Introducere….2 [302675]

Cuprins

Capitolul I. Stadiul actual al cunoașterii………………………………………2

Introducere………………………………………………………………….2

Biodiversitate, concept și importanță………………………………………2

Biodiversitatea familiei Cucurbitaceae…………………………………….6

Genul Momordica……………………………………………………………8

Momordica charantia……………………………………………………….11

Principalele soiuri comerciale de Momordica charantia…………….……19

Capitolul II. Contribuții proprii……………………………………………….26

2.1. Justificarea temei……………………………………………………………27

2.2. Obiectivele cercetărilor…………………………………………………….28

2.3. Material și metodă…………………………………………………………29

2.4. Rezultate obținute………………………………………………………….34

2.5. Principalele boli și dăunători întâlnite în cadrul colecției de

germoplasmă a Momordica charantia…………………………………………44

2.6. Concluzii și recomandări…………………………………………………..46

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………….47

CAPITOLUL I: [anonimizat] o [anonimizat], [anonimizat].

Ocupând o [anonimizat]. Datorită acestui fapt producerea de legume are o însemnătate economică foarte mare pentru toate țările.

[anonimizat], minerale și au un aport important de nutrienți în alimentația omului.

Consumul mare de legume în alimentația de zi cu zi a omului a dus la extinderea suprafețelor de cultivare a legumelor, implicit la creșterea cantităților de legume vândute pe piața mondiala. Și pentru că suntem într-o continuă schimbare a [anonimizat] a [anonimizat], sere, solarii capătă noi dimensiuni.

[anonimizat], pot fi cultivate în diferite zone atingând potențialul maxim de producere.

Biodiversitatea acestei familii ne oferă o gamă largă de legume atât pentru consumul în stare prospătă cât și în stare procesată.

[anonimizat].

Biodiversitate, concept și importanță

Biodiversitatea, a fost adoptat ca termen științific în anul 1986 [anonimizat] a [anonimizat]-ului Pământului UNCED din 1992 la Rio de Janeiro. (Bavaru și colab., 2007)

De-a [anonimizat]:

” [anonimizat], ca și ecosistemele și procesele ecologice din care ele fac parte. [anonimizat], [anonimizat] a genelor intr-o grupare dată.”(R.eid și Miller, 1989)

” Biodiversitatea se referă la diversitatea speciilor, genetica și a ecosistemelor din areal, incluzând uneori componentele biotice asociate, ca și trăsăturile peisajului, sistemelor de drenaj și climat. ”(Swingland, 2001)

Biodiversitatea este un termen ce cuprinde diversitatea plantelor și a animalelor dintr- un ecosistem. Astfel biodiversitatea se împarte în două categorii: biodiversitate animala și biodiversitate vegetală, ambele fiind în strânsă legătură.

Diversitatea biologica este definita ca fiind abundenta de entitati vii pe Pământ, reprezentata de milioane de plante, animale si microorganisme, genele pe care acestea le conțin, complexitatea

Cercetătorul englez, George Sinclair a amenajat o gradina speciala la Wobum Abbey, în sud-estul Angliei, unde existau 240 de mici parcele cultivate cu o mare varietate de plante (inclusiv bazine cu specii acvatice). Sinclair si-a publicat primele observații în 1816, iar în 1826 a scris un studiu amplu a cărui concluzie era următoarea: o mare comunitate de specii vegetale este mult mai avantajoasa pentru dezvoltarea plantelor decât un ecosistem sarac în diversitate". Observație revoluționara pentru acele timpuri care evidenția pentru prima oara rolul esențial al biodiversitatii pentru viata în mediul natural (ecosistem) a plantelor, dar si a insectelor si a altor vietuitoare.(sursă 1)

Astfel că, mulți dintre noi oamenii, suntem axați pe dezvoltarea tehnologiei, automatizării, și puțin suntem cei care dăm importanță mediului încojurător, neconștientizând diminuarea diversității tuturor organismelor vi.

Pierderea biodiversității aduce după sine mari probleme de care depindem cum sunt serviciile ecosistemice, precum hrana, apa dulce, polenizarea, protecția împotriva inundațiilor.

Comunitățile biologice, dezvoltate în milioane de ani, au început sa fie distruse de activitățile oamenilor. Un număr mare de specii suferă un declin rapid, unele fiind aproape de punctul de unde începe extincția lor, ca rezultat al vânării excesive, distrugerii habitatelor, de către om. Principalul inamic al biodiversității este saracia iar protecția acesteia trece, în mod obligatoriu, prin ameliorarea bunăstării umanității și lupta împotriva subdezvoltării (Mancebo F., 2008)

Biodiversitatea se află însă într-o situație de criză. în Europa aproape un sfert din speciile sălbatice sunt acum amenințate cu dispariția, iar majoritatea ecosistemelor sunt degradate într-o asemenea măsură, încât nu își mai pot oferi serviciile valoroase. Această degradare înseamnă pierderi sociale și economice uriașe pentru UE. Principalele resorturi ale pierderii biodiversității, cum ar fi modificarea habitatelor, supraexploatarea resurselor naturale, introducerea și răspândirea speciilor alogene invazive și schimbările climatice, au câștigat teren, estompând efectele pozitive ale acțiunilor menite să stăvilească pierderea biodiversității.

Conservarea diversității biologice nu trebuie sa se rezume la a studia specii și habitate, ci și la eficacitatea unor măsuri active de protecție.

Se fac eforturi mari în vederea conservării biodiversității astfel că în mai 2011, Comisia Europeană a adoptat o nouă strategie care stabilește cadrul de acțiune al UE pentru următorii zece ani în vederea îndeplinirii obiectivului prioritar pentru 2020 în domeniul biodiversității, stabilit de liderii UE în martie 2010.

În cazul plantelor cultivate, speciile sălbatice pot produce gene care conferă rezistență la boli sau determina creșterea producției, unde ameliorarea genetică a plantelor cultivate este necesară nu numai pentru creșterea producției dar și ca protecție împotriva insectelor rezistente la pesticide, virulenței unor fungi, bacterii sau viruși necunoscuți. Pierderea plantelor cultivate poate fi adeseori legata direct de variabilitatea genetica redusă.

Speciile sălbatice mai pot fi adesea utilizate ca agenți biologici de control. Lumea naturala este și o importantă sursă de materii prime în industria farmaceutica. Mai mult de 75% din primele 150 de medicamente prescrise curent în S.U.A. sunt derivate din plante, animale, fungi, bacterii. Doua medicamente obținute dintr-un melc de mare din Madagascar s-au dovedit a fi eficiente în tratarea leucemiilor și a altor boli de sânge. Aceste tratamente au crescut rata de supraviețuire a copiilor cu leucemie de la 10% la 90%.

Capacitatea fotosintetică a plantelor și a algelor constă în captarea energiei solare de către țesuturile vii. Acestea reprezintă startul celor mai importante relații trofice care implică aproape toate speciile pe care omul le exploatează. Aproximativ 40% din productivitatea mediului terestru este utilizată direct sau indirect de om. Distrugerea vegetației dintr-un areal conduce la pierderea producției de biomasă și deteriorarea comunităților de animale care trăiesc în acel areal.

Chiar daca ecosistemele degradate sunt refăcute – adesea cu cheltuieli foarte mari – nu se mai poate restabili funcționalitatea inițială a ecosistemelor, acestea nemaiavând aceeași bogăție în specii.

Multe studii asupra pajiștilor naturale și artificiale confirmă faptul că pierderea unor specii determină declinul productivității, comunitatea fiind mai puțin capabilă să răspundă la variațiile mediului, precum seceta. Atunci când sunt pierdute specii, comunitățile biologice iși vor reduce substanțial capacitatea de adaptare la schimbările produse de activitatea umană.

Comunitățile biologice au o importanta vitala în protejarea resurselor de apă, protecția ecosistemelor împotriva inundațiilor sau secetei si menținerea calitatii apei. Aparatul foliar și litiera interceptează ploaia și reduc impactul picaturilor de apa cu solul, rădăcinile plantelor și microorganismele contribuie la aerarea solului, marindu-i capacitatea de a absorbi apa. Creșterea capacității de retenție a apei reduce posibilitatea de producere a inundațiilor care apar după ploile puternice ți asigură o cedare lentă a acesteia, în zile sau săptămânile după ploaie.

Atunci când vegetația este degradată, rata de eroziune a solurilor și chiar alunecările de teren cresc rapid, reducând substanțial valoarea terenurilor. Mai mult, particulele de sol ajunse în apă pot elimina animalele de apă dulce, viața marină din estuare. Sedimentele reduc indicele de potabilitate și indirect posibilitatea de utilizare a apei de către comunitățile umane ce trăiesc de-a lungul râurilor. Creșterea debitului solid conduce la colmatarea accelerată a lacurilor de acumulare, la diminuarea producției de energie electrică sau reducerea navigabilității.

La nivel local arborii modifică temperatura prin reducerea insolatiei directe și procesul de evapotranspirație. Efectul răcoritor diminuează utilizarea ventilatoarelor și aparatelor de aer condiționat, sporește confortul și îmbunătățește productivitatea muncii.

La nivel regional, evapotranspirația asigură secvențe ale circuitului apei în natură. Pierderea vegetației din unele regiuni de pe glob a condus la reducerea, la nivel regional, a cantității anuale a precipitațiilor.

La nivel global, creșterea plantelor este corelată cu ciclul carbonului. Diminuarea suprafeței ocupate de covorul vegetal are ca efect reducerea capacității de absorbție a C02, contribuind la creșterea concentrației acestui gaz în atmosferă și mai departe la efectul de încălzire globală.

Valoarea opțională a speciilor constă în potențialul de a produce un beneficiu economic societății umane în viitor. Continua schimbare a societății umane generează necesități, deci trebuie să existe metode care să le satisfacă. Adesea soluția problemei este un animal sau o plantă necunoscută anterior. Cautarea de produse naturale noi este foarte extinsă. Entomologii caută insecte utilizabile ca agenți biologici de control, microbiologii cauta bacterii care sa asiste procesele biochimice industriale, zoologii cauta sa identifice specii ce pot produce proteine animale mai eficiente etc. Posibila valoare economica a speciilor este greu de precizat deoarece este bazata pe produse sau procese neimaginabile încă.

Populația și organizațiile guvernamentale și nonguvemamentale contribuie anual cu sume de ordinul miliardelor de dolari la protejarea diversității biologice, îndeosebi în țările dezvoltate. Aceste sume se regăsesc în valoarea existențială a speciilor sălbatice și comunităților biologice, reprezentând de fapt fondurile pe care oamenii sunt dispuși sa le plătească pentru a preveni extincția speciilor și distrugerea habitatelor.

Biodiversitatea familiei Cucurbitaceae

Familia Cucurbitaceae se clasează printre familiile de plante furnizoare de fructe și legume utilizate în alimentația umană.

Această familie este compusă din 118 genuri cu 845 de specii, în principal, în regiunile tropicale și subtropicale^ Stevens, 2009) Toate speciile sunt sensibile la îngheț.

In cadrul acestei familii fac parte: legume, cu pondere foarte mare pe piața consumului prospăt, (castravetele lung, dovlecelul, pepenele) cât și în industria conservelor ( castravetele de tip comichon).

Alături de Solanaceae, Cucurbitaceaele ocupă peste 60 % pe piața consumului prospat de legume.

În industria farmaceutică familia este reprezentată de Castravetele amar ( Momordica spp) cu rezultate în tratarea diabetului, iar în industria cosmetică se fac extracte din castraveți.

În ceea ce privește calitățile nutritive Cucurbitaceaele sunt plante bogate în vitamina A, au număr sporit de minerale și oligoelemente, precum calciul, fierul, manganul etc.

Biodiversitatea în cadrul acestei familii este una variată și complexă, prin urmare vă voi prezenta o parte din speciile importante atât din punct de vedere economic, cât și pentru cunoașterea diversității acesteia.

Majoritatea cucurbitaceelor sunt plante anuale ierboase, mai rar lemnoase. Obișnuit sunt prevăzute cu peri aspri, rigizi. Tulpina este fistuloasă, culcată sau mai adesea agățătoare prin cârceii care pornesc de la subsuoara frunzelor. Ei pot fi simpli sau ramificați, în cilindrul central se găsesc fascicule bicolaterale.

Frunzele sunt întregi sau palmat-lobate până la palmat-sectate.

Florile sunt mari, actinomorfe, unisexuate prin avortare, monoice sau dioice, mai rar hermafrodite. Caliciul este format din 5 sepale unite pe diferite porțiuni. Corola, obișnuit galbenă, alcătuită tot din 5 petale unite, are forme diferite. Androceul are 5 stamine libere sau concrescute total (sinandrie), sau 2 câte 2 și 1 liberă, alcătuind 3 mănunchiuri (triadelfie). Gineceul inferior este alcătuit mai adesea din 3 (-5) cârpele concrescute cu receptaculul, pe a cărui margine superioară se prind învelișurile florale.

Polenizarea este entomogamă. Fructul este o bacă falsă, numită melonidă, la multe specii comestibilă. Semințele exalbuminate sunt numeroase și bogate în ulei. Sunt și plante melifere.

Pentru culturile forțate în spațiile protejate sunt create cultivaruri ginoici – flori hermafrodite morfologic normale, dar funcțional femele – cu staminele mai scurte decât pistilul, recurbate, cu polen steril, ele sunt autosterile și intersterile.

Sunt pretențioase și foarte pretențioase fată de căldură și lumină.

Tehnologia de cultură în câmp este simplă , dar în culturile fortate necesita îngrijiri speciale. în câmp , culturile se înființează , în principal, prin semanat direct, dar și prin răsad, iar culturile fortate și protejate numai prin răsad.

În Romania cultura cucurbitaceelor este de importanță economică, alimentară, terapeutică și socială. Un alt aspect important de știut este că la aceste plante, pe lângă fructe se pot consuma și florile și semințele, rădăcinile și mai recent chiar și în cozile de dovleac sau descoperit substanțe cu rol tereapeutic.

Speciile importante din această familie sunt castravetele, dovlecelul, pepenele, pepenele galben, dovleacul placintar. Ca și specific al acesteia legumele sunt din categoria plantelor termofile cu sensibilitate ridicată la factorii de mediu privind lumina și umiditatea atât cea atmosferică cât și a substratului de cultura (sol, cocos, rockwool).

Pe teritoriul țării noastre se cultivă numai 15 specii de Cucurbitaceae aparținând celor 8 genuri: Citrullus, Cucumis, Cucurbita, Luffa, Bryonia, Ecballium, Echinocystis, Momordica.

1.4. Genul Momordica

1.4.1. Momordica balsamina, plantă originară din zonele tropicale ale Africii și introdusă invaziv în Asia , Australia și America Centrală. În Europa a fost introdusă în 1568 (fig 1.1).

Figura 1.1 Fruct de Momordica balsamina

1.4.2 Momordica cardiospermoidesa a apărut în Tanzania , Malawi , Zambia , Zimbabwe , Mozambic și Botswana până la Swaziland și Africa de Sud. (fig 1.2)

Figura 1.2 Fruct de Momordica cardiospermoides

1.4.3 Momordica cochinchinensis, este un fruct din Asia de Sud-Est răspândit în întreaga regiune din sudul Chinei la Northeastern Australia, inclusiv Thailanda, Laos, Myanmar, Cambodgia și Vietnam . (fig 1.3)

Figura 1.3 Fruct de Momordica cochinchinensis

1.4.4 Momordica dioica este folosit ca leguma în toate regiunile din India și unele părți din Asia de Sud (fig 1.4).

Figura 1.4 Fruct de Momordica dioica

1.4.5 Momordica foetida, este o plantă perena agățătoare, tip vița de vie nativă dinzonele tropicale ale Africii, (fig 1.5)

Figura 1.5 Fruct de Momordica foetida

1.4.6 Momordica involucrata, plantă cucurbitaceae răspândită în Sudul Africii, (fig1.6).

Figura 1.6 Fruct de Momordica involucrata

1.4.7 Momordica rosirata a fost găsită în Kenya, și este răspândită în Tanzania, Ethiopia, Kenya, Uganda, (fig 1.7)

Figura 1.7 Fruct de Momordica rosirata

Momordica charantia- Castravetele amar

Momordica charantia, cunoscut sub numele de castravetele amar sau pepenele amar, este de origine necunoscută, dar este utilizată în medicina populară chineză ca plantă amară. În medicina ayurvedică este cunoscută sub denumirea de karela, în Europa fiind cunoscută sub denumirea de „castravete amar” datorită gustului său puternic amar. În cazul speciei Momordica charantia atunci când fructul este copt, acesta se rupe cu un pocnet caracteristic.

Fig. 1.8. Fruct de Momordica charantia

Cultivaruri: Hof 30- Hofigal, Rodeo- soi obținut la S.C.D.L Buzău în anul 2014.

1.5. Momordica charantia

Sinonime: Cucumis africanus Lindl., Cucumis argyi H. Lev., Cucumis intermedius M.J. Roem., Momordica anthelmintica Schumach., Momordica balsamina Blanco, Momordica charantia subsp. abreviata, Momordica chinensis Sprengel, Momordica cylindrica Blanco, Momordica elegans Salisb., Momordica indica L., Momordica jagorana C. Koch, Momordica muricata Willd., Momordica operculata Vell., Momordica senegalensis Lam., Momordica sinensis Spreng., Momordica zeylanica Mill., Sicyos fauriei H. Lev.

1.5.1 Origine si răspândire

Deși genul Momordica este cel mai variat din familia Cucurbitaceae, cea mai cultivata specie este Momordica charantia. În trecut, se considera că zona de origine a acestui castravete este în Asia, însă un studiu recent a demonstrat că de fapt este originar din Africa, având un istoric impresionat ca plantă cultivată în scop medicinal și alimentar. Din Africa, M. charantia a ajuns în brzailia prin comerțul cu sclavi, ajungând astfel în vestul Mijlociu al Americii.

Această specie a fost descrisă pentru prima dată de către Linnaeus, în anul 1753 folosind cultivare din India peninsulară.

Scrierile sanscrite arată ca Indo-arienii (2000-200 Î.H) utilizau această specie ca aliment, medicament, recipient, instrument muzical, apărând chiar și în diferite metafore.

În India, Momordica charantia prezinta mai multe denumiri științifice, toate fiind acceptate de către lumea științifiă, fiind incadrate în grupa sinonimelor:Momordica cylindrica Blanco (IK), Momordica muricata Vell. (IK),

Momordica muricata Wall (IK), Momordica senegalense Lam. (IK), Momordica zeylanica Mill. (IK), Momordica anthelminica Shum and Thorn (IK), Momordica chinensis Hort. (IK), Momordica elegans Salisb. (IK), Momordica indica Linn. (IK).

Fig. 1.9. Harta distribuție Momordica charantia

1.5.2. Descriere

Tulpina este târâtoare sau urcătoare, fistulosă și viguroasă puternic ramificată de lăstari laterali. Prezintă un aparat foliar bine dezvoltat cu frunze trilobate sau pentalobate, pot prezenta chiar și 9 lobi, ușor dințate și acoperite cu perișori fini glandulari. Sunt dispuse altern, au o lungime de 10-12 cm și o lățime de 5-8 cm. Pețiolul are o lungime de 3 cm. Florile sunt unisexuat monoice dispuse axilar cate 1-2 la un loc. Florile mascule prezintă un pedicel mai scurt, caliciul campanulat, 5 petale, galben; acestea au 3 stamine cu antere albe. Florile female prezintă un caliciu scurt, pubescent, sepale galben-verzui, 5 petale libere, 5 staminode, ovarul estew dispus inferior, fusiform, verde și verucos, stilul scurt cu 5-6 stigmate. Fructul este lung pedunculat, obovoid sau oblong-cilindric. Prezintă creste proeminente, verucoase ce îi confer un aspect puternic ornamentat și marmorat. Culoarea fructului în perioada de vegetație este verde și albicios la vârf, iar Ia maturitatea fiziologică fructul are culoarea galben- portocaliu, (fig 1.12) (Lagunovschi și Vînătoru, 2016). Totodată, există un cultivar ce prezintă fructul albicios.

Figura 1.10 Castravetele amar 1) – perioada de vegetație, 2) – la maturitatea fiziologică

1.5.3. Importanță

Castravetele amar conține o gamă largă și complexa de substanțe chimice: proteine, polipeptizi, lecitine, carotenoizi, acid clorogenic și momordină, vitamine din grupul B, minerale și oligoelemente. Datorită faptului că acesta conține charantină este utilizat in medicină ca alternativă naturală în controlul glicemiei. Iar întrebuințările în medicină nu se opresc aici, ceaiul din frunze și fruct este folosit ca antiviral pentru pojar, tratarea hepatitei, tratarea diverselor răni, infecții externe și interne, împotriva viermilor și paraziților intestinali. (Lagunovschi și Vînătoru, 2016)

Fig. 1.11. Suc de Momordica charantia

1.5.4. Valoare alimentară

Atât fructele imature cat si cele mature sunt folosite in gastronomie. Astfel, se pot consuma în stare crudă sau preparate sub diverse forme. Varietățile foarte amare sunt prefierte, scurse și apoi asezonate. De asemenea gustul amar se poate atenua prin înmuierea în prealabil în apă sărată.

În India, fructele imature se conserva prin murare sau prin transformarea lor in chipsuri, folosind metodele adecvate. Fructele mature sunt feliate transversal, sărate sau înmuiate în apă sărată, apoi se usucă la soare, păstrându-și astfel o mare parte din calitățile nutriționale pentru a fi consumate în extrasezon.

Lastarii tineri si frunzele sunt de asemenea preparate si consumate ca vegetale, acompaniind atat legumele cât și carnea în India, iar în Philippine au rol condimentar.

În Japonia, este foarte popular consumul unui ceai ce are în compoziția lui extracte din frunze și fruct, fiind considerată o băutură foarte sănătoasă. O altă parte ce se consumă, fiind de asemenea un nucleu de antioxidanți si vitamine, este arilul care protejează sămânța; culoarea atrăgătoare și gustul său dulce devin irezistile atât pentru copii cât și pentru cei care vor un plus de energie.

Figura 1.12 Fructe și semințe Momordica charanthia

Gastronomia chinezească utilizează castravetele amar pentru gustul său amărui, regăsit de obicei în mâncăruri înăbușite acompaniat de carne de porc, în supe și sub formă de ceai. Este foarte des întâlnit în India, unde este de obicei pregătit cu cartofi și iaurt pentru a-i reduce gustul amar, sau folosit în sabji.

În bucătăria Punjabi, fructul se umple cu mirodenii după care se prăjeste în ulei, fiind un fel de mâncare deosebit de apreciat.

În India de Sud, și în Tamil Nadu este o legumă foarte răspândită. Îl folosesc pentru a prepara thoran, combinându-l cu nucă de cocos rasă, theeyal și pachadi. Acest fel de mâncare este cel mai indicat și utilizat de către pacienții cu diabet. Totodată, printre rețetele populare, regăsim și curry, alone, nuci măcinate și Pachi Pulusu, un tip de supă preparată cu ceapă prăjită, castravete amar și alte condimente.

În Pakistan, în timpul verii această legumă este extrem de prezentă, gătindu-se cu multă ceapă. Un mod tradițional de a găti curry de castravete amar, este prin felierea fructului, sărarea acestuia si expunerea la soare timp de câteva ore pentru a-i reduce din amăreală. După aceasta, se storc feliile pentru a elimina excesul de apă sărată și se înăbușă în ulei alături de multă ceapă. Se adaugă pudră de chili, de turmeric, sare, coriandru și câteva semințe de chimion. Totodată se adaugă o cantitate mare de pastă de tomate, ardei verzi și se mai lasă 30 de minute pe foc. După o jumătate de oră, se poate servi alături de lipii și iaurt chutney.

Castravetele amar este rareori utilizat în gastronomia japoneză, dar reprezintă un element de bază pentru gastronomia din Okinawa, acordându-i-se meritele cuvenite pentru speranța de viață mai mare a acestora comparativ cu japonezii.

În Indonezia, castravetele amar este preparat în diverse feluri de mâncare, precum tocane, pregătit în lapte de cocos sau înăbușit.

În Vietnam, se consumă felii de castravete amar alături de carne uscată, sau în prepararea supei de castravete amr și castraveți. de asemenea este unul dintre ingredientele principale consumate în perioada sărbătoririi Têt, gustul său amar comemorând condițiile vitrege de trai din trecut.

Este preparat în diverse feluri de mâncare în Philippine, unde este cunoscut sub denumirea de Ampalaya. În această regiune se consumă și lăstarii tineri, frunzele, și fructul întreg alături de carne de vită tocată, sos de stridii, tomate, fasole de Lima, fasole verde, vinete.

În Nepal, castravetele amar se prepara în diverse forme, cel mai cunoscut fiind achar-ul proaspăt, reprezentând un tip de murătură.

În Panama, castravetele amar este cunoscut sub numele de Balsamino. Frunzele sunt infuzate în apă fierbinte pentru a prepara un ceai care tratează malaria și diabetul. Se lasă frunzele la infuzat în apă fierbinte inainte de a fi scurse foarte bine, astfel încât lichidul care se scurge să fie consumat drept ceai.

În România nu este utilizat ca legumă în prepararea diverselor feluri de mâncare, în schimb este din ce în ce mai popular printre persoanele suferinde diabet sau care prezintă colesterolul ridicat, consumând în fiecare dimineață o felie din acest fruct- în sezon- sau administrat sub formă de comprimate.

Figura 1.13 Diverse preparate cu Momordica charanthia

1.5.5 Valoare nutrițională

Compoziția nutriționala per 100 g/ fruct este : umiditate 94,03 g; energie 71 kJ (17 kcal); proteină 1g; grăsimi 0.17g; cenușă 1,10g; carbohidrați 3,70 g; K 296 mg; Ca 19 mg; Mg 17 mg; Fe 0,43 mg; P 31 mg; Na 5 mg; Zn 0,80 mg; Cu 0,034 mg; Mn 0,089 mg; Se 0,2 µg, vitamina C 84 mg; tiamine 0,04 mg; riboflavine 0,040 mg; niacin 0,400 mg; acid patotenic 0,212 mg; vitamina B-6 0,043 mg, acid folic total 72 µg; vitamina A 24 µg RAE; vitamina A 471 IU; β-caroten 190 µg; α-caroten 185 µg; luteină + zeaxantină 170 µg ( USDA 2010).

Compoziția nutrițională per 100 g/ frunze: umiditate 89, 25 g;energie 126 kJ (30kcal); proteină 5,3 g; grăsimi 0, 069 g; cenușă 1,47 g; carbohidrati 3,29 g; K 608 mg; Ca 84 mg; Mg 85 mg; Fe 2, 04 mg; P 99 mg; Na 11 mh; Zn 0,30 mg; Cu 0,201 mg; Mn 0, 536 mg; Se 0,9 µg; vitamina C 88 mg; tiamină 0,181 mg; riboflavin 0,362 mg; niacin 1,11 mg; acid pantoitenic 0,063 mg; vitamina B-6 0,803 mg; acid folic total 128 µg, vitamina A 87 µg RAE; vitamina A 1,734 IU ( USDA 2010).

Fructul de Momordica reprezintă o sursă important și bogată de minerale, calciu, potasiu, magneziu, fosfor, fier, vitamina C, complexul de vitamine B, folați, vitamina A α și β-caroten. Și frunzele tinere reprezintă o sursă excelentă nutritivă, bogate în minerale, vitamina C, complexul vitaminei B, folați și vitamina A.

Activitatea antioxidantă

Extractele din frunze, tulpină și fructul castravetelui amar au demonstrat niveluri diferite de activitate antioxidantă.

Cea mai mare actiune antioxidantă a fost înregistrată la analizele frunzelor. Compușii fenolici predominanți au fost : acidul galic, acidul cafeic, catechină.

Activitatea anticancer

Numeroase studii au demonstrat eficacitatea extractelor de Momordica charantia in diferite tipuri de cancer: limfom, leucemie, limfoid, choriocarcinom, melanoma, cancer de san, tumori de piele, cancer de prostată, carcinoma scuamos al limbii și laringelui, carcinoame ale vezicii și boala Hodgkin (Grover și Yadav 2004).

Activitatea antivirală

Castravetele amar ( și o parte din fitochimicalele isolate) au fost înregistrate cu acțiune antivirală in-vitro, împotriva a numeroși viruși, incluzând Epstei-Barr, herpesul și virusul HIV.

Activitatea antimutagenă

Fructele imature, aflate în stadiul de verde prezintă o combinație de acilglucozilsteroli ce au o important acțiune antimutagenă.

Activitatea antidiabetică/hipoglicemiantă

Fructul castravetelui amar este utilizat în mod tradițional drept un remediu în tratarea diabetului atât în Asia, Africa cât și în America de Sud. În ultimele 4 decenii au fost publicate numeroase lucrări științifice care atestă acțiunea sa antidiabetică și hipoglicemiantă, iar în medicina ayurvedică recomandările consumului de castravete amar în mod regulat, ca un aliment, tocmai pentru aceste acțiuni există de secole. Studiile au demonstrat că efectele secundare aferente consumului de castravete amar, atât la oameni cât și la animale sunt insignifiante spre inexistente. Conform unui studiu din anul 2010, condus de către Paul și Raychaudhuri, studiu care a avut ca obiect de activitate proprietățile antidiabetice ale M. charantia, s-a demonstrat că o combinație de saponine steroidale denumite charantine, peptide asemanatoare insulinei și alcaloizi sunt constituenții hipoglicemianți ai M. charantia, aceția fiind concentrați în special în fruct. Așadar, consumul fructelor de Momordica charantia poate fi considerată o terapie alternativă pentru scăderea glicemiei la pacienții diabetici.

1.5.6. Valoare medicinală

În comparație cu alte culturi precum cerealele, leguminoasele și produsele animaliere, legumele, în special cucurbitaceele nu reprezintă o sursă bună de energie pentru dieta umană. Utilizarea cucurbitaceelor ca plante pentru alimentație nu se realizează în principal pentru calorii, minerale sau valorile ridicate de vitamine, întrucât prezintă valori mici sau surse modeste a acestor nutrienți. Au în general valori relative scăzute în valoarea alimentară, în special în proteină. Totuși, sunt câteva excepții, cum ar fi castravetele amar care este foarte bogat în vitamina C. Comparativ cu alte cucurbitacee, acesta prezintă o importanță nutrițională relativ ridicată, datorată în special conținutului de fier, fosfor și acid ascorbic. (Oliver 1961Morton, 1967).

Acidul ascorbic este reținut de fructul imatur pe parcursul depozitării; dacă se depozitează după coacere, se pierde o cantitate considerabilă din acidul ascorbic. Acesta are capacitatea de a-l reține pentru aproximativ 4 săptămâni la o temperatură de 32-35 ̊ , cu o umiditate relativă de 85-90 %.

Uscarea feliilor verzi la soare conduce către pierderea a 80% din acidul ascorbic, iar prepararea termică distruge aproximativ 40-50 %.

Analizele preliminare au demonstrat că frunzele și fructele de Momordica charantia sunt o sursă foarte bună de carbohidrați și proteină, fiind surse excelente de energie.

Frunzele sunt o sursă excelentă de calciu, caroten, riboflavine și acid ascorbic. ( Anonymous, 1952).

Pulpa castravetelui amar conține niveluri ridicate de lizină, având valori relative scăzute de acid glutamic și arginină, comparativ cu izolații proteici din soia. Ca o completare, aminoacizii esențiali, incluzând treonina, valina, metionina, izoleucine, leucine si fenilalaninele sunt prezente în cantități comparative cu proteinele din soia sau din alte legume.

Fructul de Momordica ch. conține steroizi, charantină, momordicozide (G, F1, F2, I, K, L), steroli acil glucozili, linolenoyl, glucopiranosil, elenosterol, aminoacizi, acizi grași și compuși fenolici. Fitochemicalele izolate din întreaga plantă, lăstari sau frunze includ saponine, steroli, glicozizi steroidali, alcaloizi, aminoacizi și protein. ( Raman and Lau 1996). Încă din anii ’60 a fost demonstrat că triterpenoidul Charantina are proprietăți antidiabetice și că tratează diabetul putând chiar înlocui tratamentul alopat, când este administrat pe cale orală sau intravenoasă iepurilor de laborator.

Nu se recomandă consumul abuzuv al acestei plante, întrucât poate avea anumite reacții adverse, în funcție de organismul fiecăruia. În Turcia, a fost înregistrat un caz de fibrilație atrială la un pacient în vârstă de 22 de ani, care a consumat 6 linguri de suc din fructul de castarvete amar, mai multe zile la rând. Dupa 10 ore, timp în care a fost perfuzat intravenous cu amiodaronă, fibrilațiile au încetat și nu a mai înregistrat alte complicații.

Utilizarea în medicina tradițională

Această plantă a fost utilizată de secole în farmacopeea antică tradițională Indiană, Chinezească și Africană, având acțiune antihelmintică, laxativă, stimulant digestiv și pentru a mări apetitul. În medicina ayurvedică, Momordica charantia se găsește la rubrica legumelor utilizate în medicină, revendicând numeroase proprietăți terapeutice, cum ar fi reglarea digestiei și a metabolismului, înlesnirea și susținerea mișcărilor motrice și îmbunătățirea digestiei substanțelor dulci. De asemenea tratează febra, armonizează vicierile enzimatice si cele corelate metabolic, este benefică în diabet, având și acțiune antihelmintică.

Întreaga plantă, frunzele, și în special fructele sunt utilizate în medicina populară, pentru a trata diabetul în Asia. (Perry 1980; Khajuria and Thomas 1993; Platel and Srinivasan 1995; Fernandopulle and Ratnasooriya 1996; Decker-Walters 1999; ).

În Mexic, genotipul neameliorat, sălbatic, este utilizant ca afrodiziac. Ceaiul pe baza de sucul din fructe și frunze este utilizat în tratarea rănilor, infecțiilor, viermilor și paraziților, pojarului, hepatită și febră. Planta, în general este utilizată ca un hipoglicemic și ca agent antidiabetic. (Chen et. All, 2003).

În insulele Mauritius, în afara proprietăților sale antidiabetice, frunzele îmbibate în ulei sunt aplicate pe întreg corpul pentru a atenua febra. Decoctul din rădăcină are proprietăți abortive, în timp ce decoctul din frunze și tulpină este utilizat împotriva dizenteriei, reumatismului și a gutei. Sucul extras din fructe, frunze și chiar întreaga plantă, sunt utilizate în mod curent pentru tratarea rănilor, infecțiilor, paraziților, pojarului, hepatitei și a febrei. (Behera et all., 2008).

Sucul frunzelor și al fructelor este administrat drept antihelmintic iar partea care se poate pulveriza este aplicată extern împotriva ulcerațiilor maligne. ( Oliver, 1960).

În mod tradițional, frunzele castravetelui amar salbatic sunt zdrobite pentru sucul necesar aplicării pe piele în vederea tratării înțepăturilor de insecte, de albină, arsuri, iritții și răni. Decoctul din frunze și fructe este consumat preventiv sau ca tratament pentr durerile stomacale, de dinți, în afecțiunile hepatice, diabet, hipertensiune și cancer. (Chiu and Chang 1995).

În India, rădăcinile sunt recomandatepentru acțiunea astringentă țn tratrea hemoroizilor, iar în America tropicală sunt utilizate pentru acțiunea sa abortivă. Totodată, aceasta se regăsește în prescripțiile afrodiziace.

Alte utilizări

Frunzele se pot folosi la curățarea metalului, și datorită conținutului în glucozide cucurbitane ce sunt toxice pentru anumite insecte, se recomandă a fi utilizat ca un insecticid natural.

Fig. 1.14. Aspect general Momordica charantia

1.6. Principalele soiuri comerciale de Momordica charantia

Soiurile de Momordica charantia pot fi clasificate în trei categorii: mici triangulare, lungi verde închis și fructe de culoare verde deschis mai puțin amare. S-au obținut în lume peste 300 de soiuri.

În India s-au obținut numeroase soiuri dintre care cele mai cunoscute sunt:

Pusa do Mausmi (fig.20)- obținut la Institutul Indian de Cercetare Agricolă (IARI) din New Delhi. Prezintă fructe lungi, de culoare verde închis, medii în diametru, alungite, cu 7-8 coame longitudinale. Fructul are o greutate de 100-120 g.

Pusa Vishesh. (fig.20) Obținut la Institutul Indian de Cercetare Agricolă dintr-o selecție a unei populații locale din Hapur, Uttar Pradesh, India. Se caracterizează prin fructe medii, de culoare verde închis, fusiforme, cu rugozități uniforme. Plantele au habitus pitic. Fructele sunt pretabile muratului și liofilizării.

Pusa Hybrid 1. Obținut la IARI, New Delhi prin încrucișarea părinților Pusa do Mausmi cu Pusa Vishesh. Prezintă o producție superioară părinților cu un procent de 42-58%. Se caracterizează prin frunze de culoare verde închis, fructe verzi, medii lungi, cu greutatea de aproximativ 100 g.

Pusa Hybrid 2. Fructe de culoare verde închis, medii, de 11,25 cm lungime, cu rugozități neregulate, 110 g.

Kalyanpur Baramasi. Fructele sunt de 20-25 cm lungime, subțiri, de culoare verde închis, cu un număr de 8-10 semințe. Este tolerant la mozaic.

Co 1. (fig.21) Este o selecție obținută dintr-o populație locală din Thudiyalur, Tamil Nadu. Fructul este de culoare verde închis, de lungime medie, 25-30 cm și de 6-8 cm grosime. Planta produce 20-22 fructe în medie cu o greutate de 100-120 g/fruct.

MDU 1. (fig.21) Este un mutant obținut prin iradierea cu raze gamma a cultivarului Mc 103. Este mult mai timpuriu iar raportul dintre florile femele și mascule este de 1:20. Fructele sunt lungi, de 40,3 cm și aproximativ 410 g și conțin puține semințe iar planta produce în medie 16 fructe.

COBgoH1. (fig.21) Hibrid F1 obținut prin încrucișarea dintre Mc 84 x MDU 1 cu un conținut mare de momordicină (2.99 mg/g).

Fig. 1.15. Pusa do Mausmi (stânga) și Pusa Vishesh (dreapta)

Fig.1.16. Co 1, MDU 1 si COBgoH1

Coimbatore green. Selecție din colecția Coimbatore, fructe de 60 cm lungime, de culoare verde închis. Un fruct are o greutate cuprinsă între 300-400 g.

Coimbatore long white. Obținut la Institutul Național de Semințe. Fructele sunt lungi, albe.

VK 1 Priya. (fig.22) Selecție dintr-o populație locală obținută la Universitatea de Agricultură din Kerala (KAU), Thrissur, India. Fructele sunt verzi cu nuanțe albicioase către punctul pistilar și au lungimea de 30-40 cm.

Preethi. (fig.22) Selecție obținută de KAU, Thrissur , India. Fructele sunt medii, albe, 30 cm lungime iar un singur fruct are în jur de 310 g.

Pryanka. (fig.22) Selecție locală a KAU, Thiruvalla, Kerala, India. Fructele sunt de culoare alb uniform, cu rugozități spinoase, medii, aproximativ 300 g.

Arka Harit. (fig.23) Soi obținut de Institutul Indian de Cercetare Horticolă (IIHR), Banglore, India. Fructele sunt atractive, în formă de fus, de culoare verde lucios, medii, de aproximativ 300 g.

Phule Green Gold. Obținut de Mahatma Phule Krishi Vidyapeeth (MPKV), Rahuri, Maharashtra, India. Fructele au o lungime de 25-30 cm, de culoare verde închis, pretabile pentru piața de export.

Phule Priyanka. Obținut de MPKV, Rahuri, Maharashtra, India. Este un hibrid cu fructe de culoare verde închis, de 20-25 cm lungime.

Phule Ujwala. Obținut la MPKV, Rahuri, Maharashtra, India. Fructele sunt de 18-20 cm lungime, de culoare verde închis, pretabile pentru piața de export.

RHR BGH 1. Hibrid F1, obținut de Rahuri, Maharashtra, India. Prezintă toleranță la făinare. Fructele sunt de 20 cm lungime, de culoare verde închis.

Hirkani. (fig.23) Obținut prin selecție dintr-o populație locală de Rahuri, Maharashtra, India. Fructele sunt de culoare verde închis, 15-20 cm lungime.

Pant Karela 1. (fig.24) Obținut la Universitatea de Agricultură și Tehnologie Govind Ballabh Pant (GBPUAT), Pantnagar, Uttaranchal.

Pant Karela 3. Soi timpuriu, foarte productiv, obținut la GBPUAT, Pantnagar, Uttaranchal. Fructele sunt cilindrice, cu o lungime de 24 cm, lungi, de culoare verde închis.

Konkan Tara. (fig.24) Obținut de Konkan Krishi Vidyapeeth, Dapoli, Maharashtra, India. Fructele sunt verzi, medii lungi, 15 cm lungime, fusiforme.

Fig.17.VK 1 Priya, Preethi si Pryanka

Fig.18. Arka Harit și Hirkani

Fig.19. Pant Karela 1 și Konkan Tara

Chaman. (fig.25) Hibrid F1 obținut de Nunhems, India, Bangalore. Este timpuriu și foarte productiv. Fructele sunt atractive, lucioase și de culoare verde.

Sarkar. Hibrid F1 obținut de Nunhems, India, Bangalore. Plantele sunt viguroase, foarte ramificate. Fructele sunt tip tradițional, atractive, lucioase, de culoare verde închis. Este rezistent la făinare.

Amanshri. (fig.25) Hibrid F1 obținut de Nunhems, India, Bangalore. Fructele sunt lucioase, verde închis. Foarte rezistent la transport, durată mare de păstrare.

Racer. Hibrid F1 cu flori predominant femele, obținut de Nunhems, India, Bangalore. Fructele sunt fusiforme, de culoare verde închis, 8-10 cm lungime.

Visesh. (fig.25) Hibrid F1 obținut de Golden Seeds, India. Fructele sunt de culoare verde închis, un fruct are o greutate de 100-125 g.

Prachi. (fig.26) Hibrid F1 obținut de East-West seeds, India. Plantele sunt viguroase, fructele fusiforme, 5-6 cm lungime. Fructele sunt de culoare verde închis, pretabile pentru umplut.

Vivek. (fig.26) Hibrid F1 obținut de Sungro seeds, India. Fructele sunt drepte, de culoare verde închis, de 125 g.

NS 463. (fig.26) Hibrid F1 obținut de Namdhari seeds, Bangalore, India. Plantele sunt viguroase, timpurii, foarte productive. Fructele sunt lucioase, verde deschis, cu

rugozități continue pe toată suprafața. Fructele au o lungime de 30-35 cm și 350-400 g cu vârfurile rotunjite.

NS 469 (H 2069). (fig.27) Obținut de Namdhari seeds, Bangalore, India. Plantele sunt viguroase și timpurii, fructele sunt de culoare verde deschis, cu o lungime de 35-40 cm și o greutate de 700-750 g.

NS 473 (H 63). (fig.27) Hibrid F1 obținut de Namdhari seeds, Bangalore, India. Fructele sunt lucioase, verde deschis cu rugozități continue. Fructele au o lungime de 22-25 cm și sunt sub formă de fus.

NS 497. (fig.27) Hibrid F1 obținut de Namdhari seeds, Bangalore, India. Plante viguroase, timpurii și foarte productive. Fructele sunt de culoare verde lucios, rugozități continue și puține gofrări, având lungimea de 30-35 cm și greutatea de 350-400 g.

Fig.20.Chaman, Amanshri si Visesh

Fig.21. Prachi, Vivek si NS 463

Fig.22. NS 469, NS 473 si NS 497

NS 487. Hibrid F1 obținut de Namdhari seeds, Bangalore, India. Plante viguroase, timpurii și foarte productive. Fructele sunt de culoare verde lucios, rugozități continue și puține gofrări, având lungimea de 30-35 cm și greutatea de 350-400 g.

NS 469T.Obținut de Namdhari seeds. Plante viguroase și timpurii. Fructele sunt de culoare verde deschis lucios cu rugozități cotinue, de 35-40 cm lungime și 700-750 g.

În China s-au obținut numeroase soiuri dintre care cele mai cunoscute sunt următoarele:

Xiang Kugua 1. Obținut de către Institutul de Cercetare Legumicolă din Hunan, China. Este un soi timpuriu, foarte productiv, de calitate superioară.

Cuilii. Hibrid F1 obținut prin încrucișarea liniei ginoice 19 cu Jiang Xuan 105. Hibrid timpuriu, productiv.

Alte soiuri remarcabile obținute în China sunt: Dauouyihao, Guinongke1, Guinongke 2, Yu 5, Zaoyoukugua, Zaolukugua, Nongyou 1, Xinke 3 Kugua, Hongkong Green, Large top, Hybrid Beauty Winner 1, Green Lover și soiuri cu flori predominant femele: Q11-2 și Yuquiang 2.

În Australia de asemenea s-au obținut soiuri și hibrizi valoroși, dintre care cei mai cunoscuți fiind:

Kiew Yoke 59. Cultivar productiv cu fructe lungi, de culoare verde deschis, netede. Fructul are greutate de 500-600 g.

Kiew Yoke 68. Cultivar viguros, tolerant la boli și dăunători, cu fructe mari, lucioase, de aproximativ 500-600 g, cu durata de păstrare mare.

Known you Green. Cultivar taiwanez cu fructe de culoare verde, netede și lucioase. Plantele sunt viguroase, productive. Fructul prezintă rugozități și striuri și cântărește 400-700 g. Pulpa este verde iar gustul este ușor amar. Pretabil pentru salate și preparate prăjite.

Verdure. Soi timpuriu, viguros, productiv. Fructele sunt medii, cu formă interesantă, ajungând până la 500 g. Pulpa este verde, pretabilă pentru supe.

Moonrise. Plante timpurii, viguroase și productive. Fructele sunt lungi, de culoare verde deschis, cu o greutate de până la 700 g. Prezintă un gust excelent, crocant, pretabil pentru consum în stare proaspătă.

Moonlight. Soi productiv, timpuriu, cu fructe mediu-lungi care rareori crapa. Fructele prezintă o greutate de 650 g, de culoare verde deschis.

Moon Beauty. (fig.28) Plantele sunt timpurii, viguroase și foarte productive. Fructele au forma oblongă, lucioase, de culoare albă, cu proeminente pe suprafața. Au o lungime de 30 cm, 9 cm lățime și o greutate de 700 g.

Soiurile principale obținute în Philipine includ varietăți ale populațiilor locale cum ar fi Sta Rita, Makiling și hibrizii F1 denumiți Jade Star A și B.

Stă Rita. Soi foarte popular în Philipine. Fructele sunt verzi, pulpa netedă, lucioasă, 20-35 cm lungime, 200 g, rezistente la făinare.

În Japonia, cele mai cunoscute soiuri sunt: Japan Long, Japan Green Sprindle, Nikko și Peacock. În Taiwan, soiurile principale sunt: Taiwan Large, Taiwan White, Hybrid White Pearl, Hybrid Taiwan White.

Thailanda: Small Baby (fig.28), Hybrid Bangkok Large, Hybrid White Pearl, Hybrid Jumbo Choice.

Sri Lanka: Palee F1(fig.28), Matale Green și Thinnaweli White.

Fig.23. Moon Beauty, Small baby si Palee F1

Pakistan: Ambika, Rama Krishna si Phauja.

Bangladesh: Hybrid White, Hybrid Green.

S.U.A.: CBM 9,CBM 10, CBM 12,CBM 18.

România: Rodeo, obținut de S.C.D.L. Buzău (Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău) soi semitimpuriu cu potențial mare de producție.Vigoare mare. Fructele fusiforme, imature, de culoare verde, ușor albicioase către vârf iar mature galben portocalii, cu o lungime medie de 22 cm și o greutate de 210 g.

CAPITOLUL II

CONTRIBUȚII PROPRII

2.1. JUSTIFICAREA TEMEI

În România, varietatea legumelor consumate este foarte restrânsă, consumatorii și cultivatorii concentrandu-se pe producerea și consumul legumelor și fructelor pe care le consideră cu tradiție în țara noastră. Astfel, potențialul biodiversității legumicole de care ar putea dispune culturile agricole de pe teritoriul României a fost neglijat, practicându-se agricultura intensivă a anumitor specii, depreciindu-se astfel capacitatea consumatorilor de a valorifica atat potențialul alimentar variat cât și caracterul terapeutic al unor produse horticole. Castravetele amar face parte din categoria produselor horticole considerate a avea un potențial terapeutic valoros, ce poate veni în sprijinul persoanelor predispuse sau care au dobândit deja boala cunoscută sub numele de diabet, au probleme legate de colesterol sau cu aparatul digestiv în general. Cunoscând aceste proprietăți și istoricul zonelor de cultură și consum cu tradiție, ce au prezentat doar rezultate positive, benefice condiției medicale ale omului modern, S.C.D.L. Buzău și-a propus ca unul dintre obiectivele sale din cadrul laboratorului de Genetică, Ameliorare și Conservare a Biodiversității să fie aclimatizarea și ameliorarea unor genotipuri de Momordica charantia, cunoscute popular sub denumirea de castravetele amar, tocmai pentru a veni în sprijinul consumatorilor români, permițându-le astfel sa beneficieze de o dietă alimentară variată și accesibilă.

2.2. OBIECTIVELE CERCETĂRILOR

Prioritățile acestei lucrări de cercetare sunt reprezentate de caracterizarea morfologică a varietătilor de Momordica charantia, aflate în baza de germoplasmă a S.C.D.L. Buzău, laboratorul de Genetică, Ameliorarea și Conservare Biodiversității în vederea identificării, evaluării, și monitorizării a genotipurilor valoroase; stabilirea și contabilizarea diversității morfologice astfel încât să se realizeze un management corect, sustenabil al conservării colecției genetice a acestei specii.

2.3. MATERIAL ȘI METODĂ

Cercetările s-au realizat la S.C.D.L. Buzău, în cadrul sectorului de cercetare, în perioada 2013-2014. S.C.D.L. Buzău a luat ființă la 1 aprilie 1957 pe baza H.C.M: nr. 425/1957, sub numele de Stațiunea Experimentală Legumicolă, având ca scop promovarea legumiculturii moderne, bazate pe cunoștințe teoretice, în patrimoniul tradițional al bazinului Buzău și în județele limitrofe. Guvernul României hotărăște în 15.10.2004 ca Stațiunea de Cercetare Legumicolă Buzău să se transforme în Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Legumicolă Buzău (S.C.D.L. Buzău), cu același profil de activitate, în subordinea A.S.A.S.

Activitățile unității sunt orientate în două direcții:

1. Activitatea de cercetare, care cuprinde domeniile: genetică, ameliorare și producerea de semințe, protecția solului, tehnologie, agrochimie, floricultură și mecanizare.

2. Activitatea de dezvoltare – Terenurile sunt organizate în ferme, din care 2 au ca obiectiv principal producerea de semințe, iar celelalte au activitate mixtă – producerea de legume pentru consum, extratimpuriu și de seră și semințe de legume.

2.3.1 Caracterizarea solului

Sectorul de cercetare al S.C.D.L. Buzău, având terenul situat în lunca Buzăului, prezintă un sol aluvionar, cu diferite grade de înțelenire, format pe depozite aluvionare. Solul are vârstă relativ tânără și s-a format sub acțiunea concomitentă a factorilor pedo – genetici, dominând factorii vegetativi relief, rocă – mamă. Așa, de exemplu, în imediata apropiere a Buzăului a evoluat solul aluvionar slab înțelenit, cu schelet nisipos, apoi solul aluvionar slab înțelenit cu schelet nisipo – lutos. În apropierea câmpiei, pe materialele aluvionare, nisipo – lutoase, sau chiar luturi cu argilă, au evoluat soluri aluvionare mediu înțelenite, cu textură mijlocie și grea, luto mâloase și luto – argiloase.

În funcție de gradul de înțelenire variază și profilul solului. La solurile slab înțelenite, grosimea orizontului A este de 20 – 25 cm, conținutul în humus și elementele fertilizante fiind în cantități scăzute, pe când la solurile mediu înțelenite, grosimea orizontului A este de 35 – 40 cm, iar conținutul în humus și elemente fertilizante este în cantități mai mari. Din punct de vedere agroproductiv, solurile ar forma o singură grupă, cu textură mijlocie sau grea și permeabilitate bună. Pot fi irigate fără pierderi mari de apă. Reacția solului este neutră sau slab alcalină. Aceasta este determinată de conținutul solului în carbonați. Salinitatea solului este redusă, nedepășind 0,05 %. Solurile sunt relativ sărace în humus, component indispensabil obținerii structurii granulare și permeabilizării echilibrului între elementele fertilizante. Din cauza lipsei materiei organice, după fiecare udare sau ploaie se constată formarea crustei, care contribuie la grăbirea pierderii apei din sol și stânjenește plantele în dezvoltarea lor. Din punct de vedere al texturii solului, este necesară aplicarea diferențiată a îngrășămintelor organice: astfel, solurile ușoare necesită îngrășăminte organice bine fermentate, iar cele mijlocii, fiind în general reci, necesită îngrășăminte organice semifermentate. În ceea ce privește aplicarea îngrășămintelor minerale, este necesar de asemenea a se avea în vedere reacția solului slab alcalină, datorită conținutului ridicat în carbonați de Ca și Mg. Din aceste considerente, sunt contraindicate îngrășămintele cu acțiune alcalină, aplicându-se numai îngrășăminte minerale cu reacție acidă sau neutră.

2.3.2 Caracterizarea climei

Sectorul de cercetare fiind situat în raza orașului Buzău, se încadrează în zona climatică din SE țării noastre, care cuprinde stepa din SE Moldovei, Bărăgan, Ialomița, Brăila și Dobrogea Centrală. Această zonă este caracterizată printr-un climat continental secetos, cu verile fierbinți, având temperaturi ce depășesc media de 220 C în luna cea mai caldă, cu precipitații reduse și repartizate inegal în tot cuprinsul anului, iar iernile sunt foarte aspre. Datorită variației regimului de vânturi, care influențează și restul factorilor climatici, în zona sectorului de cercetare climatul este schimbător de la an la an. Media factorilor climatici imprimă nota generală de climat continental.

2.3.3 Temperatura

Regimul termic se caracterizează prin variații mari de la vară la iarnă. Temperaturile medii oscilează între – 2,30 C în luna ianuarie și 22,70 C în luna iulie, amplitudinea anuală fiind de 250 C. Extremele maxime absolute de temperatură au fost de – 290 C și 39,80 C.

Pe anotimpuri, situația temperaturilor medii se prezintă astfel:

primăvara ……………. 10,30 C

vara …………………. 21,30 C

toamna ………………. 11,40 C

iarna ………………… 0,50 C

Suma gradelor de temperatură în perioada martie – octombrie este de 3 727,5 0 C, suficient pentru cultura plantelor legumicole. Numărul de zile cu temperatură sub 00 C este de 104, cele mai multe fiind spre sfârșitul iernii și începutul primăverii. Toamna este lungă, cu temperaturi relativ ridicate, până la sfârșitul lunii noiembrie.Iernile apar târziu și continuă în prima lună a anotimpului de primăvară, fapt care motivează deplasarea toamnelor și iernilor spre anotimpul următor.

2.3.4 Brumele

Sunt caracteristice primelor luni de primăvară, ele fiind semnalate accidental și în prima jumătate a lunii mai, ceea ce reclamă uneori măsuri de precauție pentru epoca de semănat. Brumele timpurii de toamnă, care apar uneori, afectează perioada de vegetație a plantelor.

2.3.5 Regimul pluviometric

Este deficitar și neuniform repartizat în cursul anului, media anuală a precipitațiilor fiind de 538 mm. Precipitațiile cad mai mult sub formă de ploi, în perioada de primăvară – vară, atingând maximum în luna iunie și minimum în luna februarie. Media anuală a precipitațiilor pe anotimpuri se prezintă astfel:

primăvara ……………. 125,5 mm

vara ………………….. 285,3 mm

toamna ……………….. 120,8 mm

iarna ………………….. 81,4 mm

Media lunară a precipitațiilor este de 52,1 mm. În timpul perioadei de vegetație (1 martie – 31 octombrie) suma precipitațiilor este 466 mm, iar media lunară de 58,3 mm. Stratul de zăpadă variază în funcție de al, ajungând în unele ierni la grosimea de 50 – 60 cm. Lipsa de zăpadă este datorată și spulberării ei de către vânt. Grindina cade la intervale de 4 – 5 ani, producând mari pagube.

2.3.6 Umiditatea atmosferică

În ceea ce privește umiditatea atmosferică, media anuală este de 74,7 %, scăzând în lunile de vară la 30 – 40 %, limită biologică la care plantele au mult de suferit. Deficitul și excedentul de umiditate se prezintă echilibrat în prima jumătate a anului, după care urmează o perioadă de deficit, începând cu luna iunie până la sfârșitul lunii octombrie, ceea ce presupune irigarea culturilor în această perioadă.

2.3.7 Vântul

Zona orașului Buzău se află sub influența principalelor deplasări ale maselor de aer de pe teritoriul țării noastre, care provin din nord și din vest. Vântul dominant este Crivățul, care bate din NE cu viteza de 80 – 90 km/h, fiind determinat de minima din depresiunea Siberia. Venind din stepa Europei de Est, Crivățul este un vânt uscat, care spulberă zăpada căzută în timpul iernii și aduce secetă în timpul verii. Este un vânt în general, nefavorabil agriculturii. Primăvara, Crivățul usucă solul la suprafață, din care cauză timpul necesar pentru pregătirea terenului pentru semănat este scurt. Vara provoacă evaporarea apei din sol și culcă culturile cu țesut mecanic slab dezvoltat și nesusținute artificial. Un alt vânt aducător de secetă vara și de ger iarna este Austrul, care bate din direcția V și SV și a cărui intensitate inițială scade datorită Munților Carpați pe care îi are în cale. Austrul bate zile în șir, mărind evaporarea apei din sol și transpirația plantelor, fapt care a făcut să fie denumit de localnici „Sărăcilă”, datorită caracterului său păgubitor. Un alt binecunoscut vânt ce bate din direcția bălților Dunării este Băltărețul, cunoscut ca aducător de precipitații. Acesta este un vânt umed datorită vaporilor de apă cu care vine încărcat, influențând pozitiv microclimatul acestei zone, îmbunătățind regimul precipitațiilor și atenuând seceta solului și seceta atmosferică. Frecvența vânturilor este foarte mare, atingând 84,6 % din totalul zilelor pe an, adică vântul bate 306 zile și numai 59 zile sunt calme.

2.3.8 Nebulozitatea și durata de strălucire a soarelui

Regimul și repartiția nebulozității creează o serie de particularități esențiale în distribuirea și variația celorlalte elemente climatice. Sub influența factorilor genetici și în special a circulației atmosferice, gradul de acoperire cu nori se schimbă de la o zi la alta.

De aceea, pentru caracterizarea mai amănunțită a regimului nebulozității, pot fi deosebite în mod convențional, după valoarea medie zilnică a nebulozității, următoarele tipuri de zile:

senine, cu nebulozitate : 0 – 3,5 zecimi,

noroase, cu nebulozitate : 3,6 – 7,5 zecimi,

acoperite, cu nebulozitate : 7,5 – 10 zecimi.

Perioada cea mai frecventă cu zile senine se realizează la sfârșitul verii și începutul toamnei. Numărul mediu de zile cu cer acoperit este de 120. Durata de strălucire a soarelui depășește 200 ore. Sumele lunare maxime se înregistrează în luna iulie, când nebulozitatea este redusă, ajungând la 300 ore. Fracția de instalații anuală, de peste 40 %, care reprezintă raportul în zile dintre durata efectivă și cea posibilă de strălucire a soarelui, scoate în evidență rolul norilor ecranare a soarelui în timpul zilei

2.3.9 Caracterizarea vegetației

Din punct de vedere floristic, teritoriul S.C.D.L. Buzău aparține zonei de stepă și silvostepă. Vegetația lemnoasă spontană aproape lipsește.

În partea de NE a teritoriului există o pădurice de salcâmi, plopi și câțiva duzi răzleți în partea de est a acesteia.

Arborii plantați în perdele de protecție se dezvoltă normal. Vegetația spontană ierboasă este diferențiată în funcție de textura solului, gradul de înțelenire și nivelul apei freatice, astfel:

pe terenuri joase, cu nivelul apei freatice la adâncime mică de 0,6 – 0,7 m, apar ca plante dominante următoarele:

Polygonum officinalis (troscot);

Soncus arvensis (susai)

Cirsium arvense (pălămida), etc.

pe terenuri cu textură mijlocie, apa freatică este la adâncime mai mare și ca plante dominante apar:

Sinapis arvense (muștar de câmp);

Chenopodium arvense (loboda);

Setaria glauca (mohor);

Cynodon dactylon (pir gras);

Convolvulus arvensis (volbura), etc.

pe soluri ușoare, în general scheletice, cu apa freatică la mare adâncime, apar plante dominante ca:

Cynodon dactylon (pir gras);

Digitaria sanguinalis ;

Portulaca oleraceea (iarba grasă);

S-au efectuat observații si măsurători repetate pe parcursul întregii perioade de vegetație a plantelor folosind urmatoarea fisă de observații:

Fig. 2.1. Fișă de observații

2.4. Rezultate obținute

Pe baza observațiilor realizate asupra celor 4 genotipuri de Momordica charantia luate în studiu, în cadrul Laboratorului de Genetică, Ameliorare și Conservare a Biodiversității, s-a constatat că acestea manifestă expresivitate fenotipică distinctă, principala diferențiere observându-se la mărimea fructului.

Insă, caracterele de distinctibilitate au fost observate și în ceea ce privește vigoarea plantei, mărimea și forma frunzelor, perioada de maturare și recoltare, caracterul de amăreală al fructelor.

Cele 4 genotipuri extrase din colecția de germoplasmă a Laboratorului de Genetică, Ameliorare și Conservare a Biodiversității și luate în studiu au fost: G1- fructul lung; G2- fructul semilung; G3- fruct tipic (Rodeo); G4- fructul mic.

Fig. 2.2. Momordica charantia – G1, G2, G3 (Rodeo), G4

Primele observații au constat in stabilirea duratei perioadei de germinare, astfel, perioada de răsărire nu a înregistrat diferențe semnificative.

Tab. 2.1

Datarea semănatului, răsăritului și a răsăritului în masă

Producerea răsadului s-a realizat intr-unul din compartimentele serei de la S.C.D.L. Buzău, fără încălzire tehnologică. Varianta aleasă a fost cea la paleți alveolari, cu un spațiu de nutriție de 7x7cm. Ca suport nutritiv s-a folosit turba măcinată. Semănatul în alveole s-a realizat la adâncimea de 1,5 cm, cu mențiunea că din cauza tegumentului gros al seminței, pentru a facilita răsărirea, semințele au fost puse la preîncolțit. Udarea constantă a contribuit la asigurarea tehnologiei conforme de obținere a răsadurilor, aceasta realizându-se zilnic până la momentul germinării.

Fig. 2.3. Semănat, irigat, germinat Momordica charantia

Fig. 2.4. Aspect răsaduri Momordica charantia

Plantarea răsadurilor s-a realizat manual, la începutul lunii mai, folosindu-se sistemul arcadelor tip tunel, folosindu-se următoarea schemă de plantare:

Fig. 2.5. Schema de plantare utilizată

Printre lucrările de îngrijire și întreținere aplicate acestei culturi, cele mai importante au fost reprezentate de palisarea și irigarea acesteia.

Fig. 2.6. Palisare și irigare gravitațională

Dintre toate cele 4 genotipuri studiate, cel mai timpuriu s-a dovedit a fi G1, urmat de G2, G3(Rodeo), iar G4 se încadrează în grupa celor tardivi.

Din punct de vedere al vigorii, G4 prezintă cea mai mare vigoare. În ordine descrescătoare, regăsim genotipul G3 (Rodeo), urmat de G2 și G1

Tab. 2.2

Caracteristici genotipuri Momordica charantia

Deși G4 are cea mai mare vigoare, din punct de vedere al mărimii și greutății fructelor, acesta prezintă fructele cele mai reduse în dimensiuni și gramaj, pe primul loc situându-se G1, care presintă fructe lungi de 40 cm și cu o greutate de 447 gr. G2 și G3 prezintă fructe potrivite ca greutate și mărime, respectiv, 245 gr și 210 gr.

Fig. 2.7. Aspect fructe G1, G2, G3 (Rodeo), G4

Diferențe au fost observate și în privința culorii fructelor imature și mature. Așa cum se poate observa în fig. 2.7., fiecare din cele 4 genotipuri prezintă gradații de nuanță diferite ale culorii verde atunci cand fructele sunt încă în stadiul de ‘verde’, iar la maturitatea fiziologică, culoarea fructelor variază de la galben, portocaliu, portocaliu aprins.

Având în vedere că această specie face parte din familia Cucurbitacee, mijlocul de înmulțire și propagare este prin semințe. Întrucât G4 prezintă fructul cel maic, de aproximativ 50 gr., acesta are și cel mai mic număr de semințe, fructele nedepășind 8 semințe. Cele mai multe semințe le înregistrează G3 (Rodeo) cu o variație intre 34 și 36 de semințe/fruct, urmând G1 și apoi G2.

O caracteristică inteligentă de supraviețuire o prezintă G3 (Rodeo), care are capacitatea de a-și asigura perpetuarea speciei prin ușoara explozie a fructelor ajunse la deplina maturitate, reușind astfel sa își disemineze semințele pe o rază mai mare, supraviețuirea de la an la an realizându-se astfel mult mai ușor. Celelalte genotipuri nu prezintă această caracteristică, excepție facând G4 care se deschide foarte puțin, doar pe o parte.

Fig. 2.8. Aspect privind diseminarea semințelor G3 (Rodeo) și G4

Maturarea fructelor se realizează diferit de la un cultivar la altul, acestea fiind de altfel un alt element de distincție. In ceea ce privește timpurietatea, pe primul loc se situează G1 și G2, familii la care fructul ajunge la maturitate cu aproximativ 30 zile mai devreme decat G3 iar cel mai tardiv este G4, ale cărui fructe se maturează la aproximativ 15 zile dupa G3.

Recoltarea are loc eșalonat și este condiționată de soi. Familiile mai timpurii, G1 și G2 pot fi recoltate începand cu data de 1 iulie în spații protejate reci și începand cu 15 iulie, familiile ușor tardive, G3 (Rodeo) și G4.

În urma evaluării celor 4 genotipuri, studiindu-le caracteristicile, s-a concluzionat că G3 este cel mai indicat pentru a fi promovat în cultură și pentru a fi omologat. Astfel, Cercetările s-au finalizat cu omologarea și brevetarea primului soi românesc de Momordica charantia, înscris in Catalogul Oficial al Plantelor de Cultură din Romania sub denumirea comercială de soiul Rodeo. Acesta a demonstrat adaptabilitate și stabilitate genetică și totodată o identitate clară a principalelor caractere față de celelalte creații omologate și studiate.Incepand cu anul 2014, soiul a fost introdus în programul de selecție conservativă al S.C.D.L. Buzău iar anual s-au produs cantități însemnate de semințe comercializate în toata țara, însoțite de certificat de calitate și conformitate. După terminarea lucrărilor de cercetare privind aclimatizarea și ameliorarea speciei, G3 (Rodeo) s-a dovedit a fi superior în procesul de ameliorare și a fost propus în vederea omologării în anul 2001 iar dupa testare a fost eliberat certificatul de omologare. După omologare, soiul a fost protejat conform legislației prin brevet de invenție, care a fost eliberat în anul 2015.

Fig. 2.9. Certificat de omologare și brevet de invenție soiul Rodeo

Tab. 2.3

Descrierea soiului Rodeo dupa normele internaționale UPOV

În vederea eșalonării producției pe o perioadă cât mai îndelungată de timp, Momordica charantia se poate cultiva în sisteme și forme diferite, datorită plasticității ecologice, specia pretându-se la o mare varietate de tehnologii. Datorită rusticității speciei și zestrei genetice deosebit de valoroase în special în ceea ce privește adaptabilitatea și rezistența genetică la atacul agenților patogeni, poate fi cultivată cu succes și în sistem ecologic. Dintre toate cele trei medii de cultură: seră, solar și câmp, unde specia a fost cultivată și cercetată, cele mai bune rezultate s-au obținut în seră. Sera oferă cele mai bune condiții pentru creșterea și fructificarea acestei specii. Tehnologia de cultură folosită în seră nu diferă cu mult față de tehnologia cadru aplicată în câmp; are însă câteva particularități de care trebuie să ținem seama. Comparativ cu castraveții comuni, care se cultivă, de regulă, în mai multe cicluri în seră, Momordica se cultivă într-un singur ciclu sau ciclu prelungit. Odată înființată cultura primăvara, poate fi prelungit ciclul de producție până toamna târziu la apariția înghețului, iar producția crește progresiv pe măsură ce planta se maturează. Cercetările noastre au demonstrat că nu se justifică folosirea a două cicluri de cultură în seră, în condițiile climatice oferite de țara noastră. Specia poate fi cultivată în sere cu încălzire tehnologică sau sere reci, fără încălzire. În ambele cazuri, cultura poate fi înființată prin semănat direct sau prin răsad, diferă însă foarte mult perioadele de semănat și plantat.

Specia nu are pretenții deosebite în ceea ce privește cultura premergătoare. Este indicat să se evite ca plante premergătoare cele din familia Cucurbitaceae, în special pentru a se reface echilibrul nutritiv în sol, știindu-se că au de regulă aceleași preferințe nutritive. Rezultate deosebit de bune s-au obținut în serele care au o înălțime la perete de peste 2 m și peste 4 m la coamă, sere înalte, bine aerisite.

Pregătirea serei se încadrează în tehnologia generală și constă în general din:

– stabilirea gradului de fertilitate a solului prin cartare agrochimică;

– dezinfecția scheletului și a solului – această lucrare se execută dacă situația o impune și sunt posibilități de efectuare a ei. Din cercetările noastre s-a ajuns la concluzia că însăși această plantă acționează ca un dezinfectant în mediul unde este cultivată;

– efectuarea lucrărilor solului – în seră de regulă se folosește rotosapa, mașina de săpat solul sau alte utilaje moderne pretabile pentru această lucrare în sere. Solul trebuie să fie mobilizat la adâncimea de 30 – 50 cm în funcție de tipul de sol și performanța utilajului. Rotosapa nu poate mobiliza solul la adâncimi mai mari de 30 cm.

– afânarea solului se efectuează după ce solul a fost mobilizat (săpat). Lucrarea se execută cu tractorul din dotare în agregat cu freza FP 1,2, dar se pot folosi și alte tipuri de freză. Această lucrare este foarte importantă și trebuie făcută cu mare atenție deoarece are rolul de a afâna solul și de a-l mărunți la dimensiuni mici, pe o adâncime de 25 – 30 cm.

– fertilizarea de bază se face în funcție de cartarea agrochimică, se administrează necesarul de îngrășăminte. De regulă se administrează 80 – 100 t/ha gunoi de grajd bine fermentat, dar cantitatea poate crește dacă nu se aplică îngrășăminte chimice; dacă se aplică îngrășăminte chimice, se folosesc de regulă 600 kg/ha superfosfat, 400 kg/ha sulfat de potasiu și 200 kg/ha sulfat de magneziu. Atât îngrășămintele organice cât și cele chimice se încorporează în sol, după administrare, cu rotosapa. Din acest motiv, îngrășămintele trebuiesc administrate dacă situația o impune și există posibilități materiale și tehnice înainte de mobilizarea solului.

– modelarea și marcarea rândurilor – trebuie menționat că această specie suportă mai multe variante tehnologice în ceea ce privește această lucrare.

Fig. 2.10. Schema de înființare a culturii și cultura tip tunel

2.5. Principalele boli și dăunători întâlnite în cadrul colecției de germoplasmă

Combaterea bolilor și a dăunătorilor este o verigă tehnologică cu impact redus pentru această plantă deoarece până în prezent, în condițiile de climă ale țării noastre, nu s-au identificat boli sau dăunători care să aducă pagube semnificative producției.

Acesta este de altfel și punctul forte al speciei: rusticitatea și zestrea genetică deosebit de valoroasă care încadrează această plantă în rândul plantelor ecologice, la care nu se aplică tratamente chimice pentru combaterea bolilor și a dăunătorilor.

Aceată specie este înzestrată genetic cu forme speciale de apărare împotriva bolilor și a dăunătorilor. Principalul dăunător întâlnit, ce poate creea probleme culturii este nematodul care se manifestă în mod agresiv în special în spații protejate (sere, solarii), mai puțin în câmp. Odată ce nematozii se instalează pe sistemul radicular al plantei, dezvoltarea părților vegetative este încetinită, foliajul capătă culoarea verde gălbui și scade semnificativ producția. În final, pe măsură ce atacul evoluează, sistemul radicular putrezește iar planta se usucă în totalitate, scurtând astfel perioada de vegetație și capacitatea de producție.

Rădăcina este preferată de toate tipurile de nematozi însă s-a constatat că cei mai agresivi sunt nematozii ce formează nodozități pe sistemul radicular sub formă de mărgele și nematozii ce produc concrescențe mari, sub formă de tumori.

Fig. 2.11. Aspect privind atacul nematozilor

2.6. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Principalele rezultate obținute în urma cercetărilor sunt:

îmbogățirea și consolidarea sortimentului legumicol din cadrul laboratorului de Genetică, Ameliorare și Conservare a Biodiversității;

îmbogățirea colecției de germoplasmă din cadrul familiei Cucurbitaceae, și din cadrul speciei Momordica charantia;

aclimatizarea și ameliorarea unei specii noi valoroase;

elaborarea tehnologiei de cultură specifică acestei culturi pretabilă condițiilor climatice ale țării noastre;

omologarea și brevetarea unui soi nou cu potențial terapeutic major, facilitând astfel accesul persoanelor interesate de cultivarea și consumul acestui aliment-medicament;

Studiile si cercetările întreprinse până în prezent privind diversitatea acestei specii se finalizează cu următoarele recomandări:

Se recomandă conservarea si îmbogățirea continuă a bazei de germoplasmă, precum și continuarea cercetărilor cu scopul evidențierii biodiversității la această specie;

Se recomandă ca genotipurile obținute să fie folosite in lucrările intensive de ameliorare, în scopul diversificării speciei și obținerii de noi creații biologice valoroase;

Se recomandă extinderea in cultură a unui sortiment cât mai larg și diversificat al acestei specii, valorificându-se astfel potențialul genetic al acestui complex de specii;

Studiile de piață întreprinse in rândul consumatorilor și al cultivatorilor privind promovarea varietaților studiate si obținute în urma cercetărilor, aceștia au manifestat interes pentru noile varietăți;

Liniile stabilizate si apreciate de către cultivatori pot fi propuse in vederea omologării si brevetării;

BIBLIOGRAFIE

Căzaceanu I., Georgescu M., Zăvoi A., 1982 – „Ameliorarea plantelor horticole și tehnică experimentală”, Ed. Didactică și Pedagogică, București;

Ciofu R., Stan N., Popescu V., Chilom P., Apahidean S., Horgoș A., Berar V., Lauer Fritz K., Atanasiu N., 2004 –

„ Tratat de Legumicultură”, Ed. Ceres, București.

Cociu V., Botu I., Șerboiu L., 1999 – „Progrese în ameliorarea plantelor horticole din România”, Ed. Ceres, București;

Cristea M., 1981 – „Resurse genetice vegetale”, Ed. Academiei Române, București;

Drăcea I., 1972 – „Genetică”, Ed. Didactică și Pedagogică, București;

Horax, R., Hettiarachchy, N., Over, K., Chen, P., & Gbur, E. (2010). Extraction, fractionation and characterization of bitter melon seed proteins. Journal of agricultural and food chemistry, 58(3), 1892-1897.

Lotlikar, M. M., and M. R. R. Rao. "Pharmacology of hypoglycaemic principle isolated from the fruits of Momordica charantia." (1966).

L.K. Bharathi, K.J. John, Momordica Genus in Asia: An overview,DOI: 10.1007/978-81-322-1032-0.1,Springer India 2013.

Larkcom, J. Oriental vegetables. Johan Murray. ISBN 0-7195-4781-4784, 1991.

Murray, Michael T. The Healing power of herbis: The enlightened person's guide to the worders of medicinal plants. No. 615.321 M983h. California, US: Prime Publishing, 1995.

Nerurkar, Pratibha, and Ratna B. Ray. "Bitter melon: antagonist to cancer." Pharmaceutical research 27.6 (2010): 1049-1053.

Nerurkar, Pratibha V., Yun-Kung Lee, and Vivek R. Nerurkar. "Momordica charantia (bitter melon) inhibits primary human adipocyte differentiation by modulating adipogenic genes." BMC complementary and alternative medicine 10.1 (2010): 34.

Neagu M. I., Ștefan L., Georgescu M., Canarache V., 1976 –„Ameliorarea plantelor decorative. Producerea de samanță și material săditor selecționat.”, București;

Palada, M. C., and L. C. Chang. "Suggested cultural practices for bitter gourd." AVRDC International Cooperators’ Guide (2003): 03-547.

Potlog A. S., Suciu Z., Lăzureanu A., Nedelea G., Moisuc A., 1989 – „Principii moderne în ameliorarea plantelor”, Ed. Facla, Timișoara;

Robinson RW , Decker Walters DS, 1997, Cucurbits. CABI, Wallingford, pp 97-101

RODRIGUEZ, D. B., Raymundo, L. C., Lee, T. C., Simpson, K. L., & Chichester, C. O. (1976). Carotenoid pigment changes in ripening Momordica charantia fruits. Annals of Botany, 40(3), 615-624.

T.K. Lim, Edible Medicinal and Non-Medicinal Plants: Volume 2, Fruits, DOI 10.1007/978-94-007-1764-0.47, Springer Science+Business Media B.V.,2012.

U.S. Department of Agriculture, Agricultural Research Service (2010) USDA national nutrient database for standard reference, release 23, Nutrient data laboratory home page.

Vînătoru C., 2008 – „Metode de ameliorare a plantelor de cultură”, Ed. Gama design, București;

Waheed, Akbar, et al. "Clinical investigation of hypoglycemic effect of unripe fruit on momordicacharantia in type-2 (niddm) diabetes mellitus." Pakistan Journal of Pharmacology 25.1 (2008): 7-12.

Sursa 1 – http://www.dcnews.ro/

Sursa 2 – http://www.seminteplante.ro/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Cucurbitaceae