INTRODUCERE. MOTIVAREA ȘI ACTUALITATEA TEMEI [305363]
CUPRINS
INTRODUCERE. MOTIVAREA ȘI ACTUALITATEA TEMEI
PARTEA I. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII
CAPITOLUL I. EDUCAȚIA FIZICĂ LA NIVEL PRIMAR ȘI GIMNAZIAL
1.1. Aspecte generale
1.2. Obiective
1.3. Programe
1.4. Metode de acționare
1.5. Strategii curriculare
CAPITOLUL II. PARTICULARITĂȚILE ELEVILOR LA NIVEL PRIMAR ȘI GIMNAZIAL
2.1. Particularități fizice ale elevilor la nivel primar și gimnazial
2.2. Particularitățile morfologice ale elevilor din ciclul primar și gimnazial
2.3. Particularități psihice ale elevilor din ciclul primar și gimnazial
CAPITOLUL III. CARACTERISTICI ȘI PARTICULARITĂȚI ALE PREGĂTIRII PE FACTORII ANTRENAMENTULUI LA CATEGORIA DE VÂRSTĂ 15-16 ANI BĂIEȚI ȘI FETE ÎN TENISUL DE CÂMP
3.1. Rolul pregătirii pe factorii antrenamentului
3.2. Importanța pregătirii pe factorii antrenamentului
3.2.1. Caracteristici generale ale perioadei de vârstă 15-16 ani băieți și fete
3.2.2. Importanța pregătirii fizice
3.2.3. Importanța pregătirii tehnice
3.2.4. Importanța pregătirii tactice
3.2.5. Importanța pregătirii psihologice
3.2.6. Importanța pregătirii teoretice
3.3. Metode și mijloace
3.3.1. Pregătirea fizică
3.3.2. Pregătirea tehnică
3.3.3. Pregătirea tactică
3.3.4. Pregătirea psihică
PARTEA II. CONTRIBUȚII PERSONALE
CAPITOLUL IV. METODOLOGIA CERCETĂRII
4.1. Ipoteza cercetării
4.2. Obiectivele cercetării
4.3. Scopul cercetării
4.4. Perioadele cercetării
4.5. Loc, metode de cercetare
CAPITOLUL V. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE. MOTIVAREA ȘI ACTUALITATEA TEMEI
După cum bine se știe tenisul de câmp are o istorie foarte bogată; acesta a [anonimizat] a putut să oprească popularitatea în creștere a acestui sport; dezvoltarea, perfecționarea echipamentului, a metodelor de joc au făcut treptat din tenis unul din cele apreciate sporturi individuale din lume; [anonimizat]; [anonimizat]; [anonimizat]; în trecut se spunea că antrenamentul te ajută se devii perfect; în ziua de azi lucrurile s-[anonimizat] e [anonimizat] o faci bine; acum se spune că antrenamentul desăvârșit te face aproape perfect; [anonimizat], o necesitate care nu numai că micșorează plăcerea pe care o [anonimizat], dimpotrivă o mărește.
Am ales această temă din tenisul de câmp din două motive principale: primul pentru a promova ideea de practicare în masă a [anonimizat] a [anonimizat], de a-i [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat]; în tenis principalul catalizator rămâne plăcerea de a juca, de a [anonimizat], [anonimizat]; evident, [anonimizat] o [anonimizat], de a [anonimizat], [anonimizat] urmă destinația finală că în orice sport este obținerea de rezultate adică performanță; însă totuși pentru a face performanță ai nevoie de ambele laturi: știință și suflet.
Al doilea motiv este de fapt unul tot de promovare în rândul școlarilor, dar de data asta în școlile noastre; pentru această promovare am vrut să demonstrez cu ajutorul cercetării din această lucrare, că metodele specifice folosite în tenisul de câmp sunt, cel puțin la fel de eficiente sau dacă nu chiar mai eficiente decât metodele tradiționale folosite în școală la orele de Educație Fizică și Sport; bineînțeles că pentru a putea practica acest sport în școli este, în primul rând nevoie de o bază materială solidă care să asigure desfășurarea activității în acest domeniu în condiții cât mai bune.
Deci în general prin această temă, pregătirea pe factorii antrenamentului la categoria de vârstă 15-16 ani băieți și fete în tenisul de câmp, s-a urmărit promovarea ideii de practicare a jocului de tenis cu toate implicațiile sale, atât la cluburile de specialitate cât și în școlile noastre, atragerea unui număr cât mai mare de doritori de practicare a acestui sport, pentru că în final tenisul de câmp prin prisma faptului că este și un sport individual, are rolul de a forma, educa, integra și orienta tinerii spre domeniile dorite; deci în concluzie prin abordarea acestei teme am vrut să transmit cea ce din păcate începe să lipsească tot mai mult, și anume: educația, adică se educăm și să ne educăm prin sport și aici prin tenis de câmp.
PARTEA I
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII
CAPITOLUL I
EDUCAȚIA FIZICĂ LA NIVEL PRIMAR ȘI GIMNAZIAL
1.1. Aspecte generale
Nivelul primar reprezintă prima treaptă de învățământ obligatoriu și gratuit, cuprinzând clasele pregătitoare, clasă a I-a, a II-a, a III-a, a IV-a, fiindu-i stabilite următoarele finalități: asigurarea educației elementare pentru toți elevii; formarea personalității copilului, respectând nivelul și ritmul sau de dezvoltare; înzestrarea copilului, cu acele cunoștințe, capacități și atitudini care să stimuleze raportarea efectivă și creativă la mediul social și natural și să permită continuarea educației.
Una dintre ideile centrale ale concepției care stă la bază reformei sistemului de învățământ în ansamblul său, este structurarea acestuia pe cicluri curriculare, fiecare având durate și obiective specifice, estimate a reflecta coerent etapele obiective de evoluție biologică și psihică a elevilor și fluența acțiunii de formare a personalității acestora în concordanță cu idealul educațional. Ca urmare, structura formală a învățământului primar este intersectată de două cicluri curriculare: ciclul achizițiilor fundamentale, care cuprinde clasa pregătitoare, clasa a I-a și a II-a; ciclul de dezvoltare, care include elevii din clasa a III- a și a IV-a.
Învățământul gimnazial urmează celui primar, fiind intersectat de două cicluri curriculare: ciclul de dezvoltare, cuprinzând clasele a V- a și a VI-a; ciclul de observare și orientare cuprinzând clasele a VII-a și a VIII-a
În cadrul ciclului gimnazial intră copii cu vârste între 10/11 și 14/15 ani și este ciclul de profunde transformări morfo-funcționale, psihice și motrice.
1.2. Obiective
La învățământul primar, ciclul achizițiilor fundamentale are ca obiectiv acomodarea la cerințele sistemului școlar și alfabetizarea, cu următoarele obiective: asimilarea elementelor de bază ale principalelor limbaje convenționale (scris, citit, calcul aritmetic); stimularea copilului în vederea perceperii, cunoașterii și stăpânirii mediului apropiat; formarea motivării pentru învățare, înțeleasă ca o activitate socială;
Ciclul de dezvoltare are ca obiectiv formarea capacităților de bază necesare pentru continuarea studiilor, cu următoarele obiective: dezvoltarea achizițiilor lingvistice și încurajarea folosirii limbilor pentru exprimarea în situații variate de comunicare; dezvoltarea unei gândiri structurale și a competenței de a aplica în practică rezolvarea unor probleme; încurajarea talentului, experienței și a expresiei în diferite forme de artă; formarea responsabilității pentru propria dezvoltare și sănătate; formarea unei atitudini responsabile față de mediu.
În cadrul învățământului gimnazial, respectiv în cadrul celor două cicluri curriculare specifice, având loc o serie de transformări importante mai ales în primul ciclu avem următoarele obiective: asigurarea pentru toți elevii a unui standard de educație comparabil cu cel european; formarea la elevi a capacității de a comunica eficient în situații reale folosind limba română, limba maternă, limbile străine și diverse limbaje de specialitate; formarea capacității și dezvoltarea capacității de adaptare și de integrare în comunitate; formarea atitudinilor pozitive în relaționarea cu mediul social (de toleranță, de responsabilitate, de solidaritate); asigurarea unei orientări școlare și profesionale optime în raport cu aspirațiile și aptitudinile elevilor; formarea capacităților și motivațiilor necesare învățării în condițiile unei societăți în schimbare.
1.3. Programe
Programa în vigoare la ciclul primar reflectă ideile fundamentale care stau la baza reformei curriculare în învățământ și depind de următorii factori: centrarea procesului didactic pe înzestrarea elevilor cu cunoștințe, capacități și atitudini; înțelegerea conținuturilor ca vehicule care conduc la realizarea unor obiective de referință precis structurate și nu cu scop al învățării; esențializarea conținuturilor și raportarea corectă a volumului acestora la numărul minim de ore prevăzute în planul de învățământ; orientarea procesului didactic pe activități de învățare în care componenta acțională a elevilor să fie predominantă; adaptabilitatea la diversitatea de condiții (geografice, climatice, de dotare materială), în care se realizează procesul instructiv educativ; oferirea posibilității cadrelor didactice și a elevilor de a opta pentru abordarea unor categorii de conținuturi suplimentare sau alternative, corespunzător intereselor individuale sau de grup și concordanțe cu tradițiile locale și condițiile concrete de desfășurare a procesului de învățământ la Educație Fizică și Sport; precizarea standardelor curriculare de performanță care trebuie atinse la finalul acestui ciclu de învățământ.
La ciclul gimnazial, actuala programă școlară a fost elaborată din perspectivă trecerii de la modelul de proiectare curriculară centrat pe obiective, la modelul centrat pe competențe. La clasele V-VIII, disciplina Educație Fizică și Sport este prevăzută conform planului de învățământ în aria curriculară Educație Fizică și Sport și are menirea să-și aducă contribuția specifică la realizarea dezvoltării complexe a personalității autonome și creative a elevilor.
La acest ciclu de învățământ programa are următoarea structură: notă de prezentare; competențele generale; valori și atitudini; competențe specifice și conținuturi pentru fiecare clasă în parte; sugestii metodologice; dotare minimală în fiecare unitate de învățământ.
În vederea îndeplinirii obiectivelor propuse avem următoarele competențe generale: utilizarea limbajului de specialitate în relațiile de comunicare; valorificarea informațiilor, metodelor și mijloacelor specifice Educației Fizice și Sportului, în vederea optimizării stării de sănătate și a dezvoltării fizice armonioase; utilizarea cunoștințelor, metodelor și mijloacelor specifice Educației Fizice și Sportului, în vederea dezvoltării capacității motrice; aplicarea sistemului de reguli specifice organizării și practicării activităților de Educație Fizică și Sport și adoptarea unui comportament adecvat în cadrul relațiilor interpersonale și de grup; valorificarea limbajului corporal pentru exprimarea și înțelegerea ideilor, stărilor afective și a esteticului.
La valori și atitudini avem următoarele componente: interes pentru îmbogățirea vocabularului cu terminologia de specialitate; disponibilitate pentru colaborare în relațiile cu profesorul și colegii; preocupare pentru dezvoltarea capacității motrice proprii; respect față de regulile impuse de organizarea și desfășurarea activităților de Educație Fizică și Sport; opțiune pentru o viață sănătoasă și echilibrată, prin adoptarea unui regim de activitate care să îmbine armonios efortul fizic cu cel intelectual, solicitarea cu refacerea, timpul ocupat cu timpul liber; disponibilitate pentru practicarea independentă a exercițiilor fizice; spirit competitiv și fair-play; interes constant pentru fenomenul sportiv; ghid metodologic de aplicare a programei de Educație Fizică și sport pentru învățământul primar și gimnazial.
1.4. Metode de acționare
Metodele utilizate în activitatea de Educație Fizică și Sport sunt numeroase și cu aplicații multiple și se clasifică după cum urmează: metode de instruire propriu-zisă; metode de educație; metode de corectare a greșelilor de execuție; metode de verificare, apreciere și notare; metode de refacere a capacității de efort.
În cadrul orelor de la învățământul primar se pune accent pe următoarele metode de instruire: metodele verbale; metoda practică.
Din cadrul metodelor verbale cea mai folosită este expunerea (povestirea și explicația), expunere care este principalul instrument de realizare și ca modalitate de exprimare avem limbajul simplu, convingător și sugestiv. În cadrul expunerii povestirea trebuie să fie plastică, convingătoare prin ton, timbru, expresivitate, însoțită de demonstrație, bazată pe realități cunoscute. Fiind bazată pe universul familiar copiilor, asigură o încărcătură emoțională pozitivă, sporește interesul pentru mișcare și trebuie înțeleasă ca metodă care favorizează integrarea cunoștințelor în activități motrice complexe. Explicația trebuie să fie clară, concisă, precisă, logică favorizând însușirea unor deprinderi motrice. La ciclul primar explicația se referă la elementele fundamentale care condiționează efectuarea mișcării, realizându-se concomitent cu demonstrația.
Cealaltă metodă folosită la ciclul primar este metoda practică (exersarea), de altfel folosită și la ciclul gimnazial. La ciclul primar întâlnim în principal exersarea independentă a deprinderilor și/sau priceperilor motrice, ea fiind întâlnită în primele faze ale învățării și se poate realiză global sau parțial. Realizarea globală a acesteia presupune condiții ușoare de exersare, pentru consolidarea tehnică a execuției se trece dacă este cazul la exersarea parțial analitică.
Spre deosebire de ciclul primar, la cel gimnazial se poate întâlni exersarea pentru formarea deprinderilor și priceperilor motrice, exersarea pentru dezvoltarea /educarea calităților motrice, exersarea pentru optimizarea dezvoltării fizice corporale, exersarea pentru formarea capacității de organizare prin exerciții de front și formații, exersarea pentru formarea capacității de practicare autonomă a exercițiilor fizice și exersarea pentru formarea capacității de practicare independentă a exercițiilor fizice. Tot la învățământul gimnazial se mai folosesc foarte des metodele intuitive cu demonstrația și mai ales cu observarea execuției altor subiecți și cu folosirea unor materiale iconografice.
1.5. Strategii curriculare
Prin strategie se înțelege un grup de două sau mai multe metode și procedee integrate într-o structură operațională, angajată la nivelul activității de predare-învățare, educare, pentru realizarea obiectivelor propuse. Atât la învățământul primar cât și cel gimnazial se folosesc strategiile tradiționale, clasificate după activitatea dominantă în procesul instruirii și anume: strategii de predare, care se referă la prezentarea, urmărirea unor norme, reguli de tip algoritmitic, prin expunere, demonstrație, exercițiu, la activizarea elevilor în predare și la combinarea celor două modalități de predare; strategii de învățare care poate fi algoritmică (prin învățare, repetare, prin receptare) și euristică (prin rezolvare de probleme deschise, prin dezbateri); strategii de evaluare care poate fi: inițială, continuă sau sumativă, de verificare prin metode specifice, de măsurare, notare a rezultatelor, de interpretare, apreciere calitativă și de stimulare, ameliorare, de prognosticare.
La învățământul primar, punându-se bază pe cele două cicluri de achiziții fundamentale la clasă pregătitoare și clasele I și II și ciclul de dezvoltare la clasele III, IV, strategiile diferă față de ciclul gimnazial unde avem cele două cicluri de dezvoltare la clasele V și VI, și de observare la clasele VII și VIII.
CAPITOLUL AL II-LEA
PARTICULARITĂȚILE ELEVILOR LA NIVEL PRIMAR ȘI GIMNAZIAL
2.1. Particularități fizice ale elevilor la nivel primar și gimnazial
La elevii din ciclul primar, din punct de vedere al dezvoltării fizice, sunt de memorat în primul rând, indicii creșterii statutare și ponderale. Această creștere este relativ lentă, în primii 2 ani de școlarizare, când diferența de la un an la altul nu trece de 2 kg, creșterea în greutate se accelerează ulterior în ultimii 2 ani, când diferență de greutate este în urcare, de la un an la altul, de la 2-4 kg, pe ansamblul vârstei micii școlarități creșterea ponderala înscriindu-se între 20-28 kg pentru băieți și respectiv între 18-28 kg pentru fete.
BĂIEȚI
FETE
,m
Din cauza dezvoltării organismului pe multiple planuri, mai ales datorită creșterii plasticității scoarței cerebrale și mobilității proceselor nervoase de excitație și inhibiție sporesc posibilitatea de îmbunătățire a tuturor calităților motrice și în special a vitezei, mai ales la 12 ani la fete și 13 ani la băieți. La 12 ani viteza fetelor este mai mare decât a băieților, urmând ca progresiv aceștia să-și sporească indicii de viteză, depășind treptat fetele. Acest proces evolutiv durează până în jurul vârstei de 14-15 ani. Ca urmare a dezvoltării a aparatului locomotor, concomitent cu viteza, îndemânarea progresează evident, fapt pentru care pubertatea este denumită vârsta îndemânării. Datorită disproporțiilor dintre diferitele segmente ale corpului în efectuarea exercițiilor fizice se remarcă stângăcia, însă disponibilitățile pentru îmbunătățirea îndemânării sunt totuși crescute atunci când se dezvoltă simultan cu simțul orientării în spațiu, care la 12-13 ani se apropie de cea a adultului. Mobilitatea are cele mai scăzute valori la 12-13 ani la fete și 13-14 ani la băieți, fapt care face ca mișcările să nu fie executate cu amplitudine corespunzătoare. Se mărește și capacitatea de efort static moderat, în raport cu greutatea corporală, mai ales la băieți, începând cu 13-14 ani, care după această vârstă depășesc substanțial fetele. La fete rezistența este mai scăzută decât la băieți, cu toate că și la aceștia comparativ cu alte vârste, ea se situează la valori scăzute. La acest ciclu de învățământ există mari disponibilități în ceea ce privește însușirea unor procedee specifice ramurilor de sport și mai ales jocurilor sportive. Deci, învățarea rapidă a unor ramuri de sport constituie o sarcină prioritară a educației fizice.
2.2. Particularitățile morfologice ale elevilor din ciclul primar și gimnazial
La acest ciclu de învățământ avem următoarele modificări din punct de vedere fizic și morfologic: creșterea în înălțime este ușor încetinită între 6 și 7 ani dar apoi ritmul este mai mare și la sfârșitul stadiului înălțimea medie este la băieți de 132 cm iar la fete de 131 cm. Există însă tendința că fetele să aibă pentru prima data un ușor avans față de băieți; creșterea în greutate este relativ constantă și se ajunge, în medie, la 29 kg la băieți și 28 kg la fete; osificările cele mai importante din acest stadiu se petrec în următoarele zone: la nivelul coloanei vertebrale dar curbura lombara este încă instabilă și în pericol de a se deforma dacă școlarii au poziție proastă la scris sau duc greutăți mari; cele mai importante perfecționări ale sistemului muscular sunt la nivelul mâinii, a acelor grupuri musculare implicate în scriere.
La nivelul sistemului nervos sunt importante următoarele schimburi: crește masa creierului până la 1200-1300 g; din punctul de vedere al structurii neuronilor creierul școlarilor mici este aproape ca al adultului; se dezvoltă în mod deosebit, sub raport funcțional lobii frontali; crește viteza de formare a legăturilor dintre neuroni.
Se dezvoltă și se perfecționează activitatea motorie generală, mai ales autocontrolul. Abilitățile motorii se dezvoltă și ca urmare a exercițiului fizic din orele de educație fizică. Copilul între 6-7 ani/10-11 ani poate învăța orice sport: mersul pe bicicletă, înot, patinaj, handbal etc., cu condiția că el să fie susținut și stimulat în acest sens.
P. Osterrieth caracterizează astfel finalul acestui stadiu: vârsta de 10 ani, cu echilibru, cu buna sa adaptare, cu calm, dar însuflețita sa siguranță, cu ținuta lipsită de încordare constituie pe drept cuvânt, apogeul copilăriei, momentul de deplină înflorire și deplină integrare, a caracteristicilor copilului mare.
Intervenția pubertății duce la accelerarea creșterii în înălțime într-un ritm superior tuturor vârstelor, ca apoi aceasta să se diminueze treptat până la 20-21 ani.
Creșterea mai intensă se semnalează la membrele inferioare, apoi la cele superioare, fapt care creează în mai multe cazuri dizarmonii evidente, mai ales când se întocmesc grafice ale creșterii.
Trunchiul este lung, toracele îngust, iar abdomenul este supt. Ca urmare a acestor trăsături somatice, organele din cutia toracică sunt puțin dezvoltate, fapt care generează dificultăți în procesul de adaptare la efort prin lipsă de rezistență funcțională.
2.3. Particularități psihice ale elevilor din ciclul primar și gimnazial
Perioada școlară mică prezintă caracteristici importante și progrese în dezvoltarea psihică a copilului din cauză că procesul învățării se conștientizează, învățarea devine tipul fundamental de activitate. În această perioadă activitatea școlară va solicita intens activitatea intelectuală, copilului i se vor organiza și dezvoltă strategii de învățare, i se va conștientiza rolul atenției și repetiției, își va forma deprinderi de scris, citit și de calcul. Învățarea organizată de cadrele didactice și alfabetizarea constituie condițiile majore implicate în viața de fiecare zi a copilului după 6 ani. Prin alfabetizarea copilului acesta câștigă potențial instrumente valide de abordare a tuturor domeniilor culturii și științei contemporane.
Școala creează capacitate și strategii de învățare pentru toată viața și contribuie la structurarea identității și a capacităților proprii, la dezvoltarea de aspirații, la descoperirea vieții sociale. De cele mai multe ori, școala răspunde și dorinței copilului de a fi la fel ca cei mari, ca și dorința de realizare, de satisfacere și dezvoltare a curiozităților cognitive ale acestuia. Realizând o educație instituționalizată și obligatorie, școala egalizează social accesul la cultură. Primii 4 ani de școală, chiar dacă au fost pregătiți prin frecventarea grădiniței, modifică ritmul, tensiunea și planul de evenimente care domină în viața copilului. Există o dezvoltare complexă de-a lungul perioadei școlare mici. La 6 ani, copilul este absorbit de adaptarea la viața școlară. Acest proces este dificil. Dacă învățătorul insistă numai pe disciplină, atunci copilul manifestă o creștere a nervozității, a oboselii, în tulburări gastrice, iar adaptarea devine mai grea. După 7 ani, se observă o mai mare detașare psihologică, o creștere a expansiunii, semn că adaptarea școlară a depășit o fază tensionată. La 7 ani începe să crească curiozitatea față de mediul extra-școlar și mediul stradal. Tot în această perioadă are loc o creștere a rapidității reacțiilor. În jurul vârstei de 8 ani, interesele devin mai multilaterale. Competiția colectivă începe să devină deosebit de activă și se evidențiază în jocuri de echipă. Momentul de 8 ani este foarte sensibil pentru educația socială. Este momentul de identitate socială, identitate de neam. Tot în această perioadă copilul organizează jocuri cu subiect prelungit. După 9 ani, este evidentă dorința copilului de autoperfecționare, de îmbogățire a cunoștințelor. Progresele în dezvoltarea intelectuală sunt mai evidente, crește spiritul de evaluare a copilului, spiritul critic se dezvoltă.
Pubertatea este etapa începutului maturizării psihice a copilului. În strânsă legătură cu importantele modificării morfo-funcționale apar însemnate transformări și în viața psihică. Percepțiile devin mai depline, capătă un pronunțat caracter de selectivitate, orientarea spațială și temporară se perfecționează considerabil, suferind influența proceselor gândirii. În activitățile cognitive se manifestă net predominarea celui de-al doilea sistem de semnalizare.
Apar importante modificări pe plan afectiv. Ele sunt determinate nu numai de transformările biologice, dar și de implicațiile ce decurg din integrarea socială.
Se dezvoltă calitățile voinței; manifestă dorința de autoafirmare, de impunere a propriilor hotărâri. Apar forme de autoeducare în scopul cultivării capacităților considerate ideale. „Ștacheta” aspirațiilor este ridicată tot mai sus, deși motivele sunt încă foarte instabile. Se dezvoltă intens simțul responsabilității.
Conduita este caracterizată prin exuberanță, prin participarea la numeroase și variate activități. Se menține nevoia de mișcare, de joc, deși aceasta capătă alte semnificații. Regulile jocului sunt respectate, dar scopul îl constituie atragerea atenției propriei persoane.
CAPITOLUL AL III-LEA
CARACTERISTICI ȘI PARTICULARITĂȚI PE FACTORII ANTRENAMENTULUI LA CATEGORIA DE VÂRSTĂ 15-16 ANI BĂIEȚI ȘI FETE ÎN TENISUL DE CÂMP
3.1. Rolul pregătirii pe factorii antrenamentului
Ca urmare firească a dezvoltării tenisului în general și în mod deosebit a tenisului de mare performanță, se poate preciza cu siguranță că tenisul de înaltă performanță se poate realiza prin pregătirea și perfecționarea tuturor componentelor care fac parte din factorii antrenamentului implicați în pregătirea și participarea la competiții a sportivilor.
Tenisul actual nu este doar o disciplină sau un mijloc de dezvoltare a Educației Fizice și Sportului ci este o transpunere a unui stil specific, aparte a fiecărui individ, prin exprimarea sa în teren, exprimare care vine din capacitatea de a scoate în evidența ce are mai bun la momentul respectiv, de a-și etala bagajele tehnico-tactice, teoretice, fizice și psihice de care dispune.
Această exprimare specifică pentru fiecare sportiv în parte are sau trebuie să aibă un punct important de plecare, fără de care totuși nu pot apărea și rezultatele așteptate la un moment dat; acest punct de plecare este plăcerea de a se exprima, plăcerea de a etala anumite trăiri, principii, de a reacționa la anumite situații, toate exprimate prin joc, prin acțiunile desfășurate în timpul competițiilor. Cu cât există mai multă plăcere cu atât se poate etala un joc cât mai dinamic, complex și diversificat, situații care duc la practicarea tenisului de înaltă performanță.
Plecând de la aceste considerații, se poate afirma că jocul de tenis actual de înaltă performanță se caracterizează prin mare dinamism, pregătire atletică superioară precum și etalarea unui arsenal tehnico-tactic valoros realizat de către sportivi în condiții de adversitate extrem de diversificată.
Jocul bun, frumos și valoros din punct de vedere tehnico-tactic al marilor campioni este creația unor personalități unice în felul lor, a unor talente autentice, care reușesc să transforme orice acțiune la minge într-un moment de virtuozitate pe planul performanței sportive.
Pregătirea pe factorii antrenamentului pe toate compartimentele sale, tehnico-tactic, fizic, psihic și teoretic are rolul de a forma în principiu acel individ care, dispunând de aceste bagaje necesare până la urmă să se exprime și să se impună în toate situațiile apărute în timpul unui joc printr-un stil specific care să îl reprezinte.
Toată această pregătire stă la baza unor trăiri, a unor calități dobândite în urma a sute de ore de antrenament, având un rol determinant în orientarea, ghidarea sportivului în anumite momente, mai ales în momentele de cumpănă în care trebuie luate decizii cât mai rapide și eficiente în vederea rezolvării cu succes a unor situații complicate apărute în timpul unui joc. Deci în concluzie pregătirea pe factorii antrenamentului la categoria de vârstă 15-16 ani băieți și fete are rolul de a consolida și perfecționa capacitatea de exprimare în joc din punct de vedere tehnico-tactic, fizic, psihic și teoretic. Această perioadă corespunde pe planul categoriei sportive cu junioratul și este o perioadă foarte importantă în viața sportivului deoarece este o perioadă „de trecere” de la pubertate la adolescență sau ca o comparație de la furtună la calm. Spre deosebire de pubertate care este o etapă de zbucium și schimbări, adolescența este o etapă de liniște și stabilitate. În această perioadă arsenalul de cunoștințe tehnico-tactice au rolul de măiestrie iar suportul de bază pentru aplicarea lor în joc îl constituie o pregătire fizică atletică deosebită susținută de o pregătire mentală sănătoasă.
Astfel ținând cont de aceste transformări esențiale pentru această vârstă rolul pregătirii pe factorii antrenamentului la vârstă de 15-16 ani băieți și fete este în final de a forma, pregăti și orienta sportivul pentru participarea la marile competiții care să ducă prin acumularea de experiență la obținerea unor rezultate pozitive și care să facă să crească calitatea de exprimare atât în teren cât și înafara lui.
3.2. Importanța pregătirii pe factorii antrenamentului
Perioada de 15-16 ani este specifică junioratului. Din punct de vedere al instruirii, tenismanul se găsește în cel de-al optulea an de pregătire, continuând avalanșa performanțelor pe plan competițional. Lupta pentru puncte în clasamentele naționale și internaționale la care se adaugă titlurile de campion național la simplu, dublu și mixt, măresc aria de motivație pentru marea performanță. În această perioadă arsenalul de cunoștințe tehnico-tactice au rangul de măiestrie, iar suportul de bază pentru aplicarea lor în joc îl constituie pregătirea atletică superioară, dublată de suportul psihologic.
3.2.1. Caracteristici generale ale perioadei de vârstă 15-16 ani băieți și fete
Tipologia de jucător căpăta finalitate în sensul modelării procesului de antrenament și joc după caracteristicile specifice tehnico-tactice și a modalităților de realizare a punctului de joc. În cadrul acestei vârste se face trecerea de la pubertate la adolescență, apar schimbări corporale, de perfecționare funcțională. După vârsta de 16 ani indicii morfologici și ai dezvoltării fizice, ca înălțimea, greutatea și parametrii cutiei toracice se apropie de dezvoltarea adulților. Fetele au o mare putere de asimilare de cunoștințe, creșterea înălțimii lor se oprește pe când a băieților continuă. Articulațiile fetelor sunt puternice, cu mobilitate mare, atitudinea corporală devine din ce în ce mai corectă, țesutul muscular se dezvoltă mult, în subcutanat apare un strat subțire de grăsime. Dezvoltarea fizică generală determină schimbări esențiale în organismul sportivului, datorită faptului că începe perioada adolescenței.
Date morfologice privitoare la talie și greutate specifice vârstei de 15-16 ani băieți și fete:
Înălțime:
Băieți: 15 ani – 144-181 cm Fete: 15 ani – 146-170 cm
16 ani –- 152-184 cm 16 ani –– 147-171 cm
Greutate:
Băieți: 15 ani–– 43-68 kg Fete: 15 ani–– 35-63 kg
16 ani–– 46-71 kg 16 ani––-40-66 kg
Funcțiile organismului prezintă tendințe de îmbunătățire, corelându-se tot mai mult cu dezvoltarea fizică generală. Aparatul respirator se apropie mult de nivelul caracteristicilor adulților, dar dezvoltarea respirației externe cât și intensitatea schimburilor gazoase de la nivelul plămânilor rămân însă în urmă față de cele ale adulților. Capacitatea vitală a băieților atinge valori de 4000 cm cubi iar la fete de 2800 cm cubi. Particularitățile psiho-pedagogice se manifestă prin modificări mai accentuate ale caracterului sportivilor și conturarea tot mai pregnantă a personalităților. În această perioadă apar trăsăturile individuale, se accentuează motivația în pregătire, precum și capacitatea de concentrare a atenției, de asemenea crește considerabil puterea de asimilare a cunoștințelor predate în lecțiile de antrenament.
Caracteristicile acestei vârste de 15-16 ani o reprezintă modificările în planul sensibilității. Astfel se înregistrează creșterea sensibilității cutanate și a simțului muscular. Dezvoltarea percepției permite o orientare spatio-temporală mai largă. Se pune în evidența o mare sensibilitate afectivă, legată de unele dificultăți privind adaptarea socială. Apare preocuparea pentru formarea propriului caracter și încercarea de autoeducare a voinței, dârzeniei și rezistenței la efort. Conduita se temperează treptat, devenind mai egală, reglată deliberat și intelectualizată.
Este o perioadă de mare dinamism și entuziasm, spiritul de observație se dezvoltă foarte mult, dezvoltarea calităților motrice este axată în principal pe perfecționarea îndemânării, sportivul fiind capabil să execută acțiuni complicate care solicită precizie și finețe. Viteza nu se mai dezvoltă în aceeași măsură ca până în prezent, dar se echilibrează tot mai mult cu forța care crește substanțial, datorită sporirii considerabile a masei musculare. De asemenea și rezistența se îmbunătățește simțitor, de remarcat că toate calitățile motrice tind să se echilibreze la valori superioare. În această perioadă se folosesc exerciții de dificultate mai mare, chiar cu îngreuieri pentru dezvoltarea forței și a rezistenței. Fiind o perioadă de transformare o preocupare deosebită trebuie acordată de către sportivi regimului de antrenament și refacere, problemelor de alimentație și igiene personală.
3.2.2. Importanța pregătirii fizice
Pregătirea fizică reprezintă baza conținutului antrenamentului sportiv, fiind un proces de educare a aptitudinilor fizice necesare în activitatea sportivă atât a celor specifice ramurii de sport respective, cât și a altora care își aduc contribuția la perfecționarea în această ramură de sport. Pregătirea fizică este indiscutabil legată de creșterea nivelului general al posibilităților funcționale ale organismului, de dezvoltare fizică multilaterală a acestuia, asigurând calităților motrice ale sportivului nivelul necesar exprimării tehnico-tactice la nivelul opțiunii acestuia.
Deși abordarea celor două laturi ale pregătirii fizice: specială și generală, în urma raționalizării mijloacelor din ultimii ani, a condus la dezvoltarea frontierei ce le separă, la nivelul copiilor și juniorilor mici, mijloacele pregătirii fizice sunt strict necesare. Ele asigură educarea multilaterală a calităților motrice, condiționează atingerea unor niveluri superioare în domeniul specific.
Ținând cont de cerințele competiționale ale tenisului, se va urmări dezvoltarea calităților de viteză sub toate formele ei de manifestare, ale forței explozive, rezistența generală, dar mai ales a celei care permite alternări ale intensității maxime cu pauze de relaxare pe parcursul unei mari durate de timp, dezvoltarea supleței și a îndemânării.
La vârsta de 15-16 ani băieți și fete se urmăresc în cadrul pregătirii fizice îndeplinirea următoarelor obiective importante: dezvoltarea fizică armonioasă, creșterea capacității organismului la eforturi submaximale și maximale; dezvoltarea calităților motrice de bază și specifice, cu accent pe cuplul forță-viteză în regim de rezistentă și îndemânare; creșterea mobilității articulare și a supleței musculare (îndeosebi la segmentele prioritare); creșterea indicilor forței musculare la nivelul regiunii scapulo-humerale, spatelui și abdomenului, precum și a musculaturii membrelor superioare și inferioare; dezvoltarea la parametrii superiori a îndemânării specifice la nivelul segmentelor de prima importanță, pentru deplasarea și lovirea mingii în condițiile declanșării și finalizării fazelor jocului de simplu; dezvoltarea și menținerea capacității de viteză-forță la nivelul segmentelor inferioare și superioare, a combinării rapide, a formelor de deplasare în teren, a plasamentului la minge și a replasamentului în zonele strategice; dezvoltarea rezistenței în regimul repetării multiple și diversificate de lovire a mingii specifice fazelor de joc; dezvoltarea combinate a calităților motrice, cu accent pe viteză-forță de lovire a mingii din lateral și de sus, precum și la nivelul formelor de deplasare în teren.
3.2.3. Importanța pregătirii tehnice
Tehnica jocului de Tenis reprezintă un ansamblu de deprinderi și priceperi motrice specifice că formă și conținut, concretizate în modul de mânuire a rachetei, deplasarea specifică în teren și lovirea mingii, toate aceste acțiuni se desfășoară după legitățile activității nervoase superioare și ale biomecanicii, cu scopul realizării randamentului maxim în joc. Importanța însușirii unei tehnici corecte rezidă, în primul rând din necesitatea asigurării cursivității fazelor de joc și a creșterii economiei de efort, în vederea obținerii unui procent mărit de eficacitate în toate acțiunile întreprinse de jucător la minge.
Tehnica influențează în mod direct soluționarea situațiilor tactice complexe de joc. Tehnica nu trebuie înțeleasă și abordată în mod izolat, deoarece este influențată și condiționată în mare măsură de celelalte componente ale antrenamentului, în specială de pregătirea fizică. Pregătirea tehnică constituie baza jocului de Tenis deoarece, prin utilizarea ei se asigură o prestație eficientă a jucătorilor pe diferite trepte ale măiestriei sportive. Tehnica în jocul modern de Tenis are un caracter dinamic, individual și complex, situându-se în strânsă interdependență cu tactica, calitățile motrice și psihice ale jucătorului.
Tehnica reprezintă așadar, un ansamblu de procedee însușite prin intermediul exercițiilor, în scopul realizării într-o manieră cât mai economică și cu maximum de eficiență a unei sarcini preconizate, pe baza execuției unei mișcări sau a unui ansamblu de mișcări. Tehnica este foarte mult influențată de suprafața de joc, de natura adversității și de complexitatea tacticii.
Datorită faptului că tehnica se desfășoară pe întreg spațiu geometric al terenului, aceasta se poate clasifica după criteriul distanței față de fileu în: tehnica loviturilor executate de pe fundul terenului, care solicită o mare amplitudine în mânuirea rachetei, efort mare necesar deplasărilor la minge, calității de forță și viteză în regim de rezistentă, precum și regularitate, precizie și o permanentă adaptare la situațiile create de adversitate; tehnica loviturilor executate din apropierea fileului, care solicită mare finețe, complexitate, viteză de anticipare, de reacție și de execuție, precum și o amplitudine redusă a rachetei, pe fondul unui permanent control spațio-temporal; tehnica loviturilor de trecere, care solicită o tehnică de mare rafinament, promptitudine, ritm și hotărâre, ce pot aduce jucătorilor un randament crescut în realizarea jocului în preajma fileului.
La vârsta de 15-16 ani băieți și fete se urmăresc în cadrul pregătirii tehnice îndeplinirea următoarelor obiective: perfecționarea mecanismelor de preparație a procedeelor tehnice: poziția – startul – alergarea lansată – oprirea – plasamentul la minge; perfecționarea mecanismului plasamentului la minge: poziția echilibrată la și după lovirea mingii, cu orientarea centrului de greutate al corpului pe noua direcție a deplasării, frecvența și potrivirea pașilor pentru revenirea în zonele strategice ale terenului; perfecționarea loviturilor din lateral, cu accent pe lovirea mingii în fața corpului, cu declanșarea, menținerea, schimbarea și combinarea factorilor de eficiență în raport cu faza de joc și formele de adversitate mereu ofensive; perfecționarea procedeelor tehnice de lovire a mingii de sus, la primul serviciu cu mare forță, precizie, cu deschideri de unghiuri în terenul de egalitate și avantaj, iar realizarea smeciului să se facă cu mare forță, precizie și constanță.
3.2.4. Importanța pregătirii tactice
Prin tactică se înțelege totalitatea acțiunilor jucătorului, organizate și coordonate rațional, în limitele prevederilor regulamentului de Tenis și ale spiritului de fair-play, prin valorificarea calităților proprii și a deficiențelor în pregătirea adversarului. Tactica în jocul modern de Tenis este simplificată ca formă, dar are la bază o multitudine de variante, din care jucătorul alege și valorifică la parametrii cei mai înalți, pe cea mai eficientă; pregătirea tactică reprezintă o componentă dinamică a procesului de antrenament, prin care se valorifică la parametrii crescuți de eficiență toți ceilalți factori ai pregătirii (tehnică, fizică, psihică și teoretică), în vederea realizării obiectivelor de performanță prestabilite.
Adaptarea unei anumite tactici în joc este condiționată de mai mulți factori dintre care: nivelul cunoștințelor, priceperilor și capacităților psihice ale sportivului; nivelul dezvoltării calităților motrice; gradul de însușire a tehnicii de bază și speciale; natura adversității; condițiile specifice concursul.
Ca și tehnica, tactica trebuie învățată, între ele fiind o strânsă legătură; la vârsta de 15-16 ani băieți și fete se urmăresc în cadrul pregătirii tactice îndeplinirea următoarelor obiective: capacitatea crescută de realizare și schimbare cu rol tactic a direcției, traiectoriei, lungimii, efectului și vitezei la loviturile din lateral și de sus; perfecționarea tacticii jocului de simplu prin aplicarea și valorificarea la parametrii crescuți a principilor tactice cunoscute; perfecționarea fazelor de joc, analitic și global, prin realizarea lor cu trecerea de la o fază la altă cu aspect mereu ofensiv; perfecționarea tacticii de joc avantajoase pentru diferitele suprafețe de joc, în funcție de tipologia de joc a adversarului, precum și de evoluția scorului; perfecționarea jocului de simplu prin valorificarea particularităților specifice fiecărui jucător.
3.2.5. Importanța pregătirii psihologice
Specificul desfășurării jocului creează pentru cei ce îl practică, momente de mare încordare fizică și psihică, alterate cu situații mai puțin stresante. Efortul depus de jucători pentru realizarea punctelor de joc se desfășoară în condiții mereu schimbătoare, precum și a unor situații neprevăzute de ambele părți ale terenului. Aceste componente indispensabile dau jocului multă frumusețe, dar și o mare tensiune nervoasă specifică realizării marilor performanțe. Din aceste considerente majore ale jocului de Tenis, se poate estima că indiferent de nivelul de pregătire și valoarea sportivului, pregătirea psihologică devine un factor indispensabil al instruirii și al jocului competițional. Necesitatea pregătirii psihologice în Tenis rezidă și din faptul că însăși instruirea practică presupune participarea sportivilor la rezolvarea unor probleme de învățare sau perfecționare a tehnicii, tacticii de joc, implicând desigur personalitatea și calitățile psihice ale sportivului.
În tenisul actual pregătirea psihologică are o importanță majoră în atingerea obiectivelor propuse, ea fiind indispensabilă pentru că: pregătirea psihologică în procesul de instruire, însoțită și de asistență psihologică a sportivului sunt necesare și contribuie din plin la progresul performanțelor și a descoperirii de rezerve mari și nebănuite a posibilităților umane pentru domeniul sportiv; pregătirea psihologică în tenis este necesară deoarece reprezintă esența și conținutul ideii de joc (întrecere) și de antrenament (instruire-educație); preocupările pentru pregătirea psihologică în Tenis a stimulat cercetarea științifică, care a venit cu soluții și orientări eficiente pentru performanța sportivă; necesitatea pregătirii psihologice contribuie la deschiderea unei diversități de unghiuri, din care se poate privi și studia problematica tenisului, nu numai pe plan psihologic ci și a conducerii procesului de antrenament; pregătirea psihologică este necesară deoarece contribuie la creșterea calității muncii depuse de sportiv și antrenor în procesul de antrenament, în sensul abordării unui climat participativ și responsabil.
Ca obiective urmărite în cadrul pregătirii psihologice la vârstă de 15-16 ani băieți și fete avem următoarele: motivația crescută pentru antrenamentele cu mare solicitare psihică, asemănătoare cu jocurile oficiale; creșterea capacității de concentrare prelungită a atenției; îmbunătățirea permanentă a mecanismelor de refacere între puncte și pe întreg parcurs al competiției; îmbunătățirea gândirii tactice privind declanșarea și susținerea fazelor de joc, precum și a capacității de anticipare a acțiunilor adverse; dezvoltarea personalității, a creativității, lucidității și a responsabilității în antrenamente și jocuri oficiale; spirit de observație foarte adaptat, analiză rapidă a situațiilor de joc, luare de hotărâri selective, mult discernământ în situații critice apărute în antrenament și joc oficial.
3.2.6. Importanța pregătirii teoretice
Această componentă a antrenamentului are o importanță stabilită în cadrul pregătirii generale, oferind sportivilor cunoștințele necesare bunei desfășurări a procesului de instruire. Pregătirea teoretică se realizează prin următoarele forme: lecții de pregătire teoretico-metodice; analiză cu privire la evoluția sportivului în antrenamente și competiții oficiale; vizionări de filme și casete video și analiza acestora; participarea sportivului la programarea pregătirii și a strategiei de abordare a competițiilor oficiale;
Ca obiective urmărite în vederea pregătirii teoretice la vârstă de 15-16 ani băieți și fete avem următoarele: sportivul să fie consultat în elaborarea obiectivelor de performanță și de pregătire, prilej cu care să i se prezinte fișa personală, evidența și evoluția probelor și normelor de control, precum și analiza și interpretarea corecte a stadiului la care a ajuns sportivul; necesitatea analizării principiilor tehnicii și tacticii jocului de tenis, pentru ca sportivul să le cunoască și să le aplice în antrenamente și jocuri oficiale; culegerea de informații necesare fiecărui sportiv în parte pentru a cunoaște și aprecia corect adversarii din competiție; capacitatea sportivului de a-și dirija corect efortul din antrenamente; colaborarea cu antrenorul, medicul, psihologul și metodistul, în vederea dirijării corecte a efortului depus în lecția de antrenament și din microciclul de pregătire; cunoștințe legate de regimul de refacere, recuperare și igiene; cunoștințe și obișnuințe pentru o analiză corectă a evoluției proprii într-un joc oficial și turneu.
3.3. Metode și mijloace
Vârsta de 15-16 ani băieți și fete corespunde pe planul categoriei sportive cu junioratul; la această vârstă arsenalul de cunoștințe tehnico-tactice ating pragul măiestriei, iar suportul de bază pentru transpunerea lor în joc îl constituie o pregătire atletică superioară, susținută de o solidă pregătire psihologică. De la această vârstă încep să se definească trăsături specifice în joc ale fiecărui sportiv, se definesc caractere, care implicit duc la etalarea unui stil propriu de exprimare pentru fiecare jucător în parte. Această perioadă corespunde proceselor de stabilizare a trăsăturilor personalității, fiind o perioadă de entuziasm și mare dinamism, spiritul de observație se dezvoltă foarte mult, jucătorii dobândind o foarte mare îndemânare, care îi ajută să dezvolte acțiuni complicate care solicită multă precizie și finețe.
Dezvoltarea calităților motrice este axată în principal pe dezvoltarea continuă a îndemânării, viteza se echilibrează tot mai bine cu forța, care datorită creșterii substanțiale a masei musculare se dezvoltă simțitor; colaborată cu creșterea forței, apare o îmbunătățire simțitoare la nivelul rezistenței la efort, datorate în principal maturizării din punct de vedere fizic al marilor funcțiuni ale organismului.
Tenisul actual din ziua de azi, fiind un sport extrem de viu, intens, complex, solicitant dar mai ales generator de mare plăcere necesită la această categorie de vârstă și nu numai, o solidă pregătire fizică specifică bazată pe o pregătire tehnico-tactică deosebită înrămate cu o capacitate psihică care să susțină celelalte componente în vederea reușitei în timpul jocului; aceste componente nu pot fi separate, nu pot da randament maxim dacă ele nu sunt într-o relație foarte strânsă; în vederea realizării acțiunilor tactice care să ducă la îndeplinirea planului tactic, este nevoie de o reușită tehnică a acțiunilor întreprinse; de asemenea în situația unei însușiri tehnice deosebite, dacă nu există o direcție tactică bine pusă la punct atunci normal că șansele de reușită ale acțiunii este scăzută; astfel tehnica fără tactică și invers este că o trăsură fără cal; totuși tehnica și tactica se sprijină pe o pregătire fizică ireproșabilă, fără de care sportivul nu ar putea îndeplini sarcinile din punct de vedere tactic care i-au fost atribuite; toate aceste componente în tenisul actual, nu ar avea nici un suport de reușită fără componenta care începe să devină și la această vârstă dar mai ales în Tenisul de mare performanță și anume latura psihologică; încrederea în forțele proprii, în reușita acțiunilor întreprinse în timpul unui joc, curajul, stăpânirea de sine, gestionarea corectă, cu speranță și încredere a situațiilor cheie care apar inevitabil pe parcursul unui joc, pot face diferența care implicit să ducă la obținerea victoriei finale; la această vârstă de 15-16 ani băieți și fete unde încep să apară trăsături specifice de personalitate, latura psihică devine tot mai importantă în vederea realizării planului tactic pe tot parcursul jocului; de foarte multe ori s-au întâlnit situații când un jucător de altfel cu un bagaj tehnico-tactic mai bogat și mai variat decât al adversarului, din cauza lipsei de încredere sau pur și simplu din insuficiență proprie de a se adapta la anumite situații de joc, a clacat din punct de vedere psihic, lucru care a dus implicit la pierderea controlului urmat apoi de pierderea jocului; astfel pregătirea psihologică are un rol determinant în viața sportivului și la această vârstă, pregătire care prin discuții cu antrenorul, psihologul ar trebui să ducă la o îmbunătățire a concentrării, a simțului de răspundere, a încrederii în forțele proprii, stări care ne definesc până la urmă și prin care se face diferența între marii jucători.
Sunt binecunoscute componentele antrenamentului și anume, componenta fizică, tehnică, tactică, teoretică și psihologică; între aceste componente și disputarea punctului în cadrul unor faze specifice, există o legătură specifică, o relație care până la urmă este cheia de bază a pregătirii de performanță în tenis; deci pregătirea pe factorii antrenamentului la vârsta de 15-16 ani băieți și fete se realizează specific celor patru faze de joc, de disputare a punctului cu componentele lor de bază; astfel avem următoarele faze de joc cu componentele specifice fiecărei faze: faza de joc fix și momentele componente: serviciu și retur; faza de joc alternativ și momentele componente: direcții specifice ale mingii (diagonală și lung de linie); faza de joc decisiv și momentele componente: atac la fileu precedat de serviciu, atac la fileu cu vole precedat de serviciu, atac la fileu cu vole după alternarea loviturilor de pe fundul terenului; faza de joc de trecere și momentele componente: trecerea din ofensivă în defensivă și invers.
Pregătirea pe factorii antrenamentului la categoria de vârstă 15-16 ani băieți și fete se modelează după cele patru faze de joc și componentele fiecărei faze, ghidate după principiile de bază ale jocului de simplu, principii care trebuie respectate cu strictețe și la această vârstă de la care ar trebui să înceapă accederea spre marile performanțe; pentru ca acțiunile puse în practică la această vârstă, pe baza unei pregătiri solide pe toți factorii antrenamentului, transpuse pe fazele de joc cu componentele specifice să aibă un efect pozitiv, trebuie respectate și îndeplinite aceste principii și anume: principiul fundamental al jocului modern, care constă în capacitatea tehnică, fizică și psihică a tenismanului de a declanșa și susține o permanentă ofensivă în toate acțiunile de joc; principiul realizării unui procent ridicat de eficientă în toate fazele de joc (fix, alternativ, decisiv și de trecere), prin adaptarea tehnicii de lovire a mingii la diversitatea situațiilor de joc și de trecere cu ușurință de la procedeele de sus la cele din lateral și invers; principiul plasamentului și replasamentului în zonele strategice ale terenului de joc și evitarea acțiunii la minge în spațiul vulnerabil, în momentul atacului advers; principiul însușirii teoretice și practice a legităților privind atacul și contraatacul în fazele de joc fix (serviciu – retur), alternativ (schimb de lovituri), faza de joc decisiv cu sau fără finalizare la fileu și fază de trecere cu finalizare; principiul creării de avantaje pe planul tactic, prin declanșarea unor manevre de schimbare a ritmului de joc, a creșterii forței și vitezei și complexității factorilor indispensabili la lovirea mingii (efect, direcție, forță, lungime, traiectorie), precum și fructificarea părților slabe ale tacticii adversarului; principiul modelării acțiunilor tactice de joc, prin valorificarea la parametrii crescuți de eficiență a tipologiei de jucător (ofensiv, defensiv sau combinativ), în condiții de adversitate asemănătoare sau diferită.
La această categorie de vârstă pregătirea pe factorii antrenamentului se va face după următoarea situație grafică:
La această vârstă sportivii sunt din punct de vedere fizic într-un proces de transformări; biologic la fete reprezintă o etapă deosebită de fertilă pentru intrarea în marea performanță, stadiu fiind de altfel puntea de trecere sau nu la marea performanță; la băieți tot din punct de vedere biologic lucrurile sunt mai dificile, datorită marilor transformări ce se petrec în organism la această vârstă, mai ales în prima ei parte la 15 ani. Pregătirea pe factorii antrenamentului este structurată pe fazele de joc respectiv pe componentele acestora, în următoarea ordine: fizic, tehnic, tactic și psihic.
3.3.1. Pregătirea fizică
Pregătirea fizică se exercită pe cele două componente ale sale: generală și specifică; pregătirea fizică generală se menține bineînțeles de la cele mai mici vârste și se realizează la toate stadiile prin care trece tenismanul:începători, avansați și măiestrie; pentru dezvoltarea fizică generală la această vârstă se folosesc atât metodele clasice utilizate și în școli cât și metode specifice acestui sport; se folosesc exerciții specifice pentru dezvoltare fizică generală din deprinderi motrice de bază (mers, alergări, aruncări și prinderi), exerciții pentru dezvoltarea calităților motrice (viteză, îndemânare, rezistentă, forță, suplețe), exerciții de dezvoltare specifice sporturilor complementare, sporturilor de iarnă, sporturilor de echipă; aceste exerciții de dezvoltare fizică generală au rolul de a crește capacitate marilor funcțiuni ale organismului, de a ajunge la dezvoltare fizică armonioasă și a unei motricități generale deosebite.
Dezvoltarea fizică specifică structurată pe fazele de joc ale disputării punctului la această categorie de vârstă se poate structura pe componentele corpului angrenate în disputarea fazelor de joc raportate la calitățile motrice specifice fazelor de joc respective; astfel în faza de joc fix și componentele sale serviciu și retur este nevoie de o dezvoltare corespunzătoare la nivelul membrelor superioare și a trunchiului; pentru dezvoltarea forței membrelor superioare și a trunchiului se pot folosi ca metode de dezvoltare, metoda eforturilor segmentare, unde grupele musculare specifice acestor componente ale corpului să fie lucrate analitic; serviciul și returul fiind două procedee care necesită maxim de reacție și viteză, avem nevoie de o dezvoltare a forței membrelor superioare și a trunchiului, realizându-se o dezvoltare a forței a acestor componente în regim de viteză, încărcăturile utilizate vor fi cuprinse între 30-50% din posibilitățile maxime, cu 6 până la 12 repetări în 6 până la 9 serii; având nevoie și de o rezistență la nivelul acestor componente ale corpului, pentru dezvoltarea forței în regim de rezistentă va crește implicit numărul de serii; o altă metodă folosită și indicată la această vârstă ar fi metodă eforturilor izometrice, în cadrul căruia se depun eforturi 80-100% din posibilitățile maxime, cu execuție de 3 până la 5 exerciții la aparate timp de 6 până la 12 secunde în 6 până la 9 serii.
În cadrul fazei de joc alternativ avem nevoie de o dezvoltare a forței la nivelul membrelor inferioare; fiind faza de joc unde au loc raliuri lungi și solicitante în vederea câștigării punctului, trebuie realizată o dezvoltare corespunzătoare a forței membrelor inferioare atât din punct de vedere al vitezei cât și al forței; pentru dezvoltare forței membrelor inferioare avem cea mai des folosită metodă și anume metoda eforturilor în circuit; pentru dezvoltare se pot realiza circuite cu 6 până la 8 exerciții, iar pentru dezvoltare a forței în regim de viteză se utilizează încărcături de 30 până la 50% din posibilitățile maxime, efectuându-se 6 până la 10 repetări, circuitul repetându-se de 3 ori; pentru dezvoltarea forței în regim de rezistentă a membrelor inferioare încărcăturile sunt de 50-60% din posibilitățile maxime numărul de repetări de 15 până la 20 iar circuitul se repetă de 3 până la 5 ori; la acest tip de dezvoltare nivelul de solicitare al organismului este maxim, iar pauza între circuite va fi de 3-5 minute;având în vedere că tenisul de câmp este un sport în care forța în regim de viteză și rezistentă are o prioritate deosebită mai ales la nivelul membrelor inferioare se folosește ca metodă de dezvoltare și metoda eforturilor mijlocii, în care pentru dezvoltarea forței în regim de viteză se utilizează încărcături cuprinse între 30-50% din posibilitățile maxime, exercițiile se efectuează cu viteză maximă într-un număr de 3-6 repetări în 5-7 serii; pentru dezvoltarea forței în regim de rezistentă se va executa un număr mai mare de repetări cu aceleași încărcături a căror viteză de execuție este ceva mai scăzută.
În cadrul fazei de joc decisiv cu finalizare de pe fundul terenului sau de la fileu avem nevoie de o dezvoltare a forței explozive la nivelul membrelor inferioare; fiind faza de joc care practic duce la încheierea punctului, mai ales dacă acesta a fost construit cu multă atenție și trudă este nevoie de o execuție deosebită din punct de vedere al vitezei, forței și preciziei; această dezvoltare a forței explozive la nivelul membrelor inferioare, fie că folosim o lovitură din lateral sau de sus, se realizează prin metoda eforturilor explozive, indicată în această fază de joc în care forța în regim de viteză (forța explozivă) are un rol preponderent; în cadrul acestei metode se folosesc încărcături care ajung la 75-95% din posibilitățile maxime, recomandându-se să fie utilizate în combinație cu aruncările cu mingea medicinala și săriturile; o altă metodă care se poate folosi pentru dezvoltarea forței în regim de viteză(forță explozivă) dar mai greu de aplicat este procedeul power-training, în cadrul acestui procedeu acționându-se prin trei grupe de exerciții specifice: exerciții cu haltere, exerciții cu mingea medicinala, exerciții acrobatice; tot o metodă de dezvoltare a forței explozive este procedeul eforturilor dinamice sau procedeul contracțiilor musculare izitonice intense și rapide, în care exercițiile se execută cu amplitudine maximă și într-o manieră cât mai apropiată sau chiar identică cu structura unor deprinderi sau priceperi motrice.
Din punct de vedere al vitezei la această categorie în cadrul fazei de joc fix (serviciu-retur) avem nevoie de o dezvoltare corespunzătoare atât la nivelul membrelor superioare cât și cele inferioare; în cadrul acestei faze timpul de realizare a procedeelor din cadrul fazei fixe de joc fiind unul scurt, avem nevoie de dezvoltare a vitezei de execuție în primul rând pentru realizarea serviciului, apoi o dezvoltare a vitezei de reacție pentru realizarea returului de serviciu; metoda cea mai utilizată pentru dezvoltarea vitezei de reacție este reacționarea repetată la un semnal inopinat, cum ar de exemplu execuția unor lovituri dinainte precizate (din lateral-dreaptă rever) asupra mingii trimise pe neașteptată în puncte precizate anticipat; din punct de vedere al dezvoltării vitezei de execuție cea mai utilizată metodă de dezvoltare este cea a exercițiului repetat, cu repetare progresivă și alternativ, în care tendința principală este de depășire a vitezei maxime, acesteia subordonându-i-se intensitatea execuției, intervalul de odihnă, numărul de repetiții și durată; viteza de deplasare are un rol determinant atât în faza de joc alternativ cât și în faza de joc de trecere cu momentele componente; la această vârstă viteza de reacție și de deplasare este determinantă în vederea desfășurării fazelor de joc; fiind o perioadă de transformare atât la fete cât mai ales la băieți, exercițiile specifice pentru dezvoltarea vitezei de reacție și de deplasare trebuie eșalonate în așa fel încât să fie folosite în mod constant în cadrul antrenamentelor; în cadrul fazei de joc alternativ este nevoie de o dezvoltare specifică la nivelul membrelor inferioare; fiind o perioadă în care atât fetele cât și băieții sunt într-o creștere din punct de vedere fizic, această viteză se poate dezvolta în principal în regim de forță și rezistentă în vederea realizării cu ușurință a procedeelor folosite în această fază de joc; ca metode de dezvoltare avem execuția exercițiilor în tempouri maximale, folosindu-se în această situație condiții normale de lucru; o altă metodă folosită se referă la execuția exercițiilor în tempouri submaximale aici folosindu-se condiții ușor îngreuiate de lucru; în acest compartiment al fazei de joc și anume cel alternativ și mai ales cel decisiv, de atac viteza de deplasare la această vârstă este în strânsă legătură cu forța, realizându-se exerciții de dezvoltare a acestui cuplu în condiții de repetare a unor faze de joc cu accent pe loviturile din lateral și de sus; din punct de vedere al rezistenței la efort aceasta capătă o importanță vitală mai ales în faza de joc de trecere din ofensivă în defensivă și invers; jucătorii trebuie să aibă încă de la vârste mai mici capacitatea de a realiza această trecere din ofensivă în defensivă și invers, pentru că nu se poate ca în timpul unui joc să fii mereu în ofensivă, deoarece și adversarul joacă și încearcă să pună probleme și atunci implicit te obligă și la situații în care trebuie să te aperi pentru ca apoi să preiei din nou inițiativa și să revii în atac; bineînțeles că acest lucru e valabil când se întâlnesc doi jucători de valori apropiate unde sunt valabile aceste lucruri; pentru a putea face cât mai echilibrat această trecere din ofensivă în defensivă și invers trebuie să dispunem și la această vârstă de o rezistență care la jucătorul de tenis trebuie să fie una specială, datorată faptului că tenisul este un sport individual și întregul efort se exercită asupra tenismanului; astfel la această vârstă de 15-16 ani băieți și fete în timpul acestei faze de joc de trecere se pot realiza eforturi variate atât că intensitate cât și ca durată, în funcție de punctul care se joacă; din această cauza trebuie să avem în vedere dezvoltarea capacității aerobe a organismului cât și a celei anaerobe; în cadrul punctelor mai scurte ca durată dar cu intensitate ridicată predomina rezistența anaeroba specifică pentru eforturile cuprinse între 45 de secunde și 2 minute; apoi bineînțeles pe tot parcursul jocului avem nevoie de o rezistență aerobă în care predomină eforturile mai mari de 2 minute; este bine știut că tenisul este unul dintre puținele sporturi care nu se joacă după un timp dinainte stabilit, el poate dura de la 50 minute până la câteva ore de joc, în funcție de situația în care se află jucătorii; astfel pentru creșterea capacității aerobe a organismului se realizează prin metodele exercițiului standard continuu, repetat și alternativ; durata lucrului la nivelul unui consum maxim de oxigen la această vârstă se poate menține mai mult chiar de o oră; aceste exerciții de dezvoltare se realizează atât pe variația volumului cât și al intensității efortului fizic; în funcție de variația volumului efortului fizic avem două metode de dezvoltare a rezistenței: metodă eforturilor uniforme în care se menține în exersare aceeași intensitate și crește volumul și metoda eforturilor repetate când intensitatea efortului rămâne constantă dar efortul se realizează cu un număr de repetări în creștere a aceeași unități de efort; în funcție de variația intensității efortului fizic avem tot două metode de dezvoltare a rezistenței: metoda eforturilor variabile când se menține aceeași unitate de efort dar se modifică intensitatea în sens de creștere și descreștere și metoda eforturilor progresive când se menține aceeași unitate de efort, dar se modifică intensitatea numai în sens de creștere; în vederea creșterii capacității anaerobe a organismului să va utiliza metoda exercițiului repetat și alternativ cu intervale pe porțiuni de distanță scurtă; din punct de vedere al îndemânării la această vârstă aceasta a ajuns la un nivel de exprimare foarte bun, având în vedere că îndemânarea jucătorului de tenis se face de la cele mai mici vârste; dezvoltarea îndemânării este condiționată de dezvoltarea aptitudinii de însușire a acțiunilor motrice complexe din punctul de vedere al coordonării și educarea capacității de a restructura repede activitatea motrica în concordanță cu situațiile de joc apărute; ca metode de dezvoltare a îndemânării la această vârstă avem efectuarea acțiunilor în condiții constante într-un număr mare de repetări și într-un timp îndelungat; o altă metodă ar fi efectuarea acțiunilor în condiții complexe în sensul creșterii dificultăților de execuție comparativ cu condițiile normale de lucru (exemplu-executarea acțiunii cu segmentul neîndemânatic, creșterea numărului de mingi); și ultima metodă, efectuarea acțiunilor în condiții variabile de lucru, care să preîntâmpine orice situație viitoare posibilă (exemplu-exersare pe suprafețe diferite, parchet zgură, ciment, exersare la momente diferite, dimineață, amiază, seară, exersare în condiții atmosferice normale și nefavorabile); îndemânarea este una din calitățile speciale ale jucătorului de tenis mai ales de la această vârstă, când în mare parte datorită acestei calități se profilează tipul de jucător: ofensiv sau defensiv; de obicei acei jucători cu o îndemânare deosebită de la această vârstă au un profil mai ofensiv , deoarece în vederea realizării unui astfel de profil trebuie să realizezi acțiuni tactice variate care să scoată în evidența îndemânarea deosebită care să permită susținerea acestor acțiuni; e nevoie de mult mai multă îndemânare în cadrul acțiunilor susținute în atac decât cele de apărare, în care de multe ori doar se trimite mingea înapoi în terenul advers și se așteaptă o nouă trimitere; de altfel jucătorii mai îndemânatici sunt și mai spectaculoși pentru că pe lângă acțiunile normale care se cer în timpul disputării punctului ei mai reușesc să mai vină cu ceva în plus și să dea o nuanța specifică fiecărei acțiuni la minge pe care o realizează; la 15-16 ani băieți și fete datorită faptului că la această vârstă are loc o transformare și pe plan mental nu numai fizic jucătorii reușesc să dobândească o îndemânare deosebită la acțiunile întreprinse la minge.
3.3.2. Pregătirea tehnică
La vârstă de 15-16 ani băieți și fete tehnica are un caracter aparte, deoarece este vârsta când se poate defini tipologia de jucător: ofensiv sau defensiv; tehnica reprezintă realizarea structurii dinamice a fiecărui procedeu cu maximum de eficientă și minimum de efort în cadrul acțiunilor de joc; scopul principal al pregătirii tehnice la această vârstă îl constituie consolidarea și perfecționarea bagajului tehnic necesar susținerii unei tactici eficiente, cu un mare accent pe creșterea vitezei de circulație a mingii în toate momentele jocului.
Pe faza de joc fix cu cele două componente ale sale, serviciul și retur este nevoie de o însușire tehnică deosebită a celor două procedee, fiind de fapt și faza în care se începe punctul și de la care poate pleca întreaga desfășurare a punctului, în funcție de eficiența cu care au fost realizate aceste două procedee, serviciul și returul; din punct de vedere al serviciului, tehnica începe să capete încet un caracter aproape decisiv; fiind o perioadă de transformare mai ales din punct de vedere fizic, tenismanii la această vârstă înregistrând creșteri atât la nivelul forței cât mai ales al modificărilor din punct de vedere fizic (înălțime, greutate, anvergură, mobilitate), toate aceste transformări ducând în final la creșterea eficienței pe serviciu, mai ales pe primul; fiind vârsta la care tenismanii au ajuns la rangul de măiestrie, în cadrul pregătirii tehnice pe faza de joc fix, tehnica de lovire de sus a primului serviciu se realizează prin exerciții speciale cu scopul însușirii corecte a ritmului de preparație la lovirea mingii, exerciții speciale pentru lovirea de sus cu deschiderea de unghiuri în terenul advers de serviciu, exerciții fundamentale de utilizare a serviciului în contextul fazelor tactice ale jocului; serviciul fiind una dintre loviturile de bază în tenis, este și singura lovitură care nu depinde de felul cum a fost trimisă de adversar; în ultimii ani serviciul a căpătat o importanță crucială, deoarece este procedeul prin care se poate realiza punctul fără desfășurarea acestuia; și la această vârstă însușirea unei tehnici deosebite la serviciu este vitală; este vârsta de la care tenismanii pot alterna efectele imprimante mingii atât la primul cât și la al doilea serviciu; pentru ca un serviciu să aibă o eficiență deosebită, să pună în dificultate adversarul la retur și chiar să facă punct direct din serviciu (ași) este nevoie ca primul serviciu mai ales să aibă forță, lungime, direcție și efect; acest lucru se realizează prin exerciții specifice, în care să se caute ca acești factori de eficiență la primul serviciu să crească în așa fel încât să aducă rezultate pozitive în desfășurarea jocului; al doilea serviciu se poate perfecționa la această vârstă din punct de vedere tehnic, deoarece tenismanul dispune de o îndemânare deosebită care să permită alternarea mai ales a efectelor și a unghiurilor de atac în terenul advers; serviciul doi este unul de siguranță, dar de la această vârstă el poate să pună într-adevăr probleme, adică nu doar să fie trimis în terenul advers, ci prin direcție, efect, forță și precizie să pună adversarul în dificultate la retur; în vederea însușirii tehnice corecte și eficiente a serviciului, se folosesc exerciții corective, care au rolul de a elimina greșelile de ordin tehnic apărute în diferitele faze ale serviciului; în continuarea fazei de joc fix se află returul; returul de serviciu se execută cu două dintre elementele consacrate ale tehnicii, și anume cu lovitura de pe partea dreaptă și cu cea de pe partea stânga, putându-se folosi oricare dintre procedeele tehnice ale acestor lovituri: procedeul tăiat, liftat și plat; deci din punct de vedere tehnic returul de serviciu însumează caracteristicile acestora, spre deosebire de alte lovituri (serviciu, smeci, voleu) care au o dinamică deosebită a mișcărilor; astfel tehnica loviturilor de dreapta și de stânga fiind deja însușită se pune accent doar pe plasamentul atât la primul serviciu cât mai ales la al doilea și mai ales pe anticipare care la retur devine un factor determinant în vederea așezării și returnării cât mai eficient în terenul advers; însușirea unei tehnici bune la retur atât pe primul cât mai ales pe al doilea serviciu se realizează prin exerciții specifice de dezvoltare a vitezei de reacție și de execuție, deoarece la retur ai foarte puțin timp la momentul de preparație de așezare la minge mai ales la primul serviciu un se ating viteze și de 220 km/h; din această cauză reacția și mai ales anticipația se vizează mai ales spre a fi dezvoltate cât mai eficient și la această vârstă, situații de la care se pleacă practic în vederea desfășurării tactice ale următoarelor acțiuni; ca și serviciul returul poate prin forță și precizie să aducă puncte directe fără a mai întreprinde și alte acțiuni de joc; de la retur practic începe construcția punctului, un retur bun poate face diferența în favoarea celui care îl execută dar unul slab poate de asemenea să îl pună într-o situație dificilă pe cel ce l-a executat în vederea desfășurării următoarelor acțiuni tactice.
Pe faza de joc alternativ tehnica în strânsă legătură cu tactică dau nuanța punctului construit; în această fază se pun în practică toate procedeele de lovire a mingii, din lateral și de sus și din acest motiv este nevoie de o orientare tactică pe lângă tehnică deosebită necesară realizării acestor procedee, în funcție de cerințele jocului; pentru dezvoltarea și perfecționarea tehnicii acestor procedee la această vârstă se folosesc exerciții specifice pentru alternarea efectelor imprimante mingii (plat, tăiat și liftat), precum exerciții specifice pentru perfecționarea direcțiilor imprimate mingii (diagonală lungă sau scurtă, lung de linie), precum și exerciții specifice pentru perfecționarea traiectoriei mingii (înaltă, joasă); prin dezvoltarea și perfecționarea acestor nuanțe se urmărește să se ajungă la realizarea unei situații favorabile din punct de vedere tactic al celui ce o desfășoară, situație care să forțeze adversarul să greșească și implicit să îl pună pe acesta în imposibilitatea de a-și impune planul tactic conceput; în această fază a jocului, cel alternativ factorii de eficiență ai mingii (direcție, traiectorie, viteză, efect) au rolul și mai ales capacitatea fiecărui jucător la această vârstă să-și etaleze atât din punct de vedere tehnic cât și tactic abilitățile, îndemânarea, inteligență, încrederea și curajul de care dispune în acel moment și mai ales alegerea momentului perfect de punere în evidența a acestor lucruri;la vârstă de 15-16 ani băieți și fete se folosesc exerciții speciale pentru o îmbunătățire a tehnicii alternării în joc și a combinării procedeelor de lovire a mingii, imprimându-i acesteia o direcție corespunzătoare, un efect deranjant pentru adversar și o traiectorie care să nu permită adversarului să își pregătească atacul sau chiar să atace decisiv.
Pe faza de joc decisiv și componentele sale (de pe fundul terenului și trecerea la fileu), la această vârstă este nevoie de o tehnică deosebită la loviturile decisive de pe fundul terenului și de mare rafinament la cele din preajmă fileului; în vederea însușirii unei tehnici deosebite de pe fundul terenului la loviturile din lateral, se folosesc exerciții specifice de însușire a acestei tehnici, în care amplitudinea mișcărilor este una foarte mare, care să permită imprimării unei forțe și precizie deosebite mingii, lucru fără de care nu se poate realiza un punct decisiv de pe fundul terenului.
Tot în această fază de joc dar de această dată în apropierea fileului se realizează exerciții specifice însușirii tehnicii specifice executării voleului, precedat de o tehnică deosebită la acoperirea fileului; aceste exerciții de perfecționare a tehnicii din preajma fileului sunt în strânsă legătură cu îndemânarea și inteligența jucătorului, îndemânare care să permită realizarea procedeului tehnic de executare a voleului mai ales dar și a smeciului cu precizie și finețe deosebită; astfel pentru însușirea unei tehnici deosebite în preajma fileului la voleu și smeci trebuie să se țină cont și de posibilitățile jucătorului la această vârstă, de exprimarea sa din punct de vedere al îndemânării,al jonglării practic din preajma fileului; de altfel sunt practic tot mai puțini jucători de fileu în ziua de astăzi din tenisul actual, deoarece se practică tot mai puțin acest gen de joc și anume servici-vole; este bine știut faptul că acest gen de jucători, ofensivi sunt cei mai spectaculoși din perspectiva celui care privește, sunt cei mai inventivi și inteligenți jucători;
La vârsta de 15-16 ani la băieți și fete acest gen de joc servici-vole apare mai rar, pentru că de aici începe formarea tipologiei de jucător: ofensiv de servici-vole, ofensiv de pe fundul terenului sau defensiv.
Pe faza de joc de trecere din ofensivă în defensivă, de la loviturile din lateral la cele de sus și invers este nevoie și la această vârstă ca acestea să fie din punct de vedere tehnic la parametrii cât mai ridicați;este obligatoriu ca un jucător să posede capacitatea de a trece din ofensivă în defensivă și mai ales invers; în timpul unui joc respectând principiile de bază ale jocului de simplu, când ar trebui să menținem o continuă ofensivă, pentru a pune adversarul în situații cât mai dificile și implicit consumul de energie să fie mai ridicat din partea celui care se apără, fapt care poate duce la o destabilizare din punct de vedere fizic al adversarului care nu poate duce decât la rezultate negative; dar conform unei legi nescrise a tenisului în care în timpul jocului nu poți doar să ataci, să-ți faci jocul conform planului tactic deoarece și adversarul joacă, pune probleme și încearcă și el același lucru, trebuie ca încă de la vârste cât mai mici să dispunem de această tehnică de a trece din ofensivă în defensivă și invers; exercițiile de perfecționare a acestei tehnici la vârstă de 15-16 ani băieți și fete se realizează în funcție de capacitățile jucătorului și sunt într-o strânsă legătură cu pregătirea tactică, deoarece sunt anumite momente când trebuie să fie făcută această trecere, astfel încât să aducă și rezultate pozitive.
3.3.3. Pregătirea tactică
Prin tactică se înțelege totalitatea acțiunilor jucătorului, organizate și coordonate rațional, în limitele prevederilor regulamentului de tenis și ale spiritului de fair-play, prin valorificarea calităților proprii și a deficiențelor în pregătirea adversarului; la această vârstă pregătirea tactică reprezintă o componentă dinamică a procesului de antrenament prin care se valorifică la parametrii crescuți de eficientă toți ceilalți factori ai pregătirii (pregătirea fizică, tehnică, psihică și teoretică); pregătirea tactică se desfășoară pe cele două laturi ale sale; teoretică și practică.
Pe faza de joc fix dezvoltarea și perfecționarea se realizează ținând cont mai ales de niște caracteristici specifice pentru această fază; în vederea obținerii unui avantaj cât mai devreme, serviciul întâi are un rol determinant în construirea planului tactic ce va urma, astfel că el trebuie să fie unul executat cu forță, precizie, lungime și mai ales plasat foarte bine; nu de puține ori un serviciu bine plasat fie în exterior sau la T e mult mai eficient decât unul executat mai în forță și mai puțin plasat; un alt factor determinant în realizarea tactică a primului serviciu îl reprezintă constanța acestuia; este foarte important ca această constanță să dureze cât mai mult pe parcursul unui joc, bineînțeles că este practic imposibil ca să realizezi tot timpul un serviciu care să îți aducă direct punctul (ași); în ce privește planul tactic la retur, acesta trebuie conceput de la această vârstă în perspectiva desfășurării fazelor de joc următoare, ținându-se cont de capacitățile și disponibilitățile din punct de vedere fizic, tehnic și psihic al jucătorului; la această vârstă jucătorii nefiind la o maturitate absolută din punct de vedere mental, tactica returului nu este una decisivă ci mai degrabă e una de intrare încet în punct, necăutându-se finalul punctului cu această lovitură; pe faza de joc alternativ se realizează exerciții analitice și globale pentru perfecționarea conținutului tactic al procedeelor tehnice de bază și specifice; se realizează exerciții pentru perfecționarea direcției și schimbarea acesteia din diagonală în lung de linie și invers, exerciții de perfecționare a traiectoriei mingii cu valori medii, înalte sau joase și combinarea acestora; este foarte important ca planul tactic pe faza de joc alternativ să fie unul cât mai diversificat, pentru că în joc apar momente neprevăzute pe care trebuie să le gestionăm prompt și eficient; această perfecționare a tacticii pe această fază de joc alternativ trebuie realizată într-o strânsă legătură cu capacitate de exprimare din punct de vedere tehnic al jucătorului, deoarece sunt situații când jocul cere alternarea efectelor imprimate mingii din diferite zone ale terenului și spre diferite zone ale terenului, alternarea lungimii mingii, a direcției care schimbând din stânga dreapta și invers poate aduce succesul, alternarea traiectoriei mingii care poate fi înaltă, medie sau joasă în funcție de situația apărută; cel mai important însă din punct de vedere tactic la această fază de joc și la această vârstă este capacitatea jucătorului de a-și impune acest plan tactic în funcție de tipul de jucător pe care îl are în față și bineînțeles de capacitățile adversarului de a-și impune planul sau tactic pe această fază, adică când să realizeze trecerea de la o lovitură plată la una tăiată, de la o direcție la altă, cu o traiectorie specifică pentru fiecare lovitură astfel încât adversarul să fie nevoit să își modifice planul tactic, să improvizeze chiar, fapt care ar crea un avantaj pentru cel care l-a obligat la acest lucru din mers adică în timpul jocului; pe faza de joc ofensiv, de pe fundul terenului dar mai ales din preajma fileului, tactica este realizată prin exerciții specifice care să ducă la finalizarea punctului de pe fundul terenului, finalizare care de obicei se concretizează în general după construcția punctului după un plan bine așezat și prin procedee care să facă posibil acest lucru; la această vârstă jucătorii neavând încă capacitatea maximă de a duce la bun sfârșit un plan al unui punct de exemplu, apar situații când adversarul oferă posibilitatea încheierii punctului de pe fundul terenului cu o lovitură decisivă și câștigătoare; în alte situații unii jucători își creează această posibilitate de a încheia punctul de pe fundul terenului prin destabilizarea adversarului, prin acțiuni specifice cu alternarea efectelor, direcției, lungimii și traiectoriei; din punctul de vedere al punctelor câștigate în preajma fileului, planul tactic trebuie astfel conceput încât jucătorul să își creeze prin acțiunile tactice ale sale apropierea de fileu și finalizarea punctului cu succes; această variantă este doar una din strategiile tactice pe care le poate desfășura la minge jucătorul, mai ales cel de tip ofensiv, o altă tactică este cea de așteptare de pe fundul terenului atribuită doar jucătorilor defensivi și mai puțini îndemânatici în preajma fileului; tactica de apropiere în preajma fileului și de finalizare de aici necesită și o inteligență deosebită o încredere și un curaj deosebit, pentru că nu orice jucător se încumetă să atace fileul mai ales dacă pregătirea atacului nu a fost una deosebită; pregătirea tactică pe această fază de joc se realizează în special în funcție de tipologia jucătorului și în funcție de adversarul pe care îl întâlnim și de situațiile care apar pe parcursul desfășurării jocului; pe faza de joc de trecere la această vârstă se realizează prin exerciții care să permită combinarea situațiilor de joc, care să ducă implicit la punerea în aplicare a planului corespunzător situației apărute; această perfecționare continuă a planurilor tactice se realizează printr-o colaborare deosebit de apropiată între jucător și antrenor, cu inițiative din partea ambelor părți și căutarea de soluții în vederea realizării celui mai bun plan tactic cu putință la momentul respectiv.
3.3.4. Pregătirea psihică
Tenisul din ziua de astăzi fiind unul atletic și spectaculos cere din parte celor care îl practică o bună pregătire psihica care să pună în evidență calitățile sportivului, a tenismanului; vârsta de 15-16 ani băieți și fete fiind una la care se formează tipologia de jucător, pregătirea psihologică are un rol foarte important, deoarece prin prisma ei această formare poate fi foarte eficientă astfel încât să se stabilească o tipologie clară, potrivită cu trăsăturile fiecărui tenisman în parte; fiind o perioadă de transformare această pregătire se va realiza în continuu, aducându-se pe parcursul avansării tenismenilor în competiții noi lucruri pozitive care să definească adevărată tipologie a fiecărui în parte.
Din punct de vedere al structurii jocului pregătirea psihică se va desfășura la această vârstă pe trei compartimente: pregătirea psihologică de bază, pe care o găsim încă din primii ani ai sportivului; pregătirea psihologică specifică jocului de tenis, în care un rol determinant îl are atenția; atât la antrenamente cât mai ales în competiții se va insista asupra capacității de concentrare a atenției numai la joc, a gândirii și a deciziei rapide, a stăpânirii de sine, a calităților de voința și dârzenie, în apărarea șansei de a obține victoria; fiecare minge, fiecare punct trebuie jucat cu concentrare și efort maxim, astfel durata de concentrare va crește de la o zi la alta, de la un antrenament la altul; pregătirea psihologică pentru concurs, care este rezultatul eforturilor de perfecționare față de concurs, adversari, arbitrii, public în vederea asigurării celor mai bune condiții de mobilizare a energiei fizice și psihice ale tenismanului la această vârstă.
În cadrul pregătirii psihice care să își aducă contribuția la obținerea de succese la această vârstă se realizează pe următoarele compartimente: pregătirea intelectuală a tenismanului, pregătire care se referă la educarea unor calități ca percepțiile, atenția și spiritul de observație; percepțiile joacă un rol foarte important, deoarece cele de spațiu se referă la stabilirea direcției pe care va veni mingea, lucru important în pregătirea loviturii, stabilirea cu ajutorul vederii periferice a locului adversarului în teren, în timpul lovirii mingii; percepțiile de timp, indică viteza cu care vine mingea și ritmul general de desfășurare a jocului; din punctul de vedere al atenției aceasta trebuie să fie la nivel maxim atât la antrenamente cât mai ales în timpul jocului; spiritul de observație are și el importanța sa pentru că oferă jucătorului posibilitatea sesizării și anticipării acțiunilor adversarului; pregătirea afectivă, cu cele două situații ale sale: realizarea unui bun echilibru emotiv; rezistență la emoțiile concursului, a emoțiilor la care te supui în fața spectatorilor și a arbitrilor, precum și în fața adversarului direct; pregătirea volitivă, în care un rol important îl are voința pentru susținerea efortului în antrenament și competiții; stăpânirea de sine, dârzenia, curajul sunt principalele direcții spre care trebuie îndreptată pregătirea volitiva a tenismanului la această vârstă; pregătirea psihologică pentru concurs, care urmărește crearea pentru tenisman a unei atitudini corespunzătoare față de concurs de adversar de public și arbitrii în vederea obținerii victoriei; această pregătire pentru concurs este una specifică și foarte atent realizată de către antrenor și este concretizată prin componentele sale specifice, componente care asociate pot duce la realizarea obiectivelor propuse: dispunerea, anticiparea, angrenarea-modelarea, aplicarea-adaptarea și analiza.
Pregătirea psihică este una din preocupările de bază mai ales la această vârstă de la care se face lansarea spre tenisul de mare performanță; ea are un caracter permanent și este realizată de către antrenor și psihologul sportivului, astfel în prin discuțiile pe care tenismanul le are cu aceștia să se realizeze o colaborare intensă și deschisă, care să ducă la obținerea de succese atât pe plan sportiv, pe terenul de tenis cât și pe plan personal, în afara acestuia; între aceste două planuri trebuie să existe un echilibru perfect care să ofere tenismanului liniștea, așezarea, disponibilitatea și capacitatea de a merge mereu mai departe.
PARTEA A II-A
CONTRIBUȚII PERSONALE
CAPITOLUL AL IV-LEA
METODOLOGIA CERCETĂRII
4.1. Ipoteza cercetării
În cadrul acestei cercetări ipoteza specifică se referă în special la o formulare mai degrabă sub forma unei întrebări, și anume: Sunt la fel de eficiente sau chiar mai eficiente metodele folosite pentru dezvoltarea calităților motrice forță și rezistență în tenisul de câmp la categoria de vârstă 15-16 ani băieți și fete, decât metodele tradiționale de dezvoltare al acelorași calități motrice folosite în școală la aceeași categorie de vârstă respectiv 15-16 ani băieți și fete? În vederea demonstrării acestei ipoteze s-a realizat o cercetare sau mai degrabă un studiu care să ne lămurească la această întrebare, studiu care a fost realizat pe parcursul unui an școlar.
Volumul de lucru în vederea realizării acestui studiu a fost împărțit în mod egal în cadrul celor două grupuri de cercetare și anume grupul martor, cel din școală și grupul țintă, cel care practică Tenis de câmp.
4.2. Obiectivele cercetării
Obiectivele cercetării sunt următoarele: menținerea unei stări optime de sănătate; favorizarea dezvoltării fizice armonioase; menținerea unui tonus muscular optim; dezvoltarea capacității motrice generale; armonia între indicii somatici morfologici și funcționali fiziologici; dezvoltarea calităților motrice de bază, în special creșterea indicilor de forță și rezistență; îmbunătățirea capacității de efort; formarea capacității de practicare sistematică și independentă a exercițiilor fizice; dezvoltarea armonioasă a personalității.
4.3. Scopul cercetării
Această cercetare are ca scop principal demonstrarea faptului că metodele folosite în tenisul de câmp pentru dezvoltarea calităților motrice forță și rezistență la categoria de vârstă 15-16 ani băieți și fete sunt pe ansamblu cel puțin la fel de eficiente ca și metodele tradiționale folosite pentru dezvoltarea acelorași calități și la aceeași vârstă în școală.
De asemenea în urma măsurătorilor efectuate pe cele două grupe de elevi,grupul martor cu elevii din școală și grupul țintă cu elevii ce practică tenis de câmp, ar trebui să se observe un plus la ambele grupe astfel încât metodele folosite pentru dezvoltarea calităților motrice forță și rezistentă să își dovedească eficiența.
Această cercetare mai are că scop folosirea corectă și eficientă a metodelor specifice de dezvoltare a celor două calități motrice, astfel încât elevii să-și îmbunătățească cele două calități motrice esențiale la această vârstă: forță și rezistență.
4.4. Perioadele cercetării
Cercetarea se va desfășura pe perioada unui an școlar calendaristic, din luna octombrie a anului 2015 și până în luna iunie a anului 2016 și va fi împărțită după cum urmează în trei perioade principale: perioada testărilor inițiale; perioada de lucru efectiv, de încărcare; perioada testărilor finale.
În luna octombrie-noiembrie vor avea loc testările inițiale, prin care se vor verifica în urma unor probe nivelul celor două grupuri, cel martor din școală și cel țintă de la tenis, a calităților motrice forță și rezistentă;
În lunile decembrie-mai, urmează perioada de lucru efectiv sau perioada de încărcare în care cele două grupuri vor încerca să dezvolte prin metode specifice fiecărui grup în parte cele două calități motrice forță și rezistență;
A treia perioadă va fi în luna mai-iunie și este perioada de verificare a celor două calități prin probe specifice, aceleași probe folosite în perioada testării inițiale.
De menționat că în cadrul perioadei de încărcare, se va merge în paralel cu cele două grupuri astfel încât volumul de lucru să fie același atât la grupul țintă cât și la grupul martor.
În principal ghidarea se va face după grupul martor cel din școală, care având o planificare calendaristică clară și precisă trebuie să respecte perioadele în care sunt prevăzute dezvoltarea calităților motrice de bază forță și rezistență.
4.5. Loc, metode de cercetare
Locul de desfășurare a cercetării se împarte astfel: grupul țintă își va desfășura activitatea în cadrul ședințelor de tenis de câmp de la Sala de sport a Liceului tehnologic Ștefan Manciulea și pe terenul de tenis a Liceului Tehnologic Timotei Cipariu; grupul martor își va desfășura activitatea în cadrul orelor de sport de la Școală Gimnaziala Petru Pavel Aaron și baza sportivă C.I.L.
Metodele folosite în cadrul acestei cercetării (studiu) sunt cele tradiționale, metode care sunt vizate de anumite scopuri; astfel s-au folosit următoarele metode: studierea bibliografiei de specialitate, a documentelor de evidență și planificare; scopul acestei metode îl reprezintă documentarea asupra fenomenului cercetat, în acest caz asupra celor două grupuri cercetate și asupra metodelor, procedeelor folosite pentru dezvoltarea calităților motrice de bază forță și rezistentă la vârstă de 15-16 ani băieți și fete; măsurarea, verificarea sau testarea elevilor din cele două grupuri, prin testările inițiale și finale; o altă metodă folosită este convorbirea, ținându-se legătura tot timpul cu elevii din cele două grupuri, legătură care să ajute la desfășurarea activităților în condiții cât mai bune și cu rezultate concludente; observarea, în urmă căreia se pot face diferite comentarii, care să regleze desfășurarea procesului de lucru al elevilor.
Ultimele trei metode au ca scop principal recoltarea, culegerea de cât mai multe date despre elevii celor două grupe, un vederea obținerii unei cercetări cât mai clare și precise, cât mai aproape de posibilitățile maxime de exprimare a eleviilor din cele două grupe.
O altă metodă și cea mai importantă o reprezintă experimentul, care este de altfel esența cercetării; experimentul are ca scop verificarea ipotezei din cadrul cercetării și anume că metodele folosite în pentru dezvoltarea calităților motrice forță și rezistență din Tenisul de câmp la categoria de vârstă 15-16 ani băieți și fete sunt la fel de eficiente ca metodele folosite în școală pentru dezvoltarea acelorași calități și la aceeași categorie de vârstă; o altă metodă folosită se referă la statistică și are că scop prelucrarea datelor în urma testărilor realizate; ultima metodă folosită în cadrul acestei cercetări o reprezintă întabelarea, reprezentarea grafică, având ca scop analiza și interpretarea lor.
Făcând referire la fiecare metodă folosită intrăm astfel în perioada de început a cercetării, începând astfel cu documentarea asupra celor două grupuri cercetate, documentare referitoare la culegerea de date despre fiecare elev din cadrul celor două grupe, despre metodele și procedeele de dezvoltare a calităților motrice forță și rezistență folosite în cadrul fiecărui grup, precum și a documentelor de evidența și planificare.
Avem astfel cele două grupuri pe care se desfășoară întreagă cercetare cu următoarele date de referință.
Grupul martor de la Școală Gimnazială Petru Pavel Aaron având în componența sa elevii clasei a VIII-a
Grupul țintă cu elevii care practică tenis de câmp
După cum se observă ambele grupuri sunt bine structurate, împărțite în mod egal cinci fete și patru băieți cu vârstă cuprinsă între 15 și 16 ani.
Metodele de dezvoltare a celor două calități motrice de bază forță și rezistentă, folosite pe acești elevi din cadrul celor două grupuri vor fi detaliate în cadrul experimentului folosit pentru derularea acestei cercetării.
În cadrul metodei de măsurare, verificare, testare a elevilor din cele două grupuri s-au aplicat eleviilor probe de verificare specifice celor două calități motrice, după cum urmează: pentru verificarea calității motrice rezistență – alergare de rezistentă pe distanță de 800 m fetele și 1000 m băieții contra cronometru pentru testarea rezistenței organismului la eforturi aerobe; pentru verificarea calității motrice forță – forță la nivelul membrelor superioare, forță la nivelul membrelor inferioare și forță la nivelul trunchiului respectiv abdomen și spate;
Astfel în perioadă octombrie-noiembrie au avut loc aceste testări inițiale, rezultatele și analiza acestora realizându-se în capitolul V.
Grupul martor: alergare de rezistență, contra cronometru 800 m fetele și 1000 m băieții
Grupul țintă: alergare de rezistență, contra cronometru 800 m fetele și 1000 m băieții
Grupul martor: testarea forței membrelor superioare-flotări
Testarea forței abdominale-ridicarea trunchiului din culcat dorsal 30’’
Testarea forței spatelui – ridicarea trunchiului din culcat facial 30’’
Testarea forței membrelor inferioare – săritura în lungime de pe loc, sărituri pe două picioare peste banca de gimnastică
Grupul țintă: testarea forței membrelor superioare – flotări
Testarea forței abdominale – ridicarea trunchiului din culcat dorsal 30’’
Testarea forței spatelui – ridicarea trunchiului din culcat facial 30’’
Testarea forței membrelor inferioare-săritura în lungime de pe loc, sărituri pe două picioare peste banca de gimnastică
Rezultatele obținute și interpretarea lor se găsesc în capitolul V, unde sunt prezentate sub formă de tabele și grafice.
În cadrul celei mai importante metode din cercetarea realizată și anume experimentul, s-au efectuat prin metode și procedee specifice dezvoltarea calităților motrice forță și rezistență pe anumite perioade de timp după cum urmează.
Grupul martor: din cadrul acestui grup făcând parte elevii clasei a VIII-a de la Școala Gimnaziala Petru Pavel Aaron având doar o oră pe săptămână, s-au realizat exerciții pentru dezvoltarea forței și rezistenței după cum urmează.
În prima săptămână din decembrie s-au realizat exerciții specifice pentru dezvoltarea forței membrelor superioare;pentru dezvoltarea forței s-a folosit metoda eforturilor segmentare, în cadrul căruia s-au realizat 6-12 repetări în 6-9 serii cu 30-50% din posibilitățile maxime, cu următoarele exerciții:
Stând față în față, împingeri în palme cu opunere de rezistență; opt repetări în șase serii cu 30” pauză între serii
Stând cu fața spre șpalieri tracțiuni; șase cu mâna stângă, șase cu mâna dreapta, șase repetări în șase serii, pauza 30” între serii
Culcat facial sprijin pe palme, flotări în sprijin pe genunchi; opt repetări în șase serii, pauza 30” între repetări
Grupul țintă alcătuit din elevi care practică Tenis de câmp au realizat în paralel cu grupul martor în prima săptămână a lunii noiembrie exerciții specifice pentru dezvoltarea forței membrelor superioare; ca metode folosite avem metoda eforturilor explozive pentru exercițiile de aruncări cu minge medicinală și metoda eforturilor mijlocii, metodă folosită pentru dezvoltarea forței în regim de viteză și rezistentă; pentru sporturile în care forța în regim de viteză are o implicație majoră în efortul competițional, Tenisul de câmp aflându-se în această situație, exercițiile se realizează cu viteză maximă într-un număr de 3-6 repetări în 5-7 serii cu încărcături între 30-50% din posibilitățile maxime.
Tracțiuni la bară fixă, 4 repetări băieții 3 repetări fetele în cinci serii, 40” pauză între serii
Flotări, 5 repetări băieții, 4 repetări fetele în 5 serii, 1’ pauza între serii
Pase în doi cu mingi medicinale, 10 aruncări în 5 serii, 1’ pauză între serii
În a patra săptămâna din ianuarie s-au realizat exerciții specifice pentru dezvoltarea rezistenței; pentru dezvoltarea acestei calități motrice de bază s-au folosit metode de dezvoltare bazate pe variația volumului efortului fizic cu procedeul eforturilor uniforme și repetate precum și metode de dezvoltare bazate pe variația intensității efortului fizic cu procedeul eforturilor variabile și progresive;
Grupul martor a realizat următoarele exerciții de dezvoltare: formații de lucru: pe grupe, alergare în tempo uniform; 50 m alergare 2/4, pauză activă 20”,80 m alergare tempo 2/4, pauză activă 30”, 100 m alergare în tempo 2/4, pauză activă 50”, 150 m alergare tempo 2/4, pauză activă 1’, 200 m alergare tempo 2/4, pauză activă 1’30”; se execută alergările de două ori.
Grupul țintă a realizat următoarele exerciții de dezvoltare: formații de lucru: pe grupe, alergare în tempo uniform; 100 m alergare tempo ¾, pauza activă 30’’; 150 m alergare tempo ¾, pauză activă 1’; 200 m alergare tempo 3/4, pauză activă 1’30’’; 250 m alergare tempo 3/4 , pauză activă 2’; alergările se realizează de încă două ori.
În cea de a două săptămână din ianuarie s-au realizat exerciții specifice pentru dezvoltarea forței abdominale prin metoda eforturilor segmentare în care principala grupă musculară vizată este musculatura abdominală, după cum urmează:
Grupul martor a realizat următoarele exerciții de dezvoltare: culcat dorsal, brațele întinse pe lângă corp, ducerea genunchilor îndoiți la piept și revenire; 10 repetări în 6 serii, 30 pauză între serii; culcat dorsal, brațele întinse pe lângă corp, ridicarea trunchiului concomitent cu ducerea genunchiului drept la piept și revenire, ridicarea trunchiului concomitent cu ducerea genunchiului stâng la piept și revenire; 10 repetări în 6 serii, pauză 1’ între serii; culcat dorsal, sprijin pe antebrațe, ridicarea picioarelor întinse la 450 și revenire; 6 repetări în 5 serii, pauză 30’’ între serii.
Grupul țintă a realizat următoarele exerciții de dezvoltare: culcat dorsal, sprijin pe antebrațe, ținerea unei mingi de tenis între vârfurile picioarelor, ridicarea picioarelor la 30o și menținere; 15’’x 4 serii; pauză 30’’ între serii; culcat dorsal, brațele întinse sus deasupra capului, ținerea unei mingi între vârfurile picioarelor, ducerea picioarelor întinse peste cap și atingerea solului cu vârfurile și revenire; 6 repetări în 6 serii, pauză 1’ între serii; culcat dorsal, brațele întinse sus, racheta de mâner și de vârf apucată, îndoirea trunchiului și a picioarelor concomitent (briceagul); 6 repetări în 6 serii, pauză 1’ între serii.
La grupul țintă dezvoltarea forței prin metoda eforturilor segmentare s-a realizat prin exerciții specifice în care pe lângă aceste exerciții s-a realizat și o dezvoltare a mobilității.
În cea dea patra săptămână din martie s-au realizat exerciții specifice pentru dezvoltarea rezistenței prin procedeul metodic cu intervale care se bazează atât pe variația volumului cât și al intensității efortului, după cum urmează:
Grupul martor a efectuat următoarele exerciții de dezvoltare: formații de lucru: pe grupe, alergare în tempo variat; 30 m alergare tempo 2/4, 50 m alergare 3/4, 20 m alergare 4/4, pauză activă 2’; 40 m alergare 2/4, 30 m alergare 3/4, 20 m alergare 4/4, pauză activă 2’ între repetări; se repetă alergările de încă 2 ori fiecare.
Grupul țintă a realizat următoarele exerciții de dezvoltare prin aceeași metodă cu intervale precum și dezvoltarea rezistenței în regim de forță adică a rezistenței musculare locale: formații de lucru: pe grupe, alergare în tempo variat, 60 m alergare 2/4, 30 m alergare 3/4, 20 m alergare 4/4, pauză activă 2’ între repetări; se repetă alergările de încă 2 ori fiecare; alergare pe trepte, tempo 3/4, 5 serii, pauză activă 30’’ între serii.
Un rol foarte important în dezvoltarea acestor două calități motrice forță respectiv rezistență la vârsta de 15-16 ani băieți și fete îl are efortul depus în cadrul exercițiilor specifice de dezvoltare;în conceperea exercițiilor s-a ținut tot timpul cont de parametrii efortului, de vârsta eleviilor, de capacitatea de adaptare la efort de gradul de oboseală al eleviilor, de condițiile climaterice, de perioada de pregătire;
Concepția modernă despre dezvoltarea acestor calități la această vârstă, prinde o tratare aproape unitară a factorilor care participă la dinamica efortului; volumul fiind latura cantitativă trebuie să fie la această vârstă undeva la 70-80%, să fie bine structurat atât pe perioadele de pregătire cât și în lecțiile în care se abordează; intensitatea fiind latura calitativă dă practic un sens pozitiv de creștere de acumulare vizavi de volum, volum care se află în raport invers proporțional cu intensitatea; de menționat că până la o durată de 3 minute intensitatea are un rol determinant, peste această durată efortul încărcându-se pe seamă volumului; de aici se observă faptul ce există o strânsă legătură între volum și intensitate, altfel zis nu se poate volum fără intensitate și intensitate fără volum; pentru realizarea unei bune dezvoltări a calităților motrice forță și rezistență care să ducă la îmbunătățirea capacității de efort, a capacității de exprimare a eleviilor și până la urmă de obținere de rezultate pozitive trebuie acordată o atenție deosebită acestor parametrii ai efortului; revenind la intensitatea efortului la vârsta de 15-16 ani ea se situează undeva la 40-70%; de asemenea un alt factor implicat în realizarea efortului îl reprezintă complexitatea efortului, care are un rol determinant în dezvoltarea îndemânării, a învățării și formării priceperilor motrice (coordonarea mișcărilor);
În cadrul exercițiilor specifice de dezvoltare realizate de ambele grupe de elevi a fost urmărit în mod constant și foarte atent nivelul efortului depus prin măsurarea frecvenței cardiace (FC), măsurare după care s-a ghidat întreaga activitate a eleviilor pentru dezvoltarea calităților motrice forță și rezistență; de menționat că în această perioadă de acumulare nu s-au înregistrat în urma măsurării frecvenței cardiace a elevilor diferențe deosebite care să ducă la apariția problemelor de ordin fizic; elevii au fost monitorizați la începutul efortului, apoi constant după fiecare ciclu de efort depus și mai ales după pauza dintre repetări, pauză care este foarte importantă pentru stabilirea intensității pentru următoarea execuție; dacă în urma măsurării după pauza de revenire frecvența cardiacă a subiecților nu a coborât de regulă spre valorile de la care a plecat (s-a plecat de la 120 de pulsații pe minut și revine după pauză la 125-130) atunci în repetarea următoare am menținut aceeași intensitate de lucru; dacă frecvența cardiacă a coborât în pauza dintre repetări sau chiar în mai puține zeci de secunde la valorile de la care a plecat atunci în repetarea următoare am crescut intensitatea efortului; dacă frecvența cardiacă nu a coborât în pauzele dintre repetări spre valorile de la care a plecat (de exemplu s-a plecat de la 130 pulsații pe minut și după pauză s-a ajuns până la 150-160 pulsații pe minut, atunci am scăzut intensitatea efortului în repetarea următoare.
Astfel la ambele grupe, dar mai ales la grupul martor, nivelul efortului a fost stabilit în funcție de frecvența cardiacă la momentul respectiv, de gradul de oboseală al eleviilor, de dispoziția fizică de moment și de gradul lor de implicare.
În concluzie pe tot parcursul cercetării, în perioada de lucru efectiv, de realizare a exercițiilor specifice de dezvoltare a forței și rezistenței elevii au fost constant monitorizați, monitorizare în funcție de care s-a ghidat întreg procesul de dezvoltare, proces care a suferit modificări datorate acțiunii pe care le-a avut efortul prin intermediul exercițiilor de dezvoltare a forței și rezistenței asupra eleviilor.
În cea de-a treia săptămână din februarie s-au realizat exerciții pentru dezvoltarea forței spatelui după cum urmează:
Grupul martor a realizat următoarele exerciții de dezvoltare prin metoda eforturilor segmentare: pe genunchi, așezat pe călcâie, cu mâinile apucat de glezne ridicare de pe călcâie cu împingerea bazinului înainte și extensia trunchiului cu ducerea capului pe spate și revenire, mâinile ținându-se în continuare pe glezne; opt repetări în cinci serii, pauză 30” între serii; așezat cu picioarele îndoite, sprijin pe palme înapoi; ridicarea bazinului în sprijin pe mâini și pe picioare formând podul mic și revenire; 6 repetări în 6 serii, pauză 30’’ între serii; pe perechi, stând spate în spate, brațele sus, apucat de mâini, un executant se apleacă înainte trăgând de mâinile partenerului care execută o extensie accentuată; 6 repetări în 6 serii, pauză 1’ între serii.
Grupul țintă a realizat următoarele exerciții de dezvoltare a forței spatelui prin aceeași metodă ca și grupul martor dar exercițiile realizându-se și din deplasare solicitând astfel și o creștere a mobilității articulare: formând podul mic, deplasări înainte și înapoi pe distanța de 3,4m (podul umblător); pe perechi stând spate în spate, brațele ridicate sus, apucat de mâini, fandare înainte pe piciorul stâng și revenire; idem cu piciorul drept; 5 repetări cu stângul și 5 cu dreptul în 5 serii, pauză 1’ între serii; pe perechi, spate în spate, unul dintre executanți ținând o minge medicinală cu ambele mâini, ducerea simultană a piciorului stâng înainte cu extensia exagerată a trunchiului, ridicarea brațelor sus și transmiterea mingii partenerului; 6 repetări în 6 serii fiecare, pauză 1’ între serii.
În prima săptămână din martie s-au realizat exerciții specifice pentru dezvoltarea calității motrice rezistentă după cum urmează: grupul martor a realizat dezvoltarea rezistenței generale prin mijloace specifice jocului de Baschet lucru frontal, deplasare în teren în poziție fundamentală joasă, 3 reprize de 1’cu pauză 30” între reprize; variante de pase, cu două mâini de la piept, de deasupra capului directe și cu pământul, executate în suveică de 4 jucători aflați față în față la distanța de 4-5m; 2 reprize a 2’, pauză 30’’ între reprize; posesie pe un teren redus, 2 contra 2 și 3 contra 3; 3 reprize de 2’, pauză 1’ între repetări.
Grupul țintă a realizat următoarele exerciții de dezvoltare a rezistenței în regim de îndemânare specifică jocului de tenis: baterea mingii în podea-ștafetă pe distanța de la linia de fund a terenului la linia de serviciu, 3 repetări, cu 1’ pauză între repetări; joc peste fileu cu mâna unu contra unu și doi contra doi, de 3 ori câte 3’, cu 30’ pauză între repetări; prinderea mingii cu mâna, alergare până la fileu transmiterea ei înapoi în terenul advers și revenire pe linia de fund a terenului, 5 repetări în 3 serii cu 1’ pauză între serii.
În ultima săptămână din noiembrie s-au realizat exerciții pentru dezvoltarea forței membrelor inferioare prin metoda eforturilor segmentare după cum urmează: grupul martor a realizat următoarele exerciții de dezvoltare: stând, genuflexiuni; 10 repetări în 6 serii, pauză 45’ între serii; stând ghemuit, deplasări înainte prin săritură din ghemuit în ghemuit pe distanța de 7m; 5 repetări în 3 serii cu 30’ pauză între repetări; stând depărtat, brațele întinse în față, fandări laterale; 6 fandări stânga, 6 dreapta de 3 ori, cu 1’ pauză între serii
Grupul țintă a realizat următoarele exerciții de dezvoltare prin dezvoltarea forței în regim de rezistență: stând ghemuit, două mingi aflate în dreptul mâinilor, săritura dreapta cu extensie cu mingile în mâna și aterizare în ghemuit cu așezarea mingiilor pe podea; 10 repetări în 3 serii, pauză 1’ între serii; stând ghemuit, deplasare în linie dreaptă de la linia de fund a terenului până la linia de serviciu și adunarea din mers a mingiilor dispuse de-a lungul traseului; 3 repetări în 3 serii, pauză 1’ între serii; stând, sărituri cu genunchii la piept, urmate de 4 lovituri de dreapta de pe fundul terenului, 6 repetări în 6 serii, pauză 1’ între serii.
În prima săptămână din luna mai s-au realizat exerciții specifice pentru dezvoltarea forței membrelor superioare după cum urmează: grupul martor a realizat următoarele exerciții de dezvoltare: stând cu fața la scara fixă, la o distanță de 1 m, cădere înainte pe brațe, împingere și revenire în stând; 6 repetări în 6 serii, 30” pauză între serii; culcat facial, sprijin pe palme, deplasări prin pășire pe palme fără deplasarea picioarelor cu întoarcere de 180’, alternativ spre dreapta și spre stânga; 3 repetări dreapta – stânga în 3 serii, 1’ pauză între repetări; din stând, pase de control (volei) cu mingea de baschet deasupra capului; de 3×20’’, cu pauză 20’’ între repetări; același exercițiu cu mingi medicinale; de 3×15’’ cu 20’’ pauză între repetări.
Grupul țintă a realizat următoarele exerciții pentru dezvoltarea forței membrelor superioare prin metoda eforturilor segmentare, la exercițiile cu banda elastică avem o dezvoltare a forței în regim de rezistență: stând cu racheta în mână, suprafața rachetei îndreptată spre sol, menținerea pe racheta a mingiilor de tenis; 3×15’’ în 3 serii cu 30’’ pauză între serii; imitarea loviturii de dreapta cu benzi din cauciuc; 10 repetări în 5 serii, pauză 30’’ între serii; tracțiuni de brațe cu benzi din cauciuc din diferite poziții; 6 repetări în 6 serii, pauză 30’’ între seri.
În a treia săptămână din luna mai s-au realizat exerciții specifice pentru dezvoltarea calității motrice rezistența, grupul martor a realizat următoarele exerciții de dezvoltare a rezistenței generale prin mijloace specifice jocului de volei: pe perechi față în față la distanța de 6m, pase în doi de sus, de 3×1’, cu pauză 30’’ între repetări; pe perechi față în față la distanța de 2 m, pasă de sus la partener, alergare, ocolirea colegului, revenire în alergare cu spatele la locul de plecare și cu fața la partener, reprimire și reluarea exercițiului; 3 repetări în 3 serii, pauză 30’’ între serii; pe perechi față în față la fileu, săritură la blocaj cu bătaia palmelor deasupra benzii, pas lateral urmat de săritură din nou la blocaj; 6 sărituri repetate de 3 ori, pauză 15’’ între repetări.
Grupul țintă a realizat următoarele exerciții de dezvoltare rezistenței specifice în regim de viteză: deplasare laterală dreapta, stânga cu schimbarea loviturilor de dreapta și stânga; de 3×2’ cu 1’ între repetări; lovitura de dreapta de pe fundul terenului din partea dreaptă a acestuia, alergare ¾ pană la linia de serviciu și revenire cu spatele, alergare laterală până în celalalt colț al terenului, lovitura de dreapta, alergare ¾ până la linia de serviciu și revenire cu spatele; 6 repetări în 5 serii, pauză 1’ între serii; joc 1 contra 2, al treilea repune mingea în joc; 3’ fiecare de 2 ori, 1’ pauză între repetări.
Astfel cu luna mai se încheie și perioada de lucru efectiv de acumulare și în ultima săptămână din luna mai și în prima săptămână din luna iunie s-a trecut și la ultima perioada a cercetării și anume cea finală cu implementarea testărilor finale la ambele grupuri, după cum urmează: grupul martor: testarea calității motrice rezistență – alergare de rezistența: 800 m fetele și 1000 m băieții contra cronometru; grupul țintă: alergare de rezistență 800 m fetele și 1000 m băieții contra cronometru.
Grupul martor – testarea forței membrelor superioare, flotări
Grupul țintă – testarea forței membrelor superioare, flotări
Grupul martor – testarea forței trunchiului-abdomene și extensii contra cronometru
Grupul țintă – testarea forței trunchiului -abdomene și extensii contra cronometru
Grupul martor – testarea forței membrelor inferioare – săritura în lungime de pe loc, sărituri la banca de gimnastică
Grupul țintă: testarea forței membrelor inferioare – săritura în lungime de pe loc, sărituri la banca de gimnastică
CAPITOLUL AL V-LEA
ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR
În cadrul acestui capitol sunt cuprinse toate datele referitoare la rezultatele testărilor inițiale și a celor finale, analiza, compararea celor două perioade testate, rezultatele din cele două testări analiza lor a fost făcută în funcție de baremul conform Sistemului Național Școlar de Evaluare pentru învățământul gimnazial. Astfel pentru competențele evaluate prin intermediul instrumentelor de evaluare avem următorul barem maximal:
La testările inițiale desfășurate conform planificării în luna octombrie-noiembrie grupul martor, țintă au obținut următoarele rezultate:
După testările finale s-au obținut următoarele rezultate ale celor două grupuri.
Realizarea analizei statice în vederea interpretării rezultatelor finale a fost realizată în colaborare cu un statistician, specialist în folosirea metodelor statistice.
În vederea analizării testărilor realizate s-a folosit metoda statistica. Metoda statistică, foarte des întâlnită în cadrul cercetării științifice, reprezintă un domeniu al matematicii aplicate, fundamentat pe teoria probabilității, care permite studiul diferitelor caracteristici ale fenomenelor de masă. Statistica este un instrument important în aprecierea fenomenelor sportive, interpretarea statistică fiind absolut necesară pentru înțelegerea naturii specifice a fenomenelor și a legității proceselor, unde, datorită influențelor multiple, există un anumit grad de imprevizibil, fenomenele au o desfășurare probabilistică, legătura dintre cauză și efect devine mult mai complicată.
Statistica poate determina dacă grupele cu care lucrăm într-o cercetare sunt sau nu diferite, dar nu poate spune de ce sunt diferite. După ce au fost găsite diferențele semnificative, trebuie utilizate tehnici logice pentru a realiza legătura dintre cauză și efect. Metoda statistică poate stabili dacă aceste grupe sunt semnificativ diferite, precum și gradul de asociere între variabilele independente și dependente sau mărimea diferenței dintre grupe.
Indicatorii statistici folosiți pentru analiza datelor obținute prin măsurare și testare au fost preluați din lucrările autorilor A. Novak (1977), A. Dragnea (1984), Ș. Tudös (1993), J.R. Thomas și J.K. Nelson (1997), I. Iacob și C.R. Gheorghiu (1998), A. Gagea (1996, 1999), M. Niculescu (2001) și sunt descriși în continuare: media aritmetică () este o cantitate relativă care aproximează tendința centrală, fiind un parametru foarte des utilizat în cercetarea sportivă. Valoarea sa rezultă din adunarea fiecărei valori a variabilei (X) raportată la numărul de valori (n); abaterea standard (S) este un indicator al dispersiei, care aproximează măsura în care rezultatele unui șir de valori se împrăștie în jurul valorii centrale; eroarea medie (m) stabilește dacă media aritmetică are valoare certă sau orientativă. Dacă media aritmetică este mai mare decât eroarea medie atunci ea va fi certă și nu orientativă; coeficientul de variație (Cv) permite determinarea gradului de omogenitate a unui colectiv, exprimând sub formă procentuală în ce raport se găsește împrăștierea unei variabile măsurată prin abaterea standard, față de nivelul ei mediu. Coeficientul de variație are avantajul că permite compararea gradului de dispersie pentru două sau mai multe colectivități ale căror variabile sunt exprimate prin unități de măsură diferite.
Pentru interpretarea coeficientului de variabilitate sunt stabilite următoarele trepte de apreciere: între 0-15%: omogenitate mare; între 15-25%: omogenitate moderată; între 25-35%: omogenitate mică; peste 35%: omogenitate foarte mică;
Testarea statistică de semnificație este o metodă de stabilire a gradului de plauzibilitate a unei presupuneri (ipoteză statistică). Efectuarea unui test de semnificație (cunoscută și sub numele de testarea ipotezelor) este o metodă folosită pentru a testa o presupunere despre o întreagă populație, prin folosirea datelor obținute dintr-un eșantion. În general, rezultatul unui test de semnificație este exprimat printr-un număr, care reflectă cât de plauzibilă este ideea că valoarea calculată din datele obținute din eșantion, ar putea proveni dintr-un eșantion aleator.
Testele de semnificație pornesc de la ipoteza diferenței nule, care presupune că nu există diferențe semnificative între valorile de sondaj provenite de la două eșantioane aleatoare. Pentru a afla dacă diferența este semnificativă, trebuie căutată în tabela lui Fisher valoarea critică a lui t pentru pragul de semnificație 1% (0.01) sau 5% (0.05) (în mod uzual). Dacă t>ttabel înseamnă că diferența dintre cele două variabile este semnificativă, diferită în procent de 99% sau 95%, iar întâmplarea acționează numai în procent de 1% sau 5%. Dacă t<ttabel, diferența dintre cele două medii este nesemnificativă, iar cele două șiruri diferă întâmplător.
În cercetarea noastră am utilizat un prag de semnificație p = 0.05, spre a vedea nivelul de încredere al mediei aritmetice, la un risc de 5%. Astfel, în cadrul limitelor determinate de nivelul de încredere, cu o anumită posibilitate de risc, se presupune că se va găsi și valoarea indicelui statistic al colectivității generale. În cazul nivelului de încredere de 5% vom avea 95% șanse ca adevărata medie a colectivității generale să se găsească în cadrul limitelor de încredere determinate.
Am utilizat două tipuri de T-test, și anume: T-test independent, utilizat pentru a verifica dacă mediile aritmetice ale celor două eșantioane (grupul experimental și cel de control) diferă semnificativ unul de altul, în acest caz interesându-ne diferențele înregistrate între eșantioane prin aplicarea variabilei independente; T-test dependent, utilizat pentru testarea de două ori (în timp) a aceleiași variabile pe un singur eșantion, în acest caz interesându-ne diferențele apărute între testări prin aplicarea variabilei independente.
Valoarea lui t este cu atât mai mare, cu cât diferența dintre medii este mai mare și abaterile standard ale șirurilor respective sunt mai mici.
Analiza dispersională simplă (ANOVA) este o metodă de analiză cu ajutorul căreia se determină eventuale diferențe semnificative între rezultatele înregistrate de o populație statistică. Permite evaluarea ipotezei nule între mediile a două sau mai multe serii de date, cu condiția ca seriile să aparțină unor trepte ale aceleiași variabile independente. Se mai numește și metoda ABC, deoarece trebuie calculate 3 valori, A, B, C, astfel: se însumează pătratele valorilor tuturor subiecților (din toate grupele) și valoarea se atribuie lui A, după formula: ; se însumează valorile tuturor subiecților (din toate grupele), rezultatul se ridică la pătrat, se împarte la numărul de subiecți și valoarea se atribuie lui B, după formula: ; pentru fiecare grupă se adună valorile subiecților, rezultatul se ridică la pătrat și se împarte la numărul de subiecți din grupă, iar valorile astfel rezultate pentru fiecare grupă se adună și se atribuie lui C, după formula: ; pe baza valorilor A, B și C determinate, se completează tabelul de mai jos, după formulele date:
Rezultatul căutat este valoarea lui F, care se va compara cu valoarea critică tabelată pentru F, corespunzător gradelor de libertate k-1 și N-k, adică F(probabilitate, k-1, N-k); unde: xi = valoarea individuală a subiectului i; N = numărul total de subiecți; k = numărul de grupe; ni = numărul de subiecți din grupa i.
În cazul nostru am aplicat metoda ANOVA pentru două serii de date, așa că formulele de calcul se pot simplifica astfel:
, , ,
k = 2, N = n1 + n2
Deoarece subiecții provin din aceeași populație, cele două grupe de elevi nu ar trebui să prezinte diferențe semnificative în momentul testării inițiale în ceea ce privește indicatorii statistici utilizați în cercetare. Rezultatele obținute la testarea inițială la cele șapte teste aplicate confirmă această presupunere, diferențele fiind nesemnificative la indicatorii analizați, după cum se poate observa și din tabelele centralizatoare, prezentate mai jos.
Pentru datele centralizate în tabele de la testarea inițială și finală facem următoarele precizări: M reprezintă grupul de control (martor), iar E grupul experimental; TI reprezintă testarea inițială, iar TF testarea finală; Student reprezintă testul T pentru testarea inițială aplicat la cele două grupuri; Student final reprezintă testul T pentru testarea finală, aplicat pentru cele două grupuri; Student inițial-final reprezintă rezultatul la testul T aplicat la unul din grupuri pentru cele două testări; t reprezintă valoarea determinată experimental la testul T; F reprezintă valoarea înregistrată prin metoda ANOVA pentru cele două grupuri; valoarea critică a lui F din tabelul lui Fisher, utilizată la pragul de semnificație 0.05, cu 1, respectiv 16 grade de libertate și calculată cu funcția FINV() din aplicația Microsoft Excel, este 4.493 (F(0.05,1,16)= 4.493998); valorile critice ale lui t din tabelul lui Fisher, utilizate la pragul de semnificație 0.05 și calculate cu ajutorul funcției TINV() din aplicația Microsoft Excel, sunt următoarele: pentru T test dependent t = 2.306 pentru 8 grade de libertate; pentru T test independent t = 2.119 pentru 16 grade de libertate; P reprezintă pragul de semnificație (probabilitatea), cel utilizat de noi fiind de 0.05;
Se observă valori foarte apropiate ale mediilor aritmetice ale celor două grupe, cu diferențe foarte mici, între ele, cea mai mare diferență fiind de 4.334 secunde (la o medie de 279 secunde, respectiv 275 secunde) în favoarea GM la Alergarea de rezistență.
De asemenea, omogenitatea este foarte bună (cu valori foarte mici la Abdomene – 4.12 la GE și 4.88 la GM, Extensii ale spatelui – 3.34 la GE și 5.57 la GM și Săritura în lungime de pe loc – 4.12 la GE și 5.93 la GM), cu excepția probei Flotări, unde omogenitatea este foarte scăzută, mai ales la grupul de control.
Testele de semnificație înregistrează valori pentru t și F mult sub valorile de referință ale acestora (t=2.119 și F=4.493), întărind astfel presupunerea că nu există diferențe semnificative între cele două grupuri.
În ce privește testarea finală, datorită vârstei și momentelor de creștere și dezvoltare, la subiecții investigați apar în mod natural între cele două testări efectuate ameliorări naturale somatice și funcționale și chiar de motricitate în cazul ambelor grupe. Pe lângă acestea, educația fizică accentuează procesul de dezvoltare, iar demersul nostru trebuie să evidențieze că metodologia aplicată are eficiență.
Vom demonstra în continuare că rata de progres și dinamica acestuia este semnificativ diferită la grupul experimental față de cel de control, evidențiată de indicatorii statistici calculați, dar și de diagramele construite pentru fiecare test.
Valorile medii indică o ameliorare (scădere) a valorilor între testări cu 12 secunde la grupul experimental și cu 7 secunde la grupul de control, semnificativă doar pentru grupul experimental: grupul experiment: t(8) = 2.754>2.306; grupul de control: t(8) = 1.879<2.306; coeficientul de variație indică o omogenitate mare la ambele grupuri, îmbunătățindu-se comparativ față de testarea inițială, mai ales la al doilea grup; valorile lui t și F la testarea finală confirmă diferențele semnificative dintre cele două grupuri: t(16)=2.547>2.119; F(1,16)=5.015>4.493.
Valorile medii prezintă între testări o creștere de 3.45 unități la grupul experimental și de doar 0.11 unități la grupul martor, semnificativă doar pentru primul grup, evidențiată și de testele de semnificație: grupul experiment: t(8)=3.426>2.306; grupul de control: t(8)=0.974<2.306; coeficienții de variație prezintă valori foarte mari, mai ales la grupul de control, înregistrând o mică ameliorare față de valorile de la testările inițiale doar la grupul experiment; valorile lui t și F la testarea finală confirmă diferențele semnificative dintre cele două grupuri: t(16)=3.451>2.119; F(1,16)=5.284>4.493.
Valorile medii indică o ameliorare de 2 unități (tracțiuni) a valorilor înregistrate între testări la grupul experiment și de 1 unitate la grupul de control, ameliorare semnificativă doar pentru grupul experimental: grupul experiment: t(8)= 2.875>2.306; grupul de control: t(8)= 1.973<2.306; omogenitatea se îmbunătățește doar la grupul experiment, cu aproximativ 3 procente, ambele grupuri având omogenitate foarte bună; diferențele semnificative dintre cele două grupuri de la testarea finală sunt evidențiate de valorile lui t și F: t(16)= 3.016>2.119; F(1,16)= 5.547>4.493.
Media aritmetică manifestă o creștere la ambele grupuri între testări (de 1.9 unități la grupul experimental și de 0.8 unități la grupul martor), semnificativă pentru ambele grupuri: grupul experiment: t(8)= 2.537>2.306; grupul de control: t(8)= 2.442>2.306; omogenitatea este foarte bună la ambele grupuri, însă scade cu 1.5 procente la grupul experiment; diferențele semnificative dintre cele două grupuri sunt evidențiate de cele două teste de semnificație: t(16)= 2.753>2.119; F(1,16)=5.989>4.493.
Media aritmetică manifestă o creștere la ambele grupuri între testări (de 2.1 unități la grupul experimental și de 0.6 unități la grupul martor), semnificativă doar pentru grupul experiment: grupul experiment: t(8)= 2.438>2.306; grupul de control: t(8)= 0.984<2.306; coeficientul de variație manifestă o scădere la ambele grupuri, cu procente foarte mici însă, menținându-se în categoria omogenității foarte bune; diferențele semnificative dintre cele două grupuri sunt evidențiate de cele două teste de semnificație: t(16)= 3.406>2.119; F(1,16)= 5.548>4.493.
Media aritmetică manifestă o creștere la ambele grupuri între testări (de 9 cm la grupul experimental și de 4.2 cm la grupul martor), semnificativă numai pentru primul grup: grupul experiment: t(8)= 3.532>2.306; grupul de control: t(8)= 1.734<2.306; omogenitatea, cu o ușoară ameliorare, este foarte bună la ambele grupuri; diferențele semnificative dintre cele două grupuri sunt evidențiate de cele două teste de semnificație: t(16)= 2.403>2.119; F(1,16)= 4.862>4.493.
Media aritmetică manifestă o creștere la ambele grupuri între testări (de 2.5 unități la grupul experimental și de 0.4 unități la grupul martor), semnificativă numai pentru primul grup: grupul experiment: t(8)= 3.012>2.306; grupul de control: t(8)= 0.745<2.306; omogenitatea se îmbunătățește cu 7 puncte procentuale la grupul experiment și scade cu 1.5 procente la grupul martor; diferențele semnificative dintre cele două grupuri sunt evidențiate de cele două teste de semnificație: t(16)= 2.527>2.119; F(1,16)= 4.876>4.493.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Astfel în urma cercetării efectuate, după analiza datelor și interpretarea datelor obținute în urma cercetării se poate observa cu privire la evoluția celor două grupuri, cel martor și țintă următoarele situații: la grupul martor după exercițiile specifice de dezvoltare a celor două calități motrice vizate, forță și rezistență o ușoară creștere, îmbunătățire a indicilor de forță și rezistentă la sfârșitul perioadei de lucru după testările finale; de asemenea și la grupul țintă s-a realizat în general o creștere mai mare decât la grupul martor astfel încât se întărește ipoteza prin care metodele folosite în tenis sunt chiar mai eficiente decât cele folosite în școală; unele metode folosite în școală se regăsesc și în tenis astfel că în cadrul metodelor de dezvoltare a fost o diferență doar acolo unde se dezvoltă aceste calități concret cu exerciții folosite doar în tenis și care în școală nu se pot aplica.
Ca recomandări ar fi foarte important că datorită faptului că prin metodele folosite în tenis se poate aduce un plus concret la activitatea din școală, să se realizeze în primul rând în cadrul școlilor o bază materială care să permită desfășurarea orelor și din perspectivă jocului de tenis; acest lucru se poate realiza doar dacă dispunem de teren concret de tenis și dotările corespunzătoare; totuși și în lipsa acestor materiale (teren, rachete, mingi de tenis) am folosit la orele din școală exerciții adaptate din tenis care au avut un efect pozitiv asupra elevilor dispuși la o mai mare colaborare, mai atenți, mai captivați, mai uimiți și mai ales mai satisfăcuți. Dar ca acest sport să aibă un impact cât mai pronunțat și în școli se recomandă o atenție deosebită unui factor emoțional deosebit: plăcerea.
Plăcerea rămâne principalul catalizator al progresului și al practicării necondiționat al tenisului de câmp. Însă evident că numai cu plăcere, neglijând toate elementele științifice, nu se poate face sport de performanță. Până la urmă tenisul de câmp fiind un sport individual, el scoate în evidența în final o exprimare, o manifestare prin tot ce facem pe teren în viața de zi cu zi. Cum bine spunea și marele fost campion John Mcenroe, că dacă ar avea posibilitatea s-o ia de la început, ar acordă o mai mare atenție plăcerii călătoriei: călătoria de la poalele muntelui până la cel mai înalt vârf.
BIBLIOGRAFIE
Alexe, Nicu, Antrenamentul sportiv modern, Ed. Sport, 1993.
Brătucu, Liviu, Fiziologia, partea a II-a, Cluj-Napoca, 1996.
Cristea, Eugen, Năstase Ilie, Tenis, Ed. Sport-Turism, București, 1979.
Dragnea, Adrian, Antrenamentul sportiv, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1996.
Dragnea, Adrian, Bota Aura, Teoria activității motrice, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1999.
Drăgan, Ioan, Refacerea organismului după efort, Ed. Sport-Turism, București, 1978.
Epuran, Mihai, Curs de psihologie. Obiectivele educației fizice și sportive. Contribuția la formarea și sistematizarea lor, I.E.F.S., București, 1970.
Epuran, Mihai, Moldevici Irina, Tomiță Florentina, Psihologia sportului de performanță, Ed. FEST, București, 2001.
Georgescu, Ștefan, Tehnică. Tactică. Metodică, Ed. Consiliului pentru Educație Fizică și Sport.
Ministerul Educației Și Cercetării Consiliului Național Pentru Curriculum, Ghid metodologic de aplicare a programei de Educație Fizică Și Sport Pentru Învățământul Gimnazial, București, Ed. Aramis, 2015.
Moise, Dan George, Teoria tenisului modern, Ed. FEST, București, 2002.
Moise, Dan George, Dorian Antonescu, Teoria tenisului modern, Ed. FEST, București, 2002.
Moise, Dan George, Moise Gheorghe, Tenis, modele de lecții de antrenament pentru pregătirea tehnico-tactică de performanță, Ed. Leda și Muntenia, 1999.
Moise, Gheorghe, Moise Dan George, Dobosi Șerban, Tenis pentru începători, Cluj-Napoca, 1995.
Rindem, Taina Elena, Rindem Ion, Efortul. Capacitatea de efort și performanță sportivă, Craiova, 1997.
Segărceanu, Aurel, Tehnică, tactică, metodică, Ed. Quasar, București, 1998.
Zamora, Elena, Crăciun Dragoș Dan, Igiena educației fizice și sportului, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 1999.
Zancu, Silviu, Tenis, forță interioară, Ed. Alfa, București, 2000.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: INTRODUCERE. MOTIVAREA ȘI ACTUALITATEA TEMEI [305363] (ID: 305363)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.