Invatamantul In Moldova

Cuprins

Introducere

I. Învățămîntul în Țara Moldovei în sec XVI…………………………………….10

I. 1 Învățămîntul bisericesc………………………………………………….12

I. 2 Învățămîntul în familie și de peste hotare………………………..20

II. Apariția și dezvoltarea învățămîntului laic …………………………………..27

II.1 Școala latină de la Hârlău și Cotnari ………………………………27

II. 2 Colegiul Vasilian din Iași……………………………………………..41

II.3 Academia domnească din Iași …………………………………………49

Concluzii………………………………………………………………………………………..68

Anexe…………………………………………………………………………………………….70

INTRODUCERE

Actualitatea teme. La etapa actuală este o mare necesitate de a studia problema apariției și dezvoltării învățămîntului de la origini și pînă la momentul actual. Anume știința a contribuit esențial la crearea unui stat, la făurirea unei societăți prospere. Studierea și cercetarea informației vizavi de învățămîntul în Țara Moldovei în secolele XVI-începutul secolului XVIII, permite cunoașterea profundă a istoriei culturii și a școlii naționale.

Studierea și originea unui sistem de învățămînt a constituit pentru o societate întotdeauna o problema actuală. Fiecare cetățean își pune întrebarea care a fost metoda de predare în vremurile străvechi? Era oare un sistem de învățămînt dezvoltat și necesar pentru trecerea la o nouă treaptă a civilizației? Care a fost pașii care au condus la progresarea și nivelul înalt de studii ? Un moment important în studierea și cercetarea acestei teme îl constituie legătura și conlucrarea bisericii în domeniul învățămîntului cu apariția unui sistem de studiu și anume învățămîntul laic.

Istoriografia problemei. Secolul al XVI -primele decenii ale secolului al XVIII repreintă o epocă aparte în istoria culturii și spitirualității moldovenești, în istoria culturiii medievale în general.

Cultura moldovenească are puternice tradiții seculare. Pe parcursul epocii medievale de la întemeierea Țării Moldovei pe la mijlocul secolului al XIV-lea pînă la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, au fost create opere importante în domeniul cărții scrise, al literaturii , al cronografiei, precum și în alte domenii de activitate cultural-artistică. În această perioadă cultura moldovenească s-a evidențiat prin opera de caligraf și miniaturist al lui Gvriil Uric, prin zugravii și arhitecții de la mănăstirile Neamț, Căpriana, Putna, Voroneț, prin eforturile cronicarilor din secolele al XVI-XVII, care au scris letopisețele în limba slavă veche. Intervalul de timp dintre secolele XVI-XVIII chiar dacă este caracterizată ca o epocă de renaștere cu specificul ei în cultura noastră, ori cu totul altfel, a reprezentat o perioadă de o deosebită înflorire și efervescență a culturii românești în genere și a celei moldovenești medievale în special. De exemplu cunoscutul istoric S. Pușcariu, care își edita primele capitole din Istoria sa încă pînă la declanșarea primului război mondial, ca apoi să fie incluse în edițiile sale ale Istoriei literaturii…… în anii '20-'30, își întitula capitolul dedicat perioadei dintre secolul XVII-sec XVIII „Epoca de inflorire” (1630-1720), ca perioad imediat următoare să o definească ca “epocă de decadență”. Nu este exclus faptul că la răscrucea sec. XVI-XVII să avem de a face cu o depresie în activitatea noatră cărturărească legată, într-o oarecare măsură de criza firească a fenomenului definit de istoriografia românească ca “slavonism cultural ” și care cuprinde către această perioadă Țara Moldovei și în general Țările Române. În istoriografia moldovenească se menționează că la răscrucea sec. XVI-XVII , de asemenea trecea printr-o criză, ce părea să ducă la dispariția prematură a speciei cronicărești, fenomen sesizat de Gr. Ureche și anume el spune “pre scurtu scriind și însemnând de la început până la domnia lui Petru Șchiopu și s-au stinsu, că de aice înainte n-au mai scris nimenea…. ” și de M. Costin “ în celebra operă de Neamul moldovenilor …. alcătuită prin 1685-1691, carile au făcut de dragostea țării letopisețul său …., că numai lui de această dată i-au fostu milă să nu rămîie întru întunericul neștiinței ” , criză care mai tîrziu a fost depășită prin efortul comun al unei strălucite pleiade de personalități din perioada de domnie a lui Vasile Lupu (1634-1653): Grigore Ureche, Eustratie Logofătul, mitropoliții Varlaam și P. Movilă . La aceasta a contribuit și stabilirea relativă, politică și ecoomică, din timpul domniei lui Vasile Lupu, activitatea sa de susținător activ al unor importante iniațive și acte de cultură , precum și contribuția sa directă sau indirectă la desfășurarea unor activități culturale, cum ar fi deschiderea Academiei slavo-greco-latine din Iași, organizarea activității unei tipografii pe lîngă Mănăstirea Trei Ierarhi , construirea unor excepționale monumente de cultură, lăcșe de cult.

În istoriografia sovietică, școala, învățămîntul, fenomenul pedagogic au devenit obiect de investigație științifică, începînd doar cu perioada postbelică cîn încep să apară diferite articole științifice, studii, monografii ce constituie un material apreciabil cu caracter istorico-pedagogic. Conform acestei istoriografii ele nu redau un tablou cîtuși de puțin integru și veridic al dezvoltării procesului istorico-pedagogic pe tot parcursul istoriei multiseculare a Statului Moldvenesc. Perioade întregi privind dezvoltarea școlii medievale , precum și importante aspecte ale gîndirii pedagogice, au rămas necercetate. În afară de aceasta, analiza și aprecierea faptelor și realităților istorico-pedagogice a fenomenelor școlare și legăturilor lor cauzale se făcea de pe poziții subiective, determinate de conjunctura politicii oficiale din epoca cultului personalității și a stagnării.

Conform istoriografiei sovietice observăm că cultura a fost influiențată de aspectul politic și determinată de politica oficială din epoca cultului personalității, care a condus la un regres al științei. Aceiași situație o observăm și in cazul intensificării dominație otomane în Țările Române, în ultimele decenii ale socului al XVII- prima jumătatea secolului al XVIII-lea. Chiar și în perioada de maximă ascensiune a istoriografiei moldovenești, nu a putut să se producă trecerea definitivă la o istoriografie pe deplin științifică, fenomen care deja are loc în unele țări vecine.

Din punct de vedere al influențelor și utilizării datelor în istoriografia străină se menționează faptul că învățămîntul din secolul XVI-înc sec XVIII suferă transformări, ceea ce contribuie la evoluția formei și conținutului învățămîntului, precum și orizontul cognitiv, științific, informațional, și de cultură politică,gradul de profunzime a unor evnimente și procese.

Despre caracterul religios al învățămîntului din secolul XVI Fridrih Enghel, menționa că unicul lucru pe care și la însușit din trecut societatea medievală din lumea muribundă a fost creștinismul și cîteva orașe semidistruse, ce-și pierduseră civilizația de odinioară. În rezultat la toate treptele timpurii în dezvoltare monopolul asupra instruirii le-ar reveni popilor, iar învățămîntul a căpătat în felul acesta un caracter religios.

În opinia lui Virgil Mîndîcanu, doctor habilitat, profesor universitar, învățămîntul laic se îndepărtează în mod intenționat de învățămîntul bisericesc, lăsat de Dumnezeu prin porunci și transmise nouă prin Cuvîntul divin, proroci și Biserică.

Scopul lucrări este prezentarea unei evoluții a învățămîntului și înaintarea acestuia spre o nouă treaptă a dezvoltării și elaborarea unui studiu comparativ privind apariția și dezvoltarea învățămîntului în Țara Moldovei cu țările străine cum sînt Franța, Ucraina, Țara Romînească. etc.

Obiectivele lucrării:

analiza și evoluția învățămîntului în Țara Moldovei în secolul XVI-începutul secolului XVIII ;

de a compara situația învățămntului în Țara Moldovei cu învățămîntul din din Țările străine;

descrierea apariției învățămîntului laic în țara Moldovei

caracteristica sistemului educativ în școala latină de la Cotnari și Colegiul de la Iași.

Dezvoltarea învățămîntului superior în Țara Moldovei prin intermediul Academiei domnești de la Iași.

Metodele utilizate:La elaborarea lucrării am utilizat următoarele metode: deductivă, analitică, sintetică, descrierii, argumentării, comparației, problematică, studiu de caz.

Noutatea temei:Studierea minuțioasă a monografiilor, articolelor științifice, revistelor, documentelor specifice perioadei ni-au oferit un prilej de a studia evoluția învățămîntului în Țara Moldovei începînd cu secolul XVI pînă la începutul secolului XVIII. Cercetarea aceastei teme ni-a permis descrierea evoluției învățămîntului laic în Țara Moldovei, problemă putin cercetată.

Cadrul cronologic Segmentul cronologic al prezentei lucrări este sec. XVI-XVIII, adică perioada în care învățămîntul cu caracter religios are o raspîndire majoră și apare învățământul laic , ca formă de învățămînt.

Importanța lucrării: La momentul actual este important să studiem și să scoatem în evidență niște momente cardinale din istoria poporului român, care rămân a fi dominante pe parcursul evoluției istoriei. Este foarte important să înțelegem ideile despre sistemul de învățămînt din epoca medievală care a contribuit la răspîndirea științei de carte , la dezvoltarea învățămîntului moldovenesc, în dezvoltarea legăturilor culturale din domeniul învățămîntului cu alte popoare din secolul al XVI-XVIII, precum cele ale Europei Occidentale, ale Ucrainei, Poloniei etc.

Structura lucrării:Am structurat lucrarea în introducere, două capitole, concluzii și anexe. Primul capitol cuprinde 2 subteme, iar capitolul II este alcătuit din 3 subteme.

Introducerea cuprinde actualitatea problemei, istoriografia, scopul, obiectivele, cadrul cronologic, noutatea temei și importanța temei.

Primul capitol este destinat studierii învățămîntului bisericesc și continuarea acestuia prin învățămîntul în familie și învățămîntul în instituțiile de peste hotarele țării.

Capitolul II oferă posibilitatea de a cunoaște o nouă formă a învățămîntului și anume învățămîntul laic. Răspîndirea acestei forme de învățămînt este prezentă prin Școala latină de la Cotnari, Colegiul vasilian de la Iași și începutul unui învățămînt superior desfășurat în cadrul Academiei domnești de la Iași.

În concluzii sînt prezente momentele importante din fiecare capitol. Anexele cuprind 2 imagini ale colegiului Vasilian din Iași și anume primul sediu al instituției și clădirea Colegiuluinde la Cotnari.

Capitolul I

Învățămîntul în Țara Moldovei în sec XVI

Secolul XVI-lea constituie pentru Țările Române o epocă de lupte și vii frămîntări interne și externe. Pe plan social-politic intern începea atunci lupta dintre domnn și boieri pentru concentrarea puterii. Această luptă a dus la mari frămîntări, care au angajat viața întregului popor, ce cunoștea o intensificare a exploatării.

Pe plan extern au loc lupte contra amenințării străine de cotropire a Țărilor Române, cu deosebire lupte contra puterii otomane, care au culminat cu luptele lui Mihai Viteazul, de la sfîrșitul secolului al XVI-lea .

Pe plan cultural, acest secol cunoaște vii și numeroase lupte purtate în Țările Române între reprezentanții ortodoxiei – care căută să-ți păstreze pozițiile ei de factor conducător al culturii – și reprezentanții celorlalte culte, cu deosebire ai Reformei, care se găsea într-o fază de mare ofensivă Aceste lupte au dat naștere la o nouă cultură.

Cunoașterea trecutului cultural al unui popor este nu numai o necesitate istorico-cognitivă, dar și o condiție esențiala in formarea conștiințe sociale a poporului însuși și îndeosebi a tinerilor sale generații Se cunoaște că o cultură nouă bazată pe valori general-umane poate să se prezinte numai ca o sinteză a culturii create pe întreaga dezvoltare a omenirii. Astfel un factor important ce a contribuit la o dezvoltare furtunoasă a culturii in perioada sec. XVI-XVIII la avut învățămîntul. Din perspectiva intereselor de stat, a vieții social-politice și social-economice se poate vorbi de o cultură relativ dezvoltată, care presupunea formarea în prealabil a unor specialiști, adică a unor cărturari. Aceasta înseamnă că statele feudale românești au înțeles necesitatea dezvoltării învățămîntului. Apariția statelor medievale și consolidarea lor pe arena internațională au favorizat dezvoltarea învățămîntului, căci în aceste condiții era nevoie de un număr tot mai mare de oameni știutori de carte. Aceste transformări de ordin economic, politic și cultural în viața țării au creat necesitatea de a avea un anumit număr de oameni cărturari, precum și cunoscători de limbi străine. La fel de important o constituia și prezența diecilor, scribilor, logofeților în organele de stat fiind meniți să scrie documente de stat, acte de proprietate, tratate politice și comerciale încheiate cu alte țări. Oficierea serviciului religios de pe cărți scrise, copierea și răspîndirea cărților de cult, pregătirea elementară a clerului erau de neînchipuit fără preoți, călugări, stareți și episcopi cărturari. Astfel, pentru pregătirea clerului și a slujitorilor cancelariei domnești și al administrației orășănești s-a dezvoltat învățămîntul de pe lîngă mănăstiri. Aceste școli erau astfel organizate, încît să fie în stare să satisfacă nevoile superioare de cultură solicitate de pregătirea cadrelor pentru învățămînt, cult și administrația de stat. Dezvoltarea economică a orașelor și creșterea numerică a populației orășănești,au determinat organizarea unor școli orășănești specifice evului mediu, precum și școli triviale și cvadriale în Moldova. Pentru nevoile mai modeste de cultură, încă din sec XIV se vor înființa și școli săteti pentru instruirea elementară a copiilor de țărani.

Sprijinitoarea statului feudal, biserica a jucat un rol important în dezvoltarea culturii vremii și de asemenea în dezvoltarea învățămîntului și educației. Este explicabil faptul că cele dintîi școli se organizează pe lîngă mănăstiri, episcopii și mitropolii. Începînd cu sec XIV acestea vor deveni de alfel și cele mai însemnate centre de activitate cărturărească, mediile cele mai propice pentru dezvoltarea culturii vremii. În prima jumătate a sec. XVI stabilirea dominației turcești a însemnat pentru Țara Moldovei o decădere a economiei și chiar a economiei țării. Dar cu toate acestea în condiții mult mai grele, Moldova continuă să se dezvolte înregistrînd pe parcursul sec XVI-XVIII anumite progrese atît în dezvoltarea social-economică, cît și cea culturală. Atestarea în documentele vremii a diferitelor categorii de oameni știutori de carte ne permite să presupunem existența în țările Române a unor forme de instituire într-o perioadă destul de timpurie a secolului XVI- începutul secolului XVII Apariția în Moldova a unui sistem mai mult sau mai puțin organizat de instruire și educație în ultima instanță apariția școlii trebuie raportată la perioada de după formarea Statului Moldovenesc feudal. Nu poate fi pusă la îndoială o anumită răspîndire a științei de carte și în perioada anterioară, iar odată cu aceasta și existența unor forme oarecare de instruire și educație. Ca dovezi în această direcție sînt obiecte de uz cotidian și de cult cu inscripții pe ele de către arhiologi.

Progrese mai evidente în evoluția învățămîntului în Țara Moldovei se observă după întemeierea statului. Dezvoltarea social-economică a țării, întărirea și amplificarea funcțiilor aparatului de stat a bisericii și a ierarhiei bisericești, precum și creșterea continuă a funcțiilor acestora cerea în mod strigent un număr mai mare de persoane instruite decît în perioadele anterioare.

Deaceea, n-ar părea stranie și n-ar fi de mirare că în Moldova feudală, la fel ca și în alte țări, primele centre de cultură și instruire au devenit instituțiile religioase – și anume mănăstirile și bisericile. După cum menționa Fridrih Enghel, unicul lucru pe care și la însușit din trecut societatea medievală din lumea muribundă a fost creștinismul și cîteva orașe semidistruse, ce-și pierduseră civilizația de odinioară. În rezultat la toate treptele timpurii în dezvoltare monopolul asupra instruirii le-ar reveni popilor, iar învățămîntul a căpătat în felul acesta un caracter religios.

I.1 Învățămîntul bisericesc

Pe parcursul secolelor al XIV-XVII-lea, aproape imediat după apariția Țării Moldovei ca stat independent, în viața de stat, culturală și bisericească a principatului era folosită pe cale largă limba slavă veche. În această limbă se scriau actele de stat, se purta corespondența diplomatică și particulară; aceasta era limba primelor letopisețe moldovenești, a monumentelor de literatură juridică, a cărților bisericești și a oficierii cultului religios, precum și a legăturilor de divers ordin cu popoarele slave veche. Primele și cele mai importante centre ale cultirii și scrisului slavon în Țara Moldovei au fost mănăstirile . Aproximativ de prin a doua jumătate a secolului al XIV-lea și primele decenii ale celui următor își încep eistența cele mai vechi mănăstiri pravoslavnice din Moldova: Neamț, Bistrița, Moldavița, Probota, Ițcani, Zamca. Pe parcursul secolelor al XVI-XVII apar o mulțime de alte mănăstiri dintre care: Humor, Putna, Dragormirna, Bisericani, Căpriana, Vărzărești, Dobrovăț, Rîșca, Hîncu, Coșula, Slatina, Galata, Hlincea.

Astfel din cele menționate mai sus deducem că pe întreg parcursul epocii feudalismului mănăstirile ortodoxe din Țara Moldovei, aveau, pe lîngă funcția pur bisericească și un important rol de culturalizare, de răspîndire a științei de carte. Aproximativ de prin a doua jumătate a secolului al XIV-lea și primele decenii ale celui următor își încep existența cele mai vechi mănăstiri pravoslavnice din Moldova: Neamț, Bistrița, Moldovița, Probota, Ițcani, Zamca ș.a Treptat pe lîngă mănăstiri se înființează scriptorii, biblioteci, sînt copiate tot mai multe cărți pentru slujba religioasă. Pe lîngă mănăstiri apar și primele școli de țară . Însă apare întrebarea: de ce nu s-au păstrat urme de mănăstiri mai vechi de secolul al XIV-lea…? Astfel prof. Mirela Șova încearcă să răspundă la această întrebare și anume până în secolul al XIV-lea bisericile și mănăstirile la români se făceau din lemn. Abia prin secolul al XIV-lea în Țara Românească, iar în Moldova din secolul al XV-lea au început a se clădi biserici de zid, de către domnitori. Nici măcar boierii nu aveau mijloacele și priceperea pentru a înălța astfel de zidiri. Aceste biserici de zid au fost clădite pe locul fostelor biserici și mănăstiri de lemn. Chiar și de zid fiind, bisericile tot trebuiau reparate, măcar o dată la 200-300 de ani. Înainte de întemeierea Țărilor Române, călugării învățau de la bătrâni despre trăirea ortodoxă, în micile sihăstrii existente de-a lungul Carpaților (sihăstrie = loc de liniștire) și în Muntele Athos. Unii rămâneau în Muntele Athos, alții se întorceau în țară și întemeiau noi schituri și sihăstrii. Pe parcursul secolelor XV- începutul secolului XVIII pe lîngă majoritatea mănăstirilor moldovenești existau anumite centre de instruire și educare a copiilor și adolescenților, centre, care în literatura de specialitate sînt numite școli mănăstirești. Drept dovadă a existenței acestor școli este faptul că aproape în toate mănăstirile erau călugări de carte, care în scriptorii special amenajate copiau numeroase cărți bisericești precum și alte manuscrise. O altă mărturie precum că pe lîngă mai multe mănăstiri din Țara Moldovei existau centre de învățămînt ne servesc informațiile directe despre faptul că o persoană sau alta învățase într-o anumită mănăstire din Țara Moldovei . De exemplu, preotul Bilăi din orașul Șchei a învățat pe lîngă mănăstirea Bistrița, iar fiul lui Ionașcu Manțu a învățat la mănăstirea Neamț. Mitropolitul Moldovei Gheorghe Movilă (1587-1591) a primit educație și a învățat carte la mănăstirea Pobrata.

Existența școlilor pe lîngă mănăstiri este autentificată și de o serie de informații de alt caracter. De exemplu pe o carte manuscrisă, aparținînd mănăstirii Agapia, se află o inscripție în care se arată că pe viitor nimeni nu avea voie să ia cartea în chilie pentru a învăța să cînte sau să citească din ea, fiindcă ea s-a uzat foarte mult din această cauză.

Una din primele forme de educație a maselor în trecut o constituiau predicile. Studiind izvoarele istorice s-a constatat că încă pînă la formarea Statului Moldovenesc feudal clerul desfățura în rîndurile populației o largă activitate educativă prin intermediul propăvăduitorilor săi, care prin predicile orale îi educau pe credincioși în spiritul moralei medievale și al concepțiilor feudal bisericești. Pe întreg parcursul epocii feudalismului mănăstirile ortodoxe din Moldova ca și în multe alte țări aveau pe lîngă funcția pur bisericească și un important rol de culturalizare, de răspîndire a științei de carte. Treptat pe lîngă mănăstiri se înființează scriptorii, biblioteci, sînt copiate tot mai multe cărți pentru slujba religioasă. Ca rezultat al intensificării activității intelectuale apar și primele școli din țară. Informații despre aceste școli nu s-au păstrat în schimb mai multe mărturii indirecte ne dovedesc cu certiudine, că pe parcursul secolelor XV-XVIII au existat anumite centre de instruire și educare a copiiior și adolescenților, centre care în izvoare sînt numite școli mănăstirești. Baza documentară care atestă existența școlii mănăstirești este afirmată și dedusă din prezența de manuscrise mănăstirești din Țara Moldovei și este argumentată de asemenea de date documentare. Probele documentare la această problemă sînt următoarele: prezența unei cărți de mănăstiri. Prin hrisovul din 1407 al lui Iosif, mitropolitul Moldovei, și al lui Alexandru cel Bun, domnul Țării Moldovei se dispunea ca preotul Domențian să preia conducerea mănăstirilor Neamț și Bistrița și să ia în primire, printre altele și cărțile acestor mănăstiri. Astfel de cărți se găseau la toate mănăstirile începînd cu Tismana și Cozia și continuînd cu mănăstirile Humor și Neamț. Prezența de cărți implică oameni știutori de carte, deci oamenii trecuți prin școală.

Prezența informației despre o persoană sau alta care învățase în cadrul școlilor Mănăstirești. De exemplu, preotul Bilăi din orașul Șchei a învățat la școala de pe lîngă mănăstirea Bistrița, mitropolitul Moldovei Gheorghe Movilă (1587-1581) a primit educație și a învățat carte la mănăstirea Pobrata.

În urma unor cercetări pe o carte manuscrisă, aparținînd mănăstirii Agapia se află o inscripție în care se arată că pe viitor nimeni nu va avea voie să ia cartea în cartea în chilie pentru a învăța, să cînte, să citească din ea, fiindcă ea s-a uzat foarte mult din acest motiv. În ce privește profesorul și metodele didactice, documentele cercetate ne conduc la următoarele concluzii:profesorul din școlile mănăstirești era adesea însuși starețul mănăstirii respective, așa cum a fost Teoctist ai II-lea, mitropolitul Moldovei, în timpul funcționării lui ca stareț la mănăstirea Neamțului.Alteori acest profesor era un călugăr, care, pentru acest rol, primea numele de “nastavnik”. Una din obiectele predate era și gramatica. Metoda principală pentru predarea gramaticii o constituia învățarea de cuvinte și de texte, pe bază de repetiție, în vederea memorării lor. Pentru acest fapt profesorul era definit, în acea vreme, ca persoană care repetă mereu în fața elevilor cuvinte, propoziții și texte: nostavnik, gramatic.

În legătură cu învățarea scrisului, e necesar să se observe următoarele: în acel timp, scrisul însemna mai întîi, scrisul frumos, cu litere de tipar (unciale), cu unele ornamentații, încadrate uneori în chenarede o rară bogăție artistică. Scrisul a fost la început, și mult timp apoi, un scris pe pergamente, fapt care obliga pe profesor să cunoască, totodată să instruiască pe elevi cu privire la operațiile de pregătire a pergamentului cu scopul utilizării lui. Manuscrisele rămase din acea epocă erau adeseori scrise cu cerneluri de mai multe culori: pe lîngă negru, se folosea cerneala roșie, albastră, verde. Unele pergamente erau scrise chiar cu cerneală de aur, care le conferea o frumusețe cu totul deosebită. Toată acestea impuneau profesorului o nouă obligație didactică, aceea de a-i învăța pe elevi să-și pregătească ei înșiși aceste cerneluri și să le întrebuințeze cu acuratețe și gust .

În școala mănăstirească, învățămîntul avea în general un nivel elementar. Tinerii care se pregăteau pentru preoție sau pentru copierea de texte religioase (copiști, dieci, gramatici), învățau în limba slavonă (și probabil și în limba romînă), scrierea, citirea, cîntările bisericești, făceau exerciții pentru desenarea inițialelor și a monogramelor domnești, pentru cunoașterea și practicarea ritualului slujbei religioase. În afară de cunoașterea scrierii slavone și de psaltichie, învățăceii se mai inițiau în cunoașterea și interpretarea dogmelor bisericii, a textelor cu conținut filosofic, a pravilelor bisericești; ei învățau, de asemenea, limba greacă, cronologia, astronomia, retorica etc. Între toate aceste discipline, primul obiect de învățămînt era gramatica limbii slavone. Muzica era o altă disciplină importantă necesară clericilor de diferite grade. Pe lîngă învățarea scrierii, citirii și cîntărilor bisericești, ucenicii își însușeau și noțiuni elementare de aritmetică, necesare la ținerea evidenței veniturilor mănăstirești, a dijmelor de tot felul. Folosirea clericilor la efectuarea hotărniciilor demonstrează că, pe lîngă noțiuni de aritmetică, în aceste școli erau predate și noțiuni de geometrie. Epistolele cu caracter dogmatic și moralizator, sursă de instrucție și educație, au constituit, în același timp, și metodele de stil epistolar pentru ucenicii unor astfel de școli, ca și pentru uzul gramaticilor. Unele școli mănăstirești dezvoltă și un învățămînt de nivel mai înalt, prin organizarea unor discuții pe teme teologice mai abstracte și mai subtile. Discuțiile pe temele teologice și filosofice ce urmau prelegerilor aveau o importanță deosebită, ele fiind destinate celor care urmau să ocupe trepte superioare în ierarhia clericală. Tot în aceste școli elevii, în deosebi acei care intenționau pe viitor să devină preoți, erau inițiați în tainele serviciului divin, deoarece în acest domeniu n-au existat în Moldova instituții special de învățămînt pînă la începutul secolului XIX. Chiar dacă un ucenic sau altul nu avea de gînd să devină slujitor al cultului, el trebuia totuși să însușească un vast spectru de cunoștințe teologice și să respecte toate ritualurile mănăstirești și bisericești.

O altă dovadă cu privirea la existența unor școli mai înalte o constituie circulația unor manuscrise, în slavonă, cu conținut filosofic și chiar de logică. Astfel de învățături de nivel mai înalt este posibil să fi existat în școli mănăstirești de tradiție, ca cele de la Suceava sau chiar de la Curtea domnească. Existența uor astfel de școli mai înalte este dovedită de studierea limbilor slavonă, greacă, latină, de asemenea a retoricii și a logicii precum și de prezența unor tineri romîni la universitățile din Viena, Praga, Cracovia.

Ca manuale au fost folosite în primul rînd cărți bisericești (psaltire, ceaslov etc), modelele create de dascăli pentru scris și desen și chiar cărți populare mai atractive și mai ușoare prin conținutul lor. Astfel, învățămîntul bisericesc prezent în școlile mănăstirești a contribuit substanțial la formarea a numeroși clerici, necesari organizației bisericii romîne, și a unui însemnat număr de dieci, pe care îi găsim scriind acte de cancelarie; de asemenea, a unui număr de preoți care îndeplinesc roluri didactice, în cazul protopopilor Juga din Suceava și Ioil din Iași, din timpul lui Alexandru cel Bun. Întrucît învățămîntul din aceste școli era în primul rînd un învățămînt de gramatică și de muzică, avînd totodată un caracter dogmatic, iar ca metodă de bază avînd memorizarea mecanică, el n-a putut promova la elevi o gîndire independentă și creatoare; așa cum observă St. d.Irsay, numai filosofia, iar nu gramatica, contează pentru o gîndire creatoare. În perioada domnieie lui Alexandru Lăpușneanu ca mărturie pentru evoluția învățămîntului bisericesc ne servește baza documentară a unei scrisori de-a domnului către preotul român cu numele de Sava, plecat la Brașov sau la Lvov după unele mărturii pentru studii: “Io Alexandru Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, sciem rugătorului nostru popa Sava. Dăm de știre sfinției tale că ne-ai dat de știre că înveți carte; și de aceasta domnieie mele îi pare foarte bine și ne-am bucurat. Și iarăși ne-ai înștiințat că țe-ai găsit 3 cărți care să-ți fie sfinției tale pentru învățătură și ai cerut de la Domnie mea 1000 aspri ca să le cumperi. De asemenea, ți-am trimis sfințieie tale 500 aspri, spre ați fi sfinției tale pentru odăjdii și încălțăminte. Și mă rog sfinției tale că te silești cu învățătura, să fii învățător al creștinilor și stîlp cu sprijin credinței strămoșeșeti și să nu-mi fie munca sfinției tale în zadar. Și roagă-te lui Dumnezeu și pentru noi, de dușmanii văzuți și nevăzuți și Dumnezeu să te mîntuiască amin.”

Analizînd fragmentul scrisorii putem observa atitudinea și preocuparea lui Alexandru Lăpușneanu privitor la evoluția îmbogățirii valorilor ca țin de domeniul învățămîntului bisericesc. Din document pot spune că Domnul avea o orientare serioasă în direcția învățămîntului deoarece are încredere în “popa Sava” care învață și știe carte, deci considerînd acest fapt ca un fundament esențial în promovarea politicii sale interne. Interesul său este deasemenea dovedit prin faptul că “popa Sava” îl înștiințează pe Domn de găsirea a 3 cărți, ținînd cont de faptul că în acea perioadă cărțile bisericești erau la începutul evoluției, prin acordarea unei sume de bani în valoare de 1000 aspri. Deasemenea cred că Alexandru Lăpușneanu era de părerea că datorită oamenilor cu carte și în special cartea sfîntă va reuși să capete izbăvirea de dușmani.

I. 2 Învățămîntul în familie și în strainătate

În Țara Moldovei o altă formă de educație, instruire a fost și învățămîntul în familie. Importanța acestei forme nu este atît de vădită deoarece în comparație cu învățămîntul bisericesc în această sferă erau concentrați mai puțini copiii și adolescenți ucenici. Din unele izvoare cercetătorii au demonstrat că o parte a clasei dominante invitau pentru copiii lor diferiți învățători și educatori. În calitate de învățători în casele boierești erau invitați gramatici locali, dascăli, călugări știutori de carte din mănăstirile locale, de asemenea erau invitați învățători din străinătate în unele cazuri îi avem pe cei mai vestiți.

În perioada sec XVI-XVIII, învățămîntul în familie se desfășura fără a fi controlat din partea autorităților locale și chiar a organelor de stat. Astfel acest proces nu era reglementat și avea un caracter sporadic. Posibilitatea de a invita învățători acasă o aveau doar reprezentanții clasei stăpînitoare, adică cei bogați. Un exemplu cert ar fi și în cazul lui Petru Rareș. Domnitorul la invitat în calitate de învățător pentru copiii săi pe învățătorul călugăr Mitrofan, care ulterior a devenit episcop de Rădăuți. Un alt domnitor al Moldovei din sec XVI, Petru Șchipu, l-a folosit în calitate de învățător pentru fiul său pe călugărul învățat Teodosie Barbovschi, care apoi a devenit mitropolit. Cronicarul moldovean Eftimie, contemporan cu Petru Rareș și urmașii săi ne spune despre fiul acestuia, Iliaș, precum că a fost instruit și că “din tinerețe a fost învățat în tainele creștine…”

La începutul sec al XVII-lea Movileștii, vestit neam de boieri moldoveni, l-au avut în calitate de dascăl în casă pentru instruirea copiiilor lor pe eruditul călugăr grec Meletie Pigas, care a devenit patriarh de Alexandria. La 7 martie 1614 Margareta Movilă doamna Moldovei într-o scrisoare către frăția din Lvov scria că ea trimite în colo pe un preot precum și pe învățătorii fiilor săi, care trebuiau să o reprezinte acolo în rezolvarea unor probleme care o priveau.Pe feciorii domnitorului Constantin Cantemir, inclusiv și Dimitrie ca instructor l-a avut pe învățătorul grec Ieremia Cacavela. Bineînțeles că o anumită parte din tineri nu se limitau doar la studiile primite în familie, dar își perfecționau și înbogățeau cunoștințele în diferite instituții de învățămînt din Moldova și inclusiv de peste hotare. În condițiile de casă învățau carte și fiicele de boieri. În secolele XV-XVII în toate școlile din Moldova învățau numai băieți. În izvoarele vremii nu se întîlnesc exemple care ar contrazice această afirmație. Chiar și intruirea se afla în exclusivitate pe seama bărbaților. În condițiile acestei epoci în care dominația ideologică a bisericilor era totală, iar femeile erau lipsite în această privință de drepturi, acest fenmen era în general acceptat și considerat în mare parte firesc. La începutul promovării acestui tip de instruire s-a constatat că învățau numai băieți, dar odată cu evoluția timpului învățau carte și fiicele de boieri. Astfel este de înțeles că numărul femeilor intelectuale și cunoscătoare de carte pe acele timpuri erau neînsemnate. Motivul, este că femeile erau înlăturate de la conducere și de aceeia ele nu aveau unde să-și aplice cunoștințele. Făcînd o comparație cu alte țări observăm că Țara Moldovei nu constituie o excepție. Aceiași situație era și în Ucraina, și în alte țări vecine. În Rusia, de exemplu pînă la începutul secolului XVIII sînt cunoscute doar exemple izolate, cînd femeile știau carte. În general, în structura oficială a învățămîntului din Rusia pînă la mijlocul secolului XVIII n-au existat instituții de învățămînt pentru fete.

Astfel în Moldova pe parcursul secolelor XV-XVI știința de carte între femei era o excepție rar întîlnită chiar și printre reprezentanții clasei dominante. Se presupune că soția domnitorului moldovean Alexandru cel Bun (1399-1432) doamna maria știa carte, pentru care renumitul copist Gavriil Uric a copiat la rugămintea ei un tetraevanghel bilingv slavo-grec. Nu ar fi exclus că nu numi din considerente religioase, dar și datorită stimei față de carte în general unele femei de viță nobilă înfrumusețau și dăruiau cărți manuscrise și cărți tipărite unor biserici și mănăstiri din Moldova, așa cum făcea de exemplu doamna Elizabeta soția altui domnitor moldovean din dinasti Movileștilor la începutul secolului XVII.

În secolul al XVII-lea nu s-au produs mari schimbări radicale, deși a foat făcut un pas înainte spre răspîndirea științei de carte printre femei. Izvoarele vremii confirmă că în secolul XVII-începutul secolului XVIII aria răspîndirii științei de carte pentru femei în Moldova era mult mai mare, mai vastă decît în secolele XV-XVI. Acest fenomen poate fi explicat prin trecerea treptatăla limba matenă în scris, dar și prinfaptul că în Moldova medievală, spre deosebire de alte țări, femeile aveau drepturi egale de moștenire a proprietății funciare. Femeile neștiutoare de carte în loc de iscălitură își lăsa pe document amprenta digitală sau o mică pecete personală, pe cînd altele indicau ca au rugat pe unele persoane știutoare de carte să se iscălească în locul lor. În ce privește femeile cărturare ele semnează astfel: “Eu, Antimia, iscălesc” , “ eu, Maria, am iscălit ca să se știe ”. În răspîndirea pe cale largă a științei de carte în rîndurile femeilor un rol important l-a jucat în secolul al XVII-lea apariția scrisului în limba românească. Cît privește conținutul instruirii femeilor există doar cîteva informații izolate de la Dimitrie Cantemir, care în Descrierea Moldovei, după ce a relatat cărțile din care învățau băieții (ceaslovul, psaltirea, octoihul, evanghelia), ș.a , scrie: Cu aceleași învățături le îmbuibau și pe fiicele boierilor, pentru a fi în stare să citească și să scrie mai bine în graiul baștinei lor. În același timp cele menționate de marele cărturar vin să ne confirme încă o dată, precum ,că instruirea fetelor se făcea către această perioadă în limba maternă. Este cunoscut faptul că lipseau instiruții de învățămînt pentru femei, acele fiice de boieri care învățau carte, căpătau de regulă, studii în casele părinților lor, și probabil, mult mai rar în unele mănăstiri din țară ți de peste hotare.

În Europa Occidentală, în perioada feudalismului, fiicele feudalilor primeau educație în familie sub supravegherea mamelor și a educatoarelor speciale. Astfel, învățămîntul în familie ca și alte forme de învățămînt din Țara Moldovei Medievale, a jucat un anumit rol în răspîndirea științei de carte, în special în rîndul păturilor avute ale populației din această perioadă. Așa dar chiar dacă pe parcursul sec XVI- XVIII sistemul de învățămînt în Moldova a înregistrat unele succese totuși ele nu satisfăceau în deplină măsură necesitățile societății moldovenești.

Analizînd evoluția învățămîntului în familie ajungem la concluzia că pentru a instrui generația tînără s-a folosit atît învățămîntul laic cît și învățămîntul bisericesc. Însă o prioritate mai mare o avea învățămîntul laic. În opinia lui Virgil Mîndîcanu, doctor habilitat, profesor învățămîntul laic se îndepărtează în mod intenționat de învățămîntul bisericesc, lăsat de Dumnezeu prin porunci și transmise nouă prin Cuvîntul divin, proroci și Biserică.

În primele decenii ale sec. XV unii tineri pleacă deja la studii în universitățile din țările vecine. La începutul sec XVI cel mai mare număr de studenți din Moldova își făceau studiile la Universitatea din Cracovia fondată în 1364 și devenită cea mai mare instituție de învățămînt superior din Polonia medievală. Tinerii Moldoveni care au învățăat la Universitatea din Cracovia au fost potrivit scriptelor arhiva acelei universități: 1405, Neculai Andrei din Moldova; 1428, Mathei din Hîrlău; 1431, Demetrius Dyonisie din Rărești; 1436, Mathei Filzkopater de Moldavia; 1436, Michael Stephani de Moldavia; 1436 Symon Iohannis Vikerle de Moldavia; 1448, Ioan Michaelis din Suceava; 1453, Laurențiu Andrei din Moldova; 1464, Andrei Nicolai din Roman; 1470, Ion Stanislau din Tuțora; 1482, Benedict Nicolai din Giurgeni; 1490, Paul al lui Pavel din Trotuș; 1490, Petru al lui Iacob din Hîrlău; 1493, Grigorie a lui Francisc din Bacău; 1494, Michail Toma din Iași; 1494, Tiburcius a lui Dimitrie din Ilia (??); 1495, Paulus din Sered (Siret?); 1495, Emericus din Sered; 1502, Petru a lui Ion din Iași; 1503, Toma a lui Gheorghe din Moldva; 1503, Valentin Andrei din Moldova. Este cunoscut faptul că acești studenți care figurau în scriptele Universității carcoviene nu putem merge acolo fără cunoașterea limbii latine, ceea ce ne face să conchidem că acești tineri trecuseră, printr-o școală de gramatică, ca pretutindeni în epoca aceea.

Din cercetarea superficială a numelor proprii a acestor tineri s-ar putea trage concluzia că cei mai mulți ar fi aparținut minorităților naționale de la noi. Să nu uităm însă că, pe vremea aceea , în universități se învăță și se scria în latină, așa încît numele proprii ale studenților își puteau pierde factura românească. Nu trebuie să scăpăm din vedere aici faptul că, sub influiența limbii polone, funcționarii Universității cracoviene au putut adapta uneori nume străine la formele limbii lor materne.

Cei mai mulți dintre acești tineri au urmat cursurile de la “facultas atrium”, care era baza pentru studiile din celelalte facultăți. La înscriere, ei plăteau o taxă, care varia între 2 și 8 groși. Opt dintre ei și-au luat titlul academic de baccalaureus și unul pe acela de magister, ceia ce dovedește că cel puțin, unii din ei s-au întors în țară cu diplome universitare și inclusive cu o cultură mai deosebită, mai ales în raport cu acea vreme.

Tot în această perioadă studenți din Moldova pot fi întîlniți și la Universitatea din Viena (Austria) fondată în 1365. Conform izvoarelor contemporane, în această perioadă, existau informații că tinerii moldoveni erau la studii la Universitatea din Praga(Cehia). Aici la începutul sec XV a studiat dreptul un oarecare Iacov din orașul moldovenesc Baia. Conform unor date, el a ascultat și prelegerile lui Jan Hus. Trebuie de menționat că cel mai frecvent aici învățau reprezentanți ai orașelor din Baia, Suceava, Bacău etc. Un anumit număr din acești studenți erau moldoveni restul reprezentau populația maghiară și germană care locuiau în unele orașe ale Moldovei medievale. Majoritatea studenților erau reprezentanți ai clasei dominante (copii de boieri,de negustori bogați). Concomitent, în listele studenților figurau și reprezenții unor pături sociale mai modeste. De exemplu alăutări de numele unor studenți ce învățau la universitatea din Viena era adăugat cuvîntul “pauper” (sărac). Asemenea categorie de studenți “săraci” de obicei erau eliberați de taxa pentru studii. Este cunoscut de asemenea și faptul că universitatea din Cracovia acorda uneori burse și unor studenți din Moldova și anume reprezentanților păturilor sociale mai modeste. În sec XVI-XVIII, aflarea moldovenilor în universitățile din Europa Centrală devine un fenomen rar. Nu există date exacte, dar se presupunea că la una din universitățile din Occident ori din Europa Centrală și-a făcut studiile la timpul său Petru Movilă. Se presupune, deasemenea, că în una din universitățile italiene și-a desfășurat studiile învățatul moldovean Nicolae Milescu (1636-1708).

O altă direcție importantă a peregrinărilor tinerilor moldoveni în străinătate pentru studii a fost Ucraina, în special Ucraina de Vest. La Ucraina tinerii pledau pentru învățămîntul primar, dar există versiuni precum că au fost înregistrați tineri de la colegiul catolic.

Analizînd legăturile strînse culturale ale Moldovei cu Kievul, se poate admite că un anumit număr de tineri din Țara Moldovei își făceau studiile în această perioadă la colegiul din Kiev întemeiat de Petru Movilă. Nu există documente care ar confirma istoria colegiului, dar s-au păstrat documente care ne permit să afirmăm cu certitudine că în ultimele decenii ale secolului XVII unii reprezentanți ai tineretului din Țara Moldovei și-au făcut studiile la această prestigioasă instituție. Acest fapt ar putea fi confirmat prin faptul că într-un manual-manuscris de retorică, curs predat în 1685-1686, alături de alte creații în versuri și proză ale studenților colegiului, este inclusă și creația unui oarecare Teodor Cucer.

Un alt centru din străinătate unde își făceau studiile unii tineri din Moldova, era Constantinopolul. La diferiți dascăli din fosta capitală otomană au învățat fiicele lui Vasile Lupu-Maria și Ruxanda, fiica lui Dimitrie Cantemir-Maria.

După cum arată izvoarele istorice, un anumit număr de persoane din Moldova au studiat la diverse instituții de învățămînt din Italia. În primele decenii ale secolului XVI unele documente istorice menționează o persoană care făcea parte din înalta societate a Moldovei și se afla la studii în Italia. Unii savanți istorici consideră că acesta trebuie să fi fost fiul lui Ștefan cel Mare, Petru Rareș care conform informațiilor parvenite pîna a se instala pe tronul Moldovei, în 1527 s-a aflat un timp într-o țară străină neidentificată.

Făcînd unele concluzii la cele menționate mai sus trebuie de subliniat că școala și învățămîntul în Moldova din sec XVI – XVIII, aveau un caracter de clasă. De rezultatele învățăturii se foloseau, cu excepții rare doar reprezentanții claselor dominante, pe cînd masele populare cum sînt țăranii, meșteșugarii alte categorii și pături exploatate ale populației nu aveau succes la nici una din școlile menționate mai sus. Lipsa unor școli orășănești cu un nivel mai înalt de studii a dus la faptul că o parte din tineretul moldovenesc să plece la studii la instituții de învățămînt din străinătate. La începutul sec XV, frecventau universitățile din Cracovia, Praga și Viena ca mai apoi în sec XVI-XVII probabil din cauza înăspririi luptei dintre cele 2 curente religioase și anume catolic și ortodox au loc o reorientare spre centrele de cultură ortodoxă ca exemplu poate constitui colegiul din Lvov, colegiul Kievo-Movilean, marea școală a patriarhiei din Constantinopol etc.

În general școlile din Țara Moldovei, deși apar în perioada de după constituirea statului și se dezvolta pe tot parcursul sec XVII, nu izbutesc totuși să formeze un sistem relativ stabil și bine organizat.

II. Apariția și dezvoltarea învățămîntului laic

II.1 Școala latină de la Hârlău și Cotnari

Știința de carte este în Țara Moldovei un lucru vechi, chiar foarte vechi. Dacă ținem cont că existența științei de carte atestă existența învățămîntului, a școlii, atunci existența primei atestă existența școlii moldovenești încă din vremuri îndepărtate. Dar acest adevăr nu trebuie afirmat, ci și demonstrat; nu numai intuit ci și cercetat. Acest lucru, pe care l-am menționat deja, în ce privește învățămîntul bisericesc, învățămîntul în familie demonstrînd pe bază de documente că el a existat pe teritoriul patriei noastre încă de pe la 1020, ne propunem a studia și învățămîntul laic.

Învățămîntul de carte pentru laici- inclusiv școala- a luat ființă în Țara Moldovei după întemeierea statelor romînești. Faptul e perfect explicabil: organizarea internă a statelor venea cu o serie de nevoi specifice: întocmirea de acte scrise, pentru acordarea de drepturi, mai ales a drepturilor de proprietate, întocmirea de hrisoave pentru întemeierea de mănăstiri, întocmirea de scrisori și tratate. Toate acestea cereau oameni și inclusiv domni cu știință de carte.

Un alt motiv care a dus la apariția și evoluția învățămîntului laic sînt însăși constituirea și dezvoltarea rapidă a orașelor mai vechi și de apariția unor orașe noi care mai pot fi considerate centre ale producției meșteșugărești și ale comerțului.În secolul XVI-XVII, viața orățănească a Moldovei se dezvoltă, dar cu ritmuri reduse; aceasta denotă și creșterea continuă numărului de orașe. Ele se bucurau de o anumită autonomie administrativă. Conducătorul – voitul sau șoltuzul – avea cancelaria sa, el legaliza și întărea cu pecetea sa diferite afaceri, elibera tot felul de adeverințe coresponda cu slugile domnești inclusiv cu alte orașe. Pentru inițierea și controlul acestor documente era nevoie de o anumită măsură să știe carte. În felul acesta învățămîntul laic apare mai superior celorlalte forme de instruire.

În virtutea acestor împrejurări iau ființă școlile orășănești. Școlile orățănești erau considerate promotoarele învățămîntului laic. Spre deosebire de școlile bisericești, școlile orășănești impun cerințe pe care le înaintează practica vieții cotidiene a orășănilor, meșteșugarilor, tîrgoveților, ocupați în sfera comerțului cîrmuirii orățănești de stat, în sfera cultului religios etc. pentru aceste genuri de activitate ale populației orățănești se cerea un anumit nivel al științei de carte. Făcînd o analiză a celor expuse, ajungem la concluzia că școlile biseicești satisfăceau în primul rînd cerințele bisericii, ale vîrfurilor nobilimii feudale, școlile orășănești însă prin caracter lor depindeau întro măsură mai mică de biserică și apărau interesele întregii societăți. În felul acesta, școlile orășănești capătă un caracter laic destul de pronunțat, prin activitatea desfășurată. Acesta ar constitui și un argument la faptul că erau deschis și întreținute prin eforturile comune, în primul rînd al orășănilor, iar uneori bucurîndu-se în această privință de ajutor și susținerea din partea unor domnitori moldoveni.

Învățămîntul laic capătă un caracter mai pronunțat odată cu apariția colegiul de la Hîrlău, școlii latine de la Cotnari fondat în 1563(1562), a colegiului de la Iași în 1640, precum și odată cu deschiderea Academiei Domnești din Iași apărută la începutul sec. XVIII. Din cauza înapoierii economice, învățămîntul și în general școlile orățănești din Moldova n-au atins în dezvoltarea lor nivelul pe care l-au atins aceste școli în Europa Occidentală unde apogeul lor de dezvoltare l-au constituit universitățile. Conținutul învățămîntului laic era legat în cea mai mare parte de ocupațiile practice ale populației orășănești care trebuiau de multe ori să legalizeze anumite afaceri, să alcătuiască scrisori de cumpărare, vînzare comandă; ei trebuiau să știe a măsura, a socoti, a cîntări, a controla prețurile, a citi corespondența etc. Pentru această activitate, învățămîntul laic apare ca o necesitate primordială. Baza documentară, adică probele care atestă acest fapt deosebit de important și proprie pentru reconstituirea trecutului respectiv, deși puțină, este totuți suficientă și evidentă. Expresii alese, care constituie opere de școală. Prezența în documente a unor expresii care depășesc stilul vieții de rînd, reprezentînd o operă de școală. Așa, de exemplu, în documentul din 1 mai 1384, Petru Vodă, Domnul Moldovei, vorbind de mama sa îi zice: “illustris et nobilissima domina Margareta mater nostra dilecta et onorabilis…” (Ilustra și prea nobila doamna Margareta, mama noastră iubită și demnă de onoare…).

În concluzie prin intermediul acestui document autorul a încercat să ne dovedească încă odată limdajul cărturăresc al domnitorilor folosit în acea perioadă. Pentru statornicie prin obîrșie și școală. Cunoașterea e dintotdeauna învățare și în temei în orașul Hîrlău a fost înființat încă din Evul mediu colegiul Hîrlău. O ideie a apariției colegiului de la Hîrlău conform bazei documentare ar fi pe parcursul primei domnii a lui Alexandru Lăpușneanu. Baza documentară a acestei școli o formează notația: Prima : “… Est enim suspectus de Alexandro, colegiumm autem post conflagrationem în Horloue Cotnari, ubi nuper solacilli causa ert, leucem midiam translaturum proposuisse…” În traducere: “… (Despot) a fost acuzat de Alexandru (Lăpușneanu) că, după incendiul din Hîrlău și-a propus de curînd să mute colegiul din Hîrlău din motive de subzistență la Cotnari, distanță de o leghe și jumătate”. Acest text, extras din raportul lui Ion Belsius și M. Bercoviez adresat regelui Maximilian al Boiemiei în anul 1562, merită toată atenția. Raportul cuprindea și tratat guvernarea și planurile politice ale lui Despot – Vodă, indică și preocupările acestuia pe plan de învățămînt, printre care și aceia de a muta colegiul din Hîrlău la Cotnari. În baza acestei informații putem trage următoarele concluzii: La Hîrlău funcționa deja un colegiu în momentul în care Despot Vodă vine la domnie 1561. Este notata de solii regelui Boiemiei că Alexandru s-ar supăra cînd ar afla de mutarea colegiului poate fi o dovadă că Lăpușneanu proba un viu interes pentru acea școală. Acest fapt este pentru ideia că școal respectivă era o creație a lui. Despre școala din Hîrlău se pot spune următoarele: a fost un colegiu, nume care dă dreptul la 2 concluzii: 1. Că n-a fost o școală elementară, ci cel puțin una cu școală elementară plus medie, asigurînd o cultură erudită; că a fost o școală cu internat și ca atare urma să se dea o educație bine controlată. Din moment ce inițiativa ei aparținea domniei, ea a fost o școlă domnească. La toate aceste concluzii, deduse logic din denumirea școlii s-ar putea adăuga de data asta pe bază de analogie cu școli domnești și princiare similar, că ea a fost întemeiată pentru ca domnia- care se afla în luptă cu boierii să-și pregătească așa cum se proceda și în alte părți cadrele necesare de conducere. Înființarea și funcționarea acestui colegiu în Moldova în timpul primei domnii a lui Alexandru Lăpușneanu au o semnificație care trebuie consemnată. Mai întîi acest colegiu constituie prima școală laică de nivel mediu în Țara Moldovei, făcînd aici începutul acestui tip mai înalt de școală. Înseamnă apoi o interesantă inițiativă pentru o școală mai înaltă, reflectînd o conștiință cultural mai ridicată și o năzuință spre progres.

Programa școlară prevedea, cunoașterea limbii latine, a scriitorilor latini disciplinele matematica, logica și morala. Acestea fiind principalele discipline. Privind apariția acestui colegiu din Țara Moldovei pe plan internațional, e cazul să menționez următoarele: în acea epocă, nici Bulgaria nici Serbia , supuse jugului turcesc nu dispuneau decît de “școli de chilie”; Ungaria, la rîndul ei, se găsea într-o gravă situație după înfrîngerea de la Mohacs (1526), fiind transformată în pașalîc turcesc. Trebuie de adăugat că școala din Hîrlău era inițiată la puțin timp după ce ordinul iezuiților începuse marea lui acțiune de fondare de colegii, începînd cu acela din Viena. Astfel colegiul din Hîrlău se sincronizează cu școli asemănătoare din centrul și vestul Europei cu mult înaintea școlilor similar din țările vecine.

În perioada cînd în centrul și apusul Europei luau ființă gimnazii și colegii, alături de școlile latine, care aveau deja o tradiție de secole, cînd în Transilvania mai multe școli deveneau gimnazii , toate acestea fiind de fapt niște școli medii, în Țara Moldovei se organiza în primăvara anului 1562, “Scola latina” de la Cotnari.

Este considerată ca fiind școală care a continuat evoluția învățămîntului laic în Țara Moldovei după colegiu de la Hîrlău. În consecință această școală deoarece avea la bază învățămîntul laic ea nu mai depindea în mare măsură de biserică și autoritățile bisericești. Din cauza căderii lui Despot Vodă, acest început de școală latină din Moldova nu s-a putut dezvolta. Ea a funcționat timp de un an doar cu un profesor de elită, poetul și scriitorul german umnanist I. Sommer, care , deși n-a avut timpul necesar decît pentru a preda partea a I dintr-un curs de limbă latină (tabula), adică un abecedar cu litere și silabe și mici texte începătoare latine, a elaborat totuși un sistem elementar de idei pedagogice în central căruia a situat problemele educației intelectuale și morale și a schițat portretul psihologic al romînului, indirect al școlarului romîn, caracterizat prin curiozitate, inteligență și “viclenie”. Chiar dacă școala latină a fost pe 5 ani de studiu, ca in Apus (deci școală elementară și gimnaziu),învățămîntul în ea a fost împărțit în 3 ani de gramatică: 2 ani de retorică și dialectică. În cadrul lecțiilor de lecturi de texte în latină se predau și noțiuni științifice, deci și ceva cunoștinte din domeniul aritmeticii. Dar dacă Sommer sau un ajutor al său, a predat noțiuni de aritmetică în latină, la fel cum se proceda în Apus în acel timp, n-a putut să predea decat cifre romane, numărarea, adunarea și scăderea. În Apus înmulțirea și împărțirea nu s-au predat în mod curent în școli decît începand cu secolul al XVII-lea . Despot își alesese ca loc pentru Școala Latină din Cotnari, fiindcă pe vremea aceea în orașul Cotnari locuiau multi protestanți, prin intermediul cărora ar fi dorit să răspîndească protestantismul în Moldova. La școală veneau copii de mici boieri de țară,razeși și mazili. Despot spera să le schimbe acestora credința ortodoxă. La aceasta Școala Latină s-au predat însa în mod sigur din cunosțințe care pînă azi rămîn o parte necunoscute. Orarul, metodele de învățămînt și lecțiile din școala latină de la Cotnari erau cele tipice pentru orice școală feudală a timpului (încadrarea lecțiilor între practici de cult, învățarea pe de rost, repetiția, exercițiu și bătaia). Un interes mai deosebit îl prezintă manualele după care s-a studiat, știut fiind că acesta dezvăluie gradul de cultură, la un nivel mai larg, al unui popor la un moment dat. Aceste manuale ar fi putut fi, avînd în vedere că Sommer era format la școala germană, aceleași după care studiau sașii în școlile similare din Transilvania-gramatica greacă și latină, probabil cele ale lui Melanchton-, apoi studierea unor clasici ca Aristotel, Hermogenes, Cicero. În condițiile date informația furniyată de I. Sommer, care, în Elegia a X-a, era preocupat să diferențieze cărțile tipărite de manuscrise, potrivit căreia în școala latină de la Cotnari au fost folosite cărți într-o epocă în care acestea erau rare și puține, este prețioasă

De școala latină de la Cotnari se asociază și trei realizări ce țin de începuturile organizării învățămîntului românesc: introducerea catedrei și a băncilor, după modelul școlilor apusene (pînă atunci elevii învățau stînd jos), introducerea salarizării profesorilor și a sistemului de burse pentru elevi, așa cum rezultă din notațiile lui Sommer referitoare la cheltuielile domnului, menite să-i facă numele strălucit. În urma morții lui Despot Vodă, școala latină de la Cotnari și-a întrerupt existența pentru o scurtă durată, ea reapărînd mai tîrziu, cînd a funcționat mai bine de un secol și jumătate numai cu treapta elementară (ca școală de gramatică) și numai pentru copii din regiunea Cotnarilor. Momentul pe care l-a reprezentat înființarea ei este însă de mare însemnătate pentru istoria școlii românești, de vreme ce a fost prima încercare de pătrundere a umanismului renascentist în Moldova, și o dată cu el, a interesului pentru studiul limbii latine în școală. În această perioadă, tot la inițiativa lui Despot vodă, a luat ființă o bibliotecă, dar una școlară anexată școlii latine de la Cotnari, ci un început de bibliotecă de curte după moda epocii.

      Ioan Sommer(1542-1574), autorul de mai tarziu al biografiei lui Despot ne povesteste ca Despot( Iacob Eraclid) în călătoriile sale a locuit în 1533 în casa celebrului profesor și umanist german Philipp Melanchton (1497-1560), pe numele adevarat Schwarzerd, din Wittenberg (supranumit ulterior preceptor Germaniei). Deși nu a fost matematician a contribuit totuși mult la îmbunătățirea acestei științe, iar Despot și l-a facut prieten. Cînd Despot a inființat Schoala Latina, a creat o biblioteca de curte, gîndindu-se și la inființarea unei academii,idee care pînă la urma însa a ramas numai în stare de proiect. El i-a cerut totodată lui Melanchton să-i trimită oameni invățați. L-a cerut în primul rînd pe George Ioachim Rhaeticus (1514-1576), profesor de matematică la Wittenberg și Cracovia, aderent al ideilor lui Copernic și cel care a tipărit opera marelui astronom. Despot i-a mai cerut lui Melanchton să i-l trimită și pe propriul său ginere Caspar Peucer(1526-1602), care a fost profesor de matematică la Wittenberg între anii 1554 și 1559. Nici unu, nici altul însa nu au venit în țară. Schola Latina de la Cotnari a lui Despot a avut gradul de colegiu(gimnaziu) si nu de academie, sinonim cu universitate.

Iohannes Sommer în cartea sa Vita Iocobi Despote Moldavorum, dupa ce expune viața lui Despot, încheie cu 15 elegii întitulate – De clade Moldavica, adica Prapaduldin Moldova.
      Elegia a zecea este întitulată Ad princepem Despot, de bibliotheca et schola instituta, ceea ce înseamnă: Lui Despot Voda despre bibliotecă și școală ce el a întemeiato. Numai ultimele 8 versuri din elegia a zecea tratează despreșscoala latină; toate celelalte versuri se referă la biblioteca de curte a lui Despot.

În ultimile 8 versuri, Sommer spune:
      "Interea puerisa operam didelem,
       peryue humiles una me decet ire vias;
       dum latiae tandem iaciant fundamina linguae,
      ausoniyue sciant certius ore loyui.
      Concipe spes animo dagnas; non fellet Apollo
      Perfidus impensae numera tanta tuae.
      Sed tibi, yuam nutris non magnis suptibus, olim
      Eximium nomen docta inventa feret"
      Adica in traducere:
      "Intre timp se cuvine ca eu sa ma ocup de cresterea copiilor
      si tot odata sa merg pe cai umile,
      pînă cînd ei vor pune temeliile limbei latine,
      și vor ști să se exprime cît mai corect în limba latină.
      Faurește speranțe demne de sufletul său.Necredinciosul Apollo nu ma trece cu vederea  darurile atît de mici ale cheltuielilor sale.

      Iar tineretul instruit intreținut cu oarecare cheltuieli, va face numele strălucit"(adică numele lui Despot). Elegia a zecea arată ca biblioteca personală de curte a lui Despot a fost intemeiată (instituită), dar neterminată. Despot a voit să-l imite pe Mathias Corvin sau pe împăratul Maximilian, care aveau biblioteci faimoase la Buda sau Viena.   Prin urmare, Despot a înființat o școala latină la Cotnari, o biblioteca de curte la Suceava și s-a gîndit să adune in jurul sau un cerc de umaniști (Peucer,Rhaeticus,Lestarh Hermodor), care însa n-au venit în Moldova. Acestea ar fi putut constitui, eventual, o academie. Ultimul gînd rămas nerealizat.

Despre individualitatea poporului romîn, Sommer a relatat în lucrările sale și anume în “De vita Iacobi Despotae…” și în” Elegiae XV De Clade Moldavica”. În ultima, o face nu sub forma unui studiu sistematic, ci sub aceia a unor notații ocazionale și numeroase, cercetate minuțios , astfel pot fi considerate ca primă încercare de teorie a individualității poporului romîn.

În “Elegia” Sommer a făcut numeroase și interesante notații despre individualitatea poporului romîn. Aceste însemnări sînt :

Elegia I: Domnul obișnuia să-și treacă în revistă oștile;

Ostașii călări purtau lănci;

În casele oamenilor bogați se găseau cupe pentru vin cu desene în relief;

Aceste case erau prevăzute cu cămări bogate;

Se făceau vînători; la vînătoare se mergea cu cîini de vînătoare;

La lucrările viei oamenii se foloseau de cosor;

Valahii purtau ceafa rasă;

Porțile domniei adică trecătorile erau păzite de străjeri;

Sărbătoarea, școlarii de la Școala latină din Cotnari mergeau la biserică încolonați și pe grupe.

Acesta este doar unul din capitolele celor 15 elegii în care este stipulat una activitățile colegiului. Orarul, metodele de învățămînt și lecțiile din școala latină de la Cotnari erau cele tipice pentru orice școală feudală a timpului (încadrarea lecțiilor între practice de cult, învățarea pe derost, repetiția, exercițiul și bătaia). Un interes mai deosebit îl prezintă manualele după care s-a studiat știut fapt fiind că acestea dezvăluie gradul de cultură, la un nivel mai larg, al unui popor la un moment dat. Aceste manuale ar fi putut fi, avînd în vedere că Sommer era format la școala germană, aceleași după care studiau sașii în școlile similar din Transilvania- gramatica greacă și latină, probabil cele ale lui Melanchton-, apoi studierea unor clasici ca Aristotel, Hermogenes, Cicero. În condițiile date, informația furnizată de sommer care în Elegia a X era preocupat să diferențieze cărțile tipărite (libre) de manuscrise (charta), potrivit căreia în școala latină de la Cotnari au fost folosite cărți într-o epocă în care acestea erau rare și puține. De școala latină de la Cotnari se asociază și trei realizări ce țin de începuturile organizării învățămîntului laic: întroducerea catedrei și a băncilor, după modelul școlilor apusene (pînă atunci elevii învățau stînd jos), întroducerea salarizării profesorilor și a sistemului de burse pentru elevi, așa cum rezultă din notațiile lui Sommer referitoare la cheltuielile domnului, menite să-i facă numele strălucit.

În urma morții lui Despot Vodă, școala latină de la Cotnari și-a întrerupt existența pentru o scurtă durată ea reapărînd puțin mai tîrziu cînd a funcționat mai bine de un secol și jumătate numai cu treapta elementară (ca școală de gramatică) și numai pentru copii din regiunea Cotnarilor. Despot Vodă anunță pentru prima dată, ideia originii școlii latine: “ Voi coborîți din vitejii romani, care au făcut să tremure lumea!” “ Schola latina “ de la Cotnari- școala elementară plus școală secundară teoretică, gimnaziu (cu limba de predare latină)–era în același timp colegiu cu internat, în care copiii, în număr de 150-200 (fii de mici boieri și de răzeși) erau instruiți, educați, hrăniți și îmbrăcați pe cheltuiala vistieriei personale a domnitorului. În istoria culturii moldovenești Școala latină da la Cotnari prezintă o primă încercare de pătrundere a curentului umanist al Renașterii în ținuturile noastre, puternic stăpînite pe atunci de tradiționalismul orthodox slavo-bizantin. Astfel pe la sf. anilor 90 ai sec. XVI episcopul catholic B. Quirini comunica că în orășel funcționa o școală primară de tip “gramatical ” , cu un singur învățător pe nume petru Elian. Pe timpul domniei lui Vasile Lupu, colegiul de la Cotnari continua să funcționeze, trecînd sub conducerea iezuiților. Aici copiii învățau “religia creștină și elemente primare ale gramaticii”. În urma unor cercetări și săpături executate la cetatea Sucevei s-a aflat mormîntul unui magister, un profesor străin, probabil polon de origine, din anul 1512. Acest profesor străin preda limba latină pentru fiii unor boieri și orășăni din Suceava. Informația este destul de prețioasă mai ales pentru cercetarea trecutului școlii și a învățămîntului în general. Dacă luăm în considerare faptul că în acea epocă termenul de “magister” desemna pe profesorul de universitate și pe cel de “Școală latină” , spre deosebire de ludi magister, care desemna pe învățător, informația furnizată prezintă interes, prin prezența unui magister în Moldova justifică ideia existenței unui învățămînt laic în aceste părți în jurul anului 1500. Dar apare întrebarea informația furnizată este redată exact?, iar în interpretarea făcută autorul ține cont de date precise din istoria învățămîntului și al culturii? Pentru început este de observat că pe amintita piatră funerară din cetatea voievodală nu stau scrise cuvintele magister artibus, așa cum scrie P.P. Panaitescu, probabil, dintr-o scăpare de vedere, ci magister in diversis artibus, ceea ce ar avea un alt sens.

În al doilea rînd,este de reținut că izvorul de informații la care profesorul Panaitescu ne face trimiteri nu există sub acest nume și cu acest titlu la locul indicat. Pentru astfel de motive, consider să luăm lucrurile de la început, de la inscripție, spre a încerca lămurirea acestui interesant document epigrafic. Pe o piatră funerară din muzeul de istorie de la Suceava se desfășoară, într-un frumos chenar de formă dreptunghiulară, textul următor în litere săpate artistic:

“Anno Domini 1512, obiit honestus dominus Baptista Ital, de Vesentino, magister in diversis artibus Requiescat in pace”. Cercetînd textul și concentrîndu-ne atenția asupra formulei magister in diversis artibus, spre ai desprinde sensul exact, observăm următoarele: pe plan de învățămînt, termenul de magister, luat singur, are 2 sensuri:

– Magister semnifică grad academic, unul din gradele academic pe care le acorda universitataea medievală; ele era, la început, echivalent cu titlul de “doctor”;

– Magister semnifică profesor de universitate și scoală latină.

În urma acestor informații nu ar fi exclus și faptul că acest profesor să fi predat și la școala latină din Cotnari. Tot prin intermediul acestor descoperiri ajungem la concluzia că învățămîntul laic își are originile anume în secolul XVI. Aceste inscripții servesc și în calitate de documente istorice pentru a demonstra existența învățămîntului în general și semnificația dublă a cuvîntului magister care era folosit în școala latină. Această informație relatată mai sus spulberă o frumoasă aluzie – că pe la 1512, erau în Țara Moldovei magiștri, care tot așa cum prin informația prezentată în această lucrare Schola latină de la Cotnari s-a destrămat iluzia cu “Academia”din Cotnari. Așa cum în cazul Cotnarilor am demonstrat că în Moldova anilor 1562-1563 funcționa o școală latină – un colegiu – și se lucra la întemeierea unei Academii, tot așa sînt dovezi că, chiar înainte de 1512, pe plaiurile Moldovei se găseau tineri studioși, din care numai în Cracovia 8 își luaseră deja titlul academic de baccalaureus, iar în al noulea pe cel de magister , adică de doctor, că, mai mult, în Moldova, în jurul lui 1400-1500, alături de elemente de cultură bizantină, existau vii elemente de cultură filosofică medieval apuseană și chiar de prerenaștere; chiar și mai mult că însuși acest fapt al existenței unei inscripții în latină pe o piatră de mormînt, care vorbește altora despre cel răposat, ar putea îndreptăți prezumția că se aflau atunci în Suceava și în întreaga Moldovă oameni de cultură latină și laică, ceia ce înseamnă: oameni trecuți cel puțin prin “scoala Gramaticului”, dacă nu chiar prin “Schola latină “, fiindcă aptitudinea de a citi în latină e numai decît o chestiune de școală.

Cu un viu sentiment de satisfacție se noteză aici și alte fapte din învățămîntul laic a epocii, prin care menționez: lecția de patriotism și acea de educație intelectuală, centrată în jurul ideii că “mintea este steagul trupului”.

La o privire retrospectivă, alături de cultură, instituțiile instructive-educative, din perioada cuprinsă între sec XV și anul 1563 dau prilejul unor constatări analoage. Mai întîi, aceste instituții prezintă sub raportul dezvoltării mai multe trăsături specifice. Dezvoltarea lor a fost una continuă, fără întreruperi și fără căderi și reveniri. Ele apar cel puțin cu sec XIV, iar de atunci au funcționat continuu, așa că ele formează un lanț începînd cu învățămîntul oral prin predică și învățămîntul bisericesc și culminînd cu Școala de la Cotnari.

A doua particularitate a acestor instituții a fost aceia că ele au un caracter ferm medieval, în sensul că învățămîntul pe care l-au dat și educația ce au făcuto a fost un legată de religie și laicitate. În fine tot sub aspectul dezvoltării, instituțiile instructive educative în discuție au 2 trăsături: acea de instituții care au fost întemeiate pentru a răspunde și a satisface interesele societății romînești pe fiecare din treptele ei de dezvoltare și aceia de a ajuta formarea omului ca om. Ele au apărut și s-au dezvoltat de la forme simple – cum au fost învățămîntul oral prin predică sau învățămîntul laic – la forme tot ma organizate și mai integrate ca Școala de gramatici zis și Scoala latină de la Cotnari, și colegiul din Hîrlău. Doar o astfel de evoluție era perfect logică într-o societate în progres.

Școala Latina a lui Despot a continuat în Cotnari pînă tîrziu (chiar peste un secol), căci ulterior Petru Schiopul ia o școală de la protestanți și o preda izuiților. În 1599 episcopul Qirini, vizitînd Cotnarii, spune că exista o școală de gramatica cu un profesor laic Petru Elmon din Transilvania ( deci o școală de curs inferior cu 2-3clase).
În acest prim inceput de organizare umanista în Moldova, s-au predat adunarea si scăderea din aritmetică. Acest început menționat și de cronica lui Miron Costin a putut sa deschidă ochii moldovenilor pentru învățătura de carte. 

În programul cultural al lui Despot Vodă a figurat proiectul de “academie”, dar nu în accepția de școală de învățămînt superior, ci de cerc de savanți care să se îndeletnicească cu cultivarea științelor și literelor . pentru realizarea acestui proiect, în primăvara anului 1563, Despot invită la Suceava / unde urma să fie înființată academia – savanși de orientare umanistă (exponenți ai umanismului științific și literar) cum au fost Casparus Peucerus, ginerele lui Melanchton de la Wittenberg, George Ioachimus, Leastarch Hermodor, Fr. Lismain. Odată cu sfîrșitul tragic al domnitorului cărturar a însemnat și prăbușirea proiectului de academie din Moldova, academie care ar fi beneficiat și poporul român.

În încheiere ca o privire de sinteză asupra culturii și instituțiilor instructive educative din epoca 1488-1561 din Țările Romîne, o concluzie se desprinde cu claritate: cultura din această epocă a reprezentat un viu progres față de cea anterioară, din epoca 1350- 1488, astfel, toate greutățile vremii prin care a trecut atunci poporul romîn, acest popor a dat și acum dovadă de forța spirituală necesară pentru dezvoltarea culturii lui. În aceste condiții, ele au făcut din noua cultură premisa și baza dezvoltării învățămîntului din epocile următoare. Școala latină de la Cotnari a contribuit esențial la dezvoltarea învățămîntului laic în Țara Moldovei. Pătrunderea elementelor străine în țară și anume prezența profesorului german I. Sommer a contribuit la apropierea de Țările Occidentale.

II. 2 Colegiul Vasilian din Iași

Un moment important în istoria școlilor orășănești din Moldova din perioada secolului XVII îl constituie apariția Colegiului din Iași (1640-1647).Este cunoscut ca una dintre cele mai importante ctitorii ale lui Vasile Lupu. Ea este apreciată de oamenii de știință ca o o primă instituție de învățămînt superior sau cel puțin ca o primă încercarede a întemeia o școală superioară în Țara Moldovei în Evul mediu, un important centru de cultură. În această perioadă jugul turcesc se intensifică, cu toate acestea la sfîrșitul secolului XVI-începutul secolului XVII în țară au loc anumite schiombări pozitive de ordin economic și cultural. Aceste schimbări au contribuit în mare măsură la înaintarea de noi cerințe față de școală, determinînd astfel, dezvoltarea ei de mai departe. Țara avea nevoie de școli de un nivel mai înalt, cu un caracter laic mai pronunțat, școli care să pregătească cadre instruite pentru aparatul de stat, administrația locală, precum și menținerea legăturilor cu alte țări.În ultimele decenii ale secolului al XVI-lea tinerii, copii domnilor și boieilor moldoveni tot mai des se orientează spre centrele de cultură și de învățămînt din Ucraina, Polonia, care vin totodată cu ajutoare bănești la întemeierea de „lăcașe sfinte”- biserici și mănăstiri, deasemenea contribuie la fondarea și întreținerea școlilor și tipografiilor din orașele și centrele culturale ale populației ortodoxe. În prima jumătate a secolului XVI-prima jumătate a secolului XVII s-au înregistrat cayuri cînd din partea diferitelor persoane supuse din Principatul Moldovei sînt dăruite cărți manuscrise și tipărite bisericilor, mănăstririlor și școlior din Ucraina, care trece în această perioadă printr-un avint cultural. În orașele ucrainene apar multe școli și tiparnițe de cărți. Treptat în școlile ucrainene are loc trecerea la învățămîntul elementar (se învăța scrisul, cititul și o mulțime de rugăciuniși cîntări bisericești) la un nivel înalt. În unele școli ucrainene se introduce predarea limbilor greacă, poloneză și latină, iar în școlile cu un înalt nivel de dezvoltare, în special în colegiul kievo-movilean, se introduce întreaga programă de studii scolastice trivium și cvadrium, începînd cu gramatica și finisînd cu retorica, filosofia și teologia. Un element distinctiv de învățămîntul moldovenesc organizat de școlile existente în această perioadă este faptul că în școlile ucrainene se organizează și exerciții cu caracter practic cum sunt: discuții publice, predici, reprezentații dramatice pe teme religioase, ceea ce în învățămîntul din Țara Moldovei nu întîlnim astfel de informații. Drept modele pentru instituțiile de învățămînt din Țările Române din această perioadă au servit unele școli, colegii și chiar universități din Europa Centrală și de Est . Mai ales din secolul XVII în școlile românești se afirmă tot mai puternic limba vorbită de popor. Aici încep să pătrundă ideile științei europene prin intermediul unor profesori invitați, al unor manuale și cărți de studii în diverse domenii, dar mai ales al celor umanistice. Această literatură era în cea mai mare parte în limbile greacă și latină. Pe această cale pătrund, deaseenea multe cărți tipărite laice și religioase, opere ale autorilor antici și ale culturii europene. Prin intermediul acestora, precum și pe alta căi (plecarea la studii în străinătate, legături comerciale, culturale ș.a ) în Țările Române devin tot mai influiente ideile renașterii europene, ale Reformei ș. a.

Pregătirea pentru deschiderea Colegiului din Iași a început în a doua jumătate a anilor 30 ai sec XVII cu sprijinul activ al domnitorului țării Vasile Lupu și al mitropolitul Varlaam, cunoscut cărturar al vremii. Colegiul a fost deschis la sfîrșitul anului 1639 sau la după unele surse la începutul anului 1640 la Iași, pe lîngă mănăstirea “ Trei Ierarhi” . Acest colegiu poartă numele lui Vasile Lupu astfel in izvoare il mai întilnim si sub denumirea de Colegiu Vasilian, însa conform opiniei lui Demir Dragnev și Ion Jarcuțchi i se mai spunea și Academia slavo-greco-latină din Iași.

Cei mai mulți cercetători consideră că acest colegiu a luat ființă în anul 1640 . La început colegiul a fost instalat în încăperile mănăstirii Trei Ierarhi, vestită ctitorie a lui Vasile Lupu despre care călătorul străin Paul de Alep spune că era “unică în tot răsăritul ” La 7 aprilie 1640 Petru Movilă se grăbea să-l anunțe pe țarul Moscovei Mihail Fiodorovici că actualul voievod moldovean Vasile a înțeles bine ce folos de la Dumnezeu atotțiitorul este întru deschiderea școlilor și a învățătorilor pioși și ortodocși și mai propunea să deschidă o școală similară la Moscova .

Iubitor de cultură, Vasile Lupu a acordat o atenție deosebită rolului ce revenea profesorilor în școală. Școala ctitorită de el, fiind de un nivel mai ridicat, avea nevoie de dascăli vestiți. Cel care îl sprijină în realizarea acestor planuri este moldoveanu Petru Movilă, el însuși organizator și conducător al aunei vestite școli din Kiev. Despre sprijinul acordat din partea mitropolitului kievean, care nu-și uita patriași poporul de origine, înntr-un document se preciza: “văzînd marea lipsă de dascăli buni, învățători în țara Moldovei, fără de care foarte mult pămîntul pătimește și se întunecă fără învățătura cărții, socotind împreună cu tot sfatul țării și dorind a face pomenire pămîntului său, au așezat, prin a sa chemare, dascăli buni și rîvnitori la învățături de la Kiev, de la preasfințitul și de Dumnezeu teătorul, părintele Pătrașcu Moghilă, arhiepiscopul Kievului, ca să fie spre învățătura și luminarea minții copiilor pămîntului nostru ” El a instruit și a trimis în Moldova profesori în frunte cu fostul rector al colegiului din Kiev, Sofronie Poceatki, care ulterior a devenit primul rector al Colegiului din Iași. Acesta era un învățător al timpului său, adept și prieten al lui Coridaleu, marele dascăl al Academiei din Costantinopol, cunoscut pentru ideile lui progresiste, neoaristotelice. Împreună cu S. Poceațki în calitate de profesor al Colegiului din Iași a lucrat Ignatie Ivlevici absolvent al Colegiului din Kiev. Se presupune deasemnea că la acest colegiu au predat și dascăli moldoveni, dintre care Simion Dascălul, Eustratie logofătul. Domnitorul Vasile Lupu a depus eforturi pentru a asigura școala cu săli de studii și locuințe pentru profesori sau elevi, pentru întreținerea colegiului. În aprilie 1641 el a cumpărat în Iași, special pentru colegiu cîteva case cu un loc în jurul llor, situate pe strada Ciubotărească au a Feredeielor (Mitropoliei).. Pe acest teritoriu domnitorul a construit o clădire nouă, specială, de piatră pentru colegiu, despre care Pavel din Aleppo, care îl însoțea pe patriarhul Antiohiei într-o călătorie în Rusia scria cu admirație că aceasta era o clădire măreață. Pentru a consolida materială a școlii, domnitorul o înzetrează cu trei moșii (Răchiteni, Tămășeni și Iugani). Profesorii din Kiev s-au străduit să organizeze la Iași o școală la fel ca cea de la Kiev. Este cunoscut faptul că primii săi ani de activitate P. Movilă a reorganizat Colegiul din Kiev după modelul școlilor din Europa, asemănător cu cele din Polonia. În secolul XVII Colegiul din Kiev avea 8 clase, care se împărțeau în secții inferioare (4 clase ), medii (2 clase) și superioare (2 clase). Durata studiilor la Colegiul era de 12 ani. În cadrul liceului se predau: limbile slavă, latină greacă și poloneză; retorica poetica, filosofia, aritmetica, geometria, astronomia, muzica, teologia . Conform opiniei academicianului Ștefan Pascu, la Iași s-au urmat învățăturile după o programă asemănătoare celei de la Kiev, adică studiul gramaticii latine (inferior, media, suprema) pe trei ani, retorica și poertica pe doi ani, dialectica (logica ) un an, muzica Elevii învățau și limbile slavonă, greacă și română, dar limba de bază era latina. În această limbă preda retorica Sofronie Pociațki. Predarea în clasele superioare, ori cum se numeau ele “școli inferioare ” era efectuată în limba moldovenească. La începutul anului 1647 întro scrisoare a sa episcopul catolic al Moldovei Marco Bandini, care avea sediul pe atunci la Iași, la o serbare școlară de bobotează la care asistase Domnul Moldovei cu întreaga curte au recitat diverse bucăți din scrierile sfinților părinți ai bisericii, copiii reprezentînd diferite școli din Iași. “Un copil de șapte ani –scrie același Bandini cu fața blîndă și purtînd coroană, cîntă cu glas limpede în limba moldovenească Slavă lui Dumnezeu întru cel de sus”În continuare unul din părinții Societății cu o cuvîntare latinească și cu o urare de Anul Nou, pe care a adoptat-o cu dibăcie pentru Domn. Un copil de opt ani, venind în grabă înaintea Domnului și a bierilor și furînd parcă din gura părintelui această formulă de salutare, a continuat-o potrivindu-și glasul și gestul spre uimirea tutror. După ce s-a terminat aceasta continuă Bandini – s-a ivit un copil de 12 ani, care le-a redat pe toate pe moldovenește, cu elocvență, cu tonul, cu gestul adecvat și cu mișcarea întregului corp. Alții ce au urmat i-au urat domnului în limba latinească și moldovenească un nou an fericit. Conform opiniei lui Cojocaru Ion în Colegiul Vasilian (1640), apoi Academia Domnească din Iași (1714) se ținea un curs mai avansat de matematică, deoarece școala era de tip mediu și pretindea chiar la nivel superior.

Bandinus, învățătorul misionar, contemporan evenimentelor, relata că tinerii școlari rosteau în fața lui Vasile Lupu și a curții sale discursuri în latinește și românește. Este posibil ca această învățătură să se fi predat și în celelalte școli existente în Moldova în timpul domniei lui Vasile Lupu. Misionarul italian amintit precizează că numai la Iași funcționau 20 de școli cu 200 elevi. În unele dintre ele se preda în limba slavonă, în altele în limba română, iar in cele catolice în limba latină. .

Elevii școlii au fost fii de boieri, iar numele unuia dintre ei este bine cunoscut – Nicolae Milescu. Acesta și-a început învățăturile la colegiul ieșean, desăvîrșindu-și-le apoi la marea școală a Patriarhiei din Constantinopol. Se mai presupune ca in calitate de student ai Colegiul de la trei Ierarhi ar fi fost și Dosoftei. În ceea ce privește strucutura și nivelul, școala nu poate fi considerată o academie, „un fel de universitate”,o școală de „învățămînt superior”, ci un colegiu de grad intermnediar. Colegiul de la Trei Ierarhi sau Colegiul Vasilian a fost o școală domnească de nivel mai înalt decît cele existente atunci în Moldova, de grad secundar sau gimnazial, o școală de cultură umanistă.

Față de școlile asemănătoare din răsăritul și sud-estul Europei ea apare la puțin timp după colegiile din Bar (1632), Kamenița (1632), după colegiul din Kiev (Kiev), la o oarecare vreme după școala patriarhiei din Constantinopol ( 1624), reorganizată de Chiril Lucaris și Teofil Coridaleu, dar înaintea celor din Ianina (1645), Atena (1645) și Ierusalim (1660) . Ea ocupă un loc important în această preocupare pentru instruirea și educarea tineretului fiind prima de acest fel în Moldova și cu rezultate remarcabile. Domnitorul Gheorhe Ștefan (1653-1658), succesorul lui Vasile Lupu la tronul Moldovei, arată că „mult lucru și mare folos rămînînd de la dînșii adica de la profesori pămîntului nostru din învățăturile lor” . Suedezul E. H. Wreissmentell (unul din ofițerii regelui Carol al XII-lea, care după înfrîngerea de la Poltava a găsit refugiu în Moldova nu departe de Bender, unde a stat cîțiva ani) în jurnalul său, care ține de anii 1709-1714 descriind mănăstirea „Trei Ierarhi” din Iași , scrie că „aici a fost cîndva un colegiu o academie ”. D. Cantemir știa „știa deasemenea despre existența colegiului de la Iași de pe timpul lui Vasile Lupu”. Iar în 1805 A. Wolf, un cărturar aflat în serviciul domnitorilor moldoveni scria cu un anumir regret că „gimnaziul pentru învățămîntul latin, înființat de Vasile Voievod, nu mai există nici el, nici biblioteca, și el, fără îndoială, a fost mult mai folositor decît școlile de azi (adică școlile de pe timpul lui Wolf- începutul sec. XIX)” Suferind mai multe prefaceri, în anul1766, printr-un hrisov al domnitorul Grigore Ghica aI III-lea, Colegiul Vasilian a devenit Academia Învățăturii și a Epistimiilor (Științelor). Ca limbă de predare se folosea limba greacă, învățndu-se și elina (greaca veche), cît și latina.

În localul Academiei, tanărul cărturar Gh Asachi a înființat școala de inginerie și hotărnicie (1814-1818), cu limba de predare romană. Academia a funcționat cu multe serii de studenți veniți din toate teritoriile grecești, pană la izbucnirea revoluției Eteriei din anul1821 după care a fost desființată de Înalta Poartă. Localul se afla în grădina de azi a Mitropoliei spre Ulița Mare, România.

Astfel Colegiul de la Trei Ierarhi și-a încheiat activitatea înainte de sfîrșitul domniei lui Vasile Lupu. După moartea lui Petru Movilă (1647), profesorii veniți din Kiev au fost înlăturați și o dată și învățămîntul în limba latină. În locul lor s-au așezat profesori greci care au organizat învățămîntul în limba greacă. Această schimbare a avut loc după căderea patriarhului cu idei progresiste, Chiril Lukaris, iar școala cea mare din Constantinopol ajunsese pe mîna ortodocșilor tradiționaliști. În această situație școala din Iași se menține cu un învățămînt predominant grecesc, fiind condusă de Meletie Sirigos.

În Colegiul Vasilian, cît timp a fost condus de Sofrnie Poceațchi , au fost propagate și idei noi, învățăturile desfășurîndu-se în spiritul aristotelic, umanist. Conducătorul școlii era prieten de idei al lui Teofil Coridaleu, reprezentant al curentului neoaristotelic, orienatare materialistă în spirit padovan. Acesta studiase la Padova și fusese elev al lui Cezar Cremonini. Prin lucrările lui Cordidaleu, neoaristotelismul a pătruns și în Țara Românească și Moldova. Deși în ultimele decenii ale sec. XVII rețeaua școlilor orățănești din moldova se dezvoltă mai încet ca urmare a condițiilor vitrege din această perioadă, după cum ne informează aceklași călător suedez Weissmentell, la sfîrșitul primului și începutul celui de-al doilea deceniu al sec. XVIII ar fi existat școli la Iași, Roman și Botoșani. Probabil că mai existau unele școli mai mici și prin alte orașe, dar de care era nevoie acum nu mai puțin ca în secolul anterior. Dovadă că deja în 1714 domnitorul Nicolai Mavrocordat a trebuit să deschidă școala devenită mai tîrziu Academia domnească din Iași.

II.3 Academia domnească din Iași

În sistemul de învățămînt al Moldovei dela sfirsitul secolului XVII-începutul secolului XVIII continuau să se dezvolte principalele forme de instruire și educare, precum și tradițiile și realizările din trecut Și în această perioadă continuau să existe școli bisericești și orășănești, învățămîntul particular; se mai practica și în continuare plecarea la studii în străinătate. Paralel cu acest sistem de invățămînt apar și unele forme noi. Parțial se modifică învățămîntul bisericesc, care rămîne și pînă acum formă de de învățămînt în limba de stat. Concomitent, apar școli particulare (fapt nemaîntîlnit în acea perioadă), se practică mai intens învățămîtul particular, iar călătoriile pentru studii în străinătate devin mai frecvente. O importanță deosebită se acordă și învățămîntului în rîndul femeilor.

În secolul XVIII dezvoltarea școlii și a învățămîntului din Moldova este determinată de condițiile politice, social-economice și culturale create, în primul rînd de procesul de descompunere a feudalismului, în al doilea rînd existența perioadei dominației regimului turco-fanariot. Politica domnitorilor fanarioți de consolidare a puterii centrale era susținutăde turci, deoarece domnii erau executanți supuși și Porții. Domnitorii fanarioți acceptau cu mare plăcere colaborarea cu boierimea locală. Boierii aveau nevoie de puterea domnitorului pentru înnăbușirea rezistenței maselor exploatate, iar domnitorul- de sprijinul boierilor, pentru a-și consolida poziția. Domnii fanarioți tindeau să-și găsească susținerea și din partea bisericiii moldovenești în fruntea căreia se aflau de asemenesa de cele mai dese ori călugări greci “ trimși în țară de patriarhul din Constantinopol” Poarta deținea monopolul comerțului extern al principatului reținînd astfel dezvoltarea social-economică a țării. Însă în a doua jumătate a secolului XVIII se observă o înviorare în viața economică a Moldovei. La aceasta a contribuit și slăbirea provizorie a jugului turco-fanariot după pacea de la Kuciuk-Kainargi. Datorită dezvoltării (deși foarte încete ) a unor relații de producție și apariție a primelor pături ale unei noi clase sociale-burghezia, începe un proces de înviorare, de renaștere națională a culturii moldovenești. Apar o serie de militanți pe tărîmul cultural, cu un nivel înalt de instruire, cum sînt mitropoliții Iacob și Veniamin Costache, arhimandritul Vartolomeu Măzăreanu, episcopul Amfilohie Hotinul etc. Ei luptau intens pentru renașterea și dezvoltarea vechilor tradiții ale scridului moldovenesc.

Pe parcursul secolului XVIII, în perioada regimului turco-fanariot, principala instituție de învățămînt din țară era Academia domnească din Iași. Această instituție a fost deschisă, după toate probabilitățile, în primăvara lui 1714. Academia a funcționat cu unele întreruperi pînă în anul 1821 Această instituție figurează în izvoarele istorice de pînă la 1717 ca școală domnească, iar din anul 1717 apare denumirea de “ acedemie domnească” Un moment interesant îl constituie faptul că, în plan cronologic Academia din Iași este înființată cam în aceasși perioadă ca și alte instituții de învățămînt de acest tip în Țările Europei de Est și Sud-Est :

Academia slavo-greco-latină din Moscova (1687)

Academia din Kiev (1701)

Academia dommnească din București (1707)

Academia din Iași a fost fondată la inițiativa domnitorului N. Mavrocordat, care urmărea să asigure cu cadre corespunzătoare aparatul de stat și biserica. Un ajutor la înființarea Academiei vine din partea învățatului patriarh al Constantinopolului Hrysant Notara. Reprezentanții paturii aristocratice și ale negustorimii grecești din Moldova din Grecia și Constantinopol priveau Academia domnească din Iași ca centrul culturii naționale grecești, considerînd că această cultură putea să se dezvolte ăn condișii mai calme și mai prielnice decît în Grecia, unde jugul turcesc în plan cultural era incomparabil mai greu. Academia din Iași era situată în incinta” mănăstirii Sf. Sava” .

Mulți dintre domnitorii fanarioți au emis acte speciale – hrisoave în care fixau bugetul academiei, conținutul și durata învățămîntulu, în unele acte figura și metodele de predare. De la începuturi Academia a fost organizată ca un grup de 4 școli: școala elenică (greaca veche), greacă (greaca nouă), slavonă și românească. Craonicarul de curte al domnitorului moldovean N. Mavrocordat Axinte Uricariu, primul care a consemnat creării acestei școli, arată că în școala elenică predau doi dascăli, iar în celelalte trei -cîte unul. Faptu că școala elină predau doi dascăli era un indiciu că ea putea fi o instituție de învățămînt mediu. Caracterul de școală medie al acestei instituții este confirmat de durata învățăturii. Primul dintre cei doi dascăli ai școlii elenice preda gramatica – un curs care, ca și în toate școlile medievale, se preda la trei niveluri: inferior, mediu și superior, fiecare dintre acestea se studia în decursul unui an, adică întreg cursul prevedea trei ani de învățămînt. Al doilea dascăl preda literatura (adică retorica, poetica și logica) tot în timp de trei ani. Astfel, în școala elenică învățămîntul dura 6 ani și elevii obțineau aici studii medii tipice pentru șoala feudală. În celelalte școli copiii învățau cîte trei ani, învățămîntul având aici un caracter elementar.

Pe lîngă Academie a fost organizată o bibliotecă de care se foloseau dascălii și elevii. Ea se găsea pe lîngă mănăstirea Sf. Sava. Biblioteca se completa de cele mai multe ori pe bayă de donații particulare, ajungînd să aibă un număr destul de mare de cărți tipărite și manuscrise, majoritatea dintre care în limba greacă.

Se disting tre mari perioade în istoria Academiei domnești din Iași:

prima perioadă – 1714-1764;

a doua 1765-1813;

a treia – 1814-1821.

Despre criteriu care a stat la baza acestei periodizări au fot luate conținutul și caracterul predării . La prima etapă instruirea în academie avea un caracter strict religios. Aproape toate obiectele predate se studiau pe baza cărților bisericești. Acestea erau tratateteologice ale părinților bisericii, cărți de rugăciune, cărți de polemici religioase etc.

Metodele de învățămînt și educație erau de asemenea tipice pentru școala medievală și se bazau pe toceala mecanică și disciplina severă cu aplicarea pedepselor corporale. Dintre primii învățători sînt cunoscuți: Constantin Dascălul, G. Papandopol, Ștefan Dascălul. Primii doi sînt aduși din străinătate, ultimul era băștinaș din Moldova. În timpul domniei lui Grigore Ghica (1726-1733) a fost emis un hrisov special, care prevedea măsuri esențiale în vederea îmbunătățirii lucrului școlii. În locul vechilor încăperi mistiuite de un incediu a fost construită o clădire specială tot pe lînga mănăstirea Sf. Sava, în care a fost plasat complexul celor patru școli amintite mai sus. A fost stabilit un buget al școlii. A fost creată o epitropie a școlii (avea în grija ei nevoile școlii)în componența căreia intra mitropolitul Moldovei, vistiernicul principatului și alți boieri; a fost precizat programul de învățămînt și stabilit personalul de serviciu auxiliar.

Bugetul anual al școlii constiuia suma de 600 de lei. Acesta era acumulat astfel: mitropolia dădea 50 de lei, episcopiile 30-40 de lei, boierii mari cîte 10, iar cei mici –cîte 9 lei, iar negustorimea principalul era obligată să dea școlii 30 de lei. În același scop toți preoții erau obligați să plătească o anumită taxă. Dascălul școlii eline avea un salariu de 200 de lei pe an, iar cel al școlii negustorești – 100 de lei: dascălul școlii de slavonă i se plăteau 80 de lei, iar celui de limbă românească – 60 de lei. Erau prevăzute indemnizații pentru elevii săraci ce iși făceau studiile în cadrul Academiei domnești din Iași.

În școlile medievale filosofia nu se studia . Este adoptat un nou program de școală de tip medieval, în care materiile de studii se predau în mod succesiv și nicidecum sinconic. Pentru prima dată se stabilește o conducere cu obligații bine stabilite și delimitate, deasemena se mai stabilește controlul reciproc a lucrului învățătorilor. Biblioteca se completa regulat. Domnitorul C. Mavrocordat adoptă o serie de măsuri pentru a îmbunătăți funcționarea școlii. Întreținerea materială a întregului complex școlar era pusă pe seama mitropoliei, căreia i s-a acordat în schimb un șir de privilegii. Mitropolitul era obligat să-i ajute pe elevii săraci, însă străduitori la studii. I se indica “a-i îngriji și chivernisi pre unii cu leafă pre alții cu îmbrăcăminte, pre alții cu hrană, pentru ca să nu lase învățătura pentru acea pricină ” Se urmărea deasemenea eficiența predării materialului de către învățători avînd grijă ca aceștia să predea la nivelul cerut „ca acei ce se vor face preoți dintre dînșii să fie învățați să poată citi orînduiala bisericii după cum se cuvine”

În 1742-1743 se lărgește programul de învățămînt al școlii de greacă veche: se introduce studierea limbilor latină și arabă. Tot odată se lărgește sfera socială de recrutare a elevilor. În cadrul Academiei alături de copiii de boieri sînt incluși și copiii mazililor (pătura de jos a clasei dominante) . I Neculce scrie că mazilii erau îndemnați să-și dea copii la școli pentru ca să se afle oameni învățați și pe pămîntul Moldovei. În consoidarea Academiei din Iași un rol pozitiv determinant l-a jucat hrisovul domnitorului Gr. Ghica din 1747, care prevedea, deasemenea, deschiderea a trei școli pe lîngă episcopii. Prin intermediul acestui hrisov se introducea controlul regulat (de 2 ori pe an) al Academiei din Iași de către mitropolitul și inspectarea școlilor episcopale de către episcopi. Se instititue în Academie postul de dascălul cel mare cu salariul de 360 de lei. Dascălul cel mare avea și rolul de directorul de școală.

Un moment important îl constituie faptul că în anul 1755 în planul de învățămînt al Academiei se introduce filosofia, obiect care în evul mediu se studia doar în instituțiile superioare. Un document important referitor la Academia din Iași îl constituie hrisovul lui Ioan Teodor Calimachi din 1759. Acest document atestă faptul că în Moldova apăruseră școli “pe de alături ” adică școli particulare. Acest fapt a dus la compromiterea școlii mari domnești. Elevii școlilor particulare erua obligați prin ordin să se înscrie la școala din Iași, iar învățătorilor particulari care predau copiilor de boieri, li se interzicea să mai dea lecții particulare și la alți elevi. Acești dascăli particulari urmau să fie supuși unor probe sau altfel spus unor examinări. În calitate de examinator era dascălul cel mare de la Academia domnească din Iași. În hrisov se mai menșiona și faptul că învățămîntul în această școală dura 6 ani. În preambulul hrisovului cît și în hrisovul din 1747se vorbea despre importanța școlii, care “este ca o făclie arzătoare de lumini slobozitoare. ” Această frază denotă faptul că încetul cu încetul urma să fie înțeles rolul și importanța școlii, care trebuia să corespundă cerinșelor dezvoltării societății moldovenești (dezvoltarea agriculturii, meșteșugurilor, comerțului).

În anii 1475-1476 are loc o nouă reorentare a școlii domnești în direcția intensificării învățămîntului laic. Această reorientare se încadrează în cadrul celei dea doua etapă în istoria Academiei domnești. Pe lîngă limbile greacă și latină în planul de învățămînt al școlii se introduc o serie de noi obiecte cum sînt: aritmetica, geometria, algebra, trigonometria, și fizica. Toate aceste discipline erau numite toate împreună printrun singur cuvînt “epistimuri”, adică obiecte științifice. Aceste noi inovări au contribuit în egală măsură la schimbarea unei noi denumiri a Academiei domnești a Iași. Astfel în 1766 academiei îi este dată denumirea de „Academie a învățăturilor și epistimurilor (a științelor)”. Aceste discipline se predau după metodele și principiile didacticii moderne. .

Martorul ocular al acestor transformări în viața școlii moldovenești, cronicarul Ion Canta, de exemplu scria: “omu foarte înțeleptu și învățatu (se vorbește despre Grigore Alexandru Ghica)și iubindu ca și alții să îndestuleze cu învățătură, au făcut minunate școale cu învățătură …. în Iași, întru care să se învețe multe feluri de învățături și multe limbi .Adus-au și dascăli foarte învățați; făcut-au și orînduieli dascălilor și ucenicilor ca să-și știe fieștecare leafa și rînduiala”. Aceste schimbări ce purtau un caracter progresist au fost determinate de dezvoltarea social-economică și culturală a Moldovei în cea dea doua jumătate a secolului XVIII, precum și de o îmbunătățire parțială a situației principatului în ceea ce privește locul și sistemul Imperiului turc după pacea de la Kuciuk-Kainargi. Multe din schimbările ce au avut loc în viața Academiei domnești în a doua jumătate a secolului XVIII se datoresc sprijinului acordat școlii de domnitorului Grigore A. Ghica menționat mai sus În cele două domnii ale sale el a adoptat o serie de măsuri importante menite să ridice în continuare nivelul lucrului academiei. Conform documentelor adoptate în timpul său, a fost creată o epitropie nouă a școlii, ăn componența căreia trebuiau să intre nu numai boierii, cum fusese pînă atunci, dar și negustorii. În învățămîntul respectiv se introducea o nouă disciplină de învățămînt și anume muzica bisericească. Vizavi de aceste inovări pot menționa faptul că chiar dacă se face o trecere la învățămîntul laic touși discipline cu caracter religios urmează să fie introduse. Aceast fapt semnifică anume legătura bisericii cu administrarea statului, specifică acestei perioade. Pentru prima dată a fost instituit în cadrul statelor școlii postul de bibliotecar, se precizează numărul bursierilor. Deasemenea se alocă bani pentru cumpărarea cărților și a altor rechizite școlare, cît și pentru asigurarea cu lemne de iarnă. În următorii ani în apropierea mitropoliei a fost construită un nou local academie. Conform dispozitiei sale a fost reglementată selecșionarea cadrelor pedagogice . Dascălul cel dintîi (care era de fapt directorul academiei) era ales de către domnitor și de către mitropolit cu ispitiri după cum se cuvine. Învățătorii academiei era ales de către dascălul cel dintîi adică de director. A fost deasemennea confirmat principiul de stimulare materială a elevilor cu o reușită bună la învățătură. Acestora li se promitea că vor fi numiți în primul rînd în diferite posturi de stat. Astfel era și stimulată dorința de studiu.

Un moment important în istoria școlii și gîndirii pedagogice moldovenești îl constituie anaforaua (raportul) din anii 1792-1795 alcătuită de mitropolitul Moldovei al II-lea și de un grup de boieri la porunca domnitorului Propunerile din anafraua erau expuse după următoarele puncte:

pentru constituirea școlilor;

pentru veniturile și cheltuielilor școlilor;

pentru dascălii elinești;

pentru dascălii epistimurilor, pentru dascălii limbii latinești, pentru dascălii de geometrie practică; pentru ucenici, pentru păzitorul cărților.

Autorii raportului arată că e necesar de reorganizat academia astfel ca ea să fie într-adevăr o academie de știință. Un subpunct important din raport îl constuie necesitatea predării matematicii. Geometria era absolut necesară, deoarece în țară nu erau ingineri care să stabilească hotarele diferitelor moșii.

Se recomandă să fie studiată ca disciplină dreptul (în limba latină). Tot aici se remarcă că învățarea limbii latine este utilă și pentru corectarea și înfrumusețarea limbii române. E un indiciu, că autorii își dădeau seama de caracterul romanic al limbii.

În această perioadă Academia din Iași desfășoară o largă activitate înstructiv-educativă și științifică. Se scriu și se traduc noi manuale și îndreptare cum erau numite în perioada secolului XVIII, în special privind științele exacte, inclusiv hotărnicia și topografia. În cadrul bibliotecii ce aparținea Academiei domnești au fost găsite diverse manuale franceze ale autorilor Voltaire, Montesquie etc, care mai tîrziu au fost traduse. Aceste manuale și literatura franceză denotă orientarea școlii moldovenești spre învîțămîntul din alte țări în special Franța și influiența occidentului în domeniul științei din Țara Moldovei. Elevii aveau la dispozitia lor Geografia generală, alcătuită de A. Hotinul (1795) după lucrarea franceză a lui Bufier, precum și manual său de aritmetică. Mai tîrziu Gh. Asachi adaptează cursul matematicianului francez Bezou. Însă Academia din Iași continua să nu corespundă în multe privințe noilor cerințe ale societății precum și noilor idei despre școală și învățămînt. Deaceea eforturile pentru ridicarea nivelului ei organizațional și științific continua și la începutul sec. XIX.

Sub influența exercitată de ideile avansate pentru acele timpuri a fost alcătuit și hrisovul domnitorului A. C. Moruzi prin care se aduc o serie de îmbunătățiri de ordin organizaționalși material. Se indică în special că Academia din Iași trebuie să fie o școală de folologie și științelor în care să se păstreze termenul de învățămînt de 6 ani. Numărul burselor pentru elevii săraci se mărește pînă la 40 . Este introsud în cadrul academiei controlul lunar al lucrului, iar la sfîrșitul jumătății de an – examen. Celor mai buni elevi li se acordau premii. Analizînd această informație constat faptul că pentru prima dată apare în cadrul academiei termenul de examen. În comparație cu situația din Paris și anume cu universitatea existentă din sec XIII, termenul de examen apare mult mai devreme. În universitatea din Paris procedura de examenare a studenților consta în prezența unei națiuni compuse dintr-un consiliul de magistrați prezidat de cel mai în vîrstă dintre ei fiind în calitate de decan. Examenele se desfășurau în cadrul ei.

În timpul războiului ruso-tirc Academia domnească de la Iași nu și/a întrerupt activitatea. Ea e completată cu noi cadre didactice capabile ex. Gobdela etc.

A treia și ultima perioadă în istoria academiei cuprinde anii 1814-1821. Perioada este scurtă, însă importantă prin faptul că atunci se deschide pe lîngă Academia din Iași, pentru prima dată un curs de științe inginerești cu predare în limba română în scop de a pregăti ingineri hotarnici. Conform hrisovului din martie 1813 școala capătă titlul de “Învățămînt superior al științelor”. Astfel abia la începutul secolului XIX în Țara Moldovei se pun bazele unui învățămînt superior. În 1813 în programul de studiu al academiei se introduce un curs de drept, pe care îl predă în grecește Anasia Cuzanu. În universitatea din Paris cursurile de drept se înregistrează la mijlucul secolului XIII. Academia domnească din Iași a funcționat pînă în 1821.

După înfrîngerea “Eteriei ” toți învățătorii greci au părăsit Moldova. Afară de GH. Asachi în țară nu erau moldoveni pregătiți pentru activitatea didactică. Dar și Gh. Asachi în 1812 este trimis ca ambasador la Viena Totodată școala devenise anacronică. În vechea ei formă de școală elinească medievală ea nu corespundea noilor cerințe ale societății moldovenești, iar transformarea ei radicală în corespundere cu noile schimbări sociale și naționale era încă imposibilă. Pentru aceasta se mai cerea timp și muncă asiduă. Însă principalul factor care a determinat închiderea academiei a fost intervenția armatelor turcești în Moldova. După cum am menționat mai sus, academia reprezenta un complex din patru școli, fiecare cu planul și programul său.

În școala de limbă română se preda scrierea și citirea românească, caligrafia și muzica bisericească. Drept cărți de studiu serveau ceaslovul, psaltirea octoihul, evanghelia etc. În 1812 se mai introduce gramatica, aritmetica, elemente de geografie, istorie morală, bineînțeles feudală și religioasă.

Planul școlilor de limbă slavonă cuprindea în 1714 -1774 scrierea și citirea în limbile slavonă și română, caligrafia și cîntarea bisericească. În clasă se învăța gramatica slavonă și se traduceau texte slavone în limba română. În 1774 se introduce și studierea catehismului. Absolvenții școlii slavone erau folosiți la traducerea actelor slavone, a literaturii bisericești și laice română.

Școala grecească nouă (care se mai numea și școala de greacă de obște) era o instituție de învățămînt primar și avea un plan de studiu analog cu cel al limbii române.

Școala elenică (adică de greacă veche ) era o școala medie tipică pentru evul mediu. Programul ei în 1714-1764 cuprindea: gramatica elină la toate trei niveluri, gramatica latină și arabă (după 1742) , poetica și retorica, logica, compunere de scrisori etc., iar mai tîrziu (din 1755) și științele filosofice, psihologia, fizica , elemente de astronomie, comentarii la operele lui Aristotel. Din 1765 se introducea aritmetica, algebra, geometria, trigonometria.

În cadrul cursurilor de științe inginerești se studiau discipline cum sînt: geodezia, arhitectura, desenul ingineresc, toate disciplinele se studiau în limba elină ( D. Gobdela și română (Gh. Asachi)). Aceasta din urmă reprezintă o încercare de învățămînt superior în limba maternă, adică în limba română. Astfel, în cadrul academiei apar alături de secțiile primare (română, slavonă, greacă de obște) și medii (elina veche) și elemente de învățămînt superior. Învățămîntul avea la început un caracter liniar, adică disciplinele școlare se studiau succesiv. La hotarul secolelor se introduce studierea sincronică a obiectelor, apare orarul de tip modern, în care lecțiile erau înscrise strict după ore, cu indicarea numelui de familie al învățătorului, a obiectului și chiar a temei.

În Academia domnească din Iași lecțiile se desfășurau strict după orar. Elevii învățau strict după orar. Elevii învățau 5 zile în săptămînă: luni, marți, miercuri, vineri, simbătă; joia și duminica se odihneau. Patru zile erau destinate studierii materialului nou, iar sîmbăta după amiază se făcea recapitularea materialului învățat. Lecțiile se desfășurau atît de dimineață cît și după masă. Elevii frecventau regulat biserica. Cursurile începeau toamna și durau pînă vara, cînd începea vacanța cea mare. Vacanțe elevii mai aveau la sărbătorile de iarnă și la cele de primăvară. Se întîmpla deseori ca din cauza nereușitei la învățătură unii elevi să rămînă la școală mai mult decît anii prevăzuți de regulament . Absolvenților școlii li se eliberau certificate de absolvire numite „cărți” sau „îndreptări”. Referindu-ne la componența națională ea era variată. Dacă în prima perioadă (pînă la 1742) erau primiți în Academie doar copiii boerimii, în celelalte perioade ale instituției au primit acces și reprezentanții boierimii mici, ai mazililor, negustorilor și meșteșugarilor. Crește deasemenea numărul copiilor de tîrgoveți. Academia a rămas totuși întotdeauna o școală feudală, destinată în majoritatea cazurilor reprezentanților vârfurilor feudale – boierimii. Numărul total al elevilor Academiei pînă la 1800 depășea 100 de persoane; numărul bursierilor oscila de la 20 pînă la 40 de elevi. După 1800 numărul elevilor a fost puțin mai mare, deoarece doar numărul elevilor din clasa lui Gobdela număra 39 de levi 39 de elevi ; iar clasa de inginerie a li Gh. Asachi avea 29. Unii cercetători presupun că la începutul sec. XIX la academie învățau 200-250 elevi. Elevii erau asigurați cu locuință și manuale necesare. După cum arată Gh. Asachi, ei purtau uniformă, fiind îmbrăcați preoțește

Majoritatea învățătorilor din academie erau greci. Însă deseori învățătorii din școlile slavonă și românească erau moldoveni. Astfel cunoaștem pe un moldovean Evloghie dascăl de slavonă , precum și fiul său Gheorghe. „Evloghie se numara printre profesorii de la școala domnească din Iași. Era un desăvîrșit mînuitor al limbilor străine și talentat traducător din slavonă și greacă și-a luat ca ajutor în aceasta nobila strădanie pe fiul sau Gheorghe”. N.A. Ursu, marele cunoscător al culturii romanești vechi, s-a referit tangențial și la„monahul Evloghie, dascăl la școala slavonă din Iași, care a tradus din slavonește Viețile sfinților .

Evloghie a fost cunoscut de Gheorghe Ghibanescu, care, însa, îl confunda uneori cu Gheorghe, fiul sau. Astfel, istoricul scrie: „asupra satului Muncel s-a iscat un proces în anul 1775 între urmașii proprietari, între care cel mai ales era Gheorghe Evloghie izbașa, cunoscut ca Evloghie dascal”. Într-o altă sursă, un suret din 1495 „e scris in 1756 iulie 4 de Gheorghe Evloghie, cunoscutul dascal de slavonie de la școala din Mitropolia Ia.șilor”, doar că documentul spune în mod deslușit altceva: „acest suret l-am scos de pe un suret romanesc scos de Acsinte uricarul, intrucare suret este iscalit Axinte uricarul, și fiind cam ars, l-am scos mai lamurit eu, Evloghie dascal in anul 1756 iulie 4”.

Greaca nouă și cea veche și științele naturii erau predate de obicei de greci, deși întîlnim și profesori moldoveni (Ștefan Dascăl) cît și reprezentanți ai altor naționalități. În calitate de învățători de învățători de limbă latină adesea întîlnim polonezi, unguri etc. Printre profesorii academiei se aflau și oamenii de o cultură enciclopedică. Ei își făceau de obicei studiile la Constantinopol, Roma, Lvov, Leipzig și în alte centre universitare. În Academia domnească din Iași predomina metoda de predare tipică școlilor medievale. Instruirea începea cu scrierea și citirea literelor care se făcea după metoda onomatologică, adică literele erau învățate cu denumirea lor după care se trecea la alcătuirea silabelor. La învățarea cuvintelor noi se aplică așa, numita metodă psihagogică: elevul scria cuvîntul sau propoziția întreeagă, iar sub fiecare cuvînt – omonimele lui, pe care mai apoi le învăța pe de rost, îmbogățindu/și astfel vocabularul. La Academie s-a predat gramatica propriu-zisă după o programă foarte dezvoltată. Erau folosite două manuale de gramatică elină catre cuprindeau caitolele: alfabetul, vocalele și consoanele, accentul, substantivul, declinările, verbul, ortografia. Gramatica era o disciplină de studiu complicată, abstractă ți grea de învățat. Spre sfîrșitul secolului XVIII ea se rezumă la studiul limbii. Astfel se scriu și gramatici în limbi materne.

Evoluția progresistă a Academiei domnești din iași se observă și din modificarea conținutului materiei predate. și respectiv, a metodei de predare a filosofiei, disciplina care în acea vreme atît în Moldova, cît și în alte țări constituia un sistem întreg de materii de învățămînt cuprinzînd discipline filosofice științe ale naturii și cele matematice. Filosofia ca disciplină se preda pe baza lucrărilor lui Aristotel. Abia după 1765 are loc o oarecare modernizare a studiului filosofiei în cadrul instituției . Totuși filosofia propriu zisă cedează treptat locul de frunte științelor matematice. Ea nu se mai studiază pe baza lui Aristotel, dar după traduceri și prelucrări ale operelor lui Wolf (1674-1754), vestit populizator și sistematizator al ideilor lui Gotfrid Leibniz. În deceniul șapte fizica lui Aristotel a fost și ea înlocuită treptat cu cea modernă.promotorii ai acestor prefaceri au fost profesorii academiei Nicolae Cercel și Nichifor Theotokis. Paralel cu conținutul fizicii se modernizează și metodele de predare a ei, bazat pe principiul învățămîntului intuitiv, care corespundea și conținutului midernizat al disciplinei.

Cursurile de matematică în academie aceau o oreientare practică. Disciplinele matematice se studiau pe baz unor cursuri sau manuale traduse. Ele cuprindeau deseori figuri, tabele, care dovedesc că la predarea matematicilor ca și a fizicii se foloseau metode noi intuitive . Modernizarea Academiei domnești se oglindește și în documentele de stat . De exemplu, anafraua din 1792-1795 recomandă principii noi de didactică: învățămîntul bazat pe intuiție; la predare se va țoine cont e particlaritățile psihologice ale școlarului, învățămîntul să fie activ și să se facă de la simplu la compus. Deasemenea se condamna învățămîntul mecanic, recomandîndu-se în schimb unul conștient. Hrisovul dat pe timpul domniei lui A. C. Moruzzi (1802-1806) prevede înzestrarea bibliotecii școlii cu “matematicești instrumenturi”, adică material didactic la matematică. De organe matematice se menționează și în hrisovul pentru școli dat de Gr. A. Ghica în 1766.

Un rol deosebit de mare la instruirea elevilor din Academie la jucat fondul de cărți al academiei. Primul fondator a fost patriarhul Hrysant al Ierusalimului, care a contribuit enorm la organizarea Academiei. Printre donatori au fost domni, boieri, clerici. Academia domnească a funcționat succesiv în următoarele localuri:

– în anii 1714-1724 -în chiliile mănăstirii Sf. Sava din Iași

– în anii 1724-1727- în încăperile mănăstirii Barnovschi din Iași, unde a fost provizoriu transferată în urma incediului, din 1724, care a distrus localul vechi;

în 1728-1766 ea a trecut iarăși la mănăstirea Sf. Sava . În 1766, după ce a fost construită pentru academie o clădire nouă, aparte, pe Ulița mare ea s-a aflat în acest bloc pănă la sfîrșitul funcșionării sale.

Dintre elevii academiei au ieși o serie de vestiți activiști pe tărîm cultural. Aici și-au făcut studiile cronicarii Ioan canta și Enache Kogâlniceanu. Elevi ai acestei academii au fost și cunoscutul pravilist Andronache Donici, mitropolitul Veniamin Costache Conachi. Elevii Academiei au adus o contribuție mare la dezvoltarea culturii românești prin traduceri făcute din literatura modernă. Astfel Vasile Vîrlan a tradus logica lui E. B. Condillac, vestit filosof iluminist francez , “Istoria lui Carol XII regele suediei ” de Voltaire etc. Alecu Beldiman a tradus “Orest ” de Voltaire etc. Unul dintre discipolii Academiei Scarlat Callimachi, a ajuns chiar domnitor (1812-1819), manifestînd în această calitate o adîncă înțelegere pentru școală. El a aprobat deschiderea cursului de ingineri la academie și l/a numit pe Gh. Asachi profesor. Academia domnească din iaș în perioada existenței sale se lovea de tot felul de greutăți. Schimbarea frecventă a domnitorilor țării, a învățătorilor și epitropilor școlii exercită o influență negativă asuprea procesului de studiidesfășurat. Jugul turco-fanariot a dus la conservarea raporturilor feudale, încetinind prin aceasta și dezvoltarea școlii. Învățămîntul în limba greacă a limitat cercul de oameni care puteau să se bucure de rezultatele învățămîntului. Academia a contribuit la răspîndirea culturii europene în țară a pregătit teren pentru dezvoltarea învățămîntului superior în limba maternă (cursul de ingineri ). De aceea Academiei domnești îi revine un rol important în dezvoltarea învățămîntului public din Moldova, cît și a culturii moldovenești în general.

Bibliografie

Izvoare

Cantemir D., Descrierea Moldovei, București, 1973.

Documenta Romaniae Historica (D. R. H.) A, Vol. XIX, București, 1980.

Documente privitoare la Istoria României, veac. XVI, vol. I (1501-1550), București, 1953.

Ivănescu G. , Prefață // Costin Nicolae , Letopisețul Țării Moldovei de la zidirea lumii pînă la 1601; Letopisețul Țării Moldovei de la 1709 la 1711 , Opere , Iași , 1976, p. XII

Grigore Ureche Letopisețul Țării Moldovei , Buc., 1955.

Costin Miron , Opere , vol II , Buc., 1965.

Istoria Românilor. Ediție Academică. Vol IV

Ștefan, Bîrsănesu. Pagini nescrise din Istoria culturii romînești (sec X- XVI ) ( colecții de documente).- Editura Academiei Republicii socialiste Romînia:București 1971.

Monografii

Andrei, Eșanu. Contribuții la istoria culturii romînești : Moldova medievală. București, 1997.

Andrei, Eșanu. Cultură și civilizație medieval romînească din Evul Mediu timpuriu pînă în sec XVII.Editura ARC, Chișinău 1996.

– Andrei, Eșanu. Din vremuri coplețite de greutăți. Editura ARC, Chișinău, 1991. – – Andrei, Eșanu, Valentina, Eșanu. Descrierea Moldovei de Dimitrie Cantemir în cultura europeană. Editura Pontos , Chișinău 2004.

– Birsanescu S. , Academia domneasca din Iași . București , 1962

– Bereciu- Drăghicescu, Adina.O domnie umanistă în Moldova. Despot Vodă. București , 1980.

Camarioano-Cioran Les academies princieres de Bucharest et de Jassy et leur professeurs. Tessalonyki

Cojocaru Ion, Învățămîntul matematic în Moldova: secolul al XV-lea – începutul secolului al XX. Teză de doctor. Chișinău, 2007

Ion .Gh. Stanciu. O istorie a pedagogiei universale și romînești. Pînă la 1900. – Editura didactică și Pedagogică , București -1977

Ion, Nistor. Istoria Basarabiei. Chișinău: Cartea Moldovenească, 1996.

-Jaque, le Goff. Intelectualii în Evul Mediu. București, 1994.

Istoria Moldovei din cele mai vechi timpuri pînă la începutul epocii moderne. Chișinău 1992.

Istoria învățămîntului din Romînia. Ștefan, Pascu, Anghel, Manolache , Gheorghe, Pîrnuță, Ion, Verdeș.– Editura Didactică și pedagogică , București – 1983.

– Ovidiu Drîmba , Istoria culturii și civilizației , vol III Editura Științifică și Academică.

– Крачун Т. А. Развитие школы и педагогической мысли в Молдове, Кишинев, 1986.

Pușcariu Sixtil , Istoria literaturii române . Epoca veche , Buc., 1987, p. 74

Virgil Mîndîcanu. Pedagogia creștină . Manual pentru învățămîntul preuniversiar și universitar. – Editura Gazeta, Chișinău 2006.

Istoria Pedagogiei , coordonator Ștefan Bîrsănescu , București , 1968.

Studii și Articole

Andrei Eșanu , Învățămîntul în Țările Române (sec. XIV – începutul sec. XIX) Chișinău// Caiet de istorie anII, nr. 4 (8 septembrie 2003)

– Demir Dragnev, Ion Jarcuțki, Știința istorică din Moldova în anii 1946-2006 //Revistă de Istorie a Moldovei . nr. 1-2, 2006.

Marius Hriscu. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași 150 de ani // Revista Magazin storic nr. 10, octombrie 2010.

Marian Urmă , Cronica unui vechi ieșean . Clădiri și locuri care zidesc istoria Iașului //Ziarul Curierul de Iași, nr. 57 (21-27 august 2008

Adrese web

http://www.manastireasftreiierarhi.ro/muzeu/

http://tara-barsei.ro/wp-content/uploads/2010/12/chiaburu.pdf

http://istoria-romaniei.blogspot.com/2010/05/academia-domneasca-din-iasi.html

Concluzii

Informațile expuse în cadrul tezei noastre de licență ne ăermit sa facem următoarele concluzii:

Școala, învățămîntul și gîndirea pedagogică în Moldova în pofida condițiilor grele din trecut, uneori chiar extrem de nefavorabile continuă să se dezvolte pe tot parcursul istoriei Satutului Moldovenesc. Ca instituție socială cu importante funcții de stat ea își schimbă caracterul și sarcinile odată cu evoluția statului și societății moldovenești. Cele dintîi școli în Moldova feudală se dezvoltă ca și în alte țări sub influiența exclusivă a bisericii (școli bisericești, episcopale, bisericești), promovîndu-se anume învățămîntul bisericesc, pregătind în baza lui cadre pentru cult și pentru necesitățile limitate în perioada secolului XVI-XVIII ale curții domnești.

– Școlile bisericești din Țara Moldovei, deși apar în perioada de după constituirea statului și se dezvolta pe tot parcursul sec XVII, nu izbutesc totuși să formeze un sistem de învățămînt relativ stabil și bine organizat.

Trecerea la sfîrșitul sec. XVI-începutul secolului XVII de la limba slavonă la cea română ca limbă oficială și a scrisului precum și introducerea tiparului în Moldova (1641) au acționat ca factori acceleranți ai procesului cultural, facilitînd difuzarea cunoștințelor, contribuind la democratizarea învățămîntului. În aceste condiții la 1640 este deschid Colegiul de la Iași și un număr de școli mai mici pentru populația vorbitori de diferite limbi

Odată cu deschiderea Colegiul de la Hîrlău ca mai apoi de la Cotnari se pune baza dezvoltării învățămîntului laic în Țara Moldovei.

Învățămîntul laic este promovat și în cadrul Colegiului Vasilian. În pofida faptului că școala domnească de pe lîngă mănăstirea Tre Ierarhi a avut o existență nu prea îndelungată cu întreruperi și condiții de activitate de cele mai dese ori nefavorabile, totuși a jucat un rol important în răspîndirea științei de carte, în dezvoltarea culturii moldovenești, în dezvoltarea legăturilor culturale și pe tărîmul învățămîntului cu alte popoare în secolul al XVII-lea.

– Bazele învățămîntului superior este pus odată cu deschiderea Academiei Domnești din Iași. Ea contribuie la răspîndirea culturii europene în țară, la dezvoltarea învățămîntului superior în limba maternă . De aceea Academiei Domnești îi revine un rol important în dezvoltarea învățămîntului public din Moldova, cît și a culturii moldovenești în general.

Manastirea Sf. Trei Ierarhi 

http://www.manastireasftreiierarhi.ro/muzeu/

Sediul Colegiul de la Cotnari

http://tara-barsei.ro/wp-content/uploads/2015/chiaburu.pdf