Introducere………………………………………………………………………………2
Cuprins
Introducere………………………………………………………………………………2
Cap.I Adoptia……………………………………………………………………………3
Introducere.Notiuni…………………………………………………………………3
Conditiile adoptiei………………………………………………………………….10
Efectele adoptiei……………………………………………………………………24
Incetarea adoptiei………………………………………………………………….29
Cap.II Adopția internațională
2.1 Notiuni generale…………………………………………………………………..34
2.2 Infractiuni in legatura cu adpotia……………………………………………….36
Cap.III Studii de caz………………………………………………………..………..38
Concluzii………………………………………………………………………………58
Bibliografie…………………………………………………………………………..59
=== adoptia ===
Cuprins
Introducere………………………………………………………………………………2
Cap.I Adoptia……………………………………………………………………………3
Introducere.Notiuni…………………………………………………………………3
Conditiile adoptiei………………………………………………………………….10
Efectele adoptiei……………………………………………………………………24
Incetarea adoptiei………………………………………………………………….29
Cap.II Adopția internațională
2.1 Notiuni generale…………………………………………………………………..34
2.2 Infractiuni in legatura cu adpotia……………………………………………….36
Cap.III Studii de caz………………………………………………………..………..38
Concluzii………………………………………………………………………………58
Bibliografie…………………………………………………………………………..59
Introducere
În ansamblul instituțiilor având ca scop ocrotirea copilului, un loc principal îl ocupă adopția.
Această instituție s-a născut din nevoia socială de a ocroti copilul, chiar și în afara unor legături de sânge, iar legăturile ce iau naștere între persoane în baza ei sunt denumite generic rudenie civilă.
Filiația adoptivă este o creație a legii; ea se naște din adopție și generează rudenia civilă. Prin adopție se stabilesc filiația dintre adoptat și adoptator, precum și legături de rudenieîntre adoptat și rudele adoptatorului.Rudenia civilă se substituie rudeniei firești, adoptatul și descendenții săi devenind rudă cu adoptatorul și rudele acestuia.
Adopția este actul juridic în baza căruia se stabilesc raporturile de rudenie pe de o parte, între adoptat și descendenții săi și adoptator sau adoptator și rudele acestuia pe de o parte, asemănătoare acelora care există în situația rudeniei firești.
Scopul sau motivația acestei lucrari este acela de a demonstra asigurarea protecției intereselor patrimoniale și nepatrimoniale ale copiilor lipsiți de ocrotire părintească sau de o ocrotire corespunzătoare.
In primul capitol am prezentat notiuni despre adoptia nationala referitoare la conditiile impuse cetatenilor care doresc sa adopte un copil, depre efectele produse in urma adoptiei si despre incetarea adoptiei.
In al doilea capitol am prezentat adoptia internationala si infractiunile in legatura cu adoptia.
In capitolul al treilea am prezentat cateva cazuri din practica judiciara.
Cap.I ADOPTIA
1.1. Considerații introductive
Noțiune
Filiația adoptivă este o creație a legii; ea se naște din adopție și generează rudenia civilă. Prin adopție se stabilesc filiația dintre adoptat și adoptator, precum și legături de rudenieîntre adoptat și rudele adoptatorului.Rudenia civilă se substituie rudeniei firești, adoptatul și descendenții săi devenind rudă cu adoptatorul și rudele acestuia.
Adopția este actul juridic în baza căruia se stabilesc raporturile de rudenie pe de o parte, între adoptat și descendenții săi și adoptator sau adoptator și rudele acestuia pe de o parte, asemănătoare acelora care există în situația rudeniei firești.
Sintetizând principiile legislative în această materie, doctrina conferă noțiunii de adopție o triplă accepție, respectiv: de act juridic, de raport juridic și de instituție juridică. Astfel:
ca act juridic, noțiunea de adopție desemnează acordul de voință al părților care participă la încheierea sa și care, încuviințat de instanța judecătorească, dă naștere raportului juridic de adopție;
ca raport juridic, adopția constă în legătura de rudenie pe care o creează între adoptat și descendenții săi pe de o parte, și între adoptator și rudele sale, pe de altă parte, iar
ca instituție juridică, adopția desemnează totalitatea normelor juridice care reglementează condițiile privind nașterea, efectele, nulitatea și desfacerea ei.
Însumând cele trei laturi ale noțiunii, putem defini adopția ca fiind actul juridic prin care se stabilesc relații de rudenie, asemănătoarea rudeniei firești, între adoptat și descendenții săi, pe de o parte, și între adoptator și rudele acestuia, pe de altă parte. Potrivit art. 1 din Legea nr. 273/2004: „Adopția este operațiunea juridică prin care se creează legătura de filiație între adoptator și adoptat, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului”.
Istoric legislativ
Reglementarea legislativă a instituției adopției s-a făcut inițial în Codul civil prin art. 304- 324. Acestea consacrau noțiunea de adopție și cereau pentru încheierea ei încuviințarea instanțelor judecătorești.
O dată cu autonomizarea dreptului familiei prin desprinderea sa ca ramură din dreptul civil, reglementarea adopției a fost preluată de Codul familiei în capitolul III al titlului II, denumit “Înfierea “.
Prin noua reglementare, termenul de adopție era înlocuit cu acela de înfiere, iar încuviințarea încheierii ei revenea autorității tutelare care emitea în acest sens o decizie administrativă.
Includerea adopției în Codul familiei era justificată, în afara apartenenței ei la dreptul familiei, și de necesitatea existenței unei corelări între normele privitoare la adopție și cele care reglementează alte instituții din această ramură, anume: filiația, obligația de întreținere etc. și care sunt cuprinse în același cod.
Ulterior, atât datorită evoluției legislative, cât și nevoii practice de a proteja în mod deosebit copilul ce urmează a fi adoptat, acestei instituții i-au fost consacrate acte normative speciale.
Mai întâi, Legea nr. 11/19901 privind încuviințarea adopției a revizuit acest domeniu, fără însă a modifica esențial structura reglementării din Codul familiei, decât în ceea ce privește adopția internațională.
Legea nr. 11/1990 a fost modificată succesiv prin Legea nr. 48/1991, care a înlocuit termenul de înfiere din Codul familiei și din alte acte normative, cu cel de adopție, precum și prin Legea nr. 65/19952.
În prezent, adopția este reglementată prin Ordonanța de Urgență nr. 25/1997, care a abrogate Legea nr. 11/1990 cu modificările ulterioare, dispozițiile Codului familiei din capitolul III al titlului II, “Adopția”, precum și orice altă dispoziție contrară.
Cele mai importante elemente de noutate cuprinse în această ordonanță sunt: înlăturarea distincției dintre adopția cu efecte depline și adopția cu efecte restrânse, respectiv consacrarea unui singur tip de adopție, lărgirea atribuțiilor Comisiei pentru protecția copilului și ale Comitetului Român pentru Adopții în domeniul supravegherii și al avizării adopțiilor interne și internaționale, introducerea unor cerințe suplimentare pentru adopțiile internaționale și crearea unor sisteme intermediare temporare – încredințarea copilului în vederea adopției.
Felurile adopției
Prin Codul familiei sunt reglementate două feluri de adopții
adopția cu efecte restrânse caracterizată prin faptul că legăturile de rudenie între adoptat și descendenții săi, pe de o parte și părinții firești și rudele acestora, pe de altă parte, se mențin; iar între adoptat și descendenții săi, pe de o parte și adoptator , pe de altă parte se stabilesc raporturi asemănătoare cu cele dintre părinți și copii
adopția cu efecte depline sau efectele filiației firești caracterizată prin faptul că legăturile de rudenie dintre adoptat și descendenții săi, pe de o parte și părinții firești și rudele acestora, pe de altă parte încetează. Cu toate acestea impedimentul la căsătoriei ce rezultă din rudenie se menține, și între adoptat și descendenții săi, pe de o parte și adoptator și rudele acestuia, pe de altă parte, se stabilesc raporturi de rudenie.
Adopția cu efecte restrânse nu mai este aplicabilă.
C. Caracterele generale ale adopției
Adopția se face numai în interesul celui adoptat
Principiul fundamental ce stă la baza adopției este cel al ocrotirii intereselor copiilor. Principiul conform căruia adopția se face în interesul adoptatului i se asociază cel al interesului moral al adoptatorului care în urma adopției își poate manifesta sentimentele de ocrotire socială pentru a veni în ajutorul copiilor care nu se pot bucura de ocrotirea părintească.
Adopția este un act solemn
Caracterul solemn rezultă din:
consimțământul necesar în vederea adopției se poate da numai în formă autentică
adopția se încuviințează numai de către instanța de judecată competentă
persoana care urmează să adopte se propune de către Comisia pentru protecția copilului, persoana sau familia trebuind să prezinte condiții materiale și garanții morale necesare asigurării dezvoltării armonioase a copilului.
Îndeplinirea acestor condiții se constată printr-un atestat eliberat de Comisia pentru protecția copilului.
2. Scopul și principiile adopției
Scopul adopției este acela de a asigura protecție intereselor personale nepatrimoniale și
patrimoniale ale copiilor lipsiți de ocrotire părintească sau, după caz, de ocrotire corespunzătoare. Legea nr. 273/2004 prevede că în cursul procedurii adopției trebuiesc respectate următoarele principii:
Principiul interesului superior al copilului
Consacrarea acestui principiu este urmarea firească a faptului că scopul adopției este acela de a asigura protecția intereselor patrimoniale și nepatrimoniale ale copiilor lipsiți de ocrotire părintească sau de o ocrotire corespunzătoare.
Principiul creșterii și educării copilului într-un mediu familial
Întrucât, de-a lungul timpului, s-a constatat că instituționalizarea copiilor lipsiți de ocrotire părintească sau a căror situație de familie este periclitată prin comportamentul părinților, respective internarea lor în centre cu un număr crescut de copii aflați în ocrotire, este o soluție greșită și care nu a condus la bune rezultate, tendința actuală este aceea de a asigura ocrotire în centre mici, de tip familial, În acest scop se urmărește creșterea numărului de asistenți maternali și, în timp, înlăturarea totală a centrelor cu număr mare de copii ocrotiți.
Principiul continuității în educarea copilului, ținându-se seama de originea sa etnică, culturală și lingvistică.
Acest principiu trebuie avut în vedere la încuviințarea adopției interne și a constituit motivul pentru care adopția internațională a copilului cu domiciliul în România este permisă numai în cazul în care adoptatorul sau unul dintre soții din familia adoptatoare, care domiciliază în străinătate, este bunicul copilului pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii adopției interne.
Principiul informării copilului și luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta și gradul său de maturitate.
Pentru punerea în practică a acestui principiu, Legile nr. 272 și 273/2004 au prevăzut obligația organelor administrative, implicate în procedura adopției, dar și în protecția specială a copilului, să-l informeze și să-l consilieze în legătură cu orice măsură ce urmează a se dispune cu privire la persoana sa, precum și obligația instanțelor de a asculta copilul mai mare de 10 ani de fiecare dată când urmează a se lua o măsură în privința acestuia. Se poate dispune și ascultarea copilului mai mic de 10 ani, atunci când instanța consideră necesar. Când autoritatea competentă refuză ascultarea copilului mai mare de 10 ani, există obligația emiterii unei decizii motivate în acest sens.
Principiul celerității în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopției.
În scopul soluționării cât mai rapide, cu caracter definitiv, a situației unui copil, în lege s-au prevăzut termene speciale foarte scurte, pentru îndeplinirea actelor și operațiunilor necesare, atât în fața autorităților administrative, cât și în fața celor judiciare.
Structura și natura juridică a adopției
În vederea încheierii actului juridic al adopției este nevoie de acordul de voință al adoptatorului, al părinților celui adoptat și al adoptatului dacă a împlinit vârsta de 10 ani, precum și de avizul favorabil al Comisiei pentru protecția copilului de la domiciliul minorului.
În cazul adopțiilor naționale și internaționale este necesară confirmarea Comitetului Român pentru Adopții din care să rezulte că s-au respectat procedurile și termenele legale.
După îndeplinirea acestor formalități, instanțele judecătorești încuviințează prin hotărâre
judecătorească adopția (art. 14 Ordonanței de Urgență nr. 25/1997).
Astfel, se observă că, în vederea încheierii adopției, sunt necesare mai multe acte și operații juridice succesive cu naturi juridice diferite.
Astfel, actele juridice prin care anumite persoane indicate de lege își exprimă consimțământul la adopție sunt acte de dreptul familiei; avizele, atestatele și confirmările organelor cu atribuții în domeniul adopției sunt acte administrative, iar hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției este un act de drept procesual civil.
Datorită acestei structuri a adopției, s-a pus întrebarea, care este natura juridică a instituției analizate.
Această problemă a fost ridicată și înainte de adoptarea Ordonanței de Urgență nr. 25/1997 și chiar înainte de Legea nr. 11/1990, deci în perioada în care adopția era reglementată de Codul familiei.
Sub această reglementare, pentru încheierea adopției era necesar acordul de voință al adoptatorului, al părinților celui adoptat și al adoptatului care a împlinit 10 ani; ulterior, autoritatea tutelară, încuviințând prin decizie administrativă adopția (denumită înfiere).
Referitor la natura juridică a adopției sub vechea reglementare au existat trei opinii.
Într-o primă opinie, s-a susținut că adopția este un act juridic de drept administrativ, considerând că exprimarea consimțământului la adopție de către persoanele determinate de lege este numai o condiție prealabilă pentru validitatea deciziei de încuviințare a adopției. Într-o a doua opinie, s-a susținut că adopția este un act juridic complex, întrucât pentru încheierea sa valabilă sunt necesare două operații juridice, anume actul juridic al părților și încuviințarea acestui act prin decizie administrativă. În această opinie s-a susținut că decizia autorității tutelare, act de drept administrativ, desăvârșește actul de dreptul familiei și numai de la data acesteia se produc efectele specifice adopției. Această opinie a fost împărtășită și de fostul Tribunal Suprem prin decizia de îndrumare nr. 2/1967 în cuprinsul căreia se precizează expres că adopția prezintă caracterele “unui act complex care produce consecințe ce ies din sfera raporturilor administrative și se situează în sfera celor civile”. O a treia opinie susține că adopția este un act de dreptul familiei al cărui conținut este determinat de consimțământul exprimat de părți și față de care decizia de încuviințare a adopției apare doar ca o condiție de eficacitate.
Sub actuala reglementare, întrucât adopția nu se poate încheia decât prin îndeplinirea celor trei categorii de acte juridice, de dreptul familiei, de drept administrativ și procesual civil, fiecare reprezentând un element esențial al adopției, s-a considerat că ea este un act juridic complex.
S-a argumentat în acest sens că adopția presupune atât o procedură administrativă, cât și una jurisdicțională, respectiv intervenția, în diferite etape, a mai multor autorități cu atribuții diferite.
În ce ne privește, deși teza adopției ca act juridic complex nu este lipsită de substanță, împărtășim opinia conform căreia adopția este un act de dreptul familiei.
În sprijinul acestei teze, susținem că, determinant pentru conținutul adopției, este consimțământul persoanelor indicate de lege și că din acesta rezultă familia adoptivă, tot astfel cum familia firească rezultă din consimțământul soților, cuprins în actul juridic al căsătoriei. În dreptul român, anterior intrării în vigoare a Codului familiei, adopția a fost considerată tot un act al părților, chemate să consimtă la încheierea acesteia.
În plus, încuviințarea sau autorizarea unor acte juridice de drept civil, de drept comercial sau de dreptul familiei prin decizii ale unor autorități administrative sau prin hotărâre judecătorească nu este de natură a schimba caracterul acestor acte2, astfel și adopția, chiar dacă pentru a produce efecte specifice necesită avize ale unor autorități administrative și încuviințarea instanței judecătorești, rămâne un act esențialmente de dreptul familiei.
Adopția presupune îndeplinirea a trei categorii de activități, respectiv:
actele juridice ale persoanelor chemate să-și exprime consimțământul în vederea adopției;
actele autorităților abilitate în domeniu;
încuviințarea adopției de către instanța de judecată.
1.2 Condițiile adopției
1. Clasificare
Pentru încheierea actului juridic al adopției este necesară îndeplinirea a două categorii de
condiții: de fond și de formă.
Condițiile de fond pot fi subclasificate în:
pozitive – care trebuie îndeplinite, deci să existe pentru nașterea acestui act juridic
negative-în prezența cărora, adopția nu se poate încheia. Ele au fost denumite și impedimente la adopție.
Actele necesare pentru adoptie
În afara consimțământului persoanelor menționate, la cererea pentru încuviințarea adopției trebuie atașate o serie de acte din care să rezulte îndeplinirea condițiilor de fond și lipsa impedimentelor la adopție.
Dintre acestea, o parte sunt enumerate de lege, iar altele rezultă din ansamblul reglementărilor în materie.
Ele sunt diferite, parțial, pentru adopția internațională.
a) Actele ce trebuie anexate unei cereri formulate de o persoană (familie) de cetățenie română ce dorește să adopte sunt:
• certificatul de naștere al copilului în copie legalizată [art. 12 alin. (5)];
• certificatul medical privind starea de sănătate a copilului eliberat de policlinica de la domiciliul acestuia [art. 12 alin. (5)];
• avizul favorabil al Comisiei pentru protecția copilului privind încuviințarea adopției [art. 12 alin. (5)];
• declarația autentificată de consimțământ la adopție a persoanei sau a familiei care dorește să adopte [art. 12 alin. (5)];
• declarația de consimțământ a soțului persoanei care dorește să adopte [art. 4 alin. (2)] sau hotărârea judecătorească din care să rezulte o situație în care consimțământul său nu e necesar;
• certificatele de naștere și de căsătorie în copie legalizată ale familiei sau ale persoanei care dorește să adopte;
• certificatele de sănătate ale persoanei sau ale familiei care adoptă;
• atestatul Comisiei pentru protecția copilului din care să rezulte că persoana e aptă de
a adopta și că prezintă condițiile materiale și garanțiile morale necesare;
• actul din care să rezulte gradul de rudenie dintre adoptat și adoptator (dacă este cazul);
• declarația de consimțământ la adopție a părinților firești ai adoptatului;
• hotărârea judecătorească din care să rezulte că unul dintre părinți sau ambii părinți firești se află într-una din situațiile în care nu este necesar consimțământul;
• certificatele de naștere și de căsătorie sau, eventual, de deces ale părinților firești ai minorului, în copie legalizată;
• dovada încredințării minorului în vederea adopției.
2. Condițiile de fond cerute la adopție
A. Consimțământul
In cadrul procedurii adopției trebuie să-și exprime consimțământul părinții firești ori, după caz, tutorele copilului ai cărui părinți firești sunt decedați, necunoscuți, declarați morți sau dispăruți ori puși sub interdicție, copilul care a împlinit 10 ani, precum și adoptatorul sau, după caz, familia adoptatoare (art. 11 alin. (1) din lege).
a) Consimțământul adoptatorului
Adopția poate fi încheiată de o persoană sau de o familie, respectiv de doi soți, ambii vor fi denumiți adoptatori. O persoană, chiar căsătorită, poate încheia singură actul juridic numai ea devenind adoptator.
Conform art.9 alin.(1) și 11 alin. (2) din lege consimțământul adoptatorului trebuie să fie al unei persoane cu capacitate deplină de exercițiu și să fie neviciat. Așadar, minorul necăsătorit și persoana pusă sub interdicție nu pot exprima un consimțământ valabil la adopție (art.8 din Decretul nr.31/1954 și art.117 din Codul familiei). Consimțământul adoptatorului sau al familiei adoptatoare se dă în fața instanței judecătorești o dată cu soluționarea cererii de încuviințare a adopției (art.11 alin. (2) din Lege).
Până la modificarea reglementărilor privind adopția, doctrina și practica au susținut că nu
este necesar consimțământul scris al adoptatorului, el putându-l exprima și oral, în fața organului competent, caz în care era necesar să se facă mențiune în decizia de încuviințare a adopției.
Reglementarea actuală a înlăturat posibilitatea oricărei controverse, prevăzând necesitatea
existenței unui înscris autentic care să cuprindă consimțământul adoptatorului încă din etapa procedurii administrative. Astfel, art. 12 alin. (5) prevede că declarația autentificată de consimțământ împreună cu alte acte, trebuie depusă la Comitetul Român pentru Adopții împreună cu propunerile de încuviințare a adopției, făcute de serviciul public specializat pentru protecția copilului sau de organismul privat autorizat. Persoana sau familia care adoptă este propusă de Comisia pentru protecția copilului [art. 12 alin. (1) și (3)].
b) Consimțământul soțului adoptatorului [art.11 alin. (2)]
Articolul 7 alin. (1) prevede, ca dispoziție de principiu, că adopția unui copil de către mai
multe persoane este interzisă, însă, prin derogare, ea este îngăduită în cazul în care se face de către soț și soție, simultan sau succesiv. În acest caz, ambii soți exprimă în condițiile precizate mai sus, consimțământul lor ca adoptatori. Este însă posibilă și situația ca numai unul dintre soți să aibă calitatea de adoptator. În acest caz, legea cere, ca o condiție de fond pentru încheierea adopției, și consimțământul celuilalt soț, care nu devine, prin aceasta, adoptator. Pentru consimțământul soțului persoanei care dorește să adopte se prevede o cerință de formă, respectiv exprimarea instanței judecătorești o dată cu soluționarea cererii de încuviințare a adopției.
c) Consimțământul părinților firești ai celui ce urmează a fi adoptat sau al tutorelui, dacă este cazul (art.11 lit. a) din lege ) Pentru încheierea valabilă a adopției ambii părinți firești ai copilului ce urmează a fi adoptat trebuie să-și exprime consimțământul în acest sens, chiar și atunci când aceștia sunt divorțați sau copilul a fost încredințat unei a treia persoane sau unei familii,în condițiile art.42 C. fam. (când, la divorț, copilul nu a fost încredințat unuia dintre părinți).
Mai mult, chiar și părintele sau părinții decăzuți din drepturile părintești sau cărora li s-a
aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești păstrează dreptul de a consimți la adopția copilului. În acest caz,însă, consimțământul reprezentantului legal este obligatoriu (art.13 din lege ).
Chiar părintele minor, în cazul copilului din afara căsătoriei, poate să-și exprime valabil consimțământul de adopție, nefiind nevoie să fie reprezentat, dacă este sub 14 ani sau încuviințat în prealabil, dacă depășește această vârstă15. S-a argumentat această soluție prin aceea că părintele este titularul ocrotirii părintești, iar autoritatea tutelară (în prezent instanța judecatoreasca) va încuviința sau nu adopția în funcție de faptul dacă aceasta este sau nu în interesul celui care urmează să fie adoptat (art.15, 14 și 11 alin.(2) din lege).
În mod excepțional, instanța judecătorească poare trece peste refuzul părinților firești sau, după caz, al tutorelui, da a consimți la adopția copilului, dacă se dovedește, prin orice mijloc de probă, că aceștia refuză în mod abuziv să-și dea consimțământul la adopție și instanța apreciază că adopția este în interesul superior al copilului, ținând seama și de opinia acestuia, cu motivarea expresă a hotărârii în această privință. Consimțământul părinților poate fi exprimat numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la nașterea copilului (art.16 alin. (1) ) și poate fi revocat de aceștia în termen de 30 de zile de la data înscrisului autentic prin care a facut (art.16 alin.(2).
După expirarea acestui termen, consimțământul părintelui devine irevocabil. Revocarea consimțământului după trecerea acestui termen numai produce efecte. Totuși, dacă motivele care au determinat-o sunt întemeiate, instanța poate să respingă încuviințarea adopției. Dacă unul dintre părinții firești este decedat, necunoscut, declarat în condițiile legii mort sau dispărut, pus sub interdicție, precum și dacă se află, din orice împrejurare, în imposibilitate de a-și manifesta voința, consimțământul celuilalt părinte este îndestulător. Dacă ambii părinți se găsesc în oricare dintre situațiile prevăzute mai sus sau dacă este adoptată o persoană majoră (art.5 alin. (3) consimțământul părinților firești ai copilului nu este necesar.
d) Consimțământul celui ce urmează a fi adoptat.
Acest consimțământ se cere, potrivit legii, dacă minorul a împlinit vârsta de 10 ani, vârstă la care se apreciază că el este în măsură să judece dacă adopția este în interesul său sau nu. Articolul 17 din lege prevede că acest consimțământ se dă în fața instanței și înseamnă o simplă ascultare a minorului (consimțământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani va fi cerut în instanță, el neputând fi suplinit prin înscrisuri anterioare, chiar autentice).
Anterior exprimării consimțământului, direcția în a cărei rază teritorială domiciliază copilul care a împlinit vârsta de 10 ani îl va sfătui și informa pe acesta, țin de vârsta și de maturitatea sa, în special asupra consecințelor adopției și ale consimțământului său la adopție, și va întocmi un raport în acest sens.
B. Capacitatea deplină de exercițiu a adoptatorului sau a familiei (a celor doi soți ) care adoptă.
Necesitatea îndeplinirii acestei condiții rezultă din prevederile art.9 alin.(1) care arată că nu pot adopta decât persoanele care au capacitate deplină de exercițiu, dar și din cerința legală ca adoptatorul să exprime un consimțământ valabil la adopție. Persoana care are capacitate deplină de exercițiu poate adopta, indiferent dacă este sau nu și indiferent dacă are sau nu. De asemenea, nu există nici o restricție în ceea ce privește sexul, naționalitatea sau rasa adoptatorului.
C. Adoptatorul trebuie să fie cu cel puțin 18 ani mai în vârstă decât adoptatul (art. 9 alin. (1) din lege ).
Această diferență de vârstă urmărește să creeze prin adopție o situație similară cu aceea din familia firească. Legea nu cere decât ca persoanele care adoptă să fie cu cel puțin 18 ani mai în vârstă decât cei pe care doresc să îi adopte. Nu se cere însă, ca adoptatorul să aibă o anumită vârstă după majorat și nici nu este prevăzută o vârstă maximă a adoptatorului. Articolul 9 alin. (2) prevede însă că, pentru motive temeinice, instanța judecătorească va putea încuviința adopția, chiar dacă diferența de vârstă între adoptat și adoptatori este mai mică de 18 ani, dar în nici o situație mai mică de 15 ani.
Legea nu enumără nici exemplificativ acele care ar putea constitui motive temeinice, ele urmând să fie apreciate, de la caz de instanța judecătorească. O astfel de împrejurare ar putea fi aceea că femeia căsătorită, minoră, ar dori să adopte.
D. Cel ce urmează a fi adoptat să nu fi împlinit vârsta majoratului.
Așa cum dispune art.5 alin. (2) din lege „copilul poate fi adoptat până la dobândirea vârstei majoratului civil”. Majoratul civil se dobândește la împlinirea vârstei de 18 ani, deci aceasta este limita până la care copilul poate fi adoptat fără alte distincții privind dobândirea capacității depline de exercițiu, cum prevedea legislația anterioară.
Prin excepție alin. (3) al art.5 prevede că persoana majoră poate fi adoptată numai dacă adoptatorul sau familia adoptatoare a crescut-o în timpul minorității sale. Creșterea trebuie să fi avut un caracter de continuita fi fost de durată, deci să nu fie ocazională sau făcută în alte scopuri decât cel al adopției.
E. Adopția trebuie să fie în interesul superior al celui ce urmează a fi adoptat.
Articolul 5 alin.(1) prevede că adopția se face numai dacă este în interesul superior al copilului, iar din întreaga reglementare cuprinsă în lege rezultă că interesul superior al adoptatului se realizează atunci când cel care adoptă este în măsură să-i asigure o dezvoltare fizică și morală normală, similară celei asigurate în familia firească. Instanța judecătorească este, deci, chemată să se convingă de faptul că adoptatorul prezintă condițiile materiale și garanțiile morale necesare unei dezvoltări armonioase a copilului, în concordanță cu interesele sale patrimoniale și nepatrimoniale. Articolul 52 alin.(1) prevede, pentru părinții adoptivi, obligația copilul că este adoptat, de îndată ce vârsta și gradul de maturitate al acestuia o permit. Dacă scopul adopției este crearea unei familii cât mai asemănătoare cu familia firească, s-ar putea reproșa unei astfel de reglementări, faptul că impune o conduită asupra căreia membrii familiei ar trebui să decidă singuri.
F. Atestatul și avizul favorabil al Comisiei pentru protecția copilului
Pentru a înțelege diferența dintre cele două acte, eliberate de același organ, acte care intervin în momente diferite și au efecte specifice, trebuie să anticipăm una din faze procedurii administrative a adopției.
Această fază, facultativă, este aceea a încredințării copilului în vederea adopției unei persoane sau unei familii pentru minim trei luni, perioadă în care persoana sau familia se va afla sub supravegherea serviciului public specializat pentru protecția copilului din subordinea Comisiei pentru protecția copilului sau a organismului privat care a propus încredințarea copilului persoanei respective (art. 9).
Diferența care apare în ceea ce privește situarea în timp a celor două acte administrative,
este următoarea:
– atestatul Comisiei pentru protecția copilului este prealabil acestei faze și stă la baza
încredințării copilului în vederea adopției [art. 9 alin. (1)], iar
– avizul favorabil al aceleiași Comisii este acordat după terminarea perioadei [art. 9 alin. (6)] pe baza rapoartelor bilunare primite de Comisie și prezintă concluziile acesteia.
Atestatul se eliberează de către Comisia pentru protecția copilului la cererea persoanei sau a familiei interesate, în termen de 90 de zile de la data depunerii cererii, pe baza rapoartelor și a propunerilor serviciului public specializat pentru protecția copilului din județ sau din sectorul municipiului București, sau ale unui organism privat autorizat [art. 6 alin. (3)].
Atestatul se eliberează numai dacă din rapoartele organelor teritoriale rezultă că persoana
sau familia în cauză prezintă condițiile materiale și garanțiile morale necesare asigurării dezvoltării armonioase a copilului, deci este aptă să adopte.
După eliberarea atestatului, cererea persoanei sau a familiei care dorește să adopte se
transmite Comitetului Român pentru Adopții [art. 11 alin. (1)].
Avizul favorabil se eliberează de către Comisia pentru protecția copilului la sfârșitul perioadei de încredințare a minorului în vederea adopției și are ca efect prelungirea de drept a perioadei până la încuviințarea sau până la respingerea cererii de adopție de către instanța judecătorească.
Avizul se eliberează, așa cum am arătat, pe baza rapoartelor bilunare, prezentate Comisiei de către serviciile publice specializate pentru protecția copilului, din teritoriu, sau ale organismelor private autorizate, care se vor referi la evoluția copilului și a relațiilor dintre acesta și persoana sau familia căreia i-a fost încredințat în vederea adopției [art. 9 alin. (5)]. Conform art. 7 alin. (1) lit. b), avizul favorabil este necesar pentru încuviințarea adopției alături de consimțământul părinților firești, al copilului peste 10 ani și al adoptatorului. Atestatul nu este menționat în acest articol întrucât, așa cum am arătat, el stă la baza încredințării copilului în vederea adopției, fază facultativă1 și care nu apare în toate cazurile de adopție. Avizul favorabil al Comisiei este însă obligatoriu pentru încuviințarea adopției de către instanță.
G. Se pot adopta doar copiii care se află în evidența Comitetului Român pentru Adopții
Art. 13 al Ordonanței prevede că este interzisă adopția copiilor care nu se află în evidența
Comitetului Român pentru Adopții.
Această prevedere legală a fost introdusă atât pentru a alinia legislația română la reglementările internaționale în materie, cât și pentru a combate infracționalitatea în acest domeniu, respectiv traficul de copii.
Prin excepție, art. 13 prevede că pot fi adoptați copiii care nu se află în evidența Comitetului Român pentru Adopții în următoarele cazuri:
– când un soț adoptă copilul celuilalt soț;
– când adoptatorii sunt rude până la gradul al patrulea inclusiv cu unul dintre părinții copilului și
– când o persoană care a dobândit capacitatea de exercițiu deplină este adoptată de persoana sau familia care a crescut-o.
3. Impedimente la adopție
A. Impedimentul izvorând din rudenia firească
Articolul 8 alin. (1) prevede expres că „adopția între frați este interzisă”. Rațiunea acestui
impediment constă în aceea că, prin adopție, s-ar crea relații ce sunt incompatibile cu rudenia firească existentă între frați. Impedimentul există, indiferent de faptul de frați din căsătorie sau din afara căsătoriei, de frați buni sau numai după unul dintre părinți, legea nefăcând în acest sens nici o distincție. Adopția este oprită și între părintele firesc și copilul său. Acest impediment rezultă tot din prevederile legale. Articolul 11 alin. (1) lit. a) și c) din lege cere, pentru adopție, pe de o parte, consimțământul celui care adoptă iar, pe de altă parte, consimțământul părinților firești ai copilului, ceea ce înseamnă că aceste două calități nu pot fi întrunite în una și aceeași persoană. De altfel, în acest mod nu se realizează nici scopul în vederea căruia se încheie adopția.
B. Impedimentul izvorât din calitatea de soț
Acest impediment este expres reglementat în art. 8 alin. (2) care prevede că „adopția a doi soți sau foști soți de către același adoptator sau familie adoptatoare, precum și adopția între soți sau foști soți, sunt interzise”.
C. Impedimentul rezultând dintr-o adopție anterioară
Potrivit art. 7 din lege copilul, respectiv majorul adoptat sau familia care l-a crescut, nu poate fi adoptat de mai mulți adoptatori nici simultan, nici succesiv. Prin excepție, poate fi încuviințată, după caz, adopția simultană sau adopții succesive, atunci când sunt soț și soție. Acest impediment se explică prin aceea că, o dată cu adopția, drepturile și îndatoririle părintești trec asupra adoptatorului și, în cazul în care mai multe persoane ar adopta același copil, ocrotirea părintească s-ar pulveriza inadmisibil,scopurilor pentru care instituția adopției a fost creată. Același text legal reglementează și excepția în cazul soților, întrucât este firesc ca ei să exercite ocrotirea părintească împreună, alcătuind o familie. Prin excepție de la aceste dispoziții, alin. (3) al art. 7 prevede că poate fi încuviințată o nouă adopție atunci când:adoptatorul sau soții adoptatori au decedat; în acest caz, adopția anterioară se consideră desfăcută pe
data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de încuviințare a noii adopții;adopția anterioară a încetat din orice motiv. Acest ultim caz trebuie corborat cu dispozițiile art.54, care prevăd că adopția încetează prin desfacere sau ca urmare a declarării nulității acesteia.
3. Condițiile de formă
Condițiile de formă cerute pentru încheierea adopției se referă la: forma solemnă a actelor juridice ale părților și la procedura adopției.
A. Actele juridice ale părților
Actul juridic al adopției este un act solemn, pentru validitatea sa fiind necesară îndeplinirea unor formalități.
a) Consimțământul adoptatorului sau al adoptatorilor se dă în fața instanței judecătorești o dată cu soluționarea cererii de încuviințare a adopției.
b) Consimțământul soțului persoanei care dorește să adopte se dă tot în fața instanței judecătorești și nu este necesar atunci când acesta se află în imposibilitatea de a-și manifesta voința.
c) Consimțământul părinților firești trebuie exprimat, conform art. 15 alin.(1), în fața instanței judecătorești o dată cu soluționarea cererii de deschidere a procedurii adopției. Acesta nu poate fi exprimat mai devreme de 60 de zile de la data nașterii copilului, înscrisă în certificatul de naștere. În cazul adopției copilului de către soțul părintelui firesc, consimțământul părintelui firesc se dă în formă autentică prin act notarial. Părintele poate să revoce consimțământul de 30 de zile de la data exprimării lui în condițiile legii. După expirarea termenului, consimțământul părintelui devine irevocabil.
d) Consimțământul copilului ce urmează a fi adoptat, dacă acesta a împlinit 10 ani va fi cerut de instanță în faza încuviințării adopției [art.17 alin.(1)]. Așa cum am arătat, aceasta este forma în care consimțământul adoptatului trebuie exprimat, întrucât dispoziția legală este imperativă.
B. Procedura adopției
Astfel, cum este reglementată prin Legea nr.273/2004, procedura adopției cuprinde două faze:una administrativă și una judiciară.
Procedura administrativă
Această fază presupune intervenția anumitor organe administrative cu atribuții specifice, care urmăresc ca, prin adopție, să se realizeze interesul superior al adoptatului. Organizarea și funcționarea acestor organe administrative sunt prevăzute de Legea nr.272/2004 și Legea nr.273/2004. Sunt organe administrative cu atribuții în materia adopției: Oficiuui pentru adopții, generală de asistență socială și protecția copilului. Ea se desfășoară pe două planuri:unul privește copilul care ar putea fi adoptat și celălalt privește persoanele sau familiile care doresc să adopte.
Din analiza dispozițiilor legale în vigoare se desprinde soluția că pot fi adoptați copiii aflați în evidențele Direcției generale de asistență socială și protecția copilului și pentru care s-a elaborat un plan individual de protecție având ca finalitate adopția. Planul individualizat de protecție reprezintă documentul prin care se realizează planificarea serviciilor, prestațiilor și măsurilor de protecție specială a copilului, pe baza evaluării psihosociale a acestuia și a familiei sale, în vederea integrării copilului care a fost separat de familia sa, mediu familial stabilit, permanent, în scurt timp posibil.
Pe baza acestui plan, direcția de la domiciliul copilului efectuează demersuri pentru reintegrarea copilului în familie sau pentru atestuia în familia extinsă (părinții, copilul și rudele firești ale acestuia până la gradul IV inclusiv ) sau substituind minister rsoanele, altele decât cele care aparțin familiei extinse, care, în condițiile legii, asigură creșterea și îngrijirea copilului ).
Dacă aceste demersuri au eșuat, se poate stabili ca finalitate a planului individualizat de protecție: adopția internă. În ceea ce privește persoanele care doresc să adopte, acestea trebuie să obțină un atestat eliberat de Direcția generală de asistență socială și protecția copilului în raza căreia domiciliază. În acest sens, persoana sau familia trebuie să depună o cerere de evaluare, asupra căreia direcția este obligată să se pronunțe în termen de 60 de zile de la depunere. Evaluarea va privi garanțiile morale și condițiile materiale ale adoptatorului sau familiei adoptatoare și trebuie să aibă în vedere:
– personalitatea, starea sănătății și situația economică a adoptatorului sau familiei adoptatoare, viața familială, condițiile de locuit, aptitudinea de educare a unui copil;
– motivele pentru care adoptatorul sau familia adoptatoare dorește să adopte;
– motivele pentru care, în cazul în care numai unul dintre cei doi soți solicită să adopte un copil, celălalt soț nu se asociază la cerere;
– impedimente de orice natură relevante pentru capacitatea de a adopta.
Dacă evaluarea este favorabilă, direcția trebuie să elibereze atestatul de persoană sau familie aptă să adopte. Acesta este valabil un an și poate fi prelungit la cerere, în aceleași condiții.
Când evaluarea este nefavorabilă, adoptatorul sau familia respectivă au dreptul să solicite reevaluarea în termen de 30 de zile de la data comunicării rezultatului. Rezultatul nefavorabil al reevaluării poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la instanța competentă în materia adopției de la adoptatorului.
Obținerea atestatului nu este necesară în următoarele cazuri:
– pentru adopția prevăzută la art.5 alin.(3);
– pentru adopția copilului de către soțul părintelui firesc sau adoptiv.
Pe parcursul de evaluare, direcția, în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare, este obligată să asigure acestora serviciile de pregătire/consiliere necesare pentru a-și asuma, în cunoștință de cauză și în mod corespunzător, rolul de părinte.
Procedura în fața instanței judecătorești
– Competența materială aparține tribunalului, conform art.61 alin.(3) din lege. Referindu-ne la tribunal avem în vedere tribunalele pentru minori și familie ce urmează a fi înființate conform art.41 din Legea nr. 304/2004 până la 1 ianuarie 2008.
-Competența teritorială Instanța competentă să încuviințeze cererea de adopție este cea în a cărei rază teritorială se găsește domiciliul adoptatului (art.61 alin.(3) ), cu excepția situației în care nu se poate determina domiciliul adoptatului, caz în care competența revine Tribunalului București.
a) Procedura propriu-zisă cuprinde trei etape:deschiderea procedurii adopției interne; încredințarea în vederea adopției și încuviințarea adopției.
1. Deschiderea procedurii adopției interne se face numai dacă planul individualizat de protecție stabilește că adopția este necesară, iar părinții sau, după caz, tutorele își exprimă consimțământul în acest sens. Evident, consimțământul nu este necesar atunci când unul sau ambii părinți se află în vreuna dintre situațiile prevăzute de art.12 alin.(3) și poate fi suplinit de instanța judecătorească, dacă refuzul de a-și da consimțământul este abuziv(art.13).
Cererea este adresată instanței, de direcția în a cărei rază teritorială domiciliază copilul, în termen de 30 de zile de la finalizarea demersurilor privind reintegrarea copilului în familie. Asupra cererii instanța se pronunță printr-o hotărâre ce poate fi atacată numai cu recurs și care produce următoarele efecte: drepturile și obligațiile părintești ale părinților firești sau,după caz, cele exercitate de persoane fizice
sau juridice se suspendă; drepturile și obligațiile părintești sunt exercitate de către consiliul județean sau, după caz, consiliul local al sectorului municipiului București în a cărui rază teritorială domiciliază copilul.
Efectele hotărârii încetează de drept dacă, în termen de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, direcția nu a identificat o persoană sau familie corespunzătoare pentru copil și nu a inițiat procedurile prevăzute de prezenta lege în vederea realizării unei adopții interne. În acest caz, direcția este obligată să revizuiască planul individualizat de protecție a copilului și să solicite instanței judecătorești, în funcție de finalitatea acestuia, următoarele: menținerea, modificarea sau încetarea măsurii de protecție a copilului; încuviințarea unei noi proceduri de deschidere a adopției. Deschiderea procedurii adopției interne, ca etapă prealabilă încuviințării adopției, nu trebuie îndeplinită în cazul în care, persoana majoră este adoptată de adoptatorul sau familia care a crescut-o în timpul minorității și în cazul în care, adoptatorul este soțul părintelui firesc sau adoptiv.
2. Încredințarea adopției se dispune de către instanța de judecată de la domiciliul copilului pentru o perioadă de 90 de zile [art.31 alin.(4)]. Cererea de încuviințare a adopției adresată instanței prelungește de drept perioada de încredințare până la soluționarea cererii prin hotărâre irevocabilă. În primul rând, direcția de la domiciliul copilului va analiza posibilitatea încredințării copilului în vederea adopției unei rude din familia extinsă, asistentului maternal profesionist la care se află copilul ori unei alte persoane sau familii la care copilul se află în plasament.
Dacă astfel de solicitări nu există, direcția va face o selecție dintre persoanele atestate aflate în evidența Oficiului Român pentru Adopții, ținând cont de interesul superior al copilului, informațiile înscrise în atestatul adoptatorului și de evoluția copilului până la acea dată. În urma procesului de selecție, direcția de la domiciliul copilului verifică și constată compatibilitatea acestuia cu adoptatorul sau cu familia adoptatoare.
3. Încuviințarea adopției
Cererea se introduce direct de adoptator sau familia adoptatoare când se adoptă un major sau copilul celuilalt soț, în toate celelalte cazuri cererea putând fi introdusă, fie de adoptator, fie de direcția de la domiciliul acestuia la sfârșitul perioadei de încredințare în vederea adopției.Cererea trebuie să fie însoțită de următoarele acte:
a) certificatul de naștere al copilului, în copie legalizată;
b) certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de către unități publice nominalizate de către direcția de sănătate publică;
c) atestatul valabil al adoptatorului sau familiei adoptatoare;
d) hotărârea judecătorească irevocabilă de încredințare în vederea adopției;
e) certificatele de naștere ale adoptatorului sau ale soțului și soției din familia adoptatoare, în copie legalizată;
f) certificatul de căsătorie al adoptatorului sau al soților din familia adoptatoare, în copie legalizată;
g) cazierul judiciar al adoptatorului sau, după caz, al fiecărui membru al familiei adoptatoare;
h) certificatul medical privind starea de sănătate a adoptatorului, eliberat de medicul de familie la care este înscris;
i) documentele doveditoare cu privire la exprimarea consimțământului părinților firești, în măsura în care nu s-a pronunțat anterior o hotărâre judecătorească de încuviințare a deschiderii procedurii adopției interne a copilului.
Direcția de la domiciliul adoptatorului este obligată să depună rapoartele finale referitoare la evoluția relațiilor dintre copil și adoptatori în perioada de încredințare și de a da orice lămuriri necesare pentru soluționarea cererii.
Instanța admite cererea doar dacă adopția este în interesul superior al copilului. Conform art.61 alin.(4) „toate cererile prevăzute în cadrul procedurii adopției se judecă în primă instanță potrivit regulilor Cărții a III-a din Codul de procedură civilă, Dispoziții generale
privitoare la procedurile necontencioase, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege”. Cererile sunt scutite de taxă de timbru, se soluționează cu celeritate, putându-se administra orice mijloc de probă și, în primul rând, rapoartele socială privind copilul. Judecata se face de complete specializate, în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procuror de faza procesuală în care se află cererea, se vor mai cita:părinții firești ai copilului sau tutorele, după caz;direcția de la domiciliul copilului și cea de la domiciliul adoptatorului; persoana sau familia adoptatoare șicopilul adoptat a cărui ascultare este obligatorie dacă a împlinit.
Opinia copilului exprimată la judecarea cererilor prevăzute de prezenta lege va fi luată în
considerare și i se va acorda importanta cuvenită, avându-se în vedere vârsta și gradul acestuia de maturitate. În situația în care instanța hotărăște în contradictoriu cu opinia exprimată de copil, aceasta este obligată să motiveze rațiunile care au condus la înlăturarea copilului. Hotărârile pronunțate în cauzele prevăzute de lege sunt supuse apelului. Exercitarea recursului suspendă executarea.
1.3. Efectele adopției
1. Întocmirea unui nou act de naștere pentru copil
Serviciul de stare civilă competent va întocmi, în condițiile legii, un nou act de naștere în care adoptatorii vor fi trecuți ca fiind părinții săi firești. Vechiul act de naștere se va păstra, menționându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act [art. 53 alin.(5)].
2. Nașterea rudeniei civile
Rudenia civilă este legătura pe care legea o stabilește între persoane determinate, ca urmare a adopției. Articolul 50 alin.(2) din lege prevede că, prin adopție se stabilesc filiația între adoptat și cel care adoptă și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului. Deși textul nu prevede expres, considerăm că raporturile de rudenie se nasc și între descendenții adoptatului, pe de o parte, și adoptator și rudele acestuia, pe de altă parte. Ca urmare a nașterii rudeniei civile, legăturile de rudenie firească ale adoptatului și ale descendenților săi cu rudele sale de sânge încetează [art.50 alin.(3)]. Singurul efect al rudeniei firesti se menține este acela că ea constituie, în continuare, impediment la căsătorie, potrivit legii [art.50 alin.(4)].
3. Drepturile și obligațiile părintești trec la adoptator
Conținutul ocrotirii părintești trece la adoptator care se va manifesta ca un părinte firesc.
Acest efect al adopției rezulta dispozițiile art.97 alin.(1) C. fam., potrivit cărora ambii
părinți au aceleași drepturi și obligații față de copii lor minori, indiferent dacă e din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopție. Articolul 51 alin.(1) prevede în mod expres (spre deosebire de legislația anterioară) că adoptatorul are, față de copilul adoptat, drepturile și îndatoririle părintelui firesc față de copilul său.
Drepturile și îndatoririle părintești sunt exercitate împreună de adoptator și părintele firesc (conform art.97 și urm. C. fam. ), iar copilul rămâne în raporturi de rudenie firească cu acesta din urmă. În cazul divorțului soților adoptatori, ocrotirea părintească se va reglementa conform art.42-44 C. fam., întrucât, copilul adoptat este asimilat celui din căsătorie, bucurându-se de aceeași ocrotire.
Faptul că părinții firești pierd prin adopție drepturile și obligațiile lor în legătură cu copilul, rezultă și din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 22 alin. (4) care arată că, la desfacerea adopției, aceștia redobândesc drepturile și obligațiile părintești, numai dacă instanța nu decide o altă măsură de protecție a copilului, în condițiile legii.
Ca regulă așadar, urmare a adopției, exercitarea ocrotirii părintești de către adoptator exclude exercitarea ei de către părinții firești. Singura excepție este cea prevăzută de art. 13 teza I care se referă la situația în care adoptatorul este soțul părintelui firesc al adoptatului. În acest caz, drepturile și îndatoririle părintești sunt exercitate împreună de adoptator și părintele firesc (conform art. 97 și urm. Codul familiei), iar copilul rămâne în raporturi de rudenie firească cu acesta din urmă. Legăturile încetează doar față de un singur părinte firesc și rudele acestuia.
Dacă adoptatorul nu-și exercită, potrivit legii, drepturile și obligațiile ce-i revin, punând
astfel în pericol sănătatea ori dezvoltarea fizică și psihică a copilului adoptat, întocmai ca și părintele firesc, el poate fi decăzut din drepturile părintești (art. 109 Codul familiei). Decăderea adoptatorilor din drepturile părintești nu echivalează și nici nu duce automat la desfacerea adopției, întrucât această sancțiune poate fi ridicată de instanța judecătorească, în condițiile art. 112 Codul familiei.
Totuși, într-o atare situație se poate cere desfacerea adopției, hotărâtor fiind interesul adoptatului. Dacă decăderea a fost pronunțată doar față de unul dintre soții adoptatori, celălalt va exercita singur drepturile părintești. Când sancțiunea îi vizează pe ambii adoptatori, instanța judecătorească
ce pronunță decăderea poate, fie să redea părinților firești exercițiul drepturilor părintești, fie să ia o altă măsură de protecție a copilului, în condițiile legii.
Măsurile de protecție ce pot fi luate față de copilul aflat în dificultate sunt prevăzute de art. 7 al Ordonanței de Urgență nr. 26/19972.
În cazul divorțului soților adoptatori, ocrotirea părintească se va reglementa conform art. 42- 44 Codul familiei, întrucât copilul adoptat este asimilat celui din căsătorie, bucurându-se de aceeași ocrotire.
Așa cum am arătat, copilul adoptat, ca și copilul firesc, poate fi încredințat unei persoane,
unei familii, unui serviciului public specializat pentru protecția copilului sau unui organism privat autorizat.
Această măsură poate fi dispusă:
a) de instanța judecătorească:
– în cazul decăderii ambilor adoptatori din drepturile părintești (art. 109 Codul familiei) și,
– în cazul divorțului (art. 42-44 Codul familiei), sau
b) de Comisia pentru Protecția copilului (art. 7-9 Ordonanța de Urgență nr. 26/1997).
Toate problemele referitoare la ocrotirea părintească vizează adoptatul minor și nu se ridică în cazul în care acesta a dobândit capacitatea deplină de exercițiu.
Numele adoptatului
Copilul dobândește, prin adopție, numele celui care adoptă.
Dacă adopția se face de către soți care au un nume de familie comun, adoptatul va lua acest nume. Dacă există neînțelegeri între soții adoptatori cu privire la nume, instanța judecătorească va hotărî, o dată cu încuviințarea adopției, ce nume va purta adoptatul. Pentru motive temeinice, instanța, încuviințând adopția, la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare și cu consimțământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat.
Aceleași situații se disting și în cazul când un soț adoptă copilul celuilalt soț. Nu se poate
încuviința ca minorul adoptat să poarte vechiul său nume adăugat la cel dobândit prin adopție.
Când, după încuviințarea adopției, adoptatorul sau adoptatorii își schimbă numele, situația numelui copilului adoptat este aceeași cu a copilului în propria familie.
Atunci când căsătoria se desface prin divorț, soțul adoptat, care a purtat numele comun luat cu ocazia încheierii căsătoriei, va reveni la numele adoptatorului ți nu la numele avut înainte de căsătorie, conform art.40 alin.(3) C. fam., pentru că rudenia firească a încetat și s-a născut rudenia civilă.
5. Domiciliul și locuința adoptatului
Adoptatul are domiciliul la adoptator. Dacă soții adoptatori au domicilii separate, ei vor hotărî, de comun acord, la care dintre ei va avea domiciliul adoptatul, iar dacă între ei exista neînțelegeri în această privință, va decide instanța judecătorească. La stabilirea domiciliului, instanța va avea în vedere interesul minorului. Dacă numai unul dintre soții adoptatori îl reprezintă pe adoptat sau îi încuviințează actele, adoptatul va avea domiciliul la acel adoptator. Locuința celui adoptat este de asemenea la adoptator sau la adoptatori, iar, dacă aceștia locuiesc separat, ei decid la cine ramane copilul. În caz de neînțelegere va hotărî, conform art.100 C. fam. și ținând cont de interesul minorului, instanța judecătorească.
Potrivit art.102 C. fam., în cazul minorului care a împlinit 14 ani, autoritatea tutelară poate încuviința ca aceasta să aibă o altă locuință decât adoptatorii, dacă aceasta este cerută de desăvârșirea învățăturii ori a pregătirii sale profesionale.
6. Obligația legală de întreținere
Între rude există, potrivit art.86 și art.89 C. fam., obligația legală de întreținere. Întrucât legea nu face nici o distincție după cum rudenia este firească sau civilă, rezultă că, între persoanele determinate de lege ca fiind rude, urmare a adopției, există și această obligație.
7. Vocația succesorală
Rudele rezultate din adopție au vocație succesorală reciprocă, la fel ca rudele firești.
Actuala reglementare a adopției impune soluția, conform căreia, adoptatorul are dreptul de a-l moșteni pe adoptat, iar părinții firești ai acestuia nu au acest drept. Aceasta rezultă din asimilarea deplină a rudeniei civile cu rudenia firească și din aceea că, de la data încuviințării adopției prin hotărâre judecătorească irevocabilă, legăturile adoptatului cu rudele firești încetează, păstrându-se doar ca impediment la căsătorie.
8. Cetățenia adoptatului
Minorul, străin sau fără cetățenie, adoptat de un cetățean român sau de doi soți,28dmințeni români, dobândește cetățenia română (art. 6 din Legea nr. 21/1991 privind cetățenia română). Când doar unul dintre soții adoptatori este cetățean român, adoptatorii vor avea cetățenia adoptatului, iar, în cazul în care, nu se înțeleg, decizia va fi luată de instanța judecătorească ce va încuviința adopția. Minorul cetățean român, adoptat de un cetatean străin, pierde cetățenia română, dacă adoptatorul solicită aceasta în mod expres și dacă adoptatorul este considerat, potrivit legii străine, că a dobândit cetățenia străină (art. 29 alin. (1) din Legea nr. 21/1991).
Schimbarea cetățeniei adoptatorului produce aceleași efecte asupra cetățeniei adoptatului ca și schimbarea cetățeniei părinților firești.
Încetarea adopției
Potrivit art. 54 din lege, adopția încetează prin desfacere sau ca urmare a declarării nulității acesteia.
1. Desființarea adopției
A. Nulitatea absolută a adopției
Ca și în dreptul comun, nulitatea absolută a adopției poate fi invocată de orice persoană
interesată. După dobândirea de către adoptat a capacității depline de exercițiu, acțiunea aparține numai acestuia. Acțiunea în constatarea nulității adopției este imprescriptibilă. În principiu, nulitatea absolută a adopției nu poate fi acoperită. Cu toate acestea, instanța va
putea respinge cererea de declarare a nulității adopției, dacă va constata că menținerea acesteia este în interesul celui adoptat (art. 56 alin. (2) din lege).
B. Nulitatea relativă a adopției
Nulitatea relativă a adopției poate fi invocată numai de către persoanele ocrotite prin această sancțiune. Există în această privință o excepție față de dreptul comun, în sensul că nulitatea relativă poate fi invocată, în cazul adopției, nu numai de persoanele lipsite de capacitate de exercițiu sau de cele al căror consimțământ a fost viciat, ci și de cele al căror consimțământ a lipsit. Acțiunea în anularea adopției se prescrie, potrivit dreptului comun, în materie, în termenul de 3 ani prevăzut de art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958. Nulitatea relativă a actului juridic al adopției poate fi acoperită prin confirmarea expresă a actului sau prin abținerea persoanei îndreptățite de a invoca nulitatea. Și în cazul nulității relative, dacă menținerea adopției este în interesul celui adoptat, instanța va putea respinge cererea de anulare, cu atât mai mult cu cât, pentru același motiv, se poate respinge și cererea de declarare a nulității absolute.
Cazuri de nulitate a adopției
Articolul 56 din lege prevede că adopția este nulă dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului sau cu încălcarea oricăror condiții de fond și de formă prevăzute de lege. Cu titlu de exemplu, sunt cazuri de nulitate a adopției:
lipsa consimțământului uneia dintre persoanele chemate de lege să consimtă la adopție, duce la nulitatea acesteia;
adopția unei persoane majore care nu a fost crescută în timpul minorității de adoptator;
lipsa condițiilor cerute de lege în persoana adoptatorului;
rudenia în linie dreaptă și colaterală;
adopția între soți;
adopția a doi soți sau foști soți;
încălcarea scopului adopției;
viciile de consimțământ.
C. Procedura de desființare a adopției
Acțiunea în nulitatea sau în anularea adopției este de competența instanțelor judecătorești,
competența materială aparținând tribunalului. Soluția este întemeiată, atât pe principiul simetriei actelor juridice, cât și pe considerentul că ar fi inadmisibil ca judecătoria, instanță cu competență generală, să desființeze un act, a cărui încheiere este încuviințată de tribunal. Cauzele privind declararea nulității adopției se judecă cu citarea: adoptatorului sau, după caz, a familiei adoptatoare; adoptatului care a dobândit capacitate deplină de exercițiu; direcției în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului sau, în cazul adopțiilor internaționale, a Oficiului. Copilul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi întotdeauna ascultat. Hotărârile judecătorești privitoare la nulitatea adopției, rămase irevocabile, se comunică Oficiului de către direcție, în vederea efectuării mențiunilor necesare în Registrul național pentru adopții.
A Adopția poate fi lovită de nulitate
Deoarece legea nu reglementează cauzele speciale care pot duce la nulitatea absolută a adopției se impune concluzia conform căreia aceasta este supusă regulilor privind nulitatea absolută și relativă din dreptul comun.
Cauzele de determinare a nulității adopției trebuie să fie anterioare, cel mult concomitente cu hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției.
B Nulitatea absolută a adopției
Ca și în dreptul comun, nulitatea absolută a adopției poate fi invocată de orice persoană interesată (oricare din persoanele participante la actul juridic al adopției, autoritatea tutelară, alte servicii cu atribuții privind ocrotirea minorului, procurorul).
Acțiunea în constatarea nulității este imprescriptibilă.
C Nulitatea relativă a adopției
Poate fi invocată numai de persoanele ocrotite prin această sancțiune. Excepție: poate fi invocată nu numai de persoana lipsită de capacitatea de exercițiu sau de cele al căror consimțământ a fost viciat, ci și de cele al căror consimțământ a lipsit.
Acțiunea în anularea adopției se prescrie în termen de 3 ani. Nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmarea expresă a actului juridic al adopției sau prin abținerea persoanei îndreptățite de a invoca nulitatea.
D Cazuri de nulitate a adopției
Lipsa consimțământului uneia dintre persoanele chemate de lege să consimtă la adopție duce la nulitatea acesteia
Adopția multiplă.
Adopția unei persoane cu capacitate deplină de exercițiu, care nu a fost crescută de adoptator
Lipsa condițiilor cerute de lege în persoana adoptatorului
Rudenia în linie dreaptă (excepție: adopția între bunici și nepoți) și colaterală (rude de gradul II, adică între frați și surori).
Adopția între soți
Adopția a doi soți
Încălcarea scopului familial și social al adopției
Viciile de consimțământ constituie cazuri de nulitate relativă a adopției.
E Procedura de desființare a adopției
Instanța competentă este tribunalul.
F. Efectele desființării adopției
Atât nulitatea absolută cât și cea relativă produc efecte retroactive, ca în dreptul comun. Efectele nulității se produc cu privire la:
rudenia civilă
ocrotirea părintească este redobândită de către părinții firești
numele fostului adoptat
domiciliul și locuința adoptatului
obligația de întreținere între adoptat și adoptator încetează
dispariția impedimentelor la căsători
cetățenia adoptatului
2. Desfacerea adopției
Conform art. 55 coroborat cu art. 7 alin. (3) lit. a) din lege, desfacerea adopției intervine întrun singur caz, anume atunci când adoptatorul sau părinții adoptatori au decedat și s-a încuviințat o nouă adopție. În această situație, adopția anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de încuviințare a noii adopții.
Legea reglementează desfacerea adopției astfel:
adopția este supusă, potrivit legii, desfacerii
cererile de desfacere a adopției urmează aceleași reguli ca și cele pentru încuviințarea acesteia
la desfacerea adopției, părinții firești ai copilului redobândesc drepturile și îndatoririle părintești, numai dacă instanța nu dispune o altă măsură de protecție a copilului, în condițiile legii
adopția poate fi desfăcută la cererea copilului care a împlinit 10 ani sau a Comisiei pentru protecția copilului de la domiciliul acestuia, dacă desfacerea adopției este în interesul superior al copilului
art. 22 alin. 3 cuprinde prevederi referitoare la numele adoptatului după desfacerea adopției
Cazuri de desfacere a adopției
Legea nu prevede cazuri exprese de desfacere a adopției. În consecință acestea vor fi apreciate de la caz la caz.
Acestea sunt:
lipsa manifestă de afecțiune a adoptatorului față de adoptat, concretizată în dezinteresul pentru creșterea și educarea minorului
asprimea nejustificată a adoptatorilor care a determinat părăsirea domiciliului de către adoptat și revenirea la părinții firești
vârsta înaintată și sănătatea șubredă a adoptatorului
faptul că părintele adoptator a încercat să întrețină relații sexuale cu adoptata minoră
neasigurarea de către adoptator a condițiilor materiale necesare creșterii și educării copilului
Procedura desfacerii adopției
Pot cere desfacerea adopției:
copilul care a împlinit vârsta de 10 ani
Comisia pentru protecția copilului de la domiciliul acestuia
c. Efectele desfacerii adopției
Desfacerea adopției va fi făcută de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a pronunțat aceasta. Efectele desfacerii adopției se produc numai pentru viitor, începând numai de la data menționată, cu privire la următoarele:
Filiație și rudenie
Drepturile și îndatoririle părintești
Numele
Obligația de întreținere
Cetățenia adoptatului
Cap.II Adopția internațională
2.1 Noțiuni generale
Adopția internațională vizează două situații, și anume:
– adoptarea unui copil cu domiciliul în România de către o persoană sau familie cu domiciliul în străinătate, caz în care se aplică dispozițiile Legii nr. 273/2004, ce vor fi analizate în continuare;
– adoptarea unui copil -cu domiciliul în România- de către o persoană sau o familie cu domiciliul în străinătate presupun îndeplinirea unei proceduri în care se cuprind, pe lângă condițiile generale de fond și de formă, necesare pentru orice adopție națională, și anumite cerințe speciale.
1. Cerințe de fond
În afara condițiilor generale privind capacitatea, consimțământul, diferența de vârstă sau lipsa rudeniei, etc.., pentru adopțiile internaționale, Oficiul Român pentru Adopții și apoi instanța judecătorească trebuie să verifice și dacă:
a) adoptatorul sau unul dintre soții din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este bunicul copilului pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii adopției;
b) există alte solicitări de adopție din partea rudelor copilului până la gradul IV, cu domiciliul în România. Asupra acestui aspect, direcția de la domiciliul copilului va întocmi un raport care va fi analizat de instanța judecătorească, sesizată cu cererea de încuviințare a adopției;
c) adoptatorul sau familia adoptatoare îndeplinește condițiile de eligibilitate pentru adopție și este apt să adopte în conformitate cu legislația aplicabilă în statul primitor și a beneficiat de consilierea necesară în vederea adopției în statul primitor; este asigurată urmărirea evoluției copilului după adopție pe o perioadă de cel puțin 2 ani; sunt asigurate servicii postadopție pentru copil și familie în statul primitor.
2. Cerințe de formă
Cererile de adopție, formulate de adoptatorii cu domiciliul în străinătate se transmit Oficiului, prin intermediul autorității străine competente și trebuie însoțite de următoarele documente:
– un raport întocmit de autoritățile competente din statul primitor, cuprinzând informații cu privire la identitatea persoanelor care doresc să adopte, capacitatea și aptitudinea lor de a adopta, situația lor personală, familială, materială și medicală, mediul social, motivele care îi determină să adopte un copil din România, precum și cu privire la copii pe care ar putea să-i primească spre adopție; concluziile raportului vor fi susținute prin documentele eliberate de autoritățile competente din statul primitor;
– certificatele de naștere și căsătorie și actele de identitate ale persoanelor care doresc să adopte, în copie legalizată și însoțite de traducerea lor legalizată în limba română;
– cazierele judiciare ale persoanelor care doresc să adopte;
– raport medical întocmit separat pentru fiecare35dministtor;
– actul din care să rezulte că există garanția că adoptatul are posibilitatea să intre și să locuiască permanent în statul primitor.
3. Procedura și efectele adopției internaționale
Cererea de încuviințare a adopției, însoțită de documentele indicate anterior se înaintează
instanței judecătorești de către Oficiul Român pentru Adopții.
Oficiul are obligația de a se asigura că adoptatul va beneficia în țara străină de garanțiile și normele echivalente acelora existente în cazul unei adopții naționale; la pronunțarea asupra cererii de încuviințare a adopției, instanța judecătorească va avea în vedere și documentul care atestă îndeplinirea acestor obligații.
Dispozițiile procedurale incidente în cazul adopției interne se aplică în mod corespunzător. În plus, în cadrul procesului va fi citat și Oficiul Român pentru Adopții.
Efectele adopției internaționale sunt identice cu cele ale adopției naționale și vizează numele, domiciliul și locuința adoptatului, obligația de întreținere, vocația succesorală și cetățenia adoptatului.
Articolul 50 alin. (5) din lege prevede că efectele adopției internaționale și cele ale anulării adopției internaționale asupra cetățeniei adoptatului sunt prevăzute în Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată.
Pe baza hotărârii judecătorești irevocabile de încuviințare a adopției, Oficiul eliberează, în termen de 3 zile de la data comunicării acesteia, un certificat care atestă36dministrata este conformă cu normele Convenției de la Haga.
2.2 Infracțiuni în legătură cu adopția
O.U.G. nr. 25/1997 prevede două infracțiuni speciale:
infracțiunea de primire de foloase în scopul adopției unui copil
infracțiunea de intermediere sau înlesnire a adopției unui copil cu scopul de a obține un folos material necuvenit.
Prima infracțiune trebuie să fie săvârșită de părinte, tutore sau ocrotitorul legal al copilului și să constea în fapta acestora de a primi pentru sine sau pentru altul, bani sau foloase materiale în scopul adopției copilului.
A doua infracțiune poate fi săvârșită de orice persoană fără a se cere vreo calificare, și constă în intermedierea sau înlesnirea adopției unui copil în vederea obținerii unui folos material necuvenit.
Cele două infracțiuni sunt, prin conținutul lor, infracțiuni de corupție care au ca elemente comune:
– obiectul juridic generic, alcătuit din relațiile sociale ce se formează în domeniul familiei, în legătură cu ocrotirea specifică a unor categorii de minori;
– obiectul juridic special – relațiile sociale ce–se formează în legătură cu instituția adopției;
– subiectul pasiv principal – statul, ca titular a– valorilor sociale ocrotite;
– subiect pasiv secundar – apare doar în unele –azuri și este copilul adoptat;
– latura subiectivă – doar intenția direct–, calificată prin scopul material urmărit și
– pedeapsa – închisoare de la 1 l– 5 ani. Tentativa nu se pedepsește.
Infracțiunile la care ne referim se deosebesc prin calitatea subiectului activ și prin elemental material al laturii obiective, respectiv modalitatea dministraire.
Astfel, prima infracțiune trebuie să fie săvârșită de părinte, de tutore sau de ocrotitorul legal al copilului și să constea în fapta acestora de a pretinde sau de a primi, pentru sine sau pentru altul, bani ori alte foloase materiale în scopul adopției copilului, iar a doua infracțiune [art. 26 alin. (2)] poate fi săvârșită de orice persoană, fără a se cere vreo calificare, și constă în intermedierea sau în înlesnirea adopției unui copil în vederea obținerii unui folos material necuvenit.
Studiu de caz
1.
Refuzul nejustificat de a consimți la adopție al mamei minorului poate fi dedus atât din faptul că aceasta este de negăsit ca urmare a mutării sale de la domiciliul cunoscut, fără a comunica adresa exactă unde locuiește
Refuzul nejustificat de a consimți la adopție al mamei minorului poate fi dedus atât din faptul că aceasta este de negăsit ca urmare a mutării sale de la domiciliul cunoscut, fără a comunica adresa exactă unde locuiește, dar mai ales din împrejurarea că aceasta l-a abandonat pe copil imediat după naștere în Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și nu s-a interesat de soarta acestuia, nevizitându-l niciodată.
Prin cererea formulată la data de 26.02.2008, petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului – Dolj, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună deschiderea procedurii adopției interne pentru minorul B.N.
În fapt, s-a arătat că minorul B.N provine dintr-o relație întâmplătoare a mamei sale, cu paternitate nerecunoscută.
Întrucât acesta a fost părăsit de către mamă imediat după naștere, prin dispoziția Directorului DGASPC–Dolj, s-a dispus plasamentul în regim de urgentă în cadrul instituției petentei la Centrul de Prevenire și Recuperare în Regim de Urgență a Copilului 0-3 ani Craiova.
Prin Hotărârea nr. 56/2004 a Comisiei pentru protecția copilului, minorul a fost încredințat asistentului maternal profesionist F.M.D.
În prezent, minorul se afla dminislasament la asistentul maternal profesionist B.A., conform sentinței civile nr. 166/2006 a Tribunalului Dolj. Aceasta nu dorește adopția lui.
Mama minorului, B.C.R, în vârstă de 21 de ani, are domiciliul legal în Craiova, este sănătoasă, neșcolarizată, fără ocupație. În prezent, aceasta, așa 38dminiseclarat și bunica maternă, este plecată în Italia de circa 2 ani.
Se mai arată că au fost redactate mai multe invitații către mama si bunica maternă în data de 25.04.2005, 2.11.2006, 29.10.2007, pentru a se media și planifica, de comun acord, întâlnirile cu 39dminiul și pentru a clarifica situația acestuia, însă, nu au dat curs nici uneia dintre acestea.
Inițial, mama minorului a declarat, conform anchetei sociale a Primăriei Craiova din data de 13.06.2005, că dorește reintegrarea acestuia, însă, în urma deplasărilor reprezentanților instituției petentei la domiciliul acesteia în data de 19.07.2005, 6.10.2005, 31.10.2005, 3.07.2006, 25.10.2006, 9.11.2007, mama nu a fost identificată la domiciliul său. Conform adresei nr. 48958/2005, mama minorului s-a mutat la o adresa necunoscuta; conform adresei nr. 28931/2007, aceasta este plecată de circa 6 luni în Italia, iar conform declarațiilor bunicii materne, mama minorului este plecată de circa 2 ani în Italia.
Din momentul instituirii măsurii de protecție și până în prezent, minorul nu a 39dminiszitat de mamă sau alte rude până la gradul IV inclusiv. Se mai arată39dministrte rudele acestuia au declarat că nu doresc să se ocupe de creșterea lui si nici plasamentul și sunt de acord ca minorul să fi39dminiptat.
Minorul B.N. este de etnie rromă; este clinic sănătos ;este un copil căruia îi place prezenta copiilor și a adulților, integrându-se repede în diverse grupuri de persoane.
Față de cele menționate, întrucât nici mama minorului si nici rudele acestuia nu doresc să se ocupe de creșterea lui, mai mult, mama minorului dovedind un dezinteres vădit față de acesta, lipsa de atașament, nici măcar vizitându-l, niciodată, opinează că este în interesul minorului de a fi adoptat.
De asemenea, prin planul individualizat de protecție se propune deschiderea procedurii adopției interne a minorului în cauză.Trecând la soluționarea cauzei, instanța a dispus citarea mamei minorului, care însă nu s-a prezentat în instanță.
Prin sentința civilă nr 27/13.03.2008 a Tribunalului Dolj-Secția pentru Minori și Familie, s-a dispus deschiderea procedurii adopției interne pentru minorul B.N, urmând ca drepturile și obligațiile părintești privind persoana și bunurile minorului să fie exercitate și îndeplinite de Președintele Consiliului Județean Dolj.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere următoarele considerente:
Reintegrarea în familia naturală nu este posibilă întrucât tatăl minorului este necunoscut, iar mama acestuia, deși inițial la data de 13.06.2005, cu ocazia efectuării unei anchete sociale la domiciliul său, a declarat că dorește reintegrarea minorului în familia sa, ulterior nu a mai fost de găsit, din declarația bunicii materne a copilului reieșind că aceasta este plecată în Italia.
Același aspect reiese și din citația emisă pe numele mamei minorului, unde s-a menționat că persoana căutată s-a mutat, fără a fi comunicat noua adresă, dar și din adresa Poliției Municipiului Craiova, de unde reiese că aceasta s-a mutat în orașul Băilești, însă nu se poate stabili adresa exactă unde locuiește.
Nici integrarea minorului în familia extinsă nu este posibilă întrucât nici una dintre rudele identificate nu dorește acest lucru.
Ori, în această situație, instanța a considerat că interesul superior al minorului este de a fi adoptat de către o familie, care să-i asigure condiții adecvate de creștere și educare și care să manifeste afecțiune față de acesta și astfel a trecut, conform art. 13 din Legea 273/2004, peste refuzul nejustificat de a consimți la adopție al mamei minorului, refuz dedus atât din faptul că aceasta este de negăsit ca urmare a mutării sale de la domiciliul cunoscut, fără a comunica adresa exactă unde locuiește, dar mai ales din împrejurarea că aceasta l-a abandonat pe copil imediat după naștere în Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și nu s-a interesat de soarta acestuia, nevizitându-l niciodată.
Astfel fiind, având în vedere că sunt îndeplinite și celelalte dispoziții prevăzute de art. 22 și 23 din Legea 273/2004, instanța, constatând deci că această cerere a petentei este întemeiată, a admis-o și a dispus deschiderea procedurii adopției interne pentru minor, urmând ca drepturile și obligațiile părintești privind persoana și bunurile minorului să fie exercitate și îndeplinite de Președintele Consiliului Județean Dolj.
2.
Pentru autorizarea accesului la dosarul de adopție este necesar să se facă dovada că petentul figurează printre persoanele ado41dminisentru autorizarea accesului la dosarul de adopție este necesar să se facă dovada că petentul figurează printre persoanele ado41dminisPrin cererea înregistrată la data de 18.02.2008, petenta Z.G. a solicitat, în contradictoriu cu DJASPC Dolj, autorizarea accesului la informațiile aflate în dosarul său de adopție.
In fapt, a arătat că a fost adoptată de către Z.I. și Z.I., părinții naturali fiind V.C. și S.E., al căror domiciliu nu îl cunoaște.
A mai precizat că are vârsta la care poate să își cunoască părinții fără a prejudicia relația sa 41dministratorii. Crede că este suficient de matură pe41dministra fi afectată emoțional.
In drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 52 alin 4 și alin.5 ale Legii 273/2004.
Trecând la soluționarea cauzei, instanța i-a luat un interogatoriu reclamantei și a dispus efectuarea unei adrese către DGASPC Dolj-Serviciul Adopții, pentru a se preciza dacă petenta figurează printre persoanele ado41dminisi pentru a o consilia pe petentă, cu depunerea la dosar a raportului privind această consiliere.
Prin sentința civilă nr. 26/13.03.2008, Tribunalul Dolj a admis cererea și a autorizat accesul petentei la informațiile aflate în posesia oricăror autorități publice cu privire la identitatea părinților săi firești.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 52 alin. 4 din Legea 273/2004, după dobândirea capacității depline de exercițiu, adoptatul poate solicita tribunalului să-i autorizeze accesul la informațiile aflate în posesia oricăror autorități publice cu privire la identitatea părinților săi firești, iar potrivit alin. 5 al aceluiași articol, instanța va putea admite cererea dacă, potrivit probelor administrate, constată că accesul la informațiile solicitate nu este dăunător integrității psihice și echilibrului emoțional ale solicitantului și dacă adoptatul în cauză a beneficiat de consiliere din partea direcției.
Ori, în speța de față, s-a constatat că toate aceste cerințe sunt îndeplinite.
Astfel, petenta este o persoană majoră, figurează printre persoanele ado41dminisașa cum reiese din adresa X emisă de DGASPC Dolj-Serviciul de Adopții și a beneficiat de consiliere din partea direcției.
Din raportul de consiliere psihologică, depus la dosar, reiese că petenta prezintă o structură de personalitate stabilă, echilibrată, realistă, fără tulburări de comportament, manifestări anxioase sau nevrotice, cu echilibru emoțional și cu motivație intrinsecă pentru consolidarea identității sale personale. Prezintă capacitate de relaționare și de comunicare bine dezvoltate, atitudine deschisă, cooperantă, relaxată, flexibilitate cognitivă, adaptabilitate, înclinații artistice, personalitate predominant optimistă, extrovertită. Prin concluziile acestui raport, se recomandă accesul petentei la dosarul de adopție.
Având în vedere concluziile acestui raport, instanța a considerat că informațiile privind identitatea părinților firești nu ar fi dăunătoare integrității psihice și echilibrului emoțional al petentei, cu atât mai mult cu cât aceasta, așa cum a arătat prin interogatoriu luat de instanță, a efectuat personal unele demersuri și chiar l-a întâlnit pe tatăl său firesc, nu însă și pe mamă, căreia îi știe numele, dar nu-i cunoaște adre42dminidomiciliu.
Ca urmare, instanța a admis cererea petentei.
3.
ADOPȚIE – CONDIȚII PENTRU DESCHIDEREA PROCEDURII ADOPȚIEI INTERNE
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr.834/113/2006 Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila a chemat în judecată în calitate de pârâți pe S. I. și S.I M. pentru ca prin hotărârea ce se va da să se încuviințeze deschiderea procedurii adopției interne a fiicei lor S. M. M.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut în fapt că minora S. M. M. s-a născut la 03.08.1992 în localitatea Brăila, județul Brăila și este fiica pârâților S. I. și S. I. M. Părinții au locuit într-o casă naționalizată situată pe strada P. nr.182, în aceeași curte cu părinții numitului I. T. La vârsta de 3 luni copilul a fost părăsit la domiciliul străbunicii materne, care nu se putea ocupa corespunzător de creșterea acestuia. Cu acordul bunicii, copilul a fost botezat de către soții T. I. și A. și luat la domiciliul lor pentru acordarea atenției și îngrijirii de care avea nevoie acesta. În anul 1998 părinții și-au exprimat consimțământul autentificat pentru adopția copilului. Tatăl a menținut sporadic legătura cu copilul, l-a vizitat, dar nu a contribuit la43dminierea acestuia. Mama nu menține legătura cu copilul, nu s-a mai interesat de situația acestuia decât sporadic, a întâlnit copilul doar de două, trei ori, nu a contribuit la creșterea și educarea acestuia. În prezent întreține o re43dminise concubinaj în comuna Siliștea.
În baza Hotărârii nr.109/27.01.1999 a Comisiei Județene pentru Protecția Copilului Brăila minora beneficiază de măsura de protecție a încredințării la familia T. I. și T. A.
Pârâta S. I. nu mai este de acord ca fiica sa să f43dminioptată, și nici nu-și ia angajamentul să se ocupe de creșterea și îngrijirea acesteia, declarând că dorește să mențină plasamentul la familia T.
Pârâta a fost consiliată în vederea reintegrării copilului în familia sa, context în care a declarat verbal că este de acord să o primească p43dminiaela câteva zile în familia sa, pe perioada vacanței dacă și copilul dorește acest lucru. Mama nu a menținut legătura cu fiica sa, din anul 1996 nu a avut loc decât o întâlnire mamă – fiică în luna octombrie 2005, întâlnire inițiată de către echipa multidisciplinară a Centrului Integrare/Reintegrare.
Deși în cursul anului 2006 a fost contactată în mai multe rânduri pentru a lua legătura cu fiica sa a manifestat indiferență și dezinteres.
Pârâtul S. I. a fost consiliat în vederea reintegrării copilului în familia acestuia, dar a refuzat să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului, motivând că încă de la naștere nu s-a format o legătură tată – fiică și dorește ca aceasta să fie adoptată de către o familie/persoană atestată.
Atât bunica paternă (S. A.) cât și ceilalți membri ai familiei extinse (fila 32) și-au exprimat acordul cu privire la deschiderea procedurii de adopție internă pentru copilul S. M. M.
Finalitatea planului individualizat de protecție o constituie deschiderea procedurii adopției interne pentru minora S. M. M. întrucât toate demersurile efectuate în vederea r43dministraii copilului în familia părinților și în familia extinsă au eșuat.
Deși părinții minorei au fost legali citați, de către instanța judecătorească aceștia nu s-au prezentat pentru a-și exprima poziția procesuală față de cererea reclamantei.
În drept s-au reținut dispozițiile art.23 din Legea nr.273/2004 care prevăd întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: planul individualizat de protecție stabilește necesitatea adopției interne, și părinții copilului își exprimă consimțământul la adopție.
Deși prima condiție stabilită de lege în sarcina Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului este îndeplinită, ca și prevederea art.23 alin.2 privind efectuarea corespunzătoare a demersurilor pentru integrarea copilului în familie sau în familia44dministrat toate că acestea au eșuat, peste lipsa consimțământului părinților firești la adopție, (fără a fi incidente dispozițiile art.12 alin.2, 3, 4 sau art.13 din lege), nu se poate trece.
Absența din fața instanței a părinților firești a minorei S. M. M. nu poate fi asimilată unui refuz de a-și da consimțământul în sensul art.13, așa cum nu poate fi asimilat nici unui consimțământ tacit atât timp cât art.15 alin.1 prevede expres că acesta se dă în fața instanței judecătorești.
Părinții S. I. și S.I. M. au manifestat dezinteres față de fiica lor minora M.M. Fiind lipsită de ocrotire și grija părinților săi, în viziunea legii aceasta se află în dificultate astfel că are dreptul la protecție alternativă prin care să i se asigure condițiile care să-i permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală și socială.
Minora se află în prezent în grija soțil44dminis. și A. unde beneficiază de un climat socio – afectiv caracteristic unei fam44dministrativeentifică cu familia în care trăiește.
Adopția este forma definitivă a protecției alternative prevăzută de lege, iar în cazul de față parcurgerea acestei proceduri ar putea conduce la statuarea relațiilor deja existente între minora S. M. M. și soții T. I. și A.
În conformitate cu Planul de acțiune pentru implementarea Declarației Universale cu privire la supraviețuirea, protecția și dezvoltarea copilului semnată de România (1990) pentru dezvoltarea armonioasă a personalității lor copii trebuie să crească în mediu familial într-o atmosferă de fericire, dragoste și înțelegere.
S-a apreciat că interesul superior al minorei M. M. este fără îndoială acela de a crește într-un mediu familial securizant din punct de vedere social și emoțional cu caracter de continuita44dministrsă-i permită o dezvoltare armonioasă, și care în mod cel puțin aparent îi este oferit44dministilia Trifan.
Interesul superior al minorei este garantat prin respectarea normelor instituite de lege, astfel că în lipsa îndeplinirii condiției prevăzută de art.23 alin.1 lit.”b” din Legea nr.272/2004 reglementată la modul imperativ, Tribunalul 45dministraința civilă nr.28/25 oct. 2006 (rămasă irevocabilă) a respins cererea de încuviințare a deschiderii procedurii adopției interne.
4.
Încuviințare adopție – chiar daca părinții –aturali ai minorului și-au dat acordul la adopție, asemenea poziții trebuie raportate la art.30 alin.1 din Legea 272/2004 și la interesul minorului, iar orice alte interese, de orice natură
Reclamantii B.D. si B.T. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.P.P.G. adoptia minorului T.I. nascut la data de 11.08.1986, sustinând ca sunt bunicii materni ai acestuia , ca l-au crescut de la vârsta de 3 zile si ca a fost un copil nedorit. Datorita acestei situatii au decis sa-l adopte, sens în care au urmat procedura prev. de O.U.G. 27/1997 adoptata prin Legea 87/1998.
Tribunalul Galati prin sentinta civila 8/ 9.02.2005 a respins cererea de adoptie, ca nefondata pentru urmatoarele motive:
Din actele de stare civila rezulta ca doar reclamanta B.T. are calitatea de bunica materna a minorului( a45dministiind copilul lui S.C.M. fiica reclamantei dintr-o prima casatorie ).
Din referatul de ancheta sociala si din raportul psihosocial efectuate în cauza nu 45dministraa minorul se afla în stare de nevoie sau ca parintii firesti ai acestuia au avut o conduita nepotrivita fata de copil care sa justifice ca adoptia este în interesul minorului.
Acordul parintilor biologici la adoptie nu este suficient pentru admit45dministrarii de adoptie ( masura de protectie pentru copilul aflat în nevoie ). Interesul minorului este acela de a ramâne în familia restrânsa, iar întretinerea acordata de reclamanti se încadreaza la art. 86 C.fam.
Izvorul legal al acestei obligatii nu poate schimba raporturile dintre reclamanti si minor (bunic – nepot cu atât mai mu–t cu cât copilul mai are un frate).
Chiar daca România a aderat la Conventia Europeana în materia adoptiei de co46dministheiata la Strasburg la 24.04.1967 fara rezerve în ceea ce pri46dminisârsta maxima pâna la care se poate adopta, totusi dat fiind finalitatea adoptiei, instanta nu poate ignora faptul ca o eventuala admitere a cererii nu ar asigura minorului cu certitudine stabilitatea de care are nevoie pâna la vârsta majoratului si în continuare pâna la terminarea studiilor.
Fata de situatia de fapt invocata de reclamanti46dministlul a considerat ca disp.art. 1 din OUG 25/1997 nu sunt aplicabile în cauza.
Recursul declarat de reclamanti a fost respins ca nefondat prin decizia civila nr.93/R/10.06.2005 pronuntata de Curtea de Apel Galati , pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 1 din OUG nr. 25/1997 adoptia este o masura speciala de protectie a drepturilor copilului prin care se stabileste filiatia între cel ce adopta si copil, iar adoptia se face numai pentru protejarea intereselor superioare ale copilului.
Minorul nu se afla însa într-o situatie de exceptie care sa justifice încetarea relatiilor de filiatie naturala iar potrivit art. 30 alin. 1 din Legea 272/2004 orice copil are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai.
În cauza a rezultat ca relatiile cu familia de unde provine copilul nu sunt definitiv pierdute ( l46dministraîn acelasi imobil unde se afla mama si fratele sau, mama se intereseaza de situatia lui a participat la sedintele cu parintii de la scoala, are câteodata grija de el, l-a însotit la spital si i-a facut cadou de 46dmi sa ).
Aceste aspecte confirma posibilitatea cresterii si educarii minorului în mediul sau familial natural, iar orice alte interese, de orice natura, oricât de justificate si de profunde ar fi nu pot conduce în m46dminmijlocit la încuviintarea adoptiei.
5. Tip: Sentință civilă
Nr./Dată: 15/C/CC (30.03.2007)
Autor: TRIBUNALUL NEAMT
Domeniu asociat – Adoptie interna mino–i. Refuz nejustificat de acordare a consimtamântului la adoptie de la parintii firesti (art. 13 din Legea nr. 273/2004). Aplicarea dispozitiilor art. 34 – 37 si 73 alin. 2 din Legea nr. 273/2004, acest ultim text permitând i47dminiucerea cererilor de încuviintare a adoptiei care se solutioneaza potrivit OG nr. 25/1997, aprobata cu modificari prin Legea nr. 87/1998, doar pentru persoanele si familiile, care la data intrarii în vigoare a Legii nr. 273/2004 aveau încredintati copii în vederea adoptiei.
Prin cererea înregistrata la Tribunalul sub nr. 884/103/2006 (500/M/2006) la data de 28 noiembrie 2006, petentii T.G.E. si T.G.E au solicitat, în contradictoriu cu D.G.A.S.P.C. Neamt si cu Centrul de plasament nr. 4 Iasi, încuviintarea adoptiei minorelor H.R.E. si H.A:F, nascute la data de 28 ianuarie 1995 în localitatea Iasi, jud. Iasi, fiicele lui H.C. si H.M..
În motivarea cererii, petentii invoca urmatoarele împrejurari de fapt:
Parintii celor doua minore le-au abandonat pe acestea la nastere, astfel ca s-a luat în favoarea lor masura plasamentului la Casa de copii Iasi, dupa care au fost transferate la Centrul de plasament nr. 4 Piatra Neamt.
Dupa trei ani minorele au fost încredintate în vederea adoptiei petentilor, care de la aceasta data si pâna în prezent s-au ocupat de47dminisrea si educarea lor.
Mai arata petentii ca s-au facut anchetele sociale care au atestat îndeplinirea tuturor conditiilor prevazute de Legea nr. 273/2004 în vederea adoptiei, iar prin dispozitia nr. 23 din 31.10.2006 s-a dispus acordare atestatului de familie apta sa adopte.
Mentioneaza petentii ca prin hotarâre judecatoreasca s-a declarat abandonul minorelor, aspect care reiese si din hotarârea nr. 125/09.02.1999 prin care copiii le-au fost încredintati spre crestere si educare.
Conchid petentii ca, fata de împrejurarile de fapt invocate, este în interesul exclusiv al minorelor 47dministrdoptate de ei.
Cererea de încuviintare a adoptiei s-a întemeiat pe dispozitiile Legii nr. 273/20004 privind regimul juridic al adoptiei si pe disp. OUG nr. 2547dmin.
În dovedirea motivelor invocate, petentii au anexat cererii de adoptie urmatoarele înscrisuri: adresa nr. 47125/1998 emisa de Serviciul de Autoritate Tutelara din cadrul Primariei mun. Iasi, ancheta sociala, dispozitia nr. 23 din 31.10.2006 emisa de D.G.A.S.P.C. Neamt, atestatul nr. 21/31.10.2006, evaluarea situatiei copiilor H. R. si H.A.., Hotarârea nr. 126/9febr.1999 a Comisiei pentru Protectia Copilului ,, Vladimirescu” Iasi, adeverinta nr. 1100/1999 emisa de Centrul de plasament nr. 4 Iasi, certificatele de nastere ale minorelor, acte medicale, certificatele medicale nr. 639, 640, 641, 642 din 23 februarie 2007 atât ale minorelor cât si ale petentilor, certificatele de cazier judiciar nr. 2706383 si 2706382/20.02.2007.
D.G.A.S.P.C. Neamt a depus la dosarul cauzei urmatoarele înscrisuri: ele de consiliere nr. 4931/27.03.2007, nr. 4932/27.03.2007, rapoartele finale nr. 4901/27.03.2007 si 4902/27.03.2007 referitoare la evaluarea relatiilor dintre copii si familia adoptatoare, adresa nr. 10369/16.08.2006 a D.G.A.S.P.C. Neamt, adresa nr. 10371/16.08.2006 si cea cu nr. 10372 din aceeasi data, sentinta civila nr. 1375 din 14.12.1998 a Tribunalului Iasi si sentinta civila nr. 1267 din 13.11.1998 a aceleiasi instante, Hotarârea nr. 1538 din 30.11.2001 a Comisiei pentru Protectia Copilului Neamt, adresa nr. 11169/24.11.2006 a D.G.A.S.P.C. Neamt, , adresa nr. 8282/2006 a aceleiasi institutii, Hotarârea nr. 1539 din 30.11.2001 a Comisiei pentru Protectia Copilului Neamt, adresa nr. 10369/16.08.2006 a D.G.A.S.P.C. Neamt, atestatul nr. 10 din 22 iulie 2005 Hotarârea nr. 125/1999 a Comisiei pentru Protectia Copilului ,, Vladimirescu” Iasi.
Instanta a procedat la audierea minorelor în camera de consiliu.
Analizând înscrisurile depuse în dovedire, coroborate cu sustiner48dministrator, instanta retine urmatoarele împrejurari de fapt si de drept:
Minorele H. R. E. si H. A.F., s-au nascut la data de 28 ianuarie 1995 în localitatea Iasi, jud. Iasi, si sunt fiicele lui H. C. si H. M..
Minorele provin dintr-o familie legal constituita, însa dezorganizata prin despartirea parintilor. Acestea au beneficiat de masuri de protectie, fiind institutionalizate la 19.04.1995, iar prin sentintele civile nr. 1375/1998 si nr. 1267/1998 pronuntate de Tribunalul Iasi s-a declarat abandonul minorelor de catre parintii lor.
Din anul 1999, prin hot. nr. 126/1999 si nr. 125/1999, iar ulterior prin Hot. 1538/2001 si 1539/2001 minorele au fost încredintate spre crestere si educare familiei TG.E si T.-G.E, care s-au ocupat neîntrerupt de acestea.
Înca din anul 1999, familia T.G si-a exprimat dorinta de a le adopta pe cele doua fe49dministrl ca la data de 31.10.2006 au obtinut si atestatul de familie apta sa adopte, nr. 23/31.10.2006 emis de D.G.A.S.P.C. Neamt.
Din rapoartele finale referitoare la evaluarea relatiilor dintre copii si familia adoptatoare, întocmite de Directie, rezulta faptul ca între petentii adoptatori si minore
s-au creat în acest timp relatii de atasament puternic, iubire si respect reciproc; ca minorele au cunoscut o dezvoltare armonioasa, sunt sanatoase, iar petentii se ocupa corespunzator de cresterea si educarea lor, respectiv le-au asigur49dministraii optime de locuit si urmeaza cursurile scolare, fiind eleve în clasa a V-a la Scoala din com. Bicazu Ardelean.
În procedura administrativa întocmi49dministrative s-au facut demersuri pentru contactarea parintilor naturali în vederea exprimarii opiniei cu privire la adoptia copiilor lor, însa, potrivit sustinerilor reprezentantilor Directiei, acest demers a ramas fara rezultat. Oricum, din înscrisurile anexate dosarului cauzei rezulta acelasi dezinteres al parintilor naturali, fata de cei doi copii, respectiv nu au fost v49dministrai nici nu au initiat o alta forma de comunicare în perioada celor 8 ani de când se afla în îngrijirea familiei adoptatoare. Instanta apreciaza ca acest dezinteres, coroborat cu refuzul convocarii initiat de Directie, poate fi asimilat refuzului nejustificat de a consimti la adoptie astfel cum prevad dispozitiile art. 13 din Lg. nr. 273/2004.
În cauza nu au fost citati parintii firesti, dat fiind cadrul procesual instituit prin Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, care nu permit citare parintilor firesti în procedura de încuviintare a adoptiei, iar aceste norme procedurale sunt de imediata aplicare.
Astfel, instanta constata ca, în cauza, sunt îndeplinite atât conditiile de fond ale adoptiei ( consimtamântul la adoptie si capacitatea de a adopta a familiei adoptatoare, interesul copiiilor, garantiile morale si materiale ale adoptatorilor), cât si conditiile de forma, care se refera la consimtamântul familiei adoptatoare, care s-a dat în fata instantei, existenta atestatului de familie apta sa adopte, încredintarea în vederea adoptiei, care s-a realizat anterior fiind reconfirmata prin emiterea atestatului, încredintare care s-a prelungit pe toata durata procedurilor administrative si judecatoresti.
De asemenea, nu au fost identificate interdictii si impedimente la adoptie de natura celor prevazute în art. 7 si 8 din Legea nr. 273/2004.
În consecinta, pentru considerentele retinute, instanta, în tem. art. 34-37 si 73 alin. 2 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, constata întemeiata cererea de încuviintare a adoptiei si o admite ca atare.
În tem. art. 53 din lege, va dispune, ca dupa ramânerea irevocabila a hotarârii de adoptie, minorele sa poarte numele familiei adoptatoare, acela de Tepes Ghibosu .
În tem. art. 53 alin. 5, va dispune, de asemenea, ca dupa ramânerea irevocabila a hotarârii de adoptie, Serviciul de stare civila din cadrul primariei Bicazu Ardelean, jud. Neamt sa întocmeasca un nou act de nastere pentru minore, în care adoptatorii vor fi trecuti ca parinti firesti ai acestora.
Totodata, se va constata lipsa calitatii procesuale pasive a Centrului de 50dminisent nr. 4 Iasi, deoarece minorele nu mai sunt internate în aceasta institutie de ocrotire în baza vreunei hotarâri, astfel ca va fi respinsa actiunea adoptatorilor formulata în contradic50dministraceasta pentru motivul aratat.
6. Plasament în regim de urgență la asistent maternal profesionist. Copil adoptat. Imposibilitatea executării hotărârii judecătorești prin care s-a încuviințat adopția. Aprecierea interesului superior al copilului
Plasament în regim de urgență
Asistent maternal profesionist
Minor adoptat
Adopție. Imposibilitatea executării hotărârii de încuviințare
Legea nr. 272/2004, art. 9 alin. (3), art. 30, art. 54 alin. (3), art. 65, art. 66 alin. (1) și (2), art. 89 alin. (1), art. 94 alin. (3) H.G. nr. 1437/2004, art. 16 alin. (1) lit. b) Convenția europeană a drepturilor omului, art. 6 Convenția cu privire la drepturile copilului1
Când există o hotărâre de încuviințare a adopției, care însă nu poate fi pusă în executare din cauza opunerii complexului educațional unde se află minorul și când s-a dovedit că acesta este supus unui abuz fizic și emoționa50dmin centrul respectiv, instanța
d50dministrategrarea minorului în familia adoptatoare.
Trib. pentru Minori și Familie Brașov, sentința civilă nr. 20 din 28 martie 20052
Prin cerere, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, în contradictoriu cu P.C., P.A., Complexul Educațional P.S., P.M., a solicitat menținerea plasamentului în regim de urgență cu privire la minora G.F., născută la data de 31.03.1991.
În motivarea cererii se arată că minora a sesizat Comisia pentru Protecția Copilului susținând că este supusă abuzurilor fizice și emoționale și că nu mai dorește să se întoarcă în complex, deoarece nu are o relație apropiată cu mama socială și a fost foarte afectată de faptul că a fost transferată de la Liceul de Muzică la o altă școală, despărțindu-se astfel de colega ei de bancă, ce este cea mai bună prietena a sa. Urmare a audierii sale de către Comisia pentru Protecția Copilului Brașov, s-a dispus plasamentul în regim de urgență la asistent maternal. Complexul Educațional a arătat că cele susținute în plângere sunt neadevărate. Se constată că părinții minorei sunt, în baza sentinței civile nr. 434/S din 28 septembrie 2000 a Tribunalului Brașov, irevocabilă, prin care s-a încuviințat adopția, pârâții P.C. și B.A., care au încercat în mod repetat punerea în executare a acestei hotărâri judecătorești în scopul integrării copilului în familie, dar situația nu s-a materializat, datorită opoziției la executare, formulată de Complexul Educațional prin numeroasele procese intentate, motiv pentru care Statul Român a fost obligat la daune în favoarea acestor pârâți, conform hotărârii C.E.D.O. din 22 iunie 2004, pentru încălcarea art. 6. Din înscrisurile depuse reiese abuzul comis asupra copilului, a cărui sănătate și chiar viața îi sunt puse în pericol în eventualitatea întoarcerii acestuia în centru. Față de poziția exprimată de către minoră și în raport cu vârsta acesteia și gradul de dezvoltare intelectuală, se impune integrarea ei în familie, prioritate ce trebuia avută în vedere și de planul individualizat de protecție, conform art. 54 alin. (3) din Legea nr. 272/2004. Examinând situația copilului, se constată că aceasta a fost declarată abandonată, delegându-se exercitarea drepturilor părintești către Leagănul de Copii, apoi s-a dispus internarea la Complexul Educațional pârât. Ulterior, s-a încuviințat adopția minorei de către P.C. și B.A., cetățeni italieni, hotărâre ce nu a putut fi executată. Fetița a menționat că știe că este adoptată și își dorește o familie, dar conducerea complexului nu i-a permis să păstreze legătura cu părinții adoptivi. Astfel, inst51dministeținut că s-a dovedit abuzul fizic și emoțional la care a fost supusă, în sensul dispozițiilor art. 89 alin. (l) din Legea nr. 272/2004, prin încălcarea dreptului ei de a fi crescută în condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială, cu respectarea personalității și individualității sale, fără a fi supusă pedepselor fizice sau tratamentelor umilitoare ori degradante, prevăzut atât în legislația națională (Legea nr. 272/2004), cat și de cea internațională (Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990). De aceea, instanța a considerat că interesul superior al fetiței, în sensul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 272/2004, este de a fi integrată în familia adoptatoare. Relevant în acest sens a fost considerat faptul că, deși nu a fost informată în legătură cu derularea procesului de adopție, i-a împărtășit mamei sociale dorința de a fi adoptată, declarând că nu a formulat personal niciodată o cerere de desfacere a adopției. Plasarea ei în familia substitutivă a asistentului maternal nu a făcut decât să-i consolideze dorința de a trăi alături de părinții săi adoptivi, care sunt aș52dminista visat atâtea zile și nopți, înțelegând mai mult ca oricând că prioritare nu sunt nevoile materiale, ci cele afective și spirituale și cel mai important este să existe oameni cărora le pasă de tine și care în momentul de tristețe să te poată sfătui și mângâia. Față de aceste considerente, având în vedere dreptul copilului de a trăi alături de părinți, prevăzut de art. 30 din Legea nr. 272/2004, s-a dispus integrarea minorei in familia acestora.
7. Adopție. Hotărâre judecătorească de încuviințare față de ambii soți adoptatori, deși unul decedase anterior pronunțării hotărârii. Consecințe. Sentință de constatare a nulității adopției. Cale de atac
Adopție. Hotărâre de încuviințare
Adopție. Nulitate
Adopție. Cale de atac
1. Dacă ambii soți au solicitat tribunalului încuviințarea adopției minorei, iar unul din soți decedează anterior pronunțării hotărârii și soțul supraviețuitor nu aduce la cunoștință ac52dmini împrejurare tribunalului, care hotărăște încuviințarea adoptării minorei, în mod judicios tribunalul a dministrțiunea prin care s-a constatat nulitatea adopției anterior încuviințate.
2. În cauzele privind constatarea nulității adopției, singura cale de atac este recursul.
C.A. București, Secția a III-a civilă, decizia nr. 1113 din 11 mai 1999,
în Dreptul nr. 6/2000, p. 148-151, cu notă și comentarii de D. Gazetovici
În cauză, Tribunalul București a constatat nulitatea adopției, deoarece pe parcursul procesului de încuviințare a adopției, soția supraviețuitoare nu a adus la cunoștința instanței că soțul său a decedat. Pentru că una din condițiile de fond ale adopției este capacitatea de exercițiu a celui care adoptă la data rămânerii definitive a hotărârii de încuviințare și cum numai persoana în viață beneficiază de această capacitate, s-a considerat că nu este suficient consimțământ53dministra notariat, anterior sesizării instanței.
Hotărârea a fost criticată de soția supraviețuitoare, care a arătat că nu este prevăzut de lege ca adoptatorul să aibă capacitate deplină de exercițiu la data rămânerii definitive a hotărârii, că se face confuzie prin asimilarea datei pronunțării hotărârii de încuviințare cu data rămânerii definitive, deoarece capacitatea deplină de exercițiu a adoptatorului trebuie să existe la momentul declarației autentice. Cum consimțământul a fost dat și nu a revenit pe parcursul procesului până la deces, nu se putea reține că operează o nulitate absolută, ci, eventual, relativă, care nu putea fi invocată decât de adoptator.
Curtea de Apel București a reținut că este necesară verificarea existenței condițiilor de formă și de fond pentru soluționarea litigiului. În cadrul condițiilor de fond este necesar consimțământul celui care adoptă și care trebuie să provină de la o persoană fizică cu capacitate deplină de exercițiu, iar dacă este căsătorit, este necesar și consimțământul soțului. Trebuie, de asemenea, determinat momentul la care trebuie îndeplinite cerințele legale pentru adopție. Instanța încuviințează actul juridic al părinților săvârșit în vederea adopției și care trebuie să fi fost valabil. Dar cum adopția necesită două operații juridice, dintre care încuviințarea o desăvârșește pe prima, înseamnă că prima trebuie încheiată valabil, fapt ce nu se poate aprecia decât dacă aceste condiții de fond sunt îndeplinite și la data încuviințării adopției de către instanță. Neîndeplinirea acestor două cerințe legale la una din cele două date oprește instanța să încuviințeze actul părților. În cauză erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege numai la data încheierii actului juridic dintre soți și sesizarea instanței. Până la cel de-al doilea act al săvârșirii primului, condițiile au dispărut față de unul dintre adoptatori, care a decedat, iar instanța nu mai putea încuviința adopția, deoarece nu se mai poate realiza finalitatea ac53dminis Menținerea adopției nu este posibilă și prin efectele pe care le-ar produce, dând naștere unui raport juridic, deși una din părți nu mai există, dobândirea drepturilor și îndatoririlor părintești nu s-ar putea realiza. În cauză nu este o nulitate relativă, deoarece interesul proteguit este unul general al minorului.
Notă: Cauza de față a fost soluționată sub incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 25/1997, care reglementa procedura adopției, dar aceeași soluție se impune și în prezent, deoarece tot 54dminisze parcurge procedura adopției, prin deschidere și apoi încuviințare, singura diferență fiind că și consimțământul adoptatorului se dă în fața instanței, în cadrul fazei 1, numită deschiderea procedurii adopției. Așadar, condițiile de fond, printre care și consim54dminisl, trebuie să existe și la data deschiderii și la data încuviințării. Or, pentru a-și da consimțământul, adoptatorul trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu (art. 9 din Legea nr. 273/2004 menționează această condiție, iar în vechea reglementare art. 5 din O.U.G. nr. 25/1997). Această condiție nu o îndeplinește decât persoana care este în viață. Prin urmare, conform actualei reglementari, dacă persoana adoptatoare a decedat după deschiderea procedurii adopției, instanța nu poate încuviința actul său concretizat în exprimarea voinței la momentul deschiderii adopției.
8. Adopție. Autorizarea ca după adopție minora să poarte prenumele adoptatoarei alături de numele de familie al acesteia. Inadmisibilitate. Nelegalitatea hotărârii judecătorești
Adopție. Numele purtat de adoptat
Prenume. Modificare
La încuviințarea adopției, instanța nu este îndreptățită să dispună decât modificarea numelui de familie, nu și a prenumelui dobândit la naștere și care poate fi schimbat doar pe cale administrativă.
Trib. Caraș-Severin, sentința civilă nr. 657 din 4 noiembrie 1997,
casată prin decizia civilă nr. 609 din 26 martie 1998,
în Dreptul nr. 6/2000, cu comentarii de I. Imbrescu, A. Vasile, p. 82-85
Tribunalul Caraș-Severin a admis cererea reclamantei și a încuviințat adopția cu efecte depline a minorei M.F. și a autorizat ca minora să poarte numele de familie al adoptatoarei, dar și prenumele acesteia.
Urmare a recursului procurorului (formulat pe motiv că s-a omis menționarea participării și a concluziilor sale), recursul este admis, dar nu pentru motivul amintit reținut că nu corespunde realității, ci pentru un motiv invocat din oficiu, și anume că instanța nu era îndreptățită să dispună decât modificarea numelui de familie, nu și a prenumelui dobândit la naștere și care poate fi schimbat doar pe cale administrativă.
Notă: Legislația românească a cunoscut o dinamică remarcabilă în această materie, pe de o parte, prin modificările succesive aduse reglem interne, iar, pe de altă parte, prin preocuparea de a ratifica sau de a adera la convenții internaționale în materie, de unde și necesitatea de a adapta, periodic, cadrul legislativ național cel dministratațional.
De asemenea, problemele de drept internațional privat ale adopției internaționale au primit atenția cuvenită, atât prin crearea normelor de drept intern necesare soluționării conflictelor de legi și a conflictelor de jurisdicție, cât și în planul tratatelor noi, de asistență judiciară pe care România le-a încheiat în această perioadă. Însă, indiferent de dispoziț55dministrate în vigoare la un moment dat, nu s-a prevăzut posibilitatea autorizării de către instanță ca adoptatul să poarte prenumele adoptatorului, această posibilitate fiind atributul autorităților administrative (și în prezent, conform Legii55dminis3/2004, se aplică același principiu). Excepția reglementată de art. 53 alin. (3) din Legea nr. 273/2004 se referă la consimțământul copilului care are 10 ani și la existența motivelor temeinice. Așadar, nu se poate susține că doar pe cale administrativă se poate dispune această schimbare, ci se poate uza de această procedură atunci când nu s-a cerut în fața instanței sau, deși s-a solicitat, nu s-a putut face dovada motivelor temeinice și copilul adoptat nu avea vârsta de 10 ani.
9. Adoptie internationala. Refuzul de solutionare a cererii de adoptie. Competenta instantei de contencios administrativ de a ana55dministrativeul refuzului
CN si TI, cetateni italieni, au chemat in judecata Oficiul Roman pentru Adoptii, solicitand anularea actului 55dministrative nr.2130 din 8 martie 2006, precum si a actului de raspuns la plangerea prealabila nr.3362 din 4 mai 2006, prin care autoritatea publica emitenta le-a comunicat refuzul sau de rezolvare a cererii de incuviintare a adoptiei minorului HA.
In motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca inainte de intrarea in vigoare a Legii nr.273/2004, au formulat cererea de adoptie a minorului, inregistrata sub nr.2283/2003, in baza Legii nr.347/2002 si a reglementarii internationale in adoptiilor, a Legii nr.18/1990 si a Legii nr.30/1994, de ratificare a Conventiei O.N.U. cu privire la apararea drepturilor omului, copilului si libertatilor fundamentale, precum si a Conventiei de la Haga, ratificata prin Legea nr.84/1994.
Desi au urmat procedura 56dministrative prealabila instituita de Legea contenciosului 56dministrative nr.554/2004, paratul a refuzat sa emita actul legal de avizare a adoptiei minorului, motivand ca acesta nu este supus adoptiei internationale.
In opinia reclamantilor, atat raspunsul cat si interpretarea data de parat normelor legale incidente nu sunt corecte, deoarece prin actele normative mai sus mentionate s-a 56dministr obligatia acestuia de a inregistra cererea si de a o trimite instantei de judecata competenta sa dispuna incuviintarea adoptiei.
Prin sentinta civila nr.155 din 18 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios 56dministrative si fiscal a respins actiunea ca inadmisibila.
Instanta a retinut ca adresa nr.2130 din 8 martie 2006, emisa de parat nu constituie un act 56dministrative in sensul dispozitiilor art.2 alin. (1) lit.c) din Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ. Pe de alta parte, in cauza nu poate fi retinuta nici existenta refuzului nejustificat de solutionare a cererii, in conditiile in care documentatia depusa de reclamanti odata cu cererea de adoptie a copilului a fost restituita ca urmare a intrarii in vigoare, la 1 ianuarie 2005 a Legii nr.273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, ale carei conditii nu erau indeplinite.
Impotriva sentintei reclamantii au declarat recurs.
Recurentii au sustinut ca in mod gresit prima instanta a respins actiunea ca inadmisibila, apreciind ca adresa nr.2130 din 8 martie 2006 nu are caracterul unui act, intrucat prin aceasta adresa, autoritatea publica emitenta a refuzat nejustificat sa indeplineasca o obligatie 56dministr priveste o cerere legitima, de inregistrare a petitiei si transmitere la instanta competenta, impreuna cu documentatia de adoptie.
De asemenea, desi au dovedit ca prin actul mentionat mai sus s-au nesocotit drepturi legitime privind realizarea interesului superior al unui copil aflat in dificultate, cat si dreptul lor de a forma o familie, cu copii adoptati, cu respectarea normelor legale nationale si internationale in vigoare, curtea de apel a nesocotit si aplicat eronat prevederile art.1 alin. (1), art.2 alin. (1) lit.e) si n) din Legea nr.554/2004.
Recursul este fondat.
Prin adresa nr.2130 din 8 martie 2006, Biroul Roman pentru Adoptii a comunicat reclamantilor CN si TI ca cererea lor in vederea adoptarii minorului HA nu a fost analizata de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia si Adoptia Copilului deoarece „nu a existat nici o baza legala in analizarea noilor cereri de adoptie internationala”.
Atat prin forma, cat si prin continut, ca de altfel si adresa nr.3362 din 4 mai 2006 au natura unor acte administrative unilaterale, cu individual, care exprima vointa explicita a autoritatii publice emitente de a nu da curs cererii de reclamanti in temeiul reglementarii legale in vigoare la data inregistrarii cererii de adoptie.
In aceasta situatie, in mod gresit prima instanta a considerat ca adresele contestate nu constituie acte administrative supuse controlului jurisdictional de legalitate pe calea contenciosului si prin sentinta a respins actiunea ca inadmisibila.
Tinand seama de considerentele expuse si apreciind ca instanta de fond avea de analizat daca refuzul paratului a fost sau nu justificat, daca sunt intrunite in speta, conditiile prevazute de dispozitiile art.2 alin. (1) lit.h) din Legea nr.554/2004, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul, cu consecinta casarii sentintei si trimiterii cauzei la aceeasi instanta pentru solutionarea in fond .
Pronuntata – Inalta Curte de Casatie si Justitie , Sectia de contencios fiscal, Decizia nr. 2506 din 15 mai 2007
Concluzii
Într-o primă opinie, s-a susținut că adopția este un act juridic de drept administrativ, considerând că exprimarea consimțământului la adopție de către persoanele determinate de lege este numai o condiție prealabilă pentru validitatea deciziei de încuviințare a adopției. Într-o a doua opinie, s-a susținut că adopția este un act juridic complex, întrucât pentru încheierea sa valabilă sunt necesare două operații juridice, anume actul juridic al părților și încuviințarea acestui act prin decizie administrativă. În această opinie s-a susținut că decizia autorității tutelare, act de drept administrativ, desăvârșește actul de dreptul familiei și numai de la data acesteia se produc efectele specifice adopției.
Așa cum am subliniat deja, scopul adopției este acela de a asigura protecție intereselor patrimoniale și nepatrimoniale ale copiilor lipsiți de ocrotire părintească sau de o ocrotire corespunzătoare.
Art. 1 alin. (2) din Ordonanța de Urgență nr. 25/1997 prevede că “adopția se face numai pentru protejarea intereselor superioare ale copilului”, iar art. 22 prevede că adopția poate fi desfăcută la cererea copilului care a împlinit 10 ani sau a Comisiei pentru protecția copilului, dacă desfacerea este în interesul superior al copilului.
În cadrul raportului juridic al adopției, există fără îndoială și un interes al adoptatorului și
acesta pare a fi acela de a avea o viață normală de familie3. Deși acest interes nu este nicidecum antagonic intereselor celui adoptat, el este ignorat total de legiuitor, însă trebuie avut în vedere de organele care avizează sau încuviințează adopția
Întrucât, de-a lungul timpului, s-a constatat că instituționalizarea copiilor lipsiți de ocrotire părintească sau a căror situație de familie este periclitată prin comportamentul părinților, respective internarea lor în centre cu un număr crescut de copii aflați în ocrotire, este o soluție greșită și care nu a condus la bune rezultate, tendința actuală este aceea de a asigura ocrotire în centre mici, de tip familial, În acest scop se urmărește creșterea numărului de asistenți maternali și, în timp, înlăturarea totală a centrelor cu număr mare de copii ocrotiți.
Bibliografie
Anghel, Ion M. Dreptul familiei,Editura Europolis, 2008
Gherghe Aurelian, “Dreptul familiei”, Editura BREN, Bucuresti 2007
Bacaci Al., Dumitrache C.V., Hageanu C., „Dreptul familiei”, Ediția 4, Editura All Beck,București, 2005;
Bacaci, Alexandru Dreptul familiei , Editura Universitaria, 2009
Ciutacu, Florin Dreptul familiei , Editura Themis Cart, 2009
Ciobanu V.M., „Tratat teoretic și practic de procedură civilă”, vol. II,Teoria generală, EdituraNațional, București, 1997;
Ciocoiu, Mariana Dreptul familiei , Editura Sitech, 2008
Corhan, Adriana Dreptul familiei ,Editura Lumina Lex, 2009
Corhan A., „Dreptul familiei. Curs. Teorie și practică.”, Ediție revăzută și adăugită, Timișoara, 2000;
Cocoș, Ștefan Dreptul familiei , Editura Pro Universitaria, 2008
Filipescu I.P., „Tratat de dreptul familiei”, Editura ALL, București, 1993;
Filipescu I.P., Filipescu A.I., „Tratat de dreptul familiei”, Ediția a VII-a, Editura All Beck, 2002;
Florian, Emese Dreptul familiei , Editura C.H. Beck, 2008
Florian E., „Dreptul familiei”, Editura „Limes”, Cluj-Napoca, 2003;
Frențiu, Gabriel Elemente de dreptul familiei și de procedură , Editura Hamangiu, 2008
Hamangiu C., Rosetti-Bălănescu I, Băicoianu Al., „Tratat de drept civil român”, vol. I, Editura All, Seria „Restitutio” , București, 1998;
Iluț P., „Sociopsihologia și antropologia familiei”, Editura „Polirom”, Iași, 2005
Ionașcu A., M. Mureșan, Costin M.N., Ursa V. „Familia și rolul ei în societatea socialistă”,Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975;
Lupașcu, Dan, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, 2008
Lupașcu D. „Dreptul familiei”, Editura Rosetti, București, 2005
Pricopi, Adrian Dreptul familiei , Editura Fundație, 2008
Turianu, Corneliu Dreptul familiei , Editura C.H. Beck, 2008
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Introducere………………………………………………………………………………2 (ID: 126076)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.