Introducere ÎN Istoria Modernă

INTRODUCERE ÎN ISTORIA MODERNĂ

REVOLUȚIA DE LA 1848 ÎN ȚĂRILE ROMÂNE

REVOLUȚIA DE LA 1848 ÎN ȚĂRILE ROMÂNE

1.Antecedente și cauze , începutul revoluției

2.Adunarea de la Iași și formularea primului document programatic al Revoluției Române

3.Constituirea Adunării Naționale și adoptarea programului revoluționar din Transilvania

4.Elaborarea de noi documente programatice în Moldova

5.Revoluția din Țara Românească

6.Continuarea Revoluției în Transilvania

7.Importanța revoluției

8.Concluzii

REVOLUȚIA DE LA 1848 ÎN ȚĂRILE ROMÂNE

 “Revoluția de la 1848 n-a fost un fenomen neregulat, efemer, fără trecut și viitor, fără alta cauză decât voința intâmplătoare a unei minorități sau mișcarea generală europeană. Revoluția generală fu ocazia, iar nu cauza revoluției române. Cauza ei se pierde în zilele veacurilor. Uneltitorii ei sunt optsprezece veacuri de trude, suferințe și lucrare a poporului român  asupra lui însuși.”  (Nicolae Bălcescu,1850)

1.  Revoluția de la 1848-1849 are cauze în gradul de dezvoltare a societații în general, în acutizarea contradicțiilor sociale, necesitatea soluționării problemei naționale prin constituirea unui singur stat românesc în cadrul fostei Dacii si impunerea unui statut internațional deosebit Țărilor Române, în condițiile tensiunii  încordate existente între Rusia (puterea protectoare) și Turcia (puterea suzerană). Cauzele sunt și mai puternic reflectate în Transilvania, unde exploatarea naționala este deosebita.

Din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și mai ales din ultimele decenii ale aceluiași veac, procesul de destrămare a orânduirii feudale, mai accentuat în provinciile românești supuse dominației Curții de la Viena, era în desfășurare, precum cel mai însemnat al formării națiunii române moderne. Aveau loc mutații decisive, accentuate neîndoielnic în Principate dupa Revoluția de la 1821, care a deschis drum mai larg înnoirii, a deschis un proces de reforma și a pregătit drumul către Revoluția din 1848, intrucât în mod firesc clasa dominantă feudală nu a fost capabilă să aducă reînnoirea în cursul sfertului de veac ce a despărțit cele doua revoluții și n-a putut răspunde decât în partea necesităților unei societăți în plină efervescență. Perioada Regulamentului Organic n-a făcut decât să reflecte aceste limite si să arate până unde puteau ajunge concesiile la care erau dispuse cercurile conducătoare, concesii neîndestulătoare pentru păturile mijlocii in evidentă ascensiune pe plan economico-social și politic.

Mulți dintre fruntașii Revoluției pașoptiste  vor fi fii de boieri, dar acești Alecsandri, Cuza, Kogălniceanu, Rosetti, Brătianu, Golescu, Crețulescu, n-au reprezentat în revoluție clasa părinților lor, ci lumea cea noua, modernă, pentru realizarea căreia ei se ridicaseră.

2.  Pe fondul unor puternice frământări sociale și agitații politice, la data de 27 martie/8 aprilie se întrunește o Adunare, constituita de câti oameni puteau să încapa în sala hotelului „Petersburg”, Iași. Are loc formularea primului document programatic al Revoluției române: „Petiția-proclamațiune”,ce cuprindea 35 de articole, dintre care cele mai importante prevedeau: asigurarea libertații personale, reorganizarea invătământului, responsabilitatea ministeriala, inamovibilitatea funcționarilor, înființarea unei bănci naționale, publicitatea ședințelor  tribunalelor. După alcătuire, petiția a fost semnată de câteva sute de persoane, între care mitropolitul și câțiva miniștrii demisionați, apoi, în după-amiaza zilei de 29 martie/10 aprilie, a fost    supusă aprobării domnului, M.Sturza, care a refuzat și a ordonat oștirii să reprime mișcarea revoluționară. Au fost arestate peste 300 de persoane, unii boieri au fost exilati la moșiile lor sau la mănăstiri, iar 13 dintre conducători au fost trimiși sub stare de arest la Galați, pentru a fi exilați în Turcia.Deși această mișcare a fost înăbușită, ea a constituit prima manifestare a Revoluției române de la 1848. În Provincii s-a continuat lupta pentru răsturnarea orânduirii feudale  și a lui M. Sturza, precum și pentru unirea Țărilor române într-un singur stat.

3.  Profesorul Aron Pumnul, împreună cu Avram Iancu și alți tineri intelectuali, în urma proclamației lui Simion Bărnuțiu, a convocat la Blaj o adunare a românilor din  principiul Transilvaniei pentru revendicarea drepturilor naționale și sociale, pe data de 18/30 aprilie.

Avea loc o nouă Adunare națională tot la Blaj (pe câmpia Blajului numită atunci „Câmpul libertății”) pe 3/15 mai, la care participau 40.000 de oameni, țărani, dar și intelectuali, clerici, burghezi, nobili. La propunerea lui Simion Bărnuțiu s-a votat o moțiune în care națiunea româna era declarată „națiune de sine stătătoare” și „parte intregitoare a Transilvaniei pe temeiul libertății egale”.

A doua zi, A.T.Laurian a supus Adunării spre aprobare o petiție de drepturi, numită „Petițiunea națională”, care cuprindea 16 articole, între care cele mai importante sunt: independența națiunii române, dreptul de a folosi limba română în legislație și administrație, independența bisericii române, desființarea iobăgiei fără despăgubire, libertatea industriei și comerțului, desființarea breslelor, libertatea cuvântului, a scrisului, a tiparului, asigurarea libertății personale și a întrunirilor, înființarea unor tribunale cu jurați, înarmarea poporului și înființarea gărzii naționale, salarizarea clerului român, învățământ românesc de toate gradele, inclusiv o Universitate română, etc. Adunarea a aprobat cu entuziasm „Petițiunea naționala”, deoarece conținutul ei corespundea aspirațiilor poporului român. Delegația condusă de Andrei Șaguna nu a obținut aprobarea petiției de la împăratul Ferdinand.

4.  La 12/24 mai un nou grup de revoluționari moldoveni a elaborat la Brasov un program mai radical decât cel din martie, intitulat „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”, care prevedea: desființarea servituților feudale si împroprietărirea tăranilor  fără despăgubire, desființarea privilegiilor boieresti și egalitatea in fața legii, unirea Moldovei și a Țării Românești. Programul era influențat de „Petițiunea naționala” votata de Adunarea naționala de la Blaj.

5.  În mai 1848, Comitetul revoluționar din București a alcătuit un program și o proclamație către popor și a ales o comisie executivă compusă din N. Bălcescu, I.Ghica și A. G. Golescu. In locul lui I. Ghica a fost ales C. A. Rosetti. La data de 9/21 iunie revoluția a izbucnit la Izlaz (județul Romanați). Programul proclama egalitatea in drepturi in fața impozitelor, Adunare reprezentativa a tuturor claselor societății, domn responsabil ales pe 5 ani (președinte de republică), responsabilitatea ministerială, libertatea tiparului, dreptul pentru județe de a-și alege dregătorii, garda națională, secularizarea mănăstirilor închinate, emanciparea clăcașilor și împroprietărirea lor prin despăgubire, dezrobirea țiganilor, accesul tuturor copiilor la învățământ, desființarea rangurilor fără funcții, desființarea pedepsei cu bataia și a celei cu moartea.

După aprobarea programului s-a format un guvern provizoriu compus din I.Eliade Rădulescu, Șt, Golescu, Chr. Tell, N. Pleșoianu și Radu Șapca. Acesta a pornit spre reședința județului Romanați ( Caracal), ajungând aici la 13/25 iunie. Oltenia era sub stăpânirea revoluționarilor.

Pentru consolidarea revoluției, guvernul provizoriu a intrat în relații cu Poarta și cu guvernele revoluționare din celelalte țări europene.

Pe plan intern, revoluția din Țara Românească era învingătoare. Armata țaristă a intrat însa în Moldova și se pregătea să ocupe și Țara Românească. Pentru a opri înaintarea armatelor ruse, Poarta a trimis in Țara Românească pe Soliman Pașa, in fruntea unei armate, spre a restabili ordinea. La 28 iulie/ 9 august, guvernul provizoriu era înlocuit cu un comitet de trei persoane. Pentru a consolida noua situație, se cerea aprobarea de către Constantinopol a programului de reforme. Partizanii revoluției au ars Regulamentul organic și Arhondologia la București și în alte centre ale țării.

La Pitești, această amplă manifestare populara a avut loc la începutul lunii septembrie, în fața schitului Buliga, în prezența diferitelor clase sociale, printre care și un numar însemnat de țărani. Un numar mare din cei care au condus la Pitești acțiunile revoluționare au fost arestați, anchetați sau judecați.

La 13/5 septembrie, armata otomană a intrat in București. A avut loc o ciocnire care s-a soldat cu numeroși morți de o parte și de alta. Gh. Magheru a dizolvat la 28 septembrie/10 ocrombrie 1848 tabara din Campul lui Traian și s-a retras însoțit de câțiva ofițeri în Transilvania. Lupta revoluționara începută la 9/21 iunie în Țara Românească înceta. Dar noul regim impus de armatele străine s-a izbit multa vreme de rezistența dârză a țăranilor.

6.  În Transilvania, Comitetul Național Român a convocat o nouă adunare la Blaj,3/15 12/25 septembrie1848. Românii, in numar de 20.000 majoritatea țărani, erau înarmați cu lănci și furci, unii chiar cu puști. Avram Iancu, Axente Sever și Iovian Brad, conducătorii,  au organizat pe participanți militărește. S-a aprobat o nouă revoluție, in care se protesta contra „uniunii” Transilvaniei cu Ungaria, se cerea alegerea unei diete și a unui guvern provizoriu compuse și din români, proporțional cu numărul lor și încetarea presiunii exercitate asupra țăranilor pentru executarea muncilor agricole in favoarea nobilimii. În octombrie a inceput lupta înarmată pentru îndepartarea administrației maghiare din Transilvania. Legiunile românești , în număr de 15 și comandate de câte un prefect și un viceprefect, au înfrânt gărzile naționale maghiare sprijinite și influențate de nobilimea transilvăneana. În ținuturile românești eliberate s-a organizat o administrație românească. Guvernul țării era constituit de Comitetul Național Român din Sibiu. La îndemnul lui N. Bălcescu, la sfarșitul lui decembrie al aceluiași an, s-a propus,  intr-o adunare la Sibiu, crearea unui principat român din toate ținuturile românești din Imperiul Habsburgic, inclusiv Bucovina.

Guvernul revoluționar maghiar a trimis în Transilvania o armată, sub  conducerea generalului polon Iosif Bem. După ce a învins la Ciucea legiunile slab înarmate ale românilor, la 13/25 decembrie Bem a cucerit Clujul și a cerut românilor să accepte autoritatea maghiară. Cu o armată mai numeroasă acum, Bem a cucerit până în martie 1849 cea mai mare parte a Transilvaniei, fără Alba Iulia și regiunea Munților Apuseni. A cucerit apoi Sibiul, iar revoluționarii români s-au refugiat în Țara Româneasca. Pe măsură ce armata maghiară înainta spre sud, s-au organizat expediții de pedepsire și au fost înființate „tribunale de sânge”.

Bem face noi cuceriri, ajuns acum, aprilie 1849, la Banat. Țăranii conduși de Avram Iancu și refugiați în Munții Apuseni rezistau cu succes armatelor maghiare. În intervalul de timp 2/14 aprilie – 24 aprilie/ 6 mai a loc lupte sângeroase între forțele maghiare și trupele române din Apuseni, în care pier circa 5.000 de maghiari.

Încercările de colaborare cu revoluționarii maghiari s-au facut de către revoluționarii români din Transilvania și de N. Bălcescu, I. Ghica. Kassuth, guvernatorul regatului ungar, a semnat la 2/14 iulie 1849, la Seghedin, „Proiectul de pacificare” și tratatul pentru formarea unei legiuni române. Camera de Jos maghiara a votat, la 16/28 iulie, un proiect de lege prin care recunoștea drepturi naționale românilor și slavilor din Ungaria. Avram Iancu nu va mai ataca forțele maghiare, iar Kossuth a publicat un decret pentru incetarea luptei armatelor maghiare împotriva românilor. Dar la 1/ 13 august 1849, comandantul forței armatei maghiare a capitulat la Siria în fața armatelor habsburgice și țariste. Revoluția din Transilvania se încheiase.

7.  Revoluția Română din 1848-1849 a urmărit unirea Moldovei și Țării Românești într-un stat independent, recunoașterea națiunii  române  din Transilvania, mai apoi unirea tuturor ținuturilor românești din Imperiul HabsburgicDar la 1/ 13 august 1849, comandantul forței armatei maghiare a capitulat la Siria în fața armatelor habsburgice și țariste. Revoluția din Transilvania se încheiase.

7.  Revoluția Română din 1848-1849 a urmărit unirea Moldovei și Țării Românești într-un stat independent, recunoașterea națiunii  române  din Transilvania, mai apoi unirea tuturor ținuturilor românești din Imperiul Habsburgic într-un principat autonom și însăși desăvârșirea statului unitar român.

Pe plan intern, revoluția a dat o grea lovitură feudalismului, iar pe plan internațional a pus în fața Europei problema românească, a demonstrat cercurilor democratice din întreaga Europă necesitatea de a da tot sprijinul pentru constituirea unui stat modern si unitar românesc. Unirea Principatelor s-a impus pe primul plan în cursul deceniului următor revoluției ca obiectiv dominant al națiunii.

În istoria generala, Revoluția Română a constituit punctul cel mai înaintat spre răsărit al Revoluției europene din 1848, a cărei parte a fost. Această revoluție săpată nemuritor in memoria națiunii, insuflețește prin exemplul ei, până în zilele noastre, spiritul revoluționar și patriotic al românilor.