INTRODUCERE ……………………………………………………………. CAPITOLUL I CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE… [615868]

STRUCTURA LICENTA

INTRODUCERE …………………………………………………………….
CAPITOLUL I
CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE:
MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE TEHNOLOGICA

CAPITOLUL II
PODGORIA ȘTEFĂNEȘTI
2.1. Descrierea conditiilor pedoclimatice
2.2. Studii și cercetări
CAPITOLUL III
METODE DE CERCETARE APLICATE ȘI MATERIAL BIOLOGIC
3.1. Scopul și obiectivele cercet ărilor
3.2. Metode de cercetare aplicate
3.3. Materialul biologic utilizat în cadrul cercetărilor
3.3.1 Descrierea ampelografică a soiului
3.3.2. Descrierea ampelografică a soiului
3.4. Aspecte generale privind condițiile experimentale
3.5. Analiza și prelucrarea datelor experimentale
CAPITOLUL IV
REZULTATE ȘI DISCUȚII
4.1. Rezultate privind
4.2. Rezultate privind
4.3. Rezultate privind
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXA I Lista figurilor
ANEXA II Lista tabelelor

INTRODUCERE

Vița de vie este una din cele mai vechi plante de cultură, și a luat naștere cu
aproximativ 4000 de ani î.H. Cultivatorii timpuri , au adunat strugurii sălbatici
datorită caracteristicilor lor nutriționale și medicinal e.
Apariția specie Vitis silvestris este identificată în urmă cu aproximativ 7000
de ani î. H, sub aspectul unei liane în pădurile Armeniei, Cucaz, Marea Caspică,
Europa, Asia Centrală și întregul bazin mediteranean. Amprentele și semințele de
viță sălbatică au fost semnalate nu doar în Europa ci și în Liban, Egipt, Israel,
India etc,(Del Zan F. și colab.,2004)
Vița de vie a fost plantată pentru prim a dată în partea răsăriteană a Mării
Negre, mai exact în Transcaucazia, pe teritoriile ce aparțin Georgiei, Armeniei.
În ța ra noastră, vița de vie a fost cul tivată încă din anul 3000 î.H în timpul
neoliticului mijlociu. Pe perioada dominației romane asu pra Daciei, cultivarea
viței de vie a avut din nou o largă răspândire.
Datorită romanilor, în Dacia cultura viței de vie a avut parte de o extindere
amplă fiind introduse soiuri noi și unelte mai perfecționate, precum vasele
(călcătoarele) din trunchi de lemn pentru călcatul strugurilor și teascurile de mare
capacitate cu bârnă orizontală și șurub.
Viticultura, încă din perioada Evului M ediu, s -a extins cu precădere în
centre viticole renumite și podgorii remarcate prin calitatea vinurilor obținute. În
România viticultura a avut parte de transformări prin distrugerea culturilor viticole
provocate de filoxeră. Pentr u prima dată a fost descoperită în țara noastră la Ar ad,

în anul 1980 (Mihalca Al., 2007 ), ulterior, după patru ani s -a răspândit fulgerător în
Prahova , ducând la disp ariția soiurilor tradiționale pentru vin.
Datorită aceste i invazii de filoxeră, guvernul a instaurat o comisie superioară
de cercetare a filoxerei , al carei rol era protejarea viilor sănătoase și în 1985 s -a
votat o lege pentru com baterea acestei boli.
Pentru a putea fi reclădite viile, în urma atacului filoxerei, a fost nevoie în
primă fază de importul vițelor altoite, apoi ulterior au fost folosite vițe obținute în
pepinierele autohtone (Cotea V.D. și cola b., 2000).
Pentru a putea spori viticultura ca știință și inginerie, s -au căutat mai multe
date din gama altor științe: biologie, ingineria mediului, mașinilor, echipamentelor
și utilajelor, economie agrară, îmbunătațiri funciare, agrochimie, pedologie.
Viticultura beneficia ză de un impuls și o finanțare pentru asigurarea
exploatațiilor viticole precum și de calitatea produselor acestora .
Reprezintă un domeniu eficace din punct de vedere:
– Protecția mediului
– Industria cosmetică și farmaceutică
– Rol important în alimentație
– Impact social și economic al practicării viticulturii
Cercetările s -au realizat pe patru soiuri de vită de vie destinate consumului în stare
proaspătă ( soiuri de masă), analiza fiind realizată INCDBH Ștefănești.
Soiurile cercetate sunt:
– Fetească Albă
– Fetească Regală

– Fetească Neagră
– Cabernet Sauvignon

CAPITOLUL I

CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE:
MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE TEHNOLOGICĂ

Rădacina, reprezintă organul vegetativ important de care depinde prinderea în
sol, forța de creștere, calitatea , randamentul productiv, longevitatea și regularitatea
recoltelor în plantație .

1.1 MORFOLOGIE

Vița de vie, posedă un sistem radicular care explorează o capacitate mare de
sol, datorită spațiului nutritiv oferit de a dâncimea profilului de sol dar ș i de
repartizarea acestora prin distanțe de plantare. Rădăcina la vițele europene poate
atinge lungimea de 4-8 m, pe când la speciile americane lungimea poate ajunge la
6-15 m, iar la vița d in flora spontană (Vitis silvestris) este de 8 -25 m. Diametru
rădăcinilor la vița europeană poate să ajungă la 3 -6 cm, vița americană la 6 -10
cm, iar la Vitis silvestris posedă o grosime de 10 -15 cm (Deju, 2010). Lungimea și
capacitatea de pătrundere în sol la adâncimi mari duce la o valorificare în condiții
optime a terenurilor nisipoase care au o fertilitate scăzută și mărește rezistență la
secetă.
Existând mai multe moduri de a produce materialului săditor viticol, vița de
vie, se împarte după or igine în rădăcini embrionare și rădăcini adventive care au
rol în absorbția apei și a sărurilor minerale.

Rădăciniele embrionare sunt prezente la vițele obținute din semințe, care
provin din radicula embrionului . Prin germinația seminței din rădăcinița
embrionului ia naștere o singură rădăcină, reprezentând primul organ care apare în
timpul germinației și este cunoscut sub denumirea de rădăcină principală cu o
simetrie radiară, geotrop ism pozitiv și formă cilindrică (Christina Nack 2012).

Sistem radicular la vița obținută din sămânță
(după Dejeu L., 2010)

Pe această rădăcină principală apar formațiuni laterale de ordinal I care poartă
denumirea de rădăcini secundare , acestea la rândul lor, dau naștere, unor
ramificații de ordiul al -II-lea, care cresc aproape orizontal și nu posedă geo tropism
prin ramificări successive, urmează cea de ordinul al -III-lea cu o creștere lentă și
subțire . Dispunerea radicelelor pe rădăcina principal ă se realizează pe trei, patru
sau cinci rânduri logitudinale ținând de numărul fascicolelor lemnoase din
interiorul cilindrului central.
Vițele care prezintă sistem radicular provenit din rădăcini embrionare prezintă
între rădăcină și tulpină o firmațiune particulară care face trecerea între cele două
părți și p oartă denumirea de colet. Acest a poate sa depățească grosimea rădăcinii
principale de până la două ori (Popescu Gh. Cristian, 2015).

Rădăcinile adventive sunt întălnite adesea la vițele care se înmulțesc pe cale
vegetativă, acestea apar pe fragmente de tulpină, respectiv butași , marcote,
explant. Ele își au originea în stratul rizogen care poartă denumirea de periciclu ,
care apare de regulă, în dreptul nodurilor, iar în condiții favorabile ele pot apărea și
la nivelul int ernodii lor.
Pornirea direct ă a rădăcinilor din tulpină și anume butași sau marcote s unt
cunoscute sub denumirea de rădăcini adventive principale, care ulterior ramifică și
dau naștere la rădăcini de ordinul II (secundare).

A B
Rădăcini embrionare Rădăcini adventive
(Liviu Coriolan Dejeu, 2010)
În funcție de locul unde se prinde pe butaș, când acesta deține mai mul te
noduri, rădăcinile adventive sunt distribuite pe mai multe eta je. Dispunerea
acestora poate să fie superioară sau inferioară, își au originea la polul morfologic
inferior al butașului, fiind urmate de cele mijlocii, care se formează la nodurile de
pe butuc situate la mijlocul acestuia, iar rădăcinile superficiale se grupează la
nodurile din partea superioară a butucului , dacă d upă formarea capului butucului s e
formează radăcini superioare (rădăcini de rouă), acestea se vor elimina la
operațiune de copcit ( Popescu G h. Cristian, 2015 ).
Vițele care s -au format din butași cu un sigur nod, rădăcinile adventive
principale vor fi prezente doar într -un singur etaj bazal.

Sistem ul radicular cu ramificații Sistemul radicular cu ramificații
dispuse într-un singur etaj la dispuse în mai multe etaje.
vița obținuă din butaș scurt de
un nod.
(Ștefan Oprea, 1995)

Acest proces de alcătuire al rădăcinilor adventive stă sub influența unor factori
princ ipali și anume:
✓ factori genetici – specia, soiul;
✓ factori bio logici – metoda de înmulțire, vâ rsta;
✓ factori ecologici – temperatura, umiditatea, nivelul pânzei freatice;
✓ factori agrotehnici – lucrările adânci și superficiale ale solului, drenarea, irigarea,
aplicarea îngrășămintelor și a amendamentelor, tăierile de fructificare.
Pentru început acestea prezintă o culoare albă, care ulterior devine brun -cenușie
cu infiltraț ii de roșcat spre gălbui, în funcție de vârsta plantei și de soiul din care
face parte (Liviu Dejeu. 2006).

Sistemul radicular embrionar prezintă o dezvoltare si o longevitate mai
puternică decâ t sistemul radicular adventiv , deși înmulțirea prin semințe a viței de
vie nu este practicată pentru înființarea plantațiilor viticole, deoarece nu își
păstrează caracteristicile.
Rădăcina este alcătuită din numeroase tipuri de celule, regiuni și țesuturi,
acestea având trăsături diferite asupra structurii și funcți ile lor (Jackson, 2014).
Rădăcina are capacitatea să îndeplinească următoarele funcții:
➢ fixarea sau susținerea plantei în sol, pentru fixarea întrgii plante în sol se ține cont
de numarul, lungimea și vigoarea rădăcinilor;
➢ prin prezența perisorilor absorba nți se realizea ză absorbția apei și a sărurilor
minerale. Procesul depinde de o serie de factori precum: soiul, specia, vârsta
plantei, concentrația soluției solului, procesul de transpirație a plantei, măsurile
agrotehnice și condițiile de mediu;
➢ circulaț ia sevei brute spre partea aeriană a plante i se realizează cu ajutorul vaselor
lemnoase, iar transportul sevei elaborate de la partea aeriană catre rădăcină se
produce prin intermediul vaselor liberiene;
➢ dacă planta este vătămată în urma accidentelor climatice sau la efectuarea tăierilor
de într eținere , părțile aeriene se refac datorită depozitării substanțelor nutritive
care îndeplinește acest rol important. Această funcție are implicații asupra adaptării
plantelor la cond ițiile de mediu ( ger, secet ă), ( Dumitru I.C. 2008).
Pornin d de la vârf spre bază , de-a lungul rădăcinilor embrionare sau adventive
sunt întalnite următoarele zone (Popescu Gh. Cristian și D imitriu I.C.,2007) :
➢ piloriza : este cunoscută și sub denumirea de scufie, aflându -se în vârful rădăcinii;
prezintă o lungime de aroximativ 1 -3 mm, de culoare ve rde-gălbui și o formă
cilindrică, aceasta învelește vârful rădăcinii sub forma unui degetar, astfel
protejează țesuturile meristematice, sporind pătrunderea în sol a acesteia ;

➢ zona ne tedă: este așezată imediat după piloriză, prezintă o culoare albă ș i cu o
lungime de 2 -3 mm, având rol în c reșterea rădăcinilor în lungime;
➢ zona piliferă: acesta reprezintă locul în care se formează perișorii absorbanți,
prezentând o durată de viață de ap roximativ 10 -20 zile , prin care rădăcinile absorb
apa și sărurile minerale. Pe durata de creștere a rădăcinilor în lungime, perișorii
absorbanți apăruți primi vor muri și vor c ădea, fiind înlocuiți ulterior de alți i noi;
➢ zona aspră: este situată între zona piliferă și colet, fiind caracterizată de o scoarță
suberificată și prezentând un aspect rugos, datorită formării perișorilor de absorbție
care au murit lasând cicatrice.
Ramificarea și direcția pătrunderii rădăciniilor în sol se produc e în moduri
diferite cum ar fi o poziționare orizontală situate între 25 și 85 cm , altele pot avea o
direcție oblică și ultima categorie de orientare poate fi apropiată de direcția
verticală , acestea pot pătrunde în sol până la o adâncime de 1,5 -7m .
În funcție de unghiul pe care îl formează cu orientarea rădăcinilor verticale,
acesta este cunoscut sub denumirea de unghi geotropic. Rădăcinile se pot clasifica
în trei mari categori, în funcție de unghiul geotropic și valorile sale: rădăcini
pivotante ( ung hiul geotropic este de aproximativ 20o); rădăcini oblice (unghiul
geotropic este de aproximativ 50o); rădăcini trasante (unghiul geotropic este de
aproximativ 75 -80o), ( O șloveanu M. și colab.1980).

2.1 ANATOMIE
Vița de vie prezintă o structură deosebită de la o periferie morfologică la
alta. Apexul rădăcini este alcătuit din celule inițiale repartizate în trei etaje, pe
lângă derivatele celulelor inițiale care produc meristeme primare: dermato -calip –
trogen, periblem ș i plerom. Meristemul primord ial (protomeristem) a luat naștere
din celulele inițiale și derivatele acestora.
În urma difernțierii meristemelor primare, se formează țesuturile definitive:
dermato -calip – trogenul care dă naștere caliptrei și rizodermei; periblemul produce
scoarța și pleromul – cilindru central ( Popescu Gh. Cristian, 2015 ).
Celulele parenchimatice, sunt situate la nivelul zonei netede prezintă vacuole
mari dar și spații intercelulare, compun locul alungirii celulelor. Endodermul
alături de celulele rizodermei sunt în totalitate di ferențiate, iar vasele de lemn încă
nu au ajuns la o structură completă de formarte.
Structura primară poate fi evidențiată în cadru l unei rădăcini tiner e (de la 8
zile), de la exterior către interior în zona perilor absorbanți care prezintă 3
componente principale: rizoderma, scoarța și cilindru central.
Rizoderma se află la exterior și este alcătuită dintr -un unic strat de celule
mai mici, strâns lipit între ele, iar pereții fiind subțiri , unele celule din acestea se
alungesc către exterior, alcătuind perii absorbanții.
Alcătuirea sc oarței este realizată din 3 sub zone: exoderma (intercutis) ,
parechimul cortical și endodermă, această ocupând un volum mare.
Endoderma este formată dintr -un strat unic de celule, unit strânse între ele cu
pereții puțin î ngroșații și suberificați. După îndepărtare crustei rizodermei alătu ri
de perișori absorbanți rădacina va fi camuflată de exotermă , ea îndeplinește rol de
protec ție în zona aspră. Parenchimul este alcătuit din 8 – 10 straturi de celule mari,
acestea având un conținut mare de amidon, tanin etc., cu spații intercelulare.

Endoderma înfățișea ză ultimul strat al scoarței ca re prezintă celule parțial
suberificate.
Stelul sau cilindru central este format din periciclu, raze medulare fașcicule
conducă toare (vase lemnoase alternând cu vasele liberiene), măduvă. Către
exteriorul cilindrului central se situează periciclu acesta este alcătuit din 3 rânduri
de celule parench ematice. Acesta avâ nd funcție importantă în alcătuirea rădăcinilor
secundare. Datorita procesului de diferențiere ale celulelor periciclul ui situate în
dreptul fasciculelor lemnoase, se vo r forma radicelele, o porțiune din felogen și
cambiu, periciclu mai este cunoscut și sub denumirea de pericambiu s au de strat
rizogen .
Fașcicule le lebiriene au o dispoziție altern ativă cu vasele lemnoase imediat
sub periciclu, oscilând ca număr de la 2 la 9 și fiind separate între ele de raze
medulare, după primul an se a flă 4 fascicule lemn oase și 4 fascicule liberiene, iar
măduva se situea ză în partea centrală a rădă cinii . Acstea sunt compuse din tuburi
ciuruite placă ciuruită multiplă) fără celule ane xe (protofloiem). Fas ciculele
lemnoase sunt constituite din vase de lemn de tip i nelat și spiralat (protoxelem)
(C. Târdea și L.Dejeu.,1995).
Structura secundară apare odată cu îmbătrânirea rădăcini lor, fiind evidentă la
exterior prin s chimbarea culori în brun și o în groșare rapidă. Diametru se îngro așă
din cauza prezenței țesuturilor secundare care provin din despărțirea celor două
zone generatoare acestea find: cambiu și felogenu.
Felogenul compune către exterior suber secundar, iar căt re interior feloderm
sau scoarță secundară. Suberul, fero genul alături de feloderm formează perodermul
care camuflează țesuturile scoarței primare stârnind brumificare și chiar moartea
lor urmată de exfoliere .
Pentru prima dată, cambiu apare sub forma unei benzi sinuase,iar mai apoi
sub aspect circula r,care com pune spre interior le mn secundar , iar la exterior lemn

secundar, în urma activități i cambiului se detașează un fascicul colateral deschis
(libero -lemnos). Lemnul primar are o e xtindere centripetă este situat la nivelul
rezelor medulare (Martin T., 1968).
Vițele europene , la care întâlnim rădăcini proprii , sunt sensibile la filoxeră,
datorită înțepăt urilor produse pe suprafața lor se formează nodozități (răd ăcini de
hrănire) și tuberozități pe rădăcinile de schelet. Vițel e americane prezintă o
rezistenț ă mare la filox eră, deoarece se formează spre interior un strat de suber ca
răspuns la înțepăturile produse de aceasta, ermetinzând leziunile , în acelaș timp cu
acumularea unui conținut ridicat de amidon și tanină.
Metodelele de cercetare utili zate pentru arhitectonicii, local izării și
dimensiunii sistemului radicular sunt următoarele: metoda scheletului și metoda
profilului .
Prima metodă a scheletului constă în scoaterea tot ală o butucului de viță de
vie din spațiul său de nutriție, conform direcției de creștere și dezvoltare a
rădăcinilor pentru examinarea următoarelor:
➢ se analizează numărul și adâncimea la care se află rădăcinile verticale, orizontale ,
oblice;
➢ explorarea și gradul de ramificare a locului nu tritiv aflat între butuci și rândurile de
viță de vie;
➢ rădăcinile sunt repartizate pe un interval situat pe direcția rândurilor de viță de vie;
➢ diametrul rădăcinilor precum și lungimea acestora (Popescu GH.Cristian., 2015).
Următoarea metodă este cea a profilului care se ocupă cu studiul rădăcinilor,
aceasta presupune realizarea unui șanț cu pereții orientați vertical spre butuc care
ulterior a fost analizat și se are în observație adâncimea, diametru precum și modul
de ramificare a rădăcinilor.
Morlat ș i Jacquet (2003) la rândul l or efectuând aceasta metodă, în urma
rezultatelor obținute, au raportat că la n ivelul rădăcinilor de absorbție în plan

vertical au avut cel mai mare grad de acumulare și au reprezentat 73% – 98%, iar
pe plan orizontal au fost î nregistrate valor i cuprinse între 61% -98% (Cotea
Victoria și V.V. Cotea., 1996).

CAPITOLUL II

PODGORIA ȘTEFĂNEȘTI

Institutul a fost creat în anul 1959, fiind o secție hortiviticolă care aparținea
I.C.H.V., după o bună perioadă de activitate de cercetare vastă, aceasta și -a mărit
activitățiile atât în domeniul viticulturi cât și în vinificație, aducând un beneficiu
esențial la întărirea și ridicarea podgoriei Ștefănești – Argeș în breasla podgoriilor
țării.

Complexul de vinificație și -a încep ut activitatea în anul 1969, având în
dotare laboratoare cu aparatură de înaltă performanță. Ulterior în anul 1980, erau

deja cunoscuți sub denumirea de Stațiune de Cercetare și Producție Viti – Vinicolă
Ștefănești.
După opt ani mai târziu au creat un Com plex de ameliorare și înmulțire a
viței de vie, prin ajutorul unor instalați moderne, având rol de a obține material
biologic de înmulțire prin devirozarea și /sau cultură in vitro.
În cadrul reorganizării din anul 2004, acesta s -a creat Institutul Național de
Cercetare – Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură în urama Ordonaței de
Urgență nr. 78 /sept. 2003, completată de H.G.2113/24 nov.20
2.1. Descrierea condiț iilor pedoclimatice

Centrul viticol Ștefănești – Argeș din punct de vedere geografic, este situat la
24o56’ latitudine estică, 44o52’ latitudine nordică și având o altitudine de 345 m
față de nivelul Mării Negre.
Orografia terenului include versanți, cumpe ne, văi. Microrelieful este
caracterizat prin prezența terenurilor plane, cu numeroase inflexiuni, alunecări de
teren, prezența eroziuni de suprefață și rareori de adâncime.
În cadrul podgoriei Ștefănești sunt întâlnite numeroase soluri, atât în
așezările spontane cât și în cele care prezintă un profil deranjat, acestea au fost
antropizate prin diverse lucrări de uniformizare a versanțiilor și amenajare, din
cauza reliefului frământat, au fost repartizate în complexe de soluri.
În funcție de Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor (SRTS), realizat în
anul 2003 de către Institutu l de Cercetare pentru Pedologie și Agrichimie
București, această clasificare coincide cu cerințele cuprinse în cadrul World
Reference for Siol Resources.
Clasificarea acestora se relizează pe baza procesulu i genetic caracteristic și
orizonturilor diagnost ice în cadrul podgoriei Ștefănești , se regăsesc urmatoarele
clase și tipuri de soluri:

➢ clasa Protisoluri: Aluviosol și Regosol;
➢ clasa Umbrisoluri : Eutricambisol;
➢ clasa Luvisoluri: Preluvisol, Luvosol, Luvosol albic, Planosol;
➢ clasa Antrisoluri: Antrosol.
Aceste profile prezintă o dezvoltare foarte bună în adâncime, cu orizonturi
foarte bine despărțite pe profilul de sol, făcând excepție solurile: Aluviosol și
Regosol.
Importanța proceselor pedogenetice destinată fiecărei zone geografice din
țara noastră, au contribuit la influența evoluției și tipicitatea solurilor:
➢ eluvierea carbonațiilor din orizonturile superioare și depozitarea lor la adâncimi
foarte mari;
➢ migrarea argilei alături de sescvioxizilor de fier, mamgan din orinzonturile
superioare și așezarea lor în orizontul Bt (textural), sporind conținutul în argilă
coloidală.
Teritorul podgoriei Ștefănești, din punct de vedere climatic se află în
subordinea zonei a -II-a moderat călduroasă – semiumedă.
Radiația solară , are o importanță primordială pentru o serie de roluri
esențiale și procese fiziologice precum: respirația, transpirația, asimilația
clorofiliană, fructificarea și creșterea, calitatea recoltei. În luna iunie se
înregistrează intercepția luminii maxime, fiind în legătură cu fotoperiodismul
genului Vitis, ca plantă de zi lungă.
Intervalul de strălucire a soarelui, indică in tervalul de timp, din perioada
unei zile, câ nd soarele are o intensitate mare de s trălucire și se exprimă în ore și
zecimi de oră. În România s -au înregistrat valori mari de peste 2.300 de ore anuale,
aflate pe litoralui Mării Negre, iar cele mai mici valori au fost înregistrate la
altitudini de peste 2.500 m și cuprindeau valori de 1.6 00 de ore ( Rădulescu I.,
2007).

Datotită acestui factor se delimitează zonele f avorabile pentru cultura viței
de vie, el înfațișează energia termică, ca fiind principala sursă de căldură pe care
pământul o primește de la soare.
Temperatura optimă a aerului a fost estimat ă în funcție de fenofazele
principale astfel:
➢ dezmugurit: 10 – 25 oC;
➢ creșterea lăstarilor și a boabelor: 25 – 30 oC;
➢ maturarea strugurilor: 24 – 28 oC.
Vița de vie este o plantă cu pretenții m oderate față de temperatură, iar influența
acestuia este exercitată de suma gradelor de temperatură sau bilanțul termic, ca
urmare din însumarea temperaturilor pozitive zilnice din perioada de vegetație a
viți de vie (Popa Camelia și colab 2000).
Bilanț ul termic poate fi: util, când suma temperaturilor depășește 10oC, iar
global, în momentul când se iau în calcul toate valorile pozitive.
∑ot globală = suma temperaturilor medii zilnice pozitive .
∑ot activă = suma temperaturilor medii zilnice > 10oC.
∑ot utilă = reprezintă suma diferențelor dintre temperaturi le medii zilnice
>10oC și prag ul biologic de pornire în vegetație a viței de vie.
Mugurii de viței de vie aflați în perioada de repaus pot îngheța la temperaturi
cuprinse între -16oC….-18oC ( Cardina l, Perlette etc.) și la temperaturi cuprinse
între -22oC….-24oC soiurile Cabernet Sauvignon, Ferească N eagră.
Înghețarea părțiilor lastarilor mai tineri și a infloreșcenței se relizează la
temperaturi cuprinse între -0,2oC…-0,5oC, iar la -0,5oC….-0,7oC este afectată baza
lăstarilor precum și frunzele mature. La temperaturi de -4oC…-6oC înregistrate
toamna timpuriu aceste a duc la brumificarea peiliței boabelor și depreciere
calitativă a producției (Dejeu,2010).

Un alt factor important este umiditatea , care la rândul lui influențează prin
nivelul realizat de precipitații cazute și acumulate în sol ca regim hidric al solului
dar și prin cantitatea de vapori de apă care se află în aer sub formă de umiditate
relativă. La vița de vie este necesar un regi m de precipitații cuprins între 400 – 700
mm anual, a cesta fiind repartizat în funcț ie de prioa da de vegetație (1 aprilie – 30
septembrie), iar umiditatea aerului să fie de 50 – 80%.
Media multianuală în cadrul podg oriei Ștefănești, a fost înre gistrate valori
de 686 mm, prin urmare aceasta oferă un regim hidric optim pentru cultivare a viței
de vie în zonă (Tița I., 2009)

2.2. Studii și cercetări
Încă de la înființare I.N.C.D.B.H. s-au realizat cercetări și studii în scopul
obținerii unui material de înmulțire viticol de calitate superioară , respectând
legislația românească în coformitate cu cerințele impuse de EU și EPPO.
Această cercetare se baz ează pe verificarea stării de să nătate a plantelor de viță de
vie privind:
➢ crearea de material săditor pentru comercializare și uz propriu ;
➢ clone sau soiuri create noi de că tre amelioratori ;
➢ marialul să ditor să facă parte dintr -o gamă biologică inițială;
➢ să existe plantații de viță de vie mamă pentru producerea de noi indivizi.
În laboratoare se desfășoară mai multe a ctivități de cercetare privind:
➢ studii comparative ale viței de vie in vivo și in vitro, ale vițelor afectate și cele
sănătoase;
➢ virusurile, maladiile virale, se monitorizează în plantațiile tipice cu soiuri
autohtone;
➢ cu ajutorul electroterapiei și chimioterapie, se fac experimente pentru devirozarea
plantelor.

Cercetările care s -au desfășurat în cadrul Complexului de ameliorare și
înmulțire a viței de vie, aparținând I.N.C.D.B.H. au studiat următoarele domenii de
competențe:
➢ S-au realizat studii asupra soiurilor din sortimentul local și a celor care aparțin
sortimentului mondial, în vederea stabilirii va lorilor ameliorative dar și capacitatea
lor de adaptare în spațiu de cultură.
➢ Îmbunătățirea și redresarea patrimonului productiv , astfel au introdus în plantații
selecții clonale acestea având capacitatea de valorificare a condițiilor din arealul
specific fiecărei zone.
➢ Producerea de soiuri noi, acestea fiind destinate consumului în stare proaspătă
(struguri de masă), de calitate superioară : prezintă un potențial ridicat al producției,
epoca de maturare diferă de la un soi la altu l, prezintă o adaptare foarte bună la
condițiile de mediu, rezistență la boli, dăunători și ger.
Rezultatele în urma cercetării și studiilor efectuate în laboratorul de ameliorare:
➢ Prin desfășurarea acestor studii și cercetări în activ itatea de ameliorare și
selecții realizate pentru obținerea de noi clone, s -a finalizat prin omologarea a 10
noi clone, acestea prezintă adaptabilitate la condițiile de med iu din arealul viti col
Ștefănești: Pinot noir 3 Șt, Sauvignon 111 Șt, Cabernet Sauvignon 131 Șt, Fetească
Regală 7 Șt, Fetească Albă 97 Șt, Fetească Neagră 6 Șt, Muscat Ottonel 16 Șt,
Aligote 63 Șt, Chardonnay 15 Șt, Perlette 10 Șt.
➢ S-au realizat studii ș i cercetări pentru crearea de soiuri noi prin hibridarea
sexuată dirijată și au avut ca rezultat omologarea a 2 soiuri Argessis și Auriu de
Ștefănești.
În activitatea de laborator pentru î nmulțirea in vitro a speciilor horticole se
are în vedere un rol principal pentru perfecționarea tehnologiilor alternative
privind înmulțirea plantelor horticole.

Studiile și cercetările care s -au desfășurat în cadrul laboratorului de
înmulțire sunt:
➢ regenerarea in vitro din țesuturile meristematice la diferite p lante
horticole pentru obținerea unui material sănotos;
➢ verificarea și bre vetarea de noi substraturi de cultură a cărei compoziție
să valorifice potențialul de regenerare a plantelor vegetale;
➢ cercetări privind stabilirea unor procedee de înmulțire in vit ro la specii
dendrologice și horticole care prezintă un randament scăzut sau care nu
se pot înmulți pe cale clasică;
➢ producerea de butași la majoritatea plantelor horticole.
Rezultatele deosebite obținute în cadrul laboratorului de înmulțite in vitro au
fost realizate la următoarele specii: Rosa sp, Gypsophila paniculata, Fragaria sp,
Lavandula angustifolia, Santpaulia ionantha, Gloxinia hybrida, Eustoma
grandiflora, Rubus nigra, Gardenia jasminoides, Drosera rotundifolia, Sequoia
sempervirens, Cynara scolimus, Albizzia julibrissin, Magnolia soulangiana,
Petunia sp.
Cercetări și studii privind aspectele morfologice ale materialului Inițial de
înmulțire aparținând unor clone românești de viță de vie sub impactul condițiilor
de mediu.
Sera nucleu a fost creată datorită necesității de implementare pentru
gestionarea materialului de înmulțire viticol care face parte din categoria biologică
Material Inițial de Înmulțire.
În scopul comercializării și gestionări unui material genetic sănotos de
înmulțire vitic ol la nivelul cerințelor din Uniunea Europeană , se impun cerințe
stricte: păstrarea caracterelor ampelografice și culturale a soiurilor descrise de
ameliorator; trebuiesc respectate condițiile de izolare față de agenți i patogeni și

vectorii acestora; pentru o creștere și d ezvoltare trebuiesc asigurate co ndiții optime
pe toată perioada de conservare.
Conform exigențelor prevăzute, studiile acestei lucrări au avut următoarele
obiective:
➢ evaluarea pricipalelor caractere ampelografice la plantele mențin ute în sera
nucleu, în scopul asigurării unui material de înmulțire identic cu cel realizat
de ameliorator;
➢ evidențierea influenței condțiilor de cultură din sera nucleu asupra
dezvoltării și creșterii plantelor, oferind posibilitatea verificări cantitat ive și
calitative a materialului de înmulțire inițial.
Pentru realizarea obiectivelor prezentate anterior s -au efectuat: studii
ampelometrice și ampelografice la soiul Fetească Neagră c lonul 6 Șt; determinări
și observații privind dezmuguritul, maturarea coardelor, creșterea lăstarilor și a
frunzelor.
În cazul pri mului obiectiv urmărit s -au efectuat studii ampelografice asupra
soiului Fet ească Neagră acesta fiind obținut prin regenerare in vitro a apexurilor
meristematice obținute de la planta mamă supusă termoterapiei pentru devirozare.
După stabilirea culturilor in vitro, s -au realizat 4 loturi de vițe, selectate după 60,
90, 120, 150 zil de cultura in vitro. Plantele având o înrădăc inare in vitro,
fortificarea și aclimatizarea a fost realizată prin trans fer în cultură pe sol , având o
distanță de plantare de 40/50 cm, în anul 2004. Rezultatele obținute în anul 2008
au fost comparate cu cele din anu l 2005 și cu înregistrările ameliotatorului.
În sera nucleu când plantele erau în perioada se vegetație sa re alizat norm area
lăstarilor 1 -2 pe plantă în primul an de cultură pe sol și câte 3 -4 lăstari/ plntă
începând cu anu l 3, aceștia având o conducere v erticală cu ajutorul mijloacelor de
susținere.

Lucrările de îngrijire an uale au fost aplicate plantelor specifice acestui gen de
cultură: asigurarea umidității și aplicarea de tratamente fitosanitare pentru
combaterea bolilor criptogame și infecțiilor, întreținerea solului, înlăturarea
copililor.
Cercetăriile și studiile ampelometr ice efectuate soiului Ferea scă Neagră colnul
6 Șt a fost înregistrate încetinirea în creștere a lăstarilor, respectiv după 90 -100 de
zile de la dezmugurit.
Eșantioanele de frunze s -au efectuat în parale din fiecar e grup de plate
reprezntative pentru subculturile din cultura in vi tro III (60 zile), IV (90 zile),
V(120 zile), VI (150 zile), pe fenofaze.
S-au cercetat câte 2 lăstari / subcultură / soi , aceștia fiind aproximativ identici
ca perioadă de dezvoltare și s -au prelevat 10 frunze, situate între nodul 11 până la
nodul 15, dar și cele care sunt situate în intervalul cu ce a mai mică variabilitate a
formăr i frunzei.
Pentru a scoate în evidență diferențele dintre plantele obținute după un anumit
număr de subculturi, au urmat o serie de măsurători: suprafața foliară, lungimea
nervurilor princ ipale în scopul stabilirii rapo rturiilor, suma unghiurilor, ra portul
dintre distanțele sinusu rilor și lungimea nervurilor .
În urma cercetării, rezultatele obținute sunt asemănătoare cu cele prevazute în
literatura de specialitate care menționează că ritmul de acumulare a substanței
uscate este în creștere la începutul perioadei de vegetație și este de 80% acumulată
de frunze ș i scade ușor în timpul formării strugutilor.
Determinările realizate la soiurile luate în studiu au demonstrat că ritmul de
alcătuire al frunzelor este mai accentuat în perioada de vegetație și de asemenea
prezintă o creștere intensă a lăstarilor ( 3 -4 zile pentru apariția unei frunze) și are o
încetinire la sfârșitul peioadei de observație ( 6 -10 zile pentru apariția unei frunze).

Observațiile realizate au scos în evidență că frunele mai mari se găsesc pe
lăstarii principali cu 10 – 20 %, decăt la soiu rile cultivate în câmp. Lăstarii
provenoți din copili au o suprafață mai redusă comparativ cu situați pe lăstarii
principali.
Analizele biochimice s -au realizat pe fiecare fenofază de creștere inte nsă a
lăstarilor, în două perioade relevante din punct de vedere climatic s -au înregistrat: I
– în a doua decadă a lunii iunie au fost înregistrate temperaturi de 28 – 38oC la
nivelul substratului și în a -II-a decadă a lunii august, au arătat că temperatura
ridicată a dus la o fluctuație majoră în ceea ce prive ște conținutul în pigmenți
clorofilieni și carotenoizi.
Analizele efectuate la morfologia frunzelor mature arată o diferență destul de
pronunțată în ceea ce privește lobia, mărimea frunzei, pufozitate, dimensiunea
pețiolului.
Efectuarea analizei de ansambl u a măsurătorilor ampelografice și a
înregistrărilor privind principalele caractere ale materialului de înmulțire Inițial
aparținând clonei Fetească Neagră 6 Șt aflat în anul cinci de cultură în sera
izolator, a dus la o prima evaluare a gradului de stabil itate genetică a materialului
prin metoda devirozării:
➢ limbil frunzelor a fost de tip cuneo – cordiform și cuneo – tronconică,
aceste forme a fost întâlnite la plantele regenerate după 90 de zile și după 150 zile
de cultură in vitro, aflate în anul II de observații, fiind datorate plasticității
morfologice viței de vie;
➢ mărime frunzei a fost situată în grupe mijlocii și mari ( 246,92 – 301,57
cm2), fiind corelată cu vigoarea soiului și condițiile de cultură din sera
nucleu;
➢ cercetăriile vizuale efectuate asupra vițelor în intervalul celor 90 – 120
zile de la dezmugurit, au arătat că: la fiecare nod au apărut frunze; o

apariție normală a cârceilor în partea opusă frunzei, fără a se înregistra
modificări în repartizarea lor pe lăstar; suprafața limbului prezintă o
culoare verde , netedă și glabră; liziera fiind formată din dinți mari și
acuțiți, cu margine dreaptă prezentând o colorație vineție pe margine;
sinusul pețiolar a prezentat diferite forme liră, V sau U;
➢ rezultatele efectuate confir mă identitatea din punct de vedere
morfologic a plantelor obținute prin metoda devirozării la clona Fetească
Neagră 6 Șt cu a plantei mamă d e la care s -au prelevat explantele
(Adriana Bădulescu și colab, 2000).