INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CERCETĂRII 1.1. ACTUALITATEA TEMEI Performanța în majoritatea ramurilor sau probelor sportive este condiționată de… [606528]

3 CAPITOLUL 1.
INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CERCETĂRII

1.1. ACTUALITATEA TEMEI

Performanța în majoritatea ramurilor sau probelor sportive este
condiționată de controlul influențelor pe care anumiți factori le exercită asupra
organismului sportivului. Acești factori pot acționa asupra structurilor anatomice
ale sportivilor, asupra funcțiilor și proceselor biologice, dar și asupra funcțiilor
și proceselor psihice.
Acțiunea factorilor amintiți poate fi pozitivă sau negativă, existând
posibilitatea ca uneori, în funcție de situația dată, un factor, care de regulă avea
influențe pozitive, să aibă pe moment influență negativă asupra performanței
sportive.
Astăzi, sportul de performanță a cunoscut și cunoaște progresiv noi
dimensiuni. Dacă în trecut, activitatea sportivă era privită mai mult ca o
necesitate de manifestare a unor convingeri religioase (Jocurile Olimpice în
Grecia antică), ulterior efectele sale s-au orientat spre creșterea nivelului de
adaptare și a sănătății populației, pentru ca în zilele noastre să apară mai multe
concepte derivate din noțiunea „sport”, fiecare dintre acestea având anumite
scopuri (sportul pentru toți, sportul de performanță, etc).
Indiferent de cui se adresează, activitatea sportivă actuală presupune
creșterea permanentă a nivelului de efort fizic, ceea ce supune organismul la un
stres adaptativ continuu. Această creștere este orientată spre dezvoltarea
capacității de performanță fizică și psihică a individului, dezvoltare care este
strâns legată și dependentă de anumite procese, printre care și refacerea
posibilităților sau potențialului energetic consumat anterior, în efort.
Sportul de performanță a cunoscut o așa dezvoltare încât rezultatele la
unele ramuri sau probe sportive, în marile competiții, au ajuns aproape de limita
posibilităților organismului. Pentru aplicarea acestui efort la limită, potențialul
organismului trebuie stimulat, iar resursele sale adaptate la specificul activității
și refăcute , după această activitate în vederea implicării ulterioare într-o altă
activitate. Activitatea specifică sportului de performanță, caracterizată de
specificitatea proceselor energetice implicate de efort, presupune, tipuri de
refacere diferită.
Literatura de specialitate din domeniul sportului evidențiază faptul că prin
aplicarea unui efort specific, necesar atingerii unei performanțe de valoare,
organismul „suferă o adaptare" la un factor de stres (adică la efortul fizic din
antrenament). Cu cât organismul sportivului este mai bine adaptat (antrenat) cu
atât va putea răspunde la solicitări din ce în ce mai mari – dar până la o limită
biologică, peste această limită adaptarea ne mai putându-se produce, riscând să
apară patologia (boala).

4 Pentru ca adaptarea să aibă succes și să constituie o treaptă superioară
pentru obținerea de noi rezultate în ramurile sau probele sportive interesate,
după fiecare efort fizic este necesară refacerea potențialului energetic consumat,
adică restabilirea organismului.
Conform lui Alexe N., (1993), dintre procesele înregistrate în ultimul
timp, în știința sportului, pe plan biologic, cele mai semnificative ar putea fi
considerate refacerea organismului și medicația în efortul sportiv.
Datorită dezvoltării cercetării științifice în diferite domenii (sport,
kinetoterapie, medicină sportivă, psihologia generală și psihologia sportului etc),
mijloacele de refacere utilizate astăzi pentru refacerea potențialului energetic la
majoritatea sporturilor sunt extrem de diversificate.
Conceptul de refacere este generalizat, semnificația lui fiind aproximativ
aceeași în limbajul specialiștilor de pretutindeni. Spre deosebire de recuperare,
care se situează în zona patologiei sportive, refacerea este integrată, în opinia
specialiștilor [Demeter, A., (1973), Drăgan. I., (1978), Epuran, M., (1990),
Manno, R., (1992), Dragnea, C., A., (1996), Bota, C., (2000), Șalgău, S.,
Costache, M., (2006), Șalgău, S., Mârza, D., (2007) etc.] în regimul și în
planificarea curentă a perioadei de pregătire, căpătând tot mai mult semnificația
unui proces distinct, care succede antrenamentului și care beneficiază de o
metodologie proprie, o dotare adecvată, un timp repartizat, fiind condus de cadre
specializate.
În activitatea sportivă de performanță de astăzi, „refacerea prin mijloacele
și metodele utilizate în acest scop, joacă un rol fundamental în ameliorarea,
stimularea și stabilizarea capacității de performanță” (Șalgău, S., Mârza, D.,
2007: 3), fiind, în opinia autoarei Bota, C., (2000) un ansamblu de mijloace
naturale sau artificiale ce sunt utilizate în scopul accelerării proceselor de
reechilibrare a homeostaziei organismului.
Clasificarea mijloacelor de refacere utilizate în sportul de performanță
este realizată de regulă după tipul mijloacelor și acțiunea lor asupra restabilirii,
reechilibrării energetice a organismului (detalierea acestora o vom face în
capitolul următor). Amintim totuși faptul că dacă în trecut mijloacele de refacere
erau utilizate standard în toate ramurile și probele sportive, o dată cu
descoperirile științifice din domeniul fiziologiei sportului, aceste mijloace au
devenit specializate în funcție de tipul de efort care se manifestă în activitatea
sportivă care ne interesează.

1.2. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Odihna activă este delimitată de specialiști ca fiind o formă specială a
refacerii dirijate, constând în angrenarea ușoară, în efortul fizic, a altor grupe
musculare, zone și centri nervoși ai sportivilor decât cei implicați constant, prin
efortul specific ramurii de sport.
Dorința de a evidenția dacă prin efort se pot reface procese și funcții
diminuate tot prin efort a constituit unul din motivele alegerii acestei teme.

5 Un alt motiv al alegerii prezentei teme a fost dat de dorința de a acumula
informații despre odihna activă, ca un mijloc important de refacere al sportivilor
de performanță precum și ce pondere poate ea ocupa în concepția de pregătire a
antrenorilor.
Bineînțeles, finalizarea unei noi etape din formarea mea, ca absolvent în
domeniul educației fizice și sportului, printr-o temă de interes și utilă practicii
din domeniu, a constituit un alt motiv pentru care am abordat o astfel de temă.

6 CAPITOLUL 2.
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A PROBLEMEI STUDIATE

Cum orice demers de cercetare presupune o fundamentare teoretică care
să asigure o argumentare științifică și noi vom evidenția în acest capitol câteva
aspecte generale și specifice temei puse în discuție.
Suntem conștienți de existența unui domeniu vast în ceea ce privesc
informațiile teoretice cu trimitere la refacere și sport de performanță etc.
Vom încerca și noi, pentru a ne argumenta cercetarea, să sintetizăm câteva
puncte de vedere și opinii existente în literatura de specialitate cu privire la
conceptele puse în discuție de titlul prezentei lucrări.

2.1. Practicarea sportului de performanță și efectele sale asupra
organismului

Acest subcapitol pune în discuție o temă mai mult decât bogată în detalii
teoretice și științifice. Spațiul avut la dispoziție nu ne permite, în această lucrare,
decât să evidențiem succint aspectele generale esențiale.
Despre sportul de performanță și efectele sale asupra organismului sunt
scrise foarte multe lucrări, din domenii interdisciplinare, cu argumentare
complexă.
Majoritatea surselor biografice fac trimitere spre efectele în plan biologic,
psihic și social. Cum tema noastră are legătură mai mult cu partea biologică a
organismului sportivilor și oarecum cu partea psihică, vom insista pe
prezentarea efectelor pe care activitatea de performanță o determină asupra
acestor laturi.
Studiind diferite surse din literatura de specialitate din fiziologia și
medicina sportivă (Demeter, A., Drăgan, I., Bota, C., etc.) constatăm trimiterile
dese spre efectele activității sportive asupra circulației, asupra respirației,
metabolismului și activității hormonale.
Este cunoscut astăzi faptul că practicarea îndelungată a activității sportive
de performanță produce modificări structurale și funcționale asupra funcțiilor și
aparatelor organismului (bradicardie de efort, hipertrofia inimii și mușchilor,
eficientizarea funcției respiratorii etc.).
Sportul de performanță este o activitate specifică de limită a posibilităților
fizice și psihice ale individului (Epuran M., 1990), ceea ce implică o oarecare
acceptare a faptului că atingerea și depășirea acestor limite poate determina
apariția accidentelor cu urmări traumatologice.
Performanța sportivă, ca rezultat al practicării sportului de performanță,
este multiplu determinată și condiționată, în opinia lui Dragnea A. (1996),
deoarece pe lângă factorii de natura morfo-funcțională sunt implicați factori de
natura psihologică.

7 Modelul biologic al performerului oferă informații despre aptitudinile,
capacitățile și indicii morfo-funcționali pe care performerul ar trebui să le dețină.
Aceste repere oferă, conform literaturii de specialitate, direct sau indirect,
informații și despre efectele, modificările sau adaptările pe care sportul de
performanță le produce sau le solicită.
Din punct de vedere motric, solicitările în sportul de performanță impun
niveluri diferite de manifestare a aptitudinilor psihomotrice de forță, rezistență,
viteză sau coordonare, precum și indici superiori de manifestare a echilibrului
orientării în spațiu.
Antrenamentul, ca principal mijloc de atingere a efectelor vizate (definit
de R.Manno, 1992, „proces complex de intervenții, al căror scop este învățarea
și perfecționarea tehnicii de către un individ, grup sau echipă și care urmărește
să dezvolte calitățile motrice și psihice ce condiționează și permit atingerea
performanțelor sportive maxime, în funcție de capacitățile fizice, psihice și
intelectuale ale subiectului, a grupului sau a echipei”) este o activitate sportivă
de lungă durată, gradată în mod progresiv și individul, urmărind obținerea
performanței de valoare în competiții, în care funcțiile fiziologice și psihologice
sunt influențate treptat pentru ca sportivul să facă față cu succes unor sarcini
solicitante.
Efectele antrenamentului, adică modificările ce pot surveni în interiorul
organismului ca urmare a antrenamentului și la juniori II, pot fi clasificate, în
general, după cum urmează:
 efectele acute sunt modificările care survin în timpul efortului fizic.
 efectele imediate sunt cele care survin în urma respectivei ședințe de
antrenament și care se manifestă imediat.
 efectele cumulative sunt rezultatul antrenamentelor succesive de
pregătire sau chiar al sezoanelor respective de antrenament.
 efectele întârziate sunt cele care se manifestă de-a lungul unei anumite
perioade de timp după efectuarea unui program de antrenament.
 efectele parțiale sunt modificări produse ca urmare a utilizării unei
singure metode de antrenament (de exemplu, împinsul din așezat la
bancă).
 efectele restante („reziduale”) se referă la persistența modificărilor
după încetarea antrenamentului, depășind perioada de timp în care
poate avea loc adaptarea.
Studiind literatura de specialitate din domeniul sportului de performanță,
am constatat că din punct de vedere al legăturilor ce se stabilesc între
antrenament și competiție, ambele procese urmăresc transformarea potențialului
individual în performanța sportivă superioară, ca valoare.
Competiția sportivă și pregătirea pentru competiții (în perioadele de
pregătire) sunt printre cei mai importanți factori care determină modificări în
plan biologic și psihic, uneori atât de mult încât, în loc să stimuleze performanța,
o „inhibă”.

8 Cum componentele lor acționează, conform literaturii de specialitate, atât
pe plan biologic, cât și pe plan psihic, antrenamentul sportiv și competiția devin
factori provocatori de stres biologic și psihic. Raportat la competiție,
antrenamentul devine astfel un factor de stres, cu efecte dintre cele mai variate și
complexe. Aceste efecte pot fi bine suportate de organismul sportivului atât timp
cât pregătirea sa a urmărit atingerea unei adaptări superioare din punct de vedere
fiziologic și biopsihic, iar refacerea este optim gândită, planificată și realizată.

2.2. Refacerea în sport – definire, delimitare, aspecte interdisciplinare

Refacerea după efort reprezintă un proces natural, spontan, aflat sub
dependența sistemului nervos și neuroendocrin, se adresează unui organism
integru din punct de vedere morfofuncțional, însă solicitat de un efort sau o
activitate motrica umană, efort ce determină ruperea homeostaziei organismului
și intrarea acestuia în heterostazie.
Conform literaturii de specialitate, trebuie să se facă distincția între
noțiuni ca: refacere-restabilire, revenire și recuperare, fiecare dintre aceste
noțiuni având înțeles aparte. Astfel, recuperarea se referă în special la procesul
restabilirii funcționale a unui organ sau aparat al organismului afectat anterior
(recuperarea situându-se după unii specialiști în zona patologiei sportive),
revenirea se referă la refacerea stării pe care organismul a avut-o înainte de a
efectua efortul respectiv, iar refacerea propriu-zisă sau restabilirea se referă la
modificările funcționale care apar în organism și care aduc de cele mai multe ori
potențialul energetic al organismului peste valorile avute înainte de fort.
Apare și noțiunea de „ susținerea a efortului ” ca noțiune ce interacționează
cu refacerea și care reprezintă ansamblu acțiunilor întreprinse asupra
organismului în scopul desfășurării efortului fizic cu maximă eficiență și minimă
uzură biologică (Drăgan, I.,2002, Epuran, M., 1990, 2001).
Pentru o mai bună înțelegere a conceptului de refacere, specialiștii
accentuează ideea conform căreia trebuie să facă diferența între ceea ce
reprezintă refacerea-restabilirea organismului după efort și ceea ce reprezintă
revenirea funcțiilor organismului, diferență ce poate duce la conceperea corectă
și rațională a programelor de pregătire. Astfel, după Dragnea, A., (1999), prin
revenire se înțelege refacerea echilibrului homeostazic la valorile de dinaintea
prestării activității motrice, pe când refacerea- restabilirea vizează fenomenul
de reorganizare și restructurare a organismului în alte forme superioare, adaptat
la solicitările la care a fost supus.
Organismul oricărui sportiv deține un mecanism natural extrem de
simplu, dar și de complex în același timp, de a face față adaptărilor din
antrenamente – supracompensația (Manno, R., 1992).
Astăzi, sportul de performanță nu se poate concepe fără asigurarea fazei
de supracompensare în antrenament. Aceasta este esențială pentru obținerea de
rezultate superioare, pentru atingerea formei sportive necesare abordării
competițiilor de obiectiv (Dragnea, A., 1996, Bota, C, 2000).

9 După Bota, C., (2000), pe lângă restabilirea constantelor fiziologice,
biochimice, refacerea vizează atingerea nivelului de supracompensație, dar
aceste deziderate nu se pot realiza decât în cadrul sistemului rațional „efort-
repaus” și constituie condiția esențială pentru creșterea eficacității
antrenamentului.
Legătura strânsă între efort și refacere în procesul de pregătire sportivă
privește nu numai creșterea încărcăturii, ci și a repaosului fără de care nu se pot
realiza exigențele de volum și intensitate ale antrenamentului.

2.2.1. Antrenamentul și refacerea, două procese interdependente

Antrenamentul sportiv, definit de literatura de specialitate ca fiind un
proces complex, desfășurat sistematic, ordonat și continuu gradat în vederea
creșterii capacității de performanță sau a atingerii formei sportive, a devenit
astăzi un punct de atracție și de cercetare pentru foarte multe discipline
științifice care încearcă să-și aducă fiecare contribuția la eficientizarea sa.
Relația interdependentă și bilaterală antrenament-refacere a devenit astăzi
în atletism aproape indispensabilă. Antrenamentul dirijat rațional și științific,
prin solicitările sale gradate determină anumite reacții de răspuns ale
organismului la solicitările date de efortul din antrenament, efecte care duc la
adaptarea superioară a funcțiilor, aparatelor și sistemelor organismului.
Refacerea (în special partea de supracompensție a sa), prin mijloacele sale și
efectele pe care le determină, este cea care asigură baza funcțională pentru
următoarele antrenamente, pentru ca acestea să se desfășoare conform
planificării și solicitărilor dorite.
După L.P.Matveev antrenamentul sportiv reprezintă principala formă de
realizare a pregătirii sportive ce cuprinde toate laturile și aspectele pregătirii și
care asigură creșterea planificată a nivelului de antrenament în vederea obținerii
de performanțe în concurs. Una dintre laturile pregătirii la care autorul amintit
face referire și care asigură creșterea planificată a nivelului de antrenament este
refacerea, care prin mijloacele sale naturale, farmacologice, etc. determină în
organism adaptări ce ajută la obținerea performanțelor sportive.
Refacerea, ca și parte integrantă a antrenamentului, reprezintă evidențiază
alternarea efortului cu restabilirea spontană sau dirijată . Conform literaturii de
specialitate, după cum există un stereotip al efortului , tot așa trebuie educat un
stereotip al refacerii.
Fiecare pas pe drumul performanței sportive superioare pretinde și un nou
nivel al eforturilor de antrenament. Treptat și continuu, cresc atât eforturile cu
dominanta de pregătire fizică cât și cerințele față de pregătirea tehnico-tactică și
psihologică , cu tendință generală spre maximum în raport cu posibilitățile
momentane. Toate acestea dominante ale antrenamentului sportiv au la bază un
substrat energetic limitat, substrat natural al organismului. De aceea, în practica
sportului de performanță, refacerea naturală își are rolul ei dar nu este suficientă,
și astfel se apelează la refacerea artificială, dirijată științific.

10 Utilizarea eforturilor susținute în antrenament are în vedere variația
parametrilor de efort – volum , intensitate , complexitate și îngreuierea psihică a
efortului în așa fel încât în concurs efortul să pară inferior antrenamentului.
Aceste eforturi susținute reclamă din punct de vedere biochimic și fiziologic
anumite procese eliberatoare de energie, energie care nu poate fi eliberată la
infinit, având o latura cantitativă delimitată strict.
Durata și intensitatea sarcinilor din antrenamente, durata pauzelor de
revenire dintre sarcini, mijloacele de refacere după antrenament, etc, sunt într-o
strânsă interdependență ce trebuie cunoscută de antrenori si sportivi pentru ca
pregătirea dorită să ducă în final la obținerea performanțelor de valoare.
Refacerea dirijată, formă științifică, se impune în toate situațiile în care
intensitatea efortului din antrenamente este mare, iar între repetiții, pauzele sunt
insuficient de lungi. În aceste cazuri este necesară intervenția din afară a
medicului, antrenorului și psihologului care prin diverse procedee contribuie la
accelerarea procesului de refacere.
Din punct de vedere fiziologic, Demeter, A., (1973) susține că refacerea
organismului după efort este rezultatul unor procese predominant anabolice care
restabilesc echilibrul afectat în timpul susținerii efortului și readuc la normal
constantele tulburate.
În pregătirea sportivilor și în conceperea antrenamentelor pe diferite
perioade de timp, se impune respectarea anumitor principii generale ale refacerii
(Bota C., 2000):
– refacerea este o componentă a antrenamentului sportiv, constituind cu
efortul propriu-zis cele două laturi esențiale ale procesului de pregătire:
componenta de muncă (ergotropă) – efortul; componenta de refacere
(trofotropă) – cu durata de câteva minute (refacerea intraefort, până la câteva
săptămâni),exemplu: refacerea după un ciclu olimpic.
– refacerea se adresează unui organism sănătos, integru și are un caracter
strict individualizat. Individualizarea ține cont de sex, vârstă, starea de
antrenament etc.
– în mod spontan, refacerea organelor și sistemelor se realizează în timp,
într-o anumită ordine:
 parametrii sferei vegetative (ex: cardiovasculari, respiratori) se
refac în câteva minute;
 unii parametrii biologici – în câteva ore;
 parametrii neuroendocrini – au o durată de refacere de 2-3 zile;
– refacerea se adresează celui mai afectat organ sau sistemului implicat în
efort, fără a subaprecia efectul efortului asupra organismului ca un tot unitar și
deci, refacerea are în vedere întregul organism dar diferențiat pe aparate și
sisteme;
– refacerea spontană se completează în mod obligatoriu cu cea dirijată care
cunoaște procedeele de refacere generală și de refacere specifică fiecărui sport.

11 2.2.2. Substratul fiziologic care asigură refacerea
Pentru abordarea acestui subcapitol, evidențiem o sinteză cu trimitere spre
opiniile susținute de A.Demeter (1973) și Bota C., (2000), sinteză cu o evidentă
terminologie de specialitate, pe care nu am avea-o cum să o reformulăm altfel
pentru a nu-i diminua sensul și înțelesul exact.
Astfel, conform specialiștilor amintiți, reechilibrarea, restabilirea
fiziologică, biochimică din cadrul procesului de refacere după efort, s-ar realiza
fie în pauzele dintre exerciții, dintre reprize (refacerea intraefort), după o lecție
antrenament sau de zi de muncă, după un ciclu săptămânal (refacerea durează 2-
3 zile) după cum vorbim de refacere după o etapă de pregătire sau un ciclu
anual de pregătire (refacere 2-3 săptămâni) și după un ciclu olimpic ( refacere 4-
6 săptămâni).
Din punct de vedere fiziologic, după A.Demeter (1973), refacerea
organismului după efort este rezultatul unor procese predominant anabolice care
restabilesc echilibrul afectat în timpul susținerii efortului și readuc la normal
constantele tulburate.
Această latură anabolică (însumată în timp) a metabolismului diminuat în
faza post-efort se manifestă și are repercusiuni benefice la diferite niveluri
funcționale, organe și sisteme ale organismului. Astfel:
 la nivelul componentei active a aparatului locomotor respectiv la nivel
muscular, crește cantitatea de mioglobină, se produc modificări
enzimatice ce au ca efect creșterea sintezei de proteine musculare, etc.;
 în sistemul nervos central efectul dominant este iradierea inhibiției
corticale care facilita instalarea proceselor anabolice în neuroni și în
celule gliale;
 la nivelul sferei vegetative bradicardia, bradipneea, datorate meditației
chimice colinergice parasimpatice cu efect trofotrop;
 la nivelul mediului intern are loc alcalinizarea acestuia, restabilirea pH-
ului, a glicemiei și a echilibrului hidroelectrolitic (A.Demeter 1973).
Conform specialiștilor din fiziologie, organismul uman își construiește
depozite de energie sub forma glicogenului muscular, care este un polimer de
glucoza (un sir de molecule de glucoza legate cap la cap). Atunci când este
nevoie de energie, glicogenul este scindat in molecule de glucoza, in procesul
numit glicoliza.
In timpul glicolizei, fiecare molecula de glucoza ar transformată în doua
molecule de acid piruvic (Bota C., 2000), iar energia este eliberata sub forma de
adenozintrifosfat (ATP). In mod normal, acidul piruvic intra in mitocondrie
(acel loc din celula unde se produce energia) si va trece prin alte procese
oxidative ale glicolizei pentru a produce mai mult ATP.
În cazul în care nu există suficient oxigen pentru a participa la aceste
reacții, acidul piruvic va fi transformat în acid lactic, care poate difuza din celula
musculară în sânge. Acest proces de transformare se numește glicoliza anaeroba.
În acest fel este posibila generarea de energie chiar in lipsa oxigenului, deci intr-
o situație de stres pentru organism. In momentul in care exista suficient oxigen,
acidul lactic produs pe calea glicolizei anaerobe va putea fi utilizat ca substrat

12 energetic si va fi reconvertit in glucoza la nivel hepatic sau in alte țesuturi. In
felul acesta un ciclu este completat. In cadrul efortului, organismul utilizează
energia cu scopul de a genera contracții musculare si este necesar ca atat
sistemele aerobe, cat si cele anaerobe sa funcționeze. Indiferent de sistemul care
este folosit preponderent, acidul lactic se produce in continuu, chiar si in repaus.
Atunci când acidul lactic se acumulează in celule, in urma glicolizei anaerobe,
exista potențialul de apariție a unor probleme, deoarece este necesar sa se
mențină un anumit grad de aciditate.
O creștere a acidității poate afecta funcția de contracție a mușchiului si in
poate destabiliza din punct de vedere metabolic. Deși refacerea activa reduce
mai rapid nivelul acidului lactic din sânge, este de asemenea necesar ca
depozitele de glicogen sa fie refăcute.
Astfel se recomanda o combinație de refacere activa cu pasiva astfel încât
individul sa poată beneficia de o eficienta maxima in resinteză glicogenului.
Un principal efect al refacerii îl reprezintă refacerea rezervelor energetice
după efort.
Principalele surse de energie solicitate în cursul efortului sunt fosfagenele
(ATP și CP), glucidele și lipidele, bineînțeles în funcție de durată și intensitatea
efortului. Dacă ATP-ul și CP se refac chiar în timpul prestației și imediat după
efort, glucidele și lipidele necesită o perioadă mai lungă pentru resinteză,
precum și procedee de refacere asociate celei spontane ca: refacere activă,
regim, hiperglucidic, etc.
Conform fiziologiei sportului, procesul de refacere trebuie susținut
imediat după efort. Rata de refacere a glicogenului muscular începe sa scadă
imediat ce s-a terminat antrenamentul. Schimbând intensitatea antrenamentului
si/sau durata poate afecta nevoile nutritive ale unui sportiv in timpul refacerii.
Refacerea reprezintă un proces natural, spontan, aflat sub dependența sistemului
nervos și neuroendocrin, se adresează unui organism integru din punct de vedere
morfofuncțional, însă solicitat de efortul sportiv .
Literatura de specialitate accentuează ideea conform căreia, după solicitări
mari (antrenamente, competiții) urmează imediat așa-zisul ’’repaos anabolic’’,
care exprimă de fapt scăderea pronunțată a rezervelor energetice la nivelul
diferitelor aparate, sisteme și organe ale corpului (este starea de oboseală
fiziologică, stare denumită de unii autori ’’pessimum’’ și care în final reprezintă
un veritabil semnal de alarmă, se declanșează și potențează intensitatea și
variația proceselor de refacere naturală ce au loc în organism).
Dacă în acest moment se depășesc posibilitățile funcționale ale
organismului se creează premisele intrării într-o fază de dissinergism funcțional,
cu toate consecințele posibile (formă cronică a oboselii patologice denumită și
supraantrenament). La nivelul sistemului nervos central se produce inhibiția
corticală post-efort , proces ce urmează hiperexcitabilității ce a predominat în
timpul efortului sportiv. Aceasta iradiază pe întreaga scoarță cerebrală și
favorizează astfel dominanta metabolică de tip anabolic.
Pe plan vegetativ și metabolic, bradicardia, bradipneea, creșterea
alcalinității mediului intern, predominanta efectelor vegetative, colinergice,

13 reprezintă expresii ale decuplării catabolismului general indus de efort și crearea
condițiilor propice pentru instalarea proceselor anabolice .
La nivelul muscular, refacerea se exprimă prin restituirea rezervelor
glicogenice de mioglobină, intensificarea proceselor enzimatice orientate spre
creșterea sintezei de proteină ,etc .
Se cunoaște faptul că în condițiile efortului sportiv (intensități și volume
mari de lucru) această refacere naturală nu mai este posibilă , fiind compensată
de refacerea dirijată.

2.2.3. Mijloacele de refacere în activitatea sportivă

Nivelul actual al performanțelor sportivilor a atins cote incredibile, fapt
posibil, conform literaturii de specialitate, și datorită condiționării date de relația
efort-refacere care primează în procesul de antrenament.
Creșterea capacității de performanță nu este posibilă, în opinia
specialiștilor (Drăgan, I., 1978, 2002, Dragnea, A., 1996, Șalgău, S., Costache,
M., 2006) decât dacă, în paralel cu exigențele privind volumul și intensitatea
efortului se acționează prin metode și măsuri de refacere, de restabilire a
potențialului biologic al sportivului.
Mijloacele de refacere postefort în vederea restabilirii funcțiilor solicitate
sunt diverse și trebuie adaptate la specificul efortului și al activității sportive.
Conform lui Nicu, A., (1993), mijloacele de refacere trebuie să vizeze
combaterea oboselii apărute în timpul efortului și care diminuează randamentul
sportiv. După același autor, conținutul și metodica aplicării mijloacelor de
refacere depind de parametrii biologici solicitați cu prioritate în diferitele
eforturi din diferitele ramuri sau probe sportive.
Delimitată de specialiștii din educație fizică și sport, medicină sportivă și
kinetoterapie (Demeter, A., Drăgan, I., Dragnea, A., Epuran, M., Ionescu, A.,
Bota, C., Crețu, A., Bratu M., Cordun, M., Șalgău, S., Mârza, D., Marcu, V.,
Mihăilescu, P., D., etc), ca fiind o componentă a antrenamentului sportiv,
refacerea după efort, s-ar supune principiilor antrenamentului sportiv și ar
evidenția două aspecte: unul ergotrop (antrenamentul propriu-zis) și altul
trofotrop (refacerea, restabilirea dupa efort).
Refacerea după efort folosește mijloace trofotrope, dirijate în vederea
restabilirii stării homeostatice dinainte de efort și mai ales a depășirii acesteia
prin realizarea supracompensării.
Ca și principale mijloace folosite pentru realizarea refacerii în activitatea
sportivă de performanță, literatura de specialitate ne evidențiază: somnul (mijloc
natural și esențial de refacere), dieta de refacere, reechilibrarea
hidroelectrolitică, masajul, dușurile acvatice, mijloacele farmacologice,
mijloacele psihice (diferite tehnici de relaxare, sugestie și autosugestie), odihna
activă și pasivă, cura de altitudine joasa (600-800m) etc.
Refacerea dirijată, considerată a fi refacerea controlată, planificată și
realizată prin mijloace specifice artificiale, completează, compensează,
accelerează refacerea naturală a organismului.

14 Mijloacele de refacere din activitatea sportivă ar trebui să vizeze, în opinia
lui Șalgău, S., Costache, M., (2006) atingerea următoarelor obiective:
 accelerarea anabolismului (reducerea efectelor catabolismului specific
efortului susținut);
 accelerarea restabilirii homeostaziei biochimice;
 accelerarea relaxării psihice și fizice;
 eliminarea dezechilibrelor musculare;
 restabilirea mobilității articulare și a supleței musculare;
 restabilirea sistemului neuromuscular
 starea de bine ca stabilizator al perfomanței etc.

2.2.3. Clasificarea mijloacelor de refacere

Mijloacele de refacere utilizate de sportivii de performanță sunt
aproximativ aceleași, dar diferă modul lor de aplicare, perioada și durata,
datorită eforturilor specifice probelor practicate.
În ceea ce privește mijloacele de refacere, specialiștii domeniului cultură
fizică și sport (Demeter, A., Dragnea, A., Drăgan, I., Bota C., Șalgău, S., Mârza,
D.,) evidențiază două criterii principale de clasificare a mijloacelor de refacere
utilizate în sportul de performanță, și deci și în atletismul de înalt nivel:
 după efectele exercitate , se disting:
– mijloace neuropsihice de refacere;
– mijloace neuromusculare de refacere;
– mijloace endocrino-metabolice de refacere;
– mijloace cardio-respiratorii de refacere.
 după apartenența mijloacelor de refacere, se disting:
– mijloace balneo-fizio-hidro-terapeutice de refacere;
– mijloace psihoterapeutice de refacere;
– mijloace dietetice de refacere;
– mijloace farmacologice de refacere;
– odihnă activă – pasivă (somn).

Mihăilescu, P.D, (2011:105) face trimitere la clasificarea mijloacelor de
refacere în:
 mijloace active (stretching, încălzire, activități de cross-training: înot,
ciclism, drumeții, jocuri)
 mijloace pasive (somn, masaj, acupunctură și acupresură, oxigenare,
aeroionizare, saună, terapii manuale, hidroterapie etc).

După Drăgan, I.,(1993, 2002) mijloacele de refacere pot fi clasifacte:
 mijloace specifice de refacere (dirijate medical);
 mijloace nespecifice de refacere (pedagogice, igienice, care pot fi aplicate
de către antrenor și sportiv).

Fiecare din cele patru forme de refacere (refacere neuropsihică,
neuromusculară, endocrino-metabolică și cardio-respiratorie) folosește anumite

15 mijloace pentru a se realiza cu eficiență. În continuare prezentăm o clasificare
întâlnită în foarte multe surse din literatura de specialitate din țara noastră,
clasificare atribuită profesorului doctor I.Drăgan.
Astfel:
 mijloacele care accelerează refacerea neuropsihică sunt:
– psihoterapice (convorbiri, yoga, sugestie, etc.);
– acupunctură, presopunctură;
– oxigenare (naturală sau artificială);
– aeroionizare negativă (naturală sau artificială);
– odihnă activă-pasivă ;
– hidroterapie caldă;
– masaj și medicație.
 mijloacele care accelerează refacerea neuromusculară sunt:
– hidroterapie caldă, saună, masaj;
– traning autogen, yoga, acupunctură, presopunctură;
– odihnă activă – pasivă ;
– dietă (alacalină, hidrozaharată, mineralizată, vitaminizată);
– farmacologie (glucoză, glicocol, Na, K, P, Mg, vit.B, C,
miorelaxante, folcisteină, carnitină, antioxidanți etc.);
– fizioterapie.
 mijloacele care accelerează refacerea endocrino-metabolică sunt:
– oxigenare (naturală sau artificială) și aeroionizare negativă;
– tehnici de relaxare neuro-musculară;
– reechilibrare hidroelectrolitică;
– masaj, acupunctură;
– medicație(piracetam, aspartat de Mg, vitamine etc.)
 mijloacele care accelerează refacerea cardio-respiratorie sunt:
– oxigenare (naturala, artificială);
– reechilibrare hidroelectrolitică;
– hidroterapie caldă, saună(15 min/săptămână), masaj zilnic;
– training autogen;
– dietă alcalină, glucidică, vitaminizată;
– medicație (P, Na, K, Mg, Ca, glucoză, vitamine B, C, E,
tirozină).
După cum se poate observa din datele teoretice și clasificările anterioare,
odihna activă este un mijloc de refacere foarte des utilizat și este prezent, prin
efectele sale, în toate categoriile de mijloace de refacere.
Complexitatea efectelor pe care odihna activă le determină îl face un
mijloc de refacere indispensabil activității sportive de performanță.
Mijloacele de refacere s-ar aplica, după A.Dragnea, S.Teodorescu (2002)
în funcție de accesabilitatea ei și eficacitatea lor, cu prioritate pentru acele
aparate și sisteme angrenate prioritar în efort. Conform autorilor menționați,
mijloacele respective s-ar aplica coordonat, după structura antrenamentului:
lecție, zi, săptămână, mezociclu sau macrociclu.

16 2.3. ODIHNA ACTIVĂ ȘI PASIVĂ – MIJLOACELE IMPLICATE
ÎN REFACEREA SPORTIVILOR

Relația efort – oboseală – odihnă – refacere este analizată și prezentată în
literatura de specialitate ca fiind una dintre relațiile esențiale care stau la baza
antrenamentului atletic, la baza obținerii de performanțe în diferitele probe din
atletism.
Conform literaturii de specialitate, restabilirea fiziologică și biochimică
din cadrul proceselor de refacere post-efort se realizează fie prin pauzele dintre
exerciții și repetări, după o lecție de antrenament, după o zi, ciclu săptămânal
sau etapă de pregătire (perioada de tranziție).
O formă specială a refacerii este odihna activă ce include măsurile care
conduc imediat după efort la o refacere cât mai rapidă și mai complet posibilă.
Scopul odihnei active, după Dragnea (1996) este menținerea stării de
antrenament, prin diferite măsuri întreprinse imediat după efort, din care
enumerăm: alergare ușoară, o ședință ușoară de natație, vâslit, bicicleta,
gimnastică cu exerciții de întindere și relaxare, jocuri distractive sau ședințe de
lucru la bicicleta ergonomică. Aceste genuri de sport, la alegerea sportivului nu
fac decât să scurteze revenirea sistemelor funcționale.
Revenirea parametrilor funcționali la nivelul valorilor de repaus ca și
degradarea cataboliților acizi și a altor deșeuri metabolice, vor fi favorizate de
eforturile adecvate, situate le nivelul metabolismului aerob (Gottschalk-Winter
1984, citat de A.Dragnea, 1996).
Experimentele efectuate de Beckmann 1983, Kindermann 1978, Schőner
1983 (toți citați de A.Dragnea, S.Teodorescu 2002), demonstrează că odihna
activă specifică disciplinei sportive conduce în toate cazurile la o accelerare
netă a degradării lactatului după efort.
Explicațiile procesului de accelerare a restabilirii după efort prin odihnă
(refacere) activă constă în:
 transferul mai rapid de la predominanta simpatică la cea parasimpatică cu
efect trofotrop;
 eliminarea mai rapidă a hormonilor de efort(adrenalină, noradrenalină);
 eliminarea sau metabolizarea lactatului într-o manieră mai rapidă și
eficientă. Astfel, exercițiile alese în cadrul refacerii active va solicita alte
sisteme funcționale, alte grupe musculare, sau dacă va fi același
intensitatea lucrului va fi mult mai scăzută față de cea din efortul propriu-
zis.
Ea este contraindicată când solicitarea din antrenament sau competiție a
dus la consumul marcat al rezervelor energetice, epuizând suplimentar substratul
energetic și, ca urmare, sunt întârziate procesele de restabilire.
Odihna pasivă este reprezentată de somn – act comportamental ciclic,
reversibil, determinat de nevoia imperioasă de repaus și concretizat prin
suprimarea parțială a sensibilității și funcțiilor conștiente de relație, rezoluție
musculară și reducerea funcțiilor vegetative.
Somnul fiziologic este un fenomen ritmic legat de alternativa zi- noapte.

17 În cadrul refacerii spontane, somnul are un rol deosebit asupra capacității fizice
și intelectuale . În timpul somnului, la nivelul scoarței cerebrale, scade
activitatea sistemului reticular ascendent(dezactivarea), scade tonusul cortical,
se reduce reflectivitatea și motricitatea spontană, scade tonusul simpatic și crește
cel parasimpatic, se instalează astfel o inhibiție de protecție care provoacă o
regenerare a celulelor nervoase.
Specialiștii domeniului sportiv evidențiază faptul că somnul (odihna pasivă),
împreună cu relaxarea sunt fundamentale pentru regenerarea organismului,
pentru crearea condițiilor optime de aplicare a noilor sarcini de antrenament și
astfel influențând capacitatea de performanță.
Conform literaturii de specialitate, somnul permite refacerea potențialului
energetic și funcțional al organismului, în vederea reluării activității sale
normale o dată cu trecerea la starea de veghe . După Bota C., (2000), somnul
profund odihnitor are rol deosebit asupra capacității fizice și intelectuale. În
somn inhibiția de protecție iradiată pe scoarța cerebrală
induce regenerarea celulelor nervoase.
Se cunoaște rolul hormonului de creștere la adulți în regenerarea și
creșterea celulelor după cum și faptul că secreția lui se realizează în somn și
orice tulburare de somn conduce la diminuarea acestui hormon în sânge și
diminuarea refacerii.
Experimentele efectuate pe sportivi cu privare îndelungată de somn au
demonstrat că oboseala cumulată după 48-72 de ore s-a transformat în senzație
imperioasă de somn, în paralel cu pierderea tonusului și a forței musculare,
precum și mari dificultăți de concentrare.
Conform literaturii de specialitate, modificările ritmului somn-veghe s-ar
repercuta negativ asupra performanței. Așa s-ar explica diminuarea performanței
la fizice la vârstnici, însoțite de senzație neplăcută se oboseală, chiar în lipsa
efortului ca fiind datorată tulburării periodicității circadiene a ritmului somn-
veghe, cu faze de trezire în cursul nopții.
Important este somnul nocturn și în special la sportivii ce susțin competiții
în țări cu diferențe mari de fus orar. Somnul diurn nu este la fel de odihnitor,
deoarece perioadele de somn paradoxal sunt diminuate(în somnul nocturn la
fiecare aproximativ 90 de minute de somn lent se intercalează perioade de somn
paradoxal) și implicit fazele de refacere se realizează în perioadele de somn
paradoxal.
După Schneider (citat de Dragnea, 1996), somnul nu reprezintă o perioadă
pasivă a ciclului nictemeral, ci o perioadă de refacere a organismului în general
și a sistemului nervos în special, cu o importantă componentă anabolică și
organizatoare.
Somnul lent are rol reparator,odihnitor , restaurator și fortifiant: joacă o
importantă funcție de creștere și reînnoire a țesuturilor corporale în general și un
deosebit rol în sinteza proteică. Somnul paradoxal este indispensabil pentru
restaurarea ionică metabolică și proteică a neuronilor precum și în stabilizarea
memorie de scurtă și lungă durată.

18 2.3.1.MIJLOACELE ODIHNEI ACTIVE CU ROL ÎN REFACEREA
SPORTIVILOR DE PERFORMANȚĂ .

După cum am evidențiat anterior, scopul odihnei active, după Dragnea
(1996) este menținerea stării de antrenament, prin diferite măsuri întreprinse
imediat după efort.
Odihna activă este o formă specială a refacerii dirijate, ce constă în
solicitarea ușoară a altor grupe musculare și deci a altor zone și centri nervoși
decât cei angrenați în efortul propriu-zis.
Studierea lucrărilor de specialitate ale lui A.Dragnea (1996, 2002), cu
trimitere la antrenamentul sportiv și abordarea sa științifică, ne-a permis să
aprofundăm și aspectele legate de refacere și mijloacele ei.
Abordând mijloacele refacerii dirijate, autorul menționat face trimitere și
spre odihna activă (termenul utilizat des de autor fiind refacerea activă).
Conform opiniei exprimate de A.Dragnea, exercițiile alese în cadrul
refacerii active va solicita alte sisteme funcționale, alte grupe musculare, sau
dacă va fi același, intensitatea lucrului va fi mult scăzută față de cea din efortul
propriu-zis.
Din această perspectivă, specialistul menționat propune câteva reguli
pentru creșterea eficienței refacerii/odihnei active:
 refacerea activă ar fi recomandată după anumite eforturi, în special după
cele anaerobe lactacide;
 în cadrul refacerii active efortul să se situeze la nivelul pragului aerob, să
fie unul lejer, de intensitate mică spre medie, fără să mai solicite
sportivul. Această intensitate ar favoriza viteza de eliminare a lactatului.
A.Dragnea (2002). Propune chiar și niște valori ale efortului din timpul
odihnei active: frecvența cardiacă care trebuie să fie între 120-140
bătăi/minut sau consumul de oxigen de 50-60% din VO 2 max.;
 timpul de lucru în cadrul odihnei active ar trebui să nu depășească 45 de
minute.
În funcție de obiectivele antrenamentului, sportivul poate să oprească total
efortul, și atunci refacerea se realizează pasiv, sau să mențină în continuare o
activitate lejeră, refacerea în acest caz fiind activă.
În opinia specialiștilor, durata odihnei active care ar depăși 40-45 minute
de efort mediu ca intensitate ar solicita suplimentar sistemul cardio-vascular și
ar consuma din substratul energetic, care ar fi oricum diminuat din efortul
propriu-zis.
Cum orice mijloc de refacere prezintă indicații în procesul refacerii după
antrenament, tot așa poate prezenta și contraindicații, dacă dozarea sau
modalitatea de aplicare nu este una corect realizată.
Conform literaturii de specialitate, odihna activă ar fi contraindicată când
solicitarea din antrenament sau competiție a dus la consumul marcat al
rezervelor energetice, epuizând suplimentar substratul energetic și consecutiv
sunt întârziate procesele de restabilire.

19 Ca o concluzie generală în ceea ce privește rolul odihnei active în sportul
de performanță, A.Dragnea (1996, 2002) afirmă că fiecare din rezervele
energetice utilizate se reconstituie după o dinamică proprie, care depinde de:
 subiect;
 nivelul de antrenament;
 natura, intensitatea și durata efortului care a determinat epuizarea
rezervelor.
În continuare prezentăm câteva mijloace prin care se poate realiza odihna
activă cu rol în refacerea sportivilor de performanță.
Plimbările
Mersul pe jos, plimbările cu bicicleta, drumețiile la munte,,, plimbărrrile
cu rolele sau cu alte mijloace moderne pot constitui mijloace optime pentru
detensionarea fizică și psihică a sportivilor, după antrenamente sau după etape
de pregătire cu solicitări crescute. Includerea plimbărilor în aer liber, departe de
aglomerație (parcuri, zone în afara orașului) poate oferi unui sportiv câteva
momente de degajare și relaxare psihică, necesare pentru reluarea unei ni etape/
zile/ lecții de antrenament.
Jogginul
Efectele alergării de durată cu intensitate mică spre medie, în refacerea
sau calmarea organismului solicitat, sunt deja dovedite științific. Datorită
efortului specific al joggingului, el este utilizat constant atât de sportivi , cât și
de nesportivi, în combaterea oboselii musculare și psihice, în refacerea după
antrenamente ce au dus la creșterea tensiunii musculare (exerciții de forță), în
eliminarea tensiunilor psihice prin aportul de oxigen adus ca urmare a efortului
aerob depus.
Utilizarea bicicletei ergometrice
Conform unor opinii exprimate în literatura și revistele de specialitate din
domeniul sportiv, ședințele de pedalat pot contribui și ele la realizarea odihnei
active, mai ales în momentele în care condițiile meteo nu permit efectuarea de
plimbări cu bicicleta standard. De asemena, un alt avantaj scos în evidență este
acela că permite controlul efortului pentru a beneficia astfel de efectele pozitive
ale lucrului aerob fără a depăși limita , pentru a trece în oboseala, prin creșetrea
necontrolată a efortului.
Gimnastică cu exerciții de întindere tip stretching
Este din ce în ce mai recomandată de specialiști în refacerea activă după
evenimente sportive solicitante. Conform fiziologilor din domeniul sportiv, un
mușchi întins este mai flexibil decât un mușchi încordat și face ca îndepărtarea
substanțelor nocive să fie mai rapidă.
Alternanța de băi reci cu băi calde, jocurile distractive, sporturile
complementare sunt tot atâtea mijloace eficiente de realizare a odihnei active
ca parte a refacerii sportivului de performanță.
Prin utilizarea altor grupe musculare, prin alternanța termică generată
asupra mușchiului, prin degajarea tensiunii psihice, mijloacele amintite pot să
scurteze eficient timpul de revenire a sistemelor funcționale, solicitate în efortul
sportiv specific.

20 Sauna
Ședința completă de saună ar contribui la curățirea celulelor pielii, la
adaptarea circulației, la stimularea sistemului hipotalamosuprarenalian,
producând modificări ale tonusului vegetativ, care ar detrmina, conform
fiziologilor, starea de bine.

21 CAPITOLUL 3
ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

3.1. OBIECTIVELE, SARCINILE ȘI ETAPELE CERCETĂRII

Principalele obiective ale cercetării au fost acelea de a studia și determina
cele mai elocvente efecte ale mijloacelor prin care se realizează refacerea după
activitatea sportivă de performanță
În cadrul cercetării s-au propus o serie de sarcini, a căror îndeplinire a fost
urmărită eșalonat pe toată perioada în care am desfășurat această activitate.
Aceste sarcini au fost:
 stabilirea ideii centrale a cercetării;
 studierea literaturii de specialitate din diferite domenii (consultarea unor
surse variate de informații pentru a stabili gradul de actualitate al temei,
precum și opiniile științifice exprimate în literatura și argumentele care
susțin aceste opinii);
 stabilirea de raporturi directe cu diferiți specialiști (coordonatorul științific
al cercetării, antrenori, profesori, preparatori fizici, kinetoterapeuți,
sportivi etc.);
 stabilirea obiectivelor, sarcinilor și etapelor de lucru;
 elaborarea unui chestionar necesar anchetării opiniei antrenorilor din
diferite ramuri sportive, antrenori activi la nivelul grupelor de
performanță;
 stabilirea unei liste cât mai variate cu ramuri sportive la care să aplicăm
ancheta pe bază de chestionar, pentru a avea rezultate concludente ce ar
putea fi generalizate;
 analiza și prelucrarea răspunsurilor evidențiate de subiecți (antrenori din
sportul de performanță);
 prelucrarea datelor și interpretarea rezultatelor;
 finalizarea cercetării prin elaborarea și redactarea unei lucrări de licență
care să constituie o sursă reală și utilă specialiștilor din sportul de
performanță practicat astăzi în țara noastră.
Etapele cercetării
În scopul unei organizări cât mai eficiente a activității necesare finalizării
studiului nostru, am etapizat activitatea pe perioade și sarcini diferite. Astfel,
activitatea desfășurată a inclus 5 etape:
– etapa I a constat în căutarea și studierea unor surse bibliografice cât mai
variate din literatura de specialitate (sport, medicină sportivă, psihologie
sportivă, terapie de recuperare și refacere, etc.), care să-mi ofere accesul la
cunoștințe variate în vederea obținerii unei imagini de ansamblu referitoare la
tema luată în studiu.
– etapa a II a a implicat inițierea unor discuții cu diverși specialiști
(antrenori, profesori cu experiență, sportivi de performanță cu rezultate

22 consacrate, manageri sportivi, directori de cluburi sportive etc.) pentru a
cunoaște și înțelege cât mai bine activitatea sportivă de performanță,
caracteristicile desfășurării refacerii după etape ale pregătirii și competițiilor
sportive, dar mai ales pentru a cunoaște principalele modalități de refacere prin
mijloacele odihnei active;
– etapa a III a a constat în inițierea și desfășurarea propriu-zisă a cercetării
(interacțiunea cu subiecții cercetării pentru obținerea acordului lor de a face
parte din prezenta cercetare, pentru anchetarea lor prin chestionar);
– etapa a IV a s-a rezumat la centralizarea, prelucrarea și analiza datelor în
scopul verificării ipotezelor, la elaborarea graficelor pentru o prezentare optimă
și sugestivă a rezultatelor finale și la formularea concluziilor;
– etapa a V a, fiind și ultima, a impus tehnoredactarea prezentei lucrări
respectându-se metodologia elaborării unei lucrări științifice de acest nivel.

3.2. IPOTEZELE CERCETĂRII

Pentru prezenta cercetare am formulat următoarele ipoteze:

 știind că o refacere optimă a sportivilor de performanță necesită
respectarea anumitor principii, putem presupune că antrenorii din
domeniul performanței sportive din țara noastră își planifică odihna
activă dependent de anumite situații din activitatea de pregătire?

 chiar dacă nu impune foarte multe condiții pentru a fi realizată, ponderea
odihnei active în refacerea sportivilor ar putea fi afectată de anumiți
factori?

3.3. SUBIECȚII ȘI CONDIȚIILE DE DESFĂȘURARE A
CERCETĂRII

Subiecții cercetării au fost reprezentați de 60 de antrenori din 14
discipline și probe sportive, antrenori ce pregătesc grupe de sportivi la nivel de
performanță, din județele Bacău, Botoșani, Galați, Constanța, Slobozia,
Dâmbovița, Brașov și din municipiul București.
Cercetarea s-a efectuat pe durata a 10 luni (iunie-iulie 2016, septembrie-
decembrie 2016, ianuarie – aprilie 2017), fiind ajutați în desfășurarea ei de către
4 colegi și 6 antrenori/profesori de specialitate.
Locația centrală, unde s-au prelucrat și analizat datele, a fost orașul Bacău

3.4. METODELE DE CERCETARE

Metoda documentării
Utilizarea acestei metode privește, în primul rând, studierea literaturii de
specialitate și constituie pasul inițial și obligatoriu care ne-a orientat această
investigație științifică.

23 Documentarea pentru fundamentarea teoretică a lucrării, dar mai ales
pentru elucidarea noastră în ceea ce privesc anumite aspecte ale practicării
sportului de performanță dar mai ales ale refacerii în această activitate, s-a
realizat prin studierea a numeroase surse bibliografice (o parte din ele fiind
amintite în lucrare și la sfârșitul acesteia), adrese web, broșuri și plinate, reviste
și aplicații video virtuale (filme și scene cu subiect specific destinat diferitelor
modalități de refacere în sport). Documentarea s-a efectuat pe întreaga perioadă
de desfășurare a cercetării.
Metoda observației
Observația reprezintă una dintre principalele metode de investigare directă
a realității și este extrem de utilă și des folosită în timpul diferitelor analize
științifice sau empirice. Am folosit această metodă atunci când:
– am asistat și participat la discuții având ca subiect refacerea în sportul de
performanță,
– am asistat la unele ședințe de refacere activă desfășurate fie prin sporturi
complementare, fie prin implicarea sportivilor în activități ale bazelor de
relaxare (bazine de înot, spa, săli de fitness);
– am analizat datele exprimate de subiecți în instrumentul folosit pentru
anchetarea opiniei lor (analiza datelor celor 13 itemi ai chestionarului);
Dintre tipurile de observație am folosit :
▪ observația simplă, directă, întâmplătoare a subiecților, în condiții specifice
de realizarea a refacerii cu sportivi din grupele pe care le coordona;
Metoda anchetei
Metoda anchetei a fost utilizată în scopul culegerii datelor necesare
cunoașterii cât mai complexe a opiniei subiecților, a aspectelor privitoare la
activitatea lor sportivă și de refacere, în cadrul acestei metode utilizând ancheta
pe bază de chestionar.
Ancheta pe bază de chestionar a vizat evaluarea opiniilor exprimate de
subiecții cercetării pentru determinarea reperelor interesate de prezenta cercetare
în ceea ce privește modalitățile lor de realizare a odihnei active ca parte a
procesului general de refacere a sportivilor.
Instrumentul de cercetare utilizat a fost reprezentat de un chestionar cu
13 itemi . Acesta a fost construit astfel încât să sondeze opinia subiecților din
diferite puncte de vedere.
Au fost vizate atât aspecte legate de ponderea utilizării odihnei active, de
momentul aplicării ei într/un microciclu de o săptămână, de mijloacele utilizate,
de importanța și rolul odihnei active etc.
Itemii chestionarului au fost elaborați, ca urmare a discuțiilor purtate cu
diferiți specialiști din domeniile sportului de performanță (antrenori, profesori,
preparatori fizici, kinetoterapeuți, tehnicieni maseur etc.) și au oferit variante de
răspuns din care subiecții să aleagă.
Metoda convorbirii
A constat în dialogul dintre subsemnatul și coordonatorul prezentei
lucrări, sportivi de performanță analizați, antrenori (subiecți ai cercetării),
managerii sau directorii de cluburi sportive.

24 Convorbirea solicită din parte subiectului investigat răspunsuri, atitudini
și modalități de a le exprima având avantajul că poate determina o cercetare cât
mai focalizată. În prezenta cercetare am apelat la convorbirea liberă și
convorbirea semidirijată.

Metode de înregistrare, prelucrare și reprezentare grafică a datelor
În cadrul acestui subcapitol, am inclus metoda statistico-matematică,
metoda grafică
Metoda statistică
Statistica prezintă transpunerea rezultatelor măsurării în date cifrice,
obiectivizarea fenomenelor făcându-se prin acordarea de numere, obiectivizare
care permite realizarea unei operații matematice. Această metodă ne-a ajutat în
calculul și analiza datelor înregistrate în timpul cercetării (s-a calculat media
aritmetică, procentaje, diferențe etc.).
Metoda grafică
Este necesară pentru că permite desprinderea gradului general și a
esențialului mult mai eficient. Am apelat la această metodă pentru a evidenția și
accentua unele aspecte ce au rezultat din analiza datelor cercetării.

3.5. DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

Prezenta cercetare a avut la bază dorința de a descoperi informații
originale privind situația refacerii sportivilor de performanță din țara noastră,
printr-o metodă extrem de facilă, dar eficientă (odihna activă), într-o perioadă în
care resursele materiale și financiare sunt afectate de criza economică.
Acest aspect ne-a determinat să ne desfășurăm cercetarea pe etape
(evidențiate anterior) urmărind atingerea anumitor obiective și îndeplinirea unor
sarcini (de asemenea evidențiate anterior).
Desfășurarea propriu-zisă a cercetării a fost inițiată prin stabilirea planului
de cercetare, a sarcinilor, a etapelor, ipotezelor, a subiecților și a unităților
sportive de unde trebuiau culese datele, prin aplicarea anchetei pe bază de
chestionar.
În paralel cu aceasta, am urmărit realizarea permanentă a unei
documentări științifice riguroase, care să ne asigure baza teoretică necesară
argumentării aspectelor specifice.
Pentru atingerea obiectivelor centrale ale cercetării, ne-am orientat la o
continuă și permanentă colaborarea cu patru categorii de specialiști:
 cadrele didactice ale Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău (pentru a
putea primi sfaturi utile din punct de vedere al abordării cercetării
noastre);
 antrenori și profesori de educație fizică și sport cu experiență și rezultate
în activitatea sportivă de performanță;
 sportivi de performanță cu rezultate bune și foarte bune, care să ne asigure
categoria unor subiecți cu experiență, în vederea obținerii unor date și
rezultate obiective, originale și exacte;

25  alți specialiști implicați în sportul de performanță (manageri de club,
antrenori secunzi, cadre medicale implicate în sport, preparatori fizici etc.)
După stabilirea subiecților (antrenori de performanță) și a etapelor de
lucru, după obținerea acordului acestora, după elaborarea chestionarului s-a
continuat cu aplicarea anchetei.
Pentru rezultate optime și complexe, au fost vizate 14 ramuri și probe
sportive.
Discuțiile cu sportivii de performanță și antrenorii acestora, precum și cu
ceilalți specialiști, au avut loc fie înaintea antrenamentelor, fie la finalul
acestora, fie în pauzele dintre reprizele competițiilor unde au participat aceștia
(pentru unele sporturi, atunci când antrenorii se aflau la Bacău).
Completarea chestionarului nu a presupus mai mult de 5-10 minute, iar
răspunsurile nu au solicitat decât acele aspecte care făceau trimitere la utilizarea
odihnei active și a mijloacelor specifice acesteia pentru a realiza refacerea
sportivilor.
După culegerea datelor, s-a trecut la prelucrarea și analiza lor,
interpretarea și realizarea graficelor.
Partea finală a cercetării noastre a implicat verificarea și valorificarea
referințelor bibliografice într-o formă simplă, ușor de înțeles dar în același timp
și bine argumentată, finalizându-se cu detalierea rezultatelor și a concluziilor.

26 CAPITOLUL 4. REZULTATELE CERCETĂRII

4.1. Analiza datelor și interpretarea rezultatelor

Pentru a ne facilita observarea și analiza datelor, dar și pentru a ne ușura
interpretarea rezultatelor la itemul nr. 1 (”Ați prezentat sportivilor pe care îi
pregătiți importanța odihnei active”) , am construit tabelul centralizator nr.1.
În acest tabel am expus variatele oferite subiecților, numărul opțiunilor pentru
fiecare variantă de răspuns și procentele determinate prin metoda matematică.

Tabel nr.1 – Centralizarea datelor pentru itemul nr.1
Varianta de răspuns
oferită subiecților Numărul de opțiuni
exprimate Procentele
determinate
Da 39 65,00%
Nu 16 26,67%
Nu a fost cazul 5 8,33%
Total 60 100%

Grafic nr.1 – Ponderea procentuală a datelor pentru itemul nr.1

Așa cum reiese din tabelul nr.1 și din reprezentarea grafică a datelor
obținute în prezenta cercetare se observă că:
 răspunsul cu ponderea cea mai mare este de 65% – varianta de răspuns –
DA. Mai mult de jumatate dintre subiecții prezentei cercetări susțin că au
făcut cunoscut elevilor rolul odihnei active.
 aproximativ 1/3 din numarul total al răspunsurilor primite pentru itemul
nr.1 au fost – NU. Din discuțiile purtate cu profesorii am aflat că au optat

27 pentru această variantă de răspuns deoarece, la momentul participării la
prezentul studiu, nu a fost necesar să prezinte rolul odihnei active pentru
că sportivii erau deja familiarizați cu aceste informații;
 diferența dintre varianta de răspuns cu ponderea cea mai mare și varianta
de răspuns cu ponderea cea mai mică este de 56,67%.
Pentru a ne facilita observarea și analiza datelor, dar și pentru a ne ușura
interpretarea rezultatelor la itemul nr. 2 (”Care este disponibilitatea
sportivilor pentru acest tip de refacere?”) , am construit tabelul centralizator
nr.2. În acest tabel am expus variatele oferite subiecților, numărul opțiunilor
pentru fiecare variantă de răspuns și procentele determinate prin metoda
matematică.

Tabel nr. 2 – Centralizarea datelor pentru itemul nr. 2
Varianta de răspuns
oferită subiecților Numărul de opțiuni
exprimate Procentele
determinate
Sunt disponibili 52 86,66%
Nu sunt disponibili 4 6,67%
Nu știu/nu este cazul 4 6,67%
Total 60 100%

Grafic nr.2 – Ponderea procentuală a datelor pentru itemul nr.2

La itemul nr.2 observăm din datele obținute, centralizate în tabelul nr.2 și
din reprezentarea grafică a datelor că:
 varianta de răspuns cu ponderea cea mai mare este de 86,66% – varianta
de răspuns – Sunt disponibili. Mai mult de 80% dintre subiecții prezentei
cercetări susțin că sportivii pe care îi pregătesc sunt disponibili să
cunoasca rolul odihnei active.
 celelalte doua variante de răspuns de la acest item sunt de aproximativ
7%.

28  diferența dintre varianta de răspuns cu ponderea cea mai mare și varianta
de răspuns cu ponderea cea mai mică este de 79,99%.
Din reprezentarea grafică a datelor obținute, grafic nr.2, se evidențiază, în
mod clar, că foarte mulți dintre sportivi sunt disponibili să afle rolul odihnei
active. Ne putem gandi că acest lucru sta la baza dorinței de a performa.
Pentru a ne facilita observarea și analiza datelor, dar și pentru a ne ușura
interpretarea rezultatelor la itemul nr. 3 (”Participați alături de sportivi la
ședințele de odihnă activă?”) , am construit tabelul centralizator nr.3. În acest
tabel am expus variatele oferite subiecților, numărul opțiunilor pentru fiecare
variantă de răspuns și procentele determinate prin metoda matematică.
Tabel nr. 3 – Centralizarea datelor pentru itemul nr. 3
Varianta de răspuns
oferită subiecților Numărul de opțiuni
exprimate Procentele
determinate
Da 41 68,33%
Nu 13 21,67%
Uneori 6 10,00%
Total 60 100%

La itemul cu nr.3 am obținut datele următoare:
 cea mai mare pondere a răspunsurilor primite este de 68,33%. Mai mult
de jumătate dintre profesori participă alături de sportivi la odihna activă.
 dintre profesorii care nu participă alături de sportivi la odihna activă sunt
într-o pondere de 21,67%.
 ponderea cea mai mică a răspunsurilor este de 10%.
 diferența între ponderea cea mai mare a răspunsurilor și ponderea cea mai
mica a răspunsurilor este de 58,33%.

Grafic nr. 3 – Ponderea procentuală a datelor pentru itemul nr.3

29 O pondere de aproximativ 69% ne permite să spunem că foarte mulți
dintre subiecții prezentei cercetări participă alături de sportivi la odihna activă.
Acest lucru ne arată, de fapt, pasiunea pentru meseria lor și responsabilitatea față
de un lucru făcut bine.
Pentru a ne facilita observarea și analiza datelor, dar și pentru a ne ușura
interpretarea rezultatelor la itemul nr. 4 (”Credeți ca îi stimulează pe sportivi
participarea antrenorului la odihna activă?”) , am construit tabelul
centralizator nr.4. În acest tabel am expus variatele oferite subiecților, numărul
opțiunilor pentru fiecare variantă de răspuns și procentele determinate prin
metoda matematică.

Tabel nr. 4 – Centralizarea datelor pentru itemul nr. 4
Varianta de răspuns
oferită subiecților Numărul de opțiuni
exprimate Procentele
determinate
Da, foarte mult 37 61,67%
Da, puțin 9 15,00%
Nu 14 23,33%
Total 60 100%

Grafic nr.4 – Ponderea procentuală a datelor pentru itemul nr.4

Din tabelul nr.4 și din reprezentarea grafică a datelor (grafic nr.4) se poate
observa că:
 varianta de răspuns cu ponderea cea mai mare este de 61,67% – varianta
de răspuns – Da, foarte mult . Majoritatea subiecților din prezenta
cercetăre susțin că au simțit că participarea profesorului în realizarea
odihnei active îi stimulează pe sportivi.
 varianta de răspuns cu ponderea cea mai mică este de 15% și este dată de
varianta de răspuns – DA, puțin.

30  diferența dintre varianta de răspuns cu ponderea cea mai mare și varianta
de răspuns cu ponderea cea mai mică este de 46,67%.
Ne permitem să concluzionăm la acest item, faptul că nu am fi avut un
asemenea rezultat dacă între profesori și sportivi nu ar fi existat o bună
colaborare. Susținem că prezența profesorului poate stimula sportivul doar
atunci când exista o colaborare optimă, un respect câștigat în timp, bazat pe
valori și principii, atât din partea sportivului cât și din partea profesorului.
Pentru a ne facilita observarea și analiza datelor, dar și pentru a ne ușura
interpretarea rezultatelor la itemul nr. 5 (”Când programați mai des odihna
activă?”) , am construit tabelul centralizator nr.5. În acest tabel am expus
variatele oferite subiecților, numărul opțiunilor pentru fiecare variantă de
răspuns și procentele determinate prin metoda matematică.

Tabel nr. 5 – Centralizarea datelor pentru itemul nr. 5
Varianta de răspuns
oferită subiecților Numărul de opțiuni
exprimate Procentele
determinate
După eforturi de tip anaerob lactacid 23 38,33%
După eforturi de tip aerob 11 18,33%
După perioade lungi de pregătire 10 16,67%
Ori de câte ori consider că este necesar 16 26,67%
Nu consider că este necesară 0 0%
Total 60 100%

Grafic nr. 5 – Ponderea procentuală a datelor pentru itemul nr.5

Pentru a ne facilita observarea și analiza datelor, dar și pentru a ne ușura
interpretarea rezultatelor la itemul nr. 6 (”Care sunt principalele mijloace ale
odihnei active pe care le utilizați? ” (3 variante de răspuns), am construit
tabelul centralizator nr.6. În acest tabel am expus variatele oferite subiecților,

31 numărul opțiunilor pentru fiecare variantă de răspuns și procentele determinate
prin metoda matematică.

Tabel nr. 6 – Centralizarea datelor pentru itemul nr. 6
Varianta de răspuns
oferită subiecților Numărul de opțiuni
exprimate Procentele
determinate
Alergare ușoară 24 13,33%
Stretching 21 11,67%
Plimbări cu bicicleta 28 15,56%
Jocuri de atenție 13 7,22%
Înot 22 12,22%
Drumeții, plimbări prin oraș 35 19,44%
Vizionări de filme 5 2,78%
Jocuri sportive (fotbal, baschet) 32 17,78%
Total 180 100%

Grafic nr. 6 – Ponderea procentuală a datelor pentru itemul nr.6

După cum se observă în tabelul nr.6 și în reprezentarea grafică a datelor
obținute în prezenta cercetare se poate spune că:
 varianta de răspunsul cu ponderea cea mai mare este de 19,44% – varianta
de răspuns – drumeții, plimbări prin oraș . 1/5 dintre subiecții prezentei
cercetări susțin că au plimbările reprezintă unul dintre principalele
mijoace pentru realizarea odihnei active.
 o pondere de 17,78% dintre răspunsurile primite este reprezentată de
varianta de răspuns – jocuri sportive (fotbal, baschet) .
 plimbările cu bicicleta- ca mijloc al odihnei active sunt în pondere de
aproximativ 16% (15,56%);

32  diferențele expuse în graficul nr.6 sunt sugestive, indicând ponderi diferite
pentru importanța acordată de fiecare subiect mijlocului preferat sau
cunoscut.
Pentru a ne facilita observarea și analiza datelor, dar și pentru a ne ușura
interpretarea rezultatelor la itemul nr. 7 (”Care este timpul alocat unei ședințe
pentru odihna activă? ”) , am construit tabelul centralizator nr.7. În acest tabel
am expus variatele oferite subiecților, numărul opțiunilor pentru fiecare variantă
de răspuns și procentele determinate prin metoda matematică.

Tabel nr. 7 – Centralizarea datelor pentru itemul nr. 7
Varianta de răspuns
oferită subiecților Numărul de opțiuni
exprimate Procentele
determinate
30 min 6 10,00%
45 minute 31 51,67%
1 oră 4 6,66%
Nu țin cont de timp 7 11,67%
O după amiază (câteva ore) 12 20,00%
Total 60 100%

Grafic nr.7 – Ponderea procentuală a datelor pentru itemul nr.7

Din tabelul nr.7 și în reprezentarea grafică a datelor obținute în prezenta
cercetare se constată că:
 ponderea cea mai mare dintre variantele de răspuns pentru itemul cu nr. 7
este de 51,67% – varianta de răspuns – 45 de minute . Peste 50% dintre
subiecții prezentei cercetări susțin că au acordat 45 de minute pentru
realizarea odihnei active;
 o pondere de 20% dintre răspunsurile primite este reprezentată de varianta
de răspuns – o după amiază (câteva ore).

33  diferența dintre varianta de răspuns cu ponderea cea mai mare și varianta
de răspuns cu ponderea cea mai mică este de 45,01%.

Pentru a ne facilita observarea și analiza datelor, dar și pentru a ne ușura
interpretarea rezultatelor la itemul nr. 8 (”Cât de des utilizați odihna
activă?”) , am construit tabelul centralizator nr.8. În acest tabel am expus
variatele oferite subiecților, numărul opțiunilor pentru fiecare variantă de
răspuns și procentele determinate prin metoda matematică.

Tabel nr. 8 – Centralizarea datelor pentru itemul nr. 8
Varianta de răspuns
oferită subiecților Numărul de opțiuni
exprimate Procentele
determinate
În fiecare zi 2 3.33%
De 2 ori pe săptămână 14 23.33%
De 3 ori pe săptămână 9 15,00%
O dată pe săptămână 21 35,00%
Ori de câte ori este necesară 14 23,33%
Total 60 100%

Grafic nr.8 – Ponderea procentuală a datelor pentru itemul nr.8

Rezutatele obținute la itemul cu nr.8 sunt:
 varianta de răspunsul cu ponderea cea mai mare este de 35% – varianta de
răspuns – – o dată pe săptămână . Observăm că mulți subiecți din
prezenta cercetare susțin că realizează odihna activă zilnic.
 varianta de răspuns cu ponderea cea mai mică este de 3.33% și este dată
de varianta de răspuns – în fiecare zi .
 o pondere de 23,33% are varianta de răspuns – Ori de câte ori este
necesară

34  pentru subiecții care au optat pentru ”de 3 ori pe săptămână” am
determinat câte o pondere de 15,00%;
 diferența dintre varianta de răspuns cu ponderea cea mai mare și varianta
de răspuns cu ponderea cea mai mică este de 31.67%.
Ne putem gândi la faptul că o pondere de 35% (cea mai mare pondere la
acest item), la varianta de răspuns – odihna activă o dată / săptămână, se poate
programului încărcat al sportivilor sau ponderii mai mari a altor mijloace de
refacere.
Pentru a ne facilita observarea și analiza datelor, dar și pentru a ne ușura
interpretarea rezultatelor la itemul nr. 9 (”Care sunt factorii care limitează
efectuarea odihnei active?”) , am construit tabelul centralizator nr.9. În acest
tabel am expus variatele oferite subiecților, numărul opțiunilor pentru fiecare
variantă de răspuns și procentele determinate prin metoda matematică.

Tabel nr. 9 – Centralizarea datelor pentru itemul nr. 9
Varianta de răspuns
oferită subiecților Numărul de opțiuni
exprimate Procentele
determinate
Nu sunt factori care limitează 13 21,67%
Disponibilitatea sportivilor 9 15,00%
Disponibilitatea antrenorului 11 18,33%
Timpul avut la dispoziție 14 23,33%
Lipsa condițiilor materiale 13 21,67%
Total 60 100%

Grafic nr.9 – Ponderea procentuală a datelor pentru itemul nr.9

Din centralizarea, analiza, prelucrarea și interpretarea datelor obținute la
itemul cu nr.9 avem:
 varianta de răspunsul cu ponderea cea mai mare este de 23,33% – varianta
de răspuns – Timpul avut la dispoziție . Observăm că mulți subiecți din

35 prezenta cercetare susțin că realizarea odihnei active depinde de timpul de
care dispun.
 varianta de răspuns cu ponderea cea mai mică este de 15,00% și este dată
de varianta de răspuns- disponibilitatea sportivilor
 diferența dintre varianta de răspuns cu ponderea cea mai mare și varianta
de răspuns cu ponderea cea mai mică este de 8,33%.

Pentru a ne facilita observarea și analiza datelor, dar și pentru a ne ușura
interpretarea rezultatelor la itemul nr. 10 (”După un efort specific de
antrenament, care tip de odihnă ar avea eficiență mai mare în opinia
dumneavoastră pentru a realiza refacerea sportivilor pentru al doilea
antrenament din zi?”) , am construit tabelul centralizator nr.10. În acest tabel
am expus variatele oferite subiecților, numărul opțiunilor pentru fiecare variantă
de răspuns și procentele determinate prin metoda matematică.

Tabel nr. 10 – Centralizarea datelor pentru itemul nr. 10
Varianta de răspuns
oferită subiecților Numărul de
opțiuni exprimate Procentele
determinate
Odihna activă în aer liber (plimbare) 7 11,67%
Odihna pasivă (somn) 15 25,00%
Odihna activă (bazin, sauna) 9 15,00%
Depinde de tipul celor două
antrenamente 19 31,67%
Total 60 100%

Grafic nr.10 – Ponderea procentuală a datelor pentru itemul nr.10

Constatăm că ponderea tipurilor de odihnă activă diferă în opțiunile
subiecților, existând diferențe de alegere. Astfel, pentru odihna activă prin
plimbări în aer liber, efectuată între antrenamente, au optat 11,67% din

36 antrenorii anchetați, în timp ce pentru odihna activă prin bazin și saună au optat
15,00% din subiecți.
Cu toate acestea, ponderea cea mai mare (31,67%) este a subiecților care
au susținut că, după un efort specific de antrenament, tipul de odihnă care ar
avea eficiență mai mare pentru a realiza refacerea sportivilor pentru al doilea
antrenament din zi ar depinde de efortul depus la primul antrenament și de fortul
ce se va depune la al doilea antrenament din zi.
Pentru a ne facilita observarea și analiza datelor, dar și pentru a ne ușura
interpretarea rezultatelor la itemul nr. 11 (” Plimbările pot fi un excelent
mijloc pentru realizarea odihnei active. Care, din variantele de mai jos,
reprezintă cea mai des modalitate la care ați apelat pentru realizarea
odihnei active a sportivilor dumneavoastră în ultimii 2-3ani
competiționali?”) , am construit tabelul centralizator nr.11. În acest tabel am
expus variatele oferite subiecților, numărul opțiunilor pentru fiecare variantă de
răspuns și procentele determinate prin metoda matematică.
Tabel nr. 11 – Centralizarea datelor pentru itemul nr. 11
Varianta de răspuns
oferită subiecților Numărul de opțiuni
exprimate Procentele
determinate
plimbările – mers pe jos prin
localitate (parcuri, centru oraș) 41 68,33%
plimbările – drumețiile în afara
localității 19 31,67%
Nu am apelat la acest mijloc 0 0%
Total 60 100%

Grafic nr.11 – Ponderea procentuală a tipurilor de plimbări din cadrul odihnei active

Probabil și datorită faptului că deplasările în afara unei locațități
presupune mijloc de transport colectiv și, de asemenea, presupune și cheltuială
financiară, cea mai mare parte a antrenorilor anchetați (68,33%) au ales odihna

37 activă pentru refacerea sportivilor sub forma plimbărilor în localitatea unde se
pegăteau (plimbări prin oraș, prin parcuri).
Cu toate acestea, am determinat, prin calcul matematic, un procent de
31,67% din subiecți care, în ultimii 2-3ani competiționali, au inclus în refacerea
activă a sportivilor drumețiile în afara localității.
Pentru a ne facilita observarea și analiza datelor, dar și pentru a ne ușura
interpretarea rezultatelor la itemul nr. 12 (”Sporturile complementare pot fi
un excelent mijloc pentru realizarea odihnei active. Cât de des utilizați acest
mijloc de refacere al odihnei active?”) , am construit tabelul centralizator
nr.12. În acest tabel am expus variatele oferite subiecților, numărul opțiunilor
pentru fiecare variantă de răspuns și procentele determinate prin metoda
matematică.
Tabel nr. 12 – Centralizarea datelor pentru itemul nr. 1
Varianta de răspuns
oferită subiecților Numărul de
opțiuni exprimate Procentele
determinate
Foarte des 13 21,67%
Des 26 43,33%
Rar 12 20,00%
Nu utilizez 9 15,00%
Total 60 100%

Grafic nr.12 – Ponderea procentuală a datelor pentru itemul nr.12

Pentru a ne facilita observarea și analiza datelor, dar și pentru a ne ușura
interpretarea rezultatelor la itemul nr. 13 (”Ați cerut părerea specialiștilor
pentru a afla noi metode pentru realizarea odihnei active?”) , am construit
tabelul centralizator nr.13. În acest tabel am expus variatele oferite subiecților,
numărul opțiunilor pentru fiecare variantă de răspuns și procentele determinate
prin metoda matematică.

38 Tabel nr. 13 – Centralizarea datelor pentru itemul nr. 13
Varianta de răspuns
oferită subiecților Numărul de opțiuni
exprimate Procentele
determinate
Da, mereu 26 43,33%
Nu, niciodată 17 28,33%
Uneori 12 20,00%
Nu a fost cazul 5 8,34%
Total 60 100%

Grafic nr.13 – Ponderea procentuală a datelor pentru itemul nr.13

39 CAPITOLUL 5. CONCLUZII

În urma analizei și prelucrării datelor, bazându-ne pe argumentele și
constatările evidențiate în capitolele anterioare, pentru prezenta lucrare de
licență am ajuns la următoarele concluzii:

 ipoteza conform căreia „ știind că o refacere optimă a sportivilor de
performanță necesită respectarea anumitor principii, putem presupune că
antrenorii din domeniul performanței sportive din țara noastră își
planifică odihna activă dependent de anumite situații din activitatea de
pregătire? ” s-a confirmat , datele prelucrate pentru prezenta cercetare
indicându-ne ponderi diferite ale utilizării odihnei active în funcție de
tipul de efort desfășurat, în funcție de starea sportivilor sau de ciclul de
pregătire în care se află sportivii;

 ipoteza conform căreia ” chiar dacă nu impune foarte multe condiții
pentru a fi realizată, ponderea odihnei active în refacerea sportivilor ar
putea fi afectată de anumiți factori ?” s-a confirmat , disponibilitatea sau
indisponibilitatea sportivilor față de anumite mijloace utilizate pentru
realizarea odihnei active, ca parte a refacerii, disponibilitatea sau
indisponibilitatea unor antrenori, dar și lipsa unor condiții materiale pot fi
factori care să limiteze refacerea prin odihnă activă;

 conform antrenorilor anchetatți, plimbările (mersul sau plimbările cu
bicicleta) și practicarea activităților sportive (în special jocurile sportive,
altele decât cele de practicate regulat) sunt printre mijloacele cu ponderea
cea mai mare în realizarea refacerii prin odihnă activă;

 pentru 65% din subiecții cercetării sporturile complementare pot fi un
excelent mijloc de realizare a odihnei active, aceste activități sportive
fiind utilizate des și foarte des de către antrenorii anchetați;

 atunci când planifică realizarea refacerii, 58% din subiecții cercetării
aplică sau indică sportivilor să utilizeze mijloacele de odihnă activă de 1
sau 2 ori pe săptămână; Sunt subiecți (23,33%) care apelează la odihna
activă pentru realizarea refacerii, de fiecare dată când este necesară o
astfel de activitate.

 anumite mijloace de refacere activă pot fi refuzate de sportivi, în anumite
condiții, chiar dacă antrenorul sau clubul sportiv reușește să le asigure pe
o anumită perioadă accesul la ele.

40 BIBLIOGRAFIE

1. Achim, Șt., (2002), Planificarea in pregătirea sportivă, Editura Ex Ponto,
Constanța;
2. Avramescu, T., (2005), Kinetoterapia în activitățile sportive, Note de Curs,
Editura Didactică și Pedagogică, București;
3. Bompa, T.O. (2002), Periodizarea: teoria si metodologia antrenamentului,
Editura Ponto, C.N.F.P.A., București,
4. Bota, C., (2000), Ergofiziologie, Ed. Globus, București;
5. Crețu, A., Bratu M., (2003), Refacere în sport, Editura Alexandru
27,București;
6. Demeter, A., (1973), Bazele fiziologice ale refacerii organismului
sportivului, Rev. EFS, nr.10, București;
7. Demeter, A., (1981), Bazele fiziologice și biochimice ale calităților fizice,
Editura Sport-Turism, București;
8. Dragnea, C., A., Teodorescu-Mate, S., (2002), Teoria Sportului, Editura
FEST, București;
9. Dragnea, A., (1996), Antrenamentul sportiv, EDP, București;
10. Dragnea, A., Bota, A., (1999), Teoria activităților motrice, Ed. Didactică și
Pedagogică, București;
11. Drăgan. I., (1978), Refacerea organismului după efort, Editura Sport-
Turism, București;
12. Drăgan, I., (2002), Medicina Sportiva, Editura Medicala, Bucuresti;
13. Drăgan, I., Petrescu, O., (1993), Masaj-automasaj. Refacere-recuperare,
Editura Cucuteni, București;
14. Epuran, M., (1990), Modelarea conduitei sportive, Editura Sport-Turism,
București;
15. Epuran, M., Holdevici, I., Tonița, F., (2001), Psihologia sportului de
performanță, Editura F.E.S.T., București;
16. Manno, R., (1992), Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv, în Revista
SDP nr 371-374, CCPPS, București;
17. Manole, V., (2009), Recuperare în traumatologie sportivă : curs studii de
licență, Editura Alma Mater, Bacău ;
18. Mârza, D., (2008), Personalitatea antrenorului și a sportivului, Note de curs,
Studii de masterat, Universitatea din Bacău, Bacău;
19. Mârza, D., (2012), Bazele generale ale kinetoterapiei, Editura Alma Mater,
Bacău;
20. Mircea, I., (2004), Compendiu de recuperare medicală, Editura Universității
din Oradea, Oradea;
21. Mihăilescu, P., D., (2011), Refacerea în sportul de performanță, Editura
Universității din Pitești, Pitești;
22. Morrow, J., R., Jr., & all., (2005), Measurement and evaluation in human
performance, 3rd edition, Human Kinetics, Printed in tha USA, Campaign;
23. M.T.S., C.C.P.S., (2000), Recuperarea în sport – abordarea tehnicilor și
mijloacelor de refacere, București;

41 24. Nicu, A., (1993), Antrenamentul sportiv modern, Editura Editis, București;
25. Niculescu, M., Mateescu, A., Cretu., M., Traila, H., (2007) – Bazele
stiintifice si aplicative ale pregătirii musculare, Editura Universitaria Craiova,
Craiova
26. Prelici, V., (1980), Performanță sportivă, Personalitate, Selecție, Editura
Facla, Timișoara;
27. Sabău, E., (2005), Mijloace de refacere și recuperare în activitatea sportivă,
Editura Bren, București;
28. Sabău, E., (2008), Refacere-recuperare și kinetoterapie în activitatea
sportivă, Editura Fundației România de Mâine, București;
29. Sbenghe, T., (1981), Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare,
Editura Medicală, București;
30. Șalgău, S., Mârza, D., (2007), Asistență biologică și kinetoterapie în sport,
Editura PIM, Iași;
31. Șalgău, S., Costache, M., (2006), Refacerea. Resursa performanței, Editura
PIM, Iași;
32. Tudor, V., (1999), Capacitățile condiționale, coordinative și intermediare –
componente ale capacității motrice Editura Imprimeria Coresi, București;
33. Viru, A., (1992), Anumite aspecte ale teoriei antrenamentului, Roma;
34. **** (2004), Masaj, fizioterapie, recuperare, Traducere ANS-INCS în SDIP,
nr.467, București;
35. **** (2007), Sofrologie, relaxare, masaj, somatoterapie, pregătire mentală în
sport, Volum II, Traducere ANS-INCS în SDIP, nr.5-6, București;