Invatamantul Superior Clujean Pana In Anul 1872

Faptul că în Transilvania abia în anul 1872 au fost întrunite condițiile de înființare a unei universități cu structură completă de patru facultăți, care să dovedească și trăinicie, nu se poate explica prin lipsa necesității și utilității sale. În momentul înființării universității moderne a Transilvaniei, învățământul superior avea o tradiție de peste trei secole în Cluj.

I. Învățământul clujean până la Reforma religioasă

Înainte de secolul al XVI-lea în Transilvania au existat școli care au asigurat un anumit nivel de educație, care depindea de nivelul de educație al preotului sau al călugărului profesor. În primul rând trebuie amintite școlile capitulare de pe lângă episcopiile catolice de la Alba Iulia, Oradea și Cenad. Unele mănăstiri au oferit educație pentru membrii ordinului. Alături de aceste centre de instruire erau școlile orășenești și, rar, în cazul unor comunități bogate, școlile sătești, care funcționau pe lângă parohii. Această rețea de școli s-a dezvoltat în cursul secolelor XII, XIII și XIV.

La Cluj, prima menționare scrisă a școlii orășenești o avem din anul 1409, când a fost amintit Gaspar, rectorul școlii. În 1414, un izvor amintește faptul că la liturghiile festive de la biserica parohială Sfântul Mihail cânta corul școlii. În secolul al XV-lea funcționa o școală la mănăstirea dominicană din oraș.

Învățământul în Evul Mediu era unitar în întreaga Europă și se baza pe studiul celor șapte arte liberale. Era organizat pe două cicluri: în primul, în trivium, se învăța gramatica, retorica și dialectica. La acest nivel, elevii își însușeau limba latină, învățau s-o folosească în vorbirea curentă, dar învățau și să scrie și să citească. Numai după absolvirea acestui ciclu se putea trece la al doilea ciclu, la quadrivium, unde elevii aprofundau aritmetica, geometria, astronomia și muzica. Cei care își continuau studiile învățau apoi filosofie, drept, medicină și teologie. Acestea însă erau considerate studii superioare și de regulă erau aprofundate în universități.

Între secolele al XII-lea și al XIV-lea, în Europa Apuseană și Centrală s-au format universitățile medievale ca și corporații ale magiștrilor și ale discipolilor, printre primele fiind cele de la Bologna și Paris. Nici în Transilvania și nici altundeva în sud-estul Europei nu a existat învățământ superior de rang universitar mai devreme de finalul secolului al XVI-lea, cel mult pot fi amintite câteva încercări de fondare de universități care nu s-au dovedit durabile în timp. Mai apropiate geografic de Transilvania putem aminti universitățile consacrate de la Praga, Viena și Cracovia. Transilvănenii care doreau să-și continue studiile o puteau face în cadrul așa numitei peregrinatio academica¸ adică în stagii de studii în una sau mai multe orașe universitare, unde își finalizau studiile obținând titlurile de bacalaureați, magiștri și doctori.

Cercetările efectuate pe tema studiilor universitare ale transilvănenilor au evidențiat faptul că, de la sfârșitul secolului al XIV-lea și până la începutul secolului al XVI-lea, cel puțin 122 de clujeni au urmat studii superioare într-una dintre universitățile din Europa. Destinația preferată a studenților transilvăneni era universitatea de la Viena, urmată de cea de la Cracovia, dar sunt amintiți transilvăneni în majoritatea centrelor universitare europene. Numărul relativ mare al clujenilor ajunși studenți și apoi absolvenți de universitate arată că în orașul lor a existat un învățământ capabil să le ofere o pregătire de nivel mediu.

Istoria orașului Cluj în secolul al XVI-lea a fost profund marcată de Reformă. În câteva decenii, cea mai mare parte a locuitorilor orașului au trecut la protestantism. În 1544, după moartea lui Adrianus Wolphardus, parohul catolic cărturar al orașului, absolvent al universităților de la Viena și Bologna, scriitor, poet și mecena al artelor, comunitatea urbană și-a ales drept paroh un teolog adept al ideilor luterane în persoana lui Gaspar Heltai, absolvent al universității de la Wittenberg. Prin aceasta, atât principalul locaș de cult al orașului, cât și instituțiile bisericești, școala și așezămintele ospitaliere, au trecut sub controlul protestanților. Liturghia catolică a fost celebrată în continuare timp de câțiva ani în bisericile mănăstirilor, până când, în 1556, călugării au fost alungați din oraș, iar mănăstirile desființate.

II. Învățământul protestant clujean în secolele al XVI-lea și al XVII-lea

În anul 1557 Dieta Transilvaniei a hotărât secularizarea averii episcopiei catolice, a capitlului și a mănăstirilor catolice. Clădirea mănăstirii dominicane de la Cluj a fost transformată în școală. Aici s-a mutat școala orășenească organizată în instituție de învățământ protestant. Printre profesorii acestei școli amintim pe teologul, scriitorul și tipograful Gaspar Heltai, pe Gergely Molnár, autorul unui manual de limba latină, care, prin ediții succesive, a fost folosit până în secolul al XVIII-lea, sau pe Gergely Vizaknai care, printre alții, a fost profesorul marelui teolog reformator, Francisc Dávid.

În anul 1568, dorind să asigure o conviețuire pașnică între diferitele confesiuni aflate în curs de formare, Dieta țării a proclamat toleranța religioasă. De la sfârșitul secolului al XVI-lea sistemul religios al Transilvaniei cuprindea confesiunile catolică, lutherană, calvină și unitariană drept „religii recepte” iar ortodoxia era considerată „religie tolerată”.

După ce și-a finalizat studiile la Wittemberg, Francisc Dávid a revenit în orașul său natal unde a activat ca profesor și preot. Mai apoi, după ce a fost succesiv adept al învățăturilor lutherane și a celor calvine, a întemeiat confesiunea unitariană (antitinitariană sau ariană), la care a aderat majoritatea covârșitoare a populației orașului Cluj. Școala orășenească medievală a orașului a evoluat în școală unitariană, care, până la sfârșitul secolului al XVI-lea, a fost organizată într-un colegiu, unde, pe lângă învățământul primar și mediu în limba latină, au fost studiate și filosofia, și teologia. Colegiul Unitarian de la Cluj a devenit un model pentru școlile unitariene din multe orașe din Transilvania și va funcționa, cu succesive transformări în decursul istoriei și cu câteva întreruperi forțate, până în zilele noastre.

Sistemul de învățământ lutheran s-a format în orașele cu populație majoritară săsească, cele mai importante școli fiind la Sibiu și Brașov. Întrucât la Cluj nu a existat o comunitate de lutherani, nu a fost întemeiată nici o instituție de învățământ a acestei confesiuni.

Comunitatea reformată (calvină) de la Cluj s-a întărit abia la începutul secolului al XVII-lea. În 1609, reformații clujeni au primit de la principele Gabriel Báthory ruinele bisericii și ale Colegiului Major Iezuit de la Cluj. Tot atunci ei au întemeiat o școală. În deceniile ce au urmat, reformații clujeni, bucurându-se de sprijinul principilor calvini Gabriel Bethlen, Gheorghe Rákóczi I, Gheorghe Rákóczi II și Mihail Apafi, au devenit mai numeroși în oraș, iar Colegiul Reformat, dezvoltat pe locul primei universități din Transilvania, a devenit una dintre principalele instituții de învățământ din principat. În cursul secolului al XVII-lea, Colegiul Reformat de la Cluj a avut profesori celebri, dintre care amintim pe János Apáczai Csere, primul enciclopedist al Transilvaniei. Principele Gabriel Bethlen a avut în vedere înființarea unei universități calvine la Cluj, dar până la urmă, din cauză că populația orașului era încă majoritar unitariană, a decis să întemeieze Colegiul Academic Reformat la Alba Iulia, unde școala superioară a calvinilor ardeleni a funcționat din anul 1622.

Până în secolul al XIX-lea, în colegiile protestante din Transilvania a fost educată cea mai mare parte a acelora care au activat ca preoți, învățători, profesori, juriști, medici sau ca funcționari. Pentru cei care au dorit să continue studiile la universități consacrate din Europa, aceste școli au asigurat o pregătire temeinică de nivel mediu. În a doua parte a secolului al XVII-lea, 93% dintre ardelenii care au urmat studii universitare au fost elevi ai unui colegiu protestant din Transilvania.

III. Învățământul catolic clujean în secolul al XVI-lea. Colegiul Major Iezuit

Până la mijlocul secolului al XVI-lea, biserica catolică din Transilvania și-a pierdut cea mai mare parte a enoriașilor. În mediul urban populația a aderat la protestantism. În deceniile al șaptelea și al optulea, nobilii au urmat exemplul principelui Ioan Sigismund și au trecut la confesiunea unitariană. După ei, pe principiul cuius regio eius religio, populațiile rurale au fost trecute la confesiunea nobilului pe pământul cărora trăiau. În urma acestui proces de reformă religioasă, biserica catolică a rămas fără episcop, preoți, sistem de învățământ și avere.

Înființarea primei universități din Transilvania a stat sub semnul frământărilor confesionale. Principele Ioan Sigismund, care în ultima parte a vieții sale s-a arătat adept al credinței unitariene, a dorit să înființeze o universitate protestantă, dar a murit fără să-și realizeze proiectul. Prima universitate din Transilvania a fost înființată de către succesorul lui Ioan Sigismund, de către catolicul Ștefan Báthory, care era concomitent principe al Transilvaniei și rege al Poloniei.

Ștefan Báthory, principele ales în anul 1571, dorind să echilibreze sistemul confesional din principat, a început reconstrucția instituțiilor catolice prin sprijinirea învățământului catolic. Ordinul iezuit avea cel mai eficient sistem de învățământ catolic în Europa, astfel că Ștefan Báthory a încredințat acestuia misiunea reclădirii catolicismului în Transilvania.

Iezuiții își realizau obiectivele organizați pe structuri ierarhice. Își începeau activitatea într-o misiune cu unul sau doi misionari care trăiau din elemozină și care aveau ca obiectiv îndeplinirea serviciilor preoțești. Pe o treaptă superioară era residentia care era un sediu statornic (domus), unde se putea organiza o școală elementară și unde puteau să vină în misiune mai mulți frați iezuiți. Forma superioară a reședințelor iezuite era colegiul, care trebuia să fie înzestrat în mod obligatoriu cu venituri proprii, cu biserică proprie și cu o clădire în care să funcționeze școala cu un număr însemnat de elevi. Colegiile iezuite majore erau echivalente cu universitățile.

În anul 1576, Ștefan Báthory, fost student al Universității din Padova, a fost ales rege al Poloniei. În 1578 el a solicitat acceptul papei Grigore al XIII-lea în vederea înființării unui colegiu iezuit la Cluj, iar în anul următor, în conjunctura creată prin întemnițarea lui Francisc Dávid, a fost trimisă în Transilvania prima misiune, formată din 12 iezuiți, la care, în lunile următoare, s-au alăturat încă 6 confrați. Dintre membrii acestei misiuni amintim pe Ștefan Szántó (Arator), Jakob Wujek, Valentin Ladó, Luigi Odescalchi, Justius Rabbus, Matias Thomány, Wolff Schreck.

Reședința misiunii iezuite era lângă orașul Cluj, în satul Cluj-Mănăștur, unde existase cea mai importantă mănăstire benedictină a Transilvaniei medievale. Misiunea a primit de la principe atât vechea mănăstire, cât și domeniile acesteia, adică satele Cluj-Mănăștur, Baciu, Chinteni, Leghia, Tiburcz și Băgara, cu sute de iobagi. La finele anului 1579, la Cluj-Mănăștur misiunea și-a întemeiat școala care în câteva luni a primit în jur de treizeci de elevi, printre care 12 copii de nobili. Inițial, elevii învățau gramatică în două clase de ciclu inferior, iar în primăvara anului 1580 a fost creată o a treia clasă de studii umaniste. Iezuitul polonez Iacob Wujek a fost desemnat rector al școlii.

Misiunea iezuită la Cluj-Mănăștur s-a aflat doar într-o locație provizorie. Ștefan Báthory dorea ca această școală să funcționeze în interiorul orașului Cluj, iar drept reședință i-a desemnat clădirile vechii mănăstiri franciscane aflate în capătul estic al străzii Lupilor (Platea Luporum), chiar dacă autoritățile orașului s-au împotrivit acestui plan. În primăvara anului 1580, a fost trimis la Cluj arhitectul curții princiare cu sarcina să construiască clădirile necesare colegiului. Pe lângă amenajarea conventului iezuit, erau prevăzute clădiri ale școlii, ale internatului (cu 150 de locuri), ale Conventului Sfintei Treimi, care urma să găzduiască tineri proveniți din familii sărace, dar și o clădire pentru un seminar, pe care Ștefan Báthory avea intenția să-l înființeze. Construcțiile s-au terminat în primăvara anului 1581.

Diploma de fondare a Colegiului Major Iezuit din Cluj a fost emisă de Ștefan Báthory în 12 mai 1581, la Vilna (Vilnius, azi în Lituania). Colegiul urma să aibă sediul la Cluj, pe strada Lupilor (azi strada Kogălniceanu), în vechea mănăstire a călugărilor franciscani și în cea a clariselor. Dorința regelui era ca acest Colegiu Major să fie o instituție echivalentă cu universitățile consacrate ale epocii, să aibă cursuri de gramatică, umanioare și de retorică, în ea să fie învățate limbile latină, ebraică și greacă, să fie asigurat accesul la studiile de filosofie și teologie și să aibă dreptul să confere titlurile de baccalaureus, magister și doctor. Pentru a asigura baza materială a Colegiului, Ștefan Báthory a donat instituției importante domenii funciare. Primul rector al Colegiului a fost iezuitul polonez Jacobus Wujek (Vangrovitius), care îndeplinea această funcție și la școala de la Cluj-Mănăștur. El a fost urmat în funcție, din 1584, de către fratele Ferrante Capicio (Capecius).

Încă din primul an, adică din 1581, Colegiul Major Iezuit funcționa cu 5 clase gimnaziale, iar din anul 1585 a fost începută predarea filosofiei și a teologiei. În primul an s-au înscris aproximativ 100 de tineri, numărul lor crescând în anii următori, astfel că, în anul 1585, în Colegiu studiau 230 de studenți, împărțiți în șase clase. Limba de predare și învățare era latina. Dintre personalitățile care au învățat aici amintim pe Péter Pázmány, figură proeminentă a Reformei Catolice, arhiepiscop și cardinal, întemeietorul Colegiului Academic Iezuit de la Trnava (Nagyszombat). Calitatea excepțională a învățământului i-a îndemnat și pe cei de altă confesiune să dorească să-și trimită copiii la școala iezuită de la Cluj, animând astfel o competiție cu școala unitariană.

În anul 1583, alături de Colegiul Major Iezuit, a început să funcționeze și Seminarul pontifical și regal (Seminarium Pontificium ac Regium) pentru preoții catolici, înființat în comun de către papa Grigore al XIII-lea și Ștefan Báthory. Diplomatul iezuit Antonio Possevino a fost trimis să organizeze Seminarul din punct de vedere pedagogic și administrativ. El a elaborat regulamentul de funcționare al instituției și a formulat instrucțiuni cu privire la procesul de învățământ. Pe bună dreptate, Antonio Possevino poate să fie considerat părintele spiritual al învățământului superior iezuit de la Cluj.

În anul 1586 Colegiul a suferit două lovituri. În lunile de vară, o mare parte a profesorilor și a studenților a pierit într-o epidemie de ciumă izbucnită în oraș. În decembrie 1586 a murit regele Ștefan Báthory, misiunea iezuită din Transilvania pierzând în el cel mai puternic protector.

Colegiul și-a continuat activitatea până la sfârșitul anului 1588, când Dieta, dominată de protestanți, a hotărât expulzarea iezuiților din principat. Activitatea didactică a fost întreruptă în ianuarie 1589, când confrații iezuiți au părăsit Transilvania, unii retrăgându-se în Moldova, alții la comunitățile de secui catolici. Al treilea rector al Colegiului, fratele Leonard Rubenus, s-a refugiat la conventul de la Leles. Totuși, sunt indicii care arată că procesul de învățământ nu a fost întrerupt. Izvoarele vorbesc despre protestul formulat de către consiliul orășenesc al Clujului față de prezența iezuiților la Cluj-Mănăștur, unde au rămas confrați care au continuat să predice și să predea la școală. Faptul că la Universitatea Iezuită de la Olmütz au sosit studenți din Transilvania și pe parcursul celor șapte ani (1589-1595) în care iezuiții au fost în mod oficial expulzați din principat, arată continuitatea învățământului catolic.

Din anul 1591, la chemarea principelui Sigismund Báthory, iezuiții Alfonzo Carillo și Jakobus Wujek s-au întors și s-au stabilit la curtea princiară de la Alba Iulia, respectiv la Cluj-Mănăștur. Bucurându-se de sprijinul principelui catolic, ei au reușit să obțină o rezoluție a Dietei prin care era îngăduită reîntoarcerea iezuiților la misiunile lor de la Alba Iulia și Cluj-Mănăștur. În mai 1595, Ordinul a redobândit posesiunile Colegiului Iezuit, desființat în 1589, și și-a reînceput activitatea didactică cu patru clase primare. Rectorul Colegiului a fost numit Petrus Maiorius. În anul 1598 au fost reîncepute cursurile superioare de filosofie și teologie. În 1599, la Colegiul Major Iezuit învățau 260 de studenți, iar misiunea număra 28 de confrați iezuiți.

În data de 9 iunie 1603, Colegiul Major Iezuit de la Cluj a trecut prin evenimente tragice. Cetățenii de confesiune unitariană din Cluj, majoritari în oraș în aceea epocă, profitând de situația militară în care garnizoana imperială a cedat orașul trupelor principelui Moise Secuiul, s-au revoltat împotriva iezuiților, considerând că activitatea lor reprezintă o amenințare pentru independența principatului și un pericol la adresa lor. Un iezuit a fost omorât, iar ceilalți au fost alungați din oraș. Clădirile Colegiului și ale Seminarului au fost demolate în întregime iar biserica colegiului a fost grav avariată. Activitatea didactică a fost întreruptă. După câteva luni, în toamna anului 1603, în contextul militar schimbat, generalul imperial Giorgio Basta a recucerit orașul și i-a repus în drepturi pe iezuiți. Întrucât orășenii au demolat clădirile Colegiului Iezuit, generalul Basta a dat iezuiților drept despăgubire clădirea Colegiului Unitarian, altfel spus vechea clădire a mănăstirii dominicane. În anul 1604, în Colegiu învățau din nou 260 de studenți. Rector al Colegiului a fost numit fratele Giovanni Argenti.

Dăinuirea Colegiului Major Iezuit a fost periclitată în continuare. Aflându-se în mijlocul unui oraș cu o populație majoritar protestantă și un magistrat protestant, care se simțeau direct amenințați de prezența iezuiților, instituția de învățământ superior fondată de principele catolic Ștefan Báthory nu avea sorți de izbândă. În iulie 1605, iezuiții au fost somați să părăsească orașul Cluj. Colegiul s-a refugiat la Cluj-Mănăștur. În iunie 1607, după un nou ordin de expulzare emis de Dietă, iezuiții au fost izgoniți din nou din principat. Cu aceeași ocazie, Dieta a votat legea care interzicea existența episcopiei catolice în Transilvania.

Colegiul Major Iezuit de la Cluj a rămas în istorie ca prima universitate întemeiată pe teritoriul Transilvaniei. Deși a suferit întreruperi forțate, instituția de învățământ a iezuiților va dăinui în secolul al XVII-lea, chiar dacă nu la nivel de învățământ superior. A rămas o instituție din care a putut renaște învățământul superior catolic din Transilvania.

IV. Gimnaziul iezut de la Cluj-Mănăștur în secolul al XVII-lea

Ca urmare a politicii confesionale echilibrate a principelui Gabriel Bethlen, iezuiții au putut reveni în Transilvania în anul 1617, când au reînființat o școală la Alba Iulia. În 1618, iezuiții s-au reîntors și la Cluj-Mănăștur unde, în următoarele decenii, au realizat o activitate pedagogică de nivel mediu. Ei nu au primit înapoi averea Colegiului de odinioară, ci doar biserica. Școala catolică a fost susținută prin donațiile unor catolici înstăriți. De exemplu, doamna Borbála Szentpáli și-a lăsat prin testament casa iezuiților, care a fost transformată în convent. Imobilul, care a servit timp de o jumătate de secol drept sediu al misiunii iezuite și al școlii catolice, se află pe strada Moților din Cluj, vizavi de parohia romano-catolică. Gimnaziul Iezuit de la Cluj-Mănăștur a reprezentat continuitatea între Colegiul Major Iezuit desființat în 1605 și Academia Iezuită înființată în 1698. În jurul anilor 1640, la Gimnaziul Iezuit de la Cluj-Mănăștur au învățat anual aproximativ 100 de tineri.

În anul 1660 turcii au ocupat Oradea, orașul și marea cetate care apăra granița de vest a Transilvaniei. Orașul Cluj a devenit un oraș de frontieră întrucât între el și teritoriile ocupate de turci nu a mai existat niciun obiectiv de apărare. Din cauza situației militare amenințătoare, catolicii de la Cluj-Mănăștur au solicitat să le fie îngăduit să se mute cu studenții Gimnaziului în orașul Cluj. Au fost achiziționate câteva imobile în oraș în care, încă din anul 1665, a fost continuat procesul didactic. În jurul anului 1680, în Gimnaziul Iezuit de la Cluj au învățat în jur de 150-160 de tineri.

Drept concluzie, putem afirma că, în cursul secolului al XVII-lea, Gimnaziul de la Cluj-Mănăștur a fost cea mai importantă instituție de învățământ catolic din Transilvania. Totodată, a fost instituția prin care s-a asigurat continuitatea învățământului iezuit.

V. Colegiul Academic Iezuit de la Cluj în secolul al XVIII-lea

În septembrie 1693, în cadrul eforturilor de recatolicizare a provinciei a administrației imperiale, biserica reformaților și clădirea Colegiului Unitarian, ambele din Cetatea Veche a Clujului, au fost donate Ordinului Iezuit. În acel an, la Gimnaziul Iezuit au studiat aproximativ 200 de tineri.

În noiembrie 1698, activitatea didactică iezuită de nivel superior a fost continuată de Colegiul Academic Iezuit (Collegium Claudiopolitanum sau Academia Claudiopolitana). Academia clujeană a fost privită ca moștenitoarea de drept a Colegiului Major Iezuit, înființat în 1581. În 1698, din donația de 30.000 de florini a contelui Ștefan Apor a fost reîntemeiat Seminarul Iezuit.

La 22 august 1701, Leopold I de Habsburg, împărat al Sfântului Imperiu Romano-German, rege al Ungariei și principe al Transilvanei, a confirmat privilegiul dat în 1581 de Ștefan Báthory, prin care la Cluj a fost înființat Colegiul Major Iezuit. Cu aceeași ocazie, împăratul a oferit școlii o finanțare substanțială. La Collegium Claudiopolitanum se studia în limbile latină și germană (din 1751), iar dintre disciplinele predate putem aminti logica, retorica, teologia, filosofia, științele naturale, matematica și dreptul.

La începutul secolului al XVIII-lea, Ordinul Iezuit a demarat lucrările de construire, în capătul vestic al străzii Lupului (azi str. Kogălniceanu), a unui ansamblu de clădiri reprezentative. Între anii 1700 și 1720 a fost ridicată clădirea Colegiului Iezuit (pe locul aripii de vest a actualei clădiri centrale a Universității „Babeș-Bolyai”), respectiv clădirea Academiei (pe locul Liceului „Báthory” din zilele noastre). Între 1718 și 1724 a fost construită biserica iezuită, un veritabil model pentru bisericile baroce din Transilvania. Între 1724 și 1728 a fost clădit internatul „Sf. Iosif” al studenților săraci, cunoscut și sub numele de Seminarul „Báthory-Apor”, iar în jurul anului 1735 s-a ridicat clădirea Convinctului nobiliar, cunoscută în prezent drept Clădirea Echinox. Între anii 1752 și 1765 a fost construit noul corp de clădire al Academiei, având un observator astronomic (pe locul clădirii centrale a Universității „Babeș-Bolyai”).

VI. Colegiul Academic Universitar

În anul 1753, împărăteasa Maria Terezia a ridicat Collegium Claudiopolitanum la rangul de Colegiu Academic Universitar. Această instituție asigura „un învățământ gimnazial, cu unele discipline universitare”, fapt ce arată că autoritățile doreau dezvoltarea Colegiului în cea mai importantă instituție de învățământ din Transilvania și că, practic, i-au oferit în avans rangul de universitate.

În anul 1773, papa Clement al XIV-lea a desființat Ordinul Iezuit. În octombrie 1773 a luat sfârșit activitatea iezuiților și la Cluj, dar mulți profesori, membri ai acestui ordin, au rămas în continuare cadre didactice ale Colegiului Academic Universitar. În octombrie 1774, împărăteasa Maria Terezia a dispus înființarea la Cluj a Facultății de Drept, pe lângă Facultățile de Filosofie și de Teologie deja existente. În ianuarie 1775, aceeași împărăteasă a dispus înființarea Facultății de medicină. Colegiul Academic Universitar din Cluj era pe calea să devină o universitate cu patru facultăți.

În anul 1776, Colegiul Academic Universitar din Cluj a trecut sub conducerea piariștilor, ordinul călugăresc catolic care s-a dedicat educației și învățământului celor săraci. Folosind baza materială creată și dezvoltată de iezuiți, piariștii au organizat o instituție de învățământ superior cu patru facultăți.

În anul 1780, anul morții împărătesei Maria Terezia, Colegiul Academic din Cluj era structurat în felul următor: Facultatea de Filosofie, cu catedrele de logică și metafizică, fizică, matematică, geometrie (matematică aplicată) și istorie. Facultatea de drept, cu catedrele de drept canonic și penal, de drept civil și roman și de drept ardelean. Facultatea de medicină, care a avut o singură catedră pentru anatomie, chirurgie și obstetrică și Facultatea de teologie, care funcționa cu patru catedre.

VII. Liceul Academic Regal

Putem aprecia că din anul 1780 începe decăderea Colegiului Academic. Administrația imperială a renunțat la dezvoltarea Colegiului Academic și l-a integrat în rețeaua academiilor regale. Primul pas a fost mutarea Facultății de Teologie la Alba Iulia. Ea funcționează acolo și în prezent, fiind cea mai veche și mai importantă instituție de învățământ teologic romano-catolic din Transilvania. În 1784, ca urmare a deciziei împăratului Iosif al II-lea, Colegiul Academic Universitar din Cluj și-a pierdut rangul universitar și a devenit Liceu Academic Regal (Lyceum Regium Academicum). În cadrul său au continuat să existe cele trei facultăți: cea de filosofie, de drept și de medicină.

Între anii 1817 și 1821, clădirea școlii, ridicată de iezuiți la începutul secolului al XVIII-lea, a fost demolată și reconstruită. În pereții clădirii Liceului Academic Regal au fost zidite și pietrele vechii biserici ale abației benedictine de la Cluj-Mănăștur. În zilele noastre, în această clădire funcționează Liceul Teoretic Ștefan Báthory.

În secolul al XIX-lea, până la înființarea Universității de Științe din Cluj, au funcționat mai multe instituții de învățământ de nivel mediu și superior. În primul rând, amintim Liceul Academic Regal (Liceul Piarist), în cadrul căreia au continuat să funcționeze cele trei catedre: de filosofie, de drept și de medicină. Acestea pot fi considerate elemente de continuitate a învățământului superior clujean.

Instituție de învățământ superior a fost Institutul de Medicină și Chirurgie care funcționa neîntrerupt din 1775. Din anul 1817 a purtat numele de Institutul medico-chirurgical al Liceului Regal din Cluj, iar după 1849 a devenit instituție independentă, având ca limbi de predare germana și maghiara.

În cadrul Colegiului Reformat a existat învățământ de drept, echivalat cu cel al Liceului Piarist. Din 1861 învățământul teologic protestant a fost mutat la Aiud. Gimnaziul Unitarian a avut, de asemenea, catedră de drept și de teologie. În anul 1863 a fost fondată Academia de Drept de la Cluj.

Aceste instituții de învățământ au reprezentat fundamentul pe care a fost întemeiată Universitatea de Științe de la Cluj. Mulți dintre profesorii viitoarei universități clujene au predat inițial la unele dintre aceste instituții de învățământ.

Istoria Universității de Științe „Francisc Iosif” 1872-1919

Pe la mijlocul secolului al XIX-lea s-a simțit tot mai acut nevoia unei instituții moderne de învățământ superior în Transilvania. Problema era însă mult mai amplă. Pe când în țările austriece ale imperiului existau 6 universități, pe teritoriul Regatului Maghiar, cu care Marele Principat al Transilvaniei a fost unit în anul 1867, exista o singură universitate, cea de la Pesta. Când s-a pus problema înființării celei de-a doua universități a regatului, pentru desemnarea localității de reședință candidatura Clujului a fost susținută de existența celor trei colegii importante din localitate: cel reformat, unitarian și catolic, de tradiția învățământului superior catolic reprezentat de Colegiul Iezuit din secolul al XVI-lea și de Colegiul Academic Universitar Iezuit din secolul al XVIII-lea, de existența unor instituții de învățământ superior cum a fost Academia de Drept și Institutul medico-chirurgical respectiv de existența unor instituții științifice ca Societatea Muzeului Ardelean, înființată în anul 1859. Profesorii instituțiilor de învățământ din oraș, bibliotecile școlilor clujene și colecțiile Muzeului Ardelean au reprezentat fundamentul solid pe care s-a putut întemeia o universitate modernă de științe.

La 12 octombrie 1872, regele Francisc Iosif a ratificat legile XIX și XX din 1872 adoptate de Parlamentul maghiar, care au consfințit întemeierea Universității Regale de la Cluj.

Universitatea de la Cluj a avut patru facultăți: Facultatea de Drept și Științe de Stat (cu 12 catedre), Facultatea de Medicină (cu 11 catedre), Facultatea de Filosofie, Litere și Istorie (cu 10 catedre) și Facultatea de Matematică și Științe Naturale (cu 7 catedre). Pe lângă ultimele două facultăți a fost întemeiat un institut pedagogic unde urmau să fie pregătiți viitorii profesori de gimnaziu. Procesul didactic a început cu 40 de profesori și 258 de studenți.

În anul 1872 Clujul era un oraș cu o populație de 26.551 de locuitori, inclusiv cu militarii din garnizoană. Înființarea Universității de Științe de la Cluj a ridicat probleme deosebite. Nu a existat un edificiu destul de mare pentru a adăposti universitatea. Singura clădire publică din oraș care era în proprietatea statului și care putea să fie pusă la dispoziția universității era vechiul sediu al guvernului Marelui Principat al Transilvaniei, așa-numita clădire a guberniului. Aceasta a devenit sediul central al universității, dar erau folosite și alte clădiri. De exemplu, Facultatea de Drept și unele catedre ale Facultății de Medicină funcționau în Liceul Romano-Catolic sau în construcții aflate în apropiere. Institutele și clinicile Facultatății de Medicină își desfășurau activitatea în paviloanele vechi și nepotrivite ale Spitalului Carolina.

Lipsurile care s-au arătat în infrastructură explică în mare parte pesimismul care s-a manifestat în anumite cercuri politice cu privire la fiabilitatea noii instituții și care ar fi dorit ca a doua universitate din Ungaria să fie deschisă la Pojon (Bratislava). Înzestrarea precară este explicația întârzierii cu care a fost emis actul oficial de înființare. Regele Francisc Iosif a emis documentul de întemeiere și a acceptat ca universitatea să poarte numele său doar în 4 ianuarie 1881.

Istoria primelor patru decenii ale Universității clujene este de fapt istoria consolidării și extinderii procesului didactic și a infrastructurii. Profesorii era recrutați în parte dintre profesorii școlilor clujene. De exemplu, primul rector al universității clujene a fost Áron Berde care, anterior înființării universității, era directorul Academiei de Drept de la Cluj, iar primul prorector și rector în anul universitar 1879/1880 a fost savantul Sámuel Brassai, profesorul Colegiului Unitarian de la Cluj și membru al Academiei Maghiare de Științe. Alți profesori au fost invitați din alte orașe ale regatului. Profesorii noii universități erau personalități cu activitate științifică și pedagogică recunoscută, absolvenți ai unor universități prestigioase. Dacă în 1872 Universitatea a pornit cu 40 de profesori pentru cele 40 de catedre, până în 1919 numărul catedrelor s-a mărit la 61, iar numărul profesorilor la 150 și numărul personalului didactic auxiliar la 104. În timp, mulți profesori au fost chemați la alte universități sau au devenit membri ai Academiei Maghiare de Științe.

Între anii universitari 1872/1873 și 1912/1913 numărul studenților a evoluat în felul următor:

Majoritatea studenților erau din Transilvania, dar erau și care veneau la studii din alte regiuni ale regatului. Din anul 1895 universitatea a primit la studii și femei. Până în anul 1919 Universitatea Francisc Iosif a a avut aproximativ 12.000 de absolvenți.

Până la sfârșitul Primului Război Mondial, au fost ridicate 63 de clădiri reprezentative ale Universității Francisc Iosif în care s-a desfășurat procesul didactic. Înainte de toate trebuie amintită clădirea centrală, edificată în trei etape, între anii 1893 și 1902, pe tradiționala „stradă a școlilor” – vechea stradă a Lupilor (azi strada Kogălniceanu) și pe locul vechiului ansamblu de clădiri ale Colegiului Academic Iezuit. Ridicată în stil neo-renascentist, clădirea centrală de 4.226 m2 cuprindea atât spații destinate activităților didactice, cât și spații reprezentative. Încă de la început s-a acordat o atenție deosebită caracterului ceremonios al examenelor și al întrunirilor oficiale. Erau amenajate săli de examene cu scopul de a sublinia importanța examenelor și a evaluării studenților. Aula Magna a universității a fost proiectată ca un spațiu de ceremonii pentru momentele marcante ale vieții academice.

Între anii 1906 și 1909 a fost construită clădirea Bibliotecii Universitare, primul proiect arhitectural modern și complet de bibliotecă din Transilvania, având ca model biblioteca Universității din Basel. Fondul inițial al Bibliotecii Universitare a fost constituit din mai multe colecții de cărți. În primul rând, trebuie amintită biblioteca de 30.000 de volume a Societății Muzeului Ardelean, pusă la dispoziția Universității, dar și colecțiile de cărți, manuscrise și arhive provenite de la Institutul Medico-Chirurgical, Academia de Drept, Biblioteca Lyceum (cu Biblioteca Benigni) și arhiva Guberniului Transilvaniei.

Ridicarea clinicilor universitare a reprezentat cel mai mare proiect arhitectural al Universității „Francisc Iosif”. Gândite în ideea unui complex de pavilioane, clinicile au fost construite pe un teren în pantă, pe trei terase. Clădirile erau independente unele de altele cu scopul de a preveni riscul contaminărilor. Complexul clinicilor universitare, care a însumat 10.049 m2 de construcții, a fost finalizat în anul 1903.

Trebuie amintit faptul că, la începutul secolului XX, Universitatea „Francisc Iosif” nu a fost singura instituție de învățământ superior din Cluj. Orașul era un centru universitar, cu Academie de Agricultură, Academie de Comerț, Institut Superior de Desen, Academie Teologică Unitariană, Academie Teologică Reformată (calvină) și Conservator de Muzică.

Izbucnirea Primului Război Mondial a zdruncinat activitatea Universității. Doar în primul an al războiului au fost chemați sub arme 40 de membri ai corpului profesoral, 1.726 de studenți (din cei 2.302 câți au studiat în anul universitar 1913-1914), 340 de doctoranzi și 170 de angajați ai Universității. Până în anul 1918 documentele Universității au menționat 193 de morți în rândul profesorilor, studenților și angajaților.

Multe clădiri ale Universității au fost puse la dispozițiile armatei. În vara anului 1916, în clădirea centrală a fost instalat temporar comandamentul armatei și multe spații au fost folosite de diferite instituții militărești (de exemplu Curtea marțială) până la sfârșitul războiului.

Lukács József

UNIVERSITATEA DIN CLUJ ÎN PERIOADA 1919-1945

Decretul nr. 4090 semnat de regele Ferdinand I al României a consfințit crearea oficială, la Cluj, în inima Transilvaniei, începând cu 1 octombrie 1919, a unei universități românești, prima din regiune. Această instituție academică a apărut într-un context socio-politic complex, mai precis în cadrul noii înfățișări a statului român, care, după terminarea Primului Război Mondial, a înglobat între frontierele sale toate provinciile istorice locuite de români: Basarabia, Bucovina, Transilvania și Banatul.

Noua universitate trebuia să țină seama atât de practicile și tradițiile din domeniul învățământului superior existente anterior în Transilvania – unde din 1872 funcționase, de asemenea la Cluj, Universitatea Ferenc József, cu limba de predare maghiară – cât și de modelul organizațional oferit de universitățile românești de la Iași și București, înființate în 1860, respectiv în 1864.

Armonizarea și sincronizarea dintre aceste două formule, impuse inevitabil de Unirea de la 1 decembrie 1918, au reprezentat o provocare majoră pentru „părinții fondatori” ai universității clujene. Procesul în urma căruia noua Alma Mater și-a creionat și impus identitatea în peisajul cultural-științific al României Mari a fost unul îndelungat, cu mai multe etape, care acoperă aproape întreaga perioadă interbelică.

Preluarea și inaugurarea oficială a universității românești

Anii 1919-1920 au fost hotărâtori pentru preluarea universității românești din Cluj și stabilirea structurii ei de funcționare. Printre personalitățile care au avut o contribuție însemnată la nașterea noii instituții academice se cuvin menționați Sextil Pușcariu, Onisifor Ghibu, Nicolae Drăganu, Vasile Pârvan, Victor Babeș, Dimitrie Pompeiu, Emil Racoviță, Constantin Levaditi, etc.

După elaborarea mai multor proiecte de organizare și numeroase dezbateri publice, în luna mai 1919, guvernul provizoriu al Transilvaniei – Consiliul Dirigent – a decis ca o delegație condusă de Onisifor Ghibu să preia de la autoritățile academice maghiare întreg patrimoniul de clădiri, aparatură științifică și carte de specialitate.

Al doilea pas a fost făcut la 1 iulie 1919, când Consiliul Dirigent a înființat o Comisiune Universitară. Acest organism cu 20 de membri (12 profesori universitari din Regat și 8 ardeleni), prezidat de profesorul Sextil Pușcariu, avea misiunea de a selecta noul personal universitar românesc de la Cluj, dar și de a propune noi catedre necesare pentru facultăți. Tot Comisiunii Universitare îi revenea implicit și sarcina delicată de a stabili un set preliminar de norme de funcționare ale universității clujene, care ulterior se vor regăsi și în regulamentele oficiale ale facultăților. După câteva luni de muncă desfășurată pe parcursul verii lui 1919, Comisiunea Universitară a reușit desemnarea majorității personalului didactic al universității clujene, precum și a noii sale forme instituționale.

Iată cum descria succint Sextil Pușcariu munca depusă în acest sens:

„Alcătuirea internă a universității noastre este […] cea moștenită de la înaintașii noștri, rămânând ca ea să se modifice deodată cu reforma învățământului superior din România întregită. […] De aceea, ținând la unele forme vechi, fără să ne simțim atinși de reproșul de «separatism regional», am alcătuit noile regulamente ale facultăților, luând ca bază pe cele din Vechiul Regat și modificându-le numai întrucât ni se par că nu mai corespund cerințelor. […] În afară de o pregătire cât mai temeinică pentru învățământul secundar, Universitatea noastră a voit, chiar de la organizarea ei, să mai dea studenților o cultură românească și posibilitatea de a aprofunda știința în institute de studii mai înalte. Pe lângă catedrele indispensabile, s-au creat catedre în legătură cu cunoașterea țării românești și a locuitorilor ei, alături de cursurile universitare și de exercițiile de seminar au luat ființă câteva laboratoare și institute pentru scrutări științifice. Cele dintâi ne dau nota particulară de universitate românească; cele din urmă ne ridică prin cercetările originale ce se fac în ele, prestigiul și vaza de locaș al științei”.

În toamna lui 1919, la Universitatea clujeană și-au deschis porțile patru facultăți, anume: Facultatea de Litere și Filosofie, Facultatea de Științe, Facultatea de Drept și Facultatea de Medicină, la fel ca în timpul Imperiului Austro-Ungar. Noua comunitate academică a ales spre a o conduce în primul an pe Sextil Pușcariu – rector, Nicolae Drăganu – prorector, Gheorghe Bogdan-Duică – decan la Litere, Dimitrie Călugăreanu – decan la Științe, Iuliu Hațieganu – decan la Medicină și Vasile Dimitriu – decan la Drept.

Cursul care a marcat începerea activității didactice de la Cluj, intitulat sugestiv „Datoria vieții noastre”, a fost rostit la 3 noiembrie 1919 de către renumitul arheolog și istoric Vasile Pârvan, în fața unei audiențe impresionante formate din profesori, studenți, dar și din alți reprezentanți ai elitei românești transilvănene.

Un alt moment de mare sărbătoare academică a fost cel al festivităților oficiale de inaugurare a universității. Acestea s-au derulat între 31 ianuarie și 2 februarie 1920, în prezența Familiei Regale a României, a membrilor guvernului de la București și a altor oficialități politice, a corpului diplomatic acreditat în țara noastră, precum și a numeroși delegați ai universităților europene, printre care la mare cinste s-au aflat francezii. Cu ocazia ceremoniilor de inaugurare, regele Ferdinand I a dăruit universității clujene suma de 400.000 lei din averea personală, pentru înființarea și funcționarea unui Institut de Istorie Națională.

În octombrie 1927, în semn de respect pentru contribuția suveranului român la crearea și dezvoltarea Almei Mater clujene, autoritățile universitare au hotărât ca această instituție să poarte oficial numele de „Universitatea Regele Ferdinand I”, o denumire păstrată până în 1948.

1919-1932 – anii tranziției de la modelul academic germanofon spre modelul academic autohton

După episoadele inaugurale, prima decadă din viața universității clujene românești a stat sub semnul efortului de construire a unei comunități didactice și științifice performante, care a ținut seama de specificitățile locale ale Transilvaniei.

Până în 1932, principiile de funcționare ale corpului academic și ale autorităților universitare au fost ușor diferite de ceea ce se întâmpla la București și Iași, Clujul bucurându-se de o mai mare autonomie și flexibilitate.

Astfel, în privința personalului didactic, normele clujene stabileau o ierarhie mai extinsă, cu mai multe trepte, decât cea existentă în celelalte centre universitare. Disciplinele științifice principale de la fiecare dintre cele patru facultăți clujene erau predate în mod obligatoriu de către profesorii titulari, care trebuiau să primească acest titlu din partea autorităților statului, prin numire. Existau de asemenea așa-numiții agregați definitivi (adică profesori extraordinari sau profesori agregați), însărcinați cu predarea „specialităților care nu sunt organizate ca obiecte principale, sau care e necesar să se propună multiplu”. Cel dintâi act oficial cu numiri de profesori titulari și agregați la majoritatea catedrelor universității clujene a fost Decretul regal nr. 241, emis la 27 ianuarie 1920 și publicat în „Monitorul oficial” două zile mai târziu. Decretul a aprobat de fapt selecția efectuată anterior de către Comisiunea universitară, confirmând temeinicia activității acesteia. O categorie de personal academic cu statut distinct, creată exclusiv la Cluj, era reprezentată de agregații (adică profesorii) stagiari – care erau angajați pe o perioadă limitată, de numai trei ani, interval în care erau obligați să își susțină examenul de abilitare. Față de acești stagiari „statul nu își ia nici un angajament decât pentru răstimpul acestor trei ani”. Eșaloanele inferioare ale corpului profesoral clujean erau compuse din docenți, conferențiari și lectori. Alături de toți aceștia mai exista o categorie specială de personal didactic, anume profesorii sau lectorii străini angajați în cadrul corpului profesoral de la Cluj pe baza unor contracte speciale. Prin negocieri directe între autoritățile statului român și guvernul de la Paris au fost aduși pe malul Someșului specialiști în anumite discipline, nepredate înainte de 1918, printre care putem menționa istoria medicinei sau biochimia, francezii ajutând prin experiența și profesionalismul lor la ridicarea prestigiului științific al universității, precum și la familiarizarea treptată a colegilor români cu metodologia de cercetare din spațiul francez, mai puțin cunoscută în Transilvania. În privința conducerii universității, la Cluj rectorul se alegea „în fiecare an, din altă facultate, și anume dintre profesorii titulari”, iar alegerea de rector „se face de către corpurile profesorale împreună cu reprezentanții docenților și conferențiarilor”. Rezultatul votului era comunicat Ministerului Instrucțiunii Publice, care trebuia să aprobe decizia ieșită din procesul electoral, rectorul, alături de decani (care erau și ei aleși printr-un procedeu similar), preluându-și atribuțiile cu opt zile înainte de începerea anului școlar.

În plan științific și didactic, perioada 1919-1932 se remarcă prin diversificarea disciplinelor studiate, precum și prin crearea unui număr important de institute, laboratoare, catedre și seminarii care au contribuit decisiv la prestigiul noii universități românești.

Printre cele mai prestigioase și performante structuri de cercetare și predare nou înființate se cuvin menționate cele din cadrul Facultății de Științe clujene, unde au activat și s-au format specialiști de renume internațional, interesați să descifreze tainele resurselor naturale ale Transilvaniei. Astfel, sub conducerea savantului Emil Racoviță s-a reușit, începând din 1920, întemeierea Institutului de Speologie, dedicat „studiului general al domeniului subteran și efectuării de cercetări științifice și aplicate în această ramură a științelor naturale”. Era un centru de cercetare unic în lume la acea dată, care a atras la Cluj personalități din întreaga Europă și unde echipe mixte, românești și străine, au făcut descoperiri intrate în analele biologiei.

Botanistul Alexandru Borza a pus bazele unui adevărat complex științific destinat cercetării florei românești, central-europene și mondiale, care cuprindea Grădina Botanică, un Muzeu Botanic, precum și un Institut de Botanică sistematică. Deschisă începând din 1925 și publicului larg, Grădina Botanică a devenit rapid unul dintre cele mai apreciate locuri de agrement ale clujenilor, o oază de verdeață emblematică pentru oraș.

O creație științifică nouă a fost și Observatorul Astronomic, care a funcționat deopotrivă ca un centru de cercetare și un laborator de experimente pentru studenții de la secțiile de fizică și matematică.

Un alt institut cu rezultate academice însemnate în primii ani interbelici a fost și Institutul de Geografie, unde specialiștii români, alături de colegii lor străini, în frunte cu profesorul francez Emmanuel de Martonne, au investigat și cartografiat, în urma excursiilor pe teren, relieful transilvănean și românesc.

O mențiune specială trebuie făcută și pentru activitatea Seminarului de Matematică, care, sub conducerea onorifică a profesorului Paul Montel și cea executivă a profesorului clujean Petre Sergescu, a reușit publicarea unei reviste de specialitate de nivel internațional, revista „Mathematica”, precum și organizarea în anul 1929 a primului congres al matematicienilor din România.

Facultatea de Litere și Filozofie s-a evidențiat după 1919 prin activitatea Institutului de Istorie Națională, coordonat de profesorii Ioan Lupaș și Alexandru Lapedatu, dar și prin cea a Muzeului Limbii române, condus de Sextil Pușcariu. Aceste două centre de documentare și cercetare s-au aplecat cu multă atenție asupra operelor și tradițiilor literar-istorice transilvănene, contribuind la integrarea valorilor locale în cadrul mai larg al vieții culturale românești. Nu a fost însă neglijat nici studiul limbilor și culturilor străine, care a beneficiat de aportul unor vorbitori nativi, precum profesorul Gyorgy Kristóf pentru maghiară, profesorul Gustav Kisch pentru germană, profesorul Yves Auger pentru franceză, profesorul Giandomenico Serra pentru italiană sau lectorul Robert Chisolm pentru engleză.

Seminarul de istoria artei, inițiat de profesorul Coriolan Petreanu, a reprezentat de asemenea o altă structură nou apărută în cadrul facultății, care și-a dedicat activitatea repertorierii, studierii și protejării monumentelor laice și religioase din diferitele zone intracarpatice.

O dezvoltare interesantă au cunoscut și disciplinele psiho-pedagogice de la Cluj. Astfel, prin eforturile profesorului Florian Ștefănescu-Goangă s-a reușit, începând din anii universitari 1921-1922, crearea Institutului de Psihologie Experimentală, Comparată și Aplicată, aici desfășurându-se o serie de studii practice asupra comportamentului uman, utilizând metode avansate, similare cu cele din Occident.

Și Facultatea de Medicină clujeană a înregistrat multe premiere după începerea învățământului în limba română. Au fost înființate: o catedră de radiologie, precum și un Institut radiologic, o catedră și un laborator de bacteriologie, o catedră de neurologie. Totodată, a început să funcționeze, cu sprijin din partea unor specialiști renumiți precum Victor Babeș, primul Institut antirabic din Transilvania, au debutat cursuri de istoria medicinei, dar și de chimie biologică, ambele susținute de profesori aduși special din Franța.

La rândul ei, Facultatea de Drept a introdus în programul de învățământ, pe lângă studierea legislației europene și locale, multe discipline referitoare la dreptul practicat în Vechiul Regat, pentru a putea pregăti specialiști capabili să participe ulterior la unificarea sistemului legislativ al României Mari. Printre noutățile demne de menționat a fost crearea, în premieră, a catedrei de Jurnalistică, precum și a catedrei de Politică socială.

Activitatea personalului didactic al universității clujene s-a desfășurat nu doar în cadrul orelor de curs și seminar ori laborator, ci și în cadrul a numeroase societăți cu profil științific, constituite pentru a dezbate și răspândi rezultatele muncii de cercetare. Printre acestea trebuie menționate „Societatea de științe din Cluj”, care a reușit să adune în primii săi 10 ani de activitate peste 180 de membri, dar și „Societatea de științe medicale din Cluj”. O altă organizație prin care universitarii clujeni și-au făcut simțită prezența în societate a fost „Extensiunea universitară”. Creată în octombrie 1924 din inițiativa profesorului de sociologie Virgil Bărbat, la acea dată decan al Facultății de Litere și Filozofie din Cluj, și recunoscută ca persoană juridică în mai 1925, „Extensiunea universitară” era o asociație culturală, având ca scop „răspândirea și popularizarea cunoștințelor științifice referitoare la problemele culturale, sociale și economice din timpul nostru, îndeosebi la acelea care sunt în strânsă legătură cu viața poporului nostru”. Au fost stabilite mai multe tipuri de acțiuni prin care să se realizeze țelurile propuse, și anume: ținerea unor conferințe publice în diferite orașe; organizarea de cursuri populare și/sau de cursuri de vară; tipărirea unor publicații de popularizare „privitoare la actualitățile culturale și sociale”. După numai cinci ani de existență, deci în 1929, Extensiunea Universitară se putea lăuda deja cu un total de 873 de conferințe ținute în peste 47 de orașe din Transilvania și Banat.

Și viața studențească a fost deosebit de intensă în primul deceniu de existență a universității clujene. În anul universitar 1919-1920, când au început cursurile în limba română, Clujul a reușit să adune 1.871 de studenți în semestrul întâi (din care 1.288 români, 281 evrei, 225 germani și 77 maghiari) și 2.182 de studenți în semestrul al doilea (din care 1.433 români, 428 evrei, 291 germani și maghiari). Numărul tinerilor de diferite naționalități și confesiuni care au intrat pe porțile Almei Mater clujene a crescut constant odată cu trecerea anilor, înregistrându-se însă anumite dezechilibre evidente în opțiunile lor școlare. Mai exact, Facultățile de Medicină și de Drept au atras cel mai mare număr de studenți evrei, suprapopularea suscitând în câteva rânduri conflicte serioase între studenții români și colegii lor evrei. Un astfel de moment tensionat s-a înregistrat în anii 1922-1924, când studenții clujeni s-au alăturat mișcărilor antisemite declanșate în universitățile românești, cerând, însă fără succes, introducerea și aplicarea principiului „numerus clausus”, adică limitarea locurilor disponibile pentru evrei în universități.

Dincolo de asemenea episoade, care s-au soldat adesea cu întreruperea activităților academice, studenții din centrul universitar clujean s-au remarcat prin evenimentele culturale și sociale pe care le-au organizat. La fel ca și în cazul profesorilor, studenții clujeni s-au organizat în multe societăți și asociații de profil, dintre care putem enumera: Centrul studențesc Petru Maior (care continua tradiția societății cu același nume, înființată de studenții români de la Budapesta în 1862), Societatea studenților în Științe, Societatea studenților în Filosofie si Litere, Societatea studenților în Matematici, Cercul studenților universitari „Valea Arieșului”, Societatea studențească „Moldova întregită”, Cercul studenților Hunedoreni, etc.

1932-1940 – anii consolidării și ai integrării universității clujene în sistemul universitar al României Mari

În aprilie 1932, prin adoptarea de către Parlamentul României Mari a Legii pentru organizarea învățământului universitar, începe a doua mare etapă din viața universității clujene, cu impact profund atât asupra organizării ei în plan administrativ și al resurselor umane, cât și asupra activităților didactice și a infrastructurii.

În privința personalului academic, legea din 1932 a introdus o distincție mult mai pronunțată între diferitele categorii de angajați ai universității – fiind stabilite două mari clase – prima era cea a „corpului didactic universitar”, alături de care funcționa cea de-a doua, adică „personalul ajutător”. Modificări semnificative apăreau și la nivelul alegerii și funcționării conducerii academice – de acum înainte rectorul era ales pe cinci ani, dintre profesorii titulari ai universității, existând și posibilitatea de a deține un al doilea mandat consecutiv. La rândul lor, decanii se alegeau pentru trei ani de zile, iar Senatul Universitar se compunea din rector, decanii facultăților, precum și câte un delegat al fiecărei facultăți, ales, pe timp de doi ani, de Consiliul Facultății, dintre profesorii titulari.

La Cluj, anii 1932-1940 reprezintă perioada marelui rectorat al profesorului Florian Ștefănescu-Goangă, care a reușit, în pofida dificultăților economice pe care le traversa România, să asigure o dezvoltare semnificativă a universității „Regele Ferdinand I”. O confirmare a prestigiului atins de universitatea clujeană a fost momentul în care, prin decretul lege nr. 2424 din august 1934, Facultatea de Drept din Oradea a fost înglobată în cadrul Facultății de Drept din Cluj. Acest eveniment a marcat totodată și o îmbogățire a ofertei didactice și științifice pentru studenții care alegeau să se înscrie la Drept la Cluj.

Sub conducerea lui Florian Ștefănescu-Goangă se finalizează și câteva mari proiecte de infrastructură universitară, cel mai important fiind clădirea Colegiului Academic, din imediata vecinătate a sediului central al universității. Inaugurat în 1937, în prezența regelui Carol al II-lea, Colegiul Academic a funcționat la acea vreme ca un loc destinat deopotrivă unor ceremonii științifice și socio-culturale, ca o casă de oaspeți pentru profesorii și savanții străini invitați la universitatea clujeană, cât și ca un loc de întâlnire sau festivități între personalul didactic universitar și familiile lor. O altă investiție finalizată în perioada 1934-1936 a fost cea a Parcului Sportiv universitar. Creat din inițiativa profesorului Iuliu Hațieganu, pe un teren parțial donat de acesta, Parcul Sportiv a oferit cadrul propice pentru introducerea și practicarea educației fizice de către studenții clujeni, cu precădere cei ai Facultății de Medicină.

1940 -1945 – anii refugiului la Sibiu și Timișoara

Dezvoltarea armonioasă și ascendentă a universității românești din Cluj a fost brutal stopată de contextul geo-politic apărut ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial. La sfârșitul lunii august 1940, partea de nord a Transilvaniei, care includea și orașul Cluj, a fost cedată statului maghiar, în urma arbitrajului de la Viena, impus de Germania nazistă. Impactul asupra universității românești a fost imediat: în luna septembrie 1940 aceasta a fost nevoită să părăsească Clujul, căutându-și un loc de refugiu în care să-și poată continua activitatea didactică și de cercetare. După discutarea mai multor variante, s-a hotărât scindarea universității clujene în două părți: Facultățile de Litere și Filozofie, de Medicină și de Drept s-au îndreptat către Sibiu, iar Facultatea de Științe a plecat în refugiu la Timișoara. În pofida condițiilor vitrege în care au fost găzduite la Sibiu și la Timișoara (cel mai adesea în imobile aparținând armatei), diferitele catedre, institute, clinici și laboratoare ale universității clujene s-au reorganizat rapid și au depus eforturi pentru a funcționa la parametri cât mai satisfăcători. Deschiderea cursurilor a avut loc la 10 noiembrie 1940 atât în Sibiu, cât și la Timișoara, iar apoi, universitatea refugiată a funcționat fără întrerupere pe toată durata celui de-al Doilea Război Mondial. Așa cum afirma Iuliu Hațieganu, rectorul din perioada 1941-1944, misiunea universității, în noile condiții socio-politice și organizatorice, era aceea de a păstra și promova spiritualitatea românească în teritoriul de formare a poporului român, Transilvania. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, Universitatea Regele Ferdinand I a înființat în timpul șederii ei la Sibiu o nouă structură de excelență, Centrul de Studii Transilvane, cu patru secțiuni distincte, anume: secția Istorică și Arheologică, secția Lingvistică și Literară, secția Etnografică și Geografică și, nu în ultimul rând, cea de Științe Sociale. Centrul de Studii Transilvane, alături de centrele de cercetare deja tradiționale, a contribuit la rezistența profesorilor și studenților prin intermediul culturii și a întreținut constant speranța că universitatea va reveni la un moment dat la Cluj, acolo unde începuse tradiția academică transilvăneană.

După momentul 23 august 1944, când România a întors armele împotriva Axei, au reînceput discuțiile și demersurile pentru întoarcerea universității Regele Ferdinand I, însă acest proces a fost unul dificil și complicat, influențat profund de condițiile politice și militare de la sfârșitul războiului.

Ana-Maria Stan

Universitatea „Francisc Iosif” după Primul Război Mondial

În ultimele săptămâni ale anului 1918, Imperiul Austro-Ungar se destramă. La 1 Decembrie 1918, românii ardeleni proclamă unirea teritoriilor locuite de ei cu România. La 24 decembrie 1918, armata română intră în Cluj, instituind administrația românească. La 10 mai 1919, reprezentantul Consiliului Dirigent adresează un ultimatum Rectorului și corpului didactic al Universității „Francisc Iosif”, în care solicită depunerea jurământului de credință față de regele României, Ferdinand I. Corpul profesoral, din considerente de ordin moral, refuză să îndeplinească această formalitate. Drept urmare, membrii săi au fost considerați demiși din funcție, Universitatea a fost naționalizată și, în lunile care au urmat, a fost transformată în Universitate românească.

Până în toamna anului 1919, cea mai mare parte a corpului profesoral al Universității „Francisc Iosif” a fost nevoit să se mute din Cluj, iar studenții, în mare parte nevorbitori de limbă română, au renunțat la studii sau și-au urmat profesorii. Într-o primă etapă, Universitatea s-a refugiat la Budapesta, iar din anul 1921 la Seghedin, oraș care încă din 19 mai 1919 și-a manifestat disponibilitatea de a oferi condiții potrivite pentru continuarea procesului educațional. Astfel, Universitatea de la Seghedin se consideră continuatoarea de drept a Universității clujene fondate în 1872.

Universitatea „Francisc Iosif” între august 1940 – octombrie 1944

Ca urmare a Arbitrajului de la Viena din 30 august 1940, Transilvania de nord a fost atribuită Ungariei. Guvernul României a dispus evacuarea Universității „Ferdinand I”, iar în locul ei a revenit de la Seghedin Universitatea „Francisc Iosif”.

La Cluj, Universitatea, care continua să poarte numele de „Universitatea Regală Maghiară Francisc Iosif”, a fost structurată în cinci facultăți: Facultatea de Științe Juridice și de Stat (Drept), Facultatea de Matematică și Științele Naturale, Facultatea de Arte, Limbi și Științe Istorice (Filologie), Facultatea de Medicină, respectiv Facultatea de Științe Economice. În cadrul facultăților funcționau 85 de catedre. Pe lângă Facultățile de Matematică și de Filologie, a existat un Institut de Pregătire a Profesorilor de Gimnaziu, la care se adaugă Institutul Ardelean de Științe, întemeiat în vederea dezvoltării cercetării științifice în următoarele domenii: geografie, istorie, etnografie, arheologie, științe sociale, lingvistică și literatură din Transilvania.

Universitatea a reintrat în posesia tuturor imobilelor care i-au aparținut înainte de anul 1919, respectiv a celor care au fost construite sau achiziționate în perioada anilor 1919-1940 de către Universitatea „Ferdinand I” (de exemplu, Colegiul Academic, Clinica Universitară nr. 2, clădirea Petrichevich-Horváth, cumpărată pentru Institutul de Arheologie și Istorie Veche, sediul Muzeului Limbii Române, Observatorul astronomic, Parcul sportiv, căminul studențesc „Victor Babeș”, sediul Institutului de Istorie și altele. Mai mult, a preluat și clădirea Academiei de Înalte Studii Economice și Comerciale, care a devenit sediul Facultății de Științe Economice.

Corpul profesoral al Universității a fost recrutat, pe de o parte, din rândul oamenilor de știință maghiari din Transilvania, iar pe de altă parte, dintre profesorii care au activat la Seghedin, la care s-au adăugat profesori din generațiile mai tinere. Între anii 1940-1945, la Universitatea „Francisc Iosif” au activat în jur de 100 de profesori. Fiind ani de război, numărul studenților a fost în jur de 2.500, situația pe ani prezentându-se astfel:

La 12 aprilie 1944, Universitatea a primit ordin de a încheia anul universitar, iar la finele lunii august Guvernul maghiar a dispus evacuarea instituțiilor clujene. Aproximativ 80% din corpul profesoral, urmat de mulți studenți, s-a refugiat spre vest din fața iminentei ocupații sovietice, dar o parte dintre profesori, în frunte cu rectorul Dezső Miskolczy, prodecanii László Buza, Imre Haynal, György Kristóf, Ernő Balogh și Tivadar Rajty a decis ca Universitatea să rămână la Cluj pentru a nu se repeta situația din 1919, când, ca urmare a plecării universității maghiarii din Transilvania, au rămas fără instituții de învățământ superior în limba maghiară.

Universitatea maghiară din Cluj după 11 octombrie 1944

La 11 octombrie 1944 Armata Roșie a ocupat Clujul, instituind o administrație militară sovietică. După câteva zile, la 14 octombrie, o delegație din partea Universității „Ferdinand I”, aflată în refugiu la Sibiu și Timișoara, s-a prezentat în oraș cu intenția de a prelua imobilele Universității. Însă comandantul sovietic al orașului nu numai că a refuzat să satisfacă cererile delegației, dar le-a ordonat părăsirea orașului. Incidentul a afectat relațiile dintre cele două universități în perioada imediat următoare.

Universitatea maghiară din Cluj, care, din octombrie 1944, a încetat să poarte numele împăratului Francisc Iosif, și-a reluat activitatea didactică în ianuarie 1945. În acest răstimp, a fost demarat procesul de verificare a personalului cu scopul de a înlătura pe aceia care puteau fi considerați compromiși de activitățile sau atitudinile lor de dinainte de octombrie 1944. Comisiile de purificare au învinuit 29 de profesori universitari de „atitudini antidemocratice, șoviniste și fasciste”, etichete care le-au zădărnicit orice speranță de a reveni la Cluj sau în învățământ.

În primăvara anului 1945, după mai multe variante propuse în vederea reorganizării învățământului universitar clujean, dintre care amintim propunerile de fondare a două universități noi, înființarea în cadrul Universității românești a unor facultăți cu predare în limbile minorităților naționale, înființarea unei universități cu două limbi de studiu, în Decretele regale nr. 406 și 407 din 29 mai 1945 au fost adoptate următoarele soluții: toate instituțiile de învățământ, deci și Universitatea Ferdinand I, se reîntorc în locurile lor inițiale, părăsite după Arbitrajul de la Viena; se înființează, cu data de 1 iunie 1945, „Universitatea de stat cu limba de predare maghiară din Cluj”, cu Facultățile de Litere și Filosofie, de Drept și Economie Politică, de Științe și de Medicină umană. Prin acest act Universitatea Maghiară „Francisc Iosif” a fost desființată. Noii universități maghiare, cu toate că funcționa cu același corp profesoral, nu i-a fost recunoscută calitatea de instituție succesoare a Universității „Francisc Iosif”, în consecință nu a avut niciun drept juridic asupra bazei materiale ale acesteia. Noua universitate urma să funcționeze în mai multe clădiri, dintre care amintim clădirea Liceului de fete „Marianum” din Cluj (astăzi Facultatea de litere), palatul Toldalagi-Korda (azi clădirea administrativă a Universității Babeș-Bolyai), clădirea Liceului „Regina Maria” (astăzi Facultatea de chimie) și clădirea actualei Universități tehnice din strada Daicoviciu. Drept cămin studențesc a fost folosit vechea clădire a Convinctului nobiliar din strada Universității, numit Internatul „Józsa Béla”.

În decembrie 1945, Universitatea maghiară a primit numele de „Bolyai”, drept omagiu celor doi matematicieni ardeleni, tată și fiu, Farkas și Janos Bolyai.

Universitatea „Bolyai” din Cluj între mai 1945 – 1959

La 6 august 1945, a fost stabilită prin lege structura Universității „Bolyai”, care cuprindea Facultatea de Drept și Științe Economice, cu departamentele de Drept și Științe Economice; Facultatea de Matematică și Științele Naturii, cu departamentele de Matematică și Geometrie, Fizică și Astronomie, Chimie, Mineralogie, Geologie și Geografie, Biologie; Facultatea de Litere și Istorie, cu departamentele de Filologie și Științele Educației, Literatură și Lingvistică, Istorie și Etnografie; Facultatea de Medicină, cu departamentele de Fizică Medicinală, Chimie Medicinală, Biologie, Anatomie, Histologie și Filogeneză, Fiziologie, Biochimie, Bacteriologie, Anatomie Patologică, Farmacologie, Medicină Internă, Chirurgie, Obstetrică și Ginecologie, Dermatologie și Venerologie, Pediatrie, Psihiatrie, Oftalmologie, ORL, Stomatologie, Medicină Legală, Sănătate Publică, Radiologie și Istoria Medicinei.

Organizarea noii Universități „Bolyai” a fost îngreunată de lipsa spațiilor necesare. În locul celor câtorva zeci de clădiri cu săli de curs, laboratoare și clinici, unde universitarea maghiară își desfășurase activitatea până în vara anului 1945, aceasta primit imobile care s-au dovedit neîncăpătoare pentru toate activitățile sale. Din cauza tensiunilor privind folosirea bazei materiale comune cu Universitatea „Victor Babeș”, îndeosebi a spațiilor de specialitate din clinicile universitare, în vara anului 1945 Consiliul de Miniștri a hotărât mutarea Facultății de Medicină a Universității „Bolyai” la Târgu Mureș, unde i-a fost pusă la dispoziție clădirea Liceului Militar. Acolo și-a început activitatea Facultatea de Medicină în toamna aceluiași an.

La Universitatea „Bolyai” procesul didactic a început din februarie 1946 cu 2.228 de studenți. Până la reforma învățământului din 1948, la Universitatea „Bolyai” s-au produs câteva modificări de structură, în general în sensul de lărgire a acesteia. Astfel, au apărut noi specializări în cadrul Facultății de Drept și Științele Economice, iar Institutul Ardelean de Științe a fost integrat în structura universității.

În acest interval de timp au fost înființate și alte instituții de învățământ superior în limba maghiară. În aprilie 1946, a luat ființă Conservatorul Maghiar de Muzică și Artă Dramatică din Cluj. În martie 1947, și-a început activitatea Institutul de Energetică și Tehnică Industrială, în care a fost creat cadrul instituțional al învățământului tehnic în limba maghiară. În octombrie 1948, în cadrul Institutului Agronomic din Cluj, a fost creată Facultatea de Agrotechnică cu limba de predare maghiară. În noiembrie 1948, a fost întemeiat Institutul Teologic Protestant de Grad Universitar prin unificarea Teologiei Reformate și a Teologiei Unitariene.

Reforma învățământului din anul 1948 a restructurat și Universitatea „Bolyai”. Facultatea de Medicină și Farmacie care funcționa la Târgu Mureș a fost separată de Universitate și a devenit Institutul de Medicină și Farmacie cu limba de predare maghiară. În urma restructurării, Universitatea „Bolyai” a dobândit următoarea structură: Facultatea de Științe Economice, Drept și Adminsitrație Publică, cu 18 catedre; Facultatea de Științe ale Naturii, cu 8 catedre, Facultatea de Matematică și Fizică, cu 10 catedre; Facultatea de Chimie, cu 5 catedre; Facultatea de Istorie, cu 7 catedre, Facultatea de Filosofie, cu 4 catedre; Facultatea de Pedagogie și Psihologie, cu 2 catedre. După doar doi ani, Facultățile de Filosofie și de Pedagogie au fost desființate.

După anul 1948, ca urmare a unor procese politice intentate liderilor comunității maghiare, mai mulți profesori, printre care și primii doi rectori ale Universității maghiare din Cluj, Lajos Csögör și Edgár Balogh, au fost arestați, în vreme ce alții, considerați nepotriviți din punct de vedere ideologic de către autoritățile comuniste, au fost îndepărtați sub pretextul insuficeinței bugetare a universității.

Între realizările comunității academice ale Universității „Bolyai”, alături de studiile, cursurile și volumele individuale ale profesorilor, trebuie amintite și reușitele cele mai importante ale corpului didactic: Viața și opera lui János Bolyai (1953) și Volumul omagial Lajos Kelemen (1957).

În ianuarie 1953, oficialități de rang înalt ale Partidului Muncitoresc Român au declarat rezolvată problema minorităților naționale în România. În perioada imediat următoare, au început să fie dislocate, dizolvate sau reorganizate instituții de învățământ și de cultură maghiare. În anul universitar 1953-1954 linia maghiară de studiu a Institutului de Mecanică a fost dizolvată, iar în 1954 Institutul de Artă Teatrală a fost mutat de la Cluj la Târgu Mureș; în 1955 a fost desființat învățământul în limba maghiară la Institutul de Agronomie de la Cluj.

În toamna anului 1956, sub influența Revoluției din Ungaria, la Universitatea „Bolyai” au avut loc o serie de demonstrații și demersuri revendicative. Reacția autorităților în lunile care au urmat a constat în arestări, excluderi de la studii și condamări ale unor studenți.

În anul 1958 Uniunea Sovietică și-a retras forțele dislocate în România. Drept urmare, discursul naționalist a căpătat amploare chiar din partea autorităților comuniste, renunțând la discursul internaționalist. În acest context, a fost decisă unificarea universităților „Victor Babeș” și „Bolyai”.

În primul an de existență al Universității „Bolyai” – cum am mai arătat – s-au înscris 2.288 de studenți, număr ce cuprinde și studenții mediciniști de la Târgu Mureș. După reorganizarea Universității pe baza reformei învățământului din 1948, în anul universitar 1949-1950 universitatea avea 1.184 de studenți, numărul lor ridicându-se în anul următor la 1.418. După un deceniu de la înființare, la Universitatea „Bolyai” studiau în total, la frecvență de zi și la învățământ la distanță, 2.054 de studenți.

În total, în cei 14 ani de existență, Universitatea „Bolyai” a avut peste 10.000 de absolvenți, din rândurile cărora au provenit personalități reprezentative ale comunității maghiare din Transilvania în deceniile marcate de regimul totalitar comunist.

Lukács József

UNIVERSITATEA DIN CLUJ ÎN PERIOADA 1945-1989

Istoria Universității din Cluj în perioada 1945-1989 a fost în strânsă legătură cu noul climat politic și, ideologic al României după al doilea război mondial. Perioada cuprinsă între anii 1944-1947 a avut în istoria Universității „Regele Ferdinand I” din Cluj caracterul unei tranziții dificile. După 23 august 1944, prioritatea principală a Universității, aflată în exil la Sibiu și Timișoara, a fost revenirea grabnică la Cluj, în fostele sale locații și laboratoare. Reîntoarcerea la Cluj s-a dovedit dificilă și s-a amânat un an.

Evenimentele politice din anul 1945, mai ales instaurarea guvernului Petru Groza la 6 martie 1945, au influențat profund activitatea universitară. Conducerea Universității a fost desemnată dintre persoanele fidele noilor orientări pro-sovietice. La 29 mai 1945, soarta Universităților clujene, „Regele Ferdinand I” și „Universitatea cu limba de predare maghiară” a fost decisă prin două Decrete Regale: Decretul Regal nr. 406, care privea reîntoarcerea Universității „Regele Ferdinand I” în sediile părăsite forțat în urma Arbitrajului de la Viena din august 1940; Decretul Regal nr. 407 constituia actul de înființare oficială a „Universității cu limba de predare maghiară” din Cluj. Prin aceste decrete se punea în practică politica guvernamentală, bazată pe principiul de egal tratament al naționalităților. Între 5 și 10 iunie 1945, delegațiile celor două Universități clujene au semnat Procesul verbal, prin care se făcea transferul clădirilor universitare către „Regele Ferdinand I”. Revenită la Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I” și-a păstrat structura pe facultăți și catedre, dar s-a confruntat, în toamna anului 1945, cu mari probleme financiare și cu dificultăți de reorganizare a locațiilor și laboratoarelor, necesare activităților didactice și științifice. Foarte gravă a fost lipsa locurilor în cămine și cantine pentru cei peste 6.000 de studenți înscriși. La aceștia se adăugau și 300 de studenți refugiați din Basarabia și nordul Bucovinei.

În anul 1946 politizarea Universității „Regele Ferdinand I” s-a acentuat. În martie 1946, studențimea și profesorimea procomunistă au adoptat Programul de activitate al Frontului Democrat Universitar (F.D.U.), lansat la 3 martie 1946, în vreme ce altă parte a studențimii și profesorimii, mai numeroasă, a rămas fidelă tradițiilor politice și universitare interbelice. Grevele studențești dintre lunile ianuarie-iunie 1946, organizate și conduse de Centrul Studențesc „Petru Maior”, s-au datorat provocărilor politice. Presiunile autorităților politice și universitare, precum și amenințările F.D.U., au dus la autodizolvarea Centrului Studențesc „Petru Maior” în 20 iunie 1946.

Pentru a slăbi rezistența anticomunistă în rândul studențimii, în luna mai 1947 s-a constituit U.N.S.R. (Uniunea Națională a Studenților din România), care îngloba toate organizațiile studențești din țară, insclusiv cea de la Universitatea „Regele Ferdinand I”. Anul 1947 a dus la înlăturarea de pe scena politică și universitară a unora dintre profesorii, conferențiarii și asistenții care își desfășuraseră actvitatea în „regimul burghezo-moșieresc”. În vara anului 1947, profesorii rămași au fost supuși analizei comisiilor de comprimare. Comprimarea a însemnat suspendarea unor catedre universitare sub pretextul raționalizării învățământului și a restrângerii temporare a cheltuielilor bugetare ale Statului. La Universitatea „Regele Ferdinand I” din Cluj, lista profesorilor universitari comprimați sau scoși la pensie în toamna anului 1947 a fost mare, cuprinzând nume de la toate facultățile: Alexandru Borza, Victor Papilian, Ioan Moga, Gheorghe Giuglea, Dumitru D. Roșca, Romulus Cândea, Romul Vuia, Sabin Oprea, Titus Vasiliu și alții. La fel ca epurații din anii 1945-1946, cei comprimați în toamna anului 1947, au fost acuzați de colaborare cu forțele „reacționare”. Spre sfârșitul anului 1947, politica epurărilor și a comprimărilor a distrus o mare parte din elita universitară clujeană. În vara anului 1948 s-a luat o nouă decizie de epurare, constând în suspendarea contractelor din învățământ. Ministerul Învățământului Public a decis rezilierea tuturor contractelor de angajament ale personalului didactic și științific pe data de 1 octombrie 1948. Soarta multor universitari, precum Nicolae Mărgineanu, Ștefan Manciulea, Silviu Dragomir, Alexandru Lapedatu, Ioan Lupaș, Onisifor Ghibu, Florian-Ștefănescu-Goangă și alții, a fost dramatică din cauza denigrărilor și condamnărilor.

Reforma învățământului superior din august 1948 și reorganizarea Universității din Cluj

La 30 decembrie 1947, proclamarea Republicii Populare Române a marcat instalarea comunismului în România. Schimbarea orientării politico-ideologice a însemnat încadrarea treptată a Universității din Cluj în eforturile de construire a democrației populare. Un prim pas l-a constituit schimbarea numelui Universității. La 10 ianuarie 1948 s-a propus noul nume al Universității, cel al savantului „V. Babeș”, fondatorul medicinei românești moderne. Schimbarea oficială a numelui Universității, precum și a unor instituții anexe, a avut loc la sfârșitul lunii mai 1948 prin articolele 1, 2 și 3 din Decretul nr. 42, publicat în Monitorul Oficial 121 din 27 mai 1948. Acest Decret se mai referea și la Colegiul Academic „Regele Carol II” al Universității din Cluj, care primea denumirea Colegiul Academic „Nicolae Bălcescu”, și la Institutul de Speologie al Universității din Cluj, care primea denumirea Institutul de Speologie „Emil Racoviță”.

Desființarea vechii Academii naționale, la 9 iunie 1948, transformarea ei în Academia R. P. R., a fost urmată de reorganizarea învățământului superior. Vechile institute universitare au fost incluse în Academia R.P.R. Decretul nr.175 pentru reforma învățământului, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 177, din 3 august 1948, a stat la baza reformării radicale a întregului învățământ românesc. A fost reorganizată Universitatea „Victor Babeș,” dar și „Bolyai”, în următoarele facultăți, cu durata de studiu de 4 ani: Facultatea de Matematici și Fizică, Facultatea de Științe naturale, Facultatea de Chimie, Facultatea de Istorie, Facultatea de Geologie-Geografie, Facultatea de Filozofie, Facultatea de Pedagogie și Psihologie, Facultatea de Filologie și Facultatea de Științe juridico-administrative, care avea durata de studii de 3 ani. Facultatea de Științe juridico-administrative a funcționat între anii 1948-1951 în cadrul Universității „V. Babeș”, iar între 1951-1953 a format Institutul de Științe juridice și economice din Cluj, împreună cu Facultatea de Științe juridice de la „Bolyai”. Între anii 1948-1949 a funcționat Facultatea de Istorie-Geografie, dar în anul 1951 Istoria s-a desprins organizatoric de Geografie, formând o singură facultate. La Facultatea de Istorie s-au adăugat Filozofia în 1951 și catedrele de științe sociale în 1952. În toamna anului 1954, Istoria s-a unit cu Filologia, formând Facultatea de Istorie-Filologie. În cadrul Facultății de Istorie-Filologie, științele istorice au fost grupate în două secții: istorie pură, cu durata de studii de 5 ani, care pregătea în primul rând cercetători pentru diferite institute științifice și istorie-română, cu durata de studii de 4 ani. În anul 1955, pe lângă Facultatea de Istorie-Filologie s-a înființat o secție fără frecvență, cu durata de 5 ani, pentru cadrele didactice din învățământul mediu.

În luna octombrie 1948 au fost create la „V. Babeș” și „Bolyai” cele 3 catedre de științe sociale: Bazele marxism-leninismului, Economia politică și Materialismul dialectic și istoric, catedre care în anul 1952 au trecut la Facultatea de Istorie. La 26 octombrie 1948, toate Facultățile de Medicină și Farmacie din țară au fost separate de Universități, după modelul sovietic. Ca urmare, Medicina în limba română din Cluj s-a constituit în Institutul Medico-Farmaceutic, iar cea în limba maghiară a fost mutată la Tg. Mureș, unde a constituit Institutul Medico-Farmaceutic. O altă reorganizare importantă la Universitatea „V. Babeș” a avut loc în 1957, când s-au inițiat, pe facultăți și secții, învățământul cu frecvență și fără frecvență. Din anul 1948 s-a instituit obligativitatea manualelor unice în învățământul universitar clujean, iar bibliografia sovietică trebuia să ocupe un loc prioritar în activitatea didactică și științifică. Buletinul Universităților din Cluj, lansat în 1956, a avut rolul de a stimula dezvoltarea cercetării științifice la cele două instituții universitare „înfrățite”. În anul 1958, Buletinul Universităților „V. Babeș” și „Bolyai” și-a schimbat denumirea în Studia Universitatum „V. Babeș” et „Bolyai”, cuprinzând seriile: I. Mathematica, Chemia, II. Geologia-Geographia, Biologia; III. Philosophia, Jurisprudenția; IV. Philologia, Historia. Studia Universitatum și-a schimbat titlul în Studia Universitatis „Babeș-Bolyai”, care, în anul 1959, cuprindea seriile: I. Phisica, Chemia; II. Geologia-Geographia, Biologia; III. Psychologia-Paedagogia, Jurisprudenția și IV. Historia, Philologia. Între 1948-1959 conducerea Universității s-a schimbat în câteva rânduri: prof. Emil Petrovici a fost rector între anii 1945-1951, i-a urmat prof. Raluca Ripan, între 1951-1956, apoi prof. Constantin Daicoviciu între 1956-1960, 1960-1964 și 1964-1968.

Unificarea Universităților „V. Babeș” și ”Bolyai”: formarea Universității „Babeș-Bolyai” (1959)

Unificarea Universităților clujene „Victor Babeș” și „Bolyai” a făcut parte din strategia Partidului Muncitoresc Român de realizare a unei singure universități la Cluj. Liderii comuniști de la București, dar și filiala clujeană a P.M.R.-ului, au studiat posibilitatea unei administrații unice a căminelor și cantinelor celor două Universități clujene. Primele măsuri unificatoare au fost aprobate în 5 februarie 1959, la o ședință restrânsă a C.C. al P.M.R. de la București.

Unificarea universitară româno-maghiară s-a concretizat, în perioada ce a urmat Conferinței Asociațiilor Studențești din luna februarie 1959, prin activități artistice și educative, prin întâlniri și reuniuni comune, ale celor două Universități, „V. Babeș” și „Bolyai”. La începutul lunii aprilie 1959 au fost create patru colective, care propuneau principiile și profilul unificării Universităților clujene, ca instituții cu conținut socialist. Un colectiv a studiat formele de activitate comună ce au existat între cele două Universități în anii precedenți, alt colectiv a studiat paralelismul dintre ele, un al treilea colectiv a studiat situația cadrelor didactice, iar în fine, ultimul colectiv a întocmit situația clădirilor, a spațiului și a laboratoarelor celor două instituții universitare clujene. O comisie universitară a propus ca sediul central al Universității unificate să fie pe str. Kogălniceanu, nr. 1, iar denumirea ei să fie Universitatea de stat din Cluj. În principiu, limba de predare în Universitatea unificată trebuia să fie limba română la științe juridice, chimie, fizică-matematică, științe naturale, istorie și filozofie. Pentru însușirea unor „termeni tehnici” se admiteau anumite cursuri speciale în limba maghiară.

În cadrul ședinței Biroului Politic al C.C. al P.M.R.-ului din 20 aprilie 1959 s-a întocmit un referat, în care s-a precizat că la Cluj trebuia să se procedeze la crearea unei Universități unice prin contopirea celor două universități existente, „V. Babeș” și „Bolyai”. În Referatul privind unificarea Universităților clujene s-a precizat denumirea noii instituții: Universitatea de Stat „Babeș-Bolyai”, cu limba de predare română. În luna iunie 1959, dezbaterile privind unificarea celor două Universități s-au desfășurat la Casa Universitarilor, în cadrul Adunării membrilor corpului universitar și al Adunării studenților din instituțiile de învățământ superior din Cluj. Aceste adunări au fost prilejuite de încheierea lucrărilor Comisiei pentru unificarea Universităților „Babeș” și „Bolyai”. Toate detaliile organizării didactice și științifice a Universității unificate au fost prezentate în Referatul asupra lucrărilor pregătitoare, privind unificarea universităților „Babeș” și „Bolyai” din Cluj, semnat la 16 iunie 1959.

Universitatea „Babeș-Bolyai” cuprindea 6 facultăți:1.Matematică-Fizică, patru secții: Matematică, Fizică, Matematică-secundar-Fizică; Fizică-secundar-Chimie; 2. Chimie, o secție; 3. Științe Naturale-Geografie, 4 secții: Geografie, Geologie, secția de Biologie-secundar-Geografie, secția de Geografie-secundar-Biologie; 4. Istorie-Filozofie, trei secții: Istoria României, Istoria universală, secția de Filozofie-Pedagogie-secundar-Istorie; 5. Filologie (desprinsă de Istorie-Filozofie), 10 secții: Limba și literatura română, Limba și literatura maghiară, secțiile de Limbi străine-secundar Limba română sau Limba maghiară; 6. Științe juridice (secție care, din 1959, ia numele de Economie politică). La toate facultățile menționate s-au adăugat încă două catedre: catedra de Educație fizică, cu două posturi de predare și 10 asistenți (în total 12 posturi) și catedra A.L.A. cu 5 posturi de predare. La toate secțiile cu limba de predare maghiară s-a instituit studiul limbii române și al noțiunilor de literatură română. De asemenea, s-au asigurat „Lectorate de terminologie în limba maghiară” la acele facultăți (respectiv secții) unde disciplinele se învățau numai în limba română.

În urma unificării, Universitatea „Babeș-Bolyai” a însumat 702 posturi didactice, față de 782 de dinainte de unificare. Catedrele au fost reorganizate: șefii de catedră și adjuncții lor de la catedrele mari ale facultăților – în total 39 – au fost aleși astfel: 25 de la „V. Babeș” și 13, plus un adjunct, de la „Bolyai”. Decanii și prodecanii noilor facultăți au fost numiți dintre cadrele didactice de la cele două Universități: 4 decani de la „V. Babeș” și 2 decani de la „Bolyai”; 2 prodecani de la „Babeș” și 4 prodecani de la “Bolyai”. La conducerea Universității a fost desemnat rector prof. C. Daicoviciu, iar prorectori profesorii Demeter János, Alexandru Roșca și Péterfi István. Noua Universitate „Babeș-Bolyai”, cu sediul central pe strada M. Kogălniceanu, nr. 1, a început să funcționeze din luna septembrie 1959. În anul școlar 1959/1960, numărul studenților de la „Babeș-Bolyai” a fost de 4.502, dintre care 3.159 români și 1.285 maghiari, 36 germani și 22 de alte naționalități.

Universitatea „Babeș-Bolyai” înte anii 1959-1989:

corp profesoral, studenți, activitate didactică și științifică

Universitatea „Babeș-Boyai” a fost integrată, în perioada 1959-1965, în eforturile de reelaborare a facultăților, catedrelor, secțiilor, planurilor și programelor de învățământ universitar. În anul 1961 s-a înființat Facultatea de Științe Economice, iar în 1962 – Facultatea de Matematică-Fizică; aceasta s-a reorganizat în două facultăți distincte: Matematică-Mecanică și Fizică. Tot în anul 1962, Institutul Pedagogic din Cluj de 3 ani (creat în 1959) a fost integrat administrativ în Universitatea „Babeș-Bolyai”. În 1965 Universitatea avea 8 facultăți (Matematică-Mecanică, Fizică, Chimie, Biologie-Geografie, Filologie, Istorie-Filozofie, Științe juridice și Științe economice), cu 28 secții sau grupe de specializare și 51 catedre. În 1965 activau la universitate 698 de profesori, conferențiari, lectori și asistenți. Modificările aduse de Legea învățământului din 1968 au atras reducerea perioadei de pregătire universitară la unele facultăți sau secții de la 5 la 4 ani. În toamna anului 1969 și în 1970 s-au înființat noi facultăți: Filologie și Istorie, respectiv Studii economice și de administrație, cu sediul la Sibiu.

Din 1959 până în 1965 a crescut, de la 12 la 106, numărul celor care au primit titlul de doctor în cele 36 de științe în care se organizau doctorate. Între anii 1965-1970 Universitatea avea, împreună cu Institutul Pedagogic, 16 facultăți, cuprinzând 37 de secții la cursurile de zi, 11 secții la cursurile serale și 20 de secții la învățămânul fără frecvență. Printre secțiile înființate în perioada 1959-1971 amintim: analiză matematică și mașini de calcul, astronomie și mecanică teoretică, calcul numeric și statistic, electro-radiofizică, fizica corpului solid, fizică atomică și nucleară, electronică, radiotehnică și optică, tehnologie chimică, paleontologie-stratigrafie, defectologie, dreptul muncii și dreptul cooperatist agricol, finanțe și credit, evidența contabilă și statistică și altele. În anul universitar 1969/1970 a fost integrat în Universitate Institutul din Cluj pentru perfecționarea personalului didactic din învățământul preuniversitar. În anul 1971/1972 Institutul Pedagogic de 3 ani a fost integrat în Universitate, asimilându-se facultăților și catedrelor identice sau similare ale Universității. Institutul Pedagogic avea menirea să pregătească profesori pentru școlile gimnaziale, de cultură generală (clasele V-VIII), iar Universitatea pregătea profesori pentru licee, învățământ superior, institute de cercetare, institute de cultură și știință și pentru întreprinderile productive. Practica pedagogică a fost organizată de Cabinetul Pedagogic al Universității împreună cu Inspectoratul școlar județean și municipal. Această practică a fost îndrumată de Catedra de Metodică. În anul universitar 1970/1971, Universitatea a avut 841 cadre didactice, dintre care 102 profesori, 151 de conferențiari, 299 de lectori, 198 de asistenți și 91 de stagiari. Dintre profesori, 8 au fost profesori emeriți, 15 – membri titulari sau corespondenți ai Academiei R.S.R. și 20 au fost membrii unor societăți și asociații internaționale. De asemenea, 28 dintre profesori și conferențiari au devenit membri ai Academiei de Științe Sociale și Politice și 55 de profesori au primit titluri științifice de doctori-docenți. În perioada 1965-1970, peste 198 de conferențiari, lectori și asistenți au primit titlul de doctor. Din anul 1974, structura organizatorică pe facultăți a Universității „Babeș-Bolyai” a cunoscut o relativă stabilitate, dar a avut loc transferul tuturor structurilor de cercetare, institute și unități autonome, în subordinea Academiei R.S.R: Observatorul Astronomic, Grădina Botanică, Stațiunea de la Arcalia, Centrul de Calcul Electronic și institutele de profil: Institutul de Istorie și Arheologie, Institutul de lingvistică și Teorie Literară, Centrul de Științe Sociale, Institutul de Matematică. În 1978 s-a reînființat în Universitate catedra de Sociologie, disciplina Sociologie fiind desființată în anul 1948. În anul universitar 1987/1988 numărul cadrelor didactice a fost 581, organizate în 21 de catedre.

Între anii 1959-1965, numărul total al studenților la Universitatea „Babeș-Bolyai” a fost de 7.865, dintre care 5.239 la cursurile de zi și 2.626 la fără frecvență. În anul universitar 1970/1971 se semnala cel mai mare număr de studenți înmatriculați până atunci: 14.438, din care 6.742 la cursurile de zi, 235 la cursurile serale (la Filologie și Studii economice) și 7.461 la cursurile fără frecvență (la toate facultățile, cu excepția Fizicii, respectiv Fizică-Chimie și Desen de la Institutul Pedagogic de 3 ani). Studenții au participat la activități didactice (cursuri, seminarii, lucrări de laborator), activități în cadrul cercurilor științifice, în ateliere școală, în activitatea de micro-producție, în cele cultural artistice. Casa de cultură a studenților a găzduit simpozioane, mese rotunde, iar la cele trei cluburi ale Universității au activat formații artistice studențești și cenaclurile „Echinox” și „Diotima”. Studențimea merituoasă a beneficiat de burse integrale (casă și masă gratuite) și burse parțiale (casă sau masă gratuite). De la 2.951 în anul 1959/1960 numărul burselor a crescut în anul 1964/1965 la 3.541, pentru ca în anul 1969/1970 bursele să ajungă la 4.145, ceea ce însemna aproape 15 milioane de lei. Universitatea a acordat și burse speciale: bursa „Gheorghe Gheorghiu-Dej” și bursa „Nicolae Bălcescu”.

Între 1965-1970, de la facultățile Universității, respectiv Matematică-Mecanică, Fizică, Chimie, Biologie-Geografie, Istorie-Filosofie, Filologie, Drept, Studii economice și Institutul Pedagogic au absolvit 9.091 studenți. Aceștia au fost repartizați în perioada 1965-1968 în învățământul de cultură generală și învățământul special (3.716), în învățământul superior (127), în institute de cercetare (136), în întreprinderi economice (543) și în instituții de stat (542). De studierea integrării absolvenților s-a ocupat Laboratorul sociologic al Universității, de pe lângă Catedra de filozofie și sociologie. Statistica universitară a estimat că în deceniul 1960-1970 au absolvit cursurile Universității „Babeș-Bolyai” circa 15.000 de absolvenți, dintre care 1,4% au devenit cadre didactice în învățământul superior, 1,5% cercetători în institutele de cercetare, 6% specialiști în întreprinderile economice, 6% juriști și funcționari administrative și 85,10% profesori în învățământul de cultură generală, licee și școli speciale. Între anii 1971-1980, numărul studenților a cunoscut o scădere, declinul accentuându-se între 1980-1989. În 1982 au fost înmatriculați, la toate formele și specializările, un număr de 7.140 studenți, iar în 1985 doar 6.103 studenți. În anul universitar 1987/1988, la Universitate studiau 6.672 de studenți la 22 de specializări, iar în 1989 erau 5.619 studenți. Din 1959 s-a constatat un tot mai viu interes pentru activitățile de cercetare ale studenților, prin cercurile științifice. În anul universitar 1960/1961 au existat 36 de cercuri cu 1.103 de membri, iar în 1964/1965 numărul lor a fost de 47, cu 1.323 membri. Pentru activitatea cultural-artistică s-a construit Casa de cultură a studenților, care în martie 1965 a primit numele „Gheorghe Gheorghiu-Dej”.

Ca un reflex direct al relativei deschideri culturale a apărut în luna decembrie 1968 revista culturală studențească Echinox, editată de către consiliul UASCR, cu o apariție de 8-10 numere pe an. Demnă de remarcat a fost și reluarea vechilor tradiții sportive ale Universității, în cadrul clubului Știința Cluj, apoi în cadrul clubului Universitatea Cluj, care și-a sărbătorit cu entuziasm semicentenarul în 1968. Activitățile sportive studențești au beneficiat de „Parcul Sportiv” al Universității, amenajat pentru a găzdui exerciții și întreceri sportive (fotbal, volei, atletism, baschet, înot). În domeniul artistic s-au remarcat Corul Universității și Ansamblul Mugurelul.

Universitatea „Babeș-Bolyai” a cunoscut, în ansamblu, o perioadă de organizare didactică și științifică, și-a extins baza materială prin construirea treptată a unor cămine și cantine în complexul II studențesc, săli de cursuri, cabinete și laboratoare (de fizică, chimie, științe naturale, matematică, etc.) și biblioteci specializate. Dacă în anul 1959/1960 existau 3.175 locuri la cămine, în 1964/1965 au fost 5.250 locuri, iar în 1969/1970 – 6.155 locuri. În 1977 existau Căminul „Avram Iancu”, 6 cămine pe strada B.P. Hașdeu nr. 45, 3 cămine pe str. B.P. Hașdeu nr. 90, 4 cămine pe str. Clinicilor nr. 5-7. Universitatea avea și două cantine: cantina „Avram Iancu” și cantina Complex I, str. B.P. Hașdeu nr. 45. În perioada 1959-1989, Universitatea a avut următorii rectori: prof. C. Daicoviciu (1956-1968); prof. Ștefan Pascu (1968-1976); prof. Ion Vlad (1976-1984) și prof. Aurel Negucioiu (1984-1989).

Universitatea „Babeș-Bolyai” a fost centru de cercetări științifice în multiple domenii (istorie, filologie, fizică, matematică, chimie, biologie, geologie, geografie, filozofie, psiho-pedagogie, sociologie, științe economice, juridice și politice, în jurul unor personalități de renume: Constantin Daicoviciu, Virgil Vătășianu, Ștefan Pascu, Tiberiu Popovici, Dumitru V. Ionescu, George Călugăreanu, Victor Marian, Eugen Pora, Tiberiu Morariu, D.D. Roșca, D. Macrea și alții. Intensificarea activităților științifice universitare s-a datorat școlilor științifice: școala de analiză matematică de la Matematică-Mecanică, școala de chimie organică și cea de chimie anorganică de la Chimie, școala de palinologică, școala de fiziologie a algelor verzi, școala de fiziologie animală comparată, școala de microbiologie, școala de geomorfologie a periglaciarului de la Biologie-Geografie. La Istorie-Filozofie s-au remarcat: școala de istorie a României, în special a Transilvaniei, școala de psihologie experimentală, școala de psiho-pedagogie specială (defectologie) și școala de slavistică și toponimie.

După 1965 s-au afirmat noi orientări științifice, precum fizica nucleară, fizica corpului solid, fizica plasmei, chimia elementelor radioactive etc. În anul 1964/1965 existau deja 23 de cercuri teoretice cu 550 de membri. Rezultatele cercetărilor științifice au fost publicate în Studia Universitatis, Publicațiile Observatorului astronomic, Contribuții botanice și Informații și semnalări bibliografice, înființată în 1961. Din palmaresul Universității au făcut parte, de asemenea, invențiile și inovațiile. Pentu activitatea de documentare, profesorii și studenții au beneficiat de serviciile și fondurile Bibliotecii Centrale Universitare, care dispunea în 1971 de 253.493 volume. Importante descoperiri și dezvoltări științifice au fost realizate în domeniul Matematicilor, precum teoria geometrică a funcțiilor analitice (Gheorghe Călugăreanu), analiza matematică (Tiberiu Popovici), ecuații diferențiale (Dumitru V. Ionescu), calcul numeric și statistică (Dimitrie Stancu), astronomie și mecanică teoretică (Gheorghe Chiș). Începând cu 1970 o nouă generație de matematicieni s-a impuns în domeniile de vârf ale matematicii (Petre Mocanu în teoria funcțiilor complexe, Radó Francisc și Marian Țarină în geometrie și geometrie diferențială, Ioan Marusciac în programare matematică, Carol Kalik în ecuații diferențiale, Ioan Muntean în analiza funcțională, Paul Szilagyi în ecuații diferențiale. În anii 1980 s-au afirmat matematicienii Ioan A. Rus în teoria punctului fix, Gheorghe Coman în analiza numerică și teoria aproximării, Ioan Purdea în algebră, Iosif Kolumban și Wofgang Brekner în analiză matematică, Gheorghe Micula în teoria funcțiilor spline, Anton Mureșan în matematici aplicate în economie, Petru Blaga în calculul probabilităților și statistică matematică, Militon Frențiu în informatică.

În Fizică s-au făcut cercetări de excelență în urmatoarele domenii: studiul conductorilor, a izotopilor stabili, propagarea undelor de frecvență înaltă, interacțiunea particulelor elementare, influența câmpurilor ultrasonice, rezonanța magnetică nucleară. S-au remarcat profesorii Mircea Drăganu, Oliviu Gherman, Zoltan Gaboș, Ion Ursu, Victor Marian, Ioan Maxim. În anii 1980 au făcut cercetări: Alexandru Nicula în rezonanță magnetică, Iuliu Pop în magnetism, Koch Francisc în fizica atomică și nucleară, Emil Tătaru și Alexandru Bodi în electronică și alții. În Chimia anorganică, acad. Raluca Ripan și prof. C. Macarovici au făcut cercetări în chimia metalaților, Candid Liteanu și Kekedi Ladislau în chimia analitică, Ion Cădariu și Emil Chifu în chimia electroliților și a substanțelor tensioactive, Almási Nicolae în studiul tiazolilor și a mecanismului reacțiilor carbonililor mecanici, Augustin Pop în analiza gazelor de cracare, Ionel Haiduc în chimia organo-metalică, Liviu Oniciu în electrochimie, Gheorghe Marcu în cercetarea izotopilor radioactivi, Liviu Literat în chimia anorganică și tehnologică.

Progrese însemnate au fost realizate în Științele naturale, în domeniile biologie, geografie și geologie. Școala clujeană de algologie se impune prin cercetările profesorilor Péterfi Ștefan în palinologie și citofiziologie vegetală, Ioan Pop în fiziologia animală, Eugen A. Pora și Dumitu I. Roșca în botanica floristică, Eugen Ghișa în botanică sistematică, Tiberiu Persecă în biologie generală, Traian Ceuca și Zachiu Matic în zoologia vertebratelor, respectiv a nevertebratelor. Domenii precum microbiologie și enzimologia solurilor, vegetație, genetica populațiilor și botanică au fost ilustrate de Kiss Ștefan, Nicolae Coman, Nicolae Tomescu, Vasile Cristea. Cercetarea botanică a beneficiat la Cluj de Grădina Botanică, fondată în 1920, și de Institutul Botanic, cu două secții: Muzeul și Herbarul. În domeniul Geografiei s-au remarcat Tiberiu Morariu în geografia fizică a României, Alexandru Savu în studiul reliefului, Virgil Gârbacea și Ujvári Josif în geografia continentelor și hidrografia României, Eugen Stoicovici și Ioan Mureșan în paleontologie, Mészáros Nicolae în paleobotanică, mineralogie și stratigrafie, Eugen Molnar, Ioan Mac și Petru Tudoran în geografia continentelor, geomorfologia și geografia fizică a României.

La Istorie, sub conducerea acad. Constantin Daicoviciu s-a dezvoltat școala de arheologie, cu cercetări asupra civilizației dacice clasice și a civilizației daco-romane. Studiile medievale s-au aflat sub patronajul acad. Ștefan Pascu, fiind reprezentate de Páll Francisc, Kovács Iosif, Pataki Jójef, Jakó Szigmond, acad. V. Vătășianu, care au tratat problematici prioritare ca: istoria Transilvaniei medievale, demografie istorică, paleografie latină, istoria artei medievale românești. Istoria universală a fost cultivată de Nicolae Lascu, Andras Bodor, Samuel Goldemberg, Mihail Dan și alții. În anii 1980 studiile istorice au fost ilustrate de Hadrian Daicoviciu în arheologie daco-romană, Dumitru Protase și Ioan Piso în istorie universală, Pompiliu Teodor în istoria culturii și istoriografie, Nicolae Edroiu în științele auxiliare ale istoriei, Camil Mureșanu, Csetri Alexa, Liviu Maior și Magyari András în istorie modernă, Bujor Surdu, Vasile Vese în istorie contemporană, Viorica Guy Marica, Mircea Țoca în istoria artei, Avram Andea în demografie istorică și istoria Transilvaniei. Studiile de Filosofie și Logică au fost ilustrate de D.D. Roșca, Dumitru Isac, Ioan Aluaș, Achim Mihu, Călina Mare, Ioan Irimie, Ligia Irimie, Kallos Nicolae, Gáll Ernö, Róth Andrei, Andrei Marga, Aurel Codoban, Vasile Muscă. Pedagogia și psihologia s-au făcut remarcate prin Alexandru Roșca, Ioan Radu, Antolie Chircev, Dumitru Todoran, Dancsuly András Dumitru Salade și alții. Școala Filologică de la Cluj s-a remarcat prin Dumitru Macrea, Dumitru Drașoveanu, Mircea Zdrenghea, Romulus Todoran, Pompiliu Dumitrașcu, Eugen Câmpeanu, Mircea Borcilă, Gligor Gruiță și Gavril Neamțu, specialiști în studiul limbii și gramaticii limbii române. Literatura română a fost cercetată de Octavin Schiau, Iosif Pervain, Leon Baconsky, estetica, teoria literară a fost ilustrată de Ioan Vlad, Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Ion Vartic, Ioana Petrescu, Liviu Petrescu, Mircea Muthu. Literatura universală a fost ilustrată de Liviu Rusu, etnografia și folclorul – de Dumitru Pop, slavistica – de Emil Petrovici și Ioan Pătruț. În filologie franceză se remarcă Henri Jacquier, Maria Căpușan, Ioan Baciu, Rodica Baconsky, în cea germanică – Petru Forna, Mihai Markel, Peter Motzan, iar în cea engleză – Mihail Bogdan, Mihai Zdrenghea. În filologia maghiară, în cercetări de limbă și literatură maghiară, s-au remarcat Szigeti Josef, Gálffy Mózes, Szabo T. Attila, Balogh Dezsö, Antal Árpád, Teiszler Pál.

În domeniul Dreptului s-au remarcat Aurelian Ionașcu, Tudor Drăganu,Vladimir Hanga, Ioan Gliga, Marțian Niciu. Studiile de drept penal au fost ilustrate de Matei Basarab, cele de drept civil – de Liviu Pop, teoria statului și dreptului – de Gheorghe Boboș, dreptul constituțional – de Ion Deleanu, criminalistica – de Ioan Mircea. Studiile economice au cunoscut cercetări valoroase prin Aurel Negucioiu, Constantin A. Olah, Berényi Ádam, Toader Ionescu, Petru Pântea, Maria Bîrsan, Partenie Dumbravă. În anul 1969 a fost înființat un Centru de Științe sociale menit să coordoneze secțiile de cercetare științifică din filozofie, sociologie, psihologie, drept, etnografie, folclor, științe economice. În contextul acțiunilor de integrare a învățământului cu cercetarea și producția, în 1975 acest Centru de Științe sociale a fost integrat Universității „Babeș-Bolyai”.

O parte dintre cercetările științifice au fost publicate în Studia Universitatis „Babeș-Bolyai”, din care au apărut anual 13 serii (Mathematica-Mechanica, Physica, Chemia, Geologia, Mineralogia, Geographia, Biologia, Philosophia, Sociologia, Oeconomica, Psichologia-Paedagogia, Jurisprudentia, Historia și Philologia) și 22 de fascicole. Revista Studia s-a difuzat difuzat în 60 de țări prin schimbul internațional de publicații.

Timp de patru decenii (1959-1989), Universitatea s-a redeschis spre cooperarea universitară internațională, care s-a concretizat în acorduri de colaborare științifică și academică cu universități precum cele din Strasbourg, Cracovia, Bratislava, Brno, Tübingen și altele. Numeroși profesori au participat la congrese și reuniuni științifice și au efectuat stagii de formare și documentare în Ungaria, Cehia, Bulgaria, Iugoslavia, Cehoslovacia, dar și în țări occidentale.

În ciuda dificultăților ideologice, în perioada 1948-1989 Universitatea clujeană „Babeș-Bolyai” a răspuns onorabil provocărilor științifice ale epocii contemporane, s-a menținut sub aspect didactic și științific la standarde ridicate, fiind permanent una dintre universitățile de prestigiu ale României.

Mihai Teodor Nicoară

UNIVERSITATEA „BABEȘ-BOLYAI” (1990-2014)

Atenție la diacritice

Reforma instituțională

După evenimentele petrecute în decembrie 1989, Universitatea „Babeș-Bolyai” avea să traverseze o perioadă de ample transformări. Reforma a avut în vedere, înainte de toate, eliminarea abuzurilor regimului comunist și restabilirea legăturii cu tradiția prestigioasă a Universității din perioada interbelică. Primele obiective asumate de către conducerea provizorie au vizat restaurarea autonomiei universitare, selectarea corpului didactic conform criteriilor de merit, ierarhizarea academică pe baza competențelor științifice, reînființarea facultăților sau a specializărilor desființate, înmulțirea corpului didactic, integrarea Universității în circuitul relațiilor academice internaționale, revenirea la tradițiile cercetării caracterisitice anilor premergători celui de Al Doilea Război Mondial.

Reafirmarea Universității în spațiul european al învățământului superior și al cercetării impunea reglementarea unor norme de funcționare în acord cu principiile democrației universitare. Una dintre primele inițiative a echivalat cu organizarea unor alegeri libere la toate palierele structurii universitare. Un alt obiectiv al noii administrații academice a vizat modificarea curriculei, compatibilizarea acesteia cu experiența europeană, cu tradiția universității interbelice și cu nevoile societății românești. Noile programe de studii au încurajat creșterea membrilor corpului didactic (după o lungă perioadă în care au fost sistate angajările sau avansările). Elaborarea normelor menite să asigure funcționarea și administrarea Universității au fost înscrise în Carta Universității din 1992, o premieră în comunitatea academică din România.

În anul 2002, Universitatea „Babeș-Bolyai” a devenit prima universitate din România care a adoptat principiile Declarației de la Bologna. Carta Universității „Babeș-Bolyai” 2005, cu modificările ulterioare, a definit Universitatea drept o instituție academică de tip humboldtian ce promovează învățământul și cercetarea în concordanță cu exigențele unei societăți bazate pe cunoaștere, contribuind la dezvoltarea locală, regională și națională conform nevoilor exprimate de societate.

Restructurarea Universității „Babeș-Bolyai” a continuat prin reorganizarea facultăților, prin desprinderea unor specializări din vechile facultăți și unificarea lor în altele, un proces derulat pe o perioadă mai lungă, pe măsura diversificării specializărilor și a înființării unora noi. În acest fel au luat naștere Facultățile de Matematică-Informatică (1990-1991), Geografie (1994-1995), Științe Politice și Administrație Publică (1995-1996), Psihologie și Științele Educației (1996-1997), Sociologie și Asistență Socială (2000-2001), Știința Mediului (2002-2003), Teatru și Televiziune (2005-2006). În urma participării la programe europene au fost înființate Facultatea de Studii Europene (1995) și Facultatea de Business (1994-1995). Universitatea a inițiat intrarea facultăților teologice în învățământul de stat prin acordul dintre Ministerul Educației și Departamentul Cultelor din România. Astfel, s-au pus bazele Facultăților de Teologie Ortodoxă și Greco-Catolică (1992-1993), Teologie Reformată (1993-1994) și Teologie Romano-Catolică (1996-1997), Universitatea „Babeș-Bolyai” fiind unica universitate din Europa care are în componență patru facultăți teologice, ilustrând semnificativ tradițiile religioase din Transilvania, spiritul ecumenic, caracterul pluriconfesional. Ca urmare, numărul facultăților a crescut de la 7 în 1998, la 21 în prezent.

Exigențele cercetării științifice contemporane au impus formarea unor catedre noi, restructurarea celor existente printr-o mai riguroasă adecvare la specializările deservite. În premieră la Universitate s-au înființat catedrele de genetică, ecologie și protecția mediului, informatică, management, marketing, turism și servicii, finanțe-bănci, contabilitate, asistență socială, matematici aplicate în economie, studii americane, administrație publică, antropologie, limbi moderne aplicate etc. impuse de cerințele noi de pe piața muncii, de necesitatea sincronizării cu noile direcții de cercetare științifică internațională.

O etapă nouă a constituit-o formarea departamentelor ca unități de învățământ cu autonomie administrativă și financiară, conform prevederilor legii învățământului 1/2012 și a Cartei UBB 2012.

În anul 2011, Universitatea „Babeș-Bolyai” a fost clasificată drept universitate de cercetare avansată și educație de către Ministerul Educației Naționale.

Dezvoltarea structurii multiculturale

Carta Universității 1995 a pus bazele sistemului multicultural. Potrivit acesteia, învățământul era organizat în trei linii autonome de studiu – română, maghiară și germană – cu reprezentare în administrația academică la toate nivelurile: rectorat, decanate, catedre și secretariate.

În 1993/1994 au luat naștere secții speciale cu limba de predare maghiară și cifră de școlarizare distinctă. La linia maghiară ponderea studenților a crescut de la 18% în 1997 la 27,7% în anul universitar 2007/2008, sporind numărul studenților de naționalitate maghiară la 11.075, din care 7.496 frecventau linia maghiară, ceilalți optând pentru liniile română și germană. În anul universitar 2013/2014, 17 facultăți au organizat programe în limba maghiară (79 la nivel licență, 38 la nivel master). Organizarea liniei de studii în limba maghiară a contribuit la dezvoltarea relațiilor cu universități importante din Ungaria, la creșterea numărului de profesori din Ungaria care au predat la UBB și a studenților din Ungaria veniți în mobilitate la Cluj. Universitatea Eötvös Lóránd din Budapesta, Universitatea din Pécs, Universitatea din Szeged se află printre cei mai apropiați colaboratori ai universității noastre.

Un traseu asemănător a parcurs linia germană. Învățământul în limba germană este unul de tradiție în Transilvania și Banat. În anul 1990 a fost reînființată catedra de germanistică, în 1994 senatul hotărând constituirea grupelor cu studii complete în limba germană. Un rol important l-a jucat înființarea Institutului German, a Bibliotecii de Studii Germane, Bibliotecii Austria (2003) și a Centrului Cultural German. În anul universitar 2005/2006 au fost înscriși 1017 studenți. 11 facultăți ofereau studii în limba germană, 14 specializări la nivel licență, 3 la nivel master. În 2013/2014, numărul programelor de masterat s-a dublat. Trei extensii ale Universității asigură predarea în limba germană.

Se cuvine să menționăm faptul că Universitatea „Babeș-Bolyai” a dezvoltat cel mai complex program de învățământ superior în limba germană din România. Prin intermediul programului Erasmus/Socrates, a burselor DAAD și MOEL, dar și cu sprijinul fundaților Bosch, Herder, Fundația Șvabilor Dunăreni, un număr însemnat de profesori din Austria și Germania predau la catedrele Universității clujene. Astfel, s-a îmbunătățit colaborarea cu universități din Austria și Germania prin acorduri de cooperare interuniversitară sau interfacultăți.

Începând cu 1919, linia de studiu în limba română a rămas cea mai puternică și mai completă dintre toate liniile de studiu. În anul universitar 2001/2002, din totalul celor 31.627 de studenți, 23.866 au optat pentru linia de studiu română. În 2005/2006 studiau în limba română 36.741 de studenți (dintr-un total de 49.796), în timp ce în anul universitar 2012/2013 erau înscriși 22.771 de studenți (nivel licență) și 6.811 de studenți (nivel master), dintr-un total de 42.000 de studenți.

Pe lângă asigurarea studiilor complete în română, maghiară și germană, se oferă programe de învățare a limbilor clasice (ebraică, greacă, latină), precum și a altor peste 20 de limbi străine.

Organizarea învățământului pe cicluri de studii

O altă ipostază a procesului de restructurare s-a materializat în organizarea învățământului pe cicluri de studii. Începând cu anul universitar 1994/1995 s-a inaugurat ciclul de studii aprofundate împărțit în două semestre, din 1999 fiind introduse studiile de master. Ca urmare a aderării Universității la principiile cuprinse în Declarația de la Bologna, studiile de master au fost organizate pe 3-4 semestre, încorporând o mai pronunțată orientare spre cercetarea științifică și un caracter vocațional mai accentuat. Ponderea programelor de master a ajuns la 151 în anul academic 2007/2008, cu 4.853 de studenți. Diversificarea în acord cu programele de cercetare și cu noile tendințe din aria europeană a învățământului și cercetării a făcut posibil demersul unor programe de master în cotutelă cu universități din Germania, Franța, Italia, Belgia, Elveția, Austria și a unor programe internaționale (de exemplu, programul de master european la Catedra de Limbi Moderne Aplicate). În anul universitar 2013/2014, la nivel master, au studiat în limba română 6.811 de studenți, în limba maghiară – 840, în limba engleză – 688, în limba germană – 163, iar în limba franceză – 49.

Una dintre cele mai interesante și eficiente experiențe ale Universității „Babeș-Bolyai” s-a materializat în organizarea studiilor de scurtă durată, de tip colegiu, introduse din anul academic 1992/1993. Acestea prezintă îndeosebi un caracter vocațional, reclamat de nevoile economiei în diversificare, ale administrației și învățământului: informatică, cartografie, economia comerțului, turism. Interesul manifestat de mediul economic și de administrația locală a determinat înființarea unor colegii în 19 orașe din Transilvania între 1996-2003, structurate pe linii de studiu conform cererilor exprimate de studenți și de nevoile locale. După aplicarea sistemului Bologna, colegiile au fost convertite în specializări la nivel licență și transformate în extensii ale Universității. Asemenea extensii funcționează la Bistrița, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Odorhei, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Târgu Mureș, Târgu Secuiesc, Zalău (cu specializările geografia turismului, management, educație fizică și pregătire sportivă, administrație publică, informatică, economia firmei, pedagogia învățământului primar și preșcolar).

Nevoile formării și perfecționării profesionale sau ale recalificării au determinat introducerea sistemului de învățământ la distanță. În anul 1997 a fost creat Centrul de Formare Continuă și Învățământ la Distanță, acreditat în 1998 (din 2012 poartă denumirea de Centrul de Formare Continuă, Învățământ la Distanță și cu Frecvență Redusă). În 2008 existau 25 de specializări, la nivel master și doctorat, numărul de studenți înscriși atingând cifra de 8.236. La acesta se adaugă programul de formare continuă, studiile postuniversitare, cursurile de specializare și reconversie. Îmbunătățirea abilităților și cunoștințelor este înlesnită de accesul la Portalul E-Learning (cursuri on-line). În prezent, oferta este de 40 de programe la nivel licență, 23 la nivel master. În anul universitar 2013/2014 au fost înscriși 4000 de studenți. Unitatea de Formare Continuă – Lifelong Learning oferă 30 de programe.

Una dintre formele cele mai adecvate și eficiente de împletire a învățământului cu cercetarea a constituit-o reorganizarea programelor de doctorat și ulterior a școlilor doctorale. Astfel, a crescut numărul conducătorilor de doctorat, numărul studenților doctoranzi (3.490 în 2008 și 2.564 în 2012, dintre care 152 provin din afara granițelor), a tezelor susținute și validate, calitatea acestora, mai ales după participarea la programul european de finanțare POSDRU. Acest program a înlesnit acordarea unor burse valoroase, participarea la stagii de documentare în diferite universități sau institute de cercetare din Europa. A fost instituționalizat doctoratul în cotutelă cu diferite universități din Franța, Germania, Italia, Ungaria.

Anul universitar 2002/2003 a marcat înființarea școlilor doctorale, coordonate de Institutul de Studii Doctorale (reorganizat pe baza legii 1/2012 în școli autonome din punct de vedere administrativ și financiar). În prezent există 25 de școli doctorale sub îndrumarea a circa 200 de conducători de doctorat pentru următoarele domenii de doctorat: Contabilitate, Relații Internaționale și Studii Europene, Biologie, Drept, Inginerie Chimică, Chimie, Management, Marketing, Comunicare, Matematică, Cibernetică, Statistică, Filologie, Filosofie, Economie, Economie și Afaceri Internaționale, Sport, Educație Fizică, Pedagogie, Fizică, Științe Politice, Finanțe, Psihologie, Geografie, Sociologie, Geologie, Teatru, Istorie, Teologie, Informatică, Științele Naturii.

În anul 2013 au fost înmatriculați 1.100 de studenți doctoranzi, fiind susținute 468 de teze (25 ale doctoranzilor străini). Programele europene de finanțare a studiilor doctorale au favorizat creșterea aportului studenților doctoranzi la cercetarea științifică și a vizibilității pe plan internațional.

Prin intermediul Programului Operațional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, Universitatea „Babeș-Bolyai” a beneficiat de programul postdoctoral destinat tinerilor cercetători. Un interes deosebit s-a manifestat vis-à-vis de competiția internă de granturi, în vederea stimulării tinerilor cercetători (235 de candidați înscriși pe 50 de locuri).

*

Restructurarea și reorganizarea începute în 1990 a favorizat creșterea numărului de studenți înscriși la toate formele de învățământ, UBB devenind din acest punct de vedere cea mai mare universitate din România, între marile universități din Europa Centrală, cea mai complexă din punct de vedere al specializărilor și al limbilor de predare. De la 5.940 studenți în anul academic 1989/1990, numărul studenților înscriși la cele trei cicluri și învățământ la distanță a crescut la 54.464 în anul 2007/2008. În anul universitar 2012/2013, din totalul studenților înscriși (aproximativ 42.000), 22.771 au frecventat cursuri în limba română, 4.211 în limba maghiară, 1.020 în limba germană, 463 în limba engleză și 45 în franceză. În anul univerrsitar 2013/2014, Universitatea „Babeș-Bolyai” a școlarizat peste 36.000 de studenți. La nivel licență au fost înscriși 26.451 de studenți, dintre care 20.988 au urmat cursuri în limba română, 3.956 în limba maghiară, 441 în limba germană, 1016 în limba engleză, 50 în franceză. La nivel master au studiat în limba română 6.433 studenți, în limba maghiară 815, în limba engleză 754, în limba germană 161, iar în franceză 65.

Majoritatea studenților provin din Transilvania și Banat, o parte și din alte județe ale României, 80% din mediul urban și 20% din mediul rural.

Resursa umană

Proporțional cu numărul de studenți a sporit și personalul didactic, asigurând indicatorii de calitate, respectiv un raport optim între profesor și numărul de studenți. Anul universitar 1996/1997 a înregistrat un număr de 956 de titulari, anul 2003/2004 1.252. În 2007 numărul cadrelor didactice a depășit 1.500 (190 de cadre asociate provenite din afara granițelor țării). În anul universitar 2010/2011 numărul total al personalului didactic (profesori, conferențiari, lectori, asistenți) a fost de 1.434. În luna martie 2013, personalul didactic și de cercetare însuma 1.866 de persoane (82,2% ocupând poții didactice, 12,8% funcții de cercetare). Din totalul personalului didactic titular cu titlul științific de doctor, 48% a fost reprezentat de profesori și conferențiari, 42% de lectori și 10% de asistenți. Încurajată a fost și politica de angajare a personalului didactic pe perioadă determinată (de la 4,2% în 2012, la 7,3% în 2013). În egală măsură a crescut personalul tehnic și administrativ la peste 1.000 persoane.

Cercetare științifică de performanță

După 1990 s-au înmulțit fondurile alocate cercetării și veniturile realizate de universitate din cercetare și a sporit participarea la programele europene sau internaționale de cercetare.

În anul 1995 s-a introdus cercetarea pe baza sistemului de granturi naționale, internaționale sau finanțate de UBB. În acest sens, s-a dezvoltat cercetarea în echipă, respectiv a crescut numărul centrelor de cercetare, au fost asumate domenii noi de cercetare și teme inovatoare.

Strategia de cercetare adoptată în 2004 a stabilit domeniile prioritate de cercetare, de vârf: sisteme nanostructurate naturale și artificiale; procese și biotehnologii la scară nanometrică; informatică aplicată, bio-informatică, analize în baze de date; dezvoltare durabilă economică, socială și ecologică; calitatea vieții și a mediului, valori și comportamente socio-umane; integrare prin religie și cultură. Strategia a fost redefinită în 2007 ca urmare a managementului performant, crescând numărul proiectelor naționale și internaționale câștigate pe bază de competiții. Rezultatele deosebite au fost în mare măsură consecința dotării laboratoarelor de cercetare, a investițiilor în aparatura perfomantă. Între 2001-2009, prin intermediul proiectelor naționale și a granturilor internaționale, Universitatea a investit 18 milioane de euro în dotarea laboratoarelor de cercetare. Gestionarea fondurilor alocate centrelor de cercetare se realizează de către Departamentul de Cercetare-Inovare-Granturi.

Strategia cercetării în Universitatea „Babeș-Bolyai”: viziune și principii-plan strategic 2008-2012 acoperă trei componente de bază: cercetare fundamentală și aplicativă; dezvoltare (generarea prin cercetare de produse și servicii prototip inovative); inovare (implementarea în mediul socio-economic a serviciilor și produselor inovative).

În anul 2010, investiția în centre și laboratoare de cercetare a fost de 5.969 mii lei, iar numărul proiectelor internaționale a ajuns la 33. Pe lângă acestea, s-au derulat și trei contracte finanțate în cadrul acțiunilor Marie Curie. Universitatea s-a implicat și în alte proiecte de cercetare: COST, SCOPES, JRC. Tot în 2010 a început derularea unui proiect finanțat din fonduri structurale în cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competivității Economice (POSCCE). În anul 2012 s-au derulat 215 proiecte de cercetare, 5 proiecte POSDRU cu componentă de cercetare, iar UBB participă în calitate de partener la proiectul POS.

Sistemul Bologna a impus adoptarea unor norme și proceduri de evaluare a calității în învățământ. Din 2006 funcționează Centrul pentru Managementul Calității, Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității și Consiliul Calității.

UBB a fost supusă la o serie de evaluări a calității învățământului și cercetării de către diverse organisme internaționale precum Înaltul Comisariat OSCE pentru minorități, Salzburg Seminar, European University Association, dar și la evaluări inițiate de organisme specializate din România în același scop. Toate acestea au oferit un răspuns pozitiv. În 2013, Universitatea a fost singura universitate din țară vizibilă în analiza Academic Ranking of World Universities Mathematics (domeniul clasându-se pe poziția 101-150 în topul Shangai al universităților din lume). În University Ranking by Academic Performance, UBB s-a clasat pe locul 869 în lume (din 2000 de universități) și 359 în Europa (din 691 de universități).

În cursul anului 2010 au fost obținute 147 de premii și distincții naționale și internaționale, cele 384 de reprezentări în academii și organizații întărind această convingere. În anul 2012 numărul brevetelor în vigoare era de 32.

Conducerea Universității „Babeș-Bolyai” s-a axat și pe sporirea vizibilității internaționale prin intermediul publicării la edituri recunoscute din alte țări și în reviste științifice din fluxul principal de publicații. De asemenea, în cadrul universității sunt publicate peste 75 de reviste științifice și de specialitate, indexate în diferite baze de date internaționale. Cinci reviste sunt incluse în baza de date ISI-Web of Science: Fixed Point Theory, Studia Universitatis Babeș-Bolyai-Chemia, Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies, Transylvanian Review of Administrative Science, Journal for the Study of Religions and Ideologies. În anul 2013 s-au înregistrat 6.899 citări ISI, cu 18% mai mult decât în 2012 și cu peste 50% mai mult decât în 2010. Remarcăm colecția Studia Universitatis „Babeș-Bolyai” (o serie din acest periodic există pentru fiecare dintre cele 21 de facultăți). Au fost înființate Editura Presa Universitară Clujeană și Editura Fundației pentru Studii Europene. Librăria Universității găzduiește circa 2.000 de volume.

O atenție deosebită a fost acordată Bibliotecii Universitare „Lucian Blaga” și filialelor sale. S-a realizat informatizarea Bibliotecii, digitalizarea colecțiilor, creșterea numărului de locuri în sălile de lectură, extinderea accesului la raftul liber, accesul la bazele de date internaționale. Începând cu anul 2012, UBB face parte din Asociația Universităților, Institutelor de Cercetare-Dezvoltare și Bibliotecilor Universitare din România. Accesul on-line la nivel instituțional a fost înlesnit.

În anul 2002 a fost creat Departamentul de Informatizare al Universității. În prezent, procesul de implementare a serviciilor IT&C este coordonat de Direcția de Tehnologie, Informatică și Comunicare (DTIC). S-a extins platforma electronică Academic.Info, în vederea evidenței situației școlare. De asemenea, a fost finalizată aplicația cataloagelor electronice.

Dezvoltarea infrastructurii

Extinderea Universității la dimensiuni fără precedent, conform celor relatate până acum, a făcut necesară dezvoltarea infrastructurii în vederea asigurării unor spații de învățământ, cercetare, de agrement și de sport pentru studenți și cadre didactice. În acest sens a fost inițiat un program de dezvoltare. Universitatea a procedat la recuperarea conform legii a unor imobile care i-au aparținut în trecut. Astfel, au fost preluate clădirile Facultății de Studii Europene, ale Centrului de Formare Continuă și Învățământ la Distanță, ale Institutului de Psihologie și ale Facultății de Istorie. De asemenea, au fost preluate în administrare și modernizate 8 clădiri între 2000-2007: Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Facultatea de Științe Politice și Administrație Publică, Facultatea de Matematică, Centrul de Studii Iudaice, Facultatea de Teatru și Televiziune, Institutul de Chimie „Raluca Ripan” și Facultatea de Știința Mediului.

În egală măsură, Universitatea a investit în construirea unor imobile noi pentru nevoile facultăților: Facultatea de Educație Fizică, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, clădirile campusurilor de la Sf. Gheorghe și Sighet. Clădirea Economica, ce cuprinde sediul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, reprezintă una dintre cele mai moderne clădiri din patrimoniul Universității. Pentru a satisface cererile tot mai mari de cazare ale studenților, au fost construite noi spații: căminele Economica I, Economica II, Sportul XXI; au fost modernizate toate cele 13 cămine din campusul Hașdeu, s-a construit rețeaua hotelieră din parcul „Iuliu Hațeganu” (3 imobile), a fost realizată rețeaua de hoteluri și cantină (restaurantul de la Colegiul Academic, restaurantul din parcul „Iuliu Hațeganu”, cantinele din campusul Hașdeu, de la Facultățile de Drept, Științe Economice, Chimie și Litere). Au fost construite sau restaurate noi baze de practică și agrement la Arcalia, Beliș, Baru Mare, bazinul de natație din parcul „Iuliu Hațeganu”. Modernizate au fost și clădirile, serele, aleile din Grădina Botanică și de la Observatorul astronomic. În 2001 a fost înființat Muzeul Universității, care s-a alăturat celorlalte cinci muzee existente în universitate: Muzeul de Zoologie, Muzeul Botanic, Muzeul de Mineralogie, Muzeul de Panteologie-Stratografie, Vivariul. Ele oferă în prezent o mare diversitate de exponate.

Consolidarea relației alumni – mediu universitar

După 1989 studenții au fost implicați în viața comunității academice, în conducerea administrativă și în cercetarea științifică. S-au organizat asociații și societăți ale studenților de la diferite facultăți, a fost înființată organizația studenților de la UBB, precum și instituția prefectului și a cancelarului studenților. Totodată, a fost adoptat Statutul studentului. Pentru dialogul dintre studenți și autoritățile academice, dar și guvernamentale s-au înființat diferite organizații. Remarcăm înființarea în anul 1997 a Organizației Studenților din Universitatea „Babeș-Bolyai” (OSUBB). Studenții liniei maghiare și germane s-au organizat la rândul lor în asociații proprii. Menționăm Asociația Studenților Maghiari și Gutenberg-Deutschsprachiger Studentenverein.

Ca suport al dezvoltării profesionale, al consilierii în vederea ocupării unui post, a luat naștere Centrul de Carieră, Alumni și Relația cu Mediul de Afaceri și Centrul de Consiliere Student Expert. Pentru studenții cu dizabilități s-a înființat Biroul pentru Studenții cu Dizabilități. Absolvenții UBB au fost promovați în cadrul întâlnirilor cu mediul de afaceri. În 2009, 75% dintre absolvenții care erau în căutarea unui loc de muncă au găsit unul în primele 12 luni. Din promoția 2011/2012, peste o treime din studenți consideră că primul loc de muncă a corespuns specializării absolvite. În primele 12 luni, 89,3% dintre absovenți au ocupat un loc de muncă. În ceea ce îi privește pe studenții care au obținut titlul de doctor, 57,8% au continuat activitatea la locul de muncă pe care îl ocupau, iar o treime dintre cei care căutau un loc de muncă l-au obținut în primele 6 luni.

Universitatea „Babeș-Bolyai” – partener în mediul academic internațional

Universitatea „Babeș-Bolyai” a depus un efort deosebit pentru reintegrarea în aria europeană a învățământului superior și a cercetării. Au fost încheiate acorduri de cooperare cu universități din Europa, SUA, Asia, Africa, în primul rând cu universitățile din Europa Centrală și de Sud-Est, ceea ce a făcut să crească numărul de mobilități ale cadrelor didactice la universități și institute europene și viceversa. UBB a participat la programele europene Tempus, Tempus II, Erasmus/Socrate, CEEPUS, Leonardo da Vinci, rețeaua europeană Cliohnet. Printre partenerii externi ai universității se regăsesc țări precum: Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Israel, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Republica Moldova, Rusia, Serbia, Republica Slovacă, Slovenia, Spania, Elveția, Turcia, Ucraina, Marea Britanie.

Un rol important în dezvoltarea relațiilor internaționale l-au avut Centrul de Cooperări Internaționale și centrele și bibliotecile internaționale: Biblioteca Britanică, Centrul Cultural American, Centrul Cultural Rus, Centrul Cultural Francez, Centrul Cultural Brazilian, Centrul Cultural Italian și Biblioteca Italiană, Biblioteca Spaniolă, Biblioteca de Studii Nordice, Biblioteca Austria, Biblioteca de Studii Germane, Centrul Cultural Polonez, Centrul Cultural de Limbă Portugheză, Centrul Cultural Corean, Institutul Confucius, Institutul de Turcologie și Studii Central Asiatice, Institutul de Iudaistică și Istorie Evreiască Dr. Morshe Carmilly, Centrul Cultural de Studii Canadiene, Centrul Cultural de Studii Literare Belgiene, Institutul de Armenologie. Toate acestea au contribuit la dezvoltarea și diversificarea relațiilor internaționale, a schimbului de studenți și profesori, a programelor de tip joint-degree, joint masters. A sporit numărul de lectori străini care predau limba țărilor din care provin, a profesorilor de la universități străine.

O preocupare constantă a Universității a fost integrarea în organizațiile academice regionale sau continentale: în 1993, Universitatea „Babeș-Bolyai” a devenit membru EUA, în 1994 – membru al Conferinței Rectorilor din regiunea carpatică (ACRU), în 1995 s-a alăturat Asociației Universităților Francofone și Asociației Internaționale a Universităților. De asemenea, Universitatea face parte din grupuri selecte de universități: Magana Charta Observatory, Grupul Saintander, Alianța Universităților pentru Democrație, Interuniversity Center Dubovnik. Au avut loc reuniuni ale acestor organizații la cel mai înalt nivel, ale altor organisme academice internațioanle, dar și întruniri periodice cu rectorii universităților partenere din Franța, Ungaria, Italia, Germania și Austria.

*

Așadar, un element ce individualizează Universitatea „Babeș-Bolyai” în aria europeană a învățământului superior și a cercetării îl constituie sistemul multicultural, cu învățământul pe trei linii de studii și patru facultăți teologice, ilustrând tradiția multiculturală și caracterul pluriconfesional al Transilvaniei.

Dezvoltarea și evoluția universității a fost asigurată, după 1990, de mandatele rectorilor: Academician prof. dr. Ionel Haiuduc (1990-1993), prof. dr. Andrei Marga (1993-2004; 2008-2012), Prof. dr. Nicolae Bocșan (2004-2008), Academician prof. dr. Ion-Aurel Pop (din 2012). Prin intermediul unei cercetări avansate, bazată pe tradiție și inovație, pe un program multicultural și multilingual, în acord cu valorile europene, Universitatea clujeană certifică formarea de resurse umane înalt calificate.

Cu cele 120 de clădiri universitare, 16 centre culturale, 2 edituri, 6 muzee, 18 cămine studențești, 21 de biblioteci, cei peste 1300 de studenți străini, Universitatea „Babeș-Bolyai” rămâne un simbol al Clujului, dar și al mediului academic.

Universitatea „Babeș-Bolyai” este instituția cu cea mai lungă tradiție din România, cu alte cuvinte, cea mai veche, acum cea mai mare și mai complexă și din multe motive și puncte de vedere, cea mai prestigioasă. (Discursul Rectorului Acad. Prof. dr. Ioan Aurel Pop cu ocazia Ceremoniei de deschidere a noului an universitar 2013-2014)

Oana Habor