INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 7 CAPITOLUL I… [603752]

3
CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 7
CAPITOLUL I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 8
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND SELECȚIA ȘI IMPORTANȚA
MATERIALULUI DIN PLANTE ………………………….. ………………………….. …………………. 8
I.1. Abordarea etnofarmacologică a selecției de plante ………………………….. ………………….. 8
I.2. Perioada, momentul și tehnicile de recoltare ………………………….. ………………………… 11
I.3. Forme farmaceutice utilizate în fitoterapie ………………………….. ………………………….. . 13
CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 16
ORIGINE. ISTORIC. RĂSPÂNDIRE. UTILIZĂRI ………………………….. ………………. 16
II.1. Cercetări pe plan mondial privind Portulaca oleracea L. ………………………….. ………. 16
II.2. Portulaca oleracea L. în fitoterapie și medicina populară ………………………….. ……… 20
II.3. Polygonum aviculare L. în fitoterapie și medicina populară ………………………….. …… 22
CAPITOLUL III ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 25
ELEMENTE DE MORFOLOGIE VEGETALĂ ………………………….. ……………………….. 25
III.1. Poziția taxonomică a speciei Portulaca oleracea L . ………………………….. …………….. 25
III.2. Variabilitatea genului Portulaca L. ………………………….. ………………………….. …….. 25
III.3. Date din literatura de specialitate despre Portulaca oleracea L. …………………………. 26
III.4. Poziția taxonomică a speciei Polygonum aviculare L. ………………………….. …………. 29
III.5. Variabilitatea genului Polygonum L . ………………………….. ………………………….. ……. 29
III.6. Date din literatura de specialitate despre Polygo num aviculare L. ……………………… 30
CAPITOLUL IV ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 32
PARTEA EXPERIMENTALĂ ………………………….. ………………………….. ……………………. 32
IV.1. ANALIZ A CALITATIVĂ A PRODUSULUI VEGETAL SUPUS STUDIULUI .. 32
IV.1.1. RECOLTAREA ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 32
IV.1.2. OBȚINEREA PRODUSULUI VEGETAL ………………………….. ………………………….. … 32
IV.1.3. CARACTERIZAREA PRODUSULUI VEGETAL ………………………….. …………………. 33
IV.2. EXAMENUL MACROSCOPIC ………………………….. ………………………….. …………. 33
IV.3. EXAMENUL MICROSCOPIC ………………………….. ………………………….. ………….. 40
IV.3.1. SECȚIUNI MICROSCOPICE LA PORTULACA OLERACEA L. ………………………….. . 42
IV.3.1.1. Structura anatomică a rădăcinilor ………………………….. ………………………….. ……….. 42

4
IV.3.1.2. Structura anatomică a tulpinilor aeriene ………………………….. ………………………….. . 43
IV.3.1.3. Structura anatomică a frunzelor ………………………….. ………………………….. …………. 44
IV.3.2. SECȚIUNI MICROSCOPICE LA POLYGONUM AVICULARE L. ………………………… 46
IV.3.2.1. Structura anatomică a rădăcinilor ………………………….. ………………………….. ……….. 46
IV.3.2.2. Structura anatomică a tulpinilor aeriene ………………………….. ………………………….. . 47
IV.3.2.3. Structura anatomică a frunzelor ………………………….. ………………………….. …………. 49
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 50
BIBLIOGRAFIE ȘI WEBGRAFIE SELECTIVĂ ………………………….. …………………….. 52

5

Fig. 1. Portulaca oleracea L.

6

Fig. 2. Polygonum aviculare L.

7
INTRODUCERE

Motto:
"Și a zis Dumnezeu: «Iată vă dau vouă toate ierburile
care au sămănță în ele, de pe toată fața pămăntului
și toți pomii care au roade cu sămânță în ele.
Acestea să fie hrana voastră.»"
(Facerea 1, 29)

Plantele sunt neîntrecute izvoare de produse u tile: alimente, medicamente, coloranți,
furaje, unele știute de mii de ani, altele , încă așteptând să fie descoperite. Trebuie încurajați
studenții , permanent , pentru a studia, cerceta și determina noi specii de plante din flora
spontană. Există ipoteza că remediile cele mai eficiente pentru diversele boli le vom găsi în
locurile în care ne naș tem și trăim.
Așadar , plantele așteaptă cu nerăbdare să n e devină cei mai fideli prieteni, trebuie doar
să le dăm atenția cuvenită. Plantele nu vindecă orice afecțiune, dar pot fi de mare ajutor.
Din aceste considerente am ales pentru cercetare două plante, din flora spon tană a
județului Bihor, grașița (Portulaca oleracea L .) și troscotul (Polygonum aviculare L. ), puțin
studiate în literatura de specialitate, re cunoscute în zonă ca buruieni și hrană pentru animale.
Credem că este necesar, în primul rând, studiul morfologic și anatomic al acestor populații ,
cu un potențial ridicat în a deveni plante medicinale veritabile.
Pentru tineri, p lantele florei spontane (prin identificarea , recoltarea, sau cercetare ) pot
constitui momente importante de acumulare în știință și tehnică , sau chiar în alegerea unei
specializări postuniversitare.

8
CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND SELECȚIA ȘI IMPORTANȚA
MATERIALULUI DIN PLANTE
I.1. Abordarea etnofarmacologică a selecției de plante
Deși întâmplarea a jucat un rol distinct în descoperirea medicamentelor din plante,
probabil cel mai crucial aspect în acest tip de întreprindere este selecția materialului din
plantă. Teoretic s -ar părea că există o mulțime de posibilități, începând de la faptul că inițial
erau considerate ca studii neștiințifice chiar dacă a u fost făcute pe 90 % din angiospermele
lumii. S -a acceptat că există cel puțin 250.000 de specii de angiosperme și aproximativ 700
de specii de gimnosperme. Cu toate acestea, selecția improprie a materialului sursă poate fi
nu doar costisitoare, dar și co mpromițătoare pentru morala persoanelor implicate în eforturile
de proiectare a medicamentelor din plante. Aici este pertinent să vedem abordările generale
care au fost istoric folosite pentru selecția plantei -candidat, adică proiectarea fitochimică
genera lă, selecția întâmplătoare a plantei urmată de bioexperiment. Este imperios necesară
urmărirea rapoartelor existente în literatură, referitoare la activitatea biologică a extractelor de
plantă. În plus, selecția plantelor folosind criteriile etnofarmacolog ice a devenit proeminentă
în ultimii câțiva ani [1].
Extractele din plant e conținând compuși de structură dorită (de exemplu alcaloizi) pot
fi evidențiate prin aplicarea unei simple colorări sau prin teste cromatografice. O abordare
analoagă este chemotaxonomia, care afirmă că plantele înrudite taxonomic biosintetizează
adesea metaboliți secundari similari.
Descoperirea digoxinei din Digitalis lanata este un bun exemplu al măsurii în care
modul de abordare chemotaxonomic poate conduce la un medicam ent nou. De atunci această
specie a fost investigată fitochimic, pe baza existenței cunoscute a glicozidelor cardiace, ca
de pildă digitoxina, într -un alt membru al aceluiași gen Digitalis purpurea. Abordarea
taxonomică este potențial utilă prin aceea că, o producție mai mare a componentului de
interes dat poate fi găsită, de exemplu, în alți membri ai aceluiași gen al speciei în studiu.
Programele de descoperire a medicamentelor derivate din plante au fost fixate dinainte în
trecut, când plantele erau cole ctate la întâmplare, iar prioritățile au fost stabilite după
monitorizarea în una sau mai multe încercări biologice.
Fără îndoială, cel mai extensiv program de acest tip a fost cel organizat de Institutul
Național de Cancer (NCI), Bethesda care a funcționa t din 1955 până în 1981.

9
În acest program au fost studiate circa 114.000 de extrase din plante u tilizând diferite
citotoxicități la încercările în vitro și efecte antineo plazice la cele î n vivo 4.3 % ( 1500 de
genuri și circa 3400 specii) au fost confirmate ca fiind active. Printre numeroșii compuși
antineoplazici structural diferiți, descoperiți în cadrul acestui program de proiectare a fost și
taxolul care este încă în dezvoltare clinică și oferă multe promisiuni împotriva a numitor tipuri
de cancer.
Există un mare număr de rapoarte în literatura de specialitate, referitor la proiectarea
biologică a extractelor de plante în care natura compusului activ sau compușilor responsabili
pentru activitatea observată nu a fost niciodat ă determinată ulterior prin fracționare dirijată și
caracterizare spectroscopică și/sau chimică.
Schultes a semnalat faptul că, după cel de -al doilea război mondial, unii oameni de
știință din țările occidentale au manifestat o atitudine cam cinică față de remediile populare și
de medicamentele de origine vegetală deopotrivă. În ciuda a cestora, ceea ce s -a întâmplat î n
anii recenți poate fi descris ca o explozie dramatică, de interes major pentru domeniul
etnofarmacologiei. Acest termen se referă la observa ția științifică interdisciplinară, descrierea
și investigația experimentală a medicamentelor indigene și a activității biologice a acestora .
De aici informația etnobotanică referitoare la taxonomia plantelor medicinale în țările în curs
de dezvoltare, în p articular, poate fi întrebuințată în procesul de selecție a plantelor.
După Cox, trei caracteristici sunt de dorit pentru buna selecție etnofarmacologică a
plantelor. Populația locală luată în studiu trebuie să aibă o istorie stabilă a utilizării acelorași
plante medicinale timp de mai multe generații. Să locuiască înt r-o zonă cu floră diversificată
și să fi trăit în aceeași regiune geografică.
Evident, șansele de succes în utilizarea avantajoasă a acestui tip de informație sunt
mult mărite dacă aceeași plantă medicinală este folosită în același scop de către două sau mai
multe cuburi indigene separate geografic una de cealaltă. Exemple de medicamente derivate
din plante care au origine folclorică sunt digitoxina și tubocurarina [2].
Plantele me dicinale sunt monumente și minuni ale naturii. Reîntoarcerea oamenilor
spre tratamentele medicinale, spre practicile și terapiile naturiste nu e, nicidecum, răsfăț,
modă, moft sau tradiționalism cu orice preț, ci o necesitate și un incontestabil temei. Se spune
că medicamentul tratează repede și eficient și că planta medicinală nu poate fi decât un
adjuvant sau o terapie de întreținere, deși istoria oam enilor ne arată, parcă, altceva și anume
că aceștia au străbătut -o bazâ ndu-se și pe puterea mică -mare a pl antelor tămăduitoare, pe
leacurile izvorâte generos din încă prea puțin pătrunsele lor taine. Plantele medicinale au
secrete și compuși pe care poate noi oamenii, nu le vom dezvălui niciodată în toată

10
complexitatea lor. Medicamentele sunt făcute de mâna om ului, în timp ce plantele au harul
divin. O diferență care spune totul și încă ceva în plus: că nu existăm și că nu vom exista
decât prin natură. Între hotarele mierii și ale laptelui, între adânc de mare și vârf de munte ,
există o lume pe care trebuie desigur, să ne -o apropiem. Vorbim aici despre lumea vegetală
pe care este atât de necesar s -o înțelegem și pe care trebuie s -o cercetăm, întru binele și
echilibrul nostru [3].
Clima temperată și relieful variat sunt condițiile care au favorizat o dezvoltare
armonioasă a vegetației în România. Pe un teritoriu relativ redus, cresc numeroase specii de
plante foarte diferite, iar prezența lor atrage atenția în tot locul.
Aceste împrejurări a u făcut ca poporul român trăind și muncind în mijlocul unei
naturi genero ase să devină de -a lungul timpului un mare iubitor, cunoscător și cultivator de
plante. Grație cunoștințelor botanice empirice, limba română dispune de un mare tezaur de
nume de plante, măiestrit și sugestiv alese, adesea derivând din caracterele bota nice și
proprietățile utilitare ceea ce înlesnește însușirea ușoară și temeinică a unor noțiuni despre
plante.
Recoltarea unor plante nu se poate face an după an din aceleași locu ri. În scurtă vreme
s-ar ajunge la dispariția lor din zonă. Așa sunt: coada șorice lului ( Achillea millefolium L.),
crușinul (Rhamnus frangula L.), iarba mare (Inula helenium L.), mătrăguna ( Atropa
belladonna L.). Se recomandă ca după un an de recoltare, să li se lase un an pentru refacere.
Plantele nu cresc toate într -o singură zonă și nu sunt răspândite în aceleași locuri. În
câmpii sunt răspândite unele specii de plante care au nevoie de lumină și de căldură, dar nu
au nevoie de prea multă umezeală. În zonele montane sunt răspândite plante iubitoare de
lumină, care sunt rezistente la f rig dar au un timp de viață mai scurt. Pe dealuri, în păduri
cresc plante care necesită puțină lumină , dar acestea au nevoie de multă umezeală .
Trebuie să se cunoască bine și partea din plantă care trebuie recoltată. De exemplu, nu
trebuie recoltată planta întreagă atunci când este nevoie numai de frunze, flori sau fructe [4].

11
I.2. Perioada, momentul și tehnicile de recoltare
Pentru recoltarea unei plante este important să se cunoască perioada de timp care este
cea mai potrivită. Este necesar să se cunoască mai întâi în ce lună a anului poate să înceapă
recoltare fiecărei plante. Momentul din zi este important atunci când se recoltează plantele,
deoarece unele plante se recoltează dis -de-dimineață pe rouă pentru ca să nu li se scuture
fructele, iar d acă nu se poate recolta în zori atunci se vor recolta noaptea la lumina lunii.
Recoltarea plantelor aromatice se face dupa ce trece un interval de tim p de una două zile
însorite după ploaie pentru ca vremea sa fie uscată dar cel mai bun timp pentru recoltare este
timpul cald și noros.
Părțile aeriene ( herba) se recoltează fie în timpul înfloririi fie cu puțin înainte de
înflorirea completă iar m omentul optim de recoltare al plantei este foarte diferi t în funcție de
specie și de zona geografică.
Părțile s ubterane ale plantei medicinale : rădăcinile ( radix), rizomi i (rhizoma ), bulbii
(bulbus ) și tuberculii ( tuber) se recoltează primă vara timpuriu înainte de formarea mugurilor.
Scoarț a sau coaja ( cortex ) tulpinilor, ramurilor sau ră dăcinilor se recoltează î n specia l
primă vara la î nceputul vegetației câ nd seva începe să circule, deoarece pe de o parte scoarț a
conține o cantitate suficientă de principii active și p e de altă parte se poate d esprinde ușor de
partea lemnoasă a organul ui vegetativ.
Mugurii f oliari ( gemmae sau turiones ) se recoltează primă vara înainte de desfacerea
lor câ nd planta î și intensifică perioada ei de vegetație.
Frunzele ( folium ) se recoltează dupa ce au ajuns la maximum d e dezvoltare. Frunzele
care conț in uleiuri volatile trebuie recoltate pe timp noros, iar celelalte pe vreme cu soare.
Recolta rea florilor ( flos) se face cu puțin înainte de înflorire adică în boboc cât ș i în
timpul înfloririi, dar în nici un caz mai tâ rziu.
Recolta rea fuctelor ( fructus ) în cazul fructelor cărno ase (afine ) recoltarea se face câ nd
ele sunt dezvoltate iar în c azul fructelor uscate înaintea de deshidratarea lor. Pentru obținerea
unor produse de bună calitate, se aplică anumite tehnici sau metode procedee de recoltare.
Pentru unele părți de plantă se utilizează anum ite metode și cu totul altele se folosesc
pentru alte părți. În plus, sunt unele produse care se recoltează prin tehnici cu totul speciale,
care nu se potrivesc la recoltarea altor produse.
Scoarțele de pe ramuri și de pe tulpini se recoltează cu cuțite. Se crestează mai întâi
scoarța într -un loc, de jur împrejurul ramurii sau tulpinii, cu o tăietură inelară, pătrunzând
până la partea tare, lemnoasă, fără a reteza de pe copaci ramuri sau tu lpini prea mari sau prea
multe, pentru a nu s e usca copacul. La distanțe de 10 -20 cm se fac tăieturi inelare

12
asemănătoare, î ntre două inele, se face altă tăi etură de -a lungul ramurii sau tulpinii și
începând de la această tăietură se dezlipește de jur împrejur, cu vâr ful cuțitului scoarța, care
gata recoltată se aseamănă cu un jgheab . Pe tulpinile sau ramurile mai groase se fac de -a
lungul mai multe tăieturi, iar scoarța nu se mai desface în jgheaburi, ci în fâșii late și lungi.
Nu se vor tăia mai multe ramuri și tulpini de câte se pot decoji în aceeași zi, deoarece mai
târziu nu se mai desprind de pe lemn.
Mugurii se culeg cu mâna, unul câte unul, căutându -i pe cei de mărime
corespunzătoare, observând să nu fie deschiși.
Frunzele se recoltează manual, prin culegere, mai rar prin tăiere cu foarfeca . Strujir ea
se aplică atunci când se recolte ază deodată toate frunzele de pe tulpină sau de pe ramuri.
Tulpina de exemplu, se p rinde de vârf cu o mână, apoi se cuprinde din apropiere cu
cealaltă mână care, trasă în josul plantei, a dună în palmă toate frunzele, detașându -le una
după cealaltă. La fel se recoltează și frunzele de pe ramuri. Frunzele foarte mari, ca re
crescând la baza plantelor se întind în apropier ea pământului, se recoltează pr in tăiere cu
secera sau foarfeca. Î n general, f runzele se culeg fără codițe (pețiol ).
Florile și inflorescențele , înțelegând prin inflorescențe formațiuni care cuprind mai
multe flori la un loc sau alăturate se recoltează cu mâna sau cu foarfeca .
Părțile aeriene ale plantelor, tulpinile înfrunzite cu ramuri și flori se recoltează prin
rupere și prin smulgere cu mâna , dar și prin tăiere cu foarfe ca, secera. De la plantele prea
înalt crescute, precum și de la cele cu baza lemn oasă, se recoltează numai vârfurile înflorite,
ierboase.
Fructele se recoltează cu mâna, prin secerare și uneori prin batere și scuturare.
Rădăcinile și rizomii se recoltează prin smulgerea plantelor prin scoaterea cu hârlețul,
prin săparea unor gropi sau șanțuri. Plantele ușor înrădăcinate se smulg. Cele cu rădăcini mai
puternice se scot cu hârlețul. C ând rădăcinile sau rizomii sunt mar i și adânc înfipte în pământ,
se sap gropi sau șanțuri care urmărește traseul rădăci nilor lungi, pentru a nu lăsa îngropate
părțile căutate și de valoare. Șanțurile și gropile, indiferent de mărimea lor, se astupă imediat,
pentru nivelarea terenului. Recoltarea rădăcinilor și rizomilor se face cu grijă, lăsând în teren
destule plante, înc ât recoltarea să nu fie urmată de distrugerea speciei prin dispariția ei din
locurile de creștere.
Plante toxice (otrăvitoare) sunt p lantele care conțin substanțe toxice (otrăvitoare) se
recoltează, se transportă, se prelucrează și se păstrează astfel, înc ât să nu pună în pericol viața
și sănătatea celor care le recoltează și le mânuiesc, a altor persoane, viața și sănătatea
animalelor, precum și puritatea mediului înconjurător. Plantele toxice se recoltează numai de

13
persoane adulte. Cea mai mare importanță trebuie să se acorde faptului că recoltarea,
mânuirea și prelucrarea plantelor toxice nu se vor face în ni ci un caz cu ajutorul copiilor.
Lipsa de experiență, atenția redusă, imposibilitatea de a înțelege consecințele,
sensibilitatea mărită a organismului în creștere față de unii agenți toxici sunt argumente
suficiente pentru a explica necesitatea excluderii copiilor de la această activitate, ori câte
măsuri de protecție s -ar lua.
Folosirea mănușilor de protecție este obligat orie. De asemenea, este absolut necesară
spălarea mâinilor cu apă și săpun după lucru și înainte de a mânca, fuma. D ucerea mâinilor la
ochi, gură, nas pe tot timpul lucrului este interzisă.
Ultima observație se referă la interzicerea de a arunca apa în care se spală plantele
toxice în iazurile, bălțile, lacurile din care se hrănesc animalele domestice și sălbatice [4,5,6] .

I.3. Forme farmaceutice utilizate în fitoterapie
Pentru ca plantele medicinale să fie accesibile celor ce l e folosesc, s -a recurs la forme
de utilizare a lor în condiții casnice, fără nici un fel de dificultate.
Pentru a obține substanțele medicamentoase din droguri, se pot utiliza diferite
procedee de preparare ca: infuzie, deco cție, macerație, tincturi care î n general se bazează pe
extracția principiului sau a grupului de principii active, folosindu -se dizolvanți ca: apa, vinul ,
alcoolul, oțetul, uleiul. Odat ă cu principiul activ se extrag și unele substanțe secundare care
uneori au proprietatea de a mări efec tul terapeutic al drogului.
Cele mai simple forme de utilizare în uz intern ale plantelor medicinale sunt:
Ceaiurile medicinale care se pot prepara prin infuzie, decoct și macerare.
Infuzia este forma cea mai obișnuită de extracție a substanțelor active d in plantele
medicinale. Poate fi: infuzie la rece și infuzie la cald.
Infuzia la rece se prepară lăsând planta proaspătă sau uscată fărâmițată să stea
acoperită c u apă rece timp de 6 până l a 16 ore. După acest timp, se amestecă conținutul și se
strecoară. Se bea rece sau ușor încălzit.
Infuzia fierbinte se acoperă planta proaspătă sau uscată cu apă clocotită. Se acoperă
vasul și se lasă să infuzeze cu planta 3 -10 minute, după care se strecoară. Infuzia se
recomandă a fi preparată din flori sau părți de plantă cu țesuturi friabile. Unele drogur i ca
florile de tei, mușețel, frunze de mentă se prepară numai prin infuzie, deoarece prin fierbere
principiul lor activ (uleiul volatil) dispare.

14
Maceratul este o soluție extractivă apoasă, care se obține din plant e la temperatura
mediului ambiant. Acest procedeu este utilizat pentru speciile care se extrag la rece, ca de
exemplu: valeriană, nalbă, vâsc. Produsul vegetal fragmentat sau întreg se menține în contact
cu apa timp de o oră până la 12 ore și se agită din când în când. Soluția obținută se filtrează
prin tifon și se administrează în aceeași zi.
Decoctul este o soluție extractivă apoasă obținută la cald din materia primă vegetală
fragmentată. Se pune la fiert împreună cu cantitatea de apă prescrisă și se lasă timp de 30 de
minute . Soluția extractivă apoasă se filtrează, se lasă apoi să mai infuzeze încă 10 minute.
Acest procedeu se utilizează în cazul materiilor prime vegetale cu consistență dură: rădăcini,
scoarțe și unele fructe cu semințe.
Tinctura este o soluție hidroalcolică care se obține la temperatura camerei. Această
formă farmaceutică se obține prin macerarea materiei prime vegetale în alcool etilic de 40 -70
de grade.
Pentru prepararea tincturii se folosește planta proaspătă sau uscată, cu exc epția
valerianei . Este preferabil ca pentru prepararea tincturii să se întrebuințeze planta proaspătă.
Se taie bucăți planta , rădăcina se taie felii, florile se desfac petală cu petală, fructele se
strivesc ușor. Apoi se pun într -un vas, care se poate închide e rmetic, se acoperă planta cu
alcool. Se lasă vasul la temperatură moderată și se agită zilnic. Se lasă la macerat confo rm
prescripțiilor. După aceea se presează planta, se strecoară dacă este necesar. Deși tinctura se
poate păstra timp îndelungat, se recom andă, totuși, să se prepare anual. Se administrează sub
formă de picături, luate cu apă, ceai .
Pulberea de plantă se obține pisând planta într -un mojar sau măcinând -o în râșniță,
dacă vrem să obținem o pulbere mai fină. Pulberea nu se păstrează timp îndelungat, deoarece
substanțele aromatice conținute se evaporă foarte ușor. Pulberea se administrea ză, de obicei,
dizolvată în apă, lapte, supă sau alte lichide.
Siropurile medicinale sunt soluții extractive apoase la care se adaugă zahăr (640 g
zahăr la 360 ml lichid). Î n general, siropurile din plante medicinale se prepară dizolvând
zahărul într -o soluție ce conține substanțele medicamentoase aflate în drog (macerate, infuzii,
decocturi). Dizolvarea zahărului se face la rece sau la cald.
Apa care se eva poră în timpul fierberii se completează cu apă fierbinte. Siropu rile se
strecoară (filtrează) fierbinți prin tifon, direct în sticle uscate de capacitate mică, se
completează bine și se astupă imediat. Se păstrează la rece.
Vinul medicinal este o formă farmaceutică care se obține din materii prime vegetale
fragmentate. Se folosesc 30 -50 g de drog la un litru de vin vechi și de bună calitate.

15
Macerarea se face la temperatura camerei. După 7 -8 zile se strecoară. Se lasă în
repaus 24 ore, apoi se adaugă zah ărul după gust. Vinurile medicinale sunt administrate intern,
pentru a stimula pofta de mâncare. Se administrează cu jumătate de oră înainte de masă.
Vinurile medicinale nu se administrează persoanelor care au gastrită hiperacidă,
hipertensivilor și celor cu afecțiuni hepatice. De asemenea, nu se vor administra copiilor.
Ca forme de uz extern se întâlnesc următoarele forme de administrare ale plantelor
medicinale:
Oțeturile medicinale (aromatice). Se prepară prin macerarea plantelor medicinale
mărunțite în oțet de vin, în cantitate de 50 -100 g plante la un litru de oțet. Timpul de macerare
este de 7 -8 zile după care se filtrează prin tifon, iar la sfârșit conținutul tifonului se presează.
Oțeturile medicinale se administrează numai în uz extern.
Uleiurile medicinale. Pentru prepararea extractelor uleioase de plante medicinale, se
utilizează, în special, florile în afară de scopurile medicinale, uleiurile se întrebuințează și
pentru îngrijirea pielii . Cel mai valoros ulei este cel de sunătoare, dar se poate prepara și din
flori de mușețel, levănțic ă, cimbrișor, rozmarin . Extractele uleioase se pot amesteca câte două
sau câte trei. Uleiurile se păstrează în recipiente etanșe. Pentru prepararea extracte lor uleioase
se întrebuințează doar ulei de măsline sau de floarea -soarelui de bună calitate obținute prin
presare la cald. Vasul în care s -au pus la macerat florile, se așează într -un loc ferit de soare,
timp de 4 -6 săptămâni, agitându -se zilnic conținutu l. După scurgerea timpului necesar se
presează plantele și se strecoară uleiul prin pânză. Uleiul rămas se lasă să se sedimenteze. Se
păstrează la loc întunecat.
Inhalația se obține din plante medicinale bogate în uleiuri volatile c are se pun în vase
de porțelan, peste care se adaugă o anumită cantitate de apă clocotită. Vaporii de apă saturați
în uleiuri volatile acționează când pătrund prin inhalare în căile respiratorii.
Gargarisme se prepară ca infuzie sau decoct din plante medicinale folosindu -se sub
formă de gargară în stomatite, afte, amigdalită, abcese dentare, etc.
Cataplasmele se mai numesc și comprese, se utilizează extern acestea se obțin din
soluții apoase sau hidroalcoolice.
Cataplasma se aplică direct pe piele pentru a se obține un efect revulsiv, emolient sau
antiinflamator. În acest mod se aplică și măștile cosmetice [4,6,7,8,9].

16
CAPITOLUL II
ORIGINE. ISTORIC. RĂSPÂNDIRE. UTILIZĂRI

II.1. Cercetă ri pe plan mondial privind Portulaca oleracea L.
Portulaca oleracea L . face p arte din familia Portulacaceae și este o plan tă anuală,
erbacee, comestibilă și medicinal ă, terofită se î ntâlnește prin gră dini, c urți, pe lâ ngă ziduri
mai este întâ lnită prin locu ri cultivate ș i pe lângă drumuri. Este originară din ce a mai mare
parte a Lumii Vechi î nspre Africa de Nord spre Orientul Mijlociu ș i India, E uropa de Sud ș i
Bazinul Mediter anean. Se mai numeș te iarbă grasă, floa re de piatră, iarbă grasă de gră dină,
pita porcului, dragoste, grașiță , iarba tunului. Această plantă este cunoscută încă din
antichitate.
Portulaca oleracea L . este numele speciilor lui Varro, după asem ănarea frunzelor cu
ale specie i Peplis portula . Pe meleagurile asiatice ș i în Baz inul Mediteranean este cultivată ca
și mirodenie . În Orientul Mijlociu grașiț a combina tă cu alte legume verzi și cu iaurt este
servită ca garnitură pentru carnea friptă . În Turcia este folosită la prepararea tocănițelor de
miel și a produselor de patiserie iar în Mexic este adăugată în preparatele din carne de porc și
în zona Mediteranei este utilizată la prepa rarea supelor. În Albania și în Pakistan se prepară
ca și spanacul iar în Portuga lia este un ingredient popular în supe. În Grecia este folosită
pentru prepararea salatelor tradiț ionale numită „horiatiki” alături de roșii, branza feta, usturoi
și ulei de măsline [10,11] .
În ultimii două zeci ș i cinci de ani au apă rut n umeroase studii în special în Europa cu
privire la producția și consumul de alimente în Grecia arhaică și clasică. Dieta greacă veche
nu mai este studiată de simpozioanele greci așa cum s -a descri s de Platon ș i Xenofob, iar
problemele legate de producț ia și prelucrarea diferitelo r produse alimentare au fost adă ugate
cercetă rii moderne. C ercetătorii arheologi se bazează pe surse literare ca texte antice î n
produsele alimentare. Dovezile literare reprezintă o sursă prețioasă de informații dar poate
induce ș i erori. Oricare ar fi motivul, poemele homerice par a construi un reg im alimentar
special care diferă d e elementele de probă în evidenț a arheologică a ceea ce oamenii au
mâncat la acel moment.
Portulaca oleracea L. este o plantă anuală cu frunze că rnoase ș i flori mici . Această
plantă este foarte comună î n Grecia și crește î n gră dini. Aceasta produce seminț e mici negre
care sunt comestibile.

17
Theo phras, pă rintele botanicii numește grașița ca una din plantele de vară care se
seam ănă în luna aprilie. Î n medici nă Portulaca oleracea L. a fost foarte mult apreciată în
antichitate. Conform lui Di oscoride migrenele, problemele respiratorii, indigestia și alte
dificultăți digestive pot fi uș or ameli orate prin consumul de grașiță . Planta este o sursă
excelentă de acizi grași conț ine o mega 3 și poate fi folosită ca medicament î n tratarea
hiperte nsiunii arteriale, coagularea sâ ngelui sau î n inflamaț ii [12].
Portulaca o leracea L. este foarte cunoscută î n medicina chi neză aceasta apare și î n
Farmaco peea chineză . Au fost gă site unele componente bioactive cum ar fi ac idul cafeic
(CA), hesperidina ( HP) acidul ferulic (FA), acidul p-cumaric (p -Ca). Aceste componente
bioac tive contribuie la mai multe acț iuni farmacologice cum ar f i hesperidina pentru scă derea
nivelului de colesterol la ș obolan iar acidul cafeic inhibă progresia tumori i și acțiunea
antioxidantă la fel ca ș i acidul fer ulic iar acidul p -cumaric pentru acțiunea antibacteriană ș i
efectele antifungice [13].
Portulaca oleracea L. merită o atenție specială din partea agricultorilor dar și a
nutriționiș tilor deoarece, e ste o bu ruiană comună . Multe feluri de Portulaca oleracea L. care
se gă sesc sub diferite denumiri cresc în mare parte î n diferite regiuni climatice. Este de
asemenea utilizată pentru gătit, în medicină se foloseș te pentru tratamentul arsurilor, dureri de
cap, precum ș i a bolilor le gate de intestin, stomac, tuse și artrită. Este utilizată ca purgativ ,
emolient, relaxant muscul ar. Iarba grasă a fost de asemenea utilizată î n tratamentul
osteoporo zei și a psoriazisului. Cercetări recente au demonstrat că Portulaca oleracea L. are
o calitate nutritivă decât prin cipalele legume cultivate cu conț inut ridicat de beta caroten, acid
ascorbic și acid alfa linoleic. Î n plus Portulaca oleracea L. a fost des crisă ca un aliment
puternic deoarece , are ridicate proprietă ți nutritive ș i antioxidante. E ste p opulată în medicina
tradițională în China pentru trata mentul hipotensiunii arteriale ș i a diabetului zaharat. Din
punct de vedere ști ințific nu este dovedită că are efect antid iabetic dar oamenii o folosesc î n
acest scop. Un experimen t a fost efectuat pentru extracț ia polizah aridelor din Portulaca
oleracea L. pentru a investiga efectele hipogl icemiante a acestor constituienț i cu teste pe
animale pentru utilizarea acestei plante î n tratamentul diabetului. Portulac a oleracea L .este o
sursă bogată de acid alfa li noleic.
Acidul a lfa linoleic este un acid gras care joacă un rol important în creșterea și
dezvoltarea umană și î n preve nirea bolilor. S -a demonstrat că Portulaca oleracea L. conține
de cinci ori mai mult acid gras omega 3 decâ t spanacul.
Acizii grași omega 3 aparțin unui grup de acizi grași polinesaturați esențiali pentru
creșterea umană, dezvoltarea , prevenirea numeroasel or boli cardiovasculare precum ș i pent ru

18
întreț inerea sistemului imunitar. Corpul nostru nu sintetizează acizi graș i omega 3. De aceea
acizii grași treb uie consumați dintr -o sursă de dietă. Peș tele este cea mai bogată sursă de acizi
grași omega 3. Planta a fost identificată recent ca fiind cea mai bogată sursă vegetală de acid
alfa linoleic .
Lipsa d e surse alimentare de acizi graș i omega 3 a condus la un nivel tot mai mare de
interes pentru a introduce Portulaca oleracea L. ca o nouă legumă cultivată . Aceasta
înflorește în numeroase locații biogeografice din întreaga lume și este extrem de adaptabilă la
multe cond iții adverse cum ar fi seceta și condiții c u deficit de nutrienț i.
Este raportată că a fost o legumă comună a Imperiului Roman, însă originea ei nu
este dovedită dar existenț a aceste i plante este raportată în urmă cu 400 0 de ani . Tulpinile
suculente ș i frunzele cărnoase ale plantei reflectă faptul că aceasta poate avea originea și
adaptarea la clima deșertică din Orientul M ijlociu. Grașița poate fi gă sită î n Europa, Afri ca,
America de Nord, Australia ș i Asia.
Este bogată î n vitamina A care este un antioxidant natura l. Portulaca oleracea L. este
planta care conține cel mai mare conț inut de vitamina A printre legume le cu frunze verzi.
Aceasta conț ine de asemenea, vitamina C, complexul de vitamin e B precum
riboflavină , niacin ș i piridoxină . Grașița oferă cele mai ridicate minerale alimentare cum ar fi
potasiu ( 494 mg/100 g) urmat de magneziu ( 68 mg/100g), calciu (65 mg/ 100 g), fosfor ( 44
mg/100 g), ș i fier ( 1,99 mg/100 g). Portulaca oleracea L. ar putea aduce beneficii de
sănătate consid erabile pentru dieta vegetariană ș i alte di ete unde consumul de ulei de pește
este exclus. Analiza științifică a componentelor sale chimice arată că această buruiană
comună are o valo are nutritivă mai puțin frecventă fiind una dintre potenț ialele alimente
pentru viitor.
Prezența conținutului ridica t de antioxidanț i (vitamina A ș i C, al fa-tocoferolul, beta –
carotenul ș i glutationul), acizii graș i omega 3, efectele sale de vinde care și antimicrobiene
plăgilor precum și utilizarea sa tradițională în tratamentul local al stărilor inflamatorii
sugerează c ă Portulaca oleracea L . este un candidat foarte probabil ca ingredient cosmetic
util [14].
Cercetări recente au arătat că grașița este o sursă bogată de acizi grași omega 3, ceea
ce este important în prevenirea atac ului de cord și î ntărirea sistemului imunitar.
Extractele apoase de Portulaca oleracea L. nu au prezentat efecte citotoxice și
genotoxice și a fost certificat în condiții de siguranță pentru un consum zilnic ca legume.
Aceste efecte benefice ale acestei buruieni valoroase poate fi atribuită prezenței diferiți lor

19
antioxidanți bioactivi ș i fenolici. Consumul de flori și legume bogate în antioxidanț i
contribuie la prevenirea proceselor degenerative cauzate de stres oxidativ.
Iarba grasă merită atenție specială din parte a gricultori lor dar și a nutriționiș tilor. E ste
o plantă comună în culturile de câ mp. Planta a fost studiată în detaliu ca o buruiană, dar se
cunoaște foarte puțin despre producț ia sa ca o cultură alimentară și efectele condiț iilor
cultural e pe valoare a sa nutritivă , cu to ate că au existat unele studii e fectuate pentru a
determina cele mai bune condiții de cultură pentru a obț ine ni veluri mai ridicate de acizi grași
și niveluri mai scăzute de acid oxalic în frunze. Tulpinile și frunzele plantei sunt suculente și
comes tibile cu un gust ușor acid și sărat.
Aceasta este o alegere rezonabilă datorită proprietăț ilor sale nutritiv e și antioxidante
ca alimentație umană, hrană pentru animale și utilizarea medicală . O dietă regulată cu
antioxidanț i poate reduce riscul u nor boli grave. Dietele bogate în fructe ș i legume au fost
întotdeauna asociate cu beneficii pentru sănă tate, dar mecanismul lor a devenit clar ab ia în
ultimele decenii. Are o valoare nutritivă mai mare decât alte legume datorită acidului gras
omega 3, alfa tocoferol, acid ascorbic, beta -caroten și glutation [15].
Arabi i o considerau o plantă binecuvâ ntată deoarece se fo losea pentru vindecarea
rănilor , a frisoanelor, constipației sau ochi inflamaț i. Unii cercetă tori au descoperit că
frunzele de Portulaca ole racea L. pot vindeca litiaza renală sau biliară, tulburările de somn ș i
avitaminozele. De asemenea, Portulaca oleracea L. a fost folosită î n secol ul al XIX de către
călugă rii ruși aceș tia o consumau ca sedativ .
Medicul grec Hipocrate a descoperit foarte multe utiliză ri curative ale plantei: b oli de
rinichi, viermi intestinali, diabet, hemoroizi, conjunctivite, migrene, dureri de stomac.
Portulaca olearacea L. mai era utilizată de că tre egipteni pentru să nătate aceștia o foloseau î n
timpul verii pentru a se proteja de arșiță și pentru a -și potoli setea mâ ncau lă starii plantei
[16,17] .
Iarba grasă este cel mai bine utilizată pentru consumul uman ca legumă verde bogată
în minerale și acizi graș i omega 3. Acidul gras omega 3 este un pr ecursor al unui grup
specific de hormoni (prostaglandin e) și pot oferi protecție î mpotriva b olilor cardiovasculare,
cancer și o serie de afecț iuni cronice pe tot parcursul vieții umane. Activitatea scă zută a
enzim elor hepatice , ALT, AST, y -GT și ALP î n grupul tratat cu Portulac a oleracea L . indică
rolul să u de protecț ie împotriva leziunilor hepatice.
Scade nivelul de uree, acid uric și creatinină î n tratamentul animalelor cu Portulaca
oleracea L . poate datorită potențialului să u antioxidant [17].

20
Portulaca oleracea L. este o sursă bogată î n element e nutritive cum sunt antioxidanții
și mineralele. Părțile pl antei care sunt comestibile conț in niveluri ridicate de ac izi grași
omega 3 care se recomandă pentru o dietă sănă toasă. În muguri, tulpină ș i frunzele crude s -a
constatat că conț ine niveluri ridicate de oxalat prin urmare acestea nu sunt recomandate
pentru un consum regulat p entru persoanele care au tendinț a de a forma pietre la rinichi.
Odată ce oxalatul a fost absorbit va fi transportat l a rini chi pentru a fi excretat în urină
ca un produs rez idual. Cantitatea de oxalat excretată în urină este un factor de risc important
în dez voltarea de cristale de oxalat de calciu.
Este originară din Orientul Mijlociu și de asemenea crește î n Statele Unite, Europa,
Australia și China. Această legumă este căutată în toată Asia și Europa preparâ ndu-se ca
salată sau fiartă. Aspectul și textura este similară spanacului atunci câ nd este gă tită. Are
gustul acrișor ș i acid.
Caprele care sunt hrănite cu o dietă care conț ine numai grașiță arată că rinichi i și
ficatul sunt afectate și că acestea pot muri în termen de 15 zile pâ nă la 45 de zile . Oxalatul
poate fi găsit ca forme solubile ș i insolubile în plante.
Sărurile solubile se formează atunci când se leagă cu oxalat de potasiu, sodiu și
magneziu (oxalat ul de magneziu este mai puțin solubil decât sărurile de potasiu și sodiu), în
timp ce sărurile insolubile sunt produse atunci când se leagă cu oxalat de calciu și fier. În cele
din urmă, oxalatul poate fi, de as emenea, găsit liber. În general, rezultatele acestui experimen t
confirmă că gătită planta se reduce conținutul de oxalat solubil al țesutului prelucrat.
Pierderea de oxalat solubil în gătit a fost de până la 33,5 % în frunze și 18% din tulpini , cele
două părți comestibile ale plantei .
Cele două tratamente, cu punct de fierbere pentru o perioadă scurtă de timp și de
decapare ar putea permite o c reștere a consumului de plantă într-o dietă sănătoasă, deoarece
riscul de formare a pietrelor la rinichi care rezul tă dintr -un aport mare de oxalaț i solubile și
scăderea biodisponibilității minerale pare să fie redus prin aceste tratamente. Mai mult decât
atât, consumul de plantă fiartă sau murat ă în mod corespunzător ar furniza o sursă valoroasă
de acizi grași omega 3 și alte elemente nutritive, nu numai în dietele societății occidentale, ci
și în țările în care mal nutriția este larg răspândită [18].

II.2. Portulaca oleracea L. în fitoterapie și medicina populară
Părțile aeriene ale plantei au utilizări terapeutice în medicina umană tradițională.
Principiile active au proprietăți antiscorbutice, emoliente, vermifuge, diuretice, coagulante.

21
Conțin vitamina C car e combat e scorbutul, relaxează țesuturile și scade starea inflamatorie
acționând benefic asupra inflamațiilo r tubului digestiv. Provoacă elimi narea viermilor
intestinali, acț ionează procesele de eliminare a toxinelor pe cale gastointestinală, renală și
prin glandele sudoripare. Acționează asupra epiteliului renal mărind cantitatea de urină
eliminată în timp.
Tratament cu frunze, flori și tulpini de Portulaca oleracea L .
Portulaca oleracea L. este utilizată în afecțiuni renale acute și cronice, asociate cu
litiază renală, edeme, diabet.
Preparare: o lingură de plantă mărunțită se fierbe în 250 ml apă timp de 7 minute. Se
lasă la infuzat timp de 2 ore. Se strecoară și se admininstrează de 3 ori pe zi câte 50 -75 ml.
Grașița mai poate fi ut ilizată în afecțiuni oculare, spasme musculare. Toate pă rțile
plantei (tulpini, frunze, flori) se spală în apă. Se toacă mărunt planta și se pune la infuzat în
500 ml apă clocotită timp de 30 de minute. Se aplică comprese pe locurile afectate și se țin
25-30 de minute.
De asem enea, se mai utilizează în voma cu sânge. Se pune la fiert u n pahar de boabe
de orez și jumă tate de pahar de frunze verzi într -un litru de apă timp de 25 de minute. Se
administrează câte 100 ml la fiecare 30 de minute.
Portulaca oleracea L. se utilizează în tratamentul mătreții și a seboreei. Se spală capul
de două ori pe săptămâ nă, cu infuzie preparată din 5 linguri de plantă uscată și un litru de apă
clocotită.
Tratamente cu semințe de Portulaca oleracea L.
Semințele se culeg în lunile august -septembrie, acestea se u tilizează pentru tratarea
balonă rii și a insomniilor.
Mod de preparare: o lingur iță de semințe se infuzează timp de 6 ore în 200 ml de apă
fierbinte. Se administrează câte 2 linguri de două ori pe zi.
De asemenea, cu semințele de Portulaca oleracea L. se pot trata boli de ficat, de
colecist și dureri ale articulaților.
Mod de preparare: î n 200 ml de apă ferbinte se infuzează timp de 4 ore un amestec
din 20 g grașiță tocată și 2 g de semințe de plantă pisate. Se administrează câte 2 linguri de
patru ori pe zi, în cur e de 6 săptămâ ni, cu pauze de 10 zile între cure. Din infuzia combinată
se aplică și comprese pe locurile dureroase.
Grașița se mai poate utiliza și în tratamentul psoriazisului. Preparare: o lingură de
semințe pisate se macerează în 150 ml ulei de brusture. Se tamponează zona afectată.

22
Din această plantă se mai prepară și suc ca re se folosește în tratamente interne și
externe. Sucul se stoarce di n toată planta, mai puțin din ră dăcini, ace asta trebuie sa fie spă lată
bine și scuturată de apă. Se administrează câte o lingură de 3 -4 ori pe zi, înainte de masă.
Sucul de grașiță se uti lizează și pentr u mușcăturile de șerpi și înțepă turi de insecte.
Sucul este benefic și pentru mămicile care suferă de mastită. În terapiile populare se
utilizează pent ru a elimina negii, pentru furunculoză, flegmoane. O metodă din bătrâni
recomandă folosir ea sucului în cure de 10 zile în tratamentul leucoreei. Preparare: în 200 ml
de apă rece, se infuzează timp de 2 ore 40 de grame de iarbă grasă mărunțită. Masa verde se
stoarce bine. În suc se bat apoi 2 albușuri de ou crude. Amestecul se bea în 2 -3 repriz e în
timpul zilei, puțin încălzit [19,20] .
Portulaca oleracea L. reprezintă de asemenea o sursă importantă în antioxidanți, acid
ascorbic, beta caroten și glutation. Planta a fost descrisă ca fiind un aliment de putere a
viitorului deoarece are numeroase proprietăți nutritive și antioxidante ridicate. În zonele în
care această plantă este mâncată există o incidența scazută a ca ncerului și a bolilor de inimă.
Iarba grasă are în compoziție mulț i aminoacizi cum ar fi izoleucina, leucina, lizina,
metionina, v alina, tirozina.
De asemenea, are efect antisetic, antidiuretic, analgezic, antiinflamator, antif ungic și
efect antifertilitate. Aceasta mai conține molecule active pentru tratamentul unor boli
parazitare [17].

II.3. Polygonum aviculare L. în fitoterapie și medicina populară
Polygonum aviculare L. este o plan tă cunoscută din antichitate pe toate continentele.
Este o plantă medicinală folosită de peste 2000 de ani în Europa ș i Asia, pentru efectele sale
puternice de la cele diuretice la cele pozitive pentru afecț iunile respiratorii [21].
În galenoterapia veche, Polygonum aviculare L. este cunoscut sub nume le de Herba
Polygoni sau Herba Centumondi . Medicina popular ă a folosit planta contra ră celii, diareei,
bolilor de rinichi, reumatismului, hemoroi zilor. Cu câțiva ani î n urmă s -a descoperit că planta
se folosește ș i pentru a trata ulcerul gastri c și ulcer ul duodenal.
Polygonum aviculare L. se folosea ca plantă tinctorială pentru vopsitul firului î n
albastru [22].
Polygonum aviculare L. o plantă medicinală, de la care se utilizează partea aeriană și
care înflorește din mai până în septembrie, este bogat în săruri minerale, tanin , mucilagii,

23
vitamina C și acid salicilic și este folosit mai ales pentru tratarea afecțiunilor rinichilor, are
efect hemostatic și calmant [23].
În provincia Azerbaidjan din Iran unii vinde cători folosesc extractul de Polygonum
aviculare L. pentru a trata cancerul. Extractu l de troscot are ef ect inhibitor puterni c asu pra
proliferă rii celulare ș i induce moartea celulelor apoptic e în celulele cancerului de sân . Fenolii
și flavonoidele care se găsesc în plantă au efecte biologice multiple, cum ar fi acțiunea
antitumorală , antioxidantă ș i au o varietate mare de proprietăți medicinale. Această plantă are
acțiune antioxidantă ș i antitumora lă [24].
Părțile aeriene ale pl antei au utilizări terapeutice în medicina umană și veterinară,
cultă și tradiț ional ă. Principiile active au însuș iri astringent e, antidi areice, diuretic e,
hipotensive ș i mineralizatoare. Precipită proteinele din conținutul intestinal și diminuează
afecț iunile inflamatorii. Acționează asupra epiteliului renal, favorizând creș terea ca ntității de
urină eliminată . Planta este indicată ca antiinflamator î n combaterea reumatismului, ulcer
stoma cal, hemoragii intestinale, gută, tuberculoză, afecț iuni ale aparatului cardiovascular.
Troscotul se utilizeaz ă ca medicament în anumite boli interne:
 Bolile aparatului urinar: nefrite, cistite
 Bolile aparatului locomotor: osteoporoză
 Bolile aparatului digestiv: gastrite, esofagită de reflux, diaree.
 Bolile aparatului respirator: traheite, bronșite.
 Boli reumatice. Siliciul organic din troscot are un rol important în formarea țesutului
conjunctival, al ligamentelor și cartilajelor deoarece acestea sunt c ele mai afectate în boala
reumatismală.
Soluțiile extractive din troscot (infuzie sau decoct) ajută la atenuarea ridurilor
deoarece siliciul organic pe care îl conține troscotul are un rol important în formarea elastinei
și a colagenului. Planta se mai uti lizează în răni, fisuri anale, hemoroizi aceasta are proprietă ți
hemostatice deoarece are în compoziție taninuri.

Preparate din Polygonum aviculare L.
Din Polygonum aviculare L. se pot obține diverse forme farmaceuti ce, unele au ca
solvent apa ceaiurile (infuzia și decoctul), alcoolul (tinctura) și vinul. Ceaiul de troscot se
utilizează pentru tratarea reumatismului, afecțiunilor respiratorii, ulcerului gastric și
afecțiunilor renale. Tinctura de troscot este folosită în afecțiuni precum obezitatea, guta,

24
litiaza biliară, celulită , diabet, retenție urinară. Vinul de troscot se administrează în afecțiuni
cardiace, hemoragii intestinale.
Infuzia
Preparare: 2 linguri de plantă măcinată se pune în 250 ml de apă fiartă apoi se lasă la
infuzat timp de 30 de minute, iar la urmă se filtrează. Se recomandă să se consume 2 căni pe
zi.
Decoctul
Mod de prepara re: 4 linguri de troscot uscat și mărunțit se pune într -un vas di n inox în 500 ml
apă apoi se fierbe timp de 30 de minute. Se poate filtra prin tifon sau vată medicinală,
umectată. Inten se administrează 2 căni pe zi iar extern se folosește pentru tratarea diferitelor
afecțiuni sângerânde.
Tinctura
Mod de preparare: 20 grame troscot u scat și măcinat se pun la macer at în 100 ml alcool, timp
de 10 zile și se agită de 3 ori pe zi. Se filtrează prin tifon, si se lasă la decantat timp de 6 zile
în frigider. Se păstrează în flaco ane din plastic sau sticlă prevă zute cu dop picurător.
Vinul
Mod de preparare: se cântăresc 100 g plantă uscată și mărunțită care se lasă să stea î n contact
cu un litru de v in alb timp de 30 de zile timp î n care se a gită de 3 ori pe zi. Apoi după cele 30
de zile, vinul se filtrează și se pu ne în flacoane. Se administrează 30 ml de 2 ori pe zi, înainte
de masă [25,26] .

25
CAPITOLUL III
ELEMENTE DE MORFOLOGIE VEGETALĂ
III.1. Poziția taxonomică a speciei Portulaca oleracea L . [27,28,29,30]

Regn Plantae
Încrengătura Magnoliophyta
Clasa Magn oliatae
Ordin Caryophy lales
Familia Portulacaceae
Gen Portulaca
Specia Portulaca oleracea L.

III.2. Variabilitatea genului Portulaca L .[31,32]

Cele mai reprez entative specii Portulaca din țara noastră sunt ur mătoarele:

Fig. 3. Portulaca grandiflora Hook . (agurijoară ) Fig. 4. Portulaca oleraca L. (grașiță)

26
III.3. Date din literatura de specialitate despre Portulaca oleracea L.

Potulaca oleracea L .- caractere morfologice
Portulaca oleracea L. (iarba grasă) – este o specie anuală, erbacee, cosmopolitan,
mezofită. Ace astă plantă este întâlnită pe lâ ngă drumuri, ziduri, prin curți prin locuri
cultivate. Se mai numește buruiană grasă, grașiță, dragoste, floare de piatră, iarba -porcului,
pita-porcului [33].
Portulaca grandiflora L. (floarea de piatră), o plantă cu flori mici, col orate, extrem de
iubitoare de că ldură, ce crește excelent în zonele cele mai expuse la soare din gră dină. Luciul
petalelor sale reflectă strălucirea soarelui realizând un contrast foarte frumos cu frunzele s ale
suculente și de un ve rde crud. Este o floare originar ă din America și este întâlnită în gră dini
sub forma unu i covor multicolor în zonele însorite, pe marginile aleilor [34].
Genul Portulaca este reprezentat în România de specia Portulaca grandiflora L. și
Portulaca oleracea L. Este cunoscută în e ngleză sub denumirea de mușchi -trandafir și în
română floare furată ca Portulaca grandiflora L. Este adesea cultivată în mediul rural sau
urban pe soluri nisipoase în zonele însorite, pentru flori mari și frumos colorate. În afară de a
fi o plantă d ecorativă această specie pare să nu aibe alte utilizări descrise î n literatura d e
specialitate. Aceasta se răspâ ndește cu ușurință, motiv pentru care este foarte că utată de către
grădinari.
Portulaca grandiflora L. este utilizată în medicina tradițională orientală pentru
calmarea durerilor în gât pentru iritații ale pielii și de asem enea pentru detoxifiere. Există
totuș i un numar mic de studii științifice cu privire la acțiunile anti -mutagene, în vitro
stimulare limfocitară și asupra acțiunilor analgezice ale Portulaca grandifl ora L. Literatura
de specialitate publicată conține puține date referitoare la compoziția chimică a specie [35].

Portulaca oleracea L. – compoziție chimică [33,34,35].
Conform bazei de date fitochimice și etnobotanice Dr. Duke, compoziția stabilită pe
diferitele părți ale plantei se prezintă astfel:
PĂRȚILE AERIENE:
 Substanțe carotenoide
 Vitamina C
 Vitamina B1
 Carbohidrați

27
 Acizi grași linoleici
 Substanțe flavonoide
 Acizi grași oxalic
 Substanțe saponine
 Alcaloizi
 Apă
SEMINȚELE:
 Acizi grași superiori de tipul acidului palmitic, linoleic și oleic
SEMINȚELE ȘI FRUNZELE PROASPETE:
 Noradrenalină

Tabel ul nr. 1
Portulaca oleracea L. – caractere morfologice [33,36,37 ]

Portulaca oleracea L.
buruiană grasă, grașiță, dragoste, iarba porcilor, iarbă de grădină, iarba tunului,
pita porcului
Răspândire – este originară din cea mai mare parte a Lumii Vechi înspre Africa de Nord
spre Orientul Mijlociu și India, E uropa de Sud și Bazinul Mediter anean
Habitat – locuri cultivate, prin grădini, curți, pe lângă drumuri și ziduri
Rădăcină – rădăcină pivotantă, adâ ncă rezistă bine în soluri compacte și aride
Tulpină – înaltă de 15 -30 cm, ascendentă, cărnoa să, vișinie în partea inferioară
Frunze – frunze inferioare alungite invers -ovate, stipele cu peri mari
Flori – florile g albene, sesile, caliciu din două sepale inegale, corola din 4 -6 petale
căzătoare, androceu din numeroase stamine (8 -15) gineceu c u ovar lipit de
bază, înflorire V -X
Fruct – capsula ovoidă, cu numeroase semințe, reniforme, lucioase, de culoare maro
închis
– semințe lungi de 0,7 -0,9 mm

28
Tabelul nr.2
Compoziția procentuală de principii active conținute de Portulaca oleracea herba [14,3 8]
Principii active Valo are
nutritivă Compoziție procentuală
(100g)
Carbohidrați 3,4 g 3%
Proteine 1,30 g 2%
Grăsime totală 0,1 g 0,5%
Colesterol 0 mg 0%

Vitamine
Acid pantotenic 0,036 mg 1%
Piridoxină 0,073 mg 5,5%
Riboflavină 0,112 mg 8,5%
Tiamina 0,047 mg 4%
Vitamina A 1320 IU 44%
Vitamina C 21 mg 35%

Electroliți
Sodiu 45 mg 3%
Potasiu 494 mg 10,5%

Minerale
Calciu 65 mg 6,5%
Cupru 0,113 mg 12,5 %
Fier 1,99 mg 25 %
Magneziu 68 mg 17%
Fosfor 44 mg 6%
Zinc 0,17 mg 1,5%

29
III.4. Poziția taxonomică a specie i Polygonum aviculare L. [29,30,39,40,41]

Regn Plantae
Încrengătura Magnoliophyta
Clasa Magnoliatae
Ordin Caryophyl ales
Familia Polygonaceae
Specia Polygonum aviculare L.

III.5. Variabilitatea genului Polygonum L . [31,32]
Cele mai reprez entative specii Polygonum de pe glob sunt ur mătoarele:

Fig. 5. Polygonum arenastrum Boreau. Fig. 6. Polygonum aviculare L.

Fig. 7. Polygonum marit imum L. Fig. 8. Polygonum maritimum L.

30

Fig. 9. Polygonum mite Schrank. Fig. 10. Polygonum patulum Bieb.

III.6. Date din literatura de specialitate despre Polygonum aviculare L.
Polygonum aviculare L. – caractere morfologice
Descrierea specie. Este o plantă ierboasă, anuală, mică care crește pe întreg teritoriul
țării prin locuri necultivate și cultivate. Are tulpina uneori culcat ă pe pământ sau ascendentă
ramificată și acoperită cu fru nze alterne până la vârf și rădăcină care este pivotantă. Frunzele
sunt mici, elip tice sau lanceolate, cu marginile ușor îndoite î n jos, iar florile hermafrodite
regulate pentamere, așezate câte 3 -5 la subțioara frunzelor, sunt mici, scurt pedunculate, de
culoare alb -verzuie sau roșietică având u n periant simplu, petaloid, cu 5 piese dispuse într -un
singur verticil, iar androceul din 8 stamine, fructul este o achenă; înflorește din mai până în
septembrie.
Produsul vege tal medicinal este reprezentat de părțile aeriene , cunoscut sub mai multe
denumiri: Herba P olygoni avicularis
Herba C entumnodi
Herba Homeriana
Herba Sanguinalis
Acestea sunt recoltate prin smulgerea plantei și îndepă rtarea rădăcinii în timpul
înfloririi. Uscarea se face în strat subțire în poduri acop erite cu tablă și aerisite.
Acțiunea farmacologică: antidiareică datorită taninului, hipotensivă datorită
taninurilor, astringent [42,43,44] .

31
Tabelul nr. 3
Polygonum aviculare L. – caractere morfologice

Polygonum aviculare L.
troscot, brebenel, troscoț el, iarba găinilor, iarba noduroasă, i arba roșie, laba
găinii, sporiș, hericică , troscot gras
Răspândire – Asia ș i Europa
Habitat – întâln ită pe locurile cultivate, pe lâ ngă drumuri, șosele stră zi, adeseori printre
pietrele de pavaj, începând de la câmpie pâ nă în regiunile montane.
Rădăcină – pivotantă, fusiformă
Tulpină – tulpina târâtoare, rar ascendentă sau erectă , ramificată, cu noduri umflate și
manș oane membranoase albicioase la baza frunzelor
Frunze – frunze alterne, eliptice sau lance olate, plane, scurt pețiolate pâ nă la sesile
Flori – flori verzui sau roș ietice, scurt pedicela te, grupate câ te 3-5 la subsoara
frunzelor, înflorire V -IX
Fruct – achene mici

Polygonum aviculare L. – compoziție chimică [22]
Conform Enciclopediei plantelor, scrisă de Constantin Pârvu, compoziția chimică
stabilită pentru partea aeriană de troscot, Poligonii aviculare herba , este următoarea:
 flavonoide (aviculoarozida)
 acid silicic total (1%, liber sau combinat, din care 0,8-0,20% ac id
silicic solubil pentru decocț ie)
 tanin ( 3 -4%)
 pigmenț i flavonici ( avicularozide, camph eritrozida)
 rezine
 ceruri, gră simi
 zaharuri
 mucilagii
 derivaț i antrachinonici
 vitamina C
 urme de ulei volatile

32
CAPITOLUL IV
PARTEA EXPERIMENTALĂ

În partea experimentală a acestei lucrări se va prezenta studiul farmacobotanic al unor
populații aparținătoare genului Portulaca L. și Polygonum L . Speciile identificate și analizate
sunt Portulaca oleracea L. și Polygonum aviculare L., recoltate din flor a spontană a județului
Bihor .
Scopul lucrării este realizarea unui studiu cât mai aprofundat, justificat de existența
unor date și informații sumare, privind aceste două specii , precum și de necesitatea
cunoașterii a noi resurse naturale medicinale, care încă nu au fost cercetate.
Rezultatele unei asemenea cercetări sunt utile pentru cei implicați în studiul plantelor și
celor interesați de domeniul atât de vast al observației microscopice, informații care
contribuie la dezvoltarea cunoașterii în domeniu.

IV.1. ANALIZA CALITATIVĂ A PRO DUSULUI VEGETAL SUPUS STUDIULUI
IV.1.1. RECOLTAREA
S-au identificat două specii Portulaca oleracea L . din genul Portulaca L . și Polygonum
aviculare L ., din genul Polygonum L .
Cele două specii Portulaca oleracea L . și Polygonum aviculare L ., au fost recoltate din
flora spontană a județului Bihor , din diferite zone nepoluate. Plantele au fost culese pe timp
uscat, după amiaza, în timpul înfloririi, în lunile august -septembrie 2015 . Recoltarea s -a făcut
cu ajutorul unei foarfeci, cu care am tăiat în bucăți mai mici organele vegetative, pentru a
putea fi analizate mai ușor. Orice parte a plantei care prezenta pete, mușcături de insecte sau
erau veștejite și deteriorate, au fost îndepărtate. S -au recoltat doar plantele sănătoase și curate.

IV.1.2. OBȚINEREA PRODUSULUI VEGETAL
1. Portulaca radix și Polygoni avicularis radix, s-au recoltat rădăcinile, de la ambele
specii, scuturate de pământ și spălate. Proveniență, Bihor , 2015.
2. Portulaca oleracea herba și Polygoni avicularis herba , părțile aeriene, recoltate în
timpul înfloririi. Proveniență, Bihor , 2015.
3. Portulaca oleracea folium și Polygoni avicularis folium , frunzele recoltate de la
ambele specii, în timpul înfloririi. Proven iență, Bihor , 2015.

33
4. Portulaca oleracea flos și Polygoni avicularis flos, florile, recoltate în timpul
înfloririi, Bihor , 2015.
5. Portulaca oleracea semen, semințele recoltate după perioada înfloririi, Bihor, 2015.

IV.1.3. CARACTERIZAREA PRODUSULUI VEGETAL
PORTULACA OLERACEA L.
1. Portulaca oleracea radix , reprezintă rădăcinile subțiri și rămuroase, de culoare brun
deschis, de grosime va riată, cu suprafață neregulată.
2. Portulaca oleracea herba , format din tulpini aeriene scurte și tărâtoare, sub formă de
tufă, pe care se formează florile .
3. Portulaca oleracea folium sunt frunzele simple, cărnoase , ușor bombate și lucioase
pe partea superioară, de culoare verde, asimetric cu nuanțe de roșu, pe marginea
limbului .
4. Portulaca oleracea flos reprezintă florile mici, de culoare galbenă, recoltate de pe
aceeași tulpină floriferă.
5. Portulaca oleracea semen, sunt semințele mici, de culoare neagră, recoltate din
fructele plantei culese.

POLY GON UM AVICULARE L.
6. Polygoni avicularis radix , reprezintă rădăcinile subțiri și rămuroase, de culoare brun
deschis, de grosime variată, cu suprafață neregulată.
7. Polygoni avicularis herba , format din tulpini aer iene, de diferite dimensiuni,
târâtoare, plagiotrope, sau erecte, sub formă de tufă, pe care se formează frunzele și
florile.
8. Polygoni avicularis folium sunt frunzele simple, nestipelate, dispuse altern, de
culoare verde închis .
9. Polygoni avicularis flos , reprezintă florile mici, de culoare albă, cu nuanțe de galben,
sau roz, pe marginea petalelor , recoltate de pe aceeași tulpină floriferă.

IV.2. EXAMENUL MACROSCOPIC
Conform FR. X. controlul macroscopic stabilește caracterele morfologice ale
produselor vege tale, observate cu ochiul liber sau cu lupa, precum și cele care pot fi
determinate prin perceperea mirosului și a gustului.

34

MOD DE LUCRU
Aspectul: se observă cu ochiul liber sau la lupă, comparându -se cu o mostră cunoscută. Se
stabilește aspectul exterior și inferior, fața superioară și inferioară, consistența, duritatea,
aspectul la pipăit, iar la unele produse tipul secțiunii transversale și raporturi dintre țesuturi.
Dimensiunile: se determină pe hârtie milimetrică, sau cu o riglă gradată (lungimea, lățimea și
grosimea). Se apreciază în cm pentru majoritatea produselor (folosind rigla), în mm pentru
fructe și semințe (folosind hârtie milimetrică).
Culoarea: se determin ă de obicei la produsul uscat la lumina zilei, pe cele două fețe.
Mirosul: se percepe pe produsul ca atare, zdrobit între degete (frunze, flori), sau pulverizat
(rădăcină, scoarță). Mai rar se încearcă prin umectare cu apă.
Gustul: se stabilește pe produsu l ca atare sau pe decoct. Datorită conținutului de substanțe
toxice, în unele cazuri produsul nu se înghite, se elimină și se clătește gura cu apă [45,46 ].
Rezultatele analizei macroscopice asupra produselor vegetale constituite din: radix,
herba, folium, flos, semen sunt redate în tabelele 4, 5 .
Tabelul nr. 4
Portulaca oleracea L. – rezultatele analizei macroscopice

Portulaca oleracea L.
grașiță
Răspândire
și Habitat -în curți și grădini, pe marginea drumurilor, în locuri necultivate;
-des întâlnită în flora spontană a județului Bihor , cunoscută ca buruiană
Rădăcină -rădăcină pivotantă, ramificată, adâ ncă
Tulpină -târâtoare, de diferite lungimi, cărnoasă, asimetric cu nuanțe de vișiniu
Frunze -frunze alungite , ovate, cărnoase, scurt pețiolate, prevăzute cu stipele
-de culoare verde închis, iar pe partea inferioară marginea limbului are o
culoare vișinie
Flori -florile mici galbene, numeroase, care se deschid în prima parte a zilei
-corola alcătuită din 4 -6 petale căzătoare, înflorire V -X
Semințe – mici, ovale sau sferice, de culoare neagră
-între 5 -8 dispuse într -un fruct

35

Fig. 11. Rădăcină de grașiță Portulaca oleracea L.

Fig. 12 . Partea aeriană cu tulpini și frunze de grașiță Portulaca oleracea L.

Fig. 13. Frunze de grașiță Portulaca oleracea L.

36

Fig. 14 . Frunze de grașiță Portulaca oleracea L.

Fig. 15. Frunze de grașiță Portulaca oleracea L.

37

Fig. 16. Semințe de grașiță Portulaca oleracea L.

Fig. 17 . Semințe de grașiță Portulaca oleracea L.

38
Tabelul nr. 5
Polygonum aviculare L. – rezultatele analizei macroscopice

Polygonum aviculare L.
troscot
Răspândire
și Habitat -pe lâ ngă drumuri, șosele străzi, adeseori printre pietrele de pavaj, necultivată,
cunoscută ca buruiană invazivă
Rădăcină -pivotantă, fusiformă , ramificată
Tulpină -tulpina târâtoare, sau erectă, ramificată, cu noduri umflate, și teci
membranoase albicioase la baza frunzelor
-prezintă pe întreaga suprafață striuri, având o suprafață neregulată
Frunze -frunze alterne, eli ptice , plane, scurt pețiolate pâ nă la sesile, de culoare verde
închis
Flori -flori cu 5 petale albe (cu striuri verzi sau roz), grupate câte 3-5 la subsoara
frunzelor, prezintă numeroase stamine galbene, înflorire V -IX

Fig. 18 . Rădăcină de troscot Polygonum aviculare L.

39

Fig. 19 . Tulpină de troscot Polygonum aviculare L.

Fig. 20 . Frunză de troscot Polygonum aviculare L.

40

Fig. 21 . Floarea de troscot Polygonum aviculare L.

IV.3. EXAMENUL MICROSCOPIC
Reprezintă o fază mai avansată a analizei calitative a produselor vegetale, urmărind
stabilirea țesuturilor și elementele anatomice caracteristice ale secțiunilor și preparatelor
clarificate din pulberi sau fragmente de produse. Caracterele anatomice ale diferitelor organe
de plantă servesc, în un ele cazuri și la precizarea poziției taxonomice a speciilor
producătoare. Un produs vegetal poate fi supus examenului microscopic, în urma unei
anumite prelucrări, în vederea obținerii unor preparate ce pot fi analizate la microscop.
Preparatele microscopi ce se realizează prin metode diferite, în funcție de natura, starea
produsului (întreg, fragment, sau pulverizat) și chiar după compoziția sa chimică.
Secțiunile transversale ale rădăcinilor, tulpinilor și frunzelor, cu un diametru până la 1
cm pot să cup rindă întreaga suprafață, iar în cazul în care acestea sunt mai groase, ele trebuie
să fie alcătuite din fragmente care să conțină țesuturi și din zona centrală a produselor.
Controlul microscopic se poate efectua și pe produs vegetal pulverizat, prin zdr obire,
sau măcinare, urmată de omogenizare prin cern ere [46,47,48,49 ].

41
MOD DE LUCRU
Studiul microscopic la nivelul organelor vegetative (rădăcină , tulpină, frunză ) s-a
realizat pe secțiuni transversale, longitudinale și preparate obținute prin jupuire, clarificate și
colorate. Identificarea și diferențierea structurii, a elementelor caracteristice (fibre mecanice,
substanțe de rezervă, peri tectori, incluziuni ergastice solide) a fost posibilă prin colorarea
diferită a membranelor celulare sub acțiunea c oloranților de natură chimică: membrana
celulozică este colorată în roșu, iar cea lignificată în galben.
Soluțiile folosite în microscopia optică sunt următoarele:
1. Soluția apoasă -amoniacală de roșu de Congo
Roșu de Congo 3 g
Apă distilată 100 ml
Hidroxi d de amoniu conc. 5 ml
2. Soluția alcoolică de crisoidină
Crisoidină 0,1 g
Alcool etilic 96ș 12 ml
Soluțiile preparate se păstrează 2 zile, agitând. După dizolvare, cele 2 soluții se
amestecă, se păstrează încă 2 zile la repaus, se filtrează și se aduce î ntr-o sticlă de culoare
brună. Amestecul se cunoaște în literatura de specialitate ca reactivul Genevez.
Secțiunile se colorează timp de 1 -3 minute, apoi se spală colorantul în exces de mai
multe ori cu apă distilată [45,48,49 ].
Preparatele sunt analizat e la Microscop de analiză Optika B350 .

Fig. 22 . Laboratorul de Botanică farmaceutică, FMF Oradea

42
IV.3.1. SECȚIUNI MICROSCOPICE LA PORTULACA OLERACEA L.

IV.3.1.1. Structura anatomică a rădăcinilor
În secțiune transversală rădăcina are formă circulară . Succesiunea de țesuturi dinspre
exterior spre interior este: rizoderma, scoarța și cilindrul central .
Rizoderma este formată dintr -un singur strat de celule, cu pereții subțiri, celulozici,
strâns unite între ele, intens colorată în brun, îngroșată ineg al.
Scoarța este formată din exodermă, scoarța propriu -zisă și endoderma. Primele 3
straturi ale scoarței, sub rizodermă, alcătuiesc exoderma care, în acest caz, fiind
pluristratificată poartă numele de cutis . Portulaca oleracea radix prezintă o exodermă care nu
se exfoliază, fiind strâns unită de scoarță . Celule le scoarței sau parenchimului cortical, au o
formă oval -rotunjită, fără spații intercelulare, cu pereți subțiri și celulozici. Se evidențiază
doar sporadic , câteva lacune de dimensiuni mici .
Stratul cel mai profund al scoarței poartă denumirea de endodermă și este format din
celule strâns unite între ele, dispuse ordonat, având pereții radiari și intern îngroșați puternic
cu lignină, în forma literei “U”. Unele celule ale endodermului și anume, cele situate în
dreptul fasciculelor lemnoase nu suferă aceste îngroșări, rămânând cu pereții subțiri,
celulozici și poartă numele de celule de pasaj, care permit transportul direcțion at al sevei
brute, dinspre per ii absorbanți, spre vasele conducătoare lemnoase.
Cilindrul central sau stelul începe cu un strat de celule strâns unite între ele, cu pereții
subțiri, celulozici și care alternează cu celulele endodermului, pe care se sprijină. Acest strat
se numește periciclu.
Cilindrul central este dominat de țesuturile conducătoare , formate din fascicule
conducătoare lemnoase și fascicule conducătoare liberiene , în număr de 6 -8 dispuse
alternativ.
În cadrul fasciculelor lemnoase se pot distinge vasele lemnoase care alcă tuiesc
protoxilemul dispuse în vecinătatea periciclului, cu diametrul mic și care reprezintă primele
vase lemnoase formate în ontogeneză. Vasele lemnoase formate mai târziu prezintă un
diametru mai mare, sunt dispuse spre partea centrală a cilindrului cent ral și alcătuiesc
metaxilemul.
Fasciculele conducătoare liberiene sunt alcătuite din vase liberiene, sau tuburi
ciuruite. Protofloemul reprezintă cele mai tinere elemente liberiene, dispuse spre exterior iar
metafloemul, vasele liberiene formate mai târzi u, dispuse spre partea centrală (deosebirile
dintre ele sunt mai puțin evidente).

43
Celulele parenchimatice dintre fasciculele conducătoare, alungite în sens radiar,
reprezintă razele medulare primare. Partea centrală a rădăcinii este ocupată de un parenchim
medular sau măduvă .

Fig. 23 . Secțiune transversală prin rădăcina de Portulaca oleracea L.
IV.3.1.2. Structura anatomică a tulpinilor aeriene
În secțiune transversală tulpina are un contur sinuos și rotund -oval. Succesiunea de
țesuturi dinspre exterior spre interior este: epiderma, hipoderma, parenchim fundamental și
fascicule conducătoare libero -lemnoase.
Epiderma este alcătuită dintr -un singur strat de celule, strâns unite între ele, cu pereții
externi ușor bombați. Imediat sub epidermă este situată hipoderma , formată din 2 -3 straturi
de celule, cu pereții lignificați, care contribuie la mărirea rezistenței acestor tulpini.
Parenchimul fundamental se găsește în interior, fiin d un țesut cu pereții celulozici,
subțiri, care se colorează ușor în roșu, cu reactivul Genevez. În acest parenchim se găsesc
dispuse, circular fasciculele libero -lemnoase.
La nivel ul hipodermei și parenchimului fundamental am identificat prezența cristale lor
minerale, de forma unor druze de oxalat de calciu. Acestea sunt dispuse neuniform și doar
sporadic.

44
Fasciculele conducătoare sunt mixte, adică formate din țesut liberian, situat la exterior
și țesut lemnos situat spre axul central al tulpinii. Țesutul liberian al fiecărui fascicul este
alcătuit din vase liberiene, sau tuburi ciuruite și celule anexe. Țesutul lemnos al fasciculului
este alcătuit din vase lemnoase și parenchim lemnos. Fiecare fascicul conducător este protejat
de două arcuri de țesut scle renchimatic, întotdeauna cel dinspre partea liberiană fiind mai
dezvolta t.

Fig. 2 4. Evidențierea druzelor de oxalat de calciu din tulpina de Portulaca oleracea L.

IV.3.1.3. Structura anatomică a frunzelor
Portulaca oleracea L. prezintă frunze cu structură bifacială , adică doar o față a
frunzei este luminată direct de razele solare și în consecință, această parte este colorată în
verde mai închis, decât partea inferioară. Sub epiderma superioară se diferențiază
parenchimul palisadic , format din celule fotosintetizante . Epiderma este formată dintr -un
singur rând de celule, cu o cuticulă foarte dezvoltată, acoperită cu ceară. Mezofilul este
alcătuit dintr -un țesut palisadic , bogat în cloroplaste, f ormat din 2 -3 rânduri de celule
alungite, strâns unite între ele. Identificăm aici prezența unor celule mari, poliedrice, mai

45
puțin bogate în clorofilă, cu diametrul mai mare decât celulele înconjurătoare, care conțin o
cantitate mare de suc vacuolar și ca re alcătuiesc țesutul acvifer. În tot limbul foliar sunt
prezente în număr foarte mare cristalele de ox alat de calciu dispuse sub forma unor druze.
Din punct de vedere histologic, cele două fețe ale limbului sunt diferite .

Fig. 25 . Secțiune transversală prin frunza de Portulaca oleracea L.

Fig. 26 . Evidențierea cristalelor minerale din frunza de Portulaca oleracea L.

46
IV.3.2. SECȚIUNI MICROSCOPICE LA POLYGONUM AVICULARE L.

IV.3.2.1. Structura anatomică a rădăcinilor
În secțiune transversală rădăcina de Polygonum aviculare L. are formă circulară .
Succesiunea de țesuturi dinspre exterior spre interior este: rizoderma, scoarța și cilindrul
central .
Rizoderma este formată dintr -un singur strat de celule, cu pereții subțiri, celulozici,
strâns unite înt re ele, intens colorată în brun.
Scoarța este formată din exodermă, scoarța propriu -zisă și endoderma. Primele 3
straturi ale scoarței, sub rizodermă, alcătuiesc exoderma , sau cutis .
Endoderma este format ă din celule strâns unite între ele, dispuse ordonat, având
pereții radiari și intern îngroșați uniform cu lignin. Unele celule ale endodermului și anume,
cele situate în dreptul fasciculelor lemnoase nu suferă aceste îngroșări, rămânând cu pereții
subțiri, celulozici și poartă numele de celule de pasaj, care permit transportul direcțion at al
sevei brute, dinspre perii absorbanți, spre vasele conducătoare lemnoase.
Cilindrul central sau stelul începe cu un strat de celule strâns unite între ele, cu pereții
subțiri, celulozici și care alternează cu celulele endodermului, pe care se sprijină. Acest strat
se numește periciclu.
Țesuturile conducătoare , formate din fascicule conducătoare lemnoase și fascicule
conducătoare liberiene , dispuse alternative, se pot evi denția ușor în interiorul cilindrului
central.
În cadrul fasciculelor lemnoase se pot distinge vasele lemnoase cu diametrul mic
(protoxilem) și vasele lemnoase cu diametru mai mare ( metaxilemul ).
Fasciculele conducătoare liberiene sunt alcătuite din vase liberiene, sau tuburi
ciuruite. Protofloemul reprezintă cele mai tinere elemente liberiene, dispuse spre exterior iar
metafloemul, vasele liberiene formate mai târziu, dispuse spre partea centrală (deosebirile
dintre ele sunt mai puțin evidente).
Celulele parenchimatice dintre fasciculele conducătoare, alungite în sens radiar,
reprezintă razele medulare primare. Partea centrală a rădăcinii este ocupată de un parenchim
medular sau măduvă .

47

Fig. 27 . Secțiune transversală prin rădăcina de Polygonum aviculare L.

IV.3.2.2. Structura anatomică a tulpinilor aeriene
În secțiune transversală tulpina de Polygonum aviculare L. are un contur neregulat, de
formă trapezoidală. Succesiunea de țesuturi dinspre exterior spre interior este: epiderma,
hipoderma, parenchim fundamental și fascicule conducătoare libero -lemnoase.
Epiderma este alcătuită dintr -un singur strat de celule, strâns unite între ele, cu pereții
externi ușor bombați . Imediat sub epidermă este situată hipoderma , alcătuită dintr -un
clorenchim bine delimitat, cu celule bogate în clorofilă.
La acest nivel se pot observa niște aglomerări de celule, strâns unite între ele,
repartizate organizat în hipodermă, în dreptul fasciculelor libero -lemnoase, ce alcătuiesc
colen chimul salicifiat.
Parenchimul fundamental se găsește în interior, fiin d un țesut cu pereții celulozici,
subțiri, care se colorează ușor în roșu, cu reactivul Genevez. În acest parenchim se găsesc
dispuse, fasciculele libero -lemnoase. Fasciculele conducăt oare sunt mixte, adică formate din
țesut liberian, situat la exterior și țesut lemnos situat spre axul central al tulpinii. Țesutul
liberian al fiecărui fascicul este alcătuit din vase liberiene, sau tuburi ciuruite și celule anexe.
Țesutul lemnos al fasci culului este alcătuit din vase lemnoase și parenchim lemnos. Fiecare
fascicul conducător este protejat de două arcuri de țesut sclerenchimatic, întotdeauna cel
dinspre partea libe riană fiind mai dezvoltat .

48

Fig. 28 . Secțiune transversală prin tulpină de Polygonum aviculare L.

Fig. 29 . Evidențierea colenchimului salicifiat în tulpina de Polygonum aviculare L.

49
IV.3.2.3. Structura anatomică a frunzelor
Polygonum aviculare L. prezintă frunze cu structură bifacială, adică are două fețe, una
superioară, mai închisă la culoare și o parte inferioară, de un verde mai deschis.
Epiderma superioară este formată dintr -un singur rând de celule. Imediat sub
epidermă se evidențiază un țesut palisadic , bogat în cloroplaste, format din 2 -3 rânduri de
celule alungite, strâns unite între ele.
În partea mijlocie a limbului se găsesc 3 -4 rânduri de celule mari, poliedrice, mai
puțin bogate în clorofilă, cu diam etrul mai mare, care alcătuiesc țesutul lacuna r.
Tot în mezofil se găsește țesutul conducător alcătuit din nervura mediană și nervurile
secundare.

Fig. 30 . Secțiune transversală prin frunza de Polygonum aviculare L.

50
CONCLUZII

1. Lucrarea furnizează informații importante și originale pentru valorificarea speciilor
Portulaca oleracea L. (grașiță) și Polygonum aviculare L. (troscot), considerate
buruieni.
2. Pentru efectuarea părții experimentale, au fost recoltate populații sănătoase ș i
nedeteriorate de grașiță și troscot, din flora spontană a județului Bihor, din diferite
zone nepoluate. Plantele au fost culese pe timp uscat, în timpul înfloririi, în august –
septembrie 2015.
3. Analiza plantelor Portulaca oleracea L. și Polygonum aviculare L. a început cu
colectarea probelor, identificarea celor două specii, pe baza atlaselor botanice și a
determinatoarelor și caracterizarea lor din punct de vedere macroscopic și
microscopic.
4. Studiul macrosco pic s -a realizat conform FR. X., prin stabilirea caracterelor
morfologice ale speciilor recoltate, observate cu ochiul liber, sau cu lupa, precum și
cele care pot fi determinate prin perceperea mirosului și a gustului.
5. Studiul microscopic la nivelul organelor vegetative (rădăcină, tulpină, frunze), s -a
realizat pe secțiuni transversale, colorate cu reactiv Genevez.
6. Au fost determinate prin microscopie optică următoarele structuri anatomice:
Portulaca oleracea radix și Polygoni avicularis radix, Portulaca oleracea herba și
Polygoni avicularis herba, Portu laca oleracea folium și Polygoni avicularis folium .
7. Au fost identificate prezența cristalelor minerale de oxalat de calciu, sub forma unor
druze, în tulpina și frunza de Portulaca oleracea L., și prezența colenchimului
salicifiat în tulpina de Polygonum av iculare L.
8. Una din problemele de interes ale lucrării a vizat cunoașterea cât mai amănunțită a
celor două produse vegetale, cu potențial terapeutic și stabilirea unor conexiuni între
particularitățile morfologice, conținutul în principii active și efectele terapeutice
benefice organismului.
9. Elucidarea corectă a structurilor anatomice devin foarte prețioase pentru fitoterapie,
pentru cunoașterea cât mai amănunțită a produselor vegetale cu potențial terapeutic și
stabilirea unor conexiuni între particularităț ile morfologice și conținutul în principii
active.

51
10. În concluzie trebuie să subliniem faptul că numărul cunoscătorilor și culegătorilor de
plante medicinale este din ce în ce mai redus, aceștia rezumându -se doar la câteva
ceaiuri pentru uzul casnic, lumea în general apelând azi la mijloacele terapeutice
moderne, care nu întotdeauna sunt non -invazive.

52
BIBLIOGRAFIE ȘI WEBGRAFIE SELECTIVĂ

1. Mencinicopschi Ghe ., Și noi ce mai mâncăm? , Editura Coreus Publishing, Bucureș ti,
2010
2. Toth Monika Margit , Studii etnofarmacologice în nord -estul Transilvaniei – lucrare
de licență, Oradea 2011 p. 10 -11
3. Mihăescu E., Dicționarul plantelor de leac , Editura a -2-a, revista București, Editura
Călin, 2008
4. Temelie M., Plante medicinale sponta ne din România , Editura Rovimed, 2008 p. 6 -9
5. Steiner M ., Îndrumar de sănătate , Editura Gemma Print, București, 2006
6. Bojor O., Alexan N. , Plantele medicinale și aromatice, de la A la Z , Editura Recoop,
București, 1982
7. Bojor O. , Ghidul Plantelor Medicinale și Aromatice de la A la Z, Editura Fiat Lux,
București, 2003
8. Fischer E., Dicționarul plantelor medicinale , Editura Gamma, 1999
9. Enescu N ., Natura – farmacia verde , Editura Porto – Franco, Galați, 1991
10. Pârvu C., Enciclopedia Plantelor, Plante din flora României D -L vol. II., Editura
Tehnică, București, 2003
11. https://plantepedia.wordpress. com/2015/12/04/plante -comestibile -din-flora -spontana –
grasita -alias-iarba -grasa -portulaca -oleracea (accesat 08.05.2016)
12. Megaloudi F., Wild and cultivated vegetables, herbs and spic es in Greek Antiquity
(900 B.C to 400 B.C) , Environmental Archaeology 10, 2005, p. 73 -82
13. Lan C., Zhongzhe C., Tingguo K., Haixing L., Liquid chromatographic (LC)
determination of four bioactive compounds in the Portulaca oleracea L. , Journal of
Medicinal Plants Research vol. 5(31), ISSN 1996 -0875, 2011, p. 6876 -6880
14. Kamal Uddin M. et all., Purslane weed (Portulaca oleracea): A prospective plant
source of nutrition, omega -3 fatty acid, and antioxidant attributes, The Scientific
World Journal, 2014
15. Kamal Uddin M. et all., Evaluation of antioxidant properties and mineral
composition of Purslane ( Portulaca oleracea L.) at different growth stages,
International Journal of Molecular Sciences, 2012
16. http://lata ifas.ro/medicina_naturista_alternativa/plante_medicinale/38871/iarba -grasa –
proprietati -tratamente -retete (accesat 08.05.2016)
17. Mohamed A. et all., Antioxidant effect of purslane (Portulaca oleracea) and its
mechanism of action , Journal of Medicinal Plants Research vol. 5(9), 2011, p. 1589 –
1563
18. Poeydomenge G., Savage G., Oxalate content of raw and cooked purslane , Journal
of Food, Agriculture and Enviroment vol. 5(1) 2007, p.124 -128
19. http://www.formula -as.ro/2011/985/medicina -populara -77/iarba -grasa -14171 (accesat
06.02.2016)
20. Vasilca -Mozăceni A .,- Incursiune în fitoterapie , Ed. Polirom, Iași, 2002

53
21. http://sanatate.acasa.ro/dieta -nutritie -4/ceai -de-troscot -beneficii -pentru -sanatate –
164595.html (accesat 08.05.2016)
22. Pârvu C., Enciclopedia Plantelor, Plante din flora României PI-Z vol. IV. Editura
Tehnică, București, 2005, p. 718
23. http://www.ziuaconstanta. ro/divertisment/sanatate/troscotul -o-planta -utilizata -in-
tratarea -mai-multor -afectiuni -501501.html (accesat 16.04.2016)
24. Roudkenar M. et all ., Efects of Polygonum aviculare herbal extract on proliferation
and apoptot ic gene expression of MCF -7, Daru Journa l of Pharmaceutical Sciences,
2011, p. 326 -331
25. Pașca M. B. , Istoria farmaciilor din Bihor de la începuturi până în zilele noastre ,
Editura Universității din Oradea, ISBN 978 -606-10-1102 -5, 2013
26. Grady A ., 100 leacuri pentru 100 de boli , Editura Gemma Print, Bucuresti, 2005
27. Pallag A. , Botanică farmaceutică, sistematica – cormobionta , Editura Universității
din Oradea, 2015
28. Ștefan N. Oprea A. , Botanică sistematică, Editura Universității “Alexandru Ioan
Cuza”, Iași, 2007
29. Szabo I. , Botanică farmaceutică , Sistemat ica vegetală, Editura Universității din
Oradea, 2007
30. Szabó, I. , Botanică farmaceutică – Sistematica plantelor , Editura Universității din
Oradea, 2009
31. Ardelean A., Mohan Gh. , Atlas flora Rom âniei, Editura All, 2012
32. Popovici I., Moruzic C., Toma I ., Atlas bo tanic , Ed. Didactică și Pedagogică,
București, 1985
33. Pârvu C., Universul Plantelor mica enciclopedie , Editura Enciclopedica București,
1997
34. http://www.gradina -online.ro/Portulaca_grandiflora_A3679.html (accesat
14.05.2016)
35. Anghel A. I., Olaru O.T., Gatea F., Dinu M., Preliminary research on P ortulaca
Grandiflora Hook, Spec ies (Portulacaceae) for therapeutic use , Farmacia, vol. 61(4),
2013
36. Ciulei I., Grigorescu E., Stănescu U. , Plante medicinale , vol. I -II, Editura Medicală,
București, 1993
37. Oroian S ., Botanică farmaceutică, plante medicinale și aromatice , Ed. Universității
de Medicină și Farmacie, Târgu – Mureș, 2004
38. http://www.hindawi.com/journals/tswj/2014/951019/tab1/
39. Sârbu I. Ștefan N. , Plante vasculare din România – determinator ilustrat de teren ,
Editura Victor B Victor, București, 2013
40. Tuba Z., Szerdahelyi T., Engloner A., Botanika I., Sejttan, Szövettan, Alaktan,
Nemzeti Tankönyvkiadó, Budapest, 2007
41. Tiță I ., Botanică farmaceutică, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București,
2005
42. Constantinescu Gr., Hatieganu E., Să ne cunoaștem p lantele medicinale,
proprietățile lor terapeutice și modul de folosire , Editura M edicală București, 1986

54
43. Tămaș M ., Botanică farmaceutică, sistematica – cormobionta, vol III, Editura
Medicală universitară Iuliu Hațieganu Cluj -Napoca, 2000, p. 169 -173
44. Palade M., Botanică farmaceutică , vol. I și II, Editura Tehnică, București, 1999
45. ***Farmacopeea Română , ediția a X -a, Editura Medicală, București, 2008
46. Fassina R. , Lezioni di Farmacognosia, Droghe vegetali , Cedam, 1995
47. Palade M., Dinu M., Stamanichi M., Botanică farmaceutică, lucrări practice, vol.I.
Editura Tehnoplast Company S.R.L., București, 2000
48. Szabo Ildiko, Nemeth T.S., Microscopia în Botanica farmaceutică, Editura
Universității din Oradea, 2004
49. Szabo Ildiko, Pallag Annamaria, Analize microscopice , Ed. Universității din
Oradea, 2007

Sursa imaginilor
Figura 1. http://pfaf.org/user/Plant.aspx?LatinName=Portulaca+oleracea (accesat în 19.07.2016)
Figura 2.
http://www.plantillustrations.org/illustration.php?id_illustration=131613&mobile=0&code_c
ategory_taxon=1 (accesat în 20.07.2016)
Figura 3 -10. Ardelean A., Mohan Gh. , Atlas flora Rom âniei, Editura All, 2012
Figura 11 -19. Arhivă personală
Figura 20.
http:/ www.commanster.eu/commanster/Plants/Flowers/SpFlowers/Polygonum.aviculare4.jpg
Figura 21 -30. Arhivă personală