Introducere In Psihologie

Introducere în psihologie

•Psihologia de simț comun reprezintă opiniile și observațiile oferite de viața cotidiană și se transmite oral. Proverbele și zicătorile cuprind conotații psihologice .

•Psihologia preștiințifică –activitatea psihică a fost obiect al reflecției filosofice

•Psihologia științifică- psihologia devine o ramură de sine stătătoare a științei. Prima lucrare fiind Elemente de psihofizică și studiază relația dintre schimbările stimulului fizic și variațiile adecvate din planul senzației.

•Abordări în psihologie:

1. Abordarea Cognitivă studiază procesarea de informații ce intervine între stimul și răspuns

2. Abordarea umanistă -oamenii sunt liberi, au voință, sunt creativi și se nasc cu o dorință de autorealizare

3. Abordarea Behavior-istă (Abordarea Comportamentală )-comportamentul este consecința stimulilor externi și a experienței anterioare a individului

4.Psihanaliza- inconștientul influențează comportamentul și emoțiile

Obiectivele psihologiei sunt:

Descrierea comportamentului

Explicarea comportamentului

Predicția comportamentului

Controlul comportamentului

Îmbunătățirea calității vieții

CURS 2

Metode de cercetare în psihologie

1.Observația- studierea sistematică și intenționată a comportamentului în condiții naturale, în absența intervenției observatorului, în scopul unei descrieri detaliate.

Tipuri de observație:

-neparticipativă versus participativă;

-directă versus „mascată”;

-activă versus pasivă;

-directă versus indirectă;

Avantajele utilizării metodei observației sunt:

• permite accesul la informații în situații în care alte metode nu sunt eficiente, cum ar fi aceea în care subiecții nu pot da sau nu vor să dea informații despre ei;

• procedura de selecție a subiecților este simplă;

• permite descrierea evenimentelor așa cum au ele loc în realitate;

Dezavantajele utilizării acestei metode sunt:

• nu poate fi folosită pentru determinarea comportamentelor unor grupuri mari;

• nu pot fi culese informații despre trecut și nu permite predicții;

• nu poate oferi date relevante despre frecvența unui comportament;

2. Studiul de caz- presupune investigarea foarte detaliată a unui singur individ sau grup în scopul de a generaliza rezultatele observației la întreaga populație.

Dezavantajele studiului de caz sunt :

– recurgerea la date obținute de la diferite persoane, fapt ce implică inserarea unor date subiective legate de experiența acelor persoane în raport cu individul în cauză;

– accentuarea aspectelor negative observate la o persoană, aspect ce împiedică generalizarea rezultatelor asupra unei populații normale;

3. Experimentul- presupune provocarea unui fenomen psihic, în condiții bine determinate, cu scopul verificării unei ipoteze, a unei relații cauzale.

Curs 3

Procesele psihice cognitive senzoriale

SENZAȚIILE

Senzațiile – procese psihice cognitive senzoriale care semnalizează separat sub formă de imagini simple și primare însușirile concrete ale obiectelor și fenomenelor.

Clasificarea senzațiilor

1. exteroceptive: venite din afara noastră: auditive, vizuale, gustative, tactile, olfactive

2. interoceptive: dau informații despre stări interne: foame, sete, oboseală

3. proprioceptive: referitoare la poziția membrelor, capului, corpului

Caracteristicile senzațiilor:

Modalitatea

Intensitatea

Durata

Tonalitatea afectivă

Percepția- procesul psihic cognitiv senzorial care semnalizează sub forma unor imagini unitare, totalitatea însușirilor concrete ale obiectelor și fenomenelor în condițiile acțiunii directe a acestora asupra analizatorilor.

Iluziile perceptive- demonstreaza caracterul activ al reflectarii realitatii la nivelul perceptiilor, precum si faptul ca în anumite conditii lumea externa poate sa arate si altfel decât în alte împrejurari.

Reprezentarea- procesul psihic cognitiv senzorial care semnalizează sub forma imaginilor unitare și schematice însușirile concrete și caracteristice ale obiectelor și fenomenelor în absența acțiunii acestora asupra analizatorilor.

Curs 4

PROCESELE PSIHICE COGNITIVE SUPERIOARE

GÂNDIREA

Gândirea este unul din procesele fundamentale si complexe ale vieții individului uman, este nivelul cel mai înalt de prelucrare și integrare a informației despre lumea externă și despre noi înșine.

Scopurile gândirii:

Categorizarea

Rezolvarea problemelor

Luarea deciziilor

Categorizarea presupune structurarea lumii înconjurătoare în clase și categorii de lucruri, organizarea informației în memorie.

Etapele rezolvării problemelor

Reformularea sau simplificarea problemei

Avansarea ipotezelor

Testarea ipotezelor

Verificarea

Strategii de rezolvare a problemelor

1.După direcția procedurii rezolutive :

Strategii prospective

Strategii retrospective

2.Din punct de vedere al certitudinii cu care ajungem la soluția corectă: algoritmi și euristici

Curs 5

MEMORIA

Capacitate psihică absolut necesară

Asigură continuitatea vieții psihice

Se află în interacțiune și interdependență cu toate celelalte procese psihice

Caracteristici ale memoriei: activă, selectivă, situațională, relativ fidelă, mijlocită,inteligibilă.

Calitățile memoriei: volumul, mobilitatea, rapiditatea fixării, rapiditatea actualizării.

Formele memoriei

Memoria senzorială se referă la persistența unei reprezentări senzoriale a

unui obiect după ce acesta nu mai acționează asupra receptorilor.

Memoria de scurtă durată se referă la o memorie cu o capacitate limitată

care intermediază informația între memoria senzorială (MS) și memoria de lungă durată (MLD).

3. Memoria de lungă durată presupune o persistență foarte mare a informației

Memoria episodică se referă la memoria evenimentelor autobiografice: când și unde am trăit un anumit eveniment.

Memoria semantică, numită adesea conceptuală, se referă la cunoștințele generale pe care le avem despre mediul în care trăim.

Uitarea-evită supraîncărcarea memoriei, asigură echilibrul sistemului cognitiv al individului.

Formele uitării: totală, parțială, lapsusul

Curs 6

IMAGINAȚIA

Imaginația este un proces cognitiv complex de elaborare a unor imagini și proiecte noi, pe baza combinării, transformării experienței.

Procedee ale imaginației

Procedeul imaginativ- un mod de operare mintală presupune o succesiune mai mult sau mai puțin riguroasă de: compuneri, descompuneri, recompuneri, integrări, dezintegrări, ducând la rezultate variabile cantitative și calitative.

Aglutinarea

Amplificarea și diminuarea

Multiplicarea și diminuarea

Multiplicarea sau omisiunea

Diviziunea și rearanjarea

Adaptarea

Substituția

Modificarea

Schematizarea

Tipizarea

Analogia

Empatia

Formele imaginației: imaginația voluntară și imaginația involuntară

Curs 7

LIMBAJUL

Se pot stabili urmatoarele repere psihogenetice în dezvoltarea limbajului:

1. La 2 luni copilul scoate sunete specifice ca raspuns la aparitia unor figuri familiare;

2. La 6 luni copilul începe sa repete aceleasi foneme (procesul de lalatie).

3. La 1 an copilul rosteste primele cuvinte (“mama”, “tata” etc.).

4. La 15 luni el începe sa utilizeze cuvinte simple ca substitute pentru propozitii.

5. La 2 ani deja este în masura sa formeze propozitii din doua cuvinte (ex. “mama

lapte”).

6. Dupa 2 ani, performantele lingvistice se îmbunatatesc rapid: în jurul vârstei de 3 ani

copilul emite propozitii complete si, în general, corecte din punct de vedere

gramatical.

Formele limbajului

Limbajul nonverbal

-mesaje corporale – poziția corpului, gesturi, mimică, contact vizual, contact fizic

-comunicare spațială – distanța dintre 2 persoane care conversează – spațiul personal

-paralimbajul – tonul, intonația, accentul folosit.

Funcțiile limbajului

Funcția de comunicare

Funcția simbolic reprezentativă

Funcția expresivă

Funcția persuasivă

Funcția reglatorie

Limbajul – funcția reglatoare a comportamentelor, proceselor psihice

Funcția ludică – de joc, presupune asociații verbale de efect, consonanță, ritmică și construcție artistică

Funcția dialectică – de formulare și rezolvare a contradicțiilor, a conflictelor problematice

Curs 8

Atenția

Atenția este fenomenul psihic de orientare selectivă și de concentrare a energiei psihonervoase, în vederea desfășurării optime a activității.

Cele mai importante calități ale atenției sunt:

Volumul atenției este cantitatea de elemente care pot fi cuprinse simultan în câmpul atenției.

Concentrarea atenției exprimă gradul de activare selectivă, fixarea asupra unui obiect și inhibarea celorlalte.

Stabilitatea atenției exprimă durata în care aceasta se poate menține la un nivel optim.

Mobilitatea reprezintă calitatea atenției de a se comuta rapid, la nivel optim de concentrare, de la un stimul la altul, păstrând totodată coerența asupra activității desfășurate.

FORMELE ATENȚIEI

a)Atenția internă: indică o orientare și concentrare asupra stărilor și a

gândurilor proprii.

Atenția externă: este determinată de stimulii situați în exteriorul persoanei,

stimuli aflați în mediul ambiant.

b)Atenția involuntară care are la bază mecanismul reflexului înnăscut de orientare –atenție fără scop stabilit în mod voluntar și fără participarea proceselor cognitive .

Atenția voluntară se caracterizează prin existența unui scop conștient și a

unui efort de voință îndreptat spre îndeplinirea scopului respectiv.

Atenția postvoluntară se bazează pe deprinderea de a fi atent.

Curs 9

Motivația

Motivația se referă la acele stări și procese emoționale și cognitive care pot declanșa, orienta și susține diferite comportamente și activități.

FORMELE MOTIVAȚIEI

Motivația intrinsecă – sursa generatoare: se află în subiect, în nevoile și trebuințele lui personale.

Motivația extrinsecă sursa generatoare se află în afara subiectului, fiindu-i sugerată sau impusă de altă persoană.

Motivația pozitivă – produsă de stimulări premiale (laudă, încurajări) care au efecte benefice în activitate.

Motivația negativă – produsă de stimuli aversivi (amenințarea, blamarea), are efecte negative asupra activității și asupra subiectului uman.

Motivația cognitivă își are originea în activitatea exploratorie, în nevoia de a ști, de a cunoaște, de a fi stimulat senzorial.

Motivația afectivă este determinată de nevoia omului de a obține aprobarea din partea altor persoane, de a se simți bine în compania altora.

Motivația este un factor important al performanței în activitate.

În obținerea optimumului motivațional se pot întâlni două situații:

a) când dificultatea sarcinii este perceputa (apreciata) corect de către subiect.

b) când dificultatea sarcinii este perceputa (apreciata) incorect de către subiect.

Nivelul de aspirație este stimulul motivațional care conduce spre realizarea de progrese și autodepășiri evidente.

Curs 10, 11

AFECTIVITATEA

Procesele afective sunt procese psihice care reflectă relațiile dintre subiect și obiect, sub forma unor trăiri.

Particularitățile afectivității

1.Valoarea motivațională – variabilitatea proceselor afective se explică prin gradul diferit de satisfacere a motivației.

2.Intensitatea – indică forța, tăria și profunzimea de care dispune la un moment dat trăirea afectivă.

3.Polaritatea – tendința proceselor afective de a gravita fie în jurul unui pol pozitiv, fie în jurul unui pol negativ, ca urmare a satisfacerii sau nesatisfacerii diferențiate a trebuințelor, aspirațiilor.

4.Mobilitatea – trecerea de la o stare afectivă la alta sau trecerea în interiorul aceleiași trăiri emoționale de la o fază la alta.

5.Expresivitatea – capacitatea proceselor afective de a se exterioriza.

6.Durata – persistența în timp a proceselor afective, indiferent dacă persoana sau obiectul care le-a provocat sunt sau nu prezente.

Clasificarea trăirilor afective:

I.Psihologul american Paul Ekman a descris următoarele emoții de bază:

emoțiile pozitive,tristețea, furia, frica, surpriza.

II. Clasificarea emoțiilor după Daniel Goleman :mânia, tristețea, frica, bucuria, iubirea, surpriza, dezgustul, rușinea

III . P. Popescu Neveanu descrie trei categorii de procese afective:

Procesele afective primare:

Tonul afectiv al proceselor cognitive

Trăirile afective de proveniență organică

Afectele

Procesele afective complexe:

2.1. Emoțiile curente

2.2. Emoțiile superioare

2.3. Dispozițiile afective

Procesele afective superioare:

3.1. Sentimentele

3.2. Pasiunile

Funcțiile afectivității:

Funcția reflectorie- funcția esențială a proceselor afective este de a

pune organismul în acord cu situația, de a adapta și a regla conduita umană.

Relația motivație-afectivitate

Intensitatea emoțiilor

Intensitatea scăzută va determina o stare de relaxare,

nefavorabilă implicării și susținerii energetice a activităților, conducând, astfel la performanțe scăzute.

Intensitatea ridicată determină de cele mai multe ori o

mobilizare energetică excesivă cu efect de dezorganizare asupra comportamentului și capacității de concentrare și poate conduce de asemenea la obținerea unor performanțe scăzute.

Intensitatea moderată, ușor peste nivelul mediu, este cea mai

adecvată pentru mobilizarea energetică și utilizarea eficientă a cunoștințelor și abilităților.

Curs 12

Personalitatea

Personalitatea este elementul stabil al conduitei unei persoane, ceea ce o caracterizează și o diferențiază de ceilalți.

Modelul trăsăturilor – Allport

Model ierarhic al sistemului de personalitate

Trăsături cardinale (2,3 calități dominante)

Trăsături principale

Trăsături secundare

Modelul factorial- explică personalitatea prin organizarea ierarhică a unor factori de temperament, motivaționali, extroversiune, inteligență.

Modelul umanist- accent pe experiența subiectivă a individului

Modelul BIG-FIVE – Cei Cinci Mari Factori de Personalitate

Extraversiune/Energie

Acceptare/Amabilitate

Constiinciozitate

Nevrotism/Stabilitate emotionala

Deschidere spre experiente/Deschidere mintala

Temperamentul este latura dinamico-energetică a personalității care se exprimă cel mai pregnant în conduită.

Clasificarea temperamentelor:

Colericul dispune de o reactivitate promptă, imediată, bogată, în schimb este impulsiv, iritabil.

Sangvinicul este deosebit de vioi, mobil, impresionabil, fluctuant și inegal în trăirile sale psihice.

Flegmaticul dispune de o mare capacitate de muncă, răbdare, stăpânire de sine, dar manifestă și inerție în manifestările sale psihice, reacții întârziate.

Melancolicul este hipersensibil, meticulos, migălos, interiorizat, conștiincios, dar este puțin încrezător în propriile forțe.

Jung a descris două tipuri temperamentale: extravertitul și introvertitul.

Curs 13

APTITUDINILE

Aptitudinea este o însușire sau un complex de însușiri psihice și fizice care asigură succesul, reușita intr-o activitate sau alta.

Aptitudinile se situează numai la nivelul potențialității, iar capacitățile reprezintă aptitudini activate, consolidate prin exercițiu și îmbogățite cu cunoștințe

adecvate.

INTELIGENȚA CA APTITUDINE GENERALĂ

Inteligența ar fi capacitatea minții noastre de a stabili legături, relații.

Teorii ale inteligenței

Teoria genetică – Piaget

Teoria psihometrică pune problema măsurării inteligenței, primul test de

inteligență – 1905- (A. Binet & T. Simon), în 1915 – L.M. Terman a îmbunătățit proba inițială și a propus conceptul de IQ

Teoria inteligențelor multiple- Howard Gardner a identificat mai multe tipuri

de inteligență: lingvistică, logico-matematică, spațială, muzicală, kinestezică, intrapersonală, interpersonală.

APTITUDINI SPECIALE

Aptitudinea didactică:

-a preda în mod accesibil;

-a cunoaște și înțelege elevul, psihologia lui, lumea lui interioară;

-spirit de observație și atenție distributivă pentru a avea simultan sub control mai multe lucruri;

Aptitudinea la matematică:

-capacitatea de a generaliza rapid și extensiv materialul matematic,

-flexibilitatea gândirii, restructurarea informației, găsirea mai multor soluții la o problemă dată,

-atracția spre problematic.

CURS 14

CARACTERUL

Caracterul cuprinde totalitatea însușirilor psihice esențiale și stabile care se

exprimă în valorile promovate și prin atitudinile omului în raport cu diferite domenii ale vieții sociale și în raport cu sine.

Caracterul constituie trăsături de caracter, însușiri ca: onestitatea, modestia, spiritul colectiv, solicitudinea, simțul de răspundere, sârguința, care figurează și în limbajul curent.

Caracterul este un sistem de atitudini proprii subiectului, exprimate de el constant în comportament, având o relevantă semnificație social-umană și definindu-l individual pe subiect din punct de vedre axiologic.(P. Popescu Neveanu).

Clasificarea atitudinilor

Atitudini față de societate și fața de ceilalți

Atitudini față de activitățile desfășurate

Atitudini față de propria persoană

Trăsăturile voluntare de caracter: fermitate, perseverență, stăpânire de sine, curaj, bărbăție, hotărâre, eroism.

Trăsături negative de caracter: minciuna, capriciul, încăpățânarea.

1. Minciuna este o afirmație falsă cu scopul de a induce în eroare, producând prejudiciu de ordin moral/material altuia și aducând beneficiu autorului ei.

2.Capriciul este un defect al voinței și caracterului, exprimat în fapte și acțiuni neîntemeiate, în refuzul ascultării de cei mari.

3.Încăpățânarea constă în rezistența sau opoziția individului față de voința altor oameni, dorința de a nu face așa cum i se cere, cum este sfătuit sau rugat.