Învățământ la distanță [617854]

UNIVERSITATEA ”ALEXANDRU IOAN CUZA ” IAȘI
FACULTATEA DE ISTORIE
Învățământ la distanță

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator Științific:
Prof. univ. dr. Lucian Leuștean
Student: [anonimizat] , 2017

2
UNIVERSITATEA ”ALEXANDRU IOAN CUZA ” IAȘI
FACULTATEA DE ISTORIE
Învățământ la distanță

Organizația Tratatului Atlanticului de
Nord și aderarea României

Coordonator Științific:
Prof. univ. dr. Lucian Leuștean
Student: [anonimizat] , 2017

3

CUPRINS

1. INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 4
1.1 Situația politico -militară ȋn Europa secolelor XX – XXI ………………………….. ………………… 5
2. ORGANIZAȚIA TRATATULUI ATLANTICULUI DE NORD ………………………….. …….. 8
2.1 Începutul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 8
2.2 Obiectivele alianței ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 14
2.3 Alcătuirea sistemului NATO ………………………….. ………………………….. …………………………. 18
2.3.1 Instituțiile fundamentale ………………………….. ………………………….. …………………………. 18
2.3.2 Componența militară ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 19
2.3.3 Principalele structuri militare de comandǎ ………………………….. ………………………….. … 22
2.3.4 Instituții civile ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 24
3. EVOLUȚIA ISTORICĂ A ORGANIZAȚIEI ……………………………………………..2 7
3.1 Păstrarea păcii ȋnainte de anul 1989 ………………………….. ………………………….. ……………….. 27
3.2 Securitatea Europei după 1990 ………………………….. ………………………….. ………………………. 30
3.3 Provocările secolului XXI ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 37
4. RELAȚIA ROMÂNIA – NATO ………………………….. ………………………….. ………………………. 44
4.1 Perioada 1949 -1989………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 44
4.2 Situația după 1989 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 46
4.3 Aderarea României ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 50
4.3.1 Pașii aderării ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 50
4.4 Politica națională de apărare și securitate ………………………….. ………………………….. ……….. 57
4.5 Riscuri și amenințări de actualitate ………………………….. ………………………….. ………………… 59
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 62
ANEXE …………………………………………………………………… ….………………… 64
BIBLIOGRAFIE ……………………………………… ….……………………………………. 87

4
1. INTRODUCERE

Încheierea celui de -al doilea război mondial a făcut ca harta lumii să fie nevoită să accepte
cea mai profundă reașezare a puterii globale în raport cu civilizația modern ă. Schimbarea
masivă, parțial sau deloc controlată, în domeniul activităților interstatale, a relațiilor și proceselor
ce definesc structura sistemului internațional (apariția unor noi state si a altor entitați, progresele
rapide în știință și tehnologie, interdependenț a economică, creșterea presiunii pentru extinderea
economiei de piață, accederea la putere a guvernelor reprezentative și a democr ației în regimurile
autoritare ) pentru susținerea unei anumite doctrine p olitice, economice și militare, situație în care
statele Europei au fost divizate, între Est și Vest, de așa -zisă “cortină de fier” cu scopul de a -și
“asigura securitatea”. Demolarea acestui zid a dat un nou impuls diplomației euro -atlantice
pentru a redefini “securitatea” și a preciza noile strategii de apărare, încât să se asigure “o
protec ție egală” tuturor națiunilor.
Omul, ca element fundamental al societății, reprezintă sursa și resursa oricărei forme de
organizare societală. Omul trece toate granițele dintre domeniile și nivelurile sistemului social. Î n
acest caz, ceea ce ar trebui să fie subli niat în studiile de securitate este tocm ai securitatea
individului sau securitatea umană. Realizarea securității vizează construirea unei stări în care este
percepută absența riscurilor, pericolelor și amenințăril or la adresa existenței indivizilor umani (în
orice formă de constituire). Starea de securitate totală presupune atingerea unui nivel în care
percepția absenței riscurilor, pericolelor și amenințărilor să fie absolută, dar acest lucru este
îngreunat atât d e uriașa varietate a valorilor și intereselor oamenilor care, adesea, intră în
contradicție, creând temeri asupra securității individuale, grupale, naționale, statale, suprastatale ,
cât și asupra evoluției umanității.
Putem afirma că starea de securitate a indivizilor trebuie să constituie punctul de pornire al
oricărui studiu din acest domeniu, indiferent de nivelul analizat (național, zonal, regional sau
global), întrucât omul reprezintă elementul esențial al oricărei forme de organizare socială, iar
gradul de realizare a securității acestuia se reflectă în securitatea grupului din care face
parte. Punând accent pe modalitățile nonviolente pentru modelarea noii arhitecturi de securitate
europeană, multe state neintegrate în structurile de securitate europea nă acționează, indiferent de

5
costuri, pentru a se pune la adăpost de orice pericol, pentru lărgirea cooperării și reconstrucția
relațiilor internaționale, în care nu mai sunt posibile evoluții autonome și izolaționiste.
Integrarea europeană parcurge la ac est final de secol o nouă fază calitativă care implică
modificarea relațiilor economice dintre state până la crearea unui spațiu unic economic și social .
În domeniul politic se tinde spre hotărârea unor structuri suprastatale, de nivel continental, în
care să fie redusă drastic libertatea de utilizare a forței armate și asigurate inovații în modalitatea
de întrebuințare a forței armate în relațiile internaționale, care să depășească îngrădirile la care
este supusă aceasta, încât să se poată asigura reconfigurarea arhitecturii europene de securitate
prin restructurarea organismelor colective de securitate exis tente: OSCE, NATO, EU.

1.1 Situația politico -militară ȋn Europa secolelor XX – XXI

Societatea cuprinde în perimetrul său, pe lângă domeniile economic, social -politic, cultural –
științific, spiritual, și pe cel militar. Odată cu celelalte componente ale s ocietății, a evoluat și
resortul militar, atât în plan conceptual, c ât și acțional. Problemele fundamentale ale domeniului
militar, îndeosebi cel e ce privesc războiul și pacea, au fost abordate de gânditori militari, de
oameni politici și de alți specialiș ti, care pe lângă evidențierea aspectelor ce definesc fenomenul
supus analizei au subliniat necesitatea studierii războiului ca fenomen social cu precizarea
cauzelor, caracterului, scopurilor urmărite, modului de purtare și consecințelor acestuia .
În acest context, autori au analizat și problematica războaielor de coaliție și condițiile
politico -militare și au exprimat judecăți de valoare asupra fenomenului, cu profunde conotații
politice. Dacă unii gânditori au considerat războiul ca fenomen, necesar și na tural, deci
inevitabil, în viața popoarelor, alții privesc războiul ca pe un fenomen istoric, legat de condiții
trecătoare ale vieții sociale, cu toții însă socotesc războiul ca pe “ o continuare a politicii cu alte
mijloace ”1. De aceea, pentru a înțelege r ăzboiul, cauzele ce -l generează, se impune studierea
politicii interne și externe a statelor implicate, întrucât în politică își găsesc expresia interesele
acelora care, în anumite împrejurări le apără sau le impun prin forță .

1 Carl von Clausewitz, Despre Război , Editura Militară, București, 1982, p. 21

6
Marile evenimente militare d in istoria universală, perfecționarea continuă a tehnicii de luptă
și a armamentului au determinat importante schimb ări în concepția despre război, inclusiv cel de
coaliție, precum și în modul de deșfășurare a acțiunilor militare. În viziunea sistemică, an aliza
alianțelor politico -militare nu poate fi înțeleasă decât în raport de analiza fenomenului militar în
ansamblu.
Generalul chinez Sun Tzi (sec.VI -V î.e.n.), în celebrul tratat militar “ Arta războiului ”,
atrăgea atenția că “ războiul este o problemă de i mportanță militară pentru un stat, calea spre
supraviețuire sau nimicire ”.2 Din punctul de vedere al temei prezentei lucrări de licen ță, prezintă
interes opinia care face leg ătura cu alianțele. După gânditorul chinez, “ dacă inamicul fără să -ți fi
dat răgaz să te pregătești complet, este gata să te atace și vine cu o armată organizată pentru a –
ți invada, dezmembra sau pustii țara, strânge cât mai multe forțe, cere sprijin de la vecini și
aliați ”3, alianțele trebuie să fie pregătite din timp. Alți teoreticien i s-au preocupat de definirea
războiului “drept”. Departajarea războaielor în “drepte” și “nedrepte” și -a căpătat o consacrare
juridică în opera lui Hugo Grotius (1583 -1645) “ Despre dreptul războiului și al păcii ”, publicată
în 1625, care i -a adus autorulu i calificativul de “părinte al dreptului internațional”4. Analizând
alianțele, acesta tratează mai pe larg “alianțele inegale”. “ Prin alianța inegală înțelegem acea
alianță care conferă uneia din părți o oarecare întâietate permanentă, aliatul superior să fie cu
mult mai puternic decât ceilalți aliați, uzurpând, astfel și când uzurparea se transformă în drept
prin îngăduin ța celor care o îndură, atunci aceia ca re fuseseră aliați ajung supuși ”.5
Secolul al XIX -lea a ridicat pe fondul politicii internaționale ideea “echilibrului european ”.
Acesta a fost avansat, în 1815, la Congresul de la Viena de către ministrul de externe al Au striei –
Clemens von Metternich și viza fixarea unui asemenea raport între marile puteri care să asigure
nu numai balanța dintre ele , ci și dictatul lor în lume. Instrumentul de realizare a conceptului l -a
reprezentat “Sfânta Alianță ”, creată în toamna lui 1815, în cadrul căreia rolul principal a fost
adjudecat de Austria. Această coaliție a durat între 1815 – 1848, cea mai îndelungată alian țã în
timp de pace, deși a adoptat principiul intervenției în treburile interne ale țărilor în care creștea

2 Sun Tzi, Arta Războiului, Editura Militară, București, 1976, p. 31
3 Ibidem , p. 71
4 Hamilton Vreeland, Hugo Grotius: The Father of the Modern Science of International Law , New York:
Universitatea Oxford, 1917
5 Hugo Grotius, Despre dreptul războiului si al păcii , Editura Stiințifică, București, 1968, p. 185 -189

7
flacăra mișcărilor pentru libertate, independență și unitate națională . La sfârșit ul secol ului XIX,
cancelarul Germaniei Otto von Bismark este promotorul Triplei Alianțe – Germania, Austria și
Italia, cărora li se vor adăuga și alte state, printre care și România.
În primul război mondial se vor confrunta Puterile Centrale cu Antant a, iar în cea de -a doua
mare conflagrație mondială săbiile se vo r încrucișa între puterile Axei și ale Aliaților .
Modificările de forțe pe principalele teatre de acțiune militare și perspectiva sfârșitului marii
conflagrații au impus întâlniri de vârf, îndeosebi ai aliaților din Coaliția antifascistă, care să
dezbată p roblemele importante privind mersul războiului și organizarea lumii postbelice .
Printre acestea, la Con ferința miniștrilor de externe ai Stalelor Unite ale Americii , URSS, Angliei
și ambasadorului Ch inei de la Moscova, 19 – 30 octombirie 1943, Conferința de la Teheran ,
prima întâlnire a lui Stalin, Roosvelt și Churchill cu participarea mareșalului Cian -Kai Si din 22 –
26 noiembrie 1943 și Conferința de Yalta (Crimeea, 4 – 11 februarie 1945, cu participarea lui
Roosvelt, Stalin și Churchill), con siderată conferința celor “ doi și jumătate ”6 s-au analizat și
stabilit măsuri privind organizarea păcii, constituirea ONU, reparațiile de război, situația unor
state, împărțirea sferelor de influență, măsurile economice, politice și militare care să nu per mită
mult timp Germaniei să mai provoace noi războaie, s -a stabilit împărțirea acesteia în zone de
ocupație, toate din dorința de a “ asigura pacea lumii ”.7 Încă de la această ultimă întâlnire la nivel
înalt apar divergențe de opinie privind viitorul Europe i. Un exemplu de “interpretare concretă” a
oferit Stalin, în aprilie 1945, care declara “acest război nu seamănă cu cele din trecut; cel care
ocupa un teritoriu își impune în cadrul acestuia propriul sistem social. Orice stat își impune
sistemul social pâ nă acolo unde poate ajunge armata sa. Nu poate fi altfel ”8 și, într -adevăr, nu a
fost altfel. Unor state și popoare li s -au impus granițe, guverne, regimuri politice împotriva
voinței lor, fără a fi sub nici o formă consultate. Deși nu s -au mărturisit explicit nici până astăzi,
la Yalta, cele trei mari puteri al e coaliției antifasciste, SUA, URSS și Marea Britanie, au împărțit
lumea în sfere de dominație și de influență potrivit intereselor lor.

6 Raymond Carteer, La seconde guere mondiale , vol.II, Editura Larousse, Paris, 1970, p. 302
7 Geneviere Tabouis, America, țara contrastelor. Amintiri din SUA 1940 – 1945 , Editura Moderna,
Bucuresti, 1947, p. 300
8 Milovan Djilas, Întâlniri cu Stalin , Editura Europa, Craiova, 1990, p. 74 – 75

8
2. ORGANIZAȚIA TRATATULUI ATLANTICULUI DE NORD
2.2 Începutul

Victoria asupra Germaniei nazis te, prin semnarea capitulării necondiționate a acesteia, la 09
mai 1945, a demonstrat lumii că atunci când popoarele își unesc eforturile pot să -și apere
independența și suveranitatea și pot impune pacea și securitatea în lume. “Atâta timp cât a durat
lupta titanică, inter esele și ideile contradictorii – care, în condiții normale, s -ar fi dovedit
aproape incompatibile – au fost impuse pe planul al doilea. Dar acum, când sosise timpul
pregătirilor pentru pace, compromisurile la care se ajunsese s -au arătat a fi prea fragile …
Acum ele au fost supuse încercării – adică aplicării în practică și interpretării concrete. Era tot
mai greu să se ascundă profundele deosebiri de interese și de concepții ce existau între
partenerii din timpul războiului ”.9
În noile condiții, când războiul în Europa luase sfârșit, s -a accentuat nevoia întâlnirii celor
trei mari puteri fondatoare ale coaliției, S tatele Unite ale Americii , URSS și Angli a, pentru a se
discuta organizarea lumii postbelice, îndeosebi a continentului european, sperându -se într-o pace
dreaptă și durabilă. Un motiv major și imediat al acestei misiuni l -a constituit armonizarea
relațiilor interaliate, deoarece, după moartea lui Roosvelt, 12 aprilie 1945 fiecare parte reclama
că nu se respectă înțelegerile convenite, de unde s uspiciunile și teama că una din puteri va
beneficia de mai multe avantaje și de o mai mare influență în anumite zone ale lumii.
Cele trei mari puteri s -au întâlnit la Potsdam , între 17 iulie – 2 august 1945, imediat după
primul experiment executat de SUA c u arma atomică (16 iulie 1945), unde asprimea între
acestea s -a evidențiat datorită interpretării că Truman folosea bomba atomică pentru a -și asigura
o poziție dominantă în cadrul conferinței și în general, în lume.10 Era posibilă și întrebuințarea ei
împo triva Japoniei și se punea problema reducerii rolului URSS în înfrângerea acesteia. În
privirea problemei german e au avut loc controverse referitoare la delimitarea zonelor de

9 Alexandru Werth, Un corespondent englez pe frontul de Est , Editura Politică, București, 1970, p. 775
10 Proiectul de declaratie privind detonarea bombei atomice, 30 iulie 1945 ,
https://www.trumanlibrary.org/whistlestop/study_collections/bomb/large/index.php

9
ocupație, deși acestea fuseseră stabilite la Yalta.11 Hotărârile Conferinței de l a Potsdam au fost
consacrate juridic în documentele Conferinței de Pace de la Paris.
Neînțelegeri esențiale s -au evidențiat în dezbaterea problemelor privind Tratatul de Pace cu
Italia, recunoașterea statutului de cobeligeranți pentru România, Bulgaria, Fi nlanda și Ungaria,
adoptarea unei poziții comune față de Spania, discutarea situației coloniilor aparținând
Germaniei și Italiei, revizuirea Convenției Strâmtorilor de la Montreaux, din 1936, trasarea
granițelor Poloniei, reorganizarea guvernelor României și Bulgariei și a statutului comisiilor
aliate de control din România și Ungaria . La această conferință a rezultat cu claritate că Statele
Unite ale Americii și URSS și -au impus voința, în “ avantajul evident al URSS al cărui centru de
gravitație se deplase ază spre Europa: anexarea Königsbergului, confirmarea alipirii la Polonia
a regiunilor germane de la est de Oder și de Neisse, despăgubiri obținute chiar din Germania
occidentală, pedepsirea criminalilor de război .12
La 2 septembrie 1945, după capitularea ultimelor rămășițe ale armatei imperiale, Japonia
semnează actul de capitulare în fața reprezentanților puterilor aliate. De acum, lumea va pune
speranțele în conferința generală de pace care avea să vină. Conferința de Pace de la Paris a fost
total domina tă de marile puteri învingătoare, micii lor aliați fiind nevoiți să suporte consecințele
hotărârilor adoptate de cei puternici, potrivit intereselor lor și înțelegerilor de la Teheran, Yalta și
Potsdam. Germenii multor neînțelegeri în diverse probleme și î n diverse zone ale lumii s -au
dezvoltat, coalițiile politico -militare din timpul războiului s -au destrămat și au dat naștere altor
coaliții; foștii aliați au devenit adversari, s -au situat în tabere opuse, având ca rezultat acea lungă
perioadă de tensiune pe plan mondial, convulsivă, întâlnită în istorie ca “războiul rece”. Lumea
s-a divizat pentru aproape cinci decenii în blocuri economice și politico -militare opuse, rivale, cu
uriașe consecințe globale, în alianțe care au avut în frunte SUA, de o parte, U RSS, de cealaltă
parte, state ce avuseseră rolul hotărâtor î n obținerea victoriei în război. “Din punct de vedere
ideologic însă cele două țări se situau pe poziții diametral opuse. Dacă peste prăpastia dintre
orânduiri se arunca însă puntea practică a unor metode fructuoase de colaborare, pacea și
unitatea lumii erau asigurate. Nici o altă contradicție pe plan internațional nu putea reprezenta

11 John Meacham, Franklin and Winston: An Intimate Portrait of an Epic Friendshi p, New York Times ,
2003
12 Jacques de Launay, Mari decizii ale celui de -al doilea război mondial , vol.II, Editura Stiințifică si
Enciclopedică, București 1988, p. 391

10
o amenințare pentru unitatea și pacea mondială dacă între americani și sovietici se instaura un
climat de înc redere reciprocă ”.13
Cele două supraputeri, SUA și URSS, urmăreau dominația mondială, dar prin forme și
metode diferite, motivate politic, ideologic și social. Pentru fenomenele generate de această
competiție, cele două puteri mondiale se vor învinui recipr oc, aruncând răs punderea una asupra
celeilalte. La sfârșitul războiului, în condițiile în care Germania, Italia și Japonia, fuseseră
învinse, când Anglia și Franța erau mult slăbite, angajate în acțiuni de refacere, ocupate de
menținerea dominației asupra teritoriilor lor de peste mări, SUA care avea pierderi neînsemnate
pe fronturile de luptă, deținea o puternică poziție economică, politico -diplomatică și militară,
inclusiv arma atomică, putea cu ușurință să -și impună poziția suprema în lumea occidentală.
În ceea ce privește cealaltă parte, URSS și ea a ieșit din război cu un însemnat prestigiu,
grație marilor sacrificii în război și covârșitoarei contribuții la înfrângerea fascismului. Granițele
sale europene mult lărgite și consfințite prin Conferința de Pace de la Paris, adică cele ce
includeau țările baltice, teritoriile finlandeze și polone, Basarabia și Bucovina, insulele Kurile și
nordul insulei Sahalin . Dominația sovietică se întindea în Vest până la Elba, în Est până în China
și Coreea de Nord, apoi și în Vietnamul de Nord. În zona lor de dominație, sovieticii au instalat
guverne fidele lor. Esența confruntărilor dintre cele două tabere, în primul rând dintre S tatele
Unite ale Americii și URSS, constă în impunerea suprema ției uneia asupra celeilalte și implicit
în cucerirea dominației globale. O apreciere metaforică a împărțirii artificiale a lumii a fost
formulată de Churchill în discursul său, devenit celebru, din 5 martie 1946, în prezența
președintelui Truman. “ De la Stettin până la Triest, pe lit oralul Mării Adriatice, o cortină de fier
s-a lăsat pe continent ”14.
Tot cu acest prilej, fostul premier britanic propune crearea unei alianțe anglo -americane și
lichidarea coaliției antifasciste. Perioada “războiului rece”, cu destule momente calde, era
declanșată pentru multe decenii. “ Statele Unite și Rusia Sovietică s -au confruntat într -un război
rece încă de la sfârșitul celei de -a doua conflagrații. Acest război a fost real și a costat mai mult
decât orice alt război din istorie. SUA au cheltuit pest e o mie de miliarde de dolari pentru a

13 D. Eisenhower, Cruciada ȋn Europa, Editura Politică , București, 1975, p. 573
14 G.F. Vorontov, Coaliții militare și războaie de coaliție , Moscova, 1976, p. 241

11
contracara și combate comunismul mondial și au sacrificat viețile a zeci de mii de bărbați
americani pe dealurile înghețate ale Coreei și în junglele fierbinți ale Vietnamului”.15
Divizarea lumii în două sisteme mondia le potrivnice a fost însoțită de constituirea unor
alianțe politico -militare care au contribuit la adâncirea și permanentizarea subdiviz ării Europei,
au generat stări tensionate, au determinat intensificarea cursei înarmărilor, inclusiv a celei
nucleare, afectând grav pacea și securitatea europeană și generală . În acest proces de delimitare a
alianțelor politico -militare, în perioada postbelic ă, foștii aliați au devenit adversari, iar unii dintre
foștii adversari au devenit aliați.
Între 1945 – 1949, țările Europei Occidentale și aliații lor nord-americani, SUA și Canada au
privit cu îngrijorare politică metodele expansioniste ale URSS. După în deplinirea obligațiilor de
război, reducerea sistemelor de apărare și demobilizarea forțelor armate, guvernele occidentale s –
au alertat, îndeosebi, după prima experiență nucleară efectuată de Rusia Sovietică care își
manifesta intenția clară de menținere a forței militare la întreaga ei capacitate. ”Mai mult, în
lumina obiectivelor ideologice declarate de Partidul Comunist Sovietic, era evident că apelurile
de respectare a Cartei Națiunilor Unite și a acordurilor internaționale stabilite la sfârșitul
război ului nu garantau suveranitatea națională sau independența statelor democratice
amenițate de acte de agresiune externă subversiune din interior”.16
Era și clarificarea lor asupra poziției sovietice privind menținerea întregului efectiv militar,
cu o pondere însemnată pe teritoriul intrat sub dominația comunistă, în dezacord cu obligațiile de
respectare a Cartei Națiunilor Unite și a acordurilor internaționale consfințite prin Tratatele de
pace.
Nerespectarea independenței și suveranității statelor din Eur opa Centrală și de Est,
impunerea unor guverne prosovietice în acestea, reprimarea opoziției reale, a drepturilor civice și
umane de bază în aceste țări, ca și oriunde în lume, au accentuat această teamă.
Chiar dacă Doctrina Truman aduce liniște în aceste două țări, presiunile asupra restului
Europei rămân la fel de prezente. Secretarul General George C. Marshall sumarizează întreaga
problemă în Iunie 1947: “Cerințele Europei sunt cu mult mai mari decât posibilitățile ei prezente

15 Hamilton Fish, Pearl Harbor, Ialta si tr ădarea Europei, Editura Venus, Bucuresti, 1993, p.5
16 Biroul de informare și presă NATO , MANUALUL NATO – 1110 BRUXELLES, BELGIA 1999 , p. 29

12
astfel încât necesită ajut or substanțial, pe care dacă nu îl acceptă, se va confrunta cu un dezastru
pe plan economic, social și politic”. Lansează apoi o inițiativă politică majoră, susținând ca
Națiunile Europei să -și evalueze toate necesitațile și să construiască un program comu n de
reconstrucție cu ajutorul american. Așa ia naștere Programul de Reconstrucție Europeană ,
cunoscut mai bine ca Planul Marshall . 17
În timp ce majoritatea țărilor europene acceptă imediat, Uniunea Sovietică refuză iar celelalte
țări ale blocului sovietic sunt obligate să o urmeze . De asemenea, între 1947 și 1949, o serie de
evenimente dramatice au înrăutățit situația. Acestea au inclus amenințări asupra suveranității
Norvegiei, Greciei, Turciei și altor țări din Europa, lovitura de stat din Cehoslovacia, din iunie
1948, precum și blocada ilegală a Berlinului, începând cu aprilie același an. Semnarea Tratatului
de la Bruxelles, din 17 martie 1948, a marcat hotărârea a 5 state vest -europene – Belgia, Franța,
Luxemburg, Olanda și Marea Britanie – de a dezvolt a un sistem de apărare și de a întări legăturile
dintre ele într -un mod care să le permită în viitor să reziste presiunilor de orice fel la adresa
securității lor. Semnalul pentru crearea de alianțe a fost dat de americani, prin secretarul de stat,
John Fo ster Dulles, care propunea, la începutul lui ianuarie 1948, crearea unei alianțe vest –
europene, folosind ca suport “Pla nul Marshall”. Crearea Uniunii Occidentale , prin semnarea
Tratatului de la Bruxelles, cu scopul formal declarat, de apărare împotriva une i eventuale
agresiuni din partea Germaniei, a reprezentat prima scindare a Europei, în două grupări opuse.
După crearea sa, Uniunea Occidentală a procedat la alcătuirea unor organe politice și militare
pentru conducerea alianței. Ca urmare, au luat ființă: Consiliul Consultativ Permanent, Comitetul
reprezentanților diplomatici ai țărilor membre, Comitetul Militar și Comitetul șefilor statelor
majore. Ultimul organism s -a preocupat de coordonarea planurilor de producție militară,
întocmirea planurilor de ope rații comune, standardizarea armamentelor ș.a. Organizația
politico -militară a Atlanticului de Nord (NATO) s-a creat la 4 aprilie 1949 , când, la
Washington, a fost semnat actul său de constituire de către reprezentanții guvernelor a 12 țări,
respectiv mini ștrii afacerilor externe din Anglia, Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda,
Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia și SUA. La 24 august 1949, a intrat în vigoare,
după ce toate țările membre semnatare au ratificat tratatul și au depus instrum entele de ratificare
la depozitar, care este Guvernul SUA. Definit ca organizație de autoapărare și securitate pentru a

17 Lance Morrow , George C. Marshall The Last Great American? , Smithsonian Magazine, August 1997
p. 8-12

13
se încadra în prevederile normelor dreptului internați onal, Tratatul, în articolul 1 prevedea că
“părțile se obligă, așa cum este stipulat în Carta Națiunilor Unite, să soluționeze prin mijloace
pașnice orice diferende internaționale, în care ar putea fi implicate, în așa fel, încât pacea și
securitatea internațională, precum și dreptatea, să nu fie primejduite și să se abțină în rel ațiile
lor internaționale de a recurge la amenințarea sau folosirea forței, în orice mod incompatibil cu
scopurile Națiunilor Unite ”.18 Primul secretar general al NATO, lordul Ismay, referindu -se la
scopul creării acestei noi alianțe militare în Europa, spu nea că aceasta asigură “a -i păstra pe
americani înăuntru, pe ruși afară și pe germani la pământ”. Scopurile s -au mai cosmetizat în
timp, așa că în 1952, la 18 februarie, Grecia și Turcia aderă la tratat, în 1955, la 10 ani de la
capitulare Germania devine membră a acestuia, iar pe 30 mai 1982, Spania, devine al 16 -lea
membru al alianței, în baza articolului 10 al Tratatului de la Washington19. Republica Cehă,
Ungaria și Polonia au aderat la NATO în 1999.
Alianța Nord Atlantică a fost fondată pe baza unui tr atat între statele membre, acceptat de
către acestea în urma dezbaterilor publice și a unor procese parlamentare specifice. Tratatul
sprijin ea drepturile individuale precum și obligațiile internaționale pe care le vor avea statele
conform Cartei Națiunilor Unite. Fiecare țară membră este obligată să își asume atât riscurile și
responsabilitățile, cât și avantajele securității colective angajându -se să nu ia parte la nici un alt
acord internațional care ar putea intră în conflict cu clauzele Tratatului. Embl ema NATO a fost
adoptată ca simbol al Alianței Nord -Atlantice de către Consiliul Nord -Atlantic, în octombrie
1953. Cercul este simbolul unității și cooperării iar roza vânturilor, înscrisă în acesta, sugerează
calea spre pace pe care s -au angajat cele 14 s tate, membre, în acel moment, ale Alianței, iar
fondul albastru reprezintă Oceanul Atlantic
.20

18 Anexa 1 , articolul 1 , p. 64
19 Ibidem, articolul 10 , p 66
20 http://www.bucharestmodelnato.org/assets/images/favicon.ico

14
2.2 Obiectivele alian ței

Tratatul Atlanticului de Nord (Anexa nr.1), semnat la Washington , la 4 aprilie 1949 , în
vigoare de la 24 august același an, a pus bazele unei alian țe cu țări independente având ca
principiu fundamental un angajament comun față de cooperarea reciproc ă între statele membre
bazat pe indivizibilitatea securității acestora, menținerea păcii și apărarea libertății lor prin
solidaritate pol itică, unitate și apărare militară pentru a împiedica și respinge, dacă este necesar,
toate formele posibile de agresiune împotriva lor. Solidaritatea în interiorul Alianței asigură
faptul că nici o țară membră nu este nevoită să se bazeze doar pe propriil e eforturi naționale în
abordarea provocărilor fundamentale legate de securitate. Fără a priva statele membre de dreptul
și datoria lor de a -și asuma responsabilitățile suverane ce le revin în domeniul apărării, Alianța le
dă posibilitatea de a -și realiza obiectivele esențiale de securitate națională prin efort comun .
Creată în temeiul Art. 51 al Cartei Națiunilor Unite, care reafirmă dreptul inalienabil la
apărare individuală sau colectivă, Alianța Nord -Atlantică este o asociere de state libere, unite
prin hotărârea lor de a -și păstra securitatea prin garanții reciproce și relații stabilite cu alte
țări21.Astfel primele articole ale tratatului repetă principalele prevederi ale Cartei Națiunilor
Unite care stau la baza înțelegerii; reglementarea prin mijloace pașnice a neȋnțelegerilor
internaționale; abținerea de la folosirea forței și amenințarea cu forța în rezolvarea neînțelegerilor
precum și modalitățile de acțiune pentru dezvoltarea relațiilor internaționale și încurajarea
colaborării economice între memb rii tratatului. În scopul înfăptuirii eficiente a obiectivelor
tratatului, părțile acționează individual sau colectiv pentru întărirea capacității lor individuale și
colective de apărare. Orice măsură ce va fi luată în domeniul securității se va lua după o
consultare între părți. 22
În domeniul militar părțile își asigură sprijin reciproc, acționând și în alte domenii, inclusiv
prin solicitarea intervenției Consiliului de Securitate încât să se asigure măsurile necesare pentru
restabilirea și menținerea păci i. Totodată, în tratat se delimiteaz ă zona sa geografică în care se
aplică prevederile tratatului: teritoriile statelor semnatare, insulele aflate sub jurisdicția acestora
în Zona Atlanticului de Nord, la Nord de Tropicul Racului, precum și forțele supuse protecției:

22 Monitorul Oficial , C arta Națiunilor Unite , iunie 1945, articolu 51, p. 10

15
forțele terestre, navale și aeronavale ale părților aflate în aceste teritorii sau în raioane de
staționare în orice altă regiune a Europei, în Marea Mediterană sau Atlantic, la Nord de Tropicul
Racului. Prin prevederile tratatului părțile s -au angajat să nu aducă prejudicii drepturilor și
obligațiilor ce decurg din Carta Națiunilor Unite și să îndeplin ească responsabilități le ce le revin
în Consiliul de Securitate, în domeniul menținerii păcii și securității internaționale sau din
angajamentele internaționale în vigoare.
Pentru examinarea problemelor referitoare la tratat, Părțile au stabilit un consiliu în care
fiecare stat este reprezentat. Consiliul este format din organisme auxiliare , începând, într -o primă
urgență, cu un Comitet de apărare. Tratatul s -a încheiat pe o perioadă nelimitată, c u posibilități
de revizuire , după zece ani de la intrarea în vigoare, în raport de orice factor ce ar afecta pacea și
securitatea regiunii Atlanticului de Nord și de evoluția aranjamentelor regionale sau un iversale
create pentru menținerea păcii și securității internaționale. Renunțarea la tratat se poate realiza
după 20 ani de la intrarea în vigoare, la un an după avizarea denunțării acestuia la depozitar, care
va informa părțile despre depunerea o ricărui i nstrument de denunțare.
Tratatul a fost încheiat în limbile franceză și engleză, ambele texte având aceeași
autenticitate, iar părțile au primit copii certificate de către Arhivele Guvernului SUA . NATO este
o organizație ce slujeste Alianța. Reprezintă o organizație inter -guvernamentală în care țările
membre își păstrează suveranitatea și independența proprie. În cadrul acesteia statele membre se
consultă asupra oricăror probleme care le afecteaz ă securitatea. Ea furnizează structurile necesare
pentru a fac ilita consultările și cooperarea dintre membri, nu numai în domenii politice dar și în
multe alte domenii în care pot fi stabilite anumite principii pentru a duce la îndeplinire
obiectivele Tratatului Nord Atlantic .
Obiectivul de bază NATO este apărarea libertății și securității tuturor membrilor săi, prin
mijloace politice și militare în concordanță cu Tratatul Nord – Atlantic și cu principiile Cartei
Națiunilor Unite astfel încât să asigure promovarea valorilor comune ale democrației, drepturilor
omului și respectarea legalității, crearea unei ordini drepte și o pace de durată în Europa și
America de Nord. 23

23 Acord ul din tre părțile la Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul forțelor armate ,
articolul 20 , http://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_17265.htm?

16

Scopul esențial al NATO este orientat pentru asigurarea securității membrilor săi ce au
îndatoriri comune și care acționează solidar în sfera politi că, militară și alte domenii pentru
securitate comună . Nu sunt încălcate, prin activitatea NATO drepturile suverane ale Părților de
a-și realiza obiectivele securității naționale prin efort propriu sau colectiv. Ca preambul la poziția
tratatului, scopul Al iaților este acela de a “promova relații de pace și prietenie în zona Nord –
Atlantică”. Dar, cu toate acestea, în momentul semnării Tratatului, scopul imediat al NATO a
fost să -și apere membrii de o potențiala amenințare care ar fi putut rezulta în urma pol iticii și
sporirii capacității militare a fostei Uniuni Sovietice . Constiința securității egale între membrii
Alianței contribuie la o securitate generală în Europa și astfel la crearea unor condiții pentru o
cooperare tot mai strânsă între membrii Alianțe i cât și cu alte țări.24
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) oferă structura care permite
implementarea scopurilor Alianței. Este o organizație guvernamentală, în care țările membre își
păstreaza totala suveranitate și independență. Organizaț ia oferă locul în care ele se pot consulta
asupra oricărei probleme care s -ar putea ivi și unde pot lua decizii în probleme politice și militare
care le afecteaza siguranța . NATO o feră structurile necesare pentru a facilita consultarea și
cooperarea dintre ele, în domeniile politic, militar, economic, dar și stiințific și alte domenii non –
militare. “NATO reprezintă legătura transatlantică prin intermediul căreia securitatea Americii
de Nord este în permanentă conexiune cu securitatea Europei. Ea este manife starea practică a
efortului colectiv depus de către membrii săi pentru susținerea intereselor comune în problema
securității. ”25.
Concluzia care rezultă în urma protecției egale între membrii Alianței, indiferent de
deosebirile circumstanțelor sau a capacităților lor militare, contribuie la o stabilitate generală în
Europa. Se crează condițiile care favorizează creșterea cooperării între membrii Alianței ca și a
cooperarii dintre membrii Alianței și alte țări. Pentru a -și atinge scopul său esențial, Alianța
desfășoară diferite acțiuni de securitate fundamentală. Oferă o fundație indispensabilă pentru un
mediu de securitate stabilă în Europa, bazat pe progresul instituțiilor democratice și pe
angajamentul soluționării în mod pașnic a disputelor. Încearcă să creeze un mediu în care nici o

24 Ibidem , articolul 7, paragraf 5
25 Biroul de informare și presă NATO , Manualul NATO – 1110 BRUXELLES, BELGIA 1999, p. 30

17
țară nu ar avea posibilitatea să intimideze sau să constrângă nici o națiune europeană sau să -și
impună autoritatea prin amenințare sau forță .26
În conformitate cu al 4 -lea Articol al Tratatului Atlanticului de Nord, ea funcționeaza ca
forum transatlantic pentru consultările aliaților în orice problemă care afecteaza interesele vitale
ale membrilor săi, inclusiv schimbările care par a se constit ui în riscuri la adresa securității lor.
Facilitează coordonarea eforturilor lor în ceea ce privește problemele comune.27
Alianța oferă protecție împotriva oricărei forme de agresiune la adresa integrității teritoriale a
oricărui stat membru NATO. Promoveaz ă securitatea și stabilitatea prin urmărirea cooperării
permanente și active cu toți partenerii prin Parteneriatul pentru Pace și prin Consiliul
Parteneriatului EuroAtlantic și prin consultare, cooperare și parteneriat cu Rusia și Ucraina.
Promovează înț elegerea factorilor care sunt în relație cu siguranța internațională și a obiectivelor
de cooperare în acest domeniu, prin programul de informare activă în Alianță și în țările
partenere, dar și prin inițiative precum Dialogul Mediteranean. “Securitatea nu mai poate fi doar
militară, cum nu mai poate fi doar economică; dar ea nu mai poate fi nici doar securitatea unei
națiuni …”28

26 Ibidem p. 69
27 Anexa Nr. 1 , Articolul 4
28 Revista Geopolitica, Editura Top Form, nr. 1/2003, București p. 108 .

18
2.3 Alcătuirea sistemului NATO
2.3.1 Instituțiile fundamentale

Consiliul Atlanticului de Nord (NAC) – este cea mai înaltă autoritate politică și militară a
Alianței care își revendică în mod explicit autoritatea de la Tratatul Nord -Atlanic. Constituie un
forum pentru consultări ample între toate guvernele asupra problemelor de natură să le afecteze
securitatea. Este cel mai important organ de decizie al NATO. În cadrul Consiliului, toate cele 19
state membre au drepturi egale.
În Consiliul NATO fiecare guvern este reprezentat de un membru permanent cu rangul de
ambasador. Acesta este ajutat de un secre tariat politic și militar sau de o delegație formată din
specialiști. De două ori de an, uneori mai des, Consiliul se întrunește la nivel ministerial prin
participarea miniștrilor de externe ai părților. Când se au în vedere hotărâri de importanță majoră
se organizează întâlniri la nivel înalt prin participarea șefilor de stat sau/și de guvern ai țărilor
membre. Hotărârile sunt adoptate prin consens.
Problemele discutate și hotărârile adoptate acoperă toate aspectele activității organizației și se
bazează p e rapoarte și recomandări pregătite de comitetele subordona te, la cererea Consiliului, a
reprezentanților naționali sau a Secretarului General. Deciziile luate prin consens sunt expresia
voinței colective a guvernelor țărilor membre. Toate guvernele țărilo r membre participă la
elaborarea orientărilor de către Consiliu sau sub autoritatea acestuia în consens, regula pe care se
bazează toate deciziile. Asupra fiecărei probleme se decide, prin consens, dupa consultarea
guvernelor. Consiliul ca organ a carui au toritate decurge din tratat are responsabilitatea
constituirii propriilor organe.29
Comitetul pentru planificarea apararii (DPC) – este organismul, format din reprezentanții
statelor membre, mai puțin Franța, care nu participă la structurile militare integrate ale NATO,
cu funcții și c ompetențe similare consiliului. Acesta dezbate cea mai mare parte a problemelor de
planificare a a părarii colective. Funcționează de regulă la nivel de ambasadori de două ori pe an,
în sesiuni ministeriale unde participă miniștrii apărării.

29 Biroul de informare și presă NATO , MANUALUL NATO -1110 BRUXELLES, BELGIA 1999 p. 35 -38

19
Grupul de planificare nucleara (NPG) are un mod de lucru similar cu cel al Comitetului
pentru planificarea apărării, respectiv prin întruniri la nivelul ambasadorilor și sesiuni
ministeriale ale miniștrilor apărării. Funcțiile și puterea acestuia sunt similare cu a celor două
organisme preze ntate anterior, dar limitat la domeniul specific de acțiune: politică nucleară,
incluzând desfășurarea, siguranța, securitatea și longevitatea armelor nucleare, comunicațiile și
sistemele informaționale, controlul armelor nucleare, precum și chestiuni mai complexe de
interes comun, cum ar fi proliferarea nucleară. Politica nucleară a Alianței este analizată
permanent iar deciziile sunt luate în comun în scopul modificării sau adaptării acesteia conform
noilor evoluții, precum și în scopul actualizării și aj ustării procedurilor de consultare și
planificare. Activitatea Grupului pentru planificare nucleară este pregătită de un comitet executiv
al NPG alcătuit din membri ai delegațiilor naționale aparținând țărilor participante la NPG.
Comitetul executiv desfăș oară o activitate detaliată în numele Reprezentanților Permanenți NPG.
În mod obișnuit se reunește săptămânal dar și de câte ori este necesar. Alte organisme superioare
înființate de NPG și subordonate acesteia sunt Grupul NPG de nivel înalt (HLG) și Grupu l de
nivel înalt pentru protecția armelor (SLWPG).30

2.3.2 Componența militară

Comitetul militar este cea mai înaltă autoritate militară a Alianței. Funcționează sub
autoritatea generală a Consiliului Nord -Atlantic și a Comitetului pentru planificarea
apărării.Cuprinde șefii statelor majore ale armatelor statelor membre, cu excepția Franței, care
este reprezentată de o misiune militară pe lângă acesta. Islanda, care nu are forțe armate, poate fi
reprezentată de o personalitate civilă.Șefii de state major e se întrunesc cel puțin de două ori pe
an. Celelalte întruniri se țin la nivelul reprezentanților militari naționali numiți de către șefii de
state majore. Activitatea curentă a Comitetului este asigurată de către președintele acestuia, ales
pentru 3 ani, de către șefii de state majore. Acesta este ajutat de un președinte delegat și de către
directorul Statului Major Militar Internațional și este purtătorul de cuvânt al organismului.
Comitetul militar recomandă măsuri necesare pentru apărarea comună a zone i NATO și
stabilește directive pentru principalii comandanți aliați. Este reprezentat de către președinte sau

30 Ibidem p. 38 -55

20
locțiitorul sau la reuniunile Consiliului Atlanticului de Nord, ale Comitetului pentru planificarea
apărării și ale Grupului pentru planificarea n ucleară.
Comandanții strategici ai Nato (SC), respectiv Comandamentul suprem al forțelor aliate din
Europa (SACEUR) și Comandamentul suprem al forțelor aliate din Atlantic (SACLANT), sunt
răspunzători, în fața Comitetului Militar pentru orientarea și coord onarea generală a problemelor
militare ale Alianței. Ei consiliaza și Comitetul Militar. Fiecare Comandant strategic este
reprezentat de militari cu grad de general sau amiral.31
Statul Major Militar Internațional (IMS) reprezintă organul executiv care ajut ă Comitetul
Militar la îndeplinirea sarcinilor ce -i revin similar Statului major Internațional, acesta cuprinde
structuri corespunzătoare primului. IMS este compus din personal militar detașat, de țările
membre, pentru a ocupa funcții la Cartierul General al NATO în scopul desfășurării unei
activități la nivel internațional în interesul comun al Alianței și nu doar în numele țării lor. Unele
posturi sunt ocupate de personal civil care îndeplinește roluri administrative și de sprijin. Statul
militar național al celor detașați din forțele armate ale statelor participante la Tratat nu este
afectat prin activitatea lor temporară la NATO. Structura în cauză este condusă de un director cu
rang de general sau amiral, numit de țările membre și ales de Comitetul Militar (DIMS). Acesta
nu poate avea aceeași naționalitate cu președintele Comitetului NATO. Este ajutat de șașe
generali și de secretarul Statului Major Militar Internațional.
Ca organ executiv asigură îndeplinirea directivelor și hotărârilor Comitetului Militar și este
responsabil cu planificarea, evaluarea și recomandarea politicii privind problemele militare pe
care le supune analizei Comitetului Militar. Este organizat pe departamente și comandamente
militare integrate.
Departamentul de informații asigură informarea Comitetului Mil itar, a Secretarului
General, a Consiliului Nord -Atlantic și Comitetului pentru Planificarea Apărării în legătură cu
amenințările probabile la adresa NATO, coordoneaz ă și difuzează informațiile autorizate de
NATO.

31 Colonel (r) Vasile POPA, ROMÂNIA – NATO 1990 – 2002, EDITURA ACADEMIEI DE ÎNALTE
STUDII MILITARE , București, 2002 p.11 -17

21
NATO nu are o funcție sau capacități propii de culegere a informației, dar acționează ca un
organism coordonator central pentru compararea, evaluarea și diseminarea informațiilor furnizate
de autoritățile naționale. Departamentul Informații al IMS coordonează elaborar ea și difuzarea
informațiilor conform acordurilor NATO, incluzând politica informa țional ă și documentele de
baza ale sectorului informații, prin aceasta abilitând Comitetul militar să dea instrucțiuni și să ia
decizii bine documentate cu privire la structu ra, organizarea, logistica și capacitatea operativă a
forțelor NATO. Departamentul răspunde și de evaluarea capacităților și structurii forțelor
militare care ar putea reprezenta un risc pentru interesele de securitate ale NATO, precum și de
monitorizarea și relatarea tuturor evenimentelor din lumea întreagă care prezintă interes pentru
Alianță.
Departamentul pentru politica de apărare si planificare asigură covergența tuturor
problemelor politice și de planificare ce intereseaz ă Comitetul Militar, în domen iul concepției
strategice NATO . Totodată, participă la procesul de planif icare generală a apărării NATO.
Centrul de Criză al NATO sprijină Consiliul Atlanticului de Nord, Comitetul pentru
planificarea apărării și Comitetul militar în îndeplinirea funcțiilo r lor din domeniul consultării. În
cadrul Alianței, servește drept punct de convergență pentru primirea, schimbul și difuzarea
informațiilor politice, militare și economice. Monitorizează în permanență evoluția problemelor
politice, militare și economice, care prezintă interes pentru NATO și pentru țările membre
NATO. De asemenea, Centrul de Criză al NATO oferă instalațiile necesare pentru desfășurarea
rapidă a consultărilor în perioada de tensiune sau de criză și menține și actualizează informațiile
de baz ă necesare în timpul unor asemenea perioade .32
Inspectorul financiar al IMS are ca sarcină consilierea Președintelui Comitetului militar, a
Președintelui -adjunct al Comitetului militar și a Directorului Statului Major militar internațional
asupra tuturor as pectelor financiare legate de bugetul IMS. El se subordonează Comitetului
pentru bugetul militar (MBC), fiind responsabil cu administrarea financiară a bugetului. Mai
îndeplineste urm ătoarele sarcini, pregătirea, justificarea, administrarea și supervizarea tuturor
aspectelor vizând bugetul, în cadrul ariilor sale de responsabilitate, pentru prezentarea acestora

32 Centrul de Criză al NATO, http://www.nato.int/cps/en/natolive/topics_49192.htm#

22
Comitetului pentru bugetul militar, coordonarea reviziilor contabile și a ac tivităților interne care
au un impact financiar asupra IMS sau asupra agențiilor subordonate Comitetului militar.
Divizia pentru Armament și Standardizare asigură personal ul pentru Comitetul Militar în
domenii ce privesc coordonarea personalului , în domeni ul armamentului și standardizării
acestuia și a act ivității de apărare antiaeriană. Pentru a -și putea îndeplini rolul său Alianța este
preocupată să -și asigure un potențial militar corespunzător și o stare de pregătire în vederea
luptei materializate în pl anificarea colectivă a forțelor militare, planificarea operativă comună,
formații multinaționale, staționarea de forțe în afara teritoriului, unde este necesar, pe o bază
comună, sisteme de consultări, standarde și proceduri comune pentru echipament, instr uctie și
logistică, aplicații comune și combinate etc. În acest sens toate țările membre NATO, cu excepția
Franței, Spaniei și Islandei disponibilizează forțe pentru Structura Integrată de Comandă
Militară.
2.3.3 Principalele structuri militare de comandǎ

Evoluția înspre o nouă structură militară de comandă NATO a fost influențată de o
multitudine de factori dintre care cei mai importanți sunt: dezvoltarea identității europene de
securitate și apărare în cadrul Alianței, aplicarea conceptului de Forțe oper ative multinaționale
interarme, reducerea și restructurarea generala a forțelor militare aliate, determinată de
transformarea mediului de securitate.
Conceptul de Forțe Oper ative Multinaționale Interarme este o for ță operativă,
multifuncțională și multinaț ională organizată pe sarcini specifice și alcătuită în vederea acoperirii
întregului spectru de misiuni militare ale Alianței. Conceptul CJTF a fost aprobat la summit -ul
de la Bruxelles (ianuarie 1994), ocazie cu care șefii de stat și de guvern ai Alianței au cerut ca
viitoarea dezvoltare a conceptului să reflecte disponibilitatea lor de a pune la dispoziție activele
NATO. Astfel, pe baza hotărârilor Consiliului Nord -Atlantic pentru desfășurarea operațiunilor
conduse de Uniunea Europei Occidentale (UEO) se sprijinea constituirea Identității europene de
securitate și apărare . Necesitatea care a dus la crearea acestui concept s -a conturat în noul context
de securitate din Europa, marcat de apariția unor riscuri de intensitate redusă, dar imprevizibile
pentru p acea și securitatea și stabilitatea generală.

23
Structura militară integrată este alcatuită din forțe armate puse la dispoziția NATO de către
țările membre participante la această structură. Aceste forțe sunt clasate în trei categorii, și
anume, forțele de r eacție imediată și rapidă, forțele principale de apărare și forțele de întărire .
Forțele de reacție sunt forțe terestre, aeriene și navale polivalente și extrem de mobile,
disponibile în termen scurt, pentru a asigura o reacție militară promptă în caz de criză .
Majoritatea forțelor militare de care dispune NATO provine din rândul forțelor armate
convenționale ale țarilor membre, participante la structura militar ă integrat ă. În principal, ele
sunt de dou ă tipuri, forțele care sunt plasate sub comanda sau co ntrolul operativ al unui Înalt
Comandament al NATO , în caz de necesitate, conform procedurilor specifice sau în anumite
perioade de timp determinate și forțele armate pe care ț ările membre au acceptat să le pună, în
caz de necesitate, sub comanda operativ ă a unui Înalt Comandament al NATO, la o dat ă
ulterioar ă. În general, cea mai mare parte a forțelor NATO r ămâne sub comanda național ă
deplin ă, pân ă în momentul când ele sunt puse la dispoziția NATO pentru o operațiune specific ă,
decizia fiind luat ă la nivel politic.
Întreaga responsabilitate militară este luată de Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate
în Europa (SACEUR). Sarcina principală a Comandamentului suprem al forțelor aliate din
Europa este ca să contribuie la men ținerea p ăcii, securit ății și integrit ății teritoriale a statelor
membre ale Aian ței. În caz de agresiune este îns ărcinat, în limitele capacit ății și autori tății sale,
să ia toate m ăsurile necesare pentru a demonstra solidaritatea și preg ătirea Alian ței, în scopul
menținerii integrit ății teritoriului alia ților, pentru a proteja libertatea m ărilor și a rutelor esen țiale
pentru economie și pentru a pastra sau restabili securitatea .Comandantul Suprem al forțelor aliate
din Europa are un rol public și este prin cipalul purt ător de cuvânt in domeniul militar, al Marelui
Cartier General al Forțelor Aliate din Europa
În cadrul Comandamentului aliat din Europa funcționează două Înalte Comandamente
subordonate, aflate sub autoritatea Comandantului Suprem aliat din Europa: Forțele Aliate, din
Europa de Nord , Brunssum, Olanda și Forțele Aliate di n Europa de Sud ,Napole, Italia.
Comandamentul suprem al forțelor aliate din zona atlantic ă (SACLANT) are ȋn
principiu același misiuni ca și SACEUR . Statul major al acestuia funcționează la Norfolk,
Virginia, SUA. Astfel in calitatea sa de comandant suprem cu sediul in America de nord, are un

24
rol important și În men ținerea leg ăturii transatlantice ȋ ntre Europa și America de nord.
Consiliaz ă, ȋn caz de necesitate, autorit ățile politice și militare ȋn chestiuni militare și are acces
direct la șefii și ministrii ap ărării și șefii de guvern .
Grupul pentru planificare regional ă Canada -SUA (CUSRPG) este alc ătuit din
reprezentan ți militari ai celor două țări. Funcț ia sa este de a coordon a efortur ile de apărare, de
menținere a pă cii și securit ății și integrit ății teritor iale ale Alianței ȋ n regiunea Canada -Statele
Unite .Nu există un comandame nt suprem al Nato pentru această regiune și de aceea, comanda
depinde de structurile existente ale forțelor armate din Canada și Statele Unite și de
Comandamentul de pentru apărare aerospa țială a celor dou ă țări (NORAD ).
2.3.4 Instituții civile

Statul Major International este organul de lucru care ajuta Consiliul Atlanticului de Nord
și comitetele sale in indeplinirea sarcinilor ce le revin. Functionarii sunt detasati de catre
guvernele lor sau sunt recrutati de catre Organizatie, pe o perioada de 3 – 4 ani. În compunerea
Statului Major Interna țional functioneaz ă Cabinetul Secretarului General, cinci depart amente și
birourile pentru administraț ie general ă și gestiune și al Inspectoratului Financiar. Fiecare
departament este condus de un pre ședinte al comitetului principal, cu statut de secretar general –
adjunct. Departamentele sunt formate din direc ții și ser vicii.
Secretarul general este un om de stat internațional de rang înalt, numit de către guvernele
țărilor membre în funcția de președinte al Consiliului Nord -Atlantic, al DPC și NPG care
promovează și orientează consultarea în cadrul Alianței. El prezidea ză principalele organisme
politico -militare și unele comitete superioare. Este abilitat să propună subiectele unor discuții și
proiecte de hotărâri, are împuternicirea de a uza de bunele sale oficii în cazul diferendelor între
statele membre. Conduce Statu l Major Internațional și este purtătorul de cuvânt al Alianței în
relațiile interguvernamentale. Secretarul general -adjunct îl ajută în exercitarea funcțiilor și îl
înlocuiește în caz de absență. Acesta prezidează Grupul de lucru pentru problemele Controlu lui
armamentelor, Comitetul pentru apărarea antiaeriană, Comitetul mixt de consultare al NATO etc.
Cabinetul particular sprijină Secretarul General și pe Locțiitorul Secretarului General în
toate privințele muncii lor. Personalul s ău include un Consilier Juridic și un Consilier Specialist

25
în pro blemele central și est -europene. Cabinetul Secretarului General este alcătuit din
Cabinetul Particular, Secretariatul Executiv, Biroul de Informații și Presă și Biroul de Securitate
al NATO .
Secretariatul executiv are c a sarcin ă asigurarea bunei funcțion ări a Consiliului Atlanticului
de Nord (NAC), a Consiliului Parteneriatului Euro -Atlantic (EAPC), a Consiliului Permanent
Comun NATO -Rusia (PJC), a Comisiei NATO -Ucraina (NUC), a Grupului de Coo perare
Mediteraneană (MCG), a Comitetului pentru planificarea apărării (DPC) și a Grupului de
planificare nucleară (NPG), c a și activitatea întregii structuri de comitete și grupuri de lucru,
înființate pentru a sprijini aceste organisme. De asemenea, este responsabil pentru planificarea și
organizarea tuturor întâlnirilor la nivel ministerial și la nivel înalt, atât la Cartierul General al
NATO, cât și în exterior. Secretarul executiv, ca secretar al tuturor organismelor ce operează la
nivel ministerial și de ambasadori, este însărcinat de către secretarul general , cu asigurarea
concordanței dintre activitatea diferitelor departamente ale Secretariatului internațional și
directivele emise .
Biroul de informare și presă este compus dintr -un serviciu de presă și media și un serviciu
de informare, acesta din urmă fiind, la rândul său, alcătuit dintr -o Secție de planificare și
producție și o Secție de relații externe. Directorul pentru informare și presă este președintele
Comitetului pentru informare și relații culturale. El este ajutat de către un director adjunct, care
este și purtătorul de cuvânt oficial al Secretarului General și al Organizației, în relațiile cu mass –
media.
Biroul pentru securitatea NATO coordonează, monitorizează și aplică politica de securi tate
a NATO. Directorul pentru Securitate este principalul consilier al Secretarului General pentru
probleme de securitate, el fiind și Președintele Comitetului pentru securitate al NATO. El
conduce Serviciul pentru securitate din cadrul Cartierului Genera l al NATO și răspunde de
coordonarea securității în cadrul NATO.
Departamentul pentru sprijinul apărării , se preocupă de cercetare, dezvoltare, producție,
achiziție și aspectele materiale ale sistemelor de apărare antiaeriană, de comandă, control și
telecomunicații și promovează utilizarea eficientă a resurselor alianței pentru dotarea forțelor

26
sale.Este org anizat pe direcții: Cercetare pentru Armamente și Apărare, Conducere, Control și
Telecomunicații, Apărare antiaeriană, Cooperare și Standardizare.
Departamentul pentru investiții de securitate, logistică și planuri civile de urgență ,
cuprinde trei direcți i, fiecare specializată într -un domeniu de activitate care asigură utilizarea
eficientă a fondurilor și promovează planuri referitoare la mobilizarea economiilor țărilor
membre în situații de criză și război, administrația transporturilor civile navale, ae riene și terestre
și a telecomunicațiilor civile, precum și a domeniilor importante ce asigura potențialul militar al
statelor : energetic, industrial, agricol s.a.
Departamentul pentru Probleme Științifice și de mediu , se preocupă de problemele
științific e, tehnologice și de mediu ce interesează Comitetul Științific al NATO, agențiile NATO
și organismele specializate ale țărilor membre.
Biroul administrativ , asigur ă îndeplinirea politicii de cadre și salariale în cadrul
Organizației, precum și administrare a sediului, serviciul de translatori, organizarea conferințelor,
distribuirea documentelor interne.
Biroul inspectorului financiar, Biroul președintelui Comitetului pentru bugetul civil și
Colegiul Internațional al Comisarilor de conturi urmăresc existența și controlul fondurilor și
controlează cheltuielile făcute conform reglementărilor financiare ale NATO.
Consiliul de Cooperare Nord -Atlantică (NACC) a fost constituit în noiembrie 1991, în
baza hotărârii Conferinței NATO la nivel înalt, de la Roma și a re unit țările membre NATO și
inițial nouă țări din Europa Centrală și de Est. În martie 1992, participarea la NACC a fost
extinsă pentru a include toți membrii Comunității Statelor Independente, iar până în iunie 1992,
Georgia și Albania au devenit membre. C onsiliul acționează sub autoritatea Consiliului
Atlanticului de Nord și are că scop să asigure cadrul necesar pentru statele central și est -europene
de a cunoaște activitățile și orientările NATO și participa la acțiuni organizate de Alianța. Toate
acestea vizează crearea condițiilor necesare pentru prevenirea, controlul și rezolvarea situațiilor
de criză de pe continent și asigurarea păcii și securității egale pentru toate statele europene. Din
acest comitet fac parte statele membre NATO, statele central ș i est-europene, foste socialiste
inclusiv republicile din fosta URSS și fosta Iugoslavie care și -au dobândit statutul de state
independente și respectă normele dreptului internațional. Sediul NATO este la Bruxelles. Circa

27
2660 de persoane, militari și civi li, lucrează permanent în sediul NATO, din care peste 1000
compun delegațiile naționale și reprezentantele militare naționale la NATO, cuprinși în organe și
structuri militare și civile .
Consiliul Parteneriatului Euro -Atlantic (EAPC) a fost înființat în 19 97, succedând
Consiliului de Cooperare Nord -Atlantică. Reunește 19 aliați și 27 Parteneri într -un forum care
asigura consultări și cooperări regulate. Se întrunește periodic la nivel de ambasadori și ministry
de externe și ai apărării. EAPC a jucat un rol important că forum consultativ pentru criză din
Kosovo. S -au desfășurat mai multe ședințe extraordinare pentru informarea Partenerilor asupra
siuatiei planificărilor și pregătirilor NATO pentru posibile acțiuni militare în Kosovo. De
asemenea, activitățile EAPC completează programele Par teneriatului pentru Pace (PfP).

3. EVOLUȚIA ISTORICĂ A ORGANIZAȚIEI
3.1 Păstrarea păcii ȋnainte de anul 1989

Imediat după constituirea Alianței Nord Atlantice viață politică și militară a lumii a fost
marcată de o serie d e evenimente care au grăbit crearea structurilor de comandă și a forțelor
armate integrate NATO. În condițiile intrării într -o formă nouă a cursei înarmărilor, îndeosebi
după experimentarea bombei cu hidrogen de către SUA și URSS se elaborează o serie de
doctrine militare globale, ȋn funcție de scopurile urmărite de către Alianța și de evoluția
armamentului. În aprilie 1950, Comitetul pentru planificarea apărării al NATO a elaborat primul
program militar, a definit strategia NATO pe teatrele de acțiuni mili tare în Europa și a hotărât
constituirea grupărilor strategice comune. O lungă perioadă, strategia NATO a fost determinată
de doctrina “represaliilor masive”, bazată pe potențialul nuclear american și pe concepția
războiului nuclear global, în care armele nucleare erau primordiale, iar cele clasice aveau un rol
secundar .
După înființarea Tratatului de la Varșovia, pe teritoriul european sunt concentrate o mare
cantitate de arme nucleare americane. Începând cu anul 1961 doctrina “represaliilor masive” a
fost înlocuită cu cea a “ripostei flexibile”, care avea în vedere ipote za unui război limitat în

28
Europa, condiție în care se dădea, din nou, importantă armamentului clasic sub “scutul” armelor
nucleare. Totodată se dă atenție deosebită perfecționării armelor clasice și a munițiilor folosite de
acestea ajugându -se la fabricar ea și stocarea pe teatrele militare din Europa, a sute de mii de
unități muniții “inteligente”, capabile să -și selecționeze țintele să se activeze sau neutralizeze
singure, cu ajutorul programării sau reprogramării acestora.
Pentru perfec ționarea structur ilor militare și amplasarea acestora ȋn zonele de interes ale
Alian ței precum și pentru modernizarea armamentelor și tehnicilor de lupt ă s-au făcut cheltuieli
ȋnsemnate. Numai in ultimii ani ai “războiului rece” cheltuielile militare ale NATO s -au situat
intre 450 -500 miliarde dolari anual, iar efectivele aflate ȋn stare operativ ă ale Alian ței se ridicau
ȋn 1989, la peste 5.800.000 militari.33
În condițiile existenței Tratatului de la Varșovia și ale “războiului rece” pregătirile militare
ale Blocului Nord -Atlantic erau orientate în câteva direcții principale: perfecționarea forțelor
nucleare ale NATO, cu baza la sol, în aer și pe mare; amplasarea de rachete de croazieră cu rază
medie de acțiune la bordul navelor de suprafa ță, submarinelor și avioanelor ;dezvoltarea forțelor
cu destinație generală; uniformizar ea structurilor organizatorice; standardizarea producției de
armamente; realizarea unui nivel comun ridicat de automatizare a conducerii trupelor înzestrate
cu sisteme de arme de înaltă precizie în c adrul conceptului “loviturii în adâncime” și “bătăliei
aeroterestre – 2000”.
Pentru antrenarea forțelor Alian ței au fost organizat e exerciții militare comune ȋn diferite
zone și medii, cu participarea tuturor sau numai a unor țări membre NATO la care au fost
prezente for țe și mijloace importante. (De exe mplu, manevrele “Autumm Forge -83” au reunit
circa 30.000 oameni, 4.000 tancuri, 2.ooo de avioane și un numar mare de nave.)34 Aceste
exerciții militare de amploare organizate de NATO, cât și de Tratatul de la Varșovia constituiau
adevărate demonstrații de forță, momente de tensiune și de “încălzire” în perioada “războiului
rece”.
În decursul anilor, NATO a dobândit o experiență aparte în domeniul prevenirii conflictelor
și gestionării crizelor. Alianța a fo st nevoită să facă față unei diversități de crize, însă acestea se

33 Florian Garz NATO ; Globalizare sau dispariție? , Casa Editorială Odeon, București, 1995, p. 100; p.
138-139
34 Victor Kulicov, Doctrina păcii , Editura Agenției de Presă Novosti Moscova, 1988, p. 82

29
abordau din perspectiva “războiului rece”. Prevenirea crizelor se baza pe crearea unor
mecanisme instituționale care “făceau ca amenințările deliberate la adresa sistemului bipolar să
devin a potențial foarte costisitoare. Prevenirea conflictelor urma să se realizeze prin descurajarea
unei agresiuni sovietice deliberate.35 În epoca nucleară, pe teatrul Europei Centrale au apărut
numeroase crize – Berlin (1953, 1981), Budapesta (1956), Praga (1968), Varșovia (1956, 1981) –
în care problema gestionării acestora a căpătat o dimensiune caracterizată prin descurajare și
intimidare, mijloace limitate de răspuns.
Descurajarea se realizează pentru a acoperi o gama largă de acțiuni agresive pornind de la
provocări la nivel redus și mergând până la un atac armat la scară continentală împotriva Europei
Occidentale. Chiar de “la origine, strategia NATO se baza deja pe amenin țarea cu represaliile
masive, deși instrumentu l acestor represalii nu exista ȋncă și amenin țarea nu avea c aracterul
absolut pe care l -a căpatat mai tarziu”.36
Au fost multe aspecte ale acestor evoluții dar se evidențiază în mod deosebit trei evenimente
și anume: adoptarea de către Alianța,în decembrie 1967, a doctrinei Harmel, bazată pe politici
paralele de menținere a unei apărări corespunzătoare, simultan cu încercarea de relaxare a
tensiunilor din relațiile EST -VEST37, introducerea în anul 1969 de către guvernul Republicii
Federale Germane a doctrinei “Ostpolitik“ a cancelarului Willy B randt, creată să aducă un suflu
mai pozitiv relației cu țările Europei de Est și cu Uniunea Sovietică având în vedere
constrângerile lor și adoptarea în august 1975 a Actului Final CSCE de la Helsinki (a fost
redenumită Organizația pentru securitate și Coo perare în Europa – OSCE în ianuarie 1995), care
a stabilit noi standarde pentru discutarea problemelor drepturilor omului și a introdus măsuri
pentru creșterea încrederii reciproce dintre EST și VEST.38 O serie de evenimente importante
similare au marcat cu rsul relațiilor EST -VEST în anii '80. Acestea au inclus desfășurarea în
Europa de către NATO a Forțelor Nucleare de rază medie , urmând deciziei cu pistă dublă în
decembrie 1979 privind modernizarea nucleară și controlul armelor. Tratatul de la Washington

35John Baret, Prevenirea conflictelor și gestionarea crizelor: Abordarea NATO ȋn Arta prevenirii
conflictelo r, Editura R.A. Monitorul Oficial, București, 1996, p. 161
36 Andrei Beaufre, L’OTAN et l’Euro pe, Calman -Levy , Paris, 1966, p. 74
37, NATO archives , The Harmel Report : full reports by the rapporteurs on the future tasks of the Alliance
, mai 1999 , http://www.bits.de/NRANEU/nato -strategy/Harmel_Report_complete.pdf
38 Norman Naimark, Leonid Gibianskii, Establishment of communist regimes in eastern Europe 1944 –
1949 , Westview Press, 1997 , p. 267-290 și p. 286 -287

30
care a urmat, semnat în decembrie 1987, care a dus la eliminarea focoaselor terestre INF
american și sovietic pe baza globală, semnele timpurii a le schimbării în Europa de Est.
Declarația de la summit -ul din 1989 a inclus multe elemente extrem de important e. Recunoștea
schimbările ce se petreceau în Rusia, dar și în alte țări est -europene, sublinia abordarea Alianței
privind învingerea tendințelor de divizare a Europei și atingerea obiectivului său pe termen lung
pentru formarea unei ordini drepte de pace î n Europa. Declaratia summit -ului a stabilit o agendă
largă pentru extinderea cooperarii Est -Vest în alte domenii, pentru o acțiune asupra provocarilor
globale semnificative, pentru măsurile create să întâmpine obiectivele pe termen lung ale
Alianței.”39.

3.2 Securitatea Europei după 1990

Securitatea este condiția esențială a democrației care obligă statul să protejeze și să
promoveze interesele colectivității (comunități sociale și cetățeni), care își asumă obligația de a
veghea asupra tuturor și a fiecă ruia. Securitatea internațională și națională pot fi analizate atât
din punct de vedere funcțional (sistemic) cât și structural. Dacă din punct de vedere sistemic,
securitatea globală poate fi caracterizată de cinci subsisteme majore: politic, economic, s ocial
(socio -demografic, cultural și ecologic ) 40, din punct de vedere al structurii, acesta poate fi
caracterizată de dimensiunile sale consacrate economică, socială, politică, militară, dar și
ecologică, de sănătate, cultură, educației și cercetare.
Modificarea profundă a mediului politic și social european după 1989, care a dus la dispariția
bazei ideologice a divizării continentului în blocuri opuse, potențial adversare unul altuia, a făcut
necesară redefinirea locului și rolului organizației Tratat ului Atlanticului de Nord, a determinat
apariția unor preocupări privind posibilitățile și modalitățile de participare a acesteia la controlul
și rezolvarea situațiilor de criză de natură să pericliteze pacea și securitatea în Europa și în lume.
Schimbăril e petrecute în spațiul european, dispariția bipolarității puterii militare ar fi trebuit, în
acceptarea istorică, să ducă și la dizolvarea Alianței, întrucât scopul creării acesteia a dispărut.

39 Biroul de Informare și Presă, Manualul Nato , București, 2001 p. 35 -36
40 Alexandra SARCINSCHI, Securitatea internațională. Dimensiuni, strategii, politici Editura CTEA,
București, 2009, p . 33-76

31
Apariția de noi tipuri de riscuri și amenințări la adresa păci i și securității în Europa și în
lume, în zonele de interes ale Alianței a impus reevaluarea situației securității, stabilirea de noi
strategii pentru adoptarea mecanismelor Alianței de gestionare a crizelor, prin asumarea a noi
roluri în zona Europei cent rale și de est, mergând de la prevenirea și gestionarea războaielor
civile la monitorizarea controlului armamentelor sau acordurilor de dezarmare.
Pornind de la conceptul că securitatea Alianței este legată de securitatea celorlalte state din
Europa și de riscurile posibile, datorate instabilității generate de grave dificultăți de ordin
economic, social și politic, inclusiv rivalități etnice și dispute teritoriale statele occidentale au
luat în calcul menținerea și întărirea legăturii transatlantice, în con textul schimbător al securității,
încât să satisfacă procesul de integrare europeană și interesele securității SUA, implicate foarte
puternic în zona europeană a NATO, dezvoltarea continuă a securității europene că element al
unei uni uni politice în curs d e formare și cooperarea cu țările din Europa Centrală și integrarea
lor treptată în sistemul politic, economic și de securitate al statelor libere și democrate. Aceste
orientări au fost stabilite pentru a se asigura funcționarea Alianței după desființarea Tratatului de
la Varșovia și pentru a se încerca acoperirea vidului de securitate din Balcani, în așa fel încât să
nu trezească suspiciunile Federației Ruse, care consideră că prin extinderea NATO, Rusia ar fi
izolată și chiar amenințată.41
Conducerea NATO, organele civile și militare ale Alianței, analizând situația politico –
militară actuală și de perspectiva, au elaborat o serie de variante privind implicarea NATO în
rezolvarea crizelor pe baza documentelor adoptate la Roma, în anul 1991 și a modificării
raportului de forțe în Europa. Având în vedere aspectele politice, militare, economico -financiare,
se pare că varianta care are cele mai multe opțiuni ar fi cea care are în vedere atât apărarea
nemijlocită a statelor membre, cât și intervenția în zonele de criză, fie sub egida ONU, fie în
cadrul acțiunilor conduse de ONU, UEO sau OSCE, căutăndu -se soluții pentru depășirea
restricțiilor referitoare la spațiul de responsabilitate.
Pentru apărarea proprie sunt prevăzute în continuare Forțele principale de apăra re NATO.
Odată cu nouă doctrina s -a adoptat și conceptul de “ riposta selectivă ”. În acest sens Forță de
Reacție Rapidă este operațională din 1995 și cuprinde 7 divizii, din care 2 cu structură

41 NATO, între certitudini și așteptări, Universitatea Națională De Apărare Centrul De Studii Strategice
De Apărare Si Securitate , http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/nato_intre_certitudini_si_asteptari.pdf

32
multinațională. Acestea, pot fi dislocate în timp scurt (2 -3 zile) în zona de acțiune. Se are în
vedere pentru a fi folosite în cadrul operațiilor de menținere a păcii sau pentru controlul crizelor.
În 1994, odată cu aprobarea concepției de constituire și acțiune a Forței de reacție rapidă,
miniștrii apărării din ță rile membre NATO au adaptat o serie de concepte privind sprijinul ce -l
poate oferi NATO, prin intermediul UEO, pentru dezvoltarea componenței de apărare a Uniunii
Europene, modul în care structurile NATO ar putea fi dezvoltate și adoptate pentru a îndeplin i
eficient și mai flexibil misiunile Alianței, prin întărirea cooperării cu UEO precum și modul de
dezvoltare a Parteneriatului pentru Pace.
Primele rezultate pozitive a noilor concepte au fost dovedite prin desfășurarea rapidă și
eficientă a Forței Inter naționale de Implementare a Păcii în Bosnia Herțegovina (IFOR).
Reforma NATO are efecte concrete asupra relațiilor NATO cu țările foste membr e ale Tratatului
de la Varșovia. Cum acestea nu pot fi cuprinse imediat în NATO, din diferite motive, s -au creat
unele organisme adecvate actualei situații. Un asemenea organism s -a creat în 1991, Consiliul de
Cooperare Nord -Atlantică (CCNA). În cadrul acestuia se discuta probleme cu caracter militar,
cum ar fi controlul armamentelor, cooperarea în domeniul apărării , modul de soluționare a unor
crize în Europa, precum și probleme economice sau de interes general .
Cooperarea în cadrul CCNA s -a întărit prin lansarea inițiativei Parteneriatului pentru Pace
(PfP), prin care NATO contribuie la realizarea unei noi ordini d e securitate prin cooperare în
Europa. Astfel, NATO a făcut un mare pas înainte, spre o nouă dimensiune a securității, trecând
de la dialog la cooperare cocreta, iar prin acțiunile din Bosnia dovedește că acționează într -un
“parteneriat pentru menținerea p ăcii”, prin participarea forțelor sale alături de alți 19 parteneri.
Una din caracteristicile noi ale Alianței este voință sa de a se deschide pentru noi membri din
considerentul că primirea de noi membri în NATO va servi cauzei s tabilității în întreagă Eu ropa.
De asemenea, Alianța acționeză pentru stabilirea unui parteneriat în domeniul securității cu
Rusia, Europa se găsește astăzi într -o faza decisivă a pregătirii viitorului sau prin garantarea păcii
și libertății, respectând principiile unei strânse coo perări transatlantice și al continuării ferme a
politicii de unificare. În plus NATO va utiliza și consolida instituții viabile și experimentate, cum
ar fi Consiliul Europei, în care va juca rolul de pilon de stabilitate. Lărgirea NATO va reprezenta
un pas înainte spre țintă de baza a Alianței, de a spori securitatea și a extinde stabilitatea în

33
întreagă zona euroatlantică, în cadrul contextului unei largi arhitecturi a securității europene
bazate pe o reală cooperare.
Extinderea NATO va contribui la stabil itatea și securitatea sporită pentru toate țările din
regiune prin: încurajarea reformelor democratice, inclusiv a controlului civil și democratic asupra
armatei; protejarea modelelor și cutumelor de cooperare, consultare și costituire a consensului;
prom ovarea relațiilor de bună vecinătate; sporirea transparenței în planificarea apărării și
alcătuirea bugetelor militare și astfel a încrederii între state; consolidarea tendinței către integrare
și cooperare în Europa; sporirea abilității Alianței de a cont ribui la securitatea europeană și
internațională și de a sprijini menținerea păcii sub auspiciile ONU sau OSCE, prin întărirea
parteneriatului transatlantic.
Extinderea Alianței se va face prin aderarea de noi state membre la Tratatul de la
Washington, în baza art. 10. Noii membri se vor bucur a de toate drepturile și își vor asumă toate
obligațiile ce decurg din Tratat și vor trebui să se conformeze principiilor, politicilor și
procedurilor adoptate de membrii Alianței până în momentul aderării. Statele can didate la
aderare trebuie să -și rezolve prin mijloace pașnice disputele etnice, teritoriale, jurisdicționale
interne, după care pot fi invitate să se alăture Alianței. Dupa 1984, UEO a fost reactivat ă ȋn
vederea dezvoltarii unei identit ăți comune de apărare european ă, prin întărirea pilonului
european al NATO. Extinderea NATO este un proces paralel cu cel al Uniunii Europene, pe care
îl va complet a. Ambele procese de extindere vor contribui semnificativ la extinderea securității,
stabilității și prosp erității de care se bucură membrii săi spre celelalte state europene cu vederi
democratice .
O eventuală concordanță largă a calității de membru în NATO, UE și UEO ar avea efecte
pozitive asupra securității europene. De aceea, Alianța acordă o atenție deose bită țărilor cu
perspective de a deveni membre ale UE și care manifestă interes pentru aderarea la NATO în
vederea analizei felului cum acestea pot contribui la securitatea transatlantică, în cadrul
Tratatului de la Washington și de a hotărî invitarea a cestora pentru a adera la NATO.
Uniunea Europei Occidentale , există în formă s a actuală din 1954 și include 10 țări
europene. Ea are un consiliu și un secretariat cu sediile la Bruxelles și o Adunare Parlamentară,
la Paris. Această își are originea în Tratatu l de Cooperare Economică, Socială și Culturală și

34
Autoapărare colectivă de la Bruxelles, din 1948, prima măsură formală întreprinsă de puterile
europene spre întemeierea Alianței Nord -Atlantice. Transformările politico -militare din sfera
europeană au dete rminat crearea unor organe subsidiare ale Consiliului UEO, cum ar fi Institutul
de studii în domeniul securității, cu sediul la Paris și Celula de Planificare, a cărei înființare este
consecință consensului privind necesitatea dezvoltării UEO ca “braț înar mat” al UE și ca “stâlp
european” al Alianței Nord -Atlantice. Această este plasată sub autoritatea directă a Consiliului
UEO .
Celulă de Planificare pregătește planuri pentru cazul când ar fi necesară folosirea unor forțe
sub egida UEO; păstrează la zi inventarul forțelor și grupurilor de forțe ce ar putea primi misiuni
specifice din partea UEO și pregătește programe de antrenament. În eventualitatea unei crize
Celulă de Planificare se preocupă și de analiză fezabilității intervențiilor UEO și de natură
acestor intervenții, coordonarea pregătirii forțelor armate multinaționale sub egida UEO, până
când se constituie statul major multinațional. În cadrul Celulei de Planificare fiecare stat este
reprezentat de 3 ofițeri, reprezentanți ai celor trei arme tradiționale.
Organul superior de conducere a Uniunii Europei Occidentale este Adunarea UEO ,
compusă din parlamentari ai țărilor membre. Această se reuneșt e de două ori pe an, în sesiuni
plenare, la Paris. Ea exprimă propria voință politică, nerespectând reflexia activității Consiliului;
are rolul de a analiză problemele politice, militare, economice și tehnico -științifice ale țărilor
membre. În afară celor 1 0 state membre cu drepturi depline, UEO mai cuprinde: trei membri
asociați (Islanda, Norvegia și Turcia); cinci observatori (Austria, Danemarca, Finlanda, Irlanda,
Suedia) care au dreptul să participe la reuniunile la nivel de ambasadori și miniștri; zece
parteneri -asociați ( România , Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia,
Slovenia, R. Cehă). Aceștia pot lua o serie de decizii, alături de statele membre, în domenii ce
vizează misiunile umanitare și evacuarea civililor aparținând un eia din țările membre.
Sub protecția UEO au fost create structuri militare regionale: Euroforce și Euromarforce.
Acestea îndeplinesc misiuni umanitare sau de evacuare a cetățenilor, de menținere a păcii.
Întrebuitarea acestor forțe necesită acordul statelo r participante (Franța, Italia, Spania, Portugalia
și Grecia). Admiterea altor state va necesită același acord.

35
Preocuparea specialiștilor militari occidentali, față de noile structuri ale UEO și cele ale
NATO, sunt orientate în direcția preluării unor atr ibuții ale NATO de către primele, îndeosebi în
câmpul acțiunilor umanitare și de menținere a păcii și asigurarea unor legături mai flexibile între
acestea, încât structurile UEO să se dezvolte, nu că un rival ci că un suborganism,mai mult sau
mai puțin ind ependent al NATO.
Afecțiunea NATO față de legătură transatlantică este indispensabil ă. Alianța este angajată
într-un parteneriat puternic și dinamic între Europa și America de Nord în sprijinul valorilor și
intereselor pe care le au în comun. Securitatea E uropei și a Americii de Nord este indivizibilă.
Menținerea unei capabilități militare adecvate în vederea acțiunii colective pentru apărarea
comună rămâne punctul central al obiectivelor de securitate ale Alianței. O astfel de capabilitate,
împreună cu sol idaritatea politică, rămâne esență capacității Alianței de a preveni orice încercare
de a face uz de forță sau de intimidare și garantează faptul că o agresiune militară directă
Împotriva Alianței nu ar putea avea sorți de izbândă. Apărarea colectivă a mem brilor săi este
fundamentală pentru credibilitatea să și pentru securitatea și stabilitatea spațiului euroatlantic .
Crearea Consiliului de Cooperare Nord -Atlantic la sfârșitul lui 1991 a stabilit un cadru pentru
dialog și cooperare cu țările din Europa Cen trală și de Est, precum și cu noile state independente
din spațiul fostei URSS. Numărul membrilor a crescut de la 25 în 1991 la 40 în 1997. Austria,
Finlanda, Suedia și Elveția, participanți cu statut de observator la Parteneriatul pentru Pace la
acel mome nt, au devenit, înt re timp, membri în cadrul EAPC.
Ca urmare a succesului CCNA și al Parteneriatului pentru Pace, miniștrii de externe din țările
aliate și partenere au inaugurat la Sintra, în Portugalia, la 30 mai 1997, Consiliul de Parteneriat
Euro -Atlantic (EAPC), cu intenția de a ridică nivelul cooperării politice și militare . S-a
reafirmat angajamentul comun de a întări și extinde pacea și stabilitatea în spațiul euro -atlantic și
cooperarea pentru atingerea acestui o biectiv pe baza valorilor și a principiilor comune, în special
a celor stabilite în documentul cadru al Parteneriatului pentru Pace. Dimensiunea politică extinsă
a consultărilor și cooperării oferite de EAPC permite partenerilor, dacă aceștia doresc, să
dezvolte relații politice directe cu Alianța. Suplimentar, EAPC oferă cadrul necesar pentru că
țărilor partenere să li se ofere oportunități sporite în ceea ce privește luarea deciziilor privind
activitățile la care ele participa. EAPC are 46 de membri, resp ectiv cei 19 membri NATO la care
se adaugă: Albania, Armenia, Austria, Azerbaijan, Belarus, Bulgaria , Croația, Estonia, Finlanda,

36
Georgia, Irlanda, Kazahstan, Kârgâzstan, Letonia, Lituania, Moldova , România, Federația Rusă,
Slovacia, Slovenia, Regatul Sued iei, Confederația Elvețiană, Tadjikistan, Macedonia,
Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan
Un parteneriat special a fost stabilit între NATO și Rusia care au convenit să dea o șansă
angajamentului comun de a edifica o Europa a păcii, stabilă și indivizibilă. Acesta s -a concretizat
prin Actul Fondator NATO -Rusia privind Relațiile Reciproce, Cooperarea și Securitatea ,
prin care NATO și Rusia s -au angajat să -și dezvolte relațiile pe baza intereselor comune,
reciprocității și transparenței, în vederea realizării unei păci durabile și cuprinzătoare în zona
euroatlantică, bazată pe pricipiile democrației și securității prin cooperare.
Evenimentele de la 11 septembrie și confruntarea comună cu terorismul au condus la o
schimbare în cooperarea dintre NATO și Rusia. No ul Consiliu NATO -Rusia stabilit în mai 2002
identifica rea terorismul că unul din multele aspecte importante de pe agenda consultă rilor și
cooperării. Astfel, NATO și Rusia evoluează de la discuții comune la acțiuni comune – de la
discutarea modalităților de cooperare la transformarea cooperării într -o realitate cotidiană.
Încadrul Consiliului, statele membre NATO și Rusia colaborează că parteneri egali și deja
realizează progrese în domenii precum menținerea păcii, reforma sectorului apărării, prolifera rea
armelor de distrugere în masă , căutare și salvare pe mare, planificarea urgențelor civile, sistemul
de apărare anti -rachetă și lupta împotriva terorismului. Perspectivele pentru extinderea și
intensificarea acestei cooperări nu au fost niciodată mai r ealiste.
Mediterana este considerată de NATO o zona de interes special. Securitatea în Europa este
strâns legată de securitatea și stabilitatea în Mediterana. Procesul Dialogului Mediteranean al
NATO este parte integrantă al abordării NATO a securității pr in cooperare care furnizează cadrul
pentru întărirea încrederii, promovarea transparenței și cooperării în regiune.
Alianța rămâne deschisă pentru noi membri conform Art.10 al Tratatului de la Washington.
Această presupune lansarea de noi invitații în anii următori, țărilor dornice și capabile să -și
asume responsabilitățile și obligațiile de membru al Alianței, în măsur ă în care NATO apreciază
că includerea de noi membri ar servi intereselor sale politice și strategice globale, ar întări
eficacitatea și coeziunea să și ar întări securitatea și stabilitatea globală a Europei. În acest scop,
NATO a stabilit un program de a ctivități care să acorde asistență țărilor aspirante în cadrul

37
pregătirii acestora în vederea posibilei aderări la Alianța, în contextul unor relații mai extinse cu
aceste țări.
Politică Alianței de sprijinire a controlului armamentelor, dezarmării și nepr oliferării va
continuă să joace un rol major în realizarea obiectivelor de securitate ale Alianței. Aliații caută să
întărească securitatea și stabilitatea la cel mai redus nivel al forțelor în concordanță cu
capacitatea Alianței de a asigura apărarea cole ctivă și de a îndeplini întregul sau spectru de
misiuni. Alianța acordă o deosebită importantă continuării valabilității și deplinei implementări
de către toate părțile semnatare ale Tratatului CFE, considerându -l că un element esențial în
asigurarea stabi lității spațiului euroatlantic.

3.3 Provocările secolului XXI

În 12 Septembrie 2001, la mai puț in de 24 de ore după atacul ter orist împotriva Statelor
Unite, N ATO a declarat că atacurile au fost de fapt un atac îndreptat împotriva tuturor celor 19
țări membre ale Alianței. Pentru prima dată în istoria N ATO , aliații au invocat art. 5 al tratatului
de la Washington, prin care se statuează că un atac armat îndreptat împotriva uneia sau mai
multe țări membre N ATO va fi considerat că un atac împotriva tuturo r. De asemenea toate cele
27 de state partenere N ATO au condamnat atacurile teroriste din 11 septembrie și au oferit
sprijin. Acest moment decisiv a fost urmat de măsuri practice cu scopul de a sprijinii Statele
Unite.
După 11 septembrie, mai exact pe 4 oc tombrie 2001, că răspuns la cererea S.U.A, aliații au
căzut de acord să ia măsuri pentru a extinde opțiunile disponibile în campania împotriva
terorismului incluzând o mai largă colaborare a serviciilor de securitate și drepturi de survol
pentru S.U.A sau alte aeronave aliate.
Abordarea acestor noi provocări și amenințări în lupta împortiva terorismului implică
transfor marea structurilor militare ale NATO, reflectată în crearea Forței de Reacție NATO ,
înființată pentru a susține pe cont propriu operațiuni militare mai eficiente.

38
Această forță este capabilă să desfășoare o gama extinsă de operațiuni militare ale Alianței.
FRN se poate întreține pe durata unei luni sau chiar pe o perioada mai lungă. Este compusă din
forțe naționale care se vor rota pe perioa de de antrenamente și de specializare formând o unitate,
perioade urmate apoi de o faza operațională de stand -by care durează 6 luni. Misiunile includ
transportarea de trupe pentru stoparea conflictelor, trimiterea de trupe în formatul unei forțe
comune, c onform operațiunilor menționate în art.5 (apărarea colectivă) sau în alte articole
(gestionarea crizelor, stabilitatea) și trimiterea unei forțe inițiale care ulterior să facă parte dintr -o
forță cu o capacitate mai mare. Această forță reprezintă un elemen t esențial în agenda de
transformări a Alianței.
Misiunea “ Active Endeavour” din 26 octombrie 2001 , când elemente ale bazei navale
americane au fost trimise să patruleze și să monitorizeze partea de est a zonei mediteraneene
precum și elemente din Forță de Aeriană de Prevenire a NATO reprezintă un alt consens la care
a ajuns Consiliul Nord -Atalntic în lupta împotriva terorismului. Pentru prima dată în istoria să,
capacitățile Alianței au fost transportate pentru a sprijini operatiunil înscrise în și regleme ntate de
art.5. În 10 martie 2003 operațiunea a fost extinsă astfel încât să includă escortă vaselor civile
prin strâmtoarea Gibraltar.42
O altă măsură luată de americani a fost misiunea " Eagle Assist " (mijlocul lui octombrie
2001 – mijlocul lui mai 2002 ) când 5 avioane AWACS (Airborne Warning and Control
Systems – aeronave cu sistem de prevenire și control) au fost trimise să survoleze și să protejeze
Statele Unite. Acestea sunt folosite în supravegherea aeriană și au capacitate militară de reacție
rapidă, prin transmiterea de informații către centre de control aflate pe uscat, în apă sau aer. 830
de piloți din 13 țări NATO au zburat peste 360 de misiuni. Aeronavele AWACS au fost
debarcate în S.U.A. și o flota năvală aliată a fost trimisă către estul Mediter anei.43

42 Terorism (Op. Active Endeavour)
https://nato.mae.ro/node/225

43 Operațiunile NATO din 1949 până ȋn prezent
http://www.shape.nato.int/resources/21/nato%20operations,%201949 -present.pdf

39
În timp ce contribuția NATO la lupta împotriva terorismului a devenit din ce în ce mai
importantă, se iau măsuri pentru a echipa mai bine Alianța și pentru a -i permite să joace un rol
decisiv în efortul comun.
Summit -ul NATO de la Praga (21 – 22 noi embrie 2002) 44va rămâne cu siguranță drept un
moment cu o semnificație deosebită în istoria Alianței. Praga a constituit un început de drum.
Praga înseamnă transformarea Alianței. Tema summit -ului – „Noi capacități, noi membri, noi
relații“ – exprimă cu cl aritate faptul că la Praga au fost analizate toate aspectele adaptării Alianței
la evoluția mediului de securitate global. Noul mediu de securitate implică, pe de o parte, misiuni
noi pentru Alianța, iar pe de altă parte, redefinirea capacităților pe care statele membre le pot
oferi p entru realizarea noilor misiuni .
Summit -ul de la Praga a prilejuit a două extindere a NATO, prin lansarea invitației politice
de aderare la Alianța Nord -Atlantică către șapte state: Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania,
România , Slovacia și Slovenia. Lărgirea NATO a cuprins, astfel, trei direcții strategice: nordul
(țările baltice), centrul și sud -est-ul Europei. Includerea celor șapte țări în Alianța, după Polonia,
Republica Cehă și Ungaria, invitate în 1997, a contribuit la co nsolidarea continuității teritoriului
NATO și la extinderea spațiului de stabilitate și securitate al Alianței de la Marea Baltică la
Marea Neagră. Extinderea Alianței va consolida Nato în mai multe privințe, conferindu -I o mai
mare capacitate de a gestion a atât misiunile sale tradiționale cât și cele mai noi tipuri de misiuni .
Angajamentul de la Praga privind Capacitățile, ideea dezvoltării unei astfel de inițiative a fost
conturată la Reuniunea miniștrilor apărării din țările NATO (6 iunie 2002) și are în vedere
reajustarea unei inițiative similare adoptate la Summit -ul NATO de la Washington din 1999.
Summit -ul de la Praga consacră astfel o nouă inițiativa denumită : Angajamentul de la Praga
privind Capacitățile.
Distincția majoră față de inițiativa precedentă a NATO se referă la reducerea deficiențelor în
capacitățile aliate, pe opt sectoare operaționale cheie: apărarea împotriva atacurilor chimice,
biologice, radiologice sau nucleare, informații și supraveghere, detectarea țintelor; sistemul de
supraveghere la sol; comandă, control și comunicații, eficientă de lupta, inclusiv muniții de înalta

44 Anexa Nr. 2

40
precizie, transport strategic aerian și maritim, capacități de realimentare în aer, capacități
dislocabile pentru sprijini rea forțelor combatante.
Forță de Reacție a NATO – Inițiativa (NATO Response Force NRF) a fost lansată cu
prilejul reuniunii informale a miniștrilor apărării ai statelor membre NATO, care a avut loc la
Varșovia (24 -25 septembrie 2002). Ea vizează constitui rea unei forțe de reacție rapidă a NATO,
cu un efectiv de aproximativ 21.000 de militari, compusă din elemente terestre, aeriene și navale
și dispunând de o capacitate de desfășurare în termen scurt (7 zile), puternic susținute logistic și
informativ. Aces t mecanism va constitui instrumentul de proiecție a forței NATO dincolo de
granițele Alianței. Perioada de timp, de aproximativ doi ani, prevăzută pentru crearea și
operaționalizarea forței subliniază importantă acordată inițiativei în procesul de restruct urare și
modernizare a NATO în perspectiva noilor amenințări asimetrice ale secolului XXI. România a
salutat lansarea inițiativei Forță de Reacție NATO (FRN) și a anunțat intenția de a participa, că
viitor membru NATO, la constituirea și operaționalizarea FRN.45
Nouă Structura Militară de Comandă va cuprinde două comandamente strategice, dintre
care unul va fi operațional iar celălalt va fi funcțional. Comandamentul strategic pentru operații
va avea sediul în Europa, în Belgia, și va fi sprijinit de două com andamente de forțe întrunite,
capabile să genereze un comandament terestre de Forțe Multinaționale Întrunite (CJTF) și de un
comandament permanent întrunit, robust dar mai limitat, care va putea genera un comandament
de tip CJTF, dispus pe mare.
Măsuri de combatere a noilor amenințări – Liderii Alianței au andorsat, de asemenea,
implementarea a cinci inițiative de apărare împotriva armelor nucleare, bilogice și chimice
(NBC) ceea ce va consolida capacitățile Alianței de combatere a armelor de distrugere în masă:
un prototip de laborator mobil pentru analiză NBC, o echipa prototip de reacție la un eveniment
NBC, un centru virtual de excelență pentru apărarea importriva armelor NBC, un depozit NATO
pentru apărare împotriva armelor biologice și chimice și un si stem de supraveghere a bolilor.
De asemenea, se consolidează capacitățile de apărare împotriva atacurilor cibernetice și a inițiat
un nou studiu de fezabilitate pentru sistemul NATO de Apărare Anti -Rachetă, pentru a examina
opțiunile de apărare a terito riului, forțelor și populației Alia nței.

45 Cpt. Vicențiu Cătăneanu, Cpt. Constantin SAVU, Nato Response Force – A New Approach –, p.101 -102

41
Consiliul NATO – Rusia . Odată cu sfârșitul Războiului rece, NATO a considerat că
dezvoltarea unor relații constructive și de cooperare cu Rusia reprezintă un element cheie al
stabilității și securității inEuropa. La 27 mai 1997 s -a semnat la Paris „Actul Fondator privind
Relațiile Mutuale, Cooperarea și Securitatea între NATO și Federația Rusă“. Prin acest document
s-a convenit înființarea Consiliului permanent comun NATO -Rusia, care s -a întrunit pentru
prima dată la 18 iulie 1997. La 28 mai 2002 a fost creat un nou organism de cooperareal Alianței
– Consiliul NATO -Rusia. Cu aceeași ocazie, s -a semnat Declarația privind relațiile NATO -Rusia
(Declarația de la Roma).46
Cooperare cu alte organizații internaționale . NATO dorește să adâncească relațiile cu alte
organizații internaționale, astfel încât, informațiile să fie transmise și acțiuni imediate sunt luate
mai eficient în lupta comună împotriva terorismului. Aianta și Uniunea Europeană au schimbat
protocoalele privind Planurile pentru Urgențe Civile. NATO contribuie activ la lucrările
Comitetului Națiunilor Unite împotriva Terorismului. De asemenea, sunt consultări permanente
între NATO și OSCE, EUROCONTROL, Organizația Civilă Internațională Aeriană .
În ciuda cursului pozitiv al multora dintre aceste dezvoltări se pot ridică foarte rapid și în
circumstanțe neprevăzute alte amenințări noi la adresa stabilității, așa precum invazia
Kuweitului de către Irak, din 2 august 1990 precum și urmarea ulterioară a evenimentelor di n
zona Golfului au demonstrat -o. Forță de coaliție formată sub comandă Statelor Unite pentru a
înfrânge invazia, nu a implicat în mod direct NATO, dar solidaritatea care a fost dobândită în
interiorul NATO privind conflictu l, a jucat un rol semnificativ.
Țările membre NATO au folosit intens forumul Alianței pentru consultări politice încă de la
izbucnirea crizei și a avut un rol proeminent în sprjinirea eforturilor Statelor Unite pentru
ajungerea la o soluție diplomatică. Când această varianta a eșuat, cont ribuția directă a țărilor
membre NATO la Forță de Coaliție și experiență lor în împărțirea activităților și muncii
împreună în interiorul NATO au jucat un rol important. Mai mult decât atât, în conformitate cu
acțiunile ce -i reveneau Alianței însăși, eleme nte ale Forței Mobile ale ACE (Comandamentul
Aliat din Europa) al NATO au fost trimise în Turcia pentru a demonstra angajamentul de apărare

46Institutul Diplomatic Român, Dr. Paul Duță, Dr. Ion Panait , Considerații privind aranjamentele asupra
armelor convenționale în Europa , Seria Policy Paper , București, 2012 , p. 21-24

42
colectivă a Alianței, în baza articolului 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, în eventualitatea unei
amenințări ex terne la adresa securității Turciei, rezultând în urmă situației din Golf.
În mod semnificativ, unitatea în scop și opoziția hotărâtă manifestate de comunitatea
internațională față de acțiunile întreprinse de Irak, au oferit o dovadă pozitivă a transformăr ii
care avusese loc în relațiile dintre Uniunea Sovietică și Occident. Beneficiile rezultate din
stabilirea unor contacte mai bune și a cooperării crescute între ele erau astfel, în mod clar,
evidente. Această recunoaștere timpurie a intereselor reciproce cu privire la securitatea și
stabilitatea întregii zone euroatlantice a contribuit la evoluția ulterioară pozitivă a relaților
NATO -Rusia, culminând în 1997 cu semnarea documentului Actului Fondator NATO -Rusia.
Pericolele inerente rezultate din criză din G olf au reîntărit hotărârea Alianței de a îmbunătăți
și dezvoltă nivelul cooperării sale cu țările din Europa Centrală și de Est, că și cu alte țări, în
conformitate cu obiectivele stabilite de șefii de stat și de guvern ai Alianței în Declarația de la
Lond ra. Această hotărâre a fost reîntărită ulterior de evenimentele din 1991, inclusiv datorită
pașilor represivi făcuți de guvernul sovietic vis -á-vis de statele baltice, vizând dreptul lor propriu
de a-și stabili independența, deteriorarea situației și izbuc nirea ostilităților în Iugoslavia, ce au
condus la dezmembrarea Federației Iugoslave, însăși încercarea de lovitură de stat din Uniunea
Sovietică, din august 1991.
Campania împotriva Irakului din 2003 a fost condusă de o coaliție de forțe din țări diferite ,
dintre care unele erau țări membre iar altele nu. NATO că și organizație nu a avut nici un rol în
campanie, dar, a luat numeroase măsuri în concordanță cu Articolul 4 din Tratatul Nord
Atlantic, pentru a asigura securitatea uneia din țările membre, Turc ia, în eventualitatea unei
amenințări directe rezultate din războiul din Irak. În dată de 21 Mai 2003, Alianța a acceptat să
susțină Polonia, membră Nato, în conducerea unui sector pentru stabilizarea forțelor din Irak.
NATO nu va avea o prezența permanent ă în Iraq, dar va ajută Polonia în diferite misiuni.
De la invazia condusă de Statele Unite pentru a -l distruge pe Saddam, 400 de militari U.S. au
fost uciși în acțiune în Iraq și numărul este în creștere după numero sele atentate din ultimele zile.
Europa a fost și este divizată în ceea ce privește modalitatea de acțiune în Irak. În timp ce Marea
Britanie a condus un grup de țări ce sprijineau ofensivă militară, Rusia, Franța și Germania erau
de partea blocului anti -război. "Nouă Europa" – fostul bloc sovie tic din Centrul și Estul Europei

43
– erau aliniate în spatele Americanilor. Spania a susținut linia defensivă americană și ar susține
un conflict cu Washington -ul chiar și fără o rezoluție a Națiunilor Unite, mai ales în urmă
evenimentelor din 11 Mai când 4 bombe au fost detonate în 4 trenuri care se îndreptau către
Madrid.
Cele mai multe din cele 19 foste membre NATO, actuale 26, au avut forțe direct implicate în
operațiunea "Enduring Freedom", operațiunea americană în curs de desfășurare împotriva țintelor
teroriste din Afghanistan. De la desfășurarea forțelor internaționale de securitate și asistență
mandatate de UN (ISAF – Internațional Security Assistance Force) în Afghanistan în ianuary
2002, acestea au fost sub comandă membrilor NATO, mai întâi sub coma ndă Marii Britanii
urmată de Turcia. În perioada imediat următoare când a fost sub comandă Germaniei și a
Olandei, aliații NATO au pus la dispoziție 95% din personalul ISAF III.
În 11 August 2003, NATO a preluat comandă ISAF și de atunci este responsabilă cu
coordonarea și planificarea acesteia. Această este prima operațiune NATO înafara spațiului
Euro -Atlantic. ISAF a fost creată de Consiliul de Securitate UN prin Rezoluția 1386 din 20
December 2001 pentru a asista Autoritatea de tranziție Afghană recent formată, cu scopul de
menținere a securității în Kabul și zonele din împrejurimi, astfel încât Autoritatea de tranziție și
personalul UN să poată opera într -un mediu de securitate. NATO va oferi un cartier general,
comandant și va coordona operațiunea. Dej a, NATO a avut un rol important în susținerea ISAF,
întrucât țările NATO au contribuit cu peste 90% din trupe mai mult decât până acum.
Ultimul obiectiv NATO în Afghanistan este să ajute la stabilirea condițiilor în care se va
stabili un guvern reprezentativ și o pace și securitate susținute. ISAF a contribuit deja la
dezvoltarea progresivă a instituțiilor naționale Afghane și prin ajutoru l acordat pentru antrenarea
primelor unități ale Armatei Naționale și ale Poliției Naționale.47

47Lista operațiunilor milita re desfășurate ȋn războiul din Afghanistan (2001 –2014)
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_military_operations_in_the_war_in_Afg hanistan_(2001%E2%80%
932014)

44
4. Relațiile România – NATO
4.1 Perioada 1949 -1990

Sfârșitul celui de -al Doilea Război Mondial a găsit România într -o situație deosebită: sub
ocupație soviet ică obligată la mari despăgubiri de război, supusă unei intense propagande
comuniste și obligată să adopte măsuri antidemocratice. Rămasă în sfera de influență sovietică,
cu masive concentrări de trupe sovietice, România va evolua în plan politic, economic și al
relațiilor internaționale într -o direcție anti -națională, anti -democratică și de subordonare a
intereselor marii vecine de la răsărit. În acest context se instaurează un nou guvern și se fac noi
alegeri, se proclamă republica, se naționalizează mijl oacele de producție, se trece la
cooperativizarea forțată a agriculturii, începe prigoană împotriva celor ce au luptat pentru
reîntregirea neamului sau au vederi democrate, precum și a celor ce întrețineau legături cu țările
rămase în cealaltă tabăra. Începutul “războiului rece”, pericolul unei intervenții occidentale
împotriva “regimului democrat -popular” au creat la nivelul “organelor de partid și de stat și a
securității statului” o adevărată psihoză cu privire la pericolul ce -l reprezintă pentru România
menținerea și dezvoltarea unor relații politice și economice cu țările Europei Occidentale și SUA.
Modul în care a fost primită România la masa tratativelor de pace de la Paris, crearea
Alianaei Nord -Atlantice, influență nefastă a Moscovei asupra României și unele politici
economice neconstructive a unor țări vest -europene au dus tot mai mult la izolarea României de
vechii ei parteneri politici și economici și în final a fost “obligată” să participe la constituirea
blocului militar de es t prin Tratatul de la Varșovia Fără o economie proprie de apărare,
dependentă aproape “total” de producția militară sovietică, România acceptă să se situeze sub
umbrela protectoare a acestui tratat, să adere la doctrina celui mai puternic partener și să pună în
aplicare măs urile trasate de la Moscova.
Astfel, România va pune în aplicare multe din deciziile anti -naționale dictate de la Moscova:
reorganizarea teritorială, cu autonomizarea unor regiuni, desființarea unor unități militare și
genuri de arme, cum ar fi vânătorii d e munte, unitățile de submarine, o parte din flota maritimă
rămasă neconfiscata de sovietici; construirea cu eforturi enorme materiale și financiare a liniilor

45
fortificate din Dobrogea și Banat, reorganizarea structurilor militare, a instituțiilor militare de
învățământ și a modului de instruire, după model sovietic etc.
Cu toată propaganda sov ietică, pentru a contracara ;o anumită atitudine de “dirijare”
manifestată de URSS, România va începe, la sfârșitul deceniului șase, să -și manifeste o anumită
independența față de URSS, căutând să devină partener "nesupus". În aceste condiții România a
acționat pentru retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul național și pentru îmbu nătățirea
relațiilor cu statele eur opene și de pe alte continente.
Promovând o politică militară cu o relativă independența față de aliații din Tratatul Nord –
Atlantic, România se va găsi aproape izolată de aceștia în 1968, când are loc criză Cehoslovacă,
prin intervenția militară de la Praga. Acest moment va marca o cotitură impotantă în politică
României față de aliați și față de Alianța Nord -Atlantică. În acest sens România se retrage din
structurile militare integrate ale Tratatului de la Varșovia, nu mai acceptă aplicații cu trupe pe
teritoriul național, impune semnarea unor convenții între state pentru tranzitarea unor trupe pe
teritoriul românesc, nu mai subordonează trupe comandamentelor integrate, reduce numărul de
observatori etc. Pentru edificar ea unei apărări naționale moderne, în consens cu prevederile
Cartei ONU care consacră dreptul la autoapărare, România a acționat pentru lărgirea cooperării
economice în domeniul militar cu state dezvoltate membre ale NATO, pentru construcția unei
industrii naționale de apărare, în scopul asigurării unei independente în domeniul înzestrării cu
tehnică și mijloace de lupta.
În perioada 1970 -1989 s -au intensificat contactele cu armatele unor țări cu care România are
legături tradiționale cum ar fi: Franța, Ita lia, Marea Britanie, Grecia, Turcia, SUA, Olanda etc.,
prin schimburi de vizite ale unor delegații militare, schimburi de informații și de experiență,
participarea la simpozioane și colocvii științifice, la manifestări cultural -artistice, vizite de nave,
expoziții de tehnică militară, exerciții demonstrative, cursuri de scurtă durata în diferite instituții
de învățământ militar e .t.c.

46
4.2 Situația după 1989
4.2.1 NATO și România

Începând din 1990, aderarea României la NATO a reprezentat un obiectiv const ant al politicii
externe românești, întrunind permanent adeziunea majorității populației țării și sprijinul
întregului spectru politic românesc. Abordarea riguroasă a pregătirii pentru aderare a fost
posibilă grație consensului național, a susținerii robus te de către populația țării . Pentru România,
aderarea la NATO reprezintă o evoluție majoră, care va influență decisiv politică externă și
internă a țării. Apartenența la NATO reprezintă garanția securității și stabilității externe, vitală
pentru asigurarea dezvoltării prospere a țării; confirmă locul statului român în sânul familiei
occidentale; asigură accesul la procesul de luare a deciziilor majore în planul securității europene
și euro -atlantice; dă ocazia demonstrării capacității de a face față solicit ărilor implicate de
statutul de membru și de a contribui la promovarea obiectivelor Alianței.
În anul 1991 au fost realizate primele demersuri pentru aderarea la NATO. Cererea oficială
în acest sens datează din 18 septembrie 1993. La acea dată, o scrisoare a Președintelui României
era adresată Secretarului General al Alianței Nord Atlantice. Un an mai târziu, statul român
semna primul Document -Cadru al Parteneriatului pentru Pace, la dată de 26 ianuarie 1994,
desfășurând de atunci o activitate intensă și ne întreruptă în cadrul sau. Ulterior Summit -ului de la
Madrid, din luna iulie a anului 1997, când decizia NATO era aceea de a nu invita România în
primul val al extinderii, alături de Cehia, Polonia și Ungaria, eforturile românești în vederea
integrării în s tructurile de securitate euro -atlantice au fost intensificate și diversificate.
Rezultatele pozitive înregistrate în plan economic și în planul stabilității sociale au făcut posibilă
accelerarea creșterii nivelului de compatibilitate a instituțiilor române ști, a armatei române și a
procedurilor de lucru cu cele ale Alianței. Consolidarea bugetului pentru reforma militară a fost
însoțită de o planificare riguroasă a obiectivelor și resurselor disponibile. Prin performanțele
obținute în cadrul procesului de r eformare a armatei, România a fost plasată în avangardă statelor
candidate la aderare .
În prezent, România are cea mai mare contribuție militară la NATO dintre cele șapte state
care au fost invitate să adere. Profesionalizarea forțelor armate a contribuit la realizarea unei
operări cu Alianța și cu partenerii din statele membre. Toate exigențele simultane au fost

47
respectate datorită evoluției economiei și a societății românești. Pregătirea pentru aderarea la
NATO a avut drept efect și redescoperirea de cătr e poporul român a valorilor europene, a
armoniei naționale și a împăcării cu trecutul.48
Aderarea României la NATO este rezultatul unui proces de acumulări și transformări
profunde ale societății românești, rodul unor ani întregi de eforturi în direcția rea lizării de
reforme multidimensionale: militare, economice, sociale. Reușită României reflectă meritele
unui Pact de stabilitate socială, demonstrează forță consensului politic asupra marilor teme de
politică externă de interes național, precum și meritele menținerii acestor obiective strategice ale
României în afară controverselor și disputei, a ciclurilor electorale și a politicii zilei.
Aderarea României la NATO îns eamna stabilitate democratică (baza esențială a unei
dezvoltări economice durabile); prest igiu și credibilitate pe plan internațional;acces la decizii
politice esențiale pentru securitate europeană și euro -atlantică; garanții de securitate fără
precedent în istoria României; un mediu economic sănătos, eliberat de corupție și birocrație; un
climat de stabilitate socială și de securitate regională; perceperea României, de către mediile
politice și de afaceri din exterior, că o țară previzibilă și stabilă; costuri mai scăzute decât în
cazul în care România ar încerca să -și asigure în mod individual securitatea; participarea deplină
în cadrul alianței internaționale împotriva triadei: terorism, regimuri politice instabile,
proliferarea armelor de distrugere în masă; consolidarea noului profil strategic; consolidarea
statutului de furnizor de stabili tate și cooperare; valorificarea meritelor naționale precum voință,
ambiția, competență și curajul, prin deschiderile în relația cu vecinii, cu statele din Balcanii de
Vest, cu nouă vecinătate estică a Uniunii Europene și zona Orientului Mijlociu Extins; caracterul
activ al luptei împotriva terorismului, inclusiv prin realizarea unei contribuții de substanță la
stabilizarea și reconstrucția Irakului și Afganistanului; continuitatea angajării ferme în
consolidarea Parteneriatului pentru Pace, că instrument d e promovare a securității și stabilității în
spațiul euro -atlantic; continuarea politicii de sprijinire a unei relații transatlantice puternice;
promovarea constanța a unei Alianțe cu capabilități militare sporite și cu un rol viguros într -o
Europa puterni că la nivel global.49

48 Cronologia relațiilor România -NATO
https://nato.mae.ro/node/419
49 România -NATO , 1990 -2004, Agenția Națională de Presă AGERPRES, București, 2004

48
Aportul României a fost : importantă strategică a României, dată fiind situarea acesteia, în
spațiul dintre Marea Baltică și Marea Neagră, pe cel de al doilea loc în ceea ce privește
dimensiunea, precum și potențialul demografic și economic; vecinătatea cu Marea Neagră;
situarea într -un spațiu care permite întărirea flancului sudic al NATO; România este factor de
stabilitate pe termen lung într -un areal geografic cu potențial conflictual ridicat; capacitatea de a
pune la dispoziția N ATO toate categoriile de forțe armate; participarea activă la derularea
programului Parteneriatului pentru Pace, precum și la alte misiuni internaționale similare;
operaționalizarea unor forțe militare multinaționale, precum: CENCOOP, SHIRBRIG, Black Sea
Naval Force, Batalionul româno -ungar, Forță multinațională de Pace etc.; rezerve naturale
semnificative; forță de muncă calificată și ieftină50.

4.2.2 Cursul aderării României ȋn NATO

Prin decizia de invitare a României în vederea lansării convorbirilor de aderare la NATO,
aliații au confirmat importan ță României că veriga indispensabilă dintre flancul nordic și cel
sudic al Alianței. Că membru NATO, România va avea potențialul și capacitatea de a participa
activ la Alianța, atât în operațiunile și misiunil e Alianței, cât și în planul inițiative lor și
evoluțiilor conceptuale.51
România face parte dintre statele care depun eforturi pentru consolidarea rolului NATO că
principala alianța de apărare colectivă și securitate activă în plan global. România va participa
activ la procesul de adaptare a strategiilor și structurilor aliate, în scopul creșterii capacității
acesteia de a răspunde noilor provocări de securitate. România consideră că este important că
SUA să fie implicată în afacerile europene, în princ ipal în domeniul securității.
România a demonstrat că are capacitatea de a -și asumă în plan politic un rol de mediator și
de facilitator al consensului. Într -o alianța extinsă, cu 26 de membri, România va sprijini
formarea consensului necesar în procesul d e luare a deciziilor. România nu era interesată doar să
adere cât mai curând la NATO, ci și să fie un stat membru respectat, care, încă de la început, să

50 România -NATO , Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, 2004
51 Anexa 2 , nr.5 , p. 70

49
contribuie conceptual și concre t la consolidarea noului rol al Alianței definit la Praga. Că și alte
state invitate, România se alătură NATO cu propria experiență de transformare profundă, care va
fi pusă în slujba Alianței, în sprijinul promovării obiectivelor acesteia în spațiul euro -atlantic și
dincolo de acesta.
România are relații tradiționale și inte rese specifice față de toate statele partenere NATO. În
cadrul NATO, România va oferi expertiză și va susține dezvoltarea cooperării dintre Alianța și
statele membre ale Consiliului de Parteneriat Euro -Atlantic (EAPC) sau Dialogului
Mediteranean. Din punct de vedere militar, contribuția României la Alianța va avea că principala
coordonată, participarea la misiuni și operațiuni militare cu trupe combatante sau de menținere a
păcii.52
Prezența militară a României în Balcani, precum și în Afganistan și Irak dov edesc capacitatea
României de a contribui efectiv și eficient la operațiuni militare. Totodată, aceste participări
consolidează credibilitatea și prestigiu l țării noastre în cadrul NATO.
Pe fondul continuării reformelor militare, România va putea pune la dispoziția Alianței,
pentru apărarea colectivă, forțe și mijloace moderne și flexibile, menținute la un nivel înalt de
pregătire, inter -operabile cu forțele și structurile NATO, capabile să se auto -susțină logistic și
desfasurabile prin forțe proprii în operații de lupta. Că parte a reformelor asumate în procesul
convorbirilor de aderare, până la finele anului 2003 va fi re -evaluată structura de forțe a armatei
române și vor fi stabilite opțiuni de redimensionare a Forței Obiectiv 2007, astfel încât să f ie
îmbunătățite capacitățile forțelor puse la dispoziția Alianței.
România s -a angajat să aloce, până în 2006, 2,38% din PIB pentru apărare. Aceste fonduri
vor avea rolul de a susține, în mod Alianței Nord -Atlantice.53

52 România și Politica de Alianțe. Istorie și actualitate , Editura Institutului Român de Studii
Internaționale, București, 1995
53 Text preluat de pe site -ul: http://www.mae.ro

50
4.3 Aderarea României

Pe baza evaluării progreselor înregistrate de statele candidate, șefii de state și de guverne ai
țărilor membre ale NATO au decis invitarea României, alături de alte șase state – Bulgaria,
Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia -să înceapă convorbirile de aderare la Alianța
Nord -Atlantică. Acesta a reprezentat începutul procesului de aderare, la sfârșitul căruia cele șapte
state invitate vor deveni formal și oficial membre ale Alianței. Finalizarea întregului proces a
fost estimată la acea dată că fiind rea lizabilă până în luna mai a anului 2004.
Decizia de invitare a României în vederea lansării negocierilor de aderare la NATO a fost un
eveniment de importantă majoră pentru țară noastră. Practic, România a intrat într -o nouă etapă a
istoriei sale. Momentul Praga a reprezentat etapă decisivă pentru că România să devină membru
al NATO. Eforturi importante au fost dedicate negocierilor de aderare și pregătirii procesului de
ratificare a aderării. Pe plan intern, a urmat o perioad ă de transformări majore, în ved erea
atingerii, în toate privințele, a standardelor NATO. Prin aderarea la NATO, România se alătură
unei familii din care, cel puțin spiritual și cultural, a făcut întotdeauna parte. Interesele vitale de
securitate și apărare a țării vor fi garantate de al te state. În același timp, România va contribui ea
însăși la garantarea securității și apărării altor state.

4.3.1 P așii aderării

Pasul 1. Discu ții privind aderarea . Decembri e 2002 – Mar tie 2003
Șefii de stat și de guvern ai țărilor membre NATO au invitat, la nivel formal, următoarele
state: Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia – pentru discuțiile
privind aderarea la NATO. Decizia a fost anunțată cu ocazia sesiunii d e deschidere a Summit –
ului de două zile al Președinților și Premierilor statelor membre “Această a reprezentat o decizie
extrem de semnificativã, pentru NATO, pentru cele șapte state pe care tocmai le -am invitat să
porneascã discuțiile privind aderarea și pentru Comunitatea Euro -Atlantică”, a declarat
Secretarul General NATO la acea vreme, Lordul Robertson, în momentul anunțării deciziei. La
acea dată, se estima că țările invitate vor adera la Alianța în perioada mai -iunie 2004. “Invitații

51
de astăzi nu vor fi și ultimii. Prin intermediul procesului corespunzător Planului de Pregătire
pentru Aderare – Membership Action Plan (MAP) – vom continuă să va sprijinim în procesul de
reforme pe care îl derulați și rămânem deciși să sprijinim integrarea deplină a state lor
dumneavoastră în familia euro -atlantică de națiuni”, a declarat Secretarul General într -un mesaj
către țările aspirante care nu au fost invitate să înceapă discuțiile pentru aderare .54
Prima rundă de convorbiri despre aderare a României la NATO, care s -a desfășurat la 13
decembrie 2002, la Bruxelles, a avut că tema asumarea, de către România, a obligațiilor de
natură politică și militară pe care le implică statutul de membru al Alianței. Cea de -a două rundă
a convorbirilor de aderare a României la NATO, care a avut loc la Bruxelles, la 9 ianuarie 2003,
a avut că tema asumarea, de către România, a obligațiilor privind resursele, securitatea
informațiilor și obligațiile juridice rezultate din calitatea de membru NATO. Suplimentar,
România, similar celorlalt e state invitate, a elaborat un calendar pentru finalizarea reformelor
necesare facilitării integrării în Alianța, document discutat cu statele aliate și aprobat de către
Guvern și Președintele României. Calendarul a fost anexat la scrisoarea privind confi rmarea
interesului, voinței și capacității României de a -și asumă obligațiile ce decurg din statutul de
membru al Alianței, pe care ministrul Afacerilor externe a transmis -o Secretarului General al
NATO, înaintea ceremoniei de semnare a Protocoalelor de ad erare, din 26 martie 2003.
Pasul 2. Invitații trimit scrisorile de intenție către NATO. Ianurie 2003 –Mar tie 2003
Miniștrii de externe ai statelor invitate au trimis către NATO scrisorile de intenție,
confirmând interesul, voință și capacitatea acestora de a se alătură Alianței. Împreună cu
scrisorile, aceștia au mai declarat oficial și programele de reform e (cu datele scadente aferente).

Pasul 3 . Protocoalele de aderare sunt semnate. Martie 2003
Ambasadorii statelor membre NATO au semnat Protocoalele de Aderare la NATO pentru
România și celelalte șase state invitate să adere, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Bruxelles
la 26 martie 2003. După semnarea Protocoalelor, pentru acomodarea cu modul de lucru al

54 Text preluat de pe site -ul https://nato.mae.ro/node/419

52
NATO, statele invitate au fost implicate tre ptat în activitățile Alianței, prin participarea, că
observatori, la lucrările majorității structurilor aliate.
Pasul 4 . Protocoalele de aderare sunt raficate de catre statele membre NATO 2003 -2004
Etapă parlamentară a procesului de ratificare s -a încheiat în toate cele 19 state aliate, o dată
cu votarea, de către Senatul Franței, la 5 februarie 2004, a Protocoalelor de Aderare la NATO ale
celor șapte state invitate la Summit -ul NATO de la Praga. Votul Senatului francez a încheiat un
proces politic importan t, prin care Parlamentele aliate au aprobat decizia politică pe care șefii de
stat și de guvern ai statelor NATO au luat -o la Summit -ul de la Praga. În perioada următoare se
va încheia procesul de depunere, de către toate statele aliate, a instrumentelor de ratificare, la
depozitarul Tratatului Atlanticului de Nord, SUA. În paralel, România va derula procedurile
interne de aderare la Tratat.
Conform Constituției în formă să revizuită, legea de aderare a României la Tratatul Nord –
Atlantic a fost discutată ș i adoptatã într -o ședința comună a Camerelor Parlamentului. După
adoptare, legea este trimisă spre promulgare Președintelui României și publicată în Monitorul
Oficial. Procesul de aderare a României se încheie cu depunerea instrumentului de aderare la
depo zitarul Tratatului Atlanticului de Nord, moment în care România devine membru cu drepturi
depline al NATO. La 26 februarie 2004 a avut loc ședința solemnă a Camerei Deputaților și
Senatului României, în cursul căreia s -a adoptat, cu unanimitate de voturi, legea de aderare a
României la Tratatul Atlanticului de Nord. Votul din Camerele reunite ale Parlamentului
consfințește voință unanimă a cetățenilor României de a aparține deopotrivă, celei mai sigure
structuri de securitate actuale, precum și comunității de valori și interese democratice pe care
această o reprezintă. La ședința solemnă au participat Președintele României Ion Iliescu și
Primul -ministru Adrian Năstase, care au rostit alocuțiuni. Au fost , de asemenea , prezenți
ministrul Afacerilor Externe Mi rcea Geoană, miniștrii care sunt și parlamentari, șefii misiunilor
diplomatice acreditate în România. Presa a avut acces la lucrări pe tot parcursul acestora.
Procedura de aderare la NATO a prevăzut, în continuare, promulgarea legii de aderare de catre
Președintele României (1 martie 2004), publicarea ei în Monitorul Oficial (3 martie 2004) și

53
depunerea instrumentului de aderare la depozitarul Tratatului Atlanticului de Nord (Guvernul
SUA), moment din care România devine membru cu drepturi depline al Aliant ei.55
Pasul 5. Statele invitate devin membre NATO , mai – iunie 2004 , ȋntregul proces se va
finaliza astfel încât toate cele șapte state invitate să se alăture Alianței cel mai târziu cu ocazia
Summit -ului NATO de la Istanbul, din iunie 2004.
La intrarea în vigoare a Protocolului de Aderare, Secretarul General al NATO comunica
guvernului viitorului stat membru invitația de aderare la Tratatul de la Washington. Statul invitat
devine membru NATO la dată depunerii instrumentului de aderare la Tratatul de la Washington.
Ulterior aderării la Tratatul de la Washington, noile state membre vor fi invitate să adere la
celelalte acorduri încheiate la nivelul NATO. Aceste acorduri sunt grupate în trei categorii
principale:
Acorduri de reglementare a statutului care c uprind:
– Acordul dintre statele membre ale Tratatului Atlanticului de Nord în ceea ce privește
statutul forțelor lor militare, semnat la Londra, în 1951 (NATO -SOFA);
– Protocolul privind statutul Statului Major militar internațional, elaborat că urmare a
Tratatului Atlanticului de Nord (Protocolul de la Paris), semnat la Paris, în 1952;
– Acordul privind statutul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, reprezentanții
naționali și ai Secretariatul Internațional, semnat la Ottawa, în 1951; – Acordul pr ivind statutul
misiunilor și reprezentanților statelor terțe la NATO, semnat la Bruxelles, în 1994.

2. Acorduri tehnice de securitate în domeniul protecției informațiilor, care cuprind:
– Acordul dintre statele membre NATO pentru securitatea informațiilor, semnat la Bruxelles,
în 1997;
– Acordul pentru păstrarea reciprocă a secretului invențiilor care privesc sfera militară și
pentru care s -au solicitat brevete, semnat la Paris, în 1960;

55 Text preluat de pe site -ul: https://nato.mae.ro

54
– Acordul NATO pentru comunicarea informațiilor tehnice legate de domeniul apărării,
semnat la Bruxelles în 1970.
3. Acorduri ATOMAL , relevante pentru aliații cu capacități din domeniul atomic și nuclear,
care cuprind:
– Acordul de cooperare în do meniul informațiilor atomice ;
– măsurile administrative în veder ea punerii în aplicare a Acordului de cooperare în domeniul
informațiilor atomice.
Toate aceste acorduri, la care se adaugă diversele proceduri și practici utilizate în cooperarea
dintre statele membre NATO, formează acquis -ul NATO, care trebuie preluat în întregime de
viitorii membri. Secretariatul Internațional al Alianței nu va influență modalitățile în care viitorii
membri preiau în dreptul intern acquis -ul NATO. Important este rezultatul final al acestui proces,
constând în capacitatea noilor membri de a asigura condițiile legislative/juridice necesare
îndepliniri corespunzătoare a obligațiilor ce decurg din calitatea de membru NATO.
Aderarea la NATO a României implica numeroase dimensiuni pentru țară noastră. Trebuie să
subliniem faptul că această înse amnă mai mult decât apartenența într -un sistem defensiv care a
dovedit cu numeroase prilejuri tăria valorilor, instituțiilor și obiectivelor sale. Integrarea în
Alianța Nord -atlantică confirmă noul statut internațional al României, ca națiune responsabilă și
conștientă de angajamentele asumate. Prin includerea celor șapte noi membri – Bulgaria,
Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia – 40 % din componentă Alianței va fi
reprezentată de state foste comuniste. Acest fapt sugerează relevanță sporită a contribuției pe
care aceste state o pot aduce la securitatea și stabilitatea Alianței, precum și preocuparea noilor
membri de a acționa în sensul sporirii solidarității și cooperării internaționale. Întrucât trebuie
remarcat faptul că, prin incl uderea a șapte state est și sud -est europene, pilonul european al
Alianței Nord -Atlantice se va consolida în mod substanțial. În plus, celebrul articol 5 al
Tratatului de la Washington, care constituie în esență nucleul sistemului de securitate colectivă a
Alianței, pare să -i fi inspirat deja pe liderii europeni, în sensul elaborării unei clauze de apărare

55
reciprocă. Această prevede că, în eventualitatea unui atac terorist asupra unei țări europene,
celelalte state se vor mobiliza în sprijinul acesteia.56
Consecvență principiului că cele mai bune mijloace de realizare a politicii de securitate sunt
mijloacele nonviolente: politico -diplomatice, economice, de protecție socială, acțiunile social –
culturale, de siguranță națională și ordine publică și, numai în ca z de strictă necesitate, apărarea
armata, România acționează în cadrul efortului european de securitate, pentru extinderea
relațiilor cu vecinii și cu toate țările dezvoltate ale Europei, o importantă deosebită acordând -o
cooperării regionale.
Preocupată d e aderarea la NATO, odată cu lansarea invitației în cadrul reuniunii Consiliului
Nord -Atlantic din Bruxelles, din 10 -11 ianuarie 1994, de a participa în cadrul programului
Parteneriatului pentru Pace, România a acționat cu prioritate pentru definitivarea c oncepției
integrate privind securitatea națională și a doctrinei militare de apărare a României, asigurarea
cadrului legislativ pentru a se asigura participarea la Parteneriatul pentru Pace și aderarea la
NATO, adoptarea legislației referitoare la apărarea națională, înlesnirea transparenței în
planificarea apărării naționale și, proceselor de elaborare a bugetelor, asigurarea controlului civil
asupra forțelor armate, creșterea capacității de participare la operațiuni sub egida ONU sau
OSCE, dezvoltarea de relații militare de cooperare cu NATO, în scopul planificării comune, a
antrenații și exercițiilor în vederea sporirii capacității de a desfășura misiuni în domeniul
menținerii păcii, cercetare și salvare, umanitare și altele în funcție de acordurile ce se vor întocmi
ulterior, structurarea unor unități încât să fie capabile să participe alături de membii Alianței,
selecționarea și numirea responsabilităților privind reprezentarea României pe lângă NATO și în
Celulă de Coordonare a Parteneriatului din Mons și asigurarea resurselor bugetare pentru
desfășurarea activităților prevăzute în Programul individual de participare la Parteneriat.
Activitățile și programele PfP, ce oferă virtualilor noi membri ai NATO cadrul stabilirii
modelelor de cooperare politic ă și militară cu Alianța și facilitează tranziția către statutul de
membru al participanților la Parteneriat alături de membrii NATO au stat în atenția statului
român pentru o acțiune concentrată a tuturor forțelor în vederea îndeplinirii criteriilor de ad erare
și de asi gurare a operării structurilor militare naționale cu cele ale Alianței.

56 Ibidem , Anexa 1 , art.5

56
În zona în care se află, România a fost și este un factor de echilibru, de stabilitate. Ea se află
în relații foarte bune cu Grecia, Moldova, Turcia, Ungaria, Bulgaria, Ucraina și Iugoslavia,
participa activ la grupul economic al M ării Negre și a mediat numeroase tensionări a relațiilor
din zona, pentru găsirea unor soluții politice. Ea nu a alimentat și nu a stimulat niciodată
situațiile tensionate sau conflictuale. Împr eună cu Turcia, sau complementar, România poate
exercită un control strategic eficient în această zon ă, asigurând stabilitatea unui spațiu aflat la
interferență creștinism -islamism, un tampon între marii consumatori de materii prime și sursele
acestora, la interferență zonelor de interes ale NATO și Rusiei .
Între Est și Vest, România se situează pe unul din principalele culoare strategice, cel al
Dunării și este în zona de interes al culoarului strategic maritim. Celelalte argumente: geografic,
demografic, militar, maritim etc. sunt la fel de importante. Astfel, dacă extinderea NATO este, de
fapt, o extindere a stabilității, a descurajării crizelor, a unei filozofii care s -a dovedit durabilă și
eficientă, includerea României în Alianța este nu numai posibilă , ci și necesară, atât pentru
România, cât și pentru Alianța.
România a acordat o importanță deosebită implicării active în acțiunile din cadrul PfP,
aducând o contribuție însemnată la operațiunile NATO desfășurate cu participarea partenerilor,
așa cum au fost cele din Balcani. Prin contribuția adusă în cadrul PfP, prin participarea la
numeroase operațiuni și exerciții comune, am realizat creșterea gradului de operare , apropiindu –
ne tot mai mult de exigențele unei armate moderne, adaptată din punct de veder e al structurii,
procesului decizional și al pregătirii cadrelor militare conform cerințelor unui mediu de securitate
în schimbare.

57
4.4 Politica națională de apărare și securitate

“Se pare că oricine este de acord acum că metodele comerțului le înlocuiesc pe cele militare –
capitalul disponibil în locul puterii de foc, inovația civilă în locul progrersului tehnico -militar și
pătrunderea pe piețe în locul garnizoanelor și bazelor ”.57
În ultimul deceniu, apărarea și securitatea la nivel global s -au transformat dramatic. În timp
ce vechile amenințări au dispărut treptat, provocările noi le -au luat locul. Aceasta a determinat o
nouă percepție asupra unor concepte precum apărarea și securitatea, pacea și conflictele. Nu
toate conflictele sunt o amenința re la adresa păcii și securității.
Interesele Naționale ale României la sfârșitul secolulu i și începutul mileniului sunt integrate
ȋn patru aspecte principale considerate a fi de interes fundamental: apărarea și securitatea țării,
libertatea, prosperitate a economică și ordinea globală.
Interesele României sunt introduse în Strategia Națională de Securitate58, iar promovarea lor
se realizează prin mijloace specifice: dezvoltarea socio -economică, mobilizarea resurselor
naționale umane și materiale și cooperarea economică, înfăptuită prin integrarea României în
structurile economice și de securitate euro -atlantice; dezvoltarea infrastructurii teritoriale,
asigurarea prezervării drepturilor minorităților potrivit standardelor internaționale. Politica de
securitate a României se bazează pe conceptele prevenirii, descurajării și rezolvării pe cale
pașnică a crizelor și conflictelor care ar putea afecta interesele și valorile statului român.
Interesele naționale fundamentale ale României sunt: – Garantarea ș i promovarea drepturilor
și libertăților fundamentale și a siguranței cetățenilor țării; – Consolidarea unui regim politic
democratic, bazat pe respectarea Constituției și supremația legii; – Asigurarea existenței statului
național român, suveran și indepe ndent, unitar și indivizibil; – Sprijinirea legăturilor cu românii
din afara granițelor țării, pentru conservarea identității lor; – Participarea României la asigurarea

57 Edward N.Luttwak, From Geopolitics to Geo -Economics: The National Interest No. 20 , vara 1990 ,
p.20
58A se vedea http://www.presidency.ro/files/userfiles/Strategia_Nationala_de_Aparare_a_Tarii_1.pdf

58
securității și stabilității în Europa. După integrarea țări în NATO, politica de apărar e capătă un
caracter proactiv mai pronunțat .59
Din perspectivă internă, obiectivele naționale de securitate vizează consolidarea capacității
naționale de apărare , promovarea și asigurarea exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților
fundamentale, buna funcționare a justiției și asigurarea ordinii de drept,consolidarea securității și
protecției infrastructurilor critice ‐ energetice, de transport și cibernetice, precum și a securității
alimentare și a mediului, prevenirea reacțiilor și tendințelor ra dicale sau extremiste, prin
respectarea pluralismului în societate și cultivarea toleranței la nivelul societății civile ș.a. 60
Din perspectiva politicii externe, România trebuie să urmărească conturarea unui profil de
țară care să corespundă nivelului de ambiție asumat la nivel politic, ponderii demografice și
capacității de dezvoltare economică.
Ca țară de frontieră a NATO și a UE, România și -a stabilit ca obiectiv al politicii de apărare
națională protejarea și promovarea intereselor sale vitale, ca și participarea activă la asigurarea
securității zonelor de interes ale NATO, UE și SUA. Scopul politicii de apărare națională este
acela de descurajare a oricărei agresiuni la adresa României. Țara noastră este implicată
substanțial în eforturile internaționale și statale de combatere a noilor provocări globale la adresa
păcii și securității mondiale, angajând cadre militare și de poliție în operațiuni de menținere a
păcii, răspuns la situații d e criză și combatere a terorismului.
Integrarea în NATO a reprezentat un obiectiv fundamental al politicii de securitate a țării
noastre, complementar procesului de integrare în Uniunea Europeană, cu un impact major asupra
reformei interne. Pentru România, statutul de membru cu drepturi depline al NATO reprezintă
garanția securității și stabilității, vitală pent ru dezvoltarea prosperă a țării, asigură accesul la
procesul de luare a deciziilor majore în planul securității europene și euro -atlantice. Fiind un
fundament solid pentru relansarea și dezvoltarea politicilor proprii față de terțe state, reprezintă
în același timp și reconfirmarea apartenenței statului român la marea familie occidentală .

59 A se vedea http://www.presidency.ro/files/userfiles/Strategia_Nationala_de_Aparare_a_Tarii_1.pdf
60 Ibidem, capitolul 1, DEFINIREA INTERESELOR ȘI OBIECTIVELOR NAȚIONALE DE SECURITATE
, 1.2 Obiective naționale de securitate p.9

59
Asigurarea securității naționale implică în mod direct particip area la menținerea stabilității
regionale și internaționale. Promovarea acestui rol constituie, simultan, o opțiune a politicii
externe și de securitate a României și o necesitate reală, din perspectiva faptului că instabilitatea
regională poate genera efe cte de propagare cu influență negati vă asupra securității naționale.
4.5 Riscuri și amenințări de actualitate

Amenințări le și pericole le specifice timpului nostru , cărora România trebuie să le acorde
atenție excepțională, uzânduse d e toate pârghiile polit ico-militare, diplomatice și de natură
informativă ,au fost diverse și din fericire de natură non -militară : ex. p resiuni politico –
diplomatice ostile, care vizează discreditarea și izolarea țării, destabilizarea guvernului și a
forțelor politice aflate la putere, influențarea politicului și a diplomației, astfel încât să acționeze
potrivit dorinței adversarului. Există la ora actuală acțiuni agresive economico -financiare și
tehnologice în planul relațiilor comerciale și financiar -bancare, al investițiilor e xterne, al
ajutorului economic extern, pentru a forța România să adopte o anumită conduită în dauna
securității sale.
Migrația cu efecte destabilizatoare constituie o amenințare deosebită în condițiile
liberalizării circulației persoanelor, căci facilitea ză apariția altor factori de risc foarte periculoși,
cum ar fi: terorismul, traficul de droguri, problemele de natură etnică, religioasă, intoleranță.
Acțiunii ostile (agresive) economico -financiare au și ele c a scop, într -o primă variantă,
realizarea cond ițiilor în care România să devină furnizor de materii prime și de forță de muncă
ieftină, pe de o parte, iar pe de altă parte, o piață de desfacere rentabilă pentru produsele finite.
Acțiuni i precum cele agresive în domeniile conștiinței sociale care cupr ind o gamă largă
de forme de manifestare, putând fi finalizată prin procese de desnaționalizare, de negare a
culturii naționale și influențare a evoluției acesteia în sensurile dorite de adversar, prin exodul de
inteligență, acțiuni în domeniul ideologiei și în cel al conștiinței religioase a populației.
Efectele acțiunilor ostile statului român în domeniile conștiinței sociale apar după o perioadă
îndelungată, dar ele sunt profunde, putând duce la fenomene de schimbare a trăsăturilor

60
caracteristice ale un ei națiuni, de dispariție a unor state și de apariție a altora, noi – situația din
fosta Iugoslavie, fosta Cehoslovacie etc.
Acțiunile informaționale și acțiunile de influențare psihologică ostile statului nostru au ca
scop dezinformarea populației și a armatei asupra adevăratei stări de fapt a națiunii și a armatei,
dar și a pericolului unei invazii militare, slăbirea rezistenței psihice a forțelor armate la acțiunea
factorilor perturbatori și a încrederii acesteia în forțele proprii (a se vedea situația din Revoluția
din decembrie 1989) .
În domeniul siguranței naționale identificăm: toate faptele îndreptate împotriva
suveranității, independenței și unității statului; trădarea prin ajutarea inamicului, prin transmitere
de secrete; subversiunea și separatismul prin moduri conspirate; terorismul; propaganda
antinațională; dezinformarea; influențarea în contra intereselor naționale a judecăților și
deciziilor; intoxicarea în toate nivelurile soc ialului; infiltrarea, finanțarea de mișcări subversive;
separatismul; ingerința; restructurarea la întâmplare, irațională și pe criterii politice și reducerea
efectivelor structurilor de informații, sub influența unor organisme internaționale, în scopul
slăbirii acțiunilor acestora .
În domeniul ordinii publice putem enumera : un conflict intern armat între grupuri de
persoane; tensiuni interne grave, care pot degenera în ciocniri violente; activități de instruire cu
folosirea armamentului în afara cadrului legal; mitinguri, demonstrații, procesiuni, întruniri
desfășurate în mod nepașnic; activități organizatorice de defăimare a țării; grevă, în contra
prevederilor legale; agresiuni interne, provocate de grupuri de persoane ce acționează după reguli
militare, dar în afara legii; uzurparea de funcții oficiale în instituțiile statului; propaganda
politică; activități ilegale pentru subminarea formei de guvernământ și a Constituției; atentatul
săvârșit asupra unei colectivități.
Se poate aprecia că avem de -a face cu o pondere de riscuri și amenințări mai mare decât ȋn
anii anteriori, în unire directă sau indirectă cu factori externi. De asemenea, riscurile și
amenințările interne sau externe sunt supuse unui control informativ internațional.
Responsabilitatea real ităților, provocărilor, riscurilor și amenințărilor economice și financiare
este în primul rând politică. Nu întreprinderile și nici băncile sunt cele care fac lumea mai bună,
ci politica responsabilă, care exprimă sinteza intereselor întregii lumi și a fi ecărui om în parte,

61
care folosește economia și finanțele în acest scop. Finanțele și economia nu fac altceva decât să
pună în operă un concept politic, să dezvolte, după strategii mai bine sau mai puțin elaborate, o
politică economică și financiară raționa lă și eficientă. În același timp, interesele economice și
cele financiare se constituie într -un solid suport al politicii. Din modul în care se îmbină aceste
interese, ca factor determinant, cu responsabilitățile sociale, ecologice, culturale și militare
depinde calitatea unei politici economice și financiare care să elaboreze decizii favorabile unor
soluții pozitive pentru securitatea economică, socială, ecologică și militară a întregii planete și a
fiecăruia dintre noi.
Securitatea este un bun al întregii umanități , de aceea, liderii trebuie să acționeze ȋmpreun ă
pentru asigurarea și menținerea unui climat de securitate, stabilitate și control adecvat al tuturor
disfuncționalităților specifice mediului de securitate.
Securitatea națională continuă s ă-și de monstreze complexitatea, ȋn bună măsură ,din cauza
lumii în care trăim și soluțiilor proiectate pentru problemele sale. Mediul de securitate se află
într-o continuă remodelare și schimbare. Pentru provocări noi, se cer soluții noi, care să răspundă
realită ților. Anul 2004, anul primirii României ca membru cu drepturi depline al Alianței Nord –
Atlantice, constituie un moment de răscruce pentru securitatea națională și apărare. Problemele
nu mai sunt strict ale României. Ele aparțin acum și aliaților, așa cum cele ale aliaților aparțin și
României și nu pot fi rezolvate decât printr -o strategie de alianț ă.61
Amenințările la adresa siguranței naționale, în raport cu faptele incriminate ca infracțiuni,
trebuie întelese ca stări de pericol potențiale, anterioare in fracțiunilor, dar în contextul cărora
acestea pot rezulta, în condițiile nedescoperirii și neînlăturarii oportune a premiselor infracționale
și a cauzelor de amenințări pe care acestea le generează. Amenințările la adresa siguranței
naționale nu pot fi det așate de diferite zone ale vieții sociale, ele având strânse legături cu
economicul și politicul, cu starea internă a statelor și cu st area comunității internaționale.
Așadar, „amenințarea este starea pericolului potențial, a cărui realizare materială devine
posibilă, probabilă, iminentă sau consumată, în funcție de o serie de factori ulteriori, iar
amenințarea generică la adresa siguranței naționale este atitudinea, exp rimată sau nu, a unei

61 Studii strategice de securitate și apărare, vol. I, Editura Universității Naționale de Apărare, 2005 , p.
230 – 242

62
puteri sau organizații străine, a unui grup de interese externe sau interne, precum și a oricăror
persoane, asociate ori individual, care, prin declarațiile, acțiunile, măsurile ori pozițiile lor, pun
în pericol siguranța națională, r eprezentată sintetic prin normalitatea raporturilor interne și
externe ale statului, care condiționează și garantează dreptul la ființă al națiunii”62
CONCLUZII

Alianța Nord -Atlantică s -a făurit, după semnarea Tratatului de la Washington, la 4 aprilie
1949 , ca o organizație de cooperare și securitate colectiv ă. Organele de conducere ale
organizației, mecanismele și structurile ce îi oferea capacitatea de acțiune au evoluat, în timp, în
funcție de doctrinele de apărare adoptate de către membrii Alianței și d e situația politică din
Europa.
Concomitent cu perfecționarea relațiilor de încredere între state, cu reducerea riscurilor și
întărirea altor structuri europene de securitate, Alianța a adoptat o nouă doctrina de securitate și
participa la operațiuni de me nținere sau impunere a păcii, în zona de responsabilitate, în
conformitate cu documentele internaționale adoptate de către ONU și Consiliul de Securitate.
Pentru reducerea neîncrederii și realizarea unui climat de cooperare NATO a hotărât
dezbaterea proble melor majore de interes și pentru statele din afară Alianței în Consiliul Nord –
Atlantic la care participa și țările interesate din fostul Tratat de la Varșovia.
În vederea perfecționării relațiilor cu posibilii viitori membri Alianța a lansat programul
Parteneriatului pentru Pace, din iunie 1997 stabilind modalitățile de lărgire, prin invitarea unor
state să adere la Tratat. Candidații la aderare trebuie să îndeplinească anumite criterii și să
asigure într -o perioada relativ scurtă de timp interoperabilitat ea forțelor lor armate cu structurile
NATO.
Odată cu aderarea la Tratat noii membri trebuie să se conformeze tuturor obligațiilor ce
rezultă din acesta și din documentele, convențiile sau standardele ce statuează normele de
funcționare ale Alianței. Odată cu încetarea “războiului rece” România s -a preocupat să -și
asigure securitatea într -un moment de mare complexitate politică, economică și militară, prin

62 Aurel ROGOJAN – Elemente de drept – Editura INI, București, 1999

63
întărirea relațiilor cu Alianța și statele membre, participând la Parteneriatul pentru Pace și în
opera țiunile ONU sau OSCE de menținere (instaurare) a păcii sau cele umanitare. Integrarea
României în NATO și în alte structuri euroatlantice are legitimitate, se bazează pe o serie de
argumente politice, economice, militare, strategice, geografice, demografic e și de altă natură și
este acceptată de p este 70% din populația țării .
Apartenența la NATO reprezintă garanția securității și stabilității externe, vitală pentru
asigurarea dezvoltării prospere a țării; confirmă locul statului român în sânul familiei
occidentale; asigura accesul la procesul de luare a deciziilor majore în planul securității europene
și euro -atlantice; da ocazia demonstrării capacității de a face față solicitărilor implicate de
statutul de membru și de a contribui la promovarea obiectivelor Alianței. Concomitent cu
acțiunile care s -au întreprins de România pentru aderarea la NATO se acționează în prezent și
pentru integrarea în celelalte structuri europene și euroatlantice de cooperare UE, UEO, CE și
pentru întărirea încrederii și securități i în cadrul OSCE. România consideră integrarea europeană
și cea euro -atlantică drept două componente esențiale și complementare ale politicii sale externe,
valorizate în mod egal, care converg spre același obiectiv strategic și se fundamentează pe
același set de principii – democrație, libertatate, justiție și securitate.
NATO a avut înțelepciunea și voință să se adapteze și să se transforme într -o alianța a
securității cu noi misiuni, noi capacități, noi membri și un nou parteneriat pentru a face față
provocărilor mediului de securitate de după perioada războiului rece. Nu putea apara numai
interiorul teritoriului său, de aceea Alianța nu este doar o Alianța peste granițe ci peste
continente. Alianța a fost cea care lupta t pentru securitate în Afganistan, a fost ajutor pentru
aliații implicați în stabilizarea Irak -ului și a cooperat cu țările din Orientul Mijlociu. Provocările
noului mediu solicită solidari tate solidă, nu putem vorbi numai de momente de reculege re și
respect pentru victimele diverselor anten tate ci de momente care aduc aminte de lupta continuă
în care Alianța este implicată.
Despre rolul și locul României în această parte a continentului, directorul pentru Europa de
Est al Centrului de Strategie și Studii Internaționale, 133 Janusz Bugojski, spune: „Comitetul
nostru a elaborat studii în care remarcăm că România este importantă pentru patru regiuni,
putând interesa practic pe toți cei interesați în aceste zone: Centrul Europei, Sud – Estul ei,
Regiunea Mării Negre și coridorul energetic Caspico -Atlantic. Românii joacă un rol deosebit și

64
din punctul de vedere al menținerii pă – cii și stabilității regionale, a securității resurselor, întărind
flancul de sud -est al Europei”63
Extinderea masivă și echilibrată a Alianței între Marea Baltică, Marea Nea gră și Adriatica
creează noi oportunități pentru NATO, în ambele sale componente: europeană și transatlantică,
un front comun mult mai larg și mai continuu în lupta cu amenințările începutului de mileniu.
NATO va promova, prin acest gest decisiv, într -o ma nieră mult mai fermă, principiul egalității
șanselor în drumul dezvoltării democratice libere a statelor din Sud – Estul Europei. Aderarea
noilor state democratice la un mecanism de securitate solid și perfect funcționabil constituie
garanția înaintării lo r rapide pe calea economiei de piață, a progresului și bunăstării, a
prosperității și unității continentului.
De acum încolo, 28 de aliați vor fi uniți în angajamentul de a -și apară securitatea și
integritatea teritorială. Acest lucru demonstrează că națiu nile și popoarele de peste Atlantic se
pot uni atunci când li se da șansă să aleagă liber iar în Europa demonstrează că geografia nu mai
echivalează cu destinul.

63 Stan Petr escu, Informațiile, a patra armă , Editura Militară, București, 1999, p. 131

65
ANEXA Nr. 1
TRATATUL NORD ATLANTIC
Washington DC, 4 aprilie 1949

Semnatarii acestui Tratat își reafirmă încrederea în obiectivele și principiile Cartei Națiunilor
Unite și dorința de a trăi în pace cu toate popoarele și toate guvernele. Ei sunt hotărâți să apere
libertatea, moștenirile comune și civilizația popoarelor l or, fondată pe principiile democrației, ale
libertății individuale și domniei legii. Ei caută să promoveze stabilitatea și bunăstarea în zona
Nord Atlantică. Ei sunt hotărâți să -și unească eforturile pentru apărarea colectivă și pentru
menținerea păcii și securității. Că urmare, ei sunt de acord cu acest Tratat Nord Atlantic.
Articolul 1
Părțile se angajează, conform Cartei Națiunilor Unite, să rezolve orice conflict internațional
în care ar putea fi implicați pe cale pașnică, astfel încât să nu pericliteze pacea, securitatea și
justiția internațională și să evite în relațiile internaționale amenințarea cu forță sau folosirea
forței, ceea ce contravine obiectivelor ONU.
Articolul 2
Părțile vor contribui la dezvoltarea în continuare a unor relații internațion ale de pace și
prietenie, prin întărirea instituțiilor lor democratice, și prin contribuția la înțelegerea mai
profundă a principiilor ce stau la baza acestor instituții și prin promovarea condițiilor pentru
stabilitate și bunăstare. Vor caută să elimine c onflictele în politică lor economică internațională și
vor încuraja colaborarea economică cu toate țările.
Articolul 3
Pentru îndeplinirea efectivă a obiectivelor acestui tratat, semnatarii lor vor menține și
dezvoltă separat sau în comun, în mod continuu și eficient, prin forțe proprii sau ajutor reciproc,
potențialul lor individual și colectiv pentru a rezistă unui atac armat.
Articolul 4

66
Părțile se vor consulta ori de câte ori în opinia oricărei dintre ele, integritatea teritorială,
independența politic ă sau securitatea oricărei dintre Părți este amenințată.
Articolul 5
Părțile sunt de acord că un atac împotriva uneia sau mai multora dintre ele în Europa sau
America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor și că urmare sunt de acord în cazul
unui astfel de atac că fiecare, exercitându -și dreptul de autoapărare individuală sau colectivă,
confirmat de art. 51 al Cartei ONU să ajute Partea sau Părțile atacate întreprinzând imediat,
individual și de comun acord cu celelalte Părți, orice acțiune ne cesară, inclusiv utilizarea forțelor
militare, pentru a restabili și menține securitatea zonei Nord Atlantice.
Orice atac armat și toate măsurile întreprinse, vor fi imediat raportate Consiliului de
Securitate. Aceste măsuri vor înceta după ce Consiliul de Securitate a întreprins acțiunile
necesare pentru restabilirea și menținerea păcii și securității internaționale.
Articolul 6 64
Conform Articolului 5, un atac armat asupra unei sau mai multor dintre părțile semnatare,
reprezintă o agresiune: asupra terito riului oricărei Părți din Europa sau America de Nord, asupra
departamentelor algeriene ale Franței65 asupra teritoriului Turciei sau asupra insulelor aflate sub
jurisdicția oricărei Părți din zona Atlanticului de Nord, la nord de Tropicul Racului; asupra
forțelor militare, navelor sau avioanelor oricăreia dintre Părți, atunci când se află staționate în sau
deasupra teritoriilor acestora, ori în oricare zona a Europei în care sunt staționate forțe de
ocupație ale oricăreia dintre Părți, începând de la dată la care Tratatul a devenit valabil, precum
și în zona Marii Mediterane sau a Atlanticului de Nord, la nord de Tropicul Racului.
Articolul 7
Tratatul nu afectează, și nu va fi interpretat că atare, în nici un fel drepturile și obligațiile în
conformitate cu Carta ONU, ale Părților care sunt membre ale Națiunilor Unite sau

64 Conform amendamentului la art. 2, privind Protocolul la Tratatul Nord Atlantic, încheiat odată cu
aderarea Turciei și Greciei.
65 Pe 16 ianuarie 1963 Consiliul a constatat că în ceea ce privesc departamentele algeriene ale Franței,
clauzele acestui Tratat au devenit inaplicabile din 3 iulie 1962

67
responsabilitatea de baza a Consiliului de Securitate privind menținerea păcii și securității
internaționale.
Articolul 8
Fiecare dintre Părți declara că nici unul din angajamentele internaț ionale care au loc în
prezent între acestea și oricare dintre Părți sau oricare al treilea Stat, nu intră în contradicție cu
prevederile acestui Tratat și se angajează să nu întreprindă nici un angajament internațional ce
contravine prevederilor acestui Tr atat.
Articolul 9
Părțile vor înființa un Consiliu în care fiecare va fi reprezentată, pentru a discuta aspectele
legale de aplicare a acestui Tratat. Consiliul va fi astfel organizat încât să se poată întruni
imediat, în orice situație. Consiliul va înfii nța organizațiile auxiliare necesare, în particular va
constitui imediat o comisie de apărare care va recomandă măsurile necesare pentru aplicarea
Articolelor 3 și 5.
Articolul 10
Părțile vor putea, prin acord unanim, să invite oricare alt Stat European, c apabil să
promoveze principiile prezentului Tratat și să contribuie la securitatea zonei Nord Atlantice, să
adere la acest Tratat. Orice Stat astfel invitat poate să devină participant la Tratat, prin depunerea
instrumentului sau de aderare față de Guvernu l SUA. Guvernul SUA va informa pe fiecare dintre
Părți cu privire la depunerea fiecărui astfel de instrument de aderare.
Articolul 11
Acest Tratat va fi re tificat și prevederile sale vor fi aplicate de către părțile semnatare
conform procedurilor constituț ionale din fiecare țară. Instrumentele de ratificare vor fi depuse cât
mai repede în depozit la guvernul SUA, care va notifica angajamentele semnate ale fiecărui
depozit. Tratatul va capătă valabilitate între statele care l -au ratificat, de îndată ce a fos t depusă
în depozit ratificarea majorității semnatarilor inclusiv ratificarea Belgiei, Canadei, Franței,

68
Luxemburgului, Olandei, Marii Britanii și ale Statelor Unite și va intră în aplicare referitor la alte
state, începând de la dată constituirii depozitu lui instrumentelor de ratificare.) 66
Articolul 12
După ce Tratatul a funcționat timp de 10 ani, sau oricând după această dată, Părțile au
obligația să se consulte împreună dacă oricare din acestea solicită acest lucru, asupra revizuirii
Tratatului, ținând seama de factorii care afectează la acea dată pacea și securitatea zonei Nord
Atlantice inclusiv dezvoltarea unor angajamente universale sau regionale, conform Cartei ONU
de menținere a păcii și securității pe plan internațional.
Articolul 13
După ce Trata tul a funcționat timp de 20 de ani, Părțile pot înceta să fie o parte după ce notă
lor de denunțare a fost remisă Guvernului SUA, care va informa Guvernele celorlalte Părți
asupra depunerii fiecărei note de denunțare.
Articolul 14
Acest Tratat, ale cărui t exte în engleză și franceză au autenticitate egală, va fi depozitat în
arhivele Guvernului SUA. Copii valabile certificate vor fi transmise de către acest guvern către
guvernele celorlalți semnatari.

66 Tratatul a intrat în vigoare pe 24 august 1949, dupa depunerea ratificărilor tuturor statelor semnatare.

69
ANEXA Nr. 2
DECLARAȚIA SUMMIT -ULUI DE LA BUCUREȘTI

1. Noi, șefii de stat și de guvern ai țărilor membre ale Alianței Nord -Atlantice, ne -am întâlnit
astăzi pentru a extinde Alianța și pentru a întări în continuare capacitatea noastră de a răspunde
actualelor și noilor amenințări de securitate specifice seco lului XXI. Am evaluat progresele
semnificative pe care le -am făcut în ultimii ani pentru transformarea NATO, convenind că acesta
este un proces care trebuie să continue. Recunoscând valoarea durabilă a legăturii transatlantice
și a NATO ca for esențial de consultări pe tema securității între Europa și America de Nord, ne –
am reafirmat solidaritatea și coeziunea, precum și angajamentul asupra viziunii comune și
valorilor democratice pe care le împărtășim, cuprinse în Tratatul de la Washington. Principiul
indivizibilității securității aliate este fundamental. O apărare colectivă solidă a populațiilor,
teritoriului și forțelor noastre este scopul central al Alianței și rămâne sarcina de securitate cea
mai importantă pe care o avem. Ne reiterăm încrederea în obie ctivele și principiile Cartei
Națiunilor Unite.
2. Astăzi am decis să invităm Albania și Croația să înceapă discuțiile de aderare pentru a se
alătura Alianței. Felicităm aceste țări pentru istorica lor realizare, obținută prin ani de muncă
asiduă și prin a ngajamentul demonstrat față de securitatea noastră comună și valorile NATO.
Aderarea acestor noi membri va întări securitatea tuturor din spațiul euro -atlantic și ne va aduce
mai aproape de țelul nostru comun al unei Europe întregite, libere și pașnice.
3. Așteptăm cu interes a 60 -a aniversare a Alianței, cu prilejul Summit -ului din 2009, care va
sublinia importanța perenă a legăturii transatlantice. Procesul de transformare a Alianței continuă
prin: integrarea a noi membri; răspunsuri mai adecvate la provo cările de securitate, luând în
considerare lecțiile învățate; capabilități care se pot desfășura mai eficient în teatru, precum și
prin noi relații cu partenerii noștri. Summit -ul va oferi o oportunitate de a articula și consolida în
continuare viziunea Al ianței privind rolul său, de a răspunde provocărilor în schimbare ale
secolului 21 și de a -și menține capacitatea de a executa întreaga sa gamă de misiuni, apărând
colectiv securitatea noastră internă și contribuind la stabilitatea internațională. Pentru a pregăti

70
terenul pentru îndeplinirea acestei sarcini importante, solicităm Consiliului în Sesiune
Permanentă să pregătească o Declarație privind Securitatea Alianței pentru a fi adoptată la
Summit.
4. Am salutat prezența la București a unui număr de națiun i partenere; dl. Ban Ki -Moon,
secretarul general al Națiunilor Unite, precum și reprezentanți de nivel înalt ai altor organizații
internaționale. Multora dintre provocările actuale la adresa securității nu pot fi combătute cu
succes doar de către Alianță. Rezolvarea lor poate fi obținută cel mai bine printr -un parteneriat
vast cu comunitatea internațională în sens larg, ca parte a unei adevărate abordări cuprinzătoare,
bazate pe deschidere și cooperare, precum și pe voința tuturor părților. Suntem hotărâți să lucrăm
împreună pentru promovarea păcii și stabilității, precum și pentru a răspunde provocărilor
globale care afectează din ce în ce mai mult securitatea noastră, a tuturor.
5. Succesul acestui efort comun depinde în mare măsură de angajamentele indivi duale.
Onorăm profesionalismul și curajul a peste șaizeci de mii de bărbați și femei din statele aliate și
din alte națiuni implicate în misiunile și operațiile NATO. Transmitem profunda noastră
compasiune familiilor și apropiaților celor care au murit sau care au fost răniți la datorie.
Sacrificiul lor nu va fi zadarnic.
6. Securitatea euro -atlantică și internațională este strâns legată de viitorul Afganistanului ca
stat pașnic, democratic, care respectă drepturile omului și este lipsit de amenințarea tero rismului.
Din acest motiv, Forța Internațională de Asistență pentru Securitate (ISAF), mandatată de
Națiunile Unite, incluzând actualmente 40 de națiuni, reprezintă principala noastră prioritate.
Conlucrând cu afganii, am realizat progrese semnificative, î nsă recunoaștem că provocările
rămase necesită eforturi suplimentare. Nici noi și nici partenerii noștri afgani nu vom permite
extremiștilor și teroriștilor să recâștige controlul asupra Afganistanului sau să -l utilizeze ca bază
a terorismului care ne amen ință pe toți. împreună cu partenerii noștri din ISAF și cu implicarea
directă a președintelui Karzai, vom emite o declarație privind Afganistanul. Această declarație
stabilește o viziune clară bazată pe patru principii: angajamentul comun și ferm, pe terme n lung;
sprijinul pentru întărirea conducerii și responsabilității afgane; abordarea cuprinzătoare din
partea comunității internaționale, care să unească eforturile civile și militare, precum și
participarea și cooperarea sporită cu vecinii Afganistanului, în special cu Pakistanul. Ne
exprimăm satisfacția față de anunțurile făcute de aliați și parteneri privind contribuțiile cu noi

71
forțe și alte forme de sprijin, care demonstrează o dată în plus hotărârea noastră; orice alte
contribuții suplimentare vor fi binevenite. Salutăm, totodată, numirea ambasadorului Kai Eide ca
reprezentant special al secretarului general al Națiunilor Unite pentru Afganistan și șef al
Misiunii de Asistență a Națiunilor Unite în Afganistan (UNAMA), care va aduce un plus de
dinamism și coerență eforturilor comunității internaționale. Salutăm apropiata Conferință de la
Paris care va evalua progresele înregistrate și va întări eforturile internaționale în vederea
continuării implementării Strategiei – cadru pentru Afganistan ("Afganista n Compact").
7. Ne menținem ferm angajamentul nostru pentru securitatea și stabilitatea regională din
Balcani. Apreciem prestația eficientă, promptitudinea și imparțialitatea KFOR în combaterea
violențelor și deplângem toate atacurile îndreptate împotriva misiunii KFOR, sub mandat ONU,
precum și a altor prezențe internaționale în Kosovo. Reiterăm că misiunea KFOR va rămâne în
Kosovo în baza Rezoluției 1244 a Consiliului de Securitate al ONU, pentru a asigura un climat
de siguranță și securitate, inclusiv li bertatea de mișcare, pentru toți locuitorii din Kosovo, până la
momentul la care Consiliul de Securitate va lua o altă decizie.
8. în Kosovo, NATO și KFOR vor continua să colaboreze cu autoritățile și, având în vedere
mandatul său operațional, KFOR va coop era cu și va asista, în mod adecvat, ONU, Uniunea
Europeană și alți actori internaționali pentru a sprijini dezvoltarea unui Kosovo stabil,
democratic, multietnic și pașnic. Susținem acțiunile ONU de asigurare a domniei legii și chemăm
toate părțile să fac ă pași reali pentru prevenirea și condamnarea violenței în Kosovo. NATO și
KFOR salută reținerea demonstrată până acum de autoritățile din Kosovo. Solicităm
implementarea continuă și integrală a angajamentelor lor față de standarde, în special a celor
legate de domnia legii, protecția minorităților etnice și a comunităților, protejarea locurilor
istorice și religioase, combaterea criminalității și a corupției.
9. NATO este gata să -și aducă propria contribuție la implementarea viitoarelor aranjamente
de secu ritate. Având în vedere Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate al ONU, luăm notă de
necesitatea menținerii prezențelor internaționale în întreg Kosovo, ale căror eforturi contribuie la
asigurarea libertății de mișcare și a circulației persoanelor și bu nurilor, inclusiv supravegherea
frontierelor. Facem apel la toți actorii din regiune să se angajeze constructiv și să evite orice
acțiuni sau declarații care ar putea periclita situația de securitate în Kosovo sau în orice altă parte
a regiunii. KFOR va co ntinua un dialog strâns pe tema securității cu toate părțile.

72

10. Mediul informatic de astăzi, în particular cel asociat operațiilor noastre din Afganistan și
Kosovo, evidențiază necesitatea unei comunicări adecvate, corecte și în timp util, cu audiențe
locale și internaționale, despre politicile și angajarea NATO în operații internaționale. Salutăm
progresul înregistrat în întărirea capacității de comunicații strategice a NATO, demonstrată prin
răspunsul rapid al Centrului de Operații Media. De asemenea, salutăm lansarea, la Summitul
nostru, a unui nou canal TV NATO pe internet, care va cuprinde știri actualizate periodic precum
și reportaje video, în mod special din diverse regiuni ale Afganistanului. Evidențiem
angajamentul nostru pentru a sprijini emel iorarea în continuare a comunicațiilor strategice până
la Summit -ul nostru din 2009.
11. Așa cum ne demonstrează experiențele din Afganistan și Balcani, comunitatea
internațională are nevoie să conlucreze mai strâns și să aibă o abordare cuprinzătoare pent ru a
răspunde cu succes provocărilor de azi și de mâine la adresa securității. O implementare eficientă
a abordării cuprinzătoare necesită cooperarea și contribuția tuturor actorilor importanți, inclusiv a
organizațiilor neguvernamentale și organismelor lo cale relevante. în acest sens, este important ca
toți actorii internaționali majori să acționeze într -un mod coordonat, aplicând un larg spectru de
instrumente civile și militare printr -un efort concertat, care ține cont de mandatele și atuurile
fiecăruia. Am aprobat un Plan de acțiune care cuprinde un set de propuneri pragmatice de
dezvoltare și implementare a contribuției NATO la abordarea cuprinzătoare. Aceste propuneri au
scopul de a îmbunătăți aplicarea coerentă a instrumentelor NATO de gestionare a cr izelor și de a
întări cooperarea practică la toate nivelurile, cu alți actori, după caz, inclusiv propuneri privind
sprijinul pentru stabilizare și reconstrucție. Acestea se referă la domenii precum planificarea și
conducerea operațiilor; instruire și educ ație; amplificarea cooperării cu actori externi. însărcinăm
Consiliul în Sesiune Permanentă să implementeze acest Plan de Acțiune cu prioritate și să îl
mențină permanent în atenție, ținând seama de toate evoluțiile relevante și de lecțiile învățate.

73
12. Salutăm cooperarea de peste un deceniu dintre Națiunile Unite și NATO, în sprijinul
activității ONU de menținere a păcii și securității internaționale. Am dezvoltat o colaborare
operațională în domeniul menținerii păcii, prin operațiunile din Balcani și A fganistan mandatate
de ONU și conduse de NATO. Aceste experiențe comune au demonstrat valoarea coordonării
eficiente între cele două organizații. Cooperarea ulterioară va contribui semnificativ la
contracararea amenințărilor și provocărilor cărora comunita tea internațională trebuie să le
răspundă. NATO își reafirmă încrederea în scopurile și principiile Cartei Națiunilor Unite,
inclusiv exercitarea dreptului inerent la auto -apărare individuală sau colectivă recunoscut prin
articolul 51 al Cartei Națiunilor Unite, după cum este prevăzut în Tratatul de la Washington.
Responsabilitatea principală pentru menținerea păcii și securității internaționale revine
Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite.
13. NATO contribuie, de asemenea, la implementarea de către națiuni a rezoluției Consiliului
de Securitate al Națiunilor Unite (R CS ONU) 1373 și a altor rezoluții relevante pentru lupta
contra terorismului, și acordă sprijin în domeniul neproliferării armelor de distrugere în masă
prin asumarea rolului ce îi revi ne în implementarea de către națiuni a R CS ONU 1540.
14. Relațiile NATO -UE acoperă o gamă largă de probleme de interes comun privind
securitatea, apărarea și managementul crizelor, inclusiv lupta împotriva terorismului, dezvoltarea
de capabilități militar e coerente și care se susțin reciproc, precum și planificarea urgențelor
civile. Cooperarea noastră de succes în Balcanii de Vest, inclusiv în operațiunea UE Althea prin
aranjamentele Berlin plus, contribuie la pacea și securitatea din regiune. în spiritul acelorași
valori comune și interese strategice, NATO și UE cooperează și vor continua să conlucreze în
operațiuni -cheie de gestionare a crizelor. Recunoaștem valoarea pe care o aduce o apărare
europeană mai puternică și mai capabilă, în măsură să furnizez e capabilități cu care să răspundă
provocărilor cu care atât NATO, cât și UE se confruntă. De aceea, sprijinim eforturi care să se
susțină reciproc pentru atingerea acestui scop. Succesul unor astfel de eforturi prezente și
viitoare, necesită un angajament sporit pentru a asigura metode eficiente de conlucrare. Prin
urmare, suntem hotărâți să îmbunătățim parteneriatul strategic NATO -UE, conform celor agreate
de ambele noastre organizații, pentru o cooperare mai strânsă și o eficiență sporită, precum și
pentru a evita duplicări inutile, într -un spirit de transparență și cu respectarea autonomiei celor

74
două organizații. O Uniune Europeană mai puternică va contribui în continuare la securitatea
noastră comună.
15. Condamnăm în cei mai puternici termeni toate ac tele de terorism, oricare ar fi motivația
lor sau modul de manifestare. Națiunile noastre rămân hotărâte să lupte împotriva acestui flagel,
individual și colectiv, atât timp cât este necesar și în conformitate cu dreptul internațional și
principiile Națiun ilor Unite. Teroriștii utilizează o varietate de arme convenționale și tactici,
inclusiv tactici asimetrice și pot încerca să folosească arme de distrugere în masă pentru a
amenința pacea și securitatea internaționale. Acordăm o importanță deosebită protec ției
populațiilor, teritoriilor, infrastructurii și forțelor noastre împotriva consecințelor unor atacuri
teroriste. Vom continua să dezvoltăm și să contribuim la politicile de prevenire și combatere a
proliferării armelor de distrugere în masă, în scopul prevenirii accesului și utilizării lor de către
teroriști. Vom continua, de asemenea, să sprijinim programul de lucru pentru dezvoltarea unor
capabilități avansate care să ajute la apărarea împotriva atacurilor teroriste, inclusiv prin
continuarea dezvoltă rii de noi tehnologii. Ne păstrăm angajamentul de a întări capacitatea
Alianței de a schimba informații în domeniul terorismului, în mod special în sprijinul operațiilor
NATO. Alianța noastră asigură o dimensiune transatlantică esențială de răspuns în fața
terorismului, iar națiunile noastre vor continua să contribuie la implementarea deplină a
Rezoluției CSONU 1373 și a altor rezoluții relevante, în special a Rezoluției CSONU 1540,
precum și la eforturile mai largi ale comunității internaționale în această privință. Dialogul și
cooperarea, după caz, cu alte organizații internaționale și cu partenerii nostrii sunt esențiale, și
salutăm eforturile menite să revitalizeze implementarea Planului de Acțiune a PfP împotriva
terorismului. Ne reiterăm angajamentul f ață de Operațiunea „Active Endeavour", operațiunea
noastră maritimă din Mediterana, care continuă să aducă o contribuție semnificativă la lupta
împotriva terorismului.
16. Rămânem profund preocupați de violența continuă și atrocitățile din Darfur și chemăm
toate părțile să înceteze ostilitățile. NATO își menține disponibilitatea, în baza consultărilor și cu
acordul Națiunilor Unite și al Uniunii Africane (UA), de a sprijini eforturile acestora de
menținere a păcii în regiune. La cererea Uniunii Africane, NA TO a fost de acord să ofere sprijin
Misiunii UA în Somalia și suntem pregătiți să analizăm și alte cereri de sprijin pentru această
misiune. Ca exemplu de abordare cuprinzătoare, salutăm cooperarea directă între NATO și UA,

75
demonstrată prin asistență acord ată Misiunii UA în Sudan, încheiată recent, precum și prin
continuarea sprijinului acordat Forței Africane. NATO salută operația Uniunii Europene EUFOR
Ciad/Republica Central Africană și contribuția UE la stabilitatea și securitatea în regiune.
17. Reiteră m angajamentul Alianței de a sprijini Guvernul și poporul irakian, precum și de a
sprijini dezvoltarea Forțelor de Securitate Irakiene. Am răspuns pozitiv solicitării Prim
Ministrului Al -Maliki de a extinde, până în 2009, mandatul Misiunii NATO de Instruir e în Irak
(NTM -I). De asemenea, analizăm favorabil solicitarea Guvernului Irakului de a extinde misiunea
NTM -I în domenii precum instruirea comandanților din forțele maritime și aeriene, instruirea
forțelor de poliție, securitatea frontierelor, lupta împot riva terorismului, reforma apărării,
construirea instituțiilor de apărare, controlul armelor ușoare și de calibru mic. NTM -I continuă
să-și aducă o contribuție importantă la eforturile internaționale de instruire și echipare a Forțelor
de Securitate Irakie ne, iar până acum a instruit peste 10.000 de membri ai acestor forțe.
Complementar acestor eforturi, NATO a mai aprobat propuneri privind un cadru structurat de
cooperare, cu scopul de a dezvolta o relație pe termen lung cu Irakul și pentru a continua să
întărească capacitățile Irakului de a răspunde provocărilor și amenințărilor comune.
18. Procesul continuu de lărgire a NATO a fost un succes istoric pentru promovarea
stabilității și cooperării, precum și pentru a ne aduce mai aproape de obiectivul nostru comun, cel
al unei Europe întregite și libere, unite în pace, democrație și valori comune. Porțile NATO vor
rămâne deschise pentru democrațiile europene care doresc și sunt capabile să -și asume
responsabilitățile și obligațiile de membru, în conformitate c u Articolul 10 al Tratatului de la
Washington. Reiterăm faptul că deciziile privind extinderea pot fi luate numai de către NATO.
19. Invitarea Albaniei și Croației să înceapă negocierile de aderare pentru a se alătura
Alianței noastre marchează începutul u nui capitol nou pentru Balcanii de Vest și indică drumul
de urmat către un viitor în care această regiune stabilă este pe deplin integrată în instituțiile euro –
atlantice și capabilă să aducă o contribuție majoră la securitatea internațională.
20. Recunoașt em munca intensă și angajamentul demonstrat de fosta Republică Iugoslavă a
Macedoniei față de valorile și operațiunile Alianței. Apreciem eforturile sale de edificare a unei
societăți multietnice. în cadrul oferit de ONU, mulți actori au lucrat din greu pe ntru a rezolva
problema numelui, însă Alianța a luat notă cu regret că aceste convorbiri nu au avut succes. Prin

76
urmare, am decis că invitația pentru fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei va fi transmisă de
îndată ce va fi obținută o soluție acceptată de ambele părți în privința chestiunii numelui.
încurajăm reluarea fără întârziere a negocierilor și așteptăm ca acestea să fie finalizate cât mai
curând posibil.
21. Admiterea Albaniei și Croației va crește capacitatea Alianței de a face față provocărilor
de astăzi și de mâine. Aceste țări și -au demonstrat angajamentul solid față de principiile de bază
ale Tratatului de la Washington, precum și capacitatea și disponibilitatea lor de a proteja
libertatea și valorile noastre comune, contribuind la apărarea cole ctivă a Alianței și la întreaga
gamă de misiuni ale acesteia.
22. Vom începe imediat convorbirile de aderare cu scopul de a semna Protocoalele de
Aderare până la finele lunii iulie 2008 și de a finaliza procesul de ratificare fără întârziere. în
perioada d inaintea aderării, NATO va implica statele invitate în cea mai mare măsură posibilă în
activitățile Alianței și va continua să le acorde sprijin și asistență, inclusiv prin Planul de Acțiune
pentru Aderare (MAP). Așteptăm cu interes calendarele de reformă ale statelor invitate, pe baza
cărora acestea sunt așteptate să -și continue progresele, înainte și după aderare, pentru a -și spori
contribuția la Alianță.
23. Salutăm aspirațiile euro – atlantice ale Ucrainei și Georgiei de apartenență la NATO. Am
hotărât astăzi că aceste state vor deveni membre ale NATO. Ambele națiuni au adus contribuții
valoroase la operațiunile Alianței. Salutăm reformele democratice din Ucraina și Georgia și
așteptăm cu nerăbdare ca alegerile parlamentare din Georgia, din luna mai, să fie libere și
corecte. MAP este următorul pas pentru Ucraina și Georgia pe calea lor directă spre aderare.
Astăzi am stabilit cu claritate că sprijinim candidaturile acestor țări pentru MAP. Prin urmare,
vom începe o perioadă de angajare intensă cu ambele țări, la nivel politic înalt, pentru a soluționa
chestiunile încă nerezolvate în privința candidaturilor lor la MAP. Le-am solicitat miniștrilor de
externe să facă o primă evaluare a progreselor la întâlnirea lor ministerială din decembrie 2008.
Miniștrii de externe au autoritatea de a decide în privința candidaturilor Ucrainei și Georgiei
pentru MAP.
24. Rămânem angajați față de regiunea de importanță strategică a Balcanilor, unde integrarea
euro-atlantică, fundamentată pe valori democratice și cooperare r egională, rămâne necesară

77
pentru o pace și stabilitate durabilă. Salutăm progresul realizat după Summit -ul de la Riga în
ceea ce privește dezvoltarea cooperării noastre cu Bosnia -Herțegovina, Muntenegru și Serbia.
încurajăm fiecare dintre aceste trei țări să utilizeze în cea mai mare măsură posibilă oportunitățile
de dialog, reformă și cooperare, oferite de Parteneriatul Euro -Atlantic, și am dat instrucțiuni
Consiliului Nord Atlantic în sesiune permanentă să mențină în atenție dezvoltarea relațiilor cu
fiecare dintre acești parteneri.
25. Salutăm deciziile Bosniei -Herțegovina și ale Muntenegrului de a dezvolta un Plan de
Acțiune Individual pentru Parteneriat cu NATO (IPAP). Așteptăm cu interes planuri de acțiune
ambițioase și de substanță, care să promoveze aspirațiile euro -atlantice ale acestor țări, iar în
acest scop ne oferim sprijinul pentru eforturile lor de reformă. Pentru a stimula și ghida aceste
eforturi, am decis să invităm Bosnia -Herțegovina și Muntenegru să înceapă un Dialog
Intensificat cu privir e la întreaga gamă de teme politice, militare, financiare și de securitate,
legate de aspirațiile lor de a deveni membri, fără a anticipa decizia finală a Alianței în această
privință.
26. Suntem pregătiți să dezvoltăm pe mai departe o relație ambițioasă și substanțială cu
Serbia, care să valorifice pe deplin calitatea sa de membru al PfP și să o ajute să progreseze în
direcția integrării în comunitatea euro -atlantică. Ne reiterăm disponibilitatea de a adânci
cooperarea cu Serbia, în special prin dezvoltar ea unui Plan de Acțiune Individual pentru
Parteneriat. Vom analiza de asemenea invitarea Serbiei la un Dialog Intensificat, în urma unei
solicitări a Serbiei în acest sens.
27. Așteptăm ca Serbia și Bosnia și Herțegovina să coopereze pe deplin cu Tribunalu l Penal
Internațional pentru Fosta Iugoslavie și vom monitoriza îndeaproape eforturile fiecăreia în
această privință.
28. Reamintim că parteneriatul NATO -Rusia a fost conceput ca un element strategic pentru
întărirea securității în spațiul euro -atlantic, î ntemeiat pe principii, valori și angajamente
fundamentale, inclusiv democrația, libertățile civile și pluralismul politic. Privind în urmă, la
istoria de peste un deceniu, am dezvoltat un dialog politic și proiecte concrete pe o gamă largă de
subiecte de s ecuritate internațională, unde avem obiective și interese comune. Deși suntem
preocupați de recentele declarații și acțiuni rusești, pe subiecte cheie de securitate și de interes

78
comun, precum Tratatul privind Forțele Convenționale din Europa (CFE), suntem pregătiți să
continuăm să lucrăm cu Rusia, ca parteneri egali în domenii de interes comun, așa cum este
prevăzut în Declarația de la Roma și în Actul Fondator. Trebuie să ne continuăm eforturile
comune în lupta împotriva terorismului și în domeniul neprol iferării armelor de distrugere în
masă și a mijloacelor de transport al acestora. îndemnăm Rusia să se angajeze activ în ofertele
importante de cooperare care i -au fost prezentate. Considerăm că discuțiile bilaterale Statele
Unite – Rusia cu privire la apă rarea antirachetă și CFE, printre alte teme, pot aduce o contribuție
importantă în acest domeniu. Considerăm că potențialul Consiliului NATO -Rusia (NRC) nu este
pe deplin realizat și rămânem pregătiți să identificăm și să urmărim oportunități pentru acțiun i
comune în format 27, reamintind principiul independenței deciziilor și acțiunilor NATO sau ale
Rusiei. Reafirmăm Rusiei că politica ușilor deschise a NATO și eforturile prezente, precum și
cele viitoare privind apărarea antirachetă a NATO sunt menite să ofere un răspuns mai bun față
de provocările de securitate cu care toți ne confruntăm și reiterăm faptul că, departe de a
reprezenta o amenințare pentru relația noastră, acestea oferă oportunități de a aprofunda
cooperarea și stabilitatea.
29. Luăm notă de ratificarea de către Rusia a Acordului privind Statutul Forțelor, din cadrul
Parteneriatului pentru Pace, și ne exprimăm speranța că aceasta va facilita continuarea cooperării
practice. Apreciem faptul că Rusia este pregătită să sprijine misiunea ISAF a N ATO în
Afganistan prin facilitarea tranzitului pe teritoriul său. Am saluta aprofundarea cooperării
NATO -Rusia, în sprijinul și cu acordul Guvernului afgan și dorim să o dezvoltăm în continuare,
pe baza activității serioase deja realizate în pregătirea ofi țerilor afgani și din Asia Centrală,
specialiști în problema luptei împotriva traficului de narcotice. Continua noastră cooperare, pe
baza Inițiativei aliate de Cooperare în Spațiu, și sprijinul Rusiei față de Operațiunea „Active
Endeavour" din Marea Medit erană contribuie la lupta noatră comună împotriva terorismului.
Salutăm, de asemenea, cooperarea cu privire la interoperabilitatea militară, apărarea antirachetă
în teatru de operațiuni, căutarea și salvarea pe mare, ca și planificarea urgențelor civile.

79

30. Reafirmăm că politica NATO de parteneriate, dialog și cooperare constituie o
componentă esențială a obiectivelor și sarcinilor Alianței. Parteneriatele Alianței în întreaga lume
au o valoare durabilă, contribuind la stabilitatea și securitatea în z ona euro -atlantică și dincolo de
ea. Ținând cont de aceasta, salutăm progresul realizat de la ultimul nostru Summit la Riga, cu
privire la întărirea politicii NATO de parteneriate și cooperare și ne reafirmăm angajamentul de a
continua eforturile în aceast ă privință.
31. Acordăm o înaltă valoare contribuțiilor pe care partenerii noștri le aduc la misiunile și
operațiile NATO. Șaptesprezece națiuni din afara Alianței contribuie cu forțe la operațiile și
misiunile noastre, iar multe altele furnizează diferite forme de sprijin. Vom continua eforturile de
a promova o mai mare interoperabilitate între forțele noastre și cele ale națiunilor partenere; de a
intensifica schimbul de informații și consultările cu națiunile contributoare la operațiunile
conduse de NATO ; și de a oferi țărilor partenere expertiza și asistența NATO în promovarea
reformelor din domeniul securității și apărării.
32. Salutăm prezența partenerilor noștri euro -atlantici la Summit -ul de la București și
reiterăm valoarea perenă a Consiliului Part eneriatului Euro -Atlantic (EAPC) și a programului
Parteneriatului pentru Pace (PfP). Rămânem angajați în continuarea discuțiilor politice de
substanță și a unei cooperări eficiente în aceste formate. Salutăm revenirea Maltei în PfP și dorim
angajarea sa ac tivă în EAPC. Salutăm întărirea dialogului politic prin Forumul de Securitate al
EAPC. Vom acorda prioritate unor noi inițiative, practice, între care sporirea integrității în
instituțiile de apărare și rolul important al femeilor în rezolvarea conflictelo r, așa cum este
prevăzut în Rezoluția numărul 1325 a Consiliului de Securitate al ONU. Apreciem succesele din
ultimii zece ani, obținute de Centrul Euro -Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre, în
coordonarea contribuțiilor NATO și ale statelor pa rtenere la răspunsul în caz de dezastre. Vom
continua să utilizăm pe deplin fondurile de asistență voluntară NATO/PfP și să promovăm
deschiderea lor către alte țări partenere. Salutăm și vom continua să sprijinim angajarea tuturor
partenerilor interesați d in zona euro -atlantică în programe de sprijinire a reformelor apărării și
din alte domenii, inclusiv în cadrul Planului de Acțiune Individual pentru Parteneriat (IPAP).
Reamintind decizia Summit -ului de la Istanbul, suntem deciși să angajăm partenerii din Caucaz
și Asia Centrală, zone de importanță strategică, inclusiv prin întărirea aranjamentelor de legătură

80
în aceste regiuni, și ne vom continua dialogul cu partenerii din Asia Centrală cu privire la
Afganistan. Apreciem contribuțiile semnificative furniza te de partenerii noștri EAPC în
operațiile Alianței și dorim să conlucrăm cu aceștia pentru a răspunde provocărilor de securitate
ale secolului 21.
33. Am luat notă cu satisfacție de progresul semnificativ realizat în cadrul Dialogului nostru
Mediteranean după summit -urile de la Istanbul și Riga. Consultările politice cu partenerii noștri
din cadrul Dialogului Mediteranean au crescut în frecvență și substanță, iar întâlnirea
desfășurată, în decembrie 2007, între miniștrii noștri de externe și cei șapte part eneri din cadrul
Dialogului Mediteranean a contribuit la adâncirea în continuare a parteneriatului nostru. Ca atare,
intenționăm să continuăm dinamismul actual al relației prin aprofundarea aranjamentelor noastre
de legătură cu regiunea, pe bază voluntară. Cooperarea noastră practică s -a amplificat în mai
multe domenii și au fost create oportunități noi, în special în instruire și educație. Salutăm
progresul realizat împreună cu partenerii în implementarea Inițiativei NATO de Cooperare în
domeniul instruiri i, în scopul lansării Cursului NATO de Cooperare Regională la Colegiul de
Apărare al NATO, unde două cursuri pilot au fost organizate cu succes. îi încurajăm pe partenerii
noștri din Dialogul Mediteranean să coopereze cu noi pentru a dezvolta mai departe a ceastă
inițiativă. Convenirea de Programe Individuale de Cooperare (ICP) cu Egiptul și Israelul vor
ajuta la stabilirea unei cooperări pe termen lung, structurate și eficiente cu aceste țări. îi
încurajăm și pe ceilalți parteneri ai noștri din Dialogul Med iteranean să -și dezvolte propriile lor
programe în viitorul apropiat. Salutăm implementarea primului Fond de asistență din cadrul
Dialogului Mediteranean, pentru a sprijini Iordania în eliminarea bombelor și muniției
neexplodate, precum și lansarea studiul ui de fezabilitate pentru un fond de asistență destinat
sprijinirii Mauritaniei în distrugerea de muniție. Mulțumim partenerilor din Dialogul
Mediteranean pentru diversele lor contribuții la operațiunile și misiunile noastre.
34. Salutăm răspunsul a patru dintre țările din regiunea Golfului la oferta noastră de
cooperare în cadrul oferit de Inițiativa de Cooperare de la Istanbul (ICI) și încurajăm și alte țări
din regiune să accepte această ofertă. în acest scop, avem în vedere să ne dezvoltăm
aranjamentele de legătură, pe baze voluntare, cu această regiune. Observăm cu satisfacție
creșterea interesului și a participării lor în activitățile NATO de instruire și educație și suntem
pregătiți să intensificăm cooperarea în acest domeniu, precum și în altele simi lare. Salutăm

81
progresul realizat împreună cu partenerii în implementarea Inițiativei NATO de Cooperare în
domeniul Instruirii, în scopul lansării cursului NATO de cooperare regională la Colegiul de
Apărare al NATO, unde s -au desfășurat cu succes două cursu ri-pilot. îi încurajăm și pe partenerii
noștri din ICI să coopereze cu noi pentru a dezvolta mai departe această inițiativă, precum și să
dezvolte programe individuale pentru a ne structura mai bine cooperarea. Apreciem foarte mult
sprijinul acordat de par tenerii noștri din ICI operațiilor și misiunilor Alianței.
35. Alianța acordă o valoare deosebită relațiilor sale extinse și variate cu alți parteneri de pe
glob. Obiectivele noastre în aceste relații includ sprijinul pentru operații, cooperarea în domeniu l
securității și aprofundarea unor abordări comune în promovarea intereselor de securitate și a
valorilor democratice pe care le împărtășim. Am făcut progrese substanțiale în construirea
dialogului politic și dezvoltarea Pachetelor individuale de Cooperare cu o parte dintre aceste țări.
Salutăm în mod special contribuțiile substanțiale ale Australiei, Japoniei, Noii Zeelande și
Singapore la eforturile din Afganistan, derulate sub conducerea NATO. Salutăm, în mod special,
contribuția semnificativă a Australi ei, Japoniei, Noii Zeelande și Singapore la misiunea NATO în
Afganistan. De asemenea, salutăm contribuțiile valoroase ale Republicii Coreea la sprijinirea
misiunii NATO în Afganistan. Recunoscând că fiecare dintre aceste țări doresc să dezvolte
propriul ni vel al relațiilor lor cu NATO, și că alte țări ar putea dori de asemenea să promoveze
dialogul și cooperarea cu NATO, ne reiterăm disponibilitatea de a continua dezvoltarea relațiilor
existente, precum și de a stabili altele noi, individuale, pe baza aprob ării Consiliului Nord –
Atlantic și într -un ritm adecvat intereselor noastre reciproce.
36. Reafirmăm importanța continuă a regiunii Mării Negre pentru securitatea euro -atlantică.
în această privință, salutăm progresul în consolidarea responsabilității regio nale, prin utilizarea
eficientă a inițiativelor și mecanismelor existente. Alianța va continua să sprijine aceste eforturi
în mod adecvat, ghidată de prioritățile regionale și pe baza transparenței, complementarității și
inclusivității, în scopul dezvoltăr ii dialogului și cooperării între statele Mării Negre și dintre
acestea și Alianță.
37. Proliferarea rachetelor balistice reprezintă o amenințare crescândă pentru populația,
teritoriul și forțele Alianței. Apărarea antirachetă este parte a unui răspuns mai amplu de
contracarare a acestei amenințări. De aceea, recunoaștem contribuția substanțială pe care
planificata dislocare în Europa a capabilităților de apărare antirachetă ale SUA o aduce protecției

82
Aliaților împotriva rachetelor balistice cu rază lungă d e acțiune. Explorăm modalități de
conectare a acestor capabilități cu eforturile curente ale NATO în domeniul apărării antirachetă,
ca o cale de a ne asigura că ele vor constitui parte integrantă a oricărei arhitecturi viitoare a
sistemului NATO de apărare antirachetă. Având în vedere principiul indivizibilității securității
Aliaților, precum și pe cel al solidarității NATO, însărcinăm Consiliul Nord -Atlantic în Sesiune
Permanentă să dezvolte opțiuni pentru o arhitectură cuprinzătoare a sistemului de apărar e
antirachetă care să asigure acoperirea tuturor teritoriilor și populațiilor aliate care nu sunt
acoperite altfel de sistemul american, în scopul reevaluării lor la summit -ul NATO din 2009, în
vederea fundamentării oricărei decizii politice viitoare.
38. Apreciem, de asemenea, eforturile care se desfășoară în prezent pentru întărirea
cooperării NATO -Rusia în domeniul apărării antirachetă. Ne angajăm să demonstrăm
transparență maximă și să adoptăm măsuri reciproce de creștere a încrederii, pentru a reduce
orice îngrijorare. încurajăm Federația Rusă să valorifice propunerile SUA în domeniul apărării
antirachetă și suntem pregătiți să explorăm potențialul de a conecta, la momentul potrivit,
sistemele de apărare antirachetă ale Statelor Unite, NATO și Federație i Ruse.
39. Reafirmăm faptul că dezarmarea, controlul armamentelor și neproliferarea vor continua
să aibă o contribuție importantă pentru pace, securitate și stabilitate și, în acest sens, pentru
prevenirea răspândirii și utilizării armelor de distrugere î n masă și a mijloacelor de transport a
acestora la țintă. Am luat notă de raportul care ne -a fost pregătit privind creșterea profilului
NATO în acest domeniu. Ca parte a unui răspuns mai larg la problemele de securitate, NATO ar
trebui să continue să contr ibuie la eforturile internaționale în acest domeniu al controlului
armamentelor, dezarmării și neproliferării și însărcinăm Consiliul Nord -Atlantic în sesiune
permanentă să mențină aceste subiecte sub o monitorizare activă.
40. Alianța și -a redus semnifica tiv forțele convenționale, comparativ cu nivelul din perioada
Războiului Rece, și a redus armele nucleare atribuite NATO cu peste 90%. Aliații și -au redus, de
asemenea, arsenalele nucleare. Franța a redus tipurile sistemelor sale nucleare la două, numărul
mijloacelor de transport nucleare cu peste jumătate și a anunțat că își va reduce numărul de
focoase nucleare la mai puțin de 300, fără a mai deține alte arme în afară de acestea în stocurile
sale operaționale. Marea Britanie se limitează la un sistem nucl ear, a diminuat cu 75% puterea
explozivă a stocurilor nucleare, iar numărul focoaselor nucleare disponibile din punct de vedere

83
operațional a ajuns la mai puțin de 160. Statele Unite și -au redus stocul de arme nucleare la mai
puțin de 25% din dimensiunea a vută la momentul de vârf al Războiului Rece și au redus armele
nucleare tactice atribuite NATO cu aproape 90%.
41. Rămânem adânc preocupați de riscurile de proliferare ale programelor nucleare și în
domeniul rachetelor balistice ale Iranului. Chemăm Iranul să se conformeze pe deplin
Rezoluțiilor numărul 1696, 1737, 1747 și 1803 ale Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite
(CSONU). De asemenea, suntem adânc preocupați de activitățile de proliferare ale Republicii
Populare Democrate Coreea și o chemăm să se conformeze pe deplin Rezoluției CSONU 1718.
Aliații își reafirmă sprijinul pentru acordurile multilaterale de neproliferare existente, cum ar fi
Tratatul de Neproliferare Nucleară, și fac apel pentru conformarea universală cu Tratatul de
Neproliferare Nucleară și aderarea universală la Protocolul Adițional la Acordul de Salvgardare
al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), și respectarea deplină a Rezoluției
CSONU 1540. Aliații sunt de acord să își dubleze eforturile pentru implementarea integrală a
acordurilor de neproliferare și a rezoluțiilor relevante ale CSONU, față de care Aliații își
reafirmă sprijinul și pe care sunt obligați să le respecte.
42. Andosăm în totalitate declarația Consiliului Nord -Atlantic din 28 martie 2008 și
reafirmăm angajamentul Alianței față de regimul Tratatului CFE, așa cum a fost exprimat în
poziția Alianței conținută în paragraful 42 al Declarației summit -ului de la Riga din 2006,
declarația finală a aliaților la Conferința exteraordinară CFE de la Viena și declarațiile Alianței
care reflectă dezvoltările ulterioare. Punem cel mai mare preț pe regimul Tratatului CFE cu toate
elementele sale și subliniem importanța strategică a Tratatului CFE, inclusiv a regimului său de
flanc, ca o piatră unghiulară a securit ății euro -atlantice. Suntem profund îngrijorați că Federația
Rusă a continuat „suspendarea" unilaterală a obligațiilor sale juridice decurgând din Tratatul
CFE. Această acțiune nu contribuie la obiectivul nostru comun de menținere a viabilității pe
termen lung a regimului CFE și solicităm ferm Federației Ruse să reia implementarea sa. Situația
actuală, în care aliații NATO din CFE implementează Tratatul în timp ce Rusia nu o face, nu
poate dura la infinit. Am oferit un set de propuneri constructive și inova toare de acțiuni paralele
pe subiecte -cheie, incluzând pași din partea aliaților privind ratificarea Tratatului CFE Adaptat și
din partea Federației Ruse privind angajamentele restante referitoare la Georgia și Republica
Moldova. Considerăm că aceste propu neri răspund tuturor preocupărilor exprimate de Rusia.

84
încurajăm autoritățile ruse să lucreze în spirit constructiv cu noi și cu alte state părți interesate
pentru a ajunge la un acord pe baza pachetului de acțiuni paralele, astfel încât să salvgardăm
împr eună beneficiile acestui important regim.
43. Suntem preocupați de persistența conflictelor regionale în Caucazul de Sud și în
Republica Moldova. Națiunile noastre sprijină integritatea teritorială, independența și
suveranitatea Armeniei, Azerbaidjanului, Georgiei și Republicii Moldova. Vom continua să
sprijinim eforturile pentru o rezolvare pașnică a acestor conflicte regionale, având în vedere
aceste principii.
44. Am făcut deja eforturi serioase pentru transformarea forțelor și capabilităților noastre în
conformitate cu obiectivele noastre politice, în special cu prioritățile stabilite de Directiva
Politică Generală și experiența din teatrele de operații. Vom continua acest proces pentru a ne
asigura că Alianța rămâne capabilă să își îndeplinească angajam entele sale operaționale și să
îndeplinească întreaga sa gamă de misiuni. Operațiunile Alianței subliniază necesitatea de
dezvoltare și dislocare în operațiuni a unor forțe moderne, interoperabile, flexibile și sustenabile.
Aceste forțe trebuie să fie capa bile să desfășoare, în urma deciziei Consiliului (NAC), operațiuni
de apărare colectivă și de răspuns la crize, în interiorul și în afara teritoriului Alianței, la periferia
acestuia, precum și la distanță strategică, cu sprijin redus sau fară sprijinul na țiunii gazdă. Ne
vom asigura, de asemenea, că avem capabilitățile necesare pentru a răspunde provocărilor de
securitate și în evoluție ale secolului 21 și, pentru a face aceasta, ne vom transforma, adapta și
reforma în consecință.
45. Transformarea reprezintă un proces continuu și necesită o atenție constantă și susținută.
De aceea, sprijinim eforturile miniștrilor apărării de supervizare a gestionării aspectelor de
apărare ale transformării Alianței, pentru a asigura că NATO rămâne eficient și eficace, în
special prin continuarea eforturilor în următoarele domenii:
· Trebuie să ne asigurăm că oferim forțele necesare pentru operațiunile Alianței sau pentru
alte angajamente. în acest scop, ne vom continua eforturile pentru a fi în măs ură să dislocăm și să
susținem mai multe forțe în teatrele de operațiuni. Ne angajăm să sprijinim Forța de Răspuns a
NATO prin asigurarea contribuțiilor necesare și să îmbunătățim disponibilitatea forțelor destinate
operațiunilor Alianței aflate în rezerva operațională și strategică a NATO. Vom încerca să

85
obținem sprijin intern pentru participarea la operațiuni, inclusiv prin eforturi sporite de
diplomație publică.
· Vom dezvolta, în continuare, acele capabilități necesare atât pentru susținerea întregii ga me
de misiuni ale Alianței, cât și pentru remedierea neajunsurilor specifice. Vom depune eforturi în
special pentru îmbunătățirea transportului strategic și a transportului aerian intra -teatru, în special
în ceea ce privește îmbunătățirea disponibilității elicopterelor care să satisfacă cerințele
misiunilor Alianței și, în acest sens, salutăm inițiativele naționale în sprijinul acestor eforturi,
precum și pe acelea referitoare la sprijinul logistic multinațional. Vom întări, în continuare,
superioritatea in formațională prin capabilități de rețea, inclusiv prin: un sistem integrat de
comandă și control aerian, o monitorizare intensificată a situației generale maritime și prin
asigurarea la timp a capabilității Alianței de Supraveghere Terestră (AGS). Vom cont inua, de
asemenea, să îmbunătățim capabilitatea și interoperabilitatea forțelor noastre pentru operațiuni
speciale. Pe baza sprijinului oferit de procesele de planificare a apărării, ne vom spori eforturile
pentru dezvoltarea și dislocarea în operațiuni a forțelor și capabilităților solicitate, cu cel mai
ridicat grad de interoperabilitate și standardizare. Dezvoltarea de forțe și capabilități va fi
completată prin îmbunătățirea cooperării industriale trans -atlantice în domeniul apărării.
· Ne angajăm să de zvoltăm politici și capabilități care să răspundă noilor provocări și
amenințări. Aceasta include dezvoltarea unei politici cuprinzătoare pentru prevenirea proliferării
armelor de distrugere în masă (WMD) și apărarea împotriva amenințărilor chimice, biolog ice,
radiologice și nucleare.
· Vom urmări adaptarea și reforma structurilor și proceselor din cadrul Alianței. în acest
context, suntem în proces de revizuire a structurii de comandă pe timp de pace a NATO, pentru a
o face mai flexibilă, eficientă și efic ace, precum și de revizuire a proceselor de planificare a
apărării pentru a promova asigurarea la timp a capabilităților în conformitate cu Directiva
Politică Generală.
46. Transformarea nu este posibilă fără asigurarea de resurse suficiente și în ordine p rioritară
corespunzătoare. Ne angajăm să continuăm, în mod individual și colectiv, asigurarea resurselor
necesare Alianței pentru îndeplinirea sarcinilor solicitate. în acest sens, încurajăm națiunile ale

86
căror cheltuieli pentru apărare sunt în scădere să împiedice acest fenomen și să își stabilească, ca
obiectiv, creșterea în termeni reali a cheltuielilor pentru apărare.
47. NATO rămâne angajat în eforturile de întărire a apărării sistemelor informatice „cheie"
ale Alianței împotriva atacurilor cibernetice . Recent am adoptat o politică NATO în domeniul
apărării împotriva atacurilor cibernetice și dezvoltăm structurile și autoritățile necesare
implementării acesteia. Politica noastră în domeniul apărării împotriva atacurilor cibernetice
evidențiază necesitat ea pentru NATO și națiunile membre de a proteja sistemele informatice
„cheie", în acord cu responsabilitățile lor specifice; schimbul de experiență; și asigurarea unei
capabilități de sprijin pentru națiunile aliate, la cerere, de respingere a unui atac ci bernetic.
Așteptăm cu interes continuarea dezvoltării capabilităților NATO de apărare împotriva atacurilor
cibernetice și întărirea legăturilor dintre NATO și autoritățile naționale.
48. Am luat notă de raportul „Rolul NATO în domeniul securității energeti ce", pregătit în
urma însărcinării primite la Summit -ul de la Riga. Aliații au identificat principii care vor guverna
abordarea NATO în acest domeniu și au evidențiat opțiuni și recomandări pentru activitățile
viitoare. Pe baza acestor principii, NATO se v a angaja în următoarele domenii: punerea în
comun și schimbul de informații; proiectarea stabilității; promovarea cooperării internaționale și
regionale; sprijinul pentru gestionarea efectelor și sprijinirea protecției infrastructurii energetice
critice. A lianța va continua consultările cu privire la riscurile iminente în domeniul securității
energetice. Ne vom asigura că eforturile NATO aduc valoare adăugată și sunt pe deplin
coordonate și integrate cu cele ale comunității internaționale, care include un n umăr de
organizații specializate în securitatea energetică. Am însărcinat Consiliul aflat în sesiune
permanentă să pregătească pentru summit -ul din 2009 un raport consolidat privind progresele
înregistrate în domeniul securității energetice.
49. Solicitări le la adresa Alianței noastre au sporit în complexitate în ultimii 20 de ani, pe
măsură ce climatul de securitate s -a schimbat, iar atât amploarea misiunilor și operațiilor noastre,
cât și apartenența la Alianță s -au extins. Acest fapt necesită adaptarea ș i reforma continuă a
structurilor și proceselor Cartierului General al NATO. Am luat notă de progresul realizat în
acest domeniu, ca parte a transformării generale a NATO; rămân, însă, multe de făcut în
continuare, înclusiv folosirea, în modul cel mai efic ient, a mutării noastre în clădirea noului
sediu. în evaluarea celor care trebuie schimbate, trebuie să utilizăm mai mult lecțiile desprinse

87
din experiența noastră legată de îndeplinirea funcțiunilor de bază, inclusiv îndeplinirea cerințelor
operaționale, de dezvoltare a capabilităților, de parteneriat și de comunicații strategice.
Valorificând activitatea miniștrilor noștri ai apărării vizând progresul în aspectele de apărare ale
transformării, va trebui de asemenea ca Aliații să evalueze cum să realizeze cel mai rapid și
coerent flux al consilierii politice substanțiale, pe probleme militare și pe tema resurselor, pentru
a sprijini procesul decizional, consensual și a crește capacitatea noastră de răspuns în timp real la
necesitățile operaționale, inclusiv la cele ale Comandanților NATO. Am solicitat Secretarului
General să traseze o foaie de parcurs de urmat, până la summit -ul din 2009, cu privire la
modalitatea de realizare a acestor obiective.
50. Ne exprimăm aprecierea sinceră pentru ospitalitatea căldu roasă cu care ne -a primit
Guvernul României. Orașul București a fost locația celui mai mare summit NATO desfășurat
vreodată, punând în valoare hotărârea Alianței de a coopera îndeaproape cu membrii comunității
internaționale, precum și contribuția sa unică la promovarea securității și stabilității într -un
context strategic aflat în schimbare rapidă. La întâlnirea noastră am luat decizii și am oferit noi
linii directoare pentru adaptarea continuă a NATO la acest context, prin misiunile și operațiile
sale, mo dernizarea structurilor și capacităților sale, angajarea mai strânsă a altor națiuni și
organizații, precum și deschiderea continuă către includerea unor noi state membre. Am întărit
dialogul și cooperarea cu state și organizații vitale pentru securitatea noastră. Ne vom întâlni din
nou anul viitor la Strasbourg și Kehl pentru a sărbători cea de a 60 -a aniversare a NATO, a trece
în revistă procesul de adaptare și a stabili noi orientări pentru modernizarea Alianței noastre,
pentru ca aceasta să poată răspun de provocărilor de securitate ale secolului 21 .

88
BIBLIOGRAFIE

1. Alexandra SARCINSCHI, România, NATO și mediul internațional de securitate la început
de secol XXI, România Membru al Alianței Nord -Atlantice, Editura UNAP
2. Alexandru Werth, Un corespondent englez pe frontul de Est , Editura Politic ă, Bucuresti,
1970
3. Alvin, Toffler; Heidi, Toffler, Mapping Out a Trisected World, International Herald
Tribune , 05.11.1993
4. Andrei Beaufre , L’OTAN et l’Europe , Calman -Levy, Paris, 1966
5. Aron Raymond, 18 lecții despre societatea industrială , Editura All, București, 2003
6. Bernard Esambert, Războiul economic mondial, “Defense nationale”, vol 48, iunie 1992
7. Biroul de Informare și Presa NATO , Manualul Nato , Bruxelles – Belgia, 2001
8. Carta Albă a Guvernu lui. Armata României 2010 – Reformă și integrare euroatlantică ,
Editura Militară, București, 2000.
9. Carl von Clausewitz, Despre Război , Editura Militara, Bucuresti, 1982
10. Chiriac Mircea Dănuț, Politici și strategii de securitate la începutul secolului XXI , Editura
UNAP., București, 2005
11. Col.dr. Stan PETRESCU, Securitatea națională, factor de risc determinanți și pericole
potențiale , Gândirea militară 3/2000
12. Curs de doctrine politico -militare, partea a VI -a – „Securitatea națională și euroatlantică”,
Editura U.N.Ap, București, 2004;
13. Edward N.Luttwak, From Geopolitics to Geo -Economics…, “The National Interest ”, vara
1990
14. Florian Garz, NATO – Globalizare sau disparitie? , Casa Editoriala Odeon, Bucure ști, 1995
15. G.F. Vorontov, Coaliț ii militare și razboaie de coa liție, Moscova, 1976

89
16. Geneviere Tabouis, America, țara contrastelor. Amintiri din SUA 1940 – 1945 , Editura
Modern ă, Bucure ști, 1947
17. Hamilton Fish, Pearl Harbor, Ialta și tr ădarea Europei , Editura Venus , București , 1993
18. HG nr. 30/2008 privind aprobarea Strat egiei naționale de apărare a țării, Monitorul Oficial,
Partea I nr. 799 din 28/11/2008.
19. Henk, Ves; James, Bilbray (Coraportori): Nato, in operatiunile ONU de mentinere a pacii,
mai 1994
20. Hugo Grotius, Despre dreptul războiului și al p ăcii, Editura Știintifică , Bucuresti, 196 8,
p.185-189
21. Ioan Scurtu , Politică și viață cotidiană ȋn Romania : ȋn secolul al XX – lea și ȋnceputul celui
de-al XXI -lea, Editura Mica Valahie , 2002
22. Jacques de Launay, Mari decizii ale celui de -al doilea război mondial , vol.II, Editura
Știintific ă și Enciclopedic ă
23. John Meacham, Franklin and Winston: An Intimate Portrait of an Epic Friendship , New
York Times, 2003
24. John Baret, Prevenirea c onflictelor și gestionarea crizelor: Abordarea NATO, ȋn Arta
prevenirii conflictelor , Editura R.A. Monitorul Oficial, Bucuresti, 1996
25. Lance Morrow, George C. Marshall The Last Great American? , Smithsonian Magazine,
august 1997
26. Milovan Djilas, Întalniri cu Stalin , Editura Europa, Craiova, 1990
27. NATO archives , The Harmel Report : full reports by the rapporteurs on the future tasks of
the Alliance , mai 1999,
http://www.bits.de/NRANEU/nato -strategy/Harmel_Report_complete.pdf
28. NATO, între certitudini și așteptări, Universitatea Națională De Apărare Centrul De Studii
Strategice De Apărare Si Securitate,

90
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/nato_intre_certitudini_si_asteptari.pdf
29. Norman Naimark, Leonid Gibianskii, Establishment of communist regimes in eastern
Europe 1944 -1949 , Westview Press, 1997, p. 267 -290 și p. 286 -287
30. Raymond Carteer, La seconde guere mondiale , vol.II, Editura Larousse, Paris, 1970
31. R. Winkler, Viitorul NATO, ȋn Europaische Sichererheit , RFG, an 44, nr.1, ian uarie 1995
32. Revista „Impa ct Strategic” nr. 4/2004, Editura Universității
33. Strategia de securitate națională a României, Președenția României, Ministerul Afacerilor
externe , București, 2007.
34. Sun Tzi, Arta Războiului , Editura Militară, Bucureș ti, 1976
35. The European Security Strategy. Implementing a Distinctive Approach to Security,
www.europa.eu.int
36. Victor Kulicov, Doctrina p ăcii, Editura Agen ției de Pres ă Novosti Moscova, 1988
https://nato.mae.ro/node/225
37. https://nato.mae.ro/node/419
38. http://www.summitbucharest.ro/ro/doc_201.html
39. http://www.orniss.ro/ro/info.html
40. https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_military_operations_ in_the_war_in_Afghanistan_(2001%E2%8
0%932014) ps://www.trumanlibrary.org/whistlestop/study_collections/bomb/large/index.php
41. http://www.shape.nato.int/resources/21/nato%20operations,%201949 -present.pdf