Introducere ………………………………………………………………………………………..4
MIGRAȚIA
Cuprins:
Introducere ………………………………………………………………………………………..4
Cap. I. Termenul migrației- dimensiuni și tipologii…………………………………7
I.1. Perspective de analiză ale migrației contemporane……………………………..8
I.2. Fenomenul migrației în contextul globalizării……………………………………11
I.3. Tipuri de migrații…………………………………………………………………………13
Cap. II Migrațiia forței de muncă în Europa- particularități și cauze…..16
II.1. Perspectivă istorică……………………………………………………………………..17
II.2. Fluxuri actuale ale migrației în UE………………………………………………..19
II.3. Efectele crizei economice și financiare asupra migrației europene…………23
Cap. III Studiul de caz. Impactul migrației asupra țărilor europene……..25
III.1. Efectele economice și sociale………………………………………………………..25
III.2. Efectele culturale………………………………………………………………………..33
III.3. Efectele demografice……………………………………………………………………37
Concluzii…………………………………………………………………………………………42
Anexe……………………………………………………………………………………………..43
Bibliografie……………………………………………………………………………………..46
INTRODUCERE
Această lucrare este rodul unei activități de documentare și cercetare asupra problemelor create de fenomenul emigrării, care afectează întregul spațiu european. Pe tema acestui fenomen, s-a dezvoltat conceptul „cultură a migrației”, care se referă la „modificări ale valorilor și ale percepțiilor culturale”, determinate de experiențe migratorii anterioare, care apar în cadrul unei comunități cu o îndelungată istorie a migrației. În acest caz, practicile migratorii de durată se pot transforma în repertorii comportamentale de referință, care orientează și motivează opțiunile actorilor sociali. În ciuda demersurilor întreprinse de politicienii și economiștii Europei de a estompa aceasta mișcare migraționistă, aceasta reclamă o tot mai mare ascensiune și devine tot mai greu de controlat.
Motivația esențială a alegerii acestei teme decurge din convingerea asupra necesității cunoașterii fenomenului migrației in contextul european. Perspectiva teoretică care ghidează întregul demers este determinată de conceptul de evoluție al acestui „eveniment” migraționist. Acesta se mai argumentează și pe interesul pe care ni l-a trezit studierea migrației din viziunea indivizilor care pleacă, studiu care să ne sprijine în deslușirea motivului pentru care se deplasează oamenii dintr-o țară în alta, de ce ordin este cauza care le influentează decizia, (de ordin material, social), ce schimbări survin în viața lor, a familiilor acestora, dar și a comunității în care se instalează.
Obiectivul general în alegerea temei a constat în identificarea reperelor care au condus la crearea acestui fenomen al emigrării. În acest sens, pe parcursul lucrării, facem referire la repere de ordin economic, social, politic, psihologic și moral; de asemenea, studiul acestora se concentrează atât pe individ, pe grupuri de indivizi, cât și pe membrii familiilor acestora. Fundamentarea acestui obiectiv general s-a clădit pe aprofundarea mai multor obiective specifice temei: clarificarea conceptului de migrație, al celui de imigrare, diferențierea acestor două noțiuni; în aceeași măsură, am cautat să semnalăm aspecte privitoare la problema migrației, în special a migrației forței de muncă din România în țările europene și impactul pe care îl are acest fenomen în plan social, economic și politic.
Elaborarea lucrării a mai avut ca scop interpretarea anumitor măsuri legislative care s-au adoptat de către forurile internaționale și de către cele din țara noastră, cu privire la această problematică și evidențierea interpretării și aplicării acestora într-un sens comun. În timp ce la scară mondială migrația este relativ redusă, fiind angrenată în acest fenomen în jur de 3% din populația lumii, în Europa,(cel putin in ultimii 20 de ani) migrația a înregistrat și continuă să înregistreze fluxuri crescute; în cadrul acestor fluxuri de populație circulația forței de muncă cunoaște dimensiuni în creștere atât a numărului, cât și a intensității. Cu toate acestea, nicio țară din lume nu a ramas în afara fluxurilor migratorii internaționale.
Această constatare ne-a determinat să stabilim profilul emigrantului, în special al celui de origine română, să descoperim cauzele pentru care pleacă dintr-o țară în alta; în acest context, de mare importanță ni s-a părut să știm aspectele cu care se confruntă emigrantul în țara gazdă, aspecte de ordin psihologic, social, moral, dacă acestea sunt cu precadere pozitive sau negative; dacă acestea sunt preponderent negative, totuși, ce îi determină să plece sau de ce mulți dintre ei nu revin definitiv în țara de origine.
Aceste probleme au determinat, la rândul lor, necesitatea analizării modului în care se realizează protecția socială a lucrătorilor migranți în cadrul Uniunii Europene, în acest caz interesând într-o mare masură și progresele înregistrate în procesul de adaptare a cadrului legislativ și instituțional din România la prevederile comunitare în domeniul migrației și azilului. Pe considerentul că migrația forței de muncă din România este alimentată de o lipsă de oportunități economice și de perspectiva unor salarii medii nete considerabil mai mici decât a celor din țările UE, am considerat că un alt obiectiv al lucrării constă în analiza impactului pe care îl are acest fenomen pentru spatiul european interesând în acest sens și influența globalizării.
Sudiind raportul sondajului „Eurostat” din 2013, am constatat că numai 8.8% dintre cetățenii români angajați in diferite țări din Europa au un contract permanent de muncă, în Slovenia sau în Cehia de exemplu, 43% și respectiv 31% din angajați dețin ca formă de contract de muncă pe cel temporar. În ceea ce privește munca part-time, majoritatea dintre cei intervievați au motivat forma lor de angajare prin imposibilitatea găsirii unor slujbe permanente. Ca politici alternative care ar putea să reducă migrația forței de muncă și să contribuie la creșterea ratei de angajare, pentru România, considerăm ca ar fi: creșterea capacității inspectoratelor de muncă de a repera și corecta abuzurile angajatorilor, creșterea calității muncii, care ar putea dezvolta atractivitatea locurilor de muncă din România în defavoarea unor locuri de muncă nesigure din alte țări europene, adoptarea de măsuri active pe piața muncii, în special pentru formare profesională și reorientare profesională; politica economică a României în ultimii 20 ani a fost direcționată către creștere rapidă și dirijată de taxe scăzute și salarii mici care să susțină competitivitatea exporturilor și interesul investitorilor. Pentru că o parte însemnată a populației nu a acceptat statutul de forță de muncă ieftină și a găsit salarii considerabil mai mari în UE, creșterea economică nu a dus și la creșterea ratei ocupării.
Metodele de cercetare folosite au fost cea teoretică, ce a presupus studierea legislației si a literaturii de specialitate, a site- uri-lor de pe internet orientate si specializate în această problemă, precum și cercetarea calitativă, care a constat într-un studiu comparativ al legislației internaționale cu cea internă pe marginea fenomenului migrației, din care am evidențiat evoluția pe care a înregistrat-o România în acest domeniu, precum și cauzele care au stat la baza acestei evoluții.
CAPITOLUL I.
TERMENUL MIGRAȚIEI-DIMENSIUNI ȘI TIPOLOGII
„Migrarea reprezintă deplasarea populațiilor dintr-o țară în alta sau dintr-o regiune în alta, datorată mai multor cauze: schimbări de rezidență definitive, deplasări sezoniere sau zilnice (migrații alternante între locul de muncă și locul de rezidență), observă Ferreol Gilles în scrierile sale. Fenomenul migrației a început să fie dezbătut de oamenii de știință, atunci când a devenit o problemă socială de mare amploare, iar primii sociologi ce au studiat acest aspect al migrației au fost din Anglia și S.U.A., deoarece acolo revoluția industrială a avut loc mai devreme, și, astfel, fenomenul migrației din mediul rural spre urban, a luat amploare.
„Mobilitatea – afirmă John Antony Burgess, profesor de istorie, romancier și critic englez – este procesul cheie pentru înțelegerea unui oraș în stare să crească rapid : mobilitatea persoanelor, a familiilor și a instituțiilor, prin care noi nu înțelegem numai mobilitate rezidențială, nici numai fluiditatea schimbării populației; noi vrem să vorbim de asemenea de mobilitatea socială. Astfel, migrația poate fi ințeleasă ca o mobilitate a persoanelor atât dintr- un mediu în altul, cât și dintr- o țară în alta. În România, fenomenul migrației în ultimii ani a luat amploare, având nu doar efecte pozitive ci și negative, pentru care statul român trebuie să implementeze diferite politici, iar preocuparea pentru acest fenomen a devenit mai intensă decât în anii trecuți.
Migrația a existat întotdeuna, dar, trebuie diferențiat foarte clar faptul că migrația pe care o întalneam acum 50-60 de ani nu corespunde cu fenomenul cu care ne confruntăm în zilele noastre. În acea vreme, migrația nu era neapărat un fenomen social, o problemă socială, ci, mai degrabă, un mod de dezvoltare a comunității, a societății în care individul trăia. Migrația a dus la scăderea numărului populației, România fiind o țară de emigrație.
Datele statistice indică, totuși, o scădere a numărului persoanelor care au emigrat începand cu anul 1993, scădere constantă până în anul 1999, pentru ca, în anul 2000, să se înregistreze o creștere. Migrația pe plan internațional va fi unul dintre fenomenele cu implicații profunde, complexe, pe care istoria le va consemna..
I.1. Perspective de analiză ale migrației contemporane
Migrația lucrătorilor români în străinătate, confirmând o dimensiune a teoriei economice neo-clasice, a fost în primul rând către țări mai dezvoltate economic unde exista posibilitatea obținerii unui salariu superior celui pe care l-ar obține în România. Totuși, dimensiunea economică trebuie asociată cu cea politică. Posibilitățile legale limitate pentru români de a merge la muncă în occident au facut ca destinațiile pentru migrația economică temporară în primii 10 ani de după evenimentele din 1989 să fie foarte dispersate, principalele ținte fiind Israel și Italia, în proporție de circa 17%, urmate de Ungaria, Turcia, Spania, în procente mai mici..
După anul 2001, situația s-a schimbat radical, Italia și Spania fiind de departe cele mai dorite destinații pentru lucrătorii români. Posibile explicații pentru faptul că aproape trei pătrimi dintre migranții români pleacă în aceste țări sunt asemanările culturale (inclusiv ușurința de a învața cele două limbi latine), flexibilitatea autorităților locale în a accepta imigranți străini, chiar și ilegal, și existența, cel puțin în Italia, a unor români care au facilitat migrația altor români prin intermediul „rețelelor migrației”. Numărul mai mare de migranți români în Italia poate fi explicat și prin faptul că economia din această țară este mai dezvoltată și oferă salarii mai mari decât Spania.
Dacă luăm în calcul și regiunile istorice, putem sublinia rolul rețelelor și al anumitor tradiții ale migrației în creșterea fluxului migrator. Lucrătorii din Moldova preferă Italia, iar cei din Muntenia, Spania. Mulți bănățeni merg în Germania și mulți ardeleni, în Ungaria. Libertatea de mișcare a forței de muncă este unul dintre pilonii construcției europene, lucrătorii (și familiile lor) oricărui stat membru având în spațiul comunitar drepturi egale cu lucrătorii statului membru gazdă. Pentru noile state membre, așa cum a fost cazul extinderilor europene din 2004 si din 2007, vechile state membre pot impune restricții temporare (numite dispoziții tranzitorii) ale forței de muncă pe o perioadă care poate să ajunga la șapte ani. În cazul României, unsprezece dintre celelalte state membre au permis accesul complet liber al lucrătorilor români pe piața lor de muncă încă de la 1 ianuarie 2007.
Chiar și cu restricții, (pentru anumite sectoare economice, primirea unui anumit număr de lucrători, oferirea de permis de muncă doar în cazul în care nu existau lucrători pentru postul respectiv), un mare număr de români lucrează în Italia și Spania, dar și în alte țări care au impus masuri tranzitori lucrătorilor români (Germania, Grecia, Marea Britanie, Irlanda). Această migrație a dus la diminuarea tensiunilor sociale provocate de săracie și la intrări foarte mari de venituri cu impact pozitiv asupra economiei. Plecarea masivă a forței de muncă în străinatate are și va avea cel puțin două dezavantaje. În prezent, există ramuri economice unde se simte o acută lipsă de fortă de muncă (de exemplu, în construcții, industria textilă sau în domeniul hotelier), care, cel puțin pentru moment, este compensată (parțial) în primul rând prin creșterea productivității muncii și prin investiții în tehnologie.
Pe termen lung, migrația are un efect negativ din punct de vedere demografic. Natalitatea scazută, creșterea speranței de viată și numărul mare de migranți (cu precădere tineri) va ridica probleme mari in viitor in privința raportului de dependență. Statele vest-europene bogate nu au decât de câstigat de pe urma deschiderii granițelor către emigranții calificați. Economiștii Helena Marques si Hugh Metcalf au calculat impactul migrației de la est la vest a forței de muncă în urma extinderii Uniunii Europene. Într-un raport prezentat în cadrul reuniunii Royal Economic Society, cei doi au precizat că veniturile și producția din vest vor crește și nu vor scădea după cum se tem mulți.
Pe de altă parte, cei doi economiști avertizează că zona saracă din sudul Europei va avea cel mai mult de suferit. Cea mai importantă apreciere facută în lucrarea celor doi (numită „Extinderea spre est a pieței unice europene: comerț sectorial și efecte reale asupra veniturilor”) este că migrația forței de muncă înalt calificată va crește nivelul de trai. Afirmația vine în contradicție cu declarațiile politicienilor și a altor economiști. Autoritățile din țările bogate au susținut mult timp migrația liberă a forței de muncă în anumite sectoare cheie cum ar fi asistența medicală sau educația. Pe de altă parte au existat multe voci care au combătut această politică de teama efectelor pe care migrația nelimitată a forței de muncă le-ar avea asupra muncitorilor din țările de destinație. Această politică este gândită pe termen scurt.
Dată fiind amploarea acestui fenomen și implicațiile lui deosebite, organizația Adunării Parlamentare a Cooperarii Economice la Marea Neagră s-a preocupat în mod constant de impactul tranziției din țările membre asupra bunăstării cetățenilor și a încercat să găsească soluții pentru problemele săraciei cu care se confruntă aceste noi democrații.
Fenomenul migrației – temporare și permanente – în Regiunea Mării Negre s-a extins odată cu schimbările din Europa de est și occidentală. Motivațiile migranților au variat de la căutarea unor oportunități mai bune pentru a-și îmbunătați standardul de viață, la reacții sau situații extreme, cum sunt războiul, persecuțiile, violența, sărăcia. Situațiile extreme au favorizat cristalizarea criminalității organizate în rețele, practicând traficul de persoane a căror drepturi fundamentale sunt violate. Aceste rețele criminale s-au extins datorită faptului că statele au dus o lupta izolată împotriva problemelor de migrație. În același timp, capacitatea de aplicare a legislației de combatere a traficului de persoane este înca redusă, în pofida restricționării severe a posibilităților oficiale de a migra.
Faptul a impus depășirea nivelului național ca palier unic de abordare și soluționare a problemelor migrației ilegale, precum și identificarea unei acțiuni comune pe plan regional. Amintim, în acest sens, elaborarea de către Adunarea Parlamentară a Cooperarii Economice la Marea Neagră a unor importante rapoarte și recomandări: Drepturile și protecția socială a refugiaților și resortisanților în Regiunea Mării Negre (1997),
Cadrul juridic pentru combaterea traficului de persoane (1999), Cadrul juridic pentru cooperarea între autoritățile executorii, vamale și de imigrare (2000), Cadrul juridic pentru protecția muncitorilor migranți țn țările riverane la Marea Neagră și relațiile dintre comunitățile de imigranți și țara gazdă (2001). Uniunea Europeană promovează „migrația circulară' și reducerea formalităților pentru străinii care vor să se întoarcă în țara în care au muncit o perioadă. Comisarul european pentru Justiție, Libertate și Securitate Vice-Franco Frattini a declarat, că masura este în interesul atât al țării de origine, cât și al celei destinatare. „Avem nevoie de forță de muncă foarte calificată, cum ar fi ingineri din India sau medici din Africa', a precizat Vice-Franco Frattini. Uniunea Europeană va promova și gestionarea forței de muncă sezoniere, mai ales din agricultură. Migrația produce restructurare a societății de origine a migranților, în care gospodăriile migranților sunt capabile să aibe resurse financiare superioare gospodăriilor de nemigranți. Deprivarea relativă respectiv îmbogățirea relativă a unora se traduce într-o competiție asupra statusului social și prestigiului local.
I.2. Fenomenul migrației în contextul globalizării
Cercetători ai practicii migrației, în studiul efectuat asupra impactului produs asupra statutului de cetățean al țărilor „părăsite” dar și din perspective celui din țara adoptivă, au ajuns la concluzia că se impune o schimbare de concepție asupra migrației. De exemplu, Luin Goldring, în lucrarea „Instituționalizarea statutului de immigrant, precare,în Canada”face trimitere la un fenomen mai amplu, cel al globalizării., în timp ce, Stephen Castels face referire la impactul tehnologiilor informației la nivelul global care promovează o societate conectată la rețele( network society) în care „spațiul fluxurilor înlocuiește spațiul locurilor, înrădăcinarea muncii industrial și stabilitatea vieții urbane și rurale”.
În viziunea lor, globalizarea se realizează de jos în sus, în contextul trecerii de la imperialismul global, în care se puteau delimita funcții clare ale fenomenului, la postmodernismul global, în care nu se mai pot identifica termeni de structură. Ei au utilizat instrumente etnografice și etnoistorice în studierea mai multor fenomene sociale, ca, de exemplu, miscări sociale, migrație, educație. Practic, migrația rămâne, indiferent de durata și distanța parcursă, o schimbare simultană în spațiul fizic și socio-cultural. În acest context, din perspectiva migrației ca fenomen social ce afectează direct o parte semnificativă a populației și are implicații complexe asupra întregii societăți, este necesar de cunoscut profilul migrantului – al emigrantului din România precum și al imigrantului în țara noastră. Ca rezultat aceasta face posibilă orientarea corectă a măsurilor de administrare a fenomenului migraționist și implicit de asistență oferită migranților.
Migrația implică „nu numai deplasarea dintr-o comunitate în alta, ci presupune distrugerea atașamentelor structurale din zona de plecare, reorganizarea sistemului relațional la destinație și asimilarea culturală a mediului de primire”. Discriminările, restricțiile și adversitățile sunt impedimentele serioase în funcționarea normală a mecanismelor de învățare a noii culturi. Contactele și relațiile cu locuitorii țării-gazdă sunt sporadice și tensionate, iar marginalizarea survine încă de la intrarea în țară începând cu derularea formalităților de instalare, care atestă dincolo de orice, o diminuare gravă a statutului social oferit imigranților. Cele două tipuri de globalizare sunt studiate din următoarele perspective:
• La nivel economic, se constată trecerea de la fordism la o economie de piață flexibilă;
• La nivel politic, trecerea de la sistemul statelor-națiune la forțe supra statale, care amenință puterea statelor națiune prin intermediul corporațiilor transnaționale , ce tind să creeze liante noi între global și local;
• La nivel cultural, se constată trecerea de la existența unei identități bazate pe apartenență la gen, clasă, etnie, rasă, națiune, la formarea unor noi identități hibride, fragmentate, fragile. La întrebarea „dacă putem trăi împreună”, Alain Touraine a răspuns că „globalizarea duce la pierderea identității”. Migrația în contextual globalizării cuprinde reprezentări globale, conexiuni globale și forțe globale ca părți care structurează spațiul social. Caracterul postnațional determină formarea unor identități universal, Conexiunile sub formă de legături apar ca relații trans-naționale între imigranți și cei rămași acasă, oferindu-le posibilitatea de a se concretiza în mișcări sociale. Forțele globale sunt organizate de genul Națiunilor Unite care își promovează valorile într-un mod subiectiv, la nivel supra-național.
Globalizarea devine astfel “un process în care participăm”, un proces încorporat”în reprezentările pe care le producem”. Burawoy este de părere că globalizarea poate avea efecte atât negative cât și positive, poate duce la nașterea de conflicte între comunitățile care insist să își impună identitatea. În viziunea sa, globalizarea reprezintă “o eră plină de schimbări bruște cu o societate a riscului”, în care deindividualizarea este iminentă, iar acumularea economic este singura latură care mai contează. Tradiționalismul, cultura, nu mai sunt împărtășite iar acumularea de cunoștințe este fragmentată. Disocierea economiei și a culturii sunt influențate de mișcările sociale și de migrație. Cercetătorii fenomenului migrației sunt de părere că în situația creată mai există o singură soluție, constând în elaborarea și promovarea unui proiect de viață individual, în vederea punerii bazei unei mișcări anticomunitariene și anticonsumeriste care produc această diviziune a societății , situații care fac ca societatea să strivească individul.
I.3. Tipuri de migrații
Migrația poate fi impulsionată de motive de ordin personal și de evenimente politice sau religioase. Dacă prima formă se datorează în principal hotărârii benevole a indivizilor, motivată îndeosebi de dorința îmbunățatirii situației lor materiale, migrația politică este determinată de considerente de ordin politic foarte diferite. Această formă de migrațiune cuprinde deplasări de populație ca urmare a unor schimbări de guverne determinate de lovituri de stat, repatrierea populației ca urmare a schimbării granițelor țării, fuga în masă a populației din cauza diferitelor acțiuni de discriminare .În funcție de durata deplasării migrația poate fi pe termen lung, atunci când migranții rămân pe noul loc pentru totdeauna sau pentru o perioadă mare de timp, temporară, făcută în scopul găsirii de lucru, cu intenția de a se întoarce în țara de origine nu mai târziu de 1 – 2 ani și sezonieră, în care migranții sunt navetiști ce fac deplasări zilnice spre locurile de munca..
Migrația poate fi categorisită în conformitate cu direcția în care persoana se mișcă, înspre sau dinspre o țară. Termenul folosit pentru a descrie mișcarea de plecare dintr-o țară, cu scopul de a se stabili în altă țară, poartă denumirea de 'emigrație'. Atunci când mișcarea este facută cu scopul de a intra într-o țară, este folosit termenul de 'imigrație'. Ambii termeni conțin explicații pe termen lung, respectiv mișcarea este facută pentru stabilire sau rezidență permanentă în noua țară.
Migrația poate fi forțată și apare atunci când deplasarea persoanelor are loc ca urmare a unor evenimente exterioare, cum ar fi calamități naturale, război, conflicte interne. Presupune intervenția unei forțe externe voinței persoanelor implicate și care determină deplasarea persoanelor.
Deplasarea persoanelor poate fi individuală, atunci când se are în vedere mișcarea la nivel de individ. Aceasta presupune luarea deciziei de migrare de fiecare persoană în parte și totodată alegerea căilor și mijloacelor de migrare, de regulă, întinzându-se pe perioade lungi de timp. Națiunile au obligația de a respecta și implementa principiile legislației internaționale, ale convențiilor la care au aderat (cum ar fi principiul nediscriminării) dar în același timp au dreptul de a decide asupra interzicerii intrării, expulzării, returnării sau acordării de azil, controlul migrației fiind de interes național și un atribut al suveranității.
Migrația internațională se referă la mișcarea persoanelor care pleacă din țara lor de origine, sau din țara de unde au reședința de obicei, pentru a se stabili în mod permanent sau temporar într-o altă țară. În acest caz este trecută frontiera. Migrația internă are loc în interiorul unui stat, cum este de exemplu migrația rurală către mediul urban. Migrația internațională poate fi divizată în migrație legală și ilegală. Migrația ilegală, deși nu este nouă, este în creștere și se află cu prioritate pe agendele naționale și internaționale. Migrarea legală presupune respectarea și îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de legislația în vigoare, atât în țara de origine, cât și în țările de tranzit, respectiv de destinație.
O excepție de la această regulă o constituie persoanele care îndeplinesc condițiile pentru acordarea statutului de refugiat sau a altei forme de protecție prevăzute de normele de drept internațional, și pentru care legalitatea părăsirii țării de origine, tranzitării altor țări și respectiv a intrării în țara de destinație nu este obligatorie. Opțiunea migrației ilegale nu reprezintă o soluție chiar și în situații extrem de grave, cu atât mai puțin atunci când are ca scop lupta contra săraciei. În principiu, migrația bazată pe un astfel de criteriu este extrem de anevoioasă, neplacută și cu puține sorți de izbandă. Cu toate acestea marea tulpină a migrației este formată din populația care emigrează pe criterii economice și care nu de puține ori – fie că nu au altă variantă, fie că au impresia obținerii unor facilități în îndeplinirea scopului – optează pentru migrarea ilegală.Deși în ultimul deceniu în unele zone ale lumii, precum Europa, migrația a înregistrat fluxuri sporite, problema migrației internaționale este pentru multe state ale lumii o preocupare conjuncturală, chiar reziduală, mai degrabă de raspuns la unele evoluții decât de gestiune sau estimare a circulației persoanelor.
Numeroși specialiști în domeniu sunt de părere că migrația este un rezultat al schimbărilor globale, care se exprimă printr-o forță pentru viitoarele schimbări atât în statele de origine, cât și în cele primitoare. Impactul său imediat se resimte, în primul rând, la nivel economic, dar afectează și domeniul muncii și cel social, sistemul de protecție socială, cultura și politicile naționale, relațiile internaționale, conducând inevitabil la o mai mare diversitate etno-culturală în toate statele.
Acest fenomen complex, migrația are o multitudine de efecte, pe o arie suficient de vastă. Migrația are o serie de consecințe, atât pozitive, cât și negative, pentru toate părțile implicate: țări primitoare, țări de origine și lucrătorii migranți. Circulația forței de muncă favorizează diseminarea cunoștințelor tehnice și a metodelor moderne de lucru între statele afectate de fenomenul migratiei. De asemenea, în Uniunea Europeană, libera circulație a persoanelor potențează dobândirea unui mod de gândire european. In teorie, libera circulație a forței de muncă, fără intervenții din partea statului de origine sau a celui gazdă, are efecte pozitive, echilibrând avantajele. În țara .de origine rata șomajului scade și salariile cresc, migrarea forței de muncă reducând dezechilibrele de pe piața muncii. În același timp, apar noi factori de creștere economică: transferul veniturilor migranților și calificările îmbunătățite ale lucrătorilor care se întorc. În țara de destinație, rezerva de resurse umane crește, ceea ce duce la încetinirea creșterii salariilor și la creșterea de capital.
CAPITOLUL II
MIGRAȚIA FORȚEI DE MUNCĂ ÎN EUROPA
Activitatea, viața economico-socială a unui individ reprezintă un proces continuu de combinare a trei factori elementari: munca, natura și capitalul. Piața muncii reprezintă un loc de înâlnire, în spațiu și în timp, pe total și pe structură, a cererii de muncă cu oferta de muncă. Cererea de muncă, din punct de vedere economic, reprezintă cantitatea de muncă pe care angajatorii sunt dispuși să o achiziționeze, la diferite nivele de salarizare, pentru a-și desfășura activitatea, exprimandu-se prin numărul de locuri de muncă oferite de ei.
Oamenii își schimbă domiciliul pentru mai multe motive: familiale, de sănătate, politice, de plecare la studii, dar, cel mai frcvent, din motive economice. Motivele economice se referă la posibilitatea de a munci pentru a obține un câștig mai bun sau pentru a găsi o ocupație pe care, în spațiul economico-geografic în care se află, nu o pot obține. Mobilitatea geografică sau teritorială a forței de muncă numită migrație, reprezintă un proces spațial de adaptare a forței de muncă la cererea sistemului productiv, realizat prin schimbarea domiciliului, a apropierii acestuia de locul de muncă ( migrație definitivă) sau prin păstrarea domiciliului și deplasarea la locul de muncă (migrație pendulatoare sau navetism).
Cauzele pentru care forța de muncă migrează spre țările Uniunii Europene au un suport economic. Acest fenomen este rezultatul înclinației unei părți din populația activă spre acțiune economică și posibilități materiale efective, mai reduse la nivelul economiei în țara de origine de a genera locuri de muncă care să asigure venituri, dacă nu identice, cel puțin, apropiate de cele din Uniune. Migrația forței de muncă nu contravine nici uneia din regulile care stau la baza conviețuirii internaționale, criteriu decisiv pentu acceptarea oricărei acțiuni care se poate derula la nivel global. Acest fenomen a luat amploare mai ales după cea de a doua conflagrație mondială, explicabil, în principal prin nevoile de refacere economică postbelică a lumii capitaliste.
În concepția „Declarației Universale a Drepturilor Omului”, noțiunea de „liberă circulație a persoanelor” reprezintă libertatea de mișcare în interiorul granițelor unui stat, libertatea de a părăsi granițele unui stat și libertatea de a reveni oricând în statul de origine. Tratatul de la Maastricht a dat o semnificație mai amplă noțiunii de liberă circulație, numind-o „cetățenie europeană”. Organizația Internațională pentru migrație definește migrația ca fiind „procesul de mișcare a populației”, iar emigrația reprezintă actul de a pleca dintr-un stat (țara exportatoare) pentru a se stabili într-o țară de destinație (țara importatoare); la fel, migrantul este considerată acea persoană care tranzitează o altă țară, de obicei, cu scopul de a munci, revenind în țara de origine, pentru a pleca din nou, iar imigrant este considerată persoana care pleacă din țara de origine într-o altă țară, dar, de data aceasta, cu intenția de a rămâne.
În articolul 1.1 din Raportul Comisiei Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, „migrantul” este acea persoană care locuiește temporar sau permanent într-o țară unde ea nu s-a născut, dar cu care dezvoltă relații sociale importante. Motivul sau cauza care stă la baza luării deciziei de a migra, clasifică migrantul în mai multe categorii. Astfel, există: migranții voluntari, migranții constrânși, migranții pe termen lung, cei pe termen scurt, membrii familiilor migranților, rezidenții, nomazii.
Migranții voluntari se împart la rândul lor, în două subcategorii: cei care sunt în căutarea unei oportunități, a unui salariu mai bine plătit, pentru ei migrarea fiind o alegere și nu o necesitate, și cei care sunt în căutarea unei slujbe, chiar și una oarecare, sub nivelul de pregatire și cu un salariu mult mai mic decat cel meritat. Intenția unui individ de a migra trebuie sa emane dintr-o voință personală, liber consimțită, să nu fie determinată de vreun factor de constângere, cum este cazul refugiaților, azilanților.
II.1 Perspectivă istorică
În România, înainte de 1989 existau două mecanisme de migrare: migrarea permanentă, care cunoștea ca motivații pe cele de ordin politic și etnic și migrarea temporară, cu scopul de a studia și a lucra în străinătate. După 1989 motivele de emigrare, cele etnice, precum și cele politice, s-au transformat în motive de ordin economic. În prezent, există o serie de mecanisme de migrare prin care are loc migrația la nivel internațional și, implicit, la nivel european.. Pentru România, migrația spre Vest a fost un fenomen cu totul neînsemnat până în 1989. După 1989, fenomenul a fost încurajat și acceptat de țările gazdă, atingând nivelul maxim în 1990, statisticile arătând existența a 4,18 emigranți la 1000 locuitori., după care a cunoscut o reducere în imtensitate, în primul rând, datorită conștientizării față de ceea ce înseamnă rigoarea muncii în economia Occidentului, cât și datorită restricțiilor care au fost impuse ca urmare a atitudinii sociale din aceste țări față de fenomenul migrației din Est.
La începutul anului 2013, România rămâne în cea mai mare măsură o țară de origine și de tranzit, caracterizată de o evoluție a fluxului migrator direcționat spre exterior, estimat la 3 milioane de persoane. După căderea comunismului, România s-a antrenat într-un proces de democratizare și de tranziție spre o economie de piață, asumându-și o serie de reforme în toate domeniile sociale, precum și în toate sectoarele economiei.
În decursul ultimelor două decenii, formele temporare de migrație ale forțelor de muncă-circulară și sezonieră au apărut și s-au dezvoltat într-un ritm mai alert decât migrația permanentă. Cu peste 15 % din populație în afara granițelor, România se află printre țările cu cea mai ridicată proporție de emigranți din Uniunea Europeană. Populația emigrantă a României se împarte aproximativ în mod egal în bărbați și femei, și este relativ tânără, media fiind 18 și 39 ani. Italia, în proporție de 43%, Spania, de 30% , constituie principalele țări de destinație, având și cea mai mare concentrare de români care lucrează în străinătate.
Mecanismul emigrării forței de muncă active este extrem de complex, atât prin cauzele care îl declanșează cât și prin consecințele care derivă din derularea sa, atât pentru individ, cât și pentru economia țării respective. În prezent, la scară mondială, migrația este relativ redusă, reprezentând cca. 3% din populația lumii. Acordurile bilaterale care vizează securitatea socială a lucrătorilor români în străinătate au o importanță specifică prin prisma consecințelor pe care perioada petrecută la muncă în străinătate le are pe termen lung asupra situației migranților. În aceeași măsură, reglementările legate de echivalarea diplomelor pot fi considerate ca având efecte asupra migrației pentru muncă.
II.2. Fluxuri actuale ale migrației în Uniunea Europeană
În prezent, mecanismele de migrare pe care le regăsim sunt reprezentate de: migrația legală permanentă, migrația legală temporară, din care fac parte următoarele categorii de cetățeni: studenții, lucrătorii, refugiații și azilații, migrația ilegală de tranzit, migrația ilegală a celor din Europa centrală și de Est (România), migrația circulatorie cu ajutorul rețelelor migtratorii (legală sau ilegală).
Migrația legală permanentă este reprezentată de fluxurile migratorii ce pleacă din România către terțe țări pentru a se stabili acolo prin diverse modalități: pe baza obținerii vizei de emigrare, prin căsătoria cu un cetățean dintr-o țară membră UE, prin solicitarea statutului de azilant, prin diverse programe speciale.
Migrația temporară legală re referă la cei care se deplasează pe teritoriul unei țări membre UE pentru o perioadă determinată de timp (luni sau ani), din această categorie făcând parte studenții, lucrătorii care pleacă pe baza unor contracte de muncă încheiate prin acorduri bilaterale între state (la nivelul anului 2002, prin intermediul Oficiului pentru Migrația Forței de Muncă din România au emigrat temporar, pentru a munci în UE un număr de 35.000 de persoane). Din aceeași categorie mai pot face parte refugiații care obțin drept de stabilire temporară într-o țară gazdă din UE, sau azilații, care solicită azil pe motive politice.
Migrația ilegală de tranzit reprezintă mecanismul prin care persoane din terțe țări, dinafara Europei Centrale și de Est emigrează în aceste țări, incusiv în România, cu scopul de a merge și a emigra mai departe în Uniunea Europenană.
Migrația ilegală a celor din Europa Centrală și de Est (România), cuprinde persoanele de naționalitate română, ce pleacă din România și rămân ilegal într-o țără UE- după expirarea duratei legale de ședere (de trei luni), sau persoane care pleacă în calitate de turiști, dar odată ajunși în țara de destinație, desfășoară activități lucrative pe piața neagră; se mai pot enumera și persoanele care pătrund și rămân ilegal pe teritoriul unui stat UE.
Migrația circulatorie se referă la mișcarea pendulară între țara de origine și una sau mai multe țări de destinație. Migranții merg și lucrează o perioadă în străinătate, se reîntorc în țară, unde stau o perioadă, după care pleacă din nou să muncească în străinătate. În acest context iau naștere rețelele migratorii care facilitează plecarea în străinătate.
În ceea ce privește fluxurile de migrație dinspre Vest spre Est, dinspre țările UE spre România se identifică următoarele mecanisme:
Migrația temporară legală, care cuprinde lucrătorii ce vin din țările UE pentru a desfășura o activitate lucrativă pe teritoriul României; din această categorie fac parte întreprinzătorii pe cont propriu, angajați ai firmelor multinaționale, angajați ai reprezentanțelor firmelor din UE în România, turiști din UE care vizitează România.
Repatrierea- se referă la români care au emigrat în UE, și-au stabilit domiciliul acolo, o parte dintre ei dobândind cetățenia țării respective și acum doresc să revină, pentru a se stabili în România. Aceasta este cunoscută și sub denumirea de „migrație de revenire”. Se consideră că, acest mecanism al repatrierii are efecte benefice pentru țara „mamă”, deoarece, o parte din repatriați devin investitori de prestigiu. În 2012, circa 3 milioane de persoane au imigrat în unul dintre statele membre ale UE, iar cel puțin 1,9 milioane de persoane au emigrat dintr-un stat membru al UE.
În 2013, Regatul Unit a raportat cel mai mare număr de imigranți (566. 500), fiind urmat de Spania (499. 000) și Italia (442. 900); peste jumătate (50,3 %) dintre toți imigranții în statele membre ale UE au fost înregistrați în aceste trei țări. De asemenea, în 2013, Regatul Unit a raportat și cel mai mare număr de emigranți (368. 000), fiind urmat de Spania, cu 324. 000 și de Germania, cu 287. 000. (Anexa nr.1) Din totalul imigranților în statele membre ale UE în 2013, 18 % erau cetățeni ai țării de destinație, 31 % erau cetățeni ai altui stat membru al UE, iar 51 % erau cetățeni ai unei țări terțe,deci, ai unei țări din afara UE. Numărul total al cetățenilor străini (persoane care nu au cetățenia țării lor de reședință) care locuiau pe teritoriul unui stat membru al UE la 1 ianuarie 2013 era de 32,5 milioane de persoane, echivalentul a 6,5 % din populația UE. Peste o treime (un total de 12,3 milioane) din cetățenii străini care locuiau în UE la 1 ianuarie 2013 erau cetățeni ai altui stat membru al UE. Cei mai mulți cetățeni străini care locuiau în UE se aflau în Germania (7,1 milioane de persoane), Spania (5,7 milioane), Regatul Unit (4,4 milioane), Italia (4,2 milioane) și Franța (3,8 milioane). (Anexa nr. 2)
În cele mai multe state membre, majoritatea cetățenilor străini sunt cetățeni ai unor țări din afara UE (cetățeni ai unor țări terțe). În privința clasificării în funcție de continentul de proveniență a cetățenilor din țări terțe care locuiesc în UE, cea mai mare proporție (36,5 %) era constituită din cetățeni ai unei țări europene din afara UE, cu un total de 7,2 milioane de persoane; dintre aceștia, peste o jumătate erau cetățeni turci, albanezi sau ucrainieni. Cea de-a doua categorie ca mărime era reprezentată de cetățenii din Africa (25,2 %), urmați de cei din Asia (20,9 %), continentele americane (16,4 %) și Oceania (0,9 %). (Anexa nr. 3)
Peste o jumătate dintre cetățenii din țări africane care locuiau în UE erau din nordul Africii, frecvent din Maroc sau Algeria. Mulți cetățeni din Asia care locuiau în UE proveneau din sudul sau estul Asiei, în special din India sau China. Cetățenii din Ecuador, Brazilia și Columbia constituiau cea mai mare proporție a cetățenilor din America de Sud și de Nord care locuiau în UE. Cetățenii turci reprezentau cel mai mare grup de cetățeni străini care locuiau în UE în 2010, cu 2,4 milioane de persoane, sau 7,2 % din totalul cetățenilor străini. Pe locul doi se situau cetățenii români care locuiau în alt stat membru al UE (6,6 % din totalul cetățenilor străini), urmați de marocani (5,7 %).
Grupul cetățenilor străini locuind în UE care a înregistrat cea mai importantă creștere în perioada 2001-2010 a fost cel al cetățenilor români, al căror număr a crescut de șapte ori, de la 0,3 milioane în 2001 la 2,1 milioane până în 2010. De asemenea, în această perioadă a crescut considerabil și numărul cetățenilor polonezi și chinezi, iar în 2013 cetățenii din aceste două țări s-au aflat printre cele mai mari zece grupuri de cetățeni străini.
În anul 2013, numărul persoanelor care au dobândit cetățenia unui stat membru al UE a fost de 776. 000, acesta corespunzând unei creșteri de 11,1 % față de anul 2008 .Cele mai mari creșteri, după Regatul Unit, s-au observat în Italia (cu 5. 700 mai mult), România (3. 800), Portugalia (3. 200) și Luxemburg (2. 800). În unele cazuri (de exemplu, în Luxemburg, Portugalia și România), aceste creșteri sunt datorate unor reforme recente ale legislațiilor naționale privind cetățenia, care au avut drept efect creșterea numărului de cereri. În 2012 au fost eliberate aproximativ 12,7 milioane de vize Schengen, iar în anii următori se preconizează o creștere a numărului acestora. Sistemul de Informații privind Vizele (VIS) a fost lansat la 11 octombrie 2011, în Africa de Nord și, treptat, va fi extins la nivel mondial, ceea ce permite procesarea mult mai rapidă a cererilor și combaterea mai eficientă a furtului de identitate. De la lansare și până la sfârșitul anului 2013, în sistem au fost înregistrate în jur de 300 000 de cereri de viză din care aproximativ 243 000 au primit decizii favorabile de eliberare a vizelor, iar 38 000, decizii nefavorabile.
Cele mai multe cereri provin din Maroc (aproximativ 74 000), Algeria (aproximativ 71 000), Tunisia (aproximativ 29 000) și Egipt (aproximativ 23 000). (Anexa nr. 4) Mai mult de 50 % din numărul total al cererilor au fost procesate de Franța (aproximativ 116 000 de cereri) și de Spania (aproximativ 44 000 de cereri). (Anexa nr. 5) În jur de 500 de persoane au depus cereri multiple, care au fost toate respinse. Analizând aceste cifre statistice, profesorul universitar Dumitru Sandu, specialist în Sociologie, afirmă că, fenomenul migraționist de astăzi nu mai aduce cu cel de acum un secol. Acesta se deosebește, în primul rând, prin faptul că, migrantul de tipul „one way ticket” (cel care nu părăsește niciodată țara gazdă) este tot mai rar întâlnit, lăsând locul migrantului aparținând categoriei migrației circulante. Teoria arată că, statele europene au parcurs în ultimele decenii trecerea de la țări de emigrație, care furniza migranți, la țări de emigrație, transformându-se în țări-gazdă.
II.3. Efectele crizei economice și financiare asupra migrației europene
La baza crizei economice și financiare pe care o traversează țările europene în prezent stau, în primul rând, globarizarea și caracterul migrator al capitalurilor pe termen scurt. În țările dezvoltate, criza financiară are forma crizelor bancare și monetare, iar în țările subdezvoltate criza fianciară reprezintă o întrepătrundere a blocajului monetar cu creșterea dificultăților legate de serviciul datoriei externe. De obicei, criza economică este precedată de liberalizarea operațiunilor de capital, de o înregistrare a creșterii numărului de împrumuturi capitale în scopul achiziționării de bunuri, în special de bunuri imobiliare; acest lucru încurajează speculația de orice fel și la orice nivel, ducând la slăbirea controlului financiar. Intrările masive de capital duc la aprecierea monedei naționale dar, au impact negativ asupra balanței operațiunilor curente prin creșterea deficitului comercial pentru anumite țări. Inversiunile rapide de capital duc la degradarea situației macroeconomice și creșterea ratelor dobânzilor pe plan internațional.
În prezent, Uniunea Europeană se confruntă cu o acută secvență a crizei care a afectat întreaga economie mondială. Criza economică mondială actuală a apărut după două decenii de inflație relativ scăzută și stabilă, aspect care demonstrează că un nivel scăzut al inflației nu reprezintă o condiție suficientă pentru asigurarea unui echilibru fianciar. Într-un context de inflație scăzută și lichiditate abundentă care au menținut ratele dobînzilor și volatilitatea la niveluri joase, au apărut noi produse și instituții care au modificat timp de 30 de ani elementele sistemului financiar, ducând la apariția crizei economice actuale.
Migrarea forței de muncă spre centrele economice dezvoltate ale Europei are efecte economice directe care pot fi privite din două laturi, o latură pozitivă, optimistă și una mai puțin optimistă. Din punct de vedere optimist, migrarea forței de muncă, pentru țara de origine a migrantului, duce la introducerea de valută în țară, aducerea unor modele noi de viață, civilizație, idei noi de afaceri. Sub aspectul efectelor macroeconomice ale emigrării se constată că, acest segment din populația activă este creator de locuri de muncă, fără aport investițional privat sau public din economia națională. Veniturile pe care le creează acest sector se alătură fondului de consum intern, fondurilor destinate dezvoltării și, într-o anumită masură, resurselor bugetare ale economiei. Aceste venituri realizate prin activitățile prestate în alte țări sunt transferate în economia națională monetară prin intermediul pieței valutare.
Migrația forței de muncă devine, astfel, un important înlocuitor al exportului, doar că, în contextul actual, de adâncire a crizei economice, scăderea activității economice din spațiul economic European exercită presiuni asupra pieței muncii, aspect ce reliefează latura pesimistă a migrării forței de muncă. De exemplu, dacă avem în vedere faptul că o parte însemnată din forța de muncă autohtonă emigrase anterior pe piețele străine (îndeosebi pe piețele din statele membre europene), noua situație economică ar putea avea drept efect remigrarea forței de muncă respective.
Aceasta înseamnă creșterea, pe lângă presiunea asupra pieței muncii, și asupra bugetului public al asigurărilor de șomaj (deoarece presiunea menționată de pe piața muncii poate conduce la concedieri ale angajaților autohtoni în favoarea forței de muncă remigrate, ca urmare a nivelului de calificare posibil superior al acesteia din urmă). De asemenea, se pot înregistra efecte și în direcția scăderii salariului mediu nominal în sectorul privat, cu impact negativ asupra alimentării bugetului asigurărilor sociale de stat precum și asupraaltor categorii de bugete publice. Investițiile străine directe în economia națională pot scădea ca urmare a mai multor factori cauzali sau/și condiționali:
– scăderea activității economice generale în exterior (îndeosebi în economiile statelor membre ale UE), ceea ce reduce din excedentul economic posibil de investit în economia națională a României;
– creșterea reală a riscurilor și a vulnerabilităților economice în economia noastră națională, ca urmare a impactului general al crizei financiare și economice;
– creșterea artificială a riscurilor și a vulnerabilităților economice în economia noastră națională ca urmare a încercărilor unor state (fie europene, fie non-europene) de a-și recupera pierderile financiare pe seama creării unor situații ad-hoc în România.
Economia reală poate fi afectată și de relocalizarea firmelor rezidente (fie cu capital străin, fie cu capital autohton). Relocalizarea este efectul raționalității economice, de aceea modificarea structurii costurilor economice, ca urmare a producerii efectelor crizei financiare și economice poate conduce la decizii de acest tip. Impactul este important atât asupra ofertei interne (inclusiv asupra posibilităților de export acolo unde există, încă, cerere externă) cât și asupra pieței muncii.
Cap. III Studiul de caz. Impactul migrației asupra țărilor europene
III.1. Efectele economice și sociale
Migrația este un proces complex, care cunoaște efecte multiple și variate la nivel comunitar. Unul dintre efectele cele mai palpabile se răsfrânge asupra fluxurilor de migrație și, implicit, asupra pieței forței de muncă. Migrația forței de muncă cunoaște, deopotrivă, efecte pozitive și negative, efecte care se fac resimțite atât în țările de plecare, cât și în cele de primire. În sfera economico-socială, țările de plecare ale forței de muncă cunosc, ca și efecte pozitive: îmbunătățiri în domeniul protecției sociale, prin scăderea ratei șomajului, crearea unui echilibru pe piața muncii, fluxul de valută al migranților, care reprezintă un factor de creștere economică ce contribuie la micșorarea presiunii asupra deficitului contului curent și balanței de plăți externe al acestora.
Transferurile bănești din străinătate au efect pozitiv imediat, de creștere a calității vieții gospodăriilor și familiilor emigranților. Pentru asigurarea unui echilibru economic al ambelor tipuri de țări (de origine și gazdă), preferabil ar fi să se „practice „ o migrație circulară, care ar diminua exodul de „creiere”, iar absența din țara de origine ar fi temporară.
Ca efecte negative, înregistrate în interiorul procesului migraționist, în cazul țărilor de origine, se poate afirma că, atat la nivel microsocial, cât și la nivel macrosocial, acestea se răsfrâng, în primul rând, asupra ideii de familie, cadrul în care copilul se află în procesul de socializare. Separarea famiilor, privarea membrilor acestora de comunicarea firească și de un contact permanent, denaturează socializarea primară a copilului cu grave repercusiuni pentru viitorul său social. Separarea părinților datorită plecării a unuia dintre ei și, de multe ori a ambilor părinți, în locuri diferite, la muncă, cresc rata divorțurilor.
Disoluția familiei, afectată de factori sociali și economici, are profunde consecințe pentru membrii acesteia, mai ales în situațiile în care resursele materiale nu sunt disponibile. Creșterea presiunii economice dezvoltă riscul disoluției maritale. Adversitatea economică crește probabilitatea dezorganizării familiei, a riscului abuzului fizic și al neglijării copiilor. Influențarea reciprocă migrație-familie se traduce prin alterarea anumitor roluri în cadrul familiei contemporane, fenomene care, ținând cont de caracteristicile familiei, ajung să se extindă la nivel comunitar și societal.
În sfera economică, se înregistrează un deficit de capital uman, cu precădere în mediul agricol, cel puțin în cazul României. Pentru țările de destinație, efectele asupra dezvoltării economice sunt favorabile.Emigranții sunt, de regulă, o forță de muncă bine pregătită, în unele țări, aproape jumătate din creșterea economică datorându-se acestora. De asemenea, se apreciază că migranții sporesc cererea de bunuri și servicii și aduc un venit mai mare statului prin impozite.
Ca efecte negative, pentru țările de destinație, sunt cele de ordin social, prin ocuparea locurilor de muncă ale autohtonilor, fenomenul migraționist ducând, de asemenea, la scăderea salariilor, și, se constată necesitatea sporirii sistemului de protecție socială.
În ultima perioadă în multe zone ale lumii unele zone ale lumii migrația a înregistrat fluxuri sporite. În această situație se află și bătrânul continent european Problema migrației internaționale reprezintă pentru din ce în ce mai multe state ale lumii o preocupare destul de importantă. Această preocupare derivă mai degrabă ca o formă de răspuns la unele evoluții demografice, decât de gestiune sau estimare a circulației persoanelor. Se poate observa, în cadrul fluxurilor populației dintr-o regiune în alta, că circulația forței de muncă înregistrează dimensiuni într-o continuă creștere, atât raportat ca număr cât și ca intensitate.
La nivel mondial fenomenul migraționist este relativ redus, aproximativ 3%- 4% din populația lumii. Deși fluxurile migratorii importante sunt întâlnite într-un număr relativ moderat de state ale lumii, se poate observa faptul ca nici o țară din lume nu rămâne în afara fluxurilor migratorii internaționale. Diferitele țări ale lumii sunt, fie țări de origine, fie țări de tranzit,fie țări de destinație pentru migranți, ori dețin toate cele trei atribute simultan.
Pentru spațiul european, circulația persoanelor și respectiv a forței de muncă prezintă o importanță deosebită determinată de contextul economic actual. Acest context este determinat de:
• lărgirea UE în valuri succesive;
• îmbătrânirea demografică a populației țărilor (vest)-europene într-un ritm accelerat;
• motivele economice reprezentând principalele stimulente pentru intensificarea circulației persoanelor și a forței de muncă.
Globalizarea și internaționalizarea piețelor conduce la noi comportamente migratorii, o fluiditate sporită a deplasărilor teritoriale, fenomenele migratorii temporare având o semnificație aparte. Schimburile de populație inter-țări, joaca un rol tot mai important, definit în principal pe două paliere : al transferurilor interculturale dintre state și al impactului politic al fluxurilor migratorii atât asupra statelor de origine cât mai ales asupra celor primitoare. Fenomenul migrației, dintr-un obiectiv de studiu secundar a devenit unul principal, intensificându-se eforturile pentru evidențierea diferitelor sale aspecte în mod sistematic și sistemic. În acest context se impun următoarele precizări:
• Migrația populației, având în vedere realitatea economică și socială nu poate fi privită de către reprezentanții Uniunii Europene decât ca parte integrantă a acquis-ului comunitar, reglementată prin directive concrete ale comunității europene, regulamente și nu în ultimul rând recomandări pentru țările membre.
• Migrația populației la nivel european nu mai poate fi considerată ca un fenomen instantaneu, imprevizibil;
• Politicile comunitare europene nu pot fi compelte fără elaborarea unei politici migratorii comune;
• O cât mai bună cunoaștere a fluxurilor migratorii, a dinamicii acestora, contribuie la identificarea și ajustarea echilibrelor în mediul economic și social;
• Migrației trebuie să i se acorde o importanță crescută în peisajul economico-social al spațiului european. „Libera circulație a persoanelor și a forței de muncă” reprezintă o componentă importantă a formării pieței interne a UE în corelație cu libera circulație a mărfurilor, serviciilor, a serviciilor și a capitalului.
Comisia Europeană a prezentat în ultima periodă mai multe inițiative care sunt menite să asigure o mai bună gestionare a problemelor legate de migrație Acestea abordează diferite aspecte ale migrației populației . Printre cele mai discutate aspecte s-au remarcat controlul intensificat la frontieră și guvernanța Schengen, precum și finalizarea sistemului european comun de azil. Aceste inițiative se adaugă măsurilor urgente pe termen scurt care au fost deja adoptate de Comisia Europeană pentru ca spațiul european să poată face față presiunii migrației din zona mediteraneeană.
Cecilia Malmstrom, comisar pentru afaceri interne in cadrul Comisiei Europene, declara în 4 mai 2011, în cadrul unei întruniri pe baza acestui aspect : „Este evident că UE are nevoie de o politică comună puternică în materie de azil și migrație. (…) Migrația trebuie să fie gestionată corespunzător – aceasta înseamnă asigurarea unui control eficace la frontieră și returnarea migranților ilegali. Aceasta presupune, de asemenea, că nu ar trebui să lăsăm statele membre situate de-a lungul frontierelor noastre externe să facă față singure situațiilor extraordinare privind migrația și că trebuie să instituim parteneriate privind migrația și mobilitatea cu țările din afara UE pentru a putea lucra impreună”.
În vederea gestionării migrației din afara spațiului european, comisia europeană a pus la dispoziție o serie de instrumente operaționale cât și financiare, printre care:
• Fonduri de urgență în vedera gestionăriisituatiei specialegenerate de afluxurile neașteptate de refugiați și persoane strămutate în țările vecine Libiei;
• Fonduri speciale acordate pe bază bilaterală, ce a facut posibilă oferirea unui adapost temporar refugiaților;
• FRONTEX a lansat o operatiune comuna (EPN, Hermes Extension 2011), menită să ajute Italia să facă față situației migranților și refugiaților care sosesc pe coasta italiană; mai mult decât atât a fost trimisă în Italia o echipă specială care să ajute autoritățile italiene săidentifice posibili infractori în randul migranților ilegali care au ajuns pe teritoriul italian.
• Statele membre care au fost cele mai expuse la fluxurile tot mai crescute de refugiați si migranți ilegali au beneficiat, de sprijin financiar în vederea rezolvării situației apărute într-un mod satisfăcător.
În vederea tratării într-un mod corespunzător al problemei migrației Comisia Europeană propune o serie de initiative. Aceste inițiative vizează în principal următoarele aspecte:
• Abordarea strategică în ceea ce privește relațiile cu țările terțe privind aspectele legate de migrație; aceasta nouă abordare ar fi destinată să faciliteze circulația persoanelor pe baza sporirii posibilităților de migrație legală; această abordare, pentr a fi eficentă trebuie să fie combinată cu măsuri de prevenire a migrației ilegale.
• Finalizarea sistemului european comun de azil, sistem care să fie în conformitate cu valorile fundamentale și cu obligațiile internaționale ale Uniunii Europene;
• Măsuri de intensificare a controalelor de frontiere și precum și de guvernanță Schengen în vederea soluționării problemei imigrației ilegale; aceste măsuri au ca scop asigurarea că fiecare stat membru să controleze în mod eficace propria sa parte din frontiere;
• Schimbul de cele mai bune practici în cadrul abordarilor statelor membre de integrare a imigrantilor legali in UE; acest schimb de bune practici ar trebui realizat astfel încât să asigure o maximizare a beneficiilor economice ale imigrației; acest lucru ar contribui, fără îndoială la construirea unei armonii sociale în Uniunea Europeană;
• Un mai bun control al migrației legale către spațiul uniunii europeneîn vedera facilitării imigrăriii persoanelor care dispun de competențe necesare pentru a ajuta Uniunea Europeană să acopere deficitul preconizat de forță de muncă și de competențe care să poată contribui la echilibrarea declinului demografic preconizat în ceea ce privește populația sa activă.
În sudul Mediteranei s-au petrecut, în ultimii ani o serie de evenimente care au condus la migrația a peste 650 000 de persoane ca urmare a actelor de violență din Libia. Aceste persoane s-au refugiat preponderent în țările vecine, în special în Tunisia și Egipt. Totuși peste 25 000 de migranti, în principal din Tunisia și, într-o mai mică măsură, din alte țări africane, au fugit din țările lor catre Uniunea Europeană. Cea mai mare parte dintre ei au ajuns pe coasta Italiei precum și în Malta. Aceste două țări sunt în prezent supuse unei puternice presiuni a migrației.
România subscrie fenomenului migrației la nivel mondial, având un istoric în migrație marcat de perioade de ascensiune și declin, bazat în principal pe condițiile interne economice, sociale și politice. Natura umană solicită a se încerca găsirea unor condiții de viață mai bune, în mod firesc regiunile mai dezvoltate atrag populație din părți mai sărace ale lumii. Procesul migrației implică un subiect (emigrant sau imigrant), cel puțin două țări (țara de origine și țara de destinație, dar și țările tranzitorii), precum și intenția de a obține permis de ședere sau de a găsi un loc de muncă în țara de destinație.
Migrația externă a României are două fețe: una juridică, statistic înregistrată sub forma emigrării și imigrării, precum și migrația pentru muncă. Prima componentă nu este foarte importantă ca dimensiune situându-se în intervalul 10 – 15 mii de emigranți și câteva mii de imigranți pe an. Se poate observa proporția mare de emigranți care au studii universitare, aceasta situându-se la un nivel apropiat de 25%, principalele țări de destinație fiind Germania, Italia, SUA și Canada.
Fluxul de imigrare are două componente: o migrare reversibilă și un număr moderat de imigranți din Republica Moldova. Aceasta este țara de origine pentru cea mai mare parte a imigranților români; unii dintre aceștia sunt interesați de obținerea cetățeniei române, cu scopul de a găsi oportunități pentru o viață mai bună în Uniunea Europeană.
În perioada 2002-2007: eliminarea obligativității vizelor Schengen a promovat o creștere rapidă în migrația circulară, chiar și în măsura în care românii care au fost anterior „blocați” în țările Schengen, au putut să se întoarcă în România pentru a intra în sistemul de migrație circulară. Existența posibilității de ședere legală pe o perioadă de trei luni în calitate de turist a condus la dezvoltarea unui sistem sofisticat de migrație circulară, concentrat în primul rând pe destinații precum Italia și Spania. Această nouă strategie a permis sustragerea de la controlul de pe piața forței de muncă europeană, astfel că migranții ajungeau să lucreze ilegal timp de trei luni, împărțind locurile de muncă cu alți români.
În următoarea perioadă 2007– până în prezent: asistăm la acces liber pe piața europeană a muncii, fapt care este favorizant atât pentru crearea unei piețe europene a muncii, dar și pentru înregistrarea unor derapaje severe în piețele locale. Migrația forței de muncă și antreprenoriatul sunt două componente de viață foarte corelate. Experiența în muncă câștigată în străinătate alături de spiritul antreprenorial sunt corelate atunci când o persoană dorește să dezvolte o afacere. Pe măsură ce migrantul acumulează capital financiar, uman și relațional și își satisface nevoile de bază, va avea tendința să investească în activități productive, devenind antreprenor. Pentru o semnificativă parte a migranților români, a muncii peste graniță reprezintă o strategie intermediară pentru strategia antreprenorială, lucru relatat de legătura puternică dintre experiența acumulată pe teritoriu străin și orientarea antreprenorială, ambele la nivel comportamental și de intenție.
Imediat după anul 1990, în România, fluxul de imigrări a fost aproape inexistent, numărul persoanelor ce au hotărât să se stabilească legal pe teritoriul României oscilând în jurul valorii de 1.500 persoane respectiv 0,05 imigranți la 1.000 de locuitori. După anul 1995, fluxul de imigrări se intensifică treptat timp de aproximativ 6 ani, ajungându-se ca în anul 2001 să existe peste 10.000 de imigranți, aceștia reprezentând în jur de 0,5 persoane la 1.000 de locuitori. În perioada următoare evoluția numărului de imigranți este oscilantă, astfel între anii 2002 și 2005 imigranții sosiți în România scad sub 4.000 de persoane (aproximativ 0,15 imigranți la 1.000 de locuitori), iar după anul 2005, timp ce 3 ani, numărul acestora crește treptat, depășind din nou 10.000 de imigranți. Începând cu anul 2008, trendul evoluției numărului de imigranți este descendent, astfel în 2010 aceștia reprezentau 0,33 persoane la 1.000 de locuitori.
Reprezentarea grafică a acestor date este prezentată în fig. nr. 3.1 și 3.2.
Fig. Nr. 3.1. Evoluția imigranților în România
Sursa: Date MAI – Buletin statistic în domeniul imigrației și azilului, 2012, prelucrate de autorul lucrării.
În 2012 au solicitat azil 1.457 persoane, originare din : Algeria 436 persoane (29,92% din total solicitări azil), Maroc 251 persoane (17,23%), Afganistan 127 persoane (8,72%), Pakistan 122 persoane (8,37%), Siria 88 persoane (6,04%), Tunisia 59 persoane (4,05%), Bangladesh 47 persoane (3,23%), Teritoriile Ocupate Palestiniene 45 persoane (3,09%), Irak 29 persoane (1,99%), Egipt 28 persoane (1,92%), alte țări 225 persoane (15,44%). În 2013 numărul imigranților din România atinsese numărul de 198.839 persoane.
Structura pe sexe a imigranților arată că pe întreaga perioadă analizată cei mai mulți dintre cei care imigrează sunt bărbați (excepție face anul 1991, când doar aproximativ 36,3% dintre imigranți erau bărbați). Dacă până în anul 1997, ponderea bărbaților în totalul persoanelor ce au hotărât să se stabilească pe teritoriul României era în jur de 60%, în perioada 1998-2003, așa cum se poate observa în figura 46, fluxul de imigrare se echilibrează, ponderea bărbaților ajungând la aproximativ 52%. Începând cu anul 2004, se remarcă faptul că ponderea bărbaților în totalul persoanelor ce au hotărât să se stabilească în România este în creștere (față de anul 2004, în 2010 ponderea a crescut cu 3,5 puncte procentuale).
Fig. Nr. 3.1. Ponderea pe sexe a imigranților din România
Sursa: Date MAI – Buletin statistic în domeniul imigrației și azilului, 2012, prelucrate de autorul lucrării.
III.2. Efectele culturale
Conceptul de „cultură a migrației” se referă la „modificări ale valorilor și ale percepțiilor culturale” determinate de experiențe migratorii anterioare, care apar în cadrul unei comunități cu o îndelungată istorie a migrației. În acest caz, practicile migratorii de durată se pot transforma în repertorii comportamentale de referință, care orientează și motivează opțiunile actorilor sociali.
Termenul de „cultură a migrației” se referă la importurile rezultate în urma migrației, la modul în care migrația devine un fapt cultural în comunitățile de origine, rezultând emergența unor noi artefacte, obișnuințe, perspective, idei și valori ce devin parte a culturii societății de origine, marcând astfel contextul decizional al societății respective. De obicei, acestea sunt cel mai vizibile sub forma modificării unor comportamente legate de consum în urma migrației. Desigur, aceste importuri nu se opresc la acest nivel, ci pot rezulta schimbări mai profunde la nivelul sistemelor de valori ale societăților de origine. Astfel, literatura de specialitate descrie schimbări ale mentalităților economice ale foștilor emigranți reîntorși în societățile de origine, care, în contextul migrației dobândesc și aduc cu ei experiența individualismului și a comportamentului competitiv, adesea contrastante cu valorile colectiviste promovate de unele societăți preindustriale.
În comunitățile de origine, ei pot acționa ca indivizi competitivi, ghidați de impulsul scopului maximizării profitului, nu o dată subminând logica strictului control comunitar orientat spre menținerea structurii tradiționale de status. Reiterarea unor asemenea comportamente poate consacra aceste orientări valorice ca alternative pentru diferite segmente ale societății, în căutarea unor strategii de viață mai individualizate. Astfel, migrația poate deveni o alternativă economică importată. Pe măsură ce indivizii vor utiliza migrația pentru o generare mai eficientă a resurselor, ei pot deveni mai puțin motivați să se ocupe de anumite activități economice tradiționale.
Rezultatul final al acestor modificări ar putea fi declinul total al unor practici de producție, subzistența viitoare a societăților de origine depinzând acum exclusiv de migrație. În România, de exempu, unde, până nu demult, proprietatea funciară și productivitatea în cultivarea pământului erau considerate drept dimensiunile constitutive ale identităților individuale și familiale și o sursă importantă de prestigiu social pe plan local, în prezent, din cauza absenței unui segment important al forței de muncă pentru lungi perioade de timp și a reevaluării continue a eficienței practicilor economice locale (care necesită mai degrabă un aport intensiv de muncă fizică), cultivarea pământului a devenit mai puțin atractivă.
Un alt înțeles al conceptului de „cultură a migrației”,cu sens de efect al migrației, pornește de la faptul că, în societățile de emigrare, migrației i se atașează variate semnificații, deci se referă la modalitățile de evaluare a migrației. Cultura migrației în acest sens desemnează sistemul de norme și ideologii ce funcționează ca un cadru de interpretare și de evaluare a stabilității sau a mobilității dintr-o societate dată.
De exemplu, la începutul anilor ’90 elitele minoritare maghiare din România au reprezentat procesele de relocare a indivizilor aparținând acestei minorități în termeni etici. Ei au văzut în migrația către Ungaria o formă tacită de vot în defavoarea rezistenței față de greutățile economice, dublate de manifestările politice antimaghiare de la acea vreme și, ca atare, un mesaj defetist pentru comunitate. Tot astfel, autoritățile comuniste aveau tendința generală de a condamna migrația pe baze ideologice, văzând în ea o formă de protest îndreptat împotriva regimului, considerând că „emigrația unui număr mai mare de cetățeni discreditează simbolic regimul și contestă legitimitatea acestuia (în fața celor rămași și a audienței internaționale) ca sistem politic funcțional”.
Migrația poate dobândi funcții non-economice marcante și dintr-o practică posibilă, opțională, dezirabilă, se poate transforma într-un act social crucial și necesar, cvasiobligatoriu pentru anumite categorii sociale, deci o practică ce, dincolo de importanța ei economică pentru indivizi și gospodării, dobândește semnificații comunitare majore. Nu este doar acceptată, ci, într-un anumit sens, impusă de către comunitățile de origine, marcând contextele decizionale în care se desfășoară tranziția către statusul de adult.
În ceea ce privește cunoștințele despre migrația pentru muncă, tinerii demonstrează că sunt parte a culturii unei comunități în care migrația este o practică frecventă, având acces la contextele migraționale prin discuțiile dese despre și cu migranți. În general, în trecut, tinerii considerau că este degradant să lucrezi în țară ca muncitor necalificat, iar statusul de muncitor la negru pe termen lung era dăunător identității lor sociale, evaluare împărtășită și de restul comunității. În prezent, migrația este considerată drept o dimensiune normală a practicilor generatoare de resurse; generațiile tinere, mai ales, nu cred deloc că migrația ar implica dileme morale sau de prestigiu majore.
Italia și Spania, cunoscute drept țări de emigrație până în 1970, au devenit în prezent cele mai importante destinații ale migranților români. După cum observa SOPEMI (2010), statisticile subestimează numărul de persoane care părăsesc țara pentru a găsi un loc de muncă în străinătate, deoarece o mare parte dintre aceste persoane nu anunță autoritățile atunci când pleacă din țară sau când se stabilesc în altă țară. Numărul românilor în Italia, spre exemplu, ar fi de aproape un million, conform raportului Caritas-Migrantes. Alte surse indică cifre apropiate. Conform SOPEMI, românii devin prima comunitate de imigranți în Italia, iar compoziția după sex ilustrează o feminizare treptată a valurilor de migranți români.
În 2007 erau 625.300 de români legal stabiliți, iar raportul bărbați-femei români în Italia era aproximativ unu la unu, în vreme ce în 2008 numărul românilor a crecut la 796.500, româncele depășind ușor numărul bărbaților români. Pe fondul dificultăților generate de tranziția de la economia planificată la cea de piață românii au ales migrația ca strategie de viață. Migrația spre Italia a început în anii 1992-1993, după cum reiese din interviurile și observațiile directe. Între timp, unii, în special tineri necăsătoriți, mergeau la muncă în țări precum Turcia și Ungaria. Aceste țări erau considerate ca destinații test: erau mai ușor de atins (proximitatea fizică și costul mai redus al călătoriei) și erau locuri unde oamenii își încercau capacitatea de a se adapta unei noi culturi și unei etici a munci, bănuit diferită de cea locală, înainte de a alege o destinație mai îndepărtată.
Diversitatea culturală, ca rezultat al migrației și mobilității, îmbogățește în același timp viața comunității gazdă și pe cea a comunității de imigranți. dacă în anii anteriori România constituia cu preponderență un punct de tranzit pentru cetățenii străini din țările cu potențial migrator, în ultima perioadă de timp se constată că România devine pe zi ce trece și o destinație pentru această categorie. Prevederile legale și procedurile existente în domeniul admisiei străinilor sunt exigente și oferă autorităților române instrumentele necesare realizării unui management adecvat condițiilor de admisie încă din momentul solicitării vizei de intrare la misiunile diplomatice ale statului român.
În concluzie, se poate afirma că aderarea României la Uniunea Europeană au determinat, în ultimii ani, modificări substanțiale ale normelor de drept care reglementează regimul juridic al străinilor și azilul în țara noastră, în vederea asigurării conformității cu legislația comunitară în domeniu și cu alte instrumente juridice cu caracter internațional la care statul român este parte.
Cetățenii români care doresc să lucreze în străinătate se bucură de o serie de drepturi și avantaje. Dar ce este important de știut, este și faptul că și statul român asigură, protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate. Este evidentă introducerea unei dimensiuni de dinamică a măsurilor. Interesul nu s-a concentrat în general, asupra politicilor de migrație, ci mai degrabă de forma pe care o cunoaște astăzi migrația românească: emigrația pentru muncă.
Un aspect deosebit este faptul că există o puternică mișcare migratorie pentru muncă necontrolată, o bună parte a căreia lucrează temporar, pe o perioadă nedefinită, cel mai adesea fără forme legale, pe piața subterană a muncii din țările de destinație. Firmele agreează această formă de ocupare deoarece costurile salariale sunt mai reduse, aportul muncii acestor lucrători la sporirea competitivității firmei respective fiind însemnat, iar condițiile de muncă fiind sub standardele oferite forței de muncă autohtone.
Statisticile privind migrația pentru muncă în România sunt parțiale și nu permit o analiză profundă și pertinentă, fiind în competența mai multor operatori pe piața forței de muncă și a operatorilor la frontieră. Ele reflectă, de cele mai multe ori, fluxurile (numărul de ieșiri sau de contracte temporare) și nu stocul de populație migrantă – forța de muncă care pleacă repetat la muncă, pe diferite perioade și destinații. Sursele de colectare a informațiilor sunt surse administrative – OMFM, MAI (Poliția de Frontieră), Ministerul educației, dar sunt și furnizate prin diferite sondaje, anchete de opinie. Astfel, statisticile au două mari carențe: 1. sunt incomplete, nu surprind fenomenul în ansamblu; 2. sunt de dată recentă, au practic vârsta fie a organismului administrativ creat, fie cea a intrării în vigoare a unui act normativ și a normelor metodologice de aplicare a acestuia, nepermițând evidențierea trendurilor.
III.3. Efectele demografice
Referitor la durata șederii în străinătate, cu toate că plecarea permanentă sau pe termen nedeterminat este privită cu rezervă considerabilă, nu au fost menționate limite ale duratei acceptabile de ședere în străinătate sau idei preconcepute despre perioada de ședere optimă. Întemeierea unei familii – văzută drept marca ultimă a tranziției complete la statusul de adult – constituie totuși un eveniment care provoacă o modificare radicală a evaluării migrației. Deși migrația postmaritală nu este exclusă – cel puțin nu pentru bărbați –, ea pare a fi reglementată de un set cu totul diferit de norme și limitată atât în termenii obiectivelor, cât și ai duratei planificate a mobilității.
Dacă se consideră că înainte de căsătorie nu există limite în ce privește durata șederii în străinătate sau obiectivele pe care un migrant ar dori să le atingă, în cazul adulților căsătoriți, migrația pentru muncă este văzută ca fiind excepțională. Ea este considerată adecvată doar pentru realizarea unor scopuri foarte bine definite, precum rezolvarea crizelor financiare sau generarea resurselor pentru investiții majore în gospodărie și pentru intervale de timp limitate, de obicei doar două sau trei luni,maxim un an. Fenomenul migraționist, în extindere, provoacă efecte asupra ideei de familie, ca nucleu al societății, aspecte care, în timp, duc la diminuarea natalității, la scăderea demografică. În sfera economică se remarcă, de asemenea, o scădere accentuată a numărului populației active, ca efect al migrației forței de muncă, o lipsă acută a forței de muncă specializată, calificată, în multe sectoare ale economiei.
Fenomenul migrației are efecte și asupra mentalului social, tinerele cupluri oscilează între ideea de a întemeia o familie și lupta pentru stabilitate financiară, obiectiv adesea atins prin migrarea în străinătate. Din punct de vedere demografic, consecințele migrației, atât a celei temporare cât și a celei definitive, sunt semnificative. Tendința de a rămâne definitiv în țările de destinație este bine cunoscută și conduce la pierderi considerabile în rândul populației. Această pierdere are drept consecință diminuarea ritmului de creștere economică sau chiar declinul activității economice.
Conform studiilor recente se poate constata faptul că mobilitatea internațională este mai mare în rândul persoanelor care au vârsta corespunzătoare pentru locul de muncă. În consecință, țările de emigrare se confruntă cu un proces accelerat de îmbătrânire a propriei populații. Factorul uman este cea mai importantă sursă de creștere economică, ratele de creștere sunt așteptate a fi mai scăzute în cazul rămânerii în țara natală.
Majoritatea celor care emigrează sunt tineri, iar procentul acestora este în continuă creștere, putând astfel susține că emigrarea afectează grupele de vârstă cu rate mari de fertilitate, reducându-se astfel potențialul de nou-născuți în România. Acest lucru este cu atât mai îngrijorător cu cât emigrarea devine permanentă. Structura emigrării pe sexe dezvăluie unele schimbări, astfel că femeile imigrante devin din ce în ce mai numeroase în ultimii ani. În anul 2004, 62% din migranți erau femei din grupa de vârstă 26-40 ani, ceea ce înseamnă 58% din populația de imigranți, iar procentul este în continuă creștere.
Efectele nefaste asupra ratei natalității și a fertilității încep să fie din ce în ce mai prezente, dovadă fiind faptul că un număr tot mai mare de copii sunt născuți în afara țării. Implicațiile fenomenului migraționist la nivelul familiei sunt multiple, acestea făcând parte atât din sfera efectelor pozitive cât și a celor negative. Banii trimiși de către emigranți familiilor lor contribuie la creșterea calității vieții acestora având implicații pozitive asupra relațiilor de familie. Pe de altă parte, ne confruntăm cu suferința familiei pentru pierderea unuia sau a mai multor membri chiar și cu titlu temporar. De fapt, cu cât perioada este mai mare cu atât mai puternice sunt efectele asupra familiei.
Plecarea unuia dintre membri determină reorganizarea rolurilor în cadrul familiei. În acest caz, membrii familiilor preiau rolurile/funcțiile respectivului migrant, ceea ce poate conduce la pierderi de bunăstare în interiorul familiei și dezechilibre în relația de cuplu. Toate acestea pot conduce cu ușurință la destrămarea familiei (divorțuri). Unul dintre cele mai importante efecte negative ale migrației forței de muncă pare să fie în raport cu copiii migranților, care rămân (în cel mai fericit caz) cu doar unul dintre părinții lor. Există o mulțime de cazuri când ambii părinți migrează în scopul găsirii unui loc de muncă și, prin urmare, bunicii, alte rude sau prietenii preiau tutela copiilor. Uneori, migranții își abandonează copiii, care în cele din urmă ajung în grija statului. Deci, copiii sunt afectați într-o foarte mare măsură (în unele cazuri aceste situații devin traumatizante) de către părinții lor, deoarece persoanele cărora îi lasă în grijă nu pot îndeplini cu succes rolul de părinte.
Potrivit datelor publicate de Eurostat, 2,1 milioane de persoane au emigrat pentru muncă în țările UE-15, numărul cel mai mare de lucrători regăsindu-se în Italia (890.000), Spania (830.000) și Germania (110.000). Analizele realizate au ca punct de plecare observația că de peste două decenii se înregistrează un declin tot mai evident al populației României (de la 23 de milioane în 1990, la 21,4 milioane în 2008, respectiv 19,5 milioane locuitori, cf. datelor provizorii ale recensământului populației din 2011), iar acest proces se va accentua până în 2050 (doar 16 milioane persoane). Reprezentarea grafică a acestor date este redată în fig. Nr. 3.3. și 3.4.
Fig. Nr. 3.3. Repartizarea emigranților români pe țări
Sursa: Date Eurostat 2010 prelucrate de autorul lucrării
Problema migrației în Uniunea Europeană devenit mai complexă din cauza extinderii Uniunii Europene: aderarea la UE a unor țări cu un număr mare de emigranți ce vizează statele europene dezvoltate tinde să modifice atât statutul acestora în raport cu teritoriul vizat, cât și gestionarea fenomenului și combaterea efectelor negative ale acestuia. Chiar dacă mișcarea migranților se desfășoară în cadrul comunității europene, fenomenul nu poate fi considerat migrație internă, deoarece traversarea granițelor naționale rămâne o caracteristică a migrației internaționale. Gestionarea migrației se efectuează ținând seama de drepturile și statutul de cetățean european al imigranților, cât și de drepturile cetățenilor din țările de destinație și de drepturile fundamentale ale omului.
Fig. Nr. 3.4. Declinul populației României
Sursa: Date Eurostat 2010, prelucrate de autorul lucrării
Este foarte posibil ca relațiile între generații să se schimbe, modelul de solidaritate intergeneratională să se transforme. Se accentuează tendința de emigrație a tinerilor/familiilor tinere care în prealabil au dobândit o oarecare „experiență migratorie”, cum ar fi studii în străinătate, specializare, muncă temporară peste graniță etc.
Migrația pentru muncă constituie o componentă importantă fiind cea mai dinamică formă de circulație a populației și un factor al reglementării dezechilibrelor de pe piața muncii și locale și regionale.
Pentru ca migrația externă din România să fie modificată într-un factor de stimulare a dezvoltării economiei naționale este necesar ca politicile în domeniu să stabilească punctul de echilibru între folosirea forței de muncă pe piața națională și fluxul migratoriu pentru muncă, luându-se în considerare cercurile concentrice: costurile, beneficiile și riscurile, interesele naționale și cele ale UE. Analiza fluxurilor de migrație arată că, dacă în cazul imigrației legale definitive componenta principală a constituit-o repatrierile, motivația majoră a imigrației ilegale rămâne aceea de tranzit, având ca destinație țările dezvoltate ale Europei Occidentale.
Măsurile luate în domeniul integrării străinilor urmăresc, în principal, angajarea în muncă, accesul la sistemul de asigurări sociale și asigurări de sănătate, accesul la o locuință, accesul la servicii medicale, la educație și învățarea limbii române și facilitarea integrării culturale, menținând în același timp identitatea culturală a străinilor. Politica în acest domeniu exprimă dorința statului român de a susține potențialul individual al persoanelor interesate, pentru ca străinii să devină membrii activi ai comunităților locale și să contribuie la dezvoltarea societății românești în general.
Responsabilitatea pentru coordonarea programelor de integrare pentru refugiați și alte persoane cărora le-a fost acordată o formă de protecție revine Oficiului Român pentru Imigrări, ca structură specializată, responsabilă de implementarea politicilor ale Guvernului României în domeniul azilului, în timp ce implementarea practică a programelor de integrare este realizată de către această structură în colaborare cu autoritățile centrale, autoritățile locale și organizațiile neguvernamentale.
Concluzii
Evoluția migrației externe românești este prea puțin cunoscută. Țările occidentale au acum nevoie de forță de muncă străină din considerente economice. Unele țări occidentale încep să se confrunte cu o ușoară reducere naturală a populației, iar imigrarea suplinește această scădere naturală, astfel că numărul populației nu suferă modificări dramatice. Pentru a evita fenomenul de scădere naturală a populației în următorii ani, țările occidentale vor încuraja imigrația, iar rezervorul de forță de muncă va fi reprezentat de țările din estul Europei, inclusiv România.
Aceste mișcări migraționiste generează importante consecințele economice. În prezentul articol am analizat consecințele demografice, cu atât mai mult cu cât categoria care a emigrat din motive economice în ultimii ani este reprezentată de populația tânără (în vârstă de 30 de ani). Au fost identificate consecințe economice importante privind aspectele financiare și a calității vieții românilor, deoarece volumul sumelor transferate a fost de aproximativ șapte miliarde de euro în 2007. Ne confruntăm, de asemenea, cu un impact social deosebit asupra vieții de familie a migranților.
Problema cea mai severă este abandonarea temporară a minorilor de către părinții care migrează în căutarea unui loc de muncă mai bun și faptul că autoritățile sunt determinate să formuleze politici de monitorizare a situației, care ar presupune cheltuieli suplimentare.
Migrația externă a României va fi influențată în perioada următoare de cât de ridicată și sustenabilă va fi rata de creștere economică, de măsura în care această creștere va ridica în mod semnificativ nivelul de trai și bineînțeles de politicile de imigrare ale țărilor occidentale. În conformitate cu scenariile existente, după o destabilizare severă cauzată de criza economică, în România primele semne de recuperare sunt extrem de incerte. Vom pune punct prezentului articol susținând cu credință că fenomenul migrației este influențat, în primul rând, de evoluția economică, fapt care deschide noi posibilități pentru analize viitoare.
ANEXE
Anexa nr. 1 Migrația în 2013
Sursa: Date prelucrate de autorul lucrării
Anexa nr. 2. Cetățeni străini stabiliți în UE, 2013
Sursa: Date prelucrate de autorul lucrării
Anexa nr. 3. Cetățeni străini în UE, 2013, după continentele de proveniență
Sursa: Date prelucrate de autorul lucrării
Anexa nr. 4. Cereri viză schengen
Sursa: Date prelucrate de autorul lucrării
Anexa nr. 5. Cereri vize procesate
Sursa: Date prelucrate de autorul lucrării
BIBLIOGRAFIE:
Lucrări de specialitate:
1. AlbuAlexandru D., Ion Rosu Hamzescu, Migrația internațională a forței de muncă, Editura științifică și Enciclopedică, București, 1987,
2. Anghel Remus Gabriel, Istvan Hornach, Sociologia migrației, ed.Collegium,2010
3. Alastair Ager, Alison Strang, Indicators of Integration, Queen Margaret University College, Edinburgh, 2004.
4. Alastair Ager, Alison Strang, The experience of integration: a qualitative study of refugee integration in the local communities of Pollokshaws and Islington, Queen Margaret University College, Edinburgh, 2004.
5. ArankoJoaquin A, Internțional Social Science Journal, vol.52,ed.June 2000
6. Alexe Iris, Istvan Horvath, Ruxandra Noica, Marieta Radu, Impactul social al emigrării in Europa Centrală și de Vest, Rezumat executiv, aprilie 2012
7. Borjas George J,. Labor Economics. New York: McGraw-Hill.,Identifying Human-Capital Externalities: Theory with Applications,Review of Economic Studies (2006).www.unc-edu.com
8. Boswell Christina, Addressing the causes of migratory and refugee movements: the role of the European Union – December 2002.
9. Badea Camelia, Migrația de revenire, editura Lumen, Iasi, 2009
10. Bîrsan I Corneliu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole, Vol. I – Drepturi și libertăți, București, Editura All Beck, 2005,
11. Constantinescu, Monica,Teorii ale migrației internaționale, în „SociologieRomânească”, nr. 3–4, 2002,
12. Costea Valeriu, Efectele migrației asupra economiei naționale, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza-Iași, Facultarea de Științe Economice, suport de curs 2004/2005,cit.”Economistul”,12 aprilie 2005
13. ConstantinDaniela Luminița profesor coordonator, Institutul European din România – Studiul nr 5- Fenomenul migraționist din perspectiva aderării României la Uniunea Europeană- profesor coordonator
14. Dacian Cosmin Dragoș, Uniunea Europeană. Instituții. Organisme, București, Editura All Beck, București, 2005.
15. Drăgoi Vasile, Radu Mircea, Integrarea refugiaților în societatea românească – ghid adresat funcționarilor publici, Editura Ministerului Administrației și Internelor, 2005.
16. Douglas S. Massey, Economic Development and International Migration in Comparative Perspective, vol.19,septembrie 1993
17. Dumitru Sandu, Suport de curs, Migrație și dezvoltare-Publicații și cercetări asupra migrației, Universitatea Bucuresti", Catedra de Sociologie., 2011.
18. Douglas S. Massey, Theories of International Migration,vol.19,septembrie 1993, Published by:Population Council in Șerban Monica, Dynamics of Internațional Migration, Iași, 2001,www.edituralumen.ro.
19. Duculescu Victor, Protecția juridică a drepturilor omului ,București: Editura Lumina Lex, 1994
20. Entzinger Han, Renske Biezeveld, Benchmarking in Immigrant Integration, Rotterdam, August 2003.
21. Ferreol Gilles, Identitatea, cetățenia și legăturile sociale, colectia Psihologie, traducere de Livia Mihaela Părăușanu, 1991, Identitatea, cetățenia și legăturile sociale, colecția Psihologie, traducere de Livia Mihaela Părăușanu, 1991
22. Florea Lavinia, Globalizare și securitate economică ,ed.Lumen,Bucuresti,2008
23. Grint Keith, Leadership, editța Four- Volume Set,editura Sage Publication, Londra, 2011
24. Lazarciu, Sebastian, Fețele schimbării. România și provocările tranziției, ed. Nemira, București,1999
Articole:
25. Martin Susan F., Working Paper Global migration trends and asylum, April 2001.
26. Mestheneos E., Ioannidi E., Article Obstacles to Refugee Integration in the European Union ,www.oxfordjournals.org
Member States, Journal of refugee Studies, 2002.
27. Miftode Vasile, Sociologia populației universale,editura Universitatea A.I.Cuza, Iași, 1994.
28. MatthewGibneyJ., Working Paper The state of asylum: democratization, judicialization and evolution of refugee policy in Europe, October 2001,http://www.unhcr.org/
29. NiessenJan, Yongmi Schiebel, Article Handbook on Integration for policy-makers and practitioners, European Communities, 2004., http://www.unhcr.org
30. Poston Dudley , Dimensiuni demografice, socio-economice și psihologice, New-York 2006.
31. Radu Mircea, Articol Politica și practica privind integrarea imigranților și refugiaților în statele europene, Revista Calitatea Vieții, XVIII, nr 3, 2006, www.revistacalitateavietii.ro
32. Schulte Bernd, Article The opened method of co-ordination as a political strategy in the field of immigrant integration policy, 2003, http://www.unhcr.org
33. TihanEusebiu, Anatomia populației,editura Focus, București, 2004,
34. Touraine A., Societatea se întoarce asupra ei însăși,ed. Anthony Elliott, New York, 2000.
35. Titmuss Richard, Universalism versus Selection, selecții de prelegere la Coferința Națională a Bunăstării Sociale,Londra, 1974,Cambridge Polity Press.
Legislație:
36. Regulamentul (CE) NR. 862/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007privind statisticile comunitare din domeniul migrației și protecției internaționale și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 311/76 al Consiliului privind elaborarea de statistici cu privire la lucrătorii străini.
37. ECRE – Legal and social conditions for asylum seekers and refugees in western european countries (report financed by European Commission) – May 2000.
38. Hotărârea de Guvern nr. 616/2004 pentru aprobarea Strategiei Naționale privind Migrația.
39. Ordonanța Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au obținut o formă de protecție în România, aprobată și modificată prin Legea nr. 185/2004, HG nr. 1483/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecție în România.
Surse web:
40. www.ier.ro Institutul European din România – Studii de impact (PAIS II)- Studiu – Fenomenul migraționist din perspectiva aderării României la Uniunea Europeană.
41.http://www.infolegal.ro/tag/comisiaeuropeana/.http://www.euractiv.ro/uniuneaeuropeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_22761/CE-lanseaza-o-serie-de-initative-pentru-gestionarea-migratiei-catre-UE.-Controlul-intensificat-la-granitele-Schengen-o-solutie.html
42. http://ec.europa.eu/news/justice/110725_ro.htmș- Integrarea un proces reciproc avantajos, 25.05.2014
44. www.europa.eu Working Paper:Communication on immigration, integration and employment (COM(2003)336 final), of 3.06.2003,
http://europa.eu/legislation_summaries/other/c10611_en.htm.
BIBLIOGRAFIE:
Lucrări de specialitate:
1. AlbuAlexandru D., Ion Rosu Hamzescu, Migrația internațională a forței de muncă, Editura științifică și Enciclopedică, București, 1987,
2. Anghel Remus Gabriel, Istvan Hornach, Sociologia migrației, ed.Collegium,2010
3. Alastair Ager, Alison Strang, Indicators of Integration, Queen Margaret University College, Edinburgh, 2004.
4. Alastair Ager, Alison Strang, The experience of integration: a qualitative study of refugee integration in the local communities of Pollokshaws and Islington, Queen Margaret University College, Edinburgh, 2004.
5. ArankoJoaquin A, Internțional Social Science Journal, vol.52,ed.June 2000
6. Alexe Iris, Istvan Horvath, Ruxandra Noica, Marieta Radu, Impactul social al emigrării in Europa Centrală și de Vest, Rezumat executiv, aprilie 2012
7. Borjas George J,. Labor Economics. New York: McGraw-Hill.,Identifying Human-Capital Externalities: Theory with Applications,Review of Economic Studies (2006).www.unc-edu.com
8. Boswell Christina, Addressing the causes of migratory and refugee movements: the role of the European Union – December 2002.
9. Badea Camelia, Migrația de revenire, editura Lumen, Iasi, 2009
10. Bîrsan I Corneliu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole, Vol. I – Drepturi și libertăți, București, Editura All Beck, 2005,
11. Constantinescu, Monica,Teorii ale migrației internaționale, în „SociologieRomânească”, nr. 3–4, 2002,
12. Costea Valeriu, Efectele migrației asupra economiei naționale, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza-Iași, Facultarea de Științe Economice, suport de curs 2004/2005,cit.”Economistul”,12 aprilie 2005
13. ConstantinDaniela Luminița profesor coordonator, Institutul European din România – Studiul nr 5- Fenomenul migraționist din perspectiva aderării României la Uniunea Europeană- profesor coordonator
14. Dacian Cosmin Dragoș, Uniunea Europeană. Instituții. Organisme, București, Editura All Beck, București, 2005.
15. Drăgoi Vasile, Radu Mircea, Integrarea refugiaților în societatea românească – ghid adresat funcționarilor publici, Editura Ministerului Administrației și Internelor, 2005.
16. Douglas S. Massey, Economic Development and International Migration in Comparative Perspective, vol.19,septembrie 1993
17. Dumitru Sandu, Suport de curs, Migrație și dezvoltare-Publicații și cercetări asupra migrației, Universitatea Bucuresti", Catedra de Sociologie., 2011.
18. Douglas S. Massey, Theories of International Migration,vol.19,septembrie 1993, Published by:Population Council in Șerban Monica, Dynamics of Internațional Migration, Iași, 2001,www.edituralumen.ro.
19. Duculescu Victor, Protecția juridică a drepturilor omului ,București: Editura Lumina Lex, 1994
20. Entzinger Han, Renske Biezeveld, Benchmarking in Immigrant Integration, Rotterdam, August 2003.
21. Ferreol Gilles, Identitatea, cetățenia și legăturile sociale, colectia Psihologie, traducere de Livia Mihaela Părăușanu, 1991, Identitatea, cetățenia și legăturile sociale, colecția Psihologie, traducere de Livia Mihaela Părăușanu, 1991
22. Florea Lavinia, Globalizare și securitate economică ,ed.Lumen,Bucuresti,2008
23. Grint Keith, Leadership, editța Four- Volume Set,editura Sage Publication, Londra, 2011
24. Lazarciu, Sebastian, Fețele schimbării. România și provocările tranziției, ed. Nemira, București,1999
Articole:
25. Martin Susan F., Working Paper Global migration trends and asylum, April 2001.
26. Mestheneos E., Ioannidi E., Article Obstacles to Refugee Integration in the European Union ,www.oxfordjournals.org
Member States, Journal of refugee Studies, 2002.
27. Miftode Vasile, Sociologia populației universale,editura Universitatea A.I.Cuza, Iași, 1994.
28. MatthewGibneyJ., Working Paper The state of asylum: democratization, judicialization and evolution of refugee policy in Europe, October 2001,http://www.unhcr.org/
29. NiessenJan, Yongmi Schiebel, Article Handbook on Integration for policy-makers and practitioners, European Communities, 2004., http://www.unhcr.org
30. Poston Dudley , Dimensiuni demografice, socio-economice și psihologice, New-York 2006.
31. Radu Mircea, Articol Politica și practica privind integrarea imigranților și refugiaților în statele europene, Revista Calitatea Vieții, XVIII, nr 3, 2006, www.revistacalitateavietii.ro
32. Schulte Bernd, Article The opened method of co-ordination as a political strategy in the field of immigrant integration policy, 2003, http://www.unhcr.org
33. TihanEusebiu, Anatomia populației,editura Focus, București, 2004,
34. Touraine A., Societatea se întoarce asupra ei însăși,ed. Anthony Elliott, New York, 2000.
35. Titmuss Richard, Universalism versus Selection, selecții de prelegere la Coferința Națională a Bunăstării Sociale,Londra, 1974,Cambridge Polity Press.
Legislație:
36. Regulamentul (CE) NR. 862/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007privind statisticile comunitare din domeniul migrației și protecției internaționale și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 311/76 al Consiliului privind elaborarea de statistici cu privire la lucrătorii străini.
37. ECRE – Legal and social conditions for asylum seekers and refugees in western european countries (report financed by European Commission) – May 2000.
38. Hotărârea de Guvern nr. 616/2004 pentru aprobarea Strategiei Naționale privind Migrația.
39. Ordonanța Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au obținut o formă de protecție în România, aprobată și modificată prin Legea nr. 185/2004, HG nr. 1483/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecție în România.
Surse web:
40. www.ier.ro Institutul European din România – Studii de impact (PAIS II)- Studiu – Fenomenul migraționist din perspectiva aderării României la Uniunea Europeană.
41.http://www.infolegal.ro/tag/comisiaeuropeana/.http://www.euractiv.ro/uniuneaeuropeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_22761/CE-lanseaza-o-serie-de-initative-pentru-gestionarea-migratiei-catre-UE.-Controlul-intensificat-la-granitele-Schengen-o-solutie.html
42. http://ec.europa.eu/news/justice/110725_ro.htmș- Integrarea un proces reciproc avantajos, 25.05.2014
44. www.europa.eu Working Paper:Communication on immigration, integration and employment (COM(2003)336 final), of 3.06.2003,
http://europa.eu/legislation_summaries/other/c10611_en.htm.
=== Ϲuрrins ===
Cuprins:
Introducere ………………………………………………………………………………………..4
Cap. I. Termenul migrației- dimensiuni și tipologii…………………………………7
I.1. Perspective de analiză ale migrației contemporane……………………………..8
I.2. Fenomenul migrației în contextul globalizării……………………………………11
I.3. Tipuri de migrații…………………………………………………………………………13
Cap. II Migrațiia forței de muncă în Europa- particularități și cauze…..16
II.1. Perspectivă istorică……………………………………………………………………..17
II.2. Fluxuri actuale ale migrației în UE………………………………………………..19
II.3. Efectele crizei economice și financiare asupra migrației europene…………23
Cap. III Studiul de caz. Impactul migrației asupra țărilor europene……..25
III.1. Efectele economice și sociale………………………………………………………..25
III.2. Efectele culturale………………………………………………………………………..33
III.3. Efectele demografice……………………………………………………………………37
Concluzii…………………………………………………………………………………………42
Anexe……………………………………………………………………………………………..43
Bibliografie……………………………………………………………………………………..46
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Introducere ………………………………………………………………………………………..4 (ID: 143009)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.