INTRODUCERE ………………………………………………………………………………………………… 7 CAPITOLUL I…. [303601]

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………………………………………………………………………………… 7

CAPITOLUL I. ACCIDENTELE RUTIERE. Definire, cauze generatoare și particularități……………………………………………………………………………………………………….. 9

Circulația pe drumurile publice. Reglementare………………………………… 9

Accidentele rutiere. Sesizare și clasificare. ……………………………………. 10

Statistica accidentelor rutiere cu victime. Principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere cu victime. ………………………………………………………………. 13

Criminalistica și rolul ei în cercetarea accidentelor rutiere ………………. 17

CAPITOLUL II. METODOLOGIA CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI A ACCIDENTELOR RUTIERE CU VICTIME …………………………………………………….. 21

2.1. Măsurile luate de primul echipaj de poliție ajuns la fața locului………….. 21

2.2. Măsurile preliminare ale lucrătorului criminalist………………………………. 23

2.3. Efectuarea cercetării la fața locului…………………………………………………. 25

2.3.1. Faza statică a cercetării la fața locului…………………………………….. 26

2.3.2. Faza dinamică a cercetării la fața locului………………………………… 27

2.3.3. Examinarea și interpretarea urmelor și a obiectelor …………………. 30

2.3.4. Fixarea urmelor și rezultatelor cercetării la fața locului…………….. 31

2.4. Examinarea vehiculelor ………………………………………………………………….. 33

CAPITOLUL III PARTICULARITĂȚI PROCEDURALE PRIVIND CERCETAREA ACCIDENTELOR RUTIERE ……………………………………………. 35

3.1. Stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier și regulilor de circulație încălcate………………………………………………………………………………………………… 36

3.2. Ascultarea persoanelor…………………………………………………………………………….. 37

3.2.1. Ascultarea martorilor ……………………………………………………………………… 37

3.3.2. Ascultarea persoanelor implicate în accident……………………………………… 38

3.3. [anonimizat] ………………………………… 39

3.3.1. [anonimizat] ………………………………………………………… 39

3.3.2. Expertizele judiciare ……………………………………………………………………… 40

3.4. Reconstituirea ………………………………………………………………………………………… 42

3.5. Confruntarea…………………………………………………………………………………………… 43

3.6. Percheziția………………………………………………………………………………………………..43

CAPITOLUL IV. STUDIU DE CAZ PRIVIND ACCIDENTUL RUTIER MORTAL CE A AVUT LOC PE DATA DE 02.09.2016 [anonimizat]-VODĂ, JUD BACĂU…………………………………………………………………………. 45

CONCLUZII ……………………………………………………………………………………………………… 48

ANEXA NR. 1 ……………………………………………………………………………………………………..49

ANEXA NR. 2 ……………………………………………………………………………………………………..54

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………………………68

Introducere

Legislația actuală a României deține un cadru foarte complex, putând fi comparată cu legislațiile țărilor cu o istorie renumită în aplicarea corectă a principiilor democratice, concomitent cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Codul de Procedură Penală a suferit recent, alături de Codul Penal, serioase modificări, fiind în același timp modificate sau completate și procedurile de efectuare a actelor de urmărire penală.

Dreptul penal are un rol extraordinar de important în legislația oricărei țări deoarece acest drept poate limita și libertăți, spre deosebire de dreptul civil, astfel că aplicarea acestui tip de drept trebuie realizată într-o asemenea manieră încât persoanei cercetate, indiferent de calitatea pe care o are în cursul procesului penal, să îi fie respectate toate drepturile garantate de lege iar probatoriul administrat în cauză să fie realizat conform procedurilor în vigoare.

Prevederile procedurale în materie de drept penal sunt cuprinse în Codul de Procedură Penală dar și în ordine comune, detaliate, privind modurile agreate de efectuare ale anumitor proceduri. Dintre aceste ordine, se poate exemplifica Ordinul comun al Ministerului Administrației și Internelor nr 182/2009 și al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nr 1754/C/2009, privind procedura cercetării la fața locului.

Documentarea actelor infracționale ale inculpaților se realizează prin administrarea mijloacelor materiale de probă și efectuarea actelor procedurale și îndeplinirea anumitor condiții prevăzute de lege, cum ar fi obligația existenței plângerii prealabile în cazul săvârșirii infracțiunii de furt, prevăzută la art 228 Cod Penal. Pe departe, după ce sunt sesizate organele judiciare cu privire la existența unei infracțiuni, cel mai important și obiectiv mijloc material de probă este cercetarea la fața locului, în special în cauzele complexe în care nu sunt cunoscuți autorii ori părțile implicate nu pot da detalii cu privire la aspectele constatate, cum ar fi cazul unui accident rutier grav în care au fost implicate două autovehicule iar conducătorii acestora se află în comă sau au decedat în urma evenimentului, caz în care este posibil ca o cercetare la fața locului să fie printre singurele mijloace de probă obținute pentru aflarea adevărului și stabilirea răspunderii penale.

Efectuarea unei cercetări la fața locului este prima piesă dintr-un puzzle judiciar, fiind o probă sinceră și concretă, neputând fi influențată, precum declarațiile martorilor. În cazul accidentelor rutiere, din cercetarea la fața locului pe lângă faptul că se poate proba cine este vinovat de producerea accidentului, se poate contura și dinamica evenimentului rutier, date ce pot fi folosite la individualizarea pedepselor, infracțiunile ce privesc accidentele rutiere cu victimă, fiind săvârșite, sub formă de culpă, spre deosebirea acelorași infracțiuni săvârșite cu intenție unde individualizarea pedepselor se face, de multe ori, în funcție de conduita adoptată de inculpat.

Consider că cercetările efectuate într-o documentare a accidentelor rutiere au o importanță majoră, analizând atât creșterea semnificativă al numărului de autovehicule pe spațiul României și implicit, odată cu aceasta și creșterea inevitabilă a accidentelor de circulație rutieră. În același timp, observând dezvoltarea fenomenelor infracționale din România, este deosebit de necesară și recunoașterea și diferențierea unui accident rutier săvârșit din culpă de o infracțiune comisă pe drumul public cu intenție, sub oricare din formele ei prevăzute de lege.

În opinia mea, cercetarea la fața locului este activitatea prin care organele abilitate își dovedesc măiestria și priceperile prin aplicarea metodelor și procedeelor specifice pentru a găsi, fixa, ridica și interpreta într-un mod obiectiv urme pe baza cărora se pot dezvălui și reface un întreg scenariu sau act infracțional cu o fidelitate ridicată, exactă sau cât mai apropiată de adevăr.

Lucrarea de licență este formată din trei capitole, structurate astfel:

Primul capitol privește definirea accidentelor rutiere, cauzele generatoare, particularități și statistici privind producerea lor precum și rolul criminalisticii în cercetarea accidentelor de circulație rutieră

Al doilea capitol cuprinde metodologia cercetării accidentelor de circulație rutieră.

Al treilea capitol cuprinde particularități procedurale privind cercetarea accidentelor rutiere.

Ultimul capitol reprezintă expunerea și analiza accidentului rutier mortal din data de 02.09.2016 din com Săucești, sat Bogdan-Vodă, jud Bacău

CAPITOLUL I.

ACCIDENTELE RUTIERE

Definire, cauze generatoare și particularități.

Circulația pe drumurile publice. Reglementare.

Într-un mediu aflat într-o continuă schimbare, mediu în care toate activitățile de zi cu zi sunt accelerate, mediu la care a aderat și România prin adaptarea la trendurile mondiale, prin libera circulație care a fost câștigată urmare a alipirii la spațiul comunitar, o atenție sporită trebuie acordată circulației rutiere, domeniu în care, conducătorii de vehicule trebuie să pună în practică deprinderile formate pentru obținerea permisului de conducere, trebuie să respecte regulile de circulație și trebuie să fie conștient că pe drumurile publice, orice încălcare a legii poate costa pierderi de vieți omenești.

Cel mai vizibil lucru cu care intră în contact o persoană este spațiul public iar un loc important din spațiul public îl constituie drumul public, infrastructura, accesibilitatea pe care acesta i-o oferă persoanei și putem spune că o țară își oglindește caracterul și prin conducătorii săi de vehicule, de unde și o vorbă virală „am stat la semafor în Germania și nu m-a claxonat nimeni”. Pe lângă regulamentele instituite de fiecare țară în parte în circulația pe drumurile publice, ca de altfel și în orice alt domeniu, se impune și preyența moralității și a îngăduinței.

Pentru fiecare categorie de participant la trafic, există un loc și un mod anume în care intră în contact sau învață reguli de circulație rutieră. Spre exemplu pietonii sunt instruiți în grădinițe și școli cu privire la cum se circulă pe drumul public, cum se traversează strada și cum se interpretează culorile semaforului. Totodată, periodic, tot în școli, reprezentanți ai poliției efectuează instruiri și cu privire la modul în care trebuie să circule persoanele atunci când conduc biciclete pe drumurile publice. Conducătorii de vehicule intră în contact cu circulația rutieră la școlile de instruire practică pentru obținerea permisului de conducere, loc și moment în care aceștia își formează deprinderile necesare unui conducător auto.

Circulația pe drumurile publice din România este reglementată prin Codul Rutier și anume Ordonanța de urgență a Guvernului nr 195/2002 Republicată privind circulația pe drumurile publice și Hotărârea Guvernului nr 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr 195/2002 Republicată.

Aceste norme prevăd totalitatea regulilor de circulație a vehiculelor dar și celorlalte categorii de participanți la trafic pe drumurile publice precum și sancțiunile aferente încălcării acestor reguli.

Așadar, orice participant la traficul de pe drumurile publice se supune regulamentului Codului Rutier. Însă Codul Rutier, descris anterior, nu este singurul act normativ care reglementează în domeniul circulației pe drumurile publice. Întâlnim, în continuare, legi și acte normative speciale diferitelor domenii de activitate, ce au legătura și cu reglementarea anumitor aspecte privind circulația pe drumurile publice, cum ar fi: Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, O.G. 27/2011 prind transportul rutier, O.U.G. 54/2016 privind asigurările și reasigurările din România, etc.

În modalitatea în care a fost conceput și redactat Codul Rutier al României, se utilizează principiul că „nu se poate produce un eveniment rutier fără ca cineva să nu fi încălcat o normă din domeniul rutier” însă, încadrările legale ale accidentelor rutiere cu sau fără victime sunt raportate considerate a fi săvârșite din culpă dacă din cercetările efectuate nu rezultă altfel.

Este necesar să conștientizăm existența unor reguli concrete care să reglementeze circulația pe drumurile publice pentru ca este un spațiu destinat unui număr ridicat de oameni care, dacă ar cicula după placul lor, fără nicio regulă, mulți dintre ei nu ar scăpa nevătămați. Totodată, importanța existenței normelor rutiere este și faptul că traficul românesc este folosit și de alți cetățeni care tranzitează țara și a căror deplasare era imposibiliă dacă România nu beneficia de aceleași reguli de circulația ca în restul lumii.

În România, primele manifestări pentru traficul vehiculelor au existat pe vremea lui Caragea Vodă care ordonase interzicerea trecerii căruțelor care transportau material lemnos printr-un anumit loc și le instituia și rute ocolitoare.

Prima încercare de abordare juridică a unui Cod Rutier a fost în 1859 când s-a redactat „Ordonanța pentru reglementarea trăsurilor în București” Până în prezent, odată cu evoluția tehnologică, Codul Rutier a fost adaptat continuu iar odată cu creșterea autovehiculelor, s-au modificat și indicatoarele rutiere, simplificându-se pentru a fi înțelese de toată lumea.

Accidentele rutiere. Sesizare și clasificare.

Accidentul prin definiția sa din Dicționarul Explicativ al Limbrii Române este un eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor. Așadar, accidentul rutier, poate fi definit ca un eveniment produs din culpa nerespectării unei prevederi din domeniul circulației pe drumurile publice în urma căruia a rezultat decesul sau vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane ori producerea de pagube materiale a unuia sau mai multor vehicule ori a altor bunuri.

Din momentul în care un eveniment a fost catalogat ca accident rutier, acesta se supune cercetărilor și procedurilor din domeniul rutier, excepție făcând evenimentele produse pe drumul public cu intenție (fie ea intenție directă sau intenție depășită) ce nu sunt cercetate ca și accidente rutiere.

Sesizarea accidentelor rutiere se realizează prin următoarele modalități:

Prin apel la S.N.U.A.U. 112 atât în cazul accidentelor rutiere cu victimă cât și în cazul accidentelor rutiere soldate cu pagube materiale. Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 este principalul mod de sesizare al accidentelor rutiere întrucât este un serviciu gratuit și acesta alertează toate organele necesare intervenției la fața locului, respectiv: Pompieria pentru descarcerare și eliminarea factorilor de risc creați, Ambulanța pentru acordarea îngrijirilor medicale și Poliția pentru efectuarea cercetărilor pentru tragerea la răspundere a celor ce se fac vinovați de producerea evenimentului.

Prin denunț sau plângere scrisă, adresată unității de poliție pe raza căreia s-a produs accidentul rutier, doar în cazul accidentelor rutiere soldate cu pagube materiale;

Prin sesizarea din oficiu a organului de cercetare penală în cazul accidentelor rutiere cu victimă.

Codul Rutier obligă conducătorul ca în cazul accidentelor rutiere soldate cu pagube materiale să elibereze partea carosabilă iar sesizarea organelor de poliție competente să soluționeze evenimentul se poate realiza în termenul de maxim 24 de ore, acest tip de accident având denumirea populară de „tamponare”. Nerespectarea acestei obligații a fost pedepsită de legiuitor pe cale contravențională, și măsura complementară a reținerii permisului de conducere.

Există însă, o excepție de la acest mod de sesizare a accidentelor rutiere soldate cu pagube materiale, introdusă de legiuitor inițial prin Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, iar în prezent prin O.U.G. 54/2016 și anume înțelegerea amiabilă. Înțelegerea amiabilă este o modalitate civilă de soluționare a accidentului rutier fără a fi obligatorie intervenția polițistului. Deci putem considera ca mod de sesizare a accidentului rutier și înțelegerea amiabilă.

În cazul accidentelor de circulație rutieră soldate cu victimă, conducătorilor auto le este interzisă schimbarea pozițiilor vehiculelor și aceștia sunt obligați să sesizeze de îndată și organele de poliție cu privire la producerea evenimentului rutier iar nerespectarea acestor obligații se pedepsește ca infracțiune, conform Codului Penal. În cazul accidentelor rutiere cu victime, procedura înțelegerii amiabile arătate mai sus nu este posibilă, acest tip de accident fiind obligatoriu cercetat de organele de urmărire penală.

În formula reglementată de lege, potrivit art 75 din O.U.G. 195/2002 RMC, pentru a fi considerate accidente rutiere, evenimentele trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

Să fi fost produs pe un drum deschis circulației publice ori să își fi avut originea pe un astfel de drum.

Să fi rezultat decesul sau vătămarea uneia sau mai multor persoane sau avarierea unuia sau mai multor vehicule ori alte pagube materiale.

Să fi fost implicat cel puțin un vehicul aflat în mișcare.

După sesizarea accidentului rutier, în funcție de tipul acestuia, procedurile de soluționare și cercetare sunt diferite. Dacă în cazul accidentului rutier soldat cu pagube materiale am observat că se poate soluționa chiar și prin simpla înțelegere amiabilă, este prevăzută de lege și soluționarea de către organele de poliție atunci când există contradicții între conducătorii vehiculelor ori, în accident, au fost implicate sau avariate mai mult de două vehicule. Organele de poliție întocmesc o lucrare cu caracter general iar la finalizarea cercetărilor aplică o sancțiune persoanei vinovate de producerea evenimentului, sancțiune aplicată pe un proces-verbal de constatare a contravenției ca soluție a accidentului rutier.

Modalitatea de soluționare a unui accident rutier cu victimă este unică spre deosebire de accidentul rutier cu pagube materiale (eveniment la care există alternative) iar această modalitate constă în întocmirea unui dosar de cercetare penală prin care, organele de urmărire penală cercetează inițial, după caz, infracțiunea de ucidere din culpă sau infracțiunea de vătămare corporală din culpă iar ulterior se cercetează făptuitorul, în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Penală.

În cazul accidentelor rutiere cu victimă, regulile sunt mai severe iar ulterior producerii accidentului, conducătorii auto implicați au obligații a căror nerespectare constituie infracțiuni, respectiv:

Obligația de a nu schimba pozițiile vehiculelor implicate în accidentul rutier (art 77, alin 3 din O.U.G. 195/2002 RMC) a cărei nerespectare se pedepsește conform art 338 din Codul Penal ce sancționează săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Obligația conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori de tramvai, a instructorului auto atestat care se află în procesul de instruire practică de a nu consuma alcool după producerea unui accident rutier (art. 78 alin 1 din O.U.G. 195/2002 RMC), a cărei nerespectare se pedepsește conform art 336 alin 1 Cod Penal ce cataloghează această faptă ca și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, fiind stipulat în cuprinsul prevederii faptul că constituie infracțiune conducerea pe drumurile publice a unui vehicul … de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă. În acest caz, legiuitorul consideră că starea conducătorului auto la momentul recoltării probelor biologice este aceeași cu starea sa în momentul producerii accidentului rutier.

Statistica accidentelor rutiere cu victime. Principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere cu victime.

Analizând evoluția accidentelor rutiere în timp, constatăm faptul că afirmația „mai multe mașini – mai multe accidente” este aplicabilă și în România. Imediat cu schimbarea regimului comunist din anul 1989, România a cunoscut o creștere semnificativă a parcului auto de la an la an. Acest lucru, alăturat lipsei unei infrastructuri concepute pentru un asemenea număr de vehicule, nu poate duce decât la supraaglomerarea treptată a spațiului destinat circulației rutiere și prin efectul domino duce, în continuare, la producerea de accidente rutiere.

Inspectoratul General al Poliției Române prin Directia Rutieră, supraveghează și controlează traficul rutier atât fizic cât și statistic. Astfel, pentru a fi soluționate accidentele rutiere, fie ele doar cu pagube materiale, personalul abilitat de lege este polițistul rutier. Cum România este țară membră a Uniunii Europene, inclusiv dispozițiile interne au fost adaptate la normele generale ale spațiului comunitar. Astfel Ministerul Afacerilor Interne a emis Ordinul nr 18/2016 privind evidența statistică a accidentelor de circulație rutieră. În conformitate cu acest ordin, accidentele de circulație rutieră se clasifică astfel:

în raport de consecință: accidente rutiere cu victime și accidente rutiere soldate numai cu pagube materiale;

în raport de gravitate (doar în cazul accidentelor rutiere cu victime): accidente grave și accidente ușoare;

Necesitatea adaptării calculelor statistice la nivelul Uniunii Europene era esențială datorită faptului că legislația în sine a fost adaptată la nivelul spațiului comunitar iar, în anumite cazuri, ceea ce se calcula inițial, în România, ca accident grav, în restul Uniunii era calculat ca și accident ușor.

Din perspectiva legislației României, accidentele rutiere grave sunt acele accidente rutiere în urma cărora au rezultat decesul sau rănirea gravă a cel puțin o persoană.

Fiecare Inspectorat Județean de Poliție, precum și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, evidențiază statistic, luna, trimestrial, semestrial și anual datele cu privire la accidentele rutiere.

Periodic, Direcția Rutieră centralizează statisticile teritoriale ale accidentelor rutiere cu victime, ultima statistică fiind făcută pentru anul 2015 (fig. 1.1) unde se observă că pe parcursul acestui an s-au produs 9380 de accidente rutiere grave din care, au rezultat 1893 de decese și 9056 de persoane rănite grav.

Figura 1.1

În anul 2015, la nivel național se constată creșteri la toate categoriile de accidente rutiere, în acest an Poliția Română desfășurând numeroase activități de prevenire și combatere a principalelor cauze generatoare ale accidentelor rutiere.

Situația imediat următoare cunoaște modificări, conform statisticilor oficiale ale I.G.P.R., după cum urmează:

Figura 1.2

Comparând situațiile statistice la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, se pot ilustra următoarele rezultate:

Conform acestei statistici, județul Bacău a înregistrat scăderi în toate cazurile accidentelor grave dar, după cum am enunțat deja, accidentul este o greșeală și nu un lucru voit, fapt pentru care aceste situații se schimbă anual și totodată diferă de la o regiune la alta sau de la un județ la altul. În ilustrațiile următoare sunt comparate accidentele rutiere după locurile în care acestea s-au produs:

Total accidente grave

MORȚI în urma accidentelor rutiere

Se poate observa faptul că la nivel național, județul Bacău s-a situat, în anul 2015, pe locul 2 cu 75 de persoane decedate în urma accidentelor rutiere iar în anul 2016 s-a înregistrat o scădere cu 16 persoane decedate. Totodată, aspectul care confirmă faptul că accidentele se produc întâmplator și fără a fi o regulă, este situația județului Suceava care, spre deosebire de alte județe, a înregistrat o creștere de 16 persoane decedate deși totalul accidentelor rutiere în anul 2015 a fost de 327 și în anul 2016 de 298, în scădere cu 29.

Conform statisticilor efectuate, s-a stabilit faptul că principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere sunt: indisciplina pietonală și viteza care însumează aproximativ 41% din totatul accidentelor rutiere, urmate de neacordarea de prioritate pietonilor, neacordarea de prioritate vehiculelor și indisciplina bicicliștilor. Deși este un subiect foarte controversat și foarte discutat la nivelul întregii țări, infrastructura nu a fost catalogată în aceste statistici, cunoscându-se în mod concret faptul că aceasta influențează foarte mult producerea evenimentelor rutiere. Spre exemplu, este cunoscut faptul că cele mai predispuse drumuri pentru producerea accidentelor rutiere sunt cele cu o singură bandă pe sens. Alt aspect ce favorizează producerea accidentelor rutiere este cadrul legislativ permisiv care nu are o finalitate concretă în aplicarea fermă a sancțiunilor celor vinovați.

Totodată, o importantă cauză generatoare de accidente rutiere este și starea tehnică a vehiculelor.

După cum s-a observat în decursul anilor 2014-2017, atât datorită nivelului slab de trai cât și a legislației în domeniu care a oscilat de mai multe ori, România a importat o semnificativă cantitate de autoturisme second-hand de pe tot spațiul comunitar, în principal din Germania, Belgia și Italia. Acest aspect a îmbătrânit parcul auto românesc semnificativ iar comparativ cu țările enumerate mai sus, unde parcurile auto sunt înnoite în permanență și automat sunt și dotate cu cele mai noi și mai performante sisteme de siguranță auto, în România starea tehnică va crea dificultăți majore în ceea ce privește mortalitatea pe drumurile publice, comparativ cu statele enumerate.

Un autoturism second hand presupune, pe lângă factorii de confort, consum și aspect, un sistem de siguranță depășit, îmbătrânit sau inutil, comparativ cu evoluțiile în acest domeniu.

Aspectul cel mai îngrijorător nu este faptul că pe parcursul timpului nu a crescut numărul accidentelor rutiere ci faptul că au crescut numerele accidentelor rutiere mortale, ceea ce ne conduce la ideea că au crescut numărul de accidente violente și că circulația pe drumurile publice nu face uz de o conduită preventivă.

Spre deosebire de alte state, România înțelege prin prevenire – sancționare însă, de multe ori acest lucru nu reprezintă soluții. Alte state, precum Italia, Germania, Franța, pentru a reduce numărul accidentelor rutiere datorate pietonilor, au luat măsuri în construirea pasarelelor sau tunelurilor subterane în zonele intens circulate. O altă cauză a producerii acestor accidente este, probabil, legislația noastră care, a creeat un precedent împământenit, acela de a pedepsi majoritatea faptelor penale din domeniul circulației rutiere cu suspendarea executării pedepsei cu închisoare, în timp ce alte state le pedepsesc vertiginos.

Accidente rutiere mortale

Criminalistica și rolul ei în cercetarea accidentelor rutiere.

În România, în anul 1847, la Iași, s-a tipărit primul îndreptar oficial care cuprindea tehnici și tactici criminalistice sub numele de „Reguli ce urmează a se păzi în privegherea și cercetarea vinovaților” iar imediat după Unirea Principatelor, la Prefectura Capitalei se puneau bazele construirii primului laborator criminalistic ca urmare a celei mai recente invenții: fotografia. În continuare, în anul 1896, Dr Nicolae Minovici a reușit primele identificări ale infractorilor pe baza urmelor digitale.

De-a lungul timpului, noțiunea de criminalistică a făcut obiectul mai multor definiri. În literatura juridică, acest termen este introdus în anul 1893 de către Hans Gross în „Manualul judecătorului de instrucție”.

Aprofundând definițiile atribuite în timp, s-a constatat faptul că criminalistica nu este o știință fixă, bazată doar pe regulile inițiale ci este o știință ce se află într-o continuă dezvoltare și expansiune, odată cu evoluția fenomenului infracțional. Este imposibilă ca infracționalitatea să evolueze continuu iar metodele de prevenire și combatere să rămână în același stadiu. Totodată, evoluția probațiunii penale dar și progresele științifice nu pot fi ignorate, fiind necesară incursiunea sistemului juridic cu aceste ascensiuni tehnologice.

Așadar, cea mai potrivită definiție a criminalisticii consider că este: o știință care însumează un ansamblu de cunoștințe, elaborează metodele tactice și mijloace tehnico-științifice de cercetare și prevenire a infracțiunilor și de descoperire și probare a autorilor acestora. Această definiție poate fi asumată și prin logica existenței unor criminaliști buni comparativ cu alții, aspect ce ține de priceperea, cunoștințele și deprinderile fiecăruia la un anumit moment.

Criminalistica descoperă probe obiective, imparțiale, bazate pe adevăruri demonstrate științific, ce nu lasă loc de interpretări diversificate, în funcție de starea celui ce o aplică sau de starea celui ce o studiază.

În domeniul accidentelor rutiere, criminalistica are cel mai important rol, pentru că în urma aplicării deprinderilor corecte, se stabilesc vinovății concrete, felul în care s-au desfășurat in concreto evenimentele în cadrul accidentului rutier dar și moduri prin care acesta putea fi evitat sau prin care efectele sale puteau fi diminuate.

În situația unui accident rutier, se întâlnesc o mulțime de contradicții ale fiecărei persoane implicate însă în cadrul unui proces-penal probele și adevărul cântăresc o valoare reală și nu interpretările subiective sau favorizante. De aceea, o cercetare amănunțită și cât mai exactă, elimină orice interpretare eronată și ne conduce cât mai mult către adevăr.

Dintre toate științele juridice, criminalistica are cea mai strânsă legătură cu dreptul penal și în special cu dreptul procesual penal întrucât între acestea există o legătură existențială prin aceea că activitățile criminalistice sunt desfășurate cu respectarea procedurilor penale precum și ale drepturilor și libertăților persoanelor garantate de Constituție iar rezultatele acestor activități sunt necesare documentării activității infracționale.

Accidentele rutiere reprezintă cercetarea unor infracțiuni mai delicate deoarece acestea, de obicei, nu sunt săvârșite cu intenție directă ca infracțiunile de furt, corupție, etc., acestea sunt săvârșite din culpă.

Cercetarea accidentelor de circulație presupune stabilirea naturii juridice a evenimentului, determinarea răspunderii penale și civile de care se face vinovat autorul. Prin urmare, în legătură cu producerea unui accident rutier trebuiesc stabilite următoarele împrejurări:

Consecința accidentului rutier. Primul aspect de care se va ține cont după producerea unui accident rutier este consecința acestuia. Pe acest principiu se bazează întreaga activitate următoare, respectiv tipul de soluționare al accidentului, caracterul juridic (contravențional sau penal) dar și activitățile ce trebuiesc întreprinse de persoanele implicate și de organele de cercetare. Discutând despre accidentele rutiere cu victime, ne referim în primă fază la o latură penală a faptei dar așa cum stipulează Codul Penal și Codul de Procedură Penală, în cazul procesului penal se urmărește și latura civilă. Așadar, în cazul accidentului rutier ne interesează victimele care fie au suferit vătămări fie au decedat (aspect din care rezultă încadrarea juridică a faptei) dar și pagubele create celorlalte vehicule implicate sau altor bunuri. Totodată, ne interesează legalitatea deținerii documentelor prevăzute de lege a conducătorilor de vehicule implicați.

Cauza producerii accidentului rutier. La acest capitol, în urma cercetărilor trebuie să se stabilească motivul pentru care s-a produs accidentul rutier și în ce împrejurări. De la caz la caz, cauzele producerii accidentelor rutiere diferă, însă putem exemplifica: rularea cu viteză, sau neadaptarea acesteia la condițiile de trafic (condiții de iarna, carosabil acoperit cu zăpadă, mâzgă, apă, etc); neasigurarea pietonului la traversarea drumului public; neacordarea de prioritate unui vehicul care circulă pe un drum prioritar, etc. Pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier, la efectuarea cercetării la fața locului se vor avea în vedere toate aspectele referitoare la mediul înconjurător, locul producerii accidentului, timpul, condițiile meteo, starea carosabilului, semnalizarea și marcajele rutiere și vizibilitatea lor iar referitor la situația de fapt se vor stabili direcțiile de deplasare ale vehiculelor implicate, vitezele și urmele de impact. Înainte de începerea cercetării la fața locului, echipa operativă formulează și analizează posibile variante de producere ale accidentului rutier, putând adresa întrebări lămuritoare atât persoanelor implicate dar mai ales martorilor (în cazurile în care persoanele implicate au suferit leziuni majore). Urmare a acestor ipoteze formulate, pe lângă cercetarea la fața locului la modul general, echipa fixează și cercetează și aspectele posibile ale ipotezelor create.

Stabilirea regulilor de circulație încălcate. După cum s-a mai spus, nu există un accident rutier fără ca cineva să nu fi încălcat o normă de reglementare, fie el conducătorul vehiculului sau chiar administratorul drumului public. Circulația pe drumurile publice se desfășoară pe principiul că toți participanții la trafic cunosc regulile de circulație iar într-un cadru perfect în care toată lumea respectă întocmai prevederile acestor reguli, nu ar fi posibile producerea de accidente rutiere. Codul Rutier, prin O.U.G. 195/2002 și H.G. 1391/2006, reglementează minuțios atât regulile de circulație pe care trebuie să le respecte participanții la trafic cât și sarcinile și responsabilitățile autorităților publice care au în administrare drumuri publice iar în cazul producerii unui accident rutier se consideră că cineva nu și-a respectat obligația. Stabilirea regulii de circulație încălcate la producerea accidentului rutier cu victime este esențială în cadrul procesului penal întrucât aceste accidente sunt cercetate ca infracțiunii de vătămare corporală din culpă sau ucidere din culpă, iar regula de circulație care inițial avea caracter contravențional, în urma unui asemenea accident conduce la stabilirea vinovăției penale. Putem concluziona din acest punct faptul că Codul Rutier al României este conceput pentru ca în un accident de circulație rutieră să se producă fără ca cineva să nu fi greșit cu toate că legiuitorul a stabilit faptul că aceste accidente sunt săvârșite din culpă, nerespectarea regulii de circulație ce a dus la producerea unui accident de circulație rutieră se pedepsește pe plan contravențional atunci când fapta nu mai este urmărită ca infracțiune.

Persoanele vinovate de producerea accidentului. Pe principiile enumerate anterior, accidentele rutiere pot fi soluționate foarte ușor dacă s-a stabilit regula rutieră încălcată în urma căreia s-a produs accidentul iar fiind stabilită norma sau normele încălcate, se identifică automat și persoana vinovată. În cadrul accidentului rutier cu victimă, persoanele vinovate, se vor supune procedurii de cercetare penală.

Criminalistica, în cazul accidentelor rutiere, este întâlnită în mai multe etape, cum ar fi în cazul cercetării la fața locului, examinării vehiculelor, examinării cadavrelor, efectuatea constatărilor tehnico-științifice și a expertizelor judiciare.

Deci, constatăm faptul că Criminalistica nu este singura instituție care se ocupă de soluționarea unui accident rutier, cumulativ și respectând un set de reguli bine stabilite, la cercetarea și soluționarea unui accident rutier, cu excepția criminalistului, participă și polițistul rutier cu calitatea de organ de cercetare penală, procurorul, interpreți, experți, judecător, etc. accidentul rutier cu victimă supunându-se reglementărilor Codului Penal, este cercetat ca orice altă infracțiune.

Din punct de vedere moral sau emoțional, criminalistica nu este o meserie simplă, aceasta punând lucrătorul criminalist să își desfășoare activitățile în cele mai neobișnuite și neigienice locuri. O cercetare la fața locului trebuie efectuată așa cum a fost descoperită întrucât pătrunderea și curățirea locului faptei ar distruge urmele ce ar fi posibil de identificat. Așadar, cercetărilor locurilor faptelor se efectuează în toate mediile imaginate dar și în cele în care multe persoane nu se vor gândi vreodată.

Exemplificăm aici scenarii și activități întâlnite foarte des de către tehnicienii criminaliști:

Descoperiri ale unor resturi cadaverice sau ale unor cadavre aflate în stare avansată de putrefacție, în locuri inaccesibile, cum ar fi prăpăstii, lacuri de acumulare, peșteri, puțuri, etc. cercetări ale suicidelor prin înec sau ale accidentelor gospodărești: cadavre descoperite în haznale (toalete rurale).

Accidente rutiere grave, de obicei în care sunt implicate vehicule cu gabarite mari (autotrenuri, trenuri, camioane) care produc forțe de impact majore, situații în care rezultă accidente mortale iar proiectarea victimelor se face la distanțe foarte mari, deseori fiind întâlnite cazuri de sfărâmare și împrăștiere a unor fragmente ale corpurilor victimelor.

CAPITOLUL II

METODOLOGIA CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI A ACCIDENTELOR RUTIERE CU VICTIME

2.1. Măsurile luate de primul echipaj de poliție ajuns la fața locului.

Așa cum a fost exemplificat și explicat anterior, accidentele rutiere cu victime sunt sesizate de către persoanele implicate sau de către alți participanți la trafic prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență (S.N.U.A.U. 112) și sunt dirijate la fața locului instituțiile care trebuie să intervină și să respecte ierarhic următoarele obligații:

Înlătuarea pericolului creat;

Salvarea de vieți omenești și acordarea ingrijirilor medicale;

Cercetarea la fața locului și stabilirea vinovăției și a vinovatului;

Eliberarea părții carosabile și redeschiderea traficului rutier.

S.N.U.A.U. 112 este reglementat de O.U.G. 34/2008 și potrivit art 9, asigură interoperabilitatea între dispeceratele agențiilor specializate de intervenție aflate în aceeași zonă de responsabilitate.

Din punctul de vedere al cercetării accidentelor rutiere, în teren, efectiv, se ocupă un organ de cercetare al poliției judiciare pe linie de circulație rutieră, așadar un polițist. Cecetarea și efectuarea actelor de cercetare penală revine, deci, Poliției Române și sunt tratate ca orice altă intervenție de urgență, având unele particularități ce vor fi exemplificate în prezentul capitol.

În momentul în care a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 accidentul, la fața locului este dirijat un echipaj de poliție pe principiul „cel mai apropiat echipaj intervine”. Acest echipaj are următoarele atribuții:

Salvează victimele în viață și acordă primul ajutor

Stabilește perimetrul câmpului infracțional și ia măsuri de semnalizare, avertizare și pază;

Identifică martorii oculari și procedează la investigarea sumară a acestora cu privire la date despre autori, trecând la organizarea urmăririi și reținerii acestora și transmit datele acestora la unitatea de poliție;

Notează cine era la locul faptei în momentul ajungerii lor, numele martorilor și a altor persoane ce au pătruns în locul faptei. Este important pentru eliminarea anumitor tipuri de urme;

Notează ora la care a ajuns la fața locului, ora la care s-a produs evenimentul precum și ora la care a fost anunțată Poliția. Acest lucru se poate dovedi important pe parcursul anchetei, de exemplu pentru coroborarea afirmațiilor martorilor sau a suspecților;

Stabilesc unele aspecte de bază: o descriere a celor întâmplate este importantă pentru că ajută echipa de cercetare să decidă asupra acțiunilor ulterioare. Descrierea se face pe scurt, fără inserarea unor opinii personale. (Psiohologia ne învață că detaliile cele mai apropiate de producerea unui eveniment descris sunt de multe ori mai sincere decât după trecerea timpului).

Separă autorul și martorii;

Instruiesc martorii să nu discute evenimentul, cu alte persoane sau între ei. Acest fapt previne distorsionarea faptelor prin sugestionare. Dacă se poate, principalul martor se separă de ceilalți.

Să Asculte atent la tot ce se vorbește în jurul lor;

Să protejeze probele ce sunt în pericol de a fi distruse, modificate ori alterate de condițiile atmosferice existente sau de alte persoane.

Evaluează gravitatea evenimentului. Spre exemplu, deseori este întâlnită pe teren situația în care este sesizat un accident rutier soldat doar cu pagube omenești iar echipajul care a ajuns la fața locului a constatat faptul că una dintre persoane este rănită, fiind necesară intervenția unui echipaj medical. Cea mai probabilă cauză a acestor întămplări este, probabil, șocul suferit de persoane în urma accidentului rutier și adrenalina creată de acesta.

Raportează situația existentă, moment în care se formează echipa operativă, formată din organul sau organele de cercetare penală și tehnicianul criminalist.

Oprește traficul rutier pentru a facilita intervenția celorlalte forțe implicate în intervenție.

Sprijină echipa de cercetare la fața locului în activitatea ce o desfășoară, dacă este necesar.

Primul polițist ajuns la fața locului are un rol foarte important deoarece la o intervenție în situație de urgență, orice secundă este prețioasă și orice organ ar interveni, acesta ar avea ca principal rol „salvarea de vieți omenești” în situația în care acest lucru este posibil. Totodată, evaluarea corectă a polițistului ajuns la fața locului face posibilă întocmirea corectă a echipei operative întrucât, de la un inspectorat de poliție la altul, sunt dispuse reglementări interioare diverse, competențele organelor de cercetare penală fiind structurate în funcție de gravitatea accidentelor: accidente mortale, accidente grave, accidente rutiere cu fuga de la locul faptei și accidente rutiere cu victime ușoare. De asemenea, în funcție de numărul de victime, se poate forma un alt tip de echipă operativă și din această echipă, în cazul existenței a 3 sau mai multe persoane decedate în urma accidentului rutier, să facă parte chiar Șeful Serviciului Rutier al județului respectiv.

Primul polițist ajuns la fața locului ia, de asemenea, măsuri de conservare și protecție a locului faptei și a probelor ce ar putea fi degradate sau compromise, delimitează locul ce interesează cauza și împiedică accesul persoanelor neautorizate în câmpul infracțional.

Echipa operativă este echipa polițienescă desemnată de conducerea unității pentru efectuarea cercetărilor cu privire la un eveniment semnalat. Această echipă este formată dintr-unul sau mai multe organe de cercetare penală de specialitate și unul sau mai mulți tehnicieni criminaliști. Echipa se formează în scopul cercetării la fața locului și a administrării actelor premergătoare, procedurale, imediat după ce s-a luat la cunoștință cu privire la existența sau săvârșirea unei infracțiuni. În cazul accidentelor de circulație rutieră, organul de cercetare penală trebuie să aibă calitatea de polițist rutier, (lucrători ai Poliției Române, ce sunt avizați de Inspectoratul General al Poliției Române ca polițiști rutieri). Totodată, polițistul rutier care nu este avizat de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în acest sens, nu poate fi organ de cercetare penală.

Această echipă se deplasează la locul accidentului rutier, atunci când s-a confirmat existența unei infracțiuni, cele mai des întâlnite în cazul accidentelor rutiere fiind: uciderea din culpă și vătămare corporală din culpă în formele simple sau în concurs cu infracțiunile de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, conducerea sub influența alcoolului, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Ajunși la fața locului aceștia preiau datele existente de la polițiștii ajunși primii la fața locului și încep efectuarea cercetării la fața locului propriu-zisă.

2.2. Măsuri preliminare ale lucrătorului criminalist

În conformitate du Dispoziția Inspectorului General al Poliției Române nr 64/22.08.2007, lucrătorul criminalist trebuie să parcurgă, inițial efectuării cercetării la fața locului, unele măsuri preliminare, ce constă în:

Să se informeze cu privire la situația existentă și a echipamentului necesar pentru efectuarea cercetării la fața locului (figura 2.1. Laboratorul mobil criminalistic și trusa criminalistică);

Să se deplaseze imediat la locul indicat;

Va identifica locul faptei, poziția exactă, vehiculele implicate precum și victimele și pozițiile acestora;

Va solicita șefului echipei de cercetare (echipei operative) să ia măsuri de redirijiare , oprire a traficului rutier, marcare a câmpului ce urmează a fi cercetat, extinderea zonei (dacă este cazul)

Fig 2.1. Lboratorul Criminalistic mobil și trusa criminalistică (foto dreapta)

Șeful echipei de cercetare la fața locului este, de obicei, organul de cercetare penală care cercetează accidentul de circulație. Acesta va dispune cu privire la întreaga activitate a echipei din punct de vedere procedural dar va dispune și cu privire la eventualele măsuri de ordine ce se impun pentru executarea concretă a cercetărilor (paza locului faptei, imobilizarea persoanelor recalcitrante și conducerea lor la sediul Poliției, etc).

Totodată, tehnicianul criminalist va stabili modificările aduse câmpului infracțional ulterior producerii evenimentului, aspecte ce pot consta în manevrele efectuate de salvatori pentru extragerea persoanelor încarcerate în caroseriile vehiculelor sau pentru resuscitare; eventualele modificări survenite cu trecerea timpului (modificări posibile în cazul cercetării unor infracțiuni sesizate după un timp mai îndelungat de la momentul producerii evenimentului). Ulterior notării modificărilor create, se procedeaza la o reconstituire plauzibilă a evenimentului și după consultarea cu restul membrilor echipei de cercetare se va stabili modalitatea probabilă de producere a evenimentului rutier însă condiția esențială a unei cercetări la fața locului eficiente este aceea de a efectua cercetarea în mod complex și nu pe baza unor probabilități, orice supoziție putând a fi eronată iar în cadrul unui proces-penal, principiul legalității este acela al probelor și al deducțiilor științifice. Cercetare trebuie făcută cât mai aprofundat și cât mai obiectiv pentru ca, ulterior, pe baza acesteia să poată fi efectuate expertize corecte și totodată să poată fi eliminate „pistele” neadevărate.

Până la începerea cercetării la fața locului propriu-zisă, tehnicianul criminalist trebuie să stabilească, pe cât posibil, natura drumului pe care s-a produs evenimentul, restricțiile rutiere, indicatoarele și marcajele în raza cărora s-a produs accidentul rutier, direcțiile de deplasare ale vehiculelor, locul de impact precum și traictoriile de deplasare impuse vehiculelor in urma impactului.

2.3. Efectuarea cercetării la fața locului

În conformitate cu art 192 din Codul de Procedură Penală, cercetarea la fața locului este o activitate judiciară ce se dispune de către organul de urmărire penală, atunci când este necesară constatarea directă în scopul determinării sau clarificării a împrejurărilor de fapt ce prezintă importanță pentru stabilirea adevărului, precum și ori de câte ori există suspiciuni cu privire la decesul unei persoane.

Totodată, în cadrul cercetării la fața locului, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune participarea anumitor persoane. În special, organele judiciare dispun cu privire la prezența experților, medicilor legiști, interpreților sau a altor categorii de persoane ce pot ajuta la efectuarea cât mai amănunțite și mai concrete a cercetării la fața locului.

Cercetarea la fața locului este prima și cea mai importantă probă în procesul-penal întrucât această procedură efectuată de organul de cercetare penală și de criminalist, oferă posibilitatea, pe parcursul procesului, a reîntoarcerii la locul faptei ori de câte ori este nevoie prin vizualizarea planșelor fotografice. Totodată, cercetarea la fața locului se concretizează și în imagini, ceea ce oferă posibilitatea tuturor organelor judiciare ulterioare polițistului, să se interpună la locul evenimentului, în mijlocul acțiunii și să își autoilustreze modalitatea cea mai apropiată de adevăr prin care s-a produs efectiv accidentul de circulație rutieră.

Cu toate că criminalistica este o legătură între științele naturii și tehnica umană, dând posibilitatea de a improviza pe loc metode nescrise dar valabile de a ridica sau de a fixa o urmă ce, probabil, va desluși un mister, tehnicianul criminalist trebuie să respecte și procedurile standard de lucru.

Cercetarea accidentelor rutiere presupune, mai întâi de toate, fixarea unui punct fix în spațiu, de unde se va extinde cercetarea până la final. De obicei, acest punct fix, de referință, este notat la locul producerii impactului.

Obiectivele principale ale cercetării la fața locului sunt:

Să stabilească situația locului faptei: caracteristici, poziționare, particularități, condiții meteo, pagube, etc. Locul faptei reprezintă suprafața de teren în care se observă și se găsesc urme ale infracțiunii sau urmări ale acesteia. Locul faptei diferă de la caz la caz și poate avea dimensiuni diferite în cazul accidentelor rutiere, unde putem exemplifica un accident de circulație produs la o viteză redusă privind o neacordarea de prioritate unui pieton angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, unde dimensiunea locului faptei poate să se încadreze și pe o suprafață de 5 m x 4 m iar la latura cealaltă, putem exemplifica un accident de circulație rutieră, produs pe un drum european (E) în afara localității unde conducătorul unui vehicul a rulat cu aproximativ 110 km/h, și a lovit în lateral un autoturism care nu i-a acordat prioritate de trecere, având intenția de a efectua din partea dreaptă a sensului de deplasare virajul către stânga, putând exista o suprafață de cercetare de dimensiuni ridicate, ca de exemplu o urmă de rulare/frânare de 70 m până la locul impactului, urmate de multitudini de urme de frânare/derapare de 30 m, continuate de urme de cioburi și componente auto pe o lungime de aproximativ 5 m ca inerție a impactului, pe o lățime de aproximativ 20 m.

Să descopere și să fixeze urmele infracțiunii și urmările infracțiunii.

Să identifice urmele și mijloacele materiale de probă și să le stabilească pozițiile. Prin urmă, din punct de vedere criminalistic, ințelegem orice modificare produsă la locul faptei ca rezultat material al activității persoanelor implicate în comiterea acesteia și utilă cercetării criminalistice. Urmele, se clasifică în mai multe ramuri, în funcție de dinamică, dimensiune, formă, natură, de obiectul purtător, de factorul creator, ș.a.m.d. În cazul accidentelor rutiere, cele mai importante urme sunt următoarele: de rulare, ale părților de caroserie, de resturi materiale, biologice, de resturi de îmbrăcăminte-

Să descopere și să stabilească împrejurările concrete în care s-a comis infracțiunea.

Cercetarea criminalistică se desfășoară în următoarele faze: faza statică, faza dinamică, examinarea urmelor și a obiectelor, precum și fixarea rezultatelor cercetării.

2.3.1. Faza statică a cercetării la fața locului.

Dacă în momentul ajungerii echipei operative la fața locului, încă se mai desfășoară activități ce produc modificări, cum ar fi intervenții ale cadrelor medicale sau ale pompierilor, tehnicianul criminalist procedează la fotografierea acestor activități pentru fixarea locului faptei așa cum este el în acel moment.

În această fază, se procedează la fixarea aspectelor de ansamblu cu privire la accidentul rutier în cauză, se fotografiază locația producerii evenimentului prin diferite metode: fotografiere unitară (o fotografie realizată de la distanță care să cuprindă tot câmpul infracțional și care să arate dimensiunea acestuia), fotografierea panoramică, (redă întreg câmpul infracțional fie din mijlocul acestuia ca o fotografie continuă, realizată prin fotografierea succesivă a subiectului/spațiului fie prin metoda liniară, fie prin metoda circulară) fotografierea din direcții încrucișate (în oglindă). Această fază se referă la efectuarea orientării în spațiu și a expunerii unei schițe de ansamblu a accidentului rutier, fotografiile de detaliu ale urmelor și mijloacelor de probă descoperite la fața locului (în această metodă de fotografiere, detaliul fixat se va raporta la o unitate metrică, respectiv banda decimetrică). Tot în această fază se vor stabili raporturile de distanțe dintre obiectele din câmpul infracțional, respectiv poționarea vehiculelor pe carosabil, distanța victimelor față de vehicule, distanțele față de punctele fixe, etc. Particularitatea ce este urmărită în cazul accidentelor rutiere este urma de rulare/frânare de pe carosabil, urmă din care, la interpretare, se pot stabili mai multe detalii ale accidentului, cum ar fi viteza de rulare, direcția de deplasare, posibile defecțiuni ale autovehiculului.

Principalele măsurători ce se efectuează cu ocazia cercetării la fața locului trebuie să cuprindă: lățimea totală a părții carosabile, lățimea benzilor de circulație, lățimea acostamentului, lungimea și lățimea urmelor de frânare și particularitățile acestora (ecartamentul și ampatamentul), distanța dintre autovehicul și banda de rulare sau acostament, lungimea/lățimea urmelor de târâre a victimei sau a altor obiecte, distanțele dintre vehiculele implicate, distanța dintre victimă și punctul probabil de impact, etc.

2.3.2. Faza dinamică a cercetării la fața locului.

Această etapă a cercetării la fața locului, constă în examinarea amănunțită a locului accidentului pentru a descoperi, fixa, ridica și interpreta corect urmele prezente. În funcție de tipurile și particularitățile fiecărei urme, se efectuează procedee specifice pentru fiecare în parte, în funcție de disponibilitate.

În această fază, cercetarea poate fi efectuată în modalitatea excentrică (de la centru spre periferie) sau concentrică (de la periferie către centru) însă regulile acestea pot fi încălcate dacă echipa de cercetare descoperă urme ce pot suferi degradări sau ce prezintă o importanță deosebită iar cercetarea poate debuta cu acelea.

În cazul accidentelor de circulație rutieră, se găsesc deseori următoarele categorii de urme:

urmele de rulare, respectiv urmele de frânare, de derapare, de târâre, de impact, formate în raport de natura suprafeței pe care s-a rulat, și de modul în care s-a rulat: derapare, rulare, frânare. Acestea se notează în cuprinsul procesului verbal cu măsurarea lungimii, și a lățimii, a formei și, dacă este cazul, a legăturilor de cauzalitate cu alte urme sau obiecte (De exemplu: urma de frânare fixată la numărul 4 este paralelă cu urma de frânare fixată la numărul 3, măsoară o distanță de 30 de metri de la roata dreaptă a autoturismului cu nr IS33EXP pe partea dreaptă a sensului de mers, oblică pe partea carosabilă, din direcția Bacău-Adjud, posibil provenind de la acest vehicul)

urme ale obiectelor sau fragmente provenind de la autovehicule implicate sau victime care vor fi descrise după culoare, material, formă și distanțe față de obiectele principale ale câmpului infracțional (De exemplu: la fața locului, pe partea dreaptă a sensului de mers, la o distanță de 1,20 m față de axul drumului, 1,42 m față de marginea dreaptă a părții carosabile și 4 m față de roata dreaptă a autoturismului cu nr IS33EXP se află bara de protecție din față, a acestuia, din plastic, având atașată plăcuța cu numărul de înmatriculare)

urme de natură biologică, provenind de la victime, aceste urme pot fi fragmente osoase, resturi de țesut, fire de păr, pete de sânge sau alte fluide.

Urme ale petelor de produse petroliere sau a altor substanțe din încărcătura vehiculelor.

Dacă membrii echipei consideră că o anumită urmă prezintă importanță pentru cauză, aceștia vor proceda la ambalarea, sigilarea iar ulterior acestei etape, urmele vor rămâne în custodia organului de urmărire penală.

O particularitate importantă și foarte frecvent întâlnită în această faza a cercetării la fața locului este aceea că victimele prezintă deseori urme ale mijloacelor de transport, urme ce permit identificarea corpului creator.

Deseori, în practică, se întâlnește situația în care unul din vehicule a fost mișcat din câmpul infracțional, având alte motive decât cele care fac obiectul infracțiunii de părăsire a locului accidentului rutier fără încuviințarea organului de poliție, cum ar fi situația în care conducătorul autoturismului a folosit vehiculul pentru a transporta victima la spital, caz în care nu se consideră a fi oportună o cercetare penală pentru acest lucru. În această situație, echipa de cercetare fixează autoturismul în cauza chiar în locul în care a fost găsit la momentul efectuării cercetărilor iar dacă este considerat necesar, în conformitate cu art 193, alin 1 din Codul de Procedură Penală, organul de cercetare penală dispune prin ordonanță, reconstituirea modului sau condițiilor în care s-a produs fapta prin repoziționarea vehiculului în locul în care acesta s-a oprit după producerea accidentului după terminarea efectuării cercetării locului unde s-a produs accidentul rutier. În acest caz, se va efectua un nou proces-verbal cu reconstituirea și repoziționarea vehiculelor.

Descoperirea, conservare, fixarea și ridicarea urmelor accidentelor rutiere

Așa cum este definită criminalistica, rolul acesteia nu este doar de a descoperi aceste urme ci și de a le fixa și ridica în vederea unei interpretări cât mai corecte. Așadar, urmele producerii accidentului rutier sunt acele modificări ale spațiului sau ambientului produse de către interacțiunea dintre obiecte, natură sau persoane. În cazul accidentelor de circulație rutieră, urmele se găsesc, în apropierea unui drum public (condiție necesară, așa cum cere și definiția prevăzută de art. 75 din O.U.G. 195/2002 R.M.C. pentru a fi considerat accident rutier). Urmele unui accident rutier nu sunt considerate doar urmele descoperite pe drumul public întrucât suprafața de producere a accidentului rutier dar și modificările mediului și ale ambientului pot avea dimensiuni ce depășesc partea carosabilă.

Tehnica criminalistică deține modalități diversificate pentru descoperirea urmelor, acestea fiind clasificate, din acest punct de vedere astfel: â

Urme vizibile: acele urme care sunt observate în mod direct. În cazul accidentelor rutiere, acest tip de urme este cel mai întâlnit deoarece în urma impactului între vehicule sau între un vehicul și un alt obiect/persoană, se produc mai multe modificări vizibile atât mediului cât și obiectelor/persoanelor implicate.

Urme latente: acele urme a căror descoperire se face cu ajutorul unor anumite mijloace și procedee. De obicei, aceste urme sunt necesare pentru aflarea locurilor persoanelor în vehicule, și pot fi descoperite prin transparență, relevare (pudrare, aburire, tratare cu soluții chimice, etc)

După descoperirea urmelor ce interesează accidentul rutier, acestea trebuiesc conservate. Prin conservarea înțelegem protejarea urmelor pentru a nu fi distruse sau degradate. Principalele metode de conservare sunt următoarele: acoperirea urmelor cu obiecte (în cazurile în care vremea poate să le distrugă), încercuirea urmei cu cretă (atenționează unde este urma pentru a nu fi călcată și o scoate în evidență la fotografiere/filmare), jalonarea și numerotarea (ajută la identificarea urmelor în cadrul fotografiilor judiciare). De exemplu, în cazul accidentelor rutiere mortale, o clasică metodă de conservare este aceea de a contura cu cretă pe asfalt poziția victimei. Această metodă se aplică atunci când nu există posibilitatea efectuării cercetării la fața locului având și cadavrele în aceleași poziții (de exemplu, accidentul rutier s-a produs în apropierea unei școli și expunerea cadavrelor ar avea un impact puternic)

După aceste procedee, este necesară fixarea urmelor. Acest lucru constă în arătarea din punct de vedere criminalistic a naturii, calității, formei, dimensiunii și amplasamentului urmei. Fixarea se face prin următoarele metode: fotografiere, filmare, schiță a locului faptei iar ulterior acestora prin descrierea în procesul-verbal de cercetare la fața locului.

Procedeul final ce ține de acest subcapitol este ridicarea urmelor. Acest procedeu semnifică luarea urmei ca atare și se realizează prin următoarele metode: prin fotografierea la scară sau prin filmare; ridicarea urmei cu tot cu obiectul purtător; ridicarea urmei în sine (în cazul urmelor materie); prin transferare și ridicarea cu ajutorul mulajului. După ridicarea urmelor, acestea sunt ambalate și transferate la laboratorul criminalistic pentru a fi interpretate și analizate în amănunțire. Cu ocazia examinării în laborator, pe mijloacele de probă ridicate deja, mai pot fi găsite alte microurme ce pot interesa cauza.

2.3.3. Examinarea și interpretarea urmelor și a obiectelor.

Examinarea urmelor și a obiectelor oferă posibilitatea soluționării mai multor probleme ce interesează cauza. Se găsesc oportune următoarele examinări:

Examinarea autovehiculelor se realizează întrucât pe acestea se găsesc de obicei mai multe urme importante, cum ar fi pe exteriorul vehiculelor: deteriorările suferite de vehicule prin care se pot afla locurile de impact cu alte vehicule sau bunuri, urmele biologice care pot arăta locul și poziția în care a fost lovită victima iar la examinarea dîn interiorul vehiculului se pot constata: poziția ocupanților în vehicul și implicit cine a fost conducătorul acestuia, mișcările pe care le-au avut acestea în interiorul habitaclului dar și mișcările pe care le-a avut vehiculul pe timpul rulării.

Examinarea urmelor permite constatarea mai multor aspecte de interes pentru cauză întrucât acestea răspund necunoscutelor formulate. De exemplu, stabilirea direcției de deplasare a unui vehicul se poate efectua prin analiza desenului antiderapant al anvelopelor raportat la urma de rulare, prin analiza picăturilor diferitelor substanțe și a formelor acestora. Desenul antiderapant al anvelopelor ajută la identificarea vehiculului care le-a produs întrucât aceste urme sunt diferite în funcție de tipul și de mărimile anvelopelor. Totodată, examinarea fragmentelor provenite de la autovehicule, poate conduce la stabilirea locului de impact, al direcțiilor de proiectare precum și a forței cu care s-a produs accidentul rutier. Printr-o fixare corespunzătoare, se pot afla, ulterior, vitezele cu care circulau vehiculele pe baza interpretărilor urmelor de frânare în raport cu alți factori, cum ar fi proiectarea acestora, distanțele de la locul impactului până la vehicule sau fragmente din acestea. În același timp este foarte importantă notarea caracteristicilor anvelopelor comparativ, pentru început, cu anotimpul și condițiile meteo (ținându-se cont spre exemplu că forța de frecare la frânare a unei anvelope pentru iarnă în contact cu asfaltul uscat și încins din timpul verii este mai mică iar distanța de frânare va fi automat mai mare și de asemenea, forța de frecare a unei anvelope pentru vară pe o un carosabil acoperit cu zăpadă sau cu mâzgă).

Figura 2.3.3.1

La examinarea urmelor de frânare trebuie să se țină cont de un aspect deosebit de important: numărul de urme și constanța lor. Aceste aspecte pot descrie defecțiuni ale sistemului de frânare, lucru ce ar putea fi cauză generatoare principală a accidentului rutier. O altă cauză generatoare, legată de starea tehnică a vehiculelor ce poate fi constatată din primele examinări efectuate este defecțiunea sistemului de direcție. Această defecțiune provoacă, de regulă, uzură inegală pe suprafața de rulare a anvelopei (figura alăturată)

Cercetarea la fața locului, presupune, totodată, și analizarea împrejurimilor, fixarea și descrierea acestora așa cum sunt ele, capitol în care se acordă o importanță sporită la:

Caracteristicile drumului: declivitatea (în rampă, în palier sau în pantă), aliniamentul drumului (drum în curbă, drum în aliniament)

Partea carosabilă: componență (asfalt, ciment, griblură, pământ), structură (număr sensuri de circulație, număr benzi de circulație), semnalizarea rutieră, marcaje și restricții (exemplu: în raza de acțiune a indicatorului „ Depășirea interzisă”, în zona marcajului longitudinal continuu de separare a celor două sensuri de mers)

Existența acostamentului, a șanturilor și a trotuarelor.

Descrierea corectă a aspectelor constatate și cuprinderea cât mai multor detalii privind pozițiile vehiculelor, obiectelor și urmelor, permit ca ulterior, dacă se impune, să fie efectuate expertize criminalistice ce se bazează pe aceste măsurători și care constă în aplicarea unor formule matematice exacte.

2.3.4. Fixarea urmelor și rezultatelor cercetării la fața locului.

Pe tot parcursul efectuării cercetării la fața locului, tehnicianul criminalist efectuează fotografii judiciare ce vor fixa spațial toate detaliile locului faptei. Cercetarea la fața locului, precum și alte acte procedurale ce impun examinarea criminalistică, se materializează, și printr-un proces verbal de cercetare la fața locului. Acest proces verbal conține toate activitățile desfășurate cu ocazia efectuării cercetării la fața locului și se vor nota, detaliat, toate urmele găsite, pozițiile lor dar și caracteristicile particulare. Conținutul procesului-verbal de cercetare la fața locului cuprinde, data și ora la care a început cercetarea la fața locului, organele care o efectuează, organul care a solicitat-o, tehnicianul criminalist participant, martorii asistenți (dacă este cazul), semnalizarea și marcajul rutier precum și restricții aplicate pe sectorul de drum în cauză, iar ulterior acestor aspecte se vor nota, conform principiilor enumerate anterior (concentric, excentric sau în funcție de urgența impusă de caz), datele constatate efectiv la fața locului.

De regulă, cercetarea la fața locului pornește de la locul impactului, de la vehiculul și se notează, inițial pozițiile în care au fost găsite vehiculele, de exemplu: „La fața locului, respectiv pe str 8 Martie în intersecția cu str 9 Mai, a fost găsit autoturismul marca Peugeot cu numărul de înmatriculare IS22EXP, poziționat perpendicular pe str 9 Mai, măsurându-se următoarele distanțe de poziționare:….. Din fața acestui autoturism, de la o distanță de 1,11 m față de roata dreapta-față, pornește o urmă de rulare-derapare, poziționată oblic pe str 9 Mai, cu direcția către str Pionierului, ce măsoară o lungime de 8.50 m, cu o lățime oscilantă de la 0.12 m la 0.06 m, și se termină în bordura dreaptă a sensululi de mers C.T. Ion Borcea-Str Pionierului după intersecția cu str 8 Martie, unde, pe această bordură, la o distanță de 1 m de colțul intersecției, se observă o urmă de impact cu anvelopă. La o distanță de 3 m de același colț se găsește autoturismul Opel cu nr BC88REL, poziționat răsturnat, fixat pe cupolă-capotă motor, cu fața orientată către C.T. Ion Borcea”

În cazul accidentelor mortale, cercetarea la fața locului va porni de la cadavrul persoanei decedate în urma accidentului, spre exemplu „la fața locului, pe partea carosabilă a str 9 Mai, la distanțele de 1,2 m față de marginea dreaptă a sensului de mers Neamț-Bacău și 1 m față de axul drumului, a fost găsit un cadavru de sex masculin, cu vârstă de aproximativ 40-45 ani, în poziție dorsală, poziționat cu capul către Neamț și picioarele către Bacău, având asupra sa un portofel în care se afla cartea de identitate a numitului Popescu Ion, CNP 1xxxxxxxxxxxx. Fiind examinat în poziția în care a fost descoperit, cadavrul prezintă răni la nivelul capului, în zona frontală ….. La o distanță de 12 m față de acest cadavru, pe str 8 Martie, către Bacău se află autoturismul marca …..”

Tot în cuprinsul procesului verbal vor fi notate toate urmele descoperite cu ocazia efectuării cercetării la fața locului. Aceste urme vor fi descrise după formă, mărimi (lungime-lățime), conținut sau aspect și vor fi precizate pozițiile lor metrice față de punctele fixe și față de vehiculele implicate. Întrucât, procesul-verbal de cercetare la fața locului este un act procedural complex, acesta va cuprinde și examinările vehiculelor implicate, avariile fiecărora precum și alte avarii și pagube materiale existente ca urmare a producerii accidentului rutier.

O altă modalitate de fixare a detaliilor constatate cu ocazia efectuării cercetării la fața locului este schița locului faptei. Aceasta reprezintă desenul tehnic, de ansamblu care ilustrează toate detaliile ce interesează cercetarea accidentului rutier și care au fost constatate la fața locului. Schița locului faptei raportează și mărimile și distanțele dintre obiecte și vehicule, punctele cardinale ale locului faptei, amplasamentul geo-spațial, urmele descoperite și distanțele până la punctele fixe sau până la punctele fixate deja, corpurile victimelor decedate, urmele de frânare, derapare, rulare traiectoriile lor și suprafețele pe care se întind. (Figura 2.3.4.1)

Figura 2.3.4.1

2.4. Examinarea vehiculelor

În continuarea cercetărilor, acolo unde este necesară o aprofundare a datelor și detaliilor accidentului rutier, organul de urmărire penală dispune, tot în conformitate cu art 192 din Codul de Procedură Penală, examinarea vehiculului când este necesară constatarea directă în scopul determinării sau clarificării a împrejurărilor de fapt ce prezintă importanță pentru stabilirea adevărului, așa cum explică și textul de lege.

Examinarea vehiculelor se realizează la locul în care a fost găsit vehiculul respectiv după producerea accidentului rutier sau în locul în care dispune organul de urmărire penală, dacă această procedură este dispusă ulterior cercetării la fața locului. În această etapă se urmăresc detaliile ce țin de dinamica producerii accidentului rutier, avariile produse vehiculului, cronologia producerii lor și se încearcă identificarea concretă a mecanismului producerii evenimentului. De obicei, această procedură se efectuează în cazul accidentelor rutiere în care unul din conducătorii vehiculelor a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție și care, în urma activităților specifice este găsit ori s-a predat, situație în care cercetarea la fața locului nu poate fi făcută cu vehiculul respectiv în câmpul infracțional. Se procedează, așadar, la examinarea vehiculului, atât pe partea de exterior unde se vor evidenția avariile suferite, sau alte aspecte ce îl plasează pe făptuitor în câmpul infracțional, detalii și urme din interiorul vehiculului ce ar evidenția dinamica evenimentului dar și posibile modificări făcute de făptuitor ulterior comiterii faptei. De obicei, în urma examinării vehiculului, se pot găsi urme de sânge în habitaclul acestuia, ce ar denota faptul că în urma accidentului, conducătorul auto sau pasageri ai acestuia, fie din forța impactului, fie din interția frânării, s-au lovit și se poate stabili locul ocupat de aceștia iar în funcție de forma urmei sau de locația acesteia, se poate stabili din care parte a fost produs impactul, forța angrenată dar și activitatea ulterioară a pasagerilor și conducătorului auto.

Un exemplu practic al utilității examinării vehiculelor îl constituie atunci când există contratieri între conducătorii vehiculelor cu privire la culpă sau intenție. Într-un exemplu întâlnit, ancheta a stabilit faptul că două autoturisme s-au acroșat ușor în trafic, făptuitorul a fugit de la locul faptei (nefiind vorba de un accident rutier cu victimă în această fază) și totodată, după acesta, a plecat în urmărire persoana vătămată, pentru a discuta cu conducătorul auto însă la un moment dat, într-un mediu izolat, făptuitorul, văzând că este urmărit, a oprit vehiculul, a așteptat să oprească în spatele său și persoana vătămată, moment în care, în manevră de mers înapoi, acesta (făptuitorul) a demarat vehiculul intenționat către celălalt autoturism, l-a acroșat, persoana vătămată s-a lovit în interiorul autoturismului său iar autorul a fugit din nou. În momentul audierii, făptuitorul a declarat faptul că el a fost lovit din spate de către persoana vătămată, motiv pentru care s-a speriat și a fugit însă, organul de urmărire penală a dispus examinarea vehiculului persoanei vătămate, activitate în urma căreia, în interiorul acestuia, pe pragul superior-către stâlpul de mijloc al portierei stânga față, s-au descoperit o pată de sânge și o denivelare în chederul portierei, concluzionându-se faptul că victima s-a lovit la cap în acel loc în urma impactului. Analizând locul urmei de sânge și coroborând cu situația constatată la fața locului, s-a stabilit faptul că acea urmă nu putea să existe în acea locație decât dacă autoturismul din față a rulat către înapoi. Având în vedere această soluție s-a stabilit că evenimentul nu a fost un accident rutier cu victimă ci o vătămare corporală săvârșită cu intenție.

O deosebită importanță a activităților criminalistice o are interpretarea urmelor găsite cu ocazia cercetărilor deoarece, interpretate eronat sau subiectiv, există posibilitatea să nu rezulte o soluție corectă, logică sau firească. Cu toate acestea, de la caz la caz, există o posibilitate a neaflării adevărului doar în urma cercetării la fața locului sau audierii persoanelor implicate, motiv pentru care, legiuitorul, prin art 172 din Codul de Procedură Penală, a stipulat posibilitatea efectuării unei expertize, atunci când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului, este necesară opinia unui expert.

CAPITOLUL III

PARTICULARITĂȚI PROCEDURALE PRIVIND CERCETAREA ACCIDENTELOR RUTIERE

Pentru fiecare categorie de infracțiuni, există un set de reguli de bază, de proceduri pentru instrumentarea corectă și completă a cauzelor. Accidentele rutiere reprezintă o categorie de evenimente care presupune analizarea minuțioasă a mai multor detalii dinamice, juridice sau tehnice, referitoare la participația persoanelor la producerea evenimentelor, rolurile lor, activitățile pe care le-au desfășurat ori nu le-au desfășurat cu privire la producerea evenimentului rutier dar și referitor la condițiile tehnice care au favorizat sau care au stat la baza producerii sale.

În primul rând, particularitățile cercetării accidentului rutier pornesc încă din faza cercetării la fața locului. Ulterior, din punctul de vedere al cercetării penale, organul de cercetare penală trebuie să se raporteze la condițiile existenței unui accident rutier, așa cum a fost descris și definit anterior, în temeiul art 75 din O.U.G. 195/2002 R.M.C. Organul de urmărire penală trebuie să stabilească și să răspundă, inițial, la următoarele întrebări:

Cine a condus vehiculele implicate în accidentul rutier;

Vehiculele implicate și care din ele se aflau în mișcare;

Dacă accidentul s-a întâmplat pe un drum public, traseele și direcțiile de deplasare ale vehiculelor;

Identitatea și starea medicală a victimelor.

Totodată, organul de urmărire penală trebuie să stabilească dacă vreuna din persoanele implicate se afla sub influența băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului rutier. Acest aspect este deosebit de important în cercetarea accidentelor rutiere întrucât, așa cum arată Codul Penal în art. 196, alin. 1 orice leziune cauzată ca urmare a unui accident rutier în care persoana responsabilă de producerea acestuia se află sub influența băuturilor alcoolice sau prin efectuarea unei activități ce constituie o altă infracțiune, se pedepsește ca vătămare corporală din culpă, chiar și raportată la leziuni ce privesc art. 193, alin 2 Cod Penal ce pedepsește lovirea sau alte violențe și care, în mod normal, nu se pedepsește penal în cazul accidentelor rutiere.

Totodată, alte probleme ce trebuiesc lămurite cu privire la accidentele rutiere, sunt: calitatea conducătorilor auto implicați, dacă posedă sau nu permis de conducere precum și dacă vehiculele sunt deținute legal sau respectă cerințele obligatorii ale Legii, cum ar fi inspecția tehnică-periodică (I.T.P.) și poliță pentru asigurare de răspundere civilă obligatorie (R.C.A.).

În continuare, cercetarea accidentului trebuie să stabilească ce reguli de circulație au fost încălcate cu ocazia producerii evenimentului, cine este vinovat de producerea sa sau chiar și partea de vinovăție a fiecărei persoane implicate, atunci când este cazul, precum și consecințele legale ce trebuiesc suportate de către persoanele găsite vinovate. Fiind enunțată partea de vinovăție, deducem, așadar, faptul că într-un accident de circulație pot exista mai mulți vinovați, ocazie cu care putem defini termentul de culpă comună. Această modalitate de culpă intervine atunci când doi sau mai mulți marticipanți la trafic încalcă simultan reguli de circulație ce au ca urmare producerea unui accident rutier cu victimă (De exemplu: doi pietoni traversează strada prin loc nepermis, într-un loc în care drumul este prevăzut cu marcaj longitudinal continuu iar aceștia sunt surprinși de un autoturism care nu a respectat marcajul respectiv și îi acroșează, pe contrasens. Conducătorul auto nu a respectat prevederile conform cărora depășirea era interzisă în acel loc iar la efectuarea manevrei de depășire trebuie să se asigure că o poate face fără a crea un pericol pentru trafic și pietonii au încălcat regula traversării prin loc nepermis)

3.1. Stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier și regulilor de circulație încălcate.

Evoluția accidentelor rutiere s-a diversificat odată cu înmulțirea vehiculelor și a conducătorilor auto. Accidentele rutiere se pot produce chiar și datorită unor încălcări desfășurate într-un timp foarte scurt (câteva fracțiuni de secundă) sau din neglijență. Cu toate că accidentele sunt involuntare, analizate ulterior, se constată faptul că putea exista o modalitate de evitare a accidentului, concluzie fondată pe baza regulilor de circulație ce au generat accidentul rutier (circulația cu viteză redusă, odihna corespunzătoare, asigurarea temeinică la traversarea străzii, asigurarea temeinică la pătrunderea într-o intersecție fără prioritate),

Stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier permite stabilirea gradului de vinovăție a autorilor accidentelor rutiere, concluzii pe baza cărora, în funcție de vinovăție, aceștia vor răspunde, contravențional, civil sau penal, după caz. Această etapă este necesară pentru efectuarea unei încadrări juridice pe baza căreia se vor desfășura cercetările în continuare.

Cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier se rezumă, de obicei, la încălcarea reglementărilor Codului Rutier și, combătând regula de baza, nu doar conducătorii auto se fac vinovați de producerea accidentelor rutiere ci și ceilalți participanți la trafic pot încălca prevederile legale din domeniu și să cauzeze accidente rutiere (de exemplu, neasigurarea pietonului la traversarea drumului public).

3.2. Ascultarea persoanelor

Ca în orice cauză penală, ascultarea persoanelor ce au cunoștință sau care au fost implicare în accidentul rutier este esențială. Lămuririle oferite de aceștia pot servi la aflarea unor detalii ce nu pot fi constatate prin alte mijloace, ori a căror constatare ar dura mai mult timp sau ar fi costisitoare. Ascultarea persoanelor, mai ales în cazul accidentelor rutiere cu victime, cu autori necunoscuți, pot urgenta identificarea acestora.

Inițial persoanele sunt ascultate cu ocazia deplasării la fața locului iar ulterior, dacă se consideră că informațiile puse la dispoziție sunt necesare, organul de cercetare penală procedează la audierea lor.

3.2.1 Ascultarea martorilor

Ca în orice activitate polițienească, ascultarea martorilor este primordială. În cazul accidentelor rutiere, ascultarea martorilor oculari este esențială și trebuie efectuată cât mai rapid cu putință pentru a nu pierde sau degrada informațiile. De regulă, martorii accidentelor rutiere trebuiesc separați, pentru a nu comunica și a capta și alte informații, provenite de la alții, ca și cum le-ar fi văzut personal.

Particular, în cazul accidentelor rutiere, la ascultarea martorilor oculari se urmărește completarea sau clarificarea circumstanțelor producerii accidentului privind viteza estimativă de circulare, comportamentul victimei sau al conducătorului vehiculului, direcțiile de deplasare și modul în care s-a produs accidentul și eventuale reguli de circulație încălcate de conducătorii auto.

În cazul accidentelor de circulație, martorii oculari cei mai prețioși sunt ceilalți participanți la trafic, respectiv pietoni, ceilalți conducători auto sau alte categorii de participanți: bicicliști, căruțași, etc. Se va pune accent pe declarația de martor a altor conducători auto întrucât aceștia pot preciza și reguli de circulație încălcate de vinovat, poate preciza exact poziția de circulație a fiecăruia precum și alte particularități, cum ar fi: nefuncționarea sistemului de iluminare-stopuri-frână sau nefuncționarea sistemului de iluminare-faruri-lumină de întâlnire în cazul condițiilor nefavorabile sau noaptea.

În exercitarea acestei activități, organul de cercetare penală trebuie să țină cont de faptul că accidentele rutiere sunt imprevizibile, nu atenționează anterior și provoacă emoții puternice, putând face ca evenimentul să nu fie captat în totalitate de către persoanele ce au fost luate prin surprindere de producerea sa. În același timp, pentru a afla cât mai multe detalii, organul de cercetare trebuie să fie dotat cu o personalitate puternică, adaptabilă și cu anumite deprinderi care să îi permită să liniștească persoanele afectate și în același timp să le ofere o disponibilitate în reparcurgerea scenariului .

În cazul ascultării martorilor trebuie să se țină cont de drepturile și obligațiile martorilor prevăzute de art 120 din Codul de Procedură Penală, respectiv:

Dreptul de a fi supus măsurilor de protecție și de a beneficia de restituirea cheltuielilor prilejuite de chemarea în fața organelor judiciare;

Obligația de a se prezenta la chemarea organelor judiciare, atrăgându-i-se atenția că în cazul în care nu respectă această obligație poate fi adus în fața acestuia cu mandat de aducere;

Obligația de a anunța în scris, în termen de 5 zile, orice schimbare a adresei de citare;

Obligația de a da declarații conforme cu realitatea, atrăgându-i- se atenția că legea pedepsește infracțiunea de mărturie mincinoasă.

În conformitate cu art 121 din Codul de Procedură Penală, martorul trebuie să depună jurământ sau declarație solemnă.

3.2.2. Ascultarea persoanelor implicate în accident

Atunci când situația o permite, ascultarea persoanelor implicate se va face înainte de începerea cercetării la fața locului pentru a se concretiza situația de fapt și pentru a demonstra sau infirma cele relatate cu probe concrete. Fiecare lucru relatat de persoanele implicate trebuie notat de organul de urmărire penală însă trebuie să se țină cont și de starea de șoc în care acestea se află iar în cazul unor neadevăruri trebuie să existe clemența exagerării sau a necunoașterii adevărului, generată de această stare de șoc.

De regulă, în situațiile practice, persoanele vinovate neagă faptul că au încălcat vreo regulă de circulație, încearcă să arunce vina pe celelalte persoane implicate și implicit încearcă influențarea lor și a martorilor. Se recomandă, ascultarea tututor persoanelor ce pot da lămuriri cu privire la circumstanțele produceriii accidentului rutier cât mai curând după sesizarea accidentului, pentru a evita un posibil scenariu creat de persoanele vinovate.

Se va încerca obținerea cât mai multor detalii despre producerea accidentului rutier cât mai curând posibil, pentru a se evita formularea scenariilor false.

Părțile în cadrul procesului penal sunt: persoana vătămată, persoana responsabilă civilmente, partea civilă, făptuitorul, suspectul, inculpatul, avocații, interpreții și experții.

3.3. Constatările tehnico-științifice și expertizele judiciare

Acest subcapitol reprezintă una din cele mai importante activități efectuate în cursul cercetării accidentelor de circulație rutieră. Întărirea materialului probator cu privire la stabilirea vinovăției și tragerea la răspundere a vinovatului este esențial iar aceste probe trebuiesc strânse cu celeritate, acestea să fie cât mai clare, precise, să nu poată fi interpretate în mai multe feluri iar dacă sunt interpretate în coroborare cu alte probe să rezulte un adevăr incontestabil.

În conformitate cu art 100 din Codul de Procedură Penală, sarcina administrării probelor le revine procurorilor, însă părțile implicate pot propune probe în apărarea lor. Conform alineatului 2 al aceluiași articol, făptuitorul beneficiază de prezumția de nevinovăție, nefiind obligat să își demonstreze nevinovăția.

În cadrul Ministerului Public, funcționează serviciul de Criminalistică din cadrul Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului General. În continuare, la nivelul Curților de Apel și Tribunalelor, funcționează cabinete de criminalistică în care își desfășoară activitatea procurori și tehnicieni criminaliști. La nivelul Inspectoratelor Județene de Poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne funcționează laboratoare de criminalistică încadrate cu experți criminaliști care desfășoară activități și constatări tehnico-științifice și expertize de specialitate.

3.3.1. Constatările tehnico-științifice sunt dispuse de către organele de urmărire penală în cursul cercetărilor (sau de către judecător în cursul judecării) atunci când pentru o interpretare corectă a probelor administrate este necesară opinia unui expert specializat în domeniul respectiv. Întreaga activitate privind constatările tehnico-științifice și expertizele sunt reglementate de art 172 din Codul de Procedură Penală. Experții desemnați de organele de urmărire penală pot funcționa pe lângă aceste organe sau pot fi și din afara acestora.

Cele mai frecvente constatări tehnico-științifice din domeniul accidentelor de circulație rutieră sunt cele dinamice care, în urma administrării probelor, fiind supuse analizei specialistului solicitat, pot stabili dinamica exactă a producerii accidentului rutier. Aceste constatări pot răspunde la întrebări referitoare la viteza de rulare a vehiculului, forța de impact, dinamica producerii accidentului precum și modalități prin care făptuitorul putea evita producerea accidentului.

Pentru constatarea științifică, specialistul are acces la dosarul cauzei, inclusiv la fotografiile judiciare efectuate, împreună cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, consultându-le cu declarațiile date în cauză, precum și pe baza unor calcule și factori științifici. Întâlnim aici unele probleme frecvente, legate de calitatea materialului pus la dispoziția specialistului sau de întrebările adresate de organul de urmărire penală, care nu urmăresc un răspuns exact.

Constatarea tehnico-științifică, presupune deci, experiența unui specialist în concluzionarea unor probleme dintr-un anumit domeniu, solicitată de organul de urmărire penală, care se efectuează în termenul dispus de acesta și care trebuie să răspundă întrebărilor adresate de acesta, în scopul în care a fost solicitată aceasta. În același timp, dacă consideră a fi necesar, specialistul poate cere explicații suplimentare sau chiar completarea datelor sau materialelor probatorii.

Concluziile constatării tehnico-științifice se conturează într-un raport ce se înaintează organului judiciar care a dispus această activitate iar dacă acesta nu este complet sau nu răspunde întrebărilor adresate, se poate dispune completarea sau refacerea acestuia.

Exemple de constatări tehnico-științifice se solicită, de obicei, pentru stabilirea tipului de vehicul după analiza particularităților anvelopelor, bucăți de caroserie sau de faruri.

3.3.2. Expertizele judiciare reprezintă analizele făcute de persoane specializate într-un anumit domeniu, menite să analizeze și să răspundă la întrebări concrete din domeniul respectiv, de natură să servească la soluționarea unei cauze. Aceste expertize sunt dispuse de organul de urmărire penală cu privire la starea tehnică a unui vehicul, starea de sănătate a persoanelor sau identificarea anumitor bunuri și obiecte.

Expertizele judiciare se clasifică în: expertiză tehnică, expertiză criminalistică și expertiză medico-legală.

Expertiza tehnică în cadrul accidentelor de circulație rutieră reprezintă analizarea vehiculului de către un expert, de obicei din cadrul R.A.R. (Registrul Auto Român) care constată dacă acesta prezintă defecțiuni tehnice, care sunt acestea, nivelul de pericol și dacă acestea reprezintă cauză a accidentului rutier.

Expertiza criminalistică a accidentelor rutiere prezintă caracteristici aparte celorlalte tipuri de expertize, aceasta ocupându-se cu studiul urmelor, și a mijloacelor materiale de probă puse la dispoziție pentru a conduce la cunoașterea faptelor și a împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Pentru a fi efectuată o asemenea expertiză, organul de urmărire penală trebuie să pună la dispoziția expertului cât mai multe detalii despre locul faptei și vehiculele implicate și inclusiv condițiile meteo și de drum. În cazul efectuării acestui tip de expertiză, după emiterea ordonanței în cauză, organul de cercetare penală înaintează dosarul cauzei expertului pentru un anumit termen stabilit.

Această expertiză se efectuează cu maximă rigurozitate pe baza unor calcule matematice unde se va ține cont de toate împrejurările prezente la fața locului în momentul producerii accidentului rutier, inclusiv: tip carosabil, tip iluminare, condiții de drum, presiunea în pneuri, tipul de anvelopă, etc. Expertul se va pronunța printr-un raport de expertiză, document prin care va răspunde cerințelor acesteia și întrebărilor organului de cercetare penală.

Expertiza medico-legală este acea activitate în care organul de urmărire penală sau judecătorul solicită specialiștilor în domeniu, respectiv doctori din cadrul serviciilor de medicină legală, constatarea cu privire la starea de sănătate sau cauzele morții unei anumite persoane.

Ca și activități medicale sau medico-legale, constatările cu privire la cadavru se desfășoară pe două etape:

Examinarea exterioară a cadavrului, privind îmrăcămintea și bunurile pe care le are asupra sa, locul și proximitatea în care a fost găsit cadavrul dar și leziunile vizibile prezente pe corp.

Necropsia care aduce lămuriri cu privire la cauzele morții, modul de producere și obiectul cu care au fost produse leziunile dar și posibile boli sau afecțiuni preexistente ale persoanei decedate. Din aceste afecțiuni preexistente, amintesc necesitatea documentării lor deoarece în urma necropsiei s-au stabilit în mai multe cazuri faptul că persoana a suferit un accident vascular cerebral sever înainte de producerea accidentului iar acesta s-a dovedit a fi motivul pentru care s-a produs accidentul rutier.

Stabilirea existenței unei eventuale alcoolemii este un aspect deosebit de important în faza cercetării accidentelor rutiere. Existența alcoolului în sânge, în funcție de cantitatea stabilită de legiuitor poate atrage sau nu o răspundere penală dar poate fi și o cauză generatoare a accidentului rutier. După cum este prevăzut de Codul Penal, existența unei alcoolemii de peste 0.80 g‰ în sânge, constituie infracțiune. Inițial, inclusiv în faza accidentelor rutiere soldate cu pagube, polițistul solicită testarea cu aparatul etilotest a persoanelor implicate. Valorile de până în 0.10 mg-l alcool pur în aerul expirat, nu constituie încălcare a legii însă între valorile de 0,11 mg-l alcool pur în aerul expirat și 0,40 mg-l alcool pur în aerul expirat, fapta constituie contravenție și se sancționează conform art 102, alin 1 lit e din O.U.G. 195/2002 R.M.C. cu amenda de la 9 la 20 puncte amendă și reținerea permisului de conducere pentru 90 de zile. La depășirea valorii de 0,40 mg/l alcool pur în sânge, polițistul dispune recoltarea de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Încălcarea acestei dispoziții atrage răspunderea penală iar dacă rezultatul depășește concentrația de 0.80 g‰ în sânge, de asemenea, se va răspunde penal. Printre altele, existența alcoolemiei este urmărită și la efectuarea necropsiei.

Cele mai frecvente expertize medico-legale dispuse de organele de urmărire penală în cazul accidentelor rutiere sunt cele cu privire la leziunile suferite de persoanele vătămate și numărul de de zile de îngrijiri medicale stabilit de medicul legist. Această expertiză se concretizează într-un certificat medico-legal și în cursul cercetărilor ajută la încadrarea juridică a faptei, la stabilirea pericolului social cauzat de aceasta precum și la orientarea civilă a cauzei penale. De amintit este faptul că dacă accidentul rutier nu s-a produs prin săvârșirea unei fapte care constituie ea însăși infracțiune, acesta se va cerceta din punct de vedere penal doar dacă persoana vătămată a suferit un prejudiciu estetic grav și permanent, o infirmitate, avortul, punerea în primejdie a vieții ori leziuni ce au necesitat pentru vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale ori. Această afirmație este stipulată de Codul Penal la art 196 alin 2, 3 și 4, raportate la art 194 din Codul Penal.

O altă expertiză medico-legală este cea psihiatrică. Aceasta se dispune pentru stabilirea discernământului persoanelor. Expertiza psihiatrică este obligatorie atunci când făptuitorii sunt minori cu capacitate restrânsă de exercițiu 14-18 ani unde, medicul legist trebuie să se pronunțe dacă acesta a avut discernământ în momentul săvârșirii unei infracțiuni, cauză esențială pentru stabilirea răspunderii penale. De reținut la această expertiză este faptul că aceasta nu influențează ancheta și nu ajută la descoperirea împrejurărilor faptei ci doar stabilește răspunderea penală.

Oportunitatea unei expertize trebuie apreciată și ținând cont de timpul necesar efectuării ei și a costurilor pe care aceasta o presupune.

Altă particularitate a cercetării accidentelor de circulație rutieră este aceea că se urmărește în permanență starea victimei, acest lucru fiind necesar și pentru stabilirea concretă a încadrării juridice a faptei.Acest lucru se regăsește și în celelalte infracțiuni cercetare de organele de urmărire penală ce au ca subiect pasiv o persoană ce a suferit leziuni în urma producerii infracțiunii.

3.4. Reconstituirea

Reconstituirea este un act de urmărire penală legiferat prin art 193 din Codul de Procedură Penală și constă în repunerea unei persoane la locul comiterii faptei în scopul de a indica și lămuri organul de urmărire penală cu privire la împrejurările de fapt ce prezintă importanță pentru soluționarea cauzei.

Reconstituirea, în conformitate cu textul de lege se poate face în parte sau în totalitate.

Reconstituirea se face pe baza probelor administrate în cauză până în acea fază iar dacă variantele părților implicate diferă, reconstituirile se fac separat pentru fiecare în parte.

Practic, reconstituirea semnifică retrăirea scenariului accidentului rutier, în acest caz, și explicarea pas cu pas a activităților și evenimentelor petrecute pentru a se trage concluziile necesare soluționării cauzei.

Fiecare act reconstituit, arătat sau formulat de persoana supusă reconstituirii este fotografiat sau filmat iar ulterior, în aceeași modalitate în care a fost amintit și în cazul cercetării la fața locului, se întocmește un proces-verbal de cercetare la fața locului care va cuprinde toate aspectele constatate.

3.5. Confruntarea

Confruntarea servește la înlăturarea contradicțiilor din declarațiile conducătorilor autovehiculelor antranate în accident, între aceștia și victime sau martori. Sub tactic criminalistic, organizarea confruntărilor trebuie să se facă în funcție și de cunoștințele și pregătirea în circulația rutieră a celor confruntați. Am în vedere, de pildă, posibilitățile reale de apreciere a vitezei, distanței, stării drumului, comportamentului pietonilor, etc.

Soluționările corecte ale confruntărilor, precum și în cazul celorlalte acte de urmărire penală, țin, în principal de priceperea organului care le efectuează și cel mai important, de întrbările ce sunt adresate și cum cunt contraargumentate.

Înainte de începerea confruntării, organul de urmărire penală întocmește un plan de confruntare, care va cuprinde aspectele ce înteresează soluționarea acesteia. Acest plan va cuprinde și întrebările adresate dar și persoana căreia îi vor fi adresate acestea. Persoanele sunt instruite să vorbească pe rând, să răspundă doar la întrebările adresate și fiecare întrebare și răspuns sunt notate într-un proces verbal, semnat de toate persoanele prezente.

3.6. Percheziția

Este o activitate de urmărire penală ce constă în căutarea în interiorul domiciliului sau sediului , în autovehicul sau căutarea corporală a unei persoane în scopul de a descoperi și fixa urme, probe sau mijloace materiale de probă ce interesează soluționarea unei cauze. În cazul accidentelor rutiere, cele mai des întâlnite sunt perchezițiile vehiculelor și persoanelor, însă nu este exclusă percheziția domiciliară, aceasta fiind des întâlnită în cazul accidentelor rutiere cu autor necunoscut sau cu părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organului de poliție. Codul de Procedură Penală legiferează prin art 157-168 procedura de efectuare a perchezițiilor. De reținut este faptul că pentru efectuarea percheziției corporale cât și a percheziției unui vehicul, legea nu prevede obligativitatea deținerii de către organele abilitate a unei autorizații de percheziție ca în cazul percheziției domiciliare.

Ca și celelalte acte de urmărire penală, și percheziția se concretizează într-un proces-verbal în care sunt notate toate aspectele descoperite cu ocazia efectuării acesteia.

CAPITOLUL IV

STUDIU DE CAZ PRIVIND ACCIDENTUL RUTIER MORTAL CE A AVUT LOC PE DATA DE 02.09.2016 ÎN COMUNA SĂUCEȘTI, SAT BOGDAN-VODĂ, JUD BACĂU

Introducere

În cursul desfășurării activității de polițist rutier – organ de cercetare penală, în cadrul I.P.J. Bacău dar și pentru aprofundarea cunoștințelor atât în domeniul în care activez dar și cu ocazia urmărilor cursurilor juridice la Facultatea de Drept din cadrul Universității „George Bacovia” din Bacău, am avut ocazia să particip la efectuarea cercetării la fața locului în cazul accidentului rutier din data de 02.09.2017 în care a rezultat decesul unei persoane, vătămarea corporală gravă a altei persoane și vătămarea corporală ușoară a altei persoane. Având în vederea circumstanțele complexe ale producerii accidentului rutier, deși am participat la mai multe alte cercetări la fața locului în cazul accidentelor rutiere, am considerat că acesta prezintă un interes sporit pentru a fi expus în lucrarea mea de licență.

Pentru o redare corectă dar și pentru respectarea drepturilor prevăzute de Legea nr 677/2001, am modificat datele persoanelor implicate în această situație pentru a nu crea prejudicii de imagine acestora sau apărținătorilor.

Modul de sesizare și efectuarea cercetării accidentului rutier.

La data de 02.09.2017, ora 08.40 Postul de Poliție Săucești a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 de către numitul Popa Dan din orașul Buhuși, jud Bacău cu privire la faptul că a fost implicat într-un accident rutier în satul Bogdan-Vodă pe DN2-E85, la ieșirea către mun Bacău, în urma căruia au rezultat vătămări corporale.

Lucrătorii Postului de Poliție Săucești s-au deplasat la fața locului ca și prim echipaj de poliție sesizat, totodată, la fața locului venind și 2 ambulante din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bacău și o ambulanță SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale. Popa Dan, persoana care a apelat SNUAU 112 a refuzat internarea rămânând la fața locului pe durata efectuării cercetării la fața locului. După aproximativ 20 minute, a fost raportat decesul numitei Stan Elena la Spitalul județean de Urgență Bacău. Lucrătorii Postului de Poliție Săucești au luat măsurile de conservare a locului faptei și au solicitat constituirea echipei operative.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită dintr-un ofițer de poliție, un subofițer de poliție și un tehnician criminalist, toți 3 din cadrul I.P.J. Bacău și au efectuat cercetarea la fața locului propriu-zisă.

La momentul în care echipa operativă a ajuns la fața locului, dispeceratul a anunțat decesul persoanei, încadrarea juridică a faptei transformându-se atunci din vătămare corporală din culpă în ucidere din culpă.

Cercetarea la fața locului a fost minuțios realizată iar datorită acesteia dar și audierii persoanelor implicate care au supraviețuit acestui accident, martorilor dar și expertizelor efectuate.

În scopul aprofundării situației descrise, lucrarea mea de licența cuprinde procesul-verbal de cercetare la fața locului (Anexa 1) precum și planșa fotografică anexată acestuia (Anexa 2) având modificările de stare civilă enumerate.

Concluziile anchetei

În urma coroborării probelor administrate în dosarul cauzei, a rezultat următoarea situație de fapt: La data de 02.09.2016, orele 08.30 în timp ce conducea auto Ford cu nr BC048838 pe DN2-E85 în comuna Săucești, sat Bogdan-Vodă, pe direcția Bacău-Roman, datorită stării de oboseală dar și a vitezei ridicate de rulare, numita Stan Elena a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens, a acroșat autoturismul Renault cu nr BC04TEE condus de Popa Dan, a ricoșat din acesta și a intrat în impact cu autoturismul marca Opel cu nr B63KJM, condus de către numitul Prisecariu Eugen, accident rutier în urma căruia a rezultat decesul numitei Stan Elena, vătămarea corporală gravă a numitului Prisecariu Eugen căruia i-a fost stabilit diagnosticul: politraumatisme prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral acut deschis, comoție cerebrală, traumatism forte umâr stâng, fractură coloană lombară, fractură radială stânga, fractură femur stâng, fractură mandibulară superioară cu pierderea a 5 dinți și vătămarea corpoală a numitului Popa Dan care a necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.

În drept au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, fapte prevăzute și pedepsite de art. 190 alin. 2 și art. 196, alin. 2 (două acte materiale) din Codul Penal, cu aplicarea art. 38, alin. 1 din Codul Penal (concursul de infracțiuni) iar la finalul cercetărilor, procurorul de caz a dispus clasarea cauzei în conformitate cu art. 16, alin. 1, lit. f, din Codul de Procedură Penală, respectiv, a intervenit decesul suspectului. Cu toate acestea, chiar dacă latura penală a faptei s-a stins prin clasarea cauzei, latura civilă a constat în acționarea în instanță a societății de asigurare persoanei vinovate de producerea accidentului, pentru recuperarea prejudiciilor și acoperirea cheltuielilor de spitalizare.

În urma necropsiei, expertizelor statice și dinamice efectuate cu privire la stările tehnice ale vehiculelor dar și cu privire la dinamica producerii accidentului rutier, s-au dedus următoarele:

Autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare B63KJM prezenta uzură peste limita admisă a anvelopei dreapta spate, aspect ce nu putea conduce la evitarea accidentului rutier în situația cercetată. Același autoturism circula în momentul producerii accidentului rutier cu o viteză de aproximativ 60 km/h, viteză ce nu poate fi imputată ca și cauză generatoare a accidentului rutier, legea pedepsind depășirea vitezei cu peste 10 km/h față de limita maximă admisă pe un sector de drum iar urmele de rulare descoperite la fața locului au provenit de la frânare succesivă și derapare.

Autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare BC04TEE nu a prezentat defecțiuni tehnice.

Autoturismul marca Ford cu numărul de înmatriculare BC048838 a circulat, în momentul producerii accidentului, cu o viteză de aproximativ 95 km/h, având anvelopele față stânga și dreapta, uzate peste limita maximă admisă, în categoria periculos pentru circulația pe drumurile publice.

Numita Stan Elena se afla într-o stare avansată de oboseală în momentul producerii accidentului rutier, deoarece aceasta se deplasa către casă după ce a lucrat în tură de noapte până la ora 08.00, cel mai probabil aceasta adormind la volan și fiind cauza principal a producerii accidentului rutier.

Modalități prin care se putea evita producerea accidentului rutier: odihna corespunzătoare a numitei Stan Elena înainte de a conduce autoturismul și circulația cu o viteză de până la 50 de km/h, viteză la care era posibilă evitarea unui pericol iminent fără a produce consecințele rezultate deja.

CONCLUZII

În această lucrare de licență am evidențiat atât părțile legislative ale țării în domeniul circulației pe drumurile publice cât și aspectele ce țin de tehnica și tactica criminalistică pentru cercetarea accidentelor de circulație rutieră. Ca și concluzii, consider că activitățile preventive derulate de autoritățile statului sunt reduse iar pedepsele aplicate de aceste autorități nu au un caracter educativ, în multe din cazuri aceste pedepse neavând o finalitate care să conducă la conștientizarea populației cu privire la pericolul social la care se expune când încalcă o normă legală, existând principiile „oricum nu plătesc amenda” și „oricum îmi dă cu suspendare” iar în foarte puține cazuri existând asumarea faptei. Circulația pe drumurile publice este o activitate pe care o desfășurăm toată viața și care, deși de multe ori nu îi este dată prea multă importanță, poate schimba destine și vieți în rău în foarte puține clipe. Circulăm pe drumurile publice ca pietoni, bicicliști, căruțași și conducători auto, deci avem o sumedenie de factori enumerați la care trebuie să fim atenți pe lângă condițiile meteo, starea tehnică a vehiculului și starea drumului.

Având ăn vedere evoluțile accidentelor rutiere și dinamica producerii lor, consider că activitățile criminalistice în acest domeniu se desfășoară în condiții optime însă pregătirea continuă în acest domeniu nu va fi dăunătoare niciodată, practica dovedindu-mi că nicio situație nu este identică cu cealaltă și mereu există o dinamică nouă sau factori de context care diferă în permanență.

O altă concluzie pe care am tras-o încă de dinainte de a începe redactarea lucrării de licență a fost aceea că în România, parcul auto este îmbătrânit și foarte degradat, autoturismele înmatriculate provizoriu nu suferă nicio inspecție din punct de vedere tehnic, existând posibilitatea ca acestea să circule maxim 3 luni pe drumurile publice și existând posibilitatea ca acestea să fie un pericol pentru circulație.

În final, ca și aspirație personală, voi încerca în permanență să contribui la schimbarea sistemului juridic din România pentru o prevenție adecvată dar și pentru ca tragerea la răspundere să aibă o finalitate concretă și să dispară sau să se diminueze sentimentul de nepăsare cu privire la aplicabilitatea corectă și nepărtinitoare a legii.

Datele personale au fost modificate pentru protecția datelor cu caracter personal. ANEXA 1.

P R O C E S – V E R B A L

de cercetare la fața locului

Anul 2016, luna 09, ziua 02

.

Sinsp. Popoviciu Ioan și A.P. Mihăilă Elena, organe de cercetare penală din cadrul I.P.J. Bacău-Serviciul Rutier..

Astăzi, data de mai sus, ora 08.40 Serviciul Rutier Bacău a fost sesizat prin SNUAU 112 de către Popa Dan cu privire la faptul că a fost implicat într-un accident rutier la intersecția DJ207P cu D.N.2-E85, pe raza localității Săucești, satul Bogdan-Vodă, accident în care au fost implicate 3 vehicule și a rezultat vătămarea corporală a sa și a celorlalte două persoane

În temeiul sesizării și a ordonanței emise de organul de cercetare penală din data de 10.09.2016, ora 08.45, potrivit art. 192 C.P.P. ne-am deplasat la locul indicat, însoțiți de către tehnicianul criminalist A.S. Casapu Adrian din cadrul Serviciului Criminalistic Bacău unde în prezența numitei Stanciu Alexandra născută la data de 11.10.1990, din mun Bacău, str Mioriței nr 43, jud Bacău, am constatat următoarele:

Până la sosirea echipei de cercetare, locul faptei a suferit următoarele modificări:

La autoturismul Ford cu numărul de înmatriculare BC048838, au fost efectuate operațiuni de descarcerare și acordare a primului ajutor numitei Stan Elena, fapt pentru care s-au efectuat tăieri ale careoseriei.

Alte modificări ale locului faptei nu au mai survenit.

Cercetarea la fața locului:

Locul faptei se află situat pe DN2 E85 pe raza comunei Săucești, satul Bogdan-Vodă, jud Bacău, începând de la intrarea in această localitate din mun Bacău pe o distanță de 200 m liniari, în dreptul intersecției cu DJ207P. Circulația se desfășoară pe două sensuri cu câte o bandă de circulație pe fiecare sens, lată de 3.5 m având acostamente consolidate de fiecare parte, late de 2 m. În zona intersecției către mun Bacău, marcajul longitudinal ce desparte cele două sensuri de mers este prevăzut cu linie dublă, pe sens discontinuă iar pe contrasens continuă. Pe același sens de mers , în dreptul intersecției cu str mai sus menționată acționează indicatorul „Interzis la stânga”. Totodată de pe DJ207P , în intersecție acționează indicatorul „Oprire”.

DN2 E85 prezintă aliniament în curbă către dreapta pe direcția Bogdan Voda-Bacău, neavând declivitate, fiind situat pe plan drept.

Cercetarea la fața locului a fost efectuată pe direcția Bogdan-Vodă –Bacău.

În urma accidentului rutier au rezultat decesul numnitei Stan Elena (conducătoarea autoturismului Ford cu nr BC048838) care nu a mai fost găsită în câmpul cercetării la fața locului și vătămarea corporală a numitului Prisecariu Eugen (conducătorul autoturismului Opel B63KJM) care au fost transportați cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru acordarea de îngrijiri medicale. Decesul numitei Stan Elena a survenit la spital. Tot la fața locului a fost găsit numitul Popa Dan, conducător al autoturismului Renault cu nr BC04TEE care a refuzat acordarea de îngrijiri medicale întrucât nu a suferit leziuni.

Au fost descoperite 3 autoturisme ce prezintă avarii ca urmare a implicării în accidentul rutier și anume Ford cu nr BC048838, Opel cu nr B63KJM și Renault cu nr BC04TEE.

S-au efectuat următoarele măsurători:

Lățimea părții carosabile: 11 m, astfel: benzi de circulație 3.5 m fiecare și acostamentele 2 m fiecare.

Poziționarea vehiculelor:

Ford BC048838 este situat pe sensul de mers Bogdan-Vodă-Bacău, perpedincular pe axul drumului, încălecând marginea părții carosabile pe acest sens, între roți, măsurând distanțele:

-roata dreapta față -axul drumului= 0.35 m

-roata dreapta spate-marginea dreaptă parte carosabilă B.Vodă-Bacău= 0.40 m (în interior)

-roata dreapta spate-marginea acostamentului= 1.80m

Vehiculul prezintă airbagul stâng explodat, ca urmare a funcționării sale.

Pe același sens de mers, de la autoturismul acesta se observă două urme de derapare și adâncime, șerpuite, venind dinspre Bacău, pe o distanță de 5,8m prima (1) și 5.0 m a doua (2)

De la urma nr 2 de la o distanță de 0.40 cm, pornește o nouă urmă de rulare-frânare, către mun Bacău, pe sensul de mers din dreapta, oblică către contrasens, lungă de 21,5 m ce se finalizează la roata stânga față a autoturismului Renault cu nr BC04TEE, având o distanță totală de 26.5 față de roata dreapta față a autoturismului BC048838 și fiind poziționat astfel:

Roata stânga față este poziționată pe axul drumului, roata dreapta față pe sensul B.Vodă-Bacău la o distanță de 0.80 m față de ax (in interior) iar roata dreapta spate 0.40 m față de ax (spre exterior) mașina fiind oblică pe ax. Acest vehicul prezintă următoarele avarii: aripă dreapta față, capotă motor, far dreapta față, roata dreapta față, bara față.

Vehiculul prezintă airbagul stâng explodat, ca urmare a funcționării sale.

Tot de la urma nr 2, începând de la o distanță de 1 m, pe acostamentul consolidat, pleacă o urmă de frânare derapare în lungime de 52 m până la roata stânga spate a autoturismului Opel cu nr B63KJM care a fost găsit pe partea dreaptă a drumului, pe acostamentul consolidat, cu fața către mun Bacău, la distanțele de:

0.60 m roata stânga spate-marginea părții carosabile (din exterior)

0.68 m roata stânga față – marginea părții carosabile (din exterior).

Acest autoturism prezintă ambele airbaguri din față explodate, ca urmare a funcționării lor în timpul accidentului.

Autoturismul Opel cu nr B63KJM prezintă următoarele piese avariate: parbriz, portieră stânga față, oglindă stânga, aripă stânga față, roată stânga față, capotă motor, grilă și radiator, bară față.

Alte urme descoperite și măsurători efectuate:

În autoturismul Ford cu nr BC048838, în habitaclu, pe airbag cât și pe cupolă au fost descoperite mai multe urme de culoare brun-roșcate cu aspect de sânge, urme ce au fost fixate prin fotografiere și ridicate cu recoltor steril, ambalat în plicul nr 1 sigilat cu sigiliul standardizat „Poliția Română”.

La o distanță de 5.2 m de auto Ford cu nr BC048838, către Bacău și implicit către auto Renault BC04TEE, se observă o pată lichidă de culoare roz-transparent, cu aspect de antigel, pată ce a fost fixată prin fotografiere și ridicată cu recoltor steril și ambalată în plicul cu nr 2 sigilat cu sigiliul standardizat „Poliția Română”.

La o distanță de 0.30 m față de această pată, la 1.20 m (către interior) față marginea dreaptă a părții carosabile pe același sens de mers se observă multiple fragmente metalice și plastice, de culoare gri și negru, loc ce marchează locul impactului dintre auto Ford BC048838 și auto Opel cu nr B63KJM, iar la o distanță de încă 4 m, față de aceasta, către Bacău, se observă un alt cumul de multiple fragmente metalice și plastice de culoare albastru și negru, marcând loc de impact între vehiculele Ford BC048838 și auto Renault BC04TEE. Aceste aspecte au fost fixate și fotografiate.

Date despre auto FORD cu nr BC048838

Culoare negru, serie șasiu WE0029898SJJDSGHZ33, an fabricație 2001, număr provizoriu valabil până la data de 21.09.2016 (valabil) cu asigurare valabilă până la data de 22.09.2016, proprietatea STAN ELENA din mun Bacău, str Ștefan cel Mare nr xxx, jud Bacău.

Date despre conducătoare auto-victima decedată a auto BC048838

STAN ELENA, fiica lui Marcu și Ana, născută la data de 10.10.1990 în com Letea Veche, jud Bacău, domiciliată în mun Bacău, str Ștefan cel Mare nr xxx, jud Bacău, posesoare a CI seria XX nr XXXXXX, cu CNP XXXXXXXXXXX, având permisul de conducere categoria B, seria BXXXXXXXXXC cu vechime din anul 2010 a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bacău cu multiple leziuni, fiind în stare comatoasă, loc în care a decedat. Aceasta a fost transportată ulterior la Serviciul Județean de Medicină Legală Bacău pentru efectuarea necropsiei și stabilirea exactă a cauzelor decesului.

Date despre autoturismul Renault cu nr BC04TEE

Culoare albastră, serie de șasiu UA0029848DKKSJU387, cu ITP valabil până la data de 12.02.2017, asigurare valabilă până la data de 20.03.2017, proprietatea numitului POPA DAN, domiciliat în orașul Buhuși, str Dimitre Cantemir nr xxx, jud Bacău.

Date despre conducătorul autoturismului Reanult cu nr BC04TEE

POPA DAN, fiul lui Gheorghe și Aurora, născut la data de xx.xx.xxxx în oraș Buhuși, jud Bacău, domiciliat în oraș Buhuși, str Dimitre Cantemir nr xxx, jud Bacău, posesor al CI seria XX, nr XXXXXX, CNP XXXXXXXXXXXXX, și al permisului de conducere, categoriile A,B,C,BE,CE cu vechime din anul 1998, a fost testat cu aparatul etilotest marca Dragger seria ARRK nr 0029, și la poziția 121 a rezultat valoare de 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la Spitalul Județean Bacău unde i-a fost recoltată o mostră biologică de sânge în trusa cu nr K.122002 pentru stabilirea existenței alcoolemiei. Cu ocazia ascultării sale, acesta a declarat: „La data de 10.09.2016, orele 07.50 am plecat din mun Roman către domiciliul meu din orașul Buhuși pe traseul Roman-Bacău-Buhuși. Ajuns la ieșirea din localitatea Bogdan-Vodă, către mun Bacău, într-o curbă la dreapta, în timp ce conduceam autoturismul meu BC04TEE cu o viteză de aproximativ 50 km/h, am observat autoturismul Ford cu nr BC048838 care venea din sens opus că a pătruns pe sensul meu de mers. Am încercat să evit impactul cu acesta și am tras stânga de volan, către contrasens dar, deoarece din acea direcție venea un camion, nu am reușit evitarea și ne-am acroșat, eu în partea dreaptă a vehiculului și celălalt autoturism în partea dreapta față, ricoșând către acostamentul de pe sensul meu de mers, loc în care, din spatele meu, pe acel acostament, venea un alt autoturism cu sigla TVR care l-a acroșat în plin. Am suferit o leziune la mâna stângă însă refuz internarea, urmând a mă prezenta la Serviciul de Medicină Legală pentru eliberarea unui certificat-medico-legal. La fața locului a oprit și conducătorul camionului care venea din sens invers și pe care l-am evitat eu și am aflat că se numește Pricope Adrian și poate da lămuriri cu privire la accident.”

Semnătura…………………………………

Date despre auto Opel cu nr B63KJM:

Culoare gri, serie șasiu O9293JJHSHG348888, proprietatea TVR, Sector 1, str Calea Victoriri nr 43, mun București, ITP valabil până la data de 28.08.2017, și asigurare valabilă până la data de 25.05.2017.

Date despre conducătorul auto Opel cu nr B63KJM:

PRISECARIU EUGEN, fiul lui Matei și Elena, născut la data de xx.xx.xxx, în mun Iași, domiciliat în mun București, sector 2, str M.Eminescu nr xxx posesor al CI seria XX, nr XXXXXX, cu CNP XXXXXXXXXXXXX, și al permisului de conducere categoriile B,C,BE,CE, cu vechime din anul 2003, a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Bacău în stare comatoasă, având diagnosticul: politraumatisme prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral acut deschis, comoție cerebrală, traumatism forte umâr stâng, fractură coloană lombară, fractură radială stânga, fractură femur stâng, fractură mandibulară superioară cu pierderea a 5 dinți. Acestuia i-a fost recoltată o mostră de sânge în trusa K122003 pentru stabilirea alcoolemiei, fiind transferat la Spitalul Sfântul Spiridon Iași. Din cauza stării de sănătate nu a fost posibilă testarea cu aparatul etilotest și nici ascultarea sa.

Au fost efectuate fotografii judiciare operative cu aparatul foto digital marca NIKON D70 la lumină naturală, pe timp de zi, în condiții de cer senin și carosabil uscat.

De la fata locului nu au fost ridicate alte probe sau aduse în stare de nefolosință bunuri sau înscrisuri.

Persoanele de față nu au de făcut obiecțiuni cu privire la cele constatate și consemnate în prezentul proces verbal.

Cercetarea la fața locului a început la orele 13.20 și s-a încheiat la orele 16.40.

Pentru care am încheiat prezentul proces-verbal într-un singur exemplar, urmând ca planșa foto, să fie anexată la acesta

***

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIE ROMÂNE

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU

SERVICIUL CRIMINALISTIC ANEXA 2

Biroul de Investigare Tehnico-Științifică a Locului Faptei

PLANȘĂ FOTOGRAFICĂ

CU PRINCIPALELE ASPECTE FIXATE LA DATA DE 10.09.2016, CU OCAZIA CERCETĂRII LOCULUI FAPTEI ÎN CAZUL ACCIDENTULUI RUTIER PRODUS LA INTERSECȚIA DN2 E85 CU DJ 207P, PE RAZA LOCALITĂȚII BOGDAN VODĂ, AUTOTURISMELE IMPLICATE BC-048838, BC-04-TEE ȘI B-63-KJM.

B A C Ă U 2 0 1 6

Foto nr. 1

Foto nr. 2

Foto nr. 3

Locul producerii accidentului, respectiv, la intersecția DN2 E85 cu DJ 207P, pe raza localității Bogdan Vodă.

Foto nr. 4

Foto nr. 5 Foto nr. 6

Urmele dinamice de derapare și de adâncime în asfalt provenite

de la autoturismul BC-048838.

Foto nr. 8 Foto nr. 9

Foto nr. 10 Foto nr. 11

Foto nr. 8-11: Locul și poziția în care a fost găsit autoturismul BC-48838.

Foto nr. 12 Foto nr. 13

Foto nr. 14

Foto nr. 15 Foto nr. 16

Foto nr. 18

Foto nr . 17

Foto nr. 19

Foto nr. 12-19: Avariile autovehiculului.

Foto nr. 20

Foto nr. 21 Foto nr. 22

Interiorul autoturismului.

Foto nr. 23: Urmele de frânare/derapare găsite pe carosabil provenite

de la autoturismele BC-04-TEE (reperul nr. 4) și B-63-KJM (reperul nr. 5).

Foto nr. 24: Lungimea urmei de frânare/derapare notată cu reperul nr. 4 (foto nr. 23).

Foto nr. 25 Foto nr. 26

Foto nr. 27 Foto nr. 28

Locul și poziția în care a fost găsit autovehiculul BC-04-TEE.

Foto nr. 29

Foto nr. 30

Foto nr. 31

Foto nr. 32 Foto nr. 33

Foto nr. 34

Autoturismul BC-04-TEE, respectiv, avariile acestuia

F. 36 Foto nr. 35

F.37

F.38

Interiorul autoturismului.

Foto nr. 39 Foto nr. 40

Foto nr. 41

Urma de frânare/derapare notată cu reperul

nr. 5 (foto nr. 23).

F. 42

F. 43

Foto nr. 42: Locul unde se termină urma de frânare/deraparede la reperul nr. 5.

Foto nr. 44

Distanța dintre urma de frânare/derapare notată cu reperul nr.

5 până la cea notată cu reperul nr. 6

Foto nr. 45

Foto nr. 46

Urma de frânare/derapare de la reperul nr. 6.

Foto nr. 47

Foto nr 48

Foto nr 49

Foto nr 50

Locul și poziția în care a fost găsit autoturismul B-63-KJM.

Foto nr. 51 Foto nr. 52

Foto nr. 53 Foto nr. 54

Foto nr. 55

Foto nr. 56

Foto nr. 57 Foto nr. 58

Foto nr. 59

Foto nr 60

Autoturismul B-63-KJM, respectiv

avariile acestuia.

Foto nr 61 Foto nr 62

Foto nr. 63

Interiorul autovehiculului.

Prezenta planșă conține un număr de 12 (douăsprezece) file și 63 (șaizeci și trei) imagini realizate cu aparat foto digital marca “Nikon D70” și imprimanta “EPSON L300”.

Î NT O C M I T

CRIMINALIST

B I B L I O G R A F I E

Prof. Univ. Dr. Emilian Stancu (2007) „Tratat de Criminalistică”, Editura Universul Juridic, Buccurești

Nelu Viorel Cătuna (2008) „Criminalistică”, Editura C.H. Beck, București

Vasile Lăpăduși (2014) „Apariția și evoluția Criminalisticii românești”

Prof. Dr. Ion Mircea (2010) „Criminalistică. Ediția a II a) Editura Lumina Lex București.

Suciu Camil (1972) „Criminalistica”, Editura Didactică și Pedagogică București

***

Codul Penal al României.

Codul de Procedură Penală al României.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr 195/2002, Republicată cu Modificările și Completările Ulterioare.

Hotărârea Guvernului nr 1391/2006

Dispoziția Inspectorului General al Poliției Române nr 64 din 22.08.2007

Apariția și evoluția criminalisticii românești. Asociația Criminaliștilor din România, București 2014

Criminalistica. Mileniul III. Editura Little Star Impex S.R.L. București 2001

Manual de tactică polițienească Ediția 7, Editura C.H. Beckm București 2009.

Criminalistică- Note de curs- Volumul I Școala de Agenți de Poliție “ Vasile Lascăr”, Câmpina. Catedra Criminalistică.