INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 4 I…. [604197]

2

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 4
I. PARTE TEORETIC Ă. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 6
CAPITOLUL 1. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 6
SPECIFICUL DEZVOLT ĂRII ADOLESCENTULUI. ………………………….. ………………………….. . 6
1.1.Caracteristici ale dezvoltării psihice. ………………………….. ………………………….. ……………….. 6
1.2.Dezvoltarea identității și a stimei de sine în perioada adolescenței. ………………………….. … 12
1.3.Dezvoltarea autonomiei adolescentului. ………………………….. ………………………….. …………. 15
1.4.Dezvoltarea socială a adolescentului. ………………………….. ………………………….. ……………… 17
1.5.Factori de risc ai dezvoltării adolescentului. ………………………….. ………………………….. ……. 18
CAPI TOLUL 2. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 22
ROLUL FAMILIEI ÎN DEZVOLTAREA COPILULUI. ………………………….. ………………………. 22
2.1.Familia – cadru teoretic. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 22
2.2.Climatul familial. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 25
2.3.Relații părinți -copii. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 27
2.4.Rolul părinților în dezvoltarea copilului. ………………………….. ………………………….. ………… 33
CAPITOLUL 3. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 36
SPECIFICUL FAMILIEI CU TATĂ NAVIGATOR. ………………………….. ………………………….. .. 36
3.1.Specificul profesiei de navigator. ………………………….. ………………………….. …………………… 36
3.2.Navigatorul î n relația de cuplu. ………………………….. ………………………….. ……………………… 38
3.3.Efecte ale absenței tatălui navigator asupra dezvoltării copilului. Studii anterioare. ……… 39
II METODOLOGI A CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. ……………………….. 46
CAPITOLUL 4. PREZENTAREA ETAPELOR METODOLOGICE ………………………….. ……… 46
4.1.Obiectivele cercetării. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 46
4.2.Ipotezele cercetării. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 46
4.3.Descrierea eșantionului. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 48
4.4.Metodele și instrumentele cercetări i. ………………………….. ………………………….. ……………… 50
4.4.1. Chestionarul propriu de extraversie. ………………………….. ………………………….. ………… 50
4.4.2. Inventarul Big Five. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 54
4.4.3. Chestionarul High School Personality Questionnaire (HSPQ). ………………………….. … 54
4.4.4. Chestionarul pentru evaluarea stimei de sine ASSI (Self esteem questionnaire ASSI).
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 55
4.4.5. Chestionarul ASQ (Anxiety Symtom Questionnaire). ………………………….. …………….. 56
4.4.6. Chestionarul de maturizare emoțională Friedman. ………………………….. …………………. 56
4.5.Designul cercetării. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 57
4.6.Principii etice. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 57
III. PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR CERCETĂRII. ………………………….. . 58
CAPITOLUL 5. PREZENTAREA DATELOR CERCETĂRII. ………………………….. ……………… 58

3
5.1.Ipoteza 1. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 58
5.2.Ipoteza 2. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 62
5.3.Ipoteza 3. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 66
5.4.Ipoteza 4. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 70
5.5.Ipoteza 5. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 75
5.6.Ipoteza 6. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 79
5.7.Ipoteza 7. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 83
5.8.Ipoteza 8. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 87
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 91
Limite ale cercetării. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 92
Rezumat ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 93
BIBLIOGRAFIE. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 95
ANEXE

4

INTR ODUCERE

“Părea că, o dată cu civilizația europeană, și tatăl cucerise lumea. În schimb, într -un
număr impresionant de cazuri, încetase deja să existe. Lumea își va da seama de asta doar la final.
S-a spus că tatăl este pe cale să se transforme într -un lux. Funcții le lui psihologice tradiționale sunt
exercitate tot mai puțin. Obligațiile lui materiale se transferă mamelor sau vreunei instituții. Câți
tați sunt departe de copii și pentru cât timp? “ (Zoja, 2014, pp. 296).
Întrebarea câți tați sunt departe de copii și pentru cât timp a constituit, pentru mine, un
punct de plecare în realizarea acestei cercetări. În vremurile actuale, în orașul Constanța, numărul
membrilor personalului navigant este într -o continuă creștere, ajungând de la 5500 de membrii în
anul 2000, la 25.000 în anul 2013. Un navigator petrece aproximatix 15 ani din viața sa la bordul
navei, departe de familia sa. Datorită acestui fapt, ne întrebăm care sunt efectele acestei absențe a
navigatorului asupra dezvoltării copiilor lui și cum pot fi aceste efecte negative diminuate.
Prezenta lucrare cuprinde 5 capitole care tratează și prezintă informații despre
dezvoltarea psihoafectivă a adolescenților din familiile cu tată navigator.
Alegerea tot mai frecventă a profesiei de navigator de către locuito rii orașului Constanța, m -a
stimulat să abordez problemele legate de efectele absenței navigatorului din familia sa.
În capitolul I regăsim câteva dintre aspectele cele mai importante ale dezvoltării
psihoafective ale adolescenților. Adolescența reprezint ă o perioadă de frământări și de schimbări
intense atât în plan fizic, cât și în cel psihic. Absența intermitentă a tatălui poate genera, de multe
ori diferite probeme de adaptare a adolescenților în mediul școlar sau în grupul lor de prieteni.
Capitolul I I prezintă aspecte legate de rolul familiei în dezvoltarea copilului. Familia
reprezintă primul cadru de socializare al copilului, fiind baza unei dezvoltări armonioase, optime
a întregii personalități. Rolul mamei în dezvoltarea copilului este diferit de cel al tatălui, ambii
exercitând influențe asupra dezvoltării copilului.
Capitolul III prezintă aspecte specifice ale profesiei de navigator, atât beneficiile, cât și
riscurile acestei meserii. Deasemenea, în acest capitol am prezentat și câteva particul arități ale
familiei cu soț/tată navigator dar și implicațiile pozitive și negative ale acestei profesii în viața de
familie. Tot în acest capitol, regăsim și câteva dintre cele mai importante studii cu referire la
efectele absenței intermitente a tatălui navigator asupra dezvoltării copiilor.
Următoarele capitole, respectiv capitolul IV și V, reprezintă cercetarea propiu -zisă în
care sunt specificate obiectivele cercetării, ipotezele formulate, sunt descrise cele două eșantioane
și, deasemenea, sunt carac terizate instrumentele folosite în cercetare.

5

În continuare, am prezentat rezultatele prelucrărilor statistice care sunt însoțite de
interpretări psihologice, încercând astfel să ofer o descriere clară a efectelor absenței tatălui asupra
dezvoltării ado lescentului.
În finalul lucrării sunt prezente concluziile și câteva recomandări, urmate de bibliografia studiată
și de anexe.

6

I. PARTE TEORETIC Ă.
CAPITOLUL 1.
SPECIFICUL DEZVOLT ĂRII ADOLESCENTULUI.

1.1.Caracteristici ale dezvoltăr ii psihice.

Adolescen ța reprezintă o etapă foarte importantă în dezvoltarea fiecărui individ, este
acea etapă a marilor exper iențe, a schimbărilor biologice , psihologice și sociale de la pubertate la
maturitate.
Adolescența este o perioadă a vieții indiv idului care se situează între copilărie, pe
care o continuă, și vârsta adultă. Este o perioadă marcată de transformări corporale și psihologice
care debutează la 12 sau 13 ani și se termină între 18 și 20 ani. “Aceste limite sunt vagi, deoarece
apariția și durata adolescenței variaza după sex, rasă, condițiile geo grafice și mediul socio –
economic ” (Sillamy,1998, p.15).
Pe plan psihologic , perioada adolescenței este marcată de activarea și intensificarea
instinctului sexual, de schițarea inte reselor social e, profesionale. Desemenea , adolescentul a re
dorința de autonomie , de libertate și pune adesea pe primul plan viața afectivă. Adolescentul este,
frecve nt, pus „într-o situație echivocă întru -cât el a depășit copilăria de care se desparte
demonstrativ, disp une de capacități similare cu cele ale adulților, dar încă nu este acceptat ca egal
în cercul acestora, în aceste condiții el se integrează în grupele celor de aceeași vârstă cu cele care
are mari afinități ” (Neveanu , 1978, p. 28) .
Adolescența reprezintă , după stadiul sugarului, cea mai rapidă etapă de creștere și
schimbare fi zică, spre sfârșitul pubertății , cei mai mulți adolescenți se vor fi confruntat deja cu
schimbările hormonale, acumulând în greutate și înălțime. O dată ce corpurile adolescenților s e
dezvoltă, ei trebuie să se adapteze acestor modificări dar și să gestioneze reacțiile proprii și ale
celorlalți față de corpurile lor aflate în schimbare.
Etimologic, cuvântul adolescență provine din lim ba latină, în care adolesco -ere
semnifică a creșt e, a căpăta putere, a se maturiza. Prin urmare, fie că este vorba despre orga nism,
despre procese psihice sau despre fenomene ale naturii, cuvântul “adolesco” înseamnă a crește, a
se maturiza (Adams, 2009).
Printre cei mai cunoscuți cercetători care s -au ocupat d e perioada adolescenței, se pot
enumera :
 F. Mendeuse considera perioada adolescenței o perioadă a anarhiei mi ntale.

7
 M. Debesse considera ca adolescența este “epoca e ntuziasmului juvenile”, este “afirmarea
eului” , ocu pându -se și de “criza juvenil ă”.
 E. Spranger conside ra adolescen ța un “sentiment adânc de singurătate ”, acordând
importanță fenome nului de conștientizare.
În perioada adolescenței are loc un proces de dezvoltar e la finele căruia individul se
va afla în fața unor structuri psihice coeren te. Transformările psihice prin care trece adolescentul
sunt generate de nevoile și trebuințele sale, nevoi prezente încă din copilărie dar și nevoi apărute
în perioada pubertății. Adolescentul se c onfruntă cu o serie de nevoi și, în mod special, nevoile
descrise în perioadele anterioare cunosc o prefacere semnificativă : nevoia de a ști, de a fi afectuos,
de apartene nță la grup, de independenț ă și nevoie modelelor (Golu, 1993).
Bazându -ne pe aspectele definitorii ale perioadei adolescenței, putem evidenția
variate caracteristici ce îi dau acestei perioade o notă de specificitate în raport cu celălalte etape
ale vârstelor individului. Printre cele mai semnificative caracteristici se află dezvoltarea conștiinței
și a conștiinței de sine în care sunt implicat e identitatea egoului și plasarea individului în
realitate.În această perioadă , adolescentul se confruntă cu diverse schimbări legate de maturizarea
sexuală și de descoperirea mediului social.
În concordanță cu opinia lansată de U. Șchiopu și E. Verza, vâ rsta adolescenței se
etapizează astfel :
 Pubert atea (10 -14/15 ani), corespunză toare cu gimnaziul ,
 Adolescen ța propriu -zisă ( 14/14 -18/20 ani), ce cuprinde liceul ,
 Adolescența prel ungită ( 18/20 -24/25), care este caracterizată printr -o diversitate de
situații ( studii superioare, stagiul militar, serviciu) (Verza, 1993).
Apartenența la o familia sa dar și la grup presupune adaptarea și gestionarea crizelor
infantile, frustrante, nesigure sau dependente. La toate acestea se adaugă identitatea vocațională
care s e bazează pe stabilitatea trăsăturilor de personalitate.
Luând în considerare această perspectivă, E. Erikson a caracterizat stadiul
adolescenței ca o a cincea criză ce are loc între 12 și 20 ani (Adams, 2009) . A cincea criză se referă
la identitate versu s confuzia rolului, fiind un stadiu în care adolescenții caută să -și dezvolte propria
identitate personală , dar în același timp și cea vocațională. În această e tapă, adolescentul își
formează comportamente spec ifice rolului sexual , el caută să se implice în variate roluri dar fără
a rămâne permanent în vreunul. Pentru adolesc ent este perioada întrebărilor, căutărilor,
inițiativelor și din această cauză este de preferat să nu se simtă înfrânat de limitele impuse de
părinți. Scopul fi nal al acestei etape es te până la urmă formarea autonomiei copilului prin
acorda rea încrederii și independenței , dezvoltarea și maturizarea acestuia.Adolescenții trebuie să

8
descopere care este rolul lor, ce credințe au , în vederea construirii unei identități puternice
deoarece în caz co ntrar poate apărea confuzia în legătură cu propria persoană.
Erikson considera că adolescenț a reprezintă criza centrală a î ntregii dezvoltă ri a
individului. Criza de identitate este considerată ca fiind unul dintre cele mai mari conflicte pe care
o persoană le înfruntă pe parcursul vieții, iar depășirea într -un mod benefic pentru individ se poate
realiza în condițiile în care și celălalte stadii au avut o rezolvare pozitivă (Adams,2009) .
Presiunile puternice din partea mediului familial sau social pot determina dezorientarea
adolescentului care are ca rezultat abaterea fizică sau psihică de la mediile normale, iar în cazuri
extreme ale difuziunii rolului, adolescentul poate adopta o identitate negativă.
În adolescență apariția conflictelor este de cele mai multe ori frecventă, dar acestea
nu au un caracter atât de negativ cum încearcă unii autori să le dea o anumită direcție spre
patologizare. Drept urmare, pot apărea conflicte specifice pubertății, ce se manifestă în relația
căutării de sine și ra portate la modul de a fi și a se comporta în jurul adolescentului, conflicte ce
apar în prima perioadă a adolescenței , generate pe baza aspirațiilor formate și nivelul realizării de
sine. Toate acestea pot mobiliza eforturile adolescentului în lupta acestu ia pentru afirmarea
potențialului său și mai ales în raportarea asteptărilor sale la situațiile de viață.
Dezvoltarea comportamentelor adolescentului se realizează și sub semnul evoluției erotismului,
astfel se semnalează faptul că deși adolescentul este m atur, conduita sexuală est e neorganizată și
anxioasă. Dar , în timp, în p erioada adolescenței prelungite , începe să se manifeste o afecțiune
puternică , în care conduita sexuală devine, în cele din urmă, adaptată la realitatea înconjurătoare.
Dezvoltarea intelectuală a adolescentului reflectă, de cele mai multe ori, setea sa
pentru cunoștințe și disponibilitatea acestuia pentru confruntarea de idei în cadrul grupului său sau
a familei. În această perioadă, începe să se evidențeze gândirea discursivă care se constituie pe
baza concepției despre lume și viață. Perioada adolescenței și preadolescenței este perioada
maximă de creștere a capacităților perceptive și de reprezentare. În această perioadă, activitatea
senzorială se modifică simțitor, deasemenea se modifică și pragul minimal și maxima l al
analizatorilor (Șchiopu, 2009 ). Totodată, crește acuitatea vizuală, capacitatea de acomodare,
vederea la distanță, vederea sub unghi mic, se lărgește câmpul vizual, precum și vederea fină a
detaliilor.
În ceea ce pr ivește sensibilitatea auditivă , aceasta se dezvoltă mult pe linia
reproducerii, a identificării obiectelor. În aceasta perioadă, creșterea și antrenarea sensibilității
vizuale și auditive sunt susținute de interesul pentru muzică și pictură. Observația es te folosită, în
general, pentru a înțelege și mai ales pentru a dezvolta teme proprii de interes, adolescentul
dispunând de o percepție complexă, voluntară.

9
În ceea ce privește evoluția intelectuală, Jean Rousselet arăta trei forme de conduite importante c e
au loc datorită dorinței adolescentului de a fi unic. Prima este conduita revoltei, prin care
adolescentul refuză ceea ce i s -a impus să învețe, poate adopta atitudini negative, utilizează un
limbaj ironic, nepotrivit situațiilor. A doua este conduita în chiderii în sine din care reiese o
cenzurare accentuată a sentimentelor și a atitudinilor, analizarea comportamentelor celor din jurul
său, intrarea într -o stare de reverie ce poate duce la închiderea în sine sau la îndepărtarea de cei
din jurul său. A tre ia formă este cea a conduitei exaltării și afirmării prin care se caută confruntarea
cu alte persoane, în acest mod adolescentul își verifică capacitățile fizice, intelectuale și
motivaționale și adoptă, de cele mai multe ori, atitudini negative față de ce ea ce nu crede că este
în acord cu vederile sale. Toate aceste caracteristici ale conduitelor se pot manifesta sub toate
formele activității psihice, unele dintre acestea fiind mai pregnante f ață de altele (Rousselet, 1969 ).
În ceea ce privește limbajul , acesta se nuanțează, apar exigențe tot mai mari în
exprimare, adolescentul se angajează în discursuri sau contradicții argumentate. Limbajul
adolescentului căștigă în melodicitate, vocabularul se îmbogățește cu concepte abstracte care fac
posibilă o cuprin dere largă a unui câmp de evenimente. Capacitatea de verbalizare crește,
evenimentele, situațiile și emoțiile determinând extinderea comunicării. Dezvoltarea psihică a
adolescentului poate contribui la elaborarea unor producții proprii literare, muzicale , artistice.
Cunoștințele verbale se corelează, în această etapă, cu varietatea și mai ales cu bogăția conceptelor
adolescentului, îndeosebi când aceste concepte sunt simbolizate prin cuvinte.
Dezvoltarea limbajului și creșterea debitului verbal arată un sal t remarcabil ca urmare a
semnificațiilor ce intervin în comunicare. Se manifestă o capacitate verbală creatoare care
determină complexitatea structurilor intelectuale. Adolescentul este interesat de folosirea u nui
limbaj elevat cu persoanele din jurul său, dar în același timp adoptă și o formă nonconformistă a
limbajului care este capabil, astfel, să dea o notă personală exprimării sale. Legat de acest ultim
aspect, adolescentul folosește, deseori, jargoane școlare care se constituie prin mixtiuni ale vorbi rii
din vocabularul diferitelor discipline școlare sau din limbajul curent și cuvinte ce provin din
limbajul pitoresc ale tinerilor care apelează la elemente cu valoare necultivată.
În pubertate exisă două stadii de evoluție a intelectului :
 Stadiul ope rațiilor concrete ( 7-12 ani) ,
 Stadiul operațiilor formale care debutează la 11/12 ani și continuă dincolo de acest
palier ontogenetic .
Prin operațiile concrete se realizează gruparea de gradul I, această perioadă fiind caracterizată
de capacitatea de conse rvare a cantității, în schimb conservarea greutății și a volumului se
instalează mai târziu.

10
În subetapa operațiilor formale (operații care apelează la propoziții), gândirea intră într -o etapă
superioară de dezvoltare. La acest nivel se realizează o grupar e de grad ul II. În cee a ce privește
operativitatea gândirii, aceasta este de două feluri:
 Nespecifică ( regula gândirii se aplică în orice situație) ,
 Specifică ( regula gândirii este valabilă doar la unele probleme) .
În pubertate, este prezentă ș i operativi tatea nespecifică ( abstractizare, generalizare ,
sinteză), dar se schiț ează și operativitatea specifică ( capacitatea de a utiliza algoritmi).
Tot în această perioadă, se formează judecăți și raționamente foarte complexe și apare un nou tip
de reversibilit ate, prin simetrie și reciprocitate. Deasemenea, se structurează și un stil de gândire,
adică modul personal al adolescentului prin care acționează intelectiv asupra aspectelor din
realitate. Tot în această etapă, apare curiozitatea intelectuală și caracte rul critic al gândirii care se
structurează pe baza aspectelor din mediul copilului.
În adolescență , este specific stadiul operațiilor formale care este punctul maxim în evoluția
gândirii. În această etapă, apare un nou tip de gândire, logică, cauzală și s e dobândesc diverse
abilități noi : distincția dintre real și posibil, utilizarea de simboluri secundare. În dezvoltarea
adolescentului, curiozitatea continuă să evolueze, a pare nevoia de a filosofa ( Șchiopu ,2009 ).
Memoria adolescentului asigură consistența vieții psihice și inserția în dimensiunea
temporală a vieții sale. În perioada pubertății este specifică memoria voluntară, logică și, în speci al,
memoria de scurtă durată, dar funcționează deosebit de bine și cea de lungă durată. În ceea ce
privește uit area , aceasta apare ca o perioadă critică la vârsta de 11 -12 ani, dar copilul uită , mai
ales, pentru ca tratează repetiția ca o acțiune obositoare, inutilă. În adolescență, caracteristică este
memoria de lungă durată, iar în perioada adolescenței prelungi te, atât memoria de scurtă durată,
cât și memoria de lungă durată. Adolescența este caracterizată de memoria logică, individul
evocând mai ales evenimente socio -culturale. Memoria op erează foarte frecvent cu reprezentări și
noțiuni complexe, din ce în ce m ai bogate, iar actualizarea este mai rapidă deoarece procesarea
informației devine mai structurată și conduce la o organizare mai e ficientă și inteligib ilă a
materialului. Toate acestea au consecințe pozitive asupra capacității de învățare care devine mai
potrivită și u tilă de patru sau cinci ori decâ t în perioada micii școlarități.
Atenția , în special atenția voluntară ș i post -voluntară, își modifică mult aspectul,
devenind mai eficientă . În această perioadă sunt structurate noi particularități ale atenț iei datorită
îmbogăți rii cunoștințelor, a lărgirii interesului de cunoaștere și a creșterii spiritului de observație.
Adolescenții pot fi capabili de eforturi susținute și sporite pentru controlul atenției și sunt conștienți
de anumite deficiențe pe care l e pot gestiona într -un mod pozitiv.

11
În ceea ce privește motivația , în pubertate sunt specifice trebuințele de securitate,
precum și cele de dragoste și afiliere la grup, în adolesc ență apar trebuințele sinelui (de cunoaștere
și estetice) , iar în adolesc ența prelu ngită se manifestă cu precădere trebuința de autoactualizare.
În adolescență, afectivitatea se nuanțează iar emotivitatea devine mai echilibrată. Pe
fondul deschiderii față de lume , față de frumos, apar sentimentele superioare, intelectuale, est etice,
morale. În această etapă, apare o deschidere particulară față de sexul opus, care inițial se manifesta
ca o aparentă indiferență. Adolescența este vârsta celor mai frenetice iubiri iar în alegerea
parten erului, individul se raportează , de cele mai m ulte ori, la imaginile parentale. În interiorul
grupului său format din persoane de acceași vârstă, relațiile sunt calde, afectuoase, grupul
securizează adolescentul și îi dă acestuia forță.
Comportamentele de învățare sunt specifice pentru această perioad ă deoarece
formele inteligenței, afectivității și motivației imprimă întregii activități un caracter selectiv.
Aceste forme îl plasează pe adolescent într -un context mai larg în care adaptarea este corelată cu
învățarea și inteligența. Adaptarea adolescen tului la viața școlară, care ocupa cea mai mare parte
a timpului său, este facilitată de capacitatea acestuia de a decodifica cunoștințe, im agini,
reprezentări pe care le ordonează, le organizează în sisteme ale cogniției.
Personalitatea , în această perioa dă , este cara cterizată prin definitivarea și stabilizarea
structurilor de personalitate, fenomen ce are loc la 14 -15 ani. În ceea ce privește transformările ce
invadează întreaga pers onalitate, U.Șchiopu afirmă că există trei dominante care dau culoare ș i
specificitate acestei etape :
 Cristalizarea conștiinței de sine ,
 Identitatea vocațională ,
 Debutul independenței (Șchiopu,2009).
Adolescentul se construiește pe sine prin multitudinea de căutări și prin evidențierea diferențelor
față de ceilalți din jurul său, aceste căutări fiind presărate cu tensiuni, conflicte și frustrări. Tot în
perioada adolescenței se înregistrează un avânt al creativității exprimat mai ales prin creșterea
originalității. Se formează aspecte importante ale personalității creative : non-conformism, curajul,
spiritul interogativ, asumarea riscului. Caracterul suferă schimbări importante în adolescență,
însușirile caracteriale se consolidează, în special în cadrul relațiilor cu persoanele adulte.
Toate aceste aspecte prezentate evidențiaz ă faptul ca adolescența este un lung proces , intens și
amplu de schimbare a copilului, un parcurs al său către vârsta adultă.Toate aceste schimbări au ca
fialitate restructurarea si dezvoltarea personalității.

12

1.2. Dezvoltarea identității și a stimei de sine în perioada adolescenței.

Deși adolescența reprezintă perioada marilor transfomări, există mai multe moduri în
care putem caracteriza schimbările adolescenței. Din cele mai multe puncte de vedere,
evenimentele prin care trece adolescentul reprezint ă o treaptă spre viața de adult. Schimbările
hormonale, capacitatea cognitivă și schimbările sociale trec prin diferite transformări, trecând de
la formele specifice copilăriei la cele tipice vieții de adult. Așadar, adolescența reprezintă un portal
către viața de adult, iar modificările ce o caracterizează sunt o adaptare la t ransformarea din copil
în adult ( Adams , 2009 ). Multe din ritualurile din diferite culturi reflectă a ceastă perspectivă, în
sensul că un anume moment din perioada adolescenței este pri vit ca punctul în care individul trece
de la stadiul de copil la cel de adult, corespunzător la un nivel mai mare de responsabilitate și
datorie.
În adolescență, tinerii se confruntă pentru prima dată cu caracteristicile corpului
adult, cu schimbările fizice evidente însoțite de creșterea atracției sexuale. Experiența emoțională
a adolescentului integrează noile evenimente cognitive și fiziologice, cât și percepțiile
adolescentului despre dezvoltarea lui.
În ceea ce privește studiul sinelui, acesta a fo st mai bogat decât orice altă c ercetare din psihologie.
Astfel , psihologii cognitiviști, precum și cei sociali au contribuit la înțelegerea tot mai aprofundat ă
a chestiunilor legate de sine (Arjan, 2006 apud Harter, 1999 ). Interesul mărit cu privire la sin e a
stârnit multe controverse de -a lungul timpului. Mulți specialiști preferă să definească conceptul de
sine drept dimensiunile prin care privim sinele și o m ăsură calitativă, iar stima de iine drept
evaluarea sau aprecierea propriei persoane, deci o măsu ră cantitativă.
Conceptul de sine al unei persoane ia naștere di n interacțiunile cu alți oameni.
Abordarea umanistă a conceptului despre sine pun e accent pe recompensa pozitivă condiționată
din partea altor persoane importante. Când u n individ primește o recompensă pozitivă
condiționată, sinele său real este în concordanță cu sinele ideal și rezultatul constă într -o bună stare
de echilibru mental. Dacă un individ nu s -a bucurat de o recompensă pozitivă condiționată, el va
căuta în mod continuu să obțină ap robarea altor indivizi. Aceasta va duce la o apreciere de sine
scăzută.
Aprecierea de sine este considerată o altă fațetă a sinelui și reprezintă evaluările pe
care le facem despre noi înșine, putând să aibă o influență profundă asupra comportamentului.
Dezvoltarea conș tiinței de sine este determinată de dif eriți factori. Unul din acești factori este
reprezentat de relațiile adolescentului cu cei din jurul său, în special cu adulții, aprecierile acestora

13
față de calitățile sale sau de munca și eforturile sale. Co mportamentul în școală și în afara acesteia
îl diferențiază pe adolescent de restul, făcâ ndu-l să-și dea seama că este o ființă cu o anumită
individ ualitate, care gândește, simte, reacționează într -un mod propriu.
În adolescență, individul reali zează dacă gândește corect sau fals asupra diferitelor
problem e, dac ă are voință, dacă este motivat . Un alt factor este reprezentat de te ndința
adolescentului spre refle ctarea de sine prin lectură, muzică, meditație. Analiza conținutului lecturii
poate ad uce emoții puternice și schimbări asupra stărilor sale sufletești. Mome ntele orientării către
sine sunt determinat e și de o anumită dispoziție, când adolescentul este calm, liniștit, nepreocupat
de alte problem e. Oboseala, boala sunt condiț ii nefavorabile reflecției de sine. Această reflecție de
sine are diferite efecte asupra adolescenților. Astfel, pentru un ii, reflecția are efecte tonice , de
înviorare, oferind curaj, determinare, în schimb pentru alții poate avea efecte nega tive, ducând la
simptome depre sive, descurajare sau melancolie.
În formarea imaginii de sine, contribuții importante le au condiționările exterioare ,
dar și cele interioare. Astfel , în c azul condiționărilor exterioare , o importanță deosebită o au
diferitele greșeli de educație în mediul familial sau școlar, exprimate prin lipsa de tact, răbdare a
adultului, profesorului. Aceste greșeli vor duce la formarea unei imagini de sine negative și la
apariția unor complexe de inferioritate. Deasemenea, un regim de viață excesiv de sever îl f ac pe
adolescent speriat, timorat, înspăimântat de eventualele greșeli sau eșec, astfel î ncât în așteptarea
unui eveniment, imaginația sa poa te elabora o mulțime de scenarii negative și de îngrijorări. Pe de
altă parte, un premiu sau o laudă pot stimula în crederea în s ine a adolescentului, oferindu -i o părere
bună despre sine.
La fel de complexe sunt și efectele condiționărilor interio are asupra formării imaginii
de sine a adolescentului. Unele particularități individuale, cum sunt timidatea, hiperemotivit atea,
introspectarea exagerată pot influența negativ imaginea de sine.
În imaginea de sine sunt incluse informații despre sinele corporal, greutatea, culoarea
părului sau a ochilor, cunoștințele personale despre abilitățile noastre, despre cee a ce ne plac e și
ceea ce nu ne place și despre atitudinile noas tre. Tot aici , regăsim ș i informații sociale despre noi ,
cum ar fi relațiile cu alți oameni, informații obiective despre noi în relațiile cu societate a, toate
acestea formând o co ncepție despre sine. Imagi nea de sine se conturează din propria experiență de
viață, dar rezultă și din modul în care ceilalți se comport ă față de noi.
O parte din motivul pentru care reacțiile celorlalți ne influențează atât de mult în formarea imaginii
de sine o reprezintă o altă latură a co ncepției despre sine, stima de sine.
Stima de sine este rezultatul estimării propriei valori, fiind dimensiunea evaluativă și afectivă a
eului, care se manifestă ca satisfacția sau insatisfacția pe care omul o asociază imaginii de sine.

14
Adoles cența reprezintă o etapă importantă în formarea Eului, un moment de
profundă reorganizare a conceptului de sine. Aproape toți adolescenții trec prin perioade marcate
de frământări interioare, dar nu toți trăiesc crize de identitate. Cei care reușesc să ai be o cunoaștere
de sine optimă sunt mai feriți în a experenția stări de anxietate, depresie și sunt mai puțin
vulnerabili în fața experiențelor negative venite din mediul social.
Nivelul stimei de sine depinde și de vârsta copilului. La preșcolari, cea mai importantă sursă pentru
formarea stimei de sine o reprezintă evaluările părinților, mesajele transmise de către aceștia fiind
interiorizate de către copil. La școlari, sursa de formare a stimei de sine se extinde, în general, la
grupul de prieteni, mediul școlar, iar autoevaluarea este încă puternic ancorată în caracteristicile
fizice ale copilului. La adolescenți, în formarea stimei de sine și dezvoltarea acesteia, este foarte
importantă susținerea venită din partea familiei și a grupului de prieteni. Cel e mai multe cercetări
confirmă faptul ca tinerii care percep că sunt apreciați și iubiți au o stimă de sine mai ridicată față
de acei tineri care se simt respinși sau chiar ridiculizați de către persoanele din anturajul lor
(Sharma,2015).
În perioada de butului adolescenței, se produce o scădere a stimei de sine, deoarece
autoevaluarea nu mai găsește același punct de sprijin ca în trecut iar deplasarea interesului
adolescentului de la mediul familial către mediul de prieteni poate duce la rupturi sau neî nțelegeri.
Aceasta perioadă de declin al stimei de sine dispare daca există condiții normale de dezvoltare iar
adolescentul devine conștient de propria valoare în raport cu ceilalți.
O stimă de sine ridicată duce la sentimente de autoapreciere, încredere î n propria persoană,
optimism în ceea ce privește viitoarele performanțe, persistență în depășirea obstacolelor. Un
adolescent cu stimă de sine pozitivă își va asuma responsabilitățile, se va comporta independent,
va fi mândru de realizările sale, nu va ave a probleme în implicarea în sarcini necunoscute, își va
exprima cu ușurință sentimentele pozitive sau negative. Pe de altă parte, adolescentul cu o stimă
de sine negativă, va avea frecvent sentimente negative de frustrare, anxietate, depresie și va
anticip a eșecul. Deasemenea, acest adolescent va fi nemulțumit de felul lui de a fi, va evita să se
implice în sarcini noi, se va simți neiubit, nevaloros, va fi ușor de influențat și, în cele mai multe
cazuri, nu își va asuma responabilitatea pentru faptele sale .
Riscurile unei stime de sine scăzute sunt următoarele: probleme emoționale,
probleme de comportament, risc în creșterea consumului de alcool, imagine corporală negativă,
tulburări alimentare.
Conform literaturii de specialitate, există trei influențe im portante asupra dezvoltării
stimei de sine a adolescentului : modul în care au loc schimbările fizice în perioada de creștere,
contextul familial împreună cu practicile parentale și impactul tranzițiilor școlare.

15
Școala și realizările școlare ajută la form area imaginii de sine a adolescentului, majoritatea
studiilor indicând că există relații pozitive între stima de sine și realizările școlare (Erol, 2011).
Aceste cercetări se bazează pe faptul că adolescentul trece prin foarte multe schimbări, devine din
ce în ce mai sofisticat din punct de vedere cognitiv, se angajează în comparații sociale și dezvoltă
o viziune mai realistă asupra capacităților lui.

1.3.Dezvoltarea autonomiei adolescentului.

Pe parcursul vieții, autonomia individului poate crește sau scă dea pe măsura ce
indivizii își dezvoltă noi abilități, competențe. În perioada adolescenței, dezvoltarea autonomiei
poate fi accelerată datorită schimbărilor fizice și cognitive sau a extinderii responsabilităților
sociale. În acest mod, sporește stima de sine, eul și identitatea se consolidează, iar comportamentul
și afectele se autoreglează.
„Termenul “autonomie ” este în general utilizat pentru a desemna un set de aspecte
psihosociale de o importanță specială în adolescență. Totuși, sensul particular al acestui termen
este deseori dificil de precizat. Mai mult, explicațiile modului în care indivizii devin autonomi
variază, depinzând de presupunerile inițiale în ceea ce privește înțelesul și semnificația autonomiei.
Autonomia se referă la multiple dimensi uni ale gândirii, acțiunii și emoțiilor și la suprapunerea
dintre autonomie și alți termeni care descriu creșterea funcționării individului matur “ (Adams,
2009, pp. 210).
Una din problemele de mare importanță în adolescență este dobândirea autonomiei, toa te
cercetările în acest domeniu arătând că pot apărea probleme în dezvoltarea ulterioară a individului
dacă acesta nu este susținut în dobândirea autonomiei. În general, capacitatea adolescentului de a
fi autonom îi dă acestuia o stare de bine fizică și ps ihologică, crește dorința de a intra în legătură
cu alte persoane. În măsura în care independența adolescentului crește, mediul familial poate avea
o influență mai scăzută asupra opiniilor, deciziilor și convingerilor tânărului.
Cercetările recente (Karaba nova, 2013) au arătat faptul că autonomia adolescentului
nu necesită, în mod obligatoriu, ruperea legăturilor cu figurile parentale. De exemplu, adolescenții
ai căror părinți îi susțin în luarea deciziilor și le oferă sprijin vor fi mult mai capabili să ia decizii
independente, vor avea comportamente mai adecvate mediului social și vor fi mai deschiși în
explorarea mediului înconjurător.
În dobândirea autonomiei, un rol important îl au relațiile sociale semnificative care
permit adolescentului să aibă opin ii diferite. Un alt rol important îl constituie eforturile părinților
de a implica tinerii în luarea deciziilor, demonstrarea respectului față de ideile altor persoane,
oferirea posibilității de a alege.

16
În urma nenumăratelor cercetări s -a constatat că anu mite comportamente ale părinților,
profesorilor, colegilor pot facilita dezvoltarea autonomiei adolescentului. În ceea ce privește acest
aspect, părinții pot acorda adolescentului autonomia psihologică prin acordarea unei discipline
democratice, necoerciti vă și încurajarea spre individualitate în cadrul familiei. Susținerea
autonomiei de către părinți este evidentă atunci când aceștia țin cont de părerea tinerilor,
permițându -le să aibă libertate de exprimare, îi încurajează să participie la diferite acțiun i și să -și
valorizeze propriile trăiri interne sau dorințe. Deasemenea, profesorii pot încuraja dezvoltarea
autonomiei adolescentului prin ascultarea sugestiilor lor și încurajarea și implicarea în luarea
deciziilor. Pe de altă parte, o altă contribuție în dezvoltarea independenței tinerilor o au și
organizațiile dedicate tinerilor și programele destinate adolescenților pentru prevenție și educație
care pot crește funcționarea la nivel social prin încurajarea angajării și implicării în mediu sau în
proiecte personale și sociale.
În dezvoltarea autonomiei, copilăria mijlocie și preadolescența au o mare
importanță în dobândirea unei independențe responsabile, deoarece adolescenții devin capabili de
mai multă autoreglare, acest proces începând cu reglarea p arentală a copiilor.
În majoritatea societăților occidentale, individualitatea și autonomia sunt valori culturale
puternice, părinții încurajând copiii să ia decizii și să -și asume responsabilități suplimentare.
În ceea ce privește diferențele de gen în pr ivința dobândirii autonomiei, se așteaptă
ca fetele să dobândească mai târziu autonomie comportamentală decât baieții, indiferent de cultură
sau etnie. Cu toate acestea, studiile au arătat că așteptările cu privire la dobândirea independenței
comportament ale nu mai sunt atât de pronunțate în zilele noastre față de cum erau în trecut.
Rezultatul unui studiu recent (Rutger, 2005) a arătat că unele comportamente
parentale pot avea efecte diferite asupra dezvoltării autonomiei comportamentale și autoreglării la
fete comparativ cu băieții. Comportamentul parental autocratic manifestat în perioada
preșcolarității, lipsa comportamentelor de susținere și stilul parental ostil au fost asociate cu
patternuri ale controlului de sine în adolescență și cu supracontrolu l comportamentului tinerilor.
Astfel, în urma stilului parental autocratic, comportamentul adolescentului devine rigid, agresiv,
dominant, în rândul băieților adolescenți. În ceea ce privește fetele, acestea tind să se concentreze
mai mult asupra celorlalț i (Adams,2009).
Toate acestea demonstrează ca anumite comportamente parentale au efecte diferite asupra femeilor
și bărbaților.
Autonomia a reprezentat, de -a lungul timpului, un construct multidimensional, fiind
conceptualizat în diferite moduri de către cercetători. Teoriile asupra acestui concept diferă foarte
mult, deoarece autonomia este rezultatul unei adaptări mentale, sociale, cognitive și emoționale ce
rezultă din intereacțiunea individului cu familia, dar și cu societatea în ansamblul ei.

17

1.4.Dezvolt area socială a adolescentului.

Adolescența este caracterizată de creșterea importanței grupui de prieteni și slăbirea
autorității parentale. Pentru cei mai mulți dintre adolescenți, această perioadă este una de
socializare intensă și de experiențe romant ice. Pe baza schimbărilor din mediul familial și al
prietenilor, se pot descrie trei stadii ale socializarii în adolescență. În adolescența timpurie, părinții
sunt în continuare importanți din punctul de vedere al sprijinului social și al dobândirii echili brului
material și emoțional. Nevoia adolescentului către autonomie duce către cel de al doilea stadiu de
socializare, caracterizat de conflicte determinate pe de o parte de dependența materială a
adolescentului de familie și pe de altă parte de nevoia de a aparține unui grup de prieteni și de a fi
acceptat în interiorul acestuia. În această etapă, conflictele dintre adolescenți și părinți se
concretizează prin interferențe în viața afectivă a adolescentului, criticarea prietenilor acestuia. În
cel de al tr eilea stadiu al socializării, adolescentul funcționează ca un individ în cercul de prieteni
și devine relativ independent de familie.
Relațiile romantice în adolescență reprezintă un aspect foarte important al lumii
sociale a individului, peste jumătate d intre adolescenți declarând că au trecut printr -o relație
romantică. Partenerii romantici pot fi o sursă de sprijin pentru cei mai mulți dintre adolescenți, dar
și o sursă de emoții puternice pozitive sau negative.
Relațiile romantice favorizează atât dezv oltarea intimității, dar și a identității, aceste două procese
psihosociale fiind de maximă importanță pentru adolescent. Întâlnirile cu partenerii romantici pot
aduce adolescentului multe beneficii, ajutându -i pe adolescenți să -și stabilească autonomia în tr-un
cadru din afara familiei, dar aceste întâlniri pot implica și anumite riscuri, adolescenții pot deveni
victime ale agresiunilor, violențelor.
Cei mai mulți teoreticieni au afirmat că relațiile părinte -copil pot influența relațiile
romantice ale ado lescentului, acestea reprezentând un șablon pentru relațiile ulterioare. O educație
corectă și grija din partea părinților măresc stima de sine a adolescentului și odată cu aceasta
încrederea lui în ceea ce privește deschiderea către noi experințe sociale și romantice. Deasemenea,
un comportamet parental adecvat dezvoltă adolescentului competențe în negocierea relațiilor
ulterioare dar și în ceea ce privește alegerea partenerului. Patternul format în relația copil -părinte
este păstrat în relațiile ulterioar e ale adolescentului, formând reprezentări ale relațiilor apropiate și
realizând intimitatea față de persoana opusă.
Deasemenea, căsătoria părinților influențează trăirile și relațiie romantice ale adolescentului,
crează modele de comunicare și de rezolvar e a conflictelor din relația romantică, adolescentul

18
ajunge să interpreteze relațiile de egalitate și experiențele romantice prin prisma mariajului
părinților.
Pe de altă parte, grupul de prieteni poate avea un rol important în caracterizarea și
desfașura rea relațiilor romantice ale adolescentului. Grupul de prieteni asigură un context pentru
desfășurarea relațților romantice și pentru stabilirea relațților heterosexuale, adolescentul cunoaște
reprezentanți ai sexului opus prin grupul de prieteni. Unele de prinderi sociale dobândite în grupul
de prieteni sunt duse mai departe în relațiile romantice iar concepțiile despre sine au legătura cu
cele de prieten apropiat (Sion,2007).
Integrarea socială a adolescentului este marcată de atașamentul față de grupul de care
aparține iar cele mai multe din criteriile lui sociale sunt ale grupului. În cadrul grupului de prieteni,
adolescentul se poate confrunta cu o serie de probleme : teama de a -și asuma responsabilitatea față
de prieteni sau față de partenerul romantic, teama de a nu fi manipulat de către ceilalți.
Toate transformările fizice și psihice prin care trece adolescentul îl pot face
vulnerabil în fața diferitelor provocări și în fața mediului său de viață. Adolescentul poate găsi un
sprijin în grupul său de prieteni, astfel natura mediului său social are un rol important în
dezvoltarea sa armonioasă și în drumul său către succes.
În această perioadă, adolescentul poate renunța la valorile ce l -au însoțit în perioada
copilăriei și poate îmbrățișa altele noi, în conformitate cu individualitatea sa sau cu a grupului de
prieteni. În căutarea identității sale, adolescentul se află într -o dinamică cu mediul său social care
îi dezvoltă zi de zi personalitatea.
“Adolescentul își joacă rolurile sociale, în stilul său de viață, în gradul de integrare socială și de
socializare, în felul în care își duce lupta pentru independența relativă “ (Neacșu, 2010,pp. 127).

1.5.Factori de risc ai dezvoltării adolescentului.

Adolescența reprezintă trecerea de la copilărie la viața de adult, este o perioadă de
tranziție care presupune schimbări, atâe pentru adolescent, cât și pentru familia sa. Această
perioadă este una importantă pentru definirea valorilor morale ce se fixează în contextul existenței
unor modele de comportament și pen tru conturarea întregii personalități a adolescentului. Toate
modificările fizice și emoționale prin care trece individul în perioada adolescenței se manifestă în
comportamente particulare specifice vârstei.
În perioada adolescenței există un grad crescut de agresivitate socială care poate
altera relațiile individului cu mediul său familial și social. În definirea identității individului, un
element important îl reprezintă încrederea în sine, încredere ce este oferită și construită pe baza
relațiilor cu fa milia sa și cu mediul social în care trăiește. În situația în care adolescentul trăiește

19
experiențe negative în familie sau în societate, acesta intră într -o stare de confuzie, devine victima
unei forme de abuz și încearcă să supraviețuiască și să se adapt eze la relațiile defectuoase din
cadrul familiei sau din societate.
Dragostea necondiționată a părinților este necesară unei dezvoltări comportamentale normale a
adolescentului. Aceasta poate previni apariția resentimentelor, a fricii, a mâniei și a neîncr ederii la
copil și adolescent (Mitrofan,2003).
De cele mai multe ori, adolescenții abuzați rămân imaturi afectiv chiar dacă reușesc
să se distanțeze de părinți și devin, ulterior, dependenți emoțional de partenerii de viață.
Lipsa unei educații solide și a prevenției în rândul adolescenților conduce deseori la manifestări
de tipul : alcoolism, toxicomanie, delincvență, graviditate la vârstă precoce, aceste situații de risc
generează eșecuri la nivel școlar, dar și la nivel social. Creșterea delincvenței ju venile a
reprezentat, pentru specialiști, un fenomen intens studiat. De cele mai multe ori, acest fenomen a
fost pus pe seama crizei de personalitate a adolescenței, iar cauzele de tip biologic sau genetic au
fost luate din ce în ce mai puțin în considerar e, în fața acestora primând necesitatea cunoașterii
nevoilor adolescentului și a cauzelor psihosoaciale.
Comportamentul deviant este “acel comportament ce se abate de la normele
acreditate în cadru unui sistem social mergând până la un conflict cu valoril e culturale. Prin
comportament deviant se înțeleg numai abaterile cu sens negativ, antivaloric, de tipul delincvenței,
vagabondajului, negativismului. Reprezentând o abatere de la anumite valori sau moravuri,
comportamentul deviant este definit întotdeauna concret, în raport cu grupul sau colectivitatea,
ceea ce este normal pentru un grup, poate fi deviant pentru un altul “ (Neveanu, 1978, pp. 121).
Adolescentul își petrece o mare parte din timp în familia de origine iar personalitatea
sa este influențată d e modelul oferit de părinți. Familia pregătește adolescentul pentru viața de
adult și pentru provocările ulterioare, exercitând astfel o influență asupra adolescentului prin
oferirea de valori culturale și morale. De cele mai multe ori, comportamentul devi ant al
adolescentului apare ca urmare a lipsei suportului din partea familiei și a unei ambianțe plăcute.
Disfuncțiile sistemului familiei de origine reprezintă cauza principală a comportamentului deviant,
un adolescent crescut într -o familie dezorganizat ă este expus influențelor antisociale și predispus
la acte delincvente.
Pentru a contracara comportamentul antisocial și deviant al adolescentului, acesta
trebuie să aibă sentimente de siguranță din partea familiei, să fie protejat și să i se satisfacă
trebuințele elementare. Deasemenea, copilul trebuie să fie iubit, ca la rândul său să învețe să ofere
iubire, respect, sprijin, dobândind astfel o experiență afectivă pozitivă. Carențele educaționale din
mediul familial, manifestate prin lipsa unui climat po zitiv, nivelul cultural scăzut al părinților sau
regimul educativ deficitar, pot conduce cu ușurință la un comportament deviant.

20
O altă cauză a comportamentului deviant al adolescentului o reprezintă incapacitatea
școlară sau eșecul școlar, care reprezint ă în același timp și un efect al disfuncțiilor din cadrul
familiei.Mediul școlar al adolescentului reprezintă o parte importantă a vieții sale, o sursă de
satisfacții sau, dimpotrivă, una generatoare de stres și neplăceri. Pentru adolescenții ce provin din
medii defavorizate, insuficienta școlarizare poate reprezenta o cauză a coomportamentului deviant,
ce duce la inadaptarea socială a adultului de mai târziu. Lipsa școlarizării se poate datora atitudinii
indiferente a părinților față de mediul școlar, a un ei situații financiare deficitare sau a atragerii
adolescentului în diferite grupuri și anturaje nepotrivite dezvoltării armonioase. Incapacitatea
adolescentului de a se adapta la mediul școlar poate reprezenta o cauză principală a inadaptării
sociale și p rofesionale și se poate manifesta, ulterior, în indisciplină, absenteism, relații
conflictuale, consum de alcool sau toxicomanie.
Pentru adolescenți, prietenii reprezintă a doua familie, pot fi un adevărat sprijin sau,
dimpotrivă, un factor negativ pentru declanșarea comportamentului deviant. Unele grupuri pot fi
formate din adolescenți proveniți din familii disfuncționale sau cu deficit de școlarizare, aceste
grupuri de adolescenți orientându -se, deseori, spre comiterea unor fapte aflate la limita
infracț ionalității.
Un rol foarte important în această problemă îl are familia de origine care trebuie să direcționeze
adolescentul către activități benefice acestuia, activități sportive, recreative, spectacole, expoziții,
toate aceste activități având un rol fo arte important în dezvoltarea armonioasă a adolescentului.
Un alt factor de risc în dezvoltarea adolescentului o reprezintă violența domestică,
care, de cele mai multe ori, duce la comportamente de frică, îngrijorare și, ulterior, la tulburări de
comporta ment. Expunerea la violență și la un stil parental coercitiv duce la dezvoltarea ulterioară
a unor comportamente antisociale. În condițiile unui stil parental defectuos, agresiv sau neglijent,
adolescentul nu reușește să dezvolte un control intern al compo rtamentului, expunerea la
agresivitate alterând structurile neurologice responsabile de răspunsul la stres sau reglarea
emoțiilor. În cazul în care unul din părinți trăiește frică, anxietate sau este supus la violență, atunci
adolescentul poate dezvolta r eacții de stres posttraumatic sau comportamente negative.
Violența din familiile de origine poate reprezenta un predictor al comportamentului
viitor al adolescentului, băieții adolescenți pot dezvolta ulterior comportamente similare, agresive,
orientate c ătre persoanele din jurul său, iar fetele adolescente pot avea, în relațiile cu partenerii lor,
comportamente submisive și de acceptare a violenței domestice. Adolescenții, martori ai violenței
domestice, prezintă un nivel mai scăzut al empatiei și al comp ortamentului prosocial. Deasemenea,
ei pot prezenta niveluri ridicate ale agresivității, tulburări de comportament, probleme de adaptare
în mediul academic, toate acestea ducând către acceptarea violenței și folosirea acesteia ca mijloc
de gestionare a str esului. Adolescentul devine hipersensibil, încearcă să facă față agresivității prin

21
diferite modalități, cum ar fi cearta, detașarea, toate acestea ducând către dezvoltarea defectuoasă
a empatiei și a asertivității.
Expunerea adolescentului la violență est e asociată, conform studiilor, cu diferite
tulburări : teama și îngrijorarea, anxietate (Singer, 1995), nivel scăzut al stimei de sine, stres
(Blechman,1994), depresie și comportament autodistructiv. Adolescenții supuși la agresivitate
prezintă o probabili tate mai mare de a fi implicați în acte de violență, dobândesc structuri
insuficiente de procesare a informației.
Deasemenea, acești adolescenți sunt mai predispuși să se alăture unei bande, apartenența la o bandă
îi poate oferi acestuia sentimente de pro tecție, ajutor, dar, pe de altă parte, duce și la creșterea
oportunității adolescentului de a comite acte infracționale.
Adolescenții supuși la violență prezintă rezultate școlare mai slabe (Singer, 1995), sunt mai expuși
consumului ulterior de droguri și alcool și prezintă un risc ridicat de manifestare a unor
comportamente agresive. “Expunerea la violență a fost legată de un număr mare de probleme
mentale, de comportamentul agresiv și de comportamentul autodistructiv. Copiii și adolescenții
expuși violen ței, în mod deosebit violenței familiale, riscă să devină ei înșiși agresori violenți.
Delincvenții juvenili prezintă, în general, o frecvență mai mare a problemelor mentale decât cei
care nu sunt delincvenți. Cel mai probabil, agresorii juvenili violenți au fost expuși violenței și
abuzului fizic ” (Adams, 2009, pp. 525).

22
CAPITOLUL 2 .
ROLUL FAMILIEI ÎN DEZVOLTAREA COPILULUI.

2.1. Familia – cadru teoretic.

Familia a reprezentat întotdeauna un mediu de regenerare al resursei umane și al
formării personalității umane, constituind mediu natural de formare al copilului datorită influenței
importante asupra dezvoltării acestuia. În ceea ce privește dezvoltarea copilului,
“familia reprezintă o imagine la scară redusă a societății în care va trebui să se integreze ”
(Bonchiș, 2011, pp. 18).
De-a lungul timpului, încercările de definire a familiei au fost numeroase.
 Conform definiției lui Levi Strauss, familia este “un grup care își are originea în căsătorie,
fiind alcătuit din soț și soție ș i copii născuți din unirea lor, pe care îi unesc drepturi și
obligații morale, juridice, e conomice, religioase și sociale “ (Neveanu , 1978, pp. 268 ).
 Doron și Parot definesc familia “ca un grup de indivizi uniți prin legături transgeneraționale
și interdepe ndente privind elemen tele fundamentale ale vieții “.
(Bonchi ș, 2011 apud Doron, 1999 ).
 Murdock definește familia ca “un grup social caracterizat prin reziden ță comună, cooperare
economică și reproducere. Ea include adulți de ambele sexe, dintre care cel puț in doi au
relații sexuale recunoscute social și unul sau mai mulți copii proprii sau adoptați pe care îi
cresc și îngrijesc ” (Mitrofan, 1994 , pp. 23 apud Murdock 1967 ).
 Iolanda Mitrofan definește familia ca “o form ă de comunitate umană alcătuită din doi s au
mai mulți indivizi, uniți prin legături de căsătorie sau paterne, realizând, mai mult sau mai
puțin latura biologică și cea psihosocială ” (Mitrofan, 1994 , pp. 17 )
 Bonchiș definește familia ca “pe o formă de comunitate umană, un grup primar, cu toate
caracteristicile sale, care se deosebește de celălalte grupuri primare prin câteva aspecte
specifice : unește membrii prin relații de căsătorie, aceștia trăiesc împreună și desfășoară
activități economice comune, dezvoltă relații de ordin bi ologic, spiritual și ideologic, își
acordă sprijin emoți onal, acceptă și respectă regul i prev ăzute în documentele oficiale ”
(Bonchiș, 2011, pp.19 ).
Din perspectiva dezvoltării copilului, familia are câteva caracteristici :
 Oferă un climat de siguranță emoțională, necesar de zvoltării personalității copilului ;
 Reprezintă primul grup în care copilul se descoperă pe sine și exersează comportamente
sociale ;

23
 Reprezintă mediul principal de creștere, dezvoltare emoțională, intelectuală,
motivațională ;
 Este un cadru de valorizare ind ividuală datorită încărcăturii afective dintre membrii
familiei ;
 Reprezintă cel dintâi model al unor comportamente viitoare ;
 Este legătura bi ologică de bază a individului ( Vrăjmaș, 2001).

Familia reprezintă cea mai veche formă de comunitate umană, o i nstituție cu roluri
fundamentale pentru indivizi, care este responsabilă de menținerea continuității biologice,
transmiterea tradițiilor culturale și a moștenirii spirituale, socializarea membrilor, îndeosebi a
copiilor.
În ceea ce privește ciclurile vieț ii familiale, Minuchin a identificat patru stadii de dezvoltare care
apar în cea mai mare parte a famiiliilor.
1. Constituirea cuplului – în această etapă diada maritală formează un sistem prin negocierea
granițelor și dezvoltă regului referitoare la conflict și cooperare.
2. Copiii mici – întregul sistem marital se reorganizează în momentul apariției copiilor și se
adaptează cerințelor cerute de parentalitate.
3. Copiii școlari și adolescenți – familia se adaptează la problemele specifice adolescentului,
ca apariți a prietenilor, pierderea controlului parental.
4. Copiii mari – relația dintre părinți și copii se modifică și devine o relație de tip adult -adult
(Vasile, 2006 ).

Familia este cel mai puternic agent de socializare în dezvoltarea copiilor, m ai ales în
perioad a copilăriei mici câ nd familia reprezintă sursa primară de dragoste și afecțiune. Familia
reprezintă un factor esențial în creșterea, educarea copilului, dezvoltarea personalității acestuia
deoarece copiii își dezvoltă aproape toate achizițiile motorii, co gnitive, afective în cadrul familiei
de origine.
Familia nucleară, în comparație cu familia extinsă, este redusă numeric la partenerii
de cuplu și copiii acestora. Pe de altă parte, familia extinsă cuprinde, pe lângă părinți și copii, și
familia de origin e a unuia dintre părinți. În ceea ce privește rolul familiei în sistemul social, familia
este o structură independentă în acest sistem dar, în acelai timp, ea răspunde acțiunilor sociale,
economice sau religioase din mediul extern. Pe lângă interacțiunile cu mediul exterior, familia est e
o rețea de relații în diadă ( mamă -copil, tată -copil, mamă -tată, copil -copil). Toate aceste relații din
cadrul familiei sunt dinamice, schimbătoare, se dezvoltă în funcție de creșterea copiilor sau de
dezvoltare părinților î n rolurile lor parentale.

24
Tipologiile familiale sunt realizate în funcție de normele sau ideile pe baza cărora se
constituie familia.
De-a lungul timpului, cercetătorii au identificat mai multe tipuri de familie :
 Familia extinsă – cuprinde pe lângă nucleul familial și alte rude, este un model patriarhal de
tip tradițional. Este considerată o structura de tip autoritar, în care membrii conviețuiesc
laolaltă. În acest tip de familie, se păstrează tradițiile, obiceiurile, patternurile educaționale
sunt rigide iar așteptările familiei de la membrii săi sunt mai previzibile. Un avantaj al
acestui tip de familie îl constituie existența unui număr mare de membrii ce contribuie la
bunăstarea familei și la asigurarea unui sentiment de apartenență și securitate. Famil ia
extinsă se aseamănă cu o mică comunitate, acest lucru influențând în mod pozitiv
dezvoltarea copiilor, deoarece copiii petrec mai mult timp în compania adulților.
 Familia nucleară este alcătuită, de regulă, din mamă, tată și copiiilor și este o structur ă
democratică, bazată pe egalitatea rolurilor de soț -soție, precum și pe participarea activă și
responsabilizarea copiilor. Acest tip de familie reprezintă cea mai întâlnită formă de
organizare socială, alegerea partenerului fiind motivată de libertatea op țiunii, de afecțiune
și de exercitarea dreptului la dezvoltarea proprie. Familia nucleară asigură realizarea unor
funcții importante, cum ar fi : cooperare, relații sexuale, educarea copiilor. În societatea
contemporană, familia nucleară are un rol importan t asigurând protecția partenerilor,
constituie un refugiu în fața mediului extern și un model pentru copii în internalizarea
normelor și conduitelor etice.
 Familia mixtă reprezintă o structură rezultată din căsătoria a doi păriți rămași singuri, cu
proprii copii sau cu copii comuni. Principalele probleme în acest tip de familie sunt
reprezentate de dificultatea relațiilor interpersonale, probleme de adaptare sau intoleranță.
Ca parte a unei familii mixte, copilul se poate teme de modificarea unor reguli în cadrul
familiei noi, poate avea sentimente de vinovăție dacă este atras de părintele vitreg sau, din
contră, dacă simte antipatie.
 Familia monoparentală se di stinge de familia nucleară prin absența unui părinte, frecvența
sa crescâ nd foarte mult în ultima perioadă. Familia monoparentală este inclusă, cel mai
adesea, în categoria populațiilor de risc, datorită problemelor cu care aceasta se confruntă.
Printre aceste probleme amintim : venitul scăzut, predispunerea copiilor la fenomene de
delincvență juvenilă, parenting inadecvat, insuficientă atenție sau grijă acordată copilului
în dezvoltarea sa, schimbarea frecventă a domiciliului și slă birea legăturii cu comunitatea
din care face parte copilul. De -a lungul timpului, a fost constitui t un profil social al
mam elor „ părinți singuri ”, care cuprinde câteva caracteristici : mamele singure pot avea

25
 dificultăți financiare care afect ează indivizii pe termen lung ( femeile cu pregătire
superioară au în general mai puține problem ca mame singure, decât cele cu nivel scăz ut
de pregătire), mamele își pot extinde rolul cu diferite sarcini care nu sunt specific rol –
sexului (Mitrofan, 2009), mamele singure pot manifesta schimbări în relația cu copilul,
oferindu -I acestuia rolul de confident sau de suport emotional.
În ceea ce privește funcțiile familiei, uni i autori accentuează funcția bi ologică, iar
alții pe cea economică și educațională. Funcția de socializare asigură asimilarea de către membrii
familiei a regulilor și normelor necesare pentru adaptarea socială. Cu privire la funcția economică,
familia are rol de asigurare a resurselor materiale necesare creșterii și dezvoltării copiilor, iar prin
funcția politică, membrii familiei au un statut stabil în societate.
Familia trebuie să asigure copiilor, prin funcțiile sale, se curitate intelectuală, un climat potrivit
dezvoltării optime a copiilor, să nu existe teamă sau abuzuri verbale. Din perspectiva dezvoltării
intelectuale, familia înseamnă protecție, dragoste, încurajare și oferirea oportunităților necesare de
învățare a l egilor naturii, a normelor morale și a formării deprinderilor sociale.

2.2. Climatul familial.

Climatul familial reprezintă o formațiune psihosocială complexă, cuprinzând
ansamblu l de stări psihice, moduri de relaționare interpersonală, atitudini, n ivel de satisfacție, ce
caracterizează grupul familial o perioadă mai mare de timp (Mitrofan, 1994 ). Climatul familial
reprezint ă atmosfera familiei ca un grup social mic, acest climat putând fi pozitiv sau negativ
pentru că se interpune între influențele educaționale exercitate de părinți și achizițiil e
comportamentale ale copiilor.
După Mitrofan, climatul familial poate fi c aracterizat în funcție de diferi ți factori :
 Modul în care se raportează părinții, gestionarea diferitelor probleme.
 Atitudinile membr ilor familiei în raport cu diferite norme, valori.
 Gradul de coeziune al membrilor familiei.
 Modul în care este perceput copilul de către familie.
 Modul în care își manifestă părinții autoritatea.
 Gradul de acceptare al unor comportamente ale copiilor de c ătre părinți.
 Nivelul de satisfacție al membrilor familiei.
 Nivelul stărilor conflictuale în familie.
 Modul în care părinții aplică pedepse sau recompense copiilor.
 Gradul de sinceritate manifestat de către membrii familiei.

26

Climatul familial are un rol d eosebit de important în dezvoltarea copilului și mai târziu
a adolescentului, determinând eficiența influențelor educative. Climatul familial depinde de modul
în care membrii familiei iau decizii sau își planifică viața, de natura rapo rturilor intrafamili ale, de
tipul relațiilor dintre membrii familiei care pot fi amicale, destinse, democratice sau, dimpotrivă,
agresive, autoritare.
Familia reprezintă primul mediu afectiv al copilului, din această cauză dinamica
relațiilor din interiorul acesteia este f oarte importantă, dezvoltarea copilului depinzând de
echilibrul și normalitatea mediului familial. Perturbarea relațiilor dintre cei doi soți sau ruptura
afectivă dintre aceștia pot genera suferința copilului. Climatul familial în care copilul crește și se
maturizează influențează dezvoltarea personalității acestuia și poate accentua anumite trăsături de
caracter.
Climatul familial pozitiv, favorabil conduce la o dezvoltare armonioasă a copilului din
punct de vedere fizic, intelectual și afectiv. Iubirea m amei este necesară copilului pentru
dezvoltarea afectivității acestuia, având influențe foarte mari și în planul dezvoltării intelectuale.
Climatul familial stabil oferă siguranța necesară dezvoltării copilului și deschiderii acestuia către
mediul înconjur ător. Copilul dar și adolescentul are nevoie de îndrumare în drumul său către
maturizare și de sprijin în alegerile sale, toate acestea fiind oferite de climatul familial constant și
sigur.
În relația părinți -copii, fiecare este influențat și influențează la rândul său climatul
familial, o comunicare eficientă între membrii familiei fiind necesară pentru dezvoltarea
armonioasă a familiei.
Într-o analiză a relațiilor dintre părinți și copii, s -au putut dinstinge diferite tipuri de cupluri :
 Părinții prea un iți care nu reușesc să integreze prezența copilului în dragostea dintre ei.
Copiii din aceste familii pot dezvolta ulterior agresivitate față de unul din părinți sau față
de amândoi.
 Părinții neglijenți care sunt fie absorbiți de o pasiune proprie, fie de grijile material e, astfel
încât nu reușesc să fie disponibili din punct de vedere fizic sau afectiv pentru copiii lor.
 Părinții infantili sunt, în general, lipsiți de maturitate, refuzând să -și asume răspunderea
unei familii.
 Părinții dependenți prezintă i ncapacitate de a se despărți de familia de origine și de a se
integra în noua familie, această incapacitate perturbează echilibrul căsniciei și al familiei,
în general.

27
 Părinții dezorganizați sunt frecvent implicați în conflicte ce duc la deteriorarea imag inii de
sine a copilului și la devalorizarea acestuia.

Climatul familial joacă un rol deosebit de important atât în dezvoltarea copiilor, cât și
în optimizarea relațiilor dintre parteneri. Mediul familial are trei dimensiuni: joacă un rol de
siguranță, d e ocrotire ; reprezintă un factor de coagulare în plan afectiv ; este un spațiu pentru
învățarea primelor experiențe de socializare.
Dimensiunea afectivă a climatului familial este una din cele mai importante
componente, dar și cea mai vulnerabilă în fața d iferitelor probleme. Tulburările și conflictele din
relația părinților pot avea efecte deosebit de grave pentru întreaga familie, dar cel mai mult
afectând dezvoltarea psihică a copiilor implicați. Un mediu familial deficitar, nociv, lipsit de
căldură se r egăsește, ulterior, în viața copilului și îi poate afecta alegerile și comportamentele de
mai târziu.
Pe de altă parte, un climat familial pozitiv constituie premisa dezvoltării armonioase a copilului,
calea către dobândirea unui echilibru emoțional și baz a relațiilor sociale de mai târziu.

2.3.Relații părinți -copii.

Relația părinte -copil este considerat ă ca fiind cea mai importantă dintre relațiile
care se formează de -a lungul vieții individului. Reușita acestei relații depinde de efortul și, mai
ales, d e răbdarea depusă de părinte în creșterea și dezvoltarea copilului. În ceea ce privește
dezvoltarea adolescentului, părintele este cel care susține, veghează și modelează comportamentul
acestuita, adolescentul având nevoie de încrederea părinților săi, de sprijnul și de afecțiunea
acestora.
Problematica legăturii părinte -copil și al rolului educativ al părinților a fost și
continuă să fie o temă importantă pentru domeniul psihologiei, mai ales pentru psihologia
dezvoltării. Un copil sănătos psihic și fizic se naște în contextul unui climat familial favorabil,
familia având un rol fundamental în dezvoltarea și maturizarea copilului. Maturitatea emoțională,
empatia, dragostea și sprijinul necondiționat sunt doar câteva dintre cerințele esențiale pentru
dezvol tarea armonioasă și pregătirea copilului pentru lumea înconjurătoare. Experiențele trăite de
părinți pe parcursul creșterii și educării copilului sunt experiențe unice, ce oferă numeroase
satisfacții emoționale.
În relația cu părinții copilul experiment eaza societatea și mediul înconjurător,
părinții stabilind o atmosferă caldă de familie , prin ea copilul experimentează economia, religia și
influențele sociale din mediul să u. Copilul absoarbe valorile familiei și tradițiile acesteia și

28
încearcă să le in tegreze în patt ernul său. El își dezvoltă atitudini față de diferitele rase în raport cu
cele ale părinților lui, va obse rva și inter naliza și modul în care se comportă părinții între ei. Dacă
părinții sunt calzi și au relații armonioase, atunci cooperarea va deveni un standard al familiei și,
din contră, dacă părinții sunt ostili și angajați în conflicte, atunci copilul va concura și el împotriva
altor membrii ai familiei.
De-a lungul timpului, toate societățile s -au centrat pe familie și, desi formele ei au
fost diferite de la o societate la alta, relațiile dintre părinți și copii au fost descries ca fiind cele mai
durabile. Aceste relații sunt legături necesare încă dinainte de naștere, în familie copilul învață
cum să stabilească legături cu lumea ex terioară, cum să se integreze în viața social ă pentru ca mai
târziu copilul devenit adult să repete același proces urmat înainte de părinții lui.
Din ce în ce mai des, întâlnim diferite portretizări ale rolului de părinte modern care,
prins în ritmul aler t al vieții cotidiene și nepregătit pentru rolul de părinte, este dominat de
frământări, de timpul prea scurt petrecut cu copilul și de transformări atât de rapide încât acestuia
îi este greu să se adapteze. Cu toate acestea, copiii au nevoie de părinți “ suportivi, empatici, calzi,
înțelegători, care să -i ajute să -și câștige treptat autonomia, să -și asume responsabilități, să fie
sensibli la nevoile celorlalți, să știe cum să facă față presiunilor, să depășească eșecurile,
transformându -le în oportunități d e dezvoltare personală, luând -o mereu de la capăt, să fie
conștienți de propriile emoții, pe care să le exprime adecvat, și nu să le nege, să rezolve conflictele,
să-și mențină optimismul și încrederea în sine, pentru a da viață celor mai frumoase visuri d e
perspectivă (Pânișoară, 2011, pp. 33).
Acesta este portretul ideal al părintelui implicat în viața copilului său, cea mai importantă parte a
parentingului eficient fiind educarea inteligenței emoționale, condiția dezvoltării armonioase a
personalității și a menținerii sănătății mentale.
Familia are rolul cel mai important în dezvoltarea fizică, intelectuală și afectivă a
copilului, motiv pentru care literatura de specialitate abundă în studii privind importanța familiei,
terminologiile vehiculate în ace st sens fiind variate: patternuri parentale, stiluri de parenting,
practici parentale de creștere a copiilor, climat educativ (Bonchiș, 2011).
Indiferent de terminologia utilizată în descrierea relațiilor părinți -copii, este vizat același aspect,
cel rela țional, care desemnează raporturile familiale în cadrul cărora se realizează creșterea,
educarea copiilor.
Interesul pe care îl joacă familia în dezvoltarea copilului are o istorie lungă, studiile
concentrându -se pe examinarea practicilor parentale și efectul lor supra stimei de sine a
adolescenților. Astfel, teoreticienii au analizat climatul familial, stilul de creștere și căldura
părinților raportat la dezvoltarea stimei de sine. Deasemenea, imaginea de sine și stima de sine a
adolescenților a fost r aportată și la caracteristicile familiei și la poziția socioeconomică a acesteia.

29
Într-unul dintre cele mai vechi studii cu privire la practicile parentale și la stima de
sine a adolescentului, Coopersmith nota că băieții de clasele a V -a și a VI -a cu o s timă de sine
ridicată își percepeau părinții ca fiind calzi, săritori și iertători. Deasemenea, ei descriau atmosfera
de acasă ca fiind una de toleranță și înțelegere, cu reguli foarte clare, cu pedepse corecte, respect
reciproc între părinți și adolescenț i și foarte puțină ostilitate. Pe de altă parte, băieții cu o stimă de
sine scăzută au fost crescuți fie de părinți care erau mult prea permisivi, poate chiar neglijenți, fie
de părinți care îi educau în spiritul autorității excesive (Adams, 2009 apud Coop ersmith, 1967).
În urma studiilor, s -a constatat că indiferent de genul sau originea etnică a
individului, practicile de creștere pozitivă valorizează adolescentul, aceștia integrându -se mai bine
în mediul social și fiind capabili să -și dezvolte anumite competențe și abilități. Pe de altă parte,
practicile parentale intruzive au fost, în general, asociate cu stima de sine scăzută a adolescentului.
În ceea ce privește studiile referitoare la stilurile de creștere, dovezile aduse de cercetători arată că
adolescenții ai căror părinți manifestă tendințe autoritare au rezultate mai bune la școală, au o stimă
de sine mai mare și se adaptează mai bine la stres (Adams, 2009 apud Dusek,1995).
Sintetizând contribuțiile celor mai importanți teoreticieni cu privire l a relațiile copii –
părinți și la rolul părinților în dezvoltarea copilului, constatăm că interesul acestora a fost
întotdeauna foarte mare :
 Freud a așezat premisele unui stil educativ mai permisiv – copiii care nu erau satisfăcuți în
stadiile oral, anal și genital erau puternic afectați, astfel Freud s -a gândit să li se stabilească
copiilor un anumit ritm în hrănire, înțărcare și mers la toaletă.
 Adler, prin prisma psihologiei individuale,a afirmat că părinții oferă atmosfera unei prime
societăți pe care cop ilul o experimentează. Familiile competitive stimulează
competitivitatea copiilor lor iar familiile cooperante promovează un pattern diferit pentru
fiecare copil. În studiul dezvoltării copilului, Adler a pus un mare accent și pe ordinea la
naștere a copil ului.
 Watson și -a exprimat părerea conform căreia copiii ar trebui condiționați să se comporte
pe anumite căi preplanificate. El a dezvoltat principii care recomandă părinților să se
bazeze pe metode de întărire mai puțin amenințătoare.
 Skinner considera c ă o educație optimă a copiilor este realizată prin condiționare
determinată, în sensul recompensării consecvente a comportamentului dezirabil.
 Maria Montessori a avut o influență mare în practicile de creștere și în educația timpurie a
acestora, practicile sale fiind urmare foarte mult în prezent fie la nivel familial, fie la nivel
instituționale, în cadrul unor grădinițe sau școli. M. Montessori a subliniat importanța
tratării copilului cu demnitate și respectarea individualității acestuia.

30
 Margaret Mead ș i Karen Horney au arătat că problemele cu care se confruntă individul în
cultura lui se datorează modului specific în care acea cultură este capabilă să -și crească și
să-și educe copiii (Stan, 2016).

Un alt aspect important în studiul relațiilor copil -părinte îl reprezintă stilurile de
atașament. “Atașamentul nu este un simplu impuls sau instinct, ci se constutuie și se consolidează
ca un sistem ordonat de comportamente și motive “ (Stan, 2016, pp. 153 apud Harwood, 2005).
Astfel, putem vorbi de mai multe sisteme prin care se pot construi modelele de ata șament care
activează diferite comportamente și motivații.
Atașamentul este un “ansamblu de legături care s -au stabilit între un nou născut și
mama sa, începând cu senzațiile și percepțiile sugarului și, re ciproc, ale mame i față de copilul său”
(Sillamy , 1998, pp. 36). Noțiunea de atașament a fost introdusă în psihologie în 1959, de către
Bowlby care definea acest proces ca unul înnăscut care cuprinde diferite mecanisme ca strigătul,
agățarea, strângerea la piep și suptul.
Principalele forme sub care se prezintă atașamentul și asupra cărora au fost de acord majoritatea
teoreticienilor sunt :
 Stilul de atașament securizat este considerat cel mai de dorit și cel mai echilibrat stil,
dobândirea echilibrului bazâ ndu-se pe încrederea copilului în părintele său. Copilul cu un
sistem de atașament securizat va manifesta o disponibilitate și o dorință mare spre
explorarea mediului înconjurător și în angajarea în relații cu alte persoane.
 Stilul de atașament nesecurizat anxios -ambivalent conduce la o disponibilitate redusă de
explorare a mediului de către copil. Copilul care prezintă acest tip de atașament gestionează
mai greu stresul atunci când este lipsit temporar de prezența mamei, optând pentru un
comportament de pe depsire a acesteia.
 Stilul de atașament nesecurizat anxios -evitant este caracterizat de neimplicarea copilului
în relația cu adultul responsabil de securitatea sa afectivă. Reacțiile copilului la plecarea
sau la venirea mamei sunt fie de ignorare, fie de r espingere, aceste reacții ale copilului fiind
de fapt o formă de autoprotecție față de părintele care nu răspunde adecvat trebuințelor lui.
 Stilul de atașament dezorganizat reprezintă încă un subiect controversat deoarece un copil
care adoptă acest stil ar e un comportament ce este greu de observat. Un asemenea copil
este de obicei abuzat și faptul că deseori el nu se manifestă nici prin evitare, nici prin
ambivalență semnifică faptul că stresul copilului este foarte bine mascat.

31
Studiile recente au arătat că imprimarea unui stil de atașament poate fi atât de
puternică, încât acest stil se transmite mai multor generații de la mamă la copil, cel mai ușor a
putut fi urmărit transmiterea transgenerațională a stilului nesecurizat anxios -evitant. În urma
descri erii pe scurt a acestor stiluri de atașament putem sesiza că acest tip influențează viitoarele
tipuri de relații și comportamete ale copilului (Stan, 2016 apud Brenning, 2011).
Cu privire la relațiile adolescentului cu figurile de atașament, acestea sunt e sențiale
datorită disponibilității lor, ceea ce “întărește sentimentul de siguranță, deschiderea spre alte relații
sociale cu persoane de aceeași vârstă și primele experiențe cu sexul opus, una din situațiile dificile
dintre părinți și adolescenți fiind c riza provocată de cererea de independență a acestora din urmă
față de figurile de atașament ” (Ponton, 2017, pp 211).
Dezvoltarea copilului și a adolescentului de mai târziu depinde, în mare parte, și de
stilul de parenting adoptat în familie, majoritatea autorilor fiind de părere că stilul de parenting
reprezintă un pattern general de creștere a copiilor, definit prin combinația de căldură și control pe
care aceștia o oferă copiilor. Având în vedere că nu toți părinții manifestă aceleași atitudini și
comp ortamente față de copiii lor, stilurile de parenting nu sunt identice.
Stilurile parentale depind, pe lângă personalitatea părintelui, de mai mulți factori : modelul educativ
al părinților, caracteristicile mediului, condițiile sociale, tradițiile, modelel e educative și culturale,
profesiile părinților și structura familiei (Nelson, 2014).
Diana Baumrind a avut una dintre cele mai influente conceptualizări a stilurilor de
parenting, aceasta sugerând existența a două dimensiuni importante, în funcție de car e pot fi
definite stilurile de parenting : căldura și controlul (Bonchiș, 2011 apud Baumrind, 1991).
Cea dintâi dimensiune, căldura sufletească, denumită și receptivitate sau acceptare
(Harwood, 2010) presupune centrarea pe copil, încurajare și suport afe ctiv și capacitatea de a fi
atent la nevoile copilului. În susținerea acestei idei, se menționează că “prezența mamei este o
necesitate resimțită de copil, dar nu este suficientă în conturarea unei personalități, deoarece
copilul are nevoie de dragoste, la polul opus fiind părinții care se centrează pe propria persoană,
resping copilul și manifestă ostilitate și neacceptare ” (Bonchi ș, 2011, pp 74).
Cea de a doua dimensiune, controlul parental este reprezentată de comportamentele
de disciplină impuse copil ului, această dimensune reflectându -se în supravegherea copilului,
pentru ca aceștia să se comporte conform regulilor. Disciplinarea constă în impunerea unor
limite și a unor atitudini și comportamente adecvate, având ca scop adaptarea la diferite situați i.
Din combinarea acestor două dimensiuni, se disting patru stiluri de parenting :
parenting exigent, parenting autoritar, parenting permisiv, parenting neimplicat.

32
Parentingul exigent este caracterizat de niveluri înalte ale controlului și căldurii,
părinții fiind centrați pe copil și manifestând sensibilitate și afecțiune față de acesta. Pe de altă
parte, acești părinți impun standard înalte de comportament iar cerințele față de copil sunt realiste.
În parentingul exigent, părinții impun respectarea disciplinei, sunt consecvenți în ceea ce privește
propriul comportament și permit copiilor să -și formuleze puncte de vedere proprii. Baumrind
afirma că stilul de parenting exigent se caracterizează printr -un control sporit în contextul unei
relații foarte calde și favorabile (Harwood, 2010).
Parentingul autoritar presupune un nivel mai înalt al controlului și unul mai scăzut al
căldurii din partea părinților. Acei părinți care adoptă parentingul autoritar impun, deseori,
standarde severe copiilor, cel mai adesea, prin pedepse exagerate și nefondate. Dezavantajul
acestui tip de parenting este transmiterea neîncrederii în capacitățile și aptitudinile copilului.
Părinții autoritari nu manifestă afecțiune sau căldură față de copii, inducând frică. Deseori, în
încercarea de a -și manifesta autonomia în fața acestor părinți, adolescenții devin rebeli și se
confruntă cu diferite probleme. Parentigul autoritar este un stil de parenting caracterizat printr -un
control ferm , în contextul unei relații foarte reci și ex igente ( Harwood, 2010).
Parentingul permisiv presupune un nivel ridicat al căldurii față de copil și, pe de altă
parte, un nivel scăzut al controlului.
Părinții ce adoptă un stil de parenting permisiv sunt centrați pe copil, au un grad ridicat de
accepta re al acestuia ce se manifestă, de cele mai multe ori, prin afecțiune, toleranță ridicată. În
aceste familii, copilul este încurajat să -și expună punctul de vedere, opiniile. Un dezavantaj al
acestui stil de parenting este faptul că părinții evita, de cele mai multe ori, confruntările directe cu
copilul, nu gestionează în mod corect problemele acestuia de comportament, toate acestea ducând
la probleme de relaționare între părinți și copii. În momentul în care copilul adoptă un
comportament negativ, părinții intervin doar atunci când consecințele acțiunilor sunt grave
(Bonchiș, 2011). În ceea ce privește stabilirea unor reguli, părinții ce adoptă stilul de parenting
permisiv nu reușesc să manifeste consecvență în pastrarea regulilor și nici în respectarea
disciplinei. Așadar, după cum consideră unii autori ce au studiat îndeaproape acest stil de
parenting, nivelurile scăzute de control în contextul unei relații calde și favorabile caracterizează
acest stil de parenting (Harwood, 2010).
Parentingul neimplica t sau neglijent este caracterizat de un nivel scăzut al căldurii
dar și al controlului. Acești părinți nu reușesc să încurajeze și să susțină copilul în acțiunile sale,
ajungând, de cele mai multe ori, până la detașare emoțională față de copil.

33
2.4.Rolul p ărinților în dezvoltarea copilului.

Rolul mamei în dezvoltarea copilului .
Arta de a fi părinte se deprinde cel mai greu, acesta fiind unul dintre cele mai dificile
roluri asumate de către o persoană. Copiii de astăzi sunt adulții de mâine care vor duce m ai departe
moștenirea culturală și spirituală.
Un punct de vedere important îl are Birch care subliniază rolul important al mamei în
securizarea afectivă a copilului și crearea unei legături între cei doi. În urma acestei legături
afective între mama și c opil, se pun bazele conduitei sociale ulterioare, copilul începe să preia
gesture, expresii faciale, atitudini, comportamente (Stan, 2016 apud Birch, 2000).
Muldworf a prezentat funcția maternă ca fiind compusă din trei elemente:
satisfacerea nevoilor primare, calmarea tensiunilor, nevoia de prezență și de siguranță. Această
funcție poate fi îndeplinită de tată sau de oricare altă persoană, dar îi este atribuită mamei,
reprezentând astfel o continuitate naturală și necesară după naștere (Stan, 2016).
Mama reprezintă prima autoritate cu care se confruntă copilul, ea îi face cunoștință
acestuia cu primele reguli, norme, responsabilități și cu primele forme ale moralei. Relațiile mama –
copil sunt decisive în dezvoltarea ființei umane datorită rolului pe c are îl are mama în procesul de
dezvoltare și socializare a copilului. Îngrijirea maternă este prima formă de afectivitate pe care o
percepe copilul, ea fiind foarte importantă în modelarea și educarea comportamentelor viitoare ale
copilului. Mama este cea care, prin legătura unică cu copilul său, îi oferă acestuia bazele unei
dezvoltări optime pe plan emotional, intelectual și social. Deasemenea, ea este cea care impune
primele reguli, restricții. Adler afirma că mama este persoana căreia îi revine misiunea modelării
comportamentului copilului astfel încât acesta să nu devină egoist în relațiile sale sociale de mai
târziu. Mama este cea care îl învață pe copil sentimentul comuniunii sociale, al interesului social
(Adler, 2013). Modul în care mama își va înde plini rolul de model de comportament va influența
întreaga dezvoltare a copilului.

Rolul tatălui în dezvoltarea copilului .
D. Popenoe este unul dintre primii cercetători care a început să studieze importanța
tatălui în viața copilului. Acesta a studiat l egătura dintre prezența tatălui în familie și dezvoltarea
copilului din punct de vedere cognitiv, social, educațional. Popenoe a afirmat că una dintre cele
mai mari influențe pe care un tată o poate avea asupra dezvoltării copilului este una indirectă,
copilul se dezvoltă în raport cu relația dintre părinții săi. Unul dintre cele mai importante beneficii
a relației pozitive dintre părinți o reprezintă oferirea unui model comportamental copilului. Tații
care tratează mamele cu respect și gestionează conflict ele din relație într -o manieră potrivită vor

34
avea cel mai probabil băieți care vor ști cum să -și trateze partenera și care nu se vor angaja în
comportamente agresive față de femei.
În ceea ce privește impactul tatălui asupra dezvoltării cognitive și educaț ionale a
copilului, s -a constatat că acei copii cu tați implicați în dezvoltarea lor au un coeficient de
inteligență ridicat, capacități lingvistice și cognitive superioare. Deasemenea, acești copii pot
gestiona mai bine stresul și pot face față mai bine frustrărilor asociate cu perioada școlarității
(Popenoe, 1997).
Un studiu al Departamentului de Educație din Statele Unite ale Americii a
concluzionat că acei copii ce au un tată biologic implicat în creșterea și educația acestora vor fi cu
43% mai cap abili să ia note de 10 și cu 33% mai puțin probabil să repete un an de studiu.
Încă din momentul nașterii, copiii care au un tată implicat în dezvoltarea lor sunt mult mai
securizați din punct de vedere emoțional și mai dornici să exploreze mediul încojură tor. Copiii
care primesc afecțiune din partea tatălui dezvoltă un atașament sănătos și poate accepta mai ușor
o separare de scurtă durată față de părinte. Din interacțiunea cu tatăl, copilul învață să -și gestioneze
emoțiile, să fie mai independenți, explor ând mediul cu mai multă deschidere. Acești copii au, în
general, un comportament prosocial și sunt mai puțin predispuși la experimentarea simptomelor
depresive. Același studiu a arătat că băieții cu un tată implicat au mai puține comportamente
negative la școală iar fetele au o apreciere de sine mai mare decât fetele cu tatăl absent (Rosenberg,
2006).
Un alt studiu a concluzionat că acei copii care trăiesc împreună cu tatăl lor au o
condiție fizică mai bună, deasemenea și o dezvoltare psihică optimă, au abilități academice înalte
și o capacitate mult mai bună de a evita comportamentele negative, antisociale sau violente (Ulven,
2007).
Tatăl are un rol deosebit de important în dezvoltarea copilului, el contribuind și în
procesul învățării prin întărire a pozitivă. Deasemenea, tatăl oferă consistență morală educației și
introduce conceptele de ‘nu’, ‘nu ai voie’, transmițând reguli clare despre ceea ce este bine sau
rău, corect sau greșit. Totodată, tatăl este cel care, cu blândețe, pune limite explorării realității și
mediului înconjurător. Autotoritatea parentală este utilizată pentru însușirea unor principii de viață,
tatăl este cel care stabilește limitele, impune reguli, el reprezentând un important element de
control al comportamentelor copiilor.
Unele cercetări au concluzionat că acei copii care au tatăl prezent în familie sunt mai responsabili
și dezvoltă abilități lingvistice mai devreme decât copiii lipsiți de prezența tatălui (Rosenberg,
2006).

35
Prin intermediul interacțiunilor ludice și fizice cu copilul său, tatăl devine
responsabil pentru deschiderea către lume a acestuia oferind un mediu securizant și ajutându -l să
se dezvolte din punct de vedere emotional și cognitiv. Pentru copil, tatăl este persoana care îl ajută
să descopere lumea, să -și asume riscuri și să aibe inițiative în fața celorlalți.
Rolul tatălui este definit, de cele mai multe ori, în raport cu mediul socio -cultural,
astfel că fiecare societate impune tatălui roluri specific culturii respective. Cu toate acestea,
indiferent de cultură, s -a constatat că tatăl este un element important în dezvoltarea armonioasă și
maturizarea afectivă a copilului, funcția paternă reprezentând o bază în constituirea personalității
copilului.
În ceea ce privește dezvoltarea inteligenței emoționale a copilului, studiile au arătat
că tatăl are un rol important în dezvoltarea acesteia, capacitatea copilului de a recunoaște și de a
face față emoțiilor poate duce la performanțe mai mari la școală și în relațiile interumane (Roco,
2004).
Studiul realizat de Mirza, în 2007, pe un eșantion de 107 elevi din Kuala Lumpur, a concluzionat
faptul că tatăl reprezintă un agent de socializare important pentru copil. Deasemenea, prezența și
implicarea tatălui în viața copilului este foarte importantă pentru dezvolta rea inteligenței
emoționale a acestuia (Mirza, 2011).

36
CAPITOLUL 3.
SPECIFICUL FAMILIEI CU TATĂ NAVIGATOR.

3.1. Specificul profesiei de navigator.

Navigatorul reprezint ă o persoană care întreprinde călătorii lungi pe mări și oceane,
care conduce o navă sau face parte din personalul unei nave.
În ultima decadă, condițiile de muncă ale navigatorului s -au îmbunătățit simțitor. În zilele noastre,
perioadele contractuale ale navigatorului sunt, în general, trei sau patru luni. Odată cu mări rea
personalului navigant, au apărut și diferite cercetări cu privire la condițiile de muncă ale acestuia,
la efectele fizice și psihice ale voiajelor.
La nivel global sunt înregistrați 1.371.000 de membrii ai personalului navigant iar
la nivelul Europe i, în 2010, erau înregistrați 254.119 de navigator ce își desfășurau activitatea pe
aproximativ 10.500 de nave. Astăzi, în 2017, există un deficit de 32.000 de ofițeri și 58.000
marinari ce se dorește a fi acoperit până în anul 2020 (ITF, 2017).
Conform Fe derației Internaționale a Transporturilor (ITF, 2017), în anul 2013 erau
activi aproximatix 25.000 de navigatori, dintre care 18.000 ofițeri și 7500 marinari. În anul 2000,
numărul membrilor personalului navigant era mult mai mic, aproximativ 5500. Se con stată astfel,
cu trecerea fiecărui an, o creștere semnificativă a celor care aleg această profesie, numărul
ofițerilor români reprezentând, în momentul de față, 12,5 % din totalul personalului navigant din
Europa.
Luând în considerare toate aceste stati stici de mai sus, întrebarea care se pune este
ce îl motivează pe individ în alegerea profesiei de navigator. Pentru cei mai mulți atracția
principală față de această profesie o reprezintă remunerația dar, pe lângă această motivație de bază,
pot exista și altele: dragostea de mare, păstrarea tradiției în familie sau poziționarea orașului lângă
mare/ocean (Sîntion, 2014). Un avantaj al profesiei de navigator, pe lângă beneficiile financiare,
o reprezintă și raportul concediu -muncă. Contractele de muncă pot varia în funcție de companie
dar, de cele mai multe ori, perioada contractuală este de 4 sau 5 luni iar perioada de concediu de
două luni. “Navigatorii se bucură de aceste perioade lipsite de constrângeri, sarcini de serviciu,
perioade benefice pentru cupl u și familie. Acest timp petrecut cu familia a fost recunoscut de
navigatori ca fiind de calitate, în care se pot desfășura diferite activități cu copiii, pot pleca în
vacanță și se pot bucura de un număr mare de ore petrecute cu familia “ (Sîntion, 2014, p g 393).
În această perioadă a globalizării marcată, deasemenea, de crize economice globale,
profesia de navigator poate oferi, pentru unii, stabilitatea financiară necesară. Un navigator
lucrează, în general, aproximativ 30 de ani, jumătate din această pe rioadă o petrece la bordul navei.

37
Luând în considerare faptul că un navigator lipsește, în medie, 15 ani de acasă (pe toată perioada
vieții profesionale), cele mai multe cercetări s -au concentrat asupra efectelor absenței soțului sau
tatălui din familie, a supra implicațiilor negative psihice și fizice privind solicitările de la bordul
navelor și asupra problemelor privind atât adaptarea navigatorului la bordul navei, cât și adaptarea
acestuia la viața de familie după perioada de absență.
Separarea de famili e reduce, pentru navigator, posibilitatea afirmării acestuia ca soț și ca tată în
cadrul familiei, în același timp, familia trebuie să se adapteze de fiecare dată la perioadele de
absență ale acestuia.
În 2012, A. Nenadic și D. Jasic au condus, în cadr ul Universității Maritime din
Croația, un studiu cu privire la satisfacția profesiei de navigator. Studiul a fost efectuat pe un număr
de 77 de navigatori activi care au fost chestionați cu privire la aspectele individuale privind
profesia (absența din fa milie, efectele psihologice ale profesiei) și la aspectele privid mediul de
muncă (condițiile de la bordul navelor și relațiile cu colegii, cu superiorii). În urma studiului,
rezultatele au arătat că 20 dintre navigatorii chestionați sunt satisfăcuți în ce ea ce privește profesia
lor, 22 nu sunt satisfăcuți iar 35 dintre aceștia au declarat că multe dintre condițiile de la bordul
navelor pot fi îm bunătățite (Nenadic et al., 2015 ).
Toate aspectele de mai sus arată că viața de navigator este una dificilă și im plică
multe aspecte negative. În plus față de separarea față de familiile lor, navigatorul se confruntă, în
zilele noastre, și cu schimbări în ceea ce privește viața la bordul navelor :
 apari ția noilor tehnologii maritime,
 creșterea responsabilităților l a bordul navelor în ceea ce privește securitatea și protecția
mediului,
 creșterea cerințelor angajatorilor,
 reducerea personalului navigant la bordul unei nave de la 36 de membrii la 18,
 expunerea la diferite riscuri ( pirați, zone de război, expunerea la boli).

Un studiu făcut de Horvat, în 1997, cu privire la percepția navigatorului asupra
profesiei sale, a arătat că navigatorul consideră ca nu se poate baza decât pe el în ceea ce privește
munca la bordul navei și că această profesie este la fel de gre a pentru familie, cât este și pentru el
(Nenadic et al., 2015 apud Horvat, 1997).
Toate aceste aspecte de mai sus arată complexitatea acestei profesii, riscurile
implicate , aspectele specifice vieții la bordul navei și problemele cu care se poate confru nta
navigatorul în ceea ce privește familia sa. Cu toate acestea, profesia de navigator rămâne, în

38
continuare, o profesie dorită ce poate avea și aspecte pozitive și poate oferi unele satisfacții
navigatorului.

3.2. Navigatorul în relația de cuplu.

Transportul maritim international este, printre altele, caracterizat de absența
marinarului de acasă pe o perioadă începând de la câteva săptămâni până la câteva luni. Odată cu
mărirea personalului navigant, au apărut și variate cercetări cu privire la sin dromul soțului
intermitent. Conform cercetărilor, unele dintre cele mai întâlnite efecte ale absenței soțului asupra
cuplului și a familiei sunt anxietatea, depresia și problemele sexuale ale partenerilor (Morrice,
1978). Acest sindrom al soțului intermite nt este întâlnit și în alte arii ocupaționale cum ar fi:
personalul militar, membrii companiilor aeriene.
În 1985, Universitatea din Plymouth a realizat un studiu cu privire la reacțiile
emoționale ale soțiilor de navigatori și modul în care acestea g estionează stresul, anxietatea și
depresia pe durata absenței soților lor. Studiul s -a ocupat îndeaproape de cunoașterea situației
sociale a femeilor cu soț intermitent (perioada contractuală fiind de 4 luni, iar cea de concediu de
2 luni). Efectele absenț ei soțului sunt diferite, în funcție de perioada contractuală a navigatorului.
Astfel, s -a constatat că perioadele de absență scurte, dar dese (1 -2 saptămâni de absență la intervale
scurte), au un impact mai distructiv asupra relației de cuplu decât perioa dele de absență mai lungi
(perioada de absență de 3 -4 luni, cu frecvență mai rară).
În urma a mai multor studii, s -a concluzionat că absența soțului are un efect negativ
asupra vieții psihice și sociale ale soției :
 responsabilitățile domestice ale soț iei cr esc (Kahveci, 2002 ),
 pot apărea simptome ale anxietății soției și dificultăți se exuale ale partenerilor (Belgira ,
2014 ),
 relațiile cu copiii pot fi alterate (Kahveci , 2002 ),
 la întoarcerea soțului, nevoia de a se readapta unul la celălalt este pe rmanentă (Sîntion,
2014),
 absența soțului poate afecta în mod negativ viața profesională și oportunitățile de angajare
ale soției (Tan , 2008 ),
 poate influența negativ viața socială a soțiilor, de foarte mult ori ele devenind izolate de
membrii comun ității (Thomas , 2010),
 pot apărea simpt ome ale anxietății (Thomas, 2010 ),
 pot prezenta tulburări de somn, izolare față de comunitate, dificultățide gestionare a relației
de cuplu (Thomas, 2010 ),

39
 absența soțului intermitent poate avea efecte negative asup ra stării de bine a soției (Ulven,
2007).

Deși perioada de absență a soțului navigator este una problematică, generatoare de
stres, studiul a demonstrat că și întoarcerea soțului, reintegrarea lui în familie, este o perioadă
dificilă, anxioasă și uneori cu urmări negative pentru cuplu (Tho mas, 2010 ). În general,
navigatorul are nevoie de o perioadă de adaptare la viața de cuplu și de familie de una -două
săptămâni (Sîntion, 2014).
Ulven și Omdal au realizat, în 2007, un studiu al cărui obiectiv a fost e xaminarea
impactului psiho -social pe care îl are absența soțului navigator în familiile de norvegieni. Studiu a
folosit numeroase metode printre care chestionare de satisfacție maritală, interviuri clinice,
chestionare de anxietate și de suport social. C oncluzia studiului a fost că indicele de satisfacție
maritală în cuplurile cu soțul navigator nu diferă în mod semnificativ de indicele de satisfacție
maritală din cuplurile cu soțul prezent. Deasemenea, ipoteza conform căreia femeile cu soț
intermitent pr ezintă simptome depresive nu a fost confirmată. Pe de altă parte, s -a constatat că
absența soțului poate avea efecte negative asupra stării de bine a soției, aceasta putând avea
probleme de natură socială datorate de izolarea de membrii comunității în care trăiește (Ulven,
2007).
Chiar dacă absența intermitentă a navigatorului are consecințe emoționale puternice
asupra relației de cuplu, există și aspecte pozitive : “relațiile navigatorului sunt mereu vii, mereu
există un nou început, neexistând rutină sau monotonie ” (Sîntion, 2014, pag. 424).

3.3.Efecte ale absenței tatălui navigator asupra dezvoltării copilului. Studii anterioare.

În perioada preindustrială, tatăl era o prezență permanentă în viața familiei sale.
Rolul patriarhal era o garanție a identi tății și a apartenenței pentru urmași. De obicei, copiii urmau
profesia părinților, aceștia fiindu -le mentori. Astfel, rolurile tradiționale, destinate băieților și
fetelor, erau transmise în mod firesc fără să genereze crize de însemnătate în dezvoltarea copiilor.
Absența tatălui din familie a devenit o problemă odată cu perioada creării cadrului de muncă în
afara spațiului de rezidență.
Numeroase statistici au concluzionat că absența tatălui din familie poate reprezenta
un factor de predicție a comportam entului antisocial. Un studiu realizat în America, într -un centru
de detenție pentru băieți, a arătat că ceea ce aveau în comun persoanele lipsite de libertate era lipsa
tatălui din familie ( U.S. Dept. o f Justice, 1988).

40
Alte studii au arătat că fetele c are cresc în familii unde tatăl este absent, pot căuta de
timpuriu parteneri vârstnici pentru a le confirma feminitatea, pot fi predispuse la depresii și la
maternitate precoce (Husin,2013).
Jensen a studiat efectele absenței tatălui pe un eșantion de 213 adolescenți, concluziile studiului
arătând că acei adolescenți ai căror tați au fost absenți de acasă pentru o perioadă mai mare de o
lună, au prezentat simtome de anxietate și depresie (Eizirik, 2004 apud Jensen, 1989).
Toate acestea sunt repercusiuni ca re indică imaturitate emoțională și mai ales lipsa
individualizării și a identificării, în toate aceste procese tatăl având un rol deosebit de important.
Maturizarea copilului presupune prezența fizică a tatălui, recunoașterea acestuia fiind
indispensabi lă în rezolvarea omplexului Oedip. Intermitența tatălui poate îngreuna procesul de
identificare necesar în dezvoltarea copilului. De multe ori, mama are tendința de a -și asuma ambele
funcții în familie (rolul matern și patern), ceea ce poate reprezenta, de multe ori, un factor
perturbator pentru copil.
În studiul efectelor absenței tatălui asupra copilului, trebuie făcută deosebirea dintre
absența zilnică și absența de lungă durată, deoarece cele două tipuri de absență nu au aceleași
efecte asupra dezvoltă rii și organizării personalității copilului. Absența tatălui plecat la muncă nu
îl perturbă foarte mult pe copil, atâta timp cât această absență este echilibrată. Unii cercetători au
afirmat că aceste absențe pot reprezenta uneori diferite avantaje : autori tatea paternă este mai bine
agreată de copil dacă aceasta se manifestă cu întreruperi, tatăl oferind, de asemenea, imaginea unui
statut social (Burton, 1973 apud Lynn, 1959).
Absența de lungă durată prezintă, totuși, inconveniente care se pot compensa prin
evocarea frecventă a imaginii tatălui către copil. Într -unul din studiile cu privire la efectele absenței
prelungite a tatălui (4 -8 luni), în familiile marinarilor, se relata modul în care o mamă marca în
mod constant poziția tatălui, trasând drumul aces tuia pe o hartă a lumii. Deasemenea, mama lăsa
deciziile importante (rezervarea vacanțelor, cumpărăturile importante) în grija tatălui, facând astfel
reinstalarea acestuia mai ușoară în familie (Burton, 1973 apud Tiller, 1957).
Când tatăl este absent perio ade lungi de timp, copilul poate simți această absență într -un mod
dureros. Pentru copilul mic, absența tatălui pentru o perioadă de mai multe luni poate genera
probleme în recunoașterea acestuia. După această perioadă, ei trăiesc sentimente confuze cu pri vire
la locul unde este tatăl și momentele când acesta va reveni în familie.
Revederea cu tatăl este o perioada marcată de anxietate, stres deoarece copilul
trebuie să se adapteze la noua situație. Din aceste motive, reinstalarea tatălui în familie trebui e
ghidată de către mamă, pentru ca această reinstalare să fie mai ușoară și percepută ca pe o
continuitate. Mai mult decât atât, uneori prezența unei persoane importante de sex masculin (
bunic, unchi) poate compensa prin reprezentare absența fizică a tată lui.

41
Cercetările asupra rolului mamei în dezvoltarea copilului au fost întotdeauna
numeroase și au dus la formarea teoriilor atașamentului. În schimb, în ultima perioadă, cercetătorii
s-au aplecat asupra rolului tatălui în dezvoltarea copilului. În urma m ultiplelor studii, s -a arătat că
tatăl are un rol esențial în dezvoltarea cognitivă, socială și emoțională a copilului.
În 1987, Lamb și Levine au evidențiat trei aspecte fundamentale ale implicării tatălui
în creșterea copilului :
 implicarea, reprezentată de interacțiunea directă a tatălui cu copilul său,
 disponibilitatea, reprezentată de prezența fizică și emoțională,
 responsabilitatea, reprezentând modul în care tatăl asigură resursele necesare creșterii
copilului (Allen, 2004 apud Lamb, 1987).
Bazat pe aceste aspecte fundamentale, Palkovitz a enumerat câteva moduri distincte
prin care tații se implică în relația cu copiii lor : comunicare, învățare, suport emoționale, îngrijire,
planificare, afecțiune, protecție, monitorizare (Allen, 2004 apud Palkovitz, 2002).
Alte cercetări s -au axat pe rolul jocului în relația tată -copil, considerând că jocul este
tot atât de important ca și îngrijirea oferită de mamă. Activitățile ludice dintre tată și copil sunt
foarte importante deoarece stimulează copilul din punc t de vedere fizic și emoțional. Totodată îl
ajută pe copil să -și testeze limitele și să exploreze mediul înconjurător.
Sarah Allen, în studiul său, a caracterizat tatăl implicat ca fiind : sensibil, cald,
apropiat, confortabil (Allen, 2004). Ne putem între ba ce îl face pe un tată mai implicat în relația
cu copilul său. La această întrebare pot răspunde un număr de factori : relația tatălui cu părinții săi,
antecedentele biologice, cultura, caracteristicile individuale, caracteristicile soției și ale copiilor .
Pentru că rolul tatălui în dezvoltarea copilului este mai puțin definit în cultura vestică, occidentală,
factorii descriși mai sus au un impact major asupra modului în care tatăl se implică în creșterea
copilului.
Timpul pe care tatăl îl petrece cu copil ul său este important din cel puțin trei
motive :
 petrecerea timpului împreună duce la o cunoaștere interpersonală între tată și copil, tatăl
poate descoperi aspirațiile, visele, temerile , idealurile copilului ,
 tatăl poate deveni mai bun și mai atent în î ngrijirea copilului,
 timpul alocat de tată copilului poate constitui un indicator al afecțiunii acestuia pentru el.
Deasemenea, copilul trebuie să se implice, alături de tată, în activități casnice,
cercetările arătând în acest sens că asemenea activități promovează responsabilitatea, creșterea
stimei de sine și dobândirea unor achiziții academice. Implicarea tatălui în activitățile școlare cum

42
ar fi lectura împreună cu copilul, participarea la întâlnirile școlare, sunt mai importante decât
implicarea mame i în aceleași activități.
În ceea ce privește îngrijirea copilului de către tată, studiile în acest sens au arătat
câteva aspecte importante : îngrijirea copilului de către tată duce la consolidarea relației dintre ei,
are efecte pozitive asupra stării de bine a copilului, oferă copilului un model de masculinitate
adecvat și, deasemenea, constituie și un factor de prevenție a relațiilor sexuale premature a
adolescenților (Allen, 2014 apud Elllis, 2003).
În ceea ce privește disciplina copilului, rolul tatălu i nu poate fi subestimat. Modul în
care acest rol este înțeles și implementat de către familie este foarte important în prevenirea
comportamentelor indezirabile ale copilului. Tatăl trebuie să fie capabil să -și gestioneze emoțiile,
limbajul trupului, ofer id un model pozitiv de comportament.
Un alt rol pe care îl are tatăl în dezvoltarea copilului este acela de ghid spre lumea
exterioară. În ceea ce privește adolescentul, acesta trebuia sprijinit de tată în construirea relațiilor
sociale, în dobândirea aut onomiei financiare și în asumarea responsabilităților. Totodată, tatăl
trebuie să se implice în discuții cu adolescentul cu privire la pericolele consumului de droguri,
alcool sau a activităților sexuale precoce.
Alte cercetări au arătat că tații capabili să asigure securitate finaciară copiilor sunt
mai fericiți în viața de familie și au o relație mai bună cu copilul decât tații care nu pot oferi
resursele materiale necesare. Aceștia din urmă pot avea sentimente de neputință care generează
frustrare și un eori violență (De Luccie, 1996).
Lynn și David au fost printre primii care au studiat efectele absenței tatălui navigator
din familie. Studiul, realizat în 1959, a concluzionat faptul că băieții ai c ăror tați erau navigatori
sunt mai nesiguri în ceea ce privește identificarea cu părintele de același sex față de băieții ce
proveneau din familii cu ambii părinți acasă. Deasemenea, s -a arătat că acești băieți au, de foate
multe ori, comportamente compens atorii pentru a -și arăta masculinitatea. Pe de altă parte, fetele
cu tatăl navigator au arătat o mai mare dependență față de mamele lor în raport cu fetele ce aveau
tatăl prezent zi de zi în viața lor (Lynn,1959).
Popenoe a studiat influența tatălui asupra dezvoltării cognitive și asupra achizițiilor
academice. Acesta a concluzionat că adolescenții care provin din familii unde tatăl este implicat
au abilități verbale, academice superioare adolescenților care provin din familii unde tatăl este
absent (Popen oe, 1997).
Un alt studiu a arătat că acei copii cu tatăl prezent zi de zi în viața lor au un
comportament prosocial mai accentuat decât copiii cu tatăl absent. Totodată, este mai puțin
probabil ca acești copii să mintă, să se angajeze în comportamente ant isociale sau să prezinte vreo
tulburare depresivă. Același studiu a arătat că băieții cu tatăl prezent au mai puține probleme

43
comportamentale în mediul școlar decât băieții cu tatăl absent iar fetele au o stimă de sine mai
ridicată (Allen, 2004 apud Nord, 2001).
Kahveci (organizația SIRC), în 2002, a condus un studiu realizat pe un eșantion de
100 de navigatori din UK pentru a vedea în ce mod sunt afectate familiile acestora din punct de
vedere social și financiar și mai ales în ce mod absența intermitentă a navigatorului afectează
dezvoltarea copilului. În primul rând, s -a constatat că din punct de vedere al resurselor financiare,
copiii de navigatori sunt avantajați, având oportunități educaționale și profesionale. Pe de altă
parte, acești copii privesc o portunitățile financiare oferite de tată ca o expresie a vinovăției datorate
absenței de acasă (Kahveci, 2002).
Tatăl navigator, absent pentru perioade mari din viața copilului, încearcă să
compenseze timpul pierdut prin oferirea cadourilor, a stimulentel or financiare. Pentru cei mai
mulți dintre copii, lipsa tatălui navigator este resimțită mai pregnant în perioadele speciale cum ar
fi: Crăciunul, ziua de naștere, ceremonii de absolvire (Sîntion, 2014).
Absența tatălui de acasă are efecte negative și asu pra sentimentelor de atașament ale
copilului față de tată, copiii intervievați de Kahveci au declarat, fără excepție că se simt mult mai
siguri din punct de vedere emoțional când tatăl este prezent acasă deși revenirea acestuia în familie
și adaptarea la viața de acasă nu este un proces ușor nici pentru copil (Kahveci, 2002).
Tan (UNICEF), în 2008, a realizat un studiu în Filipine, încercând să arate modul de
viață al familiilor în care tatăl este navigator, atât beneficiile, cât și costurile acestui stil de viață.
Studiul a arătat că familiile în care tatăl este navigator sunt mult mai dispuse și interesate să
investească în educația copiilor lor. Deasemenea, în Filipine, copiii cu tatăl navigator au rezultate
școlare mai bune, participă într -o proporție mai mare la activități recreative și culturale, conform
studiului (Tan, 2008).
Pe de altă parte, absența intermitentă a tatălui poate avea și urmări negative asupra
dezvoltării copilului. Uneori, mama poate încerca să compenseze absența tatălui prin oferi rea
accesului nelimitat la tehnologie, rețele de socializare, copilul încercând astfel să înlocuiască
prezența fizică a tatălui cu diverse mecanisme tehnologice. Același studiu a arătat că unii copii pot
dezvolta pe termen lung probleme de atașament, pot d eveni confuzi în ceea ce privește
identificarea de sex, pot deveni vulnerabili la diferite forme de abuz fizic și emoțional iar în unele
cazuri pot dezvolta o atitudine consumatoristă excesivă.
Separarea intermitentă față de tată nu conduce în mod obligato riu la probleme în dezvoltarea
emoțională. Copiii reacționează diferit și au variate niveluri de toleranță cu privire la separarea
fizică față de tată, aceste diferențe, în mare parte, depind de dezvoltarea lor cognitivă.

44
Han a descris mediul familial ca fiind cel mai important factor în dezvoltarea copiilor, iar
cercetările au arătat că acei copii crescuți cu ambii părinți acasă au rezultate școlare mai bune decât
copiii cu unul din părinți absenți (Allen, 2004 apud Hernandez, 2004). Acest lucru se dato rează
faptului că prezența ambilor părinți poate însemna mai mult timp alocat copilului. Efectele absenței
unuia dintre părinți depind, în mare măsură, de vârsta copilului, de sexul copilului și al părintelui
absent și de durata și motivul absenței acestui a. În ceea ce privește efectele absenței unuia dintre
părinți în funcție de factorul vârstă, cercetările s -au dovedit a fi contradictorii. Unii teoreticieni au
afirmat că efectele negative asupra dezvoltării copilului sunt mai mari la vârstele mici, în int ervalul
1-5 ani, în timp ce alții au concluzionat că aceste efecte au un impact mai mare la vârsta
adolescenței (Allen, 2004 apud McCabe, 1996).
În ceea ce privește sexul copilului și al părintelui absent, studiile au sugerat faptul ca
băieții cu un pări nte absent au mai multe probleme legate de integrarea școlară și succesul școlar
față de fetele cu unul dintre părinți absent. Cu privire la sexul părintelui absent, cele mai multe
studii s -au axat pe efectele absenței tatălui asupra dezvoltării copilului, deoarece este mult mai
probabil ca acesta să fie absent.
Harper (2007), în Visayan (Filipine) a realizat un studiu pe două eșantioane :
primul eșantion a fost format din 116 familii cu tatăl navigator iar al doilea eșantion a fost alcătuit
din 99 de famil ii cu ambii părinți acasă. Concluzia studiului a fost aceea că în familiile cu tatăl
navigator, copiii internalizează mai greu regulile față de copiii cu ambii părinți acasă (Harper,
2013).
Alte studii au arătat că absența intermitentă a tatălui poate exp lica problemele de adaptare socială
a adolescenților, mai ales a băieților. Mai mult, adolescentul poate deveni egocentric, răsfățat și se
poate implica, în unele cazuri, în comportamente deviante.
Belgira a realizat un studiu privind efectele absenței int ermitente în rândul copiilor
de navigatori, încercând să identifice următoarele : profilul demografic al copilului, percepția
copilului cu privire la absența tatălui, relațiile navigatorului cu familia sa și performanța academică
a copiilor cu tată navigat or. Studiul a concluzionat că beneficiile financiare ale profesiei de
navigator sunt mai mari decât aspectele negative ale acestei profesii. Deasemenea, copiii
intervievați au arătat o percepție pozitivă a profesiei tatălui lor, acceptând absența intermite ntă a
acestuia (Belgira, 2014). În ceea ce privește rezultatele acestui studiu, trebuie să ținem cont de
faptul că acesta a fost realizat în Filipine, țară în care profesia de navigator este una din principalele
metode prin care locuitorii acestei țări pot asigura stabilitate financiară familiilor lor.
De-a lungul timpului, cercetările asupra specificului profesiei de navigator, cât și
asupra relației acestuia cu familia au fost variate. Unii teoreticieni, în urma studiilor, au arătat
aspectele negative al e acestei profesii cum ar fi: solicitări fizice și psihice intense la bordul navelor,

45
probleme de adaptare la navă, efectele datorate separării față de familie, readaptarea la viața de
familie și de cuplu.
Alte cercetări au arătat beneficii le acestei profesii, stabilitatea financiară oferită sau
petrecerea unui timp de calitate a navigatorului cu familia când acesta este acasă. Dar, cel mai
important aspect rămâne separarea navigatorului de copil/copii. Efectele absenței intermitente
asupra dezvoltării copilului sunt variate, depinzând de diferiți factori : vârsta copilului, sexul
copilului, perioada de absența a tatălui, frecvența voiajelor, modul în care mama reușește să
gestioneze această separare a copilului de tată. Din aceste motive , u nele cercetări s -au concentrat
nu numai asupra efectelor absenței, dar și a modurilor în care această separare poate fi gestionată.
Aceasta sintetizare a sudiilor efectuate de -a lungul timpului ne arată, pe de o parte, natura
implicațiilor psihologice ale acestei profesii și, pe de altă parte ne arată ceea ce este comun pentru
toți navigatorii : el caută întotdeauna căi multiple de a se conecta emoțional cu familia sa.

46
II METODOLOGIA CERCETĂRII
CAPITOLUL 4. PREZENTAREA ETAPELOR METODOLOG ICE

4.1.Obiectivele cercetării.

În perioada preindustrială, tatăl reprezenta o prezență permanentă în viața familiei sale,
rolul patriarhal fiind astfel o garanție a identității pentru urmași. În acest mod, rolurile tradiționale
destinate băieților și fetel or erau transmise într -un mod firesc, fără a genera crize de însemnătate
în dezvoltarea copiilor.
Absența intermitentă a tatălui din familie a devenit o problemă odată cu crearea unui cadru de
muncă în afara zonei de rezidență.
Am ales această temă de cerc etare deoarece numărul navigatorilor din orașul Constanța
este într -o continuă creștere, ajungând, în anul 2013, la 25.000 de membrii activi ai personalului
navigant.
Datorită faptului că un navigator lucrează, în general, 30 de ani iar jumătate din aceas tă perioadă
o petrece la bordul navei, am dorit să aflu câteva dintre efectele absenței intermitente a tatălui,
precum și implicațiile pozitive și negative ale acestei absențe asupra dezvoltării adolescenților.

Obiectivele cercetării.
1. Urmărirea dezvoltări i psihoafective a adolescenților din familiile cu tată navigator.
2. Identificarea diferențelor dintre dezvoltarea psihoafectivă a adolescenților cu tată navigator
și cea a adolescenților cu tată acasă.

4.2.Ipotezele cercetării .

1. Se prezumă că adolescenții cu ta tă navigator au o stimă de sine mai scăzută decât
adolescenții cu tată acasă.
Stima de sine reprezintă evaluarea cu privire la propria persoană. Am dorit să testez
această ipoteză deoarece vârsta adolescenței este marcată de dorința viitorilor adulți de a deveni
independenți, stima de sine fiind considerată extrem de importantă pentru această perioadă.

2. Se prezumă că adolescenții cu tată navigator prezintă o maturitate emoțională mai
scăzută față de adolescenții cu tată acasă.

47
Adolescenții pot trece pr in diferite situații dificile datorate schimbărilor fizice și psihice
specifice acestei perioade. Gestionarea optimă a acestor schimbări depinde, în mare parte, de
nivelul maturității emoționale a adolescentului, în acest process tatăl având un rol deoseb it de
important.

3. Se prezumă ca adolescenții cu tată navigator au un nivel de extraversie mai scăzut față
de adolescenții cu tată acasă.
În formularea acestei ipoteze, am pornit de la rolul important pe care îl are tatăl în
dezvoltarea adolescentului. Pr in interacțiunea cu tatăl, copilul explorează mediul înconjurător cu
mai multă deschidere și siguranță. Totodată, tatăl reprezintă un agent de socializare pentru copil,
îl ajută pe acesta să descopere lumea și să aibă initiative în fața celorlalți.

4. Se pre zumă că adolescenții cu tată navigator au un nivel de conștiinciozitate mai scăzut
față de adolescenții cu tată acasă.
Conștiinciozitatea reprezintă o tendință a individului spre organizare și responsabilitate.
Adolescenții cu un scor ridicat la acest fa ctor sunt ambițioși, perseverenți și orientați către
disciplină, ceea ce poate duce către o adaptare optimă a acestuia în mediul social.

5. Se prezumă că adolescenții cu tată navigator au un nivel de anxietate mai mare față de
adolescenții cu tată acasă.
În cazul adolescenților, anxietatea se poate manifesta prin lipsa încrederii în sine, prin
sentimente de inadecvare sauprintr -o tendință spre izolare. Familia are un rol deosebit de important
în dezvoltarea armonioasă a adolescentului, iar prezența tatălui poate conduce la depășirea cu
succes a stărilor anxioase ale copilului.

6. Se prezumă ca adolescenții cu tată navigator au un nivel de sociabilitate mai scăzut
față de adolescenții cu tată acasă.
Familia reprezintă mediul în care copilul se naște, trăiește primii ani ai existenței
individuale, se dezvoltă și se formează pentru experiențele de viață de mai târziu. Familia are rolul
cel mai important în socializarea copilului, oferind reguli și norme specifice. În decursul procesului
de socializare, adolescen tul devine conștient de variatele principii de organizare care funcționează
în societate.

7. Se prezumă că fetele cu tații navigator sunt mai adaptate social față de băieții cu tată
navigator.

48
De-a lungul timpului, cercetările au arătat că efectele absenței intermitente a tatălui
navigator asupra dezvoltării adolescentului depind, în mare parte, și de sexul acestuia.
Am formulat această ipoteză bazându -mă pe studiile lui Lynn și David (Lynn, 1959) care au arătat
că absența intermitentă a tatălui se resimte diferit la băieți față de fete.

8. Se prezumă că există o corelație între stima de sine și nivelul de conști inciozitate .
Am construit această ipoteză pentru a afla dacă stima de sine a adolescentului, ridicată
sau scăzută, influențează nivel său de conștiin ciozitate. Studiile anterioare (Robins et al, 2001) au
arătat că există o relație între stima de sine și factorul conștiinciozitate, modul în care adolescentul
se percepe pe sine influențează eficiența, ambiția și perseverența cu care acesta se va implica în
diferite sarcini.

4.3.Descrierea eșantionului.

O populație este formată din toți membrii unei colectivități specifice căreia îi este
caracteristică o anumită însușire. Pentru cercetarea prezentă, am utilizat eșantionarea de
conveniență, denumită și accid entală, care este o tehnică de eșantionare neprobabilistică ce costă
în alegerea participanților disponibili, voluntari.

Figura 4.1. Distribuția participanților în cele 2 eșantioane.

50%
50%Distribuția participanților în cele 2
eșantioane.
Grup A (adolescenți cu tată
navigator).
Grup B (adolescenți cu tată acasa).

49
Grupul A, primul eșantion este alcătuit din 50 de adolescenți cu t ată navigator, cel de -al
doilea eșantion, grupul B fiind alcătuit din 50 de adolescenți ai căror tată nu este navigator.

Figura 4.2. Distribuția participanților din cele 2 eșantioane pe vârstă.

Figura 4.2 reprezintă distribuția participanților din eșa ntion pe criteriul vârstă. Se poate
observa că 43% dintre participanți au vârsta de 16 ani, 25% sunt participanți cu vârsta de 17 ani,
în timp ce 32% dintre aceștia au 15 ani.

Figura 4.3. Distribuția participanților din cele 2 eșantioane pe criteriul sex.
32%
43%
25%Distribuția participanților pe vârstă.
15 ani
16 ani
17 ani
50%
50%Distribuția participanților pe sex.
Sex masculin.
Sex feminin.

50

Figura 4.3 arată distribuția participanților în funcție de sexul acestora. Se poate observa
că 50% dintre participanții la această cercetare sunt de persoane de sex masculin și 50% de sex
feminin.
Eșantionul este format din 100 de elevi din clasele a IX-a, a X -a și a XI -a, din cadrul
“Colegiului Național Mircea cel Bătrân ” și a “Liceului Teoretic George Călinescu”, Constan ța.
Ambelor eșantioane le -am administrat testele de personalitate ale căror rezultate au fost scorate
și interpretate.

4.4. Met odele și instrumentele cercetării.
4.4.1. Chestionarul propriu de extraversie.
Primul instrument de cercetare este cel propriu, chestionarul de extraversie.
Acest chestionar a fost validat în anul 2015, pe un eșantion format din 30 de elevi (băieți și fete )
din mediul liceal, din cadrul Liceului Teoretic “ George Călinescu ”, Constan ța.
În prima sa variantă, chestionarul avea 20 de întrebări (Anexa 1), iar în urma eliminării
itemilor cu distribuție asimetrică, a rezultat chestionarul de extraversie variant a 2 (Anexa 3 ),
formată din 16 întrebări.
Răspunsurile la chestionar sunt realizate cu scala Likert, cu 5 variante de răspuns, care
indică gradele de intensitate : Niciodată/F.rar, Rareori, Uneori, Deseori, Întotdeauna/F.Des.
Întrebările 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 , 11, 12, 13 și 16 se scorează cu cotare directa (1 -5), restul întrebărilor
(1, 9, 10, 14 și 15) fiind cu cotare indirectă (5 -1).
Eșantionul a fost selectat aleatoriu, fiind format dintr -un număr de 30 de participanți, genul
feminin și masculin, cu vârste între 16 și 18 ani. Am folosit același eșantion pentru test și retest,
chestionarele fiind administrate la o diferență de 14 zile. Rezultatele obținute la test -retest se
regăsesc în Anexele 5 și 6.

Tabel 4.1
Coeficient Alpha Cronbach (pentru prima varian tă a chestionarului).
Cronbach's
Alpha N of
Items
.366 20

51
În cadrul primei testări chestionarul avea 20 de întrebări, iar valoarea de 0.366 a
coeficientului de omogenitate Alpha – Cronbach (tabel 4.1) a arătat că nu există consistență internă
a chestio narului (valoarea coeficientului nu este cuprinsă între 0.6 și 0.9).

Datorită valorii mici a coeficientului Alpha -Cronbach din prima variantă a
chestionarului, am eliminat întrebările 1, 5, 11 și 19, obținând un coeficient de 0.767 pentru cea
de a doua t estare (Tabel 4.2).
Cele 16 întrebări rămase în varianta 2 a chestionarului testează anumite aspecte legate
de extraversie : relaționarea ușoară cu persoanele străine, atracția pentru evenimentele sociale,
orientarea participanților către lumea exterioară și către ceilalți. Pentru această variantă a
chestionarului am eliminat întrebările ambigue, acest fapt ducând la creșterea consistenței interne
a chestionarului de extraversie.

Tabel 4.2
Coeficient Alpha Cronbach (pentru varianta finală a chestionarului) .
Cronbach's
Alpha N of
Items
.767 16

Valoarea coeficientului Alpha – Cronbach pentru cea de a doua testare a fost 0.767 (tabel
4.2), demonstrând că există consis tență internă a chestionarului.

Tabel 4 .3
Corelație între test și retest.

Correlations
Varianta1 Varianta2
Varianta1 Pearson Correlation 1 .418*
Sig. (2 -tailed) .021
N 30 30
Varianta2 Pearson Correlation .418* 1
Sig. (2 -tailed) .021
N 30 30
*. Correlation is significant at the 0.05 level (2 -tailed).

52

Tabelul 4 .3 reprezintă corelaț ia test -retest a chestionarului propriu de extraversie.
Valoarea coeficientului de corel ație este 0.418 la un prag de semnificație ≤0.05, ceea ce arată ca
adolescenții chestionați au răspuns cu sinceritate întrebărilor, alegând răspunsurile care l i se
potriveau cel mai bine.

O altă metodă pentru a demonstra co nsistența internă a chestionarului este metoda split –
half, realizată pentru prima jumătate și a cea de a doua jumătate (tabelul 4.4).

Tabel 4. 4.
Metoda split -half.
Reliability Statistics
Cronbach's Alpha Part 1 Value .675
N of
Items 8a
Part 2 Value .525
N of
Items 8b
Total N of Items 16
Correlation Between Forms .670
Spearman -Brown
Coefficient Equal Length .803
Unequal Length .803
Guttman Split -Half Coefficient .801
a. The items are: Imi vine greu sa leg noi prietenii., Sunt
destul de vioi din fire., Mi -ar placea sa am o profesie
legata de multe calatorii., Ma consider destul de
vorbaret., Am paticipat activ la organizarea unui grup.,
Prefer sa locuiesc intr -un oras mare dec at intr -un sat
linistit., Imi face placere sa participi la festivitati
publice., Imi place sa povestesc intamplari amuzante..

53
b. The items are: La petreceri prefer sa raman retras.,
Cand vad pe strada o persoana pe care n -am mai italnit -o
de mult, prefer sa o ocolesc., Imi este foarte usor sa ma
imprietenesc., Imi place sa fiu mai mult singur., Imi
place sa lucrez avand multa lume in jurul meu., Ma
pricep sa insufletesc o petrecere., Imi place sa schimb
des activitatile pe care le desfasor., Iau parte la t oate
petrecerile din jurul meu..

Prin construcția celor 16 itemi rămași în varianta finală a chestionarului am urmărit
identificarea unor caracteristici de bază ale extraversiei subiecților testați : întrebările 1, 13 și 14
vizează capacitatea extravert ului de a lega cu ușurință noi prietenii ; întrebările 2, 5 și 8 se referă
la plăcerea extravertului de a fi înconjurat în permanență de oameni, ușurința cu care stabilește
contacte cu cei din jurul său; întrebările 3, 6, 7, 10 și 16 au rolul de a evidenția tendința persoanelor
extraverte de a lua parte la întruniri, petreceri și preferința acestora pentru locurile animate,
aglomerate, pline de noi provocări ; întrebările 4, 9, 11 vizează alte caracteristici ale extravertului
ca: sociabilitatea, dorința acest uia de a conduce, de a fi un lider pentru cei din jurul său, capacitatea
extravertului de a anima un grup, o petrecere și dorința acestuia de a schimba des activitățile pe
care le desfășoară.

Etalonare.

Prin procedeul etalonării, am obținut următoarele v alori de referință :
 16-25 de puncte reprezintă categoria specifică unui nivel scăzut de extraversie
(introversie). Persoanele care se încadrează în această categorie sunt liniștite, retrase,
introspective, au o viața interioară bogată și sunt orientate căt re sine. Aceste persoane sunt
puțin sociabile, fiind concentrate asupra gândurilor și sentimentelor lor. În raport cu cei din
jurul lor, introverții sunt distanți, retrași și uneori tind să se subaprecieze. Deasemenea,
aceste persoane evită emoțiile putern ice și agitația, preferând o viață calmă și ordonată.
 26-40 de puncte reprezintă categoria specifică nivelului mediu de extraversie. Indivizii
din această categorie sunt mai sociabil și mai deschiși către lume și ceilalți.
Acestor persoane le place să socializeze, dar rămân, totuși, orientate și către sine.
 41-80 de puncte reprezintă categoria persoanelor extraverte. Indivizilor din această
categorie le place să fie înconjurți în permanență de oameni, fiind atrași de locurile agitate

54
și agl omerate. Extraverții sunt optimiști, aventuroși și se expun uneori la diferite pericole.
Fiind orientați către cei din jurul lor, extraverții sunt buni lideri, sunt capabili să ia decizii
rapide. Persoanele din această categorie sunt buni organizatori, au multe inițiative , le place
să planifice și să îi organizeze pe cei din jurul lor. Deasemenea, extraverții caută în
permanență noutatea, schimbare , sunt persoane idealiste și vizionare.

4.4.2. Inventarul Big Five.

Modelul Big Five (anexa 7 ) derivă din d iferitele abordări de tip lexical ce au la bază
ipoteza conform căreia diferențele individuale cele mai evidente sunt encodate în limbajul
individului.
Pornind de la această ipoteză, s -a pus problema care este universul de trăsături ce este implicat în
această presupunere.
Inventarul Big Five este o probă standardizată de evaluare a personalității, construit
după modelul propus de Goldberg în 1999. Proba este capabilă să ofere un profil de personalitate
exhaustiv, atât prin raportarea la cei 5 metafactori (extraversiune, agreabilitate, nevrozism,
conștiinciozitate, deschidere), cât și prin raportarea la cei 30 de factori. Chestionarul cuprinde 240
de itemi, formulați sub forma unor aserțiuni cu 2 variante de răspuns.
Cei 5 metafactori prezentați mai sus au fost validați în diferite studii și puși în relație cu
diferite dimensiuni individuale. Inventarul Big Five a fost construit și validat, ulterior, pe populația
din România. Prin modul de construcție al itemilor, s -a reușit să se reducă tendința de fațadă ,
permițând, astfel, radiografierea aspectelor definitorii ale întregii personalități, prin intermediul
celor 5 metafactori.
În această cercetare, am administrat inventarul Big Five pe cele 2 eșantioane studiate și, ulterior,
scoarerea s -a efectuat online pe site -ul www.psihologi.ro.

4.4.3. Chestionarul High School Personality Questionnaire (HSPQ).

Chestionarul HSPQ (anexa 8 ) măsoară un ansamblu de 14 dimensiuni ale
personalității,independente. Aceste trăsături fundametale sunt desemnate prin literele
alfabetului, păstrând aceleași semnificații care au fost utilizate în 16 PF și CPQ. Referindu -ne la
caracterul lor psihologic, anumite dimensiuni, cum ar fi A (ciclotimie -schizotimie) și D
(excitabilitatea) se referă la trăsături de temperament. Aletele, cum ar fi E (dominanță vs supunere)

55
sau F (expansivitate vs nonexpansivitate) sunt trăsături -dispoziții, determinate în general de mediu.
Alte trăsături, cum ar fi C (forța Eului) reprezintă nivele de integrare dinamică, în timp de G (forța
Supraeului) este o măsură a dezvoltării simțului moral.
În construcția HSPQ, s -a ținut cont de criteriile construcției unui test, acordând o
deosebită atenție itemilor și fidelității fiecărei scale. Chestionarul cuprinde 140 de itemi, câte 10
itemi pentru fiecare dimesiune (142 de itemi socotind și itemii tampon de început și de sfârșit).
Poziția itemilor și a răspunsurilor este identică pentru cele două forme, A și B, astfel încât aceeași
foaie de răspuns și aceeași grilă de corecție pot fi utilizate pentru cele două forme .
Cei 14 factori, prezentați în ordine alfabetică, se plasează în ordinea contribuției lor:
factorul A influențează mai mult comportamentul individului față de factorul Q4.
În ordinea apariției în test, cei 14 factori sunt:
 A (Schizotimie vs. Ciclotimie) – distant, rigid vs. cald, sociabil,
 B (Inteligență slabă vs. Inteligență forte),
 C (Instabilitate emoțională vs. Forța Eului),
 D (Temperament flegmatic, inert vs. Temperament coleric, mobil),
 E (Supunere, toleranță vs. Dominant, agresiv),
 F (Introversiune , nonexpansivitate vs. Extraversie, expansiv, entuziast),
 G (Inadaptat social, neacceptarea normelor vs. Adaptat social, forța Supraeului),
 H (Threctia vs. Parmia) – fricos, timid, pasiv vs. curajos, îndrăzneț, activ,
 I (Harria vs. Premsia) – dur, realist, încredere în sine vs. sensibil, fantezie,
 J (Zeppia vs. Co -astenia) – sociabilitate, atitudine de cooperare vs. individualism,
 O(Încredere în sine vs. tendință la culpabilizare, insecuritate, timiditate),
 Q2 (Dependență de grup vs. Suficiență de sine),
 Q3 (Sentiment de sine slab vs. Sentiment de sine puternic),
 Q4 (Tensiune ergică scăzută vs. Tensiune ergică ridicată).

4.4.4. Chestionarul pentru evaluarea stimei de sine ASSI (Self esteem questionnaire ASSI).
Chestionarul ASSI (stima de sine, autodeprecier e și infatuare) reprezintă o probă
standardizată ce vizează atât stima de sine normală, cât și polii accentuați a acestei dimensiuni:
infatuarea și autodeprecierea.
Chestionarul (anexa 9 ) este format din 45 de itemi care se prezintă sub forma unor
aserțiun i cu 4 variante de răspuns (foarte rar, uneori, deseori, foarte des), afirmațiile referindu -se
la gândurile și opiniile pe care individul le are despre sine. Pentru interpretarea chestionarului

56
ASSI sunt luate în calcul, pentru început, valorile la scala s timei de sine. Dacă aceste valori se
apropie de una dintre cele două extreme, atunci este luat în calcul și scorul la cele două dimensiuni
accentuate -infatuarea și autodeprecierea. În acest fel, se poate aprecia dacă subiectul are o stimă
de sine normală s au dacă tinde spre una dintre aspectele accentuate ale acesteia.
Chestionarul ASSI reprezintă un instrument valoros, cu o validitate de conținut crescută,
ce a fost testată prin aplicarea probei împreună cu inventarul de dezirabilitate socială DA.Cei 3
factori evaluați cu ajutorul chestionarului ASSI sunt :
 Stima de sine (normală) ce vizează evaluarea pe care un individ o face față de propria
persoană,
 Autodeprecierea vizează o percepție extrem de negativă despre sine. Scorurile mari la
această dimesiune ca racterizează indivizii ce așteaptă puțin de la propria persoană,
 Infatuarea reprezintă o părere extrem de bună, nerealistă despre sine.

4.4.5. Chestionarul ASQ (Anxiety Symtom Questionnaire).

Chestionarul ASQ a fost construit și validat de Lehrer și Wool folck în 1982, cu scopul
evaluării anxietății. În 1992, Lehrer a examinat consisteța internă a celor trei subscale pe o
populație de indivizi cu fobii sociale, obținând un indice de fidelitate de 0.92 pentru subscala
somatică, 0.88 pentru cea comportament ală și 0.83 pentru subscala cognitivă.
Chestionarul (anexa 10 )cuprinde 36 de itemi, pentru toate cele 3 subscale. Răspunsurile
se dau pe o scală cu 8 trepte, 0 reprezentând o performanță minimă, iar 8 cea maximă. Scorul se
calculează pentru fiecare dimensi une iar prin sumarea scorurilor parțiale se obține un scor global
pentru anxietate.

4.4.6. Chestionarul de maturizare emoțională Friedman.

Chestionarul Friedman (anexa 13 ) evaluează gradul de maturizare emoțională ce este
descris în termeni de echilibru sau neechilibru emoțional. Chestionarul cuprinde 25 de itemi, sub
forma unor întrebări cu două variante de răspuns cu alegere forțată. Itemii se referă la forța
Supraeului și la calitățile sale : percepția realistă cu privire la propria persoană și la ceil alți,
securitatea emoțională iar, pe de altă parte, dezechilibru emoțional este reprezentat de instabilitatea
emoțională, fragilitatea eu -lui și trăiri psihoafective infantiliste.

57
4.5.Designul cercetării.

Instrumentele descrise anterior au fost administrate adolescenților din cele 2 eșantioane
pe parcursul a mai multor zile, în funcție de disponibilitatea lor de a le completa.
Subiecților li s -a efectuat un instructaj prealabil în care le -a fost menționat să răspundă cât mai
sincer. Cele 6 chestionare au fos t aplicate ambelor eșantioane fară a li se impune o limită de timp
pentru completarea lor.
În urma aplicării instrumentelor, am efectuat cotarea pentru fiecare subiect, datele fiind
centralizate și, ulterior, analizate cu SPSS (IBM SPSS Statistics 20). Ast fel, am calculate indicii
de start (media, mediana, modul, abaterea standard), coeficientul de corelație Pearson, testul t
pentru eșantioane independente, reprezentările grafice fiind realizate cu ajutorul histogramelor și
a norului de puncte.

4.6.Principii e tice.

Această cercetare a respectat principiile etice care permit desfășurarea în condiții optime
a acesteia. Am obținut consimțământul informat al participanților la cercetare prin oferirea
următoarelor informații :
 Prezentarea procedurilor utilizate în cercetare,
 Prezentarea riscurilor implicate în cercetare,
 Prezentarea naturii, scopurilor, utilității cercetării,
 Libertatea participanților de a se retrage oricând de la cercetare.
În cercetarea prezentă, au fost respectate intimitatea și drepturile fun damentale ale participanților
la studiu. Deasemenea, am informat participanții că datele oferite sunt confidențiale.

58
III. PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR CERCETĂRII.
CAPITOLUL 5. PREZENTAREA DATELOR CERCETĂRII.

5.1. Ipoteza 1.

Se prezumă că adolescenții cu tată navigator au o stimă de sine mai scăzută
decât adolescenții cu tată acasă.
Stima de sine reprezintă evaluarea cu privire la propria persoană. Am dorit să testez această ipoteză
deoarece vârsta adolescenței este marcată de dorința viit orilor adulți de a deveni independenți,
stima de sine fiind considerată extrem de importantă pentru această perioadă.
O stimă de sine scăzută poate duce, în cazul adolescenților, la comportmente neadaptate
la mediul școlar sau la variate probleme în cadru l grupului de prieteni sau în cadrul familiei.
Deasemenea, adolescenții cu o stimă de sine scăzută sunt mai predispuși la simptome depresive,
anxietate sau consum de alcool/tutun.
Aceasă ipoteză a fost testată cu ajutorul chestionarului pentru evaluarea st imei de sine ASSI și a
calculelor statistice adecvate. Ipoteza nu s -a confirmat, între adolescenții cu tată navigator și cei
cu tată acasă nu există diferențe semnificative în ceea ce privește dezvoltarea stimei de sine.

Tabel 5.1 . Indici de start.
Statistics
ASSI
N Valid 100
Missing 18
Mean 5.67
Median 6.00
Mode 5a
Std. Deviation 2.025
Variance 4.102
Skewness -.089
Std. Error of Skewness .241
Kurtosis -.501
Std. Error of Kurtosis .478
a. Multiple modes exist. The smallest value is
shown

Tabelul 5.1 prezintă indicii de start: media, mediana, modul și abaterea standard. Media
obținută de participanți este 5.67, scorurile obținute sunt în apropierea acestei valori. Modul ne
arată că exis tă o valoare cu frecvența cea mai mare.

59
Forma distribuției este normală, așa cum apare și în următoarele figuri, înălțimea unui
punct corespunde numărului de participanți care au obținut respectivul scor.

.

Figura 5.4. Figura 5.5
Histograma scorurilor totale la Histograma scorurilor totale la
chestionarul ASSI, pe primul e șantion. ASSI, pentru cel de al doilea eșantion.

Figurile 5.4 și 5.5 evidențiază distribuția normală, scorurile fiind distribuite în jurul
mediei.

Figura 6 . Histograma scorurilor celor 2 eșantioane la factorul stimă de sine.

Figura 6 pr ezintă scorurile celor 2 eșantioane și diferențele dintre acestea, în ceea ce
privește factorul stimă de sine.

60

Tabel 5.2 . Rezultat comparație cu testul t pentru eșantioane independente la factorul stimă de
sine.

Group Statistics
Grup N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
ASSI Adolescenti cu tata
navigator 50 5.68 2.045 .289
Adolescenti cu tata acasa 50 5.66 2.026 .287

În tabelul 5.2 se poate observa că în primul eșantion valoarea mediei este de 5.68, iar
pentru cel de al doilea eșantion media este 5.66.

Tabel 5.3 . Rezultat comparație cu testul t pentru eșantioane independente la factorul stimă de
sine.
Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2-
tailed) Mean
Differenc
e Std. Error
Differenc
e 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
AS
SI Equal variances
assumed .040 .842 .049 98 .961 .020 .407 -.788 .828
Equal variances
not assumed
.049 97.99
2 .961 .020 .407 -.788 .828

În tabelul 5.3, prin aplicarea testului t pentru eșantioane independente, nu am obținut o
diferență semnificativă în ceea ce privește dezvoltarea stimei de sine pentru cele două eșantioane.
Conform datelor statistice obținute, se poate concluziona că nu există diferențe în
dezvoltarea stimei de sine pentru cele 2 eșantioane: adolescenții cu tată navigator și adolescenții
cu tată acasă.

Familia are un rol important în dezvoltarea stimei de sine împreună cu alți factori. O
stimă de sine crescută sau, di mpotrivă, scăzută în adolescență este strâns legată de stima de sine
pe care a avut -o copilul până în acel moment.

61
În perioada debutului adolescenței, se produce o scădere a stimei de sine, deoarece
autoevaluarea nu mai găsește același punct de sprijin ca în trecut iar deplasarea interesului
adolescentului de la mediul familial către mediul de prieteni poate duce la rupturi sau neînțelegeri.
Aceasta perioadă de declin al stimei de sine dispare daca există condiții normale de dezvoltare iar
adolescentul d evine conștient de propria valoare în raport cu ceilalți.
Un adolescent cu stimă de sine pozitivă își va asuma responsabilitățile, se va comporta
independent, va fi mândru de realizările sale, nu va avea probleme în implicarea în sarcini
necunoscute, își v a exprima cu ușurință sentimentele pozitive sau negative. Pe de altă parte,
adolescentul cu o stimă de sine negativă, va avea frecvent sentimente negative de frustrare,
anxietate, depresie și va anticipa eșecul.
În cazul adolescenților cu tată navigator, absența intermitentă a tatălui nu reprezintă un
factor principal în dezvoltarea stimei de sine. În foarte multe cazuri, timpul pe care îl acordă tatăl
adolescentului în perioadele în care acesta este acasă, este unul de calitate, ducând la consolidarea
stimei de sine.
Deasemenea, stima de sine a adolescentului poate crește prin participarea acestuia la diferite
manifestări culturale, artistice, sportive. În acest mod, absența intermitentă a tatălui devine un
factor independent în dezvoltarea stimei de sin e a adolescentului.
Tan ( UNICEF), în 2008, a realizat un studiu în Filipine, încercând să arate modul de
viață al familiilor în care tatăl este navigator, atât beneficiile, cât și costurile acestui stil de viață.
Studiul a arătat că familiile în care tat ăl este navigator sunt mult mai dispuse și interesate să
investească în educația copiilor lor. Deasemenea, în Filipine, copiii cu tatăl navigator au rezultate
școlare mai bune, participă într -o proporție mai mare la activități recreative și culturale, ceea ce
poate duce la o creștere a stimei de sine a adolescentului ( Tan, 2008).
Mai mult decât atât, beneficiile financiare aduse de profesia de navigator a tatălui pot
duce la o creștere a stimei de sine a adolescentului deoarece acesta dispune, de cele mai multe ori,
de resursele financiare necesare pentru a participa la diferite activități ce au un important rol în
creșterea stimei de sine. Toate cele de mai sus arată ca dezvoltarea stimei de sine a adolescentului
depinde de foarte mulți factori : calitatea relațiilor cu întreaga familie, grupul de prieteni, calitatea
si modul de petrecere a timpului liber, relațiile cu școala și cu colegii.

62
5.2. Ipoteza 2.

Se prezumă că adolescenții cu tată navigator prezintă o maturitate emoțională mai
scăzută față de adolescenții cu tată acasă.
Maturitatea emoțională reprezintă abilitatea de a înțelege și a gestiona propriile emoții.
Adolescenții pot trece prin diferite situații dificile datorate schimbărilor fizice și psihice specifice
acestei perioade. Gestionare a optimă a acestor schimbări depinde, în mare parte, de nivelul
maturității emoționale a adolescentului, în acest process tatăl având un rol deosebit de important.
Această ipoteză am testat -o aplicând pe cele 2 eșantioane chestionarul de maturitate
emoțio nală Friedman. În urma administrării chestionarului și a calculelor statistice, ipoteza s -a
confirmat, arătând că nivelul maturității emoționale a adolescenților cu tată navigator este mai
scăzut față de cel al adolescenților cu tată acasă.

Tabelul 5.4. Indici de start.
Statistics
Friedman
N Valid 100
Missing 18
Mean 18.65
Median 19.00
Mode 18
Std. Deviation 2.426
Variance 5.886
Skewness -.148
Std. Error of Skewness .241
Kurtosis -.451
Std. Error of Kurtosis .478

Tabelul 5.4 prezintă indic ii de start obținuți în cadrul chestionarului de maturitate
emoțională Friedman: media este 18.65, scorurile obținute fiind în apropierea acestei valori,
mediana 19.
Modul este 18 și reprezintă valoarea cu frecvența cea mai mare.

Distribuția normală a s corurilor este reprezentată grafic cu ajutorul histogramelor (figura 5.7 și
figura 5.8).

63

Figura 5.7 Figura 5.8
Histograma scorurilor totale pentru Hi stograma scorurilor totale pentru factorul
factorul maturitate emoțională, grupul A. maturitate emoțională, grupul B.

Figurile 5.7 și 5.8 arată o distribuție normală a scorurilor în cele două eșantioane pentru
factorul maturitate emoț ională. O distribuție normală are 50% din scoruri mai mici decât scorul
mediu și 50% mai mari decât scorul mediu.

Figu ra 5.9 Histograma scorurilor totale la factorul maturitate emoțională pentru cele 2
eșantioane.

În figura 5.9 se pot observa diferențele dintre scorurile chestionarului de maturitate
emoțională Friedman pentru cele două eșantioane.

64

Tabel 5.5 Rezultat comparație cu testul t pentru eșantioane independente la factorul stimă de
sine.
Group Statistics
Grup N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
Friedman Adolescenti cu tata navigator 50 17.58 2.331 .330
Adolescenti cu tata acasa 50 19.72 2.031 .287

Testul T independent (tabel 5.5 și tabel 5.6) este metoda folosită pentru verificarea
ipotezei de comparație pentru factorul maturitate emoțională pentru cele 2 eșantioane folosite.
Cu ajutorul acestei metode parametrice, am obținut o diferență semnificativă statistic între cele 2
eșantioane studiate: adolescenți cu tată navigator și adolescenți cu tată acasă.
În tabelul 5.5 se poate observa că media primului eșantion este de 17.58, în timp ce valoarea mediei
celui de al doilea eșantion este 19.72.

Tabel 5.6 Rezultat comparație cu testul t pentru eșantioane independente la factorul stimă de
sine
Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of
Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Differenc
e Std.
Error
Differenc
e 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Fried
man Equal variance s
assumed .566 .454 –
4.895 98 .000 -2.140 .437 -3.008 -1.272
Equal variances
not assumed –
4.895 96.19
7 .000 -2.140 .437 -3.008 -1.272

În tabelul de mai sus (tabel 5.6), valoarea lui t=4.895, la un p=0.00, ceea ce semnifică ca
ipoteza s -a confirmat, aldolescenții cu tată navigator au o maturitate emoțională mai scăzută față
de adolescenții cu tată acasă.

Maturitatea emoțională a adolescenților reprezintă un factor important pentru modul în
care aceștia gestionează situațiile proprii de viață. Fiecar e persoană are un nivel diferit de
maturitate emoțională, acest nivel poate crește, se poate îmbunătății pe parcursul vieții.

65
Copilul devine matur din punct de vedere emotional în măsura în care acesta primește permisiunea
și, totodată, sprijinul părințil or în asumarea unor responsabilități specifice vârstei sale. Aceste
responsabilități asumate conduc, ulterior, la dobândirea autonomiei adolescentului și la
dezvoltarea maturității emoționale.
Un adolescent cu o maturitate emoțională crescută își poate ada pta comportamentul în
funcție de situație și este responsabil pentru acțiunile sale. Deasemenea, el poate identifica o
problemă, poate vizualiza soluțiile optime pentru aceasta, identificând cele mai bune strategii
pentru a ajunge la rezultatul dorit.
Pe de altă parte, adolescenții cu o maturitate emoțională scăzută pot avea dificultăți de adaptare la
diferite medii, au dificultăți în înțelegerea propriilor emoții și manifestă o capacitate redusă de a
rezista la influențele negative din mediul social.
În formularea acestei ipoteze am pornit de la rolul tatălui în dezvoltarea maturității
emoționale a adolescentului. Tatăl are un rol important în creșterea și în dezvoltarea personalității
adolescentului, sprijinindu -l pe acesta să ia propriile decizii. Dease menea, tatăl, prin implicarea sa
în viața copilului, contribuie la stabilitatea emoțională a acestuia și, în cele din urmă, la dezvoltarea
maturității emoționale. În acest sens, Kahveci a arătat că absența intermitentă a tatălui are efecte
negative asupra sentimentelor de securitate ale copiilor, aceștia declarând că se simt mult mai
stabili din punct de vedere emotional când tatăl este acasă (Kahveci, 2002).
Studiile referitoare la rolul tatălui în dezvoltarea copilului au arătat că implicarea și
îngrijir ea paternală duce la o mai mare încredere în sine a copilului și la o maturitate emoțională
crescută. Din interacțiunile cu tatăl, adolescentul învață să -și exprime emoțiile și sentimentele și
să-și regleze comportamentul, atingând astfel o maturitate emoț ională optimă (Allen, 2004).
Adolescenții trăiesc diferite emoții, trec prin perioade de bucurie intensă sau, dimpotrivă, de
tristețe, deznădejde. În studiul său, Garber a arătat că adolescentul învață de la tată diferite strategii
adaptative prin care ace sta își poate regla emoțiile, trăirile, crescând astfel nivelul de maturitate
emoțională (Garber, 1991).
Pe de altă parte, absența intermitentă a tatălui poate crea probleme în cadrul dezvoltării
maturității emoționale a adolescentului. Absența tatălui na vigator poate avea ca efecte scăderea
autocontrolului emoțional, a inițiativei, a capacității de adaptare a adolescentului la diferite situații
și la mediul înconjurător, toate acestea ducând, în cele din urmă, la o maturitate emoțională scăzută
(Harper, 2 013).
Tații care sunt prezenți aproape mereu în viața adolescentului contribuie într -un mod
semnificativ la creșterea maturității emoționale prin faptul că îl ghidează pe adolescent prin
procesul de autocunoaștere, îl învață să -și gestioneze emoțiile, să se adapteze la schimbările prin
care trec și, nu în ultimul rând, îi învață să fie empatici și optimiști.

66
5.3. Ipoteza 3.

Se prezumă ca adolescenții cu tată navigator au un nivel de extraversie mai scăzut față
de adolescenții cu tată acasă.
Extraversia reprezintă o tendință a indivizilor de a se preocupa mai mult de latura
socială. Adolescenții cu un nivel de extraversie ridicat au numeroase relații sociale și prieteni, au
mai multe initiative și sunt mai deschiși către lumea exterioară.
Pe de altă part e, adolescenții introverți sunt mai liniștiți, trăind mai mult pe plan interior.
Deasemenea, introverții evită spațiile aglomerate și agitate.
În formularea acestei ipoteze, am pornit de la rolul tatălui în dezvoltarea adolescentului.
Prin interacțiunea c u tatăl, copilul explorează mediul înconjurător cu mai multă deschidere și
siguranță. Totodată, tatăl reprezintă un agent de socializare pentru copil, îl ajută pe acesta să
descopere lumea și să aibă initiative în fața celorlalți.
Pentru a stabili validita tea acestei ipoteze, am aplicat chestionarul propriu de extraversie, care a
fost validat pe un eșantion format din 30 de adolescenți din cadrul Liceului Teoretic Decebal. În
urma validării chestionarului, am obținut un coeficient Alpha Cronbach de 0.767 (t abel 4.2) pentru
varianta finală a chestionarului. pe care am aplicat -o, ulterior, în cercetarea curentă, pe cele 2
eșantioane.

Tabel 5.7 Indici de start.
Statistics
Extraversie
N Valid 100
Missing 18
Mean 47.79
Median 48.00
Mode 52
Std. Deviatio n 5.381
Variance 28.955
Skewness -.129
Std. Error of Skewness .241
Kurtosis -.718
Std. Error of Kurtosis .478

Tabelul 5.7 prezintă indicii de start pentru factorul extraversie. Media este 47.79,
mediana răspusurilor este 48 iar modul este reprezent at de valoarea 52 care are cea mai mare
frecvență de apariție.

67

Figura 5.10 Histograma scorurilor totale Figura 5.11 Histograma scorurilor totale
pentru factorul extraversie, grupul A. pentru factorul extraversie, grup B.

Figurile 5.10 și 5.11 evidențiază distribuția normală pentru factorul extraversie în cele 2
eșantioane studiate. În distribuția normală, cele mai multe scoruri sunt distribuite în jurul scorului
mediu.

Figura 5.12 Histo grama scorurilor celor 2 eșantioane pentru factorul extraversie.

Figura 5.12 arată diferențele dintre scorurile chestionarului de extraversie pentru cele 2
eșantioane.

68
Tabel 5.8 Rezultat testul t pentru eșantioane independente.
Group Statistics
Grup N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
Extraversie Adolescenti cu tata navigator 50 44.30 4.244 .600
Adolescenti cu tata acasa 50 51.28 3.954 .559

Tabelul 5.8 prezintă media scorurilor pentru cele 2 eșantioane, astfel se poate observa
diferența dint re valoarea mediei: eșantionul format din adolescenți cu tată navigator au obținut o
medie de 44.30, în timp ce cel de al doilea eșantion a obținut o medie de 51.28.

Tabel 5.9 Rezultat testul t pentru eșantioane independente.
Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of
Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Differenc
e Std.
Error
Differenc
e 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Extrav
ersie Equal variances
assumed .621 .433 –
8.509 98 .000 -6.980 .820 -8.608 -5.352
Equal variances
not assumed –
8.509 97.51
4 .000 -6.980 .820 -8.608 -5.352

În urma aplicării testului t pentru eșantioane independente (tabel 5.9), am obținut o
valoare t=8.509, la un p=0.00. Acest rezultat arată faptul că există o diferență semnificativă între
cele 2 eșantioane (media primului eșantion este 44.30 iar media celui de al doilea eșantion este
este 51.28). Ipoteza se confirmă, adolescenții cu tată navigator au un nivel de extraversie mai
scăzut față de adole scenții cu tată acasă.

Prezența tatălui în viața adolescentului este un factor important în dezvoltarea
extraversiei acesuia. Indiferent de cultură, s -a demonstrat că tatăl constituie un element
important în dezvoltarea armonioasă a adolescentului. Tat ăl este persoana care îl ajută pe copil și
ulterior, pe adolescent, să descopere lumea exterioară. Prin intermediul activităților și a

69
interacțiunii dintre tată și adolescent, cel dintâi devine responsabil pentru deschiderea către lumea
exterioară, oferind copilului un mediu securizant în care acesta să exploreze.
Profesia de navigator implică absența acestuia pentru perioade de 4 -5 luni la fiecare 6
luni. Astfel, aceasta absență intermitentă a tatălui poate conduce la dificultăți ale adolescentului în
construirea unor relații sociale de calitate. Adolescența reprezintă perioada prieteniilor și a
experiențelor noi iar absența intermitentă a tatălui din viața copilului poate avea efecte negative
asupra dezvoltării sociale, adolescentul se orientează astfel m ai mult către sine și mai puțin către
ceilalți.
Deși extraversia este considerată de foarte mulți autori ca având, în mare parte, o determinare
genetică, numeroase studii au arătat că ea se poate forma de -a lungul vieții, familia având un rol
important în orientarea copilului catre lumea exterioară (extravert) sau către lumea interioară
(introvert) (Siegelman, 1966; Nakao et al, 2000). Studiile au arătat că mama este responsabilă
pentru ghidarea copilului către introspecție, către autocunoaștere, în timp c e tatăl
conduce copilul și, mai târziu, adolescentul către lumea exterioară, ajutându -l în luarea deciziilor
și a inițiativelor și în cunoașterea sigură și obiectivă a mediului înconjurător.
Adolescenții cu un nivel ridicat de extraversie sunt plini de ene rgie, se bucură de
compania celorlalți, având deseori trăiri emoționale pozitive. Ei tind să fie entuziaști, orientați
către acțiune, preferă să -și împărtășească emoțiile și sentimentele, vorbind deschis despre ceea ce
simt. Deasemenea, acești adolescenți se simt în largul lor atunci când coordonează activitatea
celorlalți, au o atitudine prietenoasă și expansivă față de necunoscuți, făcându -și cu ușurință
prieteni într -un colectiv nou.
Pe de altă parte, datorită absenței intermitente a tatălui navigator, adolescenții cu un nivel de
extraversie scăzut tind să fie tăcuți și să nu se implice foarte mult în lumea exterioară. Acești
adolescenți au o atitudine rezervată față de necunoscuți, așteptând ca ceilalți să facă primul pas
într-un colectiv nou. În grupu l de prieteni, ei obișnuiesc să îi lase pe alții să preia inițiativa iar ideea
unei noi încercări sau provocări îi poate îngrijora.
Conform studiilor, (Rosenberg, 2006), tatăl este responsabil pentru deschiderea către
lume a copilului, oferind acestuia un mediu securizant și ajutându -l să se dezvolte din punct de
vedere emotional și cognitiv. Absența intermitentă a tatălui navigator poate priva adolescentul de
securitatea emoțională de care acesta are nevoie pentru a explora cu încredere mediul înconjurăto r.
Alte studii referitoare la rolul tatălui în dezvoltarea copilului au arătat că activitățile,
interacțiunile și timpul pe care îl petrece tatăl cu adolescentul îl stimulează pe cel din urmă din
punct de vedere emoțional și cognitiv. Aceste activități îl ajută pe adolescent să -și testeze limitele,
să preia inițiativa în diferite sarcini și să fie orientați spre acțiune (Allen, 2004).

70
5.4. Ipoteza 4.

Se prezum ă că adolescenții cu tată navigator au un nivel de conștiinciozitate mai scăzut
față de adolesc enții cu tată acasă.
Inventarul Big Five, cunoscut și sub numele modelul celor 5 factori reprezintă una
dintre cele mai cunoscute metode de evaluare a personalității. Pentru testarea acestei ipoteze am
aplicat chestionarul Big Five pe cele 2 eșantioane, d in care, ulterior, am extras pentru interpretare
factorul C -conștiinciozitate.
Conștiinciozitatea reprezintă o tendință a individului spre organizare și responsabilitate.
Persoanele cu un scor ridicat la acest factor sunt orientate spre autodisciplină, do resc să se
autoperfecționeze și preferă lucrurile planificate în detrimentul celor spontane. Factorul
conștiinciozitate se compune, la rândul său, din alți 6 subfactori : ambi ție, eficiență personală,
ordine, perseverență, prudență și rigiditate.
Pe de alt ă parte, indivizii cu un scor scăzut la acest factor au o ambiție scăzută, nu sunt
interesați să fie apreciați și se mulțumesc cu puțin. Deasemenea, aceste persoane consideră că nu
dețin controlul asupra propriei vieți, și se îndoiesc de abilitățile lor. În urma administrării
chestionarului și a calculelor statistice, ipoteza s -a confirmat, arătând că adolescenții cu tată
navigator au un nivel de conștiinciozitate mai scăzut față de adolescenții cu tată acasă.

Tabel 5.10 Indici de start
Statistics
BIG.FI VE.C
N Valid 100
Missing 18
Mean 5.96
Median 6.00
Mode 6
Std. Deviation 1.582
Variance 2.503
Skewness -.682
Std. Error of Skewness .241
Kurtosis .338
Std. Error of Kurtosis .478
Tabelul 5.10 prezintă indicii de start pentru factorul conștiinci ozitate. Valoarea mediei
este 5.96, mediana este 6 iar modul este reprezentat de valoarea 6.

71

Figura 5.13 Histograma scorurilor totale Figura 5.14 Histograma scorurilor totale
pentru factorul conștiinciozitate, grup A. pen tru factorul conștiinciozitate, grup B.

Histogramele din figurile 5.13 și 5.14 ne arată o distribuție normală a scorurilor pentru
factorul conștiinciozitate, pentru cele 2 eșantioane.

Figura 5.15 Histograma scorurilor totale p entru factorul conștiinciozitate.

Figura 5.15 reprezintă histograma scorurilor totale pentru factorul conștiinciozitate,
pentru cele 2 eșantioane. Din această figură, putem observa diferența scorurilor pentru cele 2
grupe.

72

Pentru a testa această ipotez ă și având în vedere că distribuția pentru cele 2 eșantioane
este una normală, am calculat testul t pentru eșantioane independente (tabel 5.11 și tabel 5.12).

Tabel 5.11 Rezultat testul t independent pentru factorul conștiinciozitate.
Group Statistics
Grup N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
BIG.FIVE.C Adolescenti cu tata navigator 50 5.18 1.711 .242
Adolescenti cu tata acasa 50 6.74 .944 .133

În tabelul 5.11 putem observa că media scorurilor pentru primul eșantion are o valoare
de 5.18, în timp ce media scorurilor pentru cel de al doilea eșantion este 6.74.

Tabel 5.12 Rezultat testul t independent pentru factorul conștiinciozitate.
Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of
Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Differenc
e Std.
Error
Differenc
e 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
BIG.FI
VE.C Equal variances
assumed 10.482 .002 –
5.647 98 .000 -1.560 .276 -2.108 -1.012
Equal variances
not assumed –
5.647 76.28
9 .000 -1.560 .276 -2.110 -1.010

În urma aplicării testului t pentru eșantioane independente (tabel 5.12) a rezultat o
valoare t=5.647, la un p=0.00, ceea ce ne arată că există o diferență semnificativă între cele două
eșantioane studiate. Prin intermediul testu lui t, putem concluziona că grupul format din adolescenți
cu tată navigator au are un nivel mai scăzut de conștiinciozitate față de grupul alcătuit din
adolescenți cu tată acasă.

Dacă în trecut factorul conștiinciozitate era identificat doar la adulți ( Tackman , 2016
apud Roberts, 2003), cercetările recente au demonstrat că acest factor este prezent și poate fi
măsurat atât la copii, cât și la adolescenți. Studiul efectuat de Tackman pe copii și adolescenți (10 –

73
16 ani) a arătat că atât mediul familial, c ât și cel școlar au un rol deosebit de important în
dezvoltarea conștiinciozității copiilor (Tackman et al, 2016).
Deasemenea, studiul menționat a identificat o corelație între factorul conștiinciozitate și nivelul de
implicare al părinților în viața socia lă și șco lară a adolescentului, demonstr ând astfel rolul
important pe care îl are mediul familial.
Prezența tatălui în viața adolescentului reprezintă un factor important în dezvoltarea
armonioasă a personalității acestuia. Tatăl oferă adolescentului un m odel comportamental, îl învață
cum să își asume responsabilitatea pentru acțiunile sale, oferind consistență morală educației.
Deasemenea, tatăl introduce conceptele de “nu”, “nu ai voie” , transmițând astfel reguli clare despre
ceea ce este bine sau rău, c orect sau greșit.
Autoritatea parentală este utilizată pentru însușirea unor principii de viață, tatăl fiind cel
care stabilește reguli, impune limite, el reprezintă un important element de control al
comportamentului adolescentului.
Tatăl îl învață pe co pil să respecte normele și regulile sociale, să fie orientat către
acțiune și să -și fixeze scopuri clare. Un studiu realizat de Eisenberg a arătat că internalizarea
adecvată a regulilor și a normelor din copilăria mică duce către un nivel de conștiinciozi tate ridicat
în adolescență (Eisenberg, 2014).
Adolescenții cu un scor ridicat la factorul conștiinciozitate au, de cele mai multe ori, o
persistență sporită în sarcină, își planifică foarte bine îndatoririle, reușind astfel să aibă succes în
acțiunile pe care le întreprind. Acești adolescenți muncesc din greu pentru a ajunge la rezultatele
dorite, sunt foarte ambițioși și știu cu exactitate ce vor de la viață. Ei au încredere în abilitățile lor
personale pentru a -și îndeplini obiectivele, se simt capabili și bine pregătiți, având încredere că pot
realiza orice își propun.
Pe de altă parte, adolescenții cu un scor scăzut la acest factor nu pot urma anumite
limite impuse, se îndoiesc de competențele lor și au, deseori, sentimentul că lucrurile le scapă de
sub control.
Conform studiilor, adolescenții cu tată navigator internalizează mai greu regulile sociale
față de adolescenții cu tată acasa (Harper, 2013). Toate aceste aspecte legate de absența
intermitentă a tatălui pot conduce către o tendință a adolesce ntului de a ocoli regulile și normele
sociale, de a se sustrage de la diferite resposabilități și sarcini. Adolescenții cu tată navigator nu
reușesc întotdeauna să -și fixeze obiective clare în viață, ei schimbă aceste obiective în funcție de
situația în ca re se află.
Deasemenea, acești adolescenți sunt mai degrabă dezorganizați, trec rapid de la o sarcină la alta,
având, deseori, nevoie de un impuls pentru a începe o acțiune.

74
Mai mult decât atât, adolescenții cu tată navigator văd, deseori, regulile, respo nsabilitățile,
datoriile sau promisiunile ca aspecte care le pot îngrădi libertatea, fiindu -le greu să respecte cu
strictețe angajamentele luate.
Datorită absenței intermitente a tatălui navigator, acești adolescenți sunt mai degrabă permisivi în
ceea ce p rivește principiile și obligațiile morale și sociale.
Toate aceste aspecte de mai sus arată că tatăl are un rol deosebit de important în
stabilirea unor reguli pentru copil și adolescent, internalizarea acestor reguli și norme sociale
conduc, ulterior, la un nivel de conștiinciozitate ridicat și, conform studiilor, la o motivație
academică crescută (Eisenberg, 2014).

75
5.5. Ipoteza 5 .

Se prezumă că adolescenții cu tată navigator au un nivel de anxietate mai mare față de
adolescenț ii cu tată acasă.
Pentru testarea acestei ipoteze am aplicat chestionarul de anxietate ASQ pe cele 2
eșantioane studiate. Prin intermediul calculelor statistice, această ipoteză s -a confirmat arătând că
adolescenții cu tată navigator au un nivel de anxiet ate mai mare decât adolescenții cu tată acasă.

Tabel 5.19 Indici de start.

Statistics

N Valid 100
Missing 18
Mean 101.93
Median 98.00
Mode 88
Std. Deviation 28.025
Variance 785.379
Skewness .429
Std. Error of Skewness .241
Kurtosis -.234
Std. Error of Kurtosis .478

Tabelul 5.19 prezintă indicii de start pentru scorurile chestionarului ASQ,
(anxietate), media obținută de participanți fiind de 101.93, mediana are o valoarea 98, iar modul
este 88.

Figura 5.22 Histograma scorurilor totale Figura 5.23 Histograma scorurilor totale
pentru factorul anxietate, grup A. pentru anxietate, grup B.

76
Figurile 5.22 și 5.23 evidențiază distribuția normală pentru factorul anxietate în cele 2
eșantio ane. În distribuția normală, 50% din scoruri sunt mai mici decât media, în timp ce restul
celor 50% din scoruri sunt mai mari decât media.

Figura 5.24 Histograma scorurilor totale pentru factorul anxietate petru cele 2 eșantioane.
Figura 5.24 reprezint ă histograma scorurilor totale pentru factorul anxietate pentru
ambele eșantioane. Această histogramă evidențiază diferența dintre scorurile obținute de cele două
grupe studiate.

Tabel 5.20 Rezultat comparație cu testul t pentru eșantioane independente.

Group Statistics
Grup N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
ASQ Adolescenti cu tata navigator 50 109.76 31.076 4.395
Adolescenti cu tata acasa 50 94.10 22.269 3.149

Având în vedere că distribuția scorurilor pentru cele 2 eșantioane este una norma lă,
această ipoteză a fost testate cu ajutorul testului t pentru eșantioane independente.
Tabelul 5.20 ne arată diferența dintre media scorurilor celor 2 eșantioane, putem observa astfel că
media primului grup format din adolescenți cu tată navigator are o valoare de 109.76, în timp ce

77
media scorurilor pentru cel de al doilea grup, alcătuit din adolescenți cu tată acasă, are o valoare
de 94.10.

Tabel 5.21 Rezultat comparație cu testul t pentru eșantioane independente.

Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Differenc
e Std. Error
Differenc
e 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
AS
Q Equal variances
assumed 6.884 .010 2.896 98 .005 15.660 5.407 4.930 26.390
Equal variances
not assumed
2.896 88.82
4 .005 15.660 5.407 4.917 26.403

În urma aplicării testului t pentru eșantioane independente (tabel 5.21) a rezultat o
valoare t=2.896, la un p=0.05, ceea ce ne arată că există o diferență semni ficativă între cele două
eșantioane studiate. Prin intermediul testului t, putem concluziona că grupul format din adolescenți
cu tată navigator au are un nivel mai ridicat de anxietate față de grupul alcătuit din adolescenți cu
tată acasă.

Numeroase stu dii (Burton, 1973; Kahveci, 2012 ; Popenoe, 1997) au arătat că absența
intermitentă a tatălui poate duce la dezvoltarea unor simptome anxioase la adolescenți. Când tatăl
este absent, adolescentul poate resimți această perioadă într -un mod dureros. Pe lângă acest fapt,
reintoarcerea tatălui navigator acasă poate genera simptome de anxietate, acestea fiind datorate
sentimentelor de confuzie asociate cu întoarcerea tatălui și locul acestuia în familie.
Revederea cu tatăl este o perioadă marcată de anxietate de oarece adolescentul trebuie să se
adapteze la noua situație. Din aceste motive, reinstalarea tatălui în familie trebuie ghidată de către
mamă pentru ca această reistalare să fie mai ușoară și pentru ca simptomele anxioase să se reducă.
Jensen a studiat efe ctele absenței tatălui pe un eșantion de 213 adolescenți, concluziile
studiului arătând că acei adolescenți ai căror tați au fost absenți de acasă pentru o perioadă mai
mare de o lună, au prezentat simtome de anxietate și depresie (Eizirik, 2004 apud Jen sen, 1989).

78
Comportamentul anxios la adolescenți este caracterizat de griji intense, frecvente,
sensibilitate crescută la diverși factori. Un adolescent anxios va alege, de foarte multe ori,
singurătatea, având puțini prieteni. Deasemenea, ei pot fi timiz i, izolați, fiindu -le în permanență
teamă de diferite situații sociale.
Adolescenții cu tată navigator pot părea, de cele mai multe ori, retrași, rezervați și pot
avea mai puține interacțiuni cu colegii de școală sau cu grupul de prieteni față de adolesce nții cu
tată acasă. Deasemenea, acești adolescenți se îngrijorează, uneori excesiv, cu privire la diferite
situații sociale, ajungând să se detașeze de relațiile emoționale care reprezintă pentru ei o sursă de
îngrijorare. Mai mult decât atât, adolescenții cu tată navigator simt o permanentă teamă față de
situațiile noi și evită, deseori, să preia inițiativa în diverse acțiuni.
Pe de altă parte, adolescenții cu un scor mic la factorul anxietate nu se simt agitați în situațiile de
interacțiune socială iar co mportamentul lor nu este caracterizat de griji frecvente. În contextele
sociale, ei nu se tem de evaluările sau de criticile celorlalți, preferând să se implice în discuții chiar
dacă prin acestea se plasează în centrul atenției.
Studiul realizat de Chorot a arătat că anumite stiluri de parenting pot prezice un
comportament anxios la adolescenți. Astfel, s -a constatat că există atât o corelație între stilul de
parenting permisiv și anxietate, cât și una între stilul de parenting autoritar și simptomele anx ioase.
Mai mult decât atât, studiul a arătat că nivelul de implicare a tatălui în îngrijirea copilului,
interacțiunile dintre cei doi și dezvoltarea sentimentelor de securitate ale copilului de către tată
conduc către o dezvoltare optimă a copilului, lipsi tă de simptome anxioase (Chorot, 2016).
Datorită absenței intermitente a tatălui navigator, adolescentul poate simți frustrare sau
poate avea sentimente profunde de insecuritate emoțională. Aceste sentimente denesiguranță
conduc adolescentul către imagine a unui mediu impredictibil, în care el nu are controlul vieții sale,
dezvoltând, astfel, simptome anxioase.

79
5.6. Ipoteza 6 .

Se prezumă ca adolescenții cu tată navigator au un nivel de sociabilitate mai scăzut
față de adolescenții cu tată acasă .
Importanța socializării este un foarte mare pentru dezvoltarea optima a oricărui individ.
Prin ea, copilul învață să se adapteze la viața social și la normele grupurilor din care acesta face
parte. Prin intermediul socializării, se transmit norme, tradi ții și valori, acest process fiind unul
continuu de -a lungul vieții care are lor atât în familie, cât și la școală sau în diferite alte grupuri.
Această ipoteză a fost testată aplicând chestionarul HSPQ pe cele două eșantioane, din
care am extras factorul J (zeppia/coasthenia). Ipoteza a fost confirmată, arătând că adolescenții cu
tată navigator au un nivel de sociabilitate mai redus decât adolescenții cu tată acasă.

Tabel 5.22 Indici de start.
Statistics
HSPQ.J
N Valid 100
Missing 18
Mean 8.53
Median 8.00
Mode 8
Std. Deviation 3.027
Variance 9.161
Skewness .321
Std. Error of Skewness .241
Kurtosis .294
Std. Error of Kurtosis .478

Tabelul 5.22 prezintă indicii de start pentru scorurile chestionarului HSSQ, factorul J
(zeppia/coasthenia), media obținută de participanți fiind de 8.53, mediana are o valoarea 8, iar
modul este 8.

Reprezentarea grafică a datelor obținute din aplicarea chestionarului HSPQ este
realizată cu ajutorul histogramelor, unde înălțimea barelor (care se ating) indică frecvența. Astfel,
pe axa orizontală sunt scorurile, în timp ce pe axa vertical sunt indicate frecvențele.

80

Figura 5.25 Histograma scorurilor pentru Figura 5.26 Histograma scorurilor pentru
factorul sociabilitate, grup A. factorul sociabilitate, grup B.

Figurile 5.25 și 5.26 evidențiază distribuția normală pentru factorul sociabilitate în cele
2 eșantioane. În distribuția normală, 50% din scoruri sunt mai mici decât media, în timp ce restul
celor 50% din scoruri sunt mai mari decât media.

Figura 5.27 Histograma scorurilor totale pentru factorul sociabilitate pentru ambele eșantioane.

Figura 5.24 reprezintă histograma scorurilor totale pentru factorul anxietate pentru
ambele eșantioane. Acea stă histogramă evidențiază diferența dintre scorurile obținute de cele două
grupe studiate.

81
Tabel 5.23 Rezultat comparație cu testul t pentru eșantioae independente.
Group Statistics
Grup N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
HSPQ.J Adolescenti cu t ata navigator 50 9.96 3.003 .425
Adolescenti cu tata acasa 50 7.10 2.306 .326

Având în vedere că distribuția scorurilor pentru cele 2 eșantioane este una normală,
această ipoteză a fost testate cu ajutorul testului t pentru eșantioane independente.
Tabelul 5.23 ne arată diferența dintre media scorurilor celor 2 eșantioane, putem observa astfel că
media primului grup format din adolescenți cu tată navigator are o valoare de 9.96, în timp ce
media scorurilor pentru cel de al doilea grup, alcătuit din ado lescenți cu tată acasă, are o valoare
de 7.10.

Tabel 5.24 Rezultat comparație cu testul t pentru eșantioane independente.
Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Differenc
e Std. Error
Differenc
e 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
HSP
Q.J Equal variances
assumed 3.493 .065 5.341 98 .000 2.860 .535 1.797 3.923
Equal variances
not assumed
5.341 91.87
1 .000 2.860 .535 1.797 3.923

În urma aplicării testului t pentru eșantioane independente (tabel 5.24) a rezultat o
valoare t=5.341, la un p=0.00, ceea ce ne arată că există o diferență semnificativă între cele două
eșantioane studiate. Prin intermediul testului t, putem concluziona că grupu l format din adolescenți
cu tată navigator au are un nivel mai scăzut de sociabilitate față de grupul alcătuit din adolescenți
cu tată acasă.

Tatăl are un rol deosebit de important în dezvoltarea optima a personalității copilului, el
fiind un prim agent de socializare pentru acesta, ajutându -l să urmeze normele și regulile sociale.
Prin prezența și implicarea sa, tatăl oferă un mediu sigur pentru ca adolescentul să exploreze cu
încredere lumea înconjurătoare și pentru a -și putea forma relații sociale săn ătoase.

82
De cele mai multe ori, adolescenții cu tată acasă își construiesc și își pun în valoare personalitatea
prin acțiuni de grup. Acești adolescenți acceptă normele sociale, se adaptează ușor la mediul social
schimbător, sunt optimiști și stabilesc cu u șurință interacțiuni sociale.
Adolescenții cu scoruri mari la factorul sociabilitate simt nevoia să iasă în oraș cu prietenii sau
colegii, lumea multă și agitația din jur făcându -i să se simtă bine.
Pe de altă parte, adolescenții cu tată navigator sunt ma i puțin sociabili, sunt dificil de
satisfăcut și, deseori, pot fi opozanți. Persoanele care obțin scoruri scăzute la acest factor preferă
mai degrabă să citească o carte sau să vizioneze un film decât să iasă în oraș cu prietenii. Le place
să se bucure de liniște și intimitate, cel mai bin simțindu -se când sunt singuri cu gândurile lor. În
general, au puțini prieteni și evită mulțimile și aglomerația.
Efectele absenței intermitente a tatălui navigator pot fi observate în tendința adolescentului de a
acțion a de unul singur și în lipsa de încredere a acestuia în persoanele din jurul său.
Adolescenții cu tată navigator stabilesc mai greu contacte sociale, prefer acțiunile solitare față de
cele colective, se opun, deseori, regulilor sociale și se adaptează cu g reutate schimbărilor apărute
în viața lor.
Tatăl este cel care permite desprinderea copilului de mama sa, favorizând astfel evoluția
acestuia spre independență. Tatăl îl ajută pe adolescent să -și dezvolte încrederea în forțele proprii
pentru a se adapta l a mediul social și pentru a -și putea dezvolta relații sociale.
Un studiu realizat de Hall a arătat că prezența și implicarea tatălui în activitățile adolescentului,
cum ar fi activitățile recreative, sportive, reprezintă un predictor pentru o sociabilitat e crescută a
viitorului adult (Hall, 2014).
Alte cercetări au arătat că interacțiunile frecvente dintre tată și adolescent și timpul de calitate
petrecut de aceștia împreună reprezintă un factor important pentru dezvoltarea sociabilității
adolescentului ( Allen, 2004). Conform lui Allen, tatăl este cel care oferă copilului se curitatea
emoțională de care acesta are nevoie, îl ajută să aibă relații sociale, favorizând integrarea acestuia
în diferite medii. Studiul a arăta t că acești copii și adolescenți sunt mai sociabili și mai populari în
grupul lor de prieteni față de adolescenții ce provin din familii unde tatăl este absent pentru diferite
perioade de timp.
Pe de altă parte, absența intermitentă a tatălui reprezintă un factor pentru gradul redus
de sociabilitate a adolescentului. În general, acești adolescenți se pot simți deseori stresați de
situațiile sociale, evită să interacționeze cu persoane noi și nu reușesc să -și exprime emoțiile și
sentimentele. Deasemenea, ei nu sunt atrași de evenimentele sociale cu mulți participanți,
simțindu -se obosiți în cadrul interacțiunilor sociale.

83
5.7. Ipoteza 7 .

Se prezumă că fetele cu tații navigator sunt mai adaptate social față de băieții cu tată
navigator.
De-a lungul timpului, cercetările au arătat că efe ctele absenței intermitente a tatălui
navigator asupra dezvoltării adolescentului depind, în mare parte, și de sexul acestuia.
Am formulat această ipoteză bazându -mă pe studiile lui Lynn și David (Lynn, 1959) care au arătat
că absența intermitentă a tatăl ui se resimte diferit la băieți față de fete. Ipoteza a fost testată
aplicând chestionarul HSPQ – factor G. În urma calculelor statistice, ipoteza a fost confirmată,
arătând că fetele ce provin din familii cu tată navigator sunt mai adaptate din punct de ve dere social
și acceptă cu mai mare ușurință normele sociale față de băieții ce provin din familii cu tată
navigator.

Pentru testarea acestei ipoteze, am început prin calculul indicilor de start (Tabel 5.25)
pentru factorul G -sociabilitate.

Tabel 5.25 Indici de start.
Statistics
HSPQ.G
N Valid 50
Missing 0
Mean 11.40
Median 11.00
Mode 11
Std. Deviation 2.433
Variance 5.918
Skewness .051
Std. Error of Skewness .337
Kurtosis -.902
Std. Error of Kurtosis .662

Tabelul 5.25 prezintă indicii de start pentru scorurile chestionarului HSPQ, factorul G
(sociabilitate), media obținută de participanți fiind de 11.40, mediana are o valoarea 11, iar modul
este 11.
Reprezentarea grafică a datelor obținute din aplicarea chestionarului HSPQ este
realizat ă cu ajutorul histogramelor, unde înălțimea barelor (care se ating) indică frecvența. Astfel,
pe axa orizontală sunt scorurile, în timp ce pe axa verticală sunt indicate frecvențele.

84

Figura 5.28 Histograma scorurilor pentru Figura 5.29 Histograma scorurilor pentru
factorul G (neacceptarea normelor vs factorul G (neacceptarea normelor vs adaptare
adaptare socială), fete. socială), băieți.

Figurile 5.28 și 5.29 evid ențiază distribuția normală pentru factorul G (neacceptarea
normelor vs adaptare social) în cele eșantioane studiate: băieți vs fete din familii cu tată navigator.
O distribuție normală are 50% din scoruri mai mici decât scorul mediu și 50% mai mari decât
scorul mediu.

Figura 5.30 Histograma scorurilor totale pentru factorul adaptare socială.

85
Figura 5.30 reprezintă histograma scorurilor totale pentru factorul adaptare socială
pentru ambele eșantioane. Această histogramă evidențiază diferența dintre scorurile obținute de
cele două grupe studiate.

Tabel 5.26 Rezultat comparație cu testul t pentru eșantioane independente.
Group Statistics
grup N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
HSPQ.G Baieti 25 10.56 2.434 .487
Fete 25 12.24 2.166 .433

Avân d în vedere că distribuția scorurilor pentru cele 2 eșantioane este una normală,
această ipoteză a fost testate cu ajutorul testului t pentru eșantioane independente.
Tabelul 5.26 ne arată diferența dintre media scorurilor celor 2 eșantioane, putem observ a astfel că
media primului grup format din adolescenți cu tată navigator are o valoare de 10.56, în timp ce
media scorurilor pentru cel de al doilea grup, alcătuit din adolescenți cu tată acasă, are o valoare
de 12.24.

Tabel 5.27 Rezultat comparație cu te stul t pentru eșantioane independente.

Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of
Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Differenc
e Std. Error
Differenc
e 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
HSP
Q.G Equal variances
assumed .176 .677 –
2.578 48 .013 -1.680 .652 -2.990 -.370
Equal variances
not assumed –
2.578 47.36
0 .013 -1.680 .652 -2.991 -.369

În urma aplicării testului t pentru eșantioane independente (tabel 5.27) a rezultat o
valoare t=2.578, la un p≤ 0.02, ceea ce ne arată că există o diferență semnificativă între cele două
eșantioane studiate. Prin intermediul testului t, putem concluziona că grupul format din fete cu tată
navigator au are un nivel mai ridicat de adaptare s ocială față de grupul alcătuit din băieți cu tată
navigator.

86

Numeroase studii au arătat că efectele absenței intermitente a tatălui navigator asupra
dezvoltării adolescentului diferă în funcție de sexul copilului. Lynn și David (Lynn, 1959), în urma
unui studiu efectuat pe adolescenți cu tată navigator au concluzionat faptul că băieții sunt mai
nesiguri în ceea ce privește identificarea cu părintele de același sex față de fete. Pe de alt ă parte,
conform studiilor, fetele au o mai mare dependență față de mamele lor, în raport cu băieții.
O primă explicație pentru faptul că fetele sunt mai adaptate din punct de vedere social
față de băieți este faptul că rolul tatălui în dezvoltarea adolescentului este diferit pentru fete și
pentru băieți. În cazul fetelor , tatăl le ajută în formarea identității de rol, însă rolul principal în
acest proces îl are mama. Astfel, dacă mama este prezentă în viața acestor fete, atunci nu vor exista
probeleme deosebite în ceea ce privește identificarea cu părintele de același sex . Pe de altă parte,
în cazul băieților, tatăl joacă un rol foarte important în stabilirea identității de rol, funcția paternă
devenind astfel o bază pentru validarea masculinității băieților.
Absența intermitentă a tatălui poate transforma adolescentul înt r-o persoană agitată, nesigură,
temătoare, băieții cu tată navigator pot avea mai multe probleme comportamentale față de fetele
cu tată navigator (Allen, 2004).
Adolescentele cu tată navigator acceptă mai ușor normele și regulile sociale față de băieții cu tată
navigator. Ele își pot duce la îndeplinire, de cele mai multe ori, obligațiile și responsabilitățile față
de societate și se adaptează mai ușor la schimbările care au loc în mediul social.
Băieții cu tată navigator nu reușesc, întotdeauna, să aibe o relație pozitivă cu
autoritatea, având o probabilitate mai mare să dezvolte comportamente sociale neadaptative, în
raport cu fetele cu tată navigator. Acest lucru se explică prin faptul că absența intermitentă a tatălui
conduce la lipsa unui model poziti v de masculinitate în viața băieților.
Băieții cu tată navigator pot dezvolta, de -a lungul timpului, dispreț față de lege și ordine sau accese
de furie. În acest sens, studiile au arătat că băieții sunt mai dependenți de prezența tatălui față de
fete. Tată l este cel care îl ghidează pe băiat spre lumea socială, spre mediul înconjurător, stabilind
norme și reguli clare pentru acesta iar absența intermitentă a navigatorului conduce, de multe ori,
spre comportamente compensatorii, riscante sau spre un spirit c ompetițional excesiv față de colegi
și prieteni.
Deasemenea, băieții cu tată navigator pot deveni mai răsfățați, mai egocentrici față de fetele cu
tată navigator. Acești băieți dezvoltă, de multe ori, o atitudine consumatoristă, încercând astfel să
compens eze absența tatălui de acasă.
Toate aceste fapte expuse mai sus, cât și rezultatele calculelor statistice efectuate,
demonstrează că fetele cu tată navigator sunt mai adaptate din punct de vedere social și respectă
mai mult normele sociale față de băieții cu tată navigator.

87

5.8. Ipoteza 8 .

Se prezumă că există o corelație între stima de sine și nivelul de conștii nciozitate.
Am formulat această ipoteză deoarece stima de sine reprezintă un factor important în
dezvoltarea adolescentului. Totodată, nivelu l de conștiinciozitate al acestuia poate fi o condiție de
bază pentru îndeplinirea cu succes a diferitelor activități specific vârstei.
Ipoteza a fost testată aplicând chestionarul ASSI pentru stima de sine și inventarul Big Five –
factorul C -conștiinciozit ate pe toți participanții la studiu. În urma calculelor statistice, ipoteza9 s –
a confirmat, arătând că există o relație între stima de sine și nivelul de conștiinciozitate.

Indicii de start pentru cei 2 factori, stimă de sine și conștiinciozitate, se regă sesc în
tabelele 5.1 și 5.10 din prezentul studiu.

Figura 5.31 Histograma scorurilor pentru Figura 5.32 Histograma scorurilor pentru
factorul stimă de sine. factorul conștiinciozitate.

Figurile 5.31 și 5.32 arată o distribuția pentru cei doi factori. Datele obținute arat ă că nu
există o distribuție normală pentru nici unul dintre cei doi factori.

Tabel 5.28 Testarea normalit ății datelor.
Tests of Normality
Kolmogorov -Smirnova Shapiro -Wilk
Statistic df Sig. Statistic df Sig.
ASSI .104 100 .009 .967 100 .013
BIG.FIVE.C .170 100 .000 .933 100 .000
a. Lilliefors Significance Correction

88

Tabelul 5.28 reprezintă testul de normalitate Kolmogorov -Smirnov, metodă ce este
folosită pentru a testa normalitatea datelor obținute.

Valoarea de 0.09 obținută pentru stima de sine demonstrează că nu există normalitate.
Deasemenea, în cazul factorului conștiinciozitate, s -a obținut o valoare de 0.00 ce arată că nici
pentru acest factor nu există n ormalitate a datelor.

Pentru că nu există distribuție normală pentru cei doi factori, am folosit o metodă
neparametrică pentru a testa ipoteza de corelație (tabel 5.29).

Tabel 5.29 Rezultat corela ție Spearman.
Correlations
ASSI BIG.FIVE.C
Spearman's rho ASSI Correlation Coefficient 1.000 .409**
Sig. (2 -tailed) . .000
N 100 100
BIG.FIVE.C Correlation Coefficient .409** 1.000
Sig. (2 -tailed) .000 .
N 100 100
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2 -tailed).

Cu ajutorul metod ei neparametrice Spearman, am obținut o corelație semnificativă
între cei doi factori: factorul C -conștiinciozitate și stima de sine. Corelația are o valoare de 0.409,
la un p=0.00, ceea ce semnifică faptul că stima de sine și conștiinciozitatea sunt 2 va riabile care
produc modificări la nivelul personalității adolescentului.

Graficul tip “nor de puncte” (figura 5.33) evidențiază gradul de corelație între stima de
sine și conștiinciozitate. Forma norului de puncte este alungită către dreapta, arătând că este o
corelație pozitivă. Acest lucru semnifică faptul că pe măsură ce stima de sine crește, acelasi lucru
se întâmplă și cu conștiinciozitatea.

89

Figura 5.33 Nor de puncte pentru corela ția stimă de sine și conștiinciozitate.

Cercetările recente au d emonstrat că factorul conștiinciozitate este prezent și poate fi
măsurat atât în cazul copiilor, cât și in cazul adolescenților. În cazul lor, mediul familial și școlar
au un rol deosebit de important în dezvoltarea acestei trăsături (Tackman et al, 2016) .
În ceea ce privește relația dintre stima de sine și factorul conștiinciozitate, alte studii au arătat că
între acestea există o relație de interdependență, ambele influențând dezvoltarea personalității
adolescentului.
În formarea imaginii de sine a adole scentului, școala și realizările școlare au un rol
important, majoritatea studiilor indicând că există relații pozitive între stima de sine și
realizările școlare (Erol, 2011). Alte studii au arătat că un nivel ridicat de conștiinciozitate
reprezintă un f actor de predicție pentru succesul academic (Soric, 2017). Succesele școlare ale
adolescentului depind, pe lângă alți factori, și de nivelul său de conștiinciozitate. Astfel, un
adolescent ambițios care își urmărește atent obiectivele și care își planifică în mod fructuos timpul
și activitățile va avea mai multe rezultate bune în cadrul școlii față de un adolescent cu un nivel
scăzut de conștiinciozitate. Aceste aspecte indică faptul că un nivel ridicat de conștiinciozitate
poate duce către rezultate școlar e mai bune, crescând astfel și stima de sine a adolescentului.
În studiul său, Weidmann a demonstrat că stima de sine corelează cu factorul
conștiinciozitate, o stimă de sine ridicată a adolescentului influențează nivelul de conștiinciozitate
al acestuia (Weidmann, 2016).
Stima de sine crescută favorizează dezvoltarea potențialului adolescentului, el reușind astfel să
progreseze și să -și materializeze aspirațiile. Adolescenții cu un scor ridicat la acest factor au

90
încredere în propria persoană, sunt optim iști în ceea ce privește viitoarele lor performanțe, sunt
mândrii de realizările lor și nu vor avea probleme în implicarea în diferite sarcini necunoscute.
Deasemenea, acești adolescenți se vor comporta independent și își vor exprima cu ușurință
sentimente le și emoțiile pozitive sau negative.
În ceea ce privește conștiinciozitatea, adolescenții cu un scor ridicat la acest factor ajung
prin planificare și perseverență să aibă succes în ceea ce întreprind, muncesc din greu pentru a
ajunge la rezultatele dori te, sunt ambițioși și știu cu exactitate ce își doresc de la viață.
Deasemenea, acești adolescenți își propun să realizeze lucruri deosebite, fiind motivați de dorința
de a fi apreciați. Au încredere că pot realiza tot ce își propun, simțindu -se capabili ș i bine pregătiți
în rezolvarea diferitelor sarcini și probleme.
Toate aceste caracteristici ale adolescentului cu stimă de sine crescută și cu un nivel
ridicat de conștiinciozitate arată că între acești doi factori există o relație. Încrederea adolescent ului
în propria persoană îl conduce pe acesta spre nevoia de a realiza lucruri deosebite
și de a avea succes în diferite sarcini. Deasemenea, o stimă de sine ridicată îl face pe adolescent să
nu renunțe ușor la sarcinile în care este implicat, găsind, de cele mai multe ori, mijloace și căi
pentru a trece peste obstacolele apărute.

91
CONCLUZII

Profesia de navigator este una des întâlnită în orațul Constanța, fiind o meserie dorită ce
poate avea atât aspecte pozitive, cât și negative. Unul dintre aspectele cele mai importante ale
acestei profesii o reprezintă absența navigatorului din familia sa pentru perioade lungi. Această
absență intermitentă a navigatorului este resimțită, poate cel mai mult, de către copii.
Am dorit ca această cercetar e să contribuie la o mai bună înțelegere a modului în care adolescenții
cu tată navigator se dezvoltă. Deasemenea, prezentul studiu evidențiază câteva dintre diferențele
în dezvoltarea adolescentului din familiile cu tată navigator și ale adolscentului cu tată acasă.
Adolescența reprezintă o etapă foarte importantă în dezvoltarea fiecărui individ, este o
etapă a marilor experiențe, a schimbărilor biologice, psihologice și sociale. Datorită acestor
schimbări importante prin care trece, absența intermitentă a tatălui poate produce efecte
semnificative pentru dezvoltarea armonioasă a adolescentului.
Unul dintre efectele absenței intermitente a tatălui este reprezentat de creșterea
anxietății adolescentului. Astfel, comportamentul adolescenților cu tată naviga tor este caracterizat
de griji intense, frecvente, sensibilitate crescută la diverși factori. Acești adolescenți vor alege, de
foarte multe ori, singurătatea, având puțini prieteni. Ei pot fi timizi, izolați, fiindu -le în permanență
teamă de diferite situa ții sociale.
Deasemenea, absența tatălui navigator duce către o sociabilitate și o maturitate emoțională mai
scăzută față de adolescenții ce provin din familii unde tatăl este prezent zi de zi în viața acestuia.
Adolescenții ce provin din familii unde tată l este navigator stabilesc mai greu contacte sociale,
prefer acțiunile solitare față de cele colective, se opun, deseori, regulilor sociale și se adaptează cu
greutate schimbărilor apărute în viața lor. Totodată, acești adolescenți pot avea dificultăți de
adaptare la diferite medii, au dificultăți în înțelegerea propriilor emoții și manifestă o capacitate
redusă de a rezista la influențele negative din mediul social.
În ceea ce privește extraversia, adolescenții cu tată navigator au un nivel mai scăzut al
acesteia față de adolescenții cu tată acasă. Acest lucru se datorează faptului că tatăl este persoana
care îl ajută pe copil și ulterior, pe adolescent, să descopere lumea exterioară. Prin intermediul
activităților și a interacțiunii dintre tată și adolesc ent, cel dintâi devine responsabil pentru
deschiderea către lumea exterioară, oferind adolescentului un mediu securizant în care acesta să
exploreze.
În ceea ce privește efectele absenței tatălui navigator în funcție de sexul copilului,
această cercetare a evidențiat faptul că fetele sunt mai adaptate din punct de vedere social față de
băieți.

92
Adolescentele cu tată navigator acceptă mai ușor normele și regulile sociale față de băieții cu tată
navigator. Ele își pot duce la îndeplinire, de cele mai multe or i, obligațiile și responsabilitățile față
de societate și se adaptează mai ușor la schimbările care au loc în mediul social.
Băieții cu tată navigator nu reușesc, întotdeauna, să aibe o relație pozitivă cu
autoritatea, având o probabilitate mai mare să d ezvolte comportamente sociale neadaptative, în
raport cu fetele cu tată navigator. Acest lucru se explică prin faptul că absența intermitentă a tatălui
conduce la lipsa unui model pozitiv de masculinitate în viața băieților.
Toate aceste aspecte legate de efectele absenței intermitente a tatălui navigator sunt
deosebit de importante pentru buna înțelegere a modului în care adolescentul se dezvoltă deoarece
tatăl este acel factor de echilibru care îl însoțește pe adolescent în drumul său.

Limite ale cercet ării.

Limitele aceste cercetări sunt legate, în primul rând, de caracteristicile eșantionului.
Pentru acest studiu am utilizat eșantionarea de conveniență, care este o metodă de eșantionare
nonprobabilistică. În plus, o altă limită este cu privire la dime nsiunea redusă a eșantionului, astfel
că pot exista rezerve în ceea ce privește generalizarea datelor obținute.
Un alt aspect al limitării este dat de numărul probelor aplicate, este posibil ca prin aplicarea unor
probe suplimentare să se poate identifica și alte aspecte suplimentare. În ceea ce privește
respondenții, este posibil ca aceștia, în mod intenționat sau accidental, să fi furnizat răspunsuri
false, care nu coincid cu realitatea.

93
Rezumat

Această lucrare are scopul de a identifica câteva dintre caracteristicile dezvoltării
adolescenților ce provin din familii cu tată navigator. Totodată, prezentul studiu evidențiază
diferențele dintre dezvoltarea adolescenților cu tată navigator și cea a adolescenților cu tată acasă.
Cu ajutorul in strumentelor de cercetare, precum chestionarul propriu de extraversie, chestionarul
HSPQ, inventarul Big Five, chestionarul ASSI pentru evaluarea stimei de sine și a chestionarului
pentru maturitate emoțională Friedman, am verificat diferențele existente î ntre dezvoltarea
adolescenților cu tată navigator și cea a adolescenților cu tată acasă.
În urma prelucrărilor statistice, am obținut diferențe semnificative între cele 2
eșantioane studiate pentru următorii factori : exraversie, conștiinciozitate, maturit ate emoțională,
anxietate și sociabilitate. Deasemenea, am obținut o corelație între stima de sine a adolescenților
și nivelul de conștiinciozitate. Astfel, adolescenții cu tată navigator sunt, în general, mai puțin
sociabili, stabilesc mai greu contacte s ociale, le este teamă de diferite situații sociale, au un nivel
mai scăzut de conștiinciozitate și sunt mai puțin maturi din punct de vedere emoțional față de
aldolescenții cu tată acasă.
În ceea ce privește corelația dintre stima de sine a adolescenților și nivelul de conștiinciozitate, am
obținut o corelație pozitivă. Adolescenții care au încredere în propria persoană și sunt optimiști în
ceea ce privește viitoarele lor performanțe au, deasemenea, un nivel ridicat de conștiinciozitate.
Deasemenea, am arăt at că adolescentele cu tată navigator sunt mai adaptate din punct de
vedere social față de adolescenții cu tată navigator, acest lucru datorându -se faptului că efectele
absenței intermitente a tatălui depind, în mare parte, și de sexul copilului.

94

Rezumatul lucrării într -o limbă de circulație internațională (engleză).

This paper aims to identify the phenomenon of father absence along seafarers’ children
in Romania., Constanza. Because of the fact that more and more man are choosing the profe ssion
of seafarer, I tried to reveal some of the effects of prolonged separation of the father.
Moreover, this study highlights the characteristics of developmet of seafarers ’s children compared
with otherwise similar children from families in which the fa ther was present.
For this paper, I used High School Personality Questionnaire (HSPQ), Anxiety Symptoms
Questionnaire (ASQ), ASSI questionnaire for self esteem, the Friedman Scale for Emotional
Stability, the Big Five Personality Test and my own extraver sion questionnaire. These various
questionnaires were used on 100 respondents, children ages between 16 -18 years old, from 2
highschools in Constanza.
The hypotheses were made and generally supported by the findings: father -absent boys
would show immaturi ty and less social adaptation compared with father -absent girl; father -absent
teenagers are less sociable and would show less emotional stability compared with father -present
teenagers.
Based on the gathered results , father -absent teenagers are more anxio us than father -present
teenagers. Regarding consciousness, father -absent teens are less consciousness compared with
father -present teens. Relating to differences between girs and boys, I showed that girls are more
social adapted than boys. I also checked t he relationsheep between self esteem and consciousness.
Teenagers’ self esteem is increasing along with consciousness, but we do not know which of the
variables is influencing the other one because is not a cause effect relationship.

95
BIBLIOGRAF IE.

Adams, G.R. & Berzonsky, M.D. (2009). Psihologia adolescenței. Manualul Blackwell .
Iași, Ed. Polirom.
Adler, A. (2013). Înțelegerea vieții. Introducere în psihologia individuală . București, Ed.
Trei.
Adler, A. (20 16). Cooperarea între sexe . București, Ed. Trei.
Adler, G.R. (1983). “Daddy come home soon! Intermittent father absence and the family. ”
Journal of Family Therapy , 4(2), pp. 87 -90.
Allen, S. (2004). “The effects of father involvment : an upda ted research summary of the
evidence”. Centre of family, work and well -being, University of Guelph.
Arjan, E. & Muris, P. (2006). „Chancing self esteem in children and adolescents. A roadmap
for future interventions ”. Journal of psycholo gy, 62, pp. 26 -33.
Bauserman, R. (2002). „Child adjustment in joint -custody versus sole -custody
arrangements : a meta analytic review ”. Journal of family psychology , 16-1, pp. 91 -102.
Belgira, I. & Blancaflor, A. (2014). „Impact of parental absence among children of
seafarers. A case study ”. John Lacson Foundation Maritime University , Filipine.
Blechman, A. (1994). ”Prosocial coping by youth exposed to violence ”. Journal of child and
adolescent group therapy, 4, pp. 205 -227.
Bonchiș, E. (2011). Familia și rolul ei în educarea copilului . Iași, Ed. Polirom.
Burton, R. (1973). „The absent father and cross sex identity ”. Cross cultural approaches to
learning , N.Y., Mss Information Corporation, pp. 28 -38.
Chorot, M.; Va liente, M.; Magaz, M. & Santed, A. (2016). “Perceived parental child rearing
and attachment as predictors of anxiety and depressive disorder symptoms in children: The
mediational role of attachement”, Psychiatry Research,
http://dx.doi.org/10.1016/j.psy chres.2017.04.015.
Ciupercă, C. (2012). Tratat de psihosociologia familiei . Craiova, Ed. Sitech.
Constantin, T. & Macarie, A. (2008). Chestionarul Big Five Plus – rezultatele preliminare.
Cercetarea psihologic ă modernă : Direcții și perspectiv e, vol. 2, București, Ed. Universitară.
Cronin, D. & Swords, L. (2013). „Experiences of adolescents in families with a father
employed abroad”. Student psychology journal , 1-14.
DeLuccie, M.F. (1996). „Mothers: influential agents in father -child relations ”.
Genetic Social Psychology Monography . 122(3), pp. 285 -307.
Eisenberg, N, Duckworth, L. & Spinrad, T. (2014). “Conscientiousness: origins in
childhood? ” Dev. Psychol ., 50(5), pp. 1331 – 1349.

96
Eizirik, M. & Bergmann, D. (2004). „La ausencia del padre y su repercusión en el desarrollo
del niño y del adolescente: un estudio de caso ”. Revista de psiquiatria Rio G rande do Sul, 26 (3),
pp. 330 -336.
Erikson, E. (2015). Copilărie și societate . București, Ed. Trei.
Erol, R. & Orth, U. (2011). „Self-esteem development form age 14 to 30 years : a
longitudinal study ”. Journal of personality and social psycho logy, 101, pp. 607 -619.
Garber, J. & Zeman, J. (1991). „The regulation of sad -affect ” in The development of emotion
regulation and dysregulation , NY, Cambridge University Press, pp. 208 -240.
Golu, F. (2015). Manual de psihologia dezvoltării , Iași, Ed. Polirom.
Golu, P. & Zlate, M. & Verza, E. (1993). Psihologia copilului . București, Ed. Didactică și
Pedagogică.
Grant, T. (1988). „Impact of father absence on psychopathology of military dependent
Children”. Faculty of the school of Human Behavior United States International
University ,San Diego.
Hall, R. & Waaard, I. (2014). „From the fathers point of view : how father representations
of the infant impact on father -infant interaction and infant development ”. Early Human
Development , 90, pp. 877 -883.
Harwood R. & Miller, A. & Vasta, R. (2010). Psihologia copilului . Iași, Ed. Polirom.
Harper, E. & Martin, A. (2013). „Transnational migratory labor and filipino fathers how
families are affected when men work abroad”. Journal of family issues , 34, pp. 270 -290.
Heijden, M. & Heuvel, D. (2007). „Sailors families and the urban institutional framework
in early modern Holland ”. History of the family , 12, pp. 296 -309.
Husin, A. (2013). “Father absence and early sexual debut: understanding the influence of
gender, risk and protective factors”. Graduate Theses and Dissertations. Paper 13879 .
Iowa State University. Digital Repository.
Jensen, P. & Grogan, D. (1989). „Father absence on child and maternal psychopathology ”.
J. Am. Acad. Child Adolesc. Psychiatry , 28:2, pp. 171 -175.
Ju, C & Zhao, F. (2015). „Effects of fathering style on social problem -solving among
Chinese teena gers: The role of masculine gender stereotypes and identity ”. Personality and
individual differences , 77, pp. 124 -130.
Kahveci, E. (2002). “Seafarers' families: the children speak ”'. The Sea , 155, pp.4 -5.
Kahveci, E. (2001). “Husband, father and stranger' ”. Seafarers Bulletin , 15, pp.15 -18.
Karabanova, O. (2013). „Adolescents autonomy in parents -child relations ”. Socials and
behavioral sciences , 86, pp. 621 -628.

97
Lucassen, L. & Lucassen, J. (2014). „Cross -cultural migration i n Western Europe 1901 –
2000. A preliminary estimate ”. International institute of social history research paper , 52, pp.
237-343.
Lynn, D. & Sawrey, W. (1959). „The effects of father absence on Norwegian boys and girls ”.
The journal of abnormal and social psychology , 59(2), pp. 258 -262.
Manpower Report. „The global supply and demand for seafarers for 2015 ”. International
Chambler of shipping.
Minulescu, M. (1996). Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică , Bucureș ti,
Ed. Garell Publishing House.
Mirza, M. & Redzuan, M. (2011). „Relationship between fathers ’ emotional intelligence
and their children ’s”. Current research in psychology , 2 (1), pp. 115 -120.
Mitrofan, I. & Ciupercă, C. (2009). Psihologia relației de cuplu. Abordare teoretică și
aplicativă . București, Ed. Sper.
Mitrofan, I. & Mitrofan, N. (1994). Elemente de psihologia cuplului . București, Ed. Sansa.
Mitrofan, I. (2001). Psihopatologia, psihoterapia si consilierea cop ilului . București, Ed.
Sper.
Mitrofan, I. (2003). Cursa cu obstacole a dezvoltării umane . Iași, Ed. Polirom.
Nakao, K, Tatsuta, K., Katayama H. (2000). „The influences of family environment on
personality traits”. Psychiatry and clinical ne urosciences , 54(1), pp. 91 -95.
Neacșu, I. (2010). Introducere în psihologia educației și a dezvoltării . Iași, Ed. Polirom.
Neacșu, I. (2010). Pedagogie socială . București, Ed. Universitară.
Negovan, V. (2004). Relația ident itate profesională -model parental. Revista de pedagogie
și asistența socială , 16-17, pp. 28 -38.
Nelson, C & Fox, N. & Zeanah, H. (2014). Copiii abandonați ai României . București, Ed.
Trei.
Nenadic, A. & Jasic, D. (2015). „Sociological aspec ts of seafarers.Life and work and
management styles in shipping ”. International journal of economics and management
sciences , 4, pp. 237 -258.
Neveanu, P.P. (1978). Dicționar de psihologie .București, Ed. Albatros.
Newho use, M. (2007). The impact of intermittent father absence. A comparative study of
the health, development and behaviour of young army and civilian children , Thesis for the degree
of doctor of medicine, University of Southampton, School of Medicine.
Pânișoară, G. (2011). Psihologia copilului modern . Iași, Ed. Polirom.
Pescaru, M. (2010). „Consecințele migrației familiei contemporane asupra creșterii și

98
educării copiilor ”. Prima conferință internațională a societății sociologilor din România ,
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea Babeș -Bolyai, Cluj.
Ponton, S. (2017). Parentalitatea. Provocare pentru mileniul trei . București, Ed. Trei.
Popenoe, D. (1997). „Life without father ”. Annual conference of the NCFR fatherhood and
motherhood in a diverse and changing world , 59th, Arlington.
Potavova, N. & Garstein, M. (2014). „Paternal influences on infant temperament : effects on
father internalizing problems, parenting related stress and temperam ent”. Infant behavior and
development , 37, pp. 105 -110.
Pruett, K. (2001). „The dad difference in child development ”. Fatherneed : Why father care
is as essential as mother care for the child , Broadway Books, pp. 35 -57.
Rigg, R. C. & Cosgrove , M. P. (1994). “Aircrew wives and the intermittent husband
Syndrome ”. Aviation, Space, and Environmental Medicine , 65(7), pp. 654 -660.
Robins, R & Tracy, J. (2002). “Personality correlates of self -esteem ”. Journal of research in
personality , 35(4 ), pp. 463 -482.
Roco, M. (2004). Creativitate și inteligență emoțională . Iași, Ed. Polirom.
Rosenberg, J. (2006). „The importance of fathers in the healthy development of children ”.
Child abuse and neglect user manual series , pp. 11 -23
Rosenfeld, M. (1973). „The nature and effects of one kind of father absence ”. Child welfare ,
52, pp. 33 -44.
Rousselet, J. (1969). Adolescentul, acest necunoscut . București, Ed. Politică.
Rutger, C. & Baumeister R. (2005). „Parenting behavi our and adolescent behavioural and
emotional problems : The role of self control”. International journal of behavioral
development , 29, pp. 58 -69.
Sampson, H. & Acejo, I. (2016). „Keeping your seat worm. The role of seafarers wives ”.
Migrant workers , Nova Science, UK.
Satir, V. (2011). Terapia familiei . București, Ed. Trei.
Seafarer statistic (2016). Department for transport , U.K.
Sharma, S. (2015). „Self-esteem and collective self -esteem among adolescent s. An
interventional approach”. Psychological thought , 8, pp. 105 -113.
Siegelman, M. (1966). „Loving and punishing parental behavior and introversion tendencies
in sons ”. Child development , 37(4), pp. 985 -992.
Sillamy, N. (1998) . Dicționar de psihologie. București, Ed. Univers Enciclopedic.
Singer, M. (1995). „Adolescents ’ exposure to violence and associated symptoms of
psychological trauma”. The journal of american medical association , 273, pp. 67 -82.
Sîntion, F. (2014). Psihologie navală . Constanța, Ed. Ovidius University Press.

99
Sion, G. (2007). Psihologia vârstelor . București, Ed. Fundației România de Mâine.
Soric, I. (2017). „The Big Five personality traits, goal orientations and academic
Achievem ent”. Learning and individual difference , 54, pp. 126 -134.
Stan, L. (2016). Educația timpurie . Probleme și soluții. Iași, Ed. Polirom.
Sulpice, G. (2011). Study on EU seafarers employment . European Commission –
Directorate General for mobili ty and transport.
Șchiopu, U. (2009). Psihologia copilului. București, Ed. România Press.
Tackman, A.M., Srivastava, S., Pfeife r, J.H., & Dapretto, M. (2016). “Development of
conscientiousness in childhood and adolescence: Typical trajectori es and associations
with academic, health, and relationship changes ”, Journal of Research in Personality , doi:
http://dx.doi.org/10.1016/j.jrp.2016.05.002 .
Tan, K.J. (2008). „Leaving OFW children behind. Economic benefits vs social coasts ”.
Economic history review , 63, pp. 1129 -1264.
Ticu, C., Macarie, A. (2008). „Chestionarul Big Five. Rezultate preliminare ”. Cercetarea
psihologică modernă. Direcții și perspective , București, Ed. Universitară.
Thomas, M. & Sampson, H. (2010). „Finding a balance : companies, seafarers and family
Life”. Maritime policy and management journal , 30, pp. 59 -76.
Threats at sea (2017). Seafarers ’ Bulletin. International Transport Workers Federation ,
31, pp. 16 -17.
Toth, G., Toth, A., Voicu, O. & Ștefănescu, M. (2007). Efectele migrației : copiii rămași
acasă . București : Fundația Soros România.
U.S. Dept. of Justice, (1988). Special Report. Justice & Behavior , 14, pp. 403 -26.
Ulven, J. & Omdal, K. (2007). „Seafarers wives and intermittent husbands – social and
psychological impact of a subgroup of norwegian seafarers work schedule on their
families ”. International Maritime Health , 58, pp. 115 -135.
Vasile, L.D. (2006). Introducere în psihologia familiei și psihosexologie . București, Ed.
Fundației România de mâine.
Verza, E. (1993). Psihologia vârstelor . București, Ed. Hyperion.
Vrăjmaș, E. & Șoitu L. & Păun E. (2 001). Consiliere familială. Iași, Ed. Institutul
European.
Weidmann, R. (2016). „Big five traits. The mediating role of self -esteem ”. Journal of
research in personality , https:/ /doi.org/10.1016/j.jrp.2016.06.001 .
Winnicott, D.W. (2013). Copilul, familia și lumea exterioară . București, Ed. Trei.
Wright, L. & Levitt, M. (2013). „Parental absence, academic competence and expectations
in Latino immigrant youth ”. Journ al of family issues , XX 1 -26, pp. 1 -26.

100
Zoja, L. (2014). Tatăl. Perspective istorice, psihologice și culturale . București, Ed. Trei.
Inventarul Big Five, http://www.psiho logi.ro/Questionnaires/Info/big -fiveplus , retrieved
on 12.01.2017, 14:40.
ITF Seafarers, http://www.itfseafarers.org/ , retrieved on 20.01.2017, 16:00.