Introducere……………………………………………………………………………………………………….. 3 Partea… [306133]

UNIVERSITATEA DE VEST “VASILE GOLDIȘ” ARAD

FACULTATEA DE FARMACIE

SPECIALIZAREA FARMACIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

CONF.UNIV.DR. [anonimizat]: [anonimizat] “VASILE GOLDIȘ” ARAD

FACULTATEA DE FARMACIE

SPECIALIZAREA FARMACIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

VITAMINA C NATURALĂ

VERSUS

ACID ASCORBIC SINTETIC

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

CONF.UNIV.DR. [anonimizat]: [anonimizat]

2016

Cuprins

Introducere……………………………………………………………………………………………………….. 3

Partea generală…………………………………………………………………………….. 5

Cap.1 Acidul ascorbic…………………………………………………………….…… 5

Formula chimică și structurală………………………………………………….. 8

[anonimizat]……………………………………………………. 9

Surse de acid ascorbic…………………………………………………………… 11

Sinteza…………………………………………………………………… 11

Surse naturale…………………………………………………………… 13

[anonimizat]………………………………………………. 22

Produse vitamina C de pe piață……………………………………………..…… 32

Medicamente…………………………………………………………..… 32

Suplimente alimentare………………………………………………..….. 34

Cosmetice……………………………………………………………..…. 37

Cap.2 Analiza acidului ascorbic……………………………………………………… 40

Partea practică/specială………………………………………………………………… 44

Cap.3 Studiu comparativ al unor produse cu produse cu acid ascorbic sintetic și vitamita C naturală…………………………………………………………………………………. 44

3.1 Prezentarea produselor…………………………………………………………. 44

3.2 Metode de analiză……………………………………………………………….. 46

3.3 Rezultate și discuții……………………………………………………………… 52

Concluzii ……………………………………………………………………………….. 53

Bibliografie……………………………………………………………………………… 54

Introducere

Acidul ascorbic cunoscut și sub denumirea de Vitamina C [anonimizat] o [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] a solvenților organici.

S-a dovedit a fi activ implicat în producția de glucocorticosteroizi și de anumiți neurotransmițători (substanțe care permit transmisia influxului nervos), [anonimizat], [anonimizat] a nitrozaminelor, [anonimizat]. Doza de 10 mg/zi previne avitaminoza C, dar rația zilnică care recomandată pentru un adult este de 60 mg.

Prezintă o [anonimizat] a organismului, accelerând producția de interferon și limfocite.

[anonimizat] o importanță deosebită nevoiei de a include plante proaspete si carnea crudă în alimentație pentru a preveni în general bolile. Popoarele native care trăiau în zonele marginale s-au folosit de această cunostiință si au adăugat în știința medicinei lor. [anonimizat], sau un alt exemplu este cel de frunze ale copacilor rezistenți la secetă în zonele deșertice.

[anonimizat]-american Casimir Funk a [anonimizat] 1912 Funk a [anonimizat]. Apoi, din 1928 până în 1933, echipa de cercetători maghiară compusă din Joseph L. Svirbely și Albert Szent-Györgyi și independent, americanul Charles Glen King, au reușit să izoleze pentru prima dată vitamina C și au dovedid că este acid ascorbic.

În 1933-1934, chimiștii britanici Sir Walter Norman Haworth și Sir Edmund Hirst și independent, polonezul Tadeus Reichstein, au izbutit să sintetizeze vitamina, era prima creată artificial. Acest lucru a dus la posibilitatea producerii pe cale industrială și în același timp ieftină a vitaminei. C. Haworth a primit în anul 1937 Premiul Nobel pentru Chimie pentru munca depusă. Forma sintetică a vitaminei C este identică cu cea naturală.

Biochimistul american Irwin Stone a fost unul din pionerii care a exploatat vitamina C pentru proprietățile ei de conservare și a obținut diverse patente pentru aceasta. A dus la dezvoltarea teoriei conform căreia vitamina C este un nutrient esențial deficitar intâlnit la oameni, ca si un rezultat al unei erori genetice, ceea ce a afectat întreaga rasă umană [1,2].

Utilizarea suplimentării cu vitamine este larg răspândită în ziua de astăzi. În cazul multor alimente li se adaugă vitamine în plus față de ceea ce ele conțin inițial în timpul procesului de fabricație. Însă în cazul suplimentării cu vitamine, una din problemele este aceea că multe dintre ele duc la creșterea în mod semnificativ a apetitului. Tot în ziua de azi, obezitatea a devenit o problemă serioasă, iar acest proces de suplimentare cu vitamine o poate crea sau accentua. Sunt oameni care au devenit obezi datorită suplimentării cu vitamine în copilărie sau în adolescență. Utilizarea termenului de vitamină a fost folosit pentru prima oară de biochimistul polonez Casimir Funk în 1912. Vita, în limba latină, ceea ce înseamnă viață, iar sufixul -amină este pentru amine; la acea vreme se credea că toate vitaminele sunt amine. Astăzi insă se știe că nu este așa. La asimilarea Vitamiei C de către organismul uman, surse de proveniență pot să fi considerate atât cele de natură animală cât și din plante sau fructe.

Citricele (lămâie verde, lămâie, grepfrut, portocală), tomatele sau cartofii sunt surse comune și foarte bune de vitamina C. Cătina cât și fructele de măceș sunt considerate o sursă foarte bogată în vitamina C. Alimente care sunt considerate surse bune de vitamina C includ papaya, broccoli, varză de Bruxelles, conopidă, spanac, coacăze, căpșuni, pepene galben și kiwi. Merișoarele cât și ardeii iuți sunt considerate a fi adevărate surse bogate în vitamina C.

Mare parte a speciilor de plante și animale își sintetizează singure vitamina C, ca si un exemplu ar fi caprele. Astfel, nu este o vitamină pentru ele. Acest proces de sinteză este realizat printr-o secvență de pași, bazați pe enzime, care convertesc glucoza în acid ascorbic. Lucrul acesta se produce fie în rinichi, la reptile și pasări, fie în ficat, la mamifere și păsări ciripitoare (Passeriformes). In cazul ultimei enzime din proces, l-gulonolactonă oxidază, nu poate fi fabricată de catre organismele umane din cauză că gena care aparține acestei enzimei nu funcționează. Pierderea unei enzime care este importantă pentru producerea acidului ascorbic a avut loc frecvent pe scara evoluției și a afectat majoritatea peștilor, multe păsări, unii lilieci, cobaii și majoritatea primatelor, incluzând oamenii [4,5].

Scopul lucrării este acela de a studia comportamentul chimic al vitaminei C din surse naturale respectiv al celui sintetic.

Partea generală

Cap 1 Acidul ascorbic

Așa cum s-a mentionat mai sus, denumirea Vitaminei C este și de acid ascorbic, litera a- în față provenind de la negare, iar scorbic – fiind rădăcina cuvantului scorbut.

Scorbut, scorbuturi, s. n. Boală datorată lipsei de vitamină C în alimentație, care se manifestă prin slăbirea forței musculare, anemie, sângerarea gingiilor, căderea dinților, apariția unor plăgi deschise etc. – Din fr. scorbut.

Vitamină, vitamine, s. f. Este un nume dat unor categorii de substanțe care se găsesc în alimente (sau se prepară sintetic) și a căror absență prelungită din alimentație conduce la provoacări și tulburări specifice fiecărei categorii dintre ele. Pe lângă albumină, grăsimi hidrocarbonate, săruri și apă, organismul mai are nevoie de anumite substanțe complementare – vitaminele.

Boala aceasta poate favoriza formarea de pete livide pe suprafața pielii, gingii moi și sângerări ale tuturor membranelor mucoase. În cazul petelor, ele sunt mai abundente pe coapse și picioare, iar o persoană care suferă de această afecțiune este palidă, depresivă sau poate fi uneori și parțial imobilă. Boala sub denumirea de scorbut era la un moment dat comună printre marinari, ale căror ambarcațiuni erau pe mare pentru o perioadă mai îndelungată de timp decât se puteau păstra fructele și legumele proaspete. Deasemenea era întâlnită și la soldați, care erau, în mod similar, lipsiți de aceste alimente pentru perioade mai lungi. În cazul copiilor, scorbutul este denumit uneori Boala lui Barlow, după Sir Thomas Barlow (1845-1945), un medic de origine britanică care a descris-o întâia oară. Boala lui Barlow este diferită de Sindromul lui Barlow. Deasemenea scorbutul mai este întâlnit sub denumirea de Boala lui Moeller și Boala lui Cheadle.

El – scorbutul – a fost descoperit ca boală probabil de către Hipocrate. Undeva în secolul XIII, luptătorii cruciați sufereau frecvent de această boală; în special în perioadele de război acesta a generat pierderi mari în ambele tabere, a asediaților și asediatorilor. Boala de scorbut fiind unul dintre factorii care limitează călătoriile maritime, deseori cauzând decesul multor călători și membri ai echipajului în voiaje lungi. Putem spune că a contribuit cu un rol important și în cazul Primului Război Mondial.

Astăzi. în societatea modernă occidentală, scorbutul apare foarte rar la adulți. Totuși, vitamina C este deseori distrusă prin procesul de pasteurizare, astfel că sugarii alăptați cu lapte cumpărat pot ajunge să sufere uneori de scorbut în cazul în care alimentația nu le este suplimentată adecvat cu vitamina C (laptele de la mamă deține destulă vitamina C pentru a preveni scorbutul). Scorbutul este o boală care apare odată cu malnutriția (exemple de astfel de deficiențe de vitamine – avitaminoze – sunt beriberi sau pelagra) și astăzi este încă larg răspândită în zonele sărace ale lumii care depind de ajutoarele umanitare alimentare.

Prin 1536, exploratorul francez Jacques Cartier, cercetând fluviul Sf. Laurențiu, s-a folosit cunoștințele băștinașilor pentru a salva viețile echipajului său, care se prăpădea din pricina scorbutului. A fiert ace de tuia pentru a prepara ceai, care, ulterior s-a dovedit, avea 50 mg de vitamina C la 100 grame.

În 1497, în cadrul unei expediții condusă de Vasco de Gama, citricile și efectele lor curative au fost deja bine cunoscute. Portughezii au plantat pomi fructiferi și alte plante comestibile în insula Sfânta Elena, care era în acele vremuri un important punct de oprire pentru călătoriile de întoarcere din Asia, pentru ca cei care sufereau de scorbut, dar și de alte afecțiuni, să poată să fie tratați. În cadrul istoriei, aceste aporturi ale plantelor folosite ca aliment pentru supraviețuirea din asedii și voiaje cu durată lungă a fost recomandată de mai multe autorități luminate. John Woodall, primul chirurg numit al Companiei Britanice Indiile de Est, recomanda folosirea de suc de lămâie ca aliment ce previne și vindecă scorbutul în cartea sa "The Surgeon's Mate" din 1617. Olandezul Johann Bachstrom din Leyden, în 1734, a opinat că "scorbutul este datorat doar unei abstinențe totale de la alimente vegetale proaspete și legume; care este și cauza primară a acestei boli."

A fost și o prima încercare de a crea o bază științifică pentru cauza scorbutului, ea a fost debutată de un chirurg al unei nave a Marinei Regale Britanice, James Lind. În timpul unei călătorii pe mare, în Mai 1747, Lind a distribuit la câțiva membri ai echipajului două portocale și o lămâie pe zi, în plus față de rația zilnică, pe când ceilalți au continuat cu cidru, oțet sau apă de mare, în plus față de rațiile lor normale. În cadrul istoriei științei, experimentul acesta este considerat a fi primul experiment controlat, când s-au comparat rezultatele a două populații cu un factor aplicat doar uneia, restul fiind identici. Rezultatele experimentului arătau fără îndoială că fructele citrice preveneau boala. Lind și-a documentat munca, iar în 1753, a publicat-o în Tratat asupra Scorbutului. Însă, din păcate mult mai târziu, în 1795 Marina Britanică au adoptat lămâile sau alimetele ca elemente standard pe mare. James Cook – capitanul – demonstrase și dovedise principiul avantajelor alimentelor proaspete și conservate, ca și varza acră, prin călătoria pe care a intreprins-o el și echipajul său până în Hawaii și chiar mai departe fără ca să piardă nici un om din cauza scorbutului. Din pricina aceasta, i-a fost prezentată o medalie de către Amiralitatea Britanică. Deci Marina cunoștea deja acest principiu. Cel mai probabil, costul aprovizionării navelor cu fructe proaspete a fost factorul care cauzase întârzierea punerii în aplicare. Luxurile și proviziile ne-standard care nu erau furnizate de Amiralitate erau procurate de către căpitani.

Denumirea de "antiscorbutic" era întâlnită în secolele XVIII și XIX ca termen general pentru alimentele care aveau rolul să prevină scorbutul, deși motivul pentru care se întâmpla așa nu era pe deplin înțeles. Incluse pe această listă erau lămâile, portocalele și alimentele.

Anul 1907 este anul în care Axel Holst și Theodor Frølich, doi biochimiști norvegieni, care studiau beriberi contractată la bordul navelor din Flota de Pescuit Norvegiană, au dorit ca un mamifer de teste să înlocuiască porumbeii pe care îi aveau. Au hrănit cobai cu hrana de test, care produsese beriberi la porumbei, și au fost uimiți când a apărut, în loc, scorbutul. Până în acea perioadă, scorbutul nu a mai fost observat la nici un alt organism, afară de oameni, fiind considerat o boală exclusiv umană.

În anul 1928, antropologul arctic Vilhjalmur Stefansson a încercat să probeze teoria sa precum că eschimoșii (inuiți) pot evita boala de scorbut fără nici o plantă în dieta lor. Lucrul acesta a fost mereu o întrebare, deoarece boala i-a lovit pe exploratorii arctici europeni care supraviețuiau cu aceleași diete bogate în carne. Stefansson a presupus că aceste popoare native din Arctica dețineau necesarul de vitamina C din carnea crudă său gătită puțin. Încă din Februarie 1928, timp de un an, el și un coleg de-al său au trăit având ca sursă de hrană doar carne crudă, fiind sub supraveghere medicală la Spitalul Bellevue din New York; au rămas sănătoși.

În anul 1959, americanul J.J. Burns a dovedit că motivul pentru care unele mamifere sunt susceptibile scorbutului este imposibilitatea ficatului lor de a produce o enzimă activă, numită L-gulonolactonă oxidază, care este ultima din cele patru enzime care intervine la sintetizarea acidului ascorbic.

În anul 1930, Dr. Szent-Gyorgy a câștigat premiul Nobel pentru că a descoperit vitamina C, în tentativele sale de a găsi un leac pentru scorbut. Szent-Gyorgy a reușit să trateze scorbutul folosind anumite concentrate de alimente bogate în vitamina C: lămâie, lămâi verzi și ardei roșu gras. Tratamentul dădea rezultate foarte bune, însă Szent-Gyorgy nu a găsit o metodă de a conserva aceste preparăte perisabile. Cu această ocazie s-a gândit să izoleze compusul care, după opinia lui, avea rezultate împotriva scorbutului: și astfel a fost descoperită molecula de acid ascorbic.

A început să trateze acele persoane care sufereau de scorbut cu acid ascorbic (molecula izolată din complexul de vitamina C) și a observat că tratamentul administrat nu funcționează.
Aceste evidențe l-au făcut să sublinieze faptul că singura formă eficientă și sigură de vitamina C este cea pe cale naturală, din alimente integrale și că acidul ascorbic izolat trebuie considerat un medicament. Totuși, în zilele noastre se pune semnul egal între vitamina C si acidul ascorbic. Însă acidul ascorbic nu este vitamina C. Aceste beneficii asociate vitaminei C provin dintr-un complex de fitonutrienți care se găsesc doar în cazul alimentelor naturale integrale, surse naturale de vitamina C: bioflavonoizi, antocianide, catechine, proantocianide, tirozinază etc.

Acestea acționează sinergic insă rolul acidului ascorbic este acela de a împiedica oxidarea rapidă a tuturor celorlalți bioflavonoizi din complexul vitaminei C.

Acidul ascorbic sintetic este doar o copie a acidului ascorbic care se găsește în mod natural în complexul biologic activ denumit vitamina C, activ care este la rândul său doar o parte din vitamina C propriu-zisă. Beneficiile vitaminei C naturale se datoreaza faptului că aceasta este parte a unui organism viu, pe când acidul ascorbic sintetizat artificial este doar un compus derivat. In zilele noastre, nutriționiști subliniază faptul că există o diferență între vitamina propriu-zisă și activitatea acelei vitamine. Vitamina este un complex biochimic, iar activitatea ei se referă la modificările biologice care au loc la nivel celular în prezența acelei vitamine active. În acest fel este ușor de înțeles faptul că vitaminele sunt mult mai mult decât suma părților care le compun [3].

Formula chimică și structurală

Acidul ascorbic face parte dintr-un acid organic care deține proprietăți antioxidante. Este întâlnit sub forma unei pudre sau a unor cristale albe spre galben deschis. Este solubil în apă. Enantiomerul L al acidului ascorbic este cunoscut sub numele comun de vitamina C. În anul 1937, Premiul Nobel pentru Chimie a fost destinat lui Walter Haworth pentru activitatea sa în determinarea structurii acidului ascorbic (împărțit cu Paul Karrer, care a primit premiul său pentru munca în domeniul studierii vitaminelor), iar premiul pentru Fiziologie și Medicină, din același an, a fost acordat lui Albert Szent-Györgyi pentru studiile săle în privința funcțiilor biologice ale L-acidului ascorbic.

Fig – Formula structurală – acid ascorbic

Alte denumiri: 2-oxo-L-threo-hexono-1,4-lactone-2,3-enediol sau (R)-3,4-dihydroxy- 5-((S)-1,2-dihydroxyethyl) furan-2(5H)-one

Sub aspect chimic este un derivat de dihidroxifuran.

Formula chimică:

Masă moleculară este: 176,12 g/mol

Formula structurală:

Denumirea IUPAC (International Union of Pure and Applied Chemistry): (5R)-[(1S)-1,2-dihidroxietil]-3,4-dihidroxifuran-2(5H)-one.

Punct de topire: 190 – 192 °C (descompunere)

Uneori, în loc de acid, se folosește sărea sodică al acidului, numit ascorbat de sodium [12].

Caracteristici fizico-chimice

Aciditate:

Acei doi hidroxili (-OH) situați în partea de jos, la legătura dublă sunt enoli. Unul dintre enoli pierde o pereche de electroni, devenind o grupare oxoniu (=OH+), prin crearea legăturii duble cu atomul de carbon. În același timp, legătura dublă carbon-carbon (dintre enoli) își transferă electronii pentru a forma o legătură dublă cu următorul carbon. Pentru a face loc, electronii legăturii duble a grupei carbonil sunt primiți de oxigenul carbonilului, pentru a forma un enolat. Oxoniul se deprotonează prompt pentru a genera un carbonil, iar această pierdere de protoni dă acidului ascorbic caracterul său acid. Întreaga reacție constă în deprotonarea enolului pentru a forma un enolat, unde sarcina negativă a enolatului rezultat este delocalizată de sistemul carbonil (C=O) și de dublă legătură (C=C). Delocalizarea aceasta face ionul mult mai stabil și mai puțin probabil să își reprimească protonul.

Fig 1.Mișcarea perechilor de electroni în deprotonizare

Convertirea acidului ascorbic se face foarte repede în doi tautomeri instabili ai dicetonei prin transfer de protoni, deși este mai stabil sub formă de enol. Protonul enolului este pierdut și recâștigat de electronii dublei legături, producând o dicetonă. Aceasta este o recție de enol. Există două forme posibile: 1,2-dicetonă și 1,3-dicetonă.

Fig.2. Atacul enolului ascorbic asupra protonului pentru a obține 1,3 dicetona

Vitamina C interacționează și cu enzime, având activitate de tip monooxigenază sau dioxigenază. Oxigenazele introduc oxigenul direct în molecula organică, rezultând un peroxid de tipul R-OOH, mai cunoscut sub denumirea de radical liber. Ca și antioxidant puternic, vitamina C protejează mediile fluide ale organismului (fluide intracelulare, fluide interstițiale, sânge,) de acțiunea acestor radicali liberi.

Un alt rol al vitaminei C este acela de a proteja celulele corpului de stresul oxidativ, datorită proprietățiilor sale antioxidante remarcabile Vitamina C este un donator de electroni, ceea ce explică proprietățile sale antioxidante. Funcțiile sale biochimice și moleculare sunt determinate de această proprietate.

Deasemenea vitamina C acționează ca un donator de electroni pentru 8 enzime din organismul uman. Dintre aceste enzime, trei participă la hidroxilarea colagenului, una este necesară pentru biosinteza norepinefrinei, una intervine în amidarea hormonilor peptidici și una în metabolismul tirozinei.

Vitamina C este definită ca fiind o moleculă ușor oxidabilă și, prin urmare, se degradează rapid în cadrul procesării alimentelor. Astfel, pe lângă aportul de vitamina C din alimente proaspete (fructe și legume), este necesar o contribuție suplimentară de vitamina C din suplimente alimentare.

Vitamina C fiind o vitamină solubilă în apă, organismul nu o poate stoca pe termen lung, astfel nu există pericol de superdozare, vitamina C neutilizată de organism fiind eliminată prin urină.  O altă caracteristică pentru Vitamina C este aceea ce ea este foarte labilă și sensibilă la lumină, aer și căldură [6].

Surse de acid ascorbic

Sinteza

Acidul ascorbic este obținut din glucoză utilizând două metode principale. Procesul Reichstein, process care a fost dezvoltat încă de prin anii 1930, folosește o singură pre-fermentare, urmată de o cale pur chimică. Ulterior procesul de fermentație moderna în doi pași este de origine din China și a fost dezvoltat în anii 1960, el folosind fermentația adițională pentru a înlocui parțial pașii chimici care urmează. În cadrul ambelor procese se transformă în acid ascorbic aproximativ 60% din glucoza introdusă. În prima etapă glucoza este hidrogenată catalitic la sorbitol care mai apoi este apoi oxidată de microorganisme de tipul Acetobacter suboxydans la sorboză. Doar unul dintre cele șase grupuri hidroxil este oxidat de această reacție enzimatică.

În continuare procesul se poate desfășura în 2 moduri. Unul este prin reacție cu acetonă, în prezența unui catalizator restul grupelor hidroxil sunt transformate în grupări acetal. Grupa hidroxil neprotejat este oxidată la acid carboxilic prin reacția cu un oxidant catalitic TEMPO (regenerat cu hipoclorit de sodiu). Acidul catalizează hidroliza având funcție dublă de eliminare a două grupuri acetal și închiderea inelului prin lactonizare obținându-se acidul ascorbic. Fiecare dintre cele cinci etape are un randament mai mare de 90%.

Procesul biotehnologic dezvoltat în China în anii 1960 și perfecționat în anii 1990 ignoră utilizarea acetonei pentru protejarea grupărilor hidroxil. O bacterie modificată genetic va oxida sorboza la acid 2-ketogluconic (2-KGA), care apoi poate fi supus închiderii prin lactonizare prin deshidratare. Această metodă este utilizată în procesul industrial de obținere a acidului ascorbic în China, care furnizează 80% din acidul ascorbic din lume.

În anul 1934, prima companie farmaceutică care a produs sintetic si industrial vitamina C a fost compania elvețiană Hoffmann-La Roche, iar produsul apare întâlnit sub numele de marcă Redoxon. Astăzi, principalii producători sunt BASF/Takeda, Roche, Merck și China Pharmaceutical Group Ltd. din Republica Populară Chineză. Încetul cu încetul, China devine pe plan mondial furnizorul majoritar pentru că prețurile sale sunt mult mai mici decât cele ale producătorilor europeni și americani.

Munca însă nu s-a oprit aici, deoarece cercetători americani și chinezi încearcă și obținerea unei bacterii mutante care poate realiza fermentarea direct din glucoză la 2-KGA, ocolind atât necesitatea celei de a doua fermentări cât și necesitatea de a reduce glucoza la sorbitol.

Mod de obținere

Undeva la mijlocul secolului al XVIII-lea, a fost precizat că sucul de lamâie ar putea împiedica marinarii de fi afectați de scorbut. Inițial s-a crezut că proprietătile acide au fost responsabile pentru acest rezultat; însă, curând a devenit clar că alți acizi alimentari, cum ar fi oțetul, nu au prezentat aceleași rezultate. În anul 1907, doi medici norvegieni au informat despre existența unui compus în alimente care poate preveni boli și care este diferit de cel care a împiedicat boala beriberi. Factorul alimentar nou descoperit în cele din urma a fost numit vitamina C.

Între anii 1928 – 1932, echipa maghiară de cercetare condusă de Albert Szent-Györgyi, precum și cea a americanului Charles Glen King, au identificat un factor antiscorbutic ca o substanță chimică unică. La Clinica Mayo, Szent-Györgyi a izolat acidul hexuronic din glandele suprarenale animale. El suspecta că este un factor antiscorbutic, dar nu a putut dovedi aceasta fără un test biologic. Acest test a fost efectuat în cele din urmă la Universitatea din Pittsburgh. În 1931-1932 s-a dovedit că substanța izolată de Szent-Gyorgyi este vitamina C.

Tot grupul lui Szent-Györgyi a descoperit că boiaua de ardei, un condiment des folosit în cadrul dietei maghiare, este o sursă bogată de acid hexuronic. În anul 1933 Haworth a identificată structura corectă și natura de izomer optic a vitaminei C, iar în anul 1934 s-a mentionat prima sinteză de vitamină.

Acidul ascorbic poate fi găsit în plante, animale și organisme unicelulare în cazul în care aceasta este produs din glucoză.

Biosinteza acidului ascorbic în organismul animal debutează cu sinteza acidului UDP-glucuronic din UDP-glucoza care este supus la două oxidări și o hidroliză catalizată de enzima UDPglucoză-6-dehidrogenază. UDPglucoză-6- dehidrogenază utilizează ca și cofactor NAD +.

Apoi transferul UDPglucuronat-pirofosforilază este utilizat pentru a separa zahărul și difosfat nucleozidele. Apoi glucuronokinaza, cu fracție de ATP, conduce la produsul numit acid D-glucuronic. După aceea inelul este deschis de o oxidare la C-1 urmat de hidroliză. Apoi aldehida este redusă la un alcool primar folosind enzima glucuronat-reductaza și o fracție NADPH. Aceasta este urmată de formarea lactonei cu gluconolactona-hidrolaza între grupul carbonil C1 și hidroxil C4. L-gulonolactona reactioneaza cu oxigenul, catalizat de oxidaza și o fracție FAD +. Această reacție produce 2-oxogulonolactonă care se transformă în mod spontan în acid ascorbic.

Prepararea industrială a acidul ascorbic se face din glucoză prin procesul Reichstein. În prima fază glucoza este hidrogenată catalitic la sorbitol, care este mai apoi oxidată de microorganisme de tipul Acetobacter suboxydans la sorboză. Doar unul dintre cele șase grupuri hidroxil este oxidat de această reacție enzimatică. Procesul se poate desfasura în 2 moduri: prin reacție cu acetona, în prezența unui catalizator restul grupelor hidroxil sunt transformate în grupări acetal. Grupa hidroxil neprotejat este oxidată la acid carboxilic prin reacția cu un oxidant catalitic TEMPO (regenerat cu hipoclorit de sodiu). Acidul catalizează hidroliza având funcție dublă de eliminare a două grupuri acetal și închiderea inelului prin lactonizare obținându-se acidul ascorbic. Fiecare dintre cele cinci etape are un randament mai mare de 90%.

Un proces biotehnologic, dezvoltat în primul rând în China în anii 1960, perfecționat în anii 1990, ignoră utilizarea acetonei pentru protejarea grupărilor hidroxil. O bacterie modificată genetic va oxida sorboza la acid 2-ketogluconic (2-KGA), care apoi poate fi supus închiderii prin lactonizare prin deshidratare.

Această metodă este utilizată în procesul industrial de obținere a acidului ascorbic în China, care furnizează 80% din acidul ascorbic din lume.

Cercetătorii americani și chinezi încearcă obținerea unei bacterii mutante care poate realiza fermentarea direct din glucoza la 2-KGA, ocolind atât necesitatea celei de a doua fermentari cât si necesitatea de a reduce glucoza la sorbitol [9,10,11].

Surse naturale

Despre Vitamina C se cunoaște faptul că este sintetizată din glucoză în ficat la unele dintre mamifere și în rinichi, la păsări și reptile. Alte specii, printre care și oamenii, nu au această capacitate, din păcate, de a sintetizeza în propriul organism vitamina C. De aceea este necesar procesul de administrare suplimentară de vitamina C din alimente sau din suplimente alimentare. Acidul ascorbic poate fi gasit în multe legume și fructe. Este cunoscut că citricele și sucurile proaspete din citrice sunt surse deosebit de bogate de vitamina C, dar și alte fructe precum pepenele roșu, pepenele galben, cireșele, mango, papaya, kiwi, căpșunile, cătina, acai, afinele, acerola, coacăzele-negre conțin, de asemenea, cantități importante de vitamina C. Legumele, cum ar fi varza, broccoli, varza de Bruxelles, muguri de fasole, mazărea, roșiile, cartofii, conopida, muștarul, ardeiul roșu și ardeiul verde, pot fi surse foarte bune de vitamina C.

Astăzi oamenii de știință au ajuns la concluzia că doar izolând acidul ascorbic din alimentele care conțin în mod natural vitamină C nu vor avea acces la beneficiile asupra sănătății prin formula completă a vitaminei C, întâlnită în produsele naturale.

Absorbția pentru vitaminele care se găsesc în starea lor naturală în legume și fructe proaspete este de până la 98% , în timp ce în cazul vitaminelor sintetice, ele se asimilează în proporție de doar 10-20%.

Pentru asimilarea a cât mai mult din vitamina C, este de preferat ca legumele și fructele care conțin vitamina C să fie consumate în stare crudă său să fie preparate, însă foarte puțin la aburi. Suntem avertizați de catre nutriționisti că în principiu orice procedeu de încălzire (fierbere, coacere, prăjire) la peste 60 de grade degradează vitamina C. Toate legumele și fructele care au în mod natural vitamina C alcalinizează organismul, ceea ce favorizează menținerea unei sănătăți foarte bune și la prevenirea multor boli cauzate de aciditatea mărită a organismului.

Legume cu un conținut bogat în vitamina C:

Pătrunjel (frunze), ardei iute, conopidă, gulii, spanac, varză roșie, varză creață, arpagic, pătrunjel rădăcină, păpădie (frunze, tije), roșii, varză murată, fasole verde păstăi, sparanghel, broccoli, cartof dulce, ridichi, păstârnac, praz hrean, varză de bruxelles, dovlecei, usturoi, sălată verde, andive, țelină rădăcină, sfeclă roșie, anghinare, ceapă.

Fructe cu un conținut bogat în vitamina C:

Măceșe, cătină, coacăze negre, kiwi, lămâi, portocale, grepfrut, mango, căpșuni, coacăze roșii, pepene galben, mandarine, ananas, kaki, agrișe, zmeură, afine, mure, gutui, mere, avocado, banane, rodii.

Sucurile naturale de fructe și legume cele mai bogate în vitamina C sunt următoarele: (conținutul în vitamina C fiind exprimat la 100 g de produs)

– sucul de cătină albă 266 mg
 – sucul de lămâie 53 mg
 – sucul de portocale 50.95 mg
 – sucul de grepfrut 43 mg
 – sucul de mandarine 32 mg
 – sucul de coacăze negre 30 mg
 – sucul de spanac 29 mg
 – sucul de fructe de soc 26 mg
 – sucul de zmeură 25 mg
 – sucul de roșii 14.80 mg
 – sucul de ananas 8 mg
 – sucul de coacăze roșii 6 mg
 – sucul de morcovi 3,78 mg
 – sucul de sfeclă roșie 2,90 mg
 – sucul de mere 1,40 mg [1]

Catina albă

Denumire științifică: Hippophae rhamnoides L.

Fam. Elaeagnaceae

Părți folosite: fructe, frunze, ramuri, scoarță, rădăcini

Alte denumiri: cătina cenusie, cătina galbenă, cătina de râu, gard viu, etc.

Cătina alba este definită ca un arbust tufos, țepos, înalt de maxim 5- 6 m, având ramuri spinoase, frunze de culoare alb-cenușiu, căzătoare și cu inflorescențe mici, gălbui, care pot fi observate în luniile Martie-Aprilie, înaintea frunzelor. Cătina prezintă rădăcini care se întind pe metri lungime, dar superficiale (20- 30 cm adâncime) cu nodozități azotoase (asimilează azotul).

Frunzele cătinei sunt întregi, liniar-lanceolate, scurt petiolate, cu o lungime de 1-6 cm și cu o nervură mediana evidentă. Dispunearea lor este alternativă. Suprafața lor superioară este de culoare verde-cenușiu, iar cea inferioară, albicios-argintie. De observat este că atât frunzele cât și ramurile tinere sunt acoperite cu perișori solzoși și stelați.

Fructele (Fructus Hippophae) sunt drupe "false" întâlnite în ciorchini de 6-8 mm. Fructul are formă ovoidă, carnoasă, care are câte un sambure tare. Culoarea predominantă este galbenă cu treceri spre portocaliu. Procesul de coacere debutează undeva la sfârșitul verii, iar recoltarea propriu-zisă a cătinei se poate face începând cu sfârșitul lui August până la sfârșitul lui Octombrie, însă este de știut că fructele se mențin pe ramuri și peste iarnă. Culese după îngheț, ele au o aromă mai puternică și puțin mai accesibilă, însă conținutul de vitamina C este diminuat.

Gustul cătinei este unul acru, astringent; la maturitate completă pierde multă aciditate, are o aromă particulară mai puternică, iar mirosul ei se aseamănă cu cel al ananasului. Pulpa fructelor are culoarea galbenă sau portocalie, este foarte suculentă și lasă ușor pete unsuroase. Legat de fructe, cătina joacă un rol aparte, ea poate fi numită o adevarată polivitamină naturală. Cătina are atât valoare alimentară cât și medicinală, ea făcând obiectul a numeroase cercetări, astfel ea a ajuns să fie introdusă în cultură și ameliorată în multe țări.

Se poate spune că fructele proaspete și produsele liofilizate din cătină sunt considerate adevarate suplimente nutriționale, ele sunt bogate în multivitamine, multiminerale și substanțe probiotice. Fructele au un conținut de: 82 % apă; glucide (0,06-0,49 % fructoză și glucoză; 0,15 % zaharoză, etc); acizi grași nesaturați; pectină; 1,6 % substanțe tanante; 0,9 % celuloză; 1,2 % proteine; 8-12 % ulei; 3,5-10 % betacaroten; săruri minerale (mult calciu și potasiu): 211,8 mg % Ca, 194, 4 mg % P, 186 mg % Mg, 165 mg % K, 2,8 mg % Na, 13,84 mg % Fe; provitamina A și xantophila; flavone.

Ca și vitamine: multă vitamina C (ca și măceșele): 405-860 mg/100 g (în fructele galbene) și 452-1332 mg/100 g (în cele portocalii); 0,016-0,39 mg % vitamina D1, vitaminele B1, B2, B6, B9, F, E, PP, P, K, inozitol; pigmenți carotidieni dizolvați într-un ulei gras; izoramnetol; fitosteroli; microelemente (Fl, Mn, B, Al, Titan, etc) etc. Ceea ce face cătina remarcabilă este capacitatea ei de stimulare a imunitații, fiind din acest punct de vedere campionul vitaminei A și a întregului complex de vitamine B, atât de important în lupta cu cancerul.

Cătina s-a evidențiat în peste 60 de substanțe fiziologic active, dintre care 20 sunt microelemente minerale: calciu, magneziu, zinc, fier, molibden și chiar aur.

Cătina conține deasemenea și o mare cantitate de vitamina C, care se transforma într-un acid reversor cu efect invers substantelor cancerigene, ajutând la regenerarea enzimelor și a proceselor imunochimice din organism, măresc apetitul, rezistența la efort fizic, intelectual, în stările de stres, are efect anticonstipant. Datorită conținutului bogat în vitamine liposolubile, cătina și produsele din cătină contribuie la mărirea rezistenței a sistemului osos, sunt utilizate în cazuri de hipertiroidism, în reducerea riscului de infarct miocardic, etc.

Despre uleiul de cătina albă se poate spune că el conține 80-90 % acizi grași esențiali, dintre care: oleic, linoleic, linolenic (în semințe), palmitoleic, heptadecanoic, pantotenic ,erucic (în proporție de 1-1,5, chiar pâna la 3 %). Conține deasemenea acizii: succinic, malic, maleic, ascorbic, etc, alfa- si beta-caroten, lipopen, criptoxantina, zeaxantina, fitofluina, kantophila, etc.

Deobicei la cătină se folosesc fructele, care sunt o bogată farmacie, care conține aproape toate vitaminele și mineralele necesare organismului uman, însă și alte părți ale plantei au proprietăți terapeutice speciale: scoarța de pe ramuri are efect antiseptic, astringent și remineralizant foarte puternic, în timp ce rădăcinile sunt un antibiotic și un stimulent imunitar extraordinar. Cătina poate servi ca și un preparat de ceai alimentar, suc, sirop, nectar, compot, peltea, gem (cu mere, prune, etc), marmeladă, dulceată, jeleu, serbet, umplutură pentru bomboane, băuturi alcoolice (vin, lichior, cidru, etc). Deasemenea se mai pot prepara sosuri, flipuri răcoritoare, înghețate sau mai poate fi utilizată la prajituri, etc.

Cătina face parte din plantele medicinale miraculoase și este considerată un adevărat campion. Se spune că trebuie să începi și să sfârșești anul cu "planta vieții !". Toate părțile arbustului de cătina conțin proprietăți uimitoare în tratarea diverselor boli. Toate produsele obținute din cătina (fructe, frunze sau scoarță) sunt complemente alimentare care ajută organismul să-și regleze funcțiile și să aiba în cele din urmă o imunitate ridicată. Fructele sunt în primul rând o polivitamină naturală, care are efecte în marea majoritate a afecțiunile provocate de lipsa unor vitamine, dar și cu recomandări deosebite pentru covalescenți, în anumite stări de slăbiciune, tonifiante pentru copii și persoane în vârstă.

Cu predilecție în anotimpul rece, atunci când sursele de vitamina C sunt minime, infuzia de cătina este foarte recomandată, putând fi folosită zilnic ca un ceai alimentar, datorat în special savoarei deosebite a fructelor, iar băut rece, în timp de veră, are un efect răcoritor evident, scăzând senzația de sete datorită gustului acrișor.

O altă caracteristică a cătinei este aceea de un vitaminizant de excepție. Vitaminele asociate cu microelementele, cu aminoacizii și enzimele, determină din cătina să fie un energizant puternic, având rezultate în recuperarea energiei după efort fizic și intelectual. Mărește apetitul și rezistența la efort.

Cătina ajută deasemenea și în caz de stres, nevroze. Ea poate fi folosită în același timp și cu administrarea de citostatice. Se poate spune în mod cert că administrarea extractului de cătina dublează efectul citostaticelor, al medicamentelor în general, micșorand semnificativ efectele lor secundare.

Cătina are vaste proprietăți și de antiinflamator sau de antianemic, ea protejează organismul de efectele secundare ale chimioterapiei, în cazul bolnavilor de cancer care au urmat un astfel de tratament. Amestecul de cătină cu miere poate fi folosit la suprafața pielii – în arsuri și alte afecțiuni (răni, exeme,reumatism etc), cât și intern, luat dimineața pe stomacul gol (în jur de 3 lingurițe zilnic), întărind sistemul imunitar.

Decoctul din fructe uscate ameliorează ateroscleroza și fragilitatea vasculară. Pulberea de cătină este un adjuvant în bolile psihice ( administrarea regulată a cătinei mărește în timp nivelul de serotonina din creier, un neurotransmițător care induce o stare de curaj, calm, foarte util celor care se luptă cu depresii sau stări de teamă). Taninul face fructele proaspete de cătina să aibă în final un efect antidiareic, astringent. Astfel se poate bea un decoct din fructe de cătina (5 %), care ajuta în caz de ateroscleroză, artrită, anemie. Sucul de cătina sub forma de compresă ajuta la tratamentul vânătăilor, loviturilor, a bolilor de piele (mai ales cu miere sau propolis). Efecte miraculoase la sucul de cătina pot fi observate în caz de hepatită, ciroză hepatică, iar tratamentul se asociază cu un regim vegetarian strict.

Uleiul de cătina are deasemenea o mare putere de regenerare a țesuturilor. El conține de 10 ori mai mult betacaroten decât morcovul (0,25 % provitamina A) și 100 mg vitamina E/100 g, acid ascorbic care poate fi la 1500 mg %, flavone, leucoantocianini. Uleiului de cătină mai este numit și "remediu pentru 100 de boli". El este utilizat în tratarea multor boli printre care Parkinsonul, ulcerul gastric și duodenal, afecțiuni hepatice, în astenie, reumatism și în alergii. În același timp, uleiul de cătină se folosește cu rezultate scontate și în geriatrie; în combaterea alcoolismului sau a stresului, un elixir pentru ochi: mărește acuitatea vizuală, combate oboseală oculară, încetinește evoluția bolilor de ochi.

Ajută și la regenerarea țesuturilor după arsuri, răniri, intervenții chirurgicale, ajută la regenerarea rapidă a pielii și a mucoaselor, boli de piele cronicizate. Cătina potențează efectul cremelor și al altor plante medicinale folosite în diferite preparate. Cremele cu ulei de cătina au rol de a proteja împotriva razelor ultraviolete sau a frigului.

Legat de uz cosmetic, unguentele pe bază de ulei de cătină, respectiv creme antirid și nutritive, geluri și loțiuni de protecție și întreținere au o puternică acțiune revitalizantă și hidratantă pentru ten.

Pentru medicina veterinară se utilizează decoctul sau uleiul de cătina (câte 30 de picături de 3 ori/zi), cu efecte la animalele de casă (pisici, câini), pentru a avea o blană deosebit de frumoasă. Dacă însă vorbim de animalele mari se administrează decoctul din fructe (50 g la 1 l apă), cu efecte în vindecarea unor boli de piele (eczeme, alergii, căderea părului și distrugerea insectelor de pe corp). Totuși, se va evita consumul sau siropului de cătină la sfârșitul zilei, deoarece pot avea un ușor efect stimulant datorat conținutului mare de vitamina C.

Măceșul

Denumire științifică: Rosa canina;Familia: Rosaceae

Denumire științifică: Rosa Canina

Familia: Rosaceae

Părți întrebuințate: receptaculul (numit

impropriu fruct), achenele (adevăratele

fructe, cărora în mod obișnuit li se spune

semințe), florile, frunzele, lemnul arbustului de măceș și rădăcina.

Măceșul poate fi considerat un arbust lemnons care poate atinge o înălțime de 2-3 m, având multe tulpini alungite, ramnificate, recurbate și de cele mai multe ori grupate în tufă; aici se pot găsi mulți muguri roșii și mici; pe mai toate ramurile pot fi întâlniți și mulți ghimpi care prezintă baza lată având vârful curbat în jos, sub formă de seceră; de cele mai multe ori măceșul este spinos.

Legat de frunze la măceș acestea sunt compuse și formate din mai multe foliole, având formă ovală și dințate pe margini. Două frunzișoare mai mici (stipele) pot fi întâlnite la baza frunzelor principale. Florile sunt formate din 5 petale, având numeroase stamine dispuse pe un receptacul care la maturitate devine cărnos și de culoare roșie. În acest receptacul, sub denumirea improprie de fruct (Fructus Cynosbati), se află numeroase achene. Măceșul este o plantă care prezintă din punct de vedere botanic fructe false, insă adevăratele fructe sunt acele mici achene păroase, aflate în interior, care popular poartă denumirea de "semințe". Aceste fructe, ca să poată să-și păstreze conținutul de vitamina C, ele trebuiesc uscate imediat ce au fost recoltate. Procesul de uscare poate fi făcut fie pe cale artificială, la o temperatură de 80- 85 grade C. (prin această metodă, din cca 2 kg fructe proaspete poate fi obținut 1 kg de produs uscat), dar și în gospodărie (la locuri cu umbră, aerisite, fără umezeală, folosind un strat foarte subțire).

"Campionul mondial" cu privire la maximum existent de vitamina C în natură, se află în România, la specia Rosa pendulina L. (sinonim cu Rosa alpine L.), care poate fi întâlnită în lanțul Carpaților noștri, la diverse altitudini, între 600- 800 m, până la 2000 m, la căldarea Iezarului Mare a Cindrelului din Munții Cibinului.

Folosind o tehnologie simplă – uscarea în condiții adecvate, pulverizarea și tabletarea – poate fi obținută ușor cea mai bogată sursă de bioflavonoide, diferind total de vitamina C sintetică.

Măceșele prezintă următorul conținut: apă 49 %; zaharuri 21,0 %; proteine 3,6 %; acizi 3,5 % ( în special, acid malic); celuloză 23,0 %; substanțe minerale 2,8 %, etc. Legat de uleiul semințelor de măceșe, el conține vitamina F; acizi esențiali cum ar fi: acidul linolic, acidul linoleic și acidul arahidonic, etc.

Fructul (Cynosbati fructus) prezintă o valoare nutritivă si terapeutică din cauza conținutului de vitamina C (mai mare decât al citricelor); acid ascorbic; acid dehidroascorbic; vitaminele E; K; P; PP; D; B1; B2; etc; carotenoide cu β-caroten; licopen sau izomeri ai rubixantinei; zaharuri simple; pectine; acid citric; acid malic; ulei gras; ulei esențial; flavonoizi; săruri minerale; pectine (fibre solubile care ajută la prevenirea cancerului intestinal), etc.

Este cunoscut și utilizat încă din antichitate, de aceea putem spune că măceșele dețin câteva "recorduri absolute" în lumea fructelor. Vitamina C din fructele de măceș este în cantitate de 0,5 – 2 %, astfel ajungem la concluzia că: macesele conțin de 4- 16 ori mai multă vitamina C în comparație cu citricele, adevărate "etaloane" ale acestui domeniu, spre deosebire de alte fructe indigene, raportul este și mai mare, devansând cu 80- 100 de ori mai mult decât cireșele, vișinele, de cca 120 ori piersicile și caisele și de 200 de ori perele, merele, prunele și pepenii.

Ca și remarcă, vitamina C care poate fi regăsită în fructe, variază în funcție de altitudine; speciile întâlnite pe dealuri sau munți sunt mai bogate în vitamina C- fructele de măceș din zona muntoasă au un conținut mult mai mare de vitamină C ( 8- 10 g %), depăsind de aprox. 10 ori conținutul pe care îl au fructele din zona de șes.  Conform unor studii făcute de biochimiști și de farmaciști români, considerate de referință la nivel înalt mondial, cele mai bogate în vitamina C sunt măceșele care sunt adunate de la peste 800 m altitudine. Însă și măceșele din zonele joase (dealuri, podișuri) nu duc lipsă de proprietăți medicinale. Ele conțin cantități însemnate de vitamina A și E, vitamine din complexul B, magneziu, fier, acizi organici, flavonoide. Ca și indice de valoare energetică a fructelor este stabilit undeva la 135 kcal la 100 g produs proaspăt. Petalele de la flori conțin ulei eteric, cât despre semințe, conțin cantități mari de tocoferol (vitamina E).

Absorbția fierului în organism și fixarea calciului este o altă caracteristică a vitaminei C, însă în același timp, ea este și solubilă în apă – aspect de care trebuie să ținem seama și anume, că vitamina C poate fi distrusă ușor prin fierbere sau congelare.

Vitamina C din întâlnită la aceste fructe, ajută la vindecarea anumitor răni, îmbunătățește rezistența organismului împotriva unor boli infecțioase, combate sângerarea gingiilor, ajută în cazul de stări de surmenaj intelectual sau fizic, se consumă crude sau preparând din ele, gemuri, marmelade, siropuri, sucuri, vinuri, etc.

Fructele de măceș sunt adevărate "bombe de sănătate", prin bogația de vitamine și minerale pe care le conțin. Ceaiul de măceșe trece drept un medicament ideal contra răcelilor toamnei, pastă de măceșe stimulează apetitul și ne energizează în anotimpul rece.

De asemena la prelucrarea măceșelor este indicat să nu se folosescă obiecte din metal nesmălțuite din cauză că metalele descompun usor vitamina C. Efecte terapeutice prezintă următoarele moduri de acțiuni: consum în stare proaspată , băuturi răcoritoare, infuzie fără fierbere , decoct din fructe zdrobite sau curățate de semințe și perișori, suc de măceșe, siropul de pulpă din măceșe ,vinul din măceșe ,lichiorul din măceșe, supa de măceșe, jeleul de măceșe, tinctura din măceșe, pelteaua din măceșe bine maturate care este recomandată persoanelor astenice și copiilor bolnavi de diaree, pastă și dulceată de măceșe ca și vitaminizant.

Pentru întrebuințări medicale: Măceșul are rolul de a vitaminiza organismul cum aproape nici un alt fruct nu o poate face; compoziția chimică a acestuia denotă convingator utilizarea principală a lui și anume, este un excelent tonic- vitaminizant.

Având un conținut mai ridicat în vitamine naturale, măceșul dă rezultate uimitoare și este recomandat în avitaminoze, hipovitaminoze, ca și energizant general, în special la copii, vârstnici, persoane anemic, debile, sau bolnave de tuberculoză sau aflate în stări de convalescență. Legat de întărirea și creșterea rezistenței la anumiți factori nefavorabili, biotici sau abiotici, este foarte eficient preparatul sub forma de ceaiuri, siropuri, marmelade, vinuri, inclusiv măceșele întregi, uscate și măcinate, ele pot conține sau nu semințe. Acestea vor fi administrate în scopuri curative sau profilactice, pe parcursul sezoanelor mai reci, în special atunci când apar răceli, gripe sau afecțiuni respiratorii infecțioase.

Mestecarea este deasemenea un process prin care se poate asigura necesarul de vitamina C În cursul unei zile pot fi mestecate echivalentul a 30-50 g de pulpă de măceșe, curățată de semințe și perișori sau minim 3 măceșe / zi. Tot măceșele s-au făcut remarcate și prin proprietățile antiscorbutice; ele stimulând metabolismul intermediar, biosinteza colagenului, a hormonilor steroizi, au rol de a regla nivelul de catecholamină, activează sistemul imunitar, reduc aterogeneza și edemele, au acțiune vasodilatatoare, diuretica și calmantă asupra mucoaselor tractului urinar, acțiune de stabilizare moderată a glicemiei, cresc capacitatea de rezistență a organismului la efort.

Referindu-ne la conținutul pe care îl dețin în flavonoide, carotenoizi, vitamina C, E, catechine care acționează ca antioxidanți, măceșul are rol și în prevenirea cancerului, a bolilor cardiovasculare (hipertensiune, ateroscleroza), etc. Grăbește vindecarea în cazul celor care au avut parte de intervenții chirurgicale și cei care au suferit de boli infecțioase grave. Legat de artrita reumatoidă, ajută la diminuarea durerilor cât și la diminuarea consumului cronic de antiinflamatoare care de cele mai multe ori prezintă și efecte adverse.

Din cauza conținutului de galactolipida care are și efect antiiflamator poate fi folosită cu rezultate bune în spondilită anchilozantă. Are deasemenea și rolul de a stimula secreția biliară și astfel este utilizată în toate afecțiunile hepatice.

Dealtfel și la eliminarea viermilor intestinali se poate consuma pulpa fructelor amestecată cu miere, având rezultate extraordinare.

Măceșul datorită conținutului său în bioflavonoide scade permeabilitatea și fragilitatea vaselor capilare; pentru aceasta este recomandat un tratament de lungă durată cu măceșe și păducel.
Uleiul extras din măceș este folosit și extern datorită proprietăților de regenerare tisulară în arsuri solare, acnee, pentru a minimiza cicatricele, ridurile – chiar și cu acțiune de prevenire a acestora, o acțiune hidratantă și pentru reîntinerirea tenului. Din cauza conținutului în acizi linoleic și linolenic reduce depigmentarea pielii.

Legat de interacțiunile cu medicamentele poate duce la creșterea nivelului sangvinic, crescând astfel unele efecte adverse ale estrogenilor și contraceptivelor, poate duce la creșterea absorbției de preparate cu fier, etc. Dozele în cantități mari de măceșe pot duce la rezultate fals negative la determinarea glucozei din urină și a sângerărilor din scaun.

Atunci când măceșele sunt folosite ca și sursă de vitamina C trebuie avut în vedere că o mare cantitate din aceasta se distruge prin prelucrare și că este nevoie de mai mult de 100 g măceșe pentru a obține 1200 mg vitamina C.

Moduri de întrebuințare / Preparatele din măceșe

Pseudofructele de măceșe pot fi folosite sub diferite forme, debutând cu pulberea din fructe uscate la care au fost îndepartate semințele (în general este recomandat 2-3 lingurițe dimineața, pe stomacul gol, la cure de 10 zile), măceratul, infuzia, decoctul și până la sirop, cidru, vin de măceșe, etc.

Măceșul în lumea vegetală (mai specific, pulpa măceșelor) este campionul absolut de vitamina C, de unde și nenumaratele lui utilizări medicinale. Pe de altă parte, preparată necorespunzător, această vitamină se degradează și pierde ușor din efectul său, deci în același timp însăși puterea terapeutică. Siropul de măceșe ajută la întărirea și apărarea organismului de diverse infecții și factori patogeni, ajută la fixarea calciului în oase și contribuie la înlăturarea unor stări hemoragice.

Tratamentele cu măceș în hipertensiune arterială cistită, nefrită, litiază,  alergie, infecții respiratorii , anemie, scorbut, avitaminoză, colici biliare , rheumatism, afecțiunile aparatului digestiv ,eliminarea viermilor intestinali, artrită reumatoidă , circulație periferică deficitară și boli de inimă, febră , gripă, guturai,hemoragie menstruală constipație , dezenteriei,convalescență,  care pot provoca anemie, vertij, slăbiciune ,obezitate, supraponderabilitate , îmbunătătește eliminarea unor substanțe toxice din organism, cum ar fi acidul uric, spondiloză anchilozantă ,sfecțiuni ale sistemul nervos – stresului, a somnolentei, a insomniilor, asigurând nopți liniștite. Prezintă efecte benefice și în migrene, astenii, amnezii, pierderea memoriei, confuzii mentale, nevroze anxioase, anxietate, oboseală chiar și în cazul sclerozei multiple în plăci (leuconevraxită).

Pe parcursul administrării antibioticelor de sinteză și încă timp de 10 zile după terminarea acestui tratament, ajută și la eliminarea mult mai rapidă a infecțiilor bacteriene.

Tratamentul extern constă în aplicarea de comprese sau masaj local, cu decoct de măceș, pentru dureri reumatice, îmbunătațirea mobilității articulațiilor, psoriazis, contuzii, înțepături de insecte, micoze bucale, cuperoză (vinișoare subțiri pe obraji), dureri de urechi și diferite dermatoze alergice [13].

Propietăți farmacologice, indicații:

Proprietăți farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: vitamine, acid ascorbic; cod ATC: A11G A01

Vitamina C reprezintă o vitamină hidrosolubilă care este esențială pentru organismul uman. Acidul ascorbic și metabolitul acestuia acidul dehidroascorbic, reprezintp un sistem redox de maximă importanță fiziologică. Din cauza potențialului său redox, vitamina C participă ca un cofactor în cazul multor sisteme enzimatice, de exemplu, la formarea colagenului și a matricei intracelulare, sinteza catecolaminelor, hidroxilarea steroizilor, tirozinei și substanțelor exogene, în biosinteza carnitinei, la conversia acidului folic în acid folinic și la amidarea unor peptide (de exemplu, ACTH sau gastrina).

În cazul deficienței de vitamina C, aceasta afectează sistemul imunitar, în special chemotaxismul, activarea complementului și producerea de interferon. Funcțiile molecular-biologice pe care vitamina C le prezintă nu au fost elucidate încă complet.

O altă caracteristică pentru acidul ascorbic, este aceea de a favoriza absorbția de săruri de fier prin reducerea ionilor de fer și a formării de chelați ferici. În cadrul compartimentelor hidrice ale organismului el blochează lanțul de reacții activate de oxygen și acționează deci ca un antioxidant. Funcția aceasta este însă în strânsă legătură biochimică cu cele ale vitaminei E, vitaminei A și carotenoizilor.

Proprietăți farmacocinetice

Absorbția acidul ascorbic are loc în intestinul subțire în partea proximală dependent de doză. Biodisponibilitatea scade odată cu creșterea dozei, la 60-75% după 1 g, la aproximativ 40% după 3 g și la aproximativ 16% după 12 g. Părțile care sunt neabsorbite rămân descompuse de flora intestinului gros în dioxid de carbon și acizi organici. Cantitatea maximă metabolizată de 40 până la 50 mg zilnic la adulții sănătoși este atinsă la concentrații plasmatice de 0,8 – 1,0 mg/dl. Concentrații plasmatice care sunt de durată scurtă de până la 4,2 mg/dl sunt atinse după trei ore de la administrarea unor doze orale destul de mari.

Astfel, în aceste condiții acidul ascorbic este eliminat prin urină în proporție de până la 80%. Timpul de înjumătățire al acestuia este în medie de 2,9 ore. Eliminarea renală are loc prin filtrare glomerulară urmată de reabsorbție în tubul proximal. Concentratia plasmatica maximă a acidului ascorbic la adultii sanătoși este de 1,34 + 0,21 mg/dl la barbați și 1,46 + 0,22 mg/dl la femei.

Acidul ascorbic ca și conținut total în organism este cel puțin de 1,5 g după o doză mare de acid ascorbic, de aproximativ 180 mg. Acidul ascorbic este concentrat în hipofiză, glandele suprarenale, cristalin și leucocite.

Date preclinice de siguranță

Datele obținute din studiile asupra toxicității la animale (cu doza unică și repetată) nu au evidențiat efecte teratogene sau fetotoxice, fenomene de mutagenitate sau carcinogenitate

Proprietăți farmacocinetice

Distribuție

Acidul ascorbic este larg distribuit în țesuturi iar legarea de proteinele plasmatice este redusă (aproximativ 25%). Este prezent în cantități mari la nivelul leucocitelor și trombocitelor. Acidul ascorbic traversează placenta.

Metabolizare

Metabolizarea acidului ascorbic este produsă rapid prin oxidare la acid dehidroascorbic care la rândul său este metabolizat în acid xalic și un component inactiv ascorbat-2-sulfat. Legat de rata de metabolizare, aceasta pare să fie mai mare la persoanele de sex feminin.

Excreție

La administrarea de doze mari sau pe cale intravenoasă, acidul ascorbic este eliminat rapid prin urină, aproximativ 40% în doar 8 ore, eliminarea ajunge chiar și până la 70% în cazul saturării țesuturilor. Eliminarea pe calea renală are loc prin filtrare glomerulară urmată de un process de reabsorbție în tubul proximal. Cantitatea eliminată nemodificată depinde de doza administrată; la sexul feminin eliminarea acidului ascorbic pare să depindă și de fazele ciclului menstrual și este redusă în cazul utilizatoarelor de contraceptive orale.

Vitamina C este absorbită în organism prin mucoasă bucală, cea esofagiană și deasemenea prin intestinul subțire. Vitamina C legat de procesul de asimilare este însă mult diminuat de stres, de consumul de alcool, de fumul de țigară, de cortizon și de antibiotice. La categoriile de oameni la care se produc frecvent radicali liberi (fumători, bolnavi cronici său sportivi de performanță) este constatată și o reducere a nivelului de vitamina C din corp și de aceea în cazul acestora, este necesără o suplimentare de vitamina C.

Alături de vitamina A, vitamina E și seleniu, vitamina C face parte din principalii antioxidanți care reușesc să combată radicalii liberi, ajutând la reînnoirea celulelor în mod permanent și să-și păstreze sănătatea. Vitamina C ajută și la întărirea sistemului imunitar și în cazul luptei eficiente împotriva oricăror agenți patogeni, paraziți, virusuri și microbi. Vitamina C poate fi considerată în prezent cel mai redutabil inamic al tuturor bolilor.

Proprietățile vitaminei C:

– este cel mai puternic antioxidant care reușește să intervină în cazul fenomenelor de oxidoreducere;

– este antiinfecțioasă și antitoxică;

– este un antibacterian foarte puternic;

– previne apăriția mai multor tipuri de cancer;

– ajută la asimilarea fierului de către organism; aceasta mărește gradul de absorbție a fierului organic;

– previne și vindecă scorbutul;

– conduce la mărirea rezistenței vaselor de sânge;

– conduce la formarea globulelor roșii, a dinților și a oaselor;

– ajută la reglarea nivelului glicemiei și al colesterolului;

– are rol în a detoxifica organismul;

– stimulează și producția de anticorpi;

– reușește să fie un excelent antidepresiv;

– îmbunătățește funcția energetică, intelectuală și psihică.

– ajută la buna funcționare a țesuturilor, cât și a diferitelor organe;

– are un rol activ la transformările chimice ale proteinelor, lipidelor și glucidelor, la formarea substanțelor intercelulare;

– are rolul de a diminua perioadele de convalescență;

– este eficientă la reducerea ritmului de opacifiere a cristalinului (în special la persoanele vârstnice);

– întârzie apăriția cataractei și-i diminuează din gravitate cu cca 50%;

– întârzie depunerea grăsimilor în zona ficatului și asigură funcționarea normală a celulei hepatice;

– participă activ în metabolismul carotenoidelor;

– protejează acidul folic;

– manifestă o acțiune antialergică și reduce efectele unui număr mare de alergeni;

– acșionează ca un laxativ natural;

– reduce semnificativ incidența apariției de cheaguri în vasele sanguine;

– asigură coeziunea celulelor proteice, lungind astfel durata vieții;

– ca participant la hidroxilare, vitamina C este vitală în producerea de colagen în cadrul țesutului conjunctiv. Fibrele acestea sunt omniprezente în mai tot întreg organismul, asigurându-i acestuia o structură stabilă, dar și flexibilă. Unele țesuturi au și un procentaj mai ridicat de colagen în conținut în special pielea, membranele mucoase, dinții și oasele;

– este necesară la sinteza dopaminei, noradrenalinei și adrenalinei la nivelul sistemului nervos sau în glandele suprarenale;

– este necesară și în cazul sintetizării carnitinei, care are un rol important în transferul energiei la mitocondriile celulelor [14].

Vitamina C previne apariția anumitor tipuri de cancer

Vitamina C are și rolul de a bloca formarea de nitrozamine (substanțe toxice cu potențial cancerigen), astfel în cazul unui aport crescut de vitamina C, riscul de cancer este foarte mult redus. Dat fiind faptul că alimentele pe care le întâlnim în prezent, în special legumele și fructele tratate chimic conțin cantități destul de mari de nitriți și de nitrați, odată cu suplimentarea constantă de vitamina C, riscul apăriției cancerului este foarte mult diminuat. În cazul celulelor canceroase, acestea eliberează enzime specifice care distrug în cele din urmă țesutul conjunctiv. Vitamina C are un rol stimulator în formarea țesutului conjunctiv și acționează astfel în mod direct în prevenirea apăriției cancerului.

În cadrul următoarelor cazuri putem spune că s-au obținut rezultate deosebite în urma suplimentării alimentației cu Vitamina C:

– cancerul uterin și cel de sân;

– cancerul de colon și cel de rect;

– cancerul gastric;

– cancerul pancreatic;

– cancerul pulmonar;

– cancerul laringian și esofagian;

– cancerul prezent la nivelul cavității bucale.

Undeva la mijlocul anilor 70, Pauling a menționat una din cele mai controversate afirmații ale sale cu privire la vitamina C, însă și una din cele mai utile pacienților. La colaborarea cu chirurgul scoțian Ewan Cameron, el a început să descrie mai pe larg activitatea antitumorală a vitaminei C. Cameron și Pauling au ajuns să publice rezultatele unui studiu clinic în care au prezentat că o doză de 10 g pe zi de vitamina C a mărit de 4 ori timpul de supraviețuire la pacienții cu cancer în faza terminală (Cameron and Pauling, 1976). Pauling a conținuat susținerea sa și a prezintat argumentele pentru eficacitatea unei doze mari de vitamina C în cazul tratamentului de cancer, deși au fost și alți cercetători care l-au criticat. O lucrare care prezintă această ,,luptă, dintre Pauling și unii dintre oamenii de știință americani, a fost publicată recent (Richards, 1991).

Capăcitatea antioxidantă a vitaminei C și acțiunea sa de neutralizare a radicalilor liberi contribuie în mod cert în cazul prevenirii apăriției cancerului. Cercetătorul G. Block a realizat 90 de studii în care a analizat conexiunea dintre administrarea vitaminei C și apăriția cancerului și a ajuns la concluzia că vitamina C are un rol profilactic semnificativ (Block, 1991).

Astfel mai multe studii științifice au demonstrat o legătură directă între vitamina C și nitrozaminele care induc boala de cancer. Sunt dovezi clare că vitamina C poate ajuta la prevenirea formarii de nitrozamine cancerigene din nitrat și poate contribui chiar la reducerea efectului cancerigen manifestat de nitrozamine deja formate. Deasemenea a fost constatat de exemplu, că o reducere a formării de nitrozamine, atribuite vitaminei C din citrice, poate fi un factor care duce la o incidență relativ scăzută a cancerului situate la nivelul intestinului gros, în așa-zisă "centură de citrice" (zonă geografică) a Statelor Unite (Lyko și Hartmann, 1980) unde se află cultivă și se consumă multe citrice.

Vitamina C combate eficient stresul și stările depresive

A fost dovedid că anumite cantități mărite de vitamina C ajută mult în cazul situațiilor de stres accentuat, atunci când consumul de noradrenalină și adrenalină este mărit. Noradrenalina este o substanță generată de corp și care ne dă o senzație de dinamism, de efervescență, de vioiciune. Vitamina C este de asemenea implicată și în sinteza serotoninei, o substanță care este responsăbilă de stările de calm, cele de curaj și de relaxare, precum și cele legate de apariția stării de somn. Vitamina C are rolul de a stimula sistemul simpatic, intervenind în procesele de detoxifiere a mușchilor asigurând o mai bună adaptare a organismului la stres. Vitamina C intervine eficient ca și un factor de combatere a stării de oboseală, în special a oboselii cronice.

Consumul în cantități mari de alimente bogate în vitamina C duce la scaderea nivelului de colesterol și previne bolile cardiovasculare. Cercetările medicale ample care au loc în Statele Unite au evidențiat și faptul că vitamina C constituie un factor major de prevenire a bolilor cardiovasculare. Pentru numeroasele efecte benefice de care a dat dovadă, însă mai ales pentru rolul său major de antioxidant, vitamina C a fost denumită și “vitamina elixir de viață lungă.”

Vitamina C este un antiinfecțios redutabil

În cazul infecțiilor respiratorii, nivelul de vitamina C din globulele albe este în creștere în primele zile, punând în accentuare activitatea antiinfecțioasă a acestora. Riscul îmbolnăvirii de pneumonie este considerabil în scadere la persoanele care au o cantitate suficientă de vitamina C la nivelul organismului. Dacă ne referim la afecțiunile virale, vitamina C acționează prin fragilizarea structurii virusului.

Vitamina C este deasemenea eficientă și în cazul poliomelitei, a herpesului, a hepatitelor A și B, cum și în cazul bolii Zona Zoster. Studiile medicale desfășurate de-a lungul ultimilor 30 de ani, cu predilecție în Statele Unite, au demonstrat eficiența deosebită a vitaminei C în tratamentul encefalitei, al meningitei, al mononucleozei infecțioase și al pneumoniei.

Opinia EFSA în ceea ce privește vitamina C:

EFSA – European Food Safety Authority – autoritate europeană în domeniul suplimentelor alimentare, și-a menționat poziția științifică legată de vitamina C. Astfel, aceasta este considerată vitală pentru primate, cobai și pești. În cazul formelor sale cunoscute ca și acid ascorbic, ascorbat de sodiu, ascorbat de calciu, ascorbil palmitat, ascorbil fosfat de calciu și sodiu său ascorbil fosfat de sodiu, vitamina C este sigură pentru toate speciile animale.

Vitamina C este active implicată în sinteza colagenului și în fixarea fierului în feritină. Vitamina C este prezentă și în funcționarea neutrofilelor și în descreșterea glucorticoizilor din circulație. Vitamina C joacă un rol important și în cadrul răspunsului imun. Vitamina C reduce tocoferolul oxidat (vitamina E) la forma sa activă în zona de ficat.

Indicațiile EFSA în ceea ce privește vitamina C:

– Vitamina C are rolul de a contribui la reducerea oboselii și asteniei.

– Vitamina C are rolul de a contribui la menținerea unor funcții psihologice normale.

– Vitamina C are un rol important în regenerarea formei reduse a vitaminei E.

– Vitamina C are un aport esențial în menținerea unui metabolism energetic la un nivel ridicat.

– Vitamina C asigură funcționarea normală a sistemului imunitar.

– Vitamina C protejează ADN-ul, proteinele și lipidele de stresul și distrugerile oxidative (radicalii liberi).

Din cauza tuturor acestor proprietăți, vitamina C este indicată într-un mare număr de afecțiuni, cum ar fi: forme incipiente de scorbut, boli infecțioase acute și febrile, surmenaj fizic și psihic, anemie, anorexii, oboseli, neadaptarea organismului la temperaturi reduse, alergie, arsuri, hemoragii nazale și hemoragii vaginale, acnee, celulite, stres, carențe de calciu (fracturi, osteomielită, paradontoze, carii dentare, tulburări de creștere), răceli și gripă, tulburări respiratorii, artrită, diaree, hipcolesterolemie, hipertensiune arterială și ateroscleroza, diferite tulburări digestive, afecțiuni vasculare, deficiențe în buna funcționare a glandelor sexuale, angine, sinuzite, gingivite, diferite toxicoze, diabet, insuficiență cardiacă, reumatism cardiovascular, pneumonii și pleurezii, tuberculoza pulmonară, astm bronșic, dificultăți în menținerea sarcinii și așigurarea alăptării, în cicatrizarea rănilor și tratarea contuziilor uscate, inflamații ale căilor biliare, hepatice +și ciroze hepatice etc. În plus, s-a arătat că vitamina C este și antiaterosclerogenă.

Legat de conținutul necesar de vitamina C pentru un adult sănătos este de 73 mg/zi. La femeile gravide acesta este de cea 100 mg/zi, iar la cele care alăptează – de 120 mg/zi. Conținutul de vitamina C la copii este de 1,5-2 mg/kilogram-corp/zi, în funcție de vârstă. Sunt și autori care recomandă doze de vitamina C mult mai mici. Însp suplimentarea cu vitamina C trebuie mărită în cazul muncitorilor care lucrează în mediu cu plumb, benzen sau lacuri, precum și la sportive în special și în cazul perioadelor de antrenament (până la 200 mg/zi). Necesarul este mai mare în unele cazuri patologice cu metabolismul crescut, mai apoi la bolile infecțioase, tuberculoza, ulcer gastric și ulcer duodenal, precum și pentru vârstnici și la fumători (fiecare țigară fumată distruge între 25 și 100 mg) etc.

Vitamina C se consumă de către organism mult mai repede în condiții de stres. Acțiunea antiaterosclerotică, anticolesterolică a vitaminei C, precum și procesul de activare a circulației

sanguine capilare datorat acesteia sunt favorizate prin asocierea ei cu vitaminele B3 și P. Surplusul de vitamina C este în cele din urmă eliminat rapid din organism.

Țesuturile biologice care au cel mai mare procent de vitamina C conținut peste 100 de ori față de nivelul din plasma sangvină, sunt glandele suprarenale, glanda pituitară, timusul, corpus luteum si retina.

Creierul, splina, plamânul, testiculul, nodul limfatic, ficatul, tiroida, mucoasa intestinului subtire, leucocita, pancreasul, rinichiul si glandele salivare au o concentratie de vitamina C de la 10 până la 50 de ori mai mare decât în plasma.

Ca și funcție principal a lui niciun organ nu face rezerve de ascorbat așa că organismul ramâne foarte repede fără vitamin dacă nu există un aport continuu care să fie absorbit prin sistemul digestiv. Dacă nu se are în atenție se poate ajunge pâna la deces în cazul în care deficiența este neglijată.

Dozele recomandate în funcție de vârstă sunt:

Pediatrie

• Naștere – 6 luni: 40 mg (aportul adecvat)

• Sugari 6 – 12 luni: 50 mg (aportul adecvat)

• Copii 1 – 3 ani: 15 mg

• Copii 4 – 8 ani: 25 mg

• Copii 9 – 13 ani: 45 mg

• Adolescente de 14 – 18 ani: 65 mg

• Băieți adolescenți de 14 – 18 ani: 75 mg

Adult

• Bărbații de peste 18 ani: 90 mg

• Femeile de peste 18 ani: 75 mg

• Femeile gravide 14 – 18 ani: 80 mg

• Femeile gravide de peste 18 ani: 85 mg

• Femeile care alăptează 14 – 18 ani: 115 mg

• Femeile care alăptează de peste 18 ani: 120 mg

Hipovitaminoza C este evidențiată prin următoarele simptome : stări de oboseală, sângerări ale pielii și a mucoaselor, umflarea dureroasă a încheieturilor, încetinirea creșterii, tulburări în activitatea sistemului nervos și a celui muscular, diminuarea rezistenței organismului la infecții, fragilizarea capilară și apăriția hemoragiilor gingivale, respirație greoaie, dureri ale oaselor, tahicardie,

paradontoză, hipotensiune arterială, acumularea de colesterol în organism (hipercolesterolemie), instalarea asteniei de primavară etc. Pentru cazul hipovitaminozelor C severe, poate apărea și afecțiunea cunoscută sub denumirea de scorbut ("boala marinarilor").

Profilaxia hipovitaminozei C se realizează ușor prin asigurarea unui aport zilnic echilibrat, deoarece aceeași vitamină nu se acumulează în organism, excesul este eliminat în permanență pe cale renală.

Acidul ascorbic este foarte ușor solubil în apă. Din păcate, dintre toate vitaminele, vitamina C se distruge cel mai ușor în contactul cu diferiți factori de mediu. Astfel, ea este deosebit de sensibilă la căldură, prin fierbere sau prăjire, de la caz la caz, putându-se pierde de la 30 pănă la 90% din conținutul inițial din alimente.Deasemenea este sensibilă la lumină și la aer (oxigen). Ar mai trebui cunoscut și luat în considerare faptul că aspirina poate să mărească de până la trei ori viteza de eliminare a vitaminei C din organism; în plus, după numai două-trei luni de păstrare, în majoritatea fructelor și legumelor, conținutul de vitamina C scade la jumătate și conținuă să scadă până la valori foarte reduse. Acestei categorii de produse vegetale îi aparțin îndeosebi cartofii și merele. În acest fel, de la un conținut inițial în vitamina C de la 25 mg/100 g, cartofii ajung la o cantitate de 5 mg/100 g, iar merele – de la 10 mg/100 g, la numai 1 mg/100 g.

Excepție fericită însă de la acest neajuns face varza albă crudă și îndeosebi varza murată. Același lucru se petrece și în cazul celorlalte specii de varză (roșie, de Bruxelles), care sunt mult mai bogate atât în acid ascorbic, cât și în celelalte trofine. Trebuie menționat și faptul că rezervele de vitamina C stocate în ficat la un moment dat, dacă nu sunt mereu refăcute, sunt suficiente numai pe o perioadă de două-trei, maximum patru luni.

Pentru a preveni instalarea hipovitaminozei C, în perioadele de anotimp iarnă-primăvară, în afara consumului de varză, se recomandă ceaiurile de măceșe și cele din fructe de cătină alba, pulpele de măceșe sau fructele de cătină albă (conservate în miere), precum și pasta de măceșe, coacăzele negre, frunzele de pătrunjel, boiaua de ardei roșu dulce , sau suplimente nutritive ce conțin extrase concentrate din aceste plante sau chiar vitamina C.

Indicații terapeutice:

• prevenirea și tratamentul in cazul deficitului de vitamina C

• necesarul de vitamina C poate crește în cazurile: sarcină, alăptare, fumători, vârstnici, situații de stres, al bolilor infecțioase, al malnutriție și al dietei neechilibrate, consum cronic de alcool etilic

• adjuvant în menținerea rezistenței naturale a organismului la infecții, în special al celor respiratorii, pentru reducerea severității și duratei acestora.

Folosirea vitaminei C este prescrisă fie pe cale orală în tratamentul carențelor corespunzătoare, în cazul stărilor de oboseală, al unor tulburări capilare și venoase, iar pe cale intravenoasă în caz de methemoglobinemie (creștere anormală a concentrației sangvine de methemoglobină moleculă incapabilă să transporte oxigenul). În caz contrar unei idei răspândite, vitamina C nu putem afirma ca există o influență directă asupra virusului gripal, acțiunea sa profilactică asupra gripei, răcelii comune și a oricăror infecții în general fiind nespecifică, explicată prin stimularea proceselor anabolice.

Administrarea excesivă de vitamina C (prin suplimentare medicamentoasă) poate duce la agitație și insomnii, dar nu este periculoasă, excesul este însă eliminat prin urină și fecale. În cazul dozelor egale sau mai mici de 1000 miligrame pe zi, nu există deloc contraindicații. Dozele mai mari nu trebuie să fie administrate în caz de hemocromatoză (boala consecutivă acumulării de fier în țesuturile organismului), de litiază renală oxalică, de deficit în gluco-6-fosfat dehidrogenază sau de insuficiență renală.

Țesuturile biologice care conțin cel mai mare procentaj de vitamina C — peste 100 de ori față de nivelul din plasma sangvină — sunt glandele suprarenale, glanda pituitară, timusul, corpus luteum și retina. Creierul, splina, plămânul, testiculul, nodul limfatic, ficatul, tiroida, mucoasă intestinului subțire, leucocita, pancreasul, rinichiul și glandele salivare au o concentrație de vitamina C de la 10 până la 50 de ori mai mare decât în plasmă. Organele nu fac rezerve de ascorbat ca funcție principală a lor, așa că organismul rămâne foarte repede fără această substanță dacă nu există un aport conținuu care să fie absorbit prin sistemul digestiv. Se poate însă ajunge până la deces în cazul în care deficiența este neglijată [15].

Interacțiuni medicamentoase

Efectele anticoagulantelor orale sunt duse la niveluri reduse, fenotiazinelor. Sunt accentuate efectele adverse ale contraceptivelor orale și estrogenilor (la doza de 1 g /zi, nu la 100 mg/zi). Datorită capacității de reacții adverse și în interacțiuni cu alte medicamente, trebuie luat ca și supliment alimentar numai sub supravegherea unui profesionist de îngrijire a sănătății.

Suplimentul de vitamina C are și un efect diuretic, ceea ce înseamnă că ajută organismul să scape de excesul de lichid. Cel mai des întâlnite și comercializate vitamine C sunt preparatele din porumb. Persoanele care sunt sensibile la porumb ar trebui să caute surse alternative, cum ar fi de palmier sago. Vitamina C crește deasemenea și cantitatea de fier absorbită din alimente. Persoanele cu hemocromatoză, o afecțiune care este moștenită se bazează pe problema de prea mult fier în organism. În acest caz nu ar trebui să ia suplimente de vitamina C. Vitamina C este în general considerată sigură deoarece organismul scapă de ceea ce nu se utilizează. În cazul dozelor mari (mai mult de 2.000 de mg pe zi), aceasta poate ajunge să provoace diaree, gaze, etc. Persoanele care au probleme la rinichi ar trebui să discute cu medicul lor înainte de a lua vitamina C. Persoanele care fumează sau folosesc plasturii cu nicotină ar putea avea nevoie de vitamina C mai mult, deoarece nicotina face ca nivelul de vitamina C să fie la un nivel scăzut în organism.

Sugarii care sunt născuți din mame care au 6.000 de mg sau mai mult de vitamina C pot dezvolta scorbut de rebound, deoarece aportul lor de vitamina C scade drastic după naștere. În cazul în care sunteți gravidă, discutați cu medicul dumneavoastră înainte de a lua mai mult de 1.000 mg de vitamina C. Vitamina C poate ridica nivelul de zahăr din sânge la persoanele cu diabet zaharat. La femeile mai în varstă cu diabet zaharat, doze de vitamina C mai mari de 300 mg pe zi au fost asociate cu un risc crescut de deces de la boli de inimă. Fiind administrat un supliment de vitamina C, chiar înainte său după angioplastie poate duce la interferențe cu vindecarea. În caz de tratament pentru cancer, trebuie discutat cu medicul oncolog înainte de a lua vitamina C. Vitamina C poate interacționa cu unele medicamente potențial chimioterapice. Aspirina și medicamentele anti-inflamatoare nesteroidiene (AINS) – atât aspirina cât și AINS poate minimiza cantitatea de vitamina C din organism, deoarece acestea produc mai multă vitamină care urmează să fie excretată prin urină. Alte cercetari sugerează foarte clar că vitamina C poate să ajute la protejarea stomacului de acțiunea nedorită a aspirinei și AINS. Acetaminofen (paracetamol) – dozele mari de vitamina C pot reduce cantitatea de acetaminofen excretat prin urină, care ar putea determina ca nivelul din acest medicament să crească în sânge.

Antiacidele care conțin aluminiu – Vitamina C poate duce la creșterea cantității de aluminiu care se absoarbe și care ar putea provoca efecte secundare. Antiacidele care conțin aluminiu sunt Maalox și Gaviscon. Barbituricele – pot reduce considerabil efectul vitaminei C.

Aceste medicamente include deasemenea fenobarbital (Luminal), pentobarbital (Nembutal), și seconobarbital (Seconal). Chimioterapia – ca un antioxidant, vitamina C poate să interfereze cu efectele unor medicamente luate pentru chimioterapie. Deși, unii cercetatori sunt de părere că vitamina C ar putea contribui chimioterapia să fie mai eficientă. Sunt accentuate și unele dintre efectele adverse ale contraceptivelor orale și estrogenilor (la doza de 1 g /zi, nu la 100 mg/zi). Contraceptive orale (pilulele contraceptive) și terapia pentru substituția hormonală (TSH) – vitamina C poate conduce la o creștere a nivelului de estrogen, atunci când este luată cu aceste medicamente. Estrogenii orali pot duce la scăderea, de asemenea, a efectului vitaminei C în organism. Inhibitori de protează – Vitamina C duce la niveluri ușor mai mici de Indinavir (Crixivan), un medicament utilizat pentru a trata HIV și ȘIDA. Tetraciclina – Unele dovezi sugerează că suplimentând vitamina C se poate crește nivelul antibioticului în organism. Aceasta poate reduce, de asemenea, efectele vitaminei C în organism. Alte antibiotice din aceeași familie sunt minociclina (Minocin) și doxiciclina (Vibramycin). Scade efectele anticoagulantelor orale;Warfarin (Coumarin) – Au fost raportate cazuri rare în care vitamina C, care interferează cu eficacitatea acestui medicament, a dus la fluidificarea sângelui. S-a constatat însă că nu există nici un efect la doze de vitamina C de până la 1000 mg pe zi.

Efecte negative cunoscute

Vitamina C este recunoscută ca fiind una dintre cele mai puțin toxice substanțe din medicină. LD50 pentru șobolani este de 11900 mg kg−1. O primă grijă o reprezintă persoanele cu tulburări de metabolism al fierului, incluzând hematocromatoza. Vitamina C are rolul de a crește absorbția de fier. Dacă bolnavii de hiperabsorbție de fier ingeră doze de vitamina C de ordinul gramelor, aceasta poate duce la înrăutățirea stării și a tulburării lor, din cauza absorbției mărite. Vitamina C poate cauza și diaree dacă este ingerată în cantități mai mari decât limita, care diferă de la persoană la persoană. Cathcart [5] a numit această limită Limita de Toleranță Bowel și a observat că este mai mare la persoanele care sunt suferinde decât la cele sănătoase. Variația este de la 5 grame pe zi la persoanele sănătoase, până la 300 grame pe zi la cele care suferă de boli grave, precum SIDA și cancer. Diareea se oprește odată ce doza este redusă, fără a conduce sau genera vreun alt efect negativ.

Niveluri insuficiente de enzima glucoză-6-fosfat dehidrogenază (G6PD), o tulburare de natură genetică, poate conduce pe unii indivizi la anemie hemolitică după ce au administrat substanțe oxidante prezente în alimentație sau medicamente. Aceasta conține și doze mari, repetate, intravenoase sau orale de vitamina C. În comerț sunt disponibile teste pentru descoperirea deficienței de G6PD. O doză mare de vitamina E a fost propusă drept factor potențial protectiv. Lipsa vitaminei poate duce la scorbut și la boala lui Barlow (scorbut infantil). Scorbutul infantil provine din laptele sterilizat, din lipsa fructelor și legumelor proaspete din alimentația copilului. Chiar dacă este vitaminizat, laptele sterilizat administrat copiilor rămâne un produs steril: nici un produs vitaminizat nu poate înlocui alimentația cu legume și fructe și proaspete [1].

Produse cu vitamina C de pe piață:

Principalele forme farmaceutice în care există acidul ascorbic sunt:

1 – comprimate;

– comprimate efervescente ;

– comprimate masticabile ;

– capsule (cu eliberare prelungită) ;

– pulbere efervescentă ;

– soluții injectabile ;

– solutii;

– creme;

– seruri;

– loțiuni.

Medicamente

A.Soluții injectabile:

ACID ASCORBIC ARENA 750 mg, ARENA GROUP S.A. – ROMANIA

Indicații terapeutice:

Tratamentul scorbutului sau prevenția acestuia în cazul afecțiunilor care necesită un aport suplimentar de acid ascorbic, când administrarea orală nu este posibilă sau deficitul de acid ascorbic este sever.

ADDITIVA VITAMIN C, comprimate efervescente, 1000 mg, Dr. B. Scheffler GmbH & Co. KG

Cutie cu un flacon din polipropilenă a 10 comprimate efervescente;

Cutie cu un flacon din polipropilenă a 20 comprimate efervescente;

Cutie cu 3 flacoane din polipropilenă a câte 10 comprimate efervescente;

Additiva Vitamin C este indicată în tratamentul afecțiunilor datorate deficiențelor de vitamina C.

VITAMEDI-C 750 mg/5ml soluție injectabilă, PASCOE PHARMAZEUTISCHE PRÄPARATE GmbH

Cutie cu 5 fiole din sticlă brună x 5 ml sol. inj.

Administrare intravenoasă

Tratamentul scorbutului

Adulți (inclusiv vârstnici) și adolescenți :500 mg până la 1 g pe zi.

Copii :10 mg acid ascorbic/kg și zi fără a depăși 300 mg zilnic

Tratament preventiv

Adulți (inclusiv vârstnici) și adolescenți :200-500 mg pe zi

Copii :5 – 7 mg acid ascorbic/kg și zi fără a depăși 100 mg zilnic;

Soluția trebuie utilizată imediat după deschiderea fiolei. A nu se utiliza dacă soluția nu este limpede sau prezintă particule în suspensie [14].

1.5.2 Suplimente alimentare:

– comprimate: Ascovit, Sicovit C mandarine-portocale

– comprimate efervescente: additiva vitamina C,Cebion 1g blutonge sau citrus, Redoxon, Upsavit vitamin C, Calcium-Sandoz plus vitamina C

– comprimate masticabile: Redoxon,Vitamina C

– capsule (cu eliberare prelungită): Cebion retard 500, Cetebe

– pulbere efervescentă: Vitamin C eff. instant

Exemple suplimente alimentare:

C-1000, producator Pro Nutrition, un excelent supliment de vitamina C , pentru: menținerea sănătații, susținerea programelor de slăbire; culturiști și, în general pentru sportivi.

Beneficiile pentru vitamina C putem spune că au fost stabilite în urma cercetărilor și studiilor de nutriție sportivă: aceasta denotă că are un aport eficient la recuperarea și creșterea masei musculare (Vitamina C este un antioxidant care  acționează pentru protejarea celulelor musculare împotriva radicalilor liberi rezultați în urma proceselor metabolice și a  arderilor accelerate a grasimilor); ajută și la evitarea accidentarea mușchilor la antrenamentele care solicită folosirea greutăților mari. (Vitamina C contribuie eficient la generarea colagenului, un țesut care leagă oasele și musculatura); susținerea optimă pentru asimilarea Fierului (Fierul joacă un rol important  în transportul oxigenului; atunci când fierul este în deficit, mușchii nu mai sunt deserviți cu oxigen în cantitate necesară astfel performanța la antrenament este redusă considerabil); participă eficient și la formarea și eliberarea hormonilor steroidici, care joacă un rol important în crearea mediului anabolic propice creșterii masei musculare.

Mușchii au rolul de a stoca foarte multă apă (în special când are loc un proces de suplimentare pentru volumizarea musculară) și vitamina C , fiind  cea mai solubilă vitamină  în apă, cu cât mușchii sunt mai voluminoși, cu atât aceastei vitamine îi va scade concentrația și implicit va duce la pierderea din beneficiile și proprietățile pe care le poate oferii. Astfel, cu cât este o masă musculară mai voluminoasă, cu atât apare și nevoia mai accentuată de a suplimenta cu Vitamina C.

Administrare: câte 1-3 tablete pe zi,in timpul oricarei dintre mesele principale ale zilei.

Ursuleți jeleuri cu Vitamina C 60 mg, cu gust de portocale – 60 buc.

Ursuleți cu Vitamina C jeleuri, este considerat a fi un supliment alimentar care are un gust de portocale și sunt un fel de dulciuri cu un conținut bogat în vitamina C care ne aduc aminte de gusturile din copilăria noastră.

Vitamina C: are rolul de a contribui la menținerea funcționării normale a sistemului imunitar pe durata exercițiilor fizice intense și după acestea; la generarea normală a colagenului pentru funcționarea normală a vaselor de sânge, a sistemului osos,a ligamentelor, a gingiilor, a pielii și a dinților; la metabolismul energetic normal; la funcționarea normală a sistemului nervos si sistemului imunitar; la menținerea sănătății psihice; la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ; la reducerea oboselii și a extenuării îndelungate; la regenerarea formei reduse a vitaminei E (contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ);crește absorbția fierului.

Vitamina C pentru copii de la Child Life

Descriere scurtă: vitamina C lichidă pentru administrare la copii; imunostimulator, antioxidant, antihistaminic; antiviral, antibacterian, antifungic;recomandat in febră, stres fizic și psihic, anemie etc.

Printre efectele benefice ale produsului naturist Vitamina C copii de la Child Life putem aminti: acesta contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar; protejează celulele împotriva stresului oxidativ; ajută la formarea normală a colagenului pentru: funcționarea normală a vaselor de sânge, sistemului osos, ligamentelor, gingiilor, dinților și a pielii; ajută la funcționarea normală a sistemului nervos, contribuie la menținerea sănătății psihice și reduce oboseala și extenuarea; crește absorbția fierului și contribuie la regenerarea formei reduse a vitaminei E; susține metabolismul energetic normal.

Acest suplimentul alimentar Vitamina C copii este recomandat în cazurile de: infecții virale, bacteriene, parazitare, fungice; febră; expunere la temperaturi scăzute; stres fizic și psihic; terapii complementare antitumorale; fracturi, osteoporoză, răni, arsuri, gingivită, fragilitate capilară, intervenții chirurgicale; diabet și complicații vasculare diabetice; afecțiuni cardio și cerebrovasculare; anemie prin deficit de fier, hipocalcemie, rahitism; alergii, astm bronsic, eczeme, rinite alergice de sezon.

Administrare:copii 6-12 luni: câte 1/4 linguriță/zi; copii 1-4 ani: câte 1/2-1 linguriță/zi; copii 5-12 ani: câte 1-2 lingurițe/zi. A se administra simplu sau amestecat cu băutura preferată a copilului. A se agita înainte de utilizare [16].

Cosmetice

În cadrul domeniului cosmeticii putem spune că vitamina C este folosită ca și un ingredient pentru prepararea a diverse compoziții cosmetice care conțin și apă: creme, loțiuni, seruri, măști. Legat de observații pentru acest caz, ar fi de menționat că nu trebuie supusă încălzirii; atunci când este utilizată sub formă de emulsii se adaugă la faza finală, la temperaturp rece. Despre dozaj, se folosește un indicativ 0,2-0,5% pentru preparate cosmetice obișnuite și până undeva la 20% în cazul aplicațiilor topice, seruri depigmentare, diverse tratamente. Ca și observație ar fi de subliniat faptul că poate să provoce usturimi și chiar până la înroșirea pielii dacă este folosită în dozaje mai mari de 5%, astfel, pentru seruri și tratamente, dozajul va fi stabilit în funcție de toleranța pielii și se poate crește progresiv ulterior.

Asociind vitamina C cu vitamina E dar și cu acidul Ferulic, poate fi obținut un efect sinergic interesant, care va accentua în cele din urmă proprietățile antioxidante și anti-aging. Ca și remarcă vitamina C întâlnită sub această formă este acidă, scade pH-ul compozițiilor în care este adăugată. Totodată vitamina C întâlnită sub această formă este destul de instabilă și va începe în cele din urmă să se oxideze gradual, devenind inactivă în timp în contact cu apă, aerul și lumina.

Serurile care conțin un procent mai mare de acid ascorbic trebuie să fie depozitate într-un mediu la rece, în recipient opac fiind ferite de contactul cu aerul; deasemenea este indicat să fie folosite într-un timp cât mai scurt.

Exemple de produse cosmetice: Ser natural tonifiant care conține vitamina C , Ser natural tonifiant anti-age cu acid hyaluronic și vitamina C; Q4U – Crema anti-age cu vitamina C si acid ursolic ; Crema hidratanta cu Vitamina C ; Serum pentru ochi cu vitamina C- MINERAL BEUTY ; Liz Ryder crema de fata cu vitamina C; LUX & ETHICAL Serum cu lipozomi din ceramide și vitamina C; Fard de obraz cu vitamin – WEIA ; Lapte demachiant hidratant cu vitamina C naturală din măceșe; Lapte de corp ,emollient, cu vitamina C natural din măceș; Loțiune tonică fără alcool cu vitamina C natural din măceș; Cremă de noapte revitalizantă cu vitamina C natural din măceș; Cremă de zi hidradantă cu vitamina C natural din măceșe- COSMETIC PLANT ; Crema hidratantă cu vitamina C si ulei de catina "PLANT ACTIV" ; Crema antirid cu ulei de catina si vitamina C -ETERA PROD.

Ser antioxidant cu vitamina C JULIETTE ARMAND VITAMIN C SERUM

Multă lume nutrește la o piele mai frumoasă, în acest caz vitamina C reprezintă un antioxidant care ține la distantă efectele nocive ale condițiilor atmosferice sau diverșilor alți factori, contribuind la producerea de colagen și la repararea pielii dacă aceasta a fost rănită în vreun anumit fel. Din cauza efectelor negative ale radicalilor liberi prezenți din pricina poluării, aspectul tenului își pierde din strălucire, ajunge să fie aspru la atingere și ajunge să aibe riduri din ce în ce mai mult. Tot în caz similar vitamina C ajută celulele să fie reînnoite în mod permanent și să-și păstreze sănătatea conferind tenului luminozitate și prospețime. Este un ser antioxidant și antiage desăvârșit, prevenind procesul de îmbătrânire prematură a tegumentului și estompează petele pigmentare, pistruii.

Serul conține concentrația de vitamina C undeva la 10%, fapt ce conduce la inhibarea productiei de melanină asigurând un remediu natural pentru pigmentare. Acționează ca și o "gumă de șters", astfel încât treptat, în cele din urmă petele întunecate vor deveni tot mai puțin vizibile, reducându-se atât din punct de vedere al suprafeței cât și a cromaticii. Este recomandată utilizarea serului pentru toate tipurile de ten.

Legat de rezultate, beneficiile pot fi vizibile încă de la prima utilizare, pielea se destinde, liniile fine se estompează, previne apariția de riduri, tenul devenind mai luminos, iar pielea devine mult mai elastică.

Acest produsul nu conține parabeni, alergeni, uleiuri minerale sau propileni.

Mod de aplicare al produsului:  Pe pielea curată, proaspăt demachiată se aplică, cu ajutorul degetelor, câteva picături de produs, cu mișcări circulare de masaj pe frunte, pomeți, bărbie și gât. După ce serul intră în pielese aplică o cremă hidratantă.

Cremă revitalizantă de noapte cu extract de măceșe

Crema revitalizantă de noapte cu extract de măceșe hrănește epiderma, îi menține o stare de sănătate și vitalitatea. Vitamina C din extractul de măceșe protejează celulele de efectul oxidant al radicalilor liberi. Stimulează formarea colagenului natural, normalizând metabolismul celular și prevenind îmbătrânirea prematură a pielii. Prin parfumul fructat și conținutul în extract de măceșe și vitamine (C și E) crema conferă o senzație de confort și relaxare.

Mod de utilizare: Crema se aplică seara pe pielea perfect curată a feței și a gâtului, demachiată în prealabil. Pentru rezultate optime se recomandă folosirea în combinație cu Crema hidratantă de zi cu măceșe.

Ingrediente:Aqua, Paraffinum Liquidum, Lanolin, Propylene Glycol, Petrolatum, Cetearyl Alcohol, Stearic Acid, Isopropyl Myristate, Rosa Canina Fruit Extract, Potassium Cetyl Phosphate, Caprylic/Capric Triglyceride, Alcohol Denat., Tocopheryl Acetate, Sodium Benzoate, Disodium EDTA, Butylphenyl Methylpropional, Benzyl Salicylate, Coumarin, Geraniol, Hexyl Cinnamal, Linalool, Parfum, Methylparaben, BHA

Cremă antirid cu ulei de catină și vitamina C Plant Activ

Acestă cremă conține o formulă special dezvoltată pentru a preveni ridurile și îmbătrânirea pielii. Vitamina C potențează acțiunea antioxidantă a vitaminei E (cel mai apreciat antioxidant natural, care se gasește în concentrație semnificativă în uleiul de catină) și care acționează în cele dinurmă ca și un accelerator de reînnoire celulară, contribuind la creșterea elasticității pielii.

Uleiul de catină are un conținut bogat în vitamine: provitamina A, vitamina E și vitamina F (vitamina pielii) previne apariția ridurilor și asigură menținerea echilibrului hidro-lipoproteic al pielii, aceasta devenind suplă, proaspătă și catifelată.

Crema poate fi aplicată zilnic seara după demachiere atât pe față, cât și pe gât și decolteu și se lasă să acționeze peste noapte. Dimineața, fața, gâtul și decolteul se curăță cu Laptele demachiant Plant Activ. Se recomandă în special pentru tenurile uscate și deshidratate predispuse la ridare [17].

Cap 2 Analiza acidului ascorbic

Principalele Farmacopeei au monografii pentru acidul ascorbic și ascorbatul de sodiu, eventual și pentru formele farmaceutice ale acidului ascorbic. Aceste monografii conțin metode de verificare a calității – identitate, impurități, dozare, mai mult sau mai puțin moderne.În general dozarea cea mai ușoară a acidului ascorbic se realizează titrimetric. Mai jos sunt prezentate câteva metode titrimetrice folosite la dozarea acidului ascorbic:

DCPIP

Un agent oxidant des folosit este colorantul 2,6-diclorofenol-indofenol, sau, pe scurt, DCPIP. Colorantul albastru este introdus în soluția de acid ascorbic până când o culoare roz pal apare timp de 15 secunde.

C6H8O6 + C12H7NCl2O2→ C6H6O6 + C12H9NCl2O2

Iod

O altă metodă implică folosirea iodului și un indicator de amidon. Iodul reacționează cu acidul ascorbic, iar când tot acidul ascorbic este consumat, iodul, aflat în exces, reacționează cu amidonul, formând un complex de culoare albastră. Aceasta indică sfârșitul reacției de titrare.

Iodat și ioni ai iodului

Metoda de mai sus care implică iodul neceșită obținerea și standardizarea soluției de iod. O altă cale o reprezintă generarea iodului în prezența acidului ascorbic prin reacția ionilor iodat și iodin în soluție acidă.

N-Bromosuccinimidă

Un agent de oxidare mai puțin întâlnit este N-bromosuccinimida, (NBS). În această titrare, NBS oxidează acidul ascorbic (în prezență de iodură de potasiu și amidon). Când NBS este în exces (de exemplu, reacția este completă), acesta eliberează iodul din iodura de potasiu, care formează cu amidonul un complex de culoare albastră, indicând sfărșitul titrării [6,7]

Prevederile Farmacopeei Române

Monografia de Acid ascorbic din Farmacopeea Româna editia X prevede determinarea următoarelor caracteristici de calitate:

Descriere: Cristale incolore sau pulbere cristalină albă, fără miros, cu gust acru.

Solubilitate: Ușor solubil în apă, solubil în alcool și metanol, practic insolubil în benzen, cloroform, eter, eter de petrol și uleiuri grase Soluția A. 2.5 g acid ascorbic se dizolvă în 40 ml apă proaspăt fiartă și răcită și se completează cu același solvent la 50 ml, într-un balon cotat.

Identificare:

— La 2 ml soluție A se adaugă 0,5 ml acid nitric 100 g/l(R) și 0,5 ml nitrat de argint 20 g/1; se formează un precipitat cenușiu.

— L.a 0,5 ml soluție A se adaugă 1,5 ml apă, 0,2 ml pentacianonitrozilferat (II) de sodiu-soluție și 0,15 ml hidroxid de sodiu 100 g/1; apăre o colorație galben-verzuie, care după adăugarea de 0,3 ml acid acetic 300 g/l (R) devine albastru-verzuie.

Punct de topire: 188 — 192 0C (cu descompunere).

Putere rotatorie specifică: 20/D=+21° până la +23° (soluția A).

Metale grele: max. 10 ppm.

Sulfați: Cel mult 0,04%.

Reziduu prin calcinare: Cel mult 0,1%.

Dozare: prin metoda iodometrică [18].

Prevederile Farmacopeei Europene

Monografia de Acid ascorbic din Farmacopeea Europeana editia 8 prevede determinarea următoarelor caracteristici de calitate:

Aspect: cristale incolore, pudră cristalină albă sau aproape albă care se decolorează în prezența aerului și a umidității.

Solubilitatea: usor solubil în apă, solubil în etanol (96 %).

Punct de topire: aproximativ 190 °C, cu descompunere

Identificare Spectrul UV-Vis

Absorbția maximă: 243 nm, determinată imediat după dizolvare.

Absorbanța specifică la absorbția maximă: 545 – 585.

Spectrul IR

Rotația specifică: + 20,5 + 21,5.

Impuritate E și substanțe înrudite: prin HPLC

Coloana:

– dimensiuni : l = 0,25 m, Ø = 4,6 mm;

– faza staționară: silicagel-aminopropil (5 μm);

– temperatura: 45 °C.

Faza mobilă: soluție tampon de fosfat, acetonitril (25:75 V/V).

Debit: 1,0 ml/min.

Detectare: spectrofotometru, la 210 nm.

Volum de injectare: 20 μl de soluție test și soluții de referință (b) și (c).

Timp de evaluare: 2,5 ori timpul de retenție al acidului ascorbic.

Limite:

– impuritățile C, D: max. 0,15 %;

– impurități nespecificate: max. 0,10 %;

– totalul impurităților, altele decât C și D: max. 0,2 %;

– Cupru: maxim 5 ppm, prin spectrofotometrie de absorbție atomică.

– Fier: maxim 2 ppm, prin spectrofotometrie de absorbție atomică.

– Metale grele: maxim 10 ppm.

– Dozare: prin metoda iodometrică.

Impurități:

A. 2-furfuraldehida,

C. D-xilo-hex-2-ulosonic acid (D-sorbosonic acid),

D. metil D-xylo-hex-2-ulosonate (metil D-sorbosonate),

E. acid oxalic,

F. (5R)-5- [ (1R)-1,2-dihidroxietil] -3,4-dihidroxifuran-2 (5H)- una,

G. acid (2R)-2- [ (2R)-3,4-dihidroxi-5-oxo-2,5-dihidrofuran-2-il] -2-hidroxiacetic,

H. metil (2R)-2- [ (2R)-3,4-dihidroxi-5-oxo-2,5-dihidrofuran-2-il] -2-hidroxiacetat [19].

Metoda cromatografică

Cromatografia se folosește pentru a defini acele metodele de separare care sunt bazate pe distribuția unui solut între două faze, una din faze mobilă (gaz sau lichid) și alta fiind de natură staționară (solid sau lichid). Metoda aceasta a fost pusă în evidență de un botanist rus Țvet care a denumit-o după cuvântul grecesc chroma care semnifică culoare. În prezent se găsesc multe amestecuri incolore și pot fi detectate prin alte metode, însă termenul de cromatografie a rămas același.

Tehnicile cromatografice se pot clasifica în funcție de natura fenomenelor petrecute în timpul separării, dar și în funcție de natura fazelor nemiscibile. Aceasta cauzează în cele din urmă distribuția unui component între cele două faze care este fie solubilitatea diferită în acestea, fie interacțiunile electrostatice.

Ca și termeni utilizați în cromatografie specificăm:

Solut: este un amestec de compuși din probă, separați prin cromatografie

Faza mobilă: un vector lichid sau gazos care deplasează solutul

Faza staționară: acel produs care prin afinitățile sale cu solutul, permite separarea compușilor lui când se deplasează faza mobilă

Suport: material inert pe care se depozitează faza staționară

Umplutura: adsorbant, suport, faza staționară

Coloana cromatografică: tub cu diametru și lungime variabile, din sticlă, metal sau alte materiale, în interiorul căruia se produce separarea cromatografică

Developant: o fază mobilă lichidă sau gazoasă care deplasează solutul în faza staționară așa fel ca să poată fi observate zonele în care s-au concentrat separat componenții probei

Eluant: o fază mobilă lichidă sau gazoasă care deplasează solutul în faza staționară până la părăsirea ei.

Raport frontal: raportul între distanța parcursă de către un solut într-o fază staționară și distanța parcursă în același timp de către developant.

Cromatografie de eluție: cea la care faza mobilă parcurge în permanență faza staționară făcând ca solutul introdus la o extremitate, să iasă la extremitatea opusă, faza mobilă fiind inertă față de faza staționară.

Cromatografie de deplasare: procedeu în care faza mobilă are o afinitate mai mare decât a solutului pentru faza staționară.

Cromatograma prezintă diagrama în două dimensiuni care arată evoluția, în funcție de timp a unui parametru care depinde de concentrația instantanee a solutului la ieșirea din coloană.

Cromatograma are în alcătuire picuri care corespund compușilor separați de coloană. Linia de bază este reprezentanta traseului obținut în absența compusului eluat. La o cromatograma pe care este generată de o coloană cu umplutură sau capilară, mărimea picului este proporțională cu cantitatea compusului respectiv în amestecul probei. Suprafața unui pic depinde de cantitatea compusului.

Se întâlnesc mai multe tipuri de cromatografie:

– Cromatografie lichid/solid:

Cromatografie de absorbție

Cromatografie ionică

Cromatografie de excluziune

Cromatografia pe strat subțire

Cromatografia pe hârtie

-Cromatografie lichid/lichid

-Cromatografie gaz/lichid

-Cromatografie gaz/solid

-Cromatografie în fază supercritică.

Dintre acestea vom aminti cromatografia pe strat subțire. Ca și aparatură pentru aceasta metodă vor fi folosite plăcile cromatografice din sticlă sau din alte materiale, de dimensiuni variate, cu lungimea de obicei de 20 cm și lățimea diferită, pe care se aplică un strat subțire de adsorbant de puritate cromatografică, de exemplu silicagel, kieselgur, celuloză microcristalină, oxid de aliminiu, la care se pot adăuga lianți ca și sulfatul de calciu, amidonul, carboximetilceluloza sau se mai pot adăuga și agenți fluorescenți. Totodată mai sunt folosite și vase cromatografice din sticlă, cu posibilitatea de închidere etanșă, de dimensiuni convenabile, pentru a asigura menținerea plăcilor în poziție aproape verticală. Micropipetele, microseringile sunt folosite de asemenea în această metodă cromatografică.

La prepararea plăcilor cromatografice mai întai se va prepara o suspensie omogenă din adsorbant și apă în proporție de 1:2 m/V, dacă nu se prevede altfel în monografie. Suspensia obținută se aplică pe plăcile curațate, cu ajutorul unui dispozitiv, într-un strat uniform de 0,25 mm grosime. Plăcile cromatografice se usucă la aer timp de 30 de minute sau pâna la 2 ore în unele cazuri, uneori și la etuvă la 105-110 oC timp de o oră. Plăcile cromatografice se păstrează în exicator cu clorura de calciu anhidră. Dacă sunt folosite dupa mai mult de 3 zile de la preparare, plăcile cromatografice se reactivează în etuvă, conform prevederilor din monografia respectivă. Se mai pot folosi și plăcile realizate industrial.

Partea practică/specială

Cap 3 Studiu comparativ al unor produse cu acid ascorbic sintetic și vitamina C naturală

3.1 Prezentarea produselor

Produs farmaceutic supliment alimentar Solaray Vitamina C 1000mg capsule

Compoziție:
Vitamina C (din fructe de Maces [Rosă canina] și de Acerola [Malphigia punicifolia])   1000mg
Concentrat de bioflavonoide (din citrice) 50mg;

Vitamina C simplă, comprimate de supt de 180 mg fiterman –conține acid ascorbic sintetic;

Compoziție: îndulcitor (sorbitol), acid ascorbic, lactoză monohidrat, acid citric, citrat de sodiu, îndulcitori (manitol, zaharina sodica, aspartam), talc, stearat de magneziu

Capsule vitaminizant cu măceșe și cătină F154,Fares

Compoziție:
Extractul din fructe de măceșe (Cynosbati fructus) și fructe de cătină (Hippophae fructus) 42,5 mg, vitamina C, ulei esential de lămâie, zahăr, excipienți. Vitamina C/comprimat este de 34,53 mg. Fructele de cătină albă aduc un aport important de vitamine (C, A, B1, B2, B6, B9, D, E, P, PP) și acizii grași esențiali. Dau rezultate rapide în recuperarea după efort fizic și intelectual, scad durata de convalescență după boală. Cresc rezistența organismului la infecții și previn degradarea celulelor prin efectul puternic antioxidant.

Fructele de măceș sunt foarte apreciate pentru conținutul lor bogat în vitamina C (500-1000 mg%), carotenoide,vitaminele A, B1, B2, E, P, PP și K. Măceșele au cu 40-50% mai multă vitamina C decât lămâia și cu 60% mai mult decât grapefruitul. Ulei esențial de lămâie este stimulent leucocitar, crescând apărarea organismului împotriva infecțiilor.

3.2 Metode de analiză

Identificare

Folosind cele 3 produse menționate mai sus, s-au realizat soluțiile pentru analiză/reacții de identificare astfel:

-s-au triturat la mojar 2 capsule de vitamina C 1000 mg din acerola și maceșe, iar produsul rezultat a fost extras mai apoi în 5 ml metanol (solvent); soluția rezultată este de o culoare galben pal deschis;

-s-au triturat la mojar 2 comprimate de acid ascorbic sintetic (vitamina C de 180 mg de Fiterman), iar produsul rezultat a fost extras mai apoi în 5 ml metanol; soluția rezultată este incoloră;

-s-au triturat la mojar 2 comprimate vitaminizante care conțin și vitamina C 34 mg din maceșe și cătină, iar produsul rezultat a fost extras mai apoi în 5 ml metanol; soluția rezultată este de un galben intens.

Pentru reacțiile de identificare am luat 2 ml din fiecare soluție obținută peste care am adăugat 0,5 ml acid nitric 100g/l (R) și 0,5 ml nitrat de argint 20 g/l (R); în urma reacției se formează un precipitat cenușiu.

Reacția aceasta este prevăzută atât în Farmacopeea Română cât și în cea Europeană. Observațiile cu privire la reacțiile identificate la fiecare produs sunt următoarele:

Precipitatul cenușiu a putut fi observant ca și rezultat al reacției pentru fiecare din cele 3 produse verificate, ceea ce înseamnă prezența acidului ascorbic în toate cele 3 cazuri.

– Particulele de precipitat cenușiu au fost semnalate ca fiind mai mari în diametru – grunjos – în cazul acidului ascorbic sintetic, iar mai mici și mai fine în celelalte 2 cazuri – surse naturale.

Cromatografie pe strat subțire

Pentru cromatografia pe strat subțire am folosit aceleași 3 produse enumerate mai sus pentru studiu:

-s-au triturat la mojar 2 capsule de vitamina C 1000 mg din acerola și maceșe, iar produsul rezultat a fost extras mai apoi în 5 ml metanol (solvent); soluția rezultată este de o culoare galben pal deschis;

-s-au triturat la mojar 2 comprimate de acid ascorbic sintetic (vitamina C de 180 mg de Fiterman), iar produsul rezultat a fost extras mai apoi în 5 ml metanol; soluția rezultată este incoloră;

-s-au triturat la mojar 2 comprimate vitaminizante care conțin și vitamina C 34 mg din maceșe și cătină, iar produsul rezultat a fost extras mai apoi în 5 ml metanol; soluția rezultată este de un galben intens.

Soluția etalon: acid ascorbic 10 mg/ml în metanol.

Pe placa cromatografică au fost aplicate cu ajutorul unei seringi Hamilton cu vârf teșit câte 30 µl din fiecare probă, în ordinea următoare:

Proba1: Vitaminizantul C 34 mg din maceșe și cătină;

Proba2: Acid ascorbic sintetic 180 mg de Fiterman;

Proba3: Vitamina C 1000 mg din acerola și măceșe;

Etalonul: 10 mg/ml acid ascorbic în metanol.

După evaporarea solventului, placa cromatografică se introduce în vasul cromatografic cu developant, pe cât posibil în poziție verticală. Benzile de pe linia de start nu trebuie să atingă suprafața stratului de developant. După ce developantul a parcurs distanța prevăzută, placa cromatografică se scoate din vasul cromatografic, se usucă și se pun în evidență benzile, conform prevederilor din monografie.

Vasul în care se află faza mobile, compusă din acetonă R, acid acetic glacial R, metanol R, toluen R (5:5:20:70 V/V/V/V); se acoperă 30 de minute pentru saturare apoi se introduce placa cromatografică pe care au fost aplicate substanțele pentru identificare.

Saturarea vasului cromatografic și determinarea cromatografică se efectuează la o temperatură cuprinsă între 20-25 oC. O diferență de temperatură între pereții vasului cromatografic conduce la perturbări ale procesului de migrare în stratul absorbant. Se asteaptă pentru developare care se face până la 15 cm. Se usucă la aer; se examinează prin expunere la lumină ultravioletă la 254 nm.

Pentru identificarea substanțelor, se compară pe aceeași cromatogramă, valoarea Rf și culoarea sau fluorescența benzilor obținute cu soluțiile probă.

Valoarea Rf a unei substanțe este: Rf = a / b în care:

a = distanța parcursă de substanță de la punctul de aplicare al soluției până la centrul petei, în centimetri;

b = distanța parcursă de developant de la punctul de aplicare al soluției până la frontul developantului, trecând prin centrul petei, în centimetri.

Cromatogramele se examinează prin expunere la lumină ultravioletă la 254 nm (stingerea fluorescenței), în fluorescență (la 365 nm lungime de undă de excitație) și în vizibil după pulverizare cu acid azotic 10 % si Azotat de argint 2 %.

Cromatograma făcută în UV 254 (stingerea fluorescenței)

Cromatograma făcută în fluorescență (la 365 nm lungime de undă de excitație)

Cromatograma făcută în vizibil după pulverizare cu acid azotic 10 % și

azotat de argint 2 %

Rezultate și discuții

În urma reacțiilor de identificare prevăzute atât în Farmacopeea Română cât și în cea Europeană , în care s-au luat 2 ml din fiecare soluție de acid ascorbic obtinută din cele 3 produse, peste care s-a adăugat 0,5 ml acid nitric 100g/l (R) și 0,5 ml nitrat de argint 20 g/l (R), precipitatul cenușiu a putut fi observant ca și rezultat al reacției pentru fiecare din cele 3 produse verificate, ceea ce înseamnă prezența acidului ascorbic în toate cele 3 cazuri.

Particulele de precipitat cenușiu au fost semnalate ca fiind mai mari in diametru -grunjos – în cazul acidului ascorbic sintetic, iar mai mici și mai fine în celelalte 2 cazuri (surse naturale), rezultă un mod de aranjare diferit în soluție (sintetic vs natural) la nivel de molecule.

Pentru a identifica acidul ascorbic din solutiile s-au realizat și cromatograme pe strat subtire examinate prin expunere la lumină ultravioletă la 254 nm (stingerea fluorescenței), în fluorescență (la 365 nm lungime de undă de excitație) și în vizibil după pulverizare cu acid azotic 10 % și azotat de argint 2 %

Acidul ascorbic – vitamina C este un compus hidrosolubil, polar cu grupări alcoolice OH.

Faza staționară a plăcilor din CSS este silicagel, un compus cu grupări OH pe suprafată ca urmare va reține semnificativ acidul ascorbic ceea ce duce la un parametru de retenție mic (Rf în jur de 0,2).

Se observă în toate vizualizările un comportament cromatografic identic al acidului ascorbic sintetic respectiv natural ceea ce se demonstrează prin separarea la același nivel cu etalonul. Diferențele de intensitate sunt datorate conținutului diferit în acid ascorbic a produselor studiate.

Se mai observă în fluorescență 2 benzi albastre în partea superioară a cromatogramei numai în cazul produselor care conțin acid ascorbic din surse naturale. Aceste benzi probabil sunt caracteristice unor compuși din Măceș – componentul similar din cele 2 produse naturale studiate.

Metoda de analiză folosită demonstrează că structural acidul ascorbic sintetic nu diferă de cel natural, dar se pot diferenția prin faptul că cel din surse naturale conține și alți compuși specifici sursei.

Concluzii

Vitamina C este una din cele mai cunoscute vitamine cu un rol foarte complex, acela de protecție. Ajută celulele organismului să se protejeze de radicalii liberi, prevenind deteriorarea celulelor-antioxidant și reducând riscul apariției temutelor boli numite cancer și Alzheimer, regenerează depozitele de vitamin E, îmbunătățește absorbția de fier în organism. Contribuie la dezvoltarea celulelor imunitare, îmbunătățește funcționarea anticorpilor și a macrofagelor, având caracter antiviral și antibacterian.

Încă din secolul XVII, vitamina C afost menționată ca factor “antiscorbutic” pentru că a ajutat la prevenirea bolii numite scorbut, care s-a manifestat prin sângerări ale gingiilor și modificarea culorii pielii datorită vaselor de sânge rupte la soldații britanici care călătoreau mult timp pe mare. Aceste probleme s-au ameliorat odată cu începerea consumului de lămâi.

Fructele citrice (lămâie verde, lămâie, portocală, grepfrut), tomatele și cartofii sunt surse comune și foarte bune de vitamina C. Fructele de măceș și cătină sunt o sursă foarte bogată în vitamina C. Alte alimente care sunt bune surse de vitamina C includ papaya, broccoli, varză de Bruxelles, coacăze, căpșuni, conopidă, ardeii iuți, spanac, pepene galben, kiwi, merișoarele sunt surse bogate în vitamina C.

În 1933-1934, chimiștii britanici Sir Walter Norman Haworth și Sir Edmund Hirst și independent, polonezul Tadeus Reichstein, au reușit să sintetizeze vitamina, fiind prima creată artificial. Acest lucru a făcut posibilă producerea industrială și în același timp ieftină a vitaminei. C. Haworth a primit în anul 1937 Premiul Nobel pentru Chimie pentru munca depusă de el. Forma sintetică a vitaminei este identică cu cea naturală.

Scopul lucrării a fost acela de a studia comportamentul chimic al vitaminei C din surse naturale respectiv al celor sintetice. Pentru aceasta, în partea practică am realizat un studiu pe 3 produse industriale care conțin acid ascorbic în concentrații diferite atât din sursă naturală cât și sintetic Vitaminizantul C 34 mg din maceșe și cătină; Acid ascorbic sintetic 180 mg de Fiterman șiVitamina C 1000 mg din acerola și măceșe. Pe aceste 3 produse am realizat reacții de identificare prevăzute atât în Farmacopeea Română cât și în cea Europeană și cromatografie pe strat subțire

În urma reacțiilor de identificare precipitatul cenușiu a putut fi observant ca și rezultat al reacției pentru fiecare din cele 3 produse verificate, ceea ce înseamnă prezența acidului ascorbic în toate cele 3 cazuri, dar modul de precipitare a fost diferit (sintetic vs natural).

Metoda de analiză folosită pentru cele 3 produse demonstrează că structural acidul ascorbic sintetic nu diferă de cel natural, dar se pot diferentia prin faptul că cel din surse naturale conține și alți compuși specifici sursei.

În concluzie forma sintetică a acidului ascorbic este identică cu cea naturală, cea naturală fiind una mai complexă, organismul uman asimilâd-o mult mai bine și mai ușor. Vitaminele care se găsesc în starea lor naturală în legume și fructe proaspete au o absorbție de până la 98% în timp ce vitaminele sintetice se asimilează în proporție de doar 10-20%.

Bibliografie

Stephen Barrett, The Dark Side of Linus Pauling's Legacy.

Cegłowski, Maciej (2010) Scott and Scurvy.

Carpenter Kenneth J (1987) The history of scurvy & vitamin C.

Maria Olaru (2011) Vitaminele care ne îmbolnăvesc, Descoperă.

Elena Diaconu (2013) Când avem cu adevărat nevoie de suplimente alimentare?, Adevărul.

Clayden, Greeves, Warren, Wothers (2001) Organic Chemistry. Oxford University Press.

Derek Denby (1996) Chemistry Review.

Teodor Usca (2007) Elemente de bucătărie și nutriție revizionistă

Stone, Irwin (1972) The Natural History of Ascorbic Acid in the Evolution of Mammals and Primates.

*** (2009) Medicinal Natural Products A biosynthetic approach. 3rd. ed., West Sussex; John Wiley and Sons Print, p. 485-493;

Manfred Eggersdorfer et al. (2005) Vitamins in Ullmann's Encyclopedia of Industrial Chemistry, Wiley-VCH, Weinheim, 2005;

http://www.rețeteculinare.ro/ghid_alimente;

www.anm.ro;

http://ayurvedic-medica.ro/site/11-vitamina-c;

http://www.bioresurse.ro/notificari

http://www.ms.ro/?pag=26&pg=1&doc=3229

http://www.elemental.eu/ro/567-vitamina-c-acid-ascorbic.html

https://ro.wikipedia.org

Farmacopeea Româna, ed. a X a, Ed.Medicala, 1993.

European Pharmacopoeia, 8th edition, 2016.