INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………………………… …….. 9… [610316]

5CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………………………… …….. 9

Unitatea de înv ățare 1
COORDONATE ISTORICE SI CO NCEPTUALE ALE TURISMULUI ……………………….
15

1.1. Introducere …………………………………………………………………………………………………….. 15
1.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare nr.1 …………………………………………. 16
1.3. Conținutul unit ății de învățare………………………………………………………………………… 16
1.3.1. Apari ția turismului ca fenomen economic și social………………………………………………… 16
1.3.2. Repere în evolu ția turismului……………………………………………………………………….. 17
1.3.3. Concepte folosite în industria turismului – defini ții uzuale………………………………. 18
1.4. Îndrumar pentru autoverificare ……………………………………………………………………… 24

Unitatea de înv ățare 2
FORMELE DE TURISM …………………………………………………………………………………………….
29

2.1. Introducere …………………………………………………………………………………………………….. 29
2.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare………………………………………………… 30
2.3. Conținutul unit ății de învățare………………………………………………………………………… 30
2.3.1. Criterii de clasificare și particularit ăți ale formelor de turism………………………… 30
2.3.1.1. Tipologia formelor de turism dup ă locul de provenien ță al turiștilor………….. 31
2.3.1.2. Tipologia formelor de turism dup ă gradul de mobilitate al turi știlor…………… 31
2.3.1.3. Tipologia formelor de turism din punct de vedere al sezonalit ății…………… 33
2.3.1.4. Tipologia formelor de turism în func ție de mijlocul de transport folosit
de c ătre turiști……………………………………………………………………………………………
34
2.3.1.5. Tipologia formelor de turism în func ție de motiva ția deplasărilor…………… 34
2.3.1.6. Tipologia formelor de turism în func ție de caracteristicile socio-
economice ………………………………………………………………………………….. ……………
37
2.3.1.7. Tipologia formelor de turism în func ție de categoria de vârst ă și de
ocupa ția turiștilor………………………………………………………………………………………
38
2.3.1.8. Tipologia formelor de turism din punct de vedere al
momentului și modului de angajare a presta țiilor turistice……………………………….
39
2.3.2. Câmpurile de interferen ță între diferitele forme de turism………………… 40
2.4. Îndrumar pentru autoverificare …………………………………………………….. 41

6Unitatea de înv ățare 3
ORGANIZAREA ȘI COORDONAREA TURISMULUI ……………………………………………….
48

3.1. Introducere ……………………………………………………………………………………………………. 48
3.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare ……………………………………………… 48
3.3. Conținutul unit ății de învățare……………………………………………………………………….. 49
3.3.1. Coordonate ale organiz ării turismului…………………………………………………………. 49
3.3.1.1. Structuri organizatorice în turism……………………………………………………… ………. 50
3.3.1.2. Forme de integrare a activit ății turistice……………………………………………………… 51
3.3.2. Rolul statului în turism………………………………………………………………………. ……………… 56
3.3.2.1. Func ția de stimulare………………………………………………………………………………… 57
3.3.2.2. Func ția de coordonare, supraveghere și control………………………………………….. 57
3.3.2.3. Func ția de produc ător de servicii turistice………………………………………….. …….. 58
3.3.2.4. Func ția de promovare………………………………………………………………………………. 58
3.3.3. Organisme interna ționale de turism……………………………………………………………………. 58
3.3.3.1. Tipologia organismelor interna ționale de turism…………………………………………. 59
3.3.3.2. Organiza ția Mondial ă a Turismului…………………………………………………………… 59
3.4. Îndrumar pentru autoverificare …………………………………………………………………….. 62

Unitatea de înv ățare 4
PIAȚA TURISTIC Ă ……………………………………………………………………………………………………….
72

4.1. Introducere ……………………………………………………………………………………………………. 72
4.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare………………………………………………. 72
4.3. Conținutul unit ății de învățare……………………………………………………………………….. 73
4.3.1. Con ținutul și caracteristicile pie ței turistice……………………………………………….. 73
4.3.2. Cererea și consumul turistic……………………………………………………………………… 75
4.3.3. Oferta și producția turistic ă………………………………………………………………………. 77
4.4. Îndrumar pentru autoverificare …………………………………………………………………….. 79

Unitatea de înv ățare 5
POTENȚIALUL TURISTIC ………………………………………………………………………………………..
85

5.1. Introducere ……………………………………………………………………………………………………… 85
5.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare ………………………………………………. 85
5.3. Conținutul unit ății de învățare………………………………………………………………………… 86

7 5.3.1. Con ținutul și structura poten țialului turistic…………………………………………………. 86
5.3.1.1. Poten țialul turistic natural………………………………………………………………. 88
5.3.1.2. Poten țialul turistic antropic…………………………………………………………….. 90
5.3.2. Principalele atrac ții turistice ale României…………………………………………………… 92
5.4. Îndrumar pentru autoverificare ……………………………………………………………………… 103

Unitatea de înv ățare 6
SERVICIILE TURISTICE ………………………………………………………………………………………….
106

6.1. Introducere …………………………………………………………………………………………………….. 106
6.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare………………………………………………… 107
6.3. Conținutul unit ății de învățare………………………………………………………………………… 107
6.3.1. Conținutul serviciilor………………………………………………………………………. 107
6.3.2. Caracteristici ale serviciilor turistice………………………………………………… 108
6.3.3. Tipologia serviciilor turistice…………………………………………………………… 110
6.3.4. Serviciile turistice de baz ă………………………………………………………………. 113
6.3.5. Serviciile turistice suplimentare……………………………………………………….. 114
6.4. Îndrumar pentru autoverificare ………………………………………………………………………. 119

Unitatea de înv ățare 7
FORME DE TRANSPORT UTILIZATE ÎN TURISM …………………………………………………
123

7.1. Introducere …………………………………………………………………………………………………….. 123
7.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare ………………………………………………. 124
7.3. Conținutul unit ății de învățare………………………………………………………………………… 125
7.3.1. Transporturile rutiere……………………………………………………………………… 125
7.3.2. Transporturile feroviare………………………………………………………………….. 126
7.3.3. Transporturile aeriene…………………………………………………………………….. 127
7.3.3.1. Cursele de linie (regulate)……………………………………………………….. 127
7.3.3.2. Cursele charter (la cerere)……………………………………………………….. 128
7.3.4. Transportu rile turistice maritime si navale………………………………………… 131
7.4. Îndrumar pentru autoverificare ………………………………………………………………………. 131

8Unitatea de înv ățare 8
PARTICULARIT ĂȚILE SISTEMULUI DE INDICATORI
UTILIZA ȚI ÎN TURISM ………………………………………………………………………………………………

136

8.1. Introducere …………………………………………………………………………………………………….. 136
8.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare………………………………………………… 137
8.3. Conținutul unit ății de învățare………………………………………………………………………… 138
8.3.1.Indicatori macroeconomici ai turismului………………………………………………………. 139
8.3.1.1. Capacitatea de cazare turistic ă……………………………………………………………. 139
8.3.1.2. Circula ția turistic ă…………………………………………………………………………….. 140
8.3.2.Indicatori statistici microeconomici în turism………………………………………………… 146
8.3.2.1. Indicatorii cererii turistice…………………………………………………………….. …… 146
8.3.2.2. Indicatorii ofertei turistice……………………………………………………………. …… 151
8.3.2.3. Indicatorii rela ției cerere – ofert ă în turism………………………………………….. 155
8.3.2.4. Indicatorii calit ății activității turistice………………………………………………….. 156
8.4. Îndrumar pentru autoverificare ………………………………………………………………………. 157

Unitatea de înv ățare 9
MARKETINGUL TURISTIC ………………………………………………………………………………………
164

9.1. Introducere ……………………………………………………………………………………………………. 164
9.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare………………………………………………… 165
9.3. Conținutul unit ății de învățare………………………………………………………………………… 166
9.3.1.Func țiile marketingului turistic………………………………………………………………….. 167
9.3.2. Strategia de pia ță – nucleul strategiei de dezvoltare a firmei de turism………….. 170
9.3.3.Politica de produs…………………………………………………………………………….. ……… 171
9.3.4. Politica de pre ț………………………………………………………………………………………… 172
9.3.5. Politica de distribu ție……………………………………………………………………………….. 175
9.3.6. Politica promo țională………………………………………………………………………………. 177
9.3.7. Politica de personal………………………………………………………………………….. …….. 179
9.4. Îndrumar pentru autoverificare ………………………………………………………………………. 180

9INTRODUCERE

Disciplina Economia turismului tratează ansamblul problemelor teoretice, metodologice și
practice ale ramurii turismului, în contextul tranzi ției la economia de pia ță. Este înscris ă în planul de
învățământ în cadrul disciplinelor cu caracter teoretico-aplicativ ca urmare a faptului c ă în prezent
firmele române ști din turism se confrunt ă cu situații diverse pe pia ța, iar managerii acestora, ca de
altfel toți specialiștii din cadrul acestor firme trebuie s ă identifice rapid și corect oportunit ățile pieței și
să opereze practic cu metodele, tehnicile și instrumentele specifice pentru a ob ține rezultate maxime pe
o piață plină de risc și incertitudine în care concuren ța este acerb ă.
Pe baza studierii con ținutului concret și a mecanismelor pie ței turistice, cursul î și propune
generalizarea și teoretizarea activit ății practice, desprinderea tendin țelor manifestate în evolu ția
turismului românesc, validarea științifică a metodelor și experien țelor practice din țara noastr ă și pe
plan mondial, în vederea cre șterii nivelului cantitativ și calitativ al activit ății turistice.

Obiectivele cursului
Obiectivele principale ale manualului sunt: iden tificarea termenilor sp ecifici economiei
turismului, perceperea tendin țelor actuale ale pie ței turistice mondiale, utilizarea indicatorilor specifici
cererii, ofertei și circulației turistice, asimilarea principalelor forme de turism și a principalelor forme
de organizare a turismului, iden tificarea unor organisme interna ționale și naționale care activeaz ă în
domeniul turismului, conceperea unor produse turistice și înțelegerea necesit ății practic ării unui
turism durabil.

Competen țe conferite

După parcurgerea acestui curs, studentul va fi în m ăsură:
– să identificice termeni, rela ții, procese, s ă perceapă unele rela ții și conexiuni în cadrul
disciplinelor de turism;
– să utilizeze corect term eni de specialitate din domeniul turismului;
– să defineasc ă / nominalizeze concepte specifice turismului;
– să argumenteze enun țuri în fața partenerilor de afaceri, angaja ților, clien ților, turiștilor;
– să
fie capabili s ă ia decizii în activitatea profesional ă dar și în cea turistic ă.
– să descrie st ări, sisteme, procese, fenomene specifice turismului
– să transpun ă în practic ă cunoștințele dobândite în cadrul cursului;
– să realizeze analize de circula ție turistic ă;
– să identifice elementele pie ței turistice și să le defineasc ă;

10 – să recunoasc ă resursele turistice naturale și antropice dintr-o zon ă turistică.

Resurse și mijloace de lucru

Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studen ților, precum și de sinteze,
studii de caz, aplica ții, necesare întregirii cuno ștințelor practice și teoretice în domeniul studiat . În
timpul convoc ărilor, în prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode
interactive și participative de antrenare a studen ților pentru conceptualizarea și vizualizarea practic ă a
noțiunilor predate.

Structura cursului
Cursul este compus din 9 unit ăți de învățare:

Unitatea de înv ățare 1. COORDONATE ISTORICE SI CONCEPTUALE ALE
TURISMULUI (2 ore)
Unitatea de înv ățare 2. FORMELE DE TURISM (4 ore)
Unitatea de înv ățare 3. ORGANIZAREA ȘI COORDONAREA TURISMULUI (4 ore)
Unitatea de înv ățare 4. PIA ȚA TURISTIC Ă (4 ore)
Unitatea de înv ățare 5. POTEN ȚIALUL TURISTIC (4 ore)
Unitatea de înv ățare 6. SERVICIILE TURISTICE (2 ore)
Unitatea de înv ățare 7. FORME DE TRANSPORT UTILIZATE ÎN TURISM (2 ore)
Unitatea de înv ățare 8. PARTICULARIT ĂȚILE SISTEMULUI DE INDICATORI
UTILIZA ȚI ÎN TURISM (4 ore)
Unitatea de înv ățare 9. MARKETINGUL TURISTIC (2 ore)

Teme de control (TC) și proiecte

Desfășurarea temelor de control se va deru la conform calendarului disciplinei și acestea vor
avea următoarele subiecte:
1. Forme de integrare a activit ății turistice (2 ore)
2. Transportul aerian (2 ore)

Tematica proiectelor:
I. Program de valorificare a poten țialului turistic al jude țului X

11 a. Localizarea și caracterizarea jude țului:
– scurt istoric al jude țului
– a șezare geografic ă
– c ăi de acces
– nivel de dezvoltare economico-social ă
b. Prezentarea poten țialului turistic al jude țului:
– resurse turistice naturale ( relief, clim ă, floră, faună,
hidrografie,rezerva ții și monumente ale naturii
– resurse turistice antropice: monumente arheologice, monumente
istorice, monumente de art ă și arhitectur ă populară, construc ții
contemporane, folclor, etnografie etc.
– principalele tras ee turistice din zon ă
c. Analiza bazei tehnico-materiale și a ofertei de servicii:
– unități de cazare
– unit ăți de alimenta ție
– instala ții de agrement
d. Analiza circula ției turistice și previziunea evolu ției viitoare:
– num ăr de turiști
– num ăr de înnopt ări
– sejurul mediu
– densitatea turistic ă
– încas ări din turism
e. Propuneri de valorificare:
f. Evaluarea eforturilor investi ționale, posibilit ățile de realizare și efectele scontate în
plan economic
g. Harta jude țului
h. Pliant publicitar
II. Program de organizare și comercializare a unui produs turistic cu tem ă
a. Enun țarea temei produsului turistic
Exemple de teme:
– etnografie și folclor ( serbări, sărbători, festivaluri, manifest ări locale, spectacole,
arhitectur ă locală, artă
culinar ă,tradiții, obiceiuri );
– literatur ă, artă, istorie ( legende, via ța și opera unor personalit ăți ale literaturii, ale
artei, ale cinematografiei, ale
istoriei );

12 – feudalism ( cetăți, castele, monumente, biserici, mân ăstiri, schituri, obiecte
descoperite ce dateaz ă din aceea
epoc ă);
– fenomene naturale ( peșteri, înălțimi, curiozit ăți ale naturii, monumente ale naturii);
– construc ții contemporane ( baraje, viaducte, hidrocentral e, termocentrale, centrale
nucleare etc);
b. Indicarea traseului cu prezentarea general ă a produsului turistic:
– număr de turiști
– număr de ghizi
– număr de șoferi
– număr de zile
– perioada de desf ășurare
– număr de kilometri parcur și: zilnic și pe total
– mijlocul de transport folosit
– prețul informativ
– eventuale condi ții de participare
c. Analiza succint ă a desfășurării traseului pe zile cu urm ătoarele preciz ări:
– ora și locul de plecare
– obiectivele vizitate
– ora și locul de sosire
– numărul de kilometri parcur și zilnic
– serviciile oferite d. Analiza de pre ț
Denumirea ac țiunii turistice………………………………………..
Perioada de desf ășurare……………………………………………
Grup minim……………………persoane
Extras din program…………………………………………………..
Beneficiar……………………………………………………………….. Organizator grup…………………………telefon………………….

Calculația prețului de vânzare
i) Cheltuieli directe :
– Cheltuieli cu cazarea ( tarif / noapte x nr. nop ți ) – valoare pe turist și totală;
–
Cheltuieli cu alimenta ția ( tarif / zi x nr. zile ) – valoare pe turist și totală;
– Cheltuieli cu transportul ( tarif / km.) – valoare pe turist și totală;

13 – Cheltuieli culturale : taxe de vizitare a diverselor monumente ( muzee, case
memoriale, cet ăți, biserici etc ) – valoare pe turist și totală;
– Cheltuieli organizatorice ( organizarea unor mese festive, a unui picnic,
închirierea unui local, închirierea unor materiale sportive etc.);
– Cheltuieli cu ghidul ( cotă ghid / grup ) – valoare pe turist și totală;
– Cheltuieli cu șoferul ( cotă șofer / grup ) – valoare pe turist și totală;
– Alte cheltuieli ( diverse forme de agrement )- valoare pe turist și totală;
ii) Asigurarea ( 1 – 5 % x C.D.) – valoare pe turist și totală;
iii) Comision ( 10 – 30 % x C.D.) – valoare pe turist și totală;
iv) TVA ( 24% x comision ) – valoare pe turist și totală;
v) Total costuri ( a + b + c + d )- valoare pe turist și totală;
vi) Rotunjire ±
vii) Total pre ț de vânzare ( e+ f )- valoare pe turist și totală;
e. Condiții de comercializare
– segmentului de turi ști căruia i se adreseaz ă produsul turistic;
– produc ătorului;
– canalului de distribu ție;
– modalit ăților de plat ă;
– eventualelor reduceri acordate.
f. Harta turistic ă a traseului;
g. Pliant publicitar cu text și elemente fotografice reprezentative;
h. Afiș de prezentare a programului în vitrina agen ției

Bibliografie obligatorie:
1. Minciu Rodica , Economia turismului (editia a III-a, rev ăzuta si adaugita), Ed. Uranus,
București, 2004.
2. Minciu Rodica, Popescu Delia, P ădurean Mihaela, Hornoiu Remus, Economia turismului –
aplicații și studii de caz , Ed. Uranus, Bucure ști, 2007.
3. Neacșu Nicolae, Baron Petre, Snak Oscar, Economia turismului , Ed. Expert, Bucure ști, 2005.
4. Neacșu Nicolae, B ăltărețu Andreea, Economia Turismului, lucr ări practice, statistici,
reglement ări, Ed. Uranus, Bucure ști, 2005.
5. Nenciu Daniela Simona, Strategii de marketing pentru dezvoltarea turismului românesc , Ed.
EX PONTO, Constan ța, 2009.
6. Nistoreanu Puiu, Economia Turismului , Ed.ASE, Bucure ști, 2005.

147. *** Master Planul pentru dezvoltarea Turismului Na țional 2007 – 2026 , preluare de pe
http://www.turism.gov.ro/ro/proiecte-minister/2/master-plan .
8. *** Master Plan pentru Dezvoltarea Turismului Balnear , preluare de pe www. turism .gov.ro
9. *** Studiu privind amenajarea turistica a salinelor , preluare de pe
http://www.mdrl.ro/_documente/turism/studii_ strategii/prefezabilitate_saline_etapa1.pdf
1. *** Strategia de dezvoltare na țională a ecoturismului , Faza I, Faza II, preluare de pe
http://www.mdrl.ro/_documente/turism/s tudii_strategii/ecoturism_faza1.pdf

Metoda de evaluare:
Examenul final la aceast ă disciplin ă este un examen scris, compus din întreb ări grilă (întrebări
grilă cu argumentare, întreb ări grilă simple (f ără argumentare) și aplicații (rezolvarea unor probleme).
Se va ține cont de participarea la activit ățile tutoriale, de rezultate le la temele de control și de modul
de realizare al proiectelor.

15Unitatea de înv ățare 1
COORDONATE ISTORICE SI CONCEPTUALE ALE TURISMULUI

Cuprins
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
1.3. Conținutul unit ății de învățare
1.3.1. Apari ția turismului ca fenomen economic și social
1.3.2.Repere în evolu ția turismului
1.3.3. Concepte folosite în industria turismului – defini ții uzuale
1.4. Îndrumar pentru autoverificare

1.1. Introducere

Turismul – apare ca un fenomen economico-social specific
civilizației moderne, puternic ancorat în via ța societății și, ca atare,
influențat de evolu ția ei. Adresându-se unor segmente sociale largi și
răspunzând pe deplin nevoilor acestora, turismul se deta șează printr-
un înalt dinamism, atât la nivel na țional, cât și internațional. De
asemenea, prin caracterul s ău de mas ă și prin con ținutul complex,
turismul antreneaz ă un vast poten țial material și uman, cu implica ții
importante asupra evolu ției economiei și societății, asupra rela țiilor
interumane na ționale și internaționale.
Turismul include un ansamblu de m ăsuri puse în aplicare
pentru organizarea și desfășurarea unor c ălătorii de agrement sau în
alte scopuri, realizate fie pr in intermediul unor organiza ții, societăți
sau agenții specializate, fie pe cont propriu, pe o durat ă limitată de
timp, precum și prin industriile adiacente care concur ă la satisfacerea
nevoilor de consum turistic.

161.2. Obiectivele și competen țele unit ății de
învățare

Obiectivele unit ății de învățare:
– înțelegerea conceptelor cu care opereaz ă turismul ca ramura
economic ă;
– identificarea principalelor repere în evolu ția turismului;
– stabilirea locului și importan ței turismului în cadrul
economiei na ționale;
– înțelegerea conceptelor de turism, turist na țional, turist str ăin,
călător în tranzit, excursionist;
– identificarea componentelor poten țialului turistic.

Competen țele unității de învățare:
– studenții vor putea s ă defineasc ă noțiunile de turism, turist
național, turist str ăin, excursionist, c ălator în tranzit, poten țial
turistic;
– studenții vor cunoa ște tipurile de rela ții care exist
ă în turism;
– studenții vor putea preciza principalele repere în evolu ția
turismului, ca ramur ă economic ă.

Timpul alocat unit ății: 2 ore
1.3. Conținutul unit ății de învățare

1.3.1. Apari ția turismului ca fenomen economic și social

Deși din cauza lipsei unor informa ții istorice nu se poate stabili o
dată cât de cât cert ă a detașării sale ca activitate distinct ă, se pare totu și
că unele forme incipiente de turism s-au practicat din cele mai

17îndepărtate timpuri.
Afirmația se bazeaz ă pe ideea c ă omul, chiar din cele mai
îndepărtate timpuri ale evolu ției sale, nu a reu șit să producă toate cele
trebuincioase subzisten ței și, în ciuda mijloacelor precare de
comunicație, a căutat să cultive și să întrețină relații cu semenii s ăi din
alte colectivit ăți, prin intermediul schim burilor comerciale, ceea ce a
favorizat, inerent, și o lărgire treptat ă a contactelor, permi țând o mai
bună cunoaștere reciproc ă a colectivit ăților respective;

1.3.2. Repere în evolu ția turismului

Principalele repere în evolu ția turismului ca fenomen
social și economic sunt:
– călătoriile pe care gr ecii din întreaga Elad ă le făceau cu
ocazia Jocurilor Olimpice;
– vizitele pe care patricienii romani le f ăceau în sta țiunile cu
ape
termale din Italia, Galia sau Daci a Felix, pentru tratarea unor
maladii, deci în scopuri curative;
– în Evul Mediu, cu toate c ă instabilitatea provocat ă de
năvălirile barbare și fărâmițarea statal ă, nu au favorizat acest
gen de c ălătorii, turismul nu a disp ărut în totalitate, acesta
desfășurându-se, cu prec ădere, în scopuri religioase (pelerinaje la
locurile sfinte);
– dup ă încetarea n ăvălirilor, în ciuda condi țiilor grele,
călătoriile turistice au progresat treptat – cu diferen țe de la o țară la
alta, de la o zon ă la alta – pân ă spre mijlocul secolului al XlX-lea;
– industria lizarea, descoperirea for ței aburilor, realizarea
locomotivei și construirea primelor c ăi ferate, iar mai târziu apari ția
automobilului au determinat un progres rapid al mijloacelor de deplasare și, alături de dezvoltarea c ăilor de comunica ție, au favorizat
și extins activit ățile turistice;
– institu ționalizarea turismului pe plan na țional și
organizarea lui în continuare și pe plan interna țional au f ăcut ca, prin
ritmurile de dezvoltare atinse, turismul s ă devină, alături de revolu ția

18tehnico-științifică, unul dintre cele mai spectaculoase fenomene ale
secolului XX, cu consecin țe sociale, economice și umane deosebit de
importante;
– se poate afirma c ă, din aceast ă epocă, turismul începe s ă
se detașeze ca o activitate economico-social ă distinctă;
– în majoritatea țărilor, transformarea turismului într-o
activitate economico-organizatoric ă, pe scar ă națională, s-a produs
numai în cea de-a doua jum ătate a secolului nostru, ceea ce a
favorizat apari ția și instituirea în sectorul ter țiar, cel al prest ărilor de
servicii, a unor noi ramuri ale economiilor na ționale, domenii
cunoscute generic sub denumirea de industria turistic ă.

1.3.3. Concepte folosite în industria turismului
– definiții uzuale –
Turismul:
– apare ca un fenomen economico-social specific civiliza ției
moderne, puternic ancorat în via ța societății și, ca atare, influen țat
de evoluția ei;

– se detașează printr-un înalt dinamism, atât la nivel na țional,
cât și internațional;

– antreneaz ă un vast poten țial material și uman, cu implica ții
importante asupra evolu ției economiei și societății, asupra rela țiilor
interumane na ționale și internaționale;
– include un ansamblu de m ăsuri puse în aplicare pentru
organizarea și desfășurarea unor c ălătorii de agrement sau în alte
scopuri, realizate fie prin intermediul unor organiza ții, societăți sau
agenții specializate, fie pe cont propriu, pe o durat ă limitată de timp,
precum și prin industriile adiacente care concur ă la satisfacerea
nevoilor de consum turistic.
Din punct de vedere etimologic , cuvântul "TURISM"
provine din termenul enqlezesc "TO TOUR" (a c ălători, a colinda),
având dfici semnifica ția de excursie . Creat în Anglia în secolul al

19XVIII-lea, desemnând ini țial acțiunea de a voiaja în Europa, acest
galicism deriv ă la rândul s ău din cuvântul francez, "TOUR"
(călătorie, mișcare în aer liber, plimbare, drume ție) și a fost preluat
treptat de majoritatea limbilor moderne, pentru a exprima forme de călătorie care urm ăresc cu preponderen ță un scop de agrement,
derecreere. Termenul francez TOUR deriv ă din cuvântul grecesc
TOURNOS și respectiv din cel latin TURNUS, p ăstrând semnifica ția
de circuit, în sensul de c ălătorie.
În turism se disting dou ă categorii de rela ții:
– relații materiale , care apar atunci când turi știi recurg la
anumite servicii pl ătite;
– relații imateriale (intangibile), rezultate din contractul cu
populația locală, cu civiliza ția, cultura, tradi țiile, institu țiile publice
etc. din țara vizitat ă.
Definiții:
W. Hunziker: "Turismul este ansamblul de rela ții și
fenomene care rezult ă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara
domiciliului lor, atât timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate
printr-o stabilire permanent
ă și activitate lucrativ ă oarecare".
Pentru evitarea controverselor privitoare la definirea
fenomenului turistic, se poate apela la metoda inductiv ă, urmărindu-
se reținerea principalelor elemente caracteristice care marcheaz ă
activitatea turistic ă, pentru a se ajunge astfel la o defini ție cât mai
cuprinzătoare. în aceast ă ordine de idei, pentru o defini ție acceptabil ă
pot fi reținute urm ătoarele elemente caracteristice:
– deplasarea persoanelor în cursul c ălătoriei efectuate;
– sejurul într-o localitate în afara domiciliului (re ședinței
permanente) a persoanei care se deplaseaz ă;
– sejurul are durat ă limitată;
– sejurul să nu se transforme într-o re ședință definitivă.
Luând în considerare rolul și importan ța economico-social ă
a turismului intern (na țional), Organiza ția Mondial ă a Turismului
(O.M.T.) a propus o defini ție pentru turistul na țional: „poate fi
considerat ă turist na țional persoan ă care viziteaz ă un loc ce nu
constituie domiciliul s ău obisnuit, situat în interiorul țării sale de

20reședință și având un scop diferit de al exercit ării unei activit ăți
remunerate și efectuând o ședere cu o durat ă cel puțin o înnoptare
(adică 24 de ore)”.
Pentru a compara diferitele modalit ăți de înregistrare statistic ă
privind mi șcarea turi știlor, la recomandarea Comitetului de
statisticieni exper ți ai Ligii Na țiunilor, în 1937 s-a acceptat
următoarea defini ție a turistului str ăin: orice persoan ă care se
deplaseaz ă pentru o durat ă de cel pu țin 24 de ore într-o alt ă țară,
diferită de cea în care se afl ă domiciliul s ău stabil.
Conform acestei defini ții pot fi considera ți turiști:
– persoanele care efectueaz ă o călătorie de pl ăcere (de
agrement) sau pentru orice a lte motive (familiale, de s ănătate etc);
– persoanele care c ălătoresc cu scopul de a participa la
conferințe, reuniuni și misiuni diverse ( științifice, administrative,
diplomatice, religioase, sportive etc):
– persoanele în c ălătorii de afaceri;
– persoanele aflate în croaziere maritime, chiar în cazul în
care durata șederii lor într-o țară vizitată este mai mic ă de 24 de ore
(aceștia urmând a fi e riden țiați într-o grup ă separată).
Nu au fost considera ți turiști:
– persoanele care sosesc într-o țară, cu sau f ără contracte de
muncă, pentru a ocupa o func ție sau pentru a exercita o activitate
profesional ă;
– persoanele care vin s ă se stabileasc ă cu reședința definitiv ă
într-d țară;
– studenții și elevii care locuiesc temporar în str ăinătate;
– persoanele care circul ă provizoriu în zonele de frontier ă
(excursioni știi), precum și persoanele care domiciliaz ă permanent
într-o țară, dar lucreaz ă îr,tr-o alt ă țară (navetiștii);
– călătorii în tranzit care nu se opresc în țară, chiar dac ă durata
traversării depășește 24 ore.
Această definiție a fost acceptat ă în anul 1950 și de Uniunea
Internațională a I iganismelor Oficiale de Turism (U.I.O.O.T.) –
organizație transformat ă ulterior în Organiza ția Mondial ă a
Turismului (O.M.T.). La defini ția în cauz ă, O.M.T. a introdus o

21singură modificare, aceea privind includerea tot în categoria turi știlor
și a studen ților și elevilor care locuiesc temporar în str ăinătate. După
această definiție, excursioni știi și călătorii în tranzit nu trebuie s ă fie
considera ți turiști.
Conform terminologiei adoptate, în turismul interna țional,
excursionist se consider ă orice persoan ă care călătorește pentru
plăcerea proprie, pentru o durat ă mai mică de 24 de ore, într-o alt ă
țară decât cea în care î și are reședința și care nu exercit ă nici o
ocupație lucrativ ă în acea țară; călător în tranzit este orice persoan ă
care traverseaz ă o țară, chiar dac ă rămâne mai mult de 24 de ore, cu
condiția ca toate opririle s ă fie de scurt ă durată și să aibă alte
motive decât turistice.
În ceea ce prive ște turistul intern, s-a adoptat urm ătoarea
definiție: orice persoan ă care viziteaz ă un loc – altul decât acela
unde are domiciliul stabil în interiorul țării de reședință – pentru un
motiv, altul decât acela de a efectua o activitate remunerat ă și
efectuând cel pu țin o înnoptare (sau 24 de ore), poate fi considerat ă
turist național. Prin analogie, pe plan na țional, excursioni ști sunt
considerate toate persoanele care c ălătoresc pentru pl ăcerea lor
proprie, pe o durat ă mai mică de 24 ore. Nu intră în această categorie
persoanele care se deplaseaz ă zilnic sau ocazional dintr-o localitate în
alta, în scopul de a efectua o activitate profesional ă.
După aproximativ un deceniu, grupul de exper ți O.N.U.,
însărcinați cu preg ătirea lucr ărilor și întocmirea programului
Conferinței pentru turism și călătorii interna ționale (Roma, august-
septembrie, 1963), a înscris pe ordinea de zi a lucr ărilor și definirea
termenului de turist. Conferin ța a recomandat adoptar ea printre altele
și a definiției pentru vizitator temporar:
În scopuri turistice, termenul de vizitator desemneaz ă orice
persoană care se deplaseaz ă într-o alt ă țară decât cea în care î și are
reședința permanent ă, pentru orice scop, altul decât acela de a
exercita o activitate remunerat ă în țara dată.
Această definiție include:
– turiștii, respectiv vizitatorii pentru cel pu țin 24 de ore sau cu
cel puțin o înnoptare în țara vizitat ă, ale căror motive de c ălătorie pot

22fi grupate în:
– odihnă, plăcere, distrac ție-agrement, s ănătate, studii și sport;
– afaceri, misiuni, reuniuni;
– excursioni știi, respectiv vizitatorii temporari, pentru mai pu țin
de 24 de ore în țara vizitat ă. în aceast ă categorie sunt inclu și și
călătorii din croaziere.
Statisticile nu trebuie s ă-i includă pe călătorii care, din punct de
vedere juridic, nu intr ă într-o țară (pasagerii în c ălătorii aeriene care
nu părăsesc zonele de tranzit ale ae roporturilor sau alte cazuri
similare).
Dezvoltarea turismului presupune existen ța unui potențial
turistic care, prin atractivitatea sa, are menirea s ă incite și să asigure
integrarea unei zone, regiuni cu voca ție turistic ă în circuitele turistice
interne și internaționale și care să permită accesul turi știlor prin
amenajări corespunz ătoare.
În literatura de profil, no țiunea de poten țial turistic este redat ă
și prin expresiile de " fond turistic" și" patrimoniu turistic", îns ă
potențialul turistic are un sens mai larg, el incluzând și dotările
tehnico-edilitare, serviciile turistice și structura tehnic ă generală.
Printre componentele poten țialului turistic trebuie
menționate, în primul rând, resursele naturale (de exemplu:
frumusețile montane și peisagistice, plajele de pe litoral, factorii de
cură din stațiunile balneo-climaterice, clima, vegeta ția, fauna, alte
atracții de interes științific, cu caracter de unicat etc). într-un sens
determinant, valorile naturale (a șa-numita ofertă primară) constituie
baza ofertei turistice poten țiale a unei zone, considerate ca apt ă
pentru a fi introdus ă în circuitele turistice.
Resursele (valorile) naturale sunt completate cu resursele
(valorile) antropice, create de mâna omului (a șa-numita ofertă
turistică secundar ă), menite s ă îmbogățească și să faciliteze
valorificarea ra țională a poten țialului turistic natural, asigurând
premisele transform ării acestei oferte poten țiale într-o ofertă turistică
efectivă.
Punerea în valoare a resurselor naturale (a ofertei primare) și a
resurselor create (oferta secundar ă) într-o zon ă, stațiune etc. de

23interes turistic depinde, în mare m ăsură, de dinamismul dezvolt ării
economiei na ționale a unei țări, de politica de ansamblu pe care o
promoveaz ă una sau alta dintre țările primitoare de turi ști în domeniul
dezvoltării turismului, de facilit ățile oferite pentru atragerea
vizitatorilor.
Potențialul turistic al unei țări, zone, sta țiuni etc. ar putea fi
deci definit astfel: tota litatea valorilor naturale și valorilor
economice, culturale ș.a., care, în urma unor activit ăți umane, pot
deveni obiective de atrac ție turistic ă. Prin urmare, este vorba de acele
valori a c ăror punere în func țiune în scopuri turistice necesit ă lucrări
de amenajare și echipare, investi ții de capital și un volum
considerabil de cheltuieli de munc ă umană.
Noțiunea de poten țial turistic se constituie în oferta turistic ă și
este intim legat ă de conținutul prestațiilor turistice. Nu se poate
vorbi deci despre poten țial turistic f ără a se face referire în mod
concret la presta țiile de servicii turistice, oferite într-o gam ă tot mai
diversă și la nivelul calitativ al preferin țelor și exigențelor turiștilor și
vizitatorilor poten țiali.
Corespunz ător etapelor pe care le parcurge un turist de la
reședința sa permanent ă până la destina ția călătoriei și înapoi, se
desfășoară un complex de activit ăți menite s ă satisfacă nevoile
variate de consum, în func ție de preferin țele solicitan ților de servicii.
în mod inevitabil, aceste activit ăți de presta ții de servicii turistice se
află într-o strâns ă interdependen ță, iar realizarea lor presupune
existența unor unități economice prestatoare (societăți comerciale,
agenții de turism etc), care se specializeaz ă pentru serviciile
respective.
Produsele turistice oferite de aceste unit ăți economice sunt
solicitate în contextul petrecerii pl ăcute a timpului liber al turiștilor
și, ca atare, ele trebuie s ă ofere acestora – material și calitativ –
satisfacția deplină în urma consumului turistic. Concretizarea acestor
oferte de produse turistice a necesitat crearea și dezvoltarea unei baze
materiale în toate zonele (sta țiunile) turistice din țară (rețea de unit ăți
de cazare, de restaurante, de unit ăți specializate pentru presta țiile de
agrement, de baze de tratamente balneomedicale ș.a.). în acest fel,

24volumul și complexitatea ofertei turistice a generat dezvoltarea unei
adevărate industrii a călătoriilor și turismului.
1.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unit ății de învățare 1

Turismul – apare ca un fenomen economico-social specific civiliza ției moderne, puternic
ancorat în via ța societății și, ca atare, influen țat de evolu ția ei. Adresându-se unor segmente sociale
largi și răspunzând pe deplin nevoilor acestora, turismul se deta șează printr-un înalt dinamism, atât la
nivel național, cât și internațional. De asemenea, prin caracterul s ău de mas ă și prin con ținutul
complex, turismul antreneaz ă un vast poten țial material și uman, cu implica ții importante asupra
evoluției economiei și societății, asupra rela țiilor interumane na ționale și internaționale.
 În turism se disting două categorii de rela ții:
 – relații materiale, care apar atunci când turi știi recurg la anumite servicii pl ătite;
 – relații imateriale (intangibile), rezultate din contractul cu popula ția locală, cu civiliza ția,
cultura, tradi țiile, institu țiile publice etc. din țara vizitat ă.
 Definiții:
 W. Hunziker: "Turismul este ansamblul de rela ții și fenomene care rezult ă din deplasarea și
sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atât timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate
printr-o stabilire permanent ă și activitate lucrativ ă oarecare".
 turist național = persoan ă care viziteaz ă un loc ce nu constituie domiciliul s ău obisnuit, situat
în interiorul țării sale de re ședință și având un scop diferit de cel al exercit ării unei activit ăți
remunerate și efectuând o ședere cu o durat ă cel puțin o înnoptare (adic ă 24 de ore);

 turistul str ăin = orice persoan ă care se deplaseaz ă pentru o durat ă de cel pu țin 24 de ore într-
o altă țară, diferită de cea în care se afl ă domiciliul s ău stabil;

 – excursionist se consider ă orice persoan ă care călătorește pentru pl ăcerea proprie, pentru o
durată mai mică de 24 de ore, într-o alt ă țară decât cea în care î și are reședința și care nu exercit ă
nici o ocupa ție lucrativ ă în acea țară;
 – călător în tranzit este orice persoan ă care traverseaz ă o țară, chiar dac ă rămâne mai mult de

2524 de ore, cu condi ția ca toate opririle s ă fie de scurt ă durată și să aibă alte motive decât
turistice.
 vizitator = orice persoan ă care se deplaseaz ă într-o altă țară decât cea în care î și are reședința
permanent ă, pentru orice scop, altul decât acela de a exercita o activitate remunerat ă în țara dată.

 potențialul turistic al unei țări, zone, sta țiuni etc. = totalitatea valorilor naturale și valorilor
economice, culturale ș.a., care, în urma unor activit ăți umane, pot deveni obiective de atrac ție
turistică;

 Componentele poten țialului turistic :
 – resursele naturale constituie baza ofertei turistice poten țiale a unei zone, considerate ca apt ă
pentru a fi introdus ă în circuitele turistice;
Exemple: frumuse țile montane și peisagistice, plajele de pe litoral, factorii de cur ă din stațiunile
balneo-climaterice, clima, vegeta ția, fauna, alte atrac ții de interes ș
tiințific, cu caracter de unicat etc.
 – resursele antropice , sunt create de mâna omului (a șa-numita ofert ă turistică secundar ă), și
sunt menite s ă îmbogățească și să faciliteze valorificarea ra țională a potențialului turistic natural,
asigurând premisele transform ării acestei oferte poten țiale într-o ofert ă turistică efectivă;

Concepte și termeni de re ținut

 turism;
 turist național;
 turist străin;
 produse turistice;
 potențial turistic;
 resurse turistice naturale;
 resurse turistice antropice.
Întrebări de control și teme de dezbatere
1. Care este rolul și locul turismului în economia unei țări ?
2. Ce fel de rela ții există în turism?
3. Preciza
ți principalele concepte specifice turismului.
4. Prezentați principalele repere în evolu ția turismului.
5. Prezentați componentele poten țialului turistic.

26

Teste de evaluare/autoevaluare
1. În turism se disting dou ă categorii de rela ții:
a) relații materiale și relații imateriale;
b) relații economice și relații sociale;
c) relații intangibile și relații politice;
d) nici un r ăspuns nu este valid.

2. Turistul na țional reprezint ă:
a) orice persoan ă care se deplaseaz ă pentru o durat ă de cel pu țin 24 de ore într-o alt ă țară,
diferită de cea în care se afl ă domiciliul s ău stabil;
b) persoanele care sosesc într-o țară, cu sau f ără contracte de munc ă, pentru a ocupa o func ție
sau pentru a exercita o activitate profesional ă;

27c) persoan ă care viziteaz ă un loc ce nu constituie domiciliul s ău obisnuit, situat în interiorul țării
sale de re ședință și având un scop diferit de cel al exercit ării unei activit ăți remunerate și efectuând o
ședere cu o durat ă cel puțin o înnoptare (adic ă 24 de ore);
d) persoanele care vin s ă se stabileasc ă cu reședința definitiv ă într-o țară;

3. Turistul str ăin reprezint ă:
a) orice persoan ă care se deplaseaz ă pentru o durat ă de cel pu țin 24 de ore într-o alt ă țară,
diferită de cea în care se afl ă domiciliul s ău stabil;
b) persoana care sose ște într-o țară, cu sau f ără contract de munc ă, pentru a ocupa o func ție sau
pentru a exercita o activitate profesional ă;
c) persoana care viziteaz ă un loc ce nu constituie domiciliul s ău obisnuit, situat în interiorul țării
sale de re ședință și având un scop diferit de cel al exercit ării unei activit ăți remunerate și efectuând o
ședere cu o durat ă cel puțin o înnoptare (adic ă 24 de ore);
d) persoanele care vin s ă se stabileasc ă cu reședința definitiv ă într-o țară;

4 Se consider ă ca fiind excursionist:
a) orice persoan ă care se deplaseaz ă pentru o durat ă de cel pu țin 24 de ore într-o alt ă țară,
diferită de cea în care se afl ă domiciliul s ău stabil;
b) persoana care sose ște într-o țară, cu sau f ără contract de munc ă, pentru a ocupa o func ție sau
pentru a exercita o activitate profesional ă;
c) orice persoan ă care călătorește pentru pl ăcerea proprie, pentru o durat ă mai mică de 24 de ore,
într-o altă țară decât cea în care î și are reședința și care nu exercit ă nici o ocupa ție lucrativ ă în acea
țară;
d) persoana care vine s ă se stabileasc ă cu reședința definitiv ă într-o țară.

5. Se consider ă ca fiind c ălător în tranzit :
a) orice persoan ă care traverseaz ă o țară, chiar dac ă rămâne mai mult de 24 de ore, cu condi ția
ca toate opririle s ă fie de scurt ă durată și să aibă alte motive decât turistice.
b) orice persoan ă care viziteaz ă un loc ce nu constituie domiciliul s ău obisnuit, situat în
interiorul țării sale de re ședință și având un scop diferit de cel al exercit ării unei activit ăți remunerate
și efectuând o ședere cu o durat ă cel puțin o înnoptare (adic ă 24 de ore);
c) persoanele care vin s ă se stabileasc ă cu reședința definitiv ă într-o țară;
d) orice persoan ă care călătorește pentru pl ăcerea proprie, pentru o durat ă mai mică de 24 de ore,
într-o altă țară decât cea în care î și are reședința și care nu exercit ă nici o ocupa ție lucrativ ă în acea
țară;

286. Potențialul turistic al unei țări, zone, sta țiuni etc. reprezint ă:
a) totalitatea resurselor turistice naturale;
b) totalitatea valorilor naturale, economice, culturale ș.a., care, în urma unor activit ăți umane,
pot deveni obiective de atrac ție turistic ă;
c) totalitatea resurselor turistice antropice;
d) totalitatea structurilor turistice.

Bibliografie obligatorie

1. Minciu Rodica , Economia turismului (editia a III-a, rev ăzuta si adaugita), Ed. Uranus,
București, 2004.
2. Minciu Rodica, Popescu Delia, P ădurean Mihaela, Hornoiu Remus, Economia turismului –
aplicații și studii de caz , Ed. Uranus, Bucure ști, 2007.
3. Neacșu Nicolae, Baron Petre, Snak Oscar, Economia turismului , Ed. Expert, Bucure ști,
2005.
4. Neacșu Nicolae, B ăltărețu Andreea, Economia Turismului, lucr ări practice, statistici,
reglement ări, Ed. Uranus, Bucure ști, 2005.
5. Nenciu Daniela Simona, Strategii de marketing pentru dezvoltarea turismului românesc ,
Ed. EX PONTO, Constan ța, 2009.
6. Nistoreanu Puiu, Economia Turismului , Ed.ASE, Bucure ști, 2005.

29 Unitatea de înv ățare 2
FORMELE DE TURISM

Cuprins
2.1. Introducere
2.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
2.3. Conținutul unit ății de învățare
2.3.1. Criterii de clasificare și particularit ăți ale formelor de turism
2.3.1.1. Tipologia formelor de turism dup ă locul de provenien ță al turiștilor
2.3.1.2. Tipologia formelor de turism dup ă gradul de mobilitate al turi știlor
2.3.1.3. Tipologia formelor de turism din punct de vedere al sezonalit ății
2.3.1.4. Tipologia formelor de turism în func ție de mijlocul de transport folosit de
c ătre turiști
2.3.1.5. Tipologia formelor de turism în func ție de motiva ția deplasărilor
2.3.1.6. Tipologia formelor de turism în func ție de caracteristicile socioeconomice
ale cererii
2.3.1.7. Tipologia formelor de turism în func ție de categoria de vârst ă și de ocupa ția
turi știlor
2.3.1.8. Tipologia formelor de turism din punct de vedere al momentului și modului
de angajare a presta țiilor turistice
2.3.2. Câmpurile de interferen ță între diferitele forme de turism
2.4. Îndrumar pentru autoverificare.
2.1. Introducere
Dezvoltarea circula ției turistice, participarea la mi șcarea
turistică a unor mase tot mai largi, diversificarea motiva țiilor care
generează cererea au condus la multip licarea formelor de turism.
Drept urmare, s-a accentuat necesitatea clasific ării acestora dup ă
criterii care s ă asigure grup ări relativ omogene.
Delimitarea formelor de turism, important ă din punct de vedere
teoretic și practic, ofer ă elemente de fundamentare științifică a
deciziilor privind dezvoltarea și diversificarea ofertei turistice,
alinierea ei la modific ările intervenite în structura cererii.

30 2.2. Obiectivele și competen țele
unit ății de învățare

Obiectivele unit ății de învățare:
– înțelegerea interferen ței dintre diversele forme de turism;
– identificarea principalelor criterii de clasificare a formelor de
turism;
– stabilirea importan ței delimitării formelor de turism;
– descrierea particularit ăților fiecărei forme de turism;
– identificarea cauzelor care au determinat multiplicarea
formelor de turism.
Competen țele unității de învățare:
– studenții vor putea s ă identifice cauzele care au determinat
multiplicarea formelor de turism;
– studenții vor cunoa ște criteriile care stau la baza clasific ării
formelor de turism; – studenții vor putea preciza principalele particularit ăți ale
fiecărei forme de turism.

Timpul alocat unit ății: 4 ore

2.3. Conținutul unit ății de învățare

2.3.1. Criterii de clasificare și particularit ăți
ale formelor de turism

Multiplicarea formelor de turism a fost generat ă de:
-dezvoltarea circula ției turistice;

31- participarea la mi șcarea turistic ă a unor mase tot mai largi;
– diversificarea motiva țiilor care genereaz ă cererea.
Delimitarea formelor de turism, important ă din punct de vedere
teoretic și practic, ofer ă elemente de fundamentare științifică a deciziilor
privind dezvoltarea și diversificarea ofertei turistice, alinierea ei la
modificările intervenite în structura cererii.
Clasificarea formelor de turism s-a realizat dup ă criterii care s ă
asigure grup ări relativ omogene.

2.3.1.1. Tipologia formelor de turism dup ă locul
de provenien ță al turiștilor

După locul de provenien ță al turiștilor, se disting dou ă forme
principale:
– turismul na țional (intern), practicat de cet ățenii unei țări în
interiorul grani țelor ei;
– turismul interna țional (extern), caracterizat prin vizitele
cetățenilor străini într-o țară și prin plec ările cetățenilor autohtoni în
scopuri turistice în afara grani țelor țării lor.
Studiind curentele turistice interna ționale care au loc într-un
cadru geografic delimitat ca arie, se poate face urm ătoarea
subclasificare a turismului interna țional:
– turismul receptor (turismul activ, de primire) reprezint ă
acea parte a turismului care înregistreaz ă sosirile cet ățenilor străini
într-o țară dată, acești cetățeni având domiciliul permanent în țara
emitentă. Turismul receptor reprezint ă pentru țările primitoare o surs ă
important ă și eficientă de încasări valutare;
– turismul emi țător (turismul pasiv, de trimitere) reprezint ă
acea parte a turismului interna țional care înregistreaz ă plecările
cetățenilor unei țări (pentru c ălătorii) în str ăinătate.

2.3.1.2. Tipologia formelor de turism dup ă gradul
de mobilitate al turi știlor

După gradul de mobilitate al turistului, se identific ă

32următoarele forme de turism:
– turism de sejur;
– turismul de circula ție (itinerant, în circuit etc).
În funcție de utilizarea timpului disponibil pentru c ălătorii,
turismul de sejur poate avea urm ătoarele forme:
– turismul de sejur lung (rezidențial), în care sunt inclu și acei
turiști a căror durată de ședere într-o localitate, sta țiune etc, dep ășește
o lună de zile;
– turismul de sejur de durat ă medie cuprinde acei turi ști a
căror staționare într-o zon ă, stațiune etc. nu dep ășește 30 de zile,
perioadă ce coincide cu durata apreciat ă ca limit ă maximă a
concediilor pl ătite;
– turismul de sejur scurt cuprinde turi știi care se deplaseaz ă pe
o durată scurtă de timp (de regul ă pe o durat ă de până la o
săptămână). Aici se includ, cu preponderen ță, formele turismului
ocazional (de circumstan ță) și diversele variante ale turismului de
sfârșit de săptămână (week-end).
În cazul turismului de sejur scurt se pot eviden ția în
principiu, trei zone de vizitare situate, de regul ă, într-o arie dispus ă
concentric în jurul localit ăților de re ședință ale turi știlor:
i) ZONA I (preor ășenească), care cuprinde o raz ă de cea 15-
45 km, accesibil ă prin eg ăturile de transport în comun și prin
transportul comod cu autoturismele proprii;
ii) ZONA II, având o raz ă de cea 100 km, relativ u șor
accesibilă cu mijloacele publice de transport și cu mijloacele proprii
de transport auto, dac ă durata parcurgerii distan țelor nu dep ășește de
regulă două ore (pentru a nu obosi conduc ătorul autoturismului – și el
turist la rândul lui). În aceast ă zonă se află, de cele mai multe ori, și
cea de a doua re ședință, secundar ă, a turiștilor participan ți;
iii) ZONA III, specifică turismului de circula ție ce are drept
scop vizitarea unor obiec tive turistice mai îndep ărtate, a c ăror
accesibilitate este facilitat ă de căile comode de circula ție.
Turismul de circula ție (itinerant) cuprinde turi știi care, în
perioada concediului lor, se deplaseaz ă succesiv în diferite localit ăți
(zone) de interes turistic.

33Caracteristici:
– această formă de turism se diferen țiază pronunțat de turismul
de sejur;
– turismul itinerant este mai pu țin legat de un anumit sezon
determinant, fiind tot atât de caracteristic și sezonului intermediar
(primăvară și toamnă) cât și sezonului estival;
– totuși, dacă perioada de intensitate maxim ă a turismului de
circulație se înregistreaz ă în timpul verii, acest fapt se datoreaz ă nu
atât necesit ăților de a c ălători în scopuri turistice în timpul sezonului
plin, cât, mai degrab ă, perioadei de concedii impuse în unele țări
pentru un num ăr considerabil de salaria ți.

2.3.1.3. Tipologia formelor de turism din punct
de vedere al sezonalit ății

Din punct de vedere al sezonalit ății, distingem urm ătoarele
forme de turism:
– turismul de iarnă, care prezint ă două caracteristici distincte,
după motivul pentru care se face deplasarea: turismul pentru z ăpadă
și turismul pentru soarele c ăutat și în timpul iernii;
– turismul de var ă, care are loc în perioadele calde ale anului
(de preferin ță are ca motiva ție apa, soarele, litoralul, b ăile de nămol,
curele héliomarine).
Caracteristici:
– fluxuri masive, cu o mare diversificare în ceea ce prive ște
tipologia turi știlor și a produselor turistice;
– are un caracter de mas ă;
– practicat, în cea mai mare parte, de turi ști cu venituri modeste,
datorită volumului s ău masiv;
– constituie forma de turism cu rol hot ărâtor în rezultatele
economice ale activit ății turistice ale unei țări (zone, sta țiuni).
– turismul de circumstan ță (ocazional) este de obicei un
turism localizat în timp și spațiu, cu fluxuri limitate ca durat ă,
generate de anumite evenimente specifice (de exemplu, sezonul de
vânătoare și pescuit sportiv) sa u de diferite festivit ăți tradiționale,

34naționale și interna ționale, cu caracter periodic sau ocazional
(folclorice, cultural-artistice, sportive etc.).

2.3.1.4. Tipologia formelor de turism în func ție
de mijlocul de transport folosit de turist

În funcție de mijlocul de tran sport folosit de turist pentru
parcurgerea distan ței dintre localitatea ( țara) de re ședință și
localitatea ( țara) în care î și petrece vacan ța:
– drumeția (excursiile pedestre cu scop recreativ și de îngrijire
a sănătății în zonele nepoluate, cu o natur ă nealterat ă, la care pot fi
asociate și manifest ările mai complexe, ca: excursiile în mun ți și
alpinismul, camparea în corturi pentru turi știi pe cont propriu și în
tabere de corturi pentru grupurile organizate și semiorganizate; tot
aici sunt incluse și vânătoarea și pescuitul sportiv ).
– turismul feroviar, trenul rămânând mijlocul clasic de
transport pentru un procent important al persoanelor dornice de a
călători.
– turismul rutier, cu formele sale specifice, ca: cicloturismul,
motociclismul și, mai ales, turismul automobilistic (cu autocare și cu
autoturisme proprietate personal ă sau închiriate de la agen ții
specializate);
– turismul naval folosește ca mijloc de transport navele
maritime și fluviale. Companiile de naviga ție organizeaz ă de altfel,
ca și agențiile de turism, croaziere maritime și fluviale apreciate de
turiști.
– turismul aerian, folosind avioanele, helicopterele etc. –
forme de transport în plin ă evoluție.

2.3.1.5. Tipologia formelor de turism în func ție
de motiva ția deplas ărilor

După criteriul motiva țiilor deplas ărilor , se disting
următoarele forme de turism:
– turismul de agrement, formă de turism practicat ă de călătorii

35care caut ă să profite de frumuse țile naturii (peisaje agreabile), de
prilejul de a cunoa ște oameni și locuri noi, istoria și obiceiurile lor și,
în general, doresc s ă-și foloseasc ă timpul de vacan ță pentru
pradicarea unor activit ăți preferate. Într-un sens determinant, turismul
de agrement se interfereaz ă cu turismul cultural.
– turismul de odihn ă și recreere vizează exercitarea, în mod
voluntar, a unor activit ăți de destindere.
Turismul de recreere se caracterizeaz ă prin sejururi medii
relativ reduse (de exemplu: turismul de sfâr șit de săptămână, turismul
preorășenesc, turismul rural – agroturismul etc.) și presupune o
mobilitate mai accentuat ă a turistului;
Turismul de odihn ă are un caracter mai pu țin dinamic, cu un
sejur mai lung, petrecut la o destina ție determinat ă, care ofer ă condiții
naturale adecvate (de exemplu: într-o sta țiune climateric ă,
balneomedical ă, într-o sta țiune de pe litoral sau în mediul rural etc).
– turismul de tratament și cură balneomedical ă
practicat înc ă din antichitate, este o form ă specific ă a
turismului de odihn ă, care a cunoscut o mare dezvoltare, îndeosebi în
ultimele decenii, o dat ă cu creșterea num ărului bolilor profesionale
provocate de stresul vie ții moderne din marile aglomera ții urbane.
El îmbină destinderea, cu diferite forme de cur ă și tratament
balneomedical și se practic ă în stațiunile balneomedicale și
climaterice cu bogate resurse naturale de cur ă: ape minerale, termale,
nămoluri, mofete etc, cu efecte terapeutice, situate de obicei în zonele
cu un microclimat specific, adecvat pentru tratarea diferitelor maladii.
Avantajele pe care le ofer ă turismul balneomedical:
– repartizarea mai uniform ă a activității turistice în diferite zone
din țară;
– distribuirea relativ liniar ă și cu o intensitate constant ă a
circulației turistice în cursul întregului an, turismul balneoclimateric
fiind cel mai pu țin sensibil la influen țele sezonalit ății și la oscila țiile
sezoniere ale cererii;
– asigurarea unor sejururi medii relativ constante și mai lungi
(12-30 zile), pu țin influen țate de tendin țele reducerii duratei sejurului
mediu al turi știlor în majoritatea țărilor;

36- atragerea unei clientele stab ile, rezultatele tratamentelor și
curelor balneare fiind condi ționate, în general, de repetarea lor într-o
perioadă de mai mul ți ani. în plus, pentru persoanele trecute de o
anumită categorie de vârst ă (turiști de așa-numita "vârst ă a treia") se
impune un control periodic general al s ănătății;
– realizarea unor încas ări medii sporite pe zi/turist, ca urmare a
solicitării și prestării unei game de servicii specifice de cur ă balneară
și tratamente medicale complexe și calificate, deci mai costisitoare în
comparație cu alte forme de turism;
– ridicarea coeficien ților de utilizare a capacit ăților de baz ă
materială turistică (de cazare, tratament, alimenta ție etc).
– turismul sportiv este o form ă a turismului de agrement,
motivat de dorin ța de a înv ăța și de a practica diferite activit ăți
sportive.
Ponderea cea mai mare în turismul sportiv îl ocup ă:
– sporturile nautice de var ă (canotaj, schi nautic, yahting etc.);
– sporturile de iarn ă în stațiunile de altitudine (schi, patinaj),
unde abunden ța și durata z ăpezii permit practicarea acestora, la care
se adaugă alpinismul și ascensiunile pe munte, motivate de dorin ța de
cucerire a naturii;
– plimbările șl excursiile ;
– pescuitul sportiv și vânătoarea sportiv ă (din ce în ce mai
apreciate și solicitate);
-activitățile sportive pronun țat individualizate (gimnastic ă
sportivă, aerobic ă, ciclism, c ălărie etc), precum și orice alte
manifestări sportive ocazionale (competi ții sportive amicale, tenis,
golf, tir sportiv etc.).
– turismul de cump ărături (SHOPPING TOURISM)
constă în deplas ările ocazionale în alte localit ăți (sau într-o alt ă
țară), în vederea achizi ționării unor produse în condi ții mai
avantajoase (de pre ț, calitate etc.) decât cele oferite pe plan local
(național), ori a unor produse pe care nu le ofer ă piața locală,
evident dac ă aceste avantaje se justific ă prin reglement ările vamale
adoptate de diferite țări.
– turismul tehnic și științific vizează în special, vizitarea cu

37caracter documentar sau de schimb de experien ță, a unor obiective
industriale sau agricole, cât și a unor obiective amenajate special în
scopuri productive (de exemplu: obiective hidroenergetice, mine etc).
În domeniul științific există, de asemenea, numeroase obiective
de atracție pentru speciali ști, care pot deveni și ele atrac ții turistice,
ca de exemplu pe șterile, observatoarele astronomice, rezerva țiile
naturale și monumentele naturii (delta, microzonele cu flor ă și faună
specifică etc).
– turismul religios constă în pelerinajele credincio șilor la
lăcașurile de cult, considerate sfinte de diferite religii (de exemplu:
mănăstirile din nordul Moldovei pentru cre știni, orașul sfânt Mecca
pentru musulmani etc). în aceea și măsură, marile s ărbători de cult
(Crăciun, Paște etc), hramurile m ănăstirilor și bisericilor atrag, în
perioadele s ărbătorilor religioase tradi ționale, un num ăr considerabil
de pelerini.
Deși scopul c ălătoriei lor este manifestarea credin ței,
comportamentul lor, din punctul de vedere al solicit ărilor de servicii
turistice, nu difer ă de solicit ările celor care particip ă la diferite alte
forme de turism.

2.3.1.6. Tipologia formelor de turism în func ție
de caracteristicile socioeconomice ale cererii
În funcție de caracteristicile so cioeconomice ale cererii
distingem urm ătoarele forme de turism:
– turismul particular (privat) a luat propor ții o dată cu
dezvoltarea circula ției turistice, reprezentând, în zilele noastre, mai
mult decât jum ătatea întregului volum de activit ăți turistice.
El decurge din nevoia de odihn ă, de vacan ță activă și, în funcție
de predilec ția pentru folosirea timpului liber și de scopul principal al
deplasărilor, include o gam ă variată de manifest ări:
– destindere,
– agrement, – îngrijirea s ănătății,
– practicarea sporturilor etc.

38Turismul particular este, cu preponderen ță, turism pe cont
propriu și, ca atare, este rezervat unei clientele cu venituri relativ
ridicate (medii și peste medii), dac ă se are în vedere și faptul c ă
turismul particular se identific ă cu turismul de lux, tocmai datorit ă
acestei particularit ăți a cererii turistice, cerere pronun țat
individualizat ă (până la servicii "personalizate") cu exigen țe și
preferințe sporite fa ță de nivelul calitativ și diversitatea serviciilor.
– turismul social reprezintă o formă a turismului practicat de
clasele sociale cu posibilit ăți financiare relativ limitate (turismul
familial, turism pentru to ți) și poate fi definit ca ansamblul de
activități vizând dezvoltarea turismului în cadrul categoriilor
socioprofesionale cu venituri modeste.
Acești turiști solicită forme ieftine de cazare sau forme de
cazare complementare (c ăsuțe, corturi, cazare la cet ățeni etc), precum
și forme de transport convenabile, corespunz ătoare.
– turismul de tineret constituie o form ă particular ă a
turismului social, adresat tinerilor (elevi, studen ți), eviden țiat pentru
grija care i se acord ă, ținând seama de scopurile sale instructiv-
educative.
– turismul de afaceri și congrese (reuniuni) reprezint ă
ansamblul activit ăților de c ălătorii organizate de întreprinderile
economice și de administra țiile publice pentru personalul lor, cu
ocazia deplas ărilor în interes profesional, comercial, particip ărilor la
diferite reuniuni, congrese, sim pozioane, întruniri, seminarii na ționale
sau interna ționale.

2.3.1.7. Tipologia formelor de turism în func ție
de categoria de vârst ă și de ocupa ția turiștilor

– turism pentru tineret (așa numiții turiști "de prima vârst ă"
sau vârstă formativă);
– turism pentru popula ția activă (turiști "de a doua vârst ă");
– turism pentru "vârsta a treia" (pensionari sau vârsta
"retragerii" din activit ățile profesionale).
Importanța acestei grup ări constă în faptul c ă vârsta, sexul,

39ocupația etc. sunt factori care genereaz ă diferite cerin țe specifice și
contureaz ă atât gama serviciilor oferite, cât și programarea
calendaristic ă a acestor servicii în cursul anului, în concordan ță cu
perioadele adecvate pentru efectuarea c ălătoriilor (perioadele
vacanțelor școlare, perioada concediilor pl ătite etc).
În general, c ălătoriile cu persoanele vârstnice se desf ășoară în
perioadele lini știte, în afara vârfurilor de se zon, nefiind legate de alte
obligații profesionale.

2.3.1.8. Tipologia formelor de turism din punct de vedere al
momentului și modului de angajare a presta țiilor turistice

Din punct de vedere al momentului și modului de angajare a
prestațiilor turistice, distingem urm ătoarele forme de turism:
– turismul organizat constituie acea form ă d e t u r i s m î n c a r e
prestațiile turistice, serviciile la care apeleaz ă turiștii, destina ția
călătoriei, precum și perioada în care vor fi prestate aceste servicii
sunt programate în prealabil pe baz ă de contracte sau alte
angajamente comerciale specifice acestui domeniu de activitate, sub
forma unui "pachet de servicii" de tipul "totul inclus", încheiate cu
agențiile de turism care asigur ă legătura organizat ă între solicitan ții
de servicii și prestatorii serviciilor asupra c ărora s-a convenit.
– turismul pe cont propriu constituie acea form ă de turism în
care nu are loc o angajare prealabil ă a serviciilor, respectiv a
destinației călătoriilor și a perioadei de realizare a lor, cererile pentru
serviciile turistice concretizându-se nu mai la locul de sejur, printr-un
apel direct al turistului la unit ățile prestatoare de servicii din zona
(țara) vizitat ă.
– turismul semiorganizat (mixt) îmbin ă, elemente ale celor
două forme de turism prezentate mai sus. În acest caz, o parte din
servicii sunt angajate în prealab il, iar altele în momentul efectu ării
călătoriei.

402.3.2. Câmpurile de interferen ță între
diferitele forme de turism

Formele de turism se reg ăsesc în diferite propor ții și în țara
noastră, și ele au fost clasificate în func ție de criteriile ce
caracterizeaz ă cererea turistic ă (aceasta putând fi localizat ă în funcție
de timp, spa țiu, solvabilitate etc). Desigur, aceste criterii de
clasificare nu sunt exclusive, ci, din contr ă, congruente.
In această ordine de idei, pentru a se putea determina liniile
direcționale ale promov ării cu prec ădere a diferitelor forme de turism,
trebuie să se țină seama și de afinit ățile (coinciden țele) între aceste
forme de activitate turistic ă.
Câmpurile de interferen ță (de congruen ță) devin și mai
pregnante dac ă se analizeaz ă diversele forme de turism în
interdependen ța lor (de exemplu: turismul de circula ție sau itinerant
poate fi de agrement sau de circumstan ță; turismul sezonier poate fi
de odihnă, de cură, de tratament sau turism sportiv; turismul de var ă
poate fi sezonier, de odihn ă, de sfârșit de săptămână etc; turismul
sportiv poate fi de var ă sau de iarn ă etc).
Studierea interferen ței diferitelor forme de turism și a fluxurilor
turistice a dat na ștere unor discipline derivate. Astfel, a ap ărut, de
exemplu, geografia recreerii (geografia turismului), ca o disciplin ă
derivată a geografiei. Combinat ă cu alte ramuri ale geografiei, pe care
se bazeaz ă de altfel (geografia fizic ă, economic ă etc), geografia
turismului studiaz ă raporturile dintre om și mediu, c ăutând să
desprindă interdependen ța esențială între complexitatea factorilor
naturali și cei creați de mâna omului, care caracterizeaz ă patrimoniul
turistic într-o etap ă considerat ă și care determin ă orientarea, volumul,
intensitatea, durata etc. a fluxurilor turistice în contextul geografic al
micro sau macrozonei turistice ana lizate. Concluziile desprinse pot
servi la stabilirea liniilor directoare de dezvoltare a industriei turistice
în perspectiva unor perioade viitoare.
Pentru exemplificare, în cele ce urmeaz ă, sunt prezentate unele
interferen țe între diferitele forme de turism:
– de sejur : de vară (pentru soare); de iarn ă (pentru sporturi); de

41repaus (odihn ă în diferite perioade dintr-un an).
– sezonier: de iarnă (pentru soare); de iarn ă (pentru z ăpadă) de
vară; de repaus sportiv.
– iItinerant : de agrement de circumstan ță.
– agrement: itinerant particular.
– circumstan țial: particular de agrement.
– de iarnă: rezidențial sezonier; de repaus (odihn ă); sportiv.
– repaus: sezonier de iarn ă (pentru odihn ă); de vară.
– sportiv: de vară; de iarnă etc
În funcție de aceste câmpuri de interferen ță se stabilesc – pentru
fiecare form ă de turism – produsele turistice și serviciile adecvate,
respectiv, m ăsurile de promovare. Mai concret, se selecteaz ă acele
argumente promo ționale care se apreciaz ă că vor stimula turi știi
potențiali în alegerea acelei formule de vacan ță în măsură să
corespund ă, cât mai mult, preocup ărilor ior predirec ționate (hobby)
pentru timpul liber.

2.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unit ății de învățare 2
Turismul, care implic ă ideea alegerii deliberate a destina țiilor, a itinerariilor, a perioadei și
duratei sejurului de c ătre fiecare turist în parte are ca scop satisfacerea anumitor necesit ăți de ordin
social, cultural, spiritual, medical etc. și, în ultim ă instanță, satisfacerea nevoilor de consum turistic.
Ținând seama de aceste considerente, în literatura de specialitate s-au cristalizat diferite clasific ări ale
formelor de turism practicate, în func ție de criteriile urmărite pentru o cât mai omogen ă grupare a lor.
În mod curent, turismul se divide, după locul de provenien ță a turiștilor, în două forme
principale: turismul na țional (intern), practicat de cet ățenii unei țări în interiorul grani țelor ei șl
turismul interna țional (extern), caracterizat prin vizitele cet ățenilor străini într-o țară și prin plec ările
cetățenilor autohtoni în scopuri turistice în afara grani țelor țării lor.
O altă clasificare a turismului se poarte face dup ă gradul de mobilitate al turistului . Turistul
intern sau interna țional poate s
ă-și satisfacă cererea de servicii turistice fie r ămânând un timp cu durat ă
variabilă într-o zon ă (stațiune) turistic ă, ceea ce a dat na ștere noțiunii de turism de sejur, fie sub forma

42unor deplas ări continue, pe itinerare stabilite dinainte sau ocazional, cu opriri și rămâneri scurte în
diferite localit ăți (microzone) de pe traseele traversate, ceea ce a dat na ștere turismului de circula ție
(itinerant, în circuit etc).
În funcție de utilizarea timpului disponibil pentru c ălătorii, turismul de sejur poate avea
următoarele forme:
– turismul de sejur lung;
– turismul de sejur de durat ă medie;
– turismul de sejur scurt.
Din punctul de vedere al sezonalității, distingem:
– turismul de iarn ă;
– turismul de var ă;
– turismul de circumstan ță (ocazional).
O altă clasificare împarte diversele forme de turism în funcție de mijlocul de transport folosit
de turist pentru parcurgerea distan ței dintre localitatea ( țara) de re ședință și localitatea ( țara) în care î și
petrece vacan ța. Din acest punct de vedere se distinge, înainte de toate, drume ția, turismul feroviar,
turismul rutier, turismul naval și turismul aerian.
După criteriul motiva țiilor deplas ărilor, se disting urm ătoarele forme de turism:
– turismul de agrement,
– turismul de odihn ă și recreere,
– turismul de tratament și cură balneomedical ă
– turismul de cump ărături
– turismul tehnic și științific
– turismul religios
După caracteristicile socioeconomice ale cererii se pot distinge forme specifice ca: turismul
particular, turismul social și turismul de afaceri și congrese.
În funcție de categoria de vârst ă și de ocupa ția turiștilor, formele de turism pot fi grupate în:
turism pentru tineret (a șa numiții turiști "de prima vârst ă" sau vârst ă formativ ă), turism pentru
populația activă (turiști "de a doua vârst ă") și turism pentru "vârsta a treia" (pensionari sau vârsta
"retragerii" din activit ățile profesionale).
Formele de turism prezentate în diferite clasific ări mal pot fi grupate și din punctul de vedere al
momentului și modului de angajare a presta țiilor turistice. Sub acest aspect se disting turismul
organizat, turismul pe cont propriu (neorganizat) și turismul mixt sau semiorganizat.

Concepte și termeni de re ținut
 turism intern;
 turism international;

43 turism de sejur;
 turism itinerant;
 turism de agrement;
 turism de odihna și relaxare;
 turismul organizat;
 turismul neorganizat;
 turism social;
 turism de afaceri, reuniuni;
 turism pentru tineret;
 turism pentru popula ția activă.

Întrebări de control și teme de dezbatere

1. Care sunt factorii care au generat multiplicarea formelor de turism ?
2. Care sunt criteriile care stau la baza tipologiei formelor de turism?
3. Prezentate unele interferen țe între diferitele forme de turism.
4. Prezentați doua forme de turism, la alegere.

Teste de evaluare/autoevaluare 1. Multiplicarea formelor de turism a fost generat ă de:
a) dezvoltarea circula ției turistice;
b) participarea la mi șcarea turistic ă a unor mase tot mai largi;
c) diversificarea motiva țiilor care genereaz ă cererea.
d) a+b+c.

442. După locul de provenien ță al turiștilor, se disting dou ă forme principale de turism:
a) turism sezonier și turism de sejur;
b) turismul na țional și turismul interna țional;
c) turism de recreere și turism sportiv;
d) turism de croazier ă și turism pasiv.
3. Studiind curentele turistice interna ționale care au loc într-un cadr u geografic delimitat ca arie,
se poate face urm ătoarea subclasificare a turismului interna țional:
a) turism de croazier ă și turism pasiv;
b) turism sezonier și turism de sejur;
c) turismul receptor (turismul activ, de primire) și turismul emi țător (turismul pasiv, de
trimitere);
d) turism de recreere și turism sportiv.
4. Turismul receptor (turismul activ, de primire) reprezint ă:
a) acea parte a turismului care înregistreaz ă sosirile cet ățenilor str ăini într-o țară dată, acești
cetățeni având domiciliul permanent în țara emitent ă;
b) acea parte a turismului interna țional care înregistreaz ă plecările cetățenilor unei țări (pentru
călătorii) în str ăinătate.
c) a+b;
d) totalitatea personelor inregistrate la frontier ă.

5. După gradul de mobilitate al turistului, se disting urm ătoarele forme de turism:
a) turismul de croazier ă și turismul pasiv;
b) turism de sejur și turismul de circula ție (itinerant, în circuit etc).
c) turismul de litoral, turismul montan și turismul balnear;
d) turismul de recreere și turismul activ.

6. În func ție de utilizarea timpului disponibil pentru c ălătorii, turismul de sejur poate avea
următoarele forme:
a) turismul de sejur lung (reziden țial), turismul de sejur de durat ă medie și turismul de sejur
scurt;
b) turismul de sejur lung și turismul de sejur scurt;
c) turismul de sejur de durat ă medie și turismul de sejur scurt;
d) turismul reziden țial și turismul de sejur de durat ă medie

457. Turismul de sejur de durat ă medie cuprinde:
a) acei turi ști a căror durată de ședere într-o localitate, sta țiune etc, dep ășește o lună de zile;
b) turiștii care se deplaseaz ă pe o durat ă scurtă de timp (de regul ă pe o durat ă de până la o
săptămână).
c) acei turi ști a căror staționare într-o zon ă, stațiune etc. nu dep ășește 30 de zile, perioad ă ce
coincide cu durata apreciat ă ca limită maximă a concediilor pl ătite;
d) nici un r ăspuns nu este valid.

8. Turismul de sejur scurt cuprinde: a) acei turi ști a căror staționare într-o zon ă, stațiune etc. nu dep ășește 30 de zile, perioad ă ce
coincide cu durata apreciat ă ca limită maximă a concediilor pl
ătite;
b) acei turi ști a căror durată de ședere într-o localitate, sta țiune etc, dep ășește o lună de zile;
c) turiștii care se deplaseaz ă pe o durat ă scurtă de timp (de regul ă pe o durat ă de până la o
săptămână);
d) nici un r ăspuns nu este valid.

9. Turismul de sejur lung cuprinde:
a) acei turi ști a căror durată de ședere într-o localitate, sta țiune etc, dep ășește o lună de zile;
b) turiștii care se deplaseaz ă pe o durat ă scurtă de timp (de regul ă pe o durat ă de până la o
săptămână).
c) acei turi ști a căror staționare într-o zon ă, stațiune etc. nu dep ășește 30 de zile, perioad ă ce
coincide cu durata apreciat ă ca limită maximă a concediilor pl ătite;
d) nici un r ăspuns nu este valid.

10. Turismul de circula ție (itinerant) cuprinde:
a) turiștii care, în perioada concediului lor, se deplaseaz ă succesiv în diferite localit ăți (zone) de
interes turistic;
b) acei turi ști a căror durată de ședere într-o localitate, sta țiune etc, dep ășește o lună de zile;
b) turiștii care se deplaseaz ă pe o durat ă scurtă de timp (de regul ă pe o durat ă de până la o
săptămână).
c) acei turi ști a căror staționare într-o zon ă, stațiune etc. nu dep ășește 30 de zile, perioad ă ce
coincide cu durata apreciat ă ca limită maximă a concediilor pl ătite;
11. Din punct de vedere al sezonalit ății se disting urm ătoarele forme de turism:
a) turismul de iarn ă
, turismul de var ă, și turismul de circumstan ță (ocazional);
b) turismul de sejur de durat ă medie și turismul de sejur scurt;

46c) turismul de litoral, turismul montan și turismul balnear;
d) turismul de recreere și turismul activ.
12. După criteriul motiva țiilor deplas ărilor, se disting urm ătoarele forme de turism:
a) turismul de sejur de durat ă medie și turismul de sejur scurt;
b) turismul de litoral, turismul montan și turismul balnear;
c) turismul de agrement , turismul de odihn ă și recreere șșii turismul de tratament și cură
balneomedical ă;
d) turismul de iarn ă, turismul de var ă, și turismul de circumstan ță.

13. După caracteristicile socioeconomice ale cererii se disting urm ătoarele forme de turism:
a) turismul particular, turismul social și turismul de afaceri și congrese;
b) turismul de iarn ă, turismul de var ă, și turismul de circumstan ță;
c) turismul de sejur de durat ă medie și turismul de sejur scurt;
d) turismul de litoral, turismul montan și turismul balnear.

14. În func ție de categoria de vârst ă și de ocupa ția turiștilor se disting urm
ătoarele forme de
turism:
a) turismul de sejur de durat ă medie și turismul de sejur scurt;
b) turismul de litoral, turismul montan și turismul balnear
c) turismul pentru tineret, turismul pentru popula ția activă și turismul pentru "vârsta a treia";
d) turismul de agrement , turismul de odihn ă și recreere șșii turismul de tratament și cură
balneomedical ă.

15. Din punct de vedere al momentului și modului de angajare a presta țiilor turistice se disting
următoarele forme de turism:
a) turismul de sejur de durat ă medie și turismul de sejur scurt;
b) turismul de litoral, turismul montan și turismul balnear
c) turismul pentru tineret, turismul pentru popula ția activă și turismul pentru "vârsta a treia";
d) turismul organizat, turismul pe cont propriu și turismul semiorganizat.

Bibliografie obligatorie
1. Minciu Rodica , Economia turismului (editia a III-a, rev ăzuta si adaugita), Ed. Uranus,
București, 2004.

472. Minciu Rodica, Popescu Delia, P ădurean Mihaela, Hornoiu Remus, Economia turismului –
aplicații și studii de caz , Ed. Uranus, Bucure ști, 2007.
3. Neacșu Nicolae, Baron Petre, Snak Oscar, Economia turismului , Ed. Expert, Bucure ști,
2005.
4. Neacșu Nicolae, B ăltărețu Andreea, Economia Turismului, lucr ări practice, statistici,
reglement ări, Ed. Uranus, Bucure ști, 2005.
5. Nenciu Daniela Simona, Strategii de marketing pentru dezvoltarea turismului românesc ,
Ed. EX PONTO, Constan ța, 2009.
6. Nistoreanu Puiu, Economia Turismului , Ed.ASE, Bucure ști, 2005.

48 Unitatea de înv ățare 3
ORGANIZAREA ȘI COORDONAREA TURISMULUI

Cuprins
3.1. Introducere
3.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
3.3. Conținutul unit ății de învățare
3.3.1. Coordonate ale organiz ării turismului
3.3.1.1. Structuri organizatorice în turism
3.3.1.2. Forme de integrare a activit ății turistice
3.3.2. Rolul statului în turism
3.3.2.1. Func ția de stimulare
3.3.2.2. Func ția de coordonare, supraveghere și control
3.3.2.3. Func ția de produc ător de servicii turistice
3.3.2.4. Func ția de promovare
3.3.3. Organisme interna ționale de turism
3.3.3.1. Tipologia organismelor interna ționale de turism
3.3.3.2. Organiza ția Mondial ă a Turismului
3.4. Îndrumar pentru autoverificare
3.1. Introducere

Turismul, ca oricare alt domeniu de activitate, are nevoie –
pentru a evolua unitar, coerent și eficient – de un cadru
instituțional corespunz ător, de un ansamblu de verigi cu
atribuții bine definite, un sistem de rela ții funcționale între
acestea, un sistem informa țional adecvat etc.
Pe de altă parte, particularit ățile sale, exprimate de sfera
largă de cuprindere, con ținutul eterogen, dinamismul înalt,
dependen ța de alte sectoare ale economiei, num ărul mare de
participan ți la realizarea și comercializarea vacan țelor ș.a.,
imprimă trăsături specifice organiz ării turismului.

49 3.2. Obiectivele și competen țele
unit ății de învățare

Obiectivele unit ății de învățare:
– înțelegerea integr ării activității turistice;
– identificarea principalelor organiza ții care activeaz ă în
domeniul turismului;
– stabilirea importan ței statului în turism;
– descrierea principalelor forme de integrare a activit ății
turistice;
– identificarea principalelor particularit ăți specifice formelor
de integrare a activit ății turistice;
– precizarea func țiilor statului în domeniul turismului;
– prezentarea Organiza ției Mondiale a Turismului.

Competen țele unității de învățare:
– studenții vor putea s ă identifice principalele componente ale
sistemului de organizare a activit ății turistice;
– studenții vor cunoa ște func țiile statului în domeniul
turismului;
– studenții vor putea preciza principalele particularit ăți ale
formelor de integrare a activit ății turistice
– studenții vor putea preciza componen ța OMT-ului..
Timpul alocat unit ății: 4 ore

3.3. Conținutul unit ății de învățare
3.3.1. Coordonate ale organiz ării turismului
Coordonarea organiz ării turismului reprezint ă un proces
complex care ar trebui s ă includă, în opinia a numero și specialiști,

50probleme referitoare la:
 – structurile organizatorice;
 – formele de integrare;
 – rolul statului;
 – lanțul de distribu ție a produselor turistice.

3.3.1.1. Structuri organizatorice în turism

Diversitatea activit ăților componente ale industriei turismului se
reflectă în varietatea celor implica ți în organizarea și derularea propriu-
zisă a călătoriilor.
În organizarea activit ății turistice pot fi identificate:
– organizații sectoriale – specializate pe verigi ale lan țului de
distribuție a produsului turistic, ca, de exemplu: întreprinderi hoteliere,
de alimenta ție, de transport, agen ții de voiaj, touroperatori, dar și centre
de formare profesional ă, birouri de promovare ș.a.;
– organizații pe destina ții, respectiv pe sta țiuni turistice, pe zone
geografice sau administrativ-teritoriale; ele au ca obiective încurajarea cooperării între diferitele societ ăți de turism și coordonarea activit ății
într-un anumit spa țiu, precum și acțiuni comune de promovare a
turismului;
– organizații ale turismului privite ca un întreg, pe plan na
țional
sau la scar ă mondială, având atribu ții în studierea și previzionarea
fenomenului turistic, în elaborarea strategiilor și politicilor în domeniu.
Între aceste organisme se desf ășoară relații de cooperare dar și de
subordonare; de asemenea, nu de pu ține ori, aria lor de activitate se
intersecteaz ă. Se poate vorbi, în aceste condi ții, de existen ța unui sistem
de organizare a activit ății turistice, structurat pe trei trepte:
♦ organismul central, coordonator;
♦ organismul local (regional);
♦ organizații sectoriale;
Activitatea turistic ă este coordonat ă pe plan na țional de un
organism central, cu atribu ții mai largi sau mai restrânse, în func ție de
nivelul de dezvoltare a turismului și importan ța acestuia în economie, de
experiența în domeniu, dar și de modul de structurare a economiei

51(număr de ministere, sfera de cuprindere a acestora etc).
Aceste organisme centrale ( administra ția națională în opinia unor
autori), îmbrac ă una din formele: minister de sine st ătător sau
departament public, direc ție sau directorat, secretariat în cadrul unor
ministere cu structur ă mai complex ă, comisie sau comisariat, oficiu
guvernamental, organiza ție semiguvemamental ă, cu atribu ții mai
restrânse.
Indiferent de forma administrativ ă, aceste organisme reprezint ă,
într-o măsură mai mare sau mai mic ă, statul și au rol de:
– coordonare a activit ății turistice în plan na țional,
– elaborare a strategiei de dezvoltare a turismului, – îndrumare și
control a agen ților economici specializa ți,
– promovare a turismului pe plan intern și internațional,
– formare profesional ă,
– reprezentare în organismele interna ționale etc.
Colectivit ățile (organismele) locale , au în multe țări un rol
deosebit în organizarea și dezvoltarea turismului.
Ele beneficiaz ă de o structur ă independent ă, uneori în trepte
(departamente regionale, comitete, oficii), dispun de autonomie
funcțională, au bugete proprii și atribuții în coordonarea activit ății și în
promovarea turismului din zonele respective.
Organiza țiile sectoriale sunt cele mai numeroase și îmbracă, cel
mai adesea, forma societ ăților comerciale. Pot fi îns ă și asociații
profesionale sau organisme cu voca ție socială.

3.3.1.2. Forme de integrare a activit ății turistice

Producătorii de vacan țe se prezint ă, așa cum s-a v ăzut, într-o gam ă
foarte divers ă din punctul de vedere al con ținutului serviciului oferit,
formei de organizare, statutului, m ărimii, razei de ac țiune etc.
Ca atare, ei sunt specializa ți în realizarea unor produse complexe
impunând o conlucrare a acestora.
Specificul activit ății turistice, exprimat de prezen ța în propor ție
mare a muncii vii, de necesitatea adapt ării vacanțelor la gusturile și
preferințelor individuale etc, imprim ă acesteia un caracter artizanal.

52Ca urmare, pia ța producătorilor de vacan țe este dominat ă de
întreprinderi mici și mijlocii și fărâmițată între diferi ți prestatori de
servicii.
Și în turism, ca în oricare alt domeniu, competi ția este foarte
strânsă, iar întreprinderile de mici dimens iuni sunt cele mai vulnerabile.
Integrarea activit ății turistice , respectiv a prestatorilor de
servicii, prezint ă o serie de avantaje, specifice economiilor de scal ă,
esențiale pentru supravie țuire în condi țiile concuren ței:
– acordarea unor facilit ăți de plat ă turiștilor, ca urmare a
costurilor mai reduse de produc ție;
– asigurarea perfec ționării permanente a for ței de munc ă;
– organizarea de compartimente de marketing și vânzări cu
angajarea unor speciali ști în domeniu;
– susținerea unor campanii promo ționale de anvergur ă;
– realizarea unor studii de pia ță.
În practica turistic ă interna țională se întâlne ște o gam ă
variată de forme de integrare:
a) grupurile cu obiect limitat de activitate:
– sistemul franchising; – lanțul voluntar;
– asociațiile profesionale și/sau sindicate;
b) concentrarea/integrarea propriu-zis ă:
– concentrarea orizontal ă propriu-zis ă (lanțul integrat);
– concentrarea vertical ă;
– conglomeratul;
Grupurile cu obiect limitat de activitate sunt asocieri voluntare
de societăți comerciale sau organiza ții cu scop nelucrativ, având ca
principal obiectiv promovarea pr opriilor interese pe o pia ță, în relațiile cu
guvernul sau cu al ți parteneri. Specific acestor forme de asociere este
faptul că participan ții își păstrează independen ța juridică și financiar ă și
că, în anumite condi ții, pot părăsi înțelegerea respectiv ă.
Acest gen de asociere, de și are aplicabilitate la toate componentele
activității turistice, se utilizeaz ă, cu predilec ție, în domeniul industriei
hoteliere. Formulele cele mai frecvent întâlnite sunt: lan țul voluntar,
franșiza și asociațiile profesionale.

53Lanțul voluntar este definit ca o uniune/asociere având caracter
voluntar între hotelieri independen ți, în scopul oferirii unui
produs/serviciu cvasiomogen, inform ării clientelei și comercializ ării în
comun a produselor.
Producătorii sau ofertan ții se unesc, de regul ă, sub aceea și
„marcă”, obliga țiile părților vizând, cu prioritate, respectarea
standardelor de calitate a produselor/serviciilor oferite și a coordonatelor
unei politici comerciale unit are – campanii publicitare, prezen ța la
manifestări specifice (saloane, târguri) , centre de rezervare etc.
Dintre cele mai importante lan țuri voluntare, expresive pentru
dimensiunile ofertei lor, pot fi men ționate: BEST WESTERN Inc –
SUA, LOGIS DE FRANCE, SUPRANATIONAL RESERVATION – Elveția.
Franșiza, abordată de numero și autori în contextul mai larg al
raporturilor contractuale la nivelul grupurilor de societ ăți, este, în esen ță,
un contract de concesiune, prin care o întreprindere produc ătoare sau
prestatoare de servicii turistice, numit ă franșizor, cedeaz ă – în schimbul
unor taxe (de afiliere și exploatare) – unei a lte întreprinderi numit ă
franșizat (beneficiar), dreptul de a utiliza/exploata marca sa, numele
(notorietatea) și tehnicile de comercializare.
Formula a înregistrat o r ăspândire deosebit ă în ultima vreme, fiind
utilizată, pe scară largă
, și în țara noastră.
Pot fi exemplificate, în acest sens, situa țiile hotelului
Intercontinental Bucure ști, beneficiar al u nui contract de fran șiză cu
lanțul Intercontinental Hotels-Anglia sau a hotelului Mara-Sinaia cu
Holiday Inn-SUA.
Asociațiile profesionale sunt grupări cu scop nelucrativ, realizate
pe diverse domenii componente ale activit ății turistice, urm ărind cu
precădere promovarea intereselor speci fice grupului. Sfera de referin ță a
asociațiilor profesionale este extrem de larg ă, ele întâlnindu-se în
transport (diferen țiat pe forme), hotel ărie, alimenta ție, agrement,
comercializarea vacan țelor (agen ții și touroperatori) etc; totodat ă, aceste
asociații pot fi patronale sau de natura crea țiilor sindicale.
Asociațiile profesionale sunt organizate pe diferite nivele de
reprezentare -local, na țional, interna țional.

54De regulă, asociațiile naționale au reprezentan țe/filiale în plan
regional și se afiliaz ă în asociații internaționale.
Dintre cele mai reprezentative asocia ții profesionale, care fiin țează
în țara noastr ă și au coresponden ță la nivel interna țional, pot fi
menționate:
♦ Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), membru al
Federației Universale a Asocia țiilor Agen țiilor de Voiaj/Turism
(FUAAV/UFTAA);
♦ Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR/AHR),
membru al Asocia ției Interna ționale a Hotelurilor (AIH/IHA);
♦ Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism
(ABC), membru al Federa ției Mondiale a Buc ătarilor și Cofetarilor;
♦ Asociația Națională de Turism Rural Ecologic și Cultural
(ANTREC), membru al Federa ției Europene de Turism Rural –
EUROGÎTES etc.
Concentr ările sunt, cel mai adesea, asocieri fortuite, rezultate fie
din preluarea de c ătre societățile comerciale puternice a celor mai mici
și/sau aflate în dificultate, fie prin extinderea primelor în domenii mai
mult sau mai pu țin apropiate de activitatea lor de baz ă (inițială); totodată,
având în vedere modul de constituire a concentr ărilor, membrii acestora
nu dispun de independen ță juridică și financiar ă.
Obiectivul principal al regrup ării este, și în cazul concentr ărilor,
promovarea unei strate gii comerciale comune și obținerea unor rezultate
económico-financiare mai bune.
Concentrarea sau integrarea propriu-zis ă se realizeaz ă în trei
modalități:
– pe orizontal ă (concretizat ă în formarea lan țurilor integrate);
– pe vertical ă;
– sub forma conglomeratelor.
Concentrarea orizontal ă are loc între întreprinderi care
acționează în același stadiu al procesului de produc ție sau pe aceea și
treaptă a lanțului de distribu ție: comercializare (agen ție de voiaj sau
touroperator), transport, hotel ărie etc.
Întreprinderile grupate în aceast ă formulă se constituie într-un lan ț
integrat, controlat printr-un centru unic de decizie; ele ofer ă un produs

55omogen, comercializat sub aceea și marcă, utilizând tehnici de lucru
apropiate.
Concentrarea orizontal ă este cel mai bine reprezentat ă în
domeniul hotelier, unde lan țurile integrate de țin peste 25% din totalul
capacităților de cazare (în Fran ța, de exemplu, pondere a ajunge la 50%).
Dată fiind amploarea pe care o cunoa ște, concentrarea orizontal ă
în hotelărie s-a dezvoltat în trepte', în sensul constituirii de:
– grupuri hoteliere care reunesc mai multe lan țuri (ex., grupul
francez ACCOR, grupul american CHOISE)
– lanțuri independente, unice.
Exemple de lan țuri hoteliere integrate:
 Holiday Inn – SUA;
 Sheraton – SUA;
 Ramada Inns – SUA;
 Marriott – SUA;
 ACCOR – Fran ța,
 Trust House Fort – Marea Britanie,
 Hilton – SUA, Hyatt – SUA.
Concentrarea vertical ă reunește, în sânul aceluia și grup,
întreprinderi care ac ționează în diverse stadii ale produc ției turistice sau
pe diferite trepte ale lan țului de distribu ție și care, în mod obi șnuit, se
află într-o rela ție de complementaritate.
Concentrarea pe vertical ă se poate realiza în amonte, când un
lanț hotelier î și creează propria re țea de agen ții de voiaj sau propria
companie de transport, în aval , când o companie de transport î și asigură
serviciile de cazare prin achizi ționarea unui lan ț hotelier și în ambele
sensuri.
În practica turistic ă internațională se întâlne ște o largă varietate
tipologică a construc țiilor multiforme :
– companii aeriene regulate care î și creează filiale specializate în
transportul la cerere (charter); de exemplu, Air France a constituit Air
Charter, Sabena pe Sobelair, Lufthansa pe Condor, KLM pe Martinair
și altele;
– companii de transport care și-au asigurat conducerea unor
lanțuri hoteliere sau și-au creat propriile lan țuri; de exemplu, Air

56France cu Méridien și Jet Hotel, KLM cu Golden Tulip Hotels, United
Airlines (TWA) cu Hilton International, Lufthansa, British Airways și
Suissair cu Penta Hotels, Japan Airlines cu Nikko etc.;
– producătorii/comercian ții de voiaje (touroperatorii) au creat sau
au preluat controlul unor companii de transport; de exemplu în Fran ța,
T.O.-Point Milhouse a creat Point Air, în Belgia, T.O.-Sun a preluat Univers Air, în Anglia, T.O.-Thomson a realizat Britania Airways.
Conglomeratul reprezintă o formă de concentrare particularizat ă
prin tendin ța de diversificare a activit ății unei firme, prin p ătrunderea
într-un domeniu mai eficient, de viitor.
Conglomeratul se realizeaz ă prin fuziunea (uneori prin
cumpărarea) unor întreprinderi a c ăror activitate nu este complementar ă
sau înrudit ă.
Exemple:

– ITT (International Telegraph & Téléphone), care a preluat lan țul
hotelier Sheraton și, mai recent, întreprinderea de loca ții de autoturisme
Avis;
– firma de comer ț prin coresponden ță și lanțul de magazine
Neckermann, care a investit în turism, creând NUR (Neckerman und Reisen) Touristik – unul din marii touroperatori din lume;
– grupul bancar francez „Credit Agricol", care a creat firma
„Voyages Conseil" etc.

3.3.2. Rolul statului în turism

Având în vedere complexitatea activit ății turistice și multitudinea
interdependen țelor sale în plan economic și social, rolul statului se
concretizeaz ă în:
– stimularea dezvolt ării turismului;
– coordonarea, controlul și supravegherea activit ății firmelor
specializate;
– producerea de servicii sau vacan țe turistice;
– promovarea turistic ă.

573.3.2.1. Func ția de stimulare

Este exprimat ă prin faptul c ă statul sus ține și încurajeaz ă turismul
prin politica sa general ă, prin crearea unui cl imat favorabil investi țiilor,
prin facilitarea consumurilor specifice.
Intervențiile directe si indirecte ale statului:
– creșterea și diversificarea ofertei, prin atragerea de noi zone în
circuitul turistic, prin investi ții în infrastructur ă sau chiar în echipamente
specifice, sporind, în acest fel, atractivitatea și descurajând plec ările
turiștilor în străinătate;
– încurajarea producției prin politicile monetare și fiscale (prin
legislația promovat ă, prin facilit ățile acordate);
– stimularea cerererii turistice.
– redistribuirea veniturilor, prin subven ționarea unor sectoare mai
delicate (transporturile, promovarea), a colectivit ăților locale sau chiar
a turiștilor.
3.3.2.2. Func ția de coordonare,
supraveghere și control

Această funcție constă în:
– elaborarea strategiei turi smului, cu fixarea principalelor
obiective și a modalit ăților de realizare a acestora;
– protejarea turismului, avâ nd în vedere fragilitatea sa,
vulnerabilitatea fa ță de conjunctura politic ă, economic ă, socială. Aceasta
se poate realiza prin evitarea dezechilibrelor bugetare, controlul infla ției,
al șomajului, promovarea unei legisla ții adecvate;
– elaborarea reglement ărilor menite s ă asigure cadrul optim de
desfășurare a activit ății turistice și în exercitarea controlului asupra
modului în care organizatorii de vacan țe respectă aceste reglement ări,
precum și legislația în vigoare;
– culegerea, prelucrarea și difuzarea informa țiilor, de factur ă
turistică sau general ă, referitoare la evolu țiile interne și la evenimentele
de pe plan mondial, acestea având, pentru agen ții economici, o
importanță covârșitoare în elaborarea unor politici turistice viabile.

583.3.2.3. Func ția de produc ător
de servicii turistice

Statul se implic ă în dezvoltarea și modernizarea in frastructurii,
fără de care nu se poate vorbi de existen ța și promovarea turismului.
De asemenea, prin sistemul institu țiilor sale, statul poart ă
răspunderea organiz ării și funcționării unor servicii publice, de interes
general, ca protejarea mediului, s ănătatea, cultura, înv ățământul, cu
impact direct asupra turismului, ori a unor ac țiuni specifice, cum ar fi
realizarea de rezerva ții și parcuri na ționale, amenajarea unor porturi de
agrement, crearea unor sta țiunii termale etc.
În calitate de coproprietar al unor echipamente turistice (hoteluri,
instalații de agrement), statul particip ă nemijlocit la crearea de produse
turistice, la diversificarea ofertei.

3.3.2.4. Func ția de promovare

Este încredin țată, de regul ă, unor organisme guvernamentale
specializate și constă în antrenarea statului – financiar sau administrativ –
în acțiuni având caracter promo țional.
Implicarea statului în astfel de ac țiuni este impus ă de:
– necesitatea promov ării unitare a turismului în ansamblul s ău;
– necesitatea coordon ării eforturilor individuale ale agen ților
economici (mai ales pe pia ța internațională, unde imaginea unei țări, ca
destinație de vacan ță, este elementul esen țial);
– costurile ridicate ale campaniilor de anvergur ă, imposibil de
suportat de societ ățile comerciale de mici dimensiuni;
– oferirea unor garan ții suplimentare prin angajarea statului al ături
de produc ătorii de vacan țe etc.

3.3. 3. Organisme interna ționale de turism

Amploarea deosebit ă a călătoriilor interna ționale și creșterea
rolului turismului în economia mondial ă au favorizat crearea unor
organisme interna ționale specializate și includerea problemelor

59turismului în activitatea și preocup ările unor organisme interna ționale
deja existente.
Potrivit aprecierilor O.M.T., în lume exist ă, în prezent, peste 80 de
organisme interna ționale în competen țele cărora se reg ăsesc problemele
turismului.
Ele au o structur ă foarte divers ă în privința conținutului activit ății,
caracterului, modului de organi zare, ariei teritoriale de ac țiune etc.

3.3.3.1. Tipologia organismelor interna ționale
de turism

Criterii de clasificare a organismelor interna ționale de turism:
a) din punctul de vedere al caracterului sau nivelului de
reprezentare :
– organisme interna ționale guvernamentale (interguvernamentale);
– organisme interna ționale neguvernamentale.
În cazul organismelor interguvernam entale, reprezentarea este la
cel mai înalt nivel administrativ; ele au responsabilit ăți majore în
domeniul turismului, iar ac țiunile lor sunt obligatorii pentru țările
membre.
b) în func ție de aria teritorial ă de activitate :
– organisme interna ționale globale, cu rază de acțiune la scar ă
planetară;
– organisme regionale.
c) după sfera subiectelor abordate sau con ținutul activit ății:
– organisme generale (cu vocație universal ă), care se ocup ă de
întreaga arie problematic ă a turismului;
– organisme specializate, concentrate pe o problem ă sau o
component ă a serviciilor turistice (ca de pild ă transport, hotel ărie,
comercializarea voiajelor).
d) din punctul de vedere al modului de organizare – func ționare :
– organisme interna ționale deschise sau închise;
– organisme interna ționale publice sau private.
3.3.3.2. Organiza ția Mondial ă a Turismului
– este singura organiza ție interguvernamental ă care își exercită la

60scară universală atribuții turistice generale;
– în cadrul ei func ționează 400 de membrii afilia ți (organisme
neguvernamentale na ționale și internaționale alături de statele membre
ONU);
– în anul 1975, Uniunea Interna țională a Organismelor Oficiale de
Turism (UIOOT) s-a transformat într-un organism interna țional cu
caracter guvernamental (OMT);
– procedura respectiv ă a avut drept scop asigurarea unei
continuități în coordonarea ac țiunilor turistice interna ționale;
– din decembrie 2003 devine orga nism specializat al ONU.
Obiectivele OMT-ului:
-să accelereze și să amplifice contribu ția turismului (intern și
internațional) la men ținerea păcii, înțelegerii, s ănătății și prosperit ății în
întreaga lume;
– să faciliteze în timpul c ălătoriei accesul popula ției la educa ție și
cultură;
– să ridice standardul de via ță în zonele mai pu țin dezvoltate ale
lumii contribuind la ob ținerea unor facilit ăți pentru turismul extern și să
promoveze traficul turistic c ătre aceste zone;
– să îmbunătățească condițiile de via ță ale locuitorilor din mediul
rural și, astfel, să contribuie la expansiunea economic ă mondială;
-să acționeze ca o agen ție interna țională de coordonare și
cooperare pentru dezvoltarea turismului în cât mai multe zone ale lumii;
– să asigure servicii celor mai valoro și membrii în opera țiunile lor
naționale din domeniul turismului (s ă susțină un produs turistic, o resurs ă
turistică);
– să asigure un punct de întâlnire și coordonare a tuturor
intereselor turistice ale țărilor membre privind organiza țiile turistice
naționale, sectoarele profesionale și organiza țiile care reprezint ă
interesele c ălătorilor;
– să stabileasc ă o legătură și o consultare permanent ă cu diverși
touroperatori;
– să facă toate acestea într-un mod eficient.
Sfera de ac țiune:
– inventarierea resurselor turistic e, elaborarea planurilor la nivel

61național, stabilirea politicilor în domeni ul turistic, întocmirea planurilor
și programelor de dezvoltare a turismului de mas ă;
– acordarea de consultan ță și know-how pentru structurile
administrative na ționale sau pentru dezvoltarea corpora țiilor, a legisla ției
și regulamentelor;
– evaluarea impacturilo r produse de turism asupra economiilor
locale, naționale și mediului înconjur ător;
– culegerea și schimbul de date statistice, analize statistice, analize
și cercetări de marketing, rela ții publice și publicitate;
Componen ța OMT-ului
OMT cuprinde patru categorii de membrii: – membrii ordinari , adică statele care au ratificat statutul de
constituire sau care au aderat la acesta, și care sunt în num ăr de 155;
– 7 membrii asocia ți: trei teritorii – Aruba, Comunitatea
Flamandă din Belgia, Madeira, Antilele Olandeze, Puerto Rico, Hong
Kong și Macao;
– doi observatori permanen ți – Vaticanul și Palestina;
– 400 de membrii afilia ți, care sunt organiza ții neguvernamentale
internaționale și organiza ții naționale publice și private care exercit ă o
activitate important ă în domeniul turismului interna țional sau na
țional .
Structura OMT-ului: Secretariatul General
– se compune dintr-un personal egal ca num ăr cu numărul statelor
care fac parte din OMT;
– are sediul la Madrid;
– este însărcinat cu executarea directiv elor elaborate de Adunarea
Generală și de Consiliul Executiv
Adunarea General ă
– este organul suprem al organiza ției;
– ea se compune din delega ți ai membrilor ordinari și asociați,
adică state și membrii afilia ți;
– se întrune ște în sesiune ordinar ă la fiecare 2 ani și adoptă
recomand ări și bugetul organiza ției.
Consiliul Executiv
– este compus din 20 de membrii ordinari ale și de către Adunarea

62Generală;
– el se reune ște de dou ă ori pe an și adoptă măsurile necesare
executării rezoluțiilor Adun ării Generale;
Comitetele Regionale
– au fost create de Adunarea General ă;
– sunt în num ăr de 6 și au ca atribu ții aplicarea în fiecare din
regiunile respective a recomand ărilor Adun ării;
– ele favorizeaz ă dezvoltarea turismului interregional prin
comisiile OMT pentru Africa, Americi, Asia de Est și Pacific, Asia de
Sud, Europa și Orientul Mijlociu.
Comitetul Membrilor Afilia ți
– grupează membrii afilia ți și îi organizeaz ă în grupe de lucru cum
ar fi: turismul de tineret, consumatorul, investi țiile turistice, turismul și
forța de munc ă, turismul și sănătatea, turismul și informatica etc.
3.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unit ății de învățare 3

Diversitatea activit ăților componente ale industriei turismului se reflect ă în varietatea
celor implica ți în organizarea și derularea propriu-zis ă a călătoriilor. Ace știa pot fi din
sectorul public sau privat, societ ăți comerciale sau asocia ții profesionale, organisme cu arie de
activitate local ă (regional ă), națională sau interna țională etc. Ca urmare, în organizarea
activității turistice pot fi identificate :
– organizații sectoriale – specializate pe verigi ale lan țului de distribu ție a produsului
turistic, ca, de exemplu: întreprinderi hoteliere, de alimenta ție, de transport, agen ții de voiaj,
touroperatori, dar și centre de formare profesional ă, birouri de promovare ș.a.;
– organizații pe destina ții, respectiv pe sta țiuni turistice, pe zone geografice sau
administrativ-teritoriale; ele au ca obiective încurajarea cooper ării între diferitele societ ăți de
turism și coordonarea activit ății într-un anumit spa țiu, precum și acțiuni comune de
promovare a turismului;

63- organizații ale turismului privit ca un întreg, pe plan na țional sau la scar ă mondială,
având atribu ții în studierea și previzionarea fenomenului turist ic, în elaborarea strategiilor și
politicilor în domeniu.
Între aceste organisme se desf ășoară relații de cooperare dar și de subordonare; de
asemenea, nu de pu ține ori, aria lor de activitate se intersecteaz ă. Se poate vorbi, în aceste
condiții, de existen ța unui sistem de organizare a activit ății turistice, structurat pe trei trepte:
♦ organismul central, coordonator
♦ organismul local (regional)
♦ organizații sectoriale
Integrarea activit ății turistice , respectiv a prestatorilor de servicii, prezint ă o serie de
avantaje, specifice economiilor de scal ă, esențiale pentru supravie țuire în condi țiile
concurenței; între acestea pot fi men ționate: acordarea unor facilit ăți de plată turiștilor, ca
urmare a costurilor mai reduse de produc ție, asigurarea perfec ționării permanente a for ței de
muncă, organizarea de compartimente de marketing și vânzări cu angajarea unor speciali ști în
domeniu, sus ținerea unor campanii promo ționale de anvergur ă, realizarea unor studii de pia ță
etc.
În practica turistic ă internațională se întâlne ște o gamă variată de forme de integrare. O
modalitate sugestiv ă de grupare a lor este redat ă în figura 1.

– grupurile cu obiect limitat – lan țul voluntar
de activitate – sistemul franchising
(fran șiza)
Forme de integrare – asocia țiile profesionale
și/sau sindicate

– c o n c e n t r a r e a / i n t e g r a r e a – c o n c e n t r a r e a
orizontală
propriu-zis ă (lan țul integrat)
– concentrarea
verticală
– conglomeratul

Fig.1. Forme de integrare în turism

64Astfel, având în vedere complexitatea activit ății turistice și multitudinea
interdependen țelor sale în plan economic și social, rolul statului se concretizeaz ă în:
– stimularea dezvolt ării turismului,
– coordonarea, controlul și supravegherea activit ății firmelor specializate,
– producerea de servicii sau vacan țe turistice și
– promovarea turistic ă.
Amploarea deosebit ă a călătoriilor interna ționale și creșterea rolului turismului în
economia mondial ă au favorizat crearea unor organisme interna ționale specializate și/sau
includerea problemelor turismului în activitatea și preocup ările unor organisme interna ționale
deja existente. Totodat ă, conexiunea puternic ă dintre turismul intern și cel interna țional,
tendința de globalizare a fenomenului turistic, integrarea interna țională au impus necesitatea
ca, în multe țări, organizarea turismului la nivel macroeconomic (na țional și regional) s ă fie
pusă în coresponden ță cu organismele interna ționale și structurile acestora.

Concepte și termeni de re ținut

 structuri organizatorice;
 integrarea activitatii turistice;
 rolul statului in turism;
 funcții ale statului în turism;
 organizații internaționale;
 O.M.T.;
 grupurile cu obiect limitat de activitate;
 sistemul franchising;
 lanțul voluntar;
 asociațiile profesionale și/sau sindicate;
 concentrarea/integrarea propriu-zis ă;
 concentrarea orizontal ă;
 concentrarea vertical ă;
 conglomeratul.

Întrebări de control și teme de dezbatere
1. Prezentați sistemul de organizare a activit ății turistice, structurat pe trei trepte .

652. Definiți concentrarea orizontal ă.
3. Ce sunt grupurile cu obiect limitat de activitate ?
4. Definiți conglomeratul.
5. Prezentați asociațiile profesionale .
6. Prezentați obiectivele OMT-ului.

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Diversitatea activit ăților componente ale industriei turismului se reflect ă în varietatea
celor implica ți în organizarea și derularea propriu-zis ă a călătoriilor. În organizarea
activității turistice pot fi identificate:
a) organiza ții sectoriale;
b) organiza ții pe destina ții;
c) organiza ții ale turismului privite ca un întreg, pe plan na țional sau la scar ă mondială;
d) a+b+c.

2. Activitatea turistic ă este coordonat ă pe plan na țional de un organism central, cu
atribuții mai largi sau mai restrânse, în func ție de nivelul de dezvoltare a turismului și
importan ța acestuia în economie, de experien ța în domeniu, dar și de modul de
structurare a economiei. Indiferent de forma administrativ ă, aceste organisme reprezint ă,
într-o măsură mai mare sau mai mic ă, statul și au rol de:
a) coordonare a activit ății turistice în plan na țional și elaborare a strategiei de dezvoltare
a turismului;
b) îndrumare și control a agen ților economici specializa ți, promovare a turismului pe
plan intern și internațional, formare profesional ă și reprezentare în organismele interna ționale;
c) a+b;
d) nici un raspuns nu este valid.

3. Integrarea activit ății turistice, respectiv a presta torilor de servicii, prezint ă o serie de
avantaje, specifice economiilor de scal ă, esențiale pentru supravie țuire în condi țiile
concuren ței:

66a) acordarea unor facilit ăți de plată turiștilor, ca urmare a costurilor mai reduse de
producție;
b) asigurarea perfec ționării permanente a for ței de munc ă și organizarea de
compartimente de marketing și vânzări cu angajarea unor speciali ști în domeniu;
c) susținerea unor campanii promo ționale de anvergur ă și realizarea unor studii de pia ță.
d) a+b+c.

4. În practica turistic ă interna țională se întâlne ște o gam ă variată de forme de
integrare:
a) grupurile cu obiect limitat de activitate;
b) concentrarea/integrarea propriu-zis ă;
c) a+b;
d) lanțul voluntar și concentrarea vertical ă.

5. Grupurile cu obiect limi tat de activitate sunt:
a) asocieri fortuite, rezultate fie din preluarea de c ătre societățile comerciale puternice a
celor mai mici și/sau aflate în dificultate, fie prin extinderea primelor în domenii mai mult sau
mai puțin apropiate de activitatea lor de baz ă (inițială);
b) forme de concentrare particularizate prin tendin ța de diversificare a activit ății unei
firme, prin p ătrunderea într-un domeniu mai eficient, de viitor. Se realizeaz ă prin fuziunea
(uneori prin cump ărarea) unor întreprinderi a c ăror activitate nu este complementar ă sau
înrudită.
c) asocieri voluntare de societ ăți comerciale sau organiza ții cu scop nelucrativ, având ca
principal obiectiv promovarea pr opriilor interese pe o pia ță, în relațiile cu guvernul sau cu al ți
parteneri.
d) a+c.

6. Lanțul voluntar este definit ca:
a) o uniune/asociere având caracter voluntar între hotelieri independen ți, în scopul
oferirii unui produs/serviciu cvasiomogen, inform ării clientelei și comercializ ării în comun a
produselor;
b) un contract de concesiune, prin care o întreprindere produc ătoare sau prestatoare de
servicii turistice, cedeaz ă – în schimbul unor taxe (de afiliere și exploatare) – unei alte
întreprinderi, dreptul de a utiliza/expl oata marca sa, numele (notorietatea) și tehnicile de
comercializare.
c) o form ă de concentrare particularizat ă prin tendin ța de diversificare a activit ății unei
firme, prin p ătrunderea într-un domeniu mai eficient, de viitor.
d) nici un r ăspuns nu este valid.

7. Asociațiile profesionale sunt:
a) forme de concentrare particularizate prin tendin ța de diversificare a activit ății unei
firme, prin p ătrunderea într-un domeniu mai eficient, de viitor.
b) grupări cu scop nelucrativ, realizate pe diverse domenii componente ale activit ății
turistice, urm ărind cu prec ădere promovarea intereselor specifice grupului.
c) asocieri fortuite, rezultate fie din preluarea de c ătre societățile comerciale puternice a
celor mai mici și/sau aflate în dificultate, fie prin extinderea primelor în domenii mai mult sau
mai puțin apropiate de activitatea lor de baz ă (inițială);
d) a+c.

678. Concentr ările sunt, cel mai adesea:
a) asocieri fortuite, rezultate fie din preluarea de c ătre societățile comerciale puternice a
celor mai mici și/sau aflate în dificultate, fie prin extinderea primelor în domenii mai mult sau
mai puțin apropiate de activitatea lor de baz ă (inițială);
b) forme de asociere particularizate prin tendin ța de diversificare a activit ății unei firme,
prin pătrunderea într-un domeniu mai eficient, de viitor.
c) grupări cu scop nelucrativ, realizate pe diverse domenii componente ale activit ății
turistice, urm ărind cu prec ădere promovarea intereselor specifice grupului.
d) nici un r ăspuns nu este valid.

9. Concentrarea sau integrarea propriu-zis ă se realizeaz ă:
a) pe orizontal ă (concretizat ă în formarea lan țurilor integrate);
b) pe vertical ă;
c) sub forma conglomeratelor;
d) a+b+c.
10. Concentrarea orizontal ă:
a) reunește, în sânul aceluia și grup, întreprinderi care ac ționează în diverse stadii ale
producției turistice sau pe diferite trepte ale lan țului de distribu ție și care, în mod obi șnuit, se
află într-o rela ție de complementaritate.
b) are loc între întreprinderi care ac ționează în același stadiu al procesului de produc
ție
sau pe aceea și treaptă a lanțului de distribu ție: comercializare (agen ție de voiaj sau
touroperator), transport, hotel ărie etc.
c) se poate realiza în amonte, când un lan ț hotelier î și creează propria re țea de agen ții de
voiaj sau propria companie de transport, în aval, când o companie de transport î și asigură
serviciile de cazare prin achizi ționarea unui lan ț hotelier și în ambele sensuri.
d) a+c.

11. Concentrarea orizontal ă este cel mai bine reprezentat ă în domeniul:
a) hotelier; b) restaura ției;
c) a+b;
d) nici un r ăspuns nu este valid.

12. Concentrarea vertical ă:
a) are loc între întreprinderi care ac ționează în același stadiu al procesului de produc ție
sau pe aceea și treaptă a lanțului de distribu ție: comercializare (agen ție de voiaj sau
touroperator), transport, hotel ărie etc.;
b) este cel mai bine reprezentat ă în domeniul hotelier, unde lan țurile integrate de țin
peste 25% din totalul capacit ăților de cazare;
c) reunește, în sânul aceluia și grup, întreprinderi care ac ț
ionează în diverse stadii ale
producției turistice sau pe diferite trepte ale lan țului de distribu ție și care, în mod obi șnuit, se
află într-o rela ție de complementaritate.
d) a+b.

13. Conglomeratul:
a) este definit ca o uniune/asociere având caracter voluntar între hotelieri independen ți,
în scopul oferirii unui produs/serviciu cvasiomogen, inform ării clientelei și comercializ ării în
comun a produselor

68b) reprezintă o formă de concentrare particularizat ă prin tendin ța de diversificare a
activității unei firme, prin p ătrunderea într-un domeniu mai eficient, de viitor. Se realizeaz ă
prin fuziunea (uneori prin cump ărarea) unor întreprinderi a c ăror activitate nu este
complementar ă sau înrudit ă.
c) a+b; d) nici un r ăspuns nu este valid.

14. Având în vedere complexitatea activit ății turistice și multitudinea
interdependen țelor sale în plan economic și social, rolul statului se concretizeaz ă în:
a) stimularea dezvolt ării turismului;
b) coordonarea, controlul și supravegherea activit ății firmelor specializate;
c) producerea de servicii sau vacan țe turistice și promovarea turistic ă;
d) a+b+c.
15. Funcția de stimulare:
a) este exprimat ă prin faptul c ă statul sus ține și încurajeaz ă turismul prin politica sa
generală, prin crearea unui climat favorabil investi țiilor, prin facilitarea consumurilor
specifice.
b) constă în elaborarea strategiei turismului , cu fixarea principalelor obiective și a
modalit
ăților de realizare a acestora;
c) constă în protejarea turismului, având în ve dere fragilitatea sa , vulnerabilitatea fa ță de
conjunctura politic ă, economic ă, socială. Aceasta se poate realiza prin evitarea dezechilibrelor
bugetare, controlul infla ției, al șomajului, promovarea unei legisla ții adecvate;
d) b+c.

16. Intervențiile directe și indirecte ale statului vizeaz ă:
a) creșterea și diversificarea ofertei , prin atragerea de noi zone în circuitul turistic,
prin investi ții în infrastructur ă sau chiar în echipamente specifice, sporind, în acest fel,
atractivitatea și descurajând plec ările turiștilor în str ăinătate;
b) încurajarea produc ției prin politicile monetare și fiscale (prin legisla ția
promovat ă, prin facilit ățile acordate);
c) stimularea cerererii turistice și redistribuirea veniturilor, prin subven ționarea
unor sectoare mai delicate (transporturile, promovarea), a colectivit ăților locale sau chiar a
turiștilor
d) a+b+c.

17. Funcția de coordonare, supraveghere și control constă în:
a) elaborarea strategiei turismului, cu fixarea principalelor obiective și a modalit ăților de
realizare a acestora și protejarea turismului, având în vedere fragilitatea și vulnerabilitatea sa
față de conjunctura politic ă, economic ă și socială;
b) elaborarea reglement ărilor menite s ă asigure cadrul optim de desf ășurare a activit ății
turistice și exercitarea controlului asupra modulu i în care organizatorii de vacan țe respectă
aceste reglement ări, precum și legislația în vigoare;
c) culegerea, prelucrarea și difuzarea informa țiilor, de factur ă turistică sau general ă,
referitoare la evolu țiile interne și la evenimentele de pe plan mondial, acestea având, pentru
agenții economici, o importan ță covârșitoare în elaborarea unor politici turistice viabile;
d) a+b+c.

6918. Funcția de promovare este încredin țată, de regul ă, unor organisme guvernamentale
specializate și constă în antrenarea statului – financiar sau administrativ – în ac țiuni
având caracter promo țional. Implicarea statului în astfel de ac țiuni este impus ă de:
a) necesitatea promov ării unitare a turismului în ansamblul s ău;
b) necesitatea coordon ării eforturilor individuale ale agen ților economici (mai ales pe
piața internațională, unde imaginea unei țări, ca destina ție de vacan ță, este elementul esen țial);
c) costurile ridicate ale campaniilor de anvergur ă, imposibil de suportat de societ ățile
comerciale de mici dimensiuni și oferirea unor garan ții suplimentare prin angajarea statului
alături de produc ătorii de vacan țe;
d) a+b+c.
19. Din punct de vedere al caract erului sau nivelului de reprezentare, organismele
internaționale din domeniul turismului pot fi:
a)organisme interna ționale guvernamentale și organisme interna ționale
neguvernamentale;
b) organisme interna ționale globale și organisme regionale;
c) organisme generale și organisme specializate;
d) organisme interna ționale deschise sau închise și organisme interna ționale publice sau
private;

20. În funcție de aria teritorial ă de activitate, organismele interna ționale din domeniul
turismului pot fi:
a)organisme interna ționale guvernamentale și organisme interna ționale
neguvernamentale;
b) organisme interna ționale globale și organisme regionale;
c) organisme generale și organisme specializate;
d) organisme interna ționale deschise sau închise și organisme interna ționale publice sau
private;

21. După sfera subiectelor abordate sau con ținutul activit ății, organismele
internaționale din domeniul turismului pot fi:
a)organisme interna ționale guvernamentale și organisme interna ționale
neguvernamentale;
b) organisme interna ționale globale și organisme regionale;
c) organisme generale și organisme specializate;
d) organisme interna ționale deschise sau închise și organisme interna ționale publice sau
private;

22. Din punct de vedere al modului de organizare – func ționare, organismele
internaționale din domeniul turismului pot fi:
a)organisme interna ționale guvernamentale și organisme interna ționale
neguvernamentale;
b) organisme interna ționale globale și organisme regionale;
c) organisme generale și organisme specializate;
d) organisme interna ționale deschise sau închise și organisme interna ționale publice sau
private;

7023. Uniunea Interna țională a Organismelor Oficiale de Turism (UIOOT) s-a
transformat într-un organism interna țional cu caracter guvernamental (O.M.T.) în
anul:
a) 2000; b) 1975; c) 1970;
d) 1980.

24. Cei doi observatori permanen ți din cadrul O.M.T.-ului sunt:
a) Aruba și Madeira;
b) Puerto Rico și Macao;
c) Vaticanul și Palestina;
d) Antilele Olandeze și Puerto Rico.

25. Membrii asocia ți din cadrul O.M.T.-ului sunt în num ăr de:
a) 4;
b) 10;
c) 7; d) 3.

26. Secretariatul General al O.M.T.-ului:
a) se compune dintr-un personal egal ca num ăr cu num ărul statelor care fac parte din
OMT;
b) are sediul la Madrid;
c) este îns ărcinat cu executarea directivelor elaborate de Adunarea General ă și de
Consiliul Executiv;
d) a+b+c.

27. Adunarea General ă a O.M.T.-ului:
a) este organul suprem al organiza ției;
b) se compune din delega ți ai membrilor ordinari și asociați, adică state și membrii
afiliați;
c) se întrune ște în sesiune ordinar ă la fiecare 2 ani și adoptă recomand ări și bugetul
organizației;
d) a+b+c.

28. Consiliul Executiv al O.M.T.-ului:
a) este compus din 20 de membrii ordinari ale și de către Adunarea General ă;
b) el se reune ște de dou ă ori pe an și adoptă măsurile necesare execut ării rezolu țiilor
Adunării Generale;
c) a+b; d) este organul suprem al organiza ției;

30. Comitetele Regionale di n cadrul O.M.T.-ului:
a) au fost create de Adunarea General ă;
b) sunt în num ăr de 6 și au ca atribu ții aplicarea în fiecare din regiunile respective a
recomand ărilor Adun ării;
c) ele favorizeaz ă dezvoltarea turismului interregional prin comisiile OMT pentru
Africa, Americi, Asia de Est și Pacific, Asia de Sud, Europa și Orientul Mijlociu.

71d) a+b+c.

Bibliografie obligatorie
1. Minciu Rodica , Economia turismului (editia a III-a, rev ăzuta si adaugita), Ed. Uranus,
București, 2004.
2. Minciu Rodica, Popescu Delia, P ădurean Mihaela, Hornoiu Remus, Economia turismului –
aplicații și studii de caz , Ed. Uranus, Bucure ști, 2007.
3. Neacșu Nicolae, Baron Petre, Snak Oscar, Economia turismului , Ed. Expert, Bucure ști,
2005.
4. Neacșu Nicolae, B ăltărețu Andreea, Economia Turismului, lucr ări practice, statistici,
reglement ări, Ed. Uranus, Bucure ști, 2005.
5. Nenciu Daniela Simona, Strategii de marketing pentru dezvoltarea turismului românesc ,
Ed. EX PONTO, Constan ța, 2009.
6. Nistoreanu Puiu, Economia Turismului , Ed.ASE, Bucure ști, 2005.

72 Unitatea de înv ățare 4
PIA ȚA TURISTIC Ă

Cuprins
4.1. Introducere
4.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
4.3. Conținutul unit ății de învățare
4.3.1. Con ținutul și caracteristicile pie ței turistice
4.3.2. Cererea și consumul turistic
4.3.3. Oferta și producția turistic ă
4.4. Îndrumar pentru autoverificare
4.1. Introducere

Piața turistică este parte integrant ă a pieței, în general, și a
pieței serviciilor, în particular. Ca urmare, ea are o serie de
trăsături comune cu ale acestora, dar și o sumă de caracteristici
proprii, dependente de specificul activit ății în acest domeniu.
Astfel, în concordan ță cu accep țiunea general ă, piața
turistică este reprezentat ă de totalitatea tranzac țiilor (actelor de
vănzare-cump ărare) al c ăror obiect îl constituie produsele
turistice, privit ă în conexiune cu rela țiile pe care le genereaz ă
și spațiul geografic și chiar timpul în care se desf ășoară.
4.2. Obiectivele și competen țele
unit ății de învățare

Obiectivele unit ății de învățare:
– înțelegerea conceptului de pia ță turistică;
– identificarea principalelor particularit ăți ale pieței turistice;
– stabilirea formelor de manifestare a pie ței turistice;
– descrierea principalelor caracteristici ale cererii și
consumului turistic;

73- identificarea principalelor particularit ăți ale ofertei turistice;
– precizarea tipurilor de turi ști în func ție de impactul
personalit ății asupra deciziei de cump ărare și comportamentului de
consum turistic ;
– prezentarea componentelor ofertei turistice.
Competen țele unității de învățare:

– studenții vor putea s ă identifice componentele pie ței
turistice;
– studenții vor cunoa ște particularit ățile cererii și consumului
turistic;
– studenții vor identifica tipurile de turisti în func ție de impactul
personalit ății asupra deciziei de cump ărare;
– studenții vor putea preciza principalele particularit ăți ale
ofertei turistice
– studenții vor putea preciza componen ța ofertei turistice.
Timpul alocat unit ății: 4 ore

4.3. Conținutul unit ății de învățare

4.3.1. Con ținutul și caracteristicile pie ței turistice
Piața turistic ă este reprezentat ă de totalitatea tranzac țiilor
(actelor de v ănzare-cump ărare) al c ăror obiect îl constituie
produsele turistice. Ea trebuie privit ă în conexiune cu rela țiile pe
care le genereaz ă, cu spațiul geografic și chiar cu timpul în care se
desfășoară.
Piața turistic ă poate fi definit ă, totodată, și ca sfera de
confruntare dintre oferta turistic ă, materializat ă în produc ția
specifică, și cererea turistic ă – expresie a nevoilor, dorin țelor și
aspirațiilor clien ților.

74Particularit ăți:
– complexitatea , determinat ă de faptul c ă produsul turistic
(oferta) are un con ținut aparte, fiind alc ătuit din bunuri și servicii, din
elemente tangibile și intangibile;
– eterogenitatea determinat ă de conținutul produsul turistic care
înglobeaz ă elemente de o mare diversitate (servicii furnizate de
condițiile naturale, de echipamente, de for ța de munc ă etc. ce se
prezintă sub forma unui „pachet", rezultat din ac țiunea conjugat ă a
unui num ăr mare de produc ători/ofertan ți);
– un caracter „peticit” , fragmentat (varietatea formelor de
concretizare, dar și de asociere a elementelor constitutive ale
produsului turistic, pe de o parte, diversitatea nevoilor și dorințelor
consumatorilor, pe de alt ă parte, determin ă ca din confruntarea ofertei
cu cererea s ă rezulte o multitudine de forme de turism și, implicit, de
segmente, de subpie țe);
– opacitatea ( pe piața turistică se întâlnesc cump ărătorii de
vacanțe – care manifest ă anumite cerin țe, sub multe aspecte
insuficient definite – și oferta care este „invizibil ă", exprimat ă prin
„imagini" create de cump ărător prin sintetizarea informa țiilor primite
și experien țelor anterioare);
– concuren ța imperfect ă (caracterul limitat al inform ării
clienților și concuren ței asupra ofertei, imposibilitatea cunoa șterii în
detaliu a produselor și „performan țelor" lor reduc, pe de o parte, rolul
prețului ca instrument de reglare a raportului ofert ă-cerere, de
armonizare a acestora și de echilibrare a pie ței și, pe de alt ă parte,
îngrădesc intrarea în aceast ă ramură, libera circula ție a capitalului);
– hipersensibilitate la variațiile macromediului;
– elasticitate și dinamism (nivelul de dezvoltare și structura
economiei, progresul tehnologic, mobilitatea socio-profesional ă a
populației, gradul de ocupare a for ței de munc ă, cadrul legislativ și
instituțional, calitatea mediului înconjur ător, climatul politic, ca
factori favorizan ți sau restrictivi ai c ălătoriilor, și-au pus amprenta
asupra ritmului și direcțiilor evolu ției pieței turistice);
– mobilitatea (dependent ă în mare m ăsură de cadrul natural, de
condițiile locale, oferta turistic ă nu poate veni în întâmpinarea cererii,

75ca în cazul altor pie țe; cea care se deplaseaz ă, în vederea finaliz ării
actului de vânzare-cump ărare, este cererea);
– concentrare în timp și în spațiu (amploarea activit ății și a
volumului tranzac țiilor, de la o perioad ă la alta și/sau de la o zon ă la
alta, are implica ții asupra modului de func ționare a pie ței, favorizând
apariția unor situa ții de ofert ă fără cerere și cerere fără ofertă, cu efect
negativ asupra utiliz ării capacit ăților de produc ție, rezultatelor
economice și satisfacerii clientelei);
Piața turistic ă înregistreaz ă o varietate de forme de
manifestare :
– piață reală sau efectiv ă, potențială și teoretică;
– piață locală, națională, internațională-regională și mondial ă;
– piață diferențiată pe produse, pe segmente de consumatori, pe
tipuri de produc ători/ofertan ți.

4.3.2. Cererea și consumul turistic

Cererea este expresia unei nevoi determinate de anatomia
omului și condițiile existen ței sale sociale, r ăspunde unei aspirații
către anumite lucruri, sus ținute de posibilitatea de cumpărare, dar și
de voința de achiziționare a lucrurilor respective.
Cererea turistic ă “este specific ă persoanelor care se
deplaseaz ă periodic și temporar, în afara re ședinței obișnuite, pentru
alte motive decât pentru a munci s au pentru a îndeplini o activitate
remunerat ă” (R. Lanquar).
Consumul este rezultatul interac țiunii dintre cerere și ofertă; el
are caracteristicile unui indicator agregat, iar exprimarea sa în
termeni monetari eviden țiază faptul c ă volumul s ău depinde, în
esență, de nivelul veniturilor consumatorilor și prețurile produselor
turistice.
Particularit ățile cererii și consumului în turism
– dinamism accentuat (cererea și consumul evolueaz ă sub
influența unei multitudini de factori de natur ă economic ă, socială,
demografic ă, psihologic ă, politică etc. Acțiunea acestor factori î și
pune amprenta asupra m ărimii și structurii cererii, asupra

76dimensiunilor și tendințelor consumului, exprimat prin intermediul
circulației turistice);
Ierarhizarea nevoilor, în general, și locul ocupat de nevoia de
călătorie difer ă semnificativ de la un individ la altul, de la o categorie
socială la alta, în func ție de nivelul de educa ție și cultură, de
condițiile de existen ță (nivelul de dezvoltare economico-social ă a
zonelor), dar și de forma de turism.
Convertirea cererii în consum este determinat ă de condi țiile
economico-sociale dar și de motiva ții, fapt pentru care unii autori
sugerează gruparea factorilor în dou ă mari categorii:
ș determinan ți economico-sociali (venituri, pre țuri, timp liber,
dimensiunile și structura popula ției);
ș determinan ți motivaționali (motivațiile, aflate în strâns ă
legătură cu ocupa ția și educația, cu vârsta și personalitatea
individual ă, genereaz ă un anumit mod de manifestare a cererii și
consumului).
– labilitate în motiva ții;
Cercetarea impactului personalit ății asupra deciziei de
cumpărare și comportamentului de consum turistic a permis
identificarea a cinci tipuri psihologice majore, și anume:
ș turiști psihocentrici (concentra ți pe problemele personale,
adesea nelini știți și temători, căutând securitatea, prefer ă vacanțele în
stațiuni cunoscute, familiare, situate mai aproape de re ședința
permanent ă, care reproduc, în mare m ăsură, condițiile de via ță de la
locul de formare a cererii; de asemenea, ei solicit ă aranjamente
organizate, care le ofer ă un plus de siguran ță și, de multe ori, se
limitează la utilizarea exclusiv ă a serviciilor din pachetul de vacan ță);
ș turiști cvasipsihocentrici;
ș turiști mid-centrici (mediocentrici);
ș turiști cvasialocentrici;
ș turiști alocentrici (încrezători în for țele proprii, dispu și să
încerce noi experien țe, caută varietatea, aventura; ca urmare, ei vor
călătorii individuale la distan țe mari, în afara grani țelor, spre
destinații exotice; totodat ă, ei solicit ă o gamă largă de servicii, în
afara celor cuprinse în pachetul de vacan ță-standard).

77- complexitate și eterogenitate;
Cererea și consumul turistic cunosc o diversitate de forme de
exprimare, fíe ca rezultat al variet ății segmentelor de consumatori și
diversității gusturilor acestora, fie ca urmare a specificit ății ofertei, la
rândul ei complex ă și eterogen ă, alcătuită din atrac ții, echipamente,
forță de munc ă etc., sau datorit ă varietății serviciilor ce compun
prestația turistic ă (transport, cazare, alimenta ție, agrement) și
modalităților de combinare a acestora.
– concentrare:
Această concentrare poate fi:
– în timp (sub forma sezonalit ății);
– în spațiu (generând formarea și manifestarea fluxurilor
turistice);
Exemple: Turismul na țional reprezint ă 4/5 din total, desigur, cu varia ții
pe țări și zone; Europa, ca destina ție pentru turismul interna țional,
concentreaz ă aproape 60% din totalul sosirilor și peste 50% din
încasări;
– în motivație.

4.3.3. Oferta și producția turistic ă

Oferta turistică este constituit ă din:
– potențialul turistic (atracții naturale și antropice), situat într-
un anumit spa țiu geografic, deci dependent de teritoriu, cu o anumit ă
structură, valoare și capacitate, având rol de terminant în dezvoltarea
turismului;
– infrastructura turistic ă – de cazare, alimenta ție, agrement etc.
– infrastructura general ă, componenta ce permite exploatarea
potențialului;
– forța de munc
ă, numărul, structura, nivelul de preg ătire,
determinând valoarea produc ției;
– serviciile (sectorul ter țiar în ansamblul s ău);
Pe de o parte, forma sub care se exteriorizeaz ă, cel mai adesea,
produsele turistice o reprezint ă serviciile și, pe de alt ă parte, factorii

78de produc ție ai turismului (capital, resurse, for ță de munc ă) sunt
incluși în sfera ter țiarului.
Aceste elemente, considerate, pe bun ă dreptate, determinan ți ai
ofertei, se pot prezenta distinct, alc ătuind o ofert ă separată – de locuri
de cazare, de transport, de posibilit ăți de odihn ă, tratament, schi etc. –
sau împreun ă, sub forma pachetelor de vacan ță.
De asemenea, ele au importan ță diferită, care se poate modifica
în timp, pentru satisfacerea nevoilor consumatorilor. Valoarea lor
poate spori prin dezvoltarea economic ă și turistică sau se poate
reduce.
Particularit ăți ale ofertei:
– complexitatea și eterogenitatea;
– creșterea diversificat ă;
– rigiditatea; – adaptarea par țială sau imperfect ă la cerere.
Complexitatea și eterogenitatea sunt expresia faptului c ă
oferta și producția turistic ă sunt alc ătuite dintr-un amalgam de
elemente.
Acestea se diferen țiază din punctul de vedere:
– al conținutului, putând fi grupate în atractive (resursele
turistice) și funcționale (echipamentele ș
i serviciile);
– al comportamentului, unele fiind rigide (atracțiile și
echipamentele) și altele variabile (serviciile);
– al sectorului economiei din care provin: naturale, industriale,
agricole, transporturi etc.
Creșterea diversificat ă, o altă caracteristic ă a ofertei, este
consecința eterogenit ății componentelor dar, mai ales, a rigidit ății
unora dintre ele.
În turism, ca și în alte ramuri ale economiei, o cre ștere a cererii
antreneaz ă o dezvoltare a ofertei, a produc ției.
Rigiditatea se manifest ă sub diverse forme:
– prin imobilitate (produsele turistice neputând fi expediate în
vederea întâlnirii cu cererea și realizării consumului, este necesar ă
deplasarea turi știlor, iar aceasta pune o serie de probleme
suplimentare, mai ales în cazul turismului interna țional);

79- prin imposibilitatea stoc ării produselor în scopul satisfacerii
unor nevoi viitoare sau acoperirii unor oscila ții bruște ale cererii;
– prin capacitatea limitat ă – în timp și spațiu – a atrac țiilor,
echipamentelor și chiar for ței de munc ă.
Caracterul rigid, inelastic al ofertei limiteaz ă posibilit ățile
alinierii acesteia la varia țiile cererii, determinând o alt ă caracteristic ă,
și anume inadaptabilitatea relativ ă sau adaptabilitatea par țială și
imperfect ă la cerere.
Rigiditatea și condițiile de exploatare a capacit ăților existente,
în special de cazare, antreneaz ă dezechilibre între ofert ă și cerere. Pot
apărea astfel, situa țiile de ofert ă subutilizat ă și de insuficien ță a
ofertei.
Fenomenul subutiliz ării privește toate tipurile de echipamente
și chiar componentele naturale ale ofertei (ex., suprafa ța plajelor,
capacitatea pârtiilor de schi, de bitul izvoarelor), se manifest ă în
proporții diferite și are efecte asupra rezultatelor economice ale
activității.
În privința situațiilor de insuficien ță a ofertei, efectele negative
se reflectă asupra nivelului satisfac ției consumatorului.
4.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unit ății de învățare 4

Piața turistic ă poate fi definit ă, totodată, și ca sfera de confruntare dintre oferta
turistică, materializat ă în produc ția specific ă, și cererea turistic ă – expresie a nevoilor,
dorințelor și aspirațiilor clien ților. O astfel de abordare eviden țiază că laturile corelative ale
pieței – oferta și cererea -, prin caracteristicile lor și prin modalit ățile concrete de echilibrare,
definesc specificul pie ței turistice, particularit ățile sale în raport cu alte segmente.
În acest context, pia ța turistică se caracterizeaz ă, în primul rând, prin complexitate,
rezultat al faptului c ă produsul turistic (oferta) are un con ținut aparte, fiind alc ătuit din bunuri
și servicii, din elemente tangibile și intangibile.

80Piața turistic ă înregistreaz ă și o varietate de forme de manifestare2; se poate vorbi,
astfel, de o piață reală sau efectiv ă, potențială și teoretică; de o pia ță locală, națională,
internațională-regional ă și mondial ă; de o pia ță diferențiată pe produse (tipuri de
vacanțe/forme de turism), pe segmente de consumatori, pe tipuri de produc ători/ofertan ți
etc. – fiecare dintre acestea, prezentând o serie de tr ăsături distinctive.

Sursa: Minciu R., Economia Turismului , Ed. Uranus, Bucure ști, 2004, p.138.
Convertirea cererii în consum este determinat ă de condi țiile economico-sociale dar și
de motiva ții, fapt pentru care unii autori sugereaz ă gruparea factorilor în dou ă mari categorii:
ș determinan ți economico-sociali,
ș determinan ți motivaționali.
Cercetarea impactului personalit ății asupra deciziei de cump ărare și comportamentului
de consum turistic a permis identificarea a cinci tipuri psihologice majore, și anume:
ș turiști psihocentrici,
ș turiști cvasipsihocentrici,
ș turiști mid-centrici (mediocentrici),
ș turiști cvasialocentrici,
ș turiști alocentrici.
Oferta reprezint ă cea de-a doua categorie esen țială definitorie a pie ței, inclusiv a celei
turistice, con ținutul și caracteristicile sale imprimând o serie de particularit ăți formelor de
manifestare a pie ței și mecanismelor de echilibrare a acesteia.

Concepte și termeni de re ținut

 piața turistică;
 cererea turistic ă;

81 consumul turistic;
 oferta turistic ă;
 producția turistică;
 infrastructura turistic ă;
 motivații;
 piață reală;
 piață potențială;
 piață diferențiată.

Întrebări de control și teme de dezbatere
1. Definiți piața turistică.
2. Enumerați formele de manifestare ale pie ței turistice;
3. Prezentați particularit ățile pieței turistice;
4. Ce este cererea turistic ă?
5. Definiți consumul turistic.
6. Prezentați elementele componente ale ofertei turistice .
7. Definiți oferta turistic ă;
8. Prezentați particularit ățile ofertei turistice.

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Piața turistic ă:
a) este reprezentat ă de totalitatea tranzac țiilor (actelor de v ănzare-cump ărare) al c ăror
obiect îl constituie produsele turistice;

82b) poate fi definit ă ca sferă de confruntare dintre oferta turistic ă, materializat ă în
producția specific ă, și cererea turistic ă – expresie a nevoilor, dorin țelor și aspirațiilor
clienților;
c) a+b;
d) este constituit ă din poten țialul turistic (atrac ții naturale și antropice), situat într-un
anumit spa țiu geografic, cu o anumit ă structură, valoare și capacitate, având rol determinant în
dezvoltarea turismului;

2. Complexitatea pie ței turistice este determinat ă de:
a) conținutul produsul turistic care înglobeaz ă elemente de o mare diversitate (servicii
furnizate de condi țiile naturale, de echipamente, de for ța de munc ă etc. ce se prezint ă sub
forma unui „pachet", rezultat din ac țiunea conjugat ă a unui num ăr mare de
producători/ofertan ți);
b) faptul c ă produsul turistic (oferta) are un con ținut aparte, fiind alc ătuit din bunuri și
servicii, din elemente tangibile și intangibile;
c) varietatea formelor de concretizare, dar și de asociere a elementelor constitutive ale
produsului turistic, pe de o parte și diversitatea nevoilor și dorințelor consumatorilor, pe de
altă parte;
d) a+c.

3. Eterogenitatea pie ței turistice este determinat ă de:
a) conținutul produsul turistic care înglobeaz ă elemente de o mare diversitate (servicii
furnizate de condi țiile naturale, de echipamente, de for ța de munc ă etc. ce se prezint ă sub
forma unui „pachet", rezultat din ac țiunea conjugat ă a unui num ăr mare de
producători/ofertan ți);
b) faptul c ă produsul turistic (oferta) are un con ținut aparte, fiind alc ătuit din bunuri și
servicii, din elemente tangibile și intangibile;
c) varietatea formelor de concretizare, dar și de asociere a elementelor constitutive ale
produsului turistic, pe de o parte și diversitatea nevoilor și dorințelor consumatorilor, pe de
altă parte;
d) a+c.

4. Opacitatea pie ței turistice este determinat ă de:
a) conținutul produsul turistic care înglobeaz ă elemente de o mare diversitate (servicii
furnizate de condi țiile naturale, de echipamente, de for ța de munc ă etc. ce se prezint ă sub
forma unui „pachet", rezultat din ac țiunea conjugat ă a unui num ăr mare de
producători/ofertan ți);
b) faptul c ă produsul turistic (oferta) are un con ținut aparte, fiind alc ătuit din bunuri și
servicii, din elemente tangibile și intangibile;
c) faptul c ă pe piața turistică se întâlnesc cump ărătorii de vacan țe – care manifest ă
anumite cerin țe, sub multe aspecte insuficient definite – și oferta care este „invizibil ă",
exprimată prin „imagini" create de cump ărător prin sintetizarea informa țiilor primite și a
experiențelor anterioare);
d) nici un r ăspuns nu este valid.

5. Piața turistic ă înregistreaz ă o varietate de forme de manifestare :
a) piață reală sau efectiv ă, potențială și teoretică;
b) piață locală, națională, internațională-regională și mondial ă;

83c) piață diferențiată pe produse, pe segmente de consumatori, pe tipuri de
producători/ofertan ți.
d) a+b+c.

6. Cererea turistic ă:
a) este expresia unei nevoi determinate de anatomia omului și condițiile existen ței sale
sociale, răspunde unei aspira ții către anumite lucruri, sus ținute de posibilitatea de cump ărare,
dar și de voința de achizi ționare a lucrurilor respective;
b) este reprezentat ă de totalitatea tranzac țiilor (actelor de v ănzare-cump ărare) al c ăror
obiect îl constituie produsele turistice;
c) poate fi definit ă ca sferă de confruntare dintre oferta turistic ă, materializat ă în
producția specific ă, și cererea turistic ă – expresie a nevoilor, dorin țelor și aspirațiilor
clienților;
d) are caracteristicile unui i ndicator agregat, iar exprimarea sa în termeni monetari
evidențiază faptul că volumul s ău depinde, în esen ță, de nivelul veniturilor consumatorilor și
de prețurile produselor turistice.

7. Consumul turistic:
a) reprezint ă expresia unei nevoi determinate de anatomia omului și condițiile existen ței
sale sociale, r ăspunde unei aspira ții către anumite lucruri, sus ținute de posibilitatea de
cumpărare, dar și de voința de achizi ționare a lucrurilor respective;
b) este reprezentat de totalitatea tranzac țiilor (actelor de v ănzare-cump ărare) al c ăror
obiect îl constituie produsele turistice;
c) poate fi definit ca sfer ă de confruntare dintre oferta turistic ă, materializat ă în
producția specific ă, și cererea turistic ă – expresie a nevoilor, dorin țelor și aspirațiilor
clienților;
d) este rezultatul interac țiunii dintre cerere și ofertă; el are caracteristicile unui indicator
agregat, iar exprimarea sa în termeni monetari eviden țiază faptul că volumul s ău depinde, în
esență, de nivelul veniturilor consumatorilor și prețurile produselor turistice;

8. Convertirea cererii în consum este determinat ă de condi țiile economico-sociale
dar și de motiva ții, fapt pentru care unii autori sugereaz ă gruparea factorilor în
următoarele categorii:
a) determinan ți economico-sociali;
b) determinan ți motivaționali;
c) determinan ți politici;
d) a+b.
9.Cercetarea impactului personalit ății asupra deciziei de cump ărare și
comportamentului de consum turistic a permis identificarea urm ătoarelor tipuri
psihologice majore:
a) turiști psihocentrici și turiști cvasipsihocentrici;
b) turiști mid-centrici (mediocentrici);
c) turiști cvasialocentrici și turiști alocentrici;
d) a+b+c.
10.
Oferta turistic ă este constituit ă din:
a) potențialul turistic și baza material ă specifică;
b) forța de munc ă;

84c) serviciile;
d) a+b+c.

11. Identifica ți principalele particularit ăți ale ofertei:
a) complexitatea și eterogenitatea;
b) creșterea diversificat ă și rigiditatea;
c) adaptarea par țială sau imperfect ă la cerere;
d) a+b+c;

12. Rigiditatea ofertei se manifest ă prin :
a) imobilitate;
b) imposibilitatea stoc ării produselor în scopul satisfa cerii unor nevoi viitoare sau
acoperirii unor oscila ții bruște ale cererii;
c) capacitatea limitat ă;
d) a+b+c.

Bibliografie obligatorie

1. Minciu Rodica , Economia turismului (editia a III-a, rev ăzuta si adaugita), Ed. Uranus,
București, 2004.
2. Minciu Rodica, Popescu Delia, P ădurean Mihaela, Hornoiu Remus, Economia turismului –
aplicații și studii de caz , Ed. Uranus, Bucure ști, 2007.
3. Neacșu Nicolae, Baron Petre, Snak Oscar, Economia turismului , Ed. Expert, Bucure ști,
2005.
4. Neacșu Nicolae, B ăltărețu Andreea, Economia Turismului, lucr ări practice, statistici,
reglement ări, Ed. Uranus, Bucure ști, 2005.
5. Nenciu Daniela Simona, Strategii de marketing pentru dezvoltarea turismului românesc ,
Ed. EX PONTO, Constan ța, 2009.
6. Nistoreanu Puiu, Economia Turismului , Ed.ASE, Bucure ști, 2005.

85Unitatea de înv ățare 5
POTENȚIALUL TURISTIC

Cuprins
5.1. Introducere
5.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
5.3. Conținutul unit ății de învățare
5.3.1. Con ținutul și structura poten țialului turistic
5.3.1.1. Poten țialul turistic natural
5.3.1.2. Poten țialul turistic antropic
5.3.2. Principalele atrac ții turistice ale României
5.4. Îndrumar pentru autoverificare
5.1. Introducere

Parte integrant ă a ofertei turistice, potențialul constituie,
prin dimensiunile și varietatea componentelor sale, prin
valoarea și originalitatea acestora, condi ția esențială a
dezvoltării turismului în limitele unui perimetru.
În acest context, cap ătă semnifica ție deosebit ă, pentru
conturarea strategiei expansiunii turistice, evaluarea potențialului și a structurii sale, a gradul ui de atractivitate, a
stadiului de exploatare și posibilit ăților de valorificare în viitor.
5.2. Obiectivele și competen țele
unit ății de învățare

Obiectivele unit ății de învățare:
– înțelegerea conceptului de poten țial turistic;
– identificarea componentelor poten țialului turistic;
– descrierea resurselor turistice naturale;
– descrierea resurselor turistice antropice;
– identificarea principalelor resurse naturale ale României;

86- enumerarea resurselor turistice antropice ale României.
Competen țele unității de învățare:
– studenții vor putea s ă identifice componentele poten țialului
turistic;
– studenții vor cunoa ște conținutul poten țialului turistic;
– studenții vor identifica resursele turistice naturale ale
României;
– studenții vor putea preciza principalele resurse turistice
antropice ale României;
Timpul alocat unit ății: 4 ore

5.3. Conținutul unit ății de învățare

5.3.1. Con ținutul și structura poten țialului
turistic

Potențialul turistic al unui teritoriu poate fi definit, la
modul general, prin ansamblul elementelor ce se constituie ca
atracții turistice și care se preteaz ă unei amenaj ări pentru
vizitare și primirea c ălătorilor.
Și alți speciali ști dau acela și sens no țiunii de poten țial
turistic, detaliind suplimentar natura elementelor; astfel, acesta
este considerat „totalitatea elementelor cadrului natural și
social-istoric, care pot fi valorificate, într-o anumit ă etapă"2,
pentru oricare form ă de activitate turistic ă.
Pentru definirea con ținutului poten țialului turistic, în
literatura de specialitate sunt consacrate no țiuni ca atracții
turistice și resurse turistice, termeni care, în opinia multor

87autori, au semnifica ție și arii diferite. Astfel, atracțiile turistice
au o sfer ă de cuprindere mai restrâns ă, limitându-se la
elementele care atrag aten ția, produc impresie, incit ă la
călătorie. Totodat ă, se apreciaz ă că noțiunea de atrac ție
definește cu prec ădere latura afectiv ă a diferitelor componente
ale poten țialului. Cu toate acestea, termenul este cel mai
apropiat de rolul îndeplinit – motiv de c ălătorie – și,
corespunz ător, mai frecvent folosit, cel pu țin în literatura
străină.
Resursele turistice acoperă o arie problematic ă mai
largă; pe de o parte, no țiunea este utilizat ă pentru a desemna
motivul de vizitare și, în acest caz, se refer ă atât la atrac ția
propriu-zis ă, cât și la modul de exploatare, la implica țiile de
ordin economic asupra turismului și, pe de alt ă parte, este
folosită pentru a defini mijloacele, sursele necesare desf ășurării
activității turistice, respectiv resurs e naturale, materiale, umane
și financiare.
De asemenea, pentru exprimarea ansamblului atrac țiilor
se mai utilizeaz ă și conceptele de „fond turistic" și
„patrimoniu turistic". Și în aceast ă situație se impun câteva
precizări; dacă noțiunea „fond turistic", definit prin totalitatea
resurselor naturale și culturale cu destina ție turistic ă, poate fi
echivalent ă cu cea de poten țial, patrimoniul are o sfer ă de
referință mult mai cuprinz ătoare, incluzând al ături de atrac ții și
baza tehnico-material ă specific ă și chiar infrastructura,
componente ce asigur ă exploatarea, valorificarea bog ățiilor
turistice.
Indiferent de modul de abordare, cu sensul mai larg sau
mai restrâns, sub aspectul material-obiectiv sau afectiv etc,
potențialul turistic are rol determinant, fundamental pentru
existența și dinamica activit ății turistice. Din punctul de vedere
al conținutului, el reune ște elemente de o mare diversitate care

88se constituie nu numai ca motive de c ălătorie, ci reprezint ă
chiar „materia prim ă" a turismului, consumându-se efectiv –
prin deteriorare, prin reducerea valorii sau atractivit ății – în
procesul desf ășurării vacanțelor.
Varietatea componentelor poten țialului turistic și rolul lor
diferit asupra fenomenului turistic au f ăcut necesar ă
structurarea și ierarhizarea lor; astfel, în teoria și practica de
specialitate exist ă mai multe criterii și modalități de grupare a
atracțiilor turistice.
Cea mai important ă și frecvent utilizat ă clasificare în
domeniu împarte atrac țiile turistice (poten țialul), dup ă
conținutul lor, în două categorii principale: atracții naturale și
atracții antropice (man made); la rândul lor, fiecare din cele
două categorii se subdivide în grupe omogene.

5.3.1.1. Poten țialul turistic natural

Potențialul turistic natural cuprinde ansamblul
condiți i l o r p e c a r e l e o f e r ă cadrul natural, prin componentele
sale – relief, clim ă, hidrografie, vegeta ție, faună, monumente
naturale, rezerva ții -, pentru petrecerea vacan ței și respectiv
atragerea unor fluxuri turistice. Fiecare dintre componentele
menționate își exercită influența asupra activit ății turistice
printr-o serie de aspecte specifice, determinând, la rândul lor,
forme particulare de manifestare a turismului.
Astfel, relieful, prin tipurile – glaciar, carstic, vulcanic
etc., treptele și altitudinile sale, prin peisajul geomorfologic,
formele sale bizare, fenomenele geologice, monumentele
naturii ș.a. se constituie ca atrac ție turistic ă de sine st ătătoare,
stimulând drume ția, alpinismul, sau odihna și recreerea, ca
modalități de petrecere a vacan ței.

89
Sursa: Minciu R., Economia Turismului , Ed. Uranus, Bucure ști,
2004, p .163.
Condițiile de clim ă, exprimate prin temperaturile
înregistrate, regimul precipita țiilor (în mod deosebit grosimea și
persistența stratului de z ăpadă), durata peri oadelor de str ălucire
a soarelui, caracteristici (tonifiant ă, stimulatoare, sedativ ă),
creează cadrul adecvat practic ării turismului de schi, de cur ă
heliomarin ă, climatic etc.
Hidrografici, reprezentat ă de existen ța și debitul râurilor,
suprafața lacurilor și mărilor și a țărmurilor aferente, prezen ța
estuarelor și deltelor, a apelor minerale și termale – se plaseaz ă
în categoria principalelor motive de c ălătorie pentru turismul de
week-end, de pescuit, de cur ă heliomarin ă, de practicare a
sporturilor nautice, de tratament balneomedical.

90Vegetația, prin bogăție (suprafe țele ocupate de p ăduri) și
varietatea speciilor, prin prezen ța unei flore specifice sau a unor
monumente ale naturii, genereaz ă forme particulare ale
turismului (cercetarea științifică, vizitarea parcurilor și
rezervațiilor) sau completeaz ă celelalte resurse, sporindu-le
valoarea peisagistic ă, estetică.
Fauna prezintă importan ță turistică prin valoarea sa
cinegetică și piscicol ă (bogăția și varietatea speciilor), dar și
estetică și științifică, în cazul organiz ării de rezerva ții și parcuri
zoologice.
5.3.1.2. Poten țialul turistic antropic

Cea de-a doua mare categorie, potențialul turistic
antropic reunește creațiile omului de-a lungul timpului,
concretizate în elemente de cultur ă, istorie, art ă și civilizație,
tehnico-economice și socio-demografice care, prin
caracteristicile lor atrag fluxurile de turi ști. în structura
potențialului antropic pot fi identificate mai multe grupe, dintre
care:
• Vestigii arheologice și monumente de art ă: cetăți,
castele, palate, statui, obeliscuri etc.
• Elemente de etnografie și folclor: arhitectura popular ă,
portul, muzica și dansul, crea ția și tehnica popular ă, obiceiuri și
tradiții, serbări și târguri, manifest ări și credințe religioase,
gastronomie.
• Instituții și evenimente cultural-artistice: muzee, case
memoriale, institu ții teatrale și muzicale, festivaluri,
carnavaluri, manifest ări sportive, concursuri de frumuse țe,
târguri și expoziții.
• Realizări tehnico-economice și științifice
contemporane: baraje și lacuri de acumulare, poduri și
viaducte, canale, porturi, exploat ări industriale, centre

91comerciale, centre științifice și tehnice etc.
• Așezări umane: centre urbane, sate turistice.
Componentele poten țialului natural și antropic prezint ă
interes prin valoarea estetic ă, cognitivă și recreativ-distractiv ă,
calitatea factorilor naturali de cur ă, posibilitatea practic ării
unor sporturi, aportul formativ și instructiv-educativ\ De
asemenea, rolul acestora în determinarea activit ății turistice
depinde de valoarea și atractivitatea lor, de originalitate, de
modul de conservare și exploatare, de amplasarea în spa țiu și
posibilitățile de acces. O alt ă modalitate de structurare a
atracțiilor turistice folose ște drept criteriu gradul de polarizare
a acestora. Se poate astfel vorbi de resurse (atracții)
concentrate și dispersate.
Într-o abordare mai complex ă, dar păstrând în esen ță
același criteriu al r ăspândirii în teritoriu, în unele lucr ări se
întâlnește clasificarea în atracții nodale – de tipul unei sta țiuni
sau grup de sta țiuni -, caracterizate prin faptul c ă se
concentreaz ă pe o arie teritorial ă restrânsă și sunt pretabile, în
principal, pentru turismul de sejur și atracții liniare, situate de-
a lungul unui circuit sau de-a lungul coastelor, destinate, cu
prioritate, turismului itinerant.
Din punctul de vedere al valorii, exprimate prin
originalitate și unicitate, pot fi identificate:
– resurse unice, rare și originale (unicate) la scara întregii
planete,
– resurse de crea ție – originale, dar înregistrându-se în
forme apropiate, în diverse zone (ex., ora șe, cetăți, parcuri
naționale) și
– resurse atractive, comune celor mai multe zone
turistice ale lumii, de genul: plaje întinse, m ări liniștite, climat
blând, peisaje deosebite, manifest ări cultural-artistice
interesante.

92Atracțiile turistice mai pot fi clasificate dup ă destinație,
după accesibilitate și poziția geografic ă față de bazinele de
cerere, dup ă natura lor etc, toate acestea relevând diversitatea
lor și impactul asupra dinamicii și varietății producției turistice,
dar și complexitatea problemelor legate de exploatarea lor.

5.3.2. Principalele atrac ții turistice ale României

Poziția geografic ă a României, configura ția variată a
teritoriului, istoria multimilenar ă a poporului nostru și
dezvoltarea economico-social ă contemporan ă constituie
premisele existen ței unui bogat și divers poten țial turistic, a
unor resurse de mare valoare și complexitate.
Astfel, situarea într-o zon ă cu un climat temperat, la
confluența unor elemente geografice remarcabile – Mun ții
Carpați, Dunărea și Marea Neagr ă – se reflect ă în diversitatea
formelor de relief și îmbinarea lor armonioas ă, cărora le
corespund nuan țe de clim ă, specii floristice și faunistice, râuri
și oglinzi de ap ă, precum și o mare varietate peisagistic ă; toate
acestea reprezint ă importante elemente de atrac ție, conferind
României statutul de destina ție turistic ă.
De asemenea, pozi ția geografic ă asigură țării noastre și
funcția de turism de tranzit; teritoriul României este traversat de
principalele drumuri ce realizeaz ă legătura țărilor din zonele
vestică și nordică ale Europei cu sudul continentului, dar și cu
Orientul Apropiat și Mijlociu.
Pe de altă parte, istoria bogat ă a poporului român a l ăsat
numeroase m ărturii ale civiliza ției și spiritualit ății sale, de mare
însemnătate pentru cultura na țională și universal ă, multe dintre
ele constituindu-se în obiective de mare interes turistic.
Potențialul turistic natural
Cadrul natural de o mare diversitate, cu o structur ă variată

93și un grad de atractivitate ridicat r ăspunde unei game largi de
cerințe, asigurând României multiple posibilit ăți de afirmare în
plan turistic. Dintre componentele acestuia, relieful -exprimat
printr-o palet ă generoas ă de forme: mun ți, dealuri și podișuri,
câmpii, chei și defilee, fâ șie de litoral, delt ă etc. – ofer ă condiții
pentru o complex ă exploatare turistic ă și situează România între
cele mai apreciate destina ții europene.
Astfel, Munții Carpați, acoperind circa 35% din suprafa ța
țării, prin întindere, pozi ție, configura ție, structur ă, altitudine se
impun ca zon ă turistică important ă și component ă de bază a
reliefului. De și au concuren ți redutabili mai ales prin altitudine
și stratul de zăpadă, în munții Alpi, Pirinei sau Tatra, Carpa ții
românești prezintă câteva particularit ăți care le confer ă un loc
distinct în ierarhia sistemelor montane europene și anume:
– diversitate peisagistic ă, asociată structurilor geologice și
tipurilor de relief precum și alternan ței unităților montane cu
cele submontane și depresionare; ex: peisaje alpine și glaciare
în Făgăraș, Retezat, Rodnei, Parâng, peisaje carstice în Aninei,
Bihor-Vlădeasa, Mehedin ți, Ceraei, abrupturi calcaroase în
Piatra Craiului, chei și defilee (Bicazului, Olte țului, Turzii,
Oltului, Jiului, Dun ării);
– accesibilitate, datorit ă poziției centrale, configura ției,
faptului c ă sunt străbătuți de numeroase v ăi și cursuri de râuri,
altitudinii mai reduse;
– potențialul speologic bogat: peste 10.000 de pe șteri, ceea
ce situeaz ă România pe locul 3 în Europa, unele cu o
excepțională valoare științifică sau estetic ă, având statutul de
monumente ale naturii sau rezerva ții – Topolni ța, Cetățile
Ponorului, Ghe țarul de la Sc ărișoara, Urșilor.
– complexitate – varietatea fo rmelor de relief, asociat ă cu
prezența unei bogate re țele hidrografice, fond cinegetic,
domeniu schiabil, a șezări umane, oferind posibilitatea

94practicării celor mai diverse forme de turism: drume ție,
alpinism, schi, odihn ă, vânătoare și pescuit, cercetare științifică.
Zona dealurilor subcarpatice și podișurilor, deși mai
modestă din punctul de vedere al poten țialului, se impune
atenției în special prin bog ăția și varietatea resurselor balneare.
Cu peste 200 localit ăți ce dispun de factori naturali de cur ă, cu
resurse de o mare varietate, în sensul c ă pot fi utilizate în
tratarea a 14 tipuri de afec țiuni și valoare terapeutic ă deosebită,
România beneficiaz ă de un excep țional poten țial balnear, fapt
ce o situeaz ă pe unul din primele locuri în Europa. Între
componentele acestuia se remarc ă:
– apele minerale și termale, localizate în principal la zona
de contact dintre dealuri și podișuri cu arealul montan
(stațiunile Covasna, Tu șnad, Călimănești-Căciulata, Herculane,
Vatra Doinei, Sl ănic Moldova), cu un con ținut divers sub
aspect fizico-chimic, mineralogic, termic etc.; în țara noastr ă se
întâlnesc practic toate tipurile de ape cunoscute și utilizate pe
plan mondial;
– lacurile terapeutice, cu ape având caracteristici fizico-
chimice diferite sau prezentând alte particularit ăți, ca
fenomenul de heliotermie, salinitate ridicat ă, situate atât la
altitudinile medii (Sovata, Ocnele Mari, Bazna, Ocna Mure ș,
Cojocna, Some șeni, Slănic Prahova, Telega), cât și în zona de
câmpie (Amara, Lacul S ărat) sau litoral ă (Techirghiol);.
– nămolurile terapeutice, de natur ă diversă: sapropelice
(Sovata, Ocnele Mari, S ăcele, Amara, Techirghiol); minerale de
izvor (Sângeorz, Felix, Some șeni) și turbe descompuse chimic
(Vatra Dornei, Borsec, Geoagiu, Tu șnad), asociate cel mai
adesea lacurilor terapeutice și utilizate în tratarea unor afec țiuni
apropiate;
– emana țiile naturale de gaze terapeutice de tipul
mofetelor (CO2) și solfatarelor (hidrogen sulfurat H 2S)

95specifice mun ților vulcanici;
– salinele – Tg. Ocna, Sl ănic Prahova, Praid;
– aeroionizarea, respectiv prezen ța unui climat
aeroelectric, cu ionizare natural ă, predominant negativ ă –
fenomen specific zonelor de mare altitudine – cu efecte benefice
asupra organismului, în principal sedative, constituindu-se într-
un factor important de cur ă pentru multiple afec țiuni.
Acestor resurse, cu func ție balneo-medical ă, li se asociaz ă
un bioclimat specific, numeroase elemente de flor ă și faună,
vestigii de cultur ă și civilizație, așezări umane care permit, pe
lângă formele proprii tratamentului, dezvoltarea turismului de
odihnă și recreere.
Zona de câmpie se înscrie în circuitul turistic cu pu ține
atracții naturale, reprezentate de vegeta ție (areale forestiere și
floră specifică), fond cinegetic și piscicol, re țea hidrografic ă
(râuri și lacuri) și resurse balneare (lacuri s ărate, nămoluri, ape
minerale, bioclimat).
Un loc aparte în structura poten țialului turistic natural al
țării noastre, respectiv a formelor de relief, ocup ă litoralul M ării
Negre și Delta Dun ării.
Litoralul, de-a lungul celor 245 km pe care se întinde,
prezintă o mare varietate de atrac ții, oferind condi ții pentru o
gamă largă de forme de turism: cur ă heliomarin ă, sporturi
nautice, odihn ă și recreere, tratament balneo-medical, cercetare
științifică. Dintre elementele sale definitorii se impun, prin
valoarea lor, plaja, apa de mare, bioclimatul marin, resursele
balneare, vegeta ția.
Plaja se diferen țiază față de oferta altor țări printr-o serie
de caracteristici precum: orientarea spre est și sud-est, ceea ce
determină o îndelungat ă expunere la soare (circa 10 ore pe zi),
coborârea în mare cu o pant ă lină, lățimea relativ mare (de la
400-500 m la Mamaia la 50-200 m în rest), calitatea nisipului

96(tip, puritate, granula ție, grad de uscare), asigurând condi ții
excelente pentru cura heliomarin ă (băi de soare, b ăi de mare),
din acest punct de vedere având pu țini concuren ți în Europa
(coastele sudice ale Italiei și, în parte, cele ale Bulgariei).
Apa de mare, prin compozi ția chimic ă, salinitatea relativ
redusă (17-18 mg/l), contrastul termic cu aerul, ac țiunea
valurilor, prezen ța aerosolilor rezulta ți din spargerea valurilor
etc. constituie, de asemenea, un factor important de cur ă în
forme specifice, ca b ăile de mare și talazoterapia; ea creeaz ă,
totodată, cadrul propice practic ării sporturilor nautice sau
plonjărilor subacvatice.
Bioclimatul marin, caracterizat prin temperaturi moderate,
mare stabilitate termic ă, regimul redus al precipita țiilor, num ăr
mare de zile însorite (140 zile/an), puritatea aerului,
uniformitatea gradului de umidita te etc., are un efect benefic
asupra organismului, contribuind, al ături de ceilal ți factori, la
crearea condi țiilor de cur ă heliomarin ă și de odihn ă.
Resursele balneare, în principal apele minerale sau
mineralizate și nămolul terapeutic, asigur ă elementele necesare
tratamentului complex (profilactic, terapeutic, recuperator),
sporind atractivitatea și valoarea poten țialului turistic al
litoralului.
Delta Dun ării reprezintă, prin suprafa ță (4.375 kmp
împreună cu sistemul lagunar Razim-Sinoe), alc ătuire (o re țea
densă de canale, gârle, b ălți și lacuri alternând cu uscatul –
grindurile), varietate și originalitate peisagistic ă și faunistic ă,
una dintre cele mai valoroase și complexe zone turistice din țara
noastră. Printre componentele sale de mare atrac ție se num ără:1
– plajele întinse, în zona litoral ă (Sulina, Petri șor, Sf.
Gheorghe);
– prezența dunelor de nisip (Caraorman, S ăraturile);
– vegeta ție de mare varietate (codri de stejar în Letea și

97Caraorman, z ăvoaie de plut ă și sălcii uriașe, stufărișuri,
specii rare);
– faună piscicolă și ornitologic ă, autohton ă sau de peisaj,
cu multe specii ocrotite;
– fond cinegetic și piscicol bogat și variat.
Pentru valoarea sa excep țională, pentru originalitatea
ecosistemelor și unicitatea elementelor biologice, Delta Dun ării
are, în prezent, statutul de rezerva ție a biosferei2; din suprafa ța
totală a rezerva ției, 18 zone (însumând circa 500 kmp)
reprezintă perimetru strict prot ejat, deschis doar cercet ării
științifice autorizate.
Pe lângă relief și formele sale, care constituie componenta
centrală a potențialului turistic natural, se impun a fi men ționate
și celelalte categorii de atrac ții, bine reprezentate în țara
noastră.
Hidrografía, definită de o vast ă rețea de râuri de grani ță
(Dunăre, Prut, Tisa) și interioare (Olt, Arge ș, Mureș, Șiret, Jiu,
Someș, Târnave) și debitul acestora, de numeroasele lacuri
naturale de factur ă foarte divers ă și situate pe toate treptele de
altitudine, de varietatea apelor subterane, constituie o
remarcabil ă atracție turistică.
Astfel, lacurile de munte de tip glaciar (Bucura și
Zănoaga în Mun ții Retezat, Capra și Bâlea în F ăgăraș, Câlcescu
în Parâng, Lala și Buhăescu în Rodna, pentru a le numi pe cele
mai importante), carstic (Z ăton în Mehedin ți, Vintileasa în
Vrancea), vulcanic (Sf. Ana în Harghita), de baraj natural
(L.Roșu – Bicaz) reprezint ă, prin ele însele, obiective turistice.
Cele situate în arealul dealurilor și podișurilor, de regul ă cu apă
sărată (Ursu – Sovata, Ocna Sibiului, Sl ănic Prahova), au
valoare terapeutic ă, iar cele din zona de câmpie sunt apreciate
fie pentru valen țele balneare (Amara, L. S ărat, Techirghiol), fie
ca domeniu pentru pescuit, sporturi nautice sau agrement

98(Snagov, Str ăulești, Căldărușani, Siutghiol, Ta șaul).
Clima, ca element component al poten țialului turistic
natural, contribuie, pe de o parte, la crearea ambian ței
favorabile c ălătoriilor, în general, prin valorile de temperatur ă
înregistrate, regimul eolian și pluviometric, gradul de
nebulozitate etc, și, pe de alt ă parte, constituie un motiv special
de deplasare. Este vorba de calitatea sa de factor de cur ă (climat
excitant-solicitant în zonele de litoral, sedativ în zonele de deal și podiș și tonic-stimulent în zonele montane), climatologia
fiind un mijloc terapeutic eficient în cazul multor afec țiuni, și
de element indispensabil practic ării unor sporturi, în mod
deosebit schiului (prin prezen ța, consisten ța și durata men ținerii
stratului de z ăpadă).
Vegetația este și ea un factor de stimulare a c ălătoriilor
turistice; reprezentat ă prin paji ști, arborete, areale forestiere –
valoroase prin suprafe țele pe care se întind, bog ăția și varietatea
speciilor, distribu ția teritorial ă – ca și prin existen ța unor specii
deosebite, rare, monumente ale naturii, vegeta ția are o multipl ă

funcție turistic ă. Astfel, ea constituie componenta esen țială
pentru cercetarea științifică și pentru organizarea de parcuri
naturale ca destina ții de vacan ță; de asemenea, prezint ă interes
deosebit în cazul turismului de odihn ă, recreere și agrement; în
al treilea rând, ea completeaz ă celelalte valori ale poten țialului,
sporindu-le atrac tivitatea prin calit ățile estetice și rolul în
influențarea climatului. în leg ătură cu vegeta ția, se impune o
mențiune distinct ă pentru plantele medicinale, factor natural de
cură (fitoterapia) r ăspândit și apreciat.
Fauna are, din punct de vedere turistic, importan ță
cinegetică, estetică și științifică. Astfel, fondul cinegetic și
piscicol, prin bog ăția și varietatea speciilor, densitatea, valoarea
trofeelor etc, reprezint ă principala atrac ție pentru turismul de
vânătoare și pescuit sportiv; în acest sens, România dispune de

99un potențial de mare atractivitate – circa 3.600 specii, dintre
care cu însemn ătate cinegetic ă deosebită: ursul brun, cerb, râs,
căprior, mistre ț, cocoș de munte, ra ță sălbatică – localizat, cu
prioritate, în zona montan ă (Călimani, Rodna, Ceahl ău, Bistrița,
Godeanu, Țarcu) și în Delta Dun ării. Pe de alt ă parte,
diversitatea speciilor, ca și existența unor specii rare, endemice
sau pe cale de dispari ție, prezint ă interes pentru turismul
științific și instructiv-educativ, fii nd organizate în rezerva ții.
Existența unor elemente naturale cu valoare excep țională,
rare și originale -forme de relief, peisaj, flor ă și faună -,
apreciate generic drept curiozit ăți sau monumente ale naturii ,
au impus organizarea lor în arii protejate, de tipul parcurilor și
rezervațiilor. în multe dintre clasific ările consacrate, referitoare
la poten țialul turistic natural, monumentele naturii sunt
evidențiate ca o categorie distinct ă, având importan ță deosebită
pentru turism, atât pentru cel profesional, de cercetare
științifică, cât și pentru cel de agrement sau instructiv-educativ.
Potențialul turistic antropic
România dispune și de un bogat și valoros poten țial
antropic, rezultat al istoriei de peste dou ă milenii a poporului
nostru în acest spa țiu geografic. Numeroasele vestigii ale
civilizațiilor trecute, unele dintre ele unicate, bog ăția tradițiilor
populare, crea ția spiritual ă modern ă, realizările tehnico-
economice contemporane – atest ă evoluția și continuitatea vie ții
pe aceste meleaguri, alc ătuind un important fond cultural-
istoric, apreciat din punct de vedere turistic în plan intern și
internațional.
Dintre componentele poten țialului turistic antropic trebuie
evidențiate, pentru valoarea și atractivitatea lor: vestigiile
arheologice, monumentele istorice și de artă, instituțiile și
evenimentele cultural-artistice, arta și tradiția popular ă,
construcțiile tehnico-economice.

100Vestigiile arheologice existente pe teritoriul României
sunt numeroase, de factur ă diversă, de mare valoare atât pentru
istoria, cultura și civilizația poporului nostru, cât și pentru cele
universale. Dintre acestea pot fi men ționate:
• cetățile grecești de pe țărmul Mării Negre, datând din
sec. VII-VI î.Hr. -Istria, Tomis, Callatis, Enisala;
• cetățile dacice din Mun ții Orăștiei – Gr ădiștea
Muncelului, Coste ști, Sarmizegetusa;
• cetățile (cástrele) romane – Drobeta, Tibiscum, Potaissa,
Apullum, Napoca, Romula și dotările lor edilitare: temple,
palate, amfiteatre, b ăi termale;
• cetățile medievale, din epoca timpurie, care atest ă
cristalizarea primelor forma țiuni politice române ști – Biliaria,
Severin – sec. XI-XII, sau din epoca modern ă, sec. XIV-XV –
Neamț, Suceava, Sighi șoara, Alba Iulia, Târgovi ște, Bucure ști
(curtea veche).
Monumentele istorice, de art ă și arhitectur ă, de o mare
varietate, datând din perioade istorice diferite și reflectând
evoluția culturii și civilizației autohtone și influențele diferitelor
culturi ale lumii cu care au intrat în contact, se constituie într-o
altă atracție turistic ă important ă. între cele mai reprezentative se
numără:
• mănăstirile cu fresce exterioare din Bucovina – Vorone ț,
Humor, Sucevi ța, Moldovi ța, Arbore, realizate în sec. XV-XVI,
în stilul arhitectonic moldovenesc, cu influen țe bizantine și
gotice;
• bisericile de lemn din Maramure ș – Bogdan Vod ă,
Surdești, Călinești, Botiza, Ieud, Rozavlea – construite în sec.
XVIII, în stilul arhitecturii populare spec ifice zonei;
• biserici și cetăți țărănești fortificate din Transilvania –
Rășinari, Silmnic, Biertan, Cristian -, sau din Oltenia, Cula lui
T. Vladimirescu de la Ceme ți, Cula Greceanu de la M ăldărăști,

101Cula Poenaru din corn. Alm ăj;
• castele și palate: Bran, Mogo șoaia, Corvine știlor-
Hunedoara, Pele ș, Cotroceni, Ghica etc;
• edificii religioase, monumente și statui: catedrala
romano-catolic ă din Alba-Iulia, biserica Sf. Trei Ierarhi – Ia și,
Biserica Neagr ă – Brașov, biserica Stavropoleos – Bucure ști,
biserica M ănăstirii Curtea de Arge ș, Moscheea din Constan ța,
turnul Chindiei – Târgovi ște, Arcul de Triumf – Bucure ști,
Ansamblul sculptural al lui C. Brâncu și – Tg. Jiu, Mausoleul
Eroilor de la M ărășești, statuia poetului Ovidiu – Constan ța,
statuia ecvestr ă a lui Mihai Viteazu – Bucure ști și multe altele.
O altă component ă a poten țialului turistic antropic o
constituie instituțiile și evenimentele cultural-artistice;
acestea, g ăzduite în principalele centre urbane ale țării, reflect ă
intensitatea vie ții spirituale, tradi ția și modernismul în cultur ă.
Din aceast ă categorie de elemente ale poten țialului turistic fac
parte:
– edificiile unor institu ții culturale: Atheneul Român;
operele din Bucure ști, Timișoara, Cluj; Palatul Culturii din Ia și,
Ploiești, Arad; biblioteci – Oradea, Alba Iulia; teatre; Casa
Sfatului – Bra șov etc;
– rețeaua de muzee și case memoriale; în țara noastr ă
funcționează peste 450 muzee cu proflle diverse: științele
naturii, istoria tehnicii și științei, istorie, etnografie, istoria
culturii, art ă, cărora li se adaug ă aproape 1000 de case
memoriale de interes local, na țional sau interna țional;
– evenimente culturale de tipul: festivaluri – muzicale (G.
Enescu, Mamaia, Cerbul de Aur), ale filmului, teatrale,
umoristice și expoziții, târguri, serb ări (Serbările Zăpezii,
Serbările Mării).
Arta și tradiția popular ă, prin specificul s ău,
originalitate, bog ăție și varietate, reprezint ă un motiv inedit de

102călătorie. între elementele de aceast ă factură, care genereaz ă
fluxuri turistice, se eviden țiază:
– arhitectura și tehnica popular ă ce reflect ă specificul
diferitelor zone în privin ța: concep ției construc țiilor (case,
porți, edificii religioase), a materialelor folosite (piatr ă, lemn,
calcar) – Maramure ș, Zona Domelor – Suceava, Oa ș – Satu
Mare, Câmpulung Muscel – Arge ș și a instala țiilor tehnice
(mori, pive) – Sibiu – sau a tehnicilor utilizate în prelucrarea lemnului,în realizarea de împletituri, țesături, pictur ă pe sticlă;
– creația artistic ă: producția meșteșugărească și artizanat,
muzica, dansul, portul, crea ția literară; ex., renumitele centre de
ceramică: Horezu – Vâlcea, Corund -Harghita, Oboga – Olt,
Marginea – Suceava, Vama – Satu Mare, sau zone cunoscute pentru originalitatea portului sau dansului tradi țional: Țara
Moților – Alba, Țara Zarandului – Arad, Țara Maramure șului,
Țara Domelor – Suceava;
– manifest ări tradiț
ionale de genul serb ărilor populare,
târguri, festivaluri; ex., Sâmbra Oilor, Tânjaua, Târgul de Fete,
Festivalul narciselor (Covasna), Nedeia mun ților, Coco șul de
Horez, datini și obiceiuri de iarn ă ș.a.
Se constituie, de asemenea, ca elemente de atrac ție
turistică, obiectivele economice (poten țial tehnico-economic)
cum sunt: amenaj ările hidroenergetice (baraje, lacuri de
acumulare, centrale hidroelectrice), canale de naviga ție și
ecluze, drumuri, poduri, viaducte, porturi, diverse unit ăți
economice (complexe industriale, ferme agricole, pie țe de gros
etc). Pot fi men ționate în acest sens: barajele și acumulările de
apă de pe Dun ăre (Porțile de Fier), Olt (D ăiești, Ipotești,
Frunzaru, Drag ănești, Streje ști), Arge ș (Vidraru), Lotru
(Ciunget, Vidra), Bistri ța (Bicaz-Izvorul Muntelui), Buz ău
(Siriu), Some ș (Fântânele, Tarni ța), Prut (Stânca Coste ști) ș.a.;
podurile de peste Dun ăre (Fetești-Cemavod ă, Giurgeni-Vadul

103Oii, Giurgiu) sau râurile interioare; drumurile transmontane
înalte – Transf ăgărașan (altitudine maxim ă 2040 m), drumul
roman Novaci-Sebe ș (2100 m) sau în defilee – Jiului, Oltului,
Dunării, Bicazului, Buz ăului etc.
Mai pot fi înscrise pe lista motivelor de c ălătorie, cu
importanță în creștere, în ultimii ani, localitățile urbane sau
rurale, atractive pentru arhitectura specific ă sau pentru valorile
de artă, cultură, civilizație pe care le ad ăpostesc și evenimentele
(târguri, expozi ții, festivaluri) pe care le g ăzduiesc; în cazul
așezărilor rurale, pe lâng ă astfel de valori sunt oferite și condiții
naturale deosebit de atractive, propice petrecerii vacan țelor
(vegetație abundent ă, liniște, aer curat, climat blând, peisaje
originale).
5.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unit ății de învățare 5

Activitatea turistic ă este determinat ă de satisfacerea unor nevoi ca odihn ă, recreere,
agrement, cunoa ștere etc. Acest lucru este posibil în condi țiile existen ței unui cadru natural
adecvat, nepoluat, a unor valori de cultur ă, artă și civilizație, capabile s ă trezească interesul
turiștilor, să genereze și să stimuleze c ălătoria. Cu alte cuvinte, mediul – cu elementele sale
naturale și cu cele create de om, calitatea acestuia și, implicit, potențialul turistic reprezint ă
motivația principal ă a vacanțelor.
Potențialul turistic al unui teritoriu poate fi definit, la modul general, prin ansamblul
elementelor ce se constituie ca atrac ții turistice și care se preteaz ă unei amenaj ări pentru
vizitare și primirea c ălătorilor.
Cea mai important ă și frecvent utilizat ă clasificare în domeniu împarte atrac țiile turistice
(potențialul), dup ă conținutul lor, în două categorii principale: atracții naturale și atracții
antropice (man made); la rândul lo r, fiecare din cele dou ă categorii se subdivide în grupe
omogene.

104Potențialul turistic natural cuprinde ansamblul condi țiilor pe care le ofer ă cadrul
natural, prin componentele sale – relief, clim ă, hidrografie, vegeta ție, faună, monumente
naturale, rezerva ții -, pentru petrecerea vacan ței și respectiv atragerea unor fluxuri turistice.
Fiecare dintre componentele men ționate își exercită influența asupra activit ății turistice printr-
o serie de aspecte specifice, determinând, la rândul lor, forme particulare de manifestare a
turismului.
Cea de-a doua mare categorie, potențialul turistic antropic reunește creațiile omului
de-a lungul timpului, concretizate în elemente de cultur ă, istorie, art ă și civilizație, elemente
tehnico-economice și socio-demografice care, prin caracte risticile lor atrag fluxurile de turi ști.

Concepte și termeni de re ținut

 potențialul turistic;
 potențialul natural;
 potențialul antropic;
 destinații;
 atracții turistice;
 valorificare;
 diversitate.

Întrebări de control și teme de dezbatere

1. Definiți potențialul turistic .
2. Precizați componentele poten țialului turistic;
3. Prezentați potențialul turistic natural;
4. Prezentați potențialul turistic antropic.
5. Enumerați resursele turistice naturale ale României.
6. Enumerați resursele turistice antropice ale României.

105Teste de evaluare/autoevaluare

1. Potențialul turistic reprezint ă:
a) ansamblul elementelor ce se constituie ca atrac ții turistice și care se preteaz ă unei
amenajări pentru vizitare și primirea c ălătorilor;
b) circula ția turistic ă manifestat ă la nivelul unei regiuni;
c) a+b;
d) resursele turistice natu rale existente într-o zon ă.

2. Cea mai important ă și frecvent utilizat ă clasificare în domeniu împarte atrac țiile
turistice (poten țialul), dup ă conținutul lor, în dou ă categorii principale :
a) resurse culturale și resurse istorice;
b) atracții naturale și atracții antropice;
c) a + b;
d) relieful și fauna.

3. Din punctul de vedere al valorii, exprimate prin originalitate și unicitate,
resursele pot fi:
a) resurse epuizabile și resurse inepuizabile;
b) resurse naturale și resurse antropice;
c) resurse unice, resurse de crea ție și resurse atractive;
d) a+ b.

Bibliografie obligatorie

1. Minciu Rodica , Economia turismului (editia a III-a, rev ăzuta si adaugita), Ed. Uranus,
București, 2004.
2. Minciu Rodica, Popescu Delia, P ădurean Mihaela, Hornoiu Remus, Economia turismului –
aplicații și studii de caz , Ed. Uranus, Bucure ști, 2007.
3. Neacșu Nicolae, Baron Petre, Snak Oscar, Economia turismului , Ed. Expert, Bucure ști,
2005.
4. Neacșu Nicolae, B ăltărețu Andreea, Economia Turismului, lucr ări practice, statistici,
reglement ări, Ed. Uranus, Bucure ști, 2005.
5. Nenciu Daniela Simona, Strategii de marketing pentru dezvoltarea turismului românesc ,
Ed. EX PONTO, Constan ța, 2009.
6. Nistoreanu Puiu, Economia Turismului , Ed.ASE, Bucure ști, 2005.

106

Unitatea de înv ățare 6
SERVICIILE TURISTICE

Cuprins
6.1. Introducere
6.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
6.3. Conținutul unit ății de învățare
6.3.1. Conținutul serviciilor
6.3.2. Caracteristici ale serviciilor turistice
6.3.3. Tipologia serviciilor turistice
6.3.4. Serviciile turistice de baz ă
6.3.5. Serviciile turistice suplimentare
6.4. Îndrumar pentru autoverificare
6.1. Introducere

Având ca obiect satisfacerea nevoilor persoanelor
apărute cu ocazia și pe durata c ălătoriilor, turismul poate fi
privit, în con ținutul său, și ca o succesiune de servicii
(prestații), cum sunt cele de or ganizare a voiajului, de
transport, de odihn ă și alimenta ție, de recreere etc.
O parte a acestora vizeaz ă acoperirea unor necesit ăți
obișnuite, cotidiene (odihn ă, hrană), altele sunt destinate unor
trebuințe specific turistice și, respectiv, formelor particulare de
manifestare a acestuia (agrement, tratament, orgarizarea
călătoriilor).
Prin natura lor, serviciile turistice trebuie s ă creeze
condiții pentru refacerea capaciti ții fizice a organismului,
simultan cu petrecerea pl ăcută și instructiv ă a timpului liber; de
asemenea, ele trebuie concepute astfel încât, în urma consumării lor, turistul s ă dobândeasc ă un plus de informa ții,

107cunoștințe, chiar deprinderi noi.

6.2. Obiectivele și competen țele
unității de învățare

Obiectivele unit ății de învățare:
– înțelegerea conceptului de serviciu turistic;
– identificarea caracteristicilor serviciilor turistice;
– precizarea serviciilor turistice de baz ă;
– descrierea serviciilor turistice suplimentare;
– identificarea criteriilor de clasificare a serviciilor;
– prezentarea serviciilor turistice de baz ă.

Competen țele unității de învățare:

– studenții vor putea s ă identifice serviciile turistice de baz ă;
– studenții vor cunoa ște criteriile de clasificare a serviciilor
turistice;
– studenții vor identifica serviciile turistice suplimentare;
– studenții vor putea prezenta particularit ăți ale serviciilor
turistice de baz ă.
Timpul alocat unit ății: 2 ore

6.3. Conținutul unit ății de învățare

6.3.1. Conținutul serviciilor

Turismul poate fi privit, în con ținutul său, și ca o
succesiune de servicii (prestații), cum sunt cele:
– de organizare a voiajului, – de transport,

108- de odihn ă și alimenta ție,
– de recreere etc. O parte a acestora vizeaz ă acoperirea unor necesit ăți
obișnuite, cotidiene (odihn ă, hrană), altele sunt destinate unor
trebuințe specific turistice și, respectiv, formelor particulare de
manifestare a acestuia (agrement, tratament, orgarizarea
călătoriilor).
Prin natura lor, serviciile turistice trebuie s ă creeze
condiții pentru refacerea capaciti ții fizice a organismului,
simultan cu petrecerea pl ăcută și instructiv ă a timpului liber.
De asemenea, ele trebuie concepute astfel încât, în urma
consumării lor, turistul s ă dobândeasc ă un plus de informa ții,
cunoștințe, chiar deprinderi noi
6.3.2. Caracteristici ale serviciilor turistice
– caracterul imaterial;
Serviciul turistic exist ă în form ă potențială și se
concretizeaz ă numai în contact cu cererea.
– nestocabilitatea;
Faptul că serviciile turistice nu pot fi stocate și păstrate, in
vederea unui consum ulterior, cu alte cuvinte sunt perisabile,
prezintă unele avantaje in desf ășurarea activit ății, ca urmare a
eliminării cheltuielilor ș
i dificult ăților legate de distribu ția
fizică.
Această particularitate determin ă însă și o serie de
neajunsuri, mai ales în ceea ce prive ște asigurarea echilibrului
ofertă-cerere și realizarea efectiv ă a serviciilor, de aici
decurgând consecin țele negative asupra gradului de utilizare a
capacitiților bazei materiale (de transport, alimenta ție,
tratament) și a resurselor umane.
– simultaneitatea produc ției și consumului serviciilor;
Realizarea efectiv ă a serviciilor impune prezen ța în
același loc a prestatorului și a beneficiarului.

109- o pondere mare a cheltuielilor cu munca vie ;
Dependen ța de persoana prestatorului are drept consecin ță
o valoare a cheltuielilor cu salaria ții mai mare decât in alte
ramuri componente ale sectorului ter țiar.
– intangibilitatea;
Această caracteristic ă exprimă faptul că serviciile nu pot
fi percepute cu ajutorul simturilor, ceea ce genereaz ă un
complex de probleme privind organizarea produc ție și
comercializ ării lor. Pe de o parte, se ceeaz ă avantaje în sensul
simplificării sau chiar elimin ării unor etape ( și costuri) în
procesul distribu ției, pe de alt ă parte, apar dificult ăți în
vânzarea și promovarea lor. Astfel, neavând posibilitatea s ă le
cunoască sau să le evalueze înainte de cump ărare, turistul
manifestă neîncredere și, corespunz ător, rețineri în formularea
deciziei de achizi ționare.
– personalizarea serviciilor;
Particularizarea serviciilor se face la nivelul grupului sau
chiar al individului. Motiva țiile foarte variate ale cererii, cât și
comportamentul diferit al turi știlor față de fiecare component ă a
prestației, conduc la realizarea unor servicii adaptate
specificului fiec ărui client.
O asemenea individualizare este mai evident ă în situația
turiștilor ce c ălătoresc pe cont propriu; în cazul formelor
organizate ale turismului, particularizarea se intâlne ște la
nivelul grupului.
– dinamism ridicat;
Acest lucru se datoreaz ă, în primul rând, caracterului lor
variabil, flexibil în raport cu celelalte componente ale ofertei.
Pe de altă parte, hipersensibilitatea lor la muta țiile intervenite în
dezvoltarea economico-social ă, dar și la schimb ările
comportamentale ale consumatorului, imprim ă serviciilor
turistice ritmuri de cre ștere superioare evolu ției de ansamblu a

110turismului.
– o puternic ă fluctuație (variație) sezonier ă, rezultat al
oscilațiilor cererii turistice, al concentr ării acesteia în anumite
momente ale anului calendaristic.
– complexitate ;
Produsul turistic este rezultatul diferitelor combina ții între
elemente decurgând din condi țiile naturale și antropice
specifice fiec ărei destina ții și serviciile (de transport, cazare,
masă, distracție) furnizate de organizatori.
– eterogenitatea (variabilitatea);
Această caracteristic ă apare în rela ție atât cu întreg
sistemul serviciilor turistice, cât și cu fiecare în parte și este
rezultatul dependen ței acestora de dot ările materiale și persoana
prestatorului.
6.3.3. Tipologia serviciilor turistice

a) În funcție de etapele principale din desf ășurarea
unei călătorii :
– servicii legate de organizarea voiajului;
– servicii determinate de sejur.
Serviciile care asigur ă călătoria sunt constituite, în cea
mai mare parte, din presta țiile oferite de agen țiile de voiaj și
touroperatori (publicitate-informare, conceperea de produse la
cererea expres ă a turiștilor, comercializarea vacan țelor, facilit ăți
de plată) și de companiile de transport (avantaje și comodit ăți în
desfășurarea propriu-zis ă a deplas ării: transferuri, fluiditatea
călătoriei, transportul bagajelor).
Serviciile de sejur sunt mai complexe și au ca obiectiv
satisfacerea necesit ăților de odihn ă, alimenta ție și agrement ale
turistului. Tot aici sunt incluse și cele având un caracter special,
determinate de forme particulare ale turismului (tratament,
congrese, vân ătoare etc).

111b) În raport cu importan ța în consum și motivația
cererii , serviciile turistice pot fi:
– de bază (transport, cazare, alimenta ție, tratament sau
orice altă activitate ce reprezint ă chiar scopul final al vacan ței
ca: schi, vân ătoare, iahting);
– suplimentare (informații, activit ăți cultural-sportive,
închirieri de obiecte).
Interesant este faptul c ă subdivizarea în servicii de baz ă și
suplimentare se poate face și în interiorul grupelor principale,
între presta ția propriu-zis ă și activitățile auxiliare.
De exemplu , în cadrul serviciului de cazare, crearea
condițiilor de odihn ă este componenta de baz ă, iar curățarea
hainelor, distribuirea coresponden ței, păstrarea obiectelor de
valoare sunt presta ții auxiliare (suplimentare).
c) După forma de manifestare a cererii ( modul de
formulare a deciziei de cump ărare):
– servicii ferme (transport, cazare) angajate anterior
desfășurării consumului turistic prin intermediul agen țiilor de
specialitate și pentru care decizia de cump ărare este formulat ă
în localitatea de re ședință a turistului;
– servicii spontane, solicitate în momentul în care turistul
intră în contact direct cu oferta (de regul ă, în locul de petrecere
a vacanței). Caracterul spontan este specific presta țiilor
suplimentare, dar se poate manifesta și pentru cele de baz ă, în
situația vacanțelor pe cont propriu.
Cunoașterea con ținutului acestor categorii de servicii
furnizează informații privind distribuirea cererii și preferin țelor
turiștilor, mecanismele de formare a acestora, facilitând
organizarea activit ății și conceperea unor programe de
stimulare a consumului.
d) În func ție de natura rela țiilor financiare angajate
între prestatori și clienți, serviciile turistice pot fi:

112- cu plată (este cazul majorit ății prestațiilor);
– gratuite (efectiv sau aparent, dup ă cum costul lor este
cuprins în pre țul presta țiilor de baz ă sau suportat din
cheltuielile generale ale organizatorilor).
Prestațiile gratuite , de o factur ă foarte divers ă – gratuități
și scutiri de taxe pentru copii, cursuri pentru înv ățarea unor
sporturi, discount-uri la cump ărarea de produse, abonamente
pentru serviciile de agrement etc., au drept scop:
– stimularea circula ției turistice (în anumite perioade ale
anului sau în general);
– asigurarea accesului la vacan țe pentru unele categorii
ale popula ției.
Serviciile pl ătite se subdivid:
– în func ție de momentul efectu ării plății, care poate fi
anterior, simultan sau ulterior consumului;
– după mijlocul de plat ă folosit: cu bani ghea ță (cash), cu
cecuri turistice, c ărți de credit etc.
În cazul turismului organizat, în majoritatea situa țiilor,
vacanțele sunt pl ătite anticipat în una sau mai multe rate; mai
recent, în unele țări se practic ă formula ratelor și după
consumarea produsului; în turismul pe cont propriu, ca și în
cazul serviciilor suplimentare spontane, achitarea se face
simultan cu ob ținerea lor.
De asemenea, sunt frecvente practicile de creditare a
turiștilor.
e) După categoria de turi ști cărora se adreseaz ă:
– servicii pentru turi ști interni;
– servicii pentru turi ști interna ționali (schimb valutar,
ghid interpret, comercializarea unor produse specifice);
De asemenea, turi știi pot fi aborda ți prin prisma
motivației călătoriei (vacan țieri, oameni de afaceri, vân ători
etc.) și, corespunz ător, identificate grupe de servicii specifice.

113f) După natura (caracterul) servicilor:
– serviciile specifice (cazare, alimenta ție, transport,
agrement, ghid etc), determinate de desf ășurarea propriu-zis ă a
activității turistice;
– servicii nespecifice (transport în comun, telecomunica ții,
reparații, prestații cultural-artistice), rezultate din existen ța unei
infrastructuri generale , care se adreseaz ă în egal ă măsură
turiștilor și rezidenților.

6.3.4. Serviciile turistice de baz ă

Serviciile de baz ă încep cu organizarea și realizarea
transporturilor. Acestea cuprind:
– serviciul de transport propriu-zis ;
– prestațiile oferite pe timpul c ălătoriei (transferuri,
transportul bagajelor, servirea mesei, rezerv ări);
Serviciile de transport se diferen țiază în raport de
mijloacele utilizate (tren, avion, vapor, autocar, autoturism), în practica turistic ă existând o mare varietate de aranjamente,
rezultate din exploatarea unui singur mijloc de transport sau
combinarea mai multora, din apelarea la cursele obi șnuite (de
linie) sau la cele speciale, realizate de agen țiile de voiaj sau
companiile de transport, la tarife normale sau beneficiind de
reduceri etc.
Serviciile de cazare se referă, în principal, la crearea
condițiilor optime pentru odihna și destinderea turi știlor.
Ele vizeaz ă:
– existența unor structuri turistice de primire cu func țiuni
de cazare adecvate (hoteluri, moteluri, pensiuni, hanuri, vile,
căsuțe etc.);
– dotările necesare asigur ării confortului;
– activit ățile determinate de între ținerea și buna

114funcționare a spa țiilor de cazare.
– prestațiile suplimentare oferite de unit ățile hoteliere pe
durata șederii turi știlor în cadrul acestora.
Serviciile de alimenta ție (de restaura ție) vizează
satisfacerea trebuin țelor de hran ă ale turiștilor, dar și a unor
nevoi de recreere și distracție.
Ele se dezvolt ă în rela ție cu serviciile (respectiv
capacitățile) de cazare sau independent de acestea.
Realizarea efectiv ă a serviciilor de alimenta ție presupune
adaptarea acestora:
– la momentele c ălătoriei (transport, re ședință temporar ă,
zonă de agrement);
– la specificul formelor de turism; – la particularit ățile segmentelor de turi ști.
Serviciile de agrement (acceptate ca presta ții de baz ă
numai de c ătre o parte a speciali știlor) sunt alc ătuite dintr-o
paletă largă de activit ăți, având caracter distractiv-recreativ, în
concordan ță cu specificul fiec ărei forme de turism sau zon ă de
sejur.
Serviciile de agrement reprezint ă elementul fundamental
în satisfacerea nevoilor turi știlor și capătă un rol tot mai
important în structura consumurilor turistice.

6.3.5. Serviciile turistice suplimentare

Alături de serviciile de baz ă, o contribu ție în cre ștere la
succesul ac țiunilor turistice revine serviciilor suplimentare. Acestea
sunt chemate s ă sporeasc ă confortul vacan ței, să stimuleze odihna
activă, recreerea, distrac ția, fără a se substitui serviciilor de agrement.
în general, ele au o pondere modest ă în structura consumului turistic
și un rol auxiliar. Cu toate acest ea, serviciile suplimentare reprezint ă
o sursă deloc de neglijat de cre ștere a încas ărilor.
Serviciile suplimentare se caracterizeaz ă prin varietate, ele

115asociindu-se unor servicii de baz ă sau având o existen ță
independent ă. Pentru aceste considerente, delimitarea între presta ția
propriu-zis ă și facilitățile suplimentare este gr eu de realizat Astfel,
așa cum s-a ar ătat în paragrafele anterioare, unit ățile de cazare ofer ă
servicii de între ținere și curățire a obiectelor de uz personal, de
închiriere a unor materiale sportive sau de agrement, de informare și
intermediere, financiare. De asemenea, Unit ățile de alimenta ție pot
asigura, la cererea expres ă a turiștilor, mese festive, seri distractive,
concursuri etc.
Unele dintre serviciile suplimentate sunt cunoscute cu
anticipație de către turist, intrând în con ținutul și costul ini țial al
prestației; cu cele mai multe îns ă turistul ia contact numai la
destinație, consumul r ămânând la latitudinea lu i, iar plata efectuându-
se separat, pe m ăsura solicit ării lor.
Indiferent de forma de prezentare, cele mai importante grupe de
servicii suplimentare sunt:
ș de informare a clientelei turistice,
ș de intermediere (închirieri, rezerv ări),
ș cu caracter special (determinate de forme particulare ale
turismului – congrese, târguri și expoziții, festivaluri,
vânătoare etc),
ș cultural-artistice,
ș sportive,
ș financiare,
ș diverse.
Serviciile de informare intervin în perioada de preg ătire și
angajare a presta ției turistice, având un rol important în formarea și
concretizarea deciziei de cump ărare, dar se manifest ă și pe parcursul
desfășurării voiajului. Prin con ținutul lor, trebuie s ă permită
cunoașterea rapid ă, complex ă și de calitate a celor mai diverse
aspecte legate de deplasare și sejur (derularea programului pe zile,
orariile mijloacelor de transport, facilit ăți de preț, condiții obligatorii
de călătorie, ofert ă de presta ții suplimentare etc). Mai mult, aceste
servicii trebuie s ă îndeplineasc ă și funcția de sfetnic al turistului, în
opțiunea pentru programele de divertisment sau alte activit ăți.

116Serviciile de informare intr ă în atribu țiile tuturor
organizatorilor de turism, dar cu prec ădere în cele ale agen țiilor de
voiaj și touroperatorilor. Ele se realizeaz ă prin mijloacele clasice ale
publicității scrise (afi șe, pliante, bro șuri, cataloage) sau orale
(anunțuri, consilierea turi știlor).
Serviciile de intermediere sunt constituite, în principal, din
cele de rezervare de locuri (în unități hoteliere, mijloace de transport,
la diverse manifest ări cultural-artistice, sportive) și cele de închiriere
a unor obiecte de inventar pentru cre șterea confortului c ălătoriei sau
pentru distrac ție (aparatur ă de gimnastic ă, echipament și material
sportiv, jocuri etc); tot în aceast ă grupă, unii autori includ și
reparațiile, serviciile de comision și altele.
Din categoria serviciilor de intermediere, un rol și o dinamic ă
deosebită au cunoscut în ultima vrem e cele de rezervare, prin
introducerea și promovarea pe scar ă largă a sistemelor de rezervare
computerizat ă (CRS – computer rezervation systems) și, mai recent, a
GDS (global distribution systems), care permit informarea,
rezervarea și achiziționarea rapid ă a locului (în mijlocul de transport
și unitățile de cazare) și, eventual, a unui pachet minim de alte
servicii. De asemenea, de mare interes se bucur ă, în rândul turi știlor,
serviciile de închiriere a automobilelor (rent a car), mai ales în
condițiile dezvolt ării unor re țele interna ționale de centre de închiriere
și conectării la CRS.
Serviciile cultural-artistice sunt gândite din perspectiva
rolului recreativ-distractiv și educativ al turismului. A șadar, ele au
menirea de a asigura ocuparea pl ăcută, agreabil ă a timpului de
vacanță, de a contribui la îmbog ățirea bagajului de cuno ștințe al
turistului, de a stimula/încuraja ini țiativa, îndemânarea, talentul
acestuia.
Având în vedere eterogenitatea turi știlor, pe de o parte, și
varietatea ofertei cultural-artistice la
nivelul unei zone sau țări, pe de alta, servic iile cultural-artistice
înglobate în con ținutul vacan țelor se
prezintă într-o gam ă largă. Dintre acestea pot fi eviden țiate ca
fiind mai importante:

117ș participarea la diverse spectacole (teatru, film, oper ă,
concerte) sau evenimente (festivaluri, serb ări populare);
ș vizite la case memoriale, muzee, galerii de art ă, expoziții;
ș vizitarea unor obiective istorice, culturale, științifice
(cetăți, palate, edific ii religioase, gr ădini botanice și zoologice);
ș întâlniri cu personalit ăți din domeniul culturii, artei,
științei;
ș organizarea de excursii în împrejurimile sta țiunilor, la
diverse obiective sau tematice;
ș organizarea de concursuri pe diferite teme sau de
îndemânare, dans, frumuse țe, orientare turistic ă.
Acestora mai pot fi ad ăugate programele unit ăților de
alimentație publică, ale cluburilor, bibliotecilor ș.a.m.d.
O mențiune distinct ă se impune în leg ătură cu organizarea
programelor (excursiilor) tematice, care au c ăpătat o frecven ță tot mai
mare și o diversificare a subiectelor abordate. Acestea au un rol
formativ-educativ deosebit, mai ales când se adreseaz ă elevilor și
studenților, completând în mod fericit cuno ștințele teoretice.
Serviciile cultural-artistice s unt organizate de institu țiile
specializate independent sau în corela ție cu cele turistice ori numai de
către acestea din urm ă. întrucât aceste activit ăți au statutul unor
prestații suplimentare, organizarea lor trebuie f ăcută cu grijă, astfel
încât să nu fie afectat ă motivația principal ă a vacan ței (tratament
balnear, cur ă helio-marin ă, schi etc.).
Serviciile sportive vin, de regul ă, în completarea formelor
consacrate ale agrementului și se subsumeaz ă eforturilor
organizatorilor de turism de creare a condi țiilor necesare unei odihne
active. în corela ție cu varietatea disciplinelor sportive, aceste servicii
sunt de o mare diversitate (alpinism, schi, patinaj, nata ție, echitație,
jocuri sportive). De asemenea, ele se diferen țiază în func ție de
pregătirea turiștilor și pot fi de asisten ță și supraveghere (în cazul
celor experimenta ți) sau de ini țiere (pentru încep ători).
Organizarea acestor activit ăți presupune existen ța unui personal
cu pregătire de specialitate (profesori, instructori), a unor dot ări
adecvate (s ăli și terenuri de sport, piscine și bazine de înot, pârtii de

118schi, bob, s ăniuțe, centre de echita ție, porturi deagrement, alte
obiective cu destina ție sportiv ă) și a unor puncte de închiriere a
materialelor sportive.
Serviciile având caracter special sunt, în majoritatea lor,
determinate de natura particular ă a turismului și/sau se asociaz ă unor
forme mai deosebite de manifestare a acestuia. Ca urmare, ele se prezintă într-o structur ă diversă, printre cele mai importante
numărându-se:
– servicii tradi ționale proprii turismului (ghid, animator);
– servicii generate de forme spec ifice de turism (organizarea
de partide de vân ătoare, de festivaluri, târguri și expoziții);
– servicii de îngrijire a copiilor, persoanelor cu handicap,
animalelor domestice proprietate a turi știlor;
– servicii de asigurare a securit ății turistului și de salvare în
caz de pericol etc. în cadrul fiec ărei grupe figureaz ă o paletă largă de
prestații, purtând amprenta formei respective de turism. De exemplu,
serviciile de îngrijire a copiilor sunt reprezentate de gr ădinițe și creșe,
unități specializate de alimenta ție, personal cu preg ătire adecvat ă,
asistență medicală, programe distractiv-recreative.
În categoria serviciilor având caracter special, cel de ghid are o
semnifica ție aparte. Cu o tipologie divers ă
– însoțitor, dispecer,
interpret – ghidul trebuie s ă îndeplineasc ă simultan rolul de
conducător al grupului și de prezentator al obiectivelor sau zonelor
vizitate, uneori chiar și de animator. Considerat frecvent elementul de
legătură între prestatorii de servicii și turist, ghidul trebuie s ă fie un
bun profesionist, un om de cultur ă, o gazdă amabilă și un excelent
organizator.
Serviciile de cur ă sau tratament balneo-medical pot fi
considerate , în opinia unor autori, presta ții suplimentare în situa țiile
în care turistul î și completeaz ă sejurul într-o sta țiune (motivat de
odihnă, cură helio-marin ă, schi) cu efectuarea unor tratamente simple
(gimnastic ă, kinetoterapie, aerosoli, cure de ape minerale), având
caracter preventiv. De asem enea, serviciile de asisten ță medicală,
prilejuite de astfel de situa ții, fac parte din aceast ă categorie.
Serviciile financiare se referă, în principal, la cele de

119asigurare a turistului, acoperind o gam ă largă de situații, de la starea
de sănătate la pierderea banilor sau bagajelor, precum și la diverse
tranzacții (sisteme de plat ă, operațiuni bancare, schimb valutar) și
facilități (reduceri de tarife, servicii pe baz ă de abonament, credite
ș.a.).
În categoria foarte cuprinz ătoare a serviciilor suplimentare mai
pot fi incluse și alte presta ții, precum: comerciali zarea produselor în
sistem „duty free”, p ăstrarea obiectelor de valoare, efectuarea
diverselor comisioane etc.
Lărgirea gamei serviciilor, de baz ă și suplimentare, oferite
turiștilor și creșterea calit ății lor se reflect ă pozitiv asupra circula ției
turistice, conducând la mai buna folosire a bazei materiale și forței de
muncă, la sporirea eficien ței întregii activit ăți. Totodat ă, se impune
sublinierea c ă serviciile suplimen tare au o contribu ție deosebit ă în
acest sens, prin prelungirea sejurului și a sezonului turistic, prin
creșterea încas ărilor medii pe zi-turist.
6.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unit ății de învățare 6
Turismul poate fi privit, în con ținutul său, și ca o succesiune de servicii (presta ții), cum
sunt cele:
– de organizare a voiajului,
– de transport,
– de odihn ă și alimenta ție,
– de recreere etc.
Caracteristici ale serviciilor turistice:
– caracterul imaterial;
– nestocabilitatea;
– simultaneitatea produc ției și consumului serviciilor;
– o pondere mare a cheltuielilor cu munca vie;
– intangibilitatea;
– personalizarea serviciilor;

120- dinamism ridicat;
– o puternic ă fluctuație (variație) sezonier ă;
– complexitate;
– eterogenitatea (variabilitatea);
Tipologia serviciilor:
În funcție de etapele principale din desf ășurarea unei c ălătorii :
– servicii legate de organizarea voiajului; – servicii determinate de sejur. În raport cu importan ța în consum și motivația cererii, serviciile turistice pot fi:
– de bază;
– suplimentare;
După forma de manifestare a cererii (mod ul de formulare a deciziei de
cumpărare):
– servicii ferme;
– servicii spontane; În funcție de natura rela țiilor financiare angajate între prestatori și clienți,
serviciile turistice pot fi:
– cu plată;
– gratuite;
După categoria de turi ști cărora se adreseaz ă:
– servicii pentru turi ști interni;
– servicii pentru turi ști internaționali;
După natura (caracterul) servicilor:
– serviciile specifice;
– servicii nespecifice.

Concepte și termeni de re ținut
 servicii turistice;
 servicii de baz ă;
 servicii suplimentare;
 tipologia serviciilor
 sejur.
Întrebări de control și teme de dezbatere

1211. Definiți serviciile turistice.
2. Prezentați serviciile turistice de baz ă.
3. Prezentați serviciile turistice suplimentare.
4. Enumerați criteriile de clasificare a serviciilor turistice.

Teste de evaluare/autoevaluare

1. În funcție de etapele principale din desf ășurarea unei c ălătorii, serviciile turistice
pot fi :
a) servicii de baz ă și servicii suplimentare;
b) servicii legate de organizarea voiajului și servicii determinate de sejur;
c) servicii ferme și spontane;
d) servicii cu plat ă și servicii gratuite.

2. În raport cu importan ța în consum și motivația cererii, serviciile turistice pot fi:
a) servicii de baz ă și servicii suplimentare;
b) servicii legate de organizarea voiajului și servicii determinate de sejur;
c) servicii ferme și spontane;
d) servicii cu plat ă și servicii gratuite.

3. După forma de manifestare a cererii, serviciile turistice pot fi:
a) servicii de baz ă și servicii suplimentare;
b) servicii legate de organizarea voiajului și servicii determinate de sejur;
c) servicii ferme și spontane;
d) servicii cu plat ă și servicii gratuite.

4. În funcție de natura rela țiilor financiare angajate între prestatori și clienți,
serviciile turistice pot fi:
a) servicii de baz ă și servicii suplimentare;
b) servicii legate de organizarea voiajului și servicii determinate de sejur;
c) servicii ferme și spontane;
d) servicii cu plat ă și servicii gratuite.

5. După categoria de turi ști cărora se adreseaz ă, serviciile turistice pot fi:

122a) servicii legate de organizarea voiajului și servicii determinate de sejur;
b) servicii ferme și spontane;
c) servicii cu plat ă și servicii gratuite;
d) servicii pentru turi ști interni și servicii pentru turi ști internaționali.

6. După natura (caracterul) servicilor, acestea pot fi:
a) servicii ferme și spontane;
b) servicii specifice și servicii nespecifice;
c) servicii cu plat ă și servicii gratuite;
d) servicii pentru turi ști interni și servicii pentru turi ști internaționali.

7. Serviciile de cazare vizeaz ă:
a) existen ța unor structuri turistice de primire cu func țiuni de cazare adecvate (hoteluri,
moteluri, pensiuni, hanuri, vile, c ăsuțe etc.);
b) dotările necesare asigur ării confortului;
c) activit ățile determinate de între ținerea, buna func ționare a spa țiilor de cazare și
prestațiile suplimentare oferite de unit ățile hoteliere pe durata șederii turi știlor în cadrul
acestora;
d) a+b+c.

Bibliografie obligatorie

1. Minciu Rodica , Economia turismului (editia a III-a, rev ăzuta si adaugita), Ed. Uranus,
București, 2004.
2. Minciu Rodica, Popescu Delia, P ădurean Mihaela, Hornoiu Remus, Economia turismului –
aplicații și studii de caz , Ed. Uranus, Bucure ști, 2007.
3. Neacșu Nicolae, Baron Petre, Snak Oscar, Economia turismului , Ed. Expert, Bucure ști,
2005.
4. Neacșu Nicolae, B ăltărețu Andreea, Economia Turismului, lucr ări practice, statistici,
reglement ări, Ed. Uranus, Bucure ști, 2005.
5. Nenciu Daniela Simona, Strategii de marketing pentru dezvoltarea turismului românesc ,
Ed. EX PONTO, Constan ța, 2009.
6. Nistoreanu Puiu, Economia Turismului , Ed.ASE, Bucure ști, 2005.

123

Unitatea de înv ățare 7
FORME DE TRANSPORT UTILIZATE ÎN TURISM
Cuprins
7.1. Introducere
7.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
7.3. Conținutul unit ății de învățare
7.3.1. Transporturile rutiere
7.3.2. Transporturile feroviare
7.3.3. Transporturile aeriene
7.3.3.1. Cursele de linie (regulate)
7.3.3.2. Cursele charter (la cerere)
7.3.4. Transporturile turistice maritime si navale
7.4. Îndrumar pentru autoverificare
7.1. Introducere

În ordinea derul ării lor, serviciile de baz ă încep cu
organizarea și realizarea transporturilor. Acestea cuprind
serviciul de transpor t propriu-zis, presta țiile oferite pe timpul
călătoriei (transferuri, transportul bagajelor, servirea mesei,
rezervări), iar în cazul deplas ării cu mijloace proprii – servicii de
întreținerea și repararea acestora, precum și o serie de facilit ăți menite
să stimuleze fie c ălătoria, în general, fie folosirea unui anumit tip de
mijloc de transport.
Serviciile de transport se diferen țiază în raport cu
mijloacele utilizate (tren, avion, vapor, autocar, autoturism), în
practica turistic ă existând o mare varietate de aranjamente, rezultate
din exploatarea unui singur mijloc de transport sau combinarea mai
multora, din apelarea la cursele obi șnuite (de linie) sau la cele
speciale, realizate de agen țiile de voiaj sau companiile de transport, la
tarife normale sau beneficiind de reduceri etc.
Odată cu intensificarea cererii turistice s-au înregistrat, pe

124de o parte, îmbun ătățiri în domeniul transporturilor (cre șterea vitezei
de deplasare, deschiderea de noi rute de c ălătorie, dezvoltarea re țelei
de drumuri concomitent cu sporir ea gradului de echipare tehnic ă și
marcare a acestora, modernizarea mijlo acelor de transport) iar, pe de
altă parte, lărgirea gamei serviciilor oferite pe timpul deplas ării și în
legătură cu aceasta.

7.2. Obiectivele și competen țele
unității de învățare

Obiectivele unit ății de învățare:
– identificarea tipurilor de tran sport utilizate în turism;
– prezentarea transporturilor rutiere;
– descrierea transporturilor aeriene;
– precizarea tipologiei curselor charter;
– prezentarea transporturilor navale;
– prezentarea transporturilor feroviare.
Competen țele unității de învățare:

– studenții vor putea s ă identifice tipurile de transport utilizate
în turism;
– studenții vor cunoa ște caracteristicile transportului rutier;
– studenții vor cunoa ște caracteristicile transportului feroviar;
– studenț
ii vor putea preciza particularit ățile curselor charter și a
curselor de linie;
– studenții vor putea prezenta particularit ăți ale transportului
naval.
Timpul alocat unit ății: 2 ore

7.3. Conținutul unit ății de învățare

125
7.3.1. Transporturile rutiere
Transporturile rutiere se realizeaz ă cu autocare,
microbuze si autoturisme, primele dou ă fiind specifice
turismului organizat.
Automobilul a permis apari ția călătoriilor "la
întâmplare", a deschis drumul spre noi destina ții, a urgentat
dezvoltarea facilit ăților orientate spre automobilisti de-a lungul
drumurilor si autostr ăzilor. Motelul a fost una dintre noile
facilități dezvoltate în SUA si Canada dup ă cel de-al doilea
război mondial. Ast ăzi, călătoria cu automobilul constituie
modalitatea predominant ă de deplasare. Principala țintă a
societăților cu profil turistic a constituit-o familia care
utilizează automobilul în scop turistic. Principalele argumente
în favoarea automobilului sunt:
 Controlul itinerariului si al opririlor pe parcurs;
 Controlul orarului de plecare;
 Posibilitatea de a transporta bagaje si echipament
în
mod facil;
 Cost scăzut al călătoriei în cazul în care 3 sau mai
multe persoane merg împreun ă;
 Libertatea de a folosi automobilul chiar si
după
atingerea destina ției.
Autoturismul devine tot mai prezent si în formele de
transport combinate, în aranjamentele de tipul „fly and drive”
(avion si masin ă), „rail and drive” (tren si masin ă), „package
tour” (aranjament semiorganizat de transport rutier si croazier ă
maritimă, cu nave la bordul c ărora se asigur ă serviciile de
cazare si mas ă)1.

1 Stănciulescu, Gabriela, Managementul opera țiunilor de turism , Editura All Beck, Bucure sti, 2002, p. 223.

126Mijloacele de transport rutier colectiv, respectiv
microbuzele si autocarele, la rândul lor, sunt foarte convenabile
pentru parcurgerea distan țelor mai lungi, atât datorit ă prețului
mai redus cât si siguran ței si confortului. Companiile de
autocare au introdus în ultimii ani o serie de îmbun ătățiri
tehnologice si de confort, cum ar fi: protec ție fonică, aer
condiționat, toalet ă, servicii de ghizi, servicii de alimenta ție etc.

7.3.2. Transporturile feroviare

Transporturile cu trenul au ap ărut pe continentul nord
american2, de la Coasta Atlanticului la Coasta Pacificului si au
fost principalul stimulent al vacan țelor în secolul al XIX-lea si
la începutul secolului al XX-lea, în SUA, Canada si Europa.
Prima rut ă transcontinental ă a fost deschis ă în 1869 în SUA. În
1841, în Anglia s-a organizat primul tur cu trenul, atunci când
Thomas Cook a organizat o excursie de la Leicester la
Loughborough. În 1851, 3 milioane de englezi au c ălătorit la
Marea Expozi ție de la Londra. Trenul a urgentat, de asemenea,
si dezvoltarea multor sta țiuni de litoral.
Principalele motive care îi determin ă pe oameni s ă
utilizeze trenul ca mijloc de transport sunt:
§ siguranța
§ posibilitatea de a vedea lucruri interesante pe parcurs
§ posibilitatea de a te putea plimba în timpul c ălătoriei
§ sosirea la destina ție odihnit si relaxat
§ confortul personal.
Dezavantajele sunt asociate duratei mari de timp în care
se ajunge la destina ție, orarului inflexibil si slabei calit ăți a
serviciilor de mas ă. Trenurile sunt consid erate ca fiind mijloace
de transport sigure si de aceea atrag o parte semnificativ ă a

2 Mill, R. C., Morrison, A. M., op. cit ., p. 153.

127celor cu fric ă de zbor.
7.3.3. Transporturile aeriene

Transporturile aeriene sunt forma de transport cea mai
dinamică si mai recent ă, cu viteza cea mai mare de deplasare,
fiind folosite în propor ție de 50% pentru distan țe cuprinse între
1000 si 4000 de km si în propor ție de 100% pentru distan țe de
peste 4000 km. Transporturile aeriene ocup ă în prezent cca. 20-
25% din traficul turistic interna țional, cu valori sensibil diferite
de la o țară la alta: Grecia 75%, Anglia 62%, Italia 10%3.
În România, ponderea acestei forme de transport este de
cca. 5-6% în traficul turistic interna țional si sub 1% în traficul
turistic intern4. Practic, aproximativ 500.000 de români
călătoresc anual cu avionu l; 50% din acestia zboar ă în Europa,
iar 40% au ca destina ție SUA si Canada5.
În conformitate cu nomenclatorul activit ăților propus de
Uniunea European ă, sectorul transporturilor aeriene
cuprinde companiile care activeaz ă exclusiv sau în principal
în transportul de persoane și de mărfuri, pe calea aerului, pe
curse de linie sau charter, precum și activitatea prestat ă cu
elicoptere, avioane taxi și avioane private.
Clasificarea curselor aeriene
Pe cursele aeriene interna ționale se opereaz ă cu două
categorii de curse:

7.3.3.1. Cursele de linie (regulate)
– sunt operate de companiile aeriene pe rute fixe, puncte
de decolare, aterizare și escalele sunt programate pe baz ă de
orare publice și pot fi cunoscute de pasageri cu mult timp
înainte de efectuarea zborului;

3 De La Rochefoucauld, Beatrice, op. cit ., p. 186. 
4 Idem. 
5 Capital nr. 6/8 februarie 2001.

128- sunt utilizate de c ătre persoane care c ălătoresc în mod
individual, neorganizat, care se deplaseaz ă către o anumit ă
destinație pe rutele stabilite de c ătre companiile aeriene;
– acești călători plătesc tariful normal pe cursa regulat ă,
deci, costul integral al biletelor pentru transporturile solicitate;
– se disting dou ă tipuri de aranjamente turistice:
a. inclusive-tours (I.T.)
– este o călătorie turistic ă organizat ă de o agen ție de voiaj
împreună cu o companie de transport aerian de linie. Tariful
acestei călătorii acoper ă:
– costul transportului;
– cazarea la hotel;
– serviciile de alimenta ție;
– diverse excursii;
– alte cheltuieli ale agen ției;
– agenția de voiaj care organizeaz ă I.T.-ul trebuie s ă
fie agreat ă de I.A.T.A. (Asocia ția Interna țională a
Transporturilor Aeriene); – călătoria poate fi dus-întors sau în circuit, în întregime
sau parțial pe calea aerului.
b. Part-charterul
– reprezintă decomercializarea par ț
ială a cursei regulate,
deci considerarea unei por țiuni din spa țiul aeronavei curs ă
charter și vânzarea acesteia în sistem charter;
– reglement ările stabilite de c ătre companiile na ționale în
acest sens se refer ă la restric țiile de rut ă și asigurarea unui
număr minim de pasageri.

7.3.3.2. Cursele charter (la cerere)
– au ap ărut în SUA drept curse aeriene interne
suplimentând oferte de spa țiu aerian în perioada de sezon
turistic;

129- se adreseaz ă unui grup organizat ai c ărui membrii
beneficiaz ă de un avantaj privind pre țul transportului aerian,
condiționat de apartenen ța la grupul respectiv și de scopul
turistic al c ălătoriei;
– diferen ța dintre tariful de linie și cel charter este
substanțială. De aceea, o curs ă regulată este eficient ă în
condițiile unui coeficient de umplere de 30%, pe când cursa
charter are nevoie de acoperirea a 80% din capacitatea de transport pentru a fi eficient ă.
Clasificarea curselor charter: Chartere de grup (cu sau f ără afinitate);
Chartere I.T.;
Chartere pentru uz propriu; Chartere specializate.
Chartere de grup – sunt de dou ă tipuri:
a. cu afinitate (affinity group charter) – se adreseaz ă
unor grupuri ai c ăror membrii sunt lega ți de interese comune,
au caracteristici comune. Aceast ă afinitate trebuie demonstrat ă
iar rezervarea trebuie s ă se facă cu o perioad ă mare de timp
înainte de efectuarea c ălătoriei pentru a se evita apari ția unor
grupuri ad-hoc care s ă beneficieze de reducerile substan țiale.
b. fără afinitate (nonaffinity group charter)- presupune
angajarea de c ătre agenț
ia de voiaj a unei p ărți din avion și
vânzarea c ătre grupuri organizate a unor aranjamente turistice
construite pe baza serviciilor turistice de transport. În aceste sens trebuie s ă fie un num ăr minim de persoane, existând și
posibilitatea asocierii într-un avion a mai multor agen ții de
voiaj cu condi ția ca toți pasagerii s ă ocupe minim 80% din
capacitatea unui avion. Acesta se nume ște charter partajat.
b1. TGC (travel group char ter)- presupune transportul
unui grup de minim 40 de persoane, în virtutea unui contract
charter, într-o c ălătorie dus-întors, cu un sejur minim de 7 zile;

130b2. ABC (advance booking charter)- cuprinde o c ălătorie
în circuit care trebuie angajat ă cu minim 45 de zile înainte de
efectuare dar care nu-l oblig ă pe consumator s ă achiziționeze și
servicii turistice)
Charterele I.T. (inclusive-tours) – constau într-o
călătorie dus-întors sau în circuit efectuat ă total sau par țial pe
calea aerului, contra unui tarif care include cazarea pe toat ă
perioada deplas ării. Pot fi asigurate și servicii suplimentare.
Aceste c ălătorii pot efectuate pe curse regulate
decomercializate (part-charter) sau cu avioane închiriate special
în acest scop. Ele au o durat ă prestabilit ă și o destina ție precisă.
Charterele pentru uz propriu – sunt admise în
momentul în care o persoan ă fizică sau juridic ă închiriaz ă un
avion pentru uz propriu, cu scopul de a transporta persoane sau
obiecte, cu condi ția ca pre țul transportului s ă fie suportat în
întregime de persoana respectiv ă.
Chartere specializate:
– curse charter pentru studen ți sau grupuri de studiu
(study group charter): avionul închiriat poate transporta orice
număr de grupuri cu condi ția ca num ărul minim de participan ți
să fie de 40, vârsta maxim ă a participan ților de 25 de ani, s ă
existe un minim de 4 s ăptămâni între data plec ării și cea a
întoarcerii. Tariful înclude serviciile de cazare, alimenta ție și
transport. Se comercializeaz ă la tarife foarte sc ăzute mai ales
datorită faptului c ă structurile de cazare folosite sunt de o
calitate modest ă;
– curse charter pentru evenimente speciale (special
events charter): avioanele pentru aceste curse sunt închiriate
pentru transportul unuia sau mai multor grupuri, cu scopul de a
participa la un eveniment deosebit, de natur ă socială, culturală,
sportivă, profesional ă etc. Aceste curse pot opera numai spre
țara în care are loc evenimentul special, iar durata sejurului este

131strâns legat ă de durata evenimentului;
– curse charter religioase (pilgrin charter): utilizeaz ă
capacitatea de transport aerian în perioadele mai pu țin
solicitate, de completare. Au ca destina ție zone specifice
turismului de pelerinaj.

7.3.4. Transporturile turistice maritime si navale

Transportul pe ap ă reprezint ă una din formele de deplasare
puțin solicitate, datorit ă condițiilor mai speciale de realizare,
vitezei pe care o realizeaz ă navele și necesitățile continu ării
călătoriei, de cele mai multe ori, cu alte tipuri de mijloace.
Transporturile navale se realizeaz ă în prezent mai mult sub
forma croazierelor, transformându-se de fapt dintr-o modalitate
de deplasare într-una de agrement.
Produse turistice oferite de companiile maritime:
• Traversari maritime cu preturi preferentiale;
• Voiaje forfetare care include transportul dus-intors si
servicii de seju r (cazare, masa) in fiecare escala;
• Cvasi-croaziere, care ofera transport, cazare (uneori) si
agrement la bordul navelor;
• Croaziere, produse turistice fo rfetare care ofera circuite
maritime si fluviale cu plecare si sosire in acelasi port
(circuit).
7.4. Îndrumar pentru autoverificare
Sinteza unit ății de învățare 7
Transporturile rutiere se realizeaz ă cu autocare, microbuze si autoturisme, primele dou ă fiind
specifice turismului organizat.
Principalele argumente în favoarea automobilului sunt:
 Controlul itinerariului si al opririlor pe parcurs;

132 Controlul orarului de plecare;
 Posibilitatea de a transporta bagaje si echipament în mod facil;
 Cost scăzut al călătoriei în cazul în care 3 sau mai
multe persoane merg împreun ă;
 Libertatea de a folosi automobilul chiar si dup ă atingerea destina ției.
Transporturile cu trenul au apărut pe continentul nord american6, de la Coasta Atlanticului la
Coasta Pacificului si au fost principalul stimulent al vacan țelor în secolul al XIX-lea si la începutul
secolului al XX-lea, în SUA, Canada si Europa.
Principalele motive care îi determin ă pe oameni s ă utilizeze trenul ca mijloc de transport sunt:
§ siguranța
§ posibilitatea de a vedea lucr uri interesante pe parcurs
§ posibilitatea de a te putea plimba în timpul c ălătoriei
§ sosirea la destina ție odihnit si relaxat
§ confortul personal. În conformitate cu nomenclatorul activit ăților propus de Uniunea European ă, sectorul
transporturilor aeriene cuprinde companiile care activeaz ă exclusiv sau în principal în transportul de
persoane și de mărfuri, pe calea aerului, pe curse de linie sau charter, precum și activitatea prestat ă cu
elicoptere, avioane taxi și avioane private.
Transportul pe ap ă reprezint ă una din formele de deplasare pu țin solicitate, datorit ă condițiilor mai
speciale de realizare, vitezei pe care o realizeaz ă navele și necesitățile continu ării călătoriei, de cele
mai multe ori, cu alte tipuri de mijloace.
Produse turistice oferite de companiile maritime:
• Traversari maritime cu preturi preferentiale;
• Voiaje forfetare care include transportul dus-i ntors si servicii de sejur (cazare, masa)
in fiecare escala;
• Cvasi-croaziere, care ofera tr ansport, cazare (uneori) si agrement la bordul navelor;
• Croaziere, produse turistice forfetare care ofer a circuite maritime si fluviale cu plecare
și sosire în acela și port (circuit).

Concepte și termeni de re ținut
 transport rutier;
 transport feroviar;
 transport naval;

6 Mill, R. C., Morrison, A. M., op. cit ., p. 153.

133 transport aerian;
 curse de linie;
 curse charter.
Întrebări de control și teme de dezbatere
1. Prezentați transportul rutier.
2. Prezentați transportul naval.
3. Prezentați transportul feroviar.
4. Prezentați transportul aerian.
5. Prezentați tipologia curselor charter.
6. Prezentați transportul naval.

Teste de evaluare/autoevaluare

1. În conformitate cu nomenclatorul activit ăților propus de Uniunea European ă,
sectorul transporturilor aeriene cuprinde:
a) companiile care activeaz ă exclusiv sau în principal în transportul de persoane și de mărfuri,
pe calea aerului, pe curse de linie sau charter;
b) activitatea prestat ă cu elicoptere, avioane taxi și avioane private;
c) a+b; d) nici un r ăspuns nu este valid.

2. Cursele de linie (regulate):
a) sunt operate de companiile aeriene pe rute fixe, puncte de decolare, aterizare și escalele
sunt programate pe baz ă de orare publice și pot fi cunoscute de pasageri cu mult timp înainte
de efectuarea zborului;
b) sunt utilizate de c ătre persoane care c ălătoresc în mod individual, neorganizat, care se
deplaseaz ă către o anumit ă destinație pe rutele stabilite de c ătre companiile aeriene; ace ști
călători plătesc tariful normal pe curs ă;
c) a+b;

134d) se adreseaz ă unui grup organizat ai c ărui membrii beneficiaz ă de un avantaj privind pre țul
transportului aerian, condi ționat de apartenen ța la grupul respectiv și de scopul turistic al
călătoriei

3. Inclusive-tours (I.T.):
a) reprezint ă decomercializarea par țială a cursei regulate, deci considerarea unei por țiuni din
spațiul aeronavei curs ă charter și vânzarea acesteia în sistem charter;
b) se adreseaz ă unui grup organizat ai c ărui membrii beneficiaz ă de un avantaj privind pre țul
transportului aerian, condi ționat de apartenen ța la grupul respectiv și de scopul turistic al
călătoriei;
c) este o c ălătorie turistic ă organizat ă de o agen ție de voiaj împreun ă cu o companie de
transport aerian de linie;
d) se adreseaz ă unor grupuri ai c ăror membrii sunt lega ți de interese comune, au caracteristici
comune. Aceast ă afinitate trebuie demonstrat ă iar rezervarea trebuie s ă se facă cu o perioad ă
mare de timp înainte de efectuarea c ălătoriei pentru a se evita apari ția unor grupuri ad-hoc
care să beneficieze de reducerile substan țiale.

4. Tariful unei c ălătorii I.T. (inclusive-tours) acoper ă:
a) costul transportului și cazarea la hotel;
b) serviciile de alimenta ție;
c) diverse excursii și alte cheltuieli ale agen ției;
d) a+b+c.
5. Part-charterul:
a) se adreseaz ă unui grup organizat ai c ărui membrii beneficiaz ă de un avantaj privind pre țul
transportului aerian, condi ționat de apartenen ța la grupul respectiv și de scopul turistic al
călătoriei;
b) reprezint ă decomercializarea par țială a cursei regulate, deci considerarea unei por țiuni din
spațiul aeronavei curs ă charter și vânzarea acesteia în sistem charter;
c) este o c ălătorie turistic ă organizat ă de o agen ție de voiaj împreun ă cu o companie de
transport aerian de linie;
d) se adreseaz ă unor grupuri ai c ăror membrii sunt lega ți de interese comune, au caracteristici
comune. Aceast ă afinitate trebuie demonstrat ă iar rezervarea trebuie s ă se facă cu o perioad ă
mare de timp înainte de efectuarea c ălătoriei pentru a se evita apari
ția unor grupuri ad-hoc
care să beneficieze de reducerile substan țiale.

6. Cursele charter :
a) sunt călătorii turistice organizate de o agen ții de voiaj împreun ă cu companii de transport
aerian de linie;
b) sunt operate de companiile aeriene pe rute fixe, puncte de decolare, aterizare și escalele
sunt programate pe baz ă de orare publice și pot fi cunoscute de pasageri cu mult timp înainte
de efectuarea zborului;
c) sunt utilizate de c ătre persoane care c ălătoresc în mod individual, neorganizat, care se
deplaseaz ă către o anumit ă destinație pe rutele stabilite de c ătre companiile aeriene;
d) se adreseaz ă unui grup organizat ai c ărui membrii beneficiaz ă de un avantaj privind pre țul
transportului aerian, condi ționat de apartenen ța la grupul respectiv și de scopul turistic al
călătoriei;

1357. Charterul de grup cu afinitate:
a) se adreseaz ă unor grupuri ai c ăror membrii sunt lega ți de interese comune, au caracteristici
comune. Aceast ă afinitate trebuie demonstrat ă iar rezervarea trebuie s ă se facă cu o perioad ă
mare de timp înainte de efectuarea c ălătoriei pentru a se evita apari ția unor grupuri ad-hoc
care să beneficieze de reducerile substan țiale;
b) presupune angajarea de c ătre agenția de voiaj a unei p ărți din avion și vânzarea c ătre
grupuri organizate a unor aranjamente turistice construite pe baza serviciilor turistice de
transport. În aceste sens trebuie s ă fie un num ăr minim de persoane, existând și posibilitatea
asocierii într-un avion a mai multor agen ții de voiaj cu condi ția ca toți pasagerii s ă ocupe
minim 80% din capacitatea unui avion; c) presupune transportul unui grup de minim 40 de persoane, în virtutea unui contract charter,
într-o călătorie dus-întors, cu un sejur minim de 7 zile;
d) cuprinde o c ălătorie în circuit care trebuie angajat ă cu minim 45 de zile înainte de efectuare
dar care nu-l oblig ă pe consumator s ă achiziționeze și servicii turistice).
8. Charterul de grup fără afinitate:
a) se adreseaz ă unor grupuri ai c ăror membrii sunt lega ți de interese comune, au caracteristici
comune. Aceast ă afinitate trebuie demonstrat ă iar rezervarea trebuie s ă se facă cu o perioad ă
mare de timp înainte de efectuarea c ălătoriei pentru a se evita apari ția unor grupuri ad-hoc
care să beneficieze de reducerile substan țiale;
b) presupune angajarea de c ătre agenția de voiaj a unei p ărți din avion și vânzarea c ătre
grupuri organizate a unor aranjamente turistice construite pe baza serviciilor turistice de
transport. În aceste sens trebuie s ă fie un num ăr minim de persoane, existând și posibilitatea
asocierii într-un avion a mai multor agen ții de voiaj cu condi ția ca toți pasagerii s ă ocupe
minim 80% din capacitatea unui avion;
c) a+b;
d) nici un raspuns nu este valid.

Bibliografie obligatorie

1. Minciu Rodica , Economia turismului (editia a III-a, rev ăzuta si adaugita), Ed. Uranus,
București, 2004.
2. Minciu Rodica, Popescu Delia, P ădurean Mihaela, Hornoiu Remus, Economia turismului –
aplicații și studii de caz , Ed. Uranus, Bucure ști, 2007.
3. Neacșu Nicolae, Baron Petre, Snak Oscar, Economia turismului , Ed. Expert, Bucure ști,
2005.
4. Neacșu Nicolae, B ăltărețu Andreea, Economia Turismului, lucr ări practice, statistici,
reglement ări, Ed. Uranus, Bucure ști, 2005.
5. Nenciu Daniela Simona, Strategii de marketing pentru dezvoltarea turismului românesc ,
Ed. EX PONTO, Constan ța, 2009.
6. Nistoreanu Puiu, Economia Turismului , Ed.ASE, Bucure ști, 2005.

136

Unitatea de înv ățare 8
PARTICULARIT ĂȚILE SISTEMULUI DE INDICATORI
UTILIZA ȚI ÎN TURISM
Cuprins
8.1. Introducere
8.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
8.3. Conținutul unit ății de învățare
8.3.1. Indicatori macroeconomici ai turismului
8.3.1.1. Capacitatea de cazare turistic ă
8.3.1.2. Circula ția turistic ă
8.3.2.Indicatori statistici microeconomici în turism
8.3.2.1. Indicatorii cererii turistice 8.3.2.2. Indicatorii ofertei turistice
8.3.2.3. Indicatorii rela ției cerere – ofert ă în turism
8.3.2.4. Indicatorii calit ății activității turistice
8.4. Îndrumar pentru autoverificare
8.1. Introducere

Evoluția turismului este influen țată de o serie de factori,
dintre care, determinan ți sunt cei care influen țează cele dou ă
laturi corelative ale pie ței :
– factori ai cererii turistice – venituri, timp liber, dinamica
populației ;
– factori ai ofertei turistice – diversitatea și calitatea
serviciilor, costul presta țiilor, nivelul de preg ătire a for ței de
muncă.
Turismul este analizat și urmărit în evolu ția sa printr-un
sistem de indicatori specifici , bazat pe o metodologie de calcul
uniformizata pe plan mondial.
Indicatorii turismului furnizeaz ă și cuantific ă informațiile
necesare ac țiunilor de politic ă turistică, permițând și măsurarea

137efectelor acestor ac țiuni.
Pentru a calcula indicatorii turismului sunt necesare
următoarele surse de informa ții7:
– registrele și statisticile intr ărilor turistice la frontier ă ;
– registrele și statisticile capacit ăților de cazare ;
– registrele ofertei turistice pe categorii de întreprinderi ;
– rezultatele anchetelor efectuate asupra turi știlor străini și
naționali la locul destina ției turistice ;
– rezultatele anchetelor privind cheltuielile turistice ale
fiecărei categorii de consumatori ;
– recensământul popula ției ;
– balanța de plăți în structur ă ;
– balanța legăturilor dintre ramuri.

8.2. Obiectivele și competen țele
unității de învățare
Obiectivele unit ății de învățare:
– identificarea grupelor de indicatori aplica ți în turism;
– prezentarea indicatorilor cererii turistice;
– prezentarea indicatorilor ofertei turistice;
– rezolvarea unor aplica ții care vizeaz ă calcului unor indicatori;
– prezentarea indicatorilor densit ății turistice;
– utilizarea corect ă a formulelor de calcul a indicatorilor în
rezolvarea unor aplica ții;.

Competen țele unității de învățare:
– studenții vor putea s ă identifice grupele de indicatori economici
aplicați în turism;
– studenții vor cunoa ște indicatorii specifici fiec ărei grupe;
– studenții vor rezolva aplica ții ce presupun calculul unor
indicatori specifici circula ției turistice;
– studenții vor putea preciza particularit ățile fiecărei grupe de

7 PETCU N., Statistica în turism-teorie și aplicatii , Editura Albastra, Cluj Napoca 2000.

138indicatori.
Timpul alocat unit ății: 4 ore
8.3. Conținutul unit ății de învățare

Măsurarea fenomenului turistic si surprinderea diferitelor
sale particularit ăți si tendin țe necesit ă utilizarea unui sistem
complex de indicatori, care cuprinde:
– indicatorii cererii turisti ce globale, externe, interne;
– indicatorii ofertei turistice: hoteluri, alte unit ăți de
cazare, agen ții de voiaj si alte întreprinderi din sectorul turistic;
– indicatorii rela ției cerere-ofert ă;
– indicatorii efectelor economice; – indicatorii densit ății turistice: la nivelul teritoriului si
populației;
– indicatorii poten țialului turistic al pie țelor;
– indicatorii ocup ării forței de munc ă
8.
Indicatorii turismului trebuie defini ți pe baza no țiunilor
oficiale cuprinse în documenta ția tehnic ă a O.M.T., unitatea
statistică de observare fiind turistul (persoana ce sejurneaz ă
minimum 24 de ore, minim o noapte și pentru orice alt motiv
decât cel de a exercita o activitate remunerat ă).
Sistemul de indicatori trebuie sa furnizeze prompt
informații cu privire la :
– cererea turistic ă – prin m ăsurarea circula ției turistice
interne ș internaționale în cadrul teritoriului na țional ;
– oferta turistic ă sau poten țialul economic din punct de
vedere al bazei materiale și al personalului;

8 Cristureanu, Cristiana, Economia si politica turismului interna țional , Editura ABEONA, Bucure sti, 1992,
p. 31.

139- rezultatele valorice ale activit ății turistice , prin cheltuieli,
încasări și eficiența economic ă ;
– calitatea activit ății turistice .
După forma de exprimare, ace ști indicatori se pot exprima
în: unități naturale, natural-conven ționale și valorice (lei, euro,
dolar).
Toți indicatorii ce caracterizeaz ă activitatea de turism se pot
determina sub form ă de: indicatori absolu ți (globali), medii, de
intensitate, de structur ă, de dinamic ă.
Pentru a avea aplicabilitate și eficien ță, sistemul de
indicatori ai turismului trebuie s ă aibă la bază principiile generale
care stau la baza oric ărui system de indicatori statistici, respectiv:
– unicitatea concep ției cu privire la con ținutul, metodologia
de calcul și mijloacele de agregare ale acestora;
– asigurarea comparabilit ății ;
– extinderea și lărgirea sistemului cu noi indicatori.
Datorită acestui fapt ei pot fi grupa ți în două mari categorii :
– indicatori macroeconomici ;
– indicatori microeconomici.

8.3.1. Indicatori macroeconomici ai turismului

Sursa datelor o constituie cercet ările statistice pentru
urmărirea rezultatelor din activitatea de turism, organizate de
Comisia Na țională pentru Statistic ă :
– rapoartele primite de la agen ții economici, organiza ții
obștești etc. care au în proprietate sau administreaz ă unități de
cazare turistic ă pentru activitatea de turism intern;
– surse administrative : Ministerul Dezvolt ării Regionale și
Turismului (sosirile și plecările în /din țară înregistrate la
punctele de frontier ă).

8.3.1.1. Capacitatea de cazare turistic ă

140Unitatea de cazare turistic ă furnizeaz ă turiștilor în mod
permanent sau ocazional presta ția de cazare. În unit ățile de cazare
turistică sunt cuprinse unit ățile existente la sfâr șitul anului
respectiv, exclusiv cele care și-au întrerupt activitatea pentru o
perioadă de timp.
Se face distinc ție între:
– capacitatea de cazare existent ă – care reprezint ă
numărul de locuri de cazare de folosin ță turistică înscrise în
ultimul act de recep ție, omologare, clasificare a unit ății de cazare.
– capacitatea de cazare în func țiune (disponibil ă)- care
reprezintă numărul de locuri de cazare de care pot beneficia
turiștii, ținând cont de num ărul de zile cât sunt deschise unit ățile
într-o anumit ă perioadă.
Indicatorii folosi ți pentru m ăsurarea capacit ății de
cazare se prezint ă sub form ă de: mărimi absolute (num ăr de
unități, număr de camere, capacitate de cazare în func țiune locuri-
zile, capacitate existent ă, permanent ă și sezonier ă),structurate pe
tipuri de unit ăți, categorii de confort, form ă de proprietate precum
și în dinamic ă.
Tipurile de unit ăți sunt structurate în hoteluri și moteluri,
hanuri turistice, cabane turistice, campinguri, vile turistice, tabere
de elevi și preșcolari, unit ăți școlare, locuin țe contractate cu
cetățeni, pensiuni.

8.3.1.2. Circula ția turistic ă

Există o serie de dificult ăți în măsurarea circula ției
turistice, iar metodele de m ăsurare sunt imperf ecte. În general,
instrumentele statistice utilizate în m ăsurarea circula ției turistice
sunt recens ământul si sondajele. Asa cum afirma cunoscutul
specialist Robert Lanquar, „tradi țional, înregistrarea la frontier ă,
înregistrarea clien ților si a înnopt ărilor în unit ățile de cazare,
înregistrarea tranzac țiilor în moned ă străină si a maximului si

141minimului de utilizare a echipamentelor turistice, si a multor alte
aspecte ale activit ății turistice dau o anumit ă măsură a variabilelor
corespunz ătoare. Ob ținem astfel informa ții cantitative atât pentru
turismul interna țional cât si pentru cel na țional.
Aspectele calitative, precum pr ofilul socio-profesional si
personal al turistului, motiva țiile sale, modul de luare a deciziei
de călătorie, structura cheltuielilor turistice, nivelul de satisfac ție,
comportamentul anterior si ulterior, bugetul turistului etc. trebuie să facă obiectul unor anchete particulare”
9.
Schematic, principalele metode de înregistrare a
numărului turistilor sunt:
a) metoda înregistr ării în spa țiile de cazare
Persoanele care solicit ă cazare într-una dintre unit ățile turistice
sunt înregistrate, datele con ținând: numele si prenumele, anul
nasterii, cet ățenia, domiciliul stabil, actul de identitate si ziua
sosirii. Metoda permite evaluarea num ărului de înnopt ări, adică a
numărului de nop ți petrecute în cadrul unit ății de cazare.
Dezavantajele metodei privesc în primul rând faptul c ă
turistii în circuit sunt înregistra ți de fiecare dat ă când îsi schimb ă
hotelul, ceea ce conduce la înregistr ări multiple; în al doilea rând,
în anumite unit ăți mai mici sau de importan ță mai redus ă, cum ar
fi sate de vacan ță, campinguri, popasuri turistice, înregistr ările pot
lipsi; în al treilea rând, persoanele care sunt cazate la rude sau
prieteni, deci nu într-un spa țiu de cazare omologat, scap ă
înregistrării.
b) metoda de înregistrare a turistilor la frontier ă
Aceasta presupune înregistrare a tuturor persoanelor care
trec frontiera, indiferent de mijloc ul de transport folosit. Metoda
este potrivit ă numai pentru evaluarea turistilor str ăini.
Ca dezavantaje putem men ționa că sunt înregistrate si
persoanele care practic ă micul trafic de frontier ă si care în

9 Lanquar, R., op. cit. , pp. 58-59.

142realitate sunt vizitatori de mai pu țin de o zi.
În țările în care circula ția persoanelor este liber ă, cum e
spațiul Uniunii Europene, nu mai exist ă formalități vamale, deci
nu se mai fac nici un fel de înregistr ări.
c) metoda anchetelor si sondajelor în rândul turistilor
Este folosit ă pentru cercetarea pe baza unor esantioane a
aspectelor legate de preferin țele turistilor, calitatea serviciilor,
cuprinzând date de identificare a turistilor.
d) metoda bugetelor de familie
Este o metod ă care ofer ă informa ții cu privire la
cheltuielile pentru turism, ponderea acestora în consumul si
veniturile totale, periodicitatea c ălătoriilor, frecven ța lor,
destinațiile etc.
În România, Institutul Na țional de Statistic ă si Studii
Economice împreun ă cu Ministerul Turismului (la acea dat ă) au
elaborat Metodologia de urm ărire statistic ă a activit ății de
turism . Potrivit acestei metodologii, circula ția turistic ă se
cuantifică prin punctele de frontier ă, prin unit ățile de cazare, prin
agențiile de turism, si prin metoda bugetelor de familie.
Se culeg informa ții cu privire la:
– traficul de turisti si excursionisti interni si interna ționali,
pe țări de provenien ță/destinație, în func ție de scopul c ălătoriei si
în funcție de mijlocul de transport folosit;
– numărul persoanelor cazate;
– numărul înnopt ărilor, pe țări de provenien ță etc.
Raportările agen țiilor de turism cuprind informa ții cu
privire la num ărul turistilor circula ția turistic ă, consumul turistic,
zonele de destina ție pentru turismul intern si interna țional
organizat si date privind venitu rile încasate. Prin bugetele de
familie se ob țin date legate de modul de participare a popula ției la
turismul individual sau organizat.
Documentele pe baza c ărora se realizeaz ă observațiile
statistice sunt:

143- declara ția călătorului la punctul de frontier ă sau
documentele vamale legate de trecerea frontierei;
– registrul de eviden ță a persoanelor cazate;
– biletul de odihn ă si tratament;
– borderoul de înscriere la excursii;
-chestionarele completate de familiile participante la
anchetele cu privire la ac țiuni turistice.
Măsurarea statistic ă a circula ției turistice are drept scop
determinarea dimensiunilor acesteia și oferirea de informa ții utile
pentru dezvoltarea în perspectiv ă a industriei serviciilor10.
Indicatorii statistici care m ăsoară și caracterizeaz ă
fluxurile turistice sunt: num ărul total de turi ști, numărul total de
zile-turist, num ărul mediu zilnic de turi ști, durata medie a
sejurului, densitatea circula ției turistice, preferin ța relativă a
turiștilor.
Principalii indicatori ai circula ției turistice:
Numărul total de turi ști (Σt) – este un indicator absolut
care reprezint ă numărul persoanelor (romani și străini) care
călătoresc în afara localit ăților în care î și au domiciliul stabil,
pentru o perioad ă mai mică de 12 luni și stau cel pu țin o noapte
într-o unitate de cazare turistic ă în zone vizitate din țară; motivul
principal al c ălătoriei este altul decât acela de a desf ășura o
activitate remunerat ă în locurile vizitate.
Înnoptarea – reprezint ă fiecare noapte pentru care o
persoană este înregistrat ă într-o unitate turistic ă, astfel încât se pot
obține următoarele situa ții pe baza acestor indicatori:
– turiști cazați în unitățile turistice;
– înnoptări în unitățile de cazare turistic ă;
– turiști cazați pe tipuri de unit ăți turistice și grade de
confort;
– indicii de utilizare ai capacit ății de cazare în func țiune,

10 Baron T., Korka M, Pecican E., Stanescu M., Statistica pentru comer ț și turism , Editura Didactic ă și
Pedagogic ă, Bucuresti 1981.

144pe tipuri de unit ăți și grade de confort; indicele de utilizare a
capacității în funcțiune exprim ă relația între capacitatea de cazare
disponibil ă (locuri oferite) și utilizarea efectiv ă a acesteia de c ătre
turiști într-o perioad ă determinat ă; se obține prin raportarea
numărului total de înnopt ări realizate, la capacitatea de cazare în
funcțiune.
Numărul total de zile-turist – (Σzt) – este tot un indicator
absolut care se ob ține ca produs între num ărul de turi ști (t) și
durata activit ății turistice exprimat ă în zile (z), perioada maxim ă
luată în calcul fiind de un an.
Numărul mediu de turi ști – (t ) exprim ă circulația
turistică medie într-o anumit ă perioadă:

în care Σz reprezint ă numărul de zile luat în calcul.

Durata medie a sejurului ( z ) oferă
informații complete
în legătură cu amploarea activit ății turistice:

Evoluția în timp a acestui indicator este foarte important ă
deoarece scoate în eviden ță atitudinea consumatorilor fa ță de
activitatea turistic ă, atitudine determinat ă de o serie de factori
cum ar fi : veniturile, politica de pre țuri, timpul liber.
Densitatea circula ției turistice (dt) este un indicator
statistic de intensitate care pune în leg ătură circulația turistic ă cu
populația autohton ă a țării receptoare (P):

145
Preferința relativă a turistilor , calculată astfel:

Sau

Acest indicator furnizeaz ă informa ții cu privire la
orientarea geografic ă a fluxurilor turistice, permite delimitarea
fluxurilor turistice si orientarea po liticii de dezvoltare a activit ății
turistice în conformitate cu cererea turistic ă.
Circulația turistic ă se poate caracteriza nu numai prin
indicatorii absolu ți, medii și de intensitate, ci și prin indicatorii de
structură, în alcătuirea cărora intervin cele dou ă componente ale
turismului – turism intern și turism interna țional, cât și zona sau
țara de origine a turi știlor.
Analiza poate fi completat ă cu următoarele situa ții:
– numărul de zile vacan ță petrecute în țară și/sau
străinătate, după: tipul de sejur (circuit, mare, munte, rural);
tipul de cazare; categorii socioprofesionale; categorii de vârst ă;
gradul de aglomerare a reziden ței principale;
– sejururi și zile petrecute în str ăinătate după țările de
destinație;
– analiza sejururilor petrecute în timpul sezonului cald/rece dup ă: tipul de sejur, modul de cazare, modul de
transport, lunile corespunz ătoare acestui sezon;
– compara ț
ii între zone turistice na ționale și SAU

146internaționale.
Aceste analize se pot realiza pe baz ă de eșantion,
extinderea rezultatelor efectuându-se în condi ții de probabilitate
dinainte stabilite.
8.3.2. Indicatori statistici microeconomici în turism

Sistemul de indicatori prezenta ți la nivel macroeconomic
se regăsesc și la nivel microeconomic, dar mult mai detalia ți,
permițând o analiz ă mult mai am ănunțită a modului de
desfășurare a activit ății turistice, precum și a factorilor care o
influențează. Acești indicatori
11 pot fi structura ți pe :
– indicatori ai cererii turistice; – indicatori ai ofertei turistice;
– indicatorii rela ției cerere – ofert ă;
– indicatorii cheltuielilor turistice;
– indicatorii încas ărilor din turism;
– indicatorii poten țialului turistic al pie țelor;
– indicatorii eficien ței economice a turismului;
– indicatorii calit ății activității turistice.

8.3.2.1. Indicatorii cererii turistice
Între cererea turistic ă și consumul turistic exist ă o anumit ă
similitudine:
– cererea turistic ă – ansamblul persoanelor care î și
manifestă dorința de a se deplasa în afara re ședinței proprii;
– consumul turistic – cheltuielile efectuate de cererea
turistică pentru achizi ționarea unor bunuri și servicii legate de
motivația turistic ă; se poate realiza înainte de deplasarea la locul
destinației, în timpul deplas ării, la locul de destina ție.
În calculul indicatorilor statistici specifici cererii

11 Biji E., Baron T., Tovissi L., Statistică teoretică și economic ă, Editura didactic ă și pedagogic ă București,
1991.

147turistice trebuie s ă se țină cont de o serie de particularit ăți ale
cererii turistice: caracterul dinamic, concentrarea în țările și
regiunile dezvoltate pe plan econo mic, diversitate, eterogenitate,
sezonalitate.
Cererea poate fi analizat ă ca:
– cererea pie ței turistice – reprezentând num ărul de
vizitatori corespunz ători sectorului geografic dat, în cursul unei
perioade precizate, în condi țiile determinate de mediu și
răspunzând unui program de marketing specific;
– cererea poten țială – corespunde limitei c ătre care tinde
cererea pie ței, dacă eforturile de marketing ale sectorului turistic
cresc la maximum. Astfel, condi ții economice mai bune cresc
potențialul pieței turistice;
– previziunea cererii turistice – indică, pentru o perioad ă
viitoare determinat ă, care va fi la nivelul cererii în func ție de
eforturile de marketing ale întreprinderilor.
Cererea turistic ă se naște dintr-o necesitate specific ă și
se transform ă într-un consum specific . Pentru ca cererea s ă se
transforme într-un act de consum, trebuie îndeplinite trei condi ții :
timp liber, venit disponibil, motiva ție. Printre determinan ții cererii
turistice amintim:
– Factorul demografic . Populația reprezint ă un rezervor
pentru cererea turistic ă, dar creșterea popula ției nu conduce la o
creștere în aceea și măsură a cererii turistice, aceasta depinzând de
gradul de dezvoltare economic ă a țării, precum și de structura pe
vârste a popula ției.
– Venitul . Baza material ă a oricărui act de consum, deci și
a particip ării la circula ția turistic ă. Nivelul ratei de consum
turistic depinde atât de venitul na țional cât și de venitul
individual, de și trebuie precizat c ă mai curând structura,
repartizarea și evoluția venitului na țional permit apari ția și
manifestarea cererii turistice, decât nivelul s ău. Venitul trebuie s ă
atingă un anumit prag peste care devine posibil ă satisfacerea nu

148numai a necesit ăților vitale, dar și a celor legate de ridicarea
nivelului de trai, ceea ce va duce la cre șterea ratei cererii turistice.
Nivelul acestui prag variaz ă în timp și spațiu, deoarece structura
consumului individual este strâns legat ă de gradul de dezvoltare
economic ă, de mentalitatea oamenilor, obiceiuri, tradi ții, grad de
cultură.
– Gradul de urbanizare . Orașele reprezint ă poli puternici
emițători de călători care doresc s ă evadeze din via ța trepidant ă
provocată de ritmul de munc ă, atmosfera poluat ă, viața în comun
în locuințele de capacitate mare etc. Cu cât gradul de urbanizare
crește cu atât cre ște proporția cererii turistice pe plan na țional.
– Determinan ții motivaționali . Pot fi grupa ți în : motivații
psihice (dorința de recreere, de a efectua diferite sporturi sau
motivații legate de îngrijirea s ănătății); motivații culturale;
motivații interpersonale (dorința de a cunoa ște alte persoane, de a
ieși dintr-o anumit ă rutină).
Prin indicatorii statistici putem analiza cererea turistic ă în
structura și dinamica ei. Ace știa pot fi grupa ți astfel:
– cererea total ă (Ct) – mărime absolut ă, constituit ă din
cererea intern ă (Ci) și cererea extern ă (Ce).
Mărimile de structur ă reflectă ponderile pe care le de țin
cele două tipuri de cereri în cererea total ă.
Evoluția în timp a celor trei tipuri de cereri poate fi eviden țiată
sub formă de indici12:

în care : Ct = cererea total ă

12 Cristureanu  C, Economia  și politica turismului  internațional , Editura Abeona București 1992.

149Ci = cererea intern ă
Ce = cererea extern ă
Din punct de vedere a provenien ței cererii se urmărește
să se pună în eviden ță țările care de țin cea mai mare pondere în
cererea turistic ă externă.

în care : Czonă = cererea unei anumite zone
Ci = cererea intern ă

Structura și dinamica cererii pe principalele mijloace
de cazare :

în care :
Ct = cererea total ă
Chotelier ă = cererea hotelier ă
Cvile = cererea pentru vile

150Ccabane = cererea pentru cabane
Din punct de vedere al mijloacelor de transport
cererea turistic ă poate fi structurat ă pe următoarele variante:
o cererea total ă pentru transportul cu avionul;
o cererea total ă pentru transportul cu autocarul;
o cererea total ă pentru transportul feroviar;
o cererea total ă pentru transportul cu autoturismul;
o cererea total ă pentru transportul maritim;
o cererea total ă pentru alte forme de treansport (
transport pe cablu etc.)
Sezonalitatea cererii poate fi urm ărită calculându-se:
o coeficientul lunar de trafic ca raport între num ărul de
turiști din luna cu trafic maxim și numărul de turi ști din luna
cu trafic minim ;
o coeficientul trimestrial ;
o ponderi ale cererii turistice pe luni, în total cerere .
Indicatori de fidelitate a cererii turistice calculata ca
raport între num ărul de turi ști care au venit sau au inten ția să
revină în viitor și cererea total ă.
Elasticitatea cererii măsurată cu coeficientul de
elasticitate:

în care: C – cererea turistic ă;
X – factori de influen ță – prețul, venitul, popula ția,
cheltuieli publicitare.
Coeficientul de elasticitate presupune analiza modific ării
cererii în func ț
ie de modificarea factorilor de influen ță, putând fi
utilizat și pentru analize în structura fenomenelor (împ ărțirea
consumatorilor în câteva grupe dup ă venituri).

151Previziunea cererii turistice – permite întreprinderilor
turistice s ă sesizeze noi oportunit ăți, să se organizeze în func ție de
schimbările defavorabile, s ă aibă o planificare de marketing mai
eficientă.
Metodele de previziune a cererii turistice pot fi clasificate
în trei categorii:
– metode calitative;
– metoda seriilor de timp; – metode cauzale.
Metodele calitative și indicatori cantitativi se referă la:
– Măsurarea inten ției de cump ărare. Presupune
efectuarea unui studiu de pia ță, luând în considerare un e șantion
de persoane care sunt chestionate în leg ătură cu intenția lor de a
efectua un voiaj turistic în urm ătoarele șase luni. Metoda prezint ă
dezavantajul c ă este costisitoare, iar între inten ția și
comportamentul viitor este o leg ătură slabă.
– Analiza istoric ă. În cazul unui lan ț hotelier,
determinarea cererii pentru primele luni, într-un hotel pus în funcțiune, se face comparând cererea hotelurilor similare, recent
deschise.
Analiza seriilor de timp
Presupune analiza statistic ă a evoluției în timp a innopt ărilor sau a
sosirilor trecute
13, determinând:
– tendința (T) sau componentele trendului, care rezult ă din
evoluția pe termen lung a seriei;
– ciclicitatea (C), care este con ținută în evolu ția
sinusoidal ă;
– caracterul sezonier (S), care corespunde evolu ției
regulate a seriei în cursul anului;
– eroarea (E), ca urmare a ac țiunii factorilor aleatori.

13 Biji E., Lilea E., Voineagu  V., Statistică teoretică, Editura Dimitrie Cantemir,  București 1993.

1528.3.2.2. Indicatorii ofertei turistice
Oferta turistic ă este constituit ă din poten țialul turistic
natural și antropic, baza tehnico-material ă, forța de munc ă.
Producția turistic ă reprezint ă ansamblul de servicii care
mobilizeaz ă forța de munc ă, echipamentele și bunurile materiale
care se materializeaz ă într-un consum efectiv.
Oferta turistic ă și producția turistic ă prezintă o serie de
particularit ăți:
– producția turistic ă este mai mic ă sau cel pu țin egală cu
cererea;
– oferta turistic ă poate exista independent de produc ție;
– oferta exist ă ferm, pe când produc ția turistic ă există atât
timp cât exist ă consumul turistic;
– oferta turistic ă este diversificat ă: pentru turism de
vacanță, cultural, îngrijirea s ănătății , turism de afaceri
– oferta turistic ă prezintă un grad mare de rigiditate,
caracterizat ă prin imobilitate, imposibilitatea de a fi stocat ă,
adaptabilitate sc ăzută la variațiile sezoniere.
Indicatorii bazei materiale din turism
Baza material ă turistică este constituit ă din totalitatea
mijloacelor de munc ă ce particip ă la deservirea clien ților. Poate fi
analizată prin indicatorii : capitalului fix, capacit ății de cazare,
transporturilor turistice, mijloacelor de agrement, alimenta ție
publică.
Caracterizarea statistic ă a fondurilor fixe poate fi f ăcută ca
mărime, structur ă și dinamic ă, stabilindu-se: volumul fizic,
indicatori exprima ți valoric prin evaluarea fondurilor fixe14.
Analiza în structur ă presupune gruparea fondurilor fixe pe
categorii:

14 Biji E., Baron T., Tovissi L., Statistică teoretică și economic ă, Editura Didactic ă și Pedagogic ă București,
1991.

153

Modificările în timp se urm ăresc cu indicii:

Pentru a caracteriza starea fizic ă a fondurilor fixe folosim
indicele st ării de utilitate (I su) sau indicatorul uzurii (Iuz).

în care:
Vr – valoarea r ămasă
Vic – valoarea de inventar complet ă
Vuz – valoarea uzurii.
Indicatorii capacit ăților de cazare:
– numărul total de unit ăți de cazare (locuri)
– oferta teoretic ă maximă în unități-zile
– oferta efectiv ă (reală) în unități-zile.
Din punct de vedere al mijloacelor de transport de ținute de
sectorul turistic, analiz a se poate referi la:
– parcul mijloacelor de transport;
– parcul autoturismelor destinate închirierii;
-încasări și cheltuieli din activitatea de transport
structurate pe turism intern interna țional.
Mijloacele de agrement pot fi analizate în structura lor,
precum și ca număr de locuri ce revin la 1000 locuitori.
Unitățile de alimenta ție public ă sunt analizate folosind
mărimile de structur ă, precum și mărimi de intensitate, locuri ce
sau

154revin la 1000 locuitori.
Indicatorii ocup ării forței de munc ă în turism
Acești indicatori permit evaluarea reparti ției locurilor de
muncă în sectorul turistic pe tipuri de întreprinderi, cunoa șterea
evoluției în timp a fiec ăruia, evaluarea greut ății specifice a
sectorului turistic în antrenarea de necesit ăți de munc ă în raport
cu forța de munc ă activă sau angajat ă în cadrul economiei
naționale15.
Indicatorii reparti ției, evolu ției și dinamicii
necesarului de for ță de munc ă în turism :

în care:
LMH0 – locuri de munc ă în hoteluri în momentul 0;
LMR0 – locuri de munc ă în restaurante în momentul 0;
LMX0 – locuri de munc ă în alte activit ăți turistice în momentul 0
LM0 – locuri de munc ă totale/ for ță de munc ă activă/ forță de
muncă angajată.
Indicele dinamicii necesarului de for ță de munc ă în
hoteluri în perioada 0-i.

Indicatorul importan ței turismului ca furnizor de
locuri de munc ă, pentru m ăsurarea contribu ției turismului la
ocuparea for ței de munc ă.

15 Snak O., Baron P., Neacșu N., Economia  turismului , Editura Expert 2003.

155
în care:
Pt0 – personal care lucreaz ă în turism;
LM0 – locuri de munc ă totale/ for ță de munc ă activă/ forță de
muncă angajată (Pti/ Pto ) x100 – indicele dinamicii for ței de
muncă care lucreaz ă în turism.

8.3.2.3. Indicatorii rela ției cerere – ofert ă în turism

Activitatea întreprinderilor tu ristice poate fi reflectat ă prin
această categorie de indicatori, deosebit de utili în practic ă,
deoarece reflect ă gradul de utilizare a fiec ărei întreprinderi
turistice, precum și legăturile dintre întreprinderi.
În calculul acestor indicatori se ia numai acea parte a cererii
turistice care s-a materializat prin consum, no țiunea de cerere se
referă la cererea propriu-zis ă și nu la cererea poten țială16:

– coeficientul de utilizare a capacit ăților de cazare :

în care: Ni – num ărul de înnopt ări;
L – numărul de locuri;
Z – numărul de zile ale ofertei hoteliere;
Nt – num ărul de turi ști;
D- durata medie a sejurului.
Indicele evolu ției înnopt ărilor , indicator ce poate fi

16 Minciu R, Baron P., Neac șu N., Economia turismului , Universitatea Independent ă Dimitrie Cantemir,
București 1993.

156calculat pe categorii de unit ăți turistice sau pe categorii de
clientelă turistică:

Unde:
Ni 1- nr. înnopt ărilor realizate de c ătre turiști în anul 1
Ni 0 – nr. înnopt ărilor realizate de c ătre turiști în anul 0

8.3.2.4. Indicatorii calit ății activității turistice
Acești indicatori pot fi considera ți ca un ansamblu de
componente specifice care, al ături de indicatorii prezenta ți
contribuie la caracterizarea complet ă a activității turistice.
Ei exprim ă laturile calitative ale ofertei, efectele sociale,
cultural-educative și politice ale industriei turistice
17.
Dificultățile care se întâlnesc în comensurarea laturilor
calitative ale turismului î și pun amprenta și asupra modului de
determinare a indicatorilor specifici.
Din aceast ă cauză, efectele laturilor calitative ale
activității turistice se evalueaz ă indirect.
Indicatorii calit ății ofertei pot fi evalua ți prin
creșterea/scăderea cererii ca urmare a îmbun ătățirii/înrăutățirii și
diversific ării/nediversific ării serviciilor turistice.
Pentru aceasta se iau în calcul: nivelul calit ății prestațiilor
și diversific ării serviciilor, gradul de confort și de dotare al
unităților turistice, indicatorii de competitivitate, indicatorii
păstrării echilibrului ecologic al mediului înconjur ător.
Din aceast ă categorie de indicatori fac parte:
– numărul de monumente istorice, muzee, case memoriale
ce revin la 1000 de locuitori și densitatea lor pe zone turistice;
– numărul de vizitatori ai acestor obiective culturale pe
sezoane;

17 Petcu N., Statistica  în turism‐teorie și aplicatii , Editura Albastra, Cluj Napoca 2000.

157- obiective turistice cu cel mai mare num ăr de vizitatori
într-un sezon.
Ca indicator al calit ății activității turistice poate fi utilizat
și numărul de turi ști care viziteaz ă zona:
– turiști care viziteaz ă zona pentru prima dat ă;
– turiști care repet ă vizita (de 2-3 ori, de 4-5 ori etc).
Ca o concluzie se poate spune ca to ți acești indicatori au
drept scop informarea factorului decident asupra st ării sistemului
la un moment dat, sau a evolu ției lui în timp și pe baza lor se pot
lua decizii privind atenuarea sezonalit ății prin:
– folosirea cât mai bun ă a bazei tehnico-materiale;
– utilizarea ra țională a forței de munc ă;
– modificarea fluxurilor turistice în favoarea celor
internaționale;
– obținerea unui volum mai mare de încas ări;
– beneficii și rentabilitate superioar ă pe baza acelora și
resurse materiale și umane;
– diversificarea gamei de servicii; – optimizarea structurii ofertei;
– reducerea cheltuielilor;
– creșterea productivit ății muncii.
8.4. Îndrumar pentru autoverificare
Sinteza unit ății de învățare 8
Turismul poate fi cuantificat și analizat pe trei fluxuri turistice majore respectiv circulatie
turistică internă, turism emi țător și turism receptor. Indicatorii ce caracterizeaz ă aceste evolu ții se
clasifică în șapte categorii: indicatorii cererii turistice, indicatorii ofertei turistice, indicatorii,
indicatorii rela ției cerere-ofert ă, indicatorii efectelor economice, indicatorii densit ății
turistice,indicatorii poten țialului turistic al pie țelor și indicatorii ocup ării forței de munc ă.

Aplicații rezolvate

1581.Să se determine elasticitatea cererii turistice în func ție de venit și să se interpreteze
rezultatul ob ținut, știind că în perioada T 0 – T 1 veniturile au crescut de 5 ori iar cererea a
crescut cu 500%; Rezolvare:
a) V
0 = 100;
V 1 = 100 x 5 ; V1 = 500;
C 0 = 100;
C 1 = 100 + 500; C1 = 600;
Ecv = [( C 1 – C 0) / C 0] : [( V 1 – V 0) / V 0 ] = [(600 – 100) / 100] : [( 500 –100 ) / 100];
Ecv = 5 / 4 ; Ecv = 1,25 ; Ecv se încadreaz ă în intervalul de evolu ție normal ă și la o cre ștere a venitului cu 1%,
cererea cre ște cu 1,25%.

2. În perioada T
0 – T 1, prețurile au crescut de 4 ori iar cererea a sc ăzut cu 200%. S ă se
determine elasticitatea cererii turistice în func ție de pre ț și să se interpreteze rezultatul
obținut.
Rezolvare:
P 0 = 100;
P 1 = 400;
C 0 = 100;
C 1 = 100 – 200; C 1 = 100 – 200 = -100;
Ecp = [(-100 – 100) / 100] : [(400 – 100) / 100] = -2/3;
Ecp = -0,6
Ecp nu se incadreaza in intervalul de evolutie normala si la o crestere a pretului cu 1%, cererea
scade cu 0,6%.

3. Pentru constructia unui hotel de 4* s-au investit 23.529.360 euro si s-au folosit 250
salariati. La intrarea in exploatare, in al treilea an de activitate s-au inregistrat 46.720 turisti .
Incasarile totale realizate au fost de 17.520.000 euro iar chelt totale de 14.751.840 euro.
Sa se det. principalii indicatori de eficienta economica a complexului hotelier.

Rezolvare:

159Incasarea medie / turist = 17.520.000 / 46.720 = 375 euro/turist
Chelt. medie /turist = 14.751.840 / 46.720 = 315,75 euro/turist
Venitul net( profitul) = 17.520.000 – 14.751.840 = 2.768.160 euro
Rata profitului = ( 2.768.160 / 17.520.000) x 100 = 15,8 %
Productivitatea muncii ( W ) = 17.520.000 euro / 250 salariati = 70.080 euro/lucrator
Dr (durata de recuperare a investitiei) = 23.529.360 euro / 2.768.160 euro/an = 8,5 ani.
4.Tara A are o populatie de 82.400.000 și o suprafa ță de 357.000 km
2. În anul n num ărul
turiștilor sosiți a fost de 20.137.000 iar num ărul turiștilor pleca ți a fost de 72.300.000. În anul
de referin ță, încasarea medie/turist a fost de 1.105 euro iar chelt. medie/turist a fost de 789
euro. Să se determine indicatorii economici ce cara cterizeaza turismul din tara A, la nivelul
anului n. Rezolvare:
Dt in rap. cu pop.= 20.137.000 : 82 400 000;
Dt in rap. cu pop.= 0,24 turisti/loc.;
Dt in rap. cu supr. = 20 137 000 : 357 000 ;
Dt in rap. cu supr = 56,40 turisti/km
2;
Încasări totale = 20 137 000 x 1.105 euro;
Încasări totale = 2 2 251 385 000 euro;
Cheltuieli totale = 72 300 000 x 789;
Cheltuieli totale = 57 044 700 000 euro.
5. Să se determine G (gradul de ocupare) în sta țiunea X, știind că:
– stațiunea dispune la 1 ianuarie de o capacitate de cazare de 2000 de locuri, din care
40% au func ționare sezonier ă (1 mai – 31 oct.);
– la 1 mai intr ă în funcțiune 3 bungalouri, cu câte 10 locuri fiecare (func ționare
sezonieră);
– la 1 august intr ă în funcțiune două vile cu 22, respectiv 33 de locuri;
– la 1 octombrie intr ă în repara ție un hotel cu 100 de locuri;
– la 1 noiembrie intr ă în repara ție o vilă cu 34 locuri.
Numărul sosirilor în sta țiune, în anul de referin ță a fost de 101.000 iar sejurul mediu a fost de
2,3 zile/turist.

160Rezolvare:
S = nr. înnopt./ nr.sosirilor;
2,3 = nr.înnopt. X 101.000 ; nr. înnopt. = 232.300 ;
40% din 2000 locuri = 800 locuri (au func ționare sezonier ă);
800 locuri x 180 zile = 144.000 (nr. total de zile de func ționare pentru cele 800 de locuri);
60% din 2000 = 1200 locuri (cu func ționare permanent ă) ;
1200 locuri x 360 zile = 432.000 (nr. total de zile de func ționare pentru cele 1200 de locuri) ;
bungalouri: 3 x 10 locuri = 30 locuri ( cu func ționare sezonier ă);
30 locuri x 180 zile = 5400 (nr. total de zile de func ționare pentru cele 30 de locuri) ;
2 vile : 22 locuri + 33 locuri = 55 locuri;
55 locuri x 150 zile = 8250 (nr. total de zile de func ționare pentru cele 55 de locuri);
Reparații:
– hotel: 100 locuri x 90 zile = 9000 (nr. total de zile de nefunc ționare pentru cele 100 de
locuri); – vilă: 24 locuri x 60 zile = 1440 (nr. total de zile de nefunc ționare pentru cele 100 de locuri);

G = (232.300 x 100) / [(144.000 + 432.000 + 5400 + 8250) – 9000 – 1440 = 40%
În anul de referin ță, gradul de ocupare al sta țiunii a fost de 40%.

6. Sa se determine sejurul mediu și densitatea turistic ă pentru o zon ă știind că:
– populația zonei este de 713.825 locuitori;
– turiști sosiți : 755.000;
– nr. înnopt ărilor: 4.338.000;
– suprafata zonei: 9570 km
2.
Rezolvare:
Sej.mediu = 4 338 000 : 755 000;
Sej.mediu = 5,75 zile/turist;
Dt
in rap. cu pop .= 755 000 : 713 825 ;
Dt in rap. cu pop .= 1,057 turisti/loc.;
Dt in rap. cu supr. = 755 000 : 9 570 ;
Dt in rap. cu supr = 78,89 turisti/km2

161Concepte și termeni de re ținut
 indicatori macroeconomici;
 indicatori microeconomici;
 indicatori ai cererii;
 indicatori ai ofertei;
 indicatori ai densit ății turistice;
 indicatori ai efectelor economice;
 indicatorii poten țialului turistic al pie țelor;
 indicatori ai fortei de munc ă.
Întrebări de control și teme de dezbatere
1. Prezentați indicatorii cererii turistice.
2. Prezentați indicatorii ofertei turistice.
3. Prezentați indicatorii relatiei cerere – ofert ă.
4. Prezentați indicatorii densit ății turistice.
5. Prezentați indicatorii efectelor economice.
6. Prezentați indicatorii poten țialului turistic al pie țelor.
7. Să se determine și interpreteze Pr a turi știlor francezi fa ță de România și a turiștilor
români fa ță de Franța, în anul n, pe baza datelor:
– turiști dinspre Fran ța spre România:93.008;
– populația Franței: 62.177.000 locuitori;
– turiști ce parăsesc Fran ța: 21.131.000;
– turiști dinspre România spre Fran ța: 31.556;
– populația României:21.673.328 locuitori;
– turiști ce părăsesc România: 6.972.043.
8. Sa se determine func ția turistic ă, sejurul mediu pentru turistii rezidenti si straini si
densitatea turistic ă pentru o zon ă știind că:
– populația zonei este de 713.825 locuitori;
– turiști sosiți : 755.000, din care 84.000 sunt str ăini;
– nr. locurilor de cazare: 116.935
– nr. înnopt ărilor: 4.338.000, din care 593.000, realizate de turi știi străini.
9. Să se calculeze indicatorii ce caracterizeaz ă turismul țării Z la nivelul anului n, în
următoarele situa ții:

162- populația țării:21.673.328 locuitori;
– turiști ce părăsesc țara: 6.972.043;
– turiști sosiți: 6.600.000;
– încasări totale din turism: 503 mil.euro;
– cheltuieli totale pentru turism: 538 mil.euro;
– suprafata tarii: 237.500 km2 .

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Indicatorii cererii turistice:
a) reflect ă evoluția în timp, spa țiu și structură a componentelor bazei tehnico-materiale.
b) reflectă legătura dintre cererea turistic ă, materializat ă în consum turistic și componentele
bazei tehnico-materiale; c) sunt utiliza ți pentru a caracteriza evolu ția și distribuția cererii în timp și spațiu (destina ții);
d) reflectă rentabilitatea direct ă și indirectă a activității turistice.
2. Indicatorii ofertei turistice:
a) reflect ă evoluția în timp, spa țiu și structură a componentelor bazei tehnico-materiale.
b) reflectă legătura dintre cererea turistic ă, materializat ă în consum turistic și componentele
bazei tehnico-materiale;
c) sunt utiliza ți pentru a caracteriza evolu ția și distribuția cererii în timp și spațiu (destina ții);
d) reflectă rentabilitatea direct ă și indirect
ă a activității turistice.
3. Indicatorii rela ției cerere – ofert ă:
a) reflect ă evoluția în timp, spa țiu și structură a componentelor bazei tehnico-materiale.
b) reflectă legătura dintre cererea turistic ă, materializat ă în consum turistic și componentele
bazei tehnico-materiale;
c) sunt utiliza ți pentru a caracteriza evolu ția și distribuția cererii în timp și spațiu (destina ții);
d) reflectă rentabilitatea direct ă și indirectă a activității turistice.
4. Indicatorii efectelor economice:
a) reflect ă evoluția în timp, spa țiu și structură a componentelor bazei tehnico-materiale.

163b) reflectă legătura dintre cererea turistic ă, materializat ă în consum turistic și componentele
bazei tehnico-materiale; c) sunt utiliza ți pentru a caracteriza evolu ția și distribuția cererii în timp și spațiu (destina ții);
d) reflectă rentabilitatea direct ă și indirectă a activității turistice.
5. Indicatorii densit ății turistice:
a) reflectă evoluția în timp, spa țiu și structură a componentelor bazei tehnico-materiale;
b) arată efectele practic ării turismului asupra destina ției turistice și populației gazdă;
c) sunt utiliza ți pentru a caracteriza evolu ția și distribuția cererii în timp și spațiu;
d) reflectă rentabilitatea direct ă și indirectă a activității turistice.
6. Indicatorii poten țialului turistic al pie țelor:
a) sunt utiliza ți pentru a caracteriza evolu ția și distribuția cererii în timp și spațiu;
b) reflectă rentabilitatea direct ă și indirectă a activității turistice;
c) reflectă preferința turiștilor reziden ți pentru vacan țe în țară sau străinătate;
d) arată efectele practic ării turismului asupra destina ției turistice și populației gazdă.

Bibliografie obligatorie
1. Emilia Gogu, Statistică în turism și comerț – teorie și studii de caz , Editura Oscar Print,
Bucuresti, 2009.
2. Minciu Rodica, Economia turismului (editia a III-a, rev ăzuta si adaugita ), Ed. Uranus,
București, 2004.
3. Minciu Rodica, Popescu Delia, P ădurean Mihaela, Hornoiu Remus, Economia turismului –
aplicații și studii de caz , Ed. Uranus, Bucure ști, 2007.
4. Neacșu Nicolae, Baron Petre, Snak Oscar, Economia turismului , Ed. Expert, Bucure ști,
2005.
5. Neacșu Nicolae, B ăltărețu Andreea, Economia Turismului, lucr ări practice, statistici,
reglement ări, Ed. Uranus, Bucure ști, 2005.
6. Nenciu Daniela Simona, Strategii de marketin g pentru dezvoltarea turismului românesc, Ed.
EX PONTO, Constan ța, 2009.

164

Unitatea de înv ățare 9
MARKETINGUL TURISTIC
Cuprins
9.1. Introducere
9.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
9.3. Conținutul unit ății de învățare
9.3.1.Func țiile marketingului turistic
9.3.2. Strategia de pia ță – nucleul strategiei de dezvoltare a firmei de turism
9.3.3.Politica de produs
9.3.4. Politica de pre ț
9.3.5. Politica de distribu ție
9.3.6. Politica promo țională
9.3.7. Politica de personal
9.4. Îndrumar pentru autoverificare

165
9.1. Introducere

În ultimile decenii, turismul a cunoscut o dezvoltare
semnificativ ă, determinat ă de o cre ștere și diversificare
continuă a ofertei și cererii turistice, în majoritatea zonelor
geografice . Acest lucru a dus la o cre ștere a importan ței
economice și sociale a turismului, la nivelul economiilor
naționale, cât și în cadrul rela țiilor economice interna ționale.
În condi țiile manifest ării accentuate a dinamismului
economico-social, specific epocii contemporane, „ turismul a
devenit un domeniu dinstinct de activitate, cu particularit ăți,
cerințe și exigențe proprii care, la rândul lor, impun un demers
adecvat în direc ția moderniz ării tuturor laturilor sale, inclusiv
promovarea unei concep ții noi, moderne în acivitatea de
conducere, în cadrul c ăreia încorporarea marketingului
constituie o necesitate ”18.
Potrivit autorilor Virgil Balaure, Iacob C ătoiu și Călin
Vegheș „marketingul turistic poate fi definit, în esen ța sa, ca
fiind un proces managerial prin care întreprinderile
(organiza țiile) din domeniul turismului identific ă dimensiunile
efective și potențiale ale cererii turistice, comunic ă cu purtătorii
cererii pentru a le cunoa ște, evalua nevoile de ordin turistic și
stimula dorin țele, motiva țiile și preferin țele acestora în vederea
conceperii și adaptării ofertei (produse și servicii) turistice în
scopul optimiz ării, satisfacerii cerin țelor și exigențelor lor,
concomitent cu maximizarea obiectivelor organiza ționale ”19.
Această definiție complex ă eviden țiază foarte clar
coordonatele și rolul marketingului turistic în activitatea
întreprinderilor de profil.

18 V. Balaure, I. Cătoiu, C. Vegheș, op. cit., p. 14. 
19 V. Balaure, I. C ătoiu, C. Veghe ș, op. cit. , p. 16.

166
9.2. Obiectivele și competen țele
unității de învățare

Obiectivele unit ății de învățare:
– identificarea particularit ăților aplicării marketingului în turism;
– prezentarea politicii de produs specifice firmelor din turism;
– prezentarea politicii de pre ț specifice firmelor din turism;
– prezentarea politicii de distribu ție specifice firmelor din turism;
– precizarea strategiilor specifice politicii de personal din cadrul
firmelor din turism.
Competen țele unității de învățare:
– studen ții vor putea s ă prezinte particularit ățile aplicării
marketingului în domeniul turismului;
– studenții vor cunoa ște strategiile de pia ță;
– studenții vor preciza câteva particularit ăți ale mix-ului de
marketing turistic;
– studenții vor putea preciza particularit ățile politicii de personal
specifice firmelor din turism.

Timpul alocat unit ății: 2 ore
9. 3. Conținutul unit ății de învățare

Serviciile turistice se diferen țiază de celelalte servicii
printr-o serie de tr ăsături pe care marketerii trebuie s ă le aibe în
vedere, și anume20:
– preponderen ța factorului emo țional în raport cu

20 A. F. Stăncioiu, op. cit. , p. 23.

167cel rațional în decizia de cumpărare a produsului turistic.
Serviciile și produsele turistice sunt oferite consumatorului în
mod direct. Op țiunea de cump ărare a unui serviciu sau produs
turistic se realizeaz ă, la nivelul gândirii consumatorului, în func ție
de experien ța pe care o are, dorin țele și aspirațiile lui etc. Dup ă ce
va studia cu aten ție ofertele întreprinderilor de turism,
consumatorul o va alege pe cea care, în momentul respectiv, îi
oferă satisfacții maxime.
– complexitatea serviciilor turistice . De cele mai
multe ori serviciile turistice se ofer ă consumatorului sub form ă
de pachete în care sunt incluse servicii de informare, transport,
cazare, alimenta ție, agrement, tratament etc. sau alte combina ții
ale lor. În afara acestor servicii turistice de baz ă se pot consuma și
servicii complementare, utilizarea unor dintre ele fiind necesar ă.
Volumul și tipologia serviciilor pe care le pot cere consumatorii
în timpul unui sejur, nu se pot estima, firmele de turism trebuind
să aibă posibilitatea satisfacerii, în orice moment, a oric ărei
dorințe a consumatorului.
– dependen ța serviciilor turistice de serviciile oferite de
întreprinderile prestatoare de servicii complementare . Serviciile
și produsele turistice sunt of erite consumatorilor de c ătre
întreprinderile de turism, dar sunt prestate de c ătre firme
complementare. Astfel, într-un pachet de sejur oferit, transportul
poate fi asigurat de una sau mai multe firme de profil cu care
întreprinderea de turism are contract, cazarea poate fi asigurat ă în
diverse structuri de primire turistic ă, masa poate fi servit ă într-
unul sau mai multe restaurante etc.
Marketerii întreprinderilor de turism trebuie s ă urmărească
foarte atent calitatea serviciilor oferite de personalul salariat al
întrepriderii de turism, cât și calitatea serviciilor și produselor
furnizate de întreprinderile complementare.
– influența canalelor de distribu ție utilizate.
Consumatorii de servicii și produse turistice intr ă în

168posesia lor prin intermediari care au un rol deosebit atât în
distribuție, cât și în decizia de cump ărare a acestora. Cu toate c ă
într-un pachet turistic serviciile sunt prestat de către firme
specializate, consumatorii primesc sfaturi cu privire la calitatea și
diversitatea serviciilor de la intermediari care, uneori, sunt
considera ți experți de către consumatori.
– sezonalitatea serviciilor turistice. În func ție de
destinația turistic ă aleasă de către consumatori, cererea pentru
serviciile turistice se caracterizeaz ă printr-un pronun țat caracter
sezonier. Acest fapt determin ă o utilizare, în mod diferit, a
elementelor mixului de marketing. Astfel, în timp ce promovarea
se realizeaz ă în extrasezon, pre țul și distribuția ating cote maxime
în sezon. De obicei, în perioadele de extrasezon se execut ă lucrări
de repara ții și întreținere și se proiecteaz ă produse turistice
viitoare.
9.3.1. Funcțiile marketingului turistic

Aceste caracteristici care diferen țiază serviciile turistice de
celelalte servicii impun g ăsirea și aplicarea unor tehnici specifice
de marketing. În literatura de specialitate se recomand ă
utilizarea unor elemente suplim entare în mixul de marketing ,
respectiv interacțiunea dintre personalul prestator și
consumatorul de servicii turistice21, „publicitatea realizat ă prin
comunicarea direct ă între consumatori și intensitatea leg ăturilor
între întreprinderile de turism și întreprinderile complementare”22.
Astfel, pentru a- și dovedi eficien ța, activitatea de marketing a
firmei de turism va fi orientat ă conform urm ătoarelor funcții23:
a) Investigarea pie ței, a necesit ăților de consum
turistic . Obiectivul acestei func ții îl reprezint ă obținerea de
informații referitoare la pie țele turistice existente, cât și la cele

21 V. Olteanu, Marketingul… , passim.
22 A. F. Stăncioiu, Strategii de marketing in turism, Ed.Economica, Bucuresti, 2000, p. 24.
23 V. Balaure, I. C ătoiu, C. Veghe ș, Marketing turistic, Ed. Uranus, Bucuresti, 2005, p. 17.

169potențiale, la complexul necesit ăților de consum turistic, la
motivația acestora, la comportamentul consumatorilor de servicii
și produse turistice. Întreprinderea de turism se confrunt ă în
permanen ță cu comportamente de cump ărare și de consum din ce
în ce mai diverse și uneori greu de anticipat. Din aceast ă cauză,
cunoașterea turistului, în calitate de subiect și obiect al cererii și
ofertei turistice este primordial ă. Consumatorul de produse și
servicii turistice se orienteaz ă în cumpărarea acestora, în func ție
de o multitudine de factori complec și precum: nevoi, motiva ții,
aspirații, valori culturale și spirituale, obiceiuri, venituri etc.
Foarte important ă este, de asemenea, și investigarea celorlalte
componente ale mediului ale c ăror influen țe se regăsesc în actele
de cumpărare și de consum ale turi știlor.
b) Conectarea dinamic ă a întreprinderii de
turism la mediul economico-social .
Prin intermediul acestei func ții se urm ărește mobilizarea
superioară a tuturor resurselor de care dispune întreprinderea de
turism, în scopul adapt ării la exigen țele pieței. De asemenea, se
are în vedere promovarea „spiritului creator în întreaga activitate
desfășurată de întreprinderile de tu rism, pentru a se asigura
înnoirea permanent ă a ofertei de produse și servicii turistice,
perfecționarea formelor de comerc ializare, diverisificarea
acțiunilor promo ționale etc”24.
Această funcție impune raportarea permanent ă a
întreprinderii de turism la fizionomia cerin țele și exigențele pieței
turistice. Întreprinderea de turism trebuie s ă se adapteze continuu
la evoluțiile, uneori previzibile, alteori greu de identificat, acestui
mediu complex.
c) Satisfacerea în condi ții superioare a nevoilor
de consum turistic este o func ție prin care se vizeaz ă producerea
și ofertarea numai a acelor produse și servicii care sunt necesare

24 Ibidem .

170pentru satisfacerea cererii turistice, comercializarea acestora în
condiții optime, informarea consumatorilor asupra modalit ăților
prin care pot beneficia de oferta turistic ă și orientarea cererii
turistice în raport de interesele generale ale firmei. Aceast ă
funcție presupune exercitarea unor ac țiuni care urm ăresc
asigurarea unui echilibru între oferta de produse și servicii a
întreprinderii de turism și nevoile c ărora le sunt adresate. Aceast ă
funcție eviden țiază, într-o mare m ăsură, nivelul de performan ță
socială a fiecărei întreprinderi de turism.
d) Maximizarea profitului. Realizarea acestei func ții
implică, în primul rând, o alocare riguroas ă a resurselor
întreprinderii, apoi o optimizare a structurii ofertei turistice în
strânsă concordan ță cu obiectivele economice și sociale ale
întreprinderii și în final, optimizarea desf ășurării proceselor
economice. „ În viziunea marketingului, ob ținerea unui profit
maxim, ca ra țiune a existen ței oricărei întreprinderi,
echivaleaz ă cu un management modern, pe deplin racordat la
cerințele și exigențele pieței, ale consumatorilor . Contribu ția
marketingului la înf ăptuirea unui astfel de management se
concretizeaz ă în furnizarea informa țiilor de pia ță necesare
procesului adopt ării deciziilor economice, în elaborarea și
fundamentarea criteriilor de evaluare a activit ăților desfășurate, în
stabilirea nivelurilor de performan ță economic ă și socială etc”25.
Aplicând func țiile marketingului turistic și utilizând
metode și tehnici specifice acestuia, întreprinderile din
domeniul turismului pot s ă evalueze, în condi ții superioare,
cerințele și exigențele pieței turistice interne și internaționale, să
se adapteze la aceste schimb ări pentru a utiliza, în condi ții de
maximă eficiență, propriile resurse, în vederea satisfacerii celor
mai variate cerin țe.

25 V. Balaure, I. C ătoiu, C. Veghe ș, Marketing turistic, Ed. Uranus, Bucuresti, 2005, p. 19.

1719.3.2. Strategia de pia ță – nucleul strategiei
de dezvoltare a firmei de turism

Alegerea unei variante strategice bune ajut ă firma de
turism s ă-și concentreze eforturile c ătre componentele
fundamentale ale mediului ei extern: turiștii și firmele
concurente din turism.
În abordarea unei strategii de pia ță adecvate,
întreprinz ătorii din turism trebuie s ă realizeze o selec ție
corectă a segmentelor c ărora urmeaz ă să li se adreseze cu
produsele și serviciile turistice pe care le comercializeaz ă.
Firmele trebuie s ă-și concentreze eforturile de marketing, și
să elaboreze un program de marketing viabil pe baza c ăruia să
identifice care ar fi produsele și serviciile turistice cele mai
potrivite, canalele de distribu ție adecvate, cel mai potrivit pre ț
precum și modalitățile de promovare corespunz ătoare.

Variante ale strategiei de pia ță în funcție de stările cererii
Tabelul nr.1
Situația cererii Rolul
marketingului Denumirea
strategiei
1. Cerere negativ ă „Demistificarea”
cererii Conversiune
2. Absența cererii Crearea cererii Stimulare
3. Cerere latent ă Dezvoltarea cererii Dezvoltate
4. Cerere în declin „Revitalizarea”
cererii Remarketing
5. Cerere fluctuant ă Regularizarea cererii Sincromarketing
6. Cerere complet ă Men ținerea cererii Între ținere
7. Cerere excesiv ă Reducerea cererii Demarketing
8. Cerere
indezirabil ă „Distrugerea” cererii Antimarketing
Sursa : Ph. Kotler, The Major Tasks of Marketing Management , în
„Journal of Marketing”, vol.37, (October 1973), p. 42 – 49.

172
9.3.3. Politica de produs

Reflectând reac țiile întreprinderii de turism vis-a-vis de structura
ofertei de servicii și produse turistice, politica de produs se raporteaz ă
atât la cerin țele mediului socisl-economic cât și la realiz ările și
tendințele ce se manifest ă la ceilalți competitori de pe pia ță26. Politica
de produs are un caracter complex ce deriv ă din faptul c ă aceasta
exprimă atitudinea pe care o adopt ă firma de turism fa ță de serviciile și
produsele sale. Fiind o component ă de bază a mixului de marketing,
politica de produs specific ă firmelor din turismul românesc, presupune
un ansamblu de activit ăți ce pot fi grupate astfel27:
– cercetarea produsului turistic;
– activitatea de modelare a produselor turistice; – asigurarea produselui din punct de vedere legal;
– activitatea de inova ție;
– atitudinea fa ță de produsele vechi.
În vederea cre șterii competitivit ății produselor turistice pe pia ța
internă și interna țională, întreprinz ătorii din turism î și manifest ă
interesul în lansarea unor pachete turistice inedite și de calitatea
superioară. Principalele obiective strategice urm ărite de firmele din
turism vizeaz ă:
– îmbunătățirea produselor turistice, atât din punct de vedere al
componenetelor pachetului turistic cât și din punct de vedere al calit ății,
în stațiunile consacrate, care atrag anual un num ăr semnificativ de
turiști reziden ți și străini;
– crearea de produse turistice originale care s ă evidențieze
caracterul inedit al diferitelor zone și obiceiuri (de exemplu: în cadrul
unui sejur într-o zon ă agroturistic ă din România, pot fi incluse ore de
călărie, organizate sub supravegherea unui antrenor, în Maramure ș,
turiștii pot asista la activit ățile de crea ție ale me șterilor olari, sau pot
participa la diverse manifest ări cultural artistice etc.).
– cre
șterea calit ății serviciilor turistice prestate în structurile

26 C. Florescu (coord.), Marketing , Editura „Marketer”, Bucure ști, 1992, p. 292.
27 V. Balaure, I. C ătoiu, C. Veghe ș, op. cit. , p. 267.

173turistice de primire, de alimenta ție, de agrement;
– valorificarea superioar ă a componentei culturale a produselor
turistice române ști;
– crearea de produse turistice diversificate care s ă se adreseze
diferitelor segmente de pia ță;
– valorificarea complet ă a poten țialului turistic existent în
destinațiile turistice;
– diminuarea sezonalit ății prin atribuirea de noi func țiuni
structurilor de primire turistic ă (exemplu: realizarea unor baze moderne
de tratament în cadrul unor hoteluri de pe litoralul românesc);
– amenajarea, restaurarea și modernizarea destina țiilor de vacan ță,
precum și diversificarea serviciilor turistice pe noi coordonate;
– diferen țierea produselor turistice române ști de alte produse
comercializate de țări concurente;
– realizarea de produse turistice care s ă presupun ă practicarea
unor forme variate de turism ( turism de odihn ă, cultural, itinerant,
științific etc.).
– realizarea unei sinergii pozitive între elementele componenete
ale produsului turistic astfel încât el s ă atragă în cadrul ofertei toate
resursele pe care firma de turism le are la dispozi ție;
– conservarea unor componente ale ofertei (ocrotirea unor resurse
naturale, a vestigiilor istorice, p ăstrarea tradi țiilor culturale etc.);
– „conceperea unor strategii de produs ca instrumente de
structurare a ofertei turistice în concordan ță cu cerințele, motiva țiile, și
exigențele”28 turiștilor.
Întreprinz ătorii din turism trebuie s ă cunoască foarte bine toate
particularit ățile componentelor politicii pro dusului turistic pentru a
reuși să-și adapteze cât mai bine produsele, la cerin țele pieței.

9.3.4. Politica de pre ț

În turism, politica de pre ț este organizat ă în funcție de anumite
particularit ăți29:

28 Ibidem , p. 272.
29 V. Balaure, I. C ătoiu, C. Veghe ș, op. cit. , p. 298.

174- cererea turistic ă se manifest ă diferit pe parcursul unui an
calendaristic, în anumite zone ale țării, pentru diversele tipuri de turism,
pentru anumite destina ții (litoral, munte, sta țiuni balneare etc.); aceste
aspecte mic șorează posibilit ățile de decizie ale turi știlor în privin ța
prețurilor;
– diversitatea caracteristicilor unei destina ții turistice din
punct de vedere al pozi ționării, al resurselor naturale și antropice
existente, al serviciilor comercializate, al facilit ăților acordate unor
categorii de turi ști, de către întreprinz ători, al sezonalit ății, conferă
prețului o transparen ță mai mic ă, posibilit ățile de realizare a unor
comparații între diferite servicii prin prisma pre țului de
comercializare fiind reduse ;
– varietatea componentelor imateriale care particip ă la
realizarea produsului turistic face dificil ă evaluarea corect ă a lor prin
intermediul pre țului; este foarte greu ca o serie de elemente legate de
cadul natural sau antropic de exemplu este greu s ă fie reflectate în
prețul de vânzare al produsului turistic deoarece percep ția lor este
diversă în rândul segmentelor de cump ărători;
– majoritatea pre țurilor pachetelor turistice se stabilesc înainte
de efectuarea c ălătoriei ; acest aspect ilustreaz ă faptul c ă turiștii
primesc o serie de informa ții legate de serviciile turistice care intr ă în
componen ța produsului și de calitatea acestuia. În turismul românesc, în
prezent pre țul unor produse și servicii turistice nu reflect ă calitatea real ă
a acestora, îns ă unii întreprinz ători încearc ă să creeze produse de
calitate superioar ă în vederea atragerii și convingerii turi știlor de nivelul
calitativ al serviciilor turistice;
– implementarea unui sistem de facilit ăți este necesar în vederea
obținerii unui grad ridicat de ocupare a capacit ăților de transport, cazare
etc. și stimulării cererii turistice; o parte din întreprinz ătorii din turismul
românesc acord ă o serie de facilit ăți pentru turi știi care sunt înso țiți de
copii, practic ă reduceri de tarife pentru rezerv ările timpurii, pentru
servicii de transport tur-retur, pre țuri diferen țiate în func ție de perioada
din an (început de sezon, vârf de sezon, sfâr șitul sezonului sau
extrasezon);
– ofertanții de produse și prestatorii de servicii turistice țin cont ,
în stabilirea pre țurilor, de canalele de distribu ție (agenții de turism) pe

175care le folosesc în pro cesul de comercializare;
– politica de pre ț a firmelor din turism vizează și precizarea
condițiilor în care se poate renun ța la un produs forfetar sau la un
serviciu achizi ționat , precum și a sumei (exprimat ă în cotă procentual ă
din prețul de vânzare), care va fi returnat ă turistului (în cazul
neconsum ării serviciului sau produsului);
– „intangibilitatea serviciilor turistice determin ă manifestarea
unor rețineri în acceptarea unui anumit nivel al pre țului unui
aranjament turistic ”30; drept urmare se impune informarea cât mai
corectă a turiștilor atât prin materiale publicitare cât și de către angaja ții
agențiilor de turism, asupra tuturor elementelor care compun pachetul
turistic și asupra pre țurilor acestora;
– nivelul pre țurilor în turism este influen țat de costurile fixe
foarte ridicate comparativ cu alte domenii.Astfel, investi țiile în
echipamente turistice se pot ridica la 90% din valoarea capitalului
unității de cazare31;
– uneori se remarc ă o independen ță a consumului turistic fa ță de
prețuri, determinat ă de anumi ți factori psihologici . De obicei, turistul
este dispus s ă cheltuiasc ă în concediu mai mult, având tendin ța să
renunțe la restric țiile de ordin bugetar;
Toate aceste particularit ăți își pun amprenta asupra politicii de
preț a firmei de turism. Exist ă și alți factori care influen țează în mod
direct sau indirect mecani smul de formare al pre țurilor pe pia ța
turistică32: caracteristicile segmentelor de turi ști, percep ția turiștilor vis-
à-vis de o anumit ă destinație, impactul activit ăților promo ționale,
infrastructura general ă a zonei turistice, caracterul efemer al ofertei
turistice, sistemul de facilit ăți utilizat pentru stimularea cererii turistice
etc.
Deoarece pia ța turistic ă este caracterizat ă printr-o
concurență puternică, orice decizie în domeniul politicii de pre ț,

30 A. Nedelea, op. cit., p. 51. 
31 S. Witt, L. Montinho, Tourism Marketing and Management Handbook , Prentice Hall, Hertfordshire, 1995,
p. 367.
32 V. Balaure, I. C ătoiu, C. Veghe ș, op. cit. , p. 299.

176se reflectă în comportamentul de consum al turi știlor. De aceea,
firma de turism trebuie s ă studieze cu mare aten ție reacțiile
consumatorilor la diferitele niveluri de pre ț la care sunt
comercializate produsele și serviciile turistice, identificând în
același timp și factorii care influe țează aceste manifest ări ale
cererii.
Printre factorii care determin ă schimb ări ale
comportamentului turi știlor la fluctua țiile de pre ț , se pot
menționa33:
– originalitatea produsului (cu cât produsul turistic este
inedit și diferit de alte produse, cu atât cump ărătorii sunt mai
puțin sensibili la pre ț);
– cunoașterea produselor de substitu ție (dacă turiștii
cunosc produse turistice similare celor care sunt comercializate de
firma de turism la un anumit pre ț, se vor orienta spre cele care
sunt vândute la pre țurile cele mai sc ăzute; cu cât consumatorii
cunosc mai pu ține produse turistice care pot substitui produsul
respectiv, cu atât vor fi mai pu țin sensibili la pre ț);
– ușurința de a efectua compara ții ( cu cât exist ă mai
multe produse similare pe pia ța turistică, cu atât compara țiile se
fac mai ușor și sensibilitatea vi s-à-vis de pre ț crește);
– importan ța cheltuielii totale ( turistul este mai reticent
față de produsele turistice comercializate la pre țuri ridicate care
afectează bugetul de cheltuieli destinat sejurului);
– importan ța prețului unui produs (serviciu) în
cheltuiala total ă (turistul este mai pu țin sensibil la pre țul unui
serviciu care intr ă în componen ța unui produs turistic – de
exemplu: pre țul unei excursii organizat ă în perioada sejurului, al
cărei preț are o pondere redus ă în prețul sejurului);
– calitatea perceput ă a produsului ( turiștii sunt mai pu țin
sensibili la pre țurile ridicate ale produselor pe care ei le percep ca

33 Ph. Kotler, B. Dubois, Marketing Management , 7e edition, Publi-Union, Paris, 1992, p. 532-533.

177fiind de foarte bun ă calitate sau unicate).

9.3.5. Politica de distribu ție
Ansamblul activit ăților care se deruleaz ă în vederea
efectuări consumului turistic compun procesul distribu ției. În
sfera ei, sunt incluse
34:
– rețeaua de structuri turistice în care urmeaz ă să se
întălnească consumatorul și prestatorul de servicii turistice;
– fluxul negocierilor și al tranzac țiilor, care se desf ășoară
în lipsa serviciului sau produsului propriu-zis, pe baza ofertei pe
care o prezint ă prestatorul. Aceste tranzac ții vizează o ofertă de
prestații. Rolul distribu ției este acela de a oferii atât puncte de
comercializare cât și stații pentru negocierea tranzac țiilor;
– fluxul titlului de proprietate, concretizat prin vânzarea –
cumpărarea unui drept de consum (rezervarea unui loc într-un
mijloc de transport, rezervarea unei camere într-o structur ă
turistică de primire etc.);
– fluxul informa țional determinat de anumite schimb ări ce
pot interveni între momentul vânz ării și cel al livr ării. Acest flux
„include totalitatea opera țiilor de transmitere a tuturor
informațiilor necesare procesului de distribu ție, atât pe circuitul
de la prestatorul de servicii turistice la consummator, cât și pe
ruta invers ă, de la turist la prestator ”35;
– fluxul promo țional care precede cump ărarea și însoțește
prestația, cuprinde totalitatea mesajelor și informa țiilor destinate
pieței turistice și consumatorilor poten țiali;
– fluxurile finan țării riscului, comenzilor și plăților
(decontărilor); veniturile ob ținute din vânzarea produselor
turistice sunt încasate și transmise c ătre furnizorii de presta ții prin

34 B.Rosenbloom, Marketing Channels: A Management View , The Dryden Press, Chicago, 1984, p. 271.
35 A. Nedelea, op.cit. , p. 77.

178intermediul serviciului de distribu ție.
Perisabilitatea produselor turistice și imposibilitatea
stocării lor î i o b l i g ă p e f u r n i z o r i s ă adopte o politic ă de
distribuție care să asigure o valorificare superioar ă a potențialului
turistic propriu prin utilizarea diverselor categorii de intermediari.
Strategiile de distribu ție adoptate de întreprinz ătorii din
turismul românesc, vizeaz ă: vânzarea unui produs sau serviciu
turistic destinat unui segment de consumatori, cu ajutorul unor
intermediari, comercializarea unui serviciu, prin diverse canale
de distribu ție, mai multor segmente de turi ști; vânzarea mai
multor produse și servicii, prin diverse canale de distribu ție,
pentru unul sau mai multe segmente de pia ță.
Pe piețele turistice, tipurile strategice cel mai des utilizate în
activitățile de distribu ție sunt: distribuția selectiv ă, distribu ția
exclusivă și distribu ția intensiv ă.

9.3.6. Politica promo țională

Promovarea în turism presupune un complex de demersuri
de comunicare ce vizeaz ă transmiterea de mesaje în scopul
informării turiștilor poten țiali și întreprinz ătorilor din turism
despre caracteristicile produselor și serviciilor comercializate în
vederea consolid ării unei imagini pozitive a firmei.
Structura activit ății de comunicare desf ășurate de c ătre
firmele din turismul românesc include: publicitatea, promovarea
vânzărilor, rela țiile publice, evenimentele de marketing,
utilizarea m ărcilor, for țele de vânzare și marketingul direct .
Publicitatea, definită de M.Bruhn ca fiind „o form ă
specială de comunicare în mas ă, care prin intermediul mijlocului
de informare ales, se adreseaz ă unor grupuri țintă specifice
întreprinderii, pentru a- și atinge scopurile de comunicare”36.

36 M.Bruhn, Marketing , Editura Economic ă, București, 1999.

179Tipologia formelor de publicitate utilizate de c ătre întreprinderile
din turismul românesc este determinat ă de o serie de criterii și
anume: obiectul publicit ății, obiectivele urm ărite prin campanile
promoționale, aria geografic ă vizată, publicul țintă vizat și tipul
mesajului publicitar difuzat.
Promovarea vânz ărilor reprezint ă un ansamblu de tehnici
prin care se stimuleaz ă turistul în vederea achizi ționării
produsului turistic, iar prestatorii de servicii sunt mobiliza ți să
devină mai eficien ți37.
Alegerea și utilizarea tehnicilor de promovare a vânz ărilor
de către firmele din turismul românesc presupune adaptarea
acestora la obiectivele specifice politicii de promovare, la
segmentele de pia ță vizate și la produsele și serviciile turistice
promovate.
Obiectivele specifice acestei forme de promovare, urm ărite
de întreprinz ătorii din turismul românesc vizeaz ă38:
– creșterea vânz ărilor de produse turistice în extrasezon;
-creșterea vânz ărilor în perioada unor evenimente
importante, a vacan țelor sau ocaziilor speciale (Pa ște, Crăciun);
– determinarea consumatorilor în utilizarea unui nou produs
sau serviciu turistic;
– încurajarea intermediarilor (agen ții de turism și
turioperatori) pentru vânzarea produselor turistice prin eforturi
financiare deosebite;
– facilitarea vânz ărilor de către intermediari.
Instrumentele și tehnicile de promovare a
vânzărilor cele mai utilizate de întreprinderile din turismul
românesc sunt: reducerile de pre țuri, vânz ările grupate,
concursurile promo ționale, cadourile promo ționale,
merchansiding-ul.

37 I. Niță, C. Niță – Piața turistic ă a României , Editura Ecran MAGAZIN, Bra șov, 2000, p.299.  
38 A.F.Stăncioiu, op.cit. , p. 154.

180 Rela țiile publice au în vedere „ ansamblul contactelor
directe realizate, în mod sistem atic, de firma de turism cu
clientela, cu managerii altor firme, cu liderii de opinie, cu reprezentan ții puterii publice, cu mass-media etc., în urma
cărora se creeaz ă încredere și o atitudine favorabil ă față de ea și
produsele sale ”
39
În condi țiile acutiz ării mediului competitiv la nivelul
destinațiilor turistice din țările Uniunii Europene, instrumentul cel
mai puternic în promovarea turistic ă îl reprezint ă imaginea unei
țări, a unei regiuni sau a unui produs turistic. Strategiile de
construire a imaginii sau de promovare turistic ă sunt: crearea
unei noi imagini turistice, re-pozi ționarea unei destina ții turistice
tradiționale, crearea unui grad de con știentizare într-un cadru
competitiv, procesul de creare a m ărcii de țară, etc40.
Participarea la evenimente de marketing (târgurile, expozi țiile
și saloanele de specialitate) reprezintă un instrument al
comunicării de marketing foarte eficient pentru firmele din
turismul românesc .
Obiectivele urm ărite de firmele de turism , prin
participarea la evenimentele de marketing turistic vizeaz ă:
– promovarea și vânzarea diferitelor produse și servicii
turistice;
– cercetarea opiniilor și atitudinilor consumatorilor fa ță de
propriile servicii și produse;
– studierea ofertei concuren ților direcți și indirecți;
– creșterea notoriet ății în rândul turi știlor;
– dezvoltarea unor rela ții de colaborare cu diferi ți prestatori
specializa ți în domeniul turismului.

9.3.7. Politica de personal

39 Idem . p. 176. 
40 http://www.biblioteca.ase.ro/downres.php?tc=9070.

181
Întreprinz ătorii din turism ar trebui s ă adopte, în cadrul
politicii de personal, strategii de atragere a lucr ătorilor
calificați în domeniu, strategii de fidelizare a personalului
angajat , strategii de cre ștere a calit ății serviciilor prestate de
către aceștia prin asigurarea preg ătirii profesionale realizat ă prin
cursuri de calificare și strategii de cre ștere a competitivit ății prin
acordarea unor facilit ăți lucrătorilor performan ți.
Succesul întreprinz ătorilor din turism va depinde în mod
cert de investi țiile în resursele umane și de strategiile adoptate în
vederea cre șterii calității prestațiilor lucrătorilor din turism.

9.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unit ății de învățare 8
Competiția reprezint ă marea provocare cu care se confrunt ă firmele din
turism, oferindu-le posibilitatea s ă-și pună în valoare resursele și oportunit ățile. Pentru a
obține un avantaj competitiv, firmele din turism trebuie s ă aplice strategiile competitive
potrivite, care s ă le ajute s ă obțină o poziție avantajoas ă pe piața turistică. Creșterea calit ății
serviciilor turistice și diversificarea ofertei de servicii ar trebui să reprezinte obiective
primordiale pentru întreprinz ătorii din turism. Astfel sta țiunile interne vor putea fi incluse în circuitele
turistice interna ționale, vor putea satisface o cerere extern ă exigentă din punct de vedere al confortului,
calității serviciilor turistice și securității. De asemenea, întreprinz ătorii din turism ar trebui s ă acorde o
atenție deosebit ă politicii de personal care s ă vizeze: atragerea de lucr ători pregătiți în acest domeniu,
fidelizarea acestora prin diverse modalit ăți de stimulare și acordare a unor facilit ăți angajaților care
prestează servicii de calitate superioar ă, susținerea perfec ționării periodice a salaria ților din acest
domeniu. Adoptarea unor strategii de atragere, fidelizare și stimulare a personalului angajat în turism

182vor determina, în timp, cre șterea calit ății prestațiilor angaja ților, fapt ce va conduce la atragerea și
fidelizarea turi știlor.
Dezvoltarea sus ținută a produselor turistice, adaptarea continu ă a acestora la schimb ările pieței,
aplicarea unor strategii de marketing fundamentate pe studii de pia ță riguros realizate, reprezint ă
principalele direc ții de acțiune în dezvoltarea firmelor din turism și în impunerea imaginii unei zone pe
piața internațională ca o destina ție turistic ă bine personalizat ă și diferențiată de celelalte destina ții
competitive.

Concepte și termeni de re ținut
 marketing turistic;
 strategie de pia ță;
 politica de produs;
 politica de pre ț;
 politica de distribu ție;
 politica de promovare;
 politica de personal.

Întrebări de control și teme de dezbatere
1. Definiți marketingul turistic.
2. Precizați funcțiile marketingului turistic.
3. Prezentați câteva strategii de pia ță ce pot fi aplicate în turism.
4. Prezentați politica de produs a firmelor din turism.
5. Precizați particularit ățile politiciilor de pre ț și distribuție.
6. Precizați strategiile specifice politicii de personal.

Bibliografie obligatorie:

1831. Balaure V., C ătoiu I., Veghe ș C., Marketing turistic , Ed. Uranus, Bucure ști, 2005.
2. Kotler, Ph., Dubois, B., Marketing Management , 7e edition, Publi-Union, Paris, 1992
3. Nedelea A., Piața turistică, Ed. Economic ă, București, 2003.
4. Nenciu Daniela Simona, Strategii de marketing pentru dezvoltarea turismului românesc ,
Ed. EX PONTO, Constan ța, 2009.
5. St ăncioiu, A.F., Stategii de marketing în turism , Editura Economic ă, București, 2000.