Introducere … … … … 4 [614977]

1
Cuprins

Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 4
Capitolul I. Participanții la procesul civil ………………………….. ………………………….. …………. 7
1.1 Enumerare. Delimitarea dintre părți și participanți ………………………….. ………………… 7
1.2 Instanța de judecată ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 7
1.2.1 Compunerea și constituirea instanței ………………………….. ………………………….. …. 7
1.2.2 Incidente procedurale privind compunerea și constituirea instanței ………………… 8
1.2.3 Mijloacele de invocare a incompatibilității ………………………….. …………………… 12
1.2.4 Efectele admiterii cererii de recuzare sau a declarației de abținere. Căi de atac .
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 14
1.3 Părțile participante în procesul civil ………………………….. ………………………….. ………. 14
1.3.1 Condiții pentru a fi parte în proces ………………………….. ………………………….. ….. 14
1.3.2 Drepturile și îndatoririle părților ………………………….. ………………………….. ……… 15
1.3.3 Coparticiparea procesuală ………………………….. ………………………….. ………………. 16
1.4 Participarea procurorului la procesul civil ………………………….. ………………………….. 18
1.4.1 Poziția procesuală a procurorului la procesul civil ………………………….. …………. 18
1.4.2 Formele participării procurorului la procesul civil ………………………….. …………. 19
Capitolul II. Participarea terților în p rocesul civil ………………………….. ………………………. 23
2.1 Considerații introductive ………………………….. ………………………….. ……………………… 23
2.2 Intervenția voluntară ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 25
2.3 Intervenția voluntară principală ………………………….. ………………………….. …………….. 28
2.3.1 Definiție și natură juridică ………………………….. ………………………….. ……………… 28
2.3.2 Condițiile pentru formularea cererii ………………………….. ………………………….. .. 29
2.3.3 Termenul de depunere a cererii ………………………….. ………………………….. ………. 31
2.3.4 Admiterea în principiu a cererii ………………………….. ………………………….. ………. 33
2.3.5 Căile de atac ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 34
2.3.6 Efectele admiterii cererii ………………………….. ………………………….. ………………… 34
2.3.7 Disjungerea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 36
2.3.8 Soluțiile ce pot fi pronunțate ………………………….. ………………………….. …………… 37
2.4 Intervenția voluntară accesorie ………………………….. ………………………….. ……………… 38

2
2.4.1 Definiția și natura juridică ………………………….. ………………………….. ……………… 38
2.4.4 Admiterea în principiu a cererii ………………………….. ………………………….. ………. 40
2.4.5 Situația intervenientului accesoriu ………………………….. ………………………….. …… 41
2.4.7 Cheltuielile de judecată ………………………….. ………………………….. ………………….. 44
2.6 Intervenția forțată. Chemarea în judecată a altei persoane ………………………….. …….. 49
2.6.1 Definiție și elemente caracteristice ………………………….. ………………………….. ….. 49
2.6.2 Termenul de introducere a cererii ………………………….. ………………………….. ……. 51
2.6.3 Natura juridică a cererii ………………………….. ………………………….. …………………. 55
2.6.4 Admiterea în principiu a cererii. Cheltuielile de judecată ………………………….. .. 56
2.7 Intervenția forțată. Chemarea în garanție ………………………….. ………………………….. .. 59
2.7.1 Noțiune și elemente caracteristice ………………………….. ………………………….. …… 59
2.7.2 Persoanele care pot formula cererea ………………………….. ………………………….. … 60
2.7.3 Formularea cererii. Termene ………………………….. ………………………….. …………… 61
2.7.4 Procedura de judecată ………………………….. ………………………….. ……………………. 62
2.7.5 Modul de soluționare a cererii ………………………….. ………………………….. ………… 64
2.8 Intervenția forțată. Arătarea titularului dreptului ………………………….. …………………. 67
2.8.1 Condiții ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 67
2.8.2 Formularea cererii. Termen ………………………….. ………………………….. ……………. 67
2.8.3 Poziția în proces a terțului indicat ca titular al dreptului. ………………………….. … 68
2.9 Intervenția forțată. Introducerea forțată în cauză, din of iciu, a altor persoane ………. 69
2.9.1 Condiții. Termen. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 69
2.9.2 Procedura de judecată ………………………….. ………………………….. ……………………. 71
Capitolul III. Reprezentarea persoanelor fizice în procesul civil ………………………….. …….. 72
3.1 Trăsăturile reprezentării în procesul civil ………………………….. ………………………….. .. 72
3.2 Reprezentarea prin mandatar neavocat ………………………….. ………………………….. …… 73
3.3 Reprezentarea prin avocat ………………………….. ………………………….. ……………………. 75
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 77
Anexe ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 82
1. Model încheiere respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție voluntară
principală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 82
2. Model încheiere încuviințare în principiu cerere intervenție voluntară principală ….. 84
3. Model încheiere încuviințare în principiu cerere de chem are în judecată a altei
persoane ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 86

3
4. Încheiere respingere ca inadmisibilă cerere de chemar e în judecată a altei persoane..
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 88
5. Încheiere respingere ca inadmisibilă cerere de chemare în garanție . ……………………. 90
6. Încheiere încuviințare în principiu cerere de chemare î n garanție ………………………… 92
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 94

4

Introducere

Existența procesului civil nu se poate concepe fără instanța de judecată și fără
părți, ia r litigiul contencios presupune cel puțin două părți cu interese contrarii, și anume
una care formulează o pretenție și alta împotriva căreia se formulează pretenția.
Conform art. 55 C.proc.civ. sunt părți reclamantul și pârâtul, precum și , în
condițiile legii , terțele persoane care intervin voluntar sau forțat în proces.
Distincția dintre părți și terți este de ordin strict formal, părțile fiind persoanele
care recurg la diversele forme concrete ce alcătuiesc acțiunea civilă, respectiv împotriva
cărora acestea sunt exercitate, iar or ice alte persoane străine de pretențiile formulate
urmează a fi incluse în categoria terților. Sunt însă și situații în care delimitarea inițială
dintre părți și terți poate fi modificată de ivirea unor împrejurări susceptibile a se produce
în cursul unui proces civil și care antrenează o transmisiune a calității procesuale active
sau pasive, precum și de cererile incidentale prin care terțele persoane sunt intr oduse în
procesul deja existent , fie din inițiativa lor, fie din inițiativa reclamantului, a pârâ tului sau
a instanței , dobândind și ele calitatea de parte în proces.
,,Participarea terților în procesul civil” este o lucrare ce analizează participanții din
procesul civil și anume părțile din procesul civil, instanța de judecată, procurorul dar ,
accentul se va pune pe acele persoane ce au calitatea de terți în procesul civil.
Lucrarea este structurată pe trei capitole, respectiv: ,,Participanții la procesul civil ”,
,,Participarea terților în procesu l civil” și ,,Reprezentarea persoanelor fizice în pro cesul
civil”.
În primul capitol voi enumera participanți i și voi arăta diferenț a dintre părți si
participanți, deoarece este important să cunoaștem cadrul procesual pentru a putea vorbi
despre terții intervenienți, ce ocupă rolul principal în prezenta lucrare.
Delimitarea părților de ceilalți participanți la procesu l civil prezintă deosebită
relevanță în plan procesual. Spre exemplu, în ipoteza în care un martor nu a fost legal citat
pentru un termen de judecată, instanța va putea pune în discuție și soluționa excepții
procesuale și alte cereri prealabile la acel termen de judecată, întrucât dispozițiile art. 153
alin. ( 1) C.proc.civ., potrivit cărora instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă
părțile au fost legal citate ori s -au prezentat, personal sau prin reprezentant, vizează
exclusiv părțile, iar nu și pe alți participanți la proces.

5
Am înțeles de asemenea să vorbesc și despre coparticiparea procesuală și efectele
acesteia în cazul părților.
Am evidențiat despre instanța de judecată, compunerea și constituirea acesteia
precum și despre incidentele procedurale privind compunerea și constituirea instanței.
Am prezentat cazurile de incompatibilitate, vorbind totodată și despre instituția
abținerii și recuzării.
În ceea ce privește noțiunile de compunere și de constituire a instanței, ambele
desemnează alcătuirea instanței, distincția dintre acestea privind fap tul că prin compu nerea
instanței se înțelege formarea instanței din personal având funcția de judecător, în timp ce
prin constituirea instanței se înțelege formarea instanței din personal având nu numai
funcția de judecător, dar și pe aceea de grefier, ma gistrat -asistent, asistent judi ciar și
procuror, după caz.
Va fi prezentată, pe scurt, participarea procurorului la judecată cu formele sub care
acesta poate participa la procesul civil.
În al doilea capitol am analizat tema propriu -zisă și am vorbit despre participarea
terților la procesul civil. Am arătat că modul de introducere a terților poate fi de două
categorii și anume, introducerea voluntară, unde respectivele terțe intervin în proces din
voință proprie și introducere a forțată , unde terțele sunt introduse independ ent de voința
acestora.
Introducerea voluntară la rândul ei este împărțită în introducerea voluntară
principală și introducerea voluntară accesorie, aces tea gă sindu -și bazele în dispozițiile ar t.
61 – 67 C.proc.civ ., unde vom observa cazurile în care pot interveni terțele persoane,
condițiile pe care acestea sunt obligate să le respecte și efectele în cazul admiterii cererii
lor de intervenție.
Introducerea forțată se regăsește în C.proc.civ. în art. 68 – 79 unde, se evidențiază
faptul că sunt patru forme de introducere forțată a terților. Cele patru form e de introducere
forțată sunt: Chemarea în judecată a altei persoane, Chemarea în garanție, Arătarea
titularului dreptului și Introducerea forț ată în cauză, din oficiu, a altor persoane.
În cazul intervenției forțate voi evidenția condițiile și persoanele care își pot
manifesta dreptul de a i ntroduce în cauză alte persoane , observând calitatea dobândită de
terți atunci când cererea de intervenție forțată este admisă.
Introducerea voluntară și introducerea forțată aduc anumite avantaje deoarece ,
aceste intervenții se pot soluționa și în cazul unor procese separate de procesul în care
terții intervin, sau sunt introduși iar, cercetarea împreună a ac estor procese ajută la

6
soluționarea într -un timp mai rezonabil a cauzei , la econimisirea de cheltuieli și la evitarea
pronunțării a două hotărâri contradictorii.
În cel de -al treilea capitol, am evidențiat trăsăturile reprezentării în procesul civil,
reprezentarea prin mandatar neavocat și reprezentarea prin avocat.
La sfârșit am adăugat la anexe câteva modele de încheiere ca admisibilă sau
inadmisibilă a unor c ereri de intervenție, arătând model pentru intervenție voluntară și
pentru intervenție forțată.
În realizarea lucrării s -a ținut cont ș i de pre vederile Noului Cod de procedură civilă
care aduce o serie de schimbă ri, prin care, noua reglementare pune, î n mare parte, accent
pe eficientizarea procedurilor, previzibilitatea desfășurării procesului, precum ș i pe
responsabilizarea participanți lor la judecarea cauzelor prin reglementarea, cel puț in la
nivel teoretic, a unei proceduri comune clar ă, structurată și previzibilă , noi proceduri
speciale rapide ce po t solu ționa eficient a numite tipuri de cauze, precum și un sistem al
căilor de atac mai eficient.

7

Capitolul I. Participanții la procesul civil

1.1 Enumerare. Delimitar ea dintre părți și participanți
În activitatea judiciară rolul central este deținut de instanța de judecată, în fața
acesteia derulându -se faza judecății procesului civil.
Soluționarea cauzei nu poate fi concepută fără participarea părților între care s -a
ivit litigiul inițial , și anu me re clamantul și pârâtul, precum și, atunci când este cazul , a
terților care intervin în procesul în curs de desfășurare , din proprie inițiativă sau forțat,
precum am evidențiat în capitolul anterior.
La procesul civil iau parte și alți participanți car e, prin activitatea lor, își aduc o
contribuție specifică la buna desfășurare a procesului civil, aceștia fiind: instanța de
judecată, procurorul, grefierul, martorii, experții, arbitrii, avocații și asistenții judiciari.1
O poziție aparte în procesul c ivil revine Ministerului Public, reprezentat prin
procurori, care participă la soluționarea litigiilor în cazurile pr evăzute de art. 92.
C.proc.civ. , precum și în celelalte situații în care legea prevede expres participarea
acestora.
Delimitare a dintre părți și participanți
În ipoteza procedurii contencioase, părțile acțiunii civile sunt reprezentate de
persoanele fizice sau juridice între care există un litigiu cu privire la un drept subiectiv
civil sau la o situație juridică pentru a cărei realizare calea judecății este obligatorie și
asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârii judecătorești ce se pronunță în cauză.

1.2 Instanța de judecată
1.2.1 Compunerea și constituirea instanței
Instanța de jude cată, ca noțiune, este un organ împuternicit de lege să soluționeze
un conflict între părți, are un anumit grad de jurisdicție (primă instanță, instanță de apel,
instanță de recurs) și de asemene a mai este definit ca și complet de judecată.

1 Gabriel Boroi, Octavia Spineanu -Matei, Andreia Constanda, Carmen Negrilă,Veronica Dănăilă, Delia
Narcisa Theohari, Gabriela Răducan, Dumitru Marcel Gavriș, Flavius George Păncescu, Marius Eftimie,
Noul Cod de procedură civilă, Comentariu pe articole, Vol I, Art, 1 -526, Editura Hamangiu, 2013,.p.145
Delia Narcisa Theohari, Gabriela Răducan, Dumitru Marcel Gavriș, Flavius George Păncescu, Marius
Eftimie, Noul Cod de procedură civilă, Comentariu pe articole, Vol I, Art, 1 -526, Editura Hamangiu,
2013, .p.145

8
Prin compunerea instanței se înțelege alcătuirea sau formarea instanței de
judecată cu numărul d e judecători prevăzut de lege. 2
În condițiile Legii de organizare judecătorească nr. 304/2004, cauzele date în
competența de primă instanță a judecătoriei, tribunalului și curțtii de apel se judecă în
complet format dintr -un judecător.
La judecata apelurilor și a recusurilor se aplică sistemul colegialității. Astfel,
apelurile se judecă în complet format din do i judecători, iar recursurile în complet format
din trei judecători, cu excepția cazurilor în care recursul se judecă de Completul de 5
judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Constituirea instanței se referă la alcătuirea complexă a acestei a, prin
participarea, alături de judecători, și a altor persoane prevăzute de lege, respectiv a
grefierului, a magistratului -asistent de la Înalta Curte de Casație și Justiție, a procurorului,
precum și a asistenților judiciari.3
1.2.2 Incidente procedur ale privind compunerea și constituirea instanței
Cercetarea și soluționarea cauzei de către instanța de jucată trebuie să se realizeze
cu nepărtinire , în mod obiectiv și în co nformitate cu dispozițiile legale.
Faptul că judecătorii sunt independenți, supunându -se numai legii, nu constituie o
garanție suficientă pentru pronunțarea unei hotărâri drepte, ci mai este necesar ca ei să fie
străini de pricina pe care o judecă și să nu se fi pronunțat cu privire la aceasta.
Uneori, problema lipsei de obiecti vitate se poate pune și pentru procuror, grefier
sau magistrat -asistent. Tocmai de aceea, legea a prevăzut posibilitatea de a -l împiedica pe
cel aflat într -o asemenea situație să participe la judecată, la cererea uneia dintre părți sau
chiar a sa.
Incom patibilitatea este unul dintre incidentele privitoare la alcătuirea instanței și,
de asemenea cel mai important. Alte incidente procedurale: atunci când instanța este greșit
alcătuită, dacă la judecată participă un număr mai mic sau mai mare de judecători decât cel
prevăzut de lege pentru pricina respectivă, un judecător stagiar soluționează o pricină care
nu se încadrează în dispozițiile art. 23 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor
și procurorilor4; completul de judecată este alcătuit cu u n judecător suspendat sau eliberat

2 Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil , Ediția a 2 -a , revizuită și adăugită , Editura Hamangiu
,2015 , p. 59
3 Gabriel Boroi, Mirela Sta ncu, op.cit. , p. 60
4 Potrivit art.23 din Legea nr.303/2004
,,(1) Judecătorii stagiari judecă:

9
din funcție; atunci când la judecată nu participă procurorul, deși în cauza respectivă,
potrivit legii, concluziile acestuia sunt obligatorii; participă la judecată un procuror care
este suspendat sau a fost eliberat din funcție; nu participă la ședința de judecată grefierul
sau, după caz, magistratul -asistent.
Prin incompatibilitate se întelege situația în care un judecător este oprit să ia parte
la soluționarea unei pricini, respectiv se poate cere îndepărtarea unui jud ecător de la
soluționarea unei anumite cauze, în cazu rile expres prevăzute de lege.5
Conform legii , nu se mai distinge între cazurile de incompatibilitate, pe de o parte,
și cele de recuzare și de abținere, pe de altă parte. Noua reglementare identifică
incompatibilitatea cu situațiile care nu permit judecătorului să participe la judecata unei
anumite cauze sau în care se poate cere îndepărtarea acestuia de la judecata cauzei, iar
abținerea și recuzarea reprezintă mijl oacele procedurale prin care se invocă
incompatibilitatea.
Cazurile de incompatibilitate sunt reglementate de art. 41 și art. 42 C.proc.civ.
Legea distinge între două categorii de cazuri de incompatibilitate:
1. Cazuri de incompatibilitate absolută
A. Judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care
s-a soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricină în apel , recurs, contestație în anulare
sau revizuire;
În acest caz se presupune situația în care un judecător, d upă ce a pronunțat o
hotărâre în primă instanță sau în apel, este avansat la o instanță superioară, la care vine
spre soluționare apelul sau, după caz, recursul declarat împotriva hotărârii respective; este
firesc ca judecătorul să nu -și controleze propria hotărâre, fiind puțin probabil ca
judecătorul să fie dispus să revină asupra soluției pe care a dat -o.

a) cererile privind pensiile de întreținere, cererile privind înregistrările și rectificările în registrele de stare
civilă, cererile privind popririle, încuviințarea executării silite, învestirea cu formulă executorie și luarea
unor măsuri asigurătorii;
b) litigiile patrimoniale având ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unui bun, în cazul în care
valoarea obiectului litigiului nu depășește 100 milioane lei (10 mii lei RON);
c) plângerile împotriva proceselo r-verbale de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor
contravenționale;
d) somația de plată;
e) reabilitarea;
f) constatarea intervenției amnistiei ori grațierii;
g) infracțiunile prevăzute de Codul penal pentru care acțiunea penală s e pune în mișcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate, cu excepția celor de la art. 218 alin. (1) și (2), art.219 alin. (1), art. 223, 226
,227 , precum și art. 239 – 241”.
5 Gabri el Boroi, Mirela Stanc u, op.cit. , p. 64

10
Cu toate acestea, nu orice hotărâre sau înch eiere interlocutorie pronunțată de
instanță determină incompatibilitatea absolută a judecătorului, ci doar acelea prin care s -a
soluționat cauza, în sensul că instanța s -a pronunțat pe fondul cauzei sau a admis o
excepție procedurală, respingând sau anulând în acest sens cererea.
Totodată, pronunțare a unei încheieri preparatorii ( care nu leagă instanța și as upra
căreia aceasta poate reveni, spre exemplu: încheierea prin care judecătorul estimează, la
primul termen de ju decată cu părțile legal citate, durata procesului; încheierea prin care
sunt încunviințate probele 😉 nu determină incompatibilitatea judecător ului în soluționarea
căii de atac ordinare sau extraordinare.
Spre exemplu, admiterea excepției necompetenței materiale nu determină
incompatibilitatea judecătorului care a soluționat excepția, dacă, între timp, acesta este
avansat la instanța superioar ă căreia îi revine spre soluționare cauza pe fond.
B. Judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s –
a soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricină nici după trimiterea cauzei spre
rejudecare, cu excepți a cazului în care este chemat să se pronunțe asupra altor chestiuni
decât cele dezlegate de instanța de apel sau, după caz, de recurs.
Acest motiv își găsește incidența în ipoteza admiterii apelului, anulării hot ărârii
atacate și trimiterii cauzei spre r ejudecare sau a admiterii recursului, casării hotărârii
atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare.
Rațiunea instituirii acestui caz de incompatibilitate vizează tocmai evitarea
situațiilor în care judecătorii ar fi tentați să pronunțe aceeași soluție ca în p rimul ciclu
procesual .
C. Nu poate lua parte la judecată jude cătorul care a fost martor, exp ert, arbitru ,
procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat -asistent sau mediator în aceeași pricină.
Pentru a fi în prezența motivului de incompatibilitate prevăzut de ipotez a art. 41
alin. (2) C.proc.civ. , este necesar ca judecătorul căruia i s -a repartizat cauza spre
soluționare să fi avut ef ectiv calitatea de martor, exper t, arbitru , procuror, avocat, asistent
judiciar, magistrat -asisten t sau mediator în aceeași cauză.
Nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la incompatibilitate atrage nulitatea
absolută a hotărârii, aceasta fiind relgement ată de norme de ordine publică.6

6 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op.cit. , p. 67

11
2. Cazuri de incompatibilitate relativă
Articolul 42 alin. (1) C.proc.civ. reglementează cazurile de incompatibilitate
relativă. În aceste cazuri, strict determinate de lege, una dintre părți poate cere
îndepărtarea unuia sau a mai multor judecători de la soluționarea unei anumite cauze.
Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situații:
– când și -a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost
desemnat să o judece. Punerea în discuția părților, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau
de drept , nu î l face pe judecător incompatibil7;
– când există împrejurări care fac justificată temerea c ă el, soțul său, ascendenții,
descendenții sau afinii lor (a judecătorului), după caz, au un interes în legătură cu pricina
care se judecă;
– când este soț, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu avocatul ori
reprezentantul unei părți sau dacă este căsătorit cu fratele ori cu sora soțului uneia dintre
aceste persoane;
– când soțul sau fostul său soț este rudă ori afin până la gradul al patrulea inc lusiv
cu vreuna dintre părți;
– dacă el, soțul sau rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor, după
caz, sunt părți într -un proces care se judecă la instanța la care una dintre părți este
judecător;
– dacă între el, soțul său ori rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii
lor, după caz, și una dintre părți a existat un proces penal cu cel mult 5 ani înainte de a fi
desemnat să judece pricina. Î n cazul plângerilor penale formulate de părți în cursul
procesului, judecătorul devine incompatibil numai în situația punerii în mișcare a acțiunii
penale împotriva sa;
– dacă este tutore sau curator al uneia dintre părți;
– dacă el, soțul său, ascendenții ori descendenții lor au primit daruri sau pr omisiuni
de daruri ori alte avantaje de la una dintre părți;
– dacă el, soțul său ori una dintre rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau
afinii lor, după caz, se află în relații de dușmănie cu una dintre părți, soțul ori rudele
acesteia până l a gradul al patrulea inclusiv;
– dacă, atunci când este învestit cu soluționarea unei căi de atac, soțul sau o rudă a
sa până la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judec ător sau procuror, la judecarea

7 Potrivit art. 14 alin. (4) și (5) C.proc.civ.

12
aceleiași pricini înaintea altei instanțe;
– dacă este soț sau rudă până la gradul al patrulea inclusiv sau afin, după caz, cu un
alt membru al completului de judecată;
– dacă soțul, o rudă ori un afin al său până la gradul al patrulea inclusiv a
reprezentat sau asistat partea în aceeași pricin ă înaintea altei instanțe;
– atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la
imparțialitatea sa.
Dispozițiile privitoare la soț se aplică și în cazul concubinilor.
1.2.3 Mijloacele de invocare a incompatibilității
În reglementarea actuală, mijloacele procedurale de invocare a incompatibilității
sunt aceleași: abținerea , respectiv acuzarea, atât în cazul incompatibilității abso lute, cât și
al celei relative.8
Prin abținere se înțelege acea situație în care un judecător, știind că se află
într-unul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege, solicită retragerea sa de la
judecata unei anumite pricini.9
Judecătorul care știe că există un motiv de incompatibilitate în privința sa este
dator să se abțină de la judecarea pricinii.10 Obligației judecătorului de a se abține îi
corespunde dreptul părții de a -l recuza pe acesta.
Prin recuzare se înțelege situația în care una dintre părți cere, î n cazurile
determinate de lege, îndepărtarea unuia sau a mai multor judecători de la soluționarea unei
anumite pricini.
Cazurile de abținere și cele de recuzare sunt identice. De asemenea, procedura de
soluționare a celor două incidente procedu rale este comună. Subliniem că această
procedură este aplic abilă pentru toate cazurile de incompatibilitate, inclusiv pentru cele de
incompatibilitate absolută.
Avem totuși trei deosebiri intre cele două noțiuni:
1. În timp ce recuzarea este propusă de părți, abținerea provine chiar de la cel aflat
în vreun ul din cazurile prevăzute de lege;
2. C aracterul normelor care regleme ntează cele două instituții este de natură
diferită, abținerea este relgementată de norme imperative, în timp ce recuzarea este
reglementată de norme de ordine privată;

8 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op.cit. , p. 72
9 Gabriel Boroi, Delia Narcisa Theohari, op.cit., p.127
10 Potrivit art. 43 alin. (2) C.proc.civ.

13
3. Până la so luționarea declarației de abținere cauza este suspendată de drept, în
timp ce formularea unei cereri de recuzare nu determină suspendarea cauzei , ci doar
amânarea soluției până ce completul învestit cu cererea de recuzare se pronunță asupra
acesteia.
Recuzarea se propune înainte de începerea oricăror dezbateri iar dacă motivele de
incompatibilitate s -au ivit ori au fost cunoscute după începerea dezbaterilor, partea va
trebui să propună recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute.
Nerespectarea ter menului în care trebuie propusă recuzarea atrage sancțiunea
decăderii părții din dreptul de a -l recuza pe cel în cauză, cererea de recuzare urmând a fi
respinsă ca tardivă de către completul competent să o soluționeze.
Abținerea sau recuzarea se soluțione ază de către un alt complet al instanței
respective, iar judecătorul recuzat sau care a declarat că se abține, nu poate face parte din
respectivul complet. Hotărârea se face în camera de consiliu, fără prezența părților.11
Invoca rea incompatibilității abso lute
În cazurile prevăzute la art. 41 C.proc.civ. , judecătorul nu poate participa la
judecată, chiar dacă nu s -a abținut ori nu a fost recuzat. Neregularitatea poate fi invocată în
orice stare a pricinii.
Judecătorii care pot fi recuzați
Pot fi recuzaț i numai judecătorii care fac parte din completul de judecată căruia
pricina i -a fost repartizată pentru soluționare.
Cererea de recuzare se poate face verbal în ședință sau în scris pentru fiecare
judecător în parte, arătându -se cazul de incompatibilitat e și probele de care partea înțelege
să se folosească.
Este inadmisibilă cererea în care se invocă alte motive decât cele prevăzute la art.
41 și 42. Sunt, de asemenea, inadmisibile cererea de recuzare privitoare la alți judecători
decât a celor care fa c parte din completul de judecată căruia pricina i -a fost repartizată
pentru soluționare, precum și cererea îndreptată împotriva aceluiași judecător pentru
același motiv de incompatibilitate.
Judecătorul împotriva căruia este formulată o cerere de recuza re poate declara că
se abține. Declarația de abținere se soluționează cu prioritate. În caz de admitere a
declarației de abținere, cererea de recuzare, indiferent de motivul acesteia, va fi respinsă,

11 Ion Deleanu, Noul cod de procedură civilă , Vol I, Comentarii pe articole, Editura Universul Juridic, 2013 ,
p. 104

14
prin aceeași încheiere, ca rămasă fără obiect. În cazul în care declarația de abținere se
respinge, prin aceeași încheiere instanța se va pronunța și asupra cererii de recuzare.
1.2.4 Efectele admiterii cererii de recuzare sau a declarației de abținere. Căi
de atac
Admiterea recuzării sau a declarației de abținere are drept consecință înlocuirea
judecătorului inco mpatibil cu un alt judecător de la aceeași instanță judecătorească. Dacă
instanța superioară este cea care a soluționat recuzarea sau abținerea, atunci aceasta va
dispune trimiterea pricinii la o a ltă instanță de același grad din circumscripția sa.
Prin încheierea de admitere a recuzării sau abținerii, instanța menționează în ce
măsură actele îndeplinite de judecătorul aflat într -unul din cazurile de incompatib ilitate
urmeză să fie pastrate. În situația în care în încheiere nu se face nicio mențiune în acest
sens, atunci acestea vor fi refăcute în totalitate.
Nu sunt supuse niciunei căi de atac: încheierea prin care s -a admis abținerea;
încheierea prin care s -a respins abținerea; încheierea pri n care s -a admis recuzarea;
încheierea prin care s -a respins recuzarea pe motiv că cererea de recuzare a rămas fără
obiect ca urmare a admiterii cererii de abținere.
Încheiere prin care s -a respins recuzarea poate fi atacată odată cu fondul, fiind
supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea pe fond, de asemenea, atunci când hotărârea
dată pe fond este definitivă, poate fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară în 5
zile de la comunicarea hotărârii.12

1.3 Părțile participante în procesul civi l
1.3.1 Condiții pentru a fi parte în proces
Părțile în procesul civil sunt persoanele fizice sau juridice care au un litigiu
referitor la un drept subiectiv civil dedus judecății sau la o situație juridică pentru a cărei
realizare calea judecății este obligatorie și asupra cărora poartă efectele hotărârii
judecătorești ce se va pronunța ori care a fost deja pronunțată.
Sunt părți în p rocesul civil reclamantul și pârâtul, precum și, în condițiile legii ,
terțele persoane care intervin voluntar sau forțat în proces.13
Reclamantul este persoana care se adresează organului de jurisdicție cu o cerere
prin care se inițiază procesul civil, u rmărind stabilirea ori recunoașterea unui drept

12 Ion Deleanu, op. cit., p. 106
13 Art. 55 C.proc.civ.

15
subiectiv civil al cărui titular pretinde că este sau realizarea unei situații juridice protejate
de lege.
Pârâtul este persoana chemată în judecată pentru a fi obligată să recunoască ori să
respecte drept ul afirmat sau față de care se urmărește realizarea unei situaț ii juridice
protejate de lege.
1.3.2 Drepturile și îndatoririle părților
În cadrul oricărui proces civil, părțile trebuie să își desfășoare activitatea lor
procesuală în limitele drepturil or procedurale conferite de lege și cu respectarea
îndatoririlor impuse de aceasta.14
Dintre drepturile procedurale pe care legea le recunoaște părților, menționăm
următoarele:
a) dreptul de a adresa cereri instanței;
b) dreptul de a participa la judecată, fiind necesară în acest scop cunoașterea
termenului de judecată și a locului unde va avea loc judecata, ceea ce implică dreptul
părților de a fi citate cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege;
c) dreptul de apărare, c are, la rândul lui, presupune: dreptul de a răspunde celeilalte
sau celorlalte părți și de a discuta toate problemele ridicate în cursul procesului; dreptul de
a propune probe pentru dovedirea propriilor susțineri ori pentru combaterea afirmațiilor
adve rsarului și , în măsura în care instanța a încuviințat aceste probe, dreptul de a le
administ ra; dreptul de a cunoaște conținutul dosarului, ceea ce implică nu numai dreptul
fiecărei părți de a i se comunica actele de procedură îndeplinite de adversa r, ci și dreptul
de a face copii de pe diversele acte aflate la dosar; dreptul de a folosi limba maternă sau de
a recurge la un interpret; dreptul oricărei părți de a fi asistată și reprezentată de un avocat;
d) dreptul de a îndeplini actele de procedură și de a participa la rapo rturile
procesuale personal sau , cu excepția câtorva dintre cazuri limitativ prevăzute de lege, prin
mandatar;
e) dreptul de a -i recuza pe judecători, procurori, grefieri, asistenți judiciari sau
magistrati -asistenți, experți, interpr eți și traducători, precum și dreptul de a solicita
strămutarea pricinii la o altă instanță, în cazurile și în condițiile stabilite de lege;
f) dreptul de a dispune de soarta procesului, prin renunțarea la judecată sau la
dreptul subiectiv pretins, prin recunoașterea pretențiilor reclamantului, prin achiesarea la
hotărârea pronunțată ori prin încheierea unei tranzacții;

14 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op.cit. , p. 83

16
g) dreptul de a solicita cheltuielile de jucată avansate, în cazul câștigării procesului;
h) dreptul de a exercita căile de atac pr evăzute de lege;
i) dreptul de a cere executarea silită.
Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și
termenele stabilite de lege sau de judecător, să își probeze pretențiile și apărările, să
contribuie la desfășu rarea fără în târziere a procesului, urmărind , tot astfel, finalizarea
acestuia.15
Totodată, drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună -credință, potrivit
scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile
procesual e ale altei părți.16
1.3.3 Coparticiparea procesuală
Coparticiparea procesuală este atunci când, în cadrul aceluiași proces, două sau
mai multe persoane au calitatea de reclamant , ori calitatea de pârât este deținută de două
sau mai multe persoane.17
Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului
este un drept sau o obligație comună, dacă drepturile și obligațiile lor au aceeași cauză și
dacă există o strânsă legătură între drepturile sau obligațiile lor.
Spre exempl u, dacă două persoane s -au obligat solidar față de o altă persoană să
execute o obligație pecuniară, în caz de litigiu creditorul îi poate acționa în judecată,
poziția procesuală de pârât aparținând ambilor debitori. De asemenea, dacă un bun este
coproprie tatea mai multor persoane, toate acestea pot promova o acțiune în revendicare
împotriva celui care deține nelegal bunul, poziția procesuală de reclamant aparținând în
acest caz tuturor coproprietarilor litiganți.
Clasificarea coparticipării procesuale
1.Coparticiparea facultativă și coparticiparea obligatorie
În funcție de criteriul rolului voinței părților la formarea coparticipării procesuale,
aceasta se clasifică în coparticipare facultativă și coparticipare obligatorie.
Dat fiind faptul că tex tul art. 59 C.proc.civ. prevede că „mai multe persoane pot fi
împreună reclamante sau pârâte", nestabilind o obligație în acest sens, rezultă că regula în

15 Conform art. 10 alin.(1) C.proc.civ.
16 Conform art. 12 alin. (1) C.proc.civ.
17 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op.cit. , p. 87

17
materie de coparticipare procesuală este coparticiparea facultativă, iar numai în situațiile
expres d eterminate de lege coparticiparea va avea caracter obligatoriu.
Ca atare, deși s -ar putea obiecta că acțiunea posesorie nu constituie o acțiune
privitoare la coproprietate, se apreciază că, din moment ce un coproprietar poate introduce
singur acțiune în revendicare, cu atât mai mult poate promova o acțiune posesorie, în
temeiul regulii de drep t qui potest plus potest minus18.
Coparticipare procesu ală obligatorie îl constituie acțiunea în declararea nulității
unui act juridic încheiat între mai multe p ărți, fiind obligatorie atragerea în judecată a
tuturor persoanelor care au calitatea de părți contractuale, întrucât nu este cu putință ca un
act juridic să fie anulat față de o parte și să rămână valabil față de alta.
Spre exemplu , acțiunea în declara rea nulității căsătoriei introdusă de o terță
persoană interesată se exercită împotriva ambilor soți.
2.Coparticiparea subiectivă și coparticiparea obiectivă
Coparticipare a procesuală subiectivă se regăsește în ipoteza în care există o
pluralitate d e părți cu aceleași interese, iar coparticipare a procesuală obiectivă rezultă din
conexarea a două sau mai multor cereri, dacă în unele din acestea sunt și alte părți.
Conexitatea nu conduce întotdeauna la nașterea coparticipării procesuale obiective,
existând situații în care se reunesc cauze în care figurează numai două părți, iar acestea
sunt aceleași în toate cauzele reunite.
Coparticiparea procesuală subiectivă p resupune existența pluralității de părți de la
debutul procesului, pe când coparticiparea procesuală obiectivă nu se creează decât în
momentul admiterii excepției de conexitate și al reunirii dosarelor.
3.Coparticipare procesuală activă, pasivă și mixtă .
În funcție de calitatea părților care formează pluralitatea, coparticiparea se împarte
în coparticipare procesuală activă, în ipoteza existenței mai multor reclamanți și a unui
singur pârât, coparticipare procesuală pasivă, în ipoteza existenței mai m ultor pârâți și a
unui singur reclamant, și coparticipare procesuală mixtă, în ipoteza existenței mai multor
reclamanți și pârâți.

18 Cine poate mai mult, poate și mai puțin

18
Efectele juridice ale coparticipării procesuale
În afara principiului independenței procesuale și a excepției aferent e,
coparticiparea procesuală mai produce o serie de efecte juridice, expuse în continuare19:
a) atunci când coparticipanții au aceleași interese, ei pot avea un singur mandatar,
caz în care își găsesc aplicabilitatea prevederile art. 149 alin. (1) C.proc. civ., potrivit
cărora, atunci când cererea urmează a fi comunicată, ea se va face în atâtea exemplare câte
sunt necesare pentru comunicare, în afară de cazurile în care părțile au un reprezentant
comun sau partea figurează în mai multe calități juridice, c ând se va face într -un singur
exemplar.
b) în ipoteza în care trei reclamanți formulează cerere de chemare în judecată în
contradictoriu cu un singur pârât, iar reclamanții au același mandatar, pârâtul poate
formula întâmpinare într -un singur exemplar de stinat comunicării, în afara celui pentru
instanță, iar nu în patru exemplare.
c) în conformitate c u art. 60 alin. (3) C.proc.civ. , reclamanții sau pârâții care nu
s-au înfățișat ori nu au îndeplinit un act de procedură în termen vor continua totuși să fie
citați, dacă, potrivit legii, nu au termenul în cunoștință.
e) actele de procedură făcute în interes comun sau împotriva coparticipanților cu
aceleași interese sunt supuse unei singure taxe judiciare de timbru. Ca atare, cererea de
chemare în judecată formulată de trei reclamanți va fi supusă unei singure taxe de timbru.
Prin urmare, reclamanții datorează toți o singură taxă de timbru aferentă întregii cereri, iar
nu fiecare separat o taxă de timbru c u același cuantum;
f) în ceea ce privește suportarea cheltuielilor de judecată, potrivit art. 455
C.proc.civ., dacă în cauză sunt mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți, ei vor putea fi
obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, propo rțional sau solidar, potrivit
cu poziția lor în proces ori cu natura raportului juridic existent între ei.

1.4 Participarea procurorului la procesul civil
1.4.1 Poziția procesuală a procurorului la procesul civil
Prin participarea procurorului în procesul civil se înțelege participarea Ministerului
Pulic, printr -unul dintre parchetele ce îl constituie .20
Potrivit art. 63 din legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, atribuțiile
Ministerului Public în mater ie civilă sunt următoarele:

19 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op.cit. , p. 92
20 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op.cit. , p. 154

19
– exercită acțiunea civilă în cazurile prevăzute de lege
– participă în condițiile legii la ședințele de judecată
– exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile prevăzute
de lege
– apără drep turile și interesele legitime ale minorilor, persoanelor puse sub
interdicție, dispăruților și alte persoane în condițiile legii
– exercită orice alte atribuții stabilite de lege.
Referitor la poziția procesuală a procurorului în procesul civil, în li teratura juridică
anterioară actualului Cod de procedură civilă au fost exprimate mai multe opinii
susținându -se fie că procurorul ar fi un reprezentant sui -generis al părților în proces, fie că
acesta participă la procesul civil ca parte atunci când intr oduce acțiunea civilă și ca
partici pant atunci când intervine în cursul procesului, după cum s -a considerat că
procurorul este întotdeauna parte în procesul civil, această din urmă opinie fiind și cea mai
dominantă.
În doctrina recentă s -a susținut că p rocurorul are calitatea de participant în procesul
civil, fiind considerat parte în proces numai atunci când pornește acțiunea civilă,
argumentul principal în sprijinul acestei opinii fiind acela că, în actuala reglementare, art.
92 și urm. C.proc.civ. ref eritoare la participarea Ministerului Public în procesul civil nu
mai sunt așezate de legiuitor în titlul referitor la părți, ci în cel privitor la pa rticipanții la
procesul civil. 21
În ceea ce ne privește, apreciem că procurorul are o poziție independent ă în proces,
fiind acel participant în procesul civil care reprezintă interesele societății și apără ordinea
de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, potrivit art. 131 alin. (1) din
Constituție.
1.4.2 Formele participării procurorului la procesul civil
Procurorul este parte în proces, formele concrete de participare a procurorului la
procesul civil sunt următoarele:
a) pornirea procesului civil
b) participarea la judecata procesului civil
c) exercitarea căilor de atac
d) punere a în executare a unor titluri executorii

21 Ion Deleanu, op. cit. , p. 92

20
A. Pornirea procesului civil
Procurorul poate porni orice a cțiune civilă, ori de câte ori este necesar pentru
apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub
interdicție și ale dispăruților, precum și în alte cazuri expre prevăzute de lege.22 Rezultă că
procurorul nu poate porni orice proces civil, ci dreptul să u de a declanșa acțiunea civilă
este limitat, în sensul că legea nu acordă acestuia dreptul de a pune în mișcare acțiunea
civilă decât atunci când fie aceasta este necesară pentru apărarea drepturilor și intereselor
legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, fie acest
drept îi este conferit de un text expres de lege.23
Pe de altă parte, subliniem că legea nu interzice procurorului să introducă acțiunile
cu caracter strict personal, ceea ce înseamnă că, în cazurile în care aceasta este în interesul
persoanelor prevăzute la art. 92 alin. (1) C.proc.civ. sau legea îi conferă în mod expres
acest drept, procurorul poate introduce orice acțiune civilă, inclusiv cele cu caracter stric t
personal , cum ar fi acțiunea în stabili rea maternității, acțiunea în stabilirea paternității,
acțiunea în tăgada paternității, acțiunea în anularea căsătoriei pentru viciul de
consimțământ al soțului minor.
Atunci când acț iunea este inițiată de procuror , titularul dreptului subiectiv dedus
judecății va fi introdus în proces. El va putea să uzeze de dreptul de dispoziție cu privire la
procesul civil declanșat de procuror, prin renu nțarea la judecată sau la dreptul subiectiv ori
prin încheierea unei tranzacții, iar în cazul în care procurorul ș i-ar retrage cererea, titularul
dreptului subiectiv dedus judecății va putea solicita i nstanței continuarea judecății.24
Renunțarea la judecată sau la dreptul dedus judecății, achiesarea la horărârea
pronunțată, încheierea unei tranzacții, precum și orice alte acte procedurale de dispoziție
făcute în orice proces de reprezentanții minorilor, ai persoanelor puse sub interdicție și ai
dispăruților nu vor împiedica judecarea cauzei, dacă instanța apeciază ca ele nu sunt în
interesul acestor persoane.25
Preci zăm că, potrivi t art. 92 alin. (6) C.proc.civ. , în toate cauzele, Ministerul Public
nu va datora taxe de timbru și nici cauțiune.

22 Potrivit art. 92 a lin. (1) C.proc.civ.
23 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op.cit. , p. 155
24 art. 93 C.proc.civ.
25 art. 81 alin. (2) C.proc.civ.

21
B. Participarea procurorului la judecata procesului civil
Procurorul poate pune concluzii în orice proces civil în oricare fază a acestuia,
dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept ori a drepturilor și
libertăților cetățenilor.
Regula este aceea că participarea procurorului la judecata acțiunii civile este
facultativă. În plus, inițiativa participării la un proces civil îi aparține în exclusivitate
procurorului. În anumite materii însă, expres prevăzute de lege, participarea procurorului
la judecată și punerea concluziilor sunt obligatorii.
Într-o enumerare care nu se dorește a fi limitativă, indicăm următoarele materii în
care participarea procurorului la procesul civil este obligatorie:
– cererile în materie de adopție;
– cererile p rivind stabilirea măsurilor de protecție specială prevăzute de Legea nr.
272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului;
– cererile de punere sub interdicție judecătorească și de ridicarea interdicției
judecătorești ( art. 940 alin. (1) și art. 943 alin. (1) C.proc.civ.);
– cererea de declarare a morții, cererea de constatare a nulității hotărârii declarative
de moarte, cererea de rectificare a datei morții stabilite prin hotărâre;
– cererea de expropriere;
– cererea de decădere din exercițiul drepturilor părintești;
– cererea privind înregistrarea tardivă a nașterii, precum și cererile de anulare,
modificare sau completare a actelor de stare civilă;
– cererea de acordare a personalității juridice unei asociații/fundații, când se
constată neregularități;
– recursul în interesul legii; etc.
Când legea prevede că participarea procurorului la judecată este obligatorie, lipsa
concluziilor acestuia atrage nu litatea absolută a hotărârilor.26
C. Exercitarea că ilor de atac
În conf ormitate cu prevederile art. 92 alin. (4) C.proc.civ., procurorul poate să
exercite căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate în cauzele privitoare la drepturile și
interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăr uților și
în cele pentru care legea prevede expres posibilitatea procurorului de a porni acțiunea

26 art. 92 alin. (3) C.proc.civ.

22
civilă, chiar dacă nu a pornit acțiunea civilă, precum și atunci când a participat la judecată,
în condițiile legii.27
Așadar , dacă procurorul nu avea posibil itatea să promo veze acțiunea civilă
întrodusă de reclamant și nici nu a participat la judecată (participarea sa nefiind
obligatorie), procurorul nu are dreptul să atace hotărârea pronunțată în cauză, iar o
eventuală cale de atac exercitată de acesta urmeaz ă a fi respinsă ca inadmisibilă.
Termenul de apel curge de la pronunțarea hotărârii, în afară de cazurile în care
procurorul a participat la judecarea cauzei, când termenul de apel curge de la comunicarea
hotărârii.
D. Punerea în executare a unor titl uri executorii
Procurorul poate să solicite punerea în executare numai a hotărârilor pronunțate în
favoarea minorilor, a persoanelor puse sub interdicție, a dispăruților , precum și în alte
cazuri expres prevăzute de lege.
Procurorul poate exercita ș i contestația la executare, cererea de întoarcere a
executării silite , poate pune concluzii în contestațiile la executare introduse de părți sau de
terți, în cererile de întoarcere a executării introduse de părți.

27 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op.cit. , p. 157

23

Capitolul I I. Participarea terților în procesul civil

2.1 Considerații introductive
Este necesar să se facă diferența între părțile din proces și terții față de procesul
respectiv, întrucât cei din urmă pot participa la conflictul dintre părțile principale doar în
cazurile și în condițiile legii. Părțile sunt persoanele care recurg la formele ce alcătuiesc
acțiunea civilă, respectiv împotriva cărora acestea sunt exercitate, iar orice alte persoane
străine de pretențiile formulate urmează a fi incluse în categoria terților.
Delimitarea inițială între părți și terți se poate modifica în timpul unui proces la
ivirea unor împrejurări. În funcție de cererile incidentale prin care terțele persoane sunt
introduse în proces, fie din inițiativa lor, fie din inițiativa reclamantului, pâ râtului sau a
instanței, se antrenează transmisiunea calității procesuale active sau pasive, astfel terțele
vor dobândi la rândul lor calitate de parte în proces.28
Terții nu sunt interesați de hotărârea pe care instanța o va pronunța în legătură cu
litigiul dintre părți, deoarece soluția nu le va aduce nici un folos și de asemenea nu le va
aduce nici vreun prejudiciu.
Pentru ca o hotărâre civilă să își producă efecte și față de alte persoane, este
necesar ca acestea să fie i ntroduse în proces sau să fie succesorii uneia dintre părțile
litigante. Așadar pentru a se stabili sau recunoaște un drept al părților și față de un terț ,
este necesar ca respectivul terț să fie introdus în proces.
Interesul de a fi introdus î ntr-un proc es în curs de d esfășurare poate să aparțină
terțului, fie pentru a -și valorifica un drept al său, fie pentru a apăra p e una dintre părțile
litigiului , cu care se găsește în raporturi speciale și care fac e ca hotărârea ce se va pronunța
să fie folosită de p arte pentru a formula pretenții împotriva terțului, ținâ nd cont și de faptul
că, uneori , interesele legitime ale unei persoane pot fi afectate, direct sau indirect, de
pronunțarea unei hotărâri la care ea nu a fost parte. Spre exemplu: într -un litigiu ce a re ca
obiect revendicarea unui imobil , creditorul ipotecar al pârâtului are inter esul de a interveni
la judecată , pentru a dov edi că imobilul este proprietat ea pârâtulu i, având în vedere că, în
cazul în care reclamantul ar câștiga, urmează a se aplica pri ncipiul anulării actului
subsecvent ca urmare a anulării actului inițial; creditorii chirografari pot interveni într -un

28Gabriel Boroi, Mirela Stancu, op.cit. , p. 81

24
litigiu în care debitorul lor este parte, fie pentru a împiedica o fraudare a intereselor lor, fie
pentru a -l ajuta pe debitorul lor să câștige , în considerarea împrejurării că orice fluctuații
ale patrimoniului debitorul ui influențează posibilitatea creditorilor chirografari de a -și
satisface creanțele; etc.
În anumite cazuri, expres prevăzute de lege, terții sunt obligați să intervină într-un
proces în curs de judecată , sub sancțiunea de a nu își mai putea valorifica ulterior
drepturile sau interesele sale.29
Prin participarea terților la judcată se permite reunirea într -un singur proces a
tuturor persoanelor interesate de pretenția supusă judecății. Instanța în acest caz se va
pronunța atât cu pri vire la conflictul dintre părți , cât și la raporturile în legătură cu terțul
intervenient. Acest fapt prezintă numeroase avantaje, cum ar fi preîntâmpinarea
posibilității apariției unor hotărâri judecătorești contradictorii, economie de timp și de
cheltuieli, deoarece nu ar mai fi nevoi e să se deschidă un nou proces de către terț sau
împotriva acestuia.
Introducerea terțului poate prezenta câteva inc onveniente, atât pentru părți cât și
pentru terțul intervenient. Părțile pot fi nemulțumite deoarece s-ar putea întârzia
soluționarea cerer ii principale, sau pot apărea probleme în ceea ce privește competența.
Terțul poate avea un dezavantaj deoarece este obligat să ia procedura în faza în care se
găsește în momen tul introducerii sale în proces. Actele de p rocedură anterioare
intervenției , vor fi opozbile și terțului, deși nu au fost săvârșite în contradictoriu cu acesta,
și ar putea afecta drepturile sale, mai ales când nu a fost introdus la inițiativa sa.30
Codul de procedură civilă reglementează intervenția voluntară ( art. 61 -67
C.proc.civ. ) ce poate fi intervenție voluntară principală și intervenție voluntară accesorie ,
precum și patru forme de intervenție forțată , și anume chemarea în judecată a altei
persoane ( art.. 68 -71 C.proc.civ.), chemarea în garanție (art. 72 -74 C.proc.civ.), arăta rea
titularului dreptului (art..75 -77 C.proc.civ.) ș i introducerea forțată în cauză , din oficiu, a
altor persoane ( art. 78 -79 C.proc.civ.).
Introducerea în proces a unui terț de către reclamant sau pârât este permisă doar în
cazurile expres prevăzute d e lege. Legea nu prevede totuși în mod general introducerea , pe
calea intervenției forțate, a oricărei persoane care are interes cu pricina care se judecă, d ar

29 Spre exemplu: din dispozițiile înscrise în art. 817 și urm. C.proc.civ. se desprinde concluzia că, la
urmărirea silită imobiliară, cei care au un drept de privilegiu sau ipotecă asupra imobilului ce formează
obiectul executării silite sunt obligați să int ervină.
30 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op. cit., p. 95

25
care nu figurează ca pârât, spre deosebire de intervenția voluntară, unde legea precizează
dreptul terțelor de a interveni într -un proces în desfășurare, ori de câte ori au un interes.
Nu poate fi introdus forțat în litigiu orice terț care ar avea posibilitatea să intervină
voluntar. Intervenientul voluntar își apără singur și de bunăvoie propriile interese, iar
intervenientul forțat este chemat să recunoască dreptul unei părți din proces sau să se
constate că nu are nici un drept asupra părții care l -a introdus în proces.
O cerere de introducere forțată a unui terț, formulată de către una dintre părți, ce
nu se regăsește expres în di spozițiile legii , va fi respinsă ca inadmisibilă.
Oricare dintre formele participării terților la judecată implică existența unui s ingur
proces în curs de desfășurare , în cadrul căruia se formulează cereri incidentale ( de
intervenție voluntară sau forța tă), nefiind vorba de mai m ulte cereri conexate și nici de o
singur ă cerere de chemare în judecată în care figurează, eventual, după î ntregirea sau
modificarea acesteia, mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți.31

2.2 Intervenția voluntară
Intervenția voluntară este acea formă de participare a terțelor persoane la judecată,
unde introducerea unui terț într -un proces aflat în curs de judecată, se face din propria
inițiativă a terțului. Se mai poate defini ca fiind cererea unui terț de a intra într -un proces
pornit de alte părți , pentru a -și apăra un drept propriu sau pentru a sprijini apărarea uneia
dintre părțile din acel proces.
Intervenția volunară prezintă două elemente ce o definesc și anume:
1. existența unui proces în desfășurare,
2. introducerea unui terț, din inițiativa sa, în procesul respectiv.
Cererea de intervenție fiind o cerere incidentală, nu poate fi concepută fără
existența unui litigiu. Intervenția voluntară ar fi inadmisibilă atunci când, înainte de
formularea ei, s -a pronunțat hotărârea în litigiul respectiv sau acesta din urmă a fost stins
ca urmare a unu i act procesual de dispoziție ( desistarea reclamantului, a chiesarea pârâtului
la toate pretențiile reclamantului, încheierea unei tranzactii judiciare) ori a intervenit
perimarea32.
Cererea de intervenție voluntară poate fi formulată de orice terț care pretinde un
drept propriu în strânsă legătură cu obiectul sup us judecății sau care poate fi prejudiciat de

31 Gabriel Boroi, MirelaStancu, op. cit., p. 96
32 Perimare = sancțiune care determină stingerea procesului civil ca urmare a lipsei de stăruință a părților în
judecată (https://legeaz.net/dictionar -juridic/perimare )

26
hotărârea ce urmează să se pronunțe într -un proces.
Indiferent de autorul ei, cererea de intervenție este o cerere în justiție, astfel fiind
supusă condițiilor comune de admisibilitate. De asemenea este o cer ere incidentală, care
pentru a se grefa pe cererea principală trebuie să aibă o legătură cu aceasta, legătură pe
care interveni entul va trebui să o justifice, să îi legitimeze intervenția.
Intervenția terțului este voluntară și facultativă, terțul evaluân du-și propriile
interese și oportunitatea de a le da curs , poate interveni sau nu în proc es, după cum va
considera.
Intervenția voluntară poate să se realizeze în două forme: intervenția principală ,
pentru sine, sau cum a mai fost numită ,,activă ”, ,,agresivă” și intervenția accesorie ,
pentru a sprijini apărarea uneia dintre părți, subsidiară.
Cele două forme ale intervenției voluntare prezință unele trăsături comune, altele
distinctive.33
Între trăsăturile comune ale formelor de intervenție voluntară am reține
următoarele aspecte:
– ambele cereri aparțin unor terți , persoane străine de procesul originar, iar terț
poate fi orice persoană;
– ambele sunt cereri incidentale, ulterioare unei cereri principale și cu care se află
în legătură;
– atât în cazul intervenției principale, cât și în cazul intervenției accesorii,
intervenientul trebuie să justifice un interes, la fundamentul căruia se află virtualitatea unui
prejudiciu material sau moral;
– ambele cereri s e află sub condiția actualității, o cerere prematură nefiind
admisibilă, actualitatea se justifică prin însăși existența unui litigiu în care terțul are
interes să intervină;
– inițiativa intervenției aparține în exclusivitate intervenientului, nici inst anța, nici
părțile originare neputând provoca această formă de intervenție;
– în principiu, cererea de intervenție e ste admisibilă în orice materie , dacă sunt
întrunite condițiile de admisibilitate;
– ambele cereri de intervenție au un caracter preventi v, în opoziție cu alte cereri
care au un caracter reparatoriu;

33 Ion D eleanu , op.cit. , p. 118

27
– ambele cereri prezintă utilitate pentru buna administrare a justiției, pentru
economie de timp și de mijloace, precum și pentru a se preveni pronunțarea de hotărâri
contradictorii;
– atât cererea de intervenție principală , cât și cererea accesorie, au ca rezultat , în
cazul admiterii lor, modificarea cadrului inițial al procesului;
– conform art. 123 C.proc.civ. , admiterea în principiu a c ererii de intervenție
determină prorogarea legală a competenței , chiar d acă soluționarea cererii interv enientului
ar fi de competența materială sau teritorială a unei alte instanțe judecătorești;
– în situația admiterii cererii de intervenție, intervenientul dobândește calitatea de
parte în procesul civil , cu toate consecințele ce decurg de aici, inclusiv cât privește efectele
hotărârii;
– pentru a fi parte în procesul civil, intervenientul trebuie să aibă calitate și
capacitate procesuală, în raport cu forma intervenției;
– intervenientul preia procedur a ,,în starea în care se află în momentul admiterii
intervenției”34, putând însă solicita administrarea de probe, iar actele de procedură
următoare se îndeplinesc și față de cel care intervine;
– în principiu, intervenția se judecă odată cu cererea principală;
Între trăsăturile deosebitoare menționăm:
– cererea intervenient ului principal este o veritabilă acțiune, care ar fi putut fi
făcută și separat, iar apoi pe motiv de conexitate să solicite jo ncțiunea ei cu cererea
principală din procesul în care el a intervenit; cererea intervenientului accesoriu este o
simplă cerere în apărare, o cerere prin care se oferă noi mijloace de apărare;
– cererea intervenientului principal est e o cerere conexă cele i primare , dar și
independentă, autonomă. Ea este conexă numai întrucât, fiind o cerere incidentală, se
grefează pe cererea principală, este însă independentă , autonomă, pentru că se realizează
ca acțiune, ca o cerere în justiție distinctă. Cererea interv enientului accesoriu este nu
numai o cerere conexă, de asemenea grefată pe cererea principal ă, dar și o cerere accesorie
și, ca atare, dependentă în considerabilă măsură de acțiunea și contracțiunea la care se
atașează pentru a o sprijini;
– intervenientu l principal tinde la valorificarea sau conservarea unui drept propriu,
prin confruntarea sa cu părțile inițiale din procesul civil deja în desfășurare; intervenientul
accesoriu se mărginește doar la a sprijini apărarea uneia dintre părți le primare;

34 Conform art. 65 alin. (2) C.proc.civ.

28
– ca prezumtiv titular al unui drept propriu, intervenientul principal nu poate avea
în procesul civil în care el a intervenit decât calitatea de reclamant; intervenientul
accesoriu se poate atașa, potrivit cu interesul său, fie reclamantu lui, fie pârâtului;
– cererea de intervenție principală, prin obiectul ei d istinct și prin proveniența ei ,
modifică elementele inițiale ale litigiului, atât sub as pectul obiectului acestuia , o nouă
pretenție , cât și sub aspectul părților, un nou reclamant; c ererea de interve nție accesorie ,
fiind făcută numai pentru a sprijin i apărarea uneia dintre părțile inițiale, modifică
dimensiunile inițiale ale litigiului numai sub aspectul părților, intruziunea în procesul civil
a unui terț ca ,,parte accesorie”. Atât în prima ipoteză însă, cât și în cea de -a doua, prin
abatere de la principiul disponibilității în procesul civil, în sensul imutabilității sau al
mutabilității cadrului procesual inițial, modificarea acestuia, se pro duce la inițiativa unui
terț și, poate contrar voinței p ărților originare;
– datorită dis tinctibilității celor două cereri, o cerere de intervenție principală se
poate transforma într -o cerere de intervenție accesorie, și invers;
– ca adevărată acțiune , cererea de intervenție principală, prin care se tinde l a
valorificarea sau la conservarea unui drept propriu, poate fi făcută, în principiu, în fața
primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor de fond. Cererea de inter venție
accesorie, fiind o simplă apărare, poate fi făcu tă oricând în cursul procesulu i, până la
închiderea dezbaterilor, chiar și în căile extraordinare de atac;
– distincția dintre cele două categorii de cereri este relevantă și sub aspectul
domeniului de aplicare, al condițiilor de admisibilitate ș i al regimului lor procedural.35

2.3 Intervenția voluntară principală
2.3.1 Definiție și natură juridică
Cererea prin care un terț solicită introducerea sa într -un litigiu în curs de
desfășurare, pentru a i se recunoște sau stabili un drept propriu, se numește intervenție
voluntară principa lă.
Acest tip de intervenție este o veritabilă cerere de chemare în judecată, este
îndreptată împotriva părților principale, deci împotriva reclamantului și împotriva
pârâtului. Terțul își poate formula pretenția pe cale principală, să declanșeze un proce s
distinct, unde acesta va fi reclamant iar părțile din procesul celălalt vor fi pârâte. Dacă
terțul preferă să invoce dreptul său în procesul în curs, cererea sa va avea caracter

35Ion Deleanu , op. cit., p. 119

29
incidental, și se va grefa pe cererea principală, dar poate fi soluționată i ndependent de
aceasta.
Intervenția voluntară determină lărgirea cadrului procesual, de regulă, din punct de
vedere al părților, atunci când dreptul pretins de terț este diferit de cel pretins de
reclamantul inițial.
Intervenția presupune invocarea unui drept propriu, fără însă a fi necesar să existe
identitate între dreptul pretins de terț și dreptul ce formează obiectul cererii de chemare în
judecată36, fiind suficient ca între cele două drepturi subiective să existe o ,,strânsă
legatură”.
Dacă dreptul pretins d e către terț nu este în legătură cu pretenția supusă judecății
de către reclamant sau de către pârât, în cazul cererii reconvenționale37, cererea terțului de
a interveni este inadmisibilă. În acest caz, terțul va putea să își exercite dreptul prin
deschiderea unui nou proces, nefiind pericolul pronunțării unor hotărâri contradictorii, sau
pericolul de a fi lezat un drept al terțului în cazul neadmiterii cererii sale de intervenție.
Dacă s -ar admite cererea de inte rvenție fără a avea legătura cu pretenția supusă litigiului în
curs, atunci procesul s -ar tergiversa38.
2.3.2 Condițiile pentru formularea cererii
Intervenția voluntară principală este admisibilă în orice proces civil, legea nu
limitează cererea la anumi te materii. Cu toate acestea, cererea de intervenție voluntară
principală este inadmisibilă în cazurile cu caracter strict personal, cum ar fi: desfacerea sau
desființarea căsătoriei, punerea sub interdicție sau ridicarea interdicției, în materie de
adopți e etc. Terțul nu ar putea pretinde pent ru sine dreptul invocat de către reclamant, iar
la procesele având caracter personal, nu pot participa la ele decât anumite persoane.
Așadar pretenția terțului nu ar putea avea o legătură suficientă cu pretențiile ded use în
procesele cu caracter personal, iar intervenția sa doar ar întârzia soluționarea pricinii.39
Dacă în procesele cu caracter personal, părțile formulează și cereri accesorii sau
incidentale care nu au un astfel de caracter, intervenția voluntară princ ipală devine
admisibilă dacă vizează pretențiile formulate în cererile accesorii sau incidentale. Spre
exempl u dacă într -un proces de divorț se solicită și partajarea bunurilor dobândite în

36 Spre exemplu, poate formula cerere de intervenție voluntară principală, într -un litigiu privind revendicarea
unui imobil naționalizat, chiriașul acelui imobil
37 Dacă dreptul pretins de terț este același cu dreptul din cererea reconvențională a pârâtului, terțul poate
interveni și pretinde drep tul în tot sau în parte pentru sine
38 A tergiversa = a amâna, a tărăgăna
39 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op. cit., p. 98

30
timpul căsătoriei, o terță persoană ar putea să intervină pentru a -și valorifica un drept cu
privire la un anumit bun supus împărțelii.
De asemenea nici în litigiile de muncă nu este admisibilă intervenția voluntară
principală, deoarece o altă persoană nu poate cere să i se stabilească drepturi dintr -un
raport de muncă din care aceasta nu face parte în cererea principală. Așadar în litigiile
individuale de muncă intervenția voluntară principală nu este admisibilă, astfel de procese
având caracter personal, dar în cazul litigiilor colective de muncă, intervenția este
admi sibilă. Un terț poate interveni pentru a fi despăgubit în cazul unor greve care l -au
prejudiciat.
Intervenția voluntară principală este inadmisibilă dacă se formulează în legătură cu
soluționarea unor incidente procedurale, precum abținerea, recuzarea, st rămutarea,
conflictul de competență, perimarea etc., deoarece, în astfel de situații, nu se discută
fondul drepturilor supuse judecății prin cererea principală, astfel încât terțul nu le -ar putea
pretinde pentru sine în cadrul procedurii specifice de soluț ionare a acestor incidente.
În cazul unui litigiu arbitral40, intervenția volunt ară principală este admisibilă.
Terții pot participa în cond ițiile art. 61 – 77 C.proc.civ. , la procedura arbitrală numai cu
acord ul lor și al tuturor părților , cu excepția intervenției accesorii, care este admisibilă și
fără îndeplinirea acestei condiții41. În consecință , terțul poate formula o cerere de
intervenție principală într -un litigiu arbitral numai dacă părțile inițiale sunt de acord,
nefiind însă necesară încheierea în formă scrisă a unui compromis sau a unei convenții
arbitrale între părți și terț.
În materie posesorie, intervenția voluntară principală este inadmisibilă, deoarece în
astfel de procese se dezbate o situație de fapt, iar intervenția ar transforma pr ocesul din
materie posesorie în materie petitorie42. În cadrul acțiunilor posesorii, sunt inadmisibile
cererea reconvențională și orice alte cereri prin care se solicită protecția unui drept în
legătură cu bunul în litigiu.43 Așadar nici cererea de intervenț ie voluntară nu este
admisibilă.44
În materia contenciosului administrativ este admisibilă cererea de intervenție
principală prin care un terț solicită și el anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ,

40 Litigiu arbitral – conflict intervenit cu privire la un drept patrimonial și tranzacțional și care, în temeiul
unei convenții arbitra le, este supusă soluționării jurisdicției private.
41 în condițiile art. 581 alin. (1) C.proc.civ
42 Caracter petitoriu – tinde la apărarea dreptului de proprietate sau a altui drept real imobiliar.
43 Art. 1004 alin. (2) C.proc.civ.
44 G. Boroi, C.A. Anghelescu, B. Nazat, Drepturile reale principale , Editura Hamangiu, 2013 ,p. 244

31
recunoașterea dreptului pretins sau a inte resului legitim și repararea pagubei ce i -a fost
cauzată.45
Cererea de intervenție voluntară principală trebuie făcută în forma prevăzută
pentru cererea de chemare în judecată. De asemenea, fiind vorba de o cerere incidentală,
conținutul acesteia trebuie să se refere și la cererea principală.
2.3.3 Termenul de depunere a cererii
Intervenția voluntară principală se poate face numai în fața primei instanțe și
înainte de închiderea dezbaterilor în fond. Se poate face și în instanța de apel, dar numai
cu aco rdul expres al părților.
Rațiunea termenului constă în faptul că terțul ar putea afla târziu despre existența
litigiului în care ar avea interes să intervină, declanșarea proceselor civile nefiind supuse
unor formalități de publicitate , în scopul înștiin țării oricărei persoane interesate.
Având în vedere că terțul deduce judecății o pretenție proprie, pentru a nu se răpi
părților un grad de jurisdicție, intervenția voluntară principală trebuie făcută inaintea
primei instanțe, cu excepția situației prevăz ute de art. 62 alin. (3) C. proc.civ., unde cu
,,acordul expres al părților, intervenția principală se poate face și în instanța de apel.”
Ținând seama de necesitatea ca rezolvarea cererii incidentale să nu întârzie
soluționarea cererii principale, legiuitorul a stabilit că închiderea dezbaterilor de fond
reprezintă momentul -limită până la care intervenientul principal își poate depune cerer ea.
Acest moment se determină după ce președintele completului de judecată face o declarație
în acest sens, după concluziile de fond ale părților, atunci când instanța consideră că este
lămurită și urmează a se retrage în vederea deliberării.
Cererea de intervenție voluntară principală trebuie depusă cel mai târziu până la
închiderea dezbaterilor în fond, chiar și atunci când instanța a amânat pronunțarea.
Cu privire la art. 62 alin. (3), dacă la judecata în primă instanță au existat mai mult
de două părți, dar numai unele au fost atrase la judecata în apel, este nevoie doar de
acordul acestora din urmă, însă terțul intervenient nu se va putea prevala de hotărârea pe
care o va obține și față de părțile pentru care hotărârea apelată a ramas definitivă în prima
instanță.
O învoire tacită a părților nu este de natură să conducă la aprecierea cererii de
intervenție ca fiin d admisibilă. Așadar , atunci când se depune o cerere de intervenție
principală direct în apel, iar părțile nu sunt prezente la terme nul respectiv, instanța trebuie

45 M. Tabârcă, Drept procesual civil. Vol I – Teoria generală, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p.347

32
să amâne cauza, dispunând comunicarea cererii de intervenție către celelalte părți, cu
mențiunea de a -și preciza poziția procesuală, în sensul exprimării sau nu a acordului față
de cererea intervenientului.
Legea nu pre vede care este momentul până la care terțul poate să intervină în
instanța de apel, astel încât urmează a se aplica, în mod corespunzător, dispoziția legală de
la judecata în primă instanță, momentul fiind acela al închiderii dezbaterilor de fond
înaintea instanței de apel.
Intervenția voluntară principală nu este admisibilă în recurs, recursul neavând un
caracter devolutiv46. Terțul nu poate formula pretenția sa pe cale incidentală într -un recurs
care s -ar exercita împotriva unei hotărâri, care potrivit le gii, se pronunță fără drept de apel.
De asemenea cererea de intervenție nu este admisibilă în căile de atac în contestație
în anulare și revizuire, în cazul acestor căi se analizează natura retractării hotărârii și nu
este posibilă lărgirea cadrului proce sual cu alte părți.
În cazul casării47 , admisibilitatea cererii de intervenție se distinge în următoarele
situații:
– dacă s -a casat cu reținere, cererea este inadmisibilă, deoarece s -ar răpi părților dublul
grad de jurisdicție.
– în cazul casării cu trim itere la instanța de apel care a pronunțat hotărârea recurată sau la
instanța de apel competentă, cererea intervenientului voluntar principal poate fi primită
numai cu acordul expres al părților din apel.
– în cazul în care casarea cu trimitere s -a făcut p entru necompetența atât a instanței de apel,
cât și a primei instanțe, rejudecarea fondului după casare echivalează cu o judecată în
primă instanță, așadar cererea de intervenție voluntară principală este admisibilă până la
închiderea dezbaterilor.
În caz ul rejudecării fondului ca urmare a admiterii contestației în anulare,
intervenția voluntară principală este admisibilă exclusiv în acele situații în care obiectul
căii extraordinare de atac l -a constituit o hotărâre pronunțată în primă instanță sau în ape l.
În ceea ce privește revizuire a, cerere a de intervenție voluntară va putea fi primită
în cazul în care s -a atacat o hotărâre de primă instanță, iar cererea de revizuire a fost
încuviințată în principiu, terțul putându -și formula pretențiile până la închiderea
dezbaterilor. Dacă s -a admis în principiu cererea de revizuire a unei hotărâri pronunțate în

46 Caracter devolutiv – este un efect specific apelului , care permite transmiterea cauzei și a dreptului de a o
judeca, în principiu integral , sub toate aspectele de fapt și de drept, de la instanța inferioară la instanța de
grad superior.
47 Casare – anula re (totală sau parțială) a unei hotărâri judecătorești în urma admiterii recursului.

33
apel, cererea terțul ui poate fi primită pentru a fi judecată numai dacă părțile convin în
acest sens. În situația când s -a cerut revizuirea unei hotărâri pronunțate de o instanță de
recurs, intervenția voluntară principală este inadmisibilă.
2.3.4 Admiterea în principiu a cererii
În cazul în care un terț formulează o cerere de intervenție voluntară principală,
prima proble mă pe care o are de rezolvat instanța de judecată este aceea de a stabili dacă
această cerere poate fi încuviințată în principiu, în alte cuvinte, dacă pretenția terțului este
susceptibilă de a fi soluționată în litigiul pendente.
Pentru buna funcționare a contradictorialității și a asigura părților dreptul la
apărare, înainte ca instanța de judecată să decidă cu privire la admiterea cererii de
intervenție, va asculta părțile și intervenientul. Pentru a permite părților să ana lizeze
cererea de intervenție și a avea timp să pună concluzii, instanța trebuie să le comunice
acestora cererea de intervenție împreună cu înscrisurile ce o însoțesc.48
Instanța verifică dacă cererea îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de
lege, respectiv: dacă terțul justifică un interes și pretinde un drept propriu; dacă există o
legătură suficientă între cererea de intervenție și cererea principală; dacă terțul își pretinde
dreptul în termenul prevăzut de lege în fața primei instanțe, iar dacă terțul intervine în
apel, dacă părțile sunt de acord cu admiterea cererii; dacă cererea de intervenție princip ală
este posibilă conform legii ; etc.
Cererea de intervenție voluntară principală trebuie să îndeplinească și condițiile de
exercitare a acesteia, fiind o veritabilă ac țiune civilă. Instanța trebuie să verifice de
asemenea dacă cererea îndeplinește cond ițiile de formă cerute de lege, precum și condițiile
extrinseci ale cererii de intervenție voluntară principală referitoare la dovada achitării taxei
judiciare de timbru, la dovada calității de reprezentant, etc.
Asupra admisibilității în principiu a intervenției voluntare principale, instanța de
judecată se va pronunța printr -o încheiere motivată, prin care va încuviința cererea terțului
sau o va respinge ca inadmisibilă. În măsura în care cererea de intervenție nu întrunește
condițiile de formă cerute de lege sau alte condiții extrinseci, aceasta va fi anulată sau
respinsă tot prin încheiere motivată, ce va putea fi atacată numai odată cu fondul. Calea
de atac poate fi p romovată de ori care dintre părțile inițiale.

48 D.N. Theohari citat în G. Boroi Noul Cod de procedură civilă, vol I, Editura Hamangiu, 2013 p. 174
atunci când cererea de intervenție este depusă chiar în ședință, păr țile au posibilitatea să solicite amânarea
judecării cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul său, iar instanța nu le poate refuza acest drept, conform
art. 159 C.proc.civ., care instituie un termen de cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată pentru
înmânarea actelor de procedură către parte

34
2.3.5 Căile de atac
Înainte de decembrie 2018 încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de
intervenție putea fi atacată în termen de 5 zile de la pronunțarea încheierii pentru partea
prezentă, iar pentru partea lipsă în termen de 5 zile de la comunicare. În prezent
încheierea de admitere sau respingere a cererii de intervenție nu se poate ataca decât odată
cu fondul. 49
În cazul admiterii căii de atac exercitate împotriva încheierii prin care insta nța a
respins ca inadmisibilă cererea de intervenție, hotărârea pronunțată este desființată de
drept, iar cauza se va rejudeca de instanța în fața căreia s -a formulat cererea de intervenție
la momentul discutării admisibilității în principiu a acesteia.50 Dacă se admite apelul,
rejudecarea se va face în contradictoriu cu intervenientul.
Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție voluntară
principală nu este supusă apelului dacă pe fondul cauzei urmează a se pronunța o hotărârea
defini tivă. 51
Posibilitatea atacării separate a unei încheieri premergătoare, în condițiile în care
hotărârea de fond este definitivă, trebuie să fie prevăzută de lege în mod expres. Ori o
asemenea prevedere exp resă nu există în ceea ce privește încheierea de respingere ca
inadmisibilă a unei cereri de intervenție voluntară principală pronunțată într -o cauză în
care hotărârea de fond ar fi definitivă.
În cazul în care instanța nu a încuviințat în principiu cererea de intervenție
volunta ră principală, pronunțând deci o încheiere de respingere a acesteia ca inadmisibilă,
pe lângă posibilitatea de a ataca această încheiere, terțul va putea să își reitereze pretenția
printr -o cerere de chemare în judecată formulată pe cale principală, neexis tând riscul de a i
se opune autoritatea de lucru judecat, întrucât cererea sa de intervenție nu a fost
soluționată pe fond.
2.3.6 Efectele admiterii cererii
Efectele introducerii cererii de intervenție voluntară principală se produc numai în
cazul încuvi ințării în principiu a acesteia, nu însă și atunci când aceasta este respinsă ca
inadmisibilă. Aceste efecte sunt următoarele: învestirea instanței cu judecarea pretenției
terțului intervenient; prorogarea legală de competență, dacă este cazul; terțul inte rvenient

49 Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură
civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative
50 Legea nr. 310/2018, legea cit ., art. 64 alin. (3) și (4)
51 Potrivit art. 466 alin. (4) C.proc.civ ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel separat de
hotărârea de fond decât dacă legea dispune altfel.

35
dobândește calitatea de parte în proces, cu toate consecințele ce decurg din această
calitate; dreptul subiectiv pretins de terț devine un drept litigios; părțile inițiale sunt puse
în întarziere față de terțul intervenient; întreruperea prescripț iei extinctive.
După încuviințarea în principiu a cererii de intervenție, instanța va stabili un
termen în care părțilei inițiale vor trebui să depună înâmpinarea.52 Depunerea întâmpinării
este obligatorie.
Oricare dintre părțile inițiale ar putea formul a o cerere reconvențională împotriva
cererii de i ntervenție voluntară principală . Părțile iniț iale nu își vor putea modifica , sau
întregi cererile sau formula noi pretenții una față de cealaltă. Pretențiile din cererea
reconvențională vor viza drepturi în legătură cu cererea de intervenție voluntară principală,
pretențiile derivând din același raport juridic sau în strânsă legătură cu aceasta.
Cererea reconvențională a părților inițiale trebuie depusă în termenul care se va da
de către instanță pentru a de pune întâmpinarea, sub sancțiunea decăderii.53
Din momentul încuviințării în principiu a cererii de intervenție voluntară
principală, terțul devine parte în proces, având o poziție independentă față de reclamant
sau față de pârâtul din cererea prin care s-a declanșat procesul respectiv.
Intervenientul va prelua procedura în starea în care aceasta se află în momentul
admiterii intervenției , având posibilitatea de a solicita administrarea de pr obe prin cererea
de intervenție sau cel mai târziu până la primul termen de judecată ulterior admiterii
cererii de intervenție; totodată, de la momentul la care acesta a devenit parte în proces,
toate actele de procedură se vor îndeplini și față de el.54 Terțul nu ar putea să solicite
refacerea unora dintre actele de procedură îndeplinite anterior intervenției ori să invoce
nulitățile relative acoperite între timp. Probele aflate la dosar, deși au fost administrate în
contradictoriu numai cu părțile inițiale, sunt opozabile terțu lui intervenient, așa încât
acest a nu va putea solicita re administrarea lor, spre exemplu , reaudierea unui martor,
refacerea unei expertize etc.
Terțul trebuie să își procure singur înscrisurile din dosar, legea nu prevede
obligativitatea comunicării acestora către intervenient. Dacă nu exi stă motive pentru a se
amâna judecarea cererii principale, terțul nu poate obține un termen pentu a lua la
cunoștință conținutul dosarului, deoarece s -ar întârzia soluționarea litigiului.55

52 Conform art. 65 alin. (3) C.Proc.civ.
53 Conform art. 209 alin. (4) C.proc.civ.
54 Potrivit art. 65 alin. (2) C.proc.civ
55 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op. cit., p. 109

36
Posibilitatea intervenientului voluntar principal de a cere introd ucerea în cauză și a
altor persoane, cărora hotărârea ce se va pronunța să le fie opozabilă, prin intermediul
unei cereri de chemare în judecată a altei persoane, precum și al unei cereri de chemare în
garanție rezultă din prevederile art. 68 alin. (2) și ale art. 73 alin. (2) C.prod.civ., potrivit
cărora, dacă aceste cereri sunt formul ate de intervenientul principal , se vor depune cel mai
târziu până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe. În ceea ce privește
cererea de arătare a t itularului dreptului , față de dispozițiile art. 75 C.proc.civ., care prevăd
că o astfel de cerere nu se poate formula decât de pârât , apreciem că aceasta nu este
deschisă intervenientului pr incipal .
Cererea de intervenție voluntară principală se judecă odată cu cererea principală,
ceea ce înseamnă că instanța analizează ambele cereri în considerente, iar în dispozitiv se
pronunță distinct asupra fiecăreia dintre ele.
2.3.7 Disjungerea
Dacă soluționarea cererii principale ar putea fi întârziată de către cererea de
intervenție, instanța poate d ispune disjungerea ei, astfel ca cele două cereri să fie
soluționate separ at. Nu se poate dispune, totuși , disjungerea dacă intervenientul pretinde în
tot sau în parte, pentru sine însăși dreptul dedus judecăți i.
De asemenea nu se poate dispune disjungerea dacă soluționarea cererii principale
ar întârzia soluționarea intervenției principale.
Intervenția principală, fiind independentă de cererea principală, se va soluționa
indiferent dacă cererea principală se stinge prin unul dintre modurile prevăzute de lege.56
Atunci când s -ar stinge judecata cererii principale, subzistă, în privința cererii de
intervenție voluntară principală, efectul prorogării legale de competență. Conform art. 123
C.proc.civ. instanța a d evenit competentă s ă judece cererea de intervenție , deoarece era
competentă să judece cererea principală, chiar dacă aceasta din urmă nu a mai ajuns să fie
soluționată pe fond.
Situația în care cererea principală este respinsă ca inadmisibilă, pe motiv c ă ar fi de
competența unui organ fără activitate jurisdicțională sau este respinsă ca nefiind de
competența instanțelor române, deoarece, nefiind competentă să judece cererea principală,
instanța nu devine competentă nici în privința cererii incidentale.

56 Conform art. 66 C.proc.civ.

37
Măsura disjungerii nu este supusă nici unei căi de atac, fiind un act pentru o mai
bună administrare a justiției. Această măsură, din modul în care este red actat articolul 66
C.proc.civ. , este lăsată de către legiuitor la aprecierea instanței.57
În situația în care s -a disjuns de cererea principală , pentru cererea de intervenție
voluntară principală se va constitui un dosar separat , care va fi repartizat aceluiași
complet, pentru respectarea principiului continuităț ii. Instanța rămâne competentă să
soluționeze cererea de intervenție, deoarece efectul prorogării legale de competență
subzistă conform art. 66 alin. (2) C.proc.civ.
Dacă cele două cereri s -au soluționat împreună, cererea de chemare în judecată și
cererea de intervenție voluntară princip ală, se pronunță o singură hotărâre care va fi
opozabilă tuturor părților. Astfel dacă decizia este în favoarea terțului, acesta va putea
solicita punerea acesteia în executare, iar dacă este în defavoarea terțului, partea căre ia ii
este favorabilă hotărâr ea, va putea să o opună terțulu i.
Intervenientul voluntar principal va putea apela la căile de atac prevăzute de lege,
indiferent dacă deciza va fi atacată sau nu de căt re una dintre părțile inițiale.
2.3.8 Soluțiile ce pot fi pronunțate
Nu pot fi admi se în întregime ambele cereri, c ererea principală și cererea de
intervenție voluntară principală, dacă au același obiect se exclud reciproc.
Admiterea în întregime a cererii principale de chemare în judecată atrage în mod
automat respingerea celeilalte, ș i invers.
Este posibil ca ambele cereri să fie respinse, iar în a ceastă situație , pârâtul din
cererea introductivă de instanță câștigă procesul, așa încât el are dreptul la acoperirea
cheltuielilor de judecată avansate, care vor fi recuperate atât de la reclamant, cât și de la
terțul intervenient. De asemenea, este posibil ca ambele cereri să fie admise numai în parte
sau ca una dintre cerer i să fie admisă în parte , iar cealaltă respinsă, în ambele situații
cheltuielile de judecată urmând a fi suportate d e toate părțile.
Dacă identitatea de obiect est e numai parțială , soluțiile pot fi urmă toarele:
respingerea ambelor cereri; admiterea în parte atât a cererii de chemare în judecată , cât și a
cererii de intervenție voluntară principală; respinger ea unei cer eri și admiterea int egrală
sau în parte a celeilalte cereri; admiterea în întregime a unei cereri și admiterea în parte a
celeilalte cereri. La aceste soluții se mai adaugă și admiterea în întregime atât a cererii de
chemare în judecată , cât și a cererii de intervenție voluntară principală, însă numai pentru

57 V.M. Ciobanu, G. Boroi, T.C. Briciu, Curs selectiv , Editura Hamangiu, 2011,p. 71

38
situația în care între pretenția reclamantului inițial și cea a terțului intervenient exist ă doar
o legătură de conexitate , fără a exista și identitate de obiect, nici măcar parțială.

2.4 Intervenția voluntară accesorie
2.4.1 Definiția și natura juridică
Cererea prin care un terț solicită introducerea sa într -un litigiu în curs de
desfășurare, pentru a susține una dintre părți și care justifică un interes, se numește
intervenție vol untară accesorie.
Terțul nu pretinde pentru sine un drept, ci prin apărările sale dorește ca instanța să
pronunțe o hotărâre în favoarea părții pentru care a intervenit.58
Ca natură juridică, intervenția accesorie este o simplă apărare, constituind o cer ere
incidentală prin care terțul nu invocă un drept propriu, ci do ar îl sprijină pe reclamant sau ,
după caz, pe pârât. Intervenția accesorie duce la lărgirea cadrului procesual cu privire la
părți. Trebuie subliniat însă că terțul nu devine nici reprezenta ntul acestei părți și nici
înlocuitorul sau coordonatorul activității procesuale a părții pe care o apără.
2.4.2 Condiții de admisibilitate a cererii
Intervenția voluntară accesorie este admisibilă în orice materie, nu există nici un
text de lege care să limiteze expres sfera de aplicare. Spre exemplu, s -a decis că intervenția
accesorie este admisibilă și într -o contestație la executare.
Instanța supremă a mai stabilit că și în litigiile de muncă se poate formula o cerere
de intervenție accesorie, spre exemplu: dacă se contestă decizia de concediere, intervenient
poate fi cel care a luat această măsură; în litigiile pentru stabilirea des păgubirilor, poate
interveni salariatul care a înles nit producerea pagubei; când s -a făcut o plată nelegală,
intervenient poate fi cel care a dispus plata respectivă ; etc.
Totuși ca și în cazul intervenției voluntare principale, cererea de intervenție
voluntară accesorie este inadmisibilă în litigiile cu c aracter personal. Dar ar putea fi
formulată dacă în litigiul personal este formulată și o pretenție accesorie ce nu are caracter
personal, ca în cazul divorțului, dacă se cere și partajarea bunurilor comune.

58 În ceea ce privește înțelesul noțiunii de ,,parte” în favoarea căreia intervenientul accesoriu intervine,
precizăm că nu trebuie avute în vedere, în mod exclusiv, doar părțile inițiale – reclamant și pârât – , ci , după
caz, se poate interveni chiar și în favoarea unui inter venient voluntar principal sau a unui intervenient forțat,
însă, numai atunci când , în privința acestora, instanța s -a pronunțat anterior în sensul admisibilității în
principiu a cererilor de intervenție , iar , în consecință , acești terți au devenit, la rândul lor, părți în procesul
pendente.

39
Intervenientul accesoriu trebuie întotdeauna să justifice un interes propriu. Terțul
trebuie să urmărească obținerea unui folos pentru sine, nu numai pentru partea pe care o
susține.
În realitate, intervenientul accesoriu are un interes personal, distinct de cel al părții
pe care o apără, iar aceasta se datorează faptului că drepturile sale ar putea să fie afectate
prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare a părții respective. Astfel spus, susținând pe
una din părțile inițiale, terțul urmărește să preîntâmpine pronunțarea unei hotărâri care ar fi
susceptibilă să creeze o situație de natură a compromite propriile sale drepturi. Tocmai de
aceea, s -a precizat că intervenientul accesoriu are un interes preventiv, care se apreciază în
funcție de posibila incidență asupra drepturilor sale a hotărârii ce a r urma să se pronunțe
cu privire la cererea principală.
Rezultă că interesul intervenientului accesoriu nu trebuie să fie născut și actual, ci
este suficient un interes eventual sau condițional . Deși prejudiciul pe care l -ar putea suferi
terțul nu este de cât eventual, grija de a preveni realizarea acestuia conferă un caracter
născut și actual interesului intervenientului accesoriu.
În concluzie, în cazul intervenției voluntare accesorii, este vorba de un interes
actual pentru a preveni un prejudiciu eve ntual.
Interesul intervenientului accesoriu poate fi și de ordin moral, nu neapărat de ordin
patrimonial. Însă sentimentele de afecțiune față d e una dintre părți nu justifică , prin ele
însele, o cerere de intervenție voluntară accesorie, aceeași fiind sol uția și atunci când terțul
ar urmări doar respectarea unor prevederi legale în litigiul în care intervine.59
2.4.3 Forma și termenul de depunere a cererii
Dat fiind că este o simplă apărare, cererea de intervenție voluntară accesorie nu
trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute de art. 194 C.proc.civ. pentru cererea de chemare
în judecată, ci , potrivit art. 63 alin. (1) C.proc.civ., este suficient să fie făcută în scris și s ă
cuprindă elementele prevăzute la art. 148 alin. (1) C. proc.civ . De asemenea, în
conformitate cu art . 148 alin. (2) -(3) C.proc.civ. , cererea de intervenție accesorie poate fi
formulată și pr in înscris în formă electronică , în condiții le legii. Totodată , cererea va
cuprinde mențiuni referitoare la justificarea interesului terțului, la indicarea părții în
favoarea căreia se intervine și, desigur , la individualizarea procesului în care terțul solicită
să fie introdus.

59 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op. cit., p. 113

40
Cererea de intervenție accesorie se va face în atâtea exemplare câte sunt necesare
pentru comunicare, exceptând cazul în care părțile au un reprezentant comun sau partea
figurează în mai multe calități juridice, ipoteză când este suficent un singur exemplar
pentru comunicare și unul pentru inst anță.60
Fiind o cerere adr esată instanțelor judecătorești , cererea de intervenție accesorie
este supusă taxei judiciare de timbru.
Intervenția voluntară accesorie poate fi făcută până la închiderea dezbaterilor, în
tot cursul judecății, chiar și în căile extraordinare de atac. Cererea poate fi formulată și în
fața instanței de apel până la momentul închiderii dezbaterilor asup ra fondului căii de atac,
fără să fie solicitat acordul părților.61
Situația că i ntervenția accesorie poate fi făcută în orice fază a judecății , chiar direct
în căile de atac , este justificată de natura juridică a acestei forme de intervenție voluntară,
de faptul că terțul nu supune judecății o pretenție proprie, astfel încât, prin ipoteză, nu se
răpește părților vreun grad de jurisdic ție. Cu toate acestea, în cazul recursului în interesul
legii, intervenția voluntară acceso rie este inadmisibilă, deoarece , pe de o parte, hotărârea
ce se va pronunța nu va produce efecte față de părțile din proces, care, de altfel, nici nu
trebui e citate, iar, pe de altă parte , interesul de a determina o jurisprudență favorabilă nu
este suficient pentru a justifica o intervenție voluntară accesorie.
2.4.4 Admiterea în principiu a cererii
Prevederile art. 64 C.proc.civ., ce reglementează admisibilitatea în principiu a
cererii de intervenție voluntară, sunt aplicabile și în cazul intervenției voluntare accesorii.
Așadar după depunerea cererii de interveție accesorie, instanța de judecată o va comunica
părților inițiale împreună cu copii de pe înscrisurile care o însoțesc. După ce acestea iau
cunoștință de conținutul cererii ș i al înscrisurilor communicate , pentru a se pronunța
asupra admi sibilității cererii, instanța îi va da asculta re terțului intervenient, precum și
părților inițiale, iar după ce va verif ica dacă terțul justifică un interes propriu, dacă există
legătură între cererea principală și cererea terțului și dacă, în funcție de natura pricinii,
dacă această din urmă cerere ar fi admisibilă, va hotărî asupra încuviințării în principiu a
intervenție i voluntare accesorii, printr -o încheiere motivată.62
Referitor la calea de atac cu privire la încheierea prin care se respinge cererea sau
se admite, este la fel ca și a cererea voluntară principală, deci înainte de decembrie 2018,

60 Art. 149 alin. (1) C.proc.civ.
61 Potrivit art. 63 alin.(2) C.proc.civ.
62 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op. cit., p. 114

41
aceasta putea fi atacat ă în termen de 5 zile de la pronunțare pentru partea prezentă, iar de
la comunicarea pentru partea lipsă. Încheierea prin care se respinge cerere de intervenție
voluntară accesorie ca inadmisibilă se atacă o dată cu fondul .63
În ipoteza în care se încuviin țează în principiu cererea de intervenție voluntară
accesorie, celelalte părți au posibilitatea să formuleze întâmpinare. Întrucât prevederile art.
65 alin. (3) C.proc.civ. se referă la obligația părților inițiale de a depune întâmpinare
exclusiv în cazul formulării unei cereri de intervenție voluntară principală, apreciem că
această obligație nu există și în cazul cerei de intervenție accesorie. Se admite că
întâmpinarea poate fi făcută nu numai de partea adversă ce lei în favoarea căreia s -a
intervenit, ci și de această din urmă parte, în măsura în care ar aprecia că intervenția
accesorie este potrivnică intereselor sale. Părțile inițiale nu pot să formuleze însă cerere
reconvențională împotriva intervenientului acce soriu, deoarece acesta nu supune judecății
o pretenție proprie.
2.4.5 Situația intervenientului accesoriu
În cazul în care cererea de intervenție voluntară accesorie este încuviințată în
principiu , intervenientul devine parte în proces, cu toate consecin țele acestui fapt. Potrivit
art. 65 alin. (2) C.proc.civ., intervenientul accesoriu va prelua procedura în starea în care
aceasta se află în momentul încuviințării în principiu a cererii sale, însă actele de
procedură ce urmează se vor îndeplini și față de el.
Având în vedere natura juridică a intervenției voluntare accesorii, legea stabilește
că terțul are o poziție subordonată părții în favoarea căreia a intervenit, art. 67 alin. (2)
C.proc.civ. dispunând că intervenientul accesoriu poate să săvârșeasc ă numai actele de
procedură care nu contravin interesului părții respective. În reglementarea actuală, legea
nu prevede care este sancțiunea ce intervine în cazul în care terțul ar face un act de
procedură potrivnic intereselor părții a cărei apărare o s usține. În literatura de specialitate
s-a apreciat că, într -un asemenea caz , instanța va considera un asemenea act ca și cum nu
ar fi îndeplinit, cu alte cuvinte, ca neavenit.
Potriv it art. 65 alin (2) C.proc.civ. , terțul intervenient va putea solicit a
adminis trarea de probe prin cererea de intervenție sau cel mai târziu până la primul
termen de judecată ulterior admiterii cererii de intervenție64.

63 Legea nr. 310/2018 cit.
64 Lipsa invocării probelor până la momentul prevăzut de lege atrage decăderea intervenientului din dreptul
de a propune probe

42
Întrucât textul menționat nu face nici o distincție în acest sens, el este aplicabil și
intervenientulu i accesoriu.
În ceea ce privește probele prop use de intervenientul accesoriu , instanța trebuie să
stabilească faptul că dovezile solicitate de acesta sunt de natură a profita părții în folosul
căreia acesta a intervenit. Cu respectarea aceleiași condiții, apreciem că intervenientul
accesoriu poate, în legătură cu pretențiile deduse j udecății , să invoce și excepții procesuale
sau alte mijloace de apărare, chiar dacă partea pentru care a intervenit nu le -a invocat.65
Instanța poate încuviința proba cu interogatoriul intervenientului accesoriu
solicitată de partea în b eneficiul căreia acesta a intervenit . Legea nu excl ude ca atare
posibilitatea , că partea respectivă ar putea să considere că intervenția accesorie este
potrivnică intereselor sale.
Scopul interogatoriulu i este obținerea mărturisirii , care, ca mijloc de probă , se
poate opune părții care a făcut -o, deci nu și altei părți din procesul respectiv. Rezultă că,
numai atunci când partea ar putea aprecia intervenția voluntară accesorie ca fii nd
potrivnică intereselor sale, instanța ar putea încuviința interogatoriul, însă, în realitate
acesta nu va putea fi administrat dacă încalcă prevederile art. 67 alin. (2) C.proc.civ., fiind
neavenit. S -ar mai putea discuta dacă interogatoriul poate fi lu at în cazul în care partea ar
dori să probeze un fapt ce privește exclusiv raporturile juridice dintre ea și intervenient, iar
răspunsul credem că este negativ, având în vedere că acel fapt nu ar ajuta la soluționarea
pretenției ce formează obiectul litig iului. Pentru situația în care ar fi vorba de fapte în
legătură cu pretenția supusă judecății și care sunt cunoscute de o persoană, mijlocul
procesual nu trebuie să fie intervenția voluntară accesorie, ci ascultarea acesteia ca martor.
Tot ca expresie a subordonării poziției terțului intervenient accesoriu față de partea
în favoarea căreia a intervenit, art. 67 alin. (3) C. proc.civ. dispune că, după încuviințarea
în principiu, intervenientul accesoriu poate să renunțe la judecarea cererii de intervenție
doar cu acordul părții pentru care a intervenit.
2.4.6 Judecarea cererii voluntare accesorie
Cererea de intervenție voluntară accesorie se judecă întotdeauna împreună cu
cererea introductivă de instanță. De asemenea cererea de intervenție accesorie nu p oate fi
disjunsă de judecarea cererii principale.66

65 Natura de simplă apărare a cererii sale nu permite intervenientului accesoriu să formuleze o cerere de
chemare în judecată a altei persoane sau o cerere de chemare în garanție.
66 67 alin. (1) C.proc.civ.

43
Deși intervenția voluntară accesorie are natura juridică a unei simple apărări ,
instanț a este obligată să se pronunțe asupra acesteia prin dispozitivul hotărârii conform ar t.
67 alin (1) C.proc.civ. Indiferent dacă terțul intervenient nu pretinde un drept subiectiv
propriu, totuși el a formulat o cerere incidentală, asupra căreia instanța are obligația să se
pronunțe. Dacă aceasta omite să se pronunțe asupra cererii de intervenție accesorie, poate
fi solicitată completarea hotărârii, în condițiile art. 444 C.proc.civ.
Hotărârea ce se va pronunța va fi opozabilă părților din proces, deci și
intervenientului accesoriu.67
Referitor la soluția care se va da cu privire la cererea de intervenție volunt ară
accesorie, aceasta depinde de soluția ce se va pronunța asupra cererii de chemare în
judecată, urmând a se distinge după cum terțul a intervenit în favoarea reclama ntului sau a
pârâtului.68
Distingem următoarele soluții posibile:
– intervenția volunt ară accesorie în sprijinul pârâtului se va admite dacă se respinge
cererea de chemare în judecată, deoarece pârâtul nu a căzut în pretenții , așa încât apărarea
terțului urmează a fi considerată utilă;
– în cazul în care se admite cererea principală, deci când pârâtul cade în pretenții,
cererea de intervenție în favoarea acestuia se va respinge ca neîntemeiată;
– intervenția voluntară accesorie în favoarea reclamantului se va admite în situația
în care instanța admite cererea de chemare în judecată, în trucât reclamantul are câștig de
cauză, deci apărarea terțului i -a profitat;
– dacă însă se respinge cererea principală, va trebui să fie respinsă ca neîntemeiată
și intervenția în susținerea reclamantului, apărarea terțului neducând la câștigarea litig iului
de către partea pentru care a intervenit.
Întrucât intervenientul accesoriu nu pretinde un drept propriu, stingerea sau
întreruperea judecății cu privire la cererea introductivă de instanță antrenează în mod
inevitabil și stingerea sau întreruperea judecății cu privire la cererea de intervenție
voluntară accesorie.
Dacă reclamantul renunță la judecată sau la dreptul subiectiv pretins, atunci cererea
de intervenție făcută în favoarea sa rămâne lipsită de obiect; dacă pârâtul achiesează la
pretențiil e reclamantului, va rămâne lipsită de obiect cererea prin care terțul a intervenit in
apărarea pârâtuului; dacă părțile inițiale sting litigiul printr -o tranzacție judiciară, în regulă

67 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op. cit. , p. 117
68 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op. cit. , p. 117

44
generală, terțul nu va putea să s olicite continuarea judecății (totuși , dacă este cazul, terțul
ar putea să învedereze instanței împrejurarea că părțile inițiale au încheiat tranzacția
respectivă pentru a -i frauda interesele, ipoteză în care instanța va refuza să ia act de
tranzacția intervenită între părțile inițiale și va continua judecata pe fond); perimarea
cererii de chemare în judecată își va produce efectele și față de cererea de intervenție
voluntară accesorie, având în vedere că această sancțiune prezintă particularitatea că se
produce asupra tuturor părților din pro ces, indiferent de poziția lor procesuală.
2.4.7 Cheltuielile de judecată
Intervenientul accesoriu nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. Dacă
partea pentru care terțul a intervenit cade în pretenții, numai aceasta va suporta toate
chelt uielile de judecată. Însă, în cazul în care partea care a avut câștig de cauză a făcut o
serie de cheltuieli numai pentru a combate susținerile intervenientului accesoriu, acesta din
urmă va fi obligat la plata cheltuielilor respective.
Intervenientul acc esoriu trebuie să suporte întotdeauna cheltuielile propriei cereri,
indiferent d acă hotărârea s -a pronunțat ori nu în favoarea părții pentru care a intervenit,
această soluție fiind argumentată pe faptul că intervenția voluntară accesorie nu trebuie să
aibă drept consecință sporirea cheltuielilor de judecată pe care le va suporta partea care va
cădea în pretenții.
Terțul are o poziție dependentă de cea a părții pe care o apără, astfel se socotește
neavenită calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu, dacă par tea pentru care a
intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunțat la calea de atac exercitată ori aceasta a
fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond.69

2.5 Intervenția forțată
2.5.1 Forme și reguli comune
Legea de procedură civilă reglementează patru forme de intervenție forțată în
procesul civil :
a) Chemarea în judecată a altei persoane ( art. 62 – 71 C.proc..civ.);
b) Chemarea în garanție ( art. 72 – 74 C.proc.civ.);
c) Arătarea titularului dreptului ( art. 75 – 77 C.proc.civ.);
d) Introducerea forțată în cauz ă, din oficiu, a altor persoane ( art. 78 – 79
C.proc.civ.).

69 art. 67 alin. (4) C.proc.civ.

45
Aceste forme de intervenție forțată în procesul civil pot fi tipologizat e în raport cu
câteva criterii70:
a) În trei dintre formele arătate (chemarea în judecată a altei persoane, chemarea în
garanție și introducerea altor persoane, considera tă necesară de către instanță ),
introducerea terțului î n procesul civil poate aparț ine, ca inițiativă, oricăreia dintre părți,
reclamant sau pârât; în cealaltă ( a rătarea titularului dreptului ) , inițiativa poate să aparțină
numai pârâtului;
b) În cele trei forme arătate , obiec tul litigiului nu condiționează posibilitatea cererii
de intervenție; în cea de -a patra, pârâtul , și numai el, poate cere intervenția terțului dacă
obiectul litigiului îl cons tituie ,,deținerea unui bun sau exercitarea în numele altuia a unui
drept asupra unui lucru”;
c) În două dintre formele arătate, terț ul introdus în proces poate să îi ia locul
pârâtului (chemarea în judecată a altei persoane, arătarea titularului dreptului); în celelalte
două forme, terțul stă în proces alături de pa rtea care l -a chemat.
d) În două dintre respectivele forme, sensul pr eventiv al intervenției rezidă în
posibilitatea ulterioară de introducere a unei acțiuni de către terț ( chemar ea în judecată a
altei persoane , arătarea titularului dreptului); în celelalte, același sens rezidă în
posibilitatea ulterioară de introducere a unei acțiuni fo ndată pe oblig ația de garanție față
de partea care cade în pretenții ori în necesitatea extinderii efectelor autorității lucrului
judecat și față de terț.
Din reglementarea formelor de intervenție forțată în procesul civil, în profida
deosebirilor dintre ele, pot fi desprinse câteva reguli comune71:
1. Regulile cu privire la intervenția forțată sunt de aplicație generală, dacă legea nu
dispune astfel. Așadar: ele sunt aplic abile în fața oricărei instanțe , civile, în sens larg
vorbind, sa u de contencios administrativ; ele nu sunt aplicabile direct în fața instanței de
apel sau de recurs, pentru a se respecta principiul dublului grad de jurisdicție, atât în
favoarea inițiatorului intervenției, cât și în favoarea terțului care urmează să fie introdus în
proces; ele sunt aplicabile în ori ce materie și în orice procedură , dacă dispozițiile
referitoare la intervenția forțată sunt compatibile cu regulile respectivei proceduri; nu sunt
însă aplicabile în procedura necontencioasă decât prevederil e art. 78 alin. (1) C.proc.civ. ,
cu privire la introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altei persoane;

70 Ion Dele anu, op. cit. ,p. 130
71 Ion Deleanu, op. cit. ,p. 130

46
2. ,,Cererea” de introducere forțată a unui terț în procesul civil se face numai de
către părți, fie de oricare dintre ele (chemarea în judecată a altei persoane, chemarea în
garanție, introducerea forțată), fie de către pârât (arătarea titularului dreptului). Regula este
indiscutabil justificată, ca expresie a princip iului disponibilității părților în procesul civil.
Poate tocmai din acest motiv, a rt. 78 alin.(2) C.proc.civ. a prevăzut o formă atât de
întortocheată de introducere a unui terț în proces, la ,,sugestia” instanței , dar prin ,,voința
părților”; părțile sunt ,,libere” să decidă, dar sub virtualitatea ,,respingerii cererii”, fără o
judeca tă în fond.
Regula atrage două consecințe imediate: a) În principiu, dacă restrictiv nu se
dispune astfel, părțile apreciază ele însele și liber oportunitatea implicării terțului în
procesul ci vil; b) De asemenea, dacă legea, în mod excepțional , n-ar di spune altfel,
instanța nu poate avea inițiativa introducerii în proces a unui terț.
Instanța va putea însă, exercitându -și rolul ei activ, să pună în discuția părților
,,orice împrejurare de fapt sau de drept” care ar duce la dezlegarea pricinii, chiar dacă
acestea nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, adică și la posibilitatea părților de a
introduce în cauză un terț.
3. Deși, sub multe aspecte, mai ales faptul că terțul se poate substitui uneia dintre
părți, cererea pentru introducer ea unui terț în procesul civil poate fi asimilată cu o
adevărată acțiune în justiție, admisibilitatea ei nu este supusă tuturor condițiilor de
admisibilitate a unei cereri de chemare în judecată. Aceasta nu numai pentru că formele de
intervenție forțată su nt diferite, dar și pentru că cerere a pentru introducerea în proces a
unei terțe persoane este totuși o cerere incidentală.
Câteva condiții de admisibilitate sunt comune, altele specifice.72
Condiții c omune: Autorul cererii trebuie: a) Să fie parte în proces; b) Să aibă
calitatea și capacitatea pentru a acționa în justiție, inclusiv prin acte de dispoziție; c) Să
justifi ce un interes; d) Să justifice , de asemenea, legătura dintre pretențiile originare și
cererea de implicare forțată a terțului în proces . Intervenția forțată nu poate servi ca pretext
pentru a pune în cauză un terț în legătură cu o cerere care nu se află în niciun raport cu
procesul inițial. Dar necesitatea unei asemenea legături rezul tă cu evidență și din faptul că ,
în un ele dintre formel e intervenției , terțul introdus în proces poate să aj ungă să se
substituie pârâtului , în cazul chemării în judecată a altei persoane și în cazul arătării
titularului dreptului.

72 Ion Deleanu, op. cit. ,p. 131

47
Condiții s pecifice: Terțul trebuie : a) Să nu fie parte în proces sau să nu fie
reprezentant în acel proces; b) Întrucât intervenția forțată este un drept corelativ
intervenției voluntare, terțul poate fi orice persoană care ar putea interveni voluntar în
proces. Considerăm că această simetrie este, în dreptul nostru, justificată. Mai mult însă,
poate fi intro dus în proces orice terț, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, chiar
dacă respectivul terț n -ar putea interveni voluntar.
4. În sensul principiului comun tuturor cererilor incidentale, introducerea forțată în
cauză a unui terț nu este posibilă decât dacă cererea care îl privește pe terț intră în
competența de soluționare a instanței sesizate cu ce rerea principală. În acest sens , este
suficient să se facă referire la art. 123 alin. (1) C.proc.civ. ,, Cererile acc esorii, adiționale,
precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală,
chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a unei alte instanțe judecătorești, cu
excepția celor prevăzute de art. 120”.
5. Regimul procedural comun al intervenției forțate se caracterizează în esență prin
următoarele:
a) Oricare dintre părți sau, după caz, pârâtul trebuie să facă instanței în fața căreia
se află o cerere pentru introducerea terțului în proces. Numai în cazul chemăr ii în garanție,
art. 73 alin. (1) C.proc.civ. precizează că ,,cererea va fi făcută în forma prevăzută de lege
pentru cererea de chemare în judecată”. Nu există însă niciun motiv să se creadă că în
celelalte cazuri cererea n -ar trebui să îndeplinească acele ași condiții de formă. Cererea de
chemare în judecată a altei persoane va fi motivată, alăturându -i-se copii de pe cererea de
chemare în judecată, întâmpinare și de pe înscrisurile de la dosar conform art. 69 alin. (2)
C.proc.civ.; cererea privitoare la arătarea titularului dreptului va fi moti vată și se va
comunica terțului , împreună cu copiile de pe cerere, de pe întâmpinare și de pe înscrisurile
de la dosar conform a rt. 77 alin. (1) C.proc.civ.;
b) Efectele cererii de introducere forțată a unui terț sunt, în principiu, aceleași ca în
cazul unei cereri introductive de instanță; terțul devine parte în proces, cererea întrerupe
prescripția, terțul este pus în înârziere;
c) Termenul în care se poate face o cerere de intervenție forțată diferă numai în
raport cu calitatea procesuală a autorului ei. Astfel, cererea făcută de către reclamant sau
de către intervenientul principal se depune cel mai târziu până la terminarea cercetării
procesului înaintea primei instanțe; cererea făcută de către pârât se depune în fața primei
instanțe, în termenul prevăzut de lege pentru depunerea întâmpinării sau, dacă aceasta nu
este obligatorie, cererea se face cel târziu la primul termen de judecată;

48
d) Fiind aplicabi le prevederile art. 65 C.proc.civ., terțul introdus în proces preia
procedura în starea în care ea se află la momentul admiterii intervenției, dar va putea
solicita administrarea de probe. În cazul chemării în garanție, cum precizeaz ă art. 74 alin.
(4) C.p roc.civ. , instanța poate dispune disjungerea acesteia, pentru a fi judecată separat,
dacă judecata cererii principale ar fi întârziată prin cererea de chemare în garanție. Soluția
nu poate fi transpusă mutatis mutandis73, în cazul chemării în judecată a alt ei persoane și
în cazul arătării titularului dreptului, întrucât, în ambele cazuri terțul introdus devine parte
în proces , ca reclamant sau ca pârât, și , mai mult, el poate lua locul pârâtului originar.
6. Instanța trebuie să se pronunț e asupra cererii de intervenție , în sensul admiterii
sau a respingerii ei, aplicându -se dispozițiile art. 64 C.proc.civ., instanța pronunțându -se
printr -o încheiere.
7. În situațiile în care prin cererea de introducere a unei terțe persoane în proces se
tinde la obțin erea unei condamnări personale a terțului, întrucât cererea este o veritabilă
cerere de chemare în judecată, o cerere autonomă, ea se va soluționa de către instanță chiar
dacă litigiul principal s -a stins ca urmare a unei desistări, achiesări, tranzacții s au prin
perimare ori cererea introductivă a fost respinsă ca inadmisibilă, nulă sau nefondată;
exceptând totuși situația când există indivizibilitate sau când cererea făcută contra terțului
nu are rațiune decât în condițiile judecării cererii principale ( chemarea în garanție).
8. Instanța statuează asupra cererii principale și a celei inc identale de introducere
forțată în procesul civil prin una și aceeași hotărâre. Totuși, în cazul cererii de chemare în
garanție, dacă instanța a dispuns disjungerea ace steia, judecata ei va fi suspendată până la
soluționarea cererii principale.
9. Autoritatea lucrului judecat a hotărârii pronunțate se extinde și asupra terților
introduș i în proces , ei dobândind calitatea de parte în proce s. Terțul condamnat va putea să
exercite toate căile de atac, ordinare și extraordinare, care stau la dispoziția părții. Dacă
pârâtul originar, în condițiile art. 71 alin. (1) și (2) C.proc.civ. și de art. 77 alin. (3)
C.proc.civ., iese din proces, el nemai având așadar calitate a de parte în proces, hotărârea
instanței ii este numai opozabilă.
10. Cât privește cheltuielile de judecată, dacă terțul introdu s în cauză a căzut în
pretenții , vor fi aplicabile prevederile art.453 alin. (1) C.proc.civ. ,,Partea care pierde
procesul v a fi obligată , la cererea părții care a câștigat , să îi plătească acesteia cheltuieli
de judecată”. Dacă terțul a obți nut scoaterea lui din cauză sau , deși s -a admis introducerea

73 Locuțiune latină însemnând"schimbând ceea ce este de schimbat."Adică, într -o cauză sau act juridic
asemănător cu alta/altul se schimbă ceea ce nu mai este identic cu an teriorul și trebuie schimbat.

49
lui în proces, el a avut câștig de cauză, cheltuielile de judecată vor fi im putate părții care a
făcut cererea de intervenție forțată. Totodată, terțul va putea obține daune -interese, în
considerarea prejudiciului care i -a fost cauzat, dacă introducerea lui în proces s -a făcut
abuziv.

2.6 Intervenția forțată. Chemarea în jud ecată a altei persoane
2.6.1 Definiție și elemente caracteristice
Chemarea în judecată a altei persoane se definește ca fiind mijlocul procesual prin
care una din părțile inițiale solicită introducerea unui terț în proces , care ar putea pretinde
acele ași drepturi ca și reclamantul, pe cale separată.74
Oricare dintre părți poate să solicitate in troducerea terțului la judecată , iar acest
mijloc procesual prezintă câteva elemente ce îl definesc75:
– terțul este introdus în litigiu la cererea uneia dintre persoanele care au deja
calitate în procesul respectiv și anume reclamantul, pârâtul sau intervenientul principal
devenit parte, ca urmare a admiterii în principiu a cererii de intervenție ;
– poate fi introdusă doar persoana care poate pretinde pe cale se parată aceleași
drepturi subiective civile ca și reclamantul;
Această formă de intervenție forțată a fost o creație a practicii judecătorești mai
vechi, ce decidea, de regulă, că orice persoană care ar avea un interes în legătură cu
obiectul pricinii și care s -ar putea pune la adăpostul relativității autorității de lucru judecat
poate fi atrasă în proces, pentru ca hotărârea ce se va pronunța să producă efecte și față de
ea.
Totuș i nu poate fi adusă în litigiu orice persoană, spre exemplu prin intermediu l
cererii de chemare în judecată a altei persoane, reclamantul nu poate să solicite și să obțină
introducerea în proces a unui nou pârât, fie alături de pârâtul inițial, fie în locul acestuia,
atunci când și -ar da seama pe parcursul judecății că trebuia să își formuleze pretenția atât
împotriva pârâtului din cererea introductivă de instanță, cât și a unei alte persoane,
respectiv numai împotriva altei persoane.
Terțul este forțat, din inițiativa uneia dintre părțile unui litigiu pendente , să își
valorifice un drept pe care acest a ar putea să -l pretindă fie de la ambele părți inițiale din
litigiu fie doar de la una dintre părți.76

74 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op.cit. , p. 118
75 Art. 68 alin. (1) C.proc.civ

50
În cazul în care terțul nu dorește să își valorifice aceste drept, legea le dă dreptul
părților din procesul început, să îl forțe ze pe terț să își valorifice dreptul în litigiul în curs.
Totuși terțul poate fi forțat doar dacă pretinde același drept ca și reclamantul, nu un drept
similar sau în legătură cu dreptul pretins de reclamant.
La fel este și în cazul în care terțul ar pute a pretinde același drept ca și pârâtul
inițial prin cererea reconvențională, sau dreptul pretins de intervenientul principal prin
cererea de intervenție voluntară principală, atunci când au fost formulate cereri incidentale
în respectivul proces în curs de desfășurare. Rațiunea pretinderii dreptului în cazul celor
două cereri, reconvenționale și intervenție voluntară princi pală, este deoarece pârâtul și
intervenientul principal dobândesc calitatea de reclamant.
Pentru formularea cerer ii de chemare în judec ată a altei persoane , fiind un mijloc
procesual ce intră în al cătuirea acțiunii civile, este necesar ca partea care recurge la această
formă de intervenție forțată să justifice e xistența unui interes propriu.
De cele mai multe ori , interesul de a formula o cerere de chemare în judecată a
altei persoane care poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul aparține pârâtului. De
exemplu: în cazul raporturilor juridice obligaționale cu pluralitate de creditori, are motive
să refuze plata, invocând anularea sau rezoluțiunea contractului, sting erea creanței etc. ,
atunci el va solicita introducerea în proces și a celorlalți creditori, pentru a obține o singură
hotărâre, opozabilă tuturor creditorilor respectivi; în cazul cesiunii de c reanță, atunci când
debitorul cedat este chemat în judecată de către creditorul cedent, deși un terț i -a notificat
cesiunea de creanță, pentru a evita riscul unei plăți nevalabile, debitorul va trebui să
formuleze o cerere de introducere în proces a credi toriului cesionar; tot în cazul cesiunii
de creanță, dacă vechiul creditor i -a notificat debitorului că nu recunoaște valabilă
cesiunea și i -a cerut să nu facă plata, iar după aceea creditorul cesionar îl acționează în
judecată pe debitorul cedat, acesta din urmă are interesul de a -l introduce în cauză pe
creditorul cedent.77
Deși nu este vorba de același drept ca și al reclamantului, înt rucât coproprietarii au
câte o cotă-parte diferită din același drept, totuși, în situația în care posesorul unui imobil
se vede chemat în judecată de o persoană care invocă titlul de moșt enitor, el poate să -i

76 Așadar, prin cererea de chemare în judecată a altei persoane, partea din litigiul principal nu formulează o
pretenție împotriva terțului, ci, dimpotrivă , îl forțează pe terț să își valorifice o pretenție proprie împotriva
părților din cererea inițială. Așa fiind, ca efect al cererii de chemare în judecată a altei persoane, terțul
intervenient forțat nu dobândește poziția de pârât față de parte a care a formulat această cerere (așa cum e
cazul chematului în garanție), ci pe aceea de reclamant ( art. 70 C.proc.civ.) împotriva părților din procesul
inițial sau numai împotriva uneia dintre ele .
77 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op.cit. , p. 1 20

51
introducă în proces și p e ceilalți moștenitori, spre a obține o hotărâre opozabilă tuturor
acestora. De asemenea, dacă reclamant ul revendică un bun de la pârât , acesta din urmă
poate să îl introducă în proces pe terțul care, de asemenea pretinde că este proprietarul
acelui bun. În aceste cazuri, soluția se întemeiază pe dispozițiile exprese ale art. 643 alin.
(3) C.civ. , potrivit cărora, când acțiunea nu este introdusă de toți coproprietarii, pârâtul
poate cere instanței de judecată introducerea în cauză a celorlalți coproprietari în calitate
de reclamanți, în termenul și condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă pentru
chemarea în judecată a altei persoane.
Pârâtul trebuie să probeze ipoteza cum că un terț poate cere același drept ca și
reclamantul, altfel uneori el ar putea cere solicita chemarea în judecată a altei persoane
doar pentru a tergiversa judecata. Totuși nu doar pârâtul trebuie să își probeze cere rea, ci și
reclamantul.
În ceea ce îl privește pe reclamant, acesta are posibilitatea să formuleze c ererea de
chemare în judecată ( cererea introductivă în instanță) împotriva oricărei persoane care ar
avea legătură cu raportul juridic substanțial dedus ju decății și căreia vrea să îi facă
opozabilă hotărârea. Totuși, este posibil ca reclamantul să afle despre existența unui terț
care ar fi în măsură să pretindă aceleași drepturi ca și el ulterior declanșării procesului, fie
din susținerile pârâtului, fie di n probele administrate în cauză. De aceea, legea acordă și
reclamantului78 dreptul de a introduce o cerere79, însă terțul atras la judecată pe această
cale nu va dobândi calitatea de pârât, pe care ar fi avut -o în cazul în care cererea de
chemare în judecat ă ar fi fost formulată și împotriva lui, ci va dobândi poziția procesuală
de reclamant.

2.6.2 Termenul de introducere a cererii
Termenul în care se poate depune cererea de chemare în judecată a altei persoane
diferă în funcție de persoana care o fomu lează, reclamant, intervenient principal sau pârât.
,,Cererea făcută de reclamant sau de intervenientul principal se va depune cel mai
târziu până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe”80. Momentul
terminării cercetării procesului se stabilește prin raportare la dispozițiile art. 244 alin. (1)
C.proc.civ., conform cărora, ,,când judecătorul se so cotește lămurit, prin încheiere , declară

78 Pentru aceleași rațiuni este recunoscută și intervenientului principal posibilitatea de a formula cerere de
chemare în judecată a altei persoane.
79 Întemeiată pe dispozițiile art. 68 C.proc.civ
80 Potrivit art. 68 alin. (2) C.proc.civ.

52
cercetarea procesului încheiată și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședință
publică”.
Cererea de chemare în judecată a altei persoane făcută de pârât se va depune în
termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării inaintea primei instanțe, iar dacă
întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată.81
Pârâtul este în măsură să știe persoanele ce pot pretinde aceleași drepturi ca ș i
reclamantul imediat după ce i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, astfel
legiuitorul ca să evite posibilitatea ca pârâtul să întârzie soluționarea litigiului, i -a oferit
dreptu l de a depune cererea o dată cu întâmpinarea, cel mai târziu fiind în limine litis82.
Pentru reclamant termenul limită nu poate fi până în prima zi de înfățișare,
deoarece acesta ar putea afl a despre posibilul terț , ce poate pretinde același drept ca și el ,
abia în cursul judecății. De altfel , art. 204 alin. (1) C.proc.civ. îi conferă reclamantului
dreptul de a -și modifica cererea de chemare în judecată până la primul termen de judecată
la care este legal citat, iar , sub unele aspecte, este preferabil pent ru reclamant să recurgă la
modificarea sau întregirea cererii de chemare în judecată (de exemplu, terțul ar dobândi
calitatea de pârât ,iar nu de reclamant), ceea ce înseamnă că textul de lege ar fi devenit
inaplicabil în practică dacă ar fi stabilit că și reclamantul trebuie să depună cererea
întemeiată pe art. 68 C.proc.civ. până la primul termen de judecată. Soluția se justifică cu
atât mai mult în cazul intervenientului principal, care poate interveni oricând în cursul
procesului până la închiderea dezb aterilor pe fond, astfel că, prin ipoteză, exercitarea
dreptului său de a formula o cerere de chemare în judecată a altei persoane nu poate fi
limit ată la primul termen de judecată.
În ceea ce privește termenul de depunere a cererii de chemare în jud ecată a altei
persoane în cazul în care este deja formulată o cerere reconvențională sau o cerere de
intervenție volunta ră principală, deci atunci când , în litigiul respectiv, o parte poate deține
atât calitatea de reclamant, cât și calitatea de pârât, trebui e făcute următoarele distincții83:
– dacă pârâtul inițial formulează o cerere reconvențională iar un terț ar putea
pretinde obiectul din cererea reconvențională, atunci pârâtul -reclamant va putea introduce
terțul până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe , iar
reclamantul -pârât va putea introduce un terț în termenul pentru depunerea întâmpinării la
cererea reconvențională;

81 Potrivit art. 68 alin. (3) C.proc.civ.
82 Limine litis – la începutul procesului / prima zi de înfățișare
83 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op.cit. , p. 1 22

53
– în cazul formulării unei cereri de intervenție principală distingem între două
situații:
1. atunci când obiectul cererii de chemare în judecată este în legătură strânsă cu obiectul
cererii de intervenție voluntară principală – în acest caz reclamantul inițial și
intervenientul au ambii calitatea de reclamanți, iar pârâtul rămâne cu aceeași calitate de
pârât, astfel intervenientul și reclamantul pot introduce terțul până la terminarea cercetării
procesului înaintea primei instanțe , iar pârâtul în termenul de depunere a întâmpinării sau
în prima zi de judecată.
2. atunci când obiectul cererii de intervenți e voluntară principală este același cu dreptul
pretins de reclamant în cererea de chemare în judecată – în acest caz intervenientul
rămâne reclamant și va putea introduce un terț până la terminarea cercetării procesului
înaintea primei instanțe , iar recl amantul inițial împreună cu pârâtul, au amândoi calitatea
de pârâți și pot introduce un terț în termenul acordat de instanță pentru a depune
întâmpinare la cererea intervenientului voluntar principal.
Termenul de introducere a cererii de chemare în judeca tă a altei persoane este un
termen legal peremptoriu. Așadar nerespectarea termenului de depunere a cererii de
chemare în judecată a altei persoane atrage sancțiunea decăderii. În măsura în care sunt
îndeplinite condițiile pr evăzute de art. 186 C.proc.civ. , apreciem că partea interesată poate
solicita și repunerea în termen.
Norma care reglementează termenul legal peremptoriu de depunere a cererii de
chemare în judecată a altei persoane, apreciem că aceasta este o normă de ordine privată ,
astfel încât, dacă părțile se învoiesc, o cerere de intervenție forțată depusă tardiv va putea
fi soluționată împreună cu cererea principală.84
Considerăm că părțile ar putea depune tardiv o cerere de intervenție forțată, adică
după împlinirea termenului acordat de lege și instanță, dar doar dacă toate părțile sunt de
acord. Așadar, dacă pârâtul depun e cererea de chemare în judecată a altei persoane după
depunerea întâmpinării sau , dacă întâmpinarea nu este obligatorie, du pă primul termen de
judecată, respectiv reclamantul sau intervenientul principal depun e cer erea de intervenție
forțată după ce este dată încheierea privind terminarea cercetării procesului, însă, în toate
cazurile, mai înainte de închiderea dezbaterilor înaintea primei instanțe, judecătorul va
verifica dacă celelalte părți sunt de acord în mod expres cu primirea cererii depuse tardiv ,

84 M. Tabârcă, op. cit. , p. 373

54
urmând ca, în situația în care acestea răspund negativ sau nu își exprimă punctul de
vedere, cererea să fie respinsă ca tardivă.85
Referitor la depunerea cererii de chema re în judecată a altei persoane , se ridică
întrebarea dacă aceasta poate fi f ormulată și cu ocazia rejudecării fondului.
În sistemul Codului de procedură actual, etapa scrisă, premergătoare stabilirii
primului termen de judecată, nu se mai reia în urma casării sau anulării cu trimitere la
prima instanță. Așa fiind, pârâtul nu v a mai putea formula o cerere de intervenție forțată cu
ocazia rejudecării fondului după casarea sau anularea cu trimitere la prima instanță,
întrucât, în ceea ce îl privește, termenul de d epunere a întâmpinării și al cererii de
intervenție forțată este, pr in ipoteză depăși t. Însă este posibil că trimiterea spre rejudecare
s-a stabilit în urma constatării de către instanța de apel a faptului că pârâtul nu a fost legal
citat în tot cursul judecății în fața primei instanțe și nici nu a fost prezent la vreun te rmen.
În acest caz, apreciem că pârâtului trebuie să i se acorde posibilitatea de a formula
întâmpinare și, odată cu aceasta, și cererea de intervenție forțată.86
În ceea ce îl privește p e reclamant acesta va putea formula o cerere de intervenție
forțată c u ocazia rejudecării fondului, însă numai în măsura în care, în cadrul rejudecării
fondului la prima instanță, se reia în tot sau în parte cercetarea procesului , acceași soluție
fiind valabilă și pentru intervenientul principal.
Cererea de chemare în judecată a altei persoane nu este admisibiliă în căile de atac
de retractare – contes tație în anulare și revizuire –, întrucât prin intermediul acestora se
analizează exclusiv aspecte de natură să determine retractarea hotărârii ce fac e obiectul
acestor căi extraordinare , astfel că nu este posibilă lărgirea cadrului procesual cu alte părți.
În cazul rejudecării fondului ca urmare a admiterii contestației în anulare,
intervenția forțată ar putea fi admisă exclusiv în acele situații în c are obiectul căii
extraordinare de atac l -a constituit o hotărâ re pronunțată în prima instanță , deci numai în
cazul contestației în anulare de drept comun. În plus, trebuie avut în vedere că nici în cazul
rejudecării după admiterea contestației în anulare nu se va relua etapa scrisă prem ergătoare
judecății, astfel încâ t pârâtul nu va putea formula cererea de intervenție forțată decât dacă
nelegala citare care a constituit motivul de contestație în anulare l -a privit pe el. În schimb,
reclamantul și inte rvenientul principal vor putea face întotdeauna o cerere de intervenție
forțată cu ocazia rejudecării fondului, deoarece atât în cazul în care contestația în anulare a

85 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op.cit. , p. 1 24
86 V.M. Ciobanu, G. Boroi, T.C. Briciu, op, cit., p. 82

55
fost promovată de pârât, cât și în cazul în care nelegala citare i -a privit pe ei, se reia
cercetarea procesului cu ocazia rejudecării.
În ceea ce privește revizuirea , problema admisibilității cererii de chemare în
judecată a altei persoa ne se pune , de asemenea, numai dacă are loc o rejudecare în primă
instanță , ca urmare a admiterii cererii de revizuire (este însă posibil să nu existe o
rejudecare a fondului, deși cererea de revizuire s -a admis, spre exemplu, în cazul
motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. – contrarietatea de hotărâri).
O cerere de chemare în judecată a altei persoane va putea fi primită în cazul în care
s-a atacat o hotărâre de primă instanță ( rămasă definitivă prin neapelare) , iar cererea de
revizuire a fost încuviințată în principiu, cererea putând fi formulată de reclamant sau de
intervenientul princ ipal cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului înaintea
primei instanțe, însă numai în măsura în care rejudecarea fondului după admiterea în
principiu a cererii de revizuire presupune și reluarea în tot sau în parte a cercetării
procesului.87 Față de motivele de revizuire prevăzute de lege, în principiu, pârâtul nu ar
mai putea formula o cerere de intervenție forțată cu ocazia rejudecării după admiterea în
principiu a cererii de revizuire întrucât, așa cum am arătat, rejudecare a fondului nu m ai
presupune și reluarea etapei scrise, premergătoare stabilirii p rimului termen de judecată și
,deci , termenul prevăzut de lege pentru depunerea întâmpinării pentru pârât este , prin
ipoteză, depășit.
2.6.3 Natura juridică a cererii
Terțul chemat în jude cată întrucât ar putea să pretindă aceleaș i drepturi ca și
reclamantul dobândește calitatea de reclam ant, iar hotărârea care se va pronunța își va
produce efectele și în privința sa.88
Cererea prevăzută în art. 68 C.proc.civ. este o veritabilă cerere de ch emare în
judecată asimilată de legiuitor celei formulate de reclamant. Caracteristic cererii de
chemare în judecată a altei persoane este că pretenția dedusă din litigiul pendente nu
aparține părții care o formulează, ci terțului care este forțat prin cere rea de chemare în
judecată a altei persoane să își valorifice dreptul în calitate de reclamant.
Cererea de chemare în judecată a altei persoane trebuie motivată conform art. 69
C.proc.civ. dar de asemenea trebuie să îndeplinească toate condițiile de formă prevăzute
de lege pentru cererea de chemare în judecată, respecitv de dispozițiile art. 194

87 Având în vedere prevederile art. 68 alin. (2) și (3) C.proc.civ.
88 Potrivit art. 70 C.proc.civ.

56
C.proc.civ., iar, în plus, va cuprinde și mențiunile privitoare la individualizarea procesului
în care se formulează.
Fiind o veritabilă cerere de chemare în judecată, cererea de chemare în judecată a
altei persoane este supusă plății taxelor judiciare de timbru. În funcție de obiectul acesteia,
evaluabil sau neevaluabil în bani, cererea va fi supusă taxei de timbru la v aloare ori a unei
taxe fixe sau , dacă le gea prevede în mod expres aceasta, cererea va fi scutită de plata taxei
judiciare de timbru.
Cererea de chemare în judecată a altei persoane determină lărgirea cadrului
procesual din punct de vedere al părților.89
Fiind o cerere incidentală , cererea de ch emare în judecată a altei persoane se
judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența
materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești .90
Cererea de chemare în judecată a altei persoane care pretinde aceleași drepturi ca și
reclamantul , împreună cu înscrisurile care o însoțesc, se comunică atât terțului introdus în
proces, cât și părții adve rse. La exemplarul destinat terțului , se vor alătura copii de pe
cererea de chema re în judecată, dacă este cazul , și de p e alte acte de procedură ce au
aceeași natură juridică, de pe întâmpinare și de pe înscrisurile de la dosar.91
2.6.4 Admiterea în principiu a cererii. Cheltuielile de judecată
Ca și la admiterea cererii de intervenție voluntară principală, instanța va asc ulta
părțile și terțul înainte de a se decide în privința admisibilității cererii de chemare în
judec ată a altei persoane.
Așadar, după comunicarea cererii de chemare în judecată a altei persoane atât
terțului, cât și părții adverse, instanța dezbate admi sibilitatea în principiu a cererii de
intervenție forțată.
În cadrul admisibilității în principiu a cererii de chemare în judecată a altei
persoane, instanța de judecată va trebui să verifice următoarele cerințe: dacă partea care
formulează aceas tă cerere justifică un interes; dacă terțul ar pute a să pretindă, pe cale
separată , un drept împotriva părților din procesul pendente; dacă dreptul pe care ar putea
să îl invoce terțul este acelaș i cu cel pretins de reclamant ( reclamantul din cererea
principală , reclamantul din cererea reconvențională sau intervenientul principal); dacă
cererea de intervenție forțată a fost formulată înăuntrul termenului prevăzut de lege; dacă,

89 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op.cit. , p. 1 27
90 Potrivit art. 123 alin. (1) C.proc.civ.
91 Conform art. 69 alin. (1) și (2) C.proc.civ.

57
în raport cu natura litigiului dintre p ărțile inițiale ar fi admisibil ca terțul să pretindă
aceleași drepturi ca și reclamantul; dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții de exercițiu al
formelor procedurale ce alcătuiesc acțiunea civilă ( calitatea procesuală și capacitatea
procesuală ). De asemenea, instanța va verifica în ce măsură sunt îndeplinite și condițiile
de formă ale cererii de intervenție, pr evăzute de art. 194 C.proc.civ. , precum și condițiile
extrinseci ale cererii de intervenție referitoare la dovada achitării taxei judiciare de timbru,
la dovada calității de reprezentant etc.
Asupra admisibilității în principiu a cererii de chemare în judecată a altei persoane,
instanța de judecată se va pronunța printr -o încheiere motivată, prin care va încuviința
cererea sau o va respinge ca inadmis ibilă92, regimul juridic al acestei încheieri fiind cel
prevăzut de art. 64 alin. (2) – (4) C.proc.civ.
După încunv iințarea în principiu a cererii de chemare în judecată a altei persoane,
terțul intervenient forțat devine parte în proces, având poziția procesuală de reclamant în
ceea ce privește pretenția dedusă judecății prin cererea de intervenție forțată.
Terțul va prelua procedura în starea în care aceasta se află în mome ntul
încuviințării în principiu a intervenției, actele de procedură îndeplinite anterior fiindu -i
opoz abile. Actele de procedură ulterioare însă vor fi îndeplinite și față de el. El se bucură
de indepe ntență procesuală, astfe l poate uza de toate drepturile procesuale recunoscute
părților. T erțul va putea solicita administrarea de probe, dar, întrucât este introdus forțat în
proces, apreciem că le va solicita cel mai târziu până la primul termen de judecată ulterior
încuviințării în principiu a cererii de intervenție.
Terțul intervenient forțat va putea să renunțe la drept sau să încheie o tranzacție,
însă nu va putea să renunțe la judecata cererii de intervenție, deoarece nu este el titularul
acestei cereri.
Un efect specific al cererii de chemare în judecată a altei persoane este prevăzut de
art. 71 C.proc.civ. și constă în scoaterea din proces a pârâ tului. Acest efect se produce însă
numai în două situații93, și anume:
a) în cazul în care pârâtul este chemat în judecată pentru o datorie bănească și
recunoaște datoria, declarând că vrea să o execute față de cel căruia îi va fi stabilit dreptul
pe cal e judecătorească, consemnând, totodată, la dispoziția instanței suma respectivă;

92 Apreciem că, în măsura în care cererea de intervenție nu întrunește condițiile de formă cerute de lege sau
de alte condiții extrinseci, aceasta va fi anulată sau respinsă tot prin încheiere motivată , ea va putea fi atacată
numai odată cu fondul.
93 Gabriel Boroi, Mire la Stanc u, op.cit. , p. 1 29

58
b) în cazul în care pârâtul este chemat în judecată pentru predarea unui bun (mobil
sau imobil) sau a folosinței acestuia și declară că va preda bunul celui al cărui drept va fi
stabilit prin hotărâre judecătorească. Într -o asemenea ipoteză, bunul din litigiu va fi pus
sub sechestru judiciar de către instanța învestită cu judecarea cauzei.
În ambele ipoteze, dacă sunt îndeplinite cerințele legale pentru scoaterea pârâtului
din proces, instanța va dispune această măsură, iar judecata va continua doar între
reclamant și terțul chemat în judecată, însă hotărârea se va comunica și pârâtului, căruia îi
este opozabilă .94
Deoarece cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în judecată a altei
persoane formează o biectul unei singure judecăți, dispozițiile art. 66 alin. (2) C.proc.civ.
sunt aplicabile și cererii de chemare în judecată a altei persoane. Altfel spus, disjungerea
celor două cereri este inadmisibilă de oarece prin cererea de intervenție forțată se pretinde
că ar putea fi vorba despre același drept subiectiv civil, afirmat atât de reclamant, cât și de
intervenientul forțat.
În privința soluțiilor pe care le poate pronunța instanța asupra cererii de chemare în
judecată a altei persoane, apreciem că acestea sunt similare celor ce pot fi date în cazul
cererii de intervenție voluntară principală atunci când prin aceasta terțu l pretinde, în tot
sau în parte , acel ași drept ca și reclamantul.
Nu pot fi admise în întregime atât cererea de chemare în judecată , cât și cererea de
chemare în judecată a altei persoane, dacă acestea au același obiect și ,deci , s e exclud
reciproc. Într -un asemenea caz, admiterea în într egime a cererii de chemare în judecată, a
cererii reconvenționale sa u a intervenientului principal, atrage în mod automat respingerea
celeilalte cereri și invers.95
Este posibil ca ambele cereri să fie respinse, iar , în această situație, pârâtul din
cererea introductivă de instanță es te cel care a câștigat procesul , așa încât el are dreptul la
acoperirea cheltuielilor de judecată avansate, care vor fi recuperate atât de la reclamant,
cât și de la terțul interveni ent. De asemenea, este posibil ca ambele ce reri să fie admise
numai în parte sau ca una dintre cereri să fie admisă în parte, iar cea cealaltă respinsă, în
ambele situații cheltuielile de judecată urmând a fi suportate de toate părțile.
Dacă identitate a de obiect este numai parțială , soluțiile p ot fi următoarele:
respingerea ambelor cereri; admiterea în parte atât a cererii de chemare în judecată , cât și a
cererii de intervenție forțată; respingerea unei cereri și admiterea integrală sau în parte a

94 Conform art. 71 alin. (3) C.proc.civ.
95 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op.cit. , p. 1 30

59
celeilalte cereri; admiterea în întregime a unei cereri și admiterea în parte a celeilalte
cereri.

2.7 Intervenția forțată. Chemarea în garanție
2.7.1 Noțiune și elemente caracteristice
Partea interesată poate să cheme în ga ranție o terță persoană , împotriva căreia ar
putea să se îndrepte cu o cerere separată în gara nție sau în despăgubiri. Astfel, chemarea în
garanție , ca mijloc procesual de atragere a unui te rț la judecată, este admisibilă nu numai
în cazul drepturilor reale sau de creanță garantate legal ori convențional, ci și ori de câte
ori partea care ar cădea în pretenții are posibilitatea să solicite de la o altă persoană
despăgubiri pentru dreptul pe care l -a pierdut, respectiv pentru obligația ce a fost stabilită
în sarcina s a prin hotărâre judecătorească.96
De exemplu: comitentul, ch emat în judecată pentru a răspunde de fapta culpabilă a
prepusului său, poate să î l cheme în garanție pe prepus, spre a fi ob ligat să îi plătească la
rândul lui, comitentului suma pe care acesta din urmă va trebui să o plătească
reclamantului; în cazul în care creditorul îl cheamă în judecată numai pe unul dintre
debit orii ce s -au obligat în solidar , pârâtul poate să îi cheme în garanție pe ceilalți
codebitori , pentru ca fiecare dintre ei să îi plătească partea corespunzătoare din datoria
comună.97
Cererea de chemare în garanție poate fi formulată împotriva garantului, precum și a
succesorilor universali sau cu titlu universal ai acestuia, nu însă și împotriva
dobânditorului cu titlu particular.
De asemenea c ererea de chemare în garanție poate fi formulată de către garantat,
dar și de succesorii universali ori cu titlu universal ai acestuia, precum și de dobânditorul
cu titlu particular. În privința acestuia din urmă, trebuie menționat că nu prezintă relevanță
faptul că el a dobândit dreptul respectiv cu tit lu oneros sau cu titlu gratuit de la cel căruia i
se datora garanția de către o altă persoană.
Garanția poate fi legală, avându -și deci izvorul în prevederile legii, sau ea poate fi
contractuală, când aceasta a fost stipulată ca atare de părți în convenți a lor.

96 Art. 72 alin. (1) C.proc.civ.
97 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op.cit. , p. 1 31

60
2.7.2 Persoanele care pot formula cererea
În cele mai multe cazuri, cererea de chemare în garanție este formulată de către
pârât, dar mai poate fi formulată de către reclamant, respectiv și de către intervenientul
principal.98
De asemenea în ac eleași condiții ca și pârâtul , reclamantul și intervenientul , cel
chemat în garanție poate chema la rândul său în garanție o altă persoană.99
Cererea de chemare în garanție nu ar putea fi formulată și de către intervenientul
voluntar accesoriu, acesta neputâ nd fi obligat la executarea vreunei obligații față de părțile
inițiale și neputând pierde vreun drept dedus judecății, formulând doar o simplă apărare în
proces.
Cel chemat în garanție nu trebuie să fie în mod necesar un terț , el putând fi un
copârât. Dar, în cazul unei che mări în garanție între copârâți , aceast a se realizează prin
mijloacele de apărare.
Modalități de valorificare a dreptului de a fi garantat sau despăgubit
După cum garanția este valorificată pe cale principală sau pe cale incidentală,
regăsim o clasificare a garanției, în garanție principală și garanție incidentală.
Garanția este numită principală dacă beneficiarul acesteia a aș teptat sfârșitul
procesului în care este parte, iar , în măsura în care a căzut în pretenții, îl cheamă în
garanție pe garant prin intermediul unei cereri principale, declanșând un proces distinct.
Garanția este incidentală dacă , fără a aștepta sfârșitul procesului dirijat împotriva
sa, beneficiarul garanț iei îl introduce în procesul respectiv pe garantul său, astfel încât
cererea principală și cererea de chemare în garanție sunt soluționate prin aceeași hotărâre.
Din punct de vedere al atragerii terților la judecată , prezintă interes numai garanția
incide ntală.
Valorificarea pe cale incidentală a dreptului de a fi garantat sau despăgubit prezintă
o serie de avantaje: chematul în garanție, devenind parte în proces, are dreptul de a
propune și administra probe, de a invoca excepții procesuale, ce pot fi în sprijinu l părții
care a formulat cererea de chemare în garanție, garantul având interesul să -i susțină
poziția, pentru a nu fi admisă cererea de chemare în garanție; evitarea declanșării unui
litigiu ulterior vizând valorificarea acestui drept pe cale principală, prin hotărârea
judecătorească, instanța fiind obligată să soluționeze nu numai cererea principală, dar și

98 Art. 73 alin. (2) C.proc.civ.
99 Art. 72 alin. (2) C.proc.civ.

61
cererea de chemare în garanție; economie de timp și cheltuieli; evitarea pronunțării unor
hotărâri contradictorii.
Ca regulă, modalitatea în care d reptul de a fi garantat sau despăgubit va fi
valorificat (pe cale principală sau incidentală) este la alegerea părții interesate.
Prin excepție, în cazurile expres prevăzute de lege, garantatul este obligat să
formuleze cererea de chemare în garanție pe cale incidentală, în caz contrar existând riscul
ca cererea sa de chemare în garanție promovată pe calea unui litigiu distinct să fie
respinsă.
2.7.3 Formularea cererii. Termene
Cererea de chemare în garanție, ca n atură juridică , este o veritabilă chemare în
judecată, astfel încât ea trebuie să îndeplinească toate cerințele prevăzute de lege pentru
cererea de chemare în judecată, în art. 194 C.proc.civ. Tocmai de aceea, cererea de
chemare în garanție se face cu respectarea condițiilor de formă stabilite de lege pentru
cererea de chemare în judecată.100
Fiind o cerere incidentală, în cuprinsul său se va indica și care este legătura cu
cererea principală, legătură de natură a justifica soluționarea împreună a celor două cereri.
Sunt de as emenea aplicabile cererii de chemare în garanție dispozițiile art. 149
C.proc.civ. referitoare la numărul de exem plare în care se depune cererea , precum și
dispozițiile art. 150 – 152 C.proc.civ. referitoare la înscrisurile anexate, la cererea
formulată pr in reprezentant și la cea greșit denumită.
Termenul în care poate fi depusă cererea de chemare în garanție, depinde după
cum cererea incidentală este formulată de către pârât sau de către reclamant sau
intervenientul principal.101
Pârâtul trebuie să depu nă cererea de chemare în garanție o dată cu întâmpinarea,
iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată
înaintea primei instanțe.
Reclamantul și intervenientul principal pot să depună cererea de chemare în
garanț ie cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe.
Formula folosită de lege privitoare la formularea cererii de chemare în judecată
până la terminarea cercetării procesului înaintea „primei instanțe” nu poate genera nic io
îndoială cu privire la inadmisibilitatea ei în apel sau recurs. Faptul că textul comentat a

100 Potrivit art. 73 alin. (1) C.proc.civ.
101 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op.cit. , p. 1 34

62
determinat limite temporale diferite pentru exercitarea chemării în garanție de către
reclamant și de către pârât nu poate fi reputată ca o nesocotire a principi ului egalității
părților în procedura judiciară.102
Stabilirea a două termene diferite se justifică pe considerentul că, încă de la
comunicarea cererii de chemare în judecată, pârâtul , cunoscând pretențiile reclamantului,
știe dacă este sau nu cazul să cheme în garanție un terț, însă, pentru reclamant , necesitatea
chemării unei terțe persoane în garanție poate să rezulte ca urmare a susținerilor pârâtului,
făcute de acesta prin întâmpinare, prin cererea recovențională s au chiar în cursul judecății.
Soluția se justifică cu atât mai mult în c azul intervenientului principal , care poate depune
cererea de intervenție voluntară principală până la închiderea dezbaterilor.
Termenul de depunere a cererii de chemare în garanție fi ind un termen legal
peremptoriu , nerespectarea acestuia atrage decăderea părții respective din dreptul de a
formula cererea incidentală.103
Cât privește caracterul normei care reglementează termenul legal peremptoriu de
depunere a c ererii de chemare în garanție , apreciem că aceasta est e o normă de ordine
privată, astfel încât , dacă părțile învoiesc, o cerere de intervenție forțată depusă tardiv va
putea fi soluționată împreună cu cererea principală. Cu toate acestea, o asemenea
convenție a părților nu poate privi decât cererea de chemar e în garanție formulată tardiv în
fața primei instanțe.
În cazul rejudecării fondului, cererea de chemare în garanție poate fi formulată ca
și în soluțiile prezentate în cazul cererii de chemare în judecată a altei persoane.
2.7.4 Procedura de judec ată
Instanța va comunica celui chemat în garanție cererea de intervenție forțată și copii
de pe înscrisurile ce o însoțesc, precum și copii de pe cererea de chemare în judecată, de
pe întâmpinare și de pe înscrisurile de la dosar, pentru ca acesta să -și poate formula
apărările și întâmpinarea.104
Admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanție presupune, cu
necesitate, existența unui proces civil aflat în faza judecății în prima instanță.
O altă condiție de admisibilitate se referă la existența unei legături sufi ciente între
cererea principală și cererea de chemare în garanție, în sensul că trebuie să fie o legătură
de dependență și de subordonare între cele două cereri, așa încât soluția ce se va da cu

102 Ioan Leș , Noul Cod de procedură civilă . Comentariu pe articole, edi ția 2, Editura C. H. Beck, 2015
103 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op.cit. , p. 1 35
104 Potrivit art. 74 alin. (1) C.proc.civ.

63
privire la cererea principală să poată influența soluția ce se va pronunța asupra cererii de
chemare în garanție.
În cadrul discutării admisibilității în principiu, se va verifica dacă, în raport cu
natura litigiului dintre părțile inițiale, ar fi admisibil ca partea să se îndrepte cu o cerere în
garanție sau în despăgubiri împotriva terțului intervenient forțat.
De asemenea, instanța va verifica dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții de
exercițiu al formelor procedurale ce alcătuiesc acțiunea civilă (calitatea procesuală și
capacitatea procesuală), precum și în ce măsură sunt îndeplinite și condițiile de formă ale
cererii de chemare în garanție, pr evăzute de art. 194 C.proc.civ.. De asemenea se vor
verifica condițiile extrinseci ale acesteia referitoare la dovada achitării taxe i judiciare de
timbru, la dovada calității de reprezentant etc.
Asupra admisibilității în principiu a chemării în garanție , instanța de judecată se va
pronunț a printr -o încheiere motivată, prin care va încuviința în principiu cererea de
chemare în garan ție sau o va respinge ca inadmisibilă.
Cu privire la calea de atac împotriva încheierii de admitere sau respingere a cererii
incidentale, aceasta se poate ataca o dată cu fondul, conform art. 64 C.proc.civ.105
Poziția în proces a chematului în garanție
Terțul chemat în garanție dobândește calitatea de parte în procesul în care este
formulată cererea. Din momentul introducerii sale în proces, terțul va avea drepturile
procedurale și îi vor reveni îndatoririle procesuale prevăzute de lege pentru părțile
principale, iar hotărârea ce se va pronunța îi va fi opozabilă , după cum el se va putea
prevala de hotărârea respectivă.
Cel chemat în garanție trebuie să depună întâmpinare la cererea de chemare în
garanție și poate, la rândul său, să formuleze o cerere de chemare în garanție a unei alte
persoane. Apreciem că cel chemat în garanție poate formula și o cerere reconvențională
împotriva celui care a promovat c ererea de chemare în garanție, în cadrul aceluiași termen
acordat de instanță pentru depunerea întâmpinării.106
La fel ca și în cazul celorlalte forme de intervenție, după admiterea în principiu,
chematul în garanție nu poate solicita repunerea în discuție a unor chestiuni litigioase
tranșate anterior, nu poate invoca nulități ale unor acte de procedură acoperite în tre timp,
nu poate solicita readministrarea probatoriului și în prezența sa, dar este îndreptățit să
solicite încuviințarea de probe prin întâmpinare sau cel mai târziu până la primul termen

105 Cu modificările prevăzute în Legea 310/2018 cit.
106 Conform art. 74 alin. (3) C.proc.civ.

64
de judecată ulterior admiterii c ererii de chemare în garanție. Actele de procedură ulterioare
vor fi îndeplinite și față de el .107
Chematul în garanție nu devine însă o parte subordonată celei care l -a introdus în
proces, ci se bucu ră de independență procesuală. În consecință, în funcție de situația
concretă din speță, terțul poate sprijini p artea ca l -a chemat în garanție , dar se poate apăra
și împotriva acesteia.
Pentru prima ipoteză, chematul în garanție poate să combată, ori după caz, să
susțină pretenția dedusă judecăț ii prin cererea principală, iar, în acest sco p, el poate folosi
toate mijloacele de apărare, putându -se substitui, sub acest aspect, în toate drepturile
procedurale ale garantatului.
Pentr u cea de a doua ipoteză, terțul , fără a pune în discuție cererea principală, poate
formula apărări numai în ce ea ce privește cererea incidentală, invocând, spre exemplu,
faptul că nu datorează garanție sau că partea care l -a introdus în proces nu s -ar putea
îndrepta împotriva sa cu o cerere în despăgubire, dacă ar cădea în pretenții .
Fiind vorba despre o cerere i ncidentală, operează prorogarea legală de competență,
în condițiile art.123 alin. (1) C.proc.civ., potrivit căruia cererile incidentale se judecă de
instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau
teritorială a a ltei instanțe judecătorești, cu excepția cer erilor prevăzute în lege.
2.7.5 Modul de soluționare a cererii
Cererea de chemare în garanție se judecă odată cu cererea principală.108 Cu toate
acestea, dacă judecarea cererii principale ar fi întârziată prin cererea de chemare în
garanție, instanța poate dispune disjungerea ei pentru a o judeca separat.
Trebuie reținut că efectul eventualei prorogări de competență în privința
soluțio nării cererii de chemare în garanție subzistă și după ce s -a dispus disjungerea, astfel
încât nu se poate declina competența.
Soluția care se va da asupra cererii de chemare în garanție depinde de soluția ce se
va pronunța cu privire la cererea principa lă.109 Este necesar să distingem după cum cererea
de chemare în garanție este formulată de către pârât sau de către reclamant, respectiv de
intervenientul principal.
În cazul în care c ererea principală este admisă, înseamnă că pârât ul a căzut în
pretenții, astfel încât se va admite și cererea de chemare în garanție formulată de pârât,

107 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op.cit. , p. 1 37
108 Potrivit art. 74 alin. (4) C.proc.civ.
109 Confrom a rt. 72 alin. (1) C.proc.civ.

65
dacă este întemeiată. Terțul chemat în garanție nu poate fi însă obligat direct față de
reclamant. Cu alte cuvinte, înstanța va trebui să soluționeze litigiu l în două etape,
pronunțându -se mai întâi asupra raportului ju ridic dintre reclamant și pârât , iar apoi asupra
raportului juridic dintre pârât și terțul chemat în garanție. Când cererea principală se
respinge, înseamnă că pârâtul nu a pierdut procesul, așa încât cererea prin care acesta a
chemat un terț în garanție se va respinge ca rămasă fără obiect.
Cererea de chemare în garanție formulată de către reclamant, respectiv de
intervenientul principal, în măsura în care este întemeiată, se va admite dacă se respinge
cererea de chemare în judecată, respectiv cererea de intervenție principală, deoarece
reclamantul, respectiv intervenientul principal este cel care a pierdut procesul, având astfel
dreptul să se îndrepte împotriva celui pe care l -a chemat în garanție. Dacă însă cere rea de
chemare în judecată sau de intervenție principală se admite, atunci cererea de chemare în
garanție formulată de reclamant sau de intervenientul principal se va respinge ca lipsită de
obiect.
Soluționarea cererii de chemare în garanție depinde de so luționarea cererii de
chemare în judecată, astfel și căile de atac se po t exercita în funcție de soluția cererii de
chemare în jude cată, adică de persoana care cad e în pretenții.110
1. Dacă pârâtul a introdus o cerere de chemare în garanție
– dacă instanța admite cererea de chemare în judecată, de asemenea și cererea de chemare
în garanție, pârâtul poate formula apel împotriva reclamantului, iar chematul în garanție
poate formula apel împotriva pârâtului invocând inexistența obligației față de acesta , dar
poate formula și împotriva reclamantului invocând netemeinicia cererii de chemare în
judecată și , pe cale de consecință, lipsa de obiect a cererii de chemare în garanție.
– când prima instanță a admis cererea de chemare în judecată și a respins cererea de
chemare în garanție formulată de pârât, acesta din urmă are interes să declare apel fie
contra reclamantului, fie împotriva chematului în garanție, fie împotriva ambilor;
– dacă ambele cereri au fost respinse ( cea de c hemare în judecată ca nefondată , iar cea de
chemare în garanție ca rămasă fără obiect sau lipsită de intere s), reclamantul va putea
introduce apel doar împotriva pârâtului .
2. Dacă reclamantul a formulat o cerere d e chemare în garanți e
– în cazul în care prima instanță a respins cererea de chemare în judecată și a admis cererea
de chemare în g aranție formulată de reclamant111, acesta din urmă poate declara apel

110 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op.cit. , p. 1 39

66
împotriva pârâtului, iar chematul în garanție fie contra reclamantului, fie contra pârâtului,
fie împotriva ambilor;
– dacă ambele cereri au fost respinse, reclamantul poate face apel atât contra pârâtului, cât
și a chematului în garanție;
– dacă prima instanță a admis cererea de chemare în judecată și a respins cererea de
chemare în garanție formulată de către reclamant (ca rămasă fără obiect), hotărârea poate
fi apelată de către pârât, care își va îndrepta cererea de apel împotriva reclamantului.
Pârâtul nu are interes să declare apel și împotriva chematului în garanție .
Astfel spus dacă cererea de chemare în judecată va fi respinsă, atunci și cererea de
chemare în garanție formulată de către pârât va fi respinsă ca ramasă fără obiect, deoarece
pârâtul nu cade în pretenții iar garantul nu ar avea vreo obligație să-l despăgubească pe
pârât.
Dacă reclamantul face apel împotriva pârâtului, acesta din urmă poate fi provocat
să îl reintroducă pe garant în proces și a stfel se r epune în discuție cererea de chemare în
garanție. Dacă reclamantul formulează atât cerere d e chemare în judecată cât și cerere de
chemare în g aranție, iar instanța îi admite cererea de chemare în judecată, cea de a 2a
cerere rămâne fără obiect. În acest caz pârâtul va formula apel, iar reclamantul ar putea
formula cererea de chemare în garanție.
Dacă reclamantul formulează atât cererea de chemare în judecată, cât și pe cea de
chemare în garanție, cea din urmă rămâne fără obiect. Pârâtul formulează apel împotriva
sentinței primei instanțe, contra admiterii cererii de chemare în judecată, iar recl amantul
poate formula apel împotriva chematului în garanție, ca în eventualitatea admiterii apelului
declarat de pârât și a schimbării soluției primei instanței în sensul respingerii cererii
principale, cererea de chemare în garanție formulată de reclamant în fața primei instanțe să
fie admisă.112
Dacă intimatul -reclamant nu declară apel provocat, chematul în garanție, nefiind
parte în etapa apelului, va putea formula cerere de intervenție accesorie în sprijinul
intimatului -reclamat .

111 Aceleași soluții urmează a se aplica, mutatis mutandis, și în cazul cererii de chemare în garanție formulate
de intervenientul principal.
112 Potrivit art. 473 C.proc.civ.

67
2.8 Intervenția forțată. Arătarea titularului dreptului
2.8.1 Condiții
Este a treia formă de intervenție forț ată lăsată la îndemâna părților reglementată de
Codul procesual civil în articolele 75 -77.
Pârâtul care deține un bun pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept
asupra unui lucru va putea arăta pe acela în numele căruia deține lucrul sau exercită
dreptul, dacă a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra
lucrului.113
Această formă de intervenție forțată poate fi făcută numai de către pârât și doar în
cazurile cererilor prin care se urmărește valorificarea unui drept real, în măsura în care
între pârât și terțul arătat ca titular al dreptului real există un raport juridic cu p rivire la
lucrul ce formează obiectul cererii (de exemplu, între cei doi s -a încheiat un co ntract de
locațiune, închiriere , depozit , comodat etc.)
În afara cerințelor comune tuturor formelor de participare a terților la judecată,
cererea de arătare a titularului dreptului va trebui să îndeplinească și următoarele cerințe
specifice114:
– prin cererea de chemare în judecată , reclamantul să urmăreasc ă valorificarea unui drept
real, de pildă, acți une în revendicare , acțiune în grănițuire, acțiune de partaj, acțiune
posesorie, acțiune confesorie etc. , deci să fie vorba de o acțiune reală, iar nu de o acțiune
personală sau mixtă;
– pârâtul că dețină un titl u precar sau să exercite în numele altuia un drept asupra lucrului
care formează obiectul dreptului real invocat de reclamant (locatar, chiriaș, depozitar,
comodatar, posesor etc.);
– pârâtul să îl indice pe titularul dreptului .
2.8.2 Formularea cererii. Termen
Cererea de arătare a titularului dreptului poate fi făcută în termenul acordat pentru
depunerea întâmpinării, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, se poate introduce cel
mai târziu la primul termen de înfațișare în fața instanței.115 În ipotez a în care , la primul
termen de judecată la care reclamantul a fost legal citat, acesta își modifică cererea de
chemare în judecată, pârâtul poate formula cerere de arătare a titularului dreptului, în

113 Potrivit art.75 C.proc.civ.
114 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op.cit. , p. 1 41
115 Potrivit art. 76 C.proc.civ .

68
raport cu cererea modificatoare, cu cel puțin 10 zile în aintea termenului de judecată fixat,
potrivit art. 204 alin. (1) C.proc.civ.
Fiind o cerere incidentală, este de competența instanței sesizate cu cererea
principală, potrivit art. 123 alin. (1) C.proc.civ .
Procedura de judecată
Cererea de arătarea a titularului dreptului se comunică terțului împreună cu copii
ale înscrisurile de la dosar în copii, a cererii de chemare în judecată și a întâmpinării. De
asemenea cererea de introducere forțată este comunicată și reclamantului pentru a decide
dacă dorește să înlocuiască pârâtul din cererea sa de chemare de judecată și să îl scoată pe
pârâtul inițial din proces, ceea ce se poate face doar cu consimțământul său, adică al
reclamantului.116
Astfel spuse cererea de arătare a titularului dre ptului trebuie depusă într -un număr
de exemplare suficiente, pent ru instanță, terț, reclamant și eventual pentru alte părți
existente în proces.
Admiterea în principiu
Ca și în cazul celorlalte forme de intervenție instanța ascultă părțile și terțul după
care se va pronunța printr -o încheiere motivată în legătură cu admiterea sau respingerea
cererii de arătare a titularului dreptului.
Încheierea în care s -a admis sau respins cererea de intervenție se v a putea ataca o
dată cu fondul , conform art. 64 C.pr oc.civ.117
În măsura în care cererea de arătare a titularului dreptului nu întrunește condițiile
de formă cerute de lege sau de alte condiții extrinseci, aceasta va fi anulată sau respinsă tot
prin încheiere motivată, de asemenea se va put ea ataca doar o dată cu fondul.
2.8.3 Poziția în proces a terțului indicat ca titular al dreptului.
După admiterea în principiu a cererii de inervenție forțată, terțul dobândește
calitate de parte în proces și instanța îi va acorda un termen pentru a depune întâmpinare la
cererea de arătare a titularului dreptului.
Terțul indicat ca titular al dreptului , va putea exercita toate drepturile și își va
asuma toate obligațiile unei părți în proces, iar actele de procedură vor fi îndeplinite și față
de acesta, hotărârea care se va pronunța fiindu -i opozabilă.

116 Conform art. 77 alin. (3) C.proc.civ.
117 Legea 310/2018 cit., art. 64

69
În funcție de poziția terțului și a reclamantului față de cererea de arătare a
titularului dreptului, se disting următoarele situații posibile:
1. D acă terțul recunoaște susținerile pârâtului (printr -o cerere scrisă tri misă
instanței sau verbal în sala de ședință), iar reclamantul consimte, chiar și verbal (legea
neprevăzând vreo condiție de formă specială pentru exprimarea consimțământului
reclamantului la înlocuirea pârâtului) ca terțul să ia locul pârâtului inițial, a cesta din urmă
va fi scos din proces prin dispoziția instanței, iar terțul va dobândi calitatea de pârât. În
acest caz, terțul are posibilitatea formulării unei cereri reconvenționale împotriva
reclamantului inițial;
2. D acă terțul recunoaște susținerile pârâtului, însă reclamantul nu consimte ca
acesta să ia locului pârâtului inițial, procesul va continua între toate aceste persoane, terțul
dobândind calitat ea de intervenient principal;
3. Dacă terțul nu se înfățișează în instanță și nu -și exprimă vreo poziție procesuală,
independent de poziția adoptată de reclamant, procesul va continua între reclamant, pârât
și terț, acesta din urmă dobândind calitatea de intervenient principal;
4. D acă terțul se înfățișează în ins tanță, însă contestă cele susținute de pârât,
independent de poziția adoptată de reclamant, procesul va continua între reclamant, pârât
și terț, acesta din urmă dobândind calitatea de intervenient principal.
Poziția de intervenient principal terțului ar ătat ca titular al dreptului îi asigură
independență procesuală, cu toate consecințele ce decurg din aceasta: va prelua procesul în
stadiul în care se află la momentul în care a devenit parte în proces, va putea face orice act
de procedură pe care îl va co nsidera necesar și va putea propune probe.118

2.9 Intervenția forțată . Introducerea forțată în cauză , din oficiu, a altor
persoane
2.9.1 Condiții. Termen.
Intervenția forțată a terților într -un litigiu pendente poate avea loc, în principiu,
doar la inițiativ a părților. În mod excepțional , legea permite și instanței să dispună
introducerea în cauză a altor persoane. În acest sens legea civilă prevede că judecătorul
poate dispune introduc erea în cauză a altor persoane în anumite condiții.119
În cazurile expres prevăzute de lege, precum și în procedura necontencioasă,

118 Gabriel Boroi, Mirela Stancu, op. cit., p. 143
119 Conform art. 22 alin. (3) C.proc.civ.

70
judecătorul va dispune din oficiu introducerea, în cauză a altor persoane, chiar dacă părțile
se împotrivesc.
În materie contencioasă , când raportul juridic dedus judecății o impune,
judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane.
Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul
apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va re spinge cererea,
fără a se pronunța pe fond.120
Solicitarea introducerii în cauză a terțului, poate aparține oricăreia dintre părți,
indiferent de calit atea și poziția sa procesuală ( reclamant, pârât sau terț intervenient).
În cazul în care părțile au sol icitat judecarea cauzei în lipsă , este necesar ca instanța
să le comunice în scris punctul de vedere privind necesitatea introducerii în cauză a
terțului, precum și faptul că acestea trebuie să -și exprime poziția față de această măsură,
sub sancțiunea resp ingerii cererii. Respingerea cererii, fără a fi cercetată pe fond, are drept
consecință că hotărârea astfel pronunțată nu are autoritate de lucru judecat.
Hotărârea prin care cererea a fost respinsă este supusă numai apelului.121
În mod excepțional inst anța poate dispune introducerea , din oficiu, a unor terți
,nefiind necesar acordul părților. Mai mult, instanța va putea dispune introducerea fo rțată,
din oficiu, a unor terți , chiar dacă părțile inițiale se opun.
Dintre cazurile în care, în cadrul procedu rii contencioase, instanța poate dispune
introducerea, din oficiu, a unor terț i, regăsim următoarele situații : art. 39 alin. (2)
C.proc.civ. , recunoaște în mod expres instanței dreptul de a introduce, din oficiu, în
proces pe succesorul cu titlu particular al părții inițiale, în ipoteza în care, în cursul
procesului, dreptul litigios este transmis prin acte între vii sau pentru cauză de moarte, cu
titlu particular; art. 93 C.proc.civ., care dispune că , în cazurile în care procurorul poate
porni procesul civil potrivit art. 92 alin. (1) C.proc.civ., titularul dreptului va fi introdus în
proces.
Introducerea forțată în cauză, a altor persoane se dispune prin încheiere, până la
terminarea cer cetării procesului înaintea primei instanțe, indiferent că ar fi vorba despre
situați ile din materia necontencioasă și în cazurile expres prevăzute de lege în materie
contencioasă când instanța introduce un terț indiferent de voința părților, cât și în caz ul în
care una dintre părți este de acord cu in troducerea în cauză a unui terț , la propunerea
instanței.

120 Conform art. 78 C.proc.civ.
121 Ion Deleanu, op. cit., p. 145

71
2.9.2 Procedura de judecată
Terțul introdus va fi citat, iar o dată cu citația va primi de asemenea copii ale
înscrisurilor de la dosar, inclusiv a c ererii de chemare în judecată și a întâmpinării. Prin
citație i se va comunica și termenul până la care va putea să arate excepțiile, dovezile și
celelalte mijloace de apărare de care înțelege să se folosească; termenul nu va putea fi mai
lung decât termen ul de judecată acordat în cauză.122
Terțul va lua procedura în starea în care se află în momentul introducerii în proces.
Instanța, la cererea celui introdus în proces, va putea dispune readministrarea probelor sau
administrarea de noi probe. Actele de proc edură ulterioare vor fi îndeplinite și față de
acesta.
În ceea ce privește actele de procedură susceptibile a fi formulate de terțul
intervenient, se apreciază că acesta nu poate promova cerere reconvențională, poate
formula însă cerere de intervenție principală în contradictoriu cu părțile inițiale, dacă are
pretenții proprii de valorificat împotriva părților inițiale.
Preluarea procedurii în starea în care se află în momentul introducerii terțului în
proces are semnificația faptului că terțul nu poate solicita repunerea în discuție și în
contradictoriu cu el a unor aspecte litigioase tranșate anterior, nu poate invoca nulități ale
unor acte de procedură acoperite între timp. Spre deosebire de celelalte forme de
intervenție, terțul introdus în proces va putea solicita readministrarea probatoriului și în
prezența sa (r eaudierea unui martor, refacerea unei expertize, readministrarea probei cu
interogatoriu etc). Totodată, intervenientul are dreptul să solicite încuviințarea unor probe
noi.
Apărările celui introdus în proces pot fi orientate împotriva oricăreia dintre părțile
inițiale din proces, fără a avea relevanță dacă sunt apărări de drept substanția l sau de drept
procesual. Dac ă în termenul fixat de instanță , cel introdus în cauză nu îș i va formula
apărările, acesta va fi decăzut din dreptul de a le mai invoca ulterior.
Potrivit art. 22 alin. (3) C.proc.civ., persoanele introduse în cauză, din oficiu, în
condițiil e legii, vor avea posibilitatea , după caz, de a renunța la judecată sau la dreptul
pretins, de a achiesa la pretențiile reclamantului ori de a pune capăt procesului printr -o
tranzacție. Cu alte cuvinte, terțul introdus forțat, din oficiu, se bucură de independență
procesuală, putând face orice act procesual de dispoziție, inde pendent de poziția celorlalte
părți litigante.

122 Ion Deleanu, op. cit., p. 146

72

Capitolul III. Reprezentarea persoanelor fizice în procesul civil

3.1 Trăsăturile reprezentării în procesul civil
În dreptul modern, reprezentarea judiciară este o instituție de mare interes, atât
pentru părțile litigante cât și pentru opera de înfăptuire a justiției, întrucât, de cele mai
multe ori, părțile litigante nu posedă cunoștințe juridice necesare pentru a înf runta cu
succes lupta judiciară. D atorită acestui fapt părțile litigante recurg adeseori la persoane
calificate pentru a le consilia în acțiunile lor și a le reprezenta în faț a organelor judiciare, o
bună apãrare în cadrul procesului civil contribuind într -o manieră hotărâtoare și la
pronu nțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Nu întotdeauna procesul se desfășoară cu pa rticiparea efectivă a părților, acestea au
în general posibilitatea de a desemna o persoană care să le reprezinte interesele în proces,
fie apelând la serviciile specia lizate de asistență juridică (avocat), fie convenind cu o altă
persoană ca aceasta să îndeplinească actele de procedu ra în numele părții respective.123
Spre deosebire de simpla asistare, care implică acordarea unor consultații ori
sfaturi ce nu angajează î n nici un fel partea în cauză, reprezentarea în procesul civil are
drept consecință producerea în persoana părții reprezentate a tuturor efectelor, favorabile
sau nefavorabile, ce decurg din actele îndeplinite de reprezentant în limita împuternicirilor
conferite.
Reprezentare a în procesul civil este deci acea situație în care o persoană numită
reprezentant , îndeplinește acte de procedură în numele și în interesul altei persoane, care
este parte în proces.124
În unele cazuri când persoana chemată să stea în judecată nu are capacitate de a sta
singură în instanță , ea trebuie să fie reprezentată ori asistată de reprezentantul legal sau să
îi fie încuviințate ac tele de procedură pe care trebuie să le întocmească.
Reprezentarea nu trebuie confundată cu asistare a, caz în car e partea sta personal în
judecată numai că beneficiază de sfaturi și ajutor, fie din partea unui apărător calificat, fie
din partea reprezentantului legal, după caz.

123 I. Deleanu, Tratat de procedură civilă , Ed. C.H. BECK , București, 2007, vol.1, p.805
124 Gabriela Răducan, Mădălina Dinu, Fișe de procedură civilă pentru admiterea în magistratură și
avocatură, Editura Hamangiu, 2016, Ediția a 4 -a, revizuită și adăugită , p. 77

73
Părțile în proces pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar
însă sunt și cazuri în care dreptul de a fi reprezentat este restrâns, în sensul că partea este
obligată să s e prezinte personal în instanță , anume la judecata în fața instanțelor de fond a
cererilor de divorț (cu excepțiile prevăzute de lege) și în cazul răspunsului la interogatoriu
(de asemenea cu unele derogări).
Ultima regulă consacrată de art. 80 – alin. (5) – C.proc.civ. este aceea conform
căreia „când dreptul de reprezentare izvorăște din lege sau dintr -o hotărâre judecătorească,
asistarea reprezentantului de către un avocat nu este obligatorie”. Prin urmare, în aceste
situații strict determinate de lege – când dreptul de rep rezentare izvorăște din lege sau
dintr -o hotărâre judecătorească – asistarea reprezentantului de către un avocat nu este
obligatorie.125
În doctrină, de regulă, se face distincția între reprezentarea legală care intervine în
cazul persoanei lipsite de capac itate procesuală de exercițiu , în cazul persoanei juridice
precum și în alte c azuri expres prevăzute de lege și între reprezentarea convențională a
părților.

3.2 Reprezentarea prin mandatar neavocat
Articolul 67 C.proc.civ. nu cuprinde nici o precizare cu privire la calitatea
mandatarului, d e aceea se admite că părțile pot fi reprezentate nu numai de un mandatar
avocat ci și de un mandatar neavocat.
Dacă cererea de chemare în judecată este făcută prin mandatar, în cerere tre buie
făcută și această mențiune cu indicarea numelor și calității reprezentantului. Justificarea
calității de reprezentant se poate face prin procură, care se alătură cererii, în original sau
copie legalizată .126
Procura care poate fi dată numai unei persoane cu capacitate de exercițiu, prezintă
anumite particularități:
1. T rebuie să fie “ad litem” adică să fie dată “pentru exercițiul dreptului de
chemare în judecată”127, ca atare din punct de vedere al obiectului reprezentării se poate
face distincția între reprezentarea în exercițiul dreptului, de chemare în judecată și

125 Ioan Leș , op.cit.
126 Conform art. 83 alin. (1) C.proc.civ.
127 Gabriel Boroi, Mirela Stanciu, op. cit., p. 149

74
reprezentarea în judecată, mandantul putând împuternici aceeași persoană atât pentru
exercitarea acțiunii cât și pentru reprezentarea în judecată .
Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte partea în judecata numai dacă
acest drept i -a fost dat anume, procura fiind “generală” atât în privința actelor de
procedură dintr -un litigiu determinat, pentru ca un mandat “general” pentru orice liti giu
este nul.
Prin alineatul 3 al articolului 67 C.proc.civ. se derogă de la această regulă în două
situații:
a) dacă mandantul nu are domiciliu și nici reședința în țară
b) dacă procura este dată unui prepus
În aceste două situații dreptul de rep rezentare în judecată se presupune dat.

2. M andatul este presupus dat pentru toate actele judecații chiar dacă nu cuprinde
nici o mențiune în această privință, el poate fi însă restrâns numai la anumite acte sau
pentru o anumită instanță, totuși, actel e procesuale de dispoziție (achiesare, renunțare,
tranzacție) pot fi făcute de mandatari numai în temeiul unei procuri speciale.128
3. Procura trebuie făcută în scris prin înscris sub semnătură legalizată, dreptul de
reprezentar e putând fi dat și prin decl arație verbală făcută în instanță și t recută în
încheierea de ședință.
Atunci când partea este reprezentată de un mandatar neavocat regula este că
mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat cu excepția consilierului juridic care
potrivit legi i reprezintă partea . Expresia “nu poate pune concluzii” trebuie înțeleasă ca se
referă la imposibilitatea mandatarului neavocat de a pune concluzii în fond, dacă acestui
mandatar i s -ar cere ca la fiecare termen să pună concluzii prin avocat adică să își exprime
punctul de vedere cu privire la orice problemă numai prin avocat, reprezentarea printr -o
persoană necalificată ar fi lipsită de eficiență.
4. A sistarea de către avocat nu este cerută la judecătorie când partea este
reprezentată prin soț sau o rud ă până la gradul al patrulea inclusiv .
Legea noastră procesuală civilă se referă deci, atât la reprezentare a cât și la
asistarea persoanei fizice, o asemenea distincție prezentând o anumită semnificație și în
materie procedurală. Conținutul mandatului cuprinde puterile acordate de cel reprezentat

128 Art. 69, alin. (1) C.proc.ci v)

75
mandatarului să u, avocatul având dreptul să asiste și să reprezinte persoana fizică sau
persoanele juridice în fața instanțelor autorită ților judecătorești.
Spre deosebire de mandatul de drept comun, mandatul judiciar nu încetează prin
moartea celui ce l -a dat și nici dacă acesta a devenit incapabil, ci dăinuie până la retragerea
lui de către moștenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului.129
Dacă acțiunea a fost exercitată prin mandatar iar mand atarul decedează,
moștenitorii acestuia trebuiesc introduși în proces, pe de o parte pentru a continua acțiunea
exercitată de autorul lor, iar pe de altă parte pentru a -și preciza poziția față de contractul de
mandat.
Retragerea sau renunțarea mandatulu i nu poate fi opusă celeilalte părți decât de la
comunicare afară numai de cazul dacă a f ost făcută în ședința în prezenț a părții.130

3.3 Reprezentarea prin avocat
Deși din art. 68 alin. (1) C.proc.civ. ar rezulta că avocatul și -ar justifica tot prin
procură calitatea de reprezentant, semnătura fiind certificată potrivit legii avocaților,
totuși, reglementarea specială actuală prevede că avocatul are dreptul să reprezinte în
temeiul unui contract de asistență juridică încheiat în formă scrisă de avocat și clientul ori
mandatarul acestuia. Contractul prevede în mod expres întinderea puterilor pe care clientul
le conferă avocatului, iar, în baza acestui contract, avocatul se legitimează prin
împuternicire avocațială.
În lipsa acestor stipulații contrarii în contract, avocatul este împuternicit să
efectueze orice act, specific profesiei, pe care îl consideră necesar pentru rea lizarea
intereselor clientului. În privința actelor procesuale de dispoziție, deși art. 69 alin. (1)
C.proc.civ. nu face distincție î ntre mandatarul neavocat și avocat, ceea ce înseamnă că și
avocatul ar avea nevoie de o procură specială pentru efectuarea unor asemenea acte, s -a
arătat că procura specială nu mai este necesară dacă în contractul de asistență juridică s -a
stipulat în mod expres dreptul avocatului de a face acte procesuale de dispoziție.
Când reprezentarea la prima instanță s -a făcut prin avocat, acesta, chiar fără
mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s -ar
pierde prin neexe rcitarea lor la timp. El poate să exercite orice cale de atac împotriva
hotărârii date, dar, în același caz, toate actele de procedură se vor îndeplini numai față de
partea însăși.

129 Gabriela Răducan, Mădălina Dinu, op. cit., p.79
130 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op. cit. , p. 150

76
Dacă reprezentantul părții în proces (persoana fizică sau juridică) nu f ace dovada
calității sale, instanța poate acorda un termen pentru remedierea acestor lipsuri și dacă nu
au fost înl ăturate, cererea va fi anulată.131
Rezultă că nulitatea nu intervine în mod automat, și deci neacordarea unui termen
util pentru înlăturarea neregularității va duce la casarea hotărârii date cu încălcarea
prevederilor art. 161 C.proc.civ..
Excepția lipsei dovezii calității de reprezenta nt poate fi invocată în orice stare a
pricinii, titularul dreptului putând să ratifice actele făcute de persoana care nu avea
calita tea de reprezentant.132
Persoana juridică nu participă la procesul civil prin organul său de conducere, ci
prin reprezentant care este consilierul juridic, pe baza unei delegații sau prin avocat .133
Consilierii juridici care acordă asistență juridică persoanelor juridice, au obli gațiile
prevăzute în actul de numire sau în contractul de muncă, inclusiv toate celelalte drepturi
ale funcției.
Dovada calității de reprezentant pentru anumite acte cum sunt renunțarea la
pretenții, darea răspunsurilor la interogatorii etc., nu se poate face numai cu delegație,
fiind necesară o delegație specială.134
Potrivit prevederilor art. 16 din Legea nr. 51/2003, consilierul juridic este obligat
să respecte dispozițiile legale privitoare la interesele contrare în aceeași cauză sau in cauze
conexe ori la conflictul de interese pe care persoana juridică ce o reprezintă le poate avea;
el este, de asemenea, obligat să respecte secretul și confidențialitatea activității sale, în
condițiile legii.
Consilierul juridic este obligat ca, în concluziile orale sau scrise, să susțină cu
demnitate și competență drepturile și interesele legitime ale autorității sau persoanei
juridice pe care o reprezintă și să respecte normele de deontologie profesion ală prevăzute
în legea pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și statutul acestei profesii.

131 art. 161 C.proc.civ.
132 Gabriel Boroi, Mirela Stanc u, op. cit., p. 153
133 Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, art. 3
134 Gabriela Răducan, Mădălina Dinu, op. cit. , p. 81

77

Concluzii

Părțile într-un proces civil sunt reclamantul, pârâtul și terțele persoane, care
interv in, în condițiile legii, voluntar din propria lor voință sau forțat la cererea
reclamantului, pârâtului sau a instanței de judecată.
Pe lângă părți și terți, într -un proces mai sunt și alti participanți, un de am evidențiat
în capitolul I și aceștia sunt: instanța de judecată, procurorul, grefierul, martorii, experții,
arbitrii, avocații și asistenții judiciari.
Diferența dintre părți și participanți se poate observa din enumerare, precum și din
faptul că părțile sunt persoanele fizice sau juridice într e care există un conflict, pe când
participanții ajută la soluționarea cauzei, iar instanța pronunță hotărârea.
Este important să știm câte puțin despre fiecare participant, în special despre
instanța de judecată formată din judecători, deoarece sunt cazu ri când unii dintre
judecători nu sunt imparțiali sau conform condițiilor din lege expuse în capitolul II, nu pot
soluționa litigiul în mod corect și legal. Astfel aflăm din articolele 41 și 42 C.proc.civ. care
sunt cazurile de inco mpatibilitate ale judecă torilor , iar următoarele articole din același cod
ne îndrumă care sunt mijloacele procedurale de înlăturare a judecătorilor respectivi.
Aceleași cazuri de incompatibilitate se aplică și procurorilor magistraților -asistenți,
asistenților judiciari și grefi erilor.
Înlăturarea judecătorilor în cazul incompatibilității presupune înlocuirea acestora,
iar uneori cererea poate fi judecată de ins tanța ierarhic superioară, dacă , din pricina
abținerii sau recuzării , nu se poate alcătui completul de judecată.
Abținerea este atunci mijlocul procedural prin car e un judecător , știind că nu poate
soluționa cauza aflându -se în una dintre cauzele de incompatibilitate, este obligat să se
retragă din complet. Recuzarea este mijlocul procedural aflat la dispoziția părți lor de a
putea solicita înlăturarea judecătorului ce nu ar putea fi imparțial din complet.
Părțile într-un proces sunt de asemenea importante, deoarece sunt persoane ce au
drepturi și obligații și apelează la ajutorul instanței de judecată pentru a -și fo rmula
pretenții și a -și valorifica drepturile.
Pentru a putea fi parte în proces trebuie îndeplinite condițiile de bază spuse
anterior, referitoare la capacitate procesuală, calitate procesuală, formularea de prete nții și

78
justificarea unui interes. De as emenea pentru a putea formula cereri de judecată trebu ie
respectate și alte condiții, respectiv: forma cererilor, plata taxei de timbru, dovada
reprezentantului părții și indicarea tuturor informațiilor necesare soluționării litigiului.
Este important ca p ărțile să își valorifice drepturile cu bună -credință.
Părțile au dreptul de a formula pretenții, apărări, să propună probe, de a consulta
dosarul în cauză, de a avea copii de pe toate înscrisurile, să participe la judecată, să recuze
judecători, grefieri, procurori, etc., să se folosească de hotărârea ce i se va pronunța în
favoarea sa , de a -și angaja apărători aleși și de a apela la căile de atac , în condițiile legii.
Într-un proces este posibil ca mai multe persoane să aibă calitatea de reclamant,
sau de pârât denumită conform legislației coparticipare proc esuală. Astfel dacă două sau
mai multe persoane au aceeași cauză și dacă există o legătură strânsă între drepturile și
obligațiile lor, pot fi pretinse drepturile de către toți posibilii reclamanți și obligațiile
corelative de la toți pârâții posibili în c adrul aceluiași proces.
Un alt participant important la procesul civil este procurorul ce reprezintă
Ministerul Public în litigiu, acesta putând participa doar în anumite cauze expres prevăzute
în legislație. Procurorul participă în special pentru apăr area drepturilor și intereselor
legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților. De asemenea
poate pune concluzii în orice proces, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii
de drept, a drepturilor și intereselo r cetățenilor.
Lucrarea mea de licență pune accentul pe terți, deoarece datorită dreptului acestora
de a fi introduși într -un litigiu în d esfășurare prezintă câteva avantaje pentru buna
desfășurare a justiției. Este benefic pentru părți și terți, deoarece se pot soluționa două
procese în unul singur, cheltuielile de judecată sunt mai mici, timpul de soluționare mai
scurt, iar terțul are mai multe șanse să își exercite dreptul în interiorul termenului de
prescripție .
De asemenea prezintă avantaje și pentru instanța de judecată, se evită pronunțarea
a două hotărâri contrarii, iar introducerea terților înseamnă de asemenea un cumul mai
mare d e informații, mai multe probe, astfel fiind mai ușor pentru instanță să vadă adevărul
și să se soluționeze mai ușor și corect litigiul.
Introducerea terțilo r poate prezenta și câteva dezavantaje deoarece s -ar putea
întârzia soluționarea cererii de chemar e în judecată din cauza cererii de intervenție
voluntară. Pentru terți poate fi un dezavantaj faptul că aceștia preiau procesul în starea în
care se află la momentul admiterii cererii de intervenție.

79
Introducerea terților în codul de procedură civilă este definită ca intervenție, ce
poate fi de două feluri, intervenție voluntară și intervenție forțată.
Intervenția voluntară este atunci când terțul este introdus în litigiul în curs la
cererea sa. Intervenția voluntară poate fi principală când terțul p retinde pentru sine, în tot
sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept în legătură strânsă cu dreptul dedus, și
poate fi voluntară accesorie atunci când terțul intervine pentru una din părți, dar de
asemenea terțul accesoriu are un interes chiar dacă intervine pentru reclamant sau pârât.
Intervenția forțat ă se prezintă sub patru forme, chemarea în judecată a altei
persoane, chemarea în garanție , arătarea titularului dreptului ș i introducerea forțată în
cauză , din oficiu, a altor persoane.
Chemare a în judecată a altei persoane presupune introducerea , de către oricare din
părțile din proces , a unui terț ce poate pretinde același drept ca și reclamantul.
Chemarea în garanție este mijlocul procesual prin care un terț este introdus în
litigiu, de căt re partea car e a căzut în pretenții, să despă gubească sau să execute obligația
stabilită prin soluția dată de instanță.
Arătarea titularului dreptului, această formă de intervenție forțată presupune ca
pârâtul ce deține un bun al altuia sau exercită drepturi reale asupra unui bun, să îl
introducă în litigiu pe adevăratul titular al drepturilor, dacă o altă persoană pretinde
drepturi asupra acelui bun.
Ultima formă de intervenție forțată, și anume introducerea for țată, din oficiu, a
altor persoane, este lăsată de către legiuitor la dispoziția instanței, ca atunci când instanța
consideră că introducerea unui terț va ajuta la soluționarea cauzei, să pună în discuția
părților introducerea terțului. Dacă părțile nu sun t de acord cu introducerea terțului, iar
instanța de judecată apreciază ca n u poate soluționa cauza fără introducerea terțului, va
respinge cererea , fără a se pronunța pe fond. Uneori instanța poate introduce terțul
indiferent dacă părțile sunt de acord, sau nu.
Pentru ca o persoană să fie introdusă în proces, ea trebuie să îndeplinească aceleași
condiții de bază ca și părțile, trebuie să aiba capacitate procesuală, calitate procesuală să
formuleze o pretenție (în cazul intervenientului voluntar principa l) și să justifice un
interes.
Terțul indiferent de forma de intervenție prin care este introdus în proces, preia
procedura din starea în care se află la momentul la care cererea de intervenție este admisă,
iar în cazul în care cererea nu este admisă, în toate formele se poate ataca doar o dată cu
fondul.

80
Referitor la termenele de depun ere a cererii pentru fiecare formă de intervenție:
– cererea de intervenție voluntară principală se poate depune înainte de închiderea
dezbaterilor în fața primei insta nțe și în căile de atac, doar cu acordul expres al părților.;
– cererea de intervenție voluntară accesorie poate fi făcută îna inte de închiderea
dezbaterilor, în tot cursul judecății , chiar și în căile de atac;
– în cazul cererilor de intervenție forțat ă, termenul de depunere depinde de
persoana care formulează cererea:
 dacă cerere este formulată de către reclamant sau intervenientul principal (în cazul
chemării în judecată a altei persoane și chemării în garanție) se poate depune cel
mai târziu până la terminarea cerecetării procesului înaintea primei instanțe;
 dacă cererea este formulată de către pârât ( poate formula cerere de chemare în
judecată a altei persoane, cerere de chemare în garanție și cerere de arătare a
titularului dreptului) poate fi de pusă o dată cu întâmpinarea sau cel mai târziu ,
dacă întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecată;
 dacă terțul este introdus la propunerea de către instanța de judecată ( în cazul
introducereii în cauză ,din oficiu , a altor persoane) , ter menul este până la
terminarea cerecetării procesului înaintea primei instanțe.
Toate cererile sunt admise sau respinse printr -o încheiere motivată ce pot fi atacate
doar o dată cu fondul. Pentru ca instanța să aprobe sau să respingă cererile de intervenți e,
va asculta părțile și terțul în cauză.
Odată admise cererile de intervenție, terții dobândesc calitatea de parte în proces,
toate actele anterioare le vor fi opozabile, pot propune probe, iar probele și actele
ulterioare vor fi făcute față și în contra dictoriu cu aceștia.
Terții au dreptul să primească copii de pe cererea de chemare în judecată, de pe
întâmpinare și alte acte care sunt în dosarul cauzei. În cazul în care terțul care este introdus
forțat în cauză va dobândi calitatea de pârât, i se va a corda un termen pentru a formula
întâmpinare.
Cererile de intervenție de regulă se judecă împreună cu cererea principală, instanța
pronunțându -se la amândouă în aceeași hotărâre. Astfel spus instanța este competentă să
judece cererea incidentală dacă este competentă să judece cererea de chemare în judecată,
chiar dacă terțul dacă ar dori în cazul intervenției voluntare principale să deschidă un nou
proces și ar fi de competența altei instanțe.

81
În cazul cererii de intervenție princ ipală și a intervenției f orțate , anume chemarea
în garanție, dacă judecarea cererii incidentale ar întârzia soluționarea litigiului, instanța
poate disjunge cele două cereri și judeca separat. Chiar dacă cererile sunt disjunse instanța
rămâne competentă să soluționeze și cererile de intervenție.
În cazul celorlalte cereri, cererea voluntară accesorie, chemarea în judecată a altei
persoane, arătarea titularului drep tului și introducerea în cauză, din oficiu , a altor
persoane, disjungerea este inadmisbilă, cererile incidentale depi nd de soarta cererilor
principale. Dacă cererea de chemare în judecată este respinsă atunci cererile incidentale
rămân fără obiect.
În capitolul III am evidențiat faptul că părțile din litigiu au dreptul să fie
reprezentate sau asistate. Pentru o bună înfăptuire a justiției părțile își pot desemna
apărător care are cunoștințe în domeniu și care poate acorda servicii spe cializate de
asistență juridică.
Reprezentarea nu necesită prezența părților în fața instanței, pe când, în cazul
asistenței partea trebuie să fie prezentă,simpla asistare implică acordarea unor sfaturi sau
consultații.
Reprezentantul unei părți îndepli nește acte de procedură în numele și în interesul
persoanei pe care o reprezintă. Reprezentarea poate fi prin mandatar neavocat sau prin
avocat, ambele trebuie să aibă o procură expres încheiată în acest scop. Lipsa dovezii
calității de reprezentant , dacă nu este acoper ită în termenul dat de instanță , va duce la
anularea cererii de chemare în judecată.
Din toate cele prezentate, reținem care sunt part icipanții în cadrul unui proces , care
este diferența dintre părți și terți, diferență care constă în faptul că terții devin părți o dată
ce cererea de intervenție este admisă, iar părțile inițiale sunt cele ce au pornit litigiul.
Toți participanții au drepturi și obligații conform legislației în vigoare și dacă
dispozițiile normelor nu sunt respectate, atunci actele săvârșite contrar dispozițiilor vor fi
lovite de nulitate.

82

Anexe

1. Model încheiere respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție voluntară
principală

ROMÂNIA
Instanța … Dosar nr. -/-/-
Secția …
Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de …
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE …
GREFIER …

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul … și pe pârâtul …,
având ca obiect … .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns …/ lipsind … .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței
următoarele :
– pricina are ca obiect …;
– stadiul procesului: …;
– procedura de citare este legal îndeplinită;
– modalitatea de îndeplinire a măsurilor dispuse de către instanță: … .
Instanța pune în dezbatere admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție
principale formulate de numitul … .
Numitul …/persoana care a formulat cererea d e intervenție principală solicită
încuvințarea în principiu a cererii sale, arătând că … .
Reclamantul solicită … .
Pârâtul solicită … .
Instanța reține cauza spre deliberare și pronunțare asupra admisibilității în
principiu a cererii de intervenție voluntare princi pale formulate de numitul … .

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de …, numitul … a formulat, în contradictoriu cu
reclamantul … și cu pârâtul …, cerere de intervenție principală, prin care solicită … .

83
În motivarea cererii, s -a arătat că … .
În drept, au fost invocate dispozițiile art. … .
În dovedirea cererii, a fost solicitată administrarea probelor cu … .
Cererea de intervenție principală a fost legal timbrată cu suma de … lei taxă
judiciară d e timbru, potrivit art. … din O.U.G. nr. 80/2013, conform … (se indică înscrisul
care face dovada achitării taxei judiciare de timbru), depus/depusă la fila … din dosar.
Cererea de intervenție principală a fost comunicată părților, împreună cu
înscrisur ile atașate, conform art. 64 alin. (1) C.pr.civ. .
Instanța reține că, potrivit art. 61 alin.(1) C.pr.civ., oricine are interes poate
interveni într -un proces care se judecă între părțile originare, iar conform art. 61 alin.(2)
C.pr.civ., intervenția este principală atunci când intervenientul pretinde pentru sine, în tot
sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta.
În cauză, instanța constată că dreptul astfel pretins este distinct de cel dedus
judecății prin cererea principală / că între dreptul dedus judecății prin cererea principală și
dreptul pretins prin cererea de intervenție principală nu există o strânsă legătură aptă să
justifice judecarea împreună a celor două cereri, deoarece … (se expun considerentele
reținute de i nstanță), astfel că, având în vedere și dispozițiile art. 64 alin. (4) C.pr.civ., va
respinge ca inadmisibilă cererea de intervenție voluntară principală.
Pentru aceste motive,

DISPUNE

Respinge ca inadmisibilă cererea de intervenție voluntară princi pală formulată de
numitul …, domiciliat în … .
În vederea continuării judecării cauzei, acordă termen la data de …, ora …,
completul …, sala…, pentru când … (ex. părțile au termen în cunoștință/se citează).
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la
comunicare pentru părțile lipsă.
Cererea de apel se depune la … (instanța a cărei încheiere se atacă).
Pronunțată în ședință publică, azi … .

PREȘEDINTE GREFIER
nume și prenume nume și prenume
semnătura semnătura

84
2. Model încheiere încuviințare în principiu cerere intervenție voluntară principală –
art. 61 C.proc.civ.

ROMÂNIA
Instanța … Dosar nr. -/-/-
Secția …
Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de …
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE …
GREFIER …

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul … ș i pe pârâtul …,
având ca obiect … .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns …/ lipsind … .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței
următoarele :
– pricina are ca obiect …;
– stadiul procesului: …;
– procedura de citare este legal îndeplinită;
– modalitatea de îndeplinire a măsurilor dispuse de către instanță: … .
Instanța pune în dezbatere admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție
principale formulate de numitul … .
Numitul …/perso ana care a formulat cererea de intervenție principală solicită
încuviințarea în principiu a cererii sale, arătând că …..
Reclamantul solicită … .
Pârâtul solicită … .

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de …, numitul … a formulat, în contradictoriu cu
reclamantul … și cu pârâtul …, cerere de intervenție principală, prin care solicită … .
În motivarea cererii, s -a arătat că … .
În drept, au fost invocate dispozițiile art. … .
În dovedirea cererii, a fost solicitată administ rarea probelor cu … .

85
Cererea de intervenție principală a fost legal timbrată cu suma de … lei taxă
judiciară de timbru, potrivit art. … din O.U.G. nr. 80/2013, conform … (se indică înscrisul
care face dovada achitării taxei judiciare de timbru), dep us/depusă la fila … din dosar.
Cererea de intervenție principală a fost comunicată părților, împreună cu
înscrisurile atașate, conform art. 64 alin. (1) C.pr.civ. .
Instanța reține că, potrivit art. 61 alin.(1) C.pr.civ., oricine are interes poate
interv eni într -un proces care se judecă între părțile originare, iar conform art. 61 alin.(2)
C.pr.civ., intervenția este principală atunci când intervenientul pretinde pentru sine, în tot
sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta .
Constatând că numitul …. a formulat în termenul legal o cerere de intervenție
principală, în forma prevăzută de lege pentru cererea de chemare în judecată, legal
timbrată și că prin cererea de intervenție se invocă un interes propriu și același drept/u n
drept în strânsă legătură cu cel dedus judecății prin cererea principală, deoarece … (se
expun considerentele pentru care instanța reține îndeplinirea acestor condiții), în temeiul
art. 61 alin.(2) C.pr.civ. coroborat cu art. 194 C.pr.civ., art. 62 și art. 64 C.pr.civ., instanța
va încuviința în principiu cererea de intervenție voluntară principală.
În temeiul dispozițiilor art. 65 alin. (3) C.pr.civ., instanța va stabili un termen în
care se va depune întâmpinarea.
Pentru aceste motive,

DISPUNE

Încuviințează în principiu cererea de intervenție voluntară principală formulată de
intervenientul …, domiciliat în … .
Pune în vedere reclamantului și pârâtului să depună întâmpinare la cererea de
intervenție principală … (în termen de…/până la da ta de …), sub sancțiunea decăderii din
dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Amână judecarea cauzei și acordă termen la data de …, ora …, completul …, sala
…, pentru când părțile au termen în cunoștinț ă.
Pronunțată în ședință publică, azi … .

PREȘEDINTE GREFIER
nume și prenume nume și prenume
semnătura semnătura

86
3. Model încheiere încuviințare în principiu cerere de chemare în judecată a altei
persoane – art. 68 C.proc.civ.

ROMÂNIA
Instanța … Dosar nr. -/-/-
Secția …
Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de …
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE …
GREFIER …

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul … și pe pârâtul …,
având ca obiect … .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns …/ lipsind … .
S-a făcut referatul cauzei de către gr efierul de ședință care învederează instanței
următoarele :
– pricina are ca obiect …;
– stadiul procesului: …;
– procedura de citare este legal îndeplinită;
– modalitatea de îndeplinire a măsurilor dispuse de către instanță: … .
Instanța pune în dezbatere admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în
judecată a altei persoane, respectiv a numitului …, formulată de … (partea care a formulat
cererea de chemare în judecată a altei persoane).
Partea care a formulat cererea de chemare în judecată a a ltei persoane (se va
menționa concret calitatea: reclamant, pârât, intervenient principal) solicită … .
Partea adversă solicită … .
Numitul solicită … .

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de …, reclamantul/pârâtul/intervenientul princ ipal a
formulat o cerere de chemare în judecată a altei persoane, respectiv a numitului …, prin
care solicită … .
În motivarea cererii, s -a arătat că … .
În drept, au fost invocate dispozițiile art. … .

87
Cererea de chemare în judecată a altei persoane a fost comunicată atât celui chemat
în judecată, cât și părții potrivnice, împreună cu înscrisurile atașate, terțului fiindu -i
comunicate și copii ale cererii de chemare în judecată, întâmpinării și înscrisurilor din
dosar, conform art. 69 alin. (1) și (2 ) C.pr.civ.
Instanța reține că, potrivit art. 68 alin.(1) C.pr.civ., oricare dintre părți poate să
cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă, pe calea unei cereri separate,
aceleași drepturi ca și reclamantul.
Constatând că reclamantul/ pârâtul/intervenientul principal a formulat în termenul
legal o cerere de chemare în judecată a numitului …, persoană care ar putea să pretindă
aceleași drepturi ca și cele deduse judecății de către reclamant prin cererea de chemare în
judecată, deoarece … (se expun considerentele pentru care instanța reține îndeplinirea
acestor condiții), în temeiul art. 68 și 69 C.pr.civ. coroborat cu art. 64 C.pr.civ., instanța va
încuviința în principiu cererea de chemare în judecată a numitului …, care va dobândi,
conform art. 70 C.pr.civ., poziția procesuală de reclamant.
În temeiul dispozițiilor art. 69 alin. (3) și art. 65 alin. (3) C.pr.civ., instanța va
stabili un termen în care se va depune întâmpinarea.
Pentru aceste motive,

DISPUNE

Încuviințează în principiu cererea de chemare în judecată a numitului …, domiciliat
în …, formulată de … .
Pune în vedere chematului în judecată să depună întâmpinare la cererea de
chemare în judecată … (în termen de …/până la data de …), sub sancțiunea decăder ii din
dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Amână judecarea cauzei și acordă termen la data de …, ora …, completul …,
sala…, pentru când: … (ex. părțile au termen în cunoștință/se citează …) .
Pronunțată în ședință publică, azi … .

PREȘEDINTE GREFIER
nume și prenume nume și pren ume
semnătura semnătura

88
4. Încheiere respingere ca inadmisibilă cerere de chemare în judecată a altei
persoane – art. 68 C.proc.civ.

ROMÂNIA
Instanța … Dosar nr. -/-/-
Secția …
Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de …
Instanța consti tuită din:
PREȘEDINTE …
GREFIER …

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul … și pe pârâtul …,
având ca obiect … .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns …/ lipsind … .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței
următoarele :
– pricina are ca obiect …;
– stadiul procesului: …;
– procedura de citare este legal îndeplinită;
– modalitatea de îndeplinire a măsurilor dispuse de către instanță: … .
Instanța pune în dezbate re admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în
judecată a altei persoane, respectiv a numitului …, formulată de … (partea care a formulat
cererea de chemare în judecată a altei persoane).
Partea care a formulat cererea de chemare în judecată a altei persoane (se va
menționa concret calitatea: reclamant, pârât, intervenient principal) solicită … .
Partea adversă solicită … .
Numitul solicită … .
Instanța reține cauza spre deliberare și pronunțare asupra admisibilității în
principiu a ce rerii de chemare în judecată a altei persoane .

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de …, reclamantul/pârâtul/intervenientul principal a
formulat o cerere de chemare în judecată a altei persoane, respectiv a numitului …, prin
care solicită … .
În motivarea cererii, s -a arătat că … .

89
În drept, au fost invocate dispozițiile art. … .
Cererea de chemare în judecată a altei persoane a fost comunicată atât celui chemat
în judecată, cât și părții potrivnice, împreună cu înscrisurile atașate, terțului fiindu -i
comunicate și copii ale cererii de chemare în judecată, întâmpinării și înscrisurilor din
dosar, conform art. 69 alin. (1) și (2) C.pr.civ.
Instanța reține că, potrivit art. 68 alin.(1) C.pr.civ., oricare dintre părți poate să
cheme în ju decată o altă persoană care ar putea să pretindă, pe calea unei cereri separate,
aceleași drepturi ca și reclamantul.
În cauză, instanța constată că persoana chemată în judecată nu ar putea pretinde
aceleași drepturi ca și cele deduse judecății de către reclamant, deoarece … (se expun
considerentele reținute de instanță), astfel că, în temeiul art. 68 și 69 C.pr.civ. coroborat cu
art. 64 C.pr.civ., va respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată a altei
persoane.
Pentru aceste motive,

DISPUNE

Respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată a numitului …, domiciliat
în …, formulată de … .
În vederea continuării judecării cauzei, acordă termen la data de …, ora …,
completul …, sala…, pentru când … (ex. părțile au termen în cunoștință/se citează).
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la
comunicare pentru părțile lipsă.
Cererea de apel se depune la … (instanța a cărei încheiere se atacă).
Pronunțată în ședință publică, azi … .

PREȘEDINTE GREFIER
nume și prenume nume și prenume
semnătura semnătura

90
5. Încheiere respingere ca inadmisibilă cerere de chemare în garanție – art. 72
C.proc.civ.

ROMÂNIA
Instanța … Dosar nr. -/-/-
Secția …

Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de …
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE …
GREFIER …

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul … și pe pârâtul …,
având ca obiect … .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns …/ lipsind … .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței
următoarele :
– pricina are ca obiect …;
– stadiul procesului: …;
– procedura de citare este legal îndeplinită;
– modalitatea de îndeplinire a măsurilor dispuse de către instanță: … .
Instanța pune în dezbatere admisibilita tea în principiu a cererii de chemare în
garanție, formulată de … (partea care a formulat cererea de chemare garanție) împotriva
numitului … .
Partea care a formulat cererea de chemare în garanție solicită … .
Partea adversă solicită … .
Numitul ( persoana chemată în garanție) solicită … .
Instanța reține cauza spre deliberare și pronunțare asupra admisibilității în
principiu a cererii de chemare în garanție.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de …, … (persoana care a formulat cer erea de
chemare în garanție – ex. reclamantul, pârâtul, intervenientul principal) a formulat o cerere
de chemare în garanție a numitului …, prin care solicită … .
În motivarea cererii, s -a arătat că … .
În drept, au fost invocate dispozițiile art. … .
În dovedirea cererii, a fost solicitată administrarea probelor cu … .

91
Cererea de chemare în garanție a fost legal timbrată cu suma de … lei taxă judiciară
de timbru, potrivit art. … din O.U.G. nr. 80/2013, conform … (se indică înscrisul care fa ce
dovada achitării taxei judiciare de timbru), depus/depusă la fila … din dosar.
Cererea de chemare în garanție a fost comunicată părților și celui chemat în
garanție, împreună cu înscrisurile atașate, terțului fiindu -i comunicate și copii ale cererii
de chemare în judecată, întâmpinării și înscrisurilor din dosar, conform art. 74 alin. (1) și
(2) C.pr.civ.
Instanța reține că, potrivit art. 72 alin. (1) C.pr.civ., partea interesată poate să
cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere
separată în garanție sau în despăgubiri.
În cauză, instanța constată că … (persoana care a formulat cererea de chemare în
garanție), în ipoteza în care ar cădea în pretenții, nu ar putea să se îndrepte cu o cerere
separată în garanție sau în despăgubiri împotriva … (persoanei chemate în garanție),
deoarece … (se expun considerentele reținute de instanță), astfel că, în temeiul art. 72 alin.
(1), 73 și 74 C.pr.civ. coroborat cu art. 64 C.pr.civ., va respinge ca inadmisibilă cererea de
chemare în garanție.
Pentru aceste motive,

DISPUNE

Respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a numitului …, domiciliat
în …, formulată de … .
În vederea continuării judecării cauzei, acordă termen la data de …, ora … ,
completul …, sala…, pentru când … (ex. părțile au termen în cunoștință/se citează).
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la
comunicare pentru părțile lipsă.
Cererea de apel se depune la … (instanța a că rei încheiere se atacă).
Pronunțată în ședință publică, azi … .

PREȘEDINTE GREFIER
nume și prenume nume și prenume
semnătura semnătura

92
6. Încheiere încuviințare în principiu cerere de chemare în garanție – art. 72
C.proc.civ.

ROMÂNIA
Instanța … Dosar nr. -/-/-
Secția …
Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de …
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE …
GREFIER …

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul … și pe pârâtul …,
având ca obiect … .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns …/ lipsind … .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței
următoarele:
– pricina are ca obiect …;
– stadiul procesului: …;
– procedura de citare este legal îndeplinită;
– modalitatea de îndeplinire a măsurilor dispuse de către instanță: … .
Instanța pune în dezbatere admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în
garanție, formulată de … (partea care a formulat cererea de chemare în garanție) împotriva
numitului … .
Partea care a formulat cererea de chemare în garanție solicită … .
Partea adversă solicită … .
Numitul (persoana chema tă în garanție) solicită … .

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de …, … (persoana care a formulat cererea de
chemare în garanție – ex. reclamantul, pârâtul, intervenientul principal) a formulat o cerere
de chemare în garanție a numitului …, prin care a solicitat … .
În motivar ea cererii, s -a arătat că … .
În drept, au fost invocate dispozițiile art. … .
În dovedirea cererii, a fost solicitată administrarea probelor cu … .
Cererea de chemare în garanție a fost legal timbrată cu suma de … lei taxă judiciară
de timbru, pot rivit art. … din O.U.G. nr. 80/2013, conform … (se indică înscrisul care face
dovada achitării taxei judiciare de timbru), depus/depusă la fila … din dosar. Cererea de

93
chemare în garanție a fost comunicată părților și celui chemat în garanție, împreună cu
înscrisurile atașate, terțului fiindu -i comunicate și copii ale cererii de chemare în judecată,
întâmpinării și înscrisurilor din dosar, conform art. 74 alin. (1) și (2) C.pr.civ.
Instanța reține că, potrivit art. 72 alin.(1) C.pr.civ., partea interesat ă poate să cheme
în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în
garanție sau în despăgubiri.
Constatând că … (persoana care a formulat cererea de chemare în garanție) a
formulat în termenul legal o cerere de chemare în garanție, în forma prevăzută pentru
cererea de chemare în judecată, legal timbrată, a numitului … (persoana chemată în
garanție în garanție), împotriva căruia … (persoana care a formulat cererea de chemare în
garanție) ar putea să se înd repte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri în
ipoteza în care ar cădea în pretenții, deoarece … (se expun considerentele pentru care
instanța reține îndeplinirea acestor condiții), în temeiul art. 72 alin. (1), 73 și 74 C.pr.civ.
coroborat cu art. 194, 64 și 65 C.pr.civ., instanța va încuviința în principiu cererea de
chemare în garanție a numitului… .
În temeiul dispozițiilor art. 74 alin. (3) C.pr.civ., instanța va stabili un termen în
care chematul în garanție trebuie să depună întâmp inare și poate să formuleze, la rândul
său, o cerere de chemare în garanție a altei persoane.
Pentru aceste motive,

DISPUNE

Încuviințează în principiu cererea de chemare în garanție formulată de … împotriva
chematului în garanție …, domiciliat în … .
Pune în vedere chematului în garanție să depună întâmpinare la cererea de chemare
în garanție în termen de…/până la data de…, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai
propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Pune în vedere chematului în garanție că în același termen poate să formuleze o
cerere de chemare în garanție a altei persoane.
Amână judecarea cauzei și acordă termen la data de …, ora …, completul …,
sala…, pentru când … ( ex. părțile au termen în cun ostință/se citează/alte măsuri dispuse
de instanță).
Pronunțată în ședință publică, azi … .

PREȘEDINTE GREFIER
nume și prenume nume și prenume
semnătura semnătura

94

Bibliografie

1. Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil , Ediția a 2 -a , revizuită și adăugită ,
Editura Hamangiu ,2015
2. Ion Deleanu, Noul cod de procedură civilă, Vol I, Comentarii pe articole , Editura
Universul Juridic, 2013
3. Codul de procedura civilă și Legea de punere în aplicare , Editura Rosetti, Edi ție
actualizată la 2 octombrie 2018
4. Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind
Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte
normative
5. Gabriela Răducan, Mădălina Dinu, Fișe de procedură civilă pentru admiterea în
magistratură și avocatură , Ediția a 4 -a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu,2016
6. https://legeaz.net/dictionar -juridic/
7. G. B oroi, C.A. A nghelescu , B. Nazat, Drepturile reale principale , 2013
8. M. T abârcă , Drept procesual civil. Vol I – Teoria generală , Ed. Universul Juridic,
București, 2013
9. G. Boroi Noul Cod de procedură civilă, vol I, Editura Hamangiu, 2013
10. V.M. C iobanu , G. B oroi, T.C. B riciu, Curs selectiv , Editura Hamangiu, 2011
11. Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor
12. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat
13. I. Deleanu, Tratat de procedură civilă , Ed. C.H. BECK , București, 2007, vol.1
14. Ioan Leș , Noul Cod de procedură civilă . Comentariu pe articole, ediția 2, Editura C. H.
Beck, 2015
15. Gabriel Boroi, Octavia Spineanu -Matei, Andreia Constanda, Carmen Negrilă,Veronica
Dănăilă, Delia Narcisa Theohari, Gabriela Ră ducan, Dumitru Marcel Gavriș, Flavius
George Păncescu, Marius Eftimie, Noul Cod de procedură civilă, Comentariu pe articole,
Vol I, Art, 1 -526, Editura Hamangiu, 2013