INTRODUCERE ÎN TEORIILE RELAȚIILOR INTERNAȚIONALE [609689]

INTRODUCERE ÎN TEORIILE RELAȚIILOR INTERNAȚIONALE
Haiduc Ionuț -Paul, AN I, IDD

Școala Engleză

Relațiile I nternaționale sunt un domeniu al științelor politice car e studiază lumea săracă
în drep turi și îndatoriri a relațiilor dintre state. În viața politică internă, statul deține monopolul
asupra exercitării legitime a violenței. În politica interna țională nu există o autoritate
supraordonată care să aibă monopol legitim asupra violenței. De aceea, scena internațională
este una anarhică , adică neierarhică. Pu terea este adesea mai importantă decât dreptul în
relațiile internaționale. Totuși, experiența individua lă a oamenilor este una a regle mentată de
politica internă. Și efectele economiei globale sunt transmise asupra individului prin
intermedierea reglemetă rilor specifice fiecărui stat.
Problema centrală a Relațiilor Internaționale poate fi formulată ca problemă a
comportame ntului optim al statelor în condiții de anarhie internațională. Un punct de vedere
pesimist cu privire la natura umană și la încrederea car e poate fi acordată altor state îndeamnă
la acțiune egoistă de maximizare a interesului propriu și la evitarea sau, în cel mai bun caz,
instrumentalizarea tratatelor și acordurilor internaționale. Dominantă va fi logica consecințelor.
Pe de altă parte, a tra ta instituțiile internaționale ca un vehicul indispensabil a urmăririi
intereselor proprii și a admite că situațiile de interacțiune internațională sunt, ori pot fi
transformate în, situații de tip win-win, aduce cu sine respectul față de normele internațio nale
și ideea că a coopera este, de cele mai multe ori, mai profitabil decât a adopta o poziție de tip
adversativ. Logica adecvării în terminologia lui Stephen Krasner (1999)1, va fi cea dominantă.
Statul este singurul actor care contează în abordarea tradițională a Relațiilor Internaționale.
Vom observa că diferite școli de Relații Internaționale oferă răspunsuri diferite. Este
important să acordăm atenție faptului că, în domeniul științelor sociale , în care sunt incluse și
științele politice, deci și R elațiile Internaționale, afirmațiile (enunțuri factuale) nu sunt doar
descriptive, ci au și rol normativ. De aceea, tipul de gândire teoretică adoptat, explicit sau tacit
(prin influență) , este relevant pentru felul în care actorii politici percep realitatea și aleg
mijloacele de promovare a interesului național.
Cele mai multe teorii care examinează arena globală se concentrează asupra unuia sau
asupra unui număr redus de probleme sau aspecte de analiză pentru a -și face construi cazul cu

1 Stephen KRASNER (1999), Sovereignty: Organized Hypocrisy , Princeton University Press

privire la natura sau caracterul global. În timp ce unii teoreticieni ar putea dori modificări sau
o scădere a puterii statului, statele nu au scăzut până acolo încât să fie îndepărtate din locul lor
ca actori centrali în relațiile internaționale. Chiar și acele eforturi care vizează schimbarea
politicii deasupra nivelului statului pentru a se concentra mai mult pe umanitate decât
preocupările pur statale se bazează adesea pe state să pună în aplicare noi doctrine.
Schimbările în relațiile interstatale și noile probleme cu care se confruntă lumea în
prezent necesită noi modalități de ab ordare a relațiilor internaționale, fără a renunța complet la
preferințele raționale. Unul dintre obiectivele teoretice adesea ignorate, care ar putea permite
tipul de teoretizare necesar pentru a cuprinde o evaluare mai corectă a relațiilor internaționale
contemporane, este numită Școala Engleză2.
În mod succint, Ș coala E ngleză sau abordarea societății statelor este o metodă triplă
pentru înțelegerea modului în care operează lumea. În legăturile sale originale, Școala Engleză
a fost concepută să încorporeze cele două teorii majore care încercau să explice rezultate le
internaționale , și anume, realismul și liberalismul. Pentru a ajunge la o înțeleg ere mai bună și
mai completă a Relațiilor Internaționale, teoreticienii Școlii E ngleze au căutat să răspundă la o
întrebare esențială: " Cum se integrează aspectul cooperativ al relațiilor internaționale în
concepția realistă a naturii conflict uale a sistemului i nternațional "3.
Potrivit logicii Școlii E ngleză, există trei sfere distincte în joc în politica internațională,
iar aceste trei elemente funcționează întotdeauna simultan. Acestea sunt, în primul rând,
sistemul internațional, a doua este societate internațională și a treia este societatea mondială.
Barry Buzan oferă o explicație a fiecărei sfere:
1. Sistemul internațional (Hobbes / Machiavelli) se referă la politica de putere între
state, iar Realismul pune structura și procesul anarhiei internaționale în centrul
teoriei Relațiilor Internaționale. Această poziție este în mare parte paralelă cu
realismul clasic și realismul structural și este astfel bine dezvoltată și înțeleasă în
mod clar.
2. Societatea Internațională (Grotius) se referă la instituționalizarea interesului
comun și a identității între state, iar raționalism ul pune în centrul creării și
menținerii unor norme, reguli și instituții comune în centrul teoriei Relațiilor
Internaționale . Această poziție are unele similarități cu teoria regimului, dar este
mult mai profundă, având implicații constitutive, mai degrabă decât instrumentale.

2 Tim Dunne, Inventing International Society: A History of the English School , Houndmills: Palgrave, 1998 .
3 B.A. Roberson, Probing the Idea and Prospects for International Society , International Society and the
Developme nt of International Relations Theo ry, London: Continuum, 2002 , 2.

Societ atea internațională a fost princ ipalul obiectiv al gândirii la Școala E ngleză,
iar conceptul este destul de bine dezvoltat și relativ clar.
3. Societatea mondială (Kant) ia indivizii, organizațiile non -statale și, în cele din
urmă, populația globală în ansambl u, în centrul identităților și aranjamentelor
globale ale societății, iar revoluționismul pune transcendența sistemulu i de stat în
centrul teoriei Relațiilor Internaționale. Revoluționismul se referă în mare parte la
forme de cosmopolitism universalist. Ar putea include și comuni smul, dar, așa cum
observă Wæver, în zilele noastre este de obicei interpretată liberalismul. Ar putea
include și comunismul, dar, așa cum observă Wæver, în zilele noastre este de obicei
interpretată ca fiind liberalismul. Această poziție are unele similarități cu
transnaționalismul, dar are o legătură mult mai fundamentală cu teoria politică
normativă. Este cel mai puț in dezvoltat dintre conceptele Școlii Engleze și nu a fost
încă exprimat în mod clar sau sistematic4.
Școala Engleză încorporează premise realiste, cum ar fi accentul pe importanța statelor
care interacționează într -un sistem anarhic, dar combină această înțelegere realistă cu noțiunea
de element uman care iese din sfera domestică. Kai Alderson și Andrew Hurrell susțin că
"relațiile internaționale nu pot fi înțelese pur ș i simplu în termeni de anarhie sau de o stare de
război hobbesiană"5. Cel mai important element al Școlii E ngleze, societatea internațională,
funcționează prin urmare pe baza influenței sistemului internațional (realismul) și a societății
mondiale (revoluționismul).
În cadrul Școlii E ngleze în sine există două diviziuni distincte, care interpretează
comportamentul și obiectivele societății internaționale în mod diferit. Prima este considerația
pluralist ă, care aderă la o concepție mai tradițională a Relațiilor Internaționale , punând accentul
pe o înțelegere mai hobbesiană sau realistă a ariei. Pluraliștii, conform Andrew Linklater și
Hidemi Suganami, subliniază comportamentul statelor în cadrul anarhiei, dar este încă sigur de
observat că statele cooperează, î n ciuda exist enței unui interes propriu.
Un cadru pluralist impune constrângeri în ceea ce privește violența, dar nu exclude
folosirea forței și, în orice caz, nu are puterea să o er adicheze . Războiul nu este doar un

4 Barry Buzan, The English School: an un derexploited resource in IR , Review of International Studies 27:3 (2001),
474.
5 Kai Alderson, Andrew Hurrell, Bull’s Conception of International Society , Hedley Bull on International Society
(Houndmills: Macmillan, 2000), 4.

instrument al politicii externe realiste, ci este și un mecanism crucial pentru a rezista
provocărilor legate de balanța puterii și atacurilor vi olente asupra societății in ternaționale6.
Versiunea pluralistă a societății internaționale se bazează pe reguli minimaliste, pe
protejarea suveranității naț ionale și pe încercarea de a crea și menține ordinea internațională.
Constrângerile impuse societății internaționale de sistemul de state și condiția anarhiei sunt
considerate a fi cei mai importanți factori în explicarea și înțelegerea comportamentului une i
societăți pluraliste de state și o relație atât de strânsă cu teoria realistă este ceea ce menține
conceptul pluralist mului din Școla Engleză într-un cadru tradițional al Relațiilor Internaționale .
Cea de -a doua interpretare a societății internaționale este menționată drept diviziunea
solid aristă. Concepțiile solidariste ale societății internaționale sunt interpretate în diverse
moduri și pot încorpora o varietate de teor ii ale Relațiilor Internaționale . Solidariș tii pun de
obicei accentul pe relația dintre societatea mondială sau al treilea nivel și societatea
internațională . În cele mai timpurii legături , solidarismul s -a concentrat în mod predominant
pe înțelegerile kantiene sau liberale ale Relațiilor Internaționale, deoarece accentul principal a
fost pus pe modul în care individul din stat a afectat comportamentul societății statelor7. Acest
lucru a permis noțiuni precum drepturile omului, securitatea individuală și pacea să pătrundă
în bazele normative ale societății internaționale.
De-a lungul timpului și de la sfârșitul Războiului Rece, raportul solidarist al societății
internaționale a fost, de asemenea, folosit și interpretat de teoreticieni critici care doresc să
mențină statul în teoria lor, dar să găsească o modalitate de a include preocupări critice, globale
sau umane. Barry Buzan argumentează:
Această perspectivă accentuează modelele globale de interacțiune și comunicare și, în
simpatie cu majoritatea literaturii despre globa lizare, folosește termenul de societate în
principal pentru a se distanța de modelele Relațiilor Internaționale orientate spre stat …
[societatea mondială] vizează captarea interacțiunii totale dintre state, actori nestatali și
indivizi, în timp ce au înțeles că toți actorii d in sistem sunt conștienți de interconectarea lor și
de împărtășirea unor valori importante8.
Focusarea asupra indivizilor, a normelor, a valorilor și chiar a discursului a ajuns să
ofere un forum pentru proiecte liberale și critice în Relațiile Internaționale pentru a folosi

6 Andrew Linklater , Hidemi Suganami, The English School of International Relations: A Contemporary
Reassessment , Cambridge: C ambridge University Press, 2006 , 131.
7 Ole Wæver, Internatio nal Society: Theoretical Promises Unfulfilled? Cooperation and Conflict 27:1 (1992), 98.
8 Barry Buzan, From International to World Society? English School Theory and the Social Structure of
Globalization ,Cambridge: Cambridge University Press 2004 , 64.

Școala Engleză ca o metodă de explicare și înțelegere a lumii dintr -o perspectivă care se
îndepărtează de r ealism, dar nu respinge prioritatea sau necesitatea statului în afacerile globale.
Nu există nicio îndoială că Școala Engleză a crescut în popularitate de la sfârșitul
Războiului Rece, iar perioada post -1990 în teoria Școlii Engleze a fost numită "reorganizarea"
școlii de către Buzan și alți savanți proeminenți care adoptă societate. Unul dintre elementele
cele mai interesante ale Școlii este diversitatea teoriei și localizarea geografică a celor care se
consideră a fi în cadrul Școlii și multitudi nea de lucrări efectuate în cadrul societății statelor în
ultimele două decenii . Un avantaj important pentru o abordare de mijloc, cum ar fi Școala
Engleză, este că, pe un singur nivel, ea include elementele realiste ale Relațiilor Internaționale
cu accent pe stat. Cu toate acestea, la un alt nivel, elementul societății mondiale a teoriei Școlii
Engleze este capabil să permită unui spectru larg de teoreticieni să discute diferite elemente
critice și efectele lor asupra societății statelor. Indiferent că acestea provin sub forma teoriei
emancipăr ii, a teoriei globalizării, a teoriei neo – sau postcoloniale sau chiar a gândirii
postmoderne, gânditorii critici c are aleg să adopte o metodă de Școală Engleză s unt forțați să –
și întemeieze munca într -o înțelegere a statului sau a societății internațional e. Asigurarea că
toate eforturile contemporane de a examina arena internațională pot menține elementele
tradiționale e ste o componentă esențială a Relațiilor Internaționale moderne. Robert Jackson
subliniază acest punct în care declară:
Teoria relațiilor internaționale contemporane tinde să fie o pungă mixtă de abordări
independente care, de obicei, nu sunt în dialog. Aș împrumuta mai puțin din discipline
independente și aș utiliza mai bine resursele tradiționale abundente care sunt di sponibile pentru
teoretizarea problemelor contemporane ale relațiilor internaționale care urmăresc, astfel, să
adauge la stocul nostru acumulat de cunoștințe istorice9.
Ca rezultat al unui astfel de model pluralist, se poate spune că Școala Engleză reprezintă
o metodă coerentă și avantajoasă pentru realizarea unei înțelegeri largi și complexe a
problemelo r politice internaționale moderne.

9 Robert Jackson, Is there a classical international theory? , International theory: posit ivism and beyond,
Cambridge: C ambridge University Press, 1996 , 216.