Introducere ……….4 [623128]

3
Cuprins :
Introducere ………………………………………………………………………………….4
Capitolul I – Cadrul normativ și de organizare a asistenței medico -sociale ……………….6
I.1. Generalități ………………………………………………………………………………………….. ……………6
I.2. Aspecte de ordin național privind o rganizarea asistenței medico -sociale ……… …….. …….8
Capitolul II. Organizarea sistemului de instituții publico -private. Standarde ……….. ..15
II.1. Politici internaționale în domeniul asistenței sociale ………………………….. …………………15
II.2. Sistemul care supraveghează îngrijirea și asistența ……………………………… ……………….16
II.3. Determinanții sociali ai sănătății. Acces, vulnerabilitate, inegalitate ………. ……… ………23
II.4. Statutul bolnavului cu afecțiuni psihice. Tutela ………………………………….. ………………..24
Capitolul III. Studiu privind evoluția psiho -socială a persoanelor cu tulburări psihice
din Centrul multifuncțional Alsterdorf , Oradea ……………… ……………………………… …….28
III.1. Centrul multifuncțional Alsterdorf ……………………………………… ……………………….. …..28
III.2. Obiectivele studiului ………………………………………………… ………. ……………………….. …..30
III.3. Metodologia studiului ………………………………………………… ………………………… …………31
III.4. Participan ții la studiu……………… ………………………………………… …… …32
III.5. Prezentarea rezultatelor ………………………………………………………… .……32
Concluzii ……………………………………………………………………………………… ……………… ………34
Bibliografie…………………………………………………………………………………………………. ……….35
Anexe……………………………………………………………………………………………. ……………… ……..38

4
Introducere
Sănătatea mintală și bunăstarea sunt elemente esenșiale petru calitatea vieții
persoanelor și pentru societate în ansamblul ei, iar prevenirea, depistarea timpurie și
asistența potrivită și individualizată poate face diferența în gestionarea și depășirea
timpurie, pentru evitarea consecințelor personale, financiare și sociale. Tulburarea psihică
are efecte complexe asupra vieții individului, acceptarea în societate constituind un element
de stigmatizare și de împiedicare a evoluției personale, de altfel pos ibilă.
Dată fiind importanța temei alese, obiectivele cercetării reprezintă o încercare de a
surprinde modul cum aceste tulburări sunt percepute, metodele de îngijire specifice,
percepția societății și modul cum această percepție ar trebui schimbată, prin tr-o nouă
paradigmă, în beneficiul întregii societăți, cu scopul integrării acestor persoane, în
beneficiul tuturor.
Rapoartele elaborate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS 2016 ) au demonstr at
că tulburările psihice ocupă un loc aparte printre bolile generale, astfel încâ t au fost
revizuite prioritățile pe plan internaț ional î n politicile de sănătate. Prevalența pe durata
vieții a tulburărilor mintale este de circa 33%, ceea ce î nseamnă că unul din trei oameni va
suferi, la un moment dat, pe parcursul vieții, o tulburare psihică diagnosticabilă în baza
criteriilor acceptate pe plan internațional. Importanta problemei este subliniată și de faptul
că, spre deosebire de marea majoritate a bolilor somatice, o boală psihică prezentă la o
persoană reprezintă o sursă de alterare a echilibrului microgrupului social (familial,
profesiona l) în care respectiva persoană trăiește.
În primul capitol am abordat aspecte generale privind cadrul legislativ și de
organizarea a asistenței medico -sociale .
Al doilea capitol conturează aspecte referitoare la organizarea s istemului de instituții
publice și private și standardele acestora. Tot aici sunt înfățișate politici internaționale în
domeniul asistenței sociale, aspecte referitoare la acces și vulnerabilitate , da și la statutul
bolnavului cu afecțiuni psihice. Înstituții privind curatela și tutela, condițiile și mijloacele
de instituire a acestora sunt prezentate succint.
Ultimul capitol reprezintă un studiu privind evoluția psiho -socială a persoanelor cu
tulburări psihic e din Centrul multifuncțional Alsterdorf din Oradea. În cadrul acestuia am

5
urmărit două obiective de importanță majoră, am prezentat metodologia, căteva aspecte
legate de persoanele participante și am prezentat rezultatele obținute.
Închei această Introducere prin a aduce mulțumiri profesori lor care au contribuit la
dezvoltarea mea ca viitor specialist și ca om.

6
CAPITOLUL I
CADRUL NORMATIV ȘI DE ORGANIZARE A ASISTENȚEI
MEDICO -SOCIALE
I.1. Generalități
Ocrotirea sănătății și procesul de combatere a afecțiunilor existente a fost una din
prioritățile activității umane din cele mai vechi timpuri pâ nă în prezent și merită toată
atenția și în viitor . Sănătatea este o problemă individuală, și complexă, care privește
întreaga societate și determină în exclusivitate existența fizică a națiunii.
Pentru definirea diverselor tipuri de afecțiuni, specialiștii folosesc termenul
„tulburare”, termen regăsit și în două dintre cele mai importante lucrări de referință din
domeniile psihologiei și psihiatriei : „Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor
mentale” , (DSM), ediția a IV -a, al Asociației Americane de Psihiatrie și „Clasificarea
tulburărilor mentale și de comportament” (ICD) a Organizației Mondiale a Sănăt ății, unde
tulburarea reprezintă: „un set de simptome sau comportamente recognoscibile clinic,
asociate în majoritatea cazurilor, cu disconfort sau interferență în funcționarea persoanei”.
Tot în lucrările de referință, sintagma care definește categoria ca re cuprinde toate tipurile
de tulburări este de „tulburări mentale”. Clasificările în categorii distincte se fac luând în
considerare perioada în care apar, cauzele sau acea funcție a organismului pe care o
afectează.
Principiile Organizației Mondiale a Sănătății “Sănătate pentru toți în secolul XXI”,
derivă din dreptul fundamental al omului la viață și sănătate declarat de Organizația
Națiunilor Unite. Dezvoltarea societății condiționează o viață sănătoasă și lungă ca una din
opțiunile esențiale și una din prioritățile fundamentale ale comunității umane.
La nivel mondial se cunosc trei tipuri de sisteme de sănătate :
1. Sistemul de asigurări sociale de sănătate de tip Bismark, după numele omului de stat
Ottovon Bismark (1815 -1898) care l-a introdus în Germania la sfîrșitul secolului XIX,
sistem bazat pe prime de asigurare obligatorie ce depind de venitul realizat și nu de
starea de sănătate a persoanelor asigurate .
2. Sistemul național de sănătate numit și Beveridge după numele economistului englez
William Henry Beveridge (1879 -1963) care l-a introdus în Anglia în 1948, principala
sursă de finanțare fiind impozitele, modelul fiind preluat ulterior și în Spania,
Portugalia, Italia, Irlanda, Canada și țările scandinave (conform

7
www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de%20Medicina/Sanatate%
20Publica%20si%20Management%20Sanitar/, data accesării 02.06.2019) .
3. Sistemul de asigurări private de sănătate în care finanțarea se bazează pe prime de
asigurare stabilite în funcție de starea de sănătate, respectiv de riscurile persoanelor
asigurate (SUA) .
Orice sistem public de servicii medicale are ca obiectiv generic asigurarea sănătă ții
popula ției prin metode specializate de tip preventiv și terapeutic, rolul său concret
configurându -se în func ție de capacitatea sa de preven ție, limitare și restrângere a inciden ței
îmbolnăvirilor. Concret însă, prea pu țin se ac ționează preventiv, investindu -se mai mult în
tratamente și recuperare. Cererea de servicii medicale este derivată din cererea de sănătate
care, la rândul său, este condi ționată prin nivelul de educa ție, gradul de informare al
popula ției și, nu în ultimul rând, de venitul disponibil pentru acest scop (Chelcea, Septimiu,
2009) .
La sfârșitul anului 1989, sistemul medica l din România era structurat potrivit modelului
Semashko. Acesta func ționa în condi ții destul de precare, nu atât din cauza organizării și
finan țări centralizate, cât din cauza volumului redus de resurse ce intrau în sistem. Situa ția
respectivă a persistat, totuși, încă șapte ani după schimbarea regimului politic din
decembrie 1989.
Din anul 1994, vechiul model a suferit numeroase transformări, per ansamblu, destul
de ezitante. La început au fost introduse unele elemente de tip Beveridge în opt ju dețe,
odată cu instituirea medicilor de familie ca interfa ță între serviciile primare și cele
secundare/ter țiare.
Din anul 1997, când, prin Legea nr. 145/1997 – Legea asigurărilor sociale de sănătate ,
au fost adoptate noi măsuri de reformă, în sistem a d evenit dominant modelul Bismarck –,
prin cotele obligatorii de asigurare achitate de contributori, fixate în func ție de veniturile
acestora. Intrarea în vigoare a Legii asigurărilor de sănătate a avut loc în anul 1999.
După anul 2004, ca și în cazul asigu rărilor de stat pentru pensii, modelul românesc al
serviciilor medicale publice s -a dovedit tot mai pu țin adecvat noilor evolu ții demografice
și de pe pia ța muncii, din cauza dificultă ților în colectarea resurselor, a bazei social –
economice tot mai restrân se de contribu ție, din cauza prea numeroaselor solicitărilor cu
titlu gratuit a serviciilor medicale ș.a. (conform
https://ec.europa.eu/epale/ro/blog/imbatranirea -societatilor -o-problema -demografica -sau-
provocarea -epocii -moderne , data accesării 30.06.2019)

8
Totuși, în pofida finan țării insuficiente și a orientării prevalente spre modelul de tip
Bismarck, sistemul și -a men ținut, într -o oarecare măsură, caracterul social afirmat înainte
de anul 1989. Mai multe categorii de popula ție beneficiază gratuit de serv icii, fără
compensarea cheltuielilor corespunzătoare din partea statului. Practic însă, categorii sociale
destul de consistente, în caz de nevoie, nu pot accesa servicii le medicale din diverse motive.
După cum statuează Legea 487/2002 republicată – legea s ănătății mintale ș i a protecției
persoanelor cu tulbură ri psihice , sănătatea mintală reprezintă o componentă fundamentală
a sănătății individuale și constituie un obiectiv major al politicii de sănătate publică.

I.2. Aspecte de ordin național privind organizarea asistenței medico -sociale

Guvernul României, prin organismele sale abilitate, întreprinde măsuri pentru
promovarea și apărarea sănătății mintale, prevenirea și tratamentul tulburărilor psihice (art.
1 din Legea 487/2002 republicată ). Unitățile medico -sociale au fost înființate cu scopul de
a elimina cazurile sociale care sufocau spitalele de boli cronice. P rin reorganizarea unor
unități medicale cu paturi s -a preconizat inființarea unor instituții rezidențiale care să
adăpostească persoane ce p rezintă o dublă situație de risc : din punct de vedere medical, dar
și din punct de vedere social.
Legea nr. 270/2000 – legea spitalelor, a cuprins primele prevederi care au constituit
premiza înființării acestor unități și a diferențiat cele două tipuri d e instituții.
Conținutul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății a reluat și definit
noțiunile după cum urmează : spitalul pentru bolnavi cu afecțiuni cronice este spitalul în
care durata de spitalizare este prelungită datorită specificulu i patologiei – bolnavii cu
probleme medico -sociale fiind preluați de către așezămintele de asistență socială prevăzute
de lege, respectiv de unitățile de asistență medico -sociale, după evaluarea medicală.
Potrivit HG. nr. 412/2003, pentru aprobarea Normelor privind organizarea,
funcționarea și finanțarea unităților de asistență medico -sociale , „unitățilede asistență
medico –sociale sunt instituții publice specializate, cu personalitate juridică, în subordinea
autorităților administrației publice loca le, care acordă servicii de îngrijire, servicii
medicale, precum și servicii sociale persoanelor cu nevoimedico –sociale”.
În Instrucțiunile nr. 1/507/2003 de aplicare a normelor privind organizarea,
funcționarea și finanțarea unităților de asistență medi co –sociale, aprobate prin HG nr.

9
412/2003, beneficiarii serviciilor acordate în unitățile de asistență medico – sociale sunt
„persoanele cu afecțiuni cronice care necesită permanent sau temporar supraveghere,
asistare, îngrijire, tratament și care, din ca uza unor motive de natura economică, fizică,
psihică sau socială, nu au posibilitatea să își asigure nevoile sociale, să își dezvolte propriile
capacități și competențe pentru integrare socială”. Internarea în aceste unități se face la
recomandarea unități lor sanitare sau la solicitarea persoanelor fizice ori juridice, în baza
concluziilor rezultate din aplicarea grilei de evaluare medico – socială a persoanei vârstnice.
Evaluarea medico – socială a persoanelor cu nevoi medico – sociale se face în unități
sanitare cu paturi de către personalul medico –sanitar al acestor unități precum și de către
serviciul de asistență socială din cadrul unităților administrativ – teritoriale în care își au
domiciliul persoanele solicitante. Instituțiile de asistență medico – sociale se înființează ca
instituții rezidențiale sau de zi și asigură servicii medicale, servicii de îngrijire și servicii
sociale .
Se constată că în rândul persoanelor de vârsta a treia care se află asistate în aceste
unități, predomină cele cu vârsta cuprinsă între 70 și 74 ani, ele reprezentând 23,5% din
totalul persoanelor asistate în unitățile medico -sociale. Referitor la asistații cu vârsta sub
60 de ani predo mină persoanele de sex masculin : 138 în raport cu doar 49 persoane de sex
feminin, cunosc ut fiind faptul ca persoanele de sex feminin se gospodăresc singure și fac
astfel față mai ușor problemelor de natură socio -medicală, prelungind momentul în care
vor recurge la asistența unei instituții de tip rezidențial.
După vârsta de 60 de ani raportu l dintre numărul total de femei și bărbați prezintă
mici diferențe în favoarea persoanelor de sex feminin: 341sunt bărbați și 441 sunt femei.
Constatăm că numărul bărbaților este mai mic decât cel al femeilor și datorită faptului că
durata medie de viață e ste mai mare la femei decât la bărbați astfel încât, numărul
persoanelor rămase singure care nu se mai pot autogospodări și care au nevoie de îngrijire
de specialitate este mai mare în cazul femeilor.
Dotările camerelor de locuit pentru asistați sunt limit ate. S-a constatat că la o cameră
care are în medie 10 paturi revin 10 noptiere, 4 dulapuri, 3 mese, 7 scaune și 2 veioze. De
asemenea la 10 paturi revin 2 televizoare. Se observă slaba dotare a camerelor de locuit,
mobilierul nefiind individualizat cu exc eptia noptierelor, dulapurile utilizându -se în comun
de către asistații unei încăperi. De asemenea, scaunele și veiozele sunt insuficiente, iar
televizoarele sunt de obicei amplasate în spații pe care asistații le utilizează în comun, ceea

10
ce dezavantajeaz ă persoanele care datorită stării de să nătate sunt imobilizate la pat
(Standarde le 29/2019 – pentru aprobarea Standardelor minime de calitate pentru acreditarea
serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care
au părăsit sistemul de protecție a copilului și altor categorii de persoane adulte aflate în
dificultate, precum și pentru serviciile acordate în comunitate, serviciile acordate în sistem
integrat și cantinele sociale conform
(http://www.mmuncii.ro/j33/imag es/Documente/Familie/2019/20190225 -Ordin_29 –
2019.pdf ).
Deși proporția persoanelor vârstnice în rândul persoanelor asistate în cadrul unităților
medico -sociale ce fac obiectul analizei este predominantă, dotările de care acestea dispun
nu sunt adaptate prof ilului asistaților astfel încât nu pot răspunde nevoilor lor socio –
medicale. Ne referim în special la faptul că nu au în doatare aparate de fizioterapie necesare
în multe afecțiuni specifice vârstei a treia și mai puțin de jumătate din unitățile chestionat e
au în dotare electrocardiograf deși este binecunoscută incidența majoră a bolilor
cardiovasculare în rândul acestei categorii de populație.
Principalele boli cu care sunt diagnosticate persoanele asistate în unitățile medico –
sociale sunt: bolile cardiovasculare (516 cazuri), urmate de bolile aparatului respirator (243
cazuri), bolile digestive (202 cazuri), bolile sistemului osteoarticular (197 cazuri), bolile
psihice (156 cazuri),bolile neurologice (141 cazuri), demențe (99 cazuri), boli ale apar atului
urogenital (77 cazuri), accidente traumatisme ( 56 cazuri), tumore (46 cazuri).
În general, asistența medicală a persoanelor asistate din unitățile medico -sociale este
asigurată de medicii și asistentele medicale, angajați ai acestor instituții. În f oarte puține
cazuri asistența medicală este asigurată de medicul de familie al pacientului. Se constată că
în majoritatea cazurilor specialitatea medicilor angajați ca și aparatura medicală pe care o
au în dotare reflectă profilul inițial al unității spita licești care s -a reorganizat (exemplu: o
unitate care anterior funcționa ca spital de pneumoftiziologie a raportat în componența
colectivului medical medici specialiști din acest domeniu). Serviciile medicale și socio –
medicale sunt asigurate 24 din 24 de o re de către pesonalul unității medico -sociale, iar în
cazurile care necesită intervenții de specialitate persoanele asistate sunt tranferate
cătreunitățile spitalicești. A fost sesizat faptul că una dintre dificultățile majore întâmpinate
în activitate est e transferul către spitale al pacienților fără asigurare medicală și fără acte de
identitate (http://www.cnpv.ro/pdf/analize2007_2009/AsistentaPersoanelorVarstnice.pdf ).

11
Specialitatea medicilor care asigură asistența medicală este o informație relevantă
referitor calitatea îngrijirii medicale și socio -medicale. S -a constatat că în cele 47 de unități
există (Euro Health Consumer Index 2012 – EHCI) : 25 medici generaliști, 47 ,9% din
unități au angaja t medici de medicină generală;15 medici de familie, respe ctiv 29,6% din
unități au în colectivul medical cadre cu spe cialitatea medicină de familie;5 medici
interniști, respectiv pentru 8,2% din unitățile cuprinse în eșantion; 11 medici cu alte
specialități (pneumoftiziologie, psihiatrie, cardiologie et c.), respect iv în 22,4% din
instituții.
Sistemul național de asistență socială reprezintă ansamblul de instituții, măsuri și
acțiuni prin care statul, reprezentat de autoritățile administrației publice centrale și locale,
precum și societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor
temporare ori permanente ale situațiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea
socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităților. Sistemul național de asistență
socială intervine subsidiar sau, după caz, complementar sistemelor de asigurări sociale și
se compune din sistemul de beneficii de asistență socială ș i sistemul de servicii sociale
(Legea asistenței sociale nr. 292/20111, disponiblă la
https://lege5.ro/Gratuit/gi4diobsha/legea -asisten tei-sociale -nr-292-2011 , data accesării :
30.06.2019 ).
Sistemul sanitar din România are ca obiective următoarele :
– să ia toate măsurile pentru combaterea bolilor transmisibile și netransmisibile
– să asigure asistență medicală la momentul oportun pentru îngrijirea populației
– sa asigure dezvoltarea echilibrată și sănătoasă a națiunii printr -o politică
demografică pertinentă, de planificare familială
– să asigure asistența sanitară completă, a mamei, copilului și tineretului
– să ide ntifice și să înlăture factorii de risc
– să antreneze cetățenii în acțiuni de combatere a îmbolnăvirilor
Ministerul Sănă tății este autoritatea competent ă pentru organizarea și controlul
activității de ocrotire a sănătății mintale a populației. Tot Ministeru l Sănătății este
autoritatea competență pentru organizarea și controlul activității de ocrotire a sănătății
mintale a populației.

1 Publicată în: Monitoru l Oficial nr. 905 din 20 decembrie 201 1

12
Structura organizatorică a Ministerului Sănătății (Conform Hotărârii nr. 144 din 23
februarie 2010 privind organizarea și func ționarea Ministerului Sănătății, cu modificările
și completările ulterioare) :
– Ministrul Sănătății
– Cabinet ministru
– Serviciul audit public
– Direcția control și integritate
– Direcția relații cu presa, afaceri europene și relații internaționale
– Colegiul Ministerului Sănătății
– Colegiul consultativ al Ministrului Sănătății

Art. 5 din Legea 487/ 2002 -Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu
tulburări psihice, actualizată2 și republicată prevede că :
– prin persoană cu tulburări psihice se înțelege persoană cu dezechilibru psihic sau
insuficient dezvoltată psihic ori dependență de substanțe psihoactive, ale cărei
manifestări se încadrează în criteriile de diagnostic în vigoare pentru practică
psihiatrică ;
– prin persoană cu tulburări psihic e grave se înțelege persoană cu tulburări psihice care
nu este în stare să înțeleagă semnificația și consecințele comportamentului sau, astfel
încât neces ită ajutor psihiatric imediat;
– prin pacient se înțelege persoană cu tulburări psihice aflată în îng rijirea unui serviciu
medical;
– prin echipa terapeutică se înțelege grupul de profesioniști care asigura asistență medico –
psihiatrică a pacienților aflați în spitalizare continuă sau discontinuă și cuprinde:
psihiatru, specialist medicină internă sau medic ină de familie, psiholog, asistent
medical specializat, asistent social, ergoterape ut și personal paramedical (Legea
487/2002 republicată , cumodificările și completările ulterioare) ;
– prin personal paramedical, altul decât cel prevăzut în Legea nr. 95/2006 privind reforma
în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, se înțelege un membru
component al echipei terapeutice, altul decât medicul sau asis tentul medical specializat;

2 publicată în M.Of. al României, P.I, nr. 487 din 17.07.2012

13
– prin servicii complementare se înțelege serviciile care asig ura îngrijiri de sănătate
mintală și psihiatrice, precum: consiliere psihologică, orientare profesională,
psihoterapie și alte proceduri medico -psihosociale;
– prin servicii comunitare se înțelege serviciile care permit îngrijirea pacientului în
mediul sau firesc de viață;
– prin capacitate psihică se înțelege atributul stării psihice de a fi compatibilă, la un
moment dat, cu exercitarea dreptu rilor și libertăților;
– prin handicap psihic se înțelege incapacitatea persoanei cu tulburări psihice de a face
față vieții în societate, situația decurgând direct din p rezența tulburării psihice;
– prin consimțămâ mânt se înțelege acordul persoanei cu tulburări psihice, dacă această
nu are discernământul afectat, sau al reprezentantului legal ori convențional, după caz,
cu privire la procedurile de internare, diagnostic și tratament; acesta trebuie să fie liber
de orice constrângere și precedat de o informare completă, într -un limbaj accesibil, din
care să rezulte avantajele, dezavantajele și alternativele procedurilor res pective, și să
fie reconfirmat în continuare ori de câte ori este nevoie sau la ini țiativa persoanei în
cauză ;
– prin discernământ se înțelege componentă capacității psihice, care se referă la o fapta
anume și din care decurge posibilitatea persoanei respec tive de a aprecia conținutul și
consecințele acestei fapte;
– prin periculozitate socială se înțelege atributul unei stări psihice sau al unui
comportament ce implică riscul unei vătămări fizice pentru sine ori pentru ale persoane
sau al unor distrugeri de bunuri materiale importante;
– prin reprezentant legal se înțelege persoană desemnată, conform legislației în vigoare,
pentru a reprezenta interesele unei per soane cu tulburări psihice;
– prin reprezentant convențional se înțelege persoană care acceptă să a siste sau să
reprezinte interesele unei persoane cu tulburări psihice, în co ndițiile art. 45 alin. (1);
– prin internare voluntară se înțelege internarea la cererea sau cu consimțământul
pacientului;
– prin internare nevoluntară se înțelege internarea împotri va voinței sau fără
consimțământ ul pacientului;
– prin contenț ionare se înțelege restricționarea libertății de mișcare a unei persoane, prin
folosirea unor mijloace adecvate pentru a preveni mișcarea liberă a unuia dintre brațe,
a ambelor brațe, a unei gamb e sau a ambelor gambe ori pentru a -l imobiliza total pe

14
pacient, prin mijloace specifice protejate, care nu produc vătămări corporale (Legea
487/2002 republicată , cumodificările și completările ulterioare) .

15
CAPITOLUL II
ORGANIZAREA SISTEMULUI DE INSTITUȚII PUBLICO –
PRIVATE. STANDARDE
II.1. Politici internaționale în domeniul asistenței sociale
Expresia asistență socială clinică (clinical social work) aduce în prim plan termenii de
sănătate mentală, servicii terapeutice, tulburări psihice și emoționale, violență domestică,
dizabilități, asistență pentru bolnavi, supervizare, instrumente de evaluare, intervenție
bazată pe dovezi, formare clinică, activități directe și indirecte, cod deontologic al
asistenților sociali practicieni, resurse personale și multe altele (Thévénot, 2007).
Printre multitudinea atribuțiilor asistenților sociali angajați în serviciile sociale – din
România, din SUA, din Germania sau de oriunde – se regăsesc din plin acele sarcini și
roluri care țintesc creșterea capacităților adaptative (de coping) ale unor per soane din
categorii foarte variate, persoane care, singure sau cu resursele proprii, nu reușesc să facă
față cerințelor sociale. Studiile efectuate de către profesioniști români și străini
demonstrează posibilitățile aflate la îndemâna asistenților sociali de a promova sănătatea
mentală a beneficiarilor, confortul și bunăstarea lor psihică, de a le promova reziliența și
încrederea în forțele proprii, toate fiind condiții ale integrării lor sociale. Ele demonstrează
importanța pregătirii asistenților sociali în vederea evaluării efectului problemelor asupra
personalităților implicate și a mobilizării capacităților lor de coping.
Scoaterea aspectelor de personalitate din ecuațiile sistemice complexe ale acordării
ajutorului nu simplifică sau ușurează munca as istentului social ci, dimpotrivă, reduce
modalitățile practice de intervenție ale asistentului social și șansele de a crește autonomia
persoanelor asistate față de sistemul de asistență socială (www.swreview.
Promovarea. sanatatii .mentale.prin.asistenta.soc iala.clinica , data accesă rii: 28.06.2019 ).
Domeniul psihiatriei completează tabloul criticilor la adresa sistemului de asistență
psihiatrică actuală, dar și pe cel al așteptărilor profesionale pentru viitor prin abordarea
aspectelor legate de integrarea în muncă a bolnavilor psihic. Bazându -se pe datele literaturii
de specialitate dar și pe o cercetare proprie cu implicarea bolnavilor înșiși, se arată că
dificultățile legate de obținerea și păstrarea unui loc de muncă pentru persoanele cu boli
psihice se co nstituie în factori debilizanți, care nu pot fi depășiți de către bolnavi, decât în
condiții de asistare (Săplăcan, 2015) .

16
Conform standardelor profesionale din SUA (Weismiller et al., 2005), asistentul social
clinician este cel care lucrează în mod nemijlocit pentru a stabili diagnosticul și a elabora
planul de intervenție pentru beneficiari cu tulburări psihice și comportame ntale, boli
cronice sau dizabilități, traume, dificultăți de adaptare de orice fel.
În articolul Consilierea comportamentelor umane suicidare , D. H. Dumitrașcu trece în
revistă criteriile diagnostice ale comportamentului suicidar și oferă repere pentru el aborarea
unui plan de intervenție, care este specific profesiei de asistent social, bazat pe ascultare
activă și pe analiza contextului social de viață al persoanei. Din punctul de vedere al
practicianului asistent social, articolul este interesant atât di n perspectiva informațiilor
detaliate privind simptomatologia persoanelor cu risc de suicid, inclusiv a adolescenților,
cât și din perspectiva semnalizării nevoii de a scoate tratamentul sinucigașilor în afara
spitalelor de psihiatrie, către centrele comun itare.
II.2. Sistemul care supra veghează îngrijirea și asistența
Rolul asistenț ei medicale
Îngrijirile generale. Adoptarea unui comportament adecvat față de observarea
bolnavului începe încă de la primirea lui în centrul de îngrijire.
Rezultatele tratame ntului spitalicesc al bolnavilor cu afecțiuni mentale sunt legate
în mare măsură de modul de asigurare ai anturajului fizic, precum și de măsură în care
personalul reușește să câ știge încrederea bolnavului. Amândouă dezideratele depind în
mare măsură de at itudinea pe care o adopta asistență față de bolnav.
Imediat după primirea în secție, bolnavul trebuie ajutat pentru satisfacerea nevoilor
sale fizice. Astfel, de exemplu, bolnavul în depresie gravă, care se retrage și se izolează de
realitate, adesea nu es te în stare să efectueze nici măcar măsurile de igienă corporală
elementară și eventual refuză și alimentele. Numeroși bolnavi, în stări psihotice grave,
depresive, au gândul sinuciderii și adesea fac tentative în această direcție.
Particularitățile de îngrijire a bolnavilor cu tulburări psihice . Bolnavii îngrijiți
în spitalele de psihiatrie de cele mai deseori nu sunt responsabili pentru atitudinile și faptele
lor. Comportamentul deosebit al acestor bolnavi trebuie să fie bine cunosc ut de personalul
de îngrijire, care trebuie să manifeste o atitudine de bunăvoința și înțelegătoare față de ei.
Asistență trebuie să se familiarizeze cu faptul că agresivitatea acestor bolnavi, atitudinea

17
lor adesea acuzatoare față de personalul de îngriji re, izvorăsc din boală lor, pentru care nu
sunt răspunzători și deci nu este cazul să se supere pe ei. Ea trebuie să fie conștientă de
faptul că bolnavii psihici sunt bolnavi asemănători cu bolnavii de la alte spitale și
comportamentul lor deosebit este co nsecință firească a bolii lor.
Atitudinea înțelegătoare a asistenței este cu atât mai importantă, cu cât bolnavii
psihici, internați în spital cu forme juridice – într-o oarecare măsură – sunt lăsați la discreția
personalului de îngrijire, ceea ce pretind e o înalta conștiința profesională. Respectarea
demnității umane a bolnavului psihic este una din principalele elemente de baza pentru
câștigarea încrederii bolnavului care, în numeroase cazuri, devine mai deschis și mai sincer
față de asistență, decât faț ă de medic.
Complexitatea a devenit o paradigmă dominantă a înț elegerii lumii (Morin, 1977) așa
încât modelul după care abordare a etică a instituțiilor și organizații lor în îngrijirile de
sănătate nu mai pot fi privite ca aportul distinct al instituțiilor și organizațiilor de îngrijire .
Un rol cumun și un demers colectiv încadrat de un sistem de îngrijiri reprezintă calea de
succes în obiectivele și scopurile propuse, dar și pentru eliminarea lacunelor și
disfuncționalități lor.
Metoda gândirii complexe apl icată instituțiilor și organizațiilor în îngrijirile de sănătate
include limitele și incertitudinea, care sunt cosubstanțiale acesteia. Spitalul ca reflexie a
societății, demedicalizarea, iatrogenia și ideologia sănătății sezisează acest lucru.
Propunerea unei etici clinice pornind de la metoda abordării complexe, vine ca un imperativ
al acțiunii colective care încearcă să răspundă concret suferinței pacienților și care se
constituie ca un loc etic de întâlnire, dialog și acțiune al celor interesați din cad rul
instituțiilor și organizațiilor în îngrijirile de sănătate.
Abordarea complexă deschide calea unei reevaluări etice în cadrul îngrijirilor de
sănătate, depășind perspectivele oferite de etica clasică. Astfel se întrevăd principiile:
singularității, ce caracterizează individul; particularității, ce vizează dimensiunile specifice
unei societăți, unei culturi, unei comunități sau unei familii; universalității, aplicabil
umanității întregi prin care se operează distincția dintre acțiunile bune și cele rele
(Thévénot, 2007). Această reevaluare etică este justificată de dificultatea utilizării
metodelor din etica clasică de a răspunde provocărilor actuale din cadrul îngrijirilor de
sănătate. Acestea neglijau aspectul cultural, istoric și contextual, proprii pr oblemelor etice
din îngrijirile de sănătate.

18
Perspectivele liberale legate de individualism, de autonomie și de drepturile persoanei
sunt puse și ele sub semnul întrebării, căci nu țin seama suficient de complexitatea
îngrijirilor de sănătate privind rela țiile interumane, de raportul dintre individ și comunitate
sau familie (de Langavant, 2001).
Gândirea complexă încearcă să surprindă cele trei dimensiuni menționate mai sus, în
cadrul refl ecției și discernământului etic . Astfel, la nivelul discernământulu i etic în cazul
îngrijirilor de sănătate, va trebui să ținem cont de:
– singularitatea pacientului care este articulată complexității bolii (patologii multiple,
cu medicație multiplă, cu interacțiuni medicamentoase) și incertitudinii (fiecare ființă
umană este unică în lume, are o originalitate apart e, adesea insesizabilă) ;
– particularitatea socială, culturală, comunitară sau familială influențează atât pacientul
cât și raportul la boală/sănătate. Pacientul român, rom sau maghiar nu poate să se înțeleagă
decât în cadrul unei societăți, unei culturi, unei comunități sau în cadrul familial care îl
structurează. Pe de o parte, societatea, cultura, comunitatea sau familia sunt sensibilități
structurate exterioare subiectului, pe care acesta le găsește deja de la naștere, fără
contribuția lui.
Raportul sănătate/boală rămâne tributar societății, culturii, comunității sau familiei din
care face parte subiectul (de exemplu, experiența durerii se exprimă diferit de la cultură la
alta). Pe de altă parte, societatea , cultura, comunitatea sau familia sunt sensibilități
structurante, care au un impact asupra subiectului, căci în parte cultura, comunitatea sau
familia mă fac ceea ce sunt (Săplăcan, 2015). Este o recunoaștere a faptului că acestea sunt
în relație cu singularitatea individului pe care o influențează și cu care interacționează.
– există un universal uman, structuri antropologice universale, adică structuri comune
tuturor persoanelor. Univers alitatea posedă acea putere de comuniune dintre oameni, care
trece dincolo de singularitate sau de particularitate, fără ca să le nege. Ea constituie baza
drepturilor universale precum libertatea cuvântului, integritatea corporală, etc.
Universalitatea uma nității, ruptă de dimensiunile particulară și singulară, poate fi fi
considerată o universalitate abstractă (Thévénot, 2007).
Metoda gândirii complexe trebuie să țină seama de cele trei dimensiuni ca abordare
singulară. Limitele și incertitudinile fac par te din gândirea complexă. Acestea sunt legate
nu numai de diagnostic, ci și de elemente care depășesc cadrul strict medical, cum ar fi:

19
– evoluția pacientului (reziliență, articularea dintre biologic – psihi c – spiritual,
existență1, etc.);
– de economic (finanțarea sistemului de sănătate);
– de social (vulnerabilitatea anumitor pături sociale);
– de politic (politicile de sănătate).
Îngrijirile de sănătate ca demers colectiv . Reevaluarea metodei din perspectiva
complexității permite un discernământ și o înțelegere a problemelor etice din cadrul
îngrijirilor de sănătate, precum și o gândire și o reevaluare a rolului instituțiilor și
organizațiilor de sănătate în îngrijirile de sănătate. Înțelegerea comportamentului sistemului
pornind de la înțelegerea e lementelor lui, fără interacțiuni între ele, fără evenimente pune
probleme. O astfel de perspectivă ar putea duce la o specializare a elementelor sistemului
și ar sfârși prin a fi bănuită de reducționism. Gândirea complexă permite: o abordare globală
ce pu ne „actorii„ îngrijirilor de sănătate în dialog pentru a stabili rolul, responsabilitatea lor
și o acțiune comună; o înțelegere și o ameliorarea a problemelor din cadrul îngrijirilor de
sănătate (Săplăcan, 2015). Astfel, raportul și interacțiunea dintre pa cient – familie –
instituții primare – Biserică – spital, depășește cadrul clasic al abordării lor. Acest lucru
deschide calea unei reflecții despre rolul fiecăreia, cât și a relației dintre acestea în îngrijirile
de sănătate.
Definirea sănătății este complexă. Ea este dependentă evoluției socio -culturale și
medicale. Reprezentările socio -culturale în ceea ce privește sănătatea/boala dau o imagine
în ceea ce privește ideologiile care susțin aceste reprezentări. Astfel, de -a lung ul timpului,
au fost puse în evidență mai multe dimensiuni ale acesteia. Definiția sănătății ca absență a
bolii – înțeleasă ca o disfuncțiune a corpului – este o definiție pur organică (Săplăcan, 2015). .
Absența dimensiunii psihi ce este una dintre carențel e acesteia. Este evident că psihi cul și
somaticul sunt amestecate. Multe dintre problemele somatice sunt datorate problemelor
psihi ce. Mai mult, această definiție este una individualistă și nu ține seama de relația cu
celălalt, de relația cu mediul materia l, cultural sau social.
Organizația Mondială a Sănătății a oferit o definiție a sănătății mai complexă: o stare
pe deplin favorabilă atât fizic, mintal cât și social, și nu doar absența bolilor sau a
infirmităților (OMS, 1998). Definiția este interesantă din perspectiva punerii în valoare a

20
diferitelor dimensiuni ale sănătății, subliniind caracterul ei complex, ce nu poate fi redus la
aspectul somatic.
Dimensiunea spirituală (ca și capacitatea de a da sens vieții a omului) a fost propusă
acestei definiții , dar în cele din urmă, ea nu a fost reținută. Un alt aspect important al acestei
definiții este legat de formularea în termeni pozitivi ai sănătății, fără a o reduce la absența
bolii. În acest sens, definiția demedicalizează sănătatea. Limitele acestei de finiții a sănătății
sunt legate de faptul că odată cu această demedicalizare a sănătății se insistă pe aspectul ei
pur subiectiv, dat fiind că „starea pe deplin favorabilă„ este definită de subiect. Critica cea
mai importantă a acestei definiții a fost legată de faptul că nu ia în considerare rolul
mediului. Conceptul de calitate a vieții își face astfel apariția. „Calitatea vieții este dată de
percepțiile indivizilor asupra situaților lor sociale, în contextul sistemelor de valori
culturale în care trăiesc și în dependență de propriile trebuințe, standarde și aspirații„ (OMS,
1998).
Sănătatea a fost pusă în relație și cu organizațiile de sănătate, insistându -se asupra
conceptului de „drept la sănătate „. Sănătatea devine astfel o datorie a societății prin care
ultima este obligată să pună la dispoziția individului resursele medicale și sociale. O astfel
de definiție lasă deoparte libertatea și responsabilitatea individului, operând un fel de
expropriere a sănătății. Conceptul de sănătate este o construcție complexă. Aceste definiții
nu pot circumscrie sănătatea. Totuși, ele au meritul de a atrage atenția asupra unor puncte
fundamentale cum ar fi raportul subiectului cu aspectele biologic și genetic, cu c el socio –
cultural, cu mediul natural și social și cu stilul de viață și de comportament. Sănătatea
privește capacitate subiectului de a crește, de a îmbătrâni, a interacționa, capacitatea de a
se vindeca, de a aștepta moartea, etc.
De la Canguilhem încoac e, interpretările și practicile sociale privind normalul și
patologicul au fost puse în raport cu credințele și ideologiile. Această stare pe deplin
favorabilă, cum o definea OMS referindu -se la sănătate, este obiectul îngrijirilor, atențiilor,
dar și al c heltuielilor importante. Ideologia care stăpânește azi sănătatea are două
caracteristici principale: hedonismul și materialismul. Valorizarea imaginarului (adică a
modelelor cu care se identifică sănătatea) este în contradicție cu realitatea acesteia.
Imag inea sănătății este o imagine idealizată. Sănătatea nu este un obiect de cult decât în
raport cu normele definite de societate și de cultură. Există o normalizare socială a
trupurilor: o armată de ortopediști, de ortofoniști, ortodentiști, chirurgi estetic ieni vor reface

21
organele puțin „răzvrătite„ sau deviante (Lacroix, 2002). Să ne gândim la persoanele cu
deficit de aparență (considerate „grase„ sau „urâte„). Azi frumusețea nu mai este un „dar
de la Dumnezeu„ sau un „dar al naturii„, ci se fabrică. Toată panoplia medicală, începând
de la regimurile propuse, la medicamentație și până la chirurgie, este chemată să participe
la această fabricație. Controlul excesiv al corpului poate duce la precauții alimentare ce pot
genera patologii alimentare precum anorex ia sau bulimia (Săplăcan, 2015).
Se observă că asistenții sociali clinicieni intervin în viața unor beneficiari cu probleme
extrem de variate, aflați în diverse situații, într -o gamă largă de instituții. Pentru a face față
acestei mari varietăți de cazuri , formarea asistenților sociali nu poate ocoli cunoștințele
privind aspectele psihologice de adaptare ale persoanei la mediul ei de viață și pe cele
privind intervențiile menite să modifice comportamentul unor beneficiari individuali, sau a
unor grupuri de persoane (E. Goldstein, 1999) .
Există preocuparea pentru formarea asistenților sociali , iar în nevoia de formare se
pornește de la modelele teoretice și strategiile de intervenție necesare rezolvării unei mari
varietăți de cazuri și pun accentul pe necesi tatea formării unor deprinderi de muncă directă
cu beneficiarii, pentru stimularea capacității de adaptare a acestora. Se prezintă un model
inovativ, în cadrul căruia plasează competențele teoretice și practice de promovare a
sănătății mentale în centrul f ormării asistenților sociali (E. Albert -Lőrincz , 2009). Însușirea
unor metode de consiliere care să crească echilibrul psihic, încrederea și conștiința de sine
a beneficiarilor, dar și a profesioniștilor înșiși, sunt văzute ca fiind condiții sine qva non a le
unei formări universitare în domeniul asistenței sociale. Ele vor fi funcționale doar dacă
asistentul social își menține propria sa sănătate mentală, ceea ce devine posibil prin
supervizare profesională, începută încă din perioada formării. Sublinierea importanței
supervizării este adesea menționat ă în literatura de specialitate . Aplicarea metodelor clinice
în interesul clienților, ținând seama de valorile asistaților dar și de cele ale serviciilor
sociale, precum și de cele ale profesioniștilor, impune adesea dileme morale, ale căror
rezolvare este și ea facilitată de supervizare (Osman et al., 2002) .
Grupul de autori din SUA format din Betty Blythe, Kristin Heffernan și Barbara
Walters analizează, de asemenea, condițiile formării în asistența socială di n perspectiva
competențelor necesare practicienilor din domeniul protecției copiilor. Pe baza unor
interviuri cu asistenți sociali și cu organizatori ai unor diverse formări, autorii explică
avantajele formării intersectoriale (în limba engleză „cross -training”), un concept nou

22
pentru România, în care asistenții sociali din protecția copilului își aprofundează
cunoștințele în sectoare interdependente, ca, de exemplu, domeniul violenței domestice, al
dependenței de alcool și droguri și al sănătății mentale. Autoarele văd acest model
intersectorial de formare, respectiv de perfecționare profesională, bazat pe colaborarea între
instituții, ca fiind cheia succesului profesional și garanția eficienței intervenției cu
persoanele asistate. Modelul de formare propus are ca și componentă importantă evaluarea
eficienței formării, din perspectiva aplicabili tății competențelor însușite.
Un al grupaj de studii exemplifică preocupări în domeniul psihiatriei, considerate în
mod clasic ca aparținând asistenței sociale clini ce. În 1989, NASW definea asistența socială
clinică în termeni de tratament și de prevenire a disfuncțiilor psihosociale, a dizabilităților
și a tulburărilor mentale ale persoanelor. Pentru a exemplifica noțiunea de asistență socială
clinică, în acest numă r de revistă am inclus studii care privesc problematica persoanelor cu
tulburări mentale. (Friedman, 2008) prezintă rezulta tele unei cercetări bazate pe 82 de
interviuri cu medici psihiatri și cu persoane internate în spitalele românești de psihiatrie.
Tema acestui studiu este analiza perspectivelor de integrare socială a unei categorii aparte
de bolnavi psihic, anume cei lipsiți de resurse financiare și de suport familial: așa numitele
cazuri sociale. Expresia a apărut înainte de 1989, dar din păcate, nu a dispărut nici în urma
integrării în Uniunea Europeană.
Datorită lipsei mecanismelor sociale de reducere a efectelor sărăciei, la care se adaugă
slăbiciunile asistenței psihiatrice, incluzând aici lipsa sau puținătatea centrelor psihiatrice
comunitare și a resurselor umane specializate în reabilitarea socială – asistenții sociali și
terapeuții – integrarea socială a cazurilor sociale are șanse extrem de scăzute.
Recurgând la date cantitative și calitative descriptive, dar și la modele teoretice și
compara ții cu reforma psihiatrică americană, autorul explică mecanismele prin care o
categorie de persoane cu potențial de recuperare și de integrare socială sunt menținute de –
a lungul anilor în spitalele de psihiatrie, chiar și atunci când simptomatologia lo r medicală
e mult ameliorată (Chelcea, Septimiu, 2009) .
Criticile la adresa sistemului de asistență psihiatrică actuală, dar și pe cel al așteptărilor
profesionale pentru viitor prin abordarea aspectelor legate de integrare a în muncă a
bolnavilor psihic sunt bazate pe literatura de specialitate cercetari cu implicarea bolnavilor
înșiși. Rezultatele arată că dificultățile legate de obținerea și păstrarea unui loc de muncă

23
pentru persoanele cu boli psihice se constituie în factori debilizanți, care nu pot fi dep ășiți
de către bolnavi, decât în condiții de asistare.

II.3. Determinanții sociali ai sănătății. Acces, vulnerabilitate, inegalitate

Consecințele stigmatizării bolnavului psihic sunt numeroase și dramatice.
Ascunderea suferinței psihice din teama de a fi ironizat, temut și respins duce la amânarea
și uneori la evitarea consultului psihiatric, cu implicații severe în evoluția bolii.
Scăderea autostimei, sentimentele de jenă, eșec, ratare, anxietatea și depresia sunt
doar câteva dintre stările pe care le tr ăiește pacientul. Stigma reduce accesul pacienților la
resurse și diferite oportunități (cum ar fi un loc de muncă) și duce la scăderea stimei de
sine, la izolare și nefericire. În cele mai multe dintre formele sale publice, stigma generează
discriminare ș i abuz (https://psihiatrie.org/stigmatizarea -bolnavului -psihic/) .
Cei mai mulți dintre noi capătă prejudecăți privind boala psihică din timpul micii
copilării și dobândesc anumite expectații; în timp, imaginația bogată a acestei vârste
dezvoltă pe baza unor informații neclare cu un conținut amenințător anumite tipuri de
expectații privind boala psihică.
Abuzul politic din psihiatrie i -a determinat pe psihiatri să fie atenți la pericolul
profesional de a fi folosiți ca agenți în controlul social și de a contr ibui la procesul
stigmatizării bolnavilor psihici.
Nucleul stigmatizării bolnavilor psihici și a acelora care îi îngrijesc se bazează pe
câteva convingeri și prejudecăți care, la rândul lor, ar necesita anumite măsuri specifice
(Florin Tudose , 2007) .
În 1998, OMS ( http://www.who.int/whr/1998/en/whr98_en.pdf , data accesării :
25.06.2019 ) a realizat un raport prin care arată că stresul profesional și cel din viața
personală sunt factorii determinanți ai unei sănătăți precare. Acest raport concluziona că
stresul profesional mărește riscul îmbolnăvirilor și că stresul nu depinde numai de
caracteristicile psihologice ale individului, ci și de mediul în care muncește. Desfășurarea

24
muncii într -un mediu toxic sau predispus la accidente de muncă, o muncă solicitantă din
punct de vedere fizic sau psihi c constituie alți factori determinanți ai stăr ii de sănătate.
Există o relație de interdependență între ocuparea pe piața muncii și starea de sănătate.
„O stare precară de sănătate are impact în ceea ce privește posibilitățile de angajare, dar în
același timp și neocuparea/ șomajul contribuie la o sta re de sănătate precară, existând mai
multe circuite: social, emoțional, comportamental și material – lipsa veniturilor având cel
mai putern ic efect” (Anderson, 2004 ). Conform Federației Mondiale de Sănătate Mentală
(2014), "fața întunecată a economiei globa le" a determinat o criză în sănătatea mentală.
Depresiile și bolile cardiovasculare au devenit o problemă de sănătate majoră, amândouă
fiind generate de stresul profesional.
Starea de sănătate a oamenilor este determinată și de factori care acționează la n ivel
de macrosocial (comunitate, regiune, societate), precum calitatea serviciilor de îngrijire a
sănătății, calitatea mediului înconjurător (Precupețu, 2008). Starea de sănătate a unei
populații dintr -o societate nu este determinată doar de bunăstarea eco nomică, ci și de
inegalitatea socială a veniturilor și de coeziunea socială. Un nivel mai ridicat al inegalității
veniturilor determină o inegalitate mai ridicată în ceea ce privește sănătatea (Wilkinson,
1996).
Rețelele sociale și ale comunităților în car e este inclusă și familia, joacă un rol
considerabil în sănătatea indivizilor. Adeseori, prin structurile locale, se asigură servicii de
informare privind sănătatea și serviciile de sănătate. Astfel, indivizii primesc sprijinul
necesar pentru a juca un rol activ în îmbunătățirea propriei sănătăți. A atinge întregul
potențial de sănătate nu depinde numai de furnizarea serviciilor de sănătate ci și de mulți
alți factori care trebuie să conlucreze în efortul de a crește starea de sănătate și de a atinge
potenț ialul de sănătate al unei națiuni (Raportul Comisiei Prezidențiale pentru analiza și
elaborarea politicilor din domeniul sănătății publice din România, 20 08).

II.4. Statutul bolnavului cu afecțiuni psihice . Tutela și curatela.
Bolnavii psihici monitorizaț i prin sistemul de asistenta ambulatorie, indiferent de
statutul s ocial pe care îl au, beneficiază de asistență medicală gratuită . Pentru anumite
categorii de persoane fizice aflate în situații deosebite din cauza vârstei, stării de sănătate
mintală sau al tor împrejurări deosebite, legea civilă oferă mijloace proprii de ocrotire . Este
vorba despre ocrotirea minorilor, a alienaților și debililor mintali, a bolnavilor psihici
periculoși .

25
Minorii sunt ocrotiți prin părinți, tutelă și/sau măsuri de protecție sp ecială , când
minorul este lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părunților săi, conform Legii nr.
272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. În anumite situașii copilul
pate si ocrotit și princuratele specială. Alienații și debi lii mintal sunt ocrotiți prin punerea
sub interdicție judecătorească, aceasta fiind urmată în mod obligatoriu de instiyuirea
tutelei. Pesoanele care necesită spitalizare sunt internate voluntar sau obligatoriu într -o
unitate de psihiatrie conform proceduri i reglementate de Legea 487/2002 a sănătății
mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice . Persoanle cu capacitate de evercițiu
deplină, aflate în situații deosebite sunt ocrotite prin intermedul curatelei .
Persoanele fizice majore ale căror fa cultăți mintale sunt alterate sau se află într -o
incapacitate fizică de a-si manifesta voința pot fi ocrotite prin tutelă, curatelă,tratament
medical (în cazul persoanelor cu tulburări psihice) , precum și prin asietență socială a
persoanelor vârstnice.
Măsurile de ocrotire a persoanelor cu capacitate deplină de exercițiu sunt supuse legii
statului unde aceasta își are domiciliul sau reședința la data instituirii tutelei sau la data
luării unei măsuri de ocrotire. Aceeaș i lege guvernează și existența, întind erea,
modificarea și stingerea puterii de reprezentare încredințate de persoana cu capacitate
deplină de exercițiu, pentru situația în care nu se va putea îngriji de interesele sale.Aceasta
poate să aleagă intr -una din urmatoarele legilegea națională, cea a reședinței, a legii
statului unde sunt situate bunurile , în ceea ce privește aspectele referitoare la îngijirile
bunurior.
Desemnarea tutorelui sau curatorului. Orice persoană care are capacitate deplină
de exercițiu poate desemna, prin act unilateral sa u mandat în formă autentică, persoană
care urmează a fi numită tutore sau curator pentru a se îngriji de persoană pusă sub
interdicție și bunurile ei.
Procedura punerii sub interdicție are 2 faze:
1. O faza necontradictorie, care constă în comunicarea procurorului a cererii de
punere sub interdicție, efectuarea de către organele polițienești și medicale a cercetărilor
privind starea de sănătate a celui cerut punerii sub interdicție. Pe baza concluziilor
procurorului, instanța poate dispune internarea p rovizorie, pentru cel mult 6 săptămâni.
2. Faza contradictorie, care se desfășoară că un proces obișnuit, cu următoarele
particularități: judecarea se face cu ascultarea obligatorie a concluziilor procurorului;

26
interogarea păratului este obligatorie ș i administrarea tuturor probelor care pun în evidență
debilitatea persoanei. Această faza se încheie cu rămânerea definitivă și irevocabilă a
hotărârii și comunicarea acestei hotărâri la instanța de tutela pentru desemnarea tutorelui
și la autoritatea de s ănătate pentru instituirea supravegherii medicale.

Efectele punerii sub interdicție
Hotărârea punerii sub interdicție produce 2 efecte:
1. Lipsa de capacitate de exercițiu a persoanei pusă sub interdicție
2. Instituirea tutelei interzisului care trebuie să îngrijească pe cel pus sub interdicție.
Dacă la dată punerii sub interdicție, minorul se află sub tutela, instanța va hotăra dacă
fostul tutore al minorului va păstra această sarcina, sau va fi numit un alt tutore.

Ridicarea interdicției
Art. 177, alin. 1, C.C.: Daca au incetat cauzele care au provocat punerea sub
interdictie, instanta va pronunta ridicarea ei la cererea celui pus sub interdictie, sau a altor
persoane .

Ocrotirea persoanei prin curatelă
Curatela este mijlocul juridic, permanen t sau temporar și subsidiar de ocrotire a
persoanei fizice, altă decât minorul lipsit de capacitate.
Caractere :
· Este mijloc legal de ocrotire ;
· Este instituită cu caracter permanent sau temporar ;
· Se instituie că mijloc de ocrotire subsidiar, în absența altor măsuri de ocrotire
principale .
Cazuri de instituire a curatelei :
Art. 178, Cod Civil : instanța de tutela instituie curatela în următoarele cazuri:
a) În cazul persoanelor cu capacitate d e exercițiu deplină care, din cauza bătrâneții,
bolii, infirmității fizice, nu poate să -și administreze bunurile și să -și apere interesele, și din
motive temeinice nu -și poate numi un reprezentant sau administrator.

27
b) În cazul persoanelor cu capacita te de exercițiu care, din cauza bolii sau altor
motive nu poate nici personal și nici prin reprezentant să ia măsurile necesare în cazurile
a a căror rezolvare nu suferă amânare.
c) În cazurile în care persoană care lipsește vreme îndelungată de la do miciliu nu
a lăsat un mandatar sau administrator.
d) În cazul persoanei dispărute care nu a lăsat un mandatar sau administrator
Pot fi numite curatori persoanele cu deplină capacitate de exercițiu, în măsură să
îndeplinească această sarcina.
Procedura instituirii curatelei
Instituirea curatelei se face la cerere sau din oficiu de către autoritatea tutelară.
Numirea curatorului se face de instanța de tutela cu acordul celui desemnat, printr -o
încheiere care se comunica în scris curatorului și se afișează la sediul instanței și la
primăria de domiciliu a celui reprezentat.

Conținutul ocrotirii prin curatelă :
Se aplică regulile de la mandat, instituția de tutela stabilind limitele mandatului.
Curatorul este îndreptățit să ceară înlocuirea să după 3 ani de la numire sau chiar mai
devreme.
Încetarea curatelei
Art. 185, C.C. dacă au încetat cauzele care au provocat instituirea unei curat ele,
această va fi ridicată de instituția de tutela, la cererea curatorului, a celui reprezentat sau a
altor persoane.

28

CAPITOLUL III
STUDIU PRIVIND EVOLUȚIA PSIHO -SOCIALĂ A
PERSOANELOR CU TULBURĂRI PSIHICE DIN CENTRUL
MULTIFUNCȚIONAL ALSTERDORF , ORADEA

III. 1. Centrul multifuncțional Alsterdorf
Proiectul “Ajutor pentru România” al Fundației Alsterdorf din Hamburg este prezent
în România în județul Bihor, și desfășoară activități încă din anul 1990. Aceste activități au
început prin activitatea din căminele de copi i. În primii ani s -a pus accent p e renovarea și
igienizarea căminelor și spitalelor din județul Bihor și pe îndrumarea de specialitate a
personalului din aceste instituții (https://www.asociatia -alsterdorf.ro/about/ ,data accesării :
26.06.2019 ).
Începând cu mijlocul anilor 90 au fost imp lementate, pas cu pas, structuri noi de
îngrijire a persoanelor cu dizabilități și cu boli psihice , structuri orientate după modele
vest-europene. Astfel a luat ființă un centru de zi pentru bolnavi psihic care locuiau încă
acasă, în familie, și astfel se prevena internarea lor în vreun cămin sau spital de psihiatrie.
Pentru cei care între timp au devenit adulți și care locuiau încă în căminele de copii, am
înființat, împreună cu autoritățile sociale de la acea vreme, trei case de tip familial pentru
34 de tineri și cinci apartamente – locuințe protejate – pentru alți 27 de tineri, în vederea
pregătirii lor pentru o viață independența.
Conceptele privitoare la asistență și însoțirea persoanelor cu dizabilități transpuse de
asociație se bazează pe principii europene deja testate.
În domeniul ocupării persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihice s-a înființat
în Oradea, în 2008, în colaborare cu AJOFM Bihor și cu DGASPC Bihor un Centru de
informare, consiliere, mediere și asistență la locul de muncă pentru persoanele cu
dizabilități. Sprijin financiar pentru acest proiect s-au obținut din partea Funda ției Robert –

29
Bosch din Stuttgart și din partea Fundației Evanghelice Alsterdorf din Hamburg. În
implementarea conceptului de asistență la locul de muncă pentru persoanele cu
dizabilități, concept adaptat după modelul “supported employment” , au stat la dispo ziție
specieliș tii unui serviciu din Hamburg, Hamburger Arbeitsassistenz . Unul dintre succesele
implementării acestui proiect în Oradea constă în intermedierea pe locuri normale de muncă
a peste 500 de persoane cu dizabilități. Multe dintre acestea benefic iază și azi de servicii
de asistență la locul de muncă (https://www.asociatia -alsterdorf.ro/about/) .
În ce privește îmbunătățirea condițiilor de locuit și modernizarea serviciilor de
asistență la domiciliu, activitățile asociației s-au ghidat după conceptul “community care” ,
după care , în anul 2005, împreună cu autoritățile sociale din Bihor au fost integrate
persoane cu dizabilități, care până nu demult trăiau în instituții sociale, în locuințe în
mijlocul comunității, în diferite cartiere din Oradea.
Actua lmente aceste locuințe se află în administrarea Asociației Alsterdorf, iar aici
trăiesc 53 de persoane adulte cu dizabilități intelectuale și psihice. Mai mult, Asociația
Alsterdorf a decis să -și extindă activitatea, preluând în administrare Centrul de Int egrare
prin Terapie Ocupațională de la Cădea, instituție în care trăiesc 50 de persoane cu
dizabilități.
De asemenea, serviciile oferite persoanelor cu dizabilități s -au diversificat, țînând
cont de necesitățile beneficiarilor: servicii de organizare și pe trecere a timpului liber,
servicii de asistență socio -pedagogică la domiciliu – pentru cei ieșiți din instituții,
ateliere de activități ocupaționale, servicii de sprijin a persoanelor cu dizabilități în
vederea accesării unui loc de muncă, servicii de spr ijin în vederea formării
profesionale sau continue .
Pregătirea tinerilor cu dizabilități intelectuale și psihice pentru a putea duce o
viață independentă constituie obiectivul major al activității acestei asociații . În acest scop
există programe în derular e, cu sprijin financiar din partea Fundațiilor VELUX, un proiect
de educare și formare a persoanelor cu dizabilități pentru a putea face pasul spre o formă
individuală de locuit, înafara instituțiilor.
Sentimentul de utilitate și stimă de sine sunt cultivate persoanelor cu dizabilități
intelectuale și psihice prin implicarea lor în activități cu sens. Cunoașterea finalității
activităț ilor sau acțiunilor în care aceste persoane sunt implicate asigură o mai mare
implicare, responsabilitate, dezvo ltarea voinței și autodeterminării.

30
Acest domeniu de viață cuprinde acele aspecte de viață care țin de dezvoltarea
propriei persoane, de afirmare și de formarea sentimentului de utilitate. Pentru acest
domeniu de viață asociația ofertă formare în competen țe sociale – de comunicare,
cooperare și rezolvarea conflictelor – pentru persoanele cu dizabilități intelectuale sau
pentru cele care nu pot să scrie și să citească: Seminarul C.C.C.
Seminarul C.C.C. este structurat pe trei Module: Comunicare, Cooperare ș i
Rezolvarea conflictelor pe parcursul cărora participantul poate învăța tipuri de
comportamente corespunzătoare diferitelor situații apărute la locul de muncă .
Asociatia Alsterdorf se preocupa, printre altele, de cresterea gradului de independenta
a perso anelor adulte cu dizabilitati mintale, acestea avand parte de un program educativ si
bine structurat.
Asociația Alsterdorf se preocupă, printre altele, de creșterea gradului de
independența a persoanelor adulte cu dizabilități mintale , acestea având parte de un
program educativ și bine structurat.
Alsterdorf le oferă persoanelor cu o boală psihică, dizabilitate mintală ușoară și medie
servicii de calitate precum: Consiliere psihologică individuală și în grup, activități de
petrecere a timpului liber, asiste nță socială și activități în domeniul creativ. Vârstă
beneficiarilor diferă de la 18 la 65 ani. Aceștia frecventează centrul de zi și, deseori, sunt
diagnosticați cu diferite boli:
-Psihice precum: schizofrenie paranoidă, sindrom discordant, schizofrenie g refată,
tulburări grave de comportament;
-Mintale precum: retard ușor și mediu spre accentuat;
-Boli asociate precum: schizofrenie paranoidă grefată, sindrom discordant cu
tulburări de comportament și retard, schizofrenie grefată și scolioză accentuată și
gonartroza etc. În cadrul centrului de zi beneficiarii au dreptul să își organizeze singuri
programul. Ei hotărăsc la ce ora să vină și când să plece, deoarece se urmărește mărirea
gradului de independență .

31
III.2. Obiectivele studiului
Studiul a avut ca obiectiv general surprinderea activităților specifice cu privire la
evoluția psiho -socială a participanț ilor înscriși la Centrul A lsterdorf. Obiectivele specifice
au fost următoarele :
1. Cunoașterea metodelor care aduc rezultat în cadrul activității d esfășurate de
angajați.
2. Urmărirea rezultatelor obținute și impactul asupra calității vieții be neficiarilor
în urma activităților desfășurate în cadrul asociației.
III.3. Metodologia studiului

Ca metodologie de cercetare în studiul efectuat privind evoluția psiho -socială a
persoanelor înscrise la Centru, am folosit metoda de cercetare calitativă, obținând astfel ,
informațiile necesare pentru studiu. Instrumentul de cerc etare folosit a fost interviul.
Utilizat pentru prima dată în psihoterapie și în psihotehnică, interviul reprezintă una
dintre cele mai frecvent utilizate metode de cercetare, aplicată atât în științele sociale,
științele socioumane, cât și în desfășurarea diverselor activități profesionale (Chelcea,
Septimiu, 2009).
Dicționarul de pedagogie (1979) ne prezintă interviul ca fiind un „procedeu de
investigație științifică, specific științelor sociale, ce urmărește prin intermediul procesului
de comunicare verbală dintre două persoane (cercetător și respondent) obținerea unor
informații în raport cu un a numit obiectiv sau scop fixat”.
În metodologia cercet arii în științele sociale au fost dezvoltate că metode principale
de culegere a datelor empirice: anchetă socială, analiză documentelor sociale, observația și
experimentul. Fiecărei metode îi corespunde un set diversificat de tehnici aplicative, adică
de operații integrate într -un mod particular de identificare, colectare și prelucrare a datelor
empirice.
Diversitatea opțiunilor teoretico -metodologice se relevă și la nivelul definirii
normelor și tehnici lor aplicative circumscrise uneia și aceleiași metode. Astfel s -a
manifestat preferință pentru aplicarea și dezvoltarea tehnicilor de observare participativă,
pe cînd în practicile metodologice „obiective' s -au extins tehnicile de elaborare a anchetelor
sociale. Deși este posibil și adeseori s -a înfăptuit transferul de tehnici de cercetare dintr –
un mod de abordare în altul, trebuie avut în vedere că nu se realizează doar un simplu
transfer tehnic, ci și modificarea presupozițiilor teore tice care le -au gene rat. Tehnica de
investigare trebuie deci modificată sau adaptată contextului teoretic.

32

III.4 . Participan ții la studiu
Numărul persoanelor angajate în cadrul centrului, în activități desfășurate pentru
beneficiari se ridică la cifra d e 48 iar bene ficiarii propriu -ziși la cifra de 108 , din care …
sunt persoane cu tulburări psihice.
Scopul propus este de a identifica evoluția psiho -socială, nevoile beneficiarilor și
problemele cu care aceștia se confruntă.
Ghidul de interviu surprinde viața personal a beneficiarilor precum mediul de
proveniență, vârsta, nivelul de educație; rela țiile sociale , calitatea lor (traseu de evoluție,
relații de familie cu frați, surori, rudenii ).
La studiu au participat persoane cu vârste cuprinse între 10 și 62 ani , din care 12 de
gen feminin, și 8 de gen masculine, câte 10 din cadrul fiecărui obiectiv de cercetare. Toți
cei intervievați se află în sistemul de protecție a datelor cu caracter personal . Aceștia
au fost asigurați de păstrarea confidențialității datelor și informațiilor ce au fost obținute în
cadrul interviului . De asemenea, și -au exprimat acordul pentru participarea la interviu.
În urma analizării interviurilor, am reuși să imi formez o imagine referitoare la
evoluția psiho -socială a beneficiarului centrului Alsterdorf , dar și a activităților de rezultat
abținute de către angajați .

III.5 . Prezentarea rezultatelor
Analiza de fa ță reprezintă o evaluare non -numerică a observațiilor prin metoda
observarii participative , a interviuri lor detaliate, a analizei de conținut, precum și alte
tehnici calitative de cercetare.
Analiza de conținut poate fi considerată un sistem de decodare a mesajelor. Dintr -o
asemenea perspectivă, ea are scopul de a extrage informația pe care o conține un mesaj o ri o
informare. În științele sociale, analiza de conținut este o tehnică de cercetare, cu totul altceva
decât decodarea obișnuită a mesajelor, indiferent cât de semnificative ar fi asemănările între
activitatea zilnică de prelucrare a acestora și analiza l or sistematică. Fundamentând perspectiva
de abordare a tehnicii analizei de conținut, unii autori ( Lasswell et al, 1992, p. 34) afirmă că
aceasta operează din perspectiva concepției potrivit căreia comportamentul verbal este o formă a
comportamentului uman, curgerea simbolurilor este parte a curgerii evenimentelor, iar procesul
comunicării este un aspect al procesului istoric. Analiza de conținut este o tehnică ce vizează

33
descrierea, cu optimă obiect ivitate, precizie și generalitate, a ceea ce se spune despre un subiect
dat, într -un loc dat, la un timp dat ( Lasswell et al, 1992, p. 32).
Înterviul conține 7 întrebări care au ca scop urmărirea evoluția psiho -socială a
beneficiarilor prin urmărirea rezul tatelor obținute și impactul asupra calității vieții
beneficiarilor în urma activităților desfășurate în cadrul asociației dar și c unoașterea
metodelor care aduc rezultat în cadrul activității desfășurate de către angajați.
Informațiile obținute reprezintă un instrument de observare a evoluției beneficiarilor
Centrului Alsterdorf, impactul asupra vieții acestora privind traseul inst ituțional și asupra
viitorului. Participanții la studiu sunt beneficiari ai Centrului încă din 2005, proveniți atât
din mediul rural – sate din județul Bihor precum Codea, Bratca, Cighid, cât și din Oradea.
Unii dintre ei au fost cooptați direct în cadrul c entrului, iar alții provin din alte instituții de
îngrijire mai mari și urmând a fi cooptați, susținuți și urmăriți de către Alsterdorf.
Răspunsurile beneficiarilor relevă faptul că Alsterdorf oferă servicii de organizare și
petrecere a timpului liber, ser vicii de asistență socio -pedagogică la domiciliu – pentru cei
ieșiți din instituții, ateliere de activități ocupaționale, servicii de sprijin a persoanelor cu
dizabilități în vederea accesării unui loc de muncă, servicii de sprijin în vederea formării
profesionale sau continue, inclusiv asistență în găsirea și ocuparea unei locuințe/domiciliu
– acestea fiind concluzii desprinse atât din interviurile adresate angajașilor cât și din cele
adresate beneficiarilor.
Angajații sunt de părere că , în ceea ce privește oportunitățile de angajare, „păi noi
știm spre exemplu că statul, guvernanții, au o serie întreagă de facilități pe care le acordă
angajatorilor pentru angajarea celor din grupuri vulnerabile, precum cei din centrul nostru.
Sigur că ac este facilități sunt așa cum sunt. Pot fi mai mari, asta nu este o problemă.
Problema este că și cu aceste facilități angajatorii refuză să angajeze persoane cu tulburări
psihice, dacă le cunosc, ori dacă acestea au o denumire ca afecțiune. În ceea ce pri vește
beneficiarii funcționali, adică cei ce au tulburări ușoare, angajatorii sunt dispuși să îi
încadreze în muncă… Și, într -adevăr, eu văd că aici lucrurile stau mult mai bine și
angajatorii nu au nici un fel de problemă să angajeze astfel de persoane. ”( T.A. –angajat
Alsterdorf).

34
Concluzii
Dată fiind importanța temei alese, obiectivele cercetării reprezintă o încercare de a
surprinde modul cum aceste tulburări sunt percepute, metodele de îngijire specifice,
percepția societății și modul cum această percepție ar trebui schimbată, printr -o nouă
paradigmă, în beneficiul întregii societăți, cu scopul integrării acestor persoane, în
beneficiul tuturor.
Întrebările acestei dimensiuni au urmărit să învederească aspecte de înbunatățire a
calității vieșii sub aspect psiho -social ți modul cum asociația Alsterdorf face posibil acest
lucru pentru beneficiari de către angajații responsabili de adaptare și integrare. Au fost
rugați să -și expună părerea cu privire la modul în care acest lucru este posibil atât angajații
cât și beneficiarii.
În ceea ce privește sprijin ul terapeutic, de integrare, adaptare medico -socială,
angajații Arsterdorf afirmă ca “nu avem proceduri scrise, ne alocăm mult timp si răbdare
pentru a determina un progres important pentru ben eficiari” . Unii recunosc că acum
lucrurile stau foarte bine în ceea ce ține de adaptare și integrare pentru că au fost perioade
în cadrul asociației când nu era suficient personal și nu avea cine să se ocupe îndeaproape
de diversitatea problemelor pe care le întâmpină asociația „La moment dat, au fost timpuri
când nu se acorda atenție aspectelor mărunte dar de impact din cauza lipsei de personal”.
La rugămintea de a propune măsuri privind îmbunătățirea activității, o parte dintre
angajați au afirmat că nu au nimic de adăugat, iar alții au dezvăluit că asociația caută să
colaboreze cu ni institușii și să demareze noi proiecte pentru susținerea pe ter men lung a
beneficiarilor înscriși. Mentorul asociației lucrează asupra implementării unui chestionar
anonim pentru relevarea impactului dar și a descoperirii aspectelor de imbunățățit pentru
atingerea obiectivelor tot mai largi. „Pe viitor vom implementa un chestionar anonim
pentru angajați, în care să aflăm ce putem îmbunătăți și ce nu facem bine, și pentru
categoriile cu care beneficiarii intră în contact în mod frecvent, pentru urmărirea evoluției
acestora” . Trainingurile angajaților au loc periodic, to t pentru a obține rezultate maxime
în favoarea beneficiarilor. De asemenea, se dorește a se “putea verifica periodic dacă cei
responsabili de adaptare și integrare și terapie au sugestii de îmbunățățire” .

35
Bibliografie
Cărți :
1. Albert -Lőrincz Enikő , Asistență socială pentru sănătate mentală – Note de
curs, Universitatea Babeș -Balyai, 2005 ;
2. Babbie, Earl, Practica cercetării sociale . Iași: Polirom, 2010;
3. Barker, R., The Social Work Dictionary , 5th ed, NASW Press, 2005 ;
4. Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetarii sociologice. Metode cantitative si
calitative, Polirom, 2009;
5. Friedman N.P, Individual differences in executive functions are almost
entirely genetic in origin , https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18473654 ,
2008 ;
6. Mărginean, Ioan, Proiectarea cercetării sociologice . Iași: Polirom, 2000;
7. Osman M.A., Examination of the factorstructure of the BAI has identified at
least two factors that areendemic to the nomological network of anxiety,
specifically,cognitive and somatic symptoms , Beck et al., 1988 ;
8. Prince PN, Garber GJ, Subiective well -being and community integration
among clients of assertive community treatment , Quality of Life Research,
2005;
9. Rugea C., Langages et frontière. Perspectives de lecture théologique, Presa
Universitară Clujeană, Cluj -Napoca 2014;
10. Săplăcan Călin, Manual de integrare socială , Editura Polirom, 2015 ;
11. Thévénot Guillaume, Social integration of people with mental disorders ,
2007 ;
12. Tudose Florin, Psihopatologie și Orientări Terapeutice în Psih iatrie /–
Editura Fundației România de Mâine , București, 2007;

36
13. United States Department of Health and Human Services – Substance Abuse
and Mental Health Services Administration: Assertive Community Treatment,
Implementation Resource Kit, 2003 ;
14. Weismiller et al., Doctoral Education in Social Work: What We Know and
What We Need to Know , Oxford Academic, 2009 .

Legislație:
1. Instrucțiunile nr. 1/507/2003 de aplicare a normelor privind organizarea,
funcționarea și finanțarea unităților de asistență medico –sociale, aprobate
prin HG nr. 412/2003 ;
2. Legea 487/2002 republicată – Legea sănătății mintale și a protecției
persoanelor c u tulburări psihice;
3. Legea nr. 270/2000 – Legea organizării și funcționării spitalelor;
4. HG. nr. 412/2003, pentru aprobarea Normelor privind organizarea,
funcționarea și finanțarea unităților de asistență medico -sociale;
5. Legea 487/2002 republicată;
6. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății ;
7. Standardele 29/2019 – pentru aprobarea Standardelor minime de calitate
pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice,
persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecție a
copilului și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum și
pentru serviciile acordate în comunitate, serviciile acordate în sistem integrat
și cantinele sociale ;
8. Legea 292/2011 a asistenței sociale , cu modificările și completările
ulterioare .

Publicații/Rapoarte :
1. Raport DSM Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale ,
ediția a IV -a, al Asociaț iei Americane de Psihiatrie, 2005 ;
2. Raport Euro Health Consumer Index – EHCI , 2012 ;

37
3. Raport OMS / ICD – Clasificarea tulburărilor mentale și de comportament
a Organizației Mondiale a Sănătății, 2016 ;
4. Raportul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS 2016 ).

Pagini web:
1. http://mentalhealth.samhsa.gov/cmhs/comm unitysupport/toolkits/communit;
2. https://www.asociatia -alsterdorf.ro/about/ ;
3. https://www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de%20Med
icina/Sanatate%20Publica%20si%20Management%20Sanitar ;
4. www.swreview. Promovarea.sanatatii.mentale.prin.asistenta.sociala.clinica ;
5. http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Familie/2019/2 0190225 –
Ordin_29 -2019.pdf ;
6. https://ec.europa.eu/epale/ro/blog/imbatranirea -societatilor -o-problema –
demografica -sau-provocarea -epocii -moderne ;
7. http://www.cnpv.ro/pdf/analize2007_2009/AsistentaPersoanelorVarstnice.pd
f.

38
Anexe
I. Interviu angajați :
Au fost intervievați 10 angajați cu un set ce cuprinde 7 întrebări.
1. Vă rog să îmi spuneți câteva cuvinte despre modul cum Centrul Alsterdorf aduce
îmbunătățiri pe plan psiho -social pentru beneficiarii înscriși?
2. Credeți că în Centrul oferă oportunități de ocupare ș i integrare socială dar și pe piața
muncii pentru diversele grupuri vulnerabile? Dacă „da” care ar fi acestea? Ce știți de
oportunitățile de angajare pe piața muncii din România pentru persoanele cu tulburări
psihice? Dar pentru copii în ceea ce privește r elaționarea cu persoanele cu care intră în
contact ?Dacă „nu” de ce credeți că acestea lipsesc?
3. Credeți că persoanele cu tulburări psihice se confruntă cu probleme suplimentare față de
oamenii „obisnuiți ”, nu e nicio diferență sau, dimpotrivă, sunt chiar a vantajate? Dar
copiii?
4. În ce constau ele/ la ce se referă problemele/ avantajele? Ce credeți că stă la baza acestor
politici de influență?/ pe ce principii și valori se fundamentează?
5. Cine/ ce instituții/ organizații, etc credeți că au un rol/ sunt respons abile de îndrumarea
urmărirea evoluției beneficiarilor
6. Credeți că în prezent există noi direcții acțiune pentru îmbunătățirea vieții acestor
categorii vulnerabile (cu referire la persoanele cu tulburări psihice)?
7. Dacă da, care credeți ca ar trebui să fie aceste direcții? Dacă nu, de ce?
Specializarea : Terapie ocupa țional ă
Funcția și instituția : Terapeut ocupa țional , Centrul Multifuncțional Alsterdorf , Oradea
Experiența profesională : 5 ani
II. Interviu beneficiari :
Au fost intervievați 10 angajați cu un set ce cuprinde 7 întrebări.

39
1. Vă rog să îmi spuneți câteva cuvinte despre modul cum Centrul Alsterdorf vă susține în
activitățile zilnice? Ce vă place aici ?
2. Credeți că Alsterdorf vă oferă suport pentru îmbunătățirea vieții și/sau suport la
anagajare? Dacă „da” în ce mod? Întâmpinați dificultăți în relațiile cu alț i oameni? Dar
în comunicarea cu angajații centrului?
3. Constatați îmbunățățiri ale comunicării cu f amilia, rudele sau la școală/locul de muncă
în urma activităților învățate în cadrul Centrului Alsterdorf?
4. Care sunt beneficiile pe care asociația le oferă?
5. Cine vă susține cel mai mult aici și cum ? Credeți că persoanele angajate aici au un rol
semnificati v în viața voastră? Cum?
6. Ce lipsuri sau nevoi nu vă sunt satisfăcute?
7. Ce fel de alte activități v -ar placea să aveți și de ce?
Răspunsurile la întrebări relevă rezultatele obținute în urma analizei interviurilor, în
funcție de următoarele dimensiuni :
Date personale ;
Relații familiale;
Relații interp esonale;
Relații în cadrul asociației Alsterdorf.

Calitatea : Beneficiar al Centrul ui Multifuncțional Alsterdorf , Oradea

40