Invatamantul Centrat pe Elev. Concepte, Caracteristici, Forme Si Metode de Instruire Specifice

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

1.1 Idei generale despre învățarea centrată pe elev…………………………………………………………………

1.1.1Rolul elevilor în procesul de învățare……………………………………………………………………………

1.1.2Activitatea elevilor în învățarea centrată pe elev…………………………………………………………….

1.2Ciclul învățării ………………………………………………………………………………………………………….

1.2.1Învățarea activă și interactivă…………………………………………………………………………

1.3 Comportamente fundamentale ale cadrului didactic în activitatea instructiv educativă cu clasa.

1.3.1Rolul profesorului în procesul de învățământ…………………………………………………………………

1.3.2Activitatea profesorului în învățarea centrată pe elev………………………………………………………

1.4 Diferența dintre învățarea tradiționlă și cea centrată pe elev……………………………………

1.5 Procesul de învățământ – concept, funcții, structură……………………………………………..

1.5.1 Conceptul procesului de învățământ

1.5.2 Funcțiile procesului de învățământ

1.5.3 Structura procesului de învățământ

1.6Dimensiuni și caracteristici generale. Specificul abordării sistematice…………………

CAPITOLUL II

Studiul de caz ……………………………………………………………………………………

Proiect centrat pe elev ……………………………………………………………..

Alte abordări pentru a face procesul de învățare mai centrat pe elev……………..

Scopul studiului de caz…………………………………………………………….

Analiza detaliată a studiului de caz………………………………………………….

2.2 Concluzii studiu de caz……………………………………………………………………………..
CONCLUZII …………………………………………………………………………………………………………………………..

REPERE BIBLIOGRAFICE ……………………………………………………………………….
ANEXE ……………………………………………………………………………………………………………………………….

INTRODUCERE

"Învățarea centrată pe elev descrie modalități de a gândi despre
învățare și predare ce pun accentul pe responsabilitatea elevului pentru
activități de genul plănuirii învățării, interacțiunii cu profesorii și alți
elevi, cercetării și evaluării învățării."
Cannon, R.
(2000)

În lucrarea de fata, aduc la cunoștință noțiuni despre tema pe care o voi aborda in cele ce
urmează.Cel mai cuprinzător este că descrie diferite modalități de gândire în privința învățării și
predării. Un impact semnificativ pe care Canon il subliniază în citatul de mai sus, face referire la
învățarea înaintea predării. Întregul accent se mută de pe activitatea noastră ca profesori pe rolul
elevilor ca cei care învață. Este de asemenea demn de observat că el nu afirmă că aceasta ar fi o idee
nouă. O formă de învățare centrată pe elev a fost folosită de Socrate, care a trăit între 470 – 399 î.Hr.,prin urmare ideea este destul de veche!Observați de asemenea că aceasta nu este o metodă de predare, ci o abordare de predare extinsă.Poate presupune o gamă largă de metode, iar unele dintre acestea pot îmbrăca forma predăriitradiționale.Aspectul esențial este că pune accentul în principal pe satisfacerea nevoilor elevului.

Idei generale despre învățarea centrată pe elev
• descrie modalități de gândire despre învățare și predare;
• o abordare extinsă a predării;
• se concentrează în principal asupra satisfacerii nevoilor elevilor

Modul de abordare folosit deține legături cu subiectul principal (elevul) mergând mai departe spreo învățare centrată cu cea a profesorului oferind o mai mare autonomie. În prim plan de observare, seîncadrează învățarea centrată pe elev, în care nu le spunem acestora pur și simplu să învețe, ci să învețeceea ce vreau să învețe. Noi, profesorii, oferim îndrumare și orientare în procesul de învățare.Lucrarea de față are în vedere de a aduce în prim plan demersul descriptiv pe care din perspectivanoilor abordări didactice, acesta poate fie dat printr-o predare interactivă sau prin a
experimenta.Acest tip de predare reprezintă un mod propriu de a oferi informații necesare elevilor,
fiind influențat de experiența cadrului didactic, cât și de materialele necesare pe care acesta le
folosește în procesul de învățare centrat pe elev.

În această lucrare urmăresc să aduc în vedere cele cele doua tipuri de perspective,repectiv
perspectiva tradițională și perspectiva modernă. Astfel:
–>PERSPECTIVA TRADIȚIONALĂ unde profesorul cu o experiență în învățământ aduce un bagaj
de cunoștințe desăvâșit în învățarea elevilor, iar accentul va fi pus pe fapte și pe obținerea de rezultatecorecte.Tot ceea ce se învață va fi lipsit de un context semnificativ.
–>PERSPECTIVA MODERNĂ unde din punctul meu de vedere, copilul1 joacă rolul de adult în
miniatură, caracteristicile acestuia fiind relevante în măsura în care există nevoia de învățare, de
individualitate, mod propriu de ritm, de interes, cu toate că elevul se desfășoară sub atenta
supraveghere a profesorului dincolo de orice demagogie.Trebuie sa fim conștienți că toți elevii
reprezintă viitorul societății și trebuie tratat ca atare.

1Descoperirea copilului este titlul unei cărți de Maria Montessori, promotor al noilor idei despre educație din prima jumătate a secolului al XX-lea și inițiator al unui sistem alternativ.

CAPITOLUL I

1.1 Idei generale despre învățarea centrată pe elev

Învățarea centrată pe elev aduce în prim plan câteva idei de adaptare concentrate asupra nivelului de interacționare dintre acesta și profesor, oferind ca rezultat noțiuni ce pot fi asimilate de elev și puse în practică de către acesta în activitățile extracurriculare sau în interacțiunea cu alți elevi.

Profesorul își însușește diverse modalități de învățare și predare în procesul său de educare al
elevilor

Pentru obținerea de rezultate maxime, trebuie avut în vedere diversitatea modului în care predarea se desfășoară la clasă și extinderea predării completată pe parcurs cu exemple practice de asimilare completă.

Nevoia de a învăța în colectiv sau echipă, aduce elevului un plus în interacțiunea lui cu ceilalți și dezvoltarea nivelului de concentrare asupra temei de abordare propusă

La începutul lucrării mele, am adus aminte de spusele marelui învățat Canon care plasa învățarea
înaintea predării.Acest punct cheie, definește ideile centrale menționate mai sus într un amalgam de
puncte generale puse pe activitatea noastră ca profesori asupra elevilor care au rolul de a învăța.

1.1.1Rolul elevilor în procesul de învățare

Elevul prin statusul său aduce o mai mare autonomie în procesul de învățământ, astfel că pot deveni manipulatori prin esență activi de cunoștințele de care dispun.Însă, aceștia au o responsabilitate a ceaa ce spun , acumulează, pentru că au o influență mai mare asupra tuturor aspectelor legate de ce anume urmează să învețe și de modul în care o vor fac.

Dacă satisfacerea nevoilor elevilor se află în centrul învățării centrate pe elev, formarea trebuie sărăspundă nevoilor acestora.Determinarea nevoilor lor, sunt centrate într o manieră în care au influență mai mare asupra tuturor aspectelor legate de ce anume urmează să învețe și de modul în care o vor face.Însă elevii își dovedesc responsabilitatea mai mare devenind căutători activi de cunoaștere. Ei nu se mai bazează pe profesorul care să le deschidă mintea și să le-o umple cu cunoștințe în timp ce staupasivi în sala de clasă. Ei folosesc posibilitățile de învățare care li se oferă, caută alte modalități de învățare, iar dacă aceasta nu dă rezultate, cer ajutorul și îndrumarea profesorilor.

1.1.2.Activitatea elevilor în învățarea centrată pe elev

După cum și titlul spune în activitatea elevului există pași sau etape ale învățării care dacă sunt
respectate vor oferi un randament mult așteptat al procesului de educare.Spre exemplificarea pașilor am ales să aduc câteva lucruri- exemple practice, pentru o mai bună înțelegere astfel :

1. Punctul de pornire pe care elevii îl pot avea este alegerea subiectului. Orice elev are posibilitatea ca să își aleagă domeniul ocupațional în care dorește să studieze. Spre exemplu elevii din învățământul și formarea tehnică și profesionlă au făcut deja alegeri al domeniului educațional, doar cei din zonele rurale este posibil să nu poată avea acces la anumite ocupații.Acest lucru va face ca acești elevi să își împiedice propria dezvoltare.

2. Alegerea metodelor de învățare2 – Elevii, așa cum sunt diferiți ca identitate, același lucru îl putem spune cu privire la metoda lor de a asimila cunoștințele predate de profesorul coordonator .

Metodele indicate mai sus, sunt folosite în cadrul orelor, oferind atât elevilor, cât și profesorilor un sprijin în predare- învățare prin asimilarea noțiunilor mai ușor folosind una sau mai multe metode . Important este ca profesorul să știe nivelul competențelor elevilor, pentru că fiecare metodă are specificul ei în învățarea centrată pe elev . Fiecare metodă se definește în mod propriu , influențată fiind de colectivul asupra căruia se desfășoară procesul de predare. Profesorul are rolul de a estima nivelul de competență a clasei, pentru ca în acest fel să ajute elevii cu rezultate nu tocmai satisfăctoare la învățătură să ajungă la un nivel mediu, dacă nu unul mai bun . Foarte important este si modul în care elevul își gestionează timpul de acasă , dacă repetă lecția predată la clasă și reface aplicațiile practice, va tinde spre rezultate maxime, în sens contrar, acesta va tinde spre un rezultat al învățării nesatisfăcător.

3. Elevii sunt activi în diferite moduri – Aceștia pot reacționa diferit la anunțarea unei lecții, la
anunțarea temei, la modul în care acesta trebuie să rezolve un exercițiu pe care ulterior va trebui să îl prezinte în fața colegilor etc . Manifestarea acestora poate fi diferită, în senul că pot fi critici cu privire la observațiile făcute profesorului, poate nu sunt de accord cu o frază din lecție, ei având o altă părere sau pot strânge informații, pe care apoi le vor reflecta asupra celor învățate la clasa și își fac propria concluzie, reușind uneori a fi pragmatici, fără discuții sau dezbateri lungi.Dacă privim acestă imagine dintr-o altă perspectivă, observăm că elevii au tendința de a-și spune punctul de vedere în orice situație, acest lucru nu este rău, deoarece dezvoltarea spiritului critic si observatoric conduce la stăpânirea propriilor opinii si puncte de vedere pe viitor. Bineînțeles, acest tip de comportament într-o instituție publică (școala) trebuie să fie limitat, în sensul în care între profesor și elev să existe o relație de respect și bună creștere din partea elevului . Cadrul didactic are rolul de a educa, îndruma în ceea ce învăță elevul, iar școlarul să acumuleze noțiunile și să le treacă prin “filtrul gândirii”și să pună întrebări ori de câte ori are o nelămurire.
4. Alte activități specifice elevilor ar putea fi : interacțiunea cu profesorii(aici facem referire la
modul cum elevii răspund, își însușesc cunoștințele învățate și le dezbat cu profesorul ) , interacțiunea cu alți elevi , deasemenea este importantă, deoarece au fost întâlnite foarte multe cazuri în care întâlneam copii cu probleme de comportament, aici atingem un subiect delicat din punct de vedere psihologic, cu foarte multe lucruri de dezbătut.La clasă este foarte important modul de predare, felul în care faci elevul să înțeleagă, să îl atragă spre a învăța, astfel că apelăm la munca în echipă, munca individuală,cercetarea, explorarea problemelor și apoi discutarea pe baza rezultatelor obținute.

1.2CICLUL ÎNVĂȚĂRII3

Prin profesia de cadru didactic poți experimenta folosind instrumentele necesare, astfel încât elevii să înțeleagă și să obțină rezultate maxime în procesul deînvățăre. Învățarea experimentală necesită și o oarecare inițiativă venită din partea elevilor. Aici revenim la ceea ce am vorbit anterior,respectiv
despre activitatea elevilor, unde vorbeam despre "fază activă a învățării",care poate fi diferită de la elev la elev.

Kolb a elaborat ciclul învățării active bazându-se pe experiență astfel modelul lui fiind urmat de o altă
persoană și anume, Jennifer A.Moon, aceasta bazându-se pe experiența educațională aprofundată încă
din 1998 și înainte de care a lucrat în serviciul de sanatate și în majoritatea sectoarelor de educație acumulând cunoștințele și experiența necesare în exprimarea unui punct de vedere bine structurat și consolidat.

Acest proces de învățare determină pentru individul în cauză, schimbări de judecată, de abilități
și de sentimente.Deasemenea poate furniza indicații diferite,referitoare la o învățare reflectivă și o
învățare rezultată din acțiuni inerente, din experiențe proprii.

3 David Kolb’s Experiential Learning Model- Conform lui David A. Kolb, un teoretician în domeniul educației de origine americană, cunoștințele se acumulează în mod constant atât din experiența personală, cât și din mediul înconjurător.

El afirmă că este necesar să se întrunească anumite abilități astfel încât învățarea să aibă loc:
Elevul trebuie să-și dorească să joace un rol activ în experiență;
Elevul trebuie să fie capabil să refleteze asupra experienței;
Elevul trebuie să aibă și să folosească abilități analitice pentru conceptualizarea experienței;
Elevul trebuie să aibă abilități decizionale și de rezolvare a problemelor, astfel încât să poată folosi
ideile noi obținute din experiență.

Învățarea activă și interactivă

De ce vorbim despre „învățare activă“?

Orice profesor își dorește ca procesul de predare să fie dat de interacțiunea elev-profesor, să existe o conexiune între colectiv-profesor,lecția să fie doar un mijloc de comunicare.Pasivitatea dintr-o clasă este înțeleasă ca rezultat al predării tradiționale, în care profesorul ține o prelegere,face o demostrație,un exercițiu de înțelegere,iar elevii urmăresc și eventual notează ceea ce profesorul scrie la tablă.Acest tip de interacțiune,aduce într-un procent de 10% o învățare, înțelegere a lecției , de unde și rezultate slabe la învățătură.

Iată câteva rezultate ale acestor studii: 4
• Elevii sunt atenți numai 40% din timpul afectat prelegerii. (Pollio, 1984)
• Elevii rețin 70% din conținuturile prezentate în primele 10% și numai 20% din cele prezentate în
ultimele 10 minute ale prelegerii. (McKeachie, 1986)
• Elevii care au urmat un curs introductiv de psihologie bazat pe prelegere au demonstrat că știu
numai cu 8% mai mult decât elevii din clasa de control care NU au făcut cursul deloc! (Rickard
et al., 1988).
• Un studiu vizând implicațiile predării centrate pe discursul magistral(Johnson, Johnson, Smith,
1991) relevă că:
– atenția elevilor descrește cu fiecare minut care trece pe parcursul prelegerii;
– prelegerea se potrivește numai celor care învață eficient prin canal auditiv;
– prelegerea promovează învățarea de nivel inferior a informațiilor factuale;
– prelegerea presupune că toți elevii au nevoie de aceleași informații în același ritm.

Un raport5relativ recent care sintetizează o serie de cercetări din mai multe domenii, trage
următoarele concluzii în legătură cu modul în care se produce învățarea:
„ Învațarea presupune înțelegerea, iar aceasta înseamnă mai mult decât cunoașterea faptelor. „Această afirmație este evidențiată de comportamentele experților, indiferent de domeniul de cunoaștere în care activează. Ei sunt experți prin aceea că demonstrează:

• o bază solidă de cunoștințe procedurale (adică moduri de operare cu informațiile);
• înțelegerea faptelor, fenomenelor într-un cadru conceptual;
• organizarea cunoștințelor astfel încât acestea să fie ușor accesate și aplicate

Elevii construiesc cunoașterea și înțelegerea pe baza a ceea ce deja cunosc și/ sau cred. Aceasta
presupune că este esențială aflarea bagajului de reprezentări pe care elevii le posedă, căci
invariabil, indiferent de natura lor, cunoștințele vor influența învățarea școlară. De multe ori,
aceste elemente (de „pre-cunoaștere”, căpătate în contexte informale) sunt idei rezonabile și
adecvate în diferite situații limitate. Dar ele pot fi și aplicate impropriu în circumstanțe în care nu pot funcționa ca atare.

Elevii formulează noile cunoștințe prin modificarea și rafinarea conceptelor lor curente și prin
adăugarea de noi concepte la ceea ce cunosc deja. De fapt, elevii își modifică ideile când acestea
sunt nesatisfăcătoare pentru explicare, descriere, operare la modul general. Dacă profesorul
le predă, ca atare, un adevăr de nezdruncinat, mai mult ca sigur că preconcepțiile despre care
am vorbit anterior nu se vor modifica. Dacă însă elevii au posibilitatea să descopere ei înșiși
alternative plauzibile și evident folositoare, atunci încep să-și rafineze achizițiile anterioare și să adauge unele noi.

Învățarea este mediată de mediul social în care elevii interacționează unii cu alții. Elevii
beneficiază de oportunitățile de a-și împărtăși și confrunta ideile cu alții. În acest proces, ideile individuale se reconstruiesc și înțelegerea se adâncește.

Învățarea eficientă necesită preluarea de către elevi a controlului asupra propriei învățări.
Elevii de succes știu când au nevoie de informații suplimentare și când au înțeles ceva. Ei sunt
metacognitivi, adică sunt conștienți și capabili de monitorizarea ideilor, gândurilor și cunoștințelor
lor.
Transferul – capacitatea de a aplica cunoștințe în situații noi – este afectat de gradul în care elevii
învață-pentru-înțelegere

De ce vorbim despre „învățare interactivă“?

Cunoașterea este dată fără îndoială de adevăr, elevul își construiește propria metodă de învățare
prin intermediul propriei înțegeri ,astfel că nimeni nu poate face același lucru .Dar o influență asupra
construcției personale este dată de interacțiunea elevului, cu ceilalți,care la rândul lor au proriul ritm
de învățare .Concluzionând, elevii prin cunoașterea proprie,își promovează stilul de învățare activ
încurajându-și parteneriatele.Adevărata învățare este aceea care permite transferul cunoștințelor nu
doar individual , ci și interactiv .Conceptul de reciprocitate a fost adus în discuție de Jerome Bruner6
prin anii '60, acesta avansând în conceptul de reciprocitate pe care îl definea ca reprezentând "o
nevoie umană profundă de a da o replică altcuiva și de a lucra împreună cu alții pentru atingerea unui obiectiv ".

Comportamente fundamentale ale cadrului didactic în activitatea
instructiv-educativă cu clasa de elevi

Cercetătorii au identificat următoarele comportamente fundamentale ale cadrului didactic în
activitatea instructiv-educativă cu clasa de elevi7. Așadar, profesorul:

• coordonează, în globalitatea lor, activitățile instructiv-educative ale clasei, urmărind în
permanență realizarea unei sincronizări între obiectivele individuale și acelea comune ale clasei,
evitând suprapunerile ori risipa și contribuind la întărirea solidarității grupului

• îndrumă elevii pe drumul cunoașterii prin interventii punctuale adaptate situațiilor respective,
prin sfaturi și recomandări care să susțină comportamentele și reacțiile elevilor;
• motivează activitatea elevilor prin formule de întăriri pozitive și negative; utilizează aprecierile
verbale și reacțiile nonverbale în sprijinul consolidării comportamentelor pozitive; orientează
valoric prin serii de intervenții cu caracter umanist tendințele negative identificate în conduitele
elevilor; încurajează și manifestă solidaritate cu unele momente sufletești ale clasei;

6Bruner, J., Toward a Theory of Instruction, Harvard University Press, 1966.
7text adaptat după Iucu, Romiță, Managementul și gestiunea clasei de elevi, material prezentat la
Școlile de vară ale Centrului Educația 2000+,în 2001.

• consiliază elevii în activitățile școlare, dar și în cele extrașcolare, prin ajutorare, prin sfaturi, prin
orientarea culturală și axiologică a acestora. Elevii pot fi influențați de diverși factori cum sunt cei externi ( grupul de copii în care își desfășoarp activitățile din afara orelor de școală ) și interni ( familia și apropiații ). Profesorul ( dirigintele ) are rolul de a observa pe parcursul orelor modul în care se manifestă fiecare copil în parte. O greșeală pe care majoritatea profesorilor o fac este să se vorbească despre o problemă a unui elev în fața clasei. Copilul poate părea deranjat de situația lui și introvertirea lui poate veni oricând oferind o atitudine rece față de toate persoanele din jur .

• controlează elevii în scopul cunoașterii stadiului în care se află activitatea de realizare a
obiectivelor precum și nivelul de performanță al acestora.Cadrul didactic este responsabil de activitatea desfășurată la ore , pentru că prin interacțiunea cu elevii poți vedea pe fiecare în parte și estima nivelul la care obiectivele propuse la începutul lecției au fost atinse sau nu.
• evaluează măsura în care scopurile și obiectivele dintr-o etapă au fost atinse prin instrumente
de evaluare sumativă, prin prelucrări statistice ale datelor recoltate și prin elaborarea sintezei
aprecierilor finale.

• planifică activitățile cu caracter instructiv și educativ, determină sarcinile și obiectivele pe variate
niveluri, își structurează conținuturile esențiale și alcătuiește orarul clasei etc..Cadrul didactic are sarcina de a-și face planificările respective, pentru ca activitatea de la clasă să fie desfășurată adecvat și corect.
• organizează activitățile clasei, fixează programul muncii instructiv–educative, structurile și formele de organizare.Modul de a începe o lecție de predare joacă un rol important în structura desfășurării lecției, pentru că se observă în atitudinea elevului dacă îi place ce aude și vede sau nu .

• comunică informațiile științifice, seturile axiologice sub forma mesajelor, stabilește canalele de
comunicare și repertoriile comune.

• conduce activitatea desfășurată în clasă, direcționând procesul asimilării, dar și al formării elevilor prin apelul la normativitatea educațională.

Constantin Cucoș (1996, p.54) realizează distincția între:

a) normativitatea instituțională, asigurată prin cadrul legislativ existent la un moment dat și care ține mai mult de factorul politic;

b) normativitatea funcțională, de ordin didactic, deontologic, praxiologic care ține de competența cu care cadrele didactice proiectează și realizează activitatea în conformitate cu aceste norme, reguli.

1.3.1Rolul profesorului în procesul de învățământ9

Un cadru didactic prin modul în care își face proiectul de lecție, își folosește o metodă de predare și își însușește cunoștințelepoate vedea rezultatul în activitatea elevii , care reproduc ceea ce au ascultat și transpun în exercițiile practice la care sunt supuși .Performanța unei instituții școlare este adusă de nivelul de cunoaștere al elevilor săi .Se știe că un elev mai motivat atinge performanțe mai ridicate decât unul care este puțin motivat, ceea ce înseamnă că performanța este nemijlocit determinată de motive.Prin performanța sa ridicată, el se percepe ca fiind competent. Prin note maxime se poate vedea un colectiv de elevi dornici de a învăța și cu un nivel de gândire dezvoltat și deschis spre a cunoaște , a învăța . Există și elevi care din motive familiale nu își pot atinge acel nivel la care se gândesc că sunt în stare să îl ajungă.

Pentru elevi, profesorul trebuie văzut ca un părinte care își ghidează copii spre succes și spre un viitor prosper.Așa cum am menționat mai sus, profesorul reprezintă un sfătuitor, cel care face lucrurile posibile pentru copii cu dorințe și aspirații mărețe de la viață.

Activitatea profesorului în învățarea centrată pe elev10

Profesorul își însușește în instruirea elevului / elevilor metode specifice de predare, dominate de schimbările ce au ca scop o mai bună coordonare , control și cunoaștere . În tiparul tipic, pe care l-am adus la cunoștință are drept reper PROCESUL DE PREDARE . Schimbările majore care au fost aduse în acest model, se ilustrează în etapa de învățare , unde sunt enumerate procesele pe care un profesor gândește că elevului i-ar lipsi ,astfel încetul cu încetul îi va furniza cunoștințe.Ulterior, îi vor servi în trecerea de la un receptor pasiv al cunoașterii la un căutător în procesul învățării, activ .Activitățile realizate de cadrele didactice fac în procesul de acumulare de cunoștințe al elevilor schimbări menite să aducă rezultate importante cum sunt:

înlocuirea predării ca o prelegere, cu una dată de o învățare activă

introducerea unor activități centrate pe elev

aducerea unor programe de învățare specifice cu ritmul propriu al elevilor

copilul trebuie lăsat să aibă o responsabilitate în tot ceea ce face și întreprinde la clasă

1.4Diferența dintre învățarea tradiționlășiînvățarea centrată pe elev

Abordările învățării după cum se poate observa mai sus, fac trecerea de la o învățare tradițională, la una centrată pe elev, motivul major al acestei abordări fiind dat de o învățare eficace și formarea unor elevi capabili de a performa în viitorul loc de muncă cuvenit . Această schimbare se așteaptă a fi durabilă și corespunzătoare, astfel poate face posibilă trecerea de la o învățare tradiționlă la una centrată pe elev. Învățarea tradiționlă reprezintă de fapt o învățare în care profesorul predă, elevii scriu, răspund doar când sunt întrebați , învățarea la clasă se desfășoară pasiv, fără actvitate și schimb de informații.Astfel putem realiza un tabel prin care să menționăm diferența clară între cele două tipuri de învățare.

1.5 Procesul de învățământ – concept, funcții, structură

Deosebirea interacțiunii dintre termenii acțiunii instructiv-educative din învățământ / procesului de învățământ este una evidentă prin abordarea care stă la baza teoriei și practicii , aici reliefându-se profesionalismul didactico-pedagogic a profesorilor.Aceștia în procesul de învățământ reprezintă un punct forte ce oferă acea imagine de profesionalism menționat mai sus.Complexitatea procesului are ca obiectiv analiza tuturor etapelor unei lecții, respectând mecanismul după care este urmată aceasta , procesul, acțiunile proiectate și realizarea lor pentru un rezultat la fel de complex și plin de reușite venit din parte elevilor, asupra cărora se desfășoară.

De pe această poziție metodologică, în căutarea condițiilor de eficiență reală a procesului de învățământ, sistemul caracteristicilor sale poate fi următorul, pe principalele etape:
– privind pregătirea, orientarea, conceperea, explicarea procesului: (caracterul formativ, caracterul informativ,caracterul logic, rațional,caracterul normativ,caracterul axiologic,caracterul sistemic).Se observă că aceste caracteristici oferă elevilor un caracter logic și clar în ceea ce privește procesul de predare .
– privind desfășurarea, realizarea, dirijarea acțiunilor: ( Proces de predare, Proces de învățare, Proces managerial, Proces interactiv, Proces educativ,Factor de autoinstruire).Aceste procese ajută la înțelegerea noțiunior predate, pentru a putea dirija cunoștințele ce sunt aduse copiilor spre înțelegere și aprofundare.
– privind finalizarea, evaluarea, perfecționarea procesului: (Proces bazat pe evaluare,Proces bazat pe reglare, optimizare).

Chircev11 , își propunea ca procesul de învățare , în special la clasele mici să fie etapizate de anumite repere cum ar fi : a). Materilalul după care elevii își urmăresc profesorul și primesc teme să fie perceput de aceștia ca fiind un element de completare al lor

11 CHIRCEV, A. Jocul, învățarea și munca, în Psihologia copilului
(red. Roșca., Al., Chiriacev., A.), București, Editura
Didactică și Pedagogică, 1960

b). Înțelegerea acestuia să fie privită ca un plus de cunoștințe , venit din partea profesorului ,

c). Memorarea sau abordarea lecțiilor citite trebuie să aibă o logică, pentru ca parcurgerea lecțiilor de evaluare să fie ușoare si notele pe măsură și în cele din urmă

d). Aplicarea a ceea ce s-a învățat în situațiile date de profesor și nu numai( olimpiade, concursuri extrașcolare etc.).

Acest subcapitol prezintă un impact destul de sensibil, din punct de vedere al modului în care este abordat, dar și după modul de a oferi o imagine a procesului de învățare, astfel :

Activitatea școlară, pentru un randament maxim sau pozitiv al procesului de învățare trebuie să fie bine organizată , condusă cu pricepere și cu profesionalism pedagogic .Toate acestea vor conduce la obținerea de rezultate școlare pozitive , dezvoltă emoții și sentimente pozitive , plăcere de a învăța.

Deasemenea, mediul în care elevul își desfășoară activitatea îi creează acel sentiment de plăcere de a învăța, de a fi atent la profesor și de a lua notițe corect si clar .

Copiii, de cele mai multe ori sunt sinceri când vine vorba de a avea încredere în persoanele de lângă ei, motiv pentru care , în interiul lor își cultivă emoții și sentimente pozitive, receptivitatea față de activitatea de predare fiind privită cu atenție .

1.5.1 CONCEPTUL PROCESULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Elevul prin intermediul procesului de învățământ își exercită obiectivele principale consolindându-și astfel formarea ca viitor om al societății.Acest proces are rolul de a realiza procesele didactice (lecții ) dar și cele educative ( orele de dirigenție) , acestea fiind proiectate pentru ca obiectivele propuse să aducă plusuri în școli și bineînțeles rezultate pozitive elevilor ( prin diversele metode aduse în vedere elevului ). Aceste activitati, integrate în cadrul instruirii, proiectata de profesor în contextul specific fiecarei discipline scolare, au ca efect învatarea didactica realizata de elev conform programelor si manualelor scolare, în clasa si în afara clasei, în mediul scolar si extrascolar.

Așa cum în tot ceea ce întreprindem dorim un echilibru, așa și aici, trebuie să existe în predare-învățare-evaluare prin abordarea curriculară, prezentată sub o concepție clasică asupra rolului ce domină în procesul de predare făcut în manieră de un profesor .Cele trei acțiuni sunt surprinse de o completare reciprocă asupra activității pedagogice a profesorului, influențată de emoția cognitivă și cea formativă, pentru a rezulta proiectarea activității devenită logică.Relația reflectată între acțiunea profesorului ( respectiv de predare ) și actiunea elevului ( respectiv de învățare ) prezintă un grad de orientare complex către îndeplinirea tuturor obiectivelor precizate în curricula școlară cu nivele diferite de abordare.Pe lângă cele două acțiuni precizate mai sus, avem verificarea, aprecierea rezultatelor, evaluarea, proiectarea, corectarea, ameliorarea, schimbarea modului de predare etc. , toate acestea sunt obligatoriu să fie prezente în procesul de predare, pentru ca rezultatele elevilor să fie satisfăcătoare .

Învățământul reprezintă o formă principală de organizare a educației, un proces de instruire și educare în școală, organizat și desfășurat pentru a realiza obiectivele pedagogice ale educației școlare, stabilite la nivel de sistem și de proces (Miron Ionescu)12. Proiectarea pedagogică / a procesului de învățământ are de urmat în etapizarea conținutului învățământului teoria instruirii definită prin conceptele de bază ale didacticii generale (E. Noveanu)13.Instruirea reprezintă un concept principal în învățământ, utilizat fie sub forma generală, profesională sau autoinstruire.Etimologic, termenul “instruire” provine din latinescul instruo și înseamnă aranjament, aranjare, construcție, întemeiere, instrucția devenind o construcție a spiritului, a intelectului, “construcția unor structuri cognitive, operaționale” (Skinner)14.

După M. Ionescu15, didactica clasică a avut ca obiect de studiu esența procesului de învățământ, cu scopul și sarcinile sale; procesul de învățământ și factorii acestuia; conținutul învățământului; principiile, metodele și formele organizatorice ale activității instructiv – educative; organizarea învățământului: clasa, școala și sistemul educațional; profesorul.

1.5.2 FUNCȚIILE PROCESULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT

După cum am observat pe parcursul lucrării, procesul de învățământ subordonat sistemului de învățământ, aici realizându-se instruirea și învățarea copiilor și viitorilor oameni ai societății prin intermediul activităților special concepute pentru a oferi un bagaj de cunoștințe solid acestora. Aceste activități sunt proiectate de către cadrele didactice având drept reper de realizare norme, principii didactice proiectate și organizate cu ajutorul resurselor materiale și didactice , având drept obiectiv atingerea de rezultate maxime .

Funcțiile procesului de învățământ sunt realizate cu ajutorul activităților prezentate mai sus, acestea fiind ierarhizate în funcție de anii de studiu.Acestea sunt: predare-învățare și evaluare.Prin acestea procesul de învățământ este îmbogățit și consolidat prin perfecționarea și transformarea curriculumului realizat,activând astfel experiența cognitiv-afectiv-emoțional-atitudinală a elevilor , prin intermediul cadrelor didactice , principalii responsabili de performanțele școlare ale acestora. Între elevi și profesori există o relație dobândită prin acțiunile acestora respectv, ale profesorului ( de predare ) și ale elevilor ( de învățare ), fiind întotdeauna orientată către realizarea scopurilor, obiectivelor curriculare calitative.Aceste acțiuni sunt precedate de verificarea ulterioara predării și învățării, evaluarea cunoștințelor, proiectarea, corectarea, ameliorarea, reglarea-autoreglarea acestora , la nivel decizional.

Modele ale predării:

a) Modele centrate pe procesarea informației; sunt constituite din perspectiva prelucrării și transformării informației didactice la diferite niveluri și procese:

– învățarea conceptelor: descrie designul conceptual la nivelul structurilor cognitive (J. Bruner, J. J. Goodnow și T. F. Pettigrew);

– gândirea inductivă: ilustrează modalitățile de colectare, organizare și utilizare a informației (H. Taba);

– gândirea investigativă: valorifică gândirea cauzală și procesele cognitive complexe, pentru a prelungi reflecția de la factori la teorii (J. R. Suchman);

– învățarea prin organizatori anticipative: model centrat pe teoria organizatorilor anticipativi de progres a lui D. P. Ausubel și F. G. Robinson;

– memorizarea: model fundamentat pe noile abordări ale memoriei, din care derivă tehnici speciale de organizare a materialului de învățat (S. L. Pressey și G. R. Levin);

– dezvoltarea intelectuală: modelul psihologiei cognitive; exprimă ideea adaptării cerințelor învățării la nivelul impus de stadiul dezvoltării ontogenetice (J. Piaget, L. Kohlberg, E. V. Sullivan, L. Siegel);

– modelul cercetării științifice: sintetizează esența învățării stimulată prin strategii cognitive complexe, respectiv, prin absorbția unor informații întemeiate pe reperele unei scheme științifice elaborate (J. S. Bruner).

b) Modele centrate pe persoană; elaborate din perspectiva teoriilor ce consideră că succesul predării depinde de gradul de implicare al subiectului în actul educațional:

– predarea nondirectivă: model inspirat din pedagogia nondirectivă (C. Rogers) și teoretizat de Snyders, model ce impune schimbarea rolului profesorului în acela de consilier, ca organizator al spațiului instrucțional și resursă în situațiile problemă create de nevoile elevilor;

– sinectica: model dezvoltat de J. M. Gordon, ce valorifică lucrul în grup pentru dezvoltarea creativității;

– predarea “conștientizantă”: model centrat pe susținerea eu-lui și pe antrenamentul conștient dezvoltat în grup, constând în stimularea reflecției personale referitoare la propria persoană, la ceilalți și la interacțiunile eu – celălalt – ceilați;

– reuniunile clasei: model adaptat după R. Glaser ce promovează realizarea unei atmosfere pozitive și a unui climat favorabil de studiu în clasă, în contextul unor norme și principii psihosociale cu rol reglator, prin angajarea deopotrivă a cadrului didactic și a elevilor.

c) Modele centrate pe dimensiunea socială, specifice învățării prin cooperare:

– ancheta de grup: model ce redefinește valorile educaționale ale grupului prin interacțiunea rezolutivă (H. Thelen, S. Sharon);

– jocul de rol: semnificativ pentru diagnoză și intervenție în cazul valorilor sociale și comportamentelor de adaptare;

– cercetarea (ancheta) juridică: model al studiului de caz aplicat, promovat în educația civică pentru asimilarea normelor sociale (D. Oliver, J. Shaver);

– “laboratorul social”: centrat pe studiul dezvoltării competențelor interpersonale prin trăire/ activitate comună în grup, în situații sociale specifice și a efectelor pe care le au stilurile interacționale atât la nivelul persoanei, cât și la nivelul organizației.

1.5.3 STRUCTURA PROCESULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Procesul de învățământ, ca și alte procese, proceduri sunt alcătuite din componente specifice, menite să ofere o imagine de ansamblu, cu privire la respectiva structură a organizării :

1. Obiective
2. Agenții acțiuni: profesori, elevi, părinți
3. Conținuturi
4. Mijloace, tehnice
5. Forme de organizare: lecții, excursii, vizite, etc.
6. Câmpul relațional: profesori-elevi; elevi-elevi; grup-clase.
7. Rezultate
După cum se poate observa în schema structurii procesului de învățământ,există o strânsă legătură de independență- interacțiune reliefându-se o imagine a învățământului cu caracter de sistem .Rezultatul acestei ciclicități se poate face cunoscută prin rezultatele obținute de eșantionul de elevi dintr-o școală ,acestea așteptându-se a fi pozitive .

Dimensiuni și caracteristici generale. Specificul abordării sistematice

Abordarea integrării în sistemul formelor educației reprezintă o preocupare de actualitate , astfel instruirea elevului, formal vorbind nu se rezumă doar la acest tip de educație, ci și la instituțiile de învățământ cu rol cultural-educativ care și-ar pierde din randament, dacă s-ar limita la acest context precizat.

Potrivit perspectivei sistematice procesului de învățământ , dimensiunea poate fi abordată pe plan funcțional, structural și operațional astfel :

1.Dimensiunea funcționalăa procesului de învățămînt face referire la finalitățile macrostructurale(idealul educației, scopurile educației) având drept scop atingerea de finalități microstructurale(obiectivele generale și specifice).Dorim avansarea de la o imagine macro delimitată de sfera educației și dorința de a performa în rezultatele elevilor, prin funcționalitatea procesului de învățământ .

2.Dimensiunea structuralăface referire la resursele(materiale, umane , bugetare și informaționale) de care dispune instituția respectivă de învățământ pentru ca profesorii să își desfășoare activitățile cu elevii lor .Resursele materiale ar trebui să reprezinte o obligativitate a instituției de învățământ existentă la nivelul unei clase.Cele umane necesită cadre didactice calificate și certificate corespunzător, pentru ca și rezultatele așteptate de aceștia să fie pe măsură.Resursele bugetare și informaționale nu fac decât să aducă în prim plan alocarea de fonduri la nivel local, teritorial și național .

3.Dimensiunea operațională se rezumă la activitățile didactice cum sunt lecții de predare , recapitulare , evaluare , ore de dirigenție ș.a. , dar și activitățile aferente lor.

CAPITOLUL II

Studiul de caz……………………………………………………………………………………

Proiect centrat pe elev ……………………………………………………………..

Alte abordări pentru a face procesul de învățare mai centrat pe elev……………..

Scopul studiului de caz…………………………………………………………….

Analiza detaliată a studiului de caz………………………………………………….

Concluzii studiu de caz……………………………………………………………………………..

2.1 Studiul de caz

METODĂ DE ÎNVĂȚARE CENTRATĂ PE ELEV ÎN CADRUL orelor DE contabilitate

Student practicant: Antohe Elena-Viviana

Liceul:Colegiul Economic „Virgil Madgearu”

Bd.Dacia , Nr.34, Sector 1 , BUCUREȘTI

Titlul lecției : Evaluarea la data iesirii din patrimoniu (CMP, FIFO, LIFO)

Studiul de caz pe care îl voi prezenta, face referire la modul în care elevii în procesul de învățare își dezvoltă aptitudinea de a-și fundamenta rezolvarea de probleme și studii de caz, fie individual, fie pe echipe. Printr-o metodologie activă, din punct de vedere al capacității elevului de asimilare a cunoștințelor , centrată pe elev implică individul în cauză în stabilirea propriilor obiective pentru dezvoltarea sa viitoare.În capitolul 1 am vorbit despre avantajele învățământului centrat pe elev, acestea ne ajută la pregătirea elevului către orientarea sa spre un viitor prosper în găsirea unui loc de muncă, dar și la un „bagaj”de cunoștințe bine consolidat.

Pe parcursul orelor de contabilitate am observat următoarele lucruri

Accentul activității de învățare a fost pe elev ( învață ) și nu pe profesor.

Rolul profesorului ( în cazul meu de student practicant) a fost acela de a administra procesul de învățare al elevilor pe care îi aveam în grijă.

Recunoașterea faptului că, în mare parte, procesul de învățare nu are loc în sala de clasă și nici când cadrul didactic este de față, ci în momentul în care elevul recapitulează ceea ce i-a fost predat și exersarea noțiunilor pe baza aplicațiilor recapitulative .

Profesorul, trebuie să încurajeze și să faciliteze implicarea activă a elevilor în planificarea și administrarea propriului lor proces de învățare prin proiectarea structurată a oportunităților de învățare atât în sala de clasă, cât și în afara ei.

Luați individual, elevii pot învăța în mod eficient în moduri foarte diferite.

În orele de contabilitate, pe care eu le-am efectuat la liceul menționat mai sus, am folosit o metoda simplă, pe care eu am considerat-o eficientă pentru elevi, respectic Metoda P.A.R. :

Prezinta: Metode de prezentare de noi cunostinte elevilor sau de incurajare in a le gasi singuri, ceea ce poate implica fapte, teorii, concepte, povestiri etc.

Aplica: Metode care sa-i oblige pe elevi sa aplice noile cunostinte care le-au fost doar prezentate. Aceasta este singura modalitate de a te asigura ca elevii formeaza concepte despre noul material pentru a il intelege, a si-l aminti si a il folosi corect pe viitor.

Recapituleaza: Metode de incurajare a elevilor sa isi aminteasca vechile cunostinte in vederea clarificarii si concentrarii asupra punctelor cheie, asigurarii unei bune intelegeri si punerii in practica si verificarii cunostintelor mai vechi.

Începutul lecției a debutat cu momentul organizatoric care este construit pe baza următoarelor repere:

-profesorul salută elevii;

-stabilește prezența;

– verifică dacă este cretă, burete ;

-crearea condițiilor didactico-materiale necesare bunei desfășurări a lecției;

– cere elevilor să-și pregătească materialele necesare desfășurării lecției în condiții optime. Face observații și recomandări dacă este cazul;

-elevii își pregătesc caietele, instrumentele de scris și manualul. Răspund la întebările puse de profesor, își însușesc observațiile și recomandările primite.

2.1.1. Proiect centrat pe elev

A N E X E:

Această lecție vine în sprijinul elevilor, profesorul explicându-le noțiunile necunoscute lor, oferindu-le aplicații practice de punere în aplicare a metodelor de evaluare prezentate, respectiv FIFO,LIFO și CMP .

Comunicarea didactică16reprezintă o formă particulară a comunicării umane indispensabilă în vehicularea unor conținuturi determinate , specifice unui act de învățare sistematică și asistată.Potrivit dicționarului de pedagogie (Sorin Cristea,2000), comunicarea didactică poate fi considerat ”un principiu axiomatic al activității de educație care presupune un mesaj educațional elaborat de subiectul educației (profesor), capabil să provoace reacția formativă a obiectului educației (școlar), evaluabilă în termen de conexiune inversă externă și internă”. Consider că, în momentul predării, între cadrul didactic și școlar să existe o comunicare didactică menită să ajute în reciprocitate cele două persoanje aflate în cauză.

Cadrul didactic este atent la elevi, la modul în care aceștia se manifestă față de introducerea făcută la oră. astfel profesorul va ști cum să- și înceapă predarea lecției.

Profesorul în dubla sa calitate de emițător si receptor are un rol activ în comunicarea conținuturilor științifice. El filtrează informațiile accesibilizându-le, organizându-le, selectându-le și mai ales personalizându-le în funcție de destinatar (receptor) și de cadrul în care se transmit . De preferat ar fi ca lecția să se desfășoare în condiții bune de lucru cum ar fi materiale corespunzătoare( caiete, coli albe, ecusoane ,pixuri , creioane ) ,video-proiector, pentru prezentarea lecției într-un format atrăgător elevilor, de înțelegere aprofundată a temei care va urma a fi abordată și tabla, folosită pentru scheme, formule de calcul , aplicații spre rezolvare.

După anunțarea titlului lecției, profesorul își propune reactualizarea noțiunilor predate în ora anterioară, făcând legătura între noțiuni și mențând elevii atenți la lecție prin întrebările ajutătoare precum : “ 1. Cum definiti metodele de evaluare ? 2. De ce sunt importante cele trei metode de evaluare ? 3. Ce forme de evaluare a stocurilor cunoasteti ?” . Prin aceste întrebări profesorul observă elevii care au înțeles cele predate la clasă, dar și elevii care nu au fost atenți sau au neglijat acest proces al învățării . În cazul meu , am avut de prezentat la clasă cele trei metode de evaluare FIFO,LIFO și CMP. Abordarea pe care am urmat-o în modul de predare a fost să fac grupe/ echipe de copii , pentru a reprezenta metodele, astfel la teoria și aplicațiile aferente, voi coopera cu elevii reprezentanti metodei în cauză.Prin acest mod de abordare a lecției, am încercat să stârnesc curiozitatea elevilor prin implicarea lor la lecție. În felul acesta vor fi activi toți și vor încerca să-și exprime părerea cu privire la lecție.

Anunțarea titlului lecției s-a făcut prin intermediul video-proiector-ului, dar și prin intermediul întrebărilor ajutătoare puse la începutul lecției, astfel elevii ofereau răspunsuri cu propriile cuvinte, lucru care pe mine mă făceau să le adresez și alte întrebări și să îi ghidez, ca singuri să-și ofere anumite răspunsuri la întrebările care îi împiedicau spre rezolvarea item-ilor corespunzători. Prin acest mod de abordare , am încercat să le dezvolt copiilor spiritual critic și de auto-învățare a unor noțiuni noi, completate de cunoștințele accumulate în lecțiile trecute, acestea având legătură între ele . Tocmai de aceea, au fost astfel structurate, pentru ca elevii să învețe pas cu pas fiecare noțiune importantă adusă acestora la cunoștință.

BIBLIOGRAFIE+ordine cronologica

Bocoș, M., Jucan, D., Teoria și metodologia instruirii. Repere și instrumente didactice pentru formarea profesorilor, Editura Paralela 45, Pitești 2007