INTRODUCERE…… pag. 1 [311685]

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………….….. pag. 1

ISTORICUL MUZEELOR ȘI ROLUL LOR ÎN SOCIETATE ……….. pag. 3

1.1. Apariția primelor colecții în lume ………………………….…. pag. 3

1.2. Rolul muzeelor în societate ……………………………….…… pag. 10

1.3. Funcțiile muzeului ………………………………………….…… pag. 13

2. ISTORIA ORAȘULUI SINAIA…………………….………………….… pag. 15

2.1. Epoca preistorică…………………………………………………. pag. 15

2.2. Perioada medievală………………………………………………. pag. 15

2.3. Epoca modernă………………………………………………..…. pag. 17

2.4. Sinaia în timpul Primului Razboi Mondial (1914-1918)…….. pag. 22

2.5 Perioada interbelică…………………………………………….… pag. 24

2.6. [anonimizat]….….…. pag. 26

2.7. Sinaia în perioada regimului communist…………………….. pag. 28

3. PROPUNERE CONCEPT AMENAJARE MUZEU…………….……. pag. 33

3.1 Scurtă prezentare a proiectului ………….……………….…….. pag. 33

3.2. Conceptul expozițional de amenjare a muzeului ..…………. pag. 33

3.3. [anonimizat] ….………. pag. 34

3.4. Descrierea spațiilor de expunere proiectate ….…….………. pag. 35

3.5. Patrimoniul muzeului ………………………………..……..……. pag. 47

3.6. Resurse financiare ………………………………………………. pag. 49

3.7. Protocolul amenajării obiectelor de muzeu într-o expoziție pag. 50

CONCLUZII ……………………………………………………………………………… pag. 54

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………. pag. 55

ANEXE

Anexa 1 – Memoriu tehnic pentru arhitectură și amenajare

Anexa 2 – Ofertă de preț amenajare Muzeul Orașului Sinaia

Anexa 3 – [anonimizat], științific, artistic etc.. [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat]. În același timp această instituție are rolul de a crea și descoperi noi modalități de exprimare a informației – vizuale, [anonimizat], spirituale și materiale ale societății pe care o deservește.

Prin ideea de amenajare a spațiului expozițional înțelegem organizarea pieselor de patrimoniu într-o [anonimizat], [anonimizat], realizate în parametrii impuși de normele de conservare și protejare ale patrimoniului național.

Astfel, [anonimizat]; împreună, aceste premise de elaborare a [anonimizat], contribuind în acest fel la definirea imaginii instituției în sine.

Ideea de definire a [anonimizat]-o [anonimizat] a [anonimizat], conceptul propune două mari linii de organizare a [anonimizat] a ansamblului și aducerea în actualitate a reconstruirii, spațiului, elementelor și atmosferei istorice dorite; aceste linii directoare ale conceptului stau la baza amenajarilor estetice ale spațiilor și servesc drept suport expozițional pieselor și obiectelor de patrimoniu, participând la valorificarea culturală a acestora.

Muzeele, sunt spațiile care expun eforturile și rezultatele remarcabile, semnificative ale oamenilor în acest proces de cunoaștere. Rolul muzeului e dublu: de păstrător și de educator. Muzeele sunt, în general, dedicate publicului larg. Acest lucru este important din perspectiva pregătirii spațiilor pentru o gamă largă de utilizatori de toate vârstele.

Într-un muzeu, la construcția unei expoziții, colaborează în mod ideal muzeograful, artistul, muzeologul, arhitectul și designer-ul de lumini.

Există două categorii principale de galerii într-un muzeu: expoziții permanente și expoziții temporare. În cazul expozițiilor permanente, sistemul de iluminat va fi dedicat obiectelor expuse. În cazul sălilor pentru expoziții temporare, sistemul de iluminat trebuie să fie suficient de flexibil pentru a se putea adapta unui număr mare de configurații spațiale și materiale.

Pentru a înțelege importanța înființării unui muzeu despre orașul Sinaia, este necesară o trecere în revistă a istoriei orașului, plecând din epoca preistorică, de la primele descoperiri de obiecte datate încă din epoca bronzului, trecând prin perioada medievală, apoi în epoca modernă, când a fost pusă piatra de temelie a Casei Știrbey (clădirea care va găzdui muzeul orașului Sinaia), continuând cu perioada celor doua războaie mondiale și regimul comunist.

CAPITOLUL 1

ROLUL MUZEELOR ÎN SOCIETATE. FUNCȚIILE MUZEULUI.

1.1. Rolul muzeelor în societate

Cultura este definită ca totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori.

Cultura are un rol central în dezbaterile privind viitorul Omenirii, ceea ce necesită să înțelegem Cultura nu doar ca un consumator de resurse, ci și ca un factor de dezvoltare socială. În acest sens, Cultura devine un instrument pentru realizarea altor obiective sociale și economice (precum: ocuparea forței de muncă, beneficii economice și educaționale, coeziune socială, reducerea fenomenelor de devianță socială) și trebuie înțeleasă ca având valoare și dinamică transsectorială.

O asemenea abordare instrumentalizată a Culturii nu este curentă în țările est-europene și se impune o schimbare radicală de concepție privind locul și rolul culturii în viața economică și socială, raportul ei cu celelalte sectoare, precum și în legătură cu proiecția imaginii ei în spațiul public și cu percepția acestei imagini.

În lumea de azi muzeul cunoaște o evoluție extrem de interesantă în măsura în care, în raport direct cu dezvoltarea raporturilor sociale, în instituțiile muzeale se diversifică,se specializează ca profil și câștigă în complexitate atât din punct de vedere expozițional cît și al conținutului științific. Pe de altă parte rolul muzeului ca instituție de cultură devine din ce în ce mai important și mai multilateral.

În actuala conjunctură, în lumea contemporană domină două tendințe antagoniste: prima a muzeului-instituție de stat de tip clasic, în cadrul căreia apar tendințe importante de modernizare a mijloacelor de comunicare cu publicul, iar a doua tendință care găsește adepți în rândul muzeografilor tineri, este aceea tendință de desacralizare și democratizare a muzeului. Această tendință merge mai departe cu modernizarea, concepându-se muzeul ca un centru de activități culturale și sociale.

Este evident că muzeul nu poate să rămână instituția academică ce oferă publicului vizitator o vizionare agreabilă a unor valori. Probabil că va deveni un loc de învățământ, loc și cadru pentru împlinirea unor preocupări secundare (hobby-uri), loc și cadru pentru orientare publicului în aspectele culturale ale vieții cotidiene.

Este incontestabil că, de exemplu, educația estetică, atîta vreme cât rămâne la nivelul cunoștințelor abstracte și nu izbutește să influențeze practica socială, mediul ambiant în care trăiește fiecare dintre noi rămâne o activitate gratuită. Toate aceste funcții vor comporta, incontestabil, noi forme organizatorice, pe care , într-o anumită măsură le putem intui încă de pe acum, dar pe care rămâne ca muzeografia viitorului să le inventeze.

Indiferent însă de aceste perspective, muzeul trebuie abordat ca o instituție așa cum este constituit și funcționează în prezent. Orice încercare de definire a muzeului ne dă o formulare care se apropie de cea acceptată de ICOM, ”Muzeul este o instituție cultural științifică care are drept obiectiv colectare și conservarea a bunurilor artistice și valorificarea lor, prioritar prin expunere, în scop de instruire, educare și agrement a celui mai larg public”. Cu alte cuvinte muzeul este o instituție, un ansamblu de elemente și de interacțiuni cu o funcție precisă și conștientă în cadrul vieții sociale, cu comportamente specifice, exprimate printr-un statut juridic propriu. Această instituție, prin însăși elementele sale, are un dublu caracter: științific și cultural. Chiar dacă activitatea muzeului are caracter științific, scopul în care este realizată are caracter general cultural, educațional: muzeul există ca să difuzeze informații – și poate mai mult decât atât, atitudini spirituale în rândul publicului larg. Această difuzare de informație specifică se realizează nu gratuit sau în scopuri economice, productive, chiar dacă, indirect, poate să ajute dezvoltarea economică sau general-socială; principala rațiune a muzeului ca institiție este formarea cunoștințelor și a intelectelor, sau mai bine zis o anumită contribuție la formarea lor și la constituirea identității culturale a grupurilor și indivizilor.

Finalitatea generală a muzeului este educațională și trebuie insistat asupra faptului că are două izvoare. În primul rând disciplinele de care se ocupă muzeul au cuprinsă în natura lor această finalitate educațională. Asfel istoria, istoria artelor, etnografia, istoria tehnicii nu interesează colectivitatea decât în măsura în care contribuie la dezvoltarea propriei ei conștiințe, la definirea propriei identități în ansamblu, precum și pe cea a indivizilor care o compun. În afara acestui țel profund moral și umanist preocuparea istorică, preocuparea arheologică, preocuparea pentru artă nu au valoare.

În al doilea rând, formele specifice de activitate ale muzeului – expozițiile – muzeu fără expoziție nu se concepe – au ca finalitate propria comunicare către un public cât mai larg, deci influențarea acestuia, formarea conștiinței, a intelectului publicului, definirea identității sale culturale. Din cele două izvoare fundamentale orientarea educațională a muzeului se definește drept esențială.

Aspectul științific al muzeului este determinat în primul rând de necesitatea de a difuza informația culturală adevărată, cu aplicabilitate în viața cotidiană. Singura modalitate de a înscrie informația vehiculată de muzeu în limitele adevărului – mai ales când este vorba de domeniul disciplinelor umaniste – este de a verifica această informație din punct de vedere științific. Acest aspect are o condiționare istorică importantă: discipline astăzi devenite importante, din câmpul umanist, cum ar fi arheologia, își găsesc originile în activitatea muzeală sau mai precis, colecționistă.

Dar cea mai importantă legătură dintre muzeu și cercetarea științifică este dată de chiar specificul metodologiei disciplinelor umaniste. Dezvoltările mai noi din cadrul teoriei științei consideră că în disciplinele umaniste principiul reproducerii fenomenelor in vitro este înlocuit cu cel al reiterării analizei, ceea ce implică imediat conservarea mărturiilor analizate. Conservarea conduce la crearea de colecții, adică la muzeu. Cu alte cuvinte, între factorii ce au generat colecționismul trebuie inclusă și necesitatea păstrării mărturiilor în vederea reiterării analizelor.

În cadrul instituțiilor științifice, muzeul are de asemenea un loc propriu. Astfel se poate concepe existența unei cercetări specifice într-o serie de domenii cum ar fi: arheologia, istoria culturii, istoria artei, chiar ramuri ale biologiei, fără institute de specialitate, dar nu se poate concepe această cercetare fără muzee. Cu alte cuvinte muzeul este instituția specifică de cercetare empirică în domeniul tuturor acestor discipline.

Principalele vectoare de activitate științifică ale muzeului sunt: analiza și conservarea mărturiilor materiale, așa încât să permită reiterate analize și remodelări, în relație directă cu stadiul atins de gândirea științifică specifică, precum și cercetarea aplicativă a muzeologiei. Primul vector determină și contribuția importantă a cercetării de către muzeu la constituirea instrumentelor colective de cercetare: cataloage, repertorii. Totodată, diferențiază specific sarcinile științifice ale muzeelor de cele ale institutelor de cercetare și ale celor de învățământ superior de specialitate.

1.2. Funcțiile muzeului.

Analiza funcțiilor muzeului precum și a căilor prin care acestea se îndeplinesc, face necesară delimitarea câtorva concepte fundamentale specifice, privind funcțiile muzeului și muzeologia în general. Ele pot fi grupate pe serii (funcții) conceptuale corelate.

O primă serie determinantă este aceea de patrimoniu, colecție, fond, bun, exponat, achiziție, colectare. Astfel, cercetarea culturii materiale și a naturii în scop de colectare, de constituire și dezvoltare a patrimoniului cultural, este o activitate esențială: fără colecții muzeul nu poate exista. Cu cât colecțiile sunt mai sistematic alcătuite,adică au un criteriu științific la bază, presupun o activitate de cercetare și investigație. Cunoașterea cât mai sistematică a colecțiilor condiționează atât conservarea, cât și valorificarea lor educațională. De altfel, în disciplinele umaniste, și cu atât mai mult în domeniul culturii materiale, orice cercetare care nu este însoțită de colectare și conservare are un aspect efemer. Dacă rezultatele cercetării, observațiile științifice efectuate în decursul investigației nu sunt însoțite de păstrarea probelor, a dovezilor materiale, orice element de dovadă sau demonstrație, orice posibilitate de reiterare a probei se pierde. Aspectul acesta este parțial valabil și pentru științele naturii, zoologia, botanica, paleontologia, etc.- domenii în care cercetarea nu este completă dacă nu se sprijină pe colectarea și păstrarea dovezilor materiale; ea implică așadar constituirea unui muzeu, sau cel puțin a unor colecții. Prin absurd se poate concepe o cercetare arheologică fără institut de specialitate, dar nu și fără muzee; în mod reciproc, o cercetare arheologică sau etnografică sau mai ales de istoria artei poate fi efectuată de muzee, fără un institut teoretic, dar muzeele fără cercetare nu pot trăi. Aceste implicații arată importanța cercetării corelată cu colectarea.

A doua serie se referă la funcția de conservare cu toate activitățile cuprinse de aceasta: securitate, conservare preventivă, conservare curativă, restaurare, investigație structurală. Făra conservare muzeul dispare. Dacă nu conserv colecțiile, cu timpul nu le mai am. Prin conservare și restaurare înțelegem toate activitățile care au drept scop final păstrarea patrimoniului din expozițiile și depozitele muzeale. Activitatea de conservare a patrimoniului presupune asigurarea microclimatului: lumină, temperatură, umiditate, tratamente de curățire, consolidare și protecție, iar activitatea de restaurare presupune întregirea pieselor în laboratoare specializate. Neglijarea acestor obligații ar putea duce la dispariția treptată a patrimoniului muzeal. Aplicarea tratamentelor neadecvate și lipsa de profesionalism pot produce mari deteriorări ale pieselor sau pot contribui, de asemenea, la pierderea valorii lor documentare.

Iar cea de-a treia serie cuprinde termenii referitori la funcția de valorificare, mai ales cei folosiți în activitatea expozițională: exponat, panou, vitrină, etichetă, educațional. Este un adevăr evident că neexpunerea valorilor colectate și conservate de muzeu are un aspect absurd atât din punct de vedere al muzeului ca instituție – care, astfel devin o arhivă, fără rolul social al acesteia, ci servind doar o minoritate restrânsă de ceretători – cât și din cel al însăși naturii bunurilor culturale, al căror caracter social derivă direct din aspectul spiritual, de purtătoare ale unui mesaj general, al valorii lor.

În această perspectivă, este evident că atât cercetarea sub aspectul analizelor și remodelărilor, cât și conservarea, îndeosebi prin restaurări, vin să adauge valoare bunurilor de muzeu. Prin aceasta ele implică noi posibilități, respectiv noi obligații de valorificare educațională. La rândul ei , activitatea educațională, prin punerea în circuitul public al valorilor, sub aspectul lor concret de bunuri muzeale, dă naștere în rândul publicului la întrebări, generază problematici și prin aceasta determină dezvoltarea cercetării. Valorificarea în general, și în special valorificarea expozițională, creează noi probleme specifice conservării, obligând-o să dezvolte anumite ramuri ale preocupării.

În ansamblu cele trei funcții specifice sunt strâns legate și trebuie să se dezvolte armonios, păstrând un echilibru în limite precise.Este adevărat, că de la o fază de dezvoltare la alta, una dintre funcții – sau componente ale uneia dintre funcții – pot căpata o temporară prioritate, determinată fie de logica internă a evoluției instituției, fie de factori extrinseci – dar corelați – cum ar fi comanda socială.

CAPITOLUL 2

ISTORIA ORAȘULUI SINAIA

2.1. Epoca preistorică

Plaiul Prahovei este vechea denumire dată poienii ce se întindea de-a lungul văii Prahovei, de la râul Izvor până la Predeal. Localitatea are dovezi de locuire încă din epoca bronzului. Un astfel de depozit a fost descoperit la Sinaia, în anul 1890, pe strada Florilor (astăzi Cuza Vodă), acesta fiind compus din 26 de topoare de bronz, având gura mânerului transversală și mărimea de circa 14-16 cm. Depozitul de topoare de la Sinaia a fost apreciat ca făcând parte din epoca bronzului timpuriu: 1800-1700 î.Hr.

Alt depozit a fost descoperit în aceeași perioadă la Predeal, constând din mai multe coliere, un topor și o sabie purtată, probabil, ca o distincție de un conducător mai important. Au fost studiate și descrise de istorici și arheologi ca Grigore Tocilescu, Ion Andrieșescu și Vasile Pârvan.

2.2. Perioada medievală

Când regele Ungariei, Ludovic I, rezidește Branul în 1377, numind acolo o garnizoană maghiară, negustorii brașoveni se văd nevoiți să părăsească drumul Branului și încearcă drumul Timișului pe la Predeal și în jos pe râul Prahova, bătând poteca „grea și periculoasă” cu mărfurile încărcate pe cai. Când capitala Țării Românești se mută de la Târgoviște la București, drumul Prahovei devine calea cea mai scurtă între capitală și Brașov.

La 1453, după căderea Constantinopolului, apar informații la apariția primelor schituri în Munții Bucegi care au alcătuit o sihăstrie la Stânca Sfânta Ana. Din nefericire, schitul s-a risipit în decursul vremii și nu s-au păstrat mărturii despre călugării de aici din prima perioadă, însă, cu siguranță, au adus cu ei rânduiala bisericească athonită (cărțile de slujbă, manuscrisele muzicale și psaltica fiind mereu nelipsită de la rugăciunile de obște).

Schitul Sf. Nicolae de pe Molomoț (la nord de cartierul Furnica) a fost prima așezare din Plai. Atestat documentar în 1581, Mihnea Vodă face unele danii „Sfintei mănăstiri, unde locul se numește Molomoț”. Spre amintire s-a ridicat o cruce monument ce există și astăzi, aceasta fiind amplasată pe muntele Furnica.

Mihail Cantacuzino, însoțit de familia sa, a efectuat un pelerinaj la locurile sfinte Ierusalim și Nazaret, ajungând până la muntele Sinai, unde a vizitat o veche mănăstire ortodoxă. Întors în țară, și impresionat de ceea ce a văzut, s-a hotărât să construiască în munții românești o mănăstire care să poarte același nume ca și muntele Sinai. În peregrinările sale prin țară a poposit la sihăstriile din zona Prahovei și, fermecat de frumusețea locurilor, a decis că aici va fi locul viitoarei mănăstiri.

Construirea mănăstirii a durat cinci ani,între 1690 – 1695, iar scopul amplasării mănăstirii în acest loc era dublu: în primul rând trebuia să fie o fortăreață de apărare și de protecție pentru drumul comercial existent de-a lungul Văii Prahovei, drum care făcea legătura între două mari orașe ale epocii, București și Brașov, iar, în al doilea rând, de a asigura adăpost numeroșilor pustnici existenți în munții Bucegi

2.3. Epoca modernă

În timpul războiului ruso-austro-turc din 1787-1788, o mare armată austriacă a intrat pe Prahova, ocupând schitul Predeal și mănăstirea Sinaia cu împrejurimile sale.

Domnitorul Nicolae Mavrogheni, în fruntea unei armate de 8000 de români și 3000 de turci, ajunge pe Plaiul Prahovei în februarie 1788, bombardează trupele din jurul mănăstirii, distruge schitul Sf. Nicolae de pe Molomoț, asediază cetatea Mănăstirii Sinaia și îi înfrânge pe austrieci, care se retrag la Predeal. Sunt urmăriți până la graniță, unde se dau lupte grele. Austriecii suiți pe „Cetățuia”, deal din spatele actualei primării din Predeal, sunt crunt bătuți și alungați pe valea Timișului.

În retragerea lor, turcii din armata lui Mavrogheni prefac în scrum schitul de lemn de la Predeal și devastează Slonul.

„Slonul de piatră”, han mare cu ziduri ce înconjurau o curte interioară închisă, a fost refăcut în anii următori, iar schitul Predeal a fost rezidit chiar în acel an de ctitorul său, starețul Ioanichie, cu ajutorul lui Ioan Buzatu din Bacifalu-Săcele.

În 1789 drumul Văii Prahovei este reparat și îndreptat, construindu-se punți și poduri de lemn peste prăpăstii. Cu toate acestea drumul era greu și periculos, fiind circulabil din luna mai până în luna octombrie. În jurul anului 1790 ia ființă un serviciu de poștă pe drumul Văii Prahovei, cu un local și la Predeal, schimbul de cai și odihnă a drumeților făcându-se sub paza străjilor domnești.

În urma terorii răspândite de Pasvan Oglu și carjalii lui, în 1802 păstori veniți din Bran, Brașov, Săcele și alte localități se refugiază pe teritoriul de astăzi al Sinaiei. În 1821, când turcii în urmărirea lui Ipsilanti măcelăreau populația capitalei, o parte a populației Bucureștiului și-a găsit refugiul pe Valea Prahovei. Refugiații au găsit aici numeroase cătune, care vor fi incluse, cu timpul, în orașul Sinaia.

La porunca lui Bibescu Vodă, în 1846, se începe construcția șoselei Câmpina –Predeal, iar doi ani mai târziu se inaugurează călătoriile cu diligența pe ruta Brașov – București.

În 1848, Nicolae Bălcescu, Ion Heliade-Rădulescu și Cristian Tell s-au refugiat la Sinaia, ca urmare a zvonului că trupele intervenționiste au intrat în țară. Între anii 1849 și 1850, Mănăstirea Sinaia s-a aflat sub ocupația trupelor austriece și rusești.

La 16 octombrie 1864, familiile boierilor Cantacuzino și Ghica fondează la București Eforia Spitalelor Civile cu sediul în București, instituție cu scop de ocrotire și ajutorare a bolnavilor. Astfel se cedează Eforiei o parte din moșii, printre care și moșia Furnica cu Mănăstirea Sinaia. De atunci Eforia și primul său efor, prințul Dimitrie Ghica, vor fi și primii fondatori ai orașului, în anul 1872. I-a urmat Principele Carol I, viitorul rege al României, în 1880.

În august 1866, la câteva luni de la urcarea pe tron , Principele Carol de Hohenzollern face prima sa vizită la Mănăstirea Sinaia și rămâne impresionat de frumusețea locurilor. Avea să revină în vara anului 1871, pentru a petrece întreaga vară la mănăstire, moment în care decide să-și construiască aici viitoarea reședință regală de la Peleș.

La 1 decembrie 1874, comuna Podul Neagului ia numele de Sinaia, iar primăria de la Bușteni se mută într-o casă din Sinaia.

În anul 1875 erau deja construite primele două case din centrul localității: casa prințului Dimitrie Ghica și cea a generalului Florescu, ministrul de război de la acea vreme. Casa generalului Florescu a rămas cunoscută până astăzi sub numele de Castelul Știrbey, ca urmare a căsătoriei generalului cu Alina Știrbey. Casa avea arhitectura unui mic castel cu două turnuri, cu o intrare monumentală decorată cu grupruri statuare din bronz ce cuprindeau trei nimfe grațioase, doi lei și doi paji.

În 1880, Senatul votează o lege prin care comuna Sinaia este declarată „Comună Urbană”, actul legislativ fiind promulgat de Domnitor. Conform noii legi, s-au vândut toate terenurile de la mănăstire în jos și cele de pe actualul bulevard care atunci s-a retrasat, constituind astfel centrul elegant de vile al localității.

Sătenilor le-au fost atribuite locuri de casă, de la mănăstire în sus. Așa a apărut cartierul Furnica, așezat pe versantul sudic al muntelui Molomoț. Odată cu parcelarea și trasarea străzilor, se proiectează și o grădină publică.

Sătenii care au primit gratuit terenuri pe Furnica, făcându-și case aici, împreună cu cei din cartierele Izvor, Gura Pădurii și Cumpătu și împreună cu cătunele Poiana Țapului, Bușteni, Între Prahove și Predeal au format „Comuna urbană Sinaia”. Toată această populație provine din satele românești de sub munții Transilvaniei: Dârste, Poiana Mărului, Râșnov, Bran, Zărnești sau munteni din Comarnic, Secăria, Teșila, Treisteni, Breaza și de prin Pietroșița (Dâmbovița), mulți cunoscuți între ei sau înrudiți de cu multă vreme în urmă, prin intermediul vieții păstorești petrecute pe Plaiul Prahovei, pe Bucegi și pe Gârbova.

Familia regală și anturajul din imediata apropiere a Casei Regale a atras multe celebrități din lumea politică, economică și artistică a vremii, care și-au construit în Sinaia reședințe private, amplasate în zone pitorești și beneficiind de o arhitectură (exterioară și interioară) deosebită.

Italianul Filippo Dozzi, de profesie pietrar, se stabilește în 1885 la cariera de piatră de la Piatra Arsă din fostul cătun Poiana Țapului. Văzând condițiile climaterice favorabile producerii salamului crud-uscat, cumpără în 1910 în Sinaia o clădire ce adăpostea un restaurant, un depozit de vinuri și un hotel. În această clădire își deschide „Întreprinderea individuală Filippo Dozzi”. Aici a început fabricarea salamului de Sibiu, care a ajuns foarte curând pe mesele cele mai simandicoase, fiind considerat de la bun început un produs de lux.

Sinaia în timpul Primului Război Mondial (1914-1918)

În 1914, când Puterile Centrale declară război și atacă statele Puterii Aliate, guvernul de atunci al României, aflat sub președinția lui Ion I.C. Brătianu, convoacă Consiliul de Miniștri, care, pentru totala discreție, se ține la Sinaia, în vila lui Emil Costinescu.

Aici se hotărăște neutralitatea Regatului României în război (3 august 1914). La câteva zile după această hotărâre importantă, mai precis la 10 octombrie 1914, regele Carol I se stinge din viață la castelul Peleș, după o domnie de 48 de ani.

După ce România, guvernată de acum de regele Ferdinand I, declară război Puterilor Centrale, armatele noastre trec Carpații în Transilvania (27-28 august 1916) purtând lupte grele cu trupele germano-austro-ungare. În fața unor forțe net superioare și a ofensivei trupelor germane, armata română începe retragerea (4-5 octombrie), opunând rezistență în trecătorile de pe Valea Jiului, Oltului, Argeșului și Prahovei, fără, însă, a reuși să oprească înaintarea acestora.

Pe Prahova, obiectivul principal al germanilor era ocuparea zonei petrolifere. De aceea, armata română depune o rezistență îndârjită, dându-se lupte pe linia de graniță de la Predeal, pe culmea Clăbucetului Azugii, pe munții Diham, Șorica și Zamora (octombrie-noiembrie), unde tranșeele și gropile de obuz stau mărturie și în prezent.

Tehnica militară și forța armatelor germane coborâte din Transilvania pe aceste văi înfrâng armatele române pe toate fronturile, făcând joncțiunea cu armatele aliate germano- turco-bulgare, care au intrat prin sudul Dobrogei, sub comanda generalului Mackensen (26 noiembrie). În fața invaziei, Familia Regală și Guvernul României se retrag la Iași (27 noiembrie).

Sinaia sub administrația germană a avut mult de suferit. Vilele și hotelurile părăsite de proprietarii lor, fugiți și ei în Moldova, erau o tentație irezistibilă pentru ocupanți, care nu numai că le locuiau, dar, pentru a-și arăta disprețul față de noi, le și distrugeau. În afară de petrecerile pe care le dădeau în vile, făcuseră grajduri pentru cai în saloanele hotelurilor și sufrageriile vilelor. Soldații germani au furat numeroase obiecte de artă și au ars cărți din bibliotecile pe care le întâlneau în cale.

În timpul ocupației doar Castelul Peleș a fost mai favorizat. Aici a locuit generalul Mackensen, care, dintr-un oarecare respect pentru Suveranul conațional, nu a produs niciun fel de pagube castelului.

După victoriile armatei române de la Mărăști, Mărășești, Oituz, Focșani și Cireșoaia și după părăsirea teritoriului de către armatele învinse, s-au întors și refugiații la casele lor (noiembrie 1918). Cei întorși erau pe de o parte îndurerați de pierderile din timpul războiului, dar pe de altă parte se bucurau cu prilejul înfăptuirii Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.

Perioada interbelică

După vindecarea rănilor războiului, când viața a început să se normalizeze, o clasă prosperă a oamenilor de afaceri, fabricanți, negustori și chiar intelectuali de frunte doreau „o vilă la Sinaia”. Alți întreprinzători, apreciind viitorul stațiunii, și-au deschis noi hoteluri, pensiuni și magazine.

În 1929, economistul Aristide Blank vinde Hotelul Băilor către armată. Clădirea, deteriorată în timpul războiului, reparată și modernizată, va purta numele de Căminul Militar și va fi destinată corpului ofițerilor, ca sanatoriu de cură balneară. În prezent, aici funcționează Hotelul Păltiniș.

Marea majoritate a construcțiilor vor fi ridicate în anii de prosperitate economică din anii 1930-1940. Pe bulevard, peste drum de sediul Eforiei, se construiește Hotelul Parc (1930), funcționabil și astăzi, având la parter o cofetărie și un restaurant cu grădină. Tot aici a fost sediul Oficiului de telefoane al orașului.

Noul Cazinou (1934) cu jocuri de noroc, actualul Cinematograf Perla, este construit ca urmare a unei neînțelegeri între George Litman, Jak Samuel și Penkas, proprietarii jocurilor Cazinoului mare din parc. Acesta funcționează doi ani, după care își schimbă profilul de activitate.

Arhitectul Jean Krakauer construiește pe strada Octavian Goga, la numerele 7-9, două vile tip blochaus: Bucegi și Carpați (1935). Acestea aveau prăvălii la parter și câte 5 nivele de apartamente, pe care le vindea celor interesați. Pe aceeași stradă, la numărul 11, arhitectul Constantin Iotzu construiește Hotelul-pensiune Excelsior (1934), aflat ani la rând în proprietatea lui Costică Paxino. Hotelul era renumit pentru găzduirea pe timpul iernii a bobeorilor, ca sediu al Comitetului de organizare al concursurilor și al clubului de întâlnire al tuturor participanților la aceste întreceri.

Noua Gară Regală a fost construită după proiectul arhitectului Duiliu Marcu, în anul 1939. Clădire de piatră în stil românesc, aceasta purta la vremea aceea însemnele regale ale lui Carol al II-lea, cu o remiză în care încăpea tot trenul regal și cu o piață mare la ieșire, corespunzătoare primirilor la nivel de șefi de stat. În salonul central, încăperea este dominată de o pictură murală (5,50 x 5,50 m), reprezentând o vânătoare domnească de mistreți, cu 8 personaje călări, în mărime naturală și inscripționată în limba latină: „Basarab Voievod. Secol XIV. O lucrare admirabilă, semnată Știubei – 1939”

În anul 1925 este înființat Gimnaziul Sinaia, prin cumpărarea de către Primărie a unei case pe strada Cuza Vodă, la numărul 14. În primul an, au învățat aici 48 de elevi în clasa I și 13 elevi în clasa a II-la. Fără fonduri de la bugetul Statului, profesorii erau plătiți de către Primărie. În anul 1927 clădirea arde, dar învățământul nu se va întrerupe, pentru că doamna Zossima va dona Gimnaziului casa fostului său soț, arhitectul George Mandrea. Deși a necesitat reparații, elevii s-au mutat în anul următor în noua școală, care purta acum numele de Gimnaziul Principele Nicolae, ca un omagiu adus prințului pentru ajutorul acordat. Tot din fondurile Primăriei s-au făcut reparațiile și dotările. Abia în anul 1938 Gimnaziul devine unitate bugetară de Stat, iar profesorii primesc salarii de la Ministerul Instrucțiunii Publice.

Biserica parohială Sf. Ilie Tesviteanul, începută în 1933, este finalizată și sfințită la 17 decembrie 1939. Clădire monumentală, biserica a fost construită după planurile oferite gratuit de prof.arh. Paul Smărăndescu, pictura este opera Ninei Arbore, iar stranele au fost lucrate în atelierele sculptorului Babic din București. În interiorul bisericii sunt reprezentați regele Carol al II-lea și urmașul său la tron, Mihai I. Fondatorii au fost, în primul rând, Nicu Constantinescu, proprietarul Întreprinderilor învecinate și negustorii orașului, care, cu toții au contribuit cu fonduri bănești. Preotul paroh Vasile Hăisan, din a cărui inițiativă a fost ridicată biserica, a slujit aici până la moartea sa, în anul 1966. Părintele Hăisan a fost și profesorul de religie și educație morală al elevilor Gimnaziului Principele Nicolae, începând cu 1929 și până la venirea comuniștilor, când aceste materii au fost desființate.

Sinaia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Intrarea României în război, la 22 iunie 1941, găsea trupele militare din Sinaia organizate în cadrul Diviziei I a Vânătorilor de Munte. Aceasta își avea sediul pe strada Furnica, nr.1 (astăzi Hotel Intim), fiind o mare unitate de comandă, cu 4 batalioane de Vânători de Munte: Batalionul 1 Sinaia, Batalionul 2 și 3 Brașov, Batalionul 4 Predeal și o Divizie de obuziere și tunuri de munte în Râșnov. Puternica Divizie I de Munte, având toate unitățile cu efectivul dublat prin concentrările făcute și sub comanda generalului Lascăr Mihail, a fost dislocată la Câmpulung Moldovenesc.

La data intrării în cea de-a doua conflagrație mondială, Divizia I a Vânătorilor trece Prutul pe la Storojineț, eliberează Cernăuții și Bucovina de Nord, la fel cum a făcut și restul armatei care a eliberat Basarabia alături de armata germană aliată. Conform Pactului Tripartit la care România aderase, armata română era obligată să lupte alături de germani mai departe. Astfel, Divizia I de Munte a luptat și pe teritoriul rusesc, trecând Nistrul, Bugul, Niprul, ajungând până în Cuban. La întoarcere, s-a oprit în Crimeea, unde a susținut lupte grele, la dealul Capela și Simferopol, unde a suferit mari pierderi de oameni.

Odată cu ofensiva armatei sovietice, jumătate din efectivele Diviziei I de Munte au fost înconjurate, iar soldații au fost luați prizonieri. Doar jumătate dintre aceștia s-au întors în țară, în luna mai a anului 1944. Ajunsă acasă, Divizia a fost refăcută, luând numele de Comandamentul Bucegi, cu aceleași unități în subordine.

După Armistițiul din 23 august 1944, Vânătorii de la Sinaia au luat parte la dezarmarea armatelor germane, în retragere pe Valea Prahovei și s-au organizat pentru continuarea luptei, alături de noii aliați, pentru eliberarea Transilvaniei.

Bombardamentele aeriene anglo-americane din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au determinat un număr mare de oameni cu situații bune să-și mute familiile de la Sinaia, mulți negustori bucureșteni deschizându-și prăvălii aici, încă din vara anului 1943. Acești „refugiați”, ducând o viață îndestulată, dădeau orașului un aspect de normalitate și chiar de fericire, față de restul localităților țării.

O dovadă că la Sinaia viața își normalizase cursul este și faptul că, deși se instalase guvernul Groza, se va deschide și Cazinoul. Înainte de război, Cazinoul a funcționat până în anul 1941, când, în plină campanie de front, mareșalul Ion Antonescu dispune închiderea sa. În anul 1945, Cazinoul este concesionat unei societăți conduse de Leon Schulberg, care îl va redeschide în ziua de Crăciun a aceluiași an. Soarta Cazinoului a fost pecetluită la 27 ianuarie 1947, când Gheorghe Gheorghiu-Dej dispune închiderea locației.

În tot acest timp, comuniștii, abia vreo 800-900 în toată România anilor 1944-1945, se organizau, făceau mitinguri, mobilizând muncitorimea din fabrici pe străzi, cu lozinci, pancarte și steaguri roșii. Promiteau fericirea clasei muncitoare, prin „distrugerea exploatatorilor, a burgheziei și a moșierimii și înfăptuirea reformei agrare”.

După înființarea diverselor organizații, de la elevi la pensionari și educarea lor în spirit comunist, se creează Frontul Național Democrat, constituit din partide diverse, sindicate, U.T.C., organizații profesionale, minorități naționale etc. După desființarea Parlamentului și înființarea Marii Adunări Naționale, după organizarea primelor unități comerciale de stat și etatizarea Băncii Naționale, va urma marea lovitură a anului 1947: abolirea monarhiei.

Astfel, în seara zilei de 29 decembrie 1947, Regele primește un telefon la Castelul Foișor din Sinaia, din partea primului ministru Dr. Petru Groza, care îi comunică: „să vină chiar în acea noapte la București, deoarece treburi foarte importante de stat îi necesită prezența”. Regele îl amână pentru a doua zi dimineața, ceea ce și face.

Suveranul pleacă din Sinaia însoțit de mama sa și de Mircea Ioanițiu și ajung la Palatul de la Șosea al fostei regine Elisabeta, mătușa sa, unde locuia familia regală când venea la București. Prima surpriză a fost că la intrare era un singur soldat din Garda Regală, iar în curte santinelele erau soldați din trupele Tudor Vladimirescu și Palatul înconjurat cu tanchete rusești.

La scurt timp, au venit Dr. Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu-Dej, care, în puține cuvinte, l-a înștiințat pe Rege că țara nu mai dorește monarhie și îi propune semnarea actului de abdicare la tron și părăsirea României. Replicile Regelui au fost contracarate cu amenințări, din care, înțelegând că altă cale nu există, s-au convenit condițiile de plecare din țară și, astfel, ultimul suveran al României a semnat actul de abdicare la 30 decembrie 1947.

Întorcându-se la Sinaia în aceeași zi, au constatat că în gardă la Palat erau ostași din trupele Tudor Vladimirescu, care înlocuiseră Garda Regală, iar cele două companii de Gardă (circa 500 de oameni) fuseseră dezarmate, îmbarcate în camioane și trimise la București, unde, în aceeași zi, ofițerii și subofițerii au fost trecuți în cadrul disponibil, iar soldații în termen – repartizați la diverse unități din țară.

După ce și-au făcut bagajele, controlate în amănunt de o comisie special constituită pentru preluarea patrimoniului Casei Regale, Mihai și mama sa s-au despărțit de tot personalul care îi servise.

În trenul regal, tras la peronul Gării Regale, s-au suit fiul și mama, Mircea Ioanițiu (secretarul particular al lui Mihai) și maiorul Jak Vergotii (ofițerul de ordonanță al Elenei), care aveau permisiune să rămână cu ei și un personal de serviciu strict necesar. Pe niște vagoane-platformă erau îmbarcate două mașini – un Jeep și un Bentley. Trenul s-a pus în mișcare pe înserat, în ziua de 3 ianuarie 1948, fără permisiunea nimănui de a-i însoți pe peron.

Localnicii de pe dealul dinspre bulevard l-au salutat de la distanță pe Mihai, care, plecând, a încheiat o epocă: cei 81 de ani de domnie ai familiei regale, cu cei 4 regi ai României: Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai I.

Sinaia în perioada regimului comunist

Anul 1948 debutează cu o mare victorie comunistă: România – republică populară și C.I. Parhon președinte. La Sinaia, toate clădirile ajung în patrimoniul statului: Castelul Peleș devine Muzeu Național de Artă, Castelele Pelișor, Foișor și celelalte clădiri din incintă sunt transformate în case de creație și odihnă pentru artiști, Moșia Regală cu pădurile de la Sinaia la Azuga trec în patrimoniul Ministerului Silviculturii.

Naționalizarea fostelor întreprinderi publice și private a fost făcută și cu sprijinul Securității Statului, înființată la 30 august 1948 și reprezentată la Sinaia de Biroul de Securitate, apărut pe lângă Poliția din localitate.

În Sinaia, după instaurarea comunismului, au urmat ani grei de criză, cu cartele de alimente și îmbrăcăminte, cu lipsa făinei pentru pâine, sugerată chiar de Ana Pauker, pentru pedepsirea sinăienilor, pe care îi considerea monarhiști iremediabili. După achitarea către U.R.S.S. a datoriilor de război, statul – unicul întreprinzător, cu toată populația activă integrată în muncă – devine o forță economică uriașă.

Confederația Generală a Muncii (C.G.M.) preia marea majoritate a vilelor din stațiune la 1 aprilie 1949 și începe transformarea lor în case special amenajate pentru odihnă. Saloanele, sufrageriile și bucătăriile le transformă în dormitoare (cu excepția vilelor speciale), pe care le dotează cu paturi individuale cu lenjerie de pat și pleduri, angajând personalul necesar pentru curățenia și întreținerea lor. Preia fostele restaurante Europa, Parc Bulevard și Caraiman, pe care le transformă în cantine, unde serveau masa oamenii veniți la odihnă, pe bază de cartele. Biletele de odihnă pentru 12 zile și transportul CFR erau gratuite, toate cheltuielile fiind suportate de sindicate.

În 1948, C.G.M. reia lucrările la Hotelul Alpin, de la cota 1400, acestea fiind întrerupte înainte de război și le finalizează în 1950, când începe să funcționeze ca și casă de odihnă.

Când Oficiul Național de Turism este desființat în martie 1949, atribuțiile sale sunt preluate de C.G.M. Secția Sport-Turism, care înființează la Bușteni, apoi la Sinaia un Birou Local de Turism, preluând toate cabanele din munte.

Începând din acel an, trenuri speciale aduc zeci de mii de tineri muncitori, studenți și elevi în excursii la cabanele din Bucegi.

La 1 ianuarie 1952, Confederația Generală a Muncii își schimbă numele în Consiliul General al Sindicatelor (C.G.S.), când și administrația stațiunii se numește C.C.S. Administrația Caselor de Odihnă – Sinai, care va subordona și stațiunile Poiana Țapului și Bușteni.

Întreprinderea Economică de Odihnă „Cumpătu” (I.E.O.) a Comitetului Central PCR a luat ființă în 1952, prin repartizarea a 26 de vile naționalizate, cu o capacitate de cazare de 80 de locuri pentru odihnă, restul spațiului fiind ocupat de personalul I.E.O. cu familiile lor.

După terminarea reparațiilor la Cazinou, acesta se va redeschide la 1 mai 1955, fiind organizat sub forma Casei de Cultură din Sinaia. El devine, astfel, un important centru de atracție atât pentru localnici, cât și pentru turiști. Aici funcționau Biblioteca Orașului și mai multe cercuri artistice de amatori: arte plastice, literatură, canto, balet etc.

După o minuțioasă perioadă de inventariere și catalogare a obiectelor de artă din castelele regale, în anul 1953 se deschide Muzeul Peleș, având un corp de ghizi bine instruiți profesional, dar și politic. Astfel, în prezentările lor nu uitau anumite insinuări sau comparații între capodopera de mare rafinament a regelui Carol I și modestia în care trăia poporul sau greutățile prin care trecuse țara în anumite perioade. În fostele Grajduri Regale de pe valea Peleșului s-a amenajat și s-a deschis în toamna anului 1966 Muzeul de Artă Decorativă, în timp ce Muzeul Mănăstirii Sinaia și Muzeul Rezervației Bucegi își continuă activitatea începută înainte de instaurarea comunismului.

În octombrie 1963 ia ființă I.H.R. – Sinaia (Întreprinderea de Hoteluri și Restaurante), subordonată Ministerului Comerțului, care își stabilește sediul în Cazinou, prin sacrificarea Casei de Cultură, obligată să se mute în actualul Hotel Intim, unde va funcționa o perioadă de timp. În patrimoniul I.H.R. intrau unitățile: Cazinou, hotelurile Palace și Alpin, restaurantele Riegler, Parc, Bulevard, Gară și bodegile-restaurant Bufetul Pieții, Aluniș, Elena Pavel și Izvorul Rece. La Poiana Țapului restaurantele Trei Brazi, Valea Jepilor și o cofetărie, la Bușteni hotelul Carmen, 5 restaurante, o cofetărie și la Azuga 2 restaurante. La Câmpina I.H.R. preia Hotelul Poiana și o construcție nouă, care va deveni Hotelul Muntenia (1970), la vremea aceea una dintre cele mai mari clădiri ale orașului.

După alegerea sa ca Prim Secretar al Partidului Comunist din România, în martie 1965, Nicolae Ceaușescu devine primul om politic și conducător al României. În toamna aceluiași an, urmând să primească vizita președintelui Indoneziei, Achmad Sukarno, Ceaușescu este sfătuit să-l aducă la fostele castele regale de la Sinaia. Vizita s-a desfășurat în cele mai bune condiții, constatându-se cu această ocazie valoarea dată atât de cadrul natural al zonei, cât și de bogăția de valori artistice ale patrimoniului construit.

În anul 1966, Centrul de Creație de la Pelișor este mutat la Cumpătu, unde i se atribuie 11 vile, iar salariații care locuiau tot pe domeniul Peleș sunt mutați într-un bloc de locuințe construit în oraș. Castelele Pelișor și Foișor, împreună cu clădirile rămase (excluzând Muzeul Peleș), au intrat în administrația Întreprinderii Economice de Odihnă „Cumpătu” și în patrimoniul Comitetului Central al Partidului Comunist din România.

La începutul anilor ’70 Cazinoul este pregătit pentru a putea asigura desfășurarea unor reuniuni internaționale la nivel de șefi de stat, având saloane și mobilier adecvat ținerii unor banchete prezidențiale, meniurile fiind pregătite în bucătăriile de la subsol, echipate cu toate instalațiile necesare. În nomenclatura de protocol a Președenției, Cazinoul va fi numit de acum Palatul Consfătuitorilor.

Printre personalitățile politice și șefi de state, care au vizitat Peleșul și împrejurimile sale în perioada comunistă se numără: Anwar El Sadat (președintele Egiptului), Todor Jivkov (președintele Bulgariei), Gerald Ford (președintele Statelor Unite ale Americii), Henry Kissinger (diplomat american), Erich Honecker (președintele Republicii Democrate Germane), Hafez el Assad (președintele Siriei), Valery Giscand d’Estaing (președintele Franței), Muammar al-Gaddafi (președintele Libiei) etc.

În ceea ce privește activitatea industrială din Sinaia, în perioada comunistă au funcționat numeroase uzine și fabrici, ale căror produse erau destintate atât pieței interne, cât mai ales, exportului.

Una dintre aecste întreprinderi era Uzina de Mecanică Fină, cu hale industriale spațioase și modern utilate. Aceasta era unica producătoare de pompe de injecție din țară, echipând toate autocamioanele, tractoarele, locomotivele și navele românești, realizând, în același timp, contracte la export în Ungaria, Bulgaria, Iran, Egipt și Canada. Uzina lucra cu aproximativ 3000 salariați la Sinaia și 2000 la Breaza, în noua subunitate construită acolo.

Cooperativa Prestarea aduna o parte din atelierele sale meșteșugărești într-un modern Complex în centrul orașului, lăsând și în cartiere unități prestatoare de servicii și construiește un mare Service de reparații și întreținere auto-moto.

Întreprinderea Comercială de Stat Mixtă cuprindea toate magazinele alimentare, nealimentare și de alimentație publică de la Comarnic până la Azuga. Odată cu apariția noilor cartiere de blocuri din Sinaia – Izvor, Platou-Izvor și Azuga – primește spații comerciale la parterul blocurilor, deschizând noi magazine și construiește complexuri comerciale la Sinaia, Poiana Țapului, culminând cu marele magazin Coștila din Bușteni și marele Supermagazin din Sinaia. La sfârșitul perioadei comuniste, I.C.S.M. avea în cele patru localități peste 180 de unități comerciale, cu aproximativ 900 de salariați.

În 1969 a fost înființată Stația Salvamont Sinaia, dotând cabanierii de la Zănoaga, Padina, Peștera, Vf. Omu, Babele, Caraiman, Piatra Arsă, Vf. Cu Dor și Valea cu Brazi cu tot echipamentul necesar salvărilor.

Începând din anii ’80, stabilitatea politică și economică a țării s-a dovedit a fi doar o aparență. Economia centralizată a statului totalitar era falimentară, iar în ultimii 4-5 ani ai deceniului criza s-a acutizat. Producția nu mai făcea față exporturilor și produsele, fiind calitativ sub standardele internaționale, se plăteau la prețuri minime.

Aceste neajunsuri, conturate în contextul statelor comuniste ce dispăreau treptat, au dus la căderea regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu, la 25 decembrie 1989.

CAPITOLUL 3

PROPUNERE CONCEPT AMENAJARE MUZEU

3.1 Scurtă prezentare a proiectului

Motivare

Motivul principal al alegerii acestei teme a fost transformarea unui fost palat, care a avut în decursul anilor diferite funcțiuni, într-un spațiu muzeal dinamic, el însuși producător de resurse financiare.

Transformarea unui obiectiv turistic local, într-un obiectiv turistic de interes regional, rămâne un ideal pentru fiecare sit istoric sau artistic. Modalitățile multiple de valorificare a resurselor patrimoniale, pe variate paliere de interes turistic și științific, fac conținutul prezentului demers și vor fi abordate în detaliu in capitolele și subcapitolele de mai jos.

Obiective

În secțiunea practică a lucrării voi prezenta în detaliu proiectul “Înființarea unui muzeu de importanță locală”

Principalul obiectiv general al proiectului constă în crearea unui muzeu, care să promoveze patrimoniul local – în cazul nostru, al istoriei orașului Sinaia.

Obiectivele specifice ale proiectului au ca scop modalitățile de valorificare a patrimoniului Muzeului Orașului Sinaia într-un context de interes regional.

3.2 Conceptul expozițional de amenajare a muzeului

Obiectiv: Muzeul Orașului Sinaia

Orașul Sinaia reprezintă un centru istoric, cultural și economic de o mare importanță, si, totodată, o atracție turistică datorită numeroaselor monumente existente pe teritoriul localității, care atrag anual un număr impresionant de turiști români și străini.

Tematica propusă pentru amenajarea Muzeului Orașului Sinaia a constat în prezentarea istoriei orașului, punându-se accentul pe evenimentele importante, personalitățile reprezentative, elementele de construcție emblematice ale orașului, precum și destinația turistică și de agrement ce au făcut zona celebră. Astfel, pe traseul de vizitare sunt inserate succesiv diversele valențe pe care orașul le-a căpătat de-a lungul timpului: Sinaia – oraș cu o istorie aparte (de la topologia numelui “Sinaia” până la cele mai reprezentative construcții arhitecturale încă existente), oraș-gazdă a reședinței de vară a Casei Regale a României – Complexul Palatului Peleș, stațiune montană binecunoscută pentru activitățile sportive, oraș ce a inspirat și găzduit nume de seamă ale lumii culturale și politice românești, precum și importanța sa în relațiile intersociale și diplomatice la nivel mondial. În plus, circuitul de vizitare cuprinde și câteva săli importante la nivelul interactivității cu publicul, săli ce vor găzdui expoziții temporare, activități multimedia, precum și o zonă de giftshop.

Muzeului Orașului Sinaia cuprinde spații generoase de expunere a textelor cu caracter informațional precum și a exponatelor din colecția muzeului, toate acestea completate vizual de elemente de decor realizate în concordanță cu tematica.

3.3. Date generale despre cladire- Domeniul Știrbey

Caracteristici Vila Alina Știrbei:

Categoria: Vile

Perioada: 1875

Importanța: A

Cod LMI: PH-II-m-A-16657

Adresa: Bd. Carol I 28

Localitate: oraș SINAIA

Judet: Prahova

Regiune: Muntenia

Domeniul Știrbey reprezenta una dintre cele mai frumoase clădiri din Sinaia. Cel putin așa se povestea la începutul secolului trecut.

Între anii 1874-1875 prințesa Alexandrina (Alina) Știrbey (1829-1894), fiica lui Barbu Știrbey, împreună cu cel de-al doilea soț, generalul Ioan Emanuel Florescu (1819-1893), construiește pe domeniul din Sinaia vila “Alina Știrbey Florescu”. Palatul Știrbey, înconjurat de un parc natural de o mare frumusețe, este o clădire de piatră, străjuită de doua foișoare ca doua turnulețe. Fațada palatului se oglindea într-un mic lac natural alimentat de un râuleț. Nu departe de palat, odinioară se afla capela familiei, pictată de Gheorghe Tătărescu.

3.4. Descrierea spațiilor de expunere proiectate

Amenajarea Muzeului Orașului Sinaia cuprinde spații generoase de expunere a textelor cu caracter informațional precum și a exponatelor din colecția muzeului, toate acestea completate vizual de elemente de decor realizate în concordanță cu tematica.

DENUMIRE SĂLI:

(în ordinea lor pe parcursul traseului de vizitare)

RECEPȚIE și ZONA GIFTSHOP

SALA “ISTORIA ORAȘULUI SINAIA”

SALA “SALONUL BURGHEZ”

SALA EXPOZIȚII TEMPORARE

SALA “SPORTURILOR”

SALA “CERCETAȘILOR”

SALA “ORAȘE ÎNFRĂȚITE”

SALA “PERSONALITĂȚI ALE ORAȘULUI SINAIA”

ZONA EXPUNERE (SEMICERC)

SALA ,,COMUNISMUL ÎN SINAIA,,

Descriere sumară a sălilor:

RECEPȚIE ȘI ZONA GIFTSHOP

Sala de recepție a muzeului prezintă o importanță deosebită la nivelul impactului vizual deorece se constituie ca un prim contact al vizitatorilor cu această instituție. Aici s-a amplasat un stand personalizat (recepție / vânzare bilete / vânzare suveniruri etc.) precum și a câtorva vitrine de expunere a suvenirurilor. Ca element decorativ dominant al încăperii s-a realizat o amplă pictură pe peretele din spatele standului, reprezentând o imagine descriptivă a orașului Sinaia din vechime.

Propunere de amenajare:

După execuție:

SALA “ISTORIA ORAȘULUI SINAIA”

Această primă sală, ce deschide traseul de vizitare, are menirea de a prezenta cele mai importante aspecte istorice, economice și sociale ale orașului Sinaia, elementul central al sălii fiind o machetă de mari dimensiuni în care sunt cuprinse și marcate cele mai reprezentative construcții arhitecturale locale (Complexul Peleș, case memoriale, gările regale ale orașului etc.). Informațiile explicative ale machetei, alături de o serie de alte texte informative sunt afișate pe panourile prezente în sală. Pentru expunerea obiectelor din colecția muzeului sunt puse la dispoziție în această sală 2 vitrine cu dimensiuni generoase și cu iluminat led.

Propunere de amenajare:

După execuție:

SALA “SALONUL BURGHEZ”

A doua sală de la parterul muzeului în care sunt expuse obiecte de mobilier și arme din patrimoniul Complexului Muzeal Peleș, fiind puse în valoare prin ambianța creată. Sala este dotată cu simeze de foarte bună calitate pentru eventuale expuneri pe suprafața pereților.

După execuție:

SALA EXPOZIȚII TEMPORARE

Fiind una dintre cele mai încăpătoare săli ale Muzeului Orașului Sinaia, sala de expoziții temporare este situată în vecinătatea sălii multimedia și îndeplinește condițiile necesare pentru găzduirea a numeroase evenimente culturale. În aceasta sală s-a pus accentul pe amplasarea luminilor necesare evidențierii lucrărilor expuse (dar și de ambientare), precum și a simezelor profesionale de jur împrejurul sălii.

După execuție:

SALA MULTIMEDIA

Propunere de amenajare:

După execuție:

SALA “SPORTURILOR”

Orașul Sinaia s-a remarcat de-alungul timpului ca fiind o importantă zonă turistică a țării, în care practicarea sporturilor de iarnă reprezintă una dintre atracțiile principale. Sala dedicată sporturilor prezintă vizitatorilor un fragment (butaforie) al cabanei Sf. Ana, distrusă de un incendiu, și o sanie autentică expusă ingenios cu ajutorul unui decor creat special, cu texturi de zăpadă și gheață. Celelalte obiecte specifice sporturilor din colecția muzeului sunt expuse într-o vitrină încăpătoare, iar pentru textele și filmele informative au fost puse la dispoziție panouri de afișaj.

În vecinătatea acestei săli s-a realizat un decor montan pentru expunerea schiurilor din colecția muzeului, precum și a accesoriilor aferente.

Propunere de amenajare:

După execuție:

SALA “CERCETAȘILOR” și ”SALVAMONT”

Pentru mica sală dedicată cercetașilor s-a realizat un ambient cât mai veridic, constituit dintr-un decor sculptat prezentat pe un fundal printat. În cadrul acestui decor este amplasat un manechin – reprezentant al cercetașilor – în costumație specifică, alături de câteva obiecte din instrumentarul necesar.

După execuție:

SALA “ORAȘE ÎNFRĂȚITE”

În această sală a muzeului se prezintă rolul social al orașului Sinaia la nivel global, fiind evidențiate legăturile de înfrățire cu alte orașe ale lumii. Pentru afișarea informațiilor s-au realizat panouri expoziționale ce crează modul optim de distribuire a textelor și imaginilor pe pereții sălii. Printr-o grafică deosebită se subliniază importanța orașului Sinaia la nivel mondial datorită legăturilor strânse de colaborare cu orașele înfrățite. Obiectele din colecția muzeului ce se încadrează în tematica sălii sunt expuse în vitrina creată.

Propunere de amenajare:

După execuție:

SALA “PERSONALITĂȚILOR”

Amenajarea acestei încăperi este similară sălii “Orașelor înfrățite”, repetând modul propus pentru afișarea informațiilor textuale și a imaginilor, precum și cel de etalare a obiectelor din colecția muzeului ce amintesc de prezența în orașul Sinaia a personalităților istorice sau culturale de seamă. Același tip de vitrină este prezent și aici, acesta fiind completat de un tip special de vitrină de dimensiuni mai reduse, realizată pentru expunerea uneia dintre mașinile de scris din colecție.

Propunere de amenajare:

După execuție:

SALA EXPUNERE (SEMICERC)

Această sală a muzeului a beneficiat în viziunea echipei de o constituție aparte, înscrierea sa într-un segment de cerc permițând realizarea unui decor butaforic spectaculos, imitând textura specifică stâncilor. Punctul de plecare în alegerea acestei soluții îl reprezintă un eveniment din istoria orașului Sinaia, mai precis amenajarea câtorva stânci din apropierea Stânei Regale, din ordinul regelui Carol I, cu ocazia vizitei împăratului Austro-Ungariei, Franz Josef, în anul 1897. În acest fundal va fi amplasată o copie a plăcii comemorative prezente pe stânca din Poiana Stânii Regale, element sculptural deosebit, ce merită evocat în expoziția permanentă a muzeului. Pe peretele opus decorului de piatra se propune montarea de simeze pentru organizarea de expoziții temporare sau pentru afișarea de informații suplimentare din istoria orașului.

Amenajarea propusă pentru expoziția permanentă a Muzeului Orașului Sinaia reunește atât sistemele de expunere tradiționale, cât și pe cele inovatoare, moderne, realizate în parametrii impuși de normele de conservare și protejare ale patrimoniului național.

Propunere de amenajare:

După execuție:

Sala ”Comunismul în Sinaia”

Această sală marchează încheierea a 81 de ani de domnie a familiei regale, prin plecarea din gara orașului Sinaia a Regelui Mihai, în ziua de 3 ianuarie 1948, și impactul instaurării comunismului asupra orașului Sinaia.

Toate aceste evenimente sunt marcate printr-o descriere succesivă și completate cu obiecte donate de către locuitorii orașului Sinaia.

După execuție:

3.5. Patrimoniul muzeului

În anul 2013, primăria Orașului Sinaia, începe o campanie de sensibilizare a locuitorilor, pentru a pune bazele constituirii patrimoniului viitorului muzeu. Astfel colecția muzeului este bazată pe donații ale localnicilor și pe obiecte primite în custodie de la Muzeul Național Peleș, Mănăstirea Sinaia, Casinoul din Sinaia și Biserica Sfântul Ilie.

Patrimoniul muzeului este compus din:

1. Fotografie-„Prințesa Ileana și arhiducele la căsătoria religioasă”-Sinaia, 1933

2. Fotografie- ”Teren de tenis” din Sinaia-1933

3. Fotografie„Turiști la Stâna Regală”-aprox.1900

4. Fotografie-”Pavaj cu trunchiuri de lemn”, Sec. al XIX – lea, în cartierul Furnica

5. Bon pentru înzestrarea armatei, 1 martie 1945

6. Harta generală a României cu țările învecinate locuite de român-1915

7. Anuarul ”Școlii medii mixte nr.1 din Sinaia”-an școlar 1956 – 1957

8. Cartea-”Primul anuar cu trasee montane din Bucegi” de C.I. Ionescu-Editura Turing – Clubul României fost Hanul Drumeților-1926

9. Catrea-”Călăuză pentru vizitatori și excursioniști în stațiunea Sinaia”, autor:Wladimir Bortnowski, 1929

10. Reclamă ”Casino Sinaia” publicată în Mersul Trenurilor, 22 mai 1937

11. Pliantul orașului Sinaia, editat de Oficiul Național de Turism

12. Reclamă la apele minerale din Sinaia

13. „Programul celei de-a 9 – a reuniune a sporturilor de iarnă la Sinaia”-1924

14. Raportul comisiei de verificare a gestiunii financiare și administrative a societății „Peleșul șiVârful cu Dor”, pentru perioada 5 iunie 1895 – 1 iulie 1896

15. Monografia istorică – geografică –turistică – pitorească – descriptivă a Castelului Peleș și a castelelor regale din Sinaia, autor: Mihai Haret, editată de Hanul Drumeților, 1924

16. Album cu fotografii alb – negru din perioada comunistă

17. Album cu fotografii alb – negru din perioada comunistă

18. Album cu fotografii alb – negru din perioada comunistă

19. Caiet de notițe cu coperți din metal

20. Carte de impresii – Casa de Cultură din Sinaia

21. Plăci fotografice folosite la o tipografie din Sinaia

22. Aparat de fotografiat marca „Kodak”, Sec. XX.A aparținut unui fotograf amator din Sinaia

23. Tălpică de lemn cu întăritură de mers prin zăpadă.Perioada interbelică

24. Mașină de scris mecanică marca „Continental”-Aprox. 1930.Folosită la Primăria Sinaia în perioada interbelică

25. Mașină de scris mecanică, producție cehoslovacă.Sec. XX.A aparținut Bibliotecii orășenești

26. Monografia mănăstirii Sinaia, autor Arhimandritul Serafim Georgescu

27. Clăpari pentru schi

28. Skeleton

29. Sanie

30. Schiuri din lemn cu prinzători din fier

31. Cupe metalice de la cazinoul din Sinaia.Aprox. 1930

32. Cravată de pionier

33. Raniță din material textil,Sec. XX.Folosită de pădurari.

34. Colțar de gheață din fier și curele din piele,Sec.XX

35. Mojar cu pistil

36. Fier de călcat cu cărbuni

37. Felinar cu benzină-1930

38. Obiecte ce au aparținut lui Nicolae Iorga

39. Aparat foto cu burduf, marca „Voighlander”

40. Suport toc scris

41. Ceas de masă, marca „Junghans” cu inscripție „Sinaia”

42. Sinaia și împrejurimile,de G. Găleșescu, Buc., 1903

43. Programul oficial al Primului Congres Național de Chimie, Sinaia 1924

44. Al treilea anuar al Bucegilor, Sinaia, 1928

45. Bon de impozit, 1933

46. Sinaia, fotografii din perioada interbelică

47. Râșniță de cafea

48. Medalii obținute de sportivii sinăieni, la diverse concursuri

49. Ceas de buzunar „Silistra”.Perioada interbelică

50. Papuci de lemn

51. Echipa României, campioană europeană la bob-Insbruk, 1971

52. Echipa de bob a României la diferite competiții internaționale

53. Carte poștală de la campionatele europene de bob – tineret-Sinaia, 1976

54. Echipa de bob a României premiată la Cervinia, 1973

55. Copertă caiet „Maculator” cu fotografia gimnaziului „Principele Nicolae”

3.6 Resurse financiare

Proiectul se bazează pe finanțatori interni: Primăria Orașului Sinaia și Centrul de Cultură”Carmen Sylva”. Odată cu diversificarea activităților culturale, se dorește o creștere treptată a vânzărilor de produse.

Casa Știrbey, ce adăpostește Muzeul de Istorie al orașului Sinaia cuprinde și un hostel precum și o cafetărie, care vor fi generatoare de resurse financiare. Având în vedere fluxul mare de turiști ai stațiunii Sinaia, preconizez că în primii trei ani, cheltuielile generate de activitatea muzeului (utilități, salarii etc.) vor putea fi acoperite din celelalte activități conexe.

Ținând cont de faptul că muzeul a fost deschis de curănd, 17.12.2015, o analiză economică,dar și impactului asupra comunității, vor putea fi făcute după 12 luni de la deschidere.

3.7 Protocolul amenajării obiectelor de muzeu într-o expoziție

O expoziție trebuie să respecte integritatea obiectelor asigurând protecția acestora. Personalul muzeului, muzeografi și conservatori, trebuie să fie foarte atenți la alegerea și expunerea obiectelor, din moment ce anumite obiecte sunt cunoscute că ar avea contaminanți nocivi. Prin atenta evaluarea a contextului și luarea unor decizii corecte, există posibilitatea obținerii compatibilității dintre materiale, și se poate asigura suficientă libertate lucrătorilor din muzeu pentru a produce o expoziție estetică.

Majoritatea colecțiilor unui muzeu de istorie conțin două categorii de bază, organice și anorganice. Obiectele organice sunt cele făcute din produse de origine animală, cum ar fi blana, lâna, mătase, os, fildeș, și de asemenea cele făcute din produse vegetale, cum ar fi lemn, hârtie, bumbac. Obiectele anorganice sunt cele făcute din metal, piatră, ceramică și sticlă. Piesele din muzeu, avănd fiecare o valoare deosebită și un comportament specific, sunt în contact cu mediul ambient care acționează necontenit asupra lor, uneori chiar distructiv.

Cu toate că obiectele anorganice sunt, în general, mult mai stabile și mai puțin predispuse la deteriorări decât materialele organice, este bine să se ia în considerare că toate obiectele sunt fragile și trebuie tratate toate la fel.

Cel mai important factor de degradare a obiectelor este microclimatul, iar pentru asigurarea unei vieti îndelungate a bunurilor de patrimoniu, acestea trebuie păstrate în conditiile optime de depozitare, conditii ce trebuie să fie stabile. Conservarea însumează întreaga activitate de descoperire și aplicare a celor mai potrivite mijloace pentru protejarea bunurilor culturale de actiunea factorilor din natură (umiditate, temperatură prea inaltă sau prea scăzută, aerul încărcat cu reziduuri industriale, lumina etc.) sau deteriorări produse de oameni.

Cei mai importanti factori de care trebuie ținut cont în conservarea bunurilor de patrimoniu sunt: temperatura, umiditatea relativă si umiditatea absolută a aerului. Nivelul si dinamica acestor parametrii sunt valabile și depind de conjunctura spațială de amplasare și de ambientul obiectului. Toți acesti factori ai mediului ambiental în care e plasat obiectul exercită asupra lui o acțiune continuă și, nu în puține cazuri, cu efecte distructive. Variațiile temperaturii și umidității relative, cu referire la cele care se înscriu în afara limitelor optime între 18-22°C, respectiv 50-65%, mai ales trecerile bruște de la valorile maxime la minime sau viceversa, au efecte negative în ceea ce privește integritatea obiectului, mergând de la cele aproape imperceptibile ochiului omenesc până la deteriorari și leziuni grave ale acestora.

Conservarea dă bune rezultate numai dacă se lucrează cu continuitate și stabilitate, urmărind în special prelungirea la maximum a vieții unei opere.

Prin denumirea generală de microclimat înțelegem factorii fizico-chimici și biologici. Existenta materială a unui obiect este conditionată de numeroși factori care acționează asupra lui:

Factorii care produc îmbătrânirea naturală (lumina, temperatura, poluanții atmosferici).

Factorii fizici (umiditatea relativă și temperatura).

Factorii chimici (ansambluri de factori care determină modificări de natură chimică în structura materialului).

Factorii biologici.

În majoritatea cazurilor acțiunea acestor facori este simultană ducând în cele din urmă, prin menținerea condițiilor necorespunzătoare de conservare, la deteriorarea gravă a obiectelor.

Majoritatea obiectelor muzeale sunt păstrate în cea mai mare parte a timpului în depozite, perioada de expunere fiind mai redusă. Depozitarea trebuie să constituie un summun al elementelor de optimă conservare pentru valorile muzeale. În procesul de adaptare al obiectului la mediul înconjurător, prin modalitatile de depozitare se preântâmpină transformările din structura obiectelor-reacții la solicitările mecanice sau biochimice ale climatului care slăbesc rezistența, provocând îmbatranirea lor.

În ceea ce privește statutul ″depozitului muzeal″, acesta este cu totul altfel decât cel cunoscut pentru depozitul fabricilor, uzinelor etc..″Depozitul muzeal″ se deosebeste de celelalte tipuri de depozite în mai multe feluri:

în primul rând ″depozitul muzeal″nu este numai un spațiu pur si simplu de păstrare, ci și de conservare, de asigurare a unor condiții ( microclimat, mobilier, posibilități de manevrare a pieselor, securitate).

în al doilea rând ″depozitul muzeal″ este spațiul unde se păstrează, după criterii bine stabilite, patrimoniul cultural național.

în al treilea rând, ca spațiu și mai ales ca structură, el nu este fix, existând o permanentă dezvoltare a sa, dezvoltare legată de achiziții, de transformări. În fiecare muzeu există o creștere a condițiilor, în funcție de posibilitațile materiale ale instituției, care impune ca încă de la începutul organizării unui depozit de muzeu să se aibă în vedere această crestere a colectiilor muzeale.

în al patrulea rând mai are rolul de observare a evoluției stării de sănătate a pieselor și de aplicare, în afara atelierelor de restaurare, a unor tratamente care să permită prelungirea vieții unui obiect.

CONCLUZII

De multe ori muzeele pot fi inaccesibile, și mă refer în special la muzeele de importanță locală ce par să se adreseze unui public – țintă restrâns. Indiferent cât de impunătoare sau atrăgătoare ar fi clădirea, informația trebuie să incite, să atragă, să stârnească curiozitatea.

Muzeul orașului Sinaia nu este doar un un loc unde sunt păstrate și expuse mărturii materiale ale existenței umane. Este mult mai mult, este în primul rând legătura personală a locuitorilor orașului cu istoria acelor locuri. Având în vedere că nucleul muzeului s-a constituit din donațiile sinăienilor, acest muzeu reprezintă o legătura pe care ei o au cu strămoșii lor. Pentru sinăieni obiectele expuse vor povesti o mulțime de lucruri fără să grăiască. Pentru turiștii ocazionali, aceste obiecte le vor dezvălui o parte din istoria zbuciumată, dar și interesantă a acestor locuri. Transformările radicale suferite de acele locuri, dezvoltarea frenetică din timpul regalității, trenurile plăcerii, primele concursuri din categoria sporturilor de iarnă, primele hoteluri, noua gară, vor strâni curiozitatea vizitatorilor către lucruri de mult întâmplate și mai puțin știute.

Un alt aspect important ar fi acela al relației dintre muzeu și publicul său, ce trebuie să urmărească cu prioritate informarea dar și formarea publicului. Printr-o educație civică, publicul trebuie informat cu privire la moștenirea culturală din raza muzeului pentru a deveni la rândul lui preocupat, asemenea muzeului, de preservarea patrimoniului existent.

Prin transformarea vilei”Alina Știrbey”, cea mai veche casă din orașul Sinaia, într-un muzeu de importanță locală, primăria orașului Sinaia, prin Centrul de Cultură ”Carmen Sylva”, răspunde unei necesități locale de promovare atât a patrimoniul imobil cât și cel mobil. Datorită importanței clădirii și a poziției, în centrul orașului și aproape de telecabină, Muzeul Orașului Sinaia poate reprezenta o atracție interesantă pentru turiștii români și străini

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

Aurel Moldoveanu, Probleme ale conservării științifice a patrimoniului muzeistic, Studii și material de muzeografie și istorie militară, nr.1/1968.

Ioan Opriș, Aurelia Duțu, Rodica Antonescu, Ghid de bune practici în protejarea și promovarea patrimoniului cultural rural, Institutul național al Patrimoniului, 2012.

Ioan Opriș, Muzee și colecții – România, Alcor Edimpex, 2015.

Aurel Moldoveanu, Proiectarea activităților de ambalare, transport și depozitare, Revista Muzeelor și Monumentelor, nr. 5/1977.

Aurel Moldoveanu, Realizări și perspective în domeniul ocrotirii patrimoniului cultural național mobil, Revista Muzeelor, nr 8/1980

Aurel Moldoveanu, Sistemul național de conservare și restaurare a patrimoniului mobil, Revista Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, nr. 3/1988

Ioan Opriș, Ocrotirea patrimoniului cultural, București, Editura Meridiane, 1978.

Ioan Opriș, Transmuzeografia, Oscar Print, București, 2000

Radu Ghica Moise, Sinaia-Perla Carpaților, editura Fundației ”România de Mâine”, București, 1998

Eva Mârza, Muzeografie generală, Alba Iulia – 2004

H.G. 1546/2003 – Norme de conservare și restaurare

Aurel Moldoveanu, Conservarea preventivă a bunurilor culturale, București, 2003

Gh.Nistorescu , Din Plaiul Prahovei, Editura Arhimede, 1995

Gh.Nistorescu , De la Plaiul Prahovei, Editura Horanda Press, București , 2004

http://www.montexpert.ro/istoric-valea-prahovei.php?localitate=sinaia

Date istorice

http://muzeusinaia.com/2016/01/20/castelul-stirbey/

http://www.preferatele.com/docs/istorie/2/introducere-in-stiin8.php

http://documents.tips/documents/referat-muzeu.html