Introducere…3 [605276]
CUPRINS
Introducere……………………………………………………………………………………3
Capitolul I
Politica Agricolă Comună și impactul asupra agriculturii ……………………………………………5
1.1Scurt istoric- etape în evoluția PAC………………………………………………………….5
1.2Instrumentele PAC………………………………………………………………………7
1.3Impactul PAC asupra agriculturii comunitare și necesitatea revizuirilor PAC …………10
Capitolul II
Politica Agricolă Comună în contextul negocierilor internaționale multilaterale-
OMC/GATT …………………………………………………………………………………………………………….17
2.1. Angajamentele UE în baza Rundei Uruguay cu privire agricultură și comerț agricol…17
2.2. Evoluții în cadrul Rundei Doha a negocierilor multilaterale. Poziția UE în domeniul
comerțului agricol……………………………………………………………………………………………………22
Capitolul III
Armonizarea politicii agricole a României cu PAC ……………………………………………………..23
3.1. Poziția României în agricultură și comerțul agricol al UE……………………………….24
3.2. Schimburile comerciale cu produse agricole ale României cu UE…………………….26
3.3. Rezultatele obținute de România în cadrul negocierilor la Capitolul 7 – Agricultură…34
3.4. Identificarea problemelor în agricultura României…………………………………….38
3.5. Perspective privind convergența reală a agriculturii românești cu cea a UE……………42
3.6. Participarea României la programele de finanțare a agriculturii UE……………………43
Capitolul IV
Concluzii și propuneri de îmbunătățire a sectorului agricol românesc ………………………..53
Anexe………………………………………………………………………………………….58
Bibliografie………………………………………………………………………………………………………………..61
3
Politica Agricolă Comună (PAC) este printre primele politici comune
adoptate de Uniunea Europeană – pe atunci, Comunitatea Economică
Europeană. Geneza ei a fost o reacție la problemele alimentare care au
urmat celui de-al doilea război mondial. Termenul de “politică comună”
reflectă în mod fidel una dintre trăsăturile definitorii ale PAC, și anume
aceea că, pentru circa 90% din produsele agricole, decizia nu mai aparține
statelor membre, ci Uniunii Europene.
Politica agricolă comună este nu numai una dintre primele politici
comune, dar este și printre cele mai importante. Importanța ei deosebită în
cadrul construcției comunitare este reflectată prin câteva trăsături
distincte:
Este o politică prin excelență integraționistă, în mai mare măsură
chiar decât Piața Internă, unde standardele armonizate le-au înlocuit
doar în proporție de circa 10% pe cele naționale. În ce privește PAC,
politicile agricole naționale au fost înlocuite, pentru marea majoritate
a producției agricole, de reglementări comune de funcționare a
piețelor și comercializare a produselor;
Este o politică mare consumatoare de resurse financiare. Politica
agricolă consumă, prin sistemul complex de subvenții și alte
stimulente financiare, circa jumătate din bugetul comun1;
Manifestă un grad sporit de vulnerabilitate la presiunile de lobbying .
Sunt trei rațiuni majore care justifică de ce factorii politici sunt foarte
sensibili la lobby-ul exercitat de producătorii agricoli. Pe de o parte,
sectorul agricol este cel care furnizează una din resursele indispensabile
existenței umane, și anume hrana. Pe de altă parte, agricultura este un
sector tradițional, cu rădăcini adânci în istorie, și simbolistici – sub forma
tradițiilor, cutumelor, legendelor – ce reprezintă izvoare fundamentale în
conturarea identităților naționale. În sfârșit, organizațiile producătorilor
1 Cealaltă mare consumatoare fiind Politica Regională.
4
agricoli au căpătat o influență foarte puternică în timpul războiului, pe care
ulterior și-au păstrat-o, iar pe parcursul dezvoltării PAC, și-au consolidat-o.
Concepția însăși a PAC, de protejare a veniturilor producătorilor agricoli,
a avut o contribuție însemnată la consolidarea poziției acestor organizații.
În forma ei actuală, politica agricolă este construită în jurul a doi piloni:
primul – și cel inițial – este cel al organizațiilor comune de piață, iar al
doilea, care a căpătat amploare în deceniul trecut, este cel al dezvoltării
rurale.
După cum bine se știe, România a devenit țară membră a Uniunii
Europene la 1 ianuarie 2007. La fel ca și celelalte 10 state membre care au
aderat în 2004, România, ca nou intrant, va trebui s ă se adapteze la UE, s ă
îndeplinească Criteriile de aderare de la Copenhaga și să se alinieze la
întregul corp al legisla ției și politicilor existente ale UE. Negocierile în
vederea aderării s-au concentrat asupra vitezei și metodei cu care
România trebuie s ă adopte legislația UE.
Pentru producătorii agricoli români, aderarea țării noastre la UE
reprezintă deschiderea unei vaste piețe de produse agroalimentare,
caracterizată printr-un mare potențial de absorbție și stabilitate a
prețurilor. În același timp, ca "un revers al medaliei", pe această piată
unică, concurența este extrem de dură sub raportul prețului și calității
ofertei. Producătorii agricoli români se vor confrunta cu exponenții unei
agricultura performante din punct de vedere al dotării cu factori de
producție, al eficacității alocării resurselor și al funcționării piețelor
specifice.
În aceste condiții, pentru ca procesul de integrare în Uniunea Europeană
să nu se transforme într-un blocaj al dezvoltării agriculturii prin pierderea
bătăliei în lupta de concurență pe piața unică europeană, în opinia mea, o
prioritate maximă pe termen scurt o reprezintă focalizarea politicii agricole,
pe crearea și consolidarea determinanților fundamentali ai competitivității.
5
Având un rol de pionierat în procesul integraționist, politica agricolă
comnună este una din temeliile pe care s-a clădit Uniunea Europeană de
astăzi.
CAPITOLUL I
Politica Agricolă Comună și impactul asupra agriculturii
1.1.Scurt istoric – etape în evoluția PAC
Istoricul PAC începe în 1957, odată cu semnarea Tratatului de la Roma
privind crearea Comunității Economice Europene de către aceleași șase
state (Franța, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg) care, în 1952,
înființaseră CECO (Comunitatea Economică a Cărbunelui și Oțelului).
Reglementările de politică agricolă sunt cuprinse în articolele 38-46 ale
Tratatului de la Roma (în prezent, articolele 32-38, după modificările aduse
de Tratatul de la Amsterdam). Articolul 38 (în prezent, articolul 32)
stabilește că: „piața comună se va extinde și asupra sectorului agricol și
comerțului cu produse agricole” și că „operarea și dezvoltarea pieței
comune pentru produsele agricole vor fi însoțite de crearea unei politici
agricole comune”, iar articolul 39 (articolul 33 din varianta consolidată a
Tratatului) fixează obiectivele politicii agricole comune:
•Creșterea productivității agricole prin promovarea progresului
tehnic, prin asigurarea dezvoltării raționale a producției agricole,
și prin utilizarea optimă a factorilor de producție, în special a forței
de muncă;
6
•Asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populația agricolă, în
special prin creșterea veniturilor individuale ale lucrătorilor
agricoli;
•Stabilizarea piețelor;
•Asigurarea siguranței aprovizionărilor;
•Asigurarea unor prețuri rezonabile pentru consumatori2.
Tratatul de la Roma nu explică concret cum trebuia să fie realizate
aceste obiective. De aceea, în 1958, miniștrii agriculturii din cele șase
state semnatare ale Tratatului s-au întâlnit la Stresa (Italia) pentru a se
pune de acord asupra modului de transpunere în practică a politicii
agricole. Ei au stabilit trei principii3 care să guverneze PAC:
Unicitatea pieței : în interiorul Uniunii Europene, produsele agricole
circulă fără restricții;
Preferința comunitară : este favorizat consumul produselor originare
din Uniunea Europeană, prin impunerea de prețuri mai mari la
produsele din import față de producția internă;
Solidaritatea financiară : măsurile comune sunt finanțate dintr-un
buget comun.
Odată stabilite aceste principii, Comisiei i-a revenit responsabilitatea de
a detalia măsurile de politică agricolă comună. “Arhitectul” politicii a fost
olandezul Sicco Mansholt, vice-președinte al Comisiei și responsabil pentru
agricultură.
Mecanismul consta, în linii mari, în protejarea veniturilor producătorilor
agricoli prin intermediul prețurilor, și anume prin instituirea unui nivel
ridicat al protecției vamale față de concurența străină, combinat, pentru
anumite produse, cu unificarea prețurilor interne, respectiv, fixarea de
prețuri comune însoțită de un mecanism de susținere a nivelurilor
acestora. Întrucât prețurile interne erau mai ridicate decât cele mondiale,
exporturile trebuiau încurajate prin subvenții. Măsurile comune aveau să
2 N. Sută, Comerț internațional și politici comerciale, Editura All, București 20003 Florin Bonciu, Economie Mondială, Editura Lumina Lex, București 2004
7
fie finanțate dintr-un buget comun. Piața agricolă a Comunității devenea în
acest fel o construcție solidă, cu evoluții independente de tendințele
piețelor internaționale.
Propunerile Comisiei au fost acceptate de Consiliu în 1961, iar detaliile
au fost negociate în anul următor, încât PAC a intrat în vigoare din 1962.
Efectiv, PAC a început să funcționeze din 1964, când s-au făcut primii pași
spre uniformizarea prețurilor.
Într-o primă etapă, produsele cărora li s-au aplicat măsuri de unificare a
prețurilor au fost cerealele (1964), urmate ulterior (1966) de produse
lactate, carne de vită, zahăr, orez, plante oleaginoase, ulei de măsline.
Pentru alte produse: carne de porc, carne de pui, ouă, fructe și legume, vin,
s-au adoptat măsurile de creare a unei piețe unice (eliminarea barierelor
tarifare între țările membre și instituirea protecției comune la import), fără
unificarea prețurilor. Treptat, măsurile s-au extins, cu diferite grade de
intensitate, și asupra altor produse: carne de miel, pește, tutun, flori ș.a.,
încât în prezent circa 90% din producția agricolă a Uniunii Europene este
reglementată într-un fel sau altul prin măsuri comune.
Aplicarea acestor măsuri a determinat curând efecte secundare
nedorite. Prețurile mari garantate au încurajat în mod firesc creșterea
producției (în special la grâu, unt și carne de vită), care la rândul ei s-a
transformat în supraproducție, care a antrenat creșterea exponențială a
cheltuielilor agricole.
În această perioadă de început, PAC avea drept unic pilon producția
agricolă, cu obiectivul principal de creștere a productivității muncii în
agricultură și rezultatul esențial – asigurarea securității alimentare pentru
consumatorii din țările membre la prețuri rezonabile și stabilitatea
veniturilor fermierilor.
Politica Agricolă Comună a fost realizată ca un sistem format din trei
elemente:
•sprijinirea prețurilor de piață la produsele agricole;
•desființarea taxelor vamale în comerțul dintre țările membre;
8
•introducerea unui tarif vamal comun față de țările terțe.
1.2 Instrumentele PAC
Politica agricolă comună este construită în jurul a doi piloni. Primul, cel
al organizațiilor comune de piață , cuprinde măsurile comune de
reglementare a funcționării piețelor integrate ale produselor agricole. Al
doilea, cel al dezvoltării rurale , cuprinde măsuri structurale, care țintesc
dezvoltarea armonioasă a zonelor rurale, sub câteva aspecte: social, al
diversității activităților, al calității produselor, al protejării mediului.
Instituțiile implicate în elaborarea și gestionarea măsurilor de politică
agricolă comună sunt: Consiliul UE pentru Agricultură și Pescuit,
Parlamentul European și Comisia Europeană. Puterea legislativă revine
Consiliului, Parlamentul având doar un rol consultativ. În Consiliu, deciziile
se iau cu majoritate calificată. În exercitarea prerogativelor de consultanță,
Parlamentul este asistat de Comitetul AGRI, organ permanent. Comisia
Europeană are două atribuții majore, cea a inițiativei legislative și cea a
implementării PAC. Comisia este asistată de Comitete, care sunt de trei
tipuri: Comitete pentru managementul organizațiilor comune de piață (câte
unul pentru fiecare organizație comună de piață), Comitete de
reglementare (cu rol consultativ în elaborarea legislației orizontale) și
Comitete consultative (formate din reprezentanți ai grupurilor de interes).
Securitatea alimentară intră în atribuțiile Autorității Europene pentru
Securitatea Alimentelor, organizație independentă creată în ianuarie 2002,
cu rol consultativ pe lângă Comisie.
Pentru realizarea obiectivelor PAC definite în Tratatul de la Roma și în
spiritul principiilor
stabilite la Stresa, s-a construit un sistem complex de reguli și mecanisme
care reglementează producția, comerțul și prelucrarea produselor agricole,
grupate sintetic sub denumirea de organizații comune de piață . Treptat,
organizațiile comune de piață le-au înlocuit pe cele naționale pentru
produsele/sectoarele care cad sub incidența PAC.
9
Pentru susținerea agriculturii s -au utilizat trei instrumente 4 :
• sistemul prețurilor interne garantate de sprijinirea pieței (preț indicativ, preț de
intervenție, prețul prag) ;
• protecția importului prin licențe, taxe vamale, prețuri minime de import, contingente de
import, taxe de prelevare ;
• subvenții la export.
Prețul indicativ este prețul la care Consiliul recomandă
comercializarea produselor agricole pe Piața Internă. Nivelul său este
considerat cel potrivit pentru a asigura un standard „rezonabil” al
veniturilor producătorilor agricoli. În acest spirit, inițial, prețurile indicative
au fost fixate la niveluri foarte ridicate, în special pentru cereale. Ele au
mai fost diminuate după refomele din 1992 și 1999, dar rămân în
continuare, în medie, mai ridicate decât prețurile internaționale.
Prețul de intervenție este prețul minim garantat care poate fi obținut
pentru producția comercializată pe piața internă. Atunci când prețurile unor
produse (în special la cereale, produse lactate, carne de vită, de porc,
zahăr, orez), ating nivelul minim (când oferta este în exces față de cerere),
Comunitatea intervine prin achiziția și stocarea produsului respectiv,
nepermițând scăderea prețului de piață sub prețul de intervenție și
asigurând fermierilor garanția unor venituri minime. Prin reformele din
1992 (McSharry) și 1999, prețul de intervenție a fost adus spre nivelul de
pe piața mondială, în special pentru produsele generatoare de surplusuri
(culturi arabile, carne de vită, lapte și produse lactate), concomitent cu
acordarea, către fermieri, de ajutoare financiare (plăți compensatorii), care
să compenseze pierderile suferite. În cazul cerealelor și al orezului, nivelul
prețului de intervenție crește în fiecare lună pentru a acoperi cheltuielile
determinate de stocarea producției de către fermieri în perioada de
recoltare și comercializare. Creșterea lunară a prețului de intervenție are
rolul de a evita situațiile de plasare pe piață a întregii recolte, fermierii fiind
4 Coralia Angelescu, Cristian Socol, Politici economice-Politici de creștere economică, Politici sectoriale ,
Editura Economică, București 2005
10
încurajați în acest fel să comercializeze producția treptat, în tranșe mai
mici.
Prețul prag este prețul sub care importurile de produse agricole nu
pot pătrunde în Uniunea Europeană. Rațiunea este aceea ca, după
adăugarea cheltuielilor specifice de transport și comercializare pe parcurs
comunitar, prețul la consumator al produselor importate să fie mai mare
decât prețurile produselor interne. Nivelul prețului prag se obține prin
aplicarea taxelor vamale la nivelul prețului mondial.
Taxele (prelevările) vamale erau variabile, în funcție de variațiile
prețului mondial. Acordul pentru agricultură, negociat în 1995 în cadrul
rundei Uruguay a Organizației Mondiale a Comerțului, a prevăzut
transformarea tuturor barierelor netarifare (inclusiv a prelevărilor variabile)
în taxe vamale.
Subvențiile cuprind: plăți directe și alte ajutoare financiare, și
refinanțări la export.
Plățile directe sunt formate din ajutoarele pentru producție și plățile
compensatorii. Subvențiile pentru producție se aplică produselor al căror
consum ar fi descurajat în situația unui preț prea mare. Ele se calculează și
se acordă fie pe unitate de produs, fie la suprafață, sau pe cap de animal.
Rolul lor este dublu: pe de o parte, prețul pentru consumatori este
menținut la un nivel rezonabil, iar pe de altă parte, veniturile producătorilor
rămân ridicate. Astfel de ajutoare se acordă pentru: ulei de măsline,
semințe oleaginoase, carne de oaie, tutun. Tot în această categorie se
încadrează și plățile care au ca scop influențarea unor anumite
comportamente ale producătorilor (cum sunt primele pentru calitate la
grâu dur, primele pentru vacile care alăptează, prime pentru sacrificare),
precum și plățile pentru procesare (ajutoare pentru uscarea
cerealelor/semințelor, pentru procesarea fructelor/legumelor).
Plățile compensatorii au fost introduse odată cu reformele McSharry din
1992, pentru a compensa pierderile suferite de fermieri în urma scăderii
nivelurilor prețurilor de intervenție înspre prețurile de pe piața mondială. În
11
acest fel, o parte din eforturile financiare pentru subvenționarea agriculturii
au trecut de la consumatori la contribuabili. Plățile compensatorii se acordă
fie sub forma unei sume anuale fixe la hectar – indiferent de cantitatea
produsă, fie pe cap de animal.
Fermierii trebuie să îndeplinească unele cerințe pentru a beneficia de
plăți compensatorii. Prima, este respectarea unor standarde de mediu și
ocupare, stabilite de fiecare stat membru în parte. A doua, este cea a
înghețării terenurilor, stabilită la minimum 10% din suprafața terenurilor cu
destinația culturi arabile pentru perioada 2000-2007. Măsura se referă atât
la prevenirea situațiilor de supraproducție, dar are în vedere și protejarea
mediului.
Produsele pentru care se acordă plăți directe sunt: culturi arabile,
inclusiv cereale, cartofi pentru amidon, ulei de măsline, leguminoase cu
semințe, in, cânepă, viermi de mătase, banane, stafide, tutun, semințe,
hamei, orez, carne de vită și vițel, lapte și produse lactate, carne de oaie și
capră. Estimările Comisiei5 cu privire la plățile directe acordate în 2000 au
arătat că, la nivelul Uniunii Europene6, plățile directe au însumat peste 22
miliarde Euro, din care peste 20 miliarde Euro au finanțat culturile arabile
și fermele de animale.
Observatorii europeni au remarcat totuși că majorarea prețurilor la producător este o măsură
necesară pentru sporirea producției agricole, dar nu și suficientă, sugerând ca majorarea
prețurilor trebuie însoțită de:
-asigurarea mijloacelor de transport pentru surplusul producției (sau
producția suplimentară obținută ca urmare a stimulării prin prețuri);
-inputuri agricole disponibile pentru a se îndeplini condițiile tehnice de
creștere a producției ;
-bunuri de consum în mediul rural pentru ca familiile fermierilor să-și
cheltuiască veniturile sporite.
5 Comisia Europeană (2002):
Memo/02/198,http://www.europa.eu.int/rapid/start/cgi/guesten.ksh?
p_action.getfile=gf&doc=MEMO/02/198|0|AGED&lg=EN&ty pe=PDF6 Mai puțin Grecia, pentru care datele nu au fost disponibile
12
1.3 Impactul PAC asupra agriculturii comunitare și necesitatea revizuirilor PAC
În 1968, Sicco Mansholt a inițiat o primă tentativă de reformă. Acesta a
tras un semnal de alarm ă, dând publicității un memorandum celebru, în
care prezenta problemele ridicate de PAC în cadrul Europei celor 6
(momentul este plasat înaintea primei lărgiri)7:
•Probleme comerciale, legate de apari ția excedentelor, rezultat al unei
dezvoltări mult mai rapide a producției decât a consumului.
•Probleme financiare, legate de creșterea cheltuielilor FEOGA, secțiunea
Garanție;
•Probleme sociale, legate de faptul că în ciuda nivelului ridicat al
prețurilor agricole comunitare, nu se asigurau venituri rezonabile
pentru agricultori.
Memorandumul Mansholt propunea, pe termen scurt, o mai bună
ierarhizare a prețurilor, pe termen mediu, măsuri de eliminare a
excedentelor, în special pentru unt și pe termen lung, o reformă a
structurilor agricole.
Ideea lui a fost să provoace o restructurare a exploatațiilor agricole în
sensul creșterii dimensiunilor lor prin comasări. Reforma nu a putut fi pusă
în aplicare, neîntrunindu-se consensul asupra ei.
PAC și-a păstrat caracteristicile și în perioada anilor 70. Anii 80 au adus
însă unele schimbări, cea mai importantă fiind introducerea cotelor de
producție, care limitau dreptul producătorilor la veniturile garantate în
funcție de un nivel maxim al producției. S-au introdus, într-o primă etapă
cote la cereale, produse lactate, zahăr.
Momentul care a determinat o schimbare radicală în arhitectura PAC a
fost anul 1992, când Consiliul a aprobat un pachet de măsuri de reformă
propuse de comisarul pentru agricultură, Ray MacSharry . Motivele
reformei din 1992 au fost pe de o parte interne, determinate de cheltuieli
7 Comisia Europeană, Memorandum pentru reforma politicii agricole comune, 1968
13
bugetare mari și supraproducție, iar pe de alta, externe, respectiv,
negocierile din cadrul Rundei Uruguay și presiunile SUA în direcția unei
reduceri cât mai substanțiale a intervenționismului agricol în rândul
membrilor Organizației Mondiale a Comerțului. Elementul central al
reformei l-a constituit reducerea prețurilor la produsele care generau cele
mai mari surplusuri, în special, cereale, carne de vită și unt, însoțită de
acordarea, către fermieri, a unor sume care să compenseze pierderea
suferită de aceștia. Plățile compensatorii au fost stabilite la hectar pentru
culturile arabile, și pe cap de animal pentru bovine. Pentru culturile arabile,
s-a introdus totodată condiționalitatea acordării lor în funcție de
„înghețarea” unui procent de 15% din suprafața deținută. Reforma a
abordat și aspecte structurale: stimulente pentru utilizarea producției în
scopuri non-agricole, scheme de pensionare anticipată a agricultorilor,
stimulente pentru protecția mediului.
S-a considerat că reforma MacSharry a fost un succes, atât în ceea ce
privește efectul asupra echilibrului cererii și ofertei pe piața agricolă
comună, cât și efectul asupra stabilizării veniturilor fermierilor.
În anul 1999, la Consiliul European de la Berlin, cele 15 țări membre ale
Uniunii Europene au adoptat o reformă mai radicală a politicii agricole –
Agenda 2000 – prin care nu numai că a apărut al doilea pilon al politicii
agricole comune și anume dezvoltarea economiei rurale, dar acesta a
devenit prioritar față de primul pilon – agricultura. Agenda 2000 a dat o
formă concretă modelului european de agricultură cu scopul conservării
diversității sistemelor agricole în toată Europa, inclusiv a regiunilor cu
probleme specifice. Acordul de la Berlin a fixat marile orientări ale Politicii
Agricole Comune și cadrul financiar pentru perioada 2000-2006, având în
vedere constrângerile menționate, în măsura în care acestea puteau fi
anticipate în 1999.
14
Obiectivele politicii de dezvoltare rurală8, definite în Regulamentul
Consiliului nr. 1257/17 mai 1999 referitor la sprijinul pentru dezvoltare
rurală, sunt:
Ameliorarea exploatațiilor agricole;
Garantarea siguranței și calității produselor agricole;
Asigurarea unor niveluri stabile și echitabile ale veniturilor fermierilor;
Protecția mediului;
Dezvoltarea de activități complementare și alternative generatoare de
locuri de muncă, pentru a contracara procesul de depopulare a
zonelor agricole și a întări substanța economică și socială a zonelor
rurale;
Îmbunătățirea condițiilor de muncă și viață în zonele rurale și
promovarea șanselor egale.
Principiile care stau la baza politicii de dezvoltare rurală, definite în
același regulament, sunt:
•Principiul multifuncționalității9 agriculturii, în sensul unei interpretări
mai largi acordate activităților agricole, în plus față de rolul tradițional
de furnizor de produse agricole;
•Principiul abordării multisectoriale și integrate a economiei rurale, în
sensul diversificării activităților, creării de surse suplimentare de venit
și ocupare, și prezervării patrimoniului rural;
•Principiul flexibilității financiare în sprijinirea dezvoltării rurale, în
sensul descentralizării deciziei, subsidiarității, și implicării partenerilor
locali;
•Principiul transparenței în elaborarea programelor de dezvoltare
rurală, bazat pe simplificarea legislației
Măsurile de politică de dezvoltare rurală sunt de două feluri:
a) Primele, sunt măsurile însoțitoare :
8 Ileana Pascal, Deaconu Ștefan, Agricultura, Centrul de Resurse Juridice, București 20029 Susan Senior Nello, The European Union economics, policies and history, McGraw Hill Education, UK 2005
15
•Pensionarea anticipată . Se acordă sprijin financiar pentru fermierii
și lucrătorii agricoli în vârstă de peste 55 de ani care se retrag din
activitățile/muncile agricole cu caracter comercial înainte de vârsta
legală de pensionare. Sprijinul este condiționat de îndeplinirea
anumitor cerințe de vechime în muncă și/sau participare la o schemă
de asigurări sociale. Un fermier poate primi până la 150 000 Euro în
tranșe anuale de cel mult 15 000 Euro până la vârsta de 75 de ani,
iar un lucrător agricol, până la 35 000 Euro, în tranșe anuale a câte
3500 Euro, pe perioada rămasă până la vârsta pensionării;
•Agricultura ecologică . Se acordă sprijin financiar pentru
promovarea metodelor de producție agricolă care au în vedere
protejarea mediului înconjurător și conservarea patrimoniului rural.
Ajutorul se acordă fermierilor care timp de cel puțin 5 ani au
practicat metode agro-ecologice, în limita a 600 Euro/ha pentru
recoltele anuale, 900 Euro/ha pentru recolte perene, și 450 Euro/ha
pentru alte recolte;
•Exploatarea zonelor defavorizate . Se acordă sprijin financiar
pentru fermierii din zonele defavorizate (cum ar fi cele montane) sau
cele cu probleme specifice de mediu, pentru a se asigura
continuitatea exploatării terenurilor, un standard de viață echitabil
pentru fermieri, conservarea peisajului ambiant, și protejarea
mediului. Plățile variază între 25 și 200 Euro/ha și se acordă numai în
condițiile respectării stricte a standardelor de mediu, inclusiv a
metodelor de producție ecologice.
b) A doua categorie a măsurilor de dezvoltare rurală sunt cele de
modernizare și diversificare a exploatațiilor agricole:
•Investiții. Se acordă sprijin financiar pentru investițiile în
exploatațiile agricole (spre exemplu, echipamente agricole) care au
ca scop eficientizarea producției, diversificarea acesteia,
îmbunătățirea calității produselor, inclusiv prin standarde de igienă
și sănătate, protejarea mediului, sau îmbunătățirea condițiilor de
16
viață ale animalelor. Ajutorul financiar (comunitar și național,
cumulate) se acordă în limita a 40% din valoarea investiției,
excepție făcând zonele defavorizate (50%) și fermierii tineri (între
45-55%). Sprijinul se acordă numai pentru fermele care îndeplinesc
standarde minime de mediu, igienă, și de bunăstare a animalelor.
Se acordă de asemenea sprijin financiar pentru investiții în
ameliorarea procesului de prelucrare și comercializare a
produselor agricole , în scopul creșterii competitivității și valorii
adăugate a producției agricole. Contribuția Comunității este de
maximum 50% din valoarea proiectului;
•Instalarea fermierilor tineri . Se acordă sprijin pentru înființarea
de ferme de către persoanele în vârstă de cel mult 40 de ani, care
nu au mai condus o fermă agricolă anterior. Ajutorul se acordă fie
sub forma unei prime de până la 25 000 Euro, fie prin
subvenționarea dobânzii unui împrumut bancar. Sunt eligibile
numai fermele care îndeplinesc standarde minime de mediu,
igienă, și de bunăstare a animalelor;
•Activități de formare profesională, în special în domeniile
calității produselor și protejării mediului ;
•Conservarea și protejarea pădurilor. Se acordă sprijin financiar
persoanelor fizice, asociațiilor sau autorităților locale pentru
ocrotirea patrimoniului forestier, incluzând activități de împădurire,
ameliorarea tehnicilor de exploatare forestieră, prelucrarea și
comercializarea produselor forestiere. În cazul împăduririlor
suprafețelor cu destinație agricolă, în plus față de ajutorul propriu-
zis pentru împădurire, se acordă și compensări anuale de până la
725 Euro/ha pentru asociații și autorități locale și de până la 185
Euro/ha pentru persoanele fizice, pentru o perioadă de până la 25
de ani;
•Sprijin pentru alte activități : reparcelarea terenurilor, dezvoltarea
serviciilor în mediul rural, renovarea satelor, protejarea
17
patrimoniului, promovarea turismului și activităților
meșteșugărești.
Pachetul de reforme al Agendei 2000 are următoarele obiective10:
•creșterea orientării spre piață și a competitivității sectorului
agricol al Uniunii Europene pe piața comunitară și pe piețele de
export;
•siguranța si calitatea alimentelor;
•integrarea problemelor de mediu în politica agricolă;
•dezvoltarea vitalității zonelor rurale și susținerea condițiilor de
viață ale fermierilor prin promovarea dezvoltării economiei rurale;
•simplificarea și întărirea descentralizării.
Aceste obiective corespund Strategiei de dezvoltare durabilă adoptate
de Consiliul European de la Gotenborg din anul 2001, care stipulează că
efectele economice, sociale și de mediu ale tuturor politicilor comunitare să
fie examinate în mod coordonat și luate în considerație în procesul de
decizie.
Instrumentele pentru realizarea acestor obiective, prevăzute de noua
PAC în Agenda 2000, se referă la:
-reducerea prețurilor garantate, ceea ce înseamnă reducerea
sprijinului pentru prețurile agricole pe piață, compensate prin plăți
directe la fermieri;
-încurajarea practicilor agricole mai prietenoase față de mediu;
-promovarea unei abordări integrate a dezvoltării rurale în toate
zonele rurale: noua politică de dezvoltare rurală promovează sectorul
agricol competitiv și multifuncțional ca parte integrantă a strategiei de
dezvoltare rurală;
-accentuarea calității produselor agricole: reforma are în vedere
îngrijorarea crescândă a consumatorilor cu privire la calitatea
alimentelor, siguranța acestora, protecția mediului și sănătatea
animalelor din sectorul zootehnic.
10 Virginia Câmpeanu, Politici sectoriale ale Uniunii Europene, Editura PRO Universitaria, București 2007
18
La 26 iunie 2003 miniștrii agriculturii din cele 15 țări membre ale
Uniunii Europene au adoptat reforma Politicii Agricole Comune. Textele
juridice privind reforma PAC au fost adoptate la Consiliul pentru Agricultură
din septembrie 2003.
Această reformă va schimba complet modul în care Uniunea Europeană
sprijină sectorul agricol. Politica Agricolă Comună va fi direcționată spre
interesele consumatorilor și a contribuabililor, astfel încât fermierii vor
avea libertatea de a produce ceea ce se cere pe piață.
Principala schimbare pe care o aduce actuala reformă a PAC se referă la
modul de acordare a subvențiilor agricole, care vor fi decuplate, adică cea
mai mare parte a subvențiilor va fi plătită inependent de volumul
producției. Pentru a se întâmpina abandonarea producției agricole, statele
membre ar putea alege să mențină o legătură limitată între subvenții și
producție, în baza unor condiții și limite bine definite.
Conform aprecierii lui Franz Fischler11, Comisarul European pentru Agricultură în Comisia
Prodi de la vremea aceea, la momentul implementării integrale a noilor principii ale PAC,
Uniunea Europeană va reduce cu 70% sprijinul cel mai distorsionant pentru comerțul agricol și
cu 75% subvențiile la export, față de anul 1993, când a intrat în vigoare prima revizuire a
Politicii Agricole Comune. Noile „plăți agricole unice” vor fi condiționate de respectarea
protecției mediului, a siguranței alimentelor și a standardelor de sănătate a animalelor.
Obiectivul acestei schimbări este orientarea în mai mare măsură spre
piață, sprijin mai puțin distorsionat pentru comerțul agricol și centrarea
într-o mai mare măsură pe calitate decât pe cantitate. Prin noua Politică
Agricolă Comună vor fi mai mulți bani disponibili pentru agricultori prin
programe de protecție a mediului, a calității produselor și sănătății
animalelor, reducându-se în schimb plățile directe pentru marile ferme.
Prin reforma PAC din iunie 2003 s-a decis revizuirea următoarelor
sectoare ale agriculturii (organizații comune de piață): lapte, orez, cereale,
grâu dur, furaje uscate și nuci. Propunerile Comisiei Europene în acest sens
11 Franz Fischler, The CAP, the WTO, the Convention and the Constitutions , Participation in the 7th Churchill
Conference, Zurich, 25 September 2003
19
se referă și la a doua parte a reformei, ce va acoperi sectoarele: ulei de
măsline, bumbac, tutun și zahăr.
Reforma Politicii Agricole Comune se referă în principal la următoarele
elemente:
•o plată agricolă unică pentru fermierii din UE, independent de nivelul
producției; pot fi menținute unele elemente limitate de cuplare a
plăților cu producția pentru a evita abandonul producției;
•plata agricolă unică va fi condiționată de protecția mediului,
siguranța alimentelor, sănătatea animalelor și plantelor și
standardele de bunăstare a animalelor, ca și de cerința de a menține
toate terenurile agricole în bune condiții agricole și de mediu;
•o politică de dezvoltare rurală întărită de fonduri mari de la Uniunea
Europeană, de noi măsuri de promovare a protecției mediului, a
calității și bunăstării animalelor, care să ajute fermierii să
îndeplinească standardele de producție ale UE începând din 2005;
•reducerea plăților directe pentru fermele mai mari, astfel încât să se
finanțeze noua politică de dezvoltare rurală;
•un mecanism de disciplină financiară care să asigure nedepășirea
bugetului agricol stabilit până în anul 2013.
CAPITOLUL II
Politica Agricolă Comună în contextul negocierilor internaționale multilaterale-
OMC/GATT
Existența Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), încep ând cu 1 ianuarie 1995,
reprezintă rezultatul celei mai importante reforme privind structurile instituționale ale
comerțului internațional. Până în 1994, sistemul comercial internațional a fost condus de
20
GATT, singurul supraviețuitor al acestui proiect. GATT a contribuit la crearea unui sistem
comercial multilateral solid și prosper, care a devenit pe parcursul diferitelor serii de negocieri
tot mai liberal.
Inițial, alături de Instituțiile de la Bretton Woods cunoscute sub numele de Banca Mondială
și FMI, trebuia creată o a treia organizație, un al treilea pilon instituțional al relațiilor
economice internaționale, care să se ocupe de cooperarea economica. Proiectul, extrem de
ambițios, însuma peste 50 de pagini și prevedea crearea unei Organizații Internaționale a
Comerțului (OIC), ca instituție specializată a ONU.
Acordul General pentru Tarife și Comerț, GATT a fost semnat la 30 octombrie 1947, el a
intrat în vigoare la 1 ianuarie1948, într-un moment în care carta OIC era încă în curs de
negociere. Cei 2312 de participanți au devenit membrii fondatori ai GATT, numiți fiind în mod
oficial „părți contractante”.
2.1 Angajamentele UE în baza Rundei Uruguay cu privire la agricultură și comerțul
agricol
La debutul Rundei Uruguay, în declarația de la Punta del Este (septembrie 1986) se
specifica faptul că unul dintre obiectivele acestei rundei îl reprezintă „creșterea disciplinei în
domeniul utilizării subvențiilor directe și indirecte din domeniul agricol”. Comitetul pentru
negocieri comerciale GATT, reunit în aprilie 1989, a prevăzut „reduceri progresive
substanțiale ale susținerii și protecției agriculturii”.
În toamna lui 1992, între Comunitate și SUA s-a încheiat un compromis, cunoscut sub
numele de „compromisul de la Blair House”, care reitera în mare elementele primului test
elaborat de Secretarul General GATT în decembrie 1991. Astfel s-a decis13:
La import: măsurile de protecție la frontieră vor fi transformate în taxe vamale iar
nivelul acestora se va reduce cu 36% în medie, într-o perioadă de șase ani. În cazul
fluctuațiilor valutare se putea face apel la un mecanism de salvgardare. De asemenea,
se deschidea posibilitatea importurilor minime, calculate în funcție de consum (sub
forma contingentelor tarifare cu taxe vamale reduse).
12 Cei 23 de participanți erau: Anglia, Australia, Belgia, Brazilia, Birmania, Canada, Cehoslovacia, Cevlon,
Chile,China, Cuba, Franța, India, Liban, Luxemburg, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, Pakistan, Rhodezia de
Sud, Siria, SUA, Uniunea Sud – Africană.13 Iordan Gheorghe Bărbulescu, UE-Politicile extinderii, Editura Tritonic, București 2006
21
La export: se prevedea o reducere a subvențiilor la export cu 36% în șase ani (pornind
de la media ’86-’90), o reducere a volumului exportului subvenționat de produse
agricole netransformate cu 21%, în șase ani. Ajutoarele alimentare nu erau incluse în
aceste constrângeri.
Susținerea internă: trebuia redusă cu 20% în raport cu baza anilor 1986-’90; ajutoarele
directe oferite în cadrul reformei PAC nu erau supuse unui angajament de reducere (în
anumite condiții).
În aprilie 1994 s-au finalizat negocierile multilaterale asupra comerțului internațional
desfășurate în cadrul Rundei Uruguay. Actul final, semnat la Marrakech de către țările
participante, reunește diverse acorduri încheiate în cursul negocierilor și prevede crearea
Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Unul dintre acordurile încheiate se referă la
agricultură și cuprinde un ansamblu de reglementări și discipline cu privire la comerțul
internațional agricol.
Politica Agricolă Comună a evoluat sub presiunea comerțului internațional fiind și la ora
actuală sursa principalelor divergențe dintre Uniunea Europeană și partenerii săi comerciali.
Începerea negocierilor din cadrul Rundei Uruguay a indus o adevarată luptă în ceea ce privește
modul de abordare a comerțului cu produse agricole. Acordul pentru Agricultură al Rundei
Uruguay a reprezentat practic documentul prin care s-au stabilit în cadrul OMC (după lungi
negocieri multilaterale) principiile și regulile de derulare a comerțului agricol internațional și a
furnizat principalul motiv pentru ratificarea Reformei MacSharry din cadrul PAC. Din
perspectiva comerțului agricol internațional însă, nici Reforma MacSharry, nici Acordul
pentru Agricultură al Rundei Uruguay (AARU) nu au rezolvat tensiunile și problemele
fundamentale dintre UE și partenerii săi comerciali: SUA și Grupul Cairns14.
Prin Acordul pentru Agricultură al Rundei Uruguay s-a instituit un set complex de
regulamente privind comerțul cu produse agricole, obligatorii pentru toate statele membre ale
OMC, prin care se instituia o disciplină riguroasă privind subvențiile la produsele agricole.
Aceste reguli reflectă opțiunile de politică agricol ă în conformitate cu obiectivele OMC
(contribuind la creșterea transparenței în cadrul schimburilor comerciale internaționale și
furnizând membrilor un feed-back independent politicilor agricole interne, contribuind de
asemenea la rezolvarea disputelor comerciale dintre parteneri)15.
14 H. Wallace and W. Wallace, Policy – Making in the EU, Oxford University Press, 2000.15 Virginia Câmpeanu, Politici sectoriale ale Uniunii Europene, Editura PRO Universitaria, 2007
22
Angajamentele AARU vizează patru domenii pentru țările dezvoltate și în curs de
dezvoltare. Prima parte a acordului conține regulamente privind accesul pe piețe, susținerea
internă, subvențiile la export și măsurile fito-sanitare pentru produsele agro-alimentare precum
și prevederi privind monitorizarea politicilor în vederea continuării procesului de reformă.
Partea a doua conține anexe detaliate pentru fiecare țară prin care se specifică pentru fiecare
produs în parte cum vor fi aplicate aceste regulamente, iar în a treia parte sunt cuprinse
măsurile de protecție fito-sanitare.
Principala structură a angajamentelor specifice țărilor dezvoltate este prezentată în tabelul
de mai jos:
Regulamente Liberalizare Salvgardare,
Garantare,
Accesul pe piețe Convertirea barierelor
comerciale netarifare
in tarifare.
Deschiderea de cote
tarifare scăzute de
“acces curent” și
“acces minim”.
Consolidarea tuturor
tarifelor.Reducerea tarifelor
noi/existente cu 36%
în medie de 6 ani.
Reducerea tarifelor
pentru fiecare linie
tarifară cu cel puțin
15%.Garantarea accesului
importurilor prin cote
de acces minim de
5% din consumul
intern într-o perioadă
de 6 ani.
Posibilitatea de a face
uz de clauza de
salvgardare în
condiții severe de
creștere a
importurilor.
Subvențiile la export Fixarea unui plafon
pentru subvențiile la
export și limitarea
acestora la produsele
din lista specifică
fiecărei țări.Reducerea bugetului
destinat subvențiilor
la export cu 36%
timp de 6 ani.
Reducerea volumului
exporturilor
subvenționate cu 21%
timp de 6 ani.Aderarea la
regulamentele privind
ajutorul alimentar.
Negocierea ulterioară
a creditelor de export
Susținerea internă “Caseta verde”*
stabilește regulile
pentru măsurile de
susținere
nedistorsionante.Măsura Agregată de
Sprijin – MAS
(include totalitatea
măsurilor de sprijin
distorsionante incluse
în “caseta
portocalie”**) se va
reduce cu 20% într-o
perioadă de 6 ani.O serie de suvenții
decuplate de
producție sunt
exceptate.
Plățile de sub
incidența “casetei
albastre” *** și
anume de programele
de limitare a
23
producției sunt de
asemenea exceptate.
Sursa: C. Ritson, D.R. Harvey coordinators and David Harvey (1997) “The GATT, the
WTO and the CAP” in Common Agricultural Policy 2nd edition, CAB international
* “Caseta verde” include măsurile non sau minim distorsionante (considerate decuplate)
ce pot fi aplicate fără vreo constrângere externă. Acestea sunt măsuri de susținerea care nu
afectează direct comerțul sau producția.
Pentru țările dezvoltate16 aceste măsuri includ: cercetarea, serviciile de extensie și training,
controlul bolilor și dăunătorilor și serviciile de marketing, de infrastructură, constituirea de
stocuri publice pentru asigurarea securității alimentare, susținerea decuplată a veniturilor (și
anume susținerea indirectă care nu depinde de producție sau randamente), ajutoare în cazuri de
calamități naturale și plățile pentru programe privind păstrarea mediului înconjurător, precum
și ajutorul regional pentru zonele defavorizate. Pentru țările în curs de dezvoltare această listă
include și subvențiile la inputuri și investiții.
** “Caseta portocalie” include măsurile care distorsionează piața, care sunt subiectul
cuantificării, monitorizării și reducerii.
*** “Caseta albastră” este de fapt “umbrela” compromisurilor dintre UE și SUA prin
care se fac subvenționările. Aceasta include unele măsuri de politică agricolă cum ar fi plățile
pe suprafață și pe cap de animal din UE și plățile compensatorii din SUA care sunt exceptate
de la reducere.
După anul 1999, negocierile comerciale multilaterale din cadrul Organizației Mondiale a
Comerțului (OMC) au fost marcate de conferințele ministeriale de la Seattle, Doha și Cancun.
Conferința de la Seattle nu a lansat un nou ciclu de negocieri comerciale multilaterale,
astfel încât discuțiile asupra agriculturii s-au desfășurat la Geneva în anii 2000 și 2001, în
cadrul comitetului pentru Agricultură al OMC în baza articolului 20 al Acordului pentru
Agricultură al Rundei Uruguay.
Poziția Uniunii Europene la negocierile multilaterale OMC pe agricultură a fost adoptată în
unanimitate de către Consiliul pentru agricultură la 21 noiembrie 2000 și notificată la 14
decembrie 2000 la OMC, cuprinzând 5 teme17:
16 Aceste țări fac parte din grupa economiilor cu venituri ridicate și medii ridicate17 Jacqueline Leonte, Daniela Giurcă, Virginia Câmpeanu, Philippe Piotet, Agricultura României în perspectiva
aderării la UE, Institutul European din România, 2002
24
Acces la piețe: Uniunea Europeană este de acord cu noi reduceri tarifare, pe baza metodei
adoptate de Runda Uruguay pentru a se putea păstra instrumentele ce permit încadrarea
accesului la piețe (contingente tarifare, clauza specială de salvgardare), care să asigure
condițiile de concurență loială, în special cu privire la indicațiile geografice de origine a
produselor;
Sprijin intern: reducerea sprijinului cuplat la producție și la prețuri trebuie să continue,
utilizându-se instrumente adecvate, care permit luarea în considerare a
multifuncționalității agriculturii;
Concurență la export: reducerea subvențiilor la export trebuie însoțită de angajamente
similare pentru celelalte forme de susținere a exportului, precum creditele de export,
recurgerea abuzivă la anumite forme de ajutor alimentar internațional sau funcționarea
monopolurilor sau a întreprinderilor de stat la export;
Alte considerente decât cele de ordin comercial: negocierile trebuie să ia în considerare
securitatea sanitară a alimentelor (recurgându-se la principiul precauției), preocupările
legitime ale consumatorilor și bunăstarea animalelor, precum și caracterul multifunțional al
agriculturii care produce bunuri, dar și daune (se are în vedere dezvoltarea durabilă,
protecția mediului, vitalitatea zonelor rurale și lupta contra sărăciei);
Tratament special și diferențiat: țările cele mai puțin dezvoltate trebuie să beneficieze de
acces privilegiat și stabilizat juridic pe piețele țărilor dezvoltate și emergente și să dispună
de o flexibilitate suficientă pentru a concretiza măsurile necesare de garantare a securității
lor alimentare și a luptei contra sărăciei.
2.2 Evoluții în cadrul Rundei Doha a negocierilor multilaterale. Poziția UE în domeniul
comerțului agricol
A patra Conferință ministerială a OMC a avut loc la Doha (Quatar) între 9-13 noiembrie
2001 și trebuia finalizată în 200418. Declarația finală de la 14 noiembrie 2001 a întrunit acordul
în unanimitate a celor 142 de țări membre a OMC. Această declarație cuprinde două paragrafe
specifice agriculturii (13 și 14), precum și alte câteva paragrafe cu referire la agricultură și
pescuit.
18 Richard Baldwin, Charles Wyplosz, The Economics of European Integration, McGraw Hill Education, UK
2004
25
În domeniul agriculturii se prevede continuarea negocierilor pe baza realizărilor efective de
după martie 2000 în cadrul Comitetului pentru agricultură al OMC.
Aceste negocieri au vizat trei obiective tradiționale ale programului de reformă al OMC:
creșterea accesului pe piață, reducerea sprijinului intern și reducerea subvențiilor la export.
Din punctul de vedere al Uniunii Europene, acest program de lucru prezintă unele avantaje
certe față de proiectul Seattle:
-Nu se mai prefigurează abandonarea specificității agriculturii ca obiectiv al reformei,
tratându-se în mod special agricultura în raport cu sectoarele industriale;
-Se face doar o simplă referire la propunerile țărilor membre ale OMC cu privire la
prevederile necomerciale;
-Se prevede același tratament pentru toate formele de subvenții la export (la Seattle se
prefigura dispariția restituirilor la export).
În ce privește cele trei obiective tradiționale, textul actual prevede următoarele elemente de
negociere19:
•Ameliorarea substanțială a accesului pe piață;
•Reduceri substanțiale ale sprijinului intern ce are ca efect distorsionarea schimburilor
comerciale;
•Reducerea tuturor formelor de subvenționare la export în vederea retragerii lor progresive.
CAPITOLUL III
Armonizarea politicii agricole a României cu PAC
Integrarea în Uniunea European ă a fost una dintre priorit ățile-cheie ale
politicii externe a României. Acest obiectiv strategic deosebit de important
dă un impuls reformelor structurale de dinaintea ader ării și acoperă toate
sectoarele economiei na ționale. Ca parte substan țială a acestei strategii,
19 Virginia Câmpeanu, Politici sectoriale ale Uniunii Europene, PRO Universitaria, 2007
26
România trebuie s ă adopte în mod treptat o politic ă agricolă și un cadru
instituțional pe deplin compatibile cu politica agricol ă comună (PAC) a
Uniunii Europene. La fel ca și celelalte 10 state membre care au aderat în
2004, România, ca nou intrant, va trebui s ă se adapteze la UE, s ă
îndeplinească Criteriile de aderare de la Copenhaga și să se alinieze la
întregul corp al legisla ției și politicilor existente ale UE.
Negocierile privind capitolul cel mai sensibil al României cu UE, Capitolul
7 – Agricultura, au fost deschise în noiembrie 2002. Puncte specifice
deosebit de importante au fost m ăsura în care aloc ările financiare ale PAC
sub formă de plăți de susținere directă (de aici încolo denumite plăți
directe20) vor fi extinse la fermierii români dup ă aderare și cotele aferente
pentru produc ție și susținere, măsuri de piață21 în special pentru
prelucrarea produselor agricole și măsuri de dezvoltare rural ă. Pentru
România, adoptarea politicilor agricole de tip PAC va reprezenta o
modificare semnificativ ă a tipului de sus ținere agricolă curentă (pilon 1 al
PAC) și a politicilor de dezvoltare rural ă (pilonul 2 al PAC).
Discuțiile între UE, România și Bulgaria privind capitolul agricultur ă s-au
încheiat în iunie 200422, cele două țări primind practic acela și acord ca și
statele care au aderat în 2004. Negocierile prev ăd o perioadă de
introducere treptat ă a plăților directe PAC, posibilitatea de cre ștere a
plăților UE cu fonduri suplimentare și o opțiune pentru schema de plăți
unice pe suprafață (SPUS). Atât România, cât și Bulgaria au negociat
termeni favorabili pentru unele din cotele lor și alocările de prime (ex.,
20 Exemple de asemenea “pl ăți directe” în UE-15 includ plățile pe suprafață pentru culturile
arabile, culturile proteice, precum și plățile pentru produse lactate și animale.21 Exemple de plăți de “susținere pe piață” în UE-15 includ furajele uscate, inul/cânepa și ajutorul pentru
prelucrarea cartofilor pentru amidon, ca și ajutorul pentru organiza țiile de producători pentru livrarea roșiilor,
citricelor, piersicilor și perelor pentru prelucrare.22 Negocierile au fost închise în mod provizoriu în iunie 2004 și închise definitiv în decembrie 2004.
27
izoglucoză, lapte, precum și prime la ovine). Ace ști termeni favorabili nu
sunt atât rezultatul discu țiilor între negociatorii români și Consiliul
European, ei putând fi atribui ți faptului că România (ca și Bulgaria) a
beneficiat de principiul c ă trebuia acordat un tratament consistent cu
măsurile asigurate pentru cele zece noi state care au aderat în 200423.
3.1 Poziția României în agricultură și comerțul agricol al UE
După 1990, sectorul agricol din România nu s-a bucurat de o percepție favorabilă.
Agricultura a fost o activitate ineficientă sau prea puțin eficientă, ocolită de investitori, dar,
totuși, punct de atracție pentru o pondere însemnată a populației. Ea a jucat și încă mai joacă
un important rol social, constituind o „plasă de siguranță” pentru persoanele care nu pot găsi
de lucru sau care nu pot obține salarii satisfăcătoare în alte sectoare ale economiei.
Mulți fermieri români practică o agricultură de subzistență , peisajul
agricol fiind dominat de un număr mare de ferme mici, familiale, care
exploatează fâșii înguste de teren, fără a putea obține o producție
însemnată. Mai mult, o mare parte a rezultatelor activității agricole a
acestor ferme este destinată autoconsumului.
Piața agricolă , la rândul său, nu este pe deplin funcțională – multe
produse țărănești, de bază, nu pot fi vândute adesea decât pe sume
derizorii unor intermediari – de multe ori deținând monopol local.
Fermierii contestă adesea nivelul scăzut al subvențiilor – de care au
nevoie în condițiile în care se confruntă cu costuri de producție prea mari
față de prețurile la care reușesc să își desfacă produsele. Ei solicită și
protecție comercială față de concurenții din afară. Se ajunge la o situație
dramatică: producătorii naționali nu rezistă concurenței străine, se
confruntă cu serie de lipsuri, dar totuși nu părăsesc activitatea agricolă
pentru că, spun ei, nu au altă alternativă24.
23 Raportul USDA FAS GAIN RO40 13, 6/16/2004: “România – Monitorizarea politicii comerciale – Încheierea
discuțiilor privind agricultura în vederea ader ării – 2004”.24 Potrivit unui sondaj publicat în studiul Nemenyi, A. – Rural Restructuring and the
Sustainability of Farming in Romania and Bulgaria, Institute for Human Sciences, SOCO
Project Paper No. 71, Vienna, 2000, 89% dintre repondenți au declarat că vor continua să
lucreze în agricultură pentru că nu au o alternativă. Numai 7,4% dintre cei chestionați au
28
Cu toate problemele existente în sectorul agricol românesc, nu trebuie
neglijate aspectele pozitive sau potențial pozitive, care ar putea fi
valorificate.
Cu 14,8 milioane hectare de teren agricol, România este al doilea mare producător agricol
din Europa Centrală și de Est, după Polonia și la nivel mediu comparativ cu Uniunea
Europeană. Atât solul cât și condițiile climatice din România asigură o producție agricolă
eficientă. Un alt avantaj potențial al României, îl constituie păstrarea
peisajului rural și a caracterului tradițional în multe zone ale țării, ceea ce
poate contribui la dezvoltarea rurală, mai ales prin turismul rural.
Uniunea Europeană este un competitor important pe piața mondială a produselor agricole
alături de Statele Unite ale Americii, Canada, Rusia, China, Japonia, Australia, Noua
Zeelandă, Brazilia etc. UE a importat în anul 2004, produse agricole în valoare de 60,298
miliarde Euro, comparativ cu exportul care a atins nivelul de 57,797 miliarde Euro, astfel
balanța comercială s-a încheiat în anul 2004 cu un deficit de 2,5 miliarde Euro. Exportul
extracomunitar este format, în proporție de 51%, din produse alimentare cu valoare adăugată
ridicată.
Principalele grupe de țări parteneri de export ai statelor membre sunt: țările semnatare ale
Acordului Nord American de Comerț Liber (North America Free Trade Agreement, NAFTA)
– 26,2%, Bazinul Mediteranean 13,8%, Statele semnatare ale Convenției de la Lomé – 6,9% și
țările candidate la aderare – 5,2%. Ponderea exporturilor Uniunii Europene către România este
de doar 1,4% din total export.
Uniunea Europeană importă produse agricole și alimentare din Statele MERCOSUR –
22,5%, Statele semnatare ale Convenției de la Lomé – 14,9%, NAFTA – 13,5%, țările din
Bazinul Meditereanean – 10,3%, iar din țările candidate doar 5,7%.
Baza politicii comerciale se află în Tratatul de la Roma, Articolul 2, prin care se stabilesc
obiectivele Comunității Europene. Articolele 131 și 132 ale Tratatului explic ă principiul de
funcționare a politicii comerciale comune: contribuirea în interes comun, pentru dezvoltarea
armonioasă a comerțului mondial, eliminarea treptată a restricțiilor în comerțul internațional și
reducerea barierelor vamale. Articolul 133 prevede instrumentele și mecanismele de realizare a
politicii comerciale.
considerat că agricultura are un viitor.
29
Principalele instrumente ale politicii comerciale comune au fost: taxele vamale, taxele
preferențiale sau contingentele tarifare, contingentele, limitările voluntare la export, taxele
antidumping, plafoanele de preț, barierele tehnice, subvențiile la export (la produsele agricole),
subvențiile interne, licențele. Gama instrumentelor s-a restrâns în anii ’90 , după ce anterior
relaxarea tarifară fusese acompaniată de o veritabilă proliferare a obstacolelor netarifare25.
3.2 Schimburile come rciale cu produse agricole ale Romaniei cu UE
Comerțul cu produse agricole și alimentare ocupă din cele mai vechi timpuri un loc
important în economia mondială. Pe termen scurt și mediu comerțul agricol se caracterizează
prin fluctuații și tensiuni, iar pe termen lung prin disparități și decalaje între țările bogate și
cele sărace, între diferite zone și regiuni geografice26.
Exporturile agricole ale Uniunii Europene în România sunt favorizate de nivelul calitativ
superior al produselor și de regimul preferențial acordat de România la importul de produse
agricole din UE, în baza Acordului European.
În perioada de tranziție la economia de piață și de preaderare a României la Uniunea
Europeană, comerțul agricol al României cu UE a fost caracterizat de următoarele trăsături:
•România a devenit net importatoare de produse agricole din Uniunea Europeană încă din
primul an al tranziției. Înainte de 1990, România a fost net exportatoare de produse
agricole în UE, cu un sold pozitiv al balanței comerciale de 23 milioane USD.
•Deficitul comerțului agricol cu UE a marcat o tendință de scădere în totalul deficitului
înregistrat în comerțul României cu UE, de la 56% in 1993 – primul an de funcționare al
Acordului Interimar – la 20% în 200127.
•Exportul de produse agroalimentare al României în Uniunea Europeană a crescut an de an,
de la 293 milioane Euro în anul 2001, la 587,4 milioane Euro în anul 2004 și 1,1 miliarde
Euro în 2007.
Pe categorii de produse, România are o balanță de plăți pozitivă la următoarele: animale vii,
produse lactate, ouă, miere și alte produse agricole de origine animală, legume, semințe și
fructe oleaginoase și alte produse agricole de origine vegetală, preparate din carne. Balanța
25 Miron D., colaboratori, Economia Uniunii Europene , Editura Luceafărul, București, 200526 Zahiu, Letiția, Dachin, Anca, Politici agroalimentare comparate, Editura Economică, 200127 Zahiu, Letiția, colaboratori, Politici și piețe agricole – reformă și integrare europeană , Editura CERES,
București, 2005
30
comercială a României în relațiile cu Uniunea Europeană este negativă la următoarele categorii
de produse: carne, plante și produse floricole, fructe, ceai, cafea și condimente, cereale,
produse de morărit și malț, extracte vegetale, grăsimi animale și vegetale, zahăr și produse din
zahăr, cacao și produse din cacao, preparate din cereale și făină, preparate din legume, fructe și
nuci, alte preparate, băuturi, băuturi alcoolice și oțet, reziduuri și pierderi din industria
alimentară și tutun.
În anul 2004 , ponderea exporturilor de produse agroalimentare ale României în UE în
totalul exporturilor țării noastre cu statele membre era de 3,1%, ponderea importurilor era de
4,6%, iar ponderea deficitului comercial la produse agroalimentare în deficitul comercial de
10,4%.
Politica comercială privind schimburile de produse agroalimentare dintre România si
Uniunea Europeană a fost stabilită în Acordul European încheiat de cele două entități politice.
Efectele Acordului European asupra stimulării exportului agricol românesc în Uniunea
Europeană nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor, oportunitățile create în urma încheierii acestui
document nefiind exploatate eficient de țara noastră, în condițiile:
•problemelor structurale din agricultura României în perioada de preaderare, nerezolvate în
procesele de reorganizare și privatizare;
•nivelurilor reduse ale producțiilor agricole interne, în special la produsele de origine
animală, care nu au acoperit nici cererea internă de consum;
•calității scăzute a produselor românești și armonizării parțiale a standardelor sanitar
veterinare românești cu cele ale Uniunii Europene;
•caracterului concurențial redus al produselor agroalimentare românești în comparație cu
cele europene din punctul de vedere al structurii sortimentale și calității;
•utilizării parțiale a contingentelor de export acordate României de către Uniunea
Europeană etc.
În negocierile României cu Uniunea Europeană în privința regimului comerțului bilateral
cu produse agricole de bază, Uniunea Europeană s-a arătat pregătită să își deschidă mai larg
piețele pentru importul de produse agricole și alimentare românești, în limita unor cote.
31
Pentru exportul produselor românești către Uniunea Europeană s-a convenit liberalizarea
totală a comerțului cu produse agricole de bază, mai puțin pentru unele sectoare pentru care s-
au stabilit concesii specifice28.
Tabelul Nr.1: Contingentele de produse agroalimentare stabilite între Uniunea Europeană și
România în anul 2004
Produsul UMImport Export
Carne bovină tone 4000 4000
Carne porc tone – 15625
Carne pasăre tone 3900 3900
Tomate tone – 9750
Castraveți tone – 4000
Ardei dulce tone – 3000
Fructe tone – 10000
Brânzeturi tone 2600 2600
Unt tone 1900 –
Cartofi tone 20000 –
Grâu tone 125000 230000
Orz tone 57000 –
Porumb tone 50000 150000
Făină tone 3000 3000
Vin hectolitri 60000 300000
Ulei tone – 4750
Sursă: pe baza datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,
iulie, 2004
În perioada 1998-2004 , contingentele stabilite de România cu Uniunea Europeană nu s-u
modificat, cu excepția introducerii unor contingente pentru produse noi: carne de bovină, carne
de pasăre, brânzeturi și făină. Pentru aceste produse s-au stabilit contingente “în oglindă”,
adică taxe vamale reduse sau zero pentru aceeași cantitate exportată sau importată din/în
România în/din Uniunea Europeană: 4000 tone carne de bovină, 3900 tone de carne de pasăre,
2600 tone brânzeturi, 3000 tone făină.
Pentru unele produse, cum ar fi: carne de porc, tomate, castraveți, ardei, fructe și ulei,
România a negociat doar contingente de export, ceea ce va permite produselor agricole
românești intrarea pe piețele europene.
La alte produse, cum ar fi: unt, cartofi și orz, România a negociat contingente doar la
import, fapt ce implică consecințe negative pentru țara noastră, în sensul facilitării pătrunderii
masive a acestor produse pe piața românească.
28 Stan, N., Produsele românești nu vor mai primi “refuzat la export” de la UE , www.cotidianul.ro
32
Producătorii agricoli români sunt încurajați în obținerea și exportul pe piața europeană a
unor produse, ca: tomate, castraveți, ardei, unele fructe, porumb, vin, ulei, carne de ovine și
caprine, fructe de pădure, produse ecologice, șroturi etc. Totodată, pe piața românească,
importurile de produse lactate, băuturi alcoolice și nealcoolice, preparate din carne, produse
zaharoase etc. provenite din Uniunea Europeană sunt semnificative.
În anul 2005, exporturile de produse agroalimentare ale României au însumat 673,3 mil.
Euro, înregistrându-se o creștere a acestora cu 14,6 % față de anul 2004. În valoarea totală a
exportului, animalele vii dețin o pondere de 20,9%, fiind urmate de: semințe și ulei de floarea
soarelui (14,4%), porumb (6,5%), orz (4,5%), nuci (3,8%), grâu (3,7%).
Tabelul Nr. 2: Balanța comercială cu produse agroalimentare (mil. Euro)
Specificație 2004 2005
Export 587,4 673,3
Import 1649,2 2021,9
Sold -1061,8 -1348,6
Sursă: pe baza datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,
iunie 2006
În anul 2006, anul de dinaintea aderării României la Uniunea Europeană, ponderea
exportului realizat în țările membre ale UE a reprezentat 66% din exportul total de produse
agricole si agroalimentare. Procesul de liberalizare graduală a comerțului agricol cu UE a fost
într-o permanență dinamică și a cunoscut mai multe etape, prin care concesiile tarifare de care
beneficiază produsele românești pe piața comunitară au fost într-o continuă îmbunătățire. În
2006, deficitul comercial cu produse agroalimentare a fost de 1,57 miliarde Euro, în creștere
cu 16,5%, față de anul 2005, importurile depășind suma de 2,4 miliarde euro, în 2006.
Topul țărilor partenere situate pe primele 6 locuri în derularea importurilor și exporturilor
din anul 2006 (reprezentând 66,6% din total importuri, respectiv 69,0% din total exporturi)
este prezentat în tabelul numărul 3:
Nr. Crt.Principalele
țări
partenere
la import
CIF
în anul
2006Valoare
-mil.euro-Structura
în %
față de
total
importuriPrincipalele
țări partenere
la export
FOB
în anul 2006Valoare
–
mil.euro-Structura
în %
față de
total
exporturi
Total din
care:40745,8100,0Total
din care:25850,5100,0
33
1Germania6176,815,2Italia 4637,217,9
2Italia5954,914,6Germania 4060,215,7
3Franța2664,76,5Franța 1938,37,5
4Austria1535,33,8Ungaria 1276,04,9
5Ungaria1331,63,3Marea Britanie 1216,84,7
6Polonia1128,42,8Austria 685,22,7
Sursă: Institutul Național de Statistică
În 2006, dintre produsele românești de interes pentru exportul în UE care se realizează fără
taxe vamale de import, în cantități nelimitate sunt: ovine vii, suc de mere, miere naturală, unele
sortimente de legume și fructe proaspete, ulei de floarea soarelui și soia, margarină, conserve
și sucuri de legume si fructe.
Din categoria produselor pentru care importul în UE, în anul 2006 este liberalizat total în
limita unor contingente tarifare anuale fac parte: bovine vii (46 mii capete), carne de pasăre (9
mii tone), ouă (2.335 tone), brânzeturi (2.600 tone), conserve și preparate din carne (3.825
tone), vinuri (345.000 hl), tomate (9.750. tone), cereale (230 mii tone grau, 149 mii tone
porumb, 89 mii tone secară, 7 mii tone orz), făină (18 mii tone).
Din 6 țări central și est europene candidate, România se situa pe locul 5 între furnizorii de
produse agricole ai UE, după Polonia, Ungaria, Republica Cehă și Bulgaria, acoperind numa i
4,5% din exportul agricol al celor 6 țări în UE, în pofida avatajului natural comparativ pe care
îl deține.
Programe de stimulare a exportului în perioada de pre-aderare
În cadrul Sistemului de Susținere și Promovare a Exportului cu finanțare de la bugetul de
stat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a derulat Programul de prime la
export pentru produse agroalimentare și Programul de creștere a competitivității produselor
agricole, cu o alocație bugetară (comună) în anul 2006, de 14108 mii lei (RON).
Cele două programe vizează utilizarea fondului atât pentru acordarea de prime la export, la
mărfuri cu oportunități de vânzare pe piețele externe și care sunt eligibile în conformitate cu
angajamentele asumate de România în Runda Uruguay, cât și pentru creșterea calității
produselor agroalimentare prin implementarea sistemelor de management al calității, dotarea
laboratoarelor și protejarea mărcilor și invențiilor.
34
Produsele eligibile sunt: vinuri, animale vii cereale, semințe oleaginoase, uleiuri vegetale,
unt și grăsimi vegetale, brânzeturi, carne (bovine, porcine, ovine) și preparate din carne de
pasăre, ouă, fructe și legume. În anul 2006 s-a acordat prima de export pentru vinurile
îmbuteliate cu denumire de origine controlată (DOC) și vinurile spumante îmbuteliate (Ordinul
MAPDR / MFP nr. 75/248 privind acordarea de prime la exportul de vinuri.
Cuantumul primei de export a fost de de 90 lei (RON)/hl și se acorda în limita a 8080 hl pentru
marfa exportată după 1 martie 2006 și încasată până la 31 decembrie 2006 inclusiv, pentru
exportul către toate destinațiile cu excepția țărilor membre ale Uniunii Europene.
În vederea armonizarii legislației românești în domeniul Mecanismelor Comerciale cu cea a
Uniunii Europene, începând cu 1 martie 2006 România a introdus într-o manieră simplificată
sistemul certificatelor de export și de import și sistemul garanțiilor, pentru anumite produse
agricole (HG.255/2006). Conform prevederilor acestei hotărâri:
– la export, sistemul certificatelor și al garanțiilor se instituie pentru vinurile îmbuteliate cu
denumire de origine controlată și vinurile spumante îmbuteliate, pentru care se acordă primă
de export;
– la import, sistemul certificatelor și al garanțiilor se instituie pentru importurile în regim
preferențial, în cadrul contingentelor tarifare stabilite cu Uniunea Europeană, pentru carne de
pasăre și carne de porc.
România a înregistrat, în anul 2007, un deficit de aproape 2,15 miliarde de Euro în
comerțul cu produse agroalimentare din țările intra și extracomunitare29. În anul 2007,
importurile au atins 3,25 miliarde de Euro, în timp ce exporturile României cu produse agro-
alimentare pe piața UE și în țările terțe au depășit cu puțin 1,1 miliarde euro. Porumbul și
grâul au fost principale produse importate în 2007 – din cauza deficitului de cereale înregistrat
de România în urma secetei – cantitățile depășind 660.668 tone porumb, respectiv 587.525
tone grâu și amestec de grâu cu secară. Valoarea acestor importuri a depășit 133 milioane euro.
Importurile de produse agroalimentare, în 2007, s-au mai axat pe citrice proaspete sau
uscate – 165.849 tone, în valoare de 68,84 milioane Euro, preparate de tipurile celor folosite în
hrana animalelor – 162.065 tone – de aproape 88,9 milioane Euro și banane proaspete sau
uscate – 156.441 tone, valorând 77,2 milioane euro. De asemenea, au mai fost importate
29 Potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
35
126.715 tone de carne și organe comestibile de pasăre pentru care au fost cheltuite 146,6
milioane Euro.
În 2007, circa 105,2 milioane Euro au fost încasate din exportul unei cantități de 382.686
tone semințe de floarea-soarelui și circa 77,7 milioane Euro din exportul a 279.125 tone de
semințe de rapiță.
Exporturile de grâu și meslin (amestec de grâu cu secară) au totalizat 206.633,7 tone în
2007, iar orzul 139.808 tone, încasările depășind 72 milioane euro. De asemenea, a fost
exportată o cantitate de 312.288 tone de porumb în valoare de 74,6 milioane euro.
Animalele vii, în special cele din specia bovină, au fost printre cele mai exportate produse
în 2007, cantitatea totală fiind de 50.983,5 tone, cu o valoare de 91,3 milioane Euro. Exportul
de oi și capre în viu – 43.792 tone – a contribuit cu 75 milioane euro la balanța comercială cu
produse agroalimentare.
Figura Nr. 1: Structura exporturilor FOB pe principalele
grupe de mărfuri în perioada 1.I – 31.XII 2007
18,7%22,2%
16,3%11,9%8,8%7,8%10,5%
3,8%
Sursă: Buletinul Național de Statistică
Exporturile FOB realizate în trimestrul I 2008 au fost de 29326,4 milioane lei (7965,4
milioane euro), iar importurile CIF au fost de 47175,9 milioane lei (12814,9 milioane euro).
Comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2007, exporturile au crescut cu 23,4% la
valori exprimate în lei (13,5% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 22,1%
36 Produse agroalimentare
Produse minerale
Minerproducts
Produse chimice și
mase plastice
Mijloace de transport
Produse metalurgice
Textile, confecții, pielărie, încălțăminteMașini și dispozitive mecanice, aparate și echipamente electriceAlte produse (mobilier, materiale de construcții etc.)
la valori exprimate în lei ( 12,3% la valori exprimate în euro). Deficitul comercial FOB-CIF în
trimestrul I 2008 a fost de 17849,5 milioane lei (4849,5 milioane euro), cu 2969,8 milioane lei
(455,8 milioane euro) mai mult decât în trimestrul I 2007. Valoarea schimburilor
intracomunitare de produse agricole si agroalimentare în trimestrul I 2008 a fost de 20695,3
milioane lei (5610,9 milioane euro) la expedieri și de 33031,9 milioane lei (8953,5 milioane
euro) la introduceri, reprezentând cca.71% din total exporturi și cca.70% din total importuri.
Diferența între dinamica determinată pe baza valorilor exprimate în lei și cea determinată din
valori exprimate în euro a fost determinată de deprecierea monedei naționale cu 8,8% în luna
ianuarie 2008, cu 8,0% în luna februarie 2008 și cu 10,5% în luna martie 2008, față de lunile
corespunzătoare din anul 2007.
Figura Nr. 2: Exporturile (FOB), importurile (CIF) și soldul operațiunilor de comerț
internațional cu produse agricole și agroalimentare
Sursă: Institutul Național de Statistică30
30 Comunicat de Presă Nr. 94 din 9 mai 2008
37
Figura Nr. 3: Structura comerțului internațional pe grupe de produse, în trimestrul I 2008
Sursă: Institutul Național de Statistică
UE a rămas principalul partener în comerțul agricol al României, atât în ceea ce privește
exporturile cât și importurile.
3.3Rezultatele obținute de România în cadrul negocierilor la Capitolul 7 –
Agricultura
În ceea ce prive ște capitolul de negociere cu Uniunea Europeană
privitor la agricultură, acesta a acoperit următoarele domenii principale:
-aspecte orizontale: garantare și orientare; mecanisme de schimb
comercial; politica în domeniul calității; agricultura organică; rețeaua
de date contabile specifice; subvenții de stat;
-organizarea pieței comune: culturi arabile; cereale, semințe
oleaginoase și culturi proteice; cereale nealimentare prelucrate,
amidon din cartofi, substituenți cerealieri, orez; zahăr; culturi de
plante pentru producția de fibre ;
-culturi specializate: fructe și legume; vin și alcool; banane; ulei de
măsline; tutun;
-produse animaliere: lapte și produse lactate; carne de vacă; carne de
oaie; carne de porc;
38
-dezvoltarea rurală;
-legislația în domeniul veterinar: sistemul de control de pe piața
internă; identificarea și recensământul animalelor; controlul la
granițele externe; măsuri de control al bolilor animaliere; sănătatea
animalelor – comerțul cu animale vii și produse animaliere; protecția
sănătații publice; asigurarea condițiilor corespunzătoare de viață
pentru animale; legislația specifică zootehniei;
-legislația în domeniul fitosanitar: organisme dăunătoare; calitatea
semințelor și a materialului săditor; drepturi privind varietatea
plantelor; produse utilizate pentru protecția plantelor / pesticide;
nutritia animalelor.
În urma închiderii Capitolului 7 – Agricultura, România a obținut diferite
perioade de tranziție31, printre care:
-România a solicitat și a obținut o perioadă de tranziție de trei ani,
până la 31.12.2009, pentru modernizarea și retehnologizarea
unităților de tăiere și alinierea la cerințele europene a unităților de
procesare a cărnii (26 de unități);
-România a solicitat și a obținut o perioadă de tranziție de trei ani,
până la 31.12.2009, pentru modernizarea și retehnologizarea
unităților de procesare a cărnii de pasăre (2 unități);
-România a solicitat și a obținut o perioadă de tranziție de trei ani,
până la 31.12.2009, pentru modernizarea și retehnologizarea
unităților de procesare a laptelui (28 de unități), precum și pentru
organizarea centrelor de colectare și a celor de standardizare lapte;
-România a solicitat și a obținut o perioadă de tranziție de trei ani,
până la 31.12.2009, pentru conformarea la cerințele comunitare a
fermelor de animale de lapte și la calitatea laptelui crud obținut;
-România a solicitat și a obținut încadrarea în categorii a zonelor viti-
vinicole;
31 Jacqueline Leonte, Daniela Giurcă, Virginia Câmpeanu, Philippe Piotet, Agricultura României în perspectiva
aderării la UE, Institutul European din România, 2002
39
-România a solicitat și a obținut o perioadă de tranziție de opt ani,
până la 31.12.2014, pentru defrișarea suprafețelor de 30.000 hectare
ocupate cu hibrizi interziși și replantarea acestora cu soiuri din specia
Vitis vinifera, cu recunoașterea dreptului de replantare;
-România a solicitat și a obținut drepturi suplimentare de plantare a
viței de vie pentru vinuri de calitate cu denumire de origine
controlată și struguri de masă, de 1,5% din suprafața totală
cultivată cu viță de vie;
-România a solictitat și a obținut dreptul de adăugare a zaharozei
pentru îmbogățirea musturilor în zahăr în vederea ridicării
potențialului alcoolic al vinurilor;
-România a solicitat și a obținut recunoașterea și protecția
denumirilor geografice și de origine pentru:
13 băuturi spirtoase din prune, respectiv “țuică”, “horincă”, si “turț”, 5 băuturi
spirtoase din distilat de vin, respectiv “vinars”, 7 tipuri de lapte, 3 tipuri de
iaurt, 1 lapte bătut, 4 tipuri de caș, 21 de tipuri de brânză, 26 de tipuri de
cașcaval, 8 tipuri de telemea, 1 tip de salam (Sibiu), 1 tip de cârnți (Pleșcoi), 2
tipuri de pâine, 2 tipuri de covrigi, 1 tip de plăcintă, 1 magiun.
-Recunoașterea și protecția denumirii generice pentru băutura spirtoasă pălincă
“pălincă”;
-România a solicitat și a obținut derogare de la normele sanitar-veterinare, pentru
producerea prin mijloace tradiționale pentru:
58 de tipuri de brânză și produse lactate de vacă, oaie, capră și bivoliță, produse
prin tehnologii tradiționale.
-România a solicitat și a obținut posibilitatea utilizării a 20% din fondurile destinate
dezvoltării rurale pentru suplimentarea plăților directe (top-up);
-România a solicitat și a obținut trei ani, până la data de 31.12.2009 – pentru
utilizarea produselor de protecție a plantelor omologate în prezent în România și care
conțin următoarele substanțe active incluse în Anexa I a Directivei 91/414/CEE : sulf,
acetoclor și respectiv doi ani pentru substanță activă 2,4 D, cupru (sub formă de
sulfat, oxiclorură sau hidroxid) ;
40
Obiectivul principal al strategiei de negociere la Capitolul 7 – Agricultur a – a constituit
obținerea unor rezultate foarte bune în cinci domenii: agroindustrie, sectorul viti-vinicol,
zootehnia și creșterea animalelor, dezvoltarea rurală și suprafața cultivabilă pentru cereale.
Pentru lapte, România a obținut o cotă de 3,3 miliarde litri, cotă considerată de către
reprezentanții Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale ca fiind foarte bună,
din moment ce în prezent industria absoarbe 1,2 miliarde litri. În schimb, calitatea laptelui lasă
mult de dorit, neatingând standardele de calitate impuse de UE. În plus, în România există un
număr extrem de redus de unități de procesare a laptelui, capabile să producă la standarde
europene. Conform oficialilor din acest ministerul de resort, în România vor trebui construite,
până în 2009, aproximativ 30.000 de ferme de vaci, la standarde europene32.
Sectorul zahărului este controversat. Cota de procesare negociată de România se ridică la
440.000 de tone, valoare care îi avantajează doar pe procesatori, pentru că dintr-un milion de
tone de sfeclă se obțin 109.000 tone de zahăr. Această cantitate de sfeclă se obține de pe
40.000 de hectare, în condițiile unei producții medii de 25 de tone/ha. În prezent, în România
se cultivă sfeclă de zahăr pe aproximativ 30.000 – 40.000 hectare. În aceste condiții, România
va trebui să importe restul de zahăr brut necesar procesării până la concurența cotei negociate.
În ceea ce privește sectorul viti-vinicol, România a obținut recunoașterea întregii suprafețe
cultivate cu viță de vie, inclusiv hibridă.
Sprijinul comunitar pentru bovine și ovine, negociat pe baza Documentului de Poziție –
Capitolul – Agricultură, ca fi acordat, începând cu anul 2007, sub forma plăților directe.
Alocarea sumelor se va face gradual, până în anul 2016, în următoarele proporții pe ani: 25%,
30%, 35%, 40%, 50%, 60%, 70%, 80%, 90% și 100% în anul 2016.
La culturi arabile (ca referință pentru plățile directe), solicitarea
României a fost de 6,891 mil.ha și oferta Comisiei a fost de 7,012 mil.ha,
reprezentând 101,75%, un procent mulțumitor pentru decidenții români.
Suprafața agricolă acceptată de către UE pentru plăți directe este de aproximativ 7 milioane
hectare, în condițiile în care, în prezent, suprafața agricolă reală a României este de circa 14
milioane hectare. În această situație, restul de 7 milioane hectare nu vor beneficia de un astfel
32 Lidia Truică, Dosarul agricol închis rapid, dar cu ce preț?, în Banii Noștri, nr. 24, iunie,
2004
41
de sprijin din partea UE, producția obținută pe această suprafață urmând a fi comercializată la
prețuri superioare celei care va fi susținută financiar de către Comunitate. Perioadele de
tranziție solicitate de România au fost acceptate de către UE.
Ca rezultat al negocierilor privind Capitolul 7 – Agricultura între UE și
Guvernul României, țara noastră a ob ținut o alocare bugetar ă generală
legată de PAC de peste 4 miliarde euro pentru 2007-200933. Aceste fonduri
vor fi împărțite între dezvoltare rural ă, susținerea pieței și plăți directe34:
•Suportul financiar propus pentru plățile directe pentru România
timp de trei ani se ridică la 881 milioane euro, sum ă care include
susținerea financiar ă pentru produse sau sectoare pentru care sunt
stabilite cote, suprafe țe de referință sau plafoane na ționale. Acest tip
de susținere financiar ă nu necesită cofinanțare de la bugetul
național, dar implic ă costuri de implementare na ționale.
•Suma de 732 milioane euro propus ă pentru măsurile de piață, care
cuprinde interven ția pe piață și refinanțarea la export, nu necesit ă
cofinanțare națională. Această susținere financiar ă a fost alocată
începând cu anul 2007. Interven ția pe piață este instrumentul de
stabilizare a pre țurilor pieței, prin cumpărarea producției în surplus și
stocarea ei în stocuri publice sau private. Refinan țările la export
reprezintă alocarea pentru anumite produse exportate (cum ar fi
laptele și produsele lactate, carnea de vit ă, cerealele, fructele și
legumele, produsele din zah ăr, produsele prelucrate etc.) a diferen ței
între prețul la export și prețul internațional, având în vedere c ă
prețurile la produsele agricole sunt în general mai mari în Uniunea
Europeană în comparație cu cele de pe pia ța mondială.
33 Rezultatele negocierilor sunt schi țate pe baza informațiilor furnizate de și/sau derivate din: Comisia
Europeană și Delegația UE în România, MAPDR din România și Ministerul Integrării Europene și Rapoarte
USDA FAS, GAIN, diverse numere.34 Informații furnizate de MAPDR și Ministerul Integrării Europene.
42
•Susținerea financiar ă pentru dezvoltarea rural ă din bugetul UE
reprezintă un angajament de 2.424 milioane euro pentru 2007-2009.
Ponderea de cofinan țare cerută din bugetul național se ridică la 25%.
3.3. Identificarea problemelor în agricultura României
Problemele structurale ale agriculturii românești sunt probabil cel mai dificil de rezolvat.
Spre deosebire de majoritatea statelor care au devenit membre în 2004, în România
dezechilibrele structurale din sectorul agricol sunt mai mari, făcând corecțiile mai complicate.
Fragmentarea excesiv ă a proprietății agricole este unul dintre neajunsurile cele mai
importante ale sectorului agricol național. UE nu are competențe directe în această problemă,
putând acționa numai indirect, prin anumite măsuri de dezvoltare rurală sau prin stabilirea
criteriilor de susținere a veniturilor agricultorilor.
O altă problemă structurală importantă a agriculturii naționale o reprezintă numărul mare de
ferme de subzistență și de semisubzistență35.
Așa cum s-a stabilit în urma negocierilor de aderare ale celor 10 state care au devenit
membre în 2004, fermele de semisubzistență vor primi un ajutor financiar anual de maxim
1000 EUR/fermă, cu condiția ca fermierii să prezinte un plan de restructurare prin care să arate
în ce mod exploatațiile respective pot fi transformate în „ferme comerciale” (adică pot deveni
viabile economic). Și autoritățile române urmăresc să realizeze o schemă de restructurare a
fermelor de semi-subzistență pe aceleași principii.
O altă disfuncționalitate structurală majoră a agriculturii românești o reprezintă ponderea
mare a agricultorilor în totalul populației ocupate, precum și numărul mare de fermieri
vârstnici. Pentru acest al doilea aspect, prezent într-o proporție mai mică și în agricultura
comunitară, UE propune aplicarea unei scheme de pensionare anticipată. La rândul lor,
autoritățile române urmează să aplice o astfel de schemă, care va presupune ca fermierii mai în
vârstă să înceteze definitiv toate activitățile agricole comerciale, iar utilizarea terenului agricol
35 Comisia Europeană a propus ca prin ferme de semi-subzistență să se înțeleagă exploatațiile agricole cu
suprafețe cuprinse între 3 si 15 hectare, urmând ca fermele mai mici de 3 hectare să fie considerate ferme de
subzistență. Dar, tot Comisia Europeană a considerat oportun ca stabilirea definițiilor si a limitelor minime si
maxime pentru cele două tipuri de eploatații să fie diferențiate pentru fiecare stat candidat în parte, în cursul
negocierilor de aderare.
43
să fie transferată altor fermieri mai tineri, care vor trebui să demonstreze că vor putea
îmbunătăți viabilitatea exploatațiilor.
Un ultim aspect structural ține de industria alimentar ă, insuficient dezvoltată pentru a
asigura o piață de desfacere atrăgătoare pentru produsele agricole de bază. Ministerul
Agriculturii a propus un set de măsuri pentru corectarea acestui neajuns, printre care:
•aplicarea unui nivel de 0% TVA pentru produsele alimentare proaspete;
•îmbunătățirea mediului de afaceri pentru atragerea investițiilor străine directe în
sectorul alimentar;
•sprijin pentru realizarea marketingului în comun al produselor agricole.
Dezvoltarea sectorului agricol al României, vizează depășirea problemelor structurale
actuale (slaba dotare cu mașini și utilaje, fărâmițarea terenurilor agricole) și creșterea
competitivității produselor românești pe Piața Internă.
Pentru perioada 2007-2013, România își propune ca obiective principale:
•dezvoltarea unui sector agricol si forestier competitiv, bazat pe cunoaștere și inițiativă
privată;
•reducerea dimensiunii populației ocupate în agricultură, corelată cu crearea de
exploatații economice viabile, prin eforturi de reducere a gradului înalt de fragmentare
a suprafeței agricole și a numărului de ferme de mici dimensiuni;
•menținerea calității și a diversității spațiului rural și forestier în vederea obținerii unui
echilibru între activitățile umane și conservarea resurselor naturale.
Prioritățile pe termen scurt în domeniul agricol în etapa post-aderare sunt:
-intensificarea procesului de implementare a acquis-ului comunitar, cu precădere a celui
fito-sanitar și veterinar;
-finalizarea construcției instituționale necesare funcționării Politicii Agricole Comune
(PAC), în acord cu reglementările Uniunii Europene;
– creșterea investițiilor străine și valorificarea avantajelor existente: terenuri de calitate,
forță de muncă ieftină și relativ calificată, posibilități pentru agricultura organică;
– integrarea în aranjamentele de piață comună a unei serii de produse agricole, inclusiv
culturile arabile, zahărul, produsele animaliere și culturile specializate;
-fructificarea oportunităților oferite de acquis-ul comunitar în domeniul agriculturii;
-o nișă care se pretează la specificul agriculturii românești este agricultura ecologică;
44
– informarea continuă a populației ocupate în agricultură, dar și a populației rurale în
general, cu privire la costurile și beneficiile pe care aderarea le va avea asupra lor;
-informarea fermierilor cu privire la beneficiile PAC, la normele comunitare în domeniu și
la cerințele pentru accesarea fondurilor comunitare sau a altor facilități financiare.
Priorități pe termen mediu și lung în domeniul agricol în etapa post-aderare sunt:
-restructurarea și modernizarea sectorului agroalimentar și a celui forestier pentru a face
față cerințelor pieței interne;
– stimularea procesului de consolidare a fermelor printr-o piață funciară funcțională,
sprijinirea transformării fermelor de semi-subzistență, cu potențial real de producție, în
exploatații viabile din punct de vedere comercial și sprijinirea formării de asocieri între
fermieri în scopul valorificării produselor;
-îmbunătățirea calității procesării, controlului și calității produselor alimentare prin
respectarea regulilor minime de siguranță a alimentelor impuse de cerințele PAC;
– îmbunătățirea marketingului produselor agroalimentare, continuarea programelor pentru
realizarea de centre de preluare-depozitare a produselor agricole și asigurarea
transparenței pe piață;
-promovarea investițiilor directe care vizează introducerea de noi tehnologii și creșterea
calității produselor;
-elaborarea și implementarea de planuri operaționale pentru asigurarea transparenței
piețelor, atât pentru crearea unor sisteme de informare privind prețul produselor agricole
(burse agricole), cât și privind prețul pământului.
Dezvoltarea rurală a României are ca principal obiectiv dezvoltarea armonioasă a
comunităților rurale, simultan cu consolidarea sectoarelor agricol și silvic, ținând cont de
cerințele de protecție a mediului înconjurător. În vederea atingerii acestui obiectiv, România
va sprijini dezvoltarea infrastructurii rurale (rețelele de drumuri, rețelele de comunicații,
servicii de sănătate, educație, consultanță) și diversificarea serviciilor oferite către populația
din mediul rural.
Pentru reorientarea unei părți din populația ocupată în agricultură, în cadrul comunităților
rurale vor fi stimulate dezvoltarea serviciilor pentru agricultură și diversificarea activităților
economice complementare (mica industrie, turism, artizanat). Acestea vor trebui să contribuie
45
la valorificarea resurselor specifice mediului rural (inclusiv a potențialului turistic și cultural-
spiritual al satului românesc) și să asigure folosirea mai eficientă forței de muncă rurale.
Pentru dezvoltarea de proiecte care își propun potențarea și valorificarea resurselor locale,
vor fi inițiate măsuri pentru creșterea capacității administrative locale de atragere a resurselor
financiare, inclusiv prin parteneriate public-privat. Având în vedere calamitățile naturale din
anii precedenți, autoritățile locale vor fi sprijinite pentru elaborarea și aplicarea de politici și
programe de prevenire a riscurilor naturale.
3.5 Perspective privind convergența reală a agriculturii românești cu cea a UE
Pentru a studia convergența reală a agriculturii românești cu cea a Uniunii Europene, am
întocmit o matrice SWOT (puncte tari, puncte slabe, riscuri și oportunități).
Puncte tari:
-este al doilea mare producător agricol din Europa Centrală și de Est, după Polonia (Rou
– suprafață agricolă de 14,8 milioane hectare);
-clima și solul sunt favorabile dezvoltării unei agriculturi eficiente;
-potențialul dezvoltării agricole ecologice;
-folosirea unor metode tradiționale și non-intensive.
Puncte slabe:
-rolul de “plasă de siguranță” pentru persoanele care nu-și pot găsi de lucru în alte
domenii;
-agricultori de subzistență – număr mare de ferme mici, familiale;
-pondere mare a autoconsumului ;
-piața agricolă nu este pe deplin funcțională ;
– nivel scăzut al subvențiilor;
-Scăderea ponderii producției agricole în PIB a fost însoțită de o creștere importantă a
ponderii populației agricole în total populație civilă ocupată;
România dorește ca, prin integrarea în Uniunea Europeană, să obțină sau să consolideze:
-stabilitate economică;
-investiții mari din fondurile structurale;
46
-venituri mai mari pentru fermierii agricoli ;
-accesul la piața unică pentru produsele lor (piața Uniunii Europene, de 375 milioane de
consumatori, plus 100 milioane de consumatori piața țărilor central și est-europene –
ECE) ;
-cererea sporită pentru produsele cu valoare adăugată mare.
Amenințările și riscurile privind integrarea României în domeniul agricol au fost
legate de:
-structurile agricole fragmentate;
-piețe funciare și de arendare deficitare – piața pamântului este subdezvoltată,
reprezentând numai 5% din potențialul total al acetei piețe;
-acces redus la credite – investițiile de capital reprezintă numai 30% din nivelul calculat
de Uniunea Europeană pentru ca România să îndeplinească standardele europene;
-acces limitat la piețe;
-consumul intermediar este extrem de scăzut (-25%), în concordanță cu activitățile
agricole extensive;
-lipsă de capital uman;
-productivitatea muncii reprezintă jumătate din media Uniunii Europene, în timp ce
costurile de producție sunt mai mari cu aproximativ 30%;
-ponderea mare a autoconsumului – de două ori mai mare decât nivelul normal,
considerat ca fiind de maximum 30% din output-ul agricol.
Uniunea Europeană dorește să obțină prin integrare o mai bună poziție competitivă la nivel
mondial cât și lărgirea pieței pentru produsele lor. Amenințările pentru Uniunea Europeană
privind integrarea în domeniul agricol a țărilor central și est-europene sunt : invazia produselor
ieftine din țările central și est-europene, imigrarea masivă spre țările Uniunii Europene în
căutarea unui loc de muncă și cheltuieli mari realizate din bugetul european pentru integrarea
noilor membri.
3.6. Participarea României la programele de finanțare a agriculturii UE
În condițiile actuale, în care economia românească se confruntă încă cu probleme
structurale destul de serioase, avem nevoie de strategii coerente și unitare care să aibă ca
obiectiv programarea, prioritizarea și urmărirea politicilor de dezvoltare națională. În vederea
47
asigurării fondurilor necesare implementării acestor strategii, România, ca fost stat candidat la
statutul de membru al Uniunii Europene, a beneficiat în trecut de ajutor financiar din partea
acesteia prin intermediul instrumentelor de pre-aderare – actualele programe PHARE, ISPA și
SAPARD și altele.
Prin fondurile europene sunt finanțate proiecte care contribuie la dezvoltarea zonelor mai
puțin avansate, prin investiții pentru coeziune economică și socială, în domenii cheie precum
dezvoltarea resurselor umane, dezvoltarea infrastructurii locale și regionale, servicii sociale și
servicii turistice. Scopul acestor investiții este crearea de locuri de muncă, creșterea nivelului
competitivității și îmbunătățirea calității vieții pentru locuitorii regiunilor vizate.
Fonduri de pre-aderare ale României:
a) Programul PHARE (Poland Hungary Aid for Reconstruction of the Economy – Polonia
Ungaria Ajutor pentru Reconstrucția Economiei) este un program lansat de Comunitatea
Europeanã în 1990, având ca destinație Polonia și Ungaria. Ulterior el s-a extins și la celelalte
state din Europa Centralã și de Est candidate la aderarea la UE, devenind principalul
instrument de asistențã financiarã și tehnicã oferit de UE pentru restructurarea economiilor
acestor țãri și crearea infrastructurii necesare aderãrii la Uniunea Europeanã.
PHARE se concentrează asupra a trei aspecte36:
•consolidarea administrației publice și a instituțiilor din statele candidate pentru ca
acestea să poata funcționa eficent în cadrul Uniunii( dezvoltare instituțională);
•sprijinirea statelor candidate în efortul investițional de aliniere a activităților industriale
și a infrastructurii la standardele UE (investiții pentru sprijinirea aplicării legislației
comunitare);
•promovarea coeziunii economice și sociale ( investiții de coeziune economică și
socială).
Aceste orientări au fost îmbunătățite mai departe în 1999 odată cu crearea SAPARD și
ISPA, care au preluat dezvoltarea rurală și a agriculturii ( SAPARD) și proiectele de
infrastructură în domeniile de mediu și transporturi ( ISPA) permițând PHARE să se
concentreze asupra priorităților cheie care nu erau acoperite de aceste domenii. În 1998 au fost
lansate unele facilități de recuperare pentru Bulgaria, Lituania, România, Slovacia și un
36 George Mares, Cristina Constantinescu – Practica Auditului intern privind fondurile publice naționale și ale
Uniunii Europene, Ed. Contaplus, 2007.
48
program de fonduri prestructurale. Astfel prin finanțare se vizează ajutorarea instituțiilor ca să
atingă standardele și normele UE.
Alături de PHARE, la acest proiect participă și instituții financiare internaționale: Banca
Europeană de Investiții, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Mondială.
Acordarea de subventii PHARE poate da țărilor candidate capacitatea de a iniția proiecte
majore, cum ar fi instalații de epurare a apelor uzate, contribuind și la reducerea datoriilor
statelor. S-a dorit ca prin intermediul programului PHARE să se ofere mai multe fonduri
întreprinderilor mici și mijlocii din statele candidate.
Chiar și cu fondurile PHARE combinate cu cele a celorlaltor instituții financiare, este
necesară și o finanțare suplimentară din sectorul privat.
Prin urmare, toate aceste finanțări au ca obiectiv extinderea UE spre est. Aceasta ar aduce
avantaje atât Uniunii, cât și statelor care doresc integrarea. Prin extinderea ei, Uniunea ar
obține o pondere mai mare economică și politică în contextul mondial37.
b) Programul SAPARD
SAPARD este un program operațional din anul 2000. Are drept scop sprijinirea agriculturii
și dezvoltarea ruralã în țãrile candidate din Europa Centralã și de Est. În perioada 2000-2006,
România a primit 150 milioane Euro/an, fiind cel de-al doilea mare beneficiar dupa Polonia. În
plus, guvernul României a contribuit cu suma de 50 milioane Euro.
SAPARD finanțeazã proiecte majore din domeniul agricol și al dezvoltãrii rurale. România
a identificat patru axe prioritare care urmeazã sã fie finanțate în cadrul acestui program:
1.Îmbunãtãtirea activitãtilor de prelucrare și comercializare a produselor agricole și
pescãrești;
2.Dezvoltarea și îmbunãtãțirea infrastructurii rurale;
3.Dezvoltarea economiei rurale (investiții în companiile cu profil agricol; Diversificare
economicã; Silvicultură);
4.Dezvoltarea resurselor umane (Îmbunãtãțirea activitãții de instruire profesionale;
Asistență tehnicã, inclusiv studii menite sã sprijine pregãtirea și monitorizarea
programului, campanii de informare și publicitate)38.
Având în vedere că la data de 31 iulie 2006 au fost epuizate fondurile Programului
SAPARD alocate prin acordurile anuale de finanțare pentru perioada 2000-2006, precum și
37 http://eufinantare.info/ 38 http://eufinantare.info/
49
faptul că s-a depus un număr foarte mare de proiecte conforme care depășesc alocarea
financiară a Programului, a fost necesară asigurarea de la bugetul de stat a cofinanțării publice
nerambursabile pentru realizarea acestor proiecte de investiții, în condiții de șanse egale pentru
toți beneficiarii Programului SAPARD și pentru aplicarea cerințelor acquis-ului comunitar în
sectorul agroalimentar românesc. Astfel, Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență
nr. 59 din 6 septembrie 2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanțării publice
nerambursabile pentru proiectele de investiții din cadrul Programului SAPARD 39.
c) Programul ISPA
Programul ISPA (Instrumentul pentru Politici Structurale de Pre-Aderare) este unul dintre
cele trei instrumente de finanțare nerambursabile ale Comunității Europene și a fost stabilit
prin Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr.1267/1999 în vederea acordării asistenței
pentru pregătirea aderării la Uniunea Europeană a țărilor din Europa Centrală și de Est,
asistență acordată pentru realizarea coeziunii economice și sociale între state, în domeniul
politicilor privind infrastructura de transport și de mediu.
Obiectivele generale ISPA au fost următoarele:
•Să sprijine România în vederea alinierii standardelor sale de mediu la cele ale Uniunii
Europene;
•Să extindă și să conecteze rețelele de transport proprii cu cele transeuropene ;
•Să familiarizeze țările beneficiare cu politicile și procedurile aplicate de Fondurile
Structurale și de Coeziune ale Uniunii Europene.
Începând cu 2007, asistența financiară nerambursabilă acordată prin Programul ISPA a fost
înlocuită de asistența financiară nerambursabilă acordată prin Fondul de Coeziune și întregul
sprijin financiar a crescut substanțial (fiind mai consistent decât pachetul ISPA la data aderării)
și au provocat autoritățile române să pregătească și să consolideze structuri administrative și de
coordonare adecvate, în vederea creșterii capacității de absorbție a fondurilor. De asemenea, a
fost pregătit un portofoliu substanțial de proiecte destinate finanțării din Fondul de Coeziune40.
d) Programul SPP (Special Preparatory Programme – Programul Special Pregătitor )
La data de 21 septembrie 1999 s-a lansat la Euro Info Centre din București, sub auspiciile
Delegației UE la București, Programul PHARE denumit SPP (Special Preparatory
Programme) – Acțiuni rurale în valoare de peste 3 mil. EURO (din care sprijinul Comunitar
39 www.sapard.ro 40 www.infoeuropa.ro
50
reprezintă 2,5 mil EURO). Programul a fost acceptat de Comitetul Național Tehnic de
Selecție. Termenul limită de primire a proiectelor a fost stabilit pe data 12 noiembrie 1999.
Prin SPP se incurajează inițierea de programe privind agricultura și dezvoltarea rurală, în
următoarele direcții:
-investiții în exploatații agricole;
-îmbunătățirea prelucrării și marketingului produselor agricole;
-dezvoltarea și diversificarea activităților economice generatoare de venituri alternative;
-dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii rurale.
Fondurile post-aderare ale României, în perioada 2007-2013:
O dată cu momentul aderării la Uniunea Europeană și implicit la principiile comunitare ale
politicii de dezvoltare regională, programele de pre-aderare au fost înlocuite de instrumente
structurale (Fondul European pentru Dezvoltare Regională și Fondul Social European) și de
coeziune.
Scopurile urmărite prin finanțarea proiectelor din aceste fonduri vizează în principal
promovarea unei dezvoltări durabile, echilibrate și armonioase a ansamblului economic și
social al Uniunii, pentru a se asigura îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor Uniunii
Europene, din care România face parte începând cu 1 ianuarie 2007.
Un aspect important este acela ca aceste posibilități de finanțare din fonduri europene vor fi
mult mai mari decât până în prezent. Conform programării financiare, în perioada 2007-2009,
România va beneficia de fonduri nerambursabile, de aproximativ 4 ori mai mari decât cele din
perioada de pre-aderare, în valoare de 5973 milioane Euro.
România are nevoie de programele structurale, atât pentru a recupera decalajul existent față
de țările membre ale Uniunii Europene, cât și pentru o dezvoltare durabilă. Fondurile
structurale care vor finanța măsuri de politică regională trebuie astfel gestionate și direcționate
încât să permită apropierea decalajelor între regiuni și nu să le adâncească.
Prin Planul Național de Dezvoltare, instrumentul de recuperare a disparităților de
dezvoltare social-economică a României față de Uniunea Europeană, sunt orientate prioritățile
cu obiectivele instrumentelor structurale. Principalele direcții de acțiune în domeniul
dezvoltării regionale și locale, pentru perioada următoare, sunt:
1.Asigurarea stabilității macroeconomice, prin respectarea criteriilor de convergență, din
procesul de integrare a României în Uniunea Europeană;
51
2.Asigurarea coerenței și complementarității politicilor economice, în special a politicii
de dezvoltare regională;
3.Creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene, în scopul realizării obiectivelor
de coeziune economică și socială și pentru reducerea decalajelor inter și intra-
regionale, precum și a decalajului ce desparte țara noastră de țările dezvoltate, membre
ale UE;
4.Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii naționale și transnaționale, de transport, de
mediu, de energie și pentru cercetare-dezvoltare;
5.Încurajarea reconversiei profesionale a categoriilor dezavantajate sau afectate de
restructurări și susținerea perfecționării continue în muncă.
a) Fondul European de Dezvolare Regională (FEDR) – a fost creat în 1975 cu scopul de a
redistribui o parte a contribuțiilor bugetare ale Statelor Membre către regiunile cele mai sărace
ale comunității, în vederea sprijinirii dezvoltării lor economice. Astfel, FEDR redistribuie
bugetul comunitar în investiții productive (pentru crearea și menținerea unor locuri de muncă
durabile) și în investiții în infrastructură.
FEDR finanțează:
•ajutoare directe pentru investițiile în întreprinderi (în special, IMM-uri) în vederea
creării de locuri de muncă durabile;
•infrastructuri legate, în special, de cercetare și inovare, telecomunicații, mediu, energie
și transporturi;
•instrumente financiare (fond de capital de risc, fond de dezvoltare regională etc.)
destinate să sprijine dezvoltarea regională și locală și să favorizeze cooperarea între
orașe și regiuni;
•măsuri de asistență tehnică.
La nivelul României, prin FEDR se vor finanța integral Programul Operațional Sectorial
Creșterea Competitivității Economice (POS CCE) și Programul Operațional Regional
(POR). Bugetul total al programului POS CCE este de aproximativ 3 miliarde de Euro iar
asistența comunitară se ridică la 2,5 miliarde de Euro (aproximativ 12,7% din totalul
fondurilor UE investite în România în cadrul politicii de coeziune 2007-2013). Obiectivul
general îl constituie creșterea productivității societăților românești în conformitate cu
principiile dezvoltării durabile și reducerea disparităților comparativ cu productivitatea medie
52
a Uniunii Europene. Ținta o reprezintă o creștere anuală medie a PIB per salariat de
aproximativ 5,5%. Aceasta va permite României să atingă aproximativ 55% din
productivitatea medie a UE până în 2015.
Bugetul total al Programului Operațional Regional (POR) este de aproximativ 4,38
miliarde de euro, iar sprijinul financiar acordat de Comunitate se ridică la 3,7 miliarde de euro
(aproximativ 19% din totalul fondurilor europene investite în România în cadrul politicii de
coeziune 2007-2013). Obiectivul general constă în sprijinirea dezvoltării economice, sociale,
echilibrate teritorial și durabile a regiunilor din România, ținând seama de nevoile și resursele
specifice ale acestora și punând accentul pe polii urbani de creștere, pe îmbunătățirea mediului
de afaceri și a infrastructurii de bază. Regiunile României, în special cele mai puțin dezvoltate,
ar putea deveni zone mai atractive în ceea ce privește locuirea, interesul turistic, investițiile și
piața forței de muncă.
Dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor țării se va realiza printr-o abordare integrată,
bazată pe combinarea investițiilor publice în infrastructura locală, politici active de stimulare a
activităților de afaceri și sprijinirea valorificării resurselor locale, prin următoarele axe
prioritare41:
Axa 1:” Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere”;
Axa 2: “Îmbunătățirea infrastructurii publice regionale și locale”;
Axa 3: ”Consolidarea mediului de afaceri regional și local”;
Axa 4: “Dezvoltarea turismului regional și local”;
Axa 5: “Dezvoltarea urbană durabilă”;
Axa 6: “Asistență tehnică”.
b) Fondul Social European (FSE) reglementat prin Regulamentul nr. 1081/2006 al
Consiliului Uniunii Europene și al Parlamentului European și este principalul instrument al
politicii sociale a Uniunii Europene. Prin intermediul acestui fond structural se acordă
susținere financiară acțiunilor de formare și reconversie profesională ca și celor vizând crearea
de noi locuri de muncă.
Prin FSE se finanțează două programe operaționale sectoriale: Dezvoltarea Resurselor
Umane (POS DRU) și Dezvoltarea Capacității Administrative (POS DCA).
41http://eufinantare.info/por.html
53
Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS
DRU)stabilește axele prioritare și domeniile majore de intervenție ale României în domeniul
resurselor umane în vederea implementării asistenței financiare a Uniunii Europene. Elaborat
în contextul Planului Național de Dezvoltare 2007-2013 , POS DRU este un instrument
important în sprijinirea dezvoltării economice și a schimbărilor structurale. Obiectivul general
al POS DRU îl constituie dezvoltarea capitalului uman și creșterea competitivității acestuia,
prin conectarea educației și învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii și asigurarea
participării crescute pe o piață a muncii modernă, flexibilă și inclusivă, pentru 1.650.000 de
persoane.
Programul Operațional Dezvoltartea Capacității Administrative (PO DCA) a fost
elaborat pentru a contribui în mod substanțial la punerea în practică a priorității tematice
„Consolidarea unei capacități administrative eficiente”, stabilită în Cadrul Strategic Național
de Referință (CSNR).
Necesitatea existenței unui PO DCA rezidă în următoarele42:
-eficiența serviciilor publice duce la o productivitate crescută în economie;
-instituțiile administrației publice care funcționează bine sunt o precondiție pentru
formularea și implementarea eficientă a politicilor, pentru a promova dezvoltarea
socio-economică și a contribui la creșterea economică și crearea de locuri de muncă;
-capacitatea instituțională și administrativă eficientă este factorul cheie pentru bună
guvernare;
-un element esențial al Strategiei Lisabona.
Obiectivul general al PO DCA este acela de a contribui la crearea unei administrații
publice mai eficiente și mai eficace în beneficiul socio-economic al societății românești.
Fondul de Coeziune ajută statele membre cu un produs național brut (PNB) pe cap de
locuitor de mai puțin de 90% din media comunitară să-și reducă diferențele dintre nivelurile de
dezvoltare economică și socială și să-și stabilizeze economiile. Acesta susține acțiuni în cadrul
obiectivului "Convergență" și se află sub incidența acelorași reguli de programare, de
gestionare și de control ca în cazul FSE și FEDR.
Suspendarea asistenței financiare furnizate prin intermediul Fondului de Coeziune se
produce prin decizia Consiliului (hotărând cu majoritate calificată) în cazul în care un stat
42 www.euroinfo.ccivl.ro
54
membru care înregistrează un deficit public excesiv nu a pus capăt situației sau acțiunile
întreprinse se dovedesc a fi necorespunzătoare43. În România, prin Fondul de Coeziune sunt
finanțate Programele Operaționale Mediu și Transport , însă acoperirea financiară este
asigurată pe unele axe și din FEDR.
Bugetul total al Programului Operațional de Mediu (POS Mediu) este de aproximativ 5 ,6
miliarde de Euro și asistența comunitară se ridică la 4,5 miliarde de Euro (aproximativ 23%
din totalul fondurilor UE investite în România în cadrul politicii de coeziune 2007-2013).
Obiectivul global al POS Mediu îl constituie protecția și îmbunătățirea calității mediului și a
standardelor de viața în România.
Programul Operațional Sectorial –Transport (POS-T) este unul din cele patru programe
operaționale sectoriale elaborate de România pentru perioada 2007-2013. POS-T trebuie să fie
elaborat împreună cu partea de transport a documentului strategic privind asistența din Fondul
de Coeziune, care elaborat împreună pe baza obiectivelor din Planul Național de Dezvoltare
(PND), stabilește prioritățile, țintele și alocările de fonduri de dezvoltare pentru sectorul de
transporturi din România44. Bugetul total al programului este de aproximativ 5,7 miliarde de
Euro, iar sprijinul financiar acordat de Comunitate se ridică la 4,56 miliarde de Euro
(aproximativ 23% din totalul fondurilor europene investite în România în cadrul politicii de
coeziune 2007-2013). Obiectivul general al POS-Transport constă în promovarea, în
România, a unui sistem de transport durabil, care să permită deplasarea rapidă, eficientă și în
condiții de siguranță a persoanelor și bunurilor, la servicii de un nivel corespunzător
standardelor europene, la nivel național, în cadrul Europei, între și în cadrul regiunilor
României.
Fonduri complementare fondurilor structurale și de coeziune
Complementar acțiunilor susținute din Instrumentele Structurale, vor fi susținute totodată
investiții în domeniul dezvoltării rurale și pescuitului, prin instrumente precum:
1.Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) , care finanțează
investiții pentru creșterea competitivității în agricultură și silvicultură, protecția mediului,
ameliorarea calității vieții și diversificarea activităților economice în spațiul rural; FEADR va
43 http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana 44 http://www.mt.ro/
55
contribui la atingerea a trei obiective aflate în strânsa legătura cu cele trei capitole ale
dezvoltării rurale, definite la nivelul Comisie și anume:
– îmbunătățirea competitivitatii agriculturii și sectorului forestier, prin mijloace de sprijinire a
restructurării;
– îmbunătățirea mediului și a spațiului rural, prin sprijinul oferit pentru managementul
terenurilor;
– îmbunătățirea calitatii vieții în zonele rurale și încurajarea diversificarii activităților
economice.
La aceste trei obiective se adauga programul LEADER (inițiativa Comunității pentru
Dezvoltarea Politicii și Economiei Rurale).
2.Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) – intervine pentru susținerea
piețelor agricole.
În manieră centralizată, FEGA finanțează45:
-contribuția financiară a Comunității la acțiuni veterinare punctuale, la acțiuni de control în
domeniul veterinar, în cel al mărfurilor alimentare și al alimentelor pentru animale, a
programelor de eradicare și de supraveghere a bolilor animale precum și a acțiunilor
fitosanitare;
-promovarea produselor agricole;
-măsurile, adoptate conform legislației comunitare, destinate asigurării conservării,
determinării, colectării și utilizării resurselor genetice în agricultura;
-punerea în aplicare și menținerea sistemelor de informații contabile agricole;
-sistemele de cercetare agricola.
3. Fondul European pentru Pescuit (FEP) – este instrumentul financiar al Uniunii
Europene, conceput pentru a asigura dezvoltarea durabila a sectorului european de pescuit și
acuacultură.
În afară de cele prezentate mai sus mai există și alte fonduri și programe mai puțin
cunoscute de cetățenii României și anume: Programul Cadru pentru Drepturi Fundamentale și
Justiție, Programul Cadru pentru Solidaritate și Fluxurile de Emigrare, Programul Cadru
pentru Securitatea și Protecția Libertăților Civile, Programul de Sănătate Publică, Programul
de Protecția Consumatorilor, Programul Internațional pentru Solidaritate Socială și Ocuparea
45 http://www.eurotrainer.ro/fonduri-europene
56
Forței de Muncă, Fondul Granițelor Externe, Fondul de Integrare, Fondul pentru Repatriere
etc.
CAPITOLUL IV
Concluzii și propuneri de îmbunătățire a sectorului agricol românesc
Pentru formularea concluziilor acestei lucrări, am pornit de la politicile publice prioritare
stabilite la nivel instituțional de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și asumate
prin Programul de Guvernare și Planul strategic 2007-2009, astfel:
a)absorbția fondurilor comunitare destinate finanțării domeniilor specifice;
b)stimularea transform ării gospodăriilor țăranești în exploatații agricole moderne cu
caracter comercial, formarea și consolidarea clasei de mijloc în spațiul rural;
c)alocarea eficientă a resurselor bugetare pentru sprijinirea fermierilor și a asociatiilor
acestora;
d)creșterea valorii adăugate a produselor agricole, forestiere și piscicole;
e)dezvoltarea și modernizarea spațiului rural;
f)gestionarea eficientă a infrastructurii de îmbunată țiri funciare de utilitate publică;
g)dezvoltarea pescuitului ș i acvaculturii;
h)gestionarea eficientă și durabilă a pădurilor;
i)îmbunatățirea cadrului instituț ional în domeniile sale de activitate pe principiile
transparenței, eficieței și debirocratizării.
În calitate de Stat Membru al Uniunii Europene, la nivel administrativ, România trebuie să
își dezvolte capacitatea de reprezentare și negociere a poziției naționale în cadrul comitetelor,
întâlnirilor și reuniunilor de lucru organizate la nivel comunitar.
În perspectiva preconizatei reforme a Politcii Agricole Comune (PAC) și a reorientării
politicilor naționale de sprijin în domeniile agriculturii, modalitățile de promovare și
reprezentare la nivel comunitar a intereselor naționale vor trebui îmbunătățite.
57
Având în vedere că MADR este o instituție cu impact mare teritorial (cca 62% din
suprafața României este agricolă, însumând 14,8 milioane de ha teren și 6,3 milioane de ha
pădure) și uman (majoritatea populației este implicată în activități din domeniul agriculturii) și
că instituția gestionează un volum mare de fonduri – naționale și comunitare – ce vor crește
progresiv în anii viitori datorită aplicării cadrului comunitar de sprijin pentru agricultură, a
accesului la fondurile europene, rezultă necesitatea continuării reformării instituției .
Redimensionarea și modernizarea exploatațiilor agricole reprezintă o prioritate zero pentru
România din perspectiva creșterii productivității și competitivității agriculturii în țara noastră.
Ca factor calitativ fundamental, productivitatea muncii determin într-o m sur hot râtoare ă ă ă ă
gradul de eficien economico-financiar a oric rei exploata ii, chiar i în condi iile deosebit ță ă ă ț ș ț
de „nuan ate” specifice domeniului agriculturii. ț
În acest context trebuie, prin urmare, c utat explica ia discrepan ei economico-financiare ă ă ț ț
care exist în prezent între agricultura României i agricultura celorlalte ri membre ale ă ș ță
Uniunii Europene.
Consider, de aceea, ca fiind important stabilirea i aplicarea unei strategii fundamentate ă ș
tiin ific menite s contribuie, pe termen mediu, la ridicarea pe o treapt competitiv aș ț ă ă ă
productivit ii muncii la nivelul fiec rei culturi agricole i pe categorii de animale. ăț ă ș
Strategia cre terii productivit ii muncii vizeaz , practic, dou sfere de posibilit i de ș ăț ă ă ăț
ac iuni, astfel: ț
1.o sfer macroeconomic , la nivel de ar , respectiv de MADR (inclusiv programe aleă ă ț ă
Uniunii Europene);
2.o sfer microeconomic , la nivel de exploata ie agricol .ă ă ț ă
Crearea unor exploata ii agricole eficiente ț presupune cunoa terea variabilelor ș
organiza ionale. Conceptul de variabil organiza ional se refer la factori interni i externi, ceț ă ț ă ă ș
condi ioneaz într-o anume m sur caracteristicile organizatorice i de conducere aț ă ă ă ș
exploata iei agricole respective. ț Printre acestea se num r : ă ă
•dimensiunea exploata iei agricole; ț
•complexitatea produc iei; ț
•nivelul înzestr rii tehnico-materiale i umane; ă ș
•gradul de specializare i de cooperare ș ;
58
•calitatea sistemului decizional etc.
Dimensiunea unei exploata ii agricole este reprezentat în principal de suprafa a de teren, ț ă ț
de num rul de animale de inute, de baza tehnico-material existent etc. ă ț ă ă
Eficien a economic este dependent de ț ă ă cre terea dimensiunii exploata iilor agricole,ș ț în
timp ce aceasta este impus de exigen ele pie ei, de raporturile costuri – pre uri, recunoscute ă ț ț ț
de pia . ță
Având în vedere c aproximativ 97% din suprafa a agricol aflat în proprietate individual ă ț ă ă ă
este în posesia gospod riilor r ne ti care de in suprafe e cuprinse între 1-10 hectare, se pune ă ță ă ș ț ț
problema form rii, prin aceste structuri, a exploata iilor agricole optime. ă ț
Pentru formarea exploata iilor agricole de tip comercial sunt necesare instrumente i ț ș
mecanisme de încurajare a apropierii de pia , cât i m suri speciale pentru stimularea ță ș ă
organiz rii prin cooperare i asociere. Aceasta din urm presupune un cadru legislativ iă ș ă ș
institu ional adecvat, care s sprijine formarea structurilor agricole comerciale, precum iț ă ș
cre terea concuren ei acestora. ș ț
În concluzie, existen a raporturilor dintre diferi i factori de produc ie din agricultur nu se ț ț ț ă
va realiza dac dimensiunea exploata iilor nu creeaz cadrul de ac iune normal a acestora (a ă ț ă ț ă
tuturor factorilor activit ii agricole). ăț
În privin a țmecaniz rii lucr rilor agricoleă ă , dimensiunea exploata iei trebuie s permit ț ă ă
utilizarea tractoarelor, a ma inilor i utilajelor celor mai perfec ionate din punct de vedere ș ș ț
tehnic i al randamentului acestora. ș
Pe termen lung, trebuie avut în vedere consolidarea exploata iilor agricole prin investi ii i ă ț ț ș
prin excluderea exploata iilor marginale, pentru a putea face fa competi iei pe pia a ț ță ț ț
comunitar i în aceea i m sur pentru a îmbun t i condi iile de via ale agricultorilor. ă ș ș ă ă ă ăț ț ță
În general, productivitatea muncii va cre te o dat cu utilizarea celor mai avansate ș ă
tehnologii recomandate de cercetarea tehnic de profil. ă
Cu privire la lucrările de îmbunătățiri funciare , din studiile efectuate până acum în țara
noastra sunt necesare amenajari de combatere a secetei pe cca. 6 milioane de hectare, de
eliminare a excesului de apă pe cca 5,5 milioane hectare, lucrări și măsuri antierozionale pe
cca. 7 milioane de hectare și de apărare împotriva inundațiilor pe 2,3 milioane de hectare. În
prezent, acest necesar nu este acoperit nici măcar în proporție de 50%.
59
Lucrările de utilitate publică necesare pentru combaterea efectelor secetei, inundațiilor,
alunecărilor de pamânt și eroziunii solurilor au ca efect nu numai evitarea sau diminuarea unor
potențiale pagube agricole, ci acționează favorabil și asupra protecției obiectivelor social –
economice și a mediului, constituind o prioritate pe termen mediu și lung.
În contextul actual, în care sectorul agricol național nu prezintă atractivitate pentru
populație, se înregistrează o migrație a forței de muncă înspre alte State Membre. Exercitarea
cu caracter temporar a unor activități agricole va avea ca efect atât transferul de cunoștințe, cât
ți conțtientizarea potențialului de creștere pe care îl are sectorul agro-alimentar în România.
Libertatea de circulație a persoanelor în spațiul comunitar creează premisele menținerii unui
aflux semnificativ de forță de muncă înspre celelalte State Membre.
Referitor la organismele modificate genetic , România s-a aliniat acquis-ului comunitar și a
interzis începând cu anul 2007, cultivarea de soia modificată genetic pentru toleranța la
glifosat de amoniu (deoarece aceasta nu este aprobată în cultură în UE). În perioada 1999-2006
inclusiv, în România s-a cultivat în scop comercial soia modificata genetic.
Pentru a încheia într-o notă optimistă, apreciez că la nivel general creșterea economică din
ultimii ani, precum și volumul fondurilor pentru agricultură și dezvoltare rurală la care
România are acces începând cu 2007, constituie indicatori pe baza cărora se poate previziona
o creștere constantă a investițiilor sectoriale în domeniile agriculturii și cele conexe. Creșterea
productivității, a capacității de procesare și accesul liber pe piața unică europeană sunt factori
ce vor favoriza dezvoltarea durabilă a mediului rural românesc în anii ce vor urma.
60
Anexa 1
Modificări majore ale Politicii Agricole Comune și ale efectelor sale
în decurs de 45 de ani (1958-2003)
61
62
63
Sursa: Institutul European din Romania, Studiul de impact nr. 11, Setting the Development
Priorities for Romanian Agriculture and Rural Sector, 2004
64
BIBLIOGRAFIE
1.Angelescu Coralia, Socol Cristian , Politici Economice: Politici de crestere economic ă,
Politici sectoriale, Editura Economică, București, 2005 ;
2.Baldwin Richard, Wyplosz Charles , The Economics of European Integration, McGraw
Hill Education, UK 2004;
3.Bonciu Florin, Economie Mondială, Editura Lumina Lex, București 2004;
4.Câmpeanu Virginia , Reforma politicilor comunitare în perspectiva
lărgirii UE, Institutul de Economie Mondială, noiembrie 2003;
5.Câmpeanu Virginia, Politici Sectoriale ale Uniunii Europene, Editura PRO Universitaria,
București, 2007;
6.Câmpeanu C., Chivu D., Manoleli D., Giurcă D. , Ierarhizarea priorităților de
dezvoltare agricolă și rurală în România. Influențele noii reforme a PAC, Institutul
European din România, Studii de impact PAIS II, 2004;
7.Dinu Marin, Cristian Socol , Economie europeană , Editura Economică, București 2004;
8.Drăgan Gabriela, Uniunea Europeană între federalism și interguvernamentalism. Politici
comune ale UE, Editura ASE, București 2005;
9.Giurcă Daniela, Elemente de impact pre și post aderare – evalu ări
pentru sectorul agroalimentar și rural din România cap 34 , Studiile ESEN
3, Editura Expert , 2005;
10.Giurcă Daniela, Sectorul agricol în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană:
implicații asupra sistemului de plăți, Institutul European, București 2006;
11.Idu Nicolae, Costuri și beneficii ale aderării la Uniunea Europeană pentru
țările candidate din Europa Centrală și de Est, Institutul European din
România, București, 2001;
12.Iordan Gheorghe Bărbulescu , UE-Politicile extinderii , Editura Tritonic, București 2006;
13.Leonte Jacqueline, Giurcă Daniela, Câmpeanu Virginia, Piotet Philippe , Agricultura
României în perspectiva aderării la UE, Institutul European din România, 2002;
14.Leonte Jacqueline (coordonator), Câmpeanu Virginia, Giurcă Daniela, Politica
agricolă comună-Consecințe asupra României , Institutul European din România – Studii
de Impact PAIS I, 2003;
65
15.Manoleli Dan (coordonator), Giurcă Daniela, Chivu Luminița,
Câmpeanu Virginia Ierarhizarea priorităților de dezvoltare agricolă și
rurală în România. Influențele noii reforme a Politicii Agricole Comune.
Institutul European din România – Studii de Impact PAIS II, 2004;
16.Mareș George, Constantinescu Cristina – Practica Auditului intern privind fondurile
publice naționale și ale Uniunii Europene , Ed. Contaplus, București 2007;
17.Miron Dumitru, colaboratori , Economia Uniunii Europene , Editura Luceafărul,
București, 2005;
18.Nello Susan Senior , The European Union economics, policies and history, McGraw Hill
Education, UK 2005;
19.OECD, Departamentul pentru Alimentație, Agricultură și Pescuit , Evaluarea
politicilor agricole: România , , Editura Profitul Agricol, București 2000;
20.Pârgaru Ion, Bran Florina, Ioan Ildiko, Politicile comerciala și de mediu ale României,
Editura ASE, București, 2004;
21.Pascal Ileana, Deaconu Ștefan , Agricultura, Centrul de Resurse Juridice, București 2002;
22.Popescu Gabriel, Politici agricole, Acorduri europene, Editura Economică, București
1999;
23.Profiroiu Marius, Popescu Irina, Politici europene, Editura Economică, București 2003;
24.Rusali Mirela, Giurcă Daniela, Impactul adoptării PAC asupra pieței
principalelor produse agroalimentare românești. Caietul 5 ESEN – 2 un
proiect deschis „Probleme ale integrării României în UE. Cerințe și
evaluări”. Secția de Științe Economice, Juridice și Sociologice a
Academiei Române, Grupul de reflecție Evaluarea Stării Economiei
Naționale, INCE-CIDE, 2001;
25.Rusali Mirela, Mecanisme și instrumente pentru aplicarea PAC în
România și unele efecte asupra principalelor sectoare agricole, Institutul
de Economie Agrară, București 2004;
26.Nicolae Sută, Comerț internațional și politici comerciale, Editura All, 2000;
27.Wallace Helen, Wallace Walter, Policy – Making in the EU, Oxford University Press,
2000;
66
28.Zahiu Letiția, Dachin Anca , Politici agroalimentare comparate, Editura Economică,
2001;
29.Zahiu Letiția, colaboratori , Politici și piețe agricole – reformă și integrare europeană ,
Editura CERES, București, 2005;
30.Zahiu Letiția, colaboratori , Agricultura Uniunii Europene sub impactul Politicii
Agricole Comune, Editura CERES, București 2006;
31.*** Strategia de dezvoltare durabilă a agriculturii și alimentației din
România, 2004-2025;
32.*** Documentul de poziție, capitolul 7 – Agricultura – Conferința de
aderare a României la UE;
33.*** Încheierea Negocierilor, Capitolul 7 „Agricultura”, 2005. Raportul
Comprehensiv de Monitorizare privind România. Comisia Comunităților
Europene, Bruxelles, 2005;
34.*** Anuarul Statistic al României 2006;
35.*** Buletinul Statistic de Comerț Internațional, Nr.12 /2007;
36.*** Buletinul Statistic de Comerț Internațional, Nr. 2 /2008;
37.*** Raportul USDA FAS GAIN RO40 13, 6/16/2004: “România – Monitorizarea politicii
comerciale – Încheierea discu țiilor privind agricultura în vederea ader ării – 2004”;
38.http:// www.euroinfo.ccivl.ro
39.http://eufinantare.info/por.html
40.http://www.euractiv.ro/uniunea-europeană
41.http://www.eurotrainer.ro/fonduri-europene
42.www.infoeuropa.ro
43.http://www.insse.ro
44.http://www.maap.ro
45.http://www.mt.ro
46.http://www.cotidianul.ro
47.http://ww.baniinostri.ro
48.http ://www.sapard.ro
49.http://www.gov.ro
50.http://www.mie.ro/mie.htm
67
68
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Introducere…3 [605276] (ID: 605276)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.