INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………………………. 3 Capitolul… [629053]

1

Cuprins

INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………………………. 3

Capitolul I. CADRUL GENERAL PRIVIND PERSOANA JURIDICĂ
1. Noțiunea de persoană juridică ………………………………………………………………………. … 4
2. Clasificarea persoanei juridice ……………………………………………………………………… … 5
3. Elementele constitutive ale persoanei jurid ice ………………………………………………….. . 9
3.1 Organizarea de sine stătătoare ……………………………………………………. ……………10
3.2 Patrimoniul propriu …………………………………………………………………. …….. …….. 11
3.3 Scopul propriu …………………………………………………………………………. …………… 12

Capitolul II. ÎNFIINȚAREA PERSOANEI JURIDICE
1. Noțiune …………………………………………………………………………………………………… ….. 13
2. Reglementare ……………………. ………………………………………………………………………. … 13
3. Modurile de înființare ale persoanei juridice …………………………………………………. …. 14
3.1 Înființarea persoanei juridice pin actul o rganului competent …………………….. … 14
3.2 Înființarea persoanei juridice prin actul de înființare autorizat ……………….. ….. 15
3.3 Înființarea persoanei juridice prin alt mod reglementat de lege ……….. …….. …… 16

Capitolul III. CAPACITATEA CIVILĂ A PERSOANEI JURIDICE
Secținea I. Capacitatea de folosință a persoanei juridice ……………………………………………………. …… 17
1.1 Noțiune ……………………………………………………………………………………………… ………. 1 7
1.2 Caracterele juridice ale capacității de folosință …………………………………………………. 18
1.3 Începutul capacității de folosință a persoanei juridice ………………………………….. ….. 20
1.4 Conținutul capacității de folosință a persoanei juridice ………………………………… ….. 23
1.5 Încetarea capacității de folosință a persoanei juridice ………………………………….. …… 24
Secțiunea II. Capacitatea de exercițiu a persoanei juridice ………………………………………………. …….. 2 5
2.1 Noțiune …………………………………………………….. ……………………………………….. …….. 25
2.2 Începutul capacității de exercițiu ………………………………………………. ………………….. 2 7
2.3 Conținutul capacității de exercițiu a persoanei juridice ………………………………… …. 29
2.4 Încetarea capacității de exercițiu a persoanei juridice ……………………………….. …….. 33

2
CAPITOLUL IV. IDENTIFICAREA PERSOANEI JURIDICE
1. Noțiunea de identificare a persoanei juridice ……………………………………………. …… 34
2. Clasificarea mijloacelor de identificare a persoanei juridice …………………………… . 35
3. Atributele de identificare a persoanei juridice ………………………………………………. . 36
3.1 Naționalitatea persoanei juridice ……………………………………….. …………. …….. 36
3.2 Denumirea persoanei juridice ………………………………… ………… ……………… …. 36
3.3 Sediul persoanei juridice ………………………………………. ………………………… ….. 37

Capitolul V. REORGANIZAREA PERSOANEI JURIDICE
1. Noțiunea de reorganizare a persoanei juridice ……………………………………………. ……. 38
2. Modalitățile de reorganizare ale persoanei juridice ………………………………………… .. 39
2.1 Fuziunea ……………………………………………………………………………….. …………. 40
2.2 Divizarea ……………………………………………………………………………. …………. … 42
2.3 Transformarea ……………………………………………………………………… …………. .. 44
3. Efectele reorganizării persoanei juridice …………………………………………… …………… 46

Capitolul VI. ÎNCETAREA PERSOANEI JURIDICE
1. Noțiunea de încetare a persoanei juridice …………………………………………………… .. 47
2.Modurile de încetare ale persoanei juridice ………………………………………………… … 48
2.1 Nulitatea persoanei juridice ……………………………………………………. ………. … 48
2.2 Dizolvarea pers oanei juridice ……………………………………………… ……….. …… 49
2.3 Lichidarea persoanei juridice ………………………………………….. ………. ……….. 53
2.4 Desființarea persoanei juridice ……………………………………… ……….. …………. 56
2.5 Radierea persoanei juridice …………………………………………… …………. ………. 57

CONCLUZII ……………………………………………………………………………………………… …………………… 59
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………….. ………………………….. …………………. 6 1

3
INTRODUCERE

Noțiunile de drept subiectiv și de persoană în înțelesul juridic al termenului, nu este un adevăr
de ordine naturală, ci un concept juridic (nomen intellectuale) care corespunde unei realități sociale .
Din perspectiva acestui conce pt, sintezele de puteri și de interese individuale organizate au avut și au
în continuare întâietate asupra individului izolat.
În cadrul raporturilor juridice de drept pri vat, legiuitorul pune accent pe subiectele de drept la
modul general, ceea ce înseamnă că persoanele cărora li se aplică și li se adresează prevederile din
Codul civil sunt atât persoane fizice cât și persoane juridice. De-a lungul timpului, fundamentul
noțiunii a fost redat prin intermediul a două teorii: teoria ficțiunii și teoria realității. Influențat de
dreptul francez, dreptul român a fost adeptul teoriei ficțiunii iar mai apoi, dreptul contemporan a
îmbrățișat teoria realității. Potr ivit teoriei ficțiunii, persoana juridică reprezintă un mecanism care
servește drept vehicul al relațiilor colec tivității cu exteriorul, personalitatea juridică fiind privită ca o
favoare acordată de către legiuitor . La polul opus, în cadrul teoriei realități i, persoana juridică este
privită ca o realitate tehnică, ea fiind cea care recunoaște existența reală subiectelor de drept. Niciuna
dintre cele două teorii nu a reușit să influențeze în mod decisiv concepția în ceea ce privește natura
juridică a acestui s ubiect de drept.
Scopul lucrării de față este de a înfățișa particularitățile persoanei juridice ca subiect de drept
civil, pornind de la elementele definitorii ale acesteia (noțiune, clasificare, elemente constitutive) și
continuând cu reliefarea pe rând a moduril or prin care se poate înființa o persoană juridică, a
capacității civile a acestui subiect de drept, mijloacele de identificare, modalitatea de reorgan izare dar
și de încetare a persoanei juridice. Orice persoană juridică are un scop iar acesta nu se poate efectua
decât prin prisma personalității civile, mai exact prin aptitudinea de a avea drepturi și obligații civile
precum și prin participarea sa la raporturile juridice în nume propriu.
Mai mult decât atât , tema lucrării a re rolul de a analiza și de a scoate în evidență diferențele
pe care acest subiect de dre pt le are față de persoanele fizice. Aceste două subiecte nu pot fi puse în
același plan întrucât , spre exemplu, atributele unei persoane fizice nu pot fi aplicate și în cazul
persoanelor juridice (viața intimă, demni tatea) . De altfel, personalitatea unei persoane fizice
oglindește condiția umană pe când personalitatea celuilalt subiect de drept se poate dobândi și
totodată se poate pierde prin radiere. O persoană juridică depinde de o persoană fizică, mai exact,
doar aceasta din urmă poate constitui prin contract de societate sau statut o personalitate juridică ce
se dobândește în urma înregistrării acesteia . Ambele participă în cadrul raporturilor de drept civil în
calitate de subiecte de drept însă persoanele fizice sunt reprezentate individual iar persoanele juridi ce,
potrivit legii, sunt reprezentate de mai mulți oameni ce sunt organizați în diverse structuri .

4
CAPITOLUL I
Cadrul general privind persoană juridică

1. Noțiunea de persoană juridică
În perioada Regalității, persoana juridică, alături de persoana fizică, era cunoscută sub
denumirea de ,,persoană morală1”. Având originea în dreptul roman, termenul de persoană provine
din cuvântul etrusc ,, phersu” care însemna masca pe care actorii o foloseau în diferite locuri publice
din lumea antică.
În literatura de specialitate, anterior intrării în vigoare a noului C . civ., noțiunii de persoană
juridică i s -a dat o mulțime de înțelesuri . Legiuitorul nu formul ează nicio definiție le gală cu privire
la acest aspect de drept privat , ci doar precizează acele condiții pentru care o entitate dobândește
personalitate juridică precum și cum aceasta devine subiect de drept d iferit de persoanele fizi ce care
o alcătuiesc. Așadar, a fost imposibilă cristalizarea unei singure opinii omogene în materie, fiecare
autor definind subiectul de drept civil conform propriei viziuni referitoare la temeiul juridic al
persoanei juridice.
Potrivit unui punct de vedere, persoana juridică ,,este un colectiv de oameni care, în condițiile
legii, devine subiect distinct de drept în viața juridică, întrucât are o organizare de sine stătătoare, un
patrimoniu propriu, care este afectat realizării unui scop determinat în acord cu interesul obștesc2”.
Această opinie a trezit controverse într -o oarecare măsura deoarece sunt prezente în realitatea curentă
și perso ane juridice individuale, de exemplu societățile cu răspundere limitată cu asociat unic .
Dimitrie Alexandresco susținea, în literatura juridică mai veche, că ,,prin persoană morală,
juridică, se înțelege o ființă abstractă, intelectuală, creată prin ficțiunea legii, fie într -un interes public,
fie într -un interes privat (societățile comerciale ), având un patrimoniu deosebit, capabilă de a avea
drepturi și îndatoriri3”. Această opinie se baza pe ,,teoria ficțiunii” , spre deosebire de celelalte definiții
ale literaturii de specialitate care se bazau majoritatea pe ,,teoria colectivului ”.
Într-o altă opinie, se arată că ,,Persoana jurdică – subiect colectiv de drept care participă de
sine stătător la raporturile j uridice,având o răspundere civilă proprie – este un colectiv de oameni
având o structură organizatorică bine determinată, dispunând de independență patrimonială și care
urmărește realizarea unui scop în acord cu interesele obștești”. Cuprinsul acestei def iniții ne indică
elementele constitutive ale persoanei juridice. De altfel, nici aceasta nu rămâne fără nicio observație,
în special din prisma faptului că redă doar parțial specificul acesteia.

1 C.St. Tomulescu, Drept privat roman, Editura T.U.B., București, 1973, p.86.
2 T.Pop, Drept civil român, Persoanele fizice și Persoanele juridice, Editura Lumina Lex, București, 1994, p.176.
3 D.Alexandresco, Explica ția teoretică și practică a dreptului ci vil român în comparație cu legile vechi și cu
principalele legislații străine, Tomul I, Editura Curierul Judiciar, București, 1906, p.50.

5
În prezent, noțiunea de ,,persoană juridică “ este prevăzută expres de lege, fiind utilizată de C .
civ. în Cartea I ,,Despre persoane, Titlul IV, persoana juridică ”, art.187 -251. De asemenea, potrivit
art. 25 alin. (3) C . civ., ,,Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condițiile
cerute de lege, este titulară de drepturi și de obligații civile ”. Deși această noțiune aparține dreptului
privat, în special al celui civil, ea este folosită și în alte ramuri ale sistemului de drept cum ar fi spre
exemplu dreptul in ternational, dreptul muncii, dreptul administrativ etc.

2. Clasificarea persoanelor juridice
Atunci când ne referim la persoanele juridice, trebuie să ținem cont de faptul că există
clasificări generale (atunci când facem referire la toate persoanele juridice) dar și clasificări speciale
(atunci când facem referire la o singură categorie, sfera lor fiind mai restrânsă) . În literatura de
specialitate, aceste subiecte de drept au fost clasificate în funcție de mai multe criterii.
1. Primul criteriu cu ajutorul căruia persoanele juridice se deosebesc unele de altele este cel
al regimului juridic aplicabil. C. civ. a adoptat acest criteriu în art . 189 – ,,Persoanele juridice sunt
de drept public și de drept privat “. Totodată, C odul civil face distincție între aceste două subiecte de
drept, definindu -le pe fiecare în parte în astfel: art. 190 C. civ. -,,Persoanele juridice de drept privat
se pot constitui, în mod liber, în una dintre formele prevăzute de lege “ și art. 191 C. civ. ,,Persoanele
juridice de drept public se înființează prin lege “. În mod excepțional, în cazurile anume prevăzute de
lege, persoanele juridice de drept public se pot înființa ,,prin acte ale autorităților administrației
publice centrale sau locale ori pri n alte moduri prevăzute de lege “. În ceea ce privește similitudinea
dintre cele două tipuri de persoane juridice, regulile de funcționare precum și modalitățile de
înființare, în general regimul lor juridic, sunt consecința determinării absolute manifesta te în
activitatea de legalizare la un moment dat. În acest mod, potrivit art. 192 C . civ., persoanele juridice
legal înființate se supun dispozițiilor aplicabile categoriei din care fac parte, precum și , în absența
unei legi speciale, dispozițiilor cu caracter general cuprinse în C odul civil. Prin urmare , conform
dispozițiilor art . 192 C . civ. , prevederile C odului civil care reglementează regimul juridic general ce
li se aplică persoanelor juridice se aplică și persoanelor juridice ex istente la data intrării sale în
vigoare, dar doar în condiția în care prin legile aplicabile fiecărei categorii de subiect de drept nu se
prevede în alt mod4.
Din categoria persoanelor juridice de drept public, cele care desfășoară activități în domenii
de interes public5, avem ca principală entitate, statul. Prin intermediul instituțiilor sale dar si a
organelor sale, acesta participă la raporturile juridice civile, mai exac t cele care privesc dreptul de

4 Dispoziția există și în art. 18 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a noului C. civ. actual
5 C.T.Ungureanu, op.cit., 2016, p. 368.

6
proprietate al statului asupra bunurilor sale din domeniul privat sau public6. Se face referire la
obligația statului de a răspunde pentru pagubele produse prin arestarea sau condamna rea pe nedrept
a unei personae, conform art . 504 Cod procedură penală sau la dreptul statului de a culege succesiunile
vacante7. Cu toate acestea, potrivit art . 223 C. civ., statul este cel care participă în raporturile civile
în nume propriu, prin intermediu l Ministerului Finanțelor Publice
De altfel, tot din categoria persoanelor juridice de drept public fac parte și următoarele entități :
– organele centrale și locale ale puterii executive ( Administrația Prezidențială sau președinția,
Guvernul României, ministerele și organele administrației de stat aflate în subordinea sa, autorit ățile
administrative autonome, prefecturile etc. ) ;
– Curtea Constituțională, care, față de orice altă autoritate, este independentă ;
– organele puterii judecătorești ( Ministerul Public, Direcția Națională Anticorupție, Consiliul
Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Curțile de Apel și Tribunalele) ;
– organele puterii legislative ( Camera Deputaților și Senatul) ;
– autoritățile centrale care nu sunt în subordinea Guvernului ( Banca Națională a României,
Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, Consiliul Concurenței, Serviciul Rom ân de Informații,
Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune etc.) ;
– unitățile administrative -teritoriale ( județele, municipiile, orașele, sectoarele Municipiului
București și comunele) ; consiile locale,primăriil e și consiliile județene nu au organizare de sine
stătătoare deoarece nu dispun de organe de conducere proprii și nici nu au calitate de persoană juridică
întrucât nu au un patrimoniu propriu – bugetele acestora sunt bugetele unităților administrativ –
terito riale8;
– instituțiile de stat finanțate de la bugetul statului ( universitățile de stat, spitalele de stat,
institutele de cercetare etc.) ;
– partidele politice ;
– instituțiile publice și serviciile publice înființate de consiliile locale și de consiliile județene ;
În ceea ce privește persoanele juridice de drept privat, acestea desfășoară activități pentru
satisfacerea unor interese perso nale sau colective9. Cele care fac parte din această categorie sunt
următoarele : societățile comerciale10, asociațiile ( profesionale, culturale, sportive, religioase)11,

6 Dreptul de proprietate publică este reglementat în art. 858 -875 din noul C. civ.
7 Succesiunea vacantă și moștenir ea este reglementată în art. 1135 -1140 din noul C. civ.
8 M. Nicolae, Considera ții asupra calității de subiect de drept civil a unităților administrativ -teritoriale, în Dreptul
nr.5/2002, p.49.
9 C.T. Ungureanu, op. Cit., 2012, p.415.
10 Societățile comerci ale sunt reglementate de Legea nr.31/1990, republicată în M.Of. nr.1066 din 17 noiembrie 2004,
cu modificările și completările ulterioare.
11 Asociațiile sunt reglementate de O.G. nr.26/2000 publicată în M.Of. nr.39 din 31 ianuarie 2000, aprobată prin Legea
nr.246/2005, cu modificările și completările ulterioare.

7
societățile agricole12, partidele politice13, patronatele, sindicatele14, fundațiile15, cooperativele (de
producție, de cons um, de credit)16, cultele religioase , organizațiile profesionale, cum ar fi de
exemplu, Uniunea națională a agenților imobiliari, Uniunea națională a notarilor publici dar și Baroul
avocaților. În realitatea curentă întâlnim cazuri în care persoanele juridice de drept privat nu devin
perso ane juridice de drept public, mai exact, nu își schim bă regimul juridic aplicabil chiar dacă
acestea îndeplinesc un serviciu public în baza unui contract încheiat. Un exemplu el ocvent ar fi acela
când o societate private are ca obiect de activitate acțiuni de salubrizare urbană și încheie contracte
cu acest obiect cu autoritățile publice locale17.
Delimitarea persoanelor juridice în persoane juridice de drept public sau persoane juridice de
drept privat este uneori dificil ă de realizat. Acest lucru se datorează prezenței caracterului mixt care
este atât public cât și privat. Spre exemplu, în cazul Uniunii naționale a notarilor publici, Uniunii
naționale a agenților imobiliari, uniunea scriitorilor , artiștilor plastici, compozitorilor dar și altor
uniuni profesionale, statul le confer rolul de a asigura ordinea și controlul acestora , mai exact , ordinal
profesional este îndreptățit să îndeplinească o parte din puterea disciplinară asupra membrilor
profesiei respective18. Datorită regimului lor juridic diferit, clasificarea acestor subiecte de drept,
persoanele juridice de drept public și persoanele juridice de drept privat, prezintă o im portanță
deosebită întrucât persoanele juridice de drept public sunt reglementate de norme ce aparțin dreptului
public , cum ar fi, dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul fiscal , iar persoanele juridice
de drept privat sunt reglementate de norme ce aparțin dreptului privat , ca de exemplu dreptul civil și
dreptul comercial.
2. În funcție de scopul lor , persoanele juridice se clasifică în persoane juridice cu scop
patrimonial și persoane juridice cu scop nepatrimon ial. În ceea ce privește prima categorie,
persoanele juridice cu scop lucrativ sunt cele care urmăresc obținerea unui profit și avem următoarele
exemple : societățile comerciale, societățile agricole, regiile autonome, societățile cooperative etc.
Cea de -a doua categorie, persoanele juridice fără scop lucrativ sunt următoarele : partidele politice,
sindicatele, organelle statului, cultele religioase, asociațiile și fundațiile – întemeiate în baza
prevederilor din O.G. nr. 26/2000 . Spr e exemplu, ,,Camerele de comerț sunt organizațiile autonome,
neguvernamentale, apolitice, fără scop patrimonial, de utilitate publică, cu personalitate juridică,

12 Societățile agricole sunt reglementate de Legea nr. 36/1991, publicată în M.Of. nr.97 din 6 mai 1991, cu modificările
ulterioare.
13 Partidele politice sunt reglementate de Legea nr. 14/2003, publicată în M.Of. nr. 25 din 17 ianuarie 2003.
14 Sindicatele sunt reglementate de Legea nr. 62/2011 a dialogului social, care a abrogat Legea n r.54/2003 a
sindicatelor.
15 Fundațiile sunt reglementate prin O.G. nr. 26/2000, care se aplică și asociațiilor.
16 Cooperativele sunt reglementate de Legea nr.1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, publicată în
M.Of. nr.172 din 28 februarie 2005, cu modificările ulterioare.
17 Maria Fodor, Drept civil -Teoria generală,Persoanele, Editura Universul Juridic , București, p.385.
18 C.T.Ungureanu, Drept civil.Partea Generală.Persoanele., Editura Hamangiu, București, 2012, p.415.

8
create în scopul de a reprezenta, apăra și susține interesele membrilor lor și ale comunității de afaceri
în raport cu autoritățile publice și cu organismele din țară și din străinătate19”. Din cauza scopul ui
nepatrimonial al persoanelor juridice nu înseamnă că acestea nu pot realiza activități aducătoare de
profit, ci dimpotrivă, există astfel de persoane jur idice care desfășoară activități aducătoare de profit,
însă cu condiția ca profitul realizat sau obținut să fie utilizat pentru atingerea scopului lor
nepatrimonial.
3. În funcție de modul de constituire , conform art . 194 din C . civ., persoanele juridice se
clasifică în două categorii : persoane ce se constituie prin actul de înființare al organului competent,
(în cazul autorităților și al instituțiilor publice, al unităților administrativ -teritoriale, precum și al
operatorilor econom ici care se constituie de către stat sau de către unitățile administrativ -teritorial )
iar în toate cazurile, trebuie să se prevadă în mod expres prin actul de ănființare dacă autoritatea
publică sau instituția publică este persoană juridică ; cea de -a doua categorie este vorba despre
persoane le juridice înființate prin actul de înființare al celor care o constituie, în mod autorizat, în
condițiile legii .
4. În funcție de naționalitatea lor, persoanele juridice se clasifică în persoane juridice române
și persoane juridice străine. Diferența dintre aceste două tipuri de persoane juridice este faptul că
persoanele juridice române sunt constituite după cerințele legii române iar în ceea ce priveș te
persoanele juridice străine, acestora li se aplică un regim juridic mai special, fiind constituite în
condițiile legii locului unde au fost înființate, dar care în condițiile legii române pot desfășura
activități pe teritoriul României. Indiferent de na ționalitatea sau cetățenia persoanelor care o compun,
persoanele juridice care au sediul în România sunt persoane juridice române, asta datorită faptului că
determinarea naționalității persoanei juridice se face în funcție de sediul principal al activități i.
5. În funcție de durata lor , persoanele juridice pot fi înființate pe durată determinată sau pe
durată nedeterminată . Potrivit art . 195 C . civ., ,,Persoana juridică se înființează pe durată
nedeterminată, dacă prin lege, actul de constituire sau statut nu se prevede altfel ”. Atunci când sunt
constituite pe durată determinată, trebuie avut în vedere termenul specificat în actul de constituire
astfel că, la împlinirea acelui termen, persoana juridică se dizolvă.
6. În funcție de locul unde este amplasat sediul lor , persoanele juridice sunt cu sediul în
România sau persoane juridice cu sediul în străinătate dar care pot avea agenții sau reprezentanțe în
România. Regimul juridic al persoanelor juridice c u sediul în străinătate va fi diferit de cel al
persoanelor juridice cu sediul în România.

19 Art. 1 alin . (1) din Legea nr. 335/2007 a camerelor de comerț din România, așa cum a fost modificat de art . 1 punctul
1 din Legea nr. 39/2011 (M. Of. nr.224 din 31 martie 2011)

9
3. Elementele constitutive ale persoanei juridice
Codul civil ne conferă un principiu fundamental în ceea ce privește persoana juridică , stabilind
elementele constitutive ale acesteia, mai exact, conform art. 187 C. civ., ,,Orice persoană juridică
trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu , afectat realizării unui anumit
scop licit și moral, în acord cu intere sul general “. Așadar, pentru a ne afla în prezența acestui subiect
de drept, textul legal impune întrunirea cumulativ ă a trei elemente : o organizare de sine stătătoare,
un patrimoniu propriu și un scop licit și moral, în acord cu interesul general . În mod obligatoriu, cele
trei elemente trebuie respectate întruc ât, în lipsa oricăruia dintre ele, nu putem considera că ne aflăm
în prezența unei persoane juridice. În doctrină , întâlnim anumiți autori care nu sunt de acord cu
aceste trei elemente. Aceștia susțin alte două elemente și anume : participarea în nume propriu la
circuitul civil și răspunderea patrimonială proprie.
Yolanda Eminescu susținea că ,,Înainte de a propune în cadrul concepției pe care am schițat –
o, o definiție a personalității juridice, este necesar să determinăm elementele ei componente. După
părerea noastră, participarea în nume propriu la circuitul civil și răspunderea proprie reprezintă înc ă
două elemente esențiale ale personalității juridice a căror importanță apare, în special în condițiile
actuale ale unei dezvoltări și gradări a personalității juridice ”.
După părerea mea, consider că cele două elemente menționate de către Y.Eminescu sunt
doar consecințele elementelor constitutive enunțate în art . 187 C . civ., ele nefiind elemente de sine
stătătoare. În doctrină, s -a argumentat de altfel ,,o grupare de oameni participă la raporturile civile
proprio nominee și are o răspunder e proprie pentru că este o persoană juridică, întrunind cele trei
elemente constitutive, iar nu invers : o grupare de oameni este persoană juridică pentru că are o
răspundere proprie și participă în nume propriu la circuitul civil20 “.
Cele t rei elemente constitutive se aplică tuturor categoriilor de persoane juridice, având un
caracter general. Atunci când legea instituie o cerință aparte pentru existența calității de persoană
juridică, putem spune că avem un caracter special. De asemenea, întâlnim și caracterul legal, ceea ce
înseamnă că în mod exclusiv doar legea este cea care instituie prevederile referitoare la persoana
juridică . Așa cum rezultă și din art . 187 C . civ., întrunirea cumulativ ă a celor trei elemente este
esențială , acestea trebuind îndeplinite în t otalitate iar dacă nu se respect ă acest lucru , nu ne aflăm în
prezența unei persoane juridice. Totodată, elementele constitutive sunt suficiente pentru ca persoana
juridică să existe, având un caracter exclusiv.

20 Gh. Beleiu , op. Cit .,1998, p.384.

10
3.1 Organizarea de sine stătătoare
Acest element constitutiv îi permite persoanei juridice să se prezinte ca un subiect de drept
diferit de membrii componenți în raporturile cu ter ții. Organizarea de sine stătătoare mai este
cunoscută și sub denumirea de organizare proprie, element ce ajută la stabilirea scopului persoanei
juridice și totodată prin p rezentarea competențelor organelor de conducere, stabilește modul de
valorificare a capacității de exercițiu a persoanei juridice. Prin actul de înființare , se stabilește
structura organizatorică a fiecarui subiect de drept , în condiții le legii speciale . De exemplu, conform
art. 5 alin. (5) al Legii nr.31/1990, în mater ia societăților cu personalitate juridică, actul constitutiv
trebuie să c onțină ,,datele de identificare a asociaților și clau ze reglementând organizarea,
funcționarea și desfășurarea activității societății “, iar atunci când facem referire la asocia ții și la
fundații, sub sancțiunea nulității absolute, art . 6 alin.(2) litera g . din O.G. nr. 26/2000 prevede faptul
că actul constitutiv trebuie să prevadă ,, componența nominală a celor dintâi organe de conducere,
administrare și control ale asociației “. De asemenea, tot în actul constitutiv este stipulat și faptul că
majoritatea m embrilor vor avea ultimul cuvânt în ceea ce privește deciziile dar și faptul că organele
de conducere vor încheia actele juridice. În cazul în care nu va exista o astfel de organizare, regula
de bază ar fi ca deciziile să fie luate în unanimitate, aspect a semănător cu cel al indiviziunii, iar
consecința în cauză ar fi aceea că subiectul de drept ar fi în imposibilitatea de a -și realiza scopul.
În literatura de specialitate, a fost pusă în evidență importanța acestui prim element constitutiv
al persoanei juridice, după cum urmează : ,,Datorită organizării de sine stătătoare, persoana juridică
are posibilitatea să participe la raporturile juridice ca un tot unitar, iar nu ca ceva amorf ”.21 În
condițiile și limitele stabilite de lege, fiecare entitate trebuie să își determine structura organizatorică
ce trebuie să se potrivească cu scopul urmărit dar și cu mijloacele de realizare a acestui scop.22
Totodată, acest element constitutiv al subiectului de drept prezintă o deosebită importanță și în ceea
ce privește ,,teoria persoanei juridice ”, aspect ce îl vom contura cu ajutorul argumentelor ce
urmează23. În principal, acest element constitutiv este considerat ca fiind o condiție esențială pentru
un bun management. De altfel, el permite sesizarea elementelor comune și ajută la evidențierea
noțiunii de persoană juridică iar nu în ultimul rând, trebuie subliniat și faptul că celelalte două
elemente constitutive decurg din acest prim element iar în absenă lui, nu ar putea exista întrucât
organizarea de sine stătătoare se realizează în funcție de un anumit patrimoniu iar toate aceste
elemente trebuie puse î n sarcina unui anumit scop .

21 Tr. Ionașcu, op. cit., p.6; C. Stătescu, Drept civil, 1970, p.371, pentru M.N. Costin, ,,Organizarea de sine stătătoare
conferă persoanei juridice posibilitatea să acționeze ca un tot coerent ”, op. cit., p.369.
22 E. Lupan, I. Sabău -Pop, Tratat de drept civil român, vol. II, Persoanele, Editura C.H.Beck, 2007, p.223.
23 Petrică Trușcă, Andrada Mihaela Trușcă, Drept civil.Persoanele Editura Universul Juridic, 2015, p. 217 -218

11
3.2 P atrimoniul propriu – Un al doilea element consitutiv al persoanei juridice îl constituie
patrimoniu l propriu . Acest element are o deosebită importanță în ceea ce prive ște persoana juridică
deoarece el este cel care ajută cu participarea la circuitul civil , făcând astfel posibil realizarea
scopului , mai exact obiectului de activitate. Participarea la circuitul civil implică de asemenea și
oportunitatea de a răspunde pentru acele fapte care au adus atingere drepturilor unor terți, ceea ce ar
însemna că exista posibilitatea de a repa ra prejudiciile cauzate, prejudicii ce nu s -ar pu tea rea liza dacă
nu ne -am fi aflat în prezența unui patrimoniu propriu.
Prin noțiunea de patrimoniu propriu înțelegem totalitatea drepturilor și obligațiilor care pot fi
evaluate în bani și care au ca titular a cest subiect de drept, persoana juridică . De altfel , acest aspect
este definit și în codul civil, conform art . 31 alin. (1) : ,,Orice persoană fizică sau persoană juridică
este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani și
aparțin acesteia ”. Făcând o analiză a acestui articol, putem prezuma elementele definitorii ca fiind
următoarele: persoana juridică este titularul patrimoniului , orice persoan ă juridic ă are acest element
constitutiv , patrimoniul propriu al persoanei juridice este diferit atât față de patrimoniul individual
al membrilor aceleiași persoane juridice cât și față de patrimoniul altor persoane juridice , conținutul
patrimoniului este dat de ansamblul ori totalitatea bunurilor și a drepturilor și obligațiilor
patrimoniale , și nu în ultimul rând , faptul că a cest element constă în crearea posibilității pent ru
subiectul de drept de a participa proprio nomine la raporturile patrimoniale și pe cale de consecință ,
de a avea o răspundere patrimonială proprie, răspunzând , cu unele excepții, numai cu patrimoniul său
pentru obligațiile asumate de ea24.
Atât în cazul persoanei fizice cât și în cazul persoanei juridice , patrimoniul propriu este
alcătuit din două mari laturi: latura activă și latura pasivă. În ceea ce privește latura activă , aceasta
este formată din totalitatea drepturilor patrimoniale care au ca titular persoana juridică (drepturi de
creanță sau drepturi reale ) iar în cazul laturii pasive, aceasta este alcătuită din toate obligațiile
patrimoniale care pot fi evaluate în bani și care îi incumbă acest subiect de drept ( spre exempl u
obligațiile contr actuale sau obligațiile extracontractuale). Un aspect echitabil întâlnim atunci c ând
patrim oniul membrilor unei societăți este diferit de patrimoniul persoanei juridice . Astfel, p entru
obligațiile persoanei juridice, membrii societății nu răspund cu bunurile ce le aparțin, așa cum nici
societatea nu răspunde cu patrimoniul propriu pentru obligațiile membrilor săi . De asemenea, un caz
similar întâlnim și în cazul unei persoane juridice aflate în subo rdinea altei persoanei juridice , regulă
consacrată sub numele de ,,independența patrimonială” . Conform acestei reguli, persoana juridică
subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată , în ceea ce privește

24 Cu excepția societăților comerciale în nume colectiv și a celor în comandită, în care asociații, respectiv asociatul
coman ditat răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile sociale.

12
neexecutarea obligațiilor , așa cum nici persoana juridică în subordinea căreia se află o altă persoană
juridică nu poate răspunde dacă prin lege nu se dispune altfel.

3.3 Scopul propriu – Ultimul element constitutiv în ceea ce privește persoana juridică, este
scopul propriu. Ca o condiție esențială, p otrivit art . 187 C. civ., scopul trebuie să fie moral, licit și în
acord cu interesul general pentru a fi valabil. Acesta reprezintă practi c motivul pentru care se
constituie o persoană juridică și este cel care exprimă rațiunea existenței acesteia. Scopul unei
persoane juridice poate fi de două feluri : avem în primă fază scopul lucrativ , acel scop care constă în
activități de comerț, activități de producție și activități de servicii , toate fiind realizate în vederea
obținer ii de profit, iar un al doilea tip de scop este cel nelucrativ . Acesta din urmă constă în
promovarea și apărarea un or interese nepatrimoniale ale unor terțe persoane sau ale celor care o
constituie, însă de această dată nu se mai urmărește să se obțină profit . Drept exemplu avem asociațiile
și fundațiile care, conform art. 1 alin. (2) din Ordonanț a nr. 26/2000 , sunt persoane juridice de drept
privat, fără scop patrimonial.
În doctrina de specialitate există opinii conform cărora scopul nu este altceva decât obiectul
de activitate al persoanei juridice25. Potrivit altor opinii, pe care le consider justificate, se afirmă că
nu trebuie să se confunde obiectul de activitate al unei persoane juridice cu scopul său, întrucât
obiectul de activitate este instrumentul prin care se poate ajunge la scop26. Noul cod civil clarifică în
prezent , prin intermediu l art. 206 C. civ. , nelămuri rile mai multor specialiști care au căutat argumente
pentru care să confirme ideea că obiectul de activitate este diferit de scopul persoanei juridice.
Într-o altă ordine de idei, s copul persoanei juridice se regăsește în acte normative care
reglementează activitatea, organizarea și desființarea persoanelor juridice . În mod generic,
jurisprudența românească determină de fiecare dată scopul persoanelor juridice, scop ce este de
altfel, așa cum am precizat anterior, elementul constitutiv al per soanei juridice. Putem enumera câteva
exemple după cum urmează: art. 6 alin. (2) lit. b și alin. (3) lit. b) din O.G. nr. 26/2000 pre vede faptul
atât în cazul asociațiilor cât și în cazul fundațiilor , statutul acestora dar și actul constitutiv trebuie să
conțină și nu în ultimul rând să clarifice obiectivele și scopul acest ora. De altfel, și în a rt. 2 din Legea
nr. 14/2003 este stipulat faptul că partidele politice sunt cele care ajută la f ormarea unei opinii publice ,
promovează interesele și valorile naționale , stimulează cetățenii s ă participe la diferite scrutinuri, etc.

25 C.T. Ungureanu, op. cit., 2012, p.413 ; O. Ungureanu, C. Munteanu, op. cit., 2011, p.286 ; E. Lupan, I. Sabău -Pop, op.
cit., p.225.
26 T. Prescure, R. Matei, op. cit ., 2012, p.352.

13
CAPITOLUL II
Înființarea persoanei juridice

1. Noțiune
În literatura de specialitate , noțiunea de înființare a persoanei juridice este guvernată de două
înțelesuri . În primul rând, printr -o condiție insituită de lege, se desemnează acele operațiuni juridice
care trebuiesc împlinite pentru a se putea crea persoana juridică . În al doilea rând, tot în condițiile
reglementate de lege, expresia de înființare a persoanei juridice este practic operațiunea prin care se
creează însăși persoana juridică, subiect de drept.
Principalul subiect în procedura de înființare a persoanei juridice este statul. Acesta are o
deosebită importanță în acest proces , întrucât el este cel care care coordonează, prin organele sale,
atât procedura înființării precum și condițiile ce trebuiesc îndeplinite pentru a se înființa o persoana
juridică. Totodată , statul este cel care înființează în mod direct organele de stat, subiecte ce sunt și
ele persoane juridice, dar și instituțiile de stat sau alte categorii de persoane juridice. Datorit ă faptului
că există o varietate de persoane juridice , modul lor de înființare este de asemenea destul de
diversificat. Dacă pentru existența unor persoane juridice condiția esențială este reprezentată de un
singur act juridic, avem și situații în care unele persoane juridice au un întreg proces de înființ are ce
se bazează pe respectarea mai multor condiții sau acte juridice.

2. Reglementare
În ceea ce privește reglementarea înființă rii persoanei juridice, avem guvernate două dispoziții
și anume: dispoziții speciale și dispoziții generale . Izvoarele ce g uvernează materia privind înființarea
persoanelor juridice sunt în principal Codul civil și Constituția . Potrivit Codului civil, normele
generale privind înființarea subiectului de drept le regăsim în art . 194-208 C. civ .
Conform art . 194 alin (1) C. civ., ,,persoana juridică se înființează ”: Prin actul de înființare
al organului competent , în cazul autorităților și al instituțiilor publice, al unităților administrativ –
teritoriale, precum și al operatorilor economici care se constituie de către stat sau de către unitățile
administrativ -teritoriale. În toate cazurile, actul de înființare trebuie să prevadă în mod expres dacă
autoritatea publică sau instituția publică este persoană juridica ; prin actul de înființare al celor ca re
o constituie, autoriza t, în condițiile legii ; în orice alt mod prevăzut de lege.
(2) Dacă prin lege nu se dispune altfel, prin act de înființare se înțelege actul de constituire a
persoanei juridice și, după caz, statutul acesteia.

14
3. Modu rile de înfiin țare a le persoanei juridice
Persoana juridică se poate înființa prin intermediul a trei moduri ce reprezintă un temei în ceea
ce privește constituirea acestora. Acest procedeu de înființare presupune încheierea fie a unui act
juridic fie încheierea mai multor acte juridice, cu respectarea cerințelor legale. Cele trei moduri prin
care o persoană juridică se poate înființa, sunt următoarele : prin actul de înființare al celor care
constituie persoana juridică, autorizat, în condițiile legii, prin actul de înființare al organului
competent dar și prin tr-un alt mod reglementat de lege. În general, persoanele juridice se înființează
pe o durată ne determinată însă, așa cum de la orice regulă există o excepție, și în acest caz avem o
excepție conform căreia prin lege, se poate stabili o durată determinată a persoanei juridice .

3.1 Înființarea persoanei juridice prin actul de dispoziție al organului competent
Primul mod de înființare a persoanei juridice este reglementat de art . 194 alin. (1), litera a)
din Codul civil, conform căruia persoana juridică se constituie ,,prin actul de înființare al organului
competent, în cazul autorităților și al instituțiilor publice , al unităților administrativ -teritoriale ,
precum și al operatorilor economi ci care se con stituie de către stat sau de către unitățile administrativ –
teritoriale. În toate cazurile, actul de înființare trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea
publică sau instituția publică este persoană juridică. ” Chiar dac ă se numesc legi, hotărâri ale
Guvernului, ordonanțe, hotărâri ale unor consilii locale sau județene, actele de înființare sunt tot acte
de drept public. Aceas tă dispoziție rezultă din art . 191 C. civ. care prevede că de obicei, persoanele
juridice de drept public se constituie prin lege însă avem și o excepție, aceste subiecte de drept se pot
înființa și prin intermediul actelor ce aparțin autorităților administrației publice locale sau centrale
sau, în alte cazuri, prin alte modalități prevăzute de le ge. Acest mod de înființare a persoanei juridice
își găsește domeniul de aplicare în sfera organelor administrației publice centrale și locale, regiilor
autonome de interes național și local, companiilor și soscietăților naționale, organelor statului
aparț inând celor trei puteri ( puterea legislativă, puterea judecătorească și puterea executivă) precum
și altor agenții și autorități autonome.
Principalele categorii de persoane juridice care se înființează prin actul organului competent
le vo m reda în următoarele rânduri. Astfel, potrivit condițiilor stabilite de art . 58 din Constituție,
organele puterii legislative, cum ar fi, spre exemplu, Cam era Deputaților și Senatul , s-au înființat prin
lege, în urma alegerilor . Organele puterii executive au fost înfințate conform următoarelor acte
normative: Guvernul României, în condițiile art . 102 și urm ătorul din Constituție , și legii numărului
90/2001 pentru organizarea și funcționarea Guvernului Româ niei și a ministerelor , președinția
României, în con dițiile art . 80 și următorul din Constituție potrivit Legii nr. 47/1994 privind
organizarea și funcționarea Președinției României , organele puterii judecătorești sunt constituite în
condițiile art . 124 și următorul din Constituție, în temeiul Legii nr.304/2004 , autoritățile

15
administrației publice locale sunt create în baza Legii nr. 215/2001, republicată, și Legii nr.67/2004
pentru alegerea autorităților administrației publice locale, republicată , regiile autonome și societățile
comerciale cu capital de stat de interes național sunt înființate prin hotărâre a Guvernului, iar cele de
interes local prin hotărâri ale consiliilor județene și locale.
Așadar, având în vedere cele menționate mai sus, putem afirma că prin ,,act de înființare al
organului competent ” în ceea ce privește persoanele juridice, regăsim legea adoptată de Parlamentul
României, Hotărârea Consiliului local sau județean precum și Hotărârea sau Ordonanța Guvernului.

3.2 Înființarea persoanei juridice prin actul de înființare autorizat, în condițiile legii
Cel de -al doilea mod de înființare al persoanei juridice , este reglementat în art . 194 alin (1)
litera b) C. civ ., în formularea ,, prin a ctul de înființare al celor care o constituie, autorizat, în cond ițiile
legii”. Acest mod este cel mai frecvent întâlnit în realitatea curentă, acesta aplicându -se în mod
exclusiv persoanelor juridice de drept privat, cu excepția persoanelor juridice care se constituie de
către unitățile administrativ -teritoriale sau de către stat. Există două etape ce trebuie parcurse potrivit
acestui mod de înf iințare: în primul rând, compunerea actului de constituire – care poate fi contract
de asociere sau contract de s ocietate dar și statut -, mai exact adoptarea actului de constituire a
persoanei juridice de către membrii fondatori precum și autorizarea, care este de regulă de competența
unui organ al puterii executive sau de competența intanțelor judecătorești , după caz.
Autoritățile administrative dar si cele judecătorești sunt cele care realizează un control în
prealabil atunci când este vorba despre dobândirea personalității juridice sau de înființarea acesteia,
fie că este încheiată sub semnătură privată, fie că este vorba despre forma autentică cerută de lege27.
O altă condiție esențială în ceea ce privește înființarea persoanei juridice este aceea că ea
trebuie să fie înmatriculată, sau după caz, înregistrată (de cele mai multe ori această regulă se
regăsește pentru dobândirea persona lității unei persoane juridice). Pentru ca sindicatul să
dobândească personalitate juridică, cel care a fost desemnat de către fondatori ca fiind împuternicitul
special , are datoria de a depune o simplă cerere de înscriere la judecătoria unde își are sediul sindicatul

27 Un exemplu relevant îl întâlnim în art . 5 din Legea Societăților nr.31/1990 care prevede astfel :
,, (1) Societatea în nume colectiv sau în comandită simplă se constituie prin contract de societate, iar societatea pe
acțiuni, în comandită pe acțiuni sau cu răspundere limitată se constituie prin contract de societate și statut. (2) Societatea
cu răspundere limitată se poate constitui și prin actul de voință al unei singure persoane. În acest caz se întocmește
numai statutul. (3) Contractul de societat e și statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv.
(4) Când se încheie numai contract de societate sau numai statut, acestea pot fi denumite, de asemenea, act constitutiv.
În cuprinsul prezentei legi, denumirea act constit utiv desemnează atât înscrisul unic, cât și contractul de societate și/sau
statutul societății. (5) În cazurile în care contractul de societate și statutul constituie acte distincte, acesta din urmă v a
cuprinde datele de identificare a asociaților și clauz e reglementând organizarea, funcționarea și desfășurarea activității
societății. (6) Actul constitutiv se încheie sub semnătură privată, se semnează de toți asociații sau, în caz de subscripție
publică, de fondatori. Forma autentică a actului constitutiv e ste obligatorie atunci când: printre bunurile subscrise ca
aport la capitalul social se află un teren; se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă; societatea pe
acțiuni se constituie prin subscripție publică. (7) Actul constitutiv d obândește dată certă și prin depunerea la oficiul
registrului comerțului. ”

16
respectiv . Mai mult, o persoană juridică trebuie să se înregistreze doar dacă legea ce îi este aplicabilă
prevede acest lucru. În momentul în care o persoană juridică se înregistrează, aceasta se
înmatriculează practic , având ca și scop să dobândească personalitate juridică [art.200 alin (1) C.
civ.].
În prezent, o persoană juridică este autorizată în momentul înființării cu ajutorul mai multor
acte normative prevăzute de lege pentru diferite categorii de persoane juridice. Ca titlu de exemplu
regăsim următoarele : potrivit Legii nr.31/1990 , societățile comerciale dobândesc personalitate
juridică din momentul în care sunt înmatriculate în Regis trul Comerțului ; potrivit art. 2 din Decretul –
lege nr.139 /1990 , camerele de industrie precum și camerele de comerț dobândesc personalitate
juridică după ce acestea sunt recuno scute de către Guvern ; conform art . 14-18 din Legea nr.62/2011,
judecătoria este cea care autorizează înființarea sindicatelor ; prin înscrierea într -un registru special,
societățile agricole dobândesc de asemenea personalitate juridică , judecătoria din a cărei rază
teritorială au acestea se diul fiind cea care dispune prin încheiere înscrierea ; partidele politice sunt
cele care au nevoie de au torizare în momentul în care se înființează, printr -o hotărâre judecătorească
pronunțată de către Tribunal ul București, acestea dobândind totodată personalitate juridică ; potrivit
art. nr.6 alin (4) din Legea nr.230/ 2007 precum și art . nr.8 alin (4) din Normele meto dologice de
aplicare a acestei leg i, asociațiile de proprietari din clădirile cu mai multe apartamente sau spații cu
altă destinație decât aceea de locuință, aflate în proprietate privată , în momentul în care se înființează,
este necesară autorizarea de către un judecător delegat de președintele judecătoriei la organul
financiar ; în ceea ce privește fundațiile și asociațiile, acestea dobândesc perso nalitate juridică din
momentul în care se înscriu în registrul asociațiilor și fundațiilor ; ca un ultim exemplu, avem în vedere
asociațiil e înființate în vederea exploatării și administrării terenurilor forestiere restituite formelor
asociative cum ar fi de tipul celor compensesorate , obști de răzești, obști de moșteni, păduri
grănicerești etc., acestea au nevoie de o hotărâre judecătorească pentru a dobândi personalitate
juridică ;
Așadar, în urma celor afirmate mai sus, rezultă faptul că , prin actul de înființare al celor care
o cons tituie, autorizat, în condițiile legii, înțelegem următoarele aspecte: actul constitutiv (mai exact,
contractul de societate ), actul administrativ de autorizare a începerii activității sau cel al înființării ,
acolo unde este cazul, precum și actul jurisdicțional, cel reprezentat de încheierea de înmatriculare.

3.3 Înființarea persoanei juridice printr -un alt mod reglementat de lege
Legiutorul poate să stabilească prin legi speciale orice alt mod de înființare a unei persoane
juridice, aspect ce îl putem deduce din art . 194 alin (1) lit. c) C . civ. potrivit căruia ,,persoana juridică
poate lua ființă prin orice alt mod prev ăzut de lege “. În rândurile ce urmează vo m prezenta câteva
exemple elocvente acestui mod de înființare a unei persoane juridice și anume :

17
– Statul român este cel care are calitate de persoană juridică, el fiind declarat în mod direct
de către lege . Avem în vedere faptul că normele de drept constituțional sunt cele care sunt relevante
pentru înființarea unui stat.
– Misiunile diplomatice și oficiile consulare ; conform ,,articolului unic ” al Legii nr.37/1991 :
,, Înființarea, desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare se fac
prin decret al Președintelui României, la propunerea Guvernului ”. În acest mod de înființare putem
observa că avem anumite acte juridice succesive: primul act, propunerea Guvernului iar cel de -al
doilea act este decretul prezidențial.
Unii autori consideră că în această categorie am putea include și organizațiile profesionale ale
avocaților, medicilor, notarilor, auditorilor, asociațiilor de locatari, executorilor judecătorești și așa
mai departe.

Capitolul III
Capacitatea civilă a persoanei juridice
Secțiunea I
Capacitatea de folosință a persoanei juridice

1.1 Noțiune
Noțiunea de capacitate civilă a persoanei juridice desemnează aptitudinea acestui subiect de
drept de a avea obligații , drepturi, sau de a incheia ac te juridice proprii28. În literatur a de specialitate
nu regăsim o definiție concretă a capacității civile a persoanei juridice , însă cu ajutorul jurisprudenței
o putem defini în următoarele rânduri astfel: ,,Capacitatea civilă a persoanei juridice este vocația
acesteia de a avea drepturi subiective civile și obligații civile (atunci când ne referim la capacitatea
de folosință), cumulate cu aptitudinea de a dobândi și exe rcita drepturi subiective civile și de a -și
asuma și executa obligații civile , prin încheierea de acte juridice, de către organele sale de conducere
( iar în această categorie vorbim despre capacitatea de exercițiu29)”.
Din cele afirmate mai sus putem remarca faptul că , capacitatea civilă a persoanei juridice se
împarte în două mari categorii și anume: capacitatea de folosință a persoanei juridice și capacitatea
de exercițiu a persoanei juridice. În cele ce urmează vom analiza aceste două categorii ce f ac parte
din capacitatea civilă a persoanei juridice.
În ceea ce privește capacitatea de folosință a persoanei juridice , nu regăsim nicio definiție
legală în codul civil . Persoana fizică însă, se deosebește în acest caz de persoana juridică întrucât
aceast a conține o reglement are în acest sens, mai exact la articolul 34 c . civ. Ceea ce au în comun

28 Calina Jugastru, Ovidiu Ungureanu, Drept civil. Persoanele , ediția a 2-a, Editura Hamangiu, 2007
29 Eugen Chelaru, Drept civil. Persoanele , ediția a 4 -a, Editura C.H.Beck, 2016

18
aceste subiecte de drept este faptul că niciuna dintre ele nu are o reglementare special ă în acest sens,
nu există diferențe majore între aceste două subiecte iar astfel, putem afirma faptul că capacitatea de
folosință a persoanei fizice este întocmai și capacitatea de folosință a persoanei juridice. Așadar, din
art. 34 C. civ. reiese faptul că , ,, Capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei de a avea drepturi
civile și obligații civile. ”
În doctrină , întâlnim noțiunea de ,,capacitate de folosință ” pe când în practica judecătorească
precum și în legislație, acest termen îl regăsim altfel formulat. Spre exemplu, în jurisprudență întâlnim
noțiunea de ,,capacitate de a avea drepturi și obligații30” iar în legislația de după anii 1990 întâlnim
expresia ,,personalitate juridică31”.

1.2 Caracterele juridice ale capacității de folosință a persoanei juridice
În ceea ce privește c aracterele juridice ale capacității de folosință a persoanei juridice , acestea
sunt următoarele: generalitatea , legalitatea , specialitatea , inalienabilitatea și intangibilitatea .

1.Generalitatea
Prin a cest caracter juridic se evid ențiază aptitudinea general ă și abstractă a persoanei juridice,
aceasta având obligații și drepturi civile. Așa cum am menționat în paginile anterio are, persoan ele
juridice se pot clasifica după două categorii: avem persoane juridice cu scop lucrativ și persoane
juridice non profit, adică fără scop lucrativ. Această clasificare este relevantă în ceea ce privește
caracterul juridic de generalitate care este unul diferit, așa cum este menționat și în art . 206 C. civ. În
ceea ce privește capacitatea de folosință a persoanelor juridice cu scop lucrativ, aceasta e ste mai largă,
mai exact, ele pot primi orice fel de obligații și de drepturi civile , cu o singură excepție, a celor care
prin natura lor sau potrivit legii ar putea aparține exclusiv persoanelor fizice . În legătură cu cea de -a
doua categorie de persoane juridice ,mai exact cele non profit, fără scop lucrativ, acestea sunt limitate
în ceea ce privește conținutul capacității de folosință . Spre exemplu, acestea pot obține doar anumite
drepturi și obligații civile, cele care sunt incluse conform principiului specialității , mai exact, doar
acele drepturi și obligații care sunt indispensabile pentru a se realiza scopul consfințit prin lege ,
statutul sau actul de constituire.

2. Legalitatea
Legalitatea capacității de folosință a persoanei juridice se referă la faptul că această capacitate

30 Art. 205 alin (1) C. civ.
31 Ca și exemplu avem art. 22 din Legea nr.14/2003 care precizează: ,,Partidul politic dobândește personalitate juridică
de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii instanței privind admiterea cereri i de înregistrare”, iar un alt
exemplu ar fi art . 10 din Legea nr.109/1996 :,, Cooperativa de consum dobândește personalitate juridică în temeiul
hotărârii judecătorești definitive… ”.

19
de folosință poate fi reglementată exclusiv prin intermediul legii sub toate aspectele ei: început,
conținut și încetare.

3.Inalienabilitatea
Acest caracter juridic este dedicat exclusiv tuturor persoanelor juridice, fie că este vorba
despre o persoană fizică, fie că este vorba despre o persoană juridică, așa cum reiese de altfel din art .
29 alin (2) C. civ. : ,, Nimeni nu poate renunța, în tot sau în parte, la capacitatea de folosință sau la
capacitatea de exercițiu.”

4.Intangibilitatea
Prin intermediul intangibilit ății capacității de folosință a persoanei juridice se înțelege faptul
că doar în măsura în care există dispoziții exprese ale legii se pot aduce anumite limitări. În lipsa
acestor dispoziții, avem reglementat art . 29 alin (1) C. civ. : ,, Nimeni nu poate fi îngrădit în
capacitatea de folosință sau lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exercițiu, decât în cazurile și
condițiile expres prevăzute de lege.” . Trebuie spe cificat faptul că legea doar limitează , nu poate să și
suprime această capacitate de folosință a acestui subiect de drept, pers oana juridică . Intangibilitatea
este un character juridic văzut drept o consecință a legalității capacității de folosință a persoanei
juridice.
Aceste patru caractere juridice ale capacității de folosință a persoanei jurid ice le putem întâlni
și în cazul persoanei fizice. Ca o diferență față de persoana fizică, persoana juridică îsi motivează
existența doar printr -un singur scop propriu iar în momentul în care persoana juridică dobândește
drepturi și obligații, aceasta trebuie să le folosească doar pentru a realiza acel scop. Persoanele juridice
au scopuri diferite , la fel și capacități de folosință diferite, deci nu putem să afirmăm că ele se
caracterizează prin egalitate, un caracter ce este specific exclusiv persoanei fizi ce.

5.Specialitatea
Acest caracter juridic al capacității de folosință a persoanei juridice se completează perfect cu
generalitatea întrucât nu există nici o contradicție între cele două. Est e un caracter propriu, specific
persoanelor juridice fără scop lucrativ, acelor persoane care pot avea numai unele obligații și drepturi
civile care sunt incluse în principiul specialității capacității de folosință a persoanei juridice, mai
exact, cele ca re sunt necesare pentru a realiza scopul pentru care persoana juridică a fost înființată .
Așadar, acest caracter juridic este văzut ca un principiu și își găsește reglementarea în art . 206 alin
(2) C. civ. : ,, Persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi și obligații civile care
sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut.”.

20

1.3. Începutul capacității de folosință a persoanei juridice
Capacitatea de folosință a persoanei juridice începe în momentul în care acestea sunt
înregistrate , regulă ce reiese din art . 205 alin (1) și (2) C. civ. : ,, Persoanele juridice care sunt supuse
înregistrării au capacitatea de a avea drepturi și obligații de la data înregistrării lor32. Celelalte
persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi și obligații, după caz, potrivit art. 194, de la data
actului de înființare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii orică rei alte cerințe
prevăzute de lege. ” Așadar, această reglementare stabilește data de la care se poate dobândi
capacitatea de folosință , făcându -se diferența dintre acele persoane juridice care sunt supuse
înregistrării și dintre persoan ele juridice care nu sunt supuse înregistrării. Trebuie menționat faptul că
aceste două tipuri de persoane juridice dobândesc amândouă capacitate de folos ință la o anumită data.
În consecință, care este mai exact regula după care ar trebui să ne ghidăm pentru a afla data, momentul
în care o persoană juridică dobândește capacitate de folosință? Pentru a afla răspunsul, trebuie să
distingem două mențiuni: 1) pe de -o parte, regăsim persoane juridice care sunt supuse înregistrării și
care dobândesc capacitatea de folosință de la data înregistrării, și unele persoane juridice care nu sunt
supuse înregistrării , acestea din urmă având capacitate de folosință de la o altă data ; 2) persoanele
juridice care nu sunt supuse înregistrării , data de la care se poate dobândi capacitatea de folosință se
determină în mod diferit, în funcție de acel mod în care persoana juridică este supusă înființ ării dintr –
o categorie sau din altă categorie . Ca titlu de exemplu avem următoarele: persoane le juridice care se
pot înființa prin ,,actul de înființare al organului competent ”, vor dobâ ndi capacitatea de folosință de
la data actului lor de înființare ; persoanele juridice care se pot înfii nța prin ,,actul de înființare
autorizat” , vor dobândi capacitate de folosință ,,de la data autorizării înființării lor”; în cele din
urmă, persoanele juridice care au un regim diferit pentru care legea instituie o cerință diferită, vor
dobândi capacitate de folosință ,,de la data îndeplinirii altei cerințe prevăzute de lege ”;
Această diferențiere pe care am realizat -o trebuie marcată printr -o bună înțelegere a regulii ce
privește dobândirea capacității de folosință a unei persoane juridice,subiect de drept. Mai întâi, acele
persoane juridice care sunt supuse înregistrării vor dobândi capacitate de folosință de la data în care
au fost înregistrate, necontând modul în care ele au fost înființate ; ceea ce este relevant pentru a se
aplica aceasta regulă este tocmai măsura legală care deduce înregistrarea. Mai mult, oricare dintre
categoriile de persoane juridice sunt supuse anumitor reguli în ceea ce privește data de la care

32 Art. 200 C. civ. prevede: ,, (1) Persoanele juridice sunt supuse înr egistrării, dacă legile care le sunt aplicabile prevăd
această înregistrare.(2) Prin înregistrare se înțelege înscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice altă formalitate de
publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii personalității juri dice sau al luării în evidență a persoanelor
juridice legal înființate, după caz.(3) Înregistrarea se face la cerere sau, în cazurile anume prevăzute de lege, din oficiu. ”

21
persoanele juridice dobândesc capacitatea de folo sință; cu alte cuvinte: unele persoane dobândesc
capacitatea de folosință potrivit acelei reguli ,,de la data înregistrării lor ” sau altele dup ă cealaltă
regulă, adică, ,,o altă dată“.
În concluzie, oricare dintre aceste reguli ar fi aleasă, amebele au un caracter exclusiv întrucât
atunci când se aplică una dintre reguli, automat o exclude pe cealaltă.
Aceste două reguli , prevăzute în art . 205 alin (1) și (2) c . civ. privind momentul de la care o
persoană juridică poate dobândi capacitate de folosință , fac referire la capacitatea de folosință deplină
a persoanei juridice. Trebuie menționat acest aspect deoarece , așa cum vom vedea în paginile
următoare, art . 205 alin (3) c. civ. prevede o anumită excepție de la c ele două reguli, determinând
acele condiții pentru care persoana juridică poate dobândi o capacitate de folosință anticipată. Pentru
a deține o cunoaștere mai amplă a celor două dispoziții ale art . 205 c . civ. referitoare la momentul în
care o persoană juridică poate dobâ ndi capacitatea de folosință, este nevoie să identificăm și acele
reguli speciale care sunt reglementate în unele acte normative care sunt aplicate mai multor categorii
de persoane juridice. Cele mai relevante acte normative privind regulile speciale în materia capacității
de folosință sunt următoarele:
– Legea nr. 15/1990 cu art . 18 alin. (2) : ,,În baza actului de înființare33, societatea
comercială (cu capital de stat) se înscrie în registrul camerelor de comerț și industrie34. Actul de
înființare se publică în Monitorul Oficial al României ”35;
– Legea n r. 31/1990 privitoare la societățile comerciale unde relevant avem art . 41: ,,(1)
Societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerțului.
(2) Înmatricularea se efectuează în termen de 24 de ore de la data pr onunțării încheierii
judecătorului delegat, ,,prin care se autorizează înmatricularea societății comerciale ”;
– Legea nr. 36/1991 referitoare la societățile agricole și la diferite forme de asociere în
industria agriculturii ; avem art . 16 alin (1) teza a II -a care prevede: ,,De la data înscrierii, societatea
agricolă dobândește personalitate juridică ”;
– Legea nr. 14/2003 privind partidele politice unde, în art . nr. 22 prevede: ,,Partidul politic
dobândește personalitate juridică de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței privind admiterea
cererii de înregistrare ”;
– Legea n r. 62/2011 privitoare la dialogul social unde în art . nr. 18 prevede: ,, Sindicatul
dobândește personalitate juridică de la data înscrierii în registrul special al sindicatelor (ținut de
judecătorie), a hotărârii judecătorești definitive de admitere a cererii”;

33 Conform art. 17 din Legea nr. 15/1990, ,,Unitățile economice de interes republican se organizează ca societăți
comerciale prin hotărâre a guvernului, iar cele de interes local, prin decizia organului administrației locale de stat ”.
34 Legea registrului com erțului ne precizează care sunt condițiile înscrierii.
35 Cu toate că textul nu face nici o diferență între hotărârile Guvernului României și acele decizii ale organelor locale ale
administrației de stat, în Monitorul Oficial s -au publicat doar hotărârile guvernului.

22
– În sfârșit, avem și legea n r. 1/2005 referitoare la funcționarea și organizarea cooperației ,
unde art . nr. 14 alin (9) dispune faptul că: ,,Societatea co operativă este persoană juridică de la data
înmatriculării acesteia în registrul comerțului ”.
Am stabi lit, așadar, po trivit art . 205 alin. (1) și (2) acele reguli pentru care persoanele
juridice pot dobândi capacitatea de folosință – din momentul înregistrării și de la o altă data. Alin . 3
al aceluiași art icol însă, vine cu o completare care prevede următoarele: ,, Cu toate acestea, persoanele
juridice prevăzute la alin (1) pot, chiar de la data actului de înființare, să dobândească drepturi și să
îsi asume obligații , însă numai în măsura necesară pentru ca pers oana juridică să ia ființă în mod
valabil” .
Legiutorul instituie momentul începerii capacității de folosință anticipate ca fiind cel al
datei actului de înființare al persoanei juridice, necontând mo dul în care se înființează o persoană
jurdică. Doar persoanele juridice care sunt supuse înregistrării li se poate atribui această capacitate de
folosință anticipate, întrucât ele sunt cele care pot încheia diferite acte juridice care le sunt necesare
pentru constituirea lor valabilă. Ca un prim exemplu avem contractele de încheiere care pot să
primească mai multe liberalități și să realizeze angajări de personal. Putem asimila această capacitate
de folosință anticipat ă a acestui subiect de drept, persoana juridică, cu capacitatea de folosință a unui
copil conceput dar nenăscut, care are posibilitatea de a primi drepturi civile încă din perioada când a
fost conceput , având un conținut ceva mai comprimat față de capacitatea de folosință deplină36.
Totodată, ideea de a dobândi într -un mod anticipat capacitatea de folosință , își are originea în
aforismul infans conceptus pro nato habetur, quoties de commodis ejus agitur , care constituie o
aplicare a principiului la relațiile persoanei juridice,ca subiect de drept37.
Debutul capacității de folosință anticipate a persoanei juridice este asimilat simultan, în
unele cazuri, cu momentul când se poate constitui un viitor subiect de drept,persoană juridică. Mai
exact, ne referim la momentul în care încă nu s-a contituit o astfel de persoană, ci doar un concept
care nu este cunoscut dar care a pornit să parcurgă pașii ce trebuie urmați pentr u a dobândi acea
calitate de persoană juridică. Intervalul despre care este vorba, începe să curgă de la data la care s -a
ales primul act – este vorba despre actul de constituire al societății cu toate formalitățile necesare
procedurii – și se termină cu momentul în care se dobândește calitatea de persoană juridică, moment
ce reprezintă simultan și începutul unei capacități de folosință deplină a subiectului de drept
civil,persoana juridică.
Prin urmare, persoana juridică îndeplinește obligațiile și orice alte măsuri ce ii sunt necesare,
precum și aceasta are aptitu dinea de a organiza drepturile în favoarea ei, dar aceste lucruri se

36 Gheorghe Beleiu, op. cit ., 1995, p.380, E. Lupan, D.A. Popescu, A.Marga , op. cit ., 1994, p.107 ; T.Pop, op. cit ., 1994,
p.202.
37 Petrică Trușcă, Andrada Mihaela Trușcă, Drept civil.Persoanele Editura Universul Juridic, 2015, p.253.

23
datorează doar faptului că ele sunt pretinse pentru ca o persoană juridică să se constituie într -un mod
corect încă de la data contituirii actului de înființare. Ținta pentru care această capacitate de folosință
anticipată să fie recunoscută , stârnește în același timp și limitele acestei capacități de folosință, cu alte
cuvinte ea se limitează doar în ceea ce privește acele demersuri ce îi sunt indispensabile pentru a i se
recunoaște calitatea de persoană juridică.

1.4. Conținutul capacității de folosință a persoanei juridice
Capacitatea de folosință a persoanei juridice este alcătuită din obligațiile civile pe care o
persoană juridică și le poate asuma, precum și din drepturile civile pe care aceasta le dobândește . În
momentul în care vom analiza conținutul capacității de folo sință a persoanei juridice, nu vom avea în
vedere capacitatea pe care acest subiect de drept o deține în multe alte ramuri de drept, ci doar
capacitatea juridică civilă . Așadar, din acest conținut al capacității juridice a acestui subiect de drept,
vom ignora acele drepturi pe care le dobândește precum și acele obligații pe care și le asumă, după
caz, conform acelor dispoziții legale care sunt cuprinse în diverse ramuri de drept, dreptul civil fiind,
desigur, o ex cepție. Totodată, pentru a determina acest conținut al capacității de folosință a persoanei
juridice , trebuie să mai excludem și acele drepturi și obligații care aparțin în mod exclusiv persoanei
fizice, cum ar fi, spre exemplu, acele drepturi și obligații care decurg din relațiile familiale. În funcție
de categoria din care face parte , o persoană juridică prezintă diverse variațiuni ; persoana fizică însă,
are un regim total diferit, mai exact, acel conținut al capacită ții de folosință nu o să se deosebească în
funcție de anumite categorii de indivizi.
Analizând conținutul capacității de folosință , putem afirma faptul că acesta se exprimă cu
ajutorul a două criterii: criteriul naturii drepturilor și obligațiilor precum și criteriul izvorului lui.
Astfel, potrivit criteriului naturii, capacitatea de folosință a persoanei juridice se manifestă prin
predispoziția de a deține toate acele drepturi patrimoniale și acele drepturi personal nepatrimoniale
civile care întregesc latura activă a conținutului precum și toate acele obligații patrimoniale și obligații
nepatrimoniale care întregesc de această dată, latur a pasivă a acestui conținut. După c el de -al doilea
criteriu, criteriul izvorului , putem diferenția urm ătoarele : drepturile civile și obligațiile civile ce au
ca drept izvor, legea, cele care au ca drept izvor, actul juridic și cele care pot avea ca drept izvor,
acele fapte juridice strict o sensu38. Cu alte cuvinte, conținutul capacității de folosință a persoanei
juridice este format din drepturi și obligații contractuale dar și drepturi și obligații extracontractuale.
Pentru a determina acest conținut al capacității de folosință a persoanei juridic e, trebuie să
ținem cont și de limitele capacității, de regulile ce guvernează acest ă ramură. Aceste reguli au o
deosebită importanță și le putem enumera astfel: în primul rând, caracterul sau natura oricărei

38 Prin fapt juridic se întelege doar faptele naturale precum și ace le acțiuni sau inacțiuni care sunt săvârșite fără vreo
intenție de a produce efecte juridice.

24
categorii de perso ane juridice determină cuprinsul capacității de folosință după norma în care acestea
sunt subiecte reprezentative . De exemplu, în unele raporturi ce țin de dreptul constituțional , organele
puterii legislative sunt cele care sunt subiecte reprezentative, în anumite raporturi ce țin de dreptul
administrativ, avem ca subiecte reprezentative organele puterii executive, iar nu în ultimul rând, în
raportu rile ce țin de dreptul procesual, subiecte le reprezentative vor fi organele puterii judecătorești.
Aceste exemple sunt rar întâlnite în ordinea de zi iar con ținutul capacității lor de folosință este mai
restrâns. O a doua regulă în ceea ce privește conținutul cap acității de folosință a persoanei juridice
este reprezentată de limit area acestuia , limită ce este dată totodată de scopul său. Avem reglementată
această limită în art . 206 C. civ., articol ce face distincția între persoanele juridice cu scop lucrativ și
celelalte persoane jur idice, fără scop lucrativ.
Potrivit art . 206 alin . (3) C. civ., :,,Actul juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor alin (1) și
(2) este lovit de nulitate absolută ”. Așadar, dacă actele juridice vor fi făcute pentru a se realiza scopul
statuar al subiectului de drept, ori dacă vorbim despre o persoană juridică fără scop lucrativ , sau dacă
acele acte juridice care se încheie vor viza drepturi și obligații civile ce ar putea aparține doar
persoanelor juridice, sancțiunea pentru înc ălcarea acest or dispoziții va fi nulitatea absolută. Mai mult,
vor fi sancționate cu nulitatea absolută și acele acte și operațiuni ce s-au realizat fără nici o
autorizație39 prevăzută d e lege, în acele cazuri în care respectiv a activitate necesită o autorizație, iar
cei răspunzători pentru faptele lor vor răspunde în mod solidar și nelimitat pentru fiecare prejudiciu
cauzat .
În ultima analiză, principiul specialității (așa cum este denumit în doctrină ) capacității de
folosință a persoanei juridice fără scop lucrativ , restrânge această capacitate la acordul dintre
capacitatea persoanei juridice și la al său scop, iar dacă se depășește această limită impusă, sancțiunea
va fi, așa cum putem deduce din textul citat, nulitatea actelor juridice care au fost încheiate40.

1.5. Încetarea capacității de folosință a persoanei juridice
Capacitatea de folosință anticipat ă încetează în momentul în care persoana juridică dobândește
capacitatea de folosință deplină și totodată aceasta d obândește și personalitatea juridică. Subiectul de
drept care se află în proces de constituire, o să aibă o capacitate de folosință mai restrâ nsă. La rândul
ei, această capacitate de folosință restrânsă va avea și un caracter intermediar , mai exact, aceasta
încetează din momentul în care acel proces a fost dus până la capăt, finalizându -se cu constituirea

39 Avem art. nr. 207 alin (1) C. civ. care prevede următoarele: ,,În cazul activităților care trebuie autorizate de organele
competente, dreptul de a desfășura ase menea activități se naște numai din momentul obținerii autorizației respective,
dacă prin lege nu se prevede altfel ”.
40 Francezii H. Mazeud, J. Mezaud și L. Mezaud, Paris, 1963, p. 67 -68, își exprimă opinia în literatura de specialitate cu
privire la acest subiect : ,,Capacitatea, fie ea oricât de largă, a oricărei persoane morale se află limitată de principiul
specializării: o persoană morală nu poate desfășura acte în mod valabil, dacă ele nu corespund obiectului de activitate,
așa cum este el definit în statute ; organul ce va desfășura asemenea acte, o va face fără împuternicire. ”

25
persoanei juridice , moment în care persoana juridică obține capacitatea de folosință deplină. În ceea
ce privește capacitatea de folosință deplină a persoanei juridice , ea încetează în momentul în care
încetează însăși persoana juridică cu ajutorul modurilor ce sunt prevăzu te de art . 244 C. civ. Acest
articol menționează faptul că persoana juridic ă poate înceta prin constatarea sau declararea nulității,
prin divizare totală, prin fuziune, transformare, dizolvare, desființare sau prin oricare alt mod ce este
prevăzut în actul constitutiv sau în lege. Cu alte cuvinte, persoanele juridice care sunt supuse
înregistrării , încetează de la data la care acestea au fost radiate din registrele unde a u fost înscrise , iar
celelalte persoane juridice vor înceta de la data în care au îndeplinit anumite cerințe ce au fost
prevăzute de lege sau de la data acelui act prin care s -a ordonat încetarea 41.
În funcție de împrejurări, momentul în care apare o cauză ce presupune încetarea persoanei
juridice, este urmat de o serie de operațiuni juridice ce au o durată mai lungă sau mai scurtă, după
caz. În acest caz, persoana juridică va reduce limtele capacită ții de folosință, încheind anumite acte
juridice ce s unt necesare pentru procesul de lichidare și pentru procesul de radiere din acele registre
unde a fost înscrisă . Dacă ne aflăm într -o astfel de situ ație, persoana juridică poate să dobândească
doar acele drepturi pentru a -și finaliza procesul de lichidare precum și acele obligații ce îi sunt
indispensabile42.

Secțiunea II
Capacitatea de exercițiu a persoanei juridic ă

1.1 Noțiune
Această componentă a capacității civile din cadrul persoanei juridice, are aceeași accepțiune
ca și în cazul persoanei fizice. În mod normal, ceea ce ne face să observăm cum o persoană juridică
îsi manifestă existența în raporturile juridice civile pentru a -și realiza scopul pe care aceasta și l -a
propus sau a fost determinat prin lege, statut sau actul de înființare, nu este altceva decât rațiunea.
Totodată dreptul este un temei ce este introdus în societate prin modul în care îsi poate sistematiza
activitățile ce se pot manifesta zi de zi.
Deseori s -a pus întrebarea dacă în cadrul capacității civile putem să ne limităm doar la primul
element din compoziția sa și anume, capacitatea de folosință , sau dac ă este necesar să alătur ăm și cel
de-al doilea element din compoziția sa , care este de altfel, capacitatea de exercițiu a persoanei juridice.
Persoana juridică este un subiect de drept divers, astfel că legea instituie o astfel de organizare
a ei pentru ca persoana juridică să își poată manifesta intenția juridică proprie în momentul în care

41 Art. nr. 251 C. civ. prevede : ,, (1) Persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în
care au fost înscrise.(2) Celelalte pers oane juridice încetează la data actului prin care s -a dispus încetarea sau, după caz,
la data îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege”.
42 Ernest Lupan, A. Marga, Drept civil.Persoana juridică , Editura C.H.Beck, 1994, p.147

26
pătrunde în anumite raporturi juridice cu diferite subiecte de drept ; prin faptul că aceasta poate închei a
acte juridice , legea îi conferă persoanei juridice , capacitatea de exercițiu. Ca și în cazul persoanei
fizice unde, pentru ca un act juridic să fie valabil încheiat este necesar consimțământul valabil al părții
ce se obligă, mai exact, să își dea seama de consecințele pe care le implică acele acte, și în cazul
persoanei juridice , pentru ca aceasta să participe la circuitul civil, trebuie să își exprimă o voință cât
mai conștientă care se poate realiza numai cu ajutorul organelor de administrare. Capacitatea de
exercițiu a fost recunoscută în totalitate de către legiutor, asemenea p ersoanei fizice, iar aceasta a fost
pusă în evidență prin participarea acesteia la circuitul civil43. Nu există o definiție clară a capacității
de exercițiu a persoanei juridice, astfel că legiutorul a oferit în mod indirect o reglementare a acesteia
prin intermediul art . 209 alin (1) C. civil44. Analizând această dispoziție, p utem califica capacitatea
de exercițiu a persoanei juridice ca fiind acea componentă a capacității civile ce rezidă în aptitudinea
persoanei juridice de a obține și de a exercita drepturile civile subiect ive precum și de a se angaja
pentru îndeplinirea unor obligații civile atunci când încheie actele juridice. Fiind o componentă a
capacității civile, c apacitatea de exercițiu are aceleași caractere ca și în cazul capacității de folosință
a persoanei juridice și anume : legalitatea, generalitatea, specialitatea, inalienabilitatea precum și
intangibilitatea.
Capacitatea de exercițiu a persoanei juridice își are reglementarea în art . 209-224 C. civ.,
având un caracter generic , dar și prin diverse acte normative sui-generis ce elaborează funcționarea
și organizarea diverselor categorii de persoane juridice. Normele generale se întregesc împreună cu
normele sui -generis intercalate în materie și care sunt cuprinse în diferite acte normative ce privesc
organizarea dar și funcționarea diverselor categorii de persoane juridice45.
În ceea ce privește data de la care se dobândește capacitatea de exercițiu, art . 209 C. civ.
prevede următoarele :
,, (1) Persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale
de administrare, de la data constituirii lor.
(2) Au calitatea de organe de administrare, în sensul alin. (1), persoanele fizice s au persoanele
juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acționeze, în raporturile cu
terții, individual sau colectiv, în numele și pe seama persoanei juridice.

43 Astfel, art. nr. 1 93 alin (1) C. civ., prevede: ,,Persoana juridică participă în nume propriu la circuitul civil și răspunde
pentru obligațiile asumate cu bunurile proprii, afară de cazul în care prin lege s -ar dispune altfel. ”
44 Articolul 209 cod civil prevede: ,, Persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele
sale de administrare, de la data constituirii lor ”.
45 Regulile sui -generis despre care facem referire reies din următoarele acte normative: Legea numărul 215/2001,
republicată în Monitorul Oficial numărul 123/2007, Legea numărul 31/1990, republicată în Monitorul Oficial numărul
1066/2004, cu modificările și completările ulterioare, O.G. numărul 26/2000 și așa mai departe.

27
(3) Raporturile dintre persoana juridică și cei care alcătuiesc organele sale de administrare
sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu s -a prevăzut altfel prin lege, actul de
constituire sau statut. ”
Regula mandatului dispune de o excepție care este reglementată în ar t. 218 C civ. și care
prevede faptul că persoana juridică se află în imposibilitatea de a invoca față de terți mențiunea că s –
a depășit limitele mandatului ce a fost încredințat de către acei membri care aparțin organelor de
conducere , pentru a fi considerate inopozabi le acele acte juridice ce au fost încheiate în numele ei. Se
exclud acele circumstanțe în care terții aveau cunoștință de puterea de reprezentare a celui care a
finalizat actul juridice în numele lui. Art. 211 alin. (1) C. civ. prevede interdicțiile în materi a
persoanelor juridice. Astfel , incapabilii sunt cei care nu ar putea să se alăture organelor de
administrare și organelor de control ale unei persoane juridice, nici cei care dețin o capacitate de
exercițiu mai comprimată, nici cei care nu mai pot exercita o funcție în cadrul acestor organe de
control întrucât au fost decăzuți din drepturi, și nu în ultimul rând nici cei care au fost numiți prin
lege sau care au fost declarați prin actul de constituire , incompa tibili să exercite o as emenea funcție.
Dacă nu s-a ținut cont de aceste dispoziții în momentul în care s -au numit orga nele de adminis trare,
toate actele juridice ce au fost încheiate cu ajutorul lor, vor fi anulate. Se poate constata o nulitate
relativă, însă numai în cazul în care ne af lăm în prezența unei vătămări. De altfel, aceasta este singura
soluție și în cazul în care persoanele ce au contribuit la formarea organelor de administrare au încălcat
regulile legale sau regulile statuare, chiar dacă nu erau considerate incompatibile46.

1.2. Începutul capacității de exercițiu a persoanei juridice
În literatura juridică au ap ărut di ferite controverse cu privire la începutul capacității de
exercițiu a persoanei juridice , întrucât legea veche, mai exact, Decretul n r. 31/1954 nu a instituit nici
o informație concretă. Conform unor opinii, capacitatea de exercițiu a persoanei juridice începe de la
momentul în care se dobândește capacitatea de folosință a persoanei juridice47. Potrivit altor opinii,
momentul când se dobândește capaci tatea de exercițiu a persoanei juridice este același cu momentul
în care sunt desemnate organele de conducere a persoanei juridice48.
Redactarea titlului art . 209 C. civ. este cel care a indus în eroare pe mulți dintre specialiști ,
întrucât acesta este intitulat ,,data dobândirii capacității de exercițiu” iar în primul alineat al acestui
articol se prevede faptul că ,,Persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin

46 Art. 211 alin. (2) C. civ. prevede: ,, (2) Actele încheiate cu încălcarea dispozițiilor alin. (1) sunt anulabile. Acestea nu
pot fi anulate pentru simplul fapt că persoanele care fac parte din aceste organe sunt incapabile ori incompatibile, după
caz, sau pentru că acestea au fost numite cu încălcarea dispozițiilor legale ori statutare, dacă nu s -a produs o vătămare ”.
47 S. N. Bratus, Subiectele dreptului civil, Editura de Stat pentru literatura juridică, București, 1953, p.254.
48 Traian Ioneșcu, Organizați ile socialiste ca persoane juridice în România, Editura Academiei R.S.R., București, 1967,
pagina 141 ; Constantin Stătescu, Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică. Drepturile reale , op. cit., pagina 453 .

28
organele sale de administrare, de la data const ituirii lor ”. Din aceast ă dispoziție înțelegem faptul că
persoana juridică este cea care dobândește capacitatea de exercițiu din momentul în care s -au
constituit organele de administrare ale acesteia, sau faptul că din acel moment persoana juridică își
exercită cu ajutorul organelor de administrare capacitatea ce a dobândit -o anterior? Lucrurile nu sunt
suficient de clare însă desigur, suntem de acord că există persoane juridice cu capacitate de folosință
dar care sunt lipsite în totalitate de capacitate de exercițiu. De exemplu, avem situația unui minor ce
nu a înmplinit încă vârsta de 14 ani . Acesta își poate materializa capacitatea de folosință și să se
comporte ca un subiect de drept civil, întrucât drepturile se vor exercita asupra lui iar în ceea ce
privește obligațiile, reprezentanții săi legali sunt responsabili să i le execute. Diferența apare la
persoanele juridice care, dacă nu au organe de administrare, asta ar însemna că persoana juridică nu
se poate manifesta ca un subiect de drept și nici nu poată să devin ă un astfel de subiect, dacă vom lua
în considerare faptul că mo mentul în care sunt desemnate organele de administrare, coincide cu
momentul în care începe capacitatea de exercițiu a persoanei juridice. Art. 210 C. civ., vine cu o
completare, o rezolvare parțială care însă nu deslușește întru totul această problemă49. Primul alin . se
referă la anumiți fondatori sau diverse persoane desemnate care exercită în numele subiectului de
drept doar acele drepturi și obligații care sunt indispensabile pentru constituirea acesteia, însă
întrebarea este, cele două alineate prevăd ipoteze distincte? În opinia mea, cele două alin . prezintă
două supoziții total diferite : primul alin . se referă la persoana juridică ce este înființată dar care nu și –
a numit organele de administrare iar alin . următor face refer ire la persoana juridică ce este în curs de
constituire, îinființare.
Cele afirmate mai sus au ca un prim argument, faptul că dispozițiile art. 210 alin (1) C. civ.
fac referire la drepturile exercitate și obligațiile îndeplinite de către subiectul de drept ale cărei organe
de administrare nu s -au putut constitui , de către unii fondatori sau de către acele persoane fizice sau
persoane juridice care au fost desemnate în acest scop. Legiuitorul a instituit regula conform căreia,
persoana juridică are posibilitatea de a -și începe activitatea chiar dacă încă nu au fost constituite
organele de administrare și totodată a oferit posibilitatea de a desemna pe această cale anumite
persoane ca re, în mod provizoriu , să îi îndeplinească obligațiile respective dar și drepturile.
În altă ordine de idei, articolul analizat nu face nicio diferență între obligațiile și drepturile ce
sunt necesare pentru a se înființa persoana juridică precum și drepturile și obligațiile ce depășesc

49 Art. 210 C. civ. prevede: ,, (1) Până la data constituirii organelor de administrare, exercitarea drepturilor și
îndeplinirea obligațiilor care privesc persoana juridică se fac de către fondatori ori de către persoanele fizice sau
persoanele juridice desemnate în acest scop.(2) Actele juridice î ncheiate de către fondatori sau de către persoanele
desemnate cu depășirea puterilor conferite potrivit legii, actului de constituire ori statutului, pentru înființarea persoane i
juridice, precum și actele încheiate de alte persoane nedesemnate obligă pers oana juridică în condițiile gestiunii de
afaceri.(3) Cel care contractează pentru persoana juridică rămâne personal ținut față de terți dacă aceasta nu se
înființează ori dacă nu își asumă obligația contractată, în afara cazului când prin contract a fost e xonerat de această
obligație.

29
limitele impuse și nici măcar , așa cum prevede art . 211 alin. (2) C. civ. , despre intervenirea normei
gestiunii de afaceri.
Așadar, putem concluziona prin faptul că persoana juridică ce a fost înființată dar care nu și –
a constituit organe le de administrare , poate totuși să își exercite toate acele drepturi și de a -și îndeplini
toate obligațiile cu ajutorul fondatorilor sau oric are alte persoane ce au fost desemnate în acest sens.
Art. 211 alin . (2) C. civ. se referă la acele persoane juridice care se află în procesul de
înființare, deoarece numai în acest caz vorbim despre anumite formalități ce presupun încheierea unor
acte juridice și care sunt indispensabile acestei operațiuni. Acest subiect de drept care se află în
procesul de constituire , deține și o capacitate de exercițiu anticipată, asemenea capacității de folosință
anticipate care este prevăzută la art . 205 alin. (3) C. civil50. Dacă se vor depăși limitele ce au fost
impuse în legătură cu această capacitate , urmarea nu este alta decât inopozabilitatea acelor acte
juridice ce au fost încheiate iar obligațiile ce au fost asumate vor fi în sarcina acelor persoane care au
încheiat actele în numele ei.
Din toate cele enumerate anterior, putem sintetiza astfel: Persoana juridică care se află în curs
de înființare deține o capacitate de exer cițiu anticipată, asemenea capacității de folosință anticipate
pe care aceasta o exercită cu ajutorul fondatorilor sau alte persoane ce au fost desemnate pentru acest
scop; persoana juridică ce s -a înființat deja, poate să dobândească capacitate de exerciț iu încă de la
momentul înființării, exercitând această capacitate până în momentul în care își constituie organele
de administrare prin persoanele desemnate sau prin fondatori.

1.3.Conținutul capacității de exercițiu a persoanei juridice
Înțelesul conceptului de ,,capacitate de exercițiu a persoanei juridice ” îl avem explicat chiar
prin definiția acestei dispoziții. Reamintim faptul că am descris capacitatea de exercițiu a persoanei
juridice ca fiind aptitudinea persoanei juridice de a dobândi și de a exercita drepturile subiective civile
precum și de a -și asuma și de a executa obligațiile civile în momentul în care încheie acte juridice cu
ajutorul organelor de conducere .
Datorită faptului că această capacitate de exercițiu a persoanei juridice are ca punct de plecare
dispozițiile capacității de folosință , pentru a analiza conținutul capacității de exercițiu, trebuie să
facem referire la capacitatea de folosință. La fel ca și în cazul conținutului capacității de folosință,
capacitatea de exercițiu a persoanei juridice este alcătuită din două laturi. Mai exact, este vorba despre
latura activă, latură ce constă în aptitu dinea unei persoane juridice de a putea dobândi și de a p utea
exercita drepturile civile în momentul în care încheie acte juridice civile, și nu în ultimul rând, latura

50 Dispoziția referitoare la capacitatea de folosință anticipată a persoanei juridice este următoarea: ,, (3) Cu toate
acestea, persoanele juridice prevăzute la alin. (1) pot, chiar de la data actului de înființare, să dobândea scă drepturi și să
își asume obligații, însă numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod valabil. ”

30
pasivă, latură ce constă în aptitudinea unei persoane juridice de a -și asuma anumite obligații civile și
de a și le îndeplini totodată, în momen tul în care încheie acte juridice civile, atribuție ce îi este
specifică organului de administrare.
Trebuie precizată ideea conform căreia conținutul capacității de exercițiu a persoanei juridice
nu poate fi mai extins față de capacitatea de folosință a ac esteia astfel că, există o limitare din partea
celei din urmă menționate. Mai mult, dacă capacitatea de folosință o putem defini ca fiind aptitudinea
de a deține obligații și drepturi civile, necontând izvorul acestora, capacitatea de exercițiu a persoanei
juridice se limitează la faptul că poate dobândi drepturile și îsi asumă obligațiile în momentul în care
încheie actel e juridice. Din aceste afirmații putem deduce concluzia care ne indică faptul că acel
conținut al ca pacității de exercițiu este mai comprimat față de conținutul capacității de folosință.
Persoanele juridice sunt cele care încheie acte juridice prin intermediul organelor sale de conducere.
În diverse cazuri există o multitudine de organe de conducere ce aparțin persoanelor juridice ;
unele sunt denumite unipersonale iar celelalte sunt colegiale , fiecare atribuție sau competență a
acestora fiind stabilite prin actele constitutive. Organul de conducere ce a primit o anumită atribuție,
trebuie să respecte întru totul regulile precum și limitele ce i -au fost impuse prin intermediul actelor
constitutive, ceea ce înseamnă că ne aflăm în preajma unei limitări din partea conținutului capa cității
de exercițiu a persoanei juridice51.
În altă ordine de idei , în raporturile cu terții, organele de administrare sunt cele responsabile
pentru angajarea persoanelor juridice , neținându -se cont dacă încheierea acelei angajări a fost
realizată cu depășirea anumitor puteri de reprezentare ce au fost acordate prin statut sau prin actul de
constituire. Astfel, persoana juridică este cea care va putea solicita inopozabilitatea respectivelor acte,
însă numai în cazul în care reușește să dovedească că respectivii terți aveau cunoștință de acea
depășire a puterii de reprezentare , la data în care au fost încheiate actele, de către organele de
conducere ale persoanei juridice. Această probă nu se poate realiza doar printr -o simplă publicare a
statutului sau a actului de constituire a persoanei juridice. În momentul în care se încheie actele
juridice , organ ul unipersonal de conducere reprezintă persoana juridică, reprezentare ce este
considera tă a fi legală. De asemenea, organul unipersonal de conducere poate desemna și o altă
persoană care să poată reprezenta persoana juridică în momentul în care se încheie actele juridice iar
această reprezentare este una convențională. În legătură cu ace astă reprezentare convențională,
trebuie precizat faptul că persoana juridică este însăși reprezentantul și nu vorbim de spre organul de
conducere al său care conferă împuternicire reprezentantului. În momentul în care organul de
conducere al persoanei juridice conferă împuternicire , acesta are doar calitatea de organ al subiectului

51 Legea prevede în mod expres acest lucru, prin intermediul art. 218 alin. (1) C. civ. care prevede: ,, (1) Actele juridice
făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limitele puterilor ce le -au fost conferite, sunt actele
persoanei jurid ice înseși. ”

31
de drept . Ca un exemplu, avem situația în care o persoană fizică , delegată de către consiliu de
administrație , nu este considerată mandatarul consiliului respectiv, ci este d e fapt mandatarul
subiectului de drept care este, cu alte cuvinte, unitatea. Așadar, cel care este considerat parte în actul
juridic civil ce a fost încheiat de către mandatar cu un anumit terț contractant, în cadrul unei
reprezentări convenționale, este t ocmai acea persoană al cărui organ de conducere a oferit
reprezentarea în acest scop. Făcând referire la reprezentarea convențională, avem două situații
reprezentative în acest sens. Mai întâi, fie că este vorba de un organ unipersonal, fie că este vorba
despre un organ cole ctiv, acesta oferă reprezentarea unei persoane fizice ce aparține colectivului
persoanei juridice ce urmează a fi reprezentată. Ceea ce este de reținut din această situație, este faptul
că acest raport de reprezentare este asemănă tor cu contractul de antre priză sau cu contractul de muncă.
Desigur că avem și o diferență în acest sens, și anume, faptul că mandatul are ca și obiect principal
să încheie acte juridice cu terții iar mandatarul este cel care reprezintă mandatul, pe când contractul
de antrepriză sau contractul de muncă are ca și obiect principal acele acte sau de regulă faptele
materiale și intelectuale ce au fost prestate pentru partea contractantă , în timp ce salariatul nu deține
calitatea de reprezentant52. Trebuie menți onat faptul că totuși salariatul , în acele raporturi dintre acesta
și cel contractant sau între cel din urmă precizat și mandatar, poate să accepte împuternicirea din
partea organului de conducere , având calitatea de mandatar .
Acest tip de reprezentare este des întâlnită în dreptul procesual civil unde, de cele mai multe
ori, persoana juridică este reprezentată în procesul civil de către un consilier juridic53. Acesta
reprezintă un subiect diferit în raport cu acest subiect de drept , el fiind cel care este împuternicit de
către organul de conducere al respectivei persoane juridice. Regimul consilierului juridic se regăsește
în Legea n r. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, relevant fiind
art. 4 care dispune: ,, Consilierul juridic în activitatea sa asigura consultanță și reprezentarea autorității
sau institutiei publice în serviciul careia se afla ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă,
apără drepturile și interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autoritățile publice, instituțiile
de orice natura, precum și cu orice persoană juridica sau fizica, română sau străină; în condi țiile legii
și ale regulamentelor specifice unității, avizeaz ă și contrasemnează actele cu c aracter juridic. ” În
literatur a de specialitate , consilierul juridic își motivează calitatea de reprezentant prin delegare , în
fața instanței.
Statul este cel care participă prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice ca titular de
drepturi și de obligații , prezentându -se în nume propriu, în mod nemijlocit, cu excepția cazului în care

52 Pentru a vedea mai în detaliu deosebirea dintre antrepriză și mandat, a se vedea Fr. Deak, op. cit., p.254.
53 Consilierul juridic este definit ca fiind o persoană încadrată în muncă iar raporturile dintre el și persoana juridică nu
sunt altc eva decât raporturi juridice de muncă. Raporturile dintre jurisconsult ca și reprezentant al unei persoane juridice
și instanță sau partea potrivnică, sunt raporturi procesuale, fiind supuse totodată acelor reguli ce aparțin de dreptul
procesual civil.

32
legea instituie un alt organ referitor la acest aspect. Totodată, cele care mai partici pă la astfel de
raporturi sunt unitățile administrativ -teritoriale, prin intermediul organelor prevăzute de lege54.
Organele de conducere precum și cele de administrare sunt cele care se ocupă de o bună
funcționare a persoanei juridice. Acestea adoptă hotărâri și decizii în condițiile legii, în condițiile
actului de constituire și în condițiile statului , hotărâri ce sunt imperioase chiar și pentru aceia care nu
au fost de față atunci când a avut loc deliberarea sau pentru cei care s -au impotrivit. În ceea ce privește
terții, aceste hotărâri și aceste decizii își produc efectele de la data la care au fost publicate , în unele
cazuri, cu excepția situației în care se va dovedi că aceștia aveau cunoștință de efecte din alte
împrejurări55.
Referitor la funcționarea persoanei juridice, art . 216 C. civ. prevede faptul că acele hotărâri și
decizii ce sunt contrare statutulu i, legii sau actului de constituire , vor putea fi atacate în justiție de
acei membri care nu au participat totuși la deliberare sau care au votat împotrivă iar termenul este de
15 zile de la data când copia de pe hotărârea respectivă a fost comunicată . Aceasta hotărâre nu poate
fi atacată însă de către administratori întrucât aceștia au dreptul de a fi despăgubiți dacă se constată
că revocarea nu s -a justificat pe niciun temei. Instanța competentă în acest sens va soluționa cererea
în camera de consiliu iar hotărârea prin care instanța se pronunță, este supusă doar apelului. Persoana
juridică poate fi reprezentată în justițe de către persoana numită de către președintele instanței în
momentul în care hotărârea dată de către instanță este atacată de către toți administratorii. Dacă s -a
pronunțat o hotărâre definitivă, aceasta va fi trecutăîn registrul public în care persoana juridică
respectivă este înregistrată.
Membrii organelor de administrare ale unei persoane juridice trebuie să acți oneze în interesul
acesteia, cu prudența și diligența cerute unui bun proprietar. Aceștia sunt obligați să nu folosească în
interesul lor sau al anumitor terți acele bunuri ale persoanei juridice sau acele informații pe care
aceștia le obțin datorită funcției pe care o ocupă, cu excepția cazului în care aceștia folosesc
informațiilor în interes de serviciu (art . 213 și art . 214 C. civ. ). Așadar, în momentul în care persoan a
care aparține organelor de administrare ale persoanei juridice sau ascendenții, descendenții, soțul,
rudele în linie colaterală până la gradul al patrulea inclusiv, are un câștig într -o situție ce este supusă
hotărârii acelor organe, trebuie să îi aducă l a cunoștință per soanei juridice și nu are voie să participe
la nicio deliberare în acest sens. Dacă se încalcă aceste reguli, cel în cauză este răspunzător pentru

54 Art. 223 C. civ. prevede: ,, (1) În raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de
drepturi și obligații, statul participă prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazul în care legea stabilește un alt
organ în acest s ens.(2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător și unităților administrativ -teritoriale
care participă la raporturile civile în nume propriu, prin organele prevăzute de lege.
55 Art. 212 alin (2) C. civ. prevede: ,, (2) Față de terți hot ărârile și deciziile luate în condițiile legii, ale actului de
constituire sau ale statutului produc efecte numai de la data publicării lor, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, în
afară de cazul în care se face dovada că aceștia le -au cunoscut pe altă cale. ”

33
daunele ce le -a cauzat persoanei juridice , dacă în lipsa votului lui nu s -a putut întruni majoritatea
cerută [art. 215 alin. (2) C. civ.].
În sens contrar, actul juridic ce a fost încheiat în malversațiunea intereselor persoanei juridice
de către un membru ce aparține organelor de administrare, dacă cel din urmă menționat, ascendenții,
descendenții soțul, rudele în linie colaterală precum și afinii săi, dețineau vreun interes pentru care
doreau să se încheie acele acte juridice și dacă cealaltă parte a avut cunoștință de lucrul respectiv [art.
215 alin. (1) C. civ.]. Faptele legale sau faptele ilegale ce au fost săvârșite de către organele persoanei
juridice, determină însăși persoana juridică , însă doar în situația în care acestea au legătură cu sarcinile
sau cu scopul acelor funcții ce i s -au încredințat [art. 219 alin. (1) C. civ.]. Acei membri ce aparțin
organelor de conducere care au realizat fapte juridice ilegale, vor fi responsabili și vor răspunde
solidar și personal atât pentru terți cât și pentru persoana juridică. Cel care a realizat fapta , va răspunde
în mod solidar cu persoana juridic ă față de terți, doar dacă acele fapte sunt în strânsă legâtură cu
sarcinile sau scopul atribuțiilor ce i s -au încredințat. În aceleași condiții ca și persoanele juridice de
drept privat, p ersoanele juridice de drept public au obligația pentru faptele legale sau faptele ilegale
ale organelor lo, dacă prin lege nu se dispune în mod diferit (art . 221 C. civ.).
Conform art . 220 C. civ., cenzorii, administratorii, directorii sau orice alt e persoan e ce aparțin
organelor persoanei juridice, sunt responsabile față de persoana juridică pentru acele pagube pe care
i le-a cauzat , încălcând îndatoririle ce i s -au atribuit. Acțiunea în răspundere i se cuvine, în numele
subiectului de drept, acelui organ de conducere care este competent să decidă c u majoritatea pretinsă
de lege iar în lipsă, cu acea majoritatea pe care prevederile statutare le cer. Dacă se decide ca acțiunea
în răspundere să fie intentată împotriva administratorilor, organul de conducere competent în acest
sens va înlocui mandatul , acesta încetând de drept. Dacă ne aflăm în situația în care se dorește ca
acțiunea să fie introdusă îm potriva directorilor ce au fost angajați prin intermediul unui alt contract
decât un contract legal, contract individual de muncă, aceștia vor suporta ca drept consecință,
suspendarea lor din funcție până ce hotărârea judecătorească va rămâne definitivă. Statul răspunde în
mod subsidiar pentru obligațiile acelor organe de conducere, autorități și instituții publice ce au
calitatea de persoană juridică , dacă prin lege nu se dispune în alt m od; toate acestea însă, nu răspund
pentru obligațiile ce îi revin statului. În legătură cu unitățile administrativ -teritoriale, aceastea răspund
exclusiv în mod subsidiar pentru obligațiile ce le revin instituțiilor publice, serviciilor publice aflate
în subordinea acestora , organelor, în momentul în care acestea dețin personalitate juridică (art. 224
C. civ.).

1.4. Încetarea capacității de exercițiu a persoanei juridice
Așa cum am precizat în paginile anterioare, capacitatea de exercițiu este strâns legată de
capacitatea de folosință a persoanei juridice astfel că, aceasta nu poate exista mai departe de momentul

34
în care capacitatea de folosință a luat sfârșit. Dacă capacitatea de folosință a acestui subiect de drept
se stinge în același timp cu sfârșitul persoanei juridice, acest lucru înseamnă că atunci este și
momentul în care capacitatea de exercițiu dispare. În legătură cu capacitatea de exercițiu, procesul de
lichidare va fi realizat de către lichidatori, necontând de către cine sunt aceștia numiți în funcție :
justiție, adunare generală sau o rice alt organ ce este prevăzut de lege56.

CAPITOLUL I V
Identificarea persoanei juridice

1. Noțiunea de identificare a persoanei juridice
În ceea ce privește identificarea persoanei juridice , doctrina nu ne oferă o definiție concretă
după care să ne ghidăm și să înțelegem mai bine înțelesul acesteia. Dreptul civil însă, ne -a prezentat
persoana juridică ca fiind un subiect de drept distinct, iar prin noțiunea de identificare, putem afirma
faptul că persoana juridică se individualizează în raporturile juridice civile la care aceasta ia parte. O
condiție esențială cu privire la existența persoanei juridice este aceea de a se putea identifica prin
anumite atribute individuale ce sunt cerute în mod expres de lege sau chiar dacă acestea nu sunt cerute
de lege, ele tot joacă un rol important în ceea ce privește individualizarea subiectului de drept.
Raporturile juridice sunt guvernate de participarea persoanelor juridice în circuit civil și totodată
implică realizarea obiectului de activitate pentru care un subiect de drept civil a fost înființat. Dacă
părțile ce aparțin raportului juridice nu se individualizează, acestea nu ar putea fi determinate și
totodată ne -am afla în imposibilitatea ca raporturi le juridice să se nască. Așadar, individualizarea
persoanelor juridice este indispensabilă. Ceea ce ne -ar ajuta să facem diferența dintre un subiect de
drept organizat și un alt subiect de drept ce poate nu este organizat, sunt acele atribute de identifica re
cu ajutorul cărora ne vom ghida spre recunoașterea subiectelor de drept.
Pe cale de consecință, identificarea persoanei juridice joacă un rol deosebit și totodată
indispensabil în ceea ce privește individualizarea subiectelor de drept, atât pentru însă și societatea cât
și pentru orice persoană juridică ce participă la circuitul civil.
Mijloacele după care o persoană juridică se identifică, sunt reglementate în literatura de
specialitate printr -o conceptualizare pe care o vom prezenta în rândurile ce ur mează. Mai întâi,
atributele cu ajutorul cărora o persoană juridică se identifică beneficiază de o reglementare generală
ce se regăsește în art . 255-231 C. civ. Conținutul acestor dispoziții face referire în mod expres la
elementele de identificarea ale subiectului de drept cum ar fi, spre exemplu, denumirea, sediul,

56 Art. 69 din Legea nr. 36/1991 prevede: ,, În caz de dizolvare a societății, lichidarea acesteia se va face de către doi
lichidatori numiți de adunarea generală, iar în cazul art. 64 lit. f), de către judecătorie ”; articolul 174 din Legea
nr.109/1996 dispune că:,, Lichidarea organizațiilor cooperației de consum și ale cooperației de credit se face de către
lichidatori desemnați de adunarea generală a organizației respective sau prin hotărâre judecătorească.”;

35
naționalitatea dar și la celelalte elemente de identificare dar care sunt prezentate la modu l general.
Mai mult, avem și o reglementare specială cu privire la atributele de identificare ale persoanei
juridice. Actele normative ce conțin aceste dispoziții poartă denumirea de acte normative speciale
care fac referire în mod expres la înființarea un ei persoane juridice, la obligativitatea stabilirii, la
denumire, la sediu și la oricare alte atribute ce sunt specifice identificării subiectului de drept. Drept
exemplu, vom menționa câteva dispoziții specifice actelor normative speciale.
Ca un prim exem plu avem Legea nr.15/1990 referitoare la reorganizarea unităților economice
de stat ca regii autonome și societăți comerciale, care în art. 4 alin. (1) prevede: ,,Prin actul de
înființare a regiei autonome, se vor stabili obiectul său de activitate, patri moniul, denumirea și sediul
principal “. De asemenea, și Legea nr. 26/1990 dispune în articolele 14 -16 ca atributele de identificare
ale persoanelor juridice comercianți sunt următoarele: sediul, denumirea, naționalitatea, firma dar și
capitalul social. Le gea nr.31/1990 a societăților comerciale dispune în art.74 alin (1) faptul că o
societate comercială are obligația de a face referire la denumire, la sediul social, la forma juridică, la
numărul din registrul comerțului precum și la codul unic de înregistr are. În ceea ce privește partidele
politice, relevantă în această situație este Legea nr.14/2003. Această lege prevede ca atributele de
identificare ale partidelor politice să fie denumirea, sigla sau semnul permanent precum și sediul. Ca
un ultim exemplu avem Legea nr.36/1991 care prevede în art.11 , 12 și art. 14 ca atributele de
identificare ce aparțin subiectului de drept să fie denumirea, firma dar și sediul.
Așadar, din exemplele menționate anterior dar și cu ajutorul analizei efectuate, menționăm
atributele de identificare ale unei persoane juridice ca fiind următoarele: denumirea, naționalitatea,
sediul, contul bancar, capitalul social, firma, codul unic de înregistrare, marca, e -mail, telefon, fax.

2. Clasificarea mijloacelor de identificare a persoanei juridice
a) În funcție de domeniul de aplicare, atributele de identificare ale persoanei juridice se pot
clasifica în atribute de identificare generale ( din această categorie fac parte: sediul, denumirea,
naționalitatea, contul bancar) și atribute de identificare specifice ( din această categorie fac parte
următoarele:marca, emblema, diferite atribute ce privesc în mod exclusiv numai o anumită categorie
de persoane juridice.
b) În funcție de criteriul obligativității, atributele de identif icare ale persoanei juridice se
clasifică în atribute obligatorii ( exemplu: denumirea, naționalitatea, sediul) și atribute facultative( de
exemplu: telefon, emblemă, fax etc.).

36
3. Atributele generale de identificare ale persoanei juridice
3.1 Naționalitatea persoanei juridice
Prin noțiunea de naționalitate a persoanei juridice putem înțelege cărui stat aparține aceasta
și totodată cărui sistem de drept națio nal. O persoană juridică își stabiliește naționalitatea în funcție
de sediul acesteia57. Dreptul internațional privat își lasă amprenta cu privire la naționalitatea persoanei
juridice prin intermediul art.2571 C. civ. care prevede: ,, Persoana juridică are naționalitatea statului
pe al cărui teritoriu și -a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social.Dacă există sedii în mai multe
state, determinant pentru a identifica naționalitatea persoanei juridice este sediul real.Prin sediu real
se înțelege locul unde se află centrul principal de conducere și de gestiune a activității statutare, chiar
dacă hotărârile organului respectiv surit adoptate potrivit directivelor transmise de acționari sau
asociați din alte state. Cu toate acestea, dacă d reptul străin astfel determinat retrimite la dreptul
statului în conformitate cu care a fost constituită persoana juridică, este aplicabil dreptul acestui din
urmă stat. ” Indiferent de naționalitate, toate persoanele juridice beneficiază de legile statului în care
se află, naționalitatea având incidență în mod direct asupra capacității civile a subiectului de drept.

3.2. Denumirea persoanei juridice
Acest atribut de identificare a persoanei juridice are o deosebită importanță în această
materie întrucât este prevăzută în mod expres în actele de constituire sau în actele normative.
,,Denumirea persoanei juridice, stabilită în actul de înființare, potri vit art. 38 din Decretul nr. 31/1954,
reprezintă cuvântul sau cuvintele prin care se individualizează o persoană juridică și poate exprima
domeniul de activitate, numele unei persoane fizice, un eveniment istoric etc. Aceasta constituie atât
un drept, cât și o obligație, publicitatea ei asigurându -se prin registrul unde a fost înscrisă. În orice
act emanat de la persoana juridică se trece denumirea ei, forma juridică (ex.: S.A., S.R.L.), sediul și
codul unic de înregistrare la Registrul Comerțului, conform art. 74 din Legea nr. 31/1990”. Două sau
mai multe persoane juridice nu pot avea aceeași denumire, regulă ce este prevăzută în mod expres
prin lege. Cea de -a doua persoană ce se prezintă cu aceeași denumire pentru a fi înregistrată, nu va
putea fi înscris ă, caz în care vorbim despre acele persoane juridice ce sunt comercianți. Dreptul la
denumire este un drept de sine stătător, un drept personal nepatrimonial ce este recunoscu prin lege.
Persoana juridică va purta denumirea ce și -a ales -o prin actul de con stituire sau prin statut. După ce
persoana juridică a fost înregistrată, denumirea acesteia precum și restul atributelor sale de
identificare vor fi trecute în registrul public. În cee ace privește schimbarea denumirii, persoana
juridică își poate schimba denumirea sau sediul58 însă doar cu respectarea condițiilor ce au fost impuse

57 Art. 255 C civ. prevede: ,,Sunt d e naționalitate română toate persoanele juridice ale căror sediu, potrivit actului de
constituire sau statutului, este stabilit în România ”.
58 Conform art. 228 C. civ. : ,,Persoana juridică poate să își schimbe denumirea sau sediul, în condițiile prevăzute de
lege. ”

37
atunci când persoana juridică s -a constituit. În raporturile cu tertii, dovada denumirii se va face doar
cu mențiunile înregistrate în registrele de evidență sau în registrele de publicitate.

3.3. Sediul persoanei juridice
Cu privire la sediul persoanei juridice, putem face o comparație cu persoana fizică. Astfel,
ceea ce reprezintă domiciliul pentru persoana fizică, așa reprezintă și sediul pentru persoana juridică.
Cu alte cuvinte, putem afirma despre sediul per soanei juridice că este locul după care un subiect de
drept se poate identifica în spațiu, localizarea acestuia mai exact. În jurisprudența de specialitate i s –
a atribuit noțiunii de sediu mai multe definiții, întrucât este considerat un element important prin care
o persoană juridică se poate individualiza. Acesta este definit ca fiind ,,acel mijloc de identificare prin
indicarea unui anumit loc stabilit, în condițiile legii, cu această semnificație”. Funcțiile sediului sunt
numeroase, de aici decurgând și importanța acestui atribut de identificare; cu titlu de exemplu, vom
enumera următoarele funcții:
– sediul este acel loc unde au loc numeroase măsuri de publicitate care sunt prevăzute de lege
( de exemplu licitația);
– din punct de vedere procedural, ,,sediul persoanei juridice este locul unde societatea este
citată în judecată și unde i se comunică actele de procedură ( acte de procedură precum citații, somații,
notificări și așa mai departe) 59;
– în lipsa unor prevedere contrare, sediu l unei persoane juridice este și locul unde acest
subiect de drept duce la bun sfârșit obligațiile contractuale;
– sediul ,,servește în primul rând pentru identificarea persoanei juridice în raporturile juridice
de orice fel în care aceasta este parte ”;
În ceea ce privește clasificarea sediului persoanei juridice, avem mai multe criterii după care
ne ghidăm. În primul rând, după volumul unei activități ce aparține unei persoane juridice, sediul
poate fi principal ( reprezintă locul în care o persoană juridică își desfășoara principala sa activitate,
sediu care este unul stabil, unic și obligatoriu) și secundar (reprezintă locul unde acest subiect de
drept are o activitate subsidiară, el își desfășoară doar unele activități și este stability pentru puncte
de lucru 60sau pentru sucursale). În funcție de teritoriul țării unde își are persoana juridică sediul,
avem sedii în țară ( persoanele juridice ce dețin sediul principal în România ) sau sedii în străinătate(
persoane juridice a căror sedii s e află în afara României). În sfârșit, în funcție de caracterul sediilor,
avem sedii de drept comun (caracter ce este obligatoriu) și sedii convenționale( aici avem caracterul
facultativ).

59 C. Bîrsan ș.a. , Societățile comerciale și alte forme de asociație în agricultură, 1992, p.91.
60 Conform art. 227 alin. (2) C. ci v. : ,,În funcție de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii
cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanțele sale teritoriale și punctele de lucru. Dispozițiile art. 97 sunt
aplicabile în mod corespunzător ”;

38
Dreptul la sediu conține trei prerogative de care persoana juridică se bucură și care sunt
asemănătoare ca și dreptul la denumire. Aceste prerogative le putem define astfel: persoana juridică
are dreptul să folosească sediul (cu ajutorul sediului , persoana juridică se individualizează prin
participarea sa la raporturile civile), totodată persoana juridică are dreptul să ceară și altor persoane
fizice sau altor persoane juridicesă o individualizeze la rândul lor prin sediul său și nu în ultimul rind,
persoana juridică are dreptul să ceară restabilirea drept ului la sediu prin intermediul justiției, în
momentul în care i s -a adus vreo atingere. Persoana juridică își poate schimba sediul însă la fel ca și
în cazul denumirii, aceasta se va putea realiza conform regulilor stabilite în statut sau în actul de
const ituire. Tot o asemănare cu denumirea avem și în cazul raporturilor cu tertii unde dovada se va
face dispozițiile înregistrate în registrele de evidență sau în registrele de publicitate.

CAPITOLUL V
Reorganizarea persoanei juridice

1. Noțiunea de reorganizare a persoanei juridice
Noul Cod civil definește reoganizarea persoanei juridice în art . 23261. Nevoile economico –
sociale ce se află în continuă mișcare sunt cele care, în general, duc la reorganizarea persoanelor
juridice. Această noțiune își are originile în vechile reglementări , cum ar fi, spre exemplu, articolele
40-44 și articolele 46 -50 din Decretul Nr. 31/1954 . Prin intermediul acestor reglementări,
reorganizarea a fost caracterizată ca fiind ,,operațiunea juridică ce cuprinde cel puțin două persoane
juridice și care produce efecte creatoare, modificatoare sau de încetare a lor” ; Referitor la
reorganizarea persoanei juridice, avem reglementări speciale ce sunt cuprinse în diverse acte
normative ce au fost adoptate după anul 1990. Cu titlu de exemplu, avem următoarele: Legea
societăților n r. 31/1990, cu modificările ulterioare, Legea n r. 109/1996 privind organizarea și
funcționarea cooperației de consum , articolele 170 -173, Legea n r. 36/1991 privind societățile
Agricole și alte forme de asociere în agricultură , O.U.G. n r. 30/1997 privind reorganizarea regiilor
autonome. Ultimul act normativ menționat, utilizează atât în titlu cât și în conținutul anumitor
prevederi , termenul de ,,reorganizare” dar totodată î i conferă acestuia un dublu înțeles. O primă
semnificație a acestui termen este deja consfințit în doctrină , implicând două persoane juridice și care
reiese din însăși definiția prezentată anterior. O a doua semnificație este în legătură cu acele
modificări ce se desfășoară în cadrul unui singur subiect de drept, așa cum avem cazul modificărilor
regiilor autono me în societățile comerciale. Legea n r. 15/1990 referitoare la reorganizarea unităților
economice de stat ca regii autonome și ca societăți comerciale , a fost primul act normativ ce a utilizat

61 Art. 232 C. civ. prevede: ,, Reorganizarea persoanei juridice este operațiunea juridică în care pot fi implicate una sau
mai multe persoane juridice și care are ca efecte înființarea, modificarea ori încetarea acestora.”

39
termenul de ,,reorganizare ” iar unele opinii au fost de părere că acest act normativ a adăugat noi
cazuri de reorganizare a unor persoane juridice62.
Referitor la această temă, nu există până în momentul de față o dispoziție legală care să ne
transmită în mod concret cine ar fi cel mai în măsură să hotărască modul de reorganizare a persoanelor
juridice. Conform art . 233 alin. ( 2) C. civ. : ,, Reorganizarea se face cu respectarea condițiilor
prevăzute pentru dobândirea personalității juridice, în afară de cazurile în care prin lege, actul de
constituire sau statut se dispune altfel. ” În diverse situații, doctrina este de accord cu faptul că exi stă
norme commune instituțiilor înființării, încetării și reorganizării persoanelor juridice. Regula cea mai
comună ce se aplică este aceea că organul ce este competent să decidă cu privier la înființarea
persoanei juridice, aceasta este în măsură să hotărască și reorganizarea acesteia. Această normă se
datorează aplicării principiul ui simetriei dreptului, un principiu ce este des întâlnit în domeniul
dreptului. Acest principiu se apl ică pentru toate persoanele juridice , indiferent de modul de înființare.
Așadar, competența în privința reorganizării persoanei juridice îi revine organului ce a înființat sau
care a dispus asupra persoanei juridice. Pentru societăți comerciale, Legea n r. 31/1990 instuie re guli
speciale în art . 239 alin. (1) și alin. (3). Conform acestor articole, ,, Fuziunea sau divizarea se hotărăște
de fiecare societate în parte, în condițiile stabilite pentru modificarea actului constitutiv al societății.
(3) Dacă, prin fuziune sau divizare, se înființează o nouă societate, aceasta se constituie în condițiile
prevăzute de prezenta lege pentru forma de societate convenită.”
În practică, s-a ajuns la concluzia că divizarea sau fuziunea unei societăți comerciale se poate
exercita în mod exclusiv numai pe baza unei hotărâri a adunării generale extraordinare, consiliu de
administrație neavând nicio atribuție în aces t sens. Totodată, pentru societățile agricole , Legea n r.
36/1991 prin intermediul art . 66 dispune : ,,Fuziunea mai multor societăți agricole trebuie hotărâtă de
adunarea generală extraordinară a fiecăreia, cu majoritatea de 2/3 din numărul membrilor asociați ”.
De altfel, și pentru societățile cooperative ( de consum, meșteșugărești, de valorificare, pescărești, de
locuințe, de transporturi , forestiere) relevant este art . 77 alin. (1) din Legea n r. 1/2005 care prevede:
,,Fuziunea sau divizarea se decide de către adunarea generală a membrilor cooperatori ”.

2. Moda litățile de reorganizare a persoanei juridice
Potrivit art . 233 alin (1) C. civ ., ,,Reorganizarea persoanei juridice se realizează prin fuziune,
prin divizare sau prin transformare ”.

62 A se vedea E. Poenaru , op. cit., pagina 411 -412.

40
2.1 Fuziunea
Legiuitorul a instituit regimul fuziunii prin intermediul art . 234 C. civ. care prevede:
,,Fuziunea se face prin absorbția unei persoane juridice de către o altă persoană juridică sau prin
contopirea mai multor persoane juridice pentru a alcătui o persoană juridică nouă”. Așadar, din
dispoziția prezentată reiese faptul că fuziunea se poate realiza prin două moduri: prin absorbție și prin
contopire.
Absorbția reprezintă acea componentă a fuziunii care constă în alipirea unei persoane juridice
a cărei existență urmează să înceteze, într -o nouă persoană juridică ce îsi mărește în acest mod
activitatea. Efectul fundamental este redat de faptul că , în cazul absorbției, drepturile și obligațiile
persoanei juridice absorbite se transferă în patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe63.
Contopirea este acea parte a fuziunii ce se manifestă în reunirea a două sau mai multe persoane
juridice a căror existență urmează să înceteze , urmând ca o nouă persoană juridică să se înființeze. În
cazul contopirii persoanelor juridice, drepturile și obligațiile acestora se transferă în patrimoniul
persoanei juridice nou-înființate64.
Dacă vom compara aceste două moduri ale fuziunii, vom observa că efectul lor este unul
comun, mai exact, caracterul universal al transmisiunii. Diferența din tre cele două este data de faptul
că în cazul absorbției, calitatea de persoană juridică încetează doar pentru cea sau pentru acele
persoane absorbate, pe când în cazul contopirii, are loc încetarea tuturor persoaneor juridice ce au
fost implicate, înființându -se o nouă persoană juridică în locul lor .
Fuziunea are aceleași dispoziții atât în C. civ. cât și în Legea n r. 31/1990 care prevede astfel :
,, (1) Fuziunea este operațiunea prin care:
a) una sau mai multe societăți sunt dizolvate fără a intra în lichidare și transferă totalitatea
patrimoniului lor unei alte societăți în schimbul repartizării către acționarii societății sau societăților
absorbite de acțiuni la societatea absorbantă și, e ventual, al unei plăți în numerar de maximum 10%
din valoarea nominală a acțiunilor astfel repartizate; sau
b) mai multe societăți sunt dizolvate fără a intra în lichidare și transferă totalitatea
patrimoniului lor unei societăți pe care o constituie, în schimbul repartizării către acționarii lor de
acțiuni la societatea nou -constituită și, eventual, al unei plăți în numerar de maximum 10% din
valoarea no minală a acțiunilor astfel repartizate.65
Data de la care se pot transmite drepturile și obligațiile (atât în ceea ce privește părțile, cât și
în ceea ce privește ter ții) de la persoana juridică absorbită către acea persoană juridică care a fost

63 Art. 235 alin. (1) C. civ.
64 Art. 235 alin. (2) C. civ.
65 Art. 238 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

41
absorbantă sau de la acele persoane juridice contopite către noua persoan a juridică ce a fost înființată,
art. 242 alin. (1) și (2) prevede:
,, (1) În cazul reorganizării persoanelor juridice supuse înregistrării, transmiterea drepturilor
și obligațiilor se realizează atât între părți, cât și față de terți, numai prin înregistrarea operațiunii și
de la data acesteia.
(2) În ceea ce privește celelalte persoane juridice nesupuse înregistrării, transmit erea
drepturilor și obligațiilor, în cazurile prevăzute la alin. (1), se realizează atât între părți, cât și față de
terți, numai pe data aprobării de către organul competent a inventarului, a bilanțului contabil întocmit
în vederea predării -primirii, a ev idenței și a repartizării tuturor contractelor în curs de executare,
precum și a oricăror alte asemenea acte prevăzute de lege”. Conform acestor norme legal citate,
efectele reorganizării în cazul persoanelor juridice ce au fost supuse înregistrării, se produc de la data
în care s -a realizat înregistrarea. Când vorbim de persoanele juridice ce nu au fost supuse înregistrării,
efectele reorganizării persoanei juridice se determină de la data când acea formă de organizare a fost
aprobată de către organul desemnat competent în acest sens.
Articolul n r. 249 din Legea nr. 31/1990 conține aceleași prevederi cu noul Cod civil și astfel,
acesta dispune :
,,Fuziunea/divizarea produce efecte:
a) în cazul constituirii uneia sau mai multor societăți noi, de la data înmatriculării în registrul
comerțului a noii societăți sau a ultimei dintre ele;
b) în alte cazuri, de la data înregistrării hotărârii ultimei adunări generale care a aprobat
operațiunea, cu excepția cazului în care, prin acordul părților, se stipulează că operațiunea va avea
efect la o altă dată, care nu poate fi însă ulterioară încheierii exercițiului financiar curent al societății
absorbante sau societăților beneficiare, nici anterioară încheierii ultimului exercițiu financiar încheiat
al societății sau societăților ce își trans feră patrimoniul.
(3) În cazul bunurilor imobile care fac obiectul transmisiunii, dreptul de proprietate și
celelalte drepturi reale se dobândesc numai prin înscrierea în cartea funciară, în baza actului de
reorganizare încheiat în formă autentică sau, după caz, a actului administrativ prin care s -a dispus
reorganizarea, în ambele situații însoțit, dacă este cazul, de certificatul de înregistrare a persoanei
juridice nou -înființate. ”(art. 242 alin (3) C. civ.). Trebuie men ținat faptul că această normă o să se
aplice doar câ nd lucrările de cadastru pentru oricare dintre unitățile administrativ -teritoriale a fost
finalizată, și după ce s -au deschis din oficiu, sau la cerere, cărțile funciare pentru respectivele imobile.
,, (1) În cazul contractelor încheiate în considerarea calității persoanei juridice supuse
reorganizării, acestea nu își încetează efectele, cu excepția cazului în care părțile au stipulat expres
contrariul sau menținerea ori repartizarea contractului este condiționată de acordul părții interesate .

42
(2) Dacă menținerea sau repartizarea contractului este condiționată de acordul părții
interesate, aceasta va fi notificată sau, după caz, înștiințată prin scrisoare recomandată, cu confirmare
de primire, pentru a -și da ori nu consimțământul în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea
notificării sau înștiințării. Lipsa de răspuns în acest termen echivalează cu refuzul de menținere sau
preluare a contractului de către persoana juridică succesoare ”.

2.2 Divizarea
Art. 236 ( 1) C. civ. prevede faptul că divizarea poate fi de două feluri : totală sau parțială. Prin
divizare, patrimoni ul unui subiect de drept, persoană juridică, se împarte , iar mai apoi se transmite
mai departe către alte persoane juridice, sau către una, după caz. Poate fi împărțit atât întregul
patrimoniu cât și doar o singură parte din el.
În cazul p rimei form e de divizare, divizarea totală, tot patrimoniul ce aparține unei persoane
juridice a cărei existența va dispărea, se va distrib ui către mai multe persoane juridice ce există până
în acel moment sau care prin intermediul divizării vor lua naștere66. Repercursiunea diviză rii totale
constă în faptul că persoana juridică nu va mai exista ca și subiect de drept iar toate acele drepturi și
toate acele obligații ce îi aparțineau, vor fi luate în primire de către acele persoane juridice ce au
acceptate părțile din patrimoniu sau după caz, întregul patrimoniu. Făcând referire la efectele pe care
le produce divizarea totală, art . 237 alin. ( 1) C. civ. prevede : ,, Patrimoniul persoanei juridice care a
încetat de a avea ființă prin divizare se împarte în mod egal între persoanele juridice dobânditoare,
dacă prin actul ce a dispus divizarea nu s -a stabilit o altă proporție. ”;
În ceea ce privește cea de -a doua formă de divizare, divizarea parțială, aceasta se deosebește
întru totul cu divizarea totală. Așa cum reiese și din denumire, din patrimoniul persoanei juridice se
va împărți doar o parte , subiectul de drept continuându -și astfel activitatea precum și existența, iar
acea parte ce a fost desprin să practic, va fi luată în primire de către o persoană sau de către mai multe
persoane juridice a căror existență persist ă până în acel moment sau care, prin intermediul aceastei
modalități, se înființează67. Trebuie menționat faptul că, în momentul în care o fracțiune din
patrimoniul persoanei juridice va fi încredințat doar unei singure persoane juridice a cărei existență
deja subzistă sau care prin intermediul acestei modalități ia ființă, patrimoniul perso anei juridice ce a
fost divizat este direct proportional cu acea fracțiune ce a fost transmisă68. Dacă acea fracțiune s -a

66 Art. 236 alin. (2) C. civ. prevede:,, Divizarea totală se face prin împărțirea întregului patrimoniu al unei persoane
juridice între dou ă sau mai multe persoane juridice care există deja sau care se înființează prin divizare. “;
67 Art. 236 alin. (3) C. civ. prevede: ,, În cazul divizării parțiale, când o parte din patrimoniul unei persoane juridice se
desprinde și se transmite unei singure persoane juridice deja existente sau care se înființează în acest mod, reducerea
patrimoniului persoanei juridice divizate este proporțională cu partea transmisă . “;
68 Art. 237 alin. (3) C. civ. prevede: ,, În cazul în care partea desprinsă se transmite mai multor persoane juridice deja
existente sau care se înființează în acest mod, împărțirea patrimoniului între persoana juridică față de care s -a făcut
desprinderea și persoanele juridice dobânditoare se va face potrivit dispozițiilor alin. (2), iar într e persoanele juridice

43
împărțit mai multor persoane juridice care existau în acel moment sau care la fel, prin intermediul
acelei modalități au luat ființă, divizarea patrimoniul ce aparține persoanei juridice se va realiza prin
micșorarea patrimoniului subiectului de drept ; actul de divizare poate stabili sau nu, după caz,
anumite proporții care pot diviza . Spre exemplu, art . 250 alin. (1) lit. a) din Legea nr.31/1990 privind
societățile comerciale, prevede: ,,transferul, atât în raporturile dintre societatea absorbită sau divizată
și societatea absorbantă/societățile beneficiare, cât și în raporturile cu terții, către societatea
absorbantă sau fiecare dintre societățile beneficiare al tuturor activelor și pasivelor societății
absorbite/divizate; acest transfer va fi efectuat în conformitate cu regulile de repartizare stabilite în
proiectul de fuziune/divizare; ”
O speță relevantă în ceea ce priveste divizarea unei persoane juridice o vom prezenta drept
exemplu în rândurile ce urmează.
Tip speță: Recurs nr. 1873/COM/22.10.2010 înregistrat la Curtea de Apel Constanța față de
Sentința civilă nr. 3874/COM/15.06.2010 a T ribunalului Constanța – secția comercială
Domeniu asociat: Drept societar – societăți comerciale
Conținut speță: Legea societăților comerciale nr. 31/1990 cu modificările și completările
ulterioare – art. 238 alin. (3), art. 246, art. 250 alin. (1).
Rezumat:
Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța, reclamanta SC A&N I. SRL a solicitat că prin
hotărâre judecătorească să se constate legalitatea hotărârii asupra divizării societății SC A&N I. SRL,
în temeiul art. 238 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, prin desprinderea unei părți din patrimoniul
acesteia și transmiterea acestuia către alte 6 societăți: SC B.T. SRL, SC T.T. SRL, SC R. SRL, SC
L.T. SRL, SC B.L. SRL și SC D. SRL, precum și a actului modificator și să se dispună înregistr area
acestora în Registrul Comerțului.
Prin Sentința civilă nr. 3874/COM/15.06.2010, Tribunalul Constanța a respins cererea de
divizare formulată de reclamanta SC A&N I. SRL, că nefondată, deoarece una din societățile
participante la divizare (SC D. SRL) nu a depus hotărârea să privind aprobarea divizării. Astfel,
instanța de fond nu a putut încuviința cererea privind constatarea legalității divizării, nefiind întrunite
integral cerințele legale prevăzute la art. 246 alin. (1) și art. 243 alin. (2) din Legea societăților
comerciale nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare.
În speță, Curtea a reținut că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauza urmare cererii
deduse judecății ce are că obiect divizarea SC A&N I. SRL, are la baza situația patrimonială și balanță
contabila a societății la dată de 31.08.2008, și situația autorizațiilor taxi emise de Primăria

dobânditoare, împărțirea părții desprinse se va face potrivit dispozițiilor alin. (1), ce se vor aplica în mod
corespunzător. ”;

44
Municipiului Constanța, iar activul și pasivul societății este de 1.350.321,59 lei și un număr de 42
autorizații ta xi.
În mod greșit instanța de fond a reținut că în speță nu ar fi fost respectată dispoziția să privind
depunerea la dosar a Hotărârii AGA a SC D. SRL de aprobare a divizării, ulterioară publicării în MO
a proiectului de divizare, atât timp cât, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauza,
conform dispozițiilor art. 1169 Cod civil, la dată de 25.05.2010 această hotărâre a fost depusă la dosar,
ea fiind existența.
Astfel, publicarea în Monitorul Oficial a fost făcută – MO Partea a IV -a nr. 3893/21.07.2009
– copia acestuia, existând la dosarul cauzei); proiectul de divizare există la dosar, însoțit de raportul
de expertiză asupra divizării SC A&N I. SRL, fiind aprobate de judecătorul delegat de pe lângă
Tribunalul Const anța la ORC; Hotărârea AGA nr. 3/01.09.2009 a SC A&N I. SRL; Actul constitutiv
actualizat al SC A&N I. SRL; în urmă Hotărârii AGA nr. 3/01.09.2009, precum și Raportul
administratorului SC A&N I. SRL din dată de 01.09.2009 cu privire la divizarea societății ; Hotărârea
AGA nr. 3/01.09.2009 a SC D. SRL, reanexata cauzei în recurs și Actul constitutiv actualizat al SC
D. SRL în urmă Hotărârii AGA nr. 3/01.09.2009, situație de fapt, urmare căreia, în mod greșit instanța
de fond a apreciat că una dintre societăți nu ar fi depus hotărârea să privind aprobarea divizării.

2.3 Transformarea
Codul civil nu instuie o definiție concretă a transformării însă, prin art . nr. 214 alin. (1) și (2)
prevede:
,, (1) Transformarea persoanei juridice intervine în cazurile prevăzute de lege, atunci când o
persoană juridică își încetează existența, concomitent cu înființarea, în locul ei, a unei alte persoane
juridice.
(2) În cazul transformării, drepturile și obligațiile persoanei juridice care și -a încetat existența
se transferă în patrimoniul persoanei juridice nou -înființate, cu excepția cazului în care prin actul prin
care s -a dispus transformarea se prevede altfel.”;
Cu ajutorul acestor dispoziții, putem defini tran sformarea persoanei juridice ca fiind acea
modalitate juridică ce este reglementată prin lege și prin intermediul căreia un subiect de drept își
oprește activitatea precum și existența în același timp cu constituirea, în locul ei, a unei noi persoane
juridice. Această operațiune juridică de reorganizare a persoanei juridice este definite cu ajutorul
următoarelor caracteristici: domeniul de aplicare al acestuia este limitat de către lege, el fiind diferit
atât față de domeniul de aplicare al fuziunii, cât și față de domeniul de aplicare al diviuziunii ; persoana
juridică, în momentul în care se transformă, este ghidată de un efect dublu ce este indispensabil
obligatoriu și anume: un su biect de drept nu mai există în același timp cu constituirea în locul ei, a
unui alt subiect de drept. Făcând referire la efectele transformării, ele se concretizează astfel: toate

45
obligațiile precum și toate drepturile civile ce aparțineau persoanei juridice a cărei existență a încetat,
se vor transmite către patrimoniul acele persoane juridice ce s -a înființat recent, cu o singură excepție
însă, dacă transformarea s -a dispus prin alt mod decât cel prevăzut în actul de transfor mare. În cazul
acestei excepții, se vor pune în practică regulile ce vizează divizarea , în ceea ce privește distribuirea
contractelor (art . 239 C. civ.), stingerea unor contracte (art . 240 C. civ.) dar și anumite opoziții (art .
243 C. civ. ).
Cu titlu de exemplu, în doctrină avem numeroase cazuri de transformare a persoanei juridice
dintre care enumerăm:
1. Cazul ce este reglementat de Legea n r. 15/1990 care, în ar t. 1 prevede: ,,Unitățile
economice de stat , indiferent de organul în subordinea căruia își desfășoară activitatea, se organizează
și funcționează. În conformitate cu dispozițiile prezentei legi, sub fomă de regii autonome sau
societăți comerciale. ”
2. Cazul privind Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/1997 în ceea ce privește
reorganizarea regiilor autonome, cu modificările ulterioare, atestă această dispoziție legislative, ce a
fost lansată prin intermediul Legii numărul 15/1990, consacrând termenul de ,,transformare” a
anumitor persoane juridice, regii autonome mai exact, prin câteva documente administrative ce
aparțin autorităților administrației publice locale sau centrale . Așadar, conform art . 3 alin (2) din
Ordonanța de urgență n r. 30/1997, așa cum a fost modificată prin intermediul Legii n r. 207/1997,
prevede: ,, Societatile comerciale rezultate in urma reorganizarii regiilor autonome preiau drepturi si
obligatii ale regiilor autonome din tr ansformarea sau divizarea carora au rezultat, in limitele si in
conditiile stabilite prin actele administrative individuale de reorganizare. ” Din aceas tă dispoziție,
putem trage concluzia că termenul de ,,reorganizare ” este folosit ca având un dublu înțeles . Primul
sens se referă la acea modalitate ce presupune existența a cel puțin două persoane juridice iar articolul
3 alin. (2) face referire în mod expres la împărțirea acelor regii autonome. Al doilea sens face referire
la modificarea unei regii autonome și a unei persoane juridice, societate comercială ce conține un
capital integral de stat sau care ap arține autorității administrației publice locale ce a dispus mai apoi
înființarea acesteia. Guvernul României precum și autoritățile administrației publice locale a adoptat
suficiente hotărâri prin care au avut loc organizarea unităților comerciale de stat fie sub forma unor
regii autonome, fie sub forma unor societăți comercial ce deține un capital integral de st at, proces ce
a presupus una din formele de reorganizare, mai exact, fie ,,reorganizarea” , fie ,,transformarea” unei
persoane juridic, subiect de drept civil.

Opoziția față de măsurile de reorganizare a persoanelor juridice
Dacă prin lege nu se dispune altfel, acele documente prin care s -a realizat reorganizarea unei
persoane juridice, necontând forma ei, fie că este vorba despre fuziune, fie că este vorba despre

46
divizare sau transformare, acele acte pot fi atacate, prin opoziție, de către orice persoană ce prezintă
un interes în acest sens sau de către însuși creditori i săi, având un termen de 30 de zile din momentul
în care au luat cunoștință de acea aprobare ce a presupus reorganizarea. Limita este dată de termenul
de un an, astfel că nu se poate ataca mai târziu de un an d in momentul în c are a fost publicată acea
aprobare, ori după caz, din momentul în care s-a aprobat reorganizarea de către organul competent în
acest sens69. Legiutorul vine în ajutorul creditorilo r, oferindu -le o protecție proporțională cu interesele
manifestate de către aceștia70.
Termenele celor dou ă norme enunțate anterior, nu sunt termene de decădere, ci termene de
prescripție . Am ajuns la ace astă concluzie din prisma faptului că art . 2547 C. civ. pune în evidență că
în mod neîndoielnic, dacă din convenția părților sau dacă din lege nu reiese faptul că acel termen este
de decădere, regulile ce vor fi aplicabile sunt în mod exclusiv cele ale prescripției.

3. Efectele reorganizării persoanei juridice
În literatura de specialitate, efectele reorganizăr ii persoanei juridice sunt prezentate ca fiind
acele efecte ce au legătu ră cu încetarea persoanei juridice , constituirea unor noi persoane juridice,
felul în care patrimoniul poate fi transmis, transmiterea contracteor, întinderea răspunerii fiecărei
persoane precum și data de la care reorganizarea își produce efectele.

Efectul extinctiv – Acest efect se regăsește în mai toate formele de reorganizare ale persoanelor
juridice , el constând în stingerea persoanei jur idice ce a fost supusă reorganizării. De exemplu, în
cazul fuziunii prin absorbție, existența persoanei juridice sau a persoanelor juridice ce au fost
absorbate va înceta, însă persoana juridică absorbantă nu are nici o astfel de consecință, ea
continându -și existența. În cazul fuziunii ce s -a realizat prin metoda contopirii, în toate cazurile,
persoanele juridice ce se contopesc vor înceta din existență. În ceea ce privește divizarea, efectul
extinctiv se regăsește doar în cazul divizării totale, nu și în cazul divizării parțiale; de altfel, și în cazul
transformării avem întâlnit efectul extictiv al reorganizării persoanei juridice.

Efectul creator – Spre deosebire de efectul extinctiv, efectul creator al modului de
reorganizare a persoanei juridice se regăsește doar în anumite forme de reorganizare, el constâ nd în

69 Art. 243 alin. C. civ. prevede: ,, Actele prin care s -a hotărât reorganizarea pot fi atacate, dacă prin lege nu se dispune
altfel, prin opoziție, de către creditori și orice alte persoane interesate, în termen de 30 de zile de la data când au luat
cunoști nță de aprobarea reorganizării, dar nu mai târziu de un an de la data publicării acesteia, sau, după caz, de la data
aprobării acesteia de către organul competent, potrivit legii. (2) Opoziția suspendă executarea față de oponenți până la
rămânerea definiti vă a hotărârii judecătorești, în afară de cazul în care persoana juridică debitoare face dovada
executării obligațiilor sau oferă garanții acceptate de creditori ori încheie cu aceștia un acord pentru plata datoriilor.(3)
Opoziția se judecă în camera de co nsiliu, cu citarea părților, de către instanța competentă.(4) Hotărârea pronunțată
asupra opoziției este supusă numai apelului”.
70 T. Prescure, R. Matei, op. cit., 2012, p.403.

47
modul de constituire a unor noi persoane juridice. Făcând referire la fuziune, reorganizarea persoanei
juridice își produce efectul creatoar doar în cazul fuziunii prin contopire, neputând niciodată să se
producă în cazul fuziunii ce se realizează prin absorbție.

Felul transmiterii – Absolut toate acele forme de reorganizare a persoanei juridice presupun
emiterea atât a elementelor ce aparțin activului patrimonial, cât și a elementelor ce aparțin de pasivul
patrimonial. Așadar, dacă reorganizarea persoanei juridice ar presupune ca întregul său patrimoniu să
se transmită unei singure persoane juridice, în acest caz vorbim despre o transformare universală ;
dacă reorganizarea persoanei juridice ar însemna ca doar o parte din patrimoniu să se transmită, în
acest caz vorbim despre o transmitere cu titlu universal.
În ceea ce privește fuziunea, mereu ne aflăm în prezența unei transmisiuni universale. Mai
mult, fuziunea ce are loc prin absorbție , este guvernată de transmitere a în totalitate a patrimoniului
persoanei juridice absorbite către respectiva persoană juridică absorbantă. Fuziunea ce are loc prin
contopire, indică faptul că persoana nou înființată dispune de toate acele drepturi precum și de toate
acele obligații ce aparțineau persoanei juridice astfel contopite , preluând practic patrimoniul acestora.
Spre deosebire de fuziune, în cazul divizării ne aflăm în prezența unei transmisiuni cu titlu
universal . Spre exemplu, toate persoanele juridice ce sunt considerate a fi dobânditoare vor prelua o
parte din patrimoniul ce aparține persoanei juridice divizate. Dacă prin documentele ce prevăd
divizarea nu s -a dispus o anumită proporție, patrimoniul ce aparține persoanei juridice a cărei
existența va înceta, se va diviza în mod egal catre toate persoanele ce sunt considerate a fi
dobânditoare. Totuși, dacă ne aflăm în prezența unei divizări parțiale, acea fracțiune din patrimoniu
se poate transmite către o singură persoană sau către mai multe persoane.

CAPITOLUL V I
Încetarea perso anei j uridice

1. Noțiunea de încetare a persoanei juridice
O persoană juridică încetează în momentul în care aceasta este desființată sau cu alte cuvinte,
calitatea acesteia de subiect de drept ia sfârși t. La fel ca și în cazul r eorganizării persoanei juridice,
principiul ce ajută la determinarea organului competent de a hotăr î în privința încetării persoanei
juridice , este principiul simetriei juridice care prevede, așa cum am menționat în paginile anterioare
: cel care este cel mai în măsură să hotărască cu privire la înființarea unei persoane juridice , va fi în
măsură să hotărască și în cee ace privește încetarea persoanei juridice. În mod excepțional, o persoană
juridică poate înceta prin hotărâ rea pronunța tă de către instanță, hotărâre ce are rol de sancțiune.
Cauzele care conduc la încetarea unei persoane juridice pot fi diverse , spre exemplu: avem sancți uni

48
ce sunt instituite prin lege ( pe cale judecătorească se poate declara sau se poate constata nulitatea
persoanei juridice), sau anumite operațiuni juridice ce sunt ( cu titlu de exemplu avem reorganizarea
prin fuziune, atât prin absorbție cât și prin contopire, prin divizarea totală, p rin transformare sau
oricare alt mod ce a fost prevăzut de lege sau de către actul constitutive.

2. Modurile de încetare ale persoanei juridice
Potrivit art . 244 C. civ., persoanele juridice pot înceta prin următoarele moduri:
– declararea sau constatarea nulității persoanei juridice ;
– fuziunea, atât prin absorbție cât și prin contopire ;
– divizarea totală ;
– transformarea ;
– dizolvarea persoanei juridice ;
– alte moduri prevăzute de lege sau de către actul constitutiv.

2.1 Nulitatea persoanei juridice
În cazul în ca re nu se respect regulile ce sunt impuse în cazul înființării unei persoane
juridice, drept consecință apare această sancțiune , nulitatea persoanei juridice. Nulitatea persoanei
juridice are un regim ce se aseamănă cu cel al actelor juridice71, fiind reglementată de normele art .
196-199 C. civ. Așa cum bine știm din paginile analizate anterior, nulitatea este de două feluri : avem
nulitate absolute și nulitate relativă. O instanță judecătoreacă poate emite o hotărâre judecătorească
fie că este vorba de o declarare, fie că este vorba despre o constatare a nulității, prin intermediul
cauzelor ce conduc la această sancțiune72.
Regimul juridic al nulității persoanei juridice
Nulitatea absolută se poate invoca de orice persoană ce prezintă un interes . Spre deosebire de
nulitatea unui act juridic, în oricare dintre cazuri, nulitatea absolut ă ce privește persoan a juridic ă, se
poate acoperi prin confirmare dar cu o singură precizare, această cauză ce a condus la sancțiunea
nulității, trebuie înlăturată până în momentul în care se încheie dezbaterile73. Acțiunea în nulitate
absolută este imprescriptibilă.

71 Art. 1246 C. civ. și următoarele.
72 Art. 196 C. civ. prevede:,,Nulitatea une i persoane juridice poate fi constatată sau, după caz, declarată de instanța
judecătorească numai atunci când: a) lipsește actul de înființare sau nu a fost încheiat în forma autentică în situațiile
anume prevăzute de lege; b) toți fondatorii sau asociații au fost, potrivit legii, incapabili, la data înființării persoanei
juridice; c) obiectul de activitate este ilicit, contrar ordinii publice ori bunelor moravuri; d) lipsește autorizația
administrativă necesară pentru înființarea acesteia; e) actul de înfi ințare nu prevede denumirea, sediul sau obiectul de
activitate; f) actul de înființare nu prevede aporturile fondatorilor sau ale asociaților ori capitalul social subscris și
vărsat; g) s -au încălcat dispozițiile legale privind patrimoniul inițial sau capi talul social minim, subscris și vărsat; h) nu
s-a respectat numărul minim de fondatori sau asociați prevăzut de lege; i) au fost nesocotite alte dispoziții legale
imperative prevăzute sub sancțiunea nulității actului de înființare a persoanei juridice”.
73 Art. 197 alin. (2) C. civ.

49
În ceea ce privește nulitatea relativă , art. 1248 alin. (2) C. civ. prevede: ,, Nulitatea relativă
poate fi invocată numai de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziția legală încălcată ”. Deși
această dispoziție vine ca o regulă limi tată, în realitate lucruri sunt diferite. Putem enumera pe c ei
care pot invoca nulitatea relativă astfel: așa cum este menționat și în articol, cel al cărui interes a fost
nesocotit la încheierea actului juridic, în legătură cu lipsit de capacitate de exer cițiu avem
reprezentantul legal, în ceea ce privește minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă avem ocrotitorul
legal , în legătură cu norma juridică încălcată la încheierea actului juridic avem succesorii părților
ocrotite , cu excepția acțiunilor intuitu personae, creditorii chirografari ai părții ocrotite, pe calea
acțiunii oblice, afară de cazul în care ar fi vorba de drepturi sau acțiuni strict personale, procuror, în
condițiile prevăzut e de Codul de procedură civilă. Spre deosebire de nulitatea absolută, acțiunea în
nulitate este prescriptibilă iar termenul este de un an , termen ce începe să curgă de la data în care
persoana juridică a fost înregistrată sau înființată . Ca o asemănare faț ă de nulitatea absolută, în oricare
dintre cazuri, nulitatea relativă poate fi acoperită tot prin confirmare dar asta numai dacă cauza ce a
condus la aplicarea acestei sancțiuni, a fost înlătură până ce dezbaterile s -au încheiat .

Efectele nulității persoanei juridice
Nulitatea în cazul persoanelor juridice produce efecte exclusiv pentru viitor, aspect ce este
distinct față de nulitatea actelor juridice. Aceasta este de fapt o particularitate ce aparține principiului
retroactivității efectelor nulității.
Mai exact, această particularitate se regăsește și în art . 198 alin. (1) C. civ. care prevede: ,,De
la data la care hotărârea judecătorească de constatare sau de declarare a nulității a devenit definitivă,
persoana juridică încetează fără efect retroactiv și intră în lichidare ”. Cei care sunt asociați sau
fondatori, vor fi responsabili pentru obligațiile persoanei juridice ce s -a constituit între momentul
nașterii și până la înregistrarea în acele registre ce aparțin hotărârilor judecătorești .
Ca un rezultat al neretroactivității acestei sancțiuni de nulitate a acestui subiect de drept, art .
199 C. civ. prevede: ,, Constatarea sau, după caz, declararea nulității nu aduce atingere actelor
încheiate anterior în numele persoanei jurid ice de către organele de administrare, direct sau prin
reprezentare, după caz. Nici persoana juridică și nici fondatorii sau asociații nu pot opune terților
nulitatea acesteia, în afară de cazul în care se dovedește că aceștia cunoșteau cauza de nulitate la
momentul încheierii actului. ”

2.2. Dizolvarea persoanei juridice
Deși este reglementată de lege, dizolvarea nu este totuși definită de aceasta. În rândurile ce
urmează, vom analiza dizolvare ca mod de încetare a persoanei juridice. Astfel, putem defini acest
mod de încetare a persoanei juridice ca fiind un mod aplicabil în condițiile legii și care are drept efect

50
sau consecință, lichidarea persoanei juridice. Trebuie să facem o distincție între reorganizarea
persoanei juridice și dizolvarea persoanei juridice, cea dintâi menționată fiind văzută cu ajutorul
efectului exctinctiv. Astfel, deosebirile dintre cele două sunt următoarele: num ai în cazul dizolvării
legea este cea care stabilește care sunt cazurile ce duc la dizolvarea persoanei juridice, aspect ce nu
este posibil în cazul reorganizării ; dizolvarea prevede în mod exclusiv și în mod obligatoriu lichidarea
persoanei juridice, aspect ce iarăși nu este întâlnit și în cazul reorganizării ; reorganizarea se aplică
asupra tuturor persoanelor juridice, pe când dizolvarea presupune un cerc mai restrâns, ea aplicându –
se nu mai persoanelor juridice de tip asociativ.

Cauzele de d izolvare
Art. 245-249 C. civ. prevăd principalele cauze de dizolvare a persoanei juridice , cauze ce se
regăsesc după ce o persoană juridică se constituie. Doctrina actuală subliniază diferența dintre cauzele
de dizolvare a persoanelor juridice de drept privat74 și cauzele de dizolvare a persoanelor juridice de
drept public75.
Cauzele de dizolvare se pot clasifica astfel:
a) cauze de dizolvare voluntară – voința persoanei juridice este exteriorizată printr -o formă
sau alta de către cei ce o alcătuiesc . Atunci când se respectă principiul simetriei, dizolvarea voluntară
este asemănată cu înființarea persoanei juridice, acest luc ru desigur, din punct de vedere procedural.
b) cauze de dizolvare forțată sau silită – în acest caz, dizolvarea se realizează împotriva
voinței , dizolvarea nefiind altceva decât o sancțiune impusă de lege pentru nerespectarea anumitor
norme . În cazul unei dizolvări forțate sau silite, se pronunță o hotărâre judecătorească , aceasta fiind
o procedură juridiciară.
În cadrul fundațiilor, al asociațiilor și al federațiilor, cazurile de divolvare a acestora sunt
reglementate prin O.G. nr.26/2000 . Acestea se pot dizolva fie de drept, fie prin hotărâre
judecătorească. Diferența dintre regimul fundațiilor și cel al asociațiilor și f ederațiil or constă în faptul
că acestea din urmă se dizolvă de drept, prin hotărârea adunării generale, hotărârea tribunalului sau
prin hotărârea judecătoriei, pe când fundațiilor se dizolvă fie prin hotărâre judecătorească, fie de drept.
În continuare, vom enumera cazurile în care o asociație se poate dizolva. Astfel, așa cum prevede
articolul 55 alin. (1) al O.G. nr. 26/2000 , asociația poate fi dizolvată de drept atunci când termenul
pentru care a fost constituită a expirat, atunci când asociația s -a aflat în imposibilitatea de a -și realiza

74 Art. 245 C. civ. prevede: ,,Persoanele juridice de drept privat se dizolvă: a) dacă termenul pentru care au fost
constituite s -a împlinit; b) dacă scopul a fost realizat ori nu mai poate fi îndeplinit; c) dacă scopul pe care îl urmăresc
sau mijloacele întrebuințate pentru realizarea acestuia au devenit contrare legii sau ordinii publice ori dacă ele urmăresc
un alt scop decât cel declarat; d) prin hotărârea organelor competente ale acestora; e) prin orice alt mod prevăzut de
lege, actul de constituire sau statut. ”

51
acel scop pentru care ea a fost constituită dar cu condiția ca într -un termen de 3 luni de la data când
a fost semnalată această imposibilitate , scopul să nu se fi schimbat , atunci când adunarea generală
sau consiliul director s -a aflat în imposibilitatea de a se constitui, sau în cazul în care limita numărului
de asociați s -a redus . Judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul asociației este organul cel
mai în măsură să constate dizolvarea . Orice persoană interesată în acest sens poate sesiza instanța ,
prin hotărârea ce se va pronunța se va arăta doar faptul că a intervenit dizolvarea. Făcând referire la
dizolvarea unei asociații prin hotărâre judecătorească, aceasta se realizează prin cazurile ce le vom
enumera în rândurile ce urmează. Astfel, va avea loc dizolvarea dacă scopul asociației sau activitatea
acesteia a devenit pe parcurs una ilegală sau care devine una contrară ordinii publice, dacă asociația
a devenit îndatorată, dacă activitatea asociației constă în realizarea unor activită ți ce presupun anumite
autorizații dar care asociația nu le deține, sau dacă, în cele din urmă , ascociația tinde sper un alt scop
față de cel pentru care s -a constituit inițial. La fel ca și în cazul dizolvării de drept, orice persoană
poate sesiza instanță iar cel mai în măsură să constate dizolvarea este judecătoria. În cel e din urmă,
așa cum prevede și articolul 57, dizolvarea unei asociații se poate realiza și prin hotărârii adunării
generale. În acest caz, procesul verbal ce s -a constatat, se va depune la judecători e în termen de 15
zile de la data când a avut loc ședința de dizolvare .
Potrivit art. 58 al O.G. n r. 26/2000, fundația se poate dizolva de drept în momentul în care
termenul pentru care aceasta s -a constituit , s-a împlinit, în momentul în care nu s -a putut realiza scopul
pentru care fundația a fost constituită sau atunci când, în conformitate cu statulul fundației , consilie
director nu s -a putut constitui. În momentul în care se constituie, o condiție esențială pentru fundație
este aceea că ea trebuie să dețină un activ patrimonial cu o valoare de cel puțin 100 de ori cât salariul
brut pe economie76.
În ceea ce privește persoanele juridice ce aparțin sistemului cooperației de consum, cazurile
de dizolvare sunt reglementate în Legea n r. 109/1996 prin intermediul articolului 170 . În acest sens,
o persoană juridică ce face parte dintr -o corporație de consum, se poate diz olva dacă se află în
imposibilitatea de a -și realiza obiectul de activitate, dacă capitalul social a fost diminuat într -o
manieră ce afectează buna funcționare a organizației, dacă numărul de membri a fost restrâns, dar și
în cazul în care se află în situația falimentului . Societățile agricole se pot dizolva prin intermediul
hotăr ârii adunării generale și prin intermediul hotărâr ii judecătore ști. Astfel, în cazul hotărârii
adunării generale, o societate agricolă se poate dizolva atunci când termenul ce a fost stabilit pentru
constituirea societății s -a împlinit, atunci când nu s -a putut realiza obiectul societății, din diverse
motive, atunci când asociații societății s -au retras, atunci când activitatea a încetat sau când asociații

76 Art. nr. 15 alin. (2) al O.G nr.26/2000

52
au hotărât cu privire la dizolvare. În momentul în care societatea agricolă realizează anumite
operațiuni ce sunt considerate ilegale, atunci intervine dizolvarea prin hotărârea judec ătorească.
În ceea ce privește societățile comerciale, relevantă în acest sens avem Legea n r. 31/1990 . Art.
227 alin. (1) prevede cazurile ce au drept consecință dizolvarea tuturor persoanelor juridice,
necontând forma lor juridică. Așadar, o societate comercială se dizolvă în cazul în care se află în
situația falimentului, în cazul în care termenul pentru care a fost constituită societatea, s -a împlinit,
în cazul în care, asupra societății s -a dispus sancțiunea nulității, în cazul hotărârii generale, a
tribunalului, în cazul în care societa tea nu a putut î ndeplini obiectul de activitatea sau oricare alte ce
sunt prevăzute în actul constitutiv al socie tății sau prevăzute de către lege. Tot în Legea nr. 31/1990
avem și anumite prevederi care sunt specifice anumitor categorii de societăți comer ciale cum ar fi,
spre exemplu, societățile pe acțiuni. Așadar, conform art . 228 alin. (1) societatea pe acțiuni se dizolvă
atunci când acționarii se reduc ca și număr însă sub minimul legal sau în cazurile precum și în
condițiile reglementate în art . nr. 153 al legii privind societățile comerciale. Orice persoană interesată
în acest sens poate cere instanței dizolvarea societății pe acțiuni în momentul în care constată că
societatea deține un număr de acționari ce este contrar regulilor generale. Totuși, acest din urmă caz
nu este considerat în totalitate a fi un motiv de dizolvare întrucât dacă înainte ca hotărârea să fie
irevocabilă, numărul acționarilor a fost modificat într -un număr leg al permis.
Art. 237 alin. (1) C. civ. prevede cauzele de dizolvare ce sunt aplicabile tuturor persoanelor
juridice, indiferent de formă :
,,(1) La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului
Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care:
a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
b) acționarii/asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut ori reședința cunoscută;
c) nu mai sunt îndeplinite condițiile referitoare la sediul social, inclusiv ca urmare a expirării
duratei actului care atestă dreptul de folosință asupra spațiului cu destinație de sediu social ori
transferului dreptului de folosință sau proprietate asupra spațiului cu destinație de sediu social;
d) a încetat activitatea societății sau nu a fost reluată activitatea după perioada de inactivitate
temporară, anunțată organelor fiscale și îns crisă în registrul comerțului, perioadă care nu poate depăși
3 ani de la data înscrierii în registrul comerțului;
e) societatea nu și -a completat capitalul social, în condițiile legii;
f) societatea nu și -a depus situațiile financiar e anuale și, după caz, situațiile financiare anuale
consolidate, precum și raportările contabile la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice,
în termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depășește 60 de zile lucrătoare;

53
g) societatea nu și -a depus la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, în
termenul prevăzut de lege, declarația că nu a desfășurat activitate de la constituire, dacă perioada de
întârziere depășește 60 de zile lucrătoare. ”

2.3 Lichidarea
În urma divizării, persoana juridică încearcă să își valorifice activul și să îsi plătească pasivul
cu ajutorul lichidării77. Cu alte cuvinte, o persoană juridică care este supusă dizolvării, încetează prin
intermediul procesului de lichidare , aspect din care putem deduce că dizolvarea nu este un simplu
proces ce se concre tizează prin uno ictu, ci reprezintă un proces mai amplu ce presupune totodată mai
multe operațiuni juridice, în funcție de situație.
În ceea ce privește conținutul lichidării, trebuie să subliniem elementele principale ale
acesteia și anume: valorificarea activului și plata pasivului . Primul element are scopul de a oferi
posibilitatea societății comerciale de a-și plăti datoriile prin realizarea unor operațiuni ce conduc la
încasarea creanțelor ce sun recunoscute din raporturile juridice efectuate cu alte subiecte de drept. Cel
de-al doilea eleme nt, plata pasivului , reprezintă totalitatea operațiunilor juridice care au ca și scop
stingerea datoriilor ce aparțin unei persoanei juridice ;
În momentul în care s -au realizat toate operațiunile necesare efectuării bilanțului final
precum și toate operațiunile necesare lichidării, tot ceea ce a rămas după ce s-au achitat datoriile, va
avea acea destinați e care s-a stabilit în statut, în actul de înființare sau în hotărârea judecătorească de
dizolvare. Cu alte cuvinte, activul net poate fi transmis unui alt subiect de drept ce aparține dreptului
public sau se poate repartiza între asociați care de regulă sunt subiecte de drep t ce aparțin dreptului
privat. Totodată, acest activ net poate fi confiscat sau în alte cazuri el poate avea calitatea de venit,
fiiind vărsat la bugetul de stat, dar toate aceste cazuri le întâlnim în situațiile unei dizolvări silite sau
forțate.

Destinația bunurilor rămase după lichidare
Cu privire la bunurile rămase după lichidare, art . 249 C. civ . dispune de reglementări în
acest. Astfel, așa cum ne precizează și articolul ce îl vom analiza în rândurile ce urmează, vom face
referire la acele situații în care activul unei persoane juridice este mai mare decât pasivul acesteia, în
urma bunurilor rămase de după procesul de lichidare. Prima regulă78, consacrată în primul alineat al
textului menționat, este aceea bunurile subiectului de drept ce au rămas în urma procesului de

77 Potrivit art. 248 alin. (1) C. civ., ,,(1) Prin efectul dizolvării persoana juridică intră în lichidare în vederea valorifică rii
activului și a plății pasivului. ”
78 Art. 249 alin. (1) C. civ. prevede: ,, Oricare ar fi cauzele dizolvării, bunurile persoanei juridice rămase după lichidare
vor primi destinația stabilită în actul de constituire sau statut ori destinația stabilită în hotărârea organului competent
luată înai nte de dizolvare. ”

54
lichidare, nu vor avea altă destinație decât aceea ce a fost instituită în statutul persoanei juridice sau
în actul de constituire . În unele cazuri, organul competent va stabili printr -o hotărâre, care este
destinația acestor bunuri despre care tocmai am menționat . Necontând cauza dizolvării, această regulă
se aplică în mod indispensabil. Dacă niciunul dintre actele menționate mai sus nu conține nicio
prevedere cu privire la regimul bunurilor ce au rămas în urma lichidării, acestea se vor atribui unor
persoane juridice c u un scop identic sau cel puțin asemănător cu persoana juridică anterioară, toate
lucruri le acestea fiind stabilite de către lichidatori. În asemenea cazuri, va putea avea loc și o tragere
la sorți pentru a fi împărțite bunurile, acolo unde sunt mai multe persoane juridice desigur79. De
asemenea, bunurile ce au rămas după lichidare , vor putea fi trecute în proprietatea comunei, în
proprietatea orașului sau în proprietatea mun icipiului în a cărei rază teritorială se află bunurile
respective, în condițiile în care persoanele juridice ce au fost dizolvate printr -o hotărâre ce aparține
organelor competente în acest sens sau în situația în care niciun subiect de drept nu este de acord ca
bunurile lor să fie preluate după procesul de lichidare.
Mai mult, pentru a se putea realiza toate mențiunile prezentate anterio r, este necesar să se
îndeplinească simultan două mari condiții. Prima condiție ar fi ca statutul persoanei juridice precum
și actul de constituire al acesteia să nu conțină nicio mențiune cu privire la destinația acelor bunuri ce
vor rămâne în urma procesului de lichidare sau, în unele cazuri, organul competent în acest sens să
nu dispună nic io hotărâre cu privire la regimul bunurilor rămase după procesul de lichidare. Cea de –
a doua regulă ar fi să nu existe nici o persoană juridică care să fie de acord cu ideea de a fi preluate
bunurile acestora după procesul de lichidare. Dreptul de proprietate asupra acelor bunuri mobile ce
au rămas după procesul de lichidare, se va transmite în momentul în care beneficiarul a preluat
bunurile respective. Se va întocmi un proces verbal de predare -primire care va avea denumirea de
titlu de proprietate ; este și caz ul hotărârii judecătorești care a rămas definitivă, tot denumirea de titlu
de proprietate va avea. În ceea ce privește bunurile imobile, transmiterea dreptului de proprietate va
avea loc exclusiv după intabularea acestora în cartea funciară. La fel ca și în cazul bunurilor mobile,
se va întocmi un proces verbal de predare -primire, proces verbal ce va fi scris în formă autentică .
Acesta, sau hotărârea ju decătorească ce a rămas definitivă , vor servi drept fundament pentu
intabularea în cartea funciară.
Întrucât există o multitudine de persoane juridice ce au un spe cific diferit, legiuitorul a
introdus în jurisprudență mai multe condiții ce privesc destinația bunurilor ce rămân după procesul

79Art. 249 alin. (2) C. civ. dispune: „În lipsa unei asemenea prevederi în actul de constituire sau statut ori în lipsa unei
hotărâri luate în condițiile alin. (1), precum și în cazul în care prevederea sau hotărârea este contrară legii sau ordinii
publice, la propunerea lichidatorului, bunurile rămase după lichidare se atribuie de instanța competentă, prin hotărâre
supusă numai apelului, unei persoane juridice cu scop identic sau asemănător, dacă prin lege nu se prevede al tfel.
Atunci când există mai multe astfel de persoane juridice, lichidatorul propune cel puțin 3 persoane juridice, caz în care
bunurile se atribuie prin tragere la sorți. ”

55
de lichidare a persoanelor juridice. Spre exemplu, art. 60 din O.G. nr. 26/2000 prevede ca bunurile
unor asocații sau a unor fundații ce au rămas în urma procesului de lichidare , să nu se poată transmit ă
către persoanele fizice ce aparțin dreptului public și care au același scop cu acestora. Avem și situația
în care bunurile rămas e după procesul de lichidare ,vor fi distribuite către anumite persoane juridice
cu același scop, însă doar în situația în care statutul unei asociații precum și statutul unei fundații nu
instituie nicio prevedere cu privire la transmiterea bunurilor sau în cazul în care acea prevedere este
împotriva legii precum și în cazul în care lichidatorii s -au aflat în imposibilitatea de a transmite
bunurile în termen de 6 luni de la terminarea lichidării.
Asociațiil e sau fundațiil e ce au fost supuse lichidării, vor lăsa în urmă bunuri care mai apoi
vor avea destinația fondurilor bugetare după care acestea vor fi repartizate către alte asociații sau
fundații , prin hotărâre de Guvern. Acestea din urmă, trebuie sa aibă același scop și același obiect de
activitate. Lichidatorii asociațiilor și fundațiilor trebuie să înstrăineze terenurile într -un termen de un
an numai acelor persoane juridice care au capacitatea de a dobăndi respectivele terenuri, acesta numai
în cazul în care asociația sau fundația respectivă este o persoană juridică română ce a fost desemnată
de o persoană fizică și a dobândit terenuri ce se af lau in România. Terenurile vor putea fi vândute și
prin licitație publică în cazu l în care acestea nu au putut fi înstrăinate . Prin toate mențiunile prezentate
anterior, legiuitorul a dorit să prevină încălcarea prevederilor art. 41 alin (2) teza a II -a din Constituție ,
însă toate ace stea le considerăm nefolositoare și totodată încurcă procesul de lichidare întrucât art. 60
din O.G nr. 26/2000 prevede că toate bunurile asociațiilor și a fundațiilor ce au rămas după procesul
de lichidare (deci putem înțelege că prin noțiunea de toate sunt incluse și terenurile ), se vor transmite
unor persoane juridice ce au același scop sau un scop c el puțin asemănător. Ce este relevant din
articolul 77 este totuși faptul că a fost subliniată ideea de interzicere a transmisiunii în ceea ce privește
terenurile, către ace le asociații sau către acele fundații ce dețin o altă naționalitate decât cea română.
În cazul în care o asociație sau o fundație a fost dizolvată în urma unei sancțiuni (când
realizarea scopului es te urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice, când scopul sau
activitatea a devenit ilicită sau contrară ordinii publice precum și atunci când persoana juridică
urmărește un alt scop decât cel pentru care s -a constituit ), bunurile ce au rămas în urma lichidării ,
vor fi luate de către comuna sau orașul în a cărei rază teritorială își are sediul asociația sau fundația
sau după caz, chiar de către stat, prin intermediul Ministerului Finanțelor. Dacă nu a fost prevăzută o
altă ulterioară, data când s -a realizat transmisiunea bunurilo r este data când a fost realizat procesul
verbal de predare -primire.
În cazul organizațiilor cooperației de consum, avem art . 77 din Legea nr. 109/1996 care este
relevant în ceea ce privește regimul bunurilor rămase după procesul de lichidare .Astfel, ,,În caz de
lichidare, de retragere ori de excludere a unei cooperative de consum din FEDERALCOOP la care
este asociată, activul și pasivul rămase după plata părții divizibile se redistribuie altor cooperative de

56
consum asociate, desemnate de Consiliul de administrație al FEDERALCOOP, pe baza bilanțului
contabil la zi. În situația în care cooperativele desemnate refuză preluarea in tegrală sau parțială a
patrimoniului rămas, acesta va fi preluat de FEDERALCOOP la care cooperativa respectivă este
asociată. Dacă cooperativa care se retrage sau este exclusă din FEDERALCOOP se asociază la o altă
federală teritorială învecinată, prevederi le alin. 1 din prezentul articol nu se aplică.
Prevederile alin. 1 și 2 din prezentul articol se aplică în mod corespunzător și cooperativelor de credit –
bănci populare, caselor teritoriale ale cooperativelor de credit, FEDERALCOOP și CREDITCOOP ”.

Capacitatea civilă a persoanei juridice pe durata lichidării
Cu privire la acest aspect, trebuie menționat faptul că în momentul în care o persoană juridică
se dizolvă, asta nu înseamnă că ea încetează în mod automat . Subiectul de drept se bucură în
continuare de capacitate civilă și în cazul procesului de lichidare80. Însă, chiar dacă se bucură în
continuare de capacitate civilă, nu se află în aceeași situați e ca la început, în sensul că spre exemplu,
nu se va bucura în totalitate de toate d repturile și de toate obligațiile ce dispunea anterior ; se va putea
folosi numai de drepturile si de obligațiile ce îi sunt necesare pentru a -și realiza activul si de a plăti
pasivul, cu alte cuvinte capacitatea sa de folosință va fi mai restrânsă. O schimbare va avea loc și în
cazul capacității de exercițiu u nde la fel, aceasta va fi limitată în sensul că nu organele de conducere
vor fi cele competente, ci lichidatorii se vor ocupa de capacitatea de exercițiu.

Data producerii efectelor lichidării
După ce s -a sfârșit procesul de lichidare, lichidatorii au îndatorirea de a solicita ștergerea
subiectului de drept din registrele publice publice unde aceasta a fost înregistrată în momentul
constituirii. Personalitatea juridică a subiectului de drept (persoana juridică) încetează din momentul
în care s-a realizat radier ea în certificatul de radiere81.

2.4 Desființarea persoanei juridice
Prin intermediul hotărârii organului ce le -a înființat, subiectele de drept pot fi desființate însă
este vorba doar despre acele p ersoane juridice ce nu au fost supuse procesului de dizolvare și care au
fost înființate de către autoritățile publice. În ceea ce privește drepturile și obligațiile civile ale
persoanei juridice ce a fost desființate, acestea vor fi atribuit e persoanei juridice dobânditoare în mod

80 Art. 248 alin. (2) C. civ. prevede: ,, Persoana juridică își păstrează capacitat ea civilă pentru operațiunile necesare
lichidării până la finalizarea acesteia ”.
81 Art. 251 C. civ. dispune următoarele : ,, (1) Persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din
registrele în care au fost înscrise. (2) Celelalte pers oane juridice încetează la data actului prin care s -a dispus încetarea
sau, după caz, la data îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege ”.

57
proporțional cu valoarea bunurilor ce au fost transmise, în măsura în care organul competent în acest
sens nu a dispus altfel.

2.5 Radierea persoanei juridice
După ce toate operațiunile privind procesul de lichidare au luat sfârșit, lichidatorii au
îndatorirea de a solicita radierea persoanei juridice respective din registrele publice unde aceasta a
fost înregistrată. Personalitatea juridică a subiectul de drept încetează de la data ce este menționată în
certificatul de radiere – art. 251 C.civ. Cu privirea la radierea unei persoane juridice, avem ca titlu de
exmplu speța de la Tribunalul Suceava , Secția a II -a civilă, Sentința nr. 140 din 27 aprilie 2016;
În condițiile în care s -a deschis procedura insolvenței împotriva societății mamă, este posibilă
radierea filialei avându -se în vedere disp. art. 42 din Legea 31/1990 privind societățile comerciale,
acestea sunt societăți comerciale cu personalitate juridică și se înființează în una din fo rmele de
societate enumerate la art. 2 și în condițiile prevăzute pentru acea formă. Același text de lege dispune
că filialele vor avea regimul juridic al formei de societate în care s -au constituit.
Fiind dotate cu personalitate juridică și înf ățișându -se ca subiecte de drept distincte de
societățile ce le -au înființat, în doctrina juridică se susține fără rezerve teza aplicării procedurii
insolvenței asupra unor astfel de entități juridice. De asemenea, s -a arătat, pe bună dreptate, că
procedur a insolvenței deschisă împotriva unei filiale nu are efecte asupra societății mamă, după cum
nici deschiderea procedurii împotriva societății mamă nu are efecte asupra filialei.
Hotărârea:
Prin sentința nr. 140 din 27 aprilie 2016,Tribunalul Suce ava – secția a II -a civilă, a admis
cererea de radiere formulată de reclamantul ORNC – ORC Suceava, în contradictoriu cu pârâta SC B.
SA – FILIALA R, și a dispus radierea pârâtei SC B. SA -FILIALA R, înregistrarea în registrul
comerțului a mențiunii de radi ere și efectuarea formalităților de comunicare și publicitate a prezentei
sentințe în condițiile art. 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în urma verificării datelor înregistrate în
registrul c omerțului computerizat și a documentelor din arhiva ORC Suceava privind persoanele
juridice, s -a constatat dizolvarea de drept a SC B. SA -FILIALA R. Conform art. 31 alin 5 din Legea
nr. 359/2004 „Dacă până la expirarea termenului prevăzut la alin. 4 nu a fost înregistrată nicio cerere
pentru numirea unui lichidator, persoana juridică se radiază din registrul comerțului, prin încheiere a
judecătorului delegat, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului.” Din
înscrisurile de la dosar reiese că în termenul de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii
judecătorești de dizolvare, instanța de judecată competentă nu a fost sesizată cu nici o cerere pentru
numirea lichidatorului, fiind îndeplinite, așadar, cerințele textului normat iv sus enunțat.

58
Fiind dotate cu personalitate juridică și înfățișându -se ca subiecte de drept distincte de
societățile ce le -au înființat, în doctrina juridică se susține fără rezerve teza aplicării procedurii
insolvenței asupra unor astfe l de entități juridice. De asemenea, s -a arătat, pe bună dreptate, că
procedura insolvenței deschisă împotriva unei filiale nu are efecte asupra societății mamă, după cum
nici deschiderea procedurii împotriva societății mamă nu are efecte asupra filialei.
Prin urmare, soluția pronunțată de Tribunalul Suceava apare ca legală și temeinică, nefiind
date motivele de nelegalitate invocate de apelantă, Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de
procedură civilă, va respinge apelul ca nefonda t.

59
CONCLUZII

În concepția noului Cod civil, persoana juridică este o ins tituție de sine stătătoare, aceasta
nemaifiind supusă unei legislații speciale din punct de vedere al reglementării sale generale. Deși
remarcăm o reală evoluție din punct de vedere legisla tiv, datorită includerii ins tiuției persoanei
juridice în noul Cod civil, trebuie menționat faptul că, în paralel, există în con tinuare o serie de legi
speciale, care reglementează diferitele categorii de persoane juridice. Acest lucru este firesc, de al tfel,
în condițiile în care de -a lungul timpului persoanele juridice s -au diversificat, luând amploare, în
special în domeniul privat. Ceea ce este însă realmente notabil în contextul actual este faptul că, prin
adoptarea noul ui Cod civil, raporturile de drept privat sunt reglementate într -un act norma tiv unic,
astfel că dispozițiile generale privind persoana juridică, ce se regăsesc în acesta, se aplică tuturor
categoriilor de persoane juridice din sfera dreptului privat, cu p recizarea că, pentru anumite categorii
de persoane juridice, Codul cuprinde dispoziții generale, care completează prevederile legilor speciale
care le reglementează.
În compara ția dintre no țiunile “subiect de drept” și “subiect al raportului juridic” nu se poate
pune semnul diferit, deoarece ambele no țiuni definesc participantul la raportul juridic. Subiectul de
drept este un fenomen social real și poart ă amprenta tipului formelor de organizare economico -social ă
în care oamenii își duc existen ța, iar participarea la raporturile juridice, volumul drepturilor
subiective, întinderea capacit ății juridice se vor raporta la structura și con ținutul acestor forme precum
și la contextul social -economic și istoric în care oamenii particip ă la via ța social ă.
Numeroase sisteme juridice recunosc existen ța persoanelor juridice, însă regulile care
guvernează aceste entită ți sunt extrem de variate. Persoana juridică este de regulă, constituită de un
grup de persoane fizice și/sau juridice care își propun să înd eplinească o activitate în comun, dar este
posibil să se constituie și prin voin ța unei singure persoane. Spre deosebire de persoanele fizice, există
nenumărate categorii de persoane juridice a căror formă și capacitate sunt extrem de variate.
În urma ana lizării particularităților persoanei juridice, am observat faptul că acest subiect de
drept reprezintă rezultatul juridic dintre oameni, mai exact, reprezintă acel instrument cu care aceștia
își duc la bun sfârșit scopurile. Suntem de părere că fiecare element constitutiv al unei persoane
juridice joacă un rol important în ceea ce privește individualizarea acestui sub iect de drept . Organele
de sine stătătoare permit persoanelor juridice să se înfățișeze în raport cu alte subiecte de drept ca un
tot unitar, patrimoniul propriu diferențiază în mod decisiv un colectiv care este persoană juridică de
un colectiv care nu are această calitate iar scopul propriu înfățișează însăși rațiunea de a fi a fiecărei
persoane juridice .
Progresul economico -social a influențat evoluția conceptului de persoană juridică, impunând –
o în raport cu persoana fizică. Într -adevăr, dezvoltarea societății a generat desfă șurarea unor activități

60
complexe și de anvergură, care depă șeau sau chiar excludeau posibilitățile unei persoane fizic e,
persoana juridică dovedindu -și puteri și aptitudini mai mari și devenind, astfel, un subiect de d rept
indispensabil. În aceste condiții, a sporit interesul pentru cunoa șterea conceptului de persoană juridică
și a regulilor în baza cărora se constiuie, există și funcționează ca entitate juridică asemănătoare
individului.
Alături de persoanele fizice, p ersoanele juridice apar în circuitul civil ca subiecte de drepturi
și obliga ții. În aceast ă calitate, ele au aptitudinea general ă și abstract ă de a dob ândi drepturi și de a -și
asuma obliga ții și, în virtutea acesteia, pot dob ândi drepturi și își pot asuma obliga ții. Dacă în cazul
persoanelor fizice capacitatea de folosin ță are un con ținut identic pentru toate persoanele, în cazul
persoanelor juridice aceast ă calitate difer ă de la o persoan ă juridic ă la alta, în func ție de scopul pentru
care persoana a fost înfiin țată.

61
BIBLIOGRAFIE

Cursuri, tratate, monografii

• Bârsan C., Drept civil. Drepturi reale principale , Editura All Beck, București, 2001;
• Bârsan Corneliu, Țiclea Alexandru, Dobrinoi Vasile, Toma Mircea, Trufan Constantin, Societăți
comerciale. Constituire. Organizare. Funcționare, Editura Șansa SRL, București 1995;
• Beleiu Gh., Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele drept ului civil, ediția a XI –
a revăzută și adăugită de Marian Nicolae și Petrică Trușcă, Edit ura Universul juridic, București,
2007;
• Bică Gheorghe, ș.a., Drept civil, Editura Universitaria, Craiova, 2011;
• Boroi G., Drept civil. Partea generală , Editura All, Buc urești, 1999 ;
• Boroi G., Drept civil. Partea generală. Persoanele , Editura Hamangiu , București, 20 10;
• Botea Gh., Barbu V., Gheorghiu V., Dragu Laurențiu, Ivan Șt., Drept civil. Introducere în studiul
dreptului civil, Editura Pro Universitaria, București , 2007 ;
• C. Stătescu, Drept civil. Persoana fizică. Perso ana juridică , Editura Europa, Craiova, 1995 ;
• C.St. Tomulescu, Drept privat roman , Editura T.U.B., București, 1 973;
• Călina Jugastru, Ovidiu Ungureanu, Drept civil. Persoanele, e diția a 2-a, Editura Hamangiu,
2007 ;
• Carmen Tamara Ungureanu, Drept civil. Partea generală. Persoanele , Editura Hamangiu,
București, 2016 ;
• Căpățână Octavian , Societățile comerciale , Editura Lumina Lex, București, 1996 ;
• Cărpenaru Șt., Drept comercial român , Editura All, București, 1996 ;
• D.Alexandresco , Explicația teoretică și practică a dreptului civil român,în comparație cu legile
vechi și cu principalele legislații străine, Editura Curierul Judiciar, București, 1906 ;
• Dogaru I., Elementele dreptului civil. Introducere în dreptul civil. Subiectele de drept civil, vol.
I, Casa de Editură și Presă „Șansa” SRL, București, 1993 ;
• E. Lupan, I. Sabău -Pop, Tratat de drept civil român, vol. II, Pe rsoanele , Editura C.H.Beck, 2007 ;
• Ernest Lupan, A. Marga, Drept civil.Persoana juridică, Editura C.H.Beck, București, 1994 ;
• Eugen Chelaru, Drept civil. Persoanele, Editura C.H.Beck, Ediția a 4 -a, București, 2016 ;
• Gh. Beleiu, Drept civil roman – Introducere in dreptul civil – Subiectele dreptului civil , Editura
Universul Juridic, 2007 ;
• Luiza -Cristina Gavrilescu, Drept civil. Persoanele , Editura Universul Juridic, București, 2017 ;
• Maria Fodor, Sorana Popa, Drept civil. Teoria Generală. Persoanele , Editura Universul Juridic,
București, 2017 ;

62
• Petrică Trușcă, Andrada Mihaela Trușcă, Drept civil. Persoanele , Editura Universul Juridic,
București, 2015 ;
• S. N. Bratus, Subiectele dreptului civil , Editura de Stat pentru literatura juridică, București, 1953 ;
• T.Pop, Drept civil român,Persoanele fizice și Persoanele juridice, Editura Lumina Lex,
București, 1994 ;
• Tr. Ionașcu, Tratat de drept civil , Editura Academiei, București, 1967 ;
• Traian Ioneșcu, Organizațiile socialiste ca persoane juridice în România , Edit ura Academiei
R.S.R., București, 1967 ;

Studii, comentarii , articole
• D. Dobrev, Reorganizarea persoanei juridice, în Noul Cod civil. Studii și comentarii , de M.
Uliescu (coord.), vol. I, Ed itura Universul Juridic, București, 2012;
• Eugen Chelaru, Noul cod civil. Comentariu pe articole , de Fl.A. Baiaș, E. Chelaru,
R.Constantinovici, I.Macovei (coord.), Ed itura C.H.Beck, București, 2012;
• Gh. Buta , Persoana juridică, în Noul cod civil: Studii și com entarii , de M. Uliescu (coord.),
vol. I, Ed itura Universul Juridic, București, 2012;
• M. Nicolae, Considerații asupra calității de subiect de drept civil a unităților administrativ –
teritoriale, în revista Dreptul nr.5 , București, 2002 ;

Hotărâri din practi ca judiciară
• Tribunalul Constanța, Secția comercială, Sentința civilă nr.3874/COM/15.06.2010;
• Tribunalul Suceava , Secția a II -a civilă, Sentința nr. 140 din 27 aprilie 2016;