Introducere Importanța cabalinelor [309547]

[anonimizat] I – Evoluția efectivelor de cabaline la nivel mondial și național………….

[anonimizat]……………

2.1. Herghelia Beclean………………………………………………………………………………

2.2. Herghelia Cislău………………………………………………………………………………..

2.3. Herghelia Dor Mărunt……………………………………………………………………….

2.4. Herghelia Izvin………………………………………………………………………………..

2.5. Herghelia Jegălia……………………………………………………………………………..

2.6. Herghelia Lucina……………………………………………………………………………..

2.7. Herghelia Mangalia…………………………………………………………………………….

2.8. Herghelia Rădăuți……………………………………………………………………………..

2.9. Herghelia Rușețu………………………………………………………………………………

2.10. Herghelia Slatina…………………………………………………………………………….

2.11. Herghelia Tulucești…………………………………………………………………………..

[anonimizat]……………

1.Istoric…………………………………………………………………………………………………

2.Caractere morfologice…………………………………………………………………………..

3.Conformația corpului…………………………………………………………………………….

4.Importanța rasei…………………………………………………………………………………..

[anonimizat]…………………….

1.Pregătirea tehnică a călăreților……………………………………………………………….

1.1.Generalități…………………………………………………………………………..

1.2.Diferite denumiri întrebuințate în călărie…………………………………….

1.3.Mersurile calului……………………………………………………………………

1.4.Despre harnașament ……………………………………………………………….

1.5. Ajutoarele și întrebuințarea lor în conducerea calului…………………

1.5.1. Ajutoarele naturale……………………………………………………

1.5.2. Ajutoarele artificiale…………………………………………………

2.Tehnica dresajului……………………………………………………………………………….

2.1.Factorii principali în dresaj…………………………………………………….

2.2. Psihologia dresajului……………………………………………………………

2.3. Principiile mișcării…………………………………………………………………

2.4.[anonimizat]………………………………………………………………..

2.4.1. Angajarea părții dinapoi și mobilitatea șoldurilor calului….

2.4.2. Mobilitatea coloanei vertebrale…………………………………….

2.4.3. Mobilitatea umerilor…………………………………………………….

2.4.4. Decontractarea fălcilor………………………………………………..

2.4.5. Suplețea generală a calului……………………………………………

3.Dresajul remonților ……………………………………………………………………………….

3.1.Generalități……………………………………………………………………………….

3.2. Perioadele de dresaj…………………………………………………………………

3.3. Deburajul remonților…………………………………………………………………..

3.3.1. Scopul deburajului………………………………………………………..

3.3.2. Lucrul la coardă………………………………………………………….

3.3.3. Lucrul călare……………………………………………………………….

3.4. Dresajul propriu-zis al remonților ……………………………………………….

4. Pregătirea tehnică a remonților pentru sărirea obstacolelor………………………….

4.1. Pregătirea inițială……………………………………………………………………..

4.1.1. Lucrul pe obstacole la coardă ………………………………………..

4.1.2. Lucrul pe obstacole la culoar…………………………………………

4.1.3. Lucrul pe obstacole călare…………………………………………….

4.2. Pregătirea tehnică propriu-zisă pe obstacole…………………………………

4.2.1. Exerciții pentru gimnasticare…………………………………………

4.2.2. Exerciții pentru formarea ochiului și atenției calului pentru sărirea obstacolelor de diferite forme……………………………………………………………..

4.2.3. Indicații pentru sărirea obstacolelor combinate ……………….

4.2.4. Indicații referitoare la sedințele de pregătire pe obstacole……

4.2.5. Deprinderea remontului cu condițiile de concurs hipic…….

Capitolul V –

Capitolul VI –

Concluzii………………………………………………………………………………………………………………..

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………….

Introducere –Importanța cabalinelor

Acest animal a jucat un rol deosebit de important în dezvoltarea societății omenești, aducându-și o importantă contribuție la intensificarea schimburilor economice și a legăturilor dintre popoare. Calul a fost domesticit în epoca bronzului, cu circa 6000-7000 de ani în urmă, fiind răspândit aproape pe tot globul, mai puțin în zona polară și cea ecuatorială.

La început, calul a fost folosit pentru deplasare și luptă, devenind, cu timpul, indispensabil în transporturi și agricultură. Din secolul al XVIII-lea devine animal de agrement.

Cele mai mari efective de cabaline se găsesc în Asia-16.4 milioane de capete și America de Sud-14.8 milioane capete. Efectivul de cabaline a scăzut considerabil în multe țări din lume, fenomenul principal fiind al doilea război mondial, dar și inlocuirea muncii animale cu cea mecanizată. („Mirela Stanciu, Curs zootehnie, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2005”).

Înafară de efort, de la cai se pot obține o serie de produse secundare cum ar fi: bălegarul de grajd, carnea, laptele, părul. Bălegarul de cal este foarte apreciat în legumicultură, pielea este folosită în industria ușoară, carnea are valoare nutritivă apropiată celei de taurine, putând fi consumată atât proaspătă, cât și sub formă de mezeluri, laptele este valorificat de unele popoare asiatice, fie proaspăt, fie fermentat, iar părul din coadă și coamă este utilizat în industria textilă, la fabricarea de corzi de instrumente muzicale.

Clasificarea raselor de cai

Clasificarea raselor de cai se face după gradul de ameliorare și în funcție de aptitudinile morfo-productive, conform tabelului 1.

Tabelul 1.

Clasificarea raselor de cai

Reproducția la cabaline

Campania de montă urmărește ca de la fiecare iapă să se obțină, pe lângă tracțiune, și un mânz anual. Organizarea campaniei de montă va urmări:

-stabilirea iepelor apte pentru montă, cu o vârstă de peste 3 ani. Acestea vor fi examinate din punct de vedere zootehnic și sanitar-veterinar, îngrijite și hrănite rațional;

-stabilirea numărului necesar de armăsari pentru un județ, ținând cont că un armăsar poate monta 60-70 iepe pe sezon, 100-120 iepe anual, sau 250-300 iepe dacă se recurge la însămânțarea artificială;

-nominalizarea stațiunilor de montă, unde sunt trimiși armăsarii.

Monta iepelor se desfășoară primăvara și toamna, atunci când apariția și desfășurarea căldurilor sunt mai bine evidențiate.

Capitolul I

EFECTIVELE DE CABALINE DIN PATRIMONIUL GENETIC NAȚIONAL

Patrimoniul genetic național al statului este evidențiat prin nuclee de reproducție aparținând raselor crescute tradițional în hergheliile de stat din România și este alcătuit din efectivele de cabaline promovate de Comisia Națională de Clasare și Evaluare a Cabalinelor în Herghelia Națională, avand următoarele categorii de reproducție: armăsari reproducători(pepinieri), armăsari de montă publică și iepe mamă.

Regia Națională a Pădurilor Romsilva administrează începând cu anul 2002 Sistemul de Herghelii de Stat-Depozitele de Armăsari și garantează conservarea resurselor genetice ale cabalinelor din România, precum și dezvoltarea unei industrii hipice însoțită de activități ecvestre competitive. Sistemul de creștere național cuprinde 12 herghelii, 4 depozite de armăsari și o unitate nepopulată de cabaline la Balc.

Datorită păstrării și respectării regulamentelor de creștere aplicate la înființarea unor rase, hergheliile din România sunt printre puținele din lume care desfășoară această activitate.

În 31 martie 2013, în România s-au înregistrat 605.231 efective, potrivit surselor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Tot la acea dată, în hergheliile administrate de Regia Națională a Pădurilor, se aflau 2180 cai, iar în gospodării restul de 600.771 capete.

În luna septembrie a anului 2014, Regia Națională a Pădurilor Romsilva dispunea administrativ de 2957 cabaline, dintre care 1519 capete aparținând Hergheliei Naționale( patrimoniului public). În continuare, în Tabelul 1. sunt prezentate efectivele de cabaline, pe categorii.

Tabelul 1.

Efectivele de cabaline

(http://www.hergheliidestat.ro/ )

Cel mai important efectiv de cabaline de la noi din țară se găsește în județul Vaslui conform statisticilor date de Ministerul Agriculturii și anume 34.700 cai.

( http://www.madr.ro/cresterea-animalelor/cabaline.html)

Clasându-se pe locul doi, județul Olt deține 34.218 cabaline.( http://www.madr.ro/cresterea-animalelor/cabaline.html)

Pe locul trei se află Iașul cu un efectiv de 31.658 cabaline, urmat de județul Botoșani.

( http://www.madr.ro/cresterea-animalelor/cabaline.html)

Topul județelor privind efectivele de cabaline în 2013

Tabelul 2.

Statistică privind numărul cabalinelor din România în perioada 2012-2015

Analizând tabelul 2, putem să concluzionăm faptul că numărul cabalinelor din țara noastră este în descreștere de la an la an, atât la nivel național precum și în zona centrală, Sibiu.

În anul 2016, numărul efectivelor a crescut la nivel național, ajungând la 523.956 cai, creștere ce se observă și în județul Brașov, la sfârșitul anului înregistrânu-se 12.374 cai. În județul Sibiu, situația este similară anului precedent, în descreștere, numărul cabalinelor fiind de 6990. (http://statistici.insse.ro/shop/?lang=ro)

Capitolul II

CREȘTEREA CABALINELOR ÎN HERGHELIILE DE STAT DIN ROMÂNIA

Începând cu anul 2002, Hergheliile de Stat din România au intrat în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva prin Direcția de Creștere, Ameliorare și Exploatare a Cabalinelor de Rasă.

Direcția de Creștere și Ameliorare a Cabalinelor, subordonează din punct de vedere tehnic 12 herghelii.

Hergheliile de Stat din România

2.1. Herghelia Beclean- Beclean pe Someș, Județul Bistrița-Năsăud

Istoric:

-1970-înființarea a unui depozit de armăsari la Beclean;

-În 1978 ia naștere herghelia propriu-zisă;axându-se atunci pe rase pentru caii de muncă (Semigreu Românesc);

-1993-în herghelie începe să se crească rasa Lipițan;

Obiective:

-Lipițan și Semigreu Românesc sunt rasele crescute și ameliorate în herghelie.

-promovarea cailor de rasă pentru agrement și sportul ecvestru;

-ameliorarea cabalinelor din marea creștere prin existența depozitului de armăsari de montă publică;

Herghelia este structurată astfel: 5 grajduri, 1 carusel, bază hipică pentru concursuri de ateleje, de antrenament, pensiune, sediu administrativ și teren agricol aferent.

Servicii:

-armăsari reproducători destinați stațiunilor montei publice;

-cursuri de echitație;

-antrenament însoțit de dresaj pentru tineret cabalin și antrenarea cailor destinați atelajelor;

-agrement, turism, spectacole, concursuri ecvestre.

2.2. Herghelia Cislău-Cislău, Județul Buzău

Istoric:

În anul 1884 a fost înființată , pe fostele domenii ale Mitocului Călugăresc, Herghelia Cislău. În perioada 1886-1916, herghelia a fost înlocuită cu un depozit de armăsari.

În 1945, Ministerul Agriculturii, reorganizează Herghelia Cislău, având ca țintă de data aceasta creșterea și dezvoltarea rasei Pur Sânge Englez.

În anul 2002, Regia Națională a Pădurilor, ia în administrare herghelia.

2011-de la Herghelia Tulucești este adus nucleul de reproducție de rasă Gidran.

Baza Hergheliei Cislău este compusă din: 8 grajduri, sediu administrativ, bază de antrenament hipic, teren agricol și fânare.

Herghelia Cislău dispune de armăsari reproducători destinați montei publice, precum și consultanța de specialitate necesară reproducției cabalinelor. Pe lăngă acestea, herghelia oferă cursuri de echitație, program de agrement și turism ecvestru.

2.3. Herghelia Dor Mărunt-Dor Mărunt, Județul Călărași

În anul 1953 a fost înființată Herghelia Dor Mărunt, având ca domeniu de activitate creșterea și ameliorarea rasei Trăpaș Românesc.

În 2002, Regia Națională a Pădurilor preia administrarea hergheliei

În 2011, nucleul de reproducție al rasei Trăpaș Românesc este transferat la herghelia Jegălia.

Pe lângă creșterea tineretului de rasă Trăpașă, herghelia este destinată și producției vegetale.

Herghelia este alcătuită astfel: 6 grajduri, 7 fânare, 2 culoare de mișcare, magazie de concentrate, atelier mecanic, teren agricol și sediu administrativ.

2.4. Herghelia Izvin-Recaș, Județul Timiș

Herghelia Izvin a luat naștere în anul 1968. La acea dată, efectivul era format din 7 armăsari pepinieri și 118 iepe.

Herghelia este cunoscută pentru creșterea și ameliorarea raselor Nonius și Ardenez; promovarea acestora prin sportul ecvestru și agrement.

Baza principală a hergheliei este alcătuită din: 8 grajduri, un grajd și un manej în Timișoara, culoar de mișcare, fânare, depozit de cereale, teren agricol și sediu administrativ.

Serviciile oferite de Herghelia Izvin sunt:

-pensiuni pentru cabaline;

-cursuri de echitație;

-antrenament și dresaj pentru cabaline;

-armăsari de montă publică și consultanță în vederea reproducției la cabaline.

2.5. Herghelia Jegălia-Perișoru, Județul Călărași

Herghelia Jegălia a fost înființată în anul 1921, în acea vreme fiind depozit pentru rasele Pur Sânge Englez și Pur Sânge Arab.

În 1970, Herghelia Jegălia primește caii de sport de la Herghelia Sâmbăta de Jos.

Anul 2002 reprezintă pentru herghelie, trecerea ei în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor.

Herghelia crește și ameliorează material genetic pentru rasele Trăpaș Românesc, Semigreu Românesc și Calul de Sport Românesc.

Efectivele întâlnite în herghelie sunt iepele mamă, armăsari reproducători, armăsari de montă publică și tineretul în creștere

Herghelia Jegălia este structurată astfel: 1 manej acoperit, 1 pista de antrenament, 8 grajduri, bază hipică pentru antrenament și concursuri, casă de oaspeți, teren agricol și sediu administrativ.

2.6. Herghelia Lucina-Lucina, Județul Suceava

Sub comanda cavalerului colonel Martin von Hermman, în anul 1856 a fost înființată Herghelia de la Lucina, herghelie de cai Huțuli.

Din cauza războiului, în 1914, herghelia a fost evacuată din Bucovina și dusă în Austria.

În 1919, au fost aduse la Rădăuți 150 iepe și armăsari de reproducție, cumpărate de la Viena.

Din cauza celui de-al doilea război mondial, efectivele hergheliei (60 iepe mame, 5 armăsari și tineretul), au fost transferate la Herghelia Sâmbăta de Jos. În Lucina toată herghelia și adăposturile au ars, fiind nevoie de reconstrucție în anul 1954.

Organizare:

Herghelia Lucina este structurată în 6 secții de creștere a cabalinelor diversificate pe vârstă și sex:

-secția centrală care cuprinde 2 adăposturi centrale pentru iepele mame și un adăpost pentru armăsarii pepinieri;

-secția Găina este formată dintr-un adăpost pentru tineretul de 6-12 luni și dint-un adăpost pentru cabalinele din dresaj;

-secția Hortinet care cuprinde un adăpost pentru pentru tineretul femel;

-secția Camionca , adăpost întrebuințat în cazarea tineretului mascul;

-Izvoarele Sucevei, este secția ce adăpostește armăsarii adulți;

-secția Știrbu, adăpostește cabalinele aflate în carantină și cabalinele de vânzare;

Suprafața totală a Hergheliei Lucina este de 1775.5 hectare.

Principalele rase crescute în herghelie sunt Huțul și Calul de Bucovina.

2.7. Herghelia Mangalia-Mangalia, Județul Constanța

Herghelia a luat naștere în anul 1928, având ca scop păstrarea caracterelor morfo-fiziologice ale calului din rasa Pur Sânge Arab.

Începând cu anul 2002, herghelia Mangalia este trecută în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor.

Herghelia Mangalia este alcătuită dintr-un hipodrom pentru cursele de galop, 8 grajduri, bază pentru antrenament și concursuri, bază de agrement și sediu administrativ.

Herghelia Mangalia este cunoscută pentru creșterea și ameliorarea rasei Pur Sânge Arab.

2.8. Herghelia Rădăuți-Rădăuți, Județul Suceava

La data înființării sale, de către statul Austriac, herghelia deținea 1400 efective de cai moldovenești, polonezi, turcești, rusești.

La începutul Primului Război Mondial , herghelia a fost desființată, fiind apoi reânființată de statul român, după terminarea războiului.

În anul 1918, herghelia se reorganizează, montele făcându-se de acum dirijat, iar creșterea semisălbatică se stopează.

Herghelia Rădăuți are ca domeniu de activitate creșterea și ameliorarea cabalinelor din rasa Shagya pentru sport ecvestru.

Herghelia Rădăuți este alcătuită din 3 secții: la Mitoc se află baza de reproducție, la Rădăuți se află secția pentru antrenament și dresaj și la Brodina este secția pentru tineretul mascul.

Pe lângă cursurile de echitație, spectacole, concursuri, dresaj, antrenament și turism ecvestru, la Herghelia Rădăuți aveți posibilitatea să faceți plimbări cu trăsura, docarul și sania.

2.9. Herghelia Rușețu-Rușețu, Județul Buzău

În anul 1919 a fost înființată Herghelia Rușețu, cuprinzând o suprafață de 2000 hectare.

Herghelia Rușețu crește și ameliorează caii din rasa Semigreu varietatea de câmpie și îi promovează prin sport ecvestru și agrement.

Cele trei secții componente ale hergheliei sunt: Mărgineanca, Lunca Nouă și Stupina.

Pe lângă acestea mai întâlnim: 1 pistă pentru antrenaent, atelier mecanic, grajduri, fânare, depozite pentru cereale și sediu administrativ.

2.10. Herghelia Slatina- Slatina, Județul Olt

Herghelia Slatina este structurată astfel:

-secția centrală Slatina;

-secția Brebeni;

-secția Zorleasca.

Herghelia Slatina s-a înființat în anul 1984, pe structura fostului depozit de armăsari.Până în 2011, herghelia a fost specializată pe creșterea și ameliorarea rasei Furioso-North Star; în prezent deține mai multe rase de armăsari de montă publică.

Herghelia este structurată astfel:pistă de galop, grajduri, sediu administrativ și terenuri agricole.

2.11. Herghelia Tulucești-Tulucești, Județul Galați

Herghelia a fost înființată în anul 1999, cu scopul creșterii raselor de cai pentru sport și agrement.

Herghelia este cunoscută pentru creșterea tineretului din rasa Gidran, dar și pentru producții vegetale și a turismului ecvestru.

Baza hergheliei cuprinde: culoar de mișcare, grajduri, depozit de cereale, fânare, sediu administrativ, teren agricol.

Capitolul III

RASA LIPIȚAN ȘI CREȘTEREA EI LA HERGHELIA SÂMBĂTA DE JOS

Herghelia Sâmbăta de Jos (foto originală)

1.Istoric

Cunoscută încă din secolul VI, rasa Lipițan reprezintă una dintre cele mai vechi rase de cai din Europa, predecesorii acestora fiind caii Berberi aduși prin strâmtoarea Gibraltar din Africa de Nord în Spania.

Denumirea rasei vine de la numele unui oraș din Austria.

În anul 1580 (secolul al XVI-lea), Împăratul Ferdinand I al Austriei, a poruncit arhidu-celui Charles II înființarea unei hergheli demnă de Curtea Imperială Austriacă. Această her-ghelie trebuia să producă cei mai buni cai posibili, resprectiv cu multiple abilități: cai puter-nici, agili, folosiți atât în dresaj și echitație, dar mai ales în scopuri militare. În secolul XVI, rasa Pur Sânge Arab și caii spanioli erau rasele principale de cai din Europa, fiind foarte căutate de nobilii de la curțile regale.

Încrucișarea raselor Andaluz și Lusitano din Peninsula Iberică, precum și a exemplelor autohtone, a dat naștere rasei Lipițan.

Prin urmare așa a luat naștere rasa Lipițan în herghelia din satul Lipizza.

2.Caractere morfologice

De-a lungul timpului, rasa a fost îmbunătățită prin încrucișarea cu Pur Sânge Arab, precum și alte variațiuni din Europa Centrală(chiar și din Transilvania), rezultând opt linii(dinastii) de Lipițan.

Acestea se împart în : linii clasice (Pluto, Conversano, Neapolitano, Favory, Maestoso și Siglavy-Capriola) și linii moderne (Tulipan și Incitato).

Armăsarul pepinier din linia Favory (Sâmbăta de Jos, foto originale)

În anul 1874, au fost aduse în România primele exemplare de Lipițan; au fost aduse într-o zonă cu climă asemănătoare localității de origine și anume la Herghelia Sâmbata de Jos de lângă Făgăraș.

Rasa Lipițan a contribuit și va contribui la ameliorarea calului autohton din zonele de deal și de munte din Banat, Oltenia și Transilvania.

Lipițanul de la Sâmbăta de Jos este reprezentativ pentru țara noastră și este apreciat internațional. La noi în țară există toate cele opt linii. Împerecherea se face liber între linii, cu restricția de a evita consangvinizarea.

Armăsarul pepinier al liniei Conversano (Sâmbăta de Jos, foto originale)

Armăsarii reproducători sunt foarte dominanți, transmițând produșilor caracteristicile dominante datorită cărora aceștia sunt identificați. Identificarea se face astfel: la numele tatălui(armăsarului reproducător) se adaugă numărul de produs.

Exemplu: Conversano XXV-28F (F vine de la Herghelia Făgăraș, 28 este numărul de produși ai armăsarului Conversano, iar XXV este numărul de pepinier al armăsarului Conversano).

Deși se găsește în multe țări din America de Nord și Europa, rasa este relativ rară, cu un număr de aproximativ 3000 de cai înregistrați la nivel mondial, numărul mânjilor născuți fiind în descreștere de la an la an.

Descendenții armăsarului din linia Tulipan (Herghelia Sâmbăta de Jos, foto originală)

3.Conformația corpului

Conformația corpului trebuie să corespundă unui cal modern și să prezinte proporții corecte. Capul este proporțional, potrivit, cu profil drept, ochi mari,urechi potrivite, nări largi, botul catifelat. Gâtul este lung, mai subțire la prinderea de cap și mai gros la bază; este arcuit atât la călărie cât și la mersul liber. Armăsarii au gât mai gros și arcuit, iar iepele au gâtul mai subțire și mai drept.

Pieptul prezintă o capacitate pulmonară mare, este lat, musculos. Grebănul este aproape inexistent, spinarea este scurtă, crupa largă și lungă, acoperită foarte bine de masă musculară, iar în continuarea acesteia se află pulpa puternică și musculoasă deasemenea.

Picioarele Lipițanului sunt lungi, puternice, fluierul subțire și scurt, chișița medie, copita medie. Genunchiul și glezna sunt bine definite, cu o mișcare completă. Pasul este înalt și elegant.

Lipițanul este sensibil la interacțiunea cu oamenii, având un comportament bun și echilibrat. Este un cal independent și ambițios, atent, sofisticat și inteligent, energic în mișcări precum și muncitor. Pentru întreținerea sa, Lipițanul necesită mult calm, atenție și pasiune.

Înălțimea Lipițanului este cuprinsă între 152-165 centimetri.

Longevitatea acestor cai este cuprinsă între 20 și 30 de ani.

Culoarea obijnuită a Lipițanilor este gri, dar întâlnim și exemplare de culoare roib sau negru. În majoritatea cazurilor mânjii se nasc negrii, iar culoarea se deschide pe parcurs, cu trecerea fiecarui an. Acest proces durează între 7 și 10 ani.

Alcătuirea corpului

4.Importanța rasei

Lipițanul este un cal cu un potențial biologic ridicat, este frumos, nobil și expresiv, fiind potrivit tracțiunii ușoare. Acesta are o capacitate productivă ridicată, fiind capabil să îmbine forța cu viteza, putând să tracționeze greutăți însemnate pe distanțe mari, raportate la unitatea de timp. Conform unor statistici , la proba de viteză, într-un timp de 43 de minute și cu o greutate de 500 kilograme, a parcurs o distanță de 15 kilometri. La proba de tracțiune grea, în 68 de minute, cu o greutate de o tonă, a parcurs 10 kilometri distanță.

Lipițanul este folosit în echitație cel mai frecvent dar și în demonstrații, parade și filme, datorită calităților sale deosebite.

Armăsarul pepinier Conversano (Sâmbăta de Jos, foto originală)

Capitolul IV

TEHNICA DRESAJULUI. ANTRENAMENTUL CĂLĂREȚILOR ȘI CABALINELOR

Pregătirea tehnică a călăreților

Generalități

Scopul pregătirii tehnice este de a forma călărețului o șezută solidă în șa, o poziție corectă călare și o completă libertate în mișcări, pentru a putea conduce cu ușurință calul, în orice mers și în orice direcție, precum și pentru a avea un perfect acord cu calul în timpul săriturii obstacolelor.

Călărețul trebuie să cunoască și să aplice corect ajutoarele de care dispune pentru conducerea calului: dârlogii, gambele și partea de sus a corpului, să cunoască și să-și însușească perfect tehnica săriturii peste obstacole.

Antrenorul are un rol hotărâtor în pregătirea și selecționarea călăreților și cailor.

Pregătirea tehnică călare se face individual; orice mișcare nouă se învață în cadrul ședințelor obișnuite de călărie. Ședințele teoretice vor preceda ședințele de pregătire tehnică, pentru ca sportivii să cunoască în ce constă noua mișcare și cum se acționează cu ajutoarele pentru obținerea mișcării respective.

În ședința practică, antrenorul va reaminti pe scurt denumirea și scopul mișcării, după care va demonstra personal sau va pune pe un călăreț avansat să arate noua mișcare.

Ședințele de pregătire tehnică la manej au o durată de 50-60 minute, aceste ședințe începând și terminându-se la pas.

Cu călăreții începători se va ieși în teren numai după ce aceștia au o suficientă soliditate în șa și pot conduce singuri caii. Pregătirea tehnică a călăreților începători se face prin:

-călăria la coardă, durata 30-45 de zile;

-călărie în repriză, durata 45-60 de zile;

-călărie individuală, durata 6-8 luni.

Pregătirea tehnică a călăreților avansați. Cu călăreții avansați se va urmări perfecționarea poziției călare, a conducerii calului și a tehnicii săriturii peste obstacole de dificultate crescândă. Paralel cu această pregătire, se vor completa cunoștiințele teoretice și tehnice în legătură cu pregătirea tehnică a calului (dresajul și lucrul pe obstacole).

Diferite denumiri întrebuințate în călărie

Corpul calului se împarte în trei părți:

-partea dinainte

-partea de mijloc

-partea dinapoi

Biped: asocierea a două din picioarele calului.

Partea dinăuntru: partea care se găsește înăuntrul manejului, iar la mișcările în lături și la întoarceri, partea către care se face întoarcerea.

Partea dinafară: aceea care se găsește către peretele manejului sau partea opusă aceleia către care se merge, în lături, sau către care se face întoarcerea.

Pistă: urma lăsată de unul sau mai mulți călăreți, mergând călare unii după alții. Se mai numește pistă și terenul pe care aleargă caii sau cel pe care au loc concursurile.

Cadență: timpul necesar unui cal pentru a face un pas într-un mers oarecare.

Repriză: un număr oarecare de călăreți care se instruiesc sau dresează caii în același timp, în manej sau la câmp. O repriză se compune în principiu din 8-12 călăreți.

Călăria pe mâna dreaptă sau stângă: când călăreții au mâna dreaptă (stângă) înăuntrul manejului.

Călăria individuală: când mai mulți călăreți lucrează în manej fără distanță hotărâtă între dânșii, însă împărțiți pe toate laturile manejului.

Călăria în grămadă: când mai mulți călăreți merg în urma unui conducător, fără a păstra o formație regulată, ci numai cadența și mersul acestuia.

Jumătate oprire: micșorarea cadenței din același mers.

Oprirea întreagă: oprirea pe loc din orice mers.

Așezarea calului drept: echilibrarea lui în așa fel ca anterioarele și posterioarele să fie pe aceeași linie și perpendicular pe sol, având capul, gâtul și corpul în aceeași direcție.

Plasarea: felul cum se aduce și se menține capul și gâtul calului atât pe timpul mersurilor, cât și când stă pe loc, până în momentul în care i se dă repaus.

Punerea calului în mână: poziția mai îngrămădită a calului, prin ridicarea capului și gâtului, astfel ca botul să fie la înălțimea șoldurilor.

Contact: legătura pe care o ia calul prin apăsarea mai mult sau mai puțin tare a fălcilor pe fier (zăbăluță) și pe care o simte călărețul prin dârlogi în mâini și în special în degetele care se închid și se deschid pe dârlogi.

1.3.Mersurile calului

Mersurile calului sunt:

-pasul

-trapul

-galopul

Pasul. La pas, calul calcă în diagonală, începând cu unul din picioarele dinainte, urmat de piciorul dinapoi opus, apoi celălalt picior dinainte, urmat de piciorul dinapoi opus, astfel că, în acest mers, se aud patru călcături.

După modul de execuție, pasul poate fi: mijlociu, îngrămădit, alungit și pasul liber.

Pasul mijlociu este un pas hotărât, regulat și întins, fără să fie împins la maximum de extensiune.

Pasul îngrămădit este tot un mers hotărât înainte, calul rămânând perfect în mână. Ancoliura se ridică și se rotunjește.

Pasul alugit dă posibilitatea calului să acopere cât mai mult teren posibil, fără a se precipita și fără a altera regularitatea bătăilor.

Pasul liber este un pas de repaus, în care alungirea completă a dârlogilor permite ca ancoliura să rămână complet liberă.

Trapul este un mers în doi timpi, separați printr-un moment de suspensie în care calul înaintează pe bipede diagonale, succesiv, punând la pământ simultan anteriorul și posteriorul.

Trapul este mai obositor decât pasul, deoarece necesită o contracție mai puternică a coloanei vertebrale.

Trapul poate fi: mijlociu, îngrămădit, alungit.

Trapul mijlociu este un mers intermediar. Calul trebuie să meargă hotărât înainte, fără să se traverseze, să angajeze șoldurile, care trebuie să rămână foarte active, să întindă ușor dârlogii într-o atitudine echilibrată și fără rigiditate.

La trapul îngrămădit ancoliura ridicându-se permite calului să se miște cu multă libertate în toate direcțiile.

La trapul alungit calul câștigă maximum de teren posibil prin întinderea acțiunilor fără a ieși din mână și fără a căuta un punct de sprijin pe fier.

Galopul este mersul în trei timpi care se succed, de exemplu, pe mâna dreaptă: posteriorul stâng, bipedul diagonal stâng, anteriorul drept, urmați de un timp de suspesie a celor patru membre înaintea fuleului următor.

Există următoarele feluri de galop: galop mijlociu, îngrămădit și alungit.

Galopul mijlociu. Calul perfect drept merge liber în echilibrul său natural. Fuleele sunt lungi, egale și mersul bine cadențat, iar șoldurile dezvoltă o impulsie constantă.

La galopul îngrămădit umerii bine degajați sunt liberi și mobili, iar șoldurile sunt active și vibrante.

La galopul alungit ancoliura se întinde ușor, botul se duce mai mult sau mai puțin înainte, calul mărește amploarea fuleelor, fără a grăbi și fără a pierde nimic din ușurința lui.

Contragalopul (galopul fals), pe cerc, este un exercițiu de înmlădiere. Calul păstrează plasarea lui naturală, cu o ușoară înclinare din ceafă spre partea exterioară a cercului.

Schimbarea de galop prin căderi în pas se realizează atunci când calul este oprit prompt în pas și galopul este reluat pe celălalt picior după unul sau doi pași bine marcați.

Schimbarea de picior în aer se numește atunci când se execută în scurtul timp de suspensie, care urmează fiecărui fuleu de galop. Calul trebuie să rămână calm, drept și ușor.

Galopul cruciș. Dacă în mersul în galop, în loc ca unul din bipedele laterale să depășească pe celălalt, depășirea se face diagonal, atunci calul galopează dezunit sau cruciș. Galopul cruciș obosește și dezechilibrează calul, nepermițându-i să câștige destul teren și îngreunându-i întoarcerile.

Mersul înapoi este regulat când picioarele se ridică și se așază simultan pe perechi diagonale, posterioarele rămânând ine în același ax. Calul merge înapoi printr-o mișcare în doi timpi, cu o acțiune ridicată tot timpul, gata să de oprească sau să se ducă înainte, fără nici un timp de oprire la cererea călărețului, rămânând în mână ușor și echilibrat.

Viteza mersurilor în cadență mijlocie

1.4.Despre harnașament

Harnașamentul de călărie se compune din:

-șa

-frâul cu zăbăluță

-frâul complet

Șaua este pusă între călăreț și spinarea calului pentru a micșora șocurile produse pe timpul mersului și a înlesni ținerea călărețului pe cal.

O șa se compune din: țestul cu pernă, pulpanele și accesoriile șeii.

Țestul este partea tare, adică scheletul șeii. El se compune din două tălpici împreunate prin două arcade de fier lucrat sau oțel. Arcada dinainte apără greabănul calului, iar arcada dinapoi apără șalele calului.

Perna se compune din partea umplută, pe care șade călărețul, și face corp comun cu țestul.

Pulpanele feresc coapsele călărețului de a se freca de țest.

Accesoriile șeii sunt:

Presenul, compus din pieptar, care se încătărămează la arcada dinainte, și din cureaua care, trecând printre picioarele dinainte ale calului, se prinde de chingă.

Chinga, care servește la strângerea și fixarea șeii;

Trăgătorile, cu scop de a ține scările.

Scările, care ajută la încălecare și sprijină picioarele călărețului.

Teltia, eșezată între șa și cal, pentru a feri spinarea de răniri.

Componentele șeii

Harnașament în stil american (Sâmbăta de Jos, foto originală)

Șa și zăbăluță (Sâmbăta de Jos, foto originală)

Frâul cu zăbăluță se compune din: cefarul cu fălcelele și gâtarul, fruntarul, botarul, zăbăluța cu bare, dârlogii.

Cefarul cu fălcelele și gâtarul este partea care se așază pe ceafa calului, fiind formată dintr-o curea groasă de 4 centimetri, ale cărei capete sunt despărțite prin mijlocul ei în două părți:

-partea anterioară formată din fălcele;

-partea posterioară formată din gâtar.

Fruntarul este format dintr-o curea lată de 2 centimetri, având la capete două ochiuri prin care se trec fălcelele și gâtarul.

Botarul se compune dintr-o curea lată de 2-3 centimetri și două curelușe.

Zăbăluța cu bare este formată din două piese metalice groase, încheiate la mijloc prin două ochiuri; la capete zăbăluța are două inele cu bare.

Dârlogii, făcuți din curea de aproximativ 1.5 metri lungime, se prind de zăbăluță prin catarame la fel cu cele ale fălcelelor.

Frâul complet (cu zăbăluță și zăbală) are două perechi de fălcele. La prima pereche de fălcele se prinde zăbala, care se compune dintr-o singură piesă de fier groasă.

Struna este formată din inele de metal, care formează o zală lată; struna se prinde de două cârlige fixate de ochiurile de sus ale barelor zăbalei.

Ajustarea harnașamentului

Potrivirea șeii. Pentru a se vedea dacă forma șeii se potrivește cu spinarea calului, se așează șaua de-a dreptul cu părul spinării, observându-se următoarele: arcadele trebuie să lase o mare libertate grebănului și șalelor, pernițele șeii să fie așezate pe lat.

Presenul este bine potrivit când nu strânge calul și când inelul vine drept în mijlocul pieptului.

Potrivirea frâului cu zăbăluță. Fruntarul trebuie ridicat în sus până la urechi. El nu va fi prea larg, pentru ca partea de sus a frâului să nu alunece de pe creștetul capului înapoi pe gât.

Punerea harnașamentului

Înșeuarea. Pentru ca înșeuarea să se facă corect, călărețul trebuie să se apropie de cal, pe partea stângă, pentru a așeza mai întâi teltia, având grija de a o trage de câteva ori în lungul spinării calului, de la greabăn spre crupă, în direcția părului, pentru a-l netezi. Apoi se ia șaua cu mâna stângă de arcada dinainte, iar cu cea dreaptă de arcada dinapoi și o așează ușor pe partea cea mai tare a spinării calului. Este deosebit de important ca teltia să nu facă cute.

La urmă călărețul trece ochiul presenului printre picioarele calului și introduce prin el chinga, care se va strânge cu încetul și fără smucituri. Chinga se strânge cât este necesar doar după ce calul este scos din grajd.

Înfrâierea. Înfrâierea cu frâul cu zăbăluță. Pentru a înfrâia calul, călărețul descătărămează mai întâi gâtarul, așează frâul cu cefarul pe brațul stâng, astfel ca fruntarul să vină spre corpul călărețului, după care trece dârlogii zăbăluței pe brațul stâng. Se apropie apoi în dreptul gănașelor, pe partea stângă a calului, cu fața spre el, îi trece dârlogii zăbăluței peste cap, scoțând urechile între fruntar și cefar.

Frâul

Înfrâierea cu frâul complet. Dacă calul se găsește cu căpăstrul de grajd, se procedează întocmai cum cum s-a arătat pentru înfrâierea cu zăbăluța, cu deosebirea că în loc de un singur fier și o pereche de dârlogi sunt două fiare și două perechi de dârlogi.

Scoaterea harnașamentului. Scoaterea frâului simplu. Dacă după desfrâiere urmează să se pună căpăstrul de grajd, călărețul descătărămează gâtarul, dă dârlogii zăbăluței peste capul calului, scoate apoi frâul, trecându-l pe brațul stâng și pune căpăstrul.

Scoaterea frâului complet. Când înfrâierea calului a fost făcută cu frâul complet și când, prin urmare, după desfrâiere, urmează să se pună căpăstrul de grajd, se desprinde mai întâi struna din cârligul stâng, iar apoi se procedează ca la scoaterea frâului simplu.

Scoaterea șeii. După ce călărețul descătărămează presenul din inelul stâng și desface chinga, trece pe partea dreaptă a calului spre a ridica chinga și scara pe șa, apoi trece din nou pe stânga calului, ridicând si scara din acea parte, apoi scoate șaua.

1.5. Ajutoarele și întrebuințarea lor în conducerea calului

Ajutoarele sunt mijloace de care dispune călărețul și pe care le întrebuințează pentru a conduce calul. Ajutoarele sunt de două feluri:

-ajutoare naturale

-ajutoare artificiale.

1.5.1. Ajutoarele naturale

Ajutoarele naturale sunt următoarele:

-gambele;

-pumnii cu dârlogii;

-trunchiul călărețului și șezuta.

Acțiunea gambelor. Gambele acționează prin apăsarea lor mai tare sau mai ușor pe chingă sau înapoia chingii.

Gambele pot să acționeze, să reziste, sau să cedeze. Ele acționează când presiunea lor crește, pentru a da impulsia necesară în vederea executării unei mișcări.

Acțiunea gambelor are următorele efecte:

Gamba dinăuntru dă impulsia necesară mișcării.

Gamba dinafară:

-împiedică deplasarea crupei în afară;

-servește ca regulator al mișcării la întoarceri și mersul pe două urme;

-ajută la primul tip de galop, la angajarea piciorului dinapoi.

Amplasarea ambelor gambe pe chingă în același timp și cu aceeași tărie determină împingerea calului înainte.

Acțiunea dârlogilor. Dârlogii acționează prin lungirea sau scurtarea lor asupra gurii calului, prin intermediul zăbăluței (zăbalei).

Pumnii cu dârlogii, ca și gambele, pot să acționeze, să reziste, sau să cedeze.

La orice mișcare cerută calului, pumnii cu dârlogii trebuie să cedeze la cel mai mic semn de supunere, apoi trebuie mângâiat și lăsat liber timp suficient, pentru a imprima în memorie lucrul bine executat.

Mâna activă se numește mâna care, fiind într-un contact direct cu gura calului, nu se opune nici la impulsie și nici la schimbarea echilibrului calului.

Dârlogii reglează impulsia. Calul fiind în impulsie, în mersul înainte, călărețul poate modifica această impulsie, prin întinderea sau slăbirea dârlogilor.

a).Dârlog direct de opoziție b).Dîrlog contrar de opoziție înapoia umerilor

c).Dârlog contrar d).Dârlog contrar de opoziție c).Dârlog de deschidere

înaintea umerilor

1.5.2. Ajutoarele artificiale

Ajutoarele artificiale sunt mijloace pe care le întrebuințează călărețul pentru a completa acțiunea ajutoarelor naturale, cu scopul de a determina calul să execute mișcarea cerută.

Ajutoarele artificiale sunt următoarele:

-îndemnul cu vocea;

-aplicarea pintenilor;

-întrebuințarea cravașei;

-întrebuințarea biciului de manej.

Harnașamente de protecție

2.Tehnica dresajului

Calul dresat înțelege intențiile călărețului și la cea mai mică acțiune a sa răspunde cu ușurință și precizie.

Dresajul propriu-zis urmărește:

-mobilitatea șoldurilor calului;

-mobilitatea coloanei vertebrale;

-libertatea umerilor;

-relaxarea fălcilor;

-suplețea generală a calului.

În general, dresajul se începe cu calul de 4-5 ani, după ce în acest timp a fost pregătit din punct de vedere fizic, astfel să se obțină un cal liniștit și ușor de condus.

Din punct de vedere metodic se va urmări:

-folosirea și dezvoltarea forțelor fizice ale calului;

-supunerea la ajutoare, pe baza dresajului rațional și progresiv, exclusă fiind forțarea.

Priceperea antrenorului, pregătirea și talentul călărețului sunt în strânsă legătură cu procedeele de execuție.

2.1.Factorii principali în dresaj

Antrenorul, călărețul, calul, pregătirea și durata, sunt factorii principali în arta dresajului.

Antrenorul trebuie sa aibă cunoștiințe aprofundate asupra calului, cunoștiințe privind partea teoretică și practică a dresajului, precum și lucrul pe obstacole.

Călărețul, respectiv valoarea personală a acestuia, este factorul cel mai important în dresajul calului. Dacă călărețul nu cunoaște bine sarcinile sale și nu va încăleca bine, calul nu va fi niciodată bine dresat.

Calul. Rezultatele obținute în dresaj sunt influențate în mare măsură de: rasă, conformație, caracter și aptitudinile calului.

Pregătirea. Dresajul la manej împreună cu ședințe de călărie în teren dau rezultate bune în antrenamentul și dresajul calului.

Durata pregătirii. În echitație, a merge încet, înseamnă a progresa sigur.

2.2. Psihologia dresajului

Caracterul calului are foarte mare influență asupra dresajului său, de aceea, acesta trebuie foarte bine studiat pentru a fi cat mai bine și ușor de dresat. Formarea reflexelor condiționate stau la baza dresajului.

Memoria este principala caracteristică a calului.

Calul este sensibil la un tratament bun, la mângâiere, la voce. Tratat cu răutate și brutalitate, el devine temător și nervos.

Calul este un animal răbdător, de aceea trebuie să se insiste progresiv în executarea corectă a mișcărilor de dresaj.

Din studiul fiecărui cal în parte, antrenorul deduce metodele de dresaj, care se potrivesc mai bine fiecărui cal. Nu este posibil să se ajungă la același nivel de perfecțiune cu toți caii, de aceea nu se cere mai mult unui cal decât poate să dea.

Pentru ca omul să poată transmite calului intențiile sale, să controleze memoria acestuia, este obligatoriu să se stabilească un limbaj convențional, pe care călărețul să îl folosească și calul să îl înțeleagă pentru a executa. Primele noțiuni de dresaj se dau calului prin lucrul la coardă. Atingerea cu biciul, produce mișcarea înainte, la care se asociază îndemnul cu vocea, apoi acțiunea gambelor.

Pentru ca dresajul să fie complet, supunerea calului trebuie să fie automată, călărețul producând doar un singur gest pentru a executa mișcarea cerută.

Asocierile de mișcări se întipăresc în memoria calului doar prin multe repetiții și într-o perioadă lungă de timp.

2.3. Principiile mișcării

Inpulsia indică mișcarea înainte; ea stă la baza dresajului. Mișcarea înainte (propulsia) este primul efect al impulsiei. Locul impulsiei este în partea dinapoi, care împinge masa calului înainte.

Echilibrul. Cal echilibrat se numește acela care este mlădios în schimbările de direcție și se comportă adecvat.

Calul în libertate, își stabilește starea de echilibru de la sine,fiind stăpân pe forțele sale, în mod normal. În schimb calul încălecat , are echilibrul modificat datorită greutății călărețului, datorită deplasării înainte a centrului de greutate.

Locomoția reprezintă principiul mișcării făcut de membre în diferite mersuri.

Rolul și poziția capului calului în mișcare. În mișcare calul se folosește de cap și de ancoliură, care prin schimbarea direcției deplasează centrul de greutate, iar forțele care produc mișcarea își produc intensitatea și sensul acțiunii lor. Dacă vrea să meargă înainte, el întinde capul înainte și lungește ancoliura , pentru a duce centrul de greutate în direcția mișcării. Dacă vrea să dea înapoi sau să oprească, readuce corpul înapoi și ridică ancoliura.

Rolul și poziția ancoliurii. Ancoliura acționează ca o pârghie în legătură cu capul. Poziția acesteia trebuie să fie aceiași cu cea a calului neâncălecat.

2.4.Dresajul propriu-zis

2.4.1. Angajarea părții dinapoi și mobilitatea șoldurilor calului

Șoldurile formează partea principală a impulsiei, fiind în același timp și adevărata cârmă în schimbările de direcție.

Mecanismul propulsiei constă în jocul articulațiilor care, închizându-se mai mult sau mai puțin, asează jareții sub masa calului, permițându-i de a cuprinde cât mai mult teren, în raport cu gradul de destindere a mușchilor propulsori. Această poziție este foarte favorabilă în mișcările rapizi de direcție.

Mișcările, care în ordine progresivă permit să se obțină această angajare și mobilitate a părții dinapoi sunt: măririle și micșorările de mersuri, cercul, semivolta, semivolta răsturnată, întoarceri succesive prin lungul manejului, dublul cerc, contraschimbarea mâinii în pas și trap, jumătate de oprire, oprirea, mersul înapoi, jumătatea de piruetă și pirueta.

Mișcările de întoarcere enumerate mai sus chiar dacă se execută numai prin singura acțiune a dârlogilor, lucrând asupra părții dinainte, au ca efect pe langă obținerea mobilității umerilor, și acela de a ușura angajarea părții dinapoi, căreia i se dă o mare mobilitate, prin deplasarea șoldurilor spre în afară.

Măririle și micșorările de mersuri au ca scop să aranjeze jareții și șoldurile pe timpul măririlor cadenței. Calul trebuie să răspundă la acțiunea gambei printr-o mărire a mersului, iar acțiunea mâinii, printr-o micșorare a mersului.

Cercul. Pentru perfecționarea dresajului calului, a angajării părții lui dinapoi și a mobilității șoldurilor, cercul se va executa pe un diametru din ce în ce mai mic.

Semivolta.Pentru dresajului calului și perfecționarea călărețului, semivolta se va executa din ce în ce mai mică, până la executarea semipiruetei, care este limita semivoltei.

Semivolta răsturnată se compune dintr-un mers oblic spre înăuntrul manejului, urmat de o întoarcere la dreapta sau la stânga împrejur spre latură.

Se execută la indicația:” Călăreți-semivoltă răsturnată!”. Mișcarea se efectuează o singură dată, după care călărețul continuă mersul pe latură. Pentru dresajul calului și perfecționarea călărețului, semivolta răsturnată trebuie executată din ce în ce mai strâns.

Mersul prin întoarceri sccesive în jurul manejului se execută la indicația ” Călăreți-întoarceri succesive (o dată, de două ori ) prin lungul manejului”. La această indicație călărețul întoarce de pe una din laturile mici dinăuntrul manejului, paralel cu latura mare, merge apoi oblic la dreapta (stînga), iar după ce a parcurs câțiva pași în linie dreaptă, merge oblic la stânga (dreapta), până a parcurs o aceeași distanță.

Dublu cerc (cifra 8) se execută la indicația ” Călăreți-dublu cerc!. Călărețul execută două cercuri de aceeași dimensiune, tangente între ele, și tangente la una din laturile manejului.

Contraschimbarea mâinii în pas, trap și galop sunt o serie de primiri la dreapta și la stînga care au drept scop de a mlădia alternativ atât partea dinainte, cît și cea dinapoi a calului, contribuind la echilibrarea lui cât mai perfectă. Mișcarea se execută astfel: după ce a parcurs șase pași pe o latură mare, călărețul începe mișcarea de primire către pista interioară, unde după ce execută 3-4 pași înainte, începe mișcarea de primire spre latură. Mișcarea se execută mai întâi în pas, apoi în trap și ulterior în galop. Se execută la indicația ”Călăreți-contraschimbări de mână!”.

Jumătate de oprire reprezintă o trecere dintr-o cadență mare în una mai mică și același sens.

Mijloacele folosite pentru executarea jumătății de oprire trebuie aplicate cât mai corect astfel: gambele apasă continuu și puțin înapoi de chingă, mărind prin aceasta impulsia și angajând partea dinapoi (jareții) sub masa calului.

Oprirea. În dresaj, oprirea nu are numai scopul de a imobiliza calul într-o poziție oarecare ci mai ales de a-l învăța să se echilibreze singur, prin angajare părții dinapoi. Dacă jareții rămân înapoi, sau se angajează într-o parte, gambele intervin pentru a remedia acest inconvenient, împingând partea dinapoi sub masa calului.

Mersul înapoi. În dresajul calului, mersul înapoi este un exercițiu care servește la obținerea mobilității coloanei vertebrale și a părții dinapoi. Mersul înapoi este regulat când picioarele se ridică și se așează simultan pe perechi diagonale, posterioarele rămânând în același ax cu cele anterioare. Calul merge înapoi în doi timpi, fiind gata să se oprească sau să reia mișcarea înainte fără nici un timp de oprire.

2.4.2. Mobilitatea coloanei vertebrale

Mobilitatea coloanei vertebrale se obține atât prin executarea mișcărilor enumerate la angajarea părții dinapoi și mobilitatea șoldurilor calului, cât mai ales prin lucrul pe un cerc mic, într-un galop mărit progresiv, prin treceri dintr-un mers în altul sau schimbări de cadență.

Pentru a evita oboseala, se mărește din când în când cercul, revenindu-se însă la cercul mic. Trebuie împiedicată tendința ce o au unii cai de a micșora cadența, când se micșorează cercul.

2.4.3. Mobilitatea umerilor

Mobilitatea umerilor și ușurința mișcării părții dinainte a calului se obține prin micșorări de mersuri, jumătăți de opriri, mersul înapoi, dar mai cu seamă prin linia frântă și serpentina, în care întoarcerile se vor executa mai mult prin acțiunea dârlogilor, făcând ca umerii să se miște în jurul șoldurilor. Se mai poate obține prin lucrul la cerc, crupa înăuntru, semivolte din ce în ce mai strânse, primirile.

Toate aceste mișcări se vor executa cu dârlogul contrar, care acționează indirect, dar foarte eficace asupra umerilor; ele vor fi la început mai largi, pentru a nu uza calul, sau a-l neliniști, apoi din ce în ce mai strânse, pentru a se obține supunerea completă a calului la acțiunea ajutoarelor.

2.4.4. Decontractarea fălcilor

Decontractarea fălcilor este indiciul supunerii și al decontractării generale a calului. Unii cai însă păstrează o rigiditate anormală a fălcilor, cu toată înmlădierea relativă a corpului lor. Contractarea fălcilor poate fi provocată fie de o înfrâiere sau înșeuare rea, fie că gura calului este prea sensibilă pentru fierul întrebuințat, fie că, din contră, ea devine insensibilă și nu mai poate simți efectele dârlogilor. Pentru a înlătura împotrivirile provocate de înfrâierea rea, se va potrivi bine zăbala după gura calului, dând atenție la poziția ei, la dimensiunile ramurilor, la jocul limbii sau la ajustarea strunei.

Cedarea la acțiunea mâinii și decontractarea fălcilor prin ajutorul gambelor și dârlogilor din mers, se va exercita și de pe loc, călărețul având grijă ca, în acest caz, calul să nu se dea înapoi și să-și păstreze poziția corectă pe loc.

Decontractarea fălcilor influențează asupra gănașelor și ancoliurii, cărora le destinde mușchii, astfel ancoliura devine flexibilă și poate fi plasată după voința călărețului.

2.4.5. Suplețea generală a calului

În vederea perfecționării dresajului, pe lângă angajarea și înmlădierea diferitelor părți ale corpului calului, care se obțin prin executarea mișcărilor descrise, mai trebuie perfecționată și suplețea lui generală. Pentru aceasta trebuie executat lucrul pe două urme și, în special, a umărului înăuntru, a mersului la galop, sau contra-galop, a săririi obstacolelor, cum și a unor mișcări care comportă o finețe și dexteritate deosebite în dresaj ca: schimbarea piciorului la galop, serpentina, pirueta.

Umărul înăuntru se va executa mai întâi pe cerc, apoi pe latură. Calul trebuie lucrat pe ambele mâini, cu grija ca după fiecare schimbare de mână să meargă câțiva pași pe linie dreaptă. În vederea obținerii supleței generale se recomandă ca din umărul înăuntru să se execute din când în când fie o întoarcere simplă, fie o întoarcere continuă, din ce în ce mai mică.

Galopul se efectuează mai întâi pe cerc, după care se trece la executarea lui pe linii drepte. Gamba dreaptă care acționează în același timp pe chingă, împreună cu șezuta și cu trunchiul, contribuie la impulsie, atrăgând și angajarea dreptului dinapoi sub masa calului. Odată poziția obținută, se dă impulsia corespunzătoare vitezei de galop, voită, print-o egală presiune a celor două gambe. Pornirile la galop când pe un picior, când pe celălalt trebuie repetate cât de des, cu scopul de a înmlădia calul.

Contragalopul. Când un cal în manej galopează pe piciorul dinafară, se zice că merge în contragalop. Ajutoarele se aplică invers față de cele care se întrebuințează la manej, la pornirea calului la galop cu mâna dinăuntru.

Contragalopul servește la înmlădierea părții dinapoi a calului și pentru a-l obișnui să-și deplaseze partea dinapoi la voința călărețului, mai ales la acțiunea gambei dinăuntru.

Schița de traseu pentru învățarea contragalopului

Contragalopul nu se execută decât când calul este perfect echilibrat și pornește cu multă ușurință în galop normal, din toate mersurile și în special de pe loc.

Schimbarea piciorului la galop. Din moment ce calul pornește corect la galop pe piciorul drept, fiind pe mâna dreaptă și pe piciorul stâng, pe mâna stângă, și când din orice mână s-ar afla, pornește la galop pe orice mână dorește călărețul, se poate începe schimbarea piciorului din galop.

Serpentina se compune din o serie de semivolte succesive, în formă de S, perpendiculare pe laturile mari și tangente unele cu altele. Mișcarea se execută totdeauna pe un număr impar de bucle, călărețul să rămână pe aceeași mână. Cea mai simplă serpentină are 3 bucle, dintre care prima este la întoarcerea ce o execută când trece de la latura mică pe cea mare, a doua la mijlocul laturii mari de vizavi, iar a treia când intră de pe latura mare pe cea mică.

Pirueta constă în a face ca umerii calului să execute un arc de cerc în jurul șoldurilor, ca pivot. Această mișcare este destul de greu de obținut, pentru că se cere ca partea dinapoi să se întoarcă pe un picior (cel dinăuntru), ca pivot, lăsând astfel părții dinainte sarcina de a deplasa întreaga masă a calului. Pregătirea calului pentru executarea piruetei se va face prin executarea voltelor, micșorându-se din ce în ce raza cercului.

Executarea piruetei din galop cere multă experiență din partea călărețului și este una din mișcările care , dacă este bine executată, se poate spune cu drept cuvânt că un cal este perfect în mână, respectiv complet dresat.

3.Dresajul remonților

3.1.Generalități

Un cal de sport trebuie să poată suporta o greutate destul de mare, să meargă repede și mult timp, să fie rezistent, ușor de condus și cu desăvârșire supus, pentru a executa cu ușurință tot ce i se cere. Aceste aptitudini le dau: echilibrul calului, mersurile, conformația și calitatea animalului.

Echilibrul natural permite calului să rămână stăpân pe forțele lui sub greutatea călărețului și să treacă cu ușurință dintr-un mers mai mic în unul mai mare și invers.

Mersurile calului depind de partea lui dinapoi, care este centrul forțelor de impulsie, această parte fiind puternică, face calul stăpân pe masa lui și deci pe viteza și direcția mersurilor.

Calitatea calului depinde de o bună conformație, de rasă, de masa musculară și de impulsul nervos.

Dresarea în mod sistematic, ținându-se seama de conformația, temperamentul și condițile de hrană ale remontului, cum și un lucru treptat și potrivit vârstei și puterii lui, va da totdeauna rezultatele cele mai bune, făcând pe cei mai mulți dintre remonți să fie buni de folosit mult timp în sport; dimpotrivă, grăbirea dresajului va strica chiar remonții cei mai buni.

Procedeele de dresaj, care pot fi diferite, trebuie sa aibă la bază următoarele două reguli fundamentale:

-a forma încredere remontului;

-a urma o progresie metodică în cerințele călărețului.

Tratamentul ce se dă remontului în grajd are o mare influență asupra caracterului acestuia, iar hrana, asupra repeziciunii dezvoltării, întăririi și a păstrării sănătății lui. Aceste aspecte sunt destul de puternice , pentru ca antrenorul să dea cea mai mare atenție modului de comportare și îngrijire a remontului pentru a-l pune în condiții bune de lucru.

Pentru dresarea remonților se vor întrebuința cei mai buni călăreți, ținându-se seama de talia și greutatea acestora.

3.2. Perioadele de dresaj

Dresajul remonților durează aproximativ 2 ani și cuprinde, în principiu, două perioade:

-deburajul, cu o durată de 8-12 luni, care are ca scop aclimatizarea remonților și pregătirea pentru dresajul propriu-zis;

-dresajul, cu o durată de 8-12 luni, care este destinat dresajului propriu-zis, necesar tuturor genurilor de călărie (dresaj, obstacole și probă completă).

Dresajul remonților va avea un caracter individual, chiar dacă sunt constituiți pentru un lucru în repriză. Trecerea remonților la dresajul propriu-zis se face individual deoarece aceștia nu progresează la fel în timpul deburajului.

Dacă se lucrează continuu și dacă dresajul propriu-zis este bine îndrumat, durata acestuia poate fi redusă la 6-7 luni, după care caii remonți pot participa la competiții pentru genurile de călărie pentru care au fost pregătiți.

Un antrenor de călărie nu se apreciază numai după rezultatele ce le obține în competiții cu călăreții și caii săi, ci și după starea de sănătate și durata carierei sportive a cailor pe care îi antrenează.

3.3. Deburajul remonților

3.3.1. Scopul deburajului

Deburajul remontului tânăr (4-5 ani) are ca scop:

-să se asigure prin igienă, hrană și lucrul metodic întreaga dezvoltare a forțelor fizice ale remontului;

-să-l învețe să-l poarte liniștit pe călăreț, să-i dea primele noțiuni ale ajutoarelor și să-l pregătească în vederea lucrului ce va urma.

Dacă nu se lucrează suficient, calul devine greoi, se îngrașă, zburdă mai mult decât trebuie, își strică gura luptând contra mâinii călărețului, se lovește sau rănește.

În fiecare zi la ieșirea din grajd, antrenorul inspectează picioarele remonților, îi pune la pas în jurul lui, se uită cu atenție la starea lor generală, se interesează de felul cum se hrănesc, de caracterul lor, dificultățile întâmpinate cu ei și de rezultatele obținute.

3.3.2. Lucrul la coardă

După ce remontul a fost plimbat la mână alături de caii vechi, va fi obișnuit cu lucrul la coardă. Lucrul la coardă este de o mare utilitate în deburaj și dresaj, deoarece obișnuiește remontul să se supună și să simtă autoritatea călărețului.

Primele noțiuni la coardă sunt foarte importante, așa că trebuie date chiar de către antrenor.

Calul ajuns la manej se mângâie mai întâi, apoi este dus înainte, întinzând ușor coarda și îndemnându-l cu vocea. Antrenorul merge la pas cu remontul, alături de el, un tur întreg de cerc, spre a-i crea încredere și a-l obișnui cu lucrurile dimprejur. Se lasă apoi coarda să se lungească, iar antrenorul urmează calul în mișcările lui, mișcându-se pe un cerc mai mic în jurul centrului.

Remonul trebuie apoi învățat să se oprească pe cerc la vocea antrenorului, care se apropie de el, strângând coarda și mângâindu-l.

După ce caii remonți au fost obișnuiți cu mersul la coardă de către antrenor, lucrul la coardă se continuă cu călăreții care-i încalecă, sub supravegherea și îndrumarea antrenorului.

Obișnuirea cu șaua.După ce remontul s-a liniștit prin lucrul la coardă, se trece la obișnuirea cu șaua, fără scări, chinga strângându-se progresiv pe timpul lucrului.Când se înșeuează prima oară, se va pune mai întâi numai teltia, apoi după câteva ședințe și șaua.

După ce calul s-a obișnuit cu șaua, se adaugă scările, care se lasă să atârne de o parte și de alta, în timp ce calul merge la pas și la trap. În modul acesta, calul este pregătit pentru încălecare. Prima înșeuare se face în prezența antrenorului.

În nici un caz lecția încălecării nu trebuie să aibă loc în aceeași zi cu lecția de punere a șeii.

Încălecarea. Lecția încălecării se va face după ce remonții vor sta liniștiți la înșeuare și înfrâiere și după ce au fost plimbați mai multe zile cu șeile, având și scările.

Dacă în timpul încălecării remontul se trage înapoi sau se dă în lături, omul de ajutor îl va trage înainte, readucându-l la locul lui, esențialul fiind ca pe tot parcursul acestei lecții remontul să rămână absolut nemișcat.

După încălecare, fără a mișca remontul, călărețul se va ajuta de mâna dreaptă, pentru a pune piciorul drept în scară, ferindu-se de a-l neliniști prin atingerea cu scara sau cu piciorul.

Dacă unii remonți prezintă dificultăți, antrenorul îi va relua imediat la lucrul la coardă.

Lecția încălecării se face în manej, unde se aduc remonții, care sunt așezați în lungul manejului, la depărtare de 3-4 pași unul de altul. Călăreții sunt fără pinteni și au câte o cravașă în mână.

3.3.3. Lucrul călare

Lucrul călare se va face în câmp și în manej. O dată ce remontul s-a obișnuit cu greutatea călărețului, se începe pregătirea fizică a lui. Se va lucra în manej doar atunci când nu este posibil să se lucreze în câmp.

Pregătirea în perioada deburajului va consta din mersul la pas și trap pe linii drepte, opriri, întoarceri din mers, mersul la galop și trecerea sau sărirea obstacolelor ușoare.

Mersul la pas și trap. Baza întregului dresaj al remontului este mișcarea hotărâtă înainte.

Lecția care are ca temă acțiunea gambelor se va realiza prin: porniri de pe loc la pas, treceri din pas la trap, alungirea pasului și trapului; mai târziu se vor executa porniri de pe loc la trap.

Oprirea. Pentru a opri, călărețul strânge progresiv degetele pe dârlogi, după gradul de sensibilitate al gurii remontului. Oprirea trebuie să se facă, pe cât posibil, pe cele patru picioare, liniștit și cu reazem pe mâna călărețului. Oprirea nu trebuie repetată cu remonții nervoși sau cu cei care au tendința de a se opri brusc. Din contră, cu remonții care prin conformația lor au greutatea pe umeri, se vor face cât mai dese opriri, acestea fiind o foarte bună gimnastică pentru trecerea plusului de greutate de pe umeri pe partea dinapoi.

Întoarcerile. În această perioadă se vor efectua întoarceri numai cu ajutorul efectelor laterale, adică a dârlogului dinăuntru și a gambei dinăuntru.

Prin schimbarea mâinii în diagonal, prin opriri, porniri și prin trecerea din pas în trap și invers, remonții capătă oarecare cunoștiință despre acțiunea dârlogilor și a gambelor.

Mersul la galop. Dacă nu există piste speciale de nisip sau de iarbă, primele lecții de galop se vor desfășura în manej. Cu remonții care galopează natural este suficient o ușoară presiune de gambe, pentru a produce o rupere de echilibru și a determina astfel mersul la galop. La început, pornirile la galop vor fi executate numai pe cerc, din trap mijlociu. Atât la câmp cât și la manej, antrenorul nu va executa acest exercițiu decât cu câțiva cai deodată.

Pasul mărește mobilitatea articulațiilor, dezvoltă musculatura, obținându-se o completă destindere, fortifică tendoanele și realizează liniștea necesară.

Trapul este necesar la început mai întâi pentru a liniști remontul, apoi pentru a-l pune în mișcare înainte. Din punct de vedere fizic, trapul dezvoltă musculatura, activează circulația și respirația; în același timp imprimă ritmicitate mișcărilor aparatului locomotor. La început timpul de trap va fi mai scurt, mărindu-se pe măsură ce remontul are o mai bună pregătire fizică.

Galopul este gimnastica prin excelență a remontului, care îl pune alternativ pe partea dinapoi și pe cea dinainte, dezvoltându-i cordul și respirația. Galopul este un mers pe care calul trebuie să ajungă să-l execute mai mult timp și fără prea multă oboseală. Din cauza vitezei și a efortului pe care le cere acest mers, nu va fi executat la câmp decât în terenuri bune.

Umărul înăuntru. Cu remonții, din lucrul pe două urme se execută numai acțiunea umărului înăuntru. Această acțiune se cere după ce calul remont răspunde la acțiunea gambelor și a dârlogilor în mersul la pas, trap și galop pe linii drepte și pe întoarceri. A început se va executa din pas pe cerc și apoi pe laturile manejului.

După ce calul remont execută corect umărul înăuntru la pas pe ambele mâini, se va cere aceasta și la trap, procedându-se ca la lucrul la pas.

3.4. Dresajul propriu-zis al remonților

După ce calul remont a fost pregătit din punct de vedere fizic și tehnic cum s-a arătat la deburajul remontului, se începe dresajul propriu-zis, care e va perfecționa tot timpul cât calul va fi folosit în sport.

În general, pentru dresarea remontului se execută mișcările de dresaj prevăzute pentru pregătirea tehnică a călăreților-la călăria în repriză și călăria individuală.

În cursul acestei perioade, pe lângă lecțiile de dresaj se continuă pregătirea fizică a calului și se începe pregătirea fizică a calului și se începe pregătirea tehnică propriu-zisă pentru sărirea obstacolelor. Se vor executa săptamânal 1-2 ședințe de călărie la câmp. În cadrul lecțiilor de lucru pe obstacole, o parte din ședință va fi consacrată lucrului de dresaj, acestea fiind date în manej.

Mersurile. În timpul dresajului propriu-zis se va continua lucrul pe linie dreaptă, la pas, trap și galop pentru a obține de la calul remont:

-mersul înainte în ax;

-un contact corect cu fierul;

-cadența la trap și galop mijlociu;

-obținerea treptată a mersurilor alungite la pas, trap și galop;

-executarea de porniri, opriri și treceri din pas, trap și galop pe ambele mâini;

-mersul înapoi.

Întoarcerile. În dresajul remontului se vor executa la pas și trap întoarcerile prevăzute la călăria în repriză și călăria individuală. La galop se vor executa aceleași întoarceri, după ce s-a obținut cu ușurință executarea lor la pas și trap.

Lucrul pe două urme. În această perioadă, a lucrului pe două urme, pe lângă umărul înăuntru, cerut și la deburaj, se mai execută crupa înăuntru, crupa în afară și primirea.

Crupa înăuntru. În primele ședințe se va face mai întâi o voltă mai largă, după terminarea căreia și înainte de a reintra pe latură se va apăsa mai mult ca de obicei cu gamba dinafară înapoia chingii, acționând în același timp mult cu dârlogul dinafară înaintea greabănului, către partea dinăuntru.

a). Umărul înăuntru b). Crupa înăuntru

Crupa în afară-primirea. În executarea primirilor se va umrări să se obțină treptat plierea corectă a remontului și traversarea cât mai accentuată a membrelor exterioare peste cele inferioare.

Gamba dreaptă acționează pe chingă pentru a întreține ferm impulsia; gamba stângă acționează înapoi pe chingă pentru a împinge întreaga masă a calului în direcția primirii.

Mersul înapoi. Unii cai se apără contra mersului înapoi prin întinderea botului, deschiderea gurii, prin oprirea în loc cu picioarele înțepenite și îndepărtate unul de altul; aceasta dovedește că remontul nu a fost destul de pregătit pentru mersul înapoi, prin mersul la pas, cu un reazăm corect, și prin lucrul la trap, în cerc.

După orice exercițiu din mers înapoi, remontul va fi oprit și mângâiat, apoi va fi împins înainte câțiva pași.

Contragalopul. Lucrul la contragalop începe de îndată ce remontul este cadențat la mersul la galop mijlociu, execută corect pornirile și întoarcerile.

Schimbarea piciorului la galop. Schimbarea piciorului la galop în aer ( fără oprire) se poate cere prin schimbarea mâinii în diagonal, în momentul când se intră pe latura mare, opusă, precum și prin executarea dublului cerc.

4. Pregătirea tehnică a remonților pentru sărirea obstacolelor

4.1. Pregătirea inițială

Pregătirea remonților pentru sărirea obstacolelor se începe în timpul deburajului și constă în:

-pregătirea pe obstacole la coardă;

-pregătirea pe obstacole în libertate la culoar:

-sărirea obstacolelor călare la câmp și manej.

Antrenorul trebuie să acorde o deosebită importanță lucrului pe obstacole, pentru că după cum este îndrumat și făcut acest lucru la început, depind în mare măsură rezultatele ulterioare. Orice grabă poate duce la deprinderi greșite sau chiar la năravuri greu de remediat ulterior.

4.1.1. Lucrul pe obstacole la coardă se poate începe după ce calul a fost obișnuit să meargă liniștit la coardă în pas, trap și galop, execută porniri și opriri la vocea antrenorului, a devenit destul de înmlădiat și echilibrat în mers.

În primele ședințe de lucru pe obstacole, remontul va fi obișnuit să treacă în mersul la pas, trap și galop, peste o bară așezată pe pământ, încadrată în ambele părți.

După ce calul a fost obișnuit să treacă liniștit bara așezată pe pământ, se poate ridica bara pe căluși, la început numai la un capăt, apoi la ambele capete, la înălțimea de 0-30 centimetrii.

După ce remontul trece cu ușurință din pas în trap bara la înălțimea de 0.4-0.5 metri, se schimbă forma și natura obstacolelor, folosindu-se garduri din nuiele barate, porți simple sau barate, ziduri.

Obstacol

Antrenorul nu trebuie să se lase tentat de aptitudinile unor remonți pentru a grăbi lucrul pe obstacole, cerând un număr mare de sărituri și ridicând obstacolele la înălțimi, pentru a vedea cât poate calul.

Dacă într-o ședință care se desfășoară normal, după planul de pregătire al remontului, acesta refuză să sară un obstacol sau îl dărâmă, antrenorul va căuta să stabilească care este cauza acestei comportări, după care lucrul va fi reluat de la început, cu multă atenție, cerând remontului dacă este nevoie un lucru mai ușor, dar pe care să îl execute corect.

A renunța de a cere calului remont executarea unei sărituri, în urma unui refuz, constituie o mare greșeală care, repetată, poate duce la nărăvirea remonului.

4.1.2. Lucrul pe obstacole la culoar este foarte folositor. Aici remonții învață să calculeze unde trebuie să execute bătaia pentru a sări un obstacol, în raport cu înălțimea, lărgimea și forma obstacolului.

În primele ședințe calul va fi obișnuit să meargă la pas, trap și galop în culoar, liniștit fără obstacole.

Rezultatele obținute prin lucrul la culoar vor fi cu atât mai bune, cu cât antrenorul va folosi o cât mai mare varietate de obstacole, ca formă, natură și culoare.

În lucrul la culoar trebuie să se obțină abordarea din trap sau galop a obstacolelor, pentru a obișnui de la început caii remonți să sară obstacolele din forță nu din viteză.

Lucrul la culoar trebuie făcut doar de antrenor și un ajutor îndemânatic.

Numărul ședințelor la culoar poate să fie una pe săptămână sau una la două săptămâni. Acestea pot fi combinate cu ședințe de lucru pe obstacole la coardă, sau călare astfel:

-o ședință de lucru la coardă și una la culoar;

-o ședință la coardă, una la culoar și una călare.

4.1.3. Lucrul pe obstacole călare.

Începerea lucrului pe obstacole călare este condiționată de îndeplinirea următoarelor cerințe în pregătirea calului remont:

-pregătirea fizică a calului să fie astfel făcută, încât remontul să facă față efortului de a sări obstacolul, având călărețul în spinare;

-calul remont să răspundă cu ușurință la acțiunea ajutoarelor, să meargă hotărât înainte la acțiunea gambelor, să execute întoarceri și exerciții pentru umărul înăuntru;

-calul remont să fi deprins satisfăcător tehnica săririi obstacolelor la coardă și culoar.

Pentru lucrul pe obstacole călare, se pot folosi la început ședințele de călărie la câmp, când calul va fi învățat să sară obstacole mici. Este vine ca remonții începători să fie puși să treacă obstacolele în urma unui cal dresat.

Înălțimea obstacolelor în teren poate să ajungă către sfârșitul acestei perioade la 1 metru, iar lărgimea șanțurilor și gropilor până la 2 metri.

Paralel cu sarirea obstacolelor, remonții vor fi învățați să coboare și să urce pante din ce în ce mai drepte, să treacă cursuri de apă.

Sărirea obstacolelor se va face în cadrul ședințelor de dresaj, de 2-3 ori pe săptămână.

Aceste lucruri bine făcute asigură baza începerii pregătirii propriu-zise pe obstacole a calului remont.

4.2. Pregătirea tehnică propriu-zisă pe obstacole

Pregătirea tehnică propriu-zisă pe obstacole se face în anul al doilea și este strâns legată de progresul ce îl face remontul în dresaj.

În planul de antrenament se vor prevedea 2-3 ședințe săptămânal pentru pregătirea tehnică pe obstacole, ședințe care se planifică după ședințele de dresaj sau călărie la câmp.

În cadrul unei ședințe sunt suficiente 8-12 sărituri.

De la început, calul remont trebuie să sară din forță , nu din elan.

Pentru perfecționarea tehnicii săriturii trebuie dezvoltată mobilitatea articulațiilor picioarelor, coloanei vertebrale și ancoliurii.

În cadrul săririi obstacolelor se vor executa exerciții pentru gimnasticare și exerciții pentru formarea ochiului și atenției.

4.2.1. Exerciții pentru gimnasticare

Exercițiile pentru gimnasticare formează baza pregătirii calului pentru sărituri deoarece îi dezvoltă toate calitățile necesare: forța propulsoare a trenului posterior, mobilitatea articulațiilor, a coloanei vertebrale, a ancoliurii și impulsia.

Pentru exercițiile de gimnasticare se folosesc obstacole înalte de 0.6-1.1 metri formate din bare sau alte obstacole drepte așezate la 3-4-5 metri distanță, sau combinații de obstacole drepte, cu obstacole largi.

Aceste obstacole se sar din trap sau galop. La obstacolele așezate la 3-4-5 metri, calul execută o serie de sărituri, aterizarea după prima săritură constituie și bătaia pentru a doua săritură, la fel și pentru celelalte.

Se pot face combinații de obstacole așezate la 3-4-5 metri, cu obstacole la 6-7-8 metri. La obstacolele așezate la 6-7-8 metri , calul după ce aterizează mai face un fuleu, terminat cu bătaia pentru săritura următoare.

Cu cât distanța între obstacole este mai mică, cu atât calul este obligat să facă un joc mai pronunțat al umerilor și să folosească la maxim ancoliura pentru a executa o săritură mai curbă.

Cu cât distanța între obstacole este mai mare, calul este obligat să depună un efort mai mare pentru a-și arunca corpul peste obstacol.

Pentru dezvoltarea impulsiei, obstacolele vor fi așezate la distanțe mărite progresiv (3-4-5 metri și 6.5-7-7.5-8 metri).

4.2.2. Exerciții pentru formarea ochiului și atenției calului pentru sărirea obstacolelor de diferite forme

A forma ochiul unui cal înseamnă a-l deprinde să aprecieze distanța până la obstacol, locul unde trebuie să bată pentru a sări și efortul pe care trebuie să-l facă pentru a trece obstacolul, fără să-l atingă.

Formarea ochiului și atenția calului se perfecționează de obicei în anul al treilea de pregătire, când prin exerciții repetate remontul este deprins să bată corect în raport cu forma și înălțimea obstacolului pe care trebuie să-l sară. În acest fel remontul trebuie pregătit pe trei feluri de obstacole:

-obstacole cu profil înclinat ( dublă bară, triplă bară, ziduri sau porți mici barate);

-obstacole drepte (staționate de bare, porți, ziduri drepte);

-obstacole drepte-lungi (oxer din bare, oxer de porți).

Pentru trecerea unui obstacol drept , calul trebuie să facă bătaia la o distanță potrivită de obstacol, aceasta fiind în funcție de înălțimea obstacolului respectiv.

Dacă calul bate mai aproape la un obstacol drept, el trebuie să facă o săritură mai curbă, deci este necesar un joc mai pronunțat al umerilor și o basculare mai mare cu ancoliura pentru a trece partea dinainte fără a dărâma obstacolul.

La un obstacol drept-lung (oxer), calul trebuie să facă bătaia ceva mai departe, decât la un obstacol drept, pentru a putea trece corect atât înălțimea cât și lărgimea obstacolului.

Dacă bate prea departe, calul are posibilitatea să nu poată să treacă oxerul respectiv și să cadă pe el.

4.2.3. Indicații pentru sărirea obstacolelor combinate

Prin obstacol combinat se înțelege un obstacol compus din două, trei sau mai multe obstacole la distanțe de 6.5-8 metri sau 10-12 metri.

Exersarea pentru trecerea oricărui tip de obstacol combinat este de mare importanță în pregătirea calului de concurs, deoarece obstacolele combinate reprezintă problemele cheie pe care organizatorii le pun la un concurs de obstacole.

Dificultatea unui obstacol combinat constă în primul rând în felul primului obstacol care poate să ușureze sau să îngreuneze executarea unei bătăi corecte.

Trecând progresiv de la distanțe normale la distanțe mai mici sau mai mari, îngreunând treptat intrarea pe combinație, cât și felul obstacolelor din interior, remonții vor fi gimnasticați să treacă corect obstacolele duble sau triple pe care le pot întâlni în concursurile hipice.

4.2.4. Indicații referitoare la sedințele de pregătire pe obstacole

Ședințele planificate pentru lucrul remonților pentru sărirea obstacolelor au în principiu o durată de circa 60 de minute, din care se alocă , pentru dresajul propriu-zis, 15-20 minute.

Ședința se împarte în:

I. Partea pregătitoare (15-20 minute) din care:

-10 minute pas mijlociu, la început cu dârlogii lungi, apoi cu dârlogii ajustați pe ambele mâini. Se execută întoarceri largi la dreapta,la stânga.

-5-8 minute trap mijlociu pe ambele mâini, cu întoarceri largi la dreapta (stânga), schimbarea mâinii în diagonal;

-2 minute repaus la pas cu dârlogii lungi.

II. Partea fundamentală (30-35 minute), cuprinde:

-15-25 minute dresaj, din care:

-7-10 minute lucrul la pas și trap pe ambele mâini, porniri, opriri, măriri și micșorări de cadență, treceri din pas în trap și invers, întoarceri;

-3-5 minute lucrul pe două urme, umărul înăuntru;

-4-5 minute lucrul la galop pe ambele mâini, pe cerc și linie dreaptă;

-2 minute repaus;

-15-20 minute lucrul pe obstacole:

-exerciții de sărire din trap a obstacolelor simple, urmate de exerciții de sărire a obstacolelor de gimnasticare din trap și galop, sau exerciții de sărire a obstacolelor la galop pentru formarea ochiului, sau exerciții de sărire a obstacolelor duble sau triple. În total 10-15 sărituri.

III. Partea de încheiere: 10 minute pas cu dârlogii lungi, pe ambele mâini.

4.2.5. Deprinderea remontului cu condițiile de concurs hipic

Condițiile în care se desfășoară un concurs hipic diferă în mare măsură de cele în care se desfășoară antrenamentul.

Un concurs hipic se caracterizează prin: teren necunoscut, cu obstacole noi și colorate diferit, stegulețe limită, public; toate acestea influențează asupra stării psihice nu numai a calului remont ci și asupra cailor cu experiență în concurs.

În primele concursuri, caii remonți trebuie încălecați de călăreții cei mai buni și cu cea mai mare experiență, eventual chiar de antrenor.

Un cal remont bine dresat și cu o pregătire de sărire a obstacolelor, trebuie să fie în stare ca la terminarea perioadei de pregătire a anului al doilea să execute un parcurs de 10-12 obstacole cu înălțimea în jur de 1.1 metri, iar cei cu aptitudini deosebite și în vârstă de cel puțin 5 ani , chiar parcursuri cu obstacole înalte de 1.2 metri.

Cu acestea se poate spune că ciclul de pregătire a calului remont s-a încheiat. De acum începe perfecționarea dresajului și a lucrului pe obstacole, care va dura cât timp calul este folosit în sport.

Săritură peste obstacole

Capitolul V

IGIENA COPITEI, POTCOVITUL ȘI PANSAJUL CABALINELOR

1.Copita. Igiena și potcovitul.

Copita este o formațiune dură, cornoasă, care conferă sprijin, protecție, rezistență și aderență calului, aceasta acoperind ultima falangă de la picior.

Copitele sunt o componentă fundamentală a calului. Orice fel de rană sau accident, la unul dintre picioare poate afecta grav animalul, uneori chiar pentru tot restul vieții.

Copita prezintă la exterior învelișul de protecție sau cutia de corn, în interiorul acesteia fiind părțile vii ale copitei și anume: țesut viu, vase sanguine, ligamente, nervi, oase.

Învelișul de protecție este alcătuit din: perete, talpă și furcuță.

Suprafața cu care calcă calul pe pământ este reprezentată de talpă și furcuță.

Părțile vii ale copitei sunt împărțite în părți moi și părți tari.

Copitele sunt în continuă creștere pe toată durata vieții calului.

Componentele copitei

Greutatea unui cal este susținută doar de cele patru copite, de aceea trebuie păstrate în stare bună și igienizate.

Potcovarul este cel care se ocupă de îngrijirea copitelor la interval periodic și într-un mod profesionist.

Potcovitul, în mod normal se realizează odată la opt săptămâni, însă copitele au nevoie de o îngrijire sumară și verificare, în fiecare zi.

Copitele sunt formațiuni foarte sensibile la umezeală precum și la schimările uscat-umed. Aceste schimbări influențează circulația sanguină locală și predispune calul la îmbolnăviri.

Podeaua din grajd trebuie menținută tot timpul uscată și curată, umeazeala provenită din dejecții afectând copita datorită compoziției chimice.

Scobitoarea de copite este instrumentul cu care se curăță interiorul copitei. Acest lucru ar trebui făcut de câte ori calul este solicitat pentru călărie sau muncă, deoarece, de obicei în interiorul copitei se adună tot felul de corpuri străine, excremente, noroi și așternut. Acestea pot împiedica calul în locomoție; în cel mai rău caz acestea cauzând răni la nivelul copitei.

Cele mai frecvente afecțiuni ale copitei sunt: furbura, fisurile, înțepăturile.

Curățatul copitelor

2.Pansajul

Igiena corporală a părului, membrelor și pielii, sunt componente ale întreținerii cabalinelor, cu un rol deosebit de important în sănătate.

Fie că sunt în stare liberă sau legați, de muncă sau de sport, cabalinele sunt predispuse la murdăria corpului cu gunoi, fire de păr, praf și corpuri străine; acestea cauzând deseori îmbâcsirea pielii și a părului, mâncărimi și disconfort. Aceste neplăceri duc în final la micșorarea capacității de muncă a calului.

Prevenirea afecțiunilor copitelor și tendoanelor și a bolilor provocate de paraziți, este o consecință a unei bune igiene corporale.

Țesălarea calului

Este recomandat ca toate operațiunile ce țin de igiena corporală, inclusiv pansajul, să aibă loc în aer liber, pentru a evita poluarea aerului din adăposturi. Dacă este imposibil ca igiena să se realizeze afară, în aer liber, este interzis ca aceasta să se realizeze în timpul hrănirii.

Caii de muncă și cei de sport necesită două pansaje pe zi, respectiv când ies din adăpost și la revenire.

Ustensilele utilizate în pansaj sunt: țesala, peria dură, perie moale, cârpă sau prosop, piepten pentru coamă și coadă, perie pentru coamă și coadă, burete, scobitoare pentru copite și perie pentru ungere a copitelor.

Trusă pentru pansaj

În timpul verii se recomandă îmbăierea cabalinelor odată pe săptămână, folosind șampon și apă caldă, iar iarna se vor face doar dușuri sau simple ștergeri cu buretele.

Dușul calului

Ordinea efectuării operațiunilor de pansaj este:

-Legarea/imobilizarea calului;

-Curățatul copitelor folosind scobitorul;

-Țesălatul. Se începe din partea stângă, de la gât, apoi trunchiul, apoi partea dreaptă, partea abdominală și în final membrele.

-Periatul folosind peria dură;

-Periatul folosind peria moale;

-Pieptănatul cozii și coamei;

-Ștergerea corpului cu cârpa;

-Ștergerea nărilor și urechilor cu buretele umed;

-Ungerea copitelor.

Capitolul VI

TEHNICA BONITĂRII ȘI CLASĂRII CABALINELOR