INTRODUCERE. MOTIVAȚIA LUCRĂRII. În ultimele decenii, medicina a evoluat foarte mult, înregistrând cele mai mari progrese comparativ cu secolele… [602912]

Licență

INTRODUCERE. MOTIVAȚIA LUCRĂRII. În ultimele decenii, medicina a evoluat foarte mult, înregistrând cele mai mari progrese comparativ cu secolele… [602912]

Byadmin ianuarie 1, 2024

4
INTRODUCERE. MOTIVAȚIA LUCRĂRII.

În ultimele decenii, medicina a evoluat foarte mult, înregistrând cele mai mari
progrese comparativ cu secolele trecute. Tehnicile de radiologie și imagistică medicală
sunt în plină expansiune. Radiologia a revoluționat felul în care este diagnosticat un
pacient, indiferent de patologia cu care acesta se prezintă la medic.
Descoperirea razelor X este cea mai importantă reușită a științei moderne în opinia
publicului larg. Aparatul Röntgen (sau Roentgen) reprezintă realizarea științifică cu cel
mai mare impact. Radiațiile X, care au la bază raze X, constituie o formă de radiații
electromagnetice de înaltă intensitate. Acestea pot penetra obiectele solide demonstrând
astfel posibilitatea acestora de a fi folosite în varii domenii, de la medicină și arheolo gie
până la astronomie.
Premiul Nobel pentru Fizică din anul 1901 a fost oferit fizicianul ui de origine
germană Conrad Rontgen pentru descoperirea acestui nou tip de raze. L -a denumit X,
tocmai pentru a marca natura sa necunoscută.
Lucrarea are ca punct de plecare disecțiile anatomice clasice pe cadavru pentru a
putea înțelege complexitatea intestinului gros și a raporturilor sale.
Prin asocierea abordării tuturor tehnicilor de investigație a intestinului gros am
realizat un studiu în care anatomia este co relată cu datele de radiologie și imagistică
medicală. Modelul obținut permite inventarierea formațiunilor anatomice și raporturile lor,
recunoașterea atât a aspectului normal, cât și a modificărilor de natură anatomică ori
fiziologică folosind imagistica medicală.
Abordarea complexă din punct de vedere anatomic și radiologic al intestinului gros
este realizată pentru a aduce informații și în consecință pentru înțelegerea de către medicul
solicitant , a anatomiei și funcționalității acestui organ. Această lu crare aduce un real ajutor
clinicianului pentru alegerea examinării celei mai potrivite patologiei, în vederea obținerii
informațiilor cu acuratețea cea mai mare.
În plan aplicativ, scopul prezentei lucrări este de a realiza o sinteză asupra tuturor
datelor de anatomie și fiziologie ale intestinului gros, plecând de la o bibliografie largă și

5
complexă. De asemenea, scopul este de a analiza relațiile anatomice normal e și patologice
de la nivelul intestinului gros și evidențierea lor prin metodele imagistice.
Partea generală a prezentei lucrări are ca scop cunoașterea informațiilor de
dezvoltare embriologică a intestinului gros, precum și anatomia și fiziologia acestu ia.
Partea specială a lucrării prezintă în mod detaliat tehnicile imagistice folosite
pentru investigarea intestinului gros și datele de semiologie radiologică evidențiate cu
ajutorul examinărilor folosite. De asemenea, în cadrul acestei părți este preze ntat studiul
prin metode de disecție la cadavrele din cadrul U niversității de Medicină și Farmacie
”Carol Davila” , București .
Consider ca această lucrare reușește sa aprofundeze noțiunile anterior amintite și
totodată să îl ajute pe medicul solicitant ca re tratează această patologie complexă.

6

PARTE GENERALĂ

7
Capitolul I
EMBRIOLOGIA INTESTINULUI GROS

I.1. DIVIZIUNILE TUBULUI INTESTINAL
În perioada embrionară, după închiderea discului embrionar și plicaturarea cefalo –
caudală și laterală a embrionului, o porțiune din cavitatea vitelină acoperită de endoderm
va fi încorporată în corpul embrionului și astfel se va forma intestinul primitiv. Acesta este
închis cranial de membrana orofaringiană până în săptămâna a III -a și caudal de membrana
cloacală până în luna a III -a.
Segmentele intestinului primitiv și apoi ale tubului digestiv se dezvoltă
concomitent cu un mic avans cranio -caudal.
În porțiunile cefalică și caudală ale embrionului, intestinul primi tiv formeaza un
tub terminat în fund de sac, ale cărui segmente sunt proenteronul și respectiv,
metenteronul. Porțiunea mijlocie, mezenteronul, rămâne conectată temporar cu sacul
vitelin prin intermediul ductului vitelin sau canalul omfalo -enteric.
Așadar, intestinul primitiv este împărțit în trei segmente:
a. Intestinul anterior (proenteronul) este situat caudal de originea diverticulului
laringo -traheal și se extinde până la nivelul primordiului hepatic (mugurii
hepatocistic și pancreatici);
b. Intestinul mijlo ciu (mezenteronul) începe caudal de primordiul hepatic și se
continuă până la flexura colică primară, zonă care corespunde la adult joncțiunii
dintre cele două treimi drepte cu treimea stângă a colonului transvers;
c. Intestinul posterior (metenteronul) este cuprins între treimea stânga a colonului
transvers și membrana cloacală (linia pectinală). (1)

8

Fig. 1 . Dezvoltarea tubului digestiv
1 – Proenteron (intestin primitiv anterior) – faringe primitiv;
2 – Mezenteron (intestin primitiv mijlociu);
3 – Metenteron (intestin primitiv posterior);
4 – Creste neurale;
5 – Stomodeum (dup ă resorb ția membranei oro -faringiene);
6 – Proctodeum;
7 – Alantoida;
8 – Camp mezobranhial;
9 – Mugure bronho -pulmonar;
10 – Mugure hepatic;
11 – Mugure pancreatic dorsal;
12 – Canal omfalo -enteric;
13 – Proenteron – stomac primitiv.

Endodermul formează epiteliul ce căptușește la interior (mucoasa) tubul digestiv și
de asemenea, reprezintă originea pentru glandele acestuia, cum ar fi hepatocitele și celulele
exocrine și endocr ine ale pancreasului. Stroma glandulară (țesutul conjunctiv glandular) se

9
formează din mezodermul splanhnic. Compo nentele musculare, conjunctive și peritoneale
ale peretelui intestinal sunt derivate de asemenea din mezodermul splanhnic.
Intestinul primitiv este legat de pereții corpu lui embrionar prin două mezouri, unul
dorsal și unul ventral. Mezenterul comun dorsal este dispus pe toată lungimea intestinului
primitiv, iar mezenterul ventral este mai scurt și este întâlnit doar la nivelul proenteronului
(intestinului primitiv anterior). Acesta din urm ă se închide inferior până la jumătatea ansei
duodenale sau originea mugurelui hepatocistic.
Printre foițele mezenterului comun dorsal ajung la cele trei segmente ale
intestinului primitiv trei trunchiuri arteri ale cu originea în aorta dorsală: trunchiul celiac,
artera mezenterică superioară și inferioară. T runchiul celiac asigură vascularizația pentru
proenteron sau intestinul primitiv anterior , artera mezenterică superioară pentru
mezenteron sau intestinul prim itiv mijlociu și artera mezenterică inferioară pentru
metenteron sau intestinul primitiv posterior. (1)

Fig. 2. Sistemul digestiv primitiv

10
I.2. DERIVATELE SEGMENTELOR INTESTINULUI PRIMITIV
Mucoasa și glandele tubului digestiv au următoarea origine endodermală: din
proenteron se formeaz ă esofagul, stomacul și jumătatea superioară a duodenului . Din
mezenteron derivă jumătatea inferioară a duodenului, jejunul, ileonul, cecul, apendicele
vermiform, colonul ascendent și cele două treimi proximale ale col onului transvers. Din
metenteron vor lua naștere treimea stângă din colonul transvers, colonul descendent,
colonul sigmoid și ampula rectală. (1)

Fig. 3. Derivatele intestinului primitiv

I.3. DEZVOLTAREA MEZENTERONULUI
La sfârșitul săptămânii a cincea mezenteronul este suspendat de peretele abdominal
dorsal printr -un mezenter scurt și comunică liber cu sacul vitelin prin intermediul
pediculului vitelin sau a ductului vitelin.
În cea de -a 32-a zi, intestinul primitiv mijlociu va forma ansa ombilicală sa u ansa
intestinală primitivă . Înainte de constituirea acesteia , la nivelul rădăcinii intestinale a
veziculei ombilicale există o dehiscență care se va aplatiza și se va închide, formând
canalul vitelin . Persistența după naștere a canalului vitelin reprezin tă diverticulul Meckel,
o malformație congenitală situată la 40 -80 centimetri de valva ileocecală.
Cu excepția jumătății inferioare a ansei duodenale, mezenteronul ia forma unei
anse mai mari, ansa ombilicală ce are două ramuri: una superioară sau/și desc endentă –
mai lungă și una inferioară sau/și ascendentă – mai scurtă .

11
Între cele două ramuri, la vârful ansei ombilicale, se gasește canalul vitelin prin
care se menține comunicarea cu vezicula vitelină.
Mezenteronul este prevăzut cu mezenter comun dorsal și prezintă următoarele
derivate: jumătatea inferioară a duodenului, ansele jejunale și ileale, cecul cu apendicele,
colonul ascendent și cele două treimi din dreapta colonului transvers.
Din brațul superior al ansei ombilicale derivă ansele jejunale și p artial cele ileale,
iar din brațul inferior se vor dezvolta ultimii 40 -70 centimetri ai ileonului, cecul și
apendicele, colonul ascendent și două treimi drepte ale colonului transvers.

Fig. 4. A. Ansa intestinală primară înainte de rotație (vedere laterală). Axa de
rotație a ansei este reprezentată de artera mezenterică superioară. Sageata, rotație în sens
invers acelor de ceasornic.
B. Vedere similară cu cea din A, ilustrând ansa intestinală primară dupa rotația cu
180ᵒ în sens invers acelor de cea sornic. Colonul transvers are traiect anterior de duoden.

Ramura superioară a ansei ombilicale suferă un proces de creștere în lungime mai
rapid decât volumul cavității abdominale, lucru care produce în săptămâna 5 -6 de viață
intrauterină hernia fiziologică. În urma acestui proces, la nivelul brațului superior vor
apărea niște dilatații din loc în loc, denumite circumvolute. Debutul acestor apariții va fi
marcat de o mică dilatație ce va lua numele de diverticul cecal.

12
În cadrul acestui întreg eve niment, ansele abdominale sunt obligate să iasă
temporar din cavitatea abdominală pe fața anterioară a corpului embrionar, în plină
cavitate amniotică.
Începând cu săptămâna a 7 -a, ansa ombilicală începe să reintre treptat în cavitatea
abdominală, ca urmar e a alungirii pereților trunchiului, micșorării ritmului de creștere a
ficatului și involuției mezonefrosului. Această reintrare se face în următoarea ordine:
primele se reîntorc ansele jejunale . Se așază mai ales orizontal și la stânga liniei mediane,
comprimând o porțiune a metenteronului , ce va deveni colon descendent.
Intră apoi ansele ileale care se așază mai ales vertic al și la dreapta liniei mediane.
Colonul cu cecul și apendicele este ultimul care reintră. Acesta se așază mai ales
transversal, cu d iverticulul ceca l în poziție înaltă subhepatică.
Ulterior, diverticulul cecal suferă un proces de coborâre până ajunge în fosa iliacă
dreaptă, dezvoltându -se astfel și colonul ascendent. Vârful diverticulului cecal va forma
apendicele vermiform datorită c reșterii inegale dintre acesta și restul structurii.
Odată cu reintrarea anselor intestinale în cavitatea abdominală se produce un
proces de rotație a acestora în jurul vaselor mezenterice superioare, aflate în grosimea
mezenterului comun dorsal.
Rotația ansei primitive este de aproximativ 270 de grade și se împarte în 3 etape.
Procesul de rotație se realizează în sensul invers acelor de ceasornic (de la dreapta la
stânga).
1. Ansa ombilicală este dispusă sagital,
2. Ansa ombilicală se rotește; devine orizontal ă cu ramura superioară la dr eapta, iar
cea inferioară la stâ nga. Se realizează astfel o rotație de 90 de grade.
3. Ramura superioară crește mai mult. Are loc reintrarea anselor cu poziționarea
diverticulului cecal la nivel subhepatic (urmatoarele 90 de grade) .
4. Ultimele 90 de grade sunt efectuate prin coborârea diverticulului cecal în fosa
iliacă dreaptă.

13

Fig. 5. A. Vedere anterioară a anselor intestinale după rotația cu 270 ᵒ în sens invers acelor
de ceasornic. Se observă traiectul sinuos al anselor intestin ale și poziția primordiului cecal
în cadranul abdominal drept superior.
B. Vedere similar cu cea din A, cu ansele intestinale în poziția finală. Deplasarea
caudală a cecului și apendicelui determină localizarea acestor structuri în
cadranul abdominal drept inferior.

După repoziționarea cadrul ui colic se produc două procese. Primul este realizat de
mezoul colonului drept cu cele două foițe peritoneale care reacoperă jumătatea inferioară a
ansei duodenale și mugurilor pancreatic astfel înc ât aceste părți ale duodenului și
pancreasul vor fi acoperite de trei foițe peritoneale ce formează pars tecta duodeni.
Cel de -al doilea se realizează, î n mod normal, prin aderența secundară a colonul ui
ascendent și celui descendent la peretele posterior abdominal . Se vor fo rma fasciile de
coalescență colice. După unirea acestor straturi, colonul ascendent si colonul descendent
vor rămâne fixate permanent în poziție retroperitoneală.
Apendicele, extremitatea inferioară a cecului și colonul sigmoid își păstrează
fiecare propriul mezenter. (1)(2)

I.4. DEZVOLTAREA METENTERONULUI
Metenteronul dă naștere treimii stângi a colonului transvers, colonului desce ndent,
colonului sigmoid, ampule i rectale și porțiunii superioare a canalului anal. (1)
Segmentul terminal al intestin ului posterior prezintă o deschidere comună cu
alantoida la nivelul unei cavități numite cloacă. Această cavitate este tapetată de endoderm

14
și acoperită anterior de ectoderm. Între endoderm și ectoderm se formează membrana
cloacală care închide inferior cl oaca. Între alantoidă și metenteron apare septul uro -rectal.
Acest sept proliferează caudal și are tendință de unire cu membrana cloacală cu care, în
cele din urmă, va fuziona. Astfel, cloaca va fi împărțită în două componente: anterior, în
sinus ul uro-genital, iar posterior: sinus ul ano-rectal .

Fig. 6. Separarea tracturilor intestinal și urinar

În același timp, membrana cloacală se divide și ea în membrana uro -genitală,
respectiv membrana anală. În mod normal, aceste membrane se resorb dupa luna a III -a,
odată cu dispariția herniei ombilicale fiziologice.
Originea corpului per ineal se găsește la nivelul sept ului ano -rectal. Din acest corp
se va dezvolta diafragma pelvină și centrul tendinos al perineului.
Din sinusul uro -genital se vor forma vezica ur inară, uretra și parț ial organele
genitale externe.
Din sinusul ano -rectal se vor dezvolta ampula rectală și partea superioară a
canalului anal situate superior de linia pectinată. Aceste elemente sunt de origine
endodermală. Porțiunea situată inferior de li nia pectinată se va dezvolta din proctodeum,
de origine ectodermală. (2)
Din acest motiv, rectul prezintă dublă origine embrionară, respectiv: origine
endodermală și ectodermală.
Ampula rectală și o mică porțiune a canalului anal au origine endodermală și
prezintă epiteliu cilindric unistratificat. Aceste segmente vor fi vascularizate de artera
rectală superioară, continuare a arterei mezenterice inferioare.
Canalul anal (chirugical) este de origine ectodermală și va prezenta epiteliu
pluristratificat pavim entos. Acesta va fi irigat de arterele rectale inferioare, ramuri din
arterele rușinoase interne.

15
La joncțiunea dintre regiunile endodermică și ectodermică ale canalului anal se
găsește linia dințată sau linia pectinată, aflată inferior de coloanele Morgag ni. (1)

I.5. MALFORMAȚII ALE DEZVOLTĂRII TUBULUI DIGESTIV
 stenoze și atrezii,
 diverticul ul Meckel reprezintă persistența parțială a canalului vitelin,
 omfalocel ul se caracterizează prin persistența herniei fiziologice,
 eventrația este un defect de formare a peretelui anterior abdominal,
 fistula omfaloenterica reprezintă persistența lumenului vitelin și deschiderea lui la
nivelul ombilicului,
 de poziție:
– situs inversus
– absența fasciilor de coalescență colice
– cec in poziție înaltă subhepatică
 volvulu sul este rotația anormală a ansei intestinale ,
 maladia Hirschprung reprezintă defect ul de migrare a materialelor crestelor neurale
determinând absența plexurilor mienterice Meissner -Auerbach,
 mega -dolico -colon sigmoid se caracterizează prin creșterea colonul ului și în
lungime și în diametru. (1)

I.5.1. ANOMALII ALE DEZVOLTĂRII MEZENTERULUI
În mod normal, colonul ascendent, cu excepția unei porțiuni caudale, fuzionează cu
peretele abdominal, fiind acoperit de peritoneu anterior și lateral. Persistenț a unei porțiuni
de mezocolon dă naștere cecului mobil. În cazul în care mezenterul colonului asecendent
nu fuzionează cu peretele posterior al trunchiului, vor apare mișcări anormale ale
intestinului sau chiar volvusul cecului și colonului. Asemănător, în cazul unei fuziuni
incomplete se pot forma recesuri retrocolice localizate dorsal de mezocolonul ascendent.
Hernia retrocolică se caracterizează prin captarea unei porțiuni de intestin subțire dorsal de
mezocolon. (2)

16
I.5.2. DEFECTE ALE PERETELUI ABDOMI NAL
A. Omfalocelul
Omfalocelul este un defect ce se datorează nerefacerii complete a peretelui
abdominal la nivel antero -lateral, astfel încât viscerele (ficatul, intestinul subțire, intestinul
gros, stomacul, splina sau vezica biliară) sunt acoperite de membrana amniotică. Defectul
este reprezentat de ab sența întoarcerii intestinului î n cavitatea abdominală după hernia
fiziologică. Omfalocelul este întâlnit la 2,5 din 10000 de nou -născuți vii, având o rată
crescută a mortalității de 25% datorită asocieri i cu malformații cardiace și defecte ale
tubului neural. (2)

Fig. 7. A. Omfalocel: absența revenirii anselor intestinale în cavitatea abdominală după
producerea herniei fiziologice. Ansele herniate sunt acoperite de membrana amniotică.
B. Omfalocel la nou-născut.

B. Gastroschizisul
Gastroschizisul reprezintă un defect al peretelui abdominal prin care conținutul
cavității abdominale iese în plină cavitate amniotică, fără a fi acoperit de peritoneu ori
membrană amniotică. Acesta este determinat de închi derea anormală a peretelui abdominal
în jurul pediculului de fixație, localizarea cea mai frecventă fiind lateral de ombilic, pe
partea dreaptă. Afecțiunea apare la 1 din 10000 de nou -născuți, dar frecvența acestui tip de
malformație este în creștere, mai ales în cazul copiilor femeilor tinere. (2)

17

Fig. 8. Nou -născut cu gastroschizis. Ansele intestinale revin în cavitatea a bdominală, însă
herniază din nou prin peretele trunchiului, defectul fiind localizat de obicei de partea
dreaptă a ombilicului, în r egiunea venei ombilicale drepte care involuează. Spre deosebire
de omfalocel, în acest caz ansele intestinale nu sunt acoperite de membrana amniotică.

I.5.3. MALFORMAȚIILE DUCTULUI VITELIN
Diverticulul Meckel sau diverticulul ileal este persistența unei mici porțiuni a
ductului vitelin cu invaginația ileonului. De obicei asimptomatic la adult, acesta se găsește
la 40 -60 de centimetri de valva ileocecală, pe marginea antimezenterică a ileonului. Există
cazuri în care diverticulul Meckel produce complicații și anume ulcerații, hemoragii,
perforații diverticulare. Aceste cazuri sunt reprezentate de situația în care în componența
diverticulului întâlnim țesut pancreatic ectopic sau mucoasa gastrică ectopică. Uneori,
ambele capete ale canalului vitelin se trans formă în cordoane fibroase, iar porțiunea
mijlocie se transformă într -un enterochist sau chist vitelin. Cordoanele fibroase se pot roti
și obstrua, producând strangulare și volvulus. În alte cazuri, ductul vitelin rămas poate fi
funcțional și formează o co municare între ombilic și tractul intestinal, comunicare numită
fistulă ombilicală sau fistulă vitelină. (2)

18

Fig. 9. Vestigii ale ductului vitelin.
A. Diverticulul Meckel (sau ileal) asociat cu prezența unui cordon fibros (ligamentul
vitelin). B. Chist vitelin atașat la nivelul ombilicului și al peretelui ileonului prin
ligamentele viteline. C. Fistulă vitelină care face legătura între lumenul ileonului și
ombilic.

I.5.4. DEFECTE DE ROTAȚIE A INTESTINULUI
Rotația anormală poate duce la volvulus (răsucir ea intestinului) cu compromiterea
aportului sanguin în segmentul afectat. În mod normal, ansa intestinală primară se rotește
cu 270 ᵒ în sens antiorar. Dar în unele cazuri, aceasta se rotește doar cu 90 ᵒ, determinând ca
cecul și colonul să fie primele organ e care reintră în abdomen, localizându -se în partea
stângă a cavității abdominale, iar ansele care le urmează se vor așeza succesiv către
dreapta. În cele din urmă, colonul se va găsi în partea stângă.
Rotația inversă se produce când ansa intestinală se rotește cu 90 ᵒ în sens orar, lucru
ce determină traiectul posterior al colonului transvers față de duoden.
Duplicarea ansei intestinale sau a chistelor se poate produce oriunde la nivelul
tubului digestiv. Cele mai frecvente localizări sunt la nivelul ile onului unde poate fi un
segment lung sau un diverticul de dimensiuni mici. Simptomatologia apare precoce, iar în
33% din cazuri se asociază cu: atrezie intestinală, anus imperforat, gastroschizis sau
omfalocel.

19

Fig. 10. A. Rotație anormală a ansei intest inale primare. Colonul este situat în partea
stângă a abdomenului, iar ansele intestinale în partea dreaptă. Ileonul pătrunde în cec
dinspre dreapta. B. Ansa intestina lă primară s -a rotit cu 90 ᵒ în sensul acelor de ceasornic.
(rotație inversă). Colonul transvers are traiect posterior de duoden.

I.5.5. ATREZII ȘI STENOZE INTESTINALE
Cele mai multe atrezii și stenoze se produc la nivelul duodenului, ele putând sa
apară la orice nivel al intestinului.

Fig. 11. Cele mai frecvente tipuri de atrezie și ste noză intestinală.
A. Cea mai frecventă formă, întâlnită în 50% din cazuri , B. și C. apar fiecare în 20%
din cazuri , D. Are incidența de 5%.
Majoritatea sunt cauzate de accidente vasculare; cele din partea superioară a
duodenului pot fi cauzate de absența repe rmeabilizării.

20

Cele mai multe atrezii și stenoze se produc la nivelul duodenului, ele putând sa
apară la orice nivel al intestinului. Atreziile duodenului superior sunt date de absența
repermeabilizării, iar cele situate în restul intestinului de accident e vasculare.
În 50% din cazuri o regiune a intestinului dispare, în 20% din cazuri se formează
corzi fibroase, iar în 20% din cazuri se produc strâmtori cu o fină separare de către
diafragm. Restul de 10% reprezintă stenozele și atreziile multiple. (2)

21
Capitolul II
ANATOMIA INTESTINULUI GROS

II.1. CARACTERISTICI GENERALE
Intestinul gros reprezintă ultimul segment al tubului digestiv. Acesta se întinde de
la valvula ileocecală, situată în fosa iliacă dreaptă, până la orificiul anal, aflat în dreptul
vertebrei S3; prezintă o lungime medie de 1,5 m etri. Diametrul intestinului gros este mai
mare decât cel al intestinului subțire; el descrește de la un calibru de 7 centimetri
(porțiunea inițială) la aproximativ 4 c entimetri (porțiunea terminală).
Intesti nul gros se află în cavitatea abdomino -pelvină, etajul inferior, limita dintre
abdomenul superior și cel inferior fiind reprezentată de colonul transversal. Se descrie
cadrul colic, cu deschiderea în jos, în interiorul căruia se găsesc ansele intestinului subțire.
Cadrul colic prezintă o porțiune ascendentă, o porțiune transversală și una descendentă.
Porțiunea ascendentă continuă intestinul subțire de la nivelul fosei iliace drepte,
urcă aproape vertical până la nivelul ficatului, unde formează flexura co lică dreaptă. În
continuare intestinul gros prezintă partea transversală, ce merge în sus și la stânga, de -a
lungul marii curburi a stomacului până la splină, unde se formează flexura colică stângă. În
cele din urmă, porțiunea descendentă este reprezentată de colonul ce coboară de -a lungul
regiunii lombare stângi pâna la nivelul crestei iliace, străbate fosa iliacă stangă, intră în
micul bazin și care se continuă cu rectul și cu orificiul anal.
Astfel, din punct de vedere anatomic, cadrul colic este format din 7 segmente
succesive: cec, colon ascendent, flexură colică dreaptă (hepatică), colon transvers, flexură
colică stângă (splenică), colon descendent și colon sigmoid. (3)
Colonul ascendent este acoperit pe partea sa anterioară de peritoneul pariet al
posterior și are posterior fascia de coalescență. Astfel, acesta este un organ secundar
retroperitoneal.
Colonul transvers este un organ peritoneal întrucât este acoperit de peritoneul
visceral.
Colonul descendent este organ secundar retroperitoneal, fi ind acoperit de peritoneul
parietal posterior pe fața sa anterioară și prezintă fascia de coalescență Toldt II posterior.
Colonul sigmoid este acoperit de peritoneu viscera l, deci este organ peritoneal. (4)

22
Fig. 12. Cadrul colic și configurația externă

II.2. CONFIGURAȚIA EXTERNĂ
Intestinul gros se diferențiază de intestinul subțire prin elementele de configurație
externă. Acestea sunt: teniile, plicile semilunare, haustrele și ciucurii epiploici.
Teniile reprezintă trei benzi musculare, longitudinale, de culoare albicioasă. Se
formează prin concentrarea fibrelor musculare din stratul longitudinal. Cele trei tenii sunt:

23
tenia mezocolonică (posterioară, corespunde mezocolonului transvers), tenia omentală
(corespunde inserției marelui epiploon) și tenia li beră (așezată inferior). Teniile se reduc la
două la nivelul colonului sigmoid și se transformă într -un strat muscular continuu la
nivelul rectului.
Plicile semilunare sunt formațiuni transversale pe care le face peretele intestinului
gros și apar în urma condensării fibrelor musculare circulare. Acestea proemină în lumenul
intestinului ca niște creste, apărând la exterior sub forma unor șanțuri.
Haustrele sunt dilatații cuprinse între două plici semilunare. Ele dau aspectul
caracteristic al intestinului gros de strangulări transversale.
Ciucurii epiploici sau apendicii epiploici reprezintă partea de seroasă peritoneală
plină cu grăsime ce ia forma unor diverticuli.
Intestinul gros este împărțit topografic în: cec, colon ascendent, colon transvers,
colon desce ndent, colon sigmoid și rect. (3)

II.3. PORȚIUNILE INTESTINULUI GROS ȘI RAPORTURILE LOR
II.3.1. CECUL ȘI APENDICELE VERMIFORM
Cecul reprezintă prima porțiune a intestinului gros și este situat la nivelul fosei
iliace drepte, sub unghiul ileocecal. E l are forma unei ampule, o lungime de aproximativ 6
cm și un calibru de 7 cm. Partea lui superioară se continuă cu colonul ascendent, iar cea
inferioară se închide în fund de sac; se continuă cu un diverticul al cecului, numit
apendicele vermicular.
Cecul este un organ mobil, fiind acoperit de peritoneu la nivelul tuturor fețelor.
Acesta prezintă haustre și plici semilunare. Pe fața medială se găsește valvula ileocecală
sau valvula lui Bauhin, la nivelul căreia se formează un sfincter prin îngroșarea
muscu laturii circulare a ileonului. Sensul unic de trecere a conținutului intestinal din
intestinul subțire in cel gros este asigurat de valvula ileocecală.
Localizarea cecului poate sa difere, el putând fi găsit în unele variații în poziție
înaltă (lombară, p rerenală sau subhep atică) ori în poziție pelvină. (3)(4)
Raporturile cecului sunt reprezentate anterior de către p eretele anterior abdominal ,
posterior se află m ușchiul iliopsoas , nervul femural și nervul cutanat femural lateral .
Lateral de ace astă formațiun e anatomic ă se găsește mușchiul iliac și jumătatea
laterală a ligamentului inghinal , pe când medial, a nsele ileale , apendicele vermiform ,
vasele iliace externe , ureterul drept și vasele genitale drepte reprezintă limitele cecului. (1)

24
Apendicele vermiform este un organ rudimentar de forma unui diverticul, anexat la
nivelul cecului. Este localizat la 2 -3 centimetri sub limita dintre intestinul subțire și cel
gros (valva ileocecală). Are o lungime ce variază între 6 și 12 c entimetri și un diametru d e
5-8 milimetri.

Fig. 13. Cecul și apendicele vermiform

Apendicele este situat intraperitoneal și prezintă mezou propriu, numit
mezoapendice sau mezenteriol. În afară de poziția sa normală din fosa iliacă dreaptă, și
anume loja cecală, unde îl găsim îm preună cu cecul, acesta poate fi situat : retrocecal și

25
retrocolic (cea mai frecventă malpoziție); subcecal și pelvin (continuă t raiectul descendent
al cecului); retroileal și preileal.

Fig. 1 4. Poziții ale apendicelui vermiform

II.3.2. COLONUL ASCENDENT
Colonul ascendent se întinde de la valvula ileocecală până la flexura colică dreaptă,
având o lungime de aproximativ 10 -15 centimetri. El este fixat prin peritoneul parietal de
peretele posterior al abdomenului. Peritoneul parie tal formează fascia de coalescență Toldt
I și acoperă fața anterioară a colonului, determinând astfel secundaritatea retroperitoneală a
organului.
La nivelul flexurii colice drepte, peritoneul se reflectă pe structuri le din jur,
formând ligamentul f reno-colic drept ce se întinde între flexura colică dreaptă și diafragm,
ligamentul r eno-colic ce leagă flexura colică dreaptă de peretele posterio r, în dreptul
rinichiului drept și ligamentul cistico -colic. (3)(4)
Proiecția colonului ascendent este la nivelul flancului drept al abdomenului.
Raporturile colonului ascendent sunt realizate anterior de către pe retele anterior a l
abdomenului și p osterior de m ușchiul pătrat lombar , nervul subcostal, nervul
iliohipogastric, nervul ilioinghinal și fața anterioară a r inichiului drept, către polul inferior .

26
Lateral întalnim p eretele lateral al abdomenului, împreună cu care delimitează
spațiul parieto -colic drept , iar medial a nsele jejuno -ileale , duodenul II , vena cavă
inferioară , ureterul drept și vasele genitale drept e.
Anterior de flexura colică dreaptă se află c artilajul coastei X , fața viscerală a
lobului drept al ficatului și fundul vezicii biliare . Posterior de aceasta se găsește f ața
anterioară a rinichiului drept și duodenul descendent. (1)

II.3.3. COLONUL TRANSVERS
Între cele două flexuri colice dreaptă, respectiv stângă se întinde colonul transvers,
al cărui traiect descrie o crosă cu o lungime de aproximativ 45 -50 centimetri și un diametru
de 6-7 centimetri. Convexitatea este orientată către inferior.
Colonul transvers este un segment mobil, situat intraperitoneal. Mobilitatea se
datorează mezocolonului transvers, formațiune peritoneală care îl leagă de peretele
posterior abdominal. Acesta împarte cavitatea abdominală în două etaje, unul
supramezocolic, superior și unul inframezocolic, inferior.

Fig. 15. Colonul și mezocolonul transvers

27
Colonul transvers este fixat în poziția sa prin intermediul unor ligamente.
Ligamentul gastrocolic leagă marea curbură a stomacului de colonul transvers, iar
ligamentel e parietocolice (drept și stâng) leagă cele două flexuri colice de diafragm.
Colonul transvers se leagă de marele epiploon care acoperă ansele intestinale,
interpunându -se între ele și peretele anterior al abdomenului.
Mezocolonul transvers prezintă două m argini și două fețe. Cele două margini sunt
anterioară (colică) și posterioară (rădăcina) , iar cele două fețe sunt superioară și inferioară .
Flexurile colice sunt alipite la diafragm prin ligamentele frenocolice. Peretele
inferior al bursei omentale este format de mezocolonul transvers. El conține între foițele
sale vasele colice medii și arcada marginală Drummond.
Flexura colică dreaptă se proiectează la nivelul vertebrelor T12 – L1. Flexura colică
stângă se proiectează la nivelul vertebrelor T11 – T12.
În fața colonului transvers se află p eretele anterior abdominal , iar în spatele lui
găsim f ața anterioară a rinichiului drept , duodenul II , fața anterioară a capului pancreatic ,
corpul pancreasului , fața anterioară a rinichiului stâng .
Superior de colonul t ransvers se întinde marea curbura a stomacului , fața viscerală
a lobului drept hepatic , fața colică splenică , iar i nferior se află ansele jejuno -ileale. (1)(3)(4)

II.3.4. COLONUL DESCENDENT
Colonul descendent se întinde pe parcursul a 10 -25 centimetri de la flexura colică
stângă până la nivelul fosei iliace stângim proiectându -se la nivelul flancului stâng.
Asemenea colonului ascendent, el este fixat prin intermediul unei fascii de natură
peritoneală (fascia de coalescență Toldt II) de peretele abdominal po sterior. (3)
Anterior de colonul descendent se întâlnește p eretele abdominal anterior , iar
posterior mușchiul pătrat lombar , nervul subcostal, nervul iliohipogastric, nervul
ilioinghinal și polul inferior al rinichiului stâng .
Lateral se află p eretele abdominal lateral, împreună cu care delimitează șanțul
parietocolic stâng .
Medial , ansele jejunului , duodenul IV , vena mezenterică inferioară , aorta, ureterul
stâng și v asele genitale stângi delimitează colonul descendent. (1)

28
II.3.5. COLONUL SIGMOID
Colonul sigmoid sau ileopelvian este, ca și cel transvers, o porțiune mobilă,
prezentând un mezou, numit mezosigmoid. El prezintă o lungime de circa 50 c entimetri ce
se întinde între creasta i liacă stângă și vertebra S3. (3)

Fig. 16. Mezocolonul sigmoid ian
1 – Mezenterul, 2 – Colonul transvers, 3 – Colonul descendent
4 – Colonul sigmoidian, 5 – Mezocolonul sigmoidian
6 – Artera iliacă comună stângă, 7 –Ureterul stâng
8 – Rectul, 9 – Recesul intersigmoidian

Mezocolonul sigmoid are forma unui evantai ș i prezintă două margini: anterioară
(colică) și posterioară (rădăcina) , două fețe și două foițe peritoneale între care vasele
sigmoidiene și artera rectală superioară au traiect.

29
Rădăcina mezosigmoidului are două ramuri, una ascendentă și una descendentă.
Ramura ascendentă are un traiect ascendent spre dreapta și paralel cu vasele iliace externe
și comune stângi. Ramura descendentă interesctează vasele iliace comune stângi și ajunge
median în dreptul vertebrei S3.
Între cele două ramuri se formează recesu l intersigmoidian, în vârful căruia se
găsește ureterul stâng.
Fosa iliacă stangă și hipogastrul reprezintă proiecțiile colonului sigmoid la nivelul
peretelui abdominal anterior.
Raportur ile colonului sigmoid sunt reprezentate a nterior de p eretele abdomi nal
anterior și ansele ileale , posterior de m ușchiul iliopsoas , vasele iliace comune și externe ,
nervii femural și genitofemural , vasele genitale stângi și ureterul stâng .
Lateral , porțiunea sigmoidiană a colonului este circumscris de către m ușchiul iliac ,
jumătatea laterală a ligamentului inghinal , vasele iliace externe stângi , nervul obturator și
ovarul sau ductul deferent . Medial întalnim anse ileale , iar i nferior vezica urinară și uterul
la femeie . (1)

II.3.6. RECTUL
Cu o lungime de 15 c entimetri și o lățime de 6 -8 centimetri, rectul este segmentul
terminal al intestinului gros și se întinde din dreptul vertebrei S3 până la anus. Acesta se
găsește în loja rectală de la nivelul părții posterioare a bazinului, delimitată anterior de o
aponevroză, posteri or de osul sacru și de coccis, iar lateral de mușchii ridicători anali. El
este fixat în această lojă de peritoneul care îl acoperă, de mușchii ridicători anali, de
pediculii vasculari și de sfincterul anal extern. (1)(3)
Rectul prezintă 2 porțiuni: ampula rectală și canalul anal.
Ampula rectală este un segment mai dilatat, situat superior, între vertebra S4 și
locul de inserție a mușchilor ridicători anali , care traversează perineul. Aceast ă formațiune
anatomică este un organ pelvin acoperi t parțial de p eritoneu visceral. A re o porțiune
inițială intraperitoneală, apoi o porțiune pelvis -subperitoneală
Canalul anal este cuprins între mușchii ridicători anali (linia dințată sau pectinată)
și linia ano -cutanată. „Chirurgical”, canalul anal prezintă ca limită superioară locul prin
care rectul traversează mușchii ridicători anali.

30

Fig. 17. Rectul

Rectul prezintă în plan sagital două curburi, una concavă anterior, care urmează
fața anterioară a sacrului și alta cu concavitatea posterioară. El are aspect fusiform întrucât
cele două extremități sunt mai înguste, iar porțiunea de mijloc mai dilatată (a mpula
rectală).
În plan frontal, ultima porțiune a intestinului gros prezintă trei curburi ce determină
existența valvelor lui Houston. Curburile superioară și inferioară sunt concave la stânga,
iar curbura mijlocie este concavă la dreapta.
Odată ce rectu l se continuă cu canalul anal, lumenul său devine din ce în ce mai
îngust. Astfel, mucoasa rectală netedă formează 6 -10 coloane longitudinale, numite
columnele anale Morgagni. Baza acestora este unită prin valvele anale. Toate valvele anale
formează linia pectinată. Superior de fiecare valvă ia naștere o criptă anală. La nivelul
criptelor anale se deschid glandele anale.
Rectul nu mai prezintă niciun element de configurație externă caracteristice
colonului.
Fețele anterioară și laterale ale s egmentul ui intraperitoneal al ampulei rectale sunt
acoperite de peritoneu. Fundul de sac Douglas reprezintă peritoneul de pe fața anterioară a
rectului alipit de vezica urinară la bărbați și de peretele vaginal posterior și uterin la
femeie.

31
Anterior se găsesc a nsele ile ale și colonul sigmoid , fundul vezicii urinare în partea
superioară (la bărbat) , fața posterioară a uterului (la femeie) , trompele uterine (la femeie) ,
ovarele (la femeie) și peretele vaginal posterior (la femeie) .

Fig. 18. Raporturile rectului la bărba t
1. Vezica urinară, 2. Fundul de sac prevezical, 3. Mușchiul drept abdominal,
4. Pubisul, 5. Ligamentul pubovezical, 6. Corpul cavernos al penisului,
7. Corpul spongios al penisului, 8. Porțiunea spongioasă a uretrei,
9. Scrotul, 10. Bulbul penisului, 11. An usul,
12. Mușchiul sfincter ectern al anusului, 13. Rectul, 14. Glanda bulbouretrala,
15. Porțiunea membranoasă a uretrei, 16. Septul retrovezical,
17. Prostata, 18. Vezicula seminală

Lateral , ampula rectală este mărginită de a nsele ileale și colonul sigm oid.
Segmentul pelvis -subperitoneal prezintă a nterior de acesta p rostata (la bărbat) ,
veziculele seminale (la bărbat) , ductele deferente (la bărbat) , ureterele (la bărbat) , baza
vezicii urinare (la bărbat) , peretele vaginal posterior (la femeie) .

32
Lateral de acest segment se găsesc p lexurile hipogastrice inferioare și arterele
rectale medii , iar p osterior se observă f ascia presacrală , vasele sacrale medii , vasele sacrale
laterale , lanțurile sacrate simpatice și nervii spinali sacrați .
La nivelul spațiului pelvis -subperitoneal, rectul este înconjurat de țesut adipos,
numit mezorect. Învelit la exterior de fascia mezorectală (fascia proprie a rectului),
mezorectul prezintă la interior ramurile terminale ale vaselor rectale superioare și
ganglioni limfatici. În excizia totală de mezorect, intervenție chirurgicală ce se efectuează
în cazul cancerului de rect, acești ganglioni sunt extirpați împreună cu tumora.
Raporturile canalului anal sunt a nterior : vârful prostatei (la bărbat) , uretra
membranoasă (la bărba t), mușchiul transvers profund al perineului (la bărbat) , bulbul
penisului (la bărbat) , centrul tendinos al perineului (la bărbat) , porțiunea inferioară a
vaginului (la femeie) și centrul tendinos al perineului (la femeie) , posterior : ligamentul
ano-coccig ian și lateral : fosa ischio -anală sau ischio -rectală și conținutul acesteia .

Fig. 19. Raporturile rectului la femeie
1. Uterul, 2. Excavația recto -uterină, 3. Rectul, 4. Colul uterin,
5. Vaginul, 6. Mușchiul sfincter extern al anusului, 7. Anusul,
8. Septul rectovaginal, 9. Labia mare dreaptă, 10. Labia mică dreaptă,
11. Meatul urinar, 12. Uretra, 13. Septul uretrovaginal,
14. Vezica urinară, 15. Septul vezicovaginal, 16. Pubisul,
17. Fundul de sac prevezical, 18. Excavația vezico -uterină, 19. Peritoneul.

33

Fosa ischio -anală înconjoară la exterior canal ul anal. Limitele acesteia sunt
reprezentate supero -medial de mușchiul ridicător anal , lateral: mușchiul obturator intern ,
medial: sfincterul anal extern . Baza fosei este reprezentată de tegumentul perineal , iar
vârful de inserția mușchiului ridicător anal pe obturatorul intern . (1)(3)(4)

II.4. STRUCTURA PERETELUI INTESTINULUI GROS ȘI
CONFIGURAȚIA LUI INTERIOARĂ
Peretele tubului digestiv este adaptat funcțiilor sale de digestie, absorbție și
expulzie a resturilor alimentare, cu particularități pentru fiecare segment al său. (4)
Intestinul gros prezintă la interior o dispoziție inversă conformației exterioare.
Teniile iau forma unor fâșii longitudinale. Haustrele sunt reprezentate de niște pungi sau
celule, iar șanțurilor transversale le corespund plicile semilunare.
Peretele intestinului gros este constituit din patru tunici: mucoasă, submucoasă,
musculară și seroasă.

Fig. 20. Straturile intestinului gros

34
II.4.1. TUNICA MUCOASĂ
Tunica mucoasă căp tușește suprafața internă a intestinului gros și este mai groasă
decât cea a intestinului gros. Aceasta are o culoare albicioasă -cenușie și un aspect neted la
nivelul cecului și colonului, iar la nivelul rectului prezintă valvulele Houston și coloanele
Morgagni. Atunci când intestinul gros este gol, se formează niște cute la nivelul mucoasei
ce dispar la apariția reziduurilor alimentare; cutele neregulate se datorează contracțiilor
fibrelor musculare circulare.
Din punct de vedere microscopic, mucoasa est e alcatuită dintr -un epiteliu cilindric,
un corion cu infiltrații limfoide și glande tubulare tip Lieberkȕhn.
Epiteliul mucoasei intestinului gros este format din celule mucoase caliciforme, cu
rol în producerea mucusului de lubrefiere; se mai găsesc celu le absorbante cu rol in
absorbția apei și celule endocrine.
Corionul mucoasei este format din țesut conjunctiv reticulat în care se găsesc
foliculi limfatici mari, solitari, care depășesc mucoasa și pătrund în mucoasa subiacentă.
Aparatul glandular este reprezentat de numeroase glande, adânci și ramificate
numite glande Lieberkuhn. La nivelul rectului acestea sunt tubulare, drepte și neramificate.
Celulele caliciforme se găsesc în numar mai mare comparativ cu intestinul subțire, iar
celulele Paneth lipses c. La limita dintre mucoasă și submucoa să se află musculara
mucoasei. (3)(5)

II.4.2. TUNICA SUBMUCOASĂ
Tunica submucoasă este formată din țesut conjunctiv lax în care se află vase de
sânge, fibre și celule nervoase, vase limfatice și foliculi limfatici.

II.4.3. TUNICA MUSCULARĂ
Tunica musculară este formată din două straturi: unul intern și altul extern.
Stratul intern este format din fibre musculare dispuse circular.
Stratul extern este reprezentat de fibre musculare cu orientare longitudinală. La
nivelul colonului ascendent, transvers și descendent, aceste fibre formează trei bandelete
groase, cunoscute sub denumirea de tenii. La nivelul colonului sigmoid, teniile sunt în
număr de două, între ele găsindu -se plexul mienteric Auerbach. (4)

35
II.4.4. TU NICA SEROASĂ
În porțiunea peritoneală, colonul este acoperit de seroasă. Aceasta prezintă
apendicii epiploici, formațiuni dilatate, numeroase și su ccesive cu un conținut adipos. (1)

II.5. VAS CULARIZAȚIA DE TIP ARTERIAL
Arterele care irigă peretele intestinului gros provin din artera mezenterică
superioară, artera mezenterică inferioară și artera iliacă internă. (3)
Artera mezenterică superioară împreună cu ramurile sale vascularizeaz ă partea
dreaptă a intestinului gros (cec, apendice, colon ascende nt, 2/3 drepte colon transvers), pe
când artera mezenterică inferioară deservește segmentelor situate la stânga liniei mediane
(1/3 stângă colon transvers, colon descendent, colon sigmoid și rect).
Din artera mezenterică superioară se desprind următoarele ramuri: artera ileocolică,
artera colică dreaptă și artera colică medie.
Artera ileocolică continuă traiectul arterei mezenterice superioare. Aceasta dă
ramuri cecale, apendic ulară și un ram colic ascendent.
Artera colică dreaptă se deprinde printr -un trunchi comun cu artera colică medie de
pe fața dr eaptă a mezentericei superioare. S e împarte la rândul ei într -un ram ascendent și
unul descendent.
Artera colică medie se împarte într -un ram drept și unul stâng.
Artera mezenterică inferioară dă naștere l a ramurile: artera colică stângă, arterele
sigmoidiene și artera rectală superioară.
Artera colică stângă formează împreună cu vena mezenterică inferioară arcul
vascular Treitz. Aceasta hrănește partea stângă a colonul transvers și partea su perioară a
colonului descendent.
Arterele sigmoid iene sunt descrise clasic în trei ramuri: superioară, medie și
inferioară. P ătrund în mezosigmoid și se împart în ramuri ascendente și descendente.
Acestea irigă porțiunea inferioară a colonulu i descendent și colonul sigmo id.
Artera rectală superioară continuă traiectul arterei mezenterice inferioare. A junge
posterior de rect unde se împarte în ramurile sale dreaptă și stângă. Ramurile sale terminale
pătrund în submucoasă și se vor anastomoza cu ramuri ascendente din artera rectală
inferioară. Aceasta deservește segme ntului superior al rectului. (1)(3)

36
Din artera iliaca internă se desprinde artera rectală medie, care irigă sementul
mijlociu al rectului.
Canalul anal este irigat de artera rectala inferioară, ramură din artera rușinoasa
internă desprinsă la rândul e i din artera iliacă internă. (3)

Fig. 21. Vascularizația de tip arterial

37
II.6. VASCULARIZAȚIA DE TIP VENOS
Drenarea sangelui venos se face prin intermediul venelor omonime formate la
nivelul tunicii mucoase și musculare. Acestea se varsă în vena mezenterică superioară,
vena mezenterică inferio ară sau vena iliacă internă. (1)
Venele intestinului gros conduc sângele spre vena portă și spre vena cavă
inferioară. Între sistemul port și sistemul cav există anastomoz e porto -cave. (3)

Fig. 22. Vascularizația de tip venos

38
La nivelul rectului se găsesc două plexuri venoase cu o mare importanță clinică:
plexul rectal inern și extern.
Plexul rectal intern este situat la nivelul submucoasei și drenează sângele spre vena
rectală superioară. E ste împărțit de linia pectinată în: plexul hemoroidal intern (superior) și
plex hemoroidal extern (inferior).
Plexul rectal extern se află localizat perirectal sau perimuscular, în afara tunicii
musculare, adică subcutanat, drenând sangele venos p rin vena rectală inferioară. (1)

II.7. VASCULARIZAȚIA DE TIP LIMFATIC
Limfaticele intestinului gros se formează la nivelul mucoasei. Ele drenează limfa
către ganglionii mezenterici, iar de aici spre trunchiul limfatic intestinal. ( 3)
Limfaticele, dupa ce iau naștere formează o rețea musculară și una subseroasă.
Limfa astfel colectată va fi adunată într -o arcadă de ganglioni paracolici: ileocolici, colici
drepti, mijlocii și stângi.
Limfa ce provine de la cec și apendice, colon asce ndent și transvers se va vărsa în
ganglionii superiori, în timp cea de la colonul descendent și sigmoid va fi distribuită spre
ganglionii mezenterici inferiori. (5)
La nivelul rectului și canalului anal există două teritorii de drenaj limfatic, separate
de linia pectinată. Deasupra acesteia drenarea se realizează spre ganglionii limfatici rectali
superiori, mai apoi spre ganglionii mezenterici inferiori. Inferior de linia pectinată limfa
drenează spre ganglionii inghinali superficiali. (1)

39

Fig. 23. Vasel e limfatice și ganglionii limfatici

II.8. INERVAȚIA
Nervii intestinului gros se formează din plexurile mezenterice superior și inferior și
din plexul hipogastric. Fibrele nervoase simpatice și parasimpatice care ajung la peretele
intestinal dau naștere plexurilor mienteric Auerbach și submucos Meissner. (3)

40

Fig. 24. Inervația intestinului gros

Cecul, apendicele, colonul ascendent și cele două treimi drepte ale colonului
transvers primesc fibre simpatice din ganglionii celiaci și mezenterici superiori, iar fibrele
parasimpatice din nervii vagi. Treimea st ângă a colonului transvers, colonul descendent și
colonul sigmoid primesc inervație simpatică de la plexul mezenteric inferior și
parasimpatică de la nervii splanhnici pelvieni.
Simpaticul a re o acț iune vasomotoare. (5)
Inervația rectului se realizează prin fibre ce provin din plexul mezenteric inferior și
conține fibre simpatice și parasimpatice. Plexul hipogastric inferior trimite și el fibre
pentru inervația rectală.
Canalul anal primește inervație somatică prin nervul rectal inferior, ramură a
nervului rușinos intern.
Rectul și canalul anal au o inervație complexă cu rol în defecație și continență. (1)

41

Fig. 25. Inervația rectului

42
Capitolul III
FIZIOLOGIA INTESTINULUI GROS

Mucoasa in testinului gros are ca funcții: secre ția, absorbția și motilitatea. (6)

Fig. 25. Principalele funcții ale colonului

III.1. FUNCȚIA SECRETORIE
Funcția secretorie a intestinului gros comparativ cu cea a intestinului subțire constă
în producerea mai bogată de mucus, cu rol în formarea materiilor fecale și înaintarea
acestora spre a fi eliminate. Mucusul este produs de numeroasele celule caliciforme ale
mucoasei colonu lui. În mucina secretată de glandele intestinului gros nu se găsesc enzime,
de aceea procesul de digestie practic lipsește. Cantitățile mici de substanțe alimentare care
au rămas neabsorbite sunt însă supuse unor procese de fermentație și de putrefacție su b
acțiunea enzimelor secretate de bacteriile din lumenul intestinal.
În colonul proximal (cecum, colon ascendent și jumătatea dreaptă a colonului
transvers) predomină flora de fermentație aerobă care degradează glucidele nedigerate
(celuloza) până la stadi ul de acizi organici (acid acetic, acid lactic, acid butiric), H+ și CO 2.
În colonul distal (jumătatea stângă a colonului transvers, colonul descendent si
colonul sigmoid) predomină flora de putrefacție anaerobă care degradează proteinele

43
nedigerate în ami noacizi care vor fi dezaminați și decarboxilați rezultând amine
(putrescina, cadaverina) și gaze (H2S, mercaptani), amoniac.
Flora intes tinală, pe lângă rolul digestiv enzimatic, prezintă mai multe roluri. Unul
din acestea este faptul că asigură sinteza și absorbția vitaminelor hidrosolubile (B1, B2,
B12, acidul pantotenic) și liposolubile (K). De asemenea, asigură procesul de deconjugare
a diglicuronidului până la transformarea în stercobilină, dar și deconjugarea acizilor biliari
și elim inarea acidului dezoxicolic și litocolic prin materiile fecale precum și reabsorbția în
circuitul hepato -entero -hepatic a acidulu i colic.
Tot flora intestinala asigură și stimularea funcției de apărare a organismului prin
creșterea formării de Ig A și Ig M de către celulele limfoide ale peretelui intestinal.
(3)(6)(7)

III.2. FUNCȚIA DE ABSORBȚIE
Prin funcția de absorbție a intestinului gros se realizează absorbția apei, a
electroliților, vitaminelor și a unor aminoacizi. Mucoasa colonului absoarbe în prin cipal
apa, sodiul și alte substanțe minerale și o serie de vitamine, mai ales pe cele ce se
sintetizeaza la nivelul colonului cu ajutorul bacteriilor colonice, vitaminele din grupul B și
K. Glucoza și aminoacizii pot fi și ei absorbiți de mucoasa colonică, însă în cantități mai
mici. Absorbția apei are loc în special la nivelul cecului și colonului ascendent, iar în urma
acestui proces, materiile fecale își măresc consistența înainte de eliminare. Așadar, din cei
aproximativ 400 m ililitri de chil intestinal vărsat de colon prin valvula ileocecală, în 24 de
ore se elimină sub formă de materii fecale o cantitate de aproximativ 150 m ililitri.
Materiile fecale sunt formate din apă, substanțe organice și substanțe minerale. Din
conținutul acestor materii, apa este într -un proc entaj de 60 -65%. Substanțele anorganice
sunt reprezentate de diferite săruri (fosfați, săruri de calciu, magneziu și fier), iar cele
organice de resturi alimentare, produsele de secreție ale colonului, leucocite, celule
epiteliale descuamate și o cantitate mare de bacterii ce se dezvoltă în această porțiune de
intestin. Culoarea materiilor fecale este datorată stercobilinei, ce se obține prin degradarea
bilirubinei. (3)(6)

44
III.3. FUNCȚIA MOTORIE
Funcția motorie a intestinului gros se aseamănă cu cea a intestinului subțire.
Colonul prezintă mișcări peristaltice (mișcări propagate) și mișcări segmentare (mișcări
segmentare).
Mișcările peristaltice sunt formate de două unde: de relaxare și de contracție. Unda
de relaxare se află în fața conținutului intesti nal și permite înaintarea acestuia, pe când
unda de contracție se produce în spatele conținutului intestinal, producând forța motrice a
deplasării.

Fig. 26. Peristaltismul intestinului gros

Mișcările peristaltice pot fi lente (viteză de deplasare de 1 -2 cm/min) sau în masă
(20-30 cm de colon se contract brusc), împingând o mare cantitate de materii fecale spre
rect. Acestea sunt caracteristice colonului transvers, descendent și sigmoid.
Mișc ările segmentare sunt inele de contrcție ce se produc simultan la nivelul
anselor intestinale, fragmentând ansa în numeroase cavități în care crește presiunea, ceea
ce ajută la absorbția intestinală. Pentru acest tip de mișcări este caracteristică starea d e 60-
90 sec, în care fibrele musculare se contract, urmată de relaxarea bruscă cu apariția în
centrul zonei relaxate a unor inele de contracție. În urma acestui proces se realizează
frământarea conținutului intestinal, dar și creșterea presiunii intracavit are cu efect asupra
absorbției intestinale.

45
Motilitatea în intestinal gros crește în sens ab -oral, cele mai active fiind regiunile
sigmoidiană și rectul. Acest fenomen se produce datorită dublei origini a colonului și
supradezvoltării plexurilor mienterice din intestinal gros terminal.
Reglarea activității motorii a intestinului gros se realizează prin mecanisme
nervoase și umorale. Mecanismul nervos este reprezentat de plexurile intrinseci modulate
și influențate de sistemul nervos extrinsec, iar mecanismu l umoral este format de hormonii
stimulatori sau inhibitori ai activității motorii intestinale. (7)
Defecaț ia este un reflex vegetativ și actul prin care materiile fecale se elimină la
exterior. Reflexul este necondi ționat p ână la 14 -15 luni după care d evine un reflex
vegetativ condiț ionat coordon at de centrii medulari (S2 -S4) ș i controlat de centrii corticali.
În cea mai mare parte a timpului , rectul este gol. Receptorii tactili și baroreceptorii
din mucoasa și submucoasa rectală nu tolerează prezența mate riilor fecale. Acestea sunt
“stocate” în sigmoid până când ajung în ampula rectală datorită undelor de contracție în
masă. Astfel, se produce stimularea mecanică a receptorilor și apare reflexul defecației.
Stimularea receptorilor rectali determină stimula rea sistemului nervos parasimpatic,
ce determină contracția musculaturii ampulei rectale și relaxarea sfincterului anal neted.
Presiunea crescândă din rect poate deschide pasiv sfincterul anal striat. Această succesiune
se realizează întocmai la nou -nascuț i, sugari și animale. Sub acțiunea factorilor
educaționali se exercită o acțiune voluntară asupra sfincterului anal extern, iar defecația
poate fi împiedicată. Excitația se propagă nu doar către segmentele medulare S2 -S4, ci și
ascendent spre cortex, prin căi spinotalamice, care analizează toți factorii de mediu și ia
decizia de a permite sau nu desfășurarea actului. Dacă scoarța interzice actul defecației
apare un antagonism între tonusul crescut al sfincterului extern și presiunea crescută din
itneriorul ampulei rectale, detreminând o senzație crescută de necesitate. În același timp,
presiunea din rect crește și împinge materiile fecale înapoi în sigmoid. (7)

46

PARTE SPECIALĂ

47
Capitolul IV
METODE RADIOLOGICE ȘI IMAGISTICE MEDICALE DE
INVESTIGARE A INTESTINULUI GROS

Prin folosirea expresiei “imagistică medicală” dorim să ne referim la colectarea de
informații referitoare la starea fiziologică sau patologică, pe baza interpretării unei imagini
a unei porțiuni a corpului. Sintagma este foarte largă deoarece se pot folosi fenomene
diferite pentru obținerea de imagini. Folosind mijloace tehnice avansate, fiecare din aceste
fenomene, pe baza răspunsului cu organismul formează imagini bine construite.
Principalii factori fizici folosiți în imagistica medicală sunt:
 radiațiile X în radiologie, tomo grafie X sau tomodensitometrie,
 ultrasuntele în ecografie și tomografie cu ultrasunete,
 radiațiile ionizante emise de substanțe radioactive, fixate pe trasori specifici
țesutului ce urmează a fi investigat (scintigrafie, tomoscintigrafie sau tomografie de
emisie),
 câmpul electromagnetic în tomografie RMN.
Comparativ cu intestinul subțire, intestinul gros este mai ușor de investigat
imagistic. Datorită lungimii și structurii complexe a ultimului segment al tubului digestiv
se realizează o conturare foarte pr ecisă a sediului suferinței de către radiodiagnostician.
După agentul fizic folosit pentru formarea imginilor, tehnicile de explorare ale
intestinului gros se pot clasifica în explorări radiologice și explorări imagistice. E xplorări le
radiologice sunt radi oscopia, radiografia, computer -tomografia și angiografia. E xplorări le
imagistice sunt ultrasonografia, scintigrafia, explorarea I.R.M. . (8)
Metodele principale folosite pentru evaluarea diagnostică a intestinului gros sunt:
1. Radiografia abdominală simplă
2. Rectosigmoidoscopia și colonoscopia
3. Explorarea prin clismă baritată simplă
4. Explorarea în dublu contrast
5. Explorarea prin administrarea bariului per os
6. Angiografia
7. Scintigrafia
8. C.T.
9. Ultrasonografia

48
10. I.R.M. (9)
Exam enul radiologic digestiv clasic este format din doi pași. Prima dată se
realizează o explorare pe „gol ”, simplă, urmată de explorarea cu substanțe de contrast.
Substanțele folosite sunt, de obicei, sulfatul de bariu, mai rar folosindu -se substanțe iodate
hidrosolubile. Mediu de contrast negativ, aer ul este folosit împreună cu bariul pentru a
forma un dublu contrast. (10)
Scopul examinării radiologice este de a oferi informații asupra modificărilor atât de
tip funcțional cât și de tip organic.
Modul de umplere a segmentului digestiv, modificările de t onus, modificările de
evacuare și tulburările de secreție reprezintă modificările de tip funcțional.
În cadrul modificărilor de tip organic intră modificările de poziție al segmentului
digestiv, modificările de dimensiune, modificările de contur, modificăr ile de mucoasă. (8)

IV.1. RADIOGRAFIA ABDOMINALĂ SIMPLĂ
Examinarea radiologică al abdomenului fără substanță de contrast se efectuează de
obicei în ortostatism. Dacă pacientul nu prezintă semne de ocluzie intestinală și starea
acestuia nu permite ortostatismul, atunci examinarea se va face în decubit. (8)
Structuri ce se pot vizualiza utilizând aceasta metodă radiologică sunt: schele tul
(coloana vertebral ă dorso -lombară, ultimele coaste, oasele bazinului și articulațiile coxo –
femurale ), pereții mu sculari și mușchiul psoas iliac (cu traiect rectiliniu între D12 – L1 și
fosele iliace), diafragma, rinichii, vezica (atunci când este plină), organele intraperitoneale:
ficatul (are o tonalitate hidrică omogenă), splina, stomacul (fornixul), intestinul su bțire și
colonul sunt vizibile dacă au conținut aeric. (10)
Acest examen poate evidenția opacități patologice (calculi biliari, calcificări
pancreatice, prezența de ganglioni calcificați sau corpuri străine). Totodată, se poate
observa și prezența aerului de sub diafragm (pneumoperitoneu) sau nivele hidroaerice în
cazul unei ocluzii intestinale. (8)

49

Fig. 27. Radiografie abdominală simplă
În mod normal se vizualizează stomacul, două sau trei anse din intestinul subțire și
intestinul gros, în cele mai mult e cazuri colonul sigmoid și rectul.

Cu ajutorul radiografiei abdominale simple, la nivelul intestinului gros se pot
evidenția:
a. Ocluzia colonului prin strangulare, de obicei volvulus de sigmoid ce apare sub
forma unei arcade voluminoase cu un conținut mare de aer și puțin lichid.
Volvulusul de cec antrenează o dilatare gazoasă latero -vertebrală dreaptă.
b. Ocluzia colonului prin obst rucție este dată de sigmoidite, fecaloame, tumori și
determină dilatări aerice în amonte.
c. Ocluziile funcționale sau reflexe apar în infarct miocardic, pacreatite acute, colici
renale, colici hepato -biliare, traumatisme.
d. Ocluziile inflamatorii din cadrul pe ritonitelor. (10)

50
IV.2. EXAMENUL CU SUBSTANȚĂ DE CONTRAST
Examenul radiologic al intestinului gros cu substanță de contrast poartă numele de
irigoclismă, dar este cunoscut sub sintagma de irigografie.

Fig. 28. Radiografie cu tranzit baritat

Pentru un diagnostic corect este necesară o pregătire bună a pacientului. Inițial se
realizează o clismă evacuatorie cu 2 litri de apă caldă. Primii 500 mililitri sunt administrați
în decubit lateral stâng, următorii 500 -1000 mililitri în poziție de decubit, iar re stul în
poziție de decubit lateral drept. Este necesară efectuarea a două clisme, una în seara
dinaintea examenului radiologic, iar cea de -a doua în dimineața examinării cu 2 -3 ore
înainte.
Examinarea propriu -zisă se realizează în decubit dorsal și este a lcătuită din trei
faze.
Prima etapă este reprezentată de e xamenul în repleție completă. Se introduc
retrograd 1 -1,5 litri de suspensie de sulfat de bariu cu ajutorul unui irigator. Se urmărește
deplasarea suspensiei baritate de -a lungul segmentului digesti v, schimbând totodată poziția

51
bonavului în funcție de poziția și flexurile ce trebuie străbătute la nivelul intestinului gros.
Se efectuează radiografii ale fiecărui segment, folosindu -se incidențele față, OAD, OAS
pentru cadrul colic și profil, poziția Ch assard -Lépiné, axial orizontală pentru rect.
Examenul după evacuare este cea de -a doua fază a examenului cu substanță de
contrast. După evacuarea substanței de contrast, lumenul intestinului gros scade în
diametru, iar resturile de contrast rămân la nivelu l pliurilor mucoasei.
Ultimul stadiu este e xamenul de insuflație sau examenul în dublu constrast sau
proba Fischer . Acesta constă în introducerea de aer în intestinul gros după golirea
lumenului intestinal de sulfat de bariu. Se obține conturul mucoasei nu mit în acest tip de
examen lizereu de siguranță. (8)

Fig. 29. Proba Fischer

Examenul prin administrarea bariului per os se efectuează la pacienții cu
contraindicație pentru clisma baritată sau la cei care nu s -a putut evidenția colonul drept
prin urmăr irea indexului baritat până ce se opacifiază colonul drept. Este urmat de
insuflație aerică.

52
Contraindicațiile pentru clisma baritată sunt reprezentate de pacienții cu colite
grave, incontinență anală sau infecții perianale severe. (9)

IV.3. COMPUTERTOMOGRAFIA (CT)
Această metodă deosebit de sensibilă permite posibilitatea de a explora și studia
tubul digestiv în întregimea sa: spațiul celulo -grăsos din jurul organului, pereții, mucoasa
și în cele din urmă lumenul intestinului gros. Totodată, se pot observa și restul organelor
parenchimatoase intraabdominale, axele vasculare, spațiul retroperitoneal și peritoneul.
Tomografia computerizată detectează modificări ce la examinarea radiologică standard nu
sunt detectabile. Aceasta permite vizualiza rea unor detalii anatomice, iar după
administrarea de substanță de contrast intravenos permite o evaluare a funcției și
circulației.

Fig. 30. Efectuarea unei tomografii computerizate

Indicația tomografiei computerizate reprezintă întreaga patologie, s ingurul punct în
minus al acesteia fiind faptul ca e o metodă iradiantă (folosește razele X) și costisitoare.
CT vizualizează leziunile parietale, dar mai ales extensia procesului în spațiile din
jurul intestinului gros. Aceasta este utilă pentru stadializ area cancerului colorectal,
decelarea recidivelor după rezecție. De asemenea, decelează procesele inflamatorii
extrinseci de tipul abceselor apendicelui, abcesele din boala Crohn, diverticulita.

53

Fig. 31. Scanarea CT
În timpul testării, pacientul stă în p oziție de decubit dorsal pe o suprafață plană
(masa motorizată) ce este conectată la scanner. Masa se mișcă către înainte în tubul de
scanare astfel încât părțile corpului ce doresc a fi vizualizate să fie sub razele X trimise de
scanner, ce se dispersează sub formă de evantai.
O parte a aparatului este mobilă, putându -se astfel realiza imagini din mai mult
poziții. Imaginile sunt transmise computerului în vederea memorării lor.

Fig. 32. C .T. abdominal cu evidențierea arterei colice medii
(din colecția Spitalului Clinic de Urgență Floreasca)

54
Metoda este folosită deseori ca metodă complementară explorării radiologice
standard. În situația în care se dorește vizualizarea rapidă, iar starea pacientului nu permite
și efectuarea unei examinări radiologice, s e realizează explorarea computertomografică
princeps. (8)(9)

Fig. 33. Examen C.T. cu evidențierea arterei mezenterice superioare și a venei mezenterice
superioare în ocluzie
(din colecția Spitalului Clinic de Urgență Floreasca)

IV.4. ANGIOGRAFIA
Explorarea angiografică vine în ajutorul examinării radiologice standard și
tomografiei computerizate.
Deși prezintă multe contraindicații, angiografia aduce informații valoroase asupra
stării vaselor de sânge cu sau fără legatură cu patologia tubului dige stiv.
Evaluarea hemoragiei digestive inferioare reprezintă principala indicație a
angiografiei în ceea ce privește afecțiunile intestinului gros. Aceasta poate decela o
hemoragie mai mare de 0,5 litri/minut, acest lucru făcând -o mai puțin sensibilă compar ativ
cu scintigrafia.

55

Fig. 34 . Angiografia arterei mezenterice

Fig. 35 . Angiografie și CT

56

Contraindicațiile folosirii acestei metode o reprezintă următoarele:
 alergie la produsele iodate întrucât această metodă se realizează prin injectarea de
substanță de contrast iodată,
 femeile gravide; deși cantitatea de radiații X folosită în timpul examinării este mică
este o contraindicație absolută pentru gravide,
 insuficiența renală; persoanele cu această afecțiune trebuie sa consume din
abundență lichi de în zilele dinaintea și după examen,
 anticoagulantele; pentru prevenirea oricărui risc de hemoragie este indicată
diminuarea sau chiar suspendarea provizorie a administrării de anticoagulante.
(8)(9)

IV.5. SCINTIGRAFIA
Scintigrafia este o tehnică de imagistică medicală ce folosește o substanță
radioactivă introdusă în organism, cu o afinitate crescută pentru un organ sau un țesut.
Radiațiile emise de substanța fixată de organul sau țesutul ce urmează a fi explorat sunt
înregistrate formând în cele din urmă o serie de imagini. Metoda este folosită în cazul
inflamațiilor, infecțiilor, sângerărilor și chiar pentru a decela tumori. (8)

Fig. 36 . Scintigrafia intestinului gros

57
IV.6. ULTRASONOGRAFIA
Ultrasonografia sau ecografia este o metodă imagistică care folosește ultrasunetele
pentru formarea de imagini a diferitelor structuri. Deși folosită preponderent pentru a
studia organele parenchimatoase intraabdominale sau retroperitoneale, căile biliare
extrahepatice și vasele mari intraabdominale, date rece nte arată ca explorarea ecografică
poate aduce informații și asupra pereților tubului digestiv, implicit și a intestinului gros.
Acest lucru este posibil cu ajutorul unei sonde de frecvență înaltă cuprinsă între 5 -10 MHz.
Se pot decela procese parietale pa tologice și se pot observa tunicile pereților intestinului
gros. (8)

Fig. 37 . Ecografia intestinului gros în care se observă submucoasă îngroșată și hiperemică

Fig. 3 8. Ecografia intestinului gros c u vizualizarea unei tumori rectale și a unei stenoze
rectale

58
IV.7. EXPLORAREA I.R.M.
Metodă cunoscută ca imagistică prin rezonanță magnetică folosește un câmp
magnetic pentru a alinia nucleii atomilor de hidrogen în vederea formării de imagini. Este
folosită pentru orice regiune a corpului, fiind co nsiderată o tehnică prețioasă pentru
studierea părților moi, mai ales cele care au un conținut crescut de apă.
Investigația de rezonanță magnetică va fi realizaă de către medicul specialist in
rezonanță magnetică. Obligativitatea pacientului este aceea de a scoate de pe corp toate
obiectele din metal întrucât există riscul ca aparatul sa atragă prin intermediul magnetului
din componența sa aceste obiecte.

Fig. 39 . Aparatul de rezonanță magnetică

Fig. 40 . I.R.M. intestin gros în cadrul căruia se vizual izează:

59
1. Ficat, 2. Vezică biliară, 3. Colon transvers, 4. Stomac, 5. Flexură colică stângă
(splenică), 6. Intestin subțire.

În timpul examinării, pacientul se va întinde pe spate pe masa dispozitivului, care
în acest caz este și scanner -ul aparatului. Pentru a menține pacientul nemișcat, acesta poate
fi fixat la nivelul capului, toracelui și membrelor prin intermediul unor curele. Masa va
înainta în interiorul aparatului ce conține magnetul urmând ca imaginile obținute să fie
transmise computerului.
Explorarea IRM se adresează mai puțin organelor lumenale ale tubului digestiv, ea
fiind folosită în patologia ficatului, a căilor biliare intra și extrahepatice și cea a
pancreasului. (8)

IV.8. RECTOSIGMOIDOSCOPIA ȘI COLONOSCOPIA
Rectosigmoidoscopia este e xaminarea cu ajutorul căreia se explorează vizual,
endo -luminal pereții rectului (rectoscopie) și cei ai colonului sigmoid (sigmoidoscopie).
Acest tip de examen tinde să fie înlocuit de explorarea întregului colon (se poate explora și
ultima ansă ileală) p rin aceeași tehnică. Explorarea poartă numele de colonoscopie.
Procedura se realizează folosind un aparat flexibil și subțire de aproximativ 10 mm,
numit endoscop. Acesta preia imaginile de la nivelul intestinului gros cu ajutorul unei
camere de luat ved eri la care se află atașată o sursă de lumină. Imaginile sunt transmise
către un monitor.
Colonoscopia stă la baza unei diagnosticări corecte și alegerea unui tratament optim
pentru multe din patologiile întâlnite în segmentul inferior al tubului digestiv. Odată cu
informațiile aduse, în cadrul aceleiași evaluări se pot preleva biopsii din leziunile
evidențiate sau chiar se pot realiza diferite metode terapeutice: polipectomie, hemostaza
leziunilor ce sângerează, dilatarea stenozelor, inserție de stenturi î n ocluziile intestinale.
Înaintea efectuării investigației este necesară pregătirea pacientului întrucât aceasta
se poate face doar când intestinul este gol.
În ziua precedentă explorării se începe de obicei pregătirea. Ea constă într -o
perioadă de post a limentar de aproximativ 20 -24 de ore. În acest interval de timp pacientul
va consuma o soluție menită a curăța intestinul de materiile fecale, cu scopul de a exista o
vizibilitate optimă în timpul examinării.

60

Fig. 4 1. Efectuarea colonoscopiei

Fig. 4 2. Polip colonic Fig. 4 3. Rezecția colonoscopică a unui polip

Indicații întru efectuarea colonoscopiei se amintesc:
 istoric familial de polipi colonici,
 istoric familial de cancere colonice,
 hematochezis,
 tulburări de tranzit intestinal persistente,

61
 anumite analize de laborator modificate, de exemplu sideremie scăzută, markeri de
inflamație crescuți,
 screening la pacienții care nu prezintă simptome, în vederea descoperirii precoce a
unui eventual cancer ori polipi colonici.
 monitorizarea pacienților înainte și după polipectomie. (12)

62
Capitolul V
MODIFIC ĂRI RADIOLOGICE

V.1. NOȚIUNI RADIOLOGICE GENERALE
Modificările radiologice elementare se împart în modificări radiologice funcționale
și modificări radiologice morfologice sau organice. (8)
Modificările funcționale și organice ale tubului digestiv se prezintă fie sub forma
semnelor directe (prezintă uneori valoare patognomonică pentru diagnostic ), fie sub forma
semnelor indirecte (pot sugera diagnosticul prin formarea de leziuni elementare al e tubului
digestiv ). (11)

A. Modificări funcționale elementare
Modificările funcționale elementare s unt cauzate de alterăr i ale tonusului, kineticii
și tranzitului.
Printre modificările de tonus ce se pot observa la nivelul tubului digestiv se
amintește hipertonia, adică reducerea diametrului și scurtarea segmentului tubului digestiv,
urmată de distensie subiacent de îngustarea produsă. Tot o modificare de tonus este și
hipotonia, prin care se înțelege creșterea diametrului și alungirea segmentului tubului
digestiv, urmată de o porțiune cu stază;
Atonia și spasmul sunt alte modificări ce se încadrează în această categorie de
modificări. Atonia reprezintă grad ul cel ma i ridicat de hipotonie și se diferențiază de
aceasta prin menținerea modificărilor și dispariția peristaltismului. Spasmul este o
îngustare concentrică, progresivă a unei porțiuni scurte corespunzătoare unui sfincter, cu
oprirea pasajului substanței de con trast.
O altă categorie de modificări funcționale sunt cele de kinetică : hiperkinezia,
hipokinezia și akinezia. Hiperkinezia sau hiperperistaltismul este creșterea frecvenței
undelor peristaltice. Aceasta se observă radiologic prin adâncimea și viteza cres cută de
propagare a undelor. Hipokinezia (hipoperistaltismul), în contrast cu hiperkinezia
reprezintă scăderea frecvenței, amplitudinii și vitezei de propagare a undelor peristaltice,
iar akinezia, absența undelor peristaltice.
Modificările de secreție, și anume hipersecreția glandelor parietale tubului digestiv
se observă radiologic sub forma unei opacifieri neomogene a lumenului și cu apariția
”fulgilor de zăpadă” (particule de sulfat de bariu).

63

Cel de -al treilea tip de modif icare funcțională este reprezentat de m odificări le de
tranzit.
În mod normal, umplerea și evacuarea se realizează în:
– 5-7 secunde la nivelul esofagului;
– 1-2 ore – stomac;
– 3-5 ore – intestin subțire;
– 18-24 ore – intestin gros.
Modificările tranzitului sunt accelerări sau întârzieri ale evacuării substanței de
contrast:
– accelerarea tranzitului este asociată cu hipertonie și hiperkinezie;
– întârzierea evacuării este asociată cu hipotonie, hipokinezie și stază. (8)

B. Modificări topografice
Modificările topografice radiologice se clasifică în modificări de direcție și traiect
și modificări de deplasare prin ptoză, volvulus sau retracție. La rândul lor, modificările de
direcție și tracțiune se împart în modificări prin împingere sau tracțiune ale tubului
digestiv.

C. Modificări de dimensiuni
Modificările dimensi unilor sunt prin creșterea sau reducerea lor.
Modi ficările de creștere în diametru sau dilatația se produce prin atonie în amonte
după o îngustare organică sau după o îngustare spasmodică.
În urma modificări lor de creștere în lungime se formează dolico -segmente . În cazul
creșterilor de calibru rezultă mega -segmente sau în situația în care cele două dimensiuni
cresc concomitent se produce formarea megadolico -segmente lor.
Contrar situației anterioare, și anume reducerea lungimii se formează brahi –
segmente.
Modificările prin reducerea lumenului se produce în urma unor stenozări (spasme
sau retracții organice), amputări (prin cancere cu întreruperea continuității) ori scurtări de
segmente (retracții organice sau diferite tipuri de insuficiențe ale dezvoltării segmentare).
(11)

64
D. Modificări de c ontur
Modificările de contur sunt reprezentate de:
– modificări biloculare adică succesiunea de îngustări și dilatări;
– amprenta care este dată de compresia extrinsecă, fără a afecta continuitatea
conturului segmentului digestiv determinând deplasarea porț iunii;
– neregularități, segmentul prezintă un contur regulat și deplasat, deplasare dată de
niște procese fibroase intrinseci, parietale, retractile ori de procese tumorale
infiltrative ;
– ancoșele se observă ca niște denivelări de profunzime și număr divers ;
– incizurile sunt asemenea ancoșelor, cu diferența că acestea formează unghiuri
ascuțite cu versanții rectilinii ;
– întreruperea conturului dată de un proces tumoral ce se dezvoltă spre interiorul
lumenului segmentului de tub digestiv ;
– rigiditatea se caracte rizează prin faptul ca porțiunea nu își modifică conturul de -a
lungul procesului de umplere și evacuare, se păstrează conturul rectiliniu ;
– modificările de contur prin plusuri de umplere ( imagini adiționale) și anume
diverticuli, spiculi și nișe;
– modificările de contur cu minusuri de umplere (lacune) .

E. Modificări de formă
Modificările de formă apar datorită modificărilor de dimensiune și de contur ale
unui segment ori porțiuni de segment al tubului digestiv.

F. Modificări de relief al mucoasei
Modificările de relief al mucoasei cuprind toate modificările de dimensiune, contur
și de orientare a pliurilor de mucoasă. Hipertofia pliurilor reprezintă creșterea în
dimensiune a pliurilor mucoasei. Atrofia pliurilor este reducerea în dimensiune a pli urilor
mucoasei. Dispariția reliefului de mucoasă, întreruperea pliurilor, convergența de pliuri și
dezorganizarea de pliuri se încadrează în această categorie. (8)

65
V.2. MODIFICĂRI RADIOLOGICE ÎN PATOLOGIA INTESTINULUI
GROS
1. Modificări de poziție
Mod ificările de poziție ale intestinului gros pot fi congenitale sau pot sa apară în
urma afecțiunilor organelor din jur. Acestea sunt reprezentate de diferite poziții ale cecului
și de interpoziția colonului transvers între ficat și diafragm (sindromul Chila iditi).
Cecul flotant este cecul care se găsește în poziție orizontală și prezintă o mobilitate
crescută. Mai există situații în care cecul are o poziție înaltă subhepatică sau cecul prezintă
ptoză, adică colonul transvers și unghiurile hepatic și splenic sunt coborâte.

2. Modificări de formă
Printre modficările de formă întâlnite la nivelul intestinului gros amintim
dolicocolonul total sau parțial, dolicosigmoidul, megacolonul, megadolicocolon ul,
microcolonul.
Boala Hirschprung se caracterizează prin prezența unui megacolon asociat cu
absența distensiei rectale și o porțiune îngustă între segmentul dilatat și rect. (8)

Fig. 44. Examen baritat cu evidențierea zonei de tranziție de la megacolon la colon
aganglionic.

66
Boala Hirschprung este o tulburare dobândită a colonului distal caraterizată prin
absența ganglionilor nervoși de la acest nivel. În acest mod rezultă o obstrucție funcțională.
Majoritatea cazurilor sunt diagnosticate în perioada de nou -născut. Odată cu co nfirmarea
diagnosticului este necesar tratamentul definitiv ce constă în
eliminarea intestinului aganglionic și restabilirea continuității intestinului sănătos cu rectul.
(14)

Fig. 45. Radiografie abdominală simplă în care se poate observa megadolicocol on
(din colecția Spitalului Clinic de Urgență Floreasca)

67

Fig. 46. C.T. abdominal cu dolicocolon
(din colecția Spitalului Clinic de Urgență Floreasca)

3. Modificări funcționale
Modificările funcționale sunt constipația și colonul iritabil. Dacă după 48 de ore nu
are loc evacuarea substanței baritate de la nivelul intestinului gros se c onstată existența
constipației. (11)
Constipația este cea mai întâlnită modificare de tip funcțional la pacienți. În ciuda
frecvenței crescute, aceasta rămâne deseori nediagnosticată până în momentul dezvoltării
de sechele, precum tulburări ano -rectale sau boala divericulară. Diagnosticul clinic
cuprinde existența a minim două criterii în ultimele trei luni din urmatoarele: mai puțin de
3 defecații pe săptămână, scaune dure, senzație de obstrucție ano -rectală, senzație de
defecație incompletă, manvre manuale necesară actului de defecație. (15)
Sindromul de colon iritabil este o tulburare a tubului gastro -intestinal ce se
caracterizează prin durere la nivelul abdomenului și alterarea tranzitului intestinal în
absența unei alte patologii. Prevalența apariției acestui sindrom în populație este de 10 –
20%, iar incidența este de 1 -2% pe an. (16)
Colonul iritabil prezintă hipertonie, îngustarea lumenului, dispariția haustrațiilo r pe
partea stângă; se obține o imagine de ”țeavă de pușcă”. (11)

68

Fig. 47. Radiografie abdominală simplă în care se poate observa cantitatea mare de
materii fecale pe tot traiectul intestinului gros.

Fig. 48. și 49. Examenul baritat al unui co lon cu sindrom de intestin iritabil

69
4. Colitele reprezintă afecțiuni inflamatorii ce se împart în: catarale, mucoase,
membranoase și hemoragice.
Acestea se pot asocia cu enterite (inflamația intestinului subțire), cu proctite
(inflamația rectului) sau cu amandouă. Bolile inflamatorii intestinale (BII) este un termen
generic folosit pentru a descrie cele trei tulburări idiopatice ce se asociază cu inflamația
gastro -intestinală: boala Crohn, colită ulcerativă și colita de cauză nedeterminată. ( 17)
Rectocolita ulceroasă se întâlnește la nivelul colonului sigmoid și rectului. Din
punct de vedere radiologic se evidențiază la debut discontinuitatea lizereului de siguranță
la proba insuflației cu aer . Progresiv, va apare conturul dublu al colonului dator ită intrării
sulfatului de bariu prin ulcerațiile mucoasei în submucoasă.
Colita muco -membranoasă se traduce radiologic prin existența unui colon transvers
hiperton, a unui colon descendent spastic și meteorismului colonic. (11)

Modificări radiologice R.C.U.H. Boala Crohn
Distribuție topografică Strict colonică Orice segment al intestinului
Interesare rectală Totdeauna Rar
Leziuni continue Totdeauna Rar
Leziuni pe sărite Niciodată Frecvent
Ulcerații Totdeauna Frecvent
Mucoasa normală între
leziuni Niciodată Frecvent
Aspect de ”piatră de pavaj” Niciodată Caracteristic
Stenoze Scurte, largi, rar întâlnite Lungi, rigide, frecvent întâlnite
Fistule Niciodată Caracteristice
Tabel 1. Trăsături caracteristice
rectocolita ulcero -hemoragică (R.C.U.H.) și boala Crohn (8)

70

Fig. 50. Imagine din cadrul unei
colonoscopii. Boală inflamatorie
intestinală cu mucoasă denudată și
cu existența sangerării active.

5. Diverticulii colonici sunt multiple opacități sferice de dimensiuni diferite, care
depășesc conturul colonului.

Fig. 51. Examen cu substanță de contrast care demonstrează diverticulita colonului
descendent cu fistulă în formare în intestinul subțire

Aceștia pot fi congenitali sau dobândiți – la obezi și pletorici. (8)

71
Boala diverticulară colonică debutează ca diverticuloză care pot evolua către
inflamația diverticulilor și perforare, adică diverticulită.
Cel mai adesea cauza diverticulitei este una mecanică. Stagna rea fecaloamelor poate
compromite vascularizația pereților subțiați ai diverticulilor de la nivelul colonului și
astfrel crește susceptibilitatea acestora la invazia bacteriană, determinând inflamația
erozivă a peretului colonic cu perforarea acestuia.

Fig. 52. Examen cu substanță de contrast cu evidențierea diverticulitei de la nivelul
colonului sigmoid cu îngroșarea plicilor mucoase.

Fig. 53. C.T. ce demonstrează diverticulita colonului descendent cu îngroșarea
peretelui.

72
Tehnica imagistică de elecți e pentru punerea diagnosticului de diverticulită este
computertomografia de abdomen și pelvis. (18)

6. Ocluzia intestinală este prezentă radiologic prin hiperkinezia unei anse dilatate
pline de lichid și gaze și nivelul hidroaeric. (11)
Aceasta reprezintă o urgență medicală ce necesită diagnostic precoce și tratament
rapid. Printre semnele și simptomele acestei patologii sunt distensia abdominală, greața și
vărsăturile, dar și durerea abdominală cu caracter de colică.
Diagnosticul imagistic este realizat cu ajutorul radiografiei abdominale simple,
examenul baritat sau C.T. ( 19)

Fig. 54. Examen cu substanță de contrast ce evidențiază obstrucție la nivelul flexurii
splenice.

73

Fig. 55. Examen computeromografic în ocluzia intestinală
(din colecția Spitalului Clinic de Urgență Floreasca)

Fig. 56. C.T. – ocluzie intestinală – artera ileocolică
(din colecția Spitalului Clinic de Urgență Floreasca)

74

7. Ischemia mezenterică acută este un sindrom determinat de un flux sanvin
inadecvat la nivelul vaselor mezenterice, rezultând ischemia și eventual gangrena
peretelui intestinal.

Fig. 57. Aer la nivelul intestinului în ischemie mezenterică acută și intestin gangrenos.

Deși este o tulbur are rar întâlnită, aceasta prezintă o importanță deosebită datorită
turnurii potențial letale.

Fig. 5 8. Examen C.T. cu evidențierea arterei mezenterice inferioare
(din colecția Spitalului Clinic de Urgență Floreasca)

75
AMI (acute mesenteric ischemia) poate fi de natură arterială sau venoasă. AMI
arterială poate fi nonocluzivă (NOMI) și ocluzivă (OMAI), care la rândul ei se sublasifică
în embolică sau trombotică.

Fig. 59. Scanare C.T. cu subtanță de contrat a unei is chemii mezenterice acute cu
edem la nivelul peretului intestinal (săgeți).

Fig. 60. Aortografie ce evidențiază îngustarea arterei mezenterice superioare.

76
O cauză de apariție secundară a ischemiei o reprezintă obstrucția mecanică, dată fie
de compresii t umorale, fie de disecții de aortă. (20)
Ischemia mezenterică acută prezintă din punct de vedere radiologic distensie
gazoasă uniformă ce conturează ansa de infarct opacă. Cu ajutorul arteriografiei se observă
ocluzia vasculară mezenterică.

8. Tumorile benigne sau polipii intestinali sunt formațiuni mici de țesut crescute
sub forma unor ciuperci. Acestea pot fi sesil e sau pedicula te.
La nivelul colonului sunt întâlnite două tipuri de polipi: hiperplazici și adenomatoși.
Cei adenomatoși pot evolua către o formă malignă. Durează aproximativ 5 -10 ani pentru
ca un polip de tip adenomatos cu un diametru de 10 milimetri să se transforme malign.
Pentru identificarea tuturor polipilor, chiar și cei de dimensiuni mai mici de 10
milimetri este preferată utlizarea computertomografiei sau scanarea cu rezonanță
magnetică. Aceste mmodalități sunt folosite în dezvoltarea tehnicilor pentru examinarea
virtuală a colonului (colonografia virtuală). (21)

Fig. 61. Examen în dublu contrast ce sugerează prezența unui polip la nivelul
cecului.

77

Fig. 62. Examen în dublu contrast efectuat în decubit latelar stâng cu evidențierea
polipilor multipl la nivelul colonului trasnvers și descendent.

Sindroamele de polipoză intestinală sunt caracteriza te de prezența mai multor
polipi la nivelul tractului intestinului gros. Există sindroame de polipoză familială
(autozomal dominante) sau nonfamiliale.

Fig. 63. Imagine obținută dupa un examen baritat cu dublu contrast ce indică
prezența polipozei la n ivelul întregului colon.

78
Subtipul celor moștenite de la familie sunt de forma adenoamelor (polipoza
adenomatoasă familială, sindromul Gardner, sindromul Turcot) sau hamartoamelor în
sindromul Peutz -Jeghers, sindromul de polipoză juvenilă.
Polipii gastro -intestinali pot fi asimptomatici, dar pot determina și sângerări rectale
și tulburări ale tranzitului intestinal.
Necesitatea urmăririi cazurilor de polipoză familală se datorează potențialului de
transformare carcinomatoasă. (22)

9. Tumorile maligne sau cancerul de colon este cea mai comună formă de cancer
gastro -intestinal.
Prevenția acestui tip de tumoră, cât și rata de supraviețuire pe termen lung s -au
îmbunătățit semnificativ datorită introducerii colonoscopiei ca metodă de screening.
Majoritatea formelor sunt asimptomatice până în stadiul avansat. Se pot observa
hemoragiile din scaun, dar forma de hemoragie ocultă este cea mai frecventă. Pacienții mai
pot prezenta anemie prin deficit de fier. Cancerul poate sângera acut, perfora sau cauza
durerea prin invazia organelor adiacente.
Tipul de examinare preferat este colonoscopia. Aceasta rămâne criteriul de
standard cu care se masoară acuratețea celorlalte investigații.

Fig. 64. Imaginea unui cancer de colon văzut la colonoscopie.

79

Alternativa prin cipală a colonoscopiei este C.T.

Fig. 65. C.T. cu evidențierera unei mase rectale superioare.

Fig. 66. C.T. cu 2 – și 3-dimensiuni cu reconstruirea unui polip adenocarcinomatos din
apropierea valvei ileocecale (săgeata galbenă).

80
I.R.M., ecografia tran srectală și tomografia cu emisie de pozitroni (PET -CT) au
roluri în diagnosticul și managementul carcinomului de colon. (23)
Tumorile maligne prezintă drept caracteristici de diferențiere de tumorile de natură
benign ă. Aceste a sunt: infiltrații parietale c aracterizate prin rigiditate, proces vegetal tradus
prin lacună și ulcerații sub forma unor nișe cu contur anfractuos. (11)

Fig. 67. C.T. – Tumoră ileocecală (din colecția Spitalului Clinic de Urgență Floreasca)

Fig. 68. C.T. – Tumoră colonică situate la nivelul unghiului splenic (din colecția Spitalului
Clinic de Urgență Floreasca)

81

Fig. 69. C.T. – Tumoră de colon sigmoid (din colecția Spitalului Clinic de Ugență
Floreasca)

82
Capitolul VI
DISECȚIA ANATOMICĂ A INTESTINULUI GROS

Pentru acest studiu am folosit metode anatomice de disecție pe cadavre folosite în
scop didactic în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, București.
Pentru obținerea imaginilor din timpul disecției am folosit ca mera de fotografiat a
telefonului personal. Ulterior aceste fotografii au fost editate cu ajutorul programului
Adobe Photoshop.
Disecția s -a efectuat cu ajutorul unei incizii mediane, anterioare și longitudinale de
la nivelul mentonului până la pubis. Ulte rior, s -au decolat părțile moi către lateral.
Pentru a se permite examinarea organelor de la nivelul abdomenului s -a ridicat
diafragmul.
Intestinul gros începe de la joncțiunea ileocecală, unde se observă, cecul și
apendicele vermiform. Organul rudimentar de forma unui diverticul prezintă poziția sa
clasica retrocecală în toate cele trei cazuri de disecție. Această poziție se întâlnește în
aproximativ 45% din cazuri. Apendicele are raport posterior cu mușchiul psoas mare ceea
ce explică accentuarea durerii la palpare cu membrul inferior ridicat și întins din timpul
apendicitei acute.
Cecul se continuă cu celelalte elemente ale cadrului colic: colonul ascendent,
flexura colică dreaptă (sau flexura colică hepatică), colonul transvers cu mezocolonul său,
flexu ra colică stângă (sau flexura splenică), colonul descendent, colonul sigmoid cu
mezenterul său, rectul și canalul anal din pelvis. Mezenterul sigmoidian permite
mobilitatea segmentului sigmoidian pelvin.
Caracteristicile de configurație externă ale intesti nului gros se pot observa de -a
lungul acestuia. Teniile colonice se prezintă sub forma unor benzi musculare longitudinale
ce urmăresc traiectul colonului. De asemenea, se observă prezența haustrațiilor ce
delimitează plicile semilunare. O altă caracteristi că o reprezintă apendicii epiploici.
Aceștia sunt proiecții de forma degetelor și au în componența lor grăsime. Atât teniile, cât
și haustrațiile și apendicii epiploici sunt structuri care se întâlnesc numai la nivelul
intestinului gros, reușind astfel să se realizeze delimitarea certă între acesta și intestinul
subțire.
Mezenterul se prezintă ca o foiță a peritoneului, având aceleași caracteristici de
configurație externă cu cele ale intestinului gros, și anume tenii și apendici epiploici.

83
Colonul ascenden t este o structură retroperitoneală. Se observă spațiul paracolic
drept lateral de acesta. Spațiul paracolic stâng se observă la stânga colonului descendent.
Se notează existența ligamentului freno -colic care leagă flexura splenică stângă de
diafragm. Lig amentul este prezent doar la acest nivel, el neexistând pe partea dreaptă.
Colonul transvers este legat de marea curbură a stomacului prin ligamentul gastro –
colic. Continuarea acestui ligament formează marele epiploon care acoperă ansele
intestinale. Pe po rțiunea posterioară a colonului transvers se observă mezocolonul
transvers. Mezocolonul conține vase de sânge, vase limfatice și grăsime.
Vascularizația arterială a cadrului colic este îndeplinită de către artera mezenterică
superioară și artera mezenteric ă inferioară.
Artera mezenterică superioară este împărțită în trei ramuri.
Artera colică medie este ramura care se împarte într -un ram drept și unul stâng și
care vascularizează colonul trasnsvers.
O altă ramură este artera colică dreaptă care la rândul ei se împarte într -un ram
ascendent și unul descendent.
Artera ileocolică este ultima ramură a arterei mezenterice superioare. Ea prezintă
ramuri cecale, o ramură apendic ulară și un ram colic ascendent.
Se remarcă prezența venei cave și a aortei abdominale. Aceasta din urmă, la nivelul
L3, dă naștere arterei mezenterice inferioare, iar la nivelul L4 se împarte în arterele iliace
comune stângă și dreaptă.
Artera colică stângă, arterele sigmoidiene și artera rectală superioară se formează
din artera mezenterică inferioară.
Artera colică stângă cu ramura sa descendentă se distribuie colonului descendent,
iar cu ramura sa ascendentă, părții distale a colonului transvers.
Ramurile arteriale sigmoidiene se desprind în pelvis pentru colonul sigmoid.
Pentru rect și canalul anal este distribuită artera rectală superioară, o continuare a
arterei mezenterice inferioare.
Vena mezenterică inferioară, va drena sângele spre vena portă și spre vena cavă
inferioară .

84

Fig. 70. Raporturile cadrului colic

Fig. 71. Artera mezenterică superioară și ramurile sale observate la primul cadavru disecat

85

Fig. 72. Artera mezenterică superioară și ramurile sale observate la cel de -al doilea
cadavru studiat

Fig. 73. Artera mezenterică superioară și ramurile sale observate la cel de -al treilea
cadavru studiat

86
CONCLUZII

Lucrarea prezentă pornește de la necesitatea cunoașterii anatomiei pentru o mai
bună înțelegere a patologiei pe care intestinul gros o poate prezenta.
Studiul a numeroase cărți și articole de specialitate a dus la o descriere amănunțită
a elementelor anatomice, histopatologice și fiziologice, atât normale, cât și patologice ale
segmentului anterior menționat.
De la cea mai simplă procedură, și anume radiografia abdominală simplă, la cele
mai complexe și d e actualitate examinări , au fost prezentate toate metodele de imagistică
medicală ce aduc informații de diagnostic ale intestinului gros. Acestea au fost descrise
într-o manieră simplă, care vine în ajutorul medicului ce solicită efe ctuarea uneia dintre
examinări.
Cele mai frecvente boli întâlnite la nivelul intestinului gros sunt: cancerul de colon,
polipii, diverticulii, bolile inflamatorii, colitele infecțioase și non -infecțioase, colonul
iritabil. Examinările ce prezintă o sensibilitate și specificitat e ridicată pentru diagnosticarea
acestor boli sunt reprezentate de computertomografie și colonoscopie.
Tomografia computerizată detectează modificări ce la examinarea radiologică
standard nu sunt detectabile. Aceasta permite vizualizarea unor detalii anatomice, iar după
administrarea de substanță de contrast intravenos permite o evaluare a funcției și
circulației.
Recto -sigmoidoscopia și c olonoscopia sunt tot mai folosite în ultimele decenii și
stau la baza unei diagnosticări corecte și alegerea unui tratament optim pentru multe din
patologiile întâlnite în segmentul inferior al tubului digestiv. Odată cu informațiile aduse,
în cadrul aceleiași evaluări se pot preleva biopsii din leziunile evidențiate sau chiar se pot
realiza diferite metode terapeutic e: polipectomie, hemostaza leziunilor ce sângerează,
dilatarea stenozelor, inserție de stenturi în ocluziile intestinale.

87
BIBLIOGRAFIE

1. G. Lupu, Anatomie, Aparatul digestiv – Lucrări practice, Editura Universitară
“Carol Davila”, București
2. T.W. Sadler, Langman’s Embriologie Medicală, Ediția a 10 -a, Editura Medicală
Callisto
3. Gheorghe Mogoș, Alexandru Ianculescu, Compendiu de Anatomie și Fiziologie a
omului, Editura Științifică
4. Viorel Ranga, Anatomia omului, Tubul digestiv abdominal și glandele an exe.
Splina, Editura Cerma
5. Victor Papilian, Anatomia omului, volumul II Splanhnologia, Ediția a X -a, Editura
Bic All
6. Guyton & Hall, Tratat de Fiziologie a Omului, Ediția a 11 -a, Editura Medicală
Callisto
7. Ioana Anca Bădărău, Fiziologie, Note de curs, Sistem ul digestiv, sistemul endocrin,
metabolismul energetic, termoreglarea,
8. S.A. Georgescu, C. Zaharia, Radiologie și imagistică medicală, Manual pentru
începători, Editura universitară “Carol Davila”, București
9. Magda Păscuț, Curs de radiologie și imagistică me dicală, UMF Timișoara, 2008
10. Curs introductiv http://documents.mx/documents/radiologie -carte -de-curs.html
11. Gheorghe Ciobanu, Călin Gheorghe Cioban, Radiodiagnostic clinic, Ediția a II -a
12. http://www.nov a-medical.com/tec -0819.htm
13. http://www.procto -clinic.ro/colonoscopie.php
14. Hirschsprung Disease, Justin P Wagner, MD; Chief Editor: BS Anand, MD
15. Constipation , Marc D Basson, MD, PhD, MBA, FACS; Chief Editor: BS Anand,
MD
16. Irritable Bowel Syndrome, Jenifer K Lehrer, MD; Chief Editor: BS Anand, MD
17. Colitis , David A Piccoli, MD; Chief Editor: Carmen Cuffari, MD
18. Imaging in Diverticulitis of the Colon, Sandor Joffe, MD; Chief Editor: Eugene C
Lin, MD
19. Large-Bowel Obstruction, Christy Hopkins, MD, MPH; Chief Editor: Steven C
Dronen, MD, FAAEM

88
20. Acute Mesenteric Ischemia , Chat V Dang, MD; Chief Editor: John Geibel, MD,
DSc, MSc, MA
21. Imaging in Colon Polyps , Michael J Tsapakos, MD, PhD; Chief Editor: Eugene C
Lin, MD
22. Imaging in Colon Polyposis Syndromes , Ali Nawaz Khan, MBBS, FRCS, FRCP,
FRCR; Chief Editor: Eugene C Lin, MD
23. Colon Cancer Imaging , Caroline R Taylor, MD; Chief Editor: Eugene C Lin, MD

89
ANEXĂ IMAGINI

Fig. 1 . Dezvoltarea tubului digestiv
http://www.scribd.com/doc/299588255/Foi -embrio#scribd
Fig. 2. Sistemul digestiv primitiv
http://www.med.umich.edu/lrc/coursepages/m1/embryology/embryo/images/primitive_dig
estive_system.gif
Fig. 3. Derivatele intestinului primitiv
https://syllabus.med.unc.edu/courseware/embryo_images/unit –
digest/digest_gifs/digest035.gif
Fig. 4, 5 T.W. Sadler, Langman ’s Embriologie Medicală, E diția a 10 -a, Editura Medicală
Callisto
Fig. 6. Separarea tracturilor intestinal și urinar
https://syllabus.med.unc.edu/courseware/embryo_images/uni t-
digest/digest_gifs/digest036.gif
Fig. 7 – 11 T.W. Sadler, Langman ’s Embriologie Medicală, Ediția a 10 -a, Editura
Medicală Callisto
Fig. 12, 13, 21 – 23 Frank H. Netter, MD, Atlas de Anatomie a Omului, Ediția a 4 -a,
Editura Medicală Callisto
Fig. 14 . Poziții ale apendicelui vermiform
http://www.elsevier.es/ficheros/publicaciones/22379363/000000350 0000004/v1_2015120
70013/S2237936315000738/v1_201512070013/en/main.assets/gr1.jpeg
Fig. 15. Colonul și mezocolonul transvers
https://classconnection.s3.amazonaws.com/33/flashcards/602033/jpg/transverse_colon_an
d_transverse_mesocolon1314491189986.jpg
Fig. 16, 18, 19, 25 Victor Papilian, Anatomia omului, volumul II Splanhnologia, Ediția a
X-a, Editura Bic All
Fig. 17. Rectul
https://qph.ec.quoracdn.net/main -qimg -54cfd965cc506fbc2dc0441d2efbf6db
Fig. 20. Straturile intestinului gros
https://gi.jhsps.org/Upload/200710261207_47521_000.jpg
Fig. 24. Inervația intestinului gros

90
http://image.slidesharecdn.com/anatabdpelvretro -111130203958 -phpapp02/95/anatomy –
abdomen -and-pelvis -25-728.jpg?cb=1322686654
Fig. 25. Principalele funcții ale colonului
http://fruiteze.com/images/Colon -4-Jobs.jpg
Fig. 26. Peristaltismul intestinului gros
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/48/Peristalsis.png
Fig. 27 . Radiografie abdominală simplă
https://en.wikipedia.org/wiki/Abdominal_x -ray
Fig. 28 . Radiografie cu tranzit baritat
http://img.medscapestatic.com/pi/meds/ckb/19/17619tn.jpg
Fig. 29. Proba Fischer
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/83/Human_intestinal_tract,_as_image
d_via_double -contrast_barium_enema.jpg
Fig. 30. Efectuarea unei tomografii computerizate
http://www.mayoclinic.org/~/media/kcms/gbs/patient%20consumer/images/2015/03/24/12
/59/fl7_ctslices -6col.jpg
Fig. 31. Scanarea CT
https://www.rpi.edu/dept/radsafe/public_html/GPU_project/CT_scanner.png
Fig. 32. CT abdominal cu ev idențierea arterei colice medii (din colecția Spitalului Clinic
de Urgență Floreasca)
Fig. 33. Examen C.T. cu evidențierea arterei mezenterice superioare ș i a venei mezenterice
superioare în ocluzie (din colecția Spitalului Clinic de Urgență Floreasca)
Fig. 34 . Angiografia arterei mezenterice
http://www.ganfyd.org/images/2/26/Mesenter ic_angiogram.jpg
Fig. 3 5. Angiografie și CT
http://ctisus.com/resources/library/teaching -files/colon/318575.jpg
Fig. 3 6. Scintigrafia intestinului gros
http://tech.snmjournals.org/content/34/2/76/F2.large.jpg
Fig. 3 7. Ecografia intestinului gros – submucoasă îngroșată și hiperemică
http://www.auntminnie.com/user/images/content_images/sup_ult/2012_03_15_13_40_15_
119_birnholz7_394.jpg
Fig. 3 8. Ecografia intestinului gros – tumoră rectală și stenoză rectală
http://www.symbiosisonlinepublishing.com/gastroenterology -pancreatology –
liverdisorders/imag es/gastroenterology -pancreatology -liverdisorders24 -g007.gif

91
Fig. 39 . Aparatul de rezonanță magnetică
http://www.catholica.com.au/gc2/dw/images/MRIscanner_400x310.jpg
Fig. 40 . I.R.M. intestin gros
http://w -radiology.com/entero -irm-anatomie/fullsize/irm -abdominal -coronal.0008_fs.jpg
Fig. 41 . Efectuarea colonoscopiei
http://www.niddk.nih.gov/health -information/health -topics/diagnostic –
tests/colonoscopy/PublishingImages/Colonoscopy.jpg
Fig. 42 . Polip colonic
http://www.journey -with-crohns -disease.com/images/colonpolyp.jpg
Fig. 43 . Rezecția colonoscopică a unui polip
http://tcrscolondoctors.com/wp -content/themes/mastertheme -v4-tcrs/asset/images/m –
image2.jpg
Fig. 44, 47 -54, 57, 59, 60 -66. Aparțin articolelor studiate menționate în bibliografie
Fig. 45. Radiografie abdominală simplă în care se poate observa megadolicocolon (din
colecția Spitalului Clinic de Urgență Floreasca)
Fig. 55. Examen computeromografic în ocluzia intestinală (din colecția Spitalului Clinic de
Urgență Floreasca)
Fig. 56. C.T. – ocluzie intestin ală – artera ileocolică (din colecția Spitalului Clinic de
Urgență Floreasca)
Fig. 58. Examen C.T. cu evidențierea arterei mezenterice inferioare (din colecția Spitalului
Clinic de Urgență Floreasca)
Fig. 67. C.T. – Tumoră ileocecală (din colecția Spitalul ui Clinic de Urgență Floreasca)
Fig. 68. C.T. – Tumoră colonică situate la nivelul unghiului splenic (din colecția Spitalului
Clinic de Urgență Floreasca)
Fig. 69. C.T. – Tumoră de colon sigmoid (din colecția Spitalului Clinic de Ugență
Floreasca)
Fig. 70 – 73 Fotografii personale

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: INTRODUCERE. MOTIVAȚIA LUCRĂRII. În ultimele decenii, medicina a evoluat foarte mult, înregistrând cele mai mari progrese comparativ cu secolele… [602912] (ID: 602912)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

INTRODUCERE. MOTIVAȚIA LUCRĂRII. În ultimele decenii, medicina a evoluat foarte mult, înregistrând cele mai mari progrese comparativ cu secolele… [602912]

Copyright Notice

Disciplina de Boli Infecțioase I [621819]

viniﬁ cațieFierul (Fe2) se găsește în toate solurile și organismele vii și poate ﬁ bi- și trivalent. În Republica Moldova, con ținutul total de ﬁ er… [628382]

Attribution 3.0 Unported (CC BY 3.0) [600656]

TEACHING BRITISH CULTURE AND ETHICS IN THE EFL CLASSROOM THROUGH HARRY POTTER TESIS PARA OPTAR AL GRADO DE LICENCIADO(A) EN EDUCACIÓN Prof. Guía:… [608367]

În prezent, datorită dezvoltării industriale și a tendinței de creștere a calității vieții a crescut cererea de energie electrică. Odată cu creșterea… [306863]

Mass media imaginea terorismului [621300]

Copyright Notice

Similar Posts