găsesc sub forma de hotărâri de guvern, ordine de ministru și instrucțiuni de aplicare, cu importante modificări și completări, în vederea adaptării continue la nevoile sistemului românesc.
Legea fundamentală a țării, Constituția României, îi garantează fiecărui individ dreptul la învățătură . Mai mult în articolul 32 alineatul (1) se precizează faptul că ,,dreptul la învățătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu, învățământul liceal și profesional, prin învățământul superior, precum și prin „alte forme de instrucție și de perfecționare”.
Sistemul de formare profesională a adulților are la bază legea fundamentală, asigurând respectarea unui drept fundamental. Potrivit Codului muncii între drepturile principale ale tuturor salariaților se află și accesul la formarea profesională ( este un drept câștigat în timp și nu poate renunța la el/Legea 53/2003 ).În art.38 sunt stipulate drepturile și obligațiile angajatului și angajatorului cu privire la participarea la formare profesională. Este luată în calcul și situația în care acesta din urmă a suportat cheltuielile pentru formarea profesională.Condițiile sunt stabilite prin acord comun și incluse în acte adiționale la contractele individuale de muncă.
Există trei tipuri de finanțare pentru educația formală a adulților: finanțare publică, taxe plătite de cei interesați și finanțare din partea angajatorului. În ciuda faptului că angajatorii au interese foarte mari în dezvoltarea resurselor proprii se manifestă și tendința de a investi doar în persoanele tinere, adulții fiind orientați spre activități de educație non-formale. Obținerea unei calificări formale trebuie privită ca un punct câștigat pe scara educației permanente.
Dacă participarea angajatului se realizează, prin cursuri sau stagiile de formare profesională, din inițiativa angajatorului, acesta suportă toate cheltuielile ocazionate.de acest lucru. Angajatorul are la îndemână posibilitatea de a decide dacă aprobă solicitarea și, de asemenea, stabilește condițiile (inclusiv dacă va suporta în totalitate sau în parte costul ocazionat de aceasta) în care se va desfășura.
Dacă angajații au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională plătit de angajator cu durata mai mare de 60 de zile și au inițiativa încetării contractului individual de muncă înaintea trecerii unei perioade de cel puțin trei ani de la absolvirea acestuia sunt obligați să plătească cheltuielile ocazionate cu pregătirea, proporțional cu perioada rămasă nelucrată. Aceeași prevedere se aplică și în cazul în care salariații au fost concediați în intervalul de trei ani din motive care îi sunt imputabile, cum ar fi cele disciplinare.
Formarea profesională la nivelul angajatorului se face de către o persoanaă abilitată, un formator. În art.193 referitor la formele de realizare a formării profesionale avem: “participarea la cursuri organizate de către angajator/furnizori de servicii din țară sau străinătate; stagii de practică și specializare în țară și străinătate; ucenicie organizată la locul de muncă; formare individualizată; alte forme de pregătire convenite între angajator și salariat”.
Dacă perspectiva Codului muncii cu privire la formarea profesională este amplă, făcând referire, explicit sau implicit la toate formele prevăzute de legea de bază în domeniu, Statutul funcționarilor publici face referire aproape exclusiv la „forme de perfecționare profesională”. Perioada de stagiu în cariera funcționarilor publici are printre obiectivele principale formarea practică a funcționarilor publici debutanți, pentru o perioadă de 12 luni (pentru absolvenții instituțiilor de învățământ de lungă durată încadrați în posturi prevăzute cu funcții de acest nivel), 8 luni (pentru absolvenții instituțiilor de învățământ de scurtă durată) sau 6 luni.
Sistemul de învățământ formal, guvernat prin Legea nr.1 /2011 punctează în art. 4, date referitoare la “educația și formarea profesională a copiilor, a tinerilor și a adulților” care au ca finalitate principală formarea competențelor (ansamblu multifuncțional și transferabil de cunoștințe, deprinderi/abilități și aptitudini).
Primul act normativ, consistent și coerent, care este în deplin acord cu tendințele europene și care reglementează constituirea unui sistem românesc unitar de formare profesională a adulților, organizată prin alte forme decât cele specifice sistemului național de învățământ îl reprezintă Ordonanța Guvernului nr. 129/2000.
Poate și pentru că la data apariției ordonanței prevederile sale erau extrem de ambițioase, actele normative subsecvente, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 129/2000, și, mai ales, ordinele comune ale ministrului muncii și ministrului educației cuprinzând Metodologia de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulților și Metodologia certificării formării profesionale a adulților apar în mai și octombrie 2003. În anul următor au apărut Procedurile de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, și procedura de organizare de programe de formare profesională pentru dobândirea de competențe în ocupațiile pentru care nu există standarde ocupaționale .
Specialiștii în resurse umane au avut parte în ultimii ani de o serie de provocări în domeniul pregătirii și perfecționării profesionale. Pentru a fi eficientă pregătirea profesională trebuie transformată într-o activitate strategică. Specialiștii în domeniu recomandă două direcții de acțiune: prima se referă la stimularea și facilitarea învățării individualizate, autodirijate, iar cea de-a doua vizează sincronizarea învățării individuale și organizaționale.
Plecând de la ,,conceptul universal, umanist, vizionar,, adus în literatura de specialitate de către Paul Lengrand în anii 1970 (Conferința UNESCO, raportul „O introducere la învățarea pe tot parcursul vieții”) educația de a lungul vieții a devenit o preocupare majoră a politicilor educaționale atât la nivel național cât și internațional.
Uniunii Europene are în vedere ca învățarea pe tot parcursul vieții să rămână unul dintre punctele importante ale politicilor de promovare a cetățeniei active și acoperirea pe piața forței de muncă. În prezent, sistemul normativ românesc cu privire la formarea profesională continuă a adulților, ca parte a educației pe tot parcursul vieții este în acord cu politicile Uniunii Europene în domeniu. Astfel în România au fost implementate principiile europene de bază referitoare la transparența calificărilor precum și la recunoașterea competențelor și calificărilor).
Înainte de anul 2000 la noi nu putem spune că exista un sistem național unitar de formare profesională continuă a adulților și nici un sistem legislativ care să susțină formarea continuă (avem în vedere doar formarea profesională în afara sistemului public de învățământ). Cel mai important pas l-a constituit adoptarea Ordonanței Guvernului nr. 129 la 31 august 2000.
S-a încercat acoperirea problematicii educației la adulți și prin adoptarea de strategii (Strategia pe termen scurt și mediu pentru formarea profesională continuă 2005-2010.). În momentul de față se află în derulare, Strategia națională pentru formarea profesională a adulților 2014-2020. Ca orice strategie are stabilite priorități strategice, ce urmeză a fi realizate prin direcțiile de acțiune specifice: coerență legislativă; încurajarea participării la educație cu scopul conștientizării beneficiilor formării; cooperare în vederea realizării unui parteneriat la nivel național, regional și realizarea unui sistem informatizat de monitorizare și evaluare continuă a progreselor înregistrate în domeniul formării profesionale a adulților
Aceasta și-a propus, cei drept destul de îndrăzneț , ca până în anul 2020, procentul de participare la procesul educațional al persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25 – 64 de ani de la 1,6%. să crească până la 10%.
Constrângerile de natură financiară, existența unor probleme de sănătate, a copiilor aflați încă pe băncile școlii pot fi doar câteva dintre barierele în calea participării adulților la educația și formarea profesională.
Șomajul, problema majoră a lumii contemporane, a fost unul dintre momentele care au determinat adultul să accepte mobilitatea socială și geografică, democratizarea educației și acceptarea acesteia, ridicându-l pe acesta „la înălțimea epocii lui”. Pentru a putea contracara efectele șomajului asupra populației din România leguitorii au gândit Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, modificată prin Legea nr. 107/2004 și Legea nr. 580/2004, care prezintă măsurile active împotriva acestuia.
Nevoia crescândă de a cunoaște, dorința de a se face „văzuți ” și „auziți”, de a se face utili, îl determină pe adultul de astăzi să fie mai conștient ca oricând valoarea lui. Societatea de astăzi caută resurse și în populația adultă pentru a putea susține schimbarea, dar și pentru propria ei existență. Modelele arhitecturale pe care societatea le creionează au nevoie, pentru a deveni viabile, de populația tânăra, adultă, dar și matură.
În spațiul românesc, aflat sub aspectul diversității instituționale, al orientărilor și reorientărilor de politică educațională, se impune tot mai mult necesitatea schimbării.
Preocupările legislative din țara noastră nu acoperă întreaga problematică cu care se confruntă piața muncii, dar atrage privirea specialiștilor în vederea „rezolvării” problemelor actuale. Este necesară o cultură a învățării, o cultură a schimbării, care să-l ajute pe individ sa apeleze la autoreflexie, care să-l implice voluntar în bătălia cu existența.
Mass-media prezintă o populația adultă, care se simte din ce în ce mai nedreptățită, care are sentimentul inutilități. Populatia adultă din România nu a fost educată ca sa privească schimbarea ca ceva benefic într-o lume în schimbare și nici legislația existentă nu a reușit să creeze sentimentul de stabilitate. Relația dintre valorile societății și comportamentul persoanelor ce o alcătuiesc ne desenează profilul ca națiune.
A învăța înseamnă a construi, a fi reflexiv, critic, dar constructiv, ceea ce implică participarea personală.
1.3 Caracteristicile vieții adulte
Condițiile sociale, culturale, economice, și-au pus amprenta asupra dezvoltării fiecărei perioade din viața acestuia (copilărie, adolescență, adulți), modelând felul de a gândi, de a simți, de a fi și de a lua atitudine. Omul ca și agent al propriei educații se află într-o permanentă interacțiune între acțiunea și reflecția sa.
Lumea contemporană, ca și lume a schimbărilor, o lume a dezvoltării dinamice, a progresului tehnico-științific, a informatizării permanente, a pus în umbră pe cel care creează, gestionează și întrebuințează totul. Cert este că informatizarea societății, duce la restructurare și sau reînnoire în toate domeniile vieții sociale, schimbările geopolitice și economice , toate aduc în discuție OMUL și problemele cu care acesta se confruntă.
Există în lume, în condițiile actuale, o preocupare pentru o reformare a procesului de învățământ, care încearcă să producă transformări în funcție de specificul fiecărei țări, și dezvoltă noi tipuri de educații: educație pentru participare și democrație, educație pentru pace și cooperare, educație interculturală și educație pentru sănătate.
Conform dex-ului prin termenul de „adult” înțelegem :(organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani.
Roger Mucchielli definește din punct de vedere psihologic și sociologic adulții ca fiind „bărbații și femeile care au depășit vârsta de 23 de ani, cu experiență de viață, intrați în viața profesională, asumându-și roluri sociale active și responsabilități familiale”. Din punct de vedere juridic sunt persoane care își exercita drepturile constituționale (de a vota, de a obține permis de conducere, de a întemeia o familie) și responsabilitățile stipulate în lege. Din punct de vedere social îndeplinește rolurile derivate din statul de cetățean, părinte, soț.
În literatura de specialitatea există două tendințe contradictorii referitor la vârsta adultă. Prima susține că după copilărie și adolescență dezvoltarea încetează și după o perioadă liniară începe declinul. A doua consideră că în această perioadă, în care omul acumulează experiență profesională, acesta este într-o dezvoltare continuă. Suntem de părere ca a doua tendință este cea care reflecta realitatea.
Mai nou cercetătorii din diverse domenii, pedagogi, sociologi și psihologii, au înțeles că trebuie să extindă cercetarea și pe lângă nevoile educaționale ale copilului și adolescentului, cercetate în literatura de specialitate, trebuie să studieze și nevoile adultului .
Adultul este individul care trăiește într-o lume fixată în repere solide, care înțelege rostul existenței sale, care știe ce este mai bine pentru el și familia lui, care își crește și educă copiii urmând principiile lui de viață, într-un cuvânt cel care „le știe pe toate”. Există trăsături general valabile tuturor generațiilor de adulți, dar și diferențe, mediul punându-și amprenta. Coexistența generațiilor în același mediu social-cultural generează o mare mișcare de idei, dar și dorința de realizare și securitate. Populația peste 65 ani reprezintă 13% din populația Globului și se estimează că în anul 2030 vor fi aproximativ 70 de milioane.
În literatura de specialitate există o periodizare a vârstei adulților. Perioada cuprinsă între 24 și 35 ani este caracterizată prin deschidere față de semeni, împlinire în profesie, dobândirea unui partener stabil, apariția rolul de părinte, o capacitate de adaptare foarte mare la schimbări.
Urmată de cea cuprinsă între 35 și 65 ani și care prezintă anumite particularități. Psihologul Mihai Zlate a împărțit vârsta adultă în: tinerețe, maturitate și involuție. Conform concepției acestuia perioada de la 35 la 45 ani se împarte și ea în două sub-perioade: de la 35 la 40 ani și de la 40 la 45 ani. Între 35 și 40 au un plus de experiență practică, sunt de cele mai multe ori dominate de dorința de perfecționare. Poate și din acest caz, dorința de a face carieră, aduce în viața de familie probleme noi, ajungându-se la desfaceri de căsătorie. Între 40 și 45 de ani, cunoscută ca și o perioadă de criză în evoluția omului (criza vârstei de mijloc ) are loc o reevaluare a propriei vieți, se ajunge chiar și la apogeul carierei.
Cu toate că încă mai are mult de oferit din ce în ce mai mulți oameni pun punct vieții profesionale ( în perioada cuprinsă între 45-55 ani Există o multitudine de cauze care pot duce la ceea ce numeam mai sus criza vârstei. Printre ele aș enumera: schimbarea locului de muncă, decesul unor persoane dragi, plecarea copiilor la studii. Între 55-65 ani, se remarcă o relativă diminuare a sub-identității de părinte,și o reorientară, benefică pentru individ, în activitățile social- culturale.
Având în vedere caracteristicile vârstei și firescul existențial adultul îndeplinește o serie de roluri sociale, care implică la rândul lor o serie de responsabilități aferente diferitelor statusuri sociale. Aflate înt-o continuă schimbare de cele mai multe ori aceste roluri se suprapun provocând situații de criza pentru individ.
Acesta a simțit și simte nevoia de a nu trece neobservat. Este antrenat de dorința de a fi în centrul atenției, considerându-se capabil să se organizeze și să-și conducă viața. După vârsta de 35 de ani se remarcă stabilitate în activitate, creativitate, conștiință de sine, securitate emoțională, armonie cu propria persoană. Investește energie doar dacă sunt convins de beneficiile acțiunii lui. Cu un grad de autonomie crescut, acționează doar conform voinței lui, dorind „să știe de ce trebuie să învețe”. Apare inevitabil un conflict între rolul lui de „posibil elev” și dorința, declanșată de trebuință, „de a-și lua viața în propriile mâini”.
Practic la vârsta adultă, educația formală nu mai este obligatorie, aceasta realizându-se mai ales în cadrul non-formal sau informal. Experiența acumulată de acesta în decursul procesului educativ și productiv poate avea atât un efect benefic, dar și unul negativ asupra procesului de învățare. În timp, fiecare individ dobândește obiceiuri mentale, anumite clișee, ceea ce îl face uneori reticent la schimbare. Dispus să învețe doar ceea ce e nevoie este extrem de selectiv, focalizându-se pe rezolvarea problemelor, ce decurg din solicitările profesiei. Este interesat, în general, de formele de pregătire bazate pe un concept unic, tocmai datorită pragmatismului, a preocupării lui pentru precizie și acuratețe.
Educația nu este o problemă strict pedagogică, ea este o problemă de ordin social. Motivația pentru educație este chiar automotivația. Orice formă de educație presupune o pre-existentă disciplină interioară. Astfel educația adulților devine o condiție, care dă posibilitatea participării tuturor oamenilor la progresul științei și tehnicii, prelungind durata participării la viața activă și atenuează în același timp inegalitățile existente în educație.
Există însă foarte mulți care trăiesc acest moment cu bucurie, descoperind cu bucurie toate „deliciile” acestei vârste și cei mai mulți se angajează într-o atitudine pozitivă de reconstrucție a propriei vieți și prin asumarea unor libertăți și roluri noi. Activitatea intelectuală în această sub-perioadă este încă întreținută și de diverse solicitări profesionale, culturale, sociale.
Din respect pentru propria carieră, împlinirea unor vise nerealizate, un gen de „meci revanșă” cu propria persoană, sau pur și simplu din dorința de crește imaginea creată pentru sine, adultul se reîntoarce în bancă!
Din ce în ce mai des există însă și manifestări în sensul dezvoltării dorinței de autorealizare și de autodepășire. Să fie din dorința de a scăpa de rutină, din dorința de a învăța ceva nou, sau conștientizează necesitatea împlinirii personale și profesionale? A învăța „să știi” , acea educație pentru sine, îl ajută pe individ, la orice vârstă, să-și înțeleagă propriul destin în vederea adoptării unui comportament demn, sociabil și responsabil.
Așa cum spațiul școlar nu se mai limitează spațial, astăzi putem să vorbim despre clase virtuale, învățământul tradițional se adaptează din mers la tehnologia viitorului și rolurile profesorului și elevului capătă noi înțelesuri. Îmbătrânirea populație constatată de analiști impune o regândire a politicilor educaționale și vocaționale. În acest sens în Belgia, Germania, Grecia, Olanda, Italia și Marea Britanie se remarcă numeroase proiecte realizate în favoarea păstrării, reintegrării și reinstruirii adulților .
Nicolae Vințanu afirma că „educația este construcția și reconstrucția continuă a unui model interior de cunoaștere, apreciere și acțiune în raport cu lumea în care trăim. Ea este totodată un proces de umanizare prin care indivizii dobândesc noi calități umane cu ajutorul cărora pot stabili un echilibru relativ cu mediul social, cultural, profesional, natural”.
Concluzii parțiale:
Educația este posibilă la orice vârstă redistribuind educația în timp și spațiu devine o sursă de satisfacții, vizează continuarea construirii de către individ a propriului drum în viață Adultul, ca și copilul și adolescentul, are nevoie să se elibereze de prejudecăți, să elimine constrângerile pentru a putea face față nevoilor societății..
Adultul domină lumea de astăzi, iar lumea, prin problemele ei, îl domină pe acesta. De fapt el trebuie să realizeze că este cel care schimbându-se schimbă lumea!
Omul dorit de societatea de astăzi este acel „homo viator”- omul călător, deschis noului, dispus să facă față prin educația sa schimbărilor din societate, rămânând în același timp un om al căutării continue.
CAPITOLUL II
EDUCAȚIA MILITARĂ ȘI EDUCAȚIA LA ADULȚI
Este deja evident că educația contemporană este considerată o problemă globală a omenirii, un ansamblu de probleme în raport cu care „soluțiile cele mai eficiente nu pot fi găsite prin demersuri și angajări secvențiale, parcelate, ci e nevoie de o viziune holistică în studierea și decantarea celor mai eficiente mijloace de rezolvare a marilor probleme cu care se confruntă omenirea“. Actualele și viitoarele provocări pe care organizația militară din România urmează să le gestioneze sunt interdependente cu cele naționale și cele europene. Învățământul militar trece și el printr-un proces de adaptare la realitățile societății moderne.
2.1. Specificul educației militare
Educația și formarea profesională militară a ofițerilor este parte integrantă a sistemului național de învățământ superior. Condiția absolvirii în limba națională, exigențele impuse de Procesul de la Bologna, sistemul de credite transferabile sunt doar câteva dintre elementele ce impun învățământului militar să rămână strâns legat de învățământul național. Rolul educației militare este de a asigura calificarea necesară desfășurării profesiei militare și de a promova o cultură europeană de securitate. Astfel, orientările și tendințele din învățământul militar sunt îndreptate spre formarea ofițerului de mâine, capabil să facă față schimbărilor și problemelor lumii contemporane.
Educația profesională militară este împărțită în educație de bază și educație avansată. Aceasta nu se oprește la nivelul tânărului ofițer, este o experiență de învățare continuă, pe tot parcursul vieții profesionale incluzând și nivelul studiilor avansate.
Actul normativ fundamental în baza căruia funcționează învățământul militar este Legea educației naționale nr. 1/2011, potrivit căreia în România învățământul este prioritate națională. Învățământul militar este parte integrantă a sistemului național de învățământ, cu identitate și personalitate proprie. Domeniu de importanță strategică, învățământul militar românesc, este deschis și receptiv la noutatea europeană și euroatlantică. Instituțiile militare de învățământ au acceptat provocarea de „a juca un rol important în construirea spațiului european al învățământului, alături de toate celelalte instituții de învățământ din țară ,,.
Învățământul militar de la noi se desfășoară sub următoarele forme: învățământul militar liceal , învățământul postliceal de formare a maiștrilor militari și subofițerilor, învățământul militar superior, învățământul de formare continuă.
Învățământul superior militar se desfășoară în următoarele instituții: Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, Academia Tehnică Militară, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Academia Navală „Mircea cel Bătrân”.
Una din direcțiile de acțiune o constituie organizarea învățământului militar superior pe cicluri de studii care reprezintă implementarea efectivă a angajamentelor europene cu caracter politic asumate de miniștrii educației din Europa.
Învățământul superior militar aduce pe piața muncii o ofertă educațională interesantă, printr-un număr mare de programe de studii. Sistemul militar de învățământ superior, mult mai riguros decât cel civil, cunoaște suprapuneri curriculare la diferite niveluri de pregătire oferite prin programe similare derulate în paralel în diferite instituții de formare.
Prin oferta educațională a acestor instituții sunt asigurate programe de studii universitare de licență, programe de studii universitare de master acreditate național și programe de studii universitare de doctorat. (științe militare, informații și securitate națională, securitate națională, și științe inginerești).
Direcțiile de eficientizare a învățământului superior sunt stipulate în strategii și politici referitoare la învățământul superior, atât la nivel european cât și național prin concretizarea acestora în documente elaborate de Ministerul Apărării Naționale. Dubla subordonare a sistemului de învățământ militar la Ministerul Educației Naționale și la Ministerul Apărării Naționale, cunoaște reale beneficii concretizate, în ultimii ani, și în preocupările pentru reconsiderarea domeniilor fundamentale și domeniilor de licență și master pentru a putea răspunde cât mai bine la cerințele societății.
Cartea verde a învățământului are printre altele ca scop „creșterea personalizării și a diversității instituționale” prin extinderea opțiunilor educaționale și individualizarea educației.
Învățământul militar trece în prezent printr-un proces de adaptare la realitățile societății moderne. Se impune o remodelare a învățământului militar realizat pe mai multe direcții de acțiune urmărindu-se crearea unei ,,structuri moderne, eficientă, flexibilă, profesionalizată, cu disponibilitate pentru mobilitate fiind gata să acționeze întrunit într-o diversitate de misiuni.
Există în prezent proiectări tradiționale centrate pe conținut și proiectări moderne centrate pe competențe și pe modele situaționale. În documentele curriculare, scopurile învățământului sunt adesea exprimate în termenii de competență ceruți de viața socială iar în învățământul militar în termeni de competență ceruți de mediul militar.
Competența “reprezintă un sistem de cunoștințe, abilități, deprinderi și atitudini, bine structurat și temeinic însușit, care asigură studentului posibilitatea de a identifica și de a rezolva în mod eficient problemele dintr-un anumit domeniu al activității umane”. Conform specialiștilor ea reprezintă un ,,potențial operațional, afectiv-atitudinal, cognitiv,, care se probează cu succes când situația o cere, care se formează în cea mai mare măsură prin învățare, dar având la bază și aptitudinile persoanei.
Fiecare profesie are anumite competențele profesionale necesare pentru exercitarea unei profesii. Pregătirea pentru profesie constă în bună măsură, în formarea competențelor specializate. Domeniul nu militar poate funcționa după un model universal de educație, ci trebuie să încurajeze formarea unor meta-competențe și a unor aptitudini generice, care să poată fi adaptate în funcție de context .Fiecare profesie solicită pe lângă anumite competențe generale (intelectuale, civice, etice, comunicaționale etc.) și competențe specifice activității în domeniul respectiv.
În curricula educațională militară modelul absolventului de învățământ militar, de la care se pornește proiectarea procesului instructiv-educativ, are la bază taxonomia lui B. Bloom ( cognitiv –bazat pe acumulare de cunoștințe; psihomotor -formarea și perfecționarea deprinderilor; atitudinal.). Aceste domenii sunt particularizate pentru absolvenții instituțiilor militare de învățământ superior astfel: competența de specialist, de luptător, de conducător, de educator și cetățean în serviciul națiunii.
În general, profilul ofițerului rezultă din articularea competențelor sale definitorii. Ofițerul are de îndeplinit trei roluri: om, cetățean și militar. Prin însumarea acestora a rezultat un model socio-uman al ofițerului, care continuă să se dezvolte și după ieșirea din sistemul militar.
Schimbările din metodologia de instruire în instituțiile de învățământ superior militar ar trebui să fie axate pe utilizarea modelului învățământului centrat pe student bazat pe utilizarea pe scară largă a competențelor acestora și a metodelor activ-participative. Din punct de vedere pedagogic învățământul centrat pe student aduce modelul axat pe subiectul educației, pe nevoile, interesele și pe experiența acestuia. Prin activitățile organizate se favorizează manifestarea creativă a personalității, dezvoltarea autonomiei, cultivarea capacității de adaptare la schimbare, permisivitate în raporturile subiectului educației cu cadrul didactic, grija pentru dimensiunea afectivă a personalității celui care se formează. Astăzi putem vorbi despre o nouă provocare pedagogică „educația pentru schimbare” ca „educație pentru sine”.
Un loc important în procesul de învățământ militar ar trebui acordat fundamentării unor valori militare, precum și coordonării acestor valori cu procesul de instruire în ansamblul său. În opinia lui D. Pemartin valoarea este „un motiv profund de a fi, a gândi, a se reprezenta pe sine sau de a acționa” .
Reformele actuale din educație pe lângă schimbările de formă impun o schimbare de mentalitate. În ultimii ani se remarcă la tineri și adulți, o creștere a dorinței de schimbare materializată, în special, în dorința de a cunoaște. Posibilitatea de a fi informt și a putea folosi informația prin accesul la noile tehnologii și la educație la distanță oferă baza construirii societății bazată pe personalizare și individualizare. Stimularea creativității și inovării va putea să realizeze „înnoirea” sistemului de învățământ superior care devine o necesitate pentru o mai bună adaptare a sistemului la nevoile individului. Globalizarea economică întărește și va întări nevoia de individualizare a experienței personale.
Viitorul va fi diferit de prezentul pe care îl cunoaștem. Chiar dacă uneori viitorul ne îngrijorează, sau ne entuziasmează, el ne apare plin de oportunități și riscuri și, în consecință, de decizii. De succesul reformei învățământului militar depinde viitorul însuși al Armatei României.
În general, a fost promovată cu succes dimensiunea europeană a educației. Privită ca un „proiect comun”, construit pe valori, are la bază principiile democrației, pluralismul precum și abordarea interculturală a diversității și o realitate ce se construiește continuu în actul educativ.
Menținerea și, în măsura existenței resurselor necesare, extinderea rețelelor de învățământ și instruire la nivelul Uniunii Europene sunt esențiale pentru creșterea competenței și calității în educație, pentru a putea face față schimbării. Mobilitatea fizică și virtuală devin lucruri firești, ajutând la formarea omului complex, capabil să facă față schimbărilor din societate. Libertatea individuală precum și flexibilitatea carierei au dus la creșterea interesului pentru educare. Dacă plecăm de la afirmația că „a trăi înseamnă a lupta” ne întrebăm dacă lupta pentru viață va mai fi o luptă militară? Ce știm cu exactitate este că există viață și după viața militară și că „a trăi înseamnă a cunoaște”. Războiul de generația a III a va fi o bătălie pentru cunoaștere. Promovarea prin educația militară a unei culturi europene de securitate este o preocupare și o provocare pentru învățământul militar național. În acest sens, trebuie permanent promovate prin intermediul sistemelor de învățământ militar principiile și valorile referitoare la cooperare, stabilitate și securitate.
Evident, trebuie să ne pregătim pentru noul stil de război, ceea ce necesită o nouă abordare a tipului de învățământ pentru noii lideri și pentru formarea unor oameni capabili să facă față schimbărilor.
Provocările lumii contemporane impun reformarea sistemelor de învățământ naționale și europene și crearea unor sisteme flexibile, cu o deschidere mai mare către nevoile societății, care să răspundă necesității de formare și reformare a forței de muncă, făcând față provocărilor globalizării.
2.2 Formarea continuă profesională pe durata carierei militare și în afara ei
Factorii care au remodelat activitățile din domeniul militar au fost, în principal, următorii: – transformarea arhitecturii internaționale de securitate: vechea ordine globală bipolară a dispărut și odată cu aceasta a dispărut și amenințarea unui război convențional sau nuclear pe scară largă. Cu toate acestea, mediul de securitate s-a confruntat cu apariția unor noi amenințări, asimetrice, multidimensionale, dificil de combătut cu mijloace tradiționale, manifestate în principal prin: hipernaționalism, etnicitate, fundamentalism religios și penetrarea granițelor de mișcări masive de refugiați sau activități ale crimei organizate; – democratizarea: adoptarea unor fome parlamentare de guvernământ și instituirea controlului democratic asupra foțelor armate; – transformarea economică: înlocuirea vechii economii centralizate de stat cu o economie de piață viabilă.
Într-o astfel de structură, guvernată de reguli stricte de evoluție, baza piramidei, care este principala cale de acces în carieră, are o dezvoltare mult mai mare decât vârful ei. Lipsa unor modalități concrete prin care o parte din personalul militar să poată p ărăsi sistemul pe parcursul carierei generează presiuni accentuate spre vârful piramidei, cu tendințe de răsturnare a ei, blochează evoluția și determină o structură de personal inadecvată rolului și misiunilor armatei. Într-o armată modernă, așa cum trebuie să fie și cea a României, ieșirea la pensie la sfârșitul carierei militare este un eveniment trăit doar de aproximativ jumătate din numărul cadrelor militare. Celelalte cadre militare și o parte din militarii angajați pe bază de contract sunt stimulați prin diverse metode să opteze pentru o a doua carieră într-o profesie civilă. Această opțiune, specifică politicilor de resurse umane, este posibilă prin introducerea contractului de muncă cu durată limitată și cu posibilități de reînnoire periodică a acestuia.
Astfel și în acest domeniu a apărut necesitatea reconversiei profesionale a resurselor umane alături de .restructurarea industriei de apărare.
În art.13 din Lg. nr.1/2011 se fac referiri la învățarea pe tot parcursul vieții și în articolul 4 găsim referiri la educația și formarea profesională a copiilor, a tinerilor și a adulților. Acestea sunt drepturi ale cetățeanului și nu poate renunța la ele. Într-o lume în continuă schimbare, într-o societate bazată pe cunoaștere se impune cu necesiatte schimbări și în sistemele de educație și formare profesională actuale.
Memorandumul Comisiei Europene privind ,,învățarea pe tot parcursul vieții,, subliniază necesitatea învestiției în resursa umană , în educarea acesteia, urmărindu-se dezvoltarea de noi competențe,întoarcerea către practică dar și apropierea învățării la domiciliu”.
Învățământul militar românesc adaptat la cerințele Procesului de la Bologna este un proces de durată care nu se va opri până în 2025 (conform Strategiei de transformare a armatei). Școala de astăzi și cea a viitorului nu mai este o instanță pasivă, consumatoare de resurse, ea este „constrânsă” să identifice, să atragă și să genereze resurse.
Pe lângă funcția principală de ,,a duce,, și ,,a câștiga războiul,,, armatei i s-a accentuat rolul de ,,decurajarea a războiului, menținere a păcii, și stabilității naționale, regionale și globale,, Pentru a putea face față unui posibil război, trebuie să știm să învățăm să trăim în starea de pace. Pentru realizarea acestuia are nevoie de aportul resursele umane, militare sau civile, existente în instituția militară. Configurația câmpului de luptă modern, dezvoltarea asimetrică a tipului de operații militare, creșterea permanentă a tehnologiilor militare și a gradului crescut de robotizare a manifestării acestora impun permanent adaptarea competențelor specifice a personalului militar. Integrarea prin educație ar putea fi șansa educației militare de a avea un sistem formativ eficient.
Dezvoltarea teoriei și practicii în domeniul managementului resurselor umane necesită, în primul rând, cunoașterea și înțelegerea cât mai deplină a rolului și particularităților resurselor umane în cadrul organizației.
Conform teoreticienilor sociologi și psihologi din punctul de vedere al existenței și evoluției, resursa umană, indiferent de domeniul unde aceasta ființează, prezintă două forme fundamentale, una individuală și una socială.
Prima formă, cea individuală, identifică și definește ființa umană, ca fiind singura ființă capabilă de creație, adică de generalizare, concretizare și abstractizare, omul fiind „măsura tuturor lucrurilor, a celor ce sunt pentru că există și a celor ce nu sunt pentru că nu există”. Aceasta caracteristică a resursei umane generează marea diversitate a capacității productive, reproductive și creative a omului. Ieșirea din sine și raportarea la general reprezintă sursa de creativitate a potențialului strategic al factorului uman, al resursei umane.
Cea de a doua formă, cea socială, a resursei umane organizează și reface, în termeni vitali, potențialul de generare și regenerare umană. Toate tipurile de organizații (economice, politice, culturale, informaționale, guvernamentale, naționale sau internaționale etc.) au roluri și funcții sociale pentru că esența formei sociale o constituie organizația.
Supraviețuirea unei organizații constă în a găsit calea cea mai sigură, de a garanta și asigura competitivitatea și viitorul acesteia prin „investiția în oameni”. Toate acestea presupun politici, strategii și acțiuni pe măsură. Toate cele patru niveluri ale artei acțiunii eficiente, inclusiv ale artei militare – politic, strategic, operativ și tactic – se regăsesc aproape în orice organizație și cu atât mai mult în cea militară.
Omul este mai întâi de toate o ființă care tinde spre împlinirea existențială, construind, prin politici, strategii și acțiuni pe măsură, o societate a cunoașterii. Omul caută în și prin muncă sensul existenței, își dorește realizarea și recunoașterea pe plan profesional. Ar trebui să regândim activitatea umană, procesele de decizie și sistemele de control, reorientându-ne spre latura umană a organizației, astfel încât oamenii să aibă șanse mai mari de a se regăsi pe ei înșiși în și prin muncă. Proiecția lor pe și spre orizonturile devenirii face parte din transformarea permanentă.
Într-o organizație succesiunea componentelor de management resurse umane este următoarea: recrutare, selecție, educație și formare profesională, managementul carierei și managementul performanței. Componenta „educație și formare profesională” are atribuții importante atât înainte cât și după intrarea în activitatea profesională, pe parcursul vieții active. În funcție de obiectivele organizației se formulează comanda de educație și formare profesională, sub forma unui profil de competențe necesare. Profilul de competențe aflat într-o relație directă cu profesia, locul de muncă și cu performanța, reflectă nevoia de realizare, în funcție de trăsăturile de personalitate, concepția despre sine și cunoștințele deținute.
Pentru realizarea acestora avem nevoie de acces la educație și formare profesională inițială de calitate, de dezvoltarea resurselor umane în formare și dezvoltare profesională, de calitate în formarea profesională continuă.
De la o armată supradimensionată, dotată cu tehnică de luptă și echipamente depășite, România a ajuns la o structură militară redusă numeric, mobilă, flexibilă, gata să facă față cu succes unor sarcini diverse, de la apărarea teritoriului național, până la menținerea și chiar impunerea păcii în diverse zone de conflict de pe glob.
Pentru instruirea și educarea militarilor, formarea și perfecționarea competențelor în raport cu misiunile pe care le vor îndeplini, se impune realizarea unui sistem de formare și dezvoltare profesională continuă a acestora, bazat pe un învățământ pragmatic, eficace și performant, în corelație cu prevederile Legii educației naționale, nr.1/2011, care în art. 339 stipulează că : „Ministerele și autoritățile centrale pot avea responsabilități în domeniul educației și formării pentru profesiile reglementate prin legi speciale. Formarea continuă a personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională se reglementează, în sensul prezentei legi, prin ordine și instrucțiuni proprii” .
Învățământul militar pregătește, în special, profesioniști care să răspundă nevoilor Ministerului Apărării Naționale, dar și altor beneficiari din sistemul de securitate și apărare națională, cu înalte calități civice și competențe militare generale și de specialitate, recunoscute pe plan național și european.
Sistemul învățământului militar este structurat pe niveluri, încercând să asigure coerența și continuitatea instruirii, în concordanță cu particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor, studenților și cursanților.
În prezent, învățământul militar se află într-un proces de reorganizare la toate nivelurile, circumscris ,,Strategiei de transformare a Armatei României până în anul 2015”, educația și instrucția reprezentând elemente esențiale pentru realizarea unui învățământ performant, în conformitate cu învățământul național, care să răspundă nevoilor societății actuale.
Pregătirea în instituțiile militare de învățământ constituie fundamentul pentru dezvoltarea profesională ulterioară a cadrelor militare.
În conformitate cu regulamentele specifice ce urmăresc traiectoria în carieră a militarilor, pregătirea personalului se realizează prin:
pregătire instituționalizată;
instrucție colectivă și pregătire de comandament;
pregătire complementară: stagiu în unități operaționalizate, pentru cei din comandamente și structuri centrale și pregătire personală.
Activitatea de învățământ și instrucție pentru formarea și dezvoltarea profesională a ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor se organizează în conformitate cu principiile învățământului și instrucției militare.
Formarea profesională a personalului militar în activitate poate fi încadrată în două categorii: inițială și continuă.
Formarea profesională inițială a cadrelor militare în activitate se realizează prin:
parcurgerea și finalizarea cursurilor organizate de către unitățile de învățământ postliceal militar și de către instituțiile militare de învățământ universitar militar – filiera directă;
parcurgerea și finalizarea cursului de formare a ofițerilor/subofițerilor în activitate, organizat în unitățile/instituțiile de învățământ militar, școlile de aplicație/centre de instruire/unitățile de instrucție – filiera indirectă.
Formarea profesională continuă a cadrelor militare se desfășoară în instituțiile de învățământ universitar militar, în unitățile de învățământ preuniversitar militar, în școlile de aplicație/centre de instruire din Ministerul Apărării Naționale, în instituțiile de învățământ universitar civil, precum și în alte instituții din țară și străinătate.
Ofițerii se formează și se dezvoltă profesional prin: pregătire instituționalizată, instrucție colectivă, pregătire complementară.
Formarea, specializarea și perfecționarea pregătirii ofițerilor în activitate se realizează, potrivit nevoilor Ministerului Apărării Naționale, prin studii universitare de licență, studii universitare de masterat, studii universitare de doctorat, cursuri de formare a ofițerilor în activitate și învățământ pentru pregătirea permanentă/continuă, atât pe filieră directă cât și indirectă.
Formarea profesională continuă a ofițerilor în activitate se realizează prin cursuri de bază, cursuri de carieră, studii universitare de master, studii universitare de doctorat, studii postuniversitare și prin alte programe de formare profesională continuă, conform legislației în vigoare.
Programele de formare continuă a ofițerilor în activitate, cifrele de școlarizare, formele de organizare a învățământului și durata pregătirii se stabilesc anual, prin planul de școlarizare sau planul de perfecționare a pregătirii, după caz, elaborate de Direcția Management Resurse Umane și aprobate de către ministrul Apărării Naționale.
Cursurile de formare și carieră sunt obligatorii și se organizează unitar pe grade, pentru toate categoriile de militari.
În contextul actual al reorientării sistemului de învățământ românesc către un sistem formativ, bazat pe competențe direct necesare pe piața muncii, într-o Europă care își integrează și armonizează sistemele de învățământ, precum și al noilor politici NATO privind instruirea, preocuparea de bază a Ministerului Apărării Naționale preocupările sunt pentru a asigura o nouă calitate în educației și instrucției.
Pregătirea profesională inițială urmată de o dezvoltare profesională continuă trebuie să constituie o prioritate atât pentru organizație, cât și pentru salariat, din dorința comună de a face performanță. Pregătirea profesională este un proces de instruire pe parcursul căruia participanții dobândesc cunoștințe teoretice și practice necesare desfășurării activității lor prezente. Spre deosebire de pregătire, dezvoltarea profesională continuă este un proces mai complex, având drept obiectiv însușirea cunoștințelor utile, atât în raport cu poziția actuală, cât și cu cea viitoare.
Pentru a putea realiza acest lucru avem nevoie de transformarea organizațională și structurală a actualului sistem educațional, revoluționarea cantitativă și calitativă a curriculumului și încurajarea unei atitudini din ce în ce mai deschisă către viitor. Putem să afirmăm că în ultimii ani se poate vorbi despre un sistem destul de stabil de formare a personalului militar, care a reușit să realizeze printr-un nucleu profesionist continuitatea unui sistem flexibil, capabil să interacționeze atât cu societatea civilă cât și cu segmentul operaționalizat al armatei. Printr-un sistem de învățământ pragmatic și performant se dorește un luptător educat și instruit, posesorul unei înalte culturi manageriale, capabil să opereze într-un mediu multinațional întrunit, să-și asume riscuri, să identifice punctele sau zonele critice și să implementeze schimbarea.
În alin.3 din Legea educației naționale, se specifică că „idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii”. Considerăm că, în actualul context, avem nevoie de o educație dinamică, formativă, axată pe valori autentice și pe o mobilitate pe toate planurile.
2.3. Militarul între cariera militară și cerințele societății civile
Studierea legislației militare românești atât din perspectiva evolutivă, cât și prin prisma imperativelor momentului, dictate de intrarea într-un nou mileniu, care poate însemna noi elemente de ordine juridică internă și internațională, este cea care ne permite identificarea tendințelor transformării organizației militare de la tipul modern către tipul post-modern, ca dimensiune, dar și ca profesionalizare.
Permanentizarea unor structuri militare românești și apariția ideii de profesionalizare militară, în general, și de profesionalizare, în special, au constituit, încă din secolul XIX, începutul lungului drum de modernizare a sistemului militar românesc.
Cerințele profesiei militare, diferențiată de toate celelalte profesii civile prin sacrificiul personal, au determinat formarea unui grup de profesioniști în slujba statului, ale căror cariere sunt distincte de rutele profesionale civile și care se supun hotărârilor politicului. „Omul, ca element fundamental al societății, reprezintă sursa și resursa oricărei forme de organizare socială. Omul transcende toate granițele dintre domeniile și nivelurile sistemului social”.
Explozia de informații și cunoștințe noi ce apar zi de zi în domeniul militar precum și implicațiile și întrepătrunderea tot mai accentuată a acestora cu întreaga viață materială, spirituală și politică a societății, impun un studiu aprofundat al serviciului militar, respectiv al profesiei militare atât din perspectivă istorică, sociologică, psihologică, managerială, praxiologică dar și juridică.
Astfel, militarii profesioniști, care își fac din cariera militară o profesie, trebuie ca, pe lângă chemare și vocație, să dispună și de o serie de competențe specializate în domeniul managementului violenței, competențe care trebuie însușite și exercitate într-un cadru juridic adecvat.
Profesia militară rămâne unică pe piața muncii., ceea ce îl diferențiază de toate celelalte categorii socio-profesionale, este sacrificiului personal.Ca profesionist, militarul este responsabil în fața clientului său, statul, în sensul vocației profesionale iar ca birocrat , el răspunde în fața autorităților. Astfel, militarul modern este caracterizat de spiritul de corp (în sensul exclusivității), este birocrat (în sensul ierarhiei) și profesionist (în sensul misiunii).
O atenție deosebită se acordă recrutării și selecției personalului militar profesionalizat. Profesia militară fiind o „marfă” ea trebuie vândută pe piața muncii prin intermediul publicității și a centrelor de selecție de către un personal înalt calificat ținând cont de tendința scăderii natalității, de îmbătrânire a populației, de scădere a nivelului de școlarizare a tinerilor și de existența unor oferte tentante pe piața civilă a muncii.
Cariera militară se proiectează, din perspectiva organizațională, în acord cu nevoile armatei, cerințele posturilor și interesele individuale ale cadrelor militare, prin alocarea în mod progresiv și condiționat a gradelor și posturilor militare și concomitent cu perfecționarea graduală a pregătirii. Armatele occidentale nu mai garantează posturi pe viață, personalul militar având acces la funcție fie printr-un contract cu termen definit (în jur de 10 ani) fie printr-un contract pe termen nedefinit dar pus în discuție și reînoit la diferite intervale de timp.
Structura corpului de cadre este piramidală, 60% din funcțiile de ofițer fiind de locotenent și căpitan, din care mai mult de jumătate din acestea sunt îndeplinite de ofițeri de carieră definită, 20% reprezentând funcții de maior, 14% de locotenent-colonel și 6% de colonel iar filtrul cel mai drastic este trecerea de la căpitan la maior. Stagiul într-o funcție este de 3-4 ani ceea ce asigură o mare mobilitate în funcții iar evoluția în funcții se face conform unui ghid al carierei militare care descrie fiecare poziție.
Personalului din armată îi este pus la dispoziție o cartă, un fișier cu toate funcțiile militare sau civile cu descrierea lor și condițiile de ocupare astfel încât fiecare se poate implica în gestionarea propriei cariere solicitând pregătire sau promovare după propriul proiect de carieră.
Cariera ofițerului este divizată în trei segmente: cariera inițială, de la locotenent la căpitan, cariera medie, de la maior la locotenent-colonel și cariera superioară corespunzătoare gradelor de colonel și general. Primele două segmente sunt gestionate extrem de riguros astfel încât la cel de al treilea segment de carieră să ajungă doar cei cu potențial de conducere la nivele ierarhice superioare, în acord cu interesele pe termen lung și mediu al armatei. Sistemul de promovare și gestionare al carierei se bazează pe performanța obținută în funcțiile deținute anterior, pe competența pentru funcția următoare și pe potențialul de dezvoltare în carieră fără evaluarea căruia nu se investește pe termen mediu și lung într-un militar.
Statutul actual al României, acela de stat membru al UE și NATO, a impus noi preocupări în domeniul restructurării și îmbunătățirii sistemelor de educație și formare precum și regândirea conceptului de învățare pe tot parcursul vieții.
Reconversia profesională în Ministerul Apărării Naționale reprezintă sistemul instituționalizat prin care se realizează consilierea, recalificarea și sprijinul în plasarea pe piața muncii a personalului militar profesionalizat care nu are vârsta și vechimea în muncă necesare pentru a i se acorda pensie militară de serviciu, în situația expirării contractului individual cu durată limitată sau când este disponibilizat pentru motive ori nevoi ale ministerului. În urma unui proces amplu de documentare și reflecție, s-au concretizat cele trei mari momente ale procesului de reconversie profesională, valabile și în prezent:
– Consilierea, ca primă etapă a procesului, presupune, în principal, interacțiunea unui expert (în cazul de față referentul pentru reconversia profesională) cu persoana care își caută un loc de muncă. Prin această activitate se obțin și se oferă informații, pe baza cărora se vor derula celelalte etape; – Recalificarea, element important, dar nu și obligatoriu, având în vedere acele specialități militare transferabile pe piața muncii; – Sprijinul în plasare pe piața civilă a forței de muncă, pentru găsirea unui nou loc de muncă. Au fost fixate ca principale obiective ale reconversiei profesionale următoarele: • asigurarea protecției sociale a militarilor profesioniști prin diminuarea efectelor negative generate de întreruperea carierei militare; • crearea unor șanse reale de reintegrare socio-profesională a acestora după trecerea în rezervă; • menținerea încrederii populației în armată, în vederea păstrării potențialului de recrutare a resurselor umane necesare organismului militar în viitor; • recalificarea militarilor în profesii și meserii, corespunzător opțiunilor personale și în raport cu posibilitățile oferite de piața muncii; • consilierea profesională și sprijinirea efectivă a militarilor care au optat pentru reconversie, în scopul plasării pe piața muncii.
Un loc important în sistemul carierei militare îl joacă sistemele de reconversie profesională și de asistență în plasarea pe piața civilă a muncii a militarilor cu carieră definită. Inițial, această politică de personal avea ca obiect soldații profesioniști care-și încheiau contractul ca și pe ofițerii și subofițerii cu contract limitat iar astăzi, ea este o componentă a programelor de reducere a armatelor fără de care imaginea instituției militare în mediile de recrutare s-ar prăbuși făcând imposibilă selecția pentru cariera militară. Persoanele cu vârsta cuprinsă între 38 și 55 sunt înclinate să-și caute un alt loc de muncă în viața civilă și, implicit, mai probabil predispuse să se confrunte cu problemele de reintegrare.
Principalele dificultăți majore de integrare în viața civilă se referă la vârstă (în special la persoanele trecute de 45 de ani, cărora le este greu săși găsească un nou loc de muncă) și calificările de bază (cei mai mulți desfășurându-și activitatea în domenii care nu au corespondență în viața civilă).
Concluzii parțiale
Se poate concluziona că sistemul carierei militare în armatele statelor membre NATO asigură atât componenta profesională necesară îndeplinirii misiunilor dar și un loc onorabil al instituției în sistemul social global. Vorbind la modul general, este necesară schimbarea atât a imaginii cât și a abordării carierei militare, care nu mai poate fi privită ca o profesiune permanentă. Astfel, este necesar ca personalul militar să conștientizeze acest lucru încă de la început și să fie pregătit cât mai devreme pentru eventualitatea unei cariere post-militare.
Responsabilitatea individuală este esențială. Pentru evitarea aspectelor negative ale procesului de reintegrare, este necesar ca pregătirea pentru viața profesională post-militară să înceapă cât mai devreme posibil, încă din timpul serviciului militar și să se concentreze pe calificări transferabile, cerute pe piața muncii. Personalul militar care este pregătit pentru reintegrare din punct de vedere psihologic și vocațional cât mai devreme posibil, se descurcă mult mai bine pe piața muncii, în vreme ce o atitudine pasivă pe perioada serviciului militar poate inhiba reintegrarea ulterioară.
O carieră profesională militară trebuie să fie percepută și organizată ca o ocupație temporară ce presupune o carieră ulterioară civilă. Personalul disponibilizat din rândurile forțelor armate nu poate fi „scutit“ de presiunile cu care se confruntă celelalte categorii sociale. În acest sens, Parlamentul joacă un rol important prin oferirea unei securități legislative și a unui control al implementării actelor legislative.
CAPITOLUL III
PREGĂTIREA PROFESIONALĂ: DEZVOLTARE ȘI PERSONALIZARE
Lumea în care trăim impune o adaptare permanentă a pedagogiei la mediu, dar și la personalitatea umană. Tendința este de orientare spre autoeducare, autoexprimare și implicit autorealizare. Pedagogia constructivistă de astăzi și pentru viitor este o pedagogie a competențelor. Pentru constructivism, cunoașterea umană nu provine din pasivitatea minții, este construită prin prisma activismului adaptat la mediu.
În zilele noastre educația la adulți a devenit o necesitate, dar și un privilegiu. Una din caracteristicile vieții adulte constă în conștientizarea, prin învățarea orientată spre sine, autodirijată, a poziției adultului față de mediu realizată prin valorizarea pozitivă a sinelui și percepere a eficienței personale.
3.1 Pedagogia constructivistă și învățarea la adulți
Societatea noastră marcată de realități evidente precum globalizarea, migrația, desființarea frontierelor, încearcă să găsească un echilibru între politicile educative și culturale, deschise atât la valorile naționale, cât și la cele internaționale.
Învățarea are un caracter permanent, continuu și pentru a face fața provocărilor lumii contemporane oamenii trebuie să învețe continuu, rapid, eficient, inovativ, valorificându-și la maxim potențialul(Paloș, R., Sava, Ungureanu, 2007).
Au existat preocupări pentru domeniul educației la adulți încă din cele mai vechi timpuri. Literatura de specialitate afirmă chiar existența acestora mai întâi în India și China. Programele de educație a adulților au cunoscut un avânt deosebi între sec. XVIII și începutul sec. XX. La noi în țară, înainte de 1989, a avut sensul de cultură de masă. Prima formă de educație la adulți a avut ca obiective principale instruirea și educarea adulților prin cursuri generale și prin înființarea unor ateliere de formare a managerilor, sau a formatorilor de formatori. După anul 1995 se remarcă o creștere semnificativă a interesului pentru acest domeniu.
Educația adulților, în concepția UNESCO, este privită ,,ca un mijloc de dezvoltare personală, prin participarea voluntară a adulților, indiferent de statutul lor social sau cultural, la educație, la viața societății democratice,,.
Practic cea mai adâncă nevoie pe care o simte un adult este ,,de a fi tratat ca o persoană independentă”. Adulții își concentrează atenția și efortul în special pe rezolvarea de probleme, alimentați pe lângă dorința de cunoaștere și de dorința de autorealizare. De ce se reorintează această categorie către școală? Din nevoia de a avea noi relații sociale, pentru o avansare profesională, dar și ca un refugiu. Având deja o viață socială activă, îndeplinind diverse roluri sociale, aceștia pentru a nu se simți singuri, se refugiază în educație. După parcurgerea unui program de învățare, se așteaptă să obțină un statut social mai bun, venituri mai mari,dar și recunoaștere din partea semenilor. Experiența de viață pe care o au le asigura confortul psihologic de care au nevoie pentru a se implica în procesul învățării, jucând un rol
important în angajarea în procesul învățării.
Cel mai important câștig al acestora, și de care credem că nu sunt conștienți este de fapt socializarea. Aceasta îl ajută să simtă că aparține unui grup, că este util, dobândește maturitate, trezindu-i dorința de a participa activ la evenimentele vieții, de a se face cunoscut, de a se simti în siguranță printre ai săi.
Întreaga omenire a devenit o adevărată rețea a interferențelor și a experiențelor, a schimbărilor și a acceptărilor, iar adultul are un rol important în dezvoltarea educației. Învățarea permanentă, privită ca o modalitate de eliberare a omului de tensiuni, de crize, de surprize profesionale neplăcute, îmbracă un caracter anticipativ și susține ideea că într-o societate democratică fiecare învață de la fiecare!
Pentru o mai mare eficiență pedagogia s-a orientat pe formarea de competențe (1 septembrie 2009). Profilul „omului nou”, construit de pedagogia prin competențe, este profilul adultului, care a învățat formal și, după ce a atins maturitatea, conștientizează locul său în societate, caută tot mai mul educația non-formală și informală, pentru a se adapta vremurilor. Societatea cere de la el să fie permanent informat, disponibil, să fie întreprinzător, să aibă inițiativă, să privească o posibilă disponibilizare ca pe ceva firesc, pentru că ar trebui să aibă maturitatea să o ia oricând de la capăt. Vorbim despre omul mileniului trei, care nu prinde rădăcini, ci caută noi locuri pentru a ființa și pentru a se regăsi.
Destul de greu pentru că avem de a face cu generația tăcută, cea care a creat omul organizațional, care avea de respectat autoritatea formală, care era obijnuită să se bucure de stabilitate pe toate planurile. Siguranța, stabilitatea și continuitate au dispărut! În astfel de condiții fiecare individ trebuie să fie un adult matur, capabil, încrezător în primul rând în el. Oamenii de astăzi au ajuns într-un stadiu în care trăiesc și muncesc mecanic, au un stil repetitiv și orice lucru nou îi sperie. Atunci când sunt familiarizați cu un anumit context, ei se bucură de o stabilitate intelectuală și emoțională mai mare, nu trebuie să stea în permanență încordați, așteptând ca elemente imprevizibile, necunoscute să le dicteze un alt comportament decât cel obișnuit. Conform teoriei trebuințelor lui Maslow fiecare individ are nevoia de autorealizare, de dezvoltare personală, împlinire de sine. Cred că adultului de astăzi îi trebuie activat managementul de sine printr-un program individual de educație(autoeducația). Acesta îl motivează să facă ceva dincolo de rutina zilnică și îi redă încrederea în viitor. Avem nevoie de oameni cu o gândirea pozitivă, relaxați și cu o autoprogramarea mentală prin intermediul imaginației dirijate.
La vârsta adultă există o rezistență la schimbare, o reticență în privința întoarcerii în bancă. Noile competențe, Conform Consiliului European de la Lisabona (2000), sunt legate de dezvoltarea deprinderilor din tehnologia informațiilor, învățarea limbilor străine, dezvoltarea spiritului antreprenorial, deprinderi sociale. Sociologul C. Schifirneț aducea în atenția specialiștilor faptul că problemele generate de șomaj, de vârsta adultă, de vârsta a treia necesită din partea specialiștilor o strategie de resocializare.
Adultul, ca și subiect care se diferențiază de celelalte categorii de subiecți copil, adolescent, dacă este capabil să conștientizeze „lipsurile” pe care le are, va putea să decidă pe care le înlătură cu ajutorul învățării. Educația permanentă ca și provocare pentru om aduce față în față tehnologia și pedagogia. Există diverse scenarii referitoare la școala viitorului, iar provocarea mileniului III, plecând de la „a învăța să cunoști” și „a învăța să faci” este „a învăța să exiști”. Printre competențele de care trebuie să dea dovadă adultul zilelor noastre se numără gândirea critică, rezolvarea de probleme, colaborarea și folosirea tehnologiei. Prin învățarea permanentă individul se autoeducă, învață să se accepte pe el și să nu vină în conflict cu sine însuși.
Realitatea profesională, cu care se confruntă adultul, este una interdisciplinară. Există trei posibilități de finanțare pentru educația și formarea formală a cursanților maturi: finanțare publică, taxe plătite de către aceștia și finanțare din partea angajatorilor.Pentru a nu se simti la mâna companiei, a unei înțelegeri între angajator și angajat, cei mai mulți aleg să-și plătească singuri cursurile dorite. De cele mai multe ori organizația are tendința de a investi în persoanele tinere, pentru a le forma conform cerințelor pentru viitor. Având în vedere posibilitățile oferite pentru dezvoltare personală de către diverși furnizori, se remarcă o orientare masivă către aceștia. Cursanții adulți pot fi îndreptățiți conform legislației să primească sprijin financiar pentru a acoperi sau a rambursa cheltuielile ivite în timpul educației și formării.
Educația la adulți aduce astăzi o ruptură față de învățământul tradițional. Transferă „paradigma profesorului – la paradigma cursantului” aducând universitatea virtuală și orientarea spre educația permanentă. O soluție este aplicarea pedagogiei constructiviste în educația permanentă. Pedagogia constructivistă își găsește aplicabilitatea foarte bine în rândul adulților. Pentru adepții constructivismului învățarea este un proces activ de construire a realității pornind de la propriile experiențe. Reprezintă modul în care subiectul cunoaște ce cunoaște și cât cunoaște, dar mai ales știe de ce trebuie să cunoască mai mult.
Pentru Philippe Perrenoud ,,constructivismul nu este o dogmă, nici o modă, nici un demers pedagogic, ci este așa cum este gravitația universală, adică o lege a naturii, o lege a învățării umane”.
Adulții acceptă învățarea ca înțelegere și interpretare personală a cunoștințelor. Predarea constă în a pune la încercare semnificațiile subiectului. În procesul învățării experiențele, amintirile, modul matur de gândire, alegerea soluțiilor viabile de rezolvare a problemelor, toate conduc la formarea sau întărirea unei concepții despre lume și viață.
Încercările legislative de îmbunătățire a nivelurilor de educație și asigurarea accesului la învățare pe tot parcursul vieții au fost gândite ca o formă de protecție socială, tocmai pentru reducerea sărăciei pe termen mediu și lung, prin eliminarea barierelor din calea participării pe piața forței de muncă.
Adulții au capacitatea de a transforma, a interpreta a extinde, a extrapola, a generaliza, a parafraza, a rescrie și a explica problemele nou apărute în viața profesională. Pentru a se realiza acest lucru trebuie să ,,deconstruim, să construim, să reconstruim procesul învățării” (DeCoR-ul realizării învățării; Palos, R., Sava, S., Ungureanu, D, 2007) dezvoltând concepția constructivistă privind educația și învățarea.
Sociologii consideră că în România, cele mai vulnerabile grupuri sociale sunt persoanele cu nivel scăzut de instruire, persoanele cu handicap, romii, femeile, locuitorii din mediul rural, tinerii, șomerii de lungă durată. Putem afirma că în ultimii ani a mai apărut o categorie nouă în cadrul grupurilor ,,vulnerabile ,,care sunt și cele mai expuse riscului de excluziune socială, categoria ,,adulților disponibilizați”. Posibilitățile de a continua într-o formă sau alta învățarea reduce stresul și starea de anxietate la care aceștia ar putea fi supuși.
Deși au trecut ani buni de la revoluția din 1989, politicile sociale din România sunt încă incoerente, ineficiente, au obiective contradictorii sunt lipsite de viziune.
Criza economică aduce efecte negative atât asupra veniturilor populației care vor continua să se reducă, cât și asupra cererii de protecție socială (ajutoare de șomaj, venit minim garantat, locuințe sociale, servicii de asistență socială etc.). Soluția neintrării sau ieșirii din această situație ne-o oferă pedagogia. Învățarea la adulți este o posibilitatea de recâștigare a propriei identități, de recâștigare a stimei de sine, creând individului starea de siguranță.
Constructivismul cere o manifestare activă, deschisă către soluții noi, pune accentul pe valorizarea experienței anterioare, stimulează, cere formularea de reflexii personale, bazându-se pe autoreferință. Cel care construiește cunoașterea procesează informația prin prisma experienței cognitive. Ca să avem mâine o populație adultă capabilă să facă fața noilor provocări ale lumii contemporane, trebuie să recurgem la formarea competențelor de învățare continuă, chiar de la vârsta școlară
Copiii și adolescenții în învățare acceptă modalitatea de reproducere cât mai fidelă a cunoștințelor primite prin predare, dar adultul face mai mult decât aceștia. El încearcă să descopere, lăsând de o parte prejudecățile și construiește înțelegerea trecând-o prin filtrul experienței.
Adultul de astăzi este mult mai atent la lumea ce-l înconjoară, a devenit dornic de cunoaștere, pune întrebări și are nevoie să se simtă activ. Limitele țin de noi înșine și depășirea banalului dezvoltă competența de a reflecta.
Educația non-formală se adresează unei categorii de potențiali beneficiari mult mai largi decât educația formală, ea incluzând și educația adulților.
Aceasta trezește prin provocările pedagogice individul, făcându-l conștient de valoarea pe care o are. Furnizează un învățământ de plăcere, ridică competența profesională, schimbă percepția despre șomaj. Aceasta interferează cu educația permanentă, care este un răspuns la provocările, la sfidările determinate de transformările rapide din lumea contemporană (Neculau, A., 2004).
R.H. Dave a făcut în anul 1976 un inventar al obiectivelor educației permanente. Printre acestea două scopuri rămân de referință în dezvoltarea pedagogiei moderne în vederea educației la adulți. Scopuri de importanță centrală care privesc dezvoltarea personală, în vederea asigurării unei noi calități a vieții. Acesta are în vedere: un bagaj personal care poate permite tolerarea schimbării, dezvoltarea capacității de a face alegeri responsabile, angajare personală, dorința de a se depășii în permanență. Iar ca scopuri instrumentale : a învăța să înveți; a învăța împreună cu alții, a avea inițiativa învățării.
Cred că omul zilelor noastre are și astăzi în vedere cele două categorii de mai sus și nu lasă altora posibilitatea de a lua decizii pentru viitorul propriu. Principiile educative ce caracterizează pedagogia modernă trebuie să fie în legătură permanentă cu starea de spirit a maselor. Să fie credibilitatea o problemă cu care se mai confruntă astăzi educația adulților? Europa promovează ,,modelul de societate cognitivă,, și prelungirea perioadei de educație și formare reprezintă o condiție a menținerii sănătății și condiției intelectuale.
Centrul de greutate în pregătire trece de la instituție tot mai mult în responsabilitatea adultului. Apropierea procesului de învățare de domiciliu oferă reale posibilități de dezvoltare personală. Schimbarea înseamnă comunicare, motivare, participare, formare, autoformare, control, responsabilitate fată de profesie și față de evoluția societății, o abordare constructivistă. Motivația adultului îmbracă forma unei cereri pentru educație. Noua tendință a pedagogiei constructiviste accentuează responsabilitatea și redă încrederea în sine, orientând evaluarea pe confirmarea progresului și nu pe constatarea eșecului. Ar fi de dorit ca dezvoltarea individuală a self-ului ( educația care are ca scop creșterea și dezvoltarea individului ca persoană), să facă abstracție de orice ocupație sau rol social.
3.2 Tehnici de instruire
Educația adulților cunoaște patru domenii de bază: autoinstruirea, raționamentul critic, instruirea independentă și instruirea bazată pe experiență.
Referitor la utilizarea metodelor în cadrul pedagogiei constructiviste, Elena Joița susține următoarele: „metodele pot fi optimizate prin apelul la corelații intra – și interdisciplinare”.
Profesorul Constantin Cucoș, susține că acestea: „sunt mult mai suple și permit profesorului să structureze puncte de reper și să adune informații asupra derulării activității sale, utilizând instrumente ce se adecvează mai mult la pecificul situațiilor instructiv-educative. O oarecare dificultate intervine pentru că aceste metode nu sunt standardizate, modul de proiectare și aplicare depinzând, în fiecare caz în parte, de la profesor la profesor (ceea ce atrage, indubitabil, valorizări diferite)”.
Printre cele mai utilizate metode expozitive și interogative amintim :expunerea, conferința de popularizare, cursul prin întrebări și răspunsuri, dezbaterea, simpozionul, colocviul, interviul, masa rotundă, conversația, consultația, cursul interactiv, brainstorming-ul.
Un loc aparte și care dă specificul educației la adulți îl ocupă metode practice-demonstrative, astfel: metoda Carrard (aceasta stă la baza învățământului tehnico-practic și constituie sursa a metodelor de învățământ pentru formarea profesionala accelerată), cercetarea documentară și de teren, metoda proiectelor, studiul de caz, interpretarea rolului, lucrul în grup, schimbul de experiență, rezolvarea de probleme, metoda modelarii, metoda formării dirijate prin sarcină (constă în efortul de a participa în situații reale, de a realiza anumite sarcini), metoda interpretării pe roluri (metoda simulării, metoda dramatizării, metoda jocului de rol), metoda schimbului de experiență, metoda rezolvării de probleme, metoda sinectică, metoda modelării, metoda jocului în instruire (jocurile instructive dezvoltă și întăresc la adulți deprinderile de muncă de sine stătătoare, practica de a judeca, de a rezolva sarcini, de a lua hotărâri și a organiza îndeplinirea lor).
Abordarea pedagogică constructivistă utilizează tot mai mult mijloacele moderne de transmitere a informațiilor, îmbunătățind comunicarea în procesul formării continue a adulților. Revoluția informațiilor a transferat cunoașterea de la organizație la individ. Ca efect imediat au apărut și servicii noi. Fenomenul a fost dublat și de necesitatea creării unor site-uri specifice pe categorii de vârstă. Învățarea media face trecerea către a învăța să înveți la a învăța să înveți căutând. Dezvoltarea tehnologiilor informaționale aduce în viața adultului e-learningul (comunicarea electronică ) utilizată cu succes în cadrul cursurilor la distanță, dar și prin documentarea personală, în completarea formelor tradiționale de învățare. Doctorul docent ing. Aron Popa a numit această formă „formula secolului XXI pentru instruirea superioară universitara”. Flexibil, modern, accesibil reprezintă o atracție pe piața muncii, fiind folosit în formarea universitară inițială sau formarea continuă (perfecționare profesională, reconversie profesională). Utilizarea unor metode și tehnici de predare moderne prin utilizarea eficientă și comodă a canalelor de comunicație disponibile fiecărui participant (poștă, telefon, fax, Internet, radio, televiziune), prin obținerea de către absolvenți de calificări profesionale identice cu cele din învățământul tradițional, a câștigat și câștigă din ce în ce mai mulți beneficiari interesați.
Deschiderea către lumea informațiilor au făcut ca un posibil formator să fie cunoscător al rețelelor de socializare. Blog-urile au devenit instrumente Web extrem de populare. Cadrele universitare susțin că blogging-ul este „ca o conferință de 24 ore pe zi, 365 zile pe an”. Se pot grupa în funcție de tematica abordată în: educaționale, economice, culturale, audio, video, mobile. Promovează învățarea în echipă, responsabilizează individul și încurajează calitatea muncii. Foarte căutate au devenit forumurile pe marginea unei teme de interes unde rolul profesorului este de a fi moderator.
M-learningul este considerată noua generație a e-learningului, dă posibilitatea de a învăța oriunde și oricând. M-learning a devenit foarte cunoscut și utilizat în ultimul timp deoarece încurajează personalizarea procesului de învățare și responsabilitatea, fiind un proces frecvent de informare și colaborare. Această forma a duce un plus de prospețime în procesul educațional, fiind o reală provocarea educațională atât pentru profesor/formator cât și pentru educat, a secolului al XXI-lea.
Dave Snow afirmă că „învățământul la distanță dă posibilitatea studenților de a-și structura experiența educațională continuă”. Personal, nu cred că este adevărată afirmația că, în acest proces, apare dezumanizarea, prin absența unei relații personale, față în față profesor-student. Cred că teama de a se întoarce în bancă, dată tocmai de a se face de rușine, dispare.
Ce înseamnă să fii educat astăzi? Într-o societate a rețelelor lansarea unei platforme on line ca și forum public național pentru educație permanentă va câștiga din ce în ce mai mulți adepți, oferind o educație de cea mai bună calitate cu un cost minim.
3.3 Noi roluri ale specialiștilor în formarea continuă.
Oamenii de astăzi au ajuns într-un stadiu în care trăiesc și muncesc mecanic, au un stil repetitiv și orice lucru nou îi sperie. Atunci când sunt familiarizați cu un anumit context, ei se bucură de o stabilitate intelectuală și emoțională mai mare, nu trebuie să stea în permanență încordați, așteptând ca elemente imprevizibile, necunoscute să le dicteze un alt comportament decât cel obișnuit. Avem nevoie de oameni cu o gândirea pozitivă, relaxați și cu o auto-programarea mentală prin intermediul imaginației dirijate.
Ideea preconcepută că există doar o perioadă din viața omului când acesta trebuie să învețe nu mai este valabilă. Educația este o lume în sine, dar în același timp o reflectare a lumii. Reformele în educație trebuie să fie axate pe obiectivele dezvoltării, atât sociale cât și economice.
Societatea îl modelează pe individ în funcție de nevoile sale. De ce învață oamenii? Prin educație și viață omul capătă experiență. Experiența este educativă și îi dă individului putere și orientări valorice. Prin procesul de educație are loc o „ construcție, reconstrucție sau o reorganizare a experienței”. Școala este o instituție socială și trebuie să reprezinte viața reală, pentru că există un raport de interdependență între educație și dezvoltarea economică.
Dincolo de diversitatea accepțiunilor conceptelor referitoare la educație se află omul contemporan responsabil de construcția propriei lumi, pus să aleagă și să se descopere și să se redescopere prin alegerile făcute. Educația este cu un pas înaintea vremurilor. Ea a prevăzut și încearcă să prevadă ce va urma. Cerințele educației permanente cunoaște o inversare de termeni. Înainte de „a învăța să înveți” trebuie „să vrei să te perfecționezi continuu” ,ceea ce este valabil atât pentru formator cât și pentru participantul la formare.
Sociologii din educație vorbesc despre o reformă de al treilea tip, după cea a structurilor și a programelor, urmează o reformă a pregătirii profesionale a cadrului didactic. Curricula trebuie să cunoască modificări astfel încât să devină o oportunitate pentru buna desfășurare a procesului de învățământ. „Deschiderea curriculumului ar trebui să constituie ocazia întâlnirii dintre student și formator, în însuși actul creării acestuia”.
Fiecare cunoaștere individuală reflectă modul subiectiv de înțelegere, de reprezentare a informațiilor, ca fundament al experienței cognitive directe.
Sistemul de învățământ practicat în ultimii ani a cunoscut în fapt o trecere de la învățământul preponderent reproductiv, bazat în principal pe memorie, la învățământul preponderent creativ, bazat pe gândire inovatoare, inteligență creativă, pe formarea spiritului de cercetare, de descoperire, invenție și acest lucru a fost posibil și datorită schimbării de mentalitate a cadrului didactic.Formatorul nu-i poate conduce pe alții spre orizonturi deschise dacă nu și-au deschis ei unul mai întâi.
Termenul „profesor” este definit în DEX ca fiind „o persoană cu o pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate și care predă o materie de învățământ; persoană care îndrumă, educă pe cineva”.
Profilul formatorului și al formatului cunoaște modificări. Noile educații apărute vor duce la modificări ale mentalității indivizilor. Pentru a nu fi marcați de o eventuală agresiune imagologică asupra omului de mâine, trebuie să folosim educația ca mijloc de protecție a individului. Trebuie să ne folosim de reformele de ieri și de cele viitoare pentru a restitui educației dimensiunile existenței, regândind spațiul și timpul. Educația omului modern trebuie gândită foarte atent. Omul este „măsura tuturor lucrurilor, a celor ce sunt pentru că există și a celor ce nu sunt pentru că nu există”.
În zilele noastre, în timpul vieții active, există posibilitatea de a avea mai multe joburi. Generația adultă a zilelor noastre nu are educația necesară pentru a privi această succesiune de joburi ca ceva benefic pentru ei, de dezvoltare personală. Aici intervine profesorul/formatorul. Trebuie să învățăm să credem în ceea ce putem realiza. Aflați în floarea vârstei sau mai târziu cu toți simțim nevoia unei noi direcții. Timpul pare că se comprimă, dar viața nu așteaptă! Nu există o formulă magică pentru rezolvarea acestor probleme. Avem însă la îndemână sistemul de educație care ne poate ajuta să fim flexibili și creativi, dar și autoeducația. Trebuie în permanență să redescoperim entuziasmul și să explorăm drumuri ale carierei și al vieții la care am visat sau care ne apar în viață.
O categorie aparte consider că o reprezintă adulții, pentru că pe măsură ce înaintăm în vârstă acumulăm responsabilități și ne asumăm diverse roluri. La această categorie întâlnim mentalități și prejudecăți care inhibă, de cele mai multe ori, procesul de dezvoltare personală. Avalanșa de informații , apariția tabletelor, a smartphone-urile în viața noastră nu trebuie să ne sperie, ci să ne schimbe modul în care gândim, trăim și muncim. Progresul tehnologic va elimina în timp o serie de slujbe și vor duce la apariția altora. Există deja un pact între generații și acest lucru îi ajută pe cei mai în vârstă să se adapteze mai ușor la noile descoperiri.
Cine îl ajută pe individ să se adapteze la cerințele lumii moderne? În clasificarea ocupațiilor din România (COR) un singur standard ocupațional, cel de formator, ar fi cel acceptat.
Noțiunea de profesor este înlocuită cu cea de formator, formator de formatori, organizator, consultant de formare, mentor, tutore tocmai din dorința de a avea o altă semnificație pentru adulți. „Profesorul nu este un simplu manipulator de teorii, formule, numiri și numere seci, ci un formator de caractere”.
Nadler în anul 1969 leagă de noțiunea de formator trei roluri: specialist în învățare, administrator, specialist în rezolvarea problemelor. Așa cum îl descrie Nadler formatorul are calități de pedegog, dar și de organizator, îndeplinind și rol administrativ. Mult maibine este prezentat modelul lui Pettigrew, Jones și Reason în anul 1982. Acest model îl prezintă pe formator ca fiind :furnizor, formator manager, dar și agent al schimbării.
Un an mai târziu Bennet și Leduchowicz îi alătură rolului de educator pe cel de purtător de grijă și pe cel de inovator (încurajează schimbarea este centrat pe cel ce învață).
De la formator, consilier cu instruirea, consultant, specialist, Artur Proud în 2002, creează imaginea formatorului astfel: are o pregătire de specialitate, experiență în domeniu, autoritate, abilități de prezentator, înclinație spre latura practică, crede în oameni, oferă și primește. O problemă a educației tradiționale este viziunea relativ îngustă asupra abilităților indivizilor.
Din punctul nostru de vedere, formatorul trebuie să posede: o pregătire de specialitate multidisciplinară, să creadă în abilitatea fiecărei persoane de a se dezvolta, o persoană înclinată spre practică, proactiv, bun colaborator, bun prezentator.
Ca să putem vorbi despre un profil dezirabil al formatorului trebuie să avem în vedere că numai o armonizare a personalității și o aducere în prim plan a acelor trăsături care să asigure calitatea, eficiența, vor crea noul .
Din dorința de a realiza cât mai multe, formatorul pune de obicei accent doar pe transmitere și consolidarea cunoștințelor, lăsând într-un con de umbră competențele de relaționare. Având în vedere că studiul nostru privește educabilul-adult , trebuie să aprecieze critic, dar constructiv rolul unor motive și atitudini în rezolvarea de probleme. Trebuie să de-a dovadă de tact, toleranță, încredere, respect, exigență, sprijin, empatie, spirit critic și autocritic. Socializarea este forma prin care adultul va participa benevol la procesul formării fără a privi acest lucru ca o constrângere.
Prezența competențelor profesionale ale formatorului și gradul lor de dezvoltare condiționează măsura în care acesta își poate asuma diverse roluri profesionale: tehnician, practician reflexiv, actor, transformator al conținutului curricular, agent al schimbării sociale, furnizor de informație, model de comportament, creator de situații de învățare, evaluator, terapeut, etc.
Formatorul modern, pe care noi o să-l numim ghid în cunoaștere trebuie să fie interesat și să-și dorească să devină profesorul mileniului 3, conștient că poate să-și modifice prejudecățile în favoarea „provocărilor” benefice carierei didactice.
Avem nevoie de formatori pentru o educație durabilă. Profesorul mileniului trei trebuie să-și asume rolul de ghid în cunoaștere, să descopere unicitatea individului. Trebuie să dea dovadă de naturalețe, să dovedească competențe tehnologic-profesionale, dublate de experiența personală. El este acela care trebuie să provoace în conștiința educatului nevoia de educație. Prin procesul educațional acesta trebuie să trezească dorința de nou, care să devină o permanență în viața educatului.
În concepția noastră fiecare dintre noi este un posibil mentor/formator pentru o altă persoană. Formatorul, acel ghid în cunoaștere, are capacitatea de a căuta, a accepta alternative, renunță la granița dintre științe. El ar trebui să fie însoțit de un portofoliu profesional în care să se regăsească harta carierei (își stabilește prioritățile, face analize critice, identifică și prelucrează experiențele anterioare, acționează, corectează erori, construiește și se informează permanent.) lui și anual o autoevaluare a ceea ce a făcut și ce vrea să mai facă. Cariera lui se bazează mult pe cunoaștere, dorința de nou și autocunoaștere. Are abilități practice și capacitate de reflecție. Parcurge ca și curs de bază un stagiu de formare, urmând ca pe parcurs să realizeze un stagiu de formare continuă.
Concluzii parțiale:
În concepția noastră, educația are înțelesul de modelare și dezvoltare a personalității indivizilor participanți la proces. El este un proces deliberat de acțiuni care vizează obținerea de schimbări în comportamentul studenților, în planul structurilor cognitive, afectiv emoționale și acționale. Obținerea schimbărilor este o problemă de trăire prin parcurgerea de experiențe noi de cunoaștere, organizate pedagogic. Prin educație va putea să facă față provocărilor viitoare.
Fiecare vârstă are nevoie de un anumit tip de formator. Adulții au nevoie de un formator care să țină seama de caracteristicile vârstei adulte. Necesitatea unui formator modern ca și ghid în cunoaștere care are o platformă de acțiune publică este absolut necesară în zilele noastre. Acesta trebuie să fie deschis, să aibă un stil dinamic, constructivist, să aibă dorința de a învăța singur, cu alții și de la alții, să fie obiectiv, să aibă o gândire critică, să dețină competențe tehnologice, dar și o deschidere spre socializare, creativitate și comunicare.
Formarea continuă, privită până acum ca și obligație profesională, trebuie să devină o etapă firească din viața fiecăruia care se realizează atât din interior cât și din exterior, care trebuie continuată.
CAPITOLUL IV
ÎNVĂȚAREA PERMANENTĂ ȘI ADAPTAREA ADULTULUI
În condițiile în care diversificarea și accelerarea schimbării plasează individul în fața unor probleme și situații inedite, înțelegerea mediului exterior și a statutului personal în acest mediu, gestionarea propriei existențe și a succesului individual generează necesitatea unei educații permanente.
În contextul societății contemporane, fiecare membru se confruntă cu un set complex de probleme pentru care educația formală nu mai poate să ofere soluții. Pornind de la premisa că individul contemporan dispune de dreptul, libertatea și responsabilitatea propriei educații atunci participarea la programe alternative de formare sau/și prin autoeducație îi vor asigura gradul de confort și de siguranță de care are nevoie.
4.1. Eliberarea de constrângeri
Întreaga noastră existență se desfășoară între două lumi, lumea evenimentelor, care se produc în societatea contemporană și lumea proprie, cenzurată de conștiință. În interiorul fiecărei generații găsim și regăsim inegalități importante, care sunt surse declanșatoare de neliniște, insecuritate, frustrare, stres, violență. Corupția, birocrația excesivă, căderea unor regimuri, reformele din învățământ, dezvoltarea accelerată a tehnologiei informaționale, privatizarea serviciilor sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă individul în societatea contemporană.
În contextul actual putem afirma că există o psihoză generalizată la nivelul întregii societății declanșată de toți factorii enumerații mai sus și care determină în rândul populației sentimente de inadaptare, frustrare și pierdere a identității. Cu toate acestea avem datoria morală, ca prin măsuri sociale care trebuiesc adoptate la nivelul societății, cât și prin măsuri personale de autoeducare, să încercăm să depășim aceste momente dificile prin care trece omul contemporan. În fiecare individ există o „constelație de motive”, convergente sau divergente, care declanșează o luptă de interioară urmată de un comportament specific.
Atitudinile oamenilor față de muncă și dezvoltare profesională s-au schimbat de-a lungul timpului. Toți avem valori și atitudini care justifică modul nostru de a ființa. Dacă simțim că există un conflict între ceea ce facem într-un anumit moment și valorile și așteptările noastre în ceea ce privește profesia, este timpul să ne gândim și la alte posibilități, să acceptăm schimbarea. Nivelul auto-încrederii și auto-stimei este mai ridicat când facem ceea ce ne place, ceea ce ni se potrivește.
Majoritatea oamenilor au nevoie să se simtă împliniți și consideră că merită depus orice efort pentru se realiza pe plan profesional și implicit personal. Încercăm să învățăm ceva nou în fiecare zi, antrenați de dorința de a ne perfecționa. Nu există nu știu, ci „vreau să știu”. Din noi vine provocarea!
Între 28-33 de ani individul este concentrat în a-și organiza viața și a alege opțiunile cele mai bune, înainte de a fi prea târziu. Este dispus să facă schimbări radicale, încearcă să se evidențieze, tinde spre un statut mai înalt. Însă aceasta poate fi o tranziție lină sau o criză dureroasă în managementul carierei lui.
În perioada cuprinsă între 40 și 45 de ani are loc așa numita tranziție de la mijlocul. Conform studiilor psihologice în această perioadă ,,individul reevaluează opțiunile din trecut asupra stilului de viață și începe să elimine elementele negative și să testeze noi opțiuni”, își reanalizează planurile de carieră prin prisma progreselor făcute.
Perioada de după 46 de ani și până la pensionare aduce o reorientare a individului de astăzi. Conștienți de experiența de care dispun, încearcă permanent să țină pasul cu noile transformări. Recurg la servicii educaționale, dar și la autoeducație. Cei mai mulți sunt deja educați, responsabili și doritori să învețe, dar sunt și sofisticați și rezistenți la schimbare. Vârsta, cunoștințele și experiența acumulată le permite adulților să se manifeste critic și reflexiv atunci când este nevoie .
Modelul de ieri considerat ideal de ,, un singur loc de muncă, fix, garantat și stabil”, este înlocuit de un altul care se adaptează din mers la schimbările lumii. Integrarea socio- profesională a acestora presupune și o schimbare de mentalitate. Închiderea în sine, egocentrismul omului modern aduc cu sine apariția unor situații conflictuale în relația dintre individ și societate. Rămânerea și agățarea de locul de muncă cu orice chip, chiar dacă nu ni se potrivește, dă naștere sentimentului de nemulțumire, și frustrare în muncă. La vârsta la care începem viața profesională avem anumite așteptări de la ceea ce urmează. După 10, 20 sau 30 de ani are loc o reevaluare a valorilor despre muncă și este pus în balanță ceea ce valorează cu adevărat. Dacă reușim să găsim în noi energia necesară și motivația de a continua vom duce mai departe visul de viață profesională „așa cum ne-am dorit-o”.
Exigențele societăților moderne, numărul mare de noi profesii impun necesitatea schimbării percepției despre muncă și viață a adultului și nu numai. Integrarea socio-profesională și morală a indivizilor presupune o mai mare deschidere spre oameni, reactivarea simțului datoriei și a dorinței lucrului bine făcut dar și depășirea limitelor impuse de conștiința individuală.
Teoriile post-moderne se adresează experienței subiective a persoanei privind cariera. Trebuie să conștientizăm faptul că în viața putem să ocupăm mai multe poziții profesionale și pierderea sau renunțarea la un loc de muncă nu este sfârșitul carierei și nici a vieții. Orice situație nouă de învățare nu începe de la zero, ci ea se bazează pe cunoștințe și experiență, antrenate de dorința de cunoaștere, de dezvoltare personală. Schimbarea este o constantă a existenței umane și niciodată nu este prea târziu să învățăm.
În cazul adulților, învățarea permanentă este o soluție și o provocare. Prin aceasta sunt atenuate inegalitățile existente în pregătire, prelungește durata participării la viața social-profesională prin îmbogățirea de cunoștințe și adaptarea la schimbări, crește rolul profesional și se conștientizează subidentitatea profesională, se reduce stresul și anxietatea.
Trebuie să fim deschiși să încercăm lucruri noi, activități noi, să cunoaștem locuri, oameni. Dacă nu avem curajul de a încerca s-ar putea să nu aflăm niciodată de ce suntem în stare. Rezistența față de stereotipurile din educație pot schimba cursul vieții.
4.2. Autoeducația-condiție și criteriu de adaptare la viața post carieră militară
Societatea actuală, caracterizată prin schimbări, determină situații decizionale individuale, responsabile și pertinente. Educația, formală sau nonformală este abordată în zilele noastre în legătură cu contextul economico-social și psihologic în care se desfășoară. Curentul centrat pe dezvoltare aduce în centrul atenției „Omul” ca personalitate în dezvoltare. Autoînvățarea este dependentă de dezvoltarea persoanei și reprezintă o modalitate de preîntâmpinare a viitorului.
Educația permanentă implică autoeducația. Încă din anul 1974 în raportul Comisiei UNESCO, condusă de Faure s-a subliniat faptul că „una dintre cele mai dificile probleme ale învățământului contemporan” este acceptarea de către individ a educației pentru sine. Aceasta demonstrează că aproape fiecare om are resurse intelectuale necesare educației permanente și autoeducației. Aceasta este un proces care se întinde pe toată perioada vieții. Conștientizarea acesteia de către individ are loc în preadolescență, când acesta transformă obiectului educației in subiect al propriei sale formări.
A. N. Tremblay a grupat în opt curente rezultatele cercetărilor în domeniul autoinstruirii: extrașcolar, sociocultural, centrat pe dezvoltare, psihometric, epistemologic, focalizat pe organizare și curente didactice, respectiv cognitiv.
Curentul sau abordarea didactică are ca punct de plecare teoria lui M. Knowles. Acesta definea cu claritate scopurile și etapele efortului de autoformare în următoarea formă: „un demers în care individul preia inițiativa cu sau fără ajutorul altora, individul își identifică resursele (umane și materiale) necesare în învățare, alege și aplică strategiile de învățare potrivite și își evaluează rezultatele învățării”. Această abordare este specifică sistemelor de educație deschise. Auto-documentarea dezvoltă gândirea critică și capacitatea de planificare.
Oamenii au tendința de a se raporta la o imagine de sine ideală, așa cum o visează ei, dar care trebuie să se apropie de imaginea atribuită de cei din jur. În lupta pentru păstrarea propriei identități, omul este dirijat de o serie de motivații. Studiile privind motivația aduc în prim plan lucrările lui Ph. Caree, care a identificat cinci puncte de trecere obligatorii în dinamica învățării auto-dirijate:
reprezentările cu privire la viitor;
proiectul de învățare;
capacitatea de angajare în actul auto-determinant;
puterea de control și autocontrol;
intenția materializată.
Auto-dirijarea în instruire și perfecționare este progresivă și educabilă. Ea presupune intenția de a învăța și puterea de autocontrol. Adulții prin caracteristicile vârstei sunt capabili de un real autocontrol al procesului de dezvoltare personală.
Autoeducația apare astfel ca o activitate planificată sistematic, cu scopul declarat de autoperfecționare continuă, asumată printr-o decizie personală, care utilizează toate resursele de formare-dezvoltare ale personalității umane.
Atunci când ne referim la autoeducație avem în vedere auto-informarea. Un om care este informat are „armele” necesare pentru a câștiga orice „luptă”. Educația prin sine însuși în instituțiile militare de învățământ a devenit un indicator al eficienței actului educațional.
Prin întreg procesul educativ prin care trece militarul în vederea desăvârșirii pregătirii profesionale se urmărește generarea de efecte autoformative, implicându-l în propria pregătire. Concepția reformei învățământului militar și modelul ofițerului presupun conștiința educației prin sine. Instrucția și educația militară trebuie să se construiască pe întărirea autonomiei în învățare.
Aflate într-o relație directă cele două concepte de educație și autoeducație se sprijină reciproc. Primul construiește baza de lansare a celui de al doilea, stimulând nevoia continuă de educație..
4.3. Profilul participantului la programul de formare profesională continuă
Formatorul ca și cel format vin la masa învățării cu o personalitate bine conturată. Fiecare pune în jocul educațional ceea ce are și ceea ce ar vrea să obțină. Nici unul nici celălalt nu acceptă prea ușor schimbarea, deoarece aceasta implică modificarea structurală a întregului model explicativ, valoric și acțional.
Accentul pus tot mai mult pe factorul uman (ca resursă principală a unei organizații) este reflectat și de apariția și dezvoltarea unor discipline, precum „Comportamentul organizațional”, „Managementul resurselor umane”, cu larg impact și în practica economică.
O serie de factori sociali, precum morala, etica, atașamentul, gradul de satisfacție, implicare etc. la locul de muncă sunt tot mai mult luați în considerare.
În urma analizării materialelor bibliografice am dedus că :
Cei cu vârsta cuprinsă între 35-44 sunt cei mai preocupați de continuarea studiilor, mai preocupați decât cei cuprinși în grupa 16-24. Credem că o posibilă explicație ar fi aceea că angajatorii sunt tentați să investească în pregătirea angajaților tineri și nu într-o categorie care la prima vedere este lipsită de interes. Categoria cea mai controversată este cea cuprinsă între 55-64, întrucât aceștia sunt cei mai lipsiți de interes pe piața muncii. În acord cu teoria capitalului uman de pe urma adulților aflați in aceasta grupa de vârstă se scoate cel mai puțin profit deci investiția în educația lor pare lipsită de sens.
O categorie apart o reprezintă femeile. Ele sunt mai interesante de continuarea formarii profesionale decât barbații și asta se poate explica prin faptul ca sunt mai multe femei care au joburi part-time dar și că femeile au o tendinta naturală spre studiu.
Persoanele de etnie roma sunt cele mai putin interesate de continuarea studiilor și asta nu se datorează neapărat nivelului de educație, ocupație sau venituri ci mai degrabă obiceiurilor.
Angajații cu contracte full time sunt mai interesați de participarea la cursuri de calificare și recalificare, acest interes se datorează probabil și faptului că beneficiile pe care angajații le primesc sub forma de cursuri și instruiri. Participarea la cursuri fără o legatura directă cu domeniul de activitate este ridicată nu doar în cazul angajaților temporari (comparativ cu cei permanenți), ci și în cazul pensionarilor sau șomerilor. Diferența apare din timpul suplimentar pe care aceștia din urmă îl au comparativ cu angajații cu normă întreagă.
Cursurile propuse de către angajatori au legătură strică cu profesia. Cei aflați pe o poziție superioară într-o organizație au un procent de participare mai mare . Acest lucru reflectă o tendință a angajatorilor de a oferi mai multe cursuri pentru angajații din aceste poziții.
Din fericire există adulți care conștientizează importanța pregătirii personale și preferă continuarea educatiei formale și particiăa la cursuri de formare non-profesionale.
Mediul militar, prin natura lui, prin scopurile activității proprii, generează o realitate psihosocială și educațională deosebită de restul activității educaționale. De aceea, caracteristicile sistemului militar sunt speciale. Acestea sunt: limitarea libertății de acțiune în folosul instituțiilor militare; spiritul de lucru preponderent în echipă; solicitări profesionale cu caracter de noutate; relații interumane bazate decisiv pe ierarhizare; relații interumane bazate pe cooperare; statusuri și roluri precis reglementate; cod propriu de comportamente, diferit de cel civil prin rigurozitate; sistem de comunicare și valori morale specifice; activitate cu înalt grad de solicitare fizică și psihică; asumare de risc și libertate; condiții de instruire adaptate formării individului ca luptător; regim de muncă și de viață strict dirijat și controlat; grad înalt de complexitate a tehnicii și armamentului; misiuni cu înalt grad de pericol și risc etc.
Deși organizația militară nu se numără printre mediile de muncă cu productivitate directă, fiind diferită de aceasta prin cultura organizațională, tipul de organizare și funcționare, sarcină, ea este în esență o organizație umanizată, în care factorul uman are pondere semnificativă. Creșterea importanței acordate „omului” rezultă din viziunea nouă asupra managementului resurselor umane, implementată în armată. Restructurarea organizației militare privește și centrarea ei pe oameni.
Adultul-militar de astăzi are noi roluri în ceea ce privește educația și formarea sa profesională: propriul profesor, colaborator al profesorului/formatorului, cercetător, militar formator mentor și om. Devenind propriul său profesor exersează plăcerea de a știi, deschizând cercul unei noi cercetări (cercetător), apoi a unei noi aplicații (profesor pentru alții). de creator de rol, de a prevede ceea ce va fi și cum să fii în fiecare situație, de a fi cu un pas înaintea evenimentelor, de a lua schimbarea prin surprindere. Aceasta este noua cerință a luptătorului de mâine.
Concluzii parțiale:
Dincolo de diversitatea accepțiunilor conceptelor referitoare la educație se află omul contemporan responsabil de construcția propriei lumi, pus să aleagă și să se descopere și să se redescopere prin alegerile făcute. Absolutul și permanența sunt înlocuite cu relativitatea și schimbarea.
Educația este cu un pas înaintea vremurilor. Ea a prevăzut și încearcă să prevadă ce va urma. Cerințele educației permanente cunoaște o inversare de termeni. După „a învăța să înveți” urmează „a vrea să te perfecționezi continuu”.
Numai o populație care are acces la educație, la informație este o populație puternică. Schimbarea percepției de sine și acceptarea de sine dezvoltă indivizi permanent deschiși spre nou, angajați în propria ființare.
CONCLUZII
Lucrarea nu-și propune elucidarea termenilor, ci înțelegerea educației adulților ca factor al reechilibrării adultului de astăzi, de adaptare la cerințele societății actuale și de mâine.
Educația permanentă, după cum reiese din literatura de specialitate, cuprinde atât latura economică cât și cea umanistă, obiectivele acesteia fiind dezvoltarea Educația adulților prin specificul său aduce omului de astăzi o nouă provocare: „a învăța să te schimbi”, personală, cetățenia activă, includerea socială, angajabilitatea și mobilitatea.
Consider că adulții acceptă conștient sau nu formarea profesională continuă pentru a răspunde solicitărilor și provocărilor lumii contemporane. Adaptarea poate fi una tensionată, când individul respinge schimbarea, sau confortabilă, acceptând noul prin formarea continuă într-un cadru organizat alături de propria învățare.
Învățământul superior militar aduce pe „piața muncii” o ofertă educațională interesantă, printr-un număr mare de programe de studii. Sistemul militar de învățământ superior, mult mai riguros decât cel civil, cunoaște suprapuneri curriculare la diferite niveluri de pregătire oferite prin programe similare derulate în paralel în diferite instituții de formare.
Cerințele profesiei militare, diferențiată de toate celelalte profesii civile prin sacrificiul personal, au determinat formarea unui grup de profesioniști în slujba statului, ale căror cariere sunt distincte de rutele profesionale civile și care se supun hotărârilor politicului
Menținerea și, în măsura existenței resurselor necesare, extinderea rețelelor de învățământ și instruire la nivelul Uniunii Europene sunt esențiale pentru creșterea competenței și calității în educație, pentru a putea face față schimbării.
sistemul carierei militare în armatele statelor membre NATO asigură atât componenta profesională necesară îndeplinirii misiunilor dar și un loc onorabil al instituției în sistemul social global.
soluția este să învățăm împreună, dezvoltând noi competențe pentru cetățeni, investind în oameni. Finalizarea unei calificări formale trebuie privită ca o etapă pe scara educației permanente. Educația schimbă sensul experienței umane.
Învățarea permanentă, privită ca o modalitate de eliberare a omului de tensiuni, de crize, de surprizele profesionale neplăcute. Îmbracă un caracter anticipativ și susține ideea că într-o societate democratică fiecare învață de la fiecare.
Soluția este să învățăm împreună, dezvoltând noi competențe pentru cetățeni, investind în oameni. Finalizarea unei calificări formale trebuie privită ca o etapă pe scara educației permanente. Educația schimbă sensul experienței umane.
Avem nevoie de formatori pentru o educație durabilă. Profesorul mileniului trei trebuie să-și asume rolul formator, să descopere unicitatea individului. Trebuie să dea dovadă de naturalețe, să dovedească competențe tehnologic-profesionale, dublate de experiența personală.
Trebuie să conștientizăm faptul că în viața putem să ocupăm mai multe poziții profesionale și pierderea sau renunțarea la un loc de muncă nu este sfârșitul carierei și nici a vieții. Orice situație nouă de învățare nu începe de la zero, ci ea se bazează pe cunoștințe și experiență, antrenate de dorința de cunoștere, de dezvoltare personală. Schimbarea este o constantă a existenței umane și niciodată nu este prea târziu să învățăm.
Auto-dirijarea în instruire și perfecționare este progresivă și educabilă. Ea presupune intenția de a învățași puterea de autocontrol. Adulții prin caracteristicile vârstei sunt capabili de un real autocontrol al procesului de dezvoltare personală
BIBLIOGRAFIE
Albu Gabriel, In cautarea educatiei autentice, Ed. Polirom, Iasi, 2002
Cucoș C., Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 1996
Cerghit, I., Sisteme de instruire alternative și complementare, București, Editura Aramis, 2002.
Chip. R. Bell, Manageri și mentori, București, Editura Curtea Veche, 2008
Comșa, M., Tufiș, C., Voicu, B., Sistemul universitar românesc, București, Editura Afir, 2008.
Crețu, D., Psihopedagogie. Elemente de formare a profesorilor, Sibiu, Editura Imago, 2001.
Curaj, Adrian; Marcus, Carmen; Petre, Marius; Sigmund, Narcisa. Reforma învățământului superior și a cercetării științifice universitare: un proiect și consecințele lui, Bucuresti, Editura Economica, 2004.
Curaj, C., Vasilache, S., Brătianu, C., Bălței, C., Managementul cercetării științifice universitare, București, Editura Economică, 2007.
Dumitru, Ion, Ungureanu, Cornel, Pedagogie și elemente de psihologia educației,
Cartea Universitară, București, 2005.
Federighi, P., Sava,S. (coord.), Glosar de termeni cheie în educația adulților din Europa, Timișoara, Editura Mirton, 2001.
Gugel, G., (trad. Raluca Ciortan), Metode active în educația adulților, Timișoara, IREA, Ed. Wald Press, 2001.
http://infed.org/mobi/andragogy-what-is-it-and-does-it-help-thinking-about-adult-learning/.Consultat in 10.07.2014 ora 13:24
Ion, Dumitru Al., Meseria de profesor si exigentele cercetarii sale,
Ion, Radu-Tomșa, Psihologie militară. Eul, imaginea de sine și comportamentul în luptă, București, Edutura Academiei de Înalte Studii Militare, 1999.
Ionescu, Miron, Demersuri creative în predare și învățare, 2000, Cluj-Napoca ,Presa Universitară Clujană.
Jinga Ioan, Istrate Elena, Manual de pedagogie, București, Editura ALL Educațional, 1998.
Jinga, Ioan, Educația și viața cotidiană, București, Editura Didactică și Paedagogică, 2005.
Knowles, Malcolm Shepherd, Elwood F. Holton, and Richard A. Swanson. The Adult Learner, Sixth Edition: The Definitive Classic in Adult Education and Human Resource Development, Editura Butterworth-Heinemann, 2005.
Korka, Mihai, Reforma învățământului de la opțiuni strategice la acțiune, Editura Punct, 2000.
Krueger, Richard, și Casey, Mary, Anne, Metoda focus grup. Ghid practic pentru cercetarea aplicată, Iași, Editura Polirom, 2005.
Lakin, M. B., Forging new identities: older adults in higher education. Journal of Continuing Education and Lifelong Learning, 2009
Mannay, D. and Morgan, M. Anatomies of inequality: Considering the emotional cost of aiming higher for marginalised, mature, mothers re-entering education. Journal of Adult and Continuing Education, 2013.
Merriam, S. B., & Caffarella, R. S., & Baumgartner, L. M. Learning in adulthood (3rd ed.). San Francisco: Editura Jossey-Bass, 2007 .
Mihăilescu, Ioan Universitățile și integrarea europeană, în Geopolitica integrării europene, București, Editura Universității din București, 2003.
Okito, Saburo, Cu fata spre secolul 21, Bucuresti, Editura AGER, 1999.
Oprea, Crenguța – Lăcrămioara, Strategii didactice interactive, București, Editura Didactică și Pedagogică, 2006.
Ordonanța Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, formarea profesională a adulților se organizează pentru inițiere, calificare, perfecționare, specializare și recalificare.
Paloș., R., Sava., S., Ungureanu., D., Educația adulților. Baze teoretice și repere pactice, Ed.Polirom, Iași, 2007
Protagoras, Mari gânditori politici, Editura ALL, București, 2008
Radu, I.T., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2004.
Ramona, Paloș, Simona, Sava, Dorel, Ungureanu, Educația adulților. Baze teoretice și repere practice, Iași, Polirom, 2007.
Smith, M. K. Andragogy, The Encyclopaedia of Informal Education, London, Editura Twentieth Century Thinkers in Adult Education , 2008.
Stanciu, Ștefan, Ionescu, Mihaela-Alexandra, Cultură și comportament organizațional, Editura Comunicare.ro, București, 2005
Stephen Lieb, Adults As Learners Principles of Adult Learning, San Francisco, Editura Vision, 2008.
Tieger, P., Descoperirea propriei personalități, Ed. Teora, 1998
Văideanu, G., Educația la frontiera dintre milenii, București, Editura Politică, 1998.
Vintanu, Nicolae, Educația universitara, București, Editura Aramis, 2001.
Vlasceanu, Lazar, Sociologie si modernitate: tranziții spre modernitatea reflexiva, Iasi, Editura Polirom, 2007.
W. Richard, Scott, Instituții și organizații, Iași, Polirom, 2004.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Invatarea Permanenta Si Adaptarea Adultului (ID: 159655)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.