Introducere In Domeniul Logisticii

Capitolul I. Introducere în domeniul logisticii

1.1.Definirea și locul logisticii în activitatea economică

Logistica este managementul fluxului de mărfuri între punctul de origine și punctul de destinație, în scopul de a satisface cerințele clienților sau ale corporațiilor. Aceasta se ocupă de-a lungul producției și desfacerii cu organizarea, reglarea, prezentarea, și optimizarea proceselor de trafic de informații, de mijloace financiare, de energie, de bunuri și de personal.1

În limba engleză, cuvântul logistics desemnează arta și știința conducerii și controlului fluxurilor de mărfuri, energie, informații și alte resurse de la locul unde se realizează producția până la piață. Ea implică integrarea informațiilor, transportul, stocarea, depozitarea, manipularea materialelor și ambalarea.2

Mutațiile care au avut loc în ceea ce privește abordările teoretice și practice a fluxului fizic al materiilor prime, materialelor, produselor semifinite și finite au condus la aparția unor noi termeni, printre care: distribuția fizică, logistica, managementul materialelor, managementul logistic și managementul lanțului de aprovizionare-livrare.Deseori acești termeni sunt considerați sinonimi, fiind utilizați pentru a descrie același domeniu- logistica.Unii autori consideră că acești termeni sunt interschimbabili, alții acordă o semnificație diferită fiecărui termen în parte și sunt de părere că nu există o definiție unică, perfectă, ce poate fi aplicată oricărui produs, fiecărei companii.3

În același timp,logistica reprezintă procesul de planificare, implementare și control, în condiții de eficiență a circulației și stocării efective a bunurilor, serviciilor și informațiilor asociate, de la punctul de origine la cel de consum cu scopul satisfacerii solicitărilor clienților.4

În acest sens, noțiunea de logistică cuprinde toate opțiunile de armonizare a timpului și spațiului cu bunurile și persoanele, prin gruparea lor corespunzătoare.Deci, logistica se definește prin planificarea integrată, organizarea și controlul tuturor fluxurilor de mărfuri și materiale, împreună cu fluxurile de informații presupuse de acestea, începând de la furnizori, până la livrarea produselor către clienți, inclusiv reciclarea și eliminarea deșeurilor.

În ultimul timp, termenul de logistică regrupează un larg evantai de activități.În trecut, ea s-a limitat doar la transport și distribuție, însă odată cu dezvoltarea tehnologiilor informației, managementul logisticii bulversează într-o manieră semnificativă modalitatea în care întreprinderile administrează astăzi activitățile lor.

Astăzi, sectorul logistic s-a dezvoltat, devenind un sector de activitate independent. Acest avânt viguros este, în principal, datorat fenomenelor de externalizare a logisticii de către întreprinderile industriale și de complexitatea crescută a prestației de transport și logistice. A devenit un nou domeniu economic care, în afara de transport, înglobează depozitarea, manipularea, gestiunea imobiliară, serviciile informatice și de consultanță etc.

Datorită complexității ridicate a funcției logistice apare tot mai mult tendința ca întreprinderile industriale și de comerț să-și externalizeze activitățile ce țin de logistică, creionându-se astfel piața de prestație a serviciilor logistice.

1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Logistic%C4%83

2. Cristinel,Vasiliu,Mihai,Felea,Irina,Mărunțelu,Gheorghe,Caraiani-Logistica și distribuția mărfurilor,pag.3

3.Carmen,Bălan-Logistica, editura Uranus, București, 2006,pag.11

4.Alexandru,Burda-Logistica și distribuția mărfurilor,Ediția a III-a,Editura Pro Universitaria,București,2011,pag.13

Această piață cunoaște evoluții rapide, marcate prin mai multe tendințe majore de ordin structural, printre care se pot menționa:

– concentrarea sectorului prin fuziuni-achiziții sau prin preluări în participație;

– recurgerea la subcontractarea prestației de transport și creșterea externalizării; subcontractarea se definește ca operațiunea prin care un întreprinzător încredințează sub responsabilitatea sa unei alte firme, în întregime sau în parte, execuția unei obligații contractuale asumate printr-un acord cu un partener; externalizarea se definește ca o delegare pe o perioada mai lungă de timp a managementului uneia sau mai multor funcții ale întreprinderii către un prestator extern.

– transformarea sectorului logistic într-un vector de creare de locuri de muncă;

– modificarea cadrului legislativ și extinderea europeană.5

Prestatorii logistici și întreprinderile client pot fi clasate în funcție de rata de externalizare sau de asumare a funcției logistice de către un terț în patru categorii:

„1 PL” (First party logistics), care înseamnă subcontractarea transpostrului;

„2 PL” (Second party logistics), care înseamnă externalizarea transportului și depozitării;

„3 PL” (Third party logistics), care înseamnă externalizare clasică și constă în încredințarea către o firmă specializată a realizării operațiunilor logistice și organizarea instrumentelor, competențelor și sistemelor necesare, cu obiectivul de a îmbunătăți performanța (realizarea sarcinilor din ce în ce mai variate);

„4 PL” (Fourth party logistics), care reprezentă o formulă de externalizare mai avansată, în care prestatorul nu mai realizează distribuția unui produs într-o regiune dată, ci optimizarea unui lanț care îl include și pe clintul său, precum și pe clienții și furnizorii clientului său.

Logistica rămâne o funcție transversală în strânsă relație cu celelalte funcții ale întreprinderii, fiind dificil de precizat locul său exact în structura întreprinderii.

Logistica exercită o anumită influență asupra:

– sectorului transportului, generând profunde mutații și restructurări în domeniul transporturilor care pot să-și modifice politicile și principiile de conducere a activităților;

– dezvoltării regionale, firmele fiind atrase să se implanteze în regiunile dotate cu o infrastructură logistică solidă, contribuind astfel la dezvoltarea economică;

– politicilor economice, conducând statul și colectivitățile locale la intensificarea intervențiilor lor pentru îmbunătățirea rețelelor de transport pentru a ajuta o regiune defavorizată, pentru remedierea mutațiilor din sectorul transporturilor etc.

– mediului științific și tehnic, care include atât crearea, cât și transmiterea informațiilor necesare optimizării gestiunii fluxurilor. Dezvoltarea logisticii fiind în concordanță cu cea a noilor tehnologii informaționale și comunicaționale.Astfel, constituie un element al politicii științifice și tehnice a țărilor industrializate.

Factorii care au influențat evoluția logisticii sunt următorii:

Creșterea în temp accelerat a cheltuielilor de transport;

Avantaje limitate de creștere a eficienței producției;

Dificultăți înregistrate în procesul de gestiune a stocurilor;

Dezvoltarea și modificarea fără precedent a producției de mărfuri;

5.Cristinel,Vasiliu,Mihai,Felea,Irina,Mărunțelu,Gheorghe,Caraiani-Logistica și distribuția mărfurilor,pag.7

Prioritatea organizării și coordonării adecvate a fluxurilor informaționale;

Rolul jucat de calculatoare la nivel mondial și revoluția informațională;

Pretenții referitoare la calitate;

Ideea de protejare a mediului ambiant.

În concluzie, se poate confirma faptul că logistica poate juca un rol important în economie, din nefericire nu este întotdeauna estimat la nivelul la care ar trebui. Astfel, desfășurarea unor activități logistice poate să fie antipatice populației, în momentul în care presupune deteriorarea calității vieții – congestionarea traficului, zgomot insuportabil, probleme de vecinătate, poluare, stocarea materialelor periculoase etc.În același timp, activitățile logistice preupun și numeroase influențe favorabile precum : posibilitatea creării de locuri de muncă directe (persoane care exercită meserii legate de activități logistice) și indirecte (subcontractanți, întreprinderi de construcții, de salubritate etc.) care conduc la creșterea populației și, implicit, la antrenarea cererii de servicii publice (școli, transport în comun, spitale etc).

1.2. Tipuri de logistică

Logistică globală și logistică internă

Logistica globală este cea care optimizează un flux continuu de materii prime, materiale, produse printr-o rețea de legături de transport și noduri de stocare, având rol de factor strategic care conferă avantaje concurențiale.

Logistica internă coordonează o parte a resurselor întreprinderii pentru a realiza o anumită activitate – logistica diferitelor activități ale întreprinderii. De fapt, competitivitatea unei întreprinderi constă tot mai mult în capacitatea de a reduce durata tuturor activităților sale, rapiditatea cu care reacționează la schimbările mediului și adaptarea la nevoile clienților.

Logistică în amonte, logistică în aval și logistică inversă

În funcție de sensurile fluxurilor materiale, logistica poate fi divizată astfel:

Logistica din amonte cuprinde:

– cercetarea surselor de aprovizionare prin relații cu fabricanți , prestatori de servicii,etc;

– aprovizionare , care implică noțiunea de contract;

– cumpărarea care se realizează prin comandă ;

– transportul și operațiunile de vamă pentru circulația mărfurilor către un punct de stocare sau o platformă de pregătire a comenzii.

Logistica din aval cuprinde:

– stocarea mărfurilor în depozite;

– supraambalarea, constituirea loturilor, condiționarea, marcarea, etichetarea etc.;

– pregătirea comenzilor;

– transportul în aval.

Logistica inversă se referă la circulația mărfurilor de la consumatorul final la punctul de reparare, reciclare sau distrugere definitivă. De asemenea, această logistică se referă și la returul mărfurilor de la client la vânzătorul lor.

În literatura de marketing, specialiștii în domeniu analizează activitățile logistice, plecând de la două categorii economice distincte și anume, cererea și oferta de mărfuri. Astfel, tot ceea ce constituie ansamblul preocupărilor legate de cererea de mărfuri (analiza pieței, planificarea strategică de marketing, marketingul operațional –aplicat la nivelul celor patru componente ale mix-ului de marketing,etc.) este definit prin conceptul „marketing în aval”, iar tot ceea ce vizează oferta de mărfuri (procesul de achiziție, analiza furnizorilor, analiza cererilor de ofertă, negocierea cu furnizorii etc.) este descris prin conceptul de „marketing în amonte”.Ceea ce definește aspectul generalizat al logisticii, folosit în diverse domenii de activitate.6

Logistica bazată pe fluxuri întinse/stocate și logistica bazată pe fluxuri împinse/trase

Logistica bazată pe fluxuri întinse se realizează când produsul poate fi orientat direct către locul de consum, fără a se constitui stocuri. În situația inversă fluxul se numește stocat.

Logistica bazată pe fluxuri împinse se dezvoltă în situația când producătorul decide cantitatea mărfii transportate. Dimpotrivă, dacă consumatorul decide cantitatea mărfii transportate și produse fluxul se numește tras.

Logistică de bază și logistică de susținere

Dezvoltarea și extinderea funcției logistice determină diferențierea activităților „logisticii de bază” de cele legate de „logistica de susținere”, după cum urmează:

Figura 1. Tipuri de logistică

Sursa: C. Vasiliu,I. Mărunțelu,M. Felea,G. Caraiani- Logistica și distribuția mărfurilor,Note de curs pag.13

Logistica de bază se referă la toate fazele ciclului de producție, de la aprovizionarea cu materii prime, până la stocarea în magazine.

Logistica de susținere intervine începând de la vânzarea produselor și include post-vânzarea și întreținerea.

Logistică de pilotare și logistică operațională

În conformitate cu rolul îndeplinit de logistică, funcția acesteia poate evolua de la nivelul strategic la cel tactic și operațional.

Logistica de pilotare (conducere), are în vedere atât nivelul strategic și cel tactic.

Logistica operațională, se ocupă de realizarea în condiții optime,în cadrul întreprinderii a următoarelor activități : manipulare, ambalare, transport, stocare etc.

6. Brânză A., Niță C., Luca F.A., „Auditul în marketing”, Ed. „ECRAN Magazin”, București, 1999

1.3.Procesul de aprovizionare

1.3.1.Definirea aprovizionării

Aprovizionarea reprezintă activitatea prin care se asigură elementele materiale și tehnice necesare producției, în volumul și structura care să permintă realizarea obiectivelor generale ale întreprinderii, în condițiile unor costuri minime și a unui profit cât mai mare.7

Managementul aprovizionării, fiind o componentă a funcțiunii comerciale a întreprinderii, asigură echilibrul între necesitățile și posibilitățile de resurse materiale pe care și le

poate permite la un moment dat aceasta.Procesul de aprovizionare cu resurse materiale integrează într-un tot unitar fluxul și controlul resurselor materiale de la momentul inițierii procesului de achiziție și până la transformarea acestora în produse vandabile prin desfășurarea următoarelor activități:

Identificarea și stabilirea volumului și structurii materiale și energetice necesare desfășurării activității de bază a întreprinderii;

Fundamentarea tehnico-economică a planului și programelor de aprovizionare materială și energetică a întreprinderii;

Dimensionarea pe bază de documentație tehnico-economică a consumurilor materiale și energetice;

Elaborarea bilanțurilor care contribuie la evidențierea modului de utilizare a resurselor;

Dimensionarea pe criterii economice a stocurilor și a loturilor de resurse materiale pentru comandă și aprovizionare;

Prospectarea pieței interne și externe de resurse în vederea localizării surselor reale de furnizare;

Alegerea resurselor materiale și a echipamentelor tehnice care răspund cel mai bine caracteristicilor cererilor pentru consum, prezintă cele mai avantajoase condiții de livrare, reprezintă substituienți pentru materialele rare, scumpe sau care se asigură prin import;

Alegerea furnizorilor care dau dovadă de cele mai avantajoase oferte;

Elaborarea strategiilorde cumpărare în ceea ce privește oferta pieței interne și externe;

Testarea credibilității furnizorilor și negocierea și concretizarea relațiilor cu aceștia;

Urmărirea și controlul derulării contractelor de asigurare materială;

Asigurarea condițiilor optime de primire-recepție a comenzilor de materiale sosite;

Organizarea rațională a sistemului de servire ritmică cu resurse materiale a subunităților de consum ale întreprinderii;

Conceperea și aplicarea unui sistem informațional simplu și operativ;

Selectarea și angajarea personalului de specialitate după principiul competenței, formarea și perfecționarea angajaților din sectorul de aprovizionare prin diferite metode specifice.

În general, toate componentele activității de aprovizionare au importanță și semnificație economică specifică pentru activitatea generală a întreprinderii, pentru realizarea obiectivelor stabilite în cadrul strategiei de dezvoltare a acesteia. Însă în economia de piață, unele activități capătă valențe noi, importanța lor se accentuează, și ca urmare acestea trebuie abordate cu un interes sporit, într-o viziune racordată total la mediul economic în care acționează întreprindere.

În categoria activităților care presupun o atenție sporită în procesul de realizare se includ:

Studierea pieței de furnizare, a furnizorilor potențiali și reali;

7.Gheorghe,Basanu,Mihai,Pricop-Managementul aprovizionării și desfacerii, pag.2, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap1

Selectarea și testarea credibilității furnizorilor;

Elaborarea strategiilor în procesul de achiziționare a resurselor materiale și echipamentelor tehnice ;

Negocierea condițiilor de comercializare pe bază de contrecte comerciale;

Urmărirea evoluției pieței de furnizare, a structurii și potențialului de resurse, a prețurilor, etc.8

1.3.2.Locul și importanța aprovizionării

În structura oricărei organizații economice, activitatea de aprovizionare are drept scop asigurarea condițiilor tehnice și materiale necesare producției, pentru a fi realizată la nivelul cerințelor cantitative și calitative.

În același timp, departamentul de aprovizionare, ca sistem integrat întreprinderii, este necesar să răspundă în cele mai bune condiții cerințelor de efort financiar, material și uman, de costuri și eficiență, astfel încât, prin eforturi permanent controlate, să contribuie la obținerea de profit, în fiecare perioadă a desfășurării proceselor de producție.9

Un sistem de aprovizionare eficient, trebuie să îndeplinească următoarele carecteristici:

Operativitate în îndeplinirea sarcinilor și obiectivelor;

Claritate și realitate în exprimarea minimei informații referitoare la necesitățile de aprovizionare ale unității economice;

Conștientizarea dependabilității și subordonarea față de interesele întreprinderii, în

problematica relațiilor cu furnizorii;

Îndeplinirea obiectivelor în condiții de colaborare partenerială atât în relațiile cu furnizorii, cât și cu centrele de consum productiv;

Stabilirea criteriilor și responsabilităților în relațiile cu producția, astfel încât activitățile să se desfășoare în cele mai bune condiții, la timp și de calitate;

Mobilitatea întregului sistem pentru adaptarea la cerințele mediului.

Procesul de aprovizionare ocupă în întreprindere un loc central datorită rolului pe care îl joacă și a influenței sale majore asupra existenței întreprinderii, și anume: fără asigurarea cu resurse materiale nu poate avea loc consumul productiv, implicit producția; evident, fără producție nu poate fi vorba despre procesul transformării resurselor în produse destinate consumului individual sau tehnologic;fără resurse materiele, nu se poate realiza cererea și oferta în calitate de categorii economice pe seama cărora se înfăptuiește actul de vânzare-cumpărare.

Gestiunea lanțului de aprovizionare constituie astăzi, în condițiile unei piețe concurențiale, o miză strategică majoră pentru întreprinderile industriale și comerciale. Aceasta reprezintă un potențial important de creare a valorii pentru client: calitatea serviciului, performanța în ceea ce privește termenul și reactivitatea. De asemenea, reprezintă unul din locurile principale unde se dispută o parte din rentabilitatea întreprinderii, prin raționalizarea costurilor legate delanțul de aprovizionare sau prin concentrarea asupra noilor canale de distribuție. Aceasta tendință este consolidată încă într-un context economic dominat de mondializarea schimburilor, diversificarea și scurtarea ciclurilor de viață ale produselor, dezvoltarea parteneriatelor intre intreprinderi. În același timp oferirea de noi oportunități prin evoluția tehnologiilor și metodologiilor, în special a sistemelor de informare.10

8.Constantin,Drăghici,Daniela,Mihai-Managementul aprovizionării și vânzării,Editura Universității din Pitești, Pitești,2014,pag.10

9.Gh. Basanu,.Mihai Pricop,Managementul aprovizionarii si desfacerii ,pag.6,Biblioteca digitală ASE București

10. http://conspecte.com/Logistica/gestiunea-lantului-de-aprovizionare.html

1.3.3.Oganizarea structurală a aprovizionării

Organizarea structurală constă în ansamblul elementelor de natură organizatorică prin care se asigură buna desfășurare a activităților care caracterizează procesul asigurării, distribuției și controlul asupra modului de utilizare a resurselor materiale și echipamentelor tehnice în procesul de producție, cu scopul îndeplinirii sarcinilor și obiectivelor previzionate.

Figura 1.Logistica sistemului complex producție-aprovizionare-piață furnizori

Sursa: Constantin,Drăghici,Daniela,Mihai-Managementul aprovizionării și vânzării,Editura Universității din Pitești, Pitești,2014,pag.18

1.4.Procesul de distribuție

1.4.1.Conceptul de distribuție

Distribuția cuprinde ansamblul activităților care se desfășoară din momentul în care produsul intră în depozitul de livrare al producătorului, în forma sa utilizabilă și până la recepția lui de către consumator. 10

Unii autori consideră că definirea distribuției trebuie făcută din două unghiuri de vedere:

Macroeconomic, distribuția se bazează pe sistemul de relații între cele 3 domenii importante care structurează piața: producția, consumul și distribuția.

Microeconomic, trebuie să cumprindă activități speciale de marketing, legate de transferul de bunuri.Din această perspectivă, distribuția se bazează pe relațiile dintre cele 4 componente ale marketingului mix : produsul, prețul său, distribuția și promovarea produsului.11

Dacă inițial, s-a utilizat termenul de „distribuție fizică” pentru a descrie fluxul fizic al mărfurilor de la punctul de origine la cel de consum sau utilizare, în perioada anilor 80 a început să se folosească termenul „logistică” acceptat inițial ca fiind sinonim cu cel de „distribuție fizică”, după care, la sfârșitul deceniului nouă conceptul de „logistică” a început să fie considerat mult mai complex, devenind un important mijloc concurențial de obținere a avantajului competitiv, fără a mai fi confundat cu activitatea de distribuție.12

Obiectul distribuției îl formează mărfurile; fluxul fizic al acestora de la producător până la consumator este însoțit, precedat sau urmat de alte tipuri de fluxuri: fluxul negocierilor, fluxul tranzacțiilor, fluxul titlului de proprietate, fluxul informațional, fluxul promoțional, fluxul finanțării, fluxul riscurilor, fluxul comenzilor și fluxul plăților.

Distribuția are în vedere asigurarea disponibilității produsului. În concepțiile tradiționale, distribuția este rezumată la plasarea produsului potrivit la locul potrivit și la timpul potrivit. În prezent, pe lângă această accepțiune, distribuția mai privește și structura și administrarea canalelor de distribuție, managementul distribuției fizice și fluxul informațiilor vehiculate între firmele participante, cu scopul de a face produsele conforme cu cerințele consumatorilor.

Printre noțiunile asociate distribuției, al căror conținut adesea este ambiguu, regăsim canalul de distribuție, circuitul de distribuție și rețeaua de distribuție.

Canalul de distribuție reprezintă itinerarul sau traseul pe care îl parcurge un produs de la producător la consumator, fără a-și modifica starea fizică.

Circuitul de distribuție desemnează totalitatea canalelor de distribuție prin care circulă un produs de la producător la consumator.

Rețeaua de distribuție cuprinde ansamblul persoanelor fizice și/sau juridice care participă la vânzarea unui produs al unui producător cătreconsumatorii lui.

Alegerea unei opțiuni în privința tipului de rețea de distribuție trebuie să răspundă obiectivelor întreprinderii. Fiecare opțiune este aleasă în funcție de o serie de criterii, care vor avea diverse mize pentru întreprindere, ca în tabelul de mai jos:

10.Cristinel,Vasiliu,Mihai,Felea,Irina,Mărunțelu,Gheorghe,Caraiani-Logistica și distribuția mărfurilor,pag.9

11.Universitatea „George Bacovia”-Distribuția și logistica mărfurilor,Note de curs,Bacău,2005,pag.6

12. Balaure V., ș.a., „Marketing”, Ed. Uranus, București, 2000, pag. 409

Mize ale întreprinderii legate de rețeaua de distribuție

Tabelul 1

Sursa:C. Vasiliu,I. Mărunțelu,M. Felea,G. Caraiani- Logistica și distribuția mărfurilor,Note de curs pag.11

Întreprinderea mondială trebuie să găsească un echilibru între procesele standard cu slabă valoare adăugată și modelele organizaționale foarte flexibile care să permită integrarea pe piețe locale a unor inovații cu puternică valoare adăugată. Pentru a acoperi costuri fixe mari exploatând o organizare mondială a aprovizionării și producției, soluția cea mai simplă ar fi aceea de a concepe produse mondiale standardizate, de a le produce în funcție de avantajele de cost pe care le oferă fiecare țară și de a le vinde pe un număr mare de piețe. Acest demers, logic din punct de vedere economic, se lovește de necesitatea menținerii numeroaselor specificități locale. Căutarea unei mai mari productivități, a unor economii de scară ca urmare a realizării unor serii de producție lungi, determină o logică de standardizare a produselor, care cel mai adesea, nu este compatibilă cu nevoia de adaptare la nevoile locale ale consumatorilor.13

1.4.2. De la distribuție la logistică

Există încă numeroși autori care afirmă că logistica nu este sinonimă cu distribuția fizică. Distribuția fizică este privită ca un concept mai restrâns decât logistica, fiind preocupată doar de fluxul produselor finite de la producători către consumatori, nefiind implicată în fluxurile de materii prime, materiale, semifabricate etc.

Philip Kotler definește distribuția fizică ca pe un proces care „comportă planificarea, implementarea și controlul fluxurilor fizice de materiale și de produse finite, de la punctele de proveniență ale acestora la punctele de utilizare, astfel încât să fie satisfăcute cerințele clienților și să se obțină un profit”. Definiția pune accentul pe următoarele aspecte:

caracterul de proces al distribuției fizice, determinat de activitățile interconectate de planificare,desfășurare și control al fluxului fizic al mărfurilor;

13.Teodora Roman, Logistica în marea distribuție, pag.155,Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2005

obiectul distribuției fizice, care este reprezentat nu doar de produsele finite, ci și de materiale;

amploarea spațială a distribuției fizice, care cuprinde întregul traseu de la punctul de producție, la cel de consum final;

scopul operațiunilor de distribuție fizică și concordanța sa cu scopul dual al oricărei activități de markeing- satisfacerea necesităților clienților și îndeplinirea și îndeplinirea obiectivelor de profit ale firmelor.14

În viziunea lui Kotler, distribuția fizică apare ca o activitate care se suprapune peste logistică. Deci, proiectarea distribuției fizice începe de la finalul liniei de producție, cu produsul finit, și se cercetează varietatea de soluții generatoare de costuri cât mai mici pentru a livra marfa spre client.Pe când logistica ia în considerare, ca punct de reper, clientul cu nevoile și cerințele sale și apoi urmează găsirea soluțiilor prin care să fie realizate produsele.15

1.5.Elaborarea strategiilor logistice

1.5.1.Conceperea unei activități logistice

Pentru un mai bun management al activității trebuie precizate operațiunile logistice încă de la concepția unui produs. Acest demers se poate decupa în cinci faze:

concepția propriu-zisă, adică evaluarea nevoilor legate de produs și a fluxurilor logistice aferente, ținând cont de previziunile comerciale;

analiza și fixarea obiectivelor pe criterii referitoare la nivelul serviciilor oferite, cantitate, costuri, concurență și familii logistice;

realizarea sistemului de informații sub forma bazelor de date tehnice, de produse, de clienți, de alegere a programelor de prelucrare, de rețele de telecomunicații, de schimb electronic de date (EDI) și de codificare;

definirea fizică a serviciilor logistice sau a arhitecturii rețelei, implantările sale, constituirea stocurilor cu localizarea lor și transporturi;

elaborarea sistemului de conducere, cu previziuni, reguli de alocare a resurselor, priorități, proceduri și tablouri de bord.16

În economia mondială actuală se vorbește despre întreprinderea globală, care nu este doar o simplă întreprindere exportatoare sau importatoare.Aceasta se aprovizionează cu diverse resurse și produce în diferite țări, totodată comercializează în lumea întreagă. Prin urmare, unei astfel de întreprinderi îi este necesar să integreze așteptările consumatorilor extrem de diferiți, străduindu-se să-i convingă să cumpere de la ei. Un asemenea demers reprezintă și o oportunitate de a prelungi viața produselor aflate în declin pe piața lor de origine. Astfel, acest tip de întreprindere acționează pe straturi regionale, transversale zonelor geografice, luând în considerare date demografice, sociale și economice. Pentru a beneficia de toate avantajele unei piețe globale trebuie centralizate o serie de activități, printre care aprovizionările, producția și distribuția și în consecință, logistica întreprinderii.

Criteriile de bază în orientările majore ale unei strategii logistice sunt următoarele:

necesitatea implantării unor uzine specializate;

o politică de achiziții care permite economii de scară;

14. Kotler, Ph., „Marketing Management. Analysis, Planning, Implementation and Control”, 6th Edition, Prentice Hall International Inc., Englewood Cliffs, 1988, p. 577

15. Carmen,Bălan- Logistică,Editura Uranus,București,2006, pag.18

16.Cristinel,Vasiliu,Mihai,Felea,Irina,Mărunțelu,Gheorghe,Caraiani-Logistica și distribuția mărfurilor,Note de curs

realizarea sistemelor integrate de comenzi și de transport;

posibilitatea de a face să migreze un produs de pe o piață pe alta în cazul unor evenimente neprevăzute;

dezvoltarea unei forme de comerț electronic;

posibilitatea de a extinde o soluție testată pe o piață pe altele noi;

centralizarea cercetării-dezvoltării și reducerea costurilor specifice logisticii.17

O companie poate începe dezvoltarea unui sistem logistic analizând cele patru niveluri distincte ale departamentului de logistică:
• Strategic: examinând obiectivele și deciziile, trebuie să revizuiască modul în care logistica contribuie la atingerea obiectivelor de înalt nivel.
• Structural: trebuie să examineze problemele de structură ale logisticii din organizație, cum ar fi numărul optim de depozite și centre de distribuție,produsele care trebuie concepute, etc.
• Funcțional: trebuie sa revizuiască modalitatea în care fiecare funcție separată a logisticii urmează să atingă excelența funcțională.
• Implementare: cheia dezvoltării unei strategii logistice de succes stă în modalitatea de implementare în cadrul organizației. Planul implementării va include dezvoltarea sau configurarea unui sistem informațional, introducerea de noi politici și proceduri precum și implementarea schimbărilor în planul de management.18

Între factorii importanți care influențează decizia delocalizării producției,pe lângă logistică și serviciile care o însoțesc, se regăsesc:

mărimea salariilor;

flexibilitatea mâinii de lucru;

legislația socială;

costul global al mâinii de lucru;

tarife vamale avantajoase și regimurile fiscale;

facilitarea transferurilor financiare;

resurse umane calificate, pregătite și operaționale;

dereglementarea transporturilor și telecomunicațiilor.

Delocalizarea zonelor de producție determină un supra-cost logistic prin raport cu producția națională, care trebuie evaluat înainte de a adopta orice decizie: imobilizări în capacități de transport, timpul de transport pentru care se optează, drepturi vamale eventuale la intrarea pe teritoriul național, întârzieri neprevăzute etc.

1.5.3.Realizarea strategiei logistice globale

În managementul strategic al logisticii are loc procesul de inovare nu doar de dragul de a inova ceva. Este vorba despre crearea unei configurații care va conduce la realizarea obiectivelor strategice și obținerea unui avantaj competitiv. Pentru a exploata în întregime lanțul logistic trebuie controlate cinci elemente esențiale de configurare:

strategia operațiunilor;

strategia de externalizare;

strategia de distribuție;

strategia serviciilor oferite clienților;

strategia activelor.

17.Cristinel,Vasiliu,Mihai,Felea,Irina,Mărunțelu,Gheorghe,Caraiani-Logistica și distribuția mărfurilor,Note de curs

18. http://www.esupplychain.eu/ -Crearea unei strategii logistice (publicație din 24.08.2010)

Deciziile referitoare la aceste elemente și modul în care vor fi articulate unele cu altele vor determina strategia logistică globală. Tratate până nu demult izolat, aceste tipuri de strategii interdependente alcătuiesc un ansamblu integrat care pot face din logistică un atu strategic.

1.Strategia operațiunilor caracterizează activitatea de alegere a modului de obținere a produselor. Aceasta determină în princpiu, nevoile de resurse umane, modul de funcționare a uzinelor, depozitelor și serviciilor de gestiune a comenzilor, cât și suportul așteptat al proceselor și sistemelor informaționale.

Strategii ale operațiunilor

Tabelul 3

Sursa: Cristinel,Vasiliu,Mihai,Felea,Irina,Mărunțelu,Gheorghe,Caraiani-Logistica și distribuția mărfurilor,Note de curs,pag.29

2.Strategia de distribuție determină circuitul de vânzare a produselor până la cumpărătorii sau utilizatorii finali,totodată, răspunde la întrebări privind metodele de vânzare alese. Deciziile vor depinde de segmentele de piață sau de regiunile pe care întreprinderea le vizează. Știindu-se că rata profitului variază în funcție de modul de distribuție, trebuie aleasă modalitatea cea mai performantă și trebiue determinate regulile care definesc prioritățile diferitelor canale de vânzare în caz de penurie sau de cerere puternică.

Decizia pentru alegerea unei strategii de distribuție determină performanța în ceea ce privește costurile și activele întreprinderii, la fel ca și stabilirea tarifelor, a regulilor de remunerare a vânzătorilor, a campaniilor de promovare și a altor condiții comerciale.

3.Strategia de externalizare se sprijină pe analiza cunoștințelor și a competențelor existente. Externalizarea trebuie să privească doar activitățile de slabă importanță strategică sau pe acelea pentru care un terț poate furniza un rezultat superior, mai rapid sau la un cost mai mic.

Externalizarea permite întreprinderilor să crească sau să reducă rapid nivelul lor de producție, de creare a noilor produse sau de repoziționare pe piață, profitând de cunoștințele și capacitățile altei întreprinderi. În contextul actual de globalizare, creșterea flexibilității și agilității pot determina diferențierea puternică față de concurenți. Totodată, externalizarea permite întreprinderilor să-și concentreze eforturile pe domeniile lor cheie de competență și să-și îmbunătățească poziția competitivă.

Partenerii externi pot prezenta trei avantaje parțiale:

economii de scară. Terții furnizori oferă adesea servicii mai puțin scumpe, deoarece dispun de o clientelă foarte vastă, care le permite să mențină o rată de utilizare a capacităților foarte ridicată și un cost unitar foarte scăzut. Partenerii pot, de asemenea, ajuta întreprinderile să sporească rapid nivelul lor de producție, fără ca acestea să investească în noi capacități industriale;

acoperirea geografică. Pentru întreprinderile care doresc să intre pe noi piețe sau în noi regiuni, partenerii pot fi un mijloc de penetrare a piețelor unde crearea mijloacelor interne ar putea să fie prea costisitoare în raport cu volumul de activitate actual;

mijloacele tehnologice. Partenerii de externalizare controlează uneori tehnologia unui proces sau unui produs care ar solicita o investiție prea importantă în interior.

4. Strategia serviciilor oferite clienților este un element esențial de configurare. Ea se bazează pe valoarea relativă a cifrei de afaceri și a rentabilității pe care și le dorește întreprinderea și pe cunoașterea așteptărilor reale ale clienților. De cele mai multe ori, se realizează o ierarhizare a clienților funcție de importanța lor. Celor mai importanți li se asigură, cu prioritate, serviciile dorite, în timp ce pentru deservirea celorlalți clienți se poate apela la alți prestatori de servicii. Este necesar să se adapteze strategia serviciilor pentru clienți cu scopul de a obține un raport cost/servicii pe segmente de clienți poate contribui decisiv, mai ales dacă lanțul logistic este definit pentru a face din el un levier strategic.

5. Strategia activelor regrupează deciziile privind uzinele, echipamentele de producție, serviciile de gestiune a comenzilor, centrele de prestări servicii etc. care constituie pivotul activității întreprinderii. Amplasarea, mărimea și misiunea acestor active au un impact major asupra performanței lanțului logistic.

Majoritatea întreprinderilor se sprijină pe factori precum mărimea întreprinderii, nevoile de servicii ale clienților, avantajele fiscale, capacitatea furnizorilor, reglementările autorităților locale și costul mâinii de lucru.

Din combinarea variatelor pentru cele cinci elemente rezultă strategiile lanțului logistic, prezentate sintetic în tabelul de mai jos.

Strategii ale lanțului logistic

Tabelul 4

Sursa:Cristinel,Vasiliu,Mihai,Felea,Irina,Mărunțelu,Gheorghe,Caraiani-Logistica și distribuția mărfurilor,Note de curs,pag.31

1.5.4.Criterii pentru elaborarea unei bune strategii a lanțului logistic

Elementele de configurare (cele 5 strategii enumerate anterior) constituie pilonii care stau la baza construirii strategiei lanțului logistic. Perceperea logisticii ca având caracteristici transversale face trecerea de la decizii inter-departamentale și intra-corporative la decizii inter-corporative. Pentru a deveni sau a rămâne competitiv nu mai este suficient să îți structurezi doar procesele.19

Pentru a îndeplini obiectivele strategice elemente și deciziile fundamentale trebuie să fie:

sincronizate cu strategia întreprinderii;

sincronizate cu nevoile clienților;

sincronizate cu puterea întreprinderii;

adaptabile, deoarece un avantaj concurențial este temporar și piața evoluează.

O strategie eficace a întreprinderii începe printr-o viziune strategică, care permite delimitarea activităților unei întreprinderi pentru a evidenția ceea ce este și ceea ce face aceasta, dar și ceea ce nu este și ceea ce nu face, pentru a analiza situația existentă și pentru a adopta deciziile potrivite cu scopul de a rezolva problemele existente și de a aduce îmbunătățirile necesare.

A converti o strategie a întreprinderii într-un plan de acțiune eficace cere o bună comunicare și o mare disciplină.

În tabelul următor este prezentată o imagine globală a patru instrumente de competitivitate a întreprinderilor. Tabelul arată cum poate lanțul logistic să contribuie la performanță în funcție de alegerea axei strategice. Din perspectiva lanțului logistic, fiecare axă strategică cere o structură, procese, sisteme de informații și competențe distincte.

Contribuția lanțului logistic în strategia întreprinderii

Tabelul 4

Sursa:Cristinel,Vasiliu,Mihai,Felea,Irina,Mărunțelu,Gheorghe,Caraiani-Logistica și distribuția mărfurilor,Note de curs,pag.32

O bună strategie se bazează pe aprecierea realistă a puterii și a influenței provenite din volumul de activitate, mărcile întreprinderii, experiență, tradiția în domeniu, imaginea pe piață, forța financiară etc., în raport cu concurența.. Nefiind posibil mereu un control asupra lanțului logistic, apare necesitatea colaborării cu clienții și furnizorii cheie pentru a analiza modul în care interacțiunile cu ei conduc la reducerea costurilor, îmbunătățirea productivității, creșterea satisfacției, generarea unei valori mai mari.

19. http://traficmedia.ro/- Revista Logistica- Strategii logistice (publicație din 01.02.2011)

În concluzie, strategia lanțului logistic este compusă din multiple componente, interdependente și sute de decizii, mai mult sau mai puțin importante. În timp ce o activitate izolată poate fi copiată, un ansamblu de activități care alcătuiesc un sistem este imposibil de reprodus. Acest lucru se transpune și în strategia lanțului logistic. În acest caz, ansamblul este format din alegerile care creează lanțul logistic propriu, sursa avantajului competitiv.20

1.6. Logistica transporturilor de mărfuri

1.6.1.Tipuri de transport de mărfuri

Serviciile logistice cuprind un ansamblu de activități diverse. Dintre acestea transportul deține o pondere semnificativă atât ca prezență, cât mai ales din punct de vedere a costurilor. Opțiunile unei firme față de transport sunt numeroase, dar diferite ca implicații: să aibă mijloace proprii de transport, să închirieze, să recurgă la firme specializate, să aleagă o anumită modalitate de transport etc.

Logistica transportului de marfă pune accentul pe planificarea, organizarea, gestionarea, controlul și executarea operațiunilor de transport de marfă în cadrul lanțului de aprovizionare.21 Principalele modalități de transport sunt:

A)Transportul rutier este o modalitate de transport flexibilă în ceea ce privește ruta și perioada de operare. Mijloacele de transport rutier sunt eficiente pentru deplasarea pe distanțe scurte a mărfurilor de valoare ridicată. Între dezavantajele transportului rutier se pot menționa faptul că restricțiile la controalele vamale (pentru transporturile internaționale) pot fi consumatoare de timp.Transportul rutier de marfă desemnează deplasarea în spațiu a mărfurilor cu ajutorul autovehicolelor specializate (camioane). Camioanele au o mobilitate deosebită, nefiind legate de instalații speciale fixe cum este cazul în transportul feroviar, de pildă. Deoarece ele pot pătrunde în locuri unde alte mijloace de transport nu au accesibilitate, constituie o componentă indispensabilă a transporturilor multimodale. Cu ajutorul camioanelor se pot organiza transporturi directe de la furnizor și până la beneficiarul mărfurilor din țară sau străinătate, evitându-se transbordările pe parcurs și consecințele acestora: manipulări costisitoare; pierderi cantitative și calitative; rătăciri de colete; sustrageri etc.22

B)Transportul naval constituie o modalitate de transport foarte ieftină pentru deplasarea mărfurilor în sistem vrac, a produselor cu valoare unitară mică sau neperisabile. Transportul naval este lent și poate fi dependent de starea vremii. De obicei, transportul naval se utilizează în combinație cu alte modalități de transport pentru a putea realiza livrarea mărfurilor din „ușă în ușă”.

C)Transportul feroviar reprezintă o modalitate bună pentru transportul mărfurilor în sistem vrac pe distanțe mari. Utilizarea în creștere a sistemelor de transport containerizate oferă un mijloc flexibil în ceea ce privește folosirea transportului feroviar, cu timp și costuri de transfer minime pe încărcătură.

D)Transportul prin conductă necesită o investiție inițială ridicată pentru construirea conductei, dar reprezintă o modalitate ce permite obținerea unui cost marginal redus pentru transportul fluidelor și a unor produse chimice. Transportul țițeiului și a gazelor naturale este asociat, în mod obișnuit cu transportul prin conducte.

20. http://ro.wikipedia.org/wiki/Transport_rutier_de_marf%C4%83

21. http://europa.eu/legislation_summaries/transport/rail_transport/tr0053_ro.htm

22.Cristinel Vasiliu, Elaborarea strategiilor logistice, Cercetări practice si teoretice în Managementul Urban,

Anul 3, Nr. 7, 2008 ISSN: 1842-5712 , p.36 (http://www.um.ase.ro/no7/5.pdf)

E)Transportul aerian este considerabil mai scump pe tonă/km decât oricare altă modalitate de transport, dar este mult mai rapid. Este de preferat mai ales pentru deplasarea produselor perisabile, a celor de valoare ridicată și în cantități reduse. În prezent asistăm la o tendință de extindere a pieței transportului aerian prin promovarea serviciilor sale, care au la bază conceptul de cost complet al distribuției. Astfel, cheltuielile mai ridicate de transport pot fi compensate prin reducerea altor costuri (ambalare, asigurare etc.). În plus, realizarea unor aeronave mai mari și mai flexibile a dus la reducerea costurilor.

În alegerea modalităților de transport se ține seama de o serie de criterii și anume: viteza de deplasare, frecvența deplasării, siguranța pe timpul transportului, capacitatea mijlocului de transport, disponibilitatea mijlocului de transport, costul transportului, specificul mărfii etc. Sigur că nu vor putea fi întrunite simultan toate aceste criterii de către un singur mod de transport și de aceea, va fi căutată o optimizare între mai multe criterii care să corespundă cel mai bine nevoilor de transport ale unei firme.

O tendință tot mai des întâlnită în legătură cu transporturile o constituie extinderea transporturilor combinate sau multimodale. Transporturile combinate presupun utilizarea a cel puțin două modalități de transport și pot fi de tipul:

– piggyback – combină transportul rutier cu cel feroviar;

– fishyback – combină transportul rutier cu cel naval;

– trainship – combină transportul feroviar cu cel naval;

– airtruck – combină transportul rutier cu cel aerian.

1.6.2.Importanța și caracteristicile sistemului rutier de mărfuri

Cel mai utilizat tip este transportul rutier datorită flexibilității sale. Această flexibilitate a transportului rutier poate fi privită prin prisma mărimii și capacității variabile a autovehiculelor, posibilității controlului temperaturii pe timpul deplasării mărfurilor, caracteristicilor manipulării produselor, eliminării manipulărilor multiple ale produselor încărcate .

Dominația puternică a utilizării transportului rutier în activitățile logistice și ușurința operării lui au totuși propriile lor probleme. Există două grupuri de probleme care pot determina dificultăți în ceea ce privește transportul rutier și anume restricții referitoare la deplasare și cele referitoare la conducerea parcului auto.

Din categoria restricțiilor de deplasare fac parte:

1. legislația prin care se poate limita greutatea permisă pentru un autovehicul pe anumite străzi sau durata de timp care îi este permisă unui șofer pentru a conduce;

2. fixarea unor perioade ale zilei în care se poate face livrarea produselor sau se poate realiza accesul în zonele de livrare;

3. congestionarea traficului rutier în interiorul localităților, care determină apariția unor probleme legate de frecvența și siguranța livrărilor de mărfuri către punctele de vânzare, crescând corespunzător costurile distribuției;

4. implicațiile ecologice (poluare, creșterea consumului de carburanți, zgomot, perturbări ale vederii etc.).

Între problemele administrării parcului auto se pot menționa:

– structura parcului auto, dată fiind varietatea imensă de vehicule care sunt disponibile pentru utilizare în transportul rutier. Structura parcului auto trebuie să țină seama de natura produselor ce urmează a fi transportate, de mijloacele auxiliare necesare pentru manipulare, de modul de utilizare a autovehiculelor etc., deoarece toate acestea presupun costuri;

– adoptarea deciziilor cu privire la finanțarea achiziționării vehiculelor din parcul auto. În principiu există trei modalități de procurare a vehiculelor și anume: cumpărarea, leasingul și contractul de închiriere;

– funcționarea eficientă a parcului auto. Funcționarea eficientă presupune costuri de operare, a căror control și măsurare ridică probleme. Controlul strict și supravegherea activității vehiculului și a șoferului, ca și respectarea cerințelor legislative sunt cruciale în realizarea oricărei operațiuni de livrare.

Pentru a îmbunătăți eficiența parcului auto sunt utilizate sisteme informatice, care au aplicații în programarea vehiculelor și proiectarea itinerariilor de deplasare a acestora.

Expeditorii mărfurilor sunt persoane fizice sau juridice care încredințează transportatorilor sarcina de a deplasa o încărcătură pe o anumită distanță, într-un punct dinainte convenit.În general, expeditorii trebuie să fie apți să răspundă clienților din ce în ce mai exigenți. Această cerere se caracterizează prin:

– căutarea celui mai bun raport calitate-preț;

– mai multă flexibilitate și fiabilitate (sub constrângeri de costuri și de preț);

– scurtarea termenelor de așteptare;

– creșterea numărului de referințe ale fiecărui produs;

– cerere din ce în ce mai variabilă în privința volumului de produse care trebuie furnizate.

În consecință, există și constrângeri de distribuție impuse atât expeditorilor, cât și produselor. În plus, natura produselor, tipul de rețea de distribuție utilizată, acoperirea geografică a pieței și constrângeri ale clienților impun o organizare logistică specifică.

Diferitele constrângeri la care sunt supuși expeditorii au condus la modificarea viziunii logistice. Dintr-un sector costisitor și fără o reală posibilitate de valoare adăugată, logistica a devenit unul din sectoarele cheie a proceselor industriale și de distribuție.

Astăzi, logistica apare din ce în ce mai mult ca sector unde este posibil să se realizeze economii importante de scară, ceea ce permite obținerea unor avantaje concurențiale, mai ales în ceea ce privește costurile și câștigurile.

1.7.Logistica depozitării mărfurilor

1.7.1.Definirea spațiului de depozitare

Depozitul reprezintă o construcție logistică,o zonă de triere, nod al unei rețele care poate aparține unui prestator, unei întreprinderi industriale sau unui distribuitor. Există două tipuri de depozite:

1.depozitul de uzină, care are ca funcție stocarea ieșirilor din lanțul de producție al unei întreprinderi industriale;

2. depozitul central, care centralizează stocurile care provin de la mai multe unități de producție.

Principalele operațiuni realizate într-un depozit sunt:

* Recepție: descărcare, controlul conformității, atribuirea locului afectat lotului, intrarea în inventar ;

* Manipulare: transportul mărfurilor în depozit, respectarea normelor de siguranță, intrarea produsului în stocul de disponibilitate, gestiunea eventuală a condiționărilor;

* Pregătirea comenzilor: pregătirea paletelor, acțiunea de picking (extragerea unor produse dintr-un lot și includerea lor în altul), alcătuirea loturilor comandate, regrupări ale unor expedieri pe zone, ambalare, banderolare, marcare pentru expediere;

* Expedierea: regruparea comenzilor în zona de expediere, alocarea cheltuielilor de transport, completarea loturilor de livrare și control, încărcare, înregistrare informatică.

În realizarea unei platforme logistice intervin numeroși profesioniști. După rolul lor în timpul diferitelor faze legate de construcție, se pot distinge:

a. dezvoltatorii sau cei care se ocupă cu amenajarea teritoriului.

b. promotorul realizează o operațiune imobiliară pentru a o revinde apoi unui investitor.

c. investitorii pot fi specializați în domeniul logistic sau generaliști.

d. societățile de consultanță în domeniul imobiliar destinat întreprinderilor intervin în vânzarea sau închirierea în întregime sau parțială a imobilului.

e. chiriașii sunt fie expeditorii, fie logisticienii.

1.7.2.Infrastructurile logistice

Infrastructura logistică este constituită din depozite și căi de comunicații. Are ca obiect mișcarea fluxurilor materiale, pentru a le dirija de la locurile de producție până la locurile de transformare, apoi de la locurile de transformare către locurile de consum. Aceste legături sunt, în general,separate. Separarea locurilor de producție, de transformare și de consum este rezultatul factorilor socioeconomici,de mediu,geografici,etc.

Conceptul de platformă logistică a fost propus ca o componentă importantă a unui sistem logistic eficient, care să asigure reducerea efectelor negative ale transportului de mărfuri în vederea unei dezvoltări durabile.Platformele logistice reprezintă elemente ale sistemului de distribuție în care se realizează operații de transbordare a mărfurilor, depozitare, comercializare a mărfurilor în vrac, ambalare, sortare și grupare a mărfurilor în vederea expedierii lor la beneficiari. Acestea sunt proiectate pentru a satisface toate cerințele unui sistem logistic urban, prin utilizarea unui sistem informațional complex, care să permită aplicarea unor programe de rulare optimă a vehiculelor, de planificare eficientă a vehiculelor pentru realizarea operațiilor de colectare/distribuție a produselor (figura 3).

Figura 3 Structura unui sistem de distribuție cu platforme logistice

(Sursa : Costescu D., Roșca M. A. 2007)

Platformele logistice oferă posibilitatea grupării firmelor mici, creându-se condițiile organizării eficiente a proceselor de transport. Ele reprezintă sisteme în care un grup de expeditori sau transportatori pot utiliza același parc de vehicule, aceleași terminale sau același sistem informațional, cu scopul de a reduce costurile de distribuție.Obiectivele proiectării platformelor logistice sunt: optimizarea proceselor de distribuție a mărfurilor și reducerea costurilor sociale rezultate în urma acestor procese. Platformele logistice asigură transferul mărfurilor între transportul magistral de mare capacitate și sistemul urban de distribuție a mărfurilor.

1.7.3.Numărul și dimensiunile depozitelor într-un sistem logistic

Determinarea numărului și dimensiunii depozitelor trebuie să țină cont de:

tipul mărfurilor;

durata stocării;

ambalajele utilizate (care induc forma și greutatea obiectelor expediate);

echipamentele de manipulare și de stocare.

Termenul de livrare acordat de către cel care dă comanda (client, acționar) și tipul de vehicule utilizate pentru a livra permit să se calculeze depărtarea cea mai mare admisibilă între două depozite și, în consecință, pe o suprafață finită, numărul total de depozite care trebuie construite.Cu cât termenele de livrare sunt mai scurte, cu atât depozitele vor fi mai numeroase și cu cât ele vor fi mai numeroase, cu atât vor fi mai mici, toți ceilalți parametri rămânând egali..

Activitatea exercitată de către depozit și tipul mărfii stocate determină astfel configurația depozitelor. Dacă produsul este voluminos și/sau trebuie stocat mult timp, depozitul va fi mai mare. Dacă depozitul primește sau expediază numeroase vehicule va trebui să dispună de numeroase căi de acces și rampe de recepție și expediere. Dacă are ca obiect stocarea mărfurilor pe palete va trebui să fie mai înalt. Dacă paletele sunt stivuite unele peste altele fără a exista stelaje va trebui să dispună de mari suprafețe la sol pentru a le putea primi.

Determinarea poziției ideale a depozitului necesită examinarea precisă a mediului prin următoarele date:

„deservirea” pentru accesul mărfurilor și persoanelor ;

proximitatea și abundența forței de lucru și calificarea sa;

costul încărcăturilor, taxe și impozite locale, regionale sau naționale;

apropierea resurselor și infrastructurilor ;

apropierea de firme cu activități complementare sau participă la aceeași activitate ;

distanța față de piață, adică de locurile de consum;

disponibilitatea mărfurilor în proximitate, pentru reîncărcarea camioanelor;

costul terenului și costul construcției;

riscurile (sociale, de mediu, politice etc.).

Ansamblul acestor factori va conduce, în final, la o alegere mai puțin proastă, după importanța acordată unuia sau altuia dintre factori și explică că o decizie de implantare poate să nu pară perfect rațională din punct de vedere al gestiunii fluxurilor, dar prezintă alte avantaje pentru acționari sau salariați.

Toți acești factori pot conduce la decizii de delocalizare sau de repatriere a activităților logistice, la externalizarea sau la apropierea lor de producător, industriaș sau comerciant.