Introducere în telecomunica țiile spațiale [600651]

CUPRINS

CAPITOLUL I………………………………………………………………………………………………………………. 1
Introducere în telecomunica țiile spațiale
.….……………………………………………………….1
1.1. Activit ățile umane în spa țiul extraatmosferic și sateliții de comunica ții………………………1
1.1.1. Explorarea spa țiului extraatmosferic …………………………………………………………………………. 1
1.1.2. Utilizarea spa țiului extraatmosferic ………………………………………………………………………….. 3
1.1.3 Exploatarea spa țiului extraatmosferic ………………………………………………………………………… 3
1.1.4. Caracteristici func ționale ale sateli ților ……………………………………………………………………… 4
1.1.7.1. Servicii de telecomunica ții prin satelit ……………………………………………………………………. 9
1.2. Sisteme de telecomunica ții prin satelit – organiza ții internaționale ………………………………… 11
1.2.1. Organiza ția Interna țională de Telecomunica ții prin Satelit (INTELSAT) …………………….. 12
1.2.2. INTERSPUTNIK …………………………………………………………………………………………….. ….. 24
1.2.3. INMARSAT ………………………………………………………………………………………………… ……… 27
1.3. Sisteme de telecomunica ții prin satelit – organiza ții regionale ………………………………………. 31
1.3.1. Organiza ția European ă pentru Telecomunica ții prin Satelit (EUTELSAT) ………………….. 31
1.4. Uniunea Interna țională a Telecomunica țiilor (UIT) ……………………………………………………… 42

CAPITOLUL II …………………………………………………………………………………………………………… 53  
Subiectele și izvoarele dreptului interna țional spațial …………………………………………………………. 53  
2.1. Noțiunea de subiect de drept interna țional …………………………………………………………………. 53  
2.1.1. Scurt istoric introductiv al problemei ……………………………………………………………………… . 53 
2.1.2. Pluralitatea subiecte lor dreptului interna țional public ……………………………………………….. 55  
2.1.2.1. Problema societ ăților transna ționale din punct de vedere al calit ății de subiect al
dreptului interna țional ……………………………………………………………………………………………………. 56  
2.1.1.2. Problema organiza ției interna ționale din punct de vedere al calit ății de …………………….. 59  
subiect al dreptului interna țional ……………………………………………………………………………………… 59  
2.2. Izvoarele dreptului inetrna țional spațial – Corpus Juris Spatialis …………………………………… 61  
2.2.1. Codificarea dreptului spa țial. Noțiunea de codificare ………………………………………………… 61  
2.2.2. Tratatul cu privire la principiile care guverneaz ă activitatea statelor în exploatarea
și folosirea spa țiului extraatmosferic, inclusiv Luna și celelalte corpuri cere ști ……………………… 66  
2.2.3. Acordul cu privire la salvarea astronau ților, reîntoarcerea astronau ților și 
restituirea obiectelor lansate în spa țiul extraatmosferic ………………………………………………………. 71  
2.2.4. Acordul care guverneaz ă activitățile statelor pe Lun ă și celelalte corpuri cere ști ………….. 71  
2.2.5. Conven ția internațională privind răspunderea pentru daunele  
cauzate de obiectele spa țiale …………………………………………………………………………………………… 72  
2.2.6. Conven ția cu privire la înregistra rea de obiecte lansate în spa țiul extraatmosferic ………… 73  
2.2.7. Stadiul aplic ării, problemele și provocările cu care se confrunt ă 
cele cinci tratate ale ONU privitoare la spa țiul extraatmosferic …………………………………………… 74  
2.2.8. Acordurile multilaterale și bilaterale ……………………………………………………………………….. 78  
2.3. Principii de drept interna țional spațial ……………………………………………………………………….. 79  
2.3.1. Defini ția, subiectul și izvoarele dreptului interna țional spațial ……………………………………. 79  
2.3.2. Principiul explor ării și utilizării spațiului extraatmosferic spre binele și 
în interesul întregii omeniri ……………………………………………………………………………………. ………. 83  
2.3.3. Principiul liberei explor ări și utilizări a spațiului extraatmosferic de c ătre 
toate statele, in condi ții de egalitate …………………………………………………………………………………. 85  
2.3.4. Principiul neaproprierii na ționale a spa țiului extraatmosferic …………………………………….. 86

2.3.5. Principiul folosirii în scopuri pa șnice a spa țiului extraatmosferic  
și a corpurilor cere ști ……………………………………………………………………………………………………… 88  
2.3.6. Principiul cooper ării interna ționale in explorarea și utilizarea  
spațiului extraatmosferic …………………………………………………………………………………………… …… 90 
2.3.7. Principiul r ăspunderii interna ționale a statelor pentru întreaga activitate spa țială ………….. 92  
2.3.8. Principiul interzicerii contamin ării spațiului extraatmosferic și de a produce
schimbări nocive în mediul terestru …………………………………………………………………………………. 97  
2.3.9. Principiul propriet ății si jurisdic ției naționale asupra obiectelor spa țiale ……………………… 99  
2.3.10. Principiul consider ării astronau ților ca trimi și ai omenirii ………………………………………. 101  

CAPITOLUL III ……………………………………………………………………………………………………….. 103
Probleme actuale în definirea și utilizarea spa țiului extraatmosferic
din perspectiva sateli ților de comunica ții ………………………………………………………………………… 103
3.1 Spațiul extraatmosferic – defini ție și delimitare …………………………………………………………. 103
3.1.1. Scurt istoric introductiv al problemei …………………………………………………………………….. 103
3.1.2. Statutul juridic al spa țiului extraatmosferic și de …………………………………………………….. 105
reglementare a activit ăților în acest spa țiu ………………………………………………………………………. 105
3.1.3. Problema activit ăților care se desf ășoară în ambele spa ții ………………………………………… 108
3.1.4. Abord ări diferite în problema definirii și delimitării spațiului extraatmosferic ……………. 109
3.1.4.1. Abordarea spa țială ……………………………………………………………………………………………. 110
3.1.4.2. Abordarea func țională ………………………………………………………………………………………. 113
3.1.5. Este necesar ă delimitarea? …………………………………………………………………………………… 114
3.1.6. Argumentele împotriva stabilir ii unei linii clare de demarca ție …………………………………. 115
3.1.7. Cazul orbitei geosta ționare …………………………………………………………………………………… 116
3.2. Noțiunea de stat de lansare ……………………………………………………………………………………… 11 8
3.3. Deșeurile spa țiale și influența lor asupra sateliților de comunica ții ………………………………. 123
3.4. Perturba ții și interferen țe în funcționareasateli ților de comunica ții ………………………………. 131
3.5. Utilizarea sateli ților de comunica ții în interes public ………………………………………………….. 135
3.5.1. Conceptul de interes public și telecomunica țiile prin satelit ……………………………………… 135
3.5.2. Analiz ă comparativ ă a definirii conceptului de serviciu universal la nivelul
principalilor actori interna ționali în domeniul telecomunica țiilor prin satelit:
Statele Unite, Uniunea European ă și Uniunea Interna țională a Telecomunica țiilor ………………. 137
3.6. Privatizarea și comercializarea telecomunica țiilor prin satelit ……………………………………… 140
3.6.1. Privatizarea telecomunica țiilor prin satelit și interesul public …………………………………… 140
3.6.2. Cadrul juridic conex comercializ ării și privatizării în spațiul extraatmosferic …………….. 142
3.6.3. Comercializarea și privatizarea activit ăților spațiale ……………………………………………….. 145
3.6.4. Solu ționarea diferendelor ap ărute ca efect al comercializ ării și privatizării
activităților conexe spa țiului extraatmosferic ………………………………………………………………….. 146
3.6.5. Dreptul interna țional spațial și Organiza ția Mondial ă a Comerțului ………………………….. 148

CAPITOLUL IV ………………………………………………………………………………………………………… 152
Aspecte militare în utilizarea sateli ților de comunica ții. Conduita statelor în spa țiul
extraatmosferic ………………………………………………………………………………………………… …………. 152
4.1. Securitatea spa țiului extraatmosferic și principiul utiliz ării în „scopuri pa șnice” …………… 152
4.2. Sateli ții de comunica ții – produse și tehnologii cu dublă utilizare din perspectiva
dreptului interna țional spațial ………………………………………………………………………………………… 155
4.2.1 Dreptul interna țional și posibilitatea utiliz ării forței în spațiul extraatmosferic …………… 157
4.2.2 Constrângeri juridice privind utilizarea militar ă a obiectelor spa țiale …………………………. 159

4.2.3 Consecin țe de ordin juridic din implicarea sateli ților de comunica ții ………………………….. 161
în conflicte armate …………………………………………………………………………………………….. ………… 161
4.3. Regimul juridic al cont rolului exporturilor ……………………………………………………………….. 165
produselor și tehnologiilor cu dubl ă utilizare …………………………………………………………………… 165
4.3.1. Implica țiile controlului exporturilor pentru sateli ții de comunica ții …………………………… 165
4.3.2 Controlul exporturilor în domeniul sateli ților de comunica ții în Europa ……………………… 167
4.3.3. Controlul exporturilor în domeniul sateli ților de comunica ții în Federa ția Rusă …………. 171
4.3.4. Controlul exporturilor în domeniul sateli ților de comunica ții în China ………………………. 173
4.3.5. Controlul exporturilor în domeniul sateli ților de comunica ții în Statele Unite …………….. 175
4.4. Conduita statelor în spa țiul extraatmosferic ………………………………………………………………. 179
4.4.1. Codul de conduit ă UE pentru activit ățile din spa țiul extraatmosferic ………………………… 179
4.4.2 Structura Proiectului de Cod de conduit ă al Uniunii Europene ………………………………….. 183
pentru activit ățile din spa țiul extraatmosferic ………………………………………………………………….. 183
4.4.3 Promovarea și poziția statelor membre UE fa ță de Codul de conduit ă ………………………… 185
4.4.4 Modelul Codului de conduit ă pentru na țiuni spațiale responsabile …………………………….. 189
al Centrulu i Stim son ……………………………………………………………………………………………. ………. 189

CAPITOLUL V …………………………………………………………………………………………………………. 191  
România și telecomunica țiile prin satelit din perspectiva dreptului interna țional …………………. 191  
5.1. Agen ția Spațială Română – coordonatorul programului na țional spațial ………………………. 191  
5.2. Cadrul juridic na țional privitor la conceptul de serviciu universal ……………………………….. 192  
5.3. Controlul exporturilor în domeniul sateli ților de comunica ții în România …………………….. 194

1 CAPITOLUL I
INTRODUCERE ÎN TELECOMUNICA ȚIILE SPA ȚIALE

1.1. ACTIVIT ĂȚILE UMANE ÎN SPA ȚIUL EXTRAATMOSFERIC ȘI
SATELIȚII DE COMUNICA ȚII

1.1.1. Explorarea spațiului extraatmosferic

Activitățile spațiale includ trei direc ții principale: explorarea, utilizarea și exploatarea
spațiului extraatmosferic și a corpurilor cere ști. Aceste activit ăți umane se desf ășoară
concomitent, deoarece aces tea nu se exclud reciproc.
Acest termen se refer ă la toate activit ățile care au ca obi ect descoperirea și cunoașterea
spațiului extraatmosferic și a corpurilor cere ști. Ea cuprinde a șadar toate activit ățile umane
concentrate pe activitatea de cercetare științifică și mijloacele utilizate pentru a o realiza, cum
ar fi exemplul sta țiilor spațiale, având în vedere inclusiv consecin țele care pot rezulta pentru
mediul spa țial.
Forța motrice în aceast ă materie a constituit-o de la bun început cercetarea științifică,
posibilitatea de a trimite în spa țiu dispozitive pentru m ăsurători reprezentând un real interes
în mediul academic.
Cercetarea fundamental ă a fost unul din scopurile principale ale explor ării spațiului
extraatmosferic.
Inițial, misiunile spa țiale au fost concepute pentru a studia caracteristicile spa țiului
extraatmosferic, precum și cele ale P ământului și mediului s ău înconjur ător. În anul 1958, cu
ajutorul satelitului Explor er I a fost descoperit ă și relevată centura de radia ții Van Allen,
ce reprezint ă practic primul mare succes al misiunii spa țiale Discovery.1
Din punct de vedere astonomic centura interioar ă a atmosferei circumterestre const ă în
principal din protoni și ajunge la o intensitate maxim ă la aproximativ 5.000 de km de la
suprafața Pământului. Centura exterioar ă este format ă în cea mai mare parte din electroni și
are o intensitate maxim ă la aproximativ 16.000 km. Ambele centuri sunt mai intense la

1 James A. Van Allen, Origins of Magnetospheric Physics, Univ. of Iowa Press, Iowa City, 2004
Descoperit ă de fizicianul american Van Allen și confirmat ă de Explorer I la 31 ianuarie 1958, centura de radia ții
este rezultatul captur ării de către câmpul magnetic al P ământului a particulelor înc ărcate energetic. Aceasta se
comportă ca un scut care ne protejeaz ă împotriva radia țiilor cosmice fiind situat ă la numai 200 km de suprafa ță

2 Ecuator și sunt practic absente la poli. Între cele dou ă centuri (la aproximativ 13.000 km) se
află o regiune în care inte nsitatea de particule înc ărcate este foarte redus ă.
Nivelul de radia ții și distribu țiile de particule din cadrul centurilor de radia ții Van
Allen variaz ă în mod constant și sunt puternic afectate de varia țiile activit ății solare. În timp
ce ambele centuri reprezent ă un pericol datorat radia țiilor electromagnetice pentru activit ățile
spațiale, centura interioar ă este în particular periculoas ă pentru navele spa țiale cu sau f ără
echipaj uman.
Sateliții de comunica ții trebuie s ă aibă o bună protecție pentru aparatura electronic ă de
la bord, în cazul în care opera țiunile se desf ășoară în cadrul centurilor de radia ții Van Allen.
Studiul radia țiilor din spa țiul extraatmosferic s-a bazat pe oportunitatea de a dispune
de instrumentele de m ăsură și observare pozi ționate dincolo de atmosfera P ământului, fapt ce
le-a permis astronomilor acestora studiul radia țiilor din univers, demers științific care
inaccesibil anterior anilor '50. Rezultatele din acest domeniu au schimbat în mod dramatic
înțelegerea noastr ă privind formarea, evolu ția și compozi ția stelelor, materiei interstelare și a
galaxiilor. Acestea au contribuit în mare m ăsură la o mai bun ă de înțelegere a universului,
inclusiv la rela ția dintre P ământ, Soare și Lună. Cercetarea științifică asupra spa țiului
extraatmosferic se confrunt ă cu un obstacol nou care rezult ă din folosirea intensiv ă a zonei
din jurul P ământulu, în principal datorit ă problemei de șeurilor spa țiale. Acestea s unt rezultate
din fragmentarea obiectelor spa țiale, ca urmare a exploziilor sau coliziunilor ori din uzura
obiectelor trimise de om în spa țiu.2
Ele pot pune în pe ricol, datorit ă riscului de coliziune, sateli ții artificiali în func țiune și
mai ales sta țiile spațiale. Concentra ția acestor fragmente este important a fi evaluat ă pentru
orbitele geosta ționare, pe care func ționează majoritatea sateli ților de comunica ții, la altitudini
cuprinse între 600 și 1.500 km, dar și unor orbite mai mici, care s unt utilizate pentru misiuni,
cu echipaj uman cum este cazul sta ției spațiale interna ționale.
Cercetarea în domeniu, se confrunt ă de asemenea cu utilizarea intensiv ă a orbitelor
geostaționare de c ătre sateliții de comunica ții. Acest lucru poate provoca bruiajul sistemelor
de transmisie radio, care poate afecta grav succesul reintr ării navelor spa țiale în atmosfer ă.
Aceste posibile perturba ții împiedic ă și dezvoltarea activit ăților de explorare.
În soluționarea problemei utiliz ării intensive a resurselor radio, un efort major a fost
făcut de către Uniunea Interna țională a Telecomunica țiilor prin crearea de „zonele de t ăcere

Pământului deasupra Braziliei și la peste 1.200 km în alte p ărți ale globului
2 Walter Flury, The Space Debris Enviro nment of the Earth, in D. McNally: The Vanishing Universe ,
Cambridge University Press 1994

3 radio”, adic ă prin punerea la dispozi ție a frecven țelor exclusiv pentru cercetare științifică.
Nu în ultimul rând, proliferarea zborurilor spa țiale suborbitale poate avea de
asemenea consecin țe asupra mediului ambiant al P ământului, ea putând afecta climatul din
cauza riscului de poluare.3

1.1.2. Utilizarea spațiului extraatmosferic

Spațiul extraatmosferic ar putea contribui în mod semnificativ la progresul și
dezvoltarea anumitor activit ăți umane. Propriet ățile fizice ale spa țiului extraatmosferic au
fost utilizate pentru a facilita anumite activit ăți de pe suprafa ța Pământului. Utilizarea
spațiului include toate activit ățile spațiale cu scop determinat dinc olo de atmosfera terestr ă
în sine și, prin urmare, legate de suprafa ța Pământului.
Spațiul extraatmosferic este utilizat îns ă și pentru aspecte practice la fel de importante
ca cercetarea științifică. Deși activitățile spațiale care au fost ini țial desfășurate în scop de
cercetare, pe parcursul acestora, datorit ă descoperirilo r ulterioare și a avansului tehnologic, au
dobândit un pregnant scop economic și comercial.
Activitățile din spa țiul extraatmosferic cunosc ast ăzi o dezvoltare considerabil ă în
anumite sectoare industriale și comerciale, cu aplicabilitate în special în domeniul
telecomunica țiilor.

1.1.3 Exploatarea spațiului extraatmosferic

Utilizarea spa țiului s-a transformat într-un timp scurt de la debut, în activit ăți în
scopuri comerciale. Dintre toate mijloacele folosite de c ătre om pentru utilizarea și
exploatarea spa țiului, cele care au produs cele mai mari venituri pân ă în prezent sunt sateli ții
de comunica ții.
Comunica țiile prin satelit au devenit din ce în ce mai mult un suport real pentru
creștere economic ă atât pentru țările dezvoltate cât și pentru cele în curs de dezvoltare.
Progresele tehnologice din acest domeniu au dus la apari ția treptată a unor noi servicii
de telecomunica ții și a unor noi aplica ții, cum ar fi de telefonia mobil ă, transmiterea de date și
imagini, videoconferin țe, radiodifuziunea digital ă, multimedia și acces interna țional la

3 Jessica West, The Space Security Inde x: Changing Trends in Space Secu rity and the Outer Space Treaty,
Celebrating the Space Age: 50 Years of Space Technology, 40 Years of the Outer Space Treaty-Conference Report 2–3 April 2007 , Geneva, UNIDIR, 2007.

4 tehnologia Internet.
Gama larg ă de aplica ții considerate include, printre altele, înv ățământ la distan ță,
telemedicina, comer țul electronic, f ără a uita îns ă de partajarea de date și informa ții mass-
media, date științifice, informa ții financiare și meteorologice la nivel mondial.
Sateliții de comunica ții și echipamentele terestre aferente de telecomunica ții, sistemele
de lansare ale acestora, precum și toate serviciile conexe reprezint ă o întreag ă industrie. În
urma liberaliz ării pieței începute în anii '80, au fost create sisteme private.
Această politică a fost puternic sprijinit ă de sectorul industrial spa țial, convins de
faptul că un număr tot mai mare de operatori ar genera mai multe comenzi și implicit o marj ă
mai mare de profit.
În ultimii ani, industria spa țială a început s ă își încetineasc ă ritmul de cre ștere, de la
aproximativ 19% în 2008 la 4% în 2014, dar, cu toate acestea, mai mare decât cea din alte
sectoare industriale.4

1.1.4. Caracteristici funcționale ale sateliților

Dezvoltarea de servic ii de telecomunica ții este o caracteristic ă fundamental ă a
societății moderne. Aceasta determin ă multe aspecte ale vie ții în lumea contemporan ă.
Utilizarea spa țiului extraatmosferic are pos ibilitatea de a oferi solu ții satisfăcătoare din punct
de vedere tehnic, economic și comercial, pentru cre șterea volumului de comunica ții, a vitezei
și distanțelor parcurse.
În special cu privire la capacita tea de transmisie, telecomunica țiile prin satelit ofer ă
oportunități net superioare fa ță de mijloacele conven ționale, cum ar fi cablurile
intercontinentale submarine.
Un satelit plasat pe orbit ă geostaționară acoperă în jur de o treime din suprafa ța
Pământului. El poate astfel realiza leg ătura între toate sta țiile de la sol din aceast ă zonă.
Această posibilitate include și telecomunica țiile.
Telecomunica țiile spațiale au condus astfel la o îmbun ătățire și dezvoltare
considerabile a serviciilor de telefonie, telegraf, fax, teleconferin țe, transmisii de date digitale
între diverse entit ăți și multe alte aplica ții.
În plus fa ță de telecomunica țiile fixe, care permit stabilirea de leg ături la nivel global,

4 2015 State of the Satellite Industry Report , http://www.sia.org/wp-content/ uploads/2015/05/Mktg15-SSIR-
2015-FINAL-Compressed.pdf

5 regional sau na țional, între sta țiile de emisie sau de televiziune, serviciile de telecomunica ții
mobile pot îmbun ătăți conexiunile dintre un punct fix de pe P ământ și unități mobile, cum ar
fi nave, aeronave și vehicule rutiere.
Ele au contribuit și la reglementarea și îmbunătățirea naviga ției aeriene și maritime.
Nu în ultimul rând, telecomunica țiile spațiale contribuie la protec ția vieții omului prin
localizarea rapid ă a apelurilor de urgen ță.

1.1.5. Sateli ții de telecomunica ții

Un element cheie în spa țiul de telecomunica ții este satelitul, definit de Regulamentele
radio (RR) ale Uniunii Interna ționale a Telecomunica țiilor (UIT) ca fiind „un corp care se
învârte în jurul unui alt corp de mas ă preponderent ă, și care are o mi șcare în primul rând și
permanent determinate de for ța de atrac ție a acestui alt corp”.5
Reamintim aici și definiția pentru telcomunica ții, dată de U.I.T. ca fiind „orice
transmisie, emisie sau recep ție de semne, semnale, scrieri, imagini și sunete sau informa ții de
orice natur ă prin cablu, radio, fibr ă optică sau alte sisteme electromagnetice”.6
Satelitul are în compunere o sarcin ă utilă (antene, repetoare), ce retransmite semnalele
radio unei platform ă (sisteme de panouri so lare pentru propulsie și manevre de control de la
distanță, sistemul de stabilizare și de control pe orbit ă, sistemul de control termic, sistemul de
telemetrie) care asigur ă funcționarea sarcinii utile.
Printre sateli ți, se disting urm ătoarele tipuri:
1. satelit activ: un satelit purt ător de stație de emisie sau de retransmisie a semnalelor
de radiocomunica ții.7
2. satelit reflector (numit uneori și satelit pasiv): satelit destinat pentru a reflecta
semnalele de radiocomunica ții.8
Sateliții de telecomunica ții, se pot clasifica astfel:
1. După puterea transponderelor (receptor – emi țător de bord) îmbarcate:
a) de mică putere LPS (1 ÷ 30W) Exemplu: INTELSAT (8 ÷ 10W);
b) de medie putere MPS (30 ÷ 100W)
c) de mare putere HPS (100 ÷ 300W) și mai mult. b) Dup ă tipul de servicii de

5 ITU RR1- Section VIII – Space related technical terms, 1.179, Rec. ITU-R V.573-4
6 Constitution of the International Telecommunication Union, Geneva, 1992, CS 1012 și ITU RR1.3
7 ITU RR1- Section VIII – Space related technical terms, 1.180, Rec. ITU-R V.573-4
8 ITU RR1- Section VIII – Space related technical terms, 1.181, Rec. ITU-R V.573-4

6 telecomunica ții:
2. Sateliți pentru servicii fixe (FSS – Fixed Satellite Service). Exemplu: sateli ții
INTELSAT.
3. Sateliți pentru servicii de radiodifuziune (BSS – Broadcasting Satellite Service).
Exemplu: Sateli ții de distribu ție din seria ECS – European Comunication Satellite
lansați de compania EUTELSAT, cu puter i de cca. 10W, care distribuie
programele pentru sta ții TV. Recep ția individual ă a programelor transmise de
acești sateliți este dificil ă.
4. Sateliți pentru recep ția directă (DBS – Direct Broadcasting Satellite). Au putere
mare (250W) și pot asigura o recep ție bună, în zona pentru care au fost destina ți,
cu antene parabolice sau offset cu diametru de 60 ÷ 90cm.
5. După frecvențele de lucru exist ă sateliți care transmit și recepționează:
a) în banda C (6GHz pentru traseul asce ndent, 4GHz pentru cel descendent.
Exemplu: sateli ții INTELSAT.
b) în banda Ku: pentru traseul descendent 10,95 -11,7GHz și 12,5 – 12,75GHz;
pentru traseul traseul asce ndent 14GHz. Exemplu: sateli ții ECS, ASTRA, DFS.
c) tot în banda Ku: pentru traseul tr aseul descendent 11,7- 12,5GHz; pentru
traseul traseul ascendent 18GHz. Exemplu: sateli ții pentru DBS: TDF-1, TV-
SAT2, OLIMPUS, TELE– X etc.
Deși în ultimii ani, sateli ții de comunica ții sunt plasa ți pe orbite terestre joase și medii,
marea majoritate a acestora este pozi ționată pe orbită geostaționară, peste 95% din activitatea
U.I.T. fiind concentrat ă pe acest segment.
Regulamentele Radio ale U.I.T. definesc satelitul geosta ționar dup ă cum urmeaz ă:
„un satelit geosincron a c ărui orbită circulară și directă se află în planul ecuatorial și care
astfel rămâne fix în raport cu P ământul; prin extensie, un satelit geosincron care r ămâne
aproximativ fix în raport cu P ământul”.9 Această stabilitate pe orbit ă a sateliților geosta ționari
prezintă un interes deosebit pentru sectorul telecomunica țiilor spațiale.
Terminologia în domeniul activit ăților din spa țiul extraatmosferic este în continu ă
adaptare, concomitent cu progresul tehnologic și științific. Competen ța de modificare și
redefinire a termenilor sus-men ționați revine Conferin țelor pentru radiocomunica ții ale U.I.T.
De la începuturile telecomunica țiilor spațiale, tehnologia satelitar ă a evoluat în mod
semnificativ în privin ța capacității, sarcinii utile și duratei de via ță, care în prezent se apropie

7 de cincisprezece ani.
Prin cercetarea și dezvoltarea sistemelor de a limentare cu energie, care s ă suplineasc ă
lipsa de combus tibil din spa țiu, se urm ărește extinderea duratei de via ță a acestor obiecte
spațiale scumpe.

1.1.6. Orbite și spectre de frecven țe

Singura modalitate de a comunica cu un obiect spa țial este prin intermediul undelor
hertziene (unde lungi, medii, sc urte, ultrascurte, microunde). To ți sateliții sunt echipa ți cu
dispozitive ce permit leg ătura ascendent ă (uplink) și cea descendent ă (downlink) cu
Pământul, leg ături radio de serviciu, telemetrie și telecomenzi. Pentru unele din aceste
funcțiuni se pot utiliza și legături intersatelitare.
Toate aceste leg ături utilizeaz ă benzi de frecven ță diferite. Printre aceste benzi, cele
mai utilizate sunt benzile de 6/4 GHz, numit ă și banda C (6 GHz pentru uplink si 4 GHz
pentru downlink), 14/10-12 GHz, banda Ku și, mai recent, benzile de 30/20 GHz, banda Ka.10
Sateliții se deplaseaz ă pe orbită în jurul P ământului. Exist ă multe tipuri de orbite, îns ă
toate se supun legilor lui Kepler: ele s unt elipse, cu punctul focal în centrul P ământului și care
respectă legea ariilor, adic ă, raza vectoare care une ște centrul P ământului cu satelitul descrie
arii egale în intervale de timp egale; în cazul în care un satelit parcurge o orbit ă eliptică foarte
înaltă, crește timpul parcurs între apogeu și perigeu.
În Regulamentele Radio ale U.I.T., orbita este definit ă ca: „traiectoria descris ă, în
raport cu un cadru specificat de referin ță, de centrul de mas ă al unui satelit sau unui alt obiect
din spațiu supuse în primul rând for țelor naturale, în principal for ța de gravita ție”.11
Cele dou ă mari configura ții generale utilizate ca orbite pentru sateli ți de
telecomunica ții sunt orbita geosta ționară și cea non-geosta ționară, asociate cu orbite, la
altitudine joas ă (Low Earth Orbit, 500 – 900 km), de altitudine medie (Medium Earth Orbit,
8.000 – 18.000 km) și de mare altitudine.
După cum am men ționat, orbita geosta ționară este una circular ă în planul ecuatorial, la
o altitudine de aproximativ 36.000 km, sateli ții de pe aceast ă orbită având o perioad ă orbitală
de 24 de ore, sincron ă cu mișcarea de rota ție Pământul.
În consecin ță, văzut de la sol, ei apar nemi șcati pe cer. Prin urmare ei pot fi, un releu

9 ITU RR1- Section VIII – Space related technical terms, 1.189, Rec. ITU-R V.573-4
10 Handbook on Satellite Communications, International Telecommunications Union, 3rd Ed. Wiley, 2002
11 ITU RR1- Section VIII – Space related technical terms, 1.184, Rec. ITU-R V.573-4

8 radio permanent, la fel ca și în cazul în care acesta ar fi fost situat într-un turn uria ș,
suplinindu-se astfel lipsa vizibilit ății directe.
Sateliții ce nu sunt geosta ționari sunt plasa ți pe orbite func ție de serviciile pe care
trebuie să le ofere, de multe ori orb ite mai joase decât cea geosta ționară.
Caracteristica lor comun ă este aceea c ă, văzuți de pe P ământ, se mi șcă pe cer, nu
rămân în câmpul de vizibilitate al unei anumite zone decât pe o anumit ă durată de timp.
Pentru a asigura un se rviciu de telecomunica ții permanent, este necesar ă o rețea de
sateliți, calculat ă astfel încât în orice moment, cel pu țin un satelit este vizibil pentru fiecare
utilizator sau chiar de mai mul ți satliți împreun ă atunci când avem cazul unui serviciu de
localizare.
În general nu este necesar ă menținerea orbitei pentru un sa telit ce nu este geosta ționar
pentru că el descrie o traiectorie keplerian ă normală după lansarea pe orbit ă, totuși menținerea
poate fi necesar ă în unele cazuri în care si stemele de separare orbital ă trebuie s ă fie
sincronizate.
Viața acestor sateli ți, este în general, mai scurt ă, deoarece la altitudi ni orbitale joase,
forța gravitațională accelereaz ă uzura orbitei.
În schimb, constrângerile tehnologice impus e pentru sistemele de lansare ale unor
astfel de sateli ți sunt mai pu țin stricte în cazul orbite joase.
Alocarea frecven țelor pentru servicii prin satelit reprezint ă o altă problemă legată de
funcționarea sateli ților, una complex ă ce necesit ă o coordonare și planificare la nivel
internațional.
Există mai multe niveluri de reglem entare ale spectrului de frecven țe radio din punct
de vedere geografic și al managementului puterii de emisie/recep ție.
La nivel mondial aceste aspecte sunt reglemen tate tot de U.I.T., pe trei regiuni, care
au o valoare egal ă în raport cu Regulamentele Radi o, independent de considerente
operaționale:
1. Regiunea 1 se refer ă la Europa și Africa, fostele republici ale U.R.S.S. și
Mongolia.
2. Regiunea 2 se refer ă la America de Sud, America de Nord și Groenlanda.
3. Regiunea 3 acoper ă Asia(excluzând zonele di n Regiunea 1), Australia și zona de
sud- vest a Pacificului.
În cadrul acestor regiuni, benzile de frecven ță sunt alocate diferitelor servicii prin
satelit, de și unui anumit serviciu îi pot fi alocate benzi de frecven ță diferite trupe în diferite

9 regiuni.
Atunci când o problem ă este responsabilitate a U.I.T., dar se refer ă numai la o zon ă
limitată din punct de vedere geografic, U.I.T. poate convoca o „Conferin ță regională” unde
sunt invitate toate țările din regiunea în cauz ă. Concluziile unei astfel de reuniuni pot fi
incluse în cadrul Regulamentelor U.I.T.
În gestionarea spectrului de frecven țe, U.I.T. are în vedere urm ătoarele trei etape:
1. atribuire (unei benzi de frecven ță), și anume „înregistrarea în Tabelul de alocare a
benzilor de frecven ță, a benzii determinate pentru utilizarea de c ătre unul sau mai
multe servicii radio terestre sau spa țiale ori de servicii de radioastranomie, în
condiții specificate”.12
2. alocare (a unei frecven țe sau canal radio), ceea ce înseamn ă „intrarea unui canal
de frecven ță desemnat într-un plan convenit, adoptat de o conferin ță de
competent ă, pentru utilizarea de c ătre unul sau mai multe administra ții pentru un
serviciu de radiocomunica ții terestre sau spa țiale în una sau mai multe țări sau
zone geografice identificate și în condi ții specificate”.13
3. asignare (a unei frecven țe sau canal radio), un termen care
desemneaz ă „autoriza ția acordat ă de către o administra ție pentru un post de radio
pentru a utiliza o frecven ță radio sau de canal de radiofrecven ță în condi ții
specificate”.14

1.1.7. Servicii și sisteme de comunica ții prin satelit

1.1.7.1. Servicii de telecomunicații prin satelit

Serviciile de telecomunica ții prin satelit furnizate în prezent sunt de mai multe tipuri
cele mai frecvente fiind: serviciul fix prin sa telit (FSS), serviciul mobil prin satelit (MSS),
serviciul de radiodifuziune prin satelit (BSS), serviciul de naviga ție prin satelit și serviciul
meteorologic prin satelit, servicii de teledetec ție.

12 ITU RR1-1.16
13 ITU RR1-1.17
14 ITU RR1-1.18

10 1.1.7.2. Serviciul fix prin satelit (F ixed satellite service – FSS)

În conformitate cu Regulamentele Radi o, FSS este „un serviciu de radiocomunica ții
între stații terestre aflate în pozi ții date, atunci când sunt utiliza ți unul sau mai mul ți sateliți;
poziția dată poate fi un punct fix specificat sau orice punct fix de pe o suprafa ță dată; în unele
cazuri, acest serviciu include leg ături satelit – satelit, care pot, de asemenea, s ă fie operate în
prin servicii inter-satelit; serviciul fix prin satelit de servicii poate include, de asemenea, legături de alimentare pentru alte servicii de radiocomunica ții spațiale.”
15
Acest tip de serviciu este unul din cele mai vechi tipuri de servicii oferite de
tehnologia satelitar ă. Stațiile instalate la bordul sateli ților, care sunt formate în principal de
repetoare și antene sunt denumite sta ții spațiale FSS. În prezent, cu rare excep ții, nicio
legătură între o sta ție emițătoare terestr ă și una receptoare terestr ă nu se face prin intermediul
unui singur satelit. În viitor, este de a șteptat ca leg ăturile între dou ă stații terestre s ă utilizeze
doi sau mai mul ți sateliți, conecta ți direct, fără stații terestre intermediare. O astfel de leg ătură
între două stații terestre folosind leg ături între sateli ți este denumit ă legătură multisatelit.
Serviciul fix prin satelit include, de asemenea leg ături de conexiune, adic ă legături
radio între o sta ție terestră situată într-un punct fix și stația spațială determinat ă, și invers,
care sunt utilizate pentru a transmite informa ții către un serviciu de radiocomunica ții spațiale,
altele decât FSS. În aceast ă categorie se încadreaz ă legătura uplink la serviciul de
radiodifuziune prin satelit (SRS), precum și legăturile uplink și downlink între o sta țiile
terestre fixe și sateliții lor prin servicii mobile prin satelit (SMS).
Toate tipurile de semnale de telecomunica ții pot fi transmise de c ătre legături FSS:
telefon, fax, date și video (sau o combina ție a acestor semnale în cadrul re țelelor digitale
integrate (ISDN), programe de radio și televiziune, etc. Sateli ții din genera țiile anterioare,
care funcționează în benzi de frecven ță cu FSS, sunt echipa ți cu transpondere de mare putere
și pot oferi direct servicii publice, prin recep ție individual ă cu ajutorul unor antene de
dimensiuni reduse (numai pentru recep ție TV), sau recep ție comună.

1.1.7.3. Serviciul mobil prin satelit (MSS)

În conformitate cu Regulamentele Radio, acesta este „un serviciu de
radiocomunica ții între sta ții terestre mobile și una sau mai multe sta ții spațiale, sau între sta ții

15 ITU RR1-1.21

11 spațiale utilizate de c ătre acest serviciu; sau între sta ții terestre mobile prin intermediul uneia
sau mai multor sta ții spațiale. Acest serviciu poate include, de asemenea, leg ături de tip
feeder necesare func ționării sale”.16 Această definiție include comunica ția mobilă de tip
maritim, aeronautic și terestru.
Deși țările dezvoltate sunt deservite de sisteme globale de comunica ții există în
continuare zone mari și grupuri de popula ție care au acces foarte limitat la serviciile de
telecomunica ții. Dezvoltarea unei re țele de telefonie terestre, fie prin cablu sau mobile, este
consumatoare de timp și costisitoare.

1.1.7.4. Serviciul de radiodifuzi une prin satelit (BSS)

Acest tip de serviciu este oferit de sateli ții de telecomunica ții ce furnizeaz ă în fapt trei
tipuri de servicii distincte dedicate divertismentului multimedia, direct c ătre utilizatorii finali,
și anume: serviciul de televiziune (BSS-TV), serviciul de televiziune de înalt ă definiție (BSS-
HDTV) și serviciul radio (BSS-Sound, cunoscut și ca SDARS – Satellit e Digital Audio Radio
Service). Dintre acestea cel mai so licitat este serviciul de televizi une, care are alocate special
în majoritatea țărilor atât sloturi orbitale cât și frecvențe și canale de func ționare.
Unul din cele mai noi servicii de comunica ții prin satelit este dat de difuziune video
digitală de tip DVB-RCS care permite conectarea de band ă largă prin internet independent de
infrastructura terestr ă convențională. Acest tip de serviciu este implementat prin intermediul
rețelei de sateli ți INTELSAT.

1.2. SISTEME DE TELECOMUNICA ȚII PRIN SATELIT – ORGANIZA ȚII
INTERNA ȚIONALE

Adunarea General ă a Organiza ției Națiunilor Unite în Rezolu ția sa 1721 (XVI) din 20
decembrie 1961, și-a exprimat dorin ța ca națiunile lumii ar putea „î n curând comunica prin
intermediul sateli ților la nivel global și nediscriminatoriu”.17
În acel moment S.U.A. a fost singura țară din lumea occidental ă, care putea furniza
elementele unui satelit de telecomunica ții. Ele au fost interesate în stabilirea unei astfel de
rețele globale nu numai pentru a promova pacea și înțelegerea între popoare, a șa cum a

16 ITU RR1-1.25
17 Rezoluția 1721 (XVI) a COPUOS în cadrul ședinței plenare nr. 1085 a Adun ării Generale a ONU din 20
decembrie 1961

12 afirmat pre ședintele S.U.A. în fa ța Adunării Generale Organiza ția Națiunilor Unite în 1961,
dar, de asemenea, și de a promova exploatarea comercial ă a noilor tehnologii spa țiale
satelitare și de a proteja suprema ția țărilor industrializate în acest domeniu. În plus,
americanii au vrut, de asemenea, s ă împiedice dezvoltarea oric ărui sistem concuren țial al
U.R.S.S., cu care, la data aceea erau în a șa-numitul R ăzboi Rece.18
Deja dup ă primele activit ăți spațiale de la sfâr șitul anilor ‘50, S.U.A. începuse s ă
formuleze o politic ă națională privind serviciile de telecomunica ții prin satelit, care a condus
la adoptarea Satellite Communications Act (Legea comunica țiilor prin sate lit) din 1962, act
normativ ce se concentra pe conceptul unui sistem global unic și pe necesitatea plas ării
telecomunica țiilor prin satelit sub umbrela cooper ării interna ționale. Prin aces t act, Congresul
a instituit o societate privat ă numită Communications Satellite Co rporation (COMSAT), care
a deținut monopolul oper ării sateliților în Statele Unite.
Dintre cele mai cunoscute organiza ții internaționale ce au în obiect problema sateli ților
de telecomunica ții sunt Intelsat, Intersputnik, Inmarsat.

1.2.1. Organiza ția Internațională de Telecomunica ții prin Satelit (INTELSAT)

1.2.1.1. Consor țiul INTELSAT interimar: 1964 -1973

Inițiatorii acestui demers au fost S.U. A. care în anul 1962 au negociat cu țările din
Europa occidental ă, Japonia, Australia și Canada înfiin țarea unui sistem global de
telecomunica ții prin satelit. Negocierile au implicat reprezentan ții a 18 state, reprezentând
aproape 90% din de ținătorii de infrastructuri de telecomunica ții la nivel mondial, interesele
altor țări nefiind luate în considerare. Statele în curs de dezvoltare nu au fost reprezentate.
U.R.S.S. și alte țări est-europene au refuzat din start s ă facă parte din aceast ă organiza ție.
Deoarece S.U.A. a încercat s ă impună conceptul un sistem unic la nivel mondial negocierile
au fost dificile. Multe țări europene au sus ținut perspectivele oferite de sateli ți, cu toate
acestea, nu au dorit s ă achieseze la acest c oncept ce presupunea un monopol, dorind s ă-și
rezerve posibilitatea de implicare în continuare în alte sisteme.19
Compromisul la care s-a aj uns a fost, în primul rând, s ă se prevad ă că părțile
Acordului nu pot fi împiedicate s ă creeze alte sisteme de telecomunica ții prin satelit cu

18 Polley, Isabel, INTELSAT – Restrukturierung einer internationalen Telekommunikationsorganisation,
Berlin, Duncker & Humblot, 2002
19 Baumann, Ingo, Das internationale Recht der Satellitenkommunikation, Frankfurt a.M., Peter Lang, 2005

13 scopul de a r ăspunde nevoilor pur na ționale sau altor motive de interes na țional și, în al doilea
rând, pentru a introduce termenul de „siste m comercial mondial un ic de telecomunica ții prin
sateliți”, nu în corpul textului Acordurilor interimare , ci numai în preambul, stabilind astfel
intenția clară a părților de a nu oferi nici un monopol INTELSAT.
Astfel, a fost fondat la 20 august 1964, consor țiul interimar INTELSAT prin
intermediul a dou ă Acorduri, încheiate pentru Statele Unite de c ătre COMSAT, iar pentru alte
țări de administra țiile lor de telecomunica ții aflate înc ă sub monopol de stat. Acordul
principal a stabilit un regim interimar ap licabil unui sistem comercial de telecomunica ții prin
satelit, în timp ce Acordul special a prev ăzut normele de exploatare ale sistemului.
La 4 iunie 1965, a fost semnat un acord privind solu ționarea disputelor. Consor țiul
interimar INTELSAT nu avea personalitate juridic ă, el func ționând sub forma unei
societăți mixte public – private. Prin urma re INTELSAT nu putea încheia contracte și nici nu
putea fi proprietara sateli ților din sistemul s ău. Managementul INTELS AT a fost atribuit
Comitetului interimar pentru telecomunica ții prin satelit, care se ocupa de planificarea,
construcția și exploatarea sistemului. Cu toate acest ea, S.U.A. a exercitat prin COMSAT,
controlul efectiv asupra consor țiului.
Toți cei care au fost parte la Acordul de func ționare au putut deveni membri ai
Comitetului interimar, numai sub condi ția de a contribui la finan țarea de sistemului. Cotele
părți au fost calculate pe baza de importan ței interna ționale a membrilor, conform datelor
furnizate de Uniunea Interna țională a Telecomunica țiilor. Prin aceast ă metodă, COMSAT a
primit drept de vot 61%, Marea Britanie, Fran ța și Germania, fiecare câte 6,1% Canada
3.75%, Australia 2.75%, Italia 2,2%, Elve ția și Japonia fiecare câte 2%. Pentru ceilal ți
participan ți au fost alocate p ărți sub 1,5%. Noii membri ar fi put ut aduna în total maxim 17%.
Astfel, a fost garantat c ă ponderea de COMSAT nu va coborî mai jos de 50,5%, realizându-se
astfel în mod efectiv co ntrolul asupra INTELSAT.
În cursul primilor cinci ani de existen ță, INTELSAT a c ăpătat experien ță,
concretizat ă în dezvoltarea tehnologic ă rapidă. Primul s ău satelit numit „Early Bird” a fost
lansat în aprilie 1965. La moment ul respectiv existau doar cinci țări care aveau sta ții terestre,
Statele Unite, Marea Br itanie, Germania, Fran ța și Italia. Acest num ăr a crescut la 20 în
numai trei ani.
Capacitatea sistemului a crescut deasemenea de zece ori în aceea și perioadă. La
început, „Early Bird”, numit mai târziu INTELSAT-I putea reali za simultan 249 conexiuni de
telefonie sau un canal de televiziune. La sfâr șitul anului 1968, acest num ăr a urcat la 2400

14 conversații telefonice sau patru canale de televiziune. Taxele de util izare au putut fi reduse cu
35% în aceea și perioadă.
În 1969 a devenit posibil ă lansarea a trei sateli ți INTELSAT-II pentru acoperire
globală. În acela și an, la nivel mondial, 500 de milioane de oameni puteau urm ări în direct
prima aselenizare. În opinia unor autori, progr amului Apollo NASA ar fi reprezentat pentru
S.U.A. unul dintre motivele fundamentale pentru instituirea INTELSAT, având în respectiva
periaodă aproximativ 37% din traficul de date gestionat de aceast ă rețea de sateli ți.20
Numărul de membri ai INTELSAT a crescut rapi d. Potrivit Acordului principal, orice
membru al U.I.T. putea deveni membru al INTELSAT. Convinse de marele poten țial politic
și economic al sateli ților de telecomunica ții, multe țări au dorit s ă se implice în acest proiect.
Chiar și țările în curs de dezvoltare și-au exprimat interesul foarte repede. Multe dintre aceste
țări au rămas, chiar și după decolonizare, dependente fostele lor puteri coloniale în materie de
telecomunica ții interna ționale. Sistemul INTELSAT le oferea acum șansa de a se stabili
conexiuni directe cu alte țări. Cu toate acestea, a subzistat problema sta țiilor terestre, cu
costuri prohibitive.
În ceea ce prive ște membrii europeni, nici unul nu a fost mul țumit de organizarea și
funcționarea sistemului datorit ă dominației COMSAT. Ei au fost clar dezavantaja ți din punct
de vedere al managementului care, în conformitate cu opinia S.U.A. trebuia s ă ofere cea mai
bună calitate la cel mai mic pre ț.
Statele europene ar fi vrut dimpotriv ă aplicarea principiului profitului echitabil, a șa
cum este cazul Agen ției Spațiale Europene. Conform acestui principiu, deciziile ar fi trebuit
luate, implicit cotele p ărți, în funcție de cotele de investi ții ale membri. Dar puterea industriei
S.U.A. a prevalat și, astfel, aceasta a continuat s ă-și consolideze pozi ția de lider în domeniul
comunica țiilor prin satelit, produc ătorii europeni reu șind doar s ă obțină comenzi în calitate de
subcontractan ți ai industriei amer icane de profil.

1.2.1.2. Organiza ția Interna țională de Telecomunica ții prin Satelit INTELSAT: 1973 – 2001

În conformitate cu prevederile Acordur ilor interimare, Acordul final trebuia s ă intre
în vigoare cel târziu la 1 iulie 1970. Având în vedere interesele divergente ale p ărților,
negocierile au fost extinse de la conferin ță la conferin ță. Statele europene au stabilit ca

20 Snow, Marcellus S., International Commercial Satelli te Communications – Economic and Political Issues of
the first Decade of INTELSAT, New York, 1976, p. 74-75

15 obiectiv principal al negoc ierilor o structura final ă a INTELSAT, care s ă le permit ă o putere
decizional ă mai mare, în timp ce S.U.A. s-a axat pe men ținerea domina ției COMSAT.
Instituirea de sisteme tehnolog ice diferite de INTELSAT a fost un alt aspect foarte
controversat ce a complicat negoc ierea unor acorduri definitive.
În cele din urm ă, părțile au ajuns la un compromis, consfin țit în preambulul
Acordului principal, acesta permi țând „oric ărei părți, semnatare sau oric ărei persoane aflate
sub jurisdic ția unei părți … să dezvolte, s ă achiziționeze sau utilizeze instala ții din domeniul
spațial distincte de cele ale INTELSAT pentru a r ăspunde nevoilor sale în materie de servicii
publice na ționale de telecomunica ții”,21 cu condi ția ca „partea ori semnatarul înainte de
înființarea, achizi ționarea sau utilizarea de astfel de instala ții, să consulte Consiliul
Guvernatorilor care se va pronun ța sub forma de recomand ări, de opinii cu privire la
compatibilitatea tehnic ă a acestor instala ții și a opera țiunilor cu utilizarea spectrului de
frecvențe radio și spațiului orbital cu cele exis tente ori planificate ale”.22
În mai 1971, Acordurile fina le au fost adoptate și deschise spre semnare în august
1971, INTELSAT putând conta deja pe 86 de membri temporari ai INTELSAT interimar, sediul central fiind ales la Washington. Acordurile au intrat în vigoare în 1973. Organizat ca
și consorțiu, noua organiza ție interna țională s-a bazat pe dou ă acorduri, un acord
interguvernamental și un acord de func ționare, care, în func ție de regimul de telecomunica ții
în vigoare în diferitele țări membre ar putea fi semnate fie de c ătre un organism
guvernamental din statul parte fie de o organiza ție „de telecomunica ții autorizat ă să
semneze”.
23
Prin aceste acorduri, IN TELSAT a devenit o organiza ție cu personalitate juridic ă de
drept interna țional public, cu privilegii și imunități, fiind descris ă ca având „toat ă capacitatea
necesară pentru îndeplinirea func țiilor și a obiectivelor sale, in clusiv capacitatea: … s ă încheie
acorduri cu state sau organiza ții internaționale, de a încheia contracte, de a achizi ționa bunuri
și a le înstr ăina, de a lua parte la procedura judiciar ă”. În preambulul Acordului principal,
părțile se refer ă la principiul afirmat în Rezolu ția 1721 din 1961 a Adun ării Generale a
Organizației Națiunilor Unite acela c ă „națiunile lumii trebuie cât mai curând posibil, s ă
comunice nediscriminatoriu utilizând sateli ți la nivel global” reafirmat în Tratatul spa țial din
1967 care prevede c ă „spațiul extraatmosferic ar trebui s ă fie utilizat în beneficiul și în
interesul tuturor țărilor”.

21 Art. XIV, lit. c), INTELSAT Agreement
22 Art. XIV, lit. c), INTELSAT Agreement
23 Preambulul Acordului de exploatare al INTELSAT

16 Părțile, de asemenea, au exprimat dorin ța lor de a „dezvolta în continuare acest sistem
de telecomunica ții prin satelit, în scopul de a realiza un sistem come rcial global unic …. , care
va asigura tuturor regiunilor lumii mai multe servicii extinse de telecomunica ții și va
contribui la pacea și înțelegerea din lume”. P ărțile își exprimă disponibilitatea de a „oferi
pentru binele întregii omeniri … facilit ățile cele mai eficient și cele mai economice posibil,
pentru a se asigura spec trului de radiofrecven țe și spațiului extraatmosferic utilizarea mai
rațională și mai echitabil ă”, și cred că „sateliții de telecomunica ții trebuie s ă fie organiza ți în
așa fel încât to ți oamenii s ă poată avea acces la sistemul global de comunica ții prin satelit”.24
În plus, INTELSAT s-a angajat s ă respecte regulile Uniunii Interna ționale a
Telecomunica țiilor și să ia în „… seam ă în mod corespunz ător recomand ările și procedurile
relevante”25, stabilite de c ătre organele U.I.T. relevante în dezvoltarea industriei spa țiale.
Înainte de a- și asuma drepturi opera ționale interna ționale și nu doar func ții de
coordonare a șa cum este cazul cu multe organiza ții interna ționale, ea a fost în m ăsură să
dobândeasc ă o structur ă instituțională original ă care să îi permit ă să îndeplineasc ă
responsabilit ăți de gestionare a unui sistem global de telecomunica ții prin satelit.
Odată cu adoptarea unor dispozi ții de stabilire a patru orga nisme de management, cu
intrarea în for ță a Acordurilor definitive în 1973, a putut fi ob ținută o mai mare
internaționalizare a sistemului. În noua structur ă, decizia apar ține în principal celor dou ă
reuniuni și unui consiliu de administra ție, a cărui componen ță și a mod de vot sunt legate de
cotele părți de investi ții în sistem. Adunarea p ărților și Reuniunea semnatarilor sunt dou ă
organisme legislative. Întrunit ă o dată la doi de ani, Adunarea p ărților, este un organ politic al
INTELSAT, este compus ă din toate P ărțile semnatare decizia fiind luat ă cu majoritatea
voturilor, fiecare stat având un vot.26
Reuniunea semnatarilor, care este convocat ă o dată pe an, este compus ă din
reprezentan ți ai investitorilor în INTELSAT. Aceasta delibereaz ă cu majoritate, fiecare
semnatar având un vot și este în primul rând responsabil ă pentru problemele tehnice și
financiare.
Al treilea organism este consiliul de administra ție, numit Consiliul Guvernatorilor,
„responsabil pentru proi ectarea, dezvoltarea, construirea de înfiin țarea, operarea și
întreținerea segmentului spa țial al INTELSAT”. Consiliul G uvernatorilor este un organ
permanent de conducere a INTELSAT care se întrune ște de cinci ori pe an și are drept de

24 Preambulul Acordului de exploatare al INTELSAT, alin. 5 și 6
25 Acordul de exploatare al INTELSAT, art. 13
26 Art. VII, INTELSAT Agreement

17 control în privin ța sistemului. Acesta este compus din reprezentan ți ai statelor membre
INTELSAT, care în mod individual sau în grupur i, sunt utilizatorii cei mai importan ți ai
sistemului, cota parte de investi ții fiind strict propor țională cu utilizarea anual ă a sistemului.
Deciziile sunt în principiu adoptate în unanimitate, dar, în caz contrar, decizia cu
privire la o chestiune de fond este subiect al votului ponderat, func ție de cotele p ărți de
investiții. De la introducerea regimului definitiv, ni ci un stat nu poate avea mai mult de 40%
din numărul total de voturi ponderate, acesta fiind alt factor care a încurajat o mai
mare interna ționalizare a sistemului.27
În ciuda faptului c ă poziția dominant ă a COMSAT a fost sl ăbită prin noi acorduri,
Statele Unite au continuat s ă domine organiza ția, prin intermediul COMSAT, chiar și pentru
mai mulți ani în care dispozi țiile tranzitorii cuprinse în Anexa D din Acordul principal
COMSAT au permis „asigurarea unui management în ceea ce prive ște proiectarea,
dezvoltarea, construc ția, dezvoltarea, instalarea, operarea și întreținerea segmentului spa țial
INTELSAT”.
În decembrie 1976, aceste func ții au fost transferate directorului general al
organizației, dar COMSAT a continuat s ă exercite sarcini importante în special în ceea ce
privește contracte pentru producerea și lansarea de sateli ți. Aceasta a existat numai pân ă în
februarie 1979 când toate aceste func ții au fost efectiv preluate de c ătre Direcția General ă a
Organizației.

1.2.1.3. Organiza ția Interna țională de Telecomunica ții prin Satelit INTELSAT: 2001 – prezent

INTELSAT a devenit o companie privata în 2001, serviciile publice oferite de c ătre
aceasta fiind sub supravegherea Organiza ției Interna ționale a Telecomunica țiilor prin Satelie
(ITSO), cu sediul in Washington, DC. În anul 2005 INTELSAT a fost achizi ționată de către
Zeus Holdings Limited, o companie format ă din fonducrile de investi ții Apax Partners,
Apollo Management, Madison Dearborn Partners și Permira. Ulterior, în anul 2008,
INTELSAT a fost achizi ționat în de c ătre Serafina Holdings Limited, o companie format ă din
fondurile de investi ții BC Partners și Silver Lake.unc ționarea INTELSAT
INTELSAT a func ționat ca o societate comercial ă în care proprietatea asupra
sateliților și serviciilor conexe, exclusiv a sta țiilor terestre era una comun ă în devălmășie.28

27 Art. IX, INTELSAT Agreement
28 Art. V, INTELSAT Agreement

18 În Acordul de func ționare, s-a declarat c ă finanțarea Organiza ției ar trebui s ă fie
asigurată prin dou ă mijloace: contribu țiile membrilor și venituri provenite din exploatarea
rețelei de telecomunica ții. Veniturile INTELSAT au fost create, în aceast ă ordine de
prioritate, pentru „acoperirea cheltuielilor de exploatare, între ținere și administrare și crearea
unui fond de rulment; s ă plătească semnatarilor, propor țional cu cotele lor de investi ții,
sumele cu titlu de beneficiu al ac ționarilor”.29 Sistemul de împ ărțire a determinat, prin
urmare, contribu ția fiecărui semnatar și a veniturilor sale, precum și dreptul lor de vot în
Consiliul Guvernatorilor, principal organul executiv al Organiza ției.
Un alt principiu financiar de baz ă consacrat în Acordul INTELSAT afirm ă că „taxa de
redevență pentru utilizarea segmentului spa țial pentru fiecare catego rie de utilizare este
aceeași pentru to ți solicitan ții de capacitate a segmentului spa țial pentru acel tip de
utilizare”.30 Aceasta a însemnat pentru INTELSAT ar fi trebuit s ă fie impozitate în acela și
mod un circuit telefonic între New York și Paris, și între New York și Cairo, echivalent cu a
spune că taxa de redeven ță de utilizare a sistemului INTELSAT a fost rezultatu l unei medii la
nivel global și, prin urmare, traseele cu densitate mare de trafic, cum sunt cele din Atlanticul
de Nord, s ă compenseze traseele cu traf ic redus, de care beneficiaz ă inclusiv țările în curs de
dezvoltare.
Această regulă de egalizare a tarifelor a permis tuturor utilizatorilor accesul la acest
sistem în condi ții atractive. Acesta sistem egalitar perm ite statelor, indifere nt de gradul de
dezvoltare tehnologic ă spațială, accesul la un serviciu universal. Acest sistem de operare
bazat pe principiul accesului liber și egal la toate serviciile INTELSAT s-a dovedit în timp a
fi unul nerentabil pentru acesta deoarece, deoare ce toate profitul era repartizat membrilor s ăi.
După cum am v ăzut, INTELSAT nu a avut drept scop maximizarea câ știgului
financiar. Cu toate acestea, o problem ă putea ap ărea în ceea ce prive ște viabilitatea sa
financiară în fața sistemelor concurente ce deserveau numai trasee de comunica ții profitabile
cum ar fi cele ale Atlanticului de Nord și, prin urmare, în m ăsură să ofere tarife mult mai mult
avantajoase pentru aceste segmente.
În ceea ce prive ște potențialul de solu ționare a litigiilor, Acordul principal, impunea
condiția ca „toate diferendele de ordin juridic trebuie, dac ă nu pot fi solu ționate în termen
rezonabil, s ă fie supuse arbitrajului” în conformitate cu dispozi țiile referitoare la
reglementarea diferendelor.

29 Acordul de exploatare al INTELSAT, art. 8, lit. e)
30 Art. V, lit. d), INTELSAT Agreement

19 O instan ță de arbitraj compus ă din trei membri corespunz ător constituit ă în
conformitate cu prevederile Anexei la Acordul principal avea competen ța de a lua o decizie în
orice disput ă care intra în competen ța respectivei instan țe .31

1.2.1.4. Evenimente marcante în dezvoltarea INTELSAT

Noua organizare a INTELSAT a dovedit un mare dinamism în activitatea sa. În 20
iulie 1969, INTELSAT a transmis în direct asel enizarea navetei Apollo XI. În 24 decembrie
1974, Organiza ția a dezvoltat primul serviciu de telefonie digital ă internațională din lume
reușind să pună în funcțiune o conexiune telefonic ă permanent ă directă, „telefonul ro șu” între
Casa Alb ă și de la Kremlin. În anul iulie 1978, prin intermediul sistemului de satelit al
Organizației a fost posbil ă realizarea primelor demonstra ții cu privire la tehnologia ce avea s ă
devină cunoscut ă drept Internet.
În anii '80, au fost lansa ți sateliți INTELSAT ce au permis radiodifuzorilor utilizarea
de stații terestre mai mici, și mai ușor de transportat, pentru a difuza știri și alte evenimente
majore, în direct, în întreaga lu me, pe 12 aprilie 1989 fiind realizat ă prima transmisiune de
televiziune de înalt ă definiție între SUA și Japonia. În anul 2001, dup ă 37 de ani de
funcționare ca organiza ție interguvernamental ă INTELSAT devine entitate privat ă. Pe 25
august 2014 INTELSAT a aniversat 50 de ani de existen ță.32

1.2.1.5. Apari ția sistemelor concurente INTELSAT

Realizarea sistemului INTELSAT nu a putut împiedica totu și crearea de sisteme
naționale și regionale concurente, c ătre sfârșitul anilor '70.
În Statele Unite, pentru crearea unei politici na ționale de tip cer deschis, mai multe
companii na ționale private au ob ținut o licen ță de la Comisia Federal ă de Comunica ții (FCC),
pentru a crea o politic ă de cer deschis, pus ă în practic ă în anul 1972.33
În 1986 peste 80% din comunica țiile transatlantice erau prelucrate de sistemul
INTELSAT, o situa ție care ar fi durat dac ă nu apărea un nou sistem de transmisie prin cablu
submarin.

31 INTELSAT Agreement, Annex C, Dispozi ții privind procedurile referitoare la solu ționarea diferendelor
potrivit Articolului XVIII din acest Acord și Articolul 20 din Acordul de func ționare
32 http://www.intelsat.com/about-us/our-history/
33 Kevin G. Wilson, Derregulating Telecommuni cations, Rowman & Littlefield Publishers, 2000

20 Primul cablu submarin între Europa și Statele Unite au fost amplasat la începutul
anilor '70, dar capacitatea sa de a fost foarte limitat ă, datorită tehnologiei bazate pe fire de
cupru. Situa ția s-a modificat dup ă apariția fibrelor optice care a dus la cre șterea capacit ății de
transmitere a informa ției. Primul cablu de aces t tip a intrat în func țiune în 1988 și a început s ă
preia mare parte din canalele de comunica ție deținute până atunci de INTELSAT.
În anii '90, au început privatiz ările în domeniul telecomunica țiilor din Europa sus ținute
de noile orient ări ale Organiza ției Mondiale a Comer țului (OMC). Pentru INTELSAT situa ția
a început s ă devină critică începând cu anii '90, când British Telecom a solicitat privatizarea
completă a Organiza ției, dar ideea a fost discutat ă în mod oficial pentru prima dat ă în 1994 în
Adunarea INTELSAT, îns ă nu a găsit niciun sus ținător.
Aceasta a condus la crearea unei presiuni suplimentare pentru a realiza o reform ă a
Organizației. A fost lansat ă ideea cre ării unei noi companii, c ăreia INTELSAT urma s ă-i
cedeze jum ătate din re țeaua sa. În ciuda opozi ției proiectul ini țial a fost prezentat în 1997 la
plenara de semnatarilor și acceptat un an mai târziu.

1.2.1.6. Dezmembrarea INTELSAT

Dezmembrarea de INTELSAT fost în principal rezultatul reform ării legisla ției
americane în domeniul telecomunica țiilor. Începând cu 1997 în Congresul SUA au fost
prezentate mai multe solicit ări de privatizare pentru INTELSAT și INMARSAT, precum și
pentru reforma COMSAT. Aceste discu ții au condus în martie 2000, la adoptarea Open
Market Reorganization for the Betterment of In ternational Telecommunications Act, cunoscut
și ca ORBIT Act, lege ce modifica Satellite Communications Act din 1962, prin ad ăugarea
unui capitol privind concuren ța și privatizarea în domeniul comunica țiilor prin satelit.
Scopul acesteia a fost de a s ă promoveze „o pia ță pe deplin competitiv ă pentru servicii
de comunica ții globale prin satelit, în beneficiul consumatorilor și furnizorilor de servicii prin
satelit prin deplina privatizare a organiza țiilor interguvernamenta le satelitare INTELSAT și
INMARSAT”.34 Această lege a fost puternic criticat ă de către alte state membre INTELSAT
fiind luat ă în considerare inclusiv op țiunea de transfer al sediului s ău în altă țară și de a
exclude Statele Unite din Organiza ție.
Primul pas important în d ezmembrarea INTELSAT a fost f ăcut în 1997 prin crearea
societății New Skies Satellites B.V., o societate privat ă olandeză pe acțiuni, cu sediul la Haga.

34 Secțiunea 2 din Orbit Act, https://www.govtrack.us/co ngress/bills/106/s376/text

21 Această societate a primit 5 sateli ți geostaționari (în valoare total ă de peste 700
milioane dolari) și 150 de contracte de utilizar e a sistemului INTELSAT. Frecven țele
obținute de c ătre S.U.A. de la U.I.T. și înregistrate în numele INTELSAT au fost transferate
în Regatul Țărilor de Jos, care, la rândul s ău, le-a pus la dispozi ția New Skies Satellites B.V.
Astfel, noua companie nu avut nevoie s ă construiasc ă un nou sistem sau s ă caute noi clien ți.
Ea a devenit imediat opera țională. Sistemul a fost pus în func țiune pentru radiodifuziune și
transmisie de date, telefonie și servicii Internet. În plus, Ne w Skies Satellites B.V.nu a avut
obligația de a furniza servicii publice sau de a respecta principiul accesului liber și echitabil la
servicii satelitare.
Proprietarii New Skies deveneau astfel majoritari între semnatarii INTELSAT. Din
octombrie 2000, a fost New Skies Sa tellites B.V. a fost cotat ă la Bursa din New York iar
participația INTELSAT a fost redus ă. În noiembrie 2004, Grupul Blackstone a cump ărat New
Skies Satellites B.V. pentru suma de 956 milioane dolari. A șa cum declara CEO Blackstone,
la 19 iulie 2004, compania urma s ă devină profitabil ă, „încă de la începuturile New Skies am
căutat să conducem compania dup ă un principiu superi or director al ac țiunilor și deciziilor
noastre – crearea valorii ac țiunilor”.35
După numai 1 an, Blackstone a vândut New Sk ies Satellites B.V., care devenise al
cincilea operator de sateli ți în privin ța capacității de transmisie de date c ătre SES Global,
companie privat ă cu sediul central în Luxembourg.36
La sesiunea a 24-a din noiembrie 2000, Adunarea p ărților INTELSAT a hot ărât
restructurarea organiza ției. INTELSAT care a fost împ ărțită în două entități: o companie
privată cu răspundere limitat ă numită INTELSAT Ltd. și o organiza ție interguvernamental ă
numită ITSO (Organiza ția Interna țională de Telecomunica ții prin Satelit), acesta din urm ă
având rolul de a supr aveghea anumite activit ăți INTELSAT Ltd.
ITSO devenea subiect de drept interna țional public. În pream bulul Acordului de
instituire a Organiza ției este amintit principiul din Rezolu ția 1721 (XVI) a Adun ării Generale
a Organiza ției Națiunilor Unite, prin care na țiunile lumii trebuie s ă fie capabile s ă comunice
prin intermediul sateli ților pe o baz ă globală și nediscriminatorie. În plus, exist ă o
trimitere la „dispozi țiile relevante din Tratatul pr ivind principiile ce guverneaz ă activitățile
statelor în explorarea și utilizarea spa țiului extraatmosferic și … în special articolul I, care

35 CEO Dan Goldberg, „New Skies Shareholders Approve Acquisition by Blackstone”
http://www.blackstone.com/news-views/press-releases/det ails/new-skies-shareholder s-approve-acquisition-by-
blackstone
36 http://www.ses.com/3933656/FY _2005_results_presentation.pdf

22 prevede c ă spațiul extraatmosferic ar trebui s ă fie folosit în beneficiul și în interesul tuturor
țărilor”.
De asemenea, se subliniaz ă faptul c ă „în conformitate cu scopul s ău inițial,
organizația a stabilit un sist em global de sateli ți destinați a furniza servicii de telecomunica ții
în toate regiunile lumii”.
În acest preambul, de asemenea, se explic ă de ce a fost restructurat
INTELSAT: „Constatând faptul c ă, din cauza cre șterii concuren ței în furnizarea serviciilor de
telecomunica ții, a devenit necesar pentru Organiza ția interna țională de telecomunica ții prin
satelit să transfere sistemul s ău spațial către Societatea [n.n. I TELSAT Ltd.] definit ă la
articolul I(d) din prezentul aco rd, astfel încât sistemul spa țial să continue s ă fie exploatat de o
manieră comercial ă viabilă”.
Spre deosebire de New Skie s, INTELSAT Ltd. Trebuia s ă respecte anumite
principii fundamentale privitoare la serviciile publice:
 să mențină conectivitatea și acoperirea la nivel mondial;
 să deserveasc ă clienții săi cu servicii de telecomunica ții continue;
 să ofere accesul nediscriminato riu la sistemul companiei.
Aceste principii și alte obliga ții pentru INTELSAT Ltd. sunt con ținute în Acordul de
Servicii Publice, care reglementeaz ă relația dintre ITSO și INTELSAT Ltd. Afirmarea acestor
principii și încheierea Acordului de Serv iciilor Publice au fost o condi ție prealabil ă de
autorizare a restructur ării INTELSAT.
Cu toate acestea, a fost prev ăzută pentru aceasta numai o perioad ă limitată de timp
pentru Acord: „Prezentul acord r ămâne în vigoare timp de cel pu țin douăsprezece de ani”,
după care „Adunarea P ărților poate denun ța prezentul Acord”.37
Potrivit unor autori, „… în 2013 interesele comerciale vor argumenta suficient
îndepărtarea constrângerilo r pe care Acordul și Acordul de Servicii Publice asociat le impun
asupra activit ăților companiei INTELSAT. În acest caz, singu rul element de serviciu public al
INTELSAT va dispare”.38
Compania INTELSAT Ltd. este un holdi ng cu sediul în Insulele Bermude și mai
multe filiale. Capitalul social este de ținut de 220 de companii din 145 de state. Având în
vedere achizi ționarea COMSAT de c ătre Lockheed Martin, acesta din urm ă a ajuns s ă

37 Agreement Relating to the International Telecommunications Satellite Organization,
http://www.itso.int/index.php?option=com_cont ent&view=article&id= 13&Itemid=208&lang=en
38 Lyall, Francis, „The Protection of the Public Interest in the Light of the Commercialisation and Privatisation
of the Providers of International Satellite Telecommunications”, Proceedings of the 47th Colloquium on the Law

23 reprezinte practic cel mai mare ac ționar al INTELSAT Ltd.
De la restructurarea sa , INTELSAT a continuat s ă se dezvolte. Prin achizi ționarea de
sectoare de activitate ale COMSAT, a fost înt ărită poziția sa pe pia ța american ă. Au urmat și
alte achizi ții. Concurent cu PanAmSat, IN TELSAT Ltd. a încercat în 2002 s ă obțină
majoritatea în organiza ția EUTELSAT. Temându-se c ă o astfel de situa ție poate încuraja
industria S.U.A. și organiza ția ar putea astfel deveni obiectul unor reglement ări al
autorităților americane, FCC a împiedicat finalizarea acestui proiect.
Dimpotriv ă, INTELSAT a fost capabil s ă crească numărul de sateli ți și acțiunile sale
de piață prin cump ărarea din martie 2004, a companie i Loral Space & Space Communications
Corp. aflat ă în stare de faliment. În august 2005, INTELSAT achizi ționat un rival în
domeniul telecomunica țiilor prin satelit PanAmSat Holding Corporation, o ac țiune care „a
luat prin surprindere cei mai buni anali ști ai domeniului”.39 În urma acestei achizi ții,
INTELSAT este din primul loc printre de ținătorii și furnizorii de sisteme de comunica ții prin
satelit.
1.2.1.7. ITSO nou ă organizație interguvernamental ă

În ceea ce prive ște ITSO, modific ările semnificative au fost f ăcute prin Acordul
principal în raport cu predecesorul INTELS AT. Acordul de opera re a fost desfiin țat și din
cele patru anexe Acordul principal, a fost men ținută cu mici modific ări doar cea legat ă de
soluționarea. Acordul de înfiin țare a ITSO a intrat în vigoare în noiembrie 2004, dup ă
ratificarea de c ătre două treimi din statele membre, reprezentând dou ă treimi din capitalul
investit.
Ca și Acordul de Servicii Publice cu INTELSAT Ltd., Acordul constitutiv al ITSO
rămâne valabil pentru perioad ă limitată de timp: „Prezentul Acord r ămâne în vigoare timp de
cel puțin doisprezece ani”, dup ă care „Adunarea P ărților poate denun ța prezentul Acord”.
40
Doisprezece ani reprezint ă un timp foarte scurt pentru via ța unei organiza ții. ITSO este
gestionat de dou ă organe: Adunarea P ărților, care se întrune ște o dată la doi ani și un
organism executiv condus de directorul general responsabil pentru a Adunarea P ărților.41 În

of Outer Space, 2004
39 http://www.nytimes.com/2005/08/29/business/intelsat -to-acquire-rival-panamsat-for-32-billion.html?_r=0
40 Agreement Relating to the International Telecommuni cations Satellite Organization, Duration, Art. XXI
41 Agreement Relating to the International Telecommunications Satellite Organization, Structure of ITSO, Art.
VIII

24 cadrul sesiunilor Adun ării Părților fiecare Parte de ține un singur vot.42
Scopul principal al ITSO urm ărește să asigure, prin interm ediul unor Acorduri de
Servicii Publice, ca și INTELSAT Ltd., pe baze comerc iale, servicii publice de
telecomunica ții internaționale. În plus, ITSO trebuie „s ă ia toate m ăsurile adecvate … pentru
supervizarea respect ării de c ătre Societate [n.n. INTELSAT Ltd.] a principiilor
fundamentale, în special principiul accesului nediscriminatoriu la sistemul Societ ății
pentru servicii publice de telecomunica ții oferite, existente și viitoare”.43
Cu toate acestea, faptul c ă INTELSAT Ltd. ofer ă servicii de telecomunica ții „pe o
bază comercial ă”, nu înseamn ă că ea practic ă în mod necesar o politic ă tarifară unitară, prețul
fiind de altfel un element cheie în decizia de a restructura INTELSAT.
Peste 60 de țări depind de sistemul INTELSAT pentru toate sau o parte din
conexiunile lor interna ționale. Cu achizi ționarea de PanAmSat, INTELSAT are în mod
semnificativ datoria de a- și soluționa situa ția a financiar ă.44
În problema solu ționării diferendelor în aplicar ea Acordurilor dintre ITSO și
INTELSAT care nu pot fi solu ționate amiabil, aces tea sunt aduse în fa ța Curții de Arbitraj a
Camerei de Comer ț Internaționale.

1.2.2. INTERSPUTNIK

După cum am men ționat anterior, la momentiul c onstituirii sistemului INTELSAT
statele membre ale Tratatului de la Var șovia prin exponentul s ău U.R.S.S. nu au fost dispuse
să se alăture INTELSAT din motive ideologice și politice. U.R.S.S. nu a vrut în 1964 s ă se
alăture INTELSAT, deoarece Statele Unite aveau o pozi ție dominant ă, pentru c ă această
entitate era administrat ă de o companie privat ă american ă, pentru c ă avea scop comercial,
pentru că nu avea personalitate juridic ă, pentru c ă avea un sistem de vot ponderat înc ălcând
astfel principiul egalit ății tuturor statelor și pentru c ă a fost deschis eclusiv membrilor UIT
încîlcând astfel principiul universalit ății.45
Pe cale de consecin ță la 15 Noiembrie 1971 a fost fondat ă Organiza ția Interna țională
pentru Comunica ții Spațiale INTERSPUTNIK cu sedi ul la Moscova. Statele p ărți la Acord au

42 Agreement Relating to the International Telecommunicati ons Satellite Organization, As sembly of Parties, Art.
IX
43 Agreement Relating to the International Telecommunications Satellite Organization, Supervision, Art.V
44 Peter B. de Selding, „ITSO Questions In telsat’s Commitment to Public Service”, http://spacenews.com/itso-
questions-intelsats-commitment-public-service/
45 Academie de Droit International Recueil Des Cours, Collected Co u r s e s o f t h e H a g u e A c a d e m y o f

25 fost U.R.S.S., Ungaria, Cehoslovacia, România, Polonia, Republica Democrat ă G e r m a n ă,
Iugoslavia, Mongolia, Bulgaria și Cuba, sistemul fiind dominat de fosta Uniune Sovietic ă.
INTERSPUTNIK a fost creat ă în scopul de a asigura cooperarea și coordonarea
eforturilor de proiectare, instalare, func ționare și dezvoltare a unui sistem interna țional de
comunica ții prin satelit, punctul de pornire pentru aceast ă organiza ție fiind programul de
cercetare INTERCOSMOS.
Scopul cre ării unui nivel global de comunica ții prin satelit concurent sistemului
INTELSAT nu a fost atins. Urmare a crizei regimurilor comuniste din Europa de Est,
Organizația a trebuit s ă reorienteze. Restructurarea INTER SPUTNIK a început în 1996, prin
adoptarea unor noi acte și anume: Protocolul referitor la Amendamentele la În țelegerea cu
privire la Constituirea INTERSPUTNIK și Înțelegerea cu privire la func ționarea
INTERSPUTNIK.46 Noile Acorduri constitutive au intrat în vigoare în 2002.
În 2003 a fost ad ăugat la acesta un acord de func ționare. În anul 1997,
INTERSPUTNIK a creat un joint-venture, numit oficial LMI, cu Lockheed Martin Corp. (SUA). Cooperarea implica construirea, ini țierea, gestionarea și comercializarea de sateli ți în
cadrul Organiza ției. Finan țarea cădea exclusiv în sarcina comp aniei Lockheed Martin iar
INTERSPUTNIK avea în sarcin ă doar frecven țele și activitățile de marketing.
47 În anul 2002
a fost semnat un acord de cooperare cu EUTELSAT.
Începută ca o organiza ție regional ă, INTERSPUTNIK este acum un operator global
având 26 de state membre din întreaga lume: Azerbaidjan, Afganista n, Belarus, Bulgaria,
Ungaria, Vietnam, Germania, Georgia, Indi a, Yemen, Kazahstan, Kârgâzstan, Coreea de
Nord, Cuba, Laos, Mongolia, Nicara gua, Polonia, România, Federa ția Rusă, Siria, Somalia,
Tadjikistan, Cehia, Turkmenistan, Ucraina.
În 2014, Ungaria a devenit cel de -al 26-lea membru al Organiza ției. Organul de
conducere INTERSPUTNIK este Consiliul. Fie care stat membru are reprezentantul s ău în
Consiliul. Fiecare stat dispune de un vot, indiferent de investi ții în capitalul social. To ți
reprezentan ții au drepturi egale. Sesiunile Consiliului sunt convocate cel pu țin o dată pe an.
Consiliul are ca principale atribu ții obiectivele generale de politic ă și pe termen lung
ale organiza ției, asigurarea func ționării INTERSPUTNIK în conformitate cu obiectivele și
principiile Cartei ONU, lu area deciziilor recomandate de Comitetul de opera țiuni și revizuirea

International Law, 1980, p.188
46 http://www.intersputnik.com/upload/iblock /c0c/c0c3cfa92479467766db38dd65f17857.pdf
47 Veshchunov, V.S., „Lockheed Martin INTERSPUTNIK (LMI) as a Form of Commercialisation in the
Activity of the Intergovernmental Satellite Organization”, Proceedings of the 42nd Colloquium on the Law of

26 rapoartealor Comitetului de opera țiuni și ale directorului general.
Consiliul este în esen ță un organism colegial în care se caut ă unanimitate în luarea
deciziilor. Dac ă acest lucru nu este realizat, deciziile se consider ă a fi aprobate în cazul în
care au votat prin cel pu țin două treimi din membrii cu drept de vot prezen ți fiind obligatorii
pentru toți membrii INTERSPUTNIK.
În cadrul Comitetului de opera țiuni deciziile se iau cu majoritate simpl ă sau ponderat ă
în funcție de problema specific ă supusă dezbaterii.
Intersputnik are statut de observator permanent la Comitetul ONU pentru utilizarea
pașnică a spațiului cosmic. Timp de mul ți ani, organiza ția a fost un membru al Sectorului de
Radiocomunica ții a Uniunii Interna ționale a Telecomunica țiilor (UIT) și a fost unul dintre
fondatorii Consiliului Comunicatii prin satelit Asia-Pacific.
În mai 2007, Intersputnik a aderat cu statut de observator la Comunitatea regional ă în
domeniul Comunica țiilor (CRC) din cadrul Comunit ății Statelor Independente (CSI).48
Comunitatea regional ă în domeniul Comunica țiilor (CRC), este o organiza ție regional ă
interguvernamental ă, creată la 17 decembrie 1991, de c ătre administra țiile din telecomunica ții
din țările membre ale CSI. Misiunea CRC es te de a contribui la cooperarea țărilor CSI în
domeniul comunica țiilor electronice și poștale în baza principiilor de suveranitate și interes
reciproc. În prezent din CRC fac parte 18 administra ții în comunica ții, inclusiv 12 membri cu
drepturi depline și 7 observatori.
Organul suprem de lucru al CRC este Consiliul șefilor administra țiilor, iar activitatea
nemijlocit ă este desf ășurată în comisiile specializate al e CRC. Reuniunile Consiliului șefilor
administra țiilor și ale Consiliului coordonator au loc de 2 ori pe an, iar comisiile și grupurile
de lucru specializate ale CRC se convoac ă de maxim 2 ori pe an.
Deciziile adoptate în acest format poart ă un caracter consultativ și nu sunt obligatorii
pentru executare. Totodat ă, atât administra țiile naționale, în general, cât și nemijlocit
reprezentan ții acestora, apreciaz ă pozitiv acest cadru de coope rare pentru posibilitatea
simplificat ă de coordonare și soluționare a diferitor probleme ce țin de activitatea institu țiilor
vizate și mecanismul de schimb de experien ță privind dezvoltarea se ctorului tehnologiilor
informaționale și de comunica ții în țările membre CRC.
În prezent INTERSPUTNIK furnizeaz ă servicii prin intermediul a unor sateli ți de
construcție ruseasc ă (Express-2A, Express-AM5, Express-A1R) și LMI-1 (redenumit ABS-1)

Outer Space, 1999
48 http://www.en.rcc.org.ru/

27 satelit realizat în comun cu Lockheed Martin și achiziționat de Asia Broadcast Satellite.
Satelitul ABS-1 este unul cheie în regiunea Oceanului Indian acoperind atât Rusia cât și Asia.
În anul 2015 au fost lansa ți doi noi sateli ți, ABS-3A și Express-AM7.
1.2.3. INMARSAT

Potențialul comunica țiilor prin satelit dedicate aplica țiilor de securitate și pentru
situații de urgen ță pe mare au fost identificate înc ă de la lansarea satelitului Telstar în 1962.
Pentru buna func ționare a unui sistem global, era necesar s ă fie implicate, de
asemenea, U.R.S.S. și alte țări din fostul bloc s ovietic care nu au fost membri ai INTELSAT.
În februarie 1966, Comitetul pentru Siguran ță Maritim ă (CSM) al Organiza ției
Maritime Interna ționale (OMI) a decis s ă studieze condi țiile opera ționale pentru crearea unui
sistem comunica ții prin satelit dedicat domeniului maritim și în 1973 a fost convocat ă o
conferință în acest scop.
În 1976 a fost adoptat ă Convenția privind Organiza ția Maritime Interna ționale prin
satelit (INMARSAT), precum și un acord de operare. În preambulul Conven ției, se face
trimitere la Rezolu ția 1721 a Adun ării Generale a Organiza ției Națiunilor Unite și la articolul
I din Tratatul spa țial din 1967, care prev ăd că spațiul extraatmosferic ar trebui s ă fie exploatat
în beneficiul și în interesul tuturor na țiunilor. Prin conven ție INMARSAT are caracterul unei
organizații interguvernamentale angajate în activit ăți comerciale.
În 1982 a fost introdus primul sistem INMARSAT denumit IN MARSAT-A, aceasta
asigurând comunica țiile maritime de baz ă și îmbunătățirea serviciilor de alert ă în caz de
urgență și pentru aplica ții de securitate. În anul 1988 au incluse și servicii pentru aeronave iar
în anul 1989 servicii mobile terestre. INMARSAT-A reprezint ă varianta analogic ă pentru
serviciul INMARSAT ce ofer ă servicii telefonice cu formarea direct ă a numărului, date,
telex/fax și- poștă electronic ă. Terminalele utilizate sunt montate în containere de
dimensiunea unei valize cu anten ă, pot servi pentru comunica ții mobile terestre și pot asigura
și transmisiuni de date de vitez ă mare care poate asigura schimburi de fi șiere de dimensiuni
mari, difuzare audio de calitate și transfer video lucrând în regim simplu sau duplex.
INMARSAT-B este introdus în 1994 și reprezint ă varianta digital ă a primului sistem,
ce oferă comunica ții telefonice de bun ă calitate, telex/fax, date de vitez ă medie și mare toate
cu un consum mai mic decât INMARSAT A.
INMARSAT-C introdus în 1991 pentru a co mpleta echipamentul INMARSAT-A,
cu terminale care pot asigura mesaje memorate și transmise mai departe, fax și e-mail. Acest

28 sistem poate fi utilizat pe vase mici sau pe țărm sub forma unor valize mici pentru
transmisiuni de date de localizare, vitez ă, dirijare, rezerv ă de combustibil, consum de
combustibil etc. și poate fi inclus în re țelele de siguran ță (Safety NET) pentru analiza vremii,
avertismente și predicții, fiind adecvate și pentru achizi ția de date de supraveghere, control.
INMARSAT-M a fost introdus în decembrie 1992, pentru a completa serviciile oferite
de echipamentele INMARSAT anterioare. Nout ățile acestui sistem sunt telefonia duplex,
transmisii fax și date prin intermediul calculatorului. A cest sistem este recomandabil în locuri
izolate sau rurale pentru a se realiza un sistem de comunica ție fără fir.
Un ultim echipament este reprezentat de IN MARSAT-E ce a fost creat special pentru
alertarea sta țiilor de coast ă în situații de primejdie, folosind pe ntru aceasta, banda L a unui
EPIRB (Emergency Position Indica ting Radio Beacon) via satelit.
În gestionarea situa țiilor de urgen ță și pentru a cre ște siguran ța vieții pe mare
INMARSAT a fost singura organiza ție care furnizeaz ă servicii mobile prin satelit pân ă la
apariția unor sisteme concurente, cum ar fi Iridium și Globalstar.
Cu toate acestea, în timp, a deve nit din ce în ce mai dificil s ă se realizeze un consens
în cadrul Organiza ției cu privire la finan țarea de noi se rvicii dată fiind concuren ța realizată de
celelalte sisteme de telecomunica ții prin satelit.

1.2.3.1. Crearea de ICO Global Communications

La data de 1 ianuarie 1995, compania a fo st bazat ICO Global Communications, care
ar fi trebuit s ă acționeze în domeniul comunica țiilor mobile personale prin satelit (S-
PCS/GMPCS).
Doisprezece sateli ți, inclusiv doi de rezerv ă, care reprezint ă segmentul spa țial
ICO, au fost plasa ți pe orbită medie de aproximativ 10.000 km.
Pentru început, INMARSAT a de ținut 10,2% din capital și dispunea de dou ă locuri în
Consiliul de administra ție, restul fiind împ ărțit între cei 79 membri ai INMARSAT. Pentru a
reduce de controlul membrilor INMA RSAT, ICO a fost cotat la Burs ă în 1998, dar în 1999,
compania a trebuit s ă declare stare de insolven ță. Numai de intrarea ca investitor a lui Craig
McCaw putea salva societatea.
Ulterior, a fost restructurat ă într-un holding (ICO Global Ltd.) și o companie
operațională (New ICO Global Communications Ltd.), pr oiectul fiind acela de a construi o
constelație o mie de mini-sateli ți pe orbită joasă și aproximativ dou ă sute în orbit ă medie, în

29 final ajungându-se la aproxima tiv treizeci de relee spa țiale.

1.2.3.2. Restructurarea INMARSAT

În cadrul reuniunii de la 1996, statele membre INMARSAT au sim țit nevoia unei
restructur ări majore a Organiza ției. S-a dorit s ă se păstreze caracterul inte rguvernamental al
Organizației și cele cinci principii de baz ă: furnizarea serviciului GMDSS (Global Maritime
Distress Safety System), accesul nediscriminatoriu, caracterul pa șnic, concuren ța loială,
acoperirea global ă.
Acest proiect era unul dificil de realiz at, în primul rând din cauza limitelor
responsabilit ății definite de dreptul interna țional. De aceea la 15 aprilie 1999, Organiza ția a
fost împărțită într-un holding (INMARSAT Ventures Plc.) și o companie opera țională
(INMARSAT Ltd..), cu sediul la Londra, pe de o parte, și Organiza ția Interna țională pentru
Telecomunica ții Mobile prin Sateli t (IMSO), pe de alt ă parte.
Respectarea principiilor fundamentale și interesul public, în special în domeniul
apelurilor de primejdie pe mare, sunt garantate de c ătre Acordul de Servicii Publice dintre
IMSO și INMARSAT Ltd. care a intrat în vigoare la data de 15 Decembrie 1999. Drepturile
și obligațiile operatorilor sta țiilor terestre sunt reglementate de Acordul de operare pentru
stații terestre, valabil pentru o perioad ă de cinci ani.

1.2.3.3. Acordul de Servicii Publice (ASP)

INMARSAT a fost prima organiza ție de sateli ți restructurat ă. Acest demers a
constituit mai târziu un model pentru restructurarea INTELSAT și EUTELSAT. ASP a fost
încheiat între Organiza ția Interna țională a Telecomunica țiilor Mobile prin Satelit, o
organizație interguvernamental ă cu sediul la Londra, și INMARSAT Holdings Ltd. și
INMARSAT Ltd., ambele, de asemenea, cu sediul la Londra, constituite în conformitate cu
legislația în vigoare în Anglia și Țara Galilor.
Creșterea dramatic ă a particip ării și a investi țiilor din sectorul privat în activit ăți
spațiale comerciale a pus sub presiune și INMARSAT pentru a lua decizia de a restructura
organizația. Aceast ă decizie a fost luat ă „astfel că activitățile sale rămân comercial viabile pe
termen lung” rezultatul urm ărit fiind ca noile companii private, c ătre care activit ățile

30 organizației au fost au fost transferate, s ă preia unele obliga ții de servicii publice. Astfel
organizația își asuma responsabilitatea pentru aceste obliga ții ce au constituit „o condi ție la
acordul prealabil al organiza ției prin care aceasta din urm ă este de acord cu restructurarea”.49
INMARSAT Ltd. se obliga c ă va continua s ă asigure o capacitate a sectorului spa țial,
precum și să mențină și să sprijine standardele, sistemele și serviciile ale sta țiilor terestre de
navigație, inclusiv serviciile Inmarsat-A/B/C/E, prin50
1. transmiterea și primirea de comunica ții de primejdie și de securitate utilizate
pentru telegrafie, telefonie, comunica ții de date, lansarea și primirea de apeluri
prioritare de primejdie, transmiterea alertelor de primejdie, între mal-nav ă,
inclusiv acelea des tinate în mod specific unor zone geografice, și de transmisie și
recepție de radiocomunica ții utilizând de leg ături radio, telegraf sau de comunica ții
directe de date;
2. transmiterea de informa ții privind siguran ța maritim ă prin intermediul sistemului
de apel INMARSAT;
3. transmiterea prin sistemul de balize EPI RB prin satelit a alertelor de primejdie,
prin servicii prin sateli ții geostaționari INMARSAT în banda 1,6 GHz.
INMARSAT Ltd. trebuie s ă ia în considerare standardele interna ționale, regulile,
rezoluțiile, procedurile și recomand ările relevante ale Organiza ției Maritime Interna ționale și
Organizației Aviației Civile Interna ționale și să respecte dispozi țiile relevante pentru
Constituția și Convenția UIT.
În prezent, INMARSAT Ltd. ar e un sistem de telecomunica ții ce cuprinde nou ă
sateliți și 60 de loca ții terestre.
Pentru componenta terestr ă sistemul INMARSAT ofer ă apeluri de voce și date pe o
gamă largă de dispozitive precum și servicii de monitorizare și de gestionare a activelor fixe
și mobile, cum ar fi flote de transport, conducte de petrol și rețele de utilit ăți de la distan ță.
Principalul serviciu pentru componenta maritim ă este Sistemul Global de Salvare și
Siguranță pe Mare (GMDSS).
Pentru componenta aerian ă INMARSAT reprezint ă cel mai important furnizor de
servicii pentru sectorul aeronautic.
Ultimii sateli ți intrați în serviciu sunt de tipul Global Xpress (I-5 F1 și F2) ce au intrat
în serviciul comercial în 2014 și respectiv 2015, și deservesc Europa, Orientul Mijlociu,

49 http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/9781118907658.app3/pdf
50 Art. 2.1.2 din Acordul de Servicii Publice INMARSAT

31 Africa și Asia.

1.3. SISTEME DE TELECOMUNICA ȚII PRIN SATELIT – ORGANIZA ȚII REGIONALE

1.3.1. Organiza ția European ă pentru Telecomunica ții prin Satelit (EUTELSAT)

1.3.1.1. Introducere

În anii care au urmat instaur ării regimului intermed iar INTELSAT, mai multe țări
europene au demonstrat un interes în dezvoltarea de sisteme de telecomunica ții regionale
independent de Organiza ția INTELSAT. Ele au fost încurajate de c ătre agenția Spațială
European ă (ESA) care a favorizat dez voltarea unui industriei spa țiale europene.
Astfel începând cu anul 1977 s-a constiuit un consor țiu interimar alc ătuit din 17
administra ții de telecomunica ții europene, membre ale Conferin ței Europene a
Administra țiilor de Po șta și Telecomunica ții.
Textul constitutiv, Conven ția EUTELSAT, a fost deschis ă spre semnare în iulie 1982
și a intrat în vigoare la 1 septembrie 1985.51
Statele părți semnatare ale conven ției, subliniind importan ța telecomunica țiilor prin
satelit pentru dezvoltarea rela țiilor între popoarele și economiile respective, ca și dorința lor
de a întări cooperarea în acest domeniu, luînd act de faptul ca Organiza ția european ă
provizorie de telecomunica ții prin satelit ”EUTELSAT interimar” a fost creat ă în scopul de a
exploata segmentele spa țiale din sistemele europene de telecomunica ții prin satelit, au
convenit adoptarea Conven ției.
Lansarea primului satelit a avut loc în 1983. În 1985, consor țiul a fost transformat în
Organizația interguvernamental ă EUTELSAT ai c ărei membri puteau fi statele, precum și
administra țiile de telecomunica ții. După modelul INTELSAT, Organiza ția a încheiat un acord
interguvernamental și un Acord de operare.
Inițial stabilite pentru a asigura nevoile de comunicare prin satelit în Europa
occidental ă, EUTELSAT și-a dezvoltat rapid infrastructura sa pentru a extinde acoperirea la
piețele suplimentare. Din 1989 ea a acoperit Europa Central ă și de Est și Orientul Mijlociu,
Africa și mari părți ale Asia și America la începutul anilor '90 .52
La începutul anilor '90, dezvolta rea de EUTELSAT a fost afectat ă de schimb ări în

51 http://www.eutelsatigo.int/en/wp-content/uploads/sites/ 2/2014/12/E-Convention-establishing-EUTELSAT.pdf

32 ordinea politic ă și economic ă. După prăbușirea regimurilor Europa de Est, cele mai multe
dintre aceste țări, inclusiv Rusia, s-au al ăturat Organiza ției. Prin urmare, în perioada anilor
1989 – 1999, num ărul de membri ai EUTELSAT a crescu t de la 29 la 47. Liberalizarea
sectorului de telecomunica ții în cadrul UE a for țat EUTELSAT s ă se adapteze mai bine la
noile cerin țe economice și juridice.
Structura sa nu-i permitea s ă ia rapid decizii, sau de a practica o politic ă de prețuri de
mare flexibilitate iar accesul la finan țarea extern ă era limitat.
În 1990, Comisia European ă, pe fondul analizei comunica țiilor prin satelit din cadrul
UE, a fost adus ă în discuție posibilitatea de separare a activit ăților de reglementare și de
operare pentru evitarea conflictelor de interese, liberalizarea utiliz ării comunica țiilor prin
satelit, prin intermediul sistemelor de omologare și de acordare a licen țelor corespunz ătoare,
compatibile cu dreptul comunitar și, în special, regulilor de concuren ță precum și punerea în
aplicare a m ăsurilor de armonizare, în m ăsura în care era necesar pent ru a asigura un mod de
lucru eficiente pentru pia ța de servicii și echipamente la nivel european.53
La acel moment Organiza ția avea 28 de membri iar 88% din investi țiile erau realizate
de statele Comunit ății Europene membre ale Organiza ției. Ca și în cazul INTELSAT și
INMARSAT, în fiecare an, cota de participa ție pe membru era calculat ă pe baza procentului
lor de trafic de date efectuate prin intermediul sateli ților.
Evoluția comunica țiilor prin satelit în cadrul Comunit ății Europene era profund
marcată de rolul organiza țiilor de telecomunica ții ca semnatare ale acordurilor interna ționale
prin satelit, dreptul exclus iv al semnatarilor EUTELSAT , INMARSAT, INTELSAT de a
achiziționa și revinde capacitatea segmentului spa țial, procedurile de coordonare prev ăzute de
Acorduri și de tendin ța naturală a administra țiilor naționale de telecomunica ții, în rolul lor de
semnatare ale EUTELSAT, INMARSAT și INTELSAT, de a utiliza capacitatea segmentului
spațial, în func ție de cerin țele lor naționale.

1.3.1.2. Restructurarea EUTELSAT

În mai 1999, p ărțile au convenit s ă realizeze o restructurare mai radical ă a
EUTELSAT pe modelul de INMARSAT. Toate activele și toate activit ățile operaționale
EUTELSAT au fost transferate pe 2 iulie 2001 de Organiza ția interguvernamental ă

52 http://www.eutelsatigo.com
53 COM(90) 490 din 20 nov. 1990, http://aei.pitt.edu/1170/1/satellite_communications_gp_COM_90_490.pdf

33 (devenită EUTELSAT IGO) c ătre o companie privat ă numită EUTELSAT S.A., cu sediul la
Paris, în baza unui Acord încheiat cu guvernul francez.54
Convenția EUTELSAT a fost modificat ă în consecin ță cu acordul statelor membre și
modificările au intrat în vigoare în mod definitiv în noiembrie 2002.55 De la restructurare,
structura, rolul, misiunea și activitățile au evoluat pentru a reflecta evolu țiile din domeniul
reglement ării, tehnologie și piețe pentru servicii de tip FSS.
Prin restructurare s-a urm ărit ca EUTELSAT S.A. s ă aibă o mai mare flexibilitate
tarifară și să poată crea un re țea proprie de distribu ție. De asemenea, s-a decis men ținerea
Organizației interna ționale EUTELSAT.
În mod similar cu înfiin țarea ITSO pentru INTELSAT Ltd. și IMSO pentru
INMARSAT Ltd., EUTELSAT a fost men ținut în primul rând pentru a monitoriza activit ățile
EUTELSAT SA: „în primul râ nd pentru a se asigura c ă principiile de baz ă statuate în
prezentul articol sunt respectat e de societatea EUTELSAT S.A., și anume:
1. obligațiile de serviciu public / obliga țiile de serviciu universal se aplic ă acestui
sector spa țial și pentru utilizarea acestuia pentru a furniza servicii conectate la
rețeaua telefonic ă publică comutată; servicii audiovizuale și serviciile viitoare vor
fi furnizate în conformitate cu reglement ările naționale relevante și acordurile
internaționale, în special dispozi țiile Conven ției europene priv ind televiziunea
transfrontalier ă, ținând seama de cele care se aplic ă conceptului de serviciu
universal și societatea informa țională;
2. acoperire paneuropean ă a sistemului de comunica ții prin satelit: EUTELSAT S.A.,
pe baze economice, se va str ădui să deserveasc ă, toate domeniile în care exist ă o
nevoie de servicii de comunica ții pentru statele membre;
3. nediscriminare: serviciile sunt furniz ate utilizatorilor pe baze echitabile,
comerciale flexibile și conform legisla ției;
4. concurență loială: EUTELSAT S.A. respect ă toate legile și reglement ările privind
concurența loială.”56
În plus, EUTELSAT trebuia „s ă asigure continuitatea de drepturi și obligații
internaționale care decurg din utilizarea segmentului spa țial EUTELSAT transferat c ătre
EUTELSAT S.A. în conformitate cu Regulamentele Radio în ceea ce prive ște utilizarea

54 http://www.eutelsatigo.int/en/wp-content/ uploads/sites/2/2014/12/HQagreement.pdf
55 http://www.eutelsatigo.int/en/wp-content/uploads/s ites/2/2014/12/E-Amended-Convention-281102.pdf
56 Convenția EUTELSAT 1999, Art. III – Scopul EUTELSAT lit. a)

34 frecvențelor”.57
În aprilie 2005, principalii ac ționari ai EUTELSAT S.A. s-au reunit într-o nou ă
entitate numit ă EUTELSAT Communications, care este un grup societar de tip holding.
În prezent, EUTELSAT S.A., cu sediul la Paris, este lider ul european de transmisie
prin satelit a comunica țiilor video și de date și unul dintre primii trei operatorii de la nivel
mondial de servicii FSS.

1.3.1.3. Func ționarea EUTELSAT
După cum se men ționează în articolul VII al Conven ției EUTELSAT modificat ă,
Adunarea p ărților se compune din toate p ărțile la conven ție (adică statele membre). Și se
întrunește de obicei la fiecare doi ani și este asistat ă de un comitet consultativ. Adunarea
părților poate organiza, de asemenea, ședințe extraordinare, la cererea uneia sau mai multor
părți susținută de cel pu țin o treime din p ărți sau la cererea societ ății Eutelsat S.A.
La fiecare dintre reuniunile sale ordinare, Adunarea p ărților nume ște un comitet
consultativ, format din mai multe state membre. Comitetu l consultativ, care se reune ște de
două ori pe an, ofer
ă consiliere secretarului executiv în probleme de buget, personal și orice
aspecte men ționate de Adunarea p ărților, însă nu are un rol decizional.
Comisia Mixt ă este un organism format din reprezentan ți ai EUTELSAT IGO și
Eutelsat S.A. care se întâlnesc cel pu țin o dată pe an. Acesta este canalul oficial de
comunicare între cele dou ă entități și rolul Comisiei este de a face schimb de informa ții și
opinii pe teme legate de îndeplinirea de c ătre Eutelsat S.A. a obliga țiilor sale asumate prin
Acorduri și Convenție.
Secretariatul este condus de secretarul executiv, care este numit de Adunarea p ărților
pentru un mandat de patru ani. Secretarul executiv, care este reprezentantul legal al
EUTELSAT, ac ționează sub conducerea Adun ării părților și este direct responsabil în fa ța
acesteia pentru îndeplinirea tuturor func țiilor Secretariatului.
La 2 decembrie 2009 un memorandum de în țelegere tripartit fost semnat de
Organizația European ă de telecomunica ții prin satelit (EUTELSAT IGO), Organiza ția
Internațională de Servicii Mobile (IMSO) și Organiza ția Interna țională a Telecomunica țiilor
prin Satelit (ITSO) ca urmare a acordului Adun ării Plenare fiec ărei organiza ții. Șefii celor trei
organizații interguvernamentale satelit se întâlnesc în mod regulat pentru a discuta probleme

57 Convenția EUTELSAT 1999, Art. III – Scopul EUTELSAT lit. b)

35 de interes comun și să analizeze în continuare ini țiative comune, de exemplu, armonizarea
cadrului de reglementare aplicabil comunica țiilor prin satelit și facilitarea accesul pe pia ță și
consolidarea capacit ăților.
Secretarul executiv este membru fondator al Comisiei de band ă largă pentru
dezvoltare digital ă, care a fost înfiin țată de către secretarul general al UIT și directorul
general al UNESCO, în 2010, cu scopul de a accelera realizarea Obiectivelor ONU de
Dezvoltare ale Mileniului (ODM) și prezentarea comunica țiilor de band ă largă ca poten țial
cel mai eficient mijloc de surmontare a decalajului digital, prin oferirea accesului universal la informație și asigurarea efectiv ă a așa-numitului drept la comunica ție.
Un acord de partener iat între EUTELSAT IGO și UIT a fost semnat în mai 2011, cu
scopul de a asista UIT cu obiectiv ul de ”conectarea celor neconecta ți până în 2015”, prin
încurajarea utiliz ării comunica țiilor prin satelit.

1.3.2. Conferin ța European ă a administra țiilor de Po ștă și Telecomunica ții (CEPT)

La nivel regional sunt organiza te forme de cooperare voluntar ă între statele vecine
care împărtășesc acelea
și viziuni comune, f ără ca acestea s ă fie legate direct sau indirect de
noțiunea de Regiune a șa cum este definit ă de UIT, ale putând r ealiza gestiunea eficient ă într-
un spațiu geografic comun a anumito r resurse de radiofrecven ță.
Un exemplu în acest sens este Conferin ța European ă a administra țiilor de Po ștă și
Telecomunica ții (CEPT), care armonizeaz ă utilizarea spectrului de frecven țe între 48 de țări
fără a avea îns ă o putere real ă de reglementare.
CEPT a fost creat ă în 1959 prin Aranjamentul privind înfiin țarea Conferin ței Europene
a administra țiilor de Po ștă și Telecomunica ții, de către 19 state num ăr crescut la 26 în primii
zece ani de la înfiin țare, care prevedea c ă pot deveni membre administra țiile statelor europene
membre ale Uniunii Po ștale Universale sau ale Uniunii Interna ționale a Telecomunica țiilor.
CEPT a fost creat ă în vederea cooper ării în domeniul comercial, opera țional, de reglementare
și standardizare. În anul 1988 atribu țiile CEPT legate de standard izare au fost transferate c ătre
Institutul European de St andardizare în Telecomunica ții (ETSI).
Acestui demers au urmat mai multe reform e. Prima, în 1992, s-a caracterizat prin
separarea componentelor legate de opera țiuni de cele legate de elaborarea politicilor și de
reglementare, prin crearea ETNO și PostEuropa. CEPT a devenit astfel un factori de decizie
și autoritate de reglementare iar țările central și est-europene au deve nit eligibile pentru

36 statutul de membru al CEPT.
În 1995, rolul și scopul CEPT a fost redefinit la adunare plenar ă din 5 – 6 septembrie
1995 de la Weimar, fiind stabilite trei comite te, unul pe probleme postale, CERP (Comitetul
European pentru Reglementare Po ștală) și două pe probleme de telecomunica ții: ERC
(Comitetul European de Radiocomunica ții) și ECTRA (Comitetul European de Reglementare
în Telecomunica ții). Domeniul de responsabilitate pentru fiecare comisie este decis ă de
Adunarea Plenar ă CEPT, în timp ce fiecare comitet stabile ște propriile reguli de procedur ă și
își alege singur pre ședintele.
ERC și-a înființat în anul 1991 un birou permanent în Copenhaga, Biroul European
de Radiocomunica ții (B.E.R.), cu scopul de a dezvolta activit ățile comitetului și de a efectua
studii pentru acesta și pentru Comisia European ă. Inițial, acest birou a func ționat în baza unui
Memorandum de în țelegere, care a fost ulterior înlocuit de Conven ția pentru crearea Biroului
European de Radiocomunica ții (B.E.R.).
CERP este un comitet de reglementare ce func ționează ca organism paneuropean ce
constituie principalul forum de dezbatere a probl emelor sectoriale, în care sunt reprezentate
toate organismele îns ărcinate cu elaborarea și aplicarea politicilor și actelor de reglementare
europene din domeniu.
În urma reformei din septembrie 2001, la Adunarea plenar ă de la Bergen, în cadrul
CEPT s-a înfiin țat Comitetul pentru Comunica ții Electronice (ECC), care înlocuie ște
Comitetul European de Reglementare în Telecomunicatii și Comitetul European de
Radiocomunica ții.
De asemenea, s-a decis preluarea func țiilor deținute de Biroul European de
Telecomunica ții de către Biroul European de Radiocomunica ții. În acela și context, a avut loc
transformarea Biroului Eu ropean de Radiocomunica ții în Biroul Euro pean de Comunica ții.
Comitetul Com-ITU este responsab il de organizarea coordonarea ac țiunilor CEPT pentru
pregătirea și în timpul activit ăților Consiliului UIT, Conferin țelor plenipoten țiarilor și
Conferințelor mondiale ale UIT, dup ă caz.
De asemenea, noul aranjament CEPT a stabilit o troic ă în care pre ședintele anterior și
viitor acord ă asistență actualei pre ședinții și, în acela și timp ocup ă funcțiile de vicepre ședinți,
în scopul de a promova continuitatea func țiilor și activității președintelui în func ție.
Prima troic ă a fost constiuit ă de Norvegia (pre ședinte) și Marea Britanie și Portugalia
(vicepreședinți). Urmare Adun ării Extraordinare din martie 2009 pre ședenția rotativă a fost
înlocuită cu copreședenția președinților celor trei comitete: ECC, CERP și Com-ITU.

37 Principalele func ții ale CEPT au fost definite astfel: armonizare legislativ ă,
cooperarea cu Uniunea European ă și cu alte organiza ții europene și elaborarea de polictici de
reglementare în materie ținând seam ă de avansul tehnologic.
Organul conduc ător, Plenara, cu rolul de a lua de ciziile strategice referitoare la
activitatea organiza ției, are încep ând din 2002 dou ă reuniuni pe an. Com itetele se întrunesc,
de regulă, de 3 ori pe an, pentru a dezbate și adopta decizii, recomand ări și rapoarte, cu un
ridicat con ținut tehnic, similar recomand ărilor UIT.
ECC este ajutat de dou ă birouri permanente, Biroul European de Radiocomunica ții
(ERO) și Biroul European de Telecomunica ții (ETO), stabilite pe baza Conven ției ERO și a
Memorandumului ETO.
ERO și ETO sunt, în realitate, organiza ții internaționale de telecomunica ții propriu-
zise. Fiecare dint re acestea func ționează pe baza unui tratat, are un Consiliu de Administra ție
propriu, format din reprezentan ți ai statelor membre, și un birou condus de un director.
ERO și ETO au fost au fuzionat de factor în anul 2001, Conven ția de instituire a
fuziunii (noua organiza ție fiind Oficiul European pentru Comunica ții ECO) a intrat în vigoare
la 1 iulie 2009.
Statele membre ale CEPT pot cr ea de asemenea o uniune politic ă cu prerogative de
reglementare a domeniului radiocomunica țiilor cum este cazul Uniunii Europeane, care,
printr-o decizie adoptat ă în 2002, a ob ținut competen țe în domeniul frecven țelor.58
Orbitele și frecvențele reprezint ă resurse naturale pre țioase și limitate. Este adev ărat că
nu au caracter comsumptibil pr in utilizare, dar, o dat ă utilizate sau ocupate de c ătre unii,
acestea nu mai sunt disponibile pentru al ții.
Prin urmare, în Constitu ția UIT, se afirm ă că „statele membre depun eforturi pentru a
limita num ărul de frecven țe și a spectrului de frecven țe radio utilizate pentru a furniza în mod
satisfăcător, serviciile esen țiale minim necesare.
În acest scop, trebuie s ă încerce s ă aplice ultimele progrese tehnice cât mai curând
posibil” și „în utilizarea benzilor de frecven ță pentru serviciile radio, statele membre trebuie
să aibă în vedere faptul c ă frecvențele radio, precum și orice orbite asociate, inclusiv orbitele
geostaționare, sunt resurse naturale limitate și că acestea trebuie s ă fie folosite în mod
rațional, eficient și economic, în conformitate cu dispozi țiile din Regulamentele Radio, astfel
încât țările sau grupurile de țări să poată avea acces echitabil la acele orbite și frecvențe,

58 Decizia nr. 676/2002 a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002, relativ la cadrul de
reglementare pentru politica spectrului de frecven țe radio în cadrul Comunit ății European ă (Decizia privind
spectrul radio), publicat ă în Jurnalul Oficial European L.108 /1 din 24 aprilie 2002.

38 luând în considerare nevoile speciale ale țărilor în curs de dezvoltare și de situația geografic ă
particular ă a unor țări.”59

1.3.3. Agen ția Spațială European ă

1.3.3.1. Introducere

Statele din Europa occidental ă la debutul anilor 60 au decis s ă se implice activ în
cercetarea, explorarea și exploatarea sta țiului extraatmosferic, demers ini țiat de Pierre Auger
și Edoardo Amaldi ce au recomandat conjugarea eforturilor statelor eu ropene prin crearea
unei organiza ții pentru cercetarea științifică din acest domeniu.60
În anul 1960 afost înfiin țată urmare demersurilor Comisiei preg ătitoare europene
pentru cercetare spa țială a fost înfiin țată Organiza ția European ă pentru Cercetare Spa țială
(ESRO) iar în 1964 a fost creat ă o agenție separat ă pentru dezvoltarea sistemelor de lansare
în spațiul extraatmosferic, Organiza ția European ă pentru Dezvoltarea și Construc ția de
Lansatoare de Vehicule Spa țiale (ELDO), separat de ESRO.61 În 1965 a fost creat Centrul
Operațional Spațial European.
În forma sa actual ă, ce are în componen ță 22 state membre, Agen ția Spațială
European ă (ESA) este rezultatul fuzi unii din anul 1975 dintre ESRO și ELDO. Conven ția
ESA a fost elaborat ă din 1975, prin efortul a zece state fondatoare, Belgia, Germania,
Danemarca, Fran ța, Marea Britanie, Italia, Țările de Jos, Suedia, Elve ția și Spania, îns ă a
intrat în vigoare abia la 30 octombrie 1980 dat ă la care Fran ța a depus instrumentele de
ratificare.62
Potrivit Art. XIX al Conven ției privitor la Continuitatea drepturilor și a obliga țiilor
”la data la care aceast ă convenție intră în vigoare, Agen ția va prelua toate drepturile și
obligațiile Organiza ției Europene pentru Cercetare Spa țială și ale Organiza ției Europene
pentru Dezvoltarea și Construc ția de Lansatoare de Vehicule Spa țiale”.
Trebuie men ționat că nu toți membrii ESA sunt membri ai Uniunii Europene, de și
ESA și UE împ ărtășesc o strategie european ă spațială comună și au dezvoltat împreun ă

59 Constituția UIT, art. 44 alin. 1 și 2 (Utilizarea spectrului de radiofrecven ță a orbitelor geosta ționare și a altor
orbite)
60 B. Landheer, Annuaire Européen , Springer, Mar 9, 2013, p. 155
61 http://histoire-cnrs.revues.org/590?file=1
62 http://www.esa.int/About_Us/Law_a t_ESA/ESA_Convention/(print)

39 Politica Spa țială European ă.63 Cu toate acestea, la 20 noiembrie 2012, la reuniunea
ministerial ă a 20 de state membre ESA au adoptat o ”Declara ție politică pentru o Agen ție
Spațială European ă care serve ște cel mai bine intereselor Europei” prin care s-a statuat în
raport de evolu ția viitoare a ESA c ă aceasta trebuie s ă aibă în vedere „competen ța UE în
spațiu, prin acceptarea consecin țelor pentru opera țiunile ESA și astfel să ofere o gestionare
eficientă a programelor finan țate de UE conform normelor UE”.64 Acesta a decis s ă inițieze
un proces de reflec ție și a solicitat director ului general al ESA și Comisiei Europeane s ă
pregătească o analiză comună cu privire la situa ția din sectorul spa țial european.
Relațiile dintre Uniunea European ă și Agenția Spațială European ă (ESA) au f ăcut
obiectul unor discu ții politice de lung ă durată, unul dintre rezultatele practice ale acestora
fiind Acordul-cadru UE-ESA1 , în vigoare di n mai 2004. Tratatul de la Lisabona a oferit un
nou imbold unor astfel de discu ții, consolidând dimensiunea politic ă a dezbaterilor pe teme
spațiale în UE și prevăzând că Uniunea „stabile ște orice rela ție utilă cu Agen ția Spațială
European ă”. Comisia European ă a abordat acest aspect în dou ă comunicări succesive.65
În comunicarea sa din aprilie 2011 intitulat ă „Către o strategie spa țială a Uniunii
Europene în serviciul cet ățeanului”,66 Comisia a exprimat opinia c ă ESA „ar trebui s ă
continue s ă evolueze c ătre un model de organizare care s ă permită coexisten ța, în aceea și
structură, a programelor militare și civile, pe de o parte, și a unei dimensiuni
interguvernamentale împreun ă cu o dimensiune a Uniunii, pe de alt ă parte” și ar trebui „s ă
strângă legăturile cu Uniunea și să se doteze, în func ție de necesit ăți, cu structuri de
gestionare destinate exclus iv programelor Uniunii”.
De asemenea, în comunicarea intitulat ă „Stabilirea unor rela ții adecvate între Uniunea
European ă și Agenția Spațială European ă”,67 adoptată de Comisie în noiembrie 2012, se
menționează că „necesitatea unei eficacit ăți operaționale sporite, a unei simetrii în problemele
de apărare și securitate, a coordon ării politice și a responsabiliz ării poate fi rezolvat ă, pe
termen lung, numai prin apropierea dintre ESA și Uniunea European ă. Comisia consider ă că
ar trebui stabilit ă o dată-țintă clară, situată între 2020 și 2025, pentru acest obiectiv pe termen
lung”.

1.3.3.2. Scopul, organele de conducere și finanțarea ESA

63 http://www.esa.in t/About_Us/Welcome_to_ES A/European_Space_Policy
64 ESA/C-M/CCXXXIV/Res. 4 (final) din 20 noiembrie 2012
65 http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2014/RO/1-2014-56-RO-F1-1.Pdf
66 COM(2011) 152 din 4 aprilie 2011

40
În Art. II al Conve ției ESA este statuat scopul agen ției ca fiind acela de a facilita și
promova, exclusiv pentru scopuri pa șnice, cooperarea dintre stat ele europene în cercetarea și
tehnologia spa țială și aplicațiile spațiale ale acestora, cu scopul de a fi utilizate în scopuri
științifice și pentru sisteme de aplica ții funcționale spa țiale.
Acest scop urma a se realiz a prin a) prin elaborarea și implementarea unei politici
spațiale europene pe termen lung, recomandând obiective spa țiale statelor membre și
organizând politicile statelor membre în ceea ce prive ște alte organiza ții și instituții naționale
și internaționale; b) prin elaborarea și implementarea de activit ăți și programe în domeniul
spațiului; c) prin coord onarea programului spa țial european și a programelor na ționale,
precum și prin integrarea celor din urm ă în mod progresiv și cât mai complet cu putin ță în
programul spa țial european, în spec ial în ceea ce prive ște dezvoltarea de sateli ți pentru
aplicații; d) prin elaborarea și implementarea politicii industriale corespunz ătoare pentru
programul acesteia și prin recomandarea unei polit ici industriale coerente c ătre statele
membre.
Având în vedere op țiunile de dezvoltare ale rela țiilor dintre UE și ESA, în anul 2014,
a fost luat ă în considerare inclusiv op țiunea ca ESA s ă devină o agenție a UE. În acea situa ție,
ESA ar men ține anumite structuri care s ă faciliteze cooperarea interguvernamental ă (de
exemplu, programe op ționale, diferite de programele UE, finan țate direct de c ătre statele
membre, în afara bugetului UE), da r ar avea un temei juridic UE și ar fi guvernat ă în
conformitate cu normele dreptului comunitar.
Potrivit Art. X din Conven ția ESA, organele Agen ției vor fi Consiliul și directorul
general, asistat de echipa acestuia Consiliul este fi compus din reprezentan ții statelor membre.
Consiliul se reune ște când și dacă este nevoie, fie la nivel de de legat, fie la nivel ministerial.
Întâlnirile au avea loc la sediul Agen ției, cu excep ția cazului în care Consiliul decide altfel.
Consiliul alege pe o perioad ă de 2 ani un pre ședinte și un vicepre ședinte, care pot fi
realeși o singur ă dată pentru o perioad ă de încă un an. Pre ședintele conduce procedurile
Consiliului și asigură pregătirea deciziilor sale; acesta informeaz ă statele membre privind
propunerile pentru executarea unui program op țional; acesta asist ă în coordonarea activit ăților
organele Agen ției. Acesta p ăstrează legătura cu statele membre, prin delega ții acestora la
Consiliu, în chestiuni de politic ă generală ce afecteaz ă Agenția și încearcă să armonizeze
viziunile acestora asupra acesteia. În in tervalele dintre întâlniri, acesta sf ătuiește directorul

67 COM(2012) 671 din 14 noiembrie 2012

41 general și obține de la acesta toate informa țiile necesare.
P r e ședintele este asistat de c ătre Birou, a c ărui compozi ție este decis ă de către
Consiliu și care este convocat de c ătre președinte. Biroul îl sf ătuiește pe pre ședinte în
pregătirea întâlnirilor Consiliului.
În privința deciziilor, fiecare stat membru va avea un singur vot în Consiliu. Îns ă, un
stat membru nu are dreptul de a vota asupra ch estiunilor ce privesc în mod exclusiv un
program acceptat la care nu particip ă.
Nici un stat membru nu poate vota în Consiliu dac ă suma arieratelor sale reprezentând
contribuții pentru toate activit ățile și programele ESA la care particip ă depășește suma pl ătită
a contribu țiilor pentru anul financiar curent.
Consiliul, cu o majoritate de dou ă treimi a tuturor statelor membre, nume ște un
director general pentru o perioad ă determinat ă de timp și poate, cu aceea și majoritate, s ă îi
rezilieze numirea. Directorul general este și reprezentantul legal al ESA; particip ă la
întâlnirile Agen ției fără a avea drept de vot.
Implicarea financiar ă a U E î n a c t i v i t ăți spațiale pune și mai mult în eviden ță
necesitatea de a acorda o aten ție aparte evolu ției relațiilor UE-ESA. În noul cadru financiar
multianual 2014-2020, UE aloc ă aproape 12 miliarde EUR pentru programe spa țiale de
amploare precum Galileo, EGNOS și Copernic, precum și pentru activit ăți de cercetare
spațială în cadrul Orizont 2020. Un as tfel de volum al investi țiilor înseamn ă mai mult decât o
dublare a investi țiilor comparativ cu perioada financiar ă anterioar ă, reflectând importan ța tot
mai mare pe care UE o acord ă activităților spațiale în abordarea provoc ărilor economice și
societale cu care se confrunt ă Uniunea și statele sale membre.
Contribuțiile statelor membre se bazeaz ă pe principiul profictu lui industrial echitabil,
caracteristic ă unică a ESA în raport cu celelalte agen ții europene, în sensul exprimat de Art.
VII al Conven ției ESA în raport de politica industrial ă a ESA elaborat ă în principal pentru a
”… asigura faptul c ă toate statele membre particip ă într-o manier ă echitabil ă în ceea ce
privește contribu țiile lor financiare, implementarea programului spa țial european și
dezvoltarea tehnologiei spa țiale conexe”.
În prezent, UE aloc ă o mare parte (aproximativ 75%) din bugetul s ău pentru spa țiu
către ESA. În consecin ță, UE este cel mai important contribuabil la bugetul ESA și o sursă
instituțională majoră de finan țare a activit ăților spațiale în Europa. În urm ătorii șapte ani,
totalul bugetului al ocat de UE pentru ESA va dep ăși contribu țiile individuale ale tuturor

42 statelor membre ESA.68

1.4. Uniunea Interna țională a Telecomunica țiilor (UIT)

Conform dispozi țiilor Tratatului Spa țial, organiza țiile interna ționale nu au acela și
statut cu statele semnatare și nu pot deveni p ărți la tratat, îns ă activitățile desfășurate de
acestea cad sub inciden ța prevederilor tratatului.
În cadrul celorlalte patru instrumente juridice interna ționale care se refer ă la spațiul
extraatmosferic, statutul organiza țiilor interna ționale este diferit. Astfel prin Conven ția
răspunderii se stipuleaz ă că „în sensul prezentei conven ții, cu excep ția articolelor XXIV și
XXVII, trimiterile la state trebuie s ă fie considerate a se ap lica pentru orice organiza ție
interguvernamental ă internațională care desf ășoară activități spațiale în cazul în care
organizația declară acceptarea drepturilor și obligațiilor prev ăzute în prezenta conven ție ș
i
dacă majoritatea statelor membre ale organiza ției sunt state p ărți la prezenta conven ție și la
Tratatul privind prin cipiile care guverneaz ă activitățile statelor în explorarea și utilizarea
spațiului extraatmosferic, inclusiv a Lunii și a celorlalte corpuri cere ști.” 69
În cadrul general al dreptului interna țional spațial s-a dezvoltat de-a lungul anilor o
ramură de drept, dreptul telecomunica țiilor spațiale, cu ajutorul Uniunii Interna ționale a
Telecomunica țiilor, o agen ție specializat ă a Națiunilor Unite pentru telecomunica ții.70
Nu se poate vorbi despre activit ăți spațiale ori drept interna țional spa țial fără
telecomunica ții. Toate activit ățile și responsabilit ățile asumate de UIT au fost reflectate
pentru mai bine de treizeci de ani în rapoartele anuale ale UIT pe tema „telecomunica țiile și
utilizarea pa șnică a spațiului extraatmosferic” din 1960 pân ă în anul 1996.71
În aceste rapoarte anuale, UIT a publicat propri ile sale activit ăți legate de contribu țiile
aduse activit ăților spațiale și dreptului interna țional spa țial, pentru anul anterior public ării
raportului, cum ar fi regulamentele interna ționale și aplicarea lor, în special în domeniul
înregistrării interna ționale a aloc ărilor de frecven țe radiocomunica ții spațiale și a pozițiilor

68 http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2014/RO/1-2014-56-RO-F1-1.Pdf
69 Art. XXII, Para. 1, Conven ția răspunderii
70 Noll, A., The Space Law related Role, Activities and Contributions of the International Telecommunication
Union in the last decade of the 20th century , International Organisations and Space Law, Proceedings of the
Third ECSL Colloquium, Perugia, Italy, 6-7 May 1999, ESA SP-442. ESA/ESTEC, 1999., p.109
71 „Thirty-fifth Report by the Inte rnational Telecommunicatio n Union on telecommunication and the peaceful

43 orbitale a sateli ților geosta ționari, studiile și standardizarea în domeniul telecomunica țiilor,
cooperare tehnic ă, activități de informare și documentare și cooperarea cu alte organiza ții
internaționale interesate aspectele spa țiale. Func țiile normativ ă și cea de reglementare a UIT
precum activit ățile în materia dreptului interna țional spațial sunt bine refl ectate în literatura
academic ă de specialitate.72
Aceste rapoarte au fost prezen tate în mod constant de c ătre UIT în cadrul Comitetului
OONU pentru Utilizarea Pa șnică a Spațiului Extraatmosferic și, de asemenea, vândute c ătre
membrii interesa ți ori publicului larg. Începând cu anul 1997 UIT a oprit publicarea acestor
rapoarte anuale, nu numai pentru motive de constrângeri financ iare, dar, de asemenea, având
în vedere faptul c ă activitățile proprii sunt bine stabilite și cunoscute în materia dreptului
internațional spațial și că literatura de specialitate acoper ă forte bine aceste aspecte.73
UIT se diferen țiază de alte agen ții specializate ale ONU prin rolul rezervat sectorului
privat. Pe lâng ă State Membre și Observatori, UIT admite și Membri de Sector și Membri
Asociați, care pot fi operatori, labo ratoare de cercetare, produc ători de echipamente, și alte
organizații similare. Parteneriatul cu sectorul privat permite echilibrul financiar, reprezentarea
tuturor părților interesate, aportul de expertiz ă tehnică, etc. UIT are în componen ță 191 de
State Membre și 567 Membri de Sector.
România este membr ă a Uniunii Interna ționale a Telecomunica țiilor74 din anul 1866 și
în prezent este membr ă a Consiliului pentru al patrulea mandat consecutiv, f ăcând parte din
regiunea Central – Estic ă a Europei, regiune cu un total de 20 membri, reprezentat ă în
Consiliu prin 5 membri, în acest mandat, al ături de Rusia, Bulgaria, Ucraina, Cehia.75

uses of outer space”, Booklet No. 44, Geneva, 1996.
72 Pentru exemplificare trebuie men ționate lucr ările Gorove, S., Developments in Space Law -Issues and
Policies , Utrecht Studies in Air and Space Law, Martinus Nijho ff Publishers, Dordrecht, 1 991; Lyall, F. “Law of
Satellite Communications”, in: Space Law: development and scope, Ed. Jasentuliyana, Nandasiri, Westport CT;
London. Praeger,1992, p. 114-119; Smith, M.L, The role of the ITU in the development of space law , Annals of
Air and Space Law, vol. XVIM, 1992, p. 157-176 unde chiar se men ționează că “UIT a jucat un rol major în
dezvoltarea și definirea dreptului interna țional spațial”; Lyall, F. The International Telecommunication Union
and Development , Journal of Space Law, vol. 22, No.l și 2, l994, p. 23-32; Schrogl, K.-U. Die Strukturreform
der ITU- Auswirkungen auf die Entwicklung der Weltraumnutzung des Weltraumrechts? , Zeitschrift für Luft
und Weltraumrecht, No. 42, 1993, p. 182-193, unde autorul spune c ă “reforma structural ă a UIT din 1992 va
avea un impact major asupra utiliz ării spațiului extraatmosferic și dezvoltării dreptului interna țional spațial, în
sensul că va influen ța introducerea de noi servicii spa țiale și va crea premisele dezvolt ării pe mai departe a
dreptului interna țional spațial prin colaborarea participativ ă în special din partea țărilor în curs de dezvoltare”
73 Începând cu UN Doc. A/AC. 105/521 “Space Acti vities of the United Nations and International
Organizations: A review of the activities and resources of the United Nations, its specialized agencies and other
international bodies relating to the peaceful uses of outer space”, Para. 470 – 547, precum și A/AC. 105/675,
Para 151 – 183, A/AC. 105/700, Para. 171-261.
74 România a ratificat Constitu ția și Convenția UIT prin Decretul nr. 114 din 1 iulie 1993, pentru aprobarea și
supunerea spre ratificare Parlamentului a Constitu ției și a Conven ției Uniunii Interna ționale a
Telecomunica țiilor, semnate la Geneva, publicat în M.Of. nr. 272 din 25 noiembrie 1993
75 http://www.mcsi.ro/Minister/MCSI-in-plan-intern-i- international/MCSI-in-plan-international/Relatia-cu-

44 Ca rezultat a cre șterii privatiz ării sectorului de telecomunica ții și a liberaliz ării
piețelor naționale, UIT a început s ă reexamineze structura și funcționarea sa și să demareze
un amplu proces de reform ă care continu ă și în prezent. Uniunea este împ ărțită în trei
sectoare: Standardizarea în Telecomunica ții (ITU-T), Radiocomunica ții (ITU-R) și
Dezvoltarea Telecomunica țiilor (ITU-D).
Primul pas în aceast ă direcți e a u f o s t f ăcute în cadrul Conferin ței Plenipoten țiarilor
Uniunii Interna ționale a Telecomunica țiilor din 1989 de la Nisa iar primele rezultate concrete
au fost ob ținute cu ocazia Conferin ței Extraordinare a Plenipoten țiarilor din 1992 de la
Geneva. Sa decis o profund ă reformă structural ă a organiza ției, începând cu separarea
Convenției într-o Constitu ție și o Conven ție, urmărindu-se o reac ție mai rapid ă a UIT în
raport cu evolu țiile economice și tehnologice din domeniul telecomunica țiilor.
În prezent instrumentele juridice de drept interna țional care stau la baza organiz ării și
funcționării UIT sunt:
1. Constituția UIT din 1992, modificat ă prin intermediul Conferin țelor
Plenipoten țiarilor din 194 de la Kyoto, 1998 de la Minneapolis, 2002 de la
Marakesh, 2006 de la Antalya și 2010 de la Guadalajara.76
2. Convenția din 1992.
3. Regulamentele administrative cu protocoalele lor adi ționale
4. Recomand ările și rezoluțiile adoptate de c ătre Conferin ța interna țională a
radiocomunica țiilor.77

1.4.1. Constitu ția UIT

De la reforma din 1992, actul de baz ă este Constitu ția UIT78, care este mult mai stabil
decât Conven ția. Constitu ția Uniunii con ține principiile generale privind activit ățile spațiale
și, pe cale de consecin ță în privin ța dreptului interna țional spa țial, fără a face o referire
expresă la aceasta „Uniunea are rolul de a promova cooperarea interna țională și a asigura

organisme-internationale/ITU
76 Din aceste modific ări doar cea de la Marakesh vizeaz ă telecomunica țiile prin satelit, amendând dispozi țiile
Articolului 44 (Utilizarea spectrului de frecven țe radioelectrice și a orbitei sateli ților geosta ționari) cu urm ătorul
text „Membrii fac eforturi sa limiteze num ărul de frecven țe și porțiunea de spectru folosit la minimul
indispensabil pentru a asigura de o manier ă satisfăcătoare func ționarea serviciilor necesare. În acest scop, ei se
străduiesc să aplice, în termenele cele mai scurte, ultimele perfec ționări ale tehnicii.”
77 http://www.itu.int/pub /S-CONF-PLEN-2011/en
78 În România Constitu ția UIT a fost publicat ă în M.Of. 272 din 25 noiembrie 1993 și a intrat în vigoare la 1
iulie 1994

45 utilizarea ra țională a telecomunica țiilor de orice fel”.79
Sectorul Radiocomunica ții trebuie s ă asigure „utilizarea ra țională, echitabil ă, eficientă
și economic ă a spectrului de frecven țe radio de c ătre toate serviciile de radiocomunica ții,
inclusiv utilizarea a celor care utilizeaz ă sateliți geostaționari ori afla ți pe alte orbite”.80
Constituția conține și norme privind Conferin țele de radiocomunica ții și Adunările
pentru radiocomunica ții, precum și dispoziții relativ la componen ța Comitetului pentru
Regulamentul radio și principalele sale activit ăți.81
Alte prevederi care vizeaz ă telecomunica ții, în special cele prin satelit, se refer ă la
evitarea perturba țiilor prejudiciabile (Articolul 45)82, acordarea de priorita te pentru apelurile
și mesajele de primejdie indiferent de sursa acestora (Articolul 46)83 și combaterea
semnalelor de primejdie, de urgen ță, de securitate sau de iden tificare false (Articolul 47)84.
Pentru telecomunica țiile prin satelit dispozi ția fundamental ă este con ținută de
Articolul 44, privitor la utilizarea spectrului de frecven țe și a orbitelor sateli ților, fie ei
geostaționari ori afla ți pe alte orbite, în sensul în care se impune folosirea ra țională a acestor
resurse, reducerea la minim a aloc ărilor lor, dispozi ții care practic sus țin implicarea statelor în
curs de dezvoltarea în activit ățile spațiale și telecomunica țiile prin satelit.85
Al doilea alineat al articolului 44 alineatul se reaminte ște statelor membre c ă „în
timpul utiliz ării benzilor de frecven ță pentru radiocomunica ții, membrii țin seama de faptul c ă
frecventele și orbita sateli ților geosta ționari sunt resurse naturale limitate, care trebuie s ă fie
utilizate într-un mod ra țional, eficient și economic, conform dispozi țiilor Regulamentului
radiocomunica țiilor, în scopul de a permite un acces echitabil la aceasta orbit ă și la aceste
frecvențe diferitelor țări sau grupuri de țări, potrivit cerin țelor speciale ale țărilor în curs de
dezvoltare și ale situa ției geografice a unor țări.”86
Constituția conține, de asemenea, o anex ă cu defini ția anumitor termeni folosi ți în

79 Constituția UIT, Cap. I, Articolul 1, lit. a), forma amendat ă urmare a Conferin ței Plenipoten țiarilor din 1998
80 Ibid., Cap. II, Articolul 12.1, alin. (1)
81 Ibid., Art. 13 și Art. 14
82 Art. 45, alin. (1) „Toate sta țiile, oricare ar fi scopul lor, trebuie s ă fie instalate și exploatate astfel încât s ă nu
producă perturbații prejudiciabile comunica țiilor sau serviciilor radioelectrice ale altor membri, ale exploat ărilor
recunoscute și ale altor exploat ări corespunz ător autorizate s ă asigure un serviciu de radiocomunica ții și care
funcționează în conformitate cu dispozi țiile Regulamentului radiocomunica țiilor.”
83 Art. 46 „Sta țiile de radiocomunica ții sunt obligate s ă accepte cu prioritate absolut ă apelurile și mesajele de
primejdie, oricare ar fi provenien ța lor, să răspundă la aceste mesaje și sa le dea imediat urmarea pe care ele o
reclamă”.
84 Art. 47 „Membrii se angajeaz ă să ia masurile utile pentru a reprima transmiterea sau punerea în circula ție de
semnale de primejdie, de urgen ță, de securitate sau de identificare gre șită sau înșelătoare și să colaboreze în
vederea localiz ării și identific ării stațiilor sub jurisdic ția lor care emit asemenea semnale.”
85 Vezi ref. 87
86 Constituția UIT, Cap. VII, Articolul 44, alin. (2)

46 Constituție, Conven ție și Regulamentele administrative ale Uniunii Interna ționale a
Telecomunica țiilor.87

1.4.2. Conven ția UIT

Convenția UIT88 conține dispozi ții referitoare la func ționarea, finan țarea, exploatarea
serviciilor de telecomunica ții, la arbitraj și modificarea Conven ției. Ele sunt de asemenea
valabile și pentru telecomunica țiile prin satelit chiar dac ă nu se face referire expres ă la
aceasta. Conven ția conține dispozi ții generale cu privire la organizarea conferin țelor și
adunărilor telecomunica țiilor.89 De asemenea, con ține dispozi ții referitoare la exploatarea
serviciilor de telecomunica ții.90
Atât Conven ția cât și Constitu ția se pot modifica prin intermediul Conferin ței
Plenipoten țiarilor. Modalitatea de ame ndare a acestor texte este îns ă una diferit ă pentru
fiecare în parte. Constitu ția poate fi modificat ă numai cu o majoritate de dou ă treimi din
delegații acredita ți la Conferin ța Plenipoten țiarilor.91
Pentru revizuirea Constitu ției este suficient ă însă o majoritate simpl ă.92 În ciuda
multor schimb ări, ambele instrumente, care au intrat în vigoare la 1 iulie 1994, sunt o
continuare a Conven ției vechi și asigură practic continuitatea dispozi țiilor sale. Pe cale de
consecință, reforma UIT pare a fi mai degrab ă una de form ă și nu una de fond.
Dispozițiile Constitu ției și ale Conven ției au fost completate ulterior cu cele ale
Regulamentelor administrative care privesc utilizarea telecomunica țiilor și care stabilesc
relațiile între toate statele membre ale Uniuni i. Regulamentele administrative sunt de dou ă
tipuri: Regulamentul telecomunica țiilor interna ționale și Regulamentul radiocomunica țiilor.93

87 Se definesc: stat membru, membru de sector, administra ție, perturba ție prejudiciabil ă, coresponden ță publică,
delegat ,exploatare, exploatare recunoscut ă, radiocomunica ții, serviciu de radiodifuziune, serviciu interna țional
de telecomunica ții, telecomunica ții, telegrama, telecomunica ții de stat, telegrame particulare, telegrafie și
telefonie
88 În România Conven ția UIT a fost publicat ă în M.Of. 272 din 25 noiembrie 1993 și a intrat în vigoare la 1 iulie
1994
89 Convenția UIT, Cap. 2, Art. 23 -31
90 Convenția UIT, Cap. 5, Art. 36 -40
91 Art. 55, alin. (4) din Constitu ția UIT „Pentru a fi adoptat ă, orice propunere de modificare a unui amendament
propus, precum și propunerea de amendament, în totalitatea ei modificat ă sau nu, trebuie s ă fie aprobat ă la o
ședință plenară de cel pu țin două treimi din delega țiile acreditate la Conferin ța plenipoten țiarilor și având drept
de vot.”
92 Art. 42, alin. (4) din Conven ția UIT „Pentru a fi adoptat ă, orice propunere de modificare a unui amendament
propus, cât și propunerea de amendare în totalitatea sa, modificat ă sau nu, trebuie s ă fie aprobat ă la o ședință
plenară de mai mult din jumatatea delega țiilor acreditate la Conferin ța plenipoten țiarilor și având drept de vot.”
93 Constituția UIT, Art. 4, alin. (3)

47 În caz de divergen ță între o dispozi ție a Constitu ției și o dispozi ție a Conven ției sau
a Regulamentelor administrative, prevaleaz ă Constitu ția iar în caz de divergen ță între o
dispoziție a Conven ției și o dispozi ție a Regulamentelor administrative, prevaleaz ă
Convenția.94

1.4.3. Regulamentele administrative

O mare parte a norme lor de telecomunica ții internaționale elaborate în cadrul UIT
sunt cuprinse de Regulamentele administrative. Constitu ția prevede c ă „ratificarea, acceptarea
sau aprobarea prezentei Constitu ții și a conven ției sau aderarea la aceste instrumente […],
implică […] un consim țământ în a fi legat de regu lamentele administrative […]”.95
Pe de o parte, exist ă Regulamentele Radiocomunica țiilor (RR), adoptate în 1979 și
revizuite de Conferin țele mondiale de radiocomunica ții96, pe de alt ă parte, exist ă
Regulamentul telecomunica țiilor interna ționale, semnate în 1988 și intrate în vigoare la 1
iulie 1990 . Aceste regulamente au valoare de tratat interna țional.
Acestea sunt conven ții interna ționale negociate, semnate și ratificate de statele
membre, reunite în cadrul Conferin ței Mondiale sub egida UIT. La conferin țele succesive,
statele membre pot modifica regulamente le administrative, singurele restric ții, în temeiul
Constituției, fiind ca acestea nu sunt s ă depășească limitele bugetului stabilite de Conferin ța
Plenipoten țiarilor și să adopte decizii în conformitate cu Constitu ția și Convenția.97 În plus,
aceste dispozi ții se aplic ă și conferin țelor de standardizare și de dezvoltare.98

94 Ibid., alin. (4)
95 Art. 54, alin. (2) din Constitu ția UIT „Ratificarea, acceptarea sau aprobarea prezentei Constitu ții și a
convenției sau aderarea la aceste instrumente, în conf ormitate cu art. 52 si 53 ale prezentei Constitu ții, implică,
de asemenea, un consim țământ în a fi legat de regulamentele administrative adoptate de c ătre conferin țele
mondiale competente înaintea datei semn ării prezentei Constitu ții și a conven ției”
96 Spre exemplu România a ratificat Actele Finale ale Conferin ței Mondiale pentru Radiocomunica ții (WRC-07)
din cadrul Uniunii Interna ționale a Telecomunica țiilor (UIT), semnate la Geneva la 16 noiembrie 2007 prin
Legea nr. 41/4 aprilie 2011
97 Art. 13, alin. (4) din Constitu ția UIT: „Deciziile conferin țelor mondiale ale radiocomunica țiilor, ale adun ărilor
radiocomunica țiilor și ale conferin țelor regionale ale radiocomunica țiilor trebuie s ă fie, în toate cazurile,
conforme dispozi țiilor prezentei Constitu ții și ale conven ției. Deciziile adun ărilor radiocomunica țiilor sau ale
conferințelor regionale ale radiocomunica țiilor trebuie s ă fie, de asemenea, în toate cazurile, conforme
dispozițiilor Regulamentului radiocomunica țiilor. Atunci când ele adopt ă rezoluții și decizii, conferin țele trebuie
să țină seama de repercusiunile financiare previzibile și să evite sa adopte rezolu ții și decizii susceptibile s ă
antreneze dep ășirea limitelor superioare ale creditelor fixate de c ătre Conferin ța plenipoten țiarilor.”
98 Art. 18, alin. (3) din Constitu ția UIT „Deciziile conferin țelor mondiale de standardizare a telecomunica țiilor
trebuie să fie, in toate cazurile, conforme dispozi țiilor prezentei Constitu ții, ale conven ției și ale regulamentelor
administrative. Când ele adopt ă rezoluții și decizii, conferin țele trebuie s ă țină seama de repercusiunile
financiare previzibile și să evite adoptarea de rezolu ții și decizii susceptibile s ă antreneze dep ășirea limitelor
superioare ale creditelor fixate de Conferin ța plenipoten țiarilor.”

48 Cât prive ște Regulamentul telecomunica țiilor interna ționale acesta asigur ă
operatorilor și administra țiilor de telecomunica ții un cadru general de baz ă pentru furnizarea
serviciilor de telecomunica ții interna ționale. Datorit ă evoluțiilor tehnologice foarte rapide
regulamentul se axeaz ă pe principii menite s ă faciliteze interconectarea și interoperabilitatea
la nivel global, pe baza unor acorduri r eciproce între operatorii de telecomunica ții.
Specificațiile tehnice detaliate referitoare la func ționarea și exploatarea echipamentelor și a
sistemelor incluse în standardel e ITU-T, care sunt actualizate constant pentru a se adapta
cerințelor industriei telecomunica țiilor. Aceste standarde fac obiectul activit ății Sectorului
Standardizare în telecomunica ții.99
Regulamentele Radiocomunica țiilor cuprind prevederi referitoare la accesul la
frecvențe pentru radiocomunica ții și la orbitele sateli ților geosta ționari și a celor afla ți pe alte
orbite. Dispozi țiile acestor regulamente, ce au valoare de tratat interna țional, pot fi modificate
numai prin Conferin țe Mondiale pentru Radiocomunica ții. Statul membru care a ratificat
aceste regulamente trebuie la rândul s ău să se asigure c ă dispozițiile lor sunt respectate și de
entitățile private ce opereaz ă pe teritoriul s ău.
Regulamentele Radiocomunica țiilor constituie cadrul pentru armonizarea
internațională a utilizării spectrului de frecven țe la nivel interna țional. În acest cadru relativ
flexibil, țările pot dezvolta și să adopte propriile legi na ționale referitoare la utilizarea
spectrului de frecven țe radio întrucât UIT nu pretinde un statut normativ universal.
Responsabilitatea pentru reglementarea frecven țele atribuite într-o țară revine autorit ății
naționale de reglementare.100
Regulamentele Radiocomunica țiilor prev ăd, de asemenea, normele de urmat pentru
ținerea registrelor cu eviden ța frecven țelor și orbitelor sateli ților utilizate de fiecare
administra ție.101 La nivelul UIT exist ă Biroul Radiocomunica țiilor care gestioneaz ă bazele de
date cu aceste informa ții, cu observa ția că respectarea normelor acestui tratat interna țional
depinde în ultim ă instanță de voința statelor membre prin impunerea unui cadrul legislativ

Art. 22, alin. (4) „Conferin țele de dezvoltare a telecomunica țiilor nu elaboreaz ă acte finale. Concluziile lor iau
forma unor rezolu ții, decizii, recomand ări sau rapoarte. Aceste concluzii trebuie s ă fie, în orice caz, conforme
cu dispozi țiile prezentei Constitu ții, ale conven ției și ale regulamentelor administra tive. Atunci când ele adopt ă
rezoluții și decizii, conferin țele trebuie s ă țină cont de repercusiunile financiare previzibile și ar trebui s ă evite
să adopte rezolu ții și decizii susceptibile s ă antreneze dep ășirea limitelor superioare ale creditelor fixate de c ătre
Conferința plenipoten țiarilor.”
99 http://www.itu.int/ITU-T/
100 http://www.anrcti.ro/Deskt opDefault.aspx?tabid=2749
101 Definiția termenului de administra ție, Conform Constitu ției UIT este „orice serviciu sau departament
guvernamental, responsabil de m ăsurile ce trebuie luate pentru a executa obliga țiile Constitu ției Uniunii
Internaționale a Telecomunica țiilor, ale Conven ției Uniunii Interna ționale a Telecomunica țiilor și ale
regulamentelor administrative.”

49 național adecvat.
În cadrul Regulamentelor Radiocomunica țiilor la capitolul terminologie și
caracteristic tehnice sunt definite o serie de no țiuni și termeni specifici managementului
frecvențelor adică atribuire, alocare și asignare.102 Tot aici g ăsim și definirea no țiunilor de
satelit, orbit ă și vehicul spa țial precum și dispoziții privind încetarea emisiei și controlul
interferen țelor.
Caracteristicile re țelelor de sateli ți fac obiectul Suplimentului 4 la Anexa 2 din
Regulamentelor Radiocomunica țiilor. Având în vedere evolu ția rapidă a tehnologiei în spa țiu,
aceste descrieri ar trebui s ă fie revizuite și actualizate continuu. Ultima actualizare a Anexei 2
a fost efectuat ă de către Conferin ța Mondiale privind Radiocomunica țiile din 2007.

1.4.4. Sateli ții operaționali subiect al reglement ării UIT

Sistemele de comunica ții spațiale, prin sateli ți sunt de asemnea sisteme de
radiocomunica ții dirijate, formate din sta ții finale și o singur ă stație intermediar ă amplasat ă
pe satelit. Sta țiile finale sunt amplasate pe P ământ și se numesc sta ții de sol, reprezentând
segmentul de sol iar satelitul reprezint ă segmentul spa țial. În cazul comunica țiilor spațiale,
intervalul dintre o sta ție de sol și satelit se nume ște traiect (link) – exist ă un traiect ascendent
(uplink) pentru transmisii de la sol la satelit și un traiect descendent (downlink) pentru
transmisiile de la satelit la sol.
Sateliții de comunica ții se pot clasifica și în sateli ți activi și sateliți pasivi, cei activi
fiind echipa ți cu aparatur ă electronic ă de recep ție și emisie, efectuând anumite modific ări
semnalului primit iar cei pasivi retransmit semnalele primite în urma reflexiei acestora de suprafața lor.
Deși vorbim de no țiunea de satelit activ ac easta nu trebuie confundat ă cu cea de satelit
operațional, ori chiar cu cea de satelit activ folosit ă de Regulamentele Radio. Acest
Regulament define ște satelitul activ ca fiind un satelit care transport ă o stație destinat ă să
transmită sau retransmite semnale de radiocomunica ții.
103
Pe cale de consecin ță noțiunea de activ este legat ă intrinsec de capacitatea de
transmitere ori retransmitere a semnalelor radi o iar cea de satelit pasiv, sau reflector, de cea
de reflectarea semnalelor. Mai mult, atât satelitul pasiv intr ă în categoria sateli ților

102 http://www.ictregulationtoolkit.or g/en/PracticeNote.aspx?id=2824
103 Art. 1.180 din Regulamentul Radio

50 operaționali și astfel, în limbajul normelor UIT, nu se poate încadra în categoria de șeurilor
spațiale.
Urmare Conferin ței Mondiale a Radiocomunica țiilor din 2012, spre a deosebi sateli ții
ce nu mai sunt în uz, în cadrul Regulamentelor Radio a fost clarificat ă problema sateli ților
operaționali prin raportare la sintagmele ”aflat în utilizare” și ”data punerii în func țiune”
ținând seam ă că frecvență asignată unui satelit aflat în orbita geosta ționară se consider ă a fi
fost pusă în funcțiune atunci când sta ția spațială a fost amplasat ă și menținută în poziția
orbitală alocată pentru o perioad ă continuă de nouăzeci de zile.104
Astfel, Biroul Radiocomunica țiilor din cadrul UIT, ori de câte ori apare din informa ții
certe privind o frecven ță ori poziție orbitală înregistrat ă, nu a fost adus ă în folosin ță, sau nu
mai este în uz, sau continu ă să fie în uz, dar nu sunt în conformitate cu caracteristicile
notificate, solicit ă clarificări deținătorului satelitului și, în caz de neconformitate cu
caracteristicile solicitate la înregistrarea în Registrul MIFR, s ă anuleze ori s ă modifice
regimul stabilit în cadrul UIT pentru satelitul respectiv.105 În acest context la ultima
Conferința Mondial ă a Comunica țiilor din 2012 s-a in stituit regula ca at unci când utilizarea
”… frecven țelor înregistrate pentru o sta ție spațială este suspendat ă pentru o perioad ă de
maximum șase luni, [administra ția de notificare s ă informeze Biroul Radiocomunica țiilor din
cadrul UIT], cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de șase luni de la data de la care
utilizarea a fost suspendat ă”.106
Putem deci conluziona c ă regimul juridic stabilit în cadrul UIT, prin regulamentele
administrative și procedurile instituite, poate fi utilizat în delimitarea între sateli ți operaționali
și cei neopera ționali, cei din urm ă intrând astfel în categoria de șeurilor spa țiale.
Așa după cum am me ționat și anterior Constitu ția UIT impune membrilor Uniunii
utilizarea ra țională și eficientă a resurselor spa țiale – spectrul de radiofrecven ță și orbitele,107
aceleași prevederi fiind învederate și în preambulul Regulamentelor Radio.108 Putem spune c ă
ne aflăm așadar în ipoteza unei obliga ții de pruden ță și diligență a administratorului spa țiului
extraatmosferic, acest administrator, UIT împreun ă cu statele membre, fiind în mod rezonabil
îndreptățit să considere c ă acționează în interesul societ ății și pe baza unor informa ții
adecvate.
Această obligație de pruden ță și diligență a fost pentru prima dat ă codificat ă în cadrul

104 Art. 11.44B din Regulamentul Radio
105 Art. 11.36 din Regulamentul Radio
106 Art. 11.49 din Regulamentul Radio
107 Art. 44 din Constitu ția UIT

51 UIT prin Rezolu ția 80 adoptat ă la Conferin ța Mondial ă a Radiocomunica țiilor din 1997 și
revizuită ulterior la Coneferin țele din 2000 și cea din 2007.109 Această Rezoluție, ce ia în
considerare și recomand ările Subcomitetului juridic al COPUOS în acest sens, solicit ă
Sectorului Radiocomunica ții din cadrul UIT elaborarea de norme de procedur ă, efectuarea de
studii, sau luaarea în considerare și revizuirea eventualel or propuneri de recomand ări care
leagă principiile cuprinse în preambulul Regulame ntelor Radio de proce durile de notificare,
coordonare și de înregistrare, în aplicarea prevederilor art. 44 din Constitu ția UIT.
Registrul interna țional de referin ță al frecven țelor conține informa ții cu privire la
frecvențe și, în cazul serviciilor spa țiale, utilizarea orbitelor. Precizia și transparen ța sunt
importante, deoarece înregistrarea în Registru este baza pentru recunoa șterea interna țională și
asigură exercițiul dreptului la protec ție împotriva perturba țiilor prejudiciabile.
Trebuie realizat ă însă și o distinție între o frecven ță înregistrat ă în Registru și operarea
efectivă a unui satelit, în special atunci când ne refim la aducerea satelitului, în limbajul
Regulamentelor Radio, în func țiune, potrivit art. 11.36 din Regulamente. Datele și
informațiile notificate c ătre UIT reflect ă operațiunile reale ale sateli ților, fără a exista îns ă o
coresponden ță directă cu un anumit satelit iden tificat indi vidual.
În scopul de a aduce o re țea sateliți în folosin ță, un satelit (sau o serie de sateli ți)
trebuie să fie capabil s ă funcționeze în benzile de frecven ță notificate și trebui utilizate la
locul orbital notificat. Activarea notific ărilor multiple pentru un satelit, poate fi privit ca
rezervarea orbitei și a unui spectru de frecven țe fără o utilizare real ă, și ca fiind contrar ă
principiului utiliz ării raționale și eficiente a resurselor naturale limitate de frecven țe radio și
poziții orbitale.
Rezultă din cele expuse anterior c ă numai sateli ților opera ționali, ale c ăror
caracteristici legate de spectrul de frecven țe și poziții orbitale sunt men ținute potrivit
înregistrării în Registru și destinației lor ini țiale, le este aplicabil ă protecția juridică insitutită
de Regulamentele Radio, aceasta de și poate exista o contradic ție, aparent ă în fapt, cu
prevederile art. VIII din Tratatul Spa țial.110
Menținerea regimului de protec ție juridică amintit mai sus ar putea conduce la ideea

108 Art. 0.3 din Regulamentul Radio
109 Resolution 80 Due diligence in applying the principles embodied in the Constitution,
https://www.itu.int/dms_pub/itu-r/ot h/0c/0a/R0C0A00000A0031PDFE.pdf
110 Art. VIII din Tratatul Spa țial arată că: ”Statul parte la tratat în al c ărui registru este înscris un obiect lansat în
spațiul extraatmosferic va p ăstra jurisdic ția și controlul asupra unui asemenea obiect și asupra personalului lui
cît timp este în spa țiul extraatmosferic sau pe un co rp ceresc. Drepturile de propri etate asupra obiectelor lansate
în spațiul extraatmosferic, inclusiv obiectele plasat e sau construite pe un corp ceresc, precum și asupra p ărților
lor componente, r ămîn întregi atît timp cît aceste obiecte sau elemente se afl ă în spațiul extraatmosferic sau pe

52 că ocuparea unor pozi ții orbitale și utilizarea unor frecven țe alocate ini țial s-ar putea realiza
pe termen definit, indiferent dac ă satelitul ce le-a avut atribuite ini țial mai este sau nu
operațional. Aceast ă idee ar contraveni în principal prevederilor Art. I din Tratatul Spa țial ce
arată că ”explorarea și folosirea spa țiului extraatmosferic, …, trebuie f ăcute spre binele și în
interesul tuturor țărilor…”, acest spa țiu trebuind a fi ”… explorat și folosit în mod liber de
către toate statele f ără nici o discriminare, în condi ții de egalitate și în conformitate cu dreptul
internațional…” și, așa cum prevede și Art. IX, ”… ținînd seama de interesele corespunz ătoare
ale tuturor celorlalte state p ărți la tratat”.
Ne aflăm în situa ția diferen țierii regimului juridic al sateli ților opera ționali, care
pentru a fi lansa ți în spa țiul extraatmosferic, privi ți ca ”obiect spa țial” trebuie s ă
îndeplineasc ă anumite cerin țe legale în special legate de înregistrarea acestora dup ă cum
regăsim în întreg Corpus Juris Spatialis și, pe de alt ă parte, să îndeplineasc ă anumite cerin țe
tehnice, pentru ob ținerea protec ției interna ționale împotriva perturba țiilor prejudiciabile de
către alți utilizatori, legate de înregistrarea în Registrul interna țional de referin ță al
frecvențelor.
Această problem ă, ce aduce în discu ție existen ța pe orbit ă a unor sateli ți
neoperaționali al c ăror unic scop este ace la de a ocupa o pozi ție orbitală avantajoas ă din punct
de vedere comercial, include regimul juridic al UIT în calificarea acestor sateli ți drept de șeuri
spațiale, însă acest regim nu este unul exhaustiv ceea ce trebuie s ă conducă la o revizuire a
procedurilor și mecanismelor institu ționale actuale aferente înregistr ării frecven țelor și
orbitelor asociate sta țiilor spațiale.

un corp ceresc, și cînd revin pe p ămînt.”

53 CAPITOLUL II
SUBIECTELE ȘI IZVOARELE DREPTULUI INTERNA ȚIONAL SPA ȚIAL

2.1. NOȚIUNEA DE SUBIECT DE DREPT INTERNA ȚIONAL

2.1.1. Scurt istoric in troductiv al problemei

Pentru o foarte lung ă perioadă de timp, dreptul interna țional a fost creat și a reglementat
doar raporturile dintre state, unicii actori ai vie ții interna ționale, îns ă una din cele mai
controversate probleme, din perspectiva calit ății de calității de subiect de drept interna țional, este
cea legată de societ ățile ori corpora țiile transna ționale.111
Noțiunea de subiect de drept este comun ă oricărei ordini juridice, fie ea intern ă sau
internațională. Ea desemneaz ă entitățile care au calitatea de a participa la raporturi juridice
guvernate de normele specifice respectivei ordini juridice și de a fi titulare de drepturi și obligații
în cadrul acesteia.112
Dreptul interna țional prezint ă, sub acest aspect, caracteristici determinate de
particularit ățile relațiilor interna ționale care constituie obiectul reglement ării juridice. Faptul c ă
relațiile interna ționale se desf ășoară cu participarea direct ă a statelor ca entit ăți suverane și
independente egale în drepturi exclude existen ța în acest domeniu a unui „organ suprastatal” sau
a unui „guvern” care s ă determine, s ă reglementeze sau s ă atribuie calitatea de subiect de drept
internațional.
Această calitate apar ține, înainte de toate, statului în virtutea suveranit ății sale. Ea poate
aparține și altor entit ăți (organiza ții internaționale guvernamentale și neguvernamentale, societ ăți
transnaționale etc.) în m ăsura și în limitele determinate de statele membre ale comunit ății
internaționale.
Calitatea de subiect al dreptului interna țional define ște, înainte de toate, situa ția juridică a
unei entit ăți ca titular de drepturi și obligații internaționale.113 Aceasta nu constituie îns ă doar o
tendință, o capacitate juridic ă abstractă și nu poate fi definit ă în afara realit ății raporturilor de
drept interna țional în cadrul c ărora se manifest ă și se exercit ă. Dimpotriv ă, ea există pentru state

111 Societățile transna ționale „sunt nu numai actori de cea mai înalt ă importan ță în societatea interna țională dar ele
sunt, de asemenea, subiecte de drept interna țional: ele intr ă în relații cu alte subiecte de drept interna țional, mai ales
statele, ele recurg la toate modurile de reglementare a diferendelor existente în dreptul interna țional și contribuie
puternic la formarea și punerea în aplicare a dreptului interna țional” (Touscoz, J., Droit International, 1993, p. 187),
în Miga-Be șteliu, R. Drept interna țional public, vol. I, Ed. All Beck, Bucure ști, 2005, p. 63.
112 Miga-Be șteliu, R., Drept interna țional: introducere în dreptul interna țional public, Ed. All Beck, Bucure ști, 2003,
p. 82.

54 sau alte entit ăți prin participarea direct ă a acestora ca subiecte ai unor raporturi în care î și
exercită drepturile și își îndeplinesc obliga țiile asumate. În acest dome niu, personalitatea juridic ă
aparține statului ca entitate suveran ă fără a fi nevoie de o recunoa ștere exterioar ă.114
Pentru precizarea cine poate fi subiect al dreptului interna țional public este necesar ă
definirea no țiunii de subiect al acestui drept. În literatura juridic ă de specialitate exist ă opinii
controversate în ceea ce prive ște cerințele pe care trebuie s ă le întruneasc ă o entitate pentru a
putea fi subiect al dreptului interna țional.
Într-un concept general, subiectul de drept interna țional este titularul de drepturi și
obligații internaționale, participant la rela țiile reglementate de normele dreptului interna țional. În
doctrina juridic ă, subiectul de drept interna țional face obiectul unor defini ții care, de și diferite,
cuprind și unele elemente comune adic ă „subiecte ai dreptului interna țional sunt acele entit ăți
care au capacitatea de a participa la raporturile juridice reglementate de dreptul interna țional”.115
O definiție a subiectului de dreptul interna țional este cel c ăruia i se adreseaz ă regulile de
drept interna țional pentru a-i impune direct obliga ții sau a i se atribui drepturi.116 La aceia și
autori găsim și o altă definiție; subiectul dreptului interna țional este dependent direct de dreptul
internațional, este apt s ă fie titular de drepturi interna ționale, s ă fie legat de obliga ții
internaționale și să aibă acces la proceduri interna ționale.
Rezultă astfel unul din elementele caracteris tice ale subiectului dreptului interna țional
public, și anume acela de a fi titular de drepturi și obligații internaționale în mod direct, adic ă de
a avea personalitate interna țională (aptitudinea de a fi titular de drepturi și obligații potrivit
dreptului interna țional), trăsătură considerat ă esențială de cei mai mul ți alți autori.117
Aceeași opinie se reg ăsește și în doctrina francez ă „pentru a fi considerat drept subiect
activ al unei ordini juridice, o entitate trebuie, în primul rând, s ă fie învestit ă de aceast ă ordine cu
drepturi și obligații definite în mod clar”.118
Definitoriu pentru subiectele dreptului interna țional este faptul c ă ei nu numai c ă pot fi
supuși răspunderii interna ționale, dar și dispun de capacitatea de a ac ționa în mod direct prin
proceduri adecvate ale dreptului interna țional, pentru a- și face efectiv ă respectarea drepturilor
sale în aceste rela ții, deci, capacitatea „de a avea acces direct la procedurile interna ționale pentru
a-și apăra drepturile (fie în fa ța unor instan țe judiciare interna ționale, fie în cadrul unor

113 Andronovici, C., Dreptul Interna țional Public, Ed. Chemarea, Ia și, 2004, p. 112.
114 În acest sens, apare incomplet ă definiția dată de G. Schwarzenberger, potrivit c ăreia „personalitate interna țională
înseamnă doar capacitatea de a fi purt ător (bearer) de drepturi și obligații în dreptul interna țional” în
Schwarzenberger, G., International law and order, Ed. Stevens, London, 1971, p.53
115 Diaconu, I., Tratat de drept interna țional public, vol. I, Ed. LEX, Bucure ști, 2002, p. 78
116 Dictionnaire de la terminologie du droit International, sub redac ția lui J. Badevant, Ed. Sirey, Paris, 1960, p. 448
117 Popescu, D., N ăstase, A., Drept interna țional public, Ed. Șansa SRL, Bucure ști,1997, p. 119
118 Rousseau, Ch., Droit International Public, Ed. Dalloz, Paris, 1987, p. 402

55 organizații internaționale)”.119
Așadar o entitate poate fi subiect de drept interna țional, dac ă este destinatarul nemijlocit
al normelor dreptului interna țional și, ca atare, este titularul direct de drepturi și obligații
internaționale și dacă participă în mod nemijlocit la raporturile juridice interna ționale și are acces
direct la procedurile interna ționale pentru a- și apăra drepturile.
2.1.2. Pluralitatea subiectelor dreptului interna țional public

În prezent exist ă o teorie a pluralit ății subiectelor de drept interna țional, potrivit c ăreia
există, în dreptul interna țional, alături de state, și alți subiecte de drept interna țional, acestea
neavând o pozi ție identică și egală cu statele.
În avizul s ău consultativ din 1949, cu privire la „Repararea daunelor suferite în serviciul
Națiunilor Unite”, Curtea Interna țională de Justiție apreciaz ă că „subiectele de drept, într-un
sistem juridic, nu sunt în mod necesar identice în ce prive ște natura sau întinderea drepturilor lor;
natura lor depinde de nevoile comunit ății”.120
ONU, de pild ă, nu poate fi asimilat ă din acest punct de vedere cu statele, de și statutul de
drept interna țional al ONU este în prezent incontestabil.
O clasificare a subiectelor dreptului interna țional se face în raport de drepturile pe care le
pot dobândi și obligațiile pe care și le pot asuma, clasificare ce cuprinde dou ă categorii de
subiecte, și anume, subiecte primari, cu capacitate deplin ă șisubiecte derivate, cu capacitate
limitată.121
Subiectele primare, originare ale dreptului interna țional sunt statele. El e sunt definite ca
subiecte directe cu capacitate deplin ă, având predilec ția „de a fi parte în orice raport juridic
internațional”122 ori ca „subiect primar, direct și nemijlocit al dreptului interna țional”.123
Subiectele derivate sunt acele entit ăți implicate în raporturile juridice interna ționale,
cărora statele le confer ă statutul, prin acordul lor de voin ță. 124
În aceast ă categorie a subiectelor derivate de drept interna țional intr ă organiza țiile
internaționale interguvernamentale.

119 Niciu, M.I., Drept Interna țional Public, Ed. Servosat, Arad, 2001, p. 120
120 Avizul consultativ cu privire la repararea daunelor suferite în serviciul Na țiunilor Unite, Advisory Opinion of
April 11th, 1949, p. 178, http://www.icj-cij.org/docket/files/4/1835.pdf
121 Miga-Be șteliu, R. Drept interna țional public, vol. I, Ed. All Beck, Bucure ști, 2005, p. 21
122 Takacs, L., Niciu, M.I., Drept interna țional public, Ed. Didactic ă și Pedagogic ă, București, 1976, p. 65
123 Năstase, A., Aurescu, B., Jura, C., Drept interna țional public – Sinteze pentru examen, Ed. CH. Beck, Bucure ști,
2009, p.108

56 2.1.2.1. Problema societ ăților transna ționale din punct de vedere al calit ății de subiect al
dreptului interna țional

Una dintre cele mai dificile și controversate probleme ale dreptului interna țional
contemporan o constituie determinarea locului și statutului juridic al societ ăților transna ționale în
cadrul societ ății interna ționale. Problema raporturilor societ ăților transna ționale și dreptul
internațional e una deschis ă.125
Orice defini ție a societ ăților transna ționale nu ar trebui s ă scape din vedere scopul final al
activității, orientat spre profit, deos ebindu-le, astfel, de organiza țiile interna ționale
neguvernamentale, iar uneori chiar de intere sul public, definitoriu statelor, fie el na țional ori
mondial.
În anul 1977, Institutul de Drept Interna țional126 definea societ ățile transna ționale (STN)
ca fiind „întreprinderi formate dintr-un centru de decizie localizat într-o țară și centre de
activitate, cu sau f ără personalitate juridic ă proprie, situate în una sau mai multe state”.
Luând în considerare for ța economic ă, diversitatea activit ăților pe care le desf ășoară
societățile transna ționale, dar mai ales faptul c ă activitatea lor se extinde în numeroase state cu
care, în multe cazuri, se încheie contracte de stat (cu privire la furnizarea de bunuri, servicii),
unii autori le atribuie acestor societ ăți calitatea de subiect de drept interna țional.127
Potrivit doctrinei juridice americane, societ ățile transna ționale sunt holdinguri de cea mai
mare importan ță în societatea interna țională, fiind în acela și timp subiecte de drept interna țional
în contextul în care intr ă în relații cu alte subiecte de drept interna țional, mai ales cu statele.
Acestea recurg la toate modurile de reglementare a diferendelor existente în dreptul interna țional
și contribuie la formarea și punerea în aplicare a dreptului interna țional.128
Există și alte păreri exprimate de speciali știi dreptului interna țional conform c ărora
societățile transna ționale nu pot avea calitatea de subiect al dreptului interna țional, întrucât atât
în statul de origine, cât și în statele în care au filiale, personalitatea juridic ă a acestor institu ții
decurge din aplicarea dreptului intern al statelor respective. Orice societate transna țională este
legată, în general, de statul în care î și are sediul societatea-mam ă, al cărei capital este de ținut în
majoritate de cet ățenii acestui stat.
Astfel, rela țiile juridice ale societ ății-mamă cu statul de origine sunt reglementate, în

124 Consacrându-le atribu țiile, prerogativele, drepturile și obligațiile în raporturile juridice interna ționale.
125 Carreau, D., Droit international, A. Pedone, 7-e édition, Paris, 2001, p. 242
126 Bolintineanu, A., N ăstase, A., Aurescu, B., Drept interna țional contemporan, Ed. All Beck, edi ția a 2-a,
București, 2000, p. 142
127 Touscoz, J., Droit international, Ed. Dalloz, Paris, 1993, p.188
128 Malanczuk, P., Akehurst's Modern Introduction to International Law, Routledge, London–New York, 1997, р.
155

57 virtutea principiului teritorialit ății, de dreptul na țional al acestui stat. Pe de alt ă parte, grupul de
societăți din care face parte și societatea de baz ă, indiferent dac ă sunt simple filiale ale acesteia
sau entități juridice distincte de alte na ționalități, urmeaz ă o politică proprie care ar putea s ă nu
fie sau să fie în concordan ță cu politica proprie a statului de origine al holdingului.
Privit în mod global, fenomenul transna ționalizării a sc ăpat, până în prezent,
reglement ărilor interstatale. Dreptul interna țional contemporan, dominat înc ă de conceptele
dreptului interna țional clasic, nu poate recunoa ște ca subiecte ai dreptului interna țional public
decât entit ățile publice, nu și pe cele private. El pune accentul pe autorul actului juridic, pe forma
acestuia și mai pu țin pe con ținutul acestui act. Din a cest punct de vedere, societ ățile
transnaționale sunt destinatare ale unor reguli de drept interna țional numai pe cale mediat ă, prin
intermediul unei ordini juridice statale.
Unii autori interpreteaz ă contractele sau alte acorduri încheiate de state cu întreprinderile
străine ca fiind „acorduri cvasiinterna ționale”, deoarece ele ar fi încheiate pe baz ă de egalitate.129
Astfel, se consider ă că prevederile înscrise în aceste acorduri dau expresia egalit ății între părți, în
sensul că nici o hot ărâre luată de stat, legislativ ă sau de alt ordin, nu va modifica acordul sau
împiedica executarea lui, dar ar fi clauze de „stabilizare”. În cazul apari ției unor litigii, p ărțile
unor asemenea acorduri se adreseaz ă în arbitrajului interna țional pentru solu ționarea litigiilor.
În ceea ce prive ște dreptul aplicabil, exist ă o varietate de solu ții, pornind de la autonomia
de voință a părților. În multe sentin țe arbitrale privind aceste acorduri au fost aplicate nu numai
norme ale dreptului intern al statului contractant, dar și principii generale, și norme ale dreptului
internațional.
Noțiunea de „acorduri cvasiinterna ționale” nu este una temeinic fundamentat ă întrucât
statele pot participa la orice contracte, ca subiecte de drept civil, și își pot asuma orice
angajamente. Faptul c ă unele state și-au asumat obliga ția de a nu- și modifica legile și a nu lua
măsuri care ar împiedica executarea contractului se explic ă prin raportul de for țe existent, prin
nevoia de acces la resurse financiare și la tehnologii, pe care o pot resim ți mai ales țările slab
dezvoltate. Aceasta nu confer ă însă contractelor respective caracterul de tratat interna țional.
Așa-numitele contracte de stat nu se disting de alte contracte. Ca parte la un asemenea
contract, statul nu ac ționează în calitate de subiect de drept interna țional, chiar dac ă contractul
conține și clauze care corespund puterii pu blice pe care el o exercit ă în ordinea juridic ă
internă.130
După cum s-a enun țat, trimiterea la dreptul interna țional în contracte sau în sentin țe
arbitrale are ca efect numai o „trimitere material ă” la o surs ă de drept, f ără a include contractul în

129 Schwarzenberger, G., International law and order, Ed. Stevens, London, 1971, p. 117
130 Diaconu, I., Tratat de drept interna țional public, vol. I, Ed. LEX, Bucure ști, 2002, p. 501

58 ordinea juridic ă internațională și fără a-i conferi persoanei morale contractante calitatea de
subiect de drept interna țional.
Faptul că statele care încheie asemenea contracte au acceptat ca drept aplicabil norme ale
dreptului interna țional, așa cum ar fi putut accepta normele altui stat, nu înseamn ă nicidecum
acordarea calit ății de subiect de drept interna țional întreprinderii partenere.
De asemenea, dac ă tribunalele arbitrale, a c ăror jurisdic ție a fost acceptat ă de state, au
găsit util să-și motiveze deciziile pe baza normelor dreptului interna țional, faptul nu poate s ă aibă
un asemenea efect. Normele de drept interna țional sunt, în aceste cazuri, „dreptul aplicabil”, dar
nici contractul nu poate fi asimilat cu un tratat, nici întreprinderea respectiv ă nu poate fi
asimilată unui stat și nu devine subiect de drept interna țional.
Pentru a evita aceste probleme, unii autori, sus țin că ar exista, al ături de ordinea juridic ă
internațională, o ordine juridic ă numită „transnațională”. Aceasta ar cuprinde principiile generale
de drept, inspirate din dreptul na țional al diverselor state, ca și lex mercatoria , regulile și
uzanțele comer țului interna țional.131
Dreptul interna țional nu ar fi adecvat pentru a reglementa asemenea raporturi, ceea ce ar
conduce la apari ția unei a treia ordini juridice. Recurgerea la arbitraj în asemenea cazuri, are
caracter ad hoc și este instituit ă nu printr-un tratat între state, ci prin contractul dintre stat și
compania respectiv ă care are na ționalitatea altui stat, deci care nu face parte din ordinea juridic ă
internațională.
Așadar, societ ățile transna ționale nu sunt subiecte nici cvasisubiecte ai dreptului
internațional, ele constituindu-se conform dreptului intern al statului de origine și fiind supuse
regulilor juridice ale acestui stat sau celor ale mai multor state. Puterea economic ă pe care au
dobândit-o unele societ ăți transnaționale și capacitatea lor de a negocia, adesea de pe pozi ții de
forță, cu multe state, nu le poate conferi calitatea de subiect de drept interna țional.
Cerința finalizării unui proiect al unui Cod de Conduit ă pentru societ ățile transna ționale a
fost solicitat ă la începutul anilor 90 printr-o rezolu ție a Adun ării Generale a ONU.132 Textul
proiectului de cod de conduit ă a societăților transna ționale, elaborat în cadrul ONU de Comisia
pentru Societ ăți Transnaționale a Consiliului Economic și Social și propus ad referendum nu lasă
nici o îndoial ă asupra calit ății de subiect de drept interna țional, acestora fiindu-le recunoscut
acest statut.133
Desigur, este un document elaborat pentru a fi adoptat ca rezolu ție, dar exprim ă opinia
majorității statelor care au participat la elaborarea lui. A șadar, calitatea de subiect de drept

131 Idem., p. 502
132 Rezoluția Adunării generale a ONU UN Doc. A/RES/45/186
133 International Documents on Corporate Responsibility, Ed. Stephen Tully, Edward Elgar Publishing,
Northampton, MA, 2005, p. 6

59 internațional se dobânde ște și se determin ă, potrivit normelor de drept interna țional, fie
convenționale, fie cutumiare.
Numai aceste norme, create în contextul practicii interna ționale, confirm ă calitatea de
subiect de drept interna țional. Conform acestor norme, în prezent, doar statele, organiza țiile
internaționale interguvernamentale, na țiunile care lupt ă pentru eliberarea na țională au calitatea
de subiect de drept interna țional.
Așadar, pentru identificarea unui subiect de drept interna țional este necesar s ă se constate
dacă acesta posed ă personalitate juridic ă în cadrul ordinii juridice interna ționale, dac ă are,
capacitatea juridic ă de a acționa pe plan interna țional.

2.1.1.2. Problema organiza ției interna ționale din punct de vedere al calit ății de
subiect al dreptului interna țional

Personalitatea juridic ă a organiza ției interna ționale interguvernamentale este expresia
autonomiei ei func ționale și a calității ei de subiect de drept interna țional public. De asemenea,
ea îi confer ă organiza ției o existen ță obiectiv ă în raport cu ceilal ți participan ți la relațiile
internaționale.134
Personalitatea juridic ă a organiza ției interna ționale interguvernamentale are, în general,
două caracteristici esen țiale. În primul rând, ea se întemeiaz ă pe principiul specialit ății, care
înseamnă că organiza ția interna țională își desfășoară activitatea și își exercită competen țele sale
în limitele prevederilor statutului stabilit prin acordul de voin ță al statelor exprimat în special
prin tratatul constitutiv. În al doilea rând, personalitatea juridic ă a acestor organiza ții este de
natură funcțională.135
Personalitatea juridic ă a organiza țiilor interna ționale interguvernamentale are un dublu
aspect în sensul c ă pe de o parte organiza ția are personalitate juridic ă internă, respectiv în
ordinea juridic ă internă a statelor membre și pe de alt ă parte are o personalitate juridic ă
internațională, care reprezint ă aspectul cel mai important al personalit ății sale juridice.136
Organizațiile interna ționale interguvernamentale, ca și celelalte organiza ții internaționale,
nu posed ă un teritoriu propriu. De aceea, ele î și desfășoară activitatea pe teritoriile statelor
membre, în m ăsura în care aceste state le-au recunoscut în ordinea lor juridic ă oportunitatea
corespunz ătoare unei persoane juridice de drept intern al lor.

134 Năstase, A., Aurescu, B., Jura, C., Drept interna țional public – Sinteze pentru examen, Ed. CH. Beck, Bucure ști,
2009, p.139
135 Idem, p. 140
136 Bolintineanu, A., N ăstase, A., Aurescu, B., Drept interna țional contemporan, Ed. All Beck, edi ția a 2-a,

60 Personalitatea juridic ă a organiza țiilor interna ționale în ordinea juridic ă a statelor este
consacrat ă nu numai în legisla ția națională a statelor membre ale organiza ției, ci și în statutele lor
și în acordurile de sediu încheiate de ele cu statul de re ședință.
Deși, de cele mai multe ori, personalitatea juridic ă internațională a organiza țiilor nu este
consacrat ă formal printr-un text, totu și nu exist ă nici un dubiu asupra existen ței ei. Aceast ă
problemă pare a fi reglementat ă, de Avizul Consultativ dat de Curtea Interna țională de Justiție
din 11 aprilie 1949, nu numai pentru ONU, dar și pentru orice alte organiza ții internaționale.137
În prezent calitatea de subiect de drept interna țional public a organiza țiilor interna ționale
guvernamentale este unanim recunoscut ă și acceptat ă.138 Această recunoa ștere și-a găsit
consacrarea expres ă în Conven ția Națiunilor Unite asupra dreptului m ării, din 1982, care
precizeaz ă că „Autoritatea posed ă personalitate juridic ă internațională și are capacitatea juridic ă
care îi este necesar ă pentru exercitarea func țiilor sale și realizarea scopurilor sale”.139
În domeniul strict al telecomunica țiilor prin satelit, la nivelul Uniunii Interna ționale a
Telecomunica țiilor s-a definit organiza ția interna țională ca fiind acea entita te cu personalitate
juridică internațională, cu drepturi și obligații și guvernat ă de dreptul interna țional.140
Personalitatea juridic ă internațională a organiza țiilor interna ționale nu se poate stabili a
priori și nu este identic ă, prin con ținutul său pentru toate organiza țiile, ci depinde de domeniul
de activitate și întinderea competen ței fiecărei organiza ții internaționale.
Pentru ca organiza țiile interna ționale să-și poată atinge scopurile pentru care au fost
create, trebuie ca acestea s ă poată încheia acte juridice spre a dobândi drepturi și a-și asuma
obligații în conformitate cu dreptul interna țional, să poată sta în justi ție spre a- și valorifica
eventualele preten ții și să aibă un anumit statut juridic care le subliniaz ă poziția lor
internațională, beneficiind de anumite imunit ăți și privilegii. Pe lâng ă aceste capacit ăți

București, 2000, p. 98
137 Cel mai adesea, actul constitutiv al organiza ției tace în ceea ce prive ște personalitatea juridic ă internațională și în
nici un act constitutiv sau conven ție, privind statutul unei organiza ții, nu se prevede in terminis că organiza ția
internațională respectiv ă este „subiect de drept interna țional” (se spune doar c ă „are personalitate juridic ă
internațională”, „este subiect de drept” sau „are capacitatea juridic ă necesară”); cu toate acestea, conceptul de
personalitate juridic ă internațională ne apare ca definitiv stabilit chiar dac ă este variabil. Prin actul constitutiv se
înființează organiza ția, prevăzându-se scopurile și mecanismul func ționării ei, competen ța organelor ș.a. – ca ceva
distinct de statele fondatoare. Întrucât organiza țiile interna ționale nu posed ă nici suveranitate și nici jurisdic ție
teritorială, calitatea lor de subiect de drept interna țional nu trebuie confundat ă însă cu aceea a statelor – subiecte de
drept originari și primari; de și ambele categorii sunt actorii rela țiilor interna ționale. Organiza țiile interna ționale sunt
subiecte de drept interna țional deriva ți și secundari. Organiza țiile interna ționale pot avea personalitate juridic ă
internațională de grad diferit, în func ție de ceea ce statele fondatoare au prev ăzut în actele constitutive și
complementare încheiate în acest sens, iar dac ă admitem c ă o organiza ție interna țională are o personalitate sui
generis de drept interna țional (ca urmare a capacit ății ei juridice limitate), putem spune c ă acea organiza ție are și
calitatea de subiect de drept interna țional (ca urmare a capacit ății ei juridice limitate), putem spune c ă acea
organizație are și calitatea de subiect de drept interna țional (dar numai cu acest în țeles) în Anghel, I., Drept
diplomatic și consular, Ed. Lumina Lex, Bucure ști, 1996, p. 253
138 Rousseau, Ch., Droit International Public, Ed. Dalloz, Paris, 1987, p. 488
139 Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului m ării, Art. 176
140 UIT, Sectorul Standardizare, Workshop to develop a Recommendation to clarify the management of ‘.int’

61 fundamentale legate de personalitatea juridic ă internațională s-a mai ad ăugat și aceea de a
întreține relații diplomatice.141

2.2. IZVOARELE DREPTULUI INETRNA ȚIONAL SPA ȚIAL –
CORPUS JURIS SPATIALIS

2.2.1. Codificarea dreptului spa țial. Noțiunea de codificare

Noțiunea de codificare este strâns corelat ă de abordarea mai larg ă a procesului legislativ
legat de dreptul spa țial. Întrebarea care se na ște în cadrul acestui proces se refer ă la cunoașterea
asupra standardelor aplicabile și naturii îns ăși a acestei ramuri a dreptului interna țional. Dup ă
cum bine este precizat în literatura de specialitate, no țiunea de codificare trimite la sintetizarea,
sistematizarea și ordonarea, prin intermediul unor tratate, a regulilor cutumiare de drept
internațional public.142
Desigur, obiectul codific ării nu are relevan ță exclusivă asupra dreptului spa țial. El este
legat, în schimb, cu toate ramurile dreptului, public și privat, intern și internațional. Se poate
afirma faptul c ă dreptul spa țial, deși are un impact asupra legisla ției naționale din fiecare țară, se
încadreaz ă exact în dreptul interna țional, reprezentând o ramur ă distinctă a acestuia.
Una dintre caracteristicile dreptului spa țial rezidă în originea sa relativ recent ă, deoarece
această ramură a dreptului a ap ărut numai ca efect al lans ării pe orbit ă a primului satelit artificial
al Pământului. Dreptul spa țial a apărut așadar ca efect al situa ției de fapt, confirmând astfel
maxima ex facto jus oritur , funcția faptului fiind aceea de fundament al efectului.
Se impune aici a face o cuvenit ă precizare în privin ța legăturii dintre fapt și drept. Aceste
două noțiuni sunt legate între ele atât din punct de vedere cronologic cât și logic. Faptele, atât
cele de natur ă umană cât și cele naturale, sunt înso țite de situa ții juridice concrete (drepturi,
obligații etc.) aspectul cel mai interesant fiind îns ă încercarea de a descrie evolu ția faptului în
drept, de o manier ă care să releve faptul ca surs ă a dreptului, sau cause ale efectelor juridice,
subliniind implicit centralitatea aspectului de cauzalitate.143
Abia începând cu 04 octombrie 1957 s-au formulat întreb ări cu privire la natura

Geneva, 15-16 September 2003, .int Doc 4, p. 2, http://www.itu.int/ITU-T/worksem/int/documents/int-004.pdf
141 A se vedea în acest sens Conven ția de la Viena din 1986 cu privire la tratatele încheiate de organiza țiile
internaționale, precum și Convenția de la Viena din 14 martie 1975 cu privire la reprezentarea statelor în rela țiile lor
cu organiza țiile interna ționale cu caracter universal. Conven ția din 1975 d ă definiția organiza ției interna ționale
interguvernamentale, în care se precizeaz ă că prin organiza ție interna țională se înțelege „o asocia ție de state
constituită printr-un tratat, dotat ă cu o constitu ție și organe comune și având personalitate juridic ă distinctă de cea a
statelor membre”.
142 A. Năstase, B. Aurescu, C. Jura – Drept interna țional public. Sinteze pentru examen, Ed. C.H. Beck, Bucure ști,
2009, p.67
143 Adagiul latin “cessante causa cessat effectus”, A. L. Richter, E. Friedberg, Corpus iuris canonici, Lawbook

62 conținutului și natura standardelor care ar trebui s ă fie cuprinse de noua ramur ă a dreptului
internațional. Dezvoltarea acestor aspecte de drept spa țial s-a realizat în paralel cu fapte și
evenimente relevante în cucerirea spa țiului extraatmosferic, cum ar fi, trimiterea primului om în
spațiu, prima aterizare pe Lun ă, apariția stațiilor spațiale orbitale
Chestiuni de natur ă juridică nouă au fost ridicate și de alte fapte cum ar fi: existen ța a
sute de obiecte spa țiale care r ămân în cosmos sau reintr ă în atmosfera P ământului, varietatea de
obiecte spa țiale care ar putea include sateli ți științifici pentru telecomunica ții sau pentru
observarea P ământului precum și platformele spa țiale proiectate pentru a fi locuite de om.
Problema codific ării dreptului spa țial rezidă în fapt în r ăspunsul care trebuie dat privitor
la cine anume codific ă, ce anume se codific ă și cum se realizeaz ă de fapt codificarea dreptului
spațial.
Răspunsul la prima întrebare face trimitere la cine anume poate realiza aceast ă codificare.
Din punct de vedere strict formal puterea de a codifica, sau cu alte cuvinte, puterea de a
identifica și dezvolta standarde care s ă fie aplicabile și care să guverneze activitatea oamenilor și
statelor în spa țiul extraatmosferic, apar ține însăși statelor. Se impune totu și a face o completare,
în sensul în care în sfera de aplicare a dreptului spa țial, pe lâng ă state ca actori interna ționali, au
apărut organiza țiile interna ționale, crea ții ale secolului XX.144
Cu toate acestea organiza țiile interna ționale au personalitate juridic ă, conducere
autonomă și putere de decizie care nu este totdeauna reductibil ă la voința statelor membre.
Trebuie men ționat de asemenea c ă puterea statelor de a identifica normele de drept spa țial nu se
face cu titlu individual ori regional. Recunoa șterea și acceptarea unor astfel de standarde, cu
întindere și relevanță globală, necesită implicarea tuturor statelor și, deși această participare ar
putea cade aparent în afara contextului organiza țiilor interna ționale, sfâr șește totuși prin acțiune
în cadrul lor, în special în cadrul Organiza ției Națiunilor Unite, pe a c ărei legitimitate s-a
construit angajamentul statelor în construc ția păcii și dezvoltării tuturor popoarelor.
De asemenea acest aspect se bazeaz ă și pe competen ța oferită Adunării Generale a ONU,
legată de codificarea dreptului spa țial, în conformitate cu prevederile art. 13 din Carta ONU.145
Se poate spune deci c ă statele, în calitatea lor de comp onente ale ONU, reprezentate în Adunarea
Generală, sunt principalii factori de codificare a dreptului spa țial.
A doua întrebare anterior amintit ă se referă la ce anume se codific ă în dreptul spa țial.
Această întrebare ne conduce c ătre izvoarele dreptului spa țial, adică mijloacele juridice prin care

Exchange Ltd., Union, New Jersey, 2000, p.24
144 Amerasinghe C.F., The Law of International Organizations: A Subject which needs Exploration and Analysis,
International Organizations Law Review , Volume 1, Number 1, 2004 , pp. 9-21(13)
145 Art. 13, alin. (1), lit. a) din Carta ONU, „Adunarea General ă va iniția studii și va face recomand ări în scopul de a
promova cooperarea interna țională în domeniul politic și de a încuraja dezvoltarea progresiv ă a dreptului
internațional și codificarea lui”, http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/carta_natiunilor_unite/

63 norma se concretizeaz ă146 sau prin care dreptul spa țial este cunoscut și aplicat. Pentru codificarea
unei ramuri a dreptului sunt implicate izvoare diferite, func ție de con ținutul ramurii implicate.
Pentru a cunoa ște conținutul și potențialul dreptului spa țial, ca ramur ă a dreptului interna țional,
trebuie explicate izvoarele acestei ramuri a dreptului, enumerate de art. 38 din Statutul Cur ții
Internaționale de Justi ție.147
Printre izvoarele cele mai relevante enumerate se afl ă tratatele interna ționale. Codificarea
dreptului spa țial contemporan este realizat ă conform normelor conven țiilor interna ționale, cum
ar fi cele deja adoptate, și anume Tratatul privind principiile ce guverneaz ă activitățile statelor pe
Lună și alte corpuri cere ști, de la 27 ianuarie 1967, Conven ția privind salvarea astronau ților,
întoarcerea astronau ților și restituirea obiectelor lansate în spa țiul cosmic, din 22 aprilie 1968,
Convenția privind r ăspunderea interna țională datorită prejudiciilor cauzate de obiecte spa țiale, de
la 29 martie 1972, Conven ția privind înmatricularea obiectelor lansate în spa țiu, de la 14 ianuarie
1975 și Acordul privind activitatea statelor pe Lun ă și alte corpuri cere ști din 1979. Codificare
crește ca și conținut concomitent cu standardele relevante care s ă asigure o aplicare pe scar ă
largă și eficientă a normelor dreptului spa țial.
Printre sursele majore de drept interna țional se afl ă, de asemenea, normele cutumiare
internaționale. Prima dintre aceste norme prevede c ă suveranitatea statului nu se extinde la
spațiul de dincolo de atmosfera P ământului, al doilea, recunoa ște libertatea de mi șcare în acest
spațiu, indiferent de voin ța statului sau statelor membre care vor fi survolate. Ambele norme sunt
într-adevăr reciproc legate, dar, cea din urm ă, este un corolar al primei. Înainte de apari ția
acestor dou ă standarde, a prevalat, dup ă cum știm, regula prin care suveranitatea teritorial ă a
statului se întinde spre cer, conform principiului cuius est solum, eius est usque ad caelum (ad
sidera) .
Această regulă a fost precizat ă în doctrin ă ca un a nesustenabil ă datorită utilizării
spațiului extraatmosferic pe cale de excep ție , lipsind astfel elementul obiectiv de formare a
cutumei. Lansarea și plasarea pe orbit ă a primului satelit sovietic primul artificial în 1957 a
reprezentat, în termini de câteva ore, survolarea teritoriului mai multor state, dintre care niciunul
nu a protestat.
Această lipsă de protest este și mai important ă prin faptul c ă survolurile au fost f ăcute în
mod constant de c ătre state, f ără autorizație de utilizare a spa țiului aerian de c ătre aeronavele
străine cu personal navigat. Este suficient s ă amintim numeroasele incidente din jurispruden ța
Curții Internaționale de Justi ție din cursul anilor '50 și, în special situa ția avionului U-2 al SUA
în cazul a șa-numitului zbor de recunoa ștere în spa țiul aerian al Uniunii Sovietice. Nu numai

146 A. Năstase, B. Aurescu, C. Jura – Drept interna țional public. Sinteze pentru examen, Ed. C.H. Beck, Bucure ști,
2009, p. 63

64 Uniunea Sovietic ă a protestat energic împotriva înc ălcării suveranit ății sale, dar, de asemenea,
situația juridic ă a Moscovei a fost recunoscut ă de majoritatea membrilor Consiliului de
Securitate. De atunci, alte incidente au relevant c ă recunoașterea teritorialit ății este aplicabil ă
numai cu privire la spa țiul aerian aflat deasupra m ării libere.
Din punct de vedere al principiilor ge nerale de drept, trebuie amintit c ă, încă de la
începuturile erei spa țiale, Adunarea General ă a ONU a explicitate prin Rezolu ția nr. 1962 (XVII)
din 13 decembrie 1963, “principiile ce guverneaz ă activitățile statelor în explorarea și utilizarea
spațiului cosmic, inclusiv a Lunii și a altor corpuri cere ști."148
În ceea ce prive ște izvoarele secundare ale dreptului interna țional, trebuie men ționată
jurispruden ța internațională și doctrina, și precizat c ă nu au existat pân ă în prezent, hot ărâri ale
instanțelor interna ționale cu privire la utilizarea spa țiului extraatmosferic.
Articolul 38 din Statutul Cur ții Internaționale de Justi ție reia în fapt prevederile dintr-un
alt statut, cel al Cur ții Permanente de Justi ție Interna țională, principalul organ de solu ționare
judiciară a Ligii Na țiunilor. Mai trebuie totu și menționată aici și situația rezolu țiilor
organismelor interna ționale, rezolu ții, care în m ăsura în care se refer ă la spațiul extraatmosferic,
constituie, de asemenea, parte a substan ței procesului de codificare a dreptului spa țial, indiferent
dacă sunt sau nu izvoare autonome ale dreptului interna țional, ori sunt acorduri în form ă
simplificat ă, fie ca declarativ al normelor cutumiare interna ționale sau chiar ca un obiectiv al
acestor cutume.
Codificarea dreptului spa țial se poate realiza, privitor la a treia întrebare, prin doctrin ă,
prin rezolu ție a organismelor interna ționale ori prin tratate interna ționale. Prin doctrin ă dreptul
internațional public se poate codifica fie la nivel individual149 fie la nivel institu țional, prin
intermediul unor societ ăți științifice, cum este cazul Institut de Droit International., iar,
particularizând pentru situa ția dreptului spa țial putem vorbi de entit ăți ca IISL (International
Institute of Space Law) și ECSL (European Centre for Space Law).
A doua modalitate este de a r ealiza codificarea prin rezolu țiilor organismelor
internaționale. Spre deosebire de Pactul Societ ății Națiunilor, ce nu face nici o men țiune cu
privire la problema codific ării, Carta Na țiunilor Unite are, a șa cum sa men ționat anterior,
prevăzută expres codificarea dreptului interna țional. Investit ă cu competen țe în aceast ă materie,
Adunarea General ă a stabilit, la începutul activit ăților sale, mai exact la 21 noiembrie 1947,
înființarea Comisiei de Drept Interna țional, compus ă din 34 de speciali ști desemna ți de Adunarea

147 http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/statutul_curtii_de_justitie/
148 A/RES/18/1962 , Declaration of Legal Principles Governing the Activities of States in the Exploration and Use of
Outer Space, http://www.un-documents.net/a18r1962.htm
149 P. Fiore, Il diritto internazionale codificato e la sua sanzione giuridica, 1890

65 generală și funcționând în nume propriu.150
Contribuția Comisiei la progresul acestei ramuri a dreptului a fost una important ă,
menționând aici doar tratatele interna ționale relevante spa țiului extraatmosferic, Conven țiile de
la Geneva privind dreptul m ării și convențiile de la Viena privind rela țiile diplomatice și
consulare. De și a existat o tendin ță de la început a acorda Comisiei, în temeiul dreptului
internațional, monopol în privin ța procesului de codificare, practica a demonstrat c ă pentru
aspectele tehnice și științifice și alte organe pot participa la acest proces, a șa cum este cazul
COPUOS. Acest lucru a fost demonstrat la scurt timp dup ă începerea explor ării spațiului
extraatmosferic.
Adunarea General ă a ONU, prin rezolu ția 1358 (XXII), a creat un comitet special din 18
membri, care, prin rezolu ția o 1472(XIV) de la 12 decembrie 1959, a devenit COPUOS,
Comitetul pentru utilizarea pa șnică a spațiului extraatmosferic.
Astfel, la doar doi ani de la începutul activit ății spațiale, a fost creat ă o comisie special ă
angajată să codifice dreptul interna țional, dar într-un anumit domeniu, spa țiul extraatmosferic.
Comisia de drept interna țional cât și a COPUOS au contribuit împreun ă la diferite
rezoluții ale Adun ării Generale ONU, cu rezultat în codificarea dreptului interna țional în domenii
diferite. Exemplu de rezolu ție în aceast ă privință, dar cu implica ții și pentru dreptul spa țial este
Carta drepturilor și îndatoririlor economice ale statelor, care a fost adoptat ă de către Adunarea
Generală a ONU.151
Deși este recunoscut faptul c ă rezoluțiile Adun ării Generale au pozitivitatea și forța unui
argument, aceasta trebuie s ă fie recunoscut ă în acela și grad de normativitate cu tratatelor
internaționale față de care sunt cel mai ades instrumente premerg ătoare și pregătitoare. Ca regul ă
generală, rezoluțiile anticipeaz ă tratatele interna ționale pe acelea și teme. Tratatele pot fi, în acest
sens, un corolar al rezolu țiilor și, de asemenea, martor mai avansat al procesului de codificare.
Tratatele, prin urmare, reprezint ă a treia cale de codificare a dreptului interna țional, în
general, și a dreptului spa țial, în particular, fiind în ultim ă instanță principalul izvor al dreptului
internațional152, a cărui lipsă este de neconceput în unele domenii cum ar fi comunica țiile
internaționale.153 Obiecte al aprob ării de către state în rela țiile lor reciproce, atât în cadrul
organizațiilor interna ționale cât și în afara domeniului lor de ac țiune, aceste tratate sunt
încorporate în legisla ția internă a acestor state, în conformitate cu condi țiile stabilite de ordinea
juridică internă.

150 A. Năstase, B. Aurescu, C. Jura – Drept interna țional public. Sinteze pentru examen, Ed. C.H. Beck, Bucure ști,
2009, p. 67
151 A/RES/39/163, http://www.un.org/documents/ga/res/39/a39r163.htm
152 D. Popescu, A. N ăstase, Drept interna țional public, Casa de Editur ă și Presă „Șansa” SRL, Bucure ști, 1997, p. 42
153 M. Fitzmaurice, The practical working of the law of treaties/International Law, Ed. Malcom D. Evans, Oxford
Universitz Press, Oxford, 2003, p. 173.

66 Tratatele interna ționale nu sunt doar rezultatul procesului mai bun de codificare, ci
constituie, de asemenea, materia prim ă a acestui proces, ce va furniza la rândul s ău codificarea
doctrinară și cea a rezolu țiilor interna ționale.
Alte izvoare de drept interna țional, cum ar fi normele cutumiare ale dreptului
internațional, care formal nu sunt adecvate pentru procesul de codificare, particip ă și ele la acest
proces. Toate izvoarele, de altfel, oricare ar fi, într-o m ăsură mai mare sau mai mic ă, sunt
elemente esen țiale care acela și proces. Exist ă, prin urmare, între aceste izvoare, o nevoie
reciprocă a reversibilitate, care se potrive ște acestui proces dialectic.

2.2.2. Tratatul cu privire la principiile care guverneaz ă activitatea
statelor în exploatarea și folosirea spa țiului extraatmosferic,
inclusiv Luna și celelalte corpuri cere ști

Tratatul Spa țial a fost deschis pentru semnare la 27 ianuarie 1967 și imediat a reunit o
mare adeziune ceea ce i-a permis intrarea în vigoare în chiar acela și an, la 10 octombrie 1967.
Deși textul acestuia nu face nici o trimitere expres ă la telecomunica țiile prin satelit, principiile
enunțate de Tratat sunt valabile în mod egal și pentru acest tip de activitate spa țială.
Cele 17 articole ale Tratatului cons tituie fundamentul dreptului spa țial și propune solu ții
noi și inovatoare în raport cu normele generale ale dreptul interna țional.
Astfel, articolul I afirm ă principiul conform c ăruia spațiul extraatmosferic și corpurile
cerești sunt „apanajul umanit ății” și ar trebui s ă fie utilizate „în beneficiul și în interesul tuturor
țărilor” și proclam ă libertatea de acces la corpurile cere ști și în spațiul extraatmosferic, libertatea
de explorare și utilizare de c ătre toate statele, f ără discriminare, în condi ții de egalitate și în
conformitate cu dreptul interna țional. Practica a constatat c ă aceste inten ții nobile nu au fost
întotdeauna respectate în realitate.
Articolul II se concentreaz ă pe principiul neaproprierii na ționale; aproprierea nu este
posibilă nici prin „proclamarea suveranit ății, prin intermediul utiliz ării sau ocupa ției, sau prin
orice alte mijloace”. În practic ă, în special în domeniul telecomunica țiilor spațiale, din
perspectiva frecven țelor alocate și a orbitelor sateli ților, acest principiu a stabilit abordarea
practică a aproprierilor de facto , deși s-ar putea spune c ă Tratatul Spa țial nu face o delimitare
clară între ceea ce înseamn ă utilizare și apropriere.154
Articolul III subliniaz ă că activitățile spațiale „trebuie s ă se realizeze în conformitate cu
dreptul interna țional”. Obliga țiile prevăzute de Tratatul Spa țial trebuie coroborate cu Carta

154 Pop, V., Who Owns the Moon? Extraterrestrial Aspects of Land and Mineral Resources Ownership, Springer,
2008, p. 81

67 O.N.U., întrucât obliga țiile ce decurg din Carta O.N.U. prevaleaz ă în fața drepturilor și
obligațiilor din alte tratate.155 Din perspectiva telecomunica țiilor spațiale, art. 41 din Carta
O.N.U. îndrituie ște Consiliul de Securitate s ă dispună măsuri ca răspuns la înc ălcarea normelor
dreptului interna țional (agresiune, amenin țare) care pot include în mod expres întreruperea total ă
sau parțială a comunica țiilor prin „radio și a altor mijloace de comunica ție” o func țiune realizat ă
din ce în ce mai mult cu ajutorul sateli ților de telecomunica ții.156 Sub inciden ța acestui principiu,
orbitele sateli ților nu pot face obiectul aproprierii na ționale.
Mai trebuie subliniat c ă regula neaproprierii, aplicabil ă tuturor entit ăților inclusiv
companii private și organiza ții interguvernamentale, constituie diferen ța fundamental ă între
regimul juridic al spa țiului extraatmosferic și cel aerian, caracterizat prin suveranitatea exclusiv ă
și complet ă a statului asupra spa țiului aerian aflat deasupra teritoriului s ău conform art. 1 din
Convenția de la Chicago din 1944.157
Articolul IV impune o limitare cu privire la militarizarea spa țiului extraatmosferic prin
interzicerea „plas ării pe orbita circumterestr ă a oricărui obiect purt ător de arme nucleare sau
orice alte tipuri de arme de distrugere în mas ă”.158 Cu toate acestea, „nu este interzis ă utilizarea
personalului militar pentru cercet ări științifice sau orice alte activit ăți în scop pa șnic.”159 Pentru
unii autori, acest articol nu ar fi atât de restrictiv în a asigura demilitarizarea spa țiului
extraatmosferic.160 Articolul IV alin. (2) dispune non-militarizarea Lunii și a celorlalte corpuri
cerești și proclam ă obligația de a utiliza Luna și alte corpuri cere ști „exclusiv în scopuri
pașnice”.
Din perspectiva telecomunica țiilor spațiale, utilizarea în scopuri pa șnice trebuie analizat ă
în lumina existen ței sateliților utiliza ți în interceptarea comunica țiilor și războiul radioelectronic
coroborat cu art. 41 din Carta O.N.U., din cel pu țin două puncte de vedere, primul legat de
alimentarea acestor sateli ți care se realizeaz ă în principal cu energie solar ă (existând astfel
legătura direct ă cu uzufructul resursele spa țiului extraatmosferic) și al doilea referitor la practica

155 Art. 103 din Carta O.N.U., „În caz de conflict între obliga țiile Membrilor Na țiunilor Unite decurgând din
prezenta Carta și obligațiile lor decurgând din orice alt acord interna țional vor prevala obliga țiile decurgând din
prezenta Carta.”, http://www.onuinfo.ro/docum ente_fundamentale/ca rta_natiunilor_unite/
156 Art. 41 din Carta O.N.U. „Consiliul de Securitate poate hot ărî ce măsuri, care nu implic ă folosirea for ței armate,
trebuie luate spre a se da urmare hot ărârilor sale și poate cere Membrilor Na țiunilor Unite s ă aplice aceste m ăsuri.
Ele pot să cuprindă întreruperea totala sau par țială a relațiilor economice și a comunica țiilor feroviare, maritime,
aeriene, po ștale, telegrafice, prin radio și a altor mijloace de comunica ție, precum și ruperea rela țiilor diplomatice.”
157 Art. I, Conven ția privind avia ția civilă internațională, semnată la Chicago, la 7 decembrie 1944 „Statele
contractante recunosc c ă fiecare stat are suveranitatea complet ă și exclusiv ă asupra spa țiului aerian de deasupra
teritoriului s ău.”, ratificat ă de România prin Decretul nr. 194/1965 și publicată în Buletinul Oficial nr. 14/1965
158 Art. III, alin. (1) din Tratatul Spa țial
159 Ibid.
160 Bourbonnière, M. și Lee, R.J., Legality of the Deployment of Conventional Weapons in Earth Orbit , The
European Journal of International Law , Vol. 18, no. 5, p. 891.

68 statelor ce traduce sintagma „în scopuri pa șnice” prin non-agesiv.161
În articolul V, este acordat ă o imunitate suprana țională astronau ților în calitatea lor de
„trimiși ai umanit ății”.162 În raport cu telecomunica țiile spațiale, în special cu privire la
cercetarea radio a spa țiului extraatmosferic, unele îndoieli pot fi exprimate asupra aplic ării
practice a afirma ției conform c ăreia „Statele p ărți la Tratat vor informa deîndat ă celelalte State
Părți la Tratat sau pe Secretarul General al ONU cu privire la orice fenomen descoperit în spa țiul
extraatmosferic”.163
Mai mult, sateli ții de telecomunica ții, în instalarea și operarea lor, pot necesita interven ția
umană în spațiul extraatmosferic iar din aceast ă perspectiv ă statele de ținătoare au dreptul de a fi
asistate de celelalte state în cazul punerii în pericol a astronau ților. O problem ă conexă
insuficient dezvoltat ă din punct de vedere juridic este cea legat ă însă de situația Stației Spațiale
Internaționale, și anume calificarea celor afla ți la bord pentru o perioad ă mai mare de timp ca
astronauți și dacă activitățile lor la bord ar trebui considerate „zbor spa țial”, intrând astfel sub
incidența articolului V din Tratatul Spa țial.164
Articolul VI prive ște responsabilitatea interna țională ce decurge din activit ățile naționale
în spațiul extraatmosferic, „indiferent dac ă acestea sunt sau nu realizate de organisme
guvernamentale ori de entit ăți neguvernamentale”.165
Acest articol reprezint ă o premis ă pentru Articolele VII și VIII statuând astfel un regim
al responsabilit ății interna ționale pentru activit ăți spațiale eminamente private. Astfel, în
condițiile în care telecomunica țiile spațiale și implicit sateli ții reprezint ă un domeniu cu o
pondere privat ă majoritar ă, entitățile neguvernamentale trebuie s ă obțină autorizarea activit ății
spațiale conform ă legislației naționale condi ție sine qua non a lansării166, ca parte a „autoriz ării și
supervizării continue”167 a statului parte la Tratatul Spa țial.
Articolul VII stabile ște răspunderea pentru prejudiciile ca uzate de un obiect lansat în
spațiul extraatmosferic. Orice stat parte la tratat care lanseaz ă sau achizi ționează lansarea unui
obiect în spa țiul extraatmosferic, precum și orice stat parte a c ărui teritoriu sau facilitate este

161 Garrison, C., Beneath the Surface: the Common Heritage of Mankind , KE Studies, Vol. 1, 2007, p. 58.
162 Art. V, alin. (1) din Tratatul Spa țial
163 Art. V, alin. (3) din Tratatul Spa țial
164 Gorove, S, Legal Problems of Manned Space Flight, in “The Use of Airspace and Outer Space for all Mankind in
the 21st Century”, Ed. Chia-Jui Cheng, Kluwer Law International, 1995, p. 242.
165 Art. VI din Tratatul Spa țial prevede „Statele p ărți la Tratat poart ă responsabilitatea interna țională pentru
activitățile naționale în spa țiul extraatmosferic, inclusiv a Lunii și a altor corpuri cere ști, indiferent dac ă astfel de
activități sunt efectuate de c ătre agențiile guvernamentale sau de c ătre entități non-guvernamentale, precum și pentru
asigurarea c ă activitățile naționale se desf ășoară în conformitate cu dispozi țiile prevăzute în prezentul Tratat.”
166 Gantt, J.B., Space Law and the Expanding Role of Private Enterprise, with Particular Attention for Launching
Activities , A Commentary Paper On Dr. Frank von der Dunks Discussion Paper: Sovereignty v Space . Public Law
and Private Launch in Asian Context , Singapore Journal of International & Comparative Law, no. 5, 2001, p. 52.
167 Art. VI din Tratatul Spa țial „Activit ățile entităților non-guvernamentale în spa țiul extraatmosferic, inclusiv Luna
și alte corpuri cere ști, necesit ă autorizarea și supravegherea continu ă de către stat corespunz ător parte la Tratat”.

69 lansat un astfel obi ect, este responsabil din punct de vedere interna țional.168 Având în vedere
numărul mare de entit ăți guvernamentale și neguvernamentale implicate în unele proiecte
spațiale, responsabilit ățile sunt din ce în ce mai greu de determinat.169
În articolul VIII se statueaz ă jurisdicția și controlul statului de lansare asupra obiectului și
a personalului lansat în spa țiul extraatmosferic, cât timp ace știa se află în spațiul extraatmosferic.
Unele din problemele asociate cu dispozi țiile acestui articol cu telecomunica țiile spațiale
este legat ă de transferul de licen ță în operarea satelitului de telecomunica ții și schimbarea
proprietății asupra satelitului aflat pe orbit ă.170
Dacă există o schimbare de proprietate în orbit ă, statul de lansare r ămâne aceea și; statul
parte la Tratatul Spa țial responsabil se poate schimba în func ție de naționalitatea noului operator
nou, dar statul de înregistrare nu se poate schimba, deoarece el trebuie s ă fie stat de lansare. Vom
putea avea o situa ție complex ă privind controlul satelitului: un stat de lansare avându-l
înregistrat, astfel având în jurisdic ția și controlul s ău satelitul, dar nefiind responsabil și trebuind
să autorizeze și să supravegheze activitatea în conformitate cu articolul VI.
Articolul IX stipuleaz ă că explorarea și utilizarea spa țiului extraatmosferic ar trebui s ă fie
bazată „pe principiile cooper ării și asistenței mutuale” și dă statului în cauz ă posibilitatea de a
„iniția consult ări internaționale corespunz ătoare” în cazul în care consider ă că activitatea unui alt
stat „ar putea provoca interferen țe dăunătoare cu activit ăți ale altor state p ărți în explorarea și
utilizarea pa șnică a spațiului extraatmosferic, inclusiv a Lunii și a altor corpuri cere ști”.171
Cât prive ște telecomunica țiile prin satelit, multe țări încep s ă vă faceți griji cu privire la
creșterea num ărului deșeurilor spa țiale și transformarea anumitor p ărți ale spa țiului
extraatmosferic, în special orbita geosta ționară, într-un veritabil co ș de gunoi.172
Încălcarea dispozi țiilor Articolului IX se manifest ă în domeniul sateli ților de
telecomunica ții în special prin intermediul de șeurilor spa țiale și prin interferen ța
electromagnetic ă la adresa sateli ților învecina ți.
Astfel, problema de șeurilor spa țiale în raport cu dispozi țiile Articolului IX au început s ă
fie supuse jurisdic ției interna ționale în cazul Chinei173 deși există autori care consider ă
distrugerea propriilor sateli ți ca un drept de dispozi ție, întrucât no țiunea de interferen ță

168 Art. VII din Tratatul Spa țial
169 Roberts, L.D., Addressing the Problem of Orbital Space Debris: Combining International Regulatory and
Liability Regimes”, Boston College International and Comparative Law Review, Vol. 15, Issue 1, Article 4, 1992, p. 65.
170 Kerrest, A., The need to implement the Outer Space Treaty through national law in the light of the current and
foreseeable space activity , IISL/ECSL Symposium at LSC 22 March 2010, p. 8.
171 Art. IX din Tratatul Spa țial
172 New Satellite Fragmentations Add to Debris Population , Orbital Debris Quarterly News (ODQN), NASA Orbital
Debris Program Office, Volume 15, Issue 1, January 2011, p. 2
173 Japonia a fost prima țară ce a reclamat înc ălcarea dispozi țiilor Articolului IX al Tratatului Spa țial cu privire la
daunele provocate de de șeurile rezultate din distrugerea satelitului Fengyun-1C în 2007, vezi și Hitchens, T., Space

70 dăunătoare nu ar avea o defini ție explicit ă în dreptul interna țional.174
Cât privește interferen ța electromagnetic ă, Uniunea Interna țională a Telecomunica țiilor a
creat o obliga ție de a evita interferen țele dăunătoare în spectrul de radiofrecven ță. Deși
Constituția UIT stabile ște un proces de mediere în cazul apari ției interferen țelor, practic nu poate
impune nici o m ăsură unui operator care refuz ă să corecteze interferen țele accidentale ori în
cazul celor inten ționate.175
Articolele X și XI reitereaz ă principiul cooper ării interna ționale și al reciprocit ății în
explorarea și utilizarea pa șnică a spațiului extraatmosferic și impun, „în m ăsura posibilului și
este posibil”, aducerea la cuno ștința secretarului general al O.N.U., publicului și comunit ății
științifice interna ționale a informa țiilor obținute. Acest limbaj este vag și își exprimă o dorință,
mai degrab ă decât o obliga ție.
În cadrul articolului XIII se face vorbire despre condi țiile impuse tuturor sta țiilor și
instalațiilor, echipamentelor și vehiculelor spa țiale ce sunt accesibile „pe baz ă de reciprocitate”
între reprezentan ții statelor parte la Tratat. În încheiere exist ă o serie de clauze finale privitoare
la aplicabilitate (Articolul XIV), aderare, ratificare și intrare în vigoare (Articolul XV),
eventualele amendamente (Articolul XVI), procedura de retragere din Tratat (Articolul XVI) și
modalitatea de depunere a Tratatului (Articolul XVII).
La mai bine de patruzeci de ani de la redactarea acestui Tratat, urmare a schimb ărilor
survenite atât în geopolitica interna țională cât și la nivel tehnologic, este evident c ă unele
prevederi se impun a fi modificate. De și după unii autori cadrul s ău este unul flexibil ce permite
interpretări și multe direc ții de acțiune, este totu și important a se adapta reglement ările
activităților spațiale la noile realit ăți, deoarece „ datorit ă presiunii crescânde din partea unui
număr de țări pentru privatizarea, comercializarea și dereglementarea activit ăților spațiale a
crescut precum și datorită globalizării, împreun ă cu recentele modific ări în situa ția geopolitic ă
globală, se creeaz ă dezacorduri îngrijor ătoare cu privire la interpretarea Tratatului, punerea sa în
aplicare, precum și la direcția de dezvoltare juridic ă pe viitor”.176
Una din solu ții de modificare a acestui instrument ju ridic ar fi redactarea unui protocol
anexă la Tratat deoarece un astfel de instrument ar fi mai flexibil în cazul unor ajust ări ulterioare
care se dovedesc cu siguran ță necesare, având în vedere dezvoltarea rapid ă a activit ăților
spațiale.

Wars , Scientific American, March 2008, p. 66 .
174Li Juqian , Legality and Legitimacy: China’s ASAT Test , China Security, Vol. 5, No. 1 Winter 2009 , p.48
175 Articolul 45 din Costitu ția UIT dispune „Toate sta țiile, indiferent de scop, trebuie s ă fie stabilite și operate în a șa
fel încât s ă nu provoace interferen țe dăunătoare serviciilor radio sau de comunica ții ale Statelor membre…”
176 Jakhu, R., Legal Issues Relating to the Global Public Interest in Outer Space , Advanced Methods of Cooperative
Security Program at the Center for International and Security Studies at Maryland, October 2005, p. 4,
http://www.cissm.umd.edu/papers/files/jakhu.pdf

71 2.2.3. Acordul cu privire la salvarea astronau ților, reîntoarcerea astronau ților și
restituirea obiectelor lansate în spa țiul extraatmosferic

Acest instrument juridic denumit în continuare numit „Acordul de salvare”, a fost deschis
spre semnare la 22 aprilie 1968 și a intrat în vigoare la 03 decembrie 1968.177
După câteva luni de la intrarea în vigoare a Tratatului Spa țial, a fost finalizat ă elaborarea
Acordului privind salvarea astronau ților. Aceasta clarific ă statutul interna țional al astronau ților și
statutul juridic al obiectelor lansate în spa țiul extraatmosferic. În textul Acordului se face referire
la „autoritatea de lansare”178 care se refer ă la statul responsabil ori organiza ția
interguvernamental ă responsabil ă de lansare, sintagm ă care înlocuie ște ceea ce prin Tratatul
Spațial era definit drept „stat de lansare” f ără însă a se obține o mai bun ă clarificare conceptual ă.
În contextul dezvolt ării turismului spa țial, prin care persoane fizice înso țesc astronau ții în
spațiul extraatmosferic, Acordul de salvare nu este dezvoltat spre o complet ă determinare a
tuturor situa țiilor juridice ce pot apare în aceast ă direcție. Deși s-ar putea impune dezvoltarea
unui instrument juridic interna țional aparte pentru activit ățile spațiale ce implic ă turism spa țial,
Acordul de salvare nu are o relevan ță imediată în privința telecomunica țiilor prin satelit..

2.2.4. Acordul care guverneaz ă activitățile statelor pe Lun ă și celelalte corpuri cere ști

Acordul, denumit în continuare „Acordul Lunii” a fost deschis spre semnare la 18
decembrie 1979,179 a avut dificult ăți problema ader ării la el întrucât dispozi țiile sale sunt mult
mai restrictive decât cele ale Tratatului Spa țial din 1967. Intrat în vigoare aproape cinci ani mai
târziu, la 11 iulie 1984, acest Acord are patru state semnatare și treisprezece care l-au ratificat.180
Surprinzător, cele mai active state în domeniul spa țial nu au ratificat pân ă în prezent acest
Acord.181
Câteva din principiile stabilite în tratatele anterioare au fost reafirmate în acest Acord,
subliniindu-se obiectivul utiliz ării exclusive în scopuri pa șnice, fără a se interzice expres

177 http://www.oosa.unvienna.org/oosa/en/SpaceLaw/gares/html/gares_22_2345.html
178 Art. 6 din Acordul de salvare stipuleaz ă că „În înțelesul prezentului acord, expresia autoritate de lansare se refer ă
la statul r ăspunzător de lansare sau, dac ă o organiza ție interguvernamental ă internațională are responsabilitatea
lansării, la aceasta organiza ție, cu condi ția ca ea sa declare ca accepta drepturile și obligațiile prevăzute în prezentul
acord și ca o majoritate a statelor membre ale acestei organiza ții sa fie p ărți contractante la prezentul acord și la
tratatul cu privire la principiile care guverneaz ă activitatea statelor în materie de explorare și folosire a spa țiului
extraatmosferic, inclusiv Luna și celelalte corpuri cere ști.”
179 http://www.oosa.unvienna.org/oosa/en/SpaceLaw/gares/html/gares_34_0068.html
180 State semnatare sunt Fran ța, Guatemala, India și România.
181 SUA, Rusia și China sunt state care nici nu au semnat acest Acord. Conform UN COPUOS Doc.
ST/SPACE/11/Rev.2/Add.3 Addendum, Status of international agreements relating to activities in outer space as at
1 January 2010 , http://www.oosa.unvienna.org/pdf/publications/ST_SPACE_11_ Rev2_Add3E.pdf

72 utilizarea personalului militar în activit ăți de cercetare științifică sau orice alte scopuri pa șnice.182
Prin intermediul acestui Acord s-a instituit un regim interna țional pentru a exploata
resursele de pe Lun ă și corpurile cere ști, de o manier ă echitabil ă, între toate statele p ărți care
beneficiaz ă de aceste resurse, cu o aten ție deosebit ă acordată intereselor și nevoilor țărilor în curs
de dezvoltare.
Însă formulările cuprinse în textul acestui Acord, legate de „apanajul întregii umanit ăți”
și „patrimoniul comun al umanit ății”, au dat și dau în continuare na ștere la vii dezbateri în
comunitatea academic ă și la nivel interna țional.183
Deși cele dou ă expresii urm ăresc acela și scop, și anume, desf ășurarea activit ăților de
spațiu pentru bun ăstarea și interesul tuturor țărilor, dincolo de aspectul de exploatare echitabil ă a
resurselor ar trebui s ă introduc ă un element de solidaritate în dreptul interna țional spa țial.
Concomitent cu liberalizarea și privatizarea activit ăților spațiale, aceste concepte au fost sl ăbite,
mai ales în aspectul lor economic.184 Până în momentul actual, Acordul Lunii nu are un impact
asupra telecomunica țiilor prin satelit.

2.2.5. Conven ția interna țională privind r ăspunderea pentru daunele
cauzate de obiectele spa țiale

Cunoscut ă drept „Convenția răspunderii”, a fost deschis ă spre semnare la 29 martie 1972
și a intrat în vigoare la 1 septembrie 1972.185
Având în vedere cre șterea rapid ă a activităților spațiale s-a impus nevoia reglement ării
răspunderii pentru aceste activit ăți. Conven ția din 1972 face trimitere la principiile consacrate în
Tratatul Spa țial dar distinge între responsabilitatea absolut ă și responsabilitatea pentru culp ă. Se
vorbește de responsabilitate absolut ă pentru prejudiciile cauzate de obiecte spa țiale suprafa ța
Pământului sau asupra unor aeronave aflate în zbor.186 Responsabilitatea pentru culp ă se referă la
situația în care prejudiciul se produce în alt ă parte decât pe suprafa ța, într-un obiect spa țial lansat
de alt stat, sau persoanelor sau bunur ilor aflate la bordul unui obiect spa țial, statul de lansare
răspunde numai de pagubele produse din culpa sa, sau a persoanelor responsabile.187
Trebuie men ționate dou ă aspecte relevante. Primul este cel legat de faptul c ă
responsabilitatea asociat ă activităților spațiale poate îmbr ăca atât o latur ă civilă cât și una penal ă,

182 Art. 3, alin. 4, din Acordul Lunii
183 Art. 4, alin. 1 și Art. 11, alin. 1, din Acordul Lunii
184 Shackelford, S.J., The Tragedy of the Common Heritage of Mankind , Stanford Environmental Law Journal, Vol.
27, 2008, p. 131
185 http://www.oosa.unvienna.org/oosa/en/SpaceLaw/gares/html/gares_26_2777.html
186 Ibid., Articolul 2
187 Ibid., Articolul 3

73 putând fi implicate, pe lâng ă statele semnatare, atât companii private, organiza ții
nonguvernamentale, cât și persoane fizice, iar cel de-al doil ea este legat de aspectul practic
conex identific ării aparținătorului obiectului spa țial care a cauzat prejudiciul, în sensul c ă este
foarte dificil ă identificarea provenien ței obiectului spa țial și implicit aplicarea r ăspunderii
statului de lansare. Pentru solicitarea desp ăgubirilor Conven ția prevede c ă cererile se înainteaz ă
pe canale diplomatice.
Activitățile spațiale implica costuri ridicate și riscuri considerabile. Ele sunt efectuate tot
mai des de c ătre entități private, pentru care problema responsabilit ății este foarte mare. O lips ă
de claritate și de garan ții pentru o asemenea responsabilitate are ca efect limitarea investi țiilor
private în domeniul spa țial. Relativ recent unele state au început s ă introduc ă în legisla țiile
naționale prevederi privind imunitatea limitat ă pentru companii private în domeniul spa țial, fie
ele furnizoare de servicii de lansare ori produc ători de echipamente.188
Unele legisla ții naționale prev ăd norme specifice care reglementeaz ă răspunderea pentru
daunele cauzate de obiecte spa țiale precum și dispoziții specifice referitoare la investigarea
accidentelor de lansare. Riscurile asociate cu asigurarea activit ăților de lansare nu sunt asumate
numai de c ătre asigur ător ci și de unul sau mai mul ți reasigur ători. Ce nu poate fi îns ă acoperit
întotdeauna este nivelul desp ăgubirilor disponibile. Din motive anumite legisla ții naționale
conțin măsuri pentru plata crean țelor care dep ășesc cuantumurile de r ăspundere civil ă.189

2.2.6. Conven ția cu privire la înregistrarea de obiecte lansate în spa țiul extraatmosferic

Denumită în continuare „Conven ția înregistr ării”, a fost deschis ă spre semnare la 14
ianuarie 1975 și a intrat în vigoare la 15 septembrie 1976.190
În decembrie 1961, prin Rezolu ția A/RES/1721(XVI), Adunarea General ă a ONU a
invitat statele ce lanseaz ă obiecte în spa țiul extraatmosferic „s ă informeze deîndat ă Comitetul
pentru Utilizarea Pa șnică a Spațiului Extraatmosferic, prin intermediul Secretarului General,
pentru înregistrarea lans ărilor”.191 Ulterior a fost desemnat un Oficiu pentru Afaceri Spa țiale care

188 Griffith, D., The Liability Atmosphere Awaiting The Commercial Human Spaceflight Industry , 2007, p. 3,
http://www.douggriffithlaw.com/reso urces/TIPS%2007-%20L iability%20Atmoshper e %20Awaiting%20the%20
Commercial%20Human%20.pdf conform c ăruia statul american Virginia a fost primul stat ce a introdus în mai 2007
un astfel de tip de imunitate la adresa companiilor private ce adreseaz ă zboruri spa țiale cu echipaj uman în privin ța
protecției acestor companii fa ță de rănirea ori decesul pasagerilor implica ți în astfel de zboruri (vezi Space Flight
Liability and Immunity Act, http://leg1.state.va.us/cgi-bin/legp504.exe?071+ful+HB3184 ).
189 Para 24-26 (Liability, including third-party insurance and financial responsibility requirements) din Raportul
COPUOS A/AC.105/768,21 ianuarie 2002, p.10, http://www.oosa.unvienna.org/pdf/ reports/ac105/AC105_768E.pdf
190 http://www.oosa.unvienna.org/oosa/en/SpaceLaw/gares/html/gares_29_3235.html
191 Art. 1, Sect. B., din UN Doc. A/RES/1721(XVI)A-E din 20 decembrie 1961, http://daccess-dds-ny.un.org/doc/
RESOLUTION/GEN/NR0/167/74/IMG/NR016774.pdf?OpenElement

74 are în grij ă acest registru ce a fost completat începând cu anul 1962.192
Prin Rezolu ția A/RES/3235(XXIX) a Adun ării Generale a ONU din 12 noiembrie 1974 a
fost adoptat ă Convenția înregistr ării.193 Convenția prevede la articolul X ca la zece ani dup ă
intrarea sa în vigoare, problema posibilit ății revizuirii s ă fie introdus ă pe ordinea de zi a Adun ării
Generale. Consecin ță a acestei prevederi în cadrul Adun ării Generale a fost supus dezbaterii un
raport remis Subcomitetului Juridic al COPUOS, raport ce d ă o atenție deosebit ă noțiunii de „stat
de lansare”.194
Convenția înregistr ării dă statului de lansare competen ța de înregistrare. În situa ția în care
două sau mai multe state contribuie la lansare, atunci de comun acord acestea stabilesc statul
care înregistreaz ă obiectul spa țial. Spre deosebire îns ă de Rezolu ția A/RES/1721(XVI) în
Convenția înregistr ării nu este stipulat ă obligația similar ă privind „informarea deîndat ă” a
Secretarului General privind lansarea. În raport cu sateli ții de telecomunica ții cu utilizare
militară, statele de lansare este greu de presupus c ă ar putea accepta o astfel de informare inclus ă
expres printr-o conven ție internațională.
Cel pu țin teoretic Conven ția înregistr ării ar trebui s ă fie cea mai important ă în special
dacă ne referim la problema de șeurilor spa țiale, problem ă cu care se confrunt ă tot mai acut to ți
actorii implica ți în activit ățile spațiale, întrucât acestea pot provoca prejudicii majore obiectelor
spațiale lansate și aflate deja pe orbit ă.195

2.2.7. Stadiul aplic ării, problemele și provocările cu care se confrunt ă
cele cinci tratate ale ONU privitoare la spa țiul extraatmosferic

În anul 2000, Subcomitetul Juridic al COPUOS a inclus pe ordinea de zi punctul referitor
la „Statutul instrumentelor juridice interna ționale relativ la spa țiul extraatmosferic" care ulterior
a devenit „Statutul și aplicarea celor cinci tratate ale ONU privind spa țiul".196
Prin acest document se poate urm ări stadiul tratatelor sus-men ționate, în sensul semn ării
ori ratific ării lor. Astfel, la 1 ianuarie 2010, Tratatul Spa țial era ratificat de 100 state și semnat de
26, Acordul de salvare era ratificat de 91 de state, semnat de 24 de state și acceptat de 2 state,
Convenția răspunderii era ratificat ă de 88 de state, semnat ă de 23 și acceptat ă de 3 state,
Convenția înregistr ării era ratificat ă de 53 de state, ratificat ă de 4 și acceptat ă de 2 state iar

192 United Nations Office for Outer Space Affairs, http://www.oosa.unvienna.org/
193http://daccess-dds-ny.un.org/doc/RESOLUTION/GEN/NR0/738/37/IMG/NR073837.pdf?Open Element
194 Raportul COPUOS A/AC.105/768
195 Johnson, N. și Liou, J.-C., Risks in Space from Orbiting Debris , Science, Vol. 311, 20 January 2006, p. 340-341.
196 Status of international agreements relating to activities in outer space , ST/SPACE/11/Rev.2/Add.1.,
http://www.oosa.unvienna.org/pdf/publications/ST_SPACE_11_Rev2 Add3E.pdf

75 Acordul Lunii era ratificat de 13 state și semnat de 4 state.197
În fiecare an, Adunarea General ă a ONU cere membrilor s ăi să devină părți la tratatele
privitoare la spa țiul extraatmosferic, dar apelul s ău nu pare s ă aibă mult succes în ultimii ani.
Dificultatea de a g ăsi noi membri și tendința statelor p ărți de a nu î și îndeplini angajamentele
asumate contribuie la o degradare progresiv ă a valorii acestor instrumente juridice.
O îngrijorare deosebit ă este scăderea continu ă a numărului obiectelor spa țiale lansate
înregistrate. Registrul de înregistr ări constituit în acest sens este ținut la Viena în cadrul Oficiul
ONU pentru Afaceri Spa țiale, iar pentru ca acesta s ă fie util și respectat, trebuie s ă fie cât mai
complet. Potrivit unora, ar fi mai u șor să-și exercite controlul asupra obiectelor lansate în cazul
în care registrul ar fi p ăstrat de către UIT, care atribuie frecven țele și orbite.198
Subcomitetul Juridic al COPUOS este con știent de aceast ă tendință negativă și încearcă
să găsească modalități de a le contracara. Din acest motiv, acesta a dezvoltat un document
cuprinzând „Avantajul de a deveni parte la Conven ția privind înregistrar ea obiectelor lansate în
spațiul extraatmosferic" .199
Subcomitetul Juridic a dezvoltat o list ă a „beneficiilor de a deveni parte la tratatele
Națiunilor Unite privind spa țial extraatmosferic”. Un aspect important, chiar poate o lacun ă de
codificare, se refer ă la faptul c ă acest text nu prevede decât statele în sine f ără a face referire la
alți actori interna ționali din domeniul spa țial, organisme interna ționale, organiza ții
neguvernamentale ori persona fizice, care joac ă deja de mult timp un rol important în activit ățile
spațiale.200
În activitatea sa, Subcomitetul este, de asemenea, ghidat de recomand ările, observa țiile,
concluziile și rapoartele de grupurilor de lucru pe dreptul interna țional spațial. Printre avantajele
enumerate se eviden țiază cel legat de beneficiul de mijloace suplimentare și proceduri care ajuta
la identificarea obiectelor spa țiale și dreptul de a solicita asisten ță din partea altor state, inclusiv
din partea statelor ce posed ă instalații de monitorizare și de urmărire, pentru a identifica un
obiect spa țial care a cauzat daune sau care ar putea fi de natur ă periculoas ă sau dăunătoare.201
La patruzeci și șasea sesiune a Subcomitetului Juridic al COPUOS din martie 2007, unele
delegații au exprimat opinia c ă, deși dispozițiile și principiile din tratatele Na țiunilor Unite

197 Ibid. p.12
198 Pe aceast ă piață există deja concuren ți în ceea ce prive ște înregistrarea. Un astfel de exemplu este cel constituit
de registrul constituit de Comandamentul Strategic al SUA care, sub condi ția aprobării unui cont de utilizator, pe
baza datelor radar și a observ ărilor aeriene, a realizat un catalog cu principalele elemente spa țiale, incluzând
predicții privind traiectorii urmate de sateli ți în dezintegrare, orbite probabile etc., https://www.space-
track.org/perl/login.pl
199 A/AC.105/C.2/L.262, Practice of States and international organizations in registering space objects: benefits of
becoming a party to the Convention on Registration of Objects Launched into Outer Space,
http://www.oosa.unvienna.org/pdf /limited/c2/AC105_C2_L262E.pdf
200 Pct. II din A/AC.105/C.2/L.262
201 Art. 8, lit. b) și c), Anexa I, Pct. III din A/AC.105/C.2/L.262

76 privind spa țiul extraatmosferic au constituit un regim juridic respectata de statele semnatare și
mai multe state ar trebui s ă fie încurajate s ă adere la ele, iar cadrul legal pentru activit ățile din
spațiul extraatmosferic trebuie modificat și dezvoltat în continuare pentru a ține pasul cu
progresele tehnologice spa țiale și modific ările din natura activit ăților spațiale. Aceste delega ții
și-a exprimat opinia c ă lacunele ce decurg din cadrul legal în vigoare ar putea fi abordate prin
dezvoltarea unei conven ții cuprinz ătoare, universale, privind dreptul interna țional spațial fără a
perturba principiile fundamentale prev ăzute în tratatele în vigoare.202
Tratatul Spa țial este un document de principiu, un principiu legat de utilizarea pa șnică și
în beneficiul umanit ății a spațiului extraatmosferic, dar care se dovede ște mult prea dificil de pus
în practic ă. Columbia, China și Federația Rusă au propus Subcomitetului Juridic al COPUOS s ă
ia în considerare posibilitatea și oportunitatea de elaborare a unei conven ții universale asupra
dreptului interna țional spațial care s ă fie rezultatul unui grup de lucru special format în acest
scop.203
Principiul a intereselor comune ale omenirii este u șor de în țeles, dar dificil de
implementat. Țările spațiale dezvoltate nu sunt dispuse s ă împărtășească rezultatele cu alte state,
lipsind astfel m ăsuri concrete pentru a se putea realiza proiecte în comun. De și explorarea și
utilizarea spa țiului extraatmosferic este una liber ă de fapt au capacitatea de realizarea a acestor
activități doar un num ăr restrâns de organiza ții naționale și internaționale ceea ce face din ele o
minoritate.
Potrivit statisticilor, organiza țiile interna ționale ce au ca obiect activit ățile spațiale sunt 6,
cu membri din aproximativ 40 de țări. Mai mult, Comitetul ONU pentru Utilizarea Pa șnică a
Spațiului Extraatmosferic are 70 de membri, la reuniuni absentând adesea peste 10 țări.204
Cele mai multe țări care sunt membre ale ONU nu de țin capabilit ăți de implicare în
spațiul extraatmosferic și pe cale de consecin ță nu au interese legate de dezvoltarea cadrului
legal aferent acestui domeniu.
Pentru a declan șa o reală preocupare a tuturor țărilor în materia dreptului interna țional
spațial, COPUOS a f ăcut diverse eforturi plecând de la cursuri de formare pân ă la activit ăți de
sponsorizare în dreptul spa țial.
Promovarea și popularizarea dreptului interna țional spațial este o sarcin ă pe termen lung,
depinde de progresul științei și tehnologiei spa țiale a țărilor și de posibilitatea de a aduce
beneficii economice tangibile.
O altă problem ă îngrijorătoare este cea legat ă de utilizarea militar ă a spațiului
extraatmosferic. De și după Războiul Rece s-a încheiat cursa înarm ărilor conex ă spațiului

202 Pct. 8 din A/AC.105/C.2/L.268/Add.1, p. 2, http://www.unoosa.org/pdf/limited /c2/AC105_C2_ L268Add1E.pdf
203 A/AC.105/C.2/L.226 și Pct. 33 din A/AC.105/787, http://www.unoosa.org/pdf/reports/ac105/ AC105_787F.pdf .

77 extraatmosferic aceasta nu s-a întrerupt definitiv.
O serie de autori consider ă că pentru impunerea utiliz ării în scopuri pa șnice a spa țiului
este nevoie de o dispozi ție expresă de interzicere și a armelor conven ționale nu doar a celor de
distrugere în mas ă și de plasare a lor pe orbit ă.
În raport cu aceasta Tratatul Spa țial face doar o trimitere general ă la interzicerea armelor
de distrugere în mas ă. Multe din obiectele spa țiale sunt cu dubl ă utilizare, militarizarea
activităților spațiale fiind în ultim ă instanță inevitabil ă.
Acordul de salvare este un instrument juridic interna țional contestat chiar și de statele
care nu sunt parte la el. În plus fa ță de problema neclar ă a statutului astronau ților, mai apr dou ă
probleme ce dau na ștere la discu ții: prima este legat ă de cui îi revine cererea de salvare iar a
doua, dac ă obiectul spa țial ce con ține echipajul obiect al salv ării a creat daune la sol, ce se
întâmplă dacă sunt sechestra ți astronau ții ori obiectul spa țial pentru a se facilita consult ările cu
statul apar ținător, în vederea desp ăgubirilor.
Pentru prima întrebare, c ătarea și returnarea unui obiect spa țial nu poate fi cerut ă, iar
dacă este solicitat ă de statul de lansare atunci se poate c ăuta o compensa ție adecvat ă.
Dar pentru salvarea astronau ților, vizualizarea curent ă generală este că aceasta este o
obligație general ă, chiar dac ă cererea ar trebui s ă adresată de statul lansare, statul care poate
realiza salvarea nu trebuie s ă aștepte compensa ții, ci să procedeze similar cu practica salv ării
vieților pe mare.
Această salvare poate fi v ăzută ca o obliga ție națională, dar nu și obligație la adresa unei
entități private deoarece principalele obliga ții naționale nu pot fi suportate de c ătre sectorul
privat. Pentru a doua întrebare, și anume dac ă țara sechestreaz ă echipajul sau deterioreaz ă
obiectele spa țiale, nu exist ă nici o baz ă legală clară. Pentru cei și cele aflate la sol se pot inv
Pentru Conven ția răspunderii una din problemele importante este legat ă de definirea clar ă
a statului de lansare, întrucât dac ă un organism privat interna țional realizeaz ă o lansare trebuie
determinat eventualul responsabil.
Dacă însă se ia în considerare cazul companiei Sea Launch atunci cum se poate
determina statul de lansare pentru lans ări din marea liber ă?205 O altă problem ă este conex ă
definirii no țiunii de obiect spa țial pentru c ă atunci vor fi afectate și încadrarea consecin țelor
provocate de de șeurile spa țiale.
Convenția înregistr ării se confrunt ă de asemenea cu o serie de probleme.
Prima este legat ă de faptul c ă ar trebui s ă fie înregistrate obiectele spa țiale iar nu lans ările
pentru că astfel s-ar ști în prealabil care este statul de lansare și s-ar putea aplica mai eficient

204 Raportul COPUOS A/65/20, http://www.oosa.unvienna.org/pdf/gadocs/A_65_20E.pdf
205 http://www.sea-launch.com/

78 Convenția răspunderii. A doua problem ă este legat ă de durata mare pe care o necesit ă unele
lansări în anumite țări. În acest context, cât timp legisla țiile naționale nu sunt suficient de
explicite, se pune întrebarea cum se poa te face informarea în timp util și deîndat ă a
responsabililor din cadrul ONU cu privire la lansare.
Din datele statistice, de și după intrarea în vigoare a Conven ției în 1976, num ărul de
lansări a crescut, num ărul înregistr ărilor a scăzut pe aceea și perioadă de timp.
Din cele cinci instrumente interna ționale, Acordul Lunii este cel fa ță de care se manifest ă
cea mai mare opozi ție. Aceasta deoarece principalele state spa țiale, în spe ță SUA și Rusia au
obiectat în privin ța sintagmei „Luna patrimoniu comun al întregii omeniri”.
Mai mult, toate activit ățile pe Lun ă, inclusiv explorarea și utilizarea, se efectueaz ă în
conformitate cu dreptul interna țional, în interesul men ținerii păcii și securității internaționale și
promovarea cooper ării interna ționale și înțelegerea reciproc ă, și ținând seama de interesele
corespunz ătoare a tuturor p ărților la Acord.

2.2.8. Acordurile multilaterale și bilaterale

Dezvoltarea activit ăților spațiale a condus de asemenea la cre șterea num ărului de
acorduri interna ționale bilaterale și multilaterale între state sau organiza ții internaționale.206
Acordurile implic ă serviciile de suport pentru telecomunica țiilor prin satelit, în spe ță
lansarea de sateli ți, așa cum este cel încheiat între Kazahstan, Rusia și Statele Unite ale Americii
privind lansarea unei prin satelit de la cosmodromul Baikonur207 precum și cel încheiat între
Brazilia și Statele Unite ale Americii privind activit ățile de la lansare de la baza din Alcantara208.
Exemple de acorduri încheiate între un stat și o organiza ție interna țională sunt protocolul
semnat între guvernul it alian, guvernul kenian și Agenția Spațială European ă (ESA) privind
organizarea și funcționarea echipamentelor ESA asociate sta ției de lansare de la Malindi,
Kenya209 și acordul semnat între guvernul francez și ESA cu privire la utilizarea Centrului
Spațial Guyana, semnat la 29 noiembrie 1993.210
Poate unul din cele mai importante instrumente juridice multilaterale în materia dreptului
internațional spațial este Acordul de cooperare privind Sta ția Spațială semnat la 29 septembrie

206 http://www.oosa.unvienna.org/oosa/en/SpaceLaw/multi_bi/index.html
207 Acordul între Guvernul Republicii Kazahstan, Guvernul Federa ției Ruse și Guvernul Statelor Unite ale Americii
privind m ăsurile de salvgardare tehnologice asociate cu lansarea de c ătre Rusia a navelor spa țiale licențiate de SUA
spațiale de la cosmodromul de la Baikonur din 26 ianuarie 1999, UN Doc. A/AC.105/768, http://daccess-dds-
ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/V02/505/2 7/PDF/ V0250527.pdf?OpenElement
208 Acordul multilateral între Guvernul Republicii Federative a Braziliei și Guvernul Statelor Unite ale Americii
privind m ăsurile de salvgardare tehnologice asociate cu participarea SUA la lans ări de pe baza Alcantara din 18
aprilie 2000
209 http://www.oosa.unvienna.org/oosa/en/SpaceLaw/multi_bi/esa_kenya.html

79 1988 intrat în vigoare la 30 ianuarie 1992.211
Acest Acord a avut drept scop stabilirea unui cadru de cooperare interna țională pe termen
lung în rândul semnatarilor, pe baza unui part eneriat autentic, pentru proiectarea detaliat ă,
dezvoltarea, exploatarea, precum și utilizarea în scopuri pa șnice a unei sta ții spațiale
internaționale locuite permanent, toate în conformitate cu dreptul interna țional. Printre acordurile
multilaterale, se pot enumera și actele sau tratatele de instituire ale organiza țiilor interna ționale
ce acționează în domeniul de activit ăților spațiale, cum ar fi Conven ția Agenției Spațiale
Europene212, Constitu ția, Conven ția și Regulamentele UIT și Carta Na țiunilor Unite.

2.3. PRINCIPII DE DREPT INTERNA ȚIONAL SPA ȚIAL

2.3.1. Defini ția, subiectul și izvoarele dreptului interna țional spa țial

Dreptul interna țional public, care creeaz ă cadrul general al dreptului spa țial, este acea
ramură a dreptului, acel sistem de principii și norme juridice, scrise sa u nescrise, create de c ătre
state, dar și de către celelalte subiecte de drept interna țional, pe baza acordului lor de voin ță, în
scopul reglement ării raporturilor interna ționale.213
Dreptul spa țial reprezint ă ansamblul de norme juridice create de state pentru
reglementarea rela țiilor dintre ele și alte subiecte ale sale, rela ții ce iau na ștere ca urmare a
explorării și folosirii spa țiului extraatmosferic și a corpurilor cere ști.
Principalul subiect este statul, care este nu numai principalul purt ător de drepturi și
obligații, ci și creatorul și apărătorul dreptului interna țional, întrucât obiectul reglement ării
dreptului interna țional spa țial, în sens restrâns , sunt rela ții le între subiectele de drept
internațional.214 Subiecte ale dreptului interna țional spa țial sunt și organiza țiile interna ționale

210 http://www.oosa.unvienna.org/oosa/en/SpaceLaw/multi_bi/france_esa_001.html
211 Agreement Among the Government of the United States of America, Governments of Member States of the
European Space Agency, the Government of Japan, and the Government of Canada On Cooperation in the Detailed
Design, Development, Operation, and Utilization of the Permanently Manned Civil Space Station ,
http://www.state.gov/documents/organization/107683.pdf
212 Acordul de Aderare a României la Conven ția Agenției Spațiale Europene (ESA) a fost semnat la 20 ianuarie
2011. România a încheiat primul Acord cu ESA în 1992, care a fost ratificat prin Legea nr. 40/1993, fiind urmat de
alt acord în anul 1999. Începând cu 2006, România este Stat European Cooperant al ESA, statut ratificat prin Legea
nr. 1/2007. Statutul de stat membru cu drepturi depline al ESA permite accesul organiza țiilor din România la toate
programele derulate. În conformitate cu decizia Consiliului Agen ției Spațiale Europene din 16 decembrie 2010,
România a fost acceptat ă în unanimitate ca membru cu drepturi depline în cadrul ESA.

213 Năstase , A., Aurescu, B., Jura, C., Drept interna țional public – Sinteze pentru examen, Ed. C.H. Beck,
București , 2009, p. 33
214 ”Relațiile între state r ămân elementul fundamental al rela țiilor interna ționale”· op.cit. Pinto, R., Le droit des
relationes internationales, Ed. Payot, Paris, 1972

80 guvernamentale, care desf ășoară activități spațiale.
Un alt subiect al dreptului interna țional spațial este omenirea, în întregul ei, ori a șa cum
s-a precizat în teorie, societatea ori comunitatea interna țională. Termenul de “comunitate
internațională”, folosit pentru a desemna țesătura relațiilor interna ționale lata sensu presupune,
ca liant, o serie de leg ături de ordin afectiv, în timp ce termenul de “societate interna țională” este
considerat preferabil pentru c ă descrie, cu mai mult ă exactitate, stadiul actual al rela țiilor între
entitățile ce se manifest ă pe plan interna țional.215
Izvoarele dreptului interna țional spațial sunt, în general, cele ale dreptului interna țional
public.216 Exprimând în maniera sa cea mai limpede, direct ă și neechivoc ă voința și interesul
statelor prezente în via ța internațională de a se conforma unor reguli, tratatul interna țional
constituie principalul izvor al dreptului spa țial.217
Consacrarea normelor juri dice aplicabile rela țiilor dintre subiectele de drept interna țional,
se concretizeaz ă și prin alte mijloace juridice, cum sunt cutuma interna țională și celelalte izvoare
de drept interna țional, dar având un rol secundar în izvoarele acestui drept.
Principalele tratate interna ționale ale dreptului interna țional spațial sunt:
1. “Tratatul cu privire la principiile care guverneaz ă activitatea statelor în exploatarea și
folosirea spa țiului extraatmosferic, inclusiv Luna și celelalte corpuri cere ști”,
din 27 ianuarie 1967 (în vigoare din 10 octombrie 1967), denumit pe scurt “Tratatul spatial”, din 1967;
2. “Acordul cu privire la salvarea astronau ților, reîntoarcerea lor și restituirea obiectelor
lansate în spa țiul extraatmosferic” , din 22 aprilie 1968 (în vigoare din 3 decembrie
1968);
3. “Convenția cu privire la r ăspunderea interna țională pentru daunele provocate de
obiectele spa țiale”, din 29 martie 1972 (în vi goare din 1 septembrie 1972);
4. “Convenția asupra înregistr ării obiectelor lansate în spa țiul extraatmosferic “, din 14
ianuarie 1975 (în vigoare din 15 septembrie 1975);
5. “Acordul guvernând activit ățile statelor pe Lun ă și celelalte corpuri cere ști”, denumit
pe scurt “Tratatul Lunii “, din 18 decembrie 1979 (în vigoare din 11 iulie 1984).

215 Năstase, A., Aurescu , B., Jura, C., Drept interna țional public – Sinteze pentru examen, Ed. C.H . Beck,
București, 2009, p. 34
216 Art. 38 din Statutul Cur ții Internațional e de Justi ție conține o enumerare a izvoarelor dreptului interna țion al:”
a) convențiile interna ționale, fie generale, fie speciale, care stabilesc reguli recunoscute în mod expres de statele în
litigiu; b) cutuma interna țională, ca dovad ă a unei practici generale, acceptat ă ca drept; c) principiile generale de
drept recunoscute de na țiunile civilizate; d) sub rezerva dispozitiilor Articolului 59, hotarârile judec ătorești și
doctrina celor mai calilfica ți specialiști în drept public al diferitelor na țiuni, ca mijloace auxiliare de determinare a
regulilor de drept” https://jurisdictie.wordpress.com/2013/12/02/statutul-curtii-internationale-de-justitie-in-limba-
romana/
217 Popescu , D., N ăstase, A., Drept interna țional public, Casa de Editur ă și Presă ”Șansa” – S.R.L., Bucure ști, 1997,
p. 42

81 Principalele tratate multilaterale, cu caracter special, care consacr ă normele de baz ă ale
dreptului spa țial și sunt aplicabile atât statelor, cât și organiza țiilor interna ționale, sunt:
1. “Tratatul interzicând testarea armelor nucleare în atmosfer ă, în spa țiul
extraatmosferic și sub apă” (NTB), din 5 august 1963 (în vigoare din 11 iulie 1984);
2. “Convenția cu privire la distribuirea semnalelor purt ătoare de programe transmise
prin satelit”, (BRS) Conven ția Bruxelles din 21 mai 1974 (în vigoare din 25 august
1979);
3. “Acordul privind Organiza ția Interna țională a Telecomunica țiilor prin Satelit”
(ITSO), din 20 august 1971 (în vigoare din 12 februarie 1973);
4. “Acordul privind înfiin țarea INTERSPUTNIK – Organiza ția și Sistemul Interna țional
al Comunica țiilor Spațiale” (INTR), din 15 noiembrie 1971 (în vigoare din 12 iulie
1972);
5. “Convenția privind înfiin țarea Agen ției Spațiale Europene” (ESA), din 30 mai 1975
(în vigoare din 30 octombrie 1980);
6. “Acordul Corpora ției Arabe pentru Comunica țiile Spațiale” (ARABSAT), din 14
aprilie 1976 (în vigoare din 16 iulie 1976), amendat în 1990;
7. “Acordul privind cooperarea în domeniul explor ării și al utiliz ării spațiului
extraatmosferic în scopuri pa șnice” (INTERCOSMOS), din 13 iulie 1976 (în vigoare
din 25 martie 1977);
8. “Convenția privind Organiza ția Interna țională a Sateli ților Mobili” (IMSO),
(amendată în aprilie 1988 pentru a asigura restructurarea Inmarsat, amendamente ce
au intrat în vigoare la 31 iulie 2001) din 3 septembrie 1976 (în vigoare din 16 iulie
1979);
9. “Convenția privind înfiin țarea Organiza ției Europene a Telecomunica țiilor prin
Satelit” (EUTELSAT), (amendat ă în conformitate cu deciziile luate de p ărțile
EUTELSAT în mai 1999 în vederea restructur ării Eutelsat), (EUTL), din 15 iulie
1982 (în vigoare din 1 septembrie 1985);
10. “Convenția privind înfiin țarea unei Organiza ții Europene pentru Exploatarea
Sateliților Meteorologiei” (EUMETSAT) (amendedat ă în iunie 1991 în vederea
lărgirii obiectivelor: includerea monitoriz ării climei și permiterea execu ției
programelor op ționale; amendamentele au intrat în vigoare la 19 noiembrie 2000),
(EUM), din 24 mai 1983 (în vigoare din 19 iunie 1986);
11. “Constitu ția și Conven ția Telecomunica țiilor Interna ționale”, (UIT), din 22
decembrie 1992 (în vigoare din 1 iulie 1994).
Principiile dreptului spa țial, elaborate în conformitate cu principiile fundamentale ale

82 dreptului interna țional, constituie criteriul de apreciere a fundamentu1ui juridic și a eficacit ății
tuturor normelor de drept spa țial, fiind astfel imperative prin chiar con ținutul, esen ța și finalitatea
lor.
Având în vedere rezolu țiile Adun ării Generale a Organiza ției Națiunilor Unite nr. 1721
(XVI) din 20 decembrie 1961 și nr. 1802 (XVII) din 14 decembrie 1962, adoptate în
unanimitate de statele memebre, principiile juririce și regilile ce guverneaz ă activitatea statelor în
spațiul extraatmosferic sunt:
1. Explorarea și utilizarea spa țiului extraatmosferic se desf ășoară în beneficiul și în
interesul întregii omeniri.
2. Explorarea și utilizarea spa țiului extraatmosferic și a corpurilor cere ști sunt gratuite
pentru toate statele pe o baz ă de egalitate și în conformitate cu dreptul interna țional.
3. Spațiul extraatmosferic și corpurile cere ști nu pot face obiectul aproprierii na ționale
prin afirmarea suveranit ății asupra lor, prin intermediul utiliz ării sau a ocupa ției, sau
prin orice alte mijloace.
4. Activitățile statelor în explorarea și utilizarea spa țiului extraatmosferic se desf ășoară în
conformitate cu dreptul interna țional, inclusiv Carta Na țiunilor Unite, în interesul
menținerii păcii și securității interna ționale și promovarea cooper ării și înțelegerii
internaționale.
5. Statele poart ă responsabilitatea interna țională pentru activit ățile naționale în spa țiul
extraatmosferic, fie c ă sunt efectuate de c ătre agențiile guvernamentale sau de c ătre
entități non-guvernamentale, precum și de a se asigura c ă activitățile naționale se
desfășoară în conformitate cu principiile asumate. Activit ățile entităților non-
guvernamentale în spa țiul extraatmosferic necesit ă autorizarea și supravegherea
continuă de către statul în cauz ă. Atunci când activit ățile sunt desf ășurate în spa țiu de
către o organiza ție interna țională, responsabilitatea pentru respectarea principiilor va fi
asumată de către organiza ția interna țională și de către statele participante la aceasta.
6. În explorarea și utilizarea spa țiului extraatmosferic, statele trebuie s ă se ghideze dup ă
principiul cooper ării și asistenței reciproce și efectuarea tuturor activit ăților în spa țiu,
cu respectarea corespunz ătoare a intereselor altor state. În cazul în care un stat are
motiv să creadă că o activitate în spa țiul extraatmosferic sau un experiment planificat
de către aceasta sau de resortisan ții acestuia ar putea provoca interferen țe dăunătoare
cu activit ățile altor state ori cu explorarea și utilizarea pa șnică a spațiului
extraatmosferic, aceasta trebuie s ă angajeze consult ări internaționale corespunz ătoare
înainte de orice procedur ă legată de o astfel de activitate sau experiment.

83 7. Statul în al c ărui registru este luat în eviden ță un obiect lansat în spa țiu își păstrează
jurisdicția și controlul asupra obiectului, precum și asupra oric ărei persoane, purtat ă de
acel obiect în timpul zborului spa țial. Proprietatea obiectelor lansate în spa țiul
extraatmosferic, precum și a părților lor componente, nu este afectat ă de trecerea
lor prin spa țiu sau prin întoarcerea lor pe P ământ. Astfel de obiecte sau componente
găsite dincolo de limitele statului de înmatriculare vor fi returnate respectivului stat,
care trebuie s ă furnizeze datele de identificare, la cerere.
8. Fiecare stat care lanseaz ă sau asigur ă lansarea unui obiect în spa țiu, precum și fiecare
stat de pe teritoriul c ăruia este lansat un obiect, este r ăspunzător la nivel interna țional
pentru prejudiciul cauzat unui ter ț stat străin sau persoanelor sale fizice ori juridice de
către obiectul lansat ori de c ătre componentele sale pe P ământ, în spa țiul aerian, sau în
spațiul extraatmosferic.
9. Statele consider ă că astronauții sunt trimi șii întregii omenirii în spa țiul extraatmosferic
și vor depune toate diligen țele pentru asisten ță în caz de accident, primejdie, sau
aterizare de urgen ță pe teritoriul unui stat str ăin sau în marea liber ă. Astronau ții care
au parte de o astfel de aterizare trebuie returna ți în siguran ță și cu promptitudine în
statul de înmatriculare a vehiculului lor spa țial.

2.3.2. Principiul explor ării și utilizării spațiului extraatmosferic spre binele și
în interesul întregii omeniri

Ideea potrivit c ăreia explorarea și utilizarea spa țiului extraatmosferic ar trebui s ă fie
realizate “doar pentru progresul întregii omeniri și beneficiul tuturor statelor, indiferent de
stadiul dezvolt ării lor economice ori științifice” a ap ărut în preambul Rezolu țiilor Adun ării
Generale a ONU 1721(XVI) din 1961 și 1962(XVII) din 1963.218
Rezoluția din 1963 prevede, în plus, la paragraful 1 c ă “explorarea și utilizarea spa țiului
extraatmosferic se realizeaz ă în beneficiul și interesul întregii omeniri”.
Aceste idei au fost reunite, de aceast ă data cu for ța obligatorie, în primul paragraf al Art.1
din Tratatul spa țial din 1967, care prevede c ă: “Explorarea și folosirea spa țiului extraatmosferic,
inclusiv Luna și celelalte corpuri cere ști trebuie f ăcute spre binele și în interesul tuturor țărilor,
indiferent de gradul lor de dezvoltare economic ă sau științifică…”, adăugând celor statuate
anterior faptul c ă explorarea și folosirea spa țiului extraatmosferic reprezint ă un ”apanaj al
întregii umanit ăți”.

218 http://www.unoosa.org/pdf/gares/ARES_16_1721E.pdf și
http://www.unoosa.org/pdf/ga res/ARES_1 8_1962E.pdf

84 Implicațiile obliga ției potrivit c ăreia explorarea și folosirea spa țiului trebuie realizate în
beneficiul și interesul tuturor țărilor indiferent de gradul lor de dezvoltare economic ă și științifică
continuă să se manifeste și în present, una din problemele cele mai delicate fiind delimitarea
precisă a noțiunii de beneficiu.
În raport cu acest aspect, statele membre ONU ce nu erau implicate în activitatea de
explorare și utilizare a aspa țiului extraatsmoferic au adus în discu ție, în cadrul Conferin ței ONU
pentru explorarea și utilizarea pa șnică a spațiului extraatmosferic din 1982, punerea efectiv ă la
dispoziția umanității a datelor, informa țiilor și rezultatelor activit ăților spațiale.219
Această problemă a fost adus ă și în atenția Comitetului ONU pentru utilizarea pa șnică a
spațiului extraatmosferic (COPUOS), intrând pe agenda Adun ării Generale din 1996 obiect al
“Declarației cu privire la cooperarea interna țională în explorarea și utilizarea spa țiului
extraatmosferic în avantajul și în interesul tuturor statelor ținând în special seama de nevoile
țărilor în curs de dezvoltare”.220
Articolul 1 al Declara ției din 1996 preia textul articolului I din Tratatul spa țial din 1966,
dar adduce un plus interesant, în sensul c ă statueaz ă “cooperarea interna țională” care “se
efectueaz ă în beneficiul și interesul tuturor statelor indiferent de gradul lor de dezvoltare
economic ă, socială sau științifică și tehnologic ă” ca ”trebuind s ă fie apanajul întregii omeniri “,
cu ”atenție deosebit ă pentru nevoile țărilor în curs de dezvoltare”.
Declarația îndeamn ă, statele implicate direct în activit ăți spațiale să coopereze cu țările în
curs de dezvoltare, în special cele cu “programe spa țiale incipiente” (Art. 3), în modalit ăți ce pot
fi considerate cele mai eficiente, inclusiv prin ”cooperare guvernamental ă și non-
guvernamental ă, comercial ă și non-comercial ă, la nivel global și multilateral, regional sau
bilateral” (Art. 4).
O astfel de cooperare interna țională ar trebui s ă vizeze, având în vedere nevoia de
asistență tehnică rațională și eficientă în raport de alocarea de resurse financiare și tehnice,
promovarea dezvolt ării științei și tehnologiei spa țiale și a aplica țiilor aferente, promovarea
dezvoltării capabilit ăților spațiale relevante și adecvate în statele interesate și facilitarea
schimbului de experien ță și tehnologie între state pe baze reciproc acceptate (Art. 5).
Agențiile naționale și internaționale, institu ții de cercetare, organiza țiile de ajutorare a
țărilor în curs de dezvoltare trebuie s ă ia în considerare utilizarea adecvat ă a aplicațiilor spațiale
și potențialul de cooperare interna țională pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare (Art. 6).
Utilizarea spre binele și în interesul întregii omeniri se reg ăsește formulat ă în mod similar

219 Report of the Second United Nations Conference on the Exploration and Peaceful Uses of Outer Space, Viena, 9-
21 Aug 1982, p.52, http://www.unoosa.org/res/oosadoc/d ata/documents/1982/aco nf/aconf_10110_0_htm l/A_CONF101_10E.pdf
220 A/RES/51/122 din 13 decembrie 1996 http://www.un.org/documents/ga/res/51/a51r122.htm

85 și în textul Principiului II al Rezolu ției Adunării Generale a ONU din 1986 privitoare la
Principiile teledetec ției.221

2.3.3. Principiul liberei explor ări și utilizări a spațiului extraatmosferic de c ătre
toate statele, in condi ții de egalitate

Tratatul spa țial din 1967 garanteaz ă libertatea de explorare și utilizare a spa țiului
extraatmosferic f ără discriminare și pe bază de·egalitate în deplin ă concordan ță cu dreptul
internațional.
Articolul I ”clarific ă intenția Tratatului în sensul c ă spațiul cosmic și corpurile ceresti sunt
deschise nu doar pentru mari le puteri sau primii sosi ți, dar trebuie s ă fie disponibile pentru to ți,
atât în prezent cât și în viitor. Acest principiu este o garan ție puternic ă pentru interesele tuturor
statelor care nu au, în prezent, programe spa țiale proprii ori programele spa țiale sunt de mici
dimensiuni”.222
Este adev ărat că principiul acesta nu asigur ă în acela și timp în mod egal resursele
economice și științifice de exercitare în fapt a drepturilor ce deriv ă din ele, dar este vorba de un
principiu care guverneaz ă relațiile interna ționale ce apar în activitatea spa țială desfășurată în
conformitate cu dreptul interna țional.
Principiul egalit ății statelor î și are originea din art. 2, alin. 1 și 2 din Carta Na țiunilor
Unite.223 În esență, sintagma “în condi ții de egalitate” impune statelor s ă acționeze cu bun ă
credință și cu respectarea drepturilor cel orlalte state, în explorarea și utilizarea spa țiului
extraatmosferic și a corpurilor cere ști.
Libertatea de utilizare a spa țiului extraatmosferic include libertatea de exploatare a
acestuia. Principiul libert ății de utilizare a spa țiului extraatmosferic este unul explicit, dar
aplicarea sa poate întâmpina serioase probleme din punct de vedere practic, în special la
descoperirea de resurse pe corpurile cere ști din spațiu.
Spațiul extraatmosferic, inclusiv Luna și alte corpuri cere ști, pot fi utilizate pentru
extragerea de resurse minerale, îns ă utilizările specifice ale spa țiului extraatmosferic necesit ă
reglement ări speciale. În rezolu ția prin care s-a adoptat Trat atul privind principiile care
guverneaz ă acitivitatea statelor în explorarea și utilizarea spa țiuluui cosmic, inclusiv a Lunii și a

221 A/RES/41/65 din 3 decembrie 1986 http://www.unoosa.org/pdf/gares/ARES_41_65E.pdf
222 Dembling, P.G., Arons, D.M., “The Evolution ofthe Outer Space Treaty”, Joumal of Air Law and Commerce
Vol. 33, 1967, p. 430, http://digitalcommons.unl.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1002&context=spacelawdocs
223 Art. 2: “În urm ărirea scopurilor enun țate in Articolul 1, Organiza ția Națiunilor Unite și Membrii s ăi trebuie s ă
acționeze in conformitate cu urm ătoarele Principii: 1. Organiza ția este întemeiat ă pe principiul egalit ății suverane a
tuturor Membrilor ei; 2. To ți Membrii Organiza ției, spre a asigura tuturor drepturile și avantajele ce decurg din
calitatea lor de Membru, trebuie s ă-și îndeplineasc ă cu bună-credință obligațiile asumate potrivit prezentei
Carte;[…]”

86 celorlalte corpuri cere ști, a fost inclus ă o prevedere pentru viitoarele studii ce vizeaz ă diferitele
utilizări ale spațiului extraatmosferic, solicitare adresat ă explicit c ătre COPUOS ”de a demara un
stidiu cu privire la defini ția spațiului cosmic și utilizarea acestuia și a corpurilor cere ști, inclusiv
diferitele implica ții ale comunica țiilor spațiale”.224
Libertatea de utilizare a spa țiului extraatmosferic este garantat ă fiecărui stat și trebuie s ă
își găsească limitele în libertatea celorlalte state, ținând seam ă și de faptul c ă drepturile statelor
nu sunt unele exclusive.
Libertatea de explorare și folosire a spa țiului extraatmosferic presupune în acela și timp ca
această activitate s ă se desfășoare astfel încât s ă evite afectarea mediului terestru. În acest
context putem vorbi de o conexare a dreptului sp atial cu cel al mediului. Dreptul la un mediu
sănătos este asigurat de un mecanism normativ stabilit la nivel interna țional, sub form ă de
restricții ecologice sau limite de valorificare a mediului pe o perioad ă anumită de timp, asupra
volumului limit ă de extragere a resurselor naturale spa țiale, emisiilor substan țelor nocive în
mediul ambient și stocarea reziduurilor în mediul înconjur ător.
Deși în spațiul extraatmosferic problema nu este atât de acut ă, având un mare grad de
improbabilitate, riscurile asociate consecin țelor unui astfel de fenomen în spa țiu nu pot fi
neglijate fiind incomparabil mai mari pentru omenire.
În acest sens Articolul IX din Tratatul spatial impune statelor membre s ă desfășoare
explorarea spa țiului extraatmosferic ” în a șa fel încît s ă evite contaminarea lor d ăunătoare și, de
asemenea, s ă evite schimb ări nocive în mediul terestru, rezultate din introducerea de substan țe
extraterestre și, în caz de nevoie, s ă adopte m ăsuri adecvate în acest scop”. Mai mult, în situa ția
în care ar subzista motive s ă se cread ă că activitatea spa țială preconizat ă a se desf ășura poate
produce o “interferen ță potențial vătămătoare” acela și articol impune statelor obliga ția prealabil ă
de a întreprinde “consult ări internaționale adecvate”.
Este deasemenea de subliniat în acela și context Rezolu ția 1884 (XVIII) care cheam ă
statele să se abțină să plaseze pe orbit ă în jurul p ămîntului orice obiecte purt ătoare de arme
nucleare sau orice alte feluri de arme de distrugere în mas ă și să instaleze asemenea arme pe
corpuri cere ști, care a fost adoptat ă în unanimitate de c ătre Adunarea General ă a O.N.U. la 17
octombrie 1963, obliga ție reluată și la Articolul IV din Tratatul spa țial.

2.3.4. Principiul neaproprierii na ționale a spa țiului extraatmosferic

Dincolo de aplicabilitatea principiilor generale ale dreptului interna țional și art. I, alin. 2
din Tratatul spa țial, art. II din Tratatul spa țial se aplic ă de asemenea utiliz ării spațiului

224 A/RES/21/2222 din 19 decembrie 1966, http://www.un-documents.net/a21r2222.htm

87 extraatmosferic și al corpurilor cere ști.
Articolul II din Tratatul spa țial prevede c ă “spațiul extraatmosferic, inclusiv Luna și
celelalte corpuri cere ști, nu este supus aproprierii na ționale prin afirmarea suveranit ății, prin
intermediul utiliz ării sau ocupa ției, sau prin orice alte mijloace“, aceast ă interdicție referindu-se
la la jurisdic ția teritorial ă asupra oric ărei părți din spațiul extraatmosferic și al corpurilor cere ști.
Analiza dispozi țiilor privitoare la problema apropr ierii se poate face din perspectiva
obiectului, în sensul determin ării a ce poate fi și ce nu poate fi supus aproprierii, a atributului,
asupra sensului de apropriere “na țională” comparativ cu cea “non-na țională” precum și asupra
caracterului individual ori international și a suvernit ății, în sensul analizei spa țiului de autoritate
și suveranitate, utilizare sau ocupa ție care ar fi permis ă în condițiile interdic ției stipulate la art. II.
Obiect al ac țiunii de apropriere este în mod evident spa țiul extraatmosferic, inclusiv al
Lunii și altor corpuri cere ști. Acum, chestiunea ce r ămâne în discu ție este legat ă de defini ția și
reprezentarea spa țiului extraatmosferic și a limitelor sale în raport cu spa țiul aerian.
Interdicția nu poate fi legat ă de spațiul extraatmosferic ca întreg ci doar în parte, întrucât,
nici un stat nu are în prezent capacitatea s ă realizeze o apropriere în integralitatea spa țiului iar
interdicția s-ar putea extinde la întreg, dac ă aproprierea na țională a întregului este într-adev ăr
posibilă. Dar chiar și în raport cu Luna și alte corpuri cere ști, aceasta ar p ărea o interpretare
rezonabilă în sensul c ă interdicția ar fi, de asemenea, acoperit ă prin achizi ționarea unei p ărți a
Lunii sau altui corp ceresc. Orice interpretare contrar ă ar părea să facă interdicția aproprierii
naționale una iluzorie.
În ceea ce prive ște aproprierea na țională a unei p ărți din spațiul extraatmosferic, pot fi
ridicate anumite întreb ări legate de întinderea interdic ției asupra resurselor fie ele compumptibile
(resurse minerale) ori necons umptibile (energie solar ă, meteoriți, gaze), îns ă Tratatul spa țial în
forma sa actual ă nu conține prevederi explicite în special în ce prive ște aproprierea na țională a
resurselor spa țiale epuizabile.
Din perspectiva loca ției acestor resurse într-o strict ă interpretare a normelor de drept
international interdic ția de apropriere se aplic ă indifferent de localizarea acestora, îns ă este de
preferat s ă se facă distincția între elemente ale spa țiului extraatmosferic care au ajuns pe p ământ
ca rezultat al unor cauze naturale și cele care au f ăcut acest lucru prin intermediul interven ției
omului; în primul caz aproprierea na țională nu ar fi interzis ă, în timp ce în al doilea exemplu
interdicția s-ar putea aplica.
Revenind la a doua întrebare care implic ă sensul de apropriere na țională, unii autori au
sugerat că numai Organiza ția Națiunilor Unite care ac ționează în numele comunit ății mondiale în

88 ansamblu, ar trebui s ă aibă dreptul de apropriere.225
În ceea ce prive ște conceptul de apropriere, întrebarea de baz ă este ce anume constituie
apropriere a șa cum este acest termen folosit în Tratatul spa țial, în special spre deosebire de
utilizarea cu character ocazional a resurselor spa țiale. Termenul apropriere este unul utilizat cel
mai frecvent pentru a indica luarea în proprietate pentru propria utilizare exclusive a cuiva, în
sens de permanen ță.
Cu toate acestea deoarece Art. I al Tratatului spatial statueaz ă libertatea activit ății
științifice, în sensul c ă ”cercetările științifice sînt libere în spa țiul extraatmosferic, inclusiv Luna
și celelalte corpuri cere ști” se poate argumenta c ă, dacă aproprierea are loc în numele științei sau
în cursul unei explor ări științifice în spa țiul extraatmosferic, inclusiv a Lunii sau altor corpuri
cerești, o astfel de utilizare nu ar fi interzis ă în temeiul Tratatului.
În ceea ce prive ște întrebarea dac ă există sau nu exist ă un loc pentru exercitarea unei
forme sau grad de autoritate superioar ă, jurisdic ție, utilizare sau ocupa ție a spa țiului
extraatmosferic, r ăspunsul pare s ă fie afirmativ, deoarece Tratatul spa țial permite exercitarea
unei astfel de autorit ăți, utilizarea sau ocupa ț numai în cazul în care vorbim de apropriere
națională.
Sub astfel de interpretare, utilizarea ocazional ă a unei resurse spa țiale fără transformare
sau deteriorare poate fi admis ă, în timp ce consumul sau distrugerea unei resurse nu poate fi
admisă. În plus, în m ăsura în care vorbim de exercitarea autorit ății, statul de înmatriculare unde
este înregistrat un obiect lansat în spa țiu trebuie s ă își păstreze jurisdic ția și controlul asupra
acelui obiect, precum și asupra personalului s ău, cât timp se afl ă în spațiul extraatmosferic sau pe
un corp ceresc.
Tratatul spatial de asemenea, afirm ă în mod clar c ă statele sunt responsabile la nivel
internațional pentru activit ățile interna ționale în spa țiul extraatmosferic, inclusiv Luna sau alte
corpuri cere ști, indiferent daca aceste activit ăți sunt realizate de entit ăți guvernamentale sau
neguvernamentale.

2.3.5. Principiul folosirii în scopuri pa șnice a spa țiului extraatmosferic
și a corpurilor cere ști

Expresia “utilizare pa șnică a spațiului extraatmosferic” apare în declara țiile
guvernamentale oficiale și tratatele multilaterale. Cu toate acestea, examinarea jurispruden ței
conduce la concluzia c ă acest termen este în continuare lipsit de o defini ție deplin recunoscut ă.
Deși s-a încercat în repetate rânduri asimilarea termenului ”pa șnic”, esen țial dreptului

225 Jenks, C.W., Space Law, Ed. Frederick A. Praeger, New York, 1966, p. 201

89 internațional spațial, cu cel de “non-militar”, aces t lucru nu a fost posibil datorit ă dezacordului
dintre cei doi mari actori ai domeniului spa țial, S.U.A. și U.R.S.S.
Pentru unele state termenul “pa șnic” a fost interpretat ca “non-agresiv”, mai degrab ă
decât “non-militar”, în sensul c ă toate utiliz ările militare au fost și sunt permise și legale, atât
timp cât ele r ămân “non-agresive” astfel cum este permis în conformitate cu articolul 2 alin. 4
din Carta Na țiunilor Unite, care, practic interzice amenin țarea cu for ța, statele trebuind a se
abține ”în rela țiile lor interna ționale de a recurge la amenin țarea cu for ța sau la folosirea ei fie
împotriva integrit ății teritoriale ori independen ței politice a vreunui stat fie în orice alt mod
incompatibil cu scopurile Na țiunilor Unite”.
Totuși, tot Carta ONU recunoa ște, prin articolul 51, ”dreptul inerent de autoap ărare
individual ă sau colectiv ă în cazul în care se produce un atac armat împotriva unui membru al
Națiunilor Unite”, aceasta putând servi drept argument c ă utilizarea spa țiului extraatmosferic în
scopuri defensive și de descurajare serve ște cauzei p ăcii și că numai atunci când este utilizat
pentru activit ăți ofensive vine împotriva ideii de utilizare pa șnică.
În luna august 1957, Canada, Fran ța, Marea Britanie și Statele Unite, au cerut un studiu
pentru crearea unui sistem de control care s ă asigure c ă lansarea de obiecte în spa țiul
extraatmosferic se va realiza exclusiv în scopuri pa șnice și științifice. Aceast ă propunere a fost
inclusă în ONU rezolu ția Adunării Generale A/RES/1148(XII).
Acesta este un document fundamental al dreptului interna țional spațial deoarece a fost
prima rezolu ție a ONU în privin ța spațiului extraatmosferic dar și pentru c ă introdus pentru
prima dat ă sintagma ”exclusiv în scopuri pa șnice” într-o rezolu ție a ONU.226
Problematica referitoare la utilizarea pa șnică a spațiului extraatmosferic, a fost dezb ătută
în cadrul a 13-a Adun ări Generale a ONU din 1958, aproape toate statele folosind ca termeni
antonimi pa șnic versus militar.
Drept consecin ță înțelesul comun agreat a fost cel de a evita orice utiliz ări militare. Astfel
Adunarea General ă a adoptat o rezolu ția A/RES/1348(XIII), ce a avut ca efect principal
înființarea Comitetului ad-hoc cu privire la utilizarea pa șnică a spațiului extraatmosferic
(COPUOS), care a devenit un comitet regular al Adun ării Generale a ONU începând cu 1959.227
Cu toate acestea, nici una dintre aceste rezolu ții viitoare nu au încercat și nici nu au reu șit în
vreun fel s ă interpreteze sau s ă clarifice termenul ”pa șnic”.
Tratatul spa țial permite utilizarea spa țiului extraatmosferic în scopuri militare pasive,
cum sunt sateli ții de recunoa ștere, supraveghere și de comunica ții însă trebuie realizat ă o

226 A/RES/1148(XII) din 14 noiembrie 1957
http://www.un.org/en/ga/search/view_doc.asp?symbol=A/RES/1148(XII)
227 A/RES/1348(XIII) din 13 decembrie 1958
http://www.un.org/en/ga/search/view_doc.asp?symbol=A/RES/1348(XIII)

90 distincție acțiuni ofensive și defensive, arme active și pasive, precum între agresiune și
autoapărare, chestiuni ce devin mai neclare în special datorit ă proliferării tehnologiilor cu dubl ă
utilizare.
Ținând cont de ambiguitatea termenului “pa șnic”, concluzia este, f ără îndoială, că toate
utilizările militare a spa țiului extraatmosferic, altele decât cele interzise de Tratat, sunt legale cât
timp nu încalc ă principiile și normele de drept interna țional.
Pe cale de consecin ță este de a șteptat să apară unele dificult ăți în interpretarea
termenilor “utilizare pa șnică” și “în scopuri pa șnice”.
Acestea r ămân obiect al unor interpret ări contradictorii, chiar dac ă principalii actori
spațiali au fost de acord s ă trateze ca permise toate activit ățile militare în spa țiul extraatmosferic,
cu excepția celor în mod explicit interzise de Tratat sau de dreptul cutumiar.

2.3.6. Principiul cooper ării interna ționale in explorarea și utilizarea
spațiului extraatmosferic

Cheia de bolt ă a securității și stabilității sistemului de drept interna țional este reprezentat ă
de cooperarea interna țională. Activitatea în spa țiul extraatmosferic este o opera țiune care, de și
poate fi desf ășurată de un stat, de o organiza ție interguvernamental ă ori o entitate privat ă, are
dimensiuni universale, înglobând uria șe eforturi materiale și spirituale ale întregii omeniri.
Fiind și o activitate extrem de costisitoare, aceasta impune cooperarea interna țională.
De asemenea, fiind o opera ție de anvergur ă, a întregii omeniri, pentru explorarea și cunoașterea
științifică a Universului, ea impune de asemenea cooperarea interna țională .
Se poate observa c ă activitatea practic ă de folosire a spa țiului extraatmosferic nu se
poate realiza f ără colaborare interna țională. Urmărirea continu ă a sateliților de comunica ții, de
exemplu, este practic imposibil de realizat numai de c ătre statul care i-a lansat, cu excep ția
sateliților geosta ționari.
Desfășurarea, în continuare, a activit ății extraatmosferice prin dezvoltarea și
diversificarea ei, nu se va putea realiza pe m ăsura eforturilor pe care le presupune , f ără o largă
cooperare interna țională. Recunoa șterea principiilor utiliz ării exclusiv în scopuri pa șnice și libere
a spațiului extraatmosferic, dezvoltate anterior, subliniaz ă, de asemenea, necesitatea cooper ării
internaționale în acest domeniu.
Aceste condi ționalități obiective, în care are loc activitatea extraatmosferic ă desfășurată
de omenire, au determinat înscrierea printre principiile dreptului interna țional spa țial a
principiului cooper ării interna ționale. De altfel, acest principiu este men ționat în Declara ția
adoptată în 1970 de Adunarea General ă a ONU, referitoare la “princpipiile dreptului

91 internațional privind rela țiile prietene ști și cooperarea dintre state, în conformitate cu Carta
ONU”.228
În preambulul Tratatului Spa țial din 1967 se arat ă că ”lărgirea cooper ării interna ționale
atît în ce prive ște aspectele științifice, precum și cele juridice ale explor ării și folosirii spa țiului
extraatmosferic în scopuri pa șnice … va contribui la dezvoltarea în țelegerii mutuale și la
consolidarea rela țiilor de prietenie între state și popoare”.
De asemenea, Tratatul stipuleaz ă obligația statelor de a facilita și încuraja cooperarea
internațională în domeniul cercet ărilor științifice (Art. I, alin. 3), stipulând c ă “statele vor
facilita și încuraja cooperarea interna țională în astfel de cercet ări”.
Totodată, statelor li se mai cere ca în activitatea lor spa țială să ia în considerare
“interesele corespunz ătoare ale tuturor celorlalte pâr ți la Tratat” (Art. IX), și să facă schimb de
informații între ele, care s ă fie comunicate prin intermediul Secretarului General al ONU
publicului și comunit ății științifice interna ționale (Art. XI).
În virtutea acestui principiu, orice stat are dreptul, a șa cum este el statuat la Art. X, de a
observa zborul obiectelor extraatmosferice lansate de alte state, acestea având obliga ția de a
acționa în analiza cererilor de acces la observa ții pe baza principiului egalit ății între state.
Aceasta presupune o larg ă participare interna țională la observarea zborurilor extraatmosferice
Pentru a putea fi realizate din punct de vedere practic, dispozi țiile Art. X trebuie
interpretate în sensul unei obliga ții a statului de lansare, ce va trebui s ă pună la dispozi ție statului
solicitant toate mijloacele științifice și tehnice pentru a putea realiza efectiv o astfel de
observare.
Această cerință practică a realizării prevederilor Art. X este oarecum limitat ă însă în
aliniatul s ău ultim care arat ă că “natura unor astfel de facilit ăți de observare și condițiile în care
acest lucru ar putea fi permis vor fi determinate de comun acord de statele interesate”.
Formularea las ă posibilitatea ca aceste condi ții să fie stabilite de statul care lanseaz ă și care pot fi
restrictive, nepermi țând o observare real ă a zborului obiectelor aflate în spa țiul extraatmosferic.
Totuși, acreditarea ideii unei “libert ăți totale de inspec ție” fără a afecta suveranitatea
statelor, în raport de colaborarea interna țională așa cum este ea reglementat ă în Art. X,
presupune punerea la dispozi ție a mijloacelor științifice și tehnice pentru a se putea realiza
observarea, dat fiind faptul c ă, în momentul de fa ță, acestea apar țin doar statelor cu infrastructur ă
destinată activității spațiale.
Un corolar al acestui principiu se reg ăsește în Art. XI care stipuleaz ă: “în scopul
promovării cooper ării interna ționale în explorarea și folosirea pa șnică a spa țiului
extraatmosferic, statele P ărți la Tratat sunt de acord a inform a pe Secretarul General al O.N.U.

228 A/RES/25/2625(XXV) din 24 Octombrie 1970 http://www.un-documents.net/a25r2625.htm

92 precum și publicul și comunitatea științifică internațională despre natura, dirijarea, situarea și
rezultatele unor asemenea activit ăți”, iar Secretarul General al O.N.U. “va trebui s ă fie
pregătit a le transmite imediat și efectiv”.229
Un alt aspect al cooper ării este dezvoltat pe larg în Art. X II, referitor la sistemul de vizite
reciproce la “toate sta țiile și instalațiile, echipamentul și vehiculele spa țiale care se g ăsesc pe
Lună sau pe alte corpuri cere ști”; aceste vizite se pot efectua în condi țiile unei notific ări
prealabile asupra inten ției de a le realiza și a “unor consult ări corespunz ătoare” pentru a se
“asigura securitatea și a se evita s ă se jeneze opera țiunile normale” desf ășurate la instala țiile ce
vor fi vizitate.
Aplicarea efectiv ă a acestui principiu este posibil ă prin încheierea unor acorduri
internaționale, bilaterale și multilaterale, în care sunt reglementate diferite aspecte ale activit ății
de cooperare în exploatarea și folosirea spa țiului extraatmosferic.
Acest lucru este demonstrat de colaborarea interna țională ce există în prezent în domeniul
observării zborurilor extraatmosferice, în special pentru cele destinate serviciilor de televiziune ,
transmitere digital ă ori comunica ții. Din punct de vedere practic, în scopul recep ționării datelor
furnizate de sateli ți sau a dirij ării lor, au fost încheiate acorduri interna ționale în vederea
înființării, pe teritoriile altor state, a unor sta ții de monitorizare a sateli ților artificiali.
Existența unei largi cooper ări interna ționale este eviden țiată, îndeosebi, în cazul
zborurilor spa țiale coordonate de la sol, când o monitorizare adecvat ă a acestora are importan ță
nu numai pentru reu șita acțiunii, dar și pentru securitatea și viața astronau ților.
Necesitatea cooper ării interna ționale este subliniat ă și de domeniile prioritare de
reglementare a dreptului interna țional spa țial, telecomunica țiile spațiale, teledetec ția, explorarea
și folosirea Lunii și a altor corpuri cere ști.
Poate mai mult decât în oricare domeniu al activit ății umane, cooperarea interna țională
se dovede ște necesar ă atât în desf ășurarea propriu-zis ă a activității extraatmosferice, dar mai ales
în obținerea și fructificarea rezultatelor acesteia.

2.3.7. Principiul r ăspunderii interna ționale a statelor pentru întreaga activitate spa țială

Activitatea de explorare și utilizare a spa țiului extraatmosferic, fiind o activitate
complexă și desfășurată în condiții deosebite, poate, prin urm ările sale, s ă producă daune pentru
terți. Aceste daune pot fi provocate fie de o activitate spa țială ilegală, ceea ce în mod firesc va
trebui să atragă o responsabilitate mai grav ă și mai sever sanc ționată, fie de o activitate
desfășurată în mod licit, dar care totu și, datorită anumitor împrejur ări, să provoace prejudicii

229 http://www.unoosa.org/pdf/publications/st_space_11rev2E.pdf

93 persoanelor fizice sau juridice, atr ăgând responsabilitatea celui în culp ă.
Riscurile pe care le implic ă activitatea spa țială și natura pagubelor pe care le poate
provoca nu mai au nevoie de argumente și de aceea responsabilitatea pentru activitatea spa țială,
integrată în regimul general al r ăspunderii, este mai complex ă și specific ă, ca de altfel și
activitatea care o poate genera. .
Statele de lansare r ăspund pentru prejudiciile cauzate la suprafa ța Pământului. De
asemenea, statul de lansare r ăspunde pentru prejudiciile produse unui obiect spa țial de către alt
obiect spa țial, oriunde altundeva decât la sol, dac ă se dovede ște conduita culpabil ă a statului de
lansare.230
Tratatul spa țial din 1967 stabile ște principiul responsabilit ăți în explorarea și utilizarea
spațiului extraatmosferic sub trei forme:
 al răspunderii pentru activitatea na țională ce cade exclusiv în sarcina statelor, chiar și
atunci când este îndeplinit ă de agen ții guvernamentale sau organiza ții
neguvernamentale (Art. VI, alin. 1);
 al răspunderii pentru activitatea interna țională – dacă activitatea spa țială este
desfășurată de o organiza ție interna țională – situație când al ături de organiza ția
internațională răspund și statele P ărți la Tratat care particip ă la aceast ă organiza ție
(Art. VI, alin. 2);
 al răspunderii directe exprese pentru pagubele pr ovocate altui stat parte la Tratat sau
persoanelor sale fizice sau juridice de c ătre obiectele spa țiale sau p ărțile lor
componente, pe P ământ, în spa țiul aerian, în spa țiul extraatmosferic, inclusiv Luna și
alte corpuri cere ști.
Înainte de a trata cele dou ă noțiuni și implica țiile lor în dreptul spa țial trebuie s ă
menționăm că sensul lor în limba român ă își are originea în etimologia latin ă și franceză, ultimul
derivat din limba latin ă. Astfel, termenul responsabilita te, existent în limba francez ă, derivă din
cuvântul responsabilites (răspunzător) cu originea din responsus , formă a cuvântului latin
respondere (cuvânt ce are sensul de a fi garant).231 În limba englez ă termenul responsibility se
folosește pentru r ăspundere în general, iar termenul liability pentru responsabilitatea civil ă.
În doctrina român ă se consider ă că responsabilitatea juridic ă reprezint ă obligația de a
respecta prevederile legale, aceasta fiind o îndatori re ce revine persoanei sau colectivului potrivit
statutelor sociale ce le de țin.232
Problema de șeurilor spa țiale raportat ă la impactul lor asupra sateli ților de comunica ții

230 Beșteliu-Miga, R., Drept interna țional public, voi. 1, Ed. AII Beck, Bucure ști, 2005, p. 173
231Bloch O., Wartburg, Dictionnaire etymologique de la lanquefrancaise. Paris, 1964, p.550
232Deleanu I., Margineanu. Prezum țiile în drept. Cluj-Napoca: Ed. Dacia, 1981. p. 74

94 este relevant ădin perspectiva normelor de drept interna țional aceasta și în contextul în care liniile
directoare privind reducerea de șeurilor spa țiale adopate de c ătre ONU fac vorbire de o pozi ție
comună a statelor membre cu privire la faptul c ă actual mediu sta țial ce cuprinde popula ția de
deșeuri spațiale prezint ă un risc la adresa obiectelor spa țiale aflate pe orbit ă și deasemena un risc
la adresa patrimoniului umanit ății, în situa ția în care de șeurile spa țiale supravie țuiesc reintr ării în
atmosfera terestr ă.233
Răspunderea interna țională ca institu ție de drept a fost codificat ă unitar pentru prima dat ă
de către Comisia de drept interna țional a ONU prin Proiectul de Articole privind r ăspunderea
statelor pentru fapte interna țional-ilicite, anex ă la Rezolu ția 56/83 din 12 decembrie 2001 a
Adunării Generale a ONU, aceasta fiind reluat ă și în Rezolu ția 59/35 din 2007.234
La art. 1 al Proiectului de Articole se prevede c ă orice act ilicit al unui stat angajeaz ă
răspunderea interna țională adică “responsabilitatea unui stat pentru actele sale ilicite pe plan
internațional. Fiecare act interna țional ilicit al unui stat implic ă responsabilitatea interna țională a
statului”.
Răspunderea subiectului de drept interna țional se na ște urmare a înc ălcării unei obliga ții
internaționale, trebuind a se face totu și distincție întrer ăspunderea pentru fapte ilicite din punct
de vedere al dreptului interna țional și răspunderea pentru prejudiciile consecin țe ale unor
activități legale. Pentru a fi atras ă răspunderea pentru fapte ilicite, potrivit Comisiei de drept
internațional, fapta ilicit ă trebuie s ă întruneasc ă cumulativ atât latura obiectiv ă, legată de
încălcarea cu vinov ăție sau din culp ă a unei obliga ții interna ționale, cât și latura subiectiv ă,
legată de acțiunea ori inac țiunea elemente ale conduitei statului în raport cu normele de drept
internațional.
Doctrina consider ă că răspunderea interna țională a unui stat pentru fapte cauzatoare de
prejudicii, indiferent dac ă se exprim ă prin acțiune sau inac țiune, poate fi angajat ă, în cazul în
care, fapta îi este imputabil ă și dacă este ilicit ă din punct de vedere al dreptului interna țional
public.
În raport cu lucr ările Comisiei de drept interna țional, unele state au sus ținut că
răspunderea interna țională este de natur ă juridică civilă în timp ce altele au considerat c ă evoluția
normelor privind r ăspunderea statelor poate urma calea diviz ării răspunderii civile și a celei
penale, opinia majoritar ă fiind îns ă că normele privind r ăspunderea statelor, ce reglementeaz ă
relațiile intre subiecte suverane egale, nu sunt nici norme civile, nici penale, acestea sunt norme
internaționale ce au un caracter sui generis .235

233UN Space Debris Mitigation Guidelines, Sept. 2007, as annexed to UN doc. A/62/20
234UN Doc. A/RES/52/135. A/56/PV.85, 2001.
http://daccessdds.un.org/doc/UNDOC/GEN/N01/477/98/PDF/N0147798.pdf?OpenElement
235 UN Doc. A/53/10 Report of the International Law Commission on the work of its fiefieth session, 1998,

95 Trebuie subliniat totu și și că numai în baza normelor de drept interna țional trebuie
calificată drept ilicit ă o anumit ă faptă iar aceast ă calificarea nu depinde de faptul dac ă această
acțiune este legal ă din punct de vedere al dreptului na țional, principiu codificat și în art. 27 al
Convenției de la Viena privind dreptul tratatelor.
În plus, Comisia de drept interna țional statueaz ă „calificarea ilicit ă din punct de vedere al
dreptului interna țional a unei fapte atribuite unui stat […] pe prevederile dreptului interna țional.
O asemenea calificare nu este afectat ă de calificarea licit ă din punct de vedere al dreptului
național a aceleia și fapte.
Fapta comis ă de un stat nu poate fi calificat ă ilicită din punct de vedere al dreptului
internațional în cazul, in care ea nu constituie o înc ălcare a unei obliga ții internaționale, inclusiv
dacă ea încalc ă o prescrip ție de drept intern a acestui stat. În final, un stat nu- și poate argumenta
comportamentul prin aceea c ă el este conform dispozi țiilor dreptului s ău intern, în timp ce acest
comportament este calificat ca fiind ilicit de c ătre dreptul interna țional.
Fapta unui stat trebuie s ă fie calificat ă ca fiind interna țional-ilicit ă, în cazul în care ea
constituie o înc ălcare a unei obliga ții internaționale, inclusiv în condi țiile în care aceast ă faptă nu
vacontravine dreptului na țional sau, în egal ă măsură, cand statul era impus, conform dreptului
său,să aibă așa un comportament”.236
Atunci când ne referim la dreptul unor entit ăți, fie ele publice ori private, de a lansa în
spațiul extraatmosferic sateli ți de comunica ții vor exista corelativ și o serie de obliga ții la care
acestea sunt ținute. Cea mai important ă dintre aceste obliga ții este cea care deriv ă din Tratatul
Spațial ce impune ca explorarea spa țiului extraatmosferic s ă se defășoare“… în a șa fel încît s ă
evite contaminarea […] d ăunătoare și, de asemenea, s ă evite schimb ări nocive în mediul terestru,
rezultate din introducerea de substan țe extraterestre și, în caz de nevoie, s ă adopte m ăsuri
adecvate în acest scop.”237
Tratatul Spa țial prevede, la art. VII, c ă statele sunt responsabile pe plan interna țional
pentru daune cauzate unui alt stat sau persoanelo r fizice sau juridice, de obiecte lansate în spa țiul
cosmic de ele sau de elementele lor componente, indiferent dac ă aceste daune se produc pe
pămant, în aer sau în spa țiul cosmic.
Ulterior, prin Conven ția privind r ăspunderea din 1972 s-a introdus r ăspunderea obiectiv ă
absolută a statului de lansare pentru daunele cauzate de obiectul s ău spațial la sol sau aeronavelor
aflate în zbor și răspunderea bazat ă pe culpă pentru daunele cauzate în orice alt loc decât la sol
unui obiect spa țial al unui stat de lansare sau persoa nelor ori bunurilor aflate la bordul unui

http://untreaty.un.org/ilc/documentation/english/A_53_10.pdf
236 UN Doc A/56/10 Report of the International Law Commission on the work of its fifty-third session, 2001, p.
36http://untreaty.un.org/ilc/reports/2001/2001report.htm
237Art. IX din Tratatul Spa țial

96 obiect spa țial de către un obiect spa țial al unui alt stat de lansare.
Răspunderea interna țională definită la art. 22 din Conven ția privind r ăspunderea din
1972, prevedere ce dezvolt ă principiul statuat la art. VI din Tratatul Spa țial subliniind îns ă
mecanismul r ăspunderii solidare a satelor membre ale organiza țiilor interna ționale.
Astfel, ”… când organiza țiile interna ționale desf ășoară activități în spațiul extraatmosferic
[…], răspunderea pentru respectarea prevederilor prezentului tratat incumb ă organiza ției
internaționale și statelor p ărți la tratat care fac parte din acea organiza ție”238 iar ”… dac ă o
organizație interna țională interguvernamental ă este răspunzătoare pentru daune în conformitate
cu prevederile prezentei conven ții, această organizație și aceia dintre membrii s ăi care sunt state
părți la prezenta conven ție răspund în mod solidar, cu în țelegerea ca: a) orice cerere de
despăgubire pentru aceste daune trebuie s ă fie prezentat ă mai întâi acestei organiza ții și b) numai
în cazul în care organiza ția nu va achit ă în termen de 6 luni suma convenit ă sau fixat ă drept
despăgubiri pentru daune, statul reclamant poate invoca responsabilitatea acelora dintre membrii
care sînt state p ărți la prezenta conven ție pentru plata acelei sume” și ”… orice cerere de
despăgubire formulat ă în conformitate cu prevederile prezentei conven ții pentru daune cauzate
unei organiza ții care a f ăcut o declara ție potrivit paragrafului 1 al prezentului articol trebuie s ă
fie prezentat ă de un stat membru al organiza ției care este un stat parte la prezenta conven ție.”239
În 2007 Adunarea General ă a ONU a adoptat Principiile care guverneaz ă acțiunile de
preîntâmpinare a apari ției „deșeurilor cosmice” solicitând tuturor statelor s ă respecte aceste
principii.240
Doctrina ce trateaz ă răspunderea problema r ăspunderii juridice obiective face trimitere la
principiul precau ției ținând seam ă că dacă în situația riscului poten țial este vizat ă însăși existența
riscului, în cazul celui iminent se pune problema prejudiciului, cea ariscului fiind una evident ă,
acest principiu fiind o solu ție juridică pentru stabilirea leg ăturii de cauzalitate între fapta ilicit ă și
prejudiciile cauzate de aceasta.241
Introdus pentru prima dat ă în dreptul mediului, al ături de principiul potrivit c ăruia
poluatorul pl ătește și de principiul prevenirii, principiul precau ției aplicat dreptului spa țial pune
în discuție înlăturarea culpei actorului interna țional al faptului ilicit ca temei al r ăspunderii
internaționale și stabilirea ca temei al r ăspunderii a unei laturi obiec tive rezultat al unui risc
imprevizibil. Vorbim astfel de o diferen ță între riscul individualizabil și cuantificabil, între p ărți
bine determinate, ce presupune printre altele dreptul la repara ție, și riscul din perspectiva
principiului precau ției văzut ca unul intervenient în raportul dintre umanitate și mediul terestru și

238Art. VI din TratatulSpa țial
239 Art. XXII din Conven ția privind r ăspunderea din 1972
240 http://www.un.org/en/ga/62/resolutions.shtml&Lang=E
241 K. Ph. Geneviève Viney: Le principe de Précaution. Rapport au Premier Ministre, Paris: Odile Jacob, 2000, p. 12

97 extraatmosferic ce poate cauza prejudicii nici evaluabile nici reparabile, într-un cadru denumit
civilizația riscului.242

2.3.8. Principiul interzicerii contamin ării spațiului extraatmosferic și de a produce
schimbări nocive în mediul terestru

Utilizând în continuare similitudinea cu dreptul mediului, statele sunt datoare ca în
activitatea lor spa țială să evite contaminarea d ăunătoare a spa țiului extraatmosferic și a
corpurilor cere ști, precum și schimbările nocive în mediul terestru, ca urmare a introducerii de
substanțe extraterestre (Art. IX).
Folosirea tot mai intens ă a spațiului extraatmosferic, în diferite scopuri poate
determina, în anumite condi ții, modific ări semnificative în starea natural ă a Pământului, a
spațiului extraatmosferic, inclusiv al Lunii și altor corpuri cere ști, cu implica ții deosebite
asupra umanit ății.243
Utilizarea resurselor naturale ale spa țiului extraatmosferic implic ă adoptarea și
respectarea unor m ăsuri corespunz ătoare vizând protejarea mediului spa țial, prin exploatarea lui
rațională, avându-se în vedere interesele prezente și viitoare ale umanit ății, consecin țele
imprevizibile pe care le pot avea ac țiunile de folosire abuziv ă, distructive.
În același timp, exist ă posibilitatea (de și până în prezent nematerializat ă) poluării
mediului terestru cu substan țe și organisme extraterestre, mai ales în condi țiile în care m ăsurile
de carantin ă și protecție sunt deseori suspendate în raport de substan țele aduse de pe Lun ă.
O asemenea situa ție este favorizat ă și de lipsa unor norme și reguli interna ționale unanim
acceptate privind prevenirea contamin ării biologice prin adoptarea unor m ăsuri profilactice
adecvate. O problem ă cu implica ții deosebite este reprezentat ă de protec ția și conservarea
spațiului extraatmosferic în fa ța contamin ării cu deșeuri radioactive.
După cum este bine cunoscut, amplificarea și diversificarea utiliz ării energiei atomice, în
diferite scopuri, a adus în actualitate problema depozit ării și neutraliz ării lor corespunz ătoare.
Creșterea num ărului de obiecte spa țiale plasate pe orbite circumterestre (sateli ți de
telecomunica ții, părți componente ale acestora, de șeuri spațiale), în special în zona orbitelor
geostaționare, ideale pentru sateli ții de comunica ții și teledetec ție, considerate a fi resurs ă
limitată a spațiului, face din ce în ce mai dificil ă abordarea folosirii în deplin ă siguranță a
spațiului extraatmosferic.
Pericolul major pentru contaminarea spa țiului extraatmosferic este constituit ă, în prezent,

242Lagadec P, La civilisation du risqué. Paris: Seuil, 1981
243 Koester, V., Nordic countries' legislation on the environment with special emphasis on conservation: a survey,

98 de infestarea radioactiv ă ca urmare a folosirii energiei nucleare în tehnologia spa țială.
Se atestă în acest sens o serie de modific ări negative ale mediului terestru. Astfel, cu
ocazia lans ărilor spațiale are loc o degajare în atmosfer ă a unor însemnate cantit ăți de gaze
poluante, produse de arderea combustibilului rachetelor purt ătoare care, al ături de transportul
aerian supersonic, pot genera fenomene precum cre șterea nebulozit ății, dezechilibrarea balan ței
termice a atmosferei și distrugerea stratului de ozon care protejeaz ă Pământul de ac țiunea nociv ă
a radiațiilor ultraviolete etc.
Pe de alt ă parte, activit ățile spațiale, și, îndeosebi, comunica țiile prin intermediul
sateliților artificiali ai P ământului reprezint ă importante instrumente pentru ob ținerea de date
privind starea contamin ării mediului terestru. Trebuie men ționat în primul rând folosirea
teledetecției ca instrument principal de colectare sistematic ă a datelor privitoare la variabilele
ecologice, elementele climaterice etc.
Analiza reglement ărilor interna ționale existente în materia activit ății de explorare și
utilizare a spa țiului extraatmosferic relev ă că preocupările se materializeaz ă în reguli aflate în
diferite stadii de elaborare și afirmare ca norme de drept, consacrate în documente juridice
internaționale cu for ță de aplicare variabil ă. Acestea sunt con ținute atât de dreptul
internațional spațial, ce are drept obiect activit ățile spațiale, cât și în documente cu alt ă finalitate
principală.
Tratatul spa țial din 1967, a prev ăzut la Art. IX obliga ția statelor semnatare de a desf ășura
activitățile de explorare astfel încât s ă evite contaminarea, schimburile nocive în mediul terestru,
rezultate din introducerea mate riei extraterestre, precum și să adopte m ăsuri adecvate.
Pentru a se asigura eficien ța acestei prevederi, s-a instituit un mecanism de consult ări
prealabile, în cazul în care o activitate sau experiment ar cauza o situa ție potențial vătămătoare
pentru activit ățile altui stat parte la tratat.
Așa cum se observ ă din literatura de specialitate, caracterul prea general și confuz al
textului acestui articol a c ondus fie la o interpretare stricto sensu a dispozi țiilor sale (luând în
considerare numai poluarea invers ă cu materie extraterestr ă) fie la calificarea sa drept o
reglementare de principiu, de și imperfect ă, care ofer ă posibilitatea elabor ării în viitor a unor
norme concrete, speciale și complete.
Astfel, Acordul privind salvarea astronau ților, din 1968, la Art. 5, alin. 4, pune în sarcina
statului care a f ăcut lansarea obliga ția de a întreprinde m ăsuri eficiente pentru înl ăturarea riscului
de producere a daunelor altui stat, dac ă obiectul spa țial, descoperit pe teritoriul acestuia din
urmă, prezintă pericole sau este d ăunător prin caracterul s ău.
De asemenea, Acordul privind activitatea statelor pe Lun ă și alte corpuri cere ști, din

Gland, Switzerland, 1980, p. 44

99 1979, stipuleaz ă la Art. 7 c ă “statele p ărți vor lua m ăsuri pentru a evita perturbarea echilibrului
existent al mediului, prin producerea unor modific ări nocive, contaminarea periculoas ă, aducerea
de materie str ăină sau pe orice alt ă cale. Statele p ărți vor lua, de asemenea, m ăsuri pentru a evita
orice degradare a mediului terestru prin aport de materie extraterestr ă ori de alt ă manieră”.
Comparat cu articolul IX al Tratatului spa țial, textul Acordului privind Luna apare
mult mai cuprinz ător, vizând orice ac țiune menit ă să producă modificări nefavorabile atât
spațiului extraatmosferic, cât și Lunii și celorlalte corpuri cere ști, eliminându-se imperfec țiunile
primului document. A șadar, principiul interzicerii contamin ării se contureaz ă, în cadrul dreptului
internațional spațial, pe dou ă axe principale, prevenirea contamin ării și conservarea spa țiului
extraatmosferic și protecția mediului terestru, ca efect al activit ăților spațiale. Acest principiu
rezultă direct din regimul juridic al spa țiului extraatmosferic de patrimoniu comun al omenirii,
aflat în afara oric ărei jurisdic ții și aproprieri na ționale.
Analiza documentelor interna ționale relevante în materie, relev ă necesitatea
completării și adaptării acestora la noile cerin țe de protec ție a spațiului extraatmosferic, datorit ă
persistenței unor lacune și imprecizii în privin ța diferitelor concepte, cum este cel de obiect
spațial și imposibilit ății de aplicare a Conven ției privind responsabilitatea atunci când dauna
rezultată dintr-o atingere adus ă mediului spa țial nu este cauzat ă unui stat sau unor persoane ori
bunuri aflate sub jurisdic ția sa.

2.3.9. Principiul propriet ății si jurisdic ției naționale asupra obiectelor spa țiale

Acest principiu este consacrat în art. VIII al Tratatului spa țial din 1967, iar aspectele de
detaliu ale aplic ării sale le întâlnim în Acordul din 1968 cu privire la salvarea astronau ților și
restituirea obiectelor spa țiale și în Conven ția din 1974, referitoare la înmatricularea obiectelor
spațiale, ce prevede c ă ”statul în numele c ăruia este înregistrat un obiect în spa țiul
extraatmosferic, va men ține jurisdic ția și controlul asupra acestui obiect și asupra oric ărui
personal al acestuia, în timp când respectivul obiect se afl ă în spațiul extraatmosferic sau pe
corpurile cere ști”. Aceast ă dispoziție este determinat ă, în primul rând, de necesitatea ordon ării
activității spațiale, deoarece ea nu trebuie s ă se desfășoare aleatoriu.
Așa cum s-a remarcat, aceast ă ordine în spa țiul extraatmosferic poate fi realizat ă prin
recunoașterea “regulii na ționalității” ca fiind aplicabil ă obiectelor spa țiale, fără de care
“conflictul și haosul ar fi inevitabile în spa țiul extraatmosferic”.244
În al doilea rând, ea se justific ă prin recunoa șterea principiului responsabilit ății statelor

244 Cooper, J.C., “Fundamental Questions of Outer Space Law”, J.A.L.C., în Proc. of International Air Law 1956,
Explorations, No. 10, p. 287

100 pentru activitatea desf ășurată în spațiul extraatmosferic. Un prim aspect pe care îl relev ă analiza
art. VIII este acela c ă jurisdicția și controlul asupra obiectelor spa țiale sunt realizate de statul
unde acestea au fost înmatriculate.
Înmatricularea obiectelor spa țiale este realizat ă, conform Conven ției din 1974, de statul
care efectueaz ă lansarea, într-un registru corespunz ător ținut de el. În cazul în care sunt dou ă sau
mai multe state lansatoare ale aceluia și obiect spa țial, acestea stabilesc de comun acord care
dintre ele efectueaz ă înmatricularea, f ără a fi afectate în țelegerile dintre ele cu privire la controlul
și jurisdicția obiectului spa țial și a echipajului acestuia.
Ce trebuie men ționat este faptul c ă înmatricularea obiectului spa țial nu are semnifica ția
acordării naționalității obiectului lansat. Dubl a înregistrare se realizeaz ă în registrul ținut de
statul de lansare și în registrul ținut de Secretarul General al ONU.245
Ca atare, jurisdic ția și controlul obiectelor spa țiale sunt exercitate de statul unde au fost
înregistrate, pe timpul cât acestea se afl ă în spațiul extraatmosferic sau pe corpurile cere ști.
Neelucidarea problemei delimit ării dintre spa țiul aerian și spațiul extraatmosferic și a
raportului juridic ce trebuie s ă existe între aceste dou ă spații, nu permite rezolvarea unui aspect
pe care nici Tratatul spa țial din 1967 nu-l clarific ă. Este vorba de controlul și jurisdicția asupra
obiectului spa țial când acesta se afl ă, în survol, prin spa țiul aerian al unui stat str ăin.
În această situație asupra obiectului spa țial și personalul s ău poate să opereze controlul și
jurisdicția statului prin al c ărui spațiu aerian trece. Or, o astfel de reglementare, în conformitate
cu suveranitatea statelor asupra te ritoriului lor, ar ridica îns ă numeroase aspecte controversate și
chiar conflictuale creând, în acela și timp, impedimente serioase activit ății spațiale.
O soluție care ar putea fi avut ă în vedere într-o viitoa re reglementare interna țională și
care ar putea observa caracterul unitar al activit ății spațiale, este aceea a recunoa șterii jurisdic ției
și controlului asupra obiectelor spa țiale și a personalului acestora a statului unde sunt înregistrate
și atunci când acestea survoleaz ă spațiul aerian str ăin.
Pentru acceptarea acestui lucru se impune un acord interna țional adoptat și recunoscut de
toate statele, în care s ă se stipuleze ca o condi ție de bază, consimțământul statului prin al c ărui
spațiu aerian urmeaz ă să treacă obiectul spa țial, cu obliga ția de a furniza acestuia din urm ă, la
solicitarea consim țământului, date privind natura, ruta și scopul zborului spa țial. S-ar putea
admite, cu alte cuvinte, în condi țiile specifice precis reglementate și acceptate, a șa numite
“libertăți de trecere”, pe care le întâlnim și în dreptul aerian, f ără ca aceasta s ă ducă la vreo
posibilă analogie în reglement ările viitoare.
Potrivit prevederilor Art. VIII al Tratatului spa țial din 1967, controlul și jurisdicția asupra
obiectelor spa țiale se exercit ă de statul unde au fost înregistrate și în timpul afl ării lor pe

101 corpurile cere ști, aspect ce are în vedere îndeosebi perspectivele activit ății spațiale.
Reglementarea de la art. VIII referitoare la exercitarea controlului și jurisdic ției și asupra
oricărei persoane al obiectului spa țial se datoreaz ă faptului c ă în activitatea spa țială poate fi
folosit atât personal civil cât și militar.
Tot în acest Art. VIII se stipuleaz ă că: “proprietatea obiectelor lansate în spa țiul
extraatmosferic, inclusiv obiectele aterizate sau construite pe corpurile cere ști și a părților lor
componente, nu este afectat ă prin prezen ța lor în spa țiul extraatmosferic pe un corp ceresc sau
prin reîntoarcerea lor pe P ământ”.
Formularea legat ă de proprietatea asupra obiectelor spa țiale exclude ideea des întâlnit ă în
jurispruden ță, aceea a unei analogii ce ar exista între reglement ările dreptului interna țional
spațial și reglement ările din alte domenii, îndeosebi din dreptul m ării, interpretare ce deriv ă din
concepția din doctrin ă a abandon ării dreptului de proprieta te asupra obiectelor spa țiale care
astfel ar deveni abandonate, situa ție ce nu este acceptabil ă nici în cazul unor obiecte spa țiale care
nu au menirea de a face o întoarcere controlat ă pe Pământ.
Ca o consecin ță a acestui principiu, obiectele spa țiale vor trebui returnate proprietarului
lor în cazul descoperirii lor oriunde, pe P ământ, în spa țiul aerian sau extraatmosferic ori pe
corpurile cere ști. Mai mult, Tratatul spa țial din 1967 recunoa ște dreptul de proprietate asupra
“obiectelor aterizate sau construite” pe corpurile cere ști, precum și a părților lor componente.
Aceasta presupune c ă situația de a pierde contactul temporar sau definitiv cu un obiect
spațial aflat în spa țiul extraatmosferic sau pe un corp ceresc nu înl ătură dreptul de proprietate
asupra lui și a părților sale componente.
Exercitarea dreptului de jurisdic ție și control și a dreptului de proprietate asupra
obiectelor spa țiale oriunde s-ar afla ele, presupune posibilitatea identific ării lor, a individualiz ării
prin elemente specifice. A șa cum relev ă practica activit ății spațiale de pân ă acum, apartenen ța la
stat a obiectelor spa țiale se stabile ște pe baza datelor de recunoa ștere existente pe acestea.
În situația când obiectele spa țiale sau p ărțile lor componente nu mai ofer ă posibilitatea
identificării lor este necesar, conform Art. VIII al Tratatului spa țial, a se oferi, în acest scop, date
despre acestea, statelor pe teritoriul c ărora au fost g ăsite, înainte de returnarea lor.

2.3.10. Principiul consider ării astronau ților ca trimi și ai omenirii

Acest principiu este enun țat la Art. V din Tratatul spa țial din 1967. În temeiul acestei
prevederi de principiu, astronau ții au un statut special, f ără ca prin acesta s ă-și piardă cetățenia
deținută și, în temeiul ei, leg ătura lor cu statul ai c ăror cetățeni sunt. Statul al c ărui cetățean este

245 Beșteliu-Miga, R., Drept interna țional public, voi. I, Ed. AII Beck, Bucure ști , 2005, p. 173

102 astronaut î și păstrează jurisdicția asupra lui, oriunde s-ar afla el în spa țiul extraatmosferic.
De aceea este f ără temei încercarea unor autori de a prezenta astronau ții ca fiind “cet ățeni
ai spațiului” și, ca atare, s ă-i considere ca subiecte ale dreptului spa țial. Acest principiu al
dreptului interna țional spa țial, care afirm ă că astronau ții sunt trimi și ai omenirii determin ă
anumite obliga ții pentru toate statele lumii, în primul rând, pentru cele care sunt p ărți
contractante la Tratatul spa țial din 1967. Principala obliga ție care revine statelor fa ță de
astronauți este de a-i proteja și ajuta în caz de primejdie sau aterizat for țată pe teritoriul lor sau
au aterizat for țat în altă zonă decât cea de destina ție.
Statul care acord ă ajutor astronau ților aflați într-o situa ție special ă este dator s ă înapoieze
statului de înmatriculare obiectul lor spa țial. Aceste obliga ții exprimă solidaritatea uman ă față de
oamenii afla ți în pericol și care au nevoie de ajutorul celorlal ți oameni. Acest principiu este
reglementat mai profund în Acordul cu privire la salvarea astronau ților din anul 1968.246

246 A/RES/2345(XXII) din 19 decembrie 1967, http://www.unoosa.org/pdf/gares/ARES_22_2345E.pdf

103 CAPITOLUL III
PROBLEME ACTUALE ÎN DEFINIREA ȘI UTILIZAREA SPA ȚIULUI
EXTRAATMOSFERIC DIN PERSPECTIVA SATELI ȚILOR DE COMUNICA ȚII

3.1 SPAȚIUL EXTRAATMOSFERIC – DEFINI ȚIE ȘI DELIMITARE

3.1.1. Scurt istoric introductiv al problemei

Deși până în prezent numeroase instrumente juridice interna ționale, declara ții, conven ții,
acorduri și tratate, au avut ca obiect de reglementare spa țiul extraatmosferic și activitățile umane
conexe acestuia, nu s-a reu șit definirea clar ă și fără echivoc a acestui spa țiu, practic, înc ă nu știm
exact unde începe și mai ales unde se termin ă. Există păreri ce sus țin că definirea și delimitarea
sunt esen țiale întrucât ori de câte ori exist ă comunicare, na țională ori interna țională, mediul de
transmisie este esen țial în stabilirea regimului comunica ților.
Mai mult toate textele juridice referitoare la acest domeniu utilizeaz ă termeni precum
„obiect spa țial”, „activit ăți spațiale” și inclusiv cuvântul cheie al acestui domeniu, „spa țiul
extraatmosferic”, f ără ca acesta s ă beneficieze de o defini ție exactă.
Începuturile avia ției de la sfâr șitul secolului trecut au adus pe plan interna țional
dezbaterea în jurul statutului juridic al spa țiului aflat deasupra pe teritoriul statelor. Pe de o parte
au fost sus ținători a libert ății de utilizare a spa țiului aerian
247 și pe de alt ă parte, cei care au sus ținut teza suveranit ății statului asupra spa țiului aerian
aflat deasupra teritoriului s ău.248
Această a doua teorie s-a reg ăsit ulterior consacrat ă în Conven ția din 1919 privitoare la
navigația aeriană numită „Conven ția de la Paris”.249
În problema limitei su perioare a suveranit ății pe vertical ă, la începutul secolului XX, s-a
propus ca limita superioar ă a spațiului aerian s ă fie fixată la altitudinea maxim ă tangibilă de către
om. Aceast ă teorie nu a rezistat întrucât nici peste un secol mai târziu nu s-a g ăsit răspunsul
corect la întrebarea „Unde se termin ă spațiul aerian de suveranitate aflat deasupra teritoriului
unui stat și unde începe spa țiul extraatmosferic ce nu face obiectul suveranit ății naționale?”.250
Odată cu lansarea navetei Sputnik în anul 1957, problema delimit ării a ieșit din spectrul
teoretic c ăpătând o relevan ță practică. Preocuparea pentru problema delimit ării spațiului

247 Fauchille, Paul, “Rapport de la Commission interministérielle de la navigation aérienne”, Paris, 1909
248 Zitelmann, Ernst, “Luftschiffahrtsrecht”, Duncker & Humblot, Lipsie, 1910
249 Convenția reglementând naviga ția aeriană, semnată la Paris, la 13 octombrie 1919
250 Aceasta este teoria avocatului german Emanuel von Ullmann expus ă în lucrarea Völkerrecht apărută la Tübingen

104 extraatmosferic a intrat tot mai mult în aten ția juriștilor începând s ă apară pe ordinea de zi a
congreselor, simpozioanelor și conferin țelor, primul în acest sens fiind conferin ța de la Haga din
1958.251
Problema definirii și delimitării spațiului extraatmosferic a fost inclus ă și pe ordinea de zi
a Subcomitetului juridic al Comitetului ONU pentru utilizarea pa șnică a spațiului extraatmosferic
(COPUOS) înc ă de la începuturile existen ței sale.252 Subcomitetul juridic a format un grup de
lucru în vederea prezent ării unitare a propunerilor în chestiunea delimit ării, însă după examinări
și reexamin ări succesive nu a reu șit să ajungă la o soluție acceptat ă de toate statele.
În vederea relans ării problemei definirii și delimitării, Subcomitetul juridic a început în
anul 1993, prin intermediul grupului de lucru, s ă reexamineze chestiunea în raport cu obiectele
aerospațiale. A fost elaborat astfel „Chestionarul cu privire la posibilele probleme juridice ce pot
apărea în ceea ce prive ște obiectele aerospa țiale”, care a fost distribuit în 1995 tuturor statelor
membre ale ONU, fiind reactualizat în anul 2001.253
Între 1998 și 2000, grupul de lucru al Subcomitetului juridic, ce se ocupa cu chestiunea
definiției și delimitării spațiului extraatmosferic, și-a dedicat activitatea sa în primul rând
caracteristicilor și utilizării orbitelor sateli ților geosta ționari, în special a metodelor de utilizare
eficientă și echitabil ă, fără a aduce atingere rolului Uniunii Interna ționale a
Telecomunica țiilor.254
Ulterior, Subcomitetul juridic a decis s ă se concentreze din nou la problema definirii și
delimitării spațiului extraatmosferic. Prin urmare, la a 40-a sesiune din 2001, acesta a decis s ă
separe cele dou ă subiecte și să fie înregistrate ca dou ă puncte distincte pe ordinea de zi, probleme
legate de defini ția și delimitarea spa țiului extraatmosferic și problem legate de caracteristicile și
utilizarea orbitelor sateli ților geosta ționari.
De atunci, un grup de lucru, a abordat din nou problema definirii și delimitării spațiului
extraatmosferic, dar f ără a putea fi capabil s ă progreseze în mod semnificativ.255
Din analiza r ăspunsurilor la chestionarul distribuit în 1995 rezult ă că există încă
incertitudini în acest domeniu.256 Preocuparea major ă a Subcomitetului juridic este legat ă de

în editura J.C.B. Mohr în anul 1908
251 Proceedings of the 1st Colloquium on the Law of Outer Space, Haga, 1958
252 http://www.unoosa.org/pdf/limited/c1/AC105_C1_L022E.pdf
253 U.N. Doc. A/AC.105/544, paragrafele 4-22 ; U.N. Doc. A/AC.105/573, anexa II, paragrafele 16 – 22 și U.N. Doc.
A/AC.105/607, anexa I, paragrafele 6 la 12, 17 și 19-27
254 U.N. Doc. A/AC.105/769, „Scurt istoric al examin ării chestiunii definirii și delimitării spațiului extratamosferic”,
COPUOS, 18 ian. 2002
255 “Draft report of the Chair of the Working Group on the Definition and Delimitation of Outer Space”, 50th
Session, UNCOPUOS Legal Subcommittee,
http://www.unoosa.org/pd f/limited/c2/AC10 5_C2_DEF_2011_L01E.pdf
256 Un sumar de r ăspunsuri ale statelor la chestionar este disponibil pe site-ul web http://www.oosa.unvienna.org
Nota către Secretariatul OOSA intitulat ă „Rezumat al r ăspunsurilor la chestionarul privind posibilele probleme
juridice ce pot ap ărea în ceea ce prive ște obiectele aerospa țiale”, A/AC.105/C.2/L.249 și Corr.1 și Add.1,

105 faptul că numai 39 de state au r ăspuns la chestionar pân ă în prezent și, în demersul de solu ționare
a problemei definirii limitei spa țiului extraatmosferic, continu ă să invite statele s ă răspundă.
Problema ce rezid ă în continuare nu este doar num ărul mic de r ăspunsuri ci și conținutul
de multe ori de vag și lipsit de elemente concrete. La rândul lor, statele membre ONU acuz ă, în
răspunsurile lor, lipsa de claritate și definiție a expresiilor utilizate.

3.1.2. Statutul juridic al spațiului extraatmosferic și de
reglementare a activităților în acest spațiu

Primul instrument interna țional care reglementeaz ă domeniul avia ției și, în consecin ță, a
activităților în zona aflat ă deasupra teritoriului unui stat a fost Conven ția privind Regulamentul
de naviga ție aeriană, semnată la Paris la 13 octombrie 1919.
Aceasta a demonstrat angajamentul statelor în exercitarea suveranit ății asupra spa țiului
aflat deasupra teritoriului lor. Articolul 1, statua c ă „Înaltele P ărți Contractante recunosc c ă
fiecare Putere are o suveranitate deplin ă și exclusiv ă asupra spa țiului aerian aflat deasupra
teritoriului s ău. În sensul prezentei conven ții, teritoriul unui stat va cuprinde teritoriul na țional
metropolitan și colonial împreun ă cu toate apele adiacente.”
Articolul 2 prevede c ă fiecare stat contractant are competen ța de a acorda drept de liber
survol, altor state contractante în condi țiile stabilite de Conven ție.257
Articolul 8 din Conven ția de la Chicago din 1944 interzice orice zbor operat de o
aeronavă fără pilot deasupra unui teritoriu str ăin, cu excep ția cazului existen ței unei autoriza ții
speciale emise de statul vecin. Similar, în textul acestei Conven ții nu este precizat ă nici o limit ă
pe altitudine, pentru exercitarea suveranit ății, fapt pentru care unii autori au concluzionat c ă
dreptul de exercitare a suveranit ății statului se întinde la infinit pe spa țiul aflat deasupra
teritoriului s ău.258
Având în vedere resursele tehnice limitate ale epocii respective, necesitatea de a fixa
limita superioar ă a spațiului aerian suveran, nu a fost una acut resim țită.
Cu toate acestea, în perioada interbelic ă, mai ales în timpul celui de-al doilea r ăzboi
mondial, avia ția a cunoscut o dezvoltare foarte accentuat ă, Regulamentul din 1919 dovedindu-se
insuficient. La nivelul anului 1944, cele trei instrumente diferite au fost dezvoltate în timpul conferinței de la Chicago:
1. Convenția privind Avia ția Civilă Internațională, cunoscut sub numele de Conven ția de

http://www.unoosa.org/oosa/e n/copuos/working-group s/lsc/ddos/index.html
257 Convenția reglementând naviga ția aeriană, semnată la Paris, la 13 octombrie 1919
258 Marcoff, M.G., Traité de droit international public de l’espace, Fribourg, Editions Universitaires, 1973

106 la Chicago;259
2. Acordul privind tranzitul serviciilor aeriene interna ționale;
3. Acordul privind transportul aerian international.
Convenția de la Chicago, care a intrat în vigoare în 1947, a abrogat Conven ția de la Paris
iar în termeni de suveranitate, aceasta a stabilit acela și principiu, doar cu o mic ă diferență în
terminologie: „Statele contractante recunosc c ă fiecare stat are suveranitatea complet ă și
exclusivă asupra spa țiului aerian de deasupra teritoriului s ău.”, și adaugă la articolul 2: „Pentru
aplicarea prezentei Conven ții, prin teritoriul unui stat se în țelege regiunile terestre și apele
teritoriale adiacente aflate sub suveranitatea, suzeranitatea, protec ția sau mandatul acelui stat.”
În sistemul de la Chicago, statele și-au păstrat competen țele asupra spa țiului lor aerian.260
După această dată s-au făcut numeroase amendamente, dar cu toate acestea ele nu modific ă
substanța principiilor de baz ă.261
Dar, în 1984, dup ă cazul avionului de sud-coreean Boeing 747, a fost adus un
amendament important la Conven ția de la Chicago privind interzicerea utiliz ării forței împotriva
aeronavelor civile: „Statele contractante recunosc faptul c ă fiecare stat trebuie s ă se abțină de la
utilizarea de arme împotriva aeronavelor civile în zbor și că, acolo unde este interzis ă, viața
persoanelor de la bord și siguranța aeronavelor nu trebuie s ă fie puse în pericol.”262
Convenția de la Chicago nu con ține nici aceasta vreo indica ție în privin ța limitei
superioarea spa țiului aerian suveran.
Prin similitudine, un alt tratat, Conven ția Națiunilor Unite asupra dreptului m ării,
încheiată la Montego Bay (Jamaica) la 10 decembrie 1982, con ține norme privitoare la
reglementarea spa țiului aerian aflat deasupra diferitelor p ărți ale mării:
a) dincolo de marea teritorial ă, în care se exercit ă suveranitatea statului: „Aceast ă
suveranitate se extinde la spa țiul aerian aflat deasupra m ării teritoriale, precum și
la fundul m ării și subsolul acesteia”;263
b) deasupra strâmtorilor: „În strâmtori (ce servesc naviga ției interna ționale între o parte
din marea liber ă sau o zon ă economic ă exclusivă și o altă parte din marea liber ă sau o
zonă economic ă exclusivă), toate navele și aeronavele se bucur ă de dreptul de tranzit
fără obstacole”;264
c) dincolo de zona economic ă exclusivă: „În zona economic ă exclusivă, toate statele, fie

259 Convenția privind Avia ția Civilă Internațională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944
260 Acordul privind tranzitul serviciilor aeriene interna ționale
261 Acordul privind transportul aerian interna țional
262 În august 1983 un avion de tip Boeing 747 sud-corean a deviat cu aprox. 500 km de la traiectul normal de zbor
fiind interceptat de avia ția de vânătoare sovietic ă și doborât deasupra Sahalinului, fiind uci și toți cei 269 de ocupan ți
263 Convenția Națiunilor Unite privind dreptul m ării, ONU, New York, 1984, U.N. Doc. A/CONF.62/122, art. 2.2
264 Convenția Națiunilor Unite privind dreptul m ării, ONU, New York, 1984, U.N. Doc. A/CONF.62/122, art. 38.1

107 că sunt de coast ă sau fără ieșire la mare, se bucur ă, de dispozi țiile relevante ale
Convenției, libertatea de naviga ție și de survol”.265 Acest drept este legat, cu toate
acestea, de o condi ție foarte specific ă: „Conven ția din 1982 garanteaz ă î n m o d
eficient drepturile existente și libertățile în domeniul comunica țiilor, inclusiv
libertățile de naviga ție și de survol în cadrul zonei economice exclusive. Pentru statul
fără ieșire la mare, aceast ă garanție va fi eficient ă doar în contextul Conven ției. În
afara acesteia, Statul în cauz ă, fiind în sine lipsit ă de coastă, va rămâne expus la o
acțiune unilateral ă de către statele de coast ă, și nu se poate opune în mod similar”;266
d) deasupra m ării libere, în articolul 87.1 din Conven ție se declar ă că „largul m ării este
deschis tuturor statelor. Libertatea de marea liber ă este exercitat ă în conformitate cu
condițiile și în conformitate cu prevederile Conven ției și altor norme de drept
internațional. Libertatea de zbor apar ține statelor, indiferent dac ă sunt sau nu
de coastă.”267 Condițiile de survol comercial interna țional sunt definite prin acorduri
bilaterale între statele interesate.268
Odată cu începutul activit ăților spațiale, principala preocupare a fost de a se evita
militarizarea, folosind arme nucleare, în spa țiul extraatmosferic. Aceast ă poziție a fost exprimat ă
de către Organiza ția Națiunilor Unite în Rezolu ția 1148 (XII), ce a avut drept rezultat Tratatul
privind interzicerea experien țelor cu arm ă nucleară în atmosfer ă, în spațiul cosmic și sub apă,
semnat la Moscova 5 august 1963 de c ătre Uniunea Sovietic ă, Marea Britanie și Statele Unite.269
Aici, prin faptul c ă exploziile nucleare sunt interzise, atât în spa țiul extraatmosferic cât și
în atmosfer ă, nu a fost o problem ă delimitarea celor dou ă zone. O defini ție a liniei de demarca ție
părea să prevaleze, cu toate acestea, atunci când a fost adoptat Tratatul privind principiile ce
guverneaz ă activitățile statelor în explorarea și utilizarea spa țiului extraatmosferic, inclusiv a
Lunii și a altor corpuri cere ști, de la Moscova 27 ianuarie 1967.
Dar, tratatul se refer ă la „spațiul extraatmosferic” și „activitățile desfășurate în spa țiul
extraatmosferic”, f ără a oferi vreo defini ție precisă a acestor termeni. Îns ă a pus cap ăt unor
interpretări extensive a conven țiilor privind naviga ția aeriană de navigare, care s-ar fi prelungit la
nesfârșit în domeniul suveranit ății naționale asupra spa țiului aerian, stabilind c ă „spațiul
extraatmosferic, ce cuprinde inclusiv Luna și alte corpuri cere ști, nu poate face obiectul
aproprierii na ționale prin proclamarea de suve ranitate, nici pe calea utiliz ării ori ocup ării, sau

265 Convenția Națiunilor Unite privind dreptul m ării, ONU, New York, 1984, U.N. Doc. A/CONF.62/122, art. 58.1
266 Caflisch, Lucius, „La Convention des Nations Unies sur le droit de la mer du 30 avril 1982”, Annuaire suisse de
droit international vol., XXXIX, 1983
267 Convenția privind dreptul m ării, 1982, art. 87.1(b)
268 Mateesco-Matte, Traité de droit aérien-aéronautique, Montréal, McGill University, 1980
269 Tratatul privind interzicerea testelor cu arme nucleare în atmosfer ă, în spațiul extraatmosferic și sub apă

108 prin orice alte mijloace”.270
Multe instrumente interna ționale care reglementeaz ă activitățile în spațiul extraatmosferic
au fost puse în aplicare de atunci, f ără a se rezolva îns ă problema definirii și delimitării exacte a
acestui spa țiu.

3.1.3. Problema activităților care se desfășoară în ambele spații

Inițial, principalele argumente invocate de doctrin ă în favoarea definirii și delimitării
spațiului extraatmosferic au pornit de la principiul c ă problema ar trebui s ă fie rezolvat ă înainte
ca activitățile extraatmosferice ale statelor s ă poată începe și în mod necesar preceda elaborarea
unui drept al spa țiului extraatmosferic.
După cum am v ăzut, s-au desf ășurat și activități în acest sens, încercându-se și o
elaborare de standardelor referitoare la acestea, f ără o rezolvare concret ă. Odată cu apari ția
navetelor spa țiale, după mijlocul anilor '70, discu țiile în jurul defini ției au revenit în aten ție,
susținându-se c ă naveta este un dispozitiv care desf ășoară activități în ambele spa ții. Pentru cei
mai mulți autori, îns ă, aceasta apar ține clar zonei extraatmosferice.
Problema ce poate ap ărea pentru orice nav ă spațială după lansarea acesteia este c ă la
revenire, necesit ă traversarea spa țiului aerian, aflat uneori sub suveranitatea unui stat, altul decât
proprietarul ori cel care a lansat-o. Aceasta are loc mai ales la întoarcerea unui satelit, care
necesită un parcurs foarte lung.
Mai mult, în ultimele 10-15 minute înainte de aterizare, dispozitivele se afl ă la o înălțime
de mai pu țin de 60 km, și ar trebui s ă fie luate m ăsuri de precau ție pentru a evita problemele
legate de traficul aerian. Traversarea spa țiului atmosferic, la lansarea de nave spa țiale este mult
mai scurt ă, întrucât pentru a fi traversate straturile inferioare atmosferice, cu densitate mare, cât
mai repede posibil, este aleas ă o traiectorie foarte abrupt ă.
Aceasta pentru c ă dispozitivele spa țiale lansate în spa țiul extraatmosferic, în mod normal,
nu este nevoie s ă traverseze spa țiul aerian al țărilor vecine înainte de a ajunge la o în ălțime de
100-110 km.271
Dimpotriv ă, pot apare probleme serioase cu p ărțile din rachetele purt ătoare desprinse din
satelit în timpul traiectului ascensional deoarece „treptele rachetelor purt ătoare cad înapoi pe
Pământ la distan țe cuprinse între câteva sute și câțiva mii de kilometri … De asemenea scutul
termic al satelitului va cade înapoi pe P ământ la o distan ță considerabil ă față de locul de lansare.
Trebuie s ă avem în minte c ă în special primele dou ă trepte ale acestor rachete purt ătoare sunt

270 Art. II al Tratatului cu privire la principiile ce trebuie respectate în materie de exploatare și utilizare a spa țiului
extraatmosferic, în special a Lunii și a altor corpuri cere ști, 27 ianuarie 1967

109 foarte grele. Pentru Saturn 5 acestea au fost în greutate de 50 respectiv 6 tone, iar pentru Ariane
acestea au avut 13 și respectiv 3 tone”.272
După cum am v ăzut, în dreptul spa țiului aerian, principiul libert ății de survol nu a fost
niciodată acceptat pentru zboruri deasupra teritoriul ui suveran al unui stat altul decât cel c ăruia îi
aparține aeronava.
Dar, de aproape cincizeci de ani, dispozitivele spa țiale continu ă să traverseze spa țiul fără
permisiune prealabil ă dar și fără proteste din partea statelor survolate. Cu toate acestea,
documentul de lucru prezentat în 1983 de c ătre Uniunea Sovietic ă în cadrul COPUOS, a c ărui
punct de vedere a fost sprijinit din multe țări, prevede c ă:
„1. Granița dintre spa țiul cosmic și spațiul aerian se stabilesc de comun acord între statele
la o altitudine care s ă nu depășească 110 km deasupra nivelului m ării, și este confirmat ă în mod
legal prin încheierea unui instrument juridic interna țional cu caracter obligatoriu.
2. Acest instrument recunoa ște în plus altor obiecte spa țiale ale oric ărui stat dreptul de
trecere inofensiv ă peste teritoriul unui alt stat, la o altitudine sub limita convenit ă pentru plasarea
pe orbită și de a reveni la P ământ”.273

3.1.4. Abordări diferite în problema definirii și delimitării spațiului extraatmosferic

În problema definirii și delimitării spațiului extraatmosferic au fost f ăcute numeroase
propuneri, bazate pe diferite criterii. Aceste propuneri pot fi grupate în dou ă mari categorii și
anume, abordarea spa țială sau de abordarea func țională.
În timp ce propunerile din prima categorie au tendin ța de a stabili o limit ă sau limitele de
altitudine între spa țiul extraatmosferic și spațiul atmosferic, propunerile din a doua categorie tind
să defineasc ă activitățile din spa țiul extraatmosferic. Un efort important în acest domeniu a fost
făcut în cadrul Organiza ției Națiunilor Unite, în special în Comitetul pentru utilizarea pa șnică a
spațiului extraatmosferic (COPUOS) și subcomitetelor acestuia.274
Subcomitetul juridic și fundamentat activitatea pe datele științifice furnizate de
Subcomitetul științific și tehnic al COPUOS. Ca urmare a Rezolu ției A/RES/2601(XXIV) din 16
decembrie 1969, Secretariatul Organiza ției Națiunilor Unite a elaborat în 1970 un document de
lucru referitor la „Chestiunea definirii și delimitării spațiului extraatmosferic”, actualizat în
1977.275

271 Benkö, Marietta, Space Law in the United Nations, Dordrecht, Ed. Martinus Nijhoff, 1985, p. 131
272 Benkö, Marietta, Space Law in the United Nations, Dordrecht, Ed. Martinus Nijhoff, 1985, p.124
273 Documentul de lucru prezentat de URSS la 4 aprilie 1983, A/AC.105/C2/L.139,
http://www.unoosa.org/pdf/limi ted/c2/AC105_C2_L139E.pdf
274 Documentele COPUOS A/AC. 105/C. 1
275 U.N. Doc. A/AC.105/C.2/7 p. 77, Anexa I p. 11, Anexa II p. 4, 7 mai 1970.

110 Acest document con ține o descriere a diferitelor teorii care au fost dezvoltate în ceea ce
privește definirea și delimitarea spa țiului extraatmosferic. În continuare, vom c ăuta să explicăm
elementele principale. A șa cum vom vedea, nenum ărate încerc ări au fost f ăcute pentru a se g ăsi o
soluție optimă.
3.1.4.1. Abordarea spa țială

În cadrul acestei metode, exist ă mai multe criterii, inclusiv unele cu mai multe
subvariante. Un prim criteriu se bazeaz ă în principal pe propriet ățile atmosferei.
Metoda de delimitare bazat ă pe echivalen ța dintre limita superioar ă a zonei supuse
suveranității naționale și noțiunea de atmosfere se bazeaz ă pe interpretarea termenilor folosi ți în
convențiile interna ționale existente, în special cele de la Paris și Chicago, precum și în legisla ția
națională pentru a defini domeniul de aplicare a suveranit ății naționale pe suprafa ța pământului.
Acesta a sus ținut că, în conformitate cu aceste conven ții și legi, utilizarea de expresii
precum „aer”, „spa țiu aerian”, „atmosfer ă” sau „spa țiu atmosferic”, în scopul reglement ării
„aeronavelor”, ofer ă un criteriu de m ăsurare a suveranit ății. Susținătorii acestei metode propun
considerarea limitelor geofizice și juridice din atmosfer ă ca echivalente pentru a stabili o grani ță
între spațiul aerian și spațiul extraatmosferic.
Criteriul de mai sus nu pare realist, în principal din cauz ă că atmosfera nu se termin ă
brusc, ci gradual, ca modalitate de trecere spa țiul extraatmosferic. Oamenii de știință nu sunt de
acord cu privire altitudinea la care se termin ă spațiului aerian. Conform unor estim ări, acesta se
extinde mult în afara orbitei unui satelit artificial al P ământului, care este în general considerat ă a
se afla în spa țiul extraatmosferic.276
O altă metodă ce face parte din abordarea spa țială este cea care sus ține delimitarea bazat ă
pe subdiviziunea atmosferei P ământului în mai multe straturi, fiecare având caracteristici
diferite: troposfera (14 – 17 km) și stratosfera (17 – 40 km), care împreun ă conțin 99,7% din aerul
atmosferic. Mezosfera se întinde pân ă la 80 km altitudine. Dincolo de 80 km, vom g ăsi
ionosfera, care con ține molecule de aer înc ărcate electric ce joac ă un rol esen țial în comunica ții
radio. Limita sa superioar ă nu este definit ă. Potrivit diferi ților autori, acesta este între 20.000 și
100.000 km.277
Termenul a fost introdus pentru a descrie o zon ă intermediar ă dintre nivelul superior al
spațiului aerian și cel de început al spa țiului extraatmosferic. Astfel spa țiul aerian se poate defini
până la altitudinea cea mai mic ă la care poate orbita un satelit în jurul P ământului.
Mezospațiul este astfel descris de o zon ă de aproximativ 50 km în care statul deasupra

276 U.N. Doc. A/AC.105/C.2/7, p. 39-40
277 U.N. Doc. A/AC.105/C.2/7, p. 40-41

111 căruia se afl ă își poate exercita par țial jurisdic ția. Realizarea unei demarca ții pare fi una inutil ă
din punct de vedere juridic.
De fapt, stabilirea unei demarca ții se poate dovedi de nedorit întrucât „sus ținătorii
delimitării trebuie s ă demonstreze problemele specifice ce se nasc din lipsa unei astfel de
reglement ări și care pot fi rezolvate numai prin crearea acestei demarca ții.
Dacă aceste probleme nu pot fi sus ținute, crearea unei demarca ții nu ar face decât s ă
adauge incertitudine st ării actuale în domeniu întrucât s-ar introduce o norm ă juridică cu
rezultate neprev ăzute și posibil nedorite asupra p ăcii și stabilității internaționale.
Din nou, lipsa unei delimit ări a spațiului extraatmosferic nu este ea îns ăși o problem ă, ci
o stare de lucruri din care problemele pot sau nu pot apare.”278
Exosfera format ă de la marginea atmosferei pân ă la limita superioar ă a magnetosferei
este numit ă magnetopauz ă. Se consider ă fi partea cea mai îndep ărtată a sferei de influen ță a
Pământului.
Conform unor autori, în aceast ă teorie care se bazeaz ă pe diferite stratu ri de aer ar fi
relevantă realizarea unei lini de demarca ție întrucât atmosfera inferioar ă diferă semnificativ de
cea superioar ă. Din acest motiv ei sugereaz ă trasarea unei demarca ții în zona de frontier ă dintre
cele două medii, adic ă în așa-numita turbopauz ă, situată la o altitudine de 90 – 110 km și care
„cu siguran ță, ar putea servi ca un criteriu pentru o limit ă legală între spa țiul aerian și
spațiul extraatmosferic”.279
O a treia categorie în cadrul acestor teorii legate de abordarea spa țială se bazeaz ă pe
proprietățile atmosferei și pe delimitarea spa țiului în zone, fiecare cu un regim juridic diferit.280
Un alt grup de teorii care fac parte din abordarea spa țială se bazeaz ă în principal pe
proprietățile aparatelor de zbor. Printre ele g ăsim teoria demarc ării pe baza altitudinii maxime
care poate fi atins ă de aeronave281, numită „linia von Karman”, altitudine la care for ța
ascensional ă diferă de forța centrifug ă.282
Metoda care s-a bucurat de cel mai mare consens este cea care instituie demarca ția ca
fiind ca cel mai de jos perigeu care permite men ținerea pe orbit ă a unui satelit. Ea se bazeaz ă pe
faptul că mai jos o anumit ă altitudine, atmosfera P ământului este prea dens ă pentru a permite
menținerea unui satelit pe orbit ă. Densitatea a atmosferei dincolo de stratosfer ă (40 km) este
foarte scăzută. Trebuie re ținut însă că și într-un mediu foarte rarefiat pulberile în suspensie au un

278 George P. Sloup, Outer Space Delimitation Proposals: Enlightened Jurisprudence or Celestial Shakedown?
Some Implications for Private Enterprise , 2 Houston Journal of International Law 87, 106-12 (1979)
279 Goedhart, Robert F.A., Forum For Air and Space Law: The Never Ending Dispute: Delimitation of Air Space
And Outer Space Vol. 4 Marietta Benko, Ed. Willem de Graaff, 1996
280 U.N. Doc. A/AC.105/C.2/7, p. 60-62; Cooper, John Cobb, „Passages of Spacecraft through the Airspace”,
Proceedings of the Sixth Colloquium on the Law of Outer Space, Washington 1964
281 U.N. Doc. A/AC.105/C.2/7, p. 44-48
282 U.N. Doc. A/AC.105/C.2/7, p. 49-51

112 efect substan țial de frânare asupra tuturor obiectelor aflate în mi șcare, și niciun satelit, indiferent
de viteza sa ini țială, nu se poate men ține pe orbit ă.
S-a observat c ă, la altitudini între 70 și 100 km, majoritatea meteori ților se supraînc ălzesc
și ard.283 La aceste altitudini to ți sateliții se încălzesc în mod semnificativ și pierd rapid
altitudine.
În prezent, pe o orbit ă stabilă un satelit poate avea un perigeu minim de aproximativ 140-
160 km, iar obiectele lansate la altitudini mai joase nu au r ămas mult timp pe orbit ă.
Deși ea a avut un anumit succes, aceast ă metodă are deficien țele sale. Ca toate teoriile
care sunt bazate pe factori mai mult sau mai pu țin aleatori, aceasta se bazeaz ă pe un criteriu care
poate fi modificat ulterior, în func ție de progresul tehnologic și acest lucru conduce la o
anumită incertitudine juridic ă.284
O altă teorie utilizat ă pentru stabilirea demarca ției se bazeaz ă pe conceptul de
suveranitate efectiv ă. Potrivit defini ției de suveranitate dat ă de judec ătorul Max Huber,285 în
cazul insulei Palma suveranitatea exclusiv ă asupra spa țiului aerian al statului ar trebui s ă se
extindă până la altitudinea la care st atul este de fapt în m ăsură să își exercite autoritatea sa, de
unde rezult ă că frontirea dintre spa țiul aerian și cel extraatmosferic ar trebui s ă fie stabilit ă la
altitudinea de la care statele nu mai pot de fapt, s ă își exercite aceast ă autoritate.286
O deficien ță majoră a acestei teorii este c ă ar putea conduce la o situa ție atipică, deoarece
diversele state și-ar exercita suveranitatea la altitudini care ar fi diferite în func ție de gradul de
modernizare a tehnologiei lor. În plus, demarca ția dintre spa țiul aerian și spațiul extraatmosferic
s-ar schimba continuu, odat ă cu evoluțiile tehnologice.
O altă abordare este numit ă „teoria biologic ă”, care deriv ă din ideea c ă spațiul aerian este
stratul de atmosfera în cazul în care via ța umană este posibil ă.287
Alte metode de delimitare se bazeaz ă pe efectele gravita ționale ale P ământului și propun
stabilirea demarca ției dintre spa țiul aerian și cel extraatmosferic în punctul în care gravita ția
Pământului înceteaz ă să mai aibă efect. Ele sus țin necesitatea de a proteja securitatea statelor și
se bazeaz ă în principal pe presupunerea c ă suveranitatea na țională ar trebui s ă se extind ă dincolo
de altitudini de unde obiectele pot c ădea pe Pământ ca efect al gravita ției.288
În concluzie din toate aceste criterii de analiz ă utilizate în abordarea spa țială, se poate

283 http://earthsky.org/space/at-what-altitude-do-meteors-become-incandescent
284 U.N. Doc. A/AC.105/C.2/7, p. 51-54
285 În sentin ța arbitrală privind insula Palmas arbitrul Max Huber declara: „Suveranitatea în rela țiile dintre state
înseamnă independen ță”, în Miga–Be șteliu, Raluca, Drept internațional — Introducere în dreptul international
public , București, Ed. All Beck, 1998
286 Rapoarte ale Cur ții de Arbitraj Interna țional, Island of Palmas case, 4 Ap ril 1928 Vol. II p. 829-871, O.N.U.,
2006, http://untreaty.un.org/cod/riaa/cases/vol_II/829-871.pdf
287 U.N. Doc. A/AC.105/C.2/7, p. 62-65
288 U.N. Doc. A/AC.105/C.2/7, p. 54-56

113 spune că, în ciuda tehnicilor sofisticate utiliz ate pentru a stabili linia de demarca ție între spa țiul
aerian și spațiul extraatmosferic, acest deziderat nu a putut fi atins. Acest lucru nu s-a produs
pentru că nu s-au realizat m ăsurători precise, ci deoarece condi țiile fizice ale acestor spa ții nu
sunt uniforme peste tot și sunt în continu ă schimbare.

3.1.4.2. Abordarea func țională

Această abordare a fost utilizat ă pentru prima dat ă de doi cercet ători americani Myres S.
McDougal și Leo Lipstein, mai târziu fiind perfec ționată de R. Quadri și C. Chaumont și
susținute, de asemenea, de c ătre Gyula Gal.289
Dificultatea de a g ăsi criterii fizice sau tehnice în condi ții de siguran ță utilizabile pentru
defini limita superioar ă a suveranit ății naționale este adesea un motiv invocat pentru a justifica
abordarea func țională privind reglementarea activit ăților în spa țiul aflat deasupra P ământului. În
conformitate cu acest punct de vedere, trebuie s ă facem distinc ția între activit ăți aeronautice și
astronautice, acestea din urm ă fiind constrânse c ătre o singur ă reglementare juridic ă indiferent de
altitudinea la care au loc.
Făcând o distinc ție între aceste dou ă tipuri de activit ăți, adepții acestei teze consider ă
inutilă stabilirea unei grani țe între spa țiul aerian și spațiul extraatmosferic. Cu toate acestea, ei
consideră că problema este de a defini activitatea sau zborul extraatmosferic, de a determina ce
diferențiază astronautica de aeronautic ă și navele spa țiale de aeronave.
Adepții abordării funcționale sus țin că, din moment ce o defini ție juridică este în general
destinată să permită anumite activit ăți și de a interzice altele, este de preferat în ceea ce prive ște
activitățile din spa țiul extraatmosferic, s ă nu se urm ărească definirea în mod legal a grani țelor, ci
mai degrab ă definirea obiectivelor și misiunilor vehiculelor spa țiale.
Autorii care se opun teoriei func ționale iau în considerare criticile legate în principal de
punctul de plecare, și anume definirea activit ăților extraatmosferice, argumentând c ă nu este
întotdeauna posibil s ă se facă distincția între acestea și cele atmosferice.
De asemenea, ei sus țin că teoria func țională nu ia în calcul progresele științifice și
tehnologice viitoare în domeniul dezvolt ării și construc ției de aeronave și nave spa țiale,
progresul în solu ționarea complicatelor problem ele ridicate de distinc ția între aparatele de zbor și
nave spațiale. De fapt, orice formul ă bazată pe tehnologia existent ă prezintă un risc specific legat
de posibilitatea de a fi dep ășită printr-o schimbare tehnologic ă rapidă.
De asemenea, s-a afirmat c ă teoria func țională se potrive ște bine cu conceptul de
suveranitate na țională asupra spa țiului aerian. Conform acestei teorii statele î și exercită

114 suveranitatea lor asupra activit ăților ce țin de naviga ția aeriană, chiar dac ă aceste activit ăți sunt
efectuate la altitudini mai mari decât cele pe care orbiteaz ă sateliții.
La sesiunea din 2006 a Subcomitetului juridic, delegatul belgian a prezentat o lucrare în
care a fost subliniat faptul c ă ”dezvoltarea de noi activit ăți sau servicii comerciale (zboruri
extraatmosferice turistice, etc.) cât eforturile legislative na ționale în domeniul activit ăților
extraatmosferice face din problema definirii și delimitării spațiului cosmic o problem ă centrală.
Această analiză ar trebui s ă se ia în considerare la definirea și delimitarea „activit ăților
extraatmosferice”, pentru c ă o astfel de abordare ar evita limitarea la o defini ție a spațiului
extraatmosferic bazat ă numai pe criterii de geofizic ă.
Pentru aceasta, ar trebui s ă se examineze, de asemenea, conceptele conexe, cum ar fi
conceptul de obiect spa țial, conceptul de aeronav ă, conceptul de suveranitate și noțiunea de
activitate extraatmosferic ă.290 Cu toate acestea, pân ă în prezent, cele mai multe state și experți în
drept interna țional prefer ă abordarea spa țială în această chestiune.
Se poate vorbi a șadar și despre o alegere arbitrar ă, adică, o stabilire a ce s-ar fi realizat
prin consens, la o anumit ă înălțime, fără să se bazeze îns ă pe caracteristici ale spa țiului aerian și
extraatmosferic. Este îns ă la fel foarte posibil ca o defini ție să nu se poat ă baza exclusiv pe
proprietățile fizice ale spa țiului ori ale obiectelor spa țiale.

3.1.5. Este necesară delimitarea?

Obiectele și navele spa țiale traverseaz ă spațiul aerian pentru a ajunge în spa țiul
extraatmosferic. Trebuie s ă răspundem la întrebarea dac ă se aplică dreptul interna țional spațial
pentru aceste obiecte, de la lansare pân ă de sosire, sau dreptul interna țional aerian având în
vedere că traverseaz ă spațiul aerian aflat sub suveranitatea unui stat? În cazul în care se aplic ă
cele două ramuri ale dreptului interna țional, fiecare pentru un anumit domeniu, stabilirea liniei
de demarca ție devine esen țială.
Noile progrese tehnologice ar putea crea noi circumstan țe. Să presupunem, de exemplu,
că sateliții ar putea beneficia într-un viitor nu foarte îndep ărtat de propulsie solar ă. Acești sateliți
generează energie cu ajutorul celulelor solare și o retransmit c ătre Pământ prin intermediul
microundelor.
Înainte de a ajunge la suprafa ța Pământului, microundele traverseaz ă nu doar spa țiul
extraatmosferic ci și pe cel aerian.

289 Kopal, Vladimir, „The Question of Defining Outer Space”, Journal of Space Law, vol. 8
290 U.N. Doc. A/AC.105/C.2/2006/CRP.8, 7 aprilie 2006, contribu ția belgian ă în cadrul Grupului de lucru pentru
definirea și delimitarea spa țiului extraatmosferic, al Subcomitetului juridic al COPUOS,
http://www.unoosa.org/pd f/limited/c2/AC10 5_C2_2006_CRP08E.pdf

115 În conformitate cu opiniile sus ținătorilor existen ței unei linii de demarca ție, ar putea ajuta
la prevenirea urm ătoarelor posibile probleme:
 statele ar putea s ă-și afirme o suveranitate nejustificat ă peste por țiuni mari ale
spațiului aflate deasupra teritoriului lor, sub pretextul c ă este „spa țiului lor aerian;
 interpretarea într-un mod special, a acordurilor existente, în care un stat pentru a
protesta împotriva activit ăților extraatmosferice, sus ține existen ța unor înc ălcări
ale suveranit ății sale;
 litigiile asupra limitelor spa țiului aerian pot conduce la tensiuni interna ționale și
controverse serioase.
Astfel, solu ția acestei probleme juridice fundamentale ar promova o atitudine de
colaborare în dezvoltarea de dreptului interna țional spațial, contribuind astfel, la rândul s ău, la o
evoluție tehnică adecvată.291

3.1.6. Argumentele împotriva stabilirii unei linii clare de demarca ție

Principalele argumente împotriva ideii de rezolvare a problemei prin stabilirea
demarcației, la o altitudine în acord cu toate statele sunt:
 până în prezent, se constat ă lipsa unui acord explicit fapt ce nu a determinat tensiuni
internaționale și nu pot să facă acest lucru.
 încercarea de a ajunge la un acord explicit cu privire la stabilirea unei demarca ții pe
altitudine, ar putea încuraja multe state s ă încerce s ă-și extindă suveranitatea
națională, ceea ce a condus deja în cazuri similare cum ar fi situa ția mării libere, la
cerințe excesive.
 demarcația ar putea fi stabilit ă o altitudine prea mare ceea ce ar rezulta în unele
obstacole serioase în calea activit ăților extraatmosferice. În schimb, activit ățile
extraatmosferice viitoare care au loc la altitudini mai joase pot fi acceptate în cazul în
care nu exist ă un acord explicit asupra întinderii spa țiului aerian.
 odată stabilită o altitudine asupra c ăreia s-a c ăzut de acord va fi, practic, imposibil ă
modificarea acesteia deoarece statele vor fi reticente î și a-și reduce suveranitatea lor
teritorială.
 fixarea arbitrar ă a unei demarca ții, chiar dac ă aceasta se stabile ște la o altitudine
suficient de mic ă pentru a permite mai multe activit ăți extraatmosferice se pot
provoca dispute existând posibilitatea existen ței plângerilor tehnice cu privire la

291 U.N. Doc. A/AC.105/C.2/7, p. 65-66, http://www.unoosa.org/pdf/lim ited/c2/AC105_C 2_L007E.pdf

116 încălcarea acesteia, fapt care ar fi dificil de verificat.292
Dar dezbaterea nu are de fapt loc între abordarea spa țială și cea func țională ci între cei
care sunt pentru și cei care sunt împotriva stabilirii unei demarca ții între spa țiul aerian și cel
extraatmosferic.
Pe această problemă, statele sunt împ ărțite în dou ă tabere, pe de o parte sunt Statele Unite
și alte țări industrializate și de altă parte, Rusia, alte țări din Europa de Est precum și un anumit
număr de țări în curs de dezvoltare. Aceste pozi ții au fost reafirmate în timpul ultimei sesiuni a
Subcomitetului juridic.293

3.1.7. Cazul orbitei geostaționare

Printre diferitele corpuri cere ști și orbite, exist ă orbita sateli ților geosta ționari care
prezintă un mare interes în utilizarea în special în domeniul telecomunica țiilor.
Pentru a fi calificat ă drept orbit ă geostaționară aceasta trebuie s ă fie la o altitudine de
aproximativ 35.786 km. Astfel, perioada orbitei este egal ă cu perioada de rota ție a Pământului
(23 ore, 56 minute și 4,09 secunde). De fapt, este nevoie timpi pentru mici ajust ări ale pozi ției
din cauza perturb ărilor cauzate de atrac ția Lunii și distribuției neuniforme a masei din interiorul
Pământului, factori ce pot deplasa un satelit fa ță de poziția sa ideal ă. Acești factori au tendin ța de
a deplasa satelitul, departe de zona de ecuatorial ă și în afara pozi ției lui nominale.
Pentru a contracara aceste cauze naturale, sateli ții staționari trebuie men ținuți în interiorul
zonei ecuatoriale și pe pozițiile lor nominale, și vor primi, la intervale regulate, impulsuri de
corecție, operațiuni de periodice numite „men ținerea postului”.
Astfel, rotindu-se cu aceea și viteză și în aceea și direcție cu Pământul, un astfel de satelit
apare cu orbit ă staționară, și prin urmare, este sincron în rota ție cu Pământul. Sateli ții
geostaționari au un mare unghi de vizibilitate, trei sateli ți fiind suficien ți pentru a acoperi
suprafața Pământului, cu excep ția zonelor polare, acesta fiind în fapt avantajul major în raport cu
celelalte tipuri de orbite și sisteme de comunica ții prin satelit.
Această orbită geostaționară este o resurs ă naturală inepuizabil ă, dar num ărul de sateli ți
ce pot fi plasa ți pe orbită este limitat.
Saturația excesiv ă duce la interferen țe și bruiaj a comunica țiilor. Dup ă cum am mai
precizat, altitudinea de 35.786 km, se afl ă cel mai probabil în spa țiul extraatmosferic, f ără
posibilitatea aproprierii na ționale, așa cum este precizat în Tratatul spa țial din 1967.294
În ciuda acestui fapt, un grup de state ecuatoriale a înaintat o cerere de revendicare a

292 U.N. Doc. A/AC.105/C.2/7, p. 65-67, http://www.unoosa.org/pdf/limited/c2/AC105_C2_L007E.pdf
293 A 45-a sesiune a Subcomitetului juridic al COPUOS, Viena, 3-13 aprilie 2006

117 acestei părți a spațiului, susținând că orbita sateli ților geosta ționari reprezint ă o situație aparte.
Deoarece o orbit ă geostaționară trebuie s ă fie în acela și plan cu planul de rota ție al
Pământului, adic ă în plan ecuatorial, țările ecuatoriale au început s ă o considere ca fiind o resurs ă
naturală care le apar ține.
Susținerile și revendic ările acestor state se reg ăsesc în Declara ția de la Bogota, prezentate
în cadrul COPUOS în 1976, text care a reînviat dezbaterea în jurul statutului juridic al spa țiului
extraatmosferic.295
În declara ția lor au sus ținut că: „Statele ecuatoriale, vor avea drepturi preferen țiale pe
segmentul de orbit ă geostaționară a sateli ților, care este pe verticala teritoriului lor, în
conformitate cu jurisdic ția lor”296 și „plasarea unui obiect spa țial pe segmentul orbitei sateli ților
geostaționari care se afl ă la verticala unui stat ecuatorial trebui s ă fie făcută cu autoriza ția
prealabilă a statului respectiv. Tranzitul spa țiului în scopuri pa șnice a oric ărui obiect, prin acest
segment, va fi permis.”297
Ulterior, alte documente au fost prezentate cu u șoare modific ări în func ție de statul
ecuatorial, solicitând, acelea și principii de baz ă.
Într-un document de lucru prezentat de Keny a în 2 aprilie 1986, s-a reiterat faptul c ă
„orbita geosta ționară … nu ar trebui s ă fie luată în considerare în conceptul de spa țiu. Rezult ă din
cele de mai sus c ă orbita sateli ților geosta ționari este o parte a teritoriului în care țările
ecuatoriale trebuie s ă își exercite suveranitatea lor na țională.”298
Acest text a fost urmat de un document prezentat de c ătre Republica Democrat ă
Germană, în care se declar ă că „orbita sateli ților geosta ționari este parte integrant ă a spațiului în
ansamblul s ău și este supus ă tuturor dispozi țiilor relevante din Tratatul de la 1967”.299
Un proiect cu opinii contrare celor de mai sus a fost prezentat în 1979 de c ătre Uniunea
Sovietică. Aceasta a declarat c ă „spațiul orbital al sateli ților geosta ționari este inseparabil de
spațiul extraatmosferic ca un întreg, și că toate dispozi țiile relevante ale Tratatului spa țial din
1967 … îi sunt aplicabile inclusiv prevederea c ă orice por țiune a spa țiului nu poate face obiectul
aproprierii na ționale indiferent de mijloc”.300

294 Articolul II al Tratatului spa țial
295 http://www.jaxa.jp/library/space_law/chapter_2/2-2-1-2_e.html
296 Principiul IV, Declara ția de la Bogota, ce reafirm ă „dreptul popoarelor și a națiunilor la suveranitatea permanent
asupra averii lor și resurselor naturale, care trebuie s ă fie exercitat ă în interesul dezvolt ării lor na ționale și a
bunăstării oamenilor na țiunii în cauz ă” conform Rezolu ției 2692 (XXV) a Adun ării Generale a ONU
297 Principiul V, Declara ția de la Bogota
298 U.N. Doc. A/AC.105/C.2/L.155, 2 aprilie 1986
299 Principiul II, U.N. Doc. A/AC.105/C.2/L.153, 24 martie 1986
300 U.N. Doc. A/AC.105/C.2/L.112, 20 iunie 1979

118 3.2. NOȚIUNEA DE STAT DE LANSARE

Această noțiune301 este strâns legat ă de principiul r ăspunderii interna ționale a statelor
pentru întreaga activitate spa țială. Astfel, articolul VII din Tratatul Spa țial din 1967 reprezint ă
prima referin ță privitoare la „statul de lansare”.302
Dacă atunci când vorbim de lansarea unui obiect spa țial, ca opera țiune propriu-zis ă, sunt
prea puține elemente neclare, îns ă atunci când ne referim la asigurarea lans ării ajungem pe un
teren juridic insuficient clarifi cat. Astfel prin asigurarea lans ării pot fi în țelese opera țiuni pornind
de la achizi ția efectiv ă a serviciului de lansare a obiectului spa țial până la cea a cump ărării
satelitului aflat deja pe orbit ă, toate îns ă relevante în materia r ăspunderii statelor. În condi țiile
art. VIII din Tratatul Spa țial din 1967, statul care are înregistrat obiectul spa țial va fi în principiu
răspunzător pentru c ă realizeaz ă lansarea sau o asigur ă.303
Din acest punct de vedere, un aspect relevant la încheierea acordurilor interna ționale de
cooperare interguvernamental ă este clarificarea situa ției statului unde se va înregistra obiectul
spațial, care este subiectul calificat drept stat de lansare și care este statul ce asigur ă lansarea
pentru a delimita clar regimul r ăspunderii.
Cele dou ă convenții interna ționale ulterioare, Conven ția asupra r ăspunderii pentru
daunele cauzate de obiectele spa țiale din 1972 și Convenția asupra înregistr ării obiectelor lansate
în spațiul extraatmosferic din 1975, ce fixeaz ă în fapt modalit ățile acestei responsabilit ăți, au
preluat într-o manier ă similară această noțiune.304 Privitor la aceast ă răspundere se disting dou ă
regimuri foarte diferite, una absolut ă și cealaltă rezultată din culpă.
Înainte de a trece mai departe trebuie subliniat c ă dreptul interna țional cu privire la

301 Termenul în lb. englez ă este launching state iar în limba francez ă etat de lancement
302 Art. VII din Tratatul asupra principiilor ce guverneaz ă activitățile statelor în explorarea și utilizarea spa țiului
extraatmosferic, inclusiv Luna și celelalte corpuri cere ști din 1967 cunoscut și sub denumirea de Tratatul Spa țial
stipulează că „Fiecare Stat Parte la Tratat care lanseaz ă sau asigur ă lansarea unui obiect în spa țiul extraatmosferic,
inclusiv Luna și celelalte corpuri cere ști și fiecare Stat Parte de pe al c ărui teritoriu sau instala ții este lansat un
obiect, poart ă răspunderea interna țională pentru daunele provocate altui Stat Parte la Tratat sau resortisan ților săi de
acel obiect sau elementele sale componente pe P ământ, în aer și în spațiul extraatmosferic, inclusiv Luna și celelalte
corpuri cere ști”,
http://www.oosa.unvienna.org/oosa/en/SpaceLaw/gares/html/gares_21_2222.html
303 Art. VIII din Tratatul Spa țial prevede „Un Stat Parte la Tratat în a c ărui registru este înscris obiectul lansat în
spațiul extraatmosferic va p ăstra jurisdic ția și controlul asupra unui asemenea obiect și asupra personalului lui, cât
timp este în spa țiul extraatmosferic sau pe un corp ceresc”,
http://www.oosa.unvienna.org/oosa/en/SpaceLaw/gares/html/gares_29_3235.html
304 Astfel, Conven ția asupra r ăspunderii pentru daunele cauzate de obiectele spa țiale din 1972 stipuleaz ă la art. 1,
lit. c): „«Stat de lansare» înseamn ă: (i) un stat care lanseaz ă sau asigur ă lansarea unui obiect spa țial; (ii) un stat de pe
al cărui teritoriu sau instala ții este lansat un obiect spa țial” iar la acela și articol lit. d) „Termenul «obiect spa țial»
include p ărți componente ale unui obiect spa țial precum și vehiculul s ău de lansare și părțile sale componente”,
http://www.oosa.unvienna.org/ oosa/en/S paceLaw/gares/html/ gares_26_2777.html , iar Conven ția asupra
înregistrării obiectelor lansate în spa țiul extraatmosferic din 1975 stipuleaz ă la art. 1, lit. a): „«Stat de lansare»
înseamnă: (i) un stat care lanseaz ă sau asigur ă lansarea unui obiect spa țial; (ii) un stat de pe al c ărui teritoriu sau
instalații este lansat un obiect spa țial”,
http://www.oosa.unvienna.org/oosa/en/SpaceLaw/gares /html/gares_29_3235.html .

119 spațiul extraatmosferic folose ște pentru cuantificarea efectelor eventual v ătămătoare ale
obiectelor spa țiale termenii de responsabilitate și de răspundere. Cu privire îns ă la modul în care
pot ei fi utiliza ți există cel puțin trei școli de gândire, considerându-se în general c ă pot fi folosi ți
alternativ.305
Astfel responsabilitatea statului se refer ă la răspunderea condi ționată de o înc ălcare a
unei obliga ții interna ționale iar r ăspunderea se refer ă în general la repararea unui prejudiciu,
indiferent dac ă a fost rezultat ă din încălcarea ori nerespectarea vreunei norme interna ționale de
drept.
Regăsim astfel în definirea clasic ă a situațiilor privind r ăspunderea statelor și a altor
subiecte de drept interna țional în dreptul interna țional public:
a) răspunderea pentru fapte sau acte ilicite din punctul de vedere al dreptului
internațional, prin care se încalc ă norme ale dreptului interna țional;
b) răspunderea pentru consecin țele prejudiciabile decurgând din activit ăți care nu sunt
interzise de dreptul interna țional.306
Noțiunea de stat de lansare în evolu ția sa de-a lungul timpului începând cu 1967 pân ă în
prezent nu a mai fost adaptat ă la noile realit ăți, în special datorit ă apariției entităților private
implicate în activitatea spa țială.
Un bun exemplu este dat de entitatea Sea Launch, companie privat ă devenită operațională
în domeniul lans ărilor în spa țiul extraatmosferic în anul 2000. Întrucât aceast ă companie a intrat
într-un sector apanaj aproape exclusiv al unor guverne ori organiza ții interguvernamentale s-a
ajuns la c ăutarea, în astfel de cazuri, unui r ăspuns la întrebarea: care este statul de lansare?307
Creată în 1995 ca un consor țiu de companii din S.U.A., Norvegia, Federa ția Rusă și
Ucraina, compania Sea Launch a pus sub semnul întreb ării validitatea no țiunii de stat de lansare
întrucât reprezenta o asociere de entit ăți economice private din mai multe state, sediul social al
acesteia aflat în Long Beach, Ca lifornia fiind ulterior mutat la Moscova prin vânzarea companiei
către o corpora ție rusă și nu în ultimul rând pentru c ă rachetele purt ătoare erau lansate din marea
liberă.308

305 Hacket, G.T., Space Debris and the Corpus Iuris Spatialis , Forum for Air and Space Law, Vol. 2. (Marietta
Benkö ed. in cooperation with Willem de Graaff). Ed. Frontieres, Gif-sur-Yvette, 1994, p.154 – 159.
306 Năstase, A., Aurescu, B.,Jura, C., Drept interna țional public – Sinteze pentru examen, ed. 5, Ed. C.H. Beck,
București, 2009, p. 412.
307 Schroeder, O.F., International Legal Regimes Governing Space A ctivities: The United Nations Treaties on
Outer Space and Their Effect on Space Business, 2003, http://www.martindale.com/ international‐
law/article 2387.htm . Întrebarea privitoare la definirea statului de lansare în caz ul entităților private, este
una strâns legată de apariția unor noi sisteme de lansare și a unor companii în domeniu, a făcut obiectul unei
prime revizuiri în cadrul COPUOS, Subcomitetul juridic la cea d e‐a 629 a reuniune din 30 martie 2000, prin
intervențiile reprezentanților Belgiei și Federației Ruse,
http://www.oosa.unvienna.org/pdf/reports/transcripts/ legal/LEG ALT_629E.pdf , p. 5 ‐7.
308 Reorganizarea companiei Sea Launch s-a produs în octombrie 2010, pentru evitarea falimentului, prin vânzarea
către compania Energia Overseas Limited. Lansarea rachetelor purt ătore se realizeaz ă de pe o platform ă de foraj

120 Alte situa ții similare pentru entit ăți private implicate în activit ăți în spa țiul
extraatmosferic sunt consor țiul Starsem (format din EADS Astrium, Arianspace, Agen ția
Spațială a Federa ției Ruse și Centrul Spa țial Samara) care opereaz ă sistemul Soiuz de pe
cosmodromul Baikonur și consorțiul Eurockot (format din EADS Astrium și Centrul Spa țial
Krunichev) care opereaz ă lansări de pe cosmodromul Plesetsk.309
Problema major ă este că, așa cum bine a fost rezumat ă de un specialist în drept
internațional, activit ățile din spa țiul extraatmosferic sunt interna ționale, au loc într-un spa țiu
internațional, implic ă consorții internaționale și pot fi localizate interna țional iar atunci când în
aceste activit ăți sunt implicate entit ăți private, pentru crearea unui avantaj competitiv, acestea
caută pentru evitarea sau limitarea r ăspunderii, plasarea sub regimul juridic cel mai favorabil,
cum se întâmpl ă în cazul dreptului m ării, situație care tinde s ă se produc ă și în cazul spa țiului
extraatmosferic.310
S-a ajuns astfel ca problema definirii no țiunii de stat de lansare s ă ajungă pe agenda de
lucru a Comitetului pentru utilizarea pa șnică a spațiului extraatmosferic mult înaintea altor
probleme poate mai acute, ca cea a de șeurilor spa țiale, care au a șteptat ani de zile s ă fie
soluționate.311
A fost creat un grup de lucru pentru revizuirea no țiunii de stat de lansare în cadrul
Subcomitetului juridic al COPUOS și de asemenea pe agenda Subcomitetului tehnic și științific
al COPUOS pentru prima dat ă în anul 2000.312 Inițial pornită de la nivelul Comitetului pentru
Relații Interna ționale al Agen ției Spațiale Europene (ESA), documentul înaintat în 1998
Subcomitetului juridic al COPUOS, prezentat de Germania în numele statelor membre ale ESA s-a finalizat prin adoptarea unui plan pe trei ani, începând cu anul 2000, cu tema „Revizuirea
conceptului de «stat de lansare»”.
313
Grupul de Lucru îns ărcinat cu revizuirea conceptului de stat de lansare, prezentate
Adunării Generale a ONU, a recunoscut c ă unele state au avut v ăzut noile dezvolt ări ale
activităților spațiale ca dând na ștere unor serii de întreb ări cu privire la aplicarea conceptului de
stat de lansare ca și aplicarea unor termeni utiliza ți de tratatele, conven țiile și principiile ONU cu

marin pentru reducerea costurilor de operare. http://www.sea-launch.com/news_releases/2010/nr_101027.html
309 Vezi http://www.starsem.com/ și http://www.eurockot.com/joomla/index.php
310 Kerrest, A., Space debris, remarks on current legal issues , Proceedings of the Third European Conference on
Space Debris, 19 – 21 March 2001, Darmstadt, Germany. Ed.: Huguette Sawaya-Lacoste. ESA SP-473, Vol. 2,
Noordwijk, Netherlands, 2001, p. 869 – 873, http://articles.adsabs.harvard.edu/full/2001ESASP.473..869K
311 Problema de șeurilor spa țiale a fost pe agenda Subcomitetului tehnic și științific al COPUOS înc ă din 1994 în anul
1999 fiind redactat chiar un raport tehnic asupra de șeurilor spa țiale (A/AC.105/720), a șa cum este descris ă de
Hitchens, T., în Safeguarding Space for All: Security and Peaceful Uses—Conference Report, 25–26 March 2004 ,
United Nations Institute for Disarmamen t Research (UNIDIR) , 2005, p. 64,
http://www.unidir.org/pdf/articles/pdf-art2378.pdf
312 Rezoluția 56/51 a Adun ării Generale a ONU, http://www.oosa.unvienna.org/pdf/gares/ ARES_56_51E.pdf
313 Aceste acorduri ale statelor membre au fost prezentate în sesiunea din 1999 a Subcomitetului juridic al COPUOS
prin documentul UN Doc. A/AC.105/C.2/1999/CRP.3

121 privire la spa țiul extraatmosferic, cum ar fi „teritoriu”, „instala ție”, „stat care lanseaz ă” și care
„asigură”, „exercit ă jurisdicția și controlul”.314
În concluziile sale, Grupul de Lucru a recomandat ca statele care sunt angajate în
activități spațiale să ia în considerare m ăsuri care s ă realizeze un cadru legislativ na țional ce s ă
permită autorizarea și monitorizarea continu ă a activit ăților resortisan ților săi în spațiul
extraatmosferic și să își îndeplineasc ă obligațiile cele le revin prin Conven ția asupra r ăspunderii
pentru daunele cauzate de obiectele spa țiale, Conven ția asupra înregistr ării obiectelor lansate în
spațiul extraatmosferic și alte acorduri interna ționale.315
De asemenea Grupul de Lucru a subliniat c ă punerea în aplicare a dispozi țiilor legale
naționale privitoare la spa țiul extraatmosferic ar fi în beneficiul țării în cauz ă întrucât:
a) asigură jurisdicția și controlul statului asupra obiectului spa țial;
b) reduce riscul de accident în momentul lans ării precum și de alte daune asociate cu
activitățile spațiale;
c) asigură despăgubirea rapid ă și efectivă pentru astfel de daune;
d) asigură mecanismul pentru ca un guvern ce este responsabil interna țional sub
prevederile Conven ția asupra r ăspunderii pentru daunele cauzate de obiectele spa țiale
să poată încasa compensa țiile de entit ăți non guvernamentale care au cauzat
prejudiciul.316
Grupul de lucru a luat act de propunerea reprezentantului Asocia ției de Drept
Internațional față de elementele obligatorii ce trebuie cuprinse de legisla țiile naționale și anume:
a) autorizarea activit ăților;
b) supravegherea activit ăților spațiale;
c) înregistrarea obiectelor spa țiale;
d) reglementarea desp ăgubirilor
e) orice prevederi adi ționale care s ă statueze principiile concuren ței loiale și
reglementarea controlului exporturilor.317
Grupul de Lucru a recomandat statelor membre s ă ia în considerare încheierea de
acorduri în conformitate cu dispozi țiile art. V din Conven ția asupra r ăspunderii pentru daunele
cauzate de obiectele spa țiale, pentru fiecare etap ă a unei misiuni în spa țiul extraatmosferic atunci
acestea efectueaz ă lansări în comun ori au în derulare programe de cooperare în domeniu,
inclusiv în cazurile în care un stat particip ă la lansare numai prin punerea la dispozi ție a

314 Concluziile Grupului de Lucru al Subcomitetului juridic al COPUOS, prezentat la Viena la 19 aprilie 2002, UN
Doc. A/AC.105/787, http://www.oosa.unvienna.org/pdf/reports/ac105/ AC105_787E.pdf
315 Ibid.
316 Ibid.
317 Ibid.

122 teritoriului ori instala țiilor sale.318
În concluziile sale Grupul de Lucru consider ă că reducerea costurilor de reglementare
pentru guverne și a celor privitoare la poli țele de asigurare, în cazul entit ăților private, se poate
realiza prin încheierea de acorduri sau prin adoptarea bunelor practici în materia simplific ării
procedurilor de acordare a licen țelor aplicabile diferitelor state implicate în lansarea obiectelor
spațiale. Astfel se poate reduce num ărul țărilor care încheie fiecare în parte asigur ări de
răspundere civil ă în mod separat pentru o lansare ori etap ă de lansare.319
Armonizarea practicilor ar putea constitui o îndrumare util ă pentru organismele na ționale
însărcinate cu punerea în aplicare a tratatelor ONU privitoare la spa țiul extraatmosferic. Astfel
de practici ar cre ște coerența și previzibilitatea cadrului legal na țional și poate ajuta la evitarea
lacunelor în punerea în aplicare a tratatelor. Armonizarea voluntar ă ar putea fi a șadar avut ă în
vedere pe plan bilateral sau multilateral sau chiar la nivel mondial prin intermediul Organiza ției
Națiunilor Unite.
În finalul documentului înaintat Adun ării Generale, Grupul de Lucru consider ă că statele
părți la Conven ția asupra înregistr ării obiectelor lansate în spa țiul extraatmosferic și organiza țiile
interguvernamentale care au declarat acceptarea drepturilor și obligațiilor prev ăzute în aceast ă
convenție trebuie s ă sprijine o bun ă identificare a obiectelor spa țiale, să asigure un Registru al
ONU privind obiectele lansate în spa țiul extraatmosferic care s ă furnizeze o înregistrare cât mai
completă a acestora.
În privința răspunderii statele p ărți și organiza țiile interguvernamentale trebuie s ă asigure
cu celeritate o dreapt ă despăgubire pentru eventualele victime ori daune produse de obiectele
lansate în spa țiul extraatmosferic.320
La sesiunea din 2003 a COPUOS a fost prezentat proiectul de rezolu ție al Adun ării
Generale a ONU, A/AC.105/L.249321, proiect propus de Subcomitetul juridic, ce cuprindea
concluziile Grupului de Lucru cu privire la punctul 9 de pe Agend ă, definirea conceptului de stat
de lansare, care a stat la baza adopt ării la 10 decembrie 2004, în cadrul sesiunii plenare a
Adunării Generale a ONU a Rezolu ției 59/115 „Aplicarea conceptului de «stat de lansare»”.322

318 Art. V, par. 2 din Conven ția asupra r ăspunderii pentru daunele cauzate de obiectele spa țiale stipuleaz ă că
„Participan ții la o lansare comun ă pot încheia acorduri cu privire la repartizarea între ei a obliga ției financiare în
legătură cu care ace știa sunt r ăspunzători în mod solidar.”, http://www.oosa.unvienna.org/oosa/SpaceLaw/
liability.html
319 Concluziile Grupului de Lucru al Subcomitetului juridic al COPUOS, prezentat la Viena la 19 aprilie 2002, UN
Doc. A/AC.105/787, Para. 18, http://www.oosa.unvienna.org/pdf/reports/ac105/ AC105_787E.pdf
320 Ibid.
321 http://www.oosa.unvienna.org/ pdf/limited/l/AC105_L249E.pdf
322 http://www.oosa.unvienna.org/pdf/gares/ARES_59_115E.pdf

123 3.3. DEȘEURILE SPA ȚIALE ȘI INFLUEN ȚA LOR ASUPRA
SATELIȚILOR DE COMUNICA ȚII

Atunci când ne referim la de șeuri spațiale, fără a face trimitere expres ă la noțiunea de
obiecte spa țiale – de și putem realiza o încadrare a acestora în aceast ă categorie, vorbim de
obiecte artificiale, inclusiv elemente componente ale vehiculelor de lansare spa țială ori altele
asemenea aflate în spa țiul extraatmosferic ce nu mai prezint ă interes opera țional, necontrolabile
de la sol și care preyint ă u n r i s c l a a d r e s a s a t e l i ților opera ționali și a altor activit ăți spațiale,
inclusiv la adresa misiunilor cu echipaj uman.
Definiția dată de Subcomitetul tehnic al COPUS de șeurilor spa țiale este una ce cuprinde
toate obiectele create de om, inclusiv fragmente și părți ale acestora, idiferent dac ă proprietarul
lor poate fi identificat sau nu, aflate în orbita P ământului sau la reintrarea în straturile dense ale
atmosferei și care sunt nefunctionale, cu nici o speran ță rezonabil ă să le fie reluate func țiile
scontate ori cele pentru ca re au fost autorizate. 323
În plus fa ță de aceast ă definiție Subcomitetul tehnic și științific al COPUOS a avut în
vedere, începând cu anul 1996, și problema încadr ării obiective și măsurabile a diferitelor
obiecte din spa țiul extraatmosferic în categoria de șeurilor spa țiale.
Astfel, s-au considerat “de șeuri spațiale mari” obiectele mai mari de 10 cm în diametru,
dimensiuni ce aduc pe de o parte, un aspect de pericol activit ăților desfășurate în spa țiul
extraatmosferic datorit ă energiei cinetice mari și, pe de alt ă parte, confer ă posibilitatea urm ăririi
și monitoriz ării acestora de la sol.324
Până în prezent cadrul juridic interna țional nu a reglementat expres no țiunea de de șeu
spațial, singura referin ță în acest sens fiind cea legat ă de termenul de obiect spa țial. Problema ce
apare din acest vid legislativ are un impact imediat în special când se face vorbire de r ăspunderea
conexă daunelor provocate de obiectele spa țiale.325
Grupul Ad-hoc de exper ți al Comitetului pentru securitate, salvare și de calitate din
cadrul Academiei Interna ționale de Astronautic ă (IAA) define ște deșeurile spa țiale ca fiind orice
obiect artificial ce graviteaz ă în jurul P ământului care este nefunc țional și în raport cu care nu
există nicio speran ță rezonabil ă de reluare a func țiilor sale prestabilite, în aceast ă categorie
intrând nave spa țiale neopera ționale, corpuri de rachete, materiale eliberate în timpul

323 Technical Report on Space Debris , raport adoptat de Subcomitetul Științific al COPUOS, UN Doc
A/AC.105/720 (New York: United Nations, 1999)
324 SPACE SECURITY 2010, p. 29, “…energia cinetic ă a [n.n. a unui obiect spa țial de 10 cm diametru] este
similară
celei a unui camion de 35 tone ce se deplaseaz ă cu peste 190 km/h”,
http://swfound.org/media/29039/space%20security%20index%202010%20full%20report.pdf
325 A se vedea art. 2 și 3 din Conven ția privind r ăspunderea din 1972 și art. 7 din Tratatul Spa țial

124 operațiunilor spa țiale planificate și fragmente generate de sateli ți ori ca urmare a unor explozii și
coliziuni în spa țiul extraatmosferic.326
În cadrul reuniunii din 1994 Asocia ția de Drept Interna țional a definit de șeurile spa țiale
ca fiind obiecte artificiale din spa țiul extraatmosferic, altele decât sateli ți activi sau de alt tip,
când nicio modificare nu are un orizont de a șteptare rezonabil asupra acestor condi ții, în viitorul
apropiat.
În acest document de pozi ție sursele generatoare de de șeuri spațiale au fost considerate a
fi: operațiuni spațiale de rutin ă, inclusiv etaje de rachete utilizate și vehicule spa țiale și hardware-
ul lansat în timpul manevrelor normale, explozii orbitale și fragmentare a sateli ților, fie
intenționate sau accidentale, coliziuni, particulele și alte forme de poluare precum și sateliți
abandona ți.327
Privitor la mediul extraatmosferic, acela și document de pozi ție, deși nu oferă o definiție
în acest sens, face men țiunea că mediul în discu ție include atât spa țiul extraatmosferic cât și
mediul terestru aflat dincolo de limita de jurisdic ție națională.328
Creșterea num ărului de actori în spa țiul extraatmosferic, în special din sectorul privat,
concomitent cu cre șterea accentului dinspre sectorul public guvernamental spre sectorul privat
guvernat de privatizare și comercializare a acestor activit ății conduce inevitabil la cre șterea
populației de deșeuri spațiale și, implicit, la posibilitatea apari ției unor evemiente cu consecin țe
grave asupra bunurilor și persoanelor.
Aceasta conduce inevitabil la o chetiune legat ă nu de întrebarea dac ă se va produce un
astfel de eveniment ci când se va produce acesta. Popula ția de deșeuri spațiale este una din ce în
ce mai numeroas ă, în special atunci când ne raport ăm la orbita terestr ă de altitudine joas ă
(LEO).329
Deși ne-am referit anterior la entit ăți private cu implica ții în spațiul extraatmosferic, în
ultimă instanță, așa cum prevede de fapt și Tratatul Spa țial, statele poart ă responsabilitatea
internațională pentru activit ățile naționale în spa țiul extraatmosferic, chiar dac ă aceste activit ății
sunt întreprinse de organisme guvernamentale sau de entit ăți neguvernamentale și pentru a

326 ”Position paper on orbital debris” IAA din 1993 actualizat în 1999
https://iaaweb.org/iaa/Studies/orbitaldebris.pdf
327 Art. 1 la Buenos Aires International Instrument on the Protection of the Environment from Damage Caused by
Space Debris în Safeguarding Outer Space: On The Road To Debris Mitigation, Maureen Williams, publicat în
Security in Space: The Next Generation – Conference Report, 31 March–1 April 2008, United Nations Institute for
Disarmament Research (UNIDIR), 2008, p. 93,
http://www.derecho.uba.ar/investigacion/investigadores/publicaciones/williams-safeguardin_outer_space.pdf
328 Art. 1 lit.d) din Buenos Aires International Instrument on the Protection of the Environment from Damage
Caused by Space Debris
329 Raportul Active Debris Removal — An Essential Mechanism for Ensuring the Safety and Sustainability of Outer
Space: A Report of the International Interdisciplinary Congress on Space Debris Remediation and On-Orbit
Satellite Servicing , UNCOPUOS, 49th Sess, UNCOPUOS A/AC.105/C.1/2012/CRP.16 (27 ianuarie 2012) p. 15-21

125 veghea dac ă activitățile naționale se desf ășoară în conformitate cu prevederile Tratatului.330
Această problemă a deșeurilor spa țiale a început s ă fie abordat ă la nivel interna țional,
deși recunoscut ă încă de la începutul erei spa țiale, numai dup ă înființarea în 1993, prin efortul
conjugat al mai multor agen ții spațiale naționale331, a Comitetului de Coordonare Interagen ții
Spațiale pentru De șeurile Spa țiale (IADC), organism cu scopul declarat de schimb de informa ții
privind activit ățile de cercetare asupra de șeurilor spa țiale între agen țiile spațiale membre pentru
facilitarea oportunit ăților de colaborare între acestea și identificarea op țiunilor de reducere a
acestor de șeuri.332
Prin Rezolu ția Adunării Generale a ONU din 1994 de șeurile spa țiale au intrat pentru
prima dat ă pe agenda Subcomitetului Tehnic și Științific al COPUOS, statele membre fiind astfel
chemate s ă acorde o mai mare aten ție problemei coliziunilor obiectelor spa țiale cu de șeurile
spațiale și să continue cercetarea na țională pentru dezvoltarea de tehnologii capabile s ă
monitorizeze popula ția de deșeuri.333
Abia trei ani mai târziu Subcomitetul a adoptat un raport tehnic334 în aceast ă chestiune,
raport ce a stat și la baza colabor ării cu IADC în privin ța elaborării în 2002 a primului set de
măsuri de reducere a de șeurilor spa țiale.335
În 2007 COPUOS a adoptat Liniile directoare de reducere a de șeurilor spa țiale, document
în cadrul c ăruia deșeurile spa țiale sunt definite ca fiind ”suma tuturor obiectelor realizate de
omenire, inclusiv fragmentele și elemente structurale, aflate pe orbita circumterestr ă ori ce
reintră în atmosfer ă, și care sunt nefun ționale.”336
Metoriții naturali nu fac parte din categoria de șeurilor spa țiale întrucât ace știa traverseaz ă
spațiul orbital al planetei noastre în timp ce de șeurile spa țiale rămân captive orbitei
circumterestre.337
Liniile directoare î și propun standardizarea la nivel interna țional a unui nivel minim de
siguranță în realizarea activit ăților în spa țiul extraatmosferic, îns ă ele nu sunt obligatorii și nu
conțin sancțiuni pentru neconformarea din partea statelor.
Mai mult, ele se refer ă în principal la crearea de de șeuri spațiale și mai puțin la reducerea

330 Art. VI, din Tratatul Spa țial
331 NASA, Agen ția european ă ESA, Agen ția Stațială din Rusia și NASDA
332 Termeni de referin ță ai IADC, http://www.iadc-online.org/index.cgi?item=torp_pdf
333 International Cooperation in the Peaceful Uses of Outer Space , GA Res 48/39, UNGAOR, 48th Sess, UN Doc
A/Res/48/39 (1994) par. 27
334 Report of the Scientific and Technical Subcommittee on the Work of its Thirty-third Session , UNCOPUOS, 33rd
Sess, UN Doc A/AC.105/637 (1996) p. 16-24
335 IADC Space Debris Mitigation Guidelines,
http://www.iadconline.org/docs_pub/IADC-101502.Mit.Guidelines.pdf
336 Report of the Committee on the Peaceful Uses of Outer Space, UNGAOR, UN Doc A/62/20 (2007) par. 118-119
337 Interagency Report on Orbital debris 11 (1995), http://orbitaldebris.jsc.nasa.gov/library/IAR_95_Document.pdf

126 celor existente, proces cunoscut sub denumirea de remediere a mediului extraatmosferic.338
Atât liniile directoare ale IADC cât și ale COPUOS impun m ăsuri de reducere a
deșeurilor spa țiale produse cu ocazia utiliz ării normale a sateli ților și rachetelor de lansare și
evitarea distrugerii inten ționate a acestora în scopul prevenirii coliziunilor ortibale.
Mai trebuie men ționat și faptul c ă deși liniile directoare dezvoltate de o serie de
organizații naționale și internaționale reflect ă practicile existente, ele nu au for ță juridică
obligatorie potrivit normelor dreptului interna țional.
În acest context problema de șeurilor spa țiale reprezint ă în accepțiunea COPUOS cele mai
bune practici tehnice dar acestea sunt lini i directoare adoptate numai de Comitetul științific și
Subcomitetul tehnic f ără nici o implicare sau contribu ție din partea Subcomitetului juridic, ele
fiind aplicate de statele membre strict de o manier ă voluntară.339
Cu toate acestea, potrivit studiilor și simulărilor efectuate pân ă în prezent, nu se poate
atenua așa-numitul efect Kessler ce conduce la afectarea major ă a siguran ței activităților în
spațiul extraatmosferic.340
S-a ajuns astfel la concluzia c ă pentru men ținerea siguran ței exploat ării spațiului
extraatmosferic este necesar ă reducerea obiectelor spa țiale de dimensiuni mari cu o vitez ă de
minum cinci obiecte pe an în urm ătoarele dou ă secole, m ăsurile de reducere actuale fiind
insuficiente în acest sens341 aceasta în condi țiile în care se reduce num ărul lansărilor de
sateliți.342
În acest context trebuie men ționat că potrivit analizelor la nivel european în urm ătorii ani
vor fi realiza ți și lansați peste 1000 de sateli ți până în 2021.343 Aceasta în condi țiile în care
creșterea de de șeuri spațiale va conduce inevitabil la coliziuni în mai pu țin de 50 de ani,
reducerea acestei popula ții fiind singura m ăsură eficentă de atenuare a efectului Kessler.344

338 “Remediation refers to the act of applying a remedy in order to reverse events or stop undesired effects.” Dave
Baiocchi & William Welser iv, Confronting Space Debris: Strategies And Warnings From Comparable Examples Including Deepwater Horizon, at xv (2010).
339 Space Debris Mitigation Guidelines of the Committee on the Peaceful Uses of Outer Space, anexa la UN doc.
A/62/20, Report of the COPUOS (2007) sec țiunea 3, http://www.unoosa.org/pdf/gadocs/A_62_20E.pdf
340 Efectul Kessler este rezultatul cercet ărilor lui Donald J. Kessler, care în anul a 1978 a afirmat c ă populația de
deșeuri spațiale va continua s ă crească prin efectul de coliziune în cascad ă a deșeurilor cu ele însele și de producere
de deșeuri subsecvente. Donald J. Kessler & B.G. Cour-Palais, Collisional Frequency of Artificial Satellites: The
Creation of a Debris Belt ǁ (1978) 83 Journal of Geophysical Research 2637 și Limiting Future Collision Risk to
Spacecraft: An Assessment of NASA's Meteoroid and Orbital Debris Programs (Washington, DC: National
Academies Press, 2011), http://www.nap.edu/catalog.php?record_id=13244
341 J.C. Liou & Nicholas L. Johnson, Risks in Space from Orbiting Debris (2006) 311 Science 340-341,
http://www.sciencemag.org/content/311/5759/340.full și J.-C. Liou, N.L. Johnson & N.M. Hill, Controlling the
growth of future LEO debris populations with active debris removal (2010) 66 Acta Astronautica 648.
342 Instability of the Current Orbital Debris Population (2006) 10 Orbital Debris Quarterly News 1 at 1,
http://www.orbitaldebris.jsc.nasa.gov/newsletter/pdfs/ODQNv10i2.pdf
343 Comunicat de pres ă, 1,000+ Satellites to be Launched in the Decade Ahead; Over One-Third Commercial (8
noiembrie 2012), Euroconsult, http://www.euroconsult-ec.com/news/press-release-33-1/65.html
344 ESA Space Debris: Analysis and Prediction (20 februarie 2009),
http://www.esa.int/esaMI/Space_Debris/SEMXP0WPXPF_0.html

127 Pentru punerea în aplicare a m ăsurilor de reducere a de șeurilor spa țiale au fost
identificate o serie de elemente necesare, cum ar fi: utilizarea de tehnologii eficiente din punct de
vedere al raporturului const-performan ță, existența unui cadru legal și a unor politici adecvate
pentru protec ția părților implicate în acest proces, existen ța unor surse de finan țare a activit ății de
reducere a de șeurilor spa țiale, existen ța unor capabilit ăți de localizare, urm ărire și control a
obiectelor în cadrul acestor activit ăți precum și siguranța obiectelor și persoanelor aflate la sol,
pe mare și în aer.345
Normele de drept interna țional spa țial actuale par a fi, cel pu țin până în prezent,
insuficiente în adresarea problemei riscurilor și amenințărilor legate de de șeurile spa țiale la
adresa activit ăților din spa țiul extraatmosferic, atât în ce prive ște reglementarea activit ăților
statelor ca subiecte de drept interna țional cât și a activităților actorilor non-statali.
Aceasta se traduce în divergen ța cadrului legal și a politicilor spa țiale promovate pentru
utilizarea spa țiului extraatmosferic conex prevenirii și reducerii de șeurilor spa țiale. Astfel, pe de
o parte cadrul juridic interna țional impune atât statelor cât și actorilor non-statali respectarea
unor norme obligatorii în acest sens, iar, pe de alt ă parte exist ă o serie de norme cu aplicare
voluntară, codificate în ceea ce cunoa ștem a fi drept soft law , ce sunt aplicate variat func ție de
opinia juridic ă a fiecărei părți implicate, atât de state cât și de actorii non-statali, toate acestea
subsumate îns ă principiului respect ării cu bun ă credință a obliga țiilor asumate, sau principiul
pacta sunt servanda .346
Corpus juris spatialis , aflat el însu și într-o continu ă dezvoltare, nu define ște neechivoc
noțiunea de de șeu spațial și pe cale de consecin ță nici nu sunt impuse obliga ții statelor și
actorilor non-statali pentru prevenirea, reducerea și controlul acestora.
Comercializarea și privatizarea activit ăților în spa țiul extraatmosferic a condus inevitabil
și la creșterea num ărului de entit ăți private, concomitent cu cre șterea problemelor de aplicare a
normelor de drept interna țional în materie în principal datorit ă faptului c ă dreptul spa țial a fost
proiectat înc ă de la începutul s ău ca sistem închis adresat exclusiv statelor ca subiecte de drept
în acest sens.
Aceasta deaorece înc ă de la începuturile codific ării dreptului spa țial U.R.S.S. a propus ca
activitățile în spa țiul extraatmosferic s ă fie realizare exlusiv de state347, S.U.A. opunându-se

345 William Ailor, Space Debris Remediation & On-Orbit Servicing: Concepts, Considerations, Moving Forward ,
International Interdisciplinary Congress on Space Debris Remediation, Montreal, Canada (noiembrie 2011), p. 7-9
http://www.mcgill.ca/iasl/sites/mcgill.ca.iasl/files/sdc2011_2_ailor.pdf
346 Towards Long-term Sustainability of Space Activities: Overcoming the Challenges of Space Debris , Report of the
International Interdisciplinary Congress on Space Debris, Vienna, 7-18 Februarie 2011,
A/AC.105/C.1/2011/CRP.14, p. 38, http://www.unoosa.org/pdf/limit ed/AC105_C1_2011_CRP14E.pdf
347 Draft Declaration of the Basic Principles Governing the Activities of States Pertaining to theExploration and Use
of Outer Space, U.N. Doc. A/AC. 105/L.2 (1962); U.N. Doc. A/5181,Annex 3 (1962), p. 9,
http://www.unoosa.org/pdf/gadocs/A_5181E.pdf

128 acestei formul ări și ajungându-se la un compromis prin care, la Art. VI din Tratatul Spa țial
”statele p ărți la tratat poart ă responsabilitatea interna țională pentru activit ățile naționale … fie c ă
aceste activit ății sunt întreprinse de organisme guvernamentale sau de entit ăți
neguvernamentale”.
Responsabilitatea statelor pentru activit ățile actorilor non-statali reprezint ă în esența sa un
principiu nou al dreptului interna țional spa țial, aceasta de și putem vorbi doar de implica țiile
desfășurării de activit ăți sub mandat guvernamental.348
Actorii non-statali de și sunt implica ți în activit ățile din spa țiul extraatmosferic, activit ățile
lor nu sunt privite ca izvoare de drept cutumiar îns ă sunt considera ți a avea un rol semnificativ în
raport cu regimul responsabilit ății în realizarea activit ăților cu caracter comercial.349
Majoritatea sistemelor de sateli ți de comunica ții se află pe orbita geosta ționară și din
acest motiv vom analiza preponderent problema de șeurilor spa țiale raportat la ace ști sateliți din
perspectiva Uniunii Interna ționale a Telecomunica țiilor.350
Având în vedere faptul c ă sateliții de telecomunica ții sunt califica ți drept obiecte spa țiale
din perspectiva statului de lansare și a statului de înregistrare, exploatarea acestora în
conformitate cu destina ția lor este asigurat ă de Regulamentele Radio ale UIT, în sensul utiliz ării
unei orbite circumterestre, a unor frecvne țe alocate și cu protejarea acestora împotriva
perturbațiilor prejudiciabile, care ”compromite func ționarea unui serviciu de radionaviga ție sau a
altor servicii de securitate sau care le degradeaz ă în mod serios, întrerupe în mod repetat sau
împiedică funcționarea unui serviciu de radiocomunica ții utilizat conform Regulamentului
radiocomunica țiilor.”351
Putem vorbi a șadar de dou ă aspecte conexe sateli ților de telecomunica ții unul material și
altul opera țional. Sub aspect material perturbarea se rviciilor furnizate nu exclude trimiterea la
deșeurile spa țiale, aceasta dincolo de efectele spec trului electromagnetic, iar sub aspect
operațional aceast ă perturbare se produce în accep țiunea UIT numai la adresa sateli ților
funcționali atât din perspectiva utiliz ării frecven țelor alocate cât și a parametrilor orbitali aloca ți.
Problema juridic ă ce apare din conjugarea celor aspecte mai sus men ționate este calificarea ca
deșeu spațial a sateli ților de comunica ții, inactivi din punct de vedere opera țional dar care ocup ă
din punct de vedere legal și al criteriilor de alocare (în frecven ță și orbită) spațiul

348 ”Dincolo de o anumit ă limită, ceea ce este considerat ă ca fiind "guvernamental" depinde de particularitatea
societății, istoria și tradițiile sale. De o importan ță deosebită va fi nu doar con ținutul competen țelor, ci modul în care
sunt acordate unei entit ăți, scopurile pentru care urmeaz ă a fi exercitate și de măsura în care entitatea este
responsabil ă în fața guvernului pentru exercitarea lor. Acestea sunt, în esen ță chestiuni de aplicare ale unui standard
general în raport de circumstan țe diferite.” UNGA A/56/10, Report of the International Law Commission, 53rd
session, 2001, p. 94, http://www.un.org/documents/ga/docs/56/a5610.pdf
349 Jennifer A. Zerk, Multinationals and Corporate Social Responsibility Limitations and Opportunities in
International Law, Cambridge University Press, New York , 2006, p. 132
350 Jo Y. Kenneth, Satellite Communications Network Design and Analysis, Artech House, 2011, p. 26

129 extraatmosferic. Astfel sateli ții și părțile lor componente sunt abandona ți în spa țiul
extraatmosferic la sfâr șitul duratei lor de func ționare devenind parte integrant ă a popula ției de
deșeuri spațiale.352
Acolo unde dreptul interna țional spațial nu distinge neechivoc atât la nivel terminologic
cât și în cadrul corela ției întreg-parte no țiunea de de șeu spațial asociat sateli ților de comunica ții,
regimul juridic stabilit în cadrul UIT poate adresa distinct, chiar și pornind exclusiv de la
preeminen ța tehnică a discuției, sateli ții neopera ționali privi ți ca întreg – parte a popula ției
deșeurilor spa țiale.
Regulamentele administrative (Regulamentul telecomunicatiilor interna ționale și
Regulamentul radiocomunica țiilor), ca instrumente ale UIT ce reglementeaz ă utilizarea
telecomunica țiilor și stabilesc rela ții obligatorii între membrii uniunii, sunt revizuite în mod
normal la fiecare doi ani prin intermediul Conferin țelor mondiale ale radiocomunica țiilor, ceea
ce conduce pe cale de consecin ță la concluzia rezonabil ă că, spre deosebire de Corpus Juris
Spatialis ce a rămas eminamente imobil în fa ța dezvolt ării tehnologice și juridice actuale în
materia activit ăților din spa țiul extraatmosferic în cazul UIT putem vorbi de un cadru juridic
mult mai adaptat provoc ărilor actuale în privin ța populației de deșeuri spațiale, pornind chiar de
la unul din obiectivele Uniunii, acela al promov ării, la nivel interna țional, a adopt ării unei
abordări mai largi a problemelor de telecomunica ții.353
Spre deosebire de Conven ția înregistr ării ce prevede c ă notificarea privind lansarea unui
obiect în spa țiul extraatmosferic se face dup ă ajungerea acestuia pe orbita circumterestr ă,
Regulamentul radio al UIT, în lumina ultimelor modific ări aduse de Conferin ța din 2012,354
impune termene clare de câteva luni, prealabile lans ării sateliților de comunica ții, de notificare a
tuturor datelor și informa țiilor relevante.355 Spre exemplu implementarea unui sistem de
comunica ții mobile prin satelit, care opereaz ă cu sateli ți de tip LEO, MEO sau GEO, necesit ă
trimiterea c ătre ITU-R (UIT-Sectorul Radiocomunica ții) cu cel pu țin cinci ani înainte de
introducerea sistemului, a unor informa ții cu privire la banda de frecven ță ce urmeaz ă a fi
folosită, tipul de modula ție al semnalului și tipurile de antene, sateli ți și stații terestre folosite iar
în cadrul unor comitete interna ționale se stabilesc toate detaliile și se trimit apoi c ătre aprobare,
autorizare și înregistrare a sistemului la Registrul interna țional de referin ță a frecven țelor

351 Definiții, Pct. 1003, Anexa nr. 1 la Constitu ția UIT
352 Parlamentul European, Inform ări provenind de la institu țiile, organele și organismele Uniunii Europene, 2013/C
228 E/01, http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:C2013/228E/01&from=EN
353 Art. 1, pct. 1, lit. g) din Constitu ția UIT, ”Uniunea are ca obiect: […] s ă promoveze, la nivel interna țional,
adoptarea unei abord ări mai largi a problemelor de telecomunica ții, datorit ă internaționalizării economiei și a
societății informatizate, colaborând cu alte organiza ții interguvernamentale, regionale și internaționale, precum și cu
organizațiile neguvernamentale care se ocup ă de telecomunica ții.”
354 Art. II, pct. 1 din Conven ția înregistr ării
355 Art. 13.6 lit. b) din Re gulamentele radio, WRC-2012

130 (MIFR).356
La nivelul UIT, în special în ultimii ani, exist ă o preocupare constant ă în eliminarea
cauzelor de perturba ții prejudiciabile cauzate de sateli ți neopera ționali afla ți pe orbita
geostaționară, având în vedere natura limitat ă a acestei resurse357, sugerându-se astfel c ă
problema de șeurilor spa țiale poate fi adresat ă și de UIT.358
Recomandarea ITU-R S.1003.2 se refer ă la eliminarea sateli ților de pe orbita
geostaționară considerând c ă pe aceast ă orbită, există o creștere a popula ției de deșeuri spațiale
din cauza fragmentelor rezultate din cre șterea num ărului de sateli ți și lansări asociate acestora.
Această problem ă a fost adresat ă de ITU înc ă din 1993 când, prin recomandarea ITU-R S.
1003.0 a fost descris impactul major pe care îl pot avea de șeurile spa țiale asupra sateli ților aflați
pe orbita geosta ționară.359
Se consider ă astfel că datorită limitelor tehnologice actuale nu este posbil ă preluarea
înapoi în spa țiul terestru a sateli ților neopera ționali și, pe cale de consecin ță, trebuie stabilit ă o
regiune protejat ă, în jurul orbitei geosta ționare, în care sateli ții operaționali să poată funcționa în
condiții de deplin ă siguranță. Pentru a evita cre șterea popula ției de deșeuri spațiale în acest ă
regiune și implicit a riscurilor de coliziune, sateli ții neopera ționali ar trebui plasa ți la sfârșitul
duratei de func ționare să fie plasați în afara acestei regiuni, fiind plasa ți fie la altitudini mai mari
fie la altitudini mai mici decât cea a orbtei geosta ționare, instituindu-se pentru prima dat ă și o
limită obiectivă definită ca ”orbit ă cu un perigeu nu mai pu țin de 200 km deasupra altitudinii
geostaționari”.360
Materializarea acestor eforturi constante de adresare a problemei de șeurilor spa țiale
privite din perspectiva sateli ților de comunica ții, fără a defini explicit no țiunea de de șeu spațial
dar luând în considerare criteriul opera țional al sateli ților, a stat la baza consider ării de către
autori de marc ă în domeniu, opinie c ăreia ne raliem și noi, a autorit ății UIT ca fiind cea mai
potrivită organizație interna țională pentru solu ționarea problemelor de șeurilor spa țiale din orbita
geostaționară prin rezolu ții și recomand ări ale UIT, chiar f ără caracter obligatoriu, ca prim pas în
direcția unui tratat interna țional.361

356 http://www.itu.int/en/ITU-R/terrestrial/broadcast/Pages/MIFR.aspx
357 Art. 44, pct. 196 din Constitu ția UIT ”… frecven țele și orbita sateli ților geosta ționari sunt resurse naturale
limitate, care trebuie s ă fie utilizate într-un mod ra țional, eficient și economic …”
358 Environmental protection of the geostatio nary-satellite orbit, ITU-R S.1003-2,
http://www.itu.int/dms_pub rec/itu-r/rec/s/R-REC-S.1003-2-201012-I!!PDF-E.pdf
359 ”În timp ce coliziunile pe orbita geosta ționară nu vor avea consecin țele extreme similar celor din orbita terestr ă
joasă ele pot fi semnificative. Vitezele sunt mai mult decât suficient de mari pentru a provoca daune semnificative în
cazul în care eficien ța de cuplaj dep ășește câteva zeci de procente. La viteza de coliziune caracteristic ă pe termen
lung (500 m/s) consecin țele ar putea fi comparabile cu daunele provocate de coliziunea avioane cu reac ție.” ITU-R
S.1003-2, Anexa 1, p. 3, http://www.itu.int/dms_pubrec/itu-r/rec /s/R-REC-S.1003-0-199304-S!!PDF-E.pdf
360 Recomandarea 3, , ITU-R S.1003-2
361 R.S. Jakhu, ”Space debris in the geostationary orbit: a matter of concern for the ITU ”, Report of the 34th
Colloquium on the Law of Outer Space Montreal, Canada, 5-12 October 1991, p. 8,

131 3.4. PERTURBA ȚII ȘI INTERFEREN ȚE ÎN FUNC ȚIONAREA
SATELIȚILOR DE COMUNICA ȚII

După cum am mai precizat, un satelit nu reprezint ă un singur obiect în sine, iar atunci
când ne referim la problematica interferen țelor și perturba țiilor prejudiciabile, avem în vedere
sistemul satelitar privit în ansamblul s ău și compus din satelitul in sine, sta ția de bază aflată la
sol și stațiile de comunicare și de legături radio și radio releu362
Componentele acestui sistem pot fi supuse atacurilor atât din punct de vedere fizic cât și
electronic. Din perspectiva studiului acestei teze intereseaz ă atacul electronic ce poate îmbr ăca
atât forma perturba țiilor prejudiciabile cât și forma bruiajului inten ționat.
În măsura în care ne raport ăm la problema sateli ților de comuica ții, punctul de plecare la
acestei analize rezid ă în dispozi țiile Art. 45 din Constitu ția UIT referitor la perturba țiile
prejudiciabile, ce afirm ă că:
”1. Toate sta țiile, oricare ar fi scopul lor, trebuie s ă fie instalate și exploatate astfel încât
să nu produc ă perturba ții prejudiciabile comunica țiilor sau serviciilor radioelectrice ale altor
membri, ale exploat ărilor recunoscute și ale altor exploat ări corespunz ător autorizate s ă asigure
un serviciu de radiocomunica ții și care func ționează în conformitate cu dispozi țiile
Regulamentului radiocomunica țiilor.
2. Fiecare membru se angajeaz ă să ceară exploatărilor recunoscute de el și altor
exploatări, corespunz ător autorizate în acest scop, respectarea prescrip țiilor de la nr. 197 de mai
sus.
3. În plus, membrii recunosc necesitatea de a lua m ăsurile posibile sa împiedice ca
funcționarea aparatelor și instalațiilor electrice de toate felurile s ă nu cauzeze perturba ții
prejudiciabile comunica țiilor sau serviciilor radioelectrice vizate la nr. 197 de mai sus”.
Mai departe, Regulamentele Radio, prin Art. 15.1, impun cu privire la interferen țele radio
ca ”Tuturor sta țiileor le sunt interzise efectuarea de transmisii inutile, sau transmiterea de
semnale inutile sau transmiterea semnalelor false ori în șelătoare, sau transmiterea de semnale
fără identificare.”, cu men țiunea, de la Art. 15.8, ”O aten ție special ă va fi acordat ă evitării
interferen țelor pe frecven țele de primejdie și siguranță, cele legate de primejdie și de siguran ță
identificate la articolul 31, precum și cele legate de siguran ța și regularitatea zborurilor”.
Dacă sunt constatate interferen țe dăunătoare sau bruiaj, statele membre sunt obligate s ă
se conformeze prevederilor UIT și să colaboreze între ele pentru eliminarea lor prin negocieri

http://www.iislweb.org/docs/1991%20IISL%20REPORT%20MONTREAL.pdf
362 Maini, Varsha Agrawal, Satellite Technology: Principles and Applications, 2nd edition 2011, John Wiley &
Sons, p. 28

132 bilaterale.363 Dacă negocierile e șuează, statul afectat ar putea încerca arbitrajul dup ă cum se
specifică la articolul 41 al Conven ției UIT sau s ă caute solu ționarea litigiilor în conformitate cu
articolul 56 din Constitu ția UIT.
Potrivit articolului 56 din Constitu ția UIT, statele membre î și pot reglementa diferendele
asupra problemelor referitoare la in terpretarea sau aplicarea Constitu ției, a Conven ției UIT sau a
Regulamentelor Radio prin negociere, pe cale diplomatic ă sau urmând procedurile stabilite prin
tratatele bilaterale sau multilaterale încheiate între ele pentru reglementarea diferendelor
internaționale sau prin orice alt ă metodă prin care ele ar putea sa decid ă de comun acord.
În cazul când nici unul dintre aceste mijloa ce de reglementare nu ar fi adoptat, oricare
stat membru, parte a unui diferend, poate recurg e la arbitraj, conform procedurii definite în
Convenția UIT.
Statele membre au încheiat și un protocol facultativ privind regulamentul obligatoriu al
diferendelor relative la Constitu ție, la Conven ție și la Regulamentele Radio ce se aplic ă numai
între membrii care sunt p ărți la acest protocol.364
Cu toate acestea, niciodat ă nu au fost invocate nici articolul 41 din Conven ția UIT, nici
articolul 56 din Constitu ția UIT, solu ționarea diferendelor realizându- se sub prevederile Art. 15
din Regulamentele radio.365
Respectarea voluntar ă este un aspect ce se dovede ște insuficient în raport de problema
eliminării interferen țelor și bruiajelor la adresa sateli ților de comunica ții, acestea continuând în
ciuda apelurilor pentru eliminarea acestuia de c ătre UIT la adresa statelor membre și a
organizațiilor interna ționale. În plus, nu toate na țiunile au ratificat toate instrumentele UIT, și
astfel, UIT nu are nici un mecanism de coerci ție și nici nu are autoritatea de a impune sanc țiuni
împotriva statelor care încalc ă acest regim de reglementare, singurele solu ții rămânând
negocierea și respectarea voluntar ă.
În cadrul Conferin ței Mondiale a Radiocomunica țiilor din 2012 de la Geneva, UIT a
făcut primul pas major în sanc ționarea public ă a interferen țelor și bruiajelor inten ționate prin
modificarea unor te xte ale Constitu ției și Regulamentelor Radio UIT, ce instituie obliga ția la
acțiune din partea statelor membre. Astfel a fo st introdus Articolul 15.21§13 în Regulamentele
Radio, cu votul a 165 de state din totatlul de 193 state membre, care prevede c ă ”Dacă o
administra ție deține informa ții în privin ța unei înc ălcări a Constitu ției, Conven ției sau
Regulamentelor Radio (în special, articolul 45 din Constitu ție și 15.1 al Regulamentului
Radiocomunica țiilor) săvîrșite de o sta ție de sub jurisdic ția sa, administra ția verifică faptele și ia

363 Regulamentele Radio UIT Art. 15.1§1 și 15.1§2
364 http://www.itu.int/dms_pub/itu-s/oth/02/09/S020900000B5201PDFE.PDF
365 R.S.Jakhu, Regulatory Process for Communications Satellite Frequency Allocations , în J.N. Pelton, S. Madry, S.
Camacho-Lara (eds.), Handbook of Satellite Applications, Springer Science+Business Media New York, 2013, p.

133 măsurile necesare.”
Deși se poate acum vorbi de a șa-numitele ”m ăsuri necesare” neindividualizarea acestora
nu face decât s ă ne reîntoarceam la dispozi țiile Constitu ției UIT, care prevede ca singure ac țiuni
efective cele de la Art. 34, legate de oprirea telecomunica țiilor și cele de la Art. 35, legate de
suspendarea serviciului.
Astfel, potrivit Art. 34, ”Membrii î și rezervă dreptul de a opri transmiterea oric ărei
telegrame particulare care ar p ărea periculoase pentru securitatea statului sau contrara legilor
sale, ordinii publice sau bunelor moravuri, cu obliga ția de a aviza imediat oficiul de origine
despre oprirea telegramei în întregime sau a unei p ărți oarecare a acesteia, cu excep ția cazului
când aceastp notificare ar p ărea periculoas ă pentru securitatea statului.
Membrii î și rezervă, de asemenea, dreptul de a întrerupe orice alt ă telecomunica ție
particular ă care poate p ărea periculoas ă pentru securitatea statului sau contrar ă legilor sale,
ordinii publice sau bunelor moravuri.”
Iar potrivit Art. 35, ”Fiecare membru î și rezervă dreptul de a suspenda serviciul
internațional de telecomunica ții, fie într-un mod general, fie numai pentru anumite rela ții sau
pentru anumite feluri de coresponden ță de plecare, de sosire sau de tranzit, cu obliga ția pentru el
de a aviza imediat pe fiecare dintre ceilal ți membri prin intermediul secretarului general.”
Însă nici unul din articolele sus men ționate nu se refer ă și nici nu precizeaz ă sursa ori
destinația unor astfel de m ăsuri, cu atât mi mult cu cât op țiunea opririi telecomunica țiilor și cea a
suspendării serviciilor, ce se aplic ă pe principiul competen ței teritoriale, poate fi incident ă și
unor entit ăți aflate pe teritoriul statelor membre în baza unor acorduri sau tratate interna ționale
ori bilaterale.
Excepție de la regulile mai sus amintite este cea legat ă de instala țiile militare ce
beneficiaz ă de un tratament preferen țial, în afara reglement ărilor UIT, dar care complic ă
problematica interferen țelor și bruiajelor provenite de la acestea.
Astfel, potrivit Art. 48 ” Membrii î și păstrează întreaga lor libertate în ceea ce prive ște
instalațiile radioelectrice militare.
Totuși, aceste instala ții trebuie, pe cât posibil, s ă respecte dispozi țiile regulamentare
referitoare la ajutorul ce se acord ă în caz de pericol și la măsurile de luat pentru a împiedica
perturbațiile prejudiciabile, precum și prescrip țiile regulamentelor administrative privind tipurile
de emisie și frecvențele de folosit dup ă felul serviciului pe care ele îl asigur ă.
În plus, când aceste instala ții particip ă la serviciile de coresponden ță publică sau la alte
servicii determinate de c ătre regulamentele administrative, ele trebuie s ă se conformeze, în
general, prescrip țiilor regulamentare aplicabile acestor servicii.”

286, http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2524451

134 Acum dac ă de raport ăm la sintagma ”perturba ții prejudiciabile” a șa cum este ea definit ă
de UIT comparativ cu Corpus Juris Spatialis vom constata c ă în viziunea Uniunii Interna ționale
a Telecomunica țiilor din punct de vedere tehnic dar și juridic interferen țele sunt mult mai clar
definite.
În dreptul interna țional spațial, unde interferen țele și daunele au un în țeles mult mai larg,
găsim în Articolul IX din Tratatul Spa țial ”obstacole poten țial dăunătoare activit ăților altor state
părți în explorarea și folosirea pa șnică a spațiului extraatmosferic” iar în Conve ția cu privire la
răspunderea interna țională pentru daunele cauzate de obiecte lansate în spa țiul extraatmosferic
găsim ”răspunderea pentru daune cauzate de obiecte spa țiale”.
Singura problem ă legată de aplicabilitatea Conve ției privind r ăspunderea din 1972 este c ă
interferen țele și bruiajele sunt în esen ță unde electromagnetice ce nu pot fi încadrate stricto sensu
la obiecte spa țiale, afectarea sateli ților de comunica ții nefiind una direct fizic ă ce să conducă la
pieirea bunului.
În contextul în care dreptul interna țional spa țial nu poate oferi instrumentele unei
protecții juridice adecvate împotriva interferen țelor inten ționate, Articolul III din Tratatul Spa țial
aduce în prim plan Carta ONU și normele dreptului interna țional, impunând pentru ”activit ăți de
explorare și folosire a spa țiului extraatmosferic, inclusiv Luna și celelalte corpuri cere ști, în
conformitate cu dreptul interna țional, inclusiv Carta Organiza ției Națiunilor Unite, în interesul
menținerii păcii și securit ății interna ționale și al promov ării cooper ării și înțelegerii
internaționale.”
Indiferent de obliga ția de a întreprinde ”consult ări internaționale adecvate” conform Art.
IX din Tratatul Spa țial până în prezent nu au fost înregistrate astfel de demersuri oficiale legate
de încălcarea acestei obliga ții.
Cât timp Carta ONU prevede obliga ții ce prevaleaz ă în fața obligațiilor care decurg din
orice alt acord interna țional, Tratatul Spa țial este supus termenilor Cartei ONU și trebuie s ă fie
luate în considerare în contextul mai larg al dreptului interna țional public.
Prin urmare, Tratatul Spa țial nu modific ă niciun drept sau obliga ție din Carta ONU, iar
Carta ONU discut ă drept un drept inerent al unui stat la autoap ărare, drept ce este aplicabil
inclusiv în problema interferen țelor și bruiajelor la adresa sateli ților de comunica ții.

135 3.5. UTILIZAREA SATELI ȚILOR DE COMUNICA ȚII ÎN INTERES PUBLIC

3.5.1. Conceptul de interes public și telecomunica țiile prin satelit

Conceptul de interes public poate fi în țeles ca acel interes care implic ă garantarea și
respectarea de c ătre institu țiile și autoritățile publice a drepturilor, libert ăților și intereselor
legitime ale cet ățenilor, recunoscute de legisla ția internă și tratatele interna ționale, cu respectarea
principiilor eficien ței, eficacit ății și economicit ății cheltuirii resurselor.366
În domeniul telecomunica țiilor cerin ța adresat ă furnizorilor de servicii de a asigura
serviciul universal poate reprezenta cel mai bun exemplu de aplicare a conceptului de interes
public.
La nivel interna țional exist ă totuși diferite accep țiuni ale conceptului de „serviciu
universal”.
Acest principiu al serviciului universal trebuie în fapt s ă realizeze echilibrul dintre scopul
entităților private, de maximizare a profitului, cu interesul public, ce se poate ar ăta neprofitabil în
anumite circumstan țe.
În condițiile dezvolt ării tehnologice rapide cu care statele nu au putut ține pasul din punct
de vedere financiar, lipsa unui consens la nivel interna țional privind reglementarea
telecomunica țiilor prin satelit, a condus la dezvoltarea sectorului privat în acest domeniu, la
apariția unor noi actori pe scena telecomunica țiilor, subiecte de drept interna țional și implicarea
acestora în activit ăți ce erau pân ă nu demult apanajul exclusiv al statelor.
Această tendință de privatizare a fost sus ținută și de Uniunea Interna țională a
Telecomunica țiilor, singura amenin țare la adresa stabilit ății sectorului privat al
telecomunica țiilor spațiale fiind considerat ă ab initio incertitudinea legat ă de regimul juridic
aplicabil.367
Declarația drepturilor omului adoptat ă la 10 decembrie 1948 de Adunarea General ă a
O.N.U. arat ă că orice persoan ă are dreptul la comunicare, f ără imixtiune și independent de
frontierele de stat.368
Principiile generale directoare pentru ce urma s ă defineasc ă privatizarea și
comercializarea activit ăților conexe spa țiului extraatmosferic și implicit sateli ții de comunica ții

366 Reglement ările din aceast ă definiție au fost preluate din Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduit ă a
personalului contractual din autorit ățile și instituțiile publice
367 Robert. H. Brumley, Deputy General Counsel of the U.S. Department of Commerce, în Second International
Conference on the Commercial and Industrial Uses of Outer Space, Montreux. Switzerland, 21-25 February 1988,
Journal of Space Law 1988, p. 90, http://www.spacelaw.olemiss.edu/jsl/pdfs/back-issues/jsl-16-1.pdf
368 Art. 19 din Declara ția Universal ă a Drepturilor Omului, „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării;
acest drept include libertatea de a avea opinii f ără imixtiune din afar ă, precum și libertatea de a c ăuta, de a primi și
de a răspândi informa ții și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat.”

136 au fost formulate de c ătre Organiza ția Națiunilor Unite prin Rezolu ția 1721 (XVI) din 1961,369 în
preambulul c ăreia că telecomunica țiile prin satelit trebuie s ă fie disponibile tuturor na țiunilor
lumii, cât mai curând posibil și pe o baz ă globală și nediscriminatorie, definitorii de altfel pentru
principiul interesului public mondial.
Aceste principii au fost ulterior preluate în cadrul Tratatului Spa țial din 1967. Principiul
interesului public la nivel global a r ămas neschimbat de la adoptarea Tratatului Spa țial până în
anul 1976, când o serie de state ecuatoriale au semnat a șa-numita Declara ție de la Bogota prin
care se afirma suveranitatea asupra acelor orbite geosta ționare aflate deasupra teritoriilor
naționale ale statelor semnatare ale Declara ției.370
Preeminen ța principiului interesului public implic ă faptul c ă explorarea și utilizarea
spațiului extraatmosferic, inclusiv prin utilizarea și operare sateli ților de comunica ții, trebuie s ă
fie în beneficiul întregii omeniri.
Acest principiu impune statelor o obliga ția de a răspunde intereselor tuturor țărilor, în
special ale țărilor în curs de dezvoltare.
La nivelul Na țiunilor Unite începând cu anul 1997 a fost luat ă în considerare problema
accesului la tehnologiile informa ționale și de comunica ții în contextul globaliz ării. În cadrul
O.N.U., prin intermediul Comitetului Administrativ de Coordonare din cadrul Consiliului
Economic și Social s-a afirmat c ă accesul la cunoa ștere și informație reprezint ă esența societății
informaționale globale și a infrastructurii aferente.371
Ulterior, în mai multe rezolu ții ale Adun ării Generale ale ONU este reiterat accesul
universal la pre țuri accesibile, pe baze egale, nediscriminatorii și în siguran ță la tehnologii
informaționale și de comunica ții prin “eliminarea barierelor pentru diminuarea decalajului
digital, inclusiv prin transfer de tehnologie și cooperare interna țională”.372
Potrivit celor adoptate de Conferin ța Plenipoten țiarilor Uniunii Interna ționale a
Telecomunica țiilor de la Kyoto din 1994, facilit ățile de telecomunica ții și serviciile asociate
încep a fi considerate privite nu doar ca o consecin ță a creșterii economice, ci o condi ție necesar ă
pentru dezvoltarea general ă, fiind o parte integrant ă a procesului de dezvoltare na țională și
internațională.373

369 http://www.oosa.unvienna.org/oosa/SpaceLaw/gares/html/gares_16_1721.html
370 Declaration of the First Meeting of Equatorial Countries (Declara ția de la Bogotá), 3.12.1976,
http://www.spacelaw.olemiss.edu/library/space/International_Agreements/declarations/1976_bogota_declaration.pdf
371 Rezoluția Adunării Generale a ONU UN Doc A/RES/52/354 din 15.09.1997
372 Rezoluția Adunării Generale a ONU UN Doc A/RES/65/312 din 25.08.2011
373 Final Acts of The Plenipotentiary Conference of the International Telecommunication Union, Kyoto, 1994, p.
183, Rezolu ția 31, http://www.itu.int/dms_pub/itu-s/oth/02/01/S02010000244002PDFE.pdf

137 3.5.2. Analiz ă comparativ ă a definirii conceptului de serviciu universal la nivelul
principalilor actori interna ționali în domeniul telecomunica țiilor prin satelit: Statele Unite,
Uniunea European ă și Uniunea Interna țională a Telecomunica țiilor

În anul 1996 Statele Unite au adoptat Legea telecomunica țiilor, ce amendeaz ă Legea
comunica țiilor din 1934, prin care se introduc e conceptul de serviciu universal și procedurile ce
trebuie urmate în realizarea obliga țiilor ce decurg din lege de c ătre operatorii și furnizorii de
astfel de servicii.374
Definiția serviciului universal este considerat ă a fi una de natur ă dinamic ă, ce se
actualizeaz ă periodic de Comisia Federal ă a Comunica țiilor, luând în considerare progresul în
domeniul serviciilor și tehnologiilor de telecomunica ții și informa ționale. În conceptul de
serviciu universal sunt cuprinse serviciile esen țiale pentru educa ție, sănătate public ă, sau de
siguranță publică, au fost subscrise de o majoritate substan țială de consumatorii casnici, sunt
utilizate în re țelele publice de telecomunica ții de către operatorii de telecomunica ții și sunt
necesare și în concordan ță cu interesul public.375
Statele Unite impun fiec ărui furnizor de servicii furn izarea pe baze echitabile și
nediscriminatorii pentru p ăstrarea și promovarea acestui serviciu. Adresabilitatea acestui tip de
serviciu are ca subiect toate regiunile, to ți consumatorii inclusiv cei cu venituri mici, cei afla ți în
zone rurale ori cei reziden ți în așa numitele „zone cu cost ridicat”.376 Mai mult, serviciul
universal trebuie furnizat școlilor primare și secundare, furnizorilor de servicii de s ănătate și
bibliotecilor.377
În anul 2000 SUA a adoptat legea privind reorganizarea pe principii de liber ă concuren ță
în domeniul telecomunica țiilor prin care s-a urm ărit realizarea unui mediu competitiv și
promovarea privatiz ării în acest sector.378
Prin aceast ă lege s-a interzis furnizarea de servicii de telecomunica ții prin satelit pân ă la
privatizarea deplin ă a organiza țiilor INMARSAT și INTELSAT, afirmându-se c ă “[…] pân ă
când este realizat ă privatizarea, SUA se vor opune și vor declina cererile acestor entit ăți pentru
noi locații necesare furniz ării unor astfel de servicii”.379
Din punct de vedere al sectorului telecomunica țiilor, pentru echipamente și servicii,

374 Legea telecomunica țiilor din 1996, http://thomas.loc.gov/cgi-bin/query/z?c104:S.652.ENR :
375 Idem, Sec. 254, lit. c), pct. 1)
376 Idem, Sec. 254, lit. d)
377 Idem, Sec. 254, lit. c), pct. 3)
378 Scopul declarat al legii este “s ă promoveze o pia ță pe deplin competitiv ă la nivel mondial pentru servicii de
comunica ții prin satelit, în beneficiul consumatorilor și furnizorilor de echipamente și servicii prin satelit prin
privatizarea deplin ă a organiza țiilor interguvernamentale prin satelit, INTELSAT și Inmarsat.”, Open-market
Reorganization for the Betterment of International Telecommunications Act (ORBIT Act)
http://www.glin.gov/view.action?glinID=69218

138 Uniunea European ă reprezint ă de asemenea un actor important pe scena interna țională. În acest
sector, începând cu mijlocul anilor 80 politica la nivel comunitar a fost îndreptat ă către
îndeplinirea a dou ă obiective principale, anume eficien ța economic ă și realizarea interesului
general. Acestea au fost realizate prin aplicarea principiilor liberaliz ării pieței, armoniz ării
condițiilor pentru un cadru de reglementare comun și promovării entităților comunitare pe pia ța
globală a telecomunica țiilor.380
Aceste principii au fost confirmate și de Summit-ul G7 pe tema societ ății informa ționale
de la Bruxelles din 1995, care a statuat prevalen ța cadrului de reglementare în favoarea
utilizatorilor finali ai serviciilor de telecomunica ții prin satelit, într-un “mediu ce încurajeaz ă
concurența dinamic ă, asigură separarea func țiilor de reglementare și operare și care promoveaz ă
interconectivitatea și interoperabilitatea.”381
În virtutea dreptului de acces la serviciul universal, acesta are în vedere furnizarea unui
set de servicii de comunica ții de calitate și la tarife accesibile, obiectiv al politicii comunitare,
pentru a se evita divizarea societ ății pe două paliere func ție de nivelul accesului la informa ție.
Începând cu anul 1996 se recunoa ște la nivel comunitar c ă liberalizarea în sectorul
telecomunica țiilor merge în paralel cu ac țiuni realizate pentru a crea un cadru de reglementare
care să asigure furnizarea de servicii universale.382
Odată cu revizuirea cadrului european de reglementare, finalizat ă prin adoptarea
pachetului de directive din anul 2002, normele refe ritoare la serviciul universal au fost revizuite
și grupate în Directiva 2002/22/CE, modificat ă în 2009, privind serviciul universal și drepturile
utilizatorilor cu privire la re țelele și serviciile de comunica ții electronice (Directiva privind
serviciul universal). Conform acestei directive, fiecare stat membru are obliga ția de a asigura
disponibilitatea unui set minim de servicii pentru to ți utilizatorii finali, la un pre ț accesibil și în
condiții de calitate determinate.383

379 Idem, Sec. 602, b).
380 DGXIII/A/I, Status Report on EU telecommunications policy, Comisia European ă, Directoratul General XIII,
Bruxelles, 12 aprilie 1996, p. 42
381 Conferin ța Ministerial ă G-7 privind Societatea Informa țională, Bruxelles, 25-26 februarie 1995, COM(95)/158
https://w2.eff.org/Infrastructure/Govt_docs/g7_chair_conclusions.report
382 Comunicarea Comisiei Europene „Serviciul universal pentru telecomunica ții, în perspectiva unui mediu pe deplin
liberalizat”, COM (96) 73 final din 13.03.1996
383 Această Directivă a fost modificat ă prin Directiva 2009/136/CE introdus ă datorită obligației revizuirii periodice
din partea Comisiei, în scopul de a determina necesitatea unor modific ări în contextul progreselor tehnologice și ale
pieței a celor cinci directive care cuprind cadrul de reglementare existent pentru re țelele și serviciile de comunica ții
electronice [Directiva 2002/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind accesul la
rețelele de comunica ții electronice și la infrastructura asociat ă, precum și interconectarea acestora (directiva privind
accesul), Directiva 2002/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind autorizarea
rețelelor și serviciilor de comunica ții electronice (directiva privind autorizarea), Directiva 2002/21/CE a
Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru re țelele și
serviciile de comunica ții electronice (directiva-cadru), Directiva 2002/22/CE (directiva privind serviciul universal)
și Directiva 2002/58/CE (directiva asupra confiden țialității și comunica țiilor electronice) (denumite împreun ă în
continuare „directiva-cadru și directivele speciale”)].

139 Directiva detaliaz ă cerințele aferente fiec ărui serviciu care intr ă în componen ța setului
minim și conține prevederi referitoare la accesibilitatea tarifelor, controlul cheltuielilor de c ătre
utilizatorii finali, calitatea serviciilor, costul asigur ării serviciului universal, finan țarea acestuia și
transparen ța mecanismului de finan țare, precum și la posibilitatea revizuirii setului minim de
servicii, ca urmare a evolu țiilor sociale, economice și tehnologice.
În sensul Directivei 2009/136/CE o cerin ță fundamental ă a serviciilor universale const ă
în furnizarea c ătre utilizatori a unei conexiuni la cerere la re țeaua public ă de comunica ții de la un
punct fix și la un pre ț accesibil. Aceast ă cerință se aplică furnizării de apeluri telefonice, faxuri și
servicii de date locale, na ționale și internaționale a c ăror furnizare ar putea fi limitat ă de statele
membre la sediul sau re ședința primară a utilizatorului final.384
Uniunea Interna țională a Telecomunica țiilor este cea mai important ă organiza ție de
standardizare în domeniul telecomunica țiilor, standardele și reglement ările emise acoperind toate
aspectele sectorului telecomunica țiilor. Pentru problemele legate de politici și reglement ări în
contextul privatiz ării și liberaliz ării, primele principii pentru protec ția interesului public și a
furnizării serviciului universal au fost adoptate în 1996.385
În cadrul conferin ței UIT din 1994 de la Kyoto, în considerarea interac țiunii dintre UIT și
Organizația Mondial ă a Comer țului s-a afirmat “preeminen ța globală tehnică în chestiuni legate
de telecomunica ții” situație în care UIT ar trebui s ă țină pasul cu evolu țiile politicilor, legisla ției,
reglement ărilor și comerțului în domeniul telecomunica țiilor.386
Primul forum UIT privind politica global ă a telecomunica țiilor s-a ținut la Geneva în
1996, ocazie cu care au fost enun țate o serie de principii aplicabile autorit ăților de reglementare,
operatorilor și furnizorilor de servicii, cele mai importante fiind cele legate de simplificarea
reglement ărilor și practicilor legate de deschiderea pie țelor în asigurarea competi ției și
eliminarea discrimin ării dintre diferite state și utilizatori și de promovarea la nivel mondial a
concurenței în sectorul serviciilor și echipamentelor, precum și promovarea opera țiunilor
eficiente pentru accelerarea introducerii de servicii de telecomunica ții de bază.387
În anul 1998 Conferin ța Plenipoten țiarilor de la Minneapolis a luat în considerare
implementarea rezolu ției Adun ării Generale a A/RES/52/354 din 1997 prin stabilirea unui

384 Directiva 2009/136/CE de modificare a Directivei 2002/22/CE privind serviciul universal și drepturile
utilizatorilor cu privire la re țelele și serviciile de comunica ții electronice, a Directivei 2002/58/CE privind
prelucrarea datelor personale și protejarea confiden țialității în sectorul comunica țiilor publice și a Regulamentului
(CE) nr. 2006/2004 privind cooperarea dintre autorit ățile naționale îns ărcinate să asigure aplicarea legisla ției în
materie de protec ție a consumatorului, Preambul pct. (4),
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:337:0011:0036:RO:PDF
385 Principiile voluntare cuprinse în MoU, World Telecommunication Policy Forum, Geneva, 21-23 octombrie 1996
386 Final Acts of The Plenipotentiary Conference of the International Telecommunication Union, Kyoto, 1994, p. 98,
http://www.itu.int/dms_pub/itu-s/oth/02/01/S02010000244002PDFE.pdf
387 World Telecommunication Policy Forum, Geneva, 21-23 octombrie 1996,
http://www.itu.int/newsarchive/wtpf96/index.html

140 summit interna țional pe tema societ ății informa ționale. Cu ocazia acestui summit s-au recunoscut
principiile accesului universal și nedisciminatoriu al tuturor na țiunilor la comunica ții și
tehnologii informa ționale, simultan cu sprijinirea ONU în prevenirea utiliz ării acestor tehnologii
în scopuri contrare men ținerii stabilit ății și securității internaționale.388
Competen țele de baz ă ale Uniunii Interna ționale a Telecomunica țiilor (UIT), în
domeniile tehnologiei informa ționale și comunica țiilor constau în „asisten ță în diminuarea
decalajului digital, cooperare interna țională și regional ă, management al spectrului de frecven țe
radio, elaborare a standardelor de dezvoltare și de diseminare a informa țiilor, […] de o
importanță crucială pentru dezvoltarea Societ ății Informa ționale.”389

3.6. PRIVATIZAREA ȘI COMERCIALIZAREA
TELECOMUNICA ȚIILOR PRIN SATELIT

3.6.1. Privatiz ărea telecomunica țiilor prin satelit și interesul public

Dezvoltarea tehnologiilor spa țiale, inclusiv cele legate de telecomunica ții și serviciile
aferente acestora, a generat cre șterea nivelului de a șteptare atât fa ță de acoperirea la nivel global
cât și față de calitatea serviciilor, în esen ță ca multiplicatori ai nivelului de trai. Din punct de
vedere al utilizatorilor eminamente civili, aceste tehnologii și servicii au fost privite drept
constituente ale serviciului public.
Pe cale de consecin ță adoptarea în unanimitate a principiilor ce au stat la baza definirii
ulterioare a serviciului public a fost un demers fezabil de realizat în cadrul Adun ării Generale a
ONU.390 Un prim pas major în punerea în practic ă a obiectivelor stabilite prin rezolu ția ONU a
fost reprezentat de constituirea în 1963 a consor țiului Intelsat, devenit ulterior organiza ția
internațională interguvernamental ă Intelsat.
Principiul fundamental al serviciului public furnizat pe baz ă egale și nediscriminatorii a
fost preluat în preambulul actului de constituire al Intelsat391 obiectivul principal declarat fiind
acela de oferire, pe baze comerciale, nediscriminatorii și în toate regiunile lumii, a segmentului

388 Declarația de Principii, World Summit on the Information Society, Geneva, 2003, WSIS-03/GENEVA/DOC/4-E,
pct. 36, http://www.itu.int/dms_pub/itu-s/md/03/wsis/doc/S03-WSIS-DOC-0004!!PDF-E.pdf
389 Report of the Geneva Phase of the World Summit on the Information Society Geneva – Palexpo, 10-12
Decembrie 2003, WSIS-03/GENEVA/9(Rev.1)-E, pct. 64
390 „…comunicarea prin intermediul sateli ților trebuie s ă fie disponibil ă natiunilor lumii cât mai curând posibil pe o
baza global ă și nediscriminatorie” Rezolu ția ONU nr. 1721 (XVI) (D) din 20.12.1961
391 Preambulul la Acordul din 20 august 1971 privind Organiza ția interna țională de telecomunica ții prin sateli ți
„INTELSAT” „având în vedere principiul enun țat în Rezolu ția 1721 (XIV) a Adun ării Generale a Organiza ției
Națiunilor Unite, potrivit c ăruia comunica țiile prin intermediul sateli ților trebuie s ă fie puse la dispozi ția națiunilor

141 spațial necesar unor servicii publice de telecomunica ții internaționale de înalt ă calitate și mare
fiabilitate.392
De asemenea, conceptul de serviciu public, în materia telecomunica țiilor spațiale, este
definit drept serviciul de telecomunica ții fixe sau mobile care poate fi asigurat prin sateli ți și care
este accesibil utiliz ării de către public.393
Astfel de dispozi ții au fost incluse și în actele fundamentale de constituire a organiza țiilor
Inmarsat, ce face vorbire de „servicii destinate publicului” și „servicii maritime de coresponden ță
publică”394 iar, la nivel european, Eutelsat, ce prin expresia „servicii publice de telecomunica ții”
desemneaz ă serviciile de telecomunica ții fixe sau mobile care pot fi asigurate prin satelit și la
care poate avea acces publicul.395
Toate cele trei organiza ții interguvernamentale sunt furnizori de servicii de
telecomunica ții prin satelit la nivel interna țional, bucurându-se de personalitate juridic ă și
implicit de statutul de subiect de drept interna țional.396
Timp de mai mul ți ani, conceptul de „serviciu public”, a fost asociat cu cel de
„monopol”, în conformitate cu ideea c ă numai prerogativa de putere public ă publicul este în
măsură să ofere tuturor cet ățenilor anumite drepturi, în acelea și condiții, idee foarte bine ilustrat ă
în doctrina juridic ă franceză.397
Din punctul de vedere al Uniunii Interna ționale a Telecomunica țiilor, se recunoa ște prin
Constituție dreptul publicului de a coresponda prin intermediul serviciului interna țional de
coresponden ță publică, în condi țiile în care serviciile, taxele și garanțiile sunt identice pentru to ți
utilizatorii, pe baze egale și nediscriminatorii.398
Principalele organiza ții interna ționale, în contextul actual al globaliz ării și procesului
dinamic al privatiz ării au devenit acum companii private, devenind organiza ție
interguvernamental ă cu rol de supraveghere aproape formal în raport cu interesul public, un rol
de eficacitate variabil ă. „Serviciul public” nu este acela și lucru cu „serviciu pentru public” caz în
care profitul pentru ac ționari este obiectivul major, în detrimentul serviciului public.399
Privatizarea organiza țiilor interna ționale de telecomunica ții prin satelit are ca efecte
divizarea în entit ăți private asupra c ărora este impus un regim unitar privind furnizarea ori

lumii de îndat ă ce sunt realizate, pe o baz ă mondială și nediscriminatorie”.
392 Idem, Art. III, lit. a)
393 Idem, Art. I, lit. k)
394 Preambul la Conven ția din 3 septembrie 1976 privind Organiza ția internațională de telecomunica ții maritime prin
sateliți „INMARSAT”
395 Convenția din 15 iulie 1982 privind crearea Organiza ției europene de telecomunica ții prin satelit „EUTELSAT”
396 Art. 4 din Conven ția Eutelsat, Art. 25 din Conven ția Inmarsat și respectiv Art. 4 din Acordul Intelsat
397 Potrivit profesorului L.Duguit, serviciulpublic const ă în obliga ția, de natur ă juridică, a celor care guverneaz ă de a
asigura neîntrerupt desf ășurarea unei activit ăți. Duguit, L., Manuel de droit constitutionnel, Paris, 1923.
398 Constituția UIT, Art. 33 „Dreptul publicului de a utiliza serviciul interna țional de telecomunica ții”
399 Lyall, F., Larsen, P.B., Space Law – a treatise, Ashgate Publishing Limited, England, 2009, p. 319

142 asigurarea de servicii publice. Astfel, spre ex emplu, în cazul companiei New Skies NV provenit ă
din Intelsat nu îi incumb ă obligația furnizării de servicii publice în timp ce companiilor Intelsat
Ltd. și Inmarsat Holdings Ltd. le r ămâne obliga ția furnizării acestui tip de serviciu.
Cu toate acestea noile entit ăți private ce apar în domeniul telecomunica țiilor prin satelit
pentru asigurarea obliga ției de furnizare de servicii publice trebuie s ă aloce infrastructuri
dedicate acestea nefiind îns ă o prioritate din punct de vedere comercial.
Aceste entit ăți private noi fac obiectul dreptului intern al statului în care sunt înregistrate.
Spre exemplu, Intelsat Global S.A. are sediul în Luxemburg și face, prin urmare, obiectul
legislației din acest stat. Frecven țe sunt astfel alocate de c ătre statul luxemburghez, ceea ce
înseamnă că o autoritate na țională de reglementare acord ă o autoriza ție globală.
Conform unor autori, acest paradox se explic ă prin faptul c ă, în prezent, operatorii de la
nivel mondial se confrunt ă cu dificult ăți semnificative în rela țiile lor cu autorit ățile naționale.
Acești autori sugereaz ă crearea unei Organiza ții Mondiale Spa țiale sub responsabilitatea c ăreia
să se afle to ți operatorii de telecomunica ții prin satelit.400
Uniunea Interna țională a Telecomunica țiilor nu poate asigura acest tip de aranjament
întrucât ea este o organiza ție eminamente de natur ă tehnică, o soluție posibil ă fiind îns ă
reorganizarea UIT pentru a putea face fa ță acestei provoc ări.

3.6.2. Cadrul juridic conex comercializ ării și privatiz ării în spa țiul extraatmosferic

Printre altele diversificarea activit ăților private în spa țiul extraatmosferic a adus cu sine o
multitudine de incidente juridice și comerciale.
De exemplu, o societate transna țională care își desfășoară activitatea într-o zon ă în care
nu există jurisdicția unui stat, a șa cum este marea liber ă guvernat ă de principiul libert ății
mărilor,401 în afara aplicabilit ății normelor de drept interna țional spațial. Regimul juridic actual
nu reglementeaz ă situația în care un astfel de subiect de drept lanseaz ă un obiect spa țial care
produce daune unui ter ț stat. Problema legat ă de aceast ă vulnerabilitate, în reglementarea
răspunderii și despăgubirilor pentru daune provocate de entit ăți private, trebuie s ă se afle în
atenția COPUOS.
Una din cele mai importante probleme juridice ap ărute până în prezent, în explorarea și
utilizarea spa țiului extraatmosferic, este legat ă de drepturile de proprietate intelectual ă. Un bun
exemplu în acest caz este situa ția Stației Spațiale Interna ționale, dat fiind faptul c ă oameni de

400 Pedersen, K.S., „Is it time to create a World Space Agen cy?”, Space Policy, Volume 9, Issue 2, May 1993, p. 89-
94, Piradov, A.S., „Creating a world space organization: A global approach to mastering space”, Space Policy,
Volume 4, Issue 2, May 1988, p. 112-114
401 Năstase, A., Aurescu, B., Jura, C., Drept interna țional public – Sinteze pentru examen, Ed. CH. Beck, Bucure ști,

143 știință de o anumit ă naționalitate dezvolt ă și obțin soluții tehnice și invenții pe teritoriul unei alte
națiuni, proprietatea intelectual ă intrând în conflict cu normele aplicabile pe spa țiul terestru.
Această creează o dilemă din punct de vedere juridic îns ăși prin faptul c ă Tratatul Spa țial
din 1967 afirm ă principiul explor ării și utilizării spațiului extraatmosferic în folosul și beneficiul
întregii omeniri, f ără a se face distinc ție de capacitate tehnologic ă ori capital uman, spa țiul
extraatmosferic fiind tratat ca res communis .402
Ca un ultim exemplu legat de inciden ța activităților comerciale asupra lacunelor de drept
internațional spa țial este cazul sateli ților de comunica ții. Printre alte tehnologii care pot fi
utilizate pentru îmbun ătățirea activit ății umane, cea mai relevant ă poate este cea legat ă de
accesul la informa ție. Gradul de precizie, rapiditatea transferului de date, posibilitatea
interferen ței cu alte sisteme de comunica ții și accesul neautorizat la acestea, dincolo de
mecanismele de securitate na țională și jurisdic ția statelor, fac din accesul și proprietatea
entităților private asupra acestor sateli ți o problem ă juridică deosebit de complex ă și spinoasă.
Referitor la fenomenologia privatiz ării sectorului spa țial și activităților conexe poate fi
amintit că într-adev ăr, articolul 2 din Tratatul Spa țial din 1967, stipuleaz ă în esență regimul de
neapropriere a spa țiului extraatmosferic și a corpurilor cere ști, precum și a interdic ției
proclamării suveranit ății asupra lor,403 r e g i m c a r e î n s ă este serios amenin țat de o realitate
constantă, ce nu este reflectat ă de actualele norme de drept interna țional spațial. Toate acestea
pentru că tehnologia a pus la dispozi ția umanit ății resurse și expertiz ă de neașteptat în trecut.
În domeniul telecomunica țiilor, prin intermediul sateli ților de comunica ții s-a realizat
pentru prima dat ă posibilitatea accesului facil și la prețuri accesibile a majorit ății populației
globului la sisteme de comunica ții și transfer de date. Comunitatea interna țională a recunoscut
rapid poten țialul acestui domeniu, fapt pentru care a stabilit liniile directoare ce reglementeaz ă
telecomunica țiile prin satelit, prin intermediul UIT.404
În cadrul Conferin ței Extraordinare a UIT din 1963 de la Geneva, a fost extins ă utilizarea
spectrului de frecven țe radio alocat în 1959 la 1% la o band ă de frecven ță de care reprezentau

2009, p.260
402 Art. I din Tratatul Spa țial din 1967, „Explorarea și folosirea spa țiului extraatmosferic, inclusiv Luna și celelalte
corpuri cere ști, trebuie f ăcute spre binele și în interesul tuturor țărilor, indiferent de gradul dezvolt ării lor economice
sau științifice; ele sînt apanajul omenirii întregi.”
403 Art. II din Tratatul Spa țial din 1967, „Spa țiul extraatmosferic, inclusiv Luna și celelalte corpuri cere ști, nu este
susceptibil de apropria țiune națională prin proclamarea suveranit ății, prin folosin ță sau ocupa ție, sau prin orice alt
mijloc.”
404 Uniunea Interna țională a Telecomunica țiilor ( ITU) este organism specializat al ONU , cu sediul la Geneva, în
cadrul căreia guvernele și sectorul privat realizeaz ă coordonarea la nivel global a serviciilor de re țele de
telecomunica ții. UIT se diferen țiază de alte agen ții specializate ale ONU prin rolul rezervat sectorului privat. Pe
lângă State Membre și Observatori, UIT admite și Membri de Sector și Membri Asocia ți, care pot fi operatori,
laboratoare de cercetare, produc ători de echipamente, și alte organiza ții similare. Parteneriatul cu sectorul privat
permite echilibrul financiar, reprezentarea tuturor p ărților interesate, aportul de expertiz ă tehnică, etc. UIT are în
componen ță 191 de State Membre și 567 Membri de Sector.

144 15% din spectrul de frecven țe radio, telecomunica țiile prin satelit.405 Prin aceast ă conferință se
recunoaște pentru prima dat ă în dreptul interna țional faptul c ă utilizarea și exploatarea spectrului
de radio frecven ță pentru telecomunica țiile prin satelit ar trebui s ă facă obiectul unor acorduri
internaționale bazate pe principii de corectitudine și echitate, care s ă permită utilizarea și
partajarea benzilor de frecven ță alocate în interesul comun al tuturor na țiunilor.
Interesul principal al industriei de telecomunica ții prin satelit a fost axat pe utilizarea
orbitei geosta ționare, deoarece ea a reprezentat una dintre cele mai eficiente instrumente de
comunica ții prin satelit. Ini țial țările socialiste s-au opus utiliz ării rețelelor comerciale de sateli ți
susținând că ar fi împotriva acordurilor ONU privind utilizarea spa țiului extraatmosferic în
folosul întregii omeniri.
Prin urmare au fost create entit ăți comerciale interna ționale, ca Intelsat sau Comsat ce au
permis dezvoltarea unei tehnologii comerciale avantajoase de telecomunica ții internaționale care
folosesc sateli ți artificiali pentru retransmiterea semnalelor de redio frecven ță și accesul la
telecomunica ții prin satelit la un cost sc ăzut, 406 acesta fiind primul transfer de telecomunica ții
prin satelit c ătre sectorul privat.407 Primul satelit de comunica ții a fost Telstar, lansat de Bell
Telephone Company în 1962.408
Sprijinul statului în evolu ția componentei private a sectorului spa țial constă în două
funcții principale: una legislativ ă, care să sprijine crearea unui cadru juridic interna țional în care
industria de profil s ă se poată dezvolta și acționa și alta financiar ă, întrucât costurile de cercetare,
construcție și lansare de sateli ți sunt extrem de ridicate.
Dezvoltarea și implementarea comercial ă a internetului, în special prin implicarea
sateliților pentru transfer de date, este f ără îndoială, este un alt exemplu clar de pas înainte în
procesul de privatizare a spa țiului extraatmosferic. Expansiunea comercial ă a activit ăților și
aplicațiilor tehnologiei spa țiale impune mecanisme juridice care s ă poată face față unui astfel de
fenomen.
Trebuie men ționat că privatizarea și comercializarea în sectorul spa țial au fost precedate
de eforturi sus ținute în promovarea cooper ării interna ționale prin punerea în aplicare de
programe de asisten ță reciprocă, încununate de realizarea Sta ției Spațiale Interna ționale.409

405 Extraordinary Administrative Radio Conference to Allocate Frequency Bands for Space Radiocommunication
Purposes (Space Radiocommunication Conference), Geneva, 1963, http://www.itu.int
406 611 F.2d 883, http://ftp.resource.org/courts.gov /c/F2/611/611.F2d.883.75-2193.html
407 Smith, Delbert D., Communication via satellite: a vision in retrospect, A.W. Sijthoff International
Publishing Company BV, Nederlands, 1976, p. 249
408 http://www.corp.att.com/history/history3.html
409 Acordul privind cooperarea pe Sta ția Spațială Internațională civilă (IGA) a fost semnat la 28 ianuarie 1998 de
cincisprezece guverne și include un Memorandum de În țelegere (MOU) între NASA și patru parteneri majori pentru
ISS: Canada, statele membre ESA, Japonia și Rusia.

145 3.6.3. Comercializarea și privatizarea activit ăților spațiale

Înainte de a merge mai departe trebuie s ă amintim c ă privatizarea ar putea fi aplicabil ă
oricărei activit ăți din spa țiul extraatmosferic, cu aplicarea în tot sau în parte a principiilor
fundamentale, cum este spre exemplu, cooperarea și asistența mutuale în cadrul ini țiativei private
în scopul ob ținerii de profit, este una obi șnuită. Pe cale de consecin ță, propunerile de acest tip cu
aplicabilitate la activit ățile de extragere a resurselor de pe corpuri cere ști, inclusiv Luna, ar putea
însă conduce la înc ălcarea principiului ce afirm ă spațiul extraatmosferic drept patrimoniu comun
al întregii omeniri.
Multe din lu ările de pozi ție au exprimat puncte de vedere contrare privatiz ării spațiului
extraatmosferic, în condi țiile în care tot mai multe entit ăți private doresc s ă dobândeasc ă drepturi
de exploatare a resurselor de pe Lun ă și alte corpuri cere ști ori de a folosi în scop comercial
orbitele acestora. Dar principiile dreptului interna țional spațial nu pot sus ține necondi ționat o
astfel de pozi ție întrucât ele trebuie mai devreme sau mai târziu s ă se conformeze realit ăților și
cerințelor în cre ștere.
Aceasta a fost reflectat ă de dreptul interna țional prin Acordul care guverneaz ă activitatea
statelor pe Lun ă și a celorlalte corpuri cere ști, acord care nu a fost îns ă semnat de principalii
actori spa țiali, SUA, Rusia și China.
Modificarea statului juridic al Lunii s-a realizat trecând de la conceptul de „apanajul
omenirii întregi” la cel de „patrimoniu comun al umanit ății”, incluzând aici și resursele naturale,
„indiferent de gradul de dezvoltare economic ă și științifică”.410
Articolul 11 din Acordul mai sus men ționat, ce stipuleaz ă o partajare echitabil ă la
beneficiile rezultate din resurse ținând cont de „interesele și nevoile țărilor în curs de dezvoltare,
precum și eforturile de acele țări care au contribuit în mod direct sau indirect, la explorare a
Lunii” a fost interpretat în sensul c ă „nicio constrângere nu poate fi aplicat ă persoanelor juridice
implicate în activitatea de exploatare.
Numai un stat poate stabili condi țiile în care o entitate a sa na țională se poate implica în
exploatare”.411 Se eviden țiază astfel una din problemele juridice r ămase nesolu ționate în cadrul
Corpus Juris Spatialis , cea a regimului exploat ării resurselor din spa țiul extraatmosferic.
Un exemplu actual este externalizarea programului spa țial american c ătre entități private,
inclusiv prin finan țarea acestora pentru trimiterea de astronau ți în spațiul extraatmosferic.412

410 UN Res. 34/68, http://www.oosa.unvienna.org/oosa/en/SpaceLaw/gares/html/gares_34_0068.html
411 Christol, Carl Q., „The Moon Treaty: Fact and Fiction”, The Christian Science Monitor, April 2, 1980
412 White House Decides to Outsource NASA Work, Wall Street Journal, January 24, 2010,
http://online.wsj.com/
article/SB10001424052748704375604575023530543103488.html?mod=WSJ_hpp_MIDDLENexttoWhatsNews
Second

146 Această situație este cu siguran ță în creștere, iar tendin ța actuală a guvernului SUA de a reduce
considerabil bugetul public pentru astfel de activit ăți, ar putea avea drept rezultat ca pe termen
mediu industria spa țială american ă să depindă în exclusivitate de lans ările și rachetele purt ătoare
din Europa ori Japonia.
Multe state și entitățile lor private și cele publice sunt contributori la produsul intern brut
ca rezultat al implic ării în activit ățile din spa țiul extraatmosferic. Chiar și în virtutea principiului
res communis țările în curs de dezvoltare beneficiaz ă indirect de resursele exploatate de țările
dezvoltate în spa țiul terestru sau extraatmosferic.
Marea problem ă a entităților private din sectorul spa țial, în comercializarea spa țiului
extraatmosferic, r ămâne „imensul capital de necesar pentru a dezvolta o infrastructur ă trans-
planetară.”413

3.6.4. Solu ționarea diferendelor ap ărute ca efect al comercializ ării și privatiz ării
activităților conexe spa țiului extraatmosferic

Comercializarea și privatizarea activit ăților spațiale prin implicarea de entit ăți non statale
a transformat caracterul dreptului interna țional spațial din unul eminamente de drept public c ătre
unul de drept privat, la fel ca efectul comercializ ării și privatizării asupra regimului juridic al
spațiului aerian.
Una din problemele juridice cele mai delicate legat ă de comercializarea tot mai mare a
activităților spațiale se refer ă la drepturile și obligațiile părților aflate sub contract, fie ele entit ăți
private, fie o entitate privat ă și o agenție spațială guvernamental ă ori o organiza ție interna țională.
Astfel, se poate pune întrebarea cu privire la aflarea unui mecanism eficient de solu ționare a
litigiilor ap ărute în leg ătură cu activit ățile spațiale.
Teoretic, solu ționarea diferendelor legate de spa țiul extraatmosferic și utilizarea acestuia
ar trebui s ă facă parte din sistemul tradi țional, de solu ționare pe cale pa șnică, din dreptul
internațional public, fie prin mijloace politico-diploma tice (negocierea, bunele oficii, medierea,
ancheta, concilierea) fie prin mijloace jurisdic ționale (arbitrajul interna țional și jurisdic ția
internațională).414
Creșterea num ărului de actori priva ți implica ți în activit ăți comerciale în spa țiul
extraatmosferic, în sectorul comunica țiilor prin, al serviciilor de lansare a creat o dilem ă nouă,
întrucât nu au existat mecanisme eficiente de solu ționare a diferendelor.

413 Gangale, T., Dudley-Rowley, M., „To Build Bifrost: Developing Space Property Rights and Infrastructure”, p. 1,
http://www.astrosociology.com/Library/PDF/Submissions/To%20Build%20Bifrost.pdf
414 Năstase, A., Aurescu, B., Jura, C., Drept interna țional public – Sinteze pentru examen, Ed. CH. Beck, Bucure ști,
2009, p. 347

147 Așadar este necesar un mecanism independent de solu ționare a diferendelor care s ă
adreseze spe țele ce implic ă deopotriv ă agenții spațiale guvernamentale, organiza ții internaționale
și entități private.415
Există două grupe de mecanisme de solu ționare a litigiilor: cele stabilite de dreptul
internațional public și cele de drept interna țional privat. Din punct de vedere juridic și practic,
aceste dou ă sisteme sunt diferite în domeniul de aplicare și sancționare.
Activitățile spațiale gestionate de c ătre statele membre și agențiile guvernamentale în
exercitarea autorit ății publice ori acta jure imperii sunt supuse dreptului interna țional. Actele
comerciale sau de drept privat sunt considerate acta jure gestionis și nu nu beneficiaz ă de
imunitate de jurisdic ție din partea instan țelor judec ătorești naționale ale altui stat. Cele mai multe
dintre disputele interna ționale, supuse mecanismului de solu ționare a litigiilor, sunt spe țele
comerciale.
Aceste dispute, în general, provin din contractele dintre state și corpora ții private. În
cazul în care litigiul se refer ă la modul în care statul sa comportat fa ță de corpora ție, avem dou ă
paliere de discu ție. În primul rând, statul a înc ălcat contractul, și pe de alt ă parte, statul este
responsabil pentru o înc ălcare a dreptului interna țional public. Obiectul contractului va putea fi,
de obicei adus în fa ța unui tribunal arbitral de c ătre părțile în contract.
Aceste proceduri juridice interna ționale se afl ă, în general, în limitele prev ăzute de legea
aplicabilă normelor de drept interna țional general, inclusiv tratate interna ționale, vamale și în
mod excep țional, diferendul poate se decide ex aequo et bono , daca părțile convin astfel.
Instituțiile interna ționale, diversele agen ții specializate ale ONU și organiza țiile inter-
guvernamentale care promoveaz ă cooperarea interna țională în activit ățile spațiale au propriile lor
proceduri de solu ționare a litigiilor dintre membrii lor.
Dreptul interna țional spațial nu se mai poate limita doar la activit ățile conexe spa țiului
extraatmosferic întrucât o mare parte a domeniului s ău de aplicare face referire la pozi ția și
activitățile entităților private și organiza țiilor interna ționale.
Multe corpora ții ce activeaz ă în domeniul extraatmosferic sunt stabilite în diferite țări
diferite contractele referitoare la activit ățile acestora fiind semnate între diver șii actori publici și
privați.416 Acestea trebuie s ă se bazeze pe arbitrajul comercial interna țional pentru a solu ționa
orice litigii care decurg din executarea contractelor. Cu toate acestea, r ădăcinile dreptului
internațional spațial se află în legătura stabilit ă între state, acestea r ămânând subiecte primare de
drept interna țional.

415 von der Dunk, F.D., „Space for Dispute Settlement Mechanisms – Dispute Resolution Mechanisms for Space? A
few legal considerations”, Proceedings of the Forty-Fourth Colloquium on the Law of Outer Space, Vienna, 2 April 2001, p. 450
416 Lafferranderie, G., Crowther, D., Outlook on space law over the next 30 years: essays published for the 30th

148 3.6.5. Dreptul interna țional spa țial și Organiza ția Mondial ă a Comer țului

În contextul privatiz ării tot mai accentuate a activit ăților spațiale și a liberaliz ării piețelor
naționale aferente telecomunica țiilor, un rol important în reglementarea telecomunica țiilor prin
satelit îl joac ă Organiza ția Mondial ă a Comerțului. „Comer țul se află la originea unei mari p ărți
a dreptului interna țional public și în special la cea a principalei sale surse: tratatul.”417
Organizația Mondial ă a Comer țului (OMC), a fost înfiin țată la 1 ianuarie 1995, dup ă
finalizarea ca Rundei de negocieri comerciale multilaterale Uruguay, pentru a înlocui Acordul
general asupra tarifelor și comerțului.418
Începând cu aceea și dată, serviciile sunt reglementa te de GATS – Acordul General
privind Comer țul cu Servicii. Acest acord con ține 29 articole, 8 anexe și 130 liste precizând
obligațiile în sectoarele de servicii diferite. Exist ă două tipuri de anexe, cele de lung ă durată și
cele valabile numai în timpul negocierilor.
Acordul GATS este compus din trei componente:
a) un set de articole care vizeaz ă obligații fundamentale pentru toate statele membre,
b) programe de Angajamente stabilite de c ătre țări, care subliniaz ă angajamentele
naționale specifice obiect al proces ului continuu de liberalizare
c) un set de anexe, cele mai multe sectoriale, care se ocup ă de situația proprie fiec ărui
sector serviciu în parte precum și listele cu excep țiile de la aplicarea clauzei na țiunii celei mai
favorizate.
Partea I din Acord define ște domeniul de aplicare al acestuia, de exemplu, servicii de pe
teritoriul unui stat Membru la Acord pe teritoriul oric ărui alt Membru; servicii furnizate pe
teritoriul unui membru pentru un consumator de servicii al altui Membru, serviciile furnizate
prin prezen ța comercial ă pe teritoriul oric ărui alt Membru; și serviciile prestate de c ătre un
furnizor de servicii al unui Membru, prin prezen ța persoanelor fizice ale un ui Membru pe teritoriul
oricărui alt Membru.
Acordul GATS nu se aplic ă în două domenii de activitate. Primul îl reprezint ă serviciile
furnizate de guverne pe baze non-comerciale si necompetitive. Cea de-a doua activitate care nu
este acoperit ă de Acord, pentru moment, o reprezint ă drepturile de trafic aerian.419
Partea a doua stabile ște obliga ții și discipline generale. Acestea includ tratamentul

anniversary of the Outer Space Treaty, Kluwer Law International, Netherlands, 1997, p.40
417 Lamy, P., The Place of the WTO and its Law in the International Legal Order , in Eur. J. Int. Law, Vol. 17, no.5,
2006, p. 969, http://ejil.oxfordjournals.org/content/17/5/969.full.pdf+html
418 Runda Uruguay a fost o rund ă de negocieri comerciale, care s-a desf ășurat între anii 1986 și 1994 și a condus la
crearea Acordului General privind Comer țul cu Servicii (GATS), acord în urma c ăruia s-a realizat, pentru prima
dată, aducerea comer țului cu servicii în cadrul multilateral al dreptului comercial interna țional. Vezi
http://www.gatt.org
419http://www.dce.gov.ro/Materiale%20site/texte_ref/Ac ordul_General_privind_Comer tul_cu_Servicii.html

149 nediscriminatoriu între Membri prin clauza na țiunii celei mai favorizate420 și acțiunea de a face
publice m ăsurile guvernamentale relevante, prin transparen ță.
Principiul na țiunii celei mai favorizate garanteaz ă că cele mai bune condi ții de acces pe
piață care au fost recunoscute furnizorilor dintr-o țară sunt extinse automat c ătre toți participan ții
din sistem. Principiul se aplic ă indiferent dac ă angajamentul privind deschiderea pie ței a fost luat
pentru un anumit sector.
Principiul transparen ței are dou ă aspecte. În primul rând, Membrilor li se cere s ă publice
sau cel pu țin să pună la dispozi ția publicului toate m ăsurile relevante care se refer ă la sau care
afectează funcționarea Acordului. În al doilea rând, Membrilor li se cere s ă notifice OMC cu
privire la orice modific ări de reglementare care afecteaz ă în mod notabil comer țul cu servicii
vizat de angajamentele sale specifice pe care le-a asumat în cadrul Acordului.
Membrilor li se mai cere s ă stabileasc ă puncte de informare îns ărcinate să furnizeze
celorlalți Membri, la cererea acestora, informa ții specifice iar țările dezvoltate trebuie de
asemenea s ă înființeze puncte de contact pentru a facili ta accesul furnizorilor de servicii.
Acordul GATS încearc ă să clasifice anumite m ăsuri ca restric ții comerciale pe care
urmărește să le elimine progresiv, iar alte m ăsuri ca „reglement ări interne”. M ăsurile privind
reglement ările interne au scopul de a garanta c ă potențialul și, probabil, efectele involuntare
comerciale restrictive ale reglement ărilor să poată fi menținute la un nivel minim. De asemenea
comerțul cu servicii trebuie s ă se bucure de m ăsuri administrate într-o „manier ă rezonabil ă,
obiectivă si imparțială”.421
Acordul define ște obligațiile privind recunoa șterea nivelului de educa ție, de exemplu,
pentru eliberarea de autoriza ții, licențe sau certificate pentru furnizorii de servicii. O astfel de
recunoaștere poate fi realizat ă prin intermediul armoniz ării sau pe aranjamente cu țara în
cauză.422
Părțile trebuie s ă se asigure, de asemenea, c ă oricare furnizor monopolist al unui serviciu
pe teritoriul lor nu va ac ționa, atunci când furnizeaz ă un serviciu pentru care de ține monopolul pe
piața considerat ă, într-o manier ă incompatibil ă cu obliga țiile asumate și că vor face în a șa fel, încât

420 Ibid., Art. II, alin. (1): „În ceea ce prive ște orice m ăsură acoperită de prezentul Acord, fiecare Membru va acorda
imediat și necondi ționat serviciilor și furnizorilor de servicii ale oric ărui alt Membru un tratament nu mai pu țin
favorabil decât cel pe care îl acord ă serviciilor și furnizorilor de servicii similare din orice alt ă țară.”
421 Ibid., Art. VI, alin. (1): „În sectoarele în care s-au contractat angajamente specifice, fiecare Membru va face în a șa
fel încât m ăsurile cu aplicabilitate general ă care afecteaz ă comerțul cu servicii s ă fie administrate într-o manier ă
rezonabilă, obiectivă și imparțială.
a) Fiecare Membru va men ține sau va institui, cât de curând posibil, tribunale sau proceduri judiciare de arbitraj
sau administrative care vor permite, la cererea unui furnizor de servicii afectat, revizuirea prompt ă a deciziilor
administrative care afecteaz ă comerțul cu servicii și, în cazurile în care se justific ă, să ia măsurile de corec ție
corespunz ătoare. In cazurile în care aceste proceduri nu vor fi independente fa ță de organismul îns ărcinat să adopte
decizia administrativ ă respectiv ă, Membrul va proceda astfel încât ele s ă permită în fapt o revizuire obiectiv ă și
imparțială.”
422 Ibid., Art. VII

150 acest furnizor s ă nu abuzeze de pozi ția sa de monopol pentru a ac ționa pe teritoriul lor într-un mod
incompatibil cu aceste angajamente.423
Părțile se oblig ă să se abțină de la aplicarea restric țiilor privind transferurile
internaționale și plățile pentru tranzac țiile curente referitoare la angajamentele asumate în cadrul
Acordului, dar li se permite s ă adopte sau s ă mențină restricții limitate pentru protec ția balanței
de plăți. Cu toate acestea, aceste restric ții sunt supuse anumitor condi ții: acestea trebuie s ă fie
compatibile cu statutele FMI, inclusiv nediscriminatorii, evitând daune inutile la adresa
intereselor comerciale ale altor Membri și să fie temporare.424
Partea a treia con ține dispozi ții privind accesul pe pia ță potrivit modurilor de furnizare425,
tratamentul na țional și angajamentele na ționale. Se definesc o serie de limit ări în sectoarele în care
sunt luate angajamente în materie de acces pe pie țe, măsurile pe care un Membru nu le va aplica,
nici nu le va adopta, fie la nivelul unei subdiviziuni regionale, fie la nivelul întregului s ău teritoriu
în afara cazului în care se specific ă altfel în lista sa.
Clauza privind tratamentul na țional impune p ărților să acorde un tratament egal pentru
furnizorii de servicii proprii și furnizori externi. P ărțile au posibilitatea de a acorda furnizorilor
de servicii ale altor Membrii un tratament difer it decât cel acordat pentru furnizorii de servicii
proprii, dar, în aceste cazuri, acest tratament trebuie s ă nu modifice condi țiile de concuren ță în
favoarea serviciilor sau furnizorilor de servicii al oric ărui Membru în raport cu serviciile similare
sau furnizorii de servicii similare ai unui alt Membru.
Partea a patra a acordului pune bazele unei liberaliz ări treptate a sectorului serviciilor,
care va fi realizat ă prin runde succesive de negocieri, precum și dezvoltarea de liste de
angajamente specifice. Un Membru va putea modifica sau retrage orice angajament figurând în
lista sa, în orice moment, dup ă ce s-au scurs trei ani de la data la care acest angajament a intrat în
vigoare.
În cazul în care angajamentele sunt modificate sau retrase, negocierile ar trebui s ă fie
întreprinse de p ărțile interesate pentru a se ajunge la un acord privind compensa țiile necesare.
Dacă nu intervine un acord între Membrul care face modificarea și orice Membru afectat înainte de
sfârșitul perioadei prev ăzute pentru negocieri, Membrul af ectat va putea supune chestiunea
arbitrajului.
Partea a cincea din Acord con ține dispozi ții instituționale, inclusiv consult ările și

423 Ibid., Art. VIII
424 Ibid., Art. XII
425 Ibid., Art. XVI, alin. (1): „În ceea ce prive ște accesul pe pia ță potrivit modurilor de furnizare, identificate în
Articolul I, fiecare Membru va acorda serviciilor și furnizorilor de servicii ale oric ărui alt Membru un tratament care nu
va fi mai pu țin favorabil decât cel prev ăzut prin aplicarea modalit ăților, limitărilor și condițiilor convenite și specificate
în Lista sa.”

151 soluționarea litigiilor și înființarea Consiliului pentru comer țul cu servicii.426
Pentru serviciile de telecomunica ții, inclusiv pentru cele prin satelit, în cadrul GTAS a
fost inclus o anex ă denumită Protocolul patru, ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998.427
Acest protocol ce vizeaz ă sectorul telecomunica țiilor se refer ă la măsuri care afecteaz ă
accesul la și utilizarea re țelelor publice de transport și servicii de telecomunica ții.428 Se define ște
termenul de „serviciu public de transport de telecomunica ții” ca fiind orice serviciu de transport
al telecomunica țiilor obligatoriu, în mod explicit sau de facto, oferit de un Membru publicului
larg.
Aceste servicii pot include, printre altele, telegraf, telex, telefon și serviciile de
transmitere de date care implic ă, de obicei, transmiterea în timp real a informa țiilor despre
clienți, furnizate între dou ă sau mai multe puncte, f ără nici o schimbare end-to-end în forma sau
conținutul informa ției în cauz ă.429
Anexa prevede, de asemenea, c ă accesul ar trebui s ă fie acordat pentru oricare alt
Membru în termeni și condiții rezonabile și nediscriminatorii pentru a permite furnizarea unui
serviciu inclus în lista sa. Accesul la re țelele publice nu ar trebui s ă fie obiectul unor alte condi ții
decât cele necesare pentru a salvgardarea responsabilit ăților furnizorilor de servicii ca utilit ăți
publice, pentru a proteja integritatea tehnic ă a rețelelor și pentru a se asigura c ă furnizorii de
servicii ai altor Me mbri nu furnizeaz ă servicii cu excep ția cazului autorizat în temeiul unui
angajament specific.430 Membrii vor încuraja cooperarea tehnic ă la nivel interna țional, regional
și sub-regional, astfel încât s ă ajute țările în curs de dezvoltare în consolidarea serviciilor lor
interne de telecomunica ții.431
Aceste noi dispozi ții au condus, de asemenea, la o liberalizare a telecomunica țiilor prin
satelit. Corespunz ător principiilor asumate în textul Acordului General privind Comer țul cu
Serviciile, rezultat c ă alocarea și utilizarea resurselor limitate, cum sunt frecven țele
radioelectrice, trebuie s ă se realizeze de o manier ă obiectivă și transparent ă.

 

426 Ibid., Art. XXIV
427 S/L/20, http://www.wto.org/english/docs_e/legal_e/4prote_sl20_e.pdf
428 România a acceptat prevederile Protocolului 4 prin O.G. nr.1 din 19 ianuarie 1998 pentru acceptarea Protocolului
4 la Acordul general pentru comer țul cu servicii, adoptat la Geneva la 15 aprilie 1997
429 http://www.wto.org/english/docs_e/legal_e/26-gats_02_e.htm#anntel
430 Ibid., Pct. 5
431 Ibid., Pct. 6

152 CAPITOLUL IV
ASPECTE MILITARE ÎN UTILIZAREA SATELI ȚILOR DE COMUNICA ȚII.
CONDUITA STATELOR ÎN SPA ȚIUL EXTRAATMOSFERIC

4.1. SECURITATEA SPA ȚIULUI EXTRAATMOSFERIC ȘI PRINCIPIUL
UTILIZĂRII ÎN „SCOPURI PA ȘNICE”

Cadrul juridic interna țional pentru spa țiul extraatmosferic stabile ște principiul
conform c ăruia spațiul ar trebui s ă fie utilizat pentru „scopuri pa șnice”. De la semnarea
Tratatului Spa țial, în 1967, acest cadru a fost l ărgit prin includerea Acordului privind salvarea
astronauților (1968), Conven ția privind r ăspunderea (1972), Conven ția de înregistrare (1979)
și Tratatul Lunii (1979), ca de altfel o serie de alte acorduri interna ționale și bilaterale precum
norme relevante ale dreptului interna țional cutumiar.
Cu toate acestea, cadrul de reglementare existent este considerat dep ășit și insuficient
dezvoltat pentru a aborda provoc ările actuale la adresa securit ății spațiului extraatmosferic,
evidențiate de prezenta a din ce în ce mai mul ți actori și aplicații spațiale.
În plus, ceea ce a început ca un accent pe tratatele multilaterale spa țiale s-a
transformat într-o preocupare pe ceea ce literatura de specialitate descrie drept soft law –
instrumente juridice atipice cu un statut juridic incert și fără caracter obligatoriu, care includ
principii, rezolu ții, m
ăsuri de încredere, linii directoare politice și tehnice, precum și
reglement ările naționale unilaterale.
Cele mai recente evolu ții referitoare la securitatea spa țiului extraatmosferic au vizat în
principal patru elemente majore:
 O Politic ă Spațială Națională a SUA orientat ă către o cooperare interna țională
sporită și utilizarea responsabil ă a spațiului, dar obiectivele interne se confrunt ă cu
probleme de punere în aplicare;
 Propunerea Rusiei de constituire a unui Grup de exper ți guvernamentali (GGE)
pentru a studia M ăsurile de Transparen ță și Întărirea Încrederii (TCBM), în
vederea unui acord multilateral privind m ăsurile de prevenire a înarm ării spațiului
extraatmosferic;

153  Propunerea UE privind Codul interna țional de conduit ă pentru activit ățile din
spațiul cosmic finalizat ă în vederea consult ării interna ționale.
 432
Acest capitol evalueaz ă, de asemenea, tendin țele și evoluțiile legate de institu țiile
multilaterale care adreseaz ă chestiuni legate de activit ățile spațiale, cum ar fi Comitetul ONU
pentru utilizarea pa șnică a spațiului extraatmosferic (COPUOS), Conferin ța pentru
Dezarmare (CD) a ONU și Adunarea General ă a ONU. În timp ce COPUOS tinde s ă se
concentreze asupra aspectelor spa țiale civile și militare, CD-ul se adreseaz ă în primul rând
provocărilor militare spa țiale prin intermediul lucr ărilor sale privind Prevenirea Cursei
Înarmării în Spațiul Extraatmosferic (PAROS).
Pe lângă cele de mai sus chestiunea legat ă de alocarea de resurse spa țiale, cum ar fi
sloturi orbitale și frecvente radio face obiectul activit ății și preocup ării Uniunii Interna ționale
a Telecomunica țiilor (UIT).
Constituția Uniunii Interna ționale a Telecomunica țiilor (UIT) reglementeaz ă
partajarea interna țională a spectrului de frecven țe radio finit și a sloturilor orbitale utilizate
pentru a comunica cu sateli ții geostaționari. Articolul 45 din Constitu ție stipuleaz ă că „Toate
stațiile, […], trebuie s ă fie instalate și exploatate astfel încât s ă nu produc ă perturba ții
prejudiciabile comunica țiilor sau serviciilor radioelectrice ale altor membri, […]”.433
Deși comunica țiile militare sunt exceptate din Constitu ția Uniunii Interna ționale a
Telecomunica țiilor, acestea trebuie s ă respecte toate m ăsurile pentru a preveni perturba ții
prejudiciabile.
Pentru a face fa ță disponibilit ății limitate de sloturi orbitale, Articolul 44 din
Constituția UIT prevede c ă spectrul de frecven țe radio și orbite asociate, inclusiv cele pentru
sateliți geostaționari, „[…] trebuie s ă fie utilizate într-un mod ra țional, eficient și economic
[…] în scopul de a permite un acces echitabil la aceast ă orbită și la aceste frecven țe diferitelor
țări sau grupuri de țări". Cu toate acestea, în practic ă, sloturile orbitale pentru sateli ți
geostaționari sunt furnizate pe baza principiului primul venit, primul servit .434
Un grup de operatori comerciali pr in satelit, printre care se num ără INMARSAT,
EUTELSAT (care a aderat în 2011 la SDA), INTELSAT și operatorul de sateli ți SES435 au
format un organism denumit Space Data Association (SDA), ca organiza ție non-profit și care

432 Space Security 2011, Pandora Press, Kitchener, Ontario, May 2011, http://www.spacesecurity.org
433 Legea nr. 76 din 8 noiembrie 1993 pentru ratificarea Constitu ției și a Conven ției Uniunii Interna ționale a
Telecomunica țiilor, semnate la Geneva la 22 decembrie 1992, Monitorul Oficial Nr. 27 2 din 25 noiembrie 1993
434 Ibid. Ref. 2
435 http://www.ses.com/ses/siteSec tions/group/Welcome/index.php

154 ar permite participarea operatorilor de satelit pentru a partaja date cu privire la sateli ții lor,
pentru a cre ște siguran ța și eficiența, inclusiv datele pentru a ajuta la evitarea și soluționarea
interferen țelor frecven țelor radio.436
Instituțiile multilaterale, Conferin ța pentru Dezarmare și COPUOS, joac ă un rol
esențial în securitatea spa țiului extraatmosferic prin asigurarea unei intersec ții pentru a aborda
provocările comune legate de activit ățile spațiale. Astfel statele membre pot discuta în mod
pașnic soluții pentru dezacordurile posibile în privin ța alocării resurselor spa țiale limitate și să
dezvolte dreptul interna țional, care s ă reflecte provoc ările în evolu ție ale unui domeniu ce în
ce mai complex și congestionat.
Discuții în cadrul acestor forumuri ajut ă, de asemenea, pentru a spori transparen ța și
încrederea între na țiunile cu ambi ții spațiale. În plus, institu țiile multilaterale ajut ă, de
asemenea, pentru a oferi suportul tehnic de care are nevoie pentru a asigura accesul la
utilizarea spa țiului de către toate na țiunile.
Carta ONU stabile ște obiectivul fundamental al rela țiilor pașnice între state, inclusiv
interacțiunile lor în spa țiul extraatmosferic. Articolul 2 alin. 4 din Cart ă interzice amenin țarea
sau folosirea for ței în relațiile interna ționale, în timp ce articolul 51 codific ă dreptul la auto-
apărare în cazurile de agresiune care implic ă utilizarea ilegal ă a forței.437
În contextul Tratatului Spa țial din 1967, no țiunea de „scop pa șnic” a făcut obiectul a
numeroase dezbateri. Astfel de și inițial a fost acreditat ă definiția dată de oficialii sovietici438,
în sensul preciz ării că scopul pa șnic este egal cu non-militar, ul terior, în contextul dezvolt ării
tehnologiei spa țiale, a fost preferat ă definirea american ă439 ca non-agresiv.
Articolul IV din Tratatul Spa țial a fost citat de c ătre unii pentru a avansa argumentul
potrivit c ăruia toate activit ățile militare în spa țiul extraatmosferic sunt permise, cu excep ția
cazului în ele sunt în mod special interzise de c ătre un alt tratat sau de c ătre dreptul
internațional cutumiar.440 Cu toate acestea, al ții contest ă această interpretare a Tratatului
Spațial.441 Aceste disensiuni au loc și pentru c ă nu există până în prezent o defini ție general

436 Space Data Association, http://www.space-data.org/sda/index.php
437 Carta Na țiunilor Unite, Monitorul Oficial din 26 iunie 1945
438 Vlasic, I.A., “The Legal Aspects of Peaceful and Non-Peacef ul Uses of Outer Space,” în Bupendra Jasani,
ed., Peaceful and Non-Peaceful Uses of Space: Problems of Definition for the Prevention of an Arms Race in
Outer Space (London: Taylor and Francis, 1991).
439 Stares, P.B., The Militarization of Space: U.S. Policy, 1945-84 (Ithaca, NY: Cornell Univ ersity Press, 1988)
p. 59-71.
440 Waldrop, E., „Weaponization of Outer Space: U.S. National Policy,” High Frontier (Winter 2005) p. 37,
online: The University of Michigan Law School,
www.law.umich.edu/curriculum/workshops/governance/WkshpPaper2006_Waldrop.pdf
441 Jakhu, R., „Legal Issues Relating to the Global Public Interest in Outer Space,” 32 Journal of Space Law
(2006) p. 41.

155 acceptată pentru ceea ce poate fi desemnat drept armă spațială.
Politicile spa țiale al statelor membre UE subsumate dezvolt ării de active spa țiale, cum
ar fi cele pentru telecomunica ții, poziționare și sisteme de observare este reflectat ă în Politica
European ă de Securitate și Apărare (PESA).442 Decizia Consiliului European intitulat ă
„Politica Spa țială European ă: PESA și spațiul”, adoptat ă în 2004 a fost pr imul documentul de
strategie privind utilizarea spa țiului extraatmosferic în c ontextul obiectivelor PESA.443
În timp ce majoritatea capacit ăților spațiale ale Europei s-au axat privind aplica țiile
civile, exist ă o creștere a con știentizării de consolidare a capabilit ăților cu dubl ă utilizare și a
celor cu dubl ă utilizare și dedicat militare. 444
În timp ce capacit ățile militare spa țiale rămân în sfera de competen ță exclusiv ă a
statelor membre, noua politic ă le îndeamn ă să crească coordonarea pentru a atinge cel mai
înalt nivel de interoperabilitate între sistemele spa țiale militare și civile. Politica prevede c ă
„partajarea și punerea în comun a resurselor programelor spa țiale europene civile și militare,
recurgerea la tehnologii cu utiliz ări multiple și utilizarea de standarde comune, ar permite
soluții mai rentabile”.445

4.2. SATELI ȚII DE COMUNICA ȚII – PRODUSE ȘI TEHNOLOGII
CU DUBL Ă UTILIZARE DIN PERSPECTIVA
DREPTULUI INTERNA ȚIONAL SPA ȚIAL

Noțiunea de tehnologie cu dubl ă utilizare este definit ă prin ceea ce este eminamente
civil dar care poate fi utilizat direct ori in direct la producerea de armamente. La nivel
comunitar aceast ă accepție este reg ăsită într-un regulament al Consiliului UE ce ține seamă și
de prevederile Rezolu ției 1540 din 28 aprilie 2004 a Cons iliului de Securitate al ONU.446

442 COM(2003) 673 final „Space: A New European Frontier for an Expanding Un ion: An Action Plan for
Implementing the European Space Policy,” Wh ite Paper, European Commission p. 8-11, http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/site/en/com/2003/com2003_0673en01.pdf
443 COSDP 456, European Space Policy: „ESDP and Space”, http://register.consilium.europa.eu/pdf/en/04/st11/
st11616-re03.en04.pdf
444 Report of the Panel of Experts on Space and Security , European Commission, Project Number 200446, p. 24,
http://ec.europa.eu/enterprise/po licies/space/files/article_2262.pdf
445 COM(2007) 212 final Communication from the Commission to the Council and the European Parliament:
European Space Policy, Euro pean Commission, p. 8,
http://eur-lex.europa.eu/LexUriS erv/LexUriServ.do?uri=COM:2007 :0212:FIN:en:PDF
446 Art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 428/2009 al Consiliului din 5 mai 2009, de instituire a unui regim
comunitar pentru controlul exporturilor, transferului, serviciilor de intermediere și tranzitului de produse cu
dublă utilizare prevede c ă „produse cu dubl ă utilizare înseamn ă produse, inclusiv produse software și
tehnologii, care pot avea o utilizare atât civil ă, cât și militară și includ toate produsele care pot fi utilizate atât în
scopuri neexplozive, cât și la fabricarea armelor nucleare sau a altor dispozitive nucleare explozive;”

156 Trebuie astfel men ționat că noțiunea cu dubl ă utilizare nu trebuie raportat ă exclusiv la
natura unei tehnologii specifice, ci mai degrab ă circumstan țiată în raport cu utilizarea sa și
ținând cont de politica de evalua re, în special din punct de vede re al politicii de proliferare.447
Aspectul cel mai important al no țiunii de dubl ă utilizare în domeniul spa țial este legat
de tehnologia de lansare. Aceasta din dou ă motive, primul rezultat din faptul c ă instalația de
lansare poate fi utilizat ă direct în scopuri militare și al doilea, dat de esen ța vehiculului de
lansare al sateli ților de comunica ții, în sensul c ă acesta este practic o rachet ă balistică
intercontinental ă.448
Din cauza îngrijor ărilor cu privire la natura dublei utiliz ări a tehnologiei spa țiale,
statele au f ăcut eforturi pentru a restric ționa accesul lor la spa țiul extraatmosferic concomitent
cu restrângerea accesului la serviciile spa țiale. Aceasta s-a realizat în principal din dou ă
considerente.
În primul rând, statele au interes ca activit ățile din spa țiul extraatmosferic s ă se
desfășoare fără să le fie afectat ă vreuna din componentele securit ății naționale, acestea
angajându-se într-o utilizare a resurselor spa țiului extraatmosferic, de o manier ă echitabil ă și
care să nu produc ă perturbații prejudiciabile.449
În al doilea rând, statele în calitatea lor de actori interna ționali poart ă responsabilitatea
internațională pentru activit ățile naționale în spa țiul extraatmosferic, indiferent dac ă ele sunt
desfășurate de organe guvernamentale sau ne guvernamentale iar st atul care lanseaz ă un
obiect spa țial sau asigur ă lansarea lui, sau statul pe al c ărui teritoriu sau instala ții a fost lansat
obiectul poart ă răspunderea interna țională pentru daunele provocat e de acel obiect sau
elementele sale componente, pe p ământ, în atmosfer ă sau în spa țiul extraatmosferic.450
Aceste restric ții se realizeaz ă prin intermediul politicilor de autorizare și licențiere a
operatorilor în domeniu. Securitatea na țională este un factor major în decizia de a acorda

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriSe rv.do?uri=OJ:L:2009:134:0001:0269:RO:PDF
Acest act normativ comunitar a fost transpus în legisla ția națională prin O.U.G. nr. 119 din 23 decembrie 2010,
publicată în M.Of. nr. 892 di n 30 decembrie 2010.
447 von Kries, W., „Dual Use of Satellite Remote Sensing” , Articles from Information Network of Engineers and
Scientists Against Proliferation (INESAP) Bulletin No. 17, August 1999 ; & Conference „Space Use & Ethics:
Criteria for the Assessment of Future Space Projects” Organized by IANUS, peace groups from Darmstadt,
Mutlangen and the Global Network, March 1999 , http://www.space4peace.org/ethics/ethindex.htm
448 Gopalaswamy, B., „Ballistic Missiles and Satellite Launch Vehicles: Assessing the Record”, The Hague
Code of Conduct Seminar, Paris 7-8th July, 2010
http://www.frstrategie.org/bar reFRS/publications/dossiers/ menace_balistique/doc/7-ballistic.pdf
449 Art. 44 și 45 din Constitu ția UIT
450 Art. VI și VII din Tratatul cu privire la principiile care guverneaz ă activitatea statelor în exploatarea și
utilizarea spa țiului extraatmosferic, inclusiv Luna și celelalte corpuri cere ști, Tratatul Spa țial din 1967,
coroborate cu dispozi țiile Conven ției din 29 martie 1972 cu privire la r ăspunderea interna țională pentru daunele
cauzate de obiecte lansate în spa țiul extraatmosferic

157 autorizații ori licen țe, majoritatea statelor incluzând expres prevederi în acest sens.451

4.2.1 Dreptul interna țional și posibilitatea utiliz ării forței în spațiul extraatmosferic

Statele și organiza țiile interna ționale de ținătoare sateli ți, au dezvoltat o serie de
mijloace are au avut rolul de protec ție al acestor active spa țiale. Astfel, sateli ții sunt ecrana ți
din punct de vedere electroma gnetic având inclusiv protec ții împotriva de șeurilor spa țiale.
Mai mult, semnalele de la sateli ții sunt criptate pentru a se di minua riscul de interceptare,
bruiaj și falsificare de tip spoofing iar segmen tele terestre, platformele de lansare și legăturile
de comunica ții sunt protejate fizic.452
Dezbaterea cu privire la posibilitatea protec ției activelor spa țiale prin utilizarea for ței
și implicit prin înarmarea spa țiului extraatmosferic este un s ubiect extrem de controversat.
Problema obiectelor spa țiale și a rachetelor balistice a fost în aten ția Conferin ței pentru
Dezarmare a ONU începând cu anul 1985, îns ă fără obținerea unui acord, datorit ă opoziției
SUA, Marii Britanii și a Germaniei. În cadrul celei de-a 673-a ședință din 1993, în cadrul
Conferinței pentru Dezarmare s-a constituit un Comitet Ad Hoc ca a avut ca obiect
„Prevenirea unei Curse a Înarm ării în Spațiul Extraatmosferic”.453 Mai mult, începând cu anul
1981 Adunarea General ă a ONU a adoptat un num ăr de 26 de rezolu ții privind prevenirea
cursei înarm ării în spațiul extraatmosferic, parte din ele având vot împotriv ă al SUA și Israel
și abțineri din partea unui num ăr semnificativ de state.454
În prezent exist ă două curente de opinie majore referitoare la înarmarea spa țiului, una
maximalist ă ce prive ște spațiul extraatmosferic ca fiind un posibil teatru de opera ții

451 Prin Directiva 2002/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind autorizarea
rețelelor și serviciilor de comunica ții electronice (Directiva privind autorizarea) se las ă la latitudinea statelor
membre procedura de autorizare. Spre exemplu, în Fran ța, prin Legea nr. 518 din 3 iunie 2008 privind
operațiunile spa țiale, la art. 5 se prevede c ă „Autoriza țiile emise în temeiul prezentei legi pot fi supuse
reglement ărilor emise în interesul siguran ței persoanelor și a bunurilor, de protec ție a sănătății publice și a
mediului și în special pentru a limita riscurile generate de de șeurile spa țiale. Aceste cerin țe pot fi, de asemenea,
impuse pentru a proteja interesele de securitate na țională sau pentru a asigura respectarea de c ătre Franța a
angajamentelor sale interna ționale.”, http://textes.droit.org/JORF/2008/06/04/0129/0001/
452 Akir,Y.I., „Space S ecurity: Possible Issues & Potential Solutions ”, Online Journal of Space Communication –
Satellite Security Issue no. 6, Winter 2004, p. 5, http://spacejournal.ohio.edu/issue6/pdf/ziad.pdf
453 CD/1217/1993 – Report of the Ad Hoc Committee on Prevention of an Arms Race in Outer Space –
(PAROS) http://daccess-dds-ny.un .org/doc/UNDOC/GEN/G93/621/48/ IMG/G9362148.pd f?OpenElement
454 RES 36/97C, RES 38/70, RES 39/59, RES 40/87, RES 41/53, RES 42/33, RES 43/70RES 44/112, RES
45/55, RES 46/33, RES 47/51, A/RES/48/74 , A/RES/49/74, A/RES/50/69 A/RES/51/44 , A/RES/52/37,
A/RES/53/76, A/RES/54/53, A/RES/55/32, A/RES/56/23, A/RES/57/57, A/RES/58/36, A/RES/59/65,
A/RES/60/54, A/RES/61/58, A/RES/62/20, http://www.oosa.unvienna.org/oosa /en/SpaceLaw/gares/index.html

158 militare455 în care armele ofer ă un avantaj strategic și cealaltă viziune, minimalist ă, ce
privește spațiul, ca utilizare militar ă, numai pentru avertizare timpurie și pentru monitorizarea
respectării acordurilor privind controlul armamentelor.456 Dincolo de aceste abord ări trebuie
avute în vedere aspectele eviden țiate de apari ția obiectelor spa țiale cu destina ție comercial ă
ce au condus la apari ția unui puternic curent de opinie conform c ăruia un mediu spa țial fără
arme este în interesul acelor na țiuni care se bazeaz ă pe sateliți comerciali.457
Din punct de vedere al cont rolul accesului la servicii le conexe domeniului spa țial,
statele au utilizat impunerea de restric ții fundamentate în special pe considerente de securitate
națională, considerente ce au condus la num eroase critici din partea entit ăților private, în
principal datorit ă costurilor suplimentare.
Din punct de vedere al sateli ților de comunica ții, majoritatea sistemelor de
comunica ții utilizate atât de for țele armate cât și de serviciile speciale sunt asigurate de
entități private.458
Acest aspect vine îns ă în competi ție cu politica de reducere a costurilor practicat ă de
entitățile private, ceea ce implic ă minimizarea nivelului de securitate și a cheltuielilor
aferente acestora. Considerente le legate de securitatea na țională nu pot îns ă prevala în fa ța
celor de ordin comercial, statel e neavând practic posibilitatea oblig ării la utilizarea anumitor
tehnologii.
Măsurile efective de control stau tot în autorizare și licențiere, prin legisla țiile
naționale și acordurile comerciale încheiate sau la car e au aderat statele, cel mai adesea prin
limitarea participa țiilor străine implicate în domeniul telecomunica țiilor.
În Portugalia, prin acordul încheiat cu Organiza ția Interna țională a Comer țului
participarea direct ă sau indirect ă a persoanelor fizice, care sunt non-reziden ți ai statelor
membre CE sau a societ ăților ori companiilor din afara Comunit ății Europene din afara CE
societăți sau firme în servicii de telecomunica ții, a căror exploatare implic ă utilizarea de
infrastructuri de telecomunica ții complementare, nu poate dep ăși 25 de procente.459
În Franța nicio persoan ă fizică ori juridic ă din afara Comunit ății Europene nu poate
deține direct mai mult de 20 de procente din ac țiunile sau drepturile de vot ale societ ăților

455 Ramay, A.R., „Armed Conflict on the Final Frontie r: The Law of War in Space”, The Air Force Law
Review, Vol. 48, 2000, p. 123, http://www.afjag.af.mil/shared/media/document/AFD-081204-031.pdf
456 Wolf, F.A., „Monitoring and Verification in Arms Cont rol”, Congressional Research Service, April 21, 2010,
p. 4, http://www.nti.org/e_research/sou rce_docs/us/congress/congressi onal_research_service/7.pdf
457 Waldrop,. E., „Weaponisation of Outer Space – US National Policy”, USAF SPACECOM High Frontier
Journal, Winter 2005, p. 35
458 În propor ție de peste 80 de procente, ac țiunile militare se bazeaz ă pe sateliți comerciali, cu un poten țial de
creștere cu 5 procente pe termen mediu, http://www.futron.com/2010_Futro n_Forecast_Summary_Findings.xml

159 autorizate s ă stabileasc ă și să opereze infrastructuri radio pe ntru furnizarea de servicii de
telecomunica ții pentru publicul larg.460
Unele state membre ale Comunit ății Europene men țin participarea public ă în anumi ți
operatori de telecomunica ții, aceasta nefiind considerat ă o limitare în accesul pia ța liberă.461
În Statele Unite restric ții privind acordarea de licen țe este supus ă unor restric ții în
cazul:
a) guvernelor str ăine și a reprezentan ților săi,
b) persoanelor f ără cetățenia SUA și reprezentan ților acestora,
c) corpora țiilor ce nu se supun legisla ției SUA sau
d) corpora țiilor americane în care mai mult de 20 de procente din capitalul social sunt
deținute de un guvern str ăin sau reprezentan ții acestora, persoane f ără cetățenia SUA sau unei
corporații ce nu intr ă sub inciden ța legislației SUA.462

4.2.2 Constrângeri juridice privind utilizarea militar ă a obiectelor spa țiale

Ținând cont c ă atât forțele militare cât și societatea civil ă se bazeaz ă practic pe
aceleași active spa țiale, este important de analizat constrângerile legale conexe utiliz ării
acestora de c ătre state.
Având în vedere c ă achiziția ori utilizarea diferitelor servicii spa țiale civile cum sunt
sateliții de comunica ții contractele ce stau la baza acestor tranzac ții pot fi surse ale limit ărilor
în privința utilizării militare. Un exemplu un acest sens poate fi închirierea exclusiv ă unui
transponder de comunica ții, prin contract interzicându-se dise minarea ulterioar ă de informa ții
ori utilizarea acestor informa ții în anumite scopuri.
Astfel de restric ții sunt prezente și în actele constitutive ale principalelor organiza ții
internaționale de telecomunica ții prin satelit, cum s unt EUTELSAT, INMARSAT și
INTLESAT.
În Conven ția privind crearea Organiza ției Europene de telecomunica ții prin satelit
EUTELSAT, la articolul 3 se stipuleaz ă că „segmentul spa țial al EUTELSAT existent sau în
curs de punere în func țiune în momentul unei astfel de solicit ări poate fi utilizat în Europa

459 http://www.wto.org/english/tratop_e/serv_e/t elecom_e/telecom_commit_exempt_list_e.htm
460 Ibid.
461 Center for Economic Studies CESifo Group – Foreign Ownership Restrictions in Telecommunications, 2009
http://www.cesifo-group.de/port al/page/portal/DICE_Content/I NFRASTRUCTURE/COMMUNICATION_
NETWORKS/Liberalisation%20Process/for-own-restr-TC.pdf
462 http://www.wto.org/english/tratop_e/serv_e/telecom_e/telecom_commit_exempt_list_e.htm , coroborat cu

160 pentru servicii specializate de telecomunica ții internaționale sau na ționale, așa cum sunt ele
definite la paragraful 1) al art. I al conven ției, dar nu în scopuri militare […]”.463
De asemenea, este men ționată excepția „furniz ării tuturor informa țiilor de baz ă
Adunării părților” la „instalarea, achizi ționarea sau utilizarea echipamentelor segmentului
spațial diferite de cele ale segmentului spa țial al EUTELSAT pentru a r ăspunde nevoilor sale
în materie de servicii publice de telecomunica ții internaționale în interiorul zonei de serviciu
a segmentului spa țial al EUTELSAT” pe mo tiv de „securitate na țională”.464
Convenția privind Organiza ția Interna țională de Telecomunica ții Maritime prin
Sateliți INMARSAT, la articolul 3 arat ă că „organiza ția își exercită activitățile exclusiv în
scopuri pa șnice”.465
Cât privește interpretarea termenului „pa șnic” în conformitate cu dreptul interna țional
spațial, aceasta a fost și este una controversat ă. Ținând cont de faptul c ă tratatele, potrivit
Convenției de la Viena, trebuie interpretate cu bun ă-credință, potrivit sensului obi șnuit al
termenilor și în lumina scopului și obiectului lor466, unii exper ți au considerat c ă în sintagma
„exclusiv în scopuri pa șnice” accentul ar trebui pus pe termenul “pa șnic” mai degrab ă decât
pe „scop”. Ambiguitatea nu rezult ă din adjectivul „exclusiv”, care clarific ă faptul că cerința
„scop pașnic” este necondi ționată, o primă calificare în acest sens fiind realizat ă în 1959 în
Tratatul Antarticii și abia ulterior în Tratatul Spa țial din 1967.467
În Acordul privind Organiza ția interna țională de telecomunica ții prin sateli ți
INTELSAT, la articolul 3, sunt prev ăzute constrângeri asupra utiliz ării militare a acestor
sateliți, fiind astfel interzise „servi ciile specializate de telecomunica ții” în scopuri militare.468

dispozițiile Legii Telecomunica țiilor din 1996, http://transition.fcc.gov/telecom.html
463 Convenție privind crearea Organiza ției Europeane de telecomunica ții prin satelit EUTELSAT, încheiat ă la
Paris la 15 iulie 1982, M.Of. nr. 93-94, 1 aug. 1990, http://www.cdep.ro/
464 Ibid., Art. 16
465 Convenție privind Organiza ția Interna țională de Telecomunica ții Maritime prin Sateli ți „INMARSAT”,
încheiată la Londra la 3 septembrie 1976, M.Of. nr. 93-94/1 aug. 1990, http://www.cdep.ro/
466 Năstase,.A, Aurescu., B., Jura., C., Drept intrna țional public – Sinteze pentru examen , Ed. C.H. Beck,
București, 2009, p. 298
467 von Noorden, W.D., “Inmarsat Use By Armed Forces: A Question Of Treaty Interpretation”, JOURNAL OF
SPACE LAW, Vol. 23, No. 1, 1995, p. 4
468 Acord din 20 august 1971 privind Organiza ția interna țională de telecomunica ții prin sateli ți „INTELSAT”
M.Of. nr. 56-57, 26 apr. 1990, http://www.cdep.ro/ ,
„Art. 3 Domeniul activit ăților INTELSAT
[…]
(d) Segmentul spa țial INTELSAT poate fi, de asemenea, utilizat la cerere și potrivit unor acorduri și condiții
adecvate, în folosul unor serv icii specializate de telecomunica ții internaționale sau na ționale, altele decât cele în
scopuri militare […].
e) INTELSAT poate, la cerere și potrivit unor acorduri și condiții adecvate, s ă furnizeze sateli ți sau instala ții
conexe diferite de segmentul spa țial INTELSAT, pentru:
[…]
(iii) servicii specializate de telecomunica ții, altele decât cele în sc opuri militare – cu condi ția ca acestea s ă nu

161 Dincolo de aceste izvoare de drept interna țional, restric țiile în privin ța utilizării
militare a activelor spa țiale se realizeaz ă, la nivel na țional, prin intermediul politicilor de
alocarea a spectrului de frecven țe în scopuri militare, deoarece Uniunea Interna țională a
Telecomunica țiilor nu are jurisdic ție asupra acestora469, rămânând totu și obligația limitării
perturbațiilor prejudiciabile470 cât și asigurării accesului echitabil la benzile de frecven ță
pentru radiocomunica ții și la orbitele sateli ților geosta ționari.471

4.2.3 Consecin țe de ordin juridic din implicarea sateli ților de comunica ții
în conflicte armate

Un efect imediat al utiliz ării acelora și active spa țiale atât pentru scopuri civile
comerciale cât și militare pe durata conflictelor militare, cu implica ții deosebite, este legat de
aplicabilitatea principiilor conflictelor armate interna ționale, așa cum sunt ele statuate de
Convențiile de la Geneva.
Astfel, Protocolul adi țional nr. 1 la Conven țiile de la Geneva arat ă că acțiunile trebuie
îndreptat asupra obiectivelor militare, obiective care „ofer ă un avantaj militar precis”472 cu
observația că trebuie evitate pagubele „excesive în raport cu avantajul militar concret și direct
așteptat”.473 Aceste dispozi ții stabilesc pentru no țiunea de avantaj militar, cea care ar justifica
atacul asupra activelor spa țiale, două dimensiuni, una legat ă de caracterul material și cealaltă
dată de caracterul direct al acestui avantaj.
O primă concluzie este rezultat ă din interpretarea a ceea se semnific ă „distrugere”,
„pierdere și pagubă” în sensul c ă dacă în materia conflictelor armate desf ășurate pe P ământ
aceste efecte sunt predictibile în spa țiu și timp, în ceea ce prive ște posibilele conflicte din
spațiul extraatmosferic ele sunt imposibil de cuantificat, datorit ă în principal de șeurilor

afecteze, în nici un fe l, exploatarea eficient ă și economic ă a segmentului spa țial INTELSAT.”
469 Constitu ția și Conven ția Uniunii Interna ționale a Telecomunica țiilor, semnate la Geneva la 22 decembrie
1992, M.Of. 272, 25 nov. 1993, art. 48, alin. 1 „Membrii î și păstrează întreaga lor libertate în ceea ce prive ște
instalațiile radioelectrice militare.”
470 Ibid., art. 48, alin. 2
471 Ibid., art. 44, alin. 2
472 Protocolul adi țional nr. 1 la Conven țiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protec ția victimelor
conflictelor armate interna ționale, Art. 52, alin. 2 „Atacurile vor fi strict limitate la obiectivele militare. În ceea ce
privește bunurile, obiectivele militare sunt limitate la bunur ile care, prin natura lor, prin amplasare, destina ție sau
utilizare, aduc o contribu ție efectivă la acțiunea militar ă și a căror distrugere, total ă sau parțială, capturare sau
neutralizare, în împrejur ările date, ofer ă un avantaj militar precis.”
473 Ibid., Art. 57, alin. 2 „a) cei care decid sau preg ătesc un atac trebuie:
[…]
iii) să se abțină de la lansarea unui atac de la care se poate a ștepta că va cauza, incidental […], pagube în bunuri cu
caracter civil sau o combina ție a acestor pierderi și pagube care ar fi excesive în raport cu avantajul militar concret și

162 spațiale rezultate, de șeuri cu durat ă de viață foarte mare.
Tot în sfera conflictelor militare, Regulamentul privitor la legile și obiceiurile r ăzboiului
pe pământ oferă protecția clădirilor, iar într-o interpretare extins ă bunurilor, destinate științific, sub
condiția ca acestea s ă nu fie utilizate în scop militar.474
Așadar se poate spune c ă sateliții precum și structurile terestre aferente acestora, în calitatea
lor de bunuri civile, destina ți scopurilor științifice beneficiaz ă de un plus de protec ție în situa ții de
conflict.
Trebuie men ționat că pentru realizarea efectiv ă a acestei protec ții, așa cum arat ă
Regulamentul sus-men ționat, exist ă o obligație anterioar ă de marcare vizibil ă și încunoștințare cu
privire la caracterul științific.475
Aceasta se coroboreaz ă și cu dispozi țiile Regulilor r ăzboiului aerian, fi xate de Comisia
Juriștilor la Haga, de și nu au fost adoptate într-o form ă obligatorie), care la articolul 25
reiterează protecția edificiilor consacrate științei.476
O consecin ță important ă a celor anterior expuse este legat ă de calificarea no țiunii de
neutralitate, în contextul rapor turilor dintre posibili beligeran ți. Astfel, potrivit primului articol din
Convenția privitoare la drepturile și îndatoririle puterilor și persoanelor neut re în caz de r ăzboi
terestru, teritoriul statelor ce se declar ă neutre este inviolabil cu obliga ția să nu permit ă
beligeranților de a nu instala pe teritoriul neut ru nici un mijloc de comunicare cu for țele beligerante
și nici de a nu permite utilizarea acestor instala ții în scop exclusiv militar.477
Dar Conven ția privitoare la drepturile și îndatoririle puterilor neutre în r ăzboiul pe
mare, arat ă că se interzice statelor neutre s ă furnizeze p ărților beligerante materiale de r ăzboi

direct așteptat;”
474 Anexa la Conven ția privitoare la legile si obiceiurile r ăzboiului terestru. Haga IV, Regulamentul privitor la
legile și obiceiurile r ăzboiului pe p ământ, Haga, 18 octombrie 1907 , la Art. 27, alin. 1 stipuleaz ă “În asediu și
bombardamente trebuie luate toate m ăsurile necesare pentru a cru ța, pe cât posibil, cl ădirile destinate cultelor, artelor,
științelor și binefacerii, monumentele istorice, spitalele și locurile de adunare pentru bolnavi și răniți, cu condi ția ca aceste
clădiri să nu fie întrebuin țate în acela și timp într-un scop militar.”
475 Ibid., Art. 27, alin. 1, “Datoria asedia ților este s ă marcheze aceste cl ădiri sau locuri de adunare prin semne
vizibile speciale, care vor fi dinainte aduse la cuno ștința asediatorului.”
476 Regulile r ăzboiului aerian. Fixate de Comisia Juri știlor la Haga, d ecembrie 1922 – februarie 1923, “Art. 25 – În
bombardamentul efectuat de c ătre aeronave vor trebui s ă fie luate de c ătre comandant toate m ăsurile necesare pentru a
cruța, pe cât posibil, edificiile consacrate cultelor, artelor, științei și binefacerii, monumentele istorice, navele-spital,
spitalele și celelalte locuri de adunare a bolnavilor și răniților, cu condi ția ca aceste edificii, obiective și locuri să nu fie
folosite, în acela și timp, în scopuri militare. Aceste monumente, obiective și locuri trebuie s ă fie marcate din timp cu
semne vizibile, pentru a fi observate de aeronave.”
477 Convenția privitoare la drepturile și îndatoririle Puterilor și Persoanelor neutre în caz de r ăzboi terestru, Haga,
18 octombrie 1907, “Art. 3 – Este, de asemenea, interzis beligeran ților :
(a) a instala pe teritoriul unei Puteri neutre o sta ție radiotelegrafic ă sau orice aparat menit a servi drept mijloc de
comunicare cu for țe beligerante pe uscat sau pe mare ;
(b) a se folosi de orice instala ție de acest fel, stabilit ă de dânșii înainte de r ăzboi, pe teritoriul Puterii neutre într-
un scop exclusiv militar și care n-a fost deschis ă serviciului de coresponden ță publică.”

163 și prin interpretare extins ă aceasta este aplicabil și în cazul sistemelor de sateli ți de
comunica ții, fie că este vorba de active spa țiale ori de sta ții terestre.478
Relevante în acest context sunt dispozi țiile Regulilor privind telegrafia f ără fir în timp de
război și război aerian, fixate de Comisia Juri știlor la Haga, care arat ă că instalarea și
operarea unui sistem de telecomunica ții pe un teritori u neutru de c ătre un beligerant
reprezintă o violarea a neutralit ății, iar în cazul existen ței sale statul neutru fiind ținut să
prevină utilizarea sa pentru transmiterea de informa ții privind ac țiunile militare.479
De asemenea, tot aplicabil sateli ților de telecomunica ții, cât prive ște furnizarea de
informații destinate ac țiunilor militare permite capturarea sa , iar in extremis la distrugerea
sa.480
Dacă analizăm cele de mai sus în contextul dreptului spa țial, coroborat cu faptul c ă în acest
domeniu activeaz ă atât statele cât și organiza ții interna ționale neguvernamentale,
interguvernamentale, regionale și internaționale, unde statele sunt ținute responsabile din punct de
vedere al dreptului interna țional și pentru activit ățile în domeniul spa țial desfășurate de entit ățile
private,481 rezultă că implicarea sectorului privat, eminamen te civil, dar cu un grad de control
ridicat, atât cât prive ște deciziile strategice cât și finanțarea efectiv ă prin participa ții, înăsprește
practic regimul responsabilit ății statelor fa ță de activit ățile în spațiul extraatmosferic desf ășurate de
entități private.
Mai mult, faptul c ă statele neutre nu pot învedera beligeran ților constrângeri asupra
comunicațiilor ce sunt fie în proprietat ea lor fie în cea a unor entit ăți private, cu condi ția ca aceast ă

478 Convenția relativă la drepturile și îndatoririle Puterilor neutre în r ăzboiul pe mare Haga, 18 octombrie 1907,
“Art. 6. Este interzis ă predarea sub orice titlu, direct ă sau indirect ă, din partea unei Puteri neutre c ătre o Putere
beligerant ă, de nave de r ăzboi, de muni ții sau de orice alt material de r ăzboi.”
479 Regulile privind telegrafia f ără fir în timp de r ăzboi și război aerian. Fixate de Comisia Juri știlor la Haga,
decembrie 1922 – februarie 1923,
“Art. 3 – Instalarea sau operarea sta țiilor de radio, în cadrul unei jurisdic ții neutre, de c ătre o putere beligerant ă
sau de către persoane în serviciile sale, constituie o înc ălcare a neutralit ății din partea beligerant ă, precum și o
încălcare a neutralit ății din partea Puterii neutre care permite inst alarea sau operarea de astfel de posturi.
Art. 4 – O Putere neutr ă nu este obligat ă să limiteze sau s ă interzică utilizarea sta țiilor radio aflate sub jurisdic ția
sa, cu excep ția situației în care m ăsura ar putea fi necesar ă pentru a preveni transmiterea de informa ții, destinate
unui beligerant, îcu privire la for țele militare sau opera țiuni militare […]”
480 Ibid., „Art. 6 […]
2. O navă sau o aeronav ă neutre, care, fiind în acela și timp în marea liber ă sau deasupra acesteia, transmite o
informație destinate unui beligerant cu privire la for țele militare sau opera țiuni, va putea permite capturarea
sa.[…]
Art. 7 […]
2. […] O nav ă sau o aeronav ă neutre, care nu se conformeaz ă îndrumărilor primite se expune la a se trage
împotriva sa. […] ”
481 Tratatul Spa țial din 1967, „Art. VI – Statele poart ă responsabilitatea interna țională pentru activit ățile
naționale în spa țiul extraatmosferic, indiferent dac ă ele sunt desf ășurate de organe guvernamentale sau
neguvernamentale”

164 măsură fie impus ă în mod egal tuturor beligeran ților,482 constituie o excep ție de la principiul
autoapărării, consfin țit de articolul 51 din Carta ONU.483
Aceasta este în fapt un drept limitat la autoap ărare, deoarece dac ă un stat neutru ar permite
utilizarea sistemelor sale de comunica ții de către un beligerant, cealalt ă parte beligerant ă ar avea
dreptul să ceară încetarea acestui suport ce creeaz ă avantaj militar și numai în cazul în care statul
neutru refuz ă să dea curs cererii îndrept ățite poate subzista dreptul p ărții beligerante la autoap ărare
prin interven ție militară.
Aceasta îns ă trebuie coroborat ă cu dispozi țiile Cartei ONU, privitoare la atribu țiile
Consiliului de Securitate, ce poate interven i pentru blocarea sistemelor de comunica ții, deci inclusiv
a accesului la sateli ți și serviciile conexe acestora.484
Consorțiile interna ționale reprezint ă o situație aparte datorit ă costurilor și tehnologiilor
implicate. Astfel, pentru sistemele de comunica ții dezvoltate de alian țele militare, cum este cazul
NATO,485 aspectele legate de neutralitate sunt pu țin probabil a fi puse în discu ție.
În schimb, pentru sistemele de sateli ți ce au aplicabilitatea atât militar ă cât și civilă,
problema este una important ă întrucât nu aderarea la organiza ția internațională nu asigură implicit și
că părțile vor fi alia ți într-un posibil conflict militar.
Aceasta face posibil ca unul din membri s ă utilizeze nelegal sistemele de comunica ții prin
sateliți, în beneficiul propriu sa u al unui be ligerant, atr ăgând după sine posibilitatea interven ției
militare din partea celorlal ți beligeran ți, chiar și asupra membrilor organiza ției ce nu au avut
cunoștință ori au fost implica ți direct în aceste ac țiuni.

482 Convenția privitoare la drepturile și îndatoririle Puterilor și Persoanelor neutre în caz de r ăzboi terestru, Haga,
18 octombrie 1907, “Art. 8. O Putere neutr ă nu este datoare s ă interzică sau să restrângă beligeranților folosin ța cablurilor
telegrafice ori telefonice, precum și a aparatelor de telegraf f ără fir, care sunt fie proprietatea sa, fie a companiilor ori a
particularilor.
Art. 9. Toate m ăsurile restrictive ori prohibitive luare de o Putere neutr ă cu privire la materiile ar ătate în articolele 7 și 8
vor trebui s ă fie uniform aplicate de ea beligeran ților.
Puterea neutr ă va veghea ca aceea și obligație să fie respectat ă de către companiile sau particularii proprietari de
cabluri telegrafice și telefonice, sau de aparate de telegraf f ără fir.”
483 Carta Na țiunilor Unite„Art. 51 – Nici o dispozi ție din prezenta Cart ă nu va aduce atingere dreptului inerent de
autoapărare individual ă sau colectiv ă în cazul în care se produce un atac armat împotriva unui Membru al
Națiunilor Unite, pîn ă când Consiliul de Securitate va fi luat m ăsurile necesare pentru men ținerea păcii și
securității internaționale. M ăsurile luate de Membri în ex ercitarea acestui drept de autoap ărare […] nu vor afecta
în nici un fel puterea și îndatorirea Consiliului de Securitate, în teme iul prezentei Carte, de a întreprinde oricând
acțiunile pe care le va socoti necesare pentru men ținerea sau restabilirea p ăcii și securității internaționale.”,
http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/carta_natiunilor_unite/
484 Ibid., „Art. 41 – Consiliul de Securitate poate hot ărî ce măsuri, care nu implic ă folosirea for ței armate, trebuie
luate spre a se da urmare hot ărârilor sale și poate cere Membrilor Na țiunilor Unite s ă aplice aceste m ăsuri. Ele
pot să cuprindă întreruperea total ă sau parțială a […] comunica țiilor feroviare, maritime, aeriene, po ștale,
telegrafice, prin radio și a altor mijloace de comunica ție, […].”
485 NATO SATCOM Program, http://www.nato.int/cps/en/natolive /topics_50092.htm?selectedLocale=en

165 4.3. REGIMUL JURIDIC AL CONTROLULUI EXPORTURILOR
PRODUSELOR ȘI TEHNOLOGIILOR CU DUBL Ă UTILIZARE

4.3.1. Implica țiile controlului exporturilor pentru sateli ții de comunica ții

Datorită specificului produselor cu dubl ă utilizare și posibilelor implica ții în domeniul
militar, acestea pot fi furnizate numai de un num ăr limitat de state. Ace ști furnizori
coopereaz ă la nivel interna țional în cadrul a patru mari regi muri de control al exporturilor.
Aceste regimuri interna ționale de control al exporturilor de produse și tehnologii cu
dublă utilizare sunt: Acordul de la Wassenaar (AW), Regimul de control al tehnologiilor
pentru rachete (MTCR), Grupul Australia (GA) și Grupul furnizorilor nu cleari (NSG). Nu to ți
furnizorii de produse cu dubl ă utilizare sunt membri de toate regimurile interna ționale de
control al exporturilor și nu toți membrii regimurilor au sisteme la fel de eficiente de control
al exporturilor.
Acordul de la Wassenaar privind c ontrolul exportului de arme conven ționale și
produse și tehnologii cu dubl ă utilizare a fost înfiin țat pentru a promova transparen ța și o mai
mare responsabilitate în tr ansferurile de arme conven ționale și produse și tehnologii cu dubl ă
utilizare cu aplica ții militare. Guvernele statelor membre se asigur ă că astfel de transferuri nu
contribuie la dezvoltarea sau consolidarea capacit ăților militare care submineaz ă securitatea și
stabilitatea interna țională și regional ă și că nu sunt deturnate de la scopul lor ini țial pentru a
sprijini astfel de capabilit ăți.
Acordului de la Wassenaar,486 a luat fiin ță în 1995, ca succesor al Comitetul de
Coordonare a Controlului Mult ilateral al Exportu rilor Strategice (COCOM), care a func ționat
între 1950 și 1994.
În aplicarea regimului de control se folosesc dou ă criterii,487 produse și tehnologii cu
dublă utilizare și de produse destinate capabilit ăților militare, obiectivele Acordului fiind:
 promovarea transparen ței și a unei mai mari responsabilit ăți cu privire la transferul
de arme conven ționale, produse și tehnologii cu dubl ă utilizare, pentru prevenirea
unor acumul ări destabilizatore;

486Statele participante la Aranjamentul de la Wassenaar sunt: Argentina, Australia, Austria, Belgia, Bulgaria,
Canada, Croa ția, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Fran ța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia,
Japonia, Lituania, Letonia, Luxemburg, Malta, Olanda, Noua Zeeland ă, Norvegia, Polonia, Portugalia, Coreea
de Sud, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Africa de Sud, Spania, Suedia, Elve ția, Turcia, Ucraina, Marea
Britanie și Statele Unite.

Home

166  introducerea în politicile na ționale a unor m ăsuri pentru asigurarea c ă transferurile
nu vor contribui la dezvoltar ea sau intensificarea capacit ății militare;
 întărirea regimurilor de control existente pentru armele de distrugere în mas ă și
sistemele de întrebuin țare a acestora, ca și a altor m ăsuri recunoscute pe plan
internațional, destinate s ă promoveze transparen ța și o mai mare responsabilitate,
 promovarea cooper ării pentru prevenirea achizi ționării de armamente și produse
sensibile, cu dubl ă utilizare, pentru scopuri finale militare, dac ă situația din
regiune provoac ă serioase îngrijor ări pentru statele participante.
Regimul de control al tehnologi ilor pentru rachete (MTCR)488, a luat fiin ță în 1987, de
către șapte state,489 principali furnizori în tehnologia rachetelor, st atele membre convenind s ă
controleze transfer ul echipamentelor și tehnologiilor capabile s ă contribuie la dezvoltarea
sistemelor de rachete sau vehicule aeriene f ără pilot, care pot transporta înc ărcături de cel
puțin 500 kg pe o raz ă de cel pu țin 300 km. aceasta deoarece în ultimii ani a crescut
îngrijorarea privind prolifer area rachetelor capabile s ă transporte înc ărcături chimice și
biologice, care sunt semnificativ mai u șoare decât cele nucleare, s- a ajuns la un acord pentru
includerea pe liste a oric ărei rachete capabile s ă transporte orice înc ărcătură pe o rază de cel
puțin 300 km.
Acest lucru a fost destinat pentru a opri transferul de rachete capabile s ă transporte un
focos nuclear. În 1992, ca urmare a r ăzboiul din Golf, MTCR a fost extins pentru a include
sistemele de rachete capabile s ă transporte înc ărcături chimice și biologice mai mici.
Parametrii au fost apoi extin și pentru a acoperi transferul de echipamente capabile de a oferi o
sarcină utilă cu masă zero pe o raz ă de acțiune de cel pu țin 300 km.
Produsele MTCR sunt clasificate în dou ă categorii490:
 categoria I, include sisteme complete de rachete și sisteme de vehicule aeriene f ără
pilot, capabile s ă transporte înc ărcături de lupt ă de cel pu țin 500 kg pe o raz ă de
cel puțin 300 km, facilit ăți de produc ție pentru aceste sisteme, subsisteme de baz ă
ale rachetelor (ex. trepte de rachet ă, vehicule de reintrare, motoare rachet ă,
sisteme de dirijare și mecanisme de ini țiere a focului);
 categoria II, include sistemele complete de rachete și sistemele de vehicule aeriene
fără pilot, altele decât cele prev ăzute la categoria I, capabile de o raz ă de acțiune

487 http://www.wassenaar.org/contro llists/2005/Criteria_ as_updated_at_the_ December_2005_PLM.pdf
488 http://www.mtcr.info/english/index.html
489 Statele Unite, Japonia, Marea Britanie, Germania Federal ă, Italia, Fran ța și Canada. Ulterior num ărul statelor
membre a crescut pân ă la 34. România nu este parte a acestui regim de control al exporturilor.

167 de cel pu țin 300 km, cât și o gamă largă de produse și tehnologii ce includ
combustibili, materiale structurale, echipamente de naviga ție, echipamente de
testare etc.
Grupul Australia (AG)491, este un grup informal de cooperare, creat la ini țiativa
Australiei în 1985, privind introducerea și menținerea controlului pentru prevenirea
proliferării armelor chimice și biologice, în condi țiile în care Conven ția pentru Interzicerea
Armelor Chimice492 era încă în stadiul de negociere. AG a elaborat listele de control
incluzând precursori chimici, agen ți biologici, echipamentele chimice și biologice aferente și
tehnologiile care sunt criti ce pentru proliferator.
Grupul furnizorilor nucleari (NSG)493 a fost creat în anul 1978, la Londra, cunoscut și
sub denumirea de Grupul de la Londra, a luat fiin ță în urma unui test nucl ear realizat de India,
cu scopul de a asigura cadrul ne cesar pentru controlul exporturilo r de produse care servesc în
mod exclusiv scopurilor nucleare, precum și produselor cu dubl ă utilizare pentru realizarea
armelor nucleare. Acest grup de țări producătoare de tehnologie nuclear ă urmărește atingerea
obiectivului de neproliferar e prin implementarea a dou ă seturi de linii dir ectoare referitoare la
controlul exporturilo r de produse nucleare și cu dublă utilizare.
Din punct de vedere al sateli ților de telecomunica ții și posibilitatea utiliz ării acestora
în aplicații și operații militare, ca produs ori tehnologie cu dubl ă utilizare, apli cabile direct
sunt Acordul de la Wassenaar și Regimul de control al tehnologiilor pentru rachete.

4.3.2 Controlul exporturilo r în domeniul sateli ților de comunica ții în Europa

Pe plan european, pentru transpunerea prevederilor Rezolu ției 1540 din 28 aprilie
2004 a Consiliului de Securitate al ONU494 și realizarea unui cadru normativ unitar la nivel
comunitar pentru controlul produselor cu dubl ă utilizare, a fost adoptat Regulamentul (CE)
nr. 428/2009 al Consiliului din 5 mai 2009.495

490 http://www.mtcr.info/english/guidelines.html
491 http://www.australiagroup.net/
492 A/RES/47/39, http://www.un.org/Depts/dda/WMD/cwc/
493 http://www.nuclearsuppliersgr oup.org/Leng/default.htmv
494 Rezoluția S/RES/1540, adoptat ă de Consiului de Securitate al ONU la cea de-a 4956 reuniune, la 28 aprilie
2004, http://daccess-dds-ny.un .org/doc/UNDOC/GEN/N04/328/43/ PDF/N0432843.pdf?OpenElement
495 Regulamentul (CE) nr. 428/2009 al Consiliului din 5 mai 2009 de instituire a unui regim comunitar pentru
controlul exporturilor, transferului, serviciilor de intermediere și tranzitului de produse cu dubl ă utilizare,
J.Of.UE. L 134/1, 29.05.2009, http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:134:0001:0269:RO:PDF .
Acest Regulament înlocuie ște practic Regulamentul (CE) nr. 1334/ 2000 de instituire a unui regim comunitar
pentru controlul exporturilor de produse și tehnologii cu dubl ă utilizare.

168 Produsele cu dubl ă utilizare, supuse regimului de control al exporturilor, al
transferului, intermedierii și tranzitului au fost definite ca fiind „produse, inclusiv produse
software și tehnologii, care pot avea o utiliz are atât civil ă, cât și militară și includ toate
produsele care pot fi utilizate at ât în scopuri neexplozive, cât și la fabricarea armelor nucleare
sau a altor dispozitive nucleare explozive”.496
Noțiunea de tehnologie, nu cuprins ă la capitolul destinat defini țiilor în cadrul
Regulamentului îns ă este detaliat ă în anexe și are o semnifica ție mai larg ă, fiind definit ă drept
„informații specifice necesare pentru dezvoltarea , producția sau utilizarea bunurilor. Aceste
informații iau forma de date tehnice sau asistență tehnică”497 cu observa ția că controlul
transferurilor de „tehnologie” nu se aplic ă acelor cuno ștințe care apar țin „domeniului public”
sau care țin de „cercetarea științifică fundamental ă”.498
Acest control îns ă nu se realizeaz ă și asupra materialelor de r ăzboi conven ționale
(armamente, materiale, muni ții) față de care statele pot lua toate m ăsurile pe care le consider ă
necesare pentru protec ția intereselor conexe siguran ței naționale.499
Regulamentul (CE) nr. 428/2009, în special lista produselor și tehnologiilor cu dubl ă
utilizare cuprinse la Anexele I și IV, a fost elaborate astfel încât s ă poată fi actualizat în
conformitate cu evolu țiile tehnologiei moderne și cu obliga țiile și angajamentele pe care
statele membre le-au acceptat în calitate de membre ale regimurilor interna ționale de control
al exporturilor de produse și tehnologii cu dubl ă utilizare.500 Mai mult, în mod explicit
Regulamentul dispune ca Anexele I și IV se actualizeaz ă, prima conform obliga țiilor și
angajamentele relevante asumate de statele membre, iar cea de-a doua, ținând cont de
interesele statelor membre în materie de ordine și siguranță publică.501

496 Ibid., Art. 2, alin. 1
497 Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 428/2009, p. 28
498 Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 428/2009, p. 14
499 Art. 346, alin. 1, lit. b) din Tratatul privind func ționarea Uniunii Europene, „b) orice stat membru poate lua
măsurile pe care le consider ă necesare pentru protec ția intereselor esen țiale ale siguran ței sale și care se refer ă la
producția sau comer țul cu armament, muni ție și material de r ăzboi; aceste m ăsuri nu trebuie s ă modifice
condițiile de concuren ță pe piața internă în ce prive ște produsele ce nu sunt destinate unor scopuri specific
militare.”, J.Of.UE. C 83/47, 30.03.2010,
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUri Serv.do?uri=OJ:C:2010:083:0047:0200:RO:PDF
500 Paragraf 6, Preambul, Regulamentul (CE) nr. 428/2009, „ Deciziile referitoare la actualizarea listei comune
de produse cu dubl ă utilizare care fac obiectul controalelor la export trebuie s ă fie în conformitate cu obliga țiile
și angajamentele pe care statele membre le-au acceptat în calitate de membre ale regimurilor interna ționale de
neproliferare și de control al exporturilor sau pr in ratificarea tratatelor interna ționale în materie.”
501 Art. 15, Regulamentul (CE) nr. 428/2009,
„(1) Lista de produse cu dubl ă utilizare prev ăzută în anexa I se actualizeaz ă în conformitate cu obliga țiile și
angajamentele relevante și cu modific ările acestora, pe care statele membre le-au acceptat în calitate de membre
ale regimurilor interna ționale de neproliferare și de control al exporturilor sau prin ratificare a tratatelor
internaționale în materie.

169 Pentru a se putea realiza e xportul conform regimului de control impus de Regulament
orice exportator, definit la Articolul 2, trebuie s ă obțină în prealabil o autoriza ție. Aceast ă
autorizație presupune existen ța unuia din cele trei situa ții posibile.
Potrivit primei situa ții, exportatorul este informat de c ătre autorit ățile competente ale
statului membru ori are motive s ă suspecteze c ă produsele în cauz ă sunt sau pot fi destinate,
integral sau par țial, oricăruia din scopurile incriminate de Regulament.502
A doua situa ție face trimitere la exportul realizat c ătre o destina ție ori țară supusă unui
embargo decis de Consiliul Uniunii Europene, Organiza ția pentru Securitate și Cooperare în
Europa sau Organiza ția Națiunilor Unite.503
În cea de-a treia situa ție, este necesar ă o autoriza ție în cazul exportului de produse ce
sunt sau pot fi destinate, integral sau par țial, utilizării ca părți sau componente ale produselor
militare prev ăzute în lista militar ă națională și care au fost exportate de pe teritoriul statului
membru respectiv f ără autorizația prevăzută de legisla ția internă a statului membru.504
Autorizarea efectiv ă conform dispozi țiilor Regulamentului are dou ă dimensiuni
principale, una comunitar ă și alta națională. Astfel, în aplicarea principiului subsidiarit ății,
scopul cre ării Regulamentului este instituirea autoriza ției generale comunitare de export. Pe
lângă acesta exist ă și componentele na ționale, ce se acord ă de către autorit ățile competente
ale statelor membre, autoriza ții pot fi individuale, globale sau generale.

(2) Anexa IV, care reia par țial anexa I, este actualizat ă ținându-se cont de articolul 30 din Tratatul de instituire a
Comunității Europene, adic ă de interesele statelor membre în materie de ordine public ă și de securitate public ă.”
502 Art. 4, alin. 1, Regulamentul (CE) nr. 428/2009, „(1) Pentru exportul produselor cu dubl ă utilizare care nu
sunt prev ăzute în anexa I este necesar ă o autoriza ție de export în cazul în care expo rtatorul a fost informat de
către autorit ățile competente ale statului membru în care este stabilit c ă produsele în cauz ă sunt sau pot fi
destinate, integral sau par țial, utiliz ării la dezvoltarea, prod ucerea, manipularea, func ționarea,
întreținerea,depozitarea, detectarea, identificarea sau dise minarea armelor chimice, biologice sau nucleare sau a
altor dispozitive nucleare explozive ori la dezvoltarea, producerea, între ținerea sau depozitarea rachetelor care
pot fi purt ătoare de astfel de arme .” coroborat cu dispozi țiile de la alin. 5: „[…] în cazul în care exportatorul are
motive să suspecteze c ă aceste produse sunt sau pot fi destinate, integral sau par țial, oricăreia dintre utiliz ările
menționate la alineatul (1). ”
503 Art. 4, alin. 2, Regulamentul (CE) nr. 428/2009, „(2) Pentru exportul produselor cu dubl ă utilizare care nu
sunt prev ăzute în anexa I este, de asemenea, necesar ă o autoriza ție în cazul în care țara cump ărătoare sau de
destinație este supus ă unui embargo de arme, decis printr-o pozi ție sau o ac țiune comun ă adoptată de Consiliu
sau printr-o decizie a Organiza ției pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) ori unui embargo de arme
impus printr-o rezolu ție obligatorie a Consiliului de Securitate al Organiza ției Națiunilor Unite și în cazul în care
exportatorul a fost informat de c ătre autorit ățile menționate la alineatul (1) c ă produsele în cauz ă sunt sau pot fi
destinate, integral sau par țial, unei utiliz ări finale militare. ”
504 Art. 4, alin. 3, Regulamentul (C E) nr. 428/2009, „(3) Este necesar ă, de asemenea, o autoriza ție pentru
exportul produselor cu dubl ă utilizare care nu sunt prev ăzute în anexa I în cazul în care exportatorul a fost
informat de autorit ățile menționate la alineatul (1) c ă produsele în cauz ă sunt sau pot fi destinate, integral sau
parțial, utilizării ca părți sau componente ale produselor militare prev ăzute în lista militar ă națională și care au
fost exportate de pe teritoriul statului membru respectiv f ără autorizația prevăzută de legisla ția internă a statului
membru respectiv sau cu înc ălcarea acestei autoriza ții.”

170 Astfel, cele patru tipuri de autoriza ții prin care se realizeaz ă controlul exporturilor
produselor și tehnologiilor cu dubl ă utilizare sunt:505
 „autorizație general ă comunitar ă de export” înseamn ă o autoriza ție de export
pentru exporturi c ătre anumite țări de destina ție, disponibil ă pentru to ți
exportatorii care îndeplinesc condi țiile de utilizare cuprinse în anexa II;
 „autorizație global ă de export” înseamn ă o autoriza ție acordat ă unui anumit
exportator în ceea ce prive ște un tip sau o catego rie de produse cu dubl ă utilizare,
care poate fi valabil ă pentru exporturile c ătre unul sau mai mul ți utilizatori finali
specificați și/sau în una sau mai multe țări terțe specificate;
 „autorizație general ă națională de export” înseamn ă o autoriza ție de export
acordată în temeiul articolului 9 alineatul (2) și definită de legisla ția națională în
conformitate cu articolul 9 și anexa IIIc;
 „autorizație individual ă de export” înseamn ă o autoriza ție acordat ă unui anumit
exportator pentru un utilizator final sau destinatar dintr-o țară terță și care se refer ă
la unul sau mai multe produse cu dubl ă utilizare.
Astfel, pentru controlul e xporturilor în domeniul sateli ților de telecomunica ții precum
și pentru produsele și subcomponentele asociate, a șa cum sunt ele cuprinse de Anexa I, este
aplicabil regimul autoriz ării prealabile.506
Autorizația necesar ă este de tipul autorizație general ă națională de export emisă
conform dispozi țiilor art. 9 alin. 2 din Regulament, de c ătre autorit ățile naționale ale statelor
membre.
Exportatorii în domeniul sateli ților de telecomunica ții pun la dispozi ția autorităților
naționale competente toate informa țiile relevante necesare cu priv ire la cererile de autoriza ții
de export, astfel încât s ă furnizeze informa ții complete, în special în ceea ce prive ște
utilizatorul final, țara de destina ție și utilizarea final ă a produsului exportat. Autoriza ția poate
fi condiționată, după caz,de o declara ție de utilizare final ă.507
În cazul în care exist ă dubii la clasificarea produsului , fabricantul ori exportatorul
trebuie să se adreseze autorit ății naționale care va decide opor tunitatea supunerii exportului
produsului controlului prin auto rizare. Mai mult, statele membre sunt cele care decid, prin
legislația națională, asupra încadr ării anumitor produse cu dubl ă utilizare care nu sunt

505 Art. 2, lit. 8) – 10), Regulamentul (CE) nr. 428/2009
506 Art. 3, Regulamentul (CE) nr. 428/2009
507 Art. 9, alin. 2, Regulamentul (CE) nr. 428/2009

171 prevăzute în anexa I și informeaz ă, după caz, celelalte state membre și Comisia cu privire la
aceasta.508

4.3.3. Controlul exporturilo r în domeniul sateli ților de comunica ții în Federa ția Rusă

În Federa ția Rusă controlul exporturilor are ca fundament Legea federal ă nr. 183 din
18 iulie 1999, cu modific ările și complet ările ulterioare, ce asum ă, pe lângă alte obiective,
„implementarea obliga țiilor ce decurg din tratatele interna ționale la care Federa ția Rusă este
parte, în domeniul neprolifer ării armelor de distrugere în mas ă, a vectorilor acestora cât și
pentru controlul exporturilor militare și cu dublă utilizare”.509
În sensul legii, prin produse și tehnologii supuse contro lului exportului sunt în țelese,
„materiile prime, echipamentele, informa țiile științifice și tehnice, lucr ările și serviciile,
drepturile de proprietate intelectual ă, care, datorit ă caracteristicilor și propriet ăților lor pot
aduce o contribu ție semnificativ ă la crearea de arme de distrugere în mas ă, a vectorilor
acestora precum și a altor tipuri de arme, produse și tehnologii militare, care sunt deosebit de
periculoas ă în ceea ce prive ște pregătirea și (sau) comiterea actelor de terorism”.510
Listele cu produse și tehnologii, potrivit articolului 6 din lege, sunt aprobate prin
decret preziden țial, la propunerea guvernului federal, implementarea politicii de control al
exporturilor intrând în atribu țiile unui organism interministerial federal, Serviciul Federal
pentru Controlul Tehnic și al Exporturilor (FSTEC), pr in Oficiul de Control al
Exporturilor.511
Operațiunile comerciale c ătre persoane str ăine, ce implic ă produse și tehnologii
suspuse regimului de control al exporturilor solicit ă ab initio existența unui angajament scris
din partea beneficiarului c ă respectivele în crearea de armamente.512
Exportul acestor produse și tehnologii poate fi realizat numai prin intermediul unei
persoane juridice ruse, care are implementat un program intern de cont rol al exporturilor în
urma căruia a primit un Certificat de Acreditare emis de stat, și numai pe baza unei licen țe
generale ori individuale eliberate de organul executiv federal special împuternicit în acest
sens.513

508 Art. 4, alin. 6, Regulamentul (CE) nr. 428/2009
509 Art. 4, Legea federal ă nr. 183-F3 din 18 iulie 1999, http://fstec.ru/component/attachments/download/222
510 Art. 1, Ibid.
511 http://www.fstec.ru/
512 Art. 18, alin. 1 din Legea federal ă nr. 183-F3 din 18 iulie 1999
513 Ibid, Art. 16 și Art. 19

172 Aceasta înseamn ă că toate entit ățile ce desf ășoară activități de cercetare, dezvoltare și
producție în domenii conexe ap ărării și siguranței naționale, ce au activit ăți de export, trebuie
să implementeze acela și tip de program de c ontrol al exporturilor.
Licența individual ă este eliberat ă pentru remiterea unui pro dus supus controlului în
cadrul unui singur contract, o singur ă dată într-un an calendaristic.514 Acest tip de licen ță
poate fi eliberat ă atât pentru import cât și pentru export.
Licența general ă este eliberat ă numai persoanelor juridice ruse, potrivit Art. 16 din
Legea privind controlul exportur ilor, pentru exportul anumitor tipuri de produse controlate în
țări străine, care respect ă principiile general recunoscute și normele dreptului interna țional
privind neproliferarea armelor de distrugere în mas ă și a vectorilor lor.515
Această lege introduce procedura catch-all , similară cu cea din Regulamentul (CE )
nr. 428/2009, în sensul c ă, prin articolul 20 se stipuleaz ă:516
 este interzis persoanelor de na ționalitate rus ă de a contracta ori efectua opera țiuni
de comerț exterior cu bunuri, informa ții, lucrări, servicii și drepturi de proprietate
intelectual ă ori să participe în orice alt mod la acestea dac ă au luat cuno ștință că
respectivele bunuri, informa ții, lucrări, servicii și drepturi de proprietate
intelectual ă urmează a fi utilizate de c ătre un stat ori persoan ă străine pentru a
produce arme de distrugere în mas ă ori vectori purt ători, ori pentru a preg ăti și
(sau) efectua acte de terorism;
 exportatorii au obliga ția de a ob ține, conform procedurilo r stabilite de guvern,
autorizația emisă de organul interministerial de control al exporturilor pentru
realizarea opera țiunilor respective cu bunuri, informa ții, lucrări, servicii și drepturi
de proprietate intelectual ă ce nu sunt incluse în liste prev ăzute la articolul 6, în
situațiile în care ace știa au motive întemeiate s ă suspecteze c ă respectivele cu
bunuri, informa ții, lucrări, servicii și drepturi de proprietate intelectual ă ar putea fi
utilizate la crearea de arme de distrugere în mas ă, a vectorilor lor purt ători, altor
tipuri de arme și echipamente militare, ori sunt achizi ționate în numele unor
persoane fa ță de care exist ă informații că sunt implicate în activit ăți teroriste, ori
dacă exportatorii au informat în scris desp re aceasta organele federale special
abilitate în domeniul controlului exporturilor.

514 http://fstec.ru/component/a ttachments/download/222
515 Ibid.
516 Art. 20, (Legea federal ă nr. 183-F3 din 18 iulie 1999)

173 Sateliții de comunica ții și segmentele terestre aferente sunt prev ăzute, ca și elemente
supuse controlului exporturilo r, în Decretul preziden țial nr. 580 din 5 mai 2004, prin care a
fost aprobat ă lista cu produse și tehnologii cu dubl ă utilizare, care pot fi folosite pentru a crea
arme și echipamente militare, și pentru care se impune controlul exporturilor.517

4.3.4. Controlul exporturilo r în domeniul sateli ților de comunica ții în China

În privin ța controlului exportu rilor de produse și tehnologii cu dubl ă utilizare,
fundamental ă este Legea comer țului exterior din 1994518, prin intermediul c ăreia China poate
restricționa exportul anumitor produse și tehnologii din ra țiuni ce țin de „securitate
națională”, „interes public”,519 pe baza listelor de produse suspuse controlului520 și prin
autorizarea unor astfel de produse și tehnologii.521
Ulterior, extinzând aplicabilitatea dispozi țiilor Regulamentului privind controlul
exporturilor produselor militare din 1997522 la cele cu dubl ă utilizare, export bazat pe trei
principii fundamentale523, a fost elaborat ă baza legisla ției actuale privind controlul produselor

517 Acest decret a fost modifiat succesiv prin Decretele 1384/2005, 326/2008, 1726/2008 și 1661/2011
http://www.vstu.ru/files/webmaster/document/2291/ob_utverzhdenii_spiska_tovarov_i_tehnologiy_dvoynogo_n
aznacheniya_kotorye_mogut_byt_ispolzovany_pri_sozdanii_vooruzheniy_i_voennoy_tehniki.rtf
518 Legea Comer țului Exterior, 6 Aprilie 2004, http://www.gov.cn/flfg/2005-06/27/content_9851.htm
519 Ibid.
„Articolul 16
Statul poate restric ționa importul și exportul de produse și tehnologii în oricare dintre urm ătoarele circumstan țe:
(1) pentru ap ărarea securit ății naționale sau a intereselor publice, […]
(7) în temeiul tratatelor interna ționale sau acordurilor semnate sau la care a aderat Republica Popular ă Chineză,
[…] Articolul 17
Statul va interzice importul sau exportul de produse și tehnologii care se încadreaz ă în oricare din urm ătoarele
categorii: (1) cele care pun în pericol securitatea na țională sau a intereselor publice;
(2) cele ale c ăror import sau la export trebuie s ă fie interzis pentru protec ția vieții sau sănătății umane;
(3) cele care afecteaz ă mediul înconjur ător;
(4) în temeiul tratatelor interna ționale sau acordurilor semnate sau la care a aderat Republica Popular ă Chineză
[…].”
520 Ibid., Art. 18, „Departament ele competente […] elaboreaz ă, actualizeaz ă și publică lista de și tehnologii al
căror import sau export este interzis sau restric ționat în conformitate cu dispozi țiile articolelor 16 și 17 din
prezenta lege. […]”
521 Ibid., Art. 19, „Produsele ce fac obiectul unor restric ții de import sau de export se gestioneaz ă prin alocarea
de cote sau emiterea de licen țe; în timp ce tehnologiile supuse restric țiilor de import sau de export se gestioneaz ă
prin emiterea de licen țe.”
522 Regulamente privind Controlul Exportului Produselor Militare, 22 Octombrie 1997,
http://www.yfzs.gov.cn/gb/info/ LawData/gjf2001q/gwyfg/2003-07/18/1043584988.html
523 Ibid., „Articolul 5
Toate exporturile militare ar trebui s ă fie în concordan ță cu următoarele principii:
(1) Statele ar trebui s ă ajute țara beneficiar ă să își dezvolte capabilit ățile de legitim ă apărare;
(2) Ele nu ar trebui s ă pună în pericol pacea, securitatea și stabilitatea în regiunile în cauz ă și în întreaga lume;
(3) Acestea nu ar trebui s ă intervină în afacerile interne ale țării beneficiare.”

174 și tehnologiilor cu dubl ă utilizare sub forma Regulamentului privind controlul exporturilor
rachetelor și produselor și tehnologiilor asociate.
Din perspectiva adopt ării normelor și principiilor de drept interna țional în materie,
promulgarea acestui Regulament împreun ă cu listele de produse și tehnologii supuse
controlului exportu rilor, liste ce fa c trimitere expres ă la sateli ți și componentele asociate
acestora,524 reprezint ă un punct crucial în evolu ția sistemului de drept chinez.525
De menționat că acest Regulament aduce ca inova ție în sistemul de drept chinez
prevederea de tip catch-all526 precum și abordarea din materia c ontrolului exporturilor din
SUA, cea a prezumției de refuz către anumite destina ții și utilizatori finali, abordare specific ă
sateliților de comunica ții întâlnit și în prevederile Regimului de Control pentru Tehnologia
Rachetelor.
Noțiunea de tehnologii cu dubl ă utilizare este definit ă drept informa ția specific
necesară pentru dezvoltarea , producerea ori utilizarea unui produs, informa ție ce poate lua
forma asisten ței tehnice ori a datelor tehnice. Exist ă totuși o excep ție de la acest regim, cea
legată de domeniul public și cea conex ă cercetării științifice fundamentale .527
Până în 2009 autorizarea528 exporturilor de produse și tehnologii cu dubl ă utilizare,
implicit și pentru domeniul sateli ților de comunica ții, se realiza confor m principiului “o
singură licență, o singur ă utilizare” sau “o singur ă licență, un singur punct vamal”. Pe lâng ă
aceste mecanisme exista posibilitatea unei autoriz ări de tipul „o singur ă licență, mai multe
utilizări”, cu observa ția că numărul de utiliz ări era de maxim 12 în interiorul termenului de
valabilitate al autoriza ției.529

524 Ibid., Anexa
525 Liu Jieyi, Director General, Departamentul Control Armamente și Dezarmare, MAE chin ez, la 22 august
2002, „Promulgarea Regulamentelor și Listei de control marcheaz ă o piatră de hotar în sistemul juridic chinez
privind controlul exporturilor”,
http://www.china-un.org/eng/chinaandun/d isarmament_armscontrol/qtxx/t29272.htm
526 Art. 16 din Regulamentului privind controlul exporturilor rachetelor și produselor și tehnologiilor associate,
“Atunci când exportatorul cunoa ște ori ar trebui s ă cunoască că produselor și tehnologiile asociate rachetelor ce
urmează a fi exportate vor fi utilizate de c ătre utilizatorul final în mod direct în programul s ău de dezvoltare a
rachetelor și a vectorilor purt ători prevăzute în Lista de control, pentru a realiza arme de distrugere în mas ă,
exportul va fi suspus dispozi țiilor acestor Regulamente chiar dac ă produsele ori tehnologiile nu sunt cuprinse de
Lista de control”
527 Art. 2 din Anexa din 2002 la Regulamentele Republicii Populare Chineze privind controlul exporturilor
rachetelor și produselor și tehnologiilor asociate,
„a) în domeniul public conform Listei se refer ă la tehnologii care au fost f ăcute disponibile f ără restricții privind
diseminarea lor ulterioar ă. (restricțiile legate de copyright nu rezult ă în excluderea tehnologiei din “domeniul
public”.)
b) cercetarea științifică fundamental ă se referă la lucrările experimentale și teoretice realizate în principal pentru
obținerea de noi cuno ștințe asupra principiilor fundamentale ale fenomenelor și faptelor observabile și nu
îndreptate primordial c ătre un scop ori obiectiv practice imediat.”
528 http://exportcontrol.mofcom.gov.cn
529 Art. 15, M ăsuri pentru Administra ție privind Licen ța de Importul și Export pentru Produse și Tehnologii cu

175 În prezent sistemul de licen țiere al exporturilor de produse și tehnologii cu dubl ă
utilizare, prevede existen ța a unui singur tip de licen ță, denumit ă licență generală de export ,
ce are dou ă categorii: categoria A, ce permite, în inte riorul perioadei de valabilitate a licen ței,
exportul a unul sau mai multe produse ori tehnologii cu dubl ă utilizare c ătre unul sau mai
mulți utilizatori finali afla ți în una sau mai multe țări de destina ție, și categoria B, ce permite,
în interiorul perioadei de valabilitate a licen ței, exportul unui singur pr odus ori tehnologii cu
dublă utilizare c ătre un singur utilizator final aflat într-o unic ă țară de destina ție.530
Valabilitatea maxim ă a licenței este de trei ani.
De menționat este c ă exportatorul de produse și tehnologii cu dubl ă utilizare, trebuie
să se înregistreze în prealabil ob ținând astfel o autorizare pentru activitatea de export și
separat, o licen ță de export. Exportatorii sunt obliga ți la a declara c ă produsele și tehnologiile
nu sunt folosite pentru alte scopuri decât cele declarate la utilizatorii finali, nici c ă nu se
transferă unei terțe părți fără acordul prealabil al guvernului chinez.

4.3.5. Controlul exporturilo r în domeniul sateli ților de comunica ții în Statele Unite

Înainte de a detalia regimul de c ontrol al exporturilor produselor și tehnologiilor cu
dublă utilizare trebuie subliniat c ă în conformitate cu articolul 1 din Constitu ția SUA,531
Congresul poate impune orice restric ții asupra comer țului cu alte state, dac ă sunt afectate
interesele de securitate na țională și politică externă americane, întrucât implicarea în comer țul
exterior este v ăzută ca fiind un privilegiu iar nu un drept.532
Din punct de vedere al defini țiilor utilizate, termenul de produs se refer ă la „orice
articol, substan ță naturală ori produs ă artificial, material, furni zat sau manufacturat, incluzând
echipamentele de verificare și control și excluzând datele tehnice” iar tehnologie se refer ă la
“informație și know-how ce poate fi utilizat ă pentru a proiecta, real iza, manufactura, utiliza
ori repara produse, inclusiv software pentru calculatoare și informa ții tehnice dar nu
produsele în sine”.533

Dublă Utilizare, emise de Ministerul Comer țului și Administra ția General ă a Vămilor, în vigoare la 1 ianuarie
2006.
530 Art. 5 din Ordinul nr. 8 din 19 mai 2009 al Ministerului Comer țului privind M ăsurile pentru Administra ție
privind Licen ța de Import și Export de Produse și Tehnologii cu Dubl ă Utilizare,
http://www.chinabidding.org/law/958311
531 Art. 1, Sec țiunea 8, Clauza 3, http://www.house.gov/house/Constitution/Constitution.html
532 Burnett, D.J., Cap. 13 – United States of America , in Aubin, Y., Idiart, A.,Ed, Export Control Law and
Regulations Handbook: A Practical Guide to Military and Dual-Use Goods, Trade Restrictions and Compliance
(Global Trade & Finance Series) , Kluwer Law Internati onal BY. The Netherlands, 2007, p. 343
533 Dispozițiile U.S. Code, Tilul 50, Definitions, Sec. 2415, alin.(3),(4), http://uscode.house.gov

176 Controlul exporturilor SUA în materia sateli ților de comunica ții și a produselor și
tehnologiilor asociate s-a realizat pân ă în 1999 fie conform Legii Controlul Exporturilor de
Arme, ce reglementeaz ă un regim de control pr in instituire a restric țiilor Regulamentului
SUA privind Traficul Internațional de Armament (ITAR), fie conform Legii Administr ării
Exporturilor, ce reglementeaz ă prin intermediul Regulamentului privind Administrarea
Exporturilor (EAR) exporturile de m ărfuri, servicii și tehnologii catalogate cu dubl ă utilizare,
dar care nu afecteaz ă interesele na ționale de securitate.
Sistemul S.U.A. de control al exporturilor pentru produsele și tehnologiile cu dubl ă
utilizare se împarte în dou ă categorii, prima se refer ă la cele ce sunt destinate, dezvoltate,
configurate, adaptate ori modificate pentru aplica ții militare,534 fiind incluse în categoria
munițiilor și pentru care este necesar ă obținerea unei licen țe din partea Departamentului de
Stat și cea de-a doua, pentru cele cu aplicabilitate atât militar ă cât și civilă, pentru care este
necesară obținerea unei licen țe din partea Departamentului Comer țului.
Așadar, Departamentul de Stat controleaz ă exporturile de servicii și echipamente
pentru ap ărare, cu aplicabilitate preponderent militar ă, având ca baz ă legală Legea
Controlului Exporturilor de Arme din 1976. Regulamentul ITAR arată că noțiunea de export
nu se limiteaz ă doar la activitatea în sine ci include și diseminarea pe cale oral ă ori vizual ă a
informațiilor de natur ă tehnică persoanelor ce nu sunt cet ățeni americani, transferuri c ătre
ambasadele str ăine în S.U.A., transferul înregistr ării, controlului ori propriet ății asupra
sateliților, navelor ori aeronavelor și prestarea de servicii de ap ărare către o persoan ă fizică
ori juridic ă străină.535
Trebuie men ționat de asemenea c ă jurisdicția Departamentului de Stat se întinde și
asupra furniz ării către persoane fizice ori juridice str ăine de informa ții tehnice sub form ă de
scheme, desene, fotografii, planuri, instruc țiuni și documenta ții pentru proiectarea,
dezvoltarea, producerea, fabric area, asamblarea, exploatarea, repararea, testarea, între ținerea
sau modificarea unor articole de ap ărare.536
Pentru a putea face export de echipamente pentru ap ărare ori furniza servicii conexe,
orice persoan ă fizică ori juridic ă trebuie s ă se înregistreze la Direct oratul pentru Controlul

534 Art. §120.3, Regulamentul SUA privind Traficul Internațional de Armament (ITAR)
http://www.pmddtc.state.gov/regulations_law s/documents/consolidated_itar/Part_120.pdf
535Office of Defense Trade Controls , Bureau of Politico-Military Affairs, Department of State, ITAR §120.17 ,
lit. a) http://edocket.access.gpo.gov/cfr_2003/aprqtr/pdf/22cfr120.17.pdf
536 ITAR §120.10, p. 423 „(2) Furnizarea c ătre persoane str ăine a oricăror informa ții tehnice supuse controlului
potrivit dispozi țiilor prezentului subcapitol (vezi §120.10)”,
http://edocket.access.gpo.g ov/cfr_2003/aprqtr/ pdf/22cfr120.9.pdf

177 Comerțului cu Produse pentru Ap ărare din cadrul Departamentului de Stat, institu ție
însărcinată și cu licențierea acestei activit ăți de export.537
Din punct de vedere al produselor și tehnologiilor cu dubl ă utilizare, cu aplicabilitate
militară și civilă dar aflate eminamen te în sfera civil ă, supuse controlului Departamentului
Comerțului prin Legea Administr ării Exporturilor din 1979, aflate pe Lista privind Controlul
Comerțului, regimul de cont rol al exporturilor ține cont de state în evaluarea acord ării de
licențe de export de interesele co merciale ale S.U.A., prin intermediul Graficului Comer țului
cu Statele.538
Conform dispozi țiilor Legii Administr ării Exporturilor, Departamentul Comer țului
emite Regulamentele EAR ce includ și Lista de Control a Comer țului ce prevede cerin țele de
licență pentru bunurile și tehnologiile supuse ace stui control. Competen ța privind
administrarea exporturilor în cadrul Departamentului Comer țului aparține Biroului pentru
Industrie și Securitate.539
Modificarea major ă a legislației americane privind cont rolul exportu rilor sateli ților de
comunica ții și a produselor și tehnologiilor asociate acestora s-a realizat prin includerea
sateliților de comunica ții comerciali, a produselor și tehnologiilor asociate, anterior aflate sub
jurisdicția Departamentului Comer țului, în Lista SUA privind Muni țiile, și pe cale de
consecință, sub jurisdic ția Departamentului de Stat.540
Astfel, prin adoptarea în 1998 a Legii St rom Thurmond de autorizare în domeniul
apărării naționale541 s-au introdus o serie de amendamente care au în ăsprit controlul
exporturilor în materia sateli ților de comunica ții.
Astfel, la data adopt ării legii, to ți sateliții și elementele conexe aflate pe Lista de Control a
Comerțului cu produse cu dubl ă utilizare emis ă în temeiul Regulamentelor Administr ării
Exporturilor, au fost tr ansferate pe Lista Muni țiilor SUA aflate sub inciden ța Legii privind
Controlul Exporturilor de Arme.542
Pentru îmbun ătățirea controlului, în interesul securit ății naționale, în privin ța acordării

537 Directorate of Defense Trade Controls (DDTC), http://www.pmddtc.state.gov/
538 Dispozițiile U.S. Code, Titlul 15, Commerce and Foreign Trade, §732.1 – Steps for Using the EAR, lit. b) (2),
http://ecfr.gpoaccess.gov/cgi/t/text/text-idx?c=ecfr& tpl=/ecfrbrowse/Title15/15cfr732_main_02.tpl
539 http://www.bis.doc.gov/index.htm
540 Congresul S.U.A. a considerat, în evaluarea controlului expor turilor sateliților, că „datorită sensibilității
militare a tehnologiilor implicate, este în interesul securităț ii naționale a S.U.A. ca sateliții și articolele
asociate să fie supuse aceluiași regim de control al exporturil or ce se aplică munițiilor”, Congressional
Record, Vol. 144, Partt. 15, Sep tember 22, 1998 to September 26 , 1998, p. 21219,
541 Strom Thurmond National Defense Authorization Act for Fiscal Year 1999,
http://www.glin.gov/view.action? glinID=88440
542 Ibid., Sec. 1513

178 licențelor de export pentru sateli ți și elementele lor conexe au fost instituite o serie de
obligații privind: planul de control al transf erului tehnologic, monitorizarea în cazul
exportului sateli ților pentru lansarea dintr-o țară străină, licențierea pentru investigarea
prăbușirilor de sateli ți, notificarea prealabil ă și certificarea ulterioar ă cu privire la
interacțiunea cu persoane fi zice ori juridice str ăine furnizoare de servicii de lansare,
verificarea din partea comunit ății naționale de informa ții a solicitan ților de licen ță, notificarea
Congresului privind licen țele acordate.543
Cu titlu de excep ție, dispozi țiile acestei legi nu se aplic ă exporturilor de sateli ți și
elemente conexe pentru lansarea din, ori de c ătre persoane ale, țărilor membre NATO sau
care sunt recunoscute drept aliate ale SUA.544
La data elabor ării Legii Strom Thurmond, sub jurisdic ția Departamentului
Comerțului, pe Lista de Control a Comer țului, se aflau urm ătoarele elemente apar ținătoare
domeniului spa țial: sateli ții de comunica ții, datele tehnice livrate furnizorilor de servicii de
lansare, elemente de criptografie comercial ă și combustibili pentru sateli ți.
În situația în care, un exportator nu poate determina jurisdic ția asupra controlului
exporturilor între Departamentul Comer țului și Departamentul de Stat (pentru a clarifica dac ă
produsele ori tehnologiile sunt din domeniul ap ărării și deci sub inciden ța ITAR ori sunt cu
dublă utilizare deci sub inciden ța EAR), acesta poate înainta o cerere privind jurisdic ția
mărfii, datorit ă interpretării lato sensu a restricțiilor ITAR ce acoper ă orice produs proiectat,
dezvoltat, configurat ori adaptat pentru uz militar.545
Diferența majoră dintre restric țiile ITAR și restricțiile EAR constau în aceea c ă cele
din urmă au ca obiect controlu l general asupra bunurilor și tehnologiile, cu o individualizare
expresă ce ține seamă de impactul economic intern asupra controlului exporturilor, în timp ce
ITAR vizeaz ă numai echipamentele și serviciile conexe domeniului ap ărării.
Aceasta este cel mai bine exemplificat ă de principiul „prezum ției de aprobare”546
pentru solicit ările de licen ță de export sub EAR și de principiul „prezum ției de refuz” pentru
cazul ITAR.547 Sub dispozi țiile restric țiilor ITAR singura excep ție de la acest regim de
control al exportu rilor este dat ă de domeniul public , ce include cercetarea științifică

543 Ibid., Sec. 1514, lit. a)
544 Ibid., Sec. 1514, lit. b)
545 Commodity Jurisdiction Request, http://www.pmddtc.state.gov/commodity_jurisdiction/index.html
546 http://www.gpo.gov/fdsys/pkg/FR -2010-03-25/pdf/2010-6588.pdf , Federal Register, Vol. 75, No. 5, March
25, 2010, Rules and Regulations, p. 14336
547 http://www.gpo.gov/fdsys/pkg/FR-2011-05-23/pdf/2011-12628.pdf , Federal Register, Vol. 76, No. 99, May
23, 2011, Notices, p. 29814

179 fundamental ă.548
Trebuie men ționat că discuția existent ă în SUA cu privire la revenirea controlului
exporturilor sateli ților și produselor și tehnologiilor asoc iate sub jurisdic ția Departamentului
Comerțului este alimentat ă și de dualitatea terminologiei utilizate în legisla ția american ă cu
privire la distinc ția între dubla utiliz are, articolele și serviciile conexe domeniului ap ărării și
tehnologiile critice pent ru utilizare militar ă.549
Problema major ă cu care se confrunt ă SUA dup ă adoptarea Legii Strom Thurmond
privește coordonarea la nivel interna țional în materia controlului exporturilor sateli ților și
elementelor conexe, întrucât a cestea sunt catalogate drept muni ții. Astfel, dac ă până în 1994
când exista COCOM, deciziil e privind exportul de produse și tehnologii se luau prin consens
de către toate statele membre, țara cu regimul cel mai strict având practic drept de veto asupra
licențelor de export și a listelor de control, în sistemul Acordului de la Wassenaar acest export
face obiectul doar al notific ării reciproce.550
Aceasta conduce la impunerea de restric ții suplimentare exportatorilor din SUA de
produse și tehnologii din domeniul sateli ților de comunica ții, față de ceilal ți exportatori din
lume. O alt ă problemă a acestui tip de control al exporturilor, sub inciden ța restricțiilor ITAR,
ce naște discuții cu privire la aplicarea extrateritorial ă a jurisdic ției Departamentului de Stat,
este obliga ția impusă persoanelor str ăine ca în cazul reexportului sau retransferului unui
satelit de comunica ții ori element conex acestuia ce con ține produse de origine S.U.A. s ă se
obțină anterior aprobarea scris ă a Departamentului de Stat al SUA.551

4.4. CONDUITA STATELOR ÎN SPA ȚIUL EXTRAATMOSFERIC

4.4.1. Codul de conduit ă UE pentru activit ățile din spa țiul extraatmosferic

În decembrie 2008, Consiliul Uniunii Europene a adoptat un cod de conduit ă pentru
activitățile din spa țiul extraatmosferic, parte a politicii spa țiale comune a Uniunii Europene,

548 ITAR, §120.11, http://www.pmddtc.state.gov/regulations_law s/documents/official_itar/ITAR_Part_120.pdf
549 Dispozi țiile U.S. Code, Tilul 50, Militarily critical technologies, Sec. 2404 Appendix, lit.d),
http://uscode.house.gov/lawrevisioncounsel.shtml
550 Cupitt, R.T., Reluctant champions : U.S. presidential policy and strategic export controls. Truman,
Eisenhower, Bush, and Clinton , Routledge Ed., New York, 2000, p. 200 – 201
551 22CFR,Ch.I, §123.9,
http://www.pmddtc.state.gov/regulations_laws/ documents/official_itar/ITAR_Part_123.pdf

180 ca proiect de text preliminar.552 Totuși, acest document ar putea fi considerat ca un instrument
pentru promovarea și punerea în aplicare a tratatelor relevante în domeniul spa țial și a
rezoluțiilor promovate în cadrul ONU car e va avea un statut obligatoriu și forță de
constrângere în dreptul interna țional.
Încă din anii 1990 mai multe rezolu ții ale Adun ării Generale a ONU553 au subliniat
nevoia de îmbun ătățire legislativ ă și transparen ță în raport cu activit ățile din spa țiul
extraatmosferic, ca important ă măsură de creștere a încrederii în scopul contribu ției la
prevenirea cursei înarm ărilor în spa țiu.
Printre premisele Rezolu ției 61/58 a Adun ării Generale a ONU554 se regăsește cea
care recunoa ște „că negocierile pentru încheierea unui acord sau acorduri interna ționale
pentru a preveni o curs ă a înarmărilor în spa țiul extraatmosferic r ămân o sarcin ă prioritară a
Comitetului Ad-hoc și că propunerile concrete privind m ăsurile de consolidare a încrederii ar
putea forma o parte integrant ă a unor astfel de acorduri”.
Rezoluția 61/75 a Adun ării Generale a ONU555 afirmă că „Adunarea General ă invită
toate statele membre s ă transmit ă Secretarului General înaint ea celei de-a 62-a sesiuni
propuneri concrete privind m ăsuri de cre ștere a încrederii și transparen ței în spa țiul
extraatmosferic interna țional în interesul men ținerii păcii și securității interna ționale și
promovării cooper ării interna ționale și prevenirii unei curse a înarm ării în spa țiul
extraatmosferic”.
Prin Rezolu ția 62/43 a Adun ării Generale a ONU, statele me mbre sunt invitate ca în
continuare s ă transmită propuneri concrete de cre ștere a încrederii și transparen ței în spațiul
extraatmosferic, iar Secret arului General i se cere s ă transmită un raport care s ă conțină
anexat aceste propuneri.556
Uniunea European ă a răspuns pozitiv la apelul Adun ării Generale a ONU prezentând
în cadrul celei de-a 62-a se siuni propuneri concrete pr ivind consolidarea transparen ței măsuri
de creștere a încrederii în activit ățile din spa țiul extraatmosferic, bazate pe trei principii:

552 http://register.consilium.europa.eu/doc/ srv?l=EN&f=ST%2017175%202008%20INIT
553 Aceste rezolu ții sunt Rezolu ția A/RES/45/55B a Adun ării Generale a ONU cu subiectul Măsuri de cre ștere a
încrederii în spa țiul extraatmosferic , Rezoluția A/RES/48/74B cu subiectul Studiu privind aplicarea de m ăsuri
de creștere a încrederii în spa țiul extraatmosferic , Rezoluția A/RES/60/66 cu subiectul Transparen ță și măsuri
de creștere a încrederii în activit ățile din spa țiul extraatmosferic , Rezoluția A/RES/61/58 cu subiectul
Prevenirea unei curse a înarm ării în spațiul extraatmosferic , Rezoluția A/RES/61/75 cu subiectul Transparen ță
și măsuri de cre ștere a încrederii în activit ățile din spa țiul extraatmosferic ,
http://www.un.org/documents/resga.htm
554 http://daccess-dds-ny. un.org/doc/UNDOC/GEN/N06/497/91/ PDF/N0649791.pdf?OpenElement
555 http://daccess-dds-ny. un.org/doc/UNDOC/GEN/N06/498/93/ PDF/N0649893.pdf?OpenElement
556 http://daccess-dds-ny. un.org/doc/UNDOC/GEN/N07/466/35/ PDF/N0746635.pdf?OpenElement

181 libertatea de utilizare a spa țiului extraatmosferic în scopuri pa șnice, păstrarea securit ății și
integrității obiectelor spa țiale aflate pe orbit ă și atenția cuvenit ă pentru interesele de ap ărare și
de securitate legitime ale statelor membre.557
În această propunere, Portugalia (în numele Un iunii Europene) a subliniat c ă UE ar
dori să propună, în plus fa ță de acordurile existente, un cod de conduit ă cuprinzător privind
obiectele spa țiale și activitățile în spa țiul extraatmosferic. Un astfel de cod de conduit ă ar
răspunde dispozi țiilor Rezolu ției 61/75a Adun ării Generale a ONU și ar contribui la
eliminarea lacunelor existe nte în cadrul normativ actual, creându-se astfel o mai mare
coerență între reglement ările și practicile existente. Astfel, ar fi posibil ă, printr-un singur
instrument, consolida acordurilor existente și codificarea celor mai bune noi practici.558
Uniunea European ă consider ă că principiile generale ale unui cod cuprinz ător de
conduită ar putea fi:
a) respectarea și aplicarea integral ă tratatelor relevante existente, a codurilor de
conduită și a liniilor directoare privind utilizarea pa șnică a spațiului
extraatmosferic,
b) angajamentul pentru a preveni ca spa țiul extraatmosferic s ă devină o zonă de
conflict,
c) recunoașterea faptului c ă sateliții și utilizarea spa țiului extraatmosferic, în general,
sunt esențiale pentru asigurarea securit ății naționale și a stabilit ății strategice, și
d) angajamentul de a solu ționa, prin mijloace pa șnice și prin formularea de propuneri
concrete, orice conflict cauzat de ac țiuni în spa țiul extraatmosferic, ținând cont de
dreptul inerent al statelor membre la autoap ărare în conformitate cu articolul 51
din Carta Organiza ția Națiunilor Unite.559
În ceea ce prive ște domeniul de aplicare al acestui cod de conduit ă, reprezentantul
Portugaliei a declarat c ă principalele activit ăți implicate ar trebui s ă includă, printre altele,
evitarea coliziunilor și a exploziilor deliberate, dezvoltare a unor practici de management al
traficului mai sigure, consolidarea garan țiilor prin schimburi de informa ții îmbunătățite,
transparen ță și notificare și prin adoptarea unor mai stricte m ăsuri de atenuare a de șeurilor

557 Raportul Secretarului General al ONU cu privire la punctul 100 de pe agenda provizorie a Sesiunii 62 a ONU
privind dezarmarea complet ă și generală; prezentarea Portugaliei în numele Uniunii Europene din data de 18
septembrie 2007, UN Doc A/62/114/Add.1 pag. 5, http://daccess-dds-ny. un.org/doc/UNDOC/GEN/N07/507/72/ PDF/N0750772.pdf?OpenElement
558 Pct. 8 din Rezolu ția Adun ării Generale a ONU A/62/114/Add.1 pag. 6, http://daccess-dds-
ny.un.org/doc/UNDOC/ GEN/N07/507/72/PDF/ N0750772.pdf?OpenElement
559 Pct. 9 din Rezolu ția Adunării Generale a ONU A/62/114/Add.1 pag. 7, Ibid.

182 spațiale.560
În implementarea unui astfel de cod de conduit ă statele membre ar trebui s ă se
conformeze urm ătoarelor bune practici:
a) abținerea de la orice manevr ă sau acțiune care ar putea provoca, direct sau
indirect, deteriorarea sa u distrugerea de sateli ți sau obiecte spa țiale, și să se abțină
de la activit ăți desfășurate în spa țiul extraatmosferic care creeaz ă deșeuri spațiale,
b) evitarea accidentelor și coliziunilor cu alte obiecte în spa țiu și să creeze zone
speciale de precau ție în spațiu și în jurul sateli ților, delimitate de statele care de țin
controlul asupra lor,
c) punerea în aplicare a mecanismelor de consultare pentru rezolvarea cu
promptitudine a oric ăror incidente care au dat sau ar putea da na ștere la îngrijor ări,
d) furnizarea de informa ții, pe o baz ă anuală, cu privire la num ărul și tipul de sateli ți
lansați în cursul anului precedent,
e) menținerea unui registru în care informa țiile furnizate prin notificare s ă fie
înregistrate astfel încât s ă se evite duplicarea lor,
f) furnizarea de notific ări prealabile corespunz ătoare la adresa statului de lansare
privind un satelit dac ă un alt stat inten ționează să abordeze acel satelit,
g) asigurarea c ă informații complete sunt furnizat de fiecare stat de lansare asupra
activelor sale spa țiale și faptul că aderă la și pune în aplicare pe deplin Conven ția
privind înregistrarea din 1975, oferind informa ții despre excentricitate, înclinarea
și orientare și
h) luarea în considerare de posibile m ăsuri suplimentare de cooperare care vizeaz ă
consolidarea conformit ății.561
Uniunea European ă recomand ă ca aspectele tehnice ale propunerilor s ă fie abordate în
detaliu de c ătre COPUOS acolo unde este relevant și în limitele mandatului Subcomitetului
Tehnic și Științific având în vedere agenda conserv ării mediului spa țial și, în timp util,
prezentate Comitetului pentru Dezarmare pe ntru considerente le gate de transparen ță și măsuri
de consolidare a încrederii în contextul prevenirii unei curse a înarm ărilor în spa țiul
extraatmosferic.
Luarea în considerare a propunerilor de c ătre COPUOS și Comitetul pentru
Dezarmare, în conformitate cu mandatele lor, trebuie s ă fie corect coordonate pentru a

560 Pct. 10 din Rezolu ția Adunării Generale a ONU A/62/114/Add.1 pag. 7, Ibid.
561 Pct. 11 din Rezolu ția Adunării Generale a ONU A/62/114/Add.1 pag. 7, Ibid.

183 preveni duplicarea eforturilor.562
Reprezentantul UE a subliniat c ă, asemeni Codului european de conduit ă pentru
reducerea de șeurilor spa țiale și Codului de conduit ă împotriva prolifer ării rachetelor balistice
de la Haga, un cod de conduit ă pentru spa țiul extraatmosferic a fi unul voluntar și deschis
tuturor statelor, care ar stabili regulile de baz ă care trebuie respectate de c ătre națiuni cu
aspirații spațiale.
Dat fiind faptul c ă multe obiecte spa țiale au o tehnologie cu poten țială dublă utilizare,
acest cod ar trebui s ă se aplice tuturor acestor obiecte. Uniunea European ă a subliniat faptul
că sfera de aplicare a codului de conduit ă depinde de dorin ța de participare a tuturor statelor
care realizeaz ă activități în spațiul extraatmosferic. 563

4.4.2 Structura Proiectului de Cod de conduit ă al Uniunii Europene
pentru activit ățile din spa țiul extraatmosferic

Cea mai recent ă formă a proiectului de Cod de conduit ă este cea urmare cuprinde
patru mari capitole privind principiile de baz ă și obiectivele, m ăsurile generale, mecanismele
de cooperare și acțiunile la nivel organiza țional.564
Partea privind principiile de baz ă și obiectivele Codului de conduit ă este structurat ă pe
trei aspecte, în principal:
1) obiectul și scopul codului de conduit ă, de notat fiind faptul c ă acest cod se aplic ă
tuturor activit ăților spațiale desfășurate de statele semnatar e în mod singular ori în
comun cu alte state precum și entităților non guvernamentale aflate sub jurisdic ția
unui stat semnatar, in clusiv acelor activit ăți desfășurate sub egida organiza țiilor
internaționale interguvernamentale.
2) principiile de baz ă care trebuie respectate, incl usiv libertatea de a explora și utiliza
spațiul extraatmosferic în scopuri pa șnice, fără interferen țe, respectând pe deplin
la securitate, siguran ța și integritatea a obiectelor spa țiale aflate pe orbit ă în
conformitate cu dreptul interna țional, dreptul inerent la ap ărare individual ă sau
colectivă, în conformitate cu Carta ONU, responsabilitatea statelor s ă ia toate
măsurile necesare și să coopereze în bun ă credință pentru a preveni interferen țele

562 Pct. 12 din Rezolu ția Adunării Generale a ONU A/62/114/Add.1 pag. 8, Ibid.
563 Pct. 13 și pct. 14 din Rezolu ția Adunării Generale a ONU A/62/114/Add.1 pag. 8, Ibid.
564 http://www.eeas.europa.eu/non -proliferation-and- disarmament/pdf/space_code_conduct_draft_vers_31-
march-2014_en.pdf

184 vătămătoare în activit ățile din spa țiul extraatmosferic și responsabilitatea statelor,
în desfășurarea activit ăților științifice, comerciale și militare, pentru a promova
explorarea și utilizarea pa șnică a spațiului extraatmosferic și să ia toate m ăsurile
corespunz ătoare pentru a preveni ca spa țiul extraatmosferic s ă devină o zonă de
conflict.
3) Respectarea și promovarea tratatelor, conven țiilor și altor angajamente referitoare
la activitățile din spa țiul extraatmosferic
Documentul prezint ă în reafirmarea angajamentului st atelor semnatare de respectare a
cadrului legal existent, câteva din tratate și convențiile privitoare la dreptul interna țional
spațial, Acordul guvernând activit ățile statelor pe Lun ă și celelalte corpuri cere ști denumit și
Tratatul Lunii din 18 decembrie 1979 nefiind inclus, o parte din rezolu țiile Adun ării Generale
a ONU etc.
Măsurile generale includ m ăsuri privind opera țiunile în spa țiul extraatmosferic și
măsuri privind controlul și reducerea de șeurilor spa țiale. Statele semnatare se angajeaz ă să
stabileasc ă și să pună în aplicare politici și proceduri care s ă conducă la minimizarea
accidentelor în spa țiul extraatmosferic, a coliziunilor între obiectele spa țiale precum și a
oricărei interferen țe dăunătoare cu dreptul altor state la explorarea și utilizarea pa șnică a
spațiului extraatmosferic.565
De asemenea statele semnatare consimt s ă se abțină de la distrugerea inten ționată a
oricărui obiect spa țial aflat pe orbit ă sau de la orice alte activit ăți care poate genera de șeurilor
spațiale cu durat ă lungă de viață precum și să adopte și să pună în aplicare politici și
proceduri care implementeze dispozi țiile Rezolu ției Adunării Generale a ONU nr. 62/217 din
2007.566
Mecanismele de cooperare vizeaz ă notificările și informările reciproce privind
activitățile din spa țiul extraatmosferic, înregistrarea obiectelor spa țiale și mecanismele de
consultare.
Notificările trebuie realizate în timp util folo sind preponderent canalele diplomatice
iar inform ările reciproce sunt realizat e anual având ca obiect poticile și strategiile spa țiale
precum și prognozele și condițiile de mediu în spa țiul extraatmosferic c ătre agențiile
guvernamentale și entitățile neguvernamentale relevante.

565 Pct. 4.1 din Decizia Consiliului Uniunii Europene 14455/10 pag. 7, Ibid.
566 Pct. 5 din Decizia Consiliului Uniunii Europene 14455/10 pag. 8. Rezolu ția Adunării Generale a ONU
A/RES/62/217 se refer ă la cooperarea interna țională pentru utilizarea pa șnică a spațiului extraatmosferic,
http://daccess-dds-ny. un.org/doc/UNDOC/GEN/N07/476/79/ PDF/N0747679.pdf ? OpenElement

185 Mecanismele de consultare nu trebuie s ă exceadă cadrului general stabilit de
dispozițiile art. IX din Tratatul Spa țial567 și ale art. 56 din Constitu ția UIT568. În schimb
statele semnatare pot constitui în mod voluntar un mecanism de investigare a incidentelor
produse în spa țiul extraatmosferic, pe baza legilor și reglement ărilor naționale ale statelor
semnatare, prin implicarea de exper ți recunoscu ți pe plan interna țional, concluziile și
recomand ările acestora având doar un caracter consultativ.569
În capitolul referitor la ac țiuni la nivel organiza țional decizia recomand ă statelor
semnatare organizarea de reuniuni bia nuale cu scopul de a defini, revizui și dezvolta
prevederile Codului de conduit ă propus pentru a se putea asigura punerea sa efectiv ă în
aplicare. Rezultatele reuniunilor vor fi aduse într-un mod adecvat la cuno ștința forurilor
internaționale relevante inclusiv Comitetului Na țiunilor Unite pentru Utilizarea Pa șnică a
Spațiului Extraatmosferic (COPUOS) și Conferin ței pentru Dezarmare a ONU. Pentru
suportul acestui angajament statele semnat are stabilesc puncte de contact precum și o bază de
date electronic ă și un sistem de com unicare aferent.

4.4.3 Promovarea și poziția statelor membre UE fa ță de Codul de conduit ă

La Conferin ța pentru Dezarmare din 12 februa rie 2009, reprezentantul Uniunii
Europene a declarat c ă UE susține inițiativa privind sustenabilitatea activit ăților pe termen
lung în spa țiul extraatmosferic fiind unul complementar în materia lu ării „tuturor m ăsurilor
pentru a preveni ca spa țiul extraatmosferic s ă devină o zonă de conflict”.

567 Art. IX din Tratatul Spa țial stipuleaz ă că „În cazul în care un stat pa rte la tratat are motive s ă creadă că o
activitate sau experiment planificate de c ătre aceasta sau de resortisan ții acestuia în spa țiul extraatmosferic,
inclusiv a Lunii și alte corpuri cere ști, ar putea provoca interferen țe dăunătoare cu activit ăți ale altor state p ărți în
explorarea și utilizarea pa șnică a spațiului extraatmosferic, inclusiv a Lunii și alte corpuri cere ști, acesta va ini ția
consultări internaționale corespunz ătoare înainte de a proceda cu orice as tfel de activitate sau experiment. Un
stat parte la tratat, care are motive s ă creadă că o activitate sau experiment planificate de c ătre un alt stat parte în
spațiul extraatmosferic, inclusiv a Lunii și alte corpuri cere ști, ar putea provoca interferen țe dăunătoare cu
activități în explorarea și utilizarea pa șnică a spațiului extraatmosferic, inclusiv a Lunii și alte corpuri cere ști,
poate solicita consult ări cu privire la activitate sau experiment.”
http://www.oosa.unvienna.org/oosa/en/Sp aceLaw/gares/html/gares_21_2222.html
568Art. 56 din Constitu ția UIT stipuleaz ă că „233. 1. Membrii î și pot reglementa diferendele asupra problemelor
referitoare la interpretarea sau aplicarea prezentei Constitu ții, a conven ției sau a regulamentelor administrative
prin negociere, pe cale diplomatic ă sau urmând procedurile stabilite prin tratatele bilaterale sau multilaterale
încheiate între ei pentru regl ementarea diferendelor interna ționale sau prin orice alta metoda prin care ei ar putea
sa decidă de comun acord. 234. 2. În caz ul când nici unul dintre aceste mi jloace de reglementare nu ar fi
adoptat, oricare membru, parte a unui diferend, poate recurge la arbitraj, conform procedurii definite în
convenție. 235. 3. Protocolul facultativ privind regulamen tul obligatoriu al diferendelor relative la prezenta
Constituție, la conven ție și la regulamentele administrative se aplica între membrii care sunt p ărți la acest
protocol.”
569 Pct. 9.1 și 9.2 din Decizia Consiliului Uniunii Europene 14455/10 pag. 10,
http://www.consilium .europa.eu/uedocs/cmsUp load/st14455.en10.pdf

186 Acesta a mai men ționat că Uniunea European ă recunoa ște că o abordare global ă a
siguranței și a securit ății în spațiul extraatmosferic ar trebui s ă fie ghidat ă de următoarele
principii: libertatea de acces la spa țiul extraatmosferic pe ntru toate scopurile pa șnice,
menținerea securit ății și integrității obiectelor spa țiale aflate pe orbit ă și atenția cuvenit ă
interesele legitime de ap ărare ale statelor, obiectivul principal al Codului de conduit ă fiind
acela de a consolida siguran ța, securitatea și predictibilitatea tuturor activit ăților spațiale,
printre altele, prin limitarea sau reducerea interferen țelor dăunătoare în activit ățile spațiale.
Acest Cod de conduit ă acoperă toate activit ățile în spa țiul extraatmosferic fie ele
civile ori militare, prezente și viitoare. 570
Astfel punerea în aplicare a acestui Cod de conduit ă are un dublu rol, acela de a
consolida tratatele, principiile și acordurile existente în cadr ul ONU, pentru a se asigura
punerea lor în aplicare și promovarea universalit ății lor și acela de completare a acestora prin
codificarea celor mai bune practici în opera țiunile și activitățile spațiale, inclusiv m ăsurile de
notificare și consultare, pentru consolidarea încrederii și creșterea transparen ței între statele
implicate în spa țiul extraatmosferic.571
Promovarea proiectului în numele Uniunii Europene în cadrul Na țiunilor Unite a avut
loc în 2009, afirmându-se sus ținerea sa pe trei principii, libertatea utilizare a spa țiului
extraatmosferic în scopuri pa șnice, prezervarea securit ății și integrității obiectelor spa țiale
aflate pe orbit ă și luarea în considerare a nevoilor legitime de securitate și apărare ale statelor
cu scopul declarat de m ăsură de promovare a transparen ței și a încrederii.572
În cadrul reuniunii COPUOS cu ocazi a celei de-a 63-a sesiuni a Adun ării Generale a
ONU, elementele Codului de conduit ă pentru spa țiul extraatmosferic a fost adus la cuno ștința
statelor membre prin declara ția delega ției franceze, în numele statelor membre ale
Organizației Națiunilor Unite, care sunt membre ale Uniunii Europene, ca r ăspuns la
Rezoluțiile Adun ării Generale 61/58573 din 6 decembrie 2006 privind prevenirea cursei
înarmărilor în spa țiul extraatmosferic și 61/75574 din 6 decembrie 2006 privind transparen ța și

570 Intervenția dlui. Ivan Pintér, reprezentant al Uniunii Europene la Conferin ța pentru Dezarmare de la Geneva
din 12 februarie 2009, CD/PV.1123 pag. 8-10, http://disarmament.un.org/
Library.nsf/a61ff5819c4381ee85256bc70068fa14/416379cac7249da0852576480068f9e9/$FILE/cd-pv1123.pdf
571 Ibid. pag. 9
572 Alocuțiunea Președinției Uniunii Europene, prin ambasadorul Ma gnus Hellgren din cadrul Misiunii
Permanente a Suediei la Națiunile Unite din 19 octombrie 2009 î n cadrul United Nations 1st Committee:
Outer Space Cluster, http://www.europa‐eu‐un.org/a rticles/en/article_9121_en.htm
573 A/RES/61/58 Prevenirea unei curse a înarm ărilor în spa țiul extraatmosferic, http://daccess-dds-ny .un.org/doc/
UNDOC/GEN/N06/497/91/ PDF/N0649791.pdf?OpenElement
574 A/RES/61/75 M ăsuri de transparen ță și creștere a încrederii pentru activit ățile în spa țiul extraatmosferic,
http://daccess-dds-ny. un.org/doc/UNDOC/GEN/N06/498/93/ PDF/N0649893.pdf ? OpenElement

187 măsurile de consolidare a încrederii pentru activit ățile în spațiul extraatmosferic.
Au fost astfel prezentate principiile fundamentale și obiectivele Codului de conduit ă și
anume, a) angajamentul în a face progrese în direc ția aderării și punerii integrale în aplicare a
tratatelor existente, codurilor de conduit ă și linii directoare pr ivind utilizarea pa șnică a
spațiului, b) dezvoltarea de bune practici pentru un management mai sigur al traficului în
spațiul extraatmosferic, c) elaborarea de m ăsuri pentru consolidarea în țelegerii reciproce și
încrederii între na țiuni și de a dezvolta mijloace de comunicare și consultare între ele în
scopul de a evita accidentele și coliziunile între obiectele spa țiale, d) calitatea voluntar ă a
Codului de conduit ă considerat a fi o contribu ție a Uniunii Europene la un cod interna țional
de conduit ă fără caracter obligatoriu pentru activit ățile de spa țiul extraatmosferic.575
Reprezentantul statului Chile, în calitatea sa de stat asociat al Uniunii Europene a
subliniat c ă noțiunea sustenabilit ății activităților spațiale din perspectiva Codului de conduit ă
a fost tratat ă din punct de vedere tehnic și științific pierzându-se din vedere faptul c ă este
concept care de fapt se trage din dreptul interna țional, în care î și are rădăcinile.576
O problem ă în abordarea Codului de conduit ă este reprezentat ă însă de relația sa cu
celelalte instrumente juridice adoptate în cadrul Subcomite tului juridic al COPUOS noul
document, proiectul Codului de conduit ă, fiind chemat s ă întărească obligațiile pe care statele
le-au acceptat deja, pe baza Tratatului Spa țial din 1967 și a principiilor stabilite în cadrul
ONU, iar pentru evitarea unor nedorit e suprapuneri impunându-se consult ări în cadrul
COPUOS.577 România în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene a sus ținut în
totalitate punctul de vedere al Cehiei.578
Documentul a confirmat trei principii și anume c ă statele au dreptul: a) de liber acces
la spațiul extraatmosferic în scopuri pa șnice, b) de a fi asigurat ă siguranța obiectelor spa țiale
pe orbită și integritatea acestora, c) de luarea în considerare pe deplin a intereselor legitime la
nivel național privind ap ărarea
Documentul propus pune prea mult accent pe securitatea spa țială lăsând deoparte
aspectul legat de interesele comune ale umanit ății, precum și principiile de cooperare
internațională, favorizând statele de ținătoare de tehnologii spa țiale.

575 Pct. 296 și 297 din Raportul COPUOS A/63/20 pag. 43,
http://www.oosa.unvienna.org/ pdf/ gadocs/A_63_20E.pdf
576 Raportul COPUOS/T.594 la a 594-a reuniune a COPUOS din 19 iunie 2008, pag. 6-7,
http://www.oosa.unvienna. org/ pdf/transcripts/copuos/COPUOS_T594E.pdf
577 Intervenția Prof. V. Kopal, reprezentantul Cehiei la a 594-a reuniune a COPUOS din 19 iunie 2008, pag. 8,
Ibid.
578 Intervenția D.D. Prunariu, reprezentantul României la a 594-a reuniune a COPUOS din 19 iunie 2008, pag.
24, Ibid

188 Primul principiu avantajeaz ă țările avansate tehnologic, pe principiul „primul venit,
primul servit”, cu poten țialele implica ții, în special în unele țări ecuatoriale, privind utilizarea
corectă a resurselor în ideea de conflict poten țial asupra orbitei geosta ționare.
Al doilea principiu prive ște protec ția obiectelor spa țiale ale țărilor avansate
tehnologic, dincol o de dispozi țiile Tratatului Spa țial579, punând celelalte state în
imposibilitatea de a folosi arme anti-satelit sau alte mijloace de a proteja securitatea
propriului spa țiu.
Al treilea principiu este unul ambiguu, nu numai c ă nu interzice expres înarmarea
spațiului extraatmosferic, dar ofer ă o bază teoretică pentru statele av ansate tehnologic s ă
dezvolte a șa-numitele „arme defensive”.
Documentul propus devine prin faptul c ă nu vine s ă modifice prevederile Tratatului
Spațial sau al altor instrumente juridice interna ționale relevante un document complementar
acestora prin care se dore ște codificarea celor mai bune practici prin care s ă se reglementeze
într-o manier ă mai flexibil ă activitățile în spațiul extraatmosferic.
Notificările referitoare la activit ățile spațiale reprezint ă cerințe mai detaliate în raport
cu Conven ția privind înregistrarea.580 Convenția asupra înregistr ării obiectelor lansate în
spațiul extraatmosferic prevede doar obliga ția să se prezinte situa ția privind lansarea unui
obiect spa țial, incluzând numele țării, semne, data de lansare, loca ția, parametrii orbitali,
caracteristicile generale și alte informa ții, precum și informații privind traiectoria de reintrare.
Documentul solicitat de c ătre Uniunea European ă prin cerin țele impuse procedurii de
notificare reprezint ă o formă de conven ție de înregistrare.
Deși Tratatul Spa țial prevede dreptul la consult ări de partea statel or afectate doar de
activități spațiale ce le cauzeaz ă interferen țe dăunătoare consultarea prev ăzută de documentul
U E v a f i e x t i n s ă la aproape toate activit ățile spațiale, în mare parte dincolo de cerin țele
Tratatului Spa țial.
Acest mecanism de consultare din documentul UE înfiin țează mecanisme de
investigare și de colectare a informa țiilor precum și un sistem de raportare, ce pare c ă dorește
să evite rolul COPUOS în scopul de a construi un mecanism de solu ționare a litigiilor. În mod
clar, în absen ța dorinței de revizuire a tratatelor existente în special datorit ă opoziției SUA,
UE a ales o abordare disimulat ă, subliniind conformitatea cu tratatele existente și rezoluțiile

579 Tratatul cu privire la principiile care guverneaz ă activitatea statelor în exploatarea și folosirea spa țiului
extraatmosferic, inclusiv Luna și celelalte corpuri cere ști, din 27 ianuarie 1967, denumit pe scurt și „Tratatul
Spațial”
580 „Conven ția asupra înregistr ării obiectelor lansate în spa țiul extraatmosferic”, din 14 ianuarie 1975

189 ONU pentru a promova punerea în aplicare a universalit ății acestora, în acela și timp, înscriind
linii directoare care s ă modifice scopul origin al al Tratatului Spa țial.

4.4.4 Modelul Codului de conduit ă pentru na țiuni spațiale responsabile
al Centrului Stimson

Aproape în acela și timp cu propunerea UE, în spa țiul american prin grija Centrului
Stimson a fost publicat în octombri e 2007 un proiect de Cod de conduit ă pentru na țiuni
spațiale responsabile, realizat cu aportul unor exper ți din organiza ții non-guvernamentale din
Canada, Fran ța, Japonia, Rusia și Statele Unite ale Americii.581
Obiectivul principal declarat al acestui cod de conduit ă este acela de „a menține și de
a promova explorarea și utilizarea pa șnică a spațiului extraatmosferic”. Pentru aceasta sunt
definite un set de cinci drepturi și nouă obligații din partea na țiunilor spa țiale.
Cele cinci drepturi includ: 1. dreptul de liber acces la spa țiul extraatmosferic pentru explorare și alte activit ăți
desfpșurate în scopuri pa șnice,
2. dreptul la opera țiuni spațiale în condi ții de siguran ță și fără interferen țe, inclusiv
pentru cele de suport a func țiunilor militare,
3. dreptul la autoap ărare în conformitate cu Carta Na țiunilor Unite,
4. dreptul la informare cu privire la pr obleme de interes în punerea în aplicare
corespunz ătoare Codului de conduit ă.
5. dreptul de consultare cu privire la probleme de interes în punerea în aplicare
corespunz ătoare Codului de conduit ă.
Cele nouă obligații includ:
1. responsabilitatea pentru respectul la adresa drepturilo r altor state spa țiale,
2. responsabilitatea de a re glementa activitatea p ărților interesate care opereaz ă pe
teritoriul lor sau utilizeaz ă serviciile lor de lansare în spa țiu,
3. responsabilitatea în reglementa rea comportamentului reziden ților lor în acord cu
scopul și obiectivele Codului de conduit ă,
4. responsabilitatea de a dezvolta și respecta norme pentru opera țiuni spațiale și
management de trafic sigure,

581 Model Code of Conduct for Responsible Space-Faring Nations, Stimson Center din 24 octombrie 2007,
http://www.stimson.org/images/uploads/research-pdf s/Model_Code_of_Conduct_for_Responsible_Space-
Faring_ Nations.pdf

190 5. responsabilitatea de a partaja informa ții legate de opera țiuni spațiale și a
îmbunătăți cooperarea în materia situa ției spațiale,
6. responsabilitatea de a diminua de șeurile spa țiale în conformita te cu cele mai bune
practici stabilite de c ătre comunitatea interna țională,
7. responsabilitatea de ab ținere de la producerea de interferen țe dăunătoare la adresa
obiectelor spa țiale,
8. responsabilitatea privin d consultarea cu na țiunile spa țiale pe probleme de
activitățile spațiale
9. responsabilitatea de a st abili proceduri consulta tive pentru a adresa și rezolva
problemele legate de confor mitatea cu codul de conduit ă.
În general, cele dou ă documente, Codul de conduit ă al centrului Simson și Codul de
conduită al UE, au subliniat interese le comune în explorarea liber ă și utilizarea în scopuri
pașnice a spa țiului extraatmosferic, reducerea de șeurilor spa țiale și gestionarea traficului
spațial pentru a îmbun ătăți și consolida principiile de cooperare în spa țiul extraatmosferic,
dreptul de utilizare în scopuri militare a spa țiului precum și faptul c ă statele nu pot utiliza
activitățile și obiectele spa țiale în scopul interferen țelor dăunătoare.
Deși ambele documente prev ăd angajamentul statelor semnatare în a nu plasa pe
orbită obiecte purt ătoare de arme de distrugere în mas ă, se menționează utilizarea spa țiului în
scopuri pa șnice, fără însă a se interzice expres orice fel de arm ă.582
Documentul elaborat în cadru l Uniunii Europene este îns ă mai detaliat în ceea ce
privește sistemul de management al traficului spa țial, sistemului de reducere a de șeurilor
spațiale și modalității de înregistrare a obiectelor spa țiale, diferit fiind și faptul că cele dou ă
documente men ționează instrumente juridice interna ționale diferite, codul de conduit ă
european nereferindu-se la Tratatul Lunii.583
Contents 
CAPITOLUL IV …………………………………………………………………………………………………… .. 152
ASPECTE MILITARE ÎN UTILIZAREA SATELI ȚILOR DE COMUNICA ȚII.
CONDUITA STATELOR ÎN SPA ȚIUL EXTRAATMOSFERIC ………………………………… 152
4.1. SECURITATEA SPA ȚIULUI EXTRAATMOSFERIC ȘI PRINCIPIUL UTILIZ ĂRII
ÎN „SCOPURI PA ȘNICE” ……………………………………………………………………………………. 152
4.2. SATELI ȚII DE COMUNICA ȚII – PRODUSE ȘI TEHNOLOGII ………………………. 155
CU DUBL Ă UTILIZARE DIN PERSPECTIVA …………………………………………………….. 155
DREPTULUI INTERNA ȚIONAL SPA ȚIAL …………………………………………………………. 155

582 Ibid., pag. 2
583 „Acordul guvernând activit ățile statelor pe Lun ă și celelalte corpuri cere ști”, denumit pe scurt „Tratatul
Lunii”, din 18 decembrie 1979.

191 4.2.1 Dreptul interna țional și posibilitatea utiliz ării forței în spațiul extraatmosferic .. 157
4.2.2 Constrângeri juridice privind utilizarea militar ă a obiectelor spa țiale ……………… 159
4.2.3 Consecin țe de ordin juridic din implicarea sateli ților de comunica ții ………………. 161
în conflicte armate ……………………………………………………………………………………………. 161
4.3. REGIMUL JURIDIC AL CONTROLULUI EXPORTURILOR …………………………. 165 PRODUSELOR ȘI TEHNOLOGIILOR CU DUBL Ă UTILIZARE ………………………….. 165
4.3.1. Implica țiile controlului exporturilor pentru sateli ții de comunica ții ……………….. 165
4.3.2 Controlul exporturilor în domeniul sateli ților de comunica ții în Europa ………….. 167
4.3.3. Controlul exporturilo r în domeniul sateli ților de comunica ții în Federa ția
Rusă ……………………………………………………………………………………………………………… . 171
4.3.4. Controlul exporturilo r în domeniul sateli ților de comunica ții în China ……. 173
4.3.5. Controlul exporturilo r în domeniul sateli ților de comunica ții în Statele Unite
……………………………………………………………………………………………………………… ………. 175
4.4. CONDUITA STATELOR ÎN SPA ȚIUL EXTRAATMOSFERIC ………………………. 179
4.4.1. Codul de conduit ă UE pentru activit ățile din spa țiul extraatmosferic …………….. 179
4.4.2 Structura Proiectului de Cod de conduit ă al Uniunii Europene ………………………. 183
pentru activit ățile din spa țiul extraatmosferic ………………………………………………………. 183
4.4.3 Promovarea și poziția statelor membre UE fa ță de Codul de conduit ă …………….. 185
4.4.4 Modelul Codului de conduit ă pentru na ț
iuni spațiale responsabile …………………. 189
al Centrului Stimson …………………………………………………………………………………………. 18 9

191 CAPITOLUL V
ROMÂNIA ȘI TELECOMUNICA ȚIILE PRIN SATELIT DIN
PERSPECTIVA DREPTULUI INTERNA ȚIONAL

5.1. AGEN ȚIA SPAȚIALĂ ROMÂN Ă – COORDONATORUL PROGRAMULUI
NAȚIONAL SPA ȚIAL

Agenția Spațială Română (ROSA) este coordonatorul la nivel na țional și internațional
al activităților României din domeniul spa țial. Agen ția Spațială Română a fost înfiin țată în
1991 și reorganizat ă prin Hot ărâre a Guvernului în 1995584 ca institu ție publică finanțată
integral extrabugetar în si stemul Ministerului Cercet ării și Tehnologiei, cu urm ătoarele
atribuții principale:
a) promovarea condi țiilor favorabile desf ășurării activității de cercetare-dezvoltare în
domeniul spa țial;
b) inițierea și coordonarea cercet ărilor de baza și aplicative în domeniul spa țial și
aplicațiilor în activit ăți economice din telecomunica ții, medicin ă, agricultur ă,
silvicultur ă, protecția mediului, geologie, meteorologie etc.;
c) asigurarea prezen ței active a României la ac țiuni interna ționale care conduc la
progrese în domeniul spa țial și la utilizarea în scopuri pa șnice a spa țiului cosmic;
d) reprezentarea, pe baz ă de mandat, a Guvernului în rela țiile care decurg din
acordurile încheiate de România cu parteneri str ăini în probleme spa țiale..
Ratificarea de c ătre România a Acordului cu privir e la crearea sistemului interna țional
și a Organiza ției de telecomunica ții spațiale INTERSPUTNIK, încheiat la Moscova la 15
noiembrie 1971 s-a realizat prin Decretul nr . 307/1972, publicat în B.O. nr. 86 din 5 august
1972.
Ulterior, prin modific ările interna ționale prin tranzi ția către operarea pe baze
comerciale a sistemului de comunica ții prin satelit administrat de INTERSPUTNIK la 30
noiembrie 1996, la Moscova a fost adoptat Protocol ul de amendare a Acor dului cu privire la
crearea sistemului international și a Organiza ției de telecomunica ții spațiale
INTERSPUTNIK, protocol intrat în vigoare la data de 4 noiembrie 2002 și ratificat de
România prin Legea nr. 437/27.11.2006, publicat ă în M.Of. nr. 1006 din 18 decembrie 2006.

584 H.G. nr. 923 din 20 noiembrie 1995 privind reorganizarea Agen ției Spațiale Române

192 România a aderat la Organiza ția Interna țională de Telecomunica ții prin Sateli ți
INTELSAT prin Decretul nr. 199/1990, publicat în M.Of. nr. 56 – 57 din 26 aprilie 1990 .
Având în vedere schimb ările socio-politice și dezvoltarea sistemului de comunica ții,
prin amendamentele la Acordul privind Organiza ția Interna țională de Telecomunica ții prin
Sateliți INTELSAT, adoptate la cea de-a 25-a sesiune a Adun ării părților (Washington,
noiembrie 2000), amendamente ratificate de România prin OG nr. 40/2001, s-a convenit
modificarea structurii Organiza ției prin transformarea/înfiin țarea unei companii private
supravegheate de o organiza ție interguvernamental ă. În consecin ță, s-a hotărât ca în toate
textele Acordului termenul INTELSAT s ă fie înlocuit cu expresia “al companiei ITSO”
(Organiza ția Interna țională de Telecomunica ții prin Sateli ți)
România ader ă la Conven ția privind Organiza ția interna țională de telecomunica ții
maritime prin sateli ți INMARSAT, încheiat ă la Londra la 3 septembrie 1976, prin Legea nr.
8/31.07.1990, publicat ă în MO nr. 93 – 94 din 1 august 1990.
Acordul interna țional privind utilizarea sta țiilor de sol INMARSAT de nav ă în porturi
și în limitele m ărilor teritoriale, a fost închei at la Londra la 16 octombrie 1985 și ratificat de
România prin Legea nr. 72/17.07.1992, publicat în MO nr. 171 din 21 iulie 1992
Convenția privind Organiza ția european ă de telecomunica ții prin satelit EUTELSAT,
a fost ratificat ă de România prin Legea nr. 7/31.07.1990, publicat ă în M.Of. nr. 93 – 94 din 1
august 1990.
Primul acord dintre România și Agenția Spațială European ă (ESA) a fost semnat în
anul 1992, urmat în 1999 de Acordul România- ESA privind cooperarea în exploatarea și
folosirea pa șnică a spațiului. Din 2007 România contribuie la bugetul ESA ca Stat European
Cooperant (PECS), statut ra tificat prin Legea nr. 1/2007. Începând cu 22 decembrie 2011,
România a devenit cel de-al 19-lea stat membru al Agen ției Spațiale Europene.

5.2. CADRUL JURIDIC NA ȚIONAL PRIVITOR LA
CONCEPTUL DE SERVICIU UNIVERSAL

Cadrul legislativ cu privire la serviciul universal are la baz ă Legea nr. 304/2003
pentru serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la re țelele și serviciile de
comunica ții electronice, lege ce a fost abrogat ă prin Ordonan ța de urgen ță nr. 111/2011.
Conform dispozi țiilor art. 3 alin. (1) din Legea serviciului universal, „dreptul de acces
la serviciul universal reprezint ă dreptul tuturor utilizatorilor finali de pe teritoriul României

193 de a beneficia de serviciile di n sfera serviciului universal, la un anumit nivel de calitate,
indiferent de localizarea geografic ă și la tarife accesibile”.585
Conform art. 4 alin. (3) din Legea serviciului universal, Autoritatea Na țională pentru
Administrare și Reglementare în Comunica ții (ANCOM) are obliga ția să asigure dreptul de
acces la serviciul universal pe întreg teritoriul României. ANCOM are atribu ții concrete în
implementarea serviciului universal, fiind institu ția abilitat ă să elaboreze condi țiile și
procedura de desemnare a furniz orilor de serviciu universal, s ă impună obligații în sarcina
acestor furnizori, precum și să asigure îndeplinirea acestor obliga ții prin intermediul
activităților de monitorizare și control.
Potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea serviciului universal, serviciile incluse
în sfera serviciului universal sunt:
a) furnizarea accesului la re țeaua public ă de telefonie, la punct fix;
b) serviciul de informa ții privind abona ții și punerea la dispozi ție a registrelor
abonaților;
c) accesul la telefoanele publice cu plat ă.
Actele normative sus-men ționate transpun în legisla ția națională o serie de acte
normative comunitare:
– prevederile art. 1-10, 13-16, 18, 20, 21 și 24 și ale anexei II din Directiva
2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind
un cadru de reglementare comun pentru re țelele și serviciile de comunica ții
electronice (Directiv a-cadru), publicat ă în Jurnalul Oficial al Comunit ăților
Europene, seria L, nr. 108 din 24 aprilie 2002;
– prevederile art. 1-14, 17, 20-30, 33, 34, 36 și 38 și ale anexelor I, II, III, IV și VI
din Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie
2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la re țelele și
serviciile electronice de comunica ții (Directiva privind serviciul universal),
publicată în Jurnalul Oficial al Comunit ăților Europene, seria L, nr. 108 din 24
aprilie 2002;
– prevederile art. 1 pct. 1-21, 23, 24 și 26 și ale anexelor I și II din Directiva
2009/136/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 de
modificare a Directivei 2002/22/CE privind servic iul universal și drepturile

585 Legea nr. 304 din 4 iulie 2003 pentru serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la re țelele și
serviciile de comunica ții electronice , Republicat ă în Monitorul Oficial, Partea I nr. 343 din 05/05/2008

194 utilizatorilor cu privire la re țelele și serviciile de comunica ții electronice, a
Directivei 2002/58/CE privind pr elucrarea datelor personale și protejarea
confidențialității în sectorul comunica țiilor publice și a Regulamentului (CE) nr.
2.006/2004 privind cooperarea dintre autorit ățile naționale îns ărcinate să asigure
aplicarea legisla ției în materie de protec ție a consumatorului, publicat ă în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 337 din 18 decembrie 2009;
– prevederile art. 1 pct. 1-12, 15-18, 20, 22-24 și 28, art. 2 și 3 și ale anexei din
Directiva 2009/140/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25
noiembrie 2009 de modificar e a Directivelor 2002/21/CE privind un cadru de
reglementare comun pentru re țelele și serviciile de comunica ții electronice,
2002/19/CE privind accesul la re țelele de comunica ții electronice și la
infrastructura asociat ă, precum și interconectarea acestora și 2002/20/CE privind
autorizarea re țelelor și serviciilor de comunica ții electronice, publicat ă în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 337 din 18 decembrie 2009.

5.3. CONTROLUL EXPORTURILO R ÎN DOMENIUL SATELI ȚILOR DE
COMUNICA ȚII ÎN ROMÂNIA

Controlul produselor și tehnologiilor cu dubl ă utilizare se realizeaz ă în România, în
conformitate cu principiul prevalen ț
ei dreptului comunitar, prin intermediul Departamentului
pentru controlul exporturilor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.586
Legislația primară națională privind controlul ex porturilor produselor și tehnologiilor
cu dublă utilizare este dat ă de:
 Ordonanța de urgen ță a Guvernului nr. 119/2010 priv ind regimul de control al
operațiunilor cu produse cu dubl ă utilizare.587
 Legea nr. 499/2002 pentru aprobarea pl ății cotei care îi revine României în
calitatea pe care o are de stat particip ant la Wassenaar Arrangement regim de
control al exportur ilor de arme conven ționale și de produse cu dubl ă utilizare.

586 http://www.ancex.ro/?pag=1
587 O.U.G. nr. 119 din 23 decembrie 2010 privind regimul de control al opera țiunilor cu produse cu dubl ă
utilizare, M.Of. nr. 892/30 dec. 2010

195  Legea nr. 92/2004 pentru aprobarea particip ării României la Australia Group,
regim de control al exporturilor pent ru neproliferarea armelor chimice și
biologice.
 Legea nr. 40/2006 pentru aprobarea particip ării României la Zangger Committee
și Nuclear Suppliers Group, regimuri de control al exporturilor pentru
neproliferarea armelor nucleare.
 Ordonanța nr. 202/2008 de punere în practic ă a sancțiunilor interna ționale.
Regimul de control al opera țiunilor cu produse cu dubl ă utilizare se realizeaz ă ținând
seama de:
 obligațiile ce decurg din sanc țiunile impuse de rezolu ții ale Consiliului de
Securitate al ONU, deciziile adoptate de Uniunea European ă în cadrul politicii
externe si de securitate comun ă si modalit ățile de punere în aplicare a acestora,
regulamentele Uniunii Europene , deciziile OSCE, cu derog ările prevăzute potrivit
prevederilor art. 8 din Ordonan ța de urgen ță a Guvernului nr. 202/2008 privind
punerea în aplicare a sanc țiunilor interna ționale, aprobat ă cu modific ări prin
Legea nr. 217/2009;
 considerente de politic ă externă si securitate na țională;
 existența unor informa ții întemeiate potrivit c ărora opera țiunile cu produse cu
dublă utilizare ar putea fi legate de activit ăți teroriste, de amenin țare a securit ății
publice, a siguran ței naționale si de înc ălcare a drepturilor omului;
 obiectivul neprolifer ării armelor de distrugere în mas ă si a mijloacelor purt ătoare
de asemenea arme;
 principiul cooper ării cu statele care promoveaz ă o politic ăde neproliferare
similară.
Atunci când destina ția finală este supus ă unor sanc țiuni impuse de rezolu ții ale
Consiliului de Securitate al ONU, d ecizii adoptate de Uniunea European ă în cadrul politicii
externe și de securitate comun ă și modalități de punere în aplicare a acestora, regulamente ale
Uniunii Europene și de decizii ale OSCE, se solicit ă certificatul de utilizare final ă. Dacă nu
poate fi eliberat un certificat de utilizare final ă, poate fi acceptat ă, după caz, o declara ție de
utilizare final ă pentru produse cu dubl ă utilizare din partea importatorului.
Tipurile de licen țe care se emit de c ătre ANCEX pentru opera țiuni cu produse cu
dublă utilizare sunt:
 licență individual ă de export;

196  licență globală de export;
 licență generală națională de export;
 licență pentru serviciile de intermediere;
 licență pentru tranzitul produselor cu dubl ă utilizare necomunitare.
ANCEX solu ționează cererile de licen ță în termen de maximum 45 de zile de la data
depunerii documenta ției complete necesare. Cererile pentru licen țe se aprob ă sau se resping
prin ordin al ministrului afacerilor externe.
Titularii sau beneficiarii licen țelor sunt obliga ți să declare la ANCEX orice modific ări
sau diferen țe față de datele înscrise în licen țe, constatate în documente, precum si la predarea
ori preluarea produselor cu dubl ă utilizare respective. În cazul în care asemenea modific ări
sau diferen țe schimb ă condițiile în temeiul c ărora a fost eliberat ă licența, aceasta este
revocată prin ordin al ministrului afacerilor externe. Declararea acestor modific ări sau
diferențe se efectueaz ă în scris si este înso țită, după caz, de o nou ă cerere de licen ță. Licențele
pot fi utilizate numai de titula rii sau beneficiarii aces tora, în scopurile pe ntru care au fost
eliberate, cu respectarea condi țiilor prevăzute în acestea, si nu pot fi cesionate.
Pentru ob ținerea licen țelor globale de export este obligatorie implementarea unui
Program Intern de Control (PIC). PIC este un set de reglement ări si proceduri stabilite pentru
a detecta și a preveni înc ălcarea de c ătre persoanele fizice și juridice a sanc țiunilor impuse de
rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU, decizii adoptate de Uniunea European ă în
cadrul politicii externe și de securitate comun ă și modalități de punere în apli care a acestora,
regulamente ale Uniunii Europene și de decizii ale OSCE.
Acesta asigură condițiile necesare identific ării și diminuării riscurilor de deturnare de la
destinația și utilizarea final ă a produselor cu dubl ă utilizare. Utiliz area acestui program
previne înc ălcarea legisla ției, creeaz ă o bază de date privind opera țiunile derula te cu produse
cu dublă utilizare și permite stabilirea profilului de risc al companiei și al țării importatoare.
Pentru exportul produselor cu dubl ă utilizare prev ăzute în anexa I la Regulamentul
Consiliului cu excep ția produselor men ționate în partea a 2-a a anexei II la Regulamentul
Consiliului și pentru transferul produselor prev ăzute în partea I a anexei IV la Regulamentul
Consiliului, poate fi solicitat ă o licență generală națională de export.
Licențele generale na ționale de export se emit în conformitate cu elementele comune
prevăzute în anexa IIIc la Regulamentul Consiliu lui, prin ordin al ministrului afacerilor
externe, și se public ă în Monitorul Oficial al României, Partea I.

197 Exportatorul care inten ționează să exporte produse cu dubl ă utilizare de pe teritoriul
României folosind licen țele generale na ționale de export este obligat s ă se înregistreze la
ANCEX înainte de prima uti lizare a unei astfel de licen țe.
ANCEX înregistreaz ă exportatorul în termen de 10 zile de la data prezent ării
solicitării în scris, în condi țiile prevăzute la art. 9 din Regulamentul Consiliului. Exportatorul
care utilizeaz ă licența generală națională de export informeaz ă ANCEX în leg ătură cu prima
utilizare a acestei licen țe, nu mai târziu de 30 de zile de la data la care a avut loc primul
export.