Introducere……………………………………………………………………………………………………….. 3 Partea… [306132]

UNIVERSITATEA DE VEST “VASILE GOLDIȘ” ARAD

FACULTATEA DE FARMACIE

SPECIALIZAREA FARMACIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

CONF.UNIV.DR. [anonimizat]: [anonimizat] “VASILE GOLDIȘ” ARAD

FACULTATEA DE FARMACIE

SPECIALIZAREA FARMACIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

VITAMINA C NATURALĂ

VERSUS

ACID ASCORBIC SINTETIC

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

CONF.UNIV.DR. [anonimizat]: [anonimizat]

2016

Cuprins

Introducere……………………………………………………………………………………………………….. 3

Partea generală…………………………………………………………………………….. 5

Cap.1 Acidul ascorbic…………………………………………………………….…… 5

Formula chimică și structurală………………………………………………….. 8

[anonimizat]……………………………………………………. 9

Surse de acid ascorbic…………………………………………………………… 11

Sinteza…………………………………………………………………… 11

Surse naturale…………………………………………………………… 13

[anonimizat]………………………………………………. 22

Produse vitamina C de pe piață……………………………………………..…… 31

Medicamente…………………………………………………………..… 31

Suplimente alimentare………………………………………………..….. 33

Cosmetice……………………………………………………………..…. 36

Cap.2 Sinteza acidului ascorbic……………………………………………………… 39

Partea practică/specială………………………………………………………………… 43

Cap.3 Studiu comparativ al unor produse cu produse cu acid ascorbic sintetic și vitamita C naturală…………………………………………………………………………………. 43

3.1 Prezentarea produselor…………………………………………………………. 43

3.2 Metode de analiză……………………………………………………………….. 45

3.3 Rezultate și discuții……………………………………………………………… 51

Concluzii ……………………………………………………………………………….. 52

Bibliografie……………………………………………………………………………… 53

Introducere

Vitamina C [anonimizat] o [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] a solvenților organici.

Este activ implicat în producția de glucocorticosteroizi și de anumiți neurotransmițători (substanțe care permit transmisia influxului nervos), [anonimizat], [anonimizat] a nitrozaminelor, [anonimizat]. Doza de 10 mg/zi previne avitaminoza C, însă rația zilnică recomandată pentru un adult este de 60 mg.

Prezintă o [anonimizat] a organismului, stimulând producția de interferon și limfocite.

[anonimizat] o importanță deosebită nevoiei de a include plante proaspete sau carne crudă în alimentație pentru a preveni în general bolile. Popoarele native care trăiau în zonele marginale au adăugat aceasta în știința medicinei lor. [anonimizat], sau de frunze ale copacilor rezistenți la secetă din zonele deșertice.

[anonimizat]-american Casimir Funk a [anonimizat] 1912 Funk a [anonimizat]. Apoi, din 1928 până în 1933, echipa de cercetători maghiară compusă din Joseph L. [anonimizat]ö[anonimizat], au izolat pentru prima dată vitamina C și au arătat că este acid ascorbic.

În 1933-1934, chimiștii britanici Sir Walter Norman Haworth și Sir Edmund Hirst și independent, polonezul Tadeus Reichstein, au reușit să sintetizeze vitamina, fiind prima creată artificial. Acest lucru a făcut posibilă producerea industrială și în același timp ieftină a vitaminei. C. Haworth a primit în anul 1937 Premiul Nobel pentru Chimie pentru munca depusă de el. Forma sintetică a vitaminei este identică cu cea naturală.

Biochimistul american Irwin Stone a fost primul care a exploatat vitamina C pentru proprietățile ei de conservare și a obținut patente pentru aceasta. A dezvoltat teoria conform căreia vitamina C este un nutrient esențial deficitar la oameni, ca rezultat al unei erori genetice, ceea ce a afectat întreaga rasă umană [1,2].

Suplimentarea cu vitamine este larg răspândită în ziua de azi. Multor alimente li se adaugă vitamine în plus față de ce conțin inițial în timpul procesului de fabricație. Una din problemele suplimentării cu vitamine este faptul că multe dintre ele cresc în mod semnificativ apetitul. În ziua de astăzi, obezitatea este o problemă serioasă, iar suplimentarea cu vitamine o poate crea sau accentua. Există oameni care au devenit obezi din cauza suplimentării cu vitamine în copilărie sau adolescență. Termenul de vitamină a fost folosit pentru prima dată de biochimistul polonez Casimir Funk în 1912. Vita, în limba latină, înseamnă viață, iar sufixul -amină este pentru amine; la momentul respectiv se credea că toate vitaminele sunt amine. Acum însă se știe că nu este așa. Surse de proveniență pentru asimilarea Vitamiei C de către organismul uman pot să fie atât de natură animală cât și din plante sau fructe. Fructele citrice (lămâie verde, lămâie, portocală, grepfrut), tomatele și cartofii sunt surse comune și foarte bune de vitamina C. Fructele de măceș sunt o sursă foarte bogată în vitamina C. Alte alimente care sunt bune surse de vitamina C includ papaya, broccoli, varză de Bruxelles, coacăze, căpșuni, conopidă, spanac, pepene galben și kiwi. De asemenea, merișoarele și ardeii iuți sunt surse bogate în vitamina C.

Majoritatea speciilor de animale și plante își sintetizează singure vitamina C, ca de exemplu caprele. Prin urmare, nu este o vitamină pentru ele. Sinteza este realizată printr-o secvență de pași, bazați pe enzime, care convertesc glucoza în acid ascorbic. Acest lucru are loc fie în rinichi, la reptile și pasări, sau în ficat, la mamifere și păsări ciripitoare (Passeriformes). Ultima enzimă din proces, l-gulonolactonă oxidază, nu poate fi fabricată de organismele umane deoarece gena care aparține enzimei nu funcționează. Pierderea unei enzime care este importantă pentru producerea acidului ascorbic a avut loc frecvent pe scara evoluției și a afectat majoritatea peștilor, multe păsări, unii lilieci, cobaii și majoritatea primatelor, incluzând oamenii [4,5].

Scopul lucrării este acela de a studia comportamentul chimic al vitaminei C din surse naturale respectiv al celui sintetic.

Partea generală

Cap 1 Acidul ascorbic

Așa cum s-a mentionat mai sus, denumirea Vitaminei C este și de acid ascorbic, litera a- în față provenind de la negare, iar scorbic – fiind rădăcina cuvantului scorbut.

Scorbut, scorbuturi, s. n. Boală datorată lipsei de vitamină C în alimentație, care se manifestă prin slăbirea forței musculare, anemie, sângerarea gingiilor, căderea dinților, apariția unor plăgi deschise etc. – Din fr. scorbut.

Vitamină, vitamine, s. f. nume dat unor categorii de substanțe care se găsesc în alimente (sau se prepară sintetic) și a căror absență prelungită din alimentație provoacă tulburări specifice fiecărei categorii dintre ele. Pe lângă albumină, grăsimi, hidrocarbonate, săruri și apă, organismul mai are nevoie de anumite substanțe complementare – vitaminele.

Aceasta boală poate conduce la formarea de pete livide pe piele, gingii moi și sângerări ale tuturor membranelor mucoase. Petele sunt mai abundente pe coapse și picioare, iar o persoană cu această afecțiune este palidă, depresivă și este parțial imobilă. Scorbutul era la un moment dat comun printre marinari, ale căror nave erau pe mare mai mult timp decât se puteau păstra fructe și legume proaspete și la soldați, care erau, în mod similar, lipsiți de aceste alimente pentru perioade îndelungate. La copii, scorbutul este numit uneori Boala lui Barlow, după Sir Thomas Barlow (1845-1945), un medic britanic care a descris-o pentru prima dată. Boala lui Barlow este diferită de Sindromul lui Barlow. Scorbutul mai este cunoscut și ca Boala lui Moeller și Boala lui Cheadle.

Scorbutul a fost observat ca boală probabil de către Hipocrate. În secolul XIII, luptătorii cruciați sufereau frecvent de scorbut; în perioada de război acesta a cauzat pierderi mari în ambele tabere, a asediaților și asediatorilor. Scorbutul este unul dintre factorii care limitează călătoriile maritime, deseori cauzând decesul multor călători și membri ai echipajului în voiaje lungi. A jucat un rol important chiar și în Primul Război Mondial.

În societatea modernă occidentală, scorbutul este foarte rar prezent la adulți. Cu toate acestea, vitamina C este distrusă prin procesul de pasteurizare, așa că sugarii alăptați cu lapte cumpărat pot suferi uneori de scorbut dacă alimentația nu le este suplimentată adecvat cu vitamina C (laptele mamei conține suficientă vitamina C pentru a preveni scorbutul). Scorbutul este una din bolile care apar odată cu malnutriția (alte astfel de deficiențe de vitamine – avitaminoze – sunt beriberi sau pelagra) și este încă larg răspândit în zonele lumii care depind de ajutoarele umanitare alimentare.

În 1536, exploratorul francez Jacques Cartier, studiind fluviul Sf. Laurențiu, a folosit cunoștințele localnicilor pentru a salva viețile echipajului său, care murea de scorbut. A fiert ace de tuia pentru a face ceai, care, s-a dovedit mai târziu, conținea 50 mg de vitamina C la 100 grame.

În expediția din 1497 condusă de Vasco de Gama, efectele curative ale citricelor erau deja cunoscute. Portughezii au plantat pomi fructiferi și alte plante comestibile în insula Sfânta Elena, pe atunci un important punct de oprire în călătoriile de întoarcere din Asia, pentru ca suferinzii de scorbut, dar și de alte afecțiuni, să se poată reface. De-a lungul istoriei, beneficiile plantelor folosite ca aliment pentru supraviețuirea din asedii și voiaje lungi a fost recomandată de multe autorități luminate. John Woodall, primul chirurg numit al Companiei Britanice Indiile de Est, recomanda folosirea de suc de lămâie ca aliment ce previne și vindecă scorbutul în cartea sa "The Surgeon's Mate" din 1617. Scriitorul olandez Johann Bachstrom din Leyden, în 1734, a opinat că "scorbutul este datorat doar unei abstinențe totale de la alimente vegetale proaspete și legume; care este și cauza primară a acestei boli."

Prima încercare de a crea o bază științifică pentru cauza scorbutului a fost făcută de un chirurg al unei nave a Marinei Regale Britanice, James Lind. În timp ce se afla pe mare în Mai 1747, Lind a aprovizionat câțiva membri ai echipajului cu două portocale și o lămâie pe zi, în adiție față de rația zilnică, în timp ce ceilalți au continuat cu cidru, oțet sau apă de mare, pe lângă rațiile lor normale. În istoria științei, acesta este considerat a fi primul experiment controlat, când s-au comparat rezultatele a două populații cu un factor aplicat doar uneia, restul fiind identici. Rezultatele arătau fără îndoială că fructele citrice preveneau boala. Lind și-a transcris munca sa în cuvinte, iar în 1753, a publicat-o în Tratat asupra Scorbutului. Abia în 1795 Marina Britanică au adoptat lămâile sau alimetele ca elemente standard pe mare. Căpitanul James Cook demonstrase și dovedise principiul avantajelor alimentelor proaspete și conservate, precum varza acră, prin călătoria sa și a echipajului său până în Hawaii și mai departe fără ca să piardă nici un om din cauza scorbutului. Pentru aceasta, i-a fost prezentată o medalie de către Amiralitatea Britanică. Deci Marina era la curent cu acest principiu. Costul aprovizionării navelor cu fructe proaspete era probabil factorul care cauzase întârzierea punerii în aplicare. Luxurile și proviziile ne-standard care nu erau furnizate de Amiralitate erau procurate de către căpitani.

Numele de "antiscorbutic" era folosit în secolele XVIII și XIX ca termen general pentru acele alimente care preveneau scorbutul, deși nu se înțelegea motivul pentru care se întâmpla așa. Acestea includeau lămâile, alimetele și portocalele.

În 1907, Axel Holst și Theodor Frølich, doi biochimiști norvegieni, care studiau beriberi contractată la bordul navelor din Flota de Pescuit Norvegiană, au vrut ca un mic mamifer de teste să înlocuiască porumbeii pe care îi folosiseră. Au hrănit cobai cu hrana de test, care produsese beriberi la porumbei, și au fost surprinși când a apărut, în loc, scorbutul. Până atunci, scorbutul nu fusese observat la nici un alt organism în afară de oameni, fiînd considerat o boală exclusiv umană.

În 1928, antropologul arctic Vilhjalmur Stefansson a încercat să demonstreze teoria sa precum că eschimoșii (inuiți) sunt capabili să evite scorbutul fără aproape nici o plantă în dieta lor. Acest lucru a fost mereu o întrebare, pentru că boala i-a lovit pe exploratorii arctici europeni care supraviețuiau cu aceleași diete bogate în carne. Stefansson a presupus că popoarele native din Arctica își preluau necesarul de vitamina C din carnea crudă său gătită foarte puțin. Începând din februarie 1928, timp de un an, el și un coleg de-al său au trăit având ca hrană doar carne crudă, sub supraveghere medicală la Spitalul Bellevue din New York; au rămas sănătoși.

În 1959, americanul J.J. Burns a arătat că motivul pentru care unele mamifere sunt susceptibile scorbutului este imposibilitatea ficatului lor de a produce o enzimă activă, numită L-gulonolactonă oxidază, care este ultima din cele patru enzime care intervin la sintetizarea acidului ascorbic.

În 1930, Dr. Szent-Gyorgy câștiga premiul Nobel pentru descoperirea vitaminei C, în încercările sale de a găsi un leac pentru scorbut. Szent-Gyorgy a reușit să trateze scorbutul folosind concentrate de alimente bogate în vitamina C: lămâie, ardei roșu gras și lămâi verzi. Deși tratamentul dădea rezultate foarte bune, Szent-Gyorgy nu a găsit o metodă de a conserva aceste preparăte perisabile. Atunci s-a gândit să izoleze compusul care, după părearea lui, dădea rezultate împotriva scorbutului: și astfel a descoperit molecula de acid ascorbic.

Atunci când a început să trateze persoanele care sufereau de scorbut cu acid ascorbic (molecula izolată din complexul de vitamina C), a observat că tratamentul nu funcționează.
În urma acestor evidențe, a ținut să sublinieze faptul că singura formă eficientă și sigură de vitamina C este cea naturală, din alimente integrale și că acidul ascorbic izolat trebuie considerat un medicament. În ciuda acestui lucru, în zilele noastre se pune semnul egal între acidul ascorbic și vitamina C. Însă acidul ascorbic nu este vitamina C. Toate beneficiile asociate vitaminei C provin dintr-un complex de fitonutrienți care se regăsesc doar în alimentele naturale integrale, surse naturale de vitamina C: bioflavonoizi, antocianide, proantocianide, catechine, tirozinază etc.

Toate acestea acționează sinergic, iar rolul acidului ascorbic este acela de a împiedica oxidarea rapidă a tuturor celorlalți bioflavonoizi din complexul vitaminei C.
Acidul ascorbic sintetic este doar o copie a acidului ascorbic ce se găsește în mod natural în complexul biologic activ denumit vitamina C, care este la rândul său doar o parte din vitamina C propriu-zisă. Toate beneficiile vitaminei C naturale provin din faptul că aceasta este parte a unui organism viu, pe când acidul ascorbic sintetizat artificial este un derivat. Specialiștii în nutriție subliniază faptul că există o diferență între vitamina propriu-zisă și activitatea acelei vitamine. Vitamina este un complex biochimic, iar activitatea ei se referă la modificările biologice care au loc la nivel celular în prezența acelei vitamine active. Astfel, este ușor de înțeles faptul că vitaminele reprezintă mult mai mult decât suma părților componente [3].

Formula chimică și structurală

Acidul ascorbic este un acid organic cu proprietăți antioxidante. Apare sub forma unei pudre sau unor cristale albe spre galben deschis. Este solubil în apă. Enantiomerul L al acidului ascorbic este cunoscut sub numele comun de vitamina C. În 1937, Premiul Nobel pentru Chimie a fost decernat lui Walter Haworth pentru munca sa în determinarea structurii acidului ascorbic (împărțit cu Paul Karrer, care a primit premiul său pentru munca depusă în domeniul vitaminelor), iar premiul pentru Fiziologie și Medicină, din același an, a fost acordat lui Albert Szent-Györgyi pentru studiile săle în privința funcțiilor biologice ale L-acidului ascorbic.

Fig – Formula structurală – acid ascorbic

Alte denumiri: 2-oxo-L-threo-hexono-1,4-lactone-2,3-enediol sau (R)-3,4-dihydroxy- 5-((S)-1,2-dihydroxyethyl) furan-2(5H)-one

Sub aspect chimic este un derivat de dihidroxifuran.

Formula chimică:

Masă moleculară este: 176,12 g/mol

Formula structurală:

Denumirea IUPAC (International Union of Pure and Applied Chemistry): (5R)-[(1S)-1,2-dihidroxietil]-3,4-dihidroxifuran-2(5H)-one.

Punct de topire: 190 – 192 °C (descompunere)

Uneori, în loc de acid, se folosește sărea sodică al acidului, numit ascorbat de sodium [12].

Caracteristici fizico-chimice

Aciditate:

Cei doi hidroxili (-OH) din partea de jos, de la legătura dublă sunt enoli. Un enol pierde o pereche de electroni, devenind o grupare oxoniu (=OH+), prin crearea unei legături duble cu atomul de carbon. Simultan, legătura dublă carbon-carbon (dintre enoli) își transferă electronii pentru a forma o legătură dublă cu următorul carbon. Pentru a face loc, electronii legăturii duble a grupei carbonil sunt primiți de oxigenul carbonilului, pentru a forma un enolat. Oxoniul se deprotonează prompt pentru a produce un carbonil, iar această pierdere de protoni dă acidului ascorbic caracterul său acid. Întreaga reacție este deprotonarea enolului pentru a forma un enolat, unde sarcina negativă a enolatului rezultat este delocalizată de sistemul carbonil (C=O) și de dublă legătură (C=C). Această delocalizare face ionul mult mai stabil și mai puțin probabil să își reprimească protonul.

Fig 1.Mmișcarea perechilor de electroni în deprotonizare

Acidul ascorbic se convertește foarte repede în doi tautomeri instabili ai dicetonei prin transfer de protoni, deși este mai stabil sub formă de enol. Protonul enolului este pierdut și recâștigat de electronii dublei legături, producând o dicetonă. Aceasta este o recție de enol. Există două forme posibile: 1,2-dicetonă și 1,3-dicetonă.

Fig.2. Atacul enolului ascorbic asupra protonului pentru a obține 1,3 dicetona

De asemenea, vitamina C interacționează cu enzime, având activitate de tip monooxigenază sau dioxigenază. Oxigenazele introduc oxigenul direct în molecula organică, rezultând un peroxid de tipul R-OOH, mai cunoscut sub denumirea de radical liber. Ca și antioxidant puternic, vitamina C protejează mediile fluide ale organismului (sânge, fluide intracelulare, fluide interstițiale) de acțiunea acestor radicali liberi.

Vitamina C are rolul de a proteja celulele corpului de stresul oxidativ, datorită capăcității săle antioxidante remarcabileVitamina C este un donator de electroni, ceea ce explică proprietățile săle antioxidante. Funcțiile sale biochimice și moleculare sunt determinate de această proprietate.

Vitamina C acționează ca un donator de electroni pentru 8 enzime din organismul uman. Trei din aceste enzime participă la hidroxilarea colagenului, una este necesară pentru biosinteza norepinefrinei, una intervine în amidarea hormonilor peptidici și una în metabolismul tirozinei.

Vitamina C este o moleculă foarte ușor oxidabilă și, prin urmare, se degradează rapid prin procesărea alimentelor. În acest sens, pe lângă aportul de vitamina C din alimente proaspete (fructe și legume), se impune și un aport suplimentar al vitaminei C din suplimente alimentare.

Deoarece vitamina C este o vitamină solubilă în apă, organismul nu o poate stoca. Din acest motiv, nu există pericol de superdozare, vitamina C e neutilizată de organism fiind eliminată prin urină.  Vitamina C este foarte labilă, sensibilă la lumină, aer și căldură [6].

Surse de acid ascorbic

Sinteza

Acidul ascorbic este produs din glucoză prin două metode principale. Procesul Reichstein, dezvoltat în anii 1930, folosește o singură pre-fermentare, urmată de o cale pur chimică. Procesul de fermentație modern în doi pași este originar din China, dezvoltat în anii 1960 și folosește fermentația adițională pentru a înlocui parțial pașii chimici următori. Ambele procese transformă în acid ascorbic aproximativ 60% din glucoza introdusă. În prima etapă glucoza este hidrogenată catalitic la sorbitol, care este apoi oxidată de microorganisme de tipul Acetobacter suboxydans la sorboză. Numai unul dintre cele șase grupuri hidroxil este oxidat de această reacție enzimatică.

Din acest punct procesul se poate desfășura în 2 moduri. Prin reacție cu acetonă, în prezența unui catalizator restul grupelor hidroxil sunt transformate în grupări acetal. Grupa hidroxil neprotejat este oxidată la acid carboxilic prin reacția cu un oxidant catalitic TEMPO (regenerat cu hipoclorit de sodiu). Acidul catalizează hidroliza având funcție dublă de eliminare a două grupuri acetal și închiderea inelului prin lactonizare obținându-se acidul ascorbic. Fiecare dintre cele cinci etape are un randament mai mare de 90%.

Un proces biotehnologic, dezvoltat în primul rând în China în anii 1960, perfecționat în anii 1990, ignoră utilizarea acetonei pentru protejarea grupărilor hidroxil. O bacterie modificată genetic va oxida sorboza la acid 2-ketogluconic (2-KGA), care apoi poate fi supus închiderii prin lactonizare prin deshidratare. Această metodă este utilizată în procesul industrial de obținere a acidului ascorbic în China, care furnizează 80% din acidul ascorbic din lume.

În 1934, compania farmaceutică elvețiană Hoffmann-La Roche a fost prima care a produs sintetic, industrial, vitamina C, sub numele de marcă Redoxon. Principalii producători de astăzi sunt BASF/Takeda, Roche, Merck și China Pharmaceutical Group Ltd. din Republica Populară Chineză. China devine încetul cu încetul furnizorul mondial majoritar pentru că prețurile sale sunt mai mici decât cele ale producătorilor americani sau europeni.

Cercetătorii americani și chinezi încearcă obținerea unei bacterii mutante care poate realiza fermentarea direct din glucoză la 2-KGA, ocolind atât necesitatea celei de a doua fermentări cât și necesitatea de a reduce glucoza la sorbitol.

Mod de obținere

La mijlocul secolului al XVIII-lea, s-a menționat că sucul de lamâie ar putea împiedica marinarii de fi afectați de scorbut. La început s-a crezut că proprietătile acide au fost responsabile pentru acest beneficiu; cu toate acestea, curând a devenit clar că alți acizi alimentari, cum ar fi oțetul, nu au prezentat nici un beneficiu. În 1907, doi medici norvegieni au raportat existența unui compus în alimente care pot preveni boli și care este diferit de cel care a împiedicat boala beriberi. Factorul alimentar nou descoperit în cele din urma a fost numit vitamina C.

Din 1928 – 1932, echipa maghiară de cercetare condusă de Albert Szent-Györgyi, precum și cel al americanului Charles Glen King, au identificat un factor antiscorbutic ca o substanță chimică unică. La Clinica Mayo, Szent-Györgyi a izolat acidul hexuronic din glandele suprarenale animale. El suspecta că este un factor antiscorbutic, dar nu a putut dovedi aceasta fără un test

biologic. Acest test a fost efectuat în cele din urmă la Universitatea din Pittsburgh. În 1931-1932 s-a dovedit că substanța izolată de Szent-Gyorgyi este vitamina C.

Grupul lui Szent-Györgyi a descoperit că boiaua de ardei, un condiment comun în dieta maghiară, este o sursă bogată de acid hexuronic. În 1933 Haworth a dedus structura corectă și natura de izomer optic al vitaminei C, iar în 1934 s-a raportat prima sinteză de vitamină.

Acidul ascorbic se găsește în plante, animale și organisme unicelulare în cazul în care aceasta este produsă din glucoză.

Biosinteza acidului ascorbic în organismul animal începe cu sinteza acidului UDP-glucuronic din UDP-glucoza care suferă două oxidări și o hidroliză catalizată de enzima UDPglucoză-6-dehidrogenază. UDPglucoză-6- dehidrogenază utilizează ca și cofactor NAD +.

Apoi transferaza UDPglucuronat-pirofosforilază este utilizată pentru a separa zahărul și difosfat nucleozidele. Apoi glucuronokinaza, cu fracție de ATP, conduce la produsul numit acid D-glucuronic. După aceea inelul este deschis de o oxidare la C-1 urmat de hidroliză. Apoi aldehida este redusă la un alcool primar folosind enzima glucuronat-reductaza și o fracție NADPH.

Aceasta este urmată de formarea lactonei cu gluconolactona-hidrolaza între grupul carbonil C1 și hidroxil C4. L-gulonolactona reactioneaza cu oxigenul, catalizat de oxidaza și o fracție FAD +.

Această reacție produce 2-oxogulonolactonă care se transformă în mod spontan în acid ascorbic.

Acidul ascorbic este preparat industrial din glucoză prin procesul Reichstein. În prima etapă glucoza este hidrogenată catalitic la sorbitol, care este apoi oxidată de microorganisme de tipul Acetobacter suboxydans la sorboză. Numai unul dintre cele șase grupuri hidroxil este oxidat de această reacție enzimatică. Din acest punct procesul se poate desfasura în 2 moduri. Prin reacție cu acetona, în prezența unui catalizator restul grupelor hidroxil sunt transformate în grupări acetal. Grupa hidroxil neprotejat este oxidată la acid carboxilic prin reacția cu un oxidant catalitic TEMPO (regenerat cu hipoclorit de sodiu). Acidul catalizează hidroliza având funcție dublă de eliminare a două grupuri acetal și închiderea inelului prin lactonizare obținându-se acidul ascorbic. Fiecare dintre cele cinci etape are un randament mai mare de 90%.

Un proces biotehnologic, dezvoltat în primul rând în China în anii 1960, perfecționat în anii 1990, ignoră utilizarea acetonei pentru protejarea grupărilor hidroxil. O bacterie modificată genetic va oxida sorboza la acid 2-ketogluconic (2-KGA), care apoi poate fi supus închiderii prin lactonizare prin deshidratare.

Această metodă este utilizată în procesul industrial de obținere a acidului ascorbic în China, care furnizează 80% din acidul ascorbic din lume.

Cercetătorii americani și chinezi încearcă obținerea unei bacterii mutante care poate realiza fermentarea direct din glucoza la 2-KGA, ocolind atât necesitatea celei de a doua fermentari cât si necesitatea de a reduce glucoza la sorbitol [9,10,11].

Surse naturale

Este cunoscut ca vitamina C este sintetizată din glucoză în ficat la unele dintre mamifere și în rinichi, la păsări și reptile. Alte specii, printre care și oamenii, nu sunt capabile, din păcate, să sintetizeze vitamina C în propriul organism. De aceea este necesără administrarea de vitamina C din alimente și din suplimente alimentare. Acidul ascorbic se găsește în multe fructe și legume. Citricele și sucurile proaspete din citrice sunt surse deosebit de bogate de vitamina C, dar și alte fructe precum pepenele roșu, pepenele galben, cireșele, kiwi, mango, papaya, căpșunile, cătina, acai, afinele, acerola, coacăzele-negre conțin, de asemenea, cantități importante de vitamina C. Legumele, cum ar fi varza, broccoli, varza de Bruxelles, muguri de fasole, conopida, muștarul, ardeiul roșu și ardeiul verde, mazărea, roșiile, cartofii, pot fi surse foarte bune de vitamina C.

În prezent, oamenii de știință au înțeles că doar izolând acidul ascorbic din alimentele care conțin în mod natural vitamină C, nu vor avea acces la beneficiile asupra sănătății prin formula completă a vitaminei C, întâlnită în produsele naturale.

Vitaminele care se găsesc în starea lor naturală în legume și fructe proaspete au o absorbție de până la 98% , în timp ce vitaminele sintetice se asimilează în proporție de doar 10-20%.

Pentru a asimila cât mai mult din vitamina C atât de importantă pentru sănătate, este recomandat ca legumele și fructele care conțin vitamina C să fie consumate în stare crudă său să fie preparăte ușor la aburi. Nutriționiștii avertizează că orice procedeu de încălzire (fierbere, coacere, prăjire) la peste 60 de grade inactivează vitamina C. Toate legumele și fructele care conțin în mod natural vitamina C alcalinizează organismul, ceea ce contribuie din plin la menținerea unei sănătăți foarte bune și la prevenirea multor boli cauzate de aciditatea mărită a organismului.

Legume cu un conținut bogat în vitamina C:

Pătrunjel (frunze), ardei iute, broccoli, hrean, varză de bruxelles, conopidă, gulii, spanac, varză roșie, varză creață, arpagic, pătrunjel rădăcină, păpădie (frunze, tije), roșii, cartof dulce, ridichi, păstârnac, praz, varză murată, fasole verde păstăi, sparanghel, dovlecei, usturoi, sălată verde, andive, țelină rădăcină, sfeclă roșie, anghinare, ceapă.

Fructe cu un conținut bogat în vitamina C:

Măceșe, cătină, coacăze negre, kiwi, lămâi, portocale, grepfrut, mango, căpșuni, coacăze roșii, pepene galben, mandarine, ananas, kaki, agrișe, zmeură, afine, mure, gutui, mere, avocado, banane, rodii.

Sucurile naturale de fructe și legume cele mai bogate în vitamina C sunt următoarele: (conținutul în vitamina C fiind exprimat la 100 g de produs)

– sucul de cătină albă 266 mg
 – sucul de lămâie 53 mg
 – sucul de portocale 50.95 mg
 – sucul de grepfrut 43 mg
 – sucul de mandarine 32 mg
 – sucul de coacăze negre 30 mg
 – sucul de spanac 29 mg
 – sucul de fructe de soc 26 mg
 – sucul de zmeură 25 mg
 – sucul de roșii 14.80 mg
 – sucul de ananas 8 mg
 – sucul de coacăze roșii 6 mg
 – sucul de morcovi 3,78 mg
 – sucul de sfeclă roșie 2,90 mg
 – sucul de mere 1,40 mg [1]

Catina albă

Denumire științifică: Hippophae rhamnoides L.

Fam. Elaeagnaceae

Părți folosite: fructe, frunze, ramuri, scoarță, rădăcini

Alte denumiri: cătina cenusie, cătina galbenă, cătina de râu, gard viu, etc.

Cătina alba este un arbust tufos, țepos, înalt de maxim 5- 6 m, cu ramuri spinoase, frunze cu nuanțe spre alb-cenușiu, căzătoare și cu inflorescențe mici, gălbui, care apar în martie-aprilie, înaintea frunzelor. Cătina are rădăcini ce se întind pe metri lungime, dar superficiale (20- 30 cm adâncime) cu nodozități azotoase (asimilează azotul).

Frunzele cătinei sunt întregi, liniar-lanceolate, scurt petiolate, cu o lungime de 1-6 cm și cu o nervură mediana evidentă. Ele sunt dispuse alternativ. Fața lor superioară este de culoare verde-cenușiu, iar cea inferioară, albicios-argintie. Atât frunzele cât și ramurile tinere sunt acoperite cu perișori solzoși și stelați.

Fructele (Fructus Hippophae) sunt drupe "false" dispuse în ciorchini de 6-8 mm. Fructul are formă ovoidă, carnoasă, ce conține câte un sambure tare. Culoarea predominantă este galbenă cu treceri spre portocaliu. Încep să se coacă la sfârșitul verii; recoltarea cătinei se poate face de la sfârșitul lui august până la sfârșitul lui octombrie, chiar dacă fructele se mențin pe ramuri și peste iarnă. Culese după îngheț, ele au o aromă mai puternică și puțin mai accesibilă, dar conținutul în vitamina C este mult diminuat.

Cătina are gust acru, astringent; la maturitate completă pierde multă aciditate, are o aromă particulară mai puternică, iar mirosul ei se aseamănă cu cel al ananasului. Pulpa fructelor este de culoare galbenă sau portocalie, foarte suculentă și lasă pete unsuroase. Printre fructe, cătina are un rol aparte, fiind o adevarată polivitamină naturală. Ea are, atât valoare alimentară, cât și medicinală și a făcut obiectul a numeroase cercetări, motiv pentru care a fost introdusă în cultură și ameliorată în multe țări.

Fructele proaspete și produsele liofilizate din cătină pot fi considerate adevarate suplimente nutriționale, care conțin multivitamine, multiminerale și substanțe probiotice. Fructele conțin: 82 % apă; glucide (0,06-0,49 % fructoză și glucoză; 0,15 % zaharoză, etc); acizi grași nesaturați; pectină; 1,6 % substanțe tanante; 0,9 % celuloză; 1,2 % proteine; 8-12 % ulei; 3,5-10 % betacaroten; săruri minerale (mult calciu și potasiu): 211,8 mg % Ca, 194, 4 mg % P, 186 mg % Mg, 165 mg % K, 2,8 mg % Na, 13,84 mg % Fe; provitamina A și xantophila; flavone.

Vitamine: multă vitamina C (ca și măceșele): 405-860 mg/100 g (în fructele galbene) și 452-1332 mg/100 g (în cele portocalii); 0,016-0,39 mg % vitamina D1, vitaminele B1, B2, B6, B9, F, E, PP, P, K, inozitol; pigmenți carotidieni dizolvați într-un ulei gras; izoramnetol; fitosteroli; microelemente (Fl, Mn, B, Al, Titan, etc) etc. Secretul cătinei constă în capacitatea sa de stimulare a imunitații, fiind din acest punct de vedere campionul vitaminei A și a întregului complex de vitamine B, atât de important în lupta cu cancerul.

Până acum, în cătina s-au evidențiat 60 de substanțe fiziologic active, din care 20 sunt microelemente minerale: calciu, magneziu, zinc, fier, molibden și chiar aur.

Cătina conține o mare cantitate de vitamina C, care se transforma într-un acid reversor cu efect invers substantelor cancerigene, ajutând la regenerarea enzimelor și a proceselor imunochimice din organism, măresc pofta de mâncare, rezistența la efort fizic, intelectual, in stările de stres,are efect anticonstipant. Grație conținutului bogat în vitamine liposolubile, cătina și produsele din cătina contribuie la creșterea rezistenței sistemului osos, sunt utilizate în cazuri de hipertiroidism, în reducerea riscului de infarct miocardic, etc.

Uleiul de cătina albă conține 80-90 % acizi grași esențiali, dintre care: oleic, linoleic, linolenic (în semințe), pantotenic, palmitoleic, heptadecanoic, erucic (în proporție de 1-1,5, chiar pâna la 3 %). Mai conține acizii succinic, malic, maleic, ascorbic, etc, alfa- si beta-caroten, lipopen, criptoxantina, zeaxantina, fitofluina, kantophila, etc.

În principal, de la cătină se folosesc fructele, care sunt o adevărată farmacie, conținând aproape toate vitaminele și mineralele necesare organismului uman, dar și alte părți ale plantei au proprietăți terapeutice deosebite: scoarța de pe ramuri are efecte antiseptice, astringente și remineralizante foarte puternice, în timp ce rădăcinile sunt un antibiotic și un stimulent imunitar extraordinar. Din cătina se poate prepara ceai alimentar, suc, sirop, nectar, compot, peltea, gem (cu mere, prune, etc), jeleu, marmeladă, dulceată, serbet, umplutură pentru bomboane, băuturi alcoolice (vin, lichior, cidru, etc). Se mai pot prepara sosuri, flipuri răcoritoare, înghețate sau mai poate fi folosită la prajituri, etc.

Cătina este una din plantele medicinale miraculoase și este considerată un adevărat campion. Se spune că trebuie să începi și să sfârșești anul cu "planta vieții !". Toate părțile arbustului de cătina conțin proprietăți uimitoare în tratarea diverselor boli. Produsele obținute din cătina (fructe, frunze sau scoarță) constituie complemente alimentare care ajută organismul să-și regleze funcțiile și să aiba o imunitate ridicată. Fructele constitue în primul rând o polivitamină naturală, cu efecte în toate afecțiunile provocate de carența unor vitamine, dar și cu recomandări deosebite pentru covalescenți, în stări de slăbiciune, tonifiante pentru copii și persoane în vârstă.

Mai ales în anotimpul rece, când sursele de vitamina C sunt reduse, infuzia de cătina este foarte recomandată, putând fi folosită în fiecare zi ca un ceai alimentar, acesta datorită savoarei deosebite a fructelor, iar băut rece, în timpul verii, are un efect răcoritor evident, diminuând senzația de sete datorită gustului acrișor.

Cătina este un vitaminizant de excepție. Vitaminele asociate cu microelementele, cu aminoacizii și enzimele, fac din cătina un energizant puternic, dând rezultate în recuperarea energiei după efort fizic și intelectual. Mărește pofta de mâncare și rezistența la efort.

Ajută în caz de stres, nevroze. Cătina poate fi folosită concomitent cu administrarea de citostatice. Se poate afirma în mod cert că administrarea extractului de cătina dublează efectul citostaticelor, al medicamentelor în general, micșorand semnificativ efectele lor secundare.

Proprietățile terapeutice ale cătinei de antiinflamator și de antianemic protejează organismul de efectele secundare ale chimioterapiei, în cazul bolnavilor de cancer care au urmat un astfel de tratament. Amestecul de cătină cu miere poate fi folosit extern – în arsuri și alte afecțiuni ale pielii (răni, exeme,reumatism etc), cât și intern, luat dimineața pe stomacul gol (în jur de 3 lingurițe zilnic), întărind sistemul imunitar.

Decoctul din fructe uscate ameliorează ateroscleroza și fragilitatea vasculară. Pulberea de cătină este un adjuvant în bolile psihice( administrarea regulată a cătinei mărește în timp nivelul de serotonina din creier, un neurotransmițător care induce o stare de curaj, calm, foarte util celor care se confrunta cu depresii sau stări de teamă).Taninul face fructele proaspete de cătina să aibă un efect antidiareic, astringent. În acest scop, se poate bea un decoct din fructe de cătina (5 %), care ajuta deasemenea în ateroscleroză, artrită, anemie. Sucul de cătina sub forma de compresă ajuta în tratamentul vânătăilor, loviturilor, a bolilor de piele (mai ales cu miere sau propolis).Efecte miraculoase are sucul de cătina administrat proaspat în caz de hepatită, ciroză hepatică, tratamentul se asociază cu un regim vegetarian strict.

Uleiul de cătina are o mare putere de regenerare a țesuturilor. El conține de 10 ori mai mult betacaroten decât morcovul (0,25 % provitamina A) și 100 mg vitamina E/100 g, acid ascorbic care poate ajunge la 1500 mg %, flavone, leucoantocianini. Uleiului de cătină i se mai spune și "remediu pentru 100 de boli". El este folosit în tratarea multor boli printre care Parkinsonul, ulcerul gastric și duodenal, afecțiuni hepatice, în astenie, reumatism și în alergii. În același timp, uleiul de cătină se folosește cu rezultate foarte bune în geriatrie;în combaterea alcoolismului sau a stresului, un elixir pentru ochi:mărește acuitatea vizuală, combate oboseală oculară, încetinește evoluția bolilor de ochi.

Ajută la regenerarea țesuturilor după arsuri, răniri, intervenții chirurgicale ,ajută la regenerarea rapidă a pielii și a mucoaselor, boli de piele cronicizate. Cătina potențează efectul cremelor și al altor plante medicinale folosite în diferite preparate. Cremele cu ulei de cătina protejează împotriva razelor ultraviolete sau a frigului.

Unguentele de uz cosmetic pe bază de ulei de cătină, respectiv creme antirid și nutritive, geluri și loțiuni de protecție și întreținere au o puternică acțiune revitalizantă și hidratantă pentru ten.

În medicina veterinară se utilizează decoctul sau uleiul de cătina (câte 30 de picături de 3 ori/zi), cu efecte la animalele de casă (pisici, câini), pentru a avea o blană deosebit de frumoasă. La animalele mari se administrează decoctul din fructe (50 g la 1 l apă), cu efecte în vindecarea unor boli de piele (eczeme, alergii, căderea părului și distrugerea insectelor de pe corp). 
Se va evita consumul sau siropului de cătină la sfârșitul zilei, deoarece pot avea un ușor efect stimulant datorat conținutului mare de vitamina C.

Măceșul

Denumire științifică: Rosa canina;Familia: Rosaceae

Denumire științifică: Rosa Canina

Familia: Rosaceae

Părți întrebuințate: receptaculul (numit

impropriu fruct), achenele (adevăratele

fructe, cărora în mod obișnuit li se spune

semințe), florile, frunzele, lemnul arbustului de măceș și rădăcina.

Măceșul este un arbust lemnons ce poate ajunge la o înălțime de 2-3 m, cu multe tulpini alungite, ramnificate, recurbate în afară, grupate în tufă; pe ele se găsesc mulți muguri mici și roșii; pe toate ramurile se găsesc mulți ghimpi cu baza lată și vârful curbat în jos, în forma de seceră; cel mai adesea măceșul este spinos.

Frunzele alterne sunt compuse, formate din mai multe foliole, de obicei 5-7, de formă ovală, dințate pe margini. La baza frunzelor se află două frunzișoare mai mici (stipele). Fiecare floare este formată din 5 sepale, 5 petale, numeroase stamine dispuse pe un receptacul care la maturitate devine cărnos și de culoare roșie. În acest receptacul, numit impropriu fruct (Fructus Cynosbati), se află numeroase achene. Măceșele reprezintă din punct de vedere botanic fructe false, adevăratele fructe fiind acele mici achene păroase, din interior, cărora popular li se spun "semințe". Pentru ca fructele să-și păstreze conținutul de vitamina C, ele trebuie uscate imediat după recoltare. Uscarea lor se poate face pe cale artificială, la o temperatură de 80- 85 grade C. (prin aceasta metodă, din cca 2 kg fructe proaspete se obtin 1 kg produs uscat), dar și în gospodărie (în locuri umbrite, bine aerisite, ferite de umezeală, în strat foarte subțire).

"Campionul mondial" în ceea ce privește maximum existent de vitamina C în natură, se găsește în România, la specia Rosa pendulina L. (sinonim cu Rosa alpine L.), care crește în lanțul Carpaților noștri, la diferite altitudini, între 600- 800 m, până la 2000 m, în căldarea Iezarului Mare a Cindrelului din Munții Cibinului.

Ea a fost propusă și introdusă în cultură în zonele submontane și montane ale țării. Printr-o tehnologie simplă- uscarea, în condiții adecvate, pulverizarea și tabletarea- se obține ușor cea mai bogată sursă de bioflavonoide, cu totul diferit de vitamina C sintetică.

Măceșele conțin: apă 49 %; zaharuri 21,0 %; proteine 3,6 %; acizi 3,5 % ( în special, acid malic); celuloză 23,0 %; substanțe minerale 2,8 %, etc. Uleiul semințelor de măceșe conține vitamina F; acizi esențiali: acidul linolic, acidul linoleic și acidul arahidonic, etc.

Fructele (Cynosbati fructus) au valoare nutritivă si terapeutică datorită conținutului în vitamina C (mai mare ca al citricelor); acid ascorbic; acid dehidroascorbic; vitaminele E; K; P; PP; D; B1; B2; etc; carotenoide cu β-caroten; licopen și izomeri ai rubixantinei; zaharuri simple; pectine; acid malic; acid citric; flavonoizi; ulei gras; ulei esențial; săruri minerale; pectine (fibre solubile care ajută la prevenirea cancerului intestinal), etc.

Cunoscute și utilizate încă din antichitate, măceșele dețin câteva "recorduri absolute" în lumea fructelor. Vitamina C din fructele de măceș este în cantitate de 0,5 – 2 %, de unde putem trage o concluzie că: macesele conțin de 4- 16 ori mai multă vitamina C decât citricele, adevărate "etaloane" în acest domeniu, iar fată de alte fructe indigene, raportul este și mai mare, întrecând de 80- 100 de ori mai mult decât în cireșe, vișine, de cca 120 ori piersicile și caisele și de aproape 200 de ori merele, perele, prunele și pepenii.

De remarcat este faptul că, vitamina C conținută în fructe, este în funcție de altitudine; speciile de pe dealuri și munți sunt mai bogate în vitamina C- fructele măceșului de munte are un conținut mult mai mare de vitamină C ( 8- 10 g %), depăsind de aprox. 10 ori conținutul fructelor de la șes.  Conform studiilor făcute de biochimiștii și de farmaciștii români, considerate de referință la nivel mondial, cele mai bogate în vitamina C sunt măceșele culese de la peste 800 m altitudine. Proprietăți medicinale au însă și măceșele din zonele joase (dealuri, podișuri), care conțin cantități însemnate de vitamina A și E, vitamine din complexul B, fier, magneziu, acizi organici, flavonoide. Valoarea energetică a fructelor este de 135 kcal la 100 g produs proaspăt. Petalele florilor conțin ulei eteric, iar semințele, cantități mari de tocoferol (vitamina E).

Vitamina C ajută la absorbția fierului în organism și la fixarea calciului, dar în același timp, ea este și solubilă în apă – lucru de care trebuie să ținem seama și anume, ca vitamina C se distruge ușor prin fierbere sau congelare.

Nu trebuie să uităm că vitamina C din aceste fructe, ajută la vindecarea diverselor răni, combate sângerarea gingiilor, sporește rezistența organismului împotriva bolilor infecțioase, ajută în stările de surmenaj fizic și intelectual, se consumă crude sau preparând din ele, gemuri, marmelade, siropuri, sucuri, vinuri, etc.

Fructele de măceș sunt adevărate "bombe de sănătate", prin bogația de vitamine și minerale pe care le conțin. Ceaiul de măceșe trece drept un medicament ideal contra răcelilor toamnei, pastă de măceșe stimulează apetitul și ne energizează în anotimpul rece.

De asemena, la prelucrarea măceșelor nu se vor folosi obiecte din metal nesmălțuite deoarece metalele descompun usor vitamina C. Preparate pentru alimentație cu efecte terapeutice- consumul in stare proaspată , băutura răcoritoare , infuzia fără fierbere , decoct din fructe zdrobite sau curățate de semințe și perișori, suc din măceșe, siropul din pulpă de măceșe ,vinul de măceșe ,lichiorul de măceșe,tinctura de măceșe, supa de măceșe, jeleul de măceșe, pelteaua din măceșe bine maturate recomandă persoanelor astenice și copiilor bolnavi de diaree,pastă și dulceată din măceșe-vitaminizant.

Întrebuințări medicale: Măceșele vitaminizează organismul cum aproape nici un alt fruct nu o poate face; compoziția chimică a acestora explică convingator utilizarea principala a lor și anume, un excelent tonic- vitaminizant.

Prin conținutul ridicat în vitamine naturale, măceșele dau rezultate uimitoare și sunt recomandate în avitaminoze, hipovitaminoze, ca energizant general, mai ales la copii, vârstnici, persoane debile, anemice, bolnave de tuberculoză sau aflate în convalescență. Pentru întărirea și creșterea rezistenței la factori nefavorabili, biotici sau abiotici, sunt eficiente preparatele sub forma de ceaiuri, siropuri, vinuri, marmelade, inclusiv măceșele întregi, uscate și măcinate (cu sau fără semințe). Acestea se consumă în scopuri curative sau profilactice, în timpul sezoanelor mai reci, mai ales atunci când apar răceli, gripe sau afecțiuni respiratorii infecțioase. 
Necesarul de vitamina C se poate realiza și prin mestecarea, în cursul zilei, a 30-50 g de pulpă de măceșe, curățată de semințe și perișori sau minim 3 măceșe / zi. Măceșele s-au făcut remarcate și prin proprietățile antiscorbutice; ele stimulează metabolismul intermediar, biosinteza colagenului, a hormonilor steroizi, reglează nivelul de catecholamină, activează sistemul imunitar, reduc aterogeneza și edemele, au acțiune vasodilatatoare, diuretica și calmantă asupra mucoaselor tractului urinar, acțiune de stabilizare moderată a glicemiei, cresc capacitatea de rezistență a organismului la efort.

Prin conținutul în flavonoide, carotenoizi, vitaminele C, E, catechine care acționează ca antioxidanți, au rol în prevenirea cancerului, a bolilor cardiovasculare (hipertensiune, ateroscleroza), etc. Măceșul grăbește vindecarea în cazul celor care au suferit intervenții chirurgicale și cei care au avut boli infecțioase grave.În artrita reumatoidă ajută la diminuarea durerilor și deci, la diminuarea consumului cronic de antiinflamatoare, care au multe efecte adverse.

Datorită conținutului în galactolipida, care are efect antiiflamator, se poate folosi cu rezultate bune în spondilită anchilozantă. Stimulează secreția biliară și se utilizează în toate afecțiunile hepatice.

Pentru eliminarea viermilor intestinali se consumă pulpa fructelor amestecată cu miere. 
Măceșul prin conținutul în bioflavonoide scad permeabilitatea și fragilitatea vaselor capilare; pentru aceasta se face un tratament de lungă durată cu măceșe și păducel.
Uleiul extras din măceșe se folosește extern datorită proprietăților de regenerare tisulară în arsuri solare, acnee, pentru a reduce cicatricele, ridurile- cu acțiune de prevenire a acestora, o acțiune hidratantă și de reîntinerire a tenului. Datorită conținutului în acizi linoleic și linolenic reducere depigmentarea pielii.

În ceea ce privește interacțiunile cu medicamentele poate crește nivelele sangvine, crescând astfel efectele adverse ale estrogenilor și contraceptivelor, poate crește absorbția preparatelor cu fier, etc. Doze mari de măceș pot da rezultate fals negative la determinarea glucozei din urina și a sângerărilor din scaun.

Dacă doriți să folosiți măceșele ca sursă de vitamina C trebuie să aveți în vedere ca o mare cantitate din aceasta se distruge prin prelucrare și că este nevoie de mai mult de 100 g măceșe pentru a obține 1200 mg vitamina C.

Mod de întrebuințare / Preparate din măceșe

Pseudofructele de măceș se pot folosi sub diferite forme, începând cu pulberea din fructe uscate de la care s-au îndepartat semințele (în general se administrează 2-3 lingurițe dimineața, pe stomacul gol, în cure de 10 zile), infuzia,măceratul, decoctul și ajungând la sirop, cidru, vin de măceșe, etc.

În lumea vegetală, măceșele (mai exact, pulpa măceșelor) sunt campioane absolute de vitamina C, de unde și nenumaratele lor utilizări medicinale. Pe de altă parte, preparată incorect, această vitamină se degradează și iși pierde foarte ușor efectul, deci și puterea terapeutică. Mai jos veți găsi unele din cele mai bune variante de preparare a acestor fructe medicinale, așa încât să fie conservate la maximum toate substanțele active din componența lor.

Siropul de măceșe întărește și apară organismul de infecții și factori patogeni, ajută la fixarea calciului în oase, contribuie la înlăturarea stărilor hemoragice.

Tratamente cu măceșe în hipertensiune arterială , litiază, colici biliare , reumatism , cistită, nefrită,  alergie, infecții respiratorii , anemie, scorbut, avitaminoză, afecțiunile aparatului digestiv ,eliminarea viermilor intestinali, artrită reumatoidă , circulație periferică deficitară și boli de inimă, constipație ,dizenteriei,convalescență, febră , gripă, guturai,hemoragie menstruală  care pot provoca anemie, vertij, slăbiciune ,obezitate, supraponderabilitate ,îmbunătătește eliminarea unor substanțe toxice din organism, cum ar fi acidul uric, spondiloză anchilozantă ,sfecțiuni ale sistemul nervos – stresului, a somnolentei, a insomniilor, asigurând nopți liniștite. Mai au efecte în migrene, astenii, amnezii, pierderea memoriei, confuzii mentale, nevroze anxioase, anxietate, oboseală și chiar în scleroză multiplă în plăci (leuconevraxită).

În timpul administrării antibioticelor de sinteză și încă o perioadă de 10 zile după terminarea acestui tratament, ajută la eliminarea mult mai rapidă a infecțiilor bacteriene.

Tratamentele externe constau în aplicarea de comprese sau masaje locale, cu decoct de măceșe, pentru dureri reumatice, îmbunătațirea mobilității articulare, psoriazis, contuzii, înțepături de insecte, micoze bucale, cuperoză (vinișoare subțiri pe obraji), dureri de urechi și diferite dermatoze alergice [13].

Propietăți farmacologice, indicații:

Proprietăți farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: vitamine, acid ascorbic; cod ATC: A11G A01

Vitamina C este o vitamină hidrosolubilă esențială pentru organismul uman. Acidul ascorbic și metabolitul său, acidul dehidroascorbic, constituie un sistem redox de maximă importanță fiziologică. Datorita potențialului său redox, vitamina C participă ca un cofactor în multe sisteme enzimatice, de exemplu, la formarea colagenului și a matricei intracelulare, sinteza catecolaminelor, hidroxilarea steroizilor, tirozinei și substanțelor exogene, în biosinteza carnitinei, în conversia acidului folic la acid folinic și în amidarea unor peptide (de exemplu, ACTH și gastrina).

Deficitul de vitamina C afectează sistemul imunitar, în special chemotaxismul, activarea complementului și producerea de interferon. Funcțiile molecular-biologice ale vitaminei C nu au fost încă elucidate complet.

Acidul ascorbic favorizează absorbția sărurilor de fier prin reducerea ionilor de fer și a formării de chelați ferici. În cadrul compartimentelor hidrice ale organismului blochează lanțul de reacții activate de către oxigen, acționând deci ca antioxidant. Acestă funcție este în strânsă legătură biochimică cu cele ale vitaminei E, vitaminei A și carotenoizilor.

Proprietăți farmacocinetice

Acidul ascorbic este absorbit în intestinul subțire în partea proximală dependent de doză.

Biodisponibilitatea scade cu creșterea dozei, la 60-75% după 1 g, la aproximativ 40% după 3 g și la aproximativ 16% după 12 g. Părțile neabsorbite sunt descompuse de flora intestinului gros în dioxid de carbon și acizi organici. Cantitatea maximă metabolizată de 40 până la 50 mg zilnic la adulții sănătoși este atinsă la concentrații plasmatice de 0,8 – 1,0 mg/dl. Concentrații plasmatice de durată scurtă de până la 4,2 mg/dl sunt atinse după trei ore după administrarea unor doze orale foarte mari.

În aceste condiții acidul ascorbic este eliminat prin urină în proporție de până la 80%. Timpul de înjumătățire este în medie de 2,9 ore. Eliminarea renală are loc prin filtrare glomerulară urmată de reabsorbție în tubul proximal. Concentratia plasmatica maxima a acidului ascorbic la adultii sanatosi este de 1,34 + 0,21 mg/dl la barbati si 1,46 + 0,22 mg/dl la femei.

Conținutul total de acid ascorbic din organism este de cel puțin 1,5 g după o doză mare de acid ascorbic, de aproximativ 180 mg. Acidul ascorbic este concentrat în hipofiză, glandele suprarenale, cristalin și leucocite.

Date preclinice de siguranță

Datele obținute din studiile asupra toxicității la animal (cu doza unică și repetată) nu au evidențiat efecte teratogene sau fetotoxice, fenomene de mutagenitate sau carcinogenitate

Proprietăți farmacocinetice

Distribuție

Acidul ascorbic este larg distribuit în țesuturi iar legarea de proteinele plasmatice este redusă (aproximativ 25%). Este prezent în cantități mari la nivelul leucocitelor și trombocitelor. Acidul ascorbic traversează placenta.

Metabolizare

Acidul ascorbic este rapid metabolizat prin oxidare la acid dehidroascorbic care la rândul său este metabolizat în acid oxalic și un component inactiv ascorbat-2-sulfat. Rata de metabolizare pare a fi mai mare la sexul feminin.

Excreție

În cazul administrării de doze mari sau pe cale intravenoasă, acidul ascorbic se elimină rapid prin urină, aproximativ 40% în 8 ore, eliminarea ajungând la 70% în cazul saturării țesuturilor. Eliminarea renală are loc prin filtrare glomerulară urmată de reabsorbție în tubul proximal. Cantitatea eliminată nemodificată este dependentă de doza administrată; la sexul feminin eliminarea acidului ascorbic pare a fi dependentă de fazele ciclului menstrual și este redusă în cazul utilizatoarelor de contraceptive orale.

Vitamina C se absoarbe în organism prin mucoasă bucală, cea esofagiană și prin intestinul subțire. Asimilarea vitaminei C este însă mult diminuată de stres, de consumul de alcool, de fumul de țigară, de cortizon și de antibiotice. În cazul categoriilor de oameni la care se produc frecvent radicali liberi (fumători, bolnavi cronici său sportivi de performanță) se constată și o reducere a nivelului de vitamina C din corp și de aceea, în special în cazul acestora, este necesăr un aport crescut de vitamina C.

Alături de vitamina A, vitamina E și seleniu, vitamina C face parte din grupa principalilor antioxidanți care combat radicalii liberi, ajutând celulele să se reînnoiască în mod permanent și să-și păstreze sănătatea. Vitamina C întărește sistemul imunitar și luptă eficient împotriva oricăror agenți patogeni, paraziți, virusuri și microbi. Vitamina C este considerată în prezent cel mai redutabil inamic al tuturor bolilor.

Proprietățile vitaminei C:

– este cel mai puternic antioxidant deoarece intervine în fenomenele de oxidoreducere;

– este antiinfecțioasă și antitoxică;

– este un antibacterian puternic;

– previne apăriția anumitor tipuri de cancer;

– favorizează asimilarea fierului de către organism;deoarece mărește gradul de absorbție a fierului organic;

– previne și vindecă scorbutul;

– mărește rezistența vaselor de sânge;

– ajută la formarea globulelor roșii, a dinților și a oaselor;

– reglează nivelul glicemiei și al colesterolului;

– detoxifică organismul;

– stimulează producția de anticorpi;

– este un excelent antidepresiv;

– îmbunătățește funcțiile energetice, intelectuale și psihice.

– intervine în buna funcționare a țesuturilor, precum și a diferitelor organe;

– participă la transformările chimice ale proteinelor, lipidelor și glucidelor, la formarea substanțelor intercelulare;

– diminuează perioadele de convalescență;

– este eficientă în reducerea ritmului de opacifiere a cristalinului (îndeosebi la persoanele vârstnice);

– întârzie apăriția cataractei și-i reduce gravitatea cu cca 50%;

– împiedică depunerea grăsimilor la nivelul ficatului ,asigură funcționarea normală a celulei hepatice;

– intervine în metabolismul carotenoidelor;

– protejează acidul folic;

– are acțiune antialergică; reduce efectele unui număr mare de alergeni;

– ca laxativ natural;

– scade incidența apariției de cheaguri în vasele sanguine;

– asigură coeziunea celulelor proteice, mărind astfel durata vieții;

– ca participant la hidroxilare, vitamina C este necesară la producerea de colagen în țesutul conjunctiv. Aceste fibre sunt omniprezente în întreg organismul, asigurându-i acestuia o structură stabilă, dar flexibilă. Unele țesuturi au un procentaj mai ridicat de colagen în conținut, în special pielea, membranele mucoase, dinții și oasele;

– este necesară la sinteza dopaminei, noradrenalinei și adrenalinei în sistemul nervos sau în glandele suprarenale;

– este de asemenea necesară la sintetizarea carnitinei, care este importantă în transferul energiei la mitocondriile celulelor [14].

Vitamina C previne apariția anumitor tipuri de cancer

Vitamina C blochează formarea de nitrozamine (substanțe toxice cu potențial cancerigen), iar astfel, în condițiile unui aport crescut de vitamina C, riscul de cancer este mult diminuat. Având în vedere faptul că alimentele care se găsesc în prezent, mai ales legumele și fructele tratate chimic conțin cantități prea mari de nitriți și de nitrați, odată cu aportul constant de vitamina C, riscul apăriției cancerului este mult diminuat. Celulele canceroase eliberează enzime specifice care distrug țesutul conjunctiv. Vitamina C, având un rol stimulator în formarea țesutului conjunctiv, acționează astfel în mod direct în prevenirea apăriției cancerului.

Rezultate deosebite s-au obținut cu ajutorul unui aport mărit de vitamina C, mai ales în următoarele cazuri:

– cancer uterin și de sân;

– cancer de colon și de rect;

– cancer gastric;

– cancer pancreatic;

– cancer pulmonar;

– cancer laringian și esofagian;

– cancer al cavității bucale.

La mijlocul anilor 70, Pauling a prezentat una din cele mai controversate afirmații ale sale legate de vitamina C. Dar și una din cele mai utile pacienților. În colaborare cu chirurgul scoțian Ewan Cameron, el a început să scrie pe larg despre activitatea antitumorală a vitaminei C. Cameron și Pauling au publicat rezultatele unui studiu clinic în care au arătat că o doză de 10 g pe zi de vitamina C a mărit de 4 ori timpul de supraviețuire la pacienții cu cancer în faza terminală (Cameron and Pauling, 1976). Pauling a conținuat să prezinte argumentele pentru eficacitatea unei doze mari de vitamina C în tratamentul cancerului, deși alți cercetători l-au criticat. O lucrare legată de această ,,luptă, dintre Pauling și unii oamenii de știință americani, a apărut recent (Richards, 1991).

De asemenea, capăcitatea antioxidantă a vitaminei C și acțiunea de neutralizare a radicalilor liberi contribuie, în mod cert, la prevenirea apăriției cancerului. Cercetătorul G. Block a realizat 90 de studii în care a cercetat legătura dintre administrarea de vitamina C și apăriția cancerului și a concluzionat că vitamina C are un rol profilactic semnificativ (Block, 1991).

În acest sens, studii științifice au demonstrat legătura directă între vitamina C și nitrozaminele care induc cancerul. Există dovezi clare că vitamina C poate preveni formarea de nitrozamine cancerigene din nitrat și poate reduce chiar efectul cancerigen manifestat de nitrozamine deja formate. S-a constatat, de exemplu, că o reducere a formării de nitrozamine, atribuite vitaminei C din citrice, poate fi un factor care contribuie la o incidență relativ scăzută a cancerului de intestin gros, în așa-zisă "centură de citrice" (zonă geografică) a Statelor Unite (Lyko și Hartmann, 1980) unde se produc și se consumă multe citrice.

Vitamina C combate eficient stresul și stările depresive

Cantitățile mărite de vitamina C ajută conșiderabil de mult în situațiile de stres accentuat, când consumul de noradrenalină și adrenalină este mult mărit. Noradrenalina este o substanță produsă de corp care ne dă senzația de dinamism, de efervescență, de vioiciune. Vitamina C este implicată de asemenea și în sinteza serotoninei, o substanță responsăbilă cu stările de calm, de curaj și de relaxare, precum și de apariția stării de somn. Vitamina C stimulează sistemul simpatic, intervenind în procesele de detoxifiere a mușchilor și permițând o mai bună adaptare a organismului la stres. Vitamina C intervine eficient ca un factor de combatere a oboselii, în special a oboselii cronice.

De asemenea, consumul mărit de alimente bogate în vitamina C scade nivelul colesterolului și previne bolile cardiovasculare. Cercetări medicale ample desfășurate în Statele Unite au evidențiat faptul că vitamina C constituie factorul major de prevenire a bolilor cardiovasculare. Pentru numeroasele săle efecte benefice, dar mai ales pentru rolul său major de antioxidant, vitamina C a fost numită și “vitamina elixir de viață lungă.”

Vitamina C este un antiinfecțios redutabil

În timpul infecțiilor respiratorii, nivelul de vitamina C din globulele albe crește în primele zile, potențând activitatea antiinfecțioasă a acestora. Riscul îmbolnăvirii de pneumonie este considerabil scăzut la persoanele care au o cantitate suficientă de vitamina C în organism. În cazul afecțiunilor virale, vitamina C acționează prin fragilizarea structurii virusului.

Vitamina C este eficientă și în cazul poliomelitei, al herpesului, al hepatitelor A și B, precum și în cazul bolii Zona Zoster. Studiile medicale efectuate în ultimii 30 de ani, în special în Statele Unite, au demonstrat eficiența deosebită a vitaminei C și în tratamentul encefalitei, al meningitei, al mononucleozei infecțioase și al pneumoniei.

Opinia EFSA în ceea ce privește vitamina C:

EFSA – European Food Safety Authority – autoritate europeană în domeniul suplimentelor alimentare, și-a exprimat opinia științifică legată de vitamina C. Astfel, aceasta este considerată esențială pentru primate, cobai și pești. În formele sale cunoscute ca acid ascorbic, ascorbat de sodiu, ascorbat de calciu, ascorbil palmitat, ascorbil fosfat de calciu și sodiu său ascorbil fosfat de sodiu, vitamina C este șigură pentru toate speciile animale.

Vitamina C este implicată în sinteza colagenului și în încorporarea fierului în feritină. Vitamina C este necesără în funcționarea neutrofilelor și în descreșterea glucorticoizilor din circulație. Vitamina C joacă un rol important în răspunsul imun. De asemenea, Vitamina C reduce tocoferolul oxidat (vitamina E) la forma sa activă în ficat.

Indicațiile EFSA în ceea ce privește vitamina C:

– Vitamina C contribuie la reducerea oboselii și asteniei.

– Vitamina C contribuie la menținerea unor funcții psihologice normale.

– Vitamina C are un rol important în regenerarea formei reduse a vitaminei E.

– Vitamina C are o contribuție esențială în menținerea unui metabolism energetic ridicat.

– Vitamina C menține funcționarea normală a sistemului imunitar.

– Vitamina C protejează ADN-ul, proteinele și lipidele de stresul și distrugerile oxidative (radicalii liberi).

Datorită acestor proprietăți, vitamina C este indicată într-un număr mare de afecțiuni, cum ar fi: forme incipiente de scorbut, boli infecțioase acute și febrile, surmenaj fizic și intelectual, anemii, anorexie, oboseală, neadaptarea organismului la frig, diferite alergii, arsuri, hemoragii nazale și hemoragii vaginale, acnee, celulita, stres, carența de calciu (fracturi, osteomielită, paradontoze, carii dentare, tulburări de creștere), răceală și gripă, tulburări respiratorii, artrita, diaree, hipcolesterolemie, hipertensiune arterială și ateroscleroza, diferite tulburări digestive, afecțiuni vasculare, deficiențe în buna funcționare a glandelor sexuale, angine, sinuzite, gingivite, diferite toxicoze, diabet, astenii, insuficiență cardiacă, reumatism cardiovascular, pneumonii și pleurezii, tuberculoza pulmonară, astm bronșic, dificultăți în menținerea sarcinii și așigurarea alăptării, în cicatrizarea rănilor și tratarea contuziilor uscate, inflamații ale căilor biliare, hepatice +și ciroze hepatice etc. În plus, s-a arătat că această vitamină este și antiaterosclerogenă.

Necesarul de vitamina C pentru un adult sănătos este de 73 mg/zi. La femeile aflate în perioada de graviditate, acesta este de cea 100 mg/zi, iar la cele care alăptează – de 120 mg/zi. Necesarul de vitamina C al copiilor este de 1,5-2 mg/kilogram-corp/zi, în funcție de vârstă. Sunt și autori care recomandă doze de vitamina C mai mici. Aportul de vitamina C trebuie mărit pentru muncitorii care lucrează în mediu cu plumb, benzen sau lacuri, precum și în cazul sportivilor, în perioadele de antrenament (până la 200 mg/zi). De asemenea, necesarul este mai mare în unele cazuri patologice cu metabolismul crescut, apoi în bolile infecțioase, tuberculoza, ulcer gastric și ulcer duodenal, precum și la vârstnici și la fumători (fiecare țigară fumată distruge între 25 și 100 mg) etc.

Vitamina C este consumată mult mai repede în condiții de stres. Acțiunea antiaterosclerotică, anticolesterolică a vitaminei C, precum și procesul de activare a circulației

sanguine capilare datorat acesteia sunt favorizate prin asocierea ei cu vitaminele B3 și P. Surplusul de vitamina C se elimină rapid din organism.

Țesuturile biologice cu cel mai mare procentaj de vitamina C conținută,peste 100 de ori față de nivelul din plasma sangvină, sunt glandele suprarenale, glanda pituitară, timusul, corpus luteum si retina.

Creierul, splina, plamânul, testiculul, nodul limfatic, ficatul, tiroida, mucoasa intestinului subtire, leucocita, pancreasul, rinichiul si glandele salivare au o concentratie de vitamina C de la 10 până la 50 de ori mai mare decât în plasma.

Nici un organ nu face rezerve de ascorbat ca funcție principală a sa, așa că organismul ramâne foarte repede fără această substanță dacă nu există un aport continuu care să fie absorbit prin sistemul digestiv. Eventual, se poate ajunge pâna la deces în cazul în care deficiența este neglijată.

Dozele recomandate în funcție de vârstă sunt:

Pediatrie

• Naștere – 6 luni: 40 mg (aportul adecvat)

• Sugari 6 – 12 luni: 50 mg (aportul adecvat)

• Copii 1 – 3 ani: 15 mg

• Copii 4 – 8 ani: 25 mg

• Copii 9 – 13 ani: 45 mg

• Adolescente de 14 – 18 ani: 65 mg

• Băieți adolescenți de 14 – 18 ani: 75 mg

Adult

• Bărbații de peste 18 ani: 90 mg

• Femeile de peste 18 ani: 75 mg

• Femeile gravide 14 – 18 ani: 80 mg

• Femeile gravide de peste 18 ani: 85 mg

• Femeile care alăptează 14 – 18 ani: 115 mg

• Femeile care alăptează de peste 18 ani: 120 mg

Hipovitaminoza C se evidențiază prin următoarele simptome : oboseală, sângerări ale pielii și a mucoaselor, umflarea dureroasă a încheieturilor, încetinirea creșterii, tulburări în activitatea sistemului nervos și a celui muscular, diminuarea rezistenței organismului la infecții, fragilizarea capilară și apăriția hemoragiilor gingivale, respirație greoaie, dureri ale oaselor, tahicardie,

paradontoză, hipotensiune arterială, acumularea de colesterol în organism (hipercolesterolemie), instalarea asteniei de primavară etc. Ȋn cazul hipovitaminozelor C severe, apare și afecțiunea cunoscută sub denumirea de scorbut ("boala marinarilor").

Profilaxia hipovitaminozei C se poate realiza usor, prin asigurarea unui aport zilnic corespunzător, deoarece aceeași vitamină nu se acumulează în organism, excesul fiind eliminat în permanență pe cale renală.

Acidul ascorbic este foarte usor solubil în apă. Din păcate, dintre toate vitaminele, vitamina C este cel mai ușor distrusă în contactul cu diferiți factori de mediu. Astfel, ea este deosebit de sensibilă la căldură, prin fierbere și prăjire, de la caz la caz, putându-se pierde 30 pănă la 90% din conținutul înițial al alimentelor. De asemenea, este sensibilă la lumină și la aer (oxigen). Ar mai trebui cunoscut și luat în conșiderare faptul că aspirina poate mări de până la trei ori viteza de eliminare a vitaminei C din organism; în plus, după numai două-trei luni de păstrare, în majoritatea fructelor și legumelor, conținutul în vitamina C scade la jumătate și conținuă să scadă până la valori minime. Ȋn această categorie de produse vegetale intră îndeosebi cartofii și merele. Astfel, de la un conținut inițial în vitamina C de la 25 mg/100 g, cartofii ajung la o cantitate de 5 mg/100 g, iar merele – de la 10 mg/100 g, la numai 1 mg/100 g.

Fac excepție fericită de la acest neajuns varza albă crudă și îndeosebi cea murată. Desigur că același lucru se petrece și în cazul celorlalte specii de varză (roșie, de Bruxelles și îndeosebi cea de frunze), care sunt cu mult mai bogate atât în acid ascorbic, cât și în celelalte trofine. Trebuie ținut cont și de faptul că rezervele de vitamina C stocate în ficat la un moment dat, dacă nu sunt mereu refăcute, sunt suficiente numai pe o perioadă de două-trei, maximum patru luni.

Astfel, pentru a preveni instalarea hipovitaminozei C, în perioada iarnă-primăvară, în afara consumului de varză, se recomandă ceaiurile de măceșe și cele din fructe de cătină alba, pulpele de măceșe și fructele de cătină albă (conservate în miere), precum și pasta de măceșe, coacăzele negre, frunzele de pătrunjel, boiaua de ardei roșu dulce , sau suplimente nutritive ce conțin extrase

concentrate din aceste plante său chiar vitamina C.

Indicații terapeutice:

• prevenirea și tratamentul deficitului de vitamina C

• necesarul de vitamina C poate crește în următoarele cazuri: sarcină,

alăptare, fumători, vârstnici, situații de stres, boli infecțioase, malnutriție

sau dietă neechilibrată, consum cronic de alcool etilic

• adjuvant în menținerea rezistenței naturale a organismului la infecții, în special respiratorii, pentru reducerea severității și duratei acestora.

Administrarea de vitamina C este prescrisă pe cale orală în tratamentul carențelor corespunzătoare, al stărilor de oboseală, al unor tulburări capilare și venoase, iar pe cale intravenoasă în caz de methemoglobînemie (creștere anormală a concentrației sangvine de methemoglobină moleculă incapabilă să transporte oxigenul). În schimb, contrar unei idei răspândite, vitamina C nu are nici o influență directă asupra virusului gripal, acțiunea să profilactică asupra gripei, răcelii comune și a oricăror infecții în general fiind nespecifică, explicată prin stimularea proceselor anabolice.

Ingerarea excesivă de vitamina C (prin suplimentare medicamentoasă) poate antrena agitație și insomnii, dar ea nu este periculoasă, excesul fiind eliminat prin urină și fecale. Pentru doze egale său mai mici de 1000 miligrame pe zi, nu există nici un fel de contraindicații. Doze mai mari nu trebuie administrate în caz de hemocromatoză (boala consecutivă acumulării de fier în țesuturile organismului), de litiază renală oxalică, de deficit în gluco-6-fosfat dehidrogenază sau de insuficiență renală.

Țesuturile biologice cu cel mai mare procentaj de vitamina C conținută — peste 100 de ori față de nivelul din plasma sangvină — sunt glandele suprarenale, glanda pituitară, timusul, corpus luteum și retina. Creierul, splina, plămânul, testiculul, nodul limfatic, ficatul, tiroida, mucoasă intestinului subțire, leucocita, pancreasul, rinichiul și glandele salivare au o concentrație de vitamina C de la 10 până la 50 de ori mai mare decât în plasmă. Nici un organ nu face rezerve de ascorbat ca funcție principală a sa, așa că organismul rămâne foarte repede fără această substanță dacă nu există un aport conținuu care să fie absorbit prin sistemul digestiv. Eventual, se poate ajunge până la deces în cazul în care deficiența este neglijată [15].

Interacțiuni medicamentoase

Scade efectele anticoagulantelor orale, fenotiazinelor. Accentuează efectele adverse ale contraceptivelor orale și estrogenilor (la doza de 1 g /zi, nu la 100 mg/zi). Datorită potențialului de reacții adverse și interacțiuni cu medicamente, trebuie luați suplimente alimentare numai sub supravegherea unui profesionist de îngrijire a sănătății.

Suplimentele de vitamina C au un efect diuretic, ceea ce înseamnă ajută organismul să scape de excesul de lichid. Cele mai comercializate vitamine C sunt preparatele din porumb. Persoanele sensibile la porumb ar trebui să caute surse alternative, cum ar fi de palmier sago.

Vitamina C crește cantitatea de fier absorbită din alimente. Persoanele cu hemocromatoză, o afecțiune moștenită care se bazează pe prea mult fier în organism, nu ar trebui să ia suplimente de vitamina C. Vitamina C este, în general, considerat sigur, deoarece organismul scapă de ceea

ce nu se utilizează. Dar, la doze mari (mai mult de 2.000 de mg pe zi), aceasta poate provoca diaree, gaze, etc. Persoanele cu probleme la rinichi ar trebui să discute cu medicul lor înainte de a

lua vitamina C. Persoanele care fumează sau folosesc plasturii cu nicotină ar putea avea nevoie

de vitamina C mai mult, deoarece nicotina face vitamina C, mai puțin eficientă în organism.

Sugarii născuți din mame care au 6.000 de mg sau mai mult de vitamina C pot dezvolta scorbut de rebound, deoarece aportul lor de vitamina C scade după naștere. Dacă sunteți gravidă, discutați cu medicul dumneavoastră înainte de a lua mai mult de 1.000 mg de vitamina C.

Vitamina C poate ridica nivelul de zahăr din sânge la persoanele cu diabet zaharat. La femeile mai în varstă cu diabet zaharat, doze de vitamina C mai mari de 300 mg pe zi au fost asociate cu un risc crescut de deces de la boli de inimă. Luând vitamina C, chiar înainte său după angioplastie poate interfera cu vindecarea. În caz de tratament pentru cancer, trebuie discutat cu medicul oncolog înainte de a lua vitamina C. Vitamina C poate interacționa cu unele medicamente potențial chimioterapice. Aspirina și medicamentele anti-inflamatoare nesteroidiene (AINS) – atât aspirina cât și AINS poate reduce cantitatea de vitamina C în organism, deoarece acestea produc mai multă vitamină care urmează să fie excretat prin urină. Unele cercetari sugerează foarte clar că vitamina C ar putea ajuta la protejarea stomacului de acțiunea nedorită a aspirinei și AINS. Acetaminofen (paracetamol) – doze mari de vitamina C pot reduce cantitatea de acetaminofen excretat prin urină, care ar putea determina ca nivelul din acest medicament să crească în sânge.

Antiacidele care conțin aluminiu – Vitamina C poate crește cantitatea de aluminiu care se absoarbe și care ar putea provoca efecte secundăre. Antiacidele care conțin aluminiu sunt Maalox și Gaviscon. Barbituricele – pot reduce efectele vitaminei C.

Aceste medicamente includ fenobarbital (Luminal), pentobarbital (Nembutal), și seconobarbital (Seconal). Chimioterapia – ca un antioxidant, vitamina C poate interfera cu efectele unor medicamente luate pentru chimioterapie. Cu toate acestea, unii cercetatori au părerea că vitamina C ar putea ajuta chimioterapia să fie mai eficientă. Accentueaza efectele adverse ale contraceptivelor orale și estrogenilor (la doza de 1 g /zi, nu la 100 mg/zi).Contraceptive orale (pilulele contraceptive) și terapie de substituție hormonală (TSH) – vitamina C poate provoca o creștere a nivelului de estrogen, atunci când luate cu aceste medicamente. Estrogenii orali pot scădea, de asemenea, efectele vitaminei C în organism. Inhibitori de protează – Vitamina C duce la niveluri ușor mai mici de Indinavir (Crixivan), un medicament utilizat pentru a trata HIV și ȘIDA. Tetraciclina – Unele dovezi sugerează că luând vitamina C se poate crește nivelul antibioticului în organism. Aceasta poate reduce, de asemenea, efectele vitaminei C în organism. Alte antibiotice din aceeași familie sunt minociclina (Minocin) și doxiciclina (Vibramycin). Scade efectele anticoagulantelor orale;Warfarin (Coumarin) – Au fost raportate cazuri rare în care vitamina C, care interferează cu eficacitatea acestui medicament, a dus la fluidificarea sângelui. S-a constatat însă că nu există nici un efect la doze de vitamina C de până la 1000 mg pe zi.

Efecte negative cunoscute

Vitamina C este recunoscută ca fiind una dintre cele mai puțin toxice substanțe din medicină. LD50 pentru șobolani este de 11900 mg kg−1. O primă grijă o reprezintă persoanele cu tulburări de metabolism al fierului, incluzând hematocromatoza. Vitamina C crește absorbția de fier. Dacă bolnavii de hiperabsorbție de fier ingeră doze de vitamina C de ordinul gramelor, aceasta poate înrăutăți tulburarea lor, din cauza absorbției mărite. Vitamina C cauzează diaree dacă este ingerată în cantități mai mari decât limita, care diferă de la individ la individ. Cathcart [5] a numit această limită Limita de Toleranță Bowel și a observat că este mai mare la persoanele care sunt suferinde decât la cele sănătoase. Variază de la 5 grame pe zi la persoanele sănătoase, până la 300 grame pe zi la cei care suferă de boli grave, precum SIDA și cancer. Diareea încetează imediat ce doza este redusă, fără a provoca vreun alt efect negativ.

Niveluri insuficiente de enzima glucoză-6-fosfat dehidrogenază (G6PD), o tulburare genetică, poate predispune unii indivizi la anemie hemolitică după ingerarea unor substanțe oxidante prezente în alimentație sau medicamente. Aceasta include și doze mari, repetate, intravenoase sau orale de vitamina C. Există un test pentru descoperirea deficienței de G6PD. O doză mare de vitamina E a fost propusă drept factor potențial protectiv. Lipsa vitaminei conduce la scorbut și la boala lui Barlow (scorbut infantil). Scorbutul infantil provine din laptele sterilizat, din absența fructelor și legumelor proaspete din alimentația copilului. Chiar vitaminizat, laptele sterilizat administrat copiilor rămâne un produs steril: nici un produs zis vitaminizat nu poate înlocui alimentația cu fructe și legume proaspete [1].

Produse cu vitamina C de pe piață:

Principalele forme farmaceutice în care există acidul ascorbic sunt:

1 – comprimate;

– comprimate efervescente ;

– comprimate masticabile ;

– capsule (cu eliberare prelungită) ;

– pulbere efervescentă ;

– soluții injectabile ;

– solutii;

– creme;

– seruri;

– loțiuni.

Medicamente

A.Soluții injectabile:

ACID ASCORBIC ARENA 750 mg, ARENA GROUP S.A. – ROMANIA

Indicații terapeutice:

Tratamentul scorbutului sau prevenția acestuia în cazul afecțiunilor care necesită un aport suplimentar de acid ascorbic, când administrarea orală nu este posibilă sau deficitul de acid ascorbic este sever.

ADDITIVA VITAMIN C, comprimate efervescente, 1000 mg, Dr. B. Scheffler GmbH & Co. KG

Cutie cu un flacon din polipropilenă a 10 comprimate efervescente;

Cutie cu un flacon din polipropilenă a 20 comprimate efervescente;

Cutie cu 3 flacoane din polipropilenă a câte 10 comprimate efervescente;

Additiva Vitamin C este indicată în tratamentul afecțiunilor datorate deficiențelor de vitamina C.

VITAMEDI-C 750 mg/5ml soluție injectabilă, PASCOE PHARMAZEUTISCHE PRÄPARATE GmbH

Cutie cu 5 fiole din sticlă brună x 5 ml sol. inj.

Administrare intravenoasă

Tratamentul scorbutului

Adulți (inclusiv vârstnici) și adolescenți :500 mg până la 1 g pe zi.

Copii :10 mg acid ascorbic/kg și zi fără a depăși 300 mg zilnic

Tratament preventiv

Adulți (inclusiv vârstnici) și adolescenți :200-500 mg pe zi

Copii :5 – 7 mg acid ascorbic/kg și zi fără a depăși 100 mg zilnic;

Soluția trebuie utilizată imediat după deschiderea fiolei. A nu se utiliza dacă soluția nu este limpede sau prezintă particule în suspensie [14].

1.5.2 Suplimente alimentare:

– comprimate: Ascovit, Sicovit C mandarine-portocale

– comprimate efervescente: additiva vitamina C,Cebion 1g blutonge sau citrus, Redoxon, Upsavit vitamin C, Calcium-Sandoz plus vitamina C

– comprimate masticabile: Redoxon,Vitamina C

– capsule (cu eliberare prelungită): Cebion retard 500, Cetebe

– pulbere efervescentă: Vitamin C eff. instant

Exemple suplimente alimentare:

C-1000, producator Pro Nutrition, un excelent supliment de vitamina C , pentru: menținerea sănătații, susținerea programelor de slăbire; culturiști și, în general pentru sportivi.

Beneficii vitamina C stabilite în urma cercetărilor și studiilor de nutriție sportivă: contribuie eficient la recuperarea și creșterea masei musculare (Vitamina C este un antioxidant ce  acționează pentru protejarea celulelor musculare împotriva radicalilor liberi rezultați ca urmare a proceselor metabolice și  arderii accelerate a grasimilor); ajută la evitarea accidentarea mușchilor la antrenamentele cu greutăți mari (Vitamina C contribuie activ la formarea colagenului, un țesut care leagă oasele și musculatura); susținere optimă de asimilare a Fierului (Fierul are un rol important  în transportul oxigenului; când fierul este în deficit, mușchii nu mai primesc oxigen în cantitate necesară și, astfel, se reduce performanța la antrenament); participă activ în formarea și eliberarea hormonilor steroidici, determinanți în crearea mediului anabolic propice creșterii masei musculare.

Mușchii stochează foarte multă apă (mai ales când suplimentăm pentru volumizarea musculară) și vitamina C , fiind  cea mai solubilă vitamină  în apă, cu cât mușchii sunt voluminoși, cu atât aceastei vitamine îi va scade concentrația și, implicit, își va pierde din beneficiile și proprietățile pe care le oferă.Prin urmare, cu cât este o masă musculară mai voluminoasă, cu atât și o nevoia de suplimentare cu Vitamina C este mai accentuată.

Administrare: câte 1-3 tablete pe zi,in timpul oricarei dintre mesele principale ale zilei.

Ursuleți jeleuri cu Vitamina C 60 mg, cu gust de portocale – 60 buc.

Ursuleți cu Vitamina C jeleuri,supliment alimentar cu gust de portocale sunt un fel de dulciuri cu un conținut bogat de vitamina C care ne amintesc de gusturile de odinioară din copilăria noastră.

Vitamina C: contribuie la menținerea funcționării normale a sistemului imunitar în timpul exercițiilor fizice intense și după acestea; la formarea normală a colagenului pentru funcționarea normală a vaselor de sânge, a sistemului osos,a ligamentelor,a gingiilor, a pielii și a dinților; la metabolismul energetic normal; la funcționarea normală a sistemului nervos si sistemului imunitar; la menținerea sănătății psihice; la protejarea celulelor împotriva stresului oxidative; la reducerea oboselii și extenuării; la regenerarea formei reduse a vitaminei E (contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ);crește absorbția fierului.

Vitamina C pentru copii de la Child Life

Descriere scurtă: vitamina C lichidă pentru copii;imunostimulator, antioxidant, antihistaminic; antiviral, antibacterian, antifungic;recomandat in febră, stres fizic și psihic, anemie etc.

Efecte benefice ale produsului naturist Vitamina C copii de la Child Life:contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar; protejează celulele împotriva stresului oxidativ; ajută la formarea normală a colagenului pentru: funcționarea normală a vaselor de sânge, sistemului osos, ligamentelor, gingiilor, dinților și a pielii; sprijină funcționarea normală a sistemului nervos, menținerea sănătății psihice și la reducerea oboselii și extenuării; crește absorbția fierului și contribuie la regenerarea formei reduse a vitaminei E; susține metabolismul energetic normal.
Suplimentul alimentar Vitamina C copii este recomandat în: infecții virale, bacteriene, parazitare, fungice; febră; expunere indelungată la temperaturi scăzute; stres fizic și psihic; terapii complementare antitumorale; fracturi, osteoporoză, răni, arsuri, gingivită, fragilitate capilară, intervenții chirurgicale; diabet și complicații vasculare diabetice; afecțiuni cardio și cerebrovasculare; anemie prin deficit de fier, hipocalcemie, rahitism; alergii, astm bronsic, eczeme, rinite alergice de sezon.

Administrare:copii 6-12 luni: câte 1/4 linguriță/zi; copii 1-4 ani: câte 1/2-1 linguriță/zi; copii 5-12 ani: câte 1-2 lingurițe/zi. A se administra simplu sau amestecat cu băutura preferată a copilului. A se agita înainte de utilizare [16].

Cosmetice

În domeniul cosmeticii vitamina C este folosită ca și ingredient în preparărea diferitelor compoziții cosmetice care conțin și apă: creme, loțiuni, seruri, măști. Ca și observații ar fi de menționat că nu trebuie supusă încălzirii; iar când este utilizata în emulsii se adaugă la faza finală, la rece. Cât despre dozaj, trebuie folosit un indicativ 0,2-0,5% pentru preparate cosmetice obișnuite, și până la 20% în aplicații topice, seruri depigmentare, diverse tratamente. Ca și remarcă ar fi de subliniat că poate provoca usturimi și înroșirea pielii dacă este folosită în dozaje mai mari de 5%, astfel, pentru seruri și tratamente, dozajul se va stabili în funcție de toleranța pielii și se poate crește progresiv.

Asociind vitamina C cu vitamina E dar și cu acidul Ferulic, se obține un efect sinergic interesant, cu accentuarea proprietăților antioxidante și anti-aging. Ca și observație vitamina C sub această formă este acidă, scade pH-ul compozițiilor în care este adăugată. Deasemenea vitamina C sub această formă este destul de instabilă și începe să se oxideze gradual, devenind inactivă în timp în contact cu apă, aerul și lumina.

Serurile ce conțin un procent ridicat de acid ascorbic trebuie păstrate la rece, în recipient opac și ferindu-le de contactul cu aerul; este indicat să se folosească într-un timp cât mai scurt.

Exemple de produse cosmetice: Ser natural tonifiant cu vitamina C , Ser natural tonifiant anti-age cu acid hyaluronic și vitamina C; Q4U – Crema anti-age cu vitamina C si acid ursolic ; Crema hidratanta cu Vitamina C ; Serum pentru ochi cu vitamina C- MINERAL BEUTY ; Liz Ryder crema de fata cu vitamina C; LUX & ETHICAL Serum cu lipozomi din ceramide și vitamina C; Fard de obraz cu vitamin – WEIA ; Lapte demachiant hidratant cu vitamina C naturală din măceșe; Lapte pentru corp ,emollient, cu vitamina C natural din măceșe; Loțiune tonică fără alcool cu vitamina C natural din măceșe; Cremă de noapte revitalizantă cu vitamina C natural din măceșe; Cremă de zi hidradantă cu vitamina C natural din măceșe- COSMETIC PLANT ; Crema hidratanta cu vitamina C si ulei de catina "PLANT ACTIV" ; Crema antirid cu ulei de catina si vitamina C -ETERA PROD.

Ser antioxidant cu vitamina C JULIETTE ARMAND VITAMIN C SERUM

Pentru o piele mai frumoasă, Vitamina C reprezintă un antioxidant care ține la distantă efectele nocive ale condițiilor atmosferice sau ai diverșilor alți factori, contribuind la producerea de colagen și la repararea pielii atunci cand aceasta a fost rănită în vreun fel. Datorită efectelor negative ale radicalilor liberi, ale poluării, aspectul tenului își pierde strălucirea, este aspru la atingere și se ridează din ce în ce mai mult. Vitamina C ajută celulele să se reînnoiască în mod permanent și să-și păstreze sănătatea conferind tenului luminozitate și prospețime. Este un ser antioxidant și antiage excepțional, previne procesul de imbătrânire prematură a tegumentului, estompează petele pigmentare, pistruii.

Serul are o concentrație de vitamina C de 10%, fapt ce duce la inhibarea productiei de melanină constituind un remediu natural pentru pigmentare. Acționează ca o "gumă de șters", astfel încât, treptat, petele întunecate vor deveni tot mai puțin vizibile, reducându-se atât din punct de vedere al suprafeței cât și a cromaticii. Este recomandat utilizarea serului pentru toate tipurile de ten.

Beneficiile sunt vizibile încă de la prima utilizare, pielea se destinde, liniile fine se estompează, previne apariția ridurilor, tenul devine mai luminos, iar pielea devine mai elastică.
Produsul nu conține parabeni, alergeni, uleiuri minerale sau propileni.

Mod de aplicare:  Pe pielea curată, proaspăt demachiată se aplică, cu ajutorul degetelor, câteva picături de produs, cu mișcări circulare de masaj pe frunte, pomeți, bărbie și gât. După ce serul intră în pielese aplică o cremă hidratantă.

Cremă revitalizantă de noapte cu extract de măceșe

Crema revitalizantă de noapte cu extract de măceșe hrănește epiderma, îi menține starea de sănătate și vitalitatea. Vitamina C din extractul de măceșe protejează celulele de efectul oxidant al radicalilor liberi. Stimulează formarea colagenului natural, normalizând metabolismul celular și prevenind îmbătrânirea prematură a pielii. Prin parfumul fructat și conținutul în extract de măceșe și vitamine (C și E) crema conferă o senzație de confort și relaxare.

Mod de utilizare: Crema se aplică seara pe pielea perfect curată a feței și a gâtului, demachiată în prealabil. Pentru rezultate optime se recomandă folosirea în combinație cu Crema hidratantă de zi cu măceșe.

Ingrediente:Aqua, Paraffinum Liquidum, Lanolin, Propylene Glycol, Petrolatum, Cetearyl Alcohol, Stearic Acid, Isopropyl Myristate, Rosa Canina Fruit Extract, Potassium Cetyl Phosphate, Caprylic/Capric Triglyceride, Alcohol Denat., Tocopheryl Acetate, Sodium Benzoate, Disodium EDTA, Butylphenyl Methylpropional, Benzyl Salicylate, Coumarin, Geraniol, Hexyl Cinnamal, Linalool, Parfum, Methylparaben, BHA

Cremă antirid cu ulei de catină și vitamina C Plant Activ

Formula acestei creme este special concepută pentru a preveni ridarea și îmbătrânirea pielii. Vitamina C potențează acțiunea antioxidantă a vitaminei E (cel mai apreciat antioxidant natural, care se gasește în concentrație semnificativă în uleiul de catină) și acționează ca un accelerator de reînnoire celulară, contribuind la creșterea elasticității pielii.

Conținutul bogat în vitamine al uleiului de catină: provitamina A, vitamina E și vitamina F (vitamina pielii) previne apariția ridurilor și asigură menținerea echilibrului hidro-lipoproteic al pielii, aceasta devenind suplă, proaspătă și catifelată.

Crema se aplică zilnic seara după demachiere atât pe față, cât și pe gât și decolteu și se lasă să acționeze peste noapte. Dimineața, fața, gâtul și decolteul se curăță cu Laptele demachiant Plant Activ. Se recomandă în special pentru tenurile uscate și deshidratate predispuse la ridare [17].

Cap 2 Analiza acidului ascorbic

Principalele Farmacopeei au monografii pentru acidul ascorbic și ascorbatul de sodiu, eventual și pentru formele farmaceutice ale acidului ascorbic. Aceste monografii conțin metode de verificare a calității – identitate, impurități, dozare, mai mult sau mai puțin moderne.În general dozarea cea mai ușoară a acidului ascorbic se realizează titrimetric. Mai jos sunt prezentate câteva metode titrimetrice folosite la dozarea acidului ascorbic:

DCPIP

Un agent oxidant des folosit este colorantul 2,6-diclorofenol-indofenol, sau, pe scurt, DCPIP. Colorantul albastru este introdus în soluția de acid ascorbic până când o culoare roz pal apare timp de 15 secunde.

C6H8O6 + C12H7NCl2O2→ C6H6O6 + C12H9NCl2O2

Iod

O altă metodă implică folosirea iodului și un indicator de amidon. Iodul reacționează cu acidul ascorbic, iar când tot acidul ascorbic este consumat, iodul, aflat în exces, reacționează cu amidonul, formând un complex de culoare albastră. Aceasta indică sfârșitul reacției de titrare.

Iodat și ioni ai iodului

Metoda de mai sus care implică iodul neceșită obținerea și standardizarea soluției de iod. O altă cale o reprezintă generarea iodului în prezența acidului ascorbic prin reacția ionilor iodat și iodin în soluție acidă.

N-Bromosuccinimidă

Un agent de oxidare mai puțin întâlnit este N-bromosuccinimida, (NBS). În această titrare, NBS oxidează acidul ascorbic (în prezență de iodură de potasiu și amidon). Când NBS este în exces (de exemplu, reacția este completă), acesta eliberează iodul din iodura de potasiu, care formează cu amidonul un complex de culoare albastră, indicând sfărșitul titrării [6,7]

Prevederile Farmacopeei Române

Monografia de Acid ascorbic din Farmacopeea Româna editia X prevede determinarea următoarelor caracteristici de calitate:

Descriere: Cristale incolore sau pulbere cristalină albă, fără miros, cu gust acru.

Solubilitate: Ușor solubil în apă, solubil în alcool și metanol, practic insolubil în benzen, cloroform, eter, eter de petrol și uleiuri grase Soluția A. 2.5 g acid ascorbic se dizolvă în 40 ml apă proaspăt fiartă și răcită și se completează cu același solvent la 50 ml, într-un balon cotat.

Identificare:

— La 2 ml soluție A se adaugă 0,5 ml acid nitric 100 g/l(R) și 0,5 ml nitrat de argint 20 g/1; se formează un precipitat cenușiu.

— L.a 0,5 ml soluție A se adaugă 1,5 ml apă, 0,2 ml pentacianonitrozilferat (II) de sodiu-soluție și 0,15 ml hidroxid de sodiu 100 g/1; apăre o colorație galben-verzuie, care după adăugarea de 0,3 ml acid acetic 300 g/l (R) devine albastru-verzuie.

Punct de topire: 188 — 192 0C (cu descompunere).

Putere rotatorie specifică: 20/D=+21° până la +23° (soluția A).

Metale grele: max. 10 ppm.

Sulfați: Cel mult 0,04%.

Reziduu prin calcinare: Cel mult 0,1%.

Dozare: prin metoda iodometrică [18].

Prevederile Farmacopeei Europene

Monografia de Acid ascorbic din Farmacopeea Europeana editia 8 prevede determinarea următoarelor caracteristici de calitate:

Aspect: cristale incolore, pudră cristalină albă sau aproape albă care se decolorează în prezența aerului și a umidității.

Solubilitatea: usor solubil în apă, solubil în etanol (96 %).

Punct de topire: aproximativ 190 °C, cu descompunere

Identificare Spectrul UV-Vis

Absorbția maximă: 243 nm, determinată imediat după dizolvare.

Absorbanța specifică la absorbția maximă: 545 – 585.

Spectrul IR

Rotația specifică: + 20,5 + 21,5.

Impuritate E și substanțe înrudite: prin HPLC

Coloana:

– dimensiuni : l = 0,25 m, Ø = 4,6 mm;

– faza staționară: silicagel-aminopropil (5 μm);

– temperatura: 45 °C.

Faza mobilă: soluție tampon de fosfat, acetonitril (25:75 V/V).

Debit: 1,0 ml/min.

Detectare: spectrofotometru, la 210 nm.

Volum de injectare: 20 μl de soluție test și soluții de referință (b) și (c).

Timp de evaluare: 2,5 ori timpul de retenție al acidului ascorbic.

Limite:

– impuritățile C, D: max. 0,15 %;

– impurități nespecificate: max. 0,10 %;

– totalul impurităților, altele decât C și D: max. 0,2 %;

– Cupru: maxim 5 ppm, prin spectrofotometrie de absorbție atomică.

– Fier: maxim 2 ppm, prin spectrofotometrie de absorbție atomică.

– Metale grele: maxim 10 ppm.

– Dozare: prin metoda iodometrică.

Impurități:

A. 2-furfuraldehida,

C. D-xilo-hex-2-ulosonic acid (D-sorbosonic acid),

D. metil D-xylo-hex-2-ulosonate (metil D-sorbosonate),

E. acid oxalic,

F. (5R)-5- [ (1R)-1,2-dihidroxietil] -3,4-dihidroxifuran-2 (5H)- una,

G. acid (2R)-2- [ (2R)-3,4-dihidroxi-5-oxo-2,5-dihidrofuran-2-il] -2-hidroxiacetic,

H. metil (2R)-2- [ (2R)-3,4-dihidroxi-5-oxo-2,5-dihidrofuran-2-il] -2-hidroxiacetat [19].

Metoda cromatografică

Cromatografia este folosită pentru a defini metodele de separare ce se bazează pe distribuția unui solut între două faze, una mobilă (gaz sau lichid) și alta staționară (solid sau lichid). Această metodă a fost pusă în evidență de botanistul rus Țvet care a denumit-o după cuvântul grecesc chroma care înseamnă culoare. În prezent există multe amestecuri incolore și sunt detectate prin alte metode dar termenul de cromatografie s-a păstrat.

Tehnicile cromatografice pot fi clasificate în funcție de natura fenomenelor petrecute în timpul separării și în funcție de natura fazelor nemiscibile. Ceea ce cauzează distribuția unui component între cele două faze este fie solubilitatea diferită în acestea, fie interacțiunile electrostatice.

Ca și noțiuni folosite în cromatografie amintim:

Solut: amestecul de compuși din probă, separați prin cromatografie

Faza mobilă: vectorul lichid sau gazos care deplasează solutul

Faza staționară: produsul care prin afinitățile sale cu solutul, permite separarea compușilor lui când se deplasează faza mobilă

Suport: material inert pe care se depune faza staționară

Umplutura: adsorbant, suport, faza staționară

Coloana cromatografică: tub cu diametru și lungime variabile, din sticlă, metal sau alte materiale, în interiorul căruia se produce separarea cromatografică

Developant: o fază mobilă lichidă sau gazoasă care deplasează solutul în faza staționară așa fel ca să poată fi observate zonele în care s-au concentrat separat componenții probei

Eluant: o fază mobilă lichidă sau gazoasă care deplasează solutul în faza staționară până la părăsirea ei.

Raport frontal: raportul între distanța parcursă de către un solut într-o fază staționară și distanța parcursă în același timp de către developant.

Cromatografie de eluție: cea la care faza mobilă parcurge în permanență faza staționară făcând ca solutul introdus la o extremitate, să iasă la extremitatea opusă, faza mobilă fiind inertă față de faza staționară.

Cromatografie de deplasare: procedeu în care faza mobilă are o afinitate mai mare decât a solutului pentru faza staționară.

Cromatograma reprezintă diagrama în două dimensiuni care arata evoluția, în funcție de timp a unui parametru care depinde de concentrația instantanee a solutului la ieșirea din coloană.

Cromatograma este alcatuită din picuri care corespund compușilor separați de coloană. Linia de bază este reprezentanta traseului obținut în absența compusului eluat. Pe o cromatograma care este generată de o coloană cu umplutură sau capilară, mărimea picului este proporțională cu cantitatea compusului respectiv în amestecul probei. Suprafața unui pic depinde de cantitatea compusului.

Se întâlnesc mai multe tipuri de cromatografie:

– Cromatografie lichid/solid:

Cromatografie de absorbție

Cromatografie ionică

Cromatografie de excluziune

Cromatografia pe strat subțire

Cromatografia pe hârtie

-Cromatografie lichid/lichid

-Cromatografie gaz/lichid

-Cromatografie gaz/solid

-Cromatografie în fază supercritică.

Dintre acestea vom aminti cromatografia pe strat subțire. Ca și aparatură pentru aceasta metodă se folosesc plăcile cromatografice din sticlă sau din alte materiale, de dimensiuni diferite, cu lungimea de obicei de 20 cm și lățimea variabilă, pe care se aplică un strat subțire de adsorbant de puritate cromatografică, de exemplu silicagel, kieselgur, celuloză microcristalină, oxid de aliminiu, la care se pot adăuga lianți ca și sulfatul de calciu, amidonul, carboximetilceluloza sau se mai pot adăuga și agenți fluorescenți. Se mai folosesc și vase cromatografice din sticlă, cu posibilitatea de închidere etanșă, de dimensiuni convenabile, pentru a asigura menținerea plăcilor în poziție aproape verticală. Micropipetele, microseringile sunt folosite de asemenea în această metodă cromatografică.

La prepararea plăcilor cromatografice mai întai se va prepara o suspensie omogenă din adsorbant și apă în proporție de 1:2 m/V, dacă nu se prevede altfel în monografie. Suspensia obținută se aplică pe plăcile curațate, cu ajutorul unui dispozitiv, într-un strat uniform de 0,25 mm grosime. Plăcile cromatografice se usucă la aer timp de 30 de minute sau pâna la 2 ore în unele cazuri, uneori și la etuvă la 105-110 oC timp de o oră. Plăcile cromatografice se păstrează în exicator cu clorura de calciu anhidră. Dacă sunt folosite dupa mai mult de 3 zile de la preparare, plăcile cromatografice se reactivează în etuvă, conform prevederilor din monografia respectivă. Se mai pot folosi și plăcile realizate industrial.

Partea specială

Cap 3 Studiu comparativ al unor produse cu acid ascorbic sintetic și vitamita C naturală

3.1 Prezentarea produselor

Produs farmaceutic supliment alimentar Solaray Vitamina C 1000mg capsule

Compoziție:
Vitamina C (din fructe de Maces [Rosă canina] și de Acerola [Malphigia punicifolia])   1000mg
Concentrat de bioflavonoide (din citrice) 50mg;

Vitamina C simplă, comprimate de supt de 180 mg fiterman –conține acid ascorbic sintetic;

Compoziție: îndulcitor (sorbitol), acid ascorbic, lactoză monohidrat, acid citric, citrat de sodiu, îndulcitori (manitol, zaharina sodica, aspartam), talc, stearat de magneziu

Capsule vitaminizant cu măceșe și cătină F154,Fares

Compoziție:
Extract de fructe de măceșe (Cynosbati fructus) și fructe de cătină (Hippophae fructus) 42,5 mg, vitamina C, ulei esential de lămâie, zahăr, excipienți. Vitamina C/comprimat este de 34,53 mg. Fructele de cătină albă aduc un aport important de vitamine (C, A, B1, B2, B6, B9, D, E, P, PP) și acizii grași esențiali. Dau rezultate rapide în recuperarea după efort fizic și intelectual, scad durata de convalescență după boală. Cresc rezistența organismului la infecții și previn degradarea celulelor prin efectul puternic antioxidant.

Fructele de măceș sunt foarte apreciate pentru conținutul lor bogat în vitamina C (500-1000 mg%), carotenoide,vitaminele A, B1, B2, E, P, PP și K. Măceșele au cu 40-50% mai multă vitamina C decât lămâia și cu 60% mai mult decât grapefruitul. Ulei esențial de lămâie este stimulent leucocitar, crescând apărarea organismului împotriva infecțiilor.

3.2 Metode de analiză

Identificare

Folosind cele 3 produse menționate mai sus, s-au realizat soluțiile pentru analiză/reacții de identificare astfel:

-s-au triturat la mojar 2 capsule de vitamina C 1000 mg din acerola și maceșe, iar produsul rezultat a fost extras mai apoi în 5 ml metanol (solvent); soluția rezultată este de o culoare galben pal deschis;

-s-au triturat la mojar 2 comprimate de acid ascorbic sintetic (vitamina C de 180 mg de Fiterman), iar produsul rezultat a fost extras mai apoi în 5 ml metanol; soluția rezultată este incoloră;

-s-au triturat la mojar 2 comprimate vitaminizante care conțin și vitamina C 34 mg din maceșe și cătină, iar produsul rezultat a fost extras mai apoi în 5 ml metanol; soluția rezultată este de un galben intens.

Pentru reacțiile de identificare am luat 2 ml din fiecare soluție obținută peste care am adăugat 0,5 ml acid nitric 100g/l (R) și 0,5 ml nitrat de argint 20 g/l (R); în urma reacției se formează un precipitat cenușiu.

Reacția aceasta este prevăzută atât în Farmacopeea Română cât și în cea Europeană. Observațiile cu privire la reacțiile identificate la fiecare produs sunt următoarele:

Precipitatul cenușiu a putut fi observant ca și rezultat al reacției pentru fiecare din cele 3 produse verificate, ceea ce înseamnă prezența acidului ascorbic în toate cele 3 cazuri.

– Particulele de precipitat cenușiu au fost semnalate ca fiind mai mari în diametru – grunjos – în cazul acidului ascorbic sintetic, iar mai mici și mai fine în celelalte 2 cazuri – surse naturale.

Cromatografie pe strat subțire

Pentru cromatografia pe strat subțire am folosit aceleași 3 produse enumerate mai sus pentru studiu:

-s-au triturat la mojar 2 capsule de vitamina C 1000 mg din acerola și maceșe, iar produsul rezultat a fost extras mai apoi în 5 ml metanol (solvent); soluția rezultată este de o culoare galben pal deschis;

-s-au triturat la mojar 2 comprimate de acid ascorbic sintetic (vitamina C de 180 mg de Fiterman), iar produsul rezultat a fost extras mai apoi în 5 ml metanol; soluția rezultată este incoloră;

-s-au triturat la mojar 2 comprimate vitaminizante care conțin și vitamina C 34 mg din maceșe și cătină, iar produsul rezultat a fost extras mai apoi în 5 ml metanol; soluția rezultată este de un galben intens.

Soluția etalon: acid ascorbic 10 mg/ml în metanol.

Pe placa cromatografică au fost aplicate cu ajutorul unei seringi Hamilton cu vârf teșit câte 30 µl din fiecare probă, în ordinea următoare:

Proba1: Vitaminizantul C 34 mg din maceșe și cătină;

Proba2: Acid ascorbic sintetic 180 mg de Fiterman;

Proba3: Vitamina C 1000 mg din acerola și măceșe;

Etalonul: 10 mg/ml acid ascorbic în metanol.

După evaporarea solventului, placa cromatografică se introduce în vasul cromatografic cu developant, pe cât posibil în poziție verticală. Benzile de pe linia de start nu trebuie să atingă suprafața stratului de developant. După ce developantul a parcurs distanța prevăzută, placa cromatografică se scoate din vasul cromatografic, se usucă și se pun în evidență benzile, conform prevederilor din monografie.

Vasul în care se află faza mobile, compusă din acetonă R, acid acetic glacial R, metanol R, toluen R (5:5:20:70 V/V/V/V); se acoperă 30 de minute pentru saturare apoi se introduce placa cromatografică pe care au fost aplicate substanțele pentru identificare.

Saturarea vasului cromatografic și determinarea cromatografică se efectuează la o temperatură cuprinsă între 20-25 oC. O diferență de temperatură între pereții vasului cromatografic conduce la perturbări ale procesului de migrare în stratul absorbant. Se asteaptă pentru developare care se face până la 15 cm. Se usucă la aer; se examinează prin expunere la lumină ultravioletă la 254 nm.

Pentru identificarea substanțelor, se compară pe aceeași cromatogramă, valoarea Rf și culoarea sau fluorescența benzilor obținute cu soluțiile probă.

Valoarea Rf a unei substanțe este: Rf = a / b în care:

a = distanța parcursă de substanță de la punctul de aplicare al soluției până la centrul petei, în centimetri;

b = distanța parcursă de developant de la punctul de aplicare al soluției până la frontul developantului, trecând prin centrul petei, în centimetri.

Cromatogramele se examinează prin expunere la lumină ultravioletă la 254 nm (stingerea fluorescenței), în fluorescență (la 365 nm lungime de undă de excitație) și în vizibil după pulverizare cu acid azotic 10 % si Azotat de argint 2 %.

Cromatograma făcută în UV 254 (stingerea fluorescenței)

Cromatograma făcută în fluorescență (la 365 nm lungime de undă de excitație)

Cromatograma făcută în vizibil după pulverizare cu acid azotic 10 % și

azotat de argint 2 %

Rezultate și discuții

În urma reacțiilor de identificare prevăzute atât în Farmacopeea Română cât și în cea Europeană , în care s-au luat 2 ml din fiecare soluție de acid ascorbic obtinută din cele 3 produse, peste care s-a adăugat 0,5 ml acid nitric 100g/l (R) și 0,5 ml nitrat de argint 20 g/l (R), precipitatul cenușiu a putut fi observant ca și rezultat al reacției pentru fiecare din cele 3 produse verificate, ceea ce înseamnă prezența acidului ascorbic în toate cele 3 cazuri.

Particulele de precipitat cenușiu au fost semnalate ca fiind mai mari in diametru -grunjos – în cazul acidului ascorbic sintetic, iar mai mici și mai fine în celelalte 2 cazuri (surse naturale), rezultă un mod de aranjare diferit în soluție (sintetic vs natural) la nivel de molecule.

Pentru a identifica acidul ascorbic din solutiile s-au realizat și cromatograme pe strat subtire examinate prin expunere la lumină ultravioletă la 254 nm (stingerea fluorescenței), în fluorescență (la 365 nm lungime de undă de excitație) și în vizibil după pulverizare cu acid azotic 10 % și azotat de argint 2 %

Acidul ascorbic – vitamina C este un compus hidrosolubil, polar cu grupări alcoolice OH.

Faza staționară a plăcilor din CSS este silicagel, un compus cu grupări OH pe suprafată ca urmare va reține semnificativ acidul ascorbic ceea ce duce la un parametru de retenție mic (Rf în jur de 0,2).

Se observă în toate vizualizările un comportament cromatografic identic al acidului ascorbic sintetic respectiv natural ceea ce se demonstrează prin separarea la același nivel cu etalonul. Diferențele de intensitate sunt datorate conținutului diferit în acid ascorbic a produselor studiate.

Se mai observă în fluorescență 2 benzi albastre în partea superioară a cromatogramei numai în cazul produselor care conțin acid ascorbic din surse naturale. Aceste benzi probabil sunt caracteristice unor compuși din Măceș – componentul similar din cele 2 produse naturale studiate.

Metoda de analiză folosită demonstrează că structural acidul ascorbic sintetic nu diferă de cel natural, dar se pot diferenția prin faptul că cel din surse naturale conține și alți compuși specifici sursei.

Concluzii

Vitamina C este una din cele mai cunoscute vitamine cu un rol foarte complex, acela de protecție. Ajută celulele organismului să se protejeze de radicalii liberi, prevenind deteriorarea celulelor-antioxidant și reducând riscul apariției temutelor boli numite cancer și Alzheimer, regenerează depozitele de vitamin E, îmbunătățește absorbția de fier în organism. Contribuie la dezvoltarea celulelor imunitare, îmbunătățește funcționarea anticorpilor și a macrofagelor, având caracter antiviral și antibacterian.

Încă din secolul XVII, vitamina C afost menționată ca factor “antiscorbutic” pentru că a ajutat la prevenirea bolii numite scorbut, care s-a manifestat prin sângerări ale gingiilor și modificarea culorii pielii datorită vaselor de sânge rupte la soldații britanici care călătoreau mult timp pe mare. Aceste probleme s-au ameliorat odată cu începerea consumului de lămâi.

Fructele citrice (lămâie verde, lămâie, portocală, grepfrut), tomatele și cartofii sunt surse comune și foarte bune de vitamina C. Fructele de măceș și cătină sunt o sursă foarte bogată în vitamina C. Alte alimente care sunt bune surse de vitamina C includ papaya, broccoli, varză de Bruxelles, coacăze, căpșuni, conopidă, ardeii iuți, spanac, pepene galben, kiwi, merișoarele sunt surse bogate în vitamina C.

În 1933-1934, chimiștii britanici Sir Walter Norman Haworth și Sir Edmund Hirst și independent, polonezul Tadeus Reichstein, au reușit să sintetizeze vitamina, fiind prima creată artificial. Acest lucru a făcut posibilă producerea industrială și în același timp ieftină a vitaminei. C. Haworth a primit în anul 1937 Premiul Nobel pentru Chimie pentru munca depusă de el. Forma sintetică a vitaminei este identică cu cea naturală.

Scopul lucrării a fost acela de a studia comportamentul chimic al vitaminei C din surse naturale respectiv al celor sintetice. Pentru aceasta, în partea practică am realizat un studiu pe 3 produse industriale care conțin acid ascorbic în concentrații diferite atât din sursă naturală cât și sintetic Vitaminizantul C 34 mg din maceșe și cătină; Acid ascorbic sintetic 180 mg de Fiterman șiVitamina C 1000 mg din acerola și măceșe. Pe aceste 3 produse am realizat reacții de identificare prevăzute atât în Farmacopeea Română cât și în cea Europeană și cromatografie pe strat subțire

În urma reacțiilor de identificare precipitatul cenușiu a putut fi observant ca și rezultat al reacției pentru fiecare din cele 3 produse verificate, ceea ce înseamnă prezența acidului ascorbic în toate cele 3 cazuri, dar modul de precipitare a fost diferit (sintetic vs natural).

Metoda de analiză folosită pentru cele 3 produse demonstrează că structural acidul ascorbic sintetic nu diferă de cel natural, dar se pot diferentia prin faptul că cel din surse naturale conține și alți compuși specifici sursei.

În concluzie forma sintetică a acidului ascorbic este identică cu cea naturală, cea naturală fiind una mai complexă,organismul uman asimilâd-o mult mai bine și mai ușor. Vitaminele care se găsesc în starea lor naturală în legume și fructe proaspete au o absorbție de până la 98% în timp ce vitaminele sintetice se asimilează în proporție de doar 10-20%.

Bibliografie

Stephen Barrett, The Dark Side of Linus Pauling's Legacy.

Cegłowski, Maciej (2010) Scott and Scurvy.

Carpenter Kenneth J (1987) The history of scurvy & vitamin C.

Maria Olaru (2011) Vitaminele care ne îmbolnăvesc, Descoperă.

Elena Diaconu (2013) Când avem cu adevărat nevoie de suplimente alimentare?, Adevărul.

Clayden, Greeves, Warren, Wothers (2001) Organic Chemistry. Oxford University Press.

Derek Denby (1996) Chemistry Review.

Teodor Usca (2007) Elemente de bucătărie și nutriție revizionistă

Stone, Irwin (1972) The Natural History of Ascorbic Acid in the Evolution of Mammals and Primates.

*** (2009) Medicinal Natural Products A biosynthetic approach. 3rd. ed., West Sussex; John Wiley and Sons Print, p. 485-493;

Manfred Eggersdorfer et al. (2005) Vitamins in Ullmann's Encyclopedia of Industrial Chemistry, Wiley-VCH, Weinheim, 2005;

http://www.rețeteculinare.ro/ghid_alimente;

www.anm.ro;

http://ayurvedic-medica.ro/site/11-vitamina-c;

http://www.bioresurse.ro/notificari

http://www.ms.ro/?pag=26&pg=1&doc=3229

http://www.elemental.eu/ro/567-vitamina-c-acid-ascorbic.html;

Farmacopeea Româna, ed. a X a, Ed.Medicala, 1993.

European Pharmacopoeia, 8th edition, 2016.