INTRODUCERE………………………………………………………………………………………………… PARTEA GENERALĂ Capitolul… [625424]

2
CUPRINS
INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………………
PARTEA GENERALĂ
Capitolul I: Anatomia func țională și biomecanica cotului
1.1. Anatomia oaselor
1.1.1. Extremitatea inferioară a hume rusului sau paleta humerală
1.1.2. Extremitatea superioară a cubitusului
1.1.3. Extremitatea superioară a radiusului
1.2. Articula ția humero -cubito -radială
1.3. Mușchii cotului
1.4. Elemente vasculo -nervoase
1.5. Biomecanica cotului
Capitolul II: Traumatismele cotului
2.1. Fracturi ale cotului
2.2. Luxa ții ale cotului
2.3. Entorse ale cotului
2.4. Sechele cutanate și subcutanate posttraumatice
2.5. Sechele ale nervilor periferici
Capitolul III: Clasificarea traumatismelor cotului
3.1. Clasificarea fracturilor de cot
3.2. Clasificarea luxa țiilor de cot
3.3. Clasificarea entorselor de cot
Capitolul IV: Diagnosticul traumatismelor cotului
4.1. Diagnosticul traumatismelor cotului
Capitolul V: Tratamentul traumatismelor cotului
5.1. Tratamentul ortopedic
5.2. Tratamentul fiziokinetic
5.3.1. Tratamentul fracturilor de cot
5.3.2. Tratamentul luxa țiilor de cot
5.3.3. Tratamentul entorselor de cot
5.3.4. Tratamentul leziunilor țesuturilor moi

3
5.3.5. Tratamentul paraliziilor de nervi periferici
PARTEA PERSONALĂ
Capitolul VI
6.1. Ipoteza de lucru
6.2. Organizarea cercetării
6.3. Scop și obiective
Capitolul VII
7.1. Materiale și metode
7.1.1. Subie cții
7.1.2. Organizarea si desfă șurarea cercetării
7.1.3. Metodologia cercetării
7.1.3.1. Metode de cercetare
7.1.3.2. Metode de ac ționare recuperatorii
7.2. Programul kinetic propus
7.2.1. Obiective
7.2.2. Exerci ții
Capitolul VIII: Prezentarea și interpretarea rezultatelor
8.1. Reprezentarea grafică a rezultatelor ob ținute

Capitolul IX
9.1. Rezultate
9.2. Concluzii
9.3. Propuneri
BIBLIOGRAFIE

4
1. INTRODUCERE
După defini ția dată de Kapandji : "cotul este articula ția membrului superior care permite
antebra țului, orientat în cele trei planuri de către umăr, de a purta mai mult sau mai
puțin departe extremitatea sa activă – mâna."
În procesul muncii și al gestualității vie ții obi șnuite, cele două mâini lucrează împreună,
luând raporturi spa țiale bine definite între ele. Aceste raporturi între mâini sunt asigurate
în primul rând de integritatea coatelor.
În activitatea cotidiană, profesională și extraprofesională, se cer mâinii for ța și
rezisten ța, alteori viteza de execu ție și precizie sau alte combinări ale acestor calită ți, dar
toate acestea nu pot fi însă ob ținute în cazul unui cot sechelar, deoarece un cot deficitar
reduce considerabil func ția întregului membru superior.
E foarte important să avem în vedere recuperarea totală la acest nivel, deoarece
recuperarea par țială sau deficitară duce la apari ția rezultatelor negative, o amplitudine
de mi șcare incompletă având repercusiuni asupra umărului și mâinii.
Membrul superior, cu toa te articula țiile sale are rolul de a pune mâna în pozi ția cea mai
favorabilă pentru o ac țiune determinată, cu posibilitatea să execute deplasări în toate
direc țiile și la nivele diferite fa ță de pozi ția de repaus. Mi șcările mâinii, fără mi șcarea de
pronosu pinație abduc ție – adducție, flexie – extensie și circumduc ții ar fi limitată la
simpla mi șcare de apucare – prehensiune.
Deoarece cotul este articula ția care permite antebra țului să poarte la diferite distan țe
mâna, recuperarea trebuie să refacă la minimu m unghiurile func ționale și toate gradele
de mi șcare. Este foarte importantă recâ știgarea flexiei, deoarece în lipsa ei pacientul va
fi privat de posibilitatea efectuării mi șcărilor necesare realizării activită ții cotidiene.
Cu această lucrare doresc să pu n în eviden ță valoarea terapeutică a programelor de
recuperare al cotului posttraumatic.
Cu toate că recâ știgarea mobilită ții unui cot sechelar rămâne de cele mai multe ori o
problemă dificilă, cotul fiind articula ția care se lasă cel mai greu recuperată, și chiar
dacă în diferite cazuri nu se ajunge la recuperarea completă a func ției cotului, iar
refacerea completă a unghiurilor sau sectoarelor utile de mi șcare nu este întotdeauna
posibilă și că există o frecven ță mare a traumatismelor la nivelul articula ției cotului m -a
determinat sa aleg această temă din dorin ța de a le sugera și demonstra pacien ților
efectul benefic al exerci țiilor fizice în recuperare. Și am observat că sunt mul ți
pacien ți ce i ți oferă satisfac ții, și ca fiziokinetoterapeut trebuie să ai capacitatea
deosebită de a rela ționa cu pacientul, de a -l înțelege, de a -ți folosi toate cuno ștințele

5
pentru binele pacientului. Kinetoterapia este una din specializările care poate să facă
diferen ța în via ța unui om, se pot face adevărate miracole, chi ar dacă tratamentul
durează o perioadă mai lungă de timp.

6
PARTEA GENERALĂ

Capitolul I: Anatomia func țională și biomecanica cotului
1.1. Anatomia oaselor
Legătura dintre bra ț și antebra ț este realizată d e cot. Din punct de vedere
anatomic și biomecanic cotul este astfel structurat încât să permită mi șcarea de flexie a
antebra țului pe bra ț. La formarea articula ției cotului participă trei oase: extremitatea
inferioară a humerusului, extremitatea superioară a cubitusului și extremitatea
superioară a radiusului.
Pentru acest motiv, la acest nivel se descriu trei articula ții: articula ția
humeroulnară, humeroradială, radioulnară – proximală.
Articula ția humero – cubito – radială este o trohleartroză și permit e mișcarea de
flexie a antebra țului. Ea este pusă în mi șcare de grupele musculare denumite în
anatomia descriptivă: mu șchii flexori și mușchii extensori.

1.1.1. Extremitatea inferioară a humerusului sau paleta humerală
Extremitatea inferioară a humerusul ui sau „paleta humerală” este lă țită în sens
frontal.
Urmărind conturul acestei „palete” dinăuntru în afară găsim o tuberozitate
internă, numită epitrohlee, pe care se inseră ligamentul lateral intern al articula ției
cotului și mușchii epitrohleeni.
Sub epitrohlee și în afară se găse ște scripetele numeral sau traheea propriu -zisă
care prezintă, în por țiunea mijlocie, un jgheab orientat pu țin oblic în sus și înăuntru.
Către acest jgheab se înclină cele două versante (intern și extern) ale trohleei. Dire cția
jgheabului trohleei este direc ția pe care se realizează flexia și extensia antebra țului pe
braț, articula ția cotului fiind o articula ție cu conducere osoasă.
În afara trohleei se află o tuberozitate rotundă ca o emisferă, numită „condilul
humeral”.
Între condil și trohlee se găse ște șanțul condilo – trohlean, cu aceea și direc ție ca și
jgheabul trohlean. În afara condilului se găse ște o altă tuberozitate, epicondilul, pe care
se inseră ligamentul lateral extern al articula ției cotului și mușchii epico ndilieni.
Pe fa ța anterioară a paletei humerale, deasupra trohleei, se află fosa coronoidă,
iar deasupra condilului, fosa supracondiliană.

7
Pe fa ța posterioară a paletei humerale se găse ște fosa olecraniană, în care intră și
se blochează ciocul olecranul ui în mi șcarea de extensie maximă.
Atât trohleea, cât și condilul, sunt acoperite cu cartilaj articular, grosimea variind
între l și 1,5 milimetri.

1.1.2. Extremitatea superioară a cubitusului
Extremitatea superioară a cubitusului prezintă pentru artic ulație o scobitură
semilunară, numită „marea cavitate sigmoidă”. Această cavitate are în mijloc o creastă
orientată dinainte – înapoi, de la care pleacă două versante. Creasta corespunde ca formă
și direc ție jgheabului pe care îl prezintă trohleea humeral ă.
În partea anterioară a marii cavită ți sigmoide se află apofiza coronoidă iar în
partea posterioară a acestei cavită ți, o altă tuberozitate numită olecran.
Apofiza coronoidă și olecranul iau parte la alcătuirea marii cavită ți sigmoide
care este acoperită în întregime de cartilaj articular.
La marginea externă a acestei cavită ți se află o altă scobitură semilunară, mica
cavitate sigmoidă, acoperită, de asemenea, cu cartilaj articular și care ia parte la
alcătuirea articula ției radio – cubitale superioare.

1.1.3. Extremitatea superioară a radiusului
Extremitatea superioară a radiusului prezintă o scobitură perfect regulată, numită
„cupula radială”, care se adaptează pe condilul humeral și este acoperită cu cartilaj
articul ar.
Ea reprezintă fa ța superioară a unui cilindru, capul radial, a cărui suprafa ță
exterioară înaltă de 7 -8 milimetri, este acoperită de cartilaj și se articulează cu mica
cavitate sigmoidă a cubitusului.
Deci, capul radial, prin fa ța sa superioară, cup ula radială, contribuie la alcătuirea
articula ției cotului, iar prin fa ța sa laterală, cilindrică, contribuie la formarea articula ției
radio -cubitale superioare.

1.2. Articula ția humero -cubito -radială
Articula ția humero -cubito -radială este o trohleart roză și permite mi șcarea de
flexie -extensie a antebra țului pe bra ț.

8
Suprafe țele articulare descrise anterior, sunt reprezentate de trohlee și condilul
humeral, marea cavitate sigmoidă a cubitusului și cupușoara radială. Cele trei suprafe țe
articulare sân t men ținute în contact de o capsulă și de ligamente.
Capsula articulară constituie un man șon care une ște pe de -o parte extremitatea
inferioară a humerusului, iar pe de altă parte extremită țile superioare ale cubitusului și
radiusului.
Manșonul capsula r se inseră anterior pe humerus, deasupra liniei superioare a
foselor supracondiliană și coronoidă, trece apoi lateral la limita dintre trohlee și
epitrohlee, pe fa ța posterioară a paletei numerale trece pe limita superioară a fosei
olecraniene și, în co ntinuare, pe marginea externă a paletei, între epicondil și condil.
Pe cubitus, capsula se prinde de jur împrejurul cavită ții sigmoide, iar pe radius la
6-7 milimetri sub capul radiusului. Articula ția cotului prezintă patru ligamente dispuse
anterior, p osterior, lateral extern și lateral intern.
Ligamentul anterior este mai sub țire și întăre ște anterior capsula articulară, în
funcție de direc ția fibrelor, se descriu trei fascicule: mijlociu, oblic extern și oblic
intern.
Dintre acestea, fasciculul ob lic intern este mai bine reprezentat. Ligamentul
anterior contribuie la limitarea mi șcării de extensie a antebra țului.
Ligamentul posterior întăre ște, posterior, capsula. Acest ligament are fibrele
orientate transversal, fibrele superioare trec de la marg inea externă la cea internă a fosei
olecraniene și sunt deci fibre humero -humerale, iar fibrele inferioare trec de la humerus
la olecran și sunt fibre humero -olecraniene.
Ligamentul lateral intern întăre ște înăuntru capsula articulară, în func ție de
direc ția fibrelor, se disting și la acest ligament trei fascicule: unul superior, mai pu țin
evident, altul mijlociu, orientat în formă de evantai și unul inferior, care este cel mai
puternic.
Tot pe această parte a articula ției se găse ște și ligamentul arcif orm, ale cărui
fibre sunt orientate transversal, de la apofiza coronoidă la olecran.
Ligamentul lateral extern întăre ște capsula în afară și, la fel ca și cel intern,
cuprinde și el trei fascicule, în func ție de orientarea pe care le au fibrele: superior,
mijlociu, inferior.
Sinoviala, ca o foi ță sub țire, învele ște pe dinăuntru capsula articulară, precum și
porțiunile din paleta humerală aflate în interiorul capsulei, cum sunt: fosele coronoidă și

9
supracondiliană în fa ță și cea olecraniană în spate. De ase menea, ea învele ște și gâtul
radiusului. La aceste niveluri, sinoviala descrie trei funduri de sac.

1.3. Mușchii cotului
Articula ția humero -cubito -radială este pusă în mi șcare de grupele musculare
denumite în anatomia descriptivă, mu șchii flexori și extensori. Mu șchii flexori sunt
bicepsul și brahialul anterior, ca flexori principali și mu șchii epicondilieni, ca
accesorii.

Bicepsul Brahial – este un mu șchi fuziform, cu două capete superioare (de
unde și numele de biceps) și unul i nferior.
Proximal, bicepsul brahial se inseră cu un cap (scurta por țiune) pe vârful
apofizei coracoide, printr -un tendon comun cu coracobrahialul, cu celălalt cap,
reprezentat de un lung tendon (lunga por țiune), se inseră pe suprafa ța de deasupra
cavită ții articula ției scapulo -humerale, ocole ște deasupra extremitatea superioară a
humerusului și apoi se îndreaptă în jos, prin culisa bicipitală.
Prin unirea celor două por țiuni se formează corpul muscular, care descinde
vertical în fa ța humerusului și a co tului și se inseră distal, printr -un tendon puternic pe
tuberozitatea bicipitală a radiusului.
Când ia punct fix pe omoplat, bicepsul brahial are mai multe ac țiuni: proiectează
înainte și rotează înăuntru bra țul, fluctuează antebra țul supinat pe bra ț, rotează
antebra țul în afară (deci efectuează mi șcarea de supina ție), prin por țiunea scurtă este
adductor al bra țului, iar prin por țiunea lungă abductor. Ac țiunea cea mai importantă este
supina ția, bicepsul brahial fiind cu preponderen ță supunător și num ai pe plan
secundar flexor al antebra țului pe bra ț.
Când ia punct fix pe antebra ț (ca în pozi ția atârnat), bicepsul brahial fluctuează
brațul pe antebra ț și apropie omoplatul.

Brahialul Anterior – este un mu șchi aplatizat, situat sub biceps, între ace sta și
jumătatea inferioară a humerusului. Se inseră proximal pe buza inferioară a amprentei

10
deltoidiene și pe fa ța internă și externă a jumătă ții inferioare a humerusului. Se
îndreaptă în jos și, după ce trece de fa ța anterioară a articula ției cotului, se inseră distal
pe o mică suprafa ță rugoasă, situată pe fa ța internă a bazei apofizei coracoide a
cubitusului.
Când ia punct fix pe humerus, brahialul anterior flectează antebra țul pe bra ț, iar
când ia punct fix pe cubitus, flectează bra țul pe antebra ț. Mu șchii epicondilieni sunt în
număr de patru: brahioradialul, primul radial extern, al doilea radial extern și scurtul
supinator.

Mușchii extensori sunt tricepsul, ca extensor principal, anconeul și mu șchii
extensori ai degetelor, ca mu șchii accesorii.

Tricepsul Brahial – este un mu șchi voluminos, care ocupă singur fa ța
posterioară a bra țului. Prezintă trei capete superioare (de unde și numele de triceps) și
unul inferior.
Dintre cele trei capete superioare, unul este lung (lunga por țiune) și se inser ă pe
suprafa ța rugoasă, situată imediat sub cavitatea glenoidă a omoplatului. Celelalte două
capete sunt scurte și iau numele de „vastul extern” și „vastul intern”.
Vastul extern, se inseră pe fa ța superioară a humerusului, deasupra șanțului de
torsiune .
Vastul intern se inseră pe fa ța posterioară a humerusului, sub șanțul de torsiune.
Cele trei por țiuni se unesc și, se îndreaptă vertical în jos, fixându -se distal,
printr -un tendon puternic, pe fa ța posterioară și pe marginile laterale ale olecranului .
Când ia punct fix proximal, tricepsul este un extensor al antebra țului pe bra ț.
Prin lunga lui por țiune este adductor al bra țului. Când ia punct fix pe olecran, tricepsul
este fie coborât, fie ridicător al omoplatului, după cum membrul superior este or ientat in
sus sau in jos.

Anconeul – este un mu șchi scurt și triunghiular, situat pe fa ța posterioară a
cotului. Se inseră proximal, prin baza sa, pe fa ța posterioară a epicondilului. Se
îndreaptă în jos și înăuntru și se inseră distal, prin vârful său , pe marginea externă a
olecranului.
Când ia punct fix pe humerus, anconeul este extensor al antebra țului pe bra ț
când ia punct fix pe cubitus, este extensor al bra țului pe antebra ț.

11
În plus, joacă un rol important în mi șcările de lateralitate ale cubitu sului, în timpul
prono -supina ției.
Dintre mu șchii extensori ai degetelor, numai extensorul comun al degetelor,
extensorul propriu al degetului mic și cubitalul posterior participă ca mu șchi accesorii în
efectuarea extensiei antebra țului.

1.4. Elemente vasculo -nervoase
Regiunea cotului este vascularizată arterial de către ramuri ale arterei brahiale
profunde: artera colaterală medie și artera colaterală radială, precum și de către arterele
colaterală ulnară superioară și colaterală ulnară inferioară, c are se anastomozează cu
ramura posterioară a arterei recurente ulnare și respectiv cu ramura anterioară a arterei
recurente ulnare.
Toată inerva ția membrului toracic, la nivelul antebra țului și mâinii, î și are
originea din plexul brahial, format prin anastomozarea ramurilor anterioare ale nervilor
spinali C5 -T1, ce se unesc în 3 trunchiuri: superior C5 -C6, mijlociu C7 și inferior
C8-T1. Fiecare dintre cele trei trunchiuri se divide într -o ramură anterioară și una
posterioară, care se vor uni, formând fascicule. Fasciculul posterior este format din
ramurile posterioare (toate trei), fasciculul lateral este format din ramurile anterioare ale
trunchiurilor mijlociu și superior, iar fasciculul medial este în fa pt ramura anterioară a
trunchiului inferior.

1.5. Biomecanica cotului
Articula ția humeroantebrahială este o trohleartoză cu un singur grad de libertate
și permite două mi șcări: de flexiune ( apropierea antebra țului de bra ț) și de extensiune
(în sens i nvers).
Cotul permite la nivelul membrului apropierea și depărtarea mâinii de fa ță și de
corp. Axul articular este transversal și el trece prin mijlocul trohleei și al capitulului
humeral.
Deoarece acest ax nu este perfect transversal, ci orientat din afară -înăuntru,
dinainte -înapoi si de sus în jos, în ambele mi șcări, bra țul și antebra țul nu se vor
comporta unul fa ță de altul ca ramurile unui compas. Astfel în mi șcarea de flexiune,
antebra țul ajunge pu țin medial fata de bra ț, iar când acesta este dus în extensiune, cele

12
doua segmente formează un unghi deschis în afara. La aceasta contribuie si traiectul
spiroid al șanțului trohleei. Între flexia maximă si extensia maximă mi șcarea atinge o
valoare de 140°.
Limitarea flexiunii este făcută de întinderea părtii posterioare a capsulei și de
mușchiul triceps. La aceasta mai contribuie interpunerea par ților moi între bra ț si
antebra ț, precum și pătrunderea procesului coronoid în fosa coronoidă.

Mișcarea de flexie:
• Când membrul superior ac ționează în lan ț cinematic deschis, prin intrarea în
contrac ție a brahialului anterior și bicepsului, antebra țul ac ționează ca o pârghie
de gradul III, cu for ța la mijloc, punctul de sprijin fiind reprezentat de articula ția
cotului, iar rezisten ța de greutatea antebra țului.
• Când membrul superior ac ționează în lan ț cinematic închis, ca în pozi ția "stând
pe mâini" antebra țul ac ționează ca o pârghie de gradul I, cu sprijinul la mijloc.
Dacă în această pozi ție coatele sunt flectate, mi șcarea este dirijata de mu șchii
extensor i, care se contractă izometric.
Mișcarea de extensie:
În extensiune, olecranul ajunge în fundul fosei olecraniene, iar por țiunea
anterioară a capsulei si mu șchii anteriori vor fi întin și la maximum. Ulna este osul care
participă obligatoriu la mi șcările de flexiune -extensiune ale antebra țului, iar radiusul
urmează ulna.
Prin contrac ția mu șchilor extensori, antebra țul ac ționează ca o pârghie de gradul
I cu sprijinul situat la mijloc. Este important să se cunoască raporturile în care se pot
afla în pozi ția de flexie – extensie, epicondilul medial, lateral și olecranul. Când
antebra țul este flexat, olecranul părăse ște fosa obcraniană, pe când cei doi epicondili
rămân pe loc. În acest fel, linia dreaptă pe care se află cele trei forma țiuni osoase în
extensi e se va transforma într -un triunghi cu vârful în jos. Aceste date sunt necesare,
spre a deosebi o fractură a extremită ții distale a humerusului de o luxa ție posterioară. În
luxația cotului, olecranul va fi deplasat în sus și în acest caz vom avea un triung hi cu
vârful în jos.
În pozi ția stând, mi șcarea de flexie a antebra țului pe bra ț se realizează prin
contrac ția izotonică a mu șchilor flexori care iau punct fix pe inser țiile proximale.
Mișcarea de extensie nu se realizează prin intrarea în func țiune a mu șchilor extensori ca
antagoni ști, ci datorită for țelor gravita ționale, mi șcarea de extensie fiind realizată tot de

13
mușchii flexori care contractându -se tot izometric, gradează extensia antebra țului care
se extinde sub for ța gravita țională.
În pozi ția stân d mu șchii extensori realizează extensia numai dacă bra țul este
abdus la 90ș și rotat înăuntru, iar antebra țul atârnă în jos. Extensia antebra țului pe bra ț
din această pozi ție se face prin învingerea for ței gravita ționale.
Când se face îndoirea și întinde rea bra țelor în pozi ția stând în mâini, mu șchii
extensori preiau rolul de antagoni ști atât în mi șcarea de extensie cât și în cea de flexie.
Îndoirea bra țelor, flectarea coatelor, în această pozi ție o realizează for ța gravita țională
pe care o gradează mu șchii extensori prin contractarea lor izometrică, iar întinderea
brațelor, extensia coatelor, o realizează mu șchii extensori prin contrac ția lor izotonă. În
situa ții speciale, mu șchii epicondilieni cu cei doi radiali pot contribui la flexia
antebra țului când pumnul este fixat în flexie dorsală. Fenomenul este cunoscut ca
"efectul Steindler".
Prona ția și supina ția nu sunt mi șcări specifice cotului, ele sunt mi șcări ale
antebra țului permise de articula ția radiocubitală proximală și distală. Prona ția este
mișcarea de orientare în jos a palmei având o amplitudine de 90ș. Supina ția este
mișcarea de orientare inversă prona ției având tot o amplitudine de 90°.
În articula ția cotului se mai produc și foarte reduse mi șcări de înclina ție
marginală.

Capitolul II: Traum atismele cotului
2.1. Fracturi ale cotului
Fracturile sunt traumatisme ale aparatului locomotor cu producerea de leziuni
osoase și periostale. Pot fi provocate de traumatisme dar și din cauze patologice cum ar
fi osteoporoza și maladia Lobstein, care dau fragilitate osului. Fracturile oaselor
articula ției cotului sunt frecvente atât la copii, cât si la adul ți. Există diverse clasificări și
sistematizări în prezentarea acestor fracturi. Pentru medicul recuperator, are importan ță
numai daca fractura a inter esat sau nu articula ția, deoarece atitudinea lui este in primul
rând în func ție de aceasta. Sechelele acestor fracturi fiind foarte asemănătoare, vor pune
probleme de recuperare asemănătoare.

2.2. Luxa ții ale cotului
După accident, bolnavul acuză o durere vie, remarcă o deformare a cotului și
prezintă o impoten ță func țională totală. La inspec ție, pozi ția și aspectul membrului

14
superior sunt caracteristice, bolnavul î și sus ține antebra țul cu mana sănătoasă, fiind in
semiflex ie de 130° -140°, mâna în prona ție din cauza tensiunii bicepsului și a rotundului
pronator;
Mișcările active ale cotului sunt imposibile, iar dacă se încearcă să se mărească
flexia sau extensia, manevra este foarte dureroasă și antebra țul revine la pozi ția inițială
ca un resort.
Mișcările pasive de prona ție și supina ție nu sunt limitate, iar antebra țul prezintă
mișcări anormale de lateralitate.
Reducerea luxa ției de cot trebuie făcută de urgen ță, ortopedic, sub anestezie
generală sau locală.
După control ul clinic al reducerii, cotul se imobilizează în flexiune de 90° pe o
atelă gipsată posterioară pentru 2 săptămâni.
Imediat se face și controlul radiografie al reducerii de fa ță și profil. După
scoaterea ghipsului, sunt indicate mi șcări active și contrain dicate mi șcările pasive sau
forțate ca și masajul care favorizează apari ția calcifierilor periarticulare.
Frecvente atât la copil, cât și la adult, pentru recuperaționist, are importan ță
numai dacă fractura a interesat sau nu articula ția, căci atitudinea lui este în func ție de
aceasta:
• reacția inflamatorie articulară dictează continuu atitudinea recuperatorului;
• principiul „articula ția inflamată trebuie menajată" este probabil cel mai valabil în
cazul cotului utilizându -se toate mijloacele antiinflam atorii la îndemână:
– medica ție;
– comprese cu ghea ță și substan țe resorbtive (sulfat de magneziu);
– ionizări cu calciu;
– diadinamici;
– curen ți de medie frecven ță;
– ultrasunet;
– diapulse;
• masajul va evita cotul, dar este indicat pe regiuni le mâinii, antebra țului, bra țului
și umărului.

2.3. Entorse ale cotului
Entorsele sunt frecvent întâlnite la sportivi ,copil și adultul tânăr, uneori dificil
de efectuat diagnosticul diferen țial cu contuziile.

15
Entorsele de cot poate fi cauzate de: răs ucirea for țată a bra țului, presiunea pe un
braț întins, o lovitură la cot .
Simptomele includ:
– durere, sensibilitate, și umflături în jurul cotului;
– roșeață, căldură, sau vânătăi în jurul cotului;
– capacitate limitată de a muta cot;
– durere, atu nci când se deplasează.

2.4. Sechele cutanate și subcutanate posttraumatice
Sechele posttraumatice locale precoce:
– redoare de cot;
– sechele de tip mecanic articular: consecin ța fibrozei, retrac ției
musculotendinoase și capsulare, a calusului vicios și uneori fragmente osoase
intraarticulare sau a cicatricilor retractile;
– devia ții axiale (în var sau valg);
– atrofie musculară post imobilizare;
– paralizie ale nervilor periferici;
– ischemia structurilor antebra țului ( sindrom Wolkmann);
– necroze;
– artroza cotului;
– anchiloza.

Sechele posttraumatice la distan ță:
– deficite musculare;
– redoarea umărului si/sau a pumnului;
– algodistrofia mâinii.

2.5. Sechele ale nervilor periferici
Paralizia nervilor periferici, în special nervul cubital, pot fi:
– primitive: in cursul traumatismului;
– secundare: ca exemplu afectarea în cursul procesului de calusare.

Capitolul III: Clasificarea traumatismelor cotului
3.1. Clasificarea fracturilor de cot:

16
A. Fracturi ale extremită ții inferioare, distale a humerusului;
B. Fracturi ale extremită ții superioare, proximale ale oaselor antebra țului.

A. În func ție de nivelul la care se produc se disting:
1) fracturi supracondiliene;
2) fracturi ale condilului extern;
3) fracturi supra și intercondiliene;
4) fracturi ale epicondilului;
5) fracturi ale condilului intern;
6) fracturi dicondiliene;
7) decolarea epifizară.

B. a. Fractura externă proximală a radiusului:
– fracturi ale capului radial;
– fracturi ale colului radial;
– fracturi ale tuberozită ții bicipitale;
– fracturi ale extremită ții proximale ale radiusului cu leziuni asociate.

b. Fractura extremită ții proximale a cubitusului:
– fractura olecranului;
– fracturi ale apofizei coronoide.

Descrierea fracturilor întâlnite la nivelul cotului:
A. Fracturile extremită ții inferioare a humerusului
1) Fracturi supracondiliene
Reprezintă forma anatomo -clinică cea mai frecventă din cadrul epifizei
distale humera le si ocupa al 3 – lea loc ca frecven ță în traumatologie după fracturile
oaselor antebra țului si cele ale femurului.
Aceste fracturi se produc rar prin traumatisme directe, de cele mai multe ori
traumatismul este indirect ( căderi pe palmă, cotu l fiind în hiperextensie sau
hiperflexie). După mecanismul de producere, fracturile supracondiliene se clasifica în:
a) fracturi prin extensie;
b) fracturi prin flexie.

17
a) Fractura supracondiliană prin extensie : cea mai frecventă, numită Kocher,
survine prin cădere pe palma cu cotul extins, apofiza coronoidă love ște trohleea
humerală, iar palma cedează, deplasându -se posterior.
b) Fractura supracondiliană prin flexie : se produce prin căderea pe mâna cu cotul
semiflectat, olecranul love ște trohleea, iar paleta humerală se fracturează, deplasându -se
anterior.
Epifiza humerala distală prezinta o formă aplatizată antero -posterior, iar
datorită fosetelor de la acel nivel, foseta olecraniană -posterioară și foseta coronoidă și
radial ă anterioară, reprezintă o zonă cu o rezisten ță deosebit de redusă. Această por țiune
a humerusului e plasată în cle ștele ulnar, reprezentată de olecran și apofiza coronoidă și
indiferent de direc ția în care ac ționează traumatismul, acest "cle ște" va avea t endin ța de
a rupe trohleea humerusului de restul diafizei.
Barcat distinge 5 tipuri de deplasări în cazul fracturilor supracondiliene:
– bascularea fragmentului distal înapoia diafizei în fracturile prin extensie (95% din
cazuri);
– decalajul – rotirea paletei humerale în axul diafizei;
– deplasarea în varus sau valgus;
– ascensiunea anterioară sau posterioară a fragmentului inferior.
Deplasările fragmentelor fracturate depind de aspectul traiectului de fractură.
În func ție de g radul de deplasare a fragmentelor Marion și Lagrance se disting 4 stadii:
– stadiul I: fracturi fără deplasare – traiectul de fractură interesează numai corticala
anterioară;
– stadiul II: fracturi fără deplasare sau cu deplasare minimă în care traiectul de
fractură interesează ambele corticale;
– stadiul III: fracturi cu deplasare importantă a fragmentelor (deplasări izolate de
mare amplitudine sau deplasări complexe);
– stadiul IV: fracturi cu deplasar e foarte mare sau fracturi cu pierderea contactului
dintre fragmente.

2) Fracturile condilului extern
Acest tip de fractură se produce prin cădere pe cot cu antebra țul flectat la
90ș și antebra țul în adduc ție , șocul fiind transmis de olecran condilului care este rupt și
basculat în jos prin trac țiunea mu șchilor epicondilieni laterali, fie prin cădere pe mâna

18
cu antebra țul flectat, în unghi drept și atunci condilul prime ște un șoc direct din partea
capului radial.
Fractura prezintă un traiect oblic, care începe deasupra epicondilului și ajunge în
articula ție, traversând trohleea spre marginea ei externă. Fragmentul deta șat cuprinde:
epicondilul, condilul și chiar o parte din trohlee și se deplasează prin basculare în 2
planuri: în plan transve rsal, mai coborât și în plan frontal este situat u șor posterior.
Uneori fractura condilului poate trece neobservată, datorită faptului că
structura este cartilaginoasă și deci fragmentul este radiotransparent.

3) Fracturile supra și intercon diliene
Sunt fracturi de gravitate crescută ale extremită ții distale humerale în care
traiectul de fractură este mixt:
a) extraarticular;
b) intraarticular.
Din combinarea a doua traiecte, unul supracondilian și unul i ntercondilian,
realizând un aspect în "T" și "Y" sau "V".
Aceste tipuri de fracturi se înso țesc de obicei cu deplasări importante.
Fragmentul diafizar este deplasat anterior, iar fragmentele condiliene se deplasează
lateral și posterior, suferi nd concomitent o mi șcare de basculare sub ac țiunea mu șchilor
epicondilieni și epitrohleeni.

4) Fracturile epicondilului:
a) la copii, traumatismele la nivelul epicondilului produc decolări pure sau
decolări – fracturi;
b) la adul ți, este î ntotdeauna vorba de fracturi cu traiect vertical sau chiar
cominutiv.
Epicondilul fracturat se deplasează sub ac țiunea contrac ției musculaturii
externe, dorsale si inferioare, suferind uneori adevărate basculări.

5) Fracturile condilului inte rn
Sunt fracturi ce deta șează zona infero -internă a paletei humerale, constituită din
epitrohlee și versantul intern al trohleei.

19
Traiectul de fractură porne ște de la nivelul marginii interne a paletei humerale
deasupra epitrohleei, coboară la nivelul ve rsantului intern al trohleei până la nivelul
șanțului trohlean. Uneori traiectul de fractură afectează și o por țiune din versantul extern
al trohleei.
Deplasările fragmentului fracturat se asociază cu o mi șcare de transla ție și
basculare sub ac țiunea mu șchilor epitrohleeni.

6) Fracturile dicondiliene
Descrise de Kocher, acestea au un traiect transversal intraarticular, paralel
cu traiectul de fractură din fractura supracondiliană clasică, dar situat mult mai distal.
Traiectul fracturii une ște marginile inferioare ale epicondilului și epitrohleei el fiind de
obicei oblic, dinapoi -înainte. Chiar minime, deplasările fragmentelor fracturii duc la
decalaje ce jenează dinamica suprafe țelor articulare humerale, în cadrul articula ției
cotului.

7) Decolările epifizare
Apanajul vârstei copilăriei și decolarea epifizare duce la deplasarea
postero -superioară a blocului epifizar (sub ac țiunea tricepsului), în timp ce segmentul
diafizar se deplasează antero -inferior. Deplasările se suprapun ce lor din cazul fracturilor
supracondiliene ale adultului.

B. Fracturile extremită ții superioare a oaselor antebra țului
Aceasta categorie de fracturi cuprinde:
a) fracturile extremită ții proximale a radiusului;
b) fracturile extremită ții proximale a cubitus ului.

B. a) Fracturile extremită ții proximale a radiusului se clasifică din punct de
vedere anatomo -clinic în:
1. fracturi ale capului radial;
2. fracturi ale colului radial;
3. fracturi ale tuberozită ții bicipitale;
4. fracturi ale extremită ții proximale a radiusului cu leziuni asociate.

20

1. Fracturi ale capului radial
Sunt fracturile ce au ca sediu fragmentul de os cuprins între extremitatea
proximală a radiusului și tuberozitatea bicipitală.
Fractura capului radial este o leziune specifică vârstei adulte.
Frecven ța ei în raport cu celelalte fracturi ale cotului este mult mai redusa.
Judet a stabilit următoarea clasificare a fracturilor de cap radial, în func ție
de traiectul de fract ura și de deplasarea fragmentului proximal:
– tipul I – fără deplasare sau deplasare minimă;
– tipul II – deplasarea laterală mai pu țin de jumătate din suprafa ța fracturată, iar
bascularea externă a fragmentului superior nu depă șește 35°;
– tipul III – bascularea externă a fragmentului de 35 -60°, cele doua fragmente
păstrând totu și contactul;
– tipul IV – detașare completă a fragmentului cefalic de diafiza radială.

2. Fracturile colului radial
Sunt specifice vârstei tinere, traiectul de fractură fiind localizat între capul radial
și tuberozitatea bicipitală.
Sunt frecvente între vârsta de 7 ani (apari ția capului radial) și 14 ani (vârsta la
care are loc sudura punctului epifizar radial cu diafiza, M. Fevre).
În func ție de gra dul basculării capului radial, fracturile au fost clasificate de
J. Gosset în trei grade, iar de Judet în patru tipuri:
– tipul I: fractura fără deplasare sau cu deplasare mică;
– tipul II: fractura cu deplasare laterală ce nu depă șește jumătate d in suprafa ța de
fractură și bascularea externă a fragmentului cefalic nu depă șește 35°;
– tipul III: fractura în care deplasarea fragmentului depă șește jumătate din suprafa ța
de fractură și fragmentele sunt men ținute în contact limitat, bascularea fragm entului
cefalic făcând un unghi de 35 -60° cu axul diafizar;
– tipul IV: "deta șare completă" a fragmentului cefalic, cu glisarea sa de -a lungul
diafizei radiale sau cu ruptura ligamentului inelar, bascularea în afara a capului radial
formând cu diafiza u n unghi de 60 -90°.

3.Fracturi ale tuberozită ții bicipitale

21
Ele se produc prin contractura puternica a bicepsului brahial, când tendonul său
inferior se rupe, producând și o fractură parcelară a tuberozită ții bicipitale (Raisson).

4. Fracturi ale extre mității proximale radiale cu leziuni asociate
Aceste fracturi cu leziuni asociate la nivelul articula ției radio -carpiene
inferioare sunt destul de frecvente. Hertel semnalizează faptul ca luxa țiile de cot se
asociază în propor ție de 10% cu frac turi ale capului radial.
Leziunile capsulo -ligamentare de la nivelul articula ției cotului sunt cu atât
mai frecvente cu cât deplasările fragmentelor fracturate sunt mai mari. Ele predomină
asupra ligamentului lateral intern, iar gravitatea leziunilor este mult mai accentuată în
cazul asocierii cu luxa ția posterioară a cotului.
Fracturile capului radial se pot asocia cu fracturile condilului humeral, cu
fracturi ale olecranului și cu luxa ția anterioara a oaselor antebra țului. În fractura luxa ție
Monteggia -Stanciulescu, în varianta cu luxa ție posterioara (fractura de flexie
Wattson -Jones), traiectul de fractura cubital este situat foarte proximal și uneori
cuprinde si un al treilea fragment iar capul radial luxat posterior prezintă o fractură
parcelară situată la nivelul marginii anterioare (Troianescu).
Luxa ția radio -carpiană inferioară asociată fracturilor de cap radial (descrise
ca entitate în 1950 ca fractură – luxație Essex -Lopresti) nu se întâlne ște în fracturile de
tip I Masson, în timp ce frecven ța lor cre ște în fracturile de tip II și III Masson (E. A.
Cabanillas).

B. b) Fracturile extremită ții proximale a cubitusului
În func ție de sediul la care se produc, se disting următoarele forme
anatomo -clinice:
1. fracturile apofizei coronoide;
2. fracturile olecranului.

1. Fractura apofizei coronoide
Este o fractura rară, întâlnită mai des la bărba ți, apărând în diferite
împrejurări, cauza principală fiind șocul produs prin lovirea de către trohleea humerala.
Este rareori izolată, de cele mai multe ori înso țind-se de luxa ția posterioară de cot, de
fractura de cap radial, de cubitus sau de paleta humerală.

22
2. Fracturile olecranului
Fractura olecranului este fractura adultului, la tineri existând sub forma de
fisură sau fractură fără deplasare. Este în general, cu traiect oblic din afară -înăuntru, de
sus în jos, sau are un traiect transversal.
La copii între 2 -5 ani, poate exista o fractură tasare "în ciuperca" a vârfului
olecranului.
Fractura olecranului prezintă multe asemănări cu fractura de rotulă, atât în ceea
ce prive ște mecanismul de producere, formele anatomo -clinice, cât și modalitatea de
tratament.
Cele mai multe se produc prin traumatisme directe, fragmentele fiind
frecvent deplasate, având uneori caracter de cominutivitate. Cele produse indirect sunt
mult mai rare și de obicei incomplete sau fără deplasare.
Deplasarea fragmentelor s e datorează sfâ șierii complexului fibrotendinos și
periostic, pe fe țele posterolaterale ale olecranului și ale cubitusului (Malgaigne).
Ascensiunea fragmentului superior este favorizată de contrac țiile
tricepsului. Deplasarea se accentuează sub influen ța unui abundent revărsat sanguin
intraarticular și mai ales prin mi șcarea inoportună de flexie a antebra țului.
Aceste caracteristici au anumite indica ții terapeutice de care depinde
succesul sau e șecul tratamentului fracturilor de olec ran.
Fracturile complete ale olecranului sunt:
a.1. fracturi ale por țiunii mijlocii;
a.2. fracturi ale bazei – fractura oblică Malgaigne;
a.3. fracturi ale vârfului, care sunt caracteristice tinerilor, decolări epifizare.

a.1. Fractura părții mijlocii ale olecranului
Fracturile păr ții mijlocii ale olecranului au un traiect transversal de obicei
sau un traiect pu țin oblic în jos și înapoi, fie în afară, fie înăuntru. Uneori traiectele sunt
multiple și determină o fractură comi nutivă.
a.2. Fracturile bazei
După Reinau, fracturile bazo – olecraniene se împart în trei grade:
– gradul I – fracturi bazo – olecraniene simple;
– gradul II – fracturi bazo – olecraniene cu subluxa ție anterioară;
– gradul III – fracturi bazo – olecraniene cu luxa ții anterioare.
a.3. Fracturile vârfului

23
Fracturile vârfului sunt fracturi extraarticulare, ale căror traiect oblic în j os
și înapoi deta șează un fragment care corespunde fa țetei de inser ție a mu șchiului triceps
brahial.
Aceste fracturi sunt rare la adult și se observă adesea la tineri sub forma de
decolări epifizare, fie pure, fie antrenând o mică lamelă osoasa din diafiză.
De men ționat este faptul de a nu se interpreta gre șit, ca o decolare epifizară,
nucleul osos al olecranului.
În unele cazuri se întâlne ște o fractură a olecranului cu dublu traiect
transversal, sau mai rar o fractură c ominutivă, uneori deschisă.
Un rol important îl are aparatul fibrotendinos și aponevrotic care formează
pe pâr țile laterale ale olecranului, veritabile aripi olecraniene. Dacă sunt rupte, se
produce deplasarea fragmentului superior în sus, sub acțiunea tendonului tricepsului. La
mișcarea de ascensiune se produce și o mi șcare de basculări dinainte -înapoi, astfel încât
întreaga suprafa ță prive ște înapoi.
Între fragmentele fracturii se interpune țesut fibros, care constituie un
obstacol în consolidare.
Uneori fractura de olecran se poate asocia cu fractura apofizei coronoide, a
capului și colului radiusului, condilului exterior al humerusului, luxa ția oaselor
antebra țului.

A. Fracturile intraarticulare
Este v orba de fracturile articulare supra și intercondiliene, dezlipirea
diafizo -epifizară a humerusului, fractura olecranului, a coronoidei, capului radiusului,
dezlipirea cartilajului de cre ștere a radiusului, precum și de fracturile condiliene din
afara artic ulației, dar ale căror fragmente pot pătrunde intraarticular, deseori aceste
fracturi se pot înso ți de luxa ția cotului, respectiv de rupturi capsulo -ligamentare.
B. Fracturile extraarticulare
Sunt periarticulare sau difuzare, neafectând dir ect sau prin fragmente
deplasate articular. Pot da aproape acelea și leziuni complexe cu sechelele respective,
care au fost expuse mai sus. Datorită lipsei reac ției inflamatorii articulare, se poate
totuși trece repede la kinetoterapia activă, care măre ște mult șansele de recuperare.
Fracturile de cot pot fi înso țite de leziuni complexe:

24
– decolări periostale – care vor sta la baza calusurilor exuberante sau a
modifică rilor subperiostale, ce pot contribui la limitarea definitivă a mobilită ții
cotului;
– leziuni ligamentare – rupturi mai ales a ligamentelor colaterale, care vor induce
cotul valg sau var și bineîn țeles luxa ția respectivă;
– deplasări ale fragmentelor osoa se – care fie că deschid articula ția, fie că,
incomplet reduse, vor fixa devia ții axiale ale cotului, iar reducerea imperfectă a
deplasării fragmen țiilor antrenează de asemenea, formarea calusurilor vicioase,
care vor determina limitarea mi șcărilor mai ale s a flexiei și prona ției-supina ției
sau vor crea tardiv cotul valg sau var -cubitus varus sau valgus – care poate fi
responsabil de pareza tardivă;
– rupturi musculare – cu formare de hematoame, sau cu întrerupere musculară între
capetele de fractură și apa riția pseudoartrozei, astfel că o contrac ție foarte
puternica pe flexie, cu rezisten ță mare duce la fractura olecranului prin
tracțiunea tricepsului și o mi șcare inversă, extensie puternică pe un antebra ț fixat
în flexie, rupe masa musculară a bicepsului;
– lezarea vaselor și mu șchilor – cu dezvoltarea de ischemii par țiale sau complete,
brutale, mergând spre necroza tisulară, pareze sau paralizii ale membrului
superior și uneori nu fractura, ci hematomul este vinovat;.
– lezarea pielii cu instalarea fractur ii deschise – deoarece nu trebuie uitat ca oasele
cotului sunt pu țin acoperite de masă musculară;
– scleroza (fibroza) țesutului periarticular inclusiv a capsulei articulare – este
consecin ța organizării edemului posttraumatic și este cauza cea mai frecven ta a
limitării mi șcărilor de flexie si extensie, prezentând si calcificărilor periarticulare
dispersate sau mai localizate și care contribuie într -o mare măsură la sechele
fibroscleroase a țesuturilor moi periarticulare, este admis ca se datorează mai
puțin traumatismului în sine, ci mi șcărilor pasive, trac țiunilor și masajului.

3.2. Clasificarea luxa țiilor de cot
Luxa țiile se întâlnesc la adolescen ți și adul ți destul de frecvent cu precădere î n
sporturile de contact .Pierderea contactului dintre suprafe țele articulare ale oaselor
cotului poate fi par țială sau totala și poate fi înso țită de rupturi ale sinovialelor,
ligamentelor colaterale, ligamentului inelar, ligamentului pătrat și ale capsul ei.

25

Luxa țiile de cot se clasifica în:
– luxații propriu -zise ale cotului;
– în luxa țiile posterioare: privit din profil, antebra țul pare mai scurt, iar înainte de
apari ția edemului se constată proeminen ța olecranului sub triceps, depă șind
posteriorul pa letei humerale;
– in luxa ția postero -externă: antebra țul se află în prona ție, iar trohleea și
epitrohleea humerala sunt evidente pe partea mediala a cotului;
– în luxa ția postero -internă: antebra țul este in supina ție, iar condilul și epicondilul
proemină la partea externă a cotului;
– în luxa țiile anterioare: cotul se află în extensie și brațul pare alungit când luxa ția
este incompletă, cotul se află în flexie totală și bra țul pare scurtat la partea sa
anterioară când luxa ția este completă;
– în luxa ția co mplicată cu fractura: se recomandă interven ția chirurgicală, cu
degajarea, repunerea și fixarea fragmentului osos ce se opune reducerii luxa ției;
– luxații ale radiusului, cubitusului sau luxa ții divergent.

3.3. Clasificarea entorselor de cot
Entorsele sunt frecvent întâlnite la sportivi ,copil si adult tânăr, uneori dificil de
efectuat diagnosticul diferen țial cu contuziile.
Entorsele se clasifica in 4 grade:
– gradele 1 și 2 necesită tratament conservator local, evitarea eforturilor fizice
,uneori imo bilizare în e șarfă, comprese cu ghea ță, ulterior se reiau mi șcările cu
rezisten ță pentru tonifierea musculară;
– gradele 3 și 4 necesită imobilizare gipsată 2 -4 săptămâni urmată de kinetoterapie
pentru îndepărtarea redorii articulare instalate .

Capitolul IV: Diagnosticul traumatismelor cotului
4.1. Diagnosticul traumatismelor cotului
Cotul este o articula ție formată de trei oase lungi, care se îmbină în por țiunea
mijlocie a bra țului. Osul bra țului, humerusul, întâlne ște osul din zona internă a
antebra țului, ulna, și pe cel din zona externa, radiusul, pentru a forma o articula ție
asemănătoare unei balamale. Din articula ția cotului se pot realiza mi șcări de flexie,
precum și rota ție internă și externă. Mu șchiul biceps este principalul mu șchi care

26
realizeaz ă flexia antebra țului pe bra ț, iar tricepsul extensia. Porțiunea osoasă externă de
la nivelul cotului este reprezentată de epicondilul lateral, parte a osului humerus.
Inflamarea tendoanelor care se inseră la acest nivel cauzează boala numită epicondilita
laterală sau cotul tenismenului. În mod asemănător, por țiunea internă a cotului este
reprezentată de o proeminen ță osoasă numită epicondilul medial. Inflamarea
tendoanelor de la acest nivel cauzează epicondilita medială sau cotul jucătorului de golf.
Un sac plin cu lichid ( bursa ), al cărei rol constă în reducerea for ței de frecare la
acest nivel, acoperă por țiunea exterioară a cotului ( bursa olecraniană ).
Cu mâinile întinse pe lângă corp și palmele privind spre înainte, pute ți observa
că mâinile și antebra țele sunt u șor îndepărtate de corp. Existenta unui unghi de 5° -15°
este normală și permite mi șcarea antebra țelor în mers fără să atingă șoldurile, și de
asemenea, transportul diferitelor obiecte. După existen ța unor fracturi la nivelul cotului,
acest unghi poate creste și antebra țele se îndepărtează prea mult de corp, sau poate să
scadă, generând a șa-zisa deformare în pat de pușcă
Durerea la nivelul cotului poate fi generată de numeroase probleme. La adul ți
este des întâlnită tendinita, care constă î n lezarea și inflama ția tendoanelor ( țesuturi care
leagă mu șchiul de os ). Alte cauze frecvente ale durerii de la nivelul cotului sunt: bursita
( inflama ția sacului plin cu lichid din jurul cotului, situat imediat sub piele ), artrita (
îngustarea spa țiului articular și pierderea cartilajului de la nivelul cotului ), fractura și
luxația cotului, infec țiile cotului.
Tendinita reprezintă irita ția și inflamarea tendonului. Apare ca o consecin ță a
unui traumatism, a suprasolicitării sau odată cu vârsta, pe mă sură ce tendonul î și pierde
elasticitatea. Orice activitate care implică mi șcări prelungite, repetitive ale musculaturii
antebra țului pot cauza tendinita cotului. Poate să apară și în cadrul unor boli sistemice,
precum artrita reumatoidă sau diabetul zahar at. Cele mai frecvente simptome sunt
sensibilitatea locală, durerea, care se accentuează odată cu mi șcarea cotului.
Cei care practică sporturi cu racheta sunt predispu și la o lezare a tendoanelor din
partea externă a cotului, situa ție cunoscută drept cotul jucătorului de tenis. Cei care
practică golful sunt predispu și să se accidenteze la nivelul tendoanelor din partea internă
a cotului. Alte cauze frecvente ale tendinit ei cotului sunt grădinăritul sau
suprasolicitarea încheieturii mâinii.
Cotul tenismenului este caracterizat de inflama ție și durere la nivelul zonei
superioare a antebra țului, pe exterior, în vecinătatea cotului. Situa ția este cauzată de
rotirea repetitiv ă a mâinii sau a antebra țului, generând ruptura par țială a fibrelor

27
tendonului. Amplitudinea de mi șcare a cotului este păstrată, articula ția în sine nefiind
afectată, iar durerea se accentuează spre sfâr șitul zilei. Examinarea radiologică indică de
obicei relații normale, dar uneori pot să apară depozite de calciu la nivelul tendonului
dacă boala a avut o evolu ție mai lungă. Tratamentul presupune aplicare de ghea ță,
repausul segmentului afectat și medica ție antiinflamatoare, precum aspirină sau alte
antiinf lamatoare nesteroidiene: diclofenac, ibuprofen. Bandajul compresiv sau o orteză
pot fi utile. Injec țiile locale cu cortizon sunt indicate în tratamentul durerii persistente.
În cazurile severe se realizează repararea ortopedică ( chirurgicală ).
Cotul juc ătorului de golf prezintă acelea și caracteristici descrise mai sus, la cotul
tenismenului, excep ție făcând localizarea durerii, la nivelul por țiunii interne a cotului.
Bursita olecraniană ( inflama ția bursei ) poate să apară ca urmare a accidentării
sau a traumatismelor minore, ca rezultat al bolilor sistemice precum guta sau artrita
reumatoidă, ori poate fi datorată unei infec ții locale. Bursita e caracterizată de apari ția
unei “ umflături” la vârful cotului, în timp ce amplitudinea de mi șcare este păstra tă.
Fracturile pot să apară în interiorul articula ției cotului sau în imediata vecinătate.
Fracturile necesită imobilizare în aparat gipsat, sau, uneori, interven ție chirurgicală
deschisă.
Dislocarea sau luxa ția reprezintă deplasarea unei păr ți din organi sm ( de obicei o
articula ție ) din pozi ția ei normală.
În dislocarea capului radial, antebra țul își pierde pozi ția normală la nivelul
articula ției cotului. Această situa ție este întâlnită frecvent la copiii care încep să meargă
și este cauzată de o smucit ură bruscă executată la nivelul mâinii sau antebra țului.
Situa țiile cel mai des întâlnite sunt cele în care adultul apucă copilul de mână pentru a
preveni o căzătură, pentru a -l grăbi sau pentru a -l ajuta să urce scara. Aceste leziuni apar
cel mai frecvent sub 5 ani, după această vârstă oasele și ligamentele copiilor devin mai
puternice și inciden ța accidentărilor de acest tip este mult redusă.
Luxa ția cotului se datorează întinderii sau rupturii unuia sau mai multor
ligamente ale cotului. Această situa ție poate să apară atunci când cotul este în
hiperextensie sau este comprimat într -o coliziune fermă. Severitatea accidentării
depinde de numărul ligamentelor afectate și de tipul leziunii ( ruptură par țială sau totală
). Tratamentul presupune aplicare de ghe ață, repaus, imobilizare, compresie, medica ție
antiinflamatoare.
Artrita cotului ( inflama ția articula ției cotului ) apare ca rezultat al bolilor
sistemice, precum artrita reumatoidă, gutoasă, psoriazică, spondilita anchilozantă, artrita

28
reactivă. Apar se mne de inflama ție la nivelul cotului: căldură, ro șeață, durere și scăderea
amplitudinii de mi șcare din cauza articula ției umflate.
Artrita septică ( infecția articula ției cotului cu bacterii ) este destul de rară.
Apare mai ales la pacien ții cu imunitatea scăzută, diabetici, la cei care iau cortizon sau
cei care -și administrează droguri intravenos. Cei mai frecven ți agen ți cauzatori ai
acestei boli sunt stafilococul și streptococul. Artrita septică la nivelul cotului impune
tratament antibiotic și adesea d renaj chirurgical. Caracteristicile bolii sunt umflarea
articula ției cotului, căldură, ro șeață, durere și reducerea amplitudinii de mi șcare. Artrita
septică se asociază frecvent cu febră, transpira ții, frisoane.
Sindromul de compresiune a nervului ulnar – nervul ulnar trece prin spa țiul
dintre vârful cotului și ulnă ( osul intern al antebra țului ). Cele mai frecvente cauze de
accidentare la acest nivel sunt traumatismele directe, cauzatoare de fractură sau
dislocare a cotului, presiunea externă prelungită la nivelul nervului sau compresia
acestuia din cauza inflama ției și lezării structurilor învecinate. Uneori, factorii mecanici
aminti ți mai sus pot fi înso țiți de ischemie în zona respectivă ( deficit de oxigen din
cauza scăderii fluxului sanguin ).
Când nervul ulnar este comprimat, apare o senza ție de amor țeală și furnicături la
nivelul degetelor mic și inelar. Poate să apară și durere la nivelul întregului antebra ț,
mai ales în por țiunea internă a acestuia. Dexteritatea la nivelul mâinii poate fi și ea
afectată. Uneori, senza ția de amor țeală reapare la manevra de ridicare a membrului
superior. Tratamentul constă în evitarea repetării traumatismului sau a presiunii crescute
la nivelul cotului și repaosul articula ției. Ocazional ghea ța poate ajuta. În cazur ile
severe, poate fi necesară repozi ționarea chirurgicală a nervului ulnar, astfel încât să nu
mai fie comprimat de structurile înconjurătoare.

Capitolul V: Tratamentul traumatismelor cotului
5.1. Tratamentul ortopedic
Acest tratament este realizat de colectivul de medici speciali ști. În tratamentul
fracturilor ce afectează componentele articula ției cotului, trebuie să se țină cont de
câteva principii de bază, și anume:
• refacerea anatomica a suprafe țelor articulare;

29
• imobilizarea pe o perioadă cât m ai scurta în aparat gipsat, în pozi ții cât mai
apropiate de func țional;
• realizarea unei osteosinteze ferme în cazul interven țiilor chirurgicale;
• începerea precoce a unui program de recuperare func țională a cotului și ale
articula țiilor subiacente și supraiacente).
Tratamentul fracturilor supracondiliene este dificil.
Fracturile fără deplasare beneficiază de imobilizare în aparat gipsat timp de 3 -4
săptămâni.
Reducerea ortopedică a fracturilor cu deplasare trebuie făcută ini țial, dar
manevrele extern e reu șesc rareori sa reducă perfect focarul de fractură. Pe de alta parte,
menținerea unei conten ții fixe este dificilă și se poate complica cu compresiuni
vasculare.
Judet propune fixarea focarului de fractură prin bro șe, trecute percutan. Metoda
da o bu nă stabilitate în sens antero -posterior, dar nu permite men ținerea reducerii
decalajului între fragmente.
Bascularea si transla ția, ca și decalajul din focarul de fractură pot fi rezolvate
prin extensie continuă (Leveut și Godard). Trac țiunea principală s e aplică în axul
antebra țului. La aceasta se poate asocia o trac țiune accesorie în axul antebra țului. Deci
acestea provoacă cu timpul greută ți în recuperare.
Nereducerea focarului de fractură prin metode ortopedice necesită reducerea pe
cale sângerândă și realizarea unei osteosinteze ferme, ce permite începerea precoce a
recuperării func ționale. Deplasarea antero -inferioară a fragmentului diafizar, în
fracturile supracondiliene poate duce la lezarea arterei humerale. În prim a fază se
încearcă reducerea ortopedică. În caz că tulburările vasculare persistă sau se
accentuează, se practică abordul chirurgical al pachetului vasculo -nervos brahial.
În cazul fracturilor olecraniene fără deplasare, se face o simplă imobilizare în
eșarfă, iar în cazul celor cu deplasare se va interveni chirurgical. La adul ți, în cazul
fracturilor fără deplasare se execută o imobilizare pe atelă gipsată, situată posterior, ce
cuprinde fa ța posterioară a bra țului și antebra țului până la articula ția
meta carpofalangiană. Durata imobilizării este de aproximativ 3 -4 săptămâni.
Mișcările degetelor vor fi reluate imediat. În cazul când deplasarea nu poate fi
redusă ortopedic, singura solu ție rămâne interven ția chirurgicală (osteosinteza).
Osteosinteza se poa te efectua cu:
– sârme;

30
– șuruburi;
– broșe.
Unii autori recomandă interven ție chirurgicală totdeauna când deplasarea fragmentelor
fracturate depă șește distan ța de 3 milimetri.
Tratamentul urmăre ște să restabilească integral for ța de extensie a tricepsului și
amplitudinea mi șcării cotului. Tratamentul chirurgical se face la 7 -14 zile de la accident,
atunci când edemul și hemartroza cedează, iar tegumentele nu prezintă nici o leziune.
Important după reducere este controlul traiect ului de fractură care nu trebuie sa
permită nici o denivelare, deoarece o neregularitate cât de mică va avea repercusiuni
asupra func ției articula ției cotului, în sensul că va limita mi șcarea de flexie -extensie.
Osteosinteza va trebui efectuata prin următo arele procedee:
– sutura cu fir metalic;
– hemicerclajul cu sârmă;
– osteosinteza cu șuruburi.

Olecranectomia
Se practică în fracturile cominutive, când practic nu se poate efectua
osteosinteza, având avantajul de a reda imediat func ția cot ului.
Fracturile de cap radial incomplete sau complete, fără deplasare sau cu deplasare
mică, beneficiază de tratament ortopedic. Se practică imobilizarea gipsată timp de 7 -10
zile, urmată de reluarea progresivă a mi șcărilor și tratament de recuperare fun cțională.
Celelalte fracturi de cap radial beneficiază de tratament chirurgical: extirparea
fragmentelor osoase sau rezec ția modelantă a capului radial. Ca și material de
osteosinteză sunt folosite șuruburile și broșele.
Firica, în 1980, propune o tehnic a de osteosinteza a fracturilor de cap radial,
folosind ca material de osteosinteză bro șe Kirschner, trecute transcutan. Sommelet, în
1974, propune înlocuirea capului radial lezat cu o proteză de vitaliu. În fracturile de col
radial de gradul I și II, Jude t, tratamentul de electie este cel ortopedic. În celelalte doua
tipuri de fracturi, tratamentul chirurgical este cel indicat, rezec ția capului radial, dând
rezultate func ționale mai bune, decât osteosinteza metalică.

5.2. Tratamentul fiziokinetic

31
Kineto terapia este cel mai important „mijloc terapeutic al tratamentului complex
de recuperare, care folose ște un sistem de exerci ții fizice cu ac țiune asupra întregului
organism”. Eficienta kinetoterapeutică depinde de:
– cooperarea bolnavului;
– o bun ă relaxare a musculaturii;
– condi ții optime pentru ac țiunea func țională a segmentelor afectate sau a întregului
corp;
– evitarea instalării durerii;
– urmă rirea efectelor maxime asupra: sistemului cardiovascular, sistemului respirator,
sistemului digestiv, sistemului nervos, proceselor metabolice, aparatului locomotor.
Kinetoterapia î și găse ște largi aplica ții în toate cele 4 compartimente majore ale
reabil itații, fiind indispensabilă recuperării medicale și readaptării psihice, nelipsind din
spectrul readaptării profesionale și readaptării sociale. În raport cu momentul aplicării
celorlalte mijloace ale tratamentului complex, kinetoterapia cuprinde:
– kinetoterapia sechelelor posttraumatice nechirurgicale;
– kinetoterapia preoperatorie;
– kinetoterapia postoperatorie.
În toate situa țiile, obiectivele kinetoterapie sunt acelea și: ameliorarea capacita ții
de mi șcare globala, ameliorarea func țională segmentară, stimularea stării psihice.
Dintre tehnicile si metodele utilizate în kinetoterapie, au fost implementate în
cazul pacien ților care au participat la acest studiu în vederea recuperării articula ției
cotului :
– tehnici anakinetice posturări i;
– tehnici active libere ;
– tehnici de facilitare neuroproprioceptive,
– tehnici de hidrokinetoterapie ;
– procedee fizicale ajutătoare.

5.3.1. Tratamentul fracturilor de cot
Recuperarea precoce Se va începe nu mai devreme de 8 -10 zil e, indiferent dacă
leziunea traumatică a cotului a necesitat interven ție ortopedică nesângerândă sau
chirurgicală, după care cotul a fost imobilizat (aparat gipsat, extensie continuă, atelă
gipsată)

32
Obiective :
– troficitatea țesuturilor;
– menținerea mobilită ții articula țiilor neafectate.

TEHNICILE DE FACILITARE NEURO -MUSCULARĂ ȘI
PROPRIOCEPTIVĂ (FNP) FUNDAMENTALE (DE BAZĂ)
Acestea se execută cu sau fără cooperarea pacientului.
• Prizele mâinilor .
Reprezintă presiunea contactului manual al kinetoterapeutului cu pielea. Masele
musculare, tendoanele, articula țiile care intră în schema de mi șcare se consideră
mecanisme facilitatoare. Alt mecanism de facilitare poate fi si temperatura mâinii: rece,
potrivită, caldă.
Spre exemplu într -un deficit de flexie al cotului, o presiune a mâinii
kinetoterapeutului pe biceps cre ște imediat capacitatea subiectului de a flecta bra țul.
Priza mâinilor kinetoterapeutului trebuie sa fie „fermă”, dar să nu producă
durere. Ea se face asupra elementelor musculote ndoarticulare care execută mi șcarea, dar
nu trebuie să jeneze amplitudinea completă de mi șcare La priza pentru un exerci țiu nu
se trece peste două articula ții și se fixează umărul.
• Comenzile și comunicarea .
Acestea reprezintă rela ția senzorială dintre kinetoterapeut și pacient. Vocea,
tonul, cuvintele pronun țate de către kinetoterapeut au un mare rol în calitatea
răspunsului.
Teoretic dar și practic:
– comenzile ferme, puternice sunt stimulente pentru o ac țiune intensă.
– comenzile blânde sunt favorabile situa țiilor în care mi șcarea produce durere.
Important este însă în țelegerea cât mai completă a psihologiei pacientului, pentru
a utiliza și altern a comenzile cele mai adecvate momentului.
Textul comenzilor trebuie sa fie scurt și clar: „tine!”, „împinge!”, „relaxează!”,
etc.
• Rezisten ța maximală .
Mișcarea executată contra unei rezisten țe maximale de moment, care permite
totuși executarea ei, d etermină o cre ștere importanta a for ței musculare. Mi șcarea se va
desfă șura lent, fără sacade. No țiunea de „maximală” se raportează la for ța actuală a
pacientului (deci dozarea va fi individualizată), rezisten ța maximală determină o iradiere

33
a influxului d e la grupele musculare puternice din cadrul schemei de mi șcare spre
grupele mai slabe.
• Mișcările de compensare .
Acestea au de fapt rolul de a reduce sau a evita oboseala determinată de
repeti țiile unei mi șcări contra rezisten ței. Aceasta se realizează prin trecerea de la o
tehnica FNP la o alta, apoi la o a treia sau prin reîntoarcerea la prima. Aceste schimbări
în combina țiile diferitelor mi șcări vor permite pacientului să execute antrenamentul pe o
perioada mai lunga de timp, crescând mai repede for ța musculară. Trecerile de la o
tehnica la alta, reprezintă „mi șcările de compensare”, de cunoa ștere, de antrenare, de
execu ție.

TEHNICI DE FACILITARE NEURO -MUSCULARĂ ȘI
PROPRIOCEPTIVĂ (FNP) CU CARACTER GENERAL .
• Inversare lentă (IL) și inversare lent ă cu opunere (ILO) .
Inversarea lentă – reprezintă contrac ții concentrice ritmice ale tuturor agoni știlor
și antagoni știlor dintr -o schemă de mi șcare, fără pauze între inversări. Treptat se
introduce și se cre ște rezisten ța aplicată mi șcărilor, dar având grijă ca mi șcarea să se
poată executa pe toată amplitudinea și în acela și timp să fie suficient de intensă ca să
recruteze un număr maxim de motoneuroni. Dacă în jurul unei articula ții există un
dezechilibru muscular, rezisten ța se va aplica la început pen tru mu șchii mai puternici,
fiindcă în acest fel se determină un efect facilitator pe antagoni știi slabi. Inversarea lentă
cu opunere este o variantă a tehnicii IL în care se introduce gradat contrac ția izometrică
la sfâr șitul amplitudinii mi șcării. Ra țiunea tehnicii IL se bazează pe legea „induc ției
succesive” a lui Sherrington: „o mi șcare este facilitată de contrac ția imediat precedentă
antagonistului ei”. Explica ția acestei afirma ții este neclară. Posibil că odată cu contrac ția
concentrică (deci scurtarea mușchiului), „stretch -reflexul” să domine treptat și, deci,
aferenta spre centrii de la fusul muscular să scadă. Rezisten ța la mi șcare, ce se aplică
determină o influen ță inhibitorie a reflexului Golgi asupra motoneuronului agonistului
(mușchiul care se c ontractă), dar facilitează prin ac țiune reciprocă antagonistul. La
aceasta se adaugă și acțiunea inhibitorie a celulelor Renshow pentru motoneuronul alfa
agonist. Pe de alta parte, acesta fiind întins în timpul contrac ției agonistului, se va
facilita antag onic (prin reflexul miotatic). În acest fel, inversarea mi șcării găse ște
mușchii (antagoni știi de mai sus) pregăti ți, facilitând promovarea unei contrac ții
puternice, etc.

34
Inversarea lentă cu opunere – datorată izometriei de la sfâr șitul mi șcării,
declan șează recrutarea de motoneuroni gama în mai mare măsură decât în contrac ția
izotonică și deci, fusul muscular va fi mai pu țin inactiv ca în cazul IL. Aferenta fusului
va continua să trimită influxuri nervoase cu caracter facilitator predominant, de și apare
reflexul Golgi, ca și activizarea celulelor Renshow, încercând să blocheze efectul
facilitator.
În concluzie se poate constata că inversarea lentă (cu contrac ție izotonică) inhibă
contrac ția agonistului spre sfâr șitul mi șcării, dar pregăte ște antagonistul , în timp ce
inversarea lentă cu opunere ( cu contrac ție izometrica) măre ște for ța de contrac ție
agonistă. Repetarea IL și ILO va duce în final la facilitarea musculaturii în ambele
direc ții de mi șcare.
• Inversarea agonistică (IA) .
Aceasta este o tehni ca care utilizează atât contrac ția concentrica, cât și pe cea
excentrică pe o anumita schemă de mi șcare, de flexie sau extensie, spre exemplu. Se
execută una din aceste mi șcări (izotonice) pe toată amplitudinea, contra unei rezistente
tolerate. La amplitud inea maximă se face o mi șcare de revenire pe o distan ță mică, tot
cu o rezisten ță, apoi din nou mi șcarea ini țială, până la capăt și se repetă. Deci vom avea
o secven ță ritmică de contrac ție excentrică, apoi concentrică, apoi excentrică, etc. a
aceluia și grup muscular. Pentru o mai mare eficien ță, inversarea agonistică va mări
treptat amplitudinea pe care se execută contrac țiile excentrice -concentrice. Bazele
neurofiziologie ale tehnicii IA se referă la efectul contrac ției excentrice, care
promovează întinde re exrafusală și pe cea intrafusală, ceea ce măre ște influxul
aferentelor fusale. Aceasta este valabilă pentru mu șchii cu predominan ță fazică. La
mușchii extensori posturali (tonici), contrac ția excentrică este dificil de realizat în alta
zonă decât cea al ungită, ceea ce va declan șa impulsuri în aferentele secundare ale
fusului și deci, influen țe inhibitorii musculare. Toate cele cinci tehnici descrise (IL,
ILO, CR, SI, IA) pot fi utilizate în orice stadiu al controlului motor.

TEHNICILE FNP SPECIFICE
Acestea necesită cooperarea bolnavului și eforturile sale voluntare.
a) Tehnici pentru promovarea mobilită ții
S-a văzut că imposibilitatea promovării mobilită ții (de cauză musculară) este
determinată ori de hipertonie, ori de hipotonia mu șchiului. În mom entul când mi șcarea
activă devine posibilă, se începe aplicarea unei u șoare rezisten țe, pentru ca progresiv să

35
se treacă spre tehnica de inversare lentă (IL). Pozi ționarea pacientului este de mare
importan ță.

• Mișcarea activă de relaxare -opunere (MARO) :
Aceasta se aplică în cazurile cu hipotonii musculare care nu permit mi șcarea pe
o direc ție. Pe direc ția musculaturii slabe se execută o contrac ție izometrica (mâna
kinetoterapeutului face contrarezisten ță). Când se simte că această contrac ție a ajuns
maximă, se solicită pacientului o relaxare bruscă, iar kinetoterapeutul execută rapid o
mișcare spre zona alungita a musculaturii slabe, aplicând câteva întinderi rapide pe
această musculatură. La comanda verbală, pacientul revine activ la pozi ția cea mai
scurtată, terapeutul ajutând, urmărind sau chiar aplicând o u șoară rezisten ță acestei
mișcări, în func ție de capacitatea func țională a musculaturii respective. Explica ția
neurofiziologică se bazează pe fenomenul de coactivare (facilitare simultană a
motoneur onilor alfa și gama), când contrac ția izometrică se execută în zona scurtată.
Motoneuronul static gama este activat în mod deosebit de contrac ția izometrică, ceea ce
reduce slăbirea fibrelor fusale care s -ar produce dacă scurtarea este pasivă.
În etapa de alungire rapidă, aferenta primară a fusurilor determină o facilitare
autogenică.

• Relaxare -opunere (RO):
Aceasta este o tehnică pur izometrică, utilizată când amplitudinea unei mi șcări
este limitată de contractura musculară . Este deosebit de indicată, când durerea este
cauza limitării mi șcării sau, eventual, se asociază contracturii -retractorii musculare.
Tehnica mai este denumită „tine -relaxează”, în punctul de limitare a mi șcării se execută
o contrac ție izometrică (prin bl ocare de către kinetoterapeut), care treptat se
maximalizează, apoi la comandă se face o relaxare lentă. Odată relaxarea făcută,
pacientul în mod activ va încerca sa treacă de punctul ini țial de limitare a mi șcării
(contrac ție izotonică a antagonistului mu șchiului de întins). Se va ajunge la un nou nivel
de limitare, unde se va aplica o nouă contrac ție izometrică, contrată de terapeut, până
când nu se mai ob ține nimic în ședința respectivă. Dacă for ța musculară este prea slabă
pentru a permite mi șcarea în d irecția blocată, după efectuarea izometriei, terapeutul va
executa mi șcarea pasivă.
Tehnica relaxare -opunere are două variante:

36
– relaxare -opunere antagonistă, în care se face izometria mu șchiului retracturat.
De exemplu extensia cotului este limitată: s e flectează cotul (deci pozi ția antagonică a
mișcării limitate), se comandă pacientului: „ Ține!” pentru a se executa izometria,
kinetoterapeutul încercând sa -i extindă cotul: urmează relaxarea lentă și mișcarea activă
de extensie a cotului;
– relaxare -opunere agonistă, în care se face izometria agonistului mu șchiului care
face extensia (tricepsul): la punctul de extensie maxim posibilă, se face izometria,
comandând: „Împinge!”, terapeutul opunându -se, urmează relaxarea, apoi mi șcarea
activa de extensie în continuare.
Tehnica relaxare -opunere poate fi completată cu inversare lentă cu opunere
(ILO), care este mai complexă. Explica ția neurofiziologică a tehnicii relaxare -opunere
se bazează pe următoarele fapte de observa ție:
– cu cât durata de aplicare a con tracției antagonistului mi șcării blocate este mai mare și
repetările acesteia într -o ședință mai numeroase, cu atât apare mai repede oboseala
unită ților motorii la placa neuromotorie și tensiunea mu șchiului scade;
– excitarea circuitului Golgi, determină impulsuri inhibitorii autogene, ca și
descărcările celulelor Renshow, scăzând activitatea motoneuronilor alfa;
– rolul centrilor superiori este important când se solicită relaxarea;
– aplicarea relaxare -opunere agonistă determină un efect de inhibi ție re ciprocă pentru
antagonist.

• Stabilizarea ritmică (SR).
Aceasta este utilizată tot pentru cre șterea mobilită ții, mai ales în cazul reducerii
acesteia datorită durerii sau redorilor de post imobilizare gipsată. Tehnica are la bază tot
izometria. Se exec ută simultan (apoi alternativ) contrac ții izometrice și pe agoni ști și pe
antagoni ști (contrac ție). Între contrac ția agonistului și cea a antagonistului nu se permite
relaxarea. For ța de contrac ție izometrica se cre ște progresiv în cadrul secven ței. După
atingerea maximului de contrac ție, se comandă relaxare lentă. Comanda verbală este:
„Ține, nu mă lăsa să -ti mi șc!”. Stabilitatea ritmică este o tehnică foarte eficientă pentru
creșterea mobilită ții, dar cere o mare dexteritate din partea kinetoterapeutului să
realizeze contrac ția și din partea pacientului o în țelegere perfectă. Substratul tehnicii
este acela și ca la RC și RO.

b) Tehnici pentru promovarea stabilită ții

37
• Izometria alternantă (IzA)
Reprezintă contrac ții izometrice alternative pe agoni ști și pe antagoni ști fără să
se schimbe pozi ția segmentului. Se poate executa în toate punctele arcului de mi șcare și
pe toate direc țiile de mi șcare articulară.
Explica ția neurofiziologică: receptorii articulari din juru l suprafe țelor articulare
au rol hotărâtor în ob ținerea stabilită ții posturale.
2. Procedee fizicale ajutătoare
Kinetoterapia este ajutată de o serie de procedee fizicale, care au rol sa crească
elasticitatea tisulară, să reducă contrac țiile și retractă rile, utilizează ca metode: mi șcarea,
căldura, curentul electric, climatul, masajul și apa. Aceste procedee fizicale sunt:
a) Termoterapia locala poate fi:
– caldă – împachetări cu parafină;
-bai termale globale ,segmentare;
– rece- masaj cu ghea ță;
– afuziuni.
b) Electroterapia prin:
➢ ultrasunete – se aplică de obicei în jur de 1 -1,5W (cm² la aceste doze se evită
proeminentele orale), cu efect benefic pe tendonul și zona mu șchi- tendon al
brahialului anterior și tricepsului. Datorita inser ției foarte „în scurt” imediat după
cot a brahialului anterior, o retrac ție a acestuia de doar un centimetru, antrenează
o pierdere de elasticitate a cotului. Retractura tricepsului blochează flexia. Atât
unul cât și celălalt reprezintă sedii de elec ții pentru miozita calcară, element
important în redoarea articulară.
➢ curen ții de medie frecven ța, sub forma interferen țială sau nu, utilizându -se
formele excitoconductoare.
c) Masajul – pe inser ția tendonului, făcut cu bună tehnicitate, mai ales sub forma
fricțiunilor sau masajul profund, cu vârful degetelor după tehnica Cyriax. Mare aten ție
trebuie acordata masajului articular și periarticular, deoarece făcut incorect, generează
calcifieri periarticulare. Masajul bra țului și antebra țului rămâne foarte util. Masajul
relaxează, fortifică mu șchii și îi ajută să -și refacă elasticitatea și tonusul. Influen țează
circula ția si hrănirea mai bună a regiunii respective. Aplicat la copii însă sau la locul
fracturii la adul ți, poate det ermina hipertrofierea calusului.

d) Gimnastica Moberg

38
Face parte din metodologia specifică recuperării ce se aplică în tratamentul
traumatismelor la nivelul articula țiilor membrului superior , mai exact pentru
metodologia recuperării mâinii rigide ca u rmare a traumatismului amintit. Pentru
posturile antideclive de luptă contra edemului se recurge la gimnastica Moberg, care se
executa astfel: timp de 10 minute, mâna se ține la umărul opus, cu cotul la trunchi, din 2
în 2 minute membrul superior se ridică complet la zenit și timp de 5 secunde se execută
o contrac ție izometrica a întregului membru.

5.3.2. Tratamentul luxa țiilor de cot
Luxa țiile se întâlnesc frecvent, mai ales la adult, și se descriu:
– luxații propriu -zise ale cotului (deplasarea antebr ațului, a ambelor oase în raport cu
humerusul);
– luxații ale radiusului sau cubitalului izolate fa ță de humerus sau luxa ții divergente
între ele ale capetelor proximale celor două oase ale antebra țului.
Tratamentul luxa țiilor de cot constă în:
– 2-3 săptămâni de imobilizare în atelă, cu cotul la 90°;
– pentru grăbirea procesului de vindecare locală, se indică, la 2 -3 zile interval, a câte
unei ședințe de diapulse, cu frecven ță de 500, penetra ție 6, durată 10';
– recâștigarea mobilită ții articu lare prin: exerci ții libere, exerci ții de extensie -flexie,
exerci ții de pronosupina ție, terapie ocupa țională;
– procedee fizice: hidrokinetoterapia, căldura locala, masajul, curen ți de medie
frecven ță;
– creșterea for ței musculare.

5.3.3. Tratamentul entorselor de cot
Entorsele de gradele I și II necesită doar un tratament conservator local:
– evitarea efortului fizic (uneori este necesară o imobilizare în atelă cu e șarfă);
– comprese cu ghea ță sau masaj cu ghea ță. (uneori se utilizează aplica ția de kelen);
– medica ția antiinflamatorie și antalgică generală și locală (infiltra ții cu hidrocortizon
și xilină, ca și unguente revulsive și antiinflamatorii);
– diadinamici;
– ultrasunet (wattaj mic);
– diapulse (două ședințe pe zi timp de 3 -4 zile);

39
– ionizări cu calciu sau novocaină;
– masaj (netezire, geluire);
– mai apoi, reluarea mi șcărilor cu rezisten ță, pentru tonifierea musculaturii.
Entorsele de gradele III și IV necesită:
– imobilizare gipsată 2 -4 săptămâni;
– kinetoterapie pentru îndepărtarea redorii instalate în urma imobilizării;
– uneori, este necesară interven ția chirurgicală pentru sutura capsuloligamentară, care
asigură o mai bună stabilitate articulară ulterioară.

5.3.4. Tratamentul leziunilor țesuturilor moi
Contuziile nu lasă, în general, sechele și se vindecă fără tratamente speciale.
Sunt utile pentru a grăbi vindecarea:
– comprese cu ghea ță;
– curen ți diadinamici.
Plăgile lasă sechele în cazul în care sunt penetrante, putând să dezvo lte artrite
septice, de multe ori cu evolu ție locală severă, care compromit func ționalitatea
articulară. Plăgile tăiate pot interesa tendoanele sau vasele și nervii.
Arsurile, ca și plăgile după vindecarea clinică interesează probleme legate de
funcțional itatea cotului. În cazul cicatricelor retractile în zona plicii cotului este
compromisă extensia. Cicatricea tegumentelor ce acoperă olecranul și zona supraiacentă
și subiacentă poate determina o dificultate a flexiei, dar care, de obicei nu este
invalidan tă.

5.3.5. Tratamentul paraliziilor de nervi periferici
Lezarea nervului musculocutanat este rară, întâlnindu -se în cadrul lezării
plexului brahial, in poliomielită, în ruptura lungului tendon al bicepsului sau in
traumatisme directe.
Recuperarea defici tului de flexie a cotului începe prin încurajarea activită ții
lungului supinator. Cotul se pozi ționează la 90° cu antebra țul în pozi ție neutră (de
pronosupina ție) și se execută ritmic flexii. De obicei se indică ca pacientul să ridice 500
grame de 5 ori pe toata amplitudinea mi șcării. Când se vor executa 20 de ridicări a câte
500g , se trece la 1500g , ce se ridica de 5 ori, crescându -se treptat până la 20 de ridicări,
și din nou se măre ște cu un kilogram greutatea s.a.m.d.

40
Acest tip de exerci țiu permite c oncomitent dezvoltarea for ței si rezistentei
mușchiului brahioradial, care va suplea complet flexorii paraliza ți.
Tricepsul brahial, mu șchiul principal al extensiei cotului, este inervat de radial,
putând fi paralizat în lezarea plexului brahial, în sec țiuni înalte ale nervului radial, în
poliomielită.
Recuperarea tricepsului va necesita pozi ționări atente ale membrului superior.
Asistentul trebuie sa blocheze bra țul la 90° cu antebra țul complet flectat sau bra țul se
ridica deasupra capului, cotul este co mplet flectat. Din aceste pozi ții se execută
încercarea de extensie, la început fără rezisten ță, apoi cu rezisten ță. Daca for ța
mușchiului este 2, aceste pozi ții sunt dificile deoarece extensia se face antigravita țional.
In aceste cazuri se utilizează sete talcate pe care se sprijină bra țul și cotul, executând -se
extensiile.

41
Partea specială
Capitolul IV
4.1. Ipoteza de lucru
Prin lucrarea de fa ță mi-am propus, ca utilizâ nd corect metodele si mijloacele
kinetice, respectiv exerci țiile active, active cu rezistentă, metodele FNP, mijloace
fizicale ajutătoare, precum și hidrokinetoterapia, să readuc într -un timp cât mai scurt
membrul superior al pacien ților cu care am efectua t studiul de cercetare, la starea
funcțională dinaintea fracturii, în vederea reintegrării lor într -un timp cât mai scurt în
viața profesionala și socială dinaintea traumatismului.

4.2. Organizarea cercetării
Lucrarea de fa ță este un studiu privind evalua rea eficien ței tratamentului prin
kinetoterapie și hidrokinetoterapie în reeducarea membrului superior după fractura de
cot și a recuperării func ționale cât mai eficiente și mai rapide.

4.3. Scop și obiective
Cu această lucrare doresc să pun în eviden ță valoarea terapeutică a programelor de
recuperare individualizat al cotului posttraumatic cu scopul de a ob ține o recuperare
complexă, func țională și cât mai rapidă a pacien ților cu fractura de cot rezolvată sau nu
chirurg ical mai ales ca aceste traumatisme de la nivelul cotului au o frecven ță mare,
întâlnite atât la adult cât și la copil. Un alt scop al acestei lucrări este de a analiza modul
în care aplicarea programului de kinetoterapie influen țează procesul recuperator al
pacientului, precum și complian ța acestuia la tratament, elaborând un program complex
de recuperare care să includă pe lângă kinetoterapie și alte mijloace de tratament fizical
(electroterapie, hidrotermoterapie, masaj).
Din aceste motive m -am decis să aleg această lucrare și din dorin ța de a sugera și
demonstra pacien ților efectul benefic al exerci țiilor fizice în recuperare.

Capitolul V
5.1. Materiale și metode
5.1.1. Subiec ții

42
Studiul a fost efectuat la Spitalul Clinic Jude țean de Urgenta „Sf. Apost ol
Andrei” Constan ța, sec ția Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie 1 octombrie 2018
– 1 februarie 2019. Studiul acesta s -a efectuat pe un număr de 10 pacien ți cu vârste
cuprinse intre 20 – 85 de ani, diagnostica ți cu fractura de condil humeral extern, fractura
de olecran, fracturi ale capului radial, redori sau sechele postfractură, raportul dintre
sexe fiind 6 pacien ți de sex masculin la 4 pacien ți de sex feminin.
Persoanele acestea provin din diferite localită ți, atât din mediul urban cât si rural,
făcând parte din diferite clase sociale, între ei aflându -se atât pacien ți din partea
intelectualilor, cât și din alte nivele sociale.
Următoarele aspecte privind starea generala a pacien ților sunt caracteristice după
imobilizare:
· preze nța durerii
· impoten ța func țională
· modificări secundare privind consolidarea osoasa și cicatricială.
În tabelele de mai jos urmează prezentarea pacien ților urmări ți:
TABELUL 1 – Prezentarea subiec ților
Nr.
Crt. Nume
Prenume Vârsta
Sex Diagnostic Motivele
prezentării Tratament
1. C.V. 26 M Sechele
algofunc ționale
postfractură de
col drept Durere și
limitarea
mobilită ții
la nivelul
colului
drept Chirurgical
2. C.C. 85 F Fractură
olecran stâng Durere,
tumefac ție,
tulburări
vasomotorii Chirurgical
3. M.I. 41 M Fractură condil
humeral extern
prin
traumatism de
cădere de la Durere,
tumefac ție Conservator

43
înălțime
4. D.L. 38 F Redoare cot
drept post
fractură de cap
radial Durere,
tumefac ție,
tulburări
vasomotorii Chirurgical
5. P.C. 22 M Fractură de cap
radial prin
traumatism
cădere Durere,
tulburări
vasomotorii Chirurgical
6. V.V. 51 F Fractură
olecran drept
cu deplasare Durere Chirurgical
7. P.A. 36 M Fractură cap
radial drept
fără deplasare Durere Conservator
8. L.D. 34 M Fractură
olecran stâng Durere,
tumefac ție Chirurgical
9. B.B. 20 M Fractură
olecran drept Durere Chirurgical
10. A.S. 66 F Fractură condil
humeral extern Durere,
tumefac ție,
tulburări
vasomotorii Chirurgical

5.1.2. Organizarea și desfă șurarea cercetării
Procesul de recuperare și vindecarea osoasa au durat aproximativ 12 săptămâni
și s-au efectuat protocoale de recuperare în func ție de stadiul bolii, de cooperarea
pacientului și de răspunsul la tratament ac ționându -se cu mijloace specifice fiecărui
individ.
Datele recoltate au fost centralizate în tabele colective, calculându -se valorile
medii pe stadii precum și evolu ția în procente.

44
Pentru fiecare pacient au fost men ționate următoarele:
– datele uzuale de identita te
– testarea artificială analitică pentru aprecierea amplitudinii mi șcărilor pe axele și
planurile anatomice proprii acestei articula ții
– măsurarea for ței articulare

5.1.3. Metodologia cercetării
5.1.3.1. Metode de cercetare
Metoda de cercetare constă într -o observa ție planificată, atentă și sistematică pe
baza unui program de sarcini precise prin aprecierea obiectivă a unor fenomene,
atitudini individuale, deprinderi motrice. Rezultatele ei se înr egistrează în timpul
observării fără ca cel în cauza să știe și fără să se intervină în desfă șurarea
evenimentelor, măsurarea lor determinând cantitatea, dar concomitent și calitatea actului
investigat prin atribuirea valorilor cantitative acestora. Astfel din prelucrarea datelor se
desprind următoarele metode folosite:
A. Metoda de investiga ție
Anamneza pacien ților
– date referitoare la identitatea accidentului, vârsta, nume si prenume;
– date referitoare la tratamentele aplicate, începerea tratamentului recuperator,
mijloace terapeutice folosite
Aceste date au fost discutate si interpretate pe lotul de experiment.
Metoda de observa ție
– înregistrarea participării accidentatului la lec ția de gimnastică medicală, modul
de a reac ționa la durere, con știinciozitatea cu care a executat exerci țiile indicate,
etc.
Metoda antropometrică
– efectuarea unor măsurători înregistrate în timpul tratamentului recuperator
referitoare la evolu ția unor parame tri urmări ți
a) testarea articula ției cotului (testing articular), goniometria:
– reprezintă metoda clinică manuală de măsurare a amplitudinii de mi șcare
activă și pasivă a articula țiilor.
– cotul are mobilitate într -un singur plan î n jurul unui singur ax de mi șcare;

45
– mișcările sunt în plan sagital și în jurul axului frontal – reprezentate de
flexie și extensie, axul mi șcării trece prin mijlocul trohleei și capitulului
humeral.
– articula ția cotului: – flexie activă: 0 -150°
– extensie activă: 0 -5°.
– poziția subiectului: stând sau a șezat, cu membrul superior pe lângă trunchi.
– poziția (0): – cotul în extensie maximă
– antebra țul și mâna în supina ție
– în anumite situa ții se recurge la o pozi ție preferen țială care permite
kineto terapeutului evaluarea mai pu țin dureroasă.
– goniometrul se plasează astfel:
– axul – pe proiec ția cutanata a axului biomecanic al cotului
– brațul fix – paralel cu linia mediană a humerusului ( bra țului cu
vârful orientat spre articula ția umărului).
– brațul mobil – paralel cu radiusul și urmează stiloida radială în
flexia și extensia antebra țului pe bra ț.
– flexia – constă în apropierea fetei anterioare a antebra țului de fată anterioara a
brațului, mi șcarea activă progresează de la 0 la 150° și crește la 160, când flexia
este pasivă.
– extensia – este mi șcarea inversă flexiei și constă în îndepărtarea fe ței anterioare
a antebra țului de fa ța anterioară a bra țului, este practic revenirea din flexie la
poziția "0". – se observă ca la nivelul cotului practic nu există extensie doar în
cazuri de hiperlaxitate articulară, în care putem depista valori de 5 – 10ș, mai ales
la femei, copii si gimna ști.

46

b) testarea musculară:
TABELUL 2
Cotare Clinic Posibilitatea mu șchiului
de a deplasa segmentul
0 Paralizie totală, nu se executa nici o mi șcare Nula
1(f G) Pot fi palpate grupe de fibre musculare care
se contractă, nu se execută mi șcarea Foarte slabă
2(f G) Se palpează o masa mai importantă de fibre
musculare, se execută o mi șcare cu o for ță
insuficientă pentru func ția antigravita țională ,
dar pe amplitudinea completa de mi șcare Slabă
(doar în plan transversal
fără a putea învinge
gravita ția)
3(cu G) Corpul muscular se contractă în masă;
mișcarea se poate executa împotriva
gravita ției pe amplitudine completă Satisfăcă toare (deplasează
segmentul
antigravita țional)
4(cuG+R) Corpul muscular se contractă în masă,
mișcarea rezultată are o Bună

47
amplitudine completă și o for ță
antigravita țională și o rezistentă moderată
dar care după un timp relativ scurt de
activitate scade, a dică mu șchiul obose ște
5(cuG+R) Musculatura este capabilă la contrac ție pe
amplitudine completă împotriva unei
rezisten țe mari fără să obosească Func ție normală

c) testul global de independentă func țională ( G.I.F. ) modificat cu scopul de a
testa func țiile în care participă membrul superior afectat :
TABELUL 3
Nr.
Crt. Func țiile
1 Alimenta ția cu două mâini
2 Îngrijirea corporală (pieptănat, spălat din ți)
3 Spălatul (du ș, îmbăiat)
4 Îmbră catul trenului superior
5 Îmbrăcatul trenului inferior
6 Folosirea toaletei

– interpretarea evaluării (notarea performan țelor):
▪ independen ța – nu este necesar nici un ajutor din partea unei
persoane:
▪ 7 – independen ța completă – activitatea este efectuată în siguran ță
și în timp rezonabil fără instrumente și persoane ajutătoare.
▪ 6 – independen ța modificată – activitatea necesită dispozitive
ajutătoare și/sau mai mult decât timpul rezonabil, si/sau nu este
efectuată în deplină siguran ță.

48
▪ dependenta – necesită uneori supraveghere sau ajutor fizic.
▪ 5 – necesită supraveghere sau pregătire, nu este necesar ajutor
fizic doar îndrumare verbala, în curajarea sau aranjarea obiectelor.
▪ 4 – asistentă minimă – subiectul necesită mai mult decât atingere
pentru ajutor și consumă mai mult de 75% din efortul necesar în
activitate
▪ 3 – asistentă medie – subiectul necesită mai mult decâ t atingere și
consuma între 50 -75% din efortul necesar în activitatea
respectivă.
▪ dependen ța completă
▪ 2 – asistentă maximă – subiectul consuma 25 -50% din efortul
necesar în activitate
▪ 1 – ajutor total – subiectul consumă 25% din efortul necesar în
activitate.
– se ia în considerare punctele ob ținute maxime posibile în efortul
necesar în activitate.
– scor total maxim: 42

d) testul Denise Rouques pentru gesturi fundamentale pentru mâ na la nivelul
membrului superior afectat
– am folosit acest test considerând că membrul superior afectat la nivelul
articula ției intermediare (cot) modifică func ționalitatea într -o măsură oarecare
și la nivelul extremită ții distale.

TABELUL 4
Nr. Denumirea și
caracteristicile
gestului Conținutul gestului
și limitele Aplica ții și indica ții
de utilizare
Gestul
1 Prinderea tip cle ște:
între unghia
degetului mare și Prinderea obiectelor
trebuie să se
realizeze în stilul Prinderea cuielor lungi și sub țiri,
a acelor cu cusut de

49
cea a arătătorului. caracteristic
gestului. Gestul
este accesibil pentru
cea mai mare parte
din deficien ții
mintali. diferite grosimi și lungimi,
începând cu cele mai groase și
lungi.
Gestul
2 Prinderea bidigitală:
între pulpa
degetului mare și
cea a arătătorului. Gestul presupune
prinderea obiectelor
de dimensiuni
mijlocii sau mici.
Sunt excluse
obiectele cu
dimensiuni foarte
mici. Prinderea agrafelor, cuielor,
jetoanelor, căr ților de joc sau
introducerea butoanelor colorate
în grile perforate. Aceste
activită ți sunt urmate de
ordonarea de la stânga la dreapta
iar cele de introducerea
butoanelor, de formarea unor
șiruri.
Gestul
3 Prinderea thenadro –
digitală, gen
foarfeca
grădinarului, adică
prinderea între
vârful
thenar si celelalte
degete. Gestul este dificil
deoarece exista
tendin ța de a replia
degetul mare.
Prezinta, de
asemenea, dificultate
ca urmare a faptului
că gestul
solicită for ță. Secționarea ramurilor din ce în
ce
mai groase cu ajutorul
foarfecului. Prinderea copcilor,
capselor. Sc oaterea cuielor cu
cleștele. Spargerea nucilor cu
ajutorul cle ștelui de spart nuci.
Gestul
4 Prinderea gen
menghină, adică
prinderea unui
obiect între degetul
mare și alte doua
degete reunite. Gestul nu prezinta
dificultă ți speciale. Transportarea a 2 -3 farfurii cu o
singură mâna fără a le sprijini pe
piept. Introducerea cilindrilor în
planșete perforate.

50
Gestul
5 Prinderea mingii: a
conduce un obiect
alungit, ținut în
palmă între degetul
mare și celelalte
degete, iar
arătătorul întin s pe
obiect. Similar gestului
tinerii cu cu țitul sau
a în șurubării sau
deșurubării. Înșurubarea și deșurubarea
șuruburilor cu respectarea a
două
condi ții: șurubelni ța să fie
menținută mereu în șanțul
șurubului si să se men țină
aceea și direc ție. Tă ierea cu
cuțitul de carte.
Gestul
6 Prinderea cu
pumnul, adică a
prinde o bară cu
toată palma.
Prinderea bastoanelor,
transportarea sticlelor pline sau
goale, servirea unei băuturi
dintr -o sticlă, folosirea
ciocanului etc.
Gestul
7 Apăsatul cu un
deget Gest dificil: trebuie
să dozeze efortul de
apăsare, să aprecieze
forța de lovire, să nu
plieze degetul între
două apăsări. Scrierea la calculator. Prinderea
pionezelor în lemn moale.
Lovirea unei suprafe țe cu
pulpele
degetelor, în genul gestului
lovirii clapelor de la pian.
Gestul
8 Extensia, adică a
depărta și apropia
degetele aidoma
mișcărilor
foarfecului.
Tăierea cu foarfecele a
diferitelor
sorturi de hârtie, cu și fără
semne,
mai întâ i pe linii de diferite
lungimi, apoi figuri geometrice,
frize formate din linii frânte,
curbe și în sfâr șit, imagini cu
formă neregulate.

51
B. Metoda de recuperare – prin ac țiunea factorilor folosi ți de medicina
fizică
C. Met ode de prelucrare statistică a datelor
– în prelucrarea statistică a datelor s -a calculat media aritmetica (x), abaterea
standard (S) și coeficientul de variabilitate (C v) după următoarele formule:
Media

Abaterea standard

x1 – fiecare valoare
x – media
x1 x – abaterea fata de valoarea medie
N N – de cazuri
Coeficientul de mobilitate

– analiza corectă a rezultatelor ob ținute mi -a permis ca pe baza no țiunilor
teoretice
studiate în literatura de specialitate să sintetizez unele concluzii și propuneri utile celor
care-și desfă șoară activitatea într -un serviciu de recuperare

5.1.3.2. Metode de ac ționare recuperatorii
Metodele de ac ționare au în compunere un număr de exerci ții selectate de mine
ca fiind cele mai eficiente.
Selectarea lor se face individualizat, în func ție de stadiul clinic al subiectului și
sunt structurate pe etape pentru fiecare tip de opera ție.
Prin mi șcările și procedeele folosite urmăream fie cre șterea forței musculare, fie
mobilizarea articula ției, fie coordonarea și abilitatea mi șcării mâinii.
In ceea ce prive ște modul de executare ale exerci țiilor fizice s -a ținut seama de
următoarele indica ții metodice:
– exerci țiile s -au executat lent, ritmic, făr ă bruscări
– pozițiile de lucru sunt pozi ții stabile, care să faciliteze executarea mi șcărilor

52
– s-a respectat progresivitatea exerci țiilor, care a fost treptat îngreunată ca for ță,
amplitudine si coordonare
– exerci țiile de tonificare musculara s -au execu tat întotdeauna pe toata amplitudinea de
mișcare articulara posibilă cu aceea și rezisten ță
Aprecierea func ției cotului se face secven țial la începutul și sfâr șitul
programului de recuperare.
Această apreciere este codificată analitic prin testarea articu lară și musculară sau
sintetic prin capacitatea de a executa o serie de ac țiuni uzuale prezentate mai sus în
metoda antropometrică.
Aprecierea stabilită ții este redată la fiecare pacient în parte, în func ție de
diagnostic, înainte și după tratament în pre zentarea și interpretarea rezultatelor.

Metode de recuperare:
o hidrokinetoterapie: pozi țiile de start vor fi cele din plutire ventrală, decubit
dorsal sau ventral pe brancarda plutitoare sau ortostatismul lângă peretele
bazinului; programul se va înche ia cu înotul în plutire ventrală; Exerci țiile sunt
dintre cele aplicate și în sala de gimnastică, dar adaptate pentru bazin; se poate
practica înotul (bras, craul, fluture, delfin)
o kinetoterapie: exerci ții active libere de asuplizare a coloanei vertebrale în
întregime și pe segmente, precedate de hidrokinetoterapie, exerci ții posturale
corectoare active și de con știentizare pozi țională, exerci ții de stretching pentru
anumite grupe musculare care să se repet e, de preferat, de 2 -3 ori în decursul
zilei
o electroterapie analgezică: joasă frecventă, medie frecventă, curent galvanic, unde
scurte, ultrasunet
o termoterapie (pentru efectele antialgic și decontracturant)
o terapie ocupa țională: evitarea jocurilor ca re solicită flexia trunchiului (popice,
bowling, biliard), alergările si salturile
o masaj decontracturant, miorelaxant

5.2. Programul kinetic propus
3.5.1. Obiective
Recuperarea func țională a cotului are la bază obiectivele :

53
o combaterea durerii și a inflama ției:
o limitarea redorii articulare
o menținerea și corectarea suple ței articulare
o creșterea for ței musculare periarticulare
3.5.2. Exerci ții
Exerci țiile au fost alese adecvat pentru fiecare pacient în parte în func ție de
vârstă, restantul func țional ob ținut și ocupa ție.
Toate exerci țiile din toate etapele se efectuează evitând durerea.
Faza I (3 -5 zile)
Aceasta fază cuprinde perioada imediat următoare traumatismului, după
interven ția ortopedico -chirurgicală, care s -a soldat cu imobilizarea cotului și are drept
obiective: îmbunătă țirea mi șcării articulare cu recâ știgarea mobilită ții maxime de
mișcare, diminuarea durerii și inflama ției, întârzierea instalării atrofiei musculare.
În acea sta fază pe lângă medica ția antialgică, antiinflamatoare include:
imobilizarea pe atele gipsate (indicat de medic);
posturarea antideclivă a segmentului;
remobilizarea articula țiilor libere ale membrului superior;
tehni ca Moeberg;
mobilizări active ale membrului superior opus;
gimnastică respiratorie.
Faza II (de la a 5 -a zi încolo)
Este perioada imediată în care imobilizarea nu se suspendă î ntotdeauna complet,
cotul încă nu poate fi solicitat, dar trebuie reîncepută mi șcarea de între ținere a cotului.
Suspendarea imobilizării se va face treptat. În această fază vom face exerci ții în primul
rând pentru combaterea edemului și durerii.
Etapa I – combaterea edemului și durerii
În perioada de după imobilizare a segmentului se aplică următoarele metode
antiedem:
a) posturi antideclive – pentru facilitarea întoarcerii venolimfatice :
b) mobilizarea tuturor articula țiilor ce pot fi mobilizate și în spe cial a celor distale,
fapt care asigura un "pompaj" muscular eficient și se repeta la fiecare ora.
c) masajului tegumentului și al țesutului conjunctiv, executat centripet fiind utilizate
toate tehnicile masajului.

54
d) masajul pneumatic, realizat cu ajutoru l diferitelor aparate, care prin compresii și
decompresii succesive centripete ajută întoarcerea venolimfatică și eliminarea edemului.
e) electroterapia excitomotorie
– curen ți de joasă și medie frecven ța, care determină contrac ții ritmice
musculare.
– se repetă aplicarea în cursul zilei (are efect circulator și trofical local)
f) băi par țiale cu vârtejuri "WHIRL -POOL" – se realizează o termoterapie moderată,
asociată cu un masaj realizat de apa în continuă mi șcare și se aplică de 2-3 ori pe zi în
ședințe de 10 -15 minute.
g) termoterapia sub diferite forme.
Pentru realizarea acestui obiectiv, în afara celor mai sus enumerate sunt
indicate următoarele exerci ții:
Exerci țiul 1 conform tehnicii MOEBERG
In pozi ția ini țială de decubit do rsal, membrul superior afectat cu bra țul flectat din
cot, mâna pe umărul opus.
Timp de aproximativ 5 -10 minute, mâna se ține pe umărul opus, cu cotul lângă
trunchi.
Din 2 în 2 minute, membrul superior se ridică complet la zenit, timp de 5, 7, 9
secunde și se execută 2 -3 contrac ții izometrice a întregului membru superior, se men ține
5-6 secunde.
Exerci ții cu membrul superior afectat din articula ția subiacentă cu scopul
îmbunătă țirii circula ției sanguine.
Din decubit dorsal sau a șezat se executa:
– exerci țiul 2: închiderea si deschiderea pumnului

Exerci ții cu membrul superior afectat din articula ția supraiacentă.
Din decubit dorsal sau a șezat se execută:
– exerci țiul 3: abduc ția brațului – se executa lent;
– exerci țiul 4: antepulsia;
– exerci țiul 5: adduc ția orizontală.

Exerci ții cu membrul superior afectat, din articula ția cotului.
Chiar dacă cotul este imobilizat sau pentru perioada de tratament se suspendă
conten ția, se fac 5 -6 exerci ții izometrice pentru flexie – extensie pe zi pentru prevenirea

55
pierderii de for ță musculară. În lipsa acestor exerci ții se pierde 30% pe zi din for ța
mușchiului.

Exerci țiul 6 – pentru flexori:
➢ activitate: poziția ini țială – așezat, cot imobilizat în aparat gipsat.
• tehnica 1 – menținerea pozi ției ini țiale;
• tehnica 2 – relaxare;
➢ tehnica:
• tehnica 1 – izometrie biceps brahial;
• tehnica 2 – relaxare biceps.
➢ element: R. dată de aparatul gipsat;
• comanda verbală .
➢ dozare : 5-6 repetări, serii 1 -2, pauză de 30 secunde, ritm ¼.

Exerci țiul 7 – pentru extensori:
➢ activitate : pozi ția ini țială – așezat, cot imobilizat în aparat gipsat, flectat la 90ș.
• tehnica 1 – menținere;
• tehnica 2 – relaxare;
➢ tehnica :
• tehnica 1 – izometrie triceps brahial;
• tehnic a 2 – relaxare.
➢ element: R dată de aparatul gipsat;
• comanda verbală.
➢ dozare : 5-6 repetări, serii 1 -2, pauza de 30 secunde, ritm ¼.
Etapa a II -a – recâștigarea amplitudinii de mi șcare în articula ția cotului
Obiectivul de bază și cel mai important în recuperarea cotului posttraumatic este
recâștigarea flexiei, în vederea recâ știgării capacită ții de a efectua acele activită ți
cotidiene, de care pacientul are maximă nevoie: să aducă mâna la gura pentru a mânca,
să se spele, să se p ieptene, să se îmbrace, etc.
Exerci ții pentru cre șterea amplitudinii de mi șcare în direc ția flexiei
Aceste exerci ții se practică progresiv, repetându -se de câteva ori pe zi. Ele se
execută din pozi ții variabile ale corpului și brațului,

56
Se recomandă ca flexia să se asocieze cu supina ția și extensia cu prona ția. În
ceea ce prive ște progresivitatea exerci țiului, s-a pornit de la 3 -4 repetări a câte 1 -2 serii,
urmărindu -se apoi cre șterea progresivă atât a numărului de repetări, cât și de serii,
ajungându -se în final la 6 -8 repetări a câte 2 -3 serii. În ceea ce prive ște R aplicată la
mișcare, aceasta a fost individualizată în func ție de rezultatele ob ținute în urma testărilor
.

Etapa a III -a – creșterea for ței musculare
Pentru acest obiectiv se vor face ex erciții a căror R va fi mult mărită comparativ
cu exerci țiile de la obiectivul anterior. Încărcătura diferă de la pacient la pacient, în
funcție de rezultatele ob ținute în urma testărilor.
În vederea realizării obiectivelor 2 și 3, programul de exerc iții este identic deoarece
ele nu se pot despăr ți doar cu scop didactic.

Exerci țiul 1
➢ activitate : pozi ția ini țială – așezat, priza pe partea anterioară a antebra țului în 1/3
distală, contrapriză pe partea posterioară a bra țului, 1/3 distală .
• tehnica 1 – flexia brațului din cot;
• tehnica 2 – revenire la pozi ția ini țială;
• tehnica 3 – tehnica 4 unde se repetă tehnica 1, apoi tehnica
2, mărind treptat amplitudinea de mi șcare.
➢ tehnica :
• Tehnica 1 – contrac ție concentrică biceps;
• comanda: "Îndoaie bra țul!"
• tehnica 2 – contrac ție excentrică biceps;
• comanda: "Întinde bra țul!"
• tehnica 3 – tehnica 4 -idem, mărind treptat amplitudinea de
mișcare.
➢ element: tehnica IA.
➢ dozare : 6 repetări, 2 serii, 1 minut pauză, ritm ¼

Exerci țiul 2

57

➢ activitate: poziția ini țială – pacientul în decubit dorsal, priză la nivelul 1/3 distale
a antebra țului, contrapriza kinetoterapeutului la nivelul extremită ții proximale a
brațului cerându -i-se pacientului:
– tehnica 1 – flexia antebra țului pe bra ț, contra unei rezisten țe impuse de
kinetoterapeut;
– tehnica 2 – menținere;
– tehnica 3 – revenire la pozi ția ini țială, contra unei rezisten țe impuse de
kinetoterapeut.
➢ tehnica
• tehnica 1 – contracția concentrică a bicepsului;
• tehnica 2 – izometrie;
• tehnica 3 – contrac ția excentrică a bicepsului.
➢ element : tehnica ILO
➢ dozare : 6 repetări, 2 serii, pauză 1 minut, ritm 2/4

Exerci țiul 3
➢ activitate : poziția ini țială – pacient a șezat, kinetoterapeutul homolateral de
pacient realizează priza în treimea distală a antebra țului, pe fa ța anterioară,
contrapriza pe fa ța posterioară a bra țului.
• tehnica 1 – menținere pe flexie;
• tehnica 2 – menținere pe extensie;

58
• tehnica 3 – tehnica 4 -se repetă tehnica 1 -tehnica 2 -fără
pauză .
➢ tehnica :
• tehnica 1 – izometrie pe flexorii cotului;
• tehnica 2 – izometrie pe extensorii cotului;
• tehnica 3 – tehnica 4 -idem tehnica 1 -tehnica 2.
➢ Element: tehnica IzA
➢ Dozare : 8 repetări , serii2, pauză 30 secunde, ritm ¼
Exerci țiul 4

➢ activitate: poziția ini țială în decubit dorsal, bra țul în flexia de 90ș, bra țul flectat
din cot la limita dată de afec țiune, priza kinetoterapeutului la nivelul 1/3 distale,
fața posterioară a antebra țului, contrapriza în 1/3 distală, fa ța posterioară a
brațului cerându -i-se pacientului:
▪ tehnica 1 – contrac ție izometrică pentru extensorii bra țului din
cot;
▪ tehnica 2 – relaxare;
▪ tehnica 3 – flexia bra țului din cot.
➢ tehnica :
• tehnica 1 – izometrie triceps;
• tehnica 2 – relaxare;
• tehnica 3 – contrac ție concentrică biceps.
➢ element: tehnica hold -relax, varianta antagonistă pentru biceps brahial
➢ dozar e: 8 repetări, serii2, pauză 30 secunde, ritm ¼

59

Exerci țiul 5
➢ activitate : pozi ția ini țială – așezat, bra țul flectat din cot, antebra ț în prona ție,
mâna pe mingea Bobath
• tehnica 1 – extensia antebra țului pe bra ț, extensia bra țului
cu rostogolirea mingii Bobath înapoi;
• tehnica 2 – revenire la pozi ția ini țială.
➢ tehnica :
• tehnica 1 – contrac ție concentrică triceps, contrac ție
concentrică dorsal mare ;
• tehnica 2 – contrac ție excentrica triceps, dorsal mare.
➢ element : comanda verbală, mingea Bobath.
➢ dozare : 8 repetări, serii 2, pauză 30 secunde, ritm ¼.

Exerci țiul 6.

➢ activitate: poziția ini țială în decubit dorsal, kinetoterapeutul homolateral de
pacient, realizează priza pe partea anterioară a antebra țului în treimea distală, și
contrapriza la nivelul bra țului.
• tehnica 1 – flexia bra țului din cot;
• tehnica 2 – extensia bra țului din cot contra unei R
manuale;
• tehnica 3 – relaxare;
• tehnica 4 – extensia bra țului din cot.

60
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contrac ție concentrică biceps ;
• tehnica 2 – contrac ție concentrică triceps;
• tehnica 3 – relaxare;
• tehnica 4 – contrac ție excentrică biceps.
➢ element : tehnica hold – relax antagonist pentru biceps brahial
➢ dozare: 6-8 repetări, 2 serii, 1 minut pauză, ritm ¼.

Exerci țiul 7:
➢ activitate : pozi ția ini țială – stând cu spatele spre spalier, bra țul flectat din umăr la
90ș, antebra țul flectat cât permite afec țiunea, cotul prive ște înainte.
– pacientul ține în mână capătul unui elastic
TERRa -BAND, fixat cu celălalt capăt de spalier în spatele pacientului și se
execută extensii ale antebra țului pe bra ț contra R date de banda elastică.
• tehnica 1 – extensia bra țului din cot;
• tehnica 2 – menținere;
• tehnica 3 – revenire l a pozi ția ini țială.
➢ tehnica
• tehnica 1 – contrac ție concentrică triceps;
• tehnica 2 – izometrie triceps;
• tehnica 3 – contrac ție excentrică triceps.
➢ element: elastic TERRA -BAND,
➢ dozare : 8 repetări, serii2, pauză 30 secunde, ritm ¼

Exerci țiul 8:

61

➢ activitate: poziția ini țială în decubit dorsal, bra țul în flexia de 90ș, bra țul
flectat din cot la limita dată de afec țiune, priza în 1/3 distală, fa ța anterioară a
antebra țului, contrapriză la nivelul 1/3 distale, fa ța posterioară a bra țului
cerându -i-se pacientului:
• tehnica 1 – contrac ție izometrică pentru flexorii bra țului
din cot;
• tehnica 2 – relaxare;
• tehnica 3 – extensia bra țului din cot.
➢ tehnica :
• tehnica 1 – izometria bicepsului brahial;
• tehnica 2 – relaxare;
• tehnica 3 – contrac ție concentrică triceps.
➢ element : tehnica hold -relax agonist pentru biceps brahial
➢ dozare : 8 repetări, serii 2, pauză 30 secunde, ritm ¼.

Exerci țiul 9:

62

➢ activitate : pozi ția ini țială în decubit dorsal, antebra țul flectat la 90ș, priza
kinetoterapeutului la nivelul articula ției radio -ulnare distale, contrapriză la
nivelul 1/3 distale a bra țului cerându -i-se pacientului:
▪ tehnica 1 – supina ția antebra țului contra rezistentei impuse de
terapeut;
▪ tehnica 2 – menținere;
▪ tehnica 3 – flexia antebra țului pe bra ț contra rezisten ței impuse de
terapeut.
➢ tehnica
• tehnica 1 – contrac ție concentrică a supinatorilor;
• tehnica 2 – izometrie a supinatorilor;
• tehnica 3 – contrac ție concentrică bicepsului brahial.
➢ element :
– tehnica SI pentru flexie;
– comandă verbală;
– rezistenta impusă de kinetoterapeut.
➢ dozare : 7-8 repetări, serii 3, pauză 1 minut, ritm ¼.

Exerci țiul 10:

63

➢ activitate : pozi ția ini țială în decubit dorsal, antebra țul flectat la 90ș, priza
kinetoterapeutului la nivelul articula ției radio -ulnare distale, contrapriza la
nivelul 1/3 distale a bra țului cerându -i-se pacientului:
▪ tehnica 1 – prona ția antebra țului contra rezisten ței impuse de
terapeut;
▪ tehnica 2 – menținere;
▪ tehnica 3 – extensia antebra țului pe bra ț contra rezisten ței impu se
de terapeut.
➢ tehnica
• tehnica 1 – contrac ție concentrică a pronatorilor;
• tehnica 2 – izometrie a pronatorilor;
• tehnica 3 – contrac ție concentrică tricepsului brahial.
➢ element:
– tehnica SI pentru extensie;
– comandă verbală;
– rezisten ță impusă de kinetoterapeut.
➢ dozare : 7-8repetari, serii 3, pauză 1 minut, ritm ¼.

Exerci țiul 11

64
➢ activitate: poziția ini țială – așezat, antebra țele supinate, în mâini se ține un
baston.
• tehnica 1 – flexia antebra țului pe bra ț;
• tehnica 2 – extensia antebra țului pe bra ț.
➢ tehnica
• tehnica 1 – contrac ție concentrică biceps;
• comanda: "Flectează bra țul!"
• tehnica 2 – contrac ție excentrică biceps;
• comanda: "Extinde bra țul încet!"
➢ element : comandă verbală, baston.
➢ dozare : 6 repetări, 2 serii, pauză 1 minut, ritm 2/4.
Exerci țiul 12:
➢ activitate : pozi ția ini țială în decubit dorsal, bra țele pe lângă corp, antebra ț în
supina ție, cot extins, pacientul tine în mâna capătul unui elastic, celălalt capăt
fixat în podea.
• tehnica 1 – flexia bra țului din cot;
• tehnica 2 – deflexia bra țului din cot.
➢ tehnica
• tehnica 1 – contrac ție concentrică biceps;
• tehnica 2 – contrac ție excentrică biceps.
➢ element : elastic.
➢ dozare : 8 repetări, serii 2, pauză 30 secunde, ritm ¼.

Exerci țiul 13 :

65
➢ activitate: pozi ția ini țială de a șezat, palmele în sprijin lângă corp.
• tehnica 1 – deflexia bra țelor în sprijin;
• tehnica 2 – menținere;
• tehnica 3 – revenire la pozi ția ini țială.
➢ tehnica
• tehnica 1 – contrac ție concentrică triceps;
• tehnica 2 – izometrie triceps;
• tehnica 3 – contrac ție excentrică triceps.
➢ element:
▪ tehnica IA;
▪ greutatea corporală.
➢ dozare : repetări 8, serii 2, pauză 30 secunde, ritm ¼.

Exerci țiul 14:

Tehnica Kabat – diagonala 2 de extensie a membrului superior.

Exerci țiul 15:

66

Tehnica Kabat -Diagonala 1 de extensie, faza finală.

Etapa a IV -a – refacerea stabilită ții, mi șcărilor controlate, abilită ții pentru
func ționalitatea mâinilor
A. Exerci ții pentru stabilitate
Exerci țiul 16:

➢ activitate: poziția ini țială – patrupedie pe un plan balan ț, se execută:
• tehnica 1 – mutarea centrului de greutate pe membru l
superior drept, men ținând cotul stabil;
• tehnica 2 – mutarea centrului de greutate pe membrul
superior stâng, men ținând cotul stabil.
➢ tehnica
• tehnica 1 – cocontrac ția musculaturii membrul
superior drept;

67
• tehnica 2 – cocontrac ția musculaturii membrul
superior stâng.
➢ element : comandă verbală, planul balan ț, greutatea corpului,
➢ dozare : 8-10 repetări, serii 5, pauză 1 minut, ritm 2/4.

Exerci țiul 17:
➢ activitate: pozi ția ini țială – așezat, kinetoterapeutul homolateral de pacient,
realizează priză în treimea distală a antebra țului cu o mâna pe fa ța anterioară si
cu cealaltă mană pe fa ța posterioară.
• tehnica 1 – menținere -comanda "Flectează antebra țul pe
braț!"
• tehnica 2 – menținere -coman da "Extinde antebra țul pe
braț!"
• tehnica 3 – tehnica 4 – se trece într -un alt punct al arcului
de mi șcare și se repetă tehnica.
➢ tehnica
• tehnica 1 – izometrie pe flexie;
• tehnica 2 – izometrie pe extensie.
➢ element
– IZA;
– comandă verbală, 8 -10 repetări, 5 serii, pauză 1 minut, ritm 2/4.
Exerci țiul 18:

68

➢ activitate: poziția ini țială – pacientul cu spatele la 30 cm de perete, antebra țele
flectate u șor, palmele aplicate pe perete cerându -i-se:
• tehnica 1 – extensia brațului cu deflexia antebra țului pe
braț, executând mi șcarea de î mpingere în perete;
• tehnica 2 – revenire la pozi ția ini țială.
➢ tehnica
• tehnica 1 – contrac ție concentrică triceps și marele dorsal;
• tehnica 2 – relaxare.
➢ element :
– tehnica CR;
– comandă verbală, peretele.
➢ dozare – 8-10 repetări, 5 serii , pauză 1 minut, ritm 2/4.

Exerci țiul 19:

69
➢ activitate : pozi ția ini țială – patrupedie, se execută:
• tehnica 1 – mutarea centrului de greutate pe membrele
superioare, men ținând cotul stabil;
• tehnica 2 – mutarea centrului de greutate spre membrul
inferior, men ținând cotul stabil.
➢ tehnica:
– tehnica 1 – cocontrac ția musculaturii abdominale și membrelor
superioare;
– tehnica 2 – cocontrac ția musculaturii abdominale și membrelor
superioare.
➢ element : comanda verbală, greutatea corpului,
➢ dozare : 8-10 repetări, 5serii, pauză 1 minut, ritm 2/4.

B. Exerci ții pentru abilitate
Exerci țiul 20:
➢ activitate : pozi ția ini țială – așezat cu mâna pe coapsă , un obiect aflat pe masă
înaintea pacientului
• tehnica 1 – întinderea mâinii spre obiect
• tehnica 2 – apucarea obiectului și plasarea lui pe coapsă
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contrac ție excentrică biceps brahial
• tehnica 2 – contrac ție concen trică biceps brahial
➢ element : comanda verbală
➢ dozare : repeti ții 8-10, serii5, pauză 1 minut, ritm 2/4

Exerci țiul 21:
➢ activitate : pozi ția ini țială – stând pe genunchi, cu fa ța la oglindă, mâinile
pe mingea Bobath, umărul flectat la 90° , se execută rostogolirea mingii cu:
• tehnica 1 – ducerea mingii înainte;
• tehnica 2 – aducerea ei lângă corp.

70
➢ tehnica :
• tehnica 1 – contrac ție concentrică triceps brahial;
• tehnica 2 – contrac ție concentrică biceps brahial.
➢ element : comanda verbal ă, mingea Bobath;
➢ dozare : 8-10 repetări, 5 serii, pauză 1 minut, ritm 2/4.

Exerci țiul 22:
➢ activitate : pozi ția ini țială – așezat, bra țul pe lângă corp, cu o minge medicala 2
kg în mâini a șezată pe coapsă.
• tehnica 1 – flexia coatelor cu ducerea mingii la piept;
• tehnica 2 – extensia coatelor cu aruncarea mingii;
• tehnica 3 – revenire în pozi ția ini țială.
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contrac ție concentrică biceps;
• tehnica 2 – contrac ție excentrică biceps;
• tehnica 3 – relaxare.
➢ element : minge.
➢ dozare : repetări 6 -8, serii, pauză 1 minut, ritm ¼.

Exerci țiul 23: poziția ini țială : șezând, pacientul joaca șah.
Exerci țiul 24 : poziția ini țială: exersarea mi șcărilor specifice ștergerii prafului
sau a geamuril or.
Exerci țiul 25 : poziția ini țială: pense bidigitale și polidigitale de prindere a
curelei din jurul brâului.
Exerci țiul 26 : imitarea gesturilor alimentare
Exerci țiul 27 : exerci ții de îmbrăcare și dezbrăcare.
Exerci țiul 28 : exerci ții de imitare a gesturilor gospodăre ști: călcat, tocat, cusut,
spălat vase, servit masa.

Exerci țiul 29 :
➢ activitate : pozi ția ini țială – stând depărtat, bra țele flectate la 90ș, coatele extinse,
mâinile în prona ție prind mingea Bobath, ce e sus ținută pe perete:
➢ tehnica:

71
▪ tehnica 1 – rularea în sus pe perete a mingii cu mâinile în
prona ție;
▪ tehnica 2 – rularea în jos pe perete a mingii cu mâinile în prona ție;
▪ tehnica 3 – revenire în pozi ția ini țială.
➢ element : comanda verbală , mingea Bobath.
➢ dozare : 8-10 repetări, 5 serii, pauză 1 minut, ritm 2/4.

Exerci țiul 30 :
➢ activitate: poziția ini țială – așezat, bra țele aduse, kinetoterapeutul în fa ța
pacientului, mâinile lor sunt împreunate, kinetoterapeutul opune rezisten ță doar
la mișcarea de extensie, imitând mi șcarea de tăiat lemne.
• tehnica 1 – flexia cotului;
• tehnica 2 – extensie cot;
• tehnica 3 – revenirea în pozi ția ini țială.
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contrac ție concentrică biceps;
• tehnica 2 – contrac ție concentrică triceps;
• tehnica 3 – relaxare.
➢ element : rezisten ța apei, priza, contrapriza.
➢ dozare : 6-8 repetări, 3 serii, pauză 30 secunde, ritm 2/4.
Program de hidrokinetoterapie
Exerci ții pentru articula ția cotului
Etapa a II -a – recâștigarea amplitudinii mi șcării
Exerci țiul 1:
➢ activitate : pozi ția ini țială – ortostatism în bazinul adânc, bra țul lângă corp.
• tehnica 1 – flexia cotului cu supina ție;
• tehnica 2 – deflexia cotului cu prona ție.
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contrac ție concentrică biceps;
• tehnica 2 – contrac ție excentrică biceps.
➢ element: vocea kinetoterapeutului, rezisten ța apei, viteza de execu ție;
➢ dozare: repetări 8 -10, 2 serii, pauză 20 -30 secunde, ritm2/4.

72
Exerci țiul 2:
➢ activitate: poziția ini țială – ortostatism, bra țul lângă corp, cotul flectat, antebra ț
în supina ție.
• tehnica 1 – extensia cotului cu prona ția antebra țului;
• tehnica 2 – revenirea în pozi ția ini țială.
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contrac ție concentrică triceps;
• tehnica 2 – contrac ție concentrică biceps.
➢ element : comanda verbală, rezisten ța apei.
➢ dozare : 8 repetări, 3 serii, pauză 20 -30 secunde, ritm2/4

Exerci țiul 3 – în bazin trefla:
➢ activitate: poziția ini țială – patrupedie cu a șezarea mâ inilor pe fundul bazinului.
• tehnica 1 – flexia bra țelor din cot;
• tehnica 2 – menținere;
• tehnica 3 – revenirea în pozi ția ini țială (deflexia bra țelor
din cot).
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contrac ție excentrică triceps;
• tehnica 2 – izometrie;
• tehnica 3 – contrac ție concentrică triceps.
➢ element : rezisten ța apei.
➢ dozare : 5-10 repetări, 2 serii, pauză 30 secunde -1 minunt., ritm 2/4.

Exerci țiul 4:
➢ activitate : pozi ția ini țială – așezat, bra țul lipit de corp, cotul flectat, antebra țul în
poziție intermediară, în treflă.
• tehnica 1 – prona ția antebra țului;
• tehnica 2 – revenirea în pozi ția ini țială.
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contrac ție concentrică pronatori;
• tehnica 2 – contrac ție concentrică supinatori.
➢ element: comanda verbală, rezisten ța apei.

73
➢ dozare : 8 repetări, 2 serii, pauză 30 secunde, ritm ¼

Exerci țiul 5.
➢ activitate : pozi ția ini țială – așezat,. o minge de plaja în mâna pacientului.
• tehnica 1 – deflexia brațului din cot, cu împingerea mingii
spre fundul bazinului;
• tehnica 2 – menținere;
• tehnica 3 – revenirea în pozi ția ini țială.
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contrac ție concentrică triceps;
• tehnica 2 – izometrie triceps;
• tehnica 3 – contrac ție excentr ică triceps.
➢ element : minge, rezisten ța apei.
➢ dozare : 6-8 repetări, 3 serii, pauză 1 minunt., ritm 4/4.

Exerci țiul 6:
➢ activitate : pozi ția ini țială – așezat, mâinile pe fundul bazinului.
▪ tehnica 1 – mutarea șezutei lateral (mers în șezând pe fundu l
bazinului);
▪ tehnica 2 – revenirea în pozi ția ini țială.
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contrac ție concentrică triceps;
• tehnica 2 – relaxare;
➢ element: rezisten ța apei, greutatea corporală u șurată.
➢ dozare : 6-8 repetări,3 serii, pauză 30 se cunde,

Exerci țiul 7:
➢ activitate: poziția ini țială – așezat, bra țul lipit de corp, cotul flectat, în mâna
brațului afectat se ține un liniar de 30 centimetri lat și se execută ritmic mi șcarea
de prono -supina ție.
• tehnica 1 – supina ție antebra ț;
• tehni ca 2 – prona ție antebra ț;
• tehnica 3 – tehnica 4 -idem tehnica 1 -tehnica 2.

74
➢ tehnica:
• tehnica 1 -contractie concentrică pe musculatura
supinatoare;
• tehnica 2 – contrac ție concentrică pe musculatura
pronatoare;
➢ element : rezisten ța apei, comanda verbală.
➢ dozare: 6 -8 repetări, 3 serii, pauză 30 secunde, ritm ¼.

Faza IV
Cuprinde exerci ții pentru dezvoltarea ADL -urilor si prehensiunii, exerci ții pentru
recâștigarea profesionalismului, pentru cei care lucrează în efort intens, de o înaltă
abilitate cum sunt sportivii sau unii instrumenti ști, desenatori, în care caz
antrenamentele gesticii trebuie intensificate.
Această fază nu este obligatorie pentru to ți pacien ții, pentru majoritatea
pacien ților rezultatele fazei a III -a fiind suficiente, atât din punct de vedere func țional,
cât si al capacita ții de munca.
Din acest motiv am recomandat pentru aceasta faza un program recreativ la
domiciliu:
a) cu protejarea membrului superior afectat;
b) respectarea regulilor de igienă;
c) mișcări gestuale și casnice;
d) dezvoltarea prehensiunii și ADL -urilor.
Pentru realizarea acestei faze se fac exerci ții care sa -l obi șnuiască pe pacient să se
ajute singur sa redevină independent în activită țile zilnice uzuale cum ar fi mâncat,
îmbrăcat, spălat, mers cu sau fără ajustarea obiectelor utilizate.
Ajutarea reinser ției profesionale, utilizând ergoterapia.
Exerci țiul 1: pacientul joacă șah
Exerci țiul 2: tăiatul cu ferăstrăul de mână
Exerci țiul 3: ștergerea prafului
Exerci țiul 4: aplicarea tapetului cu ruloul
Exerci țiul 5: țesutul la război și gherghef
Exerci țiul 6: tricotatul
Exerci țiul 7: utilizarea șurubelni ței
Exerci țiul 8: exersarea mi șcărilor pentru ștergerea prafului

75
Exerci țiul 9: ștergerea geamurilor
Exerci țiul 10: exerci ții pentru dezvoltarea pensei bidigitale si polidigitale – prinderea
unei curele din jurul brâului, prinderea unor ace de pe masă, etc.
Ca sporturi se practică:
– înotul – orice stil, dar mai ales stilul liber sau b rass
– basket -ball
– tenis de masa

Capitolul VI – Prezentarea și interpretarea rezultatelor
6.1. Reprezentarea grafica a rezultatelor
Cura de recuperare func țională s-a efectuat pe o durata de 1 -30 de zile pentru
pacien ții din acest lot.
TABELUL 5 – Amplitudine de mi șcare articulară:
Nr.
crt. Nume
Prenume Flexie
în grade Deficit de
extensie
în grade Sectorul amplitudinii de
mișcare
în grade
Inițial Final Inițial Final Inițial Final Beneficiu
1. C.V. 90°
115° 30° 10° 60° 105° 45°
2. C.C. 70° 95° 40° 15° 30° 80° 50°
3. M.I. 80° 95° 25° 10° 55° 85° 30°
4. D.L. 70° 85° 40° 20° 30° 65° 35°

76
5. P.C. 75° 95° 20° 10° 55° 85° 30°
6. V.V. 95° 100° 50° 40° 45° 60° 15°
7. P.A. 85° 95° 25° 10° 60° 85° 25°
8. L.D. 90° 115° 35° 5° 55° 110° 55°
9. B.B. 90° 120° 10° 0° 80° 120° 40°
10. A.S. 75° 100° 10° 10° 65° 90° 25°
Total grade beneficiu 350°

TABELUL 6 – Testing muscular manual:
Nr.
crt. Nume
Prenume Flexori Extensori
Inițial Final Inițial Final
1. C.V. 3- 3+ 3 4
2. C.C. 2 3+ 2 3+
3. M.I. 3 4 3+ 4
4. D.L. 3- 4 3 4
5. P.C. 3 4 3+ 4
6. V.V. 3+ 4 3- 4-
7. P.A. 3 4 3 4
8. L.D. 4 4+ 3+ 3+
9. B.B. 3+ 4+ 3+ 4+
10. A.S. 3 3+ 3+ 3+

TABELUL 7 – Grad de independen ță func țională:

77
Nr
Crt Nume
Prenume Func ții GIF
Alimenta ție Îngrijirea
corporala
(pieptănat,
spălat
dinți, etc.) Spălat
(dus) Îmbrăcatul
trenului
superior Îmbrăcatul
trenului
inferior Folosirea
toaletei Total
I F I F I F I F I F I F I F
1. C.V. 6 7 6 7 7 7 7 7 6 7 6 7 38 42
2. C.C. 4 6 4 6 5 7 5 7 4 6 4 6 24 38
3. M.I. 5 6 5 6 6 7 6 7 5 6 5 7 32 39
4. D.L. 4 6 4 6 6 7 6 7 5 6 5 6 30 38
5. P.C. 5 6 5 6 7 7 6 7 6 7 6 7 35 40
6. V.V. 6 7 6 7 7 7 7 7 6 7 6 7 38 42
7. P.A. 5 6 5 6 7 7 7 7 6 7 6 7 36 40
8. L.D. 6 7 6 7 7 7 7 7 6 7 6 7 38 42
9. B.B. 5 7 5 7 7 7 7 7 6 7 6 7 36 42
10. A.S. 5 7 5 7 7 7 7 7 5 7 5 7 34 42

TABELUL 8 – Gesturi fundamentale pentru mâna la nivelul membrului superior
afectat:
Nr.
Crt. Nume
Prenume Gesturi fundamentale modificate – Da/Nu Total
3 4 5 6 7 8 Da Nu
I F I F I F I F I F I F I F I F
1. C.V. Da Nu Da Nu Da Nu Da Nu Nu Nu Nu Nu 4 0 2 6
2. C.C. Da Nu Da Da Da Nu Da Nu Da Nu Da Nu 6 1 0 5

78
3. M.I. Da Nu Da Da Da Nu Nu Nu Da Nu Da Nu 5 1 1 5
4. D.L. Da Nu Da Da Da Nu Da Nu Da Nu Da Nu 6 1 0 5
5. P.C. Da Nu Da Da Nu Nu Nu Nu Da Nu Da Da 4 2 2 4
6. V.V. Da Nu Da Nu Da Da Da Da Da Nu Da Nu 6 2 0 4
7. P.A. Da Nu Da Da Nu Nu Nu Nu Da Nu Da Nu 4 1 2 5
8. L.D. Da Nu Da Nu Da Nu Da Nu Da Nu Nu Nu 5 0 1 6
9. B.B. Da Nu Da Nu Da Nu Da Nu Da Nu Da Nu 6 0 0 6
10. A.S. Da Nu Da Nu Nu Nu Nu Nu Da Nu Da Nu 4 0 2 6
3.2.REPREZENTAREA GRAFICĂ A REZULTATELOR OBȚINUTE
Grafic nr. 1 – Amplitudinea de mi șcare articulara pentru mi șcarea de flexie

Toți pacien ții au ob ținut ameliorarea amplitudinii articulare in direc ția de flexie,
iar 3 pacien ți (C.V., L.D., B.B.), au ob ținut unghiuri foarte bune.

Grafic nr. 2 – Amplitudinea de mi șcare a rticulara pentru deficit de extensie.

79

Deficitul de extensie a rămas semnificativ pentru un pacient (V.V.), la un pacient
s-a recuperat complet (B.B.), iar pentru ceilal ți pacien ți deficitul de extensie s -a
ameliorat.

Grafic nr. 3 – Forța mu șchilor flexori ai cotului.

Majoritatea pacien ților au ob ținut valoarea 4.

80
Grafic nr. 4 – Forța mu șchilor extensori ai cotului.

Deficitul de for ță musculara s -a ameliorat la majoritatea pacien ților cu un grad.

Grafic nr. 5 – Grad de independen ță func țională.

81

Nivelul func țional al tuturor pacien ților a crescut, din care 5(CV, VV, LD, BB,
AS) au ajuns la o valoare maximă.

Grafic nr. 6 – Gesturi fundamentale modificate – „DA”.

Capitolul VII

82
7.1. Discu ții
Referitor la gradul de durere al fiecărui pacient, acesta a scăzut în urma
medica ției antialgice, antiinflamatorii și sedative asociate cu terapia fizicală cu efecte
antalgice .

7.2. Concluzii
1. Comparâ nd calitatea func țională a pacien ților urmări ți, s-au ob ținut rezultate
bune, în cadrul Spitalului de Recuperare tratamentul aplicat a fost mai complex prin
asocierea hidrokinetoterapie.
2. Acest studiul confirmă necesitatea începerii precoce a tratamentu lui global de
recuperare cu accent pe kinetoterapie.
3. 90% din pacien ții urmări ți au prezentat ameliorarea tuturor semnelor clinice
luate în eviden ță: durere, amplitudine articulară și for ță musculară, edem, tulburări
vaso-motorii.
4. Programul de kine toterapie a fost bine tolerat de to ți pacien ții, si s -a asociat
hidrokinetoterapia cu terapia ocupa țională.
5. Nu există diferen țe între bărba ți și femei în ceea ce prive ște eficien ța
recuperării.
6. Vârsta nu influen țează major calitatea rezultatelor ob ținute.
7. Deficitul restant sub nivel func țional (flexie sub 90ș) se datorează mai ales
diagnosticului ini țial.

7.3. Propuneri
1. Îndrumarea pacien ților către servicii de recuperare imediat după suspendarea
imobilizării.
2. Folosirea tehnicilor variat e de terapie (kinetoterapie, hidrokinetoterapie,
ergoterapie) pentru a ob ține rezultate func ționale în timp cât mai scurt.
3. Instruirea pacien ților în vederea efectuării unui program motric și fără
supravegherea speciali știlor (la domiciliu, în afara orelor de terapie).
4. Îndrumarea pacien ților spre reincadrare profesională sau recalificare, dacă
deficitul nu permite exercitarea profesiei ini țiale.

83

Bibliografie
1. Albu, Adriana, Albu, Constantin, Petcu, Ioan, Asisten ța în familie a persoanei
cu deficien ță func țională , Iași, Editura Polirom, 2001;
2. Baciu, Clement, Anatomia func țională a aparatului locomotor , Bucure ști,
Editura Stadion, 1972;
3. Baciu, Clement, Aparatul locomotor , Bucure ști, Editura Medicala, 1981;
4. Baciu, Clement, Programe de gimnastica medicală , Bucure ști, Editura Stadion,
1974;
5. Baciu, Clement si colab., Chirurgia și protezarea aparatului locom otor,
Bucure ști, Editura Medicală, 1986;
6. Baciu, I., Fiziologie , Bucure ști, E. D. P., 1977;
7. Barton, József, Biomechanikai Alapismeretek , Budapest, AESCULART, 2000;
8. Basmajian, J., Therapeutic Exercise , Baltimore, Williams & Wilkins, 1984;
9. Berlesc u, Elena, Mica Enciclopedie de balneoclimatologie a României ,
Bucure ști, Editura All, 1996;
10. Cerbulescu, C., Ifrim, Mircea, Maros, Tiberiu, Niculescu, Gh., Atlas de
anatomie umană , vol. I, Bucure ști, Editura științifică și Enciclopedică, 1983;
11. Cordu n, Mariana, Kinetologie medicală , Bucure ști, Editura Axa, 1999;

84
12. Degeratu, Cornelia, Algo -neuro -distrofia , Bucure ști, Editura Medicală, 1983;
13. Demeter, Andrei, Fiziologia contrac țiilor izometrice și izotonice , Bucure ști,
Editura U.C.F.S., 1967;
14. Denischi, Aurel, Voinea, Andrei, Voinea, Vasile, Roventa, Nicolina, Atlas
cromoradiografic de patologie osteoarticulară , Bucure ști, Editura Academiei
R.S.R., 1978;
15. Denischi, Aurel și colab., Biomecanica , Bucure ști, Editu ra Academiei R.S.R.,
1989;
16. Diaconescu, Silviu, Ortopedia , Bucure ști, Editura Realitatea, 2000;
17. Diaconescu, Silviu si colab., Traumatologie , Bucure ști, Editura Realitatea,
2000;
18. Drăgan, Ioan și colab., Masaj -Automasaj -Refacere -Recuperare , Bucure ști,
Editura Cucuteni, 1995;
19. Dragnea, Adrian, Măsurarea și evaluarea în educa ție fizică și sport , Bucure ști,
Editura Sport -Turism, 1984;
20. Dumitru, Dumitru, Ghid de reeducare func țională , Bucure ști, Editura
Sport -Turism, 1981;
21. Egyed, Béla, Mozgás szervi Sérültek Rehabilitációja , Budapest, Medicina, 1983;
22. Epuran, Mihai, Metodologia cercetării activită ților corporale , Bucure ști, 1992;
23. Ifrim, M., Niculescu, Gh., Compendiu de anatomie , Bucure ști, Editura
științifică și Enciclopedică, 1998;
24. Ifrim, Mircea, Antropologie motrică , Bucure ști, Editura științifică și
Enciclopedică, 1986;
25. Iliescu, A. și colab., Biomecanica exerci țiilor fizice și sportului , Bucure ști,
Editura Sport -Turism, 1975;
26. Ionescu, Adrian, Gimnastica articulară , Bucure ști, Editura Cultura Fizică și
Sport, 1954;
27. Ionescu, Adrian, Gimnastica medicală , Bucure ști, Editura Didactică și
Pedagogică, 1964;
28. Ionescu, Adrian, Gimnastica medicală , Bucure ști, Editura All, 1994;
29. Ionescu, Adrian, Medicina culturii fizice , Buc urești, Editura Didactică și
Pedagogică, 1966;
30. Ispas, Cristian, Noțiuni de semiologie medicală pentru kinetoterapeu ți,
Bucure ști, Editura Art Design, 1998;

85
31. Knott, M., Voss, D., Proprioceptive Neuromuscular Facilitation , Hobler –
Harper Book, 1969;
32. Marcu, Vasile, Masaj și kinetoterapie , Bucuresti, Editura Sport -Turism, 1983;
33. Marcu, Vasile și colab., Introducere în deontologia profesiunii
didactice , Cluj-Napoca, Editura Intertonic, 1995;
34. Maroti, Ștefan, Marcu, Vasile, Leah, Claudia, Ghid p entru elaborarea lucrării
de diplomă , Oradea, Editura Institutului Biblic, 2000;
35. Mészáros, Tamás, Ortopédia és Ortetika -Protetika , Budapest, HIETE, 1998;
36. Nica, Adriana, Compendiu de medicină fizică și recuperare , Bucuresti, Editura
Universitara, 19 98;
37. Niculescu, Gheorghe, Ifrim, Mircea, Diaconescu, Silviu, Chirurgia
traumatismelor osteoarticulare , Bucuresti, Editura Militară, 1989;
38. Opriș, Tudor, Bios, Bucure ști, Editura Albatros, 1987;
39. Pásztai, Zoltán, Kinetoterapia î n recuperarea func țională posttraumatică a
aparatului locomotor , Oradea, Editura Universită ții din Oradea, 2001;
40. Pásztai, Zoltán, Chiriac, Mircea, Hidro -kineto -termo -balneo -terapia în
condi țiile sta țiunii Băile Felix , în " Revista Română de Kinetoterapi e", nr.
8, Oradea, 1999;
41. Pásztai, Zoltán, Pásztai, Andrea, Factorii care condi ționează recuperarea
kinetică, propriopriocep ția integrată și coordonată de activitatea mentală , în
"Revista Româna de Kinetoterapie ", nr. 5, pag. 62 -67, Oradea, 1997;
42. Pásztai, Zoltán, Pásztai, Andrea, Terapii -tehnici -metode complementare de
relaxare, decontracturare folosite în kinetoterapie , Gala ți, Editura Logos, 2001;
43. Plas, F., Hagron, E., Kinetoterapie activă. Exerci ții terapeutice , Iași, Editu ra
Polirom, 2001;
44. Popa, Gheorghe, Metodologia cercetării științifice în domeniul educa ției fizice
și sportului , Timi șoara, Editura Orizonturi Universitare, 1999;
45. Sbenghe, Tudor, Bazele teoretice și practice ale kinetoterapiei , Bucuresti,
Editura Me dicală, 1999;
46. Sbenghe, Tudor, Kinesiologie. Știința mi șcării , Bucure ști, Editura Medicală,
2002;
47. Sbenghe, Tudor, Kinetologie profilactică terapeutică și de recuperare ,
Bucure ști, Editura Medicală, 1987;

86
48. Sbenghe, Tudor, Recuperarea medicală la d omiciliul bolnavului , Bucure ști,
Editura Medicală, 1996;
49. Zaharia, C., Elemente de patologie a aparatului locomotor , Editura Paideia,
1994;