INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………………….6 CAPITOLUL… [304714]

Cuprins:

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………………….6

CAPITOLUL 1. GENERALITĂȚI

1.1 Așezare geografică și limite………………………………………………………………………………8

1.2 Istoricul cercetărilor………………………………………………………………………………………….9

CAPITOLUL 2. ELEMENTE DE GEOLOGIE ȘI RELIEF

2.1Geneza și evoluția reliefului………………………………………………………………………………10

2.2. Tipuri de relief………………………………………………………………………………………………

2.2.1.Terasele……………………………………………………………………………………………………

2.2.2. Măgurile vulcanice…………………………………………………………………………………..

2.2.3. Dealurile piemontane……………………………………………………………………………….

2.3. Elemente morfometrice…………………………………………………………………………………

2.3.1. Expoziția versanților………………………………………………………………………………….

2.3.2. Fragmentarea verticală a reliefului………………………………………………………………

2.3.3. Fragmentarea orizontală a reliefului…………………………………………………………….

2.3.4. Înclinarea versanților…………………………………………………………………………………

CAPITOLUL 3. ASPECTE CLIMATICE

3.1.Regimul elementelor climatice…………………………………………………………………………

3.1.1.Durata de strălucire a Soarelui……………………………………………………………………

3.1.2.Temperatura medie a aerului………………………………………………………………………

3.1.3.Umezeala aerului………………………………………………………………………………………

3.1.4.Precipitațiile atmosferice……………………………………………………………………………

CAPITOLUL 4. HIDROGRAFIA

4.1Apele freatice…………………………………………………………………………………………………

4.2 Rețeaua hidrografică………………………………………………………………………………………

4.3 Regimul nivelurilor și debitelor……………………………………………………………………….

CAPITOLUL 5. [anonimizat]

5.1 Vegetația……………………………………………………………………………………………………….

5.2 Fauna…………………………………………………………………………………………………………….

5.3Solurile……………………………………………………………………………………………………………

CONCLUZII……………………………………………………………………………………………………………………

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………………………..

INTRODUCERE

Marele geograf, George Vâlsan spunea: „Geografia țării trebuie să înceapă cu geografia locului natal ale cărui elemente proaspete, pline de imagini și de simțire există în sufletul fiecărui copil. Prin cunoașterea ținutului natal formezi ”alfabetul geografic”…”, acesta fiind motivul pentru care am ales să studiez arealul Depresiunii Brad, întrucât Municipiul Brad este locul meu natal.

Deoarece acest areal este aproape nestudiat, mi-am propus să prezint cadrul geografic natural și evoluția acestui spațiu depresionar.

Scopul principal al acestei lucrări constă în conturarea unei imagini cât mai complexe privind cadrul natural al regiunii și explicarea caracteristicilor generale ale fiecărui element al ansamblului fizico-geografic.

Din punct de vedere metodologic, aceasta s-a realizat pe baza următorilor pași:

documentare bibliografică,

observații de teren;

prelucrarea datelor statistice climatice și hidrologice,

tehnoredactare;

prelucrarea hărților în ArcGis.

Astfel, am cules informații din cercetările unor autori (Tudoran, 1983, Geografia României, vol., III, 1987 etc), dar și din teren. Informațile din teren sunt susținute de fotografii care ilustrează caracteristici ale arealului. Un mare procent al informațiilor provin din lucrări ale unor areale mai extinse, datorită faptului că sunt puține lucrări care s-au referit strict la arealul Depresiunii Brad.

Un mare interes pentru problemele regiunii, legate în special de aspectele reliefului și ale peisajului geografic, dar și de celelalte elemente fizico-geografice, l-a manifestat în lucrările sale geograful Petru Tudoran, mai exact în teza de doctorat cu numele “Zona depresionară a Crișului Alb. Depresiunile Zarand și Brad-Hălmagiu” și în lucrarea “Țara Zarandului. Studiu geoecologic.”

Structura lucrării de licență cuprinde cinci capitole.

În cadrul primului capitol, am realizat o prezentare generală, cu date referitoare la poziția și localizarea geografică a Depresiunii Brad, dar și Istoricul cercetărilor efectuate asupra acesteia.

Capitolul al doilea, cuprinde o analiză propriu-zisă a arealului, privind aspecte geologice (geneza și evoluția reliefului, tipuri de relief) și caracteristici ale reliefului ( elemente morfometrice).

În capitolul trei sunt prezentate aspecte climatice (durata de strălucire a Soarelui, temperatura, umezeala aerului), iar pentru a putea face o analiză asupra acestora, am folosit date de la stația meteorologică Țebea.Pentru analiza precipitațiilor atmosferice am folosit atât date de la stația meteorologică, cât și de la posturile pluviometrice Crișcior, Brad și Vața de Jos.

În capitolul patru, s-au analizat aspect hidrologice cu privire la râul Crișul Alb, datele provenind de la Administrația Bazinală de Ape Crișuri, Oradea, pentru posturile pluviometrice Crișcior și Vața de Jos, pentru intervalul 2007-2011.

În capitolul cinci, sunt prezentate aspecte bio-pedogeografice, unde pentru subcapitolul Vegetație, am utilizat informații obținute de la Ocolul Silvic Brad.

1.GENERALITĂȚI

Situată în Carpații Occidentali, grupa Munților Apuseni, Depresiunea Brad este o unitate de relief depresionară intramontană cu origini tectonice dezvoltată sub formă de culoar de-a lungul cursului mijlociu și superior al Crișului Alb și reprezintă continuarea depresiunii golf a Zarandului.

Așezare geografică și limite

Depresiunea Brad este situată în vestul României, în nordul Județului Hunedoara.

Depresiunea Brad este o unitate clar intramontană, fiind încadrată de Munții Bihorului la nord, Metaliferi în est și sud, în timp ce spre vest are, la un nivel superior, o deschidere, pe unde comunică cu bazinetul Hălmagiului (Pop, 2006).

La nivelul vetrei depresionare (200-250 m), micul defileu al Crișului Alb, desfășurat între localitățile Birtin și Vața de Jos (fig.2), sculptat in pintenul de melafire prelungit dinspre rama montană, compartimentează aria depresionară în două părți distincte:

bazinetul Hălmagiu la vest

bazinetul Brad la est.

Fig. 1. Așezarea geografică a Depresiunii Brad

Limitele depresiunii mai sunt date și de elemente antropice, respectiv așezări omenești care s-au dezvoltat până la contactul dintre bazinul depresionar si dealurile înconjurătoare.

Pe latitudine, Depresiunea Brad se extinde între paralelele 46 12 și 46 19 latitudine nordică și meridianele 22 60 și 22 83 longitudine estică.

Istoricul cercetărilor

În inima Munților Apuseni, de-a lungul cursului superior al Crișului Alb, se află Depresiunea Brad, un areal geografic cu puternică încărcătură istorică.

Prima cercetare geografică complexă aparține geografului clujean Petru Tudoran în teza de doctorat cu titlul “Zona depresionară a Crișului Alb.Depresiunile Zarand și Brad-Hălmagiu” publicată în anul 1977 continuată, apoi, cu lucrarea “Țara Zarandului. Studiu geoecologic” în anul 1983.

Studii asupra reliefului regiunii, au mai fost făcute de geograful Victor Tufescu în “Procese de pantă în împrejurimile orașului Brad”, publicată în anul 1962.

2. ELEMENTE DE GEOLOGIE ȘI RELIEF

2.1 Geneza și evoluția reliefului

Depresiunea Brad s-a format prin scufundare în Miocen (Badenian) când avea legături cu bazinetul Hălmagiului prin defileul Birtin-Vața și cu valea Mureșului prin înșeuarea Vălișoara, fapt care este pus în evidență și de trecerea destul de rapidă de la spațiul depresionar la cel montan, printr-o serie de abrupturi, mai ales spre munții Bihorului și Vulcanului, în timp ce spre Munții Metaliferi este mai atenuată (Berindei, 1973).

Fig.2. Defileul Birtin-Vața

Evoluția paleogeografică a Depresiunii Brad s-a derulat în trei etape. Astfel:

Etapa uscatului preneogen (Pop, 1962, citat de Tudoran, 1983).

Ca urmare a diastrofismului laramic, la finele Cretacicului, blocurile cristaline ale Munților Apuseni, prin cutarea în pânză de șariaj a depozitelor Mezozoice, au fost exondate și sudate. În perioada de liniște tectonică, însemnând aproape întreg Paleogenul, în condițiile unui climat tropical de savană, masa continentală ce a rezultat, a fost intens denudată, de aici rezultând singura pediplenă tipică. Concomitent cu mișcările laramice, s-au produs rupturi profunde ce au determinat începutul compartimentării blocurilor muntoase, scufundarea unor masive vestice și conturarea viitoarelor depresiuni-golf.

Orogeneza Savică, produsă la sfârșitul Oligocenului, a declanșat scufundarea Bazinului Panonic, a adâncit Bazinul Transilvaniei și a transformat Munții Apuseni într-un masiv insular, condițiile morfogenetice devenind nefavorabile peneplenării, intrând astfel într-un proces de fragmentare accentuat. Rezultatul acestui proces, în etapa morfogenetică ulterioară, regiunea Crișului Alb este într-o ușoară scufundare și cu un anumit grad de fragmentare care va infuența sedimentarea transgresiunilor Neogene.

Etapa de bazin

La începutul Badenianului, scufundarea bazinului Crișului Alb a determinat pătrunderea apelor marine și declanșarea unor erupții vulcanice intense care au durat până în Ponțian. Prin răspândirea din prezent a depozitelor Badeniene care sunt mai extinse în regiunea Țebea-Brad se adeverește faptul că în această perioadă marea nu acoperea integral bazinul Crișului Alb.

Regiunea a constituit un domeniu marin, de la începutul Volhinianului și până în Besarabianul mediu. Astfel, în Depresiunea Brad în acest interval au fost puse în loc două complexe litologice: complexul mediu vulcanogen (mase mari de lave și aglomerate andezitice) și complexul superior detritic (predominant nisipuri, pietrișuri, gresii, marne și mai rar argile cărbunoase și calcare oolitice).

Depozitele Sarmațiene sunt mult mai extinse față de cele Badeniene și sunt așezate peste acestea și peste alte roci ale fundamentului. La sfârșitul Besarabianului, mișcările din faza Attică, au dus la exondarea întregii regiuni, instalându-se astfel până în Ponțian o perioadă de eroziune intensă.

La începutul ponțianului, Bazinul Crișului Alb, a înregistrat o scufundare puternică, favorizând invazia apelor Mării Panonice. Pe depozitele Ponțiene sunt grefate cele mai multe dintre formele de relief actuale. Litologia este variată, în funcție de constituția litologică a teritoriului înconjurător și în funcție de relief.

Etapa de depresiune

Procesul de fragmentare a suprafeței piemontane se intensifică concomitent cu adâncirea văilor. Afluenții direcți ai Crișului au transformat suprafața piemontului într-o serie de culmi prelungi care scad ușor în altitudine, aspectul actual deluros datorându-se văilor din generațiile ulterioare care au atacat lateral interfluviile principale.

Spre finalul Pliocenului, datorită mișcărilor vlahice s-au înălțat puternic masivele muntoase și într-o mai mică măsură fostele bazine de sedimentare unde noul profil de echilibru al rețelei hidrografice a impulsionat procesul de eroziune. După stingerea paroxismului, procesul a devenit mai intens, iar eroziunea laterală împreună cu retragerea versanților au dus în mare parte la îndepărtarea depozitelor de acumulare piemontane.

În consecință a rezultat o suprafață de modelare mai coborâtă decât nivelul inițial, dar s-au păstrat tiparele acumulărilor piemontane. Eroziunea și-a pus amprenta atât pe diferitele orizonturi ale sedimentelor mio-pliocene, cât și pe depozitele piemontane, dar păstrându-se sub forma unor martori structuralo-erozivi.

Coborârea nivelului de bază și noul regim de scurgere cauzate de schimbările climatice produse la începutul Cuaternarului, au favorizat eroziunea râurilor din spațiul depresionar. Aceste procese au avut ca rezultat stabilirea râurilor pe terasele actuale, lărgirea și adâncirea treptată a acestora. Simultan cu adâncirea văilor procesul de fragmentare a suprafeței piemontane se intensifică, iar afuenții direcți ai Crișului, râurile din generația primară, având caracter consecvent, au transformat suprafețele piemontane într-o serie de culmi prelungi cărora le scade altitudinea dinspre rama montană spre axa depresiunii.

2.2 Tipuri de relief

Relieful actual din zona depresionară a Crișului Alb este dispus în trepte, a căror altitudine descrește dinspre rama montană spre valea Crișului. După aspect, particularități de geneză și evoluție, se individualizează următoarele forme majore de relief: dealurile piemontane, terasele, câmpia aluvială a Crișului și dealuri vulcanice pe structuri extinse care domină, prin altitudine, ansamblul celorlalte trepte de relief (fig….).

Fig. 3. Depresiunea Brad. Eșantion de hartă topografică la scara 1: 100 000

(foaia L-34-70) (proiecție UTM/WGS, 1996)

Fig……Depresiunea Brad. Harta hipsometrică

2.2.1 Terasele

Terasele din Depresiunea Brad sunt bine dezvoltate în cadrul văii principale a Crișului Alb, însă mai puțin dezvoltate pe afluenți. Altitudinea teraselor rămâne constantă pe râul colector, însă pe afluenți scade treptat spre amonte (Tudoran, 1983).

În desfășurarea teraselor se evidențiază o asimetrie pronunțată fiind dezvoltate aproape in totalitate pe partea stângă, din care se presupune că o primă albie a Crișului Alb s-a format în marginea sudică a depresiunii,la contactul dintre sedimentar și rocile ce alcătuiesc cadrul muntos. Atragerea Crișului Alb către nord, rezultă din căderea generală a stratelor în același sens și existența liniei de falie care este pusă în evidență în zona Vața. Se evidențiază o slabă extensiune în suprafață a teraselor, dar și predominarea celor în rocă.

Fig…Depresiunea Brad. Harta tipurilor de relief

(prelucrare după Tudoran, 1983)

Înșeuările din Depresiunea Brad sunt doar de un singur tip, respectiv înșeuări de captare. Acestea s-au format în urma unor captări dintre unii afluenți ai Crișului Alb, la diferite nivele și se recunosc după aspectul de pod de terasă care conservă o cantitate însemnată de pietrișuri.Tipică, aici, este înșeuarea de la Caraciu care indică captarea pârâului Vălișoara de valea Țebei.

La nivelul teraselor inferioare,s-au produs captări de meandre și au individualizat martori de eroziune (popine) care domină lunca actuală, prezente la Brotuna.

Fig..Popine

2.2.2 Măgurile vulcanice

Produsele vulcanice din bazinul Crișului Alb, în cea mai mai mare parte sunt alcătuite din aglomerate și tufuri, la care se asociază în anumite zone, lave andezitice. În interiorul bazinului, aglomeratele sunt în forme stratificate, alternându-se cu tufuri și mai rar cu lave, iar pe margimea acestuia aglomeratele au caracter haotic (Tudoran, 1983).

Din analiza relației dintre rocile eruptive și rocile sedimentare neogene iese în evidență existența a două momente culminante ale activității vulcanice, primul fiind în Badenianul superior, iar al doilea la sfârșitul Volhinianului. Activitățile vulcanice s-au manifestat intermitent din Badenian până în Ponțian și au fost confirmate prin analiza mineralelor grele din depozitele mio-pliocene din bazinul Crișului Alb (Tudoran, 1983).

Configurarea actuală a reliefului dezvoltat pe structurile vulcanice este efectul acțiunii de modelare subaeriană și în special a celei desfășurate de rețeaua hidrografică. Modelarea a fost influențată de condițiile climatice, caracteristicile structurale acestei categorii de roci, cât și de poziția acestora în raport cu masa depozitelor sedimentare.

În faza de formare a piemonturilor, eroziunea exercitată pe rama montană a afectat vulcanitele de pe faliile marginale. Sub cuvertura sedimentară Ponțiană, majoritatea rocilor eruptive rămân fosilizate, peste care se adaugă acumulări piemontane. După îndepărtarea acumulărilor piemontane (modelarea suprefeței de netezire piemontane) structurile vulcanice au fost scoase la zi și datorită eroziunii diferențiale, capătă treptat caracter de martori structuralo-eroziv (Măgura Caraciului, Măgura Țebea etc).

2.2.3 Dealurile piemontane

Dealurile piemontane sunt rezultatul unor procese de modelare îndelungate care au început în faza Rhodanică și au continuat până în zilele noastre, asupra unui piemont de acumulare ce s-a format la baza abrupturilor montane. Datorită eroziunii îndelungate cu caracter ritmic, din cauza oscilaților climatice și a mișcărilor subsidente, exercitate asupra substratului litologic complex, a dus la apariția unor particularități regionale. Ținând seama de acest aspect și pe baza unor criterii morfometrice (fragmentare, altitudine, grad de evoluție) dealurile piemontane din Depresiunea Brad sunt grupate în două unități distincte (Tudoran, 1983). Pentru a ușura orientarea, Tudoran a le-a denumit cu apelativele masivelor montane la baza cărora s-au format:

dealurile piemontane de pe latura sudică a Munților Bihorului;

dealurile de pe latura nordică a Munților Metaliferi.

Dealurile piemontane de pe latura sudică a Munților Bihorului.

În nordul depresiunii Brad, se desfășoară o regiune deluroasă, purtând denumirea de Dealurile Bradului ce are caracter de piemont de eroziune și se desfășoară aproape de marginea sudică a depresiunii, imprimându-i Crișului Alb o asimetrie pronunțată, rețeaua hidrografică din Munții Bihorului este mult mai bogată decât cea din Metaliferi.

Datorită unui substrat geologic variat, eroziunea diferențială a dus la îndepărtarea rapidă a sedimentelor și a depozitelor piemontane neogene, menținând ca martori structurali formațiunile vulcanice care dau o notă caracteristică.

Dealurile Bradului se extind la nord de Crișul Alb, între localitățile Vața și Crișcior. Eroziunea accentuată a dus la îndepărtarea completă a depozitelor piemontane și în mare măsură a celor Pliocene, dezvelind structurile vulcanice formate prin intruziune. Unde văile au întâlnit faciesuri mai friabile, s-au lărgit prin eroziune laterală, creând astfel mici bazine depresionare cum sunt cele de la Rîșculița, Crișan și Valea Bradului.

Aspectul neted al culmilor care au un nivel general în jurul altitudinii de 450-500 m sugerează prezența unei suprafețe de netezire.

Dealurile de pe latura nordică a Munților Metaliferi

Dealurile Țebei se dezvoltă în flacul stâng al depresiunii la contactul cu Munții Metaliferi și au aspectul unei prispe de eroziune care retează cele mai diverse formațiuni: melafire, diabaze, andezite și aglomerate andezitice, sedimentar miocen și într-o mai mică măsură, fliș cretacic. Această prispă înregistrează o dezvoltare maximă în dreptul Munceilor Măguraiei sau al Malului, atingând în zona localităților Țebea-Mesteacăn o lățime de 4-5 km. În vestul văii Caraciului, prispa deluroasă se îngustează treptat, prezentându-se sub forma unor interfluvii scurte, terminate prin câteva trepte de terasă în rocă, deasupra luncii Crișului (Tudoran, 1983).

La nord de Țebea, exploatarea prin decopertare a cărbunelui brun din fundament și a aurului aluvionar din depozitele de terasă au dus la apariția unui relief antropic, reprezentat de halde de steril dispuse haotic pe care s-au format microdepresiuni unde băltește apa de precipitații, iar pe versanții haldelor, în urma proceselor de pluviodenudație și eroziune verticală a șiroaielor de ploaie, s-au format un sistem de rigole și ogașe în continuă evoluție (fig…..).

2.3 Elemente morfometrice

În analiza cantitativă a reliefului se pune în evidență distribuția spațială a formelor de relief, intensitatea proceselor geomorfologice actuale, dar si stadiul de evoluție diferit dintr-o parte în alta a depresiunii(Posea și colab, 1976).

2.3.1 Expoziția versanților

Expoziția versanților diferențiază durata insolației, iar impreună cu unghiul de înclinare care modifică incidența razelor, condiționează regimul caloric al suprafeței, umiditatea și nuanțări calitative și cantitative ale covorului vegetativ.

Diferențele cele mai vizibile se observă între versanții sudici care sunt puternic însoriți și cei nordici, mult mai umbriți. Topirea zăpezilor se produce rapid pe versanții însoriți, nivoablațiunea fiind redusă, fiind înlocuită de acțiunea vântului, pluvioablație și fenomene de creep.

Pe versanții umbriți dezghețarea solului și topirea zăpezilor se produce lent și uniform, iar datorită scurgerii care se desfășoară pe suprafața înghețată a solului, sunt puțin expuși la eroziunea peliculară.

În urma expoziției versanților, în funcție de efectele rezultate se disting versanți însoriți (S, SV), semiînsoriți (SE, V), semiumbriți (E, NV) și umbriți (N, NE).

Culoarul depresionar al Crișului Alb, fiind orientat în general est-vest și căderea reliefului spre valea colectorului principal, dar și în sensul drenării spre șesul Crișanei, determină ca unitățile din latura nordică să fie însoriți și semiînsoriți, iar unitățile din latura nordică sunt umbriți și semiumbriți.

2.3.2 Fragmentarea verticală a reliefului

Fragmentarea reliefului reprezintă gradul de dislocare al relifului în plan orizontal și vertical. În Depresiunea Brad este bine reprezentată fragmentarea verticală.

Fragmentarea verticală sau energia reliefului este condiționată de baza locală de eroziune (reprezentată de râul Crișul Alb), este dependentă de substratul litologic și stadiul de evoluție generală a regiunii și condiționează mărimea energiei potențiale de adâncire pe verticală a rețelei hidrografice (Tudoran, 1983).

În arealul studiat se individualizează trei grupe valorice:

– cel mai mic potențial de eroziune este specific terenurilor cu fragmentarea între 0 și 30 m și este întâlnit în câmpia aluvială, în luncă, pe terasele inferioare și pe suprafața interfluviilor piemontane;

– potențial mediu de eroziune se regăsește în regiuni cu fragmentarea cuprinsă între 31 și 100 m și este prezent pe terasele superioare, pe măgurile vulcanice și în mare parte a dealurilor piemontane;

– potențialul maxim de eroziune îl au teritoriile cu fragmentarea peste 100 m, fiind întâlnit la periferia depresiunii unde dealurile piemontane intră în contact cu relieful montan, în special în dealurile vulcanice din jurul Bradului și în special între măgurile vulcanice și terenurile din vecinătate.

HARTA

Fig… Depresiunea Brad. Energia reliefului

2.3.3 Fragmentarea orizontală a versanților

Fragmentarea reliefului în plan orizontal ocupă suprefețe mari, în special în unitățile piemontane, unde relieful este transformat într-o succesiune de văi și culmi mai mult sau mai puțin înguste și permite ca acțiunea de denudație a apelor curgătoare temporare, să se extindă pe o suprafață cât mai mare.

2.3.4 Înclinarea versanților

În funcție de structură, alcătuirea litologică, gradul de fragmentare, natura și intensitatea proceselor actuale, înclinarea versanților din Depresiunea Brad, înregistrează diferite valori (Tudoran, 1983).

În Depresiunea Brad se înregistrează cinci categorii de înclinare a versanților:

-suprafețe plane sau ușor suborizontale (0-3), prezente în lunci, în câmpia aluvială și într-o mai mică măsură pe suprafața interfluviilor piemontane. Aici eroziunea de suprafață, chiar și în condițiile unui sol afânat și lipsit de vegetație, este aproape insesizabilă.

-suprafețe cu înclinare moderată (3,1-6) sunt întâlnite cel mai des pe interfluviile dealurilor piemontane și la baza măgurilor vulcanice. Aici procesele morfodinamice au intensitate redusă, dar în anumite condiții de sol afânat și prezența unui covor vegetal cu grad redus de acoperire, eroziunea poate atinge stadiul ravinării.

-majoritatea suprafețelor din Depresiunea Brad, se încadrează în a treia categorie (6,1-15), în cazul versanților văilor din dealurile piemontane ce au fost modelați pe sedimente mio-pliocene și pe flancurile monoclinale ale măgurilor vulcanice. Datorită gradului de înclinare mai ridicat se creează posibilitatea declanșării eroziunii de suprafață și de adâncime, iar unde structura geologică permite, se declanșează și alunecări de teren. Acestea apar în treimea superioră a versanților unde eroziunea de suprafață a subțiat stratul protector creat de stratul argilo-deluvial. Stratul de argile este un suport favorabil declanșării proceselor de versant și este amplificată de utilizarea agropastorală a terenurilor și are consecințe asupra covorului vegetal.

Prin urmare, forme specifice cum ar fi rigole, ravene, ogașe au o largă răspândire,dar devin repede inactive datorită profilului longitudinal care din cauza pantei puțin accentuate se echilibrează într-o perioadă scurtă.

-versanții puternic înclinați (15,1-35) întâlniți la periferia depresiunii, pe văile ce străbat dealurile vulcanice din zona localității Brad unde dealurile piemontane vin în contact cu muntele și în partea superioară a măgurilor vulcanice, pe latura abruptului structural. Aici, au loc procese denudative de mare amploare și din punct de vedere agricol pot fi utilizate numai prin tasare artificială pentru că gradul mare de înclinare limitează accesibilitatea mașinilor agricole.

Pe de altă parte, eroziunea de suprafață atinge o intensitate deosebită, până în momentul în care solul este îndepărtat până la apariția rocii mame. Acest fenomen este întâlnit în treimea superioară a versanților măgurilor vulcanice pe prispa de eroziune de pe latura nordică a Munților Metaliferi, pe abrupturile cuestelor dispuse pe formațiuni dure (între Vața și Crișcior) și în Dealurile Bradului. Aici covorul vegetal se degradează progresiv astfel peisajul intră în faza de mare activitare erozivă a solului.

– ultima categorie este cea a versanților abrupți, cu o înclinare de peste 35,este caracteristică sectoarelor de defileu (defileul Birtin-Vața), malurilor văilor torențiale și a martorilor structurali din regiunile vulcanice. Acest suprafețe sunt reprezentate de prăbușiri de tip rostogolire, acumularea conurilor de grohotișuri la baza versanților și surpări ale malurilor datorită eroziunii laterale a văilor. Singurul mod de utilizare a acestor terenuri este cel forestier.

Harta

Fig…Depresiunea Brad. Înclinarea versanților

3. Aspecte climatice

Depresiunea Brad situată în vestul țării, fiind dezvoltată de-a lungul cursului mijlociu și superior al Crișului Alb se încadrează în condițiile climatului temperat-continental al României, cu influențe oceanice, datorită adăpostului oferit de rama montană și existenței unor culoare de pătrundere a maselor de aer atlantice și medtiteranene. Acest fapt determină o climă mai blândă în comparație cu majoritatea depresiunilor intramontane din aria Carpatică (Tudoran, 1983).

Fiind poziționată în partea central-vestică cu o largă deschidere spre vest a depresiunii Zarandului, Depresiunea Brad este sub influența permanentă a maselor de aer oceanice. Clima blândă și umedă este influențată pe de o parte de cicloanele din Oceanul Atlantic și al anticiclonului subtropical al Azorelor, pe de altă parte de aerul cald și umed dinspre Marea Mediterană. În depresiunea Brad, pe lângă influențele vestice, oceanice și mediteraneene, pătrund și mase de aer polar din nord.

Datorită prezenței anticiclonului subtropical ,când aerul are o mișcare descendentă, aerul de la înălțime se comprimă și se încălzește, generând astfel inversiune termică. O consecință a inversiunii termice, este formarea ceții.

În funcție de forma reliefului și de direcția și intensitatea vântului, în Depresiunea Brad, se creează o anumită raionare climatică unde se disting trei zone micro-climatice: (Neag, 2009)

1. microclima luncii Crișului, unde cantitatea de umezeală este mai mare și este favorabilă practicării agriculturii și legumiculturii;

2.microclima dealurilor nordice, unde datorită frecvenței și densității mai ridicate a precipitațiilor favorizează o vegetație forestieră bogată, cu specii de gorun, fag și mesteacăn;

3.microclima dealurilor sudice, unde dezvoltarea pădurilor de fag în amestec cu alte esențe este propice, din pricina precipitațiilor mai reduse;

În acest capitol se analizează sintetic factorii genetici ai climei, în aria studiată.

3.1.Regimul elementelor climatice

Pe baza datelor statistice obținute de la Administrația Națională de Meteorologie, pentru intervalul anilor 1961-2013, am urmărit regimul principalilor parametri climatici din Depresiunea Bradului, la stația meteorologică Țebea.

3.1.1 Durata de strălucirea a Soarelui

Regimul anual al duratei de strălucire a Soarelui și repartiția teritorială a acestuia este strâns legată de regimul și distribuția nebulozității față de care are un mers contrar. Durata și intensitatea strălucirii Soarelui variază de la un an la altul și de la lună la lună în funcție de direcția de deplasare a maselor de aer.

În Depresiunea Brad, durata de strălucire a Soarelui are o valoare medie multianulă de 1838 ore. În timpul anului, durata medie de strălucire a Soarelui prezinta o variație normală cu un maxim în august (245.0 ore) și un minim în decembrie(52,1 ore) (fig. ).

Fig…. Regimul duratei medii lunare multianuale de strălucire a soarelui în perioada 1961-2013,

la stația Țebea

În figura …..se observă ușor corelația inversă dintre durata insolației și gradul de acoperire a cerului cu nori, în sensul că în lunile iulie și august insolația este maximă, iar nebulozitatea minimă, iar în lunile de iarnă, nebulozitatea este la nivel maxim și insolația este redusă.

Fig…Corelația durata de strălucire a Soarelui (nr ore Soare lunar)-nebulozitate lunară multianuală

în intervalul 1961-2013

3.1.2 Temperatura medie a aerului

În Depresiunea Brad, temperatura aeruluiprezintă o serie de particularități, în funcție de altitudine, configurația versanților, înclinarea și asimetria acestora față de principalele direcții de circulație a maselor de aer.

Datorită acestor factori,arealul depresionar se regăsește în climatul de munte, caracteristică fiind scăderea temperaturii aerului cu altitudinea care este cauzată, în general de pierderea căldurii prin radiația solară care depășește insolația.

Fig..Regimul temperaturii medii lunare multianuale a aerului în perioada 1961-2013 la stația Țebea

Temperaturile medii lunare multianuale ale aerului au un mers normal cu un minim în ianuarie și un maxim în iulie. Urmărind evoluția temperaturiilor medii lunare multianuale, se remarcă faptul că acestea sunt cuprinse între -2,2C în ianuarie și 19,6C în iulie (fig….).

Oscilațiile temperaturii medii anuale sunt mici, respectiv de 2,4C,această valoare este rezultată din diferența dintre cea mai mare medie anuală (10,6C) și cea mai mică medie anuală (8,2C).(fig.)

Fig…..Variația temperaturilor medii lunare multianuale (C) la stația Țebea în perioada 1961-2013

Analizând temperaturile medii anuale (fig…), observăm că de la un an la altul au loc abateri slabe față de media multianuală (9,4 C). Se observă faptul că în câțiva ani, mediile anuale au depășit 10C (10,6C în anii 2007, 2008, 2009, 2013), respectiv ani cand au coborât până la 8C (8,2C în anul 1980). Aceste diferențe termice dintre anii cei mai călduroși și cei mai răcoroși nu depășesc 2,5C.

Diferențele termice dintre vatra depresiunii și regiunile deluroase din bordură sau măgurile vulcanice sunt în general mici, sub 2C, iar scăderea temperaturilor se face conform gradientului termic mediu vertical modificat ușor de expoziția versanților. Din această cauză în flancul nordic al Munților Metaliferi, temperaturile medii anuale de 8,5-9C se plasează în jurul izohipsei de 300-350m pe când pe latura sudică a Munților Bihorului, asemenea valori sunt specifice altitudinii de 450 m (Tudoran,1983).

Temperatura maximă absolută, înregistrată la stația meteorologică Țebea, a fost de 36,6C (09.07.1968) înregistrată în condiții de vânt slab din sud, cer senin și umiditate relativă scăzută, până la 30-40%.

Temperatura minimă absolută cauzată de cantonarea unor mase de aer arctic, în depresiune care se răcesc continuu datorită proceselor radiative a fost de – 26,1(10.01.1968) la Țebea.

3.1.3 Umezeala aerului

Umezeala aerului, respectiv cantitatea de vapori de apă din atmosferă, poate fi exprimată prin umezeala relativă care reprezintă un factor ecologic important, deoarece reglează intensitatea evapotranspirației. Umezeala relativă este raportul dintre tensiunea vaporilor de apă existenți în atmosferă și tensiunea maximă la aceeași temperatură și se exprimă în procente (Gaceu, …). Aceasta este dependentă de mersul temperaturii aerului de la o lună la alta, fiind opusă regimului termic. Este un element foarte important, deoarece influențează în mare măsură dezvoltarea norilor și implicit producerea precipitaților.

Umezeala aerului din depresiunea Brad este influențată de masele de aer atlantice și mediteraneene, ca urmare umezeala relativă medie este de aproximativ 80% (fig…).

Fig…. Regimul umezelii relative medii lunare multianuale la stația Țebea în perioada 1961-2013

Variabilitatea multianuală a umidității relative s-a manifestat între mediile anuale extreme din depresiune în perioada 1961-2013, valoarea minimă fiind de 74,7 (anul 2000), iar maxima fiind de 84,1 (anul 2010). Mediile anuale sunt cuprinse între 76% și 83% în anii mai secetoși coborând sub pragul inferior, iar în cei mai ploioși depășind ușor pragul superior.

Fig. . Variația mediilor anuale ale umidității relative (%) la stația Țebea în perioada 1961-2013

Prin urmare, din figura …. se observă faptul că lunile de vară, în care temperatura medie este ridicată, prezintă valori ridicate ale umezelii relative, iar în lunile de iarnă, cu temperaturi medii scăzute, pun în evidență creșterea ușoară a umezelii, față de lunile de vară.

Fig.. .Corelația temperatură medie lunară-umezeala relativă medie

3.1.4 Precipitațiile atmosferice

Datorită așezării geografice a Depresiunii Brad și a configurației reliefului, sunt întâlnite particularități pluviometrice care sunt proprii acestei regiuni. Cantitățile relativ abundente de precipitații, sunt explicate de larga deschidere vestică spre circulația maselor de aer mai umede și de adăpostul oferit de Munții Bihorului.

Analiza precipitațiilor atmosferice s-a realizat pe baza datelor de la stația meteorologică Țebea pentru perioada 1961-2013 și a datelor de la posturile pluviometrice: Vața de Jos și Crișcior pentru intervalul 2007-2011.

Analizând valorile medii lunare multianuale ale precipitațiilor (fig…), observăm că nu au o repartiție uniformă de-a lungul unui an. Astfel, în Depresiunea Brad apare un maxim principal în luna iunie (88,7 mm), iar minimul principal aparține lunii februarie (34,4 mm). Însă se poate remarca și un al doilea maxim, secundar, în lunile de iarnă (decembrie – ianuarie) (fig….).

Fig…Precipitațiile medii lunare multianuale la stația Țebea în perioada 1961-2013

Observând evoluția în timp a precipitațiilor medii anuale constatăm variații apreciabile de la un an la altul. Pe perioada analizată, aceste valori au oscilat între 463,5 mm în 2000 și 952 mm în anul 2001 la stația Țebea.

Fig… Evoluția cantității de precipitații anuale la stația Țebea in perioada 1961-2013

Din datele pluviometrice analizate în perioada 1961-2013, rezultă că în medie precipitațiile măsoară aproximativ 600-700 mm, uneori scăzând până la 500 mm în anii secetoși, dar și trecând ușor de 900 mm în anii cu precipitații mai bogate.

În timpul unui an, se înregistrează două maxime și două minime pluviometrice, maximul principal având loc în perioada mai-iunie, fiind definit de frecvența curenților atlantici și de intensificarea curenților de convecție, iar cel secundar, datorită frecvenței invaziilor curenților mediteraneeni se produce în perioada octombrie-noiembrie, prelungit chiar si până în decembrie. Minimul principal are loc în perioada ianuarie-martie, fiind cauzat de temperaturile scăzute, iar cel secundar din septembrie, este legat de reducerea activităților ciclonice și a mișcărilor convective.

Deoarece am dispus de informații despre precipitații și la posturile hidrometrice Vața de Jos, Brad și Crișcior pentru intervalul 2007-2011, am prelucrat și aceste date.

Tabelul 1.

Depresiunea Brad. Cantitatea anuală de precipitații la posturile hidrometrice

în perioada 2007-2011

Din datele analizate observăm o scădere semnificativă a cantității de precipitații în anul 2011 față de anul 2010 cu aproximativ 395 mm. Situația se corelează cu cea de la nivelul României, anul 2011 încadrându-se în seria anilor secetoși când cantitatea medie la nivelul țării a fost sub norma climatologică și în majoritatea lunilor anului s-au înregistrat deficite pluviometrice (Bojariu, 2011, www.totb.ro ).

Fig… Precipitațiile medii anuale în Depresiunea Brad

Tabelul 2.

Media multianuală a cantității de

precipitații la posturile hidrometrice

în perioada 2007-2011

În spațiul depresionar Brad nu există diferențieri semnificative în ceea ce privește suma anuală de de precipitații, valorile medii ale cantităților de precipitații fiind între 733,76 mm și 768,2 mm, excepție făcând media de la postul hidrometric Vața de Jos, unde media

multianuală este de numai 612,1 mm.

4. HIDROGRAFIA

Depresiunea Brad este străbătută de la est la vest de râul Crișul Alb cu un debit ce variază în funcție de anotimpuri. Primăvara, în urma topirii zăpezilor, debitul râului crește, uneori provocând viituri care dau naștere la inundații. Vara, în timp de secetă, firul de apă, ocupă numai talvegul, menținut în aluviuni de nisip și pietriș (Tudoran, 1983).

Formarea și regimul resurselor de apă sunt determinate de condițiile geografice, astfel, relieful influențează prin înclinarea și expoziția versanților sau prin gradul de fragmentare al acestuia. Dacă în câmpia aluvială, slaba fragmentare oferă condiții nefavorabile scurgerii, precipitațiile evaporându-se sau băltind datorită substratului impermeabil, în zona piemontană și a teraselor scurgerea este mai favorabilă datorită fragmentării accentuate a reliefului și a pantelor. De asemenea, litologia este importantă în formarea depozitelor de apă subterană.Câmpia aluvială oferă posibilitatea acumulării unor cantități apreciabile de apă subterană,deoarece aici predomină nisipuri și pietrișuri care au o permeabilitate ridicată și capacitate mare de înmagazinare.În zona piemontană formațiunile sedimentare sunt ascunse sub o manta argiloasă de o grosime apreciabilă de la 3, până la 10 m. Datorită acestui fapt infiltrația apei este împiedicată și determină apariția unor terenuri cu exces de umiditate (Zăvoianu, 1978).

Fig… Depresiunea Brad. Rețeaua hidrografică și distribuția posturilor hidrometrice

Vegetația influențează scurgerea prin intermediul solurilor. Gradul de acoperire a solului cu formațiuni vegetale (păduri, pajiști, culturi), influențează infiltrarea sau scurgerea apei. Pădurea are cea mai mare influență asupra proceselor hidrologice și se manifestă prin reținerea unor cantități de precipitații în litieră și pe coronament, dar și prin procesele de nutriție duce la diminuarea valorilor scurgerii. Aceste procese se desfășoară în dealurile piemontane unde gradul de împădurire este mai ridicat.

Deoarece Crișul Alb străbate un areal montan, de pe teritoriul depresiunii Brad adună un număr ridicat de afluenți, deși aceștia nu au debite deosebit de importante.

Compoziția chimică a apelor de suprafață din Depresiunea Brad este stabilită de particulartățile substratului, iar regimul hidrochimic poartă amprenta condițiilor climatice.

Apele de suprafață din Depresiunea Brad au o compoziție chimică determinată de particularitățile geochimice din substrat, iar regimul hidrochimic poartă amprenta condtțiilor climatice. Alcătuirea formațiunilor superficiale, predominant din sedimentar mio-pliocen și cuaternar, nu conțin sulfați și cloruri în cantități mari, din acest motiv, apele se încadrează tipului bicarbonatat-calcic. Prin urmare, preponderent în apele râurilor este ionul bicarbonic (26-169 mg/l) de obicei însoțit de ioni de calciu și magneziu. Originea ionilor de calciu este strâns legată de extensiunea faciesurilor sedimentare (calcare, argile, marne) și de procesele de alterare a rocilor eruptive, acesta contribuind la mineralizarea totală a râurilor în proporții mari (10-140 mg/l ) (Tudoran, 1983).

Gradul de mineralizare al Crișului Alb este mijlociu (0,2-0,4 g/l) și are tendința de scădere spre amonte progresiv cu scăderea debitului și a afluenților cu mineralizare redusă.

În extremitatea vestică a depresiunii Brad, mai exact în localitatea Vața de Jos, întâlnim ape termo-minerale care sunt caracteristice vestului țării cu o rețea forfecată de falii și sunt rezultatul proceselor genetice ale activităților post-vulcanice. După temperatură,o putem încadra în categoria apelor mezotermale, având o temperatură de 35-38C.

4.1 Apele freatice

Apele freatice au un rol esențial în depresiunea Brad, iar în anumite condiții facilitează menținerea periodică sau permanentă a excesului de umiditate și determină umezirea solurilor, gleizarea acestora (Gleisoluri eutrice) și transformându-le în lăcoviști (Cernoziomuri gleice) care favorizează procesele de dezvoltare a unor grupuri vegetale mezohidrofile.

În câmpia aluvială a Crișului Alb, apele freatice sunt cantonate în depozite cuaternare, care sunt alcătuite din bolovănușuri, pietrișuri și nisipuri, intercalate de argile, care au permis acumularea unui strat acvifer bine fixat, atât pe orizontală, cât și pe verticală. Adâncimea apelor freatice este mai mică de 5 m. Acestea au o mineralizare cuprinsă între 0,1 și 3 g/l și aparțin tipului bicarbonatat calcic. Debitul stratelor freatice este cuprins între 1 și 3 l/s fiind ceva mai ridicat în împrejurimile municipiului Brad, unde prin forare s-au obținut 3-6 l/s.

Dealurile piemontane sunt caracterizate prin puternica dezvoltare a stratelor acvifere de adâncime in defavoarea celor freatice și datorită fragmentării reliefului și a prezenței la suprafață a mantalei impermeabile (depozite argilo-deluviale cuaternare) apele freatice sunt reduse ca extensiune. Acestea sunt cantonate în formațiuni mio-pliocene și cuaternare, construite din sedimente cu granulometrie diferită. Apar la suprafață depozitele miocene sub forma unor petice restrânse, alcătuite din gresii, marne, nisipuri argiloase și rar tufuri vulcanice. Acumulări de apă apar în pătura superficială de dezagregare a rocilor, producând izvoare de scurtă durată, numai în perioadele cu precipitații mai abundente. Formațiunile pliocene, care sunt predominante în alcătuirea dealurilor piemontane, sunt la fel de nepotrivite pentru acumularea apelor freatice, dar apar totuși la baza orizontului nisipos și se exprimă adesea prin izvoare cu debit scăzut (0,1 l/s).

Fig… Depresiunea Brad. Adâncimea apelor freatice

(prelucrare după Tudoran, 1983)

Profunzimea apelor freatice se menține în medie, între 15 și 25 m și se înregistrează diferențe în funcție de fragmentarea reliefului, de poziția stratelor impermeabile, de grosimea depozitelor și de litologia lor. Pe interfluviile din piemonturile puternic fragmentate, nivelul freatic ajunge la 20-25 m adâncime, în piemonturile cu un grad mediu de fragmentare și în terasele superioare la 15-20 m, iar in cadrul versanților apar adâncimi mai reduse, unde nivelul hidrostatic este oscilant între 5 și 15 m (Pascu, 1983).

În dealurile vulcanice din împrejurimile municipiului Brad, se întâlnesc situații particulare unde apele freatice se întâlnesc în scoarța de alterare de la suprafață la adâncimi de 5-8 m. Datorită alcătuirii litologice ( tufuri, aglomerate, mai rar lave), adâncimii apelor freatice și condițiilor de drenaj, măgurile vulcanice sunt unități hidrogeologice bine individualizate. Orizontul freatic apare la adâncimi considerabile (peste 25 m), iar drenajul puternic contribuie la alimentarea stratului acvifer din trenele deluviale de la baza lor. Izvoarele sulfatate, clorurosodice, puțin radioactive și izotermale de la Vața, cu o temperatură de 35- 38C și cu mineralizare de peste 1,5 g/l apar ca manifestații vulcanice ulterioare, resimțite de-a lungul liniilor de falie care delimitează măgurile.

4.2. Rețeaua hidrografică

Datorită caracteristicilor hidologice și prin poziția față de arealul carpatic, rețeaua hidrografică din arealul studiat face parte din grupa de vest și din sistemul hidrografic al Crișurilor. Crișul Alb este colectorul principal, acesta drenând întreaga regiune.

În zona depresionară a Crișului Alb se disting râuri alohtone care coboară din spațiul montan și râuri autohtone ce își au obârșia în dealurile piemontane sau în celelalte trepte de relief, iar datorită condițiilor climatice și litologice și a suprafețelor bazinale reduse neprielnice scurgerii, au caracter semipermanent. Râurile alohtone, au putere mare de eroziune, iar panta talvegului are valorile cele mai reduse, iar râurile autohtone au panta mai accentuată și sunt mai scurte.

Crișul Alb, principala arteră hidrografică a depresiunii, izvorăște de pe versantul sudic al Munților Bihorului, de la 980 m, sub vârful Paroșița. De la izvor pâna în dreptul orașului Brad are profilul neechilibrat cu pante medii între 9 și 25 m/km. În continuare, valea se lărgește și datorită pantelor reduse, cursul îi devine meandrat, exceptând sectorul Birtin-Vața. În sectorul meandrat al Crișului Alb, afluenții cei mai puternici vin din Munții Bihorului, iar cei din Munții Metaliferi au doar o scurgere reprezentativă (Tudoran, 1983).

Fig…. Crișul Alb la Vața de Jos

4.2 Regimul nivelurilor și debitelor

Pe baza debitelor medii anuale se determină scurgerea medie a apelor. Pentru a caracteriza regimul hidrologic al râurilor din depresiunea Brad, am utilizat date de la posturile hidrometrice Crișcior și Vața de Jos de pe râul Crișul Alb pentru o perioadă de 5 ani. Aceste informații mi-au fost furnizate de Administrația Bazinală de Ape Crișuri Oradea (ABA Oradea).

Pentru a caracteriza scurgerea medie de pe principalele râuri din depresiune, am calculat debitele medii multianuale și anuale în perioada 2007-2011.

Tabelul 3

Debitele medii multianuale ale Crișului Alb din Depresiunea Brad în perioada 2007-2011

Din Tabelul 3 reiese faptul că debitul Crișului Alb crește cu 4,18 mc/s de la Crișcior până la Vața de Jos.

Acest fapt este datorat mulțimii afluenților proveniți din arealul montan, unde precipitațiile fiind mai bogate și debitul acestora este ridicat.

Mira gradată pentru măsurarea nivelurilor este fixată în albia râului. Aceasta este gradată din 2 în 2 centimetri, iar citirea se face în raport cu valoarea “0” a mirei, căruia prin nivelment, i se determină cota absolută.
Fig…Mira hidrometrică.

Râul Crișul Alb -Vața de Jos

Din figura…. observăm faptul că în anul 2010 la Crișcior debitul mediu al râului Crișul Alb a crescut substanțial față de anul anterior, de la 2,8 mc/s în 2009, până la 5,2 mc/s în 2010. La postul hidrometric Vața de Jos, situat pe acelși râu, debitul mediu s-a dublat, de la 6 mc/s, până la 12 mc/s.

Ca fază a regimului hidrologic, debitul maxim se poate produce în orice perioadă a anului, dar având cauze, intensități și repartiții spațiale diferite.

Fig..Debitul mediu multianual pe râul Crișul Alb la Crișcior și Vața de Jos

Fig… Debitul maxim lunar multianual pe râul Crișul Alb la Crișcior și Vața de Jos

În bazinul superior al Crișului Alb scurgerea cea mai mare apare iarna, în luna decembrie (66 mc/s la Crișcior și 80 mc/s la Vața de Jos). Deasemenea, debite mari apar și în luna februarie (49 mc/s la Crișcior și 75 mc/s la Vața de Jos) (fig…) când se suprapune cu topirea zăpezilor.

Observăm faptul că în luna august media multianuală a debitului este mai mare cu 8,2 mc/s în amonte la Crișcior (18 mc/s) decât la Vața de Jos (9,8 mc/s).

Fig….Debitul maxim multianual pe râul Crișul Alb la Crișcior și Vața de Jos

Din figura…reiese că cel mai mare debit anual înregistrat pe râul Crișul Alb între 2007-2011, s-a înregistrat în anul 2010 (28 mc/s la Crișcior și 51 mc/s la Vața de Jos).

Fig…Corelația debit mediu-precipitații la postul hidrometric Crișcior

Urmărind fig….se remarcă anul 2010 ca fiind cel mai bogat din punct de vedere hidrologic, Crișul Alb, având debitul de 5,2 mc/s și cantitatea de precipitatii este semnificativă, 960 mc/s.

Fig..Crișul Alb la Crișcior

Debitele medii anuale înregistrate în bazinul Crișului Alb se caracterizează prin valori neuniforme în timp și spațiu. Pentru șirul de ani luat în considerare 2007-2011, la postul hidrometric Crișcior, se remarcă anul 2011 cu cea mai săracă scurgere 2,2 mc/s. Dacă urmărim regimul precipitațiilor, remarcăm faptul că în acest an cantitatea de precipitații a fost și ea, cea mai scăzută decât în ceilalți ani, 600 mm.

5.CONSIDERAȚII BIO-PEDOGEOGRAFICE

Grupările vegetale din Depresiunea Brad, reprezintă la toate nivelele, sinteze concrete ale combinărilor ecologice (factori climatcici, hidrici, edafici, nuanțați de particularități ale reliefului) și în același timp, marchează schimbările impuse de factorul antropic. Utilizarea agropastorală și forestieră îndelungată a terenurilor, duce la ocuparea unor suprafețe cat mai restrânse cu vegetație spontană, originală (Sanda, 2008).

Deoarece relieful în zona depresionară a Crișului Alb este foarte slab diferențiat altimetric, maxim 250 m diferență de nivel, covorul vegetal nu are o zonalitate tipică, iar din acest motiv descrierea principalelor asociații vegetale, după criterii ecologice.

5.1 Vegetația

Principalele asociații vegetale

Vegetația de luncă cuprinde plante hidrofile și mezohidrofile care se dezvoltă pe solurile cu umiditate ridicată sau umiditate excesivă din câmpia aluvială și luncile văilor mari din zona piemontană. Este reprezentată de specii edificatoare și arbori de esență moale, cum ar fi salcie și plop prezenți în aval de municipiul Brad în jurul albiei Crișului Alb.

Fig…..Vegetație de luncă. Salcie și arin pe malurile Crișului Alb.

Arinul alb (Alnus incana) populează și el luncile văilor din Dealurile Bradului, dar în special lunca Crișului Alb, în amonte de municipiul Brad. Stratul arbustiv este alcătuit din măceș (Rosa canina), porumbar (Prunus spinosa) și arin negru (Alnus glutinosa), iar stratul ierbos este foarte bogat și este compus din plante higrofile cum ar fi: iarba câmpului(Agrostis stolonifera), gălbinele (Lysimachia vulgaris), trestioară (Calamagrostis epigejos).

Arinul negru este prezent mai ales la contactul cu rama montană, unde apare sub forma unor benzi înguste între pădurile de pe versanți.

Vegetația lemnoasă a versanților însoriți este compusă dintr-o serie de grupări vegetale.

As.Quercetum farnetto-cerris

Pădurile de cer, apar în acest teritoriu, mai ales pe podurile teraselor mijlocii și superioare și în zona piemontană, la altitudini mai mici de 400 m, pe versanții însoriți și slab înclinați. Stratul arborescent cu înălțimi medii de 15-18 m este edificat de cvercinee termofile cum sunt gârnița (Quercus frainetto) și cerul (Quercus cerris). Stratul arbustiv, cu înălțimi de până la 2 m este bine închegat și este compus din lăstari ai specilor dominante, dar mai apar izolat păducel (Crataegus monogyna), măceș (Rosa canina), păr sălbatic (Pyrus pyraster) și lemnul câinesc (Ligustrum vulgare). Stratul ierbos are o acoperire slabă și este format din specii nemorale (care trăiesc în pădure), mezofile, iar uneori apar și câteva specii mezohigrofile cum ar fi rogozul (Juncus effusus) și gălbioara (Lysimachia nummularia).

As.Quercetum petraeae-cerris

Cenozele de amestec gorun cu cer, sunt întâlnite frecvent în zona de contact cu rama muntoasă și îmbracă interfluviile piemontane, dar în special versanții puternic însoriți cu înclinare mică și mijlocie. Speciile dominante ale stratului arborescent sunt cerul (Quercus cerris) și gorunul (Quercus petraea). De remarcat în stratul arbustiv sunt lemnul câinesc (Ligustrun vulgare) și ghimpele (Ruscus aculeatus), iar stratul ierbos, deși nu are o acoperire mare este diferită față de grupul vegetal anterior, datorită numărului mai ridicat de plante termofile, fragul de pădure (Potentilla micrantha), mărgelușe (Lithospermum purpureo) și dumbăț (Teucrium chamaedrys), dar și datorită lipsei complete a specilor mezohigrofile. Flora scoate în evidență caracterul termofil al cerului și gorunului ce au și tendințe de xerofilie.

As.Cytiso-Quercetum petraeae

Aici sunt întâlinite cenozele de gorun, prezente pe treimea superioară a versanților însoriți, unde sunt prezente soluri erodate, puternic podzolite și sărace în humus. Cenozele de gorun sunt dezvoltate pe două straturi: arborescent și ierbos.

As.Pruno spinosae-Crataegetum

Păducelul (Crataegus monogyna) și tufișurile de porumbar (Prunus spinosa) sunt întâlniți pe versanții însoriți, după defrișarea asociațiilor de gârniță, cer și gorun. În condiții naturale, aceste tufișuri evoluează (Quercetum petraeae-cerris) și (Quercetum frainetto-cerris). La tufișurile de porumbar (Prunus spinosa) și păducel (Crataegus monogyna), se diferențează un strat arbustiv și un strat ierbos. Printre arbuști, frecvente sunt porumbarul (Prunus spinosa), păducel (Crataegus monogyna), măceș (Rosa canina), părul sălbatic (Pyrus pyraster), lemnul câinesc (Ligustrum vulgare), sângerul (Cornus sanguinea) și salba râioasă (Evonymus verrucosa), care completează cu lăstarele de la speciile defrișate anterior (gorun, cer, gârniță). Ierburile au o acoperire și o frecvență ridicată și se remarcă specii caracteristice tăieturilor și cenozelor de lizieră cum sunt fragul (Fragaria vesca), turița mare (Agrimonia eupatoria), firuță de pădure (Brachypodium sylvaticum) și cioroiul (Inula salicina).

Vegetația lemnoasă a versanților umbriți este compusă din păduri de carpen cu gorun sau fag.

As.Querco petraeae-Carpinetum

În Depresiunea Brad, aceste asociații sunt bine individualizate din punct de vedere floristic și învelesc jumătatea superioară a versanților umbriți, dar se pot găsi și pe cei însoriți și slab înclinați, la altitudini mai mari. Stratul arborescent are ca specii dominante carpenul (Carpinus betulus) și gorunul (Quercus petraea). Stratul arbustiv este reprezentat de păducel (Crataegus monogyna), măceș (Rosa canina), arțar (Acer campestre) și lemn râios (Evonymus verrucosa). Ca ierburi, predomină specii mezofile și nemorale.

As.Carpino-fagetum

Carpenul și fagul se întâlnesc în partea inferioară a versanților umbriți, dar în special în văile adânci umede și răcoroase, care constituie inversiuni de vegetație, din cauză că acestea se află sub nivelul pădurilor zonale de cvercinee. Specile dominante sunt carpenul (Carpinus betulus) și fagul (Fagus sylvatica), care se află în rapoturi stabile din punct de vedere al dominației și codominației. Stratul arbustiv este format din lăstărișul specilor de bază, dar și din arbuști tipici pădurilor de fag cum sunt păducelul (Crataegus monogyna), alunul (Corylus avellana), sângerul (Cornus sanguinea), dârmoz (Viburnum lantana) și arțar (Acer campestre). Stratul ierbos are o acoperire mică și este alcătuit din plante mezofile și nemorale la care se adaugă elemente carpato-dacice: breabăn (Dentaria glandulosa), brustur negru (Symphytum cordatum) și spânzul comun (Helleborus purpurascens) care adaugă un colorit fitogeografic aparte.

După ce s-a defrișat vegetația lemnoasă descrisă, în locul rămas se formează treptat pajiști mezofite sau mezoxerofite în funcție de expoziția versanților.

Din fig.. observăm faptul că pădurile de gorun, fag și goruneto-făgete sunt predominante, ocupând 50% din suprafața totală împădurită a Depresiunii Brad.

Fig… Proporțiile suprafețelor cu vegeteției lemnoase

(sursa datelor: Amenajamentul Silvic, 2008)

Fig… Vegetația lemnoasă. Etajul goruneto-făgetelor

În Depresiunea Brad, fondul forestier este alcătuit din fag (62%), carpen (13%), gorun (7%), salcâm (6%), molid (3%), cer (3%), diverse specii tari (stejar, mesteacăn, frasin-3%), diverse rășinoase (pin, larice – 2%) și pin negru 1%. Vârsta medie a acestora este de 73 ani, iar modul de regenerare este preponderent din lăstari, urmat de cel din semințe și din plantații (Amenajamentul Silvic, 2008).

Fig. … Proporțiile speciilor lemnoase ce formează fondul forestier.

(sursa datelor: Amenajamentul Silvic, 2008)

Vegetația ierboasă a versanților însoriți se formează în urma defrișărilor pădurilor de cvercinee din dealurile piemontane și măgurile vulcanice, dar și de pe podurile teraselor superioare.

As.Agrostio-Festucetum valesiacae

Specile dominante sunt păiușul (Festuca valesiaca) și iarba câmpului (Agrostis tenuis), acestea instalându-se de regulă pe versanții însoriți și moderat înclinați (5-15).

As.Poterio-Festucetum valesiacae

Terenurile despădurite cu înclinare mijlocie-mare sunt populate de aceleași asociații vegetale, iar compoziția floristică este săracă în specii, totuși două specii sunt mai bine reprezentate păiușul (Festuca valesiaca) și bărboasă (Botriochloa ischaemum). Datorită prezenței celei de-a doua specii reiese gradul de erodare al solului și tendința de evoluție a plantelor de-odată cu avansarea proceselor erozionale. Restul specilor care mai compun această asociație vegetală sunt hemicriptofite și terofile cu caracter xerofil, specifice pajiștilor degradate.

As.Botriochloetum ischaemi

Gruparea vegetală care predomină pe versanții însoriți cu înclinare mare este una xerotermă, iar specia reprezentativă este bărboasa (Botriochloa ischaemum) pe lângă care mai apar cimbrișorul (Thymus pulegioides), căpșunul (Fragaria viridis), vulturica (Hieracium pilosella) și firuță de pădure (Brachypodium sylvaticum).

As.Festucetum pallentis transsilvanicum

Pe pereții abrupți și stâncoși, însoriți cu soluri subțiri și scheletice, în condiții de eroziune accelerată, plantele care se întâlnesc aici sunt slab închegate. Specile predominante sunt păiușul (Festuca pallens) și (Stipa eriocaulis), iar ca însoțitoare a acestor plante amintim dumbățul (Teucrium chamaedrys), iarba calului (Festuca rupicola), hajmă păsărească (Allium flavum), (Centaurea trichocephala). O semnificație deosebită o au elementele dacice: ovăsciorul (Helictotrichon decorum) și (Sesile gracile), dar și (Centaurea trichocephala) fiind o specie endemică, prezentă numai în câteva regiuni din țară.

Fig. Centaurea trichocephala

Fig… Centaurea trichocephala

Vegetația ierboasă a versanților umbriți este mai puțin diversificată din pricina uniformității relative a particularităților ecologice.

As.Anthoxantho-Agrostietum tenuis

Această asociație este întâlnită de regulă în partea superioară a versanților umbriți, dar poate fi întâlnită și pe versanții însoriți, cu înclinare slabă, dar în special pe interfluviile piemontane și pe podurile teraselor înalte. Aici predominante sunt speciile de vițelar (Anthoxanthum odoratum) și iarba vântului (Agrostis tenuis), iar compoziția floristică este compusă din specii higromezofile, rogozul (Juncus effusus), iarba mlaștinei sau pipirigul (Juncus conglomeratus) și iarba câmpului (Agrostis stolonifera) ce conferă cenozelor un alt colorit specific.

As.Agrostio-Festuceum rubrae

Speciile de iarba vântului (Agrostis tenuis) și păiușul roșu (Festuca rubra) sunt specifice zonei muntoase, dar sunt prezente și în Culoarul Crișului Alb, cel mai frecvent pe versanții umbriți ai văilor adânci din zonele piemonane, instalându-se pe locul fostelor păduri de fag și carpen cu fag, prezente mai ales în Dealurile Bradului.

Din punct de vedere floristic această asociație vegetală este asemănătoare cu precedenta, dar deosebindu-se prin închegarea treptată a caracterului montan care este impus de condițiile microclimatice specifice, în văile umbrite și reci cu inversiuni termice frecvente.

Aici, datorită sădirii numeroaselor exemplare de pin negru (Pinus nigra), în locul pădurilor slab productive sau a pajiștilor degradate de pe versanții măgurilor vulcanice, treptat se va ajunge la formarea de noi grupări vegetale.

5.2 Fauna

Fauna specifică Depresiunii Brad este reprezentată în special de mistreț (Sus scrofa), căprioară (Capreolus capreolus) și mici rozătoare cum ar fi veverița (Sciurus vulgaris). În păduri se pot întâlni pisică sălbatică și rareori lupul, numai în pădurile din vestul depresiunii. Conform desfășurării asociațiilor vegetale majore, se deosebește o faună a stepei și silvostepei a pădurilor de goun și a pădurilor de stejar și fag ( https://www.edusoft.ro/flora-si-fauna-romaniei/ ).

În stepă și silvostepă se identifică mamifere precum: popândăul (Spermophilus), hârciogul (Cricetus cricetus), șoarecele de câmp (Microtus arvalis), iepurele de câmp (Lepus europaeus), dihorul (Mustela putorius), râsul (Lynx lynx), jderul (Martes martes), cerbul (Cervus elaphus). Dintre păsari se identifică: cucuveaua (Athene noctua), pițigoiul (Parus major), prepelița (Coturnix coturnix), pitpalacul (Coturnix coturnix), graurul (Sturnus vulgaris), ciocarlia (Alaudidae), privighetoarea (Luscinia megarhynchos), mierla (Turdus merula). Dintre reptile amintim: gușterul (Lacerta trilineata), șopârla (Lacertilia), broasca țestoasă (Testudines), tritonul (Triturus).

În etajul pădurilor de gorun condițiile de viață sunt dintre cele mai bune datorită stratificării structurale complexe și a gradului ridicat de acoperire a terenului. Păsările se întâlnesc în număr mare, iar dintre acestea amintim: mierla (Turdus merula), pitulicea (Phylloscopus trochillus), huhurezul mic (Strix aluco), cucuveaua (Athene noctua), cucul (Cuculus canorus), pupăza (Upupa epops), rândunica (Hirundo rustica), fazanul (Phasianus colchicus), vrabia (Paser domesticus) etc.

Dintre mamifere menționăm: mistrețul (Sus scrofa), vulpea (Canis vulpes) și mai rar întâlnit, lupul(Canis lupus).

O largă răspândire, dintre specile de rozătoare o au veverița (Sciurus vulgaris), iepurele (Lepus europaeus) și șoarecele de pădure (Apodemus sylvaticus).

În etajul pădurilor de fag și stejar mamiferele cel mai bine reprezentate sunt cervidele: căprioara (Capreolus capreolus), iar datorită interesului cinegetic mare, mai slab reprezentat este cerbul (Cervus elaphus). Dintre păsări, se remarcă pițigoiul (Parus major), ciocănitoarea (Dendrocops major) și ciocârlia de pădure (Lulula arborea).

Insectele care își au existența asigurată de biomasa fagului sunt: lepidopterele, molia jirului (Carpocapsa grossana) și cotarul fagului (Operothera fagata) și dipterul, țânțarul de frunză al fagului (Mikiola fagi).

Pe lângă fauna terestră, apa râurilor, lacurilor adaugă numeroase specii de pește care se pescuiesc în cadrul unei activități recreative. Acestea sunt: lipanul (Thymallus thymallus), cleanul (Squalius cephalus), mreana (Barbus barbus), somnul (Silurus glanis) etc.

5.3. Solurile

Învelișul de soluri este rezultatul proceselor de schimb de informație-substanță-energie care au loc neîncetat între organismele vii, rocă, aer, apă, în condiții diferite de relief. Datorită formelor de relief variate solurile nu formează zone clar delimitate, iar distribuția lor geografică este determinată de condițiile locale de drenaj natural și de textura depozitelor de solificare (Demeter, 2009).

În Depresiunea Brad, sunt predominante solurile e brune și brune gălbui, mai mult sau mai puțin podzolite, iar pe suprafețe restrânse sunt întâlnite rendzine și pseudorendzine. Solurile sunt formate din roci sedimentare, soluri formate pe roci magmatice, formate pe roci vulcanice și aglomerate și formate sub păduri și pajiști secundare.

La prezentarea tipurilor de sol recurgem la sistemul de taxonomie al solurilor, elaborat în anul 2012, iar în paranteză redăm nomenclatura anterioară, din 2000 (Țăranu, 2014).

Clasa Luvisoluri (Clasa Luvisoluri)

Sunt larg răspândite mai ales în zona piemontană și se dezvoltă pe depozite lutoase în condiții de relief relief monoton unde predomină interfluviile piemontane și podurile de terasă, determinând un drenaj încet care asigură temporar exces de umiditate.

Luvosolurile (Solurile brune argiloiluviale) fac parte din Clasa Luvisoluri și apar pe produsele de alterare ale unor roci sărace sau moderat bogate în baze (granite, gnaise sau șisturi cristaline) și pe depozite sedimentare miocene, ocupând forme de relief variate, predominând însă versanții slab înclinați, sub păduri de gorun și fag și terase, sub pajiști secundare.

Clasa Spodisoluri (Clasa Spodisoluri)

Podzolurile (Soluri brune podzolice) fac parte din Clasa Spodisoluri și au în substrat rocile metamorfice, constituite din micașisturi și paragnaise, prin alăturarea cărora s-au format depozite aluviale și deluviale fine cu grosime mare, cu o cantitate mare de argilă și lut, favorizând desfășurarea proceselor argiloiluviale.

Clasa Cernisoluri (Clasa Cernisoluri)

Particularitățile genetice și însușirile acestora sunt strict determinate de natura materialului parental, iar din acest motiv au caracter azonal și ocupă de regulă suprafețe mici.

Rendzinele fac parte din Clasa Cernisolurilor, orizontul este gros de 20-30 cm de culoare neagră până la brun închis. Sunt soluri humifere rezultate din alterarea unor roci bazice, iar fertilitatea acesora este dată de volumul edafic, natura materialului parental și de regimul de umiditate.

Pseudorendzinele (faeoziom marmic) sunt soluri formate pe roci bogate în baze, evoluate pe marne și marne argiloase și se întâlnesc în zona fânețelor și islazelor.

Clasa Cambisoluri (Clasa Cambisoluri)

Solurile care fac parte din acestă clasă, sunt întâlnite frecvent în dealurile vulcanice, dar și pe versanții puternic înclinați ai dealurilor piemontane.

Districambosolurile (soluri brune-acide) fac parte din Clasa Cambisoluri și s-au format prin dezagregarea rocilor eruptive și metamorfice acide și a rocilor sedimentare sărace. Fertilitatea acestora depinde de variațiile tipului de humus și a regimului de umiditate. Caracteristica lor esențială este gradul scăzut de saturație în baze și textura mai grosieră. Acestea apar la o altitudine de 300-400 m, iar procesele denudaționale sunt slabe, datorită acoperirii cu vegetație forestieră.

Clasa Hidrisoluri (Clasa Hidrisoluri)

Se formează în condiții de exces permanent sau temporar de umiditate, ocupă areale extinse fiind răspândite în toate unitățile de relief, cu excepția măgurilor vulcanice. Cel mai des se întâlnesc în câmpia aluvială și pe podurile teraselor inferioare.

Hidrisolurile (Solurile hidromorfe) fac parte din Clasa Hidrisoluri și se formează în condiții de exces permenent sau temporar de umiditate și au o frecvență ridicată în zona depresionară a Crișului Alb, unde ocupă suprafețe extinse în câmpia aluvială și pe podurile teraselor inferioare.

Clasa Andisoluri (Clasa Andisoluri)

Aceste soluri sunt formate din materialele parentale rezultate din alterarea și dezagregarea rocilor eruptive efuzive (vulcanice) și s-au format sub păduri de molid, molid și fag, sau chiar făgete pure.

Andosolurile fac parte din Clasa Andisoluri și sunt soluri bogate în minerale amorfe și sunt formate pe roci vulcanice.

În gruparea de soluri slab dezvoltate, sunt incluse și depozitele de steril minier, din împrejurimea Bradului, deși nu înregistrează nici un început de solificare.

CONCLUZII

Poziția arealului analizat în cadrul unității carpatice condiționează influența acesteia asupra aspectelor fizico-geografice (geologice, litologice, climatice, hidrologice, pedologice) ale suprafeței respective.

Evoluția depresiunii s-a desfășurat începând cu scufundarea in Miocen (Badenian),

RELIEFUL

CLIMA

HIDROGRAFIA

VEGETAȚIA SI FAUNA

SOLURILE

Analiza Depresiunii Brad a urmărit, în principal, identificarea aspectelor fizico-geografice pentru a completa un studiu cât mai amănunțit asupra unei depresiuni din cuprinsul Munților Apuseni.

BIBLIOGRAFIE

Berindei. I., (1973), Evoluția paleogeografică a depresiunilor-golf din vestul României, în volumul Realizări în Geografia României, Editura Științifică, București.

David, M., (1931), Munții Apuseni, Editura Cartea Românească, București.

David, Nicoleta., (2010), Țara Zarandului. Studiu de geografie regională, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Demeter, T., (2009) Geografia solurilor. Note de curs, București.

Ghinea, Dan., (1996), „Enciclopedia geografică a României„ Volumul I, Editura Enciclopedică, București.

Grigor, Pop., (2006), „Carpații și Subcarpații României„, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Măhăra.Gh.(2001), „Meteorologie„ , Editura Universității din Oradea, Oradea

Neag, R., (2009), Monografia Municipiului Brad, Editura Corvin, Deva.

Pascu, M., (1983), Apele subterane din România, Editura Tehnică, București.

Popescu, N., (1973), „Depresiunile din România, în Realizări în Geografia României, Editura Științifică, București.

Posea, Gr., Grigore, M., Popescu, N., Ielenicz, M., (1976), Geomorfologie, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Roșu.Al., (1973), Geografia fizică a României, Editura didctică și pedagogică, București.

Rus, D., (2005), Județul Hunedoara.Geografie și geografi, Editura Corvin, Deva.

Sanda, V., Kinga, Ollerer., Burescu, P., (2008) Fitocenozele din România. Sintaxonomie, Structură, Dinamică și Evoluție, Editura Ars Docendi, București.

Tufescu,V., (1962), Procese de pantă în împrejurimile orașului Brad, în Comunicările Academiei RSR, nr.V, tom, XII.

Tudoran, P., (1977), “Zona depresionară a Crișului Alb. Depresiunile Zarand și Brad-Hălmagiu”, teză de doctorat.

Tudoran, P., (1983), Țara Zarandului. Studiu Geoecologic, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București.

Țăranu, D., Dicu, D., (2014) Cartarea și bonitarea solurilor/terenurilor, Note de curs, Timișoara.

Zăvoianu,I., (1978), Morfometria bazinelor hidrografice, Editura Academiei R.S.R, București.

*** (2008), Amenajamentul silvic, Romsilva, Hunedoara.

*** Date climatice, Administrația Bazinală de Ape Crișuri.

*** Date hidrologice, Administrația Națională de Meteorologie.

***(1987), Geografia României III. Carpații Românești și Depresiunea Colinară, Editura Academiei Republicii Socialiste România.

***(1996), Foaia de hartă topografică Brad, scara 1:100 000, D.T.M, București.

Adrese web :

https://www.edusoft.ro/flora-si-fauna-romaniei/

www.totb.ro