Introducere…………………………………………………………………………………………………………… CAPITOLUL I…. [308166]

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………………………………………

CAPITOLUL I. REFERINȚE GEOGRAFICE……. 6

Capitolul 2: Componenta naturală………………………………………………………………………… 8

1. Așezarea, limitele și raporturile comunei cu spațiile adiacente……………………….. 8

2. Relieful microregiunii comunei Gîrbou ……………………………………………………… 10

2.1. Alcătuirea geologică și evoluția paleogeografică teritoriului…………….. 12

2.2. Trăsăturile reliefului…………………………………………………………………….. 12

2.3. Modelarea actuală……………………………………………………………………….. 19

3. Elementele climatice………………………………………………………………………………….22

3.1. Temperatura……………………………………………………………………………….. 23

3.2. Precipitațiile……………………………………………………………………………….. 26

3.3. Vântul………………………………………………………………………………………… 27

3.4. Fenomene de risc climatic……………………………………………………………. 28

3.5. Regionarea climatică…………………………………………………………………… 29

4. Elementele hidrografice…………………………………………………………………………….. 30

4.1. Râurile……………………………………………………………………………………….. 30

4.2. Apele subterane…………………………………………………………………………… 35

5. Elementele biopedogeografice……………………………………………………………………. 35

5.1. Componenta vegetală…………………………………………………………………… 35

5.2. Componenta faunistică…………………………………………………………………. 39

5.3. Componenta edafică (solul)…….. ……….. ……………………………………….. 39

Capitolul 3: Componenta antropică……………………………………………………………………….. 42

1. [anonimizat]-istorice………………………………………………………… 42

2. Oameni de seamă ai comunei Gîrbou………………………………………………………….. 46

3. Populația comunei Gîrbou…………………………………………………………………………. 47

3.1. Numărul și dinamica populației…………………………………………………….. 47

3.2. Densitatea populației……………………………………………………………………. 51

3.3. Structura populației……………………………………………………………………… 53

3.3.1. Structura națională ………………………………………………………… 53

3.3.2. Structura populației pe grupe de vârstă……………………………… 53

3.3.3. Structura populației pe sexe…………………………………………….. 54

3.3.4. Structura ocupațională……………………………………………………. 55

4. Așezările umane……………………………………………………………………………………….. 56

4.1. Aspecte istorice…………………………………………………………………………… 56

4.2. Toponimia locurilor…………………………………………………………………….. 57

4.3. Numărul așezărilor și caracteristicile lor………………………………………… 58

4.3.1. Mărimea așezărilor…………………………………………………………. 58

4.3.2. Densitatea așezărilor………………………………………………………. 59

4.3.3. Indicii de centralitate și concentrare…………………………………. 60

4. 4. Caracteristicile morfologice ale așezărilor……………….. ………………….. 63

4.4.1. Forma așezărilor…………………………………………………………….. 63

4.4.2. Textura așezărilor………………………………………………………….. 64

4.4.3. Structura așezărilor………………………………………………………… 64

4.5. Funcțiile așezărilor comunei…………………………………………………………. 65

5. Economia………………………………………………………………………………………………… 66

5.1. Activitățile economice – aspecte generale……………………………………….. 66

5.2. Agricultura…………………………………………………………………………………. 67

5.3. Obiective turistice……………………………………………………………………….. 74

5.4. Comerțul………………………………………………………………………………… 79

6. Infrastructura tehnică a teritoriului……………………………………………………………… 80

6.1. Alimentarea cu apă și canalizarea………………………………………………….. 80

6.2. Alimentarea cu energie electrică…………………………………………………….81

6.3. Alimentarea cu gaze naturale…………………………………………………………81

6.4. Căile de transport………………………………………………………………………… 81

6.5. Telefonia……………………………………………………………………………………. 84

7. Aspecte sociale ………………………………………………………………………………………… 85

7.1. Învățământul………………………………………………………………………………. 85

7.2. Ocrotirea sănătății……………………………………………………………………….. 86

7.3. Cultură și culte……………………………………………………………………………. 86

7.4. Somaj………………………………………………………………………………………… 87

8. Starea mediului………………………………………………..……………………………….. 87

9. Analiza SWOT…………………………………………………………………………………………. 87

Concluzii …………………………………………………………………………………………………………….. 108

Anexe …………………………………………………………………………………………………………………… 110

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………… 142

Introducere

Alegerea unei astfel de teme Monografia Comunei Gîrbou, consider că este una de actualitate mai ales în ceea ce privește tendințele actuale ale studiilor de acest gen, prin prisma integrării în Uniunea Europeană, a creșterii importanței regiunilor de dezvoltare economică la nivelul țării. Alegerea unui spațiu local cum este comuna Gîrbou s-a făcut în primul rând pe considerente de ordin genealogic, aceasta fiind comuna natală a autorului.

Frumusețele locului, dealurile împădurite, apele limpezi și cristaline, oamenii harnici, blînzi și ospitalieri au fost motive suficiente pentru a alege această temă în vederea absolvirii acestui curs.

În abordarea lucrării s-a început cu studierea unei bibliografii generale și specifice, elaborarea unui plan de lucru, colectarea unor materiale de la Primăria Comunei Gîrbou și de la Direcția Județeană de Statistică Sălaj. După aceasta s-a trecut la interpretarea datelor culese, iar în final, la redactarea lucrării.

În primul capitol sunt prezentate câteva aspecte de natură geografică ca suport al analizei istorice.

Capitolul al doile tratează câteva aspecte legate de isroria spațiului Comunei Gîrbou respectic câte date și aprecieri legate de evoluția demografică.

Întregul proces de realizare a acestei lucrări s-a făcut sub atenta îndrumare a domnului conferențiar universitar dr. Florin Moldovan, căruia i se cuvin sincere mulțumiri.

CAPITOLUL I. REFERINȚE GEOGRAFICE

1.1.Așezarea Comunei Gîrbou

Comuna Gîrbou se află în partea de nord-vest a României (Fig.4), în bazinul hidrografic al râului Gîrbou (sau Brîglez), afluent pe partea stângă a râului Someș, imediat amonte de confluența râului Almaș.

Spațiul comunei Gîrbou, cu o suprafață de 100,62 km 2, a patra ca mărime din județul Sălaj din acest punct de vedere, ocupă o poziție central-estică în cadrul județului, la o distanță relativ mare de Municipiul Zalău (50 km), reședința județului și circa 23 km de Jibou cel mai apropiat oraș.

Geografic, Comuna Gîrbou, face parte din Dealurile Șimișna-Gîrbou, subunitate fizico-geografică ce aparține „Platformei Someșene” (V. Mihăilescu, 1935) sau Podișului Someșan.

Limita vestică a Comunei Gîrbou se suprapune pe interfluviul Valea Gîrboului – Valea Almașului (Fig.1), interfluviu care separă Dealurile Șimișna-Gîrbou de Depresiunea Almașului, respectiv comuna Gîrbou de comunele Bălan și Hida. Această limită impusă natural, este înaltă și compactă, de aici și prezența relativ redusă a axelor de acces, deci și a legăturilor geografice și economice ale comunei Gîrbou cu cele două comune de la limita vestică, în fapt, legătura cu cele două comune învecinate se realizează, la nevoie prin curmături de eroziune interfluviale cum sunt cele spre comuna Bălan (Chendrea, Gîlgău, Bălan), din localitatea Popteleac către Păduriș–Strâmba.

Fig. 1: Interfluviul Valea Gîrbou – Valea Almașului (fundal)

Spre est există o legătură strânsă cu Dealurile Șimișnei, iar mai departe cu Dealurile Dejului, legătură, dictată de afinități litologice, structurale, de relief și de peisaj.

Spre sud și sud- est limita este marcată de proeminențe structurale înalte de 500- 600 metri altitudine, cum sunt cele de la Cernuc, Călacea (Fig. 2) și Păduriș, proieminențe care asigură legătura cu Dealurile Clujului.

Fig. 2: Limita sud-estică la Călacea (în fundal)

Spre nord respectiv nord-vest limita este reprezentată de proeminențe structurale față de Comuna Cristolț, iar spre comuna Surduc limita este pur administrativă (Fig. 3).

Fig. 3: Limita administrativă cu comuna Surduc (limita de NV)

Dacă în majoritate, prezența dealurilor cu caracter interfluvial (Pietrosului, Bezdedului, Cernucului, Pădurișului, Bălanului etc), fac greu accesibilă, legătura cu localitățile vecine, spre pe Surduc legătura este mult mai facilă, datorită reliefului, lucru ce a impus legături economice facile mai ales spre Culoarul Someșului prin drumul județean Dej – Surduc, principala axă de transport rutier a comunei.

1.2. Relieful Comunei Gîrbou

Teritoriul Comunei Gîrbou se încadrează „Platformei Someșene”(V. Mihăilescu, 1935) sau Podișului Someșan, mai precis subdiviziunii numită în literatura de specialitate ca Dealurile Gîrboului, Dealurile Șimișna–Gîrbou sau mai recent Dealurile Șimișna-Surduc (Pop, 2001). Dealurile Șimișna-Gîrbou se întind în nord și est până la Valea Someșului, în sud până la pârâul Olpret iar în vest până la interfluviul Gîrbou (Brîglez)-Almaș.

Relieful este dominant monoclinal cu anticlinale de vârstă miocen inferioare și sinclinale slab conturate. Din punct de vedere petrografic se remarcă formațiunile miocene în primul rând ottnangiene (argile cu intercalații de gresii, nisipuri caolinoase și pe alocuri chiar conglomerate). În nord apar calcare eocene și formațiuni oligocene-miocen inferioare (conglomerate, nisipuri, gresii, argile).

Al. Savu (1963) în studiile despre Podișul Someșan identifică în Dealurile Șimișna-Gîrbou nivele de eroziune, nu platforme, cu aspect de interfluvii alungite mai mult sau mai puțin plane pe care le numește structuralo-erozive.

1.2.1. Alcătuirea geologică și evoluția paleogeografică a teritoriului

Cunoașterea caracteristicilor geologice ale regiunii în studiu are importanță în diferite domenii ale activității umane cum ar fi activitățile economice dar și cele social-economice respectiv construcțiile edilitare, căile de comunicație, agricultura etc. Studiul geologic al acestei regiuni trebuie privit prin prisma apartenenței acestui spațiul la bazinul Transilvaniei.

Teritoriul comunei Gîrbou se caracterizează printr-o relativă omogenitate stratigrafică și litologică. Substratul este alcătuit din formațiuni de vârstă helvețiană constituite din marne, argile, nisipuri, gresii și conglomerate slab cimentate.

În regiunile mai joase, de luncă sunt prezente depozitele cuaternare cu argile prăfoase, pietrișuri, nisipuri și mâluri. Formațiunile sedimentare relativ recente sunt suportate de un fundament vechi, de vârstă hercinică, scufundat la sute de metri.

Evoluția geologică a teritoriului comunei Gîrbou este legată de cea a bordurii de nord-vest a bazinului Transilvaniei. Formarea acestui bazin a început la sfârșitul cretacicului când în legătură cu fazele orogenezei alpine s-au manifestat mișcări rupturale și de scufundare ce au ținut până la sfârșitul terțiarului. Datorită mișcărilor de subsidență în bazin și pe marginile sale s-au acumulat pachete groase de sedimente de vârstă terțiară. Evoluția începe efectiv cu faza laramică când se delimitează depresiunea de regiunile înconjurătoare. Ea se desfășoară pe trei etape: pretortoniană, tortonian-pliocenă și postpliocenă.

Mișcările neotectonice recente din perimetrul Podișului Someșan, respectiv pozitive în zona centrală înaltă și negative în zona orașului Jibou au intensificat eroziunea fluvială și torențială, reactivând eroziunea regresivă a văilor afluente ale Someșului, deci și a pârâului Gîrbou. Acest fenomen de evoluție rapidă a reliefului, de adâncire a văilor, este de altfel generalizat pe toată rama sud-vestică a Podișului Someșan, conferind o notă de specificitate teritoriului în studiu.

1.2.2. Trăsăturile reliefului

Trăsăturile definitorii ale reliefului sunt rezultatul modelării selective a substratului geologic alcătuit din formațiuni miocene (helvețiene) în care alternează strate de gresii, argile, marne cu orizonturi de conglomerate și chiar nisipuri ușor legate, toate situate într-o dispoziție ușor monoclinală.

Altitudinal teritoriul este cuprins între 250 m în lunca pârâului Gîrbou, în aval de localitatea Fabrică și 645 m în vârful Nadiș.

Fig. 5: Dealul Ambreușului (545 m)

Cele mai ridicate înălțimi se află în partea de est și sud: vârful Braica – 519 m, vârful Măgurii – 591 m (Fig. 6), Dealul Fesnicului – 574 m, Dealul Ambreușului – 545 m (Fig. 5), Măgura Bârzanei – 532 m, vârful lui Coman – 598 m, vârful Pticlău – 532 m etc.

Fig. 6: Vârful Măgurii -591 metri

Energia reliefului are valori apreciabile de circa 350-400 m și este trăsătura morfologică principală a acestui spațiu geografic. Datorită procesului de scufundare de la Jibou eroziunea pe verticală s-a intensificat, pe fondul prezenței rocilor friabile.

Toate acestea au condus la o etajare a reliefului pe 3-4 trepte pe care le vom prezenta în continuare. Treapta superioară este alcătuită din poduri structurale și de eroziune, martori structurali formați din gresii conglomerate și înșeuări de obârșie. De fapt este vorba de un interfluviu major, cu altitudini de 500-600 m, cu aspect relativ nivelat (Fig. 7). Lateral se manifestă o dinamică geomorfologică destul de activă. Vârfurile enumerate anterior au fizionomii diferite și joacă rolul unor mici noduri orohidrografice ce domină și se diferențiază net de suprafața înconjurătoare mai joasă. Această treaptă ocupă suprafețe reduse și este acoperită de păduri, fânețe și pășuni naturale.

Fig. 7: Imagine de ansamblu de pe treapta superioară (zona satului Cernuc)

Treapta mijlocie are altitudini de 400 m și are o orientare perpendiculară față de interfluviul major (Fig. 8). Din loc în loc suprafața acestei trepte este dominată de vârfuri de circa 480 m. Spre treapta superioară apare un abrupt, sub care treapta mijlocie are aspectul unei „prispe” alungite, frecvent fragmentată de torenți. Are o dezvoltare remarcabilă pe partea stângă a văii Popteleacului-Gîrbou, între Dealul Dosului (lângă Călacea) și Fața Oii din apropierea satului Fabrică. Sunt încorporate în această treaptă dealurile: Pria, Bisericii, Feței, Bălticeu, Zboiște și Dosul Bălanului, toate cu altitudini cuprinse între 450 m și 480 m. Treapta mijlocie este slab reprezentată la est de valea Gîrboului, apărând sub forma unor interfluvii secundare precum Dealul Cerului, Dealul Cireșulor, Dealul Pleașa Solomonului, Dâmbul Morilor, Podul Râpilor și Dealul Cornilor de lângă Cernuc. Are o utilizare mai variată: pâlcuri de pădure, livezi de pomi fructiferi, culturi de cereale, pășuni și fânețe.

Treapta inferioară (între 300-350 m) are o întindere redusă dar o funcționalitate economică pregnantă. Este alcătuită din „boturi” de deal, ușor netezite, trepte erozivo-structurale cu aspect de terase. Acest relief este caracteristic Dealului Burgului, Dealului Dosul Bălanului, Dealului Gropii și versantul monoclinal al văii Gîrboului.

Ca trăsătură definitorie pentru teritoriul studiat este larga desfășurare a unui relief structural dezvoltat pe structuri monoclinale caracteristice zonei. Eroziunea selectivă desfășurată în mai multe faze ciclice pe un substrat alcătuit din gresii, microconglomerate, marno-argile și nisipuri dispuse în straturi monoclinale a permis punerea în evidență a unor forme de relief cum ar fi cuestele (coastele), reversurile de cuestă (monoclinuri) și martorii structurali. Cuestele au o dezvoltare orientată pe două direcții: una NV-SE și alta N-S. Prima direcție se desfășoară pe dreapta văii Călăcii, dreapta văii Cernucului (Fig. 9) și dreapta văii Bezdedului.

Fig. 9: Cuestă pe dreapta văii Cernucului

A doua direcție se desfășoară pe dreapta văiilor Ungurului, Pticlăului și Prisăcii. Cuestele se caracterizează prin fronturi înalte și etajare în trepte, după nivele de roci dure și roci moi. Cuestele nu sunt unitare ci deosebit de fragmentate datorită “vîlcelelor, ravenelor și torenților cu potențial morfogenetic ridicat, și traseu sinuos, dictat tocmai de fragmentarea avansată, dar și de dezlănțuirea proceselor areale de eroziune (alunecări, surpări, prăbușiri)”.

Reversurile de cuestă sau monoclinurile au aspectul unor versanți mai domoli, cu brâie structurale, trepte structurale fragmentate de torenți și ogașe, modelate de alunecări superficiale cu caracter subsecvent. Monoclinurile pun în evidență fețele pachetelor de strate dure, exhumate prin eroziune selectivă, ciclică. Având în vedere caracteristicile lor morfometrice acestea au un ridicat potențial economic fiind utilizate în cultura plantelor. Monoclinurile sunt încărcate cu deluvii groase ce au permis acumularea apelor freatice.

Martorii structurali sunt menținuți de gresii, conglomerate și tufuri. Se remarcă, în primul rând, cei de pe interfluviile majore, dintre valea Gîrboului și valea Almașului, unde se află vârfurile: Corcovei, Sgleamănu, Stărmineștiului, Măgura etc. Pe interfluviul estic sunt: Dealul Măgurii, Dealul Ambreușului, Dealul Țiglău, Dealul Braica și Dealul Nadiș. De asemenea pe interfluviile bazinului hidrografic al văii Gîrboului sunt numeroși martori: Dealul Bodilor, Dealul Pleșa, Dealul Zăvoade etc. Sunt ocupați cu pășuni și păduri. Numărul mare de vârfuri și dealuri cu fizionomie de martori structurali demonstrează gradul înalt de fragmentare a terenului și valorile scăzute ale indicelului de accesibilitate a teritoriului pentru mijloace mecanice de prelucrare agricolă și limitează posibilitatea valorificării superioare a acestor terenuri.

Relieful de acumulare este reprezentat glacisuri de contact morfologic de lunci și terase fluviatile Astfel, glacisurile s-au format la baza versanților de cuestă prin acumularea unor depozite groase de materiale deluvio-proluviale care compun tăpșane ușor înclinate. Practic aceste au luat naștere prin îngemănarea conurilor de dejecție și prin acumularea materialelor fine rezultate în urma spălarilor în pânză (scheat flood).

Glacisurile au structură încrucișată, iar depozitele au o granulometrie variabilă. Pe ele se formează un sol cu o dinamică foarte activă. Caracteristicile structurii și granulometriei determină acumularea și menținerea unor cantități apreciabile de ape freatice. Acestea sunt suficiente motive pentru conferirea fertilității ridicate terenurilor comparativ cu versanții învecinați, lucru evident chiar prin compararea stării de vegetație. Asemenea relief se întâlnește pe dreapta văii Cernucului până la Gîrbou, în bazinul văii Călacea și pe valea Bezdedului.

Fâșii de glacisuri prelungesc, de cele mai multe ori, versanții monoclinali, așa cum este cazul pe valea Popteleacului și pe partea stângă a văii Bezdedului. Extrem de expresive sunt însă glacisurile etajate între fronturile de cuestă, între treptele suprafețelor de netezire sau între suprafețele structurale. Ele sunt foarte bine evidențiate în peisaj prin ”benzi” de culturi agricole situate la altitudini diferite. În această privință se remarcă văile Cernucului și a Bezdedului.

Teritoriul studiat are o rețea hidrografică densă (0,29 km/km2), cu toate acestea, datorită caracterului său torențial și a predominării eroziunii verticale, formele de acumulare sunt restrânse.

Cele mai reprezentative forme de acumulare fluviatilă se întâlnesc în lungul pâraialelor Cernucului, Popteleacului și Gîrboului (Fig. 10). Ca formă de acumulare, luncile amintite se desfășoară sub forma unor fâșii cu lățimi cuprinse între 50 și 300 metri.

În aval de satul Popteleac dimensunile luncii cresc simțitor ajungând la un maximum de 350 m. Aici este cea mai mare întindere de teren neted, de „șes”, din toată comuna, aceasta favorizând apariția unui nou cartier de locuit al satului Gîrbou. Pe valea Bezdedului lunca este îngustă și are caracter de albie majoră cu revărsări și acumulări aluviale continue. Valea Gîrboului, în aval de satul cu același nume, are o luncă relativ simetrică față de albia minoră, cu dimensiuni apreciabile și este constituită din aluviuni cu grosimi de circa 4 m. Fertitilitatea ridicată și umiditatea suficientă au determinat cantonarea aici a terenurilor legumicole și a celor cerealiere.

Fig. 10: Lunca pârâului Gîrbou în aval de satul Gîrbou

Pe pâraiele Bezded, Cernuc, Călacea și Popteleac sunt lunci cu suprafețe restrâse și parazitate prin conuri de depunere și coluvii care provoacă fenomenul de barare. Se formează astfel „microbaraje”, în spatele cărora se înregistrează fenomene de supraumectare ce se repercutează negativ asupra gradului de utilizare a terenurilor.

În perimetrul comunei, terasele fluvitile sunt sînt slab schițate în perimetrul satului Gîrbou și în aval, pînă la Fabrica. Pe stânga văii Popteleacului și Dealul Burgului sunt evidențiate două trepte (30 m și respectiv 50 m altitudine relativă) interpretate ca fiind terase datorită fizionomiei lor. Prezența pietrișurilor rulate în Dealul Burgului comfirmă caracterul de terasă al acestei trepte. Terasa este mixtă, căci sub orizontul de pietriș apar roci microconglomeratice și grezoase retezate de eroziune. Treapta mai înaltă, cea de 50 m, are caractere morfologice de terasă, dar structural pare să fie o suprafață ·determinată de prezența rocilor dure, pietrișul fluviatil lipsește. ln aval ,de satul Gîrbou umeri și trepte de terasă se mentin cam la aceleași niveJe, dair mai mul,t pe partea dreaptă a văii. Șoseaua județeană urmărește, În parte, podurile respectivelor trepte de relief.

1.2.3. Modelarea actuală

Teritoriul Comunei Gîrbou se caracterizează printr-o puternică dinamică a reliefului ca urmare a deschiderii unor fronturi morfogenetice cauzate de adâncirea rețelei hidrografice în structura dealurilor Gîrboului. Peisajul regiunii studiate se caracterizează prin tr-o modelare naturală puternică, concretizată în procese de versant și eroziune accelerată (Fig.11).

Procesele gravitaționale beneficiază de condiții favorabile cum ar fi: friabilitatea rocilor, alternanța orizonturilor de diferite durități, crearea unor discontinuități morfogenetice ca adâncirea pâraielor. La acestea se adaugă activitatea antropică care, prin defrișări masive, pășunat excesiv, agricultură irațională, a dus la accelerarea proceselor erozive. S-a ajuns astfel ca suprafețe extinse de teren să fie degradate prin procese de versant, iar pe anumite porțiuni să fie un peisaj de „pământuri rele” (bad-lands).

Dintre procesele de modelare actuală se remarcă spălările în pânză (scheat flood) și șiroirile care afectează martorii de eroziune, fronturile de cuestă și suprafețele structurale despădurite. Frecvența și intensitatea mare au aceste procese în împrejurimile satului Solomon, pe coasta Zăvoadei și pe cuesta din dreapta văii Călăcii unde versantele sunt spălate de cuvertura de sol.

Ravenele și torenții au o densitate foarte mare și stimulează alunecările de teren și surpările. De altfel acest cuplaj între ravene și alunecări s-a menținut strâns și a determinat puternica fragmentare a reliefului din zonă. Procesele de ravenație cele mai active se întâlnesc în împrejurimile satului Solomon, sub Dealului Turnului și pe valea Nucului. De asemenea, zona de obârșie a văii Cernucului este un complex de ravene și torenți de mare extindere, ajungând până sub abruptul interfluviului. Pe cuestele din dreapta văii Călăcii fenomenul de torențialitate atinge cote excesive.

Alunecările de teren au afectat areale întinse din comuna Gîrbou și continuă să fie un proces modelator activ. Pe teritorul studiat se întâlnesc mai multe tipuri de alunecări: alunecări masive de tipul glimeelor, alunecări lenticulare și alunecări solifluxonale.

Cu totul remarcabile sunt alunecările de tip glimee (Fig. 12) care au dizlocat stratele pe mare adâncime. Astfel alunecările din nord-vestul satului Solomon, în locul numit „cetate”, s-au desfășurat sub formă de valuri din Dealul Turnului până la malul văii Solomonului. Alunecările sunt desigur vechi, cu valuri de alunecare bine marcate în relief și cu microdepresiuni lacustre formate în spatele acestora.

Fig. 12: Alunecări de tip glimee la nord de satul Cernuc

Valul frontal a afectat extremitatea nord-vestivă a localității Solomon. Aceleași tip de alunecări se întâlnesc în Dâmbul Colnici (sub Cernuc), Dealul Cetate (est de Popteleac), Dâmbul Morilor și Dealul Buda (lângă Bezded).

Alunecările lenticulare și cele solifluxionale au o extindere remarcabilă, ele împânzesc monoclinurile și baza fronturilor de cuestă. La contactul dintre interfluvii și versanți se conturează fâșii de alunecări de teren. Extindere mai mare au pe versantul sudic al văii Cernucului, sub muchia dealurilor: Bârza și Bodilor, unde în zona de obârșie a torenților este o degradare avansată a terenurilor.

Valurile de alunecare, cuiburile lenticulare și microdepresiunile dintre ele alcătuiesc un relief haotic, utilizat ca pășuni și fânețe.

Toți versanții fie sub formă de cueste fie sub formă de monoclinuri din partea estică a unui aliniament Popteleac – Gîrbou – Fabrică sunt afectați de alunecări masive ce creează o impresie de mare instabilitate geomorfologică. Aceste terenuri pot fi folosite doar ca pășuni, fânețe naturale sau pentru cultura pomilor fructiferi.

Alunecările superficiale care afectează doar stratul de sol sunt prezente pe suprafețele reduse ale versanților secundari ce însoțesc văile Titireagului, Ungurului, Piatra Mare și Valea Morii. Adâncimea mică a stratului afectat de alunecări face ca fenomenul să fie mai ușor de stăvilit prin plantații de pomi fructiferi sau prin împăduriri. Putem concluziona că viguroasa activitate geomorfologică manifestată în perimetrul comunei Gîrbou se explică prin rupturile de echilibru generate de adâncirea râurilor, de litologia friabilă și instabilă, precum și de intervenția omului prin defrișări masive, pășunat excesiv, prelucrare nerațională a terenului și lipsa unor măsuri preventive împotriva degradări terenurilor. Toate culminează cu un fenomen negativ de „abandonare” a suprafețelor de teren considerate nerentabile din punct de vedere agricol.

3. Elementele climatice

Comuna Gîrbou nu dispune de o stație meteorologică, cea mai apropiată fiind la Zalău, unde se fac măsurători sistematice. În analiza elementelor climatice cu caracter de favorabilitate, respectiv restrictivitate de un real folos au fost datele de la Centrul de Protecție a Plantelor Jibou, care în perioada 1966-1985 a realizat măsurători sistematice în stația meteorologică. De asemenea pentru caracterizarea climatică a regiunii s-au utilizat unele generalizări din Atlasul climatologic, precum și alte lucrări de specialitate.

Înainte de a face o analiză a elementelor climatice cu caracter de favorabilitate sau restrictivitate este necesară o identificare a factorilor climatogenetici. Acești factori au influență directă asupra variației în timp și spațiu a elementelor climatice: radiația solară, dinamica atmosferei și suprafața adiacentă.

Radiația solară globală are o valoare de 100-115 kcal/cm2∙an, pentru teritoriul în studiu, valori caracteristice latitudinii noastre ce asigură necesarul de energie.

Circulația generală a atmosferei este dată de poziția și intensitatea principalilor centri barici (anticiclonul azoric, ciclonul islandez, anticiclonul ruso-siberian, ciclonii mediteraneeni).

Teritoriul este afectat de mase de aer diferite, o frecvență mai mare având masele de aer polar-maritime, polar-continentale, arctice și tropicale.

Suprafața subiacentă, de fapt suprafața terestră cu toate particularitățile ei, morfologice, hidrografice și biopedogeogreafice, are un rol activ în transformarea energiei solare radiante în energie calorică, generând toate procesele și fenomenele climatice din partea inferioară a atmosferei.

Suprafața activă joacă un rol activ în transformarea maselor de aer, în deplasarea lor. Concret, fragmentarea accentuată a reliefului comunei, expoziția diferită a versanților, acoperirea acestora cu vegetație ierboasă sau forestieră, constituie premise pentru diferențieri climatice la scară microclimatică cu rol favororabil sau restrictiv, chiar în spațiul redus al comunei Gîrbou. Se disting astfel, ușoare nuanțări între topoclimatul văilor și cel al dealurilor ce le încadrează (mai ales iarna).

3.1. Temperatura

Temperatura medie anuală are valori cuprinse între 7-8 0C, cu o slabă variabilitate pe verticală, concretizată în slabe diferențieri între interfluvii și culoarele văilor, diferențieri legate și de frecventele inversiuni de temperatură produse în sezonul de iarnă. Aceste valori sunt mai reduse față de temperatura medie multianuală înregistrată la Zalău de 9,5 0C respectiv 8,8 0C la Jibou, localități care se află la altitudini mai reduse. Temperatura maximă absolută la Zalău a fost de + 38 0C iar cea minimă absolută de – 23,5 0C.

Fig. 13: Mersul anual al temperaturilor medii multianuale lunare la Zalău (1961-1990)

Temperaturile medii lunare, evidențiază faptul că valorile cele mai scăzute se înregistrează, de regulă, în luna ianuarie, ajungând la – 4 0C (-2,4 0C la Zalău).

Temperaturile cresc treptat în lunile de primăvară ca urmare a creșterii radiației solare, media lunii aprilie egalând valoarea medie anuală (7-8 0C). Cele mai călduroase luni sunt iulie și august, când valorile medii lunare ale temperaturii aerului, urcă până la 18-19 0C (la Zalău în iulie temperatura medie multianuală este de 19,6 0C). Din luna septembrie valorile medii lunare ale temperaturii aerului scad datorită micșorării cantității de radiație calorică primită și ca o consecință a începerii perioadei ploioase, ajungând în decembrie la valori de circa 0 0C.

Amplitudinile termice medii anuale se mențin la valori de 23-24 0C, ceea ce indică un grad redus de continentalism, în comparație cu partea de est a țării, unde valorile ajung la valori de 250 C.

Temperaturile medii ale aerului variază în funcție de anotimpuri, astfel că în perioada iernii valorile se situează între – 2 0C și – 3 0C, pe când vara ajung la valori de 18 0C.

Fenomenele de îngheț se produc cu o frecvență mare iarna, dar din punct de vedere agricol importante sunt, în sens negativ, înghețurile timpurii de toamnă, respectiv, înghețurile târzii de primăvară. Tot în acest sens este importantă cunoașterea primei și a ultimei zile cu temperaturi de îngheț deoarece la valori negative apa din țesuturile plantelor îngheață, determinând distrugerea lor și evident compromiterea culturilor. Prima zi cu îngheț apare, de regulă între 1 și 11 octombrie, dar în mod excepțional, apare la 14 septembrie. Ultimul îngheț se produce între 11 și 14 aprilie cel mai târziu fiind 13 mai. Singurele luni lipsite de îngheț sunt lunile de vară (iunie și august).

Umiditatea relativă a aerului prezintă valori în jur de 75 % superioare altor regiuni ale țării ca urmare a frecvenței mai mari a maselor de aer umed din vest. Mersul anual al umidității relative are două maxime, principală în decembrie și secundară în mai- iunie, și două minime, principală în martie și secundară în iulie-august.

Nebulozitatea medie anuală este de aproape 5 zecimi, zilele cu timp noros (nebulozitate de 3,6-7,5 zecimi) au o frecvență medie anuală de 100-110. Zilele cu timp acoperit (nebulozitate de 7,7- 10 zecimi) ajung la 150- 160.

3.2. Precipitațiile

Cunoașterea cantității medii anuale de precipitații este importantă pentru om și activitățile sale. Materialele de sinteză arată că teritoriul studiat se încadrează la valori de sub 700 mm în regiunile joase și peste 700 mm în regiunile mai înalte, valori mai mari în comparație cu cele înregistrate la Stația meteorologică Zalău în perioada 1961-1990 (precipitații medii multianuale de 634,2 mm).

Ca urmare a poziției estice în cadrul județului a comunei Gîrbou, cantitatea de precipitații este sensibil mai redusă decât partea vestică a județului, unde valori de 800-900 mm sunt obișnuite.

Urmărind mersul anual al cantităților de precipitații se constată că cele mai mici cantități cad în lunile de iarnă, cea mai secetoasă fiind februarie (20 mm), iar cele mai mari cantități cad în lunile mai și iunie (90-100 mm). În comparație, la Zalău, valoarea multianuală este de 28,4 mm în aceeași lună iar în lunile mai respectiv iunie se îregistrează valori de 77,3 mm, respectiv 99,1 mm. În lunile de iarnă precipitațiile cad, mai ales sub formă de ninsoare și lapoviță, numărul zilelor cu ninsoare variind între 20 și 25. Data medie a primei ninsori este 26 noiembrie iar data medie a ultimei ninsori este 12 martie, deci un număr mediu de 22 de zile cu ninsoare se întinde pe un interval de 106 zile. Dacă avem în vedere data cea mai timpurie (30 octombrie 1971) și ultima ninsoare (19 aprilie 1969), intervalul este mult mai mare.

Datorită caracteristicilor specifice climatului temperat continental moderat cantitățile de precipitații din anumiți ani suferă abateri importante de la valorile normale. Astfel la stația meteorologică Zalău în anul 1974 cantitatea de precipitații a fost de 897 mm cu 41% mai mare decât cantitatea medie multianuală (634,3 mm), iar în anul 1961 cantitatea de precipitații a fost de 404,1 mm cu 36% mai mică decât valorile medii multianuale.

Fig. 14: Regimul anual al precipitațiilor medii multianuale la Zalău (1961-1990 )

3.3. Vântul

Vânturile specifice regiunii se încadrează în dinamica atmosferei comună părții de nord-vest a României, regimul lor fiind determinat de caracterul, succesiunea și frecvența centrilor barici.

Deplasarea aerului pe orizontală, adică vânturile, sunt puternic influențate de caracteristicile morfologice ale regiunii și de obstacolele create de om. Astfel viteza, intensitatea și direcția vânturilor sunt ușor influențate de relief, ce canalizează masele de aer de-a lungul văilor (ex: Valea Gîrboului, Valea Călăcii etc).

Deși circulația vestică și nord-vestică este dominantă, caracterul de culoar al reliefului determină o intensificare a vitezei vântului prin efectul de „canalizare”. Dimineața se observă o scurgere laminară a aerului din regiunile înalte spre cele joase, spre culoarul Someșului, iar spre amiaza zilei prin uniformizare termică se reia direcția dominantă vestică.

Viteza vântului variază în stânsă legătură cu mărimea gradientului baric orizontal cu caracteristicile morfologice și neregularitățile suprafețelor peste care acestea se deplasează. Viteza medie a vântului este cuprinsă la stația Zalău între 2,2 m/s și 3,0 m/s. Pe anotimpuri iarna și primăvara, în zona Zalău, vitezele medii cele mai mari (4,1 m/s) sunt consemnate de vânturile din sectorul sud-estic. Vara vânturile din vest și nord-vest sunt mai intense (3,7 m/s respectiv 3,8 m/s). Toamna vitezele medii sunt de 3,9 m/s pe direcțiile sud-est, vest și nord-vest.

3.4. Fenomene de risc climatic

Pe baza analizelor de mai sus se poate afirma că în arealul cercetat fenomenele de risc climatic nu sunt nici frecvente nici accentuate. Totuși în continuare vom prezenta câteva situații.

În sezonul rece caracteristice sunt ceața, bruma și poleiul. Ceața reprezintă suspensia în atmosferă a picăturilor de apă sau cristale de gheață foarte mici ce reduc vizibilitatea la nivelul solului sub 1000 m, perturbând activitatea omului. Frecvența anuală a ceții este redusă cele mai frecvente zile cu ceață fiind în lunile de iarnă (decembrie), iar vara acest fenomen lipsind. Sigur că cele mai frecvente areale cu ceață sunt zonele joase depresionare.

Bruma este un produs al condensării pe suprafața terestră, alcătuită din acicule fine de gheață ce formează un strat albicios pe suprafața terestră sau pe diferite obiecte când acestea se răcesc sub 0 0C. Acest fenomen se produce datorită influenței aerului mai rece din aria anticiclonală vest-europeană ce coboară dinspre mările polare, și se produce mai ales toamna și primăvara. Cele mai afectate de acest fenomen sunt culturile de legume și pomii fructiferi.

Alte fenomene cu impact asupra activităților umane sunt poleiul, cu o frecvență redusă, viscolul etc.

În sezonul cald se remarcă grindina și aversele însoțite de descărcări electrice, acestea din urmă determinând uneori mari cantități de precipitații în timp scurt. Grindina se formează în general vara prin răcirea norilor cumulonimbus dezvoltați pe verticală în straturile reci ale atmosferei, la Zalău numărul mediu anual al zilelor cu grindină încadrându-se între 1-6 zile. Aceste fenomene au impact deosebit mai ales asupra culturilor agricole, a pomilor fructiferi și a viței de vie. Secetele au o amploare foarte redusă, dar în anul 2003 regiunea în studiu, de fapt toată partea de nord-vest a țării a fost afectată de lipsa precipitațiilor. Timp de peste 40 de zile lipsa precipitațiilor din anul respectiv a compromis recoltele de cereale și plante tehnice și a afectat rezervele de apă pentru om și animale.

4. Elementele hidrografice

Hidrografia Comunei Gîrbou cuprinde două mari categorii de ape: ape curgătoare cu curs permanent sau temporar ce formează rețeaua hidrografică și apele subterane cantonate în orizonturile cu pietrișuri și nisipuri situate la diferite adâncimi formând apele freatice care în numeroase locuri apar sub formă de izvoare.

4.1. Râurile

Rețeaua de râuri (Fig. 16) care drenează suprafața comunei Gîrbou este relativ tânără, formarea ei începând în cadrul etapei de puternică fragmentare a reliefului de platformă.

Principalul colector al apelor de suprafață de pe teritoriul comunei este Gîrboul sau Brîglezul (Fig. 15), ce are un bazin hidrografic de 110 km2. Densitatea medie a rețelei hidrografice este de 0,29 km/ km2.

Fig. 15: Pârâul Gîrbou în aval de localitatea Fabrică

Pârâul Gîrbou se formează prin confluența dintre pârâul Cernuc și pârâul Călăcii la Gîrbou, după ce acestea în prealabil, colectează apele tuturor organismelor torențiale sau a pâraielor de pe interfluviile ce le separă. Locul de naștere al pârâului Călacea, loc aflat sub Dealul Măgura, este considerat ca obârșia pârâului Gîrbou. De la izvor până la vărsare, în râul Someș (aval de Surduc), pârâul Gîrbou are un curs de 18 km.

După confluența de la Gîrbou, colectorul principal, parcurge circa 4 km, după care intră în teritoriul administrativ al comunei Surduc. În acest sector cursul pârâului este meandrat, albia fiind alcătuită din aluviuni de dimensiuni mici și mijlocii (nisipuri, pietrișuri și bolovani a căror dimensiuni ajung la 30-40 cm), valorificate atât de localnici cât și de firme particulare din domeniul construcțiilor.

Ca afluenți mai importanți în acest sector se remarcă, pe dreapta, pârâurile Leordișului și al Bezdedului (a Solomonului), iar pe stânga, pârâurile Morii și Titireagului.

Fig. 17: Pârâul Bezded în aval de localitatea Solomon

Principalele caracteristici hidriologice ale pârâului Gîrbou sunt date de apartenența sa la tipul de regim pericarpatic transilvan, cu ape mari de primăvară, cu frecvență aproape anuală (85-90%) și cu viituri de vară determinate de ploile torențiale. Debitele record se formează din topirea zăpezilor asociate cu ploioși de aceea este destul de dificil să stabilim limita între viiturile provenite numai din ploile de primăvară, având în vedere că topirea zăpezilor în unii ani durează până mai târziu. Debitele crescute se înregistrează de obicei primăvara și uneori vara.

Volumul maxim al scurgerii se înregistrează în luna martie, cu un procent variind între 15-20 % din totalul scurgerii anuale în mod obișnuit debitul maxim fiind de circa 160 m3/sec. Viiturile de mari proporții din anii 1888, 1932, 1936, 1970 și 1980 s-au înregistrat în lunile de primăvară. O altă viitură de mari proporții s-a produs în anul 1975 dar în luna iulie.

Viitura care a dat naștere la debite maxime cu o frecvență foarte mică (circa 1,0-0,5%) produsă între 12-15 mai 1970 se poate considera clasică din punct de vedere hidrologic. Atunci în întregul bazin transilvan s-a resimțit o puternică supraumezire a învelișului geografic, precipitațiile depășănd în fiecare lună din acest an valorile medii multianuale. Mai recent în Dealurile Șimișna-Gîrbou viituri s-au produs în anii 1995 și 1997.

În majoritatea situaților viiturile au generat efecte negative de ordin social, economic și ecologic. Procesele de degradare a albiilor și a malurilor pârâurilor au fost intensificate în timpul viiturilor. De asemenea a fost afectată desfășurarea normală a activității social- economice. În acest sens se remarcă imposibilitatea de a utiliza pe o anumită perioadă rețelele electrice și telefonice, terenurile agricole, aspecte care sunt destul de greu de cuantificat.

Scurgerea și debitele minime se înregistrează toamna, mai precis în luna septembrie (0,3-2,8 % din totalul scurgerii anuale), când alimentarea este aproape exclusiv subterană. Dinamica volumului minim lunar scoate în evidență o creștere din ianuarie până în martie, după care urmează scăderi până în septembrie, când de regulă, începe să crească. Între scurgerile sezoniere predomină scurgerea de primăvară cu o pondere de 39-45%.

Temperatura medie anuală a apelor este cu circa 3-4 0C mai ridicată decât cea a aerului, ceea ce este și normal, dacă ne gândim că o bună perioadă de iarnă, temperatura apei nu coboară sub 0 0C. Ambele caracteristici se datorează capacității calorice mari și a conductibilității termice mici a apei. Temperatura maximă zilnică se ridică la valori de 32-34 0C.

Fenomenele de îngheț ce afectează pârâul Gîrbou au o durată relativ redusă, atât din cauza alimentării subterane cât și a fenomenelor de încălzire din perioada de iarnă. Ele cuprind toată gama proceselor ajungând până la înghețul total al secțiunii râului, reducând la zero scurgerea lichidă (Fig. 18).

Fig. 18: Pârâul Călacea în perimetrul localității Călacea (ianuarie 2017)

Scurgerea solidă are valori ridicate tot anul, mai ales în perioadele cu ape mari de primăvară sau la viiturile de vară. Valoarea turbidității medii ajunge la 1000g/m3 iar cea a eroziunii specifice la 2,5 t/ha/an. Valorile ridicate ale acestor parametri se datorează alcătuirii litologice și torențialității afluenților.

Din punct de vedere al sărurilor minerale conținute, apele curgătoare care brăzdează comuna fac parte din clasa apelor bicarbonate, grupa calciului, cu mineralizare destul de ridicată (300-500 g/litru).

Deși este cea mai importantă arteră hidrografică a micoregiunii, pârâul Gîrbou, datorită debitului său redus și fluctuant, nu prezintă importanță oferind solului umiditate crescută tot anul.

Până în anul 1948 au existat amenajări simple de mori de apă. Au fost amenajate iazuri de unde apa era dirijată spre roțile morilor aparținând unor persoane fizice. Din păcate aceste instalații nu mai există decât în amintirea localnicilor.

4.2. Apele subterane

Apele freatice se găsesc la nivelul luncilor și teraselor fluviatile ale văii Gîrboului și afluenților săi, la adâcimi de 2-4 metri. Aceste oferă locuitorilor apă de calitate, iar cantitativ asigură necesitățile de consum.

Chimismul apelor este influențat de caracteristicile rocilor de depozit, mineralizarea totală este de 0,5-1,5 g/l. Învelișul biopedogeografic determină o reținere relativ ridicată a umezelii (frecvența mare a solurilor argiloase, prezenței vegetației ierboasă și forestiere), astfel scurgerea subterană este destul de limitată (25-30%) din totalul scurgerii.

5. Elementele biogeografice

Cunoașterea componentelor biogeografice al comunei Gîrbou, ajută în determinarea unor surse naturale, ce utilizate în mod rațional pot ajuta în activitatea economică, în traiul de zi cu zi al locuitorilor. Asociațiile biopedogeografice sunt în strânsă legătură cu relieful , clima, solurile etc.

5.1. Componenta vegetală

Condițiile de relief cu altitudini de 400-600 metri, relief accidentat, condițiile climatice cu temperaturi în jur de 8 0C, precipitații în jur de 600-700 mm, veri călduroase de 19-20 0C și ierni moderate, sunt premise ale dezvoltării unei vegetații predominant de pădure, în care cerul și gârnița ocupă un loc aparte.

Din punct de vedere botanic teritoriul comunei, ca de altfel a întregului teritoriu adiacent, aparține provinciei daco-ilirice fiind caracterizată prin predominanța elementelor central-europene, alături de specii carpatine, dintre care unele endemice sau subendemice (Helleborus purpurascens, Erytronium dens canis, Symphytum cordatum etc).

În repartiția elementelor floristice se constată o slabă zonaliatate verticală, în sensul că suprafețele păduroase (făgete, gorunete, stejărete și amestec) sunt intercalate cu pajiști secundare și derivate sau cu terenuri agricole (Fig. 19). Pajiștile și terenurile agricole dețin o pondere însemanată ca urmare a introducerii culturilor în poieni și a defrișării pădurilor de către o populație străveche.

Ca urmare a reliefului, vegetația caracteristică este cea de dealuri și podișuri. Ea este eterogenă, formațiunile vegetale întâlnite sunt felurite, de la făgete și gorune, la pajiști secundare și derivate și chiar plantații de conifere.

Pădurile, care ocupă cca 22% din suprafața microregunii, sunt predominat alcătuite din păduri de cvercinee în amestec, cu maximă extensiune pe linia de cumpănă a apelor dintre văile Șimișna și Gîrboului și dintre acestea din urmă și valea Almașului.

Fig. 19: Vegetație ierboasă și păduri de foioase în zona Cernuc

Între 500-600 metri se află făgeto-gorunetele, cu extensiune mai mare în dealurile situate înspre Depresiunea Almaș-Agrij, pe dealurile Nadiș și la sud de satul Călacea. În general făgetele se găsesc pe coastele umbrite și treimea inferioară a versanților însoriți, iar gorunetele pe culmi și părțile mijlocii și superioare ale versanților însoriți.

În subetajul făgetelor predomină fagul (Fagus silvatica) alături de care vegetează și alte specii lemnoase: gorunul (Quercus petraea), cerul (Q. cerris), carpenul (Carpinus betulus), paltinul de munte (Acer pseudoplatanus), paltinul de câmp (Acer platanoides), teiul (Tilia cordata, T. platyphyllos), cireșul păsăresc (Cerasus avium), frasinul (Fraxinus excesior), ulmul (Ulmus montana, U. Foliacea) etc. Speciile de arbuști din făgete sunt: tulichina (Daphne mezereum), socul roșu (Sambucus racemosa) și negru (S. nigra), voinicelul (Evonymus europaea), iar cele caracteristice pădurilor de gorun sunt alunul: (Colylus avellana), lemnul câinesc (Ligustrum vulgare), cornul (Cornus mas), sângerul (C. Sanguinea), clocotișul (Staphylea pinnata) etc.

Stratul inferior, al ierburilor, este reprezentat prin: vinariță (Asperula odorata), trepădătoare (Mercurialis perennis), colțișor (Dentaria glandulosa), laptele câinelui (Euphorbia amygdaloides), silnic (Glechoma hirsuta), urzica moartă galbenă (Lamium gleobdolon), sănoșoară (Sanicula europaea), leurdă (Allium ursinum), slăbănogul (Impatiens noli tangere) etc.

Flora de primăvară a pădurilor de fag este constituită din specii de floră de „ mull” și din efemeroide. Din prima categorie fac parte: floarea paștilor (Anemone nemorosa), păștița (Anemone ranunculoides), găinușele (Isopyrum thalictroides), brerbenii (Corydalis solida) etc. Dintre efemeroidele de primăvară o frecvență mai mare au: vioreaua (Scila bifolia), măseaua ciutei (Erithronimus dens canis) etc. Etajul ierbos mai cuprinde măcrișul iepurelui (Oxalis acetosella), murul (Rubus hirtus), rogozul (Carex silvatica, C pendula, C. pilosa), graminee (Festuca drymeia, Poa nemoralis) etc.

Între 350-500 (600) metri se află gorunetele care într-un trecut nu prea îndepărtat au avut o mult mai largă răspândire, arealul lor diminuându-se prin extinderea suprafețelor agricole. Gorunetele se află pe interfluvii, versanți cu înclinări și orientări diferite și chiar terase mai vechi și mai înalte. Gorunetele sunt formate, mai ales din gorun (Quercus petraea, Q. dalechampii, Q. polycarpa). Carpenul are o participare destul de însemnată la constituirea pădurilor de gorun. Alături de acestea se mai află, în exemplare mai puține, specii cum ar fi: stejarul (Quercus robus), cerul, fagul , ulmul, paltinul, frasinul, cireșul păsăresc, sorbul de câmp (Sorbus terminalis), mărul și părul pădureț (Malus silvatica. Pyrus piraster).

Statul arbustiv este alcătuit din alun, voinicel, lemnul râios (Evonymus verrucosa), cornul, sângerul, socul, porumbarul (Prunus spinosa), măcieșul (Rosa canina) etc.

Vegetația ierboasă este alcătuită din păiușcă (Agrostis tenuis), păiuș (Festuca sulcata, F. valesiaca), bărboasa (Botrochlon ischaemum) etc.

Sub 350-400 metri, pe partea inferioară a dealurilor se află stejăretele, alcătuite din cer și gârniță, care ocupă suprafețe foarte limitate datorită înlocuirii lor cu terenuri agricole și pajiști secundare sau derivate. În cereto-gârnițete, stratul arboricol este dominat de cer, asociat în proporție redusă cu gârniță (Quercus frainetto), stejar pedunculat (Quercus robus), arțarul, teiul, frasinul, mărul și părul pădureț. Aceste păduri sunt mai luminoase ca urmare a stratului arbustiv care este bine reprezentat prin: păducel (Crataegus monogina), lemn câinesc, măcieș, porumbar, voinicel corn, soc etc.

Stratul ierbos, bine dezvoltat, este reprezentat de specii xerofite: păiușul (Festuca pseudovina), F. sulcata, F. heterophylla), golomățul (Dactylus polygama), firuța de livadă (Poa pratensis), fraga de câmp (Fragaria viridis) etc.

Dintre speciile florei „mull” se pot întâlni: laptele câinelui, păștița, mierea ursului (Pulmonaria molissima) etc.

Vegetația luncilor (Fig. 20) apare în lungul văilor ce traversează comuna și se datorează unor condiții speciale (inundații periodice, umiditarea solului și a aerului etc) Ea este reprezentată prin specii higrofile și mezofile, precum: salcia, răchita (Salix alba, S. Fragilis, S. cinirea), plopul (Populus alba, P. nigra) și destul de frecvent aninul negru (Alnus glutinosa). În aceste regiuni se mai află specii de stejar pedunculat, ulm, frasin, carpen etc.

Fig. 20: Vegetație de luncă pe pârâul Gîrbou (aval de localitatea Fabrică)

În flora ierboasă predomină plantele higrofile: specii de rogoz (genul Carex), laptele câinelui, murul, specii de trifoi (Trifolium campestre, T. patens) etc.

5.2. Componeta faunistică

Condițiile edafice, relativ uniforme, precum și mobilitatea specifică animalelor fac ca ele să se deplaseze și să se adapteze mai puțin fidel zonalității vegetației.

În etajul forestier se întâlnește o mare varietate de specii de animale, de la mamifere la nevertebrate. Dintre mamiferele mai mari, unele de interes cinegetic se remarcă: lupul (Canis lupus), vulpea (Canis vulpe), căprioara (Capraeolus capraeolus), viezurele (Meles meles) și iepurele (Lepus europaeus). Mamiferele rozătoare sunt reprezentate printre altele de: șoarecele gulerat (Apodsemus tauriches), veverița (Sciurus vulgaris fuscuater) și pârșul (Glis glis).

Lumea păsărilor este foarte variată și reprezentată prin: pițigoi (gen Parus), gaița (Garrulus gladaris), mierla (Turdus merula), privighetoarea (Luscinia megarhynos), ciocănitoarea (Dendrocopos major și D. minor), grangurele (Oriolus lriolus), uliul găinilor, eretele, cioara, corbul, coțăfana etc. Dintre reptile se întâlnesc specii comune: șarpele orb (Anguis fragilis), șopârla de câmp (Lacerta agilisagilis), gușteri (Lacerta viridis viridis), broștele etc.

Fauna acvatică este reprezentată mai ales pe pârâul Gîrbou, prin nevertebrate (crustacee, viermi, moluște etc) precum și prin pești de mici dimensiuni.

6. Denumirile și cuprinsul (satele) comunei Gîrbou

Comuna Gîrbou este alcătuită din șapte așezări de tip rural: Gîrbou, Cernuc, Bezded, Călacea, Solomon, Popteleac și Fabrică.

6.1. Numărul așezărilor și caracteristicile lor

Relieful Comunei Gîrbou, cu dealuri și văi, a reprezentat din totdeauna condiții favorabile pentru dezvoltarea unor așezări umane. Oamenii au găsit pe aceste meleaguri resursele de care aveau nevoie cum ar fi sursele de apă, terenuri bune pentru cultura plantelor și creșterea animalelor, lemnul etc.

Urmele de locuire din perioada romană au fost descoperite de Toma Carol în urma săpăturilor arheologice realizate în anul 1878, în perimetrul comunei, respectiv s-au găsit conducte de apă caldă, obiecte din metal și ceramică, resturi de ziduri ce atestă prezența în centrul de comună actual a unei așezări de tip „villa rustica”.

Deși dovezile arheologice sunt puține se poate afirma că în acea perioadă Gîrboul a avut o importanță deosebită în zonă, vecinătatea cu castrul roman de la Tihău, cu fortificațiile de la Dragu, Panticeu și Voievodeni, fiind dovezi în acest sens.

În perioadele de după retragerea aureliană populația și-a păstrat vatra de locuire. În perioada voievodatelor românești putem afirma că Gîrboul a fost teritoriu al voievodatului lui Gelu cu centrul la Dăbâca.

6.2. Toponimia locurilor

Cunoașterea originii numelor de localități, sunt repere importante în interpretarea influenței aspectelor sociale, istorice, condiții naturale, asupra localităților la un moment dat. Numele de origine poate dă indicații asupra timpului în care au apărut sau a evoluției ulterioare.

Iorgu Iordan (1963) afirmă despre toponimie că este o „istorie nescrisă a unui popor, o adevărată arhivă, unde se păstrează amintirea atâtor evenimente, întâmplări și fapte mai mult sau mai puțin vechi sau importante, care s-au petrecut de-alungul timpurilor și au impresionat într-un chip oarecare sufletul poporului”.

Denumirea localității Călacea se pare că provine din faptul că în aceste locuri ar fi existat un fel de fort militar ce se numea „Kalacha”, subordonat garnizoanei din localitatea omonimă din Banat. După Ion Nania (1991), Călacea înseamnă locuri specifice cailor sălbatici, zootoponim pelasgo-dacothracic / valahic (dacoromânești) în care se oglindește termenul cal.

În schimb alți autori spun la Iorgu Iordan atestat un nume Kalasa, cuvânt existând și în sârbo- croată ca apelativ kalas, în traducere derbedeu sau înșelător.

Numele satului Gîrbou este de origine slavă și derivă de la cuvântul „gherb”, care în traducere înseamnă „spinare”, probabil de la spinările de dealuri ce înconjoară localitatea. Gheorghe Chende-Roman în lucrarea "Dictionar etimologic al localităților din judetul Sălaj" spune tema care stă la baza la baza toponimului sălăjan este slavă vruba adică salcie. Originea slavă a localității Gîrbou, ne arată că această așezare ar fi mai veche decât atestarea documentară, probabil din sec al VI-lea, când s-a produs al treilea val al migrațiilor slave.

Satul Cernuc spun bătrânii, și-ar avea originea numelui de la doi copaci, probabil de dimensiuni considerabile, aflați în centrul satului, un cer și un nuc. Numele ar putea proveni de la cuvântul „ciornâi”, negru în slavă.

O discuție mai largă necesită originea numelui localității Bezded. Se pare că originea este tot slavă, „bez”, însemnând „fără”, partea a doua părând a proveni din „dedușca”, adică bunic. Dacă aceste presupuneri sunt corecte asta ar însemna pe de o parte, că satul probabil era fără bătrâni, deci format prin roire pe de altă parte satul este mult mai vechi decât anul atestării (1336), sau poate a fost întemeiat de slavi sau probabil a fost numit după Bezdéd, fondatorul numelui său. Ele provin de la cuvântul slavic "Bezdedov", care înseamnă: fără strămoși, fără înțeles.

Nicolae Borcean (1976) afirmă că „ … ar trebui elucidată proveniența populației din fiecare sat în parte, întrucât este limpede pentru oricine cunoaște aceste locuri și pe oamenii care le locuiesc, că nu poate fi vorba de nici un fel de înrudire mai apropiată între aceste colectivități. Unele particularități fizionomice, de caracter și de comportament îi deosebesc,….”.

În satul Fabrică sunt multe persoane cu nume de familie de origine germană, precum și fizionomie de tip germanic (Aibăn, Rein). Originea numelui localității este de la fosta fabrică de zahăr care a funcționat aici, în trecut.

Denumirile satul Popteleac adică Poptelek înseamnă satul unui popă care ar fi primit pentru serviciile sale acel teren, apelativul maghiar telek –teren lot de pământ.. nu face decât să confirme acest lucru. Solomon ar însemna satul Solomon (Salomon), toponim format pe baza antroponimului Solomon, după vechiul nume ebraic Shelomoh purtat de înțeleptul rege al statului iudeu fiul și succesorul lui David.

6.3. Mărimea așezărilor

Repartiția spațială și evoluția temporală a așezărilor umane, precum și caracteristicile acestora, poartă amprenta influențelor naturale și a celor social- economice. Raporturile dintre mediul natural, condiția social-economică și satele comunei, se oglindesc fidel, mai ales în mărimea lor, în gruparea și dispersia lor, în formă, structură și textură. Mărimea așezărilor reprezintă o trăsătură importantă a satului ce depinde de activitatea economică, de condițiile naturale și istorice, dând posibilitatea stabilirii profilului de viitor al așezării.

Datele cele mai precise despre mărimea așezărilor sunt date de recensămintele populației, pe baza acestora vom realiza în continuare o ierarhizare din acest punct de vedere. Datele ultimului recensământ realizat în anul 2002 (Fig 24-25), relevă mai multe aspecte în privința mărimii așezărilor din spațiul comunei Gîrbou.

Fig. 26: Suprafața vetrelor satelor din comuna Gîrbou(2002)

Fig. 27: Numărul de locuitori la recensământul din 2002

6.4. Densitatea așezărilor

Densitatea așezărilor se raportează la 100 km2, comuna având în componență șapte sate, iar suprafața este de circa 100 km2, respectiv 10 062 ha, putem spune că densitatea este de 7 așezări la 100 km2, valoare ce ne îndreptățește să afirmăm că această unitate teritorială are un grad ridicat de umanizare.

Repartiția teritorială a așezărilor în raport cu condițiile topografice este strâns legată de condițiile fizico-geografice, de relief, condiții ce au influențat rețeaua de așezări, sub aspectul amplasării vetrelor de sat. Locurile cele mai prielnice construcțiilor de locuințe s-au dovedit a fi culoarele de vale și mai puțin spațiile deluroase.

Pentru a asigura condițiile cele mai bune de trai pentru ei și animalele lor, oamenii au ales locurile cele mai adecvate. Dintre toate satele comunei numai satul Bezded, cu gospodării ce se înșiră parțial pe dealuri și parțial Gîrboul cu zona Ruieni, Cernucul cu zona de dincolo de fântâna satului, ocupă teritorii mai înalte. Chiar și satul Călacea are vatra satului amplasată pe un teren fără denivelări însemnate. Poziția satelor este în general asimetrică față de firul apei, mai ales Solomon și Fabrică.

Fig. 28: Vatra satul Călacea

Din analiza raporturilor geografice ale așezărilor cu suportul geomorfologic se desprind mai multe caracteristici.

Satele Călacea (Fig. 28), Cernuc și Bezded sunt localizate în sectoarele de obârșie a unor pâraie torențiale cu izvoare în culmea interfluvială majoră. Ele ocupă tăpșane, glacisuri și suprafețe structurale ceva mai întinse. Aici, oamenii au găsit piatra de construcție, în fronturile de cueste sau erozionale ale abrupturilor ce mărginesc interfluviile. Tot aici gospodăriile au găsit din abundență apa potabilă de calitate, le-a ferit de inundații, ele producându-se cu totul excepțional datorită torențialității unor ravene sau râpe ce traversează vatra. De asemenea, pășunile, fânețele și terenurile arabile erau aproape înlesnind desfășurarea unei vieți economice agro–pastorale, de altfel specifică Podișului Someșan în ansamblul său.

Localitățile Popteleac și Gîrbou sunt amplasate în zone de confluență hidrografică, pe lunci, terase și conuri de depunere aluvială. Satul Popteleac s-a dezvoltat în sectorul de relativă echilibrare a profilului longitudinal al văilor Pticlău și Călacea, pe șesul aluvial și conurile de depunere ale acestora. De acea satul se ramifică în amont pe văi, concentrându-și vatra tocmai în unghiul de confluență hidrogarafică. Vatra satului ocupă terenurile plane din luncă și terase, precum și sectoarele restrânse din suprafața structurală a versantului stâng.

Localitatea Gîrbou are vatra în cea mai largă secțiune a culoarului depresionar, la confluența pâraielor: Popteleac, Cernuc, Tritireag și fața Cornilor. Aici de fapt se conturează o depresiune subsecventă de eroziune, care este închisă către nord de o îngustare a văii Gîrboului între dealurile Bisericii (435 m) și Zăvoade (462 m), care limitează dezvoltarea satului spre nord.

Satul Fabrică este dezvoltat pe șesul și terasa joasă a văii Gîrboului, pe partea dreaptă, ca o consecință a existenței unei fabrici de zahăr la 1830, permanentizată mai apoi ca așezare datorită condițiilor naturale favorabile.

Satul Solomon, dezvoltat aproape de „gura văii” Bezdedului și-a extins vatra pe conul de depunere a văii Nucului, pe treptele structurale joase din frontul unei cueste aliniate văii principale și, numai parțial, pe șesul aluvial. Unele gospodării, e drept izolate, sunt situate între valurile de alunecare de tip glimee de sub Dealul Turului loc numit „Sub Cetate”, terenuri nefavoabile pentru construcții din cauza instabilității geomorfologice.

Fizionomia neunitară a satului este determinată de condițiile variate ale vetrei satului. Drumurile de acces dintre sat și moșie devin impracticabile în perioadele ploioase, aspect ce se răsfrînge negativ în activitatea locuitorilor, mai precis în diminuarea accesului acestora la terenurile agricole.

CAPITOLUL II.

ISTORIE ȘI DEMOGRAFIE

Vatra veche a comunei, atestări documentare și arheologie.

Pentru Comuna Gîrbou anul 1306- este un reper important, deoarece de atunci datează cea mai veche atestare documentară, cea a localitații Popteleac sub numele de Poptheluky. Atestarea documentară a localității Călacea s-a făcut în anul 1312, iar a localitățiilor Solomon, Cernuc și Bezded în anul 1336. Localitatea Gîrbou este atestată documentar în anul 1366, sub denumirea de Gorbo. Localitatea Fabrică este o localitate mult mai tânară, aici existând între anii 1833- 1848 o fabrică de zahăr de unde s-a păstrat și denumirea (Tabel nr 1).

Este demn de remarcat faptul că în perimetrul actual al satului Călacea a existat un sat numit în anul 1312, “Ambrus, proprietatea familiei Szil în 1312” respectiv “Ambryustelke” în anul 1366, dar satul a dispărut se pare prin plecarea oamenilor în satele înconjurătoare. Astăzi, acest spațiu numit Ambreus apartine în mare parte locuitoritorilor din satul Călacea. De fapt cele două localități sunt menționate la data de15 mai, anul 1366 în documentul emis de Dionisie, în calitate de voievod al Transilvaniei și “comite de Solnoc…ridicându-se înaintea noastră din mijlocul celorlalți împricinați nobila doamnă Elena, văduva răposatului Grigore, fiul lui Iob de Zenthmarthun, precum și Petru zis Zemeș, ginere ei și doamna soția acestui Petru ni s-a plâns astfel: că ea, adică văduva vlui Grigore, în nădejdea unei mai bune păstrări cât și în temeiul cumetriei, a dat spre păsre lui Beke, fiul lui Ladislau de Iclod, cumătrul ei, niste acte ale ei întocmite cu privire la niște moșii ale acelui Grigore, fiul lui Iob, răposatul său soț anume…Călacea, Amburyustelke…..și Popteleac.

Tabel nr 1 Denumirile localităților comunei Gîrbou

În arhiva repertoriului arheologic al României a Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”( sursa www.cimwc.ro), localitățile comunei apar în îndexul de localități cu urme de locuire (Tabelul 2).

Tabelul 2. Urme de locuire pe teritoriul comunei Gîrbou

Conform datelor Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” în localitatea Bezded în locul numit „Valea Băiș” s-a găsit în anul 1850 un tezaur monetar dintr-o perioadă neprecizată, precum și fragmente grosolane de ceramică iar în hotarul satului la locul numit „Rodin", a fost descoperit, în anul 1976, un fragment dintr-o lamă de silex, de culoare cafenie. Piesa avea forma curbată subțiindu-se spre virf; partea cu tăișul este destul de fin retușată ș.i denticulată. Dimensiunile: L=5 cm.; 1=0,9-1,9 cm.

La Călacea s-au descoperit urme de locuire în trei puncte. Într-un punct neprecizat s-au descoperit fragmente de ceramică datate din perioada bronzului. În 1877, în punctul numit „La ruine” sau „La Rujen” s-a descoperit o unealtă din bronz datată din epoca bronzului, iar în anul 1879 s-au descoperit în hotarul satului subcostrucții considerate de formă barbară din perioada romană. Alături de aceste subconstruncții s-au descoperit monede republicane romane.

În Gîrbou s-au descoperit urme de locuire în mai multe puncte. În punctul „La Ruini”, într-o stațiune primitivă s-au descoperit fragmente ceramice neolitice și unelte de piatră șlefuite datate neolitic. Tot în același 1oc (după Roșca, M.) sau poate în altă parte, s-au găsit mai multe obiecte din epoca bronzului: două celturi (din care una îngustă ca o daltă), un vârf de lance și o seceră de bronz, ultima fiind în 1897 în fosta colecție Temesvary (Gherla). În partea de vest a satului, pe o colină izolată, lângă castelul feudal s-au găsit în 1878 urme de construcții din presupuse băi romane și s-au dezvelit în 1913 subconstrucții deteriorate din zidul cu mortar al unei case mari cu mai multe încăperi având instalație pentru încălzire cu hipocaust și câteva obiecte: cărămizi de supor al padimentului, tuburi de conductă din lut ars, vase din argilă de culoare brun-roșcată, fund de vas și un fragment de vas cu ornamentație imprimată.

Într-o grădină din palatul feudal s-a găsit o bară de serpentin (signaculum oculariorum) lungă de 5,4 metri, având pe trei laturi incizat textul unei rețete medicale (ce se imprima pe medicamentele din pastă) contra bolilor de ochi atribuită lui P. Corcolomus, a fost descoperită la Ciachi-Gârbău…..perfect conservată, în Muzeul de Antichități al Universității din Cluj. Pe latura de sud-vest a coastei „Dosul Măcicașului”, în locul numit „Între Văi” s-au găsit resturi dintr-o inscripție latină indescifrabilă (CIL, III, 7641). Lângă inscripție nu s-au găsit urme de așezare. Pe latura de sud-vest a coastei „Dosul Măcicașului", în 1877, cu prilejul prășitului, s-a descoperit un vas de lut cu o mare cantitate de monede romane de argint, dintre care numai 27 de piese (din sec. I – III, începând cu Vespasian și terminând cu Elagabal) au fost achiziționate pentru MAC, restul risipindu-se, fără a fi fost văzut și identificat.

În satul Popteleac într-un loc neprecizat ar fi urme ale unei așezări preistorice dar care nu a fost cercetată. Pe teritoriul satului s-a găsit cu prilejul săpării unei gropi pentru un pom un nucleu de obsidiană cu înălțimea de 18 cm și diametrul de 5,9 cm din epoca neolitică.

ln 1904, în satului Solomon, în timpul săpării unei gropi, a fost descoperit un nucleu de obsidian. Piesa are formă conică cu 14 fațete obținute prin așchiere având dimensiunile: I-11 cm; D bazei=5,7 cm .

Toponomele de origine slavă ca Gîrbou sau Bezded sunt suficiente pentru a afirma că în acest spațiu populația a viețuit și după retragerea aureliană, înclusiv în perioada migrațiilor.

Evenimente în viața  localității

Comuna Gîrbou în documente – sec. XIV-XVIII

În cele care urmează sunt inserate date importante pentru că spațiul conunei apare în diferite documente medievale.

Astfel, în secolul al XIII-lea apar în documentele ungare cnezi și voievozi români în Transilvania, nume de origine slavă, preluate deopotrivă de români și unguri. De fapt, despre cnezi este vorba mai întâi în comitatul Dăbâca.

Teritoriu din spațiul acual al Comunei Gîrbou au fost stăpânite în secolele XII și XIV de maghiari, toate aceste teritorii devenind de fapt feud al nobililor maghiari. Teritoriul, în acea perioada denumit Comitatul Dobâca, ce se întindea pe locul judetului al Someș, a fost stăpânit de Ștefan cel Mare și apoi de Petru Mușat, practic în anul 1553 “cincizeci și opt de sate și voevodate” erau stăpânite de români. Pe teritoriul respectivului comitat erau două cetăți, cetatea Ciceiului și cetatea Chioarului precum și șapte voevozi, ascultând cu toții de paralabul de Ciceiu, reprezentantul domnului Moldovei.

Demn este de remarcat faptul că în perioada medievală au existat numeroase schimburi de terenuri certificate de documente. Astfel în anul 1336 la 1 septembrie, la Sîntimbru, “Simon, vicevoievodul Transilvaniei, scrie capitlului din Alba Iulia că au venit în fața sa., pe de-o parte, magistrul Șteflan zis Pagan fiul lui Francisc, din neamul Hunthpazman, iar pe de altă parte Gyula și Petru fiii lui Sumbur, Ioan fiul lui Gyula, Andrei fiul lui Paul, fiul lui Dionisie, fiul surorii lor, pentru a schimba între ei unele moșii. Primul oferă trei posesiuni numite Silvașu de Cîmpie, Șopteriu și Urmeniș, în timp ce celorlalți schimbă moșia lor numită Gîrbou cu posesiunile aparținătoare Cernuc, Bezded, Solomon, Sumburteluk, Tihău, Trestia, Baica și doi „munți" numiți KyHch. Pentru aceasta capitlul este rugat să efectueze procedurile împreună cu Petru fiul lui Laurențiu sau Iacob fiul lui Chama.

În anul 1336 teritoriul Comunei Gîrbou era împărțit, o parte, aparținea comitatului Dăbâca iar cealaltă parte comitatului Solnocul Interior, lucru dovedit de documentul emis în ziua de 28 septembrie, la Alba Iulia “Capitlul din Alba Iulia dă de știre că potrivit scrisorii lui Simion vicevevodul Transilvaniei, transcrise și datate în 1336 septembrie 1, Sîntimbru (nr. 24), în data de 18 septembrie omul capitlului, Mihail, preot al corului, împreună cu Iacob fiul lui Chama, au mers la fața locului, la posesiunea Gîrbou, situată parțial ln comitatul Dăbica, parțial în comitatul Solnocul Interior, precum și la pămînturile Cernuc, Bezded, Solomon și Sumburteluk, de lingă rîul Someșul Mare, în comitalul Solnocul Interior; de asemenea Tihău și Trestia, în comitalul Dăbica, și Banica, de lingă riul Almaș, în comltatul Solnocul Exterior. In prezența vecinilor și fără vreo împotrivire au fost trecute din mîinile nobililor Gyula și Peteu, fiii lui Sumbur, intre acelea ale lui Ștefan zis Pagan fiul lui Francisc, din neamul Hunith,pazman. Inrtre oamenii oa.pit.lu.Lui mai fiigu;rează Domindc prepozitul, Santo cantorul, Toma custodele și magistrul Adrian, arhidiacon de Chezd, decan”.

La data de 29 septembrie 1335, Carol Robert de Anjou, regele Ungariei emite o poruncă, care este adresată Capitlului din Transilvania, având ca scop trimiterea unui om de mărturie pentru punerea în stăpânire a lui Kalach de Zyl “Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, îi poruncește capitlului din Transilvania să trimită omul său de mărturie pentru punerea lui Kalach de Zyl în stăpânirea moșiilor Sînpetru, Zyly, Konathkuth, Myko, Zenthmartun, Călacea, Wankutatelke, Ambrus și Poptelke, în comitatul Dăbâca”. Menționăm faptul că azi teritoriu Ambrus(azi Ambreuș) menționat în acest document este in mare parte, în hotarul satului Călacea.

În perioada Evului Mediu, între ani 1344 și 1376, țărănimea din spatial comunei, s-a ridicat de nenumărate ori la luptă împotriva exploatării și asupririi de către feudali, “acționând în deplină unitate, țăranii români și maghiari din Gîrbou, Crasna și Nușfalău s-au răsculat, și au atacat domeniile mănăstirii din Mănăștur”, lucru confirmat și de Mihaela Rotaru…”țăranii români și maghiari din Gârbou, Crasna și Nușfalău, înfrățiți în luptă, sunt apoi consemnați în anii 1344 și 1376”.

Douăzeci de ani mai târziu la 13 martie 1353, Capitlul Transilvaniei emite un document cu titlul “Întâmpinarea lui Nicolae, zis Fiwoos, față de vânzarea unor moșii”, în care “atestă că Nicolae, zis Fiwoos, a venit în chip de întâmpinare și i-a oprit pe nobilii Mannus și Bartolomeu de Căianu de la vânzarea sau înstrăinarea sub orice formă a moșiilor Popteluke {Popteleac}, Churnuk {Cernuc} și Bolugyanustelke și pe Ioan, fiul răposatului Ștefan, zis Pogan, de la cumpărarea și luarea în stăpânirea a acelor moșii”. Acestă problemă legată moșiile amintite mai sus, se vorbește în documentul emis cu doi ani mai devreme la 18 noiembrie 1351, document a cărui traducere este reprodus parțial în continuare“Întâmpinarea lui Nicolae, zis Woos cel Tânăr, în legătură cu moșiile Poptelec și Cernuc” prin care “Capitlul Transilvaniei atestă că Nicolae, zis Woos cel Tânăr, i-a oprit pe Mannus și pe Bartolomeu de Căianu de la vânzarea, zălogirea și înstrăinarea sub orice formă a moșiilor Poptelec și Cernuc”.

În anul 1370(12 mai) în localitatea Borșa este dat un act prin care sunt amintite teritoriile Kalacha (azi Călacea), Ambrus (localitate dispărută) și Poptelke (azi Popteleac) ..”Noi, Ludovic, dim mila ui dumnezeu, regele Ungariei, Dalmației, Croației, etc, dăm de știre și facem cunosct prin cuprinsul celor de față tuturor cărora se cuvine că magistrul Ștefan diacul, notarul conventului din Cluj-Mănăștur, venind înaintea luminăției voastre în numele nobilei doamne Elisabeta, adică fica răposatului Kalach de Sancto Marino, ne-a înfățișat o scrisoare deschisă de răspuns a capitlului de Alba Transilvaniei, întocmită cu privire la punerea în stăpânirea unor moșii numite Sănpetru…. ..Călacea, Ambrus și Paptelec…..rugându-ne cu smerenie și stăruitoare rugăminți….să transcrie acea scrisoare în scrisoarea noastră și s-o întărim prin ea spre chezășie”.

Existența acelei scrisori de care pomenește acest document este certificată de un alt document emis cu circa o lună mai repede la 15 aprilie, document în care Ștefan diacul este recompensat pentru loialitatea arătata față de biserică de către Ludovic, Regele Ungariei, “acesta dând această milostivire. Că acea doamnă numită Elisabeta, din îngăduința noastră de față, să fie urmașă cu drept deplin .. a sus-zisul Kalach, fiul lui Oliver..și îndeosebi în moșiile sale numite Sent marton…Călacea Popteleac cu alt nume Gyrekuth.. Ambrus aflătoare în comitatul Dăbîca”.

La data de 18 iulie 1517, regele Ungariei, Ludovic al II-lea, emite un document cu Titlu Interdicția impusă de Ludovic al II-lea nobililor din Chethnek {Cernuc, Sălaj} de a-i vămui pe locuitorii din Dees {Dej}. În acest document Ludovic al II-lea, regele Ungariei, “interzice lui Nicolae, Francisc și Andrei de Chethnek {Cernuc, Sălaj} să-i vămuiască pe locuitorii din Dees {Dej}; regele îi amenință pe nobilii din Chethnek {Cernuc, Sălaj} că, dacă încalcă această interdicție, le ridică dreptul de a percepe vamă pe moșia lor”.

La 21 iunie 1592, Sigismund Bathory, principele al Transilvaniei emite o listă cu 32 de posesiuni date lui Mihail Csaki din comitatul Solnoc: Cluj și Dăbâca prin care sunt menționate și cele de la “Bezded {Bezded, jud. Sălaj}; Captelke; Cluj; Dank {Dâncu; Dăbâca;Salamon {Solomon, jud. Sălaj}”.

Într-un document emis la data de 28. iunie. 1592 aflat în Arhivele Naționale ale României – Cluj, Fond fideicomisionar Jósika, Seria 1 – Documente medieval, Nr. 363, Cota SIIAN CJ-F-00255-1-363, Sigismund Bathory, principele Transilvaniei emite o listă cu posesiunile date lui Ștefan Csaki, listă ce cuprindea un număr de 57 posesiuni printre care este menționată și posesiunea Paptelke (azi Popteleac, jud. Sălaj).

Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, în anul 1594 la cinci februarie cuprinde într-o listă de posesiuni date lui Ștefan Csaki și Kalocsa (Călacea).

George Rakoczi, Principele Transilvaniei emitente în anul 1646, luna iunie, ziua 18 documentul Litterae testimoniales et divisionales Georgii Rakoczy Principis Transsylvaniae ad Sigismundum, Georgium et Dionysium Banffy datae, document prin care acesta, confirmă prin protonotarul său diviziunea făcută de Sigismund, George și Dionisie Banffy în posesiunile din Comitatele Crasna și Cluj și Dăbâca moștenite de ei de la Francisc și Petru Banffy Losonczy de Zentelke. În acest document apare denumirea de Chernahaza (Cernuc).

În anul 1600 la 7 septembrie, Mihai Viteazul principele Transilvaniei ii dă lui Ștefan Csaky mai multe posesiuni printre care “Bezded {Bezded, jud. Sălaj};Gorbo {Gârbou, jud. Sălaj}” iar mai apoi cele două posesiuni apar într-un document emis în același an la 19 iulie de către același Mihai Viteazul ca posesiuni aparținătoare castrului Egesu. După ce această parte de țară a fost anexată de austrieci, în secolul al XVII populația maghiară ”nu mai găsesc în comitat decât câteva duzini de magnați unguri și o mulțime de nobili în condiție țărănească”.

Evenimente în viața localității – sec VIII- X.

În anul 1766, în Girbou, a fost înălțat castelul familiei HalIer. Domeniul e construit de fapt între anii 1718-1778, în stil baroc transilvan. Complexul arhitectonic cuprinde pavilionul rezidențial, biserica, poarta și fântâna, acesta reprezentând unul dintre castelele cele mai importante din Sălaj, dar astăzi, lăsat în paragină de autoritățile locale care îl au în proprietate.

În cartea lui George Barițiu, Părți alese din istoria Transilvaniei, pe două sute de ani din urmă (citat de Györfi-Deák György pe gyuri.go.ro/) este amintit că între 1785-1800, într-un acces de mânie, Wesselényi Miklós senior își înarmează slujitorii din Jibou și purcede la asediul contelui Johann Haller din Gîrboul învecinat (mica armată de 400-500 de oameni ridicată de baron avea în dotare patru tunuri). Drept urmare a acestei fapte, Wesselényi a fost întemnițat în 1785 în închisoarea din Kufstein, fiind acuzat pentru șase crime: blasfemie, jurămînt strîmb, amenințare cu punere de foc, provocare la duel, infestarea și arestarea de funcționari regești, tulburarea securității publice. A fost eliberat în 1789.

Marea mișcare socială și națională de la 1784 condusă de Horea, Cloșca și Crișan a cuprins și comuna Gîrbou, asfel în februarie 1775, “a avut loc o puternică mișcare a iobagilor din satele de la poalele Meseșului, pe Văile Almașului și Agrijului, la Gîlgău, Gîrbou, Chendrea îndreptată Împotriva asupririi sociale și naționale”.

Deși după 1830 pe teritoriul comunei contesa Rozalia Csaky, soțul Janos Josika și baronul Miklos Josika, ca stăpâni ai moșiilor din zonă au introdus activități de tip industrial modul de viață al locuitorilor, nu s-a schimbat, țăranii iobagi, continuau să presteze muncă obligatorie. Cea mai importantă obligație a țăranilor era robota, în “1846, în Gîrbou numărul iobagilor care aveau patru boi era de 23, a celor cu doi boi era de 26, iar a celor „pălmași" de 108”. Pe lângă aceste obligații iobagii aveau și altele cum ar fi “…două zile de muncă pentru folosirea pădurilor, o zi de robotă pentru dreptul de a culege poame păidurețe, o zi pentru culesul ciupercilor și o zi de lucru pentru folosirea coajei de tei….în contul folosirii casei de locuit, femeile din familia iobagului trebuiau să muncească la prelucrarea și țesutul cînepei moșierului”. Dintre obligațiile în natură amintim: dijma din cereale care se dădea moșierului( din 10 clăi de cereale una, din 10 mierțe de porumb una), dijma după cînepă( saci și din grăunțe). Dijma după oi și albine se dădea curții feudale și perceptorului regal. Pe lîngă aceasta, moșierul mai primea diferite bunuri pentru folosirea pădurilor.

Gelu Neamțu (2002) citând Arh. Stat. Budapesta, Fond. G.Pr. nr.871/1848. Foto: 182-185. Apud Documente privind revoluția de la 1848 în țările române C. Transilvania, vol.II, București, 1979, p.122-129. Doc.83 afirmă: „Locuitorii din Gîrbou au ținut la 18 aprilie 1848, o mare adunare în care au hotărât să-l pună pe preot să citească scrisoarea de eliberare trimisă mai demult de rege și pe care ar ascunde-o, precum și să se arboreze steagul libertății venit odată cu scrisoarea. Era exact ceea ce făceau și țăranii români de pe Mureș, Someș și Târnave. Veștile despre mișcările țăranilor maghiari se încrucișau cu zvonurile că la Gîrbou va avea loc o mare consfătuire a preoților privind viitorul românilor și în legătură cu o revoltă a acestora preconizată pentru a doua zi de Paști. În același timp circulau proclamații tipărite în limba română ce îngrijorau autoritățile și în care se afirma că acela care nu se străduiește să scuture jugul de fier ce-i apăsa de 800 de ani, nu era demn să mai trăiască”.

În lupta de emancipare națională este demn de remarcat ața numitul “numerus valachius a lui Vaida Voievod, din Someș”, prin care acesta milita pentru reprezentarea la conducerea instituțiilor pe principiul structurii naționale.

În preajma Revoluției de la 1848 moșierul Miklos Josika, scriitor talentat, om de cultură progresist, coproprietar al fabrici de zahăr din Gîrbou, a fost primul moșier din comitatul Dăbîca care a desființat iobăgia, „a eliberat iobagii de pe moșia din Surduc și satele aparținătoare, încă la 23 aprilie, cu două luni înainte de hotărârile Dietei transilavne”.

În acele zile tulburi ale revoluției, „flăcările revoltei s-au extins în părțile Jiboului, la Dragu și Tihău. Armata austriacă a intervenit la Buciumi, la Gîrbou, Samșud și în alte părți ale Sălajului”, populația din satele Gîrbou, Cernuc, Bezded, Popteleac, Solomon s-au aproviziont cu lemne și au pășunat în pădurile proprietarilor iar pagubele provocate de țărani pădurilor familiei Josika deși au fost revendicate nu au fost plătite.

În anul 1876 a fost înființat Comitatul Solnoc-Dăbâca, când structura administrativă a Transilvaniei a fost schimbată iar Comuna Girbou a făcut parte din acest comitat. Comitatul Solnoc-Dăbâca s-a format prin unirea vechiului comitat Solnocul Interior (Belső-Szolnok) cu partea apuseană a Comitatului Dăbâca (83 de sate), 48 de localități din Chioar, comunele Uioara, Șieu, Sic și orașul Gherla. Într-un document aflat în colecția particulară a doamnei Eugenia Rusu, nepoata lui Alimpiu Barbolovici „este scrisoarea lui Mihai Pop din Călacea, datată 20 decembrie 1877, adresată lui Alimpiu Barboloviciu, În legătură cu alegerile oficialilor pretoriali și județeni ce aveau loc în luna decembrie 1877”.

În anul 1878 localitatea Gîrbou devine centru administrativ al plasei cu același nume. Dezvoltarea accelerată a capitalismului în Transilvania își .pune amprenta și asupra evoluției comunei Gîrbou și a localităților ce gravitau în jurul ei. Așezarea crește în importanță, se modernizează, iau naștere întreprinderi industriale și instituții financiare.

Demn de remarcat este faptul că la acea dată Comuna Girbou avea judecătorie de ocol, o bancă și tot aici își are sediul notariatul cercual și jandarmeria. Totodată în anul respectiv la Gîrbou se înființează un oficiu poștal precum și un post de telegrafie, toate acestea denotă o crește vizibilă a comunei sub aspect social și economic.

Conducerea maghiară din Transilvania a fost de multe ori nedreaptă cu românii, mărturie fiind cuvintele următoare “Dr. Weigand escortat între baionete. Cetim în „Tribuna", că dl dr. Weigand, urmându-și călătoriile de studii, la Stă Mărie s'a dus la Mănăstirea-Strîmbei. Acolo protopretorul Vâlya Ferencz i-a ordonat să meargă la dânsul și fiind că nu s'a dus, 1-a dus până la pretură cu gendarmi; acolo neputând să-și presinte momentan actele de legitimație, a fost deținut. Apoi la ordinul protopretorului gendarmii au escortat între baionete pe ilustrul profesor cinci chilometri pe jos până la pretura din Ciachî-Gârbău. între aceste, advocatul dr. Simeon Tămas din Hida a telegrafiat ministrului de interne, care a dispus apoi eliberarea. în Turcia dl Weigand a primit din partea statului și asistență militară, ca să-1 ajutore în cercetările sale; la noi — e escortat între baionete. Aceasta atitudine a autorităților se păstrează și după anul 1900.

Prin dispozițiile normative ale Consiliului Dirigent de la Sibiu-Cluj din 1924 și mai apoi prin Legea de Organizare judecătorească din 25 iunie 1924 cu unele modificări ulterioare apare în spațiul acestui comitat,Tribunalul Someș cu mai multe judecătorii printre care și cea de la Gîrbou, care a funcționat în clădirea actualai școli gimnaziale.

Gîrboul este amintit ca si reprezentat la Marea Adunare de la Alba Iulia între cei 1228 delegați, membrii ai Marii Adunări Naționale Românești de la Alba-Iulia de 1 decembrie 1918 au fost aleși și pe “protopopii Vasile Pop din Sîngiorgiul de Meseș, Iovian Andrei din Girbou , acesta pe motive de sănătate nu poate pleca la Alba-Iulia”.

În 1918, urmată fiind de confirmarea Tratatului de la Trianon din 1920, comitatul, alături de întreaga Transilvanie istorică, a devenit parte a României. După Primul Război Mondial are loc reorganizarea administrativă a zonei, comitatul Solnoc-Dăbâca devenind județ cu același nume și fiind format din 8 plase, 4 secretariate comunale, 82 secretariate cercuale, 312 comune rurale, 2 comune urbane, cu reședința tot în orașul Dej. La solicitarea subprefectului noului județ, denumirea noului județ Solnoc-Dăbâca va fi modificată în județul Someș, prin Decretul Regal nr. 2465/1925.

Comuna Gărbou în perioada 1918 – prezent

Perioada celor două războaie a fost o perioadă neagră pentru populația comunei. Atât în primul război Mondial cat si în Cel De-Al Doillea Război, locuitorii comunei si-au dat viața pentru apărarea pământului strămoșesc.

După 23 august 1944 în lupta pentru eliberarea teritoriu al patriei de sub dominația fascistă, ostașii români au scris pagini de eroism la “Cernuc, Gîrbou, Tihău, Creaca, Dragu, Românași, Zalău, Chilioara, Chieșd, Derșida, Bobota și în alte localități”.

Perioada comunistă a debutat petru comuna cu arestări „Preotul Gheorghe Boliboacă din comuna Gârbou, Sălaj, a fost condamnat în lotul Sumanele Negre” . Colectivizarea a fost un moment negru în istoria comunei, din moment ce țăranii și-au pierdut pământurile, animalele și utilajele, toate acestea devenind parte a noiloe Coooperative Agricole de Producție(C.A.P).

Perioada comunistă, pentru comuna Gârbou, a fost una în care s-a înscris în linia generală, în ceea ce priveste colectivizarea, înființarea Cap-urilor, etc.

Populația comunei Gîrbou

Un studiu complet de privind populația, trebuie să cuprindă următoarele aspecte: răspândire în spațiu, dinamică în trecut, prezent și viitor, structură demografică și mai ales social- economică, mobilitate în timp și spațiu.

3.1. Numărul și dinamica populației

În conscripția emisă la 1733 de Ioan Inochențiu Klein, episcop al Făgărașului, sunt amintite o parte din localitățile comunei și numărul de persoane de naționalitate română: Călacea(Kalotsa) 62 persoanei, Popteleac(Paptelke) 30 persoane Girbou(Gorbo) 33 persoane, Solomon(Salamon), Cernuc(Csernokul) 30 persoane și Bezded, 27 persoane, precum și numele preoților uniți: Gavrile, Ionu, Ephtimie, Stephan și Szimion

Printre primele mențiuni privind numărul de locuitori din spațiul comunei Gîrbou, demne de a fi amintitite sunt datele oferite de recensământul de la 1760-1762. Situația statisică era următoarea Gîrbou – 355 persoane, Popteleac – 255 persoane, Călacea – 460 persoane, Cernuc – 90 și Solomon 175 persoane

Alte mențiuni cu privire la populația comunei Gîrbou, ne sunt furnizate de „Conscripția Iosefină” din anul 1786. Acest document, ce are caracter de recensământ în Transilvania, menționează pentru satele comunei Gîrbou următoarea situație: Gîrbou – 93 case, Popteleac – 65 case, Călacea – 85 case, Bezded – 78 case, Cernuc – 53 case. Studiile arată că în acea perioadă mărimea medie a a unui sat din Transilvania era de 80-90 case, ceea ce corespunde unei populații de circa 400-500 de locuitori.

Pe fondul îmbunățirii situației țărănimii ca urmare a eliberării din iobăgie dar și datorită reformelor economice de după anul 1850, se observă o creștere constantă a populației (Tabel nr 3).

Tabel nr 3. Evoluția populației Comunei Gîrbouî ntre 1950-1890

Perioada interbelică și cea postbelică, pentru comuna Gîrbou reprezintă vârful în ceea ce privește numărul de locuitori ( 5764 loc. în 1941 și 5762 locuitori în 1948), lucru relativ curios mai ales în cazul anului 1941 (al II- lea război mondial). Începând cu anul 1948 populația scade continuu ajungând la recensământul din 2002 la 2439 de persoane.

La recensămantul din 2011 populația Comunei Gîrbou număra 2044 persoane din care 955 bărbați și 1049 femei. Structura națională în același an era următoarea: 1763 romîni, 8 maghiari, iar conform datelor,186 nu au dorit să răspundă.. Începând cu anul 1948 populația scade continuu ajungând la recensământul din 2002 la 2439. În anul 2015 populația Comunei Gîrbău număra 2176 de persoane din care 1100 bărbați și 1076 femei.

Scăderea numărului de locuitori se explică prin mai mulți factori: scăderea natalității, creșterea mortalității, deplasările populației spre centrele orășenești din apropiere (Zalău, Cluj- Napoca, Jibou, Baia Mare, Gherla și Dej) mai ales în perioada industrializării economiei socialiste din anii ’70, ’80 iar mai apoi plecările spre occident de după 1990, majoritatea din cauze economice.

.

*Populația totală după limba maternă

Fig. 22: Dinamica populației comunei Gîrbou între anii 1880-2011

Din graficul evoluției numărului populației (Fig. 22) se observă o relativă stagnare a numărului de locuitori la sfârșitul secolului al XIX- lea. În primii ani ai secolului XX numărul populației a urcat până la 5400 de locuitori. Perioada primului război mondial se remarcă printr-o scădere a numărului de locuitori din comună, lucru normal în condițiile date.

Prelucrarea datelor statistice ne permite separarea unor perioade caracteristice în evoluția numerică a populației: 1900-1910, 1930-1956, 1956-2002.

Tabelul 4: Dinamica populației între anii 1900- 1910

Tabelul 5: Dinamica populației între anii 1910-1930

*inclusiv populația satului Fabrică

În intervalul 1910-1930 (Tabelul 6) evoluția populația a avut dinamică interesantă. Populația din localitățile Călacea, Gîrbou și Solomon a scăzut numeric. Populația din localitățile Cernuc și Bezded a avut o dinamică pozitivă în timp ce populația din localitatea Popteleac a rămas constantă. La nivel de comună se înregistrează o creștere a populației de 1%, iar în cifre absolute un plus de 58 de locuitori.

Această dinamică specifică este rezultatul mai multor factori: natalitatea scăzută, efectele primului război mondial, scăderea importanței regionale a satului și a comunei Gîrbou în comparație cu perioadele anterioare

Tabelul 6: Dinamica populației între anii 1930-1956

*inclusiv populația satului Fabrică

Perioada 1930-1956 (Tabelul 7) se remarcă printr-o creștere redusă (123 locuitori), cauzele trebuind căutate în efectele celui de al doilea război mondial asupra fenomenului demografic în ansamblul său, dar și asupra scăderii dramatice a nivelului de trai, pe fondul asistenței sanitare de nivel slab.

La nivelul localităților componente situația se prezintă astfel: trei sate (Bezded, Călacea și Cernuc) și-au redus substanțial numărul de locuitori în timp ce celelalte (Popteleac, Gîrbou, Solomon) se remarcă prin creșteri de populație.

Creșterea importanței administrative a localității Gîrbou, ca reședință de plașă, ulterior centru de comună, au fost cauzele creșterii populației din acest sat în detrimentul populației din satele vecine care sau mutat la „centru”.

Perioada 1956- 2002 (Tabelul 8) se remarcă printr-o scădere importantă a numărului de locuitori, atât la nivel de comună cât și pe sate.

La nivel de comună se observă că în această perioadă populația s-a înjumătățit, cauzele fiind natalitatea tot mai scăzută, dar mai ales deplasările definitive spre orașele mai apropiate sau mai îndepărtate din județele Cluj, Maramureș, Bihor și binențeles Sălaj.

Tabelul 7: Dinamica populației în perioada 1956- 1992.

Tabelul 8: Dinamica populației între anii 1992- 2002

3.2. Densitatea populației

Densitatea populației reprezintă expresia cea mai clară a răspândirii populației, reprezentând „valoarea prin care apreciem raporturile cantitative între populație și teritoriul pe care îl ocupă” (Cucu, 1974). Densitatea populației reprezintă raportul dintre numărul de locuitori și suprafața pe care o ocupă, exprimată în loc/ km2 sau loc/ ha.

Valorile recensămintelor Fig.) relevă tendința de creștere până în 1956 și o accentuată scădere după acel an. În anul 2011 valorile densității populației a ajuns la 20,31 loc//km2.(Fig. 7)

Tabelul 9: Densitatea populației

Fig. 23: Evoluția densității populației între anii 1910-2011

Repartiția teritorială a populației este influențată de condițiile topografice, regiunile depresionare fiind cele mai populate, precum și culoarele de vale care din totdeauna au reprezentat locuri ideale pentru amplasarea vetrelor de sat. Această arie problematică este acoperită de alți indici demografici cum ar fi: densitatea fiziologică, densitatea agricolă, densitatea potențială etc.

Densitarea fiziologică sau agricolă reprezintă raportul dintre numărul de locuitori și suprafața terenului agricol total, cultivat și necultivat.

Tabelul 10: Densitatea agricolă (1910- 2008), loc/ ha teren agricol

3.3. Structura populației

Aceasta presupune folosirea diferitelor criterii (activitate economică, vârstă, sex, grad de cultură, etnie, religie etc). Utilizarea diferitelor criterii ne permite definirea profilului social- economic al unei regiuni, latură geografică deosebit de importantă.

3.3.1. Structura națională

. În anul 1860, numărul românilor era covârșitor mai mare decât a maghiarilor sau a altor minorități, deși administrația maghiară a încercat prin toate metodele maghiarizsrea populației romaniști.

Fig 24. Structura națională la 1860 (Ludovic Rathory,1978)

A.Maier (2001) amintește că în același an ponderea românilor în satele comunei Gîrbou era covârșitoare: Popteleac 97,7%, Cernuc 96,7%, Bezded 96,4%.

Fig.25. Structura națională a populației în anul 1850

Tot același autor amintește că în acel an în centrul conunei, satul Gîrbou, populația germană era reprezentată de 45 de persoane (5,8%), la fel și cea rromă, iar în localitatea Popteleac sunt amintite 3 persoane de origine evreiască și una maghiară. Structura popualției s-a schimbat sensibil in preajma celui celui de al Doilea Război Mondial.

Fig.26. Populația evaluată în iunie 1940 pe localitățile din județul Someș(Vasile Ciubancan, 1980)

Tabel.11. Structura națională a populației în anul 1900

Este demn de remarcat că în categotria Alții sunt vorbitori nativi croați în număr de 159 iar ceilalți 35 sunt în mare parte rromi

Tabel.12. Structura națională a populației în anul 1966

Tabel.13. Structura națională a populației în anul 1992

Datele recensământului din 18 martie 2002 relevă următoarea situație (Fig. 27): din totalul de 2439 locuitori ai comunei 2254 sunt români (92,41%), 11 maghiari (0,45%), 174 rromi (7,14%). Demn de semnalat este dispariția populației de origine germană.

Fig. 27: Structura națională la recensământul din 2002

În anul 2011 la ultimul recensămant al populației stuctura națională relevă încă o dată caracterul românesc al populației comunei. Totuși este de remarcat fapul că pentru pentu 86(4% din totalul popuației de 2044 persoane) persoane nu există informații.

Fig.28. Structura națională a populației în anul 2011

3.3.2. Structura populației pe grupe de vârstă (Tabelul 14) relevă tendința de îmbătrânire a populației comunei Gîrbou. Astfel, se observă în intervalul 1900-1992 faptul că populația peste 60 ani a crescut, ca pondere, de la 7,7% (în 1900) la 32,7% (în 1992), în detrimentul populației tinere (0-19 ani) care a scăzut de la 45%(în 1900) la 21,8% (în 1992).Ăn intervalul 2002 -2011 se observă creste nesemnificativă a ponderii populației tinere în timp ce populația matură a scăzut iar cea r cea vârstnică a crescut.

Tabelul 14: Structura populației pe grupe de vârstă (între 1900-2011)

La nivelul comunei în anul 2011 structura pe grupe de vârstă relevă tendința de înbătranire a populației, splecifică de altfe intregii țări . Cauzele trebuie găsite în legislație(liberalizarea avorturilor după 1990, respectiv plecările definitive în alțe țări, din cauze economice, mai ales a populației tinere).

Fig. 29. Structura pe sexe și grupe de vârstă în anul 2011

3.3.3. Structura populației pe sexe, confirmă la nivelul comunei, ca de altfel și la nivel național „superioritarea” numerică a femeilor asupra bărbaților, la toate recensămintele (Tabelul 15).

Tabelul 15: Structura populației pe sexe

Fig. 30: Structura populației pe grupe de vârstă în anul 2002

În anul 2011 structura pe sexe relevă aceeați structură ca și anii anteriori, în sensul că numărul femeilor depășete numărul bărbaților.

Fig. 31: Structura populației pe sexe 2011

3.3.4. Structura ocupațională

Populația activă cuprinde populația ocupată în industrie, agricultură, construcții alte domenii din care realizează venituri.

Tabelul 16: Dinamica populației active (comuna Gîrbou)

Analizând datele din tabelul de mai sus (Tabelul 16) se pot trage următoarele concluzii privind evoluția ponderii populației active din totalul populației. Dacă în anul 1900 populația activă reprezenta procentual circa 42,3 % acest procent crește în anul 1966 la valoarea de 61,3 %, fapt explicabil mai ales prin apariția în țara noastră a sistemului colectiv de tip sovietic. Acest fapt a influențat și creșterea procentului populației ocupate în agricultură în anul 1966.

Datele recensămintelor din 1977, respectiv 1992, relevă scăderea ponderii populației active din totalul populației pe fondul creșterii populației vârstnice (20% în 1977 respectiv 32,7% în 1992).

În anul 2002,  populația activă reprezenta un total de 801 persoane, din care ocupată 720 persoane și 81 șomeri, iar populația inactivă reprezintă un total de 1638 din care: 211elevi și studenți, 957 pensionari și 470 persoane în alte situații. Statutul profesional al locuitorilor din spațiul microregiunii Gîrbou este următoarea: salariați (286 persoane), patroni sau intreprinzători privați (3 persoane), lucrători pe cont propriu (214 persoane), membrii ai unor societăți agricole-cooperatiste (1 persoană), lucrători familiali în gospodăriile proprii (255 persoane), șomeri în căutarea primului loc de muncă (28 persoane), alte situații (14 persoane).

3.35. Structura confesională

Graficul de mai jos relevă numărul românilor comparativ cu cei maghiari la recensămantul din 1900.

Fig.32. Structura confesională în anul 1900

Conform datelor de la recensământul din 2002 (Fig.33) structura confesională era următoarea: otodoxă 2274 – persoane, romano-catolică – 3 persoane, greco-catolică – 36 persoane, reformată – 8 persoane, creștină de rit vechi – 1 persoană, penticostală – 116 persoane, altă religie – 1 persoană. Pe teritoriul comunei sunt 7 biserici ortodoxe și 5 penticostale.

Fig. 33: Structura confesională în anul 2002

Fig.34. Structura confesională în anul 2011

4.. Funcțiile așezărilor comunei și activitățile economice – aspecte generale

Funcțiunea joacă un rol important în studiul organizării rețelei de așezări. Ea este un indicator calitativ care ne arată rolul pe care îl joacă cadrul diviziunii sociale și teritoriale a muncii. Funcția presupune o „profesiune” de bază, un gen de activitate bine determinat. Prin aceasta „se înțelege de fapt că este vorba numai de activitățile care justifică existența și dezvoltarea centrului respectiv” (Cucu, 1974).

Definirea funcției (funcțiunilor) trebuie să plece de la sublinierea faptului că „nici un centru nu se dezvoltă de la sine, nu apare spontan, ci este produsul regiunii în care se naște și cu care intră într-un proces de interdependență, de schimburi reciproce ” (Cucu, 1974).

Structura fondului funciar, ponderea zootehniei și a culturii pomilor fructiferi determină aprecierea că localitățile comunei Gîrbou au funcții agricole. Activitățile legate de practicarea culturilor de câmp, cereale, plante tehnice etc, se împletesc cu remarcabile preocupări în pomicultură și creșterea animalelor. Toate satele comunei au funcțiuni similare celorlalte așezări din interiorul Podișului Someșan.

Satul Gîrbou mai îndeplinește funcția administrativă de centru de comună, precum și cea complementară de târg anual (de Rusalii).

Fig. 35: Sediul primăriei comunei Gîrbou

Abordarea de față pornește de la cunoașterea factorilor naturali și umani ce determină de fapt caracteristicile structurale, potențiale și repartiționale ale economiei.

Factorii naturali sunt reprezentați de elementele componente ale mediului înconjurător: compoziția petrografică și structura solului, aspectul morfologic al terenului, climatul, hidrografia, vegetația, fauna și solurile. Rolul acestor elemente asupra economiei comunei, atât în aspectele ei generale cât și în cele concrete, prezintă o însemnătate cu totul remarcabilă în cazul unei economii agrare, așa cum este cazul comunei Gîrbou.

Cunoașterea modului în care condițiile naturale existente satisfac cerințele biologice ale plantelor agricole este de o mare importanță, deoarece numai pornind de la această bază științifică se poate realiza o amplasare rațională a culturilor în spațiul geografic concret. Doar o cunoaștere de ansamblu a zonalității ecologice permite o repartiție teritorială justă, echilibrată și eficientă. Deși industria era prezenta încă de la începutul secolului al XIX-lea printr-un atelier de prelucrare a mătăsii naturale și o fabrică de zahăr la Gîrbou, o fabrica de spirt și una de zahăr la Fabrică, în prezent agricultura este principala ramură economică a microregiunii.

Factorii sociali sunt reprezentați prin elementul demografic, cu caracteristicile sale (număr, densitate, structură), prin așezările omenești cu caracteristicile lor repartiționale, dimensionale, structurale și funcționale, prin sistemul de proprietate și mărimea exploatațiilor agricole.

Toate aceste caracteristici ale factorilor naturali și sociali au imprimat economiei comunei trăsături specifice și o anumită orientare și specializare. Mutațiile profunde realizate după anul 1990, mai ales în ceea ce privește modul de proprietate, bulversarea vechiului sistem și lenta implementare a noului sistem au determinat menținerea unei agriculturi de tip subzistență, cu modeste tendințe de natură comercială, de agricultură prin piață.

4.1. Agricultura

Lucratul pământului și creșterea animalelor sunt ocupațiile tradiționale ale oamenilor din vechiul și actualul perimetru al comunei, deși astăzi, datorită scăderii forței de muncă multe terenuri răman nelucrate,. Creștera animalelo a ocupație de bază era responsabilitatea bărbatului care

La începutul secolului XIX, spațiul comunei Gîrbou era sub stăpânirea familiei nobiliare Josika care stăpînea și satele care gravitau în jurul localității Surluc, din vecinătate.

După anul 1830 reprezentanții cei 1 11.1i Întreprinzătoci ai acestei famil~i. contesa Rozalia Csaky, soti~ lui Janos '4'1,ika, și baronul Mikil6s J6sika au trecut la înființarea unor întreprinderi În · 11111una Gî.rbou cu scopul de ia-și mări veniturile pe calea imdustrializării pro-1 lmdor agricole. În acest ·scop au înființat o fabrică de zahăr, una de spil't,

I'' rrnm și o filatură de mătase naturală. Pentru a menține În funcțiune aceste

1111rcprinderi ei au colonizat în comW1ă mU1I1citori calif1icați din străinătate, au

ilnchis o școală profesionailă și au antrenat În activitățae cu caracter industrial

.1 11 parte a populației focale.

Legat de istoria agricolă a comunei vom menționa în continuare mai multe aspecte. Prin reforma agrară din 1921 au fost împroprietăriți în Ardealul de Nord 228.000 țărani români și 82.630 țărani unguri, printre ei și locuitorii comunei Gîrbou.

Un alt aspect demn de semnalat este exproprierea moșierilor unguri, care s-a făcut în virtutea acelorași legi ca și în Regat, și ei au fost despăgubiți de statul român cu 1.500 lei pentru fiecare iugăr, ceea ce era o sumă mare de bani pentru acea vreme. Pe lângă terenul expropriat pe parcursul a 20 de ani (1921-1940), proprietarii de moșii au vândut, nesiliți de nimeni, terenuri agricole și păduri unor comunități rurale și unor țărani individuali.

După Dictatul de la Viena, o acută problemă cu care s-a confruntat regimul hortyst a fost cea referitoare la revizuirea Reformei agrare românești din anul 1921. Moșierii unguri, unii plecați în Ungaria după Marea Unire, alții rămași în Ardeal, au cerut să intre imediat în posesia fostelor lor terenuri. Potrivit ideii că „al cui este pământul al acestuia este țara", a fost emisă Ordonanța nr.9370 din 25.12.1940, pusă în aplicare de Guvernul maghiar în ianuarie și februarie 1941. Potrivit acestei ordonanțe, orice proprietar poate fi declarat „rău gospodar" și proprietatea se confiscă. Conform ordonanței, moșierii unguri au deschis procese împotriva țăranilor români, pentru a dobândi pământurile pe care le vânduseră de bunăvoie. Astfel că toate actele încheiate între vânzător și cumpărător au fost anulate și considerate ca „păgubind pe vânzător”.

În comuna Gîrbou, 237 de țărani au fost târâți în judecată de baronul Jozsika Janoș, fost prefect al județului Someș. Ei au fost dați în judecată, cerându-li-se 3.663.000 lei plus despăgubirile de teren, pentru pământul vândut de baron prin bună înțelegere, la 15 octombrie 1938.

În ansamblul producției teritoriului comunei Gîrbou, producția agricolă participă valoric cu peste 80% , agricultura fiind ramura de bază a economiei comunei. Ea găsește aici condiții naturale favorabile. Evoluția producției agricole a resimțit din plin schimbările structurale produse în secolul al XX-lea. Reforma agrară de după al doilea război mondial, apoi cea din anul 1945 au determinat împroprietărirea țăranilor fără pământ sau cu pământ puțin și creșterea deosebită a numărului de proprietari și de exploatații agricole.

Numărul lor mare este invers proporțional cu dimensiunile exploatațiilor, ceea ce influențează în sens negativ asupra performanțelor economice. În perioada 1949-1960 s-a desfășurat colectivizarea agriculturii, cu toate consecințele sale negative (desfințarea proprietății private în agricultură, tocirea spiritului de proprietate, exploatarea agresivă a resurselor funciare), dar și pozitive și anume concentrarea producției în exploatații agricole de dimensiuni mari, de ordinul sutelor de hectare și introducerea unor tehnologii mecanizate de factură modernă. Cu toate acestea producțiile erau modeste, răspunderea fiind limitată, pornind de la sintagma „proprietatea tuturor- proprietatea nimănui.”

Tabelul 17: Structura fondului funciar pe categorii de folosință în anul 1972

Suprafața agricolă se extinde pe o suprafață de 6783 ha , adică pe circa 67, 5% din suprafața totală. Ca termen de comparație menționăm că în cadrul Județului Sălaj indicele este de 64,4%, iar la nivelul țării de 60%

Suprafața fondului forestier, 2239 ha reprezintă 23% din suprafața totală, față de 24,9 pe județ și 27 la nivelul țării (Tabelul 17). Suprafețele cu alte destinații (terenuri de construcție, terenuri neproductive etc.) ocupă 1040 ha, adică 10, 3% din suprafața comunei, față de 11% la nivel județean și 11, 8% la nivelul țării.

Tabelul 17: Structura fondului funciar pe categorii de folosință în anul 1972

Din datele de mai sus (Tabelul 18) se poate desprinde orientarea mixtă a agriculturii comunei, acordându-se atenția cuvenită atât culturilor agricole cât și creșterii animalelor. Aceasta se poate vedea din ponderea mare a pășunilor și fânețelor naturale, iar dacă avem în vedere și utilizarea producției secundare (paie și coceni de porumb) obținem o imagine asupra ponderii creșterii animalelor în cadrul comunei.

Fig. 30: Cultură de porumb la nord de localitatea Fabrică

Tabelul 19: Structura fondului funciar pe categorii de folosință în anul 2002

Fig. 31: Proporția teren agricol-teren neagricol în anul 2002

Din analiza comparativă a datelor din 1972, cu cele din 2002 se pot desprinde mai multe aspecte:

– scăderea considerabilă a terenurilor arabile de la 3647 ha la 2779 ha;

– creșterea suprafeței ocupate de pășuni de la 1971 ha la 2451 ha;

– creșterea suprafețelor cu fânețe naturale de la 844 ha la 1405 ha;

– scăderea suprafețelor ocupate cu vii de la 28 ha la 4 ha;

– scăderea suprafețelor ocupate de livezi de la 467 ha la 25 ha;

– creșterea suprafeței ocupate cu păduri de la 2239 ha la 2253 ha;

– creșterea suprafeței ocupate de alte terenuri, inclusiv cele neproductive, de la 946 ha la 1145 ha.

Cauzele situației actuale sunt determinate pe de o parte de menținerea în circuitul agricol până în 1989 a unor terenuri slab productive sau chiar neproductive, încadrate ca terenuri arabile sau livezi, pe considerente politice cu efecte economice minime.

După 1990 s-au retrocedat proprietarilor terenurile în totalitate dar slaba înzestrare tehnică, lipsa capitalului, fărâmițarea exploatațiilor agricole, lipsa forței de muncă etc, au determinat abandonarea livezilor, viilor, a unor terenuri arabile și trecerea la categorii inferioare de folosință (pășuni, fânețe, sau chiar neproductiv).

Dacă raportăm suprafața agricolă (6654 ha) la numărul de gospodării existente (973) obținem dimensiunea medie a unei exploatații agricole care este de 6,83 ha, dimensiune pe care o putem considera superioară altor comune din jur. Dacă avem în vedere doar terenul arabil, cel mai important, am obține un indice de 2,85 ha/ gospodărie, de asemenea superior comunelor din jur.

Dacă raportăm suprafața agricolă (2779 ha) la numărul de tractoare (56 bucăți) obținem o încărcătură pe un tractor de 49, 62 ha arabil/ tractor, încărcătură destul de mare. Din această cauză, respectiv gradul redus de mecanizare, în comună se utilizează pe scară mare plugurile cu tracțiune animală (circa 500 bucăți), mai eficiente pe terenurile în pantă, pe parcele mici. Numărul redus de utilaje (tractoare, combine semănători, combinatoare etc) se datorează lipsei fondurilor din partea micilor proprietari. Speranța creșterii gradului de mecanizare a crescut o dată cu intrarea țării noastre în Uniunea Europeană, cu posibilitatea accesării unor fonduri europene, dar care deocamdată puțin utilizate.

Trebuie să remarcăm scăderea dramatică a ponderii pomiculturii în agricultura comunei, atât ca suprafață totală pondere procentuală cât și ca participarea la producția agricolă globală. Aceasta se datorează în primul rând faptului că după anul 1990 suprafețele de livezi au fost în parte devastate, altele abandonate, la ora actuală fiind în exploatare 25 ha din cele circa 500 ha. Nici măcar cele 25 ha nu sunt lucrate cu respectarea tehnologiilor, de aici slaba producție, nevalorificată comercial, majoritatea find utilizate pentru producția de „pălincă”.

O parte din patrimoniul pomicol este „mascat”, fiind cuprins la categoria fânețelor, deoarece sunt pomi izolați întercalați cu fânețe. Acesta este alcătuit din pomi îmbătrâniți, din soiuri locale, de calitate inferioară. Sigur că soiurile de calitate superioară de prun, măr etc, ocupă suprafețe reduse, în acest sens remarcându-se exploatațiile de pe teritoriul satului Călacea în locul numit „luncă”, unde de altfel este și o bază de practică horticolă a USAMV Cluj- Napoca.

Datorită condițiilor naturale ale comunei, creșterea animalelor, este o veche activitate a locuitorilor rentabilă și necesară din mai multe puncte de vedere. Baza furajeră este asigurată de cele 2451 ha pășuni și 1405 ha fânețe naturale (Fig. 32), la care se adaugă producția secundară (paie, coceni de porumb), precum și unele culturi furajere (lucernă, trifoi, grâu furajer).

Fig. 32: Fâneață în apropiere de localitatea Bezded

Efectivele de animale, precum și structura lor au cunoscut o dinamică foarte interesantă în ultimele decenii, modificările fiind generate de schimbările în structura de proprietate asupra terenurilor după 1990.

Tabelul 20: Efectivele de animale la principalele specii în anii: 1970, 1973 și 2004

Din tabelul de mai sus (Tabelul 20) se observă o scădere dramatică a efectivelor de animale, la toate speciile cu excepția păsărilor de curte.

Acest aspect se explică prin faptul că o dată cu desfințarea C.A.P.-urilor (1250 bovine, 6200 ovine 230 porcine)) numărul de animale a scăzut și s-a redus cererea de lapte, carne și lână, prin destrămarea pieței tradiționale (intreprinderi de stat ce colectau aceste produse) și neconstituirea unei piețe veritabile bazate pe cerere și ofertă deoarece.

În ultimii ani se observă o creștere relativ redusă sau o stagnare, premise pentru o dezvoltare ulterioară la parametri superiori de calitate și cantitate. Raportând numărul de efective (la diferitele specii) la suprafața de 100 ha se obțin valorile din tabelul de mai jos (Tabelul 21).

Tabelul 21: Densitatea numărului de animale/suprafață

* densitate rezultată din raportarea numărului de bovine la total teren agricol;

** densitate rezultată din raportarea numărului de oi la suprafața de pășuni și fânețe naturale;

*** densitate rezultată din raportarea numărului de porcine la terenul arabil.

Dintre rasele de bovine cel mai bine reprezentată este rasa bălțata românească, dintre ovine predomină rasele țurcană și țigaie, iar la porcine preomină Bazna. Caracterul tradițional al agriculturii este întărit de numărul de cai (175 exemplare) folosiți la tracțiune și executarea lucrărilor agricole (arat, grăpat, semănat și mai ales prășit.). Celelalte categorii de animale (albine, iepuri de casă, porumbei) sunt mai puțin importante.

Fig. 33: Creșterea ovinelor – o activitate tradițională la Cernuc

5.3. Obiective turistice

Comuna Gîrbou posedă un fond turistic de natură antropică extrem de valoros, care poate deveni un important areal atractiv din punct de vedere turistic. Castelul Haller, biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului" din Solomon, monument de arhitectura datând din secolul al XVIII-lea și biserica de lemn „Sfinții Arhangheli" din Cernuc, sunt obiectivele de interes turistic care merită să fie puse în valoare.

Biserica de lemn din Bezded a fost transferată în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului în 1990 (Fig. 35), construcția datând din anul 1754, conform inscripției aproape șterse de pe latura de nord a naosului: „Această sfântă biserică s-au zidit în anul de la Hristos) s 1..4 și s-au zugrăvit în anul 17.9 cu ajutorul a tot satul". Anul pictării poate fi indicat de data scrisă pe icoanele împărătești: 1759.

Fig. 34: Biserica din satul Bezded (in situ) – sursa foto: www.muzeulastra.ro

Fig. 35: Biserica din satul Bezded (azi la Muzeul Astra din Sibiu) – sursa foto: www.muzeulastra.ro

Domeniul Haller (Fig.36 – Fig. 38) o fost construit între 1718-1778 (secolul al XVIII-lea), în stil baroc transilvan și cuprinde: pavilionul rezidențial, biserica, poarta și fântâna, toate acestea fiind într-un stadiu avansat de degradare, dar cu bunăvoință din partea autorităților locale și naționale ar putea fi redat circuitului turistic.

Fig. 36: Biserica din „burg” (localitatea Gîrbou) Fig. 37: Poarta din „burg” (localitatea Gîrbou)

Fig. 38: Fântîna din „burg” (localitatea Gîrbou

Biserica de lemn din Solomon cu hramul Adormirea Maicii Domnului, se află în localitatea omonimă și a fost ridicată cândva în decursul secolului 18 iar astăzi se află în păstrare interiorul fiind destul de degradat (Fig. 39).

Fig. 39: Biserica din localitatea Solomon

Fig. 40: Biserica din localitatea Solomon (interior)

De asemenea în localitățile comunei au fost ridicate recent, cu sprijinul primăriei, monumente ale eroilor căzuți pe câmpurile de luptă (Fig. 41).

Fig. 41: Monumentul din localitatea Gîrbou

De dată mai veche (anul 1927) este monumentul ridicat în cinstea eroilor căzuți în luptele din primul război mondial, monument ce se află în localitatea Popteleac, lângă școală (Fig. 42).

Fig. 42: Monumentul din localitatea Popteleac

5.4. Comerțul

TÊRG-URILE

d i n Transilvani a și Ungaria ,

dela 5 până în 11 Iuniu st v.

In 5 Iunie: Agnita, Gârbăul-ung.,

Szász-Bányicza ; în 6 : Dobra, Jimborulmare;

7: Baia-de-Criș, Ciachi-Gărbău,

Țagu (Czege); 7—9 : Eperjes; 8—11 :

Biserica-Albă ; 11: Birk, Ciuc-Carțfaleu,

Gârçei (Görcsön), Macfalëu, Panticeu

(Panczel-Cseh), Racosul-inf, Rodna-veche,

Șeica-mică, Sighișoara, Șintereag

(Somkerék), Turda> Vințul-de-jo

O nouă reuniune de păstrare și credit ca însoțire este pe cale de a se Înființa in Ciachi- Gărbou (Csâkigorbo) în comitatul Solnoc-Dobâca. Adunarea generală de constituire este convocată pe 23 Noemvrie a. c. și convocarea este subscrisă de dnii Dr. Victor Gael, advocat și Iov. Andreiu. viceprotopop, ambii în Giachi-Gârbou.

Intre 1902 și 1918 sub conducerea dr. Amos Francu, a trecut la realizarea punctelor din acest vast program. Despartamintul Astreii nfiintarea de asociatiuni sistem Raiffeisen,

in localitatile rurale mai importante din regiune. Prima reuniune de credit a

fost infiintata in 1902 la Gilau. la Ciachi Girbou Opinca"

„OPINCA", reuniune de păstrare și credit ca însoțire în Ciachigârbău.

C o n v o c a r e . Membrii reuniunii de păstrare și credit «OPINCA» ca însoțire, în senzul §-lui 19 din statute se învită la a Il-a adunare generală ordinară, care se va ținea in Gârbou la 26 Februarie st. n. 1913, la 9 ore a. m. în localul însoțirei Iovian Andreiu m. p., prezident

„Opinca", însoțire de credit se numește o nouă

tovărășie înființată in Ciachi-Gârbou pe cuote â K 25

la inițiativa dlui Dr. Victor Gael. Până acum s'au

subscris K 40,000 capital și numărul membrilor este

2,000.

„OPINCA'', reuniune de păstrare și credit ca însoțire în Ciachigârbou (CsâMgorbo).

C O N V O C A R E .

Domnii acționari ai reunîunei de păstrare și credit „Opinca" ca însoțire în Ciachigârbou, în sensul §-ului 19 din statute

se convoacă la

I – a a d u n a r e g e n e r a l ă o r d i n a r ă,

care se va ținea în Ciachigârbou la 21 Februarie st. n. 1912 la 9 oare a. m. în localul însoțirei.

Conform datelor Direcției de Statistică Sălaj în anul 1989 în Comuna Gîrbou funcționau 19 unități comerciale, una cu profil alimentar, trei cu profil nealimentar, șase unități mixte și opt de alimentație publică, iar în prezent sunt 16 firme cu un număr de 46 de persoane salariate(Tabelul 22).

Lipsa unei piețe agro-alimentare în zonă (cea mai apropiată este la Jibou) și lipsa mijloacelor de transport sunt impedimentele principale pentru care produsele agricole sunt slab valorificate de producătorii agricoli.

4w24

Tabelul 22: Firme din comuna Gîrbou în anul 2005 (sursa: Primăria Gîrbou)

După anul 1930 familia Josika, au înființat în comună o fabrică de zahăr, una de spirt, și o filatură de mătase naturală iar pentru a menține în funcțiune aceste interprinderi ei au colonizat în comună muncitori calificați din străinătate, au descchis o școală profesională și au antrenat în activitățile cu caracter industrial 0 parte a populației locale.

Aspecte

7.1. Învătământul

Școala în secolele al XV, XVI și până spre sfârșitul secolului al XVIII-lea era situată pe lângă mănăstiri. În apropierea spațiul actualei comune Gîrbou au existat mănăstiri la Strâmba, Poptelec, Tresnea, Olpret, Văleni. În aceste spații învățau tainele scrisului și cititului, în slavonă, oameni din părțile locului. La 1780 pe lângă Mănăstirea Strâmba (Fig. ) exista încă veche școală frecventată de 60-80 elevi, elevi printre care putem considera că erau și din actualul spațiu al Comunei Gîrbou. preotul zugrav Vasile, venit tot din Moldova, copiaza la 1718 un Liturghier §i un Strastnic in satul Girbou Sälaj

După anul 1850 în localitățile comunei Gîrbou au fost înființate școli primare în limba române, cu sprijinul bisericii greco-catolice, a autorităților austriece și pe baza aportului material al locuitorilor (1850-1852- Bezded, 1850- Solomon, 1860- Cernuc și Popteleac și în final la Călacea, astfel că în jurul anului 1900 mare parte parte din populația comunei avea studii elementare(între 1 și 6 clase), lucru dorit încă dinainte de toată suflarea romanească se se redice cate o scola normale in Olpretu, Simisna, Losna, Surducu, Almasiu, Gârbou,*) Santiceu si Dergia.. câ scolele ce se voru infiintia in locurile mai susu, se fia natiunali , seu deca acest'a deocamdată nu se pote, atunci fia care scola se fia de confesiunea locului, in care se va redicâ d. e. in Olpretu neunita, in Gârbou uñita.

În anul 1970 rețeaua școlară cuprindea 5 gradinițe, 7 școli generale și un liceu, în care învățau 157 copii în gradinițe, 814 elevi in liceu și școli generale, activitatea de învățământ fiind asigurată de 70 cadre didactice.

Pe teritoriul comunei Gîrbou în 1989 existau 11 instituții școlare, respectiv 5 grădinițe, 5 școli primare și o școală ginmazială cu clasele V-VIII. Populația școlară la nivelul anulul 1989 era următoarea: 110 copii în grădinițe, 292 în clasele I-VIII și 50 în clasele IX- X.

Tabelul 23: Rețeaua școlară a conunei Gîrbou (2007)

Se observă (Tabelul 23) că din numărul total de elevi (198) 65 de elevi sunt în ciclul V-VIII, 69 în clasele I-IV iar 64 în grădinițe. De remarcat este faptul că numărul de elevi este relativ egal pe ciclurile de învățământ.

Populația școlară a scăzut dramatic în intervalul 1989-2007, de la 452 copii în anul 1989 la 198 în anul 2007.

Populația școlară a scăzut dramatic în intervalul 1989-2007, de la 452 copii în anul 1989 la 198 în anul 2007.

azi

Biserica

Biserica ortodoxă a avut în Ștefan cel Mare unul dintre marii săi ocrotitori, astfel că acesta, în 1488 la Vad înființează o episcopie ortodoxă, ce va deveni după Marea Unire, „Episcopia de la Cluj a Vadului și Feleacului”.

În amiculu Scolei nr 48 apărut la 2 decembrie 1861 se vorbește despre necesitatea apariția scolilor în spatial actual al comunei Deci planulu meu, carele cunoscu bine aceste locuri,este: câ pe langa cate o scola comunale in totu satulu, despre care si de altmintrea de multu se totu cânta, in tote părțile, — se se redice cate o scola normale in Olpretu, Simisna, Losna, Surducu, Almasiu, Gârbou,*) ….,Fiacare cu câte 3 au 4 clase, dupa organisatiunea scolasteca ce se va luâ pe venitoriu in Transilvani'a….Aci mai adaugu dorirea mea, câ scolele ce se voru infiintiâ in locurile mai susu, se fia natiunali , seu deca acest'a deocamdată nu se pote, atunci fia care scola se fia de confesiunea locului, in care se va redicâ d. e. in Olpretu neunita, in Gârbou unit.

DISTRICTELE PROTOPOPES,T I..

In anul 1895 Comuna Gârbou aparținea tractul protopopesc al Dergeî așa cum reiese din următorul anunț Alesandru Topan, preot gr. cat. în Cernuc din tractul protopopesc al Dergeî, a repausat în 26 Octobre 1895 în al 63-lea al vieții și al 43-lea al preoții sale. Parohia Cernuc din protopopiatul Dergei avea în acea perioadă casă parohială, o șură cu două poieți, cotețe, casă de servitori, celariu, fântână, porțiune canonică 8 jug. 1497°, arătoriu, 1 jug. 1480°П rît și fînaț, grădină cu pomet de 1530°, cemeteriul intern 1 jug. 890°, 90 zile de lucru, 90 metrete de cucuruz, venitele stolare.În acea perioadă protopiatul Derjei era condus de protopopul Iuliu Hațeganu de fapt cu doi ani mai devreme este manționat alături de alte fețe biseicești greco catolice din perimetrul actual al comunei Girbou: Iovam Andreiu, preotu gr.cat. în Ciachi Gârbou …Vasiliu Pop preotu gr.cat. în Popteleacu.

Activitatea bisericească și culturală la Gărbou este amintită în ziarele vremii(1906) an în care are loc șfințirea noii biserici greco-catolice, eveniment important pentru comunitate, mai ales că sfințirea urmează să fie făcută de Excelența sa Dr.Victor Mihaly Arhiepiscop și Mitropolit de Alba Iulia și Făgăraș, prilej cu care este anunțată și o mare petrece de vară organizată în grădina de vară a scolii confesionale.

La intrarea în comuna Olpret în fața

unei porți frumoase ridicată din partea administrației

civile a vorbit în numele autorității

civile dl Alexe, pretorele plasei

Gârbou.

In anul 1929 localitățile comunei aparțineau districtului greco catolic al Dârjei ce avea ca notar districtual în persoana preotului din Gîrbou, Gavril Deac. În același an parohiile satelor ce astăzi aparțin Comunei Gîrbou cuprindea

„Maica Domnului împărătiță" (inv. bis. Călacea)

Fig „Maica Domnului împărătiță"- după C. Grad, Vechi icoane pe sticlă din Sălaj

La 1 august 1931 apare un decret dat de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu “după o chibzuire temeinică, am decretat și decretăm în Domnul următoarea împărțire și așezare nouă a protopopiatelor:….. IX. Gârbou. 1. Borza, 2. Călacea, 3. Căprioara, 4. Cernuc, 5. Chechiș, 6. Chendrea, 7. Drag, 8. Elciu, 9. Gâlgău, 10. Gârbou, 11. Panticeu, 12. Popteleac, 13- Recea Cristur, 14. Sânmihaiul Al masului, 15. Sărata, 16. Strâmba, 17. Tihău, 18. Trestia, 19. Ugruț, 20. Voivodeni. Satele Bezded si Solomon aparțineau protopopiatului al XIX lea, ce avea sediul la Surduc.

În anul 1936, în perioada 24-28 august, respectiv 31 august- 4 septembrie preoți și toți profesori de religie au participat la Cluj la Exercițiile spirituale la care dr. Octavian Domide, prepozit, prelat papal și vicarul general al Eparhiei a susținut cele 26 predici, rostite la ambele serii, oratorul dând din căldura sufletului său oțelit in sfințenie și viață preoțească exemplară tot ce are mai prețios, a primenit și pregătit sufletele preoților pentru a fi cu adevărat demni ostași ai lui Hristos. Dintre persoanele care au participat Păr. Gavril Deac din Ciachi-Gârbou, Vasile Bucșa din Călacea, Cornel Marcu din Cernuc, și Gavril Borz din Popteleac.

CAPITOLUL IV Obiceiuri și tradiții etno-folclorice

Tradiții etno folclorice

Cultura tradițională cu datini, obiceiuri, credințe, din comuna Gîrbou se înscrie în linia culturii tradiționale din spatial transilvan și în particular a celui sălăjean

În spațiu Comunei Gărbou populația ține sărbători și obiceiuri cu dată fixă cum ar fi: Crăciunul atunci când este specific“Colindatul”, în seara de Ajun de Crăciun, dar și “Steaua”. cu precădere copii. De fapt colindatul începe din seara Ajunului și se sfârșește a treia zi de Crăciun, cetele de colindători cuprind feciori și fete, cete de bărbați și femei căsătorite, (azi mai puțin). Aceștea colindă la fereastră, după care gazdele îi chemau în casă. Dacă în trecut se colinda din casă în casă, la toate gospodăriile în prezent se colindă mai mult la rude, vecini, prieteni și la părinți. În trecut, cete de bărbați se organizau și colindau cu instrumente muzicale (taragot)

Copiii de școală până la feciori (grupuri de la 2 la 4 membri) purtau „stea” cu 4-5-6 colțuri, confecționată din diverse materiale (sită) împodobită uneori cu un clopoțel și nelipsita iconiță.

De Anul Nou specific este “Plugușorul”, mai recent “Udatul” pentru băieți respectiv “Sorcova” pentru fete. Plugușorul și Sorcova se practică în Ajunul Anului Nou (dimineața sau noaptea). Sorcova, ca element simbol, est de fapt o creangă de brad, ramură de pom împodobită. În gospodăria în care erau primiți cu colindul, steaua sau cu sorcova(copii mici) erau răsplatățiți cu daruri ca: mere, colaci, nuci sau mai recent cu bani. De asemea sunt de remarcat sunt sărbătorile cu dată variabilă cum sunt Floriile, Paștele, Înălțarea, Rusaliile.(Targul traditional din lunea de Rusalii de la Gîrbou).

Grup de copii la colindat( Călacea)

Alte sărbători cu valoarea deosebită pentru lumea satului este Boboteaza, zi în care sătenii se întorc de la biserică cu apă sfințită (traditional apa este sfințită dde preot la marginea satului,) cu care stropesc casa și animalele, iar ceeea ce rămane nu se aruncă(tradiția sune că apa respective nu se strică tot anul). În duminica Floriilor, de la bisrică oamenii satului primesc crengi de salcie cu flori(mâțișoare) și aștfel casa va fi ocrotite de toate relele pământului. Sâmbria oilor aduce în spatial comunei gârbou un ritual desebit cel al ungerii cu leuștea. Pe înserat proprietari de oi se strand își mână animalele într-o parte a satului unde sunt încercuite și mulse. Intre timp urmează jocul fascinant al ungerii cu leuștea(îmi aduc aminte cu nostalgie de plăcerea de a unge dar și a fi uns cu leuștean), băieți si fete, adulți și bătrâni intră în acest joc magic al purificării și a credinței că numai așa oile lor vor da lapte.

Portul traditional utilizat azi tot mai pușin cuprindea, la femei, cămașă, prinsa la umăr, cu puține crețuri în fata și în spate, zadiile apartin tipului de zadie vanata, cu “trupul” vanat și “toiagul” roșu, invargat cu alesaturi inguste. Jos este tivită cu ciucuri și cu “brânel peste ciucuri”Costumul bărbătesc este compus din: căciula sau palarie, cămașă, cioareci și încăltaminte. Cămașa era scurtă și se se poarta în pantaloni; ornamentatia, Cioarecii(ciorici in zonă) erau largi, postav roșu și negru ce apare și la tivul de jos. Pieptarele erau despicate în fata, iar ornamentica este realizata cu o cusătura indesata de matase cu colorit destul de sobru. În concluzie, portul popular tradițional era reprezentat la bărbați de curele late, pieptar și pălărie cu boruri late, iar la femei cămăși înflorite și zadii cărămizii.

Casa tradițională cu cămară, cu cămară și târnaț pe colț, cu cămară și tindă pe hol nu mai există azi în perimetrul comunei. Tipul tradițional de casă(Fig ) din această parte a județului Sălaj este casa cu tindă cum a fost casa lui Achim Iulian din construită, după cum arată inscripția de pe meșter grindă, la 1783. Ea este compusă din două încăperi, tinda și casa… talpa și cununa – sînt construite din bîrne de dimensiuni mai mari, cioplite, iar restul pereților din bîrne rotunde, îmbinate în cheotori… fundația este mărginită de-o prispă de pămînt și lut lată de 0,70 m. și înaltă de 0,30 m. Acoperișul în patru ape este foarte cu căpriori fixați pe cunună, învelit cu paie. Tinda are în colțul de lingă casă o vatră fără cuptor, pe care se găsea cuptorul de copt. De fapt mobilierul tradițional era alcătuit din: masă, pat, laiță, scaune, almar, făgașe, stălajii realizat de mesteri din satele zonei iar după primul război mondial, mobila confecționată de meșteri din orașe. Este important de amintit prezența intim al casei al, cuptorul cu vatră, a lăzileor de zestre

sau a rudei.

Fig Casa lui Achim Iulian (după I. Toșa)

Este demn de remarcat specificul amenajării caselor cu șterguri din pânză, și care aveau și au și astăzi multiple roluri: uz casnic, decorative sau de sărbătoare dar de o prestanță aparte sunt ștergarele care împodobesc icoanele(fig ) și preapori din biserică, dar sigur pentru amenajarea casei se folosesc cele decorative, fie petru uzul zilnic fie cele de sărbători(Crăciun, Paște). Ștergurile înveleu neapărat icona în special cu Maica Domnului, nelipșită din orice gospodărie. Casele sînt construite în acest perimetru și nu numai, în general cu intrarea spre sud. Această plasarea fațadei spre sud are probabil două conotații una, de origine magică, în credința de a-i face pe locuitori sănătoși și norocoși și pe de altă se găsește în necesitatea practică de a avea lumină și căldură cît mai multă. Ca și materiale de constructive până în preajma Primului Război Mondial cel mai utilizat material a fost lemnul, de stejar, gorun și fag, luat din pădurile prezente pe suprafete întinse, folosit pentru cununile orizontale. După Primului Război Mondial material ca piatra și cărămida încep să înlocuiască lemnul. Mitul Meșterului Manole, credința străveche potrivit căreia orice constructive pentru a fi durabilă necesită un sacrificiu, credință ce a suferit de-a lungul veacurilor un transfer de la jertfa umană la cea animală, se întîlnește obiceiul sacrificării unor animale astfel s-a ajuns să se zidească numai capul animalului, cocoș la Bezded, Călacea, Gîrbou, Solomon.. . . Pentru ca în casa nouă belșugul să-și găsească loc, se puneau la temelie bani ….obișnuiți în Gîrbou, Solomon, Bezded.

Dansul la șură, de duminică, este un alt prilej în care lumea satului de se întâlnește, se distrează dar în esență este un moment prielnic pentru relațiile premaritale. În comună ca de altfel în toată Transilvania predomină jocurile de perechi, jocurile bărbătești de virtuozitate, Jocurile mixte se bazează pe mișcări (plimbarea perechilor este foarte lentă) de obicei sincopate în care contrastează mișcările domoale ale fetelor cu salturile pe care flăcăii le fac din loc în loc lovind totodată picioarele cu palma (“De-a lungul”, “Purtata”), însoțite de piruetele fetelor trecute pe sub mână (“Pe sub mână”) și cu învârtiri simple (“Învârtita”). Acest obicei era organizat de băieți care căutau muzicanți(de obicei țigani), cătutau locul de desfășurare(șura) și se ingrijea de bunul mers al lucrurilor în timpul dansului(inclusive adunarea banilor pentru plata muzicanților).

Pentru lumea satului cele trei momente importante din viață, nașterea( și botezul), căsătoria și moartea erau însoțite de tradiții și obiceiuri multiple. De asemenea, satira nu lipsește din peisajul rural, exemplificată în textul de mai jos:

Preotul din Solomon,

Niculae Popoviciu

Cel sburlit ca un ariciu,

El e ‘nalt și subțirel

Da’i al dracului ca el,

Că la fete de jidan

Face copii de râmlean,

Apoi jură și înjură

Se nu mai mânce prescură

De-a pupat când-va vre-o gură

Jidovescă –Și tot dînsul

Cu prașcăii începe jocul,

Ear’ pe ulițe la porți

Jocă în serbători cărți.

Tot el în iarna trecută

Pentru o bănccuță de-o sută

La ales de deputat

Dracului s’au închinat.

CAPITOLUl V. O personalitate a locului: Alexandru Papiu Ilarian

Sănarepatial comunei Girbou este leagănul din care s-au ridicat ilustri ameni de cultără.

Un loc primoldiar ăn acest context îl are Alesandru Papiu Ilarian. Acesta s-a născut în localitatea Bezded, la 27 septembrie 1827. Dar după numai cinci ani petrecuți în satul natal se mută cu familia în satul Budiul de Câmpie (azi Papiu Ilarian) din judetul Mureș.

Își începe la Budiu unde face studiile primare dopă care în toamna anului 1832, se înscrie la gimnaziul catolic din Tg. Mureș. În anul școlar 1843-1844 învață la liceul de la Blaj, unde l-a avut profesor pe Simion Bărnuțiu.

Papiu a fost unul dintre principalii organizatori și conducători ai Revoluției Române de la 1848 în Transilvania participând la prima Adunare Națională de la Blaj din 18/30 aprilie 1848 și la Marea Adunare Națională de la Blaj din mai 1848.

După o scurtă perioadă în care a deținut funcția de inspector al școlilor din cercul Blaj, Papiu pleacă la Viena, unde, până în 1852, urmează cursuri juridice la universitate.

Între 1852 și 1854, Papiu își continuă studiile la Universitatea din Padova, în 10 ianuarie 1854 reușind să obțină titlul de doctor în drept. Între 1855 și 1858 Papiu ocupă o catedră la Facultatea Juridică din Iași, unde predă dreptul uman, dreptul penal și inaugurează cursul de „Statistica generală a Europei".

Papiu a fost primul român transilvanean care a intrat într-un guvern de la București, între octombrie 1863 și ianuarie 1864 fiind ministru de justiție în guvernul Kogălniceanu, legându-și numele de o reformă importantă (secularizarea averilor mănăstirești).

În anul 1868 Papiu a devenit membru al Academiei Române, fiind primul academician care a rostit un discurs de recepție. Discursul, rostit în sedința Academiei din 14 septembrie 1869, se intitula „Viața și ideile lui Gheorghe Șincai din Șinca". În 11/23 octombrie 1877 inima lui Al. Papiu Ilarian a încetat să mai bată. A fost înmormântat în cimitirul bisericii Turnișor din Sibiu.

Concluzii

Bibliografie

Anexe