INTRODUCERE……………………………………………………………………………..2 CAP.I. PROFILUL PSIHOLOGIC AL COPILULUI PREȘCOLAR 1.1. Repere psihopedagogice la copilul de vârstă… [308007]

Licență

INTRODUCERE……………………………………………………………………………..2 CAP.I. PROFILUL PSIHOLOGIC AL COPILULUI PREȘCOLAR 1.1. Repere psihopedagogice la copilul de vârstă… [308007]

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………..2

CAP.I. PROFILUL PSIHOLOGIC AL COPILULUI PREȘCOLAR

1.1. Repere psihopedagogice la copilul de vârstă preșcolară (3-6 ani)

I.1.1. Coordonate ale proceselor senzoriale……………………………………………………4

I.1.2. Limbajul în etapa preșcolară și importanța lui în dezvoltarea proceselor cognitive…….5

I.1.3. Coordonate ale proceselor reglatorii……………………………………………….…….7

I.2. Formarea și dezvoltarea personalității preșcolarului……………………………………….8

CAP. II. [anonimizat].1. Educația în cadrul formal………………………………………………………………..12

II.2. Educația în cadrul nonformal……………………………………………………………12

II.3. Educația informală………………………………………………………………………13

II.4. Interdependența între cele trei tipuri de educație……………………………………….14

CAP.III. [anonimizat].1. [anonimizat]……………………15

III.2. Educația ecologică și necesitatea învățării ei de la vârste timpurii……………………..16

III.3. Etapele educației ecologice……………………………………………………………..18

III.4. Modalități de realizare a [anonimizat] – [anonimizat] – în afara grădiniței……………………………………..19

CAP.IV. COORDONĂRI ȘTIINȚIFICE ALE CERCETĂRII APLICATE

IV.1. Obiectivele cercetării……………………………………………………………………25

IV.2. Ipoteza de lucru…………………………………………………………………………26

IV.3. Etapele cercetării……………………………………………………………………….. 27

IV.4. Metode de cercetare…………………………………………………………………….37

IV.5. Analiza grupului experimental………………………………………………………….39

CAP.V. PREZENTAREA, ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

V.1. Rezultatele evaluării inițiale……………………………………………………………..40

V.2. Rezultatele obținute de copii la evaluarea finală…………………………………………42

V.3. Analiza comparativă ……………………………………………………………………..43

CONCLUZII………………………………………………………………………………….48

ANEXE ………………………………………………………………………………………50

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………….

[anonimizat] a le alimenta interesul și cultiva dragostea pentru tot ceea ce ne înconjoară. [anonimizat], drumețiile, [anonimizat], sunt tot atâtea posibilități de a-i pune pe copii în contact cu natura.

[anonimizat], [anonimizat], să respecte și să protejeze mediul.

Educația ecologică are ca obiectiv principal promovarea unei culturi ecologice prin formarea în spirit ecologic a [anonimizat] a resurselor naturale și conservarea mediului înconjurător.

[anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]-i învețăm să cunoască efectele pozitive și negative ale acțiunii omului asupra mediului.

Ca motivație pentru alegerea acestei teme este în primul rând, situația dezastruoasă actuală a mediului înconjurător de pe întreaga planetă, în al doilea rând, importanța formării noilor generații într-o viziune ecologică, cu respect pentru mediu, iar în al treilea rând, interesul meu pentru activități ecologice în viața de zi cu zi și transmiterea acestuia copiilor prin puterea exemplului.

Degradarea continuă a mediului înconjurător ce se petrece sub ochii noștri este un element major al unei „crize de civilizație” și care se datorează tocmai omului în natură. Acțiunile nefaste pe care le întreprinde omul: tăierea nerațională a pădurilor, distrugerea rezervațiilor naturale, modificarea artificială a reliefului, poluarea aerului, a solului, a apei, spălarea autovehiculeor cu detergenți în râuri, lipsa interesului de selectare conștientă a gunoiului, de reciclare, de economisire a resurselor, etc., pot fi înlăturate numai printr-o educație a generațiilor actuale și viitoare ce determină formarea unei concepții ecologice.

În cadrul tuturor activităților și la toate nivelurile preșcolarității se pot realiza diverse teme ale educației ecologice prin care copiii pot fi sensibilizați față de problemele mediului, dar și antrenați în rezolvarea lor. Educația ecologică vizează conservarea biodiversității. În sprijinul educației ecologice, la nivelul preșcolar/școlar vine și analiza SWOT, care vizează ca pucte tari:

Particularitățile vârstei copiilor, curiozitate epistemică, dorința de a imita adultul;

Rezolvarea nevoilor copilului de cunoaștere concretă, răspunzând la întrebările acestora și punând copilul în contact direct cu mediul;

Transformarea comportamentului copilului, dintr-unul egocentric într-unul altruist;

Contribuirea la formarea unor atitudini de protecție și ocrotire față de tot ceea ce se află în mediul înconjurător, precum și la apariția unui comportament civilizat în relațiile interumane;

Oferirea fiecărui copil a posibilității de a manifesta o atitudine personală, responsabilă față de mediul în care trăiește, ca scop principalal educației ecologice.

Educația preșcolarilor reprezintă o preocupare deosebită pentru grădiniță, pentru familie, pentru societate, în direcția dezvoltării drumului optim pentru formarea și educarea cetățeanului de mâine.

Lucrarea de față are în componența sa 5 capitole, precedate fiind de introducere.

Capitolul I reflectă aspecte de ordin teoretic, conturând profilul psihologic al preșcolarului, stabilind coordonate ale proceselor senzoriale și reglatorii, aspecte legate de limbaj și importanța limbajului în dezvoltarea proceselor cognitive.

Capitolul al II-lea include definirea activităților de tip formal, nonformal și informal.

Capitolul al III-lea vizează anumite aspecte legate de specificul educației ecologice și necesitatea formării unui spirit ecologic, modalitățile de realizare a educației ecologice la nivel preșcolar prin activități formale și activități nonformale.

Capitolul IV face trecerea la partea teoretică de cercetare, urmând ca în ultimul capitol să fie prezentate rezultatele evaluării inițiale, rezultatele de progres de la evaluarea continuă și rezultatele evaluării finale, analiza lor comparativă, interpretarea acestora.

“Învață-i pe copiii voștri ceea ce i-am învățat și noi pe ai noștri, că pământul este mama noastră. Tot ceea ce i se întâmplă pământului ajunge să li se întâmple și copiilor acestui pământ… Nu omul este Acela care a țesut drama vieții, el este doar un fir. Și tot ceea ce-i face acestei drame, își face lui însuși.” (Seattle)

CAPITOLUL 1

PROFILUL PSIHOLOGIC AL COPILULUI PREȘCOLAR

I.1. REPERE PSIHOLOGICE LA COPILUL DE VÂRSTĂ PREȘCOLARĂ

Una din condițiile de bază ale instruirii și educării în etapa preșcolarității este cunoașterea copilului, înțelegerea temeinică a acestuia, a modului său particular de a se manifesta, de a gândi, de a reacționa, cât și înțelegerea stărilor sufletești prin care trece. „Trăsătura esențială a copilului este aceea de a exista ca ființă în devenire”, preșcolaritatea marcând descoperirea realității externe, afirmă P. A. Osterrieth.

Activitatea dominantă a preșcolarității este jocul, iar treptat, jocul va fi corelat din ce în ce mai mult cu sarcini de natură instructiv – educativă. „Vârsta grației” sau perioada celei mai autentice copilării se caracterizează prin transformări importante în planul dezvoltării somatice, psihice și relaționale.

I.1.1. COORDONATE ALE PROCESELOR SENZORIALE

La vârsta preșcolară segmentul periferic al analizatorilor este deja format. Procesele senzorial – perceptive se dezvoltă și se perfecționează în strânsă legătură cu procesul de creștere și maturizare al copilului, cu mediul natural, social. Acum se dezvoltă sensibilitatea tuturor analizatorilor. Sensibilitatea auditivă și vizuală au cea mai mare pondere, dar cresc si celelate forme de sensibilitate.

Senzațiile sunt subordonate și integrate percepțiilor și-n același timp, subordonate gândirii, ceea ce conduce la apariția a noi forme de percepție (ex. observația, formă de percepție organizată), un rol important deținând limbajul, experiența anterioară.

Senzațiile și percepțiile se dezvoltă atât pe linie calitativă, cât și pe linie cantitativă. Ele devin tot mai complexe, mai precise și mai corect orientate pe obiect sau pe situație. Treptat, copilul poate percepe succesiunea în timp a unor evenimente și durata desfășurării lor, de mare importanță fiind acțiunile practice, jocurile organizate, programul activităților instructiv – educative din grădiniță. Preșcolarul mic percepe mai curând deosebirile decât asemănările, însușirile obiectelor mai pronunțate, chiar daca sunt neesențiale. Copilul memorează și reține impresiile care îl impresionează mai puternic, mai ales pe acelea legate de nevoile și dorințele lui actuale. Copilul dorește să știe cât mai multe, pune întrebări nenumărate, experimentează: el învață să examineze obiecte operând cu diverse criterii: formă, culoare, mărime.

Cercetările psihologice au evidențiat faptul că trecerea de la percepția nediferențiată la percepția organizată și sistematică a mediului înconjurător presupune organizarea unor activități de instrucție și educație în care copilul acționează direct cu obiectele/substitutele acestora.

În cadrul percepțiilor cuvântul are o fucție reglatoare, iar limbajul constituie premisa formării reprezentărilor. Copilul nu numai că inițiază convorbirea, dar mai elaborează și forma dialogului pe care îl conduce, iar adultul doar se adaptează la demersul acestuia.

Reprezentările au la copilul preșcolar un caracter intuitiv, situativ, fiind încărcate de elemente concrete, particulare. Cu toate acestea, rolul lor este extrem de important deoarece oferă posibilitatea copilului să recunoască obiectele, fenomenele și în lipsa lor.

În paralel cu reprezentările memoriei se dezvoltă și reprezentările imaginației. După vârsta de 4 ani se accentuează funcția cognitivă a reprezentărilor facilitând procesul înțelegerii, coerența vieții psihice, dându-i posibilitatea preșcolarului să poată trăi mental trecutul și viitorul în prezent, realul și imginarul în acțiune.

I.1.2. LIMBAJUL ÎN ETAPA PREȘCOLARĂ ȘI IMPORTANȚA LUI ÎN DEZVOLTAREA PROCESELOR COGNITIVE

Studiile și cerceetările în domeniu ale diverșilor psihologi străini și români – J. Piaget, S. Vâgotski, P. Osterrieth, U. Șchiopu, M. Zlate, P. Golu, I. Nicola, etc, – au evidențiat cele mai semnificative caracteristici ale intelectului.

Astfel, gândirea, care orientează și conduce toate celelalte procese și funcții psihice este preconceptuală, ea operând cu o serie de constructe care nu sunt nici noțiuni individuale, nici noțiuni generale. Operațiile gândirii se constituie în activitatea practică, copilul fiind constructor activ al simțurilor sale cognitive.

În progres față de gândirea preconceptuală este gândirea intuitivă; ea continuă inteligența senzorio – motoruie, fiind un fel de „acțiune executată în gând”. Ea conduce la un rudiment de logică, realizat sub forma reprezentărilor.

În acest stadiu, copilul raportând încă evenimentele la sine, la dispozițiile sale individuale, „din egocentrismul gândirii derivând o altă particularitate a sa și anume „artificialismul”, credința că adultul are puteri nelimitate în univers. Din stadiul antepreșcolarității se continuă și caracterul animist al gândirii copilului.

Cu toate progresele realizate în urma procesului de socializare, gândirea copilului preșcolar rămâne o gândire sincretică, având un caracter situativ – concret, bazat pe înțelegerea globală a fenomenelor, pe confuzii între parte și întreg. Preșcolaritatea este consideră astfel, o perioadă de pregătire și organizare a gândirii, desfășurarea operațiilor concrete având loc între 7/8ani și 11/12 ani. În strânsă legătură cu evoluția gândirii se dezvoltă și limbajul, sub toate aspectele lui : fonetic, lexical, semantic, gramatical, ceea ce conduce, în final, la dezvoltarea proceselor cognitive.

Limbajul îl ajută pe copil să se îndepărteze de realitate, percepțiile și reprezentările dobândind semnificație prin verbalizare. Cunoașterea la copil începe de la acțiunea practică cu obiectele. Treptat, acțiunile externe se transformă în acțiuni verbale, iar în cele din urmă aceste operații se interiorizează desfășurându-se în limbaj interior, acesta reprezentând de fapt, mecanismul fundamental al gândirii.

Sub raport cantitativ, limbajul se îmbogățește simțitor, ajungându-se ca la 6 ani, vocabularul activ al preșcolarului să însumeze peste 3500 de cuvinte. O dezvoltare intensă cunoaște și comunicarea verbală, trecându-se de la vorbirea situativă, la vorbirea contextuală, intensificându-se funcția cognitivă și reglatorie a limbajului. Se sporește caracterul explicit al vorbirii, copilul exprimându-se în propoziții mai lungi și mai concret formulate, ceea ce conferă expresivitate și bogăție limbajului.

Perfecționându-se treptat, limbajul copilului devine mai clar, mai coerent, mobilul acestei perfecționări fiind trebuința de a se exprima, de a comunica.

Grație dezvoltării gândirii preșcolarului și a limbajului interior, memoria înregistrează o trecere de la forme inferioare la forme superioare, cu grad mai mare de productivitate.

Odată cu memorarea involuntară se dezvoltă și cea voluntară, iar alături de memoria mecanică apare și cea logică.

Toate procesele memoriei (memorarea, păstrarea, reactualizarea), cât și calitățile acesteia (volumul, rapiditatea întipăririi, durata păstrării, etc.) înregistrează progrese. Cu toate acestea, cercetările efectuate au evidențiat și csracteristici ale memoriei preșcolarului precum: caracterul nediferențiat, confuz, caracterul incoerent, nesistematic, caracterul concret, caracterul pasiv, neintenționat în memorarea unor fapte.

La vârsta preșcolară putem vorbi de o adevărată explozie a procesului imaginativ, explozie întreținută în special de activitatea de joc.

I.1.3. COORDONATE ALE PROCESELOR REGLATORII

Importante modificări se produc la nivelul motivelor, realizându-se trecerea de la motivele biologice, la motivele și trebuințele sociale. La vârsta preșcolară mijlocie, în procesul efectuării unor acțiuni concrete organizate cu copiii în activitățile din grădiniță își fac apariția motivele învățării. „Motivația” la vârsta preșcolară prezintă o structură destul de simplă, are caracter predominant afectiv, situativ și de perspectivă imediată.

În plin proces de formare sunt și structurile afective. Satisfacerea trebuințelor, dorințelor copilului se asociază cu stări afective pozitive, tonifiante, în timp ce contrazicerea lor, blocarea lor, determină stări emoționale de insatisfacție, nemulțumire.

Cercetările psihologice au pus în evidență prezența la preșcolari a stărilor afective de vinovăție (3 ani), de mândrie (4 ani), de pudoare (la 3-4 ani), fiind înscrise și cele două sindroame: sindromul bomboanei amare și sindromul de spitalizare. Cu toate acestea, socializarea afectivă la aceste vârste se produce destul de intensiv. La început, interacțiunea preșcolarului cu alți copii este relativ limitată deoarece el este încă absolvit de sine. Copiii mici tind să se joace mai mult unul lângă altul decât unul cu altul.

În acest stadiu se face trecerea de la emoții la sentimente, conturându-se mai clar unele sentimente morale și diverse sentimente intelectuale. Se preiau prin mecanismul imitației stări afective și expresii emoționale, conduitele emoționale ale preșcolarului diversificându-se și astfel se realizează un adevărat proces de „învățare afectivă”. Emoțiile și sentimentele devin mai bogate în conținut. Sentimentele de integrare socială și de prietenie sunt mai accentuate decât cele de dominare și de agresivitate.

Este mai important ca relațiile socio-afective să-l elibereze pe copil de egocentrismul subiectiv, să-i formeze capacitatea de apreciere și autodepășire tot mai obiectivă potrivit cerințelor morale. Preșcolarul trebuie să simtă ceea ce știe ce este bine de făcut și să evite să facă ceea ce știe și simte că este rău. În felul acesta, încă din grădiniță se cultivă concordanța necesară între cunoștințe – trăiri afective – acțiuni șăvârșite.

Atenția capătă și ea un caracter tot mai pronunțat activ și selectiv, își mărește volumul, cresc concentrarea și stabilitatea ei.

Dacă la începutul preșcolarității coexistau ambele forme de atenție – involuntară și voluntară, treptat, începe procesul organizării atenției voluntare, mai ales sub influența dezvoltării gândirii și a limbajului. În același timp cu funcția reglatoare a limbajului se dezvoltă și voința. Prin intermediul limbajului intern copilul își dă singur comenzi cu privire la declanșarea sau frânarea unor acțiuni simple. Astfel motivația devine unul dintre factorii importanți ai susținerii voinței, dezvoltarea acesteia contribuind totodată la dezvoltarea și educarea voinței sale.

Cu toate acestea, practica educațională și diverse studii de specialitate realizate pun în evidență faptul că principalele faze ale actului voluntar nu sunt suficient stabilizate, dezvoltarea lui fiind un proces foarte complex și de lungă durată.

În privința comportamentului socio – moral încep să se contureze anumite schimbări precum „nevoia de ordine”, respectarea regulilor sociale, care guvernează cele mai simple conduite și constituie instrumente de afirmare a eu-lui și a personalității. Fiecărei etape a dezvoltării îi corespund morale succesive, pornind de la morala obișnuințelor, la morala regulilor, apoi la cea a exigenței și la cea a datoriei.

Copilul e capabil să renunțe la unele dorințe imediate și personale în favoarea unor scopuri cu o motivație socio – morală. Se dezvoltă la copil capacitatea de a amâna, de a aștepta și chiar de a renunța la ceva atractiv și mult dorit. Această capacitate exprimă intensitatea controlului volitiv asupra trăirilor afectiv – egocentrice. Însușirea regulilor de comportare prezintă o mare însemnătate pentru dezvoltarea voinței și conduitei socio – morale a preșcolarului.

Imaginea de sine proiectată în viitor, exercită o influență pozitivă asupra dimensiunilor actuale ale individualității copilului. Faptul acesta atestă un indice și un criteriu valoric obiectiv al maturizării psihologice a copilului în sensul capacității lui de a desfășura cu succes o nouă formă de învățare – de tip școlar. (Tomșa Gh., Tomșa R., p.44, 2005)

I.2. FORMAREA ȘI DEZVOLAREA PERSONALITĂȚII PREȘCOLARULUI

Dacă la naștere copilul este considerat doar un simplu „candidat la umanitate”, prin învățare și educație, prin socializare, potențialul uman poate fi stimulat, dezvoltat și valorificat. Totuși, evoluția subiectului uman depinde de împrejurările maturizării sale biologice, psihice, sociale, de influența culturală și integrarea socială.

Preșcolaritatea reprezintă perioda „formării inițiale a personalității”. Cele mai importante achiziții ale personalității în această etapă sunt: „extensia Eu-lui”, formarea conștiinței morale, socializarea conduitei.

Primul aspect este legat de simțul de proprietate și echivalează cu lărgirea sferei sale de cuprindere. Cel de-al doilea aspect se caracterizează printr-un început rudimentar de conștiință a copilului, care „ajunge să cunoască ce așteaptă părinții de la el și să compare această așteptare cu propriul său comportament”.

Referitor la apariția conștiinței morale a copilului specialiștii sunt de acord că ea este strâns legată de imaginea de sine a acestuia. El își formează imaginea de sine prin preluarea ei de la părinți, aceasta cuprinzând de fapt, atitudinile, exigențele, interdicțiile și expectațiile părinților. „Imaginile parentale interiorizate constituie pentru copil un mijloc de autocontrol și care îi oferă siguranță și îi sporește independența.

În concepția piagetiană, preșcolaritatea corespunde celor două substadii ale etapei inițiale: ale „moralei ascultării eteronome” și ale „realismului moral”. Respectarea normelor este mai mult rezultatul ascultării decât al cunoașterii și întelegerii lor. Conformarea la normă se întemeiază pe afecțiune și pe teamă. Deoarece sensul acțiunii educative este de la conduită spre conștiință, o atenție deosebită trebuie acordată formulării și urmăririi respectării lor în cadrul acțiunilor zilnice în vederea formării deprinderilor elementare de comportare. Acestea, treptat, prin stimulare din interior și stabilizare vor deveni ulterior trăsături pozitive de caracter.

Socializarea conduitei copilului folosește ca instrument important limbajul, învățarea lui facilitând stabilizarea relațiilor sociale. Aceasta se realizează în contextul social, prin asimilarea și interiorizarea treptată a cerințelor și normelor în cadrul familiei și grădiniței. Factorii care influențează socializarea copilului preșcolar sunt: personalitatea părinților, concepțiile lor filozofice, politice, religioase, temperamentul și capacitățile lor cognitive și influențele mediului, raportul dintre copil și adulți (părinți, educatori, etc.)

M. Zlate constată că evoluția sociabilității poate și evidențiată prin modul în care preșcolarii realizează percepția altora. Astfel, dacă în jurul vârstei de 3 ani „Altul” este perceput ca o amenințare, ca un rival, abia pe la 5 ani „Altul” este perceput ca un partener egal de activitate.

Din practica educațională reiese faptul că pentru dezvoltarea autonomiei copilului preșcolar și pentru apariția trăsăturilor caracteriale acesta trebuie integrat în felurite categorii de activități, precum și repartizarea și încredințarea unor „responsabilități sociale” și nu în ultimul rând, utilizarea echilibrată a aprobării și dezaprobării ca efect de stimulare a mecanismului conduitei copilului. Folosirea unor strategii unitare, organizarea unor jocuri – exerciții de imitare a vorbirii altuia, a mimicii și pantomimicii, valorizarea pozitivă a modelelor de interacțiune contribuie de asemenea, la educarea sensibilității, a atitudinii lor față de sine și față de alții, la interiorizarea treptată a unor modele de conduită.

Cunoașterea profilului psihologic al vârstei preșcolare devine astfel un etalon important atât pentru evaluarea nivelului de dezvoltare, pentru înțelegerea universului psihointelectual, socioafectiv și comportamental, cât și pentru optimizarea strategiilor practice de acțiune eficientă la această vârstă.

CAPITOLUL II

CONSIDERAȚII TEORETICE

EDUCAȚIILE PARALELE

Învățământul este o etapă importantă în pregătirea individului. Deși copilul pornește la drum cu un pachet educațional relativ „sărac”, pe parcurs el își îmbogățește cunoștiințele și își dezvoltă o personalitate. „Omul nu poate deveni om decât prin educație”, spune Kant, ceea ce dovedește că educația este o dimensiune constitutivă a ființei umane. Problema educației tinde să devină o problemă prioritară și toți cei care văd limpede evoluția ființei umane, a ființei raționle și a umanității, în ansamblul ei, situează în centru educația.

Educația este procesul prin care se transmit cunoștințe, se formează deprinderi și se dezvoltă priceperi în vederea formării și dezvoltării personalității unui subiect. Educația este un proces continuu și se realizează în conformitate cu particularitățiile de vârstă și individuale ale copiilor. Ea poate fi de trei tipuri: formală, nonformală, informală.

În Dicționarul internațional al educației întâlnim cele trei noțiuni corelate:

– educație formală – „1. educație în care rolurile de profesor și elev sunt bine definite și în care o latură acceptă responsabilitatea celeilalte; 2. educația primită în școală, opusă celi acumulate independent sau în cursul serviciului”;

– educație informală- „ educație în care nu se pot distinge două laturi (de exemplu: profesor și student); de asemenea educația dobândită de unul singur prin citit, experiență de viață, etc.”;

– educație nonformală – „1. educația primită în afara școlii sau în afara anilor afectați prin statutul școlarității, de exemplu, educația adulților; 2. educația are loc în afara școlii – de exemplu, prin influența mediului familial, a grupelor de prieteni și a mediului de viață.”

Sintetizând aceste definiții, putem afirma faptul că educația formală este educația instituționalizată, educația nonformală este educația extrașcolară, iar educația informală este educația.

II.1. EDUCAȚIA ÎN CADRUL FORMAL

Unii autori pun în evidență faptul că educația în școală (adică formală) constituie o perioadă de activitate intensivă, urmărind cu precădere formarea persoanei. Să nu uităm însă că ea durează 15 – 20 de ani și nu reprezintă mai mult decât o introducere în sfera culturii și a pregătirii inițiale pentru educația permanentă, care se va extinde de-a lungul vieții. Educația în cadrul formal nu poate fi de concentrare maximă deoarece ea se adresează, în primul rând, copilului, persoană aflată în dezvoltare, la care învățarea trebuie să alterneze cu perioade de repaus sau de vacanțe.

Realizarea educației în mod competent presupune totdeauna prezența și acțiunea unui personal anume pregătit, personalul didactic. O caracteristică nu mai puțin importantă a educaței în cadrul formal o constituie acțiunea de evaluare, care se realizează în forme, moduri și etape anume stabilite pentru a facilita reușita școlară, succesul formării copiilor.

Evaluarea în cadrul educației formale revine cu deosebire fiecărui cadru didactic și instituției în ansamblu, în timp ce evaluarea practică în cadrul educației nonformale și mai ales a celei informale cade automat în sarcina celui care învață, uneori pe calea unui contact brutal, cu dezmințirea sau confirmarea de către realitate a acțiunilor sale, a calității cunoștințelor sale sau a gesticii sale profesionale.

II.2. EDUCAȚIA ÎN CADRUL NONFORMAL

Termenul de nonformal vine cu o încărcătură predominant psihosociologică, fără a avea vreo legătură cu termenul de neformativ sau needucativ. El desemnează o realitate educațională mai puțin formalizată sau neformalizată, dar întotdeauna cu efecte formative. De exemplu liderul nonformal este lideul care nu este desemnat de autoritatea școlară (condiția instituționalizării) și este selectat peste voința acesteia direct de către membrii grupului.

Educația în cadrul nonformal exprimă sensul vechii sintagme de educație extrașcolară și locul pe care îl ocupă în raport cu activitatea formală în cadrul școlii europene este foarte inegal. Raportul acestei educații cu educația formală este unul de complementaritate. Instituțiile școlare tind să-și extindă competența dincolo de zidurile lor, din programe speciale elaborate în scopul de a sluji cerințele și aspirațiile la cultură ale populației care simte nevoia de a se documenta și specializa într-un domeniu anume.

Dintre caracteristicile educației nonformale amintim: marea varietate, flexibilitate sporită, diferențierea conținuturilor și a tehnicilor de lucru, caracterul opțional sau facultativ, implicarea mai profundă în actul organizării chiar a persoanelor educate. Aceste conținuturi urmăresc desfășurarea unei activități cu caracter formativ, dirijate de personalul specializat în strânsă legătură cu elevii, părinții, organizațiile social-culturale și social-politice. De regulă, activitățile se desfășoară în școală și sunt constituite din cercuri pe discipline cu caracter tematic sau pluridisciplinar , competiții culturale sau sportive, comemorări și festivități.

II.3. EDUCAȚIA ÎN CADRUL INFORMAL

Termenul exprimă caracterul spontan al acestei educații, adică complet liber de orice formalizare. Este vorba de activități neformalizate, în sensul celor desfășurate în cadrul instituțiilor școlare. Cu alte cuvinte, educația informală reprezintă întreaga achiziție autonomă a persoanei, achiziție dobândită într-o manieră întâmplătoare, dar în ocazii din ce în ce mai numeroase și mai variate, așa cum le determină condițiile existenței umane ca atare. Toate acestea conduc la ideea că educația informală precede și depășește ca durată, conținut și modalități educația formală. Prezența ei este explicată de natura inițierilor fiecărui individ, care au loc în afara cadrelor instituționalizate. De asemenea, extinderea peste limitele educației formale este atestată de prezența ei de-a lungul vieții.

Educația informală nu se definește numai prin aparatul imens de care dispune, ci și prin elementele sale de conținut, care însă comportă o comparare mai puțin avantajoasă în raport cu conținuturile educației formale, datorită marii dispersii, insuficientei corelări sau articulări, ca și discontinuității. Aceasta face ca educația informală să nu poată constitui substanța și temeiul fundamental al educației.

Educația informală apare, prin excelență, ca o rezultantă a multitudinii de influențe venind din aria mediului social, dar fără a se neglija prezența acțiunii altor stimuli (biologici, fizici), care au o semnificație socială prin însuși faptul că sunt produsul societății sau ai omului ca ființă socială. Valoarea formativă a acțiunii stimulilor spontani, specifici educației informale, poate spori prin diminuarea sau anularea caracterului lor contradictoriu, prin acțiunea corelată a tuturor factorilor și instituțiilor sociale nonșcolare, care veghează la bunul mers al societății și care ar putea beneficia în toate ocaziile de competența cadrelor didactice care asigură educația formală a tineretului.

II.4. INTERDEPENDENȚA ÎNTRE CELE TREI TIPURI DE EDUCAȚIE

Frontierele dintre tipurile de educații identificate nu sunt rigide, între ele existând întrepătrundere și interdependență. Educația formală va are de câștigat dacă reușiește să integreze creator influențele datorate modalităților de educație nonformale și informale. În același timp, acumulările educației formale pot contribui esențial la dezvoltarea și eficacitatea celorlalte două sectoare.

Cele trei tipuri de educație – formală, nonformală și informală pot exista simultan uneori în acord, alteori în contradicție.

Educația în cadrul formal vizează misiunea de a-i pregăti pe copii pentru învățarea continuă și pentru selecționarea, ierarhizarea și prelucrarea informației acumulate în afara orelor de curs. Sistemul de învățământ continuă să reprezinte un subsistem al sistemului social, alături de subsistemul cultural, economic, juridic, sanitar, etc., dar complexitatea vieții sociale privită în perspectiva viitorului lasă să se întrevadă etapa în care întreaga existență socială să apară dominată de cerințele educației, educația devenind astfel cu adevărat modul de a fi al omului, așa cum o definesc în prezent diverși autori, ea va deveni cea mai complexă , mai importantă și mai utilă activitate a omului.

CAPITOLUL III

CONSIDERAȚII TEORETICE

III.1. EDUCAȚIA ECOLOGICĂ, CA RĂSPUNS AL PROVOCĂRILOR LUMII CONTEMPORANE

Descoperirile tehnico – științifice au produs schimbări majore atât pentru populația planetei, cât și asupra mediului înconjurător. Printre factorii determinanți ai schimbărilor din perioada contemporană, precum: globalizarea, evoluția tehnologiilor informaționale, explozia demografică, evoluția spre descentralizare, dinamica forței de muncă, se numără și poluarea mediului.

Acest ritm rapid al schimbărilor a condus omenirea în fața unei alternative extreme, care o poate împinge spre catastrofa finală dacă nu încep să se adopte măsuri de rigoare. În acest sens, sunt necesare crearea unui nou stil de viață și mai ales a unei noi conștiințe, probleme în realizareea cărora educația are un rol hotărâtor.

„Omul nu poate deveni om decât prin educație”, spunea Kant, la modul imperativ, educația fiind o dimensiune constructivă a ființei umane.

Educația ecologică este o educație globală aceasta desfășurându-se pe toată durata existenței umane și reflectă continuu schimbările rapide din jurul nostru. Educația ecologică are ca prioritate pregătirea copilului pentru viață, prin formarea acestuia în spirit ecologic, cu o viziune ecologică de respect și protecție a mediului înconjurător.

Este poluarea mediului o problemă stringentă a lumii contemporane? Desigur că da, răspunsul este pozitiv. Fenomenul de poluare apare drep consecință a revoluției industriale. Diversitatea producției, creșterea populației și a consumului de materiale determină îngreunarea procesului de debarasare a reziduurilor.

Se disting patru cazuri de macropoluare:

Pătrunderea substanțelor toxice în mediu, substanțe provenind de la reziduurile radioactive pentru că nu există soluții bine determinate de eliminare;

Poluarea atdosferei superioare din cauza cantităților mari de fum și alți poluanți, ceea ce a determinat apariția găurilor din stratul de ozon de deasupra Antarcticii;

Efectul de seră, care crește nivelul temperaturii de la suprafața pământului;

Distrugerea pădurilor și acidizarea lacurilor, care generează schimbări climatice cu efect devastator: eroziune, alunecări de teren, inundații.

Degradarea continuă a mediului se produce chiar sub ochii noștri și se datorează tocmai intervenției omului asupra naturii. Pericolul este foarte mare și tocmai de aceea trebuie sensibilizați atât copiii cât și adulții față de problemele mediului și implicarea acestora în găsirea unor soluții corecte. Numai ocrotind cu grijă viața în jurul nostru, plantele, animalele, mediul, se poate asigura o șansă la un viitor pentru generațiile viitoare, pentru sănătatea planetei, a omenirii.

III.2. EDUCAȚIA ECOLOGICĂ ȘI NECESITATEA FORMĂRII ÎN SPIRIT ECOLOGIC A INDIVIDULUI ÎNCĂ DE LA VÂRSTE TIMPURII

Termenul de ecologie a fost introdus de către biologul german, Ernest Heackel (1834 – 1919), care avea la început înțelesul de „gospodărirea naturii”. Heackel a definit ecologia ca știința relațiilor dintre organismele vii și mediul ambiant, sau o știință a condițiilor luptei petru existență a naturii, a economiei naturii. Ecologia – este una dintre cele mai de seamă ramuri ale biologiei contemporane – a fost împinsă pe un făgaș nou, sub impulsul revoluției științifice și tehnice, fiind percepută ca un domeniu de legătură între științele naturii și cele sociale.

George Văideanu în 1988, utilizează în lucrarea să „Educația la frontieră dintre milenii” – expresia de educația relativă la mediu, expresie ce acoperă mai bine esența noțiunii decât educația ecologică.

Alți autori, traducând expresia englezească „environmental education”, introduc termenu de „educație privind mediul”, specificând că termenul de educație ecologică poate da naștere la anumite confuzii.

În 1982, un raport UNESCO propunea introducerea în unitățile de învățământ probleme precum: pacea și securitatea, sărăcia și progresul economic, drepturile și libertățile omului, problemele mediului, alimentația și nutriția, protecția copilului.

Apar astfel așa numitele „noile educații”, printre care se numără și educația privind mediul, sau educația ecologică, așa cum este ea cunoscută de cei mai mulți.

Ca știintă, ecologia are totuși puține în comun cu campaniile pentru calitatea mediului organizate de ecologiști. Pentru laici, ecologia are semnificația „echilibrului natural” care a existat cândva, dar care acum este perturbat. Cuvântul ecologie este denumirea unei științe, dar reprezintă în același timp și o credință filozofică cu rol determinant în desfășurarea unor mișcări populare și în diverse acțiuni ale „partidelor verzi”din numeroase țări. Indiferent cum ar fi ea numită – educație ecologică, educație privind mediul, sau educație relativă la mediu, această latură a educației moral – civică și-a câștigat un rol important fiind una din noile educații cu impact deosebit asupra învățământului preșcolar. Idealul educațional de azi în reprezintă omul care stăpânește schimbarea, ceea ce presupune o permanentă adaptare la realitate, o interogație asupra soluției găsite.

Educația ecologică necesită o gândire transdisciplinară și trebuie adaptată într-o manieră interdisciplinară, având legături mai mult, sau mai puțin cu alte domenii. (Geamănă N. A., Dima M., Zainea D., p.21, 2008)

Cadrul în care se poate realiza educația privind mediul, poate fi:

Cel al școlii, în cazul educației formale;

În afara școlii, în cadrul unor grupuri, în cazul educației nonformale;

Prin mass – media, în cazul educației informale.

De ce este necesar ca educația ecologică să înceapă de la vârsta preșcolară? Pentru că, la această vârstă începe formarea viitorului cetățean, perioada preșcolarității fiind foarte importantă în formarea viitorului individ, transmițând norme elementare de comportament. La nivelul vârstei preșcolare, educația ecologică ține mai mult de formarea deprinderilor și trăirilor afective. pentru aceasta educatorii vor utiliza strategii de organizare a conținuturilor științifice de transmitere a informațiilor în mod individualizat, ținând cont de ritmul de dezvoltare al fiecărui copil, de nevoile și interesele lui.

Primul contact cu mediul și cu problemele sale trebuie să îmbrace la vârsta preșcolară aspecte practice și să provoace trăiri emoționale. Copiii vor fi încurajați să desfășoare activități în aer liber, ca de exemplu, grădinărit, acțiuni de îngrijire a spațiilor verzi, excursii în natură, „experiențe” ce au funcții educative și recreative. Natura în sine oferă în orice anotimp și orice vreme oportunități de învățare și de joacă, atât la țară, cât și la oraș.

Experința dobândită în natură, activitățile desfășurate în aer liber, sunt importante atât pentru dezvoltarea copiilor, cât și pentru promovarea cunoștințelor și atitudinilor despre și față de mediu. La această vârstă pot fi formate atitudini pozitive precum: stingerea becului atunci când e suficientă lumină de afară, reciclarea hârtiei, economisirea apei, reciclarea și reutilizarea unor materiale, selectarea conștientă a gunoiului, etc. Este esențial ca educația privind mediul înconjurător să înceapă încă din grădiniță, când li se pot educa copiilor emoții, sentimente și atitudini pozitive față de acesta și să se continue la toate nivelurile de școlarizare. Este importantă și atitudinea și sprijinul părințior prin cooptarea acestora ca parteneri în această nouă formă de educație. Musser spunea că majoritatea lucrărilor ce pot fi învățate la vârsta preșcolară îi vor folosi copilului pe tot parcursul vieții. Familia, grădinița și mai apoi școala îl vor ajuta pe copil să înțeleagă mai bine efectele pe care le are un comportamnet necorespunzător asupra mediului.

III.3. ETAPELE EDUCAȚIEI ECOLOGICE

1) Instruirea ecologică

Una din cauzele atitudinii negative față de mediul înconjurător este cunoașterea insuficientă a pericolelor la care este expusă omenirea prin indiferența față de conservarea mediului și protecția lui. Din aceste considerente este necesar un minim de cunoștințe ecologice referitoare la raporturile omunui cu natura care vor forma cultura și spiritul ecologic al omului modern. Instruirea ecologică se poate realiza prin transmiterea cunoștințelor referitoare la comportamentele umane în relația cu mediul înconjurător.

2) Formarea convingerilor ecologice

Cu cât cunoștințele sunt mai temeinic însușite, cu atât ele se pot transforma mai ușor în convingeri ecologice cu o structură complexă, în care sunt incluse elemente ale educației intelectuale, moral – civice, estetice, etc. și care se întemeiază pe:

Cunoașterea drepturilor naturii;

Înțelegerea necesității conservării și ameliorării mediului ambiant;

Conștientizarea faptului că resursele naturale sunt limitate;

Înțelegerea faptului că deteriorarea mediului înconjurător poate avea influențe negative asupra calității vieții oamenilor;

Dezvoltarea sentimentului responsabilității față de generația actuală și față de cele viitoare.

3) Formarea comportamentelor ecologice aduce în prim plan , intervenția pentru stoparea poluării, desfășurarea unor acțiuni de păstrare, de îmbogățire și de înfrumusețare a mediului. Spiritul ecologic se bazează pe convingeri și sentimente, pe formarea unor atitudini și responsabilității moral – civice fată de natură, a individului, cât și a colectivului căruia îi aparține. Atitudinile și comportamentele ecologice au ca finalitate:

grija față de mediu;

intervenția pentru apărarea mediului împotriva poluării și a deteriorării;

realizarea unor acțiuni de păstrare, îmbogățire și înfrumusețare a mediului.

III.4. MODALITĂȚI DE REALIZARE A EDUCAȚIEI ECOLOGICE LA NIVEL PREȘCOLAR, ÎN CADRUL FORMAL – ÎN GRĂDINIȚĂ ȘI NONFORMAL – ÎN AFARA GRĂDINIȚEI

Educația ecologică se poate realiza prin tipuri variate de activițăți: școlare, extrașcolare, activități științifice, literare, artistice, plastice, sortive, etc. Modalitățile de realizare pot fi: observația, experimentul, convorbiria, lectura după imagini, drumeții, excursii, desenul liber și activitățile artistico – plastice, activități practice, jocuri didactice, libere și de mișcare, activități outdoor,concursuri și expozitii, etc.

Legat de aceste modalități de realizare a educației ecologice în grădiniță aș aminti și folosirea metodelor activ – participative, atât cele clasice ( învățarea prin descoperire, instruirea asistată pe calculator, conversația euristică, modelarea), cât și ceele moderne (cubul, ciorchinele, piramida, brainstorming-ul, mozaicul, colturile, metoda Phillips, etc).

Noul curriculum pune accentul pe modelele care moresc potențialul intelectual al copilului prin angajarea lui la un efort personal, ăn actul instruirii și educării.

III.4.1. JOCUL DIDACTIC

O activitate atrăgătoare și accesibilă prin care copilul își însușește în mod firesc cunoștințele despre mediu este jocul didactic. Specificul jocului didactic este acela că îmbină armonios elementul instructiv cu cel educativ, având o mare putere de deconectare psihică a copilului. Elementele de joc, sarcinile didactice, atmosfera întreținută prin variate mijloace de învățare îi antrenează pe copii și le menține interesel pe întraga perioadă de desfășurare a activității.

Eficiența jocului didactic este cu atât mai mare cu cât se realizează o strânsă concordanță între procesul de cunoaștere a mediului înconjurător și acțiunea propriu – zisă de joc. În felul acesta procesul dezvoltării cunoștințelor fiind adaptat la specificul vârstei preșcolare.

Fie că stimulează și dezvoltă procesele psihice sau contribuie la educarea calității meloriei, fie că dezvoltă spiritul creator și solicită activitatea gândirii, fie contribuie în mod hotărâtor la dezvoltarea lombajului, jocul didactic pune bazele formarii unei gândiri clare, sistemice, a capacității de a înțelege lucrurile. Direct, sau indirect, jocul didactic contribuie la educarea sentimentelor morale, a trăsăturilor pozitive de voință și caracter, promovând cinstea, răbdarea, stăpânirea de sine, ajută la formarea disciplinei conștiente a colectivului de copii.

Jocul didactic devine cea mai firească activitate care corespunde cerințelor de dezvoltare a preșcolarului, intenției lui de a fi mereu în contact cu alți copii, de a percepe activ și de a înțelege lumea înconjurătoare. Rezolvând obiective ale educației ecologice, jocul didactic favorizează însușirea de informații precum și formarea unor atitudini pozitive față de mediul inconjurător. Prin cerințele pe care le impune participanților de a-și asuma roluri, de a respecta reguli, de a elabora planuri de rezolvare, de a lua decizii, de a compara și evalua rezultatele, jocul didactic creează cadrul organizatoric în care se dezvoltă curiozitatea și interesul copiilor pentru conținutul studiat, se formează convingerile ecologice și deprinderile de îngrijire și ocrotre a naturii.

III.4.2. PLIMBĂRILE, DRUMEȚIILE ȘI EXCURSIILE PRIN NATURĂ

Plimbarea este pentru preșcolari și elevii de clasele pregătitoare și casele I-II modalitatea cea mai indicată de a face scurte deplasări pe jos, adică o drumeție de proporții reduse, adaptată pe măsura posibilității copiilor de a face efort fizic și de a cunoaște în mod nemijlocit viața și lumea din jur.

Vizitarea unui obiectiv turistic constituie un important procedeu instructiv – educativ, care trebuie pregătit și efectuat după anumite criterii metodice.

Realizată de obicei pee durata unei singure zile, drumeția este călătoria făcută pe jos, ea recomandându-se în special în activitățile turistice întreprinse cu copiii. Prin drumeție see urmărește o anumită călire fizică ce dă organismului rezistență la efortul cerut de mers pe jos. Dar, concomitent, drumeția oferă participanților posibilitatea culegerii directe a unui vast material informativ și o mare satisfacție cu reale valențe educative. Mersul pe jos permite abordarea oricărui traseu, de la astfaltul șoselei la poteca de munte. Înainte de plecare, educatoarea familiarizează copiii printr-o largă gamă de procedee cu obiectivele urmărite, precum și cu sarcinile care le vor reveni. Copiii trebuie influențați afectiv, cognitiv și volitiv, mobilizați în direcția cunoașterii în mod activ a realității date.

Organizarea activităților copiilor la locul stabilit variază în funcție de temă, precum și de condițiile existente. Dar, indiferent de acestea, la început investigarea mediului se va face de copii în mod liber după ce în prealabil educatoarea le-a formulat câteva cerințe:

să nu depășească un anumit spațiu;

să nu deterioreze copacii, arbuștii, iarba, florile, sau alte lucruri cu care vin în contact;

să semnaleze colegilor, educatoarei ceea ce au observat, au descoperit;

să efectueze anumite activități practice sau jocuri;

când sunt obosiți să se odihnească numai în locurile indicate și să lase curat locul de popas.

Apoi, educatoarea intervine pentru a aduna copiii și a-i orienta spre scopul precis de cunoaștere dinainte stabilit. În prima parte se poate organiza o conversație liberă, important fiind orientarea acestora spre a investiga, dându-le posibilitatea să-și reactualizeze diferite informații, să găsească căi în rezolvarea unor probleme, să facă comparații pentru a evidenția caracteristicile distincte ale obiectivelor cu care au venit în contact.

Observațiile oferite de multiple aspecte ale naturii și ale mediului înconjurător trebuie să constituie puncte de plecare în organizarea unor variate activități cu întreg colectivul de copii. Educatoarea trebuie să facă apel la toate cunoștințele copiilor pentru fixarea și sistematizarea lor, pentru a le întreține prin interesul și curiozitatea față de lumea înconjurătoare, valorificând materialul cules în cât mai numeroase activități viitoare.

Excursia este de regulă o călătorie pe jos sau cu un mijloc de transport, în scop instructiv – educativ, sportiv sau distractiv. Excursiile se fac de obicei în natură pentru ca drumeții să se bucure de soare și aer curat, de zăpadă, de frumusețea peisajelor, de liniște și de un orizont larg de cunoaștere. Excursia oferă prilejiul îmbogățirii cunoștințelor despre natură și viețuitoarele acesteia. Pentru reușita „lecției excursie” trebuie avute în vedere următoarele:

documentarea privind organizarea unei astfel de activități;

familiarizarea copiilor cu privire la cerințele unei excursii, la anumite obstacole ce ar putea împiedica buna desfășurare a plimbării;

elaborarea planului pe baza căruia se vor evalua cunoștințele dobândite de copii.

III.4.3. EXPERIMENTUL

Principalul mijloc prin care se poate asigura accesibilitatea cunoștințelor despre natură este contactul direct, nemijlocit și organizat cu obiecte și fenomene din mediul apropiat de viață, pentru ca pe această bază să se realizele progresiv cunoașterea mediului mai îndepărtat și a fenomenelor generale. Satisfăcând dorința de cunoaștere, experimentarea conduce la căutarea și explicarea mecanismelor acestor lucruri.

Experimentul ocupă un loc special în cadrul activităților de educație pentru știință. Întinzându-se pe o perioadă destul de lungă, îi determină pe copii să-și pună numeroase întrebări referitoare la transformările ce au loc în diferite stadii de dezvoltare a unei plante, de asemenea solicită din partea cadrului didactic o pregătire prealabilă a materialului didactic folosit.

Introducerea progresivă și constantă a demonstrației cu ajutorul experiențelor în activitatea practică a copiilor se transformă de-a lungul anilor în cunoștințe științifice. Folosirea acestei metode îi ajută pe copii să înțeleagă conplexitatea procesului și rolul său în perceperea speciilor plantelor de pe pământ.

III.4.4. ACTIVITATEA ARTISTICO – PLASTICĂ

Copiii desenează și pictează frecvent flori, iarrbă, fluturi, păsări, lîngă care alătură deseori copii și animale. Plasându-se în mijlocul naturii copilul intuieste locul său în cadrul mediului înconjurător. Desenul, pictura, modelajul, îi oferă prilejiul de a retrăi plăcerea unor eevenimente și îi ajută pe adulți să observe felul în care copiii înțeleg viața. (Geamănă A. N., p.14, 2003).

Lumea copilăriei este plină de fantezie și culoare. Dragostea copilului pentru imagini și culori începe de la o vârstă fragedă. Desenul copiilor nu impresionează prin perfecta imitaație a naturii, ci prin comunicarea emoției, sinceritatea și acuratețea sentimentului transmis.

Activitatea artistico-plastică constituie o modalitate importantă prin care copiii, jucându-se , ne dau posibilitatea să constatăm modul cum percep ei lumea, ce-i impresionează, să le descoperim interesele și năzuințele. Frumosul oglindit în artă, câr și cel din viața socială influențează în mod pozitiv copilul și contribuie la dezvoltarea lui multilaterală. „Mai artist decât copilul cred că nu e nici un artist în lume. Să ai imină să-l simță și minte să-l pricepi”, spunea profesorul Ioan Drăgan.

Desenul dezvoltă în mod deosebit atenția, ne dezvăluie problemele care-l preocupă pe copil, dacă acesta are spirit de observație, dacă este un spirit inventiv. Desenul contribuie la perfecționarea exprimării grafice și la dezvoltarea vocabularului fiind oglinda fidelă a stadiului intelectual în care se găsește copilul.

Pentru a atrage și mai mult atenția copiilor spre natură, pentru dezvoltarea abilităților creatoare prin punerea în practică a imaginației acestora, dar și pentru dezvoltarea spiritului competitiv am organizat diverse concursuri de pictură și desen. Implicarea directă în astfel de activități a trezit și mai mult interesul lor pentru reducerea consumului de energie, promovând principiile de eficiență energetică.

La activitățile artistico-plastice copiii pot fi antrenați și în confecționarea panourilor cu îndemnuri ecologice, privind protecția plantelor, animalelor, a tot ceea ce înseamnă viața pe pământ. Exersând noi deprinderi și aptitudini și întreținând interesul pentru frumos și natură, desnul devine sursa infinită de bucurii pentru micul artist.

III.4.5. Activitățile practic – gospodărești îl aduc pe copil în contact direct cu natura, în apropie pe copil de mediul înconjurător dezvoltându-i dragostea și interesul pentru natură, ajutându-l să-și formeze noi priceperi și deprinderi, să-și dezvolte simțul de răspudere față de semeni și față de natură.

Toamna sau primăvara copiii pot fi antrenați în acțiuni de îngrijire a spațiilor verzi, la sădirea florilor de pe terase și din ghivece, la colectarea diferențiată a gunoiului menajer, la recilcare și refolosirea unor materiale, pot fi învățați cum să reducă consumul de apă și energie folosind corect robinetul, lumina naturală. Copiii descoperă că reducerea consumului de energie se poate realiza prin înlocuirea sistemului de iluminat cu becuri eficiente, întreruperea în încăperi atunci când acestea nu sunt folosite, izolarea ferestrelor și ușilor, montarea unor termostate reglabile, utilizarea, în special, a luminii naturale, oprirea echipamentului electronic atunci când nu este folosit, etc.

Prin intermediul proiectelor ecologice se poate reuși promovarea educației ecologice, pentru a schimba copiilor atitudinea și comportamentul uneori iresponsabil față de mediu pot și implementate diferite planuri pentru reducerea consumului de hârtie și mijloacele de reciclare a ei, a consumului de apă și de energie, în general, etc.

III.4.6. INSTRUIREA ASISTATĂ PE CALCULATOR

Această metodă modernă asigură o bună colaborare între profesor și elev ducâmd la transformarea primului în moderator, sau îndrumător al activității de învățare. Acest fel de instruire îi oferă preșcolarului posibilitatea de a învăța prin cercetare, prin descoperire, de a interacționa și de a răspunde la diverși stimuli vizuali și auditivi. Calculatorul oferă un set variat de informații prezentate sub formă vizuală sau sonoră, având mai întâi o funcție de prezentare a unor noi conținuturi, de mijlocire a asimilării acestora prin tehnici specifice. Calculatorul este un mediu interactiv care menține atenția și motivația preșcolarului treze, indiferent de sarcina primită.

De multe ori, nu este necesară intervenția cadrului didactic pentru realizarea feed-back-ului, sau pentru verificarea rezultatelor la corectarea greșelior pentru că și aceste lucruri por fi corectate de calculator. De asemenea, sarcina educatorului se poate reduce la propunerea temei și la pregătirea unor programe educative pe care copiii să le poată folosi.

Învățarea asistată pe calculator poate fi folosită fie pe tot parcursul activității (combinată cu alte metode), fie doar la verificarea cunoștințelor, dirijarea învățării, sistematizarea cunoștințelor sau la evaluare.

După criteriul obiectivelor operaționale, distingem: produse informatice pentru documentare variată, produse informatice pentru exersarea metodelor, produse informatice pentru evaluare și corectare, produse infirmatice pentru demonstrare simplă/animate.

Calculatorul este un mijloc de învățare complex ce ajută la sporirea bagajului de informații despre mediu, la autoinstruirea și instruirea preșcolarului/școlarului. Utilizarea lui devine eficientă doar în momentul în care se face metodic. Poate fi folosită cu succes în secvențele de predare învățare pentru a vizualiza instruirea sa. Realizând evaluarea într-un ritm propriu fiecărui elev calculatorul asigură și corectarea greșelilor.

Educatorul nu dispare din activitatea de instruire, ci îl ajută pe copil în eficentizarea activității sale. El trebuie să posede cunoștințe în domeniu, să fie capabil să creeze noi produse informatice, adaptate la disciplinele pe care le predă, dar nu trebuie să uite, însă, de factorul uman în această activitate.

Utilizarea calculatorului având în primul rând un caracter informativ, formativ, duce la dezvoltarea proceselor gândirii, a analzei, sintezei, stimulează imaginația copiilor menținându-i activi pe perioada activității.

CAPITOLUL IV

COORDONATE ȘTIINȚIFICE ALE CERCETĂRII APLICATIVE

IV.1. OBIECTIV GENERAL

Studiul își propune să evidențieze influența atât a activităților cu caracter formal – școlare, cât și a activităților cu caracter nonformal – extrașcolare în formarea spiritului ecologic la preșcolari.

OBIECTIVE SPECIFICE

1. Identificarea comportamentelor negative la copii față de natură și diminuarea / înlăturarea lor.

2. Însușirea unui bagaj minim de cunoștințe ecologice care să-i ajute la înțelegerea problematicii mediului.

3. Formarea de priceperi și deprinderi de protecție și îngrijire a mediului în urma realizării unor activități școlare și extrașcolare.

4. Stimularea participării copilului la activitățile aplicative prin valorificarea rezultatelor cercetării.

Pe baza obiectivelor generale prevăzute de programa preșcolară am stabilit obictivele de referință, concretizate în performanțele finale, pe care copiii trebuie să le realizeze la sfârșitul fiecărei etape.

Pentru realizarea acestor obiective mi-am propus să îmbogățesc unele conținuturi, să adaptez modalitățile de realizare a activităților ecologice la cerințele actuale(și activitîți școlare, dar introducerea și a activităților extrașcolare), să utilizez strategii didactice variate punând accent pe formarea deprinderilor practic – gospodărești și de asemenea, să fac schimbări în ceea ce privește stilul meu de muncă.

Pentru ca preșcolarii să-și dezvolte interesele de cunoaștere, spiritul de observație, imaginația creatoare, am căutat să realizez un echilibru perfect între procesele afective, cognitive și volitive în cadrul activităților de educație ecologică. Am adaptat tematica activităților școlare și extrașcolare la particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor. Am urmărit formarea la copii atât a convingerilor ecologice, dar mai ales a deprinderiloer de a îngriji și proteja natura, a unei atitudini corecte față de plante, animale, față de mediu în general. De asemenea, am încercat să fiu receptivă la toate întrebările copiilor, la tot ceea ce era nou pentru ei și însemna o provocare, oferindu-le șansa de a cunoaște lucruri necunoscute de ei până atunci.

IV.2. IPOTEZA DE LUCRU

Educația ecologică este o educație globală, ea întinzându-se pe toată perioada existenței umane și reflectă schimbările din jurul nostru.

Ea trebuie să pregătească copilul pentru viață, pentru a crea un rol activ în vederea ameliorării condițiilor de viață și a protejării mediului ținând cont de valorile morale formate.

A educa în spiritul educației ecologice înseamnă a-i forma copilului o conduită și o conștiință ecologică care începe în familie, se continuă în grădiniță, școală și apoi toată viața. Manifestarea unei atitudini responsabile față de mediu apare și se formează în urma aplicării unor modalități de desfășurare variate a educației ecologice, prin includerea unor activități extrașcolare suplimentare alături de cele școlare, activități care să creeze copilului situații de învățare, să-l aducă în contact direct cu natura și cu problemele cu care aceasta se confruntă uneori. Copiii stiu că în cadrul acestor activități li se aduc mereu noutăți de aceea crește gradul de acceptare și participare la activități. Pornind de la aceste considerente am elaborat următoarea ipoteză de cercetare:

Dacă în activitățile de educație ecologică se vor utiliza cele mai adecvate și mai variate modalități de realizare a activităților, atât școlare, cât și extrașcolare, atunci aceste activități vor contribui la formarea convingerilor și comportamentelor ecologice, la dezvoltarea unor deprinderi de îngrijirea a mediului, la educarea unei atitudini responsabile față de mediu, la formarea spiritului ecologic încă de la vârsta preșcolară.

IV.3. PLANUL CERCETĂRII

IV.3.1. SPECIFICUL EVALUĂRII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

Evaluarea este o componentă a activității de învățământ, în general, a procesului didactic, în special. Ea este punctul final într-o succesiune de evenimente care cuprinde:

stabilirea scopurilor pedagogice;

proiectarea și executarea programului re realizare a scopurilor propuse;

iar în final, măsurarea aplicării programei.

O acțiune de evaluare eficientă trebuie să fie continuă și complexă, prin îmbinarea

tuturor formelor de evaluare.

A) Evaluarea inițială stabilește nivelul de pregătire al subiecților la începutul unui program de instruire. Cunoașterea capacităților de dobândire de cunoștințe ale copiilor, a nivelului lor de dezvoltare de la care pornește și a gradului în care stăpânesc cunoștințele necesare asimilării conținutului etapei ce urmează, constituie o condiție hotărâtoare pentru reușita activității didactice.

B) Evaluarea formativă presupune valorificarea rezultatelor pe tot parcursul desfășurării activității. Evaluarea formativă urmărește progresele copiilor de la începutul până la sfârșitul programului de instruire, iar „rezultatele stau la baza elaborării unor strategii de activitate didactică diferențiată, înlăturând eșecul.

C) Evaluarea sumativă reprezintă modul tradițional de verificare și apreciere a rezultatelor și constă în aprecierea corespunzătoare unui capitol, unui semestru sau unui an școlar în scopul întăririi și stabilizării noilor comportamente achiziționate.

IV.3.2. ETAPELE CERCETĂRII

Cercetarea cuprinde trei etape, după cum urmează:

Etapa constatativă

Etapa formativ – ameliorativă

Etapa finală – evaluativă

IV.3.2.1. ETAPA CONSTATATIVĂ

Desfășurată în perioada 1.10.2016 – 15. 11. 2016, această etapă a cuprins aplicarea diferitelor probe, verificarea prin evaluări orale, analiza produselor copiilor pentru a cunoaște nivelul inițial al achizițiilor cognitive și practice ale eșantionului de copii. În cadrul evaluării inițiale verificarea cunoștințelor copiilor s-a desfășurat atât pe fișe de lucru cât și oral. Astfel, la începutul cercetării, evaluarea inițială m-a ajutat să apreciez nivelul inițial de cunoștințe ale copiilor, dezvoltarea lor socio-afectivă și comportamentală, etc. Aceste date au fost relevante în depistarea lacunelor, cât și a disponibilității lor intelectuale și aptitudinale ale preșcolarilor privind protecția și îngrijirea mediului.

Probele utilizate au vizat prezența / absența unor cunoștințe, deprinderi, comportamente la copiii preșcolari despre protecția și îngrijirea mediului.

Proba numărul 1:

Denumirea probei: „Răspunde repede și bine” -probă orală

Scop: Cunoașterea caracteristicilor unor animale și a mediului lor de viață; clasificarea lor după anumite criterii.

Sarcini:- Spune ce știi despre acest animal sălbatic!

Găsește trei caracteristici ale animalului preferat!

Motivează ce îți place la acest animal.

Punctaj: Se acordă câte 3 puncte pentru realizarea fiecărei sarcini.

Proba numărul 2:

Denumirea probei: „Minunățiile planetei ” – Probă orală de integrare a noțiunilor.

Obiectiv urmărit: Verificarea capacității de generalizare și gradul de însușire a unor noțiuni.

Sarcini: – Enumeră doi copaci cunoscuți din pădure (livadă);

– Enumeră două animale din lume pe cale de dispariție;

– Enumeră două flori protejate din țara noastră.

Punctaj: Se acordă 3 puncte fiecare sarcină.

Proba numărul 3:

Denumirea probei:: „Cine și unde trăiește?” – joc didactic

Scop: Verificarea cunoștințelor de asociere a animalelor cu mediul de viață potrivit.

Sarcina didactică: Gruparea animalelor în funcție de mediul de viață.

Regula jocului: Fiecare copil primește câte o ilustrație reprezentând un mediu de viață al animalelor (pădure, mediul acvatic, junglă, zona polară). Având la dispoziție diferite jetoane cu animale din toate aceste medii le vor alege doar pe acelea care se potrivesc mediului reprezentat în ilustrația lor.

Punctaj: – Pentru un animal așezat corect – 3p.

– Pentru 3 animale așezate corect – 6p.

– Pentru toate animalele(5 la număr) așezate corect – 9p.

Proba numărul 4:

Denumirea probei: „Spune ce a greșit ursulețul!” – Joc exercițiu

Scop: Aplicarea corectă a normelor de comportament social.

Regulie jocului: Fiecare copil interpretează un personaj – animal din pădure. „Ursulețul” va manifesta un comportament inadecvat ales doar de educatoare și de el (ex.: va rupe flori, crengi de copaci, va arunca hârtii, va alerga alt animal, îl va ataca, va aprinde focul, etc). Restul copiilor vor identifica comportamentele personajului și își vor exprima acordul / dezacordul față de comportamentul acestuia. Cu cât copiii depistează mai multe comportamente nepotrivite, cu atât puncajul obținut de el va crește.

Punctaj: Se acordă 9 puncte pentru 3 comportamente nepotrivite, 6 puncte pentru 2 comportamente nepotrivite, 3 puncte pentru un singur comportament nepotrivit identificat.

Proba numărul 5:

Denumirea probei: „Micii ecologiști” (fișă de lucru)

Scop: Identificarea în desen a comportamentelor ecologice neadecvate și găsirea unor soluții adecvate (păstrarea curățeniei, reciclarea deșeurilor, economisirea apei, energiei electrice, plantarea copacilor, protejarea mediului, etc)

Sarcini: 1) – Privește imaginile și spune ce reprezintă ele;

2) – Încercuiește comportamentul neadecvat al copiilor;

3) – Spune cum pot ajuta copiii din imagine la păstrarea și ogrotirea sănătății mediului.

Punctaj: Fiecare sarcină realizată se notează cu 3 puncte.

Proba numărul 6:

Denumirea probei: „În excursie” – Joc de rol.

Scop: Verificarea cunoașterii de către copii a unor reguli de securitate personală și de protecție a naturii ce trebuie respectate în timpul desfășurării unor excursii.

Desfășurare joc: „Echipați cu rucsacuri, șepcuțe și îmbrăcăminte lejeră copiii stabilesc un itinerar împreună cu educatoarea luând în calcul posibilele obstacole și dificultăți care ar putea apărea de-a lungul excursiei. Astfel, copiii vor imita modul în care se ridică un cort, vor căuta lemne pentru foc, vor pregăti prânzul în aer liber (neapărat cu stingerea focului după masă), vor „observa” unele aspecte din viața animalelor sălbatice (ex. o veveriță care culege alune, un iepuraș care stă pitit după o tufă, o căprioară care bea apă, etc)

Punctaj: Se punctează modul în care preșcolarii participă la desfășurarea jocului:

– 0 puncte pe cei care participă pasiv și doar privesc acțiunile ceorlalți;

– 3 puncte pentru copiii care rezolvă o parte din sarcinile repartizate de educatoare;

– 6 puncte pentru copiii care rezolvă mai multe sarcini repartizate de către educatoare și de către colegi;

– 9 puncte pentru cei care dovedesc inițiativă, au venit cu idei noi rezolvând situațiile de criză.

Proba numărul 7:

Denumirea probei: „Din grădină direct pe masă” – Joc educativ pe calculator – Edu Cunoaștere

Scop: Cunoașterea copiilor a importanței consumării alimentelor sănătoase.

Sarcini: 1) – Ajut-o pe mama să adune în coș legumele necesare pentru prepararea unei salate;

2) – Recompune din multe părți fructul preferat;

3) – Sortează alimentele următoare în sănătoase și nesănătoase.

Punctaj: Fiecare sarcină este cotată cu 3 puncte. Pentru fiecare sarcină rezolvată corect copilul va primi aplauze și o animație hazlie cu o mascotă animăluț.

Proba numărul 8:

Denumirea probei: „Așa da, așa nu” – convorbire și realizarea unui desen

Scop: Clasificarea acțiunilor omului asupra naturii în acțiuni pozitive / negative și reprezentarea lor prin desen de către copii.

Sarcini: 1) – Dă exemplu de acțiuni în care omul devine dușmanul naturii. Enumeră situații în care omul este prieten cu natura.

2) – Reprezintă prin desen acțiuni care fac bine Pământului.

3) – Reprezintă prin desen acțiuni care dăunează naturii.

Punctaj: Realizarea fiecărei sarcini se notează cu 3 puncte.

Proba numărul 9:

Denumirea probei: „Îngrijim florile din sala de grupă” – probă practică

Scop: Formarea capacității de îngrijire a plantelor din sala de grupă.

Desfășurarea probei: Copiii desenmați „prietenii naturii” vor primi eșarfe verzi și pe parcursul unei zile de lucru în sala de grupă vor avea grijă de flori, având urmăroarele sarcini:

– vor uda florile cu stropitoarea;

– se vor asigura că sunt așezate la lumină;

– vor îndepărta frunzele uscate, eventualele buruieni.

Punctaj: Se acordă: – 9 puncte pentru realizarea tuturor sarcinilor;

– 6 puncte pentru realizarea a două sarcini;

– 3 puncte pentru realizarea unei singure sarcini.

Proba numărul 10:

Denumire: „Păsările îngrijite, păsările fericite” – probă practică

Scop: Formarea capacității de a hrăni și proteja păsările.

Desfășurarea: În colivia perușilor din clasă copiii vor face curat, vor așeza vase cu semințe și apă pentru păsări, frunze de salată și păpădie, morcov, fructe tăiate.

Punctaj: Se acordă:: – 9 puncte pentru realizarea tuturor sarcinilor;

– 6 puncte pentru realizarea a doar două dintre ele;

– 3 puncte pentru realizarea unei singure sarcini.

Datele obținute la evaluarea inițială au fost consemnate în tabele și au servit la identificarea nivelului de cunoștințe, de capacități și deprinderi ecologice ale copiilor și la proiectarea conținuturilor viitoare de învățare atât în cadrul formal, cât și în cadru nonformal.

Pentru depășirea dificultăților am căutat ca în etapa următoare să proiectez și să realizez demersuri didactice eficiente utilizând strategii didactice adecvate, modalități de realizare variate privind formarea copiilor în spirit ecologic ce constă în formarea unor convingeri ecologice și a unui comportament pozitiv față de mediu.

IV.3.2.2. ETAPA FORMATIV – AMELIORATIVĂ

Această etapă s-a desfășurat în perioada . 6.01. 2017 – 06.05.2017 și a cuprins proiectarea, organizarea și desfașurarea unor activități școlare și extrașcolare care să răspundă obiectivelor propuse, urmărindu-se antrenarea copiilor în diverse activități de învățare, de exersare și experimentare, de joc și de investigare. Am implicat grupul experimental în toate activitățile școlare și extrașcolare planificate, iar pe cel de control ocazional, doar în activitățile instructiv-educative propriu-zise, din cadrul formal.

În afară de nivelul de cunoștințe și de interesele copiilor, am urmărit drept ghid și un calendar ecologic în programarea activităților necesare acestei etape din cercetare: Ziua Mondială a Apei – 22 martie, „Luna Pădurii” – 15 martie-15 aprilie, „ Ziua păsărilor” -1 aprilie, „Ziua Pământului” – 22 aprilie, „Ziua Internațională a Biodiversității” – 22 mai, „Ziua Mediului „– 5 iunie,.

Mi-am programat diverse activități formale și nonformale în cadrul unor proiecte tematice din al doilea semestru: „Prietenele noastre, animalele”, „Micii ecologiști” și „Învăț de pe acum”, cu următoarele subteme: „În ogradă la bunici”, „Animalele planetei”, „Călătorie în lumea dispărută a dinozaurilor”, „În lumea minunată a insectelor”, „Să-nvățăm despre pădure”, „Apa, izvor de sănătate”, „În excursie – Biodivesitatea”, „Curiozități despre univers”, „Micii ecologiști în acțiune”.

În această etapă formativă am îmbinat diverse metode, ca de exemplu, metoda observației cu cea a experimentului, metoda interviului cu cea a analizei produselor activității preșcolarilor, acestea urmând să-mi confirme dacă preșcolarii și-au însușit cunoștințe, și-au format priceperi și deprinderi practice, stabilite prin obiectivele urmărite.

Pentru formarea unor noțiuni clare și corecte despre lumea înconjurătoare am organizat ieșiri în aer liber, vizite, excursii, drumeții, prin care preșcolarii au luat contact direct cu natura, au desfășurat observări spontane, urmărind îndeaproape prin acestea schimbarea atitudinii lor față de natură în vederea menținerii unui mediu natural curat și sănătos.

Profitând de interesul pe care-l au copiii față de natură, de animale, am vizitat Grădina Zoologică unde copiii au putut observa animalele sălbatice și caracteristicile acestora, am adus în discuție efectele poluării și distrugerii mediului de viață al animalelor care aduce pericolul dispariției plantelor, animalelor. În sala de grupă, în cadrul activităților formale, le-am dat ca sarcină să selecteze imagini cu animale preferate, fie din cele aduse de acasă, fie din cele existente la grupă și apoi am realizat un album foto intitulat „Prietenele noastre, animalele”. Albumul a fost completat ulterior, în cadrul activităților artistico-plastice, sau a celor liber alese cu desene, picturi ale copiilor, având ca temă felurite animale ale planetei, existente, pe cale de dispariție, sau dispărute, animale din ograda bunicilor, din pădure, din savană, din zonele polare, din mediul acvatic și desigur, dinozaurii.

Cu ocazia sărbătoririi „Lunii Pădurii” (15 martie – 15aprilie) am realizat o drumeție prin pădurea Trivale unde am observat copacii, aspecte, înfățisare, rol. În cadrul activităților liber alese am plantat la grădiniță un copăcel ca dovadă că această activitate este o reală soluție pentru problemele acuale ale tăierii masive a pădurilor și i-am implicat și pe părinți în activitatea de reciclarea hârtiei, iar pe cartoanele obținute din hârtia reciclată prelucrată – mărunțită și amestecată cu apă și aracet, copiii au pictat copaci realizând tablouri.

La începutul verii am organizat o excursie la munte această activitate nonformală venind în completarea cunoștințelor acumulate din activitățile în aer liber, de observare spontană, sau dirijată. Copiii s-au familiarizat cu formele de relief, au primit sarcini să investigheze și să recunoască pomii, plantele medicinale, păsările, insectele, au fost implicați alături de părinți în colectarea deșeurilor din pădure și selectarea lor în funcție de natura materialului: plastic, metal, carton, sticlă. Au fost observate zonele defrișate și efectele survenite în urma acestui dezastru ecologic: alunecările de teren, distrugerea habitatului natural al păsărilor și animalelor, afectarea peisajului, etc. La grădiniță, plantele medicinale culese în excursie au fost conservate prin uscare și la o activitate practico-gospodărească s-au preparat ceaiuri și s-a discutat despre efectele pozitive ale folosirii plantelor medicinale pentru menținerea sănătății sau pentru tratarea unor boli.

În cadrul activităților fomale și nonformale am utilizat și experimente care să demonstreze necesitatea de protecție a mediului, importanța ocrotirii vieții în cele mai variate forme ale sale, prin evitarea poluării.

Fiindcă apa este foarte importantă pentru sănătate am pregătit un experiment colorând apa din mai multe eprubete și punând flori albe în apa murdărită cu cerneală. După ceva timp, copiii au putut obseva că petelele plantelor s-au colorat absorbind cerneala. Le-am prezentat copiilor imagini cu dezastrele din râurile, lacurile cărora li s-a poluat apa cu substanțe toxice.

Într-un alt expriment am pus în ghivece cu pământ boabe de fasole, grâu, porumb în diferite condiții: fără apă, cu apă curată, cu apă poluată cu detergent/substanțe toxice. Germinatoarele au fost puse lângă fereastră unde puteau fi observate zilnic de copii. După o săptămâmă s-a putut observa că : – în ghivecele fără apă semințele erau neschimbate; – în cele cu apă curată boabele s-au umflat, au încolțit și au crescut plante verzi; – în cele cu apă poluată semințele erau neîncolțite și în degradare. Am continuat experimentul punând la încolțit semințe, la căldură, la frig, în întuneric. Am demonstrat copiilor astfel că plantele au nevoie de căldură, apă și lumină pentru a crește, dar și de aer ca noi oamenii și animalele. Am acoperit plantele crescute din semințele încolțite cu un clopot de sticlă și copiii au obsevat că plantele s-au îngălbenit și începuseră să se ofilească.

În paralel cu activitatea de „semănat” din cadrul experimentului am notat toate schimbările survenite pe parcursul evoluției plantelor.

Primăvara, în cadrul activităților practic-gospodărești copiii au semănat ceapă, fasole, cartofi, porumb, dând posibilitatea copiilor să urmăreasscă îndeaproape, în diferite stadii, dezvoltarea legumelor. De asemenea, preșcolarii au fost implicați aproape zilnic în îngrijirea colțului viu al clasei unde au exersat udatul plantelor, curățarea acestora de părțile uscate, de praf, observarea acestora prin lupă, etc.

Împreună cu copiii am realizat acțiuni de colectare a deșeurilor, dar și de reciclare a acestora. Am explicat copiilor modul în care trebuie selecționat gunoiul, determinându-i să înțeleagă sensul cuvântului reciclare. Astfel, am confecționat diferite obiecte, jucării și costume ecologice împreună cu copiii și cu ajutorul unor părinți din materialele reciclate la clasă și apoi am participat la divese activități extrașcolare: la o paradă a costumelor eco, la concursuri ecologice cu expoziție de lucrări și la program artistic de Ziua Mediului, intitulat „Copiii, prietenii naturii”, program în care copiii au transmis un mesaj prin cântece, versuri și dansuri pregătite în cadrul activităților instructiv-educative din grădiniță.

Am utilizat documentare, programe, joculețe și softuri educaționale pe calculator și la tabla interactivă în formarea și completareea unor cunoștințe cu caracter ecologic: „PitiClic – În excursie”; „PitiClic – În Delta Dunării”; „PitiClic – La Marea Neagră” „PitiClic – Descoperă Pământul”; „PitiClic – Călătorie în spațiu” „EDU – Minunile naturii”; „EDU – Țup în explorarea mediului”, etc.

Cunoștințele preșcolarilor referitoare la protecția și îngrijirea mediului au fost consolidate și prin jocuri didactice. De eexemplu, prin desfășurarea jocului didactic „Semaforul ecologic” am urmărit fixarea unor cunoștințe legate de relația dintre om și natură și a efectelor pozitive sau negative pe care acesta le produce.

Scopul acestei activități a fost consolidarea unor norme de comportament responsabil față de mediu și formarea unei atitudini dezaprobatoare față de cei care le încalcă.

Sarcina didactică: copiii trebuie să aprecieze semnificația culorilor semaforului ecologic și să o asocieze cu tipul de comportament care-l reprezintă.

Regulile jocului: copiul desemnat de educatoare își va alege o imagine pe care o va citi/descrie relatând astfel acțiunea imaginii. Ceilalți copii vor ridica apoi unul din cele trei cerculete de pe masă care cred că se potrivesc: cerculețul verde – pentru cei care ocrotesc natura; cerculețul roșu – pentru cei care distrug natura; cerculețul gallben – pentru cei care sunt indiferenți. Din rândul publicului vor fi desemnați 2-3 copii pentru a motiva de ce a ales culoarea respectivă.

În complicarea jocului copiii sunt împărțiți în două echipe și trebuie să imite un comportment cu ajutorul pantonimei acțiuni ale omului permise/nepermise asupra mediului.

Un alt joc desfășurat a avut ca scop verificarea și consolidarea cunoșțințelor despre animale, plante și mediile de viață ale acestora.

Copiii au fost împărțiți în trei echipe: excursioniștii, însoțitorii și echipa de control.

Sarcinile fiecărei echipe au constat în : echipa excursioniștilor a trebuit să recunoască și să denumească animalul, planta din jetonul prezentat; echipa însoțitorilor a avut de atașat jetonul primei echipe la imaginea mediului corespunzător; echipa de control observa modul cum au lucrat cele două ecchipe și la eventuale greșeli, corectau.

În complicarea jocului echipele au avut de reconstituit imagini cu diferite medii de viață ale plantelor și animalelor în care apăreau acțiuni de ocrotire și/sau de distrugere ale omului. Copiii trebuiau să descrie acțiunea omului din imagine și efectele acestei actiuni.

IV 3.2.3. ETAPA FINALĂ

În cadrul acestei etape am aplicat probe de evaluare finală care au fost în marea majoritate ca cele de la testarea inițială, doar patru dintre ele fiind cu un grad mult mai ridicat de dificultate (probele: 1, 4, 7, 9). Datele obținute au fost înregistrate ca și la evaluarea inițială, analizate și interpretate, apoi la final, am elaborat concluziile finale ale acestei cercetări.

Proba numărul 1:

Denumirea probei: „Răspunde repede și bine” – probă orală

Scop: Cunoașterea caracteristicilor mediului înconjurător, a animalelor și plantelor pe cale de dispariție.

Sarcini: – Spune din ce elemente este alcătuit mediul!

– Dă exemple de animale și plante pe cale de dispariție!

– Enueră locuri special amenajate în care omul ocrotește animalele pe cale de dispariție

Punctaj: Fiecare sarcină este cotată cu 3 puncte.

Proba nr. 2:

Denumirea probei: „Minunățiile planetei ” – Probă orală de integrare a noțiunilor.

Obiectiv urmărit: Verificarea capacităților de generalizare și gradul de însușire a unor noțiuni.

Sarcini: – Enumeră doi copaci cunoscuți din pădure (livadă);

– Enumeră două animale din lume pe cale de dispariție;

– Enumeră două flori protejate din țara noastră.

Punctaj: Realizarea fiecărei sarcini se notează cu 3 puncte.

Proba nr. 3:

Denumirea probei:: „Cine și unde trăiește?” – joc didactic

Scop: Consolidarea deprinderilor de asociere a animalelor în funcție de mediul de viață.

Sarcina didactică: Gruparea animalelor în funcție de mediul de viață.

Regula jocului: Fiecare copil primește câte o ilustrație reprezentând un mediu de viață al animalelor (pădure, mediul acvatic, junglă, zona polară). Având la dispoziție diferite jetoane cu animale din toate aceste medii le vor alege doar pe acelea care se potrivesc mediului reprezentat în ilustrația lor.

Punctaj: – Pentru două animale așezate corect – 3p.

– Pentru 4 animale așezate corect – 6p.

– Pentru toate animalele (6 la număr) așezate corect – 9p.

Proba numărul 4:

Denumirea probei: „Ce s-ar întâmpla dacă…” – convorbire

Scop: Dezvoltarea gândirii analitice prin problematizare și găsire de soluții la diverse situații date.

Itemi: …plantele s-ar ofili?

… nu ar mai exista apă?

… am arunca peste tot gunoaiele?

… nu ar mai ploua/ar poua prea mult?

… ar fi tăiați toți copacii?…

Punctaj: Fiecărui copil îi corespund trei situații (idemi) a câte 3 puncte fiecare.

Proba nr. 5:

Denumirea probei: „Micii ecologiști” (fișă de lucru)

Scop: Identificarea în desen a comportamentelor ecologice neadecvate și găsirea unor soluții adecvate (păstrarea curățeniei, reciclarea deșeurilor, economisirea apei, energiei electrice, plantarea copacilor, protejarea mediului, etc)

Sarcini: 1) – Privește imaginile și spune ce reprezintă ele;

2) – Încercuiește comportamentul neadecvat al copiilor;

3) – Spune cum pot ajuta copiii din imagine la păstrarea și ogrotirea sănătății mediului.

Punctaj: Realizarea fiecărei sarcini se notează cu 3 puncte.

Proba numărul 6:

Denumirea probei: „În excursie” – Joc de rol

Scop: Verificarea cunoașterii de către copii a unor reguli de securitate personală și de protecție a naturii ce trebuie respectate în timpul desfășurării unor excursii.

Desfășurare joc: „Echipați cu rucsacuri, șepcuțe și îmbrăcăminte lejeră copiii stabilesc un itinerar împreună cu educatoarea luând în calcul posibilele obstacole și dificultăți care ar putea apărea de-a lungul excursiei. Astfel, copiii vor imita modul în care se ridică un cort, vor căuta lemne pentru foc, vor pregăti prânzul în aer liber (neapărat cu stingerea focului după masă), vor „observa” unele aspecte din viața animalelor sălbatice (ex. o veveriță care culege alune, un iepuraș care stă pitit după o tufă, o căprioară care bea apă, etc)

Punctaj: Se punctează modul în care preșcolarii participă la desfășurarea jocului:

– 0 puncte pe cei care participă pasiv și doar privesc acțiunile ceorlalți;

– 3 puncte pentru copiii care rezolvă o parte din sarcinile repartizate de educatoare;

– 6 puncte pentru copiii care rezolvă mai multe sarcini repartizate de către educatoare și de către colegi;

– 9 puncte pentru cei care dovedesc inițiativă, care ven cu idei noi rezolvând situațiile de criză.

Proba numărul 7

Denumire probă: „Fii prietenul naturii!” – jocuri educative pe calculator

Scop: Respectarea unor reguli de protecție și îngrijire a naturii.

Sarcini: 1) Folosindu-te de mouse separă acțiunile negative de cele pozitive ale oamenilor față de mediu;

2) Ajută-l pe PitiClic să planteze copaci, flori, semințe, aducându-i uneltele de grădinărit.

3) Așează animalele în mediul în care le place să trăiască, apoi hrănește-le adecvat. Dacă animalul este mulțumit atunci linia va fi verde, iar dacă nu, roșie.

Punctaj: Pentru fiecare sarcină realizată se acordă 3 puncte.

Proba numărul 8:

Denumirea probei: „Așa da, așa nu” – convorbire și realizarea unui desen

Scop: Clasificarea acțiunilor omului asupra naturii în acțiuni pozitive / negative și reprezentarea lor prin desen de către copii.

Sarcini: 1) – Dă exemplu de acțiuni în care omul devine dușmanul naturii. Enumeră situații în care omul este prieten cu natura.

2) – Reprezintă prin desen acțiuni care fac bine Pământului.

3) – Reprezintă prin desen acțiuni care dăunează naturii.

Punctaj: Realizarea fiecărei sarcini se notează cu 3 puncte.

Proba nr.9:

Denumire probă: „Îngrijim plantele din grădiniță” (probă practică)

Scop: Formarea unor deprinderi corecte de îngrijire a plantelor din sala de grupă.

Desfășurarea probei: Copiii desenmați „prietenii naturii” vor primi eșarfe verzi și pe parcursul unei zile de lucru în sala de grupă vor avea grijă de flori, având urmăroarele sarcini:

– vor uda plantele cu stropitoarea;

– se vor asigura că sunt așezate la lumină;

– vor îndepărta frunzele uscate, eventualele buruieni.

Punctaj: Această probă se punctează cu: – 9 puncte pentru realizarea tuturor sarcinilor;

– 6 puncte pentru realizarea a două sarcini;

– 3 puncte pentru realizarea unei singure sarcini.

– 0 puncte pentru nerealizarea sarcinilor.

Proba numărul 10

Denumire: „Fiecare deșeu la coșul lui” – probă practică

Scop: Formarea deprinderii de a sorta corect gunoiul pentru a putea fi ușor reciclat.

Desfășurarea probei: împreună cu educatoarea, copiii vor aduna gunoiul din apropierea grădiniței în saci de plastic, apoi îl vor sorta și depozita în pubele ecologice. Materialele reciclate refolosibile sunt apoi transformate în jucării eco, sau obiecte decorative, sau accesorii, ccostumații.

Punctaj: Se acordă câte 3 puncte pentru fiecare din acțiunile următoare:

– colectarea gunoiului;

– sortarea corectă a gunoiului în pubelele adecvate;

– reciclarea, prelucrarea și refolosirea cu un nou scop a diverselor materiale aruncate.

IV. 3.2.4. METODE DE CERCETARE

Pentru realizarea obiectivelor propuse am folosit următoarele metode de cercetare: metoda observației, metoda experimentului psihologic, metoda analizei produselor, metoda convorbirii și a anchetei (interviul), metoda statistică, metoda grafică.

Ca metodă de cercetare, observația oferă posibilitatea de a cunoaște progresele înregistrate de către preșcolar – capacitățile formate, aptitudinile, cunoștințele acumulate. Observația este metoda cel mai des utilizată în cunoașterea manifestărilor preșcolarilor/elevilor deoarece furnizează informații de calitate, bogate, variate. O bună observație vizează: utilizarea unor repere de control; folosirea unor modalități de evaluare a observațiilor efectuate și compararea lor; utilizarea grilelor de observație.

Experimentul este considerat cea mai importantă metodă de cercetare deoarece furnizează date precise și obiective. Spre deosebire de observație unde cercetătorul așteaptă apariția și manifestarea fenomenului studiat, principala caracteristică a experimentului constă în provocarea intenționată a manifestării fenomenului și în variația condițiilor de manifestare a acestora.

Experimentul procesului instructiv-educativ este experimentul psihopedagogic fie constatativ, fie formativ. Cel constatativ vizează măsurarea și consemnarea unei situații, fenomen, etc., existente la un moment dat. Experimentul formativ presupune în intervenția în grupul școlar în vederea determinării anumitor schimbări prin introducerea unor „factori de progres”. Etapele experimentului formativ:

– testarea inițială a grupului experimental și a grupului martor în vederea evaluării nivelului dezvoltării intelectuale, sau numai a nivelului de cunoștinșe asimilate;

– introducerea „factorului de progres”, respectiv a noii strategii de predare-învățare în lotul experimental.

– retestarea celor două grupuri prin aplicarea probelor folosite în evaluarea inițială și compararea performanțelor pentru evidențierea rolului „factorilor de progres”.

Metoda anchetei poate fi realizată sub forma chestionarului sau interviului. Forma pe care am aplicat-o în fiecare activitate este interviul, atât ca o conversație introductivă de reactualizare a cunoștințelor, cât și ca o conversație de parcurs, sau finală, care să fixeze cunoștințele nou învățate.

Interviul presupune raporturi verbale între participanții afați fată în față, fiecare participant păstrându-și locul devemițător sau de receptor.

Metoda analizei produselor activității este folosită în studiul aptitudinilor și oferă informații privind nivelul și calitatea cunoștințelor, deprinderilor, capacitatea de concentrare a atenției, capacitatea de aplicare practică a cunoștințelor teoretice, desigur, specific fiecărui stadiu de vârstă, etc.

IV.3.4. ANALIZA GRUPULUI EXPERIMENTAL

Cercetarea s-a desfășurat pe parcursul anului școlar 2016-2017 la grupa mijlocie A, „Albinuțele vesele”, grupă alcătuită dintr-un număr de 32 de preșcolari, dintre care 21 de fete și 11 băieți. Vârstele majorității copiilor sunt cuprinse între 4 și 5 ani, doar 7 copii fiind mai mici, având sub 4 ani în momentul începerii acestei cercetări, fiind deci de grupă mică.

În demersul cercetării am pornit de la constituirea grupurilor oarecum în mod aleatoriu și cât mai omogen, distribuind copiii din grupă în mod egal în grupul experimental și cel de control (martor). Ca un singur criteriu de selecție al grupului experimental a fost predispoziția dovedidă de câteva familii în sprijinirea realizării unor activități extrașcolare din cadrul parteneriatului cu familia, la grupa mică. Am ales acest criteriu deoarece demonstrarea ipotezei acestei lucrări presupune implementarea activităților de formare, de dezvoltare nu doar în cadru formal, la grădiniță, prin activitățile instructiv-educative pe care programa le presupune, ci și în cadrul nonformal, prin activități extrașcolare diverse din timpul liber, precum excursiile, drumețiile, concursurile, voluntariatele, etc și astfel, este necesară împlicarea familiei și în mod direct.

Ținând seama de obiectivele propuse în lucrarea de față am căutat să aleg diverse tehnici și forme de evaluare. Menționez faptul că am pus accent pe tratarea diferențiată și prezentarea cât mai atractivă a conținuturilor. Atât în cadrul formal, cât și în cel nonfomal am încercat să transpun informația la nivelul de înțelegere al copiilor, să le dezvolt gândirea și imaginația, să le formez priceperi și deprinderi de protecție și de îngrijire a mediului, să le cultiv sentimetul prieteniei și al respectului față de muncă, să le imprime rădăcinile unei viziuni ecologice, ca bază de temelie.

CAPITOLUL V

ANALIZA, PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

BAREM DE CORECTARE: – Pentru îndeplinirea unei sarcini/un răspuns corect – 3 puncte;

– Pentru două sarcini/două răspunsuri corecte – 6 puncte;

– Pentru pentru cele 3 sarcini/răspunsuri corecte – 9 puncte.

PUNCTAJ DE REFERINȚĂ: 10 probe X 3 itemi X 3 puncte/itemul = 90 puncte (100%).

CALCULUL PROCENTAJULUI CALIFICATIVULUI INDIVIDUAL:total punctaj copil X100/90=…%

CALCULUL PROCENTAJULUI CALIFICATIVELOR OBȚINUTE DE GRUP : Numarul de copii cu N.S./D/A X100/16 (numărul total de copii)= …%

CALIFICATIVUL ACORDAT: – Sub 30 puncte – NS (necesită sprijin)

– 31-60 puncte – D (în dezvoltare)

– 61-90 puncte – A (comportament atins)

V.1. REZULTATELE OBȚINUTE ÎN URMA EVALUĂRII INIȚIALE

REZULTATELE GRUPULUI EXPERIMENTAL

Tabel sintetic nr.1 – grup experimental

REZULTATELE GRUPULUI DE CONTROL

Tabel sintetic nr.2 – grup de control

GRAFIC DE COMPORTAMENTE GRUPURI, EVALUARE INIȚIALĂ

LEGENDĂ: 1 – C A (comportament atins)

2 – C D (comportament în dezvoltare)

3 – C NS (comportament ce necesită sprijin)

V.2. REZULTATELE OBȚINUTE ÎN URMA EVALUĂRII FINALE

REZULTATELE GRUPULUI EXPERIMENTAL

Tabel sintetic nr. 3 – grup experimental

REZULTATELE GRUPULUI DE CONTROL

Tabel sintetic nr.4 – grup de control

GRAFIC DE COMPORTAMENTE GRUPURI, EVALUARE FINALĂ

LEGENDĂ: 1 – C A (comportament atins)

2 – C D (comportament în dezvoltare)

3 – C NS (comportament ce necesită sprijin)

4.4. ANALIZA COMPARATIVĂ A DATELOR

Din rezultatele evaluării finale prezentate în tabelele analitice nr. 3 și nr. 4 de la anexe, reiese clar faptul că, față de rezultatele obținute la evaluarea inițială (tabelele analitice nr. 1 și nr. 2 – anexe), copiii au înregistrat progrese în ceea ce privește însușirea unor deprinderi de îngrijire a mediului, în schimbarea comportamentelor față de mediu, în însușirea unor cunoștințe de educație ecologică, în formarea în spirit ecologic. Acest lucru a fost posibil datorită desfășurării unor activități variate, atât în cadrul formal, observări dirijate, experimente, jocuri didactice, activități practice, activități artistico-plastice, etc cât și în cadrul nonformal, prin drumeții, excursii, vizite tematice, observări spontane, concursuri, programe artistice, etc.

În sprijinul confirmării ipotezei de cercetare vine și analiza comparativă a diagramelor areolare, histograme și grafice de comportament ale subiecților.

Înainte de perioada de constatare a cercetării (evaluarea inițială a cercetării), cunoscându-le evoluția școlară din anul școlar precedent a preșcolarilor, am încercat să-i distribui cât mai omogen în cele două grupuri, cel experimental și cel de control, dar am insistat totuși pe introducerea în grupul experimental a acelor preșcolari ai căror părinți sunt mai dispuși în implicarea și realizarea unor activități extrașcolare, din cadrul nonformal. Astfel, startul celor două grupuri, cel experimental și cel de control este relativ asemănător, totuși se poate sesiza o ușoară diferență a rezultatelor evaluării inițiale a cercetării. Dacă în privința numărului de preșcolari care necesită sprijin există egalitate în cele două grupuri, diferența constă în faptul că preșcolarii din grupul de control au rezultate puțin mai bune la probele propuse față de cei din grupul experimental – procentul preșcolarilor din grupul experimental care prezintă califiicativul A (comportamente atinse) este de 6,25 %, iar procentajul preșcolarilor din grupul de control este dublu, de 12,5 %.

LEGENDĂ: 1 – C A (comportament atins)

2 – C D (comportament în dezvoltare)

3 – C NS (comportament ce necesită sprijin)

Comparând diagramele areolare obținute în urma evaluării inițiale, cât și a evaluării finale observăm că pentru grupul experimental, procentajul preșcolarilor care au obținut calificativul A (comportament atins) practic se triplează , de la 12,5 % – procentaj obținut în perioada de evaluare inițială crește la 37,5 % – procentaj obținut evaluarea finală. Îmbucurător este și faptul că procentul copiilor care au obținut calificativul NS (necesită sprijin) s-a micșorat în perioada de evaluare finală de la 25 % (evaluarea inițială) la 6,25 % (evaluarea finală). Numărul preșcolarilor care sunt în dezvoltare s-a mai micșorat după evaluarea finală, de la 68,75 % (evaluarea inițială) – la 56,25 % și deși mulți preșcolari care necesitau sprijun în perioada evaluărrii inițiale au avansat și au intrat în această etapă de dezvoltare datorită perioadei formativ-ameliorative și mai mulți au părăsit acest grup făcând progrese și avansând în rândul celor cu calificativul A (comportamente atinse).

LEGENDĂ: 1 – C A (comportament atins)

2 – C D (comportament în dezvoltare)

3 – C NS (comportament ce necesită sprijin)

Referindu-mă la grupul de control se pot observa îmbunătățiri și în evoluția preșolarilor acestui grup, drept motiv fiind participarea acestora, chiar și mai puțin intensă doar în activitățile instructiv-educative, cu teme ecologice, din cadrul formal. Procentajul preșcolarilor care au obținut calificativul A (comportament atins) s-a dublat în urma evaluării finale, față de cel de la evaluarea inițială – de la 12,5 % (evaluarea inițială), la 25 % (evaluarea finală), iar numărul preșcolarilor care necesită sprijin s-a înjumătățit, de la 25 %, procent corspunzător evaluării inițiale, la 12, 5 % în urma evaluării finale. În privința procentajului pentru calificativul D (comportament în dezvolatare) numărul preșcolarilor rămâne același în ambele perioade, fie datorită faptului că există o balanță datorată perioadei formativ- ameliorative, astfel, unii au ieșit din grupul celor cu comportamentul în dezvolatare, avansând în grupul celor care au atins comportamentul, iar alții, tot evolutiv, au intrat în grupul celor în dezvoltare din grupul celor care necesitau sprijin. Acești preșcolari care sunt în dezvoltare prezintă un foarte mare potențial în implicarea în cât mai multe activități cu caracter ecologic și în cadrul nonformal, în însușirea unor comportamente și deprinderi ecologice, în formarea acestora în spirit ecologic.

LEGENDĂ: 1 – C A (comportament atins)

2 – C D (comportament în dezvoltare)

3 – C NS (comportament ce necesită sprijin)

După aplicarea testelor din perioada evaluării finale s-a constatat un decalalaj între cele două grupuri. Grupul experimenal, deși a pornit cu un mic pas în urma celui de control, datorită implicării directe atât în activității școlare, cât și extrașcolare, a reușit să depășească în atingerea obiectivelor cercetării grupul de control care a participat la mai puține la activtități instructiv-educative, în cadrul formal și chiar deloc la activități realizate în cadrul nonformal.

LEGENDĂ: 1 – C A (comportament atins)

2 – C D (comportament în dezvoltare)

3 – C NS (comportament ce necesită sprijin)

CONCLUZII

În urma desfășurării cercetării am constatat că unii preșcolari vin din familie fără deprinderi de îngrijire a mediului și a propriei sănătăți, sau cu o serie de noțiuni greșite, eronate despre viețuitoare, despre fenomene ale naturii și cauzalitatea producerii acestora. Din acest motiv am pus accent atât pe formarea deprinderilor practic-aplicative și pe dezvoltarea unui comportament pozitiv față de mediul înconjurător, cât și pe imprimarea și formarea personalității copiilor în spiritul ecologic.

Experiența de la clasă, cât și practica acestei cercetări m-a făcut să înțeleg cât de importantă este combinarea activittăților atât din cadrul formal, cât și a celor din cadrul nonformal în instruirea și motivarea preșcolarului în așa fel încât acesta să devină participant activ la propria instruire. Fiecare întâlnire cu natura a preșcolarilor a determinat lărgirea bagajului lor de cunoștințe, a facilitat stimularea interesului pentru cunoașterea mai profundă a mediului, de asemenea, a contribuit la formarea sentimentelor de respect și de protecție pentru mediul înconjurător.

Punând accent mai mult pe latura formativă a învățării am încercat să ofer preșcolarilor mai multă autonomie, mai multă inițiativă și motivație. Copiii trebuie încurajați să desfășoare activități în aer liber, să investigheze, să cerceteze mediul înconjurător, să facă propriile descoperiri, „experiențe” ce pot avea atât funcții educative, cât și funcții recreative.

În munca educativă atitudinea și implicarea părinților este hotărâtoare în formara personalității copilului. De aceea, este necesar ca părinții să cunoască posibilitățile de înțelegere ale copiilor, să afle preferințele acestora și să-i încurajeje în micile reușite și bunele intenții. Nu vom obține mici ecologiști dacă părinții nu sunt ei, în primul rând, niște buni cetățeni.

Lucrarea de față subliniază faptul că educația părinților este la fel de necesară ca și educația copiilor, de aceea se impune o colaborare eficientă, pozitivă cu aceștia și o implicare a părinților în actul de instruire și de autoinstruire în spiritul păstrării resurselor, în sensul adoptării unui stil de viață sănătos și în conștiențizarea importanței dezvoltării durabile, ca moștenire demnă de lăsat generațiilor viitoare.

Scopul educației timpurii nu este în primul rând învățarea, ci constă în dezvoltarea fizică, psihică și socială a copilului. La fel și educația ecologică vizează diferite laturi ale personalității individului având ca scop formarea atitudinii de protejare a mediului, de dezvoltare a responsabilității față de natură, de educare a cetățeanului de mâine, responsabil pentru toate acțiunile sale, sensibil la nevoile semenilor și problemele cu care se confruntă lumea: sărăcie, rozboaie, poluare globală, criză economică.

Formarea în spirit ecologic a copiilor este o responsabilitate a educatorului de astăzi și o promisiune pentru ziua de mâine.

ANEXA NUMĂRUL 1

TABEL ANALITIC NR. 1, GRUP EXPERIMENTAL – Rezultate etapă constatativă

Tabel sintetic nr.1 – grup experimental

ANEXA NUMĂRUL 2

TABEL ANALITIC NR. 2, GRUP DE CONTROL – Rezultate etapă constatativă

Tabel sintetic nr.2 – grup de control

ANEXA NUMĂRUL 3

TABEL ANALITIC NR. 3, GRUP EXPERIMENTAL – Rezultate evaluare finală

Tabel sintetic nr.3 – grup experimental

ANEXA NUMĂRUL 4

TABEL ANALITIC NR. 4, GRUP DE CONTROL – Rezultate evaluare finală

Tabel sintetic nr.4 – grup de control

ANEXA NUMĂRUL 5

ANEXA NUMĂRUL 6

FOTOGRAFII DIN CADRUL ACTIVITĂȚILOR ECOLOGICE

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: INTRODUCERE……………………………………………………………………………..2 CAP.I. PROFILUL PSIHOLOGIC AL COPILULUI PREȘCOLAR 1.1. Repere psihopedagogice la copilul de vârstă… [308007] (ID: 308007)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

INTRODUCERE……………………………………………………………………………..2 CAP.I. PROFILUL PSIHOLOGIC AL COPILULUI PREȘCOLAR 1.1. Repere psihopedagogice la copilul de vârstă… [308007]

Copyright Notice

Medicina social ă și asistenț a socială a persoanelor cu boli cronice și HIVSIDA [618731]

Licenta Anghel Alexandru Bogdan Ism 2017 [310198]

Micro -injecția este procesul tehn ologic caracterizat prin realizarea pieselor cu toleranțe [606645]

Capitolul 1.Prezentare generală 1.1 Ce este o casă inteligentă. Definiția În zilele noastre o casă devine tot mai „ inteligentă”. Timpul și cele mai… [305837]

ȘCOALA DOCTORALĂ MEDIU GEOGRAFIC ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ [607925]

Activitatea pastorală a preotului ȋn spitale, [618415]

Copyright Notice

Similar Posts