Introducere cu Privire la Evolutia Sistemului Bancar Romanesc

Introducere cu privire la evolutia sistemului bancar romanesc

Inceputurile activitatilor cu caracter bancar in sensul modern al termenului au fost precedate in Tarile Romane de prezenta , inerenta perioadei de dezvoltare al capitalismului si mai apoi de aparitie a relatiilor de tip capitalist , a zarafilor , a caror principala ocupatie era , intr-o prima etapa , aceea de cumparari si vanzari de monede in scopul obtinerii unor castiguri .Aceasta activitate mult asemanatoare schimbului valutar in numerar de astazi ,era favorizata de faptul ca in acea perioada pe teritoriul Romaniei circulau numerose insemne monetare provenite din Turcia , Rusia , Prusia, Austria etc .Se aflau in circulatie monede de aur ( florini , mahmudele , ducati olandezi, circulari venetieni ) , de argint (taleri de diverse proveniente , monede turcesti , grosi , piastrii ) , precum si alte monede marunte din arama originare din diverse tari .

O data cu dezvoltarea relatiilor capitaliste care au presupus dezvoltarea creditului ca forma de finantare , zarafii au devenit camatari , producand in principal alaturi de speculatii monetare si operatii de creditare .

Dobanzile mari impuse de camatari , desi plafonate la 10% in Principatele Romane (in conditiile in care in statele apusene plafoanele variau intre 4 – 6%) , in realitate se rtidicau la 12 – 24 % , iar celelalte conditii impovaratoarte solicitate de acestia pentrut acordarea imprumuturilor (ipoteci pe pamant sau bunuri imobile, scadente extrem de reduse , plata in natura sau in munca pentru creditul agricol , care faceau ca dobanzile sa ajunga la peste 300% ) , au determinat aparitia oligarhiei financiare ,marile discrepante dintre clasele din ce in ce mai sarace si clasa bogatilor , fiind de natura sa duca pe de o parte ,la aparitia unor tensiuni sociale , iar pe de alta parte la concentrarea capitalurilor , acest aspect ducand la cresterea investitiilor in activitati industriale si comerciale .

Dezvoltarea capitalului romanesc autohton a impus necesitatea infiintarii unei institutii bancare care sa reprezinte interesele tinerei economii industriale nationale.

Pasi importanti inainte avea sa faca domnitorul autohton Grigorie Alexandru Ghica care in 1856, a ssemnat actul de concesionare pentru infiintarea unei Banci Nationale a Moldovei , de catre un catre un bancher neamt , cu capital german , francez ,englez si , intr-o mica masura romanesc.

Infiintarea la 1864 a Casei de Economii si Consemnatiuni , prima institutie romaneasca de credit , a fost concretizarea indelungatelor demersuri ale claselor capitaliste in formare pe teritoriul Romaniei , ale carei interese economice si financiare erau in acea perioada congruente cu interesele nationale , de obtinere a independentei fata de marile puteri
( in special fata de Imperiul Otoman care isi pastra suzeranitatea asupra Tarilor Romane ) .Plasamentele Casei de Depunere si Consemnatiuni urmau sa fie orientate spre crearea de intreprinderi industriale,ferme agricole,asezaminte culturale sau pentru finantarea bugetului prin participarea la emisiuni de bonuri de tezaur ori alte titluri de stat.

De asemenea,inainte de infiitarea Bancii Nationale a Romaniei in1880 , au fost deschise si alte institutii bancare cu capital preponderent autohton :Banca Romania – 1865 , Creditul Funciar Rural si Urban – 1873 , Banca Marmorosch Blank – 1874 .

Prin legea din 17 – aprilie – 1880 lua fiinta in Principatele Unite , Banca Nationala a Romaniei .

Perioada interbelica se caracterizeaza printr-un avant al economiei nationale , dezvoltarea relatiilor de tip capitalist impunand , de asemenea cristalizarea structurala a sistemului bancar romanesc . In 1928 an premergator primei crize economice mondiale ,de amploare , functionau in Romania 122 banci comerciale cu capital total 10 miliarde lei , la care se adauga cele 4743 banci populare specializate in operatiunile cu amanutul pentru populatie .

Dupa criza revirimentul economiei romanesti s-a manifestat si in domeniul bancar . avand in vedere efectul de antrenare constatat cu ocazia falimentelor bancare in perioada recesiunii , prin Legea ‘’ pentru reglementarea si organizarea comertului de banca ‘’ s-au pus bazele infiintarii unui organism superior de reglementareb si supraveghere , independent de Banca Nationala a Romaniei numit Consiliul Superior al Bancilor . Acesta avea functii de control , judecata si supraveghere ,stabilind masuri punitive pentru bancile ce incalcau reglementarile privind lichiditatea , creditul si operatiunile bancare .

Activitatea bancara de dupa 1944 si pana in 1989 a cunoscut un puternic recul .Functiile sistemului bancar in domeniu comercial erau din ce in ce mai reduse , rolul acestuia fiind in primul rand de finantator-intermediar intre puterea centralizata de la Bucuresti si entitatile din diverse ramuri ale economiei .

Concentrarea in domeniul bancar a atins niveluri nebanuite , astfel ca la 31 – decembrie -1989 existau in Romania numai 4 banci : BNR , Banca Agricola , Banca de Investitii si Banca Romana de Comert Exterior .Pentru atragerea resurselor de la populatie s-a mentinut in continuare CEC-ul , cu functii atrofiate , aceasta institutie ocupandu-se exclusiv de operatiunile cu persoanele fizice si cu forme rudimentare de creditare in special petru locuinte sau pentru achizitionarea de autoturisme .

Dupa 1989 sistemul bancar din romania a cunoscut cateva modificari semnificative .Astfel , reforma sistemului bancar a inceput la sfarsitul anului 1990 , cand a fost proiectat un sistem pe doua nivele . Pe primul nivel se situeaza BNR-ul care coordoneaza intregul sistem si reglementeaza intreaga activitate bancara , iar pe cel de al doilea nivel se situeaza bancile comerciale care lucreaza cu titularii de cont , prestand pentru acestea servicii si operatiuni bancare diverse .

In acest sistem bancar s-au obtinut o serie de progrese in ceea ce priveste modernizarea tehnicilor bancare , trecerea la folosirea mijloacelor electronice in anumite operatiuni , o oarecare diversificare a serviciilor bancare , fiind promovat un marketing bancar specific economiei de piata . Evident ca la o analiza atenta se poate observa diferente sensibile intre performantelor diferitelor banci ,ceea ce pana la un anumit punct este normal intr-o economie de piata .Per ansamblu ,se considera ca ne despart decalaje sub toate aspectele fata de practicile moderne ale bancilor din tarile dezvoltate .

In cele ce urmeaza vom analiza impactul principalelor strategii ale BNR-ului si , implicit ,ale societatilor bancarein economia romaneasca la sfarsitul secolului al XX-lea si inceputul secolului XXI .

CAPITOLUL I

Cai si mijloace prin care BNR a promovat si mentinut timp indelungat rate inalte al dobanzilor

Bancii Nationale in revine o responsabilitate distincta in ceea ce priveste prelungirea crizei din economia romaneasca ca urmare a catorva actiuni dintre care amintim :

* nu a exercitat o supraveghere sustinuta a sistemului bancar , din cauza unui management defectuos , favorizand fraudele si in final falimentarea unor banci cu conseccinte dezastruoase asupra agentilor economici si ai populatiei ;

* a incurajat mentinerea ratei inalte a dobanzilor pe o perioada indelungata;

*nu a sprijinit suficient moneda nationala ,favorizand scaderea catastrofala a cursului acesteia;

Bancile comerciale ,la randul lor ,sau cel putin unele dintre ele,au contribuit prin diferite practici la crearea situatiei existente in economia romaneasca.Asa cum se stie in ultimii ani un numar insemnat de banci au intrat in imposibilitate de plata,motivele fiind diferite :incompetenta unor directori si angajati ai acestor banci,de asemenea reaua credinta a acestora,dar se poate observa ca principala cauza a fost la aceste institutii proasta gestionare a resurselor.

Romania ocupa,in mod negativ,un loc distinct intre tarile din Europa centrala si de est care au trcut de la economia centralizata la cea de piata.De asemenea nici pe plan mondial lucrurile nu stau mai bine,datorita mentinerii pe o perioada lunga de timp a nivelului ridicat al dobanzilorprin depreciera catastrofala a cursului de schimb a monedei nationale,in fapt prin distrugera acestei monede ,foarte apreciata in trecut pe plan european si mondial.

In continuare vom analiza principalele cai si mijloace prin care Banca Nationala a Romaniei a contribuit la promovarea si mentinerea o lunga perioada de timp a dobanzilor ridicate.

Banca Nationala a incurajat mentinerea ratelor inalte ale dobanzii prin interventiile sale pe piata monetara

In acest sens s-a actionat si se actioneaza prin interventiile BNR pe piata monetara ,aceste interventii avand de fapt o influenta asupra ratei dobanzii mai puternica decat rata scontului.

Astfel ,Banca Nationala considerand probabil ca echilibreaza un pretins excedent de lichiditate din sistem ,incepand cu 1997,a exagerat in atragera de depozite de la bancile comerciale ,oferind o rata inalta a dobanzii.De exemplu in luna octombrie a anului 1999,conform Raportului Bancii Nationale,valoarea medie a acestor depozitea depasit pragul de 67% din volumul disponibilitatilor bancii in conturile curente.

A fost o trecere brusca si brutala de la o masa monetara , pe care conducerea BNR a considerat ca ar fi inflationista,daca ar fi lasata in circulatia normala la una foarte comprimata .In realitate ,pe baza unor speculatii teoretice printr-o politica monetarista dura s-a sustras o mare parte de credit din oferta catre economia reala.

De asemenea piata monetara interbancara, s-a caracterizat mai ales incepand cu 1997 printr-un volum mult prea ridicat de operatiuni interbancare realizata la rata inalta a dobanzilor,iar Banca Nationala a fost promotoarea acestei strategii nocive pentru economia reala, sufocata de lipsa de capital , de obligatia de a plati dobanzi camataresti care in mod cert nu sunt specifice vremurilor in care traim , au fost mentinute timp de un deceniu si, daca nu se iau masurile cuvenite , probabil ca vor continua sa existe cu mici retusuri si in primul deceniu al acestui secol.Indiferent de ce teorii ar folosi conducerea BNR pentru justificarea mentinerii timp de zece ani a acestor rate camataresti ale dobanzii ,realitatea din economia reala romaneasca este un argument indubitabil care demonstreaza ca s-a gresit intr-un mod indubitabil .

Interventiile BNR , pe piata monetara in sensul atragerii fondurilor de la bancile comerciale atat ca procedeu in sine ,actionand intr-o economie decapitalizata si cae ar putea renaste numaim prin credite avantajoase , cat , mai ales, prin dimensiunile la care au ajuns au avut o serie de consecinte nefavorabile :

* prin aceste operatiuni , banca centrala s-a vazut trasformata in pozitie de debitor net fata de banci, stimuland comportamente neadecvate , ale acestora cum ar fi  dezintermedierea – bancile diminuandu-si competitia increditarea economiei reale . Astfel , dobanzile practicate pentru depozite si respectiv credie, nu au mai reflectat raportul dintre oferta si cererea resurselor de credire in conditii de concurenta pe piata economiei reale

* deasemenea , costul acestor operatiuni de constituire a depozitelor prin fonduri atrase de la bancile comerciale a fost ridicat pentru BNR , prin plata dobanzilor cu rate foarte mari , ceea ce a influentat in mod negativ rezultatele financiare din ultimi ani .In mod implicit a fost afectat si bugetul de stat , deoarece s-au diminuat venituri care ar fi putut sa fie relevante , avand in vedere faptul ca impozitul pe profit platit de BNR este de 80% .Deficitul bugetar a trebuit sa fie finantat prin credite , contribuindu-se in mare masura si pe aceasta cale , la mentinerea ratelor inalte ale dobanzilor .Ca atare indiferent de scopurile urmarite de conducerea Bancii Nationale , efectele au fost negative pentru eco mici retusuri si in primul deceniu al acestui secol.Indiferent de ce teorii ar folosi conducerea BNR pentru justificarea mentinerii timp de zece ani a acestor rate camataresti ale dobanzii ,realitatea din economia reala romaneasca este un argument indubitabil care demonstreaza ca s-a gresit intr-un mod indubitabil .

Interventiile BNR , pe piata monetara in sensul atragerii fondurilor de la bancile comerciale atat ca procedeu in sine ,actionand intr-o economie decapitalizata si cae ar putea renaste numaim prin credite avantajoase , cat , mai ales, prin dimensiunile la care au ajuns au avut o serie de consecinte nefavorabile :

* prin aceste operatiuni , banca centrala s-a vazut trasformata in pozitie de debitor net fata de banci, stimuland comportamente neadecvate , ale acestora cum ar fi  dezintermedierea – bancile diminuandu-si competitia increditarea economiei reale . Astfel , dobanzile practicate pentru depozite si respectiv credie, nu au mai reflectat raportul dintre oferta si cererea resurselor de credire in conditii de concurenta pe piata economiei reale

* deasemenea , costul acestor operatiuni de constituire a depozitelor prin fonduri atrase de la bancile comerciale a fost ridicat pentru BNR , prin plata dobanzilor cu rate foarte mari , ceea ce a influentat in mod negativ rezultatele financiare din ultimi ani .In mod implicit a fost afectat si bugetul de stat , deoarece s-au diminuat venituri care ar fi putut sa fie relevante , avand in vedere faptul ca impozitul pe profit platit de BNR este de 80% .Deficitul bugetar a trebuit sa fie finantat prin credite , contribuindu-se in mare masura si pe aceasta cale , la mentinerea ratelor inalte ale dobanzilor .Ca atare indiferent de scopurile urmarite de conducerea Bancii Nationale , efectele au fost negative pentru economia romaneasca , prin politica monetara restrictiva .

Chiar daca ar fi avut strategii manageriale si de marketing stralucite , intreprinderile romanesti nu puteau face fata concurentei din afara , datorita acestei poveri imense pe care sistemul bancar le-a asezat-o cu marinimie pe umeri : o rata camatareasca a dobanzii care, la finele ultimului deceniu al secolului XX , functiona numai in Romania inca din 1990 , si care cu unele mici corectii este prezenta si astazi .

Mentinerea ratei inalte a scontului timp de un deceniu

Chiar daca rata scontului nu mai are , in conditiile flotarii monedelor , rolul pe care il avea in conditiile cursurilor monetare fixe , ea a ramas un moment de referinta cu o anumita influenta asupra ratei dobanzii practicate de bancile comerciale dar mai ales de cele de stat .In Romania privatizarea a cunoscut o anumita extindere abia in ultimul sfert al deceniului trecut cand s-au privatizat 2 banci de stat BRD si BancPost si mai apoi a Bancii Agricole , cumparata de Reifesen Bank din Austria . In acest an este prevazuta si privatizarea Bancii Comerciale Romane , cea mai puternica si stabila banca din intregul sistem bancar romanesc , ferita pana acum de problemele intalnite de majoritatea bancilor romanesti . Cu toate aceste privatizari in anul 2000 ½ din activele bancare erau detinute de bancile de stat , fiind evident ca ratele scontului au avut o influenta semnificativa asupra ratelor dobanzilor .

Trebuie spus ca in romania , rata scontului a fost timp de un deceniu mult mai mare decat intr-o serie de tari fost comuniste . Evolutia ratelor scontului la bancile centrale din cateva tari , din centrul si estul Europei care au trecut la economia de piata de la cea centralizata evidentiaza mari diferinte fata de majoritatea tarilor luate in analiza .

Comparand ratele scontului din anul 1999 din alte tari foste socialiste cu cele din tara noastra , observand ca Romania avea o rata de 7 ori mai mare ca in Cehia , de 8 ori mai mare ca in Bulgaria (care in 1996 avea o rata imensa de 435%  pe an deci de 12 ori mai mare ca la noi ) , de 2,5 ori mai mare ca in Ungaria etc .

Putem observa ca bancile nationale din tarile luate in analiza au considerat o rata a scontului inalta ca o anormalitate pe care fie au evitat-o ( in Slovenia, Cehia sau Slovacia ) ,fie au inlaturat-o dupa cativa ani (in Ungaria , Polonia si mai ales bulgaria care momentan are cea mai mica rata a scontului din tarile analizate) .

Pentru BNr aceasta anormalitate a devenit o permanenta si s-a constituit ca una dintre premisele incurajarii ratelor inalte ale dobanzii pe piata romaneasca .

Tabelul Nr. 1

Analiza ratei scontului a Romania fata de alte tari foste comuniste

Sursa : BNR

1.3. Supravegherea neadecvata de catre Banca Nationala a bancilor comerciale – cauza majora a dereglarii sistemului bancar.

Concomitent cu existenta si mentinerea dobanzilor ridicate o lunga perioada de timp, trebuie subliniat faptul ca BNR a exercitat ani de zile un management defectuoos al activitatii de supraveghere a bancilor comerciale.Aceasta activitate intra in atributiile BNR si intr-un fel sau altul se practica in toata lumea.

Cea mai convingatoare dovada referitoare la carentele managementului BNR rezulta din situatia : intre 1991 si 1996 Banca Nationala a acordat imprumuturi overdraft (pentru descoperit de cont),fara a intreprinde actiuni serioase de supraveghere asupra bancilor care au beneficiat de aceste credite (Dacia Felix si Credit Bank),aceste banci datorand BNR 1830,2 miliarde lei.

Analizand aceasta suma in anul 2001 la un curs al dolarului de 30.000 lei s-ar ajunge la circa 22 miliarde lei fara a mai aplica dobanda perceputa de BNR pentru imprumutul overdraft.Daca am mai calcula si dobanda compusa corelata suma ar fi una astronomica.

Aceste carente au creat un canal de iesire a unor sume importante intr-o tara in care lipsa de capital este una din cele mai acute probleme .

Sumele au fost irosite in mare parte prin crearea unor sedii impozante si a unor dotari de lux.E drept ca sediul unei banci nu poate fi in cine stie ce cocioaba sau butic ,respectivul sediu trebuind sa ofere siguranta potentialilor clienti ,tinandu-se cont de situatia economica a Romaniei s-a intrecut mult masura.Probabil directorii acestor banci au vrut sa rivalizeze cu marile consortii bancare uitand insa sa copieze si managementul acestora. Conducatorii bancilor ce au falimentat s-au ocupat de tot felul de smecherii ieftine au avut in spate un personal nepregatit ca si angajarile pe bani grei.Angajatii aveau vagi cunostinte de marketing sau promovarea serviciilor bancare , sau privind clientii cu indiferenta sau chiar fiind refuzati cei ce depuneau sume mici.

Directorii de la bancile romanesti falimentare si-au tras salarii de zeci sau sute de milioane la acea vreme contractand imprumuturi peste imprumuturi negandindu-se ca orice sac are fund.

Cand a venit vremea retunarii imprumuturilor multe banci au fost in imposibilitatea de plata, sa nu mai vorbim de dobanzile imense ce trebuiau achitate. Acest fapt a dus la falimentarea acstor banci.A urmat apoi caderea altor banci importante BIR si BTR (la banca din urma cauza majora fiind criza economica din Turcia), ca si marile tepe de tip CARITAS, SAFI si FNI care promiteau dobanzi de pana la 300% la depozite. Astfel multa lume a fost atrasa catre ele unii vanzandu-si chiar si casele ca sa depuna banii aici ( ce a urmat se stie ). Foarte putini au avut de castigat, banii mergand in alte directii decat cele promise si pana la faliment nu a mai fost decat un pas, oamenii ramanand fara agoniseala de-o viata si cerand banii inapoi de la stat. Ce e mai important e ca in scandalul FNI afost implicat si CEC-ul , institutie in care populatia avea cea mai mare incredere.

In ultimul timp s-au luat masuri de imbunatatire a supravegherii bancare prin implementarea sistemului de avertizare timpurie si prin inspectii la fata locului. La cererea FMI se trece de la inspectiile pe doi ani la cele anuale.

O alta decizie aberanta a bancii centrale a fost aceea de a reduce numarul sucursalelor din judetele tarii. Este adevarat ca in unele tari dezvoltate numarul sucursalelor este minim , dar in aceste tari platile fara numerar au o pondere de peste 90% , in timp ce la noi aceste plati cu numerar au inca o pondere foarte ridicata.

In aceste conditii desfiintarea unui numar insemnat de sucursale are deocamdata consecinte negative.

Astfel principalele consecinte ale mutilarii sistemului teritorial al BNR devenite deja evidente sunt urmatoarele :

* s-a redus numarul personalului cu aproape 800 de salariati , insa s-a marit numarul persoanelor pentru paza inarmata a transportului numerarului din judetele ce nu au sucursala catre cele care au

* au crescut cheltuielile cu transportul , se inregistreaza o pirdere de timp , ceea ce constituie o frana in calea performantei pentru mecanismele bancare contemporane.

* s-a marit , si se vor amplifica riscurile deplasarii unor sume mari de bani

* s-a incurajat circulatia monetara intre bancile comerciale ce nu au sucursala BNR , circulatie ce scapa supravegherii

Pe langa aceste neajunsuri , ar fi de adaogat si faptul ca existenta unor sucursale ale BNR in resedinta unor judete confera o anumita tinua asupra activitatii monetar-bancare , o anumita prestanta institutionala judetelor respective. De exemplu sucursala Arges a BNR se ocupa si de judetele Olt si Valcea care nu mai benefiaciaza de acest privilegiu.

In continuare vom prezenta activitatea BNR dupa reorganizarea activitatii sucursalelor din septembrie 1999 .

1.4 RESTRUCTURAREA BANCII NATIONALE A ROMANIEI

Din perspectiva trecerii la moneda unica europeana -EURO, va trebui ca bancile sa adopte noi strategii pentru a se adapta in vederea mentinerii si cresterii competitivitatii si a profitului.

Consolidarea sectorului bancar are loc in toate tarile Uniunii Europene.Aceasta se poate observa din cresterea numarului fuziunilor bancare si din crearea unor importante banci supraregionale.Aceste strategii tintesc spre utilizarea economiilor de scara si de scop facand posibila cresterea competitivitatii.

Viitorul peisaj bancar european va fi probabil constituit din mai putine banci mari ce actioneaza la scara europeana,din banci regionale, ca si din banci mici ce actioneaza local.

Conditiile de aderare la Uniunea Europeana si alinierea la standardele bancilor din Vest au dus la restructurarea Bancii Nationale a Romaniei.Astfel, s-a hotarat ca Banca Nationala a Romaniei sa-si restranga activitatea de casierie, si odata cu aceasta sa-si inchida o parte din sediile secundare din tara, avand in vedere faptul ca in Europa de Vest numerarul ocupa o pondere destul de restransa in circulatie fata de banul de cont.Tot legat de restrangerea activitatii de casierie, BNR s-a decis sa puna accent pe eficienta si modernism in ceea ce priveste emisiunea , hotarand infiintarea a 4 (patru) centre de procesare, care sa corespunda standardelor europene privind numerarul in circulatie, siguranta bancnotelor etc.

Pentru realizarea cu succes a functiilor sale de banca, BNR s-a hotarat sa incredinteze activitatea de transfer de fonduri unui operator privat

Avand in vedere restructurarea sistemului bancar , prin comprimarea acestuia si mentinerea in cadrul lui a unui numar de banci mai mic , dar care au o putere economica ridicata, Banca Nationala a Romaniei si-a redimensionat activitatea de supraveghere , chiar Inspectia bancara fiind desfintata in judetele unde BNR -central a hotarat sa nu mai functioneze sedii secundare.

1.5 ACTIVITATEA BNR DUPA RESTRUCTURARE

La data de 1 septembrie 1999 a avut loc reorganizarea Bancii Nationale a Romaniei,ca urmare a conditiilor de aderare la Uniunea Europeana.Consiliul de Administratie a decis ca un numar de 19 sucursale judetene sa devina agentii ca urmare a desfiintarii casieriilor.Activitatea de casierie a fost preluata de sucursalele cele mai apropiate , carora centrala Bancii Nationale a Romaniei le dadu-se imputernicire.

Inainte de a interveni procesul de restructurare , sucursalele BNR erau clasificate pe grade :

Tabel privind sucursalele BNR dupa restructurae

Tabel Nr. 2

Sursa : Tribuna Economica nr. 10/1999

La data de 16 august 1999 , in sedinta Consiliului de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei s-a hotarat ca anumite sucursale sa preia activitatea de casierie a agentiilor BNR.

Astfel la data de 1 septembrie 1999 , schema agentiilor BNR arondate la sucursale BNR arata astfel :

Tabel privind sucursalele BNR principale si agentiile subordonate acestora

Tabel Nr. 3

Sursa : Tribuna Economica nr.10/ 1999

O data cu preluarea agentiilor BNR , sucursalele au preluat activitatile de casierie, cu o modalitate de lucru diferita:

1. Alimentarea cu numerar a unei activitati bancare din judetul in care agentia BNR nu mai efectua operatiuni de casierie se face astfel:

– de la sucursalele bancii comerciale apartinand de aceeasi societate bancara , cu unitatea in cauza, aflata in judetul in care functioneaza sucursala BNR care a preluat activitatea de casierie;

– prin remiteri de la alte sucursale ale aceleiasi societati bancare,din alte judete;

– prin redistribuirea excedentului de numerar inregistrat la unitati apartinand altor societati bancare din judet sau din alte judete.

Tinand cont de faptul ca inainte de 1 septembrie 1999 pentru efectuarea operatiunilor privind remiterile de numerar intre unitatile aceleiasi societati bancare sau redistribuirea excedentului de numerar intre unitati bancare apartinand de societati bancare diferite era necesara obligativitatea acordului scris al sucursalelor BNR ; dupa procesul de reorganizare a activitatii casieriilor , operatiunile respective nu mai necesitau obligativitatea solicitarii acordului scris al sucursalelor BNR.

2. Excedentul de numerar inregistrat de sucursala unei banci comerciale din judetul in care agentia BNR nu mai efectua operatiuni de casierie , atunci cand nu este remis altor unitati bancare, se depune in contul sucursalei bancii comerciale apartinand aceleiasi societati bancare din judetul in care functioneaza sucursala BNR care a preluat activitatea de casierie.

Exemplu : BCR Valcea – BCR Arges

Pentru desfasurarea acestei operatiuni este obligatoriu ca documentul de depunere – borderou insotitor – sa fie intocmit de sucursala bancii comerciale din judetul in care sucursala BNR a preluat activitatea de casierie.

3. Trezoreria judeteana din judetul in care functioneaza sucursala BNR care a preluat activitatea de casierie are obligatia de a asigura numerarul necesar efectuarii platilor catre clienti si preia excedentul de numerar si pentru Trezoreria din judetul in care agentia BNR nu mai efectua aceste operatiuni.

4. Metalele si pietrele pretioase si semipretioase si mijloacele de plata in valuta liber convertibila care se retin de organele abilitate, in vederea confiscarii si valorificarii , din judetul in care agentia BNR nu mai efectua operatiuni de casierie , se depun la sucursala BNR care a preluat aceasta activitate .

De asemenea , ca urmare a desfiintarii operatiunilor de casierie ale agentiilor BNR, sucursalele care au preluat aceste operatiuni au preluat si toate valorile existente in tezaurul agentiilor(numerar , medalii si monede din aur si argint , aur dentar , imprimate cu regim special , clestii de sigilat , alte valori ), folosind ca document scrisoarea de remitere si intocmindu-se un proces verbal in trei exemplare care trebuia sa cuprinda pe langa denumirile si cantitatile valorilor preluate din tezaur si suma propusa a fi retinuta in casieria proprie a sucursalei BNR ce prelua aceste valori ; suma ce reprezenta plafonul soldului de casa.

Cele trei exemplare ale procesului verbal incheiat aveau urmatorul circuit :

– un exemplar era remis la Directia Generala a Operatiunilor cu Numerar si Metale Pretioase , in baza caruia se emit confirmarile de remitere a valorilor ;

– un exemplar era remis , odata cu valorile , la sucursala BNR care a preluat activitatea de casierie;

– un exemplar ramanea la agentia BNR care inceteaza aceasta activitate

Alte masuri care au fost luate erau cele privind ridicarea numerarului necesar efectuarii operatiunilor interne ale agentiilor BNR , acestea facandu-se cu ajutorul cecului de numerar , iar depunerea sumelor ce depaseau plafonul soldului de casa cu foaie de varsamant cu chitanta .

Operatiunea de decontare intre cele 2 unitati BNR se face cu ajutorul avizelor OIS (de debitare sau creditare ) intocmite pe baza cecului cu numerar sau foii de varsamant cu chitanta .

In privinta intocmirii graficului preliminat al incasarilor si platilor pentru luna urmatoare , propunerile sucursalelor bancilor comerciale din judetul in care sucursala BNR a preluat operatiunile de casierie includ si datele transmise de sucursalele bancilor comerciale din judetul in care agentia BNR nu mai efectueaza aceste operatiuni.

Zilnic , Serviciul Control Operatiuni Bancare solicita fiecarei sucursale a bancilor comerciale soldurile caselor de circulatie , atat ale unitatilor bancare din judet , cat si ale unitatii bancare din judetul in care agentia BNR nu mai efectueaza operatiuni cu numerar , cumulat pe total , din care separat pentru fiecare judet.

Exemplu : BCR Arges =…………

din care :

BCR Arges =……….

BCR Valcea =……..

BCR Olt =………..

In aceasta forma s-a mers pana la data de 1 septembrie 2000 cand a intervenit al doilea proces de restructurare a Bancii Nationale a Romaniei , respectiv desfiintarea celor 19 agentii BNR.

Activitatea celor 19 agentii BNR a fost preluata de catre sucursalele la care acestea erau arondate , astfel :

– activitatea de personal ;

– patrimoniu (cu ajutorul inventarierii mijloacelor fixe si a obiectelor de inventar )

– evidenta contabila ;

– predarea fondului arhivistic si a lucrarilor curente ;

– contracte (incheierea de contracte intre BNR si TransFonD , rezilierea contractelor incheiate cu diversi furnizori si incheierea de noi contracte ,preluarea contractelor de service etc) ;

– preluarea cazurilor aflate pe rol de catre juristi ;

De asemenea , in cursul anului 2000 , mai exact la 1 aprilie 2000 a fost sistata operatiunea de preschimbare a aurului dentar, aceasta fiind o decizie permanenta .

Operatiunile cu metale pretioase au cunoscut mai multe modificari in afara celei de sistare a aurului dentar.Au fost sistate si operatiunile de cumparare a bijuteriilor de la populatie, in prezent achizitionandu-se doar monede din aur (batere veche), au intervenit noi tarife pentru operatiile de analiza si marcare a bijuteriilor din aur si argint.

1.6. Strategiile BNR s-au propagat in intregul sistem bancar

Strategiille Bancii Nationale atat in domeniul ratei scontului cat mai ales intrventiile pe piata monetara, conjugate cu alte cauze din domeniul politicii economice ,in general s-au propagat in intregul sistem bancar in sensul stimularii ratelor dobanzii inalte practicate pe piata romaneasca .

BNr a introdus in 1993 creditul prin licitatie ca un mijloc bazat pe mecanismele pietei imperfecte pentru inlocuirea creditelor concesionale dictate prin decizii ale Guvernului .Nivelul acestei dobanzi a fost unul pur camataresc, deoarece in primul an depasea 175% , iar in urmatorii 2 ani a gravitat in jurul a 65% .

In acelasi an banca centralan a introdus si creditele Lombard ( overnight ) , care si-au mentinut rolul pe care l-au avut inca de la aparitia lor in urma cu cateva sute de ani , la camatarii italieni , adica dobanzi foarte inalte .La sfarsitul primului an de folosire a acestor credite , rata dobanzii a fost de 250% si s-a mentinut inalta tot timpul .Desi legea Bancii Nationale din 1998 interzicea bancii centrale sa mai acorde overdrafturi , creditul lombard a continuat sa existe , raportandu-se si in anul 2000 rata dobanzii pentru acest tip de credit .

Fara a mai comenta aceste dobanzi imense mentinute la cele 2 tipuri de credite , este clar ca si ele au influentat rate inalte ale dobanzii in intregul sistem bancar existent in Romania .

Bancile comerciale stimulate de comportamentul BNR ,care , pana in 1997 le-a acordat credite cu dobanzi foarte mari , iar ulterior a atras sume imense de la alte banci in depozitele proprii cu dobanzi asemanatoare , au practicat si practica , la randul lor , creditarea cu dobanzi foarte ridicate, aspect catastrofal pentru economia nationala . 

1.7 Dupa 1990 , sistemul bancar romanesc a fost zguduit de unsprezece cutremure

Incepand cu anul 1995,cand sunt semnalate primele probleme de lichiditate la Banca Dacia Felix ,sistemul bancar romanesc se afla intr-un continuu proces de asanare.Anul primelor convulsii care afecteaza imaginea sistemului bancar este insa 1996, cand BNR retrage sprijinul acordat bancilor Dacia Felix si Credit Bank.

In iunie 1996,BNR inainteaza instantei judecatoresti cererea de introducere a procedurii de reorganizare judiciara sau lichidare pentru cele doua banci.

In cazul Credit Bank au fost inculpati pentru prejudicierea bancii cu miliarde de lei presedintele bancii Marcel Ivan si vicepresedintele Steriu Popescu.

In aceeasi perioada ,Constantin Duna presedintele Asociatiei Romane a Bancilor ,se pronunta pentru intruperea activitatii bancilor care au probleme de durata.

La sfarsitul anului 1996 ,apar primele informatii legate de problemele financiare intampinate de Banca Agricola si Bancorex.Anul 1997 reprezinta inceputul restructurarii celor doua banci de stat ,Guvernul anuntand ca va acoperi creditele neperformante de la Banca Agricola , in suma de 3.374,5miliarde lei.

In octombrie 1997, fps cere instantei lichidarea Bancii Columna.In debutul anului 1998 este promulgata Legea falimentului bancar , prin care o banca este declarata insolvabila daca si-a incetat platile privind creantele lichide si exigibile de cel putin 30 de zile , iar valoarea obligatiilor bancii depaseste valoarea activului.

In luna martie a aceluiasi an , un grup de investitori israelieni isi exprima intentia de a prelua Banca Dacia Felix.

Anul 1999 este considerat ca fiind anul curatarii sistemului bancar .Banca Albinasi Bankcoop intra in incapacitate de plata ,iar BNR cere instantei judecatoresti falimentul acestor banci.Pentru depozitele de la Bankcoop, Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare a platit peste 2000 de miliarde.

In luna octombrie a aceluiasi an ,Bancorex paraseste scena bancara, dupa cativa ani in care pierderile acumulate au dictat falimentul.Caderea uneia dintre cele mai cunoscute banci romanesti afost pusa pe seama imixtiunii politice a puterii de atunci si a managementului pagubitor.Partea viabila din Bankcorex a fost absorbita de BCR.Pna la aceasta data , statul a facut eforturi pentru a acoperi pierderile acumulate , in suma de 12.000 de miliarde lei .Fostul ministru al Finantelor ,D.T. Remes, estima , atunci ca suma necesara acoperirii gaurilorde la Bancorex si Banca Agricola se ridica la 40.000 miliarde lei.

Nici anul 2000 nu a fost lipsit de evenimente nefericite pentru lumea bancara. La putin timp dupa ce Tribunalul Municipiului Bucuresti decide intreruperea procedurii de faliment la Bankcoop ,Banca Internetionala a Religiilor ultima fiind pusa sub supraveghere speciala .In luna iunie BNR solicita falimentul BIR , iar dupa numai cateva saptamani la 10 iulie instanta hotaraste lichidarea bancii.

Sfarsitul anului aduce cu sine si prima criza a unei banci din Romania cu capital majoritar strain BTR.Deteriorarea situatiei financiare a BTR a fost cauzata de constituirea unor depozite colaterale in contul actionarului majoritar ,Bayindir Group in suma de peste 110 milioane de dolari.

BNR nu a instituit pana in prezent administrarea speciala a BTR ,ba nca aflandu-se in sistem de decontare bruta.La finele lunii septembrie 2001 autoritate de supraveghere bancara din Turcia mandateaza una din bancile cu capital de stat din tara lor sa preia BTR si sa stinga datoriile acesteia.

In cursul anului 2001 , doua dintre bancile cu probleme ,Dacia Felix si Unire au fost preluate de actionari straini care au ajutat la revenirea lor.Firma Kolal ,apartinand unui grup de investitori israelieni , a rascumparat pentru 22 milioane de dolari datoria Dacia Felix catre BNR si CEC.Totodata un grup de firme din Rusia care aparin grupului Gazprom , preia prin intermediul a 27 de societati ,inregistrate in mai multe tari , pachetul majoritar al Bancii Unirea de la Banca Populara Romana .

La sfarsitul lunii octombrie ,Banca Populara Romana a intrat in procedura de faliment , in urma hotarari Tribunalului Bucuresti care a constata insolvabilitatea cooperativei de credit .Datoriile catre deponenti se ridicau la aproape 700 miliarde lei , iar daca se adaoga plata furnizorilor de servicii si datoriile catre stat se situeaza la 700-800 miliarde lei.In acelasi timp ,exista creante de 400 miliarde lei sub forma imprumuturilo acordate membrilor cooperatori si alte active a caror valoare contabila se ridica la aproximativ 80 miliarde lei. BPR are in evidenta 50.000 de creditori.

In data de 21 decembrie 2001 Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei a decis introducerea administrarii speciale la Banca Romana de Scont, incepand cu 3 01 2002 , in urma verificarilor care au evidentiat efectuarea unor tranzactii fara acte doveditoare .La inceputul lunii decembrie 2001 , BNRhotaraste instituirea decontarii speciale la BRS , prin care toate compensarile zilnice cu sume mici se fac cu acordul Bancii Nationale.

Fara scandalul provocat la BRS , anul 2001 ar fi putut reprezenta pentru sistemul bancar un an al redresariisi al recastigarii increderii in populatie.

1.8 Supravegherea BNR e la mana conduceri bancilor , fraudele comise in sistemul bancar profesionalizandu-se mult in ultimul timp

O societate bancara ce depaseste limitele de prudenta agreate de BNR , este supusa conform legii unui regim special din partea bancii .

BNR poate institui asupra unei banci comerciale un regim special de contare , a platilor poate interveni prin restrictionarea activitatilor , poate incepe supravegherea bancara sau o poate trece in administrarea speciala , daca banca prezinta semne ca putea fi salvata .

Radiografia activitatii unei banci comerciale sta in manasupraveghetorilor BNR .Conform legii echipoele de control ale BNR verifica activitatile bancilor comerciale anual (termenul a fost redus de la 2 ani la 1 an la cererea FMI) .

Falimentele dinn anii trecuti au zguduit piata bancara .Riscul pe care il comporta asupra sistemului o banca aflata in situatii financiare precare a fost adesea reclamata de membrii ai Asociatiei Romane a Bancilor .Tocmai de aceea in anii negrii ai sistemului bancar , au fost adresate critici vehemente bancii centrale . ADRIAN Cosmescu , director in departamentul de supraveghere al BNR , explica : ‘’ supravegherea bancara este supusa unor constrangeri legislative in ceea ce priveste comunicarea si prezentarea in timp real a dificultatilor unor banci .Conform legii acestea sunt elemente confidentiale .O informatie de acest gen , facuta publica , poate taia orice sansa de redresare a bacii respective .Au fost situatii in care banci supuse supravegherii si-au revenit , astazi inregistrand succese pe piata bancara .Dar momentul de criza nu a fost prezentat public .Este o protectie a sistemului bancar insusi ‘’ .Din punctul de vedere al legislatiei bancare numai instituirea administrarii speciale este informatie publica .

Daca au existat cazuri in care supravegherea bancara au depistat nereguli in activitatea unei banci , pe care le-a tainuit in speranta unei redresari , au fost cu siguranta si situatii in care supravegherea a fost luata prin surprindere de actele frauduloase comise de administratorii bancilor comerciale .

De altfel chiar bancherii din BNR : ‘’ fraudele bancare au ajuns sa se faca cu asa o mare finete , incat sunt foarte greu de depistat .Cand se tin contabilitati duble , cand operatiunile sunt bine acoperite de falsuri , e greu sa depistezi din vreme ca s-a produs o frauda ‘’ , afirma Nicolae Cinteza ,directorul general al Departamentului de supraveghere din cadrul BNR .Citeza apreciaza ca sistemul bancar din prezent are o buma stabilitate ,dar precizeaza ca nu poate garanta evitarea falimentelor provocate de manevrele iscusite ale managerilor unor banci .

Daca ar fi sa ne referim la falimentele BIR si BANKCOOP, de exemplu ,ele au cauzate de acumulari de credite neperformente cu doi ani inainte de intrarea in lichidare .Situatia celor doua banci r\era cunoscuta in BNR , dupa cum afirma Nicolae Cinteza : » Cele doua banci au fost supuse unor interdictii ,au fost solicitate remedieri , majorari de capital. ».La BIR de exemplu interdictia s-a referit la interzicerea acordarii de credite peste limita volumului total deja acordat si numai din resursele rezultate de pe urma rambursarii de credite , ca si stoparea proceselor de investitii.Nici una nici alta nu a fost respectata , banca intrand intr-un final in faliment.

Banca Unirea a avut expuneri mari in active imobiliare neprofitabile .Banca Unirea cumpara actiuni de la diverse societati pentru ca intr-un final sumele sa ajunga in conturile unor societati care astfel isi achitau creditele primite de la banca. Cinteza spune ca toate operatiunile au fost acoperite de activitati comerciale , iar in ceea ce priveste plasamentele in actiuni , suspectate ca s-ar fi facut in interesul vanzatorului , aceeasi sursa explica : ‘’conform legii Nr.31 , controlul urmareste 3 aspecte : daca pretul de cumparare este mai mare ca valoarea respectiva , daca se stia acest lucru si daca trnzactia s- a facut in interesul cuiva .Nici unul din aceste elemente nu este usor de probat ‘’ .

Banca Turco Romana este , dincolo de aceste cazuri , unul aparte : ‘’aici s-a produs o frauda , imposibil de depistat in cadrul controlului de catre inspectia BNR’’ , afirma seful supravegherii din BNR . BTR deschisese depozite pe termene de 1 luna in strainatate .Ele erau mereu reannoite , dar erau raportate ca libere de orice sarcina . In realitate erau colateralizate la imprumuturi contractate de actionarii turci aai BTR . BNR nu a stiut aceste lucruri , iar Cinteza spune ca nici nu avea cum sa afle , din moment ce nu erau reflectate in contabilitate ca depozite colaterale ( inclusiv mesajele ‘’ swif ‘’ le indicau ca depozite la termen ) , iar in veniturile bancii nu apareau comisioanele de garantare .Acestea nu apareau pentru ca , in fapt , nici nu fusesera constituite garantiin .

BRS a adus pe masa supraveghetorilor un alt fel de frauda , comisa prin utilizarea contabilitatii duble , potrivit supraveghetorilor din BNR .Au fost extrase de cont false , au lipsit ordine de plata , care ar fi trebuit sa acopere transferurile de bani din conturile clientilor . BRS a fost supusa interdictiilor BNR , inca din vara trecuta , dar frauda a fost depistata abia spre sfarsitul anului trecut , dupa ce politia i-a prezentat bancii centrale documentele(extrasele de cont) depuse . Transferurile de bani efectuatefara dispozitia titularului de cont , compicitatea intre banca si societatea Astra (de unde au plecat banii in diverse conturi ale persoanelor fizice sau juridice), inexistenta unor relatii comerciale , contractuale au fost cateva din neregulile depistate de supraveghetori .

Transferurile de bani sunt imposibil de verificat .Regulile dupa care functioneaza supravegherea banca sunt limitative . Bancherii din directia de specialitate a bancii centrale , motiveaza ca activitatea lor nu poate fi extinsa pana la verificarea transferurilor de bani dintr-un cont bancar in altul .Acest lucru ar presupune un volum de munca imens , imposibil de sustinut daca ne gandim ca ar pute fi controlate 88 de milioane conturi bancare , cate exisat la ora actuala in Romania .Controlul asupra conturilo intervine numai atunci cand exista suspiciuni clare ca s-au produs fraude in activitatea bancii aflate in supravegherea BNR .

Echipa de supraveghetori din banca centrala urmareste , in timpul controlului pe care il efectueaza intr-o banca , urmatorii indicatori :

* fondurile proprii

* indicatori de lichiditate si solvabilitate

* expunerile pe clienti

* profitabilitatea , care urmareste corelarea cresterii capitalurilor proprii ale bancilor cu indicele de inflatie

* procedurile de control intern

* modul de constituire al provizioanelor , caitatea portofoliului de credite

* cresterea capitalurilor proprii ale bancii , in rapoet cu cresterea activelor bilantiere, pentru a identifica baza de dezvoltare a societatii bancare respective .

BNR verifica si reputatia conducatorilor de banca , autorizarea conducerii si administratorilor unor banci , are la baza urmatoarele criterii : experienta de 7 ani in domeniul finaqnciar monetar , studii de specialitate , onorabilitate ( cazier juridic) , dar se iau in calcul si alte circumstante ca reputatia recunoscuta prein investigatiile BNR , la fostele locuri de munca sau respingerea angajarii acestora de catre o alta autoritate . DE asemenea legea a introdus obligativitatea instituirii administrarii speciale , in situatia in care o institutie de credit intra in faliment (vechea lege nu prevedea acest lucru) . Aceasta decizie este justificata , pe de o parte , de faptul ca de la initierea falimentului si pan ala pronuntarea instantei se scurge o perioada de timp in care se pot produce acte de devalizare a bancii de catre administratorii acesteia sau ar putea fi sustrase documente .

1.9.) Despagubirea deponentilor de la bancile comercia le in faliment va fi facuta de catre Fondul de Garantie a Depozitelor in Sistemul Bancar (FGDSB) .

Pana in prezent fondul si-a exercitat atributiile pentru 3 banci comerciale Banca Agricola ,BIR si Banca Albina.

Fondurile din care sunt despagubiti depunatorii se formeaza prin contributiile fiecarei banci comerciale care are ca obiect atragerea de depozite de la persoanele care intra in regimul compensatiilor.La sfarsitul anului trecut 32 de banci , persoane juridice romane si 8 sucursale ale bancilor straine , contribuiau la FGDSB. Fondul poate incasa venituri suplimentare din plasamentele pe care le efectueaza , fiind scutit de la plata impozitelor si taxelor catre bugete publice.

Cand sumele disponibile din cont devin insuficiente atunci el poate apela la resursele statului sau la solutii de forta majora impovarand bancile cu contributii suplimentare. Asa s-a intamplat in cazul Bankcoop si BIR , de pe urma carora FGDSB a ramas dator cu 3500 miliarde la Banca Nationala . Cu banii de la BNR fondul a putut face fata platilor de aproape 4600 miliarde catre deponentii celor doua banci.

Banii sunt luati cu titlu de imprumut ,si conform intelegerii cu BNR , vor fi rambursati in rate semestriale pana in 2005.Bancile Comerciale au fost la randul lor obligate sa cotizeze suplimentar la fond cu o suma totala de 628 miliarde lei in anul 2000.

Platile pe care le efectueaza fondul pentu despagubirea deponentilor sunt ,de asemenea , recuperabile din sumele rezultate de pe urma valorificarii de catre lichidator a institutiilor in faliment. »Valorificarile merg extrem de greoi .In termeni reali s-au recuperat 10,7% din platile efectuate pentru depunatorii Bancii Albina , 7,6% pentru Bankcoop si 16,5% pentru BIR » afirma Liviu Marica director general al fondului.

In cifre absolute ,intrarile in fond au fost de 785 miliarde lei .Ordonata abrobata anul trecut (139 /2001), pentru reglementarea activitatii FGDSB-ului i-a atribuit fondului un nou rol, acela de lichidator al bancilor comerciale.

In noua sa postura fondul, nu va soma.BRS va fi prima banca la care fondul va fi lichidator. Comisionul perceput pentru activitatea de lichidare va fi de 3%.

In ceea ce peiveste nivelul despagubirilor deponentilor de la BRS , Liviu Marica nu-si face probleme . Fondul are un sold pozitiv de peste 1200 miliarde lei, in timp ce compensatiile catre depunatorii BRS sunt de aproape 15 miliarde lei. BRS ca si BTR au contribuit la fond cu cota maxima aplicata resurselor atrase , drept sanctiune pentru aplicarea unor politici bancare considerate imprudente.

Tabel Nr. 4

Garantarea depozitelor

Sursa : FGDSB

Costul falimentelor

Tabel Nr. 5

Mld. lei

Sursa FGDSB

Nota : Datele limita pentru ridicarea compensatiilor sunt :

14 iulie 2002 pentru deponentii Bancii Albina

14 aprilie 2003 pentru deponentii Banckoop

8 octombrie 2003 pentru deponentii BIR

FGDSB nu-si exercita atributiile de despagubire pentru urmatoarele tipuri de depozite :

* depozite ale persoanelor aflate in relatii speciale cu institutia de credit

* depozite ale persoanelor ce au beneficiat de conditii preferentiale in relatia cu institutia de credit

* depozite ale institutiilor de credit inclusiv cele din fondurile proprii ale acestora

* depozite ale societatilor de asigurarte – reasigurare , inclusiv intermediarii in asigurari

* depozite ale institutiilor financiare precum societati de valori mobiliare

* depozite ale orgamismelor de plasament colectiv – fonduri mutuale , societati de investitii

* depozite ale fondurilor de pensii

* depozite ale administratiei publice centrale si locale

* depozite ale regiilor autonome, companiilor nationale si societatilor comerciale

* depozite nenominative

* depozite reprezentand garantii ale gestionarilor

* depozite colaterale reprezentand garantii constituite pentru operatiuni desfasurate de deponent cu institutia de credit in faliment

* depozite rezultate din tranzactii pentru care au fost emise hotarari judecatoresti definitive de condamnare pentru infractiunea de spalare de bani

* depozite constituite la sucursalele din strainatate ale bancilor , persoane juridice romane , in situatia in care acestea sunt incluse in schema de garantare a tarii in care sucursalele isi au sediul , dar nivelul compensatiilor este mai mare decat cel practicat in Romania .

CAPITOLUL II

Creditul în România după 1989

2.1 Restrângerea severă a pieței creditului bancar

Piața creditului bancar ca efect al politicilor aplicate de autorități în anii tranziției, s-a îngustat și a fost dusă la dimensiuni îngrijorăator de mici.Pentru a reda în mod veridic gravitatea situației care a făcut mediul economic profund neprielnic dezvoltării ,socotim necesar să înfatișăm mai întâi – în mod sumar – câteva considerații cu privire la starea capitalului circulant , la procesul de decapitalizare dominant țn acea perioada.

Apoi pe larg vom examina de ce și cum autoritatea monetară a decis să retragă creditul bancar din economie micșorăandu-l cu 35,5 miliarde dolari SUA la nivelul anului 2000 în comparatie cu anul de bază 1989.

La finele anului 2000 sistemul bancar mai punea la dispoziția economiei reale un credit totalde circa 3 miliarde de dolari față de 38,5 în 1989.Care au fost concepțiile care au stat la baza acestei retrageri masive a creditului din economia reala . Trebuie să vedem politicile evoluțiile pe cicluri de guvernare ,impactul economic și social ,rezultatele dar și căile de revenire la normal la un caracter constructiv al creditului ,ca factor esențial al îmbunătățirii mediului economic.

Există mai multe întrbări care își așteaptă răspunsurile.

In opinia noastră fără o critica obiectivă a etapelor parcurse nu este posibil să se contureze remediile ,politicile de corectare și îndreptare.Se cere să se dea explicații cu privire la factorii obiectivi și subiectivi care au dus la această stare de dezechilibru a creditului bancar si rolul său mult dominant.

Cum a funcționat procesul creatiei monetare in economie ( care pare o problemă abstractă dar ea este profund pragmatică) ?

Cum a fost posibil să se renunțe la creditul bancar ca instrument activ de dezvoltare ,cănd toate țarile dezvoltate au o experiență extrem de vastă in utilizarea creditului la reconstrucția economică postbelică ?

De ce s-a optat pentru o abordare unilaterală a rolului creditului ca instrument activ de dezvoltare a creditului numai ca insrument de echilibrare a pieței de restabilire a ceea ce toate celelalte politici macroeconomice ,mai puternice și mai directe ?De ce nu s-a ales calea expansiunii creditului pentru lărgirea ofertei a producției , țn vederea echilibrării cererii și a ofertei globale în economie ?

Creditul este numai un instrument de echilibru in economie prin tăierea cererii (aceasta ar fi prima și singura lui funcție ?),pe o baza economică de producție tot mai scăzută? Sau este în mod prioritar un instrument de dezvoltare ,cum arată experiența din tările dezvoltate?La echilibru nu se ajunge și prin creștere economică?A fost politica autorităților cea mai sănătoasă ,cea mai eficientă?

Va trebui să dăm răspunsuri la intrebarea: de ce creditul nu a fost utilizat pentru redresare ,pentru dezvoltare și modernizare?Dar mai ales cum ar putea fi folosit in viitor pentru apropierea integrării europene?

Două mari fenomene economice domină evoluțiile în sfera capitalului circulant , în formă bănească ,în perioada tranziției:subcapitalizarea cu fonduri proprii a unitaților economiceși subcreditarea economiei naționale.

Oficialii din toate guvernările au evitat să abordeze deschis aceste probleme și au preferat să se rezume la incriminarea indisciplinei financiare a agenților economici , lăsând problemele de fond nerezolvate timp de peste un deceniu .În studiul nostru ne vom referi în principal la starea capitalului circulant .

Fenomenul de subcapitalizare îl circumscriem la fondurile circulante proprii ale unitaților ,care au fost reduse și secătuite în procesul de decapitalizare specific perioadei de tranziție.

Gradul de autofinanțare la nivelul unitaților economice ,acest indicator esențial al economiei gestionare , a fost diminuat continuu și a reprezentat o disproporție în economie , cu implicații negative extraordinare.Aceastș insuficiența de capital bănesc propriu a stânjenit și a blocat circuitul plaților în economie , a determinat incărcarea costurilor cu dobănzi si penalizări insuportabile.Fenomenul a cuprins atăt întreprinderile de stat existente , cât și sutele de mii de întrprinderi private ,nou create ,care și-au început activitatea cu capitaluri foarte mici ,de multe ori infime.

Statul atât ca stat proprietar cât și ca stat autoritate ,nu și-a îndeplinit menirea care îi revenea in această problemă cardinală a economiei –prin Ministerul Finanțelor ,ministerele economice ,FPS, BNR , si alte instituții de stat.

Abandonarea de către statul proprietar a politicii de dotare cu fonduri circulante proprii (cu capital de lucru)a intreprinderilor de stat a constituit una din marile erorim economice, cu dimensiuni istorice.Și înainte de 1989 a existat o subdotare cu fonduri circulante proprii .De aceea în anumite limite se poate vorbi și de o situație moștenită.Dar în trecut insuficiența în dotare cu fonduri circulante proprii era suplinită în bună măsură cu credite bancare.Statul autoritate nu a manifestat nci un fel de inițiative pentru dotarea noilr firme private ,sub falsul slogan al politicilor neutre , care să recunoaștem ,nu s-au potrivit de loc cu cerințele reale ale economiei in tranziție.

În consecință gradul scăzut de autofinanțare cu fonduri circulante proprii s-a manifestat ca unul din fenomenele de disproporționalitate în activitatea întreprinderilor de stat și private în întreaga perioadă a tranziției.

Dinamica fenomenului a fost de tip agravant , deoarece a avut loc un proces de decapitalizare mai ales prin:

hiperinflație

impozitarea excesivă ,exagerată

diferențe de curs valutar nefavorabile

penalizări

blocajul financiar generalizat

alți factori generatori de pierderi de capital

Pentru întrprinderile de stat , la procesul de decapitalizare trebuie amintiți în mod suplimentar următorii factori:

renunțarea de către statul proprietar la regularizările anuale pentru acoperirea pierderilor și golurilor de mijloace circulante din activitatea curentă

preluarea mecanică de către FPS a dividendelor indiferent de situația financiară a firmelor

fondurile din privatizare în loc să fie utilizate pentru dotarea întreprinderilor subcapitalizate, au fost destinate pentru a acoperi unele cheltuieli de consum deficite bugetare ,rambursări de datorie publică etc.

restituirea către salariați a părților sociale la începutul tranziției și alți factori.

Indifernța autorităților șirefuzul acestora în toți anii tranziției ,de analiza aceste căi de eroziune și epuizare a capitalurilor circulante proprii și de a da soluții pertinente refacerii lor au agravat de la un an la altul fenomenul de subcapitalizare și au condus la scăderea continuă a gradului de autofinanțare a întreprinderilor.

Există multe întreprinderi ,unele chiar foarte mari la care capitalul de lucru propriu a fost redus la zero sau chiar la semn negativ.Deci , gradul de autofinanțare a devenit zero.

Al doilea fenomen îl constituie subcreditarea economiei naționale ,care a dobândit dimensiuni mereu agravante din cauza politicilor monetare și de credit excesiv de restrictive promovate de autorități și ca efect al politicii dobânzilor înalte neeconomice (din asa-zise considerente de politică monetară).Aceasta reprezintă un alt dezechilibru fundamental în sfera capitalului circulnat.

In acest cadru ,se cuvine să amintim totodată , că a existat o insuficiență de bani în funcția de mijloc de plată, ca o expresie a politicii de comprimare excesivă a masei monetare a creditului .

Subliniem că în analiza noastră critică , accentul cade pe politicile macroeconomice ,contrar poziției oficialilor ,care concentrează în mod exclusiv răspunderea pe managementul defectuos și indisciplina financiară a firmelor și băncilor comerciale .

În ce privește creditul bancar pentru fonduri fixe facem numai o mențiune .Creditul bancar pentru investiții ,pentru echipamente utilaje și lucrări de construcții a inregistrat și el o evoluție nesatisfăcătoare în anii tranziției ,cu precizarea că nu a avut o extindere foarte mare nici inainte de 1989 ,deoarece finanțarea investițiilor se asigura din amortismente ,fonduri proprii și alocații de la bugetul de stat .

Noi ne vom ocupa de piața creditului bancar ,supusă unei politici de restrângere severă și continuă di partea autorităților în toți anii tranziției .

Îtreaga perioadă a tranziției a fost dominată pe piața creditului bancar de politicile de constrângere și restricții potrivit termenilor utilizați de oficialii politici ,constrângeri mult exagerate apreciem noi.Aceste politici s-au aflat sub stindardul îndoielnic al considerentelor de politică monetară ,care ar fi țintit reducerea inflației prin restabilirea echilibrului între cererea și oferta globală în economie pe calea reducerii cererii ,prin diminuarea creditului .Cum s-a realizat acest obiectiv am vazut : o stare de hiperinflație permanetizată.În același timp efectele restrăngerii creditului bancar au fost devastatoare ,au contribiut în mod substanțial la sufocarea firmelor îndeosebi a celor productive , la declinul economic general.

Putem afirma că s-a instaurat o adevarată ideologie a constrăngerilor în domeniul creditului ,care a condus la politici rupte de realitățile economice ale țării ,în totală discordanță cu nevoile obiective ale economiei reale ,cu cerințele reconstrucției economice.

Economiștii practicieni din România și de oriunde cunosc un adevăr fundamental verificat in practica socială:relansarea economică cere în mod imperios o politică de expansiune a creditului ieftin ,deci exact inversul politicilor aplicate la noi.

În opinia noastră ,politicile aplicate de comprimare excesivă a creditului ,izvorăasc dintr-o necunoaștere și neînțelegere , din partea oamenilor politici decidenți , a echipelor care s-au succedat la guvernare , a rolului și funcției banilor , a rolului și funcției creditului într-o economie de piață ,care este prin excelență ,o economie monetară.

Cine compară căderea economică „dinamica descrescândă a economiei reale” ( a produsului intern brut , a rpoducției industriale și agricole etc.)în anii tranziției cu evoluția creditului bancar constată că dinamica puternic descrescătoare a creditului bancar a întrecut cu mult tendința descendentă a economiei reale .

Pornind de la adevărata relație de interacțiuni intercondiționare între economia reală si nominală (financiar-monetară) , putem spune că o proporție însemnată din căderea economică a României își are originea în politicile monetare și de credit inadecvate tranziției .

Aceste politici ,în loc să creeze un mediu economic pielnic redresării și relansării economice au acționat în sens contrar :au incătusat și împiedicat activitățile economice , în special pe cele productive .Concluziile sunt dintre cele mai dramatice . Ne aflăm in fața aplicării unor dogme , a unor rețete greșit structurate și dozate , care nu au fost comfirmate de practica și experienta socială din nici o țară , nici măcar din cele mai dezvoltate economii de piață .

Politicile Băncii Naționale , privind dimensiunea masei monetare și a creditului au avut un caracter administrativ discreționar , fiin extrem de rigide. Ele au contrastat puternic cu liberalismul sălbatic și dereglementarea în sfera prețurilor și veniturilor (îndeosebi dereglementarea în politicile salariale ), generatoare de inflatie prin ele însele .

Este adevărat că în ultimii doi ani s-a revenit la o politică de limitare administrativă și chiar de înghetare a fondurilor de salarii în sectorul public, dar nu s-a inițiat nimic în ce privește controlul prețurilor .

Politicile administrativ discreționare ale băncii centrale pe piața creditului bancar , a avut câteva caracteristici de bază .

În primul rând au avut un caracter comprimat și blocant , prin dimensiunile restrânse ale masei monetare și ale creditului , fixate rigid pe intervale foarte înguste de timp si în discordanță cu necesitățile economiei reale.

S-au stabilit sub formă de solduri numeroși indicatori monetari , limite rigide de credit , limite pentru arierate , rezerve obligatorii etc.

În al doilea rând a fost caracteristică impunera de către autorități a unor dobânzi foarte înalte. Este vorba în special de dogma dobânzilor real pozitive aplicată în modul cel mai mecanic posibil contrar experiențelor din țările cel mai dezvoltate unde s-au practicat mulți ani dobânzi real negative în cazurile de criză ,dobânzi preferențiale .

În al trilea rând apare operarea de către autorități cu evaluări profund eronate pe perioade îndelungate, potrivit cărora ar fi existat un exces de lichidități pe piață , a costat economia pierderi de moliarde de dolari din cauza sufocării financiare ale unităților din economia reală.

În al patrulea rând este vorba de o dblă neînțelegere din partea autorităților . O neînțelegere a fost manifestată față de insuficiența de capital bănesc pe piață.

În al cincilea rând în toți anii tranziției constatăm o poziție eronată din partea autorităților în ce privește rolul atribuit masei monetare și a creditului, în funcția de reglare a cererii și a ofertei globale în economie ,prin reducerea cererii .

Oficialii au afirmat constant și fără acoperire că procesele au fost ținute sub control.Ce a rămas din această sintagmă vede orice agent economic și orice cetățean al României.

Prin aprofundarea analizei observăm că s-a ajuns la ocriză de capital bănesc provocată în mod arbitrar de politica inadecvată a autorităților și la o criză de bani în funcția de mijloc de plată, cu consecințe nefaste pentru economia reală.

În toți anii tranziției , concepția de bază a autorității monetare afost exprimată ăn politici monetare și credit restrictive.Din aceste politici nu a putut să rezulte o dezvoltare economică.În condițiile restrângerii excesive a creditului oficial normal, a luat o mare extindere creditul sălbatic ,dezordonat sub forma politicilor restante a blocajului financiar.

Privind cu obiectivitate eșecurile economice în anii tranziției ,putem vorbi de un paradox românesc în sfera creditului .Paradoxul își găsește expresia în faptul că ,deși masa creditului bancar a fost redusă excesiv ,starea de hiperinflație reprezintă componenta caracteristică a situației din toți anii tranziției , împreună cu declinul puternic al economiei reale .Pentru a ne apropia de adevărul economic ,vom aplica principiul metodologic de analiză a proceselor cumulative și apoi a proceselor pe cicluri de guvernare pe piața creditului bancar ,cu scopul de a caracteriza în mod obiectiv fenomenul general de subcreditare a economiei naționale – ca un dezechilibru fundamental.

2.2 Evoluția creditului bancar oficial

În datele sintetice cumulative privind evoluția creditului intern total –în termeni reali – își găsește expresia politică de restrângere continuuă și severă a pieței creditului bancar ,în condițiile unui mediu hiperinflaționist ,astfel :

Evoluția creditului intern total

Tabel Nr : 6

Sursa : Economistul nr 1125 / 2002

Interpretarea corectă a tendințelor esențiale în procesul creditarii economiei naționale poate fi dată – mai întâi- prin analiza cumulativă a creditului in termeni reali (date comparabile) pe intreaga perioadă a tranziției (coloanele 4 și 5) , față de anul de bază 1989 .În termeni nominali avem aparențele monetare (coloanele 1 și 2) , care ne dau iluzia bănească a unor creșteri ce ne pot induce ușor în eroare

A. Realitatea economică în sfera creditului se caracterizează prin faptul că masa creditului – in termeni reali-ca efect al politicilor aplicate de autoritatea monetară a fost diminuată de 8,7 ori sau cu 88,7 % la nivelul anului 2000 comparativ cu anul de bază 1989 , altfel exprimat creditul rămas mai reprezintă în termeni reali 11,5 % din masa creditului existentă la începutul tranziției .

Produsul social, PIB-ul , venitul național nu s-au micșorat în termeni reali , de 8,7 ori chiar dacă declinul economic a fost substanțial și profund criticabil (PIB a scăzut cu 22%) .

Este evident, fără a fi nevoie de alte demonstrații că la acest declin economic au contribuit în mod negativ și politicile monetare și de credit puternic restrictive .Unii economiști înscriu aceste politici între factorii cu un rol determinant în decăderea economică a țării .Prin urmare în investigația noastră nu ne referim la o oarecare necorelare într-un an sau altul , ci la o disproportie enormă pe piața creditului provocată de politicile oficiale în toți anii tranziției .

Mediul economic creat prin monedă și crtedit a fost extrem de nociv ; el a îngrădit accesul la credit al operatorilor economici pe piață :

prin diminuarea extraordinară a volumului creditelor pentru toți agenții economici (de stat sau particulari);

prin dobânzile extrem de ridicate practicate ;

prin lichidarea și falimentarea celor mai importante bănci românești, in total 12 bănci mari, medii și mici;

B.Aparențele monetare sunt date de creditul –in termeni nominali (coloana 1 și 2) și sunt înșelătoare. Ele furnizeaza iluzia monetară potrivit căreia creditul total intern ar fi sporit de 151 ori, în timp ce în realitate (din cauza hiperinflației, a creșterii prețurilor de 1312 ori) acesta s-a micșorat extraordinar.

Cei care atribuie masei creditului puteri miraculoase, în funcția de reglare a cererii și ofertei globale în economie, prin diminuarea cererii nu pot să fie decât decepționați de experiența din România în tranziție, care înseamnă o infirmare categorică de către practica socială, a acestei dogme monetariste punând în evidență limitele ei de acțiune și mai ales efectele ei negative.

Prima concluzie este că prin aceste politici de restrângere exagerată a pieței creditului bancar s-a creat, în mod arbitrar, o criză întinsă peste un deceniu, o insuficiență de capital bănesc circulant și s-a creat totodată o criză a disponibilitățolor, o criză de bani în funcția de mijloc de plată, neasigurarea sumei de bani necesare pentru mișcarea mărfurilor, a capitalurilor reale și a veniturilor din economia reală.

În felul acesta sistemul de credit a devenit un instrument de sugrumare a activităților economice, a inițiativei în sectorul privat.

A doua concluzie este că pentru redresarea economică, pentru dezvoltare, era necesară o expansiune a creditului, aceasta este regula de bază, legea naturală pe care o dezvăluie, o afirmă și o recomandă experiența din țarile dezvoltate.

De la această analiză globală a proceselor cumulative pe întreaga perioadă a tranziției, vom trece la analiza pe cicluri de guvernare

Evoluția creditului intern pe cicluri de guvernare

Tabel Nr : 7

Sursa : Economistul nr 1126 / 2002

Pe cicluri de guvernare, realitatea economică pe piața creditului arată trei perioade distincte, cu grade de restrângere diferite, cu o ușoară relaxare în perioada de mijloc (1993-1996).

În anii 1990-1992 creditul intern total în termeni reali, a fost diminuat de 5,2 ori cu 80,9% față de nivelul anului de bază 1989. Deci creditul rămas la sfârșitul lui 1992 mai reprezenta 19,1 % din nivelul anului 1989.

În acest ciclu guvernamental se contureaza cea mai intensă comprimare a creditului, din toți anii tranziției.

În acești ani politicile oficiale de descreștere economică au fost foarte severe-PIB a scăzut cu 25 %, iar producția industrială cu 54%. În aceste condiții o restrângere a creditului își are justificarea în dimensiunile ajustate ale activității economice.

În anii 1993-1996 a intervenit o ușoară relaxare în politicile de credit, ceea ce s-a concretizat în faptul că nivelul creditului intern total în anul 1996 a sporit în termeni reali cu 22,8% comparativ cu 1992. Această relaxare s-a suăprapus pe noul curs al politicii de relansare economică. În acești ani PIB a crescut cu 17,3%, iar producția industrială cu 21,7%.

Chiar și după această dinamică pozitivă a creditului-specifică ciclului respectiv-nivelul creditului în 1996 arată tot o dimensiune importantă față de anul de bază 1989 de 4,2 ori. Deci disproporția provocată de politicile de credit din primul ciclu de guvernare s-a menținut chiar dacă s-a produs o anumită atenuare în acest ciclu de mijloc.

Între anii 1997-2000 aotoritatea monetară a revenit la vechile politici și s-a produs un nou șoc de contracție a creditului intern. Creditul intern în termeni reali a fost diminuat cu 51% față de 1996.

Politica de creditare în acest al treilea ciclu a susținut direct întreruperea relansării economice și revenirea la politicile de descreștere economică.

În economia reală rezultatele au fost extrem de negative, PIB a scăzut cu 11,4%, iar producția industrială cu 20,4%. În acest mod politica de restrângere excesivă a creditilui constituie cauza neagră a acestei noi căderi economice.

Pierderile de venit național de PIB însumate între 1997-2000 au fost de 14,4 miliarde dolari SUA față de nivelul anului de bază 1997 (-2,2 miliarde dolari SUA în 1997, -3.8 miliarde dolari SUA în 1998, -4,4 miliarde dolari SUA în 1999 și –4 miliarde dolari SUA în 2000), și numai 4 miliarde dolari SUA, cum în mod eronat afirmă unii oficiali astăzi.

Facem sublinierea că în anul 2000, când din motive electorale s-a încercat schimbarea cursului de la descreșterea economică la creșterea economică (+ 1,6%), pierderile de PIB față de 1996 s-au menținut foarte ridicat și au fost de 4 miliarde dolari SUA.

Pierderile de PIB însumate de 14,4 miliarde dolari SUA nu pot fi trecute cu vederea cum fac oamenii politici promotori ai politicii oficiale de descreștere economică, deoarece prin rezultatele sale economia din anii 1997-2000, Rpmânia s-a indepărtat de obiectivele intrării în NATO și UE. Acum se calculeaza câți ani sunt necesari pentru a recupera pierderea de PIB din anii de guvernare 1997-2000.

În acești ultimi patru ani în politicile de credit au intervenit unele modificări care au contribuit în mod decisiv la deteriorarea stabilitații economice.

Evoluția creditului intern în anul 2001 o vom analiza în mod distinct și preliminar, după datele disponibile în prezent, putem afirma că nu rezultă o regândire de fond a politicilor de credit-cum s-a promis-în concordanță cu cerințele politicii de relansare economică.

Creșterile nominale ale creditului în fiecare ciclu de guvernare au fost anihilate de procesele hiperinflaționiste proprii fiecărui ciclu și situației de ansamblu în perioada tranziției. Excepția o constituie perioada 1993-1996 în care chiar a avut loc o creștere nominală și o creștere efectivă, în termeni reali fără să modifice însă tendința generală cumulativă de descreștere a creditului în termeni reali.

2.3 Alți trei indicatori semnificativi ai dezechilibrului în domeniul creditului intern.

Fenomenul general de subcreditare a economiei naționale în disproporțiile caracteristice sunt puse în evidență în mod pregnant și de indicatorii de mai jos:

starea de disproporționalitate pe piața creditului bancar este relevată –în mod sintetic- și de ponderea creditului intern în total PIB , astfel :

Ponderea creditului intern în totalul PIB

Tabel Nr : 8

Sursa : Economistul nr 1126 / 2002

Prin urmare creditul intern mai reprezenta în anul 2000 numai 9,4 % din PIB ,deci de zece ori mai puțin ca în 1989. Această dinamică numai necesită comentarii suplimentare dezechilibrul fiind evident marcând o tendință continuă de agravare în toate ciclurile de guvernare .

b) vom avea un tablou mai complet dacă adăugăm în același timp creditul sălbatic sub forma plăților restante, a blocajului financiar , a luat o mare amploare , ajungănd să reprezinte circa 40% din PIB ;

c)comparativ cu țările dezvoltate si cu unele țări vecine în tranziție ,constituie un indicator semnificativ al dezechilibrului creditului în România.

Raportul dintre creditul total și PIB în alte țări este sensibil mai mare astfel: SUA 80%, Franța 103%,Marea Britanie 129% ,Ungaria 66%,Cehia 80%.

Prin urmare ,masa creditului în România față de PIB la nivelul anului 2000 a fost mai mică de 6-14 ori decât țările dezvoltate și unele vecine.Această comparație probează încă o dată că relațiile de echilibru pe piața creditului sunt profund perturbate , că ne aflăm în fața unui mare dezechilibru a fenomenului de subcreditare gravă a economiei naționale .

Altminteri vom ramâne și în viitor ca în cei 11 ani de tranziție analizați – rupte de obiectivele guvernamentale declarate : de creștere economică ,de dezvoltare ,de asigurare a relațiilor de echilibru în economie .

În finalul analizei structurale vom constata că situația pieței creditului bancar este mai precară decât am schițat mai sus în analiza globală realizată.

În procesul de investigare a evoluției creditului bancar ,un loc aparte îl ocupă anliza structurală ,pornind de la căteva grupări și clasificări de bază:

creditul pentru economie și creditul acordat statului ,

creditul acordat în lei și creditul acordat în valută la intern,

creditul pe termen scurt și creditul pe termen mediu și lung,

creditul băncii centrale pentru refinanțarea băncilor comerciale și creditul acordat statului,

creditul bancar oficial și creditul sălbatic,dezordonat ,în economie

Această clasificare are profunde semnificații economice ,atât pentru susținerea dezvoltării ,cât și pentru relațiile de proporționalitate ,de echilibru ,din economie.

2.4 Creditul bancar pentru economie și creditul bancar acordat statului

Creditul pentru economie numit convențional ,neguvernamental este acordat agenților economici și este destinat sprijinirii activității curente,relansării economice și dezoltării.

Creditul bancar acordat statului numit convențional guvernamental este destinat finanțării deficitelor bugetare declarate și deficitelor bugetare ascunse – sub forma pierderilor preluate direct la datoria publică internă (justificat sau nu); în esență, acest credit preia și acoperă anumite disproporții și dezechilibre din economie, generate de fenomenele negative, de deficiențele și greutățile întreprinderilor și firmelor.

Schimbările care s-au produs în ansamblu în anii tranziției arată două tendințe negative combinate. Pe de o parte, s-a diminuat creditul pentru economia reală, s-a îngustat piața creditului bancar pentru agenții economici, s-a redus sever accesul la credite al firmelor de stat și particulare.

Pe de altă parte, în mod special în anii 1997-2000, s-a mărit substantial creditul substanțial statului, ceea ce înseamnă o utilizare neproductivă, neeficientă a resurselor financiare ale țării mobilizate de sistemul bancar; prin acoperirea disproporțiilor și dezechilibrelor din economie, care alimentează procesele inflaționiste direct și puternic atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung. De altfel, este cea mai incriminată parte a creditului bancar.

Evoluția creditului pentru economie

Tabel nr. 9

Sursa: Economistul nr.1127/2002

Concluziile generale sunt cele formulate în capitolul privind creditul intern total ,cu urmatoarele nuanțări și particularități:

Creditul pentru economie a fost diminuat într-o proporție mai mare decât creditul intern total .La nivelul anului 2002 ,creditul pentru economie în termeni reali s-a diminuat de 13,7 ori sau cu 92,7% față de anul de bază 1989.Deci creditul rămas în anul 2000 mai reprezintă doar 7,5 % din creditul acordat în anul de bază 1989.

Accesul la credite al agenților economici a fost restricționat și de politica dobânzilor extrem de înalte ,aplicată de autorități, insuportabile din punct de vedere economic. Efectul a fost dur pentru mii de firme , care au dat faliment.

Exprimat în dolari SUA creditul pentru economie a evoluat de la 38,5 miliarde dolari în 1989 , la circa 3 miliarde dolari în anul 2000 fiind de 13 ori mai mic,deci agenții economici primesc ,la nivelul anului 2000 ,de la sistemul bancar cu 35,5 miliarde dolari mai putin.

Creditul acordat statului de sistemul bancar (credit guvernamental ) pentru finanțarea deficitelor bugetare a evoluat astfel:

Evoluția creditului acordat statului

Tabel nr. 10

Sursa :Economistul nr.1127/ 2002

Observăm un proces de introducere a acestui tip de credit în economie , precum și de lărgire și extindere a acestuia .

Această extindere a coincis cu schimbările în politicile economice din anii 1997-2000: descreșterea economică programată și politica de lichidare și falimentare a băncilor comerciale.În cadrul acestor acțiuni , s-a preluat direct la datoria publică internă o parte masivă a creditelor bancare prin decizii politice greșite ( declarând în bloc creditele drept credite neperformante ) , fără o analiză prealabilă și temeinică, economică și financiară, fără stabilirea responsabilităților.

2.5 Structura creditului pe termene

Datele disponibile publicate nu ne furnizează o situație a creditului intern total pe termene , ci numai a creditului acordat în lei pentru economie și care a evoluat astfel:

Creditul acordat în lei pentru economie

Tabel nr. 11

Sursa : Economistul nr. 1128/2002

La creditul în lei pentru economie ,la nivelul anului 2000 se observă că ponderea principală o deține creditul pe termen scurt 82,8% , în timp ce creditul pe termen mediu și lung reprezintă numai 17, 2% (față de 28,5% în 1989).

Din motive necunoscute , banca centrală nu publică structura pe termene a creditului în valută la intern,dar se poate face supoziția că o mare parte din aceste credite sunt pe termen mediu.

Evoluția rezervelor minime obligatorii

Tabel nr.12

Sursa: Economistul nr. 1128/2002

Reiese că din depozitele atrase în lei de băncile comerciale banca centrală a blocat utilizarea acestora în proporție de 30 % în anii 1997-2000,față de 7% în 1996.

De asemenea banca centrală a blocat 20 % din depozitele în valută atrase de bancile comerciale.

CAPITOLUL III

Grava deteriorare a cursului de schimb al monedei naționale – alt aspect negativ al politicii monetar – bancare din România

3.1 Scurtă analiză a fenomenului inflaționist

Inflatia este un fenomen economic negativ care afecteaza economia tuturor tarilor lumii. A incerca conturarea unei definitii a inflatiei devine o misiune pe cat de usoara la prima vedere ,pe atat de delicata.

Conform ghidului propus de The Economist Books inflatia este o crestere sistematica in timp a preturilor la bunuri si servicii.

Exista in acest sens doua teorii :

cauza principala a inflatiei este cresterea costurilor corespunzatoare factorilor de productie, preturile materiilor prime importate ,chiriile si mai presus de toate ,costurile salariale.In acest sens managerii si patronii sustin ca orice marire a salariilor peste rata inflatiei este prin ea insasi inflationista;

dupa a doua teorie , cauza principala a inflatiei este reprezentata de consumator ,care tinde sa consume mai mult decat se produce ,determinand astfel cresterea preturilor.Acest lucru este posibil numai daca volumul de bani din economia respectiva depaseste cresterea productiei plu rata inflatiei.

Prima teorie concentreaza eforturile antiinflationiste pe reducerea cererilor salariale iar cea de a doua pe reducerea masei monetare.

Inflatia constituie un fenomen dynamic, care apare in miscare , in modalitati prin care echilibrul este perturbat pentru a fi regasit din nou.Expresii ca “presiuni inflationiste “, “tensiuni inflationiste” , “ecart inflationist “,sugereaza faptul ca inflatia apartine domeniului dinamicii economice,adica in domeniul in care actioneaza fortele care intretin sau deregleaza o miscare prealabila.

Inflatia este un fenomen care consta in esenta in aparitia si circulatia unei cantitati excedentare de moneda.

Inflatia reprezinta un dezechilibru structural intre masa monetara si economia reala ce se manifesta printr-o crestere persistenta a preturilor si depreciere monetara.

Teorii cosacrate ale inflatiei

Keynesistii identifica doua tipuri principale de inflatie :

inflatie prin cerere

inflatie prin costuri

Inflatia prin cerere apare atunci cand totalul cheltuielior , intr-o economie depaseste valoarea productiei agregate.

Inflatia prin costuri este asociata cresterii costurilor de productie care sunt transferate asupra consumatorilor sub forma preturilor mari.

Secolul XIX si primele decenii ale secolului XX au statuat notiune de inflatie monetara, inflatie care este determinata de un surplus de moneda ce se gaseste in circulatie si care imbraca doua forme :

inflatie monetara

inflatie prin credit

Acest tip de inflatie este definit prin celebra ecuatie a schimbului a lui Fischer :

M – masa monetara

V –viteza de circulatie

P -nivelul general al preturilor

T -volumul tranzactiilor

Conform acestei definitii daca masa monetara creste fara nici o disciplina ,celelalte elemente ale schimbului monetar vor suferi consecintele.

Monetaristii argumenteaza ca inflatia este cauzata de o crestere excesiva a masei monetare .

Exista o corelatie intre nivelul ocuparii fortei de munca si rata inflatiei.In 1958 profesorul A.W. Philips a arghumentat ca exista o relatie inversa intre rata anuala a inflatiei determinata de cresterea salariilor si nivelu somajului. Curba Philips arata ca un nivel scazut al somajului este asociat cu rate inalte ale inflatiei , in timp ce o crestere a somajului contribuie la reducera ratei inflatiei.

In c0ncluzie se poate afirma ca fenomenul de crestere a masei monetare duce in final la cresterea preturilor deoarece volumul tranzactiilor si viteza de circulatie a monedei nu se modifica fiind legate de gusturi preferinte si obiceiuri .

Analiza lui K.Wicksel , creatorul scolii suedeze de economie ajunge la concluzia ca inflatia este o crestere generala si nelimitata a preturilor . Se poate realiza astfel si o explicatie nemonetara a fenomenului inflationist , cunoscuta sub denumirea de ‘’ teoria cererii excedentare ‘’ , care spune ca principal motor al prabusirii inflationiste este discrepanta intre cererera globala si oferta globala .

Tintirea inflatiei este un obiectiv al autoritatii monetare si implica cel putin cinci componente :

* statuarea asigurarii stabilitatii preturilor ca obiectiv prioritar al politicii monetare ;

* cuantificarea obiectivului politicii monetare , drept o rata a inflatiei ce trebuie atinsa de-a lungul unui interval de timp ( de obicei annual)

* independenta bancii centrale in privinta instrumentelor utilizate in atingerea ratei tinte a inflatiei

* desfasurarea proceselor de configurare si aplicare a politicii monetare ,

* existenta raspunderii bancii centrale in atingerea tintelor

Tintirea inflatiei se poate realiza

a)in raport cu modificarile operabile in motivatiile autoritatii monetare

b)in raport cu tintirea unor obiective alternative

c)in coqmparartie cu utilizarea de tinte intermediare formale

a) In raport cu modificarile operabile in motivatiile autoritatii monetare – se poate aprecia ca exista abateri de la politica monetara propusa ca obiectiv de catre banca de emisiune , datorita unor variate motive :

* datorita autoritatii monetare (sau presiuni din partea guvernului) de sporire a nivelului ocuparii fortei de munca ;

* erodarea valorii reale a datoriei publice prin generarea de situatii inflationiste

* impozitarea distorsionata a muncii

* presiuni politice exercitate de gruparile subocupate ale electoratului

Are loc astfel o deviere de la politica optima exante

b) In raport cu tintirea unor obiective alternative – cuantificarea politicii monetare se poate realiza prin formularea unor tinte alternative si anume : venitul nominal si nivelul preturilor

c) In comparartie cu utilizarea de tinte intermediare formale – exista o panoplie de tinte intermadiare folosite in controlul fenomenului inflationist si anume :

* tintirea agregatelor monetare

* tintirea ratelor dobanzii si utilizarea intermediara a cursului de schimb fix

3.2. Instrumentele politicii monetare

Instrumentele politicii monetare folosite de banca pot fi grupate pe 6 categorii :

* Rata rezervelor minime obligatorii

* Taxa oficiala a scontului ( rata dobanzii de referinta )

* Reglementarea si supravegherea prudentiala a bancilor

* Interventia pe piata valutara

* Operatiuni Open – Market

* Monitorizarea bazei monetare

Folosirea acestora de catre Banca Nationala nu se poate realiza decat in stransa legatura cu politica impusa de institutiile guvernamentale .

Politici monetare

Guvernatorul BNR , Mugur Isarescu , a afirmat ca bancherii carte se plang ca rezervele minime obligatorii se afla la un nivel ridicat au dreptate si ca ecartul dobanzii este prea mare intre diferitele categorii de dobanzi , intre dobanzile pasive si cele active .

Tinta BNR este reducerea inflatiei farta sa se dezechilibreze contul extern .

In Romania rata rezervelor minime obligatorii a cunoscut o evolutie sinuoasa , ia variind intre 7,5% si 20% intre 1996 – 2002

Rata rezervelor minime obligatorii

Tabel Nr.13

Sursa : BNR , Martie 2002-Buletin lunar

Rata dobanzii de referinta

Tabel Nr. 14

Sursa BNR , Martie 2002 , Buletin_lunar

Ratele medii ale dobanzilor practicate de banci ( Operatiuni in lei)

Tabel Nr. 15

Sursa : BNR , Martie 2002- Buletin lunar

Dupa cum se observa , exista un ecart intre taxa scontului ( sau mai nou dobanda de referinta ) si ratele medii ale dobanzii practicate de banci , in favoarea celei din urma .

Aceasta , deoarece statul s-a imprumutat la populatie la un anumit nivel al dobanzii superioare taxei scontului , obligand bancile sa creasca nivelul dobanzii la pasivele bancare .

Cumpararea in valuta de catre BNR reprezinta o imbunatatire a rezervei valutare, insa se stie ca fiecare dolar ce se adaoga la rezerva inseamna emisiune monetara suplimentara si, deci , un efort mai mare de sterilizare.

Dupa declaratiile guvernatorului BNR , se doreste reducerea ratelor rezevelor minime obligatorii si exista in plan o varianta de compromis , si anume ca bancile comerciale sa cumpere titlurile de stat cu sumele care s-ar disponibiliza cu reducerea rezervelor. In perspectiva aderarii Romaniei la UE , BNR va deveni o componente a sistemului Bancii Centrale Europene , unde BCE este o banca de emisiune .

Scopul principal al politicii monetare in anul 2001 a fost controlul inflatiei , prin controlul bazei bugetare si agregatelor monetare.

In bugetul pentru 2002 , guvernul a luat in calcul o inflatie de 22% alaturi de o crestere economica de 3% si udeficit de cont current de 5,5%.

Se va continua politica de sterilizare a excesului de masa monetara , prin mecanismul atragerii de depozite de catre BNR de la bancile comerciale si prin sistemul rezervelor minime obligatorii.

Apare ca un factor esential , in politica BNR , reducerea inflatiei de la un an la altul pentru a reda increderea in moneda nationala .

Un rol important in indeplinirea obiectivului propus il vor avea politica cursului de schimb si a venitului populatiei.

Oricum trbuie tinut cont de mentinerea unui echilibru , deoarece deflatia poate avea efecte nedorite in cazul in care inregistreaza valori ridicate.Exemplul Turciei , ce anecesitat interventia organismelor internationale , este elocvent in acest sens .

In rest , nu putem afirma decat ca acolo unde exista economie de piata exista si inflatie , iar controlul inflatiei se gaseste pe agenda executivului , atat in tarile dezvoltate cat si in cele cu probleme economice.

Desi Banca Nationala a luat destule masuri in ultimul timp de revigorare a monedei nationale ( inclusiv apropiata introducere a leului greu ) nu putem trece cu vederea criza pe care a traversat-o in ultimii 12 ani moneda noastra nationala . de aceea in continuare vom analiza politica BNR in legatura cu leul romanesc , politica uneori dezastroasa plina de gafe si greseli ale unor oameni care in mod normal nu aveau voie sa aiba putere de decizie in cadrul bancii de emisiune din cauza lipsei de pregatire in domeniu sau a relei credinte ( a se intelege aici iclusiv dorinta lor de imbogatire).

3.3 Dimensiunile deteriorarii cursului de schimb al monedei nationale

Legea nr. 101 / 1998 , privind statutul Bancii Nationale a Romaniei prevede ca : »obiectivul fundamental al Bancii Nationale a Romaniei este asigurarea stabilitatii monedei nationale , pentru a contribui la stabilitatea preturilor. »

Si totusi « leul reprezenta fata de dolar 0, 06944 in 1989 , 0 , 00039 in 1995 si numai 0 , 00004 in 2000 nemaifiind decat putin pana la 0. »

Prabusirea monedei continua si in prezent , e drept cu o intensitate mult mai scazuta, BNR intentionand ca in 2003 sa introduca leul greu.

Cursul de schimb al monedei nationale reprezinta un indicator sintetic , a carui evolutie se afla intr-o stransa interdependenta cu deteriorarea pe care acunoscut-o economia romaneasca in ultimul deceniu al secoluluim al XX- lea .

Asa cum se stie , problema instabilitatii monetare a aparut in anii ’70 cand s-a trecut de la cursurile valutare fixe , la flotarea acestor cursuri.un moment important in aceasta evolutie l-a constituit anul 1968, cand piata aurului a fost subdivizata in cea oficiala rezervata autoritatilor monetare si cea libera , care revenea investitorilor privati.

Trebuie mentionat insa ca , dupa o perioada relativ scurta , in care flotarea a fost realmente libera , statele , in principiu bancile centrale , au cautat si au gasit solutii de interventie pentru a apara monedele de fluctuatiile considerabile.

Academicianul Constantin Kiritescu ,considera ca : «   In anul 1979 ,statele din Europa Occidentala s-au intors la principiile generale dela Bretton Woods ,bineinteles sub alta forma. In acel an a fost creat Sistemul Monetar European(SME) care a avut ca obictiv principal stabilitatea cursurilor valutare in cadrul unor limite negociate de flotare .”

In Romania dupa 1989 cursul de schimb leu / dolar era in tara noastra in mod oficial la sfarsitul anului 1989 , de circa 15 lei pe USD . Dupa alte surse ar fi fost de circa 33-34 lei / USD , curs existent in 1990.

Teoretic , factorii cu impact deosebit asupra cursului de schimb al monedei nationale sunt : rata inflatiei , pozitia si dimensiunea soldului balantei comerciale si al balantei de plati externe, precum si rata dobanzii.In practica exista si alti factori economici si psihologici care pot sa contribuie la prabusirea unei monede , mai ales atunci cand bancile centrale nu intervin sau intervin intr-un mod necorespunzator.

In ceea ce priveste raportul dintre inflatie si cursul de schimb monetar, relatia poate fi si inversa , in esnsul ca si cursul de schimb poate fi o entitate care sa determine inflatia interna prin intermediul preturilor importate .

Daca se analizeaza cronologia schimbarilor celor doua entitati : inflatie , curs de schimb al leului fata de dolar se observa , ca de regula ultimul devanseaza in timp inflatia . Succesiunea cronologica este totusi o dovada , fie si partiala a faptului ca scaderea catastrofala a cursului de schimb al leului , a contriduit la cresterea inflatiei . In orice caz , procesul inflationist a primit impulsuri dinspre cursul de schimb al leului in scadere continua .

Specialistii de la FMI imbratiseaza aceeasi idee , aratand in studiul din ianuarie 2001 ca : ‘’ preturile de consum sunt foarte sensibile la miscarile cursului de schimb , desi cu o anumita intarziere . Deprecierea mare de la sfarsitul lui 1998 si inceputul lui 1999 , pare a fi contribuit la atingerea graduala a varfului de inflatie din 1999 ’’ .

Paradoxal este si faptul ca intr-un studiu elaborat de BNR in 1992 se arata :, ‘’categoric , deprecierea competitiva a monedei nationale nu poate fi acceptata ca o solutie permanenta , datorita efectelor pe care perpetuarea ei le are asupra mentinerii presiunilor inflationiste din economie ‘’ .Nuse stie de ce in anii urmatori BNR a renuntat la aceste idei corecte din punct de vedere al deprecierii monedei nationale .

Variatia cursului de schimb a leului fata de dolar in perioada 1990 – 2000

Tabel Nr. 9

Indepartarea agentilor economici si a majoritatii populatiei de moneda nationala

Depreciera continua a leului , incurajata de rata inalta a dobanzilor a stimulat indepartarea agentilor economici si populatiei de moneda nationala .

Depreciera continua face ca o serie de agenti economici si a unei bune parti din populatie sa considere detinerea de lei neavantajoase si aducatoare de pierderi .

Ca sa previna riscul deprecierii activelor in lei , populatia si firmele si-au indreptatv atentia catre plasamentele in valuta .

La debutul dobanzilor inalte oficialitatile BNR anuntau o apropiere a agentilor economici si , in general , a populatiei de moneda nationala . In realitate aceste rate inalte au indepartat publicul de lei , increderea fiind cat se poate de reduasa . Astfel , creditul in lei ca pondere in total credite interne, scade de la 100% in 1991 si 67% in 1995 la 24% in 1999, iare creditul in valuta creste de la o valoare de 4% in 1991 la 44% in 1994 , este evident ca tot mai multi deponenti si-au indreptat atentia catre monede sigure preferabile monedei nationale aflata in cadere .

Agentii economici s-au orientat din ce in ce mai mult catre creditele in valuta cu dobanzi la nivelul suportabilului economic 5 – 10 % ( asa cum rezulta din tabelul Nr.16) .

Aceasta tendinta a fost accentuata si de faptul ca bancile romanesti , avand in vedere mediul inflationist care actionau , au practicat dobanzi variabile ce se modificau rapid de la o luna la alta . Firmele si populatia au preferat stabilitatea creditelor in valuta in schimbul riscurilor pe care le presupuneau cele in lei.

Acest aspect este evidentiat in cele doua tabele de mai jos :

Evolutia depozitelor in valuta ale rezidentilor in perioada 1990 – 2000

Tabel nr.16

Sursa : Raportul anual BNR 1999

Evolutia creditului in valuta

Tabel Nr 17.

Sursa : Raportul anual BNR 1999

3.4 Constrângerea externă factor determinant al conduitei politicii monetare în deceniul 1990 – 2000

Statul român a înregistrat la sfârșitul anului 1989 un sold creditor de peste 2 miliarde de dolari, rezultați din plata anticipată a datoriei externe , pe de o parte , iar pe de altă parte , din acordarea de credite unor țări considerate apropiate precum Irak , Siria ,Egipt , Angola , Cuba , Mozambic.Apoi în cursul anului 1990 s-a promovat o politică de compensare – redistribuirea avuției acumulate , anul încheindu-se cu un sold debitor de circa 2 milioane de dolari.( vezi tabelul nr. 18).

In aceste condiții și dată fiind fragilitatea contului curent al balanței de plăți a existat un motiv serios pentru autoritățile române de a cere BNR echilibrarea deficitului extern prin deprecierea chiar mai accentuată decât inflația , depreciere în termeni reali , a leului ( vezi tabelul nr. 19). Bakeierea între două obiective : cel intern , de inflație ,respectiv cel extern , de cont curent , a împiedicat Banca Națională să atingă obiectivul dezinflației rapide .La aceasta s-au adăogat rigiditățile economiei reale ,ritmul lent al restructurării și privatizării etc.

O soluție pentru a scăpa de constrângerea externă ar fi constituit-o privatizarea rapidă cu investitori străini și o atragere a investițiilor străine directe .Țări precum Ungaria sau Estonia au procedat astfel , rezultatul fiind o apreciere în termeni reali a monedelor lor ,ceea ce a permis o reducere rapidă a inflației ( vezi tabelul nr. 20).În România decizia de a invita capitalul străin s-a luat târziu iar evenimentele din 1997, 1998 și 1999 ( criza din Asia , criza din Rusia și strategia burden sharing a FMI ) nu au ajutat nici ele .

Drept urmare România a rămas singura țară candidată care în ultimii ani a continuat politica de depreciere în termeni reali a monedei naționale cu consecințe inflaționiste.În toate celelalte țări candidate la aderare , politica de apreciere în termeni reali a fost evidentă în primii ani ai tranziției fapt ce a dus la o dezinflație mai rapidă.De-abia după ce fenomenul inflaționist a fost pus sub control , a început să fie acordată atenție și contului curent ( vezi tabelul nr. 21 ).

Rezerva valutară a României după 1989 Deprecierea cursului de schimb si

rata inflatiei dupa 1989

Tabel Nr. 18 Tabel Nr. 19

Sursa :Raportul anual BNR 2000

Sursa :Raportul anual BNR 2000

Investițiile străine in Europa de Est

Tabel Nr.20

Sursa : Raportul anual al FMI – 2000

Rata inflatiei (RI) si Deprecierea cursului de schimb(DCS)

Tabel Nr .21

Sursa : Raportul anual al FMI – 2000

*** Concluzii

1. Dimensiunea financiar- bancară a procesului integrării euroatlantice a României în viziunea guvernatorului BNR – Mugur Isărescu

În viziunea lui lui Mugur Isărescu , de doi ani de zile România pune în practică o strategie economică pe termen lung , agreată pe plan intern de toate partidele politice parlamentare , de sindicate , de patronate și de reprezentanții societății civile , având ca obiectiv realizarea pâna la orizontul anului 2004-2005 a unei economii de piață total funcționale compatibilă cu standardele Uniunii Europene – deci și cu standardele NATO. Strategia a fost agreată de standardele comunitare , cu care de fapt a fost negociată , de organismele financiare internaționale , care veghează asupra regulilor de funcționare ale economiei de piață pe plan mondial , iar punerea în practică se face prin conlucrarea cu acestea prin planuri de acțiune specifice fiecărui guvern .

Domnia – sa a ales zece caracteristici ale activelor construite și consolidate în prezent , ca bază a edificiului economiei de piață funcționale la orizontul anilor 2004 – 2005.

S-a obținut o continuitate și o coerență mai mare dovedite de anul 2001 în aplicarea reformei , în aplicarea strategiei economice pe termen mediu și continuitatea în atingerea unor parametrii economici mai buni : inflație în scădere , creștere economică mai mare etc ;

Îndreptarea către un sistem fiscal modern , deși încă mai există birocrație și lipsă de eficiență , dar în evident proces de schimbare și modernizare

Menținerea deficitului bugetar în jurul a 3 % deși nevoile de finanțare ale economiei sunt mari , ca și ale societății de altfel , totuși este necesară menținerea lui în aceste limite oricât de mari ar fi dificultățile

Menținerea sub control a datoriei publice . În ciuda nevoilor mari de finanțare , probabil și datorită limitării posibilității României de a se finanța , datoria publică a României este în jur de 30 % din PIB, adică jumătate din limita pe care o prevede tratatul de la Maastricht . În strategia economică pe termen mediu se prevăzuse o creștere a acesteia ceva mai rapidă decât creșterea economică , în așa fel încât ponderea datoriei publice în PIB internă și externă să ajungă la 35%.

O conectare la regulile financiare internaționale și la piețele internaționale de capital. România participă activ pe pietele internaționale de capital de unde se speră că prin creșterea de credibilitate ,sa se obțină resurse ieftine cu care s-ar accelera procesul de modernizare a instituțiilor și economiei românești ;

Respectarea regulilor financiare și ale jocului financiar internațional;

Asanarea cu mari cheltuieli a sistemului bancar din România , s-au adoptat în proporție de 90% principiile Acordului de la Basel privind sistemul financiar bancar și supravegherea financiar bancară;

Liberalizarea treptată a fluxurilor de capital ;

România este în prezent o țară co o creștere economică sustenabilă. Se păstrează echilibrul macroeconomic. Singura problemă este inflația;

A fost consolidată independența Băncii Naționale , pe această bază a credibilității ei .

Prin aceasta se înțelege o conlucrare serioasă , responsabilă cu guvernul.Banca centrală este centrul sistemului bancar , iar sistemul financiar bancar este centrul economiei de piață , centrul instituțional.

Câstigarea credibilității

Guvernatorul BNR , s-a referit apoi la costurile aderării.Bineînțeles credibilitatea și soliditatea sistemului financiar – bancar se reflectă în aceste costuri . Ele au atins un vârf în 1999. Deși datoria publică este redusă , 30% din PIB , costurile de finanțare ale acestei datorii au ajuns în 1999, la aproape 6 % din PIB , un procent din PIB însemnând 4 milioane dolari .Aceste costuri mai pot să scadă însă mai puțin de 3 %. În prezent sunt de aproape 4% dar și aici se mai pot face economisiri. Prin eforturi în acest sens ale BNR , guvernului si ministerului finanțelor , prin economisire la dobânzi putem să asigurăm un spor la cheltuielile militare fără ca în bugetul de stat acest lucru să însemne reducerea cheltuielilor cu educația , sănătatea etc. Acest efort este unul de câștigare a credibilității.

Reducerea generală a inflației și riscului de schimb

Mugur isărescu a subliniat că s-a optat pentru reducerea gradulaă a inflației, dar s-ar fi preferat probabil , o reducere mai rapidă . O reducere graduală a inflației înseamnă din nou continuitate , seriozitate în politici economice si mai ales concurenței . Inflația nu este numai un fenomen monetar. Ea depinde de foarte factori pentru a fi dată înapoi .

In legătură cu tema cursului de schimb , în exprimarea sa s-a arătat că Banca Națională se concentrează în prezent mai mult pentru combaterea inflației și-n acest sens există mai multă stabilitate a cursului de schimb. O depreciere nominală sub rata inflației ajută la temperarea acesteia . Dar pentru asta Banca Națională trebuie să se degajeze total de obiectul de a corecta balanța de plăți. De aceea este salutară hotărârea prin care guvernul păstrează deficitul fiscal în limitele convenite . Este dureros dar este un angajament de coerență pentru ca politica monetară să se adreseze mai mult reducerii inflației , iar problemele balanței de plăți să fie ținute sub control cu alte instrumente.

Recăpătarea încrederii în sistemul în sistemul bancar

Isărescu a apreciat faptul ca s-a evitat o criză de sistem in 1998 si 1999 iar acum suntem într-o perioadă de recăpătare a încrederii . O etepă dificilă fiindcă persistă încă elemente de neîncredere , confuzii de tipul că, orice ieșire a unei bănci mai mici din sistem înseamnă o problemă pentru supraveghere ,dar încrederea se recapătă încă de pe acum , dovadă fiind creșterea economisirilor în băncile românești cu peste 20% în 2001.

O dovadă caracteristică : nu avem bănci foarte multe dar ele au devenit din ce în ce mai eficiente , inclusiv că jumătate din activele băncilor din România aparțin unor bănci cu capitaluri străine. Băncile care au adus nu numai capitaluri ăn România dar și tehnologie și performanță , o închidere în mai mare măsură a activităților către public și către calitatea serviciilor financiare, și în ultimul rând au adus prestigiu numelui lor.

O altă caracteristică este că intermedierea bancară este încă scăzută sub 10% din PIB , una dintre cele mai scăzute din Europa de Est , desigur și ca efect al curățirii sistemului bancar de credite neperformante .

2. Banca Națională și sistemul bancar vor fi compatibile cu criteriile aderării la Uniunea Europeană până în 2004

În cadrul conferinței de aderare România –UE la nivelul de negociatori șefi ce a avut loc la sfârșitul lunii iunie 2002 a fost deschis , și totodată închis capitolul 11 : Uniunea Economică și monetară .Documentul în cuprinsul căruia este prezentată poziția României față de acest capitol de negociere este structurat pe următoarele domenii :

coordonarea reformelor economice

politica fiscală

politica monetară

cursul de schimb

Banca Națională că operartivitatea dovedită în deschiderea și închiderea provizorie a acestui capitol arată nu numai cosistența angajamentelor asumate de țara noastră , ci și încrederea partenerului comunitar în traseul parcurs până în prezent și în calendarul desfășurării negocierilor în acest domeniu .

România s-a angajat să adopte acquis-ul comunitar până la data propusă de aderare la UE . Deși temenul final de aderare este 1 ianuarie 2007 , în privința armonizării prevederilor referitoare la independența BNR, eliminarea finalizării directe a deficitelor finale a trezoreriei de către banca centrală și a accesului privilegiat al instituțiilor publice la resursele instituțiilor financiare care în momentul de față nu sunt încă pe deplin acomodate legislației europene, scadența este stabilită pentru anul 2004.Faptul arată tocmai importanța deosebită a acestui capitol. De asemenea s-a convenit că euro va fi moneda de referință pentru cursul de schimb al monedei naționale până la cel târziu 31 decembrie 2004.

Până la sfârșitul lui 2004 vor fi adoptate conform calendarului convenit toate modificările legislative menite să facă BNR și instituțiilem bancare compatibile cu criteriile Uniunii Europene. Acest lucru presupune direcționarea rolului primordial al băncii centrale și anume stabilirea prețurilor în concordanță cu prevederile tratatului Uniunii Economice și Monetare cât și cu statutul Băncii Central Europene .De asemenea se mai prevede îmbunătățirea legislației bancare în vederea întăririi independenței Băncii Naționale a României și a eficienței sistemului bancar românesc potrivit standardelor europene .

Referitor la indepența BNR obictiv cardinal în cadrul negocierilor , reamintim că aceasta a început să devină realitate încă din prima etapă a reformării sistemului bancar prin aplicarea prevederilor cuprinse în pachetul de legi bancare din 1991 .Ulterior noul statut al BNR a adoptat prin legea 101 per 1998 , a condus la afirmarea independenței băncii centrale .

Tara noastră a deschis deja 26 de capitole de negociere dintre care 12 au fost închise provizoriu, și se preconizează ca până la sfârșitul anului 2002 să fie închise și alte patru capitole între care :libera circulație a serviciilor , la care BNR are o însemnată contribuție tehnică , astfel încât să asigure prelucrarea integrală a acquis-ului comunitar în domeniul serviciilor bancare până la finele lui 2004.

3. Asanarea sistemului bancar – o condiție a apropierii țărilor est europene de cele occidentale

Extinderea Uniunii Europene va avea loc peste doi sau trei ani când unele state central și est europene vor deveni membre cu drepturi depline a UE. Pentru a adera , țările candidate trebuie să facă o serie de modificări în mai multe domenii .

Reforma bancară nu a fost tocmai ușoară în est , pentru că băncile se aflau în proprietatea statului și nu existau piețe de capital .Cele mai multe state central și est europene au adoptat în cursul anilor 90 sistemul bancar universal . Problemele care au apărut în acest sector au fost destul de numeroase :

* volumul mare de credite neperformante

* licențe de funcționare acordate ușor unor bănci

* lipsa unui control eficient

* mai multă sau mai puțină corupție în funcție de țară

Asanarea sistemului bancar a fost și rămâne deosebit de costisitoare.Ungaria de exemplu a cheltuit peste 10% din PIB pentru asanarea sistemului său bancar iar în Slovacia 12%.Ultimul deceniu a dovedit că soluția cheie pentru restructurare de succes a fost deschiderea rapidă a sectorului pentru investitorilor străini , cu ajutorul cărora băncile au putut fi privatizate și s-a putut asigura un transfer absolut de know – how și management .

In medie 60% din activele bancare din Europa Centrală si de Est sunt în proprietatea unor investitori străini , în Bulgaria de exemplu această cifră urcă la 80%. Însă în pofida unor mari progrese mai sunt încă destule de făcut. Funcția de bază a acestui sector este aceea de atragere de fonduri în sectorul particular . Conform unui studiu realizat Institutul de Cercetări al Băncii Germane , creditele acordate sectorului privat de către sistemul bancar din țările central și est europene este de doar 27% din PIB , în timp ce la țările din cadrul Uniunii Europene de 91 % din PIB.

Există multe motive care explică aceste diferențe .Din cauza experienței acumulate în ultimii ani băncile au fost foarte prudente în acordarea de credite firmelor particulare iar frecventele controale ale autorităților și impunerea unor noi reglementări pentru siguranța bancară , au avut un efect negativ asupra acordării de credite .

Un alt motiv este mentalitatea cetățenilor din est care depun la bănci mult mai puțin din economiile lor decât occidentalii.Conform Băncii Germane cea mai mare parte din bani este pusă la saltea sau se scurg spre alte cheltuieli .Acest fenomen care afectează funcționarea eficientă a sectorului bancar este unul dintre mecanismele prin care mentalitatea societăților central și est europene ridică bariere în calea apropierii economice de occident.