INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………. 5 CAPITOLUL 1. ARHITECTUR A… [623032]

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ARHITECTURĂ
3
2018

PATRIMONIUL INDUSTRIAL DIN
BUCUREȘTI

4

CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………. 5
CAPITOLUL 1. ARHITECTUR A INDUSTRIAL Ă TIMPURIE ( 1850 -1916 )

1.1 Fenomenul industrializării în București – context social și
urbanistic ……………………………………………………………………………… 7
1.2 Amplasare – relația urbană cu centrul capitalei ……………………….. 10
1.3 Estetică și utilitate ………………………………………………. …….. ……….. 12

CAPITOLUL 2. ARHITECTURA INDUSTRIALĂ INTERBELICĂ (1916 – 1940)

2.1 Context social și amplasare …………………………………………. ……..1 6
2.2 Modernism în arhitectura industrială interbelică ……………… ………1 8
2.3 Caractere specifice arhitecturii industriale ……………………….. ……..2 1

CAPITOLUL 3 . ORAȘULUI CONTEMPORAN ȘI PATRIMONIUL INDUSTRIAL

3.1. Valoarea și potențialul patrimoniului industrial ……………………… 23

3.2 Conversie , reintegrare și regenerare urbană …………………………….. 26
3.2.1 The Ark sau Bursa Mărfurilor București …………………………2 8
3.2.2 Allive – în cadrul Fostei Uzine Malaxa ……………………………2 9
3.2.3 Halele Carol – Fosta Uzină Wolff …………………………………. 30

CONCLUZII …………………………………………………………………………………………… …..32
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………………………3 3
LISTĂ ILUSTRAȚII……………………………………………………………………………………… 3 6

5

INTRODUCERE

Prezenta lucrarea își propune studiul patrimoniului industrial din
București și a fenomenului de reintegrare a amplasamentelor industriale în peisajul
urban contemporan.
Patrimoniu industrial este constituit, conform cartei TICCIH de la
Nizhny Tagil1, din „ mărturiile culturii industriale care au semnificație istorică,
tehnologică, socială, arhitecturală și științifică. Aceste mărturii pot fi clădiri, mașini și
instalații, laboratoare, mori și fabrici, mine și situri pentru procesare și rafinare,
depozi te, locuri în care energia este generată, transmisă și folosită, structuri și
infrastructuri de transport, precum și locuri folosite pentru activități sociale legate de
industrie cum ar fi locuințe, lăcașuri de cult, clădiri pentru educație”.
Bucureștiul este cel mai elocvent și complex exemplu de oraș
românesc, în care fenomenul de industrializare s -a manifestat și a produs schimbări la
nivel social, economic și urbanistic.
Studiul se va concentra asupra arhitecturii industriale timpurii (1850 –
1916) și a arhitecturii industriale din perioada interbelică. Arhitectura industrială
interbelică este cea care și-a lăsat cel mai adânc amprenta, provocând schimbări
durabile și ireversibile asupra Bucureștiului. Totuși pentru înțelegerea contextului în
care s -au produs schimbările interbelice, s-a considerat necesară și prezentarea
perioadei anterioare și a elementelor sale definitorii .
Introspecția istorică asupra clădirilor industriale bucureștene va fi
completată prin accentuarea valorii lor arhitecturale și descoperirea semnificațiilor pe
care le -au dobândit în decursul timpului aceste clădiri. Se va aduce în discuție relația
dintre evoluția tehnologică și valoarea arhitecturală, cât și modul în care construcțiile
industriale au apărut și s-au integrat în cadrul capitalei și au influențat ireversibil
dezvoltarea ulterioră a acesteia.
Cercetarea patrimoniului industrial se va realiza , în primul rând, prin
studierea obiectelor de arhitectură prin prisma elementelor de limbaj arhitectural,
volumetrie și confor mare funcțională a spațiilor.
Un alt aspect a l cărui studiu este important pentru înțelegerea
fenomenului de industrializare, este reprezentat de contextul social și economic în
care s -au construit și dezvoltat aceste edificii , modificările pe care le -au produs în
societate și implicațiile pe care le -au avut aceste schimbări asupra vieții cotidiene.
Deasemenea va fi luat în calcul modul în care apariția zonelor industriale au influențat
și „ghidat” dezvoltarea orașului, precum și constrângerile privind amplasarea, cu care
s-a confruntat acest program de arhitectură.
Începând de la jumătatea secolului XIX și până în anii ‘90 , arhitectura
industrială bucureșteană s -a găsit într -o continuă stare de dezvoltare . Din păcate după

1 “Carta Patrimoniului industrial” de la Nazhny Tagil, 2003, p.1

6
anul 1990, în contextu l privatizărilor rapide , determinate de schimbările sociale și
politice prin care trecea întreaga țară, și sub influența necesității de retehnologizare a
spațiilor industriale, marea majoritate a ansamblurilor industriale nu au mai
funcțio nat, iar cele cu valoare arhitecturală au fost lăsate să se degradeze, în vederea
utilizării terenurilor în alte scopuri.
Astfel peisajul urban a avut de suferit, suprafețele mari de teren pe care
se desfășurau aceste construcții, sunt acum insule ale ab andonului și ruinei în mijlocul
orașului.

7
CAP. 1 ARHITECTURA INDUSTRIALĂ TIMPURIE (1850 -1916)

În România, și implicit și în București, fenomenul de industrializare a
apărut cu întârziere față de alte orașe europene. În timp ce Anglia, prima țară care s -a
confruntat cu fenomenul prin care mașinile și utilajele preiau munca oamenilor, iar
acestora le revine activitatea de supraveghere a proceselor de producție, se confruntă
cu procesul de industrializare la jumătatea secolului al XVIII -lea, în București acest
fenomen începe la jumătatea secolului al XIX -lea.
1.1. Fenomenul industrializării în București – context social și
economic
La jumatatea secolului XIX, Bucureștiul se dezvoltase economic și
social mai mult decât alte așezări urbane din România, în principal datorită statului
său de capitală. Cu toate acestea a fost surprins de fenomenele de industrializare și
urbanizare, pentru care orașul nu era pregătită pe deplin.
Procesul de industr ializare a fost determinat de evoluția teh nologiei și a
condus la generar ea unui important fond construit. Aceste noi construcții industriale
au dus la schimba rea a peisajului urban și la modificarea structurii și vieții în
socie tate, elemente greu de asimilat de către locuitori.
“Arhitectura industrială este o mărturie a dezvoltării tehnicii și
tehnologiei, și a schimbărilor majore produse de era industrială în structurile sociale,
economice și culturale ale civilivației occidentale.”2 Același efect, dar mai întârziat și
la altă scară l -a cunoscut și Bucureștiul.
Se poate afirma că arhitectura ind ustrială în București s -a dezvoltat
târziu. Primele construcții industriale au apărut imedi at după jumătatea secolului XIX.
Cu toate că Buc ureștiul era capitala țării încă din anul 1659, fapt ce a
ajutat la creșterea nivelului economic și social , dezvoltarea liberă a economiei s -a
realizat du pă 1829, când prin adoptarea Tratatului de la Edirne s-a desființat
monopolul economic turcesc asupra Principalelor Române. Caracterul agricol a l țării
și faptul că majoritatea proprietarilor încurajau liberul schimb, a întârziat apariția
fenomenul de industrializare.
Modernizarea treptată a societății s -a bazat pe formarea structurilor
capitaliste, pe elaborarea legislației statului burghez, pe creșterea economică, în
special cea industrială, și în consecință, în mediul urban se modifică semnificativ
componența populației, odată cu sporirea profesiunilor urbane. Potrivit lui Dem. I.
Dobrescu migrația populației de la sate către oraș, datorată apa riției industriei, a dus la
aglomerarea așezărilor urbane și la sacrificarea esteticului în favoarea utilul.3
Datorită dezvoltării industriei, capitala s -a confruntat cu fenomenul de
migrare a populației rurale către mediul urban. Urbanizarea a fost, în majoritatea
cazurilor, urmarea principală a fenomenului de industrializare. Schimbarea nivelului

2 Andrei Eugen Lakatos, Spațiile cu valență culturală în contextul conversiei funcționale a
patrimoniului industrial”, Ed. Universitară Ion Mincu, București , 2013
3 Dem. I. Dobrescu, Viitorul Bucureștilor , Asociația pentru urbanistică a Bucureștilor, Ed. Tr ibuna
Edilitară, p.22

8
de trai, a determinat necesitatea adoptării unor noi mijloacele de producție astfel încât
să poată fi acoperite noile cerințe ale popul ației. Această populație, venită în căutare
de locuri de muncă în nucleele industriale incipiente, a fost nevoită să se adapteze
noului mediu.
În aceste condiții, nu este de mirare că prima clădire industrială a
Bucureștiului, dotată cu motoare pe abur, a fost construită în anul 1853 și este o
moară, Moara lui Assan. George Assan și Ioan Martinovici sunt cei care, după
achiziționarea unui teren în capitală, pun bazele primei mori cu abur din București,
aducând pentru echiparea acesteia utilaje și instalaț ii de la Viena.

Fig. 1. Fațada magaziei de cereale a
Fabricii Assan, simplitate și simetrie
Fig. 2. Ansamblul Moara lui Assan,
foto contemporană
Orașul s -a dezvoltat organic, această populație venită în București
pentru a lucra în industrie, a fost nevoită să își construiască locuințele în special la
periferia orașului datorită lotizărilor mai generoase, dar și datorită prețu rilor mai
scăzute. Cartierele de locuințe devin suprapopulate și apare necesitatea dezvoltării de
noi cartiere spre periferia orașului. Acestea s -au dezvoltat organic, pe baza
necesităților populației, fără să existe o strategie urbană, astfel a rezultat B ucureștiul ,
„o enormă mahala …. ironică și hazlie”4.
Dezvoltarea anumitor zone industriale pe suprafețe generoase, cum
este cazul zonei de vest a capitalei sau zona bulevardului Ștefan cel Mare, a
determinat parcelarea terenurilor învecinate și dezvoltarea unor zone rezidențiale,
destinate populației angajat e în cadrul fabricilor din apropiere.
Aceste parcelări nu au fost realizate haotic, ci după un plan urbanistic.
Acest lucru este vizibil dacă urmărim evoluția parcelarului din zona Gara Filaret între

4 G. M Cantacuzino, Despre o estetică a reconstrucției , Ed. Paideia, București, 2001, p.57 passim.

9
anii 1895 și 1911. (anexa 1 – harta Bucureștiului 1895 și anexa 2 – harta Bucureștiului
1911)
Conform spuselor lui G.M. Cantacuzino, “mahalaua nu este numai
periferică” , înafară de anumite încercări timide de cristalizare sub forma de bulevarde,
cartiere de vile sau o piațe publice, întreg orașul s -a dezvolta t haotic, după propriile
“legi misterioase”, fără ca autoritățile să aibă posibilitatea de a controla acest
fenomen.5
Încă din acea perioadă, pe fondul creșterii nevoii de forță de muncă și a
fenomenului de urbanizare apărut, fabrica contribuie la bunăstarea societății și a
angajaților săi, dezvoltând pentru aceștia locuințe de serviciu, grădini de vară (cazul
fabricii de bere Luther). Acest lucru se întâmplă în cazul Morii Assan, care avea în
proprietate astfel de clădiri, compuse din câte două ca mera, un vestibul și bucătărie.
Acestea erau locuințe cuplate.
Fig. 3. Planurile, fațadele și secțiunea locuințelor pentru funcționari din
cadrul Fabricilor Assan

“Mahalaua e poate partea cea mai autentică a Bucureștiului. Ea este o
lume în formație, care reprezintă lenta, dar stăruitoarea adaptare a ruralului la viața de
oraș, ea reprezintă lenta, dar metodica infiltrare, asediul neîntrerupt al unei confuze
armate care e hotărâtă , dacă nu să ia în posesie capitala, dar în orice caz să -și facă loc
în ea. Această populație a fost, în parte, chemată din nevoia mâinii de lucru a
capitalei, în parte a fost atrasă de posibilitatea de câștig ale comerțului unui mare
centru prosper .”6

5 G. M Cantacuzino, op.cit . p.57 passim
6 ibidem. , p.56

10
1.2. Amplasare – relația urbană cu centrul capitalei
În a doua jumătatea a secolul XIX și început de secol XX dezvoltarea
zonelor industriale în București s -a realizat cu precădere între fosta linie de centură a
orașului (Grozăvești, Orhideelor, Titulescu, Iancu de Hunedoare, Ștefan cel Mare,
Mihai Bravu) și linia de centură a fostelor forturilor militare.7
Rețeaua de forturi militare a fost amplasată în anii 1870 -1880, de către
un arhitect militar belgian, și datorită conectivității crescute a zonei (existența unei
căii ferate și a unei șosele), a fost favorizată amplasarea viitoarelor clădiri industriale
pe arterele radiale ce părăseau orașul și duceau către aceste forturi.
De exemplu Moara lui Assan era situată pe Șoseaua Ștefan cel Mare,
nr. 139 (conform numerotației de atunci), pe fosta moșie Colenti na, la fel ca moara
Olmazu și fabrica de cărămidă Max Tonolla.
Conform planului realizat de arh. Alexandru Hristea Orăscu în anul
1893, în București incintele industriale s -au dezvoltat în general în apropierea căii
ferate, aceasta asigurând alimentarea fabricilor cu materie primă.

Fig.4. Harta Bucureștiului din 1871, în care gropile de nisip sunt evidențiate cu cerc roșu, în
timp ce Fabrica de cărămidă Max Tonolla este evidențiată cu cerc albastru, iar fabrica
Gheorghe Assan este încercuită cu verde

În general apariția industriei în anumite zone a fost influențată de
existență resurselor naturale necesare desfășurării proceselor de producție. În cazul
Bucureștiului influența acestui aspect a fost redusă, resurse naturale locale utilizate în
industrie au fost argila și nisipul care au dus la apariția mai multor cărămidării și gropi

7Liviu Chelcea, Bucureștiul postindustrial: memorie, dezindustrializare și regenerare urbană , Ed.
Polirom, 2008, p. 93 passim.

11
de nisip. Cărămizile se realizau prin amestecarea și turnarea lutului în forme, presarea
și arderea lor în cuptoare. Faptul că la amplasarea fabricilor se ținea con t relația cu
centrul orașului, este vizibil în harta realizată în anul 1871 , de către maiorul D.
Papassoglu (fig. 4).
În anul 1871, se observă că șoseaua Ștefan cel Mare era șosea de
centură a capitalei și cele mai multe incinte industriale se construiau pe latura ei
nordică. Printre acestea amintim Fabrica de Cărămidă Max Tonolla, Moara Gh.
Assan.
O altă zonă ce a suferit un proces intens de industrializare, este partea
vestică a capitalei. Acest lucru a fost posibil datorită existenței căii ferate în imediata
apropiere. Astfel s -au dezvoltat Uzinele Erhardt Wolff, Fabrica de Chibrituri, Fabrica
de Timbre și Fabrica de Bere Bragadiru , importante componente ale patrimoniului
industr ial bucureștean.
Datorită amplasării periferice, aceste fabrici au avut o perioadă de
funcționare lungă, în timp ce clădirile industriale situate în centrul orașului, de
exemplu Fabrica de Cărămidă a serdarului Filipescu și și-a încheiat activitatea datorită
acestei poziționări centrale.
În timp ce fabricile de cărămidă erau preponderent amplasate spre
periferia nordică orașului, iar cele amplasate central aveau să își închidă activitatea
prematur, industria ușoară (alimentară) o regăsim cu precădere în partea vestică (ex.
Fabrica de bere Bragadiru, Fabrica de bere Carol H. Oppler) și în ciuda amplasării vor
funcționa până în anii 1990 .

Fig. 5 Amplasare fabricilor de bere, față de centrul capitalei hartă a Bucureștiului în anul
1900
Între anii 1875 -1887 industria Bucureșteană are de suferit după urmă
încheierii unui acord vamal cu Austro -Ungaria, iar multe fabrici își închid porțile.
Procesul de industrializare suferă un regres în București.

12
După 1890 fenomenul industrializării a luat din nou amploare,
Bucureștiul, pe lângă caracterul său administrativ și comercial a căpătat și caracter
industrial. Apar noi fabrici și spații de depozitare aferente acestora. Numărul
construcțiilor industriale a crescut la câteva sute până în anul 1921, potrivit
urbanistului Cincinat Sfințescu8. De exemplu Moara lui Gh. Assan își continuă
dezvoltarea, iar în anul 1906 în incintă se mai construiește un siloz pentru cereale .

Fig. 6 Moara lui Assan în anul 1906, după construcția noului siloz, imagine de epocă
realizată de Frederic Dam é

În timp fabricile construite în perioada 1850 -1916, la periferia orașului
sau chiar în afara lui, au fost înglobate în oraș, datorită ritmului alert în care acesta s -a
dezvoltat. Acestea în funcție de domeniul lor de activitate fie s-au menținut, s -au
dezvoltat și s -au adaptat mediului urban, fie cele a căror activitate era incompatibilă
cu spațiul urban au dispărut (fabricile de cărămidă).

1.3. Estetică și utilitate
Viollet -le-Duc afirma că, arhitecții vremii care erau preocupați mai
mult de aspectul estetic al arhitecturii, au lăsat la început problema construcțiilor
industriale în seama inginerilor.9 Acest lucru este valabil și pentru arhitectura
industrială timpurie din București, până în perioada interbelică existând puține
ansamb luri industriale dezvoltate pe baza unor proiecte semnate de arhitecți.
Primele ansambluri industriale apărute nu prezintă caractere specif ice,
plastica fațadelor împrumutând din elementele de exprimare ale arhitecturii civile din
acea perioadă. Aceste nu erau adaptate în raport cu noile dimensiuni și funcțiuni ale
clădirilor industriale.10 Realizarea clădirilor industriale a fost lăsată pe seama
inginerilor și constructorilor pentru o perioadă de timp, arhitecții considerând că noul
program al construc țiilor industriale este steril și nu necesită intervenții estetice.

8C. Sfințescu, Zonificarea urbanistică a Municipiului București , Tipografia Curții Regale,1921, p.30
9 S. Vasilescu, Arhitectura “ inginerilor” în revista Arhitectura, nr. 1/2000, p.7
10 Z. Solomon, Cara ctere specifice ale arhitecturii industriale , Ed. Tehnic ă, 1960 , p.68 passim

13
Fațadele sunt realizate preponderent din cărămidă aparentă , iar
problema iluminatului este rezolvată prin preluarea ferestrelor caracteristice
arhitecturii locuințelor de la acea vreme. Fațadele, impunătoare prin dimensiuni, erau
animate prin repetarea ferestrelor , căutându -se realizarea unui ritm și a unei simetrii .
Arhitectura industrială a preluat pe parcursul secolului al XIX -lea pe
fațade și elemente de factură renascentistă. De exem plu silozul principal al Morii lui
Assan prezenta pe fațadă asemenea elemente decorative.
Prima construcție industrială dotată cu motoare cu abur, apărută în
București a fost Moara lui Assan în anul 1853. Aceasta era prevăzută cu motoare cu
abur și instala ții, de fabricație austrică. Apariția acestora s -a produs în contextul în
care în București, până la 1853, existau mori cu apă, poziționate pe malurile
âmboviței și mori cu cai.11

Morile cu apă aveau
perioade lungi în care nu
funcționau (vara datorită secetei,
iar iarna datorită înghețului), iar
cele acționate cu ajutorul cailor au
fost interzise în anul 1865. Astfel
necesitatea adoptării unei alte
soluții a dus la realizarea unei serii
de ansambluri cu această
funcțiune, dotate cu instalații
aduse din import.

Fig. 7 Fațada realizată din cărămidă
aparentă – Moara lui Assan

Datorită noului flux
tehnologic și gabaritel or
instalațiilor necesare morăritului
aceste construcții aveau regim de
înălțime ridicat, ce avea să
domine peisajul urban.
În lipsa unei legislații
care să reglementeze regimul de
înălțime și funcțiunea permisă,
industriașii se loveau de multe ori
de „prejudecățile” societății.

Fig. 8 Elemente ornamentale existente
pe fațada silozului Morii lui Ass an

11 I.A.R. – Asociația pentru Arheologie Industrială, Studiu istoric sintetic -Moara lui Assan, București,
disponibil online pe http://docslide.us/documents/releveu -02-bucuresti -moara -lui-assan –
optimized.html

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ARHITECTURĂ
14
2018 De exemplu Ghe orghe Assan și Ioan Martinovici s-au lovit de la început de dificultăți
privind înălțimea construcției, iar lucrările le-au fost sistate de către Primărie, când
coșul morii a ajuns la înălțimea de 10 metri, pe motiv c ă ar fi
prea înalt. Potrivit proiectului acesta trebuia să aibă, din considerente tehnice, 26 de
metrii înălțime, lucru care s -a și întâmplat după plata unor taxe către Stat.12
Pe lângă clădirea morii, erau necesare și spații de depozitare cereale
(magazii și silozuri), clădiri administrative, spații pentru adăpostirea pompelor și
cazanelor. Activitatea desfășurată în cadrul acestor incinte industriale s-a dezvoltat pe
parcurs, concomitent cu dezvoltarea economică și urbană a orașului. Acest parcurs l -a
avut și Moara lui Assan, în incinta căreia în 1894 se înființează o secție de lacuri și
culori, apoi se extinde suprafața de depozitare prin construirea unui nou siloz.
Alte clădiri ale industriei alimentare, reprezentative pentru București
sunt fabricile de bere: Luther, Oppler și Bragadiru . Dintre acestea Fabrica de Bere
Carol H. Oppler nu mai există, fiind demolată integral în anii ’80.

Fig. 9 Fabrica de Bere Bragadiru , cunoscută astăzi ca Fabrica de Bere Rahov a
Ansamblul fabricii de bere Bragadiru era amplasat în apropierea
centrului Bucureștiului, pe calea Rahovei și era alcătuit din toate clădirile industriale
care formau fabrica, palatul și casele din vecinătate. Toate au fost proiectate de o
firmă germană, al cărui arhitect era Anton Schuckerl.13
Datorită deschiderilor mari și a flexibilității planului adoptat în cazul
clădirilor industriale din acestă epocă, ele au fost capabile să preia și să integreze noua
tehnologie, fiind supuse de -a lungul timpului mai mu ltor retehnologizări.
Multe din ele , datorită acestor caracteristici , s-au adaptat și cerințelor
epocii socialiste . Printre ele se numără Fabrica de Bere Bragadiru și Fabrica de Bere
Luther. În prezent acestea se găsesc amplasate în zone centrale sau semi -centrale ale

12 I.A.R. – Asociația pentru Arheologie Industrială, Studiu istoric sintetic -Moara lui Assan, București,
disponibil online pe http://docslide.us/documents/releveu -02-bucurest i-moara -lui-assan –
optimized.html
13 https://www.vice.com/ro/article/xyzm3n/fabrica -de-bere -bragadiru

15
capitalei, dar în urma procesul de dezindustrializare au rămas lipsite de activitate și se
găsesc într -o avansată stare de degradare.

Fig. 10 Fabrica de Bere Luther, cunoscută astăzi ca Fabrica de Bere Grivița
Fig. 1 1 Detaliu scara interioră – Fabrica
de Bere Bragadiru
Interioarele acestor
fabrici sunt și ele aparte și se deosebesc
întru totul de cele ale clădirilor
industriale de astăzi. Nu te -ai astepta c ă
în interiorul unei fabrici de bere,
Fabrica de Bere Bragadir u, o să găsești
picturi murale, ce par a fi reclame la
obiecte electrocasnice. Atenția la detalii
și prezenta ornamentelor în spațiile
interiore, putând fi încă observată. Fig. 1 2 Fabrica de Bere Bragadiru (Rahova) –
picturi murale
Se o bservă că dezvoltarea industriei s -a produs concomitent cu
dezvoltarea contextului, influențându -se reciproc. La începutul secolului XX
Bucureștiul își dezvoltase principali i polii industriali , iar în perioada următoare
aceștia și -au continuat evoluția.

16
CAPITOLUL 2 . ARHITECTURA INDUSTRIALĂ INTERBELICĂ

Dezvoltarea tehnicii și tehnologiei a avut un rol hotărâtor în apariția și
evoluția industriei. Arhitectura industrială a cunoscut apogeul în București în
momentul preluării principiilor moderniste, conform cărora accentul se punea pe
conformarea clădirilo r în funcție de fluxurile tehnologice și nu invers.
O dată cu dezvoltarea noilor tehnologii, au început să apară și
elemente specifice arhitecturii clădirilor industriale. Apari ția unor noi materiale de
construcții, legate de dezvoltarea intensiva a meta lurgiei , și a betonului armat, a
contribuit de asemenea la conceperea și proiectarea unor noi forme și structuri
constructive care necesitau alte mijloace de exprimare artistică.
Arhitectura industrială evidențiază, potrivit lui Ion Mircea Enescu,
,”…dez ideratele cheie ale modernismului: volume simple sau grupate, eliminarea
coronamentului, planuri de fațade complet vitrate, sau, dimpotrivă, complet blindate,
alternări de mari plinuri cu mari suprafețe vitrate, unitate de detaliu, evitarea
ornamentului,, flexibilitatea funcțiunilor în plan.”14
2.1. Context social și amplasare
Societatea românească, și implicit cea bucureșteană, după primul
război mondial era una de consum15. Lipsesc ramuri ale industriei cum ar fi cea
chimică și producătoare de mașini, în timp ce industri a alimentară și cea textilă sunt
mai dezvoltate. Această diferenț ă între nivelul de dezvoltare a ramur ilor industriei se
va diminua pe parcursul perioadei interbelice , datorită adop tării unor legi care
încurajează fabricarea produselor de diverse tipuri, dar și datorită procesul ui de
înarmare.
Deasemenea înainte de anul 1930 progresul înregistrat de arhitectura
industrială bucureșteană este redus, atât datorită condițiilor existente în perioada
imediat următoare Primului Război Mondial, cât și datorită crizei economice
mondiale. Adevărata perioadă de dezvoltare a arhitecturii industriale interbelice a
început după 1930, când cererea de proiecte pentru spații industriale crește, iar
progresul tehnicii duce la o reorganizare a flux urilor tehnologice și implicit o
regândire a planimetriei.16
În această perioadă la amplasarea ansamblurilor industriale era
necesară respectarea anumitor norme de igienă și păstrarea unor distanțe între aceste
zone industriale și zonele locuite. Astfel ma rea majoritate a ansamblurilor construite
în acea perioadă erau localizate la periferia orașului. Datorită acestui fenomen zonele
respectiv e se vor dezvolta , având loc totodată și sistematizar ea lor.

14 Ion Mircea Enescu, Civili și industriali după al doilea război Mondial , în Revista Arhitectura,
Arhitectură/Industrie, Nr. 1/2000, p.15
15 Liviu Chelcea, op.cit. , p. 102 passim.
16 Nicolae Lascu, Arhitectură și construcții industriale din România între cele două războaie mondiale ,
în revista Arhitectura, nr. 1/2000, București, p. 11

17
Bucureștiul a crescut în mod repetat, terenurile pe care au fost
amplasate inițial ansamblurile industriale, aflate departe de centrul capitalei la
momentul demarării investițiilor, acum se regăsesc în zone centrale ale capitalei.
Autoritățile bucureștene interbelice , nu dispuneau de un plan general
de dezvoltare a orașului și a împrejurimilor, iar de aceea a fost posibilă realizarea unor
mari ansambluri industriale . Se observă că și în acea perioadă marile investiții erau
realizate cu fonduri private, iar autoritățil e susțineau aceste demersuri în vederea unei
dezvoltări economice a zonei.
Pe planul Bucureștiului din 1911 observăm că deja existau niste
parcelări ale terenurilor agricole aflate la periferia capitalei, ceea ce ne indică faptul că
fondul construit avea să se îndesească în perioada imediat următoare. Acela și
fenomen se observă și în zona unde avea să fie construită fabrica Ford, odată cu
apariția fabricii are loc și sistematizarea zonei.
Arheologia industrială , ca metodă interdisciplinară de studiu a tuturor
mărturiilor materiale sau imateriale păstrate , a așezărilor omenești și a peisajelor
urbane sau naturale17, evidențiază caracterul european de cel mai înalt nivel atât al
arhitecturii, al instalațiilor tehnologice și utilajelor, cât și al produselor realizate în
perioada interbelică.18
În zilele noastre marea majoritate a acestor ansambluri au fost înghitițe
de oraș, aflându -se în zone le centrale ale acestuia. Un exemplu în acest sens îl
reprezintă Uzinele Ford amplasate pe Calea Floreasca. Acestea au fost construite între
1935 -1936, iar în acel moment amplasamentul se găsea la periferia orașului, în
aproprierea unei mlaștini și a unei gr opii de gunoi.
Procesul de industrializare a avut inplicații profunde asupra peisajului
fizic urban și a produs mutații în structura socială. Datorită industrializării forțate a
așezărilor rurale, cât și datorită migrației populației dinspre mediu rural spre cel
urban industrializat, au apărut modificări în ceea ce privește densitatea orașelor, iar
zonele industriale se confruntă cu un fenomen de colonizare. C omunitățile urbane
existentă sunt puse în situația de a asimila noua populați e și de a se acomoda cu noul
ansamblu industrial care domin ă orașul.
Viața urbană, în perioada interbelică, se va centra în jurul i ndustri ei,
deveni tă pol de coordonare a populației atât din punct de vedere profesional cât și
social. Industria își va manifesta puterea de decizie asupra comunităților industriale
prin diversificarea activităților (cluburi muncitorești, școli, cantine), ocupând mai
multe paliere din viața socială. Indus tria a fost creatorul coloniilor, intrând în mediul
de viață al oamenilor și imprimându -le un „reflex identitar”.19 Uzina Ford Română,
spre exemplu punea accentul pe angajat, iar implicarea fabricii în viața acestuia se

17 Carta Patrimoniului industrial de la Nazhny Tagil , 2003 , p.2
18 I. Rădulesc u, Faur / Uzinele “Malaxa”: Un sit industrial de interes European în N. Lascu, D. Bernfeld,
Privire critică asupra reabilitării și valorificării patrimoniului arhitectural: Arheologia industrială și
patrimoniu sacru rural , Ed. Universitară Ion Mincu, 2001, București , p. 20 passim.
19 Cătălin Berescu, Industrie/Post -industrie în revista Arhitectura, nr. 1/2000, p.42

18
extindea și în afara programului de l ucru, viața privată a angajatului confundându -se
uneori cu cea profesională.
În anul 1935 uzina avea un efectiv de 306 angajați: „250 de lucrători,
dintre care 5 maiștri specialiști străini, 5 tehnicieni români și un desenator tot român.
Conducerea tehnic ă are un inginer cetățean român, Lucian D. Grecianu. Conducerea
administrativă o face un director general, cetățean austriacm ajutat de 5 directori, 4
cetățeni români și unul elvețian, cari sunt ajutați la birou de 12 funcționari de
contabilitate și 26 fun cționari administrativi dintre cari 5 cetățeni străini.”20 Numărul
de angați ai uzinei Ford avea să crească constant până spre sfârșitul celui de -al doilea
Război Mondial. După anul 1942, modificările politice din țară și implicit din
București aveau să con ducă la schimbarea modului desfășurare a activității , și în cele
din urmă la suspendarea activității.
Uzina Ford , influențată de principiile americane , oferă condiții de
muncă optime pentru anii ’30 și pune accentul pe pregătirea profesională a angajaților
săi, oferindu -le posibilitatea de perfecționare, atât în străinătate cât și în țară. În epocă
erau cunoscut e condițiile de muncă oferite de uzina Ford Română : program de lucru
de 8 ore/zi, salarii mari și spațiu de lu cru curat, unde forță de muncă omenească este
înlocuită de forța mecanică.21
Întreaga viață a muncitorului Ford reflecta viața americană. Uzinele
beneficiau de serviciile unei cantine proprii, iar facilitățile nu se opreau aici. Pentru
timpul liber și soci alizarea angajaților uzinele dețineau: o cabana pe lacul Floreasca
dotată cu bărci, unde se desfășura activitatea clubului nautic al întreprinderii și club
sportiv cu echipă de fotbal.22

2.2. Modernism în arhitectura industrială interbelică
Arhitectura industrială își găsește modul de afirmare și exprimare a
principiilor sale o dată cu apariția modernismului. În această perioadă arhitectura
industrială începe să nu mai fie doar domeniul de interes al inginerilor, ci și al
arhitecților. Din acest motiv d in această perioadă datează primele proiecte de clădiri
industriale semnate de arhitecți.
După Primul Război Mondial debutează a doua perioadă în evoluția
arhitecturii industriale, dominată de folosirea sticlei și a oțelului. Deoarece suprafețele
mari de sticlă utilizate aduceau cu ele problema pierderilor de căldură/supraîncălzirea
spațiilor, în funcție de anotimp, ca o alternativă s -au folosit pereții – cortină, panouri de
sticlă și aluminiu izolate termic. Ca urmare a acestor factori, la amplasarea halelor se
ținea cont de punctele cardinale, pentru a diminua pierderile energetice și a eficientiza
spațiile de producție. Pentru realizarea halelor industri ale s -au utilizat structura

20 A.N.I.C., Ministerul Industriei și Comerțului. Direcția Industrie, Dosar 12/1935 , în S. Stan, Arhitectura
industrială în București, Studiu de caz: Uzinele Ford România în A. Derer , Despre conservarea și
reabilitarea patrimoniului construit: de la istorie la probleme și soluții contemporane , Ed. Universitară
Ion Mincu, București, 2007
21 Patria , an XIX, nr. 138, 1 decembrie 1936
22 Ford , an I, nr. 5, mai 1939, p.9

19
meta lică și închideri le din zidărie de cărămid ă aparentă. Acest tip de plastică a fost
însușit și utilizat deoarece rezolva problema iluminării naturale și a locurilor de
muncă inadecvate.23
“Drumul spre arhitectură al construcțiilor industriale a trecut printr -o
primă etapă a eclectismului până în a nii ’20, urmând ca din anii ’30 să se alinieze la
arhitectura modernă”.24 După acest moment, al crizei economice, industria se găsește
în fața unei dezvoltări rapide, al cărei simbol devine. Astfel devine necesară adoptarea
unui formule plastice subordonate ideii arhitecturale, nu mai este suficient conceptul
strict funcțional. 25
Unul din principiile modernismului a fost acela că funcțiunea trebuie
să aibă un rol decisiv în proiectarea noilor construcții. Acest aspect este vizibil mai
ales la construcțiile industriale, unde clădirea și funcțiunea sunt în directă legătură
datorit ă proceselor tehnologice atât de diverse .Proiectare spațiilor industriale începe a
se realiza ținându -se cont de procesele tehnologice pe care le vor adăposti, gabarite și
instalatațiile aferente, procesul de producție nu este adecvat spațiilor proiectate, ci
spațiile sunt adaptate proceselor pentru care sunt gândite.26 Un astfel de exemplu îl
reprezintă ansamblul uzinelor Malaxa, realizat de arhitectul Horia Creangă.
Spațiile unde erau produse locomotivele s -au realizat începând cu anul
1928 etapizat și au fost gândite modular. În perioada 1936 -1939 a fost constituit
frontul comun al halelor, în spatele acestuia existând spații cu funcțiuni și dimensiuni
diferite, în ciuda aspectului unitar. La care a contribuit și utilizarea unui material unic
pe fațadă, și anume blocurile de cărămidă aparentă.27
Arhitectura industrială a reușit să se impună, datorită clădirilor
realizate de arhitecții ce promovau principiile arhitecturii moderne cum ar fi: W.
Gropius, Alvar Alto, Peter Behrens.
Fig. 13 Imagine de ansamblu
asupra Fabrici lor Malaxa
Se poate observa
frontul continuu, care în
spate nu are peste tot spații
utile, dar care de la nivelul
privitorul este perceput ca
un singur volum unitar,
lăsând posibilitatea de
dezvoltare ulterioară în
cadrul volumului prestabilit
de arhitect

23 Z. Solomon, op. cit., p. 68 passim.
24 Nicolae Lascu, Arhitectură și construcții industriale din România între cele două războaie mondiale ,
revista Arhitectura, nr. 1/2000, București, p.11 passim.
25 Ibidem , p.12
26 S. Stan, Arhitectura i ndustrială în București, Studiu de caz: Uzinele Ford România în A. Derer , Despre
conservarea și reabilitarea patrimoniului construit: de la istorie la probleme și soluții contemporane ,
Ed. Universitară Ion Mincu, București, 2007, p. 109 passim.
27 Sion M ilitza, Crezul simplității. Horia Creangă. 1892 -1943., Ed. Simetria, București, 2012, p. 77

20

Horia Creangă este unul din arhitecții ce au promovat în spațiul
bucureștean arhitectura modernă , programul industrial reprezentând o constantă în
activitatea sa, iar una dintre cele mai mari realizări ale sale sunt Uzinele Malaxa
București.
Fațada din cărămidă , propusă de arhitect impune o anumită atitudine
socială față de conceptul industrial , în spatele acesteia neexistând peste tot spații
utile.28
Astfel arhitectul lasă posibilitatea de a se finaliza ulterior ansamblul, în
funcție de modificările ce aveau să survină o dată cu trecerea timpului , atât în
procesul tehnologic, cât și în mentalitatea și structura economică și socială a orașului.
Prin realizarea acestui front continuu, arhitectul H oria Creangă a impus
un volum, ce urma să se închidă total în funcție de necesitățile și gradul de dezvoltare
ulterioară a activităților fabricii, dar fără a se dezvolta organic și haotic. Acest tip de
abordare a problemei dezvoltării activităților industr iale ulterioare proiectării, avea să
fie studiată și răspândită mai târziu în arhitectura industrială mondială.

Fig. 14 Ansamblul
industrial Ford , volum
simplu cu accent pe
intrarea principală

Fig. 15 Poarta principală
de intrare în Uzinele
Malaxa – anul 19 30, arh.
Horia Creangă

28 I. Rădulescu , Faur / Uzinele “Malaxa”: Un sit industrial de interes European în N. Lascu, D. Bernfeld,
Privire critică asupra reabilitării și valorificării patrim oniului arhitectural: Arheologia industrială și
patrimoniu sacru rural , Ed. Universitară Ion Mincu, 2001, București , p. 19

21

Conform principiilor care au guvernat gândirea în perioada interbelică,
costurile pentru realizarea clădirilor industriale trebuiau să fie reduse, iar acest lucru
era vizibil prima dată la nivelul arhitecturii clădirii. În cele mai multe cazuri s e
renunța la elementele decorative în totalitate, aspectul productiv fiind cel care prima
în fața celui estetic. Cu toate acestea, arhitecții vremii și -au arătat măiestria,
folosindu -se de elementele structurale pentru sublinierea proporțiilor , găsirea unui
anumit ritm pe fațadele clădirilor , adoptarea unui raport adecvat între plin și gol.
Calit atea arhitecturii industriale constă, în proporțiile sale și nu
necesită decorații. Valoarea estetică a unei fabrici trebuia să fie adecvată funcțiunii
sale, exterioarele sunt prin excelență raționale, interpretând funcțiunea construcției.29
2.3. Caractere specifice arhitecturii industriale
Analiza caracterelor specifice arhitecturii industriale interbelice o vom
realiza pornind în primul rând de la studiul obiectului arhitectural și aprofundând prin
analiza elementelor de fațadă, volumetriei și planimetriei.
Față de alte programe arhitecturale, spațiile industriale rezultă ca o
urmare logică a fluxurilor tehnologice și cerințelor funcționale. Succesiunea acestora,
gruparea și legăturile dintre ele sunt direct determinate de procesul tehnologic
desfășurat. Se observă că procesele tehnologice ce se desfășoară în interior dictează
volumetria, de obicei una dintre dimensiuni suferind o amplificare.
De exemplu Uzina Malaxa, producătoare de țevi metalice printre
altele, se dezvoltă mai mult pe orizonta lă, datorită gabaritelor produselor finete, în
timp ce în alte situații amplificarea dimensiuni se datorează implementării sistemului
de producție, ca în cazul fabricilor constructoare de automobile, Uzinele Ford.
Datorită dezvoltării pe orizontală, a ce lor mai multe clădiri industriale,
apare problema de iluminare a spațiilor și de asigurarea a condițiilor optime pentru
desfășurarea activităților productive.
Rezolvarea acestor probleme revine arhitecților, care încearcă să
răspundă prin soluțiile adopta te atât nevoilor funcționale, cât și celor plastice.
Conform afirmațiilor lui Leonardo da Vinci, arhitectul are o dublă sarcină, “aceea de a
armoniza forma artistică cu construcția tehnică și de a rămâne deci îndatorat în
aceeași măsură artei și științei” . Valabilitatea acestor cuvinte nu este nicăieri mai bine
evidențiată decât în arhitectura industrial interbelică.30
Pentru clădirile industriale ale acestei perioade se adoptă forme cât mai
simple, se renunță la orice fel de ornament , atât din motive econ omice, cât mai ales
din motive funcționale și plastice, se dorește obținerea unor compoziții cât mai clare și
mai ordonate.31 De exemplu clădirea Uzinei Ford este descrisă de E. Prager ca un
“imobil rectangular cu dimensiuni de 81,00 metri pe 42,00 metri, bine iluminat,
realizatcadre de beton armat, despărțită prin două rosturi de dilatație, depărtate la

29 S. Stan, op.cit., p. 109
30 Z. Solomon, op. cit. , p. 74 passim.
31 Ibidem., p. 93 passim.

22
27,00 metri. Construcția are scheletul, planșeele și acoperișul terasă din beton armat.
Acoperișul este închis de un atic de cărămidă roșie care asigură sc urgerile de apă la
coloanele interioare.”32
Ca structură, pentru rezolvarea deschiderilor mari și realizarea unor
planuri libere, necesare desfășurării proceselor tehnologice în condițiile dezvoltării
tehnicii, în această perioadă se începe trecerea de la s istemul constructiv metalic
bidimensional, la sistemul constructiv spațial, dezvoltat pe trei direcții.
Ritmul este definit de numărul, mărime și repartiția elementului.
Acesta prezintă importanță în organizarea planului și compoziția fațadelor, cât și în
repetiția anumitor volume care alcătuiesc un ansamblu arhitectural. Un exemplu de
astfel de ritm îl prezintă U zinele Malaxa.
Ritmul este dictat în primul rând de succesiunea etapelor de producție,
ritmului de ansamblare a produselor finite , dar ajută și la realizarea plasticii fațadelor.
La aceste considerente se mai adaugă și cele de natură constructivă, succesi unea
elementelor prefabricate, respectarea anumitor trame sau repetarea unor elemente tip,
ca de exemplu vestiare, grupurile sanitare, laboratoare. 33

Fig. 1 6 Fabrica de locomotive (Uzina
Malaxa) – Unificarea fronturilor

Simetria este, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române,
este proprietatea unui ansamblu spațial de a fi alcătuit din elemente reciproc
corespondente și de a prezenta, pe această bază, anumite regularități . Cu toate că în
arhitectura industrială se adoptă o geometrizare strictă a corpurilor de clădire,
ansamblurile rezultate sunt o urmare a lanțului de procese tehnologice și a cerințelor
funcționale și din acest motiv de cele mai multe ori nu reușesc să satisfacă principiul
simetrie .
Caracterul specific se referă la exprimarea conținutului prin formă, iar
în cazul arhitecturii industriale , a legăturii dintre obiectul de arhitectură și programul
pe care îl adăpostește. Clădirile industriale se remarcă, în general, prin simplitate care
subliniază contraste le, ritmul specific proceselor tehnologice și asimetria acestui tip
de clădire. Toate aceste caracteristici asigură un ritm dimanic al ansamblurilor
industriale.

32 E Prager., Beton armat în România , Ed. Tehnică, București, 1979, p.310
33 Z. Solomon, Op. Cit., p. 96

23
CAPITOLUL 3. ORAȘULUI CONTEMPORAN ȘI PATRIMONIUL
INDUSTRIAL

3.1 Valoarea și potențialul patrimoniului industrial
Arhitectura industrială semnificativă și valoroasă pentru patrimoniul
industrial trebuie identificată, studiată și protejată conform Cartei de la Veneția34.
Imediat după anul 1990, în București , ansamblurile industriale au
suferit un declin rapid și ireversibil, în cea mai mare parte. Procesul de privatizare
grăbită și retehnologizarea sectorului industrial au contribuit decisiv la restrângerea
activității industriale . De aici la abandonul spațiilor industriale rămase în urma
“valo rificării” mijloacelor de producție depăsite din punct de vedere tehnologic, nu a
fost decât un pas.
Pe cât de vizibile au fost efectele industrializării asupra mediului
urban, a structurii sociale și modului de percepție al vieții, pe atât de rapide și
neașteptate au fost cele ale procesul de dezindustrializare, apărut ca urmare a
modificării economiei naționale, imediat după anul 1990. Bucureștiul, oraș a cărei
existență , începând din secolul al XIX – lea, a fost marcată de apariția și dezvoltarea
conti nuă a industriei, s -a văzut pus în fața unei schimbări bruste de mentalitate și
structură socială, activitatea principală reorientându -se dinspre industrie către
domeniul serviciilor.
Orașul, organism aflat într -o continuă dezvoltare, înglobează treptat
fostele sale limite și zonele aflate la periferie ce au diverse funcțiuni. Astfel se ajunge
în situația în care foste zone industriale, amplasate inițial înafara orașului, după
extinderea orașului se găsesc amplasate în zone centrale.35
În această situație este și Bucureștiul, a cărei zonă centrală este
presărată cu diverse platforme industriale, datând de la sfârșitul secolului al XIX -lea
și începutul secolului al XX -lea. Cele mai multe locații sunt amplasate central, pe
terenuri vaste, în zone în care țesu tul urban este deja constituit. Astfel siturile
industriale dezafectate, reprezintă ultimele posibilități de intervenție în zona centrală a
capitalei.
Destructurarea zonelor industriale din București a fost favorizată de
procesul de dezvoltarea rapidă a pi eței imobiliare, a cărei lipsă de viziune artistică și
economică, a condus la „abandonarea” patrimoniului industrial . Din cauza intereselor
financiare, de foarte multe ori, s iturile industriale sunt lăsate să ajungă într -o stare de
avansată de degradare, a stfel încât singura variantă pentru recuperarea terenurilor
rămâne demolarea clădirilor existente.36 În mod normal, soluția demolării este
inacceptabilă, fiind acceptată doar în cazul clădirilor ce nu reprezintă o valoare a
patrimoniului arhitectural și sunt foarte greu de recuperat fizic.
Clădirile industriale ce fac parte din patrimoniul industrial de obicei au
fost înglobate în țesutul urban, iar în jurul acestora s -au dezvoltat în timp funcțiuni ce
se ridică la standardele actuale și răspund cerințelo r urbane de astăzi. Astfel apar

34 Carta de la Veneția pentru Conservarea și Restaurarea Monumentelor și Siturilor , 1964
35 Liviu Chelcea, op. cit ., p. 25 passim.
36 Dinu C. Giurescu, Arhitectura Bucureștilor încotro?, Ed. Vremea , București, 2010, p.153

24
insule industriale rămase izolate în interiorul orașului, ale căror posibilități de
reintegrare în viața urbană sunt limitate de însăși această vecinătate.
Un asem enea exemplu în reprezintă Moara lui Assan, care inițial era
amplasată la periferia Bucureștiului , iar astăzi o regăsim într -o zonă centrală, fiind
înconjurată de ansambluri rezidențiale . În aceeași situație se găsește și Bursa de
Mărfuri sau Fabrica de Bere Bragadiru . Această amplasare favorizează reintegrarea
acesteia în mediul urban printr -o refuncționalizare, funcțiunea aleasă necesitând a fi
compatibilă cu cea de locuire existentă în zonă. Atât din punct de vedere urban, cât și
economic, amplasamentul nu mai este compatibil pentru utilizarea lui în sfera
industr ială.

Fig. 17 Hartă cu maparea locațiilor nefolosite din București; cu galben sunt indicate siturile
industriale, iar cu cerc roșu este indicat amplasamentul actual în cadrul orașului a Morii lui Assan și
cu verde cel al Bursei de Mărfuri București și al Fabricii de Bere Bragadiru

Potențialul ansamblurilor industriale este în directă legătură cu
valoarea economică și culturală a acestora.
Valoare economică a siturilor industriale este dată de valoarea
terenului pe care sunt amplasate , în contextul actual al Bucureștiului (teren de
dimensiuni mari situat central în cadrul orașului) și de capacitatea de conversie a
clădirilor industriale. Cele mai multe sunt clădiri de tip hală, cu o conformare flexibilă
a spațiilor, ceea ce permite o refuncționalizare facilă și posibilitatea de adoptare a unei
mari diversități de funcțiuni.
Valoarea culturală a acestor ansambluri este reprezentă de puterea lor
de a transmite povestea lor și a orașului în care s -au dezvoltat și la dezvoltarea căruia
au contribuit. Memoria colectivă le transformă în elemente pline se semnificație, de
cele mai multe ori ele devenind puncte de reper în mediul urban.
Arheologia industrială și -a extins aria de studiu și nivelul de
aprofundare a elementelor descoperite. Perioada cronologică în care sunt identificate

25

monumente ale patrimoniului industrial este din ce în ce mai mare, depășind limitele
perioadei industriale. Tot acest fenomen de extin dere al domeniului a dus la
repoziționarea față de arhitectura industrială și atribuirea acelorași drepturi la
conservare și reintegrare urbană acordate celorlalte monumente.37
Pentru a putea fi identificate și clasificate , ca atare , clădirile ce fac
parte din patrimoniul industrial, conform lui James Douet , trebuie să îndeplinească
mai multe criterii. Primul este criteriul istoric conform căruia ansamblul trebuie să
aibă conexiune cu un eveniment sau personaj istoric care a avut u n impact asupra
evoluției sociale sau industriale.
Deasemnea ansamblul trebuie să fie unul reprezentativ pentru sectorul
industrial din care face parte – criteriu cantitativ sau să reprezinte pentru un proces
tehnologic sau o ramură a industrie cu caracte r inovativ pentru perioada în care și -a
desfășurat activitate – criteriu tehnologic. Clădirile care sunt valoroase din punct de
vedere arhitectural sau al tehnologiei de construcție, îndeplinesc criteriu
semnificației.38
Modul actual de
percepție a monumente lor
industriale își are rădăcinile în
felul inițial în care au fost
primite de către societatea
bucureșteană, neobișnuită cu
estetica mult diferită a acestor
clădiri.
În prezent p eisajul
industrial este perceput în două
maniere diametral opuse, fie ca
un punct nevralgic în
contextual orașului actual,
insule ale abandonului unde
mizeria și activitățile ilicite își
găsesc cu ușurință locul, fie ca
un punct de regenerare
urbană , unde clădirile își spun
povestea și au potențialul ca
prin conversie funcțională să își
găsească rolul în orașul
contemporan, întregindu -l
funcțional și estetic.
Fig. 18 Starea Fabricii de Bere Bragadiru , relația clădirii
cu incinta și spațiul public din imediata apropiere (imagine
stânga sus), spațiu interior –Siloz Moara lui Assan(imagine stânga jos)

37 Francoise Choay, Alegoria patrimoniului , editura Simetria, București, 1998, p.25
38 James Douet, Industrial heritage re -tooled , Carnegie Publishing, 2012, Lancaster, p. 93

26
Valoarea arhitecturală a siturilor industriale nu trebuie neglijată.
Aceasta este dată de capacitatea clădirilor sau ansamblurilor de a reprezenta un
curent sau un stil arhitectural, de a oferi informații despre modul de evoluție a
parcelarului sau a contextului urbanistic în care sunt plasate.
Patrimoniul industrial are rolul de a explica modul în care a început și
s-a dezvoltat industria, dar și modificările pe care le -a generat asupra societății.39
Pentru a conserva patrimoniul industrial este necesară păstrarea ansamblului în stare
funcțională, fără modificarea, pe cât posibil, a fluxului tehnologic sau a
echipamentelor inițiale. Pentru ca acest deziderat să poată fi atins este necesară
cunoașterea proceselor tehnologice desfășurate în cadrul sitului, iar în cazul în care pe
parcursul existenței au suferit modificări, toate aspectele trebuie studiate și luate în
considerare înainte de efectuarea diverselor lucrări de intervenție.40
Imediat după anul 1990, pe fondul unei instabilități sociale, economice
și politice, se începe procesul de privatizare și “ retehnologizare”. În aceste condiții
foarte multe ansambluri industriale nu se vor putea adapta evoluției procesului de
industrializare, aflat într -o continuă perfecționare atât în ceea ce prive ște fluxu l
tehnologic , cât și produsele finite .
Datorită acestor factori, până nu de mult, în România și implicit și în
București, nu se discut a despre conservarea și refuncționalizare ansamblurilor
industriale, ci în discuție e ra luat doar prețul terenului dispon ibil după demolarea
acestor construcții. Valoarea culturală și arhitecturală a acestor ansambluri nu reușe a
să devină prioritară pentru autorități, interesel e economice rămânând în primul plan.
3.2 Conversie , reintegrare și regenerare urbană
Principalele motive pentru care o serie de spații de producție au rămas
nefolosite, creându -se adevărate insule ale abandonului în centrul orașului , au fost
procesul de minimizare a echipamentelor și instalațiilor, perfecționarea proceselor
tehnologice și modului de v alorificare a materiilor prime .
Prin adoptarea acestor noi tehnologii , spațiile de producție necesare
proceselor tehnologice s-au restrâns. Alt motiv pentru care o parte din clădirile
industriale au rămas nefolosite este dispariția cererii pentru anumite produse, acestea
fiind înlocuite de altele destinate aceluiași scop, dar fabricate în mod diferit.
Aceste modificări au adus î n prim plan necesitatea de adaptare a
spațiilor de producție. Pe de altă parte apariția unei piețe economice concurențiale, a
inițiat fenomenul de migrare a fabricilor în zonele cu forță de muncă ieftină. Toate
aceste modificări au avut drept consecință abandonarea unor suprafețe industriale
întinse, care constituie un patrimoniu construit important, ce poate fi utilizat prin
conversie datorită potențialului și calităților pe care le însumează.41
În România problema patrimoniului industrial a reintrat în atenția
societății în ultimii ani. Revitalizarea și refuncționalizarea clădirilor industriale
reprezintă un mod de redescoperire și păstrare a valorilor trecutului prin realizarea

39 James Douet , op.cit ., p. 8 passim.
40 Carta Patrimoniului industrial de la Nazhny Tagil, 2003
41 Radu Andrei , Argumente pentru conversia clădirilor industriale , în revista Arhitectura nr. 4/2013

27
unor spații inedi te, cu caracter inspirațional, ce corespund nevoilor și standardelor de
confort actuale. Din păcate, în România, nu a exist ă un demers instituțional susținut
pentru a încuraja sau facilita regenerea culturală sau economică a ansamblurilor
industriale cu valoare arhitectuală.
Interesul pentru patrimoniu și în deosebi pentru cel industrial a început
să ia amploare. Conservarea și reabilitarea elementelor de patrimoniu ce duc cu ele
mai departe istoria locului și dovada evoluției sociale și tehnologice au in trat în
atenția arhitecților și oamenilor de cultură, dar și a comunităților în care se găsesc.
Conform părerii exprimate de Judith Alfrey și Tim Putnam , tendința
de a corela coversia și reintegrarea spațiilor industriale de patrimoniu cu funcțiunile
socio-culturale este menită să susțină acest tip de intervenții.42 Cei doi definesc
conceptul de leisure learning, concept ce pune accentul de interesul locuitorilor orașul
asupra istoriei și a patrimoniului urban , care a generat contextul urban comtemporan .
Pentru clădirile industriale de patrimoniu, a căror activitate este
inexistentă sau pe cale de sistare, c onversia funcțională reprezintă o soluție . Prin
atribuirea unei noi funcțiuni, amplasamentul va beneficia de o reabilitare și de o
mentenanță adecvată. La realizarea acestor intervenții totuși trebuie să ia în calcul
statutul de monument al patrimoniului industrial pe care îl are clădirea sau incinta.
Astfel întreg procesul de reconversie va fi axat în jurul ideii că intervențiile realizate
au rolul de a proteja și pune în valoare amplasamentul.
În același timp intervențiile se vor creiona ținându -se cont de faptul că
în eventualitatea unei schimbări de direcții pe parcursul evoluției urbane, clădirea de
patrimoniu trebuie să poată fi adusă la forma sa inițială. În timp ce la realizarea
acestor clădiri volumetria și conformarea spațiilor ținea cont strict de funcțiune, în
cazul conversiilor demersul se inversează și noua funcțiune va fi aleasă și se va
dezvolta ținându -se cont de spațiile și forma existentă.
Conform arhitectului A.E. Lakatos , “conversia unei clăd iri poate fi
înțeleasă ca o transformare, ca o schimbare prin (re)modelare a conținutului (sau a
funcțiunii), fără schimbarea formei, de -a lungul unui parcurs care pleacă de la ceva,
funcțiunea veche, către altceva, și anume funcțiunea nouă.”43
Diu s tudiu d ocumentel or prin care sunt reglementate strategiile de
dezvoltare ale Bucureștiului (P.U.G. București, P.U.Z. – uri aferente sectoarelor,
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană Central București, P.I.D.U.) reiese faptul că
îmbunătățire calității vieții , menținerea elementelor simbolice și identitare ale
Bucureștiului , precum și transformarea lor în motoare ale economiei locale sunt
puncte cheie pentru dezvoltatea socială și economică a orașului.
Pentru clădirile industriale bucureștene conversia funcțion ală
reprezintă soluția pentru reintegrarea lor în circuitul economic. Se pot obține spații cu
diverse funcțiuni alese în concordanță cu structura economică actuală și cerințele
pieții imobiliare. Spațiile realizate în urma conversi ilor se vor încadra în standardele

42 Judith Alfrey, Tim Putnam, The Industrial Heritage: Managing Resources and Uses , Routledge,
1992, p. 36
43Andrei Eugen Lakatos, Conversia funcțională – Instrument al regenerării urbane, disponibil online pe
https://argument.uauim.ro/f/argument/attachment/ARG5_Lakatos.pdf

28

de confort și calitate actuale, dar puterea de simbol și caracterul identitar asociate vor
crea din acestea elemente unice ale peisajul urban contemporan.
Astfel de spații s -au realizat deja și își desfășoară activitatea,
îndeplinin d o serie de obiective din cadrul proiectelor de regenerare urbană și
transformând fostele spații industriale, neprimitoare, în baruri, cafenele, spații pentru
birouri.
3.2.1. The Ark sau Bursa Mărfurilor București
Un astfel de exemplu îl reprezintă, Bursa Mărfurilor o clădire
monument , construită în 1898 după planurile arhitectului italian Giulio Magni și ale
inginerului Anghel Saligny , ce face parte din categoria ansamblurilor de arhitectură
industrială caracteristică sfârșitului de secol XIX. Clădirea a suferit un proces de
conversie în anul 200 8, când a apărut în București, datorită biroul de arhitectură Re-
Act Now Studio, The Ark .44
Fig. 19. Conversia Bursei de Mărfuri București (1898 – 2008 )
Spațiile realizate sunt moderne, în conformitate cu cererea pieții și
funcțiunea pentru care au fost create. Parterul și terasa sunt utilizate ca spații pentru
evenimente, etajele au primit destinația de spații pentru birouri, în timp ce subsolul a
fost gândit pentru a găzdui activități artistice – dans, teatru.
Liviu Chelcea Consideră că p rin implementarea acestui proiect s -a
dorit realizarea unei axe Piața Victoriei ( Muzeul Țăranului Român, Calea Victorie,
Muzeul Național de Artă) – Muzeul Național de Artă Contemporană (Palatul
Parlamentului) – Bursa de Mărfuri (Uranus – Rahova), ce are ca scop conectarea zonei
Rahova la centrul capitalei , prin intermediul culturii și activităților sociale.45

44 http://www.theark.ro/about –2.html
45 Liviu Chelcea, op. cit., p. 293 passim .

29

Aceste deziderate de creare a unui traseul cultural, care să contribuie la
regenerarea zonei Rahova, pot fi atinse prin dezvoltarea în imediată apropiere a
Bursei de Mă rfuri a altor obiective cu funcțiuni conexe, formându -se aici un adevărat
punct de atracție pentru persoanele active și rezidenții zon ei. Un astfel de exemplu îl
reprezintă fosta Fabrică de Bere Bragadiru, aflată într -un stadiu avansat de degradare,
dar al cărei potențial de conversie ar trebui explorat și exploatat.
Urbanista Ana Gospodini consideră că tipul acesta de proiecte conduc
către realizarea unor „“peisaje „glocalizate”, în sensul că forma, ideile, spiritul sunt
globale, în timp ce conținutul fol osește referințe locale ce asigură specificitatea
spațiilor rezultate ”.46
3.2.2. Alllive, Bulevardul Basarabia, nr. 256
Un proiect îndrăzneț de conversie a unei mici părți din ceea ce a fost
cândva Uzina Malaxa (Faur), într -un „templu” dedicat muzicii live. Aici au loc
concerte, spectacole de artă, improvizații și teatru. Acest spațiu și -a deschis porțile în
anul 2015, în urma realizării proiectului realizat de GraphGeeks și cuprinde 300 mp.
din fostele spații de producție și reparații locomotive.47
Fig. 20 Spații menite s ă instige la creativitate și cultura
Locația cuprinde spațiu pentru concerte și o serie de spații de tip bar și
lounge. Acestea îmbină designul minimalist cu elementele retro, atmosfera fiind una
inspirațională. În anul 2017, tot în cadrul fostelor Uzine Malaxa s -a desfășurat
festivalul de artă contemporană Art Factory. Acesta are caracter itinerant și își
propune reintegrarea și animarea spațiilor industriale dezafectate, promovând
potențialul cultural al acestora.

46 Liviu Chelcea, op.cit., p. 293 passim .
47 http://www.feeder.ro/2017/04/04/cladiri -reabilitate/

30
3.2.3. Halele Carol
Proiectul de reamenajare și conversie a spațiilor excedentare ale
fabricilor Hesper au început la inițiativa proprietarului și a echipei de la Zeppelin și
Eurodite. Acesția au simțit potențialul ansamblului și după întocmirea unei strategii de
reabilitare, sub influența sloganului „Nu demola, transformă”, au început procesul de
trasformare. Astfel în anul 2014 și -au deschis porțile pentru public Halele Carol.
Terenul este încadrat conform P.U.G. București în zona pentru
activități de producție și servicii. Reglementările de care ar trebui să se țină cont la
realizarea de intervenții sunt influențate și de amplasarea incintei în zona protejată
numărul 63 – Parcelarea F ilaret , cu toate că majoritatea reglementărilor fac referire la
programul de locuire. După elaborarea și aprobarea P.U.Z. Parcul Carol , în anul 2006 ,
terenul fostelor Uzine Wolff a fost inclus în zona verde, în timp ce clădirile au fost
propuse pentru conv ersie funcțională . Schimbarea funcțiunii presupunea
transformarea spațiilor de producție în spații dedicate culturii și activităților sociale :
spații pentru organizarea de spectacole, expoziții și evenimente sportive.
Societatea Hesper S.A. ,
proprietara ansamblului, a investit în
realizarea unui proiect ce poate fi
considerat un exemplu de bună practică
și un propulsor pentru viitoarele
intervenții din București.
Curatorul proiectului, Evy
Sorensen48, a înțeles importanța socială
a proiectul ui în cadrul Bucureștiului:
„Arta și cultura sunt activități foarte
sustenabile, cum nici o alta nu poate fi.
A imprima unui loc ca acesta o astfel
de direcție este, de fapt, singura formă
de reintegrare urbană și socială. Există
un vocabular al locului la care vă invit
să reflectăm împreună: un loc de
întâlnire, echitate civică, spirit al
comunității, cronologie și tranziție,
diversitate ”.49

Fig. 21 Spații moderne realizate în cadrul
Uzinei Wolf f, dar care respectă tradiția și
istoria locului , 2015

48 Evy Sorensen este directorul de comunicare al USF din Bergen, un centru de artă dezvoltat spontan
și organic în cadrul unei fabrici de sardine norvegiene.
49 http://halelecarol.ro/despre -proiect/viziun e-2/

31
„Dezindustrializarea este un fenomen economic, cât și unul cultural,
cel puțin în măsura în carestimulează preocupările artistice, trasformări ale spațiului
urban și ale practicilor sociale. ”50
La implementarea proiectului de conversie au ajutat foarte mult
vecinătatea cu parcului Carol și deschiderea amplasamentului către spațiul public.
Spațiile realizate păstrează și respectă istoria fostelor hale Wolff, ansamblul având o
semnificație aparte pentru zona de sud -vest a capitalei . S-a creat o insulă destinat ă
activităților creative menit să contribuie la viață comunității prin promovarea de
programe și conținut cultural.
Halele vor fi reintegrate comunității, redându -li-se poziția ocupată
acum mai bine de 100 de ani, un spațiu urban care reflect ă ambițiile progresului
tehnologic și schimbările sociale prin care trece comunitatea.51

50 Liviu Chelcea , op.cit ., p. 349
51 http://halelecarol.ro/despre -proiect/viziune -2/

32
CONCLUZII

Fenomenul de industrializare , apăru t în București la sfârșitul secolului
al XIX -lea, a fost un important factor generator de fond construit. În jurul
ansamblurilor industriale a avut loc sistematizarea și parcelarea terenurilor, iar
creșterea densit ății construcțiilor a fost favorizată.
Valoare ansamblurilor industriale realizate până la sfârșitul anilor ’30,
rezidă în faptul că ace stea au apărut, au existat și s -au dezvoltat în același timp cu
orașului, a cărui parte integrantă sunt și pe care l -au influențat ireversibil. Pe lângă
valoarea teren urilor și construcții lor, care au ajuns să fie amplasate în zone centrale ,
importantă est e și semnificația pe care o au pentru c omunitatea în mijlocul căreia
există .
Dezindustrializarea , apărută ca urmarea a modificărilor sociale și
economice , a condus la apariția unor mari spații lipsite de funcțiune , privite de cele
mai multe ori de utilizatorul spațiului urban cu reticență și neîncredere.
Antropologul Mary Douglas a sugerat că obiectele a căror amplasare
nu este cea asteptată, iar apartenența lor la un program arhitectural, în cazul clădirilor,
este incertă, sunt considerate „impure ”. Adică, explică Liviu Chelcea, siturile
industriale abandonate sau aflate în stare avansată de degradare, sunt “obiecte care nu
aparțin în totalitate nici trecutului (ele sunt încă prezente, ca ruine), nici prezentului
(sunt scoase din circuitul productiv și urban).”52
Clădirile industriale aflate în stare de ruină, dărămate, precum și cele
care au suferit intervenții masive, care le -au alterat identitatea și le -au deposedat de
elementele valoroase din punct de vedere doc umentar, sunt percepute ca surse
generatoare și stimulatoare ale creativității și imaginației .
În ultima perioadă, se pune accentual pe conversia spațiilor industriale
cu valoare culturală și economică. Alegerea noii funcțiuni în strânsă legătură
contextul local, este menită să inducă transformări pozitive și durabile , care să se
regăsească atât la nivelul fostei incinte industriale, cât și a zonei în care se găse ște.
“În afara diversității vizuale, clădirile istoriceși ansamblurile istorice
oferă o situare contextuală în timp, datarea vieții noastre ”.53 De regulă orașe se
individualizează prin intermediul monumentelor lor istorice, ce devin uneori embleme
ale acestora . Acțiunile de conservare și conversie a patrimoniului industrial au
menirea să păstreze în stare bună aceste monumente, care vor contribui la dezvoltarea
economică și urbanistică a orașului.
Exemplele de conversie studiate arată potențialul pe care fostele situri
industriale îl au în a crea spații cu o identitate aparte atât pentru utilizatori i noilor
funcțiuni cât și pentru locuitorii cartierului. Valoarea proiectului de conversie este cu
atât mai mare cu cât ea îndeplinește o multitudine de obiective ale regenerării
cartierului, atât prin transformarea unor areale periculoase în noi funcțiuni publice cât
și prin promovarea economiei locale .

52 Liviu Chelcea, op. cit .,p. 362
53 Ioan Augustin, O(nouă) estetică a reconstrucției , Ed. Paidea, București, 2002, p.18

33
Bibliografie

• Cărți

1. ALFREY, J., PUTNAM, T., The Industrial Heritage: Managing Resources
and Uses , Routledge, 1992
2. CANTACUZINO , G.M. , Despre o estetică a reconstrucț iei,Ed. Paidea ,
București, 2001
3. CHELCEA L., Bucureștiul postindustrial: memorie, dezindustrializare și
regenerare urbană , Ed. Polirom, 2008, Iași
4. CHOAY, Francoise, Alegoria patrimoniului , editura Simetria, București, 1998
5. DOBRESCU , Dem. I. , Viitorul Bucureștilor , Asociația pentru urbanistică a
Bucureștilor, Ed. Tribuna Edilitară
6. DUET, J., Industrial heritage re -tooled , Carnegie Publishing, Lancaster, 2012
7. GIURESCU, Dinu C., Arhitectura Bucureștilor încotro?, Ed. Vremea,
București, 2010
8. IOAN, A., O (nouă) estetică a reconstrucției , Ed. Paidea, București, 2002
9. LAKATO S, A. E., Spațiile cu valență culturală în contextul conversiei
funcționale a patrimoniului industr ial, Ed. Universitară “Ion Mincu”,
București , 2013
10. MILITZA, S., Crezul simplității : Horia Creangă 1892 -1943 , Ed. Simetria.
București, 2012
11. OȚOIU , S., Arhitectura urbană de la geometrie fizică la valoare
arhitecturală , Ed. Universitară „Ion Mincu”, București, 2002
12. RĂDULESCU , I., Faur / Uzinele “Malaxa”: Un sit industrial de interes
European în LASCU , N., BERNFELD , D. , Privire critică asupra reabilitării
și valorificării patrimoniului arhitectural: Arheologia industrială și
patrimoniu sacru rural , Ed. Universitară „Ion Mincu”, București, 2001

34
13. SFINȚESCU , C., Zonificarea urbanistică a Municipiului București ,
Tipografia Curții Rega le, București ,1921
14. SOLOMON, Z., Caractere specifice ale arhitecturii industrial , Ed. Tehnică,
București, 1960
15. STAN S., Arhitectura industrială în București, Studiu de caz: Uzinele Ford
România în DERER A., Despre conservarea și reabilitarea patrimoniului
construit: de la istorie la probleme și soluții contemporane , Ed. Universitară
Ion Mincu, București, 2007
16. Prager, E., Beton armat în România , Ed. Tehnică, București, 1979
• Editoriale
1. ANDREI , R., Argumente pentru conversia clădirilor industriale , în Revista
Arhitectura, nr. 4/2013
2. BERESCU , C. , Industrie / Postindustrie în Revista Arhitectura , nr. 1/2000
3. ENESCU, I . M., Civili și industriali după al doilea război Mondial , în Revista
Arhitectura, Arhitectură/Industrie, Nr. 1/2000
4. LASCU N., Arhitectură și construcții industriale din România între cele două
războaie mondiale, în revista Arhitectura, nr. 1/2000
5. VASILESCU , S., Arhitectura “inginerilor”, în Revista Arhitectura, nr. 1/2000
• Webografie
1. Carta de la Veneția: Carta pentru conservarea și restaurarea monumentelor
disponibilă online pe
http://www.international.icomos.org/charters/venice_e.htm
2. Carta Patrimoniului industri al de la Nazhny Tagil , 2003, disponibilă online
pe ticcih.org/wp -content/uploads/2013/04/TICCIH_Charter_ROMANIAN.doc
3. GOAGEA, C., Viziune – Ați fost la vreun eveniment sau măcar ați auzit despre
proiectul Halele Carol, sau cel puțin știați clădirile industriale: fostul
ansamblu Wolf, fosta Steaua Roșie și acum Hesper S.A? disponibil online pe
http://halelecarol.ro/despre -proiect/viziune -2/
4. http://www.feeder.ro/2017/04/04/cladiri -reabilitate/
5. http://www.theark.ro/about –2.html
6. https://www.vice.com/ro/article/xyzm3n/fabrica -de-bere-bragadiru

35
7. I.A.R. – Asociația pentru Arheologie Industrială , Studiu istoric sintetic –
Moara lui Assan, București”, disponibil online pe
http://docslide.us/documents/releveu -0-bucuresti -moara -lui-assan –
optimized.html
8. LAK ATOS, A.E. , Conversia funcțională – Instrument al regenerării urbane ,
disponibil online pe
https://argument.uauim.ro/f/argument/attachment/ARG5_Lakatos.pdf

36
LISTĂ ILUSTRAȚII

Fig. 1. Fațada magaziei de cereale a Fabricii Assan, simplitate și simetrie
Sursă: http://news/bucuresti/foto -patrimoniul -industrial -lasat -capitalei -familia -assan –
1_512a172900f5182b859a3bbc/index.html
Fig. 2. Ansamblul Moara lui Assan, foto contemporană
Sursa: http://danmanusaride.ro/2017/10/19/moara -lui-asan -vaporul -din-mahalaua -oborului/
Fig. 3. Planurile, fațadele și secțiunea locuințelor pentru funcționari din cadrul
Fabricilor Assan
Sursă: http://news/bucuresti/foto -patrimoniul -industrial -lasat -capitalei -familia -assan –
1_512a172900f5182b859a3bbc/index.html
Fig.4. Planul Bucureștiului din 1871
Sursă: http://www.ideiurbane.ro/docubucuresti -planuri -harti-si-alte-documente/
Fig. 5 Harta Bucureștiului în anul 1900
Sursă: http://www.ideiurbane.ro/docubucuresti -planuri -harti-si-alte-documente/
Fig. 6 Imagine de epocă a ansamblului Moara lui Assan , realizată de Frederic
Damé
Sursă: http://ler.is.edu.ro
Fig. 7 Fațada Moara lui Assan
Sursă: https://bucurestiulmeudrag.ro/cauta?q=&area=&meta=&y=2015&m=12&gps[lat]=&gps[lon]=&
gps[radius]=500#&gid=1&pid=27
Fig. 8 Fațada silozului Morii lui Assan
Sursă: http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2013/03/radu -boroianu -eu-as-gasi-mult-mai-justific at-un-
mars -de-protest -pentru -moara -lui-assan -decat -pentru -hala-matache/
Fig. 9 Fabrica de Bere Bragadiru , cunoscută astăzi ca Fabrica de Bere Rahova
Sursă: https://www.vice.c om/ro/article/xyzm3n/fabrica -de-bere-bragadiru
Fig. 10 Fabrica de Bere Luther, cunoscută astăzi ca Fabrica de Bere Grivița
Sursă: http://reptilianul.blogspot.ro/2012/12/fabrica -gambrinus.html
Fig. 11 Detaliu scara interioră – Fabrica de Bere Bragadiru
Sursă: https://www.vice.com/ro/article/xyzm3n/fabrica -de-bere-bragadiru
Fig. 12 Fabrica de Bere Bragadiru (Rahova)
Sursă: https://www.vice.com/ro/article/xyzm3n/fabrica -de-bere-bragadiru
Fig. 13 Imagine de ansamblu asupra Fabricilor Malaxa
Sursă: MILITZA, S., Crezul simplității : Horia Creangă 1892 -1943, Ed. Simetria. București, 2012
Fig. 14 Ansamblul industrial Ford, volum simplu cu accent pe intrarea principală
Sursă: https://www.4tuning.ro/old -school -cars/fabrica -ford-din-bucuresti -ce-masini -cu-motoare -v8-
se-construiau -in-floreasca -22287.html
Fig. 15 Poarta principală de intrare în Uzinele Malaxa – anul 1930, arh. Horia
Creangă
Sursă: MILITZA, S., Crezul simplității : Horia Creangă 1892 -1943, Ed. Simetria. București, 2012
Fig. 16 Fabrica de locomotive (Uzina Malaxa) – Unificarea fronturilor
Sursă: MILITZA, S., Crezul simplității: Horia Creangă 1892 -1943, Ed. Simetria. București, 2012

37
Fig. 17 Hartă cu maparea locațiilor nefolosite din București; cu galben sunt
indicate siturile industrial
Sursă: http://beta.calup.ro/explore
Fig. 18 Fabric a de Bere Bragadiru, spațiu interior –Siloz Moara lui Assan
Sursă: https://bucurestiulmeudrag.ro/fotografii/5830ae48 -0bc8 -447b -88c2 -dcc1592b13d5
Fig. 19. Conversia Bursei de Mărfuri București (1898 – 2008)
Sursă: http://www.theark.ro/about –2.html
Fig. 20 Spații interioare reamenajate ale Uzinei Malaxa
Sursă: http://www.feeder.ro/2017/04/04/cladiri -reabilitate/
Fig. 21 Spații moderne realizate în cadrul Uzinei Wolff
Sursă: http://halelecarol.ro/despre -proiect/viziune -2/