Introducere… ……… 6 [630199]

CUPRINS

Introducere………………………… ………………………………………….……………………………..… …6

CAPITOLUL I

SISTEMUL BUGETAR…… …………………………………………………… ……… ……………………………….11

1.1. Conținutu l bugetului public… ………………………. …………………………………………………..…………11

1.2. Principii reguli și responsabilități privind veniturile și cheltuielile bugetar….. …… …………………… ….12

1.3. Competențe și responsabilități în procesul bugetar… ……………………… …………………………… …..14

1.4. Etape în form area și aprobarea bugetului anual………………… ……. ……………………..… ………….…17

1.5. Structura sistemului bugetar……………………………….………………………………..….……………20

1.6. Cons trucții bugetare……………………………………….. ………………………….…………… …………21
CAPITOLUL II

SISTEMUL CH ELTUIELILOR P UBLICE………………………………. …………………………….…… .…23

2.1. Conținutul și trăsăturile ch eltuielilor publice………………………………..………………………….……23

2.2. Structura cheltuielilor bugetare……………….. ………………………………. …………………………………24

2.3. Factorii care determină tipul de comportament al bugetului ……………………………… ……… ..………26

2.4. Eficiența cheltuielilor publice……………………………………………………… ………………….………………26

CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ: ANALIZA BUGETULUI DE VENITURI ȘI CHELTUIELI AL PRIMĂRIEI
MUNICIPIULUI
TIMIȘOARA……… …………………………………………………………….………………… ……….… .…28

3.1. Analiza bugetului de venituri și cheltuieli al primă riei Municipiului Timișoara………… …………….. ..…28

3.2. Analiza structural și dinamică a impozitelor și taxelor, sursă a bugetului lo cal al Municipiului Timisoara .33

3.3. Analiza cheltuielilor bugetului local al Municipiului Timișoara……………………… …… ………….……37
CONCLUZII………………………………… ……………………………….………………………… ….… .…45
BIBLIOGRAFIE……………………………… ………………………………….……………………….… ……48

~ – 6 – ~
Introducere

Finanțele publice sunt cunoscute sub această denumire, în mod deosebit, din prima
parte a perioadei istoriei contemporane. Dezvoltarea aparatului de stat cuprinzând atribuțiile
legislative, executive și judecătorești, au determinat efectuarea de cheltuieli pentru a căror
acoperire au fost ins tituite impozite și taxe care s -au concretizat în venituri publice sau resurse
atrase la dispoziția statului.
În procesul procurării și repartizării res urselor de care are nevoie statul se nasc
anumite relații.
Aceste relații capătă o expresie baneasca devenind relații financiare, mai exact și direct spus
este vorba despre finanțe. Expresia finanțelor este indisolubil legată de existența statului.
În țara noastră, tranziția la economia de piață presupune adaptarea corespunzătoare a
sistemului financiar, a instrumentelor, a instituțiilor și organelor financiare, a tehnicilor și
metodelor de lucru, precum și a reglementărilor juridice cu caracter financiar.
Astfel autoritățile publice sunt chemate să identifice, să trieze și să ierarhizeze nevoile sociale
a căror satisfacere este de competența comunității naționale, să stabilească corect prioritățile
fiecărei etape și să găsească cele mai adecvate căi de soluționare a acestora; să aleagă
instrumentele prin care se efectuează prelevările din veniturile popu lației și din profiturile
societăților comerciale – impozite, taxe și contribuții – în funcție de randamentul acestora și
nu în ultimul rând de efectul pe care acestea le induc.
Modul de soluționare a problemelor complexe legate ce cuantumul și structura cheltuielilor
publice, de volumul și sursele veniturilor publice, de echilibru sau dezechilibru bugetar se
definește prin politica financiară a Guvernului. Pe plan internațional, se conturează orientări
diferite ale politicilor fiscale, bugetare, monetare și valutare inspirate de doctrine care
pledează fie pentru intervenția statului în economie cu ajutorul unor instrumente financiar –
monetare adecvate, fie pentru non -intervenția acestuia, pentru autoreglarea economiei.
Procesul bugetar presupune existența unor resurse financiare, precum și alocarea lor în
scopul furnizări către cetățeni a bunurilor și serviciilor publice.
Instrumentul în care își găsesc reflectarea toate resursele financiar publice și cheltuielile
publice îl constituie bugetul general de s tat.
Acesta cuprinde ansamblul bugetelor care reflectă fluxurile de venituri și de cheltuieli
ale sectorului public, și anume: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele
locale – care constituie laolaltă bugetul public național, buget ele fondurilor speciale, bugetul
trezoreriei statului, bugetul altor instituții publice cu caracter autonom.
Având la bază un anumit cadru legislativ, ce trebuie să se afle în concordanță cu
programul de guvernare aprobat de Parlament, Executivul poate declanșa procesul bugetar.
Lucrarea prezentată , din punct de vedere structural este formată din trei părți, prima
parte fiind atribuită introducerii, unde sunt prezentate aspecte privind constituirea fondurilor
financiare ale colectivităților locale și a locarea pe destinații a bugetelor locale în România, în
cea de a două parte este prezentată literatura de specialitate având ca elemente structurale
definirea bugetului public, necesitatea și import anța bugetului, regulile privind cheltuielile și
venituril e bugetare, precum și etapele urmate în formarea și aprobarea bugetului local anual,

~ – 7 – ~
iar în partea a treia a lucrării este prezentat studiul de caz reprezentat de analiza constituirii și
alocării pe destinații a bugetului Municipiului Timișoara pentru peri oada 2012 – 2014. 1Bugetul public exprimă în esență relații economice în formă bănească ce iau naștere în
procesul repartiției produsului intern brut potrivit cu obiectivele subordonate politicii
economice, sociale și financiare ale fiecărei perioade.
Instituirea sistemelor bugetare este rezultatul eforturilor depuse, în mod deosebit de burghezia
aflată în ascensiune, pentru a se realiza o anumită ordine în domeniul finanțelor publice.
Parlamentele au fost chemate periodic pentru a se pronunța în legătur ă cu volumul și
destinația resurselor financiare ale statului, resurse care au fost înscrise într -un document
numit bugetul de stat. Etimologic, cuvântul buget provine din latinescul “budge” care
înseamnă sac sau pungă de bani. Cuvântul a circulat în evul mediu, în Franța, sub forma
“bouge” și “bougette” iar, în Anglia, sub forma “budget”, semnificând săculețul sau punga în
care, de obicei, erau aduse la Parlament documentele referitoare la veniturile și cheltuielile
statului. Un asemenea document a fost în tocmit pentru prima oară în Anglia, la începutul
secolului al XIII -lea, mai exact în anul 1215. În Europa, termenul de buget a fost utilizat,
oficial, la începutul secolului al XIX -lea, în anul 1806, în Franța. În țările române, cuvântul
“buget” apare în R egulamentele Organice, care definesc sensul termenului “biudje” prin
“închipuirea cheltuielilor anului viitor”. Ulterior, noțiunea de “buget” a evoluat continuu.
Motivația politică a elaborării sale a fost completată cu cea financiară (evitarea
risipei). S-au stabilit, în timp, reguli precise (unitatea, universalitatea, anualitatea,
specializarea creditelor, neafectarea veniturilor) inspirate de ideea de a realiza o gestiune
eficientă a veniturilor statului și de a înfăptui echilibrul bugetar. Noile concep ții în domeniul
finanțelor publice au adus transformări profunde noțiunii de buget. Tendința actuală este de a
lărgi noțiunea tradițională de buget atât în timp (bugetul plurianual) cât și în spațiu (buget
public național). În același timp, noțiunea de echilibru capătă un aspect mai general (echilibru
economic) și mai dinamic (echilibru ciclic). Această evoluție se resimte, în mod natural,
asupra procedurii de elaborare și aprobare a bugetului, în timp ce în legătură cu execuția și
controlul bugetului trans formările sunt mai puțin spectaculoase. Noțiunea de buget poate fi
abordată din mai multe puncte de vedere: sub aspect formal, sub aspect juridic, ca instrument
al politicii economice și sociale. Sub aspect formal, bugetul public reprezintă documentul
program în care statul înscrie annual marimea și structura veniturilor și cheltuielilor din cadrul
economiei publice. Veniturile sunt grupate după caracterul lor (fiscal sau nefiscal) și după
sursa de proveniență, în cadrul fiecărei subdiviziuni stabilindu -se nivelul încasărilor.
Cheltuielile se înscriu după destinația pe care o capătă (pe domenii de activitate,
ramuri sau subramuri) și după conținutul lor economic (cheltuieli de personal, cheltuieli
materiale și servicii, cheltuieli de capital, etc.) stabilin du-se nivelul acestora. Pe scurt, bugetul
public reflectă activitatea privind finanțele publice ale unui stat. Sub aspect juridic, bugetul
public este actul prin care se prevăd și se aprobă prin lege, veniturile și cheltuielile anuale ale
statului și ale a ltor entități de drept public. Sub aspect economic, bugetul de stat reprezintă
relații economice sub formă bănească ce iau naștere în procesul repartiției produsului intern
brut în legătură cu îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor statului.

Aceste relații sunt în dublu sens:

1 Finanțe Publice și Fiscalitatea României – Adriana Bebeșelea – Timișoara 2013

~ – 8 – ~
-relații prin care se mobilizează resursele bănești la dispoziția
statului; relații prin care se repartizează aceste resurse.
Relațiile de mobilizare a resurselor sunt în principal relații de repartiție a produsului
intern brut în fa voarea statului prin intermediul impozitelor și taxelor, altor prelevări din
venituri, la care se adaugă atragerile de disponibilități temporar libere din economie, prin
intermediul împrumuturilor de stat interne. Insuficiența resurselor generată de repart iția
produsului intern brut a determinat stabilirea de relații cu străinătatea, concretizate în diverse
forme de finanțări externe.
Ca elemente componente ale structurii sistemului bugetar național, bugetele locale
reprezintă verigi bugetare la nivelul carora se mobilizeaza venituri bugetare. Astfel, între
unitățile administrativ -teritoriale, organele care administrează aceste bugete, agenții
economici, instituțiile publice și private, precum și populație se manifes tă relații financiare de
constituire a veniturilor bugetare.
Potrivit 2Art. 2 al Legii finanțelor publice locale nr. 273/2006, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 618 din 18.07.2006, cu modificările și completările ulterioare, veniturile
bugetare , reprezintă „resursele bănești care se cuvin bugetelor locale ale comunelor, orașelor,
municipiilor, sectoarelor municipiului București, județelor și municipiului București,
bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetele locale , după caz,
bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, în baza unor prevederi
legale, formate din impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte, alte venituri, cote defalcate din
impozitul pe venit, precum și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, subvenții
primite de la bugetul de stat și de la alte bugete, donații și sponsorizări”.
Potrivit aceluiași articol, cheltuielile bugetare reprezintă “sumele aprobate în bugetele
locale ale comunelor, orașelor, munici piilor, sectoarelor municipiului București, județelor și
municipiului București, bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetele
locale, după caz;
echilibru capătă un aspect mai general (echilibru economic) și mai dinamic (echili bru ciclic).
Această evoluție se resimte, în mod natural, asupra procedurii de elaborare și aprobare a
bugetului, în timp ce în legătură cu execuția și controlul bugetului transformările sunt mai
puțin spectaculoase. Noțiunea de buget poate fi abordată din mai multe puncte de vedere: sub
aspect formal, sub aspect juridic, ca instrument al politicii economice și sociale. Sub aspect
formal, bugetul public reprezintă documentul program în care statul înscrie annual marimea și
structura veniturilor și cheltuiel ilor din cadrul economiei publice. Veniturile sunt grupate după
caracterul lor (fiscal sau nefiscal) și după sursa de proveniență, în cadrul fiecărei subdiviziuni
stabilindu -se nivelul încasărilor. Cheltuielile se înscriu după destinația pe care o capătă ( pe
domenii de activitate, ramuri sau subramuri) și după conținutul lor economic (cheltuieli de
personal, cheltuieli materiale și servicii, cheltuieli de capital, etc.) stabilindu -se nivelul
acestora. Pe scurt, bugetul public reflectă activitatea privind fi nanțele publice ale unui stat.
Sub aspect juridic, bugetul public este actul prin care se prevăd și se aprobă prin lege,
veniturile și cheltuielile anuale ale statului și ale altor entități de drept public. Sub aspect
economic, bugetul de stat reprezintă r elații economice sub formă bănească ce iau naștere în
procesul repartiției produsului intern brut în legătură cu îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor
statului.

2 www.mfinanțe.ro Legea Finanțelor Publice

~ – 9 – ~
Aceste relații sunt în dublu sens:
-relații prin care se mobilizează resursele bănești la disp oziția
statului; relații prin care se repartizează aceste resurse.
Relațiile de mobilizare a resurselor sunt în principal relații de repartiție a produsului
intern brut în favoarea statului prin intermediul impozitelor și taxelor, altor prelevări din
venituri, la care se adaugă atragerile de disponibilități temporar libere din economie, prin
intermediul împrumuturilor de stat interne. Insuficiența resurselor generată de repartiția
produsului intern brut a determinat stabilirea de relații cu străinătate a, concretizate în diverse
forme de finanțări externe.
Ca elemente componente ale structurii sistemului bugetar național, bugetele locale
reprezintă verigi bugetare la nivelul carora se mobilizeaza venituri bugetare. Astfel, între
unitățile administrativ -teritoriale, organele care administrează aceste bugete, agenții
economici, instituțiile publice și private, precum și populație se manifestă relații financiare de
constituire a veniturilor bugetare.
Potrivit 2Art. 2 al Legii finanțelor publice locale nr. 27 3/2006, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 618 din 18.07.2006, cu modificările și completările ulterioare, veniturile
bugetare , reprezintă „resursele bănești care se cuvin bugetelor locale ale comunelor, orașelor,
municipiilor, sectoarelor munici piului București, județelor și municipiului București,
bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetele locale, după caz,
bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, în baza unor prevederi
legale, for mate din impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte, alte venituri, cote defalcate din
impozitul pe venit, precum și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, subvenții
primite de la bugetul de stat și de la alte bugete, donații și sponsor izări”.
Potrivit aceluiași articol, cheltuielile bugetare reprezintă “sumele aprobate în bugetele
locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, județelor și
municipiului București, bugetele instituțiilor publice finanța te integral sau parțial din bugetele
locale, după caz;
Astfel, având în vedere cele enunțate mai sus, bugetul local poate fi definit ca fiind
documentul prin care sunt prevăzute și aprobate în fiecare an veniturile și cheltuielile
unităților administrativ -teritoriale.
Proiectele bugetelor menționate anterior se elaborează de către ordonatorii principali
de credite ai bugetelor locale, reprezentați de primarii unităților administrative teritoriale,
respectiv de primarul general al municipiului București, primarii sectoarelor municipiului
București, precum și de președinții consiliilor județene, avându -se în vedere:
a) prognozele principalilor indicatori macroeconomici și sociali pentru anul bugetar pentru
care se elaborează proiectul de buget, precum și pentr u următorii 3 ani, elaborate de organele
abilitate;
b) politicile fiscale și bugetare, naționale și locale;
c) prevederile acordurilor de împrumuturi interne sau externe încheiate, ale
memorandumurilor de finanțare sau ale altor acorduri internaționale, s emnate și/sau ratificate;
c) politicile și strategiile sectoriale și locale, precum și prioritățile stabilite în formularea
propunerilor de buget;
d) propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor de credite din subordine;
f) programele întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul finanțării unor
acțiuni sau ansamblu de acțiuni, cărora le sunt asociate obiective precise și indicatori de

~ – 10 – ~
rezultate și de eficiență; programele sunt însoțite de estimarea anuală a performanțelor
fiecărui program, care trebuie să precizeze: acțiunile, costurile asociate, obiectivele urmărite,
rezultatele obținute și estimate pentru anii următori, măsurate prin indicatori preciși, a căror
alegere este justificată;
g) programele de de zvoltare economico -socială în perspectivă ale unității administrativ –
teritoriale, în concordanță cu politicile de dezvoltare la nivel național, regional, județean,
zonal sau local. Bugetele locale se întocmesc în condiții de autonomie. Astfel, acestea își
dimensionează prevederile bugetare ale cheltuielilor în raport cu nevoile lor proprii, în
corelare cu resursele pe care le pot mobiliza din impozite, taxe și celelalte venituri stabilite de
legea bugetară, efectuând controlul asupra modului de utilizare a fondurilor alocate. În cazul
în care bugetele nu -și pot acoperi cheltuielile din venituri proprii stabilite în conformitate cu
legea, acestea pot beneficia de transferuri de fonduri bănești de la bugetul de stat. Bugetele
locale asigură dimensionarea chelt uielilor în limitele veniturilor, fundamentarea resurselor
financiare, stimularea inițiativei locale, afirmarea autonomiei locale și exercitarea controlului
asupra utilizării fondurilor locale.Bugetul local reprezintă instrument principal al autorităților
administrației publice locale în vederea selectării priorităților de finanțare din strategiile de
dezvoltare economico -socială ale localităților, precum și instrumentul principal de asigurare a
autonomiei decizionale a autorităților administrației publice locale, de valorificare eficientă a
resurselor locale și de îmbunătățire a utilizării fondurilor locale.

~ – 11 – ~
CAPITOLUL 1

SISTEMUL BUGETAR

1.1. Conținutul bugetului public

Bugetul de stat reprezintă o categorie fundamentală a ș tiintelor finantelor. Îl putem
aborda din punct de vedere juridic si economic. Bugetul public reprezintă documentul de
sinteză prin care se prevăd și se aprobă prin lege veniturile și cheltuielile anuale ale statului
sau ale instituțiilor publice si este aprobat de către Parlament.Bugetul se elaborează pe o
perioadă de un an.
Sub aspectul sau juridic bugetul reprezinta un act pri n care sunt prevazute si autorizate
veniturile si cheltuielile anuale ale statului. Bugetul de stat prevede si autorizeaza in forma
legislativa cheltuielile si resursele statului, avand character obligatoriu fiind supus aprobarii
Parlamentului.
Reprezintă un act de p reviziune a resurselor publice ș i a modului de utilizare a acest uia,
elaborandu -se pe o perioadă de un an. Legea bugetului de stat este influen țată de concepțiile
politice, economice ș i sociale specifice fiecarei perioade . 3Potrivit Legii Finanțelor Publice nr.
500 publicată în Monitorul Oficial nr. 597/13.08.2002, cu modificările și completările
ulterioare, bugetul este „documentul prin care sunt prevăzute și raportate în fiecare an
veniturile și cheltuielile sau, după caz, numai cheltuiel ile, în funcție de sistemul de finanțare
al instituțiilor publice”.
În buget veniturile se înscriu după conținutul lor fiscal sau nefiscal și după sursa de
proveniență în cadrul fiecărei subdiviziuni stabilindu -se nivelul încasărilor, iar cheltuielile se
înscriu, conform clasificației bugetare, după conținutul și după destinația pe care o capătă (pe
domenii de activitate, ramuri și subramuri), stabilindu -se nivelul acestora.
Prin bugetul public se stabilește un raport între veniturile publice, care sunt, î n
principal, impozite și taxe, și nevoile sociale, urmărindu -se evitarea inechității în repartiția
sarcinilor fiscale asupra membrilor societății. Printr -un buget bine alcătuit, riguros
fundamentat, Parlamentul și Guvernul pot avea o imagine de ansamblu, c lară, asupra
raportului dintre valoarea bunurilor materiale și nemateriale create în economie și valoarea
eforturilor făcute pentru realizarea lor. În mod similar, organele locale ale puterii și
administrației de stat pot avea o astfel de imagine la nivel mezoeconomic.
Bugetul de stat este un instrument de previziune pe termen scurt ș i mediu. Bugetul economic
este carteristic țărilor dezvoltate si reprezintă pe langă un buget de s tat clasic și resursele
societă ții și destinaț ia lor. Bugetul economiei naț ionale est e un ansamblu de conturi ale
națiunii, care reflctă pentru anul in curs și pentru anul urmă tor p reviziunile asupra tuturor
agenților economici din țara respectivă. Forma care se întocmește difera de la o țară la alta.
În economia modernă bugetul nu mai este un simplu document ce cuprinde veniturile
și cheltuielile probabile ale statului pe un an de zile ci reprezintă un plan financiar la nivel
macroeconomic. Bugetul național cuprinde întreaga politică fiscală a unui sta t, acesta dirijând
întreaga viață economică și socială a unei țări. Chiar dacă într -o țară ezistă mai multe bugete

3 www.mfinanțe.ro Legea Finanțelor Publice

~ – 12 – ~
și alte forme de constituire ale veniturilor bugetare, toate acestea trebuiesc cuprinse într -un
buget centralizator, respectiv în bugetul pub lic național. Astfel se justifică părerea
economiștilor care consideră legea bugetară anuală, după Constituție cea mai importantă
decizie a Guvernului unei țări.
Bugetul general consolidat reflecta fluxurile financiare publicede formare a veniturilor fisca le
si nefiscale si de repartizare a acestora pe destinatii in conformitate cu nevoia sociala.Rolul
bugetului este considerat un instrument prin care se realizeaza alocarea si redistribuirea
resurselor si care prezinta utilitate in procesul reglarii activit atii economice si sociale.Bugetul
are un rol alocativ, redistributiv si de reglare a vietii economice.
Bugetul public exprimă relații economice în formă bănească, aceste relații au dublu sens:
– relații prin care se mobilizeaaă resursele bănești la dispoziția statului;
– relații prin care se repartizează aceste resurse;
4Prin Articolul 138 din Constituția României, din anul 2003 se prevede:
„(1) Bugetul public național cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor social de stat și
bugetele locale a le comunelor, ale orașelor și ale județelor.
(2) Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat și pe cel al
asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, sep arat, aprobării
Parlamentului.”
Rolul alocativ reflecta modul de a locare a resurselor fiecarui an bugetar. Statul se
poate manifesta ca agent economic, fie prin dezvoltarea unor activitati industriale si
comerciale proprii, fie participand la finantarea unor activitati in sectorul privat. Existenta lor
ca bugete anexe se justifica: prin caracterul industrial sau comercial al activitatii statului si
prin scopul finantarii si natura beneficiarului resurselor, atunci cand se acorda subventii sau se
finateaza actiuni sociale. Conturile speciale de trezorerie sunt operatiuni in afara bugetului
general determinate de conditii specifice privind finantarea si de caracterul lor provizoriu.
Rolul redistributiv al bugetului este pus in evidenta de natura lui specifica, respectiv
aceea de instrument ce reflecta relatii de mobilizare a resurselor si de repartizare a acestora
pentru finantarea unor activitati si actiuni determinate expres.
Rolul de reglare a vietii economice decurge din importanta bugetului de stat ca
instrument cu putere de lege, prin care se reflecta politica economic a promovata de guvern.
Procedura bugetara: e alcatuita din totalitatea actelor si operatiunilor privind intocmirea
proiectului de buget,adoptarea acestuia,executarea sa,incheierea si aprobarea continutului
general de executie bugetara precum si controlul bugetar.
1.2.Principii reguli și responsabi lități privind veniturile și cheltuielile
bugetare

5Elaborarea bugetului este un proces complex care se supune unor reguli și principii
clare și anume acestea au caracterizat bugetul încă din sec.XIX -lea,cum sunt: anualitatea,
unicitatea, universalitatea, specializarea bugetară, principiul publicității și principiul unității
monetare.
Într-o prezentare pe scurt a acestor principii, acestea sunt:
1. Anualitatea – este dată de legea specială, veniturile se constituie pe un an, iar cheltuielile se

4 www.constituțiaromaniei.ro Bugetul Public Național
5 “Îndrumar financiar contabil pe înțelesul tuturor” Ștefan I, Editura M irton, 2001

~ – 13 – ~
realizează în aceiași perioadă de timp;
2. Universalitatea – înseamnă că toate veniturile și toate cheltuielile trebuie să fie înscrise
în buget;
3. Principiul unicității – înseamnă că toate veniturile și cheltuielile statului trebuie să fie
incluse într -un singur document, pentru a se asigură utilizarea eficientă și monitorizarea
fondurilor publice;
4. Specializarea bugetară – înseamnă că alocațiile bugetare deschise nu pot fi utilizate decât
pentru o categorie determinată de cheltuieli, potrivit clasificației bugeta re.
5. Principiul publicității – înseamnă că sistemul bugetar este deschis și transparent;
6. Principiul unității monetare – înseamnă că toate operațiunile se exprimă în moneda
națională;
Principiile enunțate și modul acestora de aplicare sunt justificate pentru fiecare de:
perioada de un an este o perioadă realistă de programare a veniturilor și cheltuielilor; astfel se
evită risipa de resurse publice; este oferită o imagine globală și este permis un control
parlamentar foarte bun. Ca și abater i de la ceste principii sunt: într -un timp mai mare de un an
pot fi uitilizate creditele alocate pentru acțiuni menționate; întocmirea bugetului general după
principiul bugetelor nete sau mixte; întocmirea mai multor bugete și deschiderea unor credite
globale, transferuri și viramente.
Veniturile și cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificației bugetare aprobate de
Ministerul Finanțelor Publice. Veniturile sunt structurate pe capitole și subcapitole, iar
cheltuielile pe părți, capitole, subcapitol e, titluri, articole, precum și alineate și paragrafe, în
funcție de caz.
Alături de aceste pricipii clasice putem aminti un principiu legat de neafectarea
veniturilor bugetare iar cerința acestui principiu rezidă din faptul că veniturile ce intră în
buget se despersonalizează și se utilizează în totalitatea lor pentru acoperirea tuturor
cheltuielilor și interzice ca un anumit venit bugetar să fie afectat acopririi unei anumite
cheltuieli. Trebuie menționat de asemenea și principiul echilibrului bugetar, ca re presupune
acoperirea cheltuielilor din veniturile bugetului.
În ceea ce privește cheltuielile bugetare avem următoarele reguli:
− cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată;
− nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele care compun sistemul bugetar, și nici
angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială;
− nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată și plătită dacă nu este aprobată
potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
Limite privind micșorarea veniturilor și majorarea cheltuielilor bugetare
Art. 15. – (1) În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte
normative a căror aplicare atrage micșorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate
prin buget, trebuie săse prevadăși mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de venituri
sau creșterea cheltuielilor. În acest scop
Guvernul, prin ordonatorii principali de credite în domeniul cărora se ini țiază proiecte
de ac te normative și Ministerul Finanțelor Publice, va elabora fișa financiară, care se atașează
la expunerea de motive sau la nota de fundamentare, dupăcaz, ca document necesar pentru
dezbaterea proiectului, și care va fi actualizatăîn concordanțăcu eventualel e modificări
intervenite în proiectul de act normativ. În aceastăfișăse înscriu efectele financiare asupra
bugetului general consolidat, care trebuie săaibăîn vedere:
a) schimbările anticipate în veniturile și cheltuielile bugetare pentru anul curent

~ – 14 – ~
și următ orii 4 ani;
b) eșalonarea anualăa creditelor bugetare, în cazul acțiunilor multianuale;
c) propuneri realiste în vederea acoperirii majorării cheltuielilor;
d) propuneri realiste în vederea acoperirii minusului de venituri.
– În cazul propunerilor legislative, Guvernul va transmite Camerei Deputaților sau
Senatului, dupăcaz, fișa financiarăprevăzutăla alin. (1), în termen de 45 de zile de la data
primirii solicitării.
– După depunerea proiectului legii bugetare anuale la Parlament, pot fi aprobate acte
normative n umai în condițiile prevederilor alin. (1), dar cu precizarea surselor de acoperire a
diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare, aferente exercițiului bugetar
pentru care s -a elaborat bugetul.

1.3 Competențe și responsabilități în procesul bugetar

6Aprobarea bugetelor
Art. 16. – (1) Bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor
speciale, bugetele instituțiilor publice autonome, bugetele creditelor externe contractate sau
garantate de stat, bugetele f ondurilor externe nerambursabile, bugetul trezoreriei statului și
bugetele instituțiilor publice se aprobăastfel: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de
stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat
și bugetele fondurilor externe nerambursabile, prin lege; bugetele instituțiilor publice
autonome, de către organele abilitate în acest scop prin legi speciale; bugetele instituțiilor
publice finanțate parțial din bugetele prevăzute la lit. a), prin l ege, ca anexe la bugetele
ordona torilor principali de credite; bugetele instituțiilor publice finanțate integral din bugetele
prevăzute la lit. a), de către ordonatorul de credite ierarhic superior al acestora;
bugetele instituțiilor publice care se finan țează integral din venituri proprii, de către organul
de conducere al instituției publice și cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior;
(2) Bugetele prevăzute la alin. (1) lit. d) și e) se aprobăîn termen de 15 zile de la data
publicării legii bugetare anuale sau a legii de rectificare în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
Rolul Parlamentului
Art. 17. – (1) Parlamentul adoptălegile bugetare anuale și legile de rectificare, elaborate de
Guvern în contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta.
(2) În cazul în care legile bugetare anuale, depuse în termen legal, nu au fost adoptate de
către Parlament până cel târziu la data de 15 decembrie a anului a nterior anului la care se
refer ă proiectul de buget, Guvernul va solicita Parlamentulu i aplicarea procedurii de urgență.
(3) În timpul dezbaterilor nu pot fi aprobate amendamente la legile bugetare anuale, care
determină majorarea nivelului deficitului bugetar.
(4) Parlamentul adoptă legile contului general anual de execuție.
Rolul Guvernului
Art. 18. – (1) Guvernul asigură realizarea politicii fiscal -bugetare, care ia în considerare
perspectivele economice și prioritățile politice cuprinse în Programul de guvernare acceptat de
Parlament.
(2) Guvernul asigură:
a) elaborarea raportului privind situ ația macroeconomică pentru anul bugetar respectiv și
proiecția acesteia în următorii 3 ani;
b) elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare

6 www.constituțiaromaniei.ro Bugetul Public Național

~ – 15 – ~
Parlamentului, în cadrul termenului limită prevăzut de prezenta lege;
c) exercitarea conducerii generale a activității executive în domeniul finanțelor publice,
scop în care examinează periodic execuția bugetară și stabilește măsuri pentru menținerea sau
îmbunătățirea echilibrului bugetar, după caz;
d) supunerea spre adoptare Parl amentului a proiectelor legilor de rectificare și a contului
general anual de execuție;
e) utilizarea fondului de rezervă bugetară și a fondului de intervenție la dispoziția sa, pe
bază de hotărâri.
Rolul Ministerului Finanțelor Publice
Art. 19. – În domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal,
următoarele atribuții:
a) coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul
bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, a le legilor de rectificare,
precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție;
b) dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal -bugetare;
c) emite norme metodologice privind elaborarea bugetelor și forma de prezentare a
acestora;
d) emite norme metodologice, precizări și instrucțiuni prin care se stabilesc practicile și
procedurile pentru încasarea veniturilor, angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata
cheltuielilor, controlu l cheltuirii acestora, încheierea exercițiului bugetar anual, contabilizarea
și raportarea;
e) solicită rapoarte și informa ții oricăror instituții care gestionează fonduri publice;
f) aprobă clasificațiile bugetare, precum și modificările acestora;
g) analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor;
h) furnizează Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de
credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale;
i) asigură monitorizarea execuției bugetare, iar în cazul în care se constată abateri a le
veniturilor și cheltuielilor de la nivelurile autorizate, propune Guvernului măsuri pentru
reglementarea situației;
j) avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, pr otocoalele sau alte asemenea
înțelegeri încheiate cu partenerii externi, precum și proiectele de acte normative, care conțin
implicații financiare;
k) stabilește conținutul, forma de prezentare și structura programelor elaborate de
ordonatorii principali de c redite;
l) blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal
sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite;
m) dispune măsurile necesare pentru administrarea și urmărirea mo dului de utilizare a
fondurilor publice destinate cofinanțării în bani, rezultate din contribuția financiară externă
acordată Guvernului României;
n) colaborează cu Banca Naționalăa României la elaborarea balanței de plăți externe, a
balanței creanțelor și angajamentelor externe, a reglementărilor în domeniul monetar și
valutar;
o) prezintă semestrial Guvernului și comisiilor pentru buget, finanțe și bănci ale
Parlamentului, împreună cu Banca Națională a României, informări asupra modului de
realizare a balanței de plăți externe și a ba lanței creanțelor și angajamentelor externe și
propune soluții de acoperire a deficitului sau de utilizare a excedentului din contul curent al
balanței de plăți externe;
p) participă, în numele statului, în țară și în străinătate, după caz, la tratative exter ne privind
acordurile bilaterale și multilaterale de promovare și protejare a investițiilor și convențiile de
evitare a dublei impuneri și combatere a evaziunii fiscale și, împreună cu Banca Naționalăa
României, în probleme financiare, valutare și de plăț i;

~ – 16 – ~
Categorii de ordonatori de credite
Art. 20. – (1) Ordonatorii principali de credite sunt miniștrii, conducătorii celorlalte organe
de specialitate ale administra ției publice centrale, conducătorii altor autorități publice și
conducătorii instituțiilor publice autonome.
(2) Ordonatorii principali de credite pot delega această calitate înlocuitorilor de drept,
secretarilor generali sau altor persoane împuternicite în acest scop. Prin actul de delegare
ordonatorii principali de credite vor preciza limitele și condițile delegării.
(3) În cazurile prevăzute de legi speciale ordonatorii principali de credite sunt secretarii
generali sau persoanele desemnate prin aceste legi.
(4) Conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor
principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz.
Rolul ordonatorilor de credite
Art. 21. – (1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate,
pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilo r publice ierarhic inferioare, ai căror
conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile
acestora, potrivit legii.
(2) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate, potrivit alin.
(1), pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror
conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
(3) Ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le -au fost repartizate
numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din
bugetele aprobate și în condițile stabilite prin dispozițiile legale.
(4) Ordonatorii principali de credite vor repartiza, potrivit alin. (1), credit ele bugetare, după
reținerea a 10% din prevederile aprobate acestora, pentru asigurarea unei execuții bugetare
prudente, cu excepția cheltuielilor de personal și a celor care decurg din obligații
internaționale, care vor fi repartizate integral. Repartizar ea sumelor reținute în proporție de
10% se face în semestrul al doilea, după examinarea de către Guvern a execuției bugetare pe
primul semestru.
(5) Toate instituțiile publice trebuie să aibă bugetul aprobat, potrivit prevederilor prezentei
legi.
Responsabilitățile ordonatorilor de credite
Art. 22. – (1) Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare
numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de
activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.
(2) Ordonatorii de credite răspund, potrivit legii, de:
a) angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare
repartizate și aprobate potrivit prevederilo r art. 21;
b) realizarea veniturilor;
c) angajarea și utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;
d) integritatea bunurilor încredințate instituției pe care o conduc;
e) organizarea și ținerea la zi a contabilitățiiși prezentarea la termen a situațiilor
financiare asupra situației patrimoniului aflat în administrare și execuției bugetare;
f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziții publice și a
programului de lucrări de investiții publice;
g) organizarea evidenței programelo r, inclusiv a indicatorilor aferenți acestora;
h) organizarea și ținerea la zi a evidenței patrimoniului, conform prevederilor legale.
Controlul financiar preventiv și auditul intern
Art. 23. – Controlul financiar preventiv și auditul intern se exercită asupra tuturor
operațiunilor care afectează fondurile publice și/sau patrimoniul public și sunt exercitate
conform reglementărilor legale în domeniu.

~ – 17 – ~
Controlul financiar preventiv propriu
Art. 24. – (1) Angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor din fonduri publice se
aprobăde ordonatorul de credite, iar plata acestora se efectuează de către contabil.
(2) Angajarea și ordonanțarea cheltuielilor se efectuează numai cu viza prealabilăde control
financiar preventiv propriu, potrivit dispozițiilor leg ale.
Controlul financiar preventiv delegat
Art. 25. – Controlul financiar preventiv delegat se exercită de Ministerul Finanțelor Publice,
conform legislației în domeniu.

1.4. Etape în formarea și aprobarea bugetului local anual

Etapele în formarea și aprobarea bugetului anual se referă la:
– elaborarea proiectului de buget;
– aprobarea bugetului;
– execuția bugetului;
– încheierea execuției bugetului;
– controlul execuției bugetului;
– aprobarea execuției bugetului.
În vederea fundamentării cheltuielilor la nivelul bugetelor locale, acestea sunt divizate
în două secțiuni astfel:
secțiunea de funcționare ce cuprinde cheltuielile curente pentru realizarea atribuțiilor
și competențelor stabilite prin lege, specifice fiecărei unități administrativ -teritoriale. Aceste
cheltuieli au un caracter obligatoriu și se referă la cheltuielile de personal, cheltuielile
materiale și cu prestarea serviciilor, subvențiile și transferurile necesare realizării atribuțiilor
și competențelor autorităților administrației publice locale;
secțiunea de dezvoltare ce cuprinde cheltuielile de capital, îmbrăcând cel mai adesea
forma investițiilor.
Bugetele locale, bugetele împrumuturilor externe și interne și bugetele fondurilor
externe nerambursabile se aprobă de către consiliile locale ale comunelor, orașelor,
municipiilor, sectoarelor, județelor și de Consiliul General al Municipiului București în
funcție de situație. Pe parcursul exercițiului bu getar, autoritățile deliberative pot aproba
rectificarea bugetelor locale, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de
rectificare a bugetului de stat, precum și ca urmare a unor propuneri fundamentate ale
ordonatorilor principali de credite.
După adoptare, hotărârea de aprobare a bugetului local se publică în presa locală sau
se afișează la sediul primăriei, moment în care bugetul devine operațional, trecându -se la
execuția acestuia care se realizează pe durata întregului an bugetar.
Execuția bugetară parcurge următoarele etape:
– repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare;
– execuția de casă a bugetului;
– realizarea veniturilor bugetare;
– efectuarea cheltuielilor bugetare.
Repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare se realizează în
funcție de termenele legale de încasare a veniturilor și de perioada în care este necesară
efectuarea cheltuielilor. Această operațiune este de competența Ministrului Finanț elor Publice
care are și competența de a repartiza sumele defalcate din veniturile bugetului de stat și a

~ – 18 – ~
transferurilor pentru bugetul local, pe baza propunerilor primarului. Repartizarea pe trimestre
a veniturilor și cheltuielilor aigură executarea echil ibrată a bugetului.
Execuția de casă a bugetului se realizează prin trezoreria statului. Unele cheltuieli
publice se derulează și prin sistemul băncilor comerciale, pe bază de convenții privind
prestarea de servicii încheiate între acestea și Minsiterul F inanțelor. În execuția de casă se
evidențiază în conturi disticte următoarele:
– veniturile bugetare încasate pe structura clasificației bugetare;
– efectuarea plăților dispuse de persoanele autoizate ale instituției publice, în limita creditelor
bugetare și a destinațiilor aprobate;
– efectuarea altor operațiuni financiare în contul primăriei.
Execuția veniturilor bugetare reprezintă încasarea ve niturilor și se realizează prin
intermediul compartimentelor de specialitate din cadrul primăriei. În stabilirea realizării
veniturilor bugetare se respectă următoarele norme:
– nici un impozit, taxă sau alte obligații de natura acestora nu pot fi înscrise în buget și
încasate, dacă acestea nu au fost stabilite prin lege;
– legea bugetară anuală aprobă pentru fiecarea an lista impozitelor, taxelor, precum și a
celorlalte venituri ale statului care urmează să se perceapă;
– este interzisă perceperea oricăror alte contribuții în afară de cele stabilite de lege.
Încasarea veniturilor se realizează în conturi de venituri ale bugetului deschise la
trezoreria publică. Încheierea execuției bugetului local constă în întocmirea co ntului de
execuție bugetară la finele anului. Aceasta reflectă operațiunile de executare a veniturilor și
cheltuielilor și conduce la determinarea rezultatului execuției bugetare, care poate fi: excedent
bugetar – dacă veniturile sunt mai mari decât cheltu ielile, respective deficit bugetar – dacă
veniturile sunt mai mici decât cheltuielile. Execuția bugetară se încheie la 31 decembrie a
fiecărui an.
Controlul exercițiului bugetar : după întocmirea contului anual de execuție bugetară,
specialistul din compart imentul de audit intern verifică atât bilanțul, cât și contul de execuție
bugetară, în scopul evaluării modului în care au fost îndeplinite prevederile bugetare cu
privire la încasarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor în mod efficient, eficace și ec onomic.
Contul de execuție bugetară se supune și controlului de performață al Curții de
Conturi, ce va emite actul de descărcare a gestiunii ordonatorului de credite.
În cadrul Ministerului Finanțelor Publice pe baza normelor emise de minister sunt asig urate :
– încasarea veniturilor;
– efectuarea plăților;
– efectuarea operațiunilor datoriei publice ezterne și interne;
– efectuarea altor operațiuni financiare în contul autorităților administrației publice centrale și
locale; Aprobarea execuției bugetare : în baza raportului explicativ privind contul anual de
execuție bugetară aprobat de autoritatea executivă însoțit de raportul de audit intern se trece la
procedura de dezbatere și aprobare a acestuia de către Consiliul local. Totodată, în această
etapă se pot avansa propuneri privind modificarea hotărârii proprii în vederea creșterii
resurselor financiare și a eficienței utilizării banilor publici. Votul final favorabil privind
aprobarea contului anual de execuție
bugetară marchează încheierea etapelor pr ocesului bugetar.

~ – 19 – ~
7Etapele în forumularea, rectificarea și aprobarea bugetului anual sunt:
– 31 martie – Prognoza preliminară a indicatorilor macroeconomici și sociali pentru anul
bugetar și
pentru urmatorii trei ani, instituția responsabilă fiind Comisia Națională de Prognoză.
– 1 mai – Înaintarea către Guvern a obiectivelor politicii bugetare și fiscale pentru anul
bugetar si următorii trei ani împreună cu limitele de cheltuieli, instituția responsabilă fiind
Ministerul Finanțelor Publice.
– 15 mai – Aprob area limitelor pentru ordonatorii principali de credite și înaintarea către
Parlament a informațiilor despre orientările politicii macroeconomice, bugetare și fiscale,
instituția responsabilă fiind Guvernul.
– 1 iunie – Transmiterea limitelor de cheltuieli și a scrisorii cadru către ordonatorii principali
de credite, instituția responsabilă fiind Ministerul Finanțelor Publice.
– 15 iunie – Recomandarea de schimbări dacă este cazul, aprobarea schimbărilor recomandate
și aducerea la cunostiița ordonatorilor p rincipali de credite a acestor schimbări, instituțiile
responsabile fiind Comisia Națională de Prognoză, Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul.
– 15 iulie – Depunerea bugetelor propuse pentru anul bugetar și a estimărilor pentru
următorii trei ani, re sponsabili fiind Ordonatorii principali de credite.
– 1 august – Depunerea proiectelor de bugete la Ministerul Finanțelor Publice în baza
discuțiilor avute și a hotărârilor guvernamentale, responsabili fiind Ordonatorii principali de
credite, Guvernul și Ministerul Finanțelor Publice.
– 30 septembrie – Întocmirea și depunerea la guvern a proiectelor de bugete și a legilor
bugetare însoțite de Raportul privind situația macroeconomică pentru anul bugetar, instituția
responsabilă fiind Ministerul Finanțelor Publice.
– 15 octombrie – Aprobarea și depunerea la Parlament a proiectelor de bugete și a legilor
bugetare, responabl fiind Guvernul.
– până in 28 decembrie – Aprobarea bugetului și a legilor bugetare anuale, responabil fiind
Parlamentul.
În contextul c elor precizate mai sus trebuie să specificăm că Legea 500/2002 privind
finanțele publice este în curs de modificare și conform proiectului, noutățile incluse fac
referire la:
– termenul de depunere a proiectului de buget a fost decalat de la 15 octombrie la 15
noiembrie;
– proiectul de buget va fi realizat de către Ministerul Finanțelor până la data de 1 septembrie
și îl va trimite Guvernului până la data de 30 septembrie pentru prima lectură, iar varianta
finală până la data de 1 noiembrie;
– programul de investiții publice prevăzut în buget va include doar obiectivele si proiectele
sau categoriile de investiții noi a căror finanțare poate fi asigurată integral din acestea facând
excepție proiectele care au finanțare asigurată din fonduri externe ramburs abile și
nerambursabile;
– alocațiile pentru cheltuielile de investiții aprobate de ordonatorul principal de credite nu
pot fi virate și utilizate pentru alte naturi de cheltuieli;
– ordonatorii de credite au obligația de a notifica prestatorilor, execut anților și furnizorilor
sumele cuprinse în programele de investiții publice la credite bugetare, în termen de 30 de
zile calendaristice de la aprobarea legilor bugetare sau rectificărilor anuale;
– o rectificare bugetară poate fi promovată în primul seme stru al anului în cazul înrăutățirii
semnificative a prognozei indicatorilor macroeconomici, legea responsabilității fiscal –
bugetare stabilește realizarea rectificărilor bugetare doar în a două jumătate a anului;
– dacă instituțiile publice finanțate d e la buget înregistrează datorii restante la sfârșitul lunii

7 „Finanțe Publice” – Ionel Ștefan, Editura 2013

~ – 20 – ~
anterioare lunii pentru care solicit efectuarea plății, unitățile Trezoreriei Statului au obligația
să nu opereze plăți în contul acestora, excepție facând plățile pentru efectuarea drepturilor
salariale și a contribuțiilor aferente acestora, măsura încetează la data la care instituțiile
publice nu mai înregistrează datorii în contabilitate;
– previziunile macroeconomice și bugetare utilizate pentru planificarea bugetară fac obiectul
unor evaluă ri periodice, imparțiale și cuprinzătoare bazate pe criteria obiective, inclusiv al
unei evaluări ulterioare de către Consiliul Fiscal/organele abilitate în acest scop, rezultatele
acestei evaluări sunt luate în considerare în mod adecvat în viitoarele pre viziuni
macroeconomice și bugetare.

1.5. Structura sistemului bugetar

În fiecare stat se elaborează mai multe categorii de bugete corelate care alcătuiesc un
sistem. Sistemul bugetar este diferențiat în funcție de structura organizatorică a fiecărui stat
și din acest punct de vedere pot fi: sistem bugetar de tip unitar, cum sunt în Franța, Italia,
Suedia, etc. și sistem bugetar de tip federal cum sunt în SUA, Canada, Elveția, etc.
Statele de tip unitar sunt organizate în unități administrativ -teritori ale și structura lor
cuprinde bugetul autorităților publice central și bugetele locale iar statele de tip federal au o
structură organizatorică care include federația, statele, provinciile membre și unitățile
administrativ -teritoriale.
Ca și stat unitar în România nevoile de resurse și posibilitățile de acoperire ale
acestora sunt reflectate în bugetul general consolidat. Legea finanțelor publice arată că
gestiunea resurselor financiare este realizată printr -un sistem unitar de bugete care cuprinde:
bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetul fondurilor special,
bugetul trezoreriei statului, bugetul altor institutii publice autonome, alte bugete, inclusive
bugetul fondurilor externe nerambursabile și a celor din credite ex terne.
Acest sistem unitar și corelat de fonduri formează bugetul general consolidate, ceea ce
înseamnă că după consolidarea lui si prin eliminarea transferurilor dintre bugete vor fi
evidențiate dimensiunile efortului financiar public pe anul respectiv, s tarea de echilibru sau
după caz de dezechilibru.
În bugetul dce stat sunt reflectate toate resursele financiare la dispoziția statului fiind
repartizate pentru susținerea sectorului public.
Bugetul de stat are, din acest punct de vedere, un rol alocativ de oarece acesta este
considerat un instrument prin care se realizează alocarea și redistribuirea resurselor.
Rolul distributiv al bugetului de stat decurge tot din aceea că acesta este un instrument
ce reflectă relații de mobilizare a resurselor și de repart izare a acestora pentru finanțarea unor
activități și acțiuni determinate expres. Prin acesta se redistribuie o pare din produsul intern
brut. Redistribuirea se realizează atât prin intermediul impozitelor și taxelor cât și prin cel al
cheltuielilor. Rolul de reglare a vieții economice decurge din importanța bugetului de stat ca
instrument cu putere de lege prin care se reflectă politica economică promovată de Guvern.
Bugetul de stat este prima componentă a bugetului public național. Datorită
raporturilor c u celelalte componente ale sistemului finanțelor publice, bugetul de stat poate fi
considerat ca o componentă de bază a sistemului bugetar (Art.1 din Legea nr. 500/2002),
putem spune că acesta ocupă locul central în cadrul său. Această componentă a sistemu lui
financiar public servește statului pentru a orienta dezvoltarea economică, acesta conține
prevederi indicative și obligatorii.
Finanțarea lucrărilor de cercetare științifică, prospectare geologic, educație, inclusiv
cele de formare a cadrelor, cheltuie li de învățământ, reintegrarea în muncă a șomerilor,
cheltuieli cu ocrotirea medicala și susținerea așezămintelor culturale este facută din bugetul de
stat. Acestea toate fiind acțiuni și obiective de interes național intră în competența
administrației cen trale de stat. Prin bugetul de stat se derulează multiple fluxuri bănești în

~ – 21 – ~
ambele sensuri: unele pornesc de la diverse categorii de plătitori către buget – impozite și taxe,
contribuții, iar altele pornesc de la bugetul de stat spre diverși beneficiari p entru finanțarea
unor obiective de investiții cu caracter social economic, administrativ și altele pentru
finanțarea unor instituții de învățământ, sanitare și de asistență socială, transferuri către cei
lipsiți de surse de venit.
Bugetele locale reprezintă cea de -a două componentă esențială a bugetului public
național. Relațiile financiare derulate prin intermediul acestora se definesc ca și în cazul celor
derulate prin bugetul de stat, cu mențiunea că acestea se referă la acțiunile și
obiectivel e care intră în competența organelor administrației locale de stat, respectiv cele de
interes local.
A treia componentă a bugetului public național este bugetul asigurărilor sociale de
stat, prin intermediul cărora se desfășoară relații financiare generate de realizarea acțiunilor de
asistență și protecție socială. Statul finanțează prin organele sale și pe seama unor fonduri
financiare publice o serie de măsuri după cum urmează: acordarea pe o perioadă determinată a
indemnizației de șomaj acelor personae c are și -au pierdut locul de muncă și de asemenea
sprijinirea lor pentru încadrarea lor în alte unități pe posture similar sau apropiate; organizarea
de cursuri de recalificare finanțate și sprijinite integral de către stat; crearea de noi locuri de
muncă pe seama fondurilor financiare publice sau stimularea întreprinderilor private să o facă,
prin acordarea unor avantaje și anume plata salariilor pentru tinerii absolvenți, facilitați
fiscale, credite cu dobânzi preferențiale, etc.
Considerarea bugetului publ ic național ca o componentă esențială a sistemului
financiar public al României este justificată de dimensiunile importante ale transferurilor de
putere de cumpărare de la personale juridice și fizice la fonduri bănești constituite la nivelul
celor trei co mponent ale sale și de la aceasta către diverși beneficiari.

1.6.Construcții bugetare

8Literatura clasică de specialitate ne face cunoscute metode clasice și metode moderne
de dimensionare a indicatorilor bugetari ca metode ale construcției bugetare. Făcând referire
la metodele clasice enumerăm: metoda automată, metoda majorăr ii și metoda evaluării
directe.
Metoda automată presupune ca la întrunirea bugetului pe anul următor, să fie luate în
calculul execuția veniturilor și cheltuielilor anului precedent, care a fost aprobat. Metoda în
sine este una simplă, are dezavantajul ca nu prezintă o execuție a bugetului reală, dar ca
excepție, atunci când inflația este zero, ea poate fi folosită având în vedere nivelul inflației.
Metoda majorării ia în ca lcul rezultatul exercițiilor bugetare pe un interval de cel
puțin cinci ani consecutivi din perioada premergatoare a anului pentru care se elaboreaza
bugetul. În aceste condiții se determină ritmul mediu anual de creștere sau descreștere al
veniturilor și al cheltuielilor bugetare. Din analiza situației existente, se determină nivelul
acestora pentru proiectul d e buget aferent anului următor.
Metoda evaluării directe este folosită atunci când sunt posibile calcule pentru a
determină fiecare sursă de venit în parte și fiecare capitol de cheltuieli. La estimarea
veniturilor se ține seama de nivelul din anul în curs, urmând o ajustare în funcție de
modificările care vor interveni în politica finală a guvernului în anul următor. În contextul

8 „Finanțe Publice” – Ionel Ștefan, Adriana Bebeselea, Editura 2013

~ – 22 – ~
menționat se va țin e cont de influența factorilor de natură economic, socială și politică, de
conjunctură internațională, evoluția produsului intern brut, a inflației și respective a cursului
de sc himb valutar.
O estimare a cheltuielilor publice nu trebuie să presupună o cre ștere automată a
acestora, ci dimensionarea lor optimă, în așa fel încât să fie posibil de susținut și de suportat.
Principalele deficiențe ale metodelor clasice de dimensionare a indicatorilor bugetari
se regăsesc în volumul insuficient al informațiilor u tilizate, în imposibilitatea previzionării
unor factori cu influență directă asupra economiei reale, și nu iau în calcul eficiența surselor
financiare alocate.
În aceste condiții, în practica financiară a statelor s -au structurat două categorii
principale de metode, și anume:
– metode de tip american: sistem de bugetare prin planificare și programare 7„Planned
Programmed Budgediny System” (P.P.B.S.), Management prin obiective „Management by
objectives” (M.B.O.) și Bugetizare baza zero „Zero Base Budgeding” (Z.B.B.)
– metode de inspirație franceză: Rationalizarea alegerilor bugetare „La Rationalization des
Choix Budgetaires”
Aceste metode se bazează pe analiza cost – avantaje sau cost – eficacitate.
Metoda sistem de bugetare prin planificare și programare (P.P.B.S.) prezintă
bugetele ministerelor nu într -o simplă numerotare pe capitole și subcapitole a creditelor
bugetare, ci ele sunt formulate pe programe într -o succesiune logică. În acest mod gestiu nea
procesului bugetar este concepută ca un sistem de subpolitici optimale.
Etapele acestei metode sunt:
Metoda managementul prin obiective (M.B.O.) în esență pune accentul pe
identificarea finalităților pe orizontală, pentru fiecare domeniu de activitat e. Este indicată
această metodă pentru o planificare globală pe termen mai mare de 5 ani, putându -se realiza o
coordonare a obiectivelor structurilor programate.
Metoda bugetizare baza zero (Z.B.B.) este practicată în SUA, dupa 1980, în scopul
preintâmpină rii creșterii excesive a cheltu ielilor bugetare în fiecare an.
Ea presupune alegerea unor combinații de programe care să minimizeze costurile
determinate de realizarea unui anumit obiectiv, în condițiile impuse de nivelul resurselor.
În acest caz, programarea bugetară are puncte comune cu planul de afaceri al unei
intreprinderi private care -și propune realizarea scenariilor unor output -uri date cu costuri
minime, în condițiile maximizării profitului.
Construcția bugetară după această metodă, presupu ne construcția unor programe
alternative bazate pe costuri diferite, inclusiv cu baza zero sau costuri cât mai scăzute care pot
asigura realizarea obiectivului propus.

~ – 23 – ~
CAPITOLUL 2

SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE

2.1. Conținutul și trăsăturile cheltuielilor publice

Definitie:
Cheltuielile publice exprima relatii economico -sociale in expresie baneasca care se
manifesta intre stat pe de -o parte si persoane fizice si juridice pe de alta parte, cu ocazia
repartizarii si utilizarii resurselor fina nciare ale statului in scopul indeplinirii functiilor
acesuia.
Materializarea cheltuielilor publice este reprezentată de plățile efectuate de stat din
resurse mobilizate pe diferite căi pentru achiziții de bunuri sau prestări de servicii necesare
îndeplin irii diferitelor obiective ale politicii statului ca: servicii publice generale, acțiuni
social -culturale, armată, acțiuni economice, etc. Conținutul economic al cheltuielilor publice
se află în strânsă legătură cu destinația acestora.
Cheltuielile publice însumează următoarele elemente de cheltuieli:
1.cheltuieli publice ale administrației publice centrale din fondurile bugetare și din fondurile
extrabugetare;
2.cheltuielile colectivităților locale (sau ale unităților administrativ teritoriale);
3.cheltuie li finanțate din fondurile asigurărilor sociale de stat;
4.cheltuielile organismelo r.
Astfel, din acest punct de vedere se delimitează următoarele tipuri de cheltuieli:
– cheltuieli publice care exprimă un consum definitiv din produsul intern brut;
– cheltuieli publice care exprimă o avansare de produs intern brut;
– cheltuieli publice cu caracter mixt;
Cheltuielile publice înglobează următoarele:
– cheltuieli publice efectuate de la bugetul statului, respectiv cheltuieli bugetare și
cheltuieli extrabuge tare;
– cheltuieli publice ale bugetelor locale (ale comunității locale);
– cheltuieli publice ale fondurilor asigurărilor sociale de stat;
– cheltuielile organismelor internaționale finanțate din resurse publice p relevate de la
membrii acestora.
În conformitate cu Legea finanțelor publice, sistemul bugetar ce privește cheltuielile
publice este format din cheltuielile cuprinse în:
– bugetul de stat;
– bugetul asigurărilor sociale de stat;
– bugetul fondurilor speciale;
– bugetul trezoreriei statului;
– buget ele instituțiilor publice autonome;
– bugetul instituțiilor publice, finanțate integral sau parțial din bugetul de
stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale
după caz;
– bugetul instituțiilor publice finanțate integral din veniturile proprii;
– bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror

~ – 24 – ~
rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice;
– bugetul fondurilor exter ne nerambursabile;
– bugetle locale;
Cheltuielile publice totale cuprind următoarele:
1.cheltuielile publice ale administrației publice centrale care sunt compuse din cheltuielile
administrației publice centrale finanțate de la bugetul de stat, cheltuielile finanțate din
fondurile asigurăr ilor sociale și cheltuielile administrației publice central finanțate de fonduri
speciale 2.cheltuielile publice ale colectivităților locale finanțate din bugetul unităților
administrativ -teritoriale;
3.alte cheltuieli menționate în cadrul sitemului bugetar al cheltuielilor sociale;
Este foarte important să reținem ca trebuie facută o distincție între cheltuielile publice și cele
bugetare.

2.2.Structura cheltuielilor bugetare

În practica și literatura financiară se folosesc următoarele clasificații:
a) clasificația administrativă;
b) clasificația economică;
c) clasificația funcțională;
d) clasificația financiară;
e) clasificația funcție de rolul cheltuielilor în procesul reproducției sociale;
f) clasificația folosită de Organizația Națiu nilor Unite.
a) Clasificația administrativă are la bază criteriul instituțiilor prin care se efectuează
cheltuielile publice (ex: ministerele, institutiile publice autonome, unitățile administrativ
teritoriale).
Gruparea cheltuielilor pe criterii administr ative este utilă deoarece alocațiile bugetare se
stabilesc pe beneficiari (ex: ministere, instituții,județe, orașe, comune etc.).
Acest criteriu administrativ este folosit deci la repartizarea cheltuielilor publice pe
ordonatorii de credite bugetare.
b) Clasificația economică foloseste doua criterii de grupare;
1. Dupa continutul economic al cheltuieliloracestea sunt:
– cheltuieli curente (sau de funcționare) car e asigură întreținerea și buna funcționare a
instituțiilor publice.
Reprezintă consum definiti v de produs intern brut și trebuie reînnoite anual (ex: salariile,
energia etc.)
– cheltuieli de capital (sau investiții) constau în achiziționarea de bunuri de folosință
îndelungată care duc la dezvoltarea și modernizarea patrimoniului public.
2. Al doile a criteriu împarte cheltuielile în:
– cheltuieli ale serviciilor publice sau administrative care cuprind plata serviciilor, plata
prestațiilor, plata furniturilor, achiziționarea de aparatură, de echipamente, mobilier, etc.
– cheltuieli de transfer (ex: su bvențiile) care reprezintă trecerea unor sume de bani de la buget
la dispoziția unor persoane juridice sau persoane fizice (ex. studenții, șomerii, pensionarii ca
burse, pensii, ajutoare, etc.) sau la bugetele administrațiilor locale.
c) Clasificația funcț ională folosește ca și criteriu domeniile, ramurile, sectoarele de activitate
spre care sunt dirijate resurs ele financiare publice și alte destinații de cheltuieli privind
transferurile între diferite niveluri ale administrației publice, plata dobânzilor la datoria
publică sau constituirea de rezerve.
d) Clasificația financiară grupează resursele financiare (cheltuielile publice) în funcție de
momentul în care se efectuează în următoarele categorii de cheltuieli:

~ – 25 – ~
– cheltuieli definitive;
– cheltuieli tempo rare;
– cheltuieli virtuale sau posibile.
Cheltuielile definitive cuprind atât cheltuieli curente cât și cele de capital.
Cheltuielile temporare sunt acele cheltuieli finalizate prin plăți cu scadențe certe.
Aceste cheltuieli nu figurează în bugetele publi ce ci se gestionează separat prin trezoreria
publică (ex. rambursarea împrumuturilor).
Cheltuielile virtuale sau posibile sunt acele cheltuieli pe care statul se angajează să le
efectueze în anumite condiții (ex: garanțiile acordate de stat pentru anumite împrumuturi care
devin cheltuieli în clipa în care debit orii nu restituie împrumutul).
e) Clasificația dupărolul cheltuielilor publice în procesul reproducției:

– cheltuieli reale (negative) din care fac parte cheltuielile cu întreținerea aparatului de st at,
plata dobânzilor la împrumuturi, întreținerea și dotarea armatei etc., deci acele cheltuieli care
reprezintă un consum definitiv de produs intern brut.
– cheltuielile economice (sau pozitive) care cuprind investițiile făcute de stat pentru înființarea
și dezvoltarea de firme, construirea de drumuri și poduri etc. (cheltuieli de capital).
f) Clasificația pe care o folosește ONU grupează cheltuielile publice după două criterii
principale:
1. din punct de vedere funcțional avem cheltuieli pentru:
– servici i publice generale;
– aparare;
– educatie;
– sanatate;
– securitate sociala;
– locuinte si servicii comunale;
– recreatie,cultura si religie;
– actiuni economice;
– alte cheltuieli.
2. din punct de vedere economic clasificația ONU împarte cheltuielile în:
– consum final: dobanzi,subventii,etc.
– formarea de capital: investitii,stocuri materiale;
– achizitii de terenuri si active necorporale;
– transferuri de capital.
În România cuprinderea în buget a cheltuielilor publice se aliniază la criteriile utilizate
de ONU, folosindu
– se următoarele grupări:
– clasificația economică;
– clasificația funcțională;
– clasificația administrativă.
Înscierea cheltuielilor publice în buget se efectuează conform principiului
“Cheltuielile sunt plafoane maxime”, nivelul chelt uielilor aprobate de Parlament fiind limită
maximă cu denumirea de credit bugetar.
Clasificația administrativă sau instituțională se utilizează la nivelul ordonatorilor de
credite principali cărora le sunt repartizate fondurile publice în cadrul clasificaț iei funcționale.

~ – 26 – ~
2.3.Factorii care determină tipul de comportament al bugetului

Principalii factori care determina cresterea cheltuielilor publice sunt:
1. Factorii demografici care se referă la creșterea populației și la modificare a structurii
acesteia pe vârste și pe categorii socio -profesionale. O astfel de evoluție determină creșterea
cheltuielilor publice pentru cheltuieli care privesc factorul uman (asistență socială,
învățământ, sănătate și ordine publică).
2. Factorii economicicare se ref eră la dezvoltarea și modernizarea economiei.Acest tip de
modificări determină creșterea cheltuielilor cu acțiuni economice, cu cercetarea științifică.
3. Factorii sociali
Odată cu creșterea venitului mediu pe locuitor crește și preocuparea statului de alo care a
resurselor pentru armonizarea veniturilor categoriilor sociale cuprinse în sectorulpublic, a
persoanelor în vârstă sau care necesită asistență socială.
4. Urbanizarea este un factor de creștere a cheltuielilor publice deoarece antrenează resurse
financiare pentru crearea și dezvoltarea centrelor urbane cât și pentru finanțarea unor utilități
publice.
5. Factorii militari care prin pregătirea sau purtarea de războaie duc la creșterea
cheltuielilor de apărare sau la cheltuieli pentru eliminarea efecte lor nefavorabile ale
conflictelor armate.
6. Factorii de ordin istoric care acționează prin transmiterea de la o persoană la alta a nevoilor
sporite de cheltuieli și de suportare a poverii celor făcute în anii anteriori prin împrumuturi
publice.
7. Factori i politici care privesc creșterea complexității sarcinilor și funcțiilor statului ceea
ce determină creșterea cheltuielilor.
Consecințele creșterii cheltuielilor publice sunt:
1.consecințe politicefac necesară gruparea statelor pentru a face împreună
cheltuieli de interes comun.
2.consecințe financiarese referă la corelația dintre tendința de creștere a cheltuielilor publice și
tendința de creștere a avuției naționale și a PIB -ului.
3.consecințe de ordin științific care privesc dimensionarea corectă a che ltuielilor publice,
modul de cercetare și abordare a domeniului și modul de apreciere al rezultatelor.

2.4. Eficiența cheltuielilor publice

Eficiența cheltuielilor publice exprimă o dimensiune optimă a unui raport determinat între
eforturile financiare sau consumul de resurse financiare publice și efectele comensurabile sau
estimative pe seama obiectivelor finanțate de state.
În condițiile în care nevoile publice reclamă bunuri publice de valori ridicate și resursele
statului nu sporesc la fel de rapid s e crează un decalaj de ritm care duce la o stare permanentă
de insuficiență a resurselor necesare.
Aprecierea eficienței cheltuielilor publice este de competența factorilor de decizie politică și
ai celor executivi.
Pe parcursul procesului de utilizare a f ondurilor alocate pot fi găsite soluții de minimizare a
costurilor, a investițiilor sau a cheltuielilor curente privind serviciile publice. Eficiența
cheltuielilor se realizează în condiții de optim social atunci când sunt îndeplinite cel puțin
următoarele condiții:
1.Este posibilă alegerea alternativei celei mai puțin costisitoare în raport cu rezultatul final al
serviciului public.
2.Modernizarea producerii serviciului public în scopul maximizării utilității la consumator.
3.Maximizarea utilității la cons umator din punct de vedere economic pe baza celui mai mic
preț plătit și a celui mai mic cost în utilizare.

~ – 27 – ~
4. Puterea de previziune în cadrul unui orizont de timp stabilit.
Coroborarea acestor aspecte implică:
a) minimizarea costurilor obiectivelor de fin anțat, ceea ce determină costuri sociale minime
(fiscalitate mai redusă);
b) prețurile accesibile plătite de consumatori;
c) creșterea calității consumului de bunuri publice, deci a satisfacției consumatorului public.
Caracterul limitat al resurselor finan ciare publice face ca problema utilizării
acestora să fie crucială.
Abordarea problemelor eficienței este importantă sub următoarele aspecte:
1.Împărțirea activității economice între sectoarele: piața și non -piața.
2.Împărțirea sectorului pieței între mec anismele specifice sectorului public și privat.
Eficiența cheltuielilor se determină și se urmărește pe baza metodei de analiză costuri –
avantajesau costuri –eficacitate.
Aceasta presupune:
a) Definirea clară a obiectivelor care trebuie atinse;
b) Identif icarea resurselor posibile și a mijloacelor tehnice necesare realizării obiectivelor
(cantitativ);
c) Determinarea costurilor și a avantajelor pe care le prezintă soluțiile alternative proiectate;
d) Compararea costurilor și a avantajelor mijloacelor luate în calcul.
În calculul de eficiență se folosesc indicatori previzionali, pentru orientarea anticipată a
activităților economice.
Dacă se pot aplica mai multe variante se va reține varianta care prezintă cea mai
favorabilă corelație dintre cost și avantaje.
În analiza eficienței economice a cheltuielilor se stabilesc și indicatori ai utilizării efective sau
post calculați folosindu -se aceleași procedee. Cu ajutorul acestor indicatori se compară
previziunile sau rezultatele obținute în perioadele ant erioare cu cele privind perioadele pentru
care se efectuează analiza, identificându -se cauzele care au determinat rezultatele obținute și
măsurile care se impun pentru îmbunătățirea acestor rezultate.
Se folosesc instrumente specifice de normare, astfel:
– pentru cheltuieli cu materii prime, materiale, combustibili, energie, se stabilesc indici ai
consumurilor specifice și ai gradului de utilizare a acestora, în raport cu numărul de unități de
produse finite care se pot obține prin exploatarea normală a ca pacității de productie.
– pentru cheltuieli cu salariile se folosesc normele de muncă, salariile sunt corelate cu calitatea
muncii, competența profesională, cu nivelul prețurilor și tarifelor.
– cheltuielile cu amortismentele sunt dimensionate pe baza dura telor normate de funcționare
(durata cu care intră în evidență un mijloc fix este fixată de lege) și a ritmului uzurii morale.
– cheltuielile cu dobânzile se stabilesc pe baza volumului de credite bancare minim necesare.
Eficiența cheltuielilor privind obi ectivele și acțiunile economice se stabilesc ca raport
între indicatorii de efect și cei de efort.
Indicatorii de efect sunt producția marfă, valoarea adăugată, profitul, încasările din export.
Indicatorii de efort sunt investițiile, costurile de producție , mărimea importurilor, timpul de
muncă utilizat.

~ – 28 – ~

CAPITOLUL 3

STUDIU DE CAZ: ANALIZA BUGETULUI DE VENITURI ȘI CHELTUIELI AL

PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

3.1. Analiza bugetului de venituri și cheltuieli al primăriei Municipiului Timișoara

Acest studiu de caz își propune să analizeze structura și dinamica veniturilor și
cheltuielilor bugetare prevăzute în bugele locale ale Municipiului Timișoara pe perioada
2012 – 2014, bugete adoptate pe baza Hotărârii Consiliului Local după cum urmează:
Hotărârea Consiliului Local 83/09.03.2012 privind aprobarea bugetului local al Municipiului
Timișoara pe anul 2012, Hotărârea Consiliului Local nr. 31/15.02.2013 privind aprobarea
bugetului local al Municipiului Timișoara pe anul 2013, Hotărârea C onsiliului Local
41/07.02.2014 privind aprobarea bugetului local al Municipiului Timisoara pe anul 2014
având în vedere următoarele norme legislative: referatul Primarului Municipiului Timișoara
pentru fiecare an în parte; avizele Comisiei pentru studii, p rognoze, economie, buget, finanțe,
impozite și taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și
patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și
comerț, regii autonome și societăți comercial e, Comisiei pentru administrație locală, juridică,
ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților și al Comisiei pentru cultura,
știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte, din cadrul
Consiliului Loc al al Municipiului Timișoara; Legea nr. 11/2010 a bugetului de stat pe anul
2012, Legea nr. 286/2010 a bugetului de stat pe anul 2013, Legea nr. 293/2011 a bugetului
de stat pe anul 2014 în conformitate cu prevederile art.1, art.4 alin.1, art.5, art.19 ali n.1 și art.
20, alin.1 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, modificată; în
conformitate cu prevederile art.36 alin.(2) lit.(b) și alin.(4) lit.(a) și art.63 alin.1 lit.(c) și
alin.4 lit.(b) din Legea nr.215/2001 privind administrația pu blică locală, republicată și
modificată; În temeiul art. 45 alin (2) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică
locală, republicată și modificată.
Astfel, veniturile bugetare sunt structurate în venituri curente, venituri din capital,
venituri cu destinație specială, sume și cote defalcate din impozitul pe venit și din taxa pe
valoare adaugata, transferuri și subvenții primite de la bugetul de stat. Impozitele, taxele și
alte venituri ale bugetelor locale sunt reglementate prin Legea Finanțelor pu blice locale,
acestea putând fi actualizate prin legi bugetare anuale în corelație cu perfecționarea
legislației fiscale și programele de creștere a autonomiei financiare locale.
Clasificația bugetară a veniturilor proprii care se prevăd în bugetul local a l
Municipiului Timișoara, conform Anexei 1 a Legii finanțelor publice locale nr. 273/2006, cu
modificările și completările ulterioare, se structurează astfel:
1. Impozit pe profit de la regiile autonome și societățile comerciale de sub autoritatea
consiliilor locale
2. Cote defalcate din impozitul pe venit:
a) cote defalcate din impozitul pe venit;
b) sume alocate de consiliul județean din cotele defalcate din i mpozitul pe venit pentru
echilibrarea bugetelor locale.

~ – 29 – ~

3. Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital: – alte impozite pe venit, profit și
câștiguri din capital.
4. Impozite și taxe pe proprietate:
a) impozit pe clădiri;
b) impozit pe ter enuri;
c) taxe juridice din timbru, taxe de timbru pentru activitatea notarială și alte taxe de timbru;
d) alte impozite și taxe pe proprietate.
5. Alte impozite și taxe generale pe bunuri și servicii: – taxe hoteliere.
6. Taxe pe servicii speci fice:
a) impozit pe spectacole;
b) alte taxe pe servicii specifice.
7. Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de
activități:
a) taxe asupra mijloacelor de transport;
b) taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare;
c) alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de
activități.
8. Alte impozite și taxe fiscale:
a) alte impozite și taxe fiscale.
9. Venituri din proprietate:
a) vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea consiliilor locale;
b) restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenți;
c) venituri din concesiuni și închirieri;
d) venituri din dividende;
e) alte venituri din proprietate.
10. Venituri din dobânzi:
– alte venituri din dobânzi.
11. Venituri din prestări de servicii și alte activități:
a) venituri din prestări de servicii;
b) contribuția părinților sau susținătorilor legali pentru întreținerea copiilor în creșe;
c) contribuția persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social;
d) taxe din activități cadastrale și agricultură;
e) contribuția lunară a părinților pentru întreținerea copiilor în unitățile de prot ecție socială;
f) venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri;
g) alte venituri din prestări de servicii și alte activități.
12. Venituri din taxe administrative, eliberări de permise:
a) taxe extrajudiciare de timbru;
b) alte venituri din taxe administrative, eliberări de permise.
13.Amenzi, penalități și confiscări:
a) venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale;
b) penalități pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declaraț iei de impozite și taxe;
c) încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume constatate odată cu
confiscarea, potrivit legii;
d) alte amenzi, penalități și confiscări.
14. Diverse venituri:
a) vărsăminte din venituri și/sau dispo nibilitățile instituțiilor publice;
b) alte venituri.
15. Venituri din valorificarea unor bunuri:
a) venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice;
b) venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului;

~ – 30 – ~
c) venituri din privatizare;
d) venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat.
B. Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat C.Donații și sponsorizări
D.Subvenții de la bugetul de stat și de la alte administrații publice E.Oper ațiuni financiare.
Astfel, putem menționa faptul că veniturile totale ale bugetelor locale sunt formate
din:
– Venituri proprii;
– Prelevări din bugetul de stat, care se compun din:
– Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată;
– Cote și sume defalcat e din impozitul pe venit;
– Subvenții primite de la bugetul de stat;
– Donații (începând cu 1996);
– Împrumuturi
Analiza evoluției veniturilor publice la nivelul Municipiului Timișoara am realizat -o
pe baza datelor furnizate de bugetul local de venituri și cheltuieli al primăriei pe o perioadă de
3 ani, 2012 -2014 , luând în considerare indicatorii de apreciere a veniturilor publice din punct
de vedere al nivelului, structurii și dinamicii.
Evoluția principalelor venituri ale bugetului Municipiului Timișoara în perio ada
2012 – 2014 a fost următoarea:

~ – 31 – ~
Tabelul 1. Evoluția veniturilor bugetului Municip iului Timișoara în perioada 2012 – 2014

Nr. Specificație 2012 2013 2014
crt.

1. Venituri curente 579.441,16 620.375,34 935.964,12

1.1. Venituri fiscale 501.008,99 564.374,23 610.243,39

1.1.1. Impozit pe venit, profit 253.182,12 292.168,46 324.145,93

și câștiguri din capital

1.1.2. Impozite și taxe pe 89.620,47 86.413,34 88.400,14

proprietate

1.1.3. Impozite și taxe pe
157.511,56 184.953,67 183.504,58
bunuri și servicii

1.1.4. Alte impozite și taxe
694,84 838,76 612,40
fiscale

1.2. Venituri nefiscale 78.432,17 56.001,11 325.720,73

Venituri din proprietate

(venituri din concesiuni

1.2.1. și închirieri, venituri din 17.464,84 38.055,89

dobânzi, venituri din 3.059,32

dividende)

1.2.2. Vânzări de bunuri și 60.967,33 17.945,22 285.526,29

servicii

1.2.2.1 Venituri din prestări de 248,64 304,47 280.334,71

servicii și alte activități

Venituri din taxe

1.2.2.2 administrative, eliberări 2.309,28 2.792,02 20,00

de permise

1.2.2.3 Amenzi, penalități,
10.613,03 10.241,52 9.178,61
confiscări

1.2.2.4. Diverse venituri (taxe
3.369,85 4.605,21 5.127,18
speciale)

1.2.2.5 Transferuri voluntare,
44.426,53 2,00 44,40
altele decât subvențiile

2. Venituri din capital 0 10.553,25 75,00

3. Operațiuni financiare 0 30.595,37 0

4. Subvenții 184.140,81 124.783,46 7.192,34

Subvenții de la bugetul

4.1 de stat (subvenții de 71.217,89 120.084,56 248.875,55
capital și subvenții

curente)

Sume FEN postaderare

4.2 în contul plăților 112.922,92 246.072,71 2,257,34

efectuate

5. Total venituri 763.581,97 1.032.380,13 1.431.086,45

6. Venituri proprii 406.139,63 509.305,96 496.840,22

Sursa:Bugetul local al Municipiului Timișoara în perioada 2012 – 2014

~ – 32 – ~
Așa cum se poate observa din Tabelul 1, veniturile totale bugetare au înregistrat o
creștere în anul 2013 și 2014 față de 2012 , ritmurile de creștere a veniturilor raportate la
anii precedenți au prezentat f luctuații. Astfel în anul 2013 a avut loc o creștere de 35.20%
față de anul 2012, în timp ce în anul 2014 a avut loc o creștere de 38,62% față de anul 2013,
respectiv 87,41% față de anul 2012. Creșterea semnificativă a veniturilor totale din anul
2014 s -a datorat și creșterii considerabile a veniturilor nefiscale ce au fost în sumă de
325.720,73 lei, comparativ cu anul 2012 când au însumat 78.432,17 lei.
Analizând ponderea veniturilor proprii în veniturile totale ale bugetului Municipiului
Timișoara, se poate observa că capacitatea de autofinanțare de -a lungul intervalului analizat
a avut fluctuații: a înregistrat un nivel maxim de 53,18 % în anul 2012 și un nivel minim de
34,71 % în anul 2014 din veniturile totale. Scăderea ponderii veniturilor proprii din
veniturile totale este un semnal al scăderii autonomiei financiare locale. Reprezentarea
grafică este prezentată în Figura 1 .

Figura 1 . Evoluția veniturilor proprii și veniturilor totale ale bugetului local al Municipiului Timișoara

2012 2013 2014763.581,97 1032380,13 1431086,45 Evoluția veniturilor proprii și veniturilor
totale ale bugetului local al Municipiului
Timisoara
Total venituri Venituri proprii

~ – 33 – ~
Tabelul 2 . Evoluția veniturilor bugetului Municipi ului Timișoara în perioada 2012 – 2014 –
valori reale

Nr. Specificație 2012 2013 2014
crt.

1. Venituri curente 579.441,16 620.375,34 935.964,12

1.1. Venituri fiscale 501.008,99 564.374,23 610.243,39

1.2. Venituri nefiscale 78.432,17 56.001,11 325.720,73

2. Venituri din capital 0 10.553,25 75,00

3. Operațiuni financiare 0 30.595,37 0

4. Subvenții 184.140,81 124.783,46 7.192,34

5. Total venituri 763.581,97 1.032.380,13 1.431.086,45

6. Venituri proprii 406.139,63 509.305,96 496.840,22

Veniturile curente dețin ponderea cea mai ridicată în cadrul veniturilor totale, având
în vedere faptul că, conform noii clasificații bugetare din anul 2006, s -au cuprins și
impozitele și taxele pe bunuri și servicii ponderea mare fiind a sumelor defalcate din TVA).
Veniturile curente cuprind veniturile fiscale și cele nefiscale, în Tabelul 3 fiind re prezentate
ponderea celor două tipuri de venituri din totalul veniturilor curente, observându -se o
pondere ridicată a veniturilor fiscale față de cele nefiscale în decursul anilor.

Tabelul 3 . Ponderea veniturilor fiscale și nefiscale în veniturile curente

Nr. Indicator 2012 2013 2014

crt. Ponderea (%)

1. Venituri fiscale 86,4% 90,9% 65,2%

2. Venituri nefiscale 13,5% 9,02% 34.8%

3. Total venituri curente 100% 100% 100%

Veniturile nefiscale dețin o pondere mai mică în veniturile curente ale bugetului local
al Municipiului Timișoara. Veniturile nefiscale cuprind: veniturile din proprietate, respectiv
cele din concesiuni și închirieri și veniturile din dobânzi, veniturile din vânzări de bunuri și
servicii, veniturile din prestări de servicii și alte activități, veniturile din taxe administrative,
eliberări de premise, amenzi, penalități și confiscări, diverse venituri (taxe speciale) și
transferuri voluntare, altele decât subvențiile.
Ponderea principală în cadrul veniturilor nefiscale o constituie veniturile din vânzări
de bunuri și servicii, ca de exemplu: veniturile din prestări de servicii și alte activități,
veniturile din taxe administrative, eliberări de premise, precum și amenzile, penalitățile și
confiscările.

3.2.Ana liza structurală și dinamică a impozitelor și taxelor, sursă a bugetului local al
Municipiului Timișoara

Impozitele și taxele au ca și componente principale, impozitul pe venit, profit și
câștiguri din capital de la personae fizice și juridice, impozitele și taxele pe clădiri și terenuri
de la personae fizice și juridice, alte taxe și impozite de proprietate, respectiv taxele pe

~ – 34 – ~
mijloacele de transport, conform Tabelului 4 .

Tabelul 4 . Structura impozitelor și taxelor în cadrul veniturilor fiscale
-mii lei –
Nr. Specificație 2012 2013 2014 crt.

1. Impozit pe venit, profit 253.182,12 292.168,46 337.002,41 și câștiguri din capital
Impozit pe venit, profit și
1.1. câștiguri din capital de la 1.079,47 2.294,82 3.276,14
persoane juridice
Impozit pe venit, profit și
1.2. câștiguri din capital de la 251.319,32 289.198,70 333.726,27
persoane fizice
1.2.1. Impozit pe venit 8.937,57 9.950,04 9.580,34
1.2.2. Cote și sume defalcate din 242.381,75 279.248,66 324.145,93
impozitul pe venit
Alte impozite pe venit,
1.3. profit și câștiguri din 783,33 674,94 535,98
capital
2. Impozitele și taxele pe 89.620,47 86.413,34 88.400,14 proprietate

2.1. Impozit pe clădiri 74.498,02 76.413,34 73.110,82

2.2. Impozit pe teren 8.178,80 8.343,10 9.327,91
2.3. Taxe judiciare de timbru 6.887,01 2.792,02 5.698,08
2.4. Alte impozite și taxe de 56,64 698,06 263.33 proprietate

3. Impozite și taxe pe 157.511,56 184.953,67 183.504,58 bunuri și servicii

3.1. Sume defalcate din TVA 128.875,00 152.216,00 153.585,13
3.2. Taxe hoteliere 539,63 698,06 612.40
3.3. Taxe pe servicii specifice 212,16 253,01 362.92
3.4. Taxe asupra mijloacelor 23.544,86 29.658,60 24.232,27 de transport

Alte taxe pe utilizarea
3.5 bunurilor, autorizarea 4.339.91 2.000,00 4.471,70 utilizătii bunurilor sau pe
desfășurarea activității
4. Alte impozite și taxe 694,84 838,76 800,28 fiscale

5. Total venituri fiscale 501.008,99 564.374,23 609.707,41

~ – 35 – ~

Figura 2 . Evoluția impozitelor și taxelor în cadrul veniturilor fiscale în
perioada 2012 – 2014

0100000200000300000400000500000600000700000
Impozit pe venit, profit și
câștiguri din capital din capital Total venituri fiscale
2012 253182,12 501008,99
2013 292168,46 564374,23
2014 337002,41 609707,41Evoluția impozitelor și taxeor

~ – 36 – ~
Tabel 5 . Ponderea impozitelor și taxelor în veniturile fisc ale

Nr. Indicator 2012 2013 2014
crt. Ponderea (%)

1. Impozit pe venit, profit și 50,53% 51,77% 55,27 % câștiguri din capital

1.1. Impozit pe venit, profit și
câștiguri din capital de la
persoane juridice 0,21% 0,40% 0,53%

Impozit pe venit, profit și
1.2. câștiguri din capital de la 50,16 % 51,24 % 54,73 %
persoane fizice
1.2.1. Impozit pe venit 1,78% 1,76% 1,57%
1.2.2. Cote și sume defalcate din 48,37 %
49,47% 53,16 %
impozitul pe venit
Alte impozite pe venit,
1.3. profit și câștiguri din 0,15% 0,11% 0,08%
capital
2. Impozitele și taxele pe 17,88 % 15,31 % 14,49% proprietate
2.1. Impozit pe clădiri 14,86 % 13,53 % 11,99 %
2.2. Impozit pe teren 1,63% 1,47% 1,53%
2.3. Taxe judiciare de timbru 1,37% 0,49% 0,93%
2.4. Alte impozite și taxe de 0,011% 0,12% 0,043 % proprietate
3. Impozite și taxe pe 31,44 % 32,77% 30,09 % bunuri și servicii
3.1. Sume defalcate din TVA 25,72% 26,97 % 25,19 %
3.2. Taxe hoteliere 0,10% 0,12% 0,10%
3.3. Taxe pe servicii specifice 0,04% 0,04% 0,06%
3.4. Taxe asupra mijloacelor 4,7% 5,25% 3,97%
de transport
Alte taxe pe utilizarea
3.5 bunurilor, autorizarea
0,8%
0,3% 0,7%
utilizătii bunurilor sau pe
desfășurarea activității
4. Alte impozite și taxe 0,14% 0,15% 0,13% fiscale
5. Total venituri fiscal 100% 100% 100% (1+2+3+4)

Din Tabelul 5 se observă că ponderea cea mai mare în cadrul impozitelor și taxelor o
deține impozitul pe venit, profit și câștiguri din capital, fiind urmat de impozitele și taxele pe
bunuri și servicii și de impozitele și taxele de proprietate ( Figura 3 ).

~ – 37 – ~

Figura 3 . Evoluția ponderii impozitelor și taxelor în totalul ven iturilor fiscale în
perioada2012 -2014

3.3. Analiza cheltuielilor bugetului local al Municipiului Timișoara

În toate economiile contemporane, cheltuielile publice sunt indisolubil legate de
înregi strarea costurilor de către autoritatile statului, ocazionate de producția bunurilor publice,
de acordarea unor transferuri financiare diversilor beneficiari, dar și de intervențiile în spațiul
economico -social.
Marinescu Paul afirmă că 9"cheltuiala publică " reprezintă "etapa următoare constituirii
fondurilor publice și se referă la distribuirea acestor resurse bănești către diferitele obiective
sociale sau economice (reglementate de către programe guvernamentale)".
În prezent, Mihai I. Mutașcu definește cheltuielile publice ca fiind "consumurile de resurse
financiare efectuate de autoritatile publice, potrivit optiunilor politice ale forțelor aflate la
putere, în vederea furnizării de bunuri publice, acordării de tra nsferuri financiare unor
categorii socio -economice definite și asigurării stabilității macroeconomice."
După cum se poate observa trebuie făcută distincție între noțiunea de cheltuieli publice
și cheltuieli bugetare definite ca fiind numai acele cheltuiel i care se acopera din bugetul de
stat, bugetele locale și asigurărilor sociale de stat.
Iulian Vacarel a definit 10principiile care stau la baza determinării cheltuielilor bugetare în
cadrul celor publice ca fiind următoarele următoarele:
 efectuarea chelt uielilor bugetare este condiționată de prevederea expresă și aprobarea
nivelului acestora de către Parlament sau de Consiliile Locale; 

9 „ Managementul institutiilor publice” – Marinescu Paul, Editura Universi tatii din Bucuresti 2003, pagina 291
10 “Finante Publice” – Iulian Vacarel, Editura Didactica si Pedagogica 2006,pagina 149

0,00%10,00%20,00%30,00%40,00%50,00%60,00%
2012 2013 2014
Impozit pe venit,profit si
castiguri din capital50,53% 51,77% 55,27%
Impozitele si taxele pe
proprietate17,89% 15,31% 17,88%
Impozite si taxe pe bunuri si
servicii31,44% 32,77% 30,09%Evoluția ponderii impozitelor și taxelor în totalul
veniturilor fiscale

~ – 38 – ~
 nerambursabilitatea sumelor alocate și cheltuite conform destinațtiilor pentru care s -au
aprobat aceste sume; 
 efectuarea cheltuielilor este determinată de îndeplinirea condițiilor legale, și nu numai de
constituirea resurselor bănești;
 finanțarea se efectuează în funcție de gradul de subordonare a insituțiilor sau activităților cu
caracter bugetar din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele locale; 
 exercitarea controlului financiar cu caracter preventiv și acordarea vizei cu ocazia
operațiunilor de deschidere a finanțării, de alocare și utilizare a resurselor financiare publice. 
Dator ită implicării tot mai accentuate a autorităților publice în viața economico –
socială, cheltuielile publice sunt caracterizate printr -un volum ridicat, ritm accelerat de
crestere si importante modificari structurale. Factorii care influențează aceasta evolu ție a
cheltuielilor publice sunt: 
 factorii demografici – se referă la modificarea numărului și structurii populației pe
sexe, grupe de vârsta și categorii socio -profesionale; 
 factorii economici – ce au în vedere functia statului de redistribuire a resurselor
financiare publică după criteriu eficienței și echilibrului; 
 factorii sociali – ilustrează acțiunile statului în procesul de diminuare a inegalităților
existen te între membrii societății la nivelul veniturilor;
 factorii militari – reflectă creșterea cheltuielilor publice în cazul unor conflicte armate; 
 factorii istorici – perpetuarea în timp a unor probleme cum ar fi, de exemplu datoriile
publice moștenite de la un regim politic la altul sau inflație; 
 factorii politici – se referă la complexitatea funcțiilor statului.  11Clasificația bugetară a cheltuielilor bugetare care se prevăd în bugetul local al
Municipiului Timișoara, conform Anexei 2 a Legii finanțelor publice locale nr. 273/2006, cu
modificările și completările ulterioare, se structurează astfel:
1. Autorități publice și acțiuni externe: –
autorități executive.
2. Alte servicii publice generale:
a) fondul de rezervă bugetară la dispoziția autorităților administrației publice locale;
b) fondul de garantare a împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat;
c) fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de autoritățile
administrației publice locale;
d) servicii publ ice comunitare de evidență a persoanelor;
e) alte servicii publice generale.
3. Dobânzi
4. Transferuri cu caracter general între diferite niveluri ale administrației:
– transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistență socială pentru persoanele cu
handicap.
5. Apărare:
– apăra re națională (centre militare).
6. Ordine publică și siguranță națională:
a) poliție comunitară;

11 www.mfinanțe.ro Legea Finanțelor Publice

~ – 39 – ~
b) protecție civilă și protecția contra incendiilor. 7. Învățământ:
a) învățământ preșcolar și primar:
– învățământ preșcolar;
– învățământ primar;
b) învățământ secundar:
– învățământ secundar inferior;
– învățământ secundar superior;
– învățământ profesional;
c) învățământ postliceal;
d) învățământ special;
e) servicii auxiliare pentru educație: – internate și cantine pentru elevi;
f) – alte servicii auxiliare;
g) alte cheltuieli în domeniul învățământului. 8. Sănătate:
a) servicii medicale în unitățile sanitare cu paturi:
– spitale generale;
b) alte cheltuieli în domeniul sănătății:
– alte instituții și acțiuni sanitare.
9. Cultură, recreere și religie:
a) servicii culturale:
– biblioteci publice comunale, orășenești, municipale;
– muzee;
– instituții publice de spectacole și concerte;
– școli populare de artă și meserii;
– case de cultură;
– cămine culturale;
– centre pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale;
– consolidarea și restaurarea monumentelor istorice;
– alte servicii culturale;
b) servicii recreative și sportive: – sport;
– tineret;
– întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive și de agrement;
c) servicii religioase;
d) alte servicii în domeniul culturii, recreerii și religiei.
10. Asigurări și asistență socială:
a) asistență socială în caz de boli și invalidități: – asistență socială în caz de invalidități;
b) asistență socială pentru familie și copi;
c) ajutoare pentru locuințe;
d) creșe;
e) prevenirea excluderii sociale:
– ajutor social;
– cantine de ajutor social;
f) alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale.
11. Locuințe, servicii și dezvoltare publică
a) locuințe:

~ – 40 – ~
– dezvoltarea sistemului de locuințe;
– alte cheltuieli în domeniul locuințelor;
b) alimentare cu apă și amenajări hidrotehnice: –
alimentare cu apă;
– amenajări hidrotehnice;
c) iluminat public și electrificări rurale;
d) alimentare cu gaze naturale în localități;
e) alte servicii în domeniile locuințelor, serviciilor și dezvoltării comunale.
f) 12. Protecția mediului:
a) salubritate și gestionarea deșeurilor: – salubritate;
– colectarea, tratarea și distrugerea deșeurilor;
b) canalizare și tratarea apelor reziduale.
13. Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă: a) acțiuni
generale economice și comerciale:
– prevenirea și combaterea inundațiilor și ghețurilor;
– stimularea întreprinderilor mici și mijlocii;
– programe de dezvoltare regională și locală;
– alte cheltuieli pentru acțiuni generale economice și comerciale. 14.Combustibil și
energie:
a) energie termică;
b) alți combustibili;
c) alte cheltuieli privind combustibilii și energia. 15.Agricultură, si lvicultură, piscicultură și
vânătoare:
a) agricultură:
– protecția plantelor și carantină fitosanitară;
– alte cheltuieli în domeniul agriculturii.
16.Transporturi:
a) transport rutier: – drumuri și poduri;
– transport în comun; – străzi;
a) alte cheltuieli în domeniul transporturilor.
17.Alte acțiuni economice:
a) Fondul Român de Dezvoltare Socială;
b) zone libere;
c) turism;
d) proiecte de dezvoltare multifuncțională;
e) alte acțiuni economice.

Cheltuielile bugetelor locale pot fi actualizate ca ur mare a perfecționării legislației fiscale,
precum și prin legile bugetare anuale, în concordanță cu programele de creștere a autonomiei
financiare a unităților administrativ -teritoriale și de descentralizare a serviciilor publice.
Analiza evoluției cheltui elilor bugetare la nivelul Municipiului Timișoara am realizat -o pe
baza datelor furnizate de bugetul local de venituri și cheltuieli al primăr iei pe o perioadă de 3
ani, 2012 -2014 , luând în considerare indicatorii de apreciere a cheltuielilor publice din p unct
de vedere al nivelului, structurii și dinamicii.
Indicatori de apreciere a nivelului cheltuielilor publice ale Municipiului Timișoara conform
clasificației economice a acestora sunt prezentați în Tabelul 6 .

~ – 41 – ~
Tabelul 6 . Nivelul cheltuielilor bugetului Municip iului Timișoara în perioada 2012 –
2014 conform clasificației economice
– mii lei –

Nr. Indicator 2012 2013 2014
crt.

I. Cheltuieli curente 673.692,85 919.977,18 1.234.373,30

1. Cheltuieli de personal 163.200,00 201.575,21 314.517,00

2. Bunuri și servicii 172.653,11 194.559,21 394.798,35

3. Dobânzi 17.664,90 20.927,39 19.700,00

4. Subvenții 54.000,00 75.000,00 80.000,00

5. Transferuri între unități ale
24.709,19
administrației publice 3.561,01 12.377,88

6. Alte transferuri 17,51 110,89 0

7. Proiecte cu finanțare din fonduri externe 242.898,02 391.402,99 385.690,11
nerambursabile postaderare

8. Asistență socială 15.998,30 19.433,90 13.992,00

9. Alte cheltuieli 3.700,00 4.700,00 3.450,65

II. Cheltuieli de capital 101.362,89 78.031,01 97.321,34

10. Rambursări de credite 18.165,74 34.371,94 40.257,63

11. Total cheltuieli 793.221,48 1.032.380,13 1.371.952,27

Sursa: Bugetul local al Municipiului Timișoara pe perioada 2012 – 2014

Figura 4 . Evoluția cheltuielilor prevăzute în bugetul local al Municipiului Timișoara
(clasificație ec onomică) în perioada 2012 – 2014

0200000400000600000800000100000012000001400000
2012 2013 2014
Cheltuieli curente 673692,85 919977,18 1234373,3
Cheltuieli de capital 101362,89 78031,01 97321,34
Rambursări de credite 18165,74 34371,94 40257,63
Total cheltuieli 793221,48 1032380,13 1371952,27Evoluția cheltuielilor prevăzute în bugetul local al
Municipilului Timișoara

~ – 42 – ~

Tabel 7 . Evoluția populație Municipiului Timișoara și a Produsul Intern Brut
Nr. Indicatori 2012 2013 2014
crt.

Populația

1 Municipiului 306.466 319.279 333.650
Timișoara

(pers)

2 Produsul intern brut 25.378.100.000 26.266.333.500 32.600.000.000

Sursa: Institutul Național de Statistică

Figura 5 . Evoluția populației Municipiului Timișoara
Figura 6 . Evoluția produsu lui intern brut al Municipiului Timișoara

306.466 319.279 333.650
2012 2013 2014Populația municipiului Timișoara
2012 2013
2014
25.378.100.000,00 26.266.333.500,00 32.600.000.000,00
2012 2013 2014P .I.B. – ul Municipiului Timișoara
Produsul intern brut al Municipiului Timișoara

~ – 43 – ~
Tabelul 8 . Ponderea cheltuielilor publice totale ale primăriei în produsul intern brut și nivelul
mediu al acestora pe locuitor
Indicatorii de apreciere a nivelului cheltuielilor
publice 2012 2013 2014

Ponderea cheltuielilor publice totale în P.I.B. (%) 3,12% 3,93% 4,20%

Nivelul mediu al cheltuielilor publice totale pe locuitor 2588,28 3233,47 4111,95

(lei/persoană)

Figura 7 . Nivelul mediu al cheltuieilor publice totale

Figura 8. Ponderea cheltuielilor publice totale în P.I.B.

Ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut (P Chp/PIB ) exprimă partea
din produsul intern brut realizat într -un an care se alocă pentru a acoperi nevoile colective
ale societății.
Nivelul cheltuielilor publice medii pe locuitor (N Chp/loc ) exprimă suma alocată 2588,28 3233,45 4111,95
010002000300040005000
2012 2013 2014Nivelul mediu al cheltuielilor publice
totale pe cap de locuitor
Nivelul mediu al
cheltuielilor publice totale
pe cap de locuitor
3,12% 3,93% 4,20%
0,00%0,50%1,00%1,50%2,00%2,50%3,00%3,50%4,00%4,50%
2012 2013 2014
Ponderea cheltuielilor publice totale în P.I.B.

~ – 44 – ~
fiecăru i locuitor în urma redistribuirii fondurilor publice pe destinații, conform politicii
fiscale.
În urma analizei datelor din Tabelul 6 se poate observa că atât ponderea cheltuielilor publice
în produsul intern brut, cât și nivelul mediu al cheltuielilor to tale pe locuitor a înregistrat cele
mai mari valori pentru anul 2014.

Tabelul 9 . Indicatori de apreciere a dinamicii cheltuielilor publice ale Municipiului Timișoara

Indicatorii de apreciere a dinamicii 2012 2013 2014
cheltuielilor publice

Modificarea absolută a cheltuielilor publice totale – 230.158,65 578.730,79
( mii lei)

Modificarea relativă a cheltuielilor publice totale – 30,15 % 72,95 %
(%)

Modificarea ponderii cheltuielilor publice totale – 0,81% 1,08%
în P.I.B. (%)

Modificarea nivelului mediu al cheltuielilor – 645,19 1523,67
publice totale pe locuitor (lei/persoană)

Se poate observa că aproximativ toți indicatorii de apreciere a dinamicii cheltuielilor
publice prezentați în Tabelul 9 au înregistrat o scădere semnificativă în anul 2013 comparativ
cu anul de referință 2012, urmând ca în următorul an, 2014 să înregistreze o creștere
raportându -ne la același an de referință 2012, un aspect evidențiat în Figura 9 ne prezintă
creșterea chel tuielilor publice totale in 2014 față de anul de referință 2012 .

Figura 7. Dinamica cheltuielilor la nivelul Municipiului Timișoara raportate la anul 2012
2013 201476,83%
57,81% Modificarea relativă a cheltuielilor
publice totale (%)
Modificarea relativă a cheltuielilor publice totale (%)

~ – 45 – ~
Concluzii

Bugetele locale reflectă relațiile economice în formă bănească prin care se formează și
se repartizează fondurile bănești necesare realizării acțiunilor economice, social – culturale și
a altor acțiuni de competență locală, respectiv ce sunt coordonate de organele locale.
Bugetele locale se elaborează, se adoptă și se execută de organele locale ale puterii și
administrației de stat.
Existența unui număr mare de probleme ce vor trebui să fie rezolvate pe o bază socială
mai largă decât cea a comunității individuale și pe care statul nu le poate rezolva eficient și
operativ, impu ne constituirea unor asociații de comunități locale, cooperarea intercomunitară
putând oferi forme diverse de soluționare. Comunitățile locale reprezintă colectivități umane,
delimitate teritorial din punct de vedere politic și administrativ, care au autor ități publice
diferite de cele ale statului. Autonomia financiară a acestora nu este necesară pentru că
aceasta este cea care -i asigură suportul material al funcționării. Luând în considerare sfera de
activitate a comunităților locale, se pot deduce în mod necesar rațiuni care să reclame
existența unui anumit grad de autonomie bugetară la nivelul comunității.
Pot fi întâlnite zone pentru care să nu existe nici o rațiune valabilă pentru a aplica
soluții standardizate la nivel național, existând însă rațiuni primordiale pentru a lua în
considerare nevoile și interesele locale, utilizând cunoașterea condițiilor locale pentru a găsi
cea mai bună soluție.
Administrația locală, în statele democratice, se bazează pe principiile descentralizării
și autonomiei loc ale. Acest lucru cere existența uni cadru legislativ și mecanisme adecvate
privind finanțele și administrațiile locale. Prin aceste reglementări se urmărește delimitarea
patrimoniului public aflat în proprietate primăriilor, de cel aflat în proprietatea st atului,
crearea instrumentelor administrative necesare autorităților locale pentru îndeplinirea
atribuțiilor care le revin acestora, asigurarea condițiilor pentru asumarea responsabilității
privind dezvoltarea locală.
În statele democratice contemporane problema consolidării autonomiei locale este o
problemă universală, acestea fiind interesate de aplicarea principiului descentralizării
serviciilor publice, prin transmiterea prin lege, a mai multor competențe organelor puterii și
administrației locale. Ac eastă preocupare pentru statele europene se manifestă în condițiile în
care ele nu au cunoscut efectele centralismului democratic. Statele democrate au avut grijă
mereu să coordoneze lucrurile în așa fel încât descentralizarea să nu conducă și la divizarea
națiunii. Justiția și apărarea sunt servicii publice care nu pot fi descentralizate.
Protecția colectivităților locale mai slabe din punct de vedere financiar impune
instituirea unei proceduri de ajustarea sau a altor măsuri echivalente care să corijeze efectele
repartiției inegale a potențialelor surse de finanțare, cât și sarcina financiară care le revine
acestora. Asemenea proceduri sau măsuri nu trebuie să reducă libertatea de opinie a
colectivităților locale în cadrul propriului lor domeniu de compet ență.
Colectivitățile locale au dreptul în cadrul politicii economice naționale, la resursele
proprii adecvate, de care să poată dispună liber, în vederea exercitării atribuțiilor lor.
Sistemul financiar din care fac parte aceste resurse de care dispun c omunitățile locale
trebuie să fie de natură suficient de diversificată și dinamică încât să le permită să urmărească

~ – 46 – ~
evoluția reală a costurilor exercitării competențelor proprii. Resursele financiare ale
colectivităților locale trebuie să fie proporțional e cu responsabilitățile stabilite pentru ele prin
Având în vedere deosebirile teritoriale și demografice ale fiecărei țări, în prezent se
constată o mare diversitate de sisteme determinate de mai mulți factori: statutul colectivității
locale, numărul nivelurilor de administrație locală, repartizarea competențelor, regimul
finanțelor locale.
Finanțele publice locale își au originea în autonomizarea autorităților teritoriale în
administrarea comunităților respective. Raportul dintre finanțele publice ce ntrale și cele locale
este diferit în fiecare țară. Gradul de centralizare financiară diferă în funcție de concentrarea
administrației țării, de măsura în care organele locale sunt subordonate organelor centrale.
Obiectivele și acțiunile majore de interes național (apărarea, ordinea publică, relațiile
externe, protecția mediului etc.) sunt finanțate din fondurile centrale.
Descentralizarea financiară începe să funcționeze dincolo de limita de la care aria
utilizării bunurilor și serviciilor publice de int eres național începe să se restrângă iar costul
comparativ al luării deciziilor la nivel central devine prea ridicat. De la o unitate administrativ
teritorială la alta există deosebiri în ceea ce privește cererea de utilități publice și posibilitățile
de oferire a lor. Comunitățile locale au relații variate între ele, sunt deschise – aceasta implică
autofinanțarea locală.
Funcționarea finanțelor locale pe baza descentralizării financiare beneficiază de
tehnici comune finanțelor publice centrale. Finanțele locale au câștigat largi competențe în
materie de control juridic și bugetar, autoritățile locale dispun de un sistem contabil propriu.
Guvernul, ca administrator, trebuie să poarte un dialog permanent cu acele segmente
ale societății civile care îi repre zintă interese ale grupurilor sociale, urmărind evoluția și
soluționarea problemelor acestora.
Trebuie acționat în sensul debirocratizării care va genera elaborarea și aplicarea unor criterii
de performanță la nivelul administrației publice și delegarea a utorității, cu scopul sporirii
operativității și eficienței mecanismelor administrate. Reforma administrației publice are în
vedere obiective majore cum sunt: consolidarea descentralizării și autonomia locală
administrativă susținută financiar.
Din momen t ce bugetul este instrumentul prin care se comunică și se planifică
acțiunile administrației locale, conducătorii acesteia trebuie să facă un efort deliberat pentru a
afla ce cred cetățenii despre programele și politicile curente, precum și de serviciile prestate în
acest context. În mod frecvent, atunci când își stabilesc politica bugetară și prioritățile,
conducătorii administrației locale se bazează doar pe opiniile celor din subordine și al
managerilor regiilor autonome. Astfel, adevăratele necesități și preferințe ale cetățenilor pot fi
distorsionate semnificativ.
Procesul de întocmire a bugetului local necesită în prealabil o bună înțelegere a
comunității și a nevoilor sale specifice. Acest lucru poate fi realizat prin discuția directă cu
locuitorii și prin strângerea datelor în informații de la nivelul întregii comunități. Primăriile
trebuie să implice cetățenii din comunitate chiar în procesul întocmirii bugetului
În pofida progreselor care s -au facut în ultimii ani, în România încă nu se poate vorbi
de o autonomie locala reală, având în vedere că bugetele locale depind foarte mult de
resursele pe care le primesc de la nivel central, proporția acestora din urma depă șind 50% în
cele mai multe cazuri. Foarte puține comunități locale sunt cele care reușesc să realizeze

~ – 47 – ~
venituri proprii suficiente. În prezent, o mare parte a unităților administrativ -teritoriale
românești au un pronunțat caracter de ruralitate, ceea ce nu le permite să realizeze destule
venituri. În plus, ca urmare a integrării României în Europa, nu trebuie uitat faptul ca principii
ca cel al solidarității și al eliminării dezechilibrelor existente între zone sau localități sunt
principii adoptate de Uniu nea Europeana și pe care trebuie să ni le asumăm.
Modul în care echilibrarea se realizează însă, stârnește discuții aprinse în fiecare an,
pâna în prezent negăsindu -se o formula optimă în acest sens. Cele mai multe suspiciuni sunt
legate de repartizarea a cestor sume către judete în condițiile în care nu există prevederi legale
clare care să o reglementeze, existând influențe de natură politică, dar și economică. O soluție
cu care au fost de acord atât reprezentanți ai comunitatilor localităților dezvoltate cât și ai
celor care realizează venituri insuficiente a fost ca un procent mai mare din impozitul pe venit
să ramână pe plan local, în acest caz numărul localităților care ar avea nevoie de sume pentru
echilibrare micșorându -se în mod evident.
Insuficien ța fondurilor este și o cauza dar și un motiv pentru elaborarea unor politici
publice locale corespunzatoare. În spiritul acestei idei, autoritățile locale în cooperare cu cele
naționale și inclusiv pe baza sprijinului acestora, ar trebui să aibă în vedere o proiecție
bugetară multianuală.
Tocmai din acest motiv devine necesară deprinderea membrilor consiliilor locale și
respectiv județene cu practici și tehnici de management local ca și cu particularitățile de
elaborare a politicilor publice locale.
Autoritățile locale ar trebui să fie preocupate în primul rând de găsirea unor soluții de
suplimentare a veniturilor pe plan local și abia apoi de obținere unor fonduri sporite de la
nivel central. În prezent, sumele defalcate în favoare bugetelor locale a u în vedere cedarea din
bugetul de stat a unei părți din impozitul pe venit și din taxa pe valoarea adăugată, în scopul
atenuarii dezechilibrelor bugetare înregistrate la nivel local și în scopul finanțării unor
activități precizate. Făcând o analiză a ven iturilor proprii ale bugetului local al Municipiului
Timișoara, am putut observa că marea majoritatea sunt venituri curente, iar în cadrul acestora
așa cum era de așteptat, cea mai mare parte sunt venituri fiscale. Având în vedere acest aspect
putem afirma faptul că veniturile proprii sunt afectate de creșterea inflației, fenomen ce
caracterizează economia românească.
În același timp, orice unitate administrativ – teritorială, confruntată cu apariția a
numeroase cheltuieli legate de asigurarea bunăstării p ropriilor cetățeni este pusă în situația de
a-și analiza politica de venituri, astefl ca impozitele locale (care constituie sursa principală) să
îndeplinească următoarele condiții: să genereze un venit semnificativ, să fie social adaptabile,
să fie concepu te astfel încât costurile totale de colectare să fie cât mai scăzute; să respecte
principiul echității, să nu distorsioneze activitatea economică, să respecte principiile aplicabile
economiei private și anume beneficiile să acopere costurile.
În acest sco p autoritățile locale trebuie să culeagă periodic informații privind
veniturile și utilizarea lor, veniturile obținute de alte administrații locale, să stabilească un
program specializat de recuperare a sumelor datorate și să efectueze o analiză atentă a t axelor
și tarifelor pentru a determină gradul în care care costurile totale ale fiecărui serviciu sunt
acoperite din venituri.

~ – 48 – ~

BIBLIOGRAFIE

1. Ștefan Ionel, Lobonț Oana, Bebeșelea Adriana “ Finanțe Publice si elemente de
fiscalitate “, Editura Mirton, 2010;
2. Moșteanu Tatiana, coordonator, „Finanțe”, manual pentru clasa a XII -a, Editura
Economică, București, 2002;
3. Greceanu – Cocoș V., „Contabilitatea instituțiilor publice comentată și actualizată”,
Editura Economică București, 2002;
4. Ionescu Luminița, „Controlul și inplicațiile economice, financiare și fiscale ale
impozitelor indirecte”, Editura Economică, București, 2001;
5. Contabilitatea „Armonizarea contabilității cu UE”, Editura Meteora Press, București,
2002;
6. Popescu Luigi, „Ana liza funcțiilor Sistemului Fiscal, Impozite și taxe”, București,2003;
7. Ștefan Ionel, Bebeșelea Adriana, Slavici Titus “Finanțe Publice“, Timișoara 2013;
8. Anghelache C., Capanu I., „Statistică macroeconomică”, Editura Economică, București,
2004;
9. Ștefan Ionel, “Îdrumar financiar contabil pe înțelesul tuturor “, Editura Mirton 2001;
10. Șoșdean A., „Contabilitatea instituțiilor publice”, Editura Mirton, Timișoara, 2001;
11. Tarjoc Ș., Ștefan, I., „Îndrumar financiar contabil pe înțelesul tuturor” Editur a Mirton,
2001;
12. Talpoș I., „Finanțele României”, Editura Sedona, Timișoara, 1997;
13. Văcărel I., „Finanțe publice”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2000,
2001,2002.
14. Văcărel I. „Finanțe publice”, Editura Didactică și Pedagogică, editia a VI -a, 2007
15. Codul fiscal, legea nr. 571/2003, cu modificările și completările
ulterioare, și a normelor metodologice modificate și completate;
16. Codul de procedură fiscală, O.G. nr. 92/2003 completat prin O.G:
nr.20/2005, Legea nr. 210/2005;
17. Legea nr. 500, privind Finanțele publice, M. Of. nr. 597/13.08.2002;
18. Legile anuale de adoptare a Bugetului de stat;
19. Legea bugetului de stat pe anul 2013;
20. Legea nr. 94/1992, republicată, modificată și completată prin Legea nr.
77/2002 – M. Of. nr. 646/30.12.1999;
21. Consultant Fiscal – colecția anii: 2009 – 2012.
22. http://www.scrigroup.com/finante/Sistemul -bugetar -Continutul -si32328.php
23. http://www.apubb.ro/wp -content/uploads/2011/02/Finante -si-bugete -publice -pentru –
studenti -final.pdf