INTRODUSERE………………………………………………………………. ……………………….. CAPITOLUL 1. NOȚIUNI TEORETICE… [624595]

SUPRINS

INTRODUSERE………………………………………………………………. ………………………..
CAPITOLUL 1. NOȚIUNI TEORETICE DESPRE COMPETITIVITATE………
1.1.Conceptul de competitivitate …………………………………………………
1.1.1. Microeconomic………………………………………………………………………………….
1.1.2.Macroeconomic………………………………………………………………………………….
1.1.3 . Competitivitate din perspectivitatea PIB……………………………………………….
1.2.F actorii care influențează competitivitatea firmei ……………………………
1.3.Competitivitatea pieței din România

CAPITOLUL 2. CULTURA ORGANIZAȚIONALĂ – FACTOR CHEIE AL
COMPETITIVITĂȚII FIRMELOR
2.1. Delimitări conc eptuale
2.2. Conc epte și probl eme specifice eticii în afaceri
2.3. Stakeholderii organizației moderne
2.4.Corelația dintre cultura organizațională și competitivitate

CAP.3 STUDIU DE CAZ – S.C. RALU PROD S.R.L
3.1 Prezentarea generală a societății
3.1.1 Istoric firmă…………………………………………………………………………………….
3.1.2 Domeniu de activitate………………………………………………………………………
3.1.3 Mediul ambiant al firmei………………………………………………………………….
3.2. Valorile culturii org anizaționale
3.3. Organizarea activității și a departamentelor
3.4. Descrierea posturilor
3.5. Evaluarea perform anțelor
3.6. Metode de recomp ensare și de stimul are a angajaților

CONCLUZII
Bibliografie ……………………………………………………………………….
ANEXE

2
CAPITOLUL 1. NOȚIUNI TEORETICE DESPRE
COMPETITIVITATE
1.1. CONCEPTUL DE COMPETITIVITATE
Competitivitatea continuă să fie o noțiune ambiguă în literatura de specialitate, pe
de o parte din cauza numeroaselor modalități de definire și măsurare a ei, iar pe de altă
parte din cauza unei insuficiente fundamentări teoretice, fiind preluată din medi ul de
afaceri și manifestând un pregnant caracter aplicativ.
De-a lungul timpului, caracterul practic al competitivității s -a conturat prin
încercarea de măsurare și evaluare a ei și mai puțin de definire, fapt ce a permis existența
unei multitudini de vi ziuni asupra competitivității și chiar o confundare cu alte concepte
economice (ex. creștere economică, situație economică, performanța comerțului exterior,
eficiență, avantaj competitiv etc.).
Literatura de profil surprinde trei niveluri de abordare a com petitivității:
– nivelul macro, descriind competitivitatea națională;
– nivelul micro, incluzând aici și o viziune dinamică a procesului
competițional;
– abordarea comercială, preponderentă în analize, datorită disponibilității
statisticii comerciale internaționale.
1.1.1. Microeconomic
Forumul Economic Mondial a realizat și un clasament al statelor lumii în funcție de
competitivitatea mediului de a faceri, încercând să identifice factorii determinanți în
obținerea unei productivități ridicate.
Pentru aceasta a pornit de la axioma conform căreia avuția unei țări este creată la
nivel microeconomic, de către companiile care operează efectiv în diferite domenii.
O economie poate fi c ompetitivă dacă și numai dacă, companiile care operează în
țara respectivă sunt compe titive, indiferent dacă avem în vedere firme locale sau filialele
unor companii străine.
Competitivitatea este direct dependentă de nivelul productivității muncii
companii lor, productivitatea compani ilor influențând, la rândul ei, productivitatea unei țări.
Abordarea competitivită ții prin prisma productivității permite înțelegerea faptului că
economia m ondială nu reprezintă un joc cu sumă nulă, că fiecare națiune își poate
îmbunătăți performanțele dacă acționează în sensul creșterii productivității, provocarea

3
actualei perioade reprezentând -o tocmai rapiditatea cu care sun t create condiții pentru
rapida și susținuta creștere a productivității la scară globală.
1.1.2.Macroeconomic
La nivel macro economic , competitivitatea economică e analiza tă la nivel de țară și
descrie capacitatea economică a unei națiuni de a produce o îmbunătățire rapidă și
susținută a condițiilor de viață (Global Competitiveness Report, 1996), vizi une a
Forumului Economic Mondial împărtășită și de Comisia Europeană , care o descrie ca pe
capacitatea unei economii de a asigura populației un înalt nivel de trai și un grad de
ocupare, pe baze sustenabile . (Wziątek -Kubiak, A., 2006)
Competitivitatea unei națiuni reprezintă capacitatea unei națiuni de a crea și
menține, prin politici adecvate, un mediu care să susțină producția cu valoare adăugată
mare la nivelul întreprinderilor sale, în vederea obținerii sau păstrării unei poziții
dominante pe piețele int ernaționale.
Națiunea este cea care poate susține sau nu un mediu prielnic pentru activitatea
firmelor, iar firmele sunt cele care creează valoare și oferă națiunii puterea de a face față
competiției interne și internaționale.
Potrivit lui Paul Krugman, o amenii de afaceri și politicienii vorbesc tot timp ul
despre competitivitate, dar adevărații economiști nu vorbesc n iciodată despre
competitivitate .
Aceeași viziune e împărtășită de Fagerberg (1996), c are afirmă: competitivitatea
nu este un concept invent at de teoreticieni, ci de practicienii implicați în crearea de politici.
Obiecția lui Krugman nu a fost formulată în raport cu utilizarea termenului de către
companii care luptă cu competitorii lor, ci de către națiuni care, după opinia sa, nu se
confrunt ă cu un joc de sumă nulă: pe piața internațională, când două țări concurează din
punct de ve dere comercial, ambele câștigă” .(www.economist.com )
Totuși, așa cum firmele depun un efort considerabil pentru a rămâne competitive
(reducându -și sau mărindu -și dimensiunile prin fuziuni și achiziții sau efectuând investiții
considerabile pentru a pătrunde pe o nouă piață etc.), și țările, prin guvernele lor, depun
efort, prin politicile publice, cu scopul de a crește perfo rmanța lor economică și de a se
afirma din punct de vedere comercial pe plan internațional. Capacitatea sau incapacitatea
unei țări de a -și folosi calitățile în plan politic, economic și social o poate face mai mult sau
mai puțin performantă în raport cu a lte state și, prin urmare, mai mult sau mai puțin
competitivă.

4
Astfel, putem afirma despre aceasta că este un atribut al competiției interne și
internaționale, care oferă pieței, printr -o mai mare eficiență și eficacitate a firmelor,
avantajul unor r educeri de prețuri, o calitate mai bună și o paletă mai largă a alegerilor
pentru consumatori, dar și avantajul satisfacției cetățenilor prin politici publice mai
eficiente comparativ cu alte țări.
Referindu -ne la o națiune, putem spune că, din punct de v edere al localizării
activității economice, se manifestă două tipuri de competitivități: una internă și una
externă.
Competitivitatea internă, locală, descrie nu numai capacitatea firmelor naționale de
a excela în termeni de producție, productivitate, cos t unitar al muncii etc., ci și de a face
față competiției externe a unor firme din terțe state – manifestată pe piața națională, iar
cea externă reprezintă, în principal, performanța comerțului exterior (adică abordarea
comercială clasică).
Cele două competitivități , internă și externă , pot fi complementare, strategiile de
politici naționale trebuind să se ax eze pe ambele planuri. În general , abordările teoretice la
nivel macroeconomic, microeconomic și comercial ignoră existența competitivit ății
interne, iar analiza sectorului non-tradables este omisă sau marginalizată în favoarea
productivității industriei și a competitivității exporturilor.
În concepția europeană, competitivitatea se traduce prin capacitatea unei economii
de a susține rate ridicate de creștere a productivității. Începând cu Strategia de la Lisabona,
stabilită pentru a face din Europa cea mai competitivă și dinamică economie a lumii,
competitivitate a a devenit una dintre prioritățile politice ale Uniunii Europene.
Necesitatea realizării unei industrii europene competitive și a unei piețe
competitive, în general, provine din dorința îndeplinirii obiectivelor economico -sociale, de
mediu și a asigurări i unui nivel al bunăstării sociale, în creștere.
Nevoia de adaptare a economiei europene la modificările structurale, redistribuirea
de resurse și locuri de muncă către noi sectoare industriale, relocalizarea activității
industriale către economiile emerg ente și riscul procesului de dezindustrializare pot fi
rezolvate printr -o promovare a competitivității la nivelul Uniunii Europene.
Competitivitatea în viziunea Uniunii Europene înseamnă a excela în termeni de
cercetare și inovare, tehnologii ale informaț iei și comunicațiilor, spirit întreprinzător,
competiție, educație și training, și depinde de capacitatea, perspectivele și comportamentul
ramurilor de activitate economică ale țărilor europene de a realiza ajustări structurale în
direcția obținerii perfor manțelor în domeniile res pective.

5
1.1.3 Competitivitate din perspectivitatea PIB
În conformitate cu teoria economică, în primul stadiu de dezvoltare economică,
economia este dependentă în principal de factori de producție precum forța de muncă
( majoritar slab calificată ) și resursele naturale.
Concurența este bazată pe prețuri, iar productivitatea scăzută se reflectă în salarii
scăzute. În acest stadiu, competitivitatea depinde în principal de patru piloni: buna
funcționare a instituțiilo r publice și private, dezvoltarea infrastructurii, stabilitatea mediului
economic și starea de sănătate a forței de muncă ce a primit cel puțin o educație
elementară.
Stadiul al doilea de dezvoltare mută accentul pe eficiența proceselor de producție.
Creșt erea salariilor fără posibilitatea de a crește nejustificat prețurile implică o calitate mai
ridicată a produselor. Competitivitatea este determinată tot mai mult de alți șase piloni:
educația înaltă și pregătirea profesională, piețe eficiente ale produsel or, buna funcționare a
pieței muncii, gradul de sofisticare a piețelor financiare, capacitatea de implementare a
tehnologiilor existente și accesul la o piață internă sau străină cât mai mare.
În stadiul al treilea de dezvoltare, nivelul ridicat al venitur ilor mai poate fi
sustenabil doar dacă se pot dezvolta afacerile profitabile cu produse noi și cu caracter unic.
Ceea ce contează sunt procesele de fabricație de înaltă tehnologie și dezvoltarea
permanentă a unor noi produse și tehnici de producție superio are.
Încadrarea economiilor naționale se face pe cinci trepte dezvoltare, corespunzătoare
celor trei stadii menționate și pozițiilor intermediare, de trecere între acestea. Criteriile de
încadrare utilizate sunt nivelul PIB pe locuitor și ponderile pe care resursele, eficiența și
inovarea le au în cadrul rezultatelor economice.
De la un anumit punct încolo, eficiența nu mai poate determina decât jumătate din
evoluția economică și cea care preia tot mai mult din ponderea resurselor primare este
inovarea, car e trebuie să ajungă să devin ă mai importantă decât acestea.
România se află în al doilea stadiu de dezvoltare nu atât din motive de eficiență cât
din faptul că nu a mutat la un nivel semnificativ accentul dinspre resurse spre inovare.
Altfel spus, toți pil onii contează, dar importanța lor relativă de stadiul în care ne aflăm.
Nivelul PIB pe locuitor este utilizat în practică pe post de înlocuitor al salariilor
deoarece date credibile referitoare la acestea nu sunt disponibile în toate țările.
Încadrarea țăr ilor pe cele cinci trepte de dezvoltare :
1.Stadiul 1 – Dezvoltare determinată de resurse (38 de eco nomii naționale)
2.În tranziție de la stadiul 1 la stadi ul 2 (20 de economii naționale)

6
3.Stadiul 2 – Dezvoltare determinată de efici ență (31 de economii na ționale)
4.În tranziție de la stadiul 2 la stadi ul 3 (22 de economii naționale)
5.Stadiul 3 – Dezvoltare determinată de inovație (37 de economii naționale)
România se regăsește pe locul 76 din 148 în topul mondial al competitivității, mai
sus cu două poziț ii față anul trecut.
Combinația care a dat per total locul 76 este reprezentată de plasarea din punct de
vedere al resurselor pe locul 87, al eficienței pe locul 63 și al inovării pe locul 103.
Prin urmare, contrar clișee lor vehiculate ne penalizează nu doar inovarea dar și
resursele primare.

1.2. FACTORI CARE INFLUENȚEAZĂ COMPETITIVITATEA
FIRMEI

Factorii care determină complexitatea unei firme sunt extrem de complecși . În cele
ce urmează sunt prezentați decât aceia care au o pondere relativ mare și care prezintă
aspecte ascunse, neevidente, ale influenței lor asupra puterii competitive.
Productivitatea este un factor a cărei influența asupra p uterii competitive este
evidentă . Există o tendință a absolu tizării lui, care prezintă pericole pentru analiștii
economici . Supralicitarea acestui factor, mergând până la cvasiidentificarea productivității
cu competitivitatea, nu este altceva decât o expresie implicită a teorie valorii -muncă: dacă
productivitate a este mai mare, înseamnă că în același interval de timp se produc mai multe
bunuri, deci se produc e mai multă valoare.
Un alt factor care merită luat în considerare este informația. Informația poate să se
refere, în perspectivă statistică sau dinamică, la :
A. Mediul competitiv , respectiv la:

7

Figura 1.1. Componentele mediului competitiv
Sursă – prelucrare proprie

La fel de importantă e și informația care se referă la:
B. Mediul intern al firmei, respectiv la:

Figura 1.2. Componentele mediului intern
Sursă – prelucrare proprie

Un alt factor de competitiv itate este dimensiunea sau scara întrepriderii ( economy
of scale ). Existența unuia sau mai multor competitori de mari dimensiuni pe o anumită Consumatori:
Nevoile
consumatorilor
Dorintele
consumatorilor
Gusturile
consumatorilor
Puterea
financiara a
consumatorilor
Demografia
consumatorilor Competitori:
Pozitia
competitiva
Intentiile
competitorilor
Punctele forte si
slabe ale
competitorilor Produs:
Tehnologii de
productie
Potentialul de
sporire a
atractivitatii
produsului
Potentialul de
substituire a
produsului Piata resurselor
materiale si de forta
de munca:
Schimbari
semnificative in
cererea/oferta de
materii prime
Schimbari
semnificative in
cererea/oferta de
energie si alte
produse suport
Schimbari
semnificative in
cererea/oferta de
forta de munca.
Mediul
intern Pozitia competitiva
reala a firmei
Resursele
neutilizate
Punctele slabe si
forte ale firmei Gradul de utilizare a
potentialului uman

8
piață alterează condițiile competiției: aceștia vor putea să -și impună practic superioritea,
transformând un ava ntaj cantitativ într -unul calitativ, chiar fără a recurge la competiția
neloială.
Principalul mecanism al acestui efect este tendința generală de scădere a costurilor
de de produc ite pe unitatea de produs o dată cu creșterea volumului producției.
Managementul este un alt factor al competitivității. Problem a managementului este
că el trebuie să îndeplinească simultan și armonios două funcțiuni: conducerea tactică și
conducerea strategică.
Aceste funcțiuni solicita, cum am văzut, calități diferite din partea managerului și
câteodată chiar contradictorii: nu rareori se întâmplă că un manager al problemelor curente
ale întreprinderii să fie lipsit de viziunea necesară deciziilor strategice, după cum se poate
întâmplă și invers.
Toți aceștia au fost factori vizibili. Dintre cei factorii ascunși reamintim:
– cei legați de preț ( facilități de plată, distorsiuni la conversia valutei);
– de calitate ( calitatea livrării, accesibilitatea produsului, calitatea servici ilor post –
vânzare);
– de imagine ( publicitate, prestigiu, țara de origine, alemente de finisare);
– de relație ( lobby).
Factorii d e competitivitate sunt determinați de viziunea asupra competitivității.
Distingem patru viziuni pricipale asupra competitivității:
a) tradițională sau cost-driven . Are la bază reducerea costurilor; printre acțiunile
strategice recomandate în acest scop se numără mutarea producției în țări cu mână de lucru
ieftină, construirea sau consolidarea facilităților de producție, concentrarea operațiunilor.
b) clasică sau marketing -driven – îmbină abordarea tradițională cu elemente de
predicție oferite de activitatea de de marketing. Dacă sistemul tradițional se bazează pe
reacția pieței (feedback), viziunea de marketing -driven se bazează pe feed -forward, p e
anticiparea reacției pieței.
c) modernă sau time-driven – pornește nu de la posibilitatea că că cerințele pieței să
se schimbe sensibil în viitorul previzibil, ci de la certitudinea că acest lucru se va întâmplă.
d) postmodernă sau globalisation -driven . Această viziune are în vedere modificări
de esența pe care procesul obiectiv și inevitabil al globalizării le aduce r elațiilor economice
la scară planetară, cu impact nu numai asupra mecanismelor de schimb, dar și asupra celor
de producție.

9
1.3. COMPETITIVITATEA PIEȚEI DIN ROMÂNIA

World Economic Forum a publicat un nou Raport al Competitivității Globale în
anul 2016 , în care România este clasată pe locul 68 între cele 138 de state care au făcut
obiectul cercetărilor.
Față de precedentul raport, România a căzut 6 locuri în Indexul competitivității
globale, păstrând totuși un scor identic ca cel înregistrat în 2016 (4, 28 din maximum 7).
Scorul României din cercetările World Economic Forum este aproximativ același
din 2014, asta semnificând faptul că fluctuațile înregistrate în clasament de -a lungul
ultimilor ani sunt direct legate de ce și cât se schimbă în alte state, nu de performanțele
economice și administrative naționale.
Raportul analizează 83 de indicatori, clasificați în cinci categorii: indicatori
macroeconomici generali, administrație publică, infrastructură fizică, resurse umane,
politică fiscală și monetară ș i a inclus o analiză a cadrului legislativ actual și un sondaj în
rândul CEO -urilor celor mai mari companii prezente pe piață.
Indicatorii a căror valoare depășește media Uniunii Europene cu 15% sunt
considerați a fi un avantaj competitiv pentru economia R omâniei, iar cei aflați cu 15% sub
media comunitară sunt considerați drept un dezavantaj pentru economie. Valorile situate în
intervalul ±15% față de media UE arată că economia românească este competitivă la
nivelul acelui indicator.
Un număr de 37 de indi catori care în raportul din 2011 erau considerați un avantaj
sau neutri au rămas în aceeași grupă, 21 de indicatori care reprezentau un dezavantaj acum
cinci au o performanță sub media UE, în timp ce 18 asemenea indicatori au o evoluție
peste media UE.
Unele dezavantaje au devenit între timp avantaje pentru econo mie. Trei indicatori,
și anume lupta îm potriva corupției, viteza ridicată a internetului și avansul ratei de
penetrare a internetului de la 42% la 61% din populație din 2010 până în 2014, precum și
creșterea numărului de angajați din industria comunicațiilor și a comunicațiilor , reprezintă
un avantaj pentru economie.
Însă a avut loc și fenom enul invers. Patru indicatori: accidentele la locul de muncă ,
infrastructura feroviară, numă rul de turiști/pa t de cazare și soldul contu lui curent pe cap de
locuitor sunt considerați acum drept dez avan taje competitive pentru economia țării noastre .
Raportul vede ca avantaje competitive resursa umană educată, înalt calificată și cu
un cost redus față de alte state din UE, declarată ca avantaj de către fiecare manager de

10
companie chestionat, situația României și resursele ei, statutul de membru al UE și NATO,
dimensiunea și oportunitățile pieței, cota unică de impozitare a salarilor și a profiturilor și
potențialul agriculturii, care în prezent este nedezvoltată și poate fi o opotunitate pentru
investitori.
Printre minusurile econ omiei românești se numără corup ția, infrastructura slab
dezvoltată, fiscalitatea, lipsa de transparență, incoerența politicilor guvernamen tale care
duc la un mediu de afaceri impredictibil și ineficiența a dmi­nis­trației publice și biro crația.
Pentru a crește competitivitatea economiei românești raportul propune ca măsuri
reforma sistemului educațional pentru a include cunoștințele care sati sfac nevoile pieței,
simplificarea și standardizarea taxelor, scăderea impozitelor pentru investitori, reforma
sectorului public, dezvoltarea infrastructurii, gestionarea mai eficientă a fondurilor
europene și politici coerente pentru a atrage investitorii străini și a îi încuraja pe
antreprenorii locali.
Specialiștii sunt de părere că reușita cea mai mare a ultimilor trei ani este alinierea
mediului de afaceri pe o platformă comună unde au fost selectate acele teme de import anță
strategică pentru România și că oricât de profitabilă este o companie sau un sector, ea nu
poate fi izolată de mediu, iar implicarea lor activă în formularea politicilor publice este un
pas firesc.
Principalele avantaje competitive ale României:

Figura 1.3 . Avantajele competitive ale României
Sursă – prelucrare proprie

-resursa umană educată, înalt calificată, cu un cost
redus
-statutul de membru al UE și NATO
-dimensiunea și oportunitățile pieței
-cota unică de impozitare a salarilor și a
profiturilor
-potențialul agriculturii

11
Principalele dezavantaje competitive ale României sunt:

Figura 1.4 . Dezavantajele competitive ale României
Sursă – prelucrare proprie

Propuneri de îmbunătățire a competitivității firmelor :
– reforma sistemului educațional ;
– simplificarea și standardizarea taxelor ;
– scăderea impozitelor pentru investitori ;
– reforma sectorului public ;
– dezvoltarea infrastructurii ;
– gestionarea mai eficientă a fondurilor europene ;
– politici coerente pentru a atrage investitorii străini ș i a-i încuraja pe antreprenorii locali .

-corupția
-infrastructura slab dezvoltată
-fiscalitatea
-lipsa de transparență
-incoerența politicilor guvernamentale
-ineficiența administrației publice
-birocrația