Introducere-motivarea alegerii lucrării

CUPRINS

Introducere-motivarea alegerii lucrării

.Depresia – 
-2.1-definiție -boală sau melancolie
-2.2 istoric/ evoluție -forme, acceptare sau negare
-2.3 diagnosticare, factori ce favorizează apariția sau o agravează
-2.4 categorii de persoane afectate:după ocupație/meserii/profesii sau după temperament

.Depresia la intelectuali-studenti
-Studiu de caz

.Remedii medicale

Consiliere-remedii medicale și spirituale

Bibliografie

Anexe

Introducere-motivarea alegerii lucrării

„ Depresia reprezinta incapacitatea de a construi un viitor. (Rollo May)”

Doar aceste cuvinte și sufletul ar trebui să se înfioare iar mintea să caute o soluție .

Depresia .Odinioară tratată ca un moft , ca o stare pasageră a unora care erau mai sensibili, o stare care s-a dovedit a fi un adevărat flagel al timpurilor de astăzi, ca orice este tratat simplist, desconsiderat . De ce depresia la studenți? Pentru că ei sunt cei mai vulnerabili, persoane tinere pe care stresul vieții cotidiene, anxietatea le transformă , răpindu-le bucuria de a trăi deplin, de a se bucura cu adevărat, pentru că , în puține cuvinte, aceasta înseamnă Depresia

Gravitatea Depresiei , ca boală, este deosebită prin efectele pe care le determină asupra celor afectați dar și asupra societății. Depresia este o maladie, ce schimbă complet vieți , destine, uneori cu finaluri neașteptate și nedorite- suicidul.

Depresia poate afecta orice persoană, indiferent de vârstă, sex, rasă, studii, stare socială. Datorită amplorii pe care a luat-o în ultimele decenii, poate fi considerată ca o plagă a secolului XXI.

Debutul depresiei se înregistrează la vârste din ce în ce mai tinere. Neglijarea simptomelor prin simplul refuz de acceptare a evidențelor sau tratarea lor de o formă simplistă, superficială, va conduce la recurență.

Primele semne , chiar voalate ale Depresiei, pot să apară în jurul vârstei de 20 de ani însă ea poate apare și mai târziu, media fiind de 40 de ani.

Studiile statistice din ultimii ani, au demonstrat coborârea vârstei de debut , sub 20 de ani, iar ca explicație generală a fost enunțată teoria creșterii consumului de droguri și alcool în rândul tinerilor.

Rămânând în sfera statisticilor, Depresia, privită ca boală, afectează cca 350 milioane de persoane , de orice vârstă, din întreaga lume. Datele au fost preluate dintr-un studiu întreprins de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care consideră deja Depresia ca pe o afecțiune globală, care în 2004 ocupa locul 3 în clasamentul bolilor ce afectează un număr mare de persoane , de pe întregul glob, iar estimările sunt îngrijorătoare, plasând-o în 2020, pe primul loc.

Depresia nu alege sexul , femei și bărbați îmbolnăvindu-se chiar dacă nu în număr egal, dar nici structura psihică sau trăirile emoționale nu sunt identice.

Depresia ca fenomen statistic afectează cca 25% din femei și 12% din bărbați.

Pe parcursul întregii vieți.este posibil însă ca fiecare dintre noi să experimentăm un episod depresiv.

Depresia nu este doar o stare de tristețe, de nemulțumire, este o stare de deprimare profundă , o tulburare emoțională ce se manifestă prin simptome ce afectează viața cotidiană a persoanei marcându-i trăirile, manifestările, împiedicând-o să se bucure, să își trăiască viața așa cum își dorește, atât în plan social cât și pe plan afectiv.

Ca boală, Depresia poate evolua spre suicid. Analizând numărul de sinucideri anuale , OMS precizează ca cca 1 milion de persoane se sinucid iar din aceștia un număr însemnat sunt depresivi.

Depresia poate apare din motive variate fie ca un răspuns exagerat la o traumă, fie ca un răspuns exagerat la o stare de stress, dar întotdeauna datorită importanței exagerate pe care persoana o acordă evenimentului, așa după cum Moe Gelbart, director la „ Thelma McMillen Center for Outpatient Chemical Dependency” din cadrul spitalului „Torrance Memorial”, California preciza într-un articol, referindu-se la motivele care pot împinge la sinucidere o persoană cu dificultăți majore (financiare în exemplul ales de D-sa)

Greu de depistat în faze minore de manifestare, Depresia este o boală care se ”duce” , se suportă în singurătate, generând singurătate.

Stările de rușine pe care le trăiește depresivul îl împiedică să relaționeze normal în societate. Acesta se va însingura mai mult și mereu, considerându-se mai bine zis desconsiderându-se singur , prin comparația pe care o face în permanență între trăirile sale, succesele sale și cele ale colegilor, prietenilor, familiei.

Manifestările sale depresive, pot fi remarcate de un bun observator sau de cei apropiați dar ajutorul nu va fi suficient, suportul lor nu va duce la schimbări majore ale comportamentului său. Singurul remediu este tratamentul medicamentos, urmărit îndeaproape de medicul specialist

Un alt motiv care poate sta la refuzul acceptării depresiei și duce astfel la agravarea stării sale depresive, este legat de frica de a nu fi considerat nebun.

Societatea este în general puțin receptivă la formele de manifestare ale depresiei, considerând-o deseori ca o reacție exagerată a unui individ care se poate simți frustrat sau trist , la un moment dat, fără o cauză anume, stare care va trece cu o glumă, un film bun, o ieșire cu prietenii sau familia sau pe care , uneori o tratează ca pe un moft ce va trece în final, nu însă fără urme pentru cel în cauză, izolândul între timp și astfel se închide un cerc .

Depresia nu este o stare de tristețe sau indispoziție trecătoare iar efectele ei marchează viața tuturor celor implicați, începând cu persoana afectată și terminând cu cei apropiați ai săi, familia, prietenii , colegii. Ajutorul trebuie să vină însă numai de la medici și cu cât Depresia este mai repede acceptată și tratată, cu atât șansele de remisie cresc.

Deși prezentă la orice vârstă, indiferent de sex și rasă, totuși Depresia afectează cu precădere anumite grupuri sociale, mai mult decât pe altele, din motive care țin de relații sociale, interumane , stări patologice, stări sociale sau materiale, factori care își pun amprenta în declanșarea și evoluția mai rapidă a Depresiei, în mediile sociale.

Dacă se face o clasificare a grupurilor mai sensibile, cele mai vulnerabile, s-au dovedit a fi: transexualii, homosexualii, adolescenții șomerii, femeile peste 45 de ani, cu educație medie, divorțate, persoanele introvertite, artiștii, veteranii de război, vârstnicii , persoanele care au antecedente în familie,..

Anxietatea și stresul vieții cotidiene sunt surse permanente de depresie care afectează persoanele, în special cele implicate în activități socio-profesionale, iar dintre acestea, adulții tineri.

Studii făcute asupra efectului anxietății și depresiei , în Statele Unite au demonstrat că 28% din populație este afectață pe viață de anxietate și 20 % de depresie iar dintre aceștia, la trei sferturi dintre ei, debutul este sub vârsta de 24 de ani.

În rândul studenților, stresul zilnic al pregătirii, cerințele examenelor, sunt cauze ale vulnerabilității lor care determină scăderea performanțelor intelectuale și apariția in timp a depresiei, fetele fiind deobicei cele mai afectate .

Stresului produs de catre cerințele învățării în rândul studenților i se adaugă stresul vieții cotidiene, în care grijile pentru achitarea datoriilor zilnice, sunt mai mult decât împovărătoare.

Lipsa de comunicare cu familia, cu prietenii, îndepărtarea de obiectivele inițiale ca urmare a lipsei de rezultate , toate vor conduce în final la declanșarea depresiei

Analizând Depresia ca fenomen mondial de manifestare, concluziile sunt îngrijorătoare. Numărul persoanelor depresive crește îngrijorător iar efectele pe care boala în sine le aduce și produce la nivel micro și macro social, economic, sunt mai mult decât grave.

Lucrarea se dorește a fi o analiză pertinentă a Depresiei, ca boală , un studiu al efectelor ei în rândul diverselor grupuri de persoane afectate, dar cu precădere în rândul studenților, cei care vor forma noua intelectualitate a secolului XXI, cei care reprezintă o parte a umanițății ce creează noua societate.

Ignorarea Depresiei, marginalizarea celor afectați va conduce la efecte negative greu de apreaciat , în perspectiva dezvoltării societății umane , în secolul XXI.

Depresia , ca boală poate fi uneori sintetizată , exprimată, ca esență, doar printr-o simplă frază , o întrebare retorică, aproape existențială a unei paciente, diagnosticată cu depresie severă, aflată în recuperare după o tentativă eșuată de sinucidere.,adresată medicului său , în timpul unui consult de specialitate

„ Spuneți-mi, de ce percep eu doar griuri când toți cei din jurul meu văd culori?”

2.1 -Definiția Depresiei -boală sau melancolie

Pentru a face distincția între depresie și melancolie, este necesară cunoașterea celor două, atât ca definiție dar și ca forme de manifestare.

Mealancolia, poate fi definită, chiar de către cei care au trait-o. Scriitorul român , Emil Cioran spune despre melancolie-citez

"Melancolia e sentimentul că nefericirea are să te copleșească chiar în mijlocul paradisului."

Ca etimologie , cuvântul Melancolie, provine din limba greacă și anume de la cuvântul melancholía =μελαyχoλία, cuvânt ce s-a format prin alăturarea altor 2 cuvinte :

mélas –μέλας = negru și cholé- χoλή =„bílă”.

Prezența melancoliei în cadrul societății umane a fost surprinsă și redată , ca trăire de către scriitori, poeți dar și pictori.Degas a fost unul din cei care a surprins și redat cu mare acuratețe Melancolia, ca boală ce macină sufletul lipsindu-l de bucuria de a trăi .

Fig.1- Melancolie, pictură de Edgar Degas

Gordon Parker, un medic psihiatru australian ce conduce un colectiv internațional de medici psihiatri, militează în prezent, pentru recunoașterea Melancoliei ca boală psihică considerând-o ca o formă ușoară de depresie.

Ceea ce deosebește melancolia de depresie este cauza sau cauzele ce care duc la apariția ei.

Melancolia nu are o cauză anumită, specifică, ea nu se datorează unui eveniment dificil , trist care poate marca pe cineva pe viață, cum ar fi: șomajul, decesul unei persoane iubite, o despărțire, însă ca formă de manifestare este asemanatoare cu o depresie minora prin prezența- apatiei, a lipsei de entuziasm.

Singurul care va putea face distincția între cele două este medicul psihiatru , prin analize complexe și specifice de specialitate, prin studiu și interacțiune cu pacientul.

Primul semn al melancoliei prin care medicul recunoaște boala, este lipsa dorinței de a face sarcinile zilnice sau ceva care i-ar provoca plăcere a persoanei afectate

Melancolia a fost diagnosticată prima dată în sec V – IV, i.Hr.de către Hipocrates.

Ceea ce a fost diagnosticat însă în vechime ca boală, nu a mai fost recunoscută la a fi la fel, în secolul XX, astfel ca în 1980, a dispărut ca maladie din manualele de specialitate.

Diagnosticul de Melancolie este pus de către medicul psihiatru dacă pacientul prezintă cel puțin două din simptomele:

-agitația intensă sau apatie

-scăderea în greutate sau lipsa poftei de mâncare (anorexie)

– lipsa de somn, melancolicul se trezește mai devreme decât deobicei

În prezent , medicii psihiatri , când recunosc semnele melancoliei, o încadrează, fie ca depresie minoră, fie ca depresie majoră, pentru a reuși să stabilizeze pacientul.

Spre deosebire de depresie, melancolia este o afecțiune ce apare la naștere, nu datorită factorilor de mediu, ca depresia. Din acest motiv, este dificil de tratat, bolnavul nerăspunzând întotdeauna la tratament..

Spre deosebire de depresie, melancolicul nu răspunde la psihoterapie sau la consilere psihică. Starea sa generală de nefericire este imensă, lipsa permanentă a bucuriei din viața sa, poate duce uneori la suicid.

Melancolia poate fi uneori și sezonieră fiind declanșată , în acest caz, de lipsa luminii .

În aceste cazuri, simptomele de apatie, lipsă de bucuriei de a trăi, pot fi combătute, printr-o hrană adecvată, prin mișcare sau prin schimbarea obiceiurilore, melancolicul nu răspunde la psihoterapie sau la consilere psihică. Starea sa generală de nefericire este imensă, lipsa permanentă a bucuriei din viața sa, poate duce uneori la suicid.

Melancolia poate fi uneori și sezonieră fiind declanșată , în acest caz, de lipsa luminii .

În aceste cazuri, simptomele de apatie, lipsă de bucuriei de a trăi, pot fi combătute, printr-o hrană adecvată, prin mișcare sau prin schimbarea obiceiurilor sedentare .

În lumina celor prezentate mai sus, Depresia poate fi considerată ca o „ rudă” foarte apropiată a melancoliei.

Depresia

Fig.2. Depresia

Depresia este o maladie greu de depistat, deoarece simptomele sale sunt asociate de multe ori cu alte afecțiuni sau pur și simplu sunt ignorate fie din teama de a nu fi considerat diferit sau nebun, fie din simpla desconsiderare față de propria persoană, față de propriile trăiri

Așa cum a fost menționat anterior, este necesară o mare atenție a medicului psihiatru, o bună cunoaștere a simptomelor și a formelor de manifestare a depresiei deoarece unele simptome, cum este cel al apatiei, poate apare și în alt context decât cel prezentat, în Melancolie.

Starea de apatie care apare uneori , la oameni, tristețea inexplicabilă și profundă, poate fi asociată și cu motive de nemulțumire pasagere sau chiar cu stări fiziologice determinate de vârstă, de exemplu.

Apatia , ca simptom omniprezent la boli ca melancolie sau depresie, poate să apară deasemeni și în alte cazuri, la persoane în vârstă dar care nu sunt depresive sau melancolice și nici nu suferă de alzheimer deși vârstă lor este avansată .

Medicul Lenore Launer, de la „ Institutul de Geriatrie” din Bethesda a făcut un studiu pe pacienți cu media de vârstă de 76 de ani, ce prezentau simptome de apatie, studiu făcut de către pe un lot de persoane de 4354 de persoane

Acest studiu a constat în efectuarea unui RMN, fiecăruia dintre subiecți . Rezultatele au fost surprinzătoare- s-a determinat un aspect îngrijorător : micșorarea creierului.

S-a observat o diminuare a materiei cenușii cu cca 1,4% și a materiei albe cu cca 1,6%. la acest lot de pacienți , apatici

Efectele acestei diminuări asupra a persoanelor afectate, se resimt prin pierderea capacității de memorare, de învățare, de care este responsabilă materia cenușie și a capacității de comunicare, de care este responsabilă materia albă.

Scăderea în timp a creierului este un fenomen fiziologic normal, însă trebuie să se încadreze în anumite limite. Depășirea acestor limite creează prejudicii asupra stării de sănătate mentală a persoanelor afectate.

Prevenirea efectelor negative a stării de apatie, cea care dteremină fenomenul de scădere a creierului, se va putea face în timp, prin diagnosticarea corectă de către medic dar și în timp util. Tratarea afecțiunii apatiei fiind făcută doar ca fenomen singular, fără a o considera parte componentă a depresiei sau demenței (alzheimer)

Simpla prezență a unor simptome, nu reprezintă deja și instalarea unei maladii, un diagnostic corect necesitînd un timp mai mare de observații și o bună cooperare cu pacientul, câștigarea încrederii sale pentru a reuși să pătrundă în structura psihică a acestuia și a îi înțelege trăirile.

Doar un studiu atent al întregului mod de manifestare al unei persoane, poate determina, într-o măsură mai mare , un dignostic corect de boală mintală.

Simptomele ce caracterizează depresia , sunt multiple: fizice și psihice dar variază de la individ la individ, în funcție de temperament, de mediu social, de nivelul de educație, uneori de starea economică, vârstă, ocupație și nu în ultimul rând de ereditate.

La unele persoane , primele simptome ale depresiei sunt de cele mai multe ori fizice , stările percepute de depresivi fiind de greutate, oboseala permanentă, lipsa dorinței de a desfașura orice activitate , oricât de banală, chiar și de a face ordine în cameră prin aranjarea patului.

. Alte persoane au simptome care se manifestă preponderant pe plan sentimental

– sentimente de tristețe sau de indiferență față de orice- familie, prieteni, activități , obiective personale,

-inutilitate , neregăsindu-se implicați în viața nimănui

-percepție deformată a propriei imagini pe care o compară mereu cu a altor persoane apropiate sau doar simpli cunoscuți cu care a venit în contact dar care l-au impresionat prin personalitatea lor

Tuturor acestor simptome li se adaugă și alte tulburări cum sunt :

-tulburările alimentare-anorexia

-tulburările de somn ,

– tulburările digestive

Așa cum oamenii nu sunt identici nici modul de apariție a simptomelor și manifestarea lor nu seamănă , totul variind de la persoana la persoană, în funcție de temperament și de o multitudine de alti factori social-economici.

Unele persoane se simt golite de emoții , cu un vid interior emotional imens, activitățile zilnice făcându-le automat, altele au forme mai ușoare, manifestându-se doar cu o formă de apatie sau tristețe

Senzația unei greutăți sufletești , ca o apăsare pe piept este însă omniprezentă

Depresia nu trebuie să fie confundată cu o stare de proastă dispoziție, fiind o boală dificilă ce trebuie acceptată și tratată.

Frica de a fi considerat nebun sau diferit, împinge multe persoane la atitudini duplicitare, ascunzând boala, prin atitudini mimate.

În Statele Unite , din persoanele adulte diagnosticate ca depresive, 50 % primesc tratament dar doar 19 % din acestea , primesc medicația minimă necesară, conform prescripțiilor medicale.

Din necesitatea de a determina simptomele, cauzele și manifestările Depresiei , au fost desfășurate multe studii pe persoane depresive, încercând astfel să determine mai precis contexte care duc la declanșare.

Un exemplu concludent al modului dificil de diagnosticare a Depresiei , este dat de către studiul întreprins de medicul Madhukar Trivedi pe un lot de 1146 de pacienți.

Din aceștia cca 69% au descoperit depresia doar pentru ca au mers la medic pentru simptome fizice, în special.

Depresia explicată din punct de vedere medical, nu prin factori exteriori, se datorează disfuncției mecanismului de secreție a serotoninei și neuroepinefrinei a creierului .

Cele două substanțe sunt responsabile de reglarea stării de spirit și de reglarea sentimentului durerii. Modificarea cantității secretate va avea efecte negative conducând la instalarea depresiei..

O tomografie executată cu substanță de contrast (PET scan) asupra activității cerebrale a unui creier afectat de depresie și a unui crieer normal, vorbește de la sine asupra efectelor pe care Depresia le produce , ca boală mentală.

Fig. 3- PET scan-tomografie a activității cerebrale a unui creier normal și a unui creier afectat de Depresie

Este necesară o mai bună informare a populației asupra simptomelor Depresiei și a efectelor sale în timp, Descoperită la timp , scurteazză timpul de tratament și facilitează remisia Instituirea unui tratament adecvat cu medicamente antidepresive , care vor regla mecanismul de secreție al serotoninei și neuroepinefrinei ,va reduce formele de manifestare ,uneori reușind vindecarea sau cel puțin remisia.

În lipsa unui tratament adecvat, depresia poate conduce la sinucidere, în cazurile în care pacienții fac crize majore denumite depresii clinice.

E adevărat că sinciderea nu este apanajul doar al depresivilor însă studiile statistice au demonstrat că numărul sinucigașilor depresivi este cu 6 % mai mare dacât al celor care nu sufereau de depresie.

Riscul sinuciderii poate apare și la forme ușoare de depresie, semnele deciziei de suicid nefiind ușor de remarcat , conducând în timp, la imposibilitatea opririi actului de sinucidere

În general, sinuciderea apare după ieșirea din criza depresivă, deoarece în timpul crizei, pacientul nu are energia necesară să o îndeplinească.

Decizia este deobicei spontană. În 87% din cazuri decizia este luată cu o zi înainte, în 71% din cazuri , cu numai o oră, iar în 25 % din cazuri cu doar 5 minute.

Toate aceste cifre vorbesc de la sine despre importanța cunoșterii și tratării la timp a Depresiei.

2.2 Depresia- Istoric / evoluție -forme, acceptare sau negare

Ceea ce astăzi este cunoscut ca depresie clinică, depresie majoră, în secolele trecute a fost denumită, impropriu Melancolie.

Fie că este denumită depresie clinică sau depresie majoră, ambele nume definesc o stare stare de tulburare mentală , majoră.

În Grecia antică se credea că Melancolia (starea de tristețe echivalentă unei depresii minore) se datorează unei lipse de echilibru între fluidele de bază ale corpului uman, sau umori.

Hippocrates a fost primul care a remarcat-o și descris-o, numind-o în scrierile sale de atunci Melancolie, precizând particularitățile sale simptomatice: fizice și psihice, în cartea sa „Aphorisms” unde spunea-citez „ dacă frica și deznădejdea durează mult timp” acestea sunt simptome ale bolii( Melancolie.)

Areteus din Cappadocia, a notat mai târziu alte simptome ale Melancoliei:

-plictiseala(cu sensul de apatie),

-starea de a fi abătut, fără chef de a face ceva , fără nici un motiv evident ,

toate acestea au fost atribuite tot Melancoliei (depresiei minoră), atunci când se manifestau pentru o perioadă mai mare de timp:

In Roma antică, Galen, a revăzut conceptual umoral acordat de înaintașii săi depresiei/melancoliei, definind-o ca o pe un grup de stări simptomatice de tristețe, respingere, deznădejde, teamă, furie și obsesii.

În secolul al XI, medicul persan, Avicenna a descris boala ca fiind o stare depresivă datorată unor tulburări de dispoziție , în care persoana devine mult mai suspicioasă , dezvoltând și anumite fobii, cartea sa „ The Canon of Medicine”, este și în prezent un tratat de referință în psihiatrie, utilizat pentru analiza și recunoașterea depresiei/melancoliei, alături de celelalte scireri ale lui Hippocrates și Galen.

Secolul al XVII-lea ,

Depresia este descrisă în cartea lui Robert Burtons „ The Anatomy of Melancholy” prin numeroase teorii ale autorului care a descris propriile trăiri, propriile experiențe.

Fig. 4 The Anatomy of Melancholy / Anatomia Melancoliei

În secolul al XVIII, teoria umorală a melancoliei a fost tot mai mult contestată de explicații și ipoteze electrice și mecanice . În acei ani, se considera că melancolia, stările ei sumbre, sunt generate de o circulație slabă a sângelui și de o epuizare energetică.

Medicul german Johann Christian Heinroth, a susținut că melancolia este o tulburare a sufletului datorită conflictelor morale ale pacientului.

Toate aceste studii, analize au gebnerat , în timp o tipologie a melancoliei peîmpărțind-o în mai multe subtipuri, ajungând chiar până la un număr de 30, acceptate la început dar respinse apoi, neconfirmate de teoria și practica medicală.

Melancolia (depresia simplă de astăzi) a fost tratată fie ca boală, fie ca stare temperamentală, până în secolul al XIX, când a fost considerată o formă patologică de manifestare și nu de caracter sau temperament.

Termenul de depresie provine din verbul latin Deprimere= a apăsa.

Semnificația acestui verb a fost în secolul XIV aceea de a subjuga, a supune în spirit, adică, a-l domina .

În anul 1665, a fost desrisă, în cartea autorului englez-Richard Baker's- „ Chronicle”, o referință despre o persoană atinsă de melancolie ca fiind „ cineva care avea un spirit subjugat, înlănțuit”.

Cu același sens a fost folosită, în scrierile sale, melancolia și de un alt autor englez Samuel Johnson , în anul 1753.

Termenul de depresie este menționat atât în tratatele de psihologie cât și în rapoartele economice din acea perioadă, acest lucru demonstrând implicațiile bolii în viața socială, urmările sale.

Secolul XIX, a adus o nouă dimensiune a termenului de depresie , înscrisă și în dicționarele vremii, ca o referință asupra funcției emoționale- asociind depresia cu o scădere a ei. (perioada anilor 1856-1860).

Această asociere a fost folosită , ca simptom psihic de către psihiatrul francez Louis Delasiauve

Dacă în antichitate, în timpul lui Aristotel, melancolia era asociată în special bărbaților , ca efect al unei minți strălucitoare, a unei creativități deosebite, noul concept al secolului XIX, abandonează aceste asocieri, considerând depresia ca fiind ceva caracteristic femeilor.

Secolul XIX va folosi pentru descrierea stărilor depresive mai mult termenul melancolie, transformarea în Depresie survenind mult mai târziu, spre sfârșitul secolului , introdus fiind de către psihiatrul german Emil Kraepelin. Acesta a denumit melancolia ca „ stări depresive” .

În aceeași perioadă, psihiatrul englez Henry Maudsley a adăugat noi caracteristici melancoliei considerând că de fapt sunt melancolia reprezintă „ tulburări afective ”

Kraeplin va dezvolta un sistem ce va uni aproape toate tipurile de „ tulburări ale spiritului” cum le numea el, în acele timpuri, sub un singură denumire:

nebunie maniaco-depresivă.

El a plecat de la premizele de bază , care stau la baza patologiei creierului făcând totuși distincție între cauzele interne și cauzele externe, care o provoacă.

În secolul XX, mai précis în 1920, psihiatrul german Kurt Schneider, a inventat termenii de depresie endogenă și depresie reactivă, ultima referindu-se la reactivitate stării de spirit și nu ca răspuns la evenimentele exterioare , această interpretare ducând la multiple interpretări eronate a depresiei.

Datorită a interpretărilor atât de diferite a tipului de depresie, care permiteau evaluări eronate, în 1926, Edward Mapother a încercat să le reunească , într-o singură interpretare..

Aceasta unire a fost adoptată în regatul unit al Marii Britanii, nu însă și în Statele Unite ale Americii., care a continuat și azi, utilizarea celor 2 forme.

Sigmund Freud supranumit și părintele psihanalizei considera că Depresia sau Melancolia au drept cauză pierderile și sunt mai severe decât doliul

Fig.5 Sigmund Freud

Asemenea pierderi duc la simptome de melancolie severă , profundă , de doliu, cu efecte negative pentru cei din jur dar și pentru eul interior. Declinul interior al percepțiilor pacientului se regăsește în modul în care se învinovățește singur , în desconsiderarea proprie , în sentimentul de inutilitate pe care îl trăiește, iar în același timp modifică , idealizează vechile amintiri, vechile întâmplări.

Meyer , a fost primul psihiatru care a considerat și argumentat că termenul de melancolie trebuie înlocuit cu cel de depresie, în contextul în care stările depresive sunt un amestec biologic și social, iar reacțiile sunt pur individuale.

Evoluția termenului de depresie , a conținutului său a evoluat în timp, fiind elaborat un manual de diagnosticare, cu conținut oficial, de către medicii psihiatri americani , manual care a stat , din acel moment la baza tratării Depresiei, ca boală mintală.

Anul 1952 a reunit concepțiile, cercetările , doctrinele emise asupra depreseiei într-un singur Manual de Diagnostic și Statistică a tulburărilor mentale , conceput și publicat de Asociația Psihiatrilor Americani (APA), denumit pe scurt în limba engleză: DSM.

Fiind primul de acest fel, numele final a fost DSM-I

În 1968 a fost elaborat al 2-lea DSM-II ce cuprindea și definiția nevrozei depresive- ca fiind reacții excesive la conflicte interne sau evenimente identificabile, incluzând totodată și psihozele maniaco-depresive asociate unor tulburări majore .

Evoluția interpretării depresiei a continuat și la mijlocul secolului 20, o nouă teorie psyhodinamică a fost propusă, reunind teorii umanistice și existențiale într-o formă în care depresia este o formă de individualism.

Psihiatrul Viktor Frankl a asociat depresia cu sentimentele de inutilitate , lipsă de sens a tot din viață, ideea sa de tratament fiind bazată pe „ umplerea ” acestui vid existențial, prezent cel mai frecvent la adolescenți.

Rollo May- psihiatru american, a asociat depresia cu imposibilitatea creării unui viitor.

El a considerat în scrierile sale, că depresia este mai mult într-o dimensiune temporală, decât spațială, ea apărând și dezvoltându-se în timp, datorită asocierii unor evenimente ce s-au produs fără a o lega de o anumită locație. Subiecții săi au uitat să privească viitorul în mod corect.

Din această perspectivă, el propune ca metodă de tratare, alegerea unui punct , din timpul trecut al pacientului, când depresia nu era încă prezentă, încercând să îl facă pe acesta să înțeleagă viața ca în acele timpuri, să reînvețe să trăiască, rupând astfel „ lanțul” depresiei.

O altă persepectivă de interpretare a depresiei, deci o nouă treaptă în evoluția interpretării ei ca boală psihică a fost enunțat de către psihiatrul Abraham Maslow, adept al psihologiei umanitariste, cel care a enunțat teoria incongruenței dintre individ și societate, incongruență ce apare atunci când individul simte că nu se poate realiza deplin în cadrul acelei societăți..

Albert Ellis psihiatru adept al psihologiei cognitive, a oferit o nouă teorie, în anii 50 ai secolului 20 .El a conchis că depresia provine dela iraționala comparație dintre ” ar trebui” și ”trebuie”care duce în final la auto învinovățire , auto-compătimire sau alte auto-compătimiri în momente dificile.

Dezbaterile dintre cele două moduri de a privi depresia: unitar sau dual (binar) au continuat și continuă și în prezent.

Cu toate acestea, deși dezbaterile au continuat, cercetările defășurate în timp au condus la îmbunătățirea vechiului manual DSM-II, cu al treilea Manual – DSM-III .

În DSM-III, apariția depresiei este considerată a se datora unui dezechilibru chimic ce apare la nivelul creierului, la nivelul neurotransmițătorilor.

Teoria se bazează pe observațiile rezultate din studiile efectelor medicamentelor: reserpina și isoniazid din anii 50, care au modificat sindromul depresiv la pacienții care le-au folosit.

Fig.6 Tulburare bilpolară

Termenul de tulburare depresivă majoră, se regăsește deasemeni în DSM-III , inclusă fiind din anul 1980 .

Termenul de tulburare maniaco-depresivă sau bipolară a fost definit la jumătatea anilor 70, de un grup de medici din Statele Unite, ca un mod diferențiat de diagnosticare a depresiei, bazat pe simptome și tipare, denumite „ Research Diagnostic Criteria ”

În anul 2000 a fost elaborat și publicat DSM-IV., iar în 2013 a apărut DSM-V.

Acestea sunt manuale ce conțin modul oficial de diagnosticare al tulburărilor mentale, acceptate de către APA (asociația psihiatrilor americani), sunt în prezent folosite ca manuale de referință în psihiatrie

Evoluția depresiei- ca boală mentală, începe cu instalarea ei, care poate fi bruscă, ca urmare unui stres puternic sau a unei traume majore sau treptate.

Depresia apare ca o indispoziție care se menține și agravează, pe măsură ce trece timpul. În limbaj medical această perioadă se numește Perioadă Prodromală. În această perioadă se înregistrează tulburări de somn, de alimentație, stări de anxietate sau chiar atacuri de panică.

Acestea sunt simptome de depresie minoră. Alte persoane pot înregistra însă simptome mai severe, datorate unor traume majore suportate..

Depresia se manifestă în general sub formă de episoade depresive care pot dura până la 6 luni..

Persoanele care suferă un prim episod depresiv , o tulburare depresivă de dispoziție , au 80% șanse să îl repete, de-a lungul vieții.

Cei care deja au repetat un episod depresiv, se poate considera că au ajuns să dezvolte o stare depresivă cronicizată sau mai bine spus- un episod depresiv cronicizat care poate dura până la 2 ani. Aceasta se întâmplă în general cu 15-20 % din pacienții depresivi.

Depresia netratată, se poate agrava în timp, ajungând la episoade depresive majore. Persoanele care vor dezvolat un episod depresiv major, sunt de cca 5-10% din pacienții depresivi, însă toți aceștia vor dezvolta în timp o tulburare bipolară

Depresia acceptată este tratată cu bune rezultate, ajungând chiar la remisie.

Răspunsul la tratament în cazul primelor episoade depresive reprezintă din punct de vedere calitativ o reducere semnificativă a simptomelor și recâștigarea speranței la o viață normală, iar din punct de vedere cantitativ o îmbunătățire cu 50% a rezultatelor pe diferitele scale de depresie.

2.3 Diagnosticare, factori ce favorizează apariția depresiei sau o agravează

Depresia este o boală care se depistează greu din motive legate de comportamentul fiecărei persoane, de temperamentul său, de o multitudine de factori sociali, familiali, economici.

Există o teamă , în general justificată, doar uneori înțeleasă, de a declara o suferință psihică. Teama de a nu fi catalogat drept ciudat sau nebun, teama de izolarea care ar apare ulterior, teama de eventualitatea pierderii prietenilor, a familiei sau a locului de muncă, toate acestea determină o atitudine rezervată a presoanei suferinde, o inchidere a sa, un comportament mai reticent , apare o izolare mărită și o stare de suspiciune permanentă.

Din păcate, depresia nu este o simplă stare de tristețe și nu dispare de la sine. Depresia este o boală care poate apare la orice vârstă, la oricine, indiferent de rasă, poziție socială, sex, în general la persoanele care reacționeză în mod exagerat la diverese stări de stres de anxietate, care amplifică evenimentele și mai ales nu reușesc să treacă peste șocul emoțional trăit.

Simptomele prin care se manifestă depresia pot apare în planuri diverse având intensități diferite, de la persoană la persoană, fie ca simptome emoționale, fie ca simptome fizice, uneori cognitive sau chiar de comportament.

În prezent, depresia este considerată a fi de două tipuri sau două forme:

depresie minoră, în care manifestările sunt mai puțin agresive, apropiate de cele ale melancoliei și

depresie majoră sau clinică , în care manifestările, simptomele sunt deosebit de puternice, apărând crizele depresive

Cele mai importante simptome considerate ca fiind principalii indicatori de instalare a bolii sunt:

1. o stare de tristețe prelungită

2. pierderea plăcerii de a face activități preferate , lipsa interesului pentru ele

3. scăderea poftei de mâncare , fără alte cauze de sănătate evidente

4. insomnia sau doar dereglarea somnului, fără motiv

5.greutate în mișcare, o stare de letargie sau dimpotrivă o agitație fără motiv

6.sentimentul de sfârșeală fizică, oboseală permanentă, lipsă de energie

7.un sentiment inxplicabil de vină sau de inutilitate

8.pesimism marcant, lipsa concentrării și de aici lentoare în decizii

9. uneori gânduri cu tendință de suicid

Cunoașterea lor, identificarea, ușurează diagnosticarea dar, atât nu este suficient, deoarece durata manifestării lor este cea care determină gravitatea depresiei.

Persoana care le identifică cel mai corect este medicul împreună cu bolnavul sau/și cu cei din jurul său, identificând totodată și modul în care se reflectă în domeniul profesional, social, familial..

Revenind la durata de manifestare -simptomele pot fi prezente pe durate diferite, variind în funcție de stadiul bolii astfel:.

1.unele sunt prezente aproape în fiecare zi sau pe aproape pe toată durata zilei sau au apărut de cel puțin 2 săptămâni sau

2.sunt apărute de puțin timp și sunt simțite pentru pentru prima dată sau , ceea ce este mai dificil,

3 au revenit și sunt mai puternice decât data anterioară

Deoarece la identificarea simptomelor depresiei este necesară colaborarea dintre medic, pacient, familie și prietenii pacientului, atenția este un factotr esențial în determinarea lor alături de calm și înțelegere. Uneori, simptomele sunt foarte puțin sesizabile și doar un medic experimentat le poate determina corect.

Depresia , ca boală este înșelătoare , greu de depistat , greu de acceptat și din acest motiv foarte dificil de tratat corect.

Depresia are manifestări diferite și în funcție de vârstă,

– la prepubertate tulburările depresive se manifestă prin agitație, fobii, anxiozitate, halucianații auditive

-la vârsta adolescenței tulburările depresive se manifestă prin comportament antisocial, chiul, promiscuitate, neliniște, igienă precară, abuz de substanțe

-la vârstnici stările depresive sunt manifestări de confuzie, distractibilitate, uneori pseudodemență

În ultimele decenii, datorită gravității și amplorii îmbolnăvirii populației, la nivel global, de depresie, a efectelor economice pe care aceasta le generează dar și afective, a dificultății identificării simptomelor sale, a fost „ creat un test sanguin care să măsoare concentrațiile a 3 substanțe chimice , din sânge”.

Pentru determinarea corectă a valorilor, la studiu au participat 32 de pacienți cu diagnosticul de – depresivi și 32 de pacienți sănătoși. Acest studiu a fost coordonat de Eva Redei, rezultatele fiind publicate în revista medicală „ Translational Psychiatry ”

Una din concluziile acestui studiu a fost că, pe lângă cauzele generale care pot determina depresia, cum sunt un deces, un divorț o pierdere a serviciului, ereditatea poate fi o nouă cauză de îmbolnăvire.

Prin acest test al sângelui se încearcă o determinare obiectivă a depresiei, pentru a nu confunda o stare de tristețe pasageră cu o boală . Depresia nu este declanșată de consumul de droguri sau de alcool sau de alte afecțiuni psihice sau de altă natură , însă toate aceste o pot agrava.

După diagonsticare, se impune evaluarea sa, gradul de afectare.

În psihiatrie există mai multe scale de evaluare, evaluare care va fi făcută numai de personal medical cu experiență în domeniu.

Evaluarea constă în analiza , pe baza unor reguli stricte, exacte a fiecărui simptom..Scalele de evaluare nu sunt unice. Există și scale de autoevaluare care pot fi folosite decătre acele persoane care simt sau consideră că prezintă simptome de tulburări depresive. Dacă scorurile obținute depășesc anumite valori, acele persoane primesc sfatul de a consulta un specialist în domeniu

2.4 Categorii de persoane afectate

Întrebarea generală, chiar obsesivă este cine va face Depresia, cine va avea tulburări depresive, mereu folosită pentru a determina dacă suntem cumva în grupurile sensibile , predispuse la a dezvolta această maladie.

Categoriile care au un grad mai ridicat de sensibilitate, care sunt mai susceptibile a avea stării depressive, mai repede decât alții sunt:

– transexualii și homosexualii, ca urmare a frustrărilor pe care le trăiesc în permanență, în societatea contemporană.

-a doua categorie afectată este cea a tinerilor care au rude în armată, numărul lor în statisticile întocmite pe acest domeniu de observație, fiind mai ridicat decât al altor categorii. Sinuciderile sunt mai frecvente în rândul lor

-a treia categorie o reprezintă-veteranii de război sau militarii activi, care au lipsit mult din familie .Grupul lor se numără deasemeni printre grupurile vulnerabile la Depresie, ca urmare a trăirilor puternice simțite în cadrul evenimentelor la care au fost martori fără a simți suportul celor de acasă, familie sau prieteni.

-Grupul actorilor, artiștii în general, sunt prin însăși structura lor susceptibili , mai mult decât alții ,de a se îmbolnăvi de depresie și aici se pot enumera nume cunoscute ca Robin Williams, Eugene O Neil, Lev Tolstoi, Ernest Hemingway. Sensibilitatea lor este o vulnerabilitate ce generează stări de nemultumire și o anexietate permanentă.

-Persoanele introvertite formează un alt grup în care depresia se regăsește adesea, acestea devenind depresive prin însăși lipsa comunicării trăirilor interioare.Structura lor psihică nu permite să își exteriorizeze sentimentele , trăirile interioare și implicit stările de nemulțumire.

– Pefecționiștii sunt un alt grup la care depresia apare cu precădere ca urmare a modului lor de a aborda viața. Dorința permanentă de a fi mai bun, mereu mai bun decât alții, face ca atunci când dorința nu devine realitate să apară stările de angoasă, de nemulțumire, de anxietate iar de aici, drumul către depresie este deschis

-Șomerii sunt o categorie defavorizată economic și social , lipsa siguranței traiului zilnic, a unui loc de muncă stabil, conduce la stări de inutilitate, la nemulțumire personală, la întrebări existențiale, pregătind apariția în timp a depresiei , uneori chiar a suicidului.

Deși ar părea surprinzător , dar grupul femeilor peste 45 de ani, cu studii medii este tot un grup sensibil în care depresia se manifestă mai repede decât în alte cazuri. Șansa de a fi atinse de această boală se datorează schimbărilor ce au loc pe plan fiziologic care combinate cu alte aspecte sociale-divorț sau șomaj, vor favoriza îmbolnăvirea.

Din păcate, nu doar cei aflați în grupurile de mai sus sunt susceptibili a dezvolta tulburări depresiev ci oricine. Apariția tulburărilor depresive este condiționată de predispoziții genetice sau simple întâmplări de viață care sunt tratate cu atenție exagerată, care ating eul interior în profunzimea lui

Studiile medicale au demonstrat că

– doi din trei adulți au tulburări de depresie , în decursul vieții lor

– o femeie din patru și unul din zece bărbați vor necesita tratament antidepresiv , la un moment dat în timpul vieții

– 4 % din copii suferă de anxietate sau dpresei

Sursa acestor informatii -Patient.co.uk

CDC (Centers for Disease Control and Prevention) și WHO (World Health Organisation) au raportat , în urma multiplelor studii făcute în domeniu că, apariția Depresia este determinată de o combinație complex de factori sociali și chimici. Pentru a înțelege acest lucru este necesar să fie înțeles mecanismul de răspuns exagerat la factorii stresanți sau traumatizanți din viața zilnică a fiecărui individ.

A fost dovedit , până acum că persoanele cu predispoziție la stări depressive sunt cele care au tendința de a se îngrijora prea mult, cele care au deseori indispoziții și cu toate acestea , nimeni nu a reușit să determine condiționarea apariției depresiei de tipul de personalitate a fiecăerui individ.

Personalitatea fiecăruia poate fi un factor de risc dar nu un factor declanșator

Ultimele studii medicale au demostrat că la originea declanșării tulburărilor depresive stau dezechilibrul chimic și reacțiile exagerate la situații stresante sau traumatizante ale vieții cotidiene.

.Depresia la intelectuali-studenti
-Studiu de caz

„ Aproape un sfert din adulții tineri prezintă un episod depresiv major până la vârsta de 24 de ani, acest grup populațional fiind mai expus decât oricare altul riscului de declanșare a depresiei.

Depresia instalată în aceatsă perioadă critică a vieții poate avea consecințe nefaste de amploare , pe termen scurt- cuprinzând aici deteriorarea relațiilor interpersonale, funcționarea deficitaă socioprofesională și riscul de adicție sau consum de substante psihoactive , dar și pe termen lung, afectând întraga dezvoltare neuropsihică”, Dr. Augustin Cupsa, Medic specialist Neurologie

Depresia , văzută ca o tulburare mentală a fost studiată și clasificată de către:

1.OMS-Organizația Mondială a Sănătății- în 1978, „ Clasificarea Internațională a bolilot” ediția a 9-a revizuită

2 AAA-.Asociația Psihiatrilor Americani(1978), ”Manual de Diagnostic și statistic pentru tulburările mentale”, ediția 3, revizuită-DSM III.

Deosebirea dintre cele 2 sisteme de clasificare constă în –DSM III, conține criterii de apreciere – includere/ excludere.

Cu toate acestea , în practica curentă s-a dovedit necesitatea altui mod de măsurare și cuantificare a depresiei. Acest lucru a determinat apariția Scalelor de evaluare.

Scalele de evaluare se bazează , în special pe confidența . Sunt teorii cantitative, psihometrice de validitate.

Conceptul de validitate al scalei se referă la „ gradul în care itemii unei scale de evaluare sunt reprezentativi pentru tulburarea cercetată” Referindu-ne la validitatea construcției – aceasta este de fapt gradul care determină dacă informația conținută de fiecare item în parte a fost redusă de scorul total. Valoarea ei predictivă va face corelația între scor și modul în care acesta a prevăzut răspunsul la tratament.

Identificarea pacienților cu depresie clinică, , diferențierea afecțiunii lor de pacienții cu alte tulburări clinice, se realizează utilizând Scalele de identificare a Depresiei.

Scalele de identificare a depresiei, mai bine zis a pacienților cu depresie clinică. Prin aceste evaluări, identificări se urmărește identificarea corectă a simptomelor, deoarece nu sunt specifice doar unei categorii , doar unui cadru nosologic.

Tipuri categoriale pure se întâlnesc foarte rar în practică, din punct de vedere dimensional. Este necesar ca Depresia să poate fi analizată în dimensiuni caracteristice ca:

-tristețe

-pierdere a speranței

-neajutorare.

Identificarea dimensiunilor caracteristice trebuie făcute cu instrumente speciale de evaluare care pot să le distingă și măsoare.

Cunoașterea generală a scalelor de evaluare a depresiei este necesară pentru pune în evidență modurile diverse și diversificate de analiză a afecțiunii.

Scale de diagnostic și evaluare a simptomelor depresive

Tabelul 1: Metode de diagonstic li evaluare a turburărilor depresive

Scala HRSD

Elaborată și introdusă în 1960 de către Hamilton a fost printer primele scale de depresie. Concomitent cu scala Hamilton, a fost elaborată scala Cronhom-Ottoson,dar în prezent , cea mai utilizată este cea a luit Hamilton.datorit valoarii sale în procesul de formare al specialiștilor- psihiatri , psihologi În mod curent este utilizată frecvent în studii psihofarmacologice, pentru evaluarea severității simptomelor sau a sensibilității la schimbare.

Prin utilizarea scalei Hamilton, se creează o bază de date utilă în studii comparative și analitice. Cu toate acestea ea se folosește în special la cuantificarea gradului depresiei nu și la identificarea ei.

Depresia este tratată și analizată ca un concept unitar , dar identificarea componenetelor sale a fost dificilă , cu rezultate care s-au dovedit ulterior analizei, contradictorii.

Inițial, scala lui Hamilton a fost compusa din 21 de itemi(1960).Selecția itemilor a fost făcută în baza experienței obținute din interviuri clinice desfășurate cu pacienți depresivi.

Din cei 21 de itemi, au fost utilizați ,chiar de Hamilton numai 17 ,deoarece depresia și intensitatea ei nu pot fi măsurate cu ceilalți 4 itemi.

În timp, în evaluarile clinice , scala Hamilton a fost utilizată în mai multe variante- cu 17 itemi, cu 21 sau cu 24. Rezultatele au fost neconcludente, astfel că în prezent se utilizează doar versiunea cu 21 de itemi, considerată drept versiune standard pentru utilizări clinice sau de cercetare.

Evaluarea itemilor scalei Hamilton este:

-11 dintre ei au valori între 0-4

– restul iau valori între 0-2.

. și a fost făcută în dezideratul cuantificării informațiilor primite de clinician, de la pacient, în urma unui interviu nestructurat, adică fără a specifica probele sau întrebările. Hamilton considera utile și informațiile provenite de la cei din anturajul pacientului-prieteni, familie, personal medical.

Din dorința obținerii unor informații pertinente, Hamilton recomanda ca interviul luat pacientului să fie făcut de 2 specilișt- unul care să îl conducă, propriuzis , iar al doilea, ca observator, să formuleze eventuale întrebări finale.Rezultatul era dat de suma celor doi evaluatori. Nu s-a aplicat în practica niciodată.

Valoare fircărui item este dată de severitatea simptomelor și frecvența lor. În aprecierea finală a scorului final, experiența evaluatorului este cea care decide ponderea celor două .Suma tuturor itemilor dă valoarea finală a scalei,scorul final, care se raportează deobicei..

Scorul final al Scalei cu 17 itemi , poate avea valori cuprinse între 0-50

Scorul final al Scalei cu 21 itemi , poate avea valori cuprinse între 0-62

Interpretare rezultate

Scala Hamilton nu oferă scoruri prag . dar în practică se acceptă :ca pentru scor final cuprins între

1. 7-17, depresie ușoară

2.18-24, depresie de severitate medie

3. peste 25, depresie de severitate mare

O versiune mai nouă a Scalei lui Hamilton, este cea a lui Hooojer și colab.(1991).

Având la bază Scala lui Hamilton, au fost elaborate mai multe versiuni, :

itemii de observare se transformă în întrebări, pentru pacient.

Ghidul de interviu pentru scala HDRS a fost dezvoltat de Williams (1988)- (Structured Interview Guide for the HDRS SIGH-D, iar Potts si colab. (1990) au dezvoltat Interviul Structurat pentru scala HDRS (A structured interview version of the Hamilton Depression Rating Scale – SI-HDRS

În 1976, Guy, a determinat utilizând analiza factorială , mai multi factori ai scalei lui Hamilton

-anxietate

-tulburări cognitive- agitație, vinovăție. Simptome paranoide, simptome obsesionale, idei de suicid)

-greutate

-variație diurnă a dispoziției

-tulburări de somn

retardare

Hedlund si Vieweg (1979) au evidențiat la rândul lor existența a cel puțin 2 factori de stabilitate relativă:

-severitatea simptomelor

-variabilitatea bipolară- depresie retardată, depresie agitată, anxietate

Rhoades si Overall (1983) , conturează la rândul lor, tot în urma unei analize factoriale , 7 factori prin a căror corelare , determină doi factori de ordin doi:

-depresia vegetativă

-depresia cognitivă

Studii desfășurate pe un lot de pacienți evaluați cu HDRS au evidențiat scoruri care au permis identificarea a cinci tipuri de depresie :Metoda folosită a fost –analiza în clustere.

1.suicidar

2.anxios

3.somatizant

4.vegatativ

5. paranoid

Factorii cei mai importanți ai scalei sunt:

1.factorul somn

2.factorul anxietate

3.severitate a depresiei

Alte criterii de analiză a scalei HDRS

-Calitatea scalei este înaltă.

-Coeficienții de confidență internă au fost determinați ca fiind corespunzători (în trei studii din patru)

-Indicele de corelație al scalei HDRS este cuprins între 0,48 și 0,73, (a fost comparată validitatea scalei HDRS cu o scală globală de evaluare a severității)

Folosirea scalei Hamilton pentru evaluare , necesită o experiență clinică deosebită datorită complexității sale .. Deoarece nu prevede definiții opraționale , introduce o multitudine de simptome somatice, Scala Hamilton necesită o abilitate deosebită a evaluatorului

MES- (Melancholia Scale) –Scala

Dezvoltată de Bech si Rafaelsen (1980), având la bază analiza Scalei Hamilton și utilizând analiza structurii ei latente .

Pentru evaluarea unei melancolii , doar 6 itemi din scala Hamilton au validitate de construcție mare.:

-(Item 1) dispoziția depresivă

-(item 2)sentimente de vinovăție

-(item 7) interese sociale

-(item 8) lentoarea motorie

-(item 10) dispoziția anxioasă

-(item 13) simptome vegetative

Scala de melancolie are 11 itemi. Utilizarea sa la diverse populații a demonstrat că are o bună validitate de construcție, scorul total al MES, fiind considerat din punct de vedere statistic suficient.Confidența sa este foarte solidă.

Scala MES este mult mai senzitivă la schimbare decât scala Hamilton..

Schimbarea tabloului depresiv sub intervenții este evidențiată în scala MES

scorul de 15, pe scala MES , reprezintă depresia majoră, din DSM III

scorul cuprins între 10-14 , este mai puțin decât depresia majoră și corespunde / echivalează cu scorul cuprins între 13-17 de la HDRS

.O scală pentru evaluarea depresiei trebuie să fie o scală sensibilă la modificările clinice. Scala ar trebui să reflecte cele mai mici schinbări ale pacientului când acesta folosește antidepresive

Deoarece scalele folosite până în prezent au fost mai mult pentru determinarea unui diagnostic sau a unei stări (simptomatologie), în deceniul 7 , Montgomery si Asberg au dezvoltat o scală senzitivă ce permite urmărirea efectelor studiilor psihofarmacologice.

SCALA DE DEPRESIE MONTGOMERY-ASBERG

(Montgomery-Asberg Depression Rating Scale – MADRS)

Structura finală a scalei MADRS conține 10 itemi , sensibili la :

-tristețea aparentă

-tristețea raportată

-tensiunea internă

-scăderea somnului

-scăderea apetitului

-lentoarea

-dificultăți de concentrare

-incapacitatea de a simți

-gânduri suicidare

-gânduri pesimiste

MADRS oferă posibilitatea utilizării unei scale de observații care evaluaeză simptomele depresiei pe o perioadă determinată de timp, pe care specialistul o stabilește.

Scorul fiecărui item variază între 0 si 6 , unde

0-reprezintă absența simptomului,

6 reprezintă prezenta simptomului, la valoare și frevcență înaltă

Plajele de scor , pentru relevarea diverselor grade de severitate ale depresiei , concluzionate de Snaith si colab. în 1986, , utilizând scala MADRS

-0-6 = absenta depresiei

-7-19 = depresie minora;

-20-34 = depresie moderata

– 35-60 = depresie severa. S

-Grad de confidență- mare, bună validitate.(comparativ cu scala Hamilton). Utilă pentru depresia endogenă. Experiența specialistului își spune valoarea în utilizare și evaluare la folosirea acestei scale de evaluare a depresiei.

Scala MADSR se folosește , în general în evaluarea tulburăriloe psihosomatice pentru evaluarea comorbidității depresiei

Scalele depresiei Newcastle(Newcastle Depression Scales)- var 1968

Au fost concepute pentru a deosebi diverse tipuri de depresie de a le diferenția

-depresia endogenă (autonomă) de depresia nevrotică (reactivă)

Scopul este de a alege tratamentul cel mai eficient, în fincție de modul de reacție al pacienților. Unii pacienți răspund mai bine tratamentul somatic altii la cel electroconvulsiv (ECT)

Pentru a determina o scală care să corespundă scopului determinat, au testat pe un lot de pacienți cu diagnostic de depresivi, o scvală de 35 de itemi, în care au inclus :

-istoricul familial

-istoricul bolii

–simptomatologia

-personalitatea

Evaluarea lotului de pacienți s-a făcut înainte de ECT și după, pe o durată cuprinsă între 3 și 6 luni. Rezultatele au detreminat doar 10 itemi care au reflectat cel mai bine evoluția pacienților .

Scalele Newcastle evidențiază:

-calitatea depresiei

-personalitatea deviantă

-pierdere în greutate

-episoade depresive anterioare

-activitatea motorie

-anxietatea

-delirul nihilist

-sentimente de vinovăție

Valorile pe care le-au primit itemii au fost între 0 (itemabsent ) și 2(item prezent, clar).

Puterea pe care o are fiecare item, îi dă ponderea, nu frecvența sau severitatea. Scorul final este suma algebrică a fiecărui item.

<6 =depresie endogenă

6=depresie nevrotică sau reactivă

Scalele depresiei Newcastle(Newcastle Depression Scales)- var 1971 sau Newcastle II

Dezvoltate de Gurney, acesta introduce itemi noi:

-debutul brusc

-durata episodului în desfășurare

-fobia

-persistența depresiei

-stresorii psihologici

-insomnia de trezire

-insomnia motorie

-inhibiția motorie

-delirul

-simptome reactive

Valorile care le primesc itemii, se păstrează la fel și greutatea lor, în funcție de pondere, ceea ce crește este plaja de valori.

Ca valoare științifică, Scala Newcastle-I si II asigură un indice de confidență mare, predictivă pentru diagnosticul de depresie endogenă.

Se utilizează în special în spațiul anglosaxon

Comparație între scale de evaluare a depresiei

Alte scale de evaluare a depresiei, sunt –

Scala Calgary – CDSS Calgary Depression Scale for Schizophrenia

-aprecierea depresiei existente în schizofrenie , este dificilă deoarece ea apare în toate cele trei dimensiuni ale bolii.

Scala a fost concepută pentru a determina prezența depresiei și a o deosebi de alte manifestări patologice ale bolii

Depresia Postpartum va fi amintităa doar pentru ca face parte din afecțiunile legate de fenomenul depresiv, ca fiind o complicație postnatală pe care o suportă cca 13 % din femei, după naștere. Se analizează cu scala Postnatal Depression Scale-EPDS

Cauzele apariției stărilor depresive sunt multiple, dar cea mai frecventă este –STRESUL.

Studiul stresului ca factor perturbator al stărilor psihice, efectele apariției sale și a existenței , pe anumite durate mai lungi sau mai scurte de timp, la diverse valori de intensitate , a evidențiat una din posibilele cauze ale apariției stărilor de anxietate sau depresive la studenți.

Un studiu efectuat pe un grup de studenți la medicină , în 2 perioade :

-1. înainte de sesiune

-2.în timpul sesiunii de examene

Grupul a fost format din 91 de subiecți din care doar 66 au răspuns si la a doua evaluare

Ca scale de evaluare au fost folosite

Scala Stresului Perceput –(PSS) (Cohen et al.,1983) cu 14 itemi,- evaluaează modul de percepție al persoanei asupra vieții personale- raportată la stres. Fidelitatea alpha este de 0,78. Validitatea ei –se corelează cu alte stări de stres scala evenimentelor stresante, scala responsabilităților la locul de muncă. Nu are scoruri prag, iar scorurile mari sunt scoruri de stres.

Scala de autoevaluare a anxietății Zung și

Scala de autoevaluare a depresiei Zung.

S-a observat că în perioada de non-stres, scorul la scala de stres perceput – cea cu 14 itemi, este de 24,62 +/- 8,01.

Comparând acest scor cu un scor obținut pe un alt eșantion reperzentativ- pentru populația din SUA, de aceeași vârstă, în condiții normale de stres, s-a remarcat căvaloarea scorului a fost de 21,1+/-7,2.

Deci nivelul de stres al stdenților la medicină este vizibil mai mare. Aceasta determină o stare de disconfort mărită comparativ cu a altor tineri din alte grupuri sau târi, cu rezervele de rigoare.

Evidențierea rezultatelor pe scale , este prezentată în tabelul 2.

TABELUL 2. Rezultate scale subiecți

Rezultatele obținute utilizând scala stresului perceput PSS au evidențiat o valoare moderată a stresului, înainte de sesiunea de examene, o perioadă nestresantă, valoarea acsetuia crescând în sesiunea de examene

Autoevaluarea la care au fost supuși toți subiecții din grupul de studenți mediciniști a evidențiat scoruri ce explică o patologie anxioasă mai mult și nu o patologie depresivă

Anxietatea înregistrată în grupul studiat a fost de 56,04 %. Este o valoare mare care denotă , la o primă apreciere o stare deficitară de gestionare a stresului generat de viața de student la medicină, , la care cerințele de studiu sunt mari și severe. Anxietatea crește la valori mari, de 74,24 % , în perioada stresantă a evaluarii , a sesiunii de examene

Tabel 3 Prevalența stresului perceput, anxietății și depresiei

La un studiu a corelației existente între stres, anxietate și depresie se observă un scor crescut de anxietate la un scor crescut de stres și un scor crescut de depresie.

Corelația care există este direct proporțională.Se poate insă concluziona că și o tendință generală ridicată de percepție a stresului poate fi un factor de risc pentru dezvoltarea simptomelor de anxietate sau de depresie..

La fel de bine, anxietatea poate fi la randul ei un factor de stres ., iar în acest caz, interdependența este inversă.

Scopul studiului a fost de detectare precoce asimptomelor anxioase și depresive la studenții mediciniști pentru a implementa programe antistress

Un mod de prevenire a depresiei în cadrul studenților mediciniști ar fi fi chiar detectarea stresului, iplementarea de programe antistres , a strategiilor de prevenire a nxietații și depresiei.

Masurarea stresului este o soluție de la care se poate pleca în aplicarea măsurilor preventive. Consilierea psihoterapeutică poate constitui o strategie de prevenție a stresului , anxietății și depresiei, în randul studenților mediciniști de anul I

Un alt studiu întreprins pe studenți , conține două formulare.cu câte 10 si 12 itemi., prezentate în tabelele de mai jos .

Tabel 4

10 itemi

Se consideră – ca valoare nunerică doar : ráspunsul Da=1, răspunsul Nu=2

Pentru rapunsuri negative la intrebările 1,2,3,4,5,6,9 si pozitive la 7,8,10= optimist

Pentru rapunsuri pozitive la intrebările 1,2,3,4,5,6,9 si negative la 7,8,10= depresiv

Tabel 5

Se aplică pe același grup de studiu.

Se dau valori arbitrare itemilor- aferenti coloanelor a,b,c,d,e,f.

A=1, B=2, C=3, D=4, E=5, F=6

Suma răspunsurilor va face încadrarea- Totul A= 13= depresie majoră, totul F=78=psihic normal

Tabelul 5 conține simptomele principale ale depresiei, .simptome în baza căruia se analizează încadrarea respondenților.

Tabel 6- Simptome ale depresiei, stadii.

Continuare table 6

Respondenții din grupul de studiu sunt tineri absolventi,cu studii medii, de ambe sexe.

Discuție tabel 4

Grup de studiu: 97 persoane

-media de vârstă=22,773 ani=cca 23 ani

-sex masculin=23-(23, 7%)

-sex feminin=74-(73, 3%)

-studii medii, toate persoanele din grup

Studiul și analiza este unitară și omogenă, deoarece grupul de respondeți este omogen . cu vârste apropiate și cu pregătire (studii) asemănătoare

Pentru evaluare a stării depresive a grupului respondent, s-au folosit tabelele 4,5,6

S-au atribuit valori itemilor , pentru realizarea mai ușoară a încadrării fiecărui respondent.

Astfel – pentru Da , s-a atribuit arbitrar valoarea 1, pentru Nu , a fost atribuită valoarea 2

Pentru tabelul 4

Starea de normalitate este atinsă pentru valaorea 17, iar starea de depresie majoră , pentru valaorea prag 13.

Tot ceea ce va fi sub valoarea 13, va necesita o atenție deosebită.

În intervalul 13-17, se situează respondenți cu depresii minore.

Cu scorul de 13 și sub 13 , au fost 11 respondenți din 97, adică 11,34 %- depresie majoră

Cu scorul de 17 și peste 17 au fost 18 dintre respondenți, adică 18,56 %- respondenți fără probleme depresive

Restul de 70,1, din respondenți se situează la valori cuprinse în plaja 13-17, cu depresii minore, care pot avea un substrat de stres sau anxietate.

Tabelul 5, necesită o atenție aparte, aici, încadrarea în diverse grade de depresie variind în funcție de scorul obținut de respondent, însumat pe coloană.astfel încât pentru:

Un scor egal cu 12= se consideră stare depresivă majoră

Un scor egal cu 26= se consideră stare depresivă _________________

Un scor egal cu 39= se consideră stare depresivă __________________

Un scor egal cu 52= se consideră stare depresivă _____________________

Un scor egal cu 65= se consideră stare depresivă ______________________

Un scor egal cu 72= se consideră stare de normalitate

Valorile obținute sunt ca urmare a acordării aleatorii de valori celor 5 coloane cu itemi

Astfel

a=1,b=2,c=3,d=4,e=5,f=6

Grupul de respondenți a fost același

97 de persoane, cu o medie de vârstă de cca 23 ani, cu pregătire medie.

Analiza simptomelor și încadrarea se va face respectând itemii din tabelul 6.